Copil de inlocuire, repetitii si dolii patologice

de-a lungul generatiilor

Multi psihoterapeuti folosesc in sedintele de psihoterapie asa numita genosociograma (arbore

genealogic cu elemente psihologice). Genosociograma este un mod de a culege date
semnificative despre stramosi si ajuta persoana si familia de a observa modul de relationare in
familie de-a lungul generatiilor, de a constientiza rolul lor in sistemul de familie. Se lucreaza in
cadrul unui demers psihoterapeutic (consiliere/psihoterapie personala, de cuplu / familie).

Multi dintre psihoterapeutii psihanalisti de familie au fost interesati de acest domeniu al

transmiterii transgenerationale. Psihogenealogia vizeaza studiul transmiterilor transgenerationale
a evenimentelor, repetitiilor, datei sau varstei (boli, nastere, deces, accident sau alt eveniment
important in familie, fie el considerat bun de familie sau mai putin bun), similitudini in
descrierea rudelor (parinti, bunici, strabunici, unchi, nepoti), tiparele emotionale sau
comportamentale, evenimente, date care se repeta neintamplator, sindromul de aniversare. In
acest mod apar scenarii de viata, stiluri care au aceleasi trasaturi la diverse persoane din aceeasi
familie. Un barbat care a avut un tata cu patru casnicii s-ar putea sa ii calce acestuia pe urme, sa
aiba patru relatii oficiale (adica sa repete acelasi tipar) sau dimpotriva, prin opozitie-polaritate, sa
nu aiba nici o casatorie si sa devina preot, calugar.

Anne Ancelin Schützenberger a dezvoltat abordarea numita psihogenealogie, care vizeaza

studiul transmiterilor transgenerationale a evenimentelor, repetitiilor, datei sau varstei (boli,
nastere, deces, accident sau alt eveniment important in familie fie el considerat bun de familie
sau mai putin bun), sindromului de aniversare. Nasterea unui copil poate coincide cu aniversarea
unei date importante din familia de baza sau extinsa. Unele persoane sunt deprimate in aceeasi
perioada a anului in fiecare an fara sa isi dea seama de ce. Aceste stari legate de sindromul de
aniversare sunt corelate si cu doliul nefacut.

Anne Ancelin Schützenberger face distinctia intre intergenerational si transgenerational:

 intergenerationalul este cunoscut, vizibil constient, transmis verbal;

 transgenerationalul este ascuns, neformulat, nedigerat, secret, nespus, negandit.

Multi copii vin pe lume pentru a inlocui ceva sau pe cineva. Cand apare un copil pe lume, el se
integreaza acestui sistem familial constient si inconstient, uneori identificandu-se cu un membru
mort, disparut sau renegat. Acesti copii poarta numele de copii de inlocuire sau substitutie.
Deseori se inlocuieste un copil mort inainte cu aproximativ1 an, insa pot sa existe si alte tipuri de
inlocuiri. Am putea extrapola: la inlocuirea unui membru de familie pierdut fie prin moarte, fie
plecat (mama, tata, bunica, copil), pierderea unei slujbe, pierderea unei iluzii, a unui vis, a unei
case, inlocuirea unui copil pierdut de generatia trecuta (bunicii pierd un copil si viitorul cuplu fac
copilul pentru bunici). Practic orice poate fi inlocuit cu un copil. Foarte des vad in terapie date
care se repeta (intr-o anumita luna din an se naste un copil si in aceeasi luna din an, in alt an, a
murit o bunica, o mama, familia a pierdut un bun material sau spiritual). Sunt copii nascuti la
datele aniversare ale nasterilor sau ale mortilor anumitor persoane importante din familie.
(Copilul se naste in aceeasi zi cu un stramos ca si cum ar dori sa ii ofere o alta viata stramosului,
o nastere simbolica, se naste in ziua de deces a stramosului ca acela sa nu fie uitat). O pierdere a
unei sarcini implica mai mult decat o inmormantare fizica, mai ales daca este vorba de un
embrion, pe care este mult mai dificil sa il materializezi. Conceptele de „cripta” si „fantoma” ale
psihanalistilor Nicolas Abraham si Maria Török se leaga de trauma si de un doliu netrait
incorporat intr-un descendent.

Ca atare, copilul conceput intr-o familie deseori are un rol foarte bine stabilit in dinamica
inconstienta a intregului neam. El nu traieste deseori pentru el, ci „pentru celalalt” mort
(indiferent cine este celalalt, o persoana, o idee). Am observat ca multe persoane se simteau
ciudat sau aveau perioade de tristete in perioada cand au fost concepute sau in perioada nasterii.
Majoritatea fusesera aduse pe lume nu pentru ele insele, ci pentru a inlocui pe cineva, sau in
perioada conceperii cuplul nu era intr-o situatie foarte buna.

Deseori se intampla ca doliul dupa un copil mort sa nu fie facut si cel care vine dupa el, chiar
daca constient acel copil este dorit, este mereu comparat (inconstient – mai ales daca nu s-a trait
doliul) cu „icoana” celui disparut inainte de vreme. Copilul de inlocuire este predestinat de a
duce toata durerea mortilor de dinaintea lui (fie ei materiali: copii, rude importante, sau
spirituali: moartea unui ideal) si de a iesi in evidenta tocmai pentru ca nu traiesc pentru ei.

Deseori acesti copii devin foarte „vizibili” tocmai pentru ca striga „vreau sa ma vedeti pe mine”.

Doi copii de inlocuire celebri au fost Salvador Dali si Van Gogh. Celebritatea lor e un fel de
strigat de ajutor, de strigat de neputinta: „Priviti-ma pe mine”. Nu pe ei.

Vincent van Gogh s-a nascut la data de 30 martie 1852, la exact un an dupa fratele sau Vincent,
care murise in leagan. A avut o viata tragica, ca si cum i-ar fi fost interzis sa existe. Fratele sau,
Theo, s-a casatorit si a avut un copil, pe care l-a numit tot Vincent. I-a scris pictorului: „Sper ca
acest Vincent sa traiasca si sa se realizeze.” Dupa ce a primit aceasta scrisoare, Vincent Van
Gogh s-a sinucis, ca si cum ar fi vrut sa il lase pe nepotul lui sa existe. Este ca si cum programul
genealogic ar fi spus: „Nu poate trai decat un Vincent van Gogh o data.” Si, astfel, nepotul sau se
afla, din punct de vedere psihogenealogic, dator fata de unchiul sau. Isi va achita datoria
consacrandu-si viata faptului de a-l face cunoscut pe unchiul sau. Datorita lui apreciem astazi
opera lui Vincent van Gogh, care astfel se bucura de o foarte mare celebritate postuma.
Salvador Dali s-a nascut de asemenea dupa fratele lui, Salvador („adevaratul Salvador”) care
murise si la al carui mormant plangea mama lui, de doua ori pe saptamana. Artistul a reusit sa se
detaseze de acel Salvador idealizat, facand pe bufonul. Mai tarziu, avea sa scrie: „Eu am trait
moartea inainte de a trai viata... Fratele meu murise cu trei ani inainte de a ma naste eu si mama
fusese ingrozitor de tulburata de acest lucru. Acel frate mort, a carui fantoma ma primise, nu se
numea intamplator Salvador, la fel ca tatal meu si ca mine. Am simtit profund persistenta
prezentei lui, ca pe un soi de furt de afectiune.”

Salvador Dali avea o fascinatie pentru tabloul Angelus, pictat de Millet, pe care il va reproduce
de 64 de ori de-a lungul vietii sale. Nimeni nu putea spune, nici macar Dali, de ce il intriga atat
de mult acel tablou. Infatiseaza un cuplu de tarani ce cultiva pamantul si si-au lasat
instrumentele, odihnindu-se cateva momente, intorsi cu fata spre clopotul bisericii, in momentul
rugaciunii de seara. Dupa sacul de legume lasat pe pamant langa ei, se vede ca au fost intrerupti
in timp ce lucrau. Pare o scena banala. De abia dupa moartea lui Dali, cand a fost restaurat
tablolul lui Millet, s-a descoperit cauza pasiunii lui Dali. Radiografia cu raze X a scos la iveala
faptul ca o alta poveste fusese pictata initial de Millet, sub imaginea cunoscuta. S-a descoperit
ca, de fapt, familia de tarani tocmai inmormantase un bebelus sau un copil mic, fiind prea saraci
pentru a-1 mai duce la biserica pentru slujba. Iar faptul ca se intorc spre clopot semnifica
rugaciunea lor pentru copilul decedat si nu gestul de a raspunde chemarii clopotelor. Angelus
este de fapt micul inger ingropat, care apoi a fost inlocuit, deoarece tablolul nu se vindea, cu saci
de cartofi. Inconstientul lui Dali intelesese ca cel tablou isi povestea de fapt propria sa poveste,
amintind astfel despre fratelui sau, acel „ingeras” pe care il plangea mama lui in fiecare
saptamana, in fata unei pietre de mormant pe care era scris numele lui: Salvador Dali...

(A-J Bennoit, Aschia nu sare departe de trunchi. Eliberati-va de scenariile familiale negative cu
ajutorul psihogenealogiei, Editura Ascendent, 2009, Bucuresti, p. 13)

Bibliografie

 Bennoit, A-J, Aschia nu sare departe de trunchi. Eliberati-va de scenariile familiale

negative cu ajutorul psihogenealogiei, Editura Ascendent, 2009, Bucuresti
 Levitchi Cristiana Alexandra, Toma Clara, Vorbe fara glas. Cum facem fata pierderilor,
separarilor, doliilor din viata noastra, Editura Ascendent, 2007, Bucuresti; reeditata de
Editura Sensart, Bucuresti, 2019
 Schützenberger, Anne Ancelin, Psihogenealogia. Vindecarea ranilor familiale si
regasirea de sine, Editura Trei, Bucuresti, 2014
 Schützenberger, Anne Ancelin, Psihogenealogia si ranile din familie, Editura Philobia,
Bucuresti, 2014

Cristiana Alexandra Levitchieste psihoterapeut, psiholog clinician, facilitator

constelatii. "Sunt om si nimic din ce e omenesc nu-mi este strain" - vorba lui Terentiu a
devenit motto-ul sau.