NOȚIUNI GENERALE DE SINTAXĂ

Sintaxa este partea gramaticii care studiază îmbinarea propozițiilor în frază, și a cuvintelor în
propoziții.
Sintaxa propoziției – studiază părțile de propoziție.
Sintaxa frazei – studiază îmbinarea propozițiilor în frază.

I SINTAXA PROPOZIȚIEI
Propoziția este o unitate sintactică, o comunicare cu ajutorul unui singur predicat (verbal sau
nominal).
Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului. (L. Rebreanu, Ion)
Bunicii mei sunt strănepoții acelor oameni. (M. Sadoveanu, Neamul Șoimăreștilor)

Clasificarea propozițiilor
 după structură propozițiile sunt:
1. simple - alcătuite numai din subiect și predicat Vacanța a trecut.
Vine toamna.
[!] Observație Propoziții simple sunt și cele care conțin cuvinte fără funție sintactică.
Vine și tata. (și adv. de mod fără fcț sint)
2. Dezvoltate – propoziții care cuprind și părți de propoziție secundare.
Vacanța a trecut repede, pe nesimțite, în grabă.

 După aspectul predicatului( sau după formă) avem:

1. afirmative Învaţă. Da. Va pleca azi
2. negative Nici nu l-am văzut

 După scopul comunicării

1. enunţiative / asertive (comunică un eveniment din realitate) se subclasifică în:
 propriu-zise: Foamea e un bun bucătar (o constatare)
 dubitative: Probabil are dreptate (comunică ideea de îndoială).
 potențiale: Poate rezolva orice problemă (ideea posibilității)
 imperative (hortative): Du-te peste mări și țări! (ideea de îndemn)
 exclamative: Ce frumos te-ai îmbrăcat! (conținut afectiv)
Observaţii în legătură cu propoziţia imperativă: apare numai ca principală, spre deosebire de celelalte
subtipuri; poate fi asociată cu formule ale adresării.
2. Interogativă (orientată spre interlocutor prin care se cer informaţii)
 propriu-zise Câți au venit la curs?
 optative: Ai accepta situația? (ideea opțiunii pentru ceva)
 dubitative: Să fie adevărat? (ideea îndoielii)
 exclamative: Nu mai terminate de vorbit odată?! (întrebare cu conținut afectiv)
 După înţeles:
1. principale sau propoziţii cu înţeles de sine stătător
 A venit la mine /1 să-mi ceară un împrumut./2, P1 este o principală regentă suficientă să
realizeze o comunicare;
Ajunsă / 1unde ai trimis-o /2 ţi-a telefonat./1, P1 este o principală regentă insuficientă să
realizeze o comunicare.
2. secundare (realizarea lor depinde de o altă propoziţie: principală sau secundară): Omul învaţă
tot timpul.= PP; E bine ca omul să înveţe mereu. = PP+PS.
[!]Deseori sunt confundate noţiunile de propoziţie principală şi propoziţie regentă. Trebuie să
menţionăm că aceşti termeni nu sunt echivalenţi, întrucât există propoziţii secundare regente. Nu orice
regentă este principală, după cum nu orice principală este regentă.

Raporturile sintactice în propoziție

1. Raportul de interdependență dintre subiect și predicat este un raport specific (neîntâlnit în

cazul celorlalte părți de propoziție). Astfel, în propoziția „Porni luceafărul”, cu ajutorul predicatului porni
spunem ceva despre luceafărul, iar cu ajutorul subiectului luceafărul arătăm la cine se referă acțiunea
porni. Aceste două părți de propoziție nu sunt în raport de coordonare între ele, nu sunt nici în raport de
subordonare una față de alta, ci sunt în raport de interdependență (sunt interdependente).
2. Raportul de coordonare are loc între:
• componentele subiectului multiplu: „Vin țânțarii lăutarii, gândăceii, cărăbușii.” (M.Eminescu)
• componentele numelui predicativ multiplu: „Tristă și albă-i întinsa câmpie.” (Al. Macedonski)
• atribute de același fel: „Aveau tălpile negre, tăiate și pline de răni.” (Eugen Barbu)
• complemente de același fel: „Mămica țipa subțire, cerea să vândă livada și pădurea.”(M. Sadoveanu)
Raportul de coordonare se realizeaz prin:
 Joncțiune cu conjuncții și locuțiuni conjuncționale coordonatoare, care pot fi:
a) copulative: și, nici, precum și, nu numai..., ci și etc.
Nu l-am văzut nici pe tata, nici pe mama.
Ne-am plimbat pe străzi și pe alei.
b) adversative: dar, însă, iar, ci, în schimb etc.
E isteț, dar leneș.
E o floare frumoasă, însă rară.
c) disjunctive: sau, ori, fie, ba etc. Mergi la film sau la teatru?
d) conclusive: deci, așadar, prin urmare, în concluzie etc.
Drumul este îngust, deci anevoios.
 Juxtapunere (parataxă, alăturare) prin virgulă:
Dan, Elena și Marin sunt colegi de clasă.
La Zoo am văzut lei, elefanți, urși și păsări sălbatice.
[!] Observații:
Sunt situații când raportul de coordonare se poate realiză și între două părți de propoziție diferite:
Atunci și acolo lucrurile s-au petrecut la fel ca acum și aici.

3. Raportul de subordonare (de dependență)

Raportul de subordonare se realizează între un atribut, complement sau element predicativ suplimentar și
un element regent.
Raportul de subordonare se realizează prin:
• flexiunea cuvântului (forma cuvântului):
Cartea elevului este pe bancă.
 I-am dat elevului o carte.
• Acord (la atribut adjectival și apozițional):
Elevul harnic obține note mari.
• Joncțiune cu:
 prepoziții și locuțiuni prepoziționale: Am cumpărat un volum de nuvele.
 articole posesive (genitivale): Șahul este un sport al minții.
 articole demonstrative (adjectivale): L-am văzut pe elevul cel premiat.
 juxtapunere în cazul atributului apozițional: Elevul, Popescu, este premiat.
 topică: Elevul ascultă profesorul.
Profesorul ascult elevul.
Punctuația
 Propozițiile aflate în raport de coordonare adversativă și conclusivă se despart prin virgulă:
Era cuminte 1/, dar nu-i plăcea să învețe 2/.
 Propozițiile aflate în raport de coordonare copulativă sau disjunctivă se despart prin virgulă,
numai dacă se repetă:
Și-a mers 1/, și-a mers...2/
 Propozițiile aflate în raport de coordonare prin juxtapunere se leagă prin virgulă sau prin punct
și virgulă
Acum n-aș fi aici 1/; aș fi la el 2/.

Raporturile sintactice în frază

1. Raportul de coordonare
În frază putem avea raport de coordonare între:
• două sau mai multe propoziții principale:
„Timpul mort și-ntinde trupul1/ Și devine veșnicie.”2/
• două sau mai multe propoziții secundare (subordonate) de același fel:
Elevii din clasa a II-a au învățat1/ să citească2/
• două propziții subordonate diferite:
Pleacă 1/ unde vrea2/ și când vrea.3/
• o parte de propoziție și o propoziție subordonată acesteia:
Ploaia rece1/ și care era măruntă 2/ ne-a udat complet.1/

Raportul de coordonare în frază se realizează prin:

 Joncțiune cu conjuncții și cu locuțiuni conjuncționale coordonatoare, care pot fi:
 copulative (coordonare copulativă): și, nici, precum și, nu numai că ...dar(ci) și, etc.
Bărbații s-au apropiat de animal,1/ și femeile și-au continuat drumul.2/
 adversative (coordonare adversativă): dar, însă, iar, or, ci, numai că etc.
L-am invitat și pe Ion,1/ dar el m-a refuzat.2/
 disjunctive (coordonare disjunctivă): sau, ori,fie, ori...ori, sau...sau etc.
Vii cu noi1/ sau rămâi acasă?2/
 conclusive (coordonare conclusivă): deci,așadar, astfel, prin umare, în concluzie, așa că.
Norii s-au risipit,/1așadar va fi vreme bună.2/

 Juxtapunere (alăturare, parataxă) prin virgulă sau punct și virgulă:

Se agită,1/vorbește,2/ deranjează colegii,3/nu stă o clipă liniștit.4/
[!] Observații:
a) În frază poate exista și un raport de incidență, propoziția numindu-se propoziție incidentă, când
aduce o comunicare suplimentară și care nu face parte din structura comunicării.
Mă tem, spuse Ion în sinea lui, că nu se va sfârși cu bine povestea aceasta.
 b) Există și situații când construcția incidentă este o parte de propoziție; acestea se numesc „cuvinte
de umplutură” (G.A., II. p. 425).
Am găsit, din nefiricire, un vagon de clasa a II-a la coada trenului.

2. Raportul de subordonare (de dependență)

Raportul de subordonare în frază se realizeaz între o regentă și o propoziție subordonată. Raportul de
subordonare în frază se realizează prin:
 Joncțiune cu:
 conjuncții subordonatoare: că, să, ca să, căci, deoarece, fiindcă, deși, încât, întrucât,de,
dacă, etc. Elevul știe1/ să citească.2/
P princip. P.subord.
Merg la teatru1/ deoarece îmi place spectacolul.2/
P princip. P.subord.
 Locuțiuni conjuncționale subordonatoare: pentru că, cu toate că, măcar că, fără să, până să
măcar să, chiar dacă, chiar să, chiar de, din cauză că, din pricină că, după ce, până ce,
îndată ce, din moment ce, ori de câte ori, câtă vreme, ca și când, ca și cum, după cum, etc.
Cu toate că n-a venit,1/ nu m-am supărat.2/
P princip. P.subord.
 Pronume (adjective pronominale) relative: care, cui, cine, ce, cât, cel ce, cel care,
cele ce, cei ce, ceea ce etc.
Nu se știe1/ cine a spart geamul.2/
P princip. P.subord.
Cel ce nu învață1/ nu știe.2/
P princip. P.subord.
 Unele pronume (adjective pronominale) nehotărâte: oricât, oricine, oricare, orișicare
Oricât mi-ai spune1/ nu te cred.2/
P princip. P.subord.
 Adverbe relative: unde, când, cum, cât, încotro, precum etc.
Am procedat1/ precum mi-ai spus tu.2/
P princip. P.subord.
 Adverbe nehotărâte compuse: oricând, oriîncotro, oriunde, oricum, orideunde etc.
Oriîncotro te uiți,1/ vezi locuri minunate.2/
P princip. P.subord.
 Juxtapunere (parataxă) prin virgulă:
Ai carte,1/ ai parte.2/
P.subord. Pprincip.
 Topică:
Să fii tânăr1/ înseamnă2/ să ai idealuri.3/
SB P princip PR
Să ai idealuri1/ înseamnă2/ să fii tânăr.3/
SB P princip PR
Punctuația
Subordonatele cauzale, concesive, consecutive, condiționale se despart prin virgulă.