UNIVERSITATEA DE STUDII ERUPONENE DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE CATEDRA

ECONOMIE ȘI TURISM

REFERAT

Disciplina: ECONOMINE MONDIALĂ ȘI INTEGRARE

EUROPEANĂ
Tema: Diviziunea mondială a muncii

A elaborat: Savca Pavel

Grupa 303-BA

Chișinău-2021
CUPRINS
 INTRODUCERE
 DIVIZIUNEA MONDIALĂ A MUNCII
FAZELE DIVIZ.INTERNAT.A MUNCII.DIVIZ.GEOGRAFICA A
MUNCII.ESENTA EI
 CAUZELE APARIŢIEI ŞI MECANISMELE DIVIZIUNII MUNCII
 EFECTELE DIVIZIUNII MUNCII ASUPRA BOGĂŢIEI
NAŢIONALE
 FACTORII DE CARE DEPINDE EXTINDEREA DIVIZIUNII
MUNCII
 Concluzie
Introducere
 
Diviziunea mondială a muncii reprezintă un proces de specializare internaţională în producţie a
economiilor naţionale. Evoluţia pieţei mondiale se reflectă în diviziunea muncii, economiile
naţionale fiind nevoite să se adapteze din mers la noile cerinţe de pe piaţa mondială. Procesul de
specializare în producţie este determinat de o serie de factori precum: condiţiile naturale,
suprafaţa, mărimea populaţiei, gradul de diversificare şi de înzestrare tehnologică a economiilor
naţionale.
  Este elocventă relaţia dintre dezvoltarea capitalismului şi adâncirea diviziunii mondiale a
muncii. Factorul cel mai important care a condus la accentuarea specializării economiilor
naţionale şi la creşterea interdependenţelor şi a cooperării dintre statele lumii a fost revoluţia
tehnico-ştiinţifică.

  Specializarea unei economii trebuie să ţină seama de avantajele de care dispune ţara într-un
anumit domeniu: forţă de muncă ieftină şi calificată, acces la resurse naturale, dar şi de
posibilităţile de desfacere a produselor pe plan extern. O specilazare eficientă în producţie
asigură economiei un grad ridicat de acoperire a importurilor prin export şi un sold comercial
pozitiv.
Diviziunea mondială a muncii, de-a lungul timpului, a consemnat mai multe tipuri de
specializare internaţională: intersectorială, interramură şi intraramură.
În ceea ce priveşte specializarea în producţie apar diferenţe majore între ţări. Ţările dezvoltate
s-au specializat în produse înalt prelucrate, pe când ţările în curs de dezvoltare s-au specializat
în produse de bază, produse cu valoare adăugată mică. Aceste tendinţe apar ca urmare al accesului
limitat al ţărilor în curs de dezvoltare la tehnici şi tehnologii performante. Transferul internaţional
de tehnologie este finanţat şi susţinut în principal de societăţile transnaţionale care dispun
decapitalul necesar. Singura speranţă a unei ţări în dezvoltare este să se numere printre destinaţiile
favorite, în materie de investiţii străine de capital. Odată cu intrările masive de capital, sub formă
de investiţii străine directe, ţara în cauză va avea posibilitatea să-şi modifice treptat orientarea în
producţie, specializându-se în produse înalt prelucrate.
 Diviziunea mondială a muncii

Diviziune internationala a muncii – specializarea tarilor lumii in productia si

comercializarea pe piata mondiala a anumitor tipuri de produse sau servicii.

Tipuri de diviziune a muncii.Mutatii geoeconomice in diviziunea muncii internationale.

Cerintele diviziunii internationale a muncii
Diviziunea muncii se imparte in citeva tipuri in functie de criteriile dupa care ea se
realizeaza:
a)diviziunea naturala a muncii este procesul de divizare a activitatii umane dupa virsta si
sex ( industria metalurgica, industria textila);
b)diviziunea tehnica a muncii este deterrminata de natura mijloacelor tehnice si
tehnologice utilizate in procesul de productie. In producerea automobilelor se evidentiaza
citeva operatii tehnologice: producerea componentelor, sudarea, asamblarea;
c)diviziunea sociala a muncii este diviziunea naturala si tehnica a muncii luate sub prisma
interactiunii cu factorii economici sub influenta carora se realizeaza diferentierea anumitor
tipuri de activitati ( industria extractive si prelucratoare). Diviziunea sociala a muncii include
doua subtipuri: ramurala si teritoriala. Diviziunea ramurala a muncii este determinata de
conditiile de productie: caracterul materiei prime utilizate, tehnologii, tehnica si marfa
produsa (industria chimica, metalurgica, constructoare de masini). Diviziunea teritoriala a
muncii presupune amplasarea spatiala neuniforma a diferitor tipuri de activitati umane.
Aceasta forma de diviziune depinde de conditiile naturale si factoriie economici. O conditie
obligatore pentru dezvoltarea diviziunii muncii este ca diferite regiuni sa lucreze una pentru
alta, adica ca marfa produsa sa fie exportata dintr-o regiune in alta.
Modificarile in diviziunea internationala a muncii;Pina la mijlocul anilor ’50 ai secolului
XX in structura fluxului mondial de marfuri predominau produsele ce reflectau diviziunea
generala a muncii (produse industriale si agricole finite). Incepind cu anii ’60 odata cu
intensificarea fluxului mondial de marfuri se produc modificari structurale in economie
explicate in integrarea economica si adincirea specializarii internationale. In anii ’70 apare
diviziunea tehnologica a muncii. Pe piata mondiala apare o cantitate enorma de marfuri
omogene cu diverse utilizari functionale, cresterea sortimentului de marfuri si imbunatatirea
calitatii lor au fost rezultatul combinarii descoperirilor tehnico-stiintifice cu aplicarea in
practica a marketingului. In anii ’70-80 diviziunea sociala a muncii sufera modificari
esentiale in legatura cu aparitia cooperarii investitionale si de productie. In fluxul mondial de
marfuri se include tot mai mult diverse semifabricate. Dezvoltarea intensiva a cooperarii
tehnico-stiintifice si investitionale au contribuit la trecerea de la diviziunea interstatala la cea
intercorporationala a muncii, astfel diviziunea internationala a muncii exprima procesul de
repartizare a functiilor de productie intre state, iar pe de alta parte functiile de productie
sunt repartizate in interiorul companiilor depasind hotarele tarii. In asa mod hotarele
economice nu coincid cu cele politice. Dezvoltarea diviziunii intercorporationale a muncii
reprezinta principalul element in integrarea economica mondiala. In present multe probleme
economice pot fi rezolvate nu numai cu participarea companiilor transnationale ( dezvoltarea
energiei nucleare, comunicatiile satelitare, crearea noilor sisteme informationale).
Importanta noilor tehnologii in diviziunea internationala a muncii; Potentialul tehnico-
stiintific permite crearea unor noi tipuri de marfuri si respectiv formarea de noi pieti. Aceasta
se refera in primul rind la piata tehnicii, aeronautice, informationale si bioinginerie. Un rol
important in dezvoltarea diviziunii sociale a muncii il joaca nivelul dezvoltarii economice,
sistemul de pregatire a cadrelor (ex. Japonia), deasemenea sisteme de gestiune si
reglementare in economie. Specializarea unor companii si state in elaborarea noilor idei
stiintifice, tehnice si tehnologice, unirea treptata a stiintei cu productia constituie baza
diviziunii internationale tehnologice a muncii. O mare importanta in dezvoltarea acestei
forme de diviziune il joaca procesul de unificare si standartizare. Organizarea producerii
marfurilor dupa o baza tehnologica unificata si standartizata contribuie la formarea unor
preturi mondiale unice.

Fazele diviz.internat.a muncii.Diviz.geografica a muncii.esenta ei

 Modificarile in diviziunea internationala a muncii; Pina la mijlocul anilor ’50 ai secolului
XX in structura fluxului mondial de marfuri predominau produsele ce reflectau diviziunea
generala a muncii (produse industriale si agricole finite). Incepind cu anii ’60 odata cu
intensificarea fluxului mondial de marfuri se produc modificari structurale in economie
explicate in integrarea economica si adincirea specializarii internationale.In anii ’70 apare
diviziunea tehnologica a muncii. Pe piata mondiala apare o cantitate enorma de marfuri
omogene cu diverse utilizari functionale, cresterea sortimentului de marfuri si imbunatatirea
calitatii lor au fost rezultatul combinarii descoperirilor tehnico-stiintifice cu aplicarea in
practica a marketingului. In anii ’70-80 diviziunea sociala a muncii sufera modificari
esentiale in legatura cu aparitia cooperarii investitionale si de productie. In fluxul mondial de
marfuri se include tot mai mult diverse semifabricate.
Diviziunea muncii si spatiul geoeconomic;Diviziunea internationala a muncii are urmatoarea
importanta pentru spatiul geoeconomic:
1.determinarea pozitiei sau rolului fiecarui stat sau companie pe piata mondiala ( Japonia)
2.formarea ordinei economice mondiale (crearea uniunilor de producatori si consumatori cu
scopul reglementarii preturilor si a calitatii marfurilor).

DIVIZIUNEA MUNCII.
Adam Smith îşi începe Bogăţia naţiunilor cu „o apoteoză a diviziunii muncii”.
Crearea, mărimea şi evoluţia bogăţiei oricărei naţiuni depind – în ultimă instanţă şi
în mod hotărâtor – de volumul de muncă depusă în sfera productivă şi de productivitatea
acestei munci. Potrivit concepţiei lui Adam Smith, productivitatea muncii depinde de
diviziunea muncii. De aceea, gânditorul englez îşi deschide Cartea I a operei sale
fundamentale cu analiza diviziunii muncii.
În acest context, clasicul englez analizează probleme cum sunt:
_ Cauzele apariţiei şi mecanismele diviziunii muncii;
_ Efectele diviziunii muncii asupra bogăţiei naţionale;
_ Factorii de care depinde extinderea diviziunii muncii;
_ Limitele diviziunii muncii.

CAUZELE APARIŢIEI ŞI MECANISMELE DIVIZIUNII MUNCII

 Problematica diviziunii muncii l-a preocupat pe Adam Smith încă din prima
perioadă a activităţii sale didactice. „Acest lucru este dovedit, între altele, de
faptul că în lecţiile sale ţinute în 1763 la Universitatea din Glasgow, deci cu 13 ani înainte
de apariţia Avuţiei naţiunilor, existau două capitole consacrate special diviziunii muncii şi
anume: «Abundenţa apare din diviziunea muncii» şi «Cum sporeşte diviziunea muncii
produsul»“.
Istoria dezvoltării societăţii umane demonstrează că diviziunea muncii a apărut ca
urmare a creşterii nevoilor de consum şi a dezvoltării forţelor productive. Totodată, se
apreciază că diviziunea muncii a fost cauza iniţială şi esenţială a apariţiei producţiei de
mărfuri şi reprezintă condiţia fundamentală a menţinerii ei.
Adam Smith a elaborat o paradigmă de explicare a diviziunii muncii diferită. El
susţine că diviziunea muncii decurge din schimb! „Această diviziune a muncii, din care
derivă aşa de multe avantaje, nu este la originea ei efectul vreunei înţelepciuni omeneşti care
să prevadă şi să urmărească belşugul general, pe care ea îl realizează. Ea este consecinţa
necesară, deşi foarte lentă şi treptată, a unei anumite înclinări a naturii omului, care nu are în
vedere o astfel de largă utilitate; anume, înclinarea de a face troc, de a trafica, de a schimba
un lucru pentru altul”. Înclinaţia spre schimb – apreciază Adam Smith – este inerentă naturii
umane, „este comună tuturor oamenilor şi nu se găseşte la alte specii de animale”.
Omul – fiinţă socială, prin excelenţă – intră în relaţii interesate cu semenii săi,
determinate de necesitatea acoperirii nevoilor pe care le are şi pe care nu le poate satisface
integral prin activitatea restrânsă în care el este specializat. Adam Smith apreciază că intrarea
într-un sistem de relaţii economice interesate este, pentru fiecare fiinţă umană, un act perfect
raţional. În scopul obţinerii – prin schimb – de la semeni a bunurilor de care are nevoie,
fiecare individ va trebui „să le intereseze egoismul în favoarea sa, arătându-le că este în
avantajul lor să facă pentru el ce le cere”. Iar mai departe: „Oricine oferă cuiva un târg îşi
propune să procedeze astfel: Dă-mi ceea ce doresc eu, şi vei căpăta ceea ce doreşti tu. Acesta
este înţelesul oricărei asemenea oferte: şi în felul acesta obţinem unul de la altul cea mai
mare parte din serviciile de care avem nevoie. Nu de la bunăvoinţa măcelarului, berarului sau
brutarului aşteptăm noi să ne fie servită masa, ci de la grija cu care aceştia îşi privesc
interesele lor. Ne adresăm nu omeniei, ci egoismului lor, şi niciodată nu le vorbim de nevoile
noastre, ci de avantajele lor proprii”.
 Adam Smith este categoric în afirmaţia că din „înclinarea spre troc” se naşte
diviziunea muncii. „Aşa după cum prin înţelegere, prin schimb, şi prin cumpărare, obţinem
unul de la altul, cea mai mare parte din serviciile reciproce de care avem nevoie, tot astfel,
din aceeaşi înclinare pentru troc, se naşte şi diviziunea muncii” (s. ns.).
Diviziunea muncii este factorul social care diferenţiază – în mod hotărâtor –
indivizii din societatea umană. „Deosebirea dintre însuşirile înnăscute ale diferiţilor oameni
este în realitate mult mai mică decât ne-am închipui; aptitudinile cu adevărat deosebite care
apar şi diferenţiază oamenii în diversele profesii când ajung la maturitate, nu sunt de cele
mai
multe ori cauza, ci efectul diviziunii muncii. Diferenţa dintre cele mai deosebite
individualităţi,de exemplu dintre un filosof şi un hamal, se pare că nu provine atât de mult de
la natură, cât din deprindere, moravuri şi educaţie. Când vin amândoi pe lume, în primii şase
sau opt ani de viaţă, se asemuiesc probabil foarte mult, nici părinţii, nici tovarăşii lor de
joacă neputând să observe vreo diferenţă remarcabilă între ei. Cam la această vârstă, sau
curând după aceasta, ei sunt puşi la ocupaţii foarte diferite. Atunci începe să se observe
deosebirea de aptitudini, care se dezvoltă treptat, până când în cele din urmă, vanitatea
filosofului abia de mai recunoaşte doarecare asemănare între ei”.
Diviziunea muncii îi face pe oameni să fie solidari unii cu alţii, să-şi fie folositori
unii altora, să intre în relaţii interesate de schimb. Cu cât diviziunea muncii este mai
dezvoltată, oamenii mai specializaţi şi deosebirile dintre ei mai mari, cu atât ei sunt mai
strâns legaţi prin relaţii de schimb şi mai folositori unii altora. „Cei cu însuşiri din cele mai
deosebite sunt de folos unul altuia, diferitele produse ale aptitudinilor lor, prin înclinarea
generală de a face troc, trafic şi schimb, fiind aduse la masa comună, din care oricine poate
cumpăra după trebuinţă orice parte din produsul priceperii celorlalţi”.
O asemenea idee va fi preluată şi dezvoltată de liberalii clasici francezi Jean Baptiste
Say şi Claude Frédéric Bastiat, care vor încerca să elaboreze o teorie a armoniei sociale în
domeniul repartiţiei bogăţiei între clasele sociale. Teoria solidarismului economic se va găsi
şi la alte curente şi orientări şi cu ajutorul ei se va urmări – printre altele – respingerea
teoriilor contradicţiilor şi inegalităţii sociale (mai ales a ricardismului şi marxismului).

EFECTELE DIVIZIUNII MUNCII ASUPRA BOGĂŢIEI NAŢIONALE

 Deşi, în mod general, se crede că diviziunea muncii este rezultatul diversificării
nevoilor umane şi al dezvoltării forţelor productive, Adam Smith afirmă
contrariul. „Cea mai mare perfecţionare a forţelor productive ale muncii şi în mare parte
priceperea, îndemânarea şi chibzuinţa cu care se conduce sau se execută munca de
pretutindeni par a fi efectele diviziunii muncii”.
Trăind în epoca manufacturieră, clasicul englez analizează diviziunea muncii din
manufactură şi efectele sale asupra bogăţiei naţionale. Diviziunea muncii, apreciază Adam
Smith, este factorul principal care măreşte cantitatea de muncă a societăţii (în special
productivă), îi sporeşte productivitatea şi – prin urmare – asigură creşterea bogăţiei
naţionale.
Diviziunea muncii asigură:
1. „Creşterea îndemânării fiecărui lucrător în parte”.
„În primul rând,îndemânarea sporită a lucrătorului face să crească neapărat cantitatea de
muncă pe care el opoate realiza; iar diviziunea muncii, reducând activitatea fiecărui om la o
oarecare operaţiune simplă şi făcând din această operaţiune singura ocupaţie din viaţa sa,
măreşte, fără doar şi poate, foarte mult, îndemânarea lucrătorului”.
2. „Economisirea timpului, care de obicei se pierde prin trecerea de la un fel de
muncă la altul”.
„În al doilea rând, folosul dobândit prin economisirea timpului pierdut cu trecerea de la un
fel de muncă la altul este mult mai mare, decât ne-am putea închipui la prima vedere”.
Conţinutul diferit al activităţilor diverse, durata lor, uneltele specifice întrebuinţate, raportul
între efortul fizic şi cel intelectual, mediul în care se desfăşoară sau alte împrejurări
determină pierderi însemnate de timp la schimbarea genurilor de muncă. Trecerea de la un
tip de muncă la altul generează pierderi de timp, din cauza „lenevirii”, lipsei de „atenţie şi
tragere de inimă” şi faptului că omul „câtva timp, mai mult se amuză decât lucrează serios”.
3. „Inventarea unui număr mare de maşini, care uşurează şi reduc munca,
făcând un singur om capabil de a produce cât producţia mai multor oameni”.
„În al treilea rând şi ultimul, oricine e desigur impresionat de enorma înlesnire şi reducere a
muncii prin aplicarea maşinilor potrivite unei anumite munci”. Invenţia maşinilor, apreciază
Adam Smith, „pare să fi fost datorită, la origine, tot diviziunii muncii”, întrucât „oamenii
descoperă cele mai uşoare şi sigure metode de a atinge un ţel oarecare mai degrabă când
întreaga atenţie a creierului lor este îndreptată spre un singur scop”.
 Efectul direct al diviziunii muncii este creşterea productivităţii lucrătorului specializat.
„De aici, enorma înmulţire a produselor tuturor variatelor meserii, ca o consecinţă a
diviziunii muncii, care pricinuieşte, într-o societate bine condusă, acel belşug general care se
răspândeşte la cele mai de jos categorii ale populaţiei. Fiecare muncitor are o mare cantitate
din produsele muncii sale proprii de care poate dispune, peste cea de care are nevoie pentru
sine; şi oricare alt muncitor, fiind exact în aceeaşi situaţie, poate schimba o mare cantitate
din propriile sale bunuri tot cu o mare cantitate sau, ceea ce revine la acelaşi lucru, pe preţul
unei mari cantităţi din bunurile celorlalţi muncitori. Acel muncitor le acoperă cu prisosinţă
nevoile, aceia la rândul lor i le satisfac pe ale lui; şi astfel o abundenţă generală se
răspândeşte în toate clasele sociale”.
Adam Smith a descris, într-un mod cu totul sugestiv, avantajele diviziunii muncii
dintr-o manufactură de ace. „Un om desfăşoară sârma, un altul o îndreaptă, un al treilea o
taie, un al patrulea o ascute, un al cincilea o striveşte la capăt pentru a-i aplica gămălia.
Numai pentru a face această gămălie, e nevoie de două sau trei operaţiuni distincte, aplicarea
ei e o operaţiune distinctă, albirea acelor e o alta; chiar fixarea acelor pe hârtie este o nouă
operaţiune; şi în felul acesta, importanta operaţiune a facerii unui ac cu gămălie este divizată
cam în optsprezece operaţiuni distincte, care în unele manufacturi sunt realizate toate de
mâini diferite”. Rezultatul? Zece muncitori specializaţi pot produce într-o zi „patruzeci şi opt
de mii de ace”, faţă de lucrătorul izolat care „nu ar fi reuşit să facă nici douăzeci de ace, ba
poate nici măcar un ac pe zi”.
Diviziunea muncii este „dusă cel mai departe în ţările care se bucură de activitatea cea
mai dezvoltată şi perfecţionată; ceea ce este munca unui singur om într-o societate înapoiată,
fiind în general într-o societate înaintată munca mai multor oameni”.
Înclinaţia > Diviziunea > Creşterea > Sporirea
spre schimb muncii productivităţii bogăţiei

Analizând asemenea aspecte, Adam Smith reliefează şi superioritatea productivităţii

din manufacturile industriale, comparativ cu agricultura. Imposibilitatea ţăranului de a se
specializa „îl face aproape întotdeauna greoi şi leneş”, cantitatea de muncă pe care o
prestează este mică, productivitatea muncii sale este redusă, ca şi contribuţia agriculturii la
crearea bogăţiei naţionale. Naţiunile cele mai bogate întrec pe cele sărace atât în agricultură,
cât şi în manufacturi, dar superioritatea lor este mai mare în industrie, decât în agricultură.
Diviziunea muncii mai dezvoltată din manufacturi duce la o productivitate superioară faţă de
agricultură unde diviziunea muncii este mai redusă. În plus, naţiunile manufacturiere au şi o
agricultură mai avansată, comparativ cu cele preponderent agrare.

_ Crearea şi sporirea bogăţiei Marii Britanii sunt obiectivul principal al demersului

ştiinţific al lui Adam Smith! Volumul şi rodnicia muncii productive sunt mijloacele
principale pentru atingerea acestui scop! Diviziunea muncii este cauza esenţială a
sporirii volumului şi productivităţii muncii! Promovarea ramurilor cu productivitatea
cea mai ridicată este calea de urmat pentru accelerarea progresului naţiunii engleze!
Iată paradigma operei smithiene, patriotismul său, ca şi caracterul naţional al
Economiei sale politice! Adam Smith nu a creat o ştiinţă economică „în general”, ci
o „Economie politică engleză”!

FACTORII DE CARE DEPINDE EXTINDEREA DIVIZIUNII MUNCII

În tratarea acestei probleme, Adam Smith este consecvent ideii că diviziunea muncii
decurge din schimbul de activităţ. El apreciază că dezvoltarea şi extensiunea
diviziunii muncii sunt determinate – direct proporţional – de doi factori esenţiali:
extensiunea
pieţei şi acumularea prealabilă a capitalului.

1. EXTENSIUNEA PIEŢEI
După cum posibilitatea de a schimba – apreciază el – pricinuieşte diviziunea
muncii, tot astfel întinderea acestei diviziuni este totdeauna, limitată de
întinderea acelei posibilităţi sau, cu alte cuvinte, de întinderea pieţei. Când piaţa comercială
este foarte mică, nimeni nu are curajul să se consacre cu totul unei singure ocupaţii, din lipsa
posibilităţii de schimb a întregului surplus din produsul muncii sale, care întrece propriul său
consum, cu excedentul din produsul muncii celorlalţi oameni de care el are nevoie”.
Dar dimensiunile pieţei depind, la rândul lor, de mai multe împrejurări, între care
amintim următoarele, şi anume:
_ Numărul populaţiei dintr-un anumit teritoriu;
_ Densitatea populaţiei pe spaţiul respectiv;
_ Poziţia geografică a localităţii sau spaţiului analizat (sat sau oraş; în interiorul ţării,
sau la graniţă; pe uscat sau în apropierea unei ape etc.);
_ Infrastructura zonei respective;
_ Nivelul de dezvoltare atins şi faza ciclului în care se află economia localităţii sau
zonei respective etc.
Autorul Bogăţiei naţiunilor este ferm convins că apropierea de apă ar constitui unul
din factorii importanţi, chiar determinanţi ai progresului. „Potrivit istoriei celei mai
autentice,
naţiunile care par a fi primele civilizate sunt cele ce au locuit în jurul ţărmului Mediteranei”.
Iar mai departe: „Perfecţionările în agricultură şi manufacturi par a fi de asemenea foarte
vechi
atât în provinciile Bengalului din Indiile orientale, cât şi în câteva provincii din estul
Chinei”. Dimpotrivă, „toate ţinuturile interioare ale Africii şi toată acea parte a Asiei care e
aşezată pe o distanţă considerabilă la nord de Marea Neagră şi de Marea Caspică, vechea
Sciţie, actuala Mongolie şi Siberia par a fi fost, în toate vremurile, în aceeaşi stare de
barbarie şi necivilizaţie în care le găsim astăzi”.
2. ACUMULAREA PREALABILĂ A CAPITALULUI
Deoarece acumularea capitalului, trebuie să fie prin natura lucrurilor
premergătoare diviziunii muncii, munca se poate subdiviza tot mai mult numai
în proporţie cu capitalul dinainte acumulat”. Prin urmare, în concepţia lui Adam Smith,
ACUMULAREA PREALABILĂ A CAPITALULUI ESTE PREMISA INIŢIALĂ
PENTRU EXTINDEREA DIVIZIUNII MUNCII. Capitalul acumulat şi volumul
acestei acumulări determină numărul populaţiei ocupate, în mod direct proporţional.
Cu cât capitalul este mai mare, cu atât se pot atrage în producţie mai multe braţe de muncă şi
diviziunea muncii se adânceşte. O dată cu aceasta, bogăţia naţională creată va fi mai mare şi
va creşte mai rapid. „Cantitatea de muncă, deci, nu numai că se măreşte în fiecare ţară o dată
cu creşterea capitalului care o întrebuinţează, dar, ca urmare a acestei creşteri, aceeaşi
cantitate de muncă produce o mai mare cantitate de produse”. Cu cât capitalul acumulat este
mai mic, cu atât mai mic va fi numărul celor ocupaţi, şi – de asemenea – mai mici
posibilităţile de extindere a diviziunii muncii. În consecinţă, bogăţia creată va fi mai mică şi
va creşte mai lent.

LIMITELE DIVIZIUNII MUNCII

Vorbind de avantajele diviziunii muncii, Adam Smith nu uita să releve şi unele
consecinţe negative ale acesteia asupra muncitorilor. „O dată cu dezvoltarea
diviziunii muncii, ocupaţia celor ce trăiesc din muncă, adică marea masă a populaţiei ajunge
a se limita la câteva operaţii foarte simple; adesea numai la una sau două. Ştim însă că, la
majoritatea oamenilor, judecata se formează neapărat şi datorită ocupaţiilor lor obişnuite.
Omul care îşi petrece toată viaţa executând câteva simple operaţii, ale căror efecte sunt poate
aceleaşi întotdeauna, sau aproape aceleaşi, nu are prilejul să-şi exercite inteligenţa sau să se
străduiască să descopere mijloace pentru înlăturarea unor dificultăţi ce nu i se ivesc
niciodată. De aceea, el în mod natural pierde obişnuinţa de a face asemenea eforturi şi, în
general, devine o fiinţă pe cât de stupidă, pe atât de ignorantă”.
Concluzia pe care o trage Smith din observaţia de mai sus este pilduitoare. Deşi
liberal convins, clasicul englez solicită cu energie intervenţia statului pentru a asigura
populaţiei un anumit nivel de instrucţie. De altfel, el a consacrat 38 pagini, din cele 675 ale
Bogăţiei naţiunilor, problemelor de educaţie a „tineretului” şi a „persoanelor de toate
vârstele”. El atrage atenţia că „diformitatea şi infirmitatea mintală” este asemenea „bolilor
respingătoare şi contagioase”, deoarece „alterează, cu timpul, însăşi puterea de percepere a
păturilor inferioare ale populaţiei”, iar poporul nu mai serveşte „întru nimic la apărarea
societăţii”. Dimpotrivă, cu cât sunt mai instruiţi, oamenii sunt „mai puţin expuşi la amăgirile
create de exaltare şi de superstiţii, care adeseori pricinuiesc cele mai grozave tulburări la
popoarele inculte”. „Statul poate impune aproape întregii mase a populaţiei necesitatea de aşi
însuşi instrucţiunea elementară, obligând pe fiecare cetăţean să se supună unui examen sau
unor probe privitoare la aceste cunoştinţe, înainte de a obţine admiterea într-o organizaţie
profesională sau înainte de a fi autorizat să înceapă o meserie fie la sat, fie la oraş”. Deci,
statul era chemat să asigure întregii populaţii o pregătire generală minimă şi obligatorie, ca şi
celor ce doreau să practice anumite activităţi sociale. Pentru această pregătire minimă şi
obligatorie, salariul învăţătorilor urma „să fie numai parţial plătit de stat”, restul se acoperea
prin „taxe foarte modeste”, accesibile şi unui „simplu muncitor”, altfel educatorul „s-ar
deprinde iute să-şi neglijeze îndatoririle”.
Pentru anumite categorii de cetăţeni – care aspiră la poziţii „onorabile” – Adam Smith
susţine necesitatea educaţiei permanente. În scopul realizării ei, „primul dintre mijloace e
studiul ştiinţei şi al filosofiei, pe care statul le-ar putea răspândi foarte mult printre toţi
oamenii din clase sociale şi de averi mijlocii; sau ceva mai mari decât mijlocii; nu prin
acordare de salarii profesorilor pentru a-i face neglijenţi şi inactivi, ci prin instituirea unui fel
de examen, cuprinzând chiar şi ştiinţele mai înalte şi mai grele, la care să fie supus oricine
înainte de a i se permite exercitarea unei profesiuni libere sau înainte de a fi primit să
candideze pentru orice funcţie onorabilă, fie onorifică, fie lucrativă”.
Totodată, educaţia reprezintă şi un mijloc important prin care populaţia poate fi ferită
de „amăgirile create de exaltare şi superstiţii”, iar ţara va fi ferită de „împărţirea în secte
religioase”.
Concluzie

Adâncirea diviziunii muncii între ţările dezvoltate în condiţiile actuale are loc prin trecerea
de la specializarea interramuri la cea intraramuri şi mai departe la specializarea de tip
organologic (în cadrul produsului pe subansamble. piese şi componente).

Realităţile demonstrează cu tot mai multă putere faptul că existenţa economiei mondiale
unice, dezvoltarea la scară globală presupune depăşirea diviziunii muncii de tip vertical, cu
implicaţiile sale - schimbul inegal şi dependenţa externă, consolidarea poziţiei ţărilor în curs
de dezvoltare în producţia industrială mondială şi îndeosebi în industria prelucrătoare,
eliminarea restricţiilor şi discriminărilor din calea schimbului mondial de valori materiale şi
spirituale.

Unele tendinţe de orientare în evoluţia diviziunii mondiale a muncii între ţările avansate şi
ţările în curs de dezvoltare se observă şi în cadrul acestora din urmă. Astfel, după ce în primii
ani postbelici unele ţări din sud-estul asiatic au dezvoltat industria textilă, care a urmat unei
reduceri a capacităţilor în Japonia. în prezent, producătorii din Hong-Kong sau Singapore se
orientează tot mai vădit spre articole de modă împingând către ţările vecine producţia
textilelor de serie, care solicită un volum mare de muncă, mai puţin calificată.

În ultimele decenii s-au afirmat şi se afirmă în circuitul economic mondial o serie de forme
noi. avantajoase, de realizare a diviziunii muncii-formele cooperării economice
internaţionale - compatibile cu cerinţele respectării intereselor economice ale partenerilor,
ale avantajului reciproc. Drept urmare, se extind asemenea forme de cooperare, cum sunt:
subproducţia internaţională, crearea de întreprinderi comune, mai cu seamă ca societăţi
mixte, cooperări tripartite etc.