1.

IMPORTANŢA PRELUCRĂRII PRIN AŞCHIERE ÎN ANSAMBLUL

PROCEDEELOR DE PRELUCRARE
1.1. Noţiuni generale
Realitatea actuală confirmă faptul că prelucrarea prin aşchiere este şi va rămâne
timp îndelungat principala metodă tehnologică de execuţie a pieselor de precizie, a
maşinilor, instalaţiilor, mecanismelor şi aparatelor cu cele mai variate roluri funcţionale.
Acest gen de prelucrare se caracterizează printr-un înalt grad de productivitate,
având avantaje nete faţă de alte forme de generare a suprafeţelor, mai ales în industriile
de serie mică şi unicat. Metoda prezintă şi unele dezavantaje legate de: manopera
ridicată, consumul mare de scule şi presupune uneori utilajele cele mai complexe,
dezavantaje care sunt însă neglijabile în raport cu avantajele sale.
Prelucrarea prin aşchiere are la bază o proprietate tehnologică foarte importantă
pentru oricare material numită aşchiabilitate sau uzinabilitate.
Uzinabilitatea (prelucrabilitatea prin aşchiere) reprezintă capacitatea unui material
de a-şi modifica forma, corespunzător scopului propus, prin desprindere de particule sau
microparticule materiale sub acţiunea unor forţe exterioare.
Prelucrarea prin aşchiere apelează la o serie de cunoştinţe dobândite la disciplinele
de: matematică, desen, geometrie descriptivă, mecanică, rezistenţa materialelor,
mecanisme, termotehnică, toleranţe şi măsurători tehnice, fiind procedeul de prelucrare
care asamblează o mare diversitate de cunoştinţe, punând studentul sau specialistul în
situaţia de a-şi forma un sistem gândire şi asociere a unor cunoştinţe aparent disparate.

1.2. Probleme actuale şi de perspectivă ale prelucrării prin aşchiere

În etapa actuală de dezvoltare a construcţiei de maşini se manifestă următoarele
tendinţe predominante:
- creşterea presiunilor şi a puterilor la care sunt solicitate elementele componente
ale diferitelor utilaje şi instalaţii şi extinderea temperaturilor de lucru negative şi
pozitive în condiţii de fiabilitate sporită, necesită materiale cu proprietăţi fizice, chimice
şi mecanice deosebite (duritate foarte mare, tenacitate ridicată, rezistenţă înaltă la
coroziune, refractaritate deosebită etc.);
- evoluţia dimensiunilor de gabarit ale aparatelor, utilajelor şi instalaţiilor către cele
două extreme: ultraminiaturizarea şi miniaturizarea (în construcţia aparatelor de măsură,
electronică, electrotehnică), pe de o parte, şi gigantizarea (în construcţia agregatelor din
industria chimică, metalurgică, constructoare de maşini, construcţia autostrăzilor,
marilor căi navigabile, hidrocentrale, metrouri etc.), pe de altă parte;
- reducerea substanţială a consumurilor de energie, combustibil convenţional şi
folosirea cu maximum de eficienţă a materiilor prime şi resurselor energetice;
- asimilarea de către industrie a metodelor de prelucrare cu profit maxim, cu
productivitatea cea mai ridicată şi cu obţinerea unei fiabilităţi corespunzătoare.
Aceste tendinţe presupun utilizarea din ce în ce mai largă a unor materiale de
construcţie greu şi foarte greu prelucrabile (materiale de înaltă rezistenţă, materiale
2 Prelucrări mecanice
________________________________________________________________________________________
refractare dure şi extradure etc.), care impun ca o necesitate obiectivă elaborarea unor
noi metode şi tehnologii de prelucrare prin aşchiere, noi materiale, noi tipuri de scule
aşchietoare, precum şi perfecţionarea continuă a maşinilor-unelte aşchietoare. De aceea,
la proiectarea oricărui proces tehnologic de execuţie a unei piese este necesar a se stabili
mai întâi eficienţa acestuia, exprimată în principal prin următorii indicatori: calitatea
piesei prelucrate; siguranţa în funcţionare a produsului; productivitatea prelucrării;
costul procesului; consumul de energie; consumul de materii prime; protecţia mediului
şi a operatorului.
Fiecare din aceşti indicatori sunt influenţaţi în mod diferit de o serie de factori ce
apar în procesul de aşchiere, de aceea este imperios necesară o optimizare a procesului
tehnologic respectiv.
Utilizarea în construcţia de maşini şi aparate a unor astfel de materiale greu
prelucrabile, creşterea nivelului de automatizare a prelucrării prin aşchiere şi apariţia
sistemelor adaptive şi autoadaptive, precum creşterea cerinţelor de precizie şi calitate a
prelucrării ridică noi probleme în faţa ştiinţei despre aşchierea materialelor.
Aşchierea unor materiale piroforice, radioactive, refractare, dure sau extradure, moi
sau supermoi, impun noi cerinţe în privinţa:
- alegerii schemei tehnologice de prelucrare;
- alegerii regimului optim de aşchiere;
- construcţiei sculei aşchietoare;
- construcţiei maşinii-unelte;
- protecţiei operatorului etc.
De exemplu, la prelucrarea oţelurilor de construcţie în cosmos, sunt necesare noi
metode de prelucrare, deoarece vidul ridicat împiedică formarea peliculei de oxizi,
determinând sudarea sculei cu piesa de prelucrat.
În cazul prelucrării pe maşini cu sisteme adaptive, pe maşini-unelte cu comenzi
numerice, în liniile automate sau pe sistemele de maşini este necesară o descriere
matematică a influenţei condiţiilor de aşchiere asupra caracteristicilor de bază ale
procesului de aşchiere. Deci, o problemă importantă pe plan teoretic o reprezintă
înlocuirea, pe cât posibil, a relaţiilor de calcul empirice, pentru determinarea forţelor,
vitezelor de aşchiere şi a altor parametri, cu relaţii analitice bazate pe legile fizicii
solidului, ale mecanicii, termodinamicii etc.

1.3. Noţiuni de bază privind generarea suprafeţelor prin aşchiere

În construcţia de maşini, elementele de construcţie mecanică, organele de maşini,
sculele, elementele de dispozitive şi de verificatoare etc., cunoscute sub denumirea de
piese, sunt în realitate corpuri solide delimitate în spaţiu de un număr de suprafeţe ce se
află într-o anumită combinaţie. Fiecare din suprafeţele componente ale unei piese se
caracterizează:
- printr-o formă geometrică (teoretică);
- prin dimensiuni în diferite direcţii ;
- prin poziţia relativă în raport cu alte suprafeţe;
Importanţa prelucrării prin aşchiere în ansamblul procedeelor de prelucrare
________________________________________________________________________________________3
- printr-un anumit grad de netezime (rugozitate).
Aceste patru grupe de caracteristici constituie condiţiile tehnice de generare
(execuţie) a suprafeţelor, prin care se determină deci: forma, mărimea, dispunerea în
spaţiu şi calitatea suprafeţelor componente ale unei piese. În funcţie de aceste
caracteristici, suprafeţele componente ale unei piese se împart în patru categorii :
- suprafeţe funcţionale ;
- suprafeţe de asamblare;
- suprafeţe tehnologice;
- suprafeţe auxiliare(de legătură).
Studiul fiecărei suprafeţe în parte, prin prisma condiţiilor tehnice de generare ce i se
impun, conduce la determinarea rolului funcţional al piesei de la care se porneşte în
proiectarea procesului tehnologic de realizare a acesteia.
Aşa cum se cunoaşte din cursul de tehnologia materialelor, majoritatea suprafeţelor
ce delimitează o piesă în spaţiu se obţin prin procedeele primare (turnare, deformare
plastică, metalurgia pulberilor, sudare etc.), dar în anumite limite pentru cele patru
caracteristici. Pentru suprafeţele care au caracteristici ce nu pot fi generate prin
procedeele primare (de regulă suprafeţele funcţionale şi suprafeţele de asamblare) se
prevăd adaosuri de prelucrare, care se îndepărtează printr-un procedeu de prelucrare
prin aşchiere.
Procedeul tehnologic de generare (prelucrare) prin aşchiere a unei suprafeţe de
formă, dimensiuni, poziţie relativă şi rugozitate cunoscute şi date, în desenul de
execuţie, presupune că pentru a începe generarea trebuie să existe o suprafaţă de început
- care se numeşte suprafaţă iniţială.
Suprafaţa obţinută în urma generării prin aşchiere se numeşte suprafaţă prelucrată.
Dimensiunile suprafeţei iniţiale vor fi diferite de cele ale suprafeţei prelucrate,
diferenţa dintre ele fiind adaosul de prelucrare.
Pentru procedeele de prelucrare prin aşchiere, piesa-semifabricat iniţială, delimitată
în spaţiu de suprafeţele iniţiale care se află într-o anumită combinaţie, poartă numele de
semifabricat (obţinut prin procedeele tehnologice de: turnare, sudare, deformare
plastică etc.).
Forma semifabricatului şi mărimea adaosului de prelucrare depind de: natura
materialului, procedeul tehnologic primar de obţinere, dimensiunile, greutatea şi
complexitatea formei piesei finite, precizia dimensională şi a poziţiei relative a
suprafeţelor, rugozitatea, precum şi de caracterul producţiei de realizare a piesei finite
(individuală, serie mică, mijlocie, mare, masă). De exemplu, arborele din (figura 1.1 c)
poate fi obţinut pornind de la un semifabricat iniţial de forma unei bare laminate sau
trase (fig.1. 1 a) sau de la un semifabricat matriţat sau turnat (fig.1.1 b), mărimea
adaosului de prelucrare diferind substanţial.
4 Prelucrări mecanice
________________________________________________________________________________________
Suprafeţe iniţiale

a b
Suprafeţe prelucrate

Adaos de prelucrare
(Ap )
c
Fig.1.1. Adaosuri de prelucrare
a - la obţinerea piesei prin aşchiere din bară ; b - la obţinerea piesei prin turnare sau
matriţare ; c - arbore cu suprafeţele prelucrate (piesa finită).

Procedeul tehnologic de prelucrare prin aşchiere este procedeul de generare a

suprafeţelor prelucrate, prin îndepărtarea adaosului de prelucrare, efectuată de tăişul
unei scule aşchietoare, ce se deplasează relativ faţă de piesa-semifabricat, printr-o
mişcare rezultantă bine definită.
Ansamblul fenomenelor fizice, prin care se produce transformarea adaosului de
prelucrare în aşchii, detaşarea acestora şi generarea suprafeţei prelucrate se numeşte
proces de aşchiere.
Adaosul de prelucrare este variabil, de la o generare la alta putând fi mai mare
sau mai mic. Prin urmare, în mişcarea relativă dintre tăişul sculei şi adaosul de
prelucrare, acesta se poate îndepărta în întregime, dintr-o dată, sau în mai multe etape,
numite treceri.
Partea din adaosul de prelucrare ce se găseşte la un moment dat în faţa tăişului
sculei aşchietoare şi urmează să fie detaşat sub formă de aşchie, într-un ciclu cinematic
al mişcării relative dintre sculă şi semifabricat, se numeşte strat de aşchiere, iar
suprafaţa generată - suprafaţă de aşchiere.
Pentru exemplificare se consideră cazul obţinerii unei suprafeţe plane prin
procedeul de rabotare (fig. 1.2 a) şi a unei suprafeţe cilindrice exterioare prin strunjire
(fig. 1.2 b).
La rabotare adaosul de prelucrare având adâncimea Ap , va fi îndepărtat în două
treceri succesive formate din straturile parţiale 1 şi 2 de adâncimi ap . La strunjire
(în exemplul prezentat) adaosul de prelucrare având adâncimea Ap , va fi îndepărtat
dintr-o singură trecere. Fiecare strat parţial este format este format din mai multe
straturi de aşchiere care vor fi îndepărtate succesiv.
Importanţa prelucrării prin aşchiere în ansamblul procedeelor de prelucrare
________________________________________________________________________________________5
Pentru a se putea îndepărta stratul de aşchiere parţial, scula trebuie să fie adusă
periodic, după fiecare ciclu cinematic al mişcării relative dintre sculă şi semifabricat (o
cursă dublă a sculei la rabotare , o rotaţie completă a piesei la strunjire) în faţa unui nou
strat de aşchiere similar. În acest scop, scula efectuează o mişcare de avans, cu o viteză
de avans vf , pe distanţa aa = f, numită avans, şi notată cu f (conform ISO 3002/3).

vf
vp

ve vc

Suprafaţa de aşchiere
final f
D0 a' a A0
Suprafaţa iniţială b' b
1 A1
Strat de 1 A
aşchiere
Strat parţial 1 1
1
1
1
' 1
C0 a1 a1 B0
1
b'1 b1
ap ap

C1 1 B1
Ap

1
1 1
C B
1 1
1 1
Suprafaţă prelucrată
1 1
parțial
Strat parţial 2 Suprafaţă
1 prelucrată final 1
1 a
1
Suprafaţă iniţială 1Suprafaţă de aşchiere Suprafaţă prelucrată
ve 1 vc
1
f
Ap

1
n( vc ) 1 a' a
vf
1

vf
vp

b
Fig. 1.2. Elementele generării prin aşchiere:
a - a unei suprafeţe plane prin rabotare; b - a unei suprafeţe cilindrice prin strunjire:
vc- viteza mişcării principale de aşchiere; vf - viteza mişcării de avans;
ve - viteza de aşchiere rezultantă; vp - viteza avansului de pătrundere; f - avansul de
aşchiere; n - turaţia mişcării de rotaţie; Ap – adâncimea adaosului de prelucrare;
ap - adâncimea de aşchiere;
abb1 a1 , a b b1 a1 - suprafeţe de aşchiere; aa ' b ' b1' a1' a1 - strat de așchiere.
' ' ' '
6 Prelucrări mecanice
________________________________________________________________________________________
Divizarea adaosului de prelucrare în straturi parţiale şi în straturi de aşchiere se
poate face în următoarele moduri (fig. 1.3):
- divizare în sensul adâncimii adaosului de prelucrare (fig. 1.3 a şi b),
reprezentând aşchierea cu scule profilate, scula deplasându-se numai în sensul
adâncimii adaosului de prelucrare Ap, printr-o mişcare de avans transversal. În aceste
cazuri straturile de aşchiere au lăţimi mari şi forme identice cu ale tăişului sculei (pentru
suprafeţe de lăţime mică);
- divizare în sensul lăţimii adaosului de prelucrare (fig. 1.3 c), la care straturile de
aşchiere sunt îndepărtate printr-o mişcare de avans longitudinal v fl efectuată în sensul
lăţimii adaosului. Se aplică atunci când tăişul sculei nu poate cuprinde întreaga lăţime a
adaosului ( pentru suprafeţe de lăţime mare);
- divizare în sensul lungimii adaosului de prelucrare (fig. 1.3 d), la care straturile
de aşchiere sunt îndepărtate printr-o mişcare a sculei sau a piesei în sensul lungimii
adaosului de prelucrare, cu o viteză de avans director v fd ;
- divizare mixtă (fig. 1.3 e), o combinaţie a modurilor de divizare de mai sus şi se
aplică atunci când adaosul de prelucrare trebuie îndepărtat în mai multe treceri.

Schema modului de divizare a adaosului de prelucrare în straturi parţiale sau

straturi de aşchiere şi a modului în care se succede îndepărtarea acestora se numeşte
schemă de aşchiere.
Pentru ca scula să poată desprinde un strat de aşchiere din adaosul de prelucrare,
trebuie ca, între ea şi piesă, să existe următoarele tipuri de mişcări:
- mişcarea principală de aşchiere realizează procesul de desprindere a stratului de
aşchiere de pe suprafaţa semifabricatului. Se execută cu o viteză principală de aşchiere
vc , efectuată de către sculă sau piesă;
- mişcarea de avans realizează aducerea de noi straturi de material în faţa tăişului
sculei, deoarece acesta nu poate cuprinde dintr-o dată întreaga suprafaţă de prelucrat. Se
efectuează cu o viteză de avans vf, fie de către sculă, fie de piesa de prelucrat;
- mişcarea de aşchiere realizează îndepărtarea adaosului de prelucrare, rezultând
din compunerea în spaţiu a mişcării principale şi a mişcării de avans. Se execută cu o
viteză ve ;
- mişcări complementare realizează potrivirea sau poziţionarea sculelor în raport
cu piesa, în vederea îndepărtării întregului adaos de prelucrare conform cu schema de
aşchiere adoptată.
Tipul şi numărul mişcărilor simple, necesare a fi combinate pentru a se obţine
mişcarea relativă dintre scula aşchietoare şi piesa-semifabricat, depinde de modul cum
se concepe a fi realizată cinematic generarea unei suprafeţe prelucrate de o anumită
formă dată, prin îndepărtarea adaosului de prelucrare, deci de schema de aşchiere
alcătuită. Fiecare procedeu de generare prin aşchiere a unei suprafeţe, de o anumită
formă dată, conduce la stabilirea cinematicii maşinii-unelte pe care să se execute
generarea respectivă.
Importanţa prelucrării prin aşchiere în ansamblul procedeelor de prelucrare
________________________________________________________________________________________7

Strat aşchiere Suprafaţă prelucrată

Strat de aşchiere
Adâ ncimea
adaosului
de prelucrare Ap
Suprafaţă Adâncimea
n( v c ) prelucrată n( v ) adaosului
c de prelucrare
Ap
Ap

v
ft
v
ft

a b
Strat de
Lăţimea aşchiere Suprafaţă Strat de aşchiere
adaosului prelucrată
n( vc )
Ap
Ap
n( vc ) v
fd
Ap
Adâncimea Lungimea adaosului
adaosului v
fl

c d
Adâncimea Strat de aşchiere
ap

adaosului Adâncimea
de prelucrare stratului
parţial
Suprafaţă n( vc )
prelucrată
Ap
v
v ft
fl

Fig. 1.3. Diferite moduri de divizare a adaosului de prelucrare:

a,b - în sensul adâncimii adaosului; c - în sensul lăţimii adaosului; d - în sensul
lungimii adaosului; e - mixt: v ft - viteza avansului transversal; v fl - viteza
avansului longitudinal; v fd - viteza avansului director; vc - viteza mişcării principale
de aşchiere; n - turaţia mişcării principale de aşchiere; Ap - adaos de prelucrare;
ap - adâncimea de aşchiere.

1.4. Noţiuni generale despre principalele procedee de prelucrare prin aşchiere

Principalele procedee de prelucrare (generare) prin aşchiere sunt: rabotarea,
mortezarea, strunjirea, găurirea, lărgirea, adâncirea, alezarea, frezarea, broşarea şi
rectificarea.
8 Prelucrări mecanice
________________________________________________________________________________________
1.4.1. Rabotarea
Este procedeul de generare prin aşchiere a suprafeţelor, ce constă în combinarea
unei mişcări principale de aşchiere, totdeauna rectilinie alternativă, executată de sculă
sau piesă, cu o mişcare de avans-rectiliniu intermitent, executată de sculă sau piesă
(fig.1.4). Se execută cu ajutorul unor scule aşchietoare de tipul cuţitelor, pe maşini-
unelte de rabotat.
Atunci când mişcarea rectilinie alternativă este efectuată de sculă, procedeul se
numeşte rabotare transversală (fig. 1. 4 a şi b) şi se execută pe maşini-unelte numite
şepinguri, iar când este efectuată de piesa-semibafricat, procedeul se numeşte rabotare
longitudinală (fig. 1.4 c şi d) şi se execută pe maşini-unelte numite raboteze. Sculele
folosite se numesc cuţite de rabotat.
Indiferent de tipul rabotării, mişcarea de aşchiere ve se confundă cu mişcarea
principală de aşchiere vc şi este o mişcare rectilinie alternativă.
Procedeul se caracterizează prin aceea că axa cuţitului este perpendiculară pe
direcţia mişcării principale de aşchiere.
Prin rabotarea transversală se pot obţine suprafeţe: plane orizontale verticale,
înclinate, precum şi diferite forme de canale pe piese de dimensiuni mici şi mijlocii.
Rabotarea longitudinală permite generarea suprafeţelor plane de lungime mare,
orizontale, verticale, precum şi a suprafeţelor profilate (ghidajele batiurilor, săniile şi
mesele de la maşinile-unelte).
ve = vc
ve = vc S
SI
ft ap fv SP P S

S
SI
PS SP ap

a b
ft
ve = vc S
SI
S
ap
fv

SP
ve = vc PS ap SI
SP
PS
c d
Fig. 1.4. Generarea suprafeţelor prin rabotare:
a, b - transversală; c, d – longitudinală;
S – scula aşchirtoare; PS – piesa semifabricat; SI – suprafaţa iniţială; SP - suprafaţa
prelucrată; ap - adâncimea de aşchiere; vc , ve - viteza mişcării principale de aşchiere
[m/min]; ft , fv – avansul transversal respectiv vertical [mm/cursă dublă].
Importanţa prelucrării prin aşchiere în ansamblul procedeelor de prelucrare
________________________________________________________________________________________9

1.4.2. Mortezarea
Este procedeul de generare prin aşchiere a suprafeţelor ce constă în combinarea
unei mişcări principale de aşchiere – totdeauna rectilinie alternativă, executată de sculă,
cu o mişcare de avans – rectilinie sau circulară, intermitentă, executată de piesa–
semifabricat.
Procedeul se execută cu cuţite de mortezat pe maşini-unelte numite morteze.
Cinematica de generare prin acest procedeu este asemănătoare cu cea a rabotării
transversale pe şepinguri (fig.1.5). Piesa semifabricat este imobilă în timpul executării
mişcării principale cu viteza vc , pentru ca la şfârşitul cursei pasive ea să execute mişcări
intermitente de poziţionare, ce pot fi de avans longitudinal fl , de avans transversal ft sau
de avans circular fc , în funcţie de forma suprafeţei generate.
Procedeul se caracterizează prin aceea că axa cuţitului este paralelă cu direcţia
mişcării principale de aşchiere.
Se pot genera prin acest procedeu suprafeţe plane, circulare sau profilate, interioare
sau exterioare, precum şi canale sau caneluri de diferite forme.
S

Cursa Cursa
pasivă activă
SP vc = ve
PS
SI
ap
ft
MM

fc fl
Fig. 1.5. Generarea suprafeţelor prin mortezare:
S – scula aşchirtoare; PS – piesa semifabricat; SI – suprafaţa iniţială; SP - suprafaţa
prelucrată; MM – masa maşinii; ap - adâncimea de aşchiere; vc , ve - viteza mişcării
principale de aşchiere [m/min]; fl , ft , fc – avansul longitudinal, avansul transversal
respectiv circular [mm/cursă dublă].

1.4.3. Strunjirea
Este procedeul de generare prin aşchiere a suprafeţelor, ce constă în combinarea
unei mişcări principale de aşchiere – totdeauna de rotaţie, executată de piesă, cu o
mişcare de avans – rectilinie, circulară sau combinată totdeauna executată de sculă.
Procedeul se execută cu scule aşchietoare de tipul cuţitelor de strung, pe maşini-
unelte numite strunguri.
10 Prelucrări mecanice
________________________________________________________________________________________
Mişcarea cuţitului este mişcarea de avans de generare şi se poate executa în diferite
planuri (orizontal, vertical, înclinat), în funcţie de tipul strungului pe care se realizează
generarea. Astfel, la strungul normal, mişcarea de avans a cuţitului se efectuează în plan
orizontal, de obicei pe direcţie longitudinală (fig. 1.6 a şi b), transversală (fig. 1.6 c),
înclinată (fig. 1.6 d) sau complexă (fig. 1.6 e).
Ca urmare a combinării mişcării principale de rotaţie a piesei-semifabricat cu
mişcările de avans longitudinal, transversal, înclinat sau chiar curbiliniu (cu dispozitive
adecvate) ale sculei, se pot genera cele mai diferite suprafeţe: de rotaţie cilindrice şi
conice (exterioare şi interioare), plane, elicoidale, spirale, sferice, poligonale etc.
Prin strunjire pe strungul normal se pot obţine şi alte forme de suprafeţe,
păstrându-se ca bază cinematica de generare caracteristică acestui procedeu, dar
folosindu-se dispozitive adecvate.
Ap
Adaos de prelucrare Suprafaţa prelucrată Suprafaţă
prelucrată
Suprafaţa prelucrată
Adaos de
Ap n( vc ) prelucrare
n( vc )
Cuţit de
n( vc ) Ap vfl strung

vf l
vf t
Cuţit de strung Cuţit de strung Piesa semifabricat
a b c

Adaos de Adaos de Suprafaţă

prelucrare Suprafaţă prelucrare prelucrată
prelucrată
n( vc ) n( vc )


vf k
Ap
vf
 v f t Cuţit d e s t r u n g Cuţit de strung
vf l
d e
Fig. 1.6. Generarea suprafeţelor prin strunjire:
a - cilindrică exterioară; b - cilindrică interioară; c - frontală; d - conică; e - profilată;
n( vc ) - viteza mişcării principale de aşchiere; v fl ; v ft ; v fk - viteza mişcării de avans
longitudinal, respectiv transversal sau combinat; v f - viteza mişcării de avans.

1.4.4. Burghierea, lărgirea, adâncirea, alezarea

Sunt procedee de generare prin aşchiere a suprafeţelor laterale (cilindrice, conice
etc) şi frontale (plane, teşite, profilate etc.) ale găurilor, ce constau în combinarea unei
mişcări principale de aşchiere – totdeauna de rotaţie şi executată de sculă sau piesă cu o
mişcare de avans rectilinie, executată de sculă şi/sau piesă.
Importanţa prelucrării prin aşchiere în ansamblul procedeelor de prelucrare 11
________________________________________________________________________________________
Aceste procedee se execută cu scule aşchietoare de găurire specifice, burghie,
lărgitor, adâncitor, alezor, pe maşini-unelte de găurit. Cinematica de generare a
suprafeţelor prin aceste procedee rezultă din combinarea unei mişcări principale de
aşchiere totdeauna de rotaţie, efectuată de regulă de scula aşchietoare cu viteza vc , cu o
mişcare rectilinie de avans, cu caracter continuu, efectuată de regulă tot de scula
aşchietoare cu viteza v fax . Astfel, burghierea este procedeul la care se generează găuri
în materialul plin (fig.1.7 a), lărgirea şi adâncirea sunt procedee prin care se măresc
dimensiunile şi precizia găurilor obţinute prin burghiere sau prin turnare şi matriţare
(fig.1.7 b), iar alezarea este procedeul de generare cu ajutorul unor scule numite
alezoare, în scopul realizării unei precizii dimensionale ridicate şi micşorării rugozităţii
suprafeţelor prelucrate (fig. 1.7 c).
Suprafaţă Burghiu Suprafaţă Lărgitor - Alezor Suprafaţă
prelucrată prelucrată adâncitor prelucrată

n( vc )
n( vc )
n( vc )

v fax
v fax

Ap Ap v fax
Ap
Ap

Adaos de prelucrare Adaos de prelucrare Adaos de prelucrare

a b c
Fig. 1.7. Generarea suprafeţelor prin:
a - burghiere; b - lărgire- adâncire; c - alezare;
vc - viteza mişcării principale de aşchiere; v fax - viteza mişcării de avans;
Ap - adaos de prelucrare.

1.4.5. Frezarea
Este procedeul de generare prin aşchiere a suprafeţelor, ce constă în combinarea
unei mişcări principale de aşchiere – totdeauna de rotaţie şi executată de sculă, cu
mişcări de avans – rectilinii, circulare, combinate – executate de piesă şi/sau sculă.
Procedeul se execută cu scule speciale de forma unor corpuri de rotaţie prevăzute cu
mai multe tăişuri, numite freze, pe maşini-unelte de frezat.
12 Prelucrări mecanice
________________________________________________________________________________________
n( vc )
Freză cilindrică Freză cilindro
Suprafaţă
- f r o n t a l ă

prelucrată

n( vc ) vft
Suprafaţă
prelucrată Ap

vfl
a b
Fig. 1.8. Generarea suprafeţelor prin frezare:
a - cu freză cilindrică; b - cu freză cilindro – frontală;
vc - viteza mişcării principale de aşchiere; v fl ; v ft - viteza mişcării de avans
longitudinal, respectiv transversal.

Mişcarea de rotaţie se execută totdeauna de către sculă, ea fiind mişcarea principală

de aşchiere, iar mişcarea de avans este executată, de regulă, de piesa-semifabricat, fiind
o mişcare de avans director în sens longitudinal (fig. 1.8. a), transversal (fig. 1.8. b) sau
vertical.

1.4.6. Broşarea
Este procedeul de generare prin aşchiere a suprafeţelor, ce constă în combinarea
unei mişcări principale de aşchiere – totdeauna rectilinie, circulară sau elicoidală şi
executată de sculă sau piesa-semifabricat, cu o mişcare de avans constructiv (rezultată
din construcţia sculei aşchietoare). Procedeul se execută cu ajutorul unor scule
aşchietoare speciale numite broşe, pe maşini-unelte de broşat.
În cazul broşării cu acţiune discontinuă (fig. 1.9 a), broşa execută mişcarea
principală vc , cu caracter continuu şi într-un singur sens, în urma căreia suprafaţa se
generează dintr-o singură trecere a broşei. Broşarea cu acţiune continuă (fig. 1.9 b) se
caracterizează prin generarea fără întrerupere, datorită mişcării principale rectilinii
continue vc executate de piesele-semifabricat, broşa fiind fixă pe batiul maşinii de
broşat.
Prin broşare se pot genera găuri cu cele mai diferite profile, canale drepte şi
elocoidale, suprafeţe exterioare plane şi profilate, dinţii roţilor dinţate interioare sau
exterioare etc.
Importanţa prelucrării prin aşchiere în ansamblul procedeelor de prelucrare 13
________________________________________________________________________________________

Dispozitiv de
fixare piesă
Piesa
semifabricat
Ap
f
d

Adaos de Suprafaţa
prelucrare prelucrată

ve = vc
Broşa
a
Dispozitiv de
fixare sculă

Ap Broşa
fd Ap' Suprafaţa
prelucrată
n ve = vc

Piese semifabricat
b

Fig. 1.9. Generarea suprafeţelor prin:

a  broşare discontinuă; b  broşare continuă;
vc - viteza mişcării principale de aşchiere; ve - viteza mişcării de aşchiere;
fd - avansul pe dinte; Ap ; Ap  adaos de prelucrare.

1.4.7. Rectificarea
Este procedeul de generare prin aşchiere a suprafeţelor, ce constă în combinarea
unei mişcări principale de aşchiere – totdeauna de rotaţie şi executată de sculă, cu o
mişcare de avans – rectilinie, circulară sau combinată – executată de piesa –
semifabricat şi/sau sculă.
Procedeul se execută cu ajutorul unor scule aşchietoare denumite pietre de
rectificat, pe maşini-unelte de rectificat, în scopul obţinerii unei mai mari precizii
dimensionale şi a unei calităţi superioare a suprafeţei. Cinematica de generare a
suprafeţelor prin rectificare constă în existenţa unei mişcări de rotaţie, efectuată
întotdeauna de scula aşchietoare, ea constituind mişcarea principală de aşchiere vc , şi
a unui anumit număr de mişcări rectilinii, circulare sau combinate, executate de piesa-
semifabricat sau de sculă, ca mişcări de avans. Numărul şi tipul mişcărilor de avans sunt
în funcţie de forma suprafeţei de rectificat, în acest sens distingându-se: rectificarea
longitudinală (fig. 1.10 a); rectificarea transversală (fig. 1.10 b); rectificarea rotund
interioară (fig. 1.10 c); rectificarea plană (fig. 1.10 d); rectificarea fără centre
(fig. 1.10 e) etc.
14 Prelucrări mecanice
________________________________________________________________________________________

Piatră de rectificat
vft Piatră de vft
rectificat

n( vc )
n( vc )
Suprafaţă
vfc prelucrată

vfc
v Suprafaţa
fl Piese semifabricat prelucrată
a b
Suprafaţa v
fl
prelucrată
vfc
v
ft
n( vc )

c
Suprafaţa Piesa
Piatră de prelucrată semifabr icat
Suprafaţa v rectificat n( vc ) nc
prelucrată fp
v
fc
v
ft
v n( vc )
fl

Piatră de
rectificat
Disc
Masa maşinii Riglă de conducător
reazem v
fl
d e
Fig. 1.10. Generarea suprafeţelor prin:
a  rectificare longitudinală; b  rectificare transversală; c  recificare rotund
interioară; d  rectificare plană; e - rectificare fără centre;
vc - viteza mişcării principale de aşchiere; v fl ; v ft ; v fc - viteza mişcării de avans
longitudinal şi respectiv transversal sau circular; n - turaţia mişcării principale;
nc - turaţia discului conducător.