CAVALERUL NEÎNFRICAT

Îndată ce primele raze ale dimineții se furișară în camera lui Andrei și îi mângâiară
blând ochii, Andrei se trezi vesel și voios.
Se spălă pe față și pe dinți și se îmbrăcă în armura de cavaler, sperând că azi va
face lucruri mărețe.

După ce mâncă micul dejun pregătit de mămica lui, fugi afară să exploreze
împrejurimile casei împreună cu prietenul său de nădejde, Zoro, un cățel tare
curajos.
- Andrei, ai grijă, te rog, și nu te îndepărta prea mult de casă, îi strigă mama din
prag.
- Da, mami! Am grijă! îi răspunse Andrei din fugă.
Zoro spuse și el: Ham! ham!

Ajunși în apropierea pădurii, Andrei și Zoro se opriră din alergat și începură să

meargă precauți și atenți la totul din jurul lor, doar-doar s-or întâlni cu dragonul din
pădure.
La un moment dat, Zoro se opri și începu să adulmece o urmă.
- Ce este, Zoro? întrebă Andrei aproape în șoaptă.
Tufișul din fața lor începu să se miște. Andrei puse mâna pe sabia lui din carton
și... încremeni.
Zoro începu să latre și se năpusti asupra tufișului.
Andrei era cu sufletul la gură.
- Oare o fi dragonul? se întrebă în sinea lui.

Deodată, din tufiș sări un iepuraș și o zbughi la fugă speriat.

Andrei se sperie și el atât de tare, încât căzu în fund.
- Ptiu, ce sperietură am tras! zise el și începu să râdă. Zoro, vino băiete! A fost doar
un iepuraș.
- Hai, Zoro, să ne odihnim un pic aici! și se așezară amândoi la trunchiul unui
copac.
Andrei închise ochii și, dintr-odată, se trezi îmbrăcat într-o armură adevărată,
purtând la șold o sabie de oțel.
- Zoro, unde ești? Vino, băiete!
Andrei ieși din pădure și Zoro apăru și el, având aripi și scoțând fum pe nări. Zoro
devenise un dragon.
- Suie-te în spate, stăpâne!
Andrei se urcă pe spinarea lui Zoro și dragonul făcu în zbor un ocol ținutului.
- Zoro, coboară până la râu! Văd ceva acolo!

Când se apropiară, ce văzu Andrei dispăru.

- Tu stai aici! îi porunci lui Zoro.
Descălecă, scoase sabia și începu să cerceteze locul.

Deodată, auzi un urlet ca de fiară sălbatică.

Andrei nu se sperie și merse înainte în pădurea de lângă râu. Văzu o urmă prelungă
și se luă după ea.
- Pare să fie ca o coadă de dragon, se gândi Andrei.

Într-adevăr, deodată se trezi în fața unui dragon fioros, care stătea întins pe jos.
Dragonul răcni și scoase foc pe gură când îl văzu pe cavaler cu sabia, dar rămase
întins și nu se ridică.

- Oare de ce nu se ridică în picioare să se apere? se întrebă Andrei.

Andrei își dădu seama că ceva era în neregulă, așa că băgă sabia în teacă și se
apropie ușor de dragon. Avea un spin în aripă.
- Nu te teme, nu-ți fac niciun rău, încercă să-l liniștească pe dragonul rănit și
speriat.

Nici nu stătu pe gânduri, se dezbrăcă de cămașă și o rupse să facă o fâșie din ea. Se
duse repede la râu să ude fâșia de pânză și se întoarse la dragon să-l îngrijească.
Dragonul, văzând că tânărul cavaler nu este un pericol pentru el, ci vrea să-l ajute,
lăsă aripa rănită mai jos și închise ochii.
Andrei îi smulse spinul din aripă, curăță rana și o bandajă.
- Gata, de acum vei fi bine! îi spuse Andrei dragonului.
Veni și Zoro și se așeză lângă noul său prieten. Era de fapt o dragoniță care își lăsă
capul pe Zoro să se odihnească.
Cavalerul Andrei se îndepărtă ușor de ei și auzi un șuierat ușor, iar când întoarse
capul o văzu pe dragoniță dând ușor din cealaltă aripă mulțumindu-i că a salvat-o.

Andrei se trezi brusc când o ghindă îi căzu în cap. Se ridică repede și îl strigă pe
Zoro.
- Zoro, unde ești?
Zoro veni repede cu limba scoasă și îi sări în brațe.
- Dacă ai ști, Zoro, ce vis am avut!...