Text și ilustrații: Veronica Iani

Layout: Bogdan Dragomir, www.directdesign.ro

Copyright: Veronica Iani, veronicastories.com

Descrierea CIP poate fi consultată pe pagina de internet

a Bibliotecii Naționale a României

ISBN 978-606-94784-5-5
2
CURAJUL

Text și ilustrații de Veronica Iani

Editura Life Learning Education, 2020

Andrei trase cu coada ochiului în jur.
Toate locurile din autobuz erau ocupate,
iar bătrânul nu avea unde să se așeze.
Se foi pe scaun.
6 7
– Ce, ești fraier?! Mai sunt și alți oameni care îi pot
ceda locul, se răsti Mihnea și îl trase de mânecă atunci
când Andrei dădu să îi ofere locul bătrânului. Ce, nu stai
bine lângă noi?
„Mihnea chiar are dreptate, ar putea să îi dea altcineva locul”,
încercă Andrei să se liniștească.
– Știți jocul ăsta? E așa de tare! strigă Mihnea și scoase telefonul
din buzunar.
Dragoș și Sorin se aplecară să vadă mai bine. Andrei nu avea
chef de așa ceva, însă, atunci când observă în reflexia geamului
ochii bătrânului, care îl priveau cu bunătate, se alătură și el
colegilor.
 – Măi băieți! strigă cineva din autobuz. Lângă
voi stă în picioare o persoană în vârstă.
– Dacă sunteți așa de îngrijorat, de ce nu
îi oferiți dumneavoastră locul? veni
imediat replica lui Mihnea.
Andrei se înroși până în vârful urechilor.
– Luați loc aici, se ridică un domn din spatele
lui Andrei.
Bătrânul zâmbi recunoscător.
– Vă mulțumesc, dar nu este
nevoie. Stați liniștit.

8 9
Andrei răsuflă ușurat.
„Nici măcar nu vrea să stea jos, m-am stresat degeaba.”
Copacii de pe marginea drumului treceau rapid prin
dreptul geamului, însă ochii bătrânului rămâneau în
continuare în același loc, privindu-l.

Andrei coborî cu o stație mai devreme.

– Dar mai ai de mers! strigase Dragoș în urma lui.
– Am niște treabă, mormăi el fără a privi spre colegii lui.
Nu mai suporta să rămână lângă bătrân încă cinci minute.

10 11
 Se așeză oftând pe o lădiță.
– Mi se pare mie sau vorbești
cu omul de zăpadă?
se auzi din pragul ușii
vocea bunicului.
– Cu gândurile
mele stau de vorbă, zise Andrei
și azvârli nervos după o cioară cu
un bulgăre de zăpadă.
Cioara croncăni supărată și își luă zborul.
– Gândurile tale pun ciorile în pericol, râse
bunicul și ieși în curte. Dar ce s-a întâmplat?
Răsuflă ușurat atunci când simți aerul
rece de afară. Ajuns în curtea casei se opri
lângă omul de zăpadă pe care îl făcuse
împreună cu Ana, sora lui. De data aceasta
nu îl mai amuză înfățișarea acestuia.
Privirea bătrânului încă îl urmărea.

12 13
Andrei tăcu o vreme. Bunicul se așeză lângă el, așteptând.
– Nici măcar nu știu de ce mă simt vinovat, începu Andrei.
Bătrânul chiar nu dorea să stea jos.
Îi povesti repede bunicului întâmplarea din autobuz.
– Hm, se încruntă bunicul și tăcu.
Pe măsură ce tăcerea bunicului se prelungea,
ea devenea tot mai greu de suportat.
14
– Spune ceva, Bunu, șopti Andrei.
– Am rămas și eu fără cuvinte, așa
cum ai rămas și tu în autobuz.
Ba cred că am și înțepenit. Nu mă
mai pot ridica.
– Știu, nu a fost frumos că…
– Ei, parcă de frumos este vorba.
Este nevoie să facem lucruri corecte,
nu frumoase. E mai ușor să aștepți
să facă alții ceea ce ai putea face tu.
– Ar fi râs de mine, spuse Andrei cu
glas stins.
15
 Într-o zi, doamna directoare a intrat supărată în
clasă și ne-a spus că un geam fusese spart cu o zi
înainte. Voia să afle cine făcuse isprava. S-a auzit
un cor de voci: „Tudor, Tudor!”
– Cred că aveam șapte-opt ani, Doar că el nu fusese la școală în
continuă bunicul. În clasa noastră acea zi. Cu toții știau asta.
era un băiețel, Tudor, care nu – Și? Tudor nu s-a apărat?
auzea prea bine. Din cauza aceasta – Ba da, însă ceilalți erau mai mulți.
avea tot felul de neplăceri. Copiii – Ce nedreptate! se revoltă Andrei.
îl considerau cam ciudat și nu
se jucau cu el, ba ajunseseră să
dea vina pe el chiar și când era
nevinovat. El suferea mult, însă ce
putea face?

16 17
– Așa era, dar s-a întâmplat ceva incredibil.
Iulia, colega noastră, s-a ridicat în picioare
Andrei își coborî privirea.
și a spus cu glas răspicat: „Tudor este
– Da, Iuliei nu i-a fost ușor, dar, ce crezi?
nevinovat! Ieri a lipsit de la școală.
zâmbi bunicul. Tudor a devenit cel mai
Ați ajuns să dați vina pe el de fiecare
bun prieten al ei.
dată. Să vă fie rușine!”
– Tu ce ai făcut? întrebă Andrei fără să
Ochii ei negri aruncau săgeți.
ridice privirea.
A fost cea mai frumoasă lecție de curaj.
– Eu sunt acel Tudor, izbucni în râs
– Și? întrebă nerăbdător Andrei.
bunicul.
– Tudor a scăpat de pedeapsă, însă copiii
au început să o ocolească și pe ea.

18 19
 Andrei îl privi înmărmurit.
– Și acum eu ce pot să mai fac? Am fost un laș. Nu am avut
curaj să vorbesc.
– Nicio problemă, facem rost de niște curaj, zise bunicul și
începu să se scotocească prin buzunare.
Scoase o cheie și i-o întinse lui Andrei. Băiatul îl privi lung.
– Asta-i o cheie ruginită. Râzi de mine?
– Eu? Niciodată. Vezi tu cheia asta? Ai auzit vreodată de un
om care să se fi născut cu o cheie în mână?
– Normal că nu am auzit.

– Nici eu. Și nici de vreun om care să se nască direct curajos

nu am auzit. Curajul se învață. Prima dată trebuie să
îndrăznești să fii curajos, ca să vezi că se poate.

20 21
 Nu apucă să termine, că se pomeni tras din spate în
zăpadă. Deasupra lui se ivi capul Anei, sora sa mai mică.
– Ttt… te predai? râse ea.
– În niciun caz! strigă Andrei.
Sări în picioare, o luă pe Ana în brațe și o trânti
în zăpadă.
– Aaa… ajutor! Bbb… bunu, ajutor!
– Gata, Andrei, ai frecat-o destul cu zăpadă,
râse bunicul.
Ana se scutură de zăpadă și fugi spre
casă râzând. Ajunsă în dreptul
ușii, se opri, făcu un bulgăre
și îl aruncă spre Andrei.
– Vezi, ăsta curaj! râse bunicul.
Și nici măcar nu e Ștefan cel Mare. Dar, Andrei,
să știi că și lui Ștefan i-a fost uneori teamă. Însă,
știind că are de luptat pentru țară, nu a mai stat
pe gânduri.

– Mi-ar fi plăcut să am măcar un pic din curajul Sfântului

Ștefan cel Mare. Nici că mi-ar fi păsat de râsetele…
22 23
– Pot să păstrez eu cheia?
– Ia-o. Poți să îi pui și o etichetă: „Curajul
este cheia care te ajută să faci binele”. Dar,
stai! Să văd dacă nu cumva ți-am dat cheia
greșită. Că mai este și un altfel de curaj.
– Alt curaj? se miră Andrei.
– Păi, da. Când colegul tău a zis: „Dacă
sunteți așa de îngrijorat, de ce nu îi
oferiți dumneavoastră locul?”, tot
curaj a avut. Acela de a face lucruri
rele. I se mai spune și obrăznicie.
– Bunu, dacă tot am primit cheia, aș
vrea să încerc o faptă de curaj: să o rog

„Curajul este cheia care

pe bunica să facă și azi clătite cu ciocolată.
Bunicul se ridică și porni râzând spre

te ajută să faci binele”

magazie. Îi strigă din depărtare:
– Încearcă. Eu nu am așa de mult curaj!

24
 MONAHUL NICOLAE STEINHARDT, UN OM CURAJOS
Dragi copii, la sfârșitul acestei cărți despre curaj, vă pun în față un
om care este un model de curaj prin toate alegerile pe care le-a făcut.
Monahul Nicolae Steinhardt a refuzat să-și trădeze prietenii, alegând
anii grei de temniță; a rămas în România, deși ar fi putut pleca în alte
țări care erau libere de comunism la acea vreme; a ales să-L mărturi-
sească pe Hristos atunci când nu era voie să vorbești despre Dumnezeu.
Nicolae Steinhardt a avut curajul neobosit de a nu-și pierde, cu niciun
preț, demnitatea. Cheia curajului său a arătat-o a fi încrederea în puterea
Mântuitorului Iisus Hristos, Cel ce a spus Apostolilor: „În lume necazuri
veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33).

Iată câteva dintre reflecțiile sale despre curaj:

„Curajul este o prea rareori pomenită şi totuşi esenţială însuşire
creştină. Fără de curaj existenţa Bisericii nu ar fi de conceput. A fost
nevoie, ca să ia fiinţă, de curajul Întemeietorului ei; ca să dureze, de cel
al discipolilor Săi.

Cine oare s-ar fi urcat pe Cruce, primind de bună voie una din morţile cele
mai cumplite din câte se pot închipui, de nu un viteaz cu inimă de leu?

Şi cum altfel decât act de îndrăzneală ar putea fi socotită plecarea

Apostolilor la propovăduire printre oameni ostili fără a duce cu ei nici
traistă, nici toiag, nici pâine, nici bani?

Domnul îi iubeşte pe credincioşi, pe altruişti, pe stăruitori. Şi nu mai

puţin pe curajoşi, pe cuviincioşi, pe inteligenţi. Frica, obrăznicia şi
prostia nu-s plăcute lui Hristos.”

26 27
 La vremea când cartea aceasta ajunge la voi, cititorii ei mici și
mari, Curaj este cuvântul de ordine al unei lumi în dezordine.
O lume încrezută, ca unul din personajele cărții, care credea că
le știe pe toate. Și nu e chiar așa. Un virus rămâne un virus. A
tulburat sistemele lumii ca să ne învețe, pe fiecare dintre noi, ce
este curajul. Curajul de a iubi, de a persevera ori de a încuraja.
Curajul de a rămâne în viață. De a sprijini viața. Cred că nu se
Părintele putea un timp mai bun pentru o carte despre Curaj. Și nici un alt
Constantin Necula timp mai bun pentru Curaj.
Poate părea exagerat dar, personal, vă spun că este una dintre cele
mai frumoase cărți. Pentru că ne învață să fim frumoși.
Veronica Iani va rămâne prietena voastră. Și po-
vestea ei, sunt convins, are să vă însoțească
prin văile lipsite de curaj ale lumii...
Un sfânt, pe nume Marcu Ascetul, a spus
că Mântuitorul Iisus Hristos se află ascuns
în poruncile Lui. Adică pe măsură ce facem binele, Îl
descoperim pas cu pas pe Dumnezeu. A merge pe această cale
nu este întotdeauna ușor. Știm de când suntem mici că a ierta,
a spune adevărul, a cere iertare sunt lucruri greu de făcut. Am
ales ca prima carte din colecția „Cele 12 chei” să fie despre curaj
Veronica Iani pentru că fiecare împlinire a binelui are nevoie de un dublu curaj:
autor și ilustrator curaj pentru a alege binele, curaj pentru
a începe lupta să îl faci. Doar prin curaj
putem păși pe calea minunată a binelui,
în care Îl descoperim pe Dumnezeu!
28
La vremea când cartea aceasta ajunge la voi, cititorii ei mici și
mari, Curaj este cuvântul de ordine al unei lumi în dezordine.
O lume încrezută, ca unul din personajele cărții, care credea că
le știe pe toate. Și nu e chiar așa. Un virus rămâne un virus. A
tulburat sistemele lumii ca să ne învețe, pe fiecare dintre noi, ce
este curajul. Curajul de a iubi, de a persevera ori de a încuraja.
Curajul de a rămâne în viață. De a sprijini viața. Cred că nu se
Părintele putea un timp mai bun pentru o carte despre Curaj. Și nici un alt
Constantin Necula timp mai bun pentru Curaj.
Poate părea exagerat dar, personal, vă spun că este una dintre cele
mai frumoase cărți. Pentru că ne învață să fim frumoși.
Veronica Iani va rămâne prietena voastră. Și po-
vestea ei, sunt convins, are să vă însoțească
prin văile lipsite de curaj ale lumii...
Un sfânt, pe nume Marcu Ascetul, a spus
că Mântuitorul Iisus Hristos se află ascuns
în poruncile Lui. Adică pe măsură ce facem binele, Îl
descoperim pas cu pas pe Dumnezeu. A merge pe această cale
nu este întotdeauna ușor. Știm de când suntem mici că a ierta,
a spune adevărul, a cere iertare sunt lucruri greu de făcut. Am
ales ca prima carte din colecția „Cele 12 chei” să fie despre curaj
Veronica Iani pentru că fiecare împlinire a binelui are nevoie de un dublu curaj:
autor și ilustrator curaj pentru a alege binele, curaj pentru
a începe lupta să îl faci. Doar prin curaj
putem păși pe calea minunată a binelui,
în care Îl descoperim pe Dumnezeu!
28