UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE LITERE, CUDTS

CONSILIERE EDUCAȚIONALĂ ȘI DEZVOLTAREA CARIEREI, ANUL II

Profesor coordonator: Conf.univ.dr. Novac Corneliu

Masterand: Bușu Camelia-Daniela

Disciplina: Consilierea psihopedagogică a copiilor și adolescenților

Drobeta-Turnu-Severin
2021
CUPRINS

1. Delimitări conceptuale...........................................................................................................3
2. Abordarea în literatura psihopedagogică a problematicii alese.............................................5
3. Actualitatea cercetărilor privind tema tratată.........................................................................7
4 Exemplificați așa cum le-ați reținut din activitățile de practică pedagogică...........................9
5. Concluzii..............................................................................................................................10
6. Bibliografie..........................................................................................................................11

2
1. Delimitări conceptuale

Termeni-cheie: consiliere, adolescență, diminuare, agresivitae, consiliere

psihologică, metode, tehnici de consiliere

Consilierea este atât o activitate distinctă, cât şi profesiune emergentă acesteia. Ea este
văzută ca un serviciu adus oamenilor aflaţi într-o stare de stres sau într-un anumit grad de
confuzie, care doresc să discute şi să rezolve aceste probleme . Consilierea se bazează pe
persuasiune şi pe respectarea libertăţii de opţiune a celui consiliat1 .
Orice demers de consiliere cuprinde următoarele componente:
- diagnosticul şi evaluarea psihologică
- relaţia terapeutică (numită şi alianţă de consiliere, Eagan, 19XX) caracterizată
prin colaborare, încredere reciprocă, respect, implicare, autenticitate;
- conceptualizarea cazului (formularea cazului) adică explicaţia dată de consilier
simptomelor clientului;
- tehnicile de intervenţie - alese în funcţie de conceptualizarea cazului, urmărind
explicit şi implicit modificarea acelor factori care cauzează sau
menţinproblema,îmbunătăţirea abilităţilor de rezolvare de probleme şi luare a deciziilor.
(Ivey, 1986)
Ursula Șchiopu menționează că adolescența este perioada cu cele mai intense schimbări și cu
cele mai vizibile efecte în comportamente și relaționare cu lumea exterioară. 2
Manifestarea agresivității în rândul adolescenților este o problemă actuală, care afectează nu
doar tânăra generație, dar și întreaga societate, iar necesitatea cercetării respectivului subiect
este direcționată de complexitatea fenomenului de prevenție și diminuare a respectivului tip
de comportament deviant.

Problemele agresivității adolescenților ocupă un loc aparte în dezvoltarea societății

contemporane, fiind abordate în multiple studii de psihologie, sociologie, pedagogie.

1
Tomşa, Gh., (1999), Consilierea şi orientarea în şcoală, Casa de Editură şi Presă
Viaţa Românească, Bucureşti, p.24-30
2
Șchiopu U. Psihologia modernă., București, Editura România Press, 2008. p.330

3
Provenind din latinescul adgresivo, care înseamnă atac, agresivitatea exprimă, potrivit
Dicționarului de Sociologie (1993), ,,comportamentul verbal sau acțional, ofensiv, orientat
spre umilirea, minimalizarea și chiar suprimarea fizică a celorlalți’’.
Agresivitatea, agresiunea și violența au nuanțe diferite. Atitudinea agresivă implică scopul
distructiv; violența, fiind o conduit agresivă acută, caracterizată în special prin folosirea forței
fizice, este limitată în timp, atât pri rapiditatea trecerii la act, cât și prin rapiditatea reglării
agresive. Agresiunea este trecerea de la potențialitate la actul propriu-zis, implicând un
comportament cu o motivație: ,,distrugerea parțială sau totală, în sens propriu sau figurat, a
unui obiect sau a unei persoane’’. 3
M. Vîrlan consideră că manifestarea agresivității la adolescenți se datorează fenomenului de
prelungire artificială a copilăriei dincolo de pubertate. 4
Diminuarea agresivității adolescenților este unul dintre cele mai importante aspecte în
răspunsul pe care educația îl poate oferi acestui fenomen social. Sistemul educațional, deși
dispune de autonomie, prezintă o realitate alarmantă ce se află în interacțiuni complexe cu
mediul social, acesta situându-se într-un declin al valorilor comportamentale. În această
ordine de idei, consilierea adolescenților agresivi nu poate fi o verigă izolată doar a prevenirii
în mediul școlar a manifestării respectivului tip de comportament deviant, o astfel de
intervenție este eficientă și are consecințe asupra întregii societății.
Al. Dumitru defineşte conceptul de consiliere psihologică drept un tip de intervenţie prin
care se urmăreşte sugerarea unui mod de a proceda, a unui mod de comportare ce trebuie
adoptat într-o situaţie dată sau, în general, în viaţa şi activitatea cotidiană. Consilierea se
propune persoanelor relativ normale, sănătoase psihic, aflate uneori în dificultate. Consilierul
ajută subiectul cu probleme să-şi conştientizeze disponibilităţile şi să le valorifice pentru
rezolvarea problemelor cu care se confruntă, trăind o viaţă plină de sens, Totodată,
cercetătorul face distincţie între consilierea psihologică şi consilierea educaţională sau
psihopedagogică, subliniind că aceasta din urmă este un tip de consiliere care are, în acelaşi
timp, obiective de natură psihologică şi pedagogică. 5
Procesul de consiliere psihologică îl va ajuta pe adolescent să-şi identifice gândurile, emoţiile
şi comportamentul care, constate fiind, îl fac să se simtă plin de resurse şi să decidă
schimbarea. Scopul consilierii psihologice în diminuarea unui comportament indezirabil este
de a contribui maximal la dezvoltarea psihică şi la formarea personalităţii subiectului cu
devieri de comportament.

3
Iucu, Romiță B, (1999), Managementul clasei de elevi, Editura Polirom, Bucureşti, 2006,
p.183
4
Vîrlan M. Direcţiile de activitate ale psihologului şcolar: Ghid. Chişinău, Editura UPS „Ion
Creangă”, 2005. p.281
5
Dumitru I. Al. Consiliere psihopedagogică: baze teoretice şi sugestii practice. Iaşi, Editura
Polirom, 2008. p.336

4
2. Abordarea în literatura psihopedagogică a problematicii alese

Agresivitatea reprezintă o instanţă profundă care permite individului să se afirme, să nu dea

înapoi în faţa dificultăţilor. Treptat, însă, în literatura de specialitate, termenul de agresivitate
dobândeşte un nou înţeles, acela de „comportament distructiv şi violent orientat spre
persoane, obiecte sau spre sine”. 6
Profesorul Septimiu Chelcea (1993) definește agresivitatea ca orice formă de comortament
care are ca scop vătămarea sau jignirea altora. După cum se poate observa:
- agresivitatea nu este un sentiment, ci o formă de comportament;
- agresivitatea implică și o formă de intenționalitate (neglijența nu este suport al
agresivității, numai ceea ce este realizat cu discernământ);
- cel vătămat evită, pe cât posibil agresiunea.7
Ea poate fi, de asemenea, dorită fie doar pentru ea însăşi, fie ca mijloc în vederea atingerii
altui scop sau obţinerii unui câştig material (bani, obiecte etc.). În primul caz, spunem despre
agresiune că este ostilă, datorată supărării sau mâniei; în cel de-al doilea caz, ea este
instrumental. 8
O formă particulară de agresiune instrumentală o constituie ceea ce Levine şi Campbell
numesc „conflict realistic de grup”. Acesta apare atunci când anumite grupuri sociale, de
dimensiuni diferite, intră în competiţie pentru o resursă de existenţă limitată (teritoriu, hrană,
locuri de muncă etc.). 9
Date fiind intensitatea şi extensiunea cu care se manifestă agresivitatea, precum şi marea
complexitate a acestui fenomen psihosociologic, orice încercare de clasificare se loveşte de
dificultăţi mai mari sau mai mici. Actele agresive pot îmbrăca forme diverse de manifestare,
mergând de la omor la simple remarci sarcastice, fapt ce face dificilă stabilirea unor criterii
de identificare şi tipologizare a acestora. Buss (1961), citat de Moser, identifică trei
dimensiuni caracteristice agresiunii: 10
1) fizică – verbală;
2) activă – pasivă;
3) directă – indirectă.

În funcţie de agresor sau de persoana care adoptă o conduită agresivă se pot diferenţia:
1) agresivitatea tânărului vs. agresivitatea adultului;
2) agresivitatea masculină vs. agresivitatea feminină;
3) agresivitatea individuală vs. agresivitatea colectivă.

Literatura de specialitate mai face distincţia între agresivitatea reactivă – cea prin care se
răspunde unei provocări – şi cea proactivă, iniţiată fără provocări prealabile. Importantă este,
6
Popescu-Neveanu, P.(1978). Dicţionar de psihologie, Bucureşti, Editura Albatros.
7
Iucu, Romiță B, (1999), Managementul clasei de elevi, Editura Polirom, Bucureşti, 2006,
p.184
8
S. Worchel, J. Cooper, R. G. Goethals, Understand Social Psychology, Pacific Grove,
Brooks/Cole Publishing Company, 1991, California
9
P. Iluţ, Comportament prosocial – comportament antisocial, în Psihologie socială, I. Radu
(coord.), Cluj-Napoca, Edit. Exe, 1994
10
G. Moser, L`aggression, Paris, P.U.F., 1987.

5
de asemenea, diferenţierea între agresivitatea verbală şi cea fizică, aceasta din urmă fiind
mult mai gravă, atât prin consecinţele asupra celui agresat, cât şi datorită probabilităţii mai
mari de a declanşa o ripostă agresivă şi deci, de a duce la o escaladare a conflictului. 11

Adrian Neculau atrage atenția asupra diversității formelor agresivității, pe care le clasifică în
funcție de varii criterii:
 În funcție de agresor sau persoana care adoptă o conduită agresivă: agresivitatea
tânărului; agresivitatea adultului; agresivitatea masculină; agresivitatea feminină;
agresivitatea individuală; agresivitatea colectivă; agresivitatea spontană; agresivitatea
premeditată;
 În funcţie de mijloacele utilizate în vederea finalizării intenţiilor agresive:
agresivitatea fizică; agresivitatea verbală; agresivitatea directă, cu efecte directe
asupra victimei; agresivitatea indirectă; între agresor şi victimă existând intermediari.
 În funcţie de obiectivele urmărite: agresivitatea ce urmăreşte obţinerea unor beneficii,
a unui câştig material; agresivitatea ce urmăreşte predominant rănirea şi chiar
distrugerea victimei.
 În funcţie de forma manifestării agresivităţii: agresivitatea violentă; agresivitatea
nonviolentă; agresivitatea latentă şi agresivitatea manifestă. 12
M. Vîrlan consideră că manifestarea agresivității la adolescenți se datorează fenomenului de
prelungire artificială a copilăriei dincolo de pubertate. 13
Procesul de consiliere psihologică îl va ajuta pe adolescent să-şi identifice gândurile, emoţiile
şi comportamentul care, conştientizate fiind, îl fac să se simtă plin de resurse şi să decidă
schimbarea. Scopul consilierii psihologice în diminuarea unui comportament indezirabil este
de a contribui maximal la dezvoltarea psihică şi la formarea personalităţii subiectului cu
devieri de comportament.
În acest sens, sarcinile ce urmează a fi realizate prin prisma diminuării agresivității
adolescenților se rezumă la: elaborarea programelor corecţional-dezvoltative, desfăşurarea
şedinţelor şi trainingurilor orientate spre dezvoltarea capacităţilor intelectuale şi creative ale
elevilor.

Din perspectiva condiţiilor psihologice fundamentale, în desfăşurarea consilierii psihologice a

adolescenților agresivi putem desprinde o anumită succesiune logică a verigilor sau a etapelor
fundamentale, pe care le putem regăsi într-o forma sau alta în orice proces complet de
consiliere.
Pentru a alege corect și eficient metodele de intervenţie în cazul adolescenţilor agresivi, e
necesar de a ţine cont de specificul caracterului manifestării agresivităţii.
Carl Rogers propune varii tehnici de consiliere psihologică a adolescenților cu
comportament agresiv:
• reflecția, meditația, afirmații cu accent pe sentimentele prezente;
• reformularea conținutului relatat de client;
• acceptarea necondiționată (atitudine empatică autentică), acceptarea pozitivă verbală și
nonverbală. 14

P. Iluţ, Comportament prosocial – comportament antisocial, în Psihologie socială, I. Radu (coord.),

11

Cluj-Napoca, Edit. Exe, 1994.

Neculau A. Educaţia adulţilor. Iaşi: Editura Polirom, 2004. p.350

12

Vîrlan M. Direcţiile de activitate ale psihologului şcolar: Ghid. Chişinău, Editura UPS „Ion
13

Creangă”, 2005. p.281

6
3. Actualitatea cercetărilor privind tema tratată
Cercetările de tip psihologic, apropiate modului de exprimare agresiv în cazul
adeolescenților, au demostrat faptul că la baza agresivității se află sub aprecierea Eului, o
autoevaluare scăzută. Lipsitt (1958) și Coopersmith (1967) au arătat că, la o listă de adjective
își fixzează locul mult desupra mediei, sunt și ei anxioși, fapt care a mai fost denumit și
autoevaluare proiectivă.
O altă cauză specifică manifestărilor agresive în rândul adolescenților o declanșează
mecanismele de apărare la așa-zisul fenomen de curiozitate blocată. Dacă profesorul-consilier
nu cunoște tendința elevului de a se afirma, de a câștiga aprecierea adulților, se creează o
tensiune puternică, o ,,anxietate de dependență’’, care, în loc să-l apropie de educator, sub
forma frustrantă, îi poate produceno supărare, un sentiment de dușmănie.
În ceea ce privește comportamentul agresiv al elevilor, în raport cu ceilalți colegi s-a
constatat că sentimentul de satisfacție sau de insatisfacție poate impulsiona o direcție pozitivă
sau negativă. Teama unor adolescenți pentru o anumită notă, pentru a nu-și deprecia în ochii
celorlalți imaginea despre sine, poate declanșa un ,,vid de gândire’’, având ca efect o emoție,
după cum susține J.Delemeau, cu efecte mari asupra strategiei viitoare de acțiune. 15

O problemă discutată este dacă agresivitatea constituie o trăsătură înnăscută sau dobândită.

Pentru S. Freud agresivitatea este o forţă endogenă, pulsională, înnăscută. Freud include
agresivitatea în instinctul morţii, ce este responsabil de conduitele distructive ale individului.
Pentru ca această presiune ereditară să nu aibă consecinţe nefaste asupra individului şi a
celorlalţi trebuie găsite situaţii, modalităţi nedistructive care să canalizeze tendinţele agresive.
O modalitate, în această direcţie, ar putea fi ceea ce Freud numea mecanismul sublimării, prin
care impulsurile agresive sunt satisfăcute în activităţi sportive.
Pentru a alege corect și eficient metodele de intervenţie în cazul adolescenţilor agresivi, e
necesar de a ţine cont de specificul caracterului manifestării agresivităţii.

În ce priveşte modul în care oamenii îşi justifică acţiunile agresive, A. Bandura propune un
model care include patru componente:
 găsirea unor scuze pentru comportamentul agresiv: invocarea de principii morale,
comparaţia cu situaţii mai grave, apelul la „etichete eufemistice” ;
 minimalizarea consecinţelor;
 negarea responsabilităţii;
 blamarea sau dezumanizarea victimei.
Experimentele psihologului Bandura au demonstrat rolul adultului ca model în însuşirea
comportamentului agresiv la copii. Putem aşadar disocia două aspecte în analizele asupra
agresivităţii. Pe de o parte, agresivitatea este considerată o trăsătură internă, inaccesibilă care
ţine mai mult de instinct, asupra căreia nu putem acţiona. Pe de altă parte, există o
dimensiune externă a agresivităţii, care ţine de învăţare, se construieşte şi poate fi controlată.
Noţiunea de violenţă este discutată în relaţie cu cea de agresivitate. Majoritatea analizelor
privilegiază ideea

că agresivitatea ţine mai mult de instinct, în timp ce violenţa ţine mai mult de cultură,
educaţie, context. Rădăcina latină a termenului violenţă este „vis”, care înseamnă “forţă” şi
trimite la ideea de putere, dominaţie, de utilizare a superiorităţii fizice asupra altuia. Eric
14
0.Rogers C.R. A deveni o persoană. Perspectiva unui terapeut. Bucureşti, Editura Trei,
2008. p.314
15
Iucu, Romiță B, (1999), Managementul clasei de elevi, Editura Polirom, Bucureşti, 2006,
pg.184

7
Debarbieux (1996) defineşte violenţa ca fiind „dezorganizarea brutală sau continuă a unui
sistem personal, colectiv sau social şi care se traduce printr-o pierdere a integrităţii, ce poate
fi fizică, psihică sau materială. Această dezorganizare poate să se opereze prin agresiune,
utilizarea forţei, conştient sau inconştient, însă poate exista şi violenţă doar din punctul de
vedere al victimei, fără ca agresorul să aibă intenţia de a face rău”. 16

Constantin Oancea propune alte tehnici de intervenție în scopul diminuării comportantului

agresiv al adolescenților. Printre acestea enumerăm:
 Tehnici de ascultare activă. Pe parcursul relatărilor clientului, consilierul trebuie să fie
preocupat în permanență de întrebări precum:Ce spune de fapt clientul? Care sunt
mesajele reale ale acestuia?
Tehnica ascultării include, cu deosebire, atenția acordată unor semne nonverbale:
folosite nu pentru a exprima sentimente, ci pentru a le ascunde (pumn încordat, ochi
încruntați etc.).
 Tehnici de reflectare - repetiția ecou.
Consilierul reia o secvență din relatarea clientului, accentuând cuvintele și expresiile-cheie.
Reformularea mesajului clientului, utilizând alți termeni, considerați ca echivalenți, este
superioară în măsura în care evidențiază un efort real de înțelegere. 17

Programul de consiliere a adolescenţilor agresivi se alcătuieşte în baza anumitor principii,

afirmă M. Moraru.
 Primul este principiul legăturii dintre determinarea internă şi externă a
comportamentului agresiv.
 Al doilea principiu ia în consideraţie legităţile procesului de schimbare a
comportamentului, care include următoarele stadii: absenţa conştientizării (absenţa
intenţiei de a-şi modifica propriul comportament nedorit), conştientizarea (analiza
serioasă a posibilităţilor de modificare a comportamentului), pregătirea (apariţia
intenţiei de modificare a comportamentului), acţiunea (modificare modului de viaţă şi
păstrarea stabilă noului stil de viaţă), susţinerea (depăşirea definitivă a
comportamentului nedorit, încrederea maximală în capacităţile proprii de a
preîntâmpina recidivul în orice condiţii).
 Al treilea principiu susţine că modificarea comportamentului adolescentului trebuie să
fie orientată spre modificarea cognitivă a copilului prin convingere, sugestie,
confruntare, trăirea şi interpretarea conţinutului inconştient al anumitor situaţii
emoţionale; în sfera emoţională – e nevoie de catharsis, susţinere emoţională,
empatie; în sfera comportamentală e nevoie de motivare, o nouă experienţă
emoţională şi interpersonală, întărire

M. Moraru specifică o serie de tehnici de consiliere psihologică a adolescenților agresivi:

 conştientizarea - lărgirea informaţiei despre propria personalitate şi problema

agresivităţii;

A. Bandura, Psyghological Mechanisms of Aggression, în Aggression: Theoretical and

16

Empirical Reviews, R. G. Geen şi E. I. Donnerstein (eds.), vol. 1 (Theoretical and

Methodological Issues), New-York, 1983, p.9
17
Oancea C. Tehnici de sfătuire/consiliere. Bucureşti, Editura Trei, 2002, p.345

8
  reevaluarea propriei personalităţi – aprecierea propriului comportament, gânduri,
sentimente, a felului de a fi;
 reevaluarea celor din jur – aprecierea şi analiza modului cum comportamentul agresiv
acţionează asupra altor persoane;
 susţinerea grupului – deschiderea, încrederea şi compătimirea grupului în timpul
discuţiei problemelor legate de agresivitate;
 chatarsis – trăirea şi exprimarea atitudinii personale faţă de problemele
comportamentului agresiv; - întărirea eului – analiza, selecţia, decizia de a acţiona,
formarea încrederii în capacitatea de a –şi modifica comportamentul;
 căutarea alternativei – discuţia alternativelor posibile comportamentului agresiv;
 controlul asupra stimulilor – evitarea sau opunerea faţă de stimulii care provoacă
agresivitatea;
 întărirea – auto-decorarea sau decorarea din partea grupului pentru comportamentul
modificat;
 socializarea – lărgirea posibilităţilor în viaţa socială legate de refuzul
comportamentului agresiv. 18

4 Exemplificați așa cum le-ați reținut din activitățile de practică pedagogică.

În urma constatării problemelor cu care se confruntă adolescenții, recomand o serie de

modalități de optimizare a funcționalității diferitelor procese psihice și activităților de
învățare la diferite discipline de învățământ:
-organizarea sedințelor de consiliere la care să participe atât părinții adolescenților, cât și
celălalte cadre didactice, responsabile de instruirea adolescentului.
-implicarea adolescenților în proiecte extrașcolare (excursii, tabere, vizite cu scop educativ)
-crearea unor cluburi. Pentru a pune în practică măsurile luate în cadrul ședințelor de
consiliere au fost create, la nivelul întregii unități de învățământ, cluburi ce vizează diferite
activități antrenante pentru dezvoltarea proceselor psihice: clubul de lectură, de arte (pictură,
ceramică, desen, sculptură), clubul de film (adolescenții vor viziona filme ce cuprind lecții de
viață, situații prevăzute în viața de zi cu zi, problemele cu care au de a face tinerii de vârsta
lor și, care, prin intermediul cărora să tragă singuri concluzii referitoare la consecințele
nefaste ale agresivității. Filmele au la bază un rol moralizator, sunt inspirate din cazuri reale
și au în prim –plan adolescenții problematici ce folosesc agresivitatea ca formă defensivă.
De asemenea, aș organiza ședințe de consiliere nu doar de grup, ci și individuale pentru a
ajuta la asigurarea unui cadru prielnic comunicării și dezvăluirii problemelor cu care se
confruntă adolescentul, și care, într-un fel sau altul au condus la manifestarea agresivității.
În cazul consiliilor profesorale am avut ocazia de a discuta pe larg cu întreg colectivul pentru
a elucida cauzele care au produs manifestarea agresivității în rândul adolescenților. Am
asistat la discuții între cadrele didactice ce vizau înregistrarea comportamentelor neadecvate
ale elevilor. Profesorii, nu au fost doar martori, ci și victime, suportând injurii ce li s-au adus,
au asistat la distrugerea diferitelor obiecte din clasă și la manifestarea furiei sub diferite
forme. Dintr-o anumită perspectivă s-ar crede că profesorul este răspunzător pentru faptul că
nu a deținut controlul în timpul orei asupra adolescenților, însă în situații limită ca acestea,
este necesar implicarea persoanelor avizate în ceea ce privește problemele comportamentale
ale adolescenților.

18
Moraru M. Consiliere psihopedagogica şi orientare şcolară şi profesională. Constanța, Editura Muntenia,
2004, p.86-93

9
În calitate de consilier, am luat hotărârea de a invita în cabinet fiecare adolescent agresiv în
parte, pentru a discuta pe marginea evenimentelor din viața lor ce le-au pricinuit suferință,
momentelor de cumpănă în sânul familiei sau chiar pe baza rezultatelor școlare. În urma
discuțiilor am descoperit că adolescenții nu se bucură de afecțiunea parentală, nu au mulți
prieteni, neputând comunica în condiții normale, și dispun de neputința de a persevera la
anumite obiecte de învățământ din diverse motive: folosirea metodelor anoste, lipsa
suportului motivațional atât din partea cadrelor didactice, cât și din partea părinților, situția
financiară precară, disputele declanșate în familie în fața adolescentului.
Am aplicat jocuri interactive specifice vârstei pentru stoparea tuturor formelor de agresivitate,
implicarea în activități extrașcolare, în cluburi școlare în funcție de înclinațiile lor. Le-am
oferit suport motivațional pe tot parcursul demersului ameliorative în vederea obținerii
rezultatului așteptat: diminuarea formelor de agresivitate ale adolescenților.

5. Concluzii

„Ansamblu de conduite ostile care se pot manifesta în plan conştient, inconştient sau
fantasmatic în scopul distrugerii, degradării, constrângerii, negării sau umilirii unei persoane,
unui obiect investit cu semnificaţie socială sau orientate spre propria persoană
(autoagresivitate), cum sunt conduitele autodistructive întâlnite în unele tulburări psihice sau
chiar în afara lor (suicidul raţional)” (C. Gorgos, Dicţionar enciclopedic de psihiatrie,
Bucureşti, Edit. Medicală, 1987, p. 110–111). Conform teoriei enunțate de Constantin
Gorgos, agresivitatea este o formă de manifestare povrivnică, exercitată în stare de conștiență
sau de inconștiență. Agresorul se orientează către sine, alte persoane sau anumite obiecte, în
vederea deteriorării, devastării, denigrării a tot ceea ce intră în contact cu el.
Procesul de consiliere centrat pe adolescenți este complex și urmărește parcurgerea mai
multor etape. Înainte de a rezolva situațiile delicate cu care se confruntă adolescenții, trebuie
ținut seama de satisfacerea principiilor de consiliere: principiul umanismului; atitudinea
cordială față de solicitant; păstrarea confidențialității; principiul imparțialității. Manifestarea
agresivității nu se revarsă doar asupra obiectelor și persoanelor din jur, ci poate fi exercitată și
asupra propriei persoane ajungându-se astfel la acțiuni suicidale.
Consilierii trebuie să dețină o serie de competențe care să asigure calitatea procesului de
consiliere: profesionalism; empatie; răbdare; capacitate de ascultare activă; seriozitate;
punctualitate.
Procesul de consiliere este destinat problemelor de acomodare a individului la realitatea vieții
sociale. Consilierul este responsabil de ilustrarea consecințelor ce pot apărea inevitabil în
cazul nerevizuirii formele de agresivitate. Pentru soluționarea eventualelelor probleme,
adolescentul problematic trebuie să coopereze cu strategiile propuse de consilier. În cadrul
procesului ameliorativ fiind necesar, în primul rând, respectul reciproc.
Pentru parcurgerea unui demers psihoterapeutic oportun ambele părți, consilierul și
adolescentul, trebuie să aibă o legătură strânsă în vederea obținerii rezultatelor satisfăcătoare.

În concluzie, sunt de părere că în diminuarea comportamentului agresiv al adolescenților,

consilierii trebuie să demonstreze profesionalism, pregătirea lor pentru mobilitate, pentru
schimbare şi calitate. Orice proces de consiliere necesită să înceapă prin asumarea de către
consilier a responsabilităţii respectării unui sistem de valori şi coduri stabilite de asociaţiile
de specialitate. Indiferent de modelul de consiliere utilizat, se consideră că este esenţial
pentru consilier să dezvolte o credibilă relaţie empatică cu clientul, de încredere reciprocă, de
respect mutual, de disponibilitate reciprocă, să înţeleagă problemele clientului și să contureze

10
alternative de soluționare eficientă a acestora pentru a oferi un demers psihoterapeutic
personalizat.

6. Bibliografie

1. Bandura, A Psyghological Mechanisms of Aggression, în Aggression: Theoretical and

Empirical Reviews, R. G. Geen şi E. I. Donnerstein (eds.), vol. 1 (Theoretical and
Methodological Issues), New-York, 1983; pg.9

2. Iluţ, P Comportament prosocial – comportament antisocial, în Psihologie socială, I. Radu

(coord.), Cluj-Napoca, Edit. Exe, 1994.

3. Dumitru I. Al. Consiliere psihopedagogică: baze teoretice şi sugestii practice.

Iaşi, Editura Polirom, 2008

4. Iucu, Romiță B, (1999), Managementul clasei de elevi, Editura Polirom,

Bucureşti, 2006

5.Moraru M. Consiliere psihopedagogica şi orientare şcolară şi profesională. Constanța:

Editura Muntenia, 2004

6. Moser, G. L`aggression, Paris, P.U.F., 1987.

7. Neculau A. Educaţia adulţilor. Iaşi: Editura Polirom, 2004

8. Oancea C. Tehnici de sfătuire/consiliere. Bucureşti: Editura Trei, 2002

9. Popescu-Neveanu, P.(1978). Dicţionar de psihologie, Bucureşti, Editura Albatros.

10. Rogers C.R. A deveni o persoană. Perspectiva unui terapeut. Bucureşti: Editura Trei,
2008.

11. Șchiopu U. Psihologia modernă., București, Editura România Press, 2008.

12. Tomşa, Gh., (1999), Consilierea şi orientarea în şcoală, Casa de Editură şi

Presă Viaţa Românească, Bucureşti,

13. Vîrlan M. Direcţiile de activitate ale psihologului şcolar: Ghid. Chişinău, Editura UPS
„Ion Creangă”, 2005.

14. Worchel, S., J. Cooper, R. G. Goethals, Understand Social Psychology, Pacific Grove,
Brooks/Cole Publishing Company, 1991, California

Webografie:

https://iamnotscared.pixel-online.org/data/database/publications/93_11%20Violen%C5%A3a
%20%C3%AEn%20%C5%9Fcoal%C4%83.%20Agresivitate%20%C3%AEn%20r
%C3%A2ndul%20elevilor.pdf

11