TEHNOLOGIA DE REALIZARE A PROTEZEI

PARŢIALE ACRILICE

CÂMPUL PROTETIC EDENTAT PARŢIAL

Edentaţia parţială este starea patologică caracterizată prin absenţa unui număr variabil de dinţi,
de la 1 la 15. Ea poate fi:
- redusă: 1-3 dinţi consecutivi (excepţie: lipsa celor 4 incisivi )
- întinsă: >3 dinţi consecutivi
- extinsă: edentaţia terminală care cuprinde şi caninul
Terapia protetică prin PAP se adresează edentaţiilor parţiale întinse şi extinse.
Câmpul protetic edentat parţial este format din totalitatea ţesuturilor cu care vine în contact
proteza şi cuprinde următoarele elemente:
1. suportul dento-parodontal- format din dinţii restanţi şi parodonţiul lor; preia presiunile
ocluzale şi le transmite fiziologic osului maxilar
2. suportul muco-osos- format din oasele maxilare şi fibromucoasa acoperitoare

Suportul dento-parodontal
- este format din dinţii restanţi şi ţesuturile lor parodontale
- asigură menţinerea şi stabilizarea protezei şi doar parţial sprijinul ei
- este evaluat prin examen clinic şi paraclinic (Rx, modele de studiu)
Dinţii restanţi influenţează stabilitatea, menţinerea şi sprijinul protezei parţiale prin:
a) Număr – cu cît sunt mai mulţi dinţi restanţi, cu atât mai mare va fi menţinerea şi stabilitatea
protezei
b) Repartizarea topografică pe arcadă – este de preferat un număr mai mic de dinţi restanţi dar
repartizaţi echilibrat pe arcadă decât un număr mai mare dar situaţi grupaţi pe o singură
hemiarcadă
c) Poziţia de implantare- în cazul edentaţiei parţiale, dinţii limitanţi ai breşei edentate şi cei
antagonişti îşi modifică poziţia migrând spre edentaţie. Migrările pot fi:
- orizontale – ale dinţilor limitanţi edentaţiei
– prin înclinare (basculare)- coroana se deplasează spre edentaţie iar rădăcina în sens opus
- prin translaţie – corona şi rădăcina se deplasează în acelaşi sens, axul fiind paralel cu cel iniţial
- verticale – ale dinţilor antagonişti edentaţiei

1
 - egresiunea – dintele se deplasează spre edentaţie împreună cu procesul alveolar, coroana clinică
nu-şi modifică dimensiunea
- extruzia – dintele se deplasează fără procesul alveolar, coroana clinică devine mai mare decât
cea anatomică

egresiune extruzie

d) Morfologia coronară – este importantă în cazul dinţilor stâlpi deoarece pe coroanele lor se
aplică elementele de stabilizare
- ecuatorul anatomic – linia care uneşte convexităţile maxime de pe feţele laterale ale dintelui
- ecuator de implantare – este diferit de cel anatomic; este paralel cu linia coletului, la 2,5 mm
de acesta
- ecuator de malpoziţie – este ecuatorul aparut ca urmare a modificării poziţiei dintelui;
- ecuatorul protetic - linia care uneşte convexităţile maxime ale dinţilor stâlpi; este comun
tuturor dinţilor stâlpi şi se determină cu paralelograful; împarte dintele într-o zonă
subecuatorială retentivă unde se plasează braţele elastice ale croşetelor şi o zonă
supraecuatorială, neretentivă, de sprijin
- retentivităţile favorabile sunt situate V la molarii max si L la molarii md
- dinţii stâlpi cu coroane cilindrice, cu retentivităţi reduse, trebuie acoperite cu proteze
unidentare
e) Valoarea parodontală a dinţilor stâlpi- este determinată de implantarea osoasă, morfologia
radiculară şi starea de sănătate a ţesuturilor parodontale
f) Relaţia de ocluzie – în edentaţiile parţiale ocluzia se modifică din cauza migrărilor dentare cu
apariţia de contacte ocluzale traumatizante. În edentaţiile extinse sau biterminale ocluzia
frontală se transformă în ocluzie adâncă

Suportul muco-osos
Suportul mucos este format din mucoasa fixă, mucoasă neutră şi mucoasa mobilă.
Mucoasa fixă acoperă la maxilar crestele alveolare, tuberozităţile şi bolta palatină, iar la
mandibulă crestele alveolare şi 1/3 anterioară a tuberculilor piriformi.
Mucoasa neutră este situată la nivelul fundurilor de sac V şi O şi la nivelul liniei Ah
Mucoasa mobilă continuă zona de mucoasă neutră şi acoperă formaţiunile mobile de la
periferia câmpului protetic.
Suportul osos este format din crestele alveolare şi bolta palatină şi are rol în sprijinul şi
stabilizarea protezelor.

2
 ELEMENTELE COMPONENTE ALE PROTEZEI PARTIALE
ACRILICE

Elementele componenete ale protezei parţiale acrilice sunt:

1. Baza
2. Şeile
3. Dinţii artificiali
4. Elementele de menţinere, sprijin şi stabilizare

1. Baza
Baza protezei acrilice este reprezentată de placa palatinală (la maxilar) şi placa linguală (la
mandibulă). Baza are rolul de a uni şeile şi de a transmite presiunile ocluzale de la o şea la alta.

Placa palatinală poate fi întinsă (totală) sau ameliorată (răscroită distal, decoletată, fenestrată).
Placa palatinală întinsă are ca limită anterioară zona supracingulară a dinţilor frontali restanţi
iar posterior se întinde până la linia Ah. În zonele laterale vine în contact cu zonele supraecuatoriale
de pe feţele orale ale dinţilor restanţi. În general, placa palatină întinsă se indică în cazul edentaţiilor
de hemiarcadă şi a celor subtotale.
Placa palatinală ameliorată are o serie de avantaje: reducerea senzaţiei de disconfort şi de
vomă, menajarea simţului gustativ şi termic.
În cazul plăcii palatine fenestrate zona centrală a plăcii este decupată, lăsând liberă zona de
mucoasă cu receptori gustativi. Din păcate rezistenţa bazei este diminuată din cauza suprafeţei ei
reduse, de aceea este indicată armarea extrinsecă cu plase metalice.
Placa palatinală răscroită distal permite degajarea zonei reflexogene a vălului palatin iar cea
decoletată protejează parodonţiul marginal al dinţilor restanţi de acţiunea traumatică a plăcii.
Placa linguală uneşte şeile protetice care acoperă versantul L al crestei alveolare şi se întinde
de la nivelul fundurilor de sac paralinguale până în zona supracingulară sau supraecuatorială a
dinţilor restanţi.
Baza are două feţe:
- faţa internă, mucozală, care nu se lustruieşte şi care redă cu fidelitate microrelieful mucoasei
- faţa externă, orală, care trebuie lustruită perfect pentru a respecta principiul profilactic (să nu lezeze
părţile moi) şi pe cel igienic (să nu retenţioneze alimente şi floră microbiană)
Baza poate fi realizată din diferite materiale:
- răşini acrilice convenţionale (polimetacrilat de metil)
- răşini termoplastice flexibile (Valplast, Thermoflex, Flexite)
- răşini acetalice (Acetal D)

2. Şeile
Şeile reprezintă elementele protezei care acoperă crestele alveolare şi oferă suport pentru
dinţii artificiali, transmiţând forţele ocluzale suportului muco-osos (nefiziologic). Deasemenea ele

3
refac volumul şi forma crestelor edentate afectate de atrofie şi rezorbţie. Numărul şeilor este egal cu
numărul breşelor edentate. Fiecare şea prezintă doi versanţi, unul vestibular şi unul oral, fiecare
versant având două feţe: una mucozală şi una externă.

3. Dinţii artificiali
Dinţii artificiali reprezintă elementele funcţionale principale ale unei proteze mobilizabile. Ei
formează segmente de arcadă, refacând integritatea şi funcţionalitatea arcadei dentare naturale
afectate de edentaţie.
Fiecare producător are un cod de notare a dinţilor funcţie de culoare, formă şi dimensiune. El este
compus din cifre şi litere şi este trecut pe garnitură. Dinţii mandibulari se pot articula numai cu dinţii
maxilari care au acelaşi cod.

MATERIALUL
Dinţii artificiali pot fi realizaţi din
- răşini acrilice (polimetacrilat de metil PMMA)
- răşini acrilice reticulate
- răşini compozite
- porţelan
Dinţii realizaţi în laborator sunt inferiori din punct de vedere calitativ deoarece au structura
neomogenă sau poroasă, rezistenţă la abrazie redusă, işi modifică aspectul relativ repede din cauza
fenomenului de îmbătrânire a acrilatului.
Dinţii realizaţi industrial sunt superiori calitativ, au structura omogenă şi densă, ceea ce le asigură o
rezistenţă superioară la abrazie şi stabilitate cromatică în timp.

4. Elementele de menţinere, sprijin şi stabilizare

Deplasarea protezei de pe câmpul protetic este împiedicată de elementele de menţinere şi
stabilizare, care în cazul PAP sunt croşete. Acestea se aplică pe dinţii restanţi limitanţi ai edentaţiei
şi pot fi:
a) din sârmă
b) Din acelasi material ca si proteza (răşini acetalice sau termoplastice

Croşetele din sârmă

Se confecţionează din sârmă de wipla cu diametrul de 0,6-0,8 mm sau din aliaje de Au platinat
750‰. Prezintă o mare elasticitate în toate sensurile şi au contact redus cu dintele.
Ele au trei funcţii majore:
- retenţia
- încercuirea
- sprijinul

Croşetele din sârmă pot fi de mai multe tipuri:

1. Croşetul cervico-ocuzal (croşetul cu umăr)
- deschis dental – indicat pe dinţi cu retentivităţi moderate; asigură
retenţia prin braţul elastic şi un oarecare sprijin prin umăr
- deschis edental- are extremitatea liberă orientată spre edentaţie;
este indicat în edentaţiile terminale deoarece are acţiune antibasculantă

4
 - întors- braţul elastic are o porţiune supraecuatorială şi o extremitate liberă subecuatorială,
retentivă; indicat pe molarii mezializaţi
2. Croşetul cervico-alveolar
- deschis dental (croşetul cu buclă) – este indicat pe dinţii cu retentivităţi accentuate deoarece
lungimea buclei conferă o elasticitate mai mare braţului; bucla poate fi în formă de "Z" sau "S" şi
aste situată la distanţă de 0,5-0,6mm de mucoasa alveolară

- deschis edental- indicat în edentaţiile terminale datorită efectului antibasculant

3. Croşetul muco-alveolar
-Se aplică pe mucoasa versantului V al crestei frontale maxilare
-O ansă dublă de sârmă de wipla de 0,7mm
-Nu este vizibil
-Are rol în menţinere şi stabilitate

Croşetele din acrilat

Fac corp comun cu proteza, pornind fie din bază fie din şa. Ele pot fi:
- simple alveolare – sunt prelungiri ale şeilor, sub formă de pelote sau digitaţii cu grosimea de
2-3mm, care se aplică pe zonele retentive ale crestei alveolare, V sau O; au dezavantajul că fiind
rigide produc leziuni de decubit şi se pot fractura
- simple dentare – cel mai cunoscut este croşetul "în tură de şah" Kemmeny; porţiunea dentară
este din acrilat alb iar cea gingivală din acrilat roz; extremitatea se situează sub linia ghid; au
dezavantajul că se fracturează uşor şi se repară greu
- simple dento-alveolare – au formă de inel secţionat pentru a putea fi inserate pe dinte; se
sprijină parţial pe dinte, parţial pe procesul alveolar

Croşetele din răşini acetalice sau termoplastice

Prezenţa unui croşet metalic pe faţa V a unui dinte frontal afecteză în mare măsură aspectul
fizionomic, lucru de neacceptat pentru unii pacienţi. Acesta este motivul pentru care au fost lansate
pe piata croşetele "fizionomice" care având culoare albă sunt aproape insesizabile. Ele sunt realizate
din materiale organice, cum sunt răşinile acetalice sau termoplastice, ce au proprietăţi mecanice
deosebite.

5
 ALGORITMUL CLINICO-TEHNOLOGIC DE REALIZARE A
PROTEZEI PARŢIALE ACRILICE
din răşini acrilice termopolimerizabile

1. Examenul clinic şi paraclinic (Rx) al pacientului, stabilirea diagnosticului şi a

planului de tratament
2. Tratament preprotetic şi proprotetic (daca este cazul)
3. Amprenta preliminară
4. Realizarea modelului preliminar
5. Realizarea portamprentei individuale
6. Amprenta funcţională
7. Realizarea modelului funcţional
8. Realizarea machetelor de ocluzie
9. Determinarea şi înregistrarea relaţiilor intermaxilare
10. Montarea modelelor în simulator
11. Realizarea machetei PAP
12. Verificarea intraorală a machetei
13. Realizarea croşetelor din sârmă
14. DefinitIvarea machetei
15. Transformarea machetei în PAP finită: ambalarea machetei, obţinerea tiparului,
prepararea şi introducera acrilatului în tipar, termopolimerizarea, dezambalarea protezei şi
prelucarea mecanică
16. Verificarea PAP pe model
17. Verificarea şi adaptarea PAP în cavitatea orală

AMPRENTA PRELIMINARĂ

- Este copia negativă a câmpului protetic, care înregistrează cu fidelitate zona de sprijin şi cu
aproximaţie zona de închidere marginală
- Se înregistrează cu portamprente standard

Definiţie: Portamprenta standard este un suport rigid, nedeformabil pentru materialul de amprentă
preliminară
Caracteristici:
- pot fi din metal (oţel inoxidabil, aluminiu) sau mase plastice,
- prevăzute sau nu cu orificii pentru retenţionarea materialului de amprentă

6
- disponibile în 3-5 dimensiuni, atât pentru maxilar, cât şi pentru mandibulă (de obicei dimensiunea
este inscripţionată pe mâner)

MODELUL PRELIMINAR
Definiţie: Modelul preliminar este reproducerea pozitivă, statică, a câmpului protetic edentat parţial,
ce redă cu fidelitate zona de sprijin şi cu aproximaţie zona periferică de închidere marginală.
Modelul preliminar se realizează prin turnarea pastei de gips în amprenta preliminară, înregistrată cu
o portamprentă standard.

 ROL
– completarea examenului clinic al pacientului (model de studiu)
- stabilirea planului de tratament
-    realizarea portamprentei individuale
-    document medico-legal

MATERIAL –gipsul obişnuit (alabastru – tip II

- este un β-semihidrat de sulfat de calciu (CaSO4·1/2H2O) care se obţine în urma arderii uscate (la
110-120°C) a dihidratului de sulfat de calciu
-  proporţia: 100 g pulbere/ 50-60 ml apă
-  este un gips moale
-  este puţin solubil
- după reacţia de priză are structură poroasă
- timp de priză 6–30 min (în medie 7-12 min)
-  dilatare de priză 0,3%
-  rezistenţă la compresiune 9 N/mm2
-  rezistenţă la încovoiere 4 N/mm2
-  preţ de cost scăzut

Materiale şi instrumentar necesar :

- amprentă preliminară
- bol de cauciuc
- spatulă inoxidabilă, rigidă, lată
- vacuum-malaxor
- ghips alabastru (Tip II alb)
- apă de la robinet sau apă distilată, la temperatura camerei
- măsuţă vibratoare
- soclator sau conformator pentru soclul

7
TEHNICA DE LUCRU
1.Igienizarea amprentei preliminare
2. Examinarea amprentei preliminare
3.Trasarea periferiei câmpului protetic pe amprenta preliminară
4. Prepararea pastei de ghips- Proporţia: 3 părţi ghips/1 parte apă, pentru obţinerea unei paste de
consistenţă fluidă, smântânoasă.
5. Turnarea modelului preliminar
 în maxim 20 minute de la amprentare (alginat)
 maxim 24 de ore pentru amprenta cu materiale siliconice.
 Portamprenta este aşezată pe măsuţa vibratoare iar pasta de gips este introdusă progresiv în
amprentă, incepând cu zona cea mai proeminentă a amprentei (bolta palatină – la maxilar,
marginile – la mandibulă).
6. Realizarea soclului
Metoda clasică:
- restul de pastă de gips se aşează pe masa de lucru iar peste ea se răstoarnă amprenta preliminară cu
modelul turnat anterior;
- se presează până când înălţimea soclului ajunge la 1,5-2cm iar suprafaţa portamprentei este paralelă
cu planul mesei de lucru.
- se îndepărtează surplusul de ghips la distanţă de 0,5-1 cm de marginile portamprentei, prin
secţionare cu cuţitul pentru gips.
- soclul modelului mandibular cuprinde şi zona planşeului bucal pentru a asigura rezistenţa
modelului
Metoda modernă:
- pasta de gips se introduce într-un conformator prefabricat (care dă soclului o formă semicirculară),
peste care se aşează portamprenta cu modelul turnat anterior
Prin această metodă nu mai este necesară etapa de soclare
7. Demularea
8. Soclarea
- Manual - cu cuţitul pentru gips
- Aparatul de soclat

PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ

Definiţie- suportul rigid, nedeformabil, pentru materialul de amprentă funcţională, ce corespunde

particularităţilor individuale ale fiecărui câmp protetic.
Elemente componente:
• BAZA
• ELEMENTE ACCESORII
- mâner
- butoni de presiune
- elemente de întărire
- borduri de ocluzie (rar)

1. Baza
- Acoperă suprafaţa de sprijin a câmpului protetic
- Trebuie să aibă grosimea 1,5-2 mm şi uniformă pentru a rezista la presiunile exercitate în timpul
amprentării

8
- Să fie stabilă pe model (să nu basculeze)
- Marginile să se oprească în zona de mucoasă neutră, să fie rotunjite şi să ocolească elementele
mobile de la periferia câmpului protetic
2. Mânerul – situat pe linia mediană, mijlocul crestei alveolare sau pe bolta palatină (în funcţie de
tipul de edentaţie)
- Are formă paralelipipedică şi feţele laterale uşor concave

3. Butonii de presiune
– se realizeaza numai la portamprenta individuală mandibulară
- se aplică pe mijlocul crestei, în zona corespunzătoare premolarilor
- au formă paralelipipedică
- dimensiuni: L=10-15 mm, l= 4-6mm, h= 5-7 mm
- înălţimea şi lăţimea se corelează de obicei cu cea a crestelor alveolare
ROL – exercitarea de presiuni uniforme şi echilibrate pe câmpul protetic în timpul amprentării

Materiale pentru confecţionarea portamprentei individuale:

- Placă de bază (din răşini naturale-schellac sau artificiale – polistiren)
- Răşini acrilice autopolimerizabile
-Răşini compozite fotopolimerizabile
- Răşini acrilice termopolimerizabile (rar)

PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ DIN PLACA DE BAZĂ

Plăcile de bază
- utilizate în special pentru realizarea portamprentelor individuale maxilare.
- au formă trapezoidală (cele pentru portamprenta maxilară) sau de “V” (pentru portamprenta
mandibulă) şi grosimea de 1,5 mm
- compoziţia chimică - răşini naturale (Shellac) sau sintetice (polistiren), alături de care se regăsesc
diverşi coloranţi.
- sunt materiale termoplastice şi se plastifiază la flacăra becului de gaz.
Avantaje
-    tehnică uşoară şi rapidă
-    preţ de cost redus
Dezavantaje
-    rezistenţă mecanică redusă
-    sunt casante, se fracturează uşor
-    la temperatură ridicată se deformează
Indicaţie: pentru amprenta funcţională maxilară luată cu materiale de consistenţă fluidă
Material şi instrumentar necesar:
- plăci de bază
- modele preliminare (maxilar şi mandibular)
- substanţă izolatoare (apă, pudră de talc, soluţie izolatoare)
-  bec de gaz
-  pompiţă de aer
-  foarfece
-  spatulă de ceară
-creion chimic (marker)

9
-sârmă pentru întărituri cu diametrul de 1-1,5 mm grosime şi 10 cm lungime

Tehnica de lucru
- se trasează pe modelul preliminar periferia câmpului protetic (zona de mucoasă neutră)
-  se izolează modelul preliminar prin imersie în apă (5 minute) sau cu pudră de talc
- se deretentivizează dinţii restanţi prin acoperirea lor cu o folie de staniol
- se plastifiază placa de bază uniform şi se adaptează pe model în limitele trasate anterior, prin
presiune digitală, începând dinspre bolta palatină spre periferie (la maxilar) şi dinspre versantul L
spre V (la mandibulă)
- se secţionează excesul
- aplicarea elementelor de întărire – segmentul de sârmă modelat în formă de semielipsă se încălzeşte
şi se aplică în grosimea plăcii de bază, corespunzător vârfului crestei alveolare, sau în grosimea
versantului L
- modelarea mânerului – excesul de placă de bază se plastifiază şi se aplică pe linia mediană, pe
mijlocul crestei alveolare (sau al bolţii palatine) realizând un mâner cu înălţimea şi lăţimea incisivilor
centrali
- modelarea butonilor de presiune – au formă paralelipipedică, se lipesc pe mijlocul crestei alveolare,
în zona corespunzătoare premolarilor inferiori

PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ DIN ACRILAT AUTOPOLIMERIZABIL

Răşinile acrilice autopolimerizabile polimerizează la temperatura mediului ambiant, reacţia de
polimerizare fiind iniţiată chimic, la contactul dintre polimer (pulbere) şi monomer (lichid).
Avantaje:
-  rezistenţă mecanică mult mai mare decât a plăcii de bază
-  stabilitate volumetrică satisfăcătoare
-  tehnică de realizare simplă
-  permite amprentarea cu orice tip de material de amprentă
Tehnica de realizare din acrilat autopolimerizabil DURACROL (Spofa Dental)
- trasarea limitelor câmpului protetic pe modelul preliminar
- deretentivizarea dinţilor restanţi
-  izolarea modelului preliminar cu substanţe izolatoare
- prepararea pastei de acrilat – într-un godeu de sticlă se amestecă pulberea cu lichidul şi se obţine
pasta de acrilat, care, în faza plastică este transformată într-o folie cu grosimea de 1,5-2 mm.
-conturarea plăcii de acrilat (trapez sau potcoavă) se obţine cu ajutorul firului de bumbac furnizat de
producător, care se aşează între cele 2 placi de sticlă, în forma dorită; în interiorul acestui contur se
introduce pasta de acrilat
- pe plăcuţa de sticlă inferioară se aplică o folie de celofan, înainte de depunerea acrilatului, pentru a
favoriza ridicarea foliei de acrilat şi aşezarea ei pe model
-modelarea bazei – folia de acrilat se aplică uşor pe suprafaţa modelului iar excesul se îndepărtează
cu spatula; deoarece acrilatul în stare plastică are un anumit grad de elasticitate, el trebuie menţinut
în contact cu modelul prin presiune manuală până la definitivarea polimerizării (10-15 minute)
- elementele accesorii – se realizează din excesul de acrilat rămas încă în stare plastică; pentru a
favoriza aderarea lor la baza portamprentei, zona pe care se vor aplica şi baza lor se umezesc cu
monomer

10
- prelucrarea portamprentei – după polimerizare marginile se rotunjesc şi se netezesc cu freze pentru
acrilat

PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ DIN RĂŞINI COMPOZITE FOTOPOLIMERIZABILE

Sunt livrate sub formă de plăcuţe preformate, de formă trapezoidală sau potcoavă, cu grosimea de 2
mm, protejate de surse de lumină printr-un ambalaj special de culoare închisă.
Fotopolimerizarea - în incinte speciale cu halogen sau lumină ultraviolet
Avantaje:
-  tehnică de lucru uşoară şi rapidă
-   timp de lucru nelimitat
-  portamprentă rezistentă, foarte rigidă
Dezavantaje:
-  preţ de cost mai ridicat
- necesită dotare specială

AMPRENTA FUNCŢIONALĂ
Definiţie- imaginea negativă a câmpului protetic, ce reproduce cu fidelitate toate detaliile acestuia,
atât zona de sprijin cât şi zona periferică (de închidere marginală)
Amprenta funcţională se înregistrează cu portamprenta individuală şi cu materiale siliconice

MODELUL FUNCŢIONAL
Definiţie- imaginea pozitivă a câmpului protetic, ce reproduce cu fidelitate atât zona de sprijin cât şi
zona periferică (de închidere marginală)
Condiţii:
-  să reproducă cu mare fidelitate cele mai fine detalii ale amprentei
-  să fie exact
-  să nu sufere modificări volumetrice şi chimice
-  să fie rezistent la presiunile exercitate asupra lui
-  să fie dur
Roluri:
- realizarea croşetelor din sârmă
- realizarea machetelor de ocluzie
- realizarea machetei protezei
- va fi parte componentă a tiparului
Material: - gips dur (cl.III) si extradur (cl.IV)
Material şi instrumentar necesar:
-  amprentă funcţională
-  bol de cauciuc
- spatulă inoxidabilă (de preferat vacuum-malaxor)
-  ghips dur cl. III (Moldano)
-  apă de la robinet sau apă distilată, la temperatura camerei
-  măsuţă vibratoare
-  conformatoare pentru soclul modelului (sau soclator)
Gipsul dur (tip III)
 fidelitate foarte mare datorita granulaţiei fine
 necesită mai puţină apă pentru realizarea pastei

11
  duritate mult mai mare decât a gipsului tip II (alabastru)
 rezistenţă mare la presiune, zgâriere şi orice tip de deteriorare, de aceea este utilizat pentru
realizarea modelului funcţional care va fi parte componentă a tiparului
 timp de priză: iniţială 8-15 min, finală 45 min.
Tehnica de realizare
1. Igienizarea amprentei funcţionale
2. Examinarea amprentei funcţionale
  3. Pregătirea amprentei
a) îndiguirea – constă în aplicarea unui rulou de ceară cu diametrul de 4 mm la 3-4 mm distanţă de
marginile amprentei
b) cofrarea- aplicarea unei folii de ceară de 15 mm lăţime, în jurul amprentei funcţionale, tangent la
ruloul de îndiguire
4. Turnarea modelului
- se prepară pasta de gips dur de consistenţă fluidă (recomandabil la vacuum-malaxor pentru
obţinerea durităţii maxime a modelului)
- se toarnă prin vibrare în amprenta funcţională pregătită anterior (îndiguită şi cofrată), începând cu
zonele cele mai înalte
-pentru economie de material, modelul poate fi turnat din gips dur iar soclul din gips obişnuit; în
acest caz, soclul se va realiza numai după priza completă a gipsului dur (40-60 minute), în caz
contrar, gipsul obişnuit absoarbe apa din gipsul dur şi-i reduce duritatea de suprafaţă.
5. Demularea
- îndepărtarea modelului din amprentă după priza gipsului
- se face prin tracţiune uşoară pe mânerul portamprentei individuale, cu atenţie, pentru a nu fractura
dinţii restanţi
6. Soclarea-  se realizează manual sau la aparatul de soclat
-forma soclului modelului funcţional este semicirculară.

REALIZAREA CROŞETELOR DIN SÂRMĂ

• Reprezintă elementele de menţinere şi stabilizare ale PAP

• Se aplică pe dinţii limitanţi ai edentaţiilor
Părţile componente
- Segmentul dentar – se aplică pe 2/3 din faţa vestibulară a dintelui stâlp
- Segmentul intermediar – diferă de la un croşet la altul şi poate fi în raport cu dintele sau cu
mucoasa alveolară
- Segmentul terminal (coada) – asigură fixarea croşetului în baza sau şaua protezei acrilice

Material şi instrumentar
• Sârmă de wipla cu grosimea de 0,6-0,8mm, rotundă sau semirotundă pe secţiune
• Cleşti – diferite tipuri, care au o parte activă (fălci) şi braţe de formă curbă, care se
articulează printr-un nit
- Cleştele crampon – feţele interne ale fălcilor prezintă striaţii care favorizează prinderea
sîrmei; la baza fălcilor au o muchie tăioasă cu care poate secţiona sârma
- Cleştele cu fălci rotunde
- Cleştele cu fălci ascuţite
- Cleştele cu fălci diferite (una rotundă, una în formă de jgheab)
- Cleştele de tăiat sârmă

12
Tipuri de croşete din sârmă
1. CROŞETUL CERVICO-OCLUZAL (CU UMĂR)
Deschis dental (extremitatea liberă este orientată spre dinţii restanţi)

- Segmentul dentar – formă curbă, paralel cu marginea

gingivală dar la distanţă de aceasta, plasat subecuatorial,
înconjoară 2/3 din FV apoi urcă traversează ecuatorul în
zona muchiei vestibulo-proximală dinspre edentaţie
- Segmentul intermediar continuă segmentul dentar, are
formă de U (umăr) şi este plasat pe faţa proximală sub
marginea ocluzală distală, apoi coboară paralel cu faţa proximală
- Segmentul terminal (coada) – are formă retentivă
 Indicaţii:
- Pentru orice tip de edentaţii
- Pe dinţii mai puţin vizibili (este inestetic)
- Pe dinţii cu retentivităţi reduse şi implantare parodontală bună (deoarece nu este foarte
elastic)
 Rol
- Retenţie- prin braţul activ
- Împiedică distalizarea protezei- prin extremitatea liberă
- Stabilizare- prin porţiunea supraecuatorială

Deschis edental (spre edentaţie)

• Indicaţii: în edentaţii terminale când între dintele pe care se
aplică şi dintele vecin există un spaţiu pentru plasarea
segmentului intermediar
• Rol
- Retenţie- prin braţul activ
- Frânează bascularea protezei prin extremitatea liberă = element
antibasculant
- Stabilizare- prin porţiunea supraecuatorială

2. Croşetul cervico-alveolar (cu buclă- în S, Z)

Variante:
- Deschis dental
- Deschis edental (mai rar)
Indicaţii:
- Pentru orice tip de edentaţii
- Pe dinţi frontali (este mai putin vizibil)
- Pe dinţi cu retentivităţi mari şi implantare parodontală mai slabă (este mai elastic decat cel cervico-
ocluzal datorita lungimii mari a braţului)
Rol :
- Retenţie
- Împiedică distalizarea protezei

13
3. Croşetul muco-alveolar
- Indicat în edentaţiile biterminale maxilare, la pacienţii cu versantul vestibular frontal retentiv
- Se realizează ca o ansă dublă
- Se plasează la 0,5mm distanţă de mucoasă, nu în contact cu ea!!
- Acţiunea croşetului: când proteza are tendinţa de desprindere, croşetul apasă pe mucoasă,
provoacă dureri pacientului determinandu-l să aducă arcadele în contact şi astfel să reaşeze
proteza pe câmpul protetic

REGULI de modelare a sârmei

• Se modelează prin îndoire într-un singur sens într-un anumit loc, pentru a nu-i modifica
structura cristalină, ceea ce ar duce la scăderea elasticităţii şi a rezistenţei croşetului
• Sârma nu se încălzeşte la flacără, nici înainte, nici după modelare
• Extremitatea liberă se rotunjeşte pt a nu produce leziuni ale mucoasei şi ale ţesuturilor
dentare
• Sârma se îndoaie pe bază unui contur trasat pe dinte
• Unghiurile nu trebuie să fie foarte conturate deoarece apar tensiuni interne în structura
aliajului
TEHNICA
Se trasează pe dinte ecuatorul protetic
Se desenează traseul croşetului
Se secţionează o porţiune de sârmă cu lungimea 2,5- 3cm
Extremitatea liberă se plasează în zona retentivă subecuatorială
Se va imprima forma caracteristică a segmentului elastic, diferita la fiecare tip de croşet
Segmentul terminal (coada) are o formă retentivă (ondulată sau sub formă de ansă) pt a se fixa în
acrilatul bazei
Coada se inseră la distanţă de marginile libere ale protezei, pe versantul O sau V al machetei, nu pe
creasta alveolară
Pt inserţia cozii în machetă se plastifiază ceara pe locul de inserţie şi se aplică sârma peste, in nici un
caz nu se încălzeşte sârma!!!

MACHETA DE OCLUZIE

Definiţie – piese protetice intermediare care reproduc temporar forma şi volumul bazei şi arcadelor
artificiale ale viitoarei proteze.
Roluri:
• Stabilirea orientării şi direcţiei planului de ocluzie
• Determinarea dimensiunii verticale a etajului inferior
• Înregistrarea rapoartelor intermaxilare
• Trasarea reperelor necesare alegerii si montării dinţilor artificiali

14
Elemente componente:
1. BAZA
2. BORDURI DE OCLUZIE

BAZA - este asemănătoare cu baza portamprentei individuale

-  vine în contact cu zona de sprijin a câmpului protetic (bolta palatină, creste alveolare – la maxilar,
versantul lingual, creste alveolare – la mandibulă)
-  reprezintă suportul pentru bordurile de ocluzie
Condiţii: - să fie realizată riguros în limitele câmpului protetic
-   să fie stabilă pe câmpul protetic, să nu basculeze
- să fie rezistentă la presiunile care se vor exercita asupra ei în timpul determinării relaţiilor
intermaxilare
-   să fie rigidă (să nu se deformeze)
- Îndepărtarea şi repunerea pe model trebuie să se facă fără dificultăţi
- marginile sa fie netede şi rotunjite, să ocolească elementele mobile de la periferia câmpului
protetic, pentru a nu leza părţile moi şi a nu fi antrenate de contracţia elementelor mobile
Materiale:
-  plăci de bază
-  materiale termoplastice
-  răşini acrilice auto, termo sau fotopolimerizabile

BORDURILE DE OCLUZIE – componentele machetei de ocluzie care refac temporar volumul şi

forma arcadei artificiale
Materiale:
-    ceară roz sau albă
-    mase termoplastice (Stents, Kerr)
Caracteristici:
- dimensiuni – frontal: h = 10-12 mm, l = 6 mm;
lateral: h = 6-8 mm, l = 8-10 mm
(trebuie corelate cu dimensiunile dinţilor restanţi şi ale crestelor alveolare)
- limita posterioară a bordurii este situată corespunzător feţei distale a M1
-extremităţile distale sunt tăiate în unghi de 45°
- forma bordurii este paralelipipedică (pătrată pe secţiune), cu feţele plane şi netede, iar unghiurile
rotunjite
- sunt fixate pe muchia crestei, cu excepţia zonei frontale maxilare, unde se pot fixa uşor
vestibularizat
Tehnica de lucru:
a) Realizarea bazei
1. Se trasează pe modelul funcţional periferia câmpului protetic
2. Se izolează modelul funcţional (imersie 5 minute în apă)
3. Se deretentivizeaza dintii restanti
4. Se plastifiază placa de bază şi se adaptează pe model, până la periferia câmpului protetic
5. Se îndepărtează surplusul şi se netezesc marginile
b) Bordurile de ocluzie pot fi confecţionate prin 3 metode:
1. introducerea cerii topite într-un conformator de formă paralelipipedică sau de potcoava
2. din batoane de ceară preformate
3. Dintr-o folie de ceară plastifiată şi modelată manual sub formă de baton paralelipipedic

15
Rolurile machetelor de ocluzie
1. Determinarea şi înregistrarea relaţiilor intermaxilare
2. Trasarea unor repere pentru alegerea şi montarea dinţilor
- linia mediană
- liniile caninilor
- linia surâsului

MONTAREA ÎN OCLUZOR
Reguli:
1. planul de orientare ocluzală trebuie să fie paralel cu un plan orizontal (planul mesei)
2.  planul medio-sagital al complexului machete de ocluzie-modele funcţionale trebuie să se
suprapună peste planul medio-sagital al ocluzorului (perpendicular pe axa balama)
3. distanţa dintre axa balama şi punctul interincisiv (intersecţia liniei mediene cu planul de ocluzie)
trebuie să fie 9-10 cm.

Tehnica de montare:
1. Se verifică ocluzorul
2. Se reduce din înălţimea soclurilor astfel încât să rămână cam de 15mm grosime
3. Pe suprafaţa bazală a soclurilor se fac şanţuri de retenţie, cu adâncimea de 1,5-2 mm
4. Se solidarizează ansamblul modele/machete de ocluzie cu beţe de chibrit lipite cu ceară la nivelul
soclurilor, unul frontal şi 2 lateral
5. Suprafaţa soclurilor modelelor se umezeşte, pentru a evita ca pasta de gips să facă priză
instantaneu
6. Se plasează complexul modele/machete de ocluzie între braţele ocluzorului şi se verifică dacă
rămâne un spaţiu de cel puţin 5 mm între soclul modelului maxilar şi braţul superior al ocluzorului,
când acesta este închis; se blochează şurubul distanţator în această poziţie
7. Fixarea modelului mandibular
– se prepară pastă de ghips şi se depune pe masa de lucru, apoi se introduce în ea braţul inferior al
ocluzorului astfel încât să fie în contact cu masa.
- peste braţul inferior se pune o nouă cantitate de gips, apoi se aşează complexul
machete/modele cu partea distală orientată spre axul balamalei, conform regulilor de montare
- se apasă până când soclul modelului inferior atinge braţul inferior al ocluzorului, pentru ca
stratul de ghips interpus să aibă grosime minimă
- surplusul de ghips care a refluat distal se îndepărtează pentru a nu bloca şurubul şi
contrapiuliţa.
8. Fixarea modelului maxilar-
- după priza gipsului cu care s-a fixat modelul mandibular, se verifică din nou dacă între braţul
superior al ocluzorului şi soclul modelului maxilar s-a menţinut spaţiul de minim 5 mm
- se aplică pastă de gips pe soclul modelului, se închide ocluzorul şi se depune o nouă cantitate
de ghips peste braţul acestuia, care va fi modelată sub formă de calotă emisferică
9. Se transferă reperele de pe bordurile de ocluzie pe modele:
Dezavantajul montării în ocluzor:
ocluzorul poate imita numai mişcările în plan vertical ale mandibulei, de ridicare şi coborâre, de
aceea montarea dinţilor artificiali se face fără verificarea rapoartelor de ocluzie în mişcările în plan
orizontal (propulsie, retropulsie, lateralitate dreapta/stânga).

16
 MONTAREA ÎN ARTICULATORUL MEDIU (NEPROGRAMABIL)
1. Pregătirea modelelor
– trasarea liniei medio-sagital pe suprafaţa bazală a soclului modelului superior
- Realizarea unor santuri de retentie pe soclul modelelor
- modelele sunt hidratate în apă 3-4 minute
2. Pregătirea machetelor de ocluzie – realizarea unor chei de reper, în zone diferite (frontal, lateral
dr. şi stg.) necesare pentru repunerea lor în aceeaşi poziţie după ce vor fi desolidarizate pentru
montare
3. montarea modelului superior
– se desolidarizează machetele de ocluzie
- se aşează modelul superior pe planul de orientare protetică, astfel încât linia mediană a modelului
să coincidă cu cea a braţului superior iar punctul interincisiv să fie in dreptul incizurii platoului
ocluzal
- se solidarizează bordura de ocluzie prin lipire cu ceară la planul de orientare protetică
- pasta de gips se aplică pe suprafaţa bazală a modelului superior, se coboară braţul superior
până la contactul tijei verticale cu platoul incizal;
- pasta de gips se modelează sub formă de calotă hemisferică
4. montarea modelului inferior
– se rastoarna articulatorul cu bratul superior in jos
- Se îndepărtează planul de orientare protetică si se inlocuieste cu accesoriul pentru montare
- se repoziţionează modelul cu macheta de ocluzie inferioară în relaţie centrică, cu ajutorul
cheilor realizate anterior la nivelul bordurilor şi se solidarizează provizoriu cu ceară topită;
- pasta de gips se depune pe soclul modelului inferior, după care se închide articulatorul şi se
modelează pasta

REALIZAREA MACHETEI PROTEZEI

• Definiţie- macheta PAP este reproducerea în ceară cu dinţi artificiali a viitoarei proteze.
• Rol- verificarea în cavitatea orală
- obţinerea tiparului
• Elemente componente:
- MACHETA BAZEI
- ARCADA ARTIFICIALĂ

ETAPE:
1.Pregătirea modelelor funcţionale
2. Realizarea machetei bazei
3. Montarea dinţilor artificiali

1.Pregătirea modelelor funcţionale

Scop - Protecţia optimă a unor zone mai sensibile ale câmpului protetic
- Perfectarea stabilităţii şi a funcţionalităţii viitoarei proteze
a. Trasarea limitelor bazei protezei
b. Folierea
c. Deretentivizarea
d. Gravarea

17
2. Realizarea machetei bazei
Macheta bazei este formată din şei şi elementele de legătură dintre ele (placă palatinală sau linguală)
TEHNICĂ
• În cazul edentaţiilor frontale, se trasează curbura vestibulară a bordurii de ocluzie superioare
pe platoul ocluzal
• izolarea modelelor (în apă sau cu o substanţă izolatoare) pentru ca ceara să nu adere, făcând
posibilă desprinderea machetei
• plastifierea unei folii de ceară roz şi adaptarea pe model, cu presiune uşoară şi uniformă, în
limitele trasate pe model; excesul se îndepărtează cu spatula
• macheta bazei se lipeşte apoi de model în 3-4 puncte, cu ceară fluidă, pentru a fi stabilă în
timpul montării dinţilor
• se realizează un rulou de ceară cu diametrul de 5-6 mm care se lipeşte pe mijlocul crestei
alveolare; în el se vor monta dinţii artificiali

3. Montarea dinţilor artificiali

MONTAREA DUPĂ GYSI
• Caracteristici:
- utilizează dinţi artificiali anatoformi (pante cuspidiene între 20° şi 33°)
- arcadele dentare artificiale sunt realizate într-un articulator adaptabil sau semi-adaptabil
- foloseşte o riglă specială (rigla Gysi) care permite măsurarea distanţei dintre crestele alveolare şi
înclinarea axei acestora

Montarea începe cu dinţii maxilari şi se face de la linia mediană, alternativ, stânga-dreapta

Dinţii mandibulari se montează după cei maxilari, în următoarea ordine :
- molarul 1
- caninul
- incisivul central
- incisivul lateral
- premolarul 1
- premolarul 2
- molarul 2

MONTAREA INVERSĂ
• Caracteristici:
-  se recomandă când există atrofii exagerate ale crestelor sau în cazul unor anomalii dento-maxilare
-  Gysi o recomandă când decalajul dintre creste face ca înclinaţia liniei interalveolare să formeze cu
planul ocluzal un unghi supero-intern mai mic de 80°.

18
Montarea inversă poate fi:
• unilaterală
• bilaterală
• totală (bilateral şi frontal)

MONTAREA DUPĂ REPERE ANTROPOMETRICE

- se adresează doar dinţilor superiori
- reperele anatomice utilizate sunt: papila retroincisivă (bunoidă) şi rugile palatine, datorită poziţiei
lor constante, în timp ce cresta alveolară se atrofiază
- metoda este indicată în cazul unei atrofii reduse a crestelor alveolare şi când rapoartele
intermaxilare nu sunt modificate substanţial
• IC superiori se montează în raport cu creasta alveolară astfel încât faţa lor vestibulară să fie la
8-9 mm distanţă de centrul papilei bunoide (6-7 mm după Lejoyeux)
• C superiori se montează cu FV la 10-11 mm de terminaţia primei rugi palatine (la dentat
aceste distanţe sunt constante în 90% din cazuri)
• orientarea caninilor este astfel încât linia perpendiculară pe planul medio-sagital ce trece prin
centrul papilei bunoide să atingă vârfurile caninilor
- marginile incizale ale frontalilor sunt cu 1,5 mm mai vestibularizate faţă de colet
- incisivul lateral superior şi dinţii frontali inferiori se montează în funcţie de poziţia incisivului
central superior şi a caninului superior

DEFINITIVAREA MACHETEI
Obiective
 Perfectarea funcţiei fizionomice
 Perfectarea funcţiei fonetice
 Perfectarea menţinerii şi stabilităţii
 Obiectivul rezistenţei mecanice
 Obiectivul igienico-profilactic

Perfectarea funcţiei fizionomice

• Depinde de:
- montarea unor dinţi corespunzători
- modelarea adecvată a versantului V al şeilor (Bose radiculare - proeminenţe corespunzătoare
rădăcinilor dentare la pacientul dentat, Ffse interradiculare - uşoare depresiuni între bosele
radiculare, bose canine - proeminenţe corespunzătoare rădăcinilor caninilor, cu rol în susţinerea
comisurilor bucale
- modelarea adecvată a gingiei artificiale (papilele interdentare, festonul gingival)

Perfectarea funcţiei fonetice

19
 • Macheta să aibă grosime redusă (maxim 2mm)
• Modelarea reliefurilor mucoase din zona de articulare fonetică
– Papila retroincisivă
– Rafeul median fibros
– Rugile palatine - reliefuri perechi, cu traiect sinuos, simetric faţă de linia mediană
• Versantul L al machetei mandibulare uşor concav

Perfectarea menţinerii şi stabilităţii

• Stabilitatea este asigurată în principal de croşete
• Marginile machetei să ocolească frenurile şi plicile alveolo-jugale, să fie rotunjite, îngroşate,
cu formă măciucată pe secţiune

• Versanţii vestibulari- Modelaj care să favorizeze antrenarea tonicităţii muşchilor orbiculari şi

buccinatori
• Versantul lingual al machetei inferioare-Plan sau foarte uşor concav (pentru a conserva
spaţiul necesar limbii)

Obiectivul rezistenţei mecanice- Grosimea suficientă (2 mm) şi uniformă a bazei

Obiectivul igienico-profilactic
• modelarea unor suprafeţe netede, plane, neretentive
 Suprafeţele retentive favorizează acumularea resturilor alimentare şi colonizarea florei
microbiane, întreţin o halenă fetidă şi pot modifica în timp aspectul şi rezistenţa PAP
• suprafeţele externe pefect lustruite
 macheta trebuie finisată riguros, suprafaţa externă netezindu-se pînă la luciu. Astfel, PAP
finită va necesita o prelucrare mecanică minimă şi vor rezulta suprafeţe externe bine
polimerizate care-şi vor păstra luciul timp îndelungat

TRANSFORMAREA MACHETI IN PROTEZA FINITA

AMBALAREA
Definiţie – operaţia de învelire a machetei într-un material numit masă de ambalat
Scop - obţinerea tiparului
Ambalarea se realizează într-un conformator (chiuvetă) format din 2 jumătăţi, prevăzute cu un
dispozitiv ce orientează asamblarea lor într-o singură poziţie

Ambalarea are două etape:

 PREGĂTIREA PENTRU AMBALARE
Dinţii artificiali se curăţă minuţios de urmele de ceară
Macheta se degresează cu solvenţi organici (benzină, alcool, acetonă)
Soclul modelului se reduce pentru a nu depăşi 15 mm
Macheta se fixează pe model cu ceară fierbinte
 AMBALAREA PROPRIU-ZISĂ
– se poate realiza prin 3 tehnici:
Ambalarea directă (cu val)

20
 Ambalarea indirectă (fără val)
Ambalarea mixtă

AMBALAREA INDIRECTĂ (FĂRĂ VAL)

 Caracteristică – la deschiderea chiuvetei dinţii artificiali se găsesc într-o jumătate iar
modelul şi croşetele în cealaltă jumătate a chiuvetei
Tehnică:
Dinţii restanţi sunt secţionaţi oblic în sens V-O pentru derentivizarea modelului şi a favoriza
înglobarea segmentelor dentare ale croşetelor în masa de gips
Hidratarea modelului
Prepararea pastei de gips şi introducerea în prima jumătate a chiuvetei
MOdelul împreună cu macheta se introduc în pasta de gips până la nivelul marginilor machetei
Se netezeşte suprafaţa liberă a gipsului şi se lasă să facă priză
Se izolează cu apă prima jumătate a chiuvetei
Se asamblează a doua jumătate şi se umple cu pastă de gips, prin vibrare
Se asamblează capacul şi se presează
 Avantaje
- Tehnică simplă
- Dinţii artificiali îşi păstrează poziţia în tipar
- Ceara machetei se îndepărtează uşor
- Izolarea tiparului se face fără dificultate
- Introducerea pastei acrilice este uşoară
Dezavantaj
Riscul înălţării ocluziei – în cazul asamblării incorecte a celor două jumătăţi ale chiuvetei sau dacă
presarea a fost insuficientă pentru îndepărtarea excesului de pastă acrilică

REALIZAREA TIPARULUI
 Definiţie – tiparul reprezintă negativul machetei şi este o piesă cavitară delimitată de pereţi
groşi, obţinută în urma operaţiei de ambalare a machetei
 Cavitatea tiparului are forma şi volumul machetei, şi apare evidentă numai după îndepărtarea
cerii
 Tehnică:
- Chiuveta se scoate din presă
- Se introduce într- un vas cu apă la t = 100°C, 10 minute, pentru plastifierea cerii
- Ceara plastifiată se îndepărtează cu spatula, iar resturile sunt îndepărtate prin
spălare cu jet de apă fierbinte
IZOLAREA TIPARULUI
Definiţie – operaţia prin care se depune pe pereţii tiparului, prin pensulare, o soluţie care prin
evaporare formează o peliculă fină, aderentă
Scop:
- Favorizează dezambalarea protezei
- împiedică contactului fizic şi chimic dintre răşina acrilică şi gipsul tiparului

PREPARAREA PASTEI ACRILICE TERMOPOLIMERIZABILE

Pasta acrilică se obţine prin amestecul pulberii cu lichidul
Lichidul (monomerul)
 Metacrilat de metil

21
 
Incolor

Volatil

Inflamabil

Miros înţepător, caracteristic

Fierbe la t = 100,8°C

Se depozitează în flacoane de culoare brună pentru că poate polimeriza spontan sub
influenţa luminii
 Pulberea (polimerul)
 Forma polimerizată a metacrilatului de metil
 Diferite nuanţe de roz + incolor

INTRODUCEREA ÎN TIPAR
Tehnica manuală (clasică)
 Pasta acrilică în faza plastică se modelează sub formă de rulou
 Se introduce în tipar
 Se acoperă cu o folie de celofan şi se presează lent şi progresiv
 Se desface chiuveta pentru verificarea umplerii tiparului
 Presarea finală (30-60 min.)
 Chiuveta se introduce într-un ring în vederea polimerizării

POLIMERIZAREA PASTEI ACRILICE

 Definiţie – polimerizarea este reacţia chimică de unire a monomerului cu polimerul cu
formare de lanţuri macromoleculare
 Prin polimerizare pasta acrilică trece din fază plastică în fază solidă
 Polimerizarea se desfăşoară în trei etape:

DEZAMBALAREA
 Definiţie – operaţia inversă ambalării, prin care proteza finită este eliberată din tipar prin
tăierea acestuia (după desfacerea celor 2 jumătăţi ale chiuvetei)
 dezambalarea trebuie facută cu atenţie pentru a nu fractura proteza sau modelul
 Spălarea sub jet de apă cu o perie aspră – pentru îndepărtarea urmelor de masă de ambalat
 Introducerea în soluţie de citrat de sodiu 30% - pentru dizolvarea urmelor aderente de masă
de ambalat
PRELUCRAREA MECANICĂ
-NETEZIREA
-PLANAREA
-LUSTRUIREA

22