10.

Analogia ca metodă de modelare în analiza economică a proceselor și

fenomenelor economice
10.1. Metoda de analogie în cercetările științifice.
10.2. Analogie economică ca metodă de cercetare economică.
10.3. Construirea modelului economic – ca procedeu de redare a realității
economice și principalele tipuri de modele economice aplicate în cercetările
economice.

10.1. Metoda de analogie în cercetările științifice

Evoluția cunoașterii științifice manageriale pe o treaptă superioară implică
apelarea la metode, tehnici și instrumente tot mai moderne de măsurare
științifică în procesul investigării fenomenelor manageriale. Un asemenea
instrument este modelul, care cunoaște, în prezent, o extindere tot mai largă în
practica analizei cantitative și cantitative a fenomenului managerial.
Definit ca o reprezentare abstractă, artificială și simplificată a realității
complexe, modelul s-a extins și diversificat rapid în cercetarea științifică
managerială. Utilitatea sa pentru teoria și practica domeniului economic este
recunoscută și apreciată de majoritatea specialiștilor din domeniu. Reputatul
economist John M. Keynes sublinia, încă înainte ca modelul și modelarea
economică să cunoască larga extindere de astăzi, faptul că: ”economia este o
știință a cărei gândire constă în termeni de modele”. Rolul modelului este de
reproduce într-o formă exactă și formalizată un fragment de realitate. Ca
reprezentare simplificată a realității concrete, modelul nu reține decât însușirile
esențiale ale fenomenului real care constituie referentul său.
În cercetarea științifică managerială, și nu numai, se apelează deseori la
formalizări de natură matematică pentru construcția modelului. Sub acest
aspect, modelul constituie un sistem teoretic ce suprinde, sub formă de ecuații,
funcții etc., elementele esențiale ale fenomenului investigat, legitățile
funcționării și evoluției lui.

1
 Există o largă tipologie a modelelor folosite astăzi în cercetarea științifică.
Clasificate în funcție de nivelul de abstractizare și generalizare care se
urmărește în investigarea fenomenului studiat, modelele se delimitează în patru
mari categorii (Răboacă, Gh., Ciucur, D., 2004, p. 156). Acestea sunt
următoarele:
 modelul imitativ al realității, apropiat de realitate cu un grad redus de
abstractizare;
 modelul de tip index, cu un nivel mai mare de abstractizare, în construcția
căruia rămân doar elementele esențiale, cele care exprimă mecanismele de
funcționare ale fenomenului investigat;
 modelul simbol, cel care include un grad și mai mare de abstractizare și
generalizare; simbolurile matematice sunt asociate caracteristicilor sistemului
studiat;
 modelul cibernetic, cu cel mai înalt grad de abstractizare, construcția
modelului identifică însușirile cele mai profunde, componentele interne ale
fenomenului real, a căror cunoaștere este extrem de dificilă.

10.2. Analogie economică ca metodă de cercetare economică

Pentru a realiza o analiză cât mai temeinică a fenomenului investigat se
construiește modelul care asigură cea mai bună reprezentare a realității (pe cât
posibil fără distorsiuni) și care reflectă cât mai corect esența mecanismelor de
funcționare și evaluție a fenomenului supus cercetării și realizeazăcea mai bună
cunoaștere a interdependențelor acestuia cu alte procese și fenomene.
În practica managerială, calitatea procesului decizional este condiționată de
utilizarea pe scară largă a metodelor și modelelor specifice cercetărilor
operaționale, matematicii și statisticii. Riscul asumării unei decizii manageriale
eronate este mult diminuat prin formulizarea matematică a acestui proces și
alegerea variantei optime de decizie (cea care presupune un maximum de
consecințe pozitive și un minimum de risc).

2
 În rândul metodelor decizionale, un loc aparte îl ocupă modelele bazate pe
teoria matematică a jocurilor strategice. Formulată de J. Von Neuman și O.
Morgenstern (Theory of Games and Economic Behavior), teoria jocurilor
strategice servește la alegerea unor modalități de acțiune optimă într-un anumit
domeniu, luând în considerare comportamentul posibil al celorlalți participanți,
în anumite condiții date și ținând seama de anumite restricții. Concret, în
practica managerială se pleacă de la premisa că managerul acționează în
împrejurări aleatoare, într-un mediu nesigur în ceea ce privește contextul în care
se va produce efectul deciziei. Managerul va putea recurge la o abordare
optimistă (operând cu criterii de genul maximax) sau una pesimistă (criterii
maximin sau criterii maximax).
Principalele etape ale procesului de modelare în cercetarea managerială pot
fi redate astfel:
 în prima etapă, formulizarea informațiilor manageriale, obținute în urma
investigării în teren, oferă posibilitatea conceperii modelului;
 în două etapă se realizează dezvoltarea matimatică a modelului conceput;
sunt fundamentate predicții asupra evoluției fenomenului supus analizei;
predicțiile concrete și verificabile susțin valoarea științifică a ipotezelor
formulate;
 în cea de-a treia etapă are loc confruntrea predicțiilor modelului
matematic cu informțiile obținute, ceea ce permite valorificarea concretă a
metodei aplicate în cercetarea științifică a fenomenului managerial;
 în cea de-a patra etapă se urmărește modul în caré concluziile rezultate în
urma cercetării reușesc să orienteze investigația științifică într-o direcție nouă,
de interes pentru teoria și practica managerială.
Utilizarea pe scară tot mai largă a metodelor statistico-matematice, a
modelului și modelării în cercetarea științifică managerială oferă, în mod
evident, posibilități extinse de cunoaștere și explicare a fenomenulor
investigate, favorizând progresul cunoașterii științifice în acest domeniu. În
ciuda acestei realități incontestabile, există multe voci, îndeosebi din rândul
3
 practicienilor, care reproșează matematizarea și abstractizarea excesivă a științei
manageriale și îndepărtarea cercetătorilor, în studiile lor, de realitatea observată
în practică. Ceea ce diminuează utilitatea modelelor matematice este faptul că,
uneori, construcția acestora nu reflectă cu fidelitate realitatea comportamentelor
și faptelor din viața managerială, având un caracter mult prea formalizat. Este
reproșată, de asemenea, absolutizarea, de către unii cercetători în studiile lor, a
contribuției metodelor statistico-matematice și a modelării la cunoașterea
științifică profundă a fenomenelor manageriale. Realitatea managerială este atât
de complexă încât cunoașterea temeinică a fenomenelor manageriale nu poate fi
redusă doar la măsurarea științifică a acestora prin utilizarea procedeelor
statistico-matematice. Fără cunoașterea aspectelor calitative ale fenomenului
investigat, a structurii și trăsăturilor sale esențiale, înțelegerea și explicarea
acestuia nu se poate finaliza și concretiza.
Utilizarea instrumentelor și metodelor matimatice în cercetarea științifică
managerială este cu adevărat utilă doar atunci când există suficiente date pentru
generalizare, iar modelul ține seama de realitatea care prevalează în practica
managerială.

10.3. Construirea modelului economic – ca procedeu de redare a realității

economice și principalele tipuri de modele economice aplicate în cercetările
economice
Modelul econometric – modul de exprimare în baza căruia ştiinţa
economică îşi poate fundamenta ipotezele pentru efectuarea previziunilor.
Procesul modelării econometrice conţine mai multe etape:
1. Formularea problemei – definirea scopului modelării a factorilor şi
indicatorilor care intervin în model şi rolul acestora.
2. Descrierea formală a problemei – se caută cea mai potrivită formă de
exprimare a problemei.
3. Realizarea modelului – elaborarea propriu-zisă a modelului, alegerea
tipului acestuia şi a factorilor de maximă importanţă, componenţei şi
4
 formelor legăturilor dintre variabile, determinarea caracterului şi
volumului necesar de informaţie şi mijloacelor de prelucrare a ei.
4. Testarea modelului – analiza soluţiei obţinute, evoluţia fenomenului,
testarea parametrilor.
5. Validarea modelului – estimarea calculelor de prognoză şi simulare
(implementarea rezultatelor obţinute într-o situaţie concretă) referitoare
la modelul format. Dacă din anumite considerente soluţia nu satisface
cerinţele problemei, atunci se face o corectare a soluţiei, repetând
procedura până când nu se va obţine o soluţie favorabilă din punct de
vedere practic.
6. Utilizarea modelului – generarea de valori simulate (generalizarea
rezultatelor obţinute şi implementarea lor în dependenţă de scop),
verificarea soluţiilor şi a altor probleme.
Ordinea efectuării operaţiilor în procesul de modelare econometric poate fi
prezentată prin figura:

Evaluare, cercetare

Obiectul- Modelul Model numeric- Calcul-

delimitări ale econometric- compunerea evaluarea
factorilor definirea modelului şi modelului cu
exogeni şi variabilelor, algoritmului scopul de a
endogeni relaţiilor dintre pentru determina
variabile efectuarea soluţia
calculelor problemei

Rezultate

Problema specificării modelului e supusă la etapele I-III şi urmăreşte:

1. Definirea scopurilor dorite pentru a fi atinse la etapa modelării
(prognozarea, simularea scenariilor dezvoltării sistemului analizat).
5
 2. Definirea variabilelor endogene şi exogene ale modelului.
3. Alcătuirea sistemului de ecuaţii şi identităţi, precum şi lista cu variabile
predefinite.
4. Formularea prealabilă a restricţiilor care se referă la fenomenele
cercetate.
Etapele IV, V, VI la rândul lor urmăresc proceduri de implementare a
modelului, care se repetă la testarea unui număr mare de variante.
Etapele menţionate au menirea să ofere răspunsuri la următoarele întrebări:
1. Care e forma legăturilor dintre variabila efect şi factorii de influenţă
asupra acestea?
2. În ce măsură o modificare cu o unitate (1 t, 1 leu, 1 persoană, 1 om-h) a
factorului generează schimbarea efectului.
3. Este semnificativă modificarea generată de factor sau se datorează unor
situaţii de natură aleatoare.
4. La ce nivel va ajunge variabila efect în condiţiile în care factorii vor
înregistra anumite nivele prestabile (prevăzute).
5. Ce garanţii evaluate probabilistic există cu privirea la semnificaţia
parametrilor, calitatea modelului, veridicitatea prognozelor.
Cunoaşterea răspunsurilor la aceste întrebări e semnificativă atât pentru
teoria, cât şi pentru practica economică.
Cunoaştem în modelarea econometrică un şir de modele econometrice
dintre care putem menţiona tipurile:
1. Modele de regresii cu o ecuaţie, care au forma:
y = f (xi, γi) = f (x1, x2, ..., xn, γ1, γ2, ..., γn)
unde: i = 1,2 ... n
În funcţie de forma ecuaţiei
y = f (x, γ) distingem modele liniare şi neliniare.
2. Modele dinamice, dintre acestea fac parte:
a) modelul trend:
yt = Tt + Ei
6
 unde: Tt – incicatorul în diferite perioade de timp;
E i – variabilă aleatoare sau factori de risc, care nu pot fi măsuraţi şi
incluşi valoric sau cantitativ în model.
b) modelul sezon:
yt = St + Ei
unde: S – indicatorul studiat în spaţiu în dependenţă de timpul selectat (pe
diverse spaţii, regiuni sau ţări).
c) modelul trend-sezon, care poate avea 2 forme:
- forma aditivă: yt = Tt + St + Ei
- forma multiplicativă: yt = Tt × St + Ei.
3. Modele descrise de sisteme simultane de ecuaţii. Aceste modele conţin
identităţi şi ecuaţii de regresie. Fiecare ecuaţie spre deosebire de variabila
ecplicativă (independentă) poate include în componenţa sa şi variabile efect
(dependente) ale altor ecuaţii din sistem.
Dacă Qct este cererea referitoare la marfă în momentul t, Qt0 oferta, Pt este
preţul mărfii, iar y(t) este venitul în momentul t, atunci modelul „ofertă-cerere” are
forma:
Modelul ofertei Qt0 = α1 + α2 Pt + α3Pt-1 + Ei
Modelul cererii Qtc = β1 + β2 Pt + β3y(t) + Ei
Echilibru Qt0 = Qtc
Preţul Pt şi cererea Qt= Qt0 = Qtc se determină din ecuaţiile modelului, fiind
variabile endogene.
Variabilele - efect în cazul ecuaţiilor simultane sunt y(t) și preţul la etapa
precedentă (Pt-1).