Caracterizarea Meşterului Manole

Meşterul Manole, personajul principal din opera cu aceeaşi denumire scrisă de Lucian Blaga,
este un personaj cu o individualitate dinamică, un protagonist multidimensional şi arhetipal.
Drama creatorului de frumos prin care trece are la bază ideea sacrificiului drept unic mijloc prin
care se poate oferi caracter sacru şi durabil creaţiei umane. Manole este pus să aleagă între
pasiunea sa înflăcărată pentru creaţia şi iubire, dragostea de viaţă, astfel încât poate fi considerat
un Prometeu, un erou care tot prin sacrificiu, dăduse focul oamenilor.
Portretul său fizic în operă este descris doar de Mira, care menţionează că are ”păr negru”, iar
trăsăturile morale sunt direct accentuate de celelalte personaje. Pentru cei nouă meşteri, Manole
este ”Meşterul Nenoroc”, cel de-al şaselea îndrăznit să-l mărturisească că: ”Eu te-am iubit şi te-
am urât cel mai mult”. În schimb, este considerat de către sol un mesager al adevarului. Mira îl
vede ca pe o ”inimă fără odihnă, gând treaz, visare fără popas”. Însă atunci când află că vrea să
jertfească pe cineva pentru a zidi biserica, ea îl numeşte ucigaş: ”nouă ucigaşi, cu Manole zece”.
Problema cu care se confruntă Manole de şapte ani este lucrul zadarnic de a înăţa o biserică,
a cărei ziduri se prăbuşesc noaptea. Pentru el creaţia înseamnă patimă şi mistuire, de accea el a
fost pus în faţa unui chin de a asculta sfatul Stareţului Bogumil de a aduce o jertfă. El refuză
deodată, dar ştie că doar jertfind se va elibera de acel demon lăuntric care tot îi striga
”Clădeşte!”.
Manole recunoaşte că este stăpânit de patima creaţiei, care îl mistuie pe zi ce trece: „pentru
biserică zilnic mor”, „e foc ce mistuie (…) şi e pedeapsă şi e blestem”. De asemenea, el se
autocaracterizează ca o persoană blândă, însă cu un suflet amar împăcat: „braţul meu e blând.
Uite ochii mei astăzi sunt blânzi. Şi blând e şi mersul meu, şi statul în picioare (…) sufletul e aşa
de sfârşit, că nu poate să fie decât amar împăcat. Tot ce mi-a rămas e sălbăticia cuvântului. ”
Manole este un personaj complex cu toate frământările sale, întrebările pe care şi le pune şi acele
stări contradictorii prin care trece. Toate acestea însă îl fac o personalitate puternică, care trăieşte
o tragedie, dar nu se abate de la destinul său de martir al frumosului. Gândurile lui reflectă
zbuciumul şi conflictul interior, acestea fiind schiţate prin intermediul monologului interior şi al
introspecţiei: „Cine-mi dărâmă zidurile?”; „Care voinţă nu s-ar clătina?”; „Doamne, Doamne, de
ce m-ai părăsit?”; „Jertfa asta de neinchipuit cine o are?”; „Mi-e aşa de greu, părinte; „Ajută-mă
cuvioase! O, câte piedici, câte împotriviri!”. Toate aceste întrebări exprimă o stare de îndoială,
nedumerire, incertitudine, indignare şi chiar singurătatea şi disperarea de a cere ajutor. Şi într-un
final, prin sintagma „biserica se va înălţa!” se exprimă conştientizarea şi hotărirea artistului,
decizia finală pe care a luat-o, plasând creaţia în viaţa lui la un nivel superior.
În momentul zidirii Mirei, Manole, prin sacrificiul făcut, este văzut ca un erou civilzator
care dă oamenilor o nouă valoare. Doar astfel el şi-a depăşit condiţia, cucerind eternitatea şi
atingând absolutul prin creaţia sa zămislită din suferinţă. La un moment dat, bolnav de iubire,
sacrificarea fiinţei lui dragi îl face să se împotrivească şi încearcă să spargă zidul pentru a-şi
elibera iubita, însă este oprit de zidari, deoarece opera de artă creată nu mai aparţinea lui, ci
eternităţii. Astfel decide să se sinucidă, aruncându-se ân văzduh de pe biserică. El oricum era
deja mort în plan spiritual când a zidit-o pe Mira şi nu-i mai rămânea să moară decât în plan
fizic. Aşa are loc întregirea cuplului primordial, ei fiind suflete-pereche, uniţi în moarte aşa cum
au fost în viaţă.
Evoluţia acestui personaj pe parcursul operei este una spectaculoasă. De la starea de
tensiunea şi îndoială, la care este supus, într-un final la puterea de care a dat dovadă, prin
sacrificiu, doar pentru a desăvârşi creaţia, poate fi caracterizat drept un personaj cu o putere
lăuntrică şi dăruire de sine.