Stabilirea ocluziei corectate

Instrumentarul şi materiale necesare.

În vederea stabilirii ocluziei corectate sînt

necesare următoarele:
-Cuţit pentru ceară
-Foarfecă mare
-Sursă de căldură(lampă de spirt)
-O placă de ceară roz
- Modele de lucru
 Tehnica stabilirii ocluziei corectate:

Dintr-o placă de ceară roz înmuiată se face un

sul de 0,8-1cm grosime,căruia i se dă forma
aproximativă a arcadei.Sulul trebuie rulat fără
goluri,iar ceara să nu fie înmuiată prea tare ci să
rămînă într-o consistenţă care să necesite o
presiune pentru imprimarea muşcăturii.Sulul va
fi presat între două suprafeţe dure(masă şi placă
de sticlă)pînă se obţine o lăţime ceva mai mare
ca diametrul vestibulo – oral al feţei ocluzale a
dinţilor laterali.
Sulul confecţionat în felul amintit se mulează pe modelul de
lucru inferior umectat.În regiunea anterioară el trebuie să ajungă
la marginile incizale ale incisivilor inferiori şi superiori,şi să fie
atît de gros încît să depăşească numai cu cîţiva mm înălţimea
ocluziei pe care medicul vrea s-o stabilească.
Capetele terminale se scurtează cu o foarfecă în aşa fel încît să
depăşească numai cu puţin feţele distale ale ultimilor dinţi.În caz
contrar,prin presiunea de închidere după aplicarea şablonului în
gură,excesul de ceară poate apăsa pe mucoasă provocînd
dureri şi deplasări nedorite ale mandibulei.
Şablonul odată confecţionat,medicul poate trece la stabilirea
ocluziei corectate,procedînd în felul următor:
a) şablonul adaptat pe modelul inferior se aplică pe arcada
mandibulară a pacientului după ce în prealabil i s-a recomandat
să nu închidă gura.În continuare medicul dirijează mandibula în
poziţia dorită în felul următor:
Dejetele mijlocii ale ambelor mîini ţin buza superioară în
sus,iardegetele arătătoare ţin buza inferioară în jos,fixînd totodată
şablonul pentru a nu se deplasa.Cu policele ambelor mîini înapoia
bărbiei medicul dirijează mandibula în sens sagital şi
transversal,controlînd poziţia la nivelul dinţilor laterali.Dacă acesta
corespunde,pacientul este invitat să muşte încet pe
şablon,medicul menţinînd şi dirijînd în continuare mandibula.În
momentul în care s-a obţinut înălţarea dorită şablonul este
îndepărtat din gura pacientului,după răcirea lui cu un jet de apă.
b)Şablonul se aşează din nou pe modelul inferior,apoi se aplică cu
atenţie modelul superior cu dinţii în lăcaşurile imprimate pe şablon.
c)Dacă modelele îşi găsesc cu exactitate locul în ceară,şablonul
se îndepărtează de pe modele,iar ceara care a trecut peste feţele
vestibulare şi orale ale dinţilor în timpul muşcăturii este tăiată cu o
foarfecă mare în aşa fel încît feţele respective să rămînă vizibile.
 Corectarea ocluziei în plan vertical
În cazul unei ocluzii adînci se poate impune înălţarea
acesteia.Din punct de vedere funcţional HOTZ deosebeşte o
ocluzie:
-adîncă adevărată şi una falsă.
Ocluzia adîncă adevărată se caracterizează în esenţă prin aceea că
în repaos fiziologic supraocluzia frontală dispare,iar între arcade
la nivelul dinţilor laterali spaţiul de inocluzie fiziologică este mare.
Ocluzia adîncă falsă se caracterizează prin aceea că în repaos
fiziologic supraocluzia frontală rămîne accentuată,nedispărînd,iar
spaţiul de inocluzie fiziologică între dinţii laterali este mic.
Hotz insistă asupra faptului că înălţarea ocluziei peste poziţia de
repaos fiziologic duce la recidivă şi la parodontopatie
marginală.Rezultă că înălţarea trebuie să fie mai accentuată în
ocluzia adîncă adevărată şi mai redusă în cea falsă.
Înălţarea în cazul ocluziei adînci trebuie însă asociată şi cu o
mezializare a mandibulei,căci altfel ar rezulta o poziţie distală a
acesteia prin alunecarea ei posterioară.
Înălţarea se face fără mezializarea mandibulei numai atunci cînd
este indicată distalizarea acesteia,ca în cazul protruziei
bimaxliare,al ocluziei încrucişate frontale.
În anomaliile din clasa II ,diviziunea 1 cu supraocluzie,mandibula
va fi dusă înainte,iar înălţarea ăn regiunea frontală va fi de 1-
4mm.
În anomaliile din clasa II,diviziunea 2 ocluzie adîncă,mandibula va
fi propulsată,iar înălşarea va fi de 1,5-3mm în regiunea
frontală,în funcţie de infraocluzia dinţilor posterior şi de
supraerupţia incisivilor inferiori.
 Corectarea ocluziei în plan sagital

Poate fi necesară în caz de ocluzie distalizată sau

mezializată.
În cazul ocluziei distalizate se pune pacientul să facă
mişcarea de mezializare a mandibulei pînă cînd între
primii molari permanenţi se stabilesc rapoarte normale.În
acest moment se notează distanţa sagitală dintre incisivii
superiori şi inferiori.Relaţiile stabilite în acest fel servesc
ca repere pentru corectarea ocluziei.