Tema 6.

Metoda calculativ-constructivă de cercetare

6.1. Însemnătatea și componentele procedeelor metodei calculativ-

constructive

6.2. Folosirea seriilor dinamice, a extrapolării și a grupărilor statistico-

economice

6.3. Aprecierea diferitor variante de plan

6.1. Însemnătatea și componența procedeelor metodei calculativ-constructivă

La eficiența cercetorilor economice este necesar nu numai de caracterizat

fenomenele și procesele studiate, dar și de elaborat proiecte și recomandări
științific argumentate în perspectivă.

Pentru aceasta se aplică metoda calculativ-constructivă de cercetare. În

rezultatul analizei ei se alcătuiesc diferite proiecte. În cazul proiectării trebuie să
fie luate în considerație dezvoltarea progresului tehnico-științific, formele de
organizare a muncii și producției, normativele științific argumentate.
Metoda calculativ-constructivă include un ansamblu de procedee științifice
ca:
 procedeul de comparație;
 calcule de proiectare care pe larg se folesește în planificare;
 luînd în considerație modificarea fenomenelor și a proceselor pe
sezoane și pe anii trecuți are loc folosirea seriilor dinamice, a
exploatării, grupărilor economice;
 calculele pe elemente;
 aprecierea diferitor variante de plan.

1
 Cunoașterea și introducerea în practică a procedeelor enumerate sporește
eficiența cercetărilor științifice în economie. Procedeul de comparație este folosit
în practică și se petrece pentru a efectua comparație diferitor mărimi. Pentru
aceasta este necesar de a transforma toate mărimile în unități convenționale sau
valorice.

6.2. Folosirea seriei dinamice, a extrapolării și a grupărilor statistico-

economice

La folosirea seriilor dinamice se îndeplinesc următoarele lucrări:

1. Se determină procentul de modificare a fenomenelor pe parcursul perioadei

analizate;

2. Se analizează dinamica dezvoltării fenomenelor;

3. În baza analizei efectuate se stabilește procentul de majorare sau de

micșorare pe viitor a volumului de fenomene.

Extrapolarea este procedeul de determinare cantitativ a mărimii fenomenelor

studiate despre dezvoltarea lor atît în mărimi absolute cît și în mărimi relative.
Extrapolarea constă în extinderea deducțiilor care rezultă din studierea unei părți a
unui fenomen asupra altui fenomen. O însemnătate deosebită la determinarea
rezervelor de producție are utilizarea grupărilor statistico-economice. Rezervele
pot fi determinate după 3 variante:

 Varianta minimală - constă în aducerea indicatorilor întreprinderilor

slab dezvoltate pînă la nivelul mediu al tuturor întreprinderilor studiate;
 Varianta optimală - ia în considerație indicatorii ce caracterizează cea
mai mare parte a întreprinderilor tipice;
 Varianta maximală - se analizează toți indicatorii ce caracterizează
întreaga activitate a întreprinderii.
2
 În practică cel mai des este folosită varianta optimală.

6.3. Aprecierea diferitor variante de plan

Pentru a planifica studierea diferitor probleme se alcătuiesc mai multe

variante dintre care se allege cea mai efectivă.

Cea mai efectivă variantă se socoate aceea care asigură primirea unui volum
maximal de producție de o calitate înaltă la o unitate de teren cu consumuri de
muncă vie și materializată minimal.

Aprecierea amplasării și specializării diferitor ramuri în sectorul zootehnic se

îndeplinește pe baza următorilor indicatori:

1. valoarea producției la un ha terem agricol;

2. valoarea producției la un leu mijloace fixe;

3. valoarea producției globale la un om/oră sau productivitatea muncii;

4. rentabilitatea producției agricole.

Procesul de studiere în sectorul zootehnic include comparația a 3-5 variante

cu ajutorul următorilor indicatori:

1. volumul de investiții la un animal;

2. costul unitar de producție animalieră;

3. suma anuală de economii a consumurilor de producție;

4. consumurile recalculate la un ha de producție care trebuie să tindă spre

minim și ele se determină după următoarea formulă:

Cp + En * K = minimum, unde :

Cp - constanta de producție la o unitate de produs

3
 En - coeficientul normativ a eficienței investițiilor

K - volumul de investiții la o unitate de producție

Mărimea fermelor depinde de mai mulți factori dintre care principalii sunt:

1. nivelul de mecanizare și electrificare;

2. automatizarea proceselor de producție;

3. limitarea mărimii fermelor care depinde de consumurile de transport și de

condițiile veterinare.

La determinarea eficienței economice a diferitor variante se folosește

următorii indicatori:

1. Eficiența folosirii potențialului de producție care se determină după

următoarea formulă:

Vnt
E = Ne+ f ∗Mf , unde

Vnt – venitul national

Ne – numărul mediu annual de lucrători ocupați în procesul de producție

f – coeficientul de transformare a mijloacelor fixe de producție

Mf – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe de producție

2. Eficiența de producție care se determină după următoarea formula:

VG−EnMf
E= Ne
, unde

VG – venitul global

En – coeficientul normativ al eficienței investițiilor

Mf – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe de producție

4
 Ne – numărul de lucrători

3. Volumul de investiții la o unitate de producție se determină:

I
E = PG ,unde

I - volumul total de investiții

PG - productivitatea globală.

4. Coeficientul eficienței comparative este raportul dintre suma economică de

la micșorarea costului producției și volumul de investiții:

E=
√ Cp 1−Cp 2
I
, unde

Cp - consumul de producție la o unitate de produs;

p1 – variabila de bază;

p2 – variabila de plan.

5. Coeficientul eficienței consumului de producție care se determină ca

raportul dintre producția globală și consumurile de producție:

PG
E = Cp

6. Termenul de recuperare a investițiilor:

T
Tr = Vn