Tema 3.

Metoda statistico-economică de cercetare

3.1. Grupările economice şi întrebuinţarea lor
3.2. Mărimile medii şi relative
3.3. Seria dinamică, indicii economici, analiza şi folosirea lor
3.4. Regresia şi corelaţia statistică

3.1. Grupările economice şi întrebuinţarea lor

Gruparea – metodă de repartizare a mulţimii compuse în grupe de unităţi

omogene, după o caracteristică esenţială cu scopul de a clarifica starea, dezvoltarea
şi legătura reciprocă dintre grupe.
Însemnătatea metodei de grupare constă în aceea că pe baza grupărilor se
hotărăsc şi alte probleme esenţiale în cercetările ştiinţifice şi se asigură
întrebuinţarea justă ale altor metode de analiză statistică.
Sunt un şir de îndrumări privind selectarea caracteristicii de grupare:
- necesitatea de alămuri esenţa fenomenului studiat;
- la baza grupării trebuie puse cele mai esenţiale caracteristice care vor
răspunde la scopul cercetării;
- caracteristicile de grupare trebuie să fie selectate cu luarea în considerare a
trăsăturile concrete a fenomenelor cercetate;
- pentru caracteristica multilaterală a fenomenelor sociale compuse este
necesar de a avea nu numai o grupare, dar mai multe grupări şi nu numai după o
singură caracteristică, dar şi după mai multe carcteristice.
Dacă gruparea se efectuează după o singură caracteristică de grupare, aşa
grupare se numeşte simplă, dacă la baza grupării stau două şi mai multe
caracteristici de grupare – gruparea combinată.
Procedeele de grupare sunt diferite deoarece caracteristica de grupare şi
sarcinile lor sunt diferite. Deci, în dependenţă de caracteristica de grupare şi
sarcinile lor se alege procedeul de grupare.
Sarcinile grupării sunt următoarele:

1
 - prima şi cea mai esenţială sarcină a grupării este de a evidenţia sau de a
descoperi tipurile social-econmice, adică omogene după esenţa lor. Numărul
grupelor depinde de numărul cu adevărat existent al mulţimii studiate.
- cea de a II-a sarcină – cercetarea structurii grupărilor studiate. Grupările de
structură caracterizează structura mulţimii cercetate, adică cota fiecărei grupe în
mulţimea totală.
- cea de a III-a sarcină este de a cerceta legătura reciprocă şi dependenţa
dintre fenomene şi caracteristicile lor
În dependenţă de scopul grupării şi caracteristica de grupare, grupările
statistice se divizează în următoarele tipuri:
- grupări tipologice – care ajută să rezolve prima sarcină a grupărilor;
- grupări de structură – care rezolvă sarcina II-a a grupărilor, ce
caracterizează structura mulţimii sau cota fiecărei grupe în mulţimea totală;
- grupări analitice – rezolvă sarcina III-a a grupărilor statistice.
O astfel de repartizare a grupărilor este într-o oarecare măsură
convenţională, fiindcă una şi aceeaşi grupare poate să rezolve (să de-a răspuns)
toate trei sarcini concomitent şi aceste grupe sunt în aceleaşi timp şi tipologice, şi
de structură, şi analitice.
După forma de exprimare a caracteristicii, caracteristicile de grupare pot fi:
- cantitative – are valoarea cifrică (ex: roada medie la ha, productivitatea
muncii, costul unitar);
- calitative – care are la bază exprimarea în cuvinte (ex: populaţia împărţită
după femei şi bărbaţi, naţionalitatea).
La gruparea datelor apar un şir de probleme ce trebuie rezolvate pas cu pas,
în următoarea succesiune:
- este necesar de înţeles esenţa fenomenelor studiate;
- este necesar de înţeles scopul grupărilor;
- se alege caracteristica de grupare;
- caracteristica de grupare se aranjează după Ranjir: în ordine crescîndă sau
descrescîndă;

2
 - se precizează numărul de grupe (în cîte grupe va fi repartizată mulţimea),
ceea ce depinde de numărul total al mulţimii şi de caracteristica de grupare. Prin
metoda grafică se precizează numărul de grupe;
- se calculă mărimea intervalului egal:
h=
unde: Xmax, Xmin – mărimea maximă şi minimă a caracteristicii de grupare;
n – numărul de grupe.
- se determină limitele de interval:
I gr. Xmin + h = Y
II gr. Y+h=Z
III gr. Z + h = E (Xmax)
Limitele de grupă pot fi de ordin închis (se cunoaşte X max şi Xmin) şi de ordin
deschis (nu este cunposcută Xmax şi Xmin).
Interval de ordin închis: I gr. 20 - 30
II gr. 30 - 40
III gr. 40 – 50
Interval de ordin deschis: I gr. pînă la 30
II gr. 30 - 40
III gr. mai mare de 40
- conform limitelor de interval unităţile sunt repartizate în grupe;
- pe fiecare grupă în parte şi pe mulţime în total se face totalizarea;
- în baza totalizării se calculă mărimile medii pe fiecare grupă în parte şi pe
mulţime totală;
- datele se introduc în tabelul statistic;
- se efectuiază concluziile.

3
3.2. Mărimile medii şi relative
Valoarea medie este o valoare tipică (centrală) a tendinţei centrale – o
măsură în care la calcularea acesteia se respectă cerinţele:
- să fie calculată cu uşurinţă şi nu complicat.
Mărimea medie face o caracteristică generalizată a indicatorului variat, de
unităţi omogene a mulţimii.
Ex.: 1 gospod. – 500 ha teren agricol
2 gospod. – 300 ha teren agricol unităţi omogene
3 gospod. – 700 ha teren agricol
Însemnătatea mărimii medii constă în aceea că cu o singură cifră se face o
caracteristică la toată mulţimea din care ea a fost calculată.
Mărimea medie are o întrebuinţare largă în diferite ramuri ale ştiinţei şi a
economiei naţionale. Un mare rol ele joacă în statistică, procedeele cu o tematică
care se întrebuinţează în diferite compartimente ale statisticii sunt legate de
calcularea mărimilor medii ca: abaterea medie pătratică, indicii economici medii,
aritmetici şi geometrici; corelaţia, gruparea statistică.
În analiza economico-financiară a întreprinderilor cu ajutorul mediilor se
evidenţiază rezervele neîntrebuinţate ale întreprinderii. În toate ramurile economiei
naţionale se calculă indicatori în formă de mărimi medii (sistema de indicatori).
Reieşind din cele expuse, putem marca întrebările principale care se pot
rezolva cu ajutorul mărimilor medii:
- se poate de caracterizat nivelul de dezvoltare al fenomenelor (recolta
media la ha, preţul unitar);
- se poate de calculat 2 sau mai multe (câteva) niveluri;
- se poate de caracterizat schimbarea nivelului fenomenelor în timp (în
dinamică de 5-10 ani);
- se poate de clarificat şi caracterizat legăturile dintre fenomene (analiza
corelativă).
Media aritmetică simplă se foloseşte atunci când este dată varianta x 1, x2,
x3 ... xn şi varianta se repetă câte odată sau de acelaşi număr de ori.

4
 Ex.:

Media aritmetică ponderată se foloseşte atunci, când varianta se întâlneşte nu

câte odată sau de acelaşi număr de ori, dar de mai multe ori diferite, se include sau
intră în putere frecvenţa sau ponderea.
Ex.: se dă x1, x2 ... xn
f1, f2 ... fn

Deci,

Ex.: 20 gospod. 500 ha

15 gospod. – 600 ha
10 gospod. – 300 ha

Media armonică se foloseşte atunci când se dă: produsul dintre x · f, varianta

– x şi este necunoscută f, adică x · f.

Dacă x · f – notăm cu W atunci f = , dar formula mediei aritmetice

ponderate este: , înlocuim - media armonică.

În cazul % de îndeplinire al planului avem:

Ex.:

Media cronologică se foloseşte când datele se dau la un anumit moment de

timp.

Ex.: 1.01 – val MF – 500000 lei

1.02 – 550 lei
1.03 – 600 lei
5
 1.04 – 700 lei
-?

Media geometrică – se foloseşte pentru calcularea ritmului de creştere în

mediu (descreştere) într-o serie cronologică (de dinamică). Media geometrică are 2
formule:

- media geometrică calculată în formă de bază: , unde:

Nn – ultimul nivel al seriei cronologice;

N1 – primul nivel al seriei cronologice;
n-1 – numărul de ani – 1.

- media geometrică calculată în lanţ: , unde:

Rc1, Rc2 – ritmurile de creştere lanţ în formă de coeficienţi;

n – numărul ritmurilor de creştere de sub radical.

Ex.: Calculul în mediu pe 5 ani ca ,= 1,05; - s-au

egalat.
Media aritmetică din limita de interval
Grupe de după Suprafaţa Sm-1
prod. pe rod, ha
strugurilor, q/ha
I gr. până la 30 320 320

II gr. 30-40 250 35 320+250=570

III gr. 40-50 100 45 570+100=670
IV gr. 50-60 300 35 670+300=970
V gr. > 60 90 65 970+90=1060
Σf x x Σ

Ex.: cunoaştem h=10, adică interval închis, putem scrie: I gr. 20-30; V gr.
60-70

6
 - forma de calculare a mediei din seria de interval, relaţia de bază.

Există şi o altă metodă, formulă de simplificare a calculării mărimii medii, şi

anume:

, unde:

„a” – varianta liberă, care se găseşte în limita de interval care are frecvenţa
cea mai înaltă şi se găseşte înăuntru la toată seria de limită.
Modulul este varianta care se întâlneşte cel mai des, are frecvenţa cea mai
înaltă şi are valoarea cea mai tipică.
Într-o serie simplă avem suprafaţa şi recolta medie:
ha S : 200 300 350 150
q/ha x : 50 40 35 45
În limita de interval modulul se calculă în felul următor:

, unde:

X0 – limita de jos a intervalului modal;

h – mărimea intervalului egal;
fm – frecvenţa intervalului modal;
fm-1 – frecvenţa intervalului precedent de cel modal;
fm+1 – frecvenţa intervalului după intervalul modal.
Ex. de mai sus:

Mediana – varianta care împarte seria exact în 2 părţi egale.

Ex.: 50; 70; 55; 65; 72; 58; 52 o aranjăm după Ranjir: 50; 52; 55; 58; 65; 70;

72;

Mediana calculată din limita de interval:

, unde:

7
 fm – frecvenţa intervalului modal;
Sm-1 – frecvenţa acumulată precedentă de cel modal.

Ex.:

Însemnătatea indicatorilor de variaţie:

- indicatorii de variaţie completează mediile în care sunt ascunse unităţi
diferite;
- caracterizează nivelul sau gradul de omogenitate a mulţimii pe o
caracteristică dată;
- indicatorii de variaţie caracterizează intervalele sau hotarele caracteristicii
ce variază;
- raportul dintre indicatorii de variaţie caracterizează legătura reciprocă sau
corelaţia dintre caracteristici.
În dependenţă de metodologia de calcul a mărimilor medii, indicatorii de variaţie sunt
divizaţi în două grupe:

- se calculă după media aritmetică - după media aritmetică

simplă ponderată
1. Amplituda de variaţie:
R = xmax - xmin Cea relativă A% =
Ex.: 55; 60; 75; 65; 35; 40; 80 R = xmax - xmin
R = 80-35
2. Abaterea variantei de la medie:
(x - ); ± (x - )
3. Dsipersia:
ζ2 = ζ2 = , diferă deoarece intră
4. Abaterea medie pătratică:
în putere frecvenţa f
ζ=
ζ= , se include în calcul
5. Coeficientul de variaţie:
frecvenţa
V=
V=

8
 Coeficientul de variaţie nu trebuie să fie mai mare de 33,3%. El ne arată
gradul de anogenitate a mulţimii studiate.
Dacă V < 33,3% - mulţimea omogenă;
V > 33,3% - mulţimea neomogenă, trebuie de exclus datele neomogene
şi de calculat încă odată.
Indicatorii (1-4) se calculă exact în aceleaşi unităţi de măsură în care se dă
varianta.
Mărimile relative.
Indicatorii utilizaţi în cercetarea statistică se împart în:
- indicatori sintetici primari (mărimi absolute);
- indicatori sintetici derivaţi (mărimi relative, medii, coeficienţi, indici), care
se obţin în faza de prelucrare a mărimilor absolute prin aplicarea diferitor metode
şi procedee de calcul.
Mărimile care exprimă volumul, mărimea, valoarea fenomenelor studiate se
numesc mărimi statistice absolute. Mărimile absolute se obţin în rezultatul sumării
sau totalizării materialelor statistice primare.
Ele au o importanţă mare ştiinţifică şi practică:
- ele caracterizează existenţa resurselor materiale, băneşti şi de muncă;
- caracterizează mărimea, volumul diferitor produse;
- ele se întrebuinţează pentru alcătuirea planurilor şi a prognozei;
- mărimile absolute sunt baza de calcul al altor mărimi statistice.
Se deosebesc trei tipuri de mărimi absolute:
- individuale;
- de grupă;
- generale.
Mărimile absolute individuale – exprimă mărimea, valoarea a diferitor
unităţi a mulţimii compuse.
Mărimi de grupă şi generale – exprimă mărimea, volumul, valoarea unui
grup de unităţi sau a mulţimii totale.

9
 Unităţile de măsură a mărimilor absolute, mai des se întîlnesc următoarele
unităţi de măsură:
- naturale – care exprimă măsura de greutate, de volum, lungime, lăţime
(kg, t, ha, km);
- băneşti – se întrebuinţează pentru caracteristica indicatorilor statistici
exprimaţi prin valoare (lei, mii lei, ex: valoarea producţiei agricole globale - mii
lei);
- de muncă – se întrebuinţează pentru măsurarea consumurilor de muncă, se
folosesc pentru calcularea productivităţii muncii (om-zile, om-ore);
- convenţionale – se transformă cu ajutorul coeficientului de recalculare
(cap. conv.).
Mărimi relative în statistică se numesc indicatorii generalizatori ce
caracterizează raportul cantitativ a două mărimi statistice comparabile.
Mărimea care se compară (numărătorul) se numeşte mărime curentă (de
gestiune, de comparare). Mărimea cu care se compară (numitorul) se numeşte baza
mărimii relative (baza de comparare).
Mărimile relative se obţin prin raportul mărimilor de acelaşi fel, de aceeaşi
origine. Mărimea relativă poate fi: > 1; < 1; = 1.
Mărimea relativă mai poate fi obţinută prin raportul a două mărimi de
origine diferită, ce se află într-o anumită legătură. Și aşa mărime relativă poartă
denumirea de mărime relativă cu nume (ex: densitatea populaţiei = populaţia
totală /suprafaţă).
Regulile de aplicare corectă la calcularea indicatorilor sau a mărimilor
relative:
a) Datele din care se calculă mărimile relative trebuie să fie comparabile;
b) Datele (numărătorul şi numitorul) trebuie să aparţină la unul şi acelaşi
grup sau grupă de obiecte;
c) să fie comparabile în privinţa esenţei fenomenului concret (ex: să vedem
dacă s-a îndeplinit planul de realizare a strugurilor, trebuie de avut

10
 cantitatea vîndută şi planul de realizare: Qfapt / Qplan; % de îndeplinire a
planului pe vînzări);
d) datele (numărătorul şi numitorul) trebuie să fie calculate după una şi
aceeaşi metodologie (ex: cum s-a modificat productivitatea muncii:
Qprod/Cons.om-ore; Cons om-ore/Qprod);
e) datele în valoare trebuie să fie calculate în aceleaşi preţuri comparabile
(ale anului 2000 sau 2005);
f) datele trebuie să fie calculate în una şi aceleaşi unităţi de măsură (q/q,
t/t), excepţie face mărimea relativă cu nume (ex: mln.pers/ ha – adică
densitatea populaţiei).
Tipurile de mărimi relative:
- Mărimea relativă a îndeplinirii planului = De fapt s-a îndeplinit în anul
curent / Plan anul curent * 100 %.
- Mărimea relativă a însărcinării plănuite = Plan pe viitor / De fapt s-a
îndeplinit în anul curent sau anul precedent sau în anul de bază.
- Mărimea relativă a structurii = caracterizează componenţa mulţimii
studiate şi arată cota fiecărei părţi în mulţimea totală.
- Mărimea relativă de coordonare – caracterizează coraportul dintre anumite
părţi ale unui tot întreg, una din care se ia ca bază de comparare.
- Mărime relativă a intensităţii – se calculează prin compararea
caracteristicilor de origine diferită, dar care se află într-o anumită legătură.
- Mărime relativă a dinamicii – ca ritmul de creştere sau ritmul sporului.
- Mărimea relativă de comparaţie – se foloseşte cînd se compară în spaţiu
două entităţi, două raioane.

11
3.3. Seria dinamică, indicii economici, analiza şi folosirea lor

Producţia de struguri, mii q.

Anii 2012 2013 2014 2015 2016
Producţia 3180 2500 3200 3500 3100

Seriile cronologice (dinamice) – reprezintă starea şi modificarea nivelurilor

unui fenomen în timp (ex.: evoluţia lunară a exporturilor, a stocurilor de mărfuri
într-un depozit, evoluţia anuală a Cifrei de afaceri ş. a.).
Seria cronologică spre deosebire de alt tip de serie statistică prezintă o serie
de particularităţi:
- variabilitatea termenilor unui SCR – oglindeşte procesul de schimbare, de
transformare şi de dezvoltare în timp a unui fenomen;
- omogenitatea şi comparabilitatea – presupune că termenii în perioada
analizată au aceeaşi esenţă calitativă;
- interdependenţa în timp a termenilor – adică analiza autocorelaţiei, a
tendinţelor de manifestare în timp a fenomenelor.
Totodată, observarea se face continuu, în decursul unui interval, sau la
momente de timp distincte. Din această cauză în practică există SCR:
- de momente sau mărimi de stoc;
- de intervale sau mărimi de flux.
Deosebirea dintre aceste două SCR se explică astfel:
- termenii unei serii cronologice de moment nu sunt insumabile, deoarece
ele conţin acele elemente ale stocului care coexistă, în mod repetat, în
momente diferite de timp (ex.: stocul de produse finite din depozitele
unei societăţi comerciale la diferite momente de timp, valoarea medie
lunară a capitalului fix ş. a.);
- termenii unei serii de interval sunt mărimi de flux, ei sunt insumabili,
deoarece ei se formează prin cumulare continuă, pe măsura curgerii
timpului. Un flux este, deci, un eveniment produs într-o perioadă de

12
 timp. (ex.: dezvoltarea unui parc de automobile între 2014 şi 2015,
modificarea numărului populaţiei între două recensăminte).
Seriile cronologice sunt alcătuite din:
- momentul timpului (t);
- nivelurile SCR (N).
Aplicăm următoarele semne convenţionale:
N1 – primul nivel;
Nn – ultimul nivel;
Ni – nivelul curent (care se examinează);
Ni-1 – nivelul precedent.
Regulile care trebuie respectate pentru ca nivelurile seriilor cronologice să
fie comparabile:
- nivelurile SCR trebuie să aparţină la un obiect sau aceeaşi grupă de
obiecte, să se atribuie la unul şi acelaşi teritoriu;
- datele trebuie să fie calculate după una şi aceeaşi metodologie;
- să aibă una şi aceeaşi unitate de măsură;
- datele valorice trebuie să fie calculate după aceleaşi preţuri comparabile.
În evoluţia fenomenelor şi proceselor economico-sociale se pot înlocui mai
multe tipuri de SCR, clasificate după următoarele criterii:
 în dependenţă de forma de exprimare a nivelurilor:
- în mărimi absolute – care reprezintă forma de bază a seriilor de timp (kg,
tonă, lei...);
- în mărimi medii – care reprezintă evoluţia unor caracteristici calitative
(ex.: salariul mediu, productivitatea muncii, q/ha, lei etc.);
- în mărimi relative – reprezintă în mod de prezentare procentuală a
datelor (în acest caz trebuie să se precizeze baza de raportare,
coeficientul, %).
 în dependenţă de modul de exprimare în timp:
- SCR de moment – sunt seriile în care fiecare indicator exprimă,
caracterizează mărimea la care a ajuns caracteristica studiată la

13
 momentul calculului (ex.: populaţia la 1 iulie, valoarea capitalului fix la
finele anului etc.). Aceste serii se mai numesc serii de stocuri;
- SCR de interval – seriile în care fiecare indicator reprezintă rezultatului
unui proces sau fenomen la fiecare perioadă de timp (ex.: evoluţia cifrei
de afaceri, a profitului). Aceste serii se mai numesc serii de flux (2000-
2001; 2001-2005; 2011-2016).
 în dependenţă de distanţa de timp:
- cu distanţe egale de la un nivel la altul (ex.: 2000; 2001; 2002.....2016
etc.);
- cu distanţe inegale între niveluri (ex.: 1965; 1966-1970; 1971-1980;
1980-1985; 1990; 1991 etc.).
Componentele unei SCR sunt generate de factorii care interacţionează cu
variabila rezultativă (J) analizată, rezultând:
- trendul sau tendinţa generală (T), care poate fi: seculară, de durată medie
(10-20 ani), de scurtă durată (3-10 ani);
- sezonalitatea (S);
- ciclicitatea (C);
- variaţia reziduală.
Prin trend – mişcarea relativ regulată a unui fenomen sau proces în decursul
unei perioade prezentând o creştere sau o descreştere.
Sezonalitatea – existenţa unor oscilaţii în funcţie de anotimpuri, luni sau zile,
în desfăşurarea unui fenomen sau proces pe o anumită durată.
Ciclicitatea – se manifestă mai ales în cazul fenomenelor şi proceselor
economice în cadrul economiei de piaţă şi se identifică de cele mai multe ori în
ciclul economic.
Atât sezonalitatea, cât şi ciclicitatea nu sunt întotdeauna prezente într-o
SCR.
Variaţia reziduală – (componenţa neregulată) – prezintă variaţia unei serii de
timp care nu poate fi explicată prin trend, ciclicitate sau sezonalitate, deoarece

14
componenţa reziduală este aleatoare, efectele ei într-o serie de timp sunt foarte
greu de prognozat.
Sistemul de indicatori utilizaţi în prelucrarea SCR este următorul:
 indicatorii absoluţi :
- nivelul absolut;
- modificările absolute;
 indicatorii relativi:
- indici;
- ritmuri;
- valoarea absolută a unui %.
 indicatorii medii:
- nivelul mediu;
- modificarea medie absolută;
- indicele mediu;
- ritmul mediu.
Indicatorii absoluţi se exprimă în unităţile de măsură concretă a fenomenului
studiat.
Fiecare termen al seriei reprezintă un indicator de nivel însumând aceşti
indicatori putem obţine nivelul totalizat al termenilor. Calculul indicatorilor
absoluţi se rezumă la determinarea modificărilor absolute, interpretate ca scopuri
(scăderi) de la o unitate la alta.
Modificarea absolută poate fi calculată în două feluri:
- modificarea absolută cu bază fixă, care se obţine făcând diferenţa dintre
nivelul fiecărei perioade şi nivelul din perioada de referinţă:
Sa = Ni – N1
ex.: 2500 – 3180 = -680 mii q.
3200 – 3180 = 20 mii q.
3500 – 3180 = 70 mii q.
3100 – 3180 = -80 mii q.

15
 - modificarea absolută cu bază în lanţ care se obţine făcând diferenţa dintre
nivelul fiecărei perioade şi nivelul perioadei imediat următoare:
Sa = Ni – Ni-1
ex.: 2500 – 3180 = -680 mii q.
3200 – 2500 = 700 mii q.
3500 – 3200 = 300 mii q.
3100 – 3500 = -400 mii q.
Între aceste două timpuri de modificări există următoarea relaţie:
ΣSa i/i-1 = Si/1 sau ΣSac = Sab
Indicatorii relativi sunt utilizaţi pentru a arăta de câte ori nivelul dintr-o
anumită perioadă de bază sau pentru a determina acelaşi lucru în %.
Indicii de dinamică arată ori de câte ori s-a modificat un proces sau un
fenomen de-a lungul timpului. Indicii se pot calcula:

- cu bază fixă: Rc =

ex.: 2500 / 3180 · 100% = 78,6%

3200 / 3180 · 100% = 100,6%
3500 / 3180 · 100% = 110,1%
3100 / 3180 · 100% = 97,4%

- cu bază în lanţ: Rc =

ex.: 2500 / 3180 · 100% = 78,6%

3200 / 2500 · 100% = 128%
3500 / 3200 · 100% = 109,4%
3100 / 3500 · 100% = 88,6%
Între Rc bază şi între Rc lanţ există anumite legături reciproce:
1. produsul Rc lanţ = Rc bază
Rcl1 x Rcl2 x ... Rcln = Rcb

ex.:

2. raportul Rc bază = Rc lanţ

16
 ex.:

Ritmul sporului exprimă cu câte % nivelul atins în perioada curentă

depăşeşte nivelul atins în perioada considerată de comparaţie. Ritmul se poate
calcula:
- cu bază fixă:

Rs =

Rs = Rc – 1
Rs = Rc – 100%
ex.: 78,6% - 100% = -21,4%
100,6% - 100% = 0,6%
110,1% - 100% = 10,1%
97,4% - 100% = -2,6%
- cu bază în lanţ:

Rs =

Rs = Rc – 1
Rs = Rc – 100%
ex.: 78,6% - 100% = -21,4%
128% - 100% = 28%
109,4% - 100% = 9,4%
88,6% - 100% = -11,4%
Importanţa absolută a unui % de spor exprimă câte unităţi din sporul
înregistrat într-o perioadă revin la fiecare % al ritmului. Acest indicator face
legătura între indicatorii absoluţi şi cei relativi. Acest indicator se calculă numai în
lanţ şi numai acolo unde este spor.

1% =

17
ex.: 1%2014 = = 25 mii q

1%2015 = = 32 mii q

Indicatorii medii ai SCR calculaţi în mod:

 de bază fixă şi lanţ
- sporul absolut în mediu

ex.: = -20 mii q ex.:

- ritmul mediu de creştere (media geometrică):

ex.:

- ritumul sporului în mediu:

Bază

; ;

ex.:

- nivelul mediu:

ex.:

= 3096 mii q

Există mai multe procedee de prelucrare şi analiză a SCR:

- aducerea la aceeaşi bază prin calcularea Rcbază:

Rcb =

18
 Se aplică acest procedeu când este necesar de analizat 2 sau mai multe SCR
cu indicatori diferiţi.
- ajustarea (nivelarea) SCR cu ajutorul mediei mobile (glisante) – constă în
aceea că se sumează câte 3 sau 5 nivele lăsând consecutiv unul de sus apoi aceste
sume se împart la 3 sau la 5.
ex.: seria este: N1; N2; N3; N4; N5
Atunci folosim următoarele formule:

; ;

- nivelarea SCR cu ajutorul ecuaţiei dreptei:

, unde:

a0; ai – parametrii ecuaţiei;

t – timpul.
Parametrul ai joacă rolul principal în ecuaţie şi nu arată schimbarea
indicatorului examinat în mediu anual pentru perioada studiată.
Dacă a1 este cu minus, stunci indicatorul se micşorează în mediu anual
pentru perioada studiată.
Dacă a1 este cu plus, atunci indicatorul se majorează în mediu anual pentru
perioada studiată.
Parametrii ecuaţiei se calculează după următoarele formule, utilizând
sistema de ecuaţii:
ΣN = n · a0 + a1 · Σt
ΣNt = a0 · Σt + a1 · Σt2

a0 = ; a1 =

seria impară
Anii N t t2 N·t =a0+a1·t t

2011 70 -5 25 -350 60,3-2,1·(-5)=70,8 -3

-2
2012 72 -3 9 -216 60,3-2,1·(-3)=66,6
-1
2013 50 -1 1 -50 60,3-2,1·(-1)=62,4 0
+1
19
2014 60 +1 1 60 60,3-2,1·(+1)=58,2 +2
+3
2015 70 +3 9 210 60,3-2,1·(+3)=54,0
2016 40 +5 25 200 60,3-2,1·(+5)=49,8
Total 362 0 70 -146 Σ t=362

a0 = = = 60,3

a1 = = = -2,1

Datele de fapt şi cele nivelate se introduc în grafic:

product.
medie la ha

Anii

Figura 1. Datele de fapt şi cele nivelate ale productivităţii culturii în anii

2011-2016 pe gosapodăria „A”

Semne convenţionale: ______ datele de fapt

datele nivelate

mărirea intervalelor – dacă avem date statistice pe fiecare lună ale anului de
gestiune putem obţine în rezultat media pe fiecare trimestru al anului de gestiune.
- media pe I trimestru – I; II; III
- media pe al II trimestru – IV; V; VI - 2016
- media pe al III trimestru – VII; VIII; IX
- media pe al IV trimestru – X; XI; XI

Sau media pe ani: ;

20
 sau ; .

Procedeul de interpolare şi extrapolare sunt folosite atunci când nivelurile

SCR au o tendinţă de dezvoltare stabilă (spre mărire sau spre micşorare - lină).
Interpolarea – procedeul de găsire a nivelului în interiorul seriei:
ex.: 2013 2014 2015 2016
620 650 ..... 690
Găsirea nivelurilor în interiorul seriei se efectuează cu ajutorul calculării

sporului absolut; ; Rc şi

1.

2. ; 650+20 = 670

3. = = ; 650x 1,03 = 670

Extrapolarea – procedeul de găsire a nivelului care este în afara seriei

cronologice.
ex.: 2013 2014 2015 2016 2017 2018
620 650 670 690 ... ...
1. Rc = 690 · 1,03 = 710

2. == = = 1,03 690 · 1,03 = 710

3. Cu ajutorul ecuaţiei cu linie dreaptă (de analiză analitică).

ex.: 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
70 72 50 60 70 40 .... ....

2017 / / + 7 / 49 / / 60,3-2,1 · 7 = 45,6

2018 / / + 9 / 81 / / 60,3 – 2,1 · 9 = 41,4

Indicii economici.
Indice în statistică înseamnă o mărime relativă, care caracterizează raportul
fenomenelor în timp, spaţiu şi în comparaţie cu planul.

21
 Indice se numeşte o aşa mărime relativă, care caracterizează schimbarea în
timp, în spaţiu, în comparaţie cu planul a două mulţimi compuse din elemente
diferite (de origine diferită) care nu se supun sumării.
Cu ajutorul indicilor se poate de caracterizat şi analizat următoarele:
1. Cercetarea fenomenelor în timp (atunci indicele se pronunţă (se prezintă)
cu indice relativ de dinamică). Rentabilitatea de creştere a producţiei.
2. Se calculă (se determină) % de îndeplinire a planului în cazul de faţă
indicele se prezintă ca mărime relativă a îndeplinirii planului (multe
sarcini de plan se exprimă în formă de indici).
Clasificarea indicilor:
Mai întâi trebuie de spus, că mărimea pentru care se calculă indicii se
numeşte mărime indexabilă.
Semnele convenţionale:
i – indicii individuali; q - producţie
I – indicii generali sau de grupă; q – preţul de realizare al 1 ____, lei
S – suprafaţa; z – preţul de cost al 1 ____, lei
P – productivitatea; t – producţia muncii
T – cheltuieli de muncă; v – producţia muncii
M – masa producţiei;

cheltuieli de muncă.

Clasificarea indicilor:
Criteriul de clasificare Forma indicilor
I. După caracterul mărimii indexabile 1. Indicii mărimilor de volum
2. Indicii mărimilor calitative
II. După cuprinsul fenomenelor 1. Indicii individuali
indexabile 2. De grupă şi generali
III. După forma şi metodologia de calcul 1. Indicii agregaţi:
a) de componenţă constantă;
b) de componenţă variabilă.
2. Indicii aritmetici medii
3. Indicii armonici medii
IV. În dependenţă de baza de 1. Indicii de bază cu fixă
comparaţie 2. Indicii în lanţ (cu baza mobilă)

22
V. În dependenţă de caracteristica
ponderilor
VI. După funcţiile pe care o au în
studiu, variaţie, fenomen social
1. Indicii cu pondere constantă
2. Indicii cu pondere variabilă
1. Indici ai dinamicii
2. Indici ai prevederii (sau ai _____)
3. Indici teritoriali

Mai departe vom studia toate tipurile de indici daţi în tabelă. Către indicii
mărimilor de volum se referă indicii volumului fizic a producţiei, indicii valorii
activelor curente, a roadei globale de cereale ş. a. care caracterizează schimbarea
fenomenelor, mărimea (nivelul) cărora se dau în formă de mărimi absolute. Indicii
pot fi calculaţi pentru diferite unităţi a mulţimii fenomenului compus şi pentru
mulţimea fenomenului compus în întregime.
După cuprinsul fenomenelor indicii se împart în individuali, de grupă şi
generali.
Indicii individuali caracterizează schimbarea unităţilor mulţimilor în parte.

1. Indicii individuali al volumului funcţiei i =

q1 – volumul fizic al unui fel de producţie în perioada ________;

q0 – volumul fizic al aceluiaşi fel de producţie în perioada de bază.

2. A preţului de vânzare i =

3. A costului de producție i = ; poamă i =

4. A productivităţii i =

Indicii generali caracterizează schimbarea mulţimii în întregime. Dacă

indicii cuprind nu toată mulţimea dar numai o parte a ei, o grupă de mulţimi, atunci
ei se numesc indici de grupă.
Metodologia de calcul a indicilor generali şi de grupă este aceeaşi.
În dependenţă de datele iniţiale şi metodologia de calcul, indicii generali pot
fi numiți și indici agregați, deoarece şi numărătorul, şi numitorul este suma
produsului a două fenomene agregate.

23
 Iq = ; Ip = ; Iz = ; Ipq = ;I= ;

I=

Indicii aritmetici şi armonici:

Deci, ori nu avem la dispoziţie datele necesare pentru a calcula indicii
generali, atunci se întrebuinţează indicii medii.
Indicii aritmetici medii îl vom demonstra pe baza indicilor generali ai

volumului fizic al producţiei se dă: p0q0, i = se dă: q1 = i × q0, I =

Indicii aritmetici medii îi vom demonstra pe baza indicilor generali ai

preţului _____ ,se dă: P1q1.

ip = , P0 = ;I= ,I= .

Sistema indicilor, care caracterizează dinamica fenomenelor compuse.

Pentru a da caracteristici dinamicii fenomenelor compuse se întrebuinţează
următoarea sistemă de indici:
1. Indici de componenţă constantă.
2. Indici de componenţă variabilă.
3. Indici ai structurii translante.
4. Indici de bază şi indici în lanţ.
5. Indici cu pondere constantă şi cu pondere variabilă.
1. Indicii de componenţă constantă – indicii care arată raportul dintre două
medii în timp calculaţi din structura constantă. În mod general:

Ide componenţă constantă = ;

I costului de producție de componenţă constantă = .

24
 2. Indicii de componenţă variabilă – indicii care arată raportul dintre două
medii şi timp, calculaţi luând în consideraţie (ţinând cont) schimbarea structurii. În
formă generală:

Ide componenţă variabilă = ;

Ipreţul de cost = ;

Ipreţul de realizare = ;

Indicii structurii generale I = Icomponenţă variabilă = .

Indicii de bază în lanţ întrebuinţarea indicilor de bază sau lanţ depinde de

problema (sarcina) care stă în faţa analizei de date.
Schema indicilor de bază

Ianuarie Februarie Martie Aprilie

P1 P2 P3 P4

De bază: i = ,i= ,i= . În lanţ: i = ,i= ,i= .

Legătura reciprocă dintre indicii de bază şi lanţ:

a) produsul indicilor de lanţ dau indicii de bază ;

b) raportul dintre indicii de bază la indicele precedent de bază dă

indicii în lanţ .

Indicii generali – schimbarea nivelurilor fenomenelor compuse în spaţiu se

primesc indici teritoriali.

Indicii preţului teritorial, I =

Indicii cu pondere constantă şi cu pondere variabilă:

25
 1. Indicii generali de bază a preţului de relaţii cu pondere constantă (pondere

de bază), I = ;

2. indicii generali de bază cu pondere variabilă (ponderea perioadei de

comparaţie) de fapt: I = ;

3. indicii generali în lanţ cu pondere constantă (de bază): I =

4. indicii generali în lanţ cu pondere variabilă (pondere de ______): I =

Legătura reciprocă dintre indici:

În ce legătură se află termenii între ei exact în aceeaşi legătură se află indicii
lor, de exemplu:
Valoarea mărfurilor circulante = volumul fizic al producţiei × preţul de
vânzare.
Ipq = Iq × Ip.

Sau alt exemplu.

Iroada globală a grâului = Iroada la 1 ha × Imărimea suprafeţei însămânţate cu grăunţe × Istructura suprafeţei însămânţate.

3.4. Regresia şi corelaţia statistică

Legăturile care există între fenomene sunt diferite. Ele pot fi:
- funcţionale;
- corelative.
Legătura funcţională este o legătură deplină.

26
 Ex.: valoarea mărfii în circulaţie la 100% depinde de cantitatea de producţie
realizată şi preţul de vânzare.
Termenul „corelaţia” înseamnă corespunderea sau legătura reciprocă care se
iveşte sau apare la schimbarea unei caracteristice în măsura schimbării altei
caracteristice.
Legătura corelativă este o legătură nedeplină între caracteristicile exprimate
în cifre care sunt calculate în mediu şi pe multe unităţi a mulţimii.
Ex.: y – productivitatea recoltei la ha este influenţată de:
x1 – calitatea solului;
x2 – cantitatea de îngrăşăminte;
x3 – mecanizarea.
În dependenţă de numărul caracteristicilor dintre care se analizează
legăturile pot fi de 2 tipuri:
- corelaţia cuplă;
- corelaţia multiplă.
Corelaţia cuplă – legătura dintre 2 caracteristice care, una este X şi alta Y.
Corelaţia multiplă – legătura dintre 3 şi mai multe caracteristice, una din
care este y – rezultat.
După direcţia legăturilor dintre indicatori, legăturile pot fi:
- directe;
- indirecte.
După forma legăturilor sau a funcţiei pot fi:
- legătura liniară – când dependenţa se exprimă printr-o funcţie liniară de
tipul: y = a + bx
- legătura neliniară de felul parabolă: Y = a + bx + cx 2; hiperbolă: y = a +
b/x
Principalele sarcini care pot fi rezolvate cu ajutorul corelaţiei – regresive:
- de apreciat existenţa, direcţia şi gradul de legătură dintre fenomene
(acesta se efectuează cu ajutorul coeficientului de corelaţie); R

27
 - se determină gradul de variaţie a caracteristicii rezultative şi se apreciază
rolul sau cota fiecărui factor în variaţia generală (se efectuează cu
ajutorul coeficientului de determinaţie); D
- se determină modificarea absolută al caracteristicii rezultative sub
influenţa unui sau a mai multor factori (se efectuează cu ajutorul
coeficientului de regresie); r
- se determină modificarea în mărime relativă (% a caracteristicii
rezultative sub influenţa factorilor (cu ajutorul coeficienţilor de
elasticitate); E.
Etapele principale a analizei corelativ-regresive:
- analiza logică şi calitativă a legăturilor dintre caracteristicile (în baza
cunoştinţelor ştiinţelor studiate);
- selecţia celor mai esenţiale caracteristice şi formarea funcţiei derivaţiei;
- calcularea parametrilor funcţiei (coeficienţilor de regresie);
- calcularea coeficienţilor de elasticitate;
- aprecierea legăturilor studiate (cu ajutorul coeficientului de elasticitate şi
de determinaţie).
Întrebuinţarea funcţiei derivate în calcule analitice de prognozare.
Corelaţia cuplă – legătura dintre 2 caracteristice dintre care una este „x” şi
alta „y”. X, unde:

=a+b·x

a şi b – parametrii ecuaţiei;
presupunem că X = 0, atunci y = a;
b – se numeşte coeficientul de regresie care arată cum se schimbă rezultatul
„y” în mărime absolută, dacă factorul „x” se schimbă cu o unitate;

E – coeficientul de elasticitate, ce se calculă după formula: E = b · - arată

cum se schimbă rezultatul y în %, dacă factorul x se schimbă cu o unitate.

r – coeficientul de corelaţie – cuplu, are formula: r = ;±

28
 Dacă este semnul ,,+” – legătura este directă;
Dacă este semnul „-“ – legătura este indirectă.

r – poate să aibă diapazonul ±0 - ±1.

Dacă legătura este:
0 – 1 – legătura lipseşte;
0,1 – 0,3 – slabă;
0,3 – 0,5 – moderată;
0,5 – 0,7 – remarcabilă;
0,7 – 0,9 – înaltă;
0,9 – 0,99 – foarte înaltă.
1 – legătura funcţională nu se studiază.
Coeficientul de determinaţie (r2)
Ex.: r2 = 0,25 · 100% = 25%.
Coeficientul dat arată că factorul influenţează asupra rezultatului cu 25%,
75% sunt alţi factori car nu au fost analizaţi.
Corelaţia multiplă – legătura dintre 2 şi mai multe caracteristice, una din
care este y – rezultat.

x1 ,x2,...xn = a0 + a1x1 + a2x2 + ... + anxn – ecuaţia multiplă

Unde: a1a2a3...an – coeficienţii de regresie;
a0 – arată cum se schimbă rezultatul „y” în mărime absolută, dacă factorul x 1
se schimbă cu o unitate, dar toţi ceilalţi factori sunt constanţi neschimbaţi.
În acest caz nu se calculă doar un singur coeficient de elasticitate, dar
depinde de mai mulţi factori, avem:

E 1 = a1 · ; E2 = a2 ·

29
 Metodologia corelaţiei multiple se bazează pe principiile comune expuse în
corelaţia cuplă, dar în ea multe probleme se complică.
Pentru efectuarea corelaţiei multiple, numărul unităţilor trebuie să fie mai
mare decât factorii selectaţi de 7-10 ori. În modelarea corelativă este necesar de
ţinut cont de următoarele:
- factorii care au o însemnătate unică trebuie excluşi;
- factorii în care nu avem încredere destulă în exactitatea lor trebuiesc
excluşi;
- factorii ce sunt imposibili de ai calcula, de ai măsura numeric trebuiesc
excluşi (ex.: sortul de poamă);
- se exclude factorul unul din care este partea celuilalt (de ex.: factor –
costul unitar, factor – consumuri pentru cumpărarea seminţelor
(trebuieşte exclus);
- nu se recomandă de introdus în model caracteristice exprimate prin zero;
- sunt excluşi factorii care au legătură strânsă între ei. Pentru aceasta se
determină şi se analizează coeficienţii pari (cupli) ai corelaţiei şi dacă
între ei este aproape o unitate trebuie excluşi, au legătură funcţională;
- se analizează coeficienţii de corelaţie între factori şi dacă coeficienţii de
corelaţie sunt la nivel de +,7-0,8 se numeşte un nivel înalt de legătură şi
ei sunt într-o legătură calculată, din 2 factori se exclude unui, acel ce are
o legătură mai mică cu rezultatul.
R – coeficientul de corelaţie multiplă ce ne arată dacă legătura este slabă sau
înaltă;
R2 (D) – coeficient de determinaţie, care nu indică cu câte % rezultatul
studiat depinde de factorii studiaţi sau invers.
R = 0-1 (scara cu întrebarea 3)
Ex.: R2 = 0,60 = 60%
Mai departe sunt analizaţi coeficienţi de determinaţie pari, ce ne arată
aportul fiecărui factor în schimbarea totală:
r 2 = y · x1

30
 r 2 = y · x2
r 2 = y · x3
Ex.: I: r2 = y · x1 = 10%
II: r2 = y · x2 = 25%
III: r2 = y · x3 = 25%
Rezultatul depinde de aceşti factori studiaţi cu 60%, restul 40% cu alţi
factori. Din aceşti 60% pe contul factorului 2 şi 3 revine 25%, dar din contul
factorului 1 revine doar 10%.

31