3.

Sisteme suport de decizie bazate pe modele

3.2. Modele euristice

Există în economie o strânsă legatură între metodele utilizate si natura mărimilor care
caracterizează procesul analizat. Dacă mărimile pot fi masurate exact atunci se pot
utiliza cu maxima eficienţă algoritmii exacţi. Dacă însă, problema este complexa sau de
mari dimensiuni, sau datele de intrare sunt inexacte, se vor folosi algoritmi euristici.
Euristica se defineşte ca fiind o clasă de metode şi reguli care dirijează subiectul spre
o soluţie simpla şi economică, sau este un drum care duce la descoperirea soluţiilor
problemelor complexe, fără a le supune simplificarii.
Metodele euristice sunt tatonari şi nu şabloane, iar alegerea lor este legată de
natura problemei de rezolvat şi de experienţa celui care modelează. Euristica are
legaturi cu raţionamentele analogice şi cu psihologia simularii. Modelarea euristică
porneşte de la construirea unui sistem analog cu cel investigat. De obicei, problema este
de a descoperi regulile de bază ale euristicii specialistului, pentru ca apoi ele să poată fi
perfecţionate şi sistematizate într-un algoritm. În utilizarea algoritmilor euristici trebuie
respectate restricţiile modelului şi, în fiecare etapă de calcul sa se obţină valoarea
maximă pentru funcţia obiectiv. Dintre douăsau mai multe posibilităţi se va alege acea cale
(posibilitate) care duce la creşterea sau descreşterea valorii funcţiei obiectiv.
Paşii algoritmului general de rezolvare euristică a unuei probleme sunt următorii:

- se construieşte o soluţie iniţială;

- se testeaza condiţiile de administrare a soluţiei;
- dacă pasul anterior a fost îndeplinit se trece la următorul pas care
consta în cautarea unei strategii de reducere a abaterilor. În acest
scop se poate alege una sau mai multe strategii care e presupune
că reduc abaterile. După testarea strategiilor se va alege aceea
strategie care permite un numar cât mai mic de iteraţii şi reduce
la maxim abaterile. După un numar relativ mare de iteraţii, dacă nu
s-au anulat aceste abateri, problema este considerată fără
soluţie din punct de vedere al algoritmului
 euristic utilizat;
- se calculeaza funcţia de performanţă f(x0) a soluţiei iniţiale
admisibile;
- se calculează funcţia de performanţă f(x1) a noii soluţii;
- se compară performanţele celor două solutii f(x0) şi f(x1). Dacă
performanţa f(x1) este superioară performanţei f(x0) atunci se
evalueaza diferenta f(x1)- f(x0);
- dacă diferenţa este semnificativa, soluţia x1 devine soluţie
iniţiala şi algoritmul se continuă de la pasul în care se
calculeaza funcţia de performanţă.

3.3. Simularea

Simularea consta în a crea variante care se apropie de ceea ce se întâmpla în

realitate, ea fiind de fapt o metoda experimentala. De obicei SIAD reflecta realitatea
complexa a fenomenelor si proceselor economice, si de aceea este greu de crezut ca un
model matematic, cât ar fi el de bun, poate sa reflecte aceste procese. Simularea, a nu
se confunda, nu este un model în strictul înteles al cuvântului, ci prin diverse instrumente
folosite imita ceea ce se întâmpla în realitate.
Gradul de simplificare oferit de simulare este mult mai mic decât în cazul
modelelor traditionale. Ea reprezinta o metoda descriptiva, deci nu exista o procedura prin
care sa se obtina o solutie optima.
Procesul de trecere de la sistemul real la modelul de simulare. Structurarea unor
informatii despre sistemul real, înainte ca el sa fie realizat concret, este posibila cu
ajutorul tehnicii simularii. Daca este sa definim simularea, aceasta este tehnica de
„realizare a experimentelor cu calculatorul numeric, care implica construirea unor modele
matematice si logice care descriu comportarea unui sistem real (sau a unor componente
ale sale) de-a lungul unei perioade mari de timp” .
Ca proces, simularea va genera intrarile, iar prin algoritmi corespunzători va
determina ieşirile şi va descrie evoluţia în timp a stărilor interne ale sistemului.
Obiectivele finale ale simulării necesită adoptarea celor mai bune mijloace şi
metode de conducere pentru activităţile tehnologice cât şi pentru cele economice.
Pentru modelarea prin simulare a proceselor tehnologice se utilizeaza atât
echipamente de automatizare cât şi calculatoare electronice conectate la procesul de
productie.
În condiţiile în care se simulează un proces economic se includ calculatoare
electronice cu capacitate mare de calcul şi posibilităţi de stocare pentru volume mari
de date.
Se poate afirma că, în cazul sistemelor de conducere a activitatilor economice,
calculatoarele sunt destinate pentru luarea unor decizii corespunzatoare, iar în cazul
sistemelor de conducere a proceselor tehnologice, acestea elaboreaza automat decizii
sub forma unor comenzi care sunt transmise către procesul condus.
Obiectivul major al sistemului este obţinerea unei producţii optime cantitativ şi
calitativ, în condiţiile în care există resticţii temporale de scurtă sau lungă durată şi a unor
perturbaţii permanente din partea mediului.

Etapele procesului de simulare se concretizeaza în:

- analiza şi sinteza sistemelor şi proceselor;
- programarea modelului de simulare;

- validarea modelului de simulare;

- simularea propriu-zisă;
- analiza şi implementarea rezultatelor.

Analiza şi sinteza sistemelor şi proceselor economice constă în

descompunerea în părţi componente pentru fiecare activitate de analiză, iar proiectarea
sistemelor este procesul prin care sunt selectate componentele şi
elementele dar si etapele şi procedurile care conduc la realizarea unui sistem viabil pentru
obiectivul analizat.
De obicei, un model de simulare se proiectează pentru a observa
comportamentul unui sistem existent sau pentru proiectarea unui sistem nou. Ca prim
pas în procesul de simulare se evidenţiază identificarea şi formularea problemei sau
scopului studiului, în care trebuie sa se specifice obiectivele experimentului.

Pentru aceasta se vor lua în considerare elemente cum sunt:

 1. Stabilirea variabilelor de decizie şi a variabilelor de stare, în care variabilele de
decizie sunt cele asupra cărora analistul are un control complet şi care stau la baza
deciziei luate de acesta la un moment dat. Variabilele de stare sunt dependente de cele
de decizie şi descriu starea unei componente în orice moment;
2. Identificarea unui model optimal de evoluţie implică analiza şi sinteza, care
se concretizează în stabilirea unui model conceptual care să fie apropiat de cel
real;
3. Măsurarea performanţelor sistemului se realizează prin
construirea unei funcţii obiectiv. Sunt şi cazuri când aceasta identificare a
performanţelor sistemului se realizează prin punerea în evidenţă a deciziilor şi valorilor
variabilelor de stare în diverse variante ale mărimilor de intrare.

3.3.1.Conceperea şi proiectarea modelului

Conceperea şi proiectarea unui model constă în stabilirea, în mod detaliat, a

tuturor aspectelor legate de problema studiată. În această etapă se precizeaza:

- ipotezele care se vor testa;

- efectele probabile care urmează să apară;
- schimbările caracteristicilor operative asupra variabilelor şi
parametrilor de ieşire;
- studiul efectelor asupra variabilelor şi parametrilor de intrare;
- intervalul admisibil pentru variabilele şi parametrii de stare,
- strategiile luate în calcul la eventuale apariţii a evenimentelor
perturbatoare şi a costurilor corespunzătoare fiecarei strategii;
- strategiile de urmat pentru modificarea parametrilor de stare în cazul
în care au fost depasite limitele admisibile ale altor parametri
de stare;
- vectorul iniţial al probabilităţilor de prevenire a apariţiei
evenimentelor perturbatoare sau de modificare a marimii
parametrilor de stare;
- tehnici de reducere a datelor şi de analiză a rezultatelor;
 - forma ecuaţiilor matematice;
- ecuatiile suprafeţei de răspuns etc.
Un loc important îl are colectarea şi prelucrarea primară a datelor, faza în care
se stabilesc datele necesare, cum se obţin şi cum sunt introduse în model.
Un alt obieciv îl reprezintă stabilirea modelului potenţial, pentru care se va analiza
fenomenul aşa cum se produce el în realitate.

Pentru aceasta etapă este necesar a se stabili :

1. ce funcţii trebuie să realizeze sistemul;
2. care sunt funcţiile care se vor modela;
3. care sunt funcţiile deterministe;
4. care sunt factorii de mediu care influenţează performanţele
sistemului;
5. cum se face aproximarea efectelor factorilor de mediu asupra
sistemului;
6. ce interacţiuni intervin între om, sistem şi mediu şi cum se
evaluează.
Pe baza răspunsurilor la aceste întrebari se poate obţine o primă
formă a modelului, se pot defini parametrii şi variabilele modelului.

Parametrii modelului pot fi de sistem sau auxiliari. Parametrii de sistem sunt direct
legaţi de sistemul care va fi simulat, iar parametrii auxiliari nu sunt asociaţi direct cu
sistemul, însa au efect asupra performanţelor acestuia.
Există parametri cinematici care sunt asociaţi cu mişcarea în sistem sau în mediu,
iar cei dinamici deţin valori care sunt influenţate de alţi parametri sau variabile.
De asemenea, exista şi o categorie de parametri care sunt denumiţi statici şi care,
prin valorile lor, influenţează stochasic procesele şi schimbă elementele în sistem.
Parametrii de mediu sunt asociaţi mediului din care face parte sistemul şi îi pot influenţa
performanţele.
În modelare se folosesc şi variabile aleatoare, adică variabile ale căror valori sunt
necunoscute, şi care pot apare în condiţii aleatoare, cu probabilităţi determinate.
Variabilele mai pot fi controlabile, ale căror valori sunt masurabile printr-o
anumita procedura, sau necontrolabile, ale căror valori nu pot fi controlate.
 O alta clasificare a variabilelor este aceea ca acestea pot fi de intrare(marime
exogena controlabila), perturbatoare (marime exogena necontrolabila), intermediare
(variabile de stare a unei componente a sistemului), de iesire (variabile exogene).
Variabilele de intrare pot fi deterministe sau stochastice. Variabilele deterministe
au valori precise. Variabilele stochastice sunt generate prin algoritmi corespunzatori pe
calculator. Daca cel putin una dintre variabile de intrare este stochastica, rezulta ca cel
putin una dintre variabilele de iesire este stochastica, iar parametrii ei devin parametrii
de iesire. În model fiecare parametru si variabila a modelului se specifica prin: simbol,
definitie, descriere, unitate de masura, ordin de marime pentru valori, caracteristici,
locul în model, sursa.
De remarcat este faptul ca variabilele se modifica într-un ciclu de simulare cât
si de la o varianta de evolutie simulata la alta. Daca variabila nu se modifica de la o varianta
la alta atunci putem afirma ca ea devine parametru. Caracteristica parametrilor este aceea
ca ei ramân constanti în cadrul aceleiasi variante, dar se pot schimba de la o varianta la
alta.
O clasificare a parametrilor da posibilitatea gruparii lor în:

- parametrii cei mai importanti, pentru care se iau în considerare

toate valorile provenite din măsuratori ;
- parametri de importanţă medie, pentru care se iau în considerare
numai trei valori caracteristice : maximă, medie şi minima ;
- parametri de mica importantţă, pentru care se ia în considerare doar
o singură valoare caracterisică, care poate fi valoarea medie sau
valoarea cea mai probabilă.
Simularea unui sistem economic porneşte de la definirea evenimentelor care
survin în derularea procesului economic supus analizei şi de la specificarea legăturilor
existente între evenimente. Evenimentele care intervin în procesul de simulare se clasifica
în funcţie de anumite criterii şi anume :

1. După felul evenimentelor acestea pot fi:

- evenimente sistem;
- evenimente program, care sunt asociate programului de
 prelucrare a datelor.
2. După felul condiţionarilor dintre evenimente avem:
- evenimente noncontingente, în care apariţia unor evenimente nu
depinde de apariţia sau existenţa altor evenimente în sistem :
- evenimente contingente, la care apariţia este influenţată sau
conditionată de apariţia altor evenimente.
3. După modul de prelucrare care este asociat evenimentului:
- evenimente care nu apar în urma unor decizii :
- evenimente cu decizii.

Conform caracterului deciziei, evenimentele pot să aibă la bază decizii deterministe,

adica decizia se adoptă după reguli de natură algoritmică sau euristică; sau pot să aibă
la bază decizii probabiliste, unde decizia este adoptată cu o anumită probabilitate.

4. După probabilitaţile de prevedere, evenimentele se clasifica în:

- previzibile, adica apariţia lor este planificată;

- perturbatoare, atunci când aparitia lor nu se poate stabili anticipat şi

sunt cele care influenţeaza defavorabil evolutia sistemului.
5. După acţiunea asupra parametrilor de stare avem:
- cu acţiune imediată, ele modifica parametrii de stare ai unor
componente chiar din momentul în care apar;
- cu acţiune întârziată, ele modificând componentele sistemului
după o anumita perioada de timp.

La elaborarea modelului se au în vedere relaţiile functionale dintre variabile.

Când se simuleaza un model complex este eficientă formularea unor submodele
specializate în rezolvarea unor funcţii precise şi, mai apoi, acestea vor fi agregate într-un
model general, pe baza relaţiilor logice dintre ele.
O astfel de operatie este denumită integrare şi are la bază construcţia modulară a
modelului. Modulele pot fi de două tipuri: de sistem şi auxiliare. Modulele de sistem
simulează o funcţie sau o operaţie logică în sistem, iar cele auxiliare constituie o parte
a modelului dar nu sunt o funcţie directă a sistemului. De exemplu, generatorul de numere
aleatoare este utilizat în orice tip de model, fără a avea legatură cu problema de rezolvat.
 Dupa aceasta etapă se verifica validitatea modelului prin utilizarea testelor
statistice care vor arata daca parametrii de intrare au fost corect estimati. Se verifica
apoi si daca modelul contine toate variabilele esentiale iar relatiile dintre variabile si
parametri sunt cele corecte. Dupa ce modelul a fost scris într-un limbaj natural el va fi
transformat într-un model scris în limbaj de simulare.
Modelul de simulare este considerat bun, dacă se comportă similar cu fenomenul
simulat.
Dacă fenomenul este înţeles theoretic şi, dacă se cunoaşte comportamentul
sistemelor economice, sociale sau de afaceri, atunci se poate construi un model valid.
Validarea modelului se face prin verificarea corectitudinii interne a acestuia în sens
logic şi dacă reprezintă corect fenomenul de modelat. După adoptarea şi validarea
modelului de simulare, acesta se execută în concordanţă cu schema sau cu scopul
experimentului. Descrierea experimentelor de simulare are aceleaşi etape ca şi
descrierea evenimentelor, prin verificarea unor concepte ca: structura, marimea
eşantionului, cost, calitate. Sunt utilizate şi instrumente statistice pentru analiza
rezultatelor.
Dupa obţinerea rezultatelor se fac eventuale modificări, dacă este necesar acest
lucru. În această etapă, utilizatorii au rol important pentru a se putea obţine rezultate
practice satisfăcătoare.
Analiza şi interpretarea rezultatelor constă în colectarea datelor simulate şi
prelucrarea lor, calcularea statisticilor pentru testele de semnificaţie, obţinerea de
tabele, grafice şi interpretarea rezultatelor. Se analizează valorile variabilelor de ieşire
pentru diverse valori ale varibilelor de intrare reale, analizându-se curba de evoluţie a
fiecărei variabile de ieşire.
Dacă această curbă nu diferă semnificativ de cea reală atunci se poate afirma
că valorile obţinute sunt cele corecte. În interpretarea rezultatelor un loc important îl
are şi analiza caracteristicilor numerice asociate variabilelor de ieşire cum sunt media,
dispersia, mediana.
Simularea este o tehnică de realizare a experimentelor cu calculatorul, ea implicând
utilizarea unor modele matematice şi logice care descriu comportarea unui sistem real
de-a lungul unei perioade mari de timp.
 Un experiment de simulare trebuie să parcurgă următoarele etape:

Formularea problemei este etapa în care se stabilesc ipotezele de

lucru împreună cu criteriile de acceptare sau respingere precum
şi precizarea estimaţiilor obţinute prin simulare;
Culegerea şi prelucrarea preliminară a datelor reale;
Formularea modelului de simulare, prin care se aleg variabilele,
parametrii, relaţiile funcţionale şi algoritmul prin care se
determină elementele de ieşire în funcţie de cele de intrare;
Estimarea parametrilor prin metode statistico-economice pe
baza datelor reale;
Evaluarea performanţelor modelului şi a parametrilor prin teste de
concordanţă;
Elaborarea algoritmului simulării, prin schema logică detaliată
sau schema bloc, în funcţie de complexitatea modelului;
Validarea sistemului de simulare prin testarea programului pe o
soluţie particulară cunoscută sau prin compararea valorilor
variabilelor de ieşire cu observaţiile situaţiei reale simulate;
Programarea experimentelor de simulare prin considerarea
succesivă a valorilor parametrilor de intrare şi a variabilelor de
intrare ale modelului;
Analiza datelor simulate, care va consta în interpretarea
rezultatelor obţinute.
Prin simulare se poate afirma ca se poate determina forma funcţională de exprimare
a legăturilor dintre fenomenele supuse studiului şi estimarea valorilor parametrilor
modelului, testarea diferitelor variante de acţiune care nu se pot explicita în model, o
mai bună structurare a problemei supusă simularii precum şi validarea soluţiilor obţinute.
Avantajul simulării este dat de utilizarea sistemului cibernetic de reglare, care
este baza deciziei concrete din activitatea practică.