Lucrări practice 2

Igiena aerului – factorii de mediu și influența lor asupra sănătății

Poluanții cu acțiune iritantă

1. Metodele de determinare a poluanților sub formă de particule iritante

În cazul particulelor iritante, sunt importante concentrația, timpul de expunere și
diametrul particulelor (dimensiunea lor), cu efecte importante traheobronsice si alveolare.
Metoda GRAVIMETRICĂ:
 prin cântărire – determinarea particulelor ”sedimentabile” din aer (ø > 10 microni)
 prin aspirație – determinarea particulelor ”respirabile” din aer (Ø de 10 microni
PM10 și mai mici PM2,5)
Metoda REFLECTOMETRICĂ:
 determinarea particulelor ”respirabile” din aer (ø < 0,1 microni)
Clasificarea Gibs
Particule cu diametrul între 100-10 µ
 sedimentabile în aerul imobil
 se depun pe suprafețe (sol, vegetație, ape, clădiri sau în interior)
 nu difuzează în aer
 nu sunt respirabile
 sunt disconfortante
 când sunt antrenate de curenții de aer se rețin în nazo-faringe și trahee.
Particule cu diametrul de 10 µ și mai mici (PM10)
 au o agresivitate mare - sunt respirabile, fiind reținute la diferite nivele în arborele
respirator, în funcție de diametru.
 cea mai mare agresivitate o au particulele cu diametrul de 2,5 µ (PM2,5) sau mai mic,
care ajung până la nivel alveolar, au o compoziție diferită de celelalte, având un
conținut mai mare în apă și radicali acid (sulfat, nitrat), metale grele.
 datorită dimensiunilor foarte mici sunt deplasate de curenți de aer la distanță.
 reprezintă cea mai mare amenintare pentru sănătate deoarece sunt suficient de
mici pentru a trece de firele de păr care protejează pasajele respiratorii și sunt prea
mari pentru a fi ușor exhalate.
 includ: praf, polen, mătreață animală, resturi de acarieni, multe bacterii, spori de
mucegai, gaze de eșapament, particule de la imprimante și copiatoare laser.
Particule cu dimensiuni intre 0,1 µ - 0,001µ
 nu sedimentează în aer imobil
 au mișcări de tip brownian și se deplasează prin ciocnire,
 difuzează foarte mult
 sunt respirabile și ajung până la nivelul alveolelor
 în cea mai mare parte sunt eliminate cu aerul expirat
 a) Metoda GRAVIMETRICĂ - Determinarea particulelor ”sedimentabile”
(Ø > 10 microni) în aer

Metoda gravimetrică constă în cântărirea prafului recoltat.

Exprimarea rezultatului se face în miligrame/m 3aer/unitatea de timp sau în mg/m2
suprafaţă/unitatea de timp
Separarea particulelor din aer se face prin sedimentare sau prin aspiraţie
Se bazează pe principiul depunerii particulelor sub acţiunea gravitaţiei
Este o metodă abandonată la nivelul marilor orașe europene
Puncte de recoltare
 Se amplasează un cilindru de sticlă (Ø = 20 cm și înălțime 30-40 cm) la locul de
recoltare a aerului - la diferite distanţe de sursa de impurificare, în direcţia vântului
dominant.
 Fixarea vasului la înălțimea aerului respirabil = 1,5-2 m înălţime
 Se expune vasul timp de 30 de zile.
 În vas se introduc 10-20 ml apă distilată, pentru ca particulele să fie mai bine
reţinute, sau o soluție slab alcoolică 25-30% (+NaCl iarna, pentru a preveni
înghețarea apei).
 Vasul se acoperă şi se aduce la laborator.

În laborator, după 30 de zile:

 Se antrenează conținutul sedimentat cu un jet de apă distilată (cantitate cunoscută).
 Se decantează și se toarnă într-o capsulă de porțelan.
 Se cântărește și se lasă să se evapore apa (care se evaporă prin fierbere – pe o baie
încălzită).
 Se cântărește iar capsula și, prin diferență, se determină cantitatea de pulberi
sedimentate timp de o lună.

Rezultatul se calculează și se interpretează în raport cu norma: Valorile limită

stabilite prin legea nr 104/2011 pentru particulele ”sedimentabile” (Ø > 10 microni) în aer
 Concentrația maximă admisă (CMA) este de 17 gr/m²/lună
 Concentrația medie anuală este de 200 tone/km²/an
 Impactul generat de aceste particule nerespirabile, care nu au risc respirator, este la nivel
ecologic global.
 Aceste particule generează impregnarea factorilor de mediu, prin migrarea lor în sol
și în apă și vegetație.

În anumite conditii, de exemplu aciditate crescută a solului, favorizează o migrare

crescută a particulelor din sol în apă/vegetație. Cu toate acestea, particulele NU sunt
respirabile – sunt prea mari.
b) Metoda GRAVIMETRICĂ prin aspirație
Determinarea particulelor ”respirabile” din aer (Ø < de 10 microni PM10 și mai mici PM2,5)

Pentru determinarea particulelor ”respirabile” (ceea ce inhalăm, dar nu vedem),

particule cu Ø < 10 microni, aspirăm aerului cu o pompă (care aspiră aerul), un debitmetru
(cu ajutorul căruia calculăm volumul de aer expirat) și un filtru (care reține particulele).

Se recoltează probe pe o perioadă scurtă (30 de minute) sau 24 de ore din 24 (acum
monitorizate de agențiile de mediu).

Pentru particulele respirabile de folosesc filtre speciale, cu o porozitate foarte fină,

care ne permit să determinăm concentrațiile particulelor foarte fine (Ø < 10 microni).

În următorii ani va fi obligatorie și determinarea concentrației de particule cu

Ø < 2,5 microni, deoarece dintre particulele respirabile, acestea sunt cele mai iritante și
necesită monitorizare. În probe: particule colorate (gri-închis).

Determinarea se face tot prin aspirație și gravimetric = se cântărește filtrul înainte și

după aspirație.

Rezultatul se calculează și se interpretează în raport cu norma: Valorile limită

stabilite prin legea nr 104/2011 pentru pulberile în suspensie (PM 10 și PM2,5)

Puberi în susensie PM10

• Concentrația maximă admisă este de 50 µgr/m³ aer/lună
(valoarea limită zilnică pentru protecția sănătății umane)
• Concentrația medie anuală este de 40 µgr/m³ aer/an
(valoarea limită anuală pentru protecția sănătății umane)
Puberi în susensie PM2,5
• Concentrația maximă admisă este de 25 µgr/m³ aer/lună
(valoarea țintă anuală pentru protecția sănătății umane)
• Concentrația medie anuală este de 20 µgr/m³ aer/an
(valoarea limită anuală pentru protecția sănătății umane care trebuie atinsă până la
01.01.2020)
Imp! Cu cât crește perioada de expunere, cu atât norma sanitară este mai mică!

 Dacă măsurăm
Concentrația particulelor ”respirabile”/30 minute > concentrația particulelor ”respirabile”/
24 ore
Concentrația particulelor ”respirabile”/30 minute > concentrația particulelor ”respirabile”/
an
 Pe perioade scurte de timp de expunere, apare riscul de producere a efectelor acute.
 După expunerea timp de 24 de ore, o lună sau un an, apare riscul de producere a
efectelor cronice.

c) Metoda REFLECTOMETRICĂ - Determinarea particulelor ”respirabile”

(Ø < 0,1 microni)
 Este important tipul particulelor de carbon (arse sau nearse).

Ambele sunt iritante. Particulele de carbon arse – fumat, fum, funingine – au în

componenta lor hidrocarburi policiclice aromatice de tip benzoapiren HPA (cu risc
cancerigen, în expunerea pe termen lung).

Determinarea concentrațiile particulele de carbon arse

Se determină din totalul particulelor în suspensie determinate anterior.

Pentru a determina concentrațiile particulele de carbon arse din totalul particulelor în

suspensie se folosește METODA REFLECTOMETRICĂ.

Metoda servește pentru măsurarea particulelor de carbon nearse sau incomplet arse.

Expunerea la reflectometru (sursă de lumină) evidențiază particulele nearse sau

incomplet arse, care reflectă lumina invers proporțional cu înnegrirea.

Cu cât gradul de înnegrire a filtrului este mai mare, cu atât indicele de reflexie a
luminii este mai mic și cu atât crește concentrația particulelor arse.

Poluanții în stare gazoasă

Unele dintre aceste gaze iritante sunt solubile în apă și acționează mai ales asupra
căilor respiratorii superioare (dioxidul de sulf – SO2), iar altele insolubile în apă și
acționează mai ales asupra căilor respiratorii inferioare (oxizii de azot – NOx).

Dioxidul de sulf – SO2 este cel mai important gaz iritant!

Este un gaz solubil în apă. Se găsește ca atare în aer, ca aerosoli acizi sau adsorbit pe
suprafata particulelor.
Principalele surse: erupțiile vulcanice, combustii, industria textila, industria farmaceutică,
prelucrarea minereurilor și diferite procese chimice.
Dioxidul de sulf – SO2 este considerat indicator al poluării urbane datorat arderii
combustibililor fosili!

Dioxidul de sulf – SO2 și efectele asupra organismului:

 SO2 pătruns în căile respiratorii superioare este repede reținut în nas, gură și faringe,
datorită solubilității sale în apă (salivă), de unde este absorbit în proporție de 90-99%,
ajungând în sânge.
 Este combinat sub formă de sulfiți și metabolizat, fiind eliminat pe cale urinară.
Când concentrațiile din aer sunt mari, ca și prin adsorbție de particule fine sau în
condiții de umiditate mare (>80%), dioxidul de sulf - SO 2 ajunge parțial în plămâni.
Acțiunea iritantă sporește prin prezența concomitentă a particulelor fine de sulfați și
de acid sulfuric.

2. Metodele de determinare a poluanților în stare gazoasă

a) Determinarea dioxidului de sulf (SO2) din aer – Metodă COLORIMETRICĂ

Principiul metodei:
 Dioxidul de sulf (SO2) reacționează cu tetracloromercuriat de sodiu formând un
ion complex: dicloro-sulfito-mercuriat.
 Dicloro-sulfito-mercuriat împreună cu aldehida formică și pararozanilina* dau
un complex colorat în roșu-violet, de intensitate proporțională cu concentrația.
Reactivi:
 soluție etalon pentru SO2 preparată din sulfit de sodiu Na2SO3 (1 ml corespunde
la 10 µg SO2)
 soluție absorbantă (preparată din clorură de mercur - HgCl2 și clorură de sodiu -
NaCl)
 soluție de pararozanilină 0,004%
 soluție de formaldehidă 0,4%

Recoltarea probelor de aer și modul de lucru:

 Aerul de analizat se aspiră (sistem cu o pompă și un debitmetru) și se barbotează
într-o soluție absorbantă (10 ml), printr-un recipient de sticlă numit TONOMETRU
(reținerea compusului gazos se face prin barbotarea probei aer într-o soluție
absorbantă, care conține o substanță activă ce absoarbe gazul).
 Conținutul absorbitorului este trecut printr-un tub colorimetric (Px).
 Se formeză un compus stabil care se reține în probă:

Dioxidul de sulf (SO2) reacționează cu tetracloromercurat de sodiu și rezultă un

compus stabil - dicloro-sulfito-mercuriat, care, în prezența aldehidei formice și a soluției de
pararozanilină, determină formarea unui compus colorat roșu-violet.

Scara colorimetrică pentru determinarea SO2 – se realizează cu soluția etalon (din care vom
folosi volume diferite + indicatorul de pH):

Nr. eprubetă 1 2 3 4 5 6 Proba

Soluție etalon, ml 0 0,5 1,0 1,5 2,0 2,5 Px
Soluție absorbantă, ml 10 9,5 9,0 8,5 8,0 7,5 -
Soluție de pararozanilină, ml 1 1 1 1 1 1 1
Soluție de formaldehidă, ml 1 1 1 1 1 1 1
Concentrația de SO2 0 5 10 15 20 25 ?
Px = proba

Se omogenizează fiecare tub și, apoi, se lasă în repaus să reacționeze în 20 de minute.

Intensitatea colorației probei se citește pe SPECTROFOTOMETRU, la lungimea de undă de
552 nm.
Cu valorile extincțiilor obținute pentru etalonare se trasează o curbă.
În absența spectrofotometrului, se poate compara intensitatea coloranției probei cu
cea a etaloanelor, cu ochiul liber.
Norma - Valorile limită stabilite prin legea nr. 104/2011 pentru dioxidul de sulf (SO 2):
Concentrația maximă admisă (CMA)/24 ore = 350 µg SO2/m³ aer
(valoarea limită orară pentru protecția sănătății umane)
Concentrația medie anuală = 125 µg SO2/m³ aer
(valoarea limită orară pentru protecția sănătății umane)
Prag de alertă = 500 µg SO2/m³ aer
(măsurat timp de 3 ore consecutiv, în punte reprezentative pentru calitatea aerului, pentru o
suprafață de cel puțin 100 km² sau pentru o întreagă zonă sau aglomerare)

b) Determinarea oxizilor de azot

Oxizii de azot (NOx) sunt insolubili și au efect iritant mai puternic decât dixidul de sulf
(SO2), ajungând în concentrații crescute la nivel alveolar. Copiii sunt cei mai sensibili prin
afectarea căilor respiratorii în totalitate și chiar la nivel alveolar. În condiții de intoxicații
acute, formele sunt foarte grave.
Monoxidul de azot (NO) rezultă din combustii, trafic, fumat.
Recoltarea probelor de aer și modul de lucru: Recoltarea probei de aer se face prin
aspirație. Principiul este următorul: oxizii de azot (NOx), în prezența naftil-etilen-diamină,
se colorează în roz-roșu.
Scala colorimetrică:
 Se folosesc doar soluția etalon și soluția absorbantă (care are în compoziția sa și
indicatorul de culoare).
 Dacă sunt concentrații crescute de oxizi de azot (în timpul verii), rezultă compușii de
bază din structura altor poluanți iritanți.
 Se efectuează o scală colorimetrică cu o soluție etalon.
 Se compară proba cu scala și se determină concentrațiile.
Număr eprubetă 1 2 3 4 Proba
Soluția etalon - 0,5 1 1,5
Soluția absorbantă cu 10 9,5 9 8,5
indicatorul de culoare
înglobat

LEGEA nr. 104 din 15 iunie 2011 privind calitatea aerului înconjurător
Oxizi de azot - NOx

Prag de 400 µg/m³ - măsurat timp de 3 ore consecutive, în puncte reprezentative

alertă pentru calitatea aerului pentru o suprafața de cel puțin 100 km2 sau pentru o
întreaga zonă sau aglomerare, oricare dintre acestea este mai mică.

Valori 200 µg/m³ NO2 - valoarea limită orară pentru protecția sănătăţii umane
limită

40 µg/m³ NO2 - valoarea limită anuală pentru protecția sănătăţii umane

 Nivel 30 µg/m³ NOx - nivelul critic anual pentru protecția vegetației
critic

prag de alertă - nivelul care, dacă este depăşit, există un risc pentru sănătatea umană la o
expunere de scurtă durată a populaţiei, în general, şi la care trebuie să se acţioneze imediat
valoare-limită - nivelul stabilit pe baza cunoştinţelor ştiinţifice, în scopul evitării şi prevenirii
producerii unor evenimente dăunătoare şi reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii
umane şi a mediului ca întreg, care se atinge într-o perioadă dată şi care nu trebuie depăşit
odată ce a fost atins
nivel - concentraţia unui poluant în aerul înconjurător sau depunerea acestuia pe suprafeţe
într-o perioadă de timp dată
nivel critic - nivelul stabilit pe baza cunoştinţelor ştiinţifice, care dacă este depăşit se pot
produce efecte adverse directe asupra anumitor receptori, cum ar fi copaci, plante sau
ecosisteme naturale, dar nu şi asupra oamenilor