Tema 1: " Obiectul şi metoda analizei economice"

1. Conţinutul analizei economice ca știință.

2. Obiectul analizei economice.
3. Noțiunea de indicatori în analiza economică şi clasificarea acestora;
4. Noțiunea de factori în analiza economică şi clasificarea acestora;
5. Noțiunea de rezerve în analiza economică şi clasificarea acestora;
6. Metoda analizei economice.

---1---
Teoria cunoaşterii se bazează pe faptul, că mediul înconjurător este obiectul
existent şi se dă cunoaşterii. Procesul de cunoaştere a realităţii trece prin 3 etape:
1. etapă - percepţia simplă
2. etapă - gîndirea abstractă
3. etapă - practica.
Criteriul de apreciere al cunoaşterii este practica.
Analiza - ca metodă a cunoaşterii este strîns legată de operaţia logică a omului şi deci,
nu este altceva decît un lucru analitic al acestei activităţi.
Analiza - este un cuvînt grecesc, care în traducere directă înseamnă:
 a descompune
 a desface
 a examina (a studia)
Ca exemlul, la nivel de descompunere - sînt studentul USM, la facultatea de
contabilitate. La nivel de desfacere - sîntem anul 2; la nivel de examinare
putem vedea rezultatele obţinute la susţinerea examenelor.
În economia naţională, analiza economică se descompune în:
 procese la nivel de secţie, sector
 fenomene
 legături cauzale
Deosebirea între analiza economică şi analiza fenomenelor fizice; chimice
sau biologice, constă în faptul că prima nu se poate folosi nici de un aparat (utilaj)
sau preparat de laborator pentru a determina obiectul sau rezultatele care ne
înteresează. Adică, analiza economică se bazează pe puterea abstracţiei. De aici
rezultă, că fără analiză practic este imposibilă activitatea conştientă a omului.
În practica analitică, pe larg se utilizează noţiunile de deducţie, inducţie,
sinteză şi analiză.
Deducţia este o metodă de stabilire a unei concluzii, pornindu-se de la general la
particular.
 Inducţia este o metodă de stabilire a unei concluzii, pornindu-se de la particular
la general.
Sinteza este legată de analiza prin care se înţelege acea operaţie logică care
reuneşte întrun singur total - elementele; trăsăturile; factorii sau cauzele cercetate.
Analiza, utilizînd toate noţiunile precedente ne dă posibilitate să examinăm
o parte componentă sau totalul întreg pentru a determina:
 rezultatele obţinute.
 factorii care au determinat aceste rezultate.
 legătura între ele.
 rezervele interne sau posibilităţile de îmbunătăţire a rezultatelor obţinute.
Ca ştiinţă, analiza economică e tînără şi practic ca obiect sinestătător a apărut la
începutul anilor 50. Necătînd la aceea, că unele elemente ale ei au apărut împreună
cu apariţia contabilităţii şi practic au fost dezvoltate în cadrul acestui obiect la
compartimentele de - cheltuieli; rezultate financiare şi situaţii financiare.
Ca ştiinţă, analiza economică constituie un instrument operaţional de
diagnoză şi reglare al activităţii unităţilor economice.
Diagnoza şi analiza nu este una şi aceeaşi.

Anul precedent Anul raportat (curent)

2013 2014 2015 2016 2017
efectiv efectiv programat proiectat previziune
Diagnoză Prognoză
Diagnoza ţine de un profesionalizm înalt de a face analiza.

În literatura de specialitate conţinutul analizei economice ca ştiinţă,

reprezintă un sistem de cunoştinţe legate de:
 cercetarea proceselor sau a fenomenelor economice.
 aprecierea tendinţei (dinamicii) sau gradului de îndeplinire a nivelului
programat la compartimentul respectiv de analiză.
 evidenţierea şi calculul factorilor respectivi asupra modificării indicatorului
rezultativ.
 evidenţierea rezervelor interne şi elaborarea măsurilor concrete pentru
utilizarea lor practică pe viitor.

---2---
Orice ştiinţă îşi are obiectul său de studiu, care este determinat de conţinutul
respectiv al acestei ştiinţe.
 Analiza activităţii economice ca o ştiinţă specială îşi are şi ea obiectul său
de studiu, conţinut căruia este împărtăşit de cîteva grupe de autori:
1. prima grupă de autori consideră că obiectul analizei activităţii economice este
însă-şi activitatea economică reflectată prin diferite surse de informaţie. Acest
conţinut nu este deplin, deoarece după opinia noastră activitatea economică
poate fi obiect de studiu şi a altor discipline economice:
- economia de ramură;
- contabilitatea;
- finanţe;
- statistica economică
2. al doilea grup de autori consideră că obiectul analizei activităţii economice îl
constituie rezultatele activităţii economice reflectate în rapoartele statistice;
dările de seamă sau/şi situaţia financiară cu anexele respective ale unei unităţi
economice. Această noţiune tot nu este completă, deoarece analiza economică
se bazează nu numai pe rezultate, ci şi pe sistemul de factori care determină
rezultatul acestor factori.
3. al treilea grup de autori consideră că obiectul analizei este activitatea
economică şi rezultatele acestei activităţi, care sînt reflectate în diferite surse de
informaţii.
Cea mai reuşită definiţie a fost propusă de profesorul rus Николай
Дембинскйй :
"Obiectul analizei activităţii economice a unităţilor de producţie este activitate
lor economică reflectată prin date programate; dări de seamă; evidenţă şi alte surse
de informaţii".
Părţile componente ale acestui obiect sunt:
- indicatorii;
- factorii;
- resursele;
- rezervele.

---3---

De regulă, toată activitatea economico - financiară a unităţilor economice

este măsurată cu ajutorul unui sistem de indicatori. (inclusiv analitici). Orice
indicator obţinut prin calcul se numeşte indicator analitic, care poate fi examinat
din două puncte de vedere:
1. conţinutul lui.
2. valoarea numerică.
În practica analitică, indicatorii sînt foarte diverşi după forma lor; metoda de
reflectare a proceselor şi fenomenelor economice; gradul de generalizare; metoda
de calcul, etc. Deaceea, apare necesitatea de a examina sistemul respectiv, ţinînd
cont de următoarea clasificare (convenţională):
1. În dependenţă de unitatea de măsură se examinează următorii indicatori:
 naturali (m; tone; kg)
 convenţional - naturali (mii borcane)
 de muncă (persoane; om-zile; om-ore)
 valorici (bani; lei; mii lei)
2. După conţinutul lor, indicatorii se deosebesc:
 cantitativi sau şi extensivi (care reflectă dimensiunile activităţii economice,
atît în total, cît şi în particular: numărul mediu scriptic de salariaţi,
muncitori; numărul de rotaţie a activelor, capacitatea mijloacelor fixe;
consumul specific de materiale, etc.,)
 calitativi sau şi intensivi (care reflectă eficienţa economică la nivel de
entitate sau la nivel de secţie sau activitate particulară: productivitatea
muncii; randamentul mijloacelor fixe, resurselor materiale; rentabilitatea
activelor, veniturilor din vînzări, etc.,)
3. După gradul de generalizare, deosebim:
 generali (care caracterizează procesul economic în total: numărul mediu
scriptic de salariaţi; ponderea muncitorilor în numărul total de salariaţi,
valoarea medie anuală a mijloacelor fixe, randamentul mijloacelor fixe;
rentabilitatea veniturilor din vînzări, etc.,)
 particulari (care caracterizează numai unele laturi ale acestui proces: Nr.
mediu de zile; durata medie a zilei de lucru; productivitatea medie pe oră,
etc.,)
4. După modul de calcul, deosebim:
 absoluţi (care sînt căpătaţi din evidenţa contabilă sau prin sumarea lor), în
unităţi valorice: lei, bani.
 relativi (care sînt căpătaţi în rezultatul raportului indicatorilor absoluţi - în
procent sau coeficient: rentabilitatea activelor, capitalului propriu, numărul
de rotaţie a activelor., etc.,)
În practica analitică, clasificarea respectivă poate avea loc şi după alte criterii,
însă în toate cazurile este convenţională, deoarece unul şi acelaşi indicator poate
adera la diferite criterii, concomitent.
Ex: numărul mediu scriptic de salariaţi: de muncă; cantitativ sau/şi
extensiv; general; absolut şi relativ, etc
 Deosebim, deasemenea şi astfel de indicatori, ca:
1. de volum: volumul producţiei fabricate, vîndute; valoarea adăugată; veniturile
din vînzări. Indicatorii de volum reprezintă toţi indicatorii care aderează la
programa de producţie şi comercializare.
2. rezultativi: volumul producţiei vîndute; valoarea adăugată; veniturile din
vînzări; productivitatea muncii; rentabilitatea activelor, randamentul
mijloacelor fixe, etc.,
3. de eficienţă: productivitatea muncii; rentabilitatea activelor; randamentul
mijloacelor fixe, capacitatea mijloacelor fixe, consumul specific de materiale,
etc.,
Notă:
1. Orice indicator de volum poate fi indicator rezultativ, însă nu toţi indicatorii rezultativi
poate fi indicator de volum;
2. Orice indicator de eficienţă este indicator rezultativ, însă nu toţi indicatorii rezultativi
pot fi indicatori de eficienţă.

---4---

Orice indicator analitic (obţinut prin calcule) se numeşte factor. Deosebirea

dintre indicator analitic şi factor este, că dacă adăugăm la denumirea indicatorului,
cuvîntul modificare sau semnul Δ, atunci obţinem factorul.
Prin factori, în analiza economică se subînţelege, condiţiile de organizare a
oricărui proces sau cauzele care au provocat rezultatele obţinute.
În practica analitică, se întîlneşte un sistem foarte larg de factori, însă pentru
a înţelege mai bine esenţa lor se recomandă (convenţional) a ţine cont de
următoarea clasificare.
De regulă, repartizarea se efectuiază după următoarele criterii:
1. După natură, factorii pot fi:
 factori social-economici (gradul de calificare a forţei de muncă, coeficientul
tarifar, vechimea de muncă pe fiecare categorie de salariați).
 factori economici ai producţiei (forţa de muncă, mijloacele fixe, resursele
materiale).
 factori psihologici.
 factori biologici.
Orice factor economic de producţie poate fi examinat atît ca factor de producţie, cît şi ca
factor social. Ex: Orice utilaj care este cît mai perfect, totuşi, capacitatea lui peste cîţiva ani va
fi mai mică.
2. După conţinutul economic se desting:
  factori cantitativi sau şi extensivi (numărul mediu scriptic de salariați,
muncitori; numărul mediu de zile lucrate de un muncitor pe an; durata
medie a unei zile de muncă; valoarea medie anuală a mijloacelor fixe;
durata medie de lucru a unui utilaj; costurile directe de materiale;
numărul de rotație a activelor; efectul pîrghiei financiare.
 factori de structură (ponderea muncitorilor în numărul total de salariați;
ponderea mijloacelor fixe în total mijloace fixe; cota activelor
imobilizate în total active; cota veniturilor din vînzarea produselor în
totalul veniturilor din vînzări; presiunea fiscală, etc.,)
 factori calitativi sau şi intensivi (productivitatea muncii; randamentul
mijloacelor fixe; randamentul resurselor materiale; rentabilitatea
activelor; rentabilitatea veniturilor din vînzări, etc.,)
3. După modul cum acţionează, se desting:
 factori cu acţiune directă (creșterea soldului inițial, volumului
producției fabricate, intrărilor de mărfuri; creșterea prețului unitar;
creșterea profitului brut și altor venituri operaționale, creșterea
încasărilor; creșterea activelor, inclusiv pe elemente de formare,
creșterea capitalului propriu, etc.,)
 factori cu acţiune indirectă (micșorarea soldului final și altor ieșiri;
micșorarea cheltuielilor perioadei; micșorarea costului unitar;
micșorarea plăților, micșorarea datoriilor curente, inclusiv pe elemente
de formare, etc.,)
Acţiune directă este atunci, dacă productivitatea medie anuală a unui salariat creşte, atunci şi
rezultatul creşte, şi invers; acţiune indirectă este atunci, dacă costurile cresc, atunci rezultatul
financiar descreşte, şi invers.
4. După gradul de sintetizare, se disting:
 factori simpli (omogeni – numărul mediu scriptic de salariați, valoarea
medie anuală a mijloacelor fixe; valoarea resurselor materiale
consumate, etc.,)
 factori compuşi (eterogeni – numărul mediu de zile lucrate; durata
medie a unei zile de muncă; productivitatea medie anuală a unui
salariat, a unui muncitor;)
Cu cît e mai mică manopera, cu atît e mai mare productivitatea şi invers. Adică, orice indicator
compus începe de la simplu.
5. După intensitatea acţiunii lor, deosebim:
 factori dominanţi - numărul mediu scriptic de salariați, valoarea medie
anuală a mijloacelor fixe; valoarea resurselor materiale consumate, etc.,
 factori secundari - numărul mediu de zile lucrate; durata medie a unei
zile de muncă; productivitatea medie pe oră a unui muncitor; numărul de
rotație a activelor; efectul pîrghiei financiare, etc.,
 În economie sînt 2 tipuri de legături: deterministe şi stocastice (întîmplătoare). Productivitatea
medie pe zi e cea mai curată productivitate, care la rîndul ei depinde de 2 factori: de durata
medie a unei zile de muncă şi de productivitatea medie pe oră a unui muncitor. Sau alt ex: -
deconectarea energiei este un factor dominant, deoarece se opreşte tot procesul de producţie.
6. După izvorul acţiunii, deosebim;
 factori interni – factorii de producție; elementele patrimoniului; etc.,
 factori externi – prețul unitar, presiunea fiscală, etc.,
Notă: Toţi factorii de producţie sînt factori interni şi care depind de activitatea entității. Pe
cînd, toţi factorii externi influienţează asupra entității, însă totodată, nu depinde de aceasta.
7. După sensul acţiunii, deosebim:
 factori pozitivi – creșterea numărului mediu scriptic de salariați cu 10
persoane, muncitori cu 5 persoane în anul curent comparatic cu anul
precedent, creșterea productivității cu 205,22 lei în dinamică sau față de
nivelul programat, etc.,
 factori negativi – micșorarea numărului mediu scriptic de salariați cu 21
persoane, muncitori cu 3 persoane, micșorarea productivității muncii cu
22,65 lei, etc.,
 factori indiferenţi (cu acţiunea "zero", cu influență nulă – respectarea
oricărui factor la nivelul de bază (programat, precedent, entitate
fruntașă din cadrul ramurii)
8. După dependenţa lor faţă de variaţia fenomenul analizat, se desting:
 factori constanţi – respectarea normativelor: costului unitar, indicatorii
de lichiditate, etc.,
 factori variabili
9. După posibilitatea măsurării influenţei lor, deosebim:
 factori, mărimea influenţei cărora e posibilă (se dă măsurării).
 factori, măsurarea influenţei cărora e imposibilă.
Este necesar de menţionat, că toţi factorii examinaţi din punct de vedere al
studiului lor au o însemnătate importantă la elaborarea modelelor factoriale de
analiză. Însă, în toate cazurile structura aceasta e convenţională, deoarece unul şi
acelaşi factor, concomitent, poate adera la diferite criterii.

---5---

Prin rezerve, în analiza economică se subînţelege, posibilităţile nefolosite

sau noi apărute pe baza utilizării tehnicii şi tehnologiilor noi de organizare a
procesului de producţie (muncii).
 În practica analitică se utilizează un sistem larg de rezerve atît interne, cît şi
externe, care trebuie să fie evidenţiate pe parcursul analizei economice şi
mobilizate pe viitor - ca posibilitatea de îmbunătăţire a rezultatelor obţinute sau
de înlăturare asupra cheltuielilor sau timpului neutilizat neefectiv.
De regulă, toate rezervele interne se desting după 5 criterii (convenţional)
ce ne dă posibilitatea să înţelegem mai bine esenţa lor.
1. După caracterul lor, se deosebesc:
 rezerve ce evidenţiază eficienţa utilizării elementelor de producţie (forţa
de muncă; fondurile fixe şi resursele materiale)
 rezervele ce evidenţiază posibilitatea lichidării pierderilor sau
cheltuielilor neproductive (supraconsumurilor).
2. După perioada de mobilizare, există:
 rezerve curente (care pot fi mobilizate pe parcursul unui an de activitate
sau mai de curînd, şi nu necesită cheltuieli adăugătoare financiare)
 rezerve de perspectivă (pentru mobilizarea cărora sînt necesare alocaţii
adăugătoare de resurse, şi mobilizarea lor pe viitor ocupă o perioadă mai
mare de un an pînă la 5 ani).
De regulă, rezervele de perspectivă necesită calcule adăugătoare şi mărimea lor se determină
ca diferenţa dintre rezervele maximal-posibile şi cele curente.

3. După modul de descoperire, se desting:

 rezerve evidente (care-şi găsesc reflectarea în baza datelor din diferite
dări de seamă). Ca ex: - numărul mediu scriptic de salariați programat
constituie 900, iar efectivul alcătuieşte numai 820, atunci diferenţa de 80
persoane (820 – 900) prezintă rezervă.
 rezerve ascunse (descoperirea cărora necesită un calcul suplimentar). Ca
ex: - numărul mediu scriptic de muncitori programat este 900, ceea ce
constituie 100%, iar efectiv - 910, programul de producție a fost
supraîndeplinit - 103,5%. Abaterea absolută +10 persoane. Însă, dacă
recalculăm numărul mediu scriptic de muncitori, atunci obţinem 931
persoane (900 x 103,5%). Ca rezultat, rezerva de creștere suplimentară a
volumului producției fabricate pe baza numărului mediu scriptic de
salariați constituie 21 persoane (910 – 931) .
4. După locul de formare, rezervele se împart în:
 rezerve la locul de muncă (echipă; secţie şi în total pe entitate).
În practica analitică, pot fi întîlnite şi alte criterii de clasificare a rezervelor, însă
în toate cazurile ele sunt convenţionale, deoarece una şi aceeaşi rezervă poate adera
la mai multe criterii concomitent.
 ---6---

Cuvîntul metodă în traducere din greacă, înseamnă - calea sau drumul de

cunoaştere a realităţii. Orice ştiinţă îşi are metoda sa de cunoaştere.
În analiza economică prin metodă se subînţelege:
- folosirea pe larg a comparației pentru aprecierea rezultatelor
activităţilor desfăşurate.
- evidenţierea şi calculul influenţei factorilor asupra modificării
indicatorului rezultativ (rezultatelor obţinute).
- evidenţierea şi mobilizarea rezervelor interne de majorare a
indicatorului rezultativ sau îmbunătăţirea reală a activităţii desfăşurate
(sporirea gradului de eficacitate)
E necesar de menţionat, că în literatura de specialitate se poate întâlni şi alte
conţinuturi ale metodei analizei activităţii economice. Astfel, majoritatea autorilor
consideră, că metoda analizei se repartizează prin procedeele sale metodologice,
care aderă la tehnicile şi metodele de calcul, în dependenţă de scopul analizei