Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Texte Pentru Gradinită
Texte Pentru Gradinită
Inima ce te leaga de lume cu mii de fire, fiecare nevazut de subtire, doldora de iubire, cum ai putea s-o
asezi celorlalti sub privire? Eu totusi incerc. Intii, ii trag un contur delicat, usor (liniile subtiri nu ranesc,
nu dor). Apoi, va adun acolo, cu mic cu mare, pe toti cei pe care va iubesc tare. Nu va fie frica, inima
mea nu-i o inchisoae. Cu voi sunt plin de trandafiri si portocale din crestet ptna-n sandale.
Intii o desenez pe mama. frumoasa, frumoasa, cu ochii ca frunzele verzi. Ea e in tot locul (ce bine e, in
lume n-ai cum sa te pierzi). Tata sa nu fie invidios. In primul rind nu-i sta frumos. Si nici nu e cuminte:
bea cafea ibric dupa ibric, dar sa-l iertam ca-i si er mic (ascunde tigara de bunic). Nu numai ca-i place,
dar tata stie grozav sa se joace.. Se face vapor si la rugamintea unor pestisori, i fugarim pe rechini. Ca un
facut, toteeauna pestii (muti din fire) striga, «ura!» cand cu tata reusim sa le coasem rechinilor bine. bine
gura. Alta data minam pe tavan herghelii de minji nazdravani ce zboara cu viteze de racheta (daca nu ma
credeti ma jur pe ce vreti, de exemplu pe bereta).
Acum, ca sa fiu sigur ca tata va sta cuminte in desen, l-asez asa, langa cineva de care stie frica:
langa bunica. Sa nu uit s-p fac in uniforma. Care-i uniforma de bunici? O cunosc si copiii cei mai mici:
un cos mare, plin de sa-l ridici nu poti, numai cu daruri pentru nepoti.
Stati un pic. Am uitat de pisic. De Vintila. E jucaus si mic. II poti ascunde si-ntr-un plic. Dar in privinta
unui soricel, Gabriel, s-a eovedit a fi un ins de nimic, un misel. De asa prieten mi-e si sila. Din inima
mea, mars afara Vintila.
In sihimb o pastrez pe oaia Adela. La citire sau la aritmetica e cum s-ar spune prostuta tun. In schimb are
suflet bun. Langa hainuta ei am sa-l prind ca pe o brose pe ariciul Simion. Va e frica de tepii lui? Cine se
da inapoi in fata trandafirului? Acum in primavara - pentru a cita oara - l-am astep-, tat n poarta pe
Viorel. calul alb al bunicilor. Era batrin. nu mai vedea sa manince nici fin. Bunicul si buna chiar, nu m-
au lasat sa-i pun ochelari. Intr-o seara de vara, bunicul a luat calul si-a plecat cu el. S-a intors acasa trist
nitel si fara -Viorel. Tinea in mina doar hamurile. Mi-a explicat ca Viprel nu le mai suferea pe el. De
acum, buna spunea. Viorel alearga pe undeva, liber, fara ham, fara sa. Eu il desenez in inima mea. Are
loc sa alerge cit vrea. Dar stau si ma g indese asa, cum de incapeti cu totii iubitii mei – Pamântul cel
mare si chiar un pisic in inima unui copil atit de mic?
Zâna intră repede în apă şi peste puţină vreme reveni cu un topor din aur.
- O frumoasă zână, acesta este toporul meu. îţi mulţumesc mult.
Zâna se înfurie peste măsură. Aruncă în apă toporul din aur şi îi zise:
- Eşti necinstit şi mincinos, omule. Du-te şi caută-ţi singur toporul, cel pe care singur cu mâna ta l-ai aruncat în
apă şi ţine minte, omule, şi spune şi celorlalţi că cinstea pentru un om este mai presus decât aurul.