CURS 1

Existența politicii în domeniul concurenţei este determinată de faptul că în condițiile

economice actuale piaţa nu poate să funcţioneze normal de la sine, fiind necesare intervenţii
din afară, care să-i asigure o evoluţie corespunzătoare.

Piaţa şi concurenţa garantează bunăstarea consumatorilor în realizarea unei repartiţii

optime are surselor şi ofera motivaţia creşterii eficienţei şi a nivelului tehnic şi calitativ al
producţiei. Principiul economiei de piaţă deschise nu presupune existenţa unei atitudini
pasive faţă de modul de funcţionare al pieţelor, ci impune menţinerea activă a vigilenţei,
pentru a permite mecanismelor pieţei să funcţioneze corect. În actualul context mondial, al
globalizării, caracterizat prin adâncirea integrării la nivelul pieţelor, acest lucru este esențial.
Primul set de reguli în domeniul concurenţei a fost introdus în SUA, în US Sherman Act
(1890). Măsurile au fost adoptate ca rezultat al îngrijorărilor crescânde manifestate la
sfârşitul secolului al XIX- lea în legătură cu creşterea numărului de înţelegeri din domeniul
căilor ferate, petrolului şi băncilor, care ameninţau stabilitatea sistemului economic şi politic.

În diferitele ţări europene, de la începutul secolului al XX-lea, reglementările în domeniul

concurenţei au încercat să asigure un echilibru între beneficiile economice generate de
colaborarea dintre firme şi riscurile politice şi economice pe care aceasta le implica.

După Al doilea Război Mondial, în Germania, SUA și Japonia, forţele aliate au impus o
legislaţie anti-monopol cu scopul de a restrânge puterea unor mastodonți financiari-
industriali, care susţinuseră eforturile de război ale acestor ţări.Prevederile anti-trust au fost
introduse şi în Tratatul CECO (Paris,1954), care, spre deosebire de Tratatul CEE, a inclus încă
de la început reglementări privind controlul concentrărilor.

În cazul Comunităţii Europene (Tratatul CEE,1957), regulile privind concurenţa au servit

pentru a asigura faptul că restricţiile (tarifare şi netarifare) existente în cadrul relaţiilor
comerciale dintre ţările membre şi anulate prin acest tratat, nu vor fi înlocuite de carteluri
între companii din diferite ţări. Conform reglementărilor comunitare, politica în domeniul
concurenţei nu este un scop în sine, ci o condiţie necesară realizării pieţei interne. (Art.3(g)
al TCE-scopul este acela de a institui un „regim care să asigure faptul că, în cadrul pieţei
unice, concurenţa nu este distorsionată”).

Obiectivele politicii în domeniul concurenţei se împart în

1. garantarea unitatății pieţei interne, evitarea apariției înţelegerilor între firme de
natură să afecteze comerţul intracomunitar şi manifestarea liberă a concurenţei,
înţelegerile şi practicile concertate
2. împiedicarea situaţiilor în care una sau mai multe întreprinderi încearcă să exploateze
într o manieră abuzivă puterea lor economică în raport cu alte firme mai puţin
puternice, abuz de poziţie dominantă
3. împiedicarea intervenţiilor guvernelor statelor membre care pot falsifica regulile
jocului liber al pieţei prin discriminări în favoarea întreprinderilor de stat sau prin
acordarea de ajutoare către anumite firme din sectorul privat ajutoarele de stat.
Reglementările comunitare din domeniul concurenţei interzic doar comportamentele care
pot influenţa negativ relaţiile comerciale dintre statele membre. Nu se referă la situaţiile în
care efectele negative sunt vizibile numai la nivelul unui singur stat membru (asemenea
situaţii sunt de competenţa autorităţilor naţionale în domeniu). Tratatul privind crearea

1
CECO (1951 Art 65 şi 66) reglementează practicile din domeniul cărbunelui oţelului şi a
concentrărilor economice. Au fost preluate și completate de articole ale Tratatului de la
Roma (1957). Politica europeană în domeniul concurenţei se bazează pe Art 3 (f) (al
Tratatului CEE/ Art 3 (g) al Tratatului UE) conform căruia trebuie acţionat astfel încât
« concurenţa la nivelul Pieţei Comune să nu fie distorsionată », implementarea acestui
principiu regăsindu se în articolele 85 (81) - 94 (89) ale Tratatului UE. Prevederile se referă la
controlul Comisiei asupra aranjamentelor practicilor restrictive sau a cartelurilor, a exercitării
abuzive a poziţiei dominante pe piaţă şi a controlului privind acordarea ajutoarelor de stat.
Aceste componente sunt pilonii centrali ai politicii în domeniul concurenței.

Statele membre au făcut eforturi pentru adoptarea unor reguli procedurale prin care să
poată fi puse în aplicare prevederile din Tratatul CEE. În 1962 acestea au fost adoptate
(Regulamentul 17/ 62). Astfel, Politica în domeniul concurenței a devenit « prima politică
sectorială autentic supranaţională » care reflecta poziţia Comisiei şi a eforturilor făcute în
direcţia realizării unei politici comune nu doar coordonate în comun. Între 1958 - 1972 s a
remarcat un set de priorităţi politice care au permis Comisiei promovarea unei atitudini
ofensive, exemplu : în 1966 Comisia dă publicităţii un „Memorandum privind problematica
concentrărilor în cadrul pieţei comune”. S a creat Directoratul general IV/Direcţia Generală
(DGIV).

Între 1973 - 1981 factorii externi şi au pus amprenta asupra Politicii în domeniul concurenței.
Anii 70 au fost caracterizaţi prin atenţia acordată abuzurilor legate de existenţa unor poziţii
dominante, respectiv spre posibilităţile de control a fuziunilor şi concentrărilor economice.
Perioada 1982 2000 reprezintă trecerea către o « noua » politică în domeniul concurenţei.
Finalul anilor 70 au reprezentat un apogeu al criticilor adresate Comisiei şi modului în care
DGIV realiza politica în domeniul concurenţei, dominante fiind acuzele privind caracterul
supercentralizat al acesteia, procesul decizional inadecvat, proceduri de implementare
ineficiente, « sensibilitate » crescută la presiunile politice şi incapacitatea acesteia în a atinge
obiectivele stabilite.

În Cartea Albă din 1985 se arăta că : „pe măsură ce se vor face paşi semnificativi pe calea
realizării pieţei unice va trebui să se acţioneze astfel încât practicile anti concurenţiale să nu
ia forma unor noi barire protecţioniste care să contribuie la reîmpărţirea pieţelor. În centrul
preocupărilor politicii în domeniul concurenţei în anii 80 au fost ajutoarele de stat şi
fuziunile.
Doi factori importanţi au contribuit la evoluţia în cazul fuziunilor :
1. Barierele juridice şi administrative
2. în anumite împrejurări se putea folosi Art 85 (81) pentru a controla fuziunile

În 1989 a fost adoptat primului Regulament privind controlul concentrărilor.

În concluzie, în istoria evoluţiei Politicii în domeniul concurenței s-a trecut de la accentul pus
în anii 60 pe practicile restrictive, la politicile îndreptate împotriva monopolurilor din anii 70
şi la cele orientate spre ajutoarele de stat şi controlul concentrărilor din anii 80 şi 90, politica
în domeniul concurenţei extinzându-se în noi sectoare industriale.

2
CURS 2

Legislaţia națională/ europeană în materia concurenţei. Aplicarea unitară a normelor

comunitare ale concurenţei

Principalele reglementări ale politicii comunitare în domeniul concurenţei :

Bazele juridice ale politicii în domeniul concurenţei

Deşi politica comunitară în domeniul concurenţei este tot mai mult determinată de
considerente economice, constrângerile la care este supusă sunt în principal de ordin juridic.
Baza legală a politicii în domeniul concurenței este oferită, în primul rând, de prevederile
incluse în Tratatului UE (Art.81-privind practicile restrictive-Art.82-privind poziţia dominantă
pe piaţă-Art.86-întreprinderile publice-Art.87-89 privind ajutorul de stat).

Referiri se găsesc și în legislaţia secundară adoptată de Consiliul UE şi de Comisia Europeană

sub forma Regulamentelor şi Directivelor - Regulamentul Consiliului 17 1962 -
REGULAMENTUL ( NR 1 2003 AL CONSILIULUI din 16 decembrie 2002 privind punerea în
aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat - Regulamente şi
directive privind exceptările în bloc, acordate în cazul unor acorduri care privesc situaţii
precis determinate, precum transferul de tehnologie cercetarea şi dezvoltarea distribuţia
autovehiculelor etc. Există un număr mare de instrucţiuni care nu sunt în mod formal
obligatorii dar oferă informaţii esenţiale menite să arate cum pot fi interpretate regulile
obligatorii sau în ce mod va acţiona Comisia în acest domeniu. Prin intermediul acestora
Comisia caută să crească gradul de predictibilitate al acţiunilor sale. Acestor surse de drept li
se adaugă deciziile Curţii Europene de Justiţie şi ale Tribunalului de Primă Instanţă. Există și
numeroase acorduri internaţionale în care se fac referiri exprese la situaţii specific privind
concurenţa.

Instituții care au competențe în domeniul Politicii în domeniul concurenței

Comisia Europeană este instituţia responsabilă la nivel comunitar de modul în care este
implementată Politica în domeniul concurenței. Aceasta ia deciziile formale prin majoritate
simplă asemenea unui organism colectiv. Aceste decizii sunt pregătite de Direcţia Generală
pentru Concurenţă DG COMP (anterior cunoscută sub numele de DGIV), care raportează
comisarului responsabil cu Politica în domeniul concurenței. Comisia poate fi sesizată într o
problemă privind concurenţa fie prin notificare fie urmare a unei plângeri înaintate de o
firmă sau un stat, fie poate acţiona din proprie iniţiativă („ex officio”) pentru a investiga
anumite situaţii specifice sau chiar un întreg sector economic. Comisia poate penaliza orice
încălcări ale regulilor privind concurenţa, penalizările putând reprezenta până la 10 din
veniturile companiei incriminate.
3
Ultimul arbitru în domeniul acestor reguli atât de diferite şi cel care poate decide dacă
acţiunea Comisiei a fost în limitele puterilor stabilite în mod legal este Curtea Europeană de
Justiţie (CEJ). Aceasta este îndreptăţită să acţioneze atât în cazul unor solicitări făcute de
instanţele naţionale cât şi în cazul unor acţiuni iniţiate împotriva Comisiei în faţa Tribunalului
de Primă Instanţă (TPI). Cu totul remarcabil pentru o instanţă juridică CEJ solicită Comisiei în
anumite împrejurări mai degrabă argumente de ordin economic, decât de ordin formal
(juridic). Rolul Parlamentului European se reduce la a evalua acţiunile Comisiei printr un
raport anual şi de asemenea de a face observaţii privind evoluţiile importante din acest
domeniu. Intervenţiile Consiliului de Miniştri se rezumă la a autoriza exceptările în bloc,
precum şi la a face modificari în baza legală a Politicii în domeniul concurenței. În afara
Comisiei, în cadrul Politicii în domeniul concurenței, acţionează şi autorităţile naţionale
investite cu competenţe în acest domeniu. Ca urmare a recentelor propuneri venite din
partea Comisiei de descentralizare a Politicii în domeniul concurenței, rolul autorităţilor
naţionale din domeniul concurenţei va creşte în mod semnificativ.

Bazele politicii concurenţei în România

Politica în domeniul concurenţei reprezintă - prin cele două componente ale sale : cea
cunoscută în limbajul de specialitate ca „anti trust” şi ajutorul de stat - un barometru al
funcţionării pieţei, o componentă de bază a economiei de piaţă funcţionale. Succesul politicii
în domeniul concurenţei se reflectă în existenţa unei solide culturi a concurenţei exprimată
la nivelul operatorilor economici prin respectarea regulilor jocului prevăzute de legislaţia în
domeniu.

Principiile de bază ale politicii concurenţei în toate ţările candidate, inclusiv în România, au
fost statuate prin Acordurile Europene de Asociere. Acordul European instituind o Asociere
între România pe de o parte şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora pe de
altă parte, au avut prevederi referitoare la politica concurenţei. Spre deosebire de cea mai
mare parte a acquis-ului comunitar pentru care Acordul European de Asociere prevedea
necesitatea de a acţiona în direcţia armonizării graduale a legislaţiei, prevederile referitoare
la politica concurenţei au presupus obligaţii ferme, cu trimiteri explicite la articolele
corespunzătoare din Tratatul Uniunii Europene : art 81 (interzicerea înţelegerilor dintre
agenţii economici), art 82 (interzicerea abuzului de poziţie dominantă) şi art 87 (interzicerea
ajutoarelor de stat).

Pentru îndeplinirea obligaţiilor care decurgeau din art 64 s a avut în vedere elaborarea unor
reguli şi criterii compatibile cu dispoziţiile similare ale Tratatului de constituire a Comunităţii
Europene, crearea unui cadru legislativ corespunzător şi a cadrului institutional de aplicare.
În România, neexistând o legislaţie specifică înainte de 1989, preluarea acquis ului comunitar
în domeniul concurenţei şi ajutorului de stat, a început odată cu elaborarea legilor cadru :
Legea concurenţei nr 21/1996 (MO nr 88/30 04 1996) care a intrat în vigoare la 1 02 1997 şi
Legea nr 143/1999 privind ajutorul de stat (MO nr 370/3 08 1999) care a intrat în vigoare la 1
01 2000 şi a continuat prin elaborarea legislaţiei secundare.

Aplicarea efectivă şi eficientă a politicii concurenţei impunea crearea autorităţii autonome

de concurenţă : Consiliul Concurenţei abilitat prin art 17(1) din Legea concurenţei nr 21/1996
să elaboreze legislaţia secundară necesară şi să aplice prevederile legale în sensul protejării,
menţinerii şi stimulării concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal. Prin aceeaşi Lege
(art 34(1)) a fost creat şi un al doilea organism cu atribuţii în domeniul aplicării politicii
4
concurenţei şi ajutorului de stat : Oficiul Concurenţei - organ de specialitate al Guvernului, în
structura Ministerului Finanţelor Publice.

CURS 3

Definirea pietelor
Economia de schimb stă la baza aparitiei existentei si functionării pieței. Specializarea
agenților economici și satisfacerea nevoilor de consum nu se puteau realiza decât prin
intermediul schimbului de mărfuri. Piața este importantă pentru a realiza legătura dintre
producători și consumatori, oferind participanților informațiile necesare pentru a putea
decide:
- ce, cât și pentru cine să producă
- ce, cum și cât să se consume

Definiții:

În accepțiune spatială și economică, piața este locul de întâlnire a agenților economici,

vânzători și cumparatori/producători și consumatori, care schimbă între ei bunuri sau
servicii.

Piața este locul de întâlnire directă sau intermediată a ofertei cu cererea, prima fiind forma
sub care se înfățișează rezultatele finale ale producției în conditiile economiei de schimb, iar
cea de-a doua exprimând nevoile umane solvabile și unde se formează prețul.

Piața se definește prin cele 5 caracteristici ale sale:

-Obiectul tranzacției
-Cererea
-Oferta
-Prețul
-Concurența

Concurența desemnează relațiile de competiție, de rivalitate dintre agenții economici în

ipostaza de producători sau cumpărători, relații specifice economiei de piață. În condițiile
concurenței crește eficiența economică a producătorului, maximizarea profitului și a
consumatorului, maximizarea satisfacției.
Concurența :
-stimulează inovația
-conduce la realizarea de noi produse
-Impulsionează folosirea de noi tehnici de fabricație
-contribuie la ridicarea nivelului general de calificare a personalului
5
-stimulează mai buna organizare a producției și a muncii

Concurența ajută la echilibrarea ramurilor de producție, a cererii și ofertei.

Permite transmiterea unei părți din valoarea suplimentară creata prin creșterea
productivității muncii de la producători către consumatori. Fară această transmitere care
implică reducerea prețurilor nu s-ar putea vinde surplusul de bunuri, iar producția s-ar
sufoca. Concurenta asigură consumatorilor libertatea de a alege bunurile și serviciile și de a-
și satisfice trebuințele la un nivel superior.

Consecințele negative ale concurenței:

-reducerea costurilor în întreprinderi prin: -micșorarea salariilor
-prin reducerea unor cheltuieli necesare protejării mediului
-sau prin crearea unor bunuri de slabă calitate.

Structurile piețelor sunt diferite în funcție de:

-numărul și forța economică a producătorilor și consumatorilor (posibilitatea influențării
prețului)
-gradul de diferențiere al produselor dintr-o anumită categorie
-gradul de mobilitate a factorilor de producție
-gradul de transparență a piețelor.

În funcție de acești parametri există două mari categorii de piețe:

- piața cu concurență perfectă
- piața cu concurență imperfectă.

Piața cu concurență perfectă (situație teoretică) presupune existența simultană a

următoarelor condiții :

1. Atomicitatea perfectă a agenților economici, : vânzătorii și cumpărătorii trebuie să fie

suficient de numeroși, fiecare reprezentând o mică fracțiune în ansamblul ofertei, respectiv
al cererii pieței, astfel încât să nu poată influența prețul prin comportamentul lor individual.
În condițiile unei cereri perfect elastice, orice firmă vinde întreaga producție la prețul pieței
și deci nu mai este interesată să reducă prețul. Decizia producătorului de a obține un profit
total mai mare prin scă derea prețului și creșterea vânzărilor nu are sens, deoarece firma
poate vinde orice cantitate de produse la prețul pieței pentru că există cerere suficientă.

2. Omogenitatea produselor : bunurile economice destinate satisfacerii unei anumite nevoi

trebuie să fie identice calitativ astfel încât cumpărătorii să nu dispună de nici un criteriu de
selecție real sau imaginar (artificial introdus prin publicitate sau politica de marcă). Astfel
decizia unui producător de a maximiza profitul prin creșterea prețului nu are sens deoarece
ar rămâne fără cumpărători.

3.Mobilitatea perfectă a factorilor de producție și a bunurilor de consum  : aceasta impune

inexistența unor obstacole de ordin tehnic și financiar respectiv libera circulație pe piață a
resurselor naturale, muncii, capitalului firmelor, deplasarea fără dificultăți de pe piața unui
produs pe piața altuia. Aceasta presupune inexistenta restricțiilor la intrarea într un domeniu
de activitate și a subvențiilor de stat care să mențină pe piață firmele ineficiente. Asemenea
împrejurări corelate cu atomicitatea permit procurarea fără dificultăți a capitalului necesar
6
pentru a construi o întreprindere într o ramură profitabilă precum și transferarea unei părți a
capitalului în funcțiune dintr o sferă în alta. Intrarea în ramură în calitate de producător, ca și
intrarea în piață ca simplu furnizor de mărfuri nu reprezintă o problemă.

4.Transparența perfectă a pieței : producătorii și consumatorii dispun de informații

complete, certe privind condițiile pieței, prețurile factorilor de producție, al bunurilor
economice și evoluția lor. În aceste condiții, toate tranzacțiile se fac la acelasi preț pe piața
unui anumit produs iar fiecare agent economic manifestă un comportament rațional
eficient care i asigură maximizarea profitului respectiv a satisfacției. Firmele aflate în
concurență perfectă sunt egale în privința dimensiunilor, calității produselor, capacității de
adaptare, volumului de informații, implicit în privința nivelului de eficiență.

5.Libera intrare-ieșire de pe piață. Agenții economici ”intră”pe piață atunci când costul
producției bunului economic este mai mic decât prețul de pe piață și « iese » atunci când
costul este mai mare decât prețul.

Piața cu concurență imperfectă apare atunci când măcar una dintre caracteristicile pieței cu
concurență perfectă nu este îndeplinită. Piața cu concurență imperfectă este un ansamblu
de piețe care au unele trăsături comune dar se și deosebesc între ele. Din acest ansamblu
fac parte piața monopolistă, piața duopolista, piața oligopolistă, piața monopolistică, piața
tip monopson și piața reglementată de stat. În fiecare din aceste piețe, vânzătorii sau
cumpărătorii pot să hotărască sau să influențeze în grade diferite nivelul prețului.

Piața monopolistică este piața cu concurență cvasiperfectă. Ea se caracterizează prin

existența într o ramură a unui mare număr de producători de talie relativ mică și apropiată și
prin diferențierea produselor. Ultima caracteristică permite întreprinderilor să fixeze cuplul
calitate preț ca și în cazul oligopolului.

Multitudinea producătorilor atrage după sine o concurență mai amplă în piețele

monopolistice și permite cumpărătorilor să aleagă dintre produsele livrate de diversele
unități. Pentru o perioadă de timp diferențierea produselor grupează clientela între
furnizori asigurând în aceleși timp o stabilitate a cererii pentru fiecare vânzător, ceea ce
echivalează cu limitarea concurenței. Întrucât mobilul profitului determină frecvent
7
înnoirea produselor, clientela se regrupează periodic, în favoarea unor întreprinderi mai
dinamice și în defavoarea celorlalte. Se consideră că această piață imperfectă reuşeşte să
combine atributele monopolului, ca de exemplu puterea de piaţă cu atributele concurenţei
perfecte şi anume inexistenţa supraprofiturilor.

O întreprindere prezentă pe piaţă se confruntă cu o curbă a cererii descrescătoare în raport

cu preţul. Un argument important în favoarea acestui tip de concurenţă îl constituie
diversificarea produselor şi intrarea ieşirea liberă de pe piaţă. De asemenea diferenţierea
produselor permite întreprinderilor să şi stabilească preţurile peste cele ale concurenţilor
fără a şi pierde astfel consumatorii deoarece aceştia percep avantajul competitive oferit şi
sunt dispuşi să plătească un preţ mai mare.

În piețele monopolistice și a concurenței care le caracterizează trebuie să se țină seama

de urmatoarele două situații :
-decizia unei intreprinderi privite izolat nu afecteaza sensibil situatia celorlalte unitati
din cauza potentialului productiv relativ redus al fiecareia

-intrarea a noi concurenti in ramura nu este dificila datorita aceleiasi cause

Se poate concluziona că piața monopolistică se apropie cel mai mult de piața cu concurență
perfectă, fără a se identifica cu ea. Firmele din piața monopolistică, în dorința de a și
maximiza profitul urmăresc în paralel cu îmbunătățirea calitățiiproduselor și
minimalizarea costurilor prin determinarea nivelului optim al producției pe termen scurt
și alegerea variantei optime de combinare a muncii ș i capitalului pe termen lung.

Piața oligopolistă implică prezența într o ramură a unui numar relativ mare de întreprinderi
(cel putin trei) care livrează întreaga cantitate de mărfuri. Cumpărătorii sunt numeroși.

Mărimea întreprinderilor nu este egală dar fiecare întreprindere produce cantități însemnate
de bunuri. Acestea pot fi omogene sau neomogene. Prin excelență sunt oligopoliste piețele
produselor cu valoare de întrebuințare mare care necesită tehnologii de valoare mare. Astfel
sunt oligopoliste piețele producției siderurgice ale automobilelor, ale supermarketurilor,
piața produselor farmaceutice, a electrocasnicelor etc.

Întâlnim piețe oligopoliste și în industria alimentară în care eficacitatea se asigură și la

praguri relativ mici ale producției. În asemenea situații, alături de marii producători,
funcționează și întreprinderi mici si mijlocii. Și în piețele oligopoliste ca și în piețele
duopoliste împărțirea pieței între producători, încercarea firmelor de a și apropia o parte cât
mai însemnată din clientelă în vederea creșterii cifrei de afaceri și a profitului, reprezintă
problema majoră. Ca urmare, în piața oligopolistă se regasește reacția fiecărei firme la
decizia celorlalte interdependența stransă a acțiunilor diverselor întreprinderi.

Oligopol - Caracteristici
a) produsul este destul de omogen ca utilitate (petrolul grâul etc) dar poate fi şi diferenţiat
ţigările (berea autoturismele etc)
b) grad mare de concentrare al pieţei (câţiva competitori deţin procente importante de
piaţă)
8
c) acţiunile unuia au efect mare asupra celorlalţi mai ales în domeniul preţului şi conduc la
măsuri similare sau represalii. Astfel deciziile unui ofertant trebuie să ia în considerare
efectul lor asupra celorlalţi
d) pătrunderea pe o piaţă oligopolistă este foarte dificilă deoarece aceasta se protejează
prin bariere facilitate de flexibilitatea mare a preţului şi costurile tehnologice scăzute.
Firmele mici sunt înghiţite de cele mari sau cooperează cu ele
e)confruntarea între firme este foarte acerbă şi poate duce pe termen lung la falimentarea
celui mai slab
f) de cele mai multe ori o firmă este tacit recunoscută ca lider şi celelalte firme îşi aliniază
preţurile după preţul acesteia care devine preţ de referinţă
g) în anumite situaţii mai multe firme se coalizează împărţindu şi piaţa cu avantajul
practicării unor preţuri mai ridicate. Atâta timp cât acordul este respectat firmele obţin
profituri importante.

Unitățile oligopoliste au posibilitatea de a stabili atât volumul producției cât și prețurile de

vânzare în care sunt reflectate costul de fabricație și calitatea produselor. Diferențierea
calitativă a produselor și prețuri inegale conduce la redistribuirea și diviziunea clientelei
totale care va avea anumite preferințe. Piața oligopolistă de bunuri diferențiate calitativ are
posibilitati de extindere eficientă o dată cu creșterea generală a veniturilor care diversifică
preferințele consumatorilor, le schimbă gusturile etc.
Creșterea generală a veniturilor reorientează clientele, o regrupează spre bunurile calitativ
Superioare, aduce un plus pe piața întreprinderilor mai dinamice în detrimentul celorlalte.
Acest fenomen de maree a cererii demonstrează că diferențierea produselor nu elimină
concurența și selecția întreprinderilor ci doar o limitează.

Pe piață se întîlnește și situația de oligopol bilateral (cea cu puțini producători și puțini

cumpărători). Problema oligopolistului este fundamental diferită de celelalte tipuri de
Intreprinzători. Pe piețele cu liberă concurență, nici un participant nu poate să infuențeze
rezultatele altei companii pentru că nu are sufcientă forță de a modifica prețurile. În cazul
monopolului nu exist ă concurenți dar la oligopol concurenții se pot deranja între ei. Orice
oligopolist poate infuența beneficiile celorlalț i concurenți.

Există două tipuri de OLIGOPOL

A.OLIGOPOL COOPERANT - cooperarea poate fi oficială și tacită

Cooperarea oficială apare sub forma cartelurilor sau trusturilor. Cartelul este un grup de
firme care și au păstrat autonomia decizională.
-o înțelegere dintre întreprinderi independente (de obicei, din aceeași industrie), care sunt
de acord, în mod oficial, să coopereze împreună pentru a :
•influența și stabili prețurile de pe piață,
•limita aprovizionarea,
•restrânge concurența,
•împărți profiturile
De a lungul timpului, noțiunea de cartel a dezvoltat conotații negative.

Despre CARTELURI putem spune, deci, că reprezintă înţelegeri între concurenţi de obicei
secrete, ce dezechilibrează o piaţă concurenţială normală. De pe urma acestui lucru, profit
întreprinderile participante la cartel, părţile afectate fiind consumatorii, partenerii
9
comerciali, concurenţii şi întreaga economie. Dacă există doar un singur cumpărător al
produsului ne găsim în situaţia de monopson.

Caracteristicile esenţiale ale acestui tip de piaţă sunt

1.se pierde complet atomicitatea cererii
2.există un singur cumpărător şi foarte mulţi ofertanţi
3.cumpărătorul poate dicta preţul

Trustul este rezultatul fuzionării mai multor firme, adică este o aglomerare de firme
grupate sub o conducere comună.
COOPERAREA TACITĂ presupune că firmele se înțeleg numai cu privire la nivelul prețului, nu
și al producției, adică nu optimizează profitul global. Avantajul acordului este că lasă
neatinsă independența firmelor. Pentru a funcționa, acordul trebuie însoțit de împărțirea
pieței și de clauze de neagresiune

B.Oligopolul necooperant se manifestă în cazul în care niciuna din firme nu încearcă să

domine piața, fiecare încercând să și maximizeze profitul pe cont propriu, în funcție de
comportamentul celorlalte. Procesul de globalizare a înteţit concurenţa dar a permis şi
apariţia unui comportament anticoncurenţial. În industria automobilului au fost cartelizate
diferite sectoare ale pieţei, au avut loc numeroase fuziuni şi achiziţii transnaţionale și
excluderea unor firme străine de pe pieţele naţionale. De exemplu, sistemul nipon al
grupărilor industriale (keiretsu) discriminează împotriva firmelor non-japoneze şi constituie
un impediment major pentru importurile pe piaţa japoneză.

Monopolul se caracterizează prin existenţa unui singur producător al unui bun omogen care
se confruntă cu o infinitate de cumpărători existenţi pe piaţă. Teoretic, produsul realizat de o
întreprindere ce deţine monopolul nu mai are alt substitut pe acea piaţă. Întreprinderea care
deţine monopolul fixează preţul pe piaţă dar nu poate impune cantităţile ce vor fi cumpărate
la acest preţ, ele depinzând de prețurile și cantitățile altor produse substituibile și de cererea
cumpărătorilor. Această cerere este obţinută prin agregarea cererilor individuale ale tuturor
consumatorilor de pe piaţă. Dacă în cazul concurenţei perfecte preţul este stabilit de piaţă,
monopolistul, poate alege orice nivel al preţului dar cantităţile cerute de către consumatori
pot fi afectate, ceea ce se va reflecta negativ în veniturile încasate.

Comparativ cu concurenţa perfectă, monopolul conduce la preţuri mai mari, producţii mai
mici şi profituri supranormale ceea ce va determina un transfer de venituri dinspre
consumatori înspre monopol.

O întreprindere se poate constitui într un monopol în următoarele situaţii :

•Când este singură pe piaţă şi deţine controlul întregii oferte
•Costul mediu minim este obţinut pentru un output suficient de mare pentru a satisface
toată cererea de pe o piaţă
•Existenţa unor licenţe exclusive din partea unor agenţi guvernamentali

Existenţa monopolurilor presupune existenţa unor bariere la intrare pe piaţă, economiile de

scară, costurile de producţie mai scăzute, existenţa unor brevete şi licenţe, materiile prime,
localizarea nefavorabilă, etc. În unele situaţii, se poate ajunge la deţinerea unui monopol
temporar, atunci când întreprinderea îşi dezvoltă activitatea de inovare şi astfel, obţine un
avantaj competitiv, dar odată cu apariţia unor produse similare sau substituibile ale
concurenţilor, această poziţie de monopol va fi pierdută.
10
Existenţa îndelungată a unui monopol pe o piaţă are ca efect lipsa preocupărilor pentru
minimizarea costurilor şi promovarea inovaţiilor tehnologice, risipă de resurse etc.
Acestea sunt efecte negative, cu implicaţie pe termen lung, afectând grav mediul
concurenţial existent. Pentru a preveni aceste aspecte nefavorabile se recurge la o serie de
măsuri, ca de exemplu eliminarea reglementărilor vamale protecţioniste, accentuarea
relaţiilor comerciale internaţionale etc.

Monopolul pur ca de altfel şi concurenţa perfectă nu există în realitate. În practică

poate exista situaţia de monopol natural. Acest concept relevă posibilitatea ca o singură
întreprindere să poată deservi o piaţă specifică cu costuri mai reduse decât s ar putea realiza
acest lucru de două sau mai multe întreprinderi.

Cauzele care conduc la formarea și consolidarea unor monopoluri pot fi sintetizate în 3

categorii
1.Monopolurile naturale sunt caracterizate în general, de costuri medii şi marginale
puternic descrescătoare pe termen lung, ceea ce face posibilă exploatarea eficientă. Acesta
apare datorită proprietăţilor tehnologice specifice unui anumit domeniu de activitate
2.Monopolul inovațional - firmele care datorită deținerii unei inovații, sunt singurele
capabile să producă sau să distribuie un produs pe piață
3.Monopolul legal apare atunci când există bariere ce împiedică intrarea pe piață a
eventualilor concurenți. Restricțiile legale se concretizează într o serie de privilegii acordate
de guvern unor domenii în care concurența ar avea efecte economice și sociale negative.

Oligopsonul se caracterizează prin existența unui număr mic de purtători ai cererii și prin
atomicitatea ofertei

Monopsonul este piața cu concurență perfectă în care cererea este concentrată în mâinile
unui singur participant, iar oferta este numeroasă. Purtătorul cererii este cel care dictează
atât prețul, cât și cantitatea tranzacționată.

Clasificări ale concurenţei

a.Din punct de vedere al marketingului sunt surprinse alte două forme importante ale
concurenţei şi anume concurenţa directă şi cea indirectă
b.Din punct de vedere al dreptului comercial concurenţa prezintă două forme
-Concurenţa loială considerată licită deoarece se desfăşoară într un cadru loial având ca
bază perfecţionarea propriei activităţi a agenţilor economici
-Concurenţa neloială considerată ilicită deoarece nu sunt respectate reglementările din
domeniul concurenţei din dorinţa de a câştiga prin orice mijloc piaţa şi prejudiciind
activitatea competitorilor.

Concurenţa loială sau corectă se caracterizează prin utilizarea nediscriminatorie a

instrumentelor concurenţiale, în condiţiile accesului liber pe piaţă a deplinei cunoaşteri şi
conformări la totalitatea reglementărilor privind relaţiile dintre producători, vânzători şi
dintre vânzători şi cumpărători.
Concurenţa neloială sau incorectă constă în oferirea de stimulente publice acordate de
organismele guvernamentale producătorilor sau comercianţilor sau private acordate de
agenţii private clienţilor care distorsionează concurenţa liberă, scutirea discriminatorie de
taxe şi impozite pentru anumiţi agenţi economici, licitaţiile trucate, utilizarea anumitor
11
mijloace economice sau extraeconomice de pătrundere şi menţinere pe piaţă, încheierea
de acorduri între întreprinderile concurente, abuzul de poziţie dominantă, alianţe
strategice sau concentrări cu scopul restricţionării sau eliminării concurenţei etc.

Politici anticoncurențiale

Piețele reale sunt imperfect competitive. Competitorii ofertanți încearcă să și atragă

clientela folosindu se de anumite strategii concurențiale. Dintre acestea, cele mai
importante sunt
1.Strategia efortului concentrat pe un anumit scop, supremația în vânzarea unui produs,
dominarea unei zone geografice, de desfacerea măfurilor sau câștigarea unei clientele
2.Strategia elitei (Mercedes), specializarea producărorului în obținerea unui produs de o
calitate deosebită cu performanțe superioare dar scump, ce se adresează unui anumit
tip de clientelă, care l percepe ca pe un produs unic
3.Strategia costurilor (japoneza) atragerea clientelei prin vânzarea unor bunuri la prețuri
mai mici decât ale concurenților, obținute la un cost redus, dar fără a afecta calitatea
4.Strategia de produs presupune diferențierea produsului prin anumite însușiri sau
caracteristici ale acestora (culoare, model, forma, etc) prin care agentul economic își
atrage clienții.

CURSURI 5 SI 6
Principalii actori implicaţi în politica în domeniul concurenţei :

•La nivel comunitar instituția responsabilă de modul în care este implementată Politica este
Comisia Europeană care poate fi sesizată într o problemă privind concurenţa fie prin
notificare fie urmare a unei plângeri înaintate de o firmă sau un stat, fie poate acţiona din
proprie iniţiativă („ex officio”) pentru a investiga anumite situaţii ori un întreg sector
economic. Comisia poate penaliza orice încălcări ale regulilor privind concurenţa, penalizările
putând reprezenta până la 10 din veniturile companiei incriminate

•Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) decide dacă acţiunea Comisiei a fost în limitele puterilor
stabilite în mod legal, actionând atât în cazul unor solicitări făcute de instanţele naţionale cât
şi în cazul unor acţiuni iniţiate împotriva Comisiei în faţa Tribunalului de Primă Instanţă

•Parlamentul European are rolul de a evalua acţiunile Comisiei printr un raport anual şi de a
face observaţii privind evoluţiile importante din acest domeniu. Consiliul de Miniştri
autorizează exceptările în bloc, operează modificari în baza legală a PDC

•În cadrul PDC acţionează şi autorităţile naţionale investite cu competenţe în acest domeniu
O dată cu descentralizare a PDC, rolul autorităţilor naţionale din domeniul concurenţei va
creşte

12
La nivel național, în România Consiliul Concurenței

Autoritatea Română de Concurenţă şi a început activitatea la 6 septembrie 1996 prin

elaborarea reglementărilor necesare aplicării Legii concurenţei (nr 21 1996) ce a intrat în
vigoare la 1 februarie 1997 (http://www.consiliulconcurentei.ro/documente-
oficiale/concurenta/cadrul-legislativ/legea-nr-21-1996-republicata-actualizata)

Consiliul Concurenţei conform Legii nr 21/1996, (L egea concurenţei) reprezintă o autoritate

administrativă autonomă în domeniul concurenţei cu personalitate juridică care îşi exercită
atribuţiile potrivit Legii concurenţei (art 16).
Reglementarea juridică care determină naşterea acestei autorităţi administrative autonome
este ulterioară apariţiei Legii nr 29/1990 privind contenciosul administrativ dar anterioară
apariţiei Legii nr 554/2004 noua reglementare privind contenciosul administrativ.

În calitatea sa de autoritate naţională în domeniul concurenţei instituţia pune în aplicare şi

asigură respectarea prevederilor naţionale dar şi a celor comunitare de concurenţă.
În acelaşi timp Consiliul Concurenţei are rolul de autoritate naţională de contact în domeniul
ajutorului de stat între Comisia Europeană pe de o parte şi instituţiile publice furnizorii şi
beneficiarii de ajutor de stat, pe de altă parte. Începând cu anul 2011 Consiliul Concurenței
administrează și Legea privind combaterea concurenței neloiale.

Din același an, în cadrul Consiliului Concurenței funcționează Consiliul Naţional de

Supraveghere din Domeniul Feroviar. La sfârşitul anului 2017 în cadrul Consiliului
Concurenţei a fost înfiinţat Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval.

Consiliului Concurenţei îi revine şi rolul de a reprezenta România în relaţiile cu organizaţiile şi

instituţiile internaţionale de profil, de asemenea este responsabil de relaţia cu instituţiile
Uniunii Europene potrivit prevederilor relevante din legislaţia europeană şi cooperează cu
alte autorităţi de concurenţă.

Activitatea Consiliului Concurenţei se desfăşoară pe două componente principale :

-preventiv ă de monitorizare a pieţelor şi supraveghere a actorilor de pe aceste pieţe
-corectivă menită să restabilească şi să asigure dezvoltarea unui mediu concurenţial normal
Misiunea autorităţii române de concurenţă este de a proteja şi de a stimula concurenţa pe
piaţa românească în vederea dezvoltării unui mediu concurenţial normal, pentru ca, în final,
să se asigure o promovare cât mai bună a intereselor consumatorilor.

Structura Consiliului Concurenței

Consiliul Concurenţei este un organ colegial format din 7 membri : un preşedinte
(a cărui funcţie este asimilată celei de ministru), 2 vicepreşedinţi (a caror funcţie este
asimilată celei de secretar de stat) şi 4 consilieri de concurenţă (a caror funcţie este
asimilată celei de subsecretar de stat).
Membrii Consiliului Concurentei sunt numiţi în funcţie de către Preşedintele României la
propunerea Guvernului. Durata mandatului membrilor Plenului Consiliului Concurenţei este
de 5 ani, acesta putând fi reînnoit o singură dată. Membrii Plenului îndeplinesc atribuţii
conform regulamentelor aprobate de către Plen sau conform delegării Preşedintelui.

Calitatea de membru al Consiliului Concurenţei este incompatibilă cu :

13
-exercitarea oricărei alte activităţi profesionale sau de consultanţă
-participarea directă ori prin persoane interpuse la conducerea sau administrarea unor
entităţi publice ori private
-deţinerea de funcţii ori de demnităţi publice cu excepţia funcţiilor şi activităţilor didactice
din învăţământul superior, cercetare ştiinţifică şi creaţie literar artistică
-apartenența la partide sau alte formaţiuni politice Inspectorii de concurenţă din cadrul
Consiliului Concurenţei cu excepţia debutanţilor au fost abilitaţi prin lege cu puteri speciale
de inspecţie pentru investigarea încălcării prevederilor de concurenţă.

Atribuţii si competenţe ale Consiliului Concurenţei

Consiliul Concurenţei are urmatoarele atribuţii in domeniul concurenţei :

-efectuează investigaţiile privind aplicarea prevederilor naţionale şi comunitare de
concurenţă
-ia decizii pentru cazurile de încălcare a dispoziţiilor naţionale şi comunitare de
concurenţă precum şi pentru cazurile de concentrări economice
-acceptă angajamente şi impune măsuri interimare
-retrage beneficiul exceptării pentru înţelegerile deciziile asociaţiilor de întreprinderi
sau practicile concertate cărora li se aplică prevederile unuia dintre regulamentele
europene de exceptare pe categorii
-asigură aplicarea efectivă a deciziilor proprii inclusiv monitorizarea măsurilor dispuse
şi a efectelor concentrărilor economice autorizate condiţionat prin decizii
-efectuează din proprie iniţiativă investigaţii privind un anumit sector economic sau
un anumit tip de acord în diferite sectoare atunci când rigiditatea preţurilor sau alte
împrejurări sugerează posibilitatea restrângerii sau denaturării concurenţei pe piaţă
-sesizează Guvernul asupra existenţei unei situaţii de monopol sau a altor cazuri şi
propune acestuia adoptarea măsurilor necesare pentru remedierea disfuncţionalităţilor
constatate
-sesizează instanţele judecătoreşti asupra cazurilor în care acestea sunt competente
-urmăreşte aplicarea dispoziţiilor legale şi a altor acte normative incidente în domeniul
de reglementare al Legii concurenţei
-sesizează Guvernului cazurile de imixtiune a organelor administraţiei publice centrale şi
locale în aplicarea prezentei legi
-emite avize pentru proiectele de acte normative care pot avea impact anticoncurenţial
autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale şi locale fiind obligate să solicite
acest aviz şi poate recomanda modificarea actelor normative care au un asemenea efect
-face recomandări Guvernului şi organelor administraţiei publice locale pentru
adoptarea de măsuri care să faciliteze dezvoltarea pieţei şi a concurenţei
-propune Guvernului sau organelor administraţiei publice locale luarea de măsuri
disciplinare împotriva personalului din subordinea acestora în cazul în care acesta nu
respectă dispoziţiile obligatorii ale Consiliului Concurenţei (http://www.consiliul-
concurentei.ro/wp-content/uploads/2020/02/ordinul_rof_forma_consolidata.pdf)
-realizează studii şi întocmeşte rapoarte privind domeniul său de activitate şi furnizează
Guvernului publicului şi organizaţiilor internaţionale specializate informaţii privind această
activitate
-reprezintă România şi promovează schimbul de informaţii şi de experienţă în relaţiile cu
organizaţiile şi instituţiile internaţionale de profil ca autoritate naţională de concurenţă.
Consiliul Concurenţei este responsabil de relaţia cu instituţiile Uniunii Europene potrivit
prevederilor relevante din legislaţia europeană şi cooperează cu alte autorităţi de
concurenţă
14
-asigură aplicarea și respectarea de către autoritățile publice și mediul privat a regulilor în
domeniul ajutorului de stat, precum și o comunicare eficientă cu forul comunitar
-stabileşte şi aprobă misiunea, strategia generală şi programele de activitate ale autorităţii
de concurenţă

Anumite acorduri sau înţelegeri între firme pot avea efecte benefice asupra pieţei însă
altele potinfluenţa negativ concurența. În Tratatului UE (TUE) apare principiul interzicerii
acelor acorduri între firme, decizii şi practici concertate, care au ca obiect sau ca efect
împiedicarea restrângerea sau denaturarea concurenţei în interiorul spaţiului comunitar şi
care sunt susceptibile « de a afecta comerţul între statele membre », adică acordurile
orizontale (prin care sunt vizate acţiuni ale unor firme aflate în acelaşi stadiu al producţiei,
transformării şi comercializării), și cele verticale (sunt vizate acţiuni ale unor firme aflate în
stadii diferite ale procesului de producere şi comercializare, nefiind concurente între ele).
Un acord restrictiv este acordul între două sau mai multe firme prin care părţile se obligă să
adopte un anumit tip de comportament prin care sunt ocolite regulile şi efectele concurenţei
libere pe piaţă.

Înţelegerea reprezintă un acord între două sau mai multe firme prin care, unul sau mai mulţi
parteneri sunt obligaţi să acţioneze într un mod bine definit.

Practica concertată reprezintă un proces de coordonare realizat între diferite firme dar care
nu se concretizează în încheierea unui acord propriu zis (nu presupune existenţa unei
manifestări de voinţă clar exprimată ci doar a unei coordonări la nivelul strategiilor
comerciale). Diferenţa între aceste forme de cooperare nu este uşor de realizat.
Atunci când se analizează dacă o anumită înţelegere a încălcat sau nu prevederile art 81/1
din Tratatul UE, sunt luate în considerare următoarele:
1.există o înţelegere, decizie sau practică concertată realizată sau dovedită între anumiţi
agenţi economici?
2.există argumente care susțin că în interiorul pieţei comune concurența poate fi împiedicată
restricţionată sau distorsionată într o măsură apreciabilă ca urmare a respectivei înţelegeri
3.comerţul dintre ţările membre a fost sau poate fi afectat

Legislația prevede posibilitatea autorizării anumitor acorduri prin acordarea de exceptări în

bloc, în cazul anumitor tipuri de înţelegeri considerate ca având efecte pozitive precum cele
care contribuie la ameliorarea producţiei a distribuţiei la introducerea progresului tehnic
realizarea de progres economic, etc.

În cazul acordurilor orizontale sau de cooperare încheiate între firme concurente :

•Acordurile de specializare
•Acordurile de cercetare dezvoltare

În ceea ce priveşte acordurile verticale încheiate între firme aflate în stadii diferite ale
aceleiaşi filiere de producţie sau distribuţie acestea au făcut obiectul unor acorduri separate
privind acordarea exceptării pe categorii de acorduri sau tipuri de sectoare. Sunt excepta te
global acordurile verticale care nu au o poziţie dominantă pe piaţă.
Condiţiile impuse se referă la existenţa unui prag (o cifră de afaceri care să nu depăşească,
pentru părţile asociate în acord, 50 milioane euro şi nu mai mult de 30 din piaţa de
desfacere) şi la excluderea anumitor practici restrictive grave.

Alte acorduri pot beneficia de statutul de excepţii, în cazul în care sunt considerate a fi de
15
importanţă minoră (principiul „de minimis”) şi, ca atare, incapabile să afecteze concurenţa
la nivel comunitar. Nivelurile corespunzătoare cotelor de piaţă sunt 10 în cazul acordurilor
verticale şi 15 pentru cele orizontale. Reglementările nu se aplică în cazul r elaţiilor dintre o
firmă şi agenţii săi comerciali sau între o societate şi filiale în cazul acordurilor de cooperare
ori al operaţiunilor de sub contractare. Acordurile care au fost întotdeauna considerate
periculoase de către gardienii respectării concurenței, care, practice, sunt interzise fără
excepţie sunt:
- În cazul acordurilor orizontale
- Fixarea preţurilor
- Existenţa unor birouri de v â nzare comune
- Fixarea de cote de producţie sau livrare
- Împărţirea pieţei sau a surselor de aprovizionare
- În cazul acordurilor verticale
- Fixarea preţurilor de revânzare
- Clauze de protecţie teritorială absolută

Controlul înţelegerilor dintre firme este necesar însă nu se dovedeşte a fi şi suficient. Excesul
de concentrare poate favoriza situaţiile în care o firmă abuzează de poziţia ei dominată pe
piaţă, manifestându se de o manieră incorectă fie la nivelul preţurilor practicate prea mici
sau prea mari a condiţiilor de comercializare sau a modului, în care îşi tratează consumatorii.
Orice abuz din partea unuia sau mai multor agenţi economici aflaţi într o poziţie dominantă
în piaţa comună sau într un segment important al acesteia este interzis atâta vreme cât
poate afecta comerţul. Astfel de practici abuzive sunt faptul de a impune într o manieră
directă sau indirectă preţuri de vânzare sau cumpărare care nu sunt echitabile faptul de a
limita producţia sau dezvoltarea tehnică în detrimentul consumatorului etc.

Un astfel de abuz poate constă din

a)impunerea în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor
condiţii comerciale inechitabile
b)limitarea producţiei, distribuţiei sau a dezvoltării tehnologice în dezavantajul
consumatorilor
c)aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la tranzacţii
echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială
d)condiţionarea încheierii unor contracte de acceptarea, de către parteneri, a unor clauze
stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor
comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

Este interzis doar abuzul de poziţie dominantă nu doar simpla sa existenţă.

Controlul comportamentului abuziv pe piaţă trebuie să fie consecință a restrângerii libertăţii
de alegere a consumatorilor, determinată de faptul că o firmă dominantă pe piaţă practic
elimină concurenţa.Nu doar se interzic înţelegerile şi abuzul de poziţie dominantă ci şi
posibilitatea de a exercita un control prealabil asupra concentrărilor economice.

Poziţia dominantă reprezintă situaţia în care, puterea economică deţinută de o firmă

îi permite acesteia să obstrucţioneze concurenţa de pe piaţa în cauză. Așadar, poziţia
dominantă pe piaţă permite unei firme să influenţeze în mod covârşitor condiţiile în care se
manifestă concurenţa. Abuzul de poziţie dominantă se manifestă atunci când o firmă prin
comportament, influenţează structura sau gradul de concurenţă de pe piaţa respectivă chiar
şi în situaţia în care un asemenea comportament este rezultatul anumitor dispoziţii
legislative.
16
Regulile de concurență trebuie respectate de toți actorii de pe piață companii asociații
profesionale și chiar și de autorități publice Consiliul Concurenței intervine prompt atunci
când are suspiciuni că este restricționată concurența cu efecte nocive asupra economiei.

Procedură simplificată
Anumite operaţiuni de concentrare economică care îndeplinesc condiţiile cerute de
Regulamentul privind concentrările economice şi în absenţa unor împrejurări speciale pot fi
analizate printr o procedură simplificată considerându se că acestea nu prezintă îndoieli
serioase în ceea ce priveşte compatibilitea cu un mediu concurenţial normal. În aceste cazuri
părţile notificatoare transmit autorităţii de concurenţă un volum mai redus de date şi
informaţii necesare analizei. Politica de clemență, aducerea dovezilor sau recunoașterea
faptelor, reprezintă mecanisme avantajoase pentru cei care sunt implicați în practici
anticoncurențiale deoarece beneficiază de scutiri sau reduceri substanțiale ale amenzii.
În domeniul achiziţiilor publice autoritatea de concurenţă are ca atribuţii în principal,
investigarea posibilelor înţelegeri anticoncurenţiale, carteluri între ofertanţi în privința
procedurilor de achiziţie publică cu scopul denaturării concurenţei. Procedurile de licitaţie
pot fi viciate şi prin încheierea de înţelegeri anticoncurenţiale verticale.

Modulul de Licitaţii Trucate are rolul de a asigura un mediu concurențial normal pe piața
achizițiilor publice prin cooperare instituțională și schimb rapid de informații la nivel de
experți în vederea identificării licitațiilor trucate. Licitațiile publice indiferent dacă sunt
organizate de o autoritate publică sau de o companie, trebuie să se desfășoare corect
transparent, în condiții de reală concurență. Trucarea licitațiilor publice conduce la creşterea
preţurilor în detrimentul autorităţii contractante și implicit, a consumatorilor care, în final,
vor plăti mai mult.

Combaterea concurenței neloiale

Tipurile de practici analizate de Consiliul Concurentei constau în :
-denigrarea unui competitor sau a produselor serviciilor sale, realizată prin comunicarea ori
răspândirea de către o întreprindere sau reprezentantul, angajatul său de informaţii care nu
corespund realităţii despre activitatea unui concurent sau despre produsele acestuia de
natură să îi lezeze interesele
-deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat/ reprezentant al
său ori de către orice altă persoană prin folosirea unor secrete comerciale pentru care
respectiva întreprindere a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecţiei acestora şi a căror
dezvăluire poate dăuna intereselor acelei întreprinderi
- alte practici comerciale care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei
credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţă

Platforma avertizorilor de concurenţă

Platforma a devenit funcţională începând cu februarie 2015. Utilizarea acesteia are în vedere
diversificarea metodelor de identificare a posibilelor încălcări ale legislaţiei de concurenţă,
respectiv colectarea indiciilor şi analizarea acestora. Platforma avertizorilor de concurenţă
funcţionează on line. Scopul urmărit de Consiliul Concurenţei prin administrarea acestui
instrument este acela de a obţine informaţii oferite în mod voluntar de către persoane fizice
care au cunoştinţă de existenţa unor înţelegeri anticoncurenţiale de tip cartel, precum şi
informaţii privind încălcarea altor prevederi ale legislaţiei din domeniul concurenţei. Prin
utilizarea acestui mijloc de comunicare, persoanele în cauză rămân anonime cu excepţia
cazului în care doresc să îşi comunice datele de identificare. Acest instrument este folosit şi
de Comisia Europeană.
17
În ceea ce privește calitatea procesuală a Consiliului Concurenţei funcţie de poziţia legală pe
care se află, pot fi identificate două interpretări : fie de reclamant, fie de pârât într un litigiu
(Legea nr 21/1996).

A. Calitatea de reclamant a Consiliului Concurenţei

Această calitate rezultă din mai multe articole de lege
Situaţia prevăzută de art 7 din Legea nr 21/1996 « afectarea gravă a unui interes public
major » de către un agent economic ce abuzează de poziţia sa dominantă.
„Interes public major”, conform legii, desemnează securitatea publică, pluralitatea de agenţi
economici independent, bunăstarea consumatorilor şi regulile prudenţiale ”(art 7(4) din
Legea nr 21/1996 republicată). Noţiuni similare se întâlnesc şi în cuprinsul Legii nr 554/2004,
privind contenciosul administrative. În art 2(1) din Legea nr 554/2004, privind semnificaţia
unor termini, apar explicate doua definiţii “apropiate” de termenul interes public « major ».
Cei doi termeni apropiaţi înţelesului acestei sintagme sunt :
-interes public
-interes legitim public

Prin interes public (conform art 2(1) lit l din Legea nr 554/2004) se înţelege interesul care
vizează ordinea de drept şi democraţia constitutional, garantarea drepturilor libertăţilor şi
îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea
competenţelor autorităţilor publice.
Prin interes legitim public se înţelege (conform art 2(1) lit p) “posibilitatea de a
pretinde o anumită conduită în considerarea realizării unui drept subiectiv, viitor şi
previzibil, prefigurat ». Pornind de la aceste considerente se poate concluziona că interesul
public major diferă de interesul public sau de interesul legitim public, fiind o noţiune
specifică legii concurenţei. Situaţia prevăzută de art 39 din Legea nr 21/1996 republicată.
În această situaţie Consiliul Concurenţei se comportă ca orice persoană care are dreptul la
libera informaţie.

Calitatea de pârât a Consiliului Concurenţei

În cuprinsul Legii nr 21/1996 apare şi calitatea de pârât a Consiliului Concurenţei

1.Situaţia prevăzută de art 47(4) din Legea nr 21/1996 republicată

Din analiza acestui text legal rezultă explicit calitatea de pârât a Consiliului Concurenţei care
răspunde de deciziile date de către această autoritate publică în faţa Curţii de Apel Bucureşti
ca instanţă de contencios administrativ. Comparând textul cu Legea nr 554/2004 privind
contenciosul administrativ se constată o campatibilitate foarte mare între cele două situaţii.
Astfel când pârât apare o autoritate publica centrală, litigiul îl judecă o instanţă de
contencios , respectiv Curtea de Apel Bucureşti, singura deosebire o reprezintă varianta
alternativă a competenţei teritoriale data de Legea nr 554/2004 care stipulează ca normă
favorabilă reclamantului că aceasta competenţa teritorială să fie dată de domiciliul sau
sediul reclamantului. Termenul de 30 de zile de comunicare este similar cu cel din
contencios, este un termen de prescripţie iar decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti
este supusă recursului chiar dacă textul nu specifică acest lucru fiind incidente
reglementările din contenciosul administrativ. Chiar şi instituţia suspendării deciziei
Consiliului Concurenţei este similară cu cea prevăzută de contenciosul administrativ,
suspendare care se poate acorda la cerere de către instanţa de contencios tocmai în vederea
limitării temporare până la soluţionarea litigiului a efectelor acesteia.
18
2.Situaţia prevăzută de art 55(5) din Legea nr 21/1996 republicată

După cum este cunoscut, Consiliul Concurenţei este abilitat de legea organică de organizare
şi funcţionare să constate şi să aplice amenzi contravenţionale atunci când constată încălcări
ale legii care îmbracă caracterul răspunderii contravenţionale. Situaţia prevăzută de art 55(5)
din Legea nr 21/1996 republicată, se îndepărtează de la dreptul comun prevăzut de OTA nr
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor care stipulează ca instanţă competentă în
cazul contravenţiilor judecătoria (https://www.fml-
ro/_additional/oldfmlsite/fmlpage_main/documents/legislatie/psi/OG%202%20din
%202001.doc )
În cazul stipulat de Legea nr 21/1996, calea de atac împotriva contravenţiilor prevăzute de
acest act normativ este tot Curtea de Apel Bucureşti, însă ca instanţă de contencios, ceea ce
presupune că recursul să se facă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Art 55(5) din Legea nr
21/1996 nu face vorbire despre aceste aspecte însă aici se aplică atât logica prevăzută de
OTA nr 2/2001 dar şi cea prevăzută de Legea nr 554/2004.

Finanțarea instituției Consiliului Concurenței

În 2018 bugetul Consiliului Concurenței a fost de 57 989 mii lei, în creştere cu circa 16% față
de anul precedent. Bugetul alocat (mii lei), 2010-2018

19
În anul 2018 Consiliul Concurenţei a derulat un număr de 752 de proceduri de achiziţie
publică în valoare totală de 7 905 903 milioane de lei, cu 44 mai multe proceduri decât în
2017.

Evaluarea impactului intervențiilor finalizate de Consiliul Concurenței

Se folosește metodologia dezvoltată de Comisia Europeană. Pentru a evalua impactul pe

care acțiunile autorității de concurrență îl are asupra bunastarii consumatorilor, se
analizează cazurile finalizate în decursul anului prin intermediul metodologiei dezvoltate de
Comisia Europeană. La nivelul Uniunii Europene Comisia Europeană a demarat începând cu
anul 2008 cuantificarea economiilor generate consumatorilor din activitatea în domeniului
controlului concentrărilor economice și al înțelegerilor anticoncurențiale. Determinarea
impactului asupra consumatorilor la nivelul unei piețe se obține prin estimarea costurilor
evitate de catre aceștia ca urmare a intervenției autorității de concurență.

Determinarea economiilor generate ca efect al politicii de concurență - metodologia Comisei

Europene

20
În anul 2018 în toate cazurile analizate de Consiliul Concurenței abordarea a fost una
conservatoare, comparativ cu baremurile și indicatorii propuși de metodologia utilizată.
Această analiză a impactului nu surprinde totalitatea activității autorității de concurență din
cauza următorilor factori :

- Au fost supuse analizei doar cazurile care se pretează la aplicarea unei astfel de
metodologii, înțelegeri anticoncurențiale și angajamentele asumate de către părțile
implicate într o operațiune de concentrare economică
- Nu au fost avute în vedere efectele indirecte ale intervențiilor Consiliului Concurenței
precum efectul de descurajare al sancțiunilor pentru alte întreprinderi din piața investigată
sau din alte piețe dar și efectele activității de promovare a principiilor concurențiale.
Impactul deciziilor Consiliului Concurenței se poate întinde pe o perioadă mai îndelungată de
un an efectele practicilor anticoncurențiale asupra prețurilor s ar fi manifestat pe o perioadă
mai lungă în lipsa intervenției autorității de concurență iar beneficiile politicii de concurență
sunt tocmai costurile suplimentare evitate de consumatori. În acest sens au fost estimate
atât efectele totale totalitatea potențialelor costuri evitate precum și efectele anuale
aferente anului 2018. De asemenea în sensul păstrării abordării conservatoare beneficiul a
fost estimat sub formă de interval. În anumite cazuri metodologia a fost ajustată față de
abordarea propusă de Comisia Europeană pentru a reflecta anumite elemente specifice
cazurilor (ex stabilitatea înțelegerilor atunci când se realizează prin intermediul asociațiilor
profesionale durata ridicată a încălcării etc).

Determinarea impactului pe care intervențiile Consiliului Concurenței l au generat în anul

2018 s a realizat la nivelul următoarelor piețe:
- serviciile de mentenanță necesare echipamentelor aflate în dotarea unor nave maritime,
- piața serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare
- piaţa serviciilor de prelevare procesare şi stocare a celulelor stem,
- piaţa comercializării produselor turistice prin agenţii de turism
- piaţa achiziţiilor de produse alimentare de consum curent
- piața comercializării cu amănuntul în principal a produselor din categoria IT,
- comunicații electronice și electrocasnice comercializare prin intermediul platformelor de
comerț electronic,
- piața comercializării cu amănuntul a produselor farmaceutice și parafarmaceutice
- piaţa de intermediere de transmitere de mesaje comerciale prin numere scurte
- piața de asigurări obligatorii (RCA)

În anul 2018, valoarea totală a amenzilor impuse de Consiliul Concurenței a fost de 435.1
milioane lei (aproximativ 93.5 milioane euro). Comparativ, cuantumul bugetului finanțat din
fonduri publice în anul 2018 a fost de 53.1 milioane lei. Valoarea bugetului a sancțiunilor și a
impactului estimat (milioane lei) în anul 2018 a fost (fig) :

21
Conform celor mai conservatoare estimări în anul 2018 impactul intervențiilor Consiliului

Concurenței asupra consumatorilor la nivelul piețelor analizate a fost cuprins între 73 și 172
milioane de lei anual (aproximativ între 15 și 36 de milioane de euro). La nivel total, impactul
intervențiilor autorității de concurență finalizate pe parcursul anului 2018 a fost estimat între
un minim de 217 milioane de lei și un maxim de 514 milioane de lei. Cel mai mare impact
asupra consumatorilor a fost generat de intervenția Consiliului Concurenței pe piața de
asigurări RCA, urmat de cea pe piaţa serviciilor de prelevare procesare şi stocare a celulelor
stem, precum și pe piaţa comercializării produselor turistice prin agenţii de turism.
Acest rezultat corespunde unuia dintre obiectivele prevăzute în Strategia Consiliului
Concurenței2017-2020 conform căruia impactul anual al acțiunilor derulate sub forma
beneficiilor financiare aduse consumatorilor prin acţiunile de combatere a practicilor
anticoncurenţiale şi de controlul concentrărilor economice este de cel puţin 3 ori mai mare
decât bugetul anual al instituţiei.

Efectul total estimat al intervențiilor Consiliului Concurenței în anul 2018 a fost de

aproximativ 5-10 ori mai mare decât bugetul alocat. Intervenţiile în economie ale Consiliului
Concurenţei fie că sunt investigaţii studii sau implicarea în politicile economice şi de
reglementare ale statului, conduc la realizarea unor economii substanţiale pentru
consumatori.

22
Curs 7 - Sfera de cuprindere a instrucţiunilor privind condiţiile de aplicare a unei politici
de clemenţă - continuare curs 6

Legislația actuală menționează condiţiile şi criteriile privind aplicarea politicii de clemenţă

întreprinderilor, atunci când acestea participă la realizarea unei înţelegeri anticoncurenţiale
şi/sau practici concertate ce a afectat teritoriul României sau o parte a acestuia. Politica de
clemență se aplică deopotrivă asocierilor de întreprinderi care desfășoară activitate
economică în nume propriu, în cazul în care acestea participă la presupuse practici
anticoncurențiale în nume propriu și nu în numele membrilor lor.

În legătură cu înţelegerile anticoncurenţiale şi/sau practicile concertate interzise de Tratatul

privind funcţionarea Uniunii Europene, Consiliul Concurenţei aplică o politică de clemenţă, în
cadrul căreia un participant la o astfel de practică anticoncurenţială, în mod independent de
celelalte întreprinderi implicate, cooperează în cadrul unei investigații desfășurate de
Consiliul Concurenţei sau în vederea declanşării de către acesta a unei investigaţii, furnizând
în mod voluntar informațiile pe care le are despre practica anticoncurenţială și despre rolul
său în cadrul acesteia și primind în schimb, imunitate la amenzi sau o reducere a amenzilor
care ar urma să fie impuse pentru implicarea sa în practica anticoncurenţială respectivă.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei descoperă că o întreprindere este parte a unei astfel
de practici interzise acesteia i se aplică o a mendă substanţială. Înţelegerile anticoncurenţiale
şi sau practicile concertate presupun o practică în comun a cel puţin două întreprinderi însă,
recompensarea denunţării acestei practici are un caracter strict individual (O cerere pentru
clemenţă depusă în comun de către mai multe întreprinderi nu va fi considerată o cerere
pentru recompensare). O cerere pentru clemenţă înaintată unei autorităţi naționale nu este
considerată o cerere pentru clemenţă şi în faţa unei alte autorităţi (europene). De aceea este
în interesul întreprinderii să solicite clemenţă Consiliului Concurenţei în situaţia în care
teritoriul românesc a fost afectat de practica anticoncurenţială.

Ca urmare a denunțării întreprinderile pot obţine imunitate la amendă sau reducerea

cuantumului acesteia.

Există două tipuri de imunitate la amendă (de tip A și B) :

1.de tip A
Consiliul Concurenţei acordă imunitatea la amendă dacă sunt îndeplinite cumulativ
următoarele condiţii
a)întreprinderea este prima care furnizează informaţii şi elemente probatorii care, în opinia
Consiliului Concurenţei, permit declanşarea procedurii de investigaţie sau efectuarea de
inspecţii inopinate
b)la data furnizării elementelor probatorii, Consiliul Concurenţei nu deţinea suficiente
elemente pentru declanşarea procedurii de investigaţie sau efectuarea de inspecţii inopinate
c)sunt îndeplinite condiţiile generale pentru acordarea clemenţei

23
Pentru ca autoritatea de concurenţă să poată declanşa procedura de investigaţie şi să poată
efectua inspecţiile inopinate întreprinderea va trebui să furnizeze următoarele informaţii şi
elemente probatorii

a)o declaraţie ce cuprinde

-o descriere detaliată a modului de organizare a presupusei înţelegeri scopurile sale,
activităţile şi modalitatea de funcţionare produsele sau serviciile implicate, aria geografică
durata de funcţionare şi volumele de piaţă estimat a fi afectate de către presupusa
înţelegere datele şi locurile de întâlnire conţinutul discuţiilor şi participanţii la întâlnirile
desfăşurate în cadrul presupusei înţelegeri alte explicaţiile relevante în legătură cu
elementele probatorii furnizate pentru a susţine cererea
-numele şi adresa tuturor întreprinderilor care participă sau au participat la presupusa
înţelegere
-datele de identificare ale persoanelor care, din cunoştinţele întreprinderii sunt sau au fost
parte a presupusei înţelegeri incluzând şi persoanele care au fost implicate în numele
întreprinderii
-precizarea că întreprinderea nu a întreprins măsuri pentru a constrânge alte întreprinderi să
participe la presupusa înţelegere sau să rămână parte a acesteia
-informaţii despre autorităţile de concurenţă din cadrul sau din afara Uniunii Europene care
au fost contactate sau care urmează a fi contactate în legătură cu presupusa înţelegere
b)alte probe în legătură cu presupusa înţelegere

2.Imunitatea de tipul B
Consiliul Concurenţei va acorda imunitatea la amendă dacă sunt îndeplinite cumulative
următoarele condiţii
a)întreprinderea este prima care furnizează informaţii şi elemente probatorii care permit
Consiliului Concurenţei să legislației sau a Tratatului
b)la data furnizării elementelor probatorii Consiliul Concurenţei nu deţinea suficiente
elemente pentru a stabili încălcarea legii/ Tratatului
c)nici o întreprindere nu obţinuse imunitatea condiţionată în legătură cu presupusa
înţelegere
d)sunt îndeplinite condiţiile generale pentru acordarea clemenţei
Pentru a obţine imunitatea întreprinderea trebuie să furnizeze informaţii şi elemente
probatorii. Există și cazuri de : Întreprinderea care a întreprins măsuri pentru a constrânge
alte întreprinderi să participe la presupusa înţelegere sau să rămână parte a acesteia nu este
eligibilă pentru a beneficia de imunitatea la amendă Aceasta se mai poate califica, totuşi,
pentru o reducere a cuantumului amenzii, dacă îndeplineşte cerinţele şi condiţiile legale.

Reducerea cuantumului amenzii

Întreprinderile care dezvăluie participarea lor la o înţelegere, dar care nu îndeplinesc
condiţiile pentru obţinerea imunităţii pot beneficia de o reducere a cuantumului amenzii faţă
de nivelul care le ar fi fost aplicat în mod normal.

Pentru a putea beneficia de o asemenea reducere o întreprindere trebuie să furnizeze

Consiliului Concurenţei elemente probatorii referitoare la pretinsa încălcare a legii care să
aducă o contribuţie suplimentară semnificativă în raport cu cele aflate deja în posesia
acestuia şi trebuie să îndeplinească condiţiile generale pentru acordarea clemenţei.

Noţiunea de contribuţie suplimentară semnificativă se referă la măsura în care elementele

probatorii necunoscute până la acea dată furnizate de o întreprindere consolidează prin
24
însăşi natura lor şi sau prin gradul lor de precizie capacitatea Consiliului Concurenţei de a
demonstra existenţa presupusei înţelegeri.

În această evaluare Consiliul Concurenţei consideră că elementele probatorii scrise

provenind din perioada la care faptele se raportează au o contribuţie mai mare decât cele
stabilite ulterior. Elementele probatorii care au o legătură directă cu faptele în cauză vor fi
considerate ca fiind mai importante decât acelea care nu au decât o legătură indirectă cu
faptele respective. În mod similar, va fi luat în considerare şi gradul în care este necesară
coroborarea elementelor furnizate cu alte surse pentru ca elemente le în cauză să poată fi
administrate cu succes în cadrul investigaţiei. Astfel elementele probatorii concludente vor fi
considerate ca având o contribuţie suplimentară mai importantă decât elementele
probatorii precum declaraţiile care necesită verificarea şi coroborarea cu alte surse în
situaţia în care sunt contestate.

La sfârşitul procedurii de investigaţie pentru toate deciziile emise, Consiliul Concurenţei va

determina nivelul reducerii de care va beneficia întreprinderea raportat la amenda care i ar fi
fost aplicată în mod normal :
a)pentru prima întreprindere care furnizează elemente probatorii ce aduc o contribuţie
suplimentară semnificativă o reducere cuprinsă între 30 şi 50
b)pentru a doua întreprindere care furnizează elemente probatorii ce aduc o contribuţie
suplimentară semnificativă o reducere cuprinsă între 20 şi 30
c)pentru celelalte întreprinderi care furnizează elemente probatorii ce aduc o contribuţie
suplimentară semnificativă o reducere de maximum 20

Pentru a determina nivelul reducerii în interiorul fiecăreia dintre aceste tranşe Consiliul
Concurenţei va lua în considerare data la care i au fost comunicate elementele probatorii şi
valoarea contribuţiei suplimentare aduse de acestea. Dacă întreprinderea care solicită
reducerea cuantumului amenzii este prima care furnizează elementele pe care Consiliul
Concurenţei le utilizează pentru a identifica fapte adiţionale care conduc la creşterea
gravităţii sau duratei încălcării acesta nu va lua în calcul aceste fapte adiţionale la stabilirea
cuantumului amenzii aplicate întreprinderii care le a furnizat.

Accesul la dosarul Consiliului Concurenței constituie una dintre garanțiile procedurale

menite a contribui la respectarea principiului egalității de tratament și a dreptului la apărare.
Dreptul de acces la dosar este prevăzut în Legea concurenței nr 21/1996. Odată cu
transmiterea raportului de investigație președintele Consiliului Concurenței stabilește
termenul până la care părțile în cauză pot consulta dosarul și pot obține în format electronic,
copii și sau extrase ale actelor procedurii de investigație precum și termenul pentru
depunerea observațiilor scrise. Data audierilor este stabilită în funcție de complexitatea
cazului dar nu mai devreme de 30 de zile de la comunicarea raportului de investigație.

Accesul la dosar este menit să asigure exercitarea efectivă a dreptului la apărare față de
concluziile și propunerile din raportul de investigație. Accesul la dosar este asigurat la cerere
persoanelor reprezentanților autorităților și instituțiilor administrației publice centrale sau
locale, întreprinderilor respectiv asociațiilor de întreprinderi al căror comportament face
obiectul raportului de investigație al Consiliului Concurenței.

25