Prin funcţiile sportului se înţeleg acele destinaţii (roluri, influenţe) ale activităţilor în cauză care au un caracter

constant şi în acelaşi timp răspund unor nevoi reale ale dezvoltării şi perfecţionării omului ca membru al societăţii.
Perfecţionarea capacităţii motrice a oamenilor şi a dezvoltării fizice armonioase rămân funcţii caracteristice
sportului, în timp ce educarea indivizilor, culturalizarea acestora, revine mai cu seamă altor fenomene ale vieţii
sociale dar la înfăptuirea lor concură şi sportul.

Funcţiile sportului sunt:

þ Funcţia competiţională;
þ Funcţia culturală;
þ Funcţia de dezvoltare a capacităţii de performanţă;
þ Funcţia de satisfacere a dorinţei de mişcare;
þ Funcţia de socializare
þ Funcţia economică

FUNCŢIA COMPETIŢIONALĂ
Esenţa sportului o constituie activitatea competiţională specifică, adică activitatea a cărei formă caracteristică este
sistemul competiţional. Spre deosebire de alte forme de activitate ale omului, activitatea competiţională se
construieşte în primul rând după logica competiţiei, sub forma competiţiei. Totodată ea este caracterizată de un tip
de rivalitate, liber în principiu de orice antagonism, de o reglementare precisă a interacţiunilor competitorilor,
precum şi de unificarea ansamblului de acţiuni, a condiţiilor de executare a acestora şi a metodelor de apreciere a
rezultatelor după reguli prestabilite, care în present au căpătat însemnătatea unor norme de întrecere internaţionale
larg recunoscute. Funcţia competiţională se desfăşoară în condiţii de egalitate a şanselor şi satisface nevoia
individului de clasificare, de ierarhizare a valorilor.

FUNCŢIA CULTURALĂ
Declaraţia anexată tratatului de la Amsterdam “sublinează importanţa educaţională şi culturală a sportului şi în mod
particular rolul ferm pe care acesta îl are în menţinerea legăturilor umane”. Ramurile sportive trebuiesc, deci,
regăsite în sistemul educaţional cât mai mult cu putinţă. Valorile pe care sportul le reprezintă (frumuseţe, bunătate,
oportunităţi egale, fair-play, solidaritate) contribuie decisiv în finalizarea educaţiei culturale a indivizilor. Sportul
este unul dintre cele mai importante fenome de masă. În ceea ce priveşte sportul, acesta se adresează tuturor claselor
sociale, tuturor grupelor de vârstă a populaţiei, şi este unul dintre instrumentele esenţiale de integrare socială şi
educativă. Un număr impresionant de spectatori şi telespectatori gustă spectacolul sportiv şi se lasă delectaţi de
evoluţia sportivilor de elită nu numai pentru că le sunt satisfăcute simple pasiuni, ci fiindcă scena sportivă
înfăţişează un domeniu în care oamenii îşi dezvăluie capacităţile creatoare, măiestria, dorinţa de a se autodepăşi, de
a se perfecţiona în permanenţă. În contextul general al culturii sportul, ca orice element cu valenţe culturale,
îndeplineşte două atribute strâns legate între ele:
þ Valorificarea moştenirii istorice (teoretice şi practice) privind perfecţionarea dezvoltării fizice şi a capacităţii
motrice a oamenilor;
þ Înnoirea domeniului cu noi valori menite să contribuie la perfecţionarea neîncetată a fiinţei umane.
Ca acte de cultură sportul îşi aduce contribuţia cu deosebire în următoarele direcţii:
þ Asigură principalul cadru de realizare a idealului dezvoltării fizice armonioase, astăzi incontestabil integrat în
ansamblul valorilor culturale
þ Stimulează numeroase valori intelectuale, etice şi estetice.

FUNCŢIA DE DEZVOLTARE A CAPACITĂŢII DE PERFORMANŢĂ

Spre deosebire de alte forme de activitate ale omului, activitatea competiţională se construieşte în primul rând după
logica competiţiei, sub forma competiţiei. Scopul nemijlocit al activităţii competiţionale în sport îl constituie
obţinerea unui rezultat cât mai bun, exprimat în indici convenţionali ai victoriei asupra adversarului sau în alţi indici,
adoptaţi convenţional drept criteriu al performanţelor. Astfel, competiţia duce la ridicarea nivelului de antrenament
în vederea maximilizării performanţei.

FUNCŢIA DE SATISFACERE A DORINŢEI DE MIŞCARE

Specificul acestei funcţii este determinat de cerinţa funcţională a omului. Necesitatea de mişcare-joc creează
activitatea de stabilire a normelor, regulilor şi principiilor activităţilor motrice. Mişcarea înseamnă viaţă.

FUNCŢIA DE SOCIALIZARE
Contribuţia sportului în această direcţie este deosebit de virulentă, şi de fapt vine în întâmpinarea unei vechi şi acute
nevoi a omului, aceea de a stabili cu semenii săi relaţii interpersonale.
Contribuţia sportului la favorizarea acestei cerinţe îmbracă însă aspecte cu totul particulare, de mare efect, deoarece
mult mai mult decât în cadrul altor activităţi sociale, care la rândul lor înlesnesc şi ele dezideratul respective, cele
dintâi sunt spontane, mai lipsite de convenţionalismul statornicit în viaţa diurnă a oamenilor. Sportul atenuează şi
chiar anulează numeroase bariere pe care viaţa socială le interpune între indivizi prin natura funcţiilor şi
responsabilităţilor deţinute de aceştia în activitatea oficială, aspect de mare însemnătate pentru cultivarea
colectivismului, a apropierii dintre oameni, indiferent de calităţile îndeplinite pe tărâm social. În cadrul cluburilor şi
asociaţiilor sportive oamenii pot primi cele mai bune îndrumări de la specialişti, menţine contacte sociale şi
atingerea plăcerii prin practicarea exerciţiului fizic. Prin participare activă sau pur şi simplu prin observaţie, oamenii
fără disabilităţi ajung să înţeleagă mai bine persoanele cu deficienţe mentale şi necesitatea integrării acestora într-un
mediu în care domnesc egalitatea, respectul şi acceptarea reciproca.

FUNCŢIA ECONOMICĂ
Sportul este o activitate economică recentă. De-a lungul multor ani, ideologia baronului de Coubertain a influenţat
puternic structura sportului. Dar începând cu secolul al XX-lea s-a delimitat clar sportul profesional. În interiorul
echipei,salariile individuale trebuie să fie suficient de atractive pentru a incita pe cei mai buni sportivi şi pentru ca
cea mai bună încadrare, aceea de a face parte din echipă, să aducă excelenţa marginală. În plus veniturile sportivilor
care fac reclamă firmelor consacrate precum Nike, Adidas, ProKennex, fac obiectul preocupărilor jurnaliştilor mai
mult decât acela ai analiştilor economici, deoarece vorbim de cele mai multe ori de sume exorbitante, de adevărate
averi încasate de sportivii top. Încet, încet banii au penetrat sfera sportivă. Inflaţia salariilor şi dezvoltarea business-
ului sportiv au apărut o data cu dezvoltarea canalelor de televiziune privată. Legătura dintre televiziune şi sport
constituie una dintre cele mai benefice servicii oferite de sport. Introducerea canalelor private de televiziune a avut
drept consecinţă o concurenţă acerbă pentru atragerea telespectatorilor şi deci, pentru cei care inserează reclame.
Această concurenţă a avut drept efect esenţial mărirea drepturilor de retransmisie şi deci a resurselor cluburilor şi a
echipelor participante la sportul spectacol. Relaţiile economice dintre sport şi televiziune sunt bazate pe convergenţă
şi interese. În anul 1999, doar în Franţa s-au înregistrat vânzări de peste 74 bilioane de franci pentru echipamente
sportive constând în articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Sportul creeză o piaţă de desfacere internaţională
pentru articolele sportive, iar industria sportivă este heterogenă. Vis-à-vis de piaţa de desfacere companiile adoptă
multiple segmente şi strategii:
þ Produse diversificate;
þ Inovaţii;
þ Promoţii, etc.
Companiile de echipament sportiv, cluburile , asociaţiile sportive sunt creatori specifici ai pieţei de muncă. În
Franţa, în domeniul sportiv lucrează peste 300000 de persone numai de-a lungul perioadei diferitelor competiţii
sportive.
Funcţia economică a sportului tinde să se extindă de la an la an, având la bază o nevoie crescută mereu de resurse.