CURS 1

TRAUMATOLOGIA SPORTIVĂ – DEFINIŢIE, CLASIFICARE,

FACTORI PREDISPOZANŢI, FAVORIZANŢI ŞI DECLANŞANŢI AI
TRAUMATISMELOR SPORTIVE
(REZUMAT)

Traumatologia sportivă este acea parte a traumatologiei generale care se

ocupă de traumatismele ce apar în timpul practicării diferitelor discipline
Astfel, traumatismele specifice activității sportive de performanță pot fi
sistematizate în următoarea clasificare:
I. microtraumatisme;
II. macrotraumatisme.
Microtraumatismul este o afecțiune de suprasolicitare provocată de
agenți traumatici de intensitate mică, dar frecvent repetați, care depășesc
potențialul de regenerare a țesuturilor în cauză și care produc microleziuni
anatomice.
Macrotraumatismul este o afecțiune produsă de un agent vulnerant unic,
bine identificat de cel accidentat, de cauză internă sau externă, cu o intensitate
agresivă medie sau mare.
Clasificarea traumatismelor sportive se realizează după mai multe criterii:
A. în funcţie de factorii care le generează:
- macrotraumatisme - afecţiuni produse de agenţi interni sau externi care
acţionează cu intensitate agresivă medie sau mare;
- microtraumatisme - leziuni determinate de agenţi care acţionează cu
intensitate mică;
- afecţiuni cronice şi dismetabolice (perturbare a metabolismului) – afecţiuni
care sunt rezultatul urmărilor în timp a macro sau microtraumatismelor la
nivelul unor ţesuturi sau formaţiuni anatomice care prezintă şi alte afecţiuni
preexistente;
- afecţiuni hiperfuncţionale - forme de suprasolicitare sau de
supraantrenament, localizate la nivelul aparatului locomotor.
B. În funcţie de localizare, traumatismele sportive pot fi:
1. traumatisme ale părţilor moi (piele, muşchi, tendoane):
● plagă cutanată (piele) – secţionarea pielii cu sau fără afectarea ţesuturilor
subadiacente;
● contuzie – afecţiunea cea mai frecventă care constă în strivirea ţesuturilor
moi (piele, ţesut adipos, muşchi) prin presare sau lovire;
● crampa musculară constă într-o contracţie intramusculară involuntară a
muşchiului scheletic, care apare intra sau postefort;
● contractura musculară – apare ca efect al acumulării de toxine şi pe
fondul unei deshidratări şi tulburări de excitabilitate (capacitatea materiei vii
de a reacţiona la stimuli);
● leziunea musculară – constă într-un macrotraumatism intern produs de o
contractură bruscă a muşchiului. Leziunea musculară poate fi fibrilară (când
sunt lezate câteva fibre musculare), fasciculară (când sunt interesate câteva
fascicule musculare), fibrofasciculară (reuneşte unul, două fascicule rupte) şi
leziune totată (leziunea interesează parţial sau total corpul muscular);
●miozita (inflamarea muşchilor) este provocată de suprasolicitare şi
afectează de cele mai multe ori mai mulţi muşchi;
● mioentezita este o leziune instalată, în general, la nivelul inserţiilor
muşchilor pe os;
● tendinita constă în afecţiunea tendonului cauzată de producerea unor
modificări metabolice locale, printr-o suprasolicitare a segmentului respectiv;
● tenosinovita constă într-o afecţiune de tip inflamator a tendonului şi a
tecii sinoviale a acestuia (membrană seroasă, subţire care înconjoară
tendoanele);
● ruptura de tendon constă în finalizarea unui proces degenerativ (de
degradare) progresiv, astfel încât ruptura survine aparent ,,din senin”;
 ● lombalgia prin suprasolicitare (,,spatele dureros), reprezintă o durere
localizată în regiunea lombară care apare la una sau la mai multe solicitări
însumate, durere bine localizată care se linişteşte la repaus;
● epicondilita medială a humerusului (,,cotul dureros al jucătorilor de
tenis de câmp”) este o afecţiune microtraumatică cauzată de tracţiuni bruşte
şi violente asupra inserţiilor muşchilor antebraţului;
● pubialgia ,,fotbalistului” se instalează ca urmare a unor repetate
microtraumatisme ale regiunii inghinale la jucătorii de fotbal, rugby, hochei
pe gheaţă.
2. traumatisme ale articulaţiilor:
- entorsa este una din cele mai frecvente afecţiuni ale aparatului locomotor
întâlnite în practica sportivă. În producerea entorselor factorii predispozanţi sunt
de ordin general (oboseală, hipotonie musculară – diminuare a tonusului
muscular) sau de ordin local (laxitate articulară – mobilitate crescută a unei
articulaţii, încălţăminte inadecvată).
- luxaţia este o leziune articulară complexă care implică dislocarea suprafeţelor
articulare. Poate fi însoţită şi de rupturi ale elementelor capsulo -ligamentare. În
activitatea sportivă cele mai frecvente sunt luxaţiile umărului, cotului,
metacarpofalangiene a policelui, genunchiului.
- hidartroza – se manifestă prin apariţia lichidului într-o cavitate articulară cu
sau fără durere. Are localizarea cea mai frecventă la nivelul articulaţiei
genunchiului.
- leziunea meniscurilor genunchiului – sunt cele mai frecvent întâlnite în
practicarea unor discipline sportive ca fotbal, handbal, baschet, schi, lupte etc.
- artroza constă în alterări distructive ale cartilajelor articulare asociate cu
leziuni ale ţesutului osos care au ca urmare redoare articulară (rigiditate), durere
şi deformare.
3. traumatisme ale oaselor:
- apofizita este inflamaţia suprafeţei proeminenţelor osoase pe care se inseră un
muşchi sau un grup muscular. Aceasta este frecventă în sport la nivelul
apofizelor tibiale anterioare, rotulă şi calcaneu.
- periostita – se întâlneşte frecvent la nivelul tibiei.
- fractura de stres reprezintă un aspect specific al patologiei sportive (ramură a
medicinii care studiază cauzele şi simptomele bolilor) în care eforturile de
suprasolicitare pot produce la nivelul osului modificări ale căror cauze se găsesc
în interrelaţia dintre efortul depus şi organismul sportivului.
Factorii (cauzele) care determină producerea traumatismelor în practica
sportivă sunt:
1. factori predispozanţi care se referă la prezenţa unor deficienţe fizice,
congenitale sau dobandite observate la sportiv după producerea accidentului.
2. factori favorizanţi sunt reprezentati de:
- prezenţa la sportivul în cauză a unei boli interne sau infecţioase, a unei
carenţe alimentare sau vitaminice;
- desfăşurarea efortului în condiţii meteorologice nefavorabile (căldură
excesivă, sau frig, ploaie, vânt, ceaţă etc.);
- echipament sportiv, aparate şi materiale sportive necorespunzătoare;
- suprafaţa de antrenament sau de joc necorespunzătoare.
3. factori declanşanţi:
– starea de oboseală a sportivului;
- greşelile metodice ale antrenorului;
- lipsa refacerii sau greşeli în procesul de refacere;
- jocul dur al adversarului;
- pregatire fizică necorespunzătoare.