Antropologia socio-culturală:

1. Antropologia culturală este o disciplină științifică care studiază viața culturală a omului așa

cum este aceasta prezentă în societate și istorie - cu obiectele, ideile și acțiunile sale.
Această știință umanistă este considerată o știință socială complexă (și uneori numită
antropologie socială, sau antropologie socio-culturală), care adesea îmbină perspective ale
altor științe sociale, precum sociologie, psihologie, istorie. Astfel, în domeniul științelor
umane această nouă știință se situează la intersecția științelor menționate mai sus.
Ca știință umană, antropologia studiază omul social, prin tot ceea ce acesta presupune, de
exemplu, de la modul în care își construiește relația cu divinitatea, până la modul în care se
îmbracă - considerând că toate aceste lucruri sunt utile pentru înțelegerea acestuia ca om
cultural. Deci în domeniul acestei științe nu intră latura ontologică, biologică, psihologică
pure ale umanului ci doar aspecte ale acestor laturi care fac din om o ființă socio-culturală.
2. Antropologia socio-culturală vine cu propriile sale metode în investigarea domeniului său de
studiu. Una dintre primele metode care a rămas definitorie pentru antropologie, în general,
este observația(participativă/neparticipativă). Această metodă s-a impus când antropologii
au intrat în contact cu triburile exotice, unde înțelegerea s-a dovedit a fi foarte dificilă. La
general vorbind sunt trei metode de bază ale antropologiei culturale și acestea sunt
următoarele:
 observația: ce se întâmplă? ce fac oamenii?, care este cadrul acțiunii lor? ce obiecte
idei și comportamente sunt implicate?, care este contextul cultural, social, economic,
politic, religios al acțiunilor lor?

 interviul: ce spun oamenii?, care este opinia lor?, cum își descriu ei cadrul în care se
mișcă și cum își justifică ei acțiunile?, ce spun despre ceea ce fac, au făcut și vor face
ei și alți cunoscuți?, ce știu despre idei și acțiuni, cadrul ideilor și acțiunilor și
contextul cultural, social, economic, politic, religios al acestora?

 documentarea: ce scrie despre oameni și acțiunile lor? cum sunt anunțate, normate,
reglementate, valorizate, sancționate ideile și acțiunile care îi vizează pe oameni?, ce
descrieri anterioare cercetării antropologice există despre acești oameni, obiectele
lor, ideile lor, cadrul în care aceștia își desfășoară acțiunile și contextul cultural,
social, economic, politic și religios al vieții lor?

Deși unele din aceste metode s-au extins și în arealul altor științe, cum ar fi sociologia, ele rămân
definitorii pentru antropologie în primul rând.

3. Perspectiva antropologică presupune o viziune holistă asupra obiectului ei, care este omul.
De aceea, dacă științe precum sociologia, biologia, psihologia ne prezintă aspecte
fragmentare ale umanului, antropologia socio-culturală este integrativă-ea ne prezintă omul
ca o unitate a acestor aspecte pe plan social și cultural. Această știință nu se limitează la a
vedea în procesele biologice(de exemplu) cum ar fi sexualitatea, alimentația, nașterea,
moartea simple procese biologice. Aceasta ar fi o perspectivă îngustă, căci omul, ca om, dă
tuturor acțiunilor un sens, iar acest sens intră deja în domeniul culturii. Deci, nu omul biologic
sau psihologic interesează direct această știință ci valorifivarea acestor aspecte pe plan social
și cultural, unde se prezintă unitatea aspectelor umanului.
4. Apariția și dezbvoltarea istorică a diviziunii etnice stau în legătură cu apariția și dezvoltarea
antropologiei iar acestea ambele sunt rezultatul descoperirii altor culturi deosebite de
cultura occidentală. La început, ceilalți, care erau diferiți de noi, au fost considerați ca
sălbatici, barbari,etc. Dar cu dezvoltarea științelor omului s-a descoperit că ceilalți nu sunt
chiar atât de sălbatici pe cum îi credeam ci că pur și simplu sunt diferiți- s-a descoperit că
culturile lor stăteau, la fel, pe fundamente destul de logice, ca și cultura noastră. De aici a
apărut investigația mai atentă a celuilalt generată de uimirea că celălalt este om ca și mine și
totuși atât de diferit. Astfel, secolele XIX-XX s-au pus să-l cerceteze cu amănuntul pe celălalt
și astfel a apărut conceptul modern de rasă. Cartea lui Chamberlain, Geneza secolului XIX,
este semnificativă în această privință. Pe de altă parte, secolul XIX, mai este numit și secolil
națiunilor. Mișcările istorice de constituire a statelor naționale au impus necesitatea de a
defini conceptele de etnie, națiune, naționalism... Rasismul și colonialismul ca concepte au
fost rezultatul unor ideologii care nu s-au dovedit benefice pentru umanitate, ba din contra...