Sunteți pe pagina 1din 1

Hrană pentru trup și suflet

Vineri, 2 aprilie, a avut loc a doua săptămână în care un grup de voluntari din cadrul Fundației de
Sprijin Comunitar,coordonați de Mara Dospinescu (voluntară, clasa a 10-a, elevă la C.N.G.V)V au pus
mână de la mână, cartof de la cartof și zâmbet de la zâmbet pentru a lucra împreună la realizarea
unei binefaceri.

TRUP
„ De câte ori încercăm să devenim mai buni decât suntem totul în jurul nostru devine mai bun”-
Paul Coehlo. Acesta este de fapt scopul, pe care acest team-building l-a avut. „De ce ai ales să iei
parte la această activitate?” „Ador să gătesc și ador să ajut.” (Alin) „Voiam să ajut și să lucrez cu alți
oameni.” (Antonia). „Pentru oamenii care au nevoie”. (Alex) Am decis sa particip la acest proiect
deoarece consider ca avem nevoie sa ne deschidem ochii si sa constientizam ca exista si alte
probleme inafara de ale noastre!(Mara)
Ajutorul, dorința de a face un bine, ne-a adus în micuța bucătărie a Centrului de zi pentru copii
„Mozaic”, unde am realizat 11 caserole, conținând o masă caldă, pentru persoanele defavorizate din
orașul Bacău, mai exact pentru cei fără acoperiș. Fără un loc cald unde să își încheie ziua și care trag
de fiecare zi, sperând ca următoarea să fie mai bună. Pentru mamele care nu mănâncă cu zilele și
suportă frigul în zilele ploioase, doar ca micuții lor să mai apuce o dimineață. Astfel, după 2 ore de
amestecat, tăiat și împachetat am luat-o la pas în căutarea unor astfel de persoane, cărora să le
oferim o masă caldă împreună cu o privire caldă.

SUFLET
O binefacere are două perspective din care poate fi văzută. Cea a celui care o primește și cea a celui
care o dăruiește. Despre cei ce au primit am vorbit, dar un al doilea scop al activității a fost un altfel
de team-building. Am vrut să ne cunoaștem mai bine și să creem noi conexiuni. Am aflat cât de
perfecționiști și implicați suntem și ce echipă minuată putem forma. După o zi lungă de gătit, cântat
și căutat am ajuns cu toții acasă cu sufletele mai senine, în ciuda vremii de afară.

În final, totul e despre oameni. Despre ceea ce aducem în plus comunității și despre bunătate. Noi
suntem schimbarea pe care vrem să o vedem în lume, fie că o materializăm într-o masă caldă dată
cuiva care nu e la fel de norocos, fie că e un simplu zâmbet dăruit unui necunoscut.

De Alexandra Bordeanu

S-ar putea să vă placă și