Lecția 4.

Evaluarea didactică - verigă de dirijare a procesului de învățare.

Analiza literaturii ce conţine informaţii despre învăţământ formativ arată că
autorii acordă atenţie deosebită evaluării didactice considerată ca verigă de dirijare
a activităților instructiv-cognitive a elevilor. Evaluarea didactică se efectuează cu
scopul comparării rezultatelor activităţilor instructiv-cognitive cu obiectivele
educaţionale planificate precum şi cu rezultatele activităţilor anterioare. Evaluarea
didactică permite de a dirija eficient activităţile instructiv cognitive orientate spre
formarea personalităţii creative.
Conceptul managementul învățării presupune luarea în considerație a noțiunii
nivel de însușire.
Ţinînd cont de activităţile psihice ale elevului/studentului, profesorul
V.P.Bespalko menţionează că nivelele de însuşire pot fi clasificate şi în baza
tipului activităţii. Din acest punct de vedere autorul distinge activităţi de tipul
reproductiv şi productiv. Activităţile de tip reproductiv presupun reproducerea a
ceva cunoscut; pe parcursul reproducerii nu se creează subiectiv ceva nou.
Activităţile de tip productiv, spre deosebire de cele reproductive, se soldează cu
făurirea a ceva nou (pentru elev/student), cu crearea unei informaţii noi subiective.
Conform acestor activităţi autorul în diverse lucrări evidenţiază patru nivele de
însuşire:
 nivelul I (numit recunoaştere),
 nivelul II (reproducere),
 nivelul III (priceperi şi deprinderi),
 nivelul IV (creaţie).
În continuare prezentăm exemple din domeniul tehnicii care se referă la nivele
de însușire în conceptul V.P.Bespalko.
Activităţile la nivelul I (recunoaştere) se caracterizează prin acea că elevul
(studentul) poate să demonstreze de sine stătător cunoaşterea materiei de studiu
învăţată numai în cazul perceperii semnelor exterioare ale fenomenelor, obiectelor
studiate. De exemplu, elevul/studentul poate explica construcţia mecanismului
1
bielă-manivelă numai în cazul cînd el percepe semnele exterioare ale obiectului
studiat (mecanismul concret, sau modelul mecanismului, sau desenul
mecanismului, sau combinații din ele). Activităţile cognitive ale
elevilor/studenţilor la nivelul I se bazează pe memorare mecanică. Adeseori
activităţile la acest nivel se reduc, la învăţare pe de rost.
Nivelul II (reproducere) se consideră atins dacă elevul/studentul poate să
adeverească cunoaşterea materiei de studiu, să reproducă informaţia despre cele
învăţate în lipsa semnelor exterioare ale celor studiate. De exemplu,
elevul/studentul poate explica principiul de funcţionare a mecanismului bielă-
manivelă fără a utiliza materiale ilustrative (modelul, desenul, piesele
mecanismului).
Nivelul III (priceperi şi deprinderi) se caracterizează prin activităţi de
combinare a cunoştinţelor acumulate de către elev/student pentru rezolvarea
problemelor atipice. Elevul/studentul care a atins acest nivel de activitate poate de
sine stătător să rezolve probleme neprevăzute (care apar în viaţă) ce ţin de materia
de studiu învăţată. De exemplu, elevul/studentul poate determina cauza
nefuncţionării demarorului electric la pornirea motorului automobilului. La
rezolvarea problemelor ne tipice elevul/studentul utilizează în practică cunoştinţele
acumulate, dobândeşte de sine stătător informaţie subiectivă nouă din diferite surse
necesară pentru rezolvarea problemei apărute, efectuează diverse operaţii practice
de control, demontare, montare. Efectuând activităţi de acest gen, elevul/studentul
dă dovadă de competenţă în domeniul tehnic.
Nivelul IV (creaţie) se consideră atins dacă elevul/studentul e capabil să
rezolve probleme ce ţin de raţionalizări, invenţii.
Dacă la nivelele I, II, III elevii manifestă preponderent gândire convergentă,
atunci la nivelul IV (creație) elevii manifestă preponderent gândire divergentă.
Esența gândirii divergente vezi tema 5 din cursul „Metodologia și etica
cercetării”.
Din punct de vedere al instruirii, formării cunoştinţelor gândirea convergentă
prezintă un instrument cognitiv destul de important, îndeosebi la studiul noţiunilor
2
care cer o exactitate deosebită şi care sunt prezente la toate disciplinele de studiu
şcolare. Evident, în acest caz profesorii apelează la metodele caracteristice gîndirii
convergente (strategii reproductive). Însă trebuie de ţinut cont şi de aceea că o
persoană la care prevalează totalmente gîndirea convergentă vede un număr limitat
de opţiuni, pe când persoana care dispune şi de mecanismele gîndirii divergente va
căuta permanent mai multe şi diverse opţiuni. Din acest motiv ar fi bine ca
dezvoltării gîndirii divergente să se acorde atenţie cel puţin în aceiaşi măsură ca
dezvoltării gândirii convergente, să fie utilizate frecvent strategii euristice care nu
limitează numărul de căutări.
La cele menţionate se mai poate adăuga şi fenomenul „antagonismul
permanent dintre gândirea convergentă şi gândirea divergentă”. Antagonismul se
explică prin proprietatea firească a gîndirii numită stereotipia gândirii care
presupune insistenţa „gândirii în aceiaşi direcţie sau manieră de lucru şi atunci cînd
condiţiile problemei s-au schimbat sau cînd soluţionarea ei s-ar putea face pe o cale
mai simplă şi mai directă”.
Nivelele de însuşire sunt prezentate în ordine ierarhică ce reprezintă înaintarea
(dezvoltarea) elevului/studentului în procesul de învăţământ. Aceasta înseamnă că
pentru a atinge nivelul IV elevul/studentul trebuie să treacă treptat prin nivelele I,
II, III.
În continuare prezentăm informaţie despre determinarea calităţii însuşirii la
nivelele I (recunoaştere), II (reproducere), III (priceperi şi deprinderi) cu ajutorul
testelor reflectată în conceptul elaborat de V. P. Bespalko, evidenţiind următoarele
enunţuri:
 prin test (T) se subînţelege setul de însărcinări, numite şi itemi (Î) şi
etaloane (E) cu care se compară răspunsul elevului/studentului; definiţia
expusă poate fi reprezentată în forma:
T=Î+E (1)
 calitatea însuşirii se exprimă prin coeficientul de însuşire K care se
determină utilizînd formula:
K =a/p (2)
3
 unde: p – numărul total de operaţii esenţiale ce trebuie să fie efectuate de
către elev/student pentru rezolvarea deplină a problemei reflectate în
însărcinare; a – numărul de operaţii esenţiale care au fost efectuate
corect de elev/student pe parcursul rezolvării problemei.
 nivelul de însuşire este atins dacă K  0,7.
 setul de însărcinări (itemi) de acelaşi nivel se numeşte baterie de
însărcinări (itemi).
 pentru asigurarea veridicităţii evaluării didactice fiecare baterie de
însărcinări (itemi) trebuie să prevadă efectuarea a 30-40 operaţii
esenţiale.
 răspunsurile elevilor/studenţilor se apreciază utilizînd tabela nr.1.

Tabela 1. Numărul de puncte conform nivelelor şi parametrilor de însuşire

Nivel de însuşire Parametrii de Numărul de
însuşire după KI- puncte
IV

K < 0,7 0
I (recunoaştere) 0,7≤ K < 0,8 1

0,8≤ K < 0,9 2

0,9≤ K ≤1 3

K < 0,7 0
0,7≤K < 0,8 4
II (reproducere) 0,8≤ K < 0,9 5

0,9≤ K ≤1 6

K < 0,7 0
III (priceperi şi 0,7≤ K < 0,8 7
deprinderi) 0,8≤ K < 0,9 8

0,9≤ K ≤1 9

4
 IV (creație) K < 0,7 0
0,7≤K < 0,8 10

0,8≤ K < 0,9 11

0,9≤ K ≤1 12

Evaluarea didactică cu ajutorul testelor se efectuează în modul următor:

 elevul/studentul face cunoştinţă cu conţinutul însărcinării (itemului)
propus pentru determinarea nivelului de însuşire respectiv;
 elevul/studentul prezintă profesorului răspunsurile;
 profesorul: a) sumează p şi a pentru fiecare nivel de însuşire; b) determină
valoarea lui K pentru fiecare nivel de însuşire; c) utilizând tabela fixează
numărul de puncte acumulat de elev/student la nivelul de însuşire
respectiv; d) sumează punctele obţinute la toate nivelele de însuşire; e)
determină nota obţinută de elev/student luând în consideraţie numărul de
puncte ce corespunde notei maximale (nota 10) și notei minimale (nota 1)
precum și numărul de puncte acumulate de elev/student.