Ecol Ghid Lucr Pract Cu Desene

Vasile Buzdugan
Îndrumar metodic
pentru lucrările practice şi lucrul individual la
ECOLOGIE
Bălţi
2009
2
Introducere
Lucrarea metodică de faţă prezintă un suport şi un ajutor pentru studenţi în realizarea
însărcinărilor din cadrul lucrărilor practice la “Ecologie ” în conformitate cu curriculumul acestei
discipline ce include 18 teme.
Îndrumarul oferă informaţiile, sursele bibliografice şi materialele necesare şi algoritmul
realizării cu ajutorul lor a însărcinărilor axate pe 4 tipuri de activităţi:
 Întrebări pentru discuţie
 Aplicaţii practice
 Rezolvare de probleme
 Lucru independent
Întrebările pentru discuţie sunt în linii mari formulate în baza structurii şi conţinutului temelor
din cadrul prelegerilor şi realizarea lor urmăreşte scopul reactulalizării, concretizării şi consolidării
esenţei şi poziţiilor abordate la prelegeri. Totodată studentului i se propun extinderi în baza
materialului din sursele bibliografice conform spaţiul indicat la fiecare întrebare propusă pentru
discuţie, bineînţeles utilizînd vastele oferte ale internetului.
Aplicaţiile practice vizează scopul formării deprinderilor de lucru cu diferite grafice scheme,
tabele din sursele propuse, exersarii în depistarea legităţilor conţinute în ele, cu încercarea de a le da
interpretare şi argumentare prin utilizarea cunoştinţelor din alte discipline parcurseanterior:
botanică , zoologie fiziologie vegetală şi animală, genetică şi citologie, sistematică, geografie (pentru
specialitatea Geografie şi biologie) etc.
Însăşi însărcinările au caracter algoritmic şi fac trimiteri la izvoarele din lista bibliografică
conţinută la sfîrşitul ghidului prin care se poate beneficia de instuctări şi modele pentru realizarea lor.
Lucrul independent este punctat şi algoritmizat şi solicită îndeplinirea de către student a unor
însărcinări de caracter aplicativ la majoritatea temelor în baza observărilor proprii din natură, a
secvenţelor de materialelor video propuse, precum şi a conţinutului curriculumului şcolar preuiversitar la
biologie care e chemat să-l analizeze.
Specificul ghidului mai constă în faptul că el oferă multă posibilitate studenţilor de a lucra de
sine stătător cu o diversitate largă de izvoare bibliografice, utilizând şi o mare diversitate de materiale,
informaţii, satisfăcând, în special, rigorile privind dezvoltarea abilităţilor de lucru cu diferite surse şi
informaţii, inclusiv a celor cu caracter aplicativ, precum şi a abilităţilor de argumentare a tezelor
teoretice din ecologie utilizînd cunoştinţe din cadrul disciplinelor biologice din planul de învăţămînt
parcurse anterior. Astfel se realizează principiul interdisciplinar, al integrării, consolidării în general a
cunoştinţelor şi al edificării şi fortificării culturii biologice a viitorului profesor de biologie.
Rezolvarea de probleme:.......
Sarcina generală care pretinde s-o realizeze ghidul de faţă constă în ajutorarea şi însoţirea
studentului la etapa aplicativă de însuşire a cunoştinţelor atât din cadrul cursului teoretic, cât şi realizarea
practică a unor poziţii teoretice din cursurile ecologie cu caracter de cercetare. Tot odată caracterul
însărcinărilor insistă asupra legăturii permanente a studentului cu practica predării acestei discipline
solicitînd studentul să urmărească modul de acoperire şi coerenţei dintre curriculum-ului universitar al
acestei discipline şi cel al biologiei din ciclul preuniversitar.
Ghidul prin însărcinările propuse pretinde să contribuie la realizarea următoarelor obiective mai
importante :
 să consolideze cunoştinţele teoretice la cursul Ecologie;
 să formeze priceperi şi deprinderi :
- de a lucra cu diverse izvoare bibliografice şi de a selecta, compara şi sintetiza ideile principale;
- de a aplica cunoştinţele teoretice în condiţii practice pentru interpretarea diferitor fenomene şi
procese cu caracter ecologic din observările proprii în natură, sau din videomaterialele
recomandate studentului pentru lucrul independent;
- de a pregăti şi îmbogăţi baza de mijloace didactice, materiale naturale şi de confecţionare
proprie prin elaborare de portofolii.
3
CONŢNUTUL LUCRĂRILOR PRACTICEE
Călăuza studentului - În ce mod ne vom pregăti către seminar:
 Citeşte cu atenţie întrebările seminarului şi familiarizează-te cu lista literaturii

 Nu amîna pregătirea către seminar pentru ultimele zile
 Examinează sursele bibliografice şi stabileşte izvoarele de bază potrivite pentru fiecare întrebare.
 Efectuează extrase în scris (notiţe) şi nu uita să indici autorul, titlul, anul ediţiei, pagina
 La depistarea termenilor necunoscuţi, găseşte în dicţionare care e semnificaţia lor
 Răsfoind şi examinînd presa periodică, fă decupări la temă seminarului
Lucrare practică nr.1
MEDIILE DE VIAŢĂ, FACTORII ECOLOGICI ŞI LEGITĂŢILE GENERALE ALE ACŢIUNII FACTORILOR

ECOLOGICI ASUPRA ORGANISMELOR.
Materiale necesare:
1. В.Р.Хлебников, Л.Л. Попа, В.В. Минкин Сборник задач по экологии. Тирасопль, 2002.
2. izv. 16 - Шилов Игорь Александр. Экология : уч. Пос. для биол. И мед. Спец. Вузов.
М., 2003.(xerocopia des.8.1, pag. 214 ).
3. izv. 17 - Степановских Анатолий Сергеевич Экология : учеб. Для студ. Вузов. М., 2001.
(xerocopia des.5.33, pag. 156).
I. Întrebări pentru discuţie:

1. Noţiune de mediu de viaţă şi condiţii de viaţă pentru organisme vii. izv 9/ 42-45; 26, pp45-50;
3/33-34; 17/41-46; 35/98-99;
2. Noţiune de factori ecologici şi clasificările factorilor ecologici. - izv30, str38-40; 23, str 11-13;
5/41-43; 10/42-45; 12/46-51; 26/ pag.56-57; 35/99-107;
3. Legităţile acţiunii factorilor ecologici asupra organismelor vii: legea toleranţei; legea minimului
şi legea acţiunii factorilor în creştere. – 23,str13-17; 30, str40-44; 26, pp56-60; 5/53-55; 10/39-
42; 16/213-217 17/ str. 43-46; 35/107-115;
4. Noţiune de euri- şi stenobionţi şi concepţia factorilor limitativi (limitanţi).
5. Specificul acţiunii în comun a factorilor ecologici asupra organismelor vii.-26, pp62-64; 30,
str.44-46; 16/217-226; 17/41-46; 16/223-227; 23/15-16; 35/115-116;
II. Aplicaţii practice:

1. Analizaţi şi comentaţi definiţia noţiunii de mediu dată de diferiţi autori propuse de profesor şi
elaboraţi în baza lor una sintetică proprie care ar întruni elementele ce v-au plăcut din toate
definiţiile analizate
2. Stabiliţi cu ajutorul graficelor din izv. 16 (fig. 8.1, pag 21, şi a textului din această pagină) şi izv.
39 (fig.50, pag.3), corelaţii dintre schimbarea cantitativă a factorului ecologic şi activităţile vitale
ale organismului.
3. Analizaşi reprezentarea grafică (des. 5.33, pag. 156, izv. 17, sau fig.3, izv. 23, pag.16) a
corelaţiei dintre nivelul mortalităţii omizilor moliei mărului (Carpocapsa pomonella) şi nivelele
de temperatură şi umidităţii relative a aerului
III. Rezolvare de probleme:
Problemele: - 2.1- 2.3 (acţiunea în comun a factorilor ecologici)
IV Lucru independent
4
1. De extras în caiete din curricule şi manualele de biologie pentru ciclul preuniversitar (clasele 6-
12) noţiunile din tema abordată în cadrul seminarului, care sunt propuse elevilor pentru a fi
însuşite conform tabelului ce urmează:
Nr. Denumirea
Lista noţiunilor şi
d/o manualului(clasa,
Denumirea temelor pagina la care sunt Consemnări
autorul, anul şi locul
prezentate
ediţiei)
Însărcinarea 1
Grad de favorabilitate;
Cheltuieli de energie
rm
no
opt
um
im
Fig. 8.1, (izv16, pag 214)Impactul schimbării

cantitative a expresiei factorului de mediu
pesimum
Pesimum
asupra activităţii vitale a organismului.

gradul de favorabilitate a dozelor date pentru
Intensitatea organisme; 2- mărimea cheltuielilor de
factorului ecologic energie pentru adaptare.
Consemnare: schema este convenţională,
presupunîndu-se că restul factorilor mediului acţionează în
optimum.
Fig. 50. — Evantaiul efectelor factorilor termici asupra organismelor homeoterme (Barnea şi Calciu Ecologie
umană, pag. 158)
Însărcinarea 2
5
Fig. 5.33(izv 17, pag.156). Mortalitatea omizilor viermelui merelor( Carpocapsa pomonella) în funcţie (dependenţă)
de temperatură şi umiditate (după Р. Дажо, 1975)
MEDIUL TERESTRU-AERIAN. RADIAŢIILE SOLARE ŞI LUMINA CA FACTORI ECOLOGICI
Materiale necesare:
1. В.Р.Хлебников, Л.Л. Попа, В.В. Минкин Сборник задач по экологии. Тирасопль, 2002

1. Caracteristica generală a mediului terestro-aerian şi adaptările specifice de bază ale organismelor
vii faţă de el. – izv 30/str.111-121; 17/str.133-158.
2. Radiaţia solară, componentele şi semnificaţia ecologică pentru organismele vii.- vezi izv
9/pag.45-46; 16/172-194; 17/ str. 50-60; 30/ str.56-60; 23/18-19; 35/131-138; 41/234-238; 244-
247;
3. Lumina vizibilă, radiaţiile fiziologic active şi procesele de bază vitale ale plantelor şi animalelor
ce decurg cu participarea lor. -vezi izv. 9/pag.45-46; 16/172-194; 17/ str. 50-60; 30/ str.56-60;
23/19-28; 35/131-138;
4. Grupele ecologice de plante în atitudine faţă de lumină şi adaptările (anatomo-morfologice,
fiziologice ş.a) ce le caracterizează. - vezi izv 9/pag.45-46; 16/172-194; 17/ str. 50-60; 30/ str.56-
60; 23/20-23; 41/238-241
5. Lumina ca factor ecologic în viaţa animalelor. - izv. 9/pag.45-46; 17/ str. 50-60; 16/172-194; 30/
str.56-60; 23/24-28;
1. Stabiliţi cu ajutorul graficelor adaptările fiziologice de corelare a procesului de fotosinteză cu
intensitatea luminii (radiaţiei) la plante: des.5.23, pag.144, izv 17.
6
Problemele: - 1.7 (acţiunea luminii asupra organismelor)
IV Lucru independent
1. Examinaţi fig. 43 (izv. 28, pag. 183) şi depistaţi mersul schimbării temperaturii corpului fluturelui
urzicar în comparaţie cu cea a aerului în condiţii de umbră şi soare. Faceţi concluziile şi comentariile de
rigoare indicînd ce raze ale spectrului solar cauzează fenomenele date (vezi ca suport şi textul din pag.
182 din acelaşi izvor).
12) noţiunile din tema abordată în cadrul seminarului, care sunt propuse elevilor pentru a fi însuşite
conform tabelului ce urmează:
Nr. Denumirea
prezentate
ediţiei)
Însărcinarea 1
Fig. 5.23(izv 17, pag 144). Curbele intensităţii fotosintezei în funcţie de intensitatea radiaţiei de lumină
(Световые кривые фотосинтеза):
А — schema aspectului general; B — curbele pentru plante heliofite (1) şi helio-sciofite
(теневыносливых растений) - (2)
a – mărimea şi direcţia schimbului gazos al plantelor în întuneric absolut: fotosinteza lipseşte, are
loc doar respiraţia (nu absorbţia ci degajarea CO 2 , de aceea punctul a e situat mai jos de axa
absciselor).
b – „punctul de compensare”, adică intensitatea luminii la care fotosinteza (absorbţia CO 2)
echilibrează respiraţia (degajarea CO 2).
c – punctul îndoirii (trecerii curbei fotosintezei la „platou” orizontal).
7
d - Proiecţia punctului c ce caracterizează intensitatea „saturată” a luminii, adică aşa o mărime,
după care creşterea intensităţii luminii deja nu mai provoacă creşterea intensităţii fotosintezei.
e– proiecţia punctului c pe axa ordonatelor ce corespunde intensităţii maximale a fotosintezei
pentru această specie în condiţiile mediului terestro-aerian dat.
 - unghiul de înclinare faţă de axa absciselor, care exprimă gradul în care creşte intensitatea
fotosintezei la creşterea radiaţiei (în regiunea intensităţii relativ slabe a radiaţiei luminii).
TEMPERATURA ŞI REGIMUL TERMIC. TOLERANŢA TERMICĂ ŞI ADAPTĂRILE ORGANISMELOR
Materiale necesare:
1. - Planet Earph – Планета Земля (CD : - BBC)
a. BBC – 1 Deserts
2. - film «Жизнь растений»( CD )
 Titl - «Выживание – Surviving"
3.В.Р.Хлебников, Л.Л. Попа, В.В. Минкин Сборник задач по экологии. Тирасопль, 2002.
4.izv. 33 - Н.Грин, У.Стаут Биология. Том 2, М., «Мир», 1990.

1. Particularităţile şi semnificaţia temperaturii ca factor ecologic pentru organismele vii. vezi
izv. 23/28-31; 35/122-124; 41/217-221
2. Noţiune de prag de temperatură, pragul termic de dezvoltare şi temperaturi efective pentru
organismele vii. vezi izv. 23/31-32; 35/124-127;
3. Adaptările plantelor la diferite regimuri de temperatură şi grupele ecologice de plante după
atitudinea faţă de temperatură. – vezi izv. 9/pag.46-48; 16/65-98; 17/str.60-76; 30/ str.62-63;
23/32-37; 35/128; 41/223-226
4. Temperatura şi adaptările animalelor la diferite regimuri de temperatură. - vezi izv. 9/pag.46-
48; 30/ str.63-73; 17/str.60-76; 16/65-98; 23/37-43; 35/128-129-131;
5. Poichilotermia, homeotermie şi heterotermia la animale.- vezi izv. 9/pag.46-48; 30/ str.63-73;
17/str.60-76; 16/65-98; 23/43-45; 41/227-232

1. Stabiliţi cu ajutorul graficelor corelaţii dintre intensitatea metabolismului şi temperatura
mediului: des.4.5, pag. 71izv. 16; des.4.8, pag.78-79, izv. 16; des. 4.12, pag.89-90, izv. 16;
2. Stabiliţi cu ajutorul graficelor dependenţe ale unor procese fiziologice de temperatura mediului:
- fotosinteza şi respiraţia – des. 4.8, pag. 65, izv. 17;
- viteza şi durată dezvoltării animalelor – des.4.6, pag.72-73,izv. 16.
3. Stabiliţi cu ajutorul graficelor corelaţii dintre temperatura corpului în raport cu cea a mediului și
a mărimii şi masei corpului animalelor cu repartizarea lor geografică: des. 4.3, şi pag. 69-71, izv.
16. şi tabelul 4.7 (izv 17, pag. 70)
4. Analizaţi modalităţile de termoreglare a temperaturii corpului în condiţii de oscilare a
temperaturii mediului: des 4.10, pag. 80-81, izv. 16; des.4.7 şi tabelul 4.1, pag.77-78, izv. 16;
des.4.11, pag.82-83, izv. 16; text- pag. 83-84-85, izv. 16.; fig. 42, pag.179-181, izv. 28(text).
Problemele: -1.1 – 1.6; 1.8 -1.9 (acţiunea temperaturii asupra organismelor)
III. Lucru independent:

. Lucru independent:
1. De vizionat secvenţa „Выживание – Surviving” din filmul „Жизнь растений” (secvenţa
temporală 1'-15'-min) şi de prezentat în scris esenţa adaptărilor la plante pentru suportarea
temperaturilor nefavorabile.
8
2. De vizionat secvenţa – 1 „Deserts” din filmul „BBC - Planet Earph – Планета Земля”
(secvenţa temporală 1'-18'-min) despre animale de pustiu(cangurii din pustiurile Australiei şi
vulpea africană feneca – în pustiurile africane) şi de prezentat în scris esenţa adaptărilor
prezentate pentru a suporta de către ele temperaturile ridicate.
3. Prezentaţi o succintă explicaţie a diferenţei mari între necesităţile zilnice energetice (la o unitate
de masă a corpului) ale organismului uman şi cel al unor mamifere sau păsări mărunte (compară
punctul de vedere cu explicaţia 12.2, din pag. 314, izv 33).
Nr. Denumirea
prezentate
ediţiei)
Însărcinarea 1

Fig. 4.5.(izv 16, pag. 71). Dependenţa respiraţiei frunzelor cartofului de temperatura aerului (după.
И.М. Культиасов, 1982)
9
Fig 4.8. (izv 16, pag 78) Consumul de oxigen al animalelor poichiloterme, adaptate la diferite temperaturi ale
mediului. A – moluşte Astrate montagu din Groenlanda (1) şi Danemarca (2); B – язи(trad. Pentu Moldova -
peştele văduviţa Leouciscus idus) Idus idus adaptate la 15º C (3), 22 º C (4), şi ţinute succesiv cîte 12 ore la
aceste temperaturi (5); C – şopîrle Uta mearnsi, adaptate la 15 ºC (6) şi 35 ºC (7) (după GelineoS, 1964; G.
Wittov, 1970).
Fig. 4.12. (izv. 16, pag. 89) Dinamica producţiei de căldură şi temperaturii corpului organismului homeoterm în
funcţie de temperatura mediului. (după H. Precht et al., 1965). Cu linie întreruptă (P) se reprezintă schimbările
respective ale termoproducţiei organismului poichiloterm; restul comentariilor – vezi textul.
Într-un anumit interval al temperaturilor externe termoproducţia (termogeneza) organismului în
stare de repaus, este compensată de cedarea „normală” (fără o intensificare activă a producției de
căldură, adică schimbul termic al organismului cu mediul este balansat (vezi zona termoneutrală des.
4.12, t3 - t4). Nivelul metabolismului în această zonă este minimal. Adesea în acest caz se vorbeşte despre
un punct critic înţelegînd prin el o valoare concretă a temperaturii, la care este atinsă o stare de balanţă
cu mediul – fenomen ce este just din punct de vedere teoretic, dar imposibil de a fi înregistrat (fixat)
experimental în practică din cauza unor oscilări nelegitime permanente şi a instabilităţii proprietăţilor şi
particularităţilor termoizolatoare ale învelişurilor corpului.
Coborîrea temperaturii peste limitele zonei termoneutrale provoacă o sporire reflectorie a
nivelului metabolismului şi termoproducţiei pînă la nivelarea (echilibrarea) balanţei termice a
organismului în noile condiţii de temperatură externă şi, graţie acestui fapt, temperatura corpului rămîne
stabilă (vezi segmentul t3 – t2 , des. 4.12). Acest segment corespunde zonei în care organismul realizează
termoreglarea chimică, mărimea diapazonului în care această termoreglare a organismului se poate
produce fiind specifică (diferită de la specie la specie). Coborîrea temperaturii peste limitele zonei
termoreglării efective (segmentul t2 – t1) conduce la deteriorarea balanţei termice şi la suprarăcirea şi
moartea organismului.
Ridicarea temperaturii mediului peste limitele zonei termoneutrale de asemenea provoacă
ridicarea nivelului schimbului de substanţe, ce e provocată e declanşarea mecanismelor activizării
cedării de căldură de către organism – mediului, care necesită nişte cheltuieli suplimentare de energie
pentru a îndeplini acest lucru ( vezi zona numită a termoreglării fizice – t4 – t5, pe parcursul căreia
organismul reuşeşte de asemenea să-şi menţină temperatura stabilă). La atingerea unui anumit prag (t5)
mecanismele ce intensifică cedările de căldură mediului nu se mai isprăvesc (devin ineficiente), se
începe supraîncălzirea şi pînă la urmă chiar moartea organismului (vezi punctul t6).
Însărcinarea 2
10

respiraţia
Fotosinteza
Respiraţia
Topt
Tmin
Tmax
Temperatura
Fig. 4.8. (izv 17, pag. 65) Raportul dintre fotosinteză şi respiraţie în dependenţă de temperatură.
Fig. 4.6.(izv 16, pag.73) Hiperbola lui Blunk, ce exprimă durată dezvoltării moliei grîului Sitotroga cerealella de
temperatură (după Д.Н. Кашкаров, 1944). 1 – durata dezvoltării; 2 – dependenţa vitezei dezvoltării de
temperatură. Cu linie întreruptă este reprezentată temperatura minimală efectivă (zeroul absolut) de dezvoltare.
Fig.4.11.(izv 16, pag. 82). Consumul de oxigen de către albine

solitare la temperaturi diferite ale mediului Apis melifera
(după A. Heusner, M. Rofh, 1963): N—numărul de indivizi.
Însărcinarea 3
11
Fig. 4.3. (izv 16, pag. 69). Influenţa schimbărilor de temperatură a aerului (1) asupra temperaturii corpului
broaştei Rana temporaria (2) (după Н.И. Калабухову, 1951).
Tabelul 4.7 (izv 17, pag.)

Schimbarea mărimii corpului animalelor cu latitudinea (după Бергман)
Specia Raionul, Lungimea corpului, Masa , кg

regiunea cm
Lupul Taimîr До 137 До 49
Mongolia До 120 До 40
Vulpea Среднерусская
de mijloc До 90 До 10
Turkmenia До 57 До 3,2
??????????????? fig. 42, pag.179-181, izv.28(text)
Fig. 42.(izv 28, pag. 180) Curba schimbării temperaturii corpului şi stării
animalului poichiloterm în legătură cu scăderea temperaturii mediului.
12
Însărcinarea 4
Fig. 4.10. (izv 16, pag. 81) Corelaţia frecvenţei contracţiilor cu consumul de oxigen la femela pitonului Pyton
morulus (după V. Hutchinson et al., 1966)
Fig. 4.7. (izv 16, pag.78). Schimbările sezoniere ale

temperaturii de suprarăcire a corpului insectelor ce
diferă ecologic (după Н.И. Калабухова, 1956):
1 — larvele gândacului sfredelitor (жука-
древоточца) Dendroides canadensis, 2 —
gândacul Роpillа japponica,
3 — insecte acvatice
13
Таbelul 4.1. (izv 16, pag. 78). Schimbările sezoniere ale conţinutului de apă în corp şi cele ale
rezistenţei la răcire la larvele gîndacului Synchroa punctata, ce trăiesc în lemnul stejarului (după N.
Рауnе, 1926)
lunile
VII VIII IX X XI XII I II III IV V VI
Indicii
Temperatura de
2,0 2,5 2,8 7,8 8,8 12,0 17,0 22,0 14,2 9,8 8,2 2,8
suprarăcire 0C
Conţinutul de apă în - 54 42 40 32 - 31 - - - - -
corp, %
Lucrare practică nr 4
UMIDITATEA ŞI REGIMUL HIDRIC. GRUPELE ECOLOGIC DE PLANTE ŞI ANIMALE ÎN RAPORT CU REGIMUL

HIDRIC
Materiale necesare:
1. - Planet Earph – Планета Земля (CD : - BBC)
b. BBC – 1 Deserts
(xerocopia des. 4.16, pag.81; des. 4.18 şi tabelului 4.9, pag. 86-87).

1. Apa, umezeala şi multiplele lor efecte ecologice asupra plantelor şi animalelor.- vezi izv.9; 16;
17; 23/45-46; 35/138; 41/247
2. Adaptarea la deficitul de apă a vieţii ieşite pe uscat – direcţie prioritară a evoluţiei.- .- vezi izv.9;
16; 17; 23/45-46;.
3. Grupele ecologice de plante şi modalităţi de adaptare la regimul hidric al mediului. - vezi
izv.23/46-52; 35/139-140; 41/248-250
4. Grupele ecologice de animale terestre şi adaptările lor la regimul hidric al mediului. - vezi izv.
23/52-56; 35/139-140;
1. Examinaţi fig. 4.16 (izv 17, pag. 81) şi efectuaţi în scris o analiză a corelării
procesului de transpiraţie cu gradul de asigurare a plantelor cu apă.
2. Examinaţi fig. 4.15 (izv. 17, pag. 80) şi formulaţi în scris 5-6 concluzii cu comentarii
de rigoare referitor la cele constatate.

1. Analizaţi des.4.18 şi tabelului 4.9 din pag. 86-87, izv. 17, stabiliţi tipurile adaptărilor
pentru suportarea condiţiilor de uscăciune de către plante şi animale şi elaboraţi o schemă
de clasificare a lor după nişte criterii pe care le socotiţi potrivite în acest scop.
2. De vizionat secvenţa despre animale şi plante de pustiu (guanaco şi cactuşi din pustiurile
Americii de Sud şi de Nord- secvenţa de timp 18 - 26) şi de comentat în scris adaptările
prezentate de suportare de către ele a aridităţii mari a climei.
3. De extras în caiete din curricule şi manualele de biologie pentru ciclul preuniversitar
(clasele 6-12) noţiunile din tema abordată în cadrul seminarului, care sunt propuse
elevilor pentru a fi însuşite conform tabelului ce urmează:
14
Nr. Denumirea
prezentate
ediţiei)
Însărcinarea 1
Fig.4.15.(izv 17, pag. 80) Influenţa

umidităţii asupra procesele vitale de
bază la animale (după Н. П. Наумов,
1963):
А — higrofile; Б — xerofile;
1 — mortalitatea; 2 — longevitatea vieţii ;
3 — prolificitatea; 4 — viteza dezvoltării
Însărcinarea 2
Fig. 4.16.(izv 17, pag.80) Schema mersului diurn (timp de 24 ore) al

transpiraţiei la plante în situaţii cu diferit grad de asigurare cu apă
(după Т. К. Горышина, 1979):
1- transpiraţia plantei fără careva limitări; 2 – transpiraţie
intensitatea căreia coboară la amiază prin îngustarea ostiolelor; 3 –
acelaşi lucru la închiderea totală a ostiolelor; 4 – excluderea totală a
transpiraţiei prin ostiole(rămîne doar transpiraţia cuticulară); 5 –
schimbarea (coborîrea intensităţii) transpiraţiei cuticulare datorită
modificării permeabilităţii membranelor.
Săgeţile îndreptate în jos – indică închiderea ostiolelor, iar
cele îndreptate ascendent – la deschiderea lor.
Linia întreruptă indică mersul evaporării apei de pe o suprafaţă
deschisă, liberă a oglinzii apei.
Zonele haşurate – indică regiunea transpiraţiei cuticulare.
15
RITMURILE BIOLOGICE. FOTOPERIODISMUL
Materiale necesare:
1. N.M. Cernova, A.M. Bîlova Ecologie Chişinău, 1994.(xerocopia fig. 25, pag. 92).
2. Н.Ф. Правдин Дарвинизмул Кишинэу, 1974.

1. Ritmicitatea biologică: cauzele şi diversitatea manifestării la organismele vii - !3/ pag. 216-
218; 17/str. 219-220: 8 supl/;
2. Ritmurile biologice interne şi externe adaptive la organismele vii.- 23/ pag.90-91; 17/str. 220-
222; 8 supl/;
3. Ritmurile biologice circadiene (diurne) la plante şi animale.- 23/ pag.91-96; 13/ pag. 218-219;
17/str. 222-226; 16/str.178-188; 8 supl/;
4. Ceasornicele biologice la plante şi animale. -17/str. 230-232; 28/pag.184-186;
5. Ritmurile mareice(flux-reflux) la organismele marine. - 23/ pag.96; 17/str. 226-227
6. Ritmurile biologice anuale şi sezoniere la organismele vii.- 23/ pag.96-98; 13/ pag. 219-220;
17/str. 227-230; 28/pag.182-184; 16/str.188-190.
7. Reglarea fiziologică a fenomenelor sezoniere la organismele vii:
a) Reproducerea16/str.194-205
b) Migraţiile sezoniere 16/str.205-212
8. Fotoperiodismul şi importanţa lui adaptivă la plante şi animale.- 23/ pag.98-101; 17/str. 232-
237.
1. De examinat, de comentat şi de prezentat în scris concluzii vizînd gradul de corelaţie dintre
modificările unor procese biologice şi intensitatea activităţii solare (fig 25, pag 92, izv 23).
2. Desenaţi în caiete fig 44 (izv. 28, pag.185) sau/ des. 7.5(izv 16 pag. 210, vezi ca suport şi textul
din pag. 209) şi faceţi o succintă comentare scrisă a mecanismelor realizării periodicităţii
sezoniere a fenomenelor vitale la animalele vertebrate.
3. Examinaţi fig. 7.7 şi 7.8 (izv. 17) şi stabiliţi legităţile legăturii(corelaţiei) dintre oscilaţiile
activităţii magnetice şi a celei solare şi manifestarea periodicităţii multianuale a fenomenelor
biologice la organismele vii. Formulaţi în scris concluziile de rigoare.
III. Lucru independent
1. De extras în caiete din curricule şi manualele de biologie pentru ciclul
preuniversitar (clasele 6-12) noţiunile din tema abordată în cadrul seminarului, care sunt propuse
Nr. Denumirea
prezentate
ediţiei)
16
Însărcinarea 1
Fig. 25. Modificarea unor procese biologice în raport cu ritmul activităţii solare (după V. lagodinsk, 1975, izv.
23):
A - creşterea copacilor în diferite ţări ale Europei (1) şi activitatea solară (2); B - activitatea solară şi
recolta medie de secară (2) şi cartofi (3) după datele staţiei experimentale de cîmp a A.Ş.A.T.
Însărcinarea 2a
Comportarea
Factorii mediului
(semnalele) Înmulţirea
Năpîrlitul
Comportarea
Hibernarea
Migraţiile
Fig. 44. (izv. 28, pag.185) Schema legăturilor de semnalizare la animalele vertebrate (după Н.П.Наумов)
Însărcinarea 2
17
Fig. 7.5. (izv 16, pag. 210) reglarea endocrină a stării migraţioтale a păsărilor )(după В.Р.Дольник)
Însărcinarea 3
Fig. 7.7. (izv 17, pag. 229) Schema sporului creşterii pădurii şi a reproducerii animalelor (iepurele -alb ) în diferiţi
ani ai ciclului solar (după Стетсен)
18
Fig.7.8. (izv.17, pag. 230) Schimbarea şeptelului vitelor mici cornute şi de vaci în funcţie de oscilaţiile activităţii
magnetice şi a celei solare(după Д. И. Маликов).
SOLUL ŞI AERUL ÎN CALITATE DE MEDII ŞI ROLUL FACTORILOR AFILIAŢI ACESTOR TIPURI DE MEDIU
PENTRU ORGANISMELE VII
Materiale necesare:

1. Solul şi caracteristicile lui în calitate de factor ecologic pentru plante. - vezi izv. 23/61-63; 78-80;
35/155-160; 4/249-260
2. Atitudinea plantelor faţă de sol şi grupele ecologice de plante în relaţie cu diverse tipuri de sol. -
vezi izv. 23/62-63;
3. Grupele ecologice de animale în relaţie cu solul. - vezi izv. 23/80-85;4/260-265
4. Atmosfera, compoziţia şi proprietăţile ei ca factori ecologici pentru organismele vii. - vezi izv.
23/56-61;
5. Electricitatea atmosferică ca factor ecologic – izv 17/str.96-97;
6. Zgomotul şi muzica ca factori ecologici – izv 17/str. 98-99
7. Cîmpul magnetic al Pămîntului ca factor ecologic – izv 17/str. 97-98; izv 9/pag. 96-98
IV. Lucru independent
(clasele 6-12) noţiunile din tema abordată în cadrul seminarului, care sunt propuse elevilor pentru
a fi însuşite conform tabelului ce urmează:
Nr. Denumirea
prezentate
ediţiei)
19
FACTORII BIOTICI ŞI ANTROPOGENI CA FACTORI ECOLOGICI
Materiale necesare:

1. Factorii biotici ca factori ecologici – 17/ str.193-194; 9/pag.121-122;
2. Interacţiuni biochimice în lumea plantelor şi animalelor – izv 13/pag.211-213; vezi şi
16/str393→ ; 17/str.210-215; 20/ 110-122!!
a) Interacţiuni biochimice în lumea plantelor superioare - 20/ 113-114
b) Interacţiuni biochimice în lumea plantelor inferioare şi bacteriilor - 20/ 114-115
c) Interacţiuni biochimice ale plantelor superioare cu plantele inferioare şi cu bacteriile -
20/ 115-117
d) Interacţiuni biochimice între animale şi ale animalelor cu plantele – 117-122.
3. Factorii antropogeni ca factori ecologici -17/str.215-219;
4. Activitatea antropică (transferul de specii, supraexploatarea şi extincţia speciilor) -17/str.215-
219; 32/pag76-86; 8/86-98;
5. Presiunea antropică asupra biodiversităţii – 32/71-76;
6. Modificarea şi distrugerea habitatelor prin reducerea suprafeţelor ocupate de ecosisteme- 32/77-81-83.
7. Poluarea biologică a ecosistemelor terestre prin transferul antropogen de specii – 8/84-86;
4supl.str.38-40;
8. Distrugerea zoocenozelor şi introducerea dăunătorilor – 8/152-154;
II. Lucru independent:

Nr. Denumirea
prezentate
ediţiei)
MEDIUL DE VIAŢĂ ACVATIC. CARACTERISTICA FACTORILOR ŞI ZONALITATEA BAZINELOR ACVATICE
Materiale necesare:
(xerocopia tabelului 5.3, pag. 134).

1. Caracteristica generală a mediului acvatic – izv 30/str. 87-97; 17/str.109-112; 115-127; - vezi izv.
23/66-76;
2. Zonalitatea mediului acvatic şi grupele ecologice de hidrobionţi – izv.30/ str. 97-101; 17/str.112-
115; izv. 23/67;
3. Particularităţile adaptive ale plantelor acvatice – izv. 30/102-105; 17/str.128-129;
4. Particularităţile adaptive ale animalelor acvatice – izv. 30/105-109; 17/str.129-133; izv. 23/76-
78;

20
1. Analizaţi conţinutul tabelului 5.3, pag 134, izv 17 şi efectuaţi în scris o listă a particularităţilor
specifice mediului acvatic de viaţă în comparaţie cu cel terestro-aerian.
2. De desenat în caiet schema zonalităţii verticale oceanice (izv.30, pag 111 şi izv13, fig. 166), de
analizat aceste două scheme şi de elaborat una sintetică nouă
III. Lucru independent.
(clasele 6-12) noţiunile din tema abordată în cadrul seminarului, care sunt propuse elevilor pentru a
fi însuşite conform tabelului ce urmează:
Nr. Denumirea
prezentate
ediţiei)
Însărcinarea 1
Tabelul 5.3
Condiţiile de viaţă ale organismelor mediului aerian şi acvatic (după Д.Ф. Мордухай-Болтовский,
1974) – din izv 17
Condiţiile de Importanţa condiţiilor pentru organisme

viaţă mediul aerian Mediul acvatic
Umiditatea Foarte importantă(adesea este Nu are(este permanent în abundenţă)
deficitară)
Densitatea apei Nesemnificativă (exceptînd pe Mare în comparaţie cu rolul ei pentru
cea din sol) locuitorii mediului aerian
Presiunea Aproape nu are importanţă Mare (poate atinge 1000 de atmosfere)
Temperatura Considerabilă(oscilează în Mai mică în comparaţie cu importanţa
limite foarte mari de la 80º pentru locuitorii mediului
pînă la 100ºC) aerian(oscilează mult în limite mult
mai înguste de la 2º pînă la 40 ºC)
Oxigenul Neesenţială(e predominant e în Esenţială (adesea e deficitar, în
abundenţă) insuficienţă)
Substanţe în Neesenţială; nu se utilizează în Mare (în calitate de hrană , în special
suspensie hrănire ( în special cele substanţele organice)
minerale)
Substanţele Într-o măsură (au importantă Mare (într-o anumită cantitate sunt
dizolvate în numai în cadrul soluţiilor necesare)
mediul solului)
înconjurător
Din izv. 30,

pag.111
.
21
Fig. 166. Regiunile şi zonele de adâncime ale fundului oceanic (după P. I.

Bărbuneanur 1967).-din izv 13
STRUCTURA POPULAŢIONALĂ A SPECIEI. POPULAŢIA ŞI PARAMETRII EI
Materiale necesare:
1. izv. 33 - Н.Грин, У.Стаут Биология. Том 2, М., «Мир», 1990(xerocopia des.12.32, pag.115;
12.38, pag.122 şi 12.34, pag.118).
2. В.Р.Хлебников, Л.Л. Попа, В.В. Минкин Сборник задач по экологии. Тирасопль, 2002

1. Noţiune de populaţie. Populaţia ca sistem biologic, însuşirile ei şi locul în ierarhia sistemelor
biologice – 4/pag.60-71; 5/pag.35-36;16, str. 232-242; 17/str.237-239; 23/str.113-115; izv. 22;
35/161-166;
2. Structura ecologică a populaţiei izv 9; 23(str 134); 35/167-171;
a) Structura de vîrstă – izv 3/str.78-80; 9/pag.127-141; 14/pag.44-54; 17/str.260-266; 22/str.57-62-
70; 23, str113-123; 30/str.167-169; 35/187-191;
b) Structura de sex – 5, pp56; 23/ pag120-122; 9/pag.127-141; 14/pag.44-54; 17/str.265-266;
35/186-187;
3. Dinamica populaţiilor (natalitatea, mortalitatea, imigrarea şi emigrarea). Creşterea numerică şi
strategiile populaţiei. –izv. 5 ; izv. 3/ str.80-87; 4/pag.129-149; 9,pp 127;129-147; 23, str148;
16,str327342 ; 17/str ; 23/str.160-170; 30/str.162-167; 35/200-216;

1. Analizaţi figurile vizînd structura vîrstelor populaţiilor (Dediu, izv.36) stabiliţi legităţile şi faceţi
concluziile de rigoare
2. Analizaţi tipurile curbelor supravieţuirii organismelor vii din des.12.32 (izv 33, pag.115) şi
stabiliţi:
a) Cum se manifestă comparativ intensitatea mortalităţii reflectată de cele 3 curbe şi care
vîrste sunt mai vulnerabile?
b) Care din curbe ar reflecta acest proces la specia noastră (Homo sapiens) pentru ţări
dezvoltate şi în cele în curs de dezvoltate?
c) Populaţiile cărui tip A ori Б ar avea nevoie de o natalitate (viteză de reproducere) mai
mare pentru aşi menţine stabil efectivul (numărul de indivizi)?
22
3. În lacurile Canadei fiecare femelă de nercă (peşte din familia salmonide) depune toamna cca
3200 de icre, primăvara viitoare din ele supravieţuiesc în regiunile bancurilor de nisip cam 640
de alevini; 64 din ei rămîn în viaţă şi trăiesc în lac timp de un an, apoi migrează în mare. Doi
indivizi crescuţi pînă la maturitate (rămaşi în viaţă din cei 64), se întorc la locul de depunere a
icrelor în rîuri, depun icrele şi pier (vezi 12.18, pag.115, izv.33).
a) Calculaţi procentul mortalităţii indivizilor acestei specii în cadrul fiecărei din cele 3 perioade
menţionate mai sus.
b) Determinaţi mărimea cotei mortalităţii prereproductive a acestei specii de peşte.
c) Construiţi curba supravieţuirii nercii în cadrul acestui sistem acvatic.
d) Lecturînd materialul din Наумов С.П. «Зооложия вертебрателор» (pag.99-101), prezentaţi
în scris 2-3 cauze ce justifică rezonabilitatea unei foarte ridicate prolificităţi la peşti şi 2
modalităţi de reducere a prolificităţii practicate de unii peşti (daţi exemple de aşa peşti) fără a
se afecta perpetuarea normală a speciilor în timp.
4. În baza analizei tabelului 12.11 (izv. 33, pag. 118), faceţi în scris o listă a trăsăturilor ce
deosebesc strategia de reproducere a speciile – „r” de cea a speciilor - „K”.
5. Analizaţi strategiile populaţionale a 3 specii de plante ierboase – varga-de-aur - Solidago(rus.
золотарник) reprezentate grafic( fig.12.34, izv. 33, pag.118) în diferite condiţii: de pădure şi de
locuri deschise, uscate şi deteriorate în stare timpurie de succesiune) şi constataţi:
a) Care din specii consumă pentru reproducere cel mai mare volum de biomasă?
b) Care specii practică r -strategia de dezvoltare şi selecţie?
c) Care din specii practică K-strategia de dezvoltare şi selecţie?
d) Ce concluzie generală se poate face comparînd intensitatea înfloririi speciei S. speciosa în
condiţii de pădure şi pe sectoarele uscate, deteriorate? (comparaţi concluziile cu răspunsurile
din pag. 316, izv.33)
Problemele 3.8-3.12 (structura de vîrstă şi de sexe a populaţiei);
IV. Lucru independent:

1. Analizaţi graficul dependenţei complexe a efectivului populaţiei speciei de fluture cotarul verde
al pomilor din des. 12.38 (izv 33, pag.122). Depistaţi şi comentaţi (în scris) de pe poziţiile
teoretice ale ecologiei influenţa celor 6 factori prezentaţi asupra mortalităţii în populaţia
speciei cotarului verde al pomilor şi gradul ei de corelaţie cu factorii ecologici în cauză.
Încercaţi să depistaţi o corelaţie dintre însăşi factori, care apoi influenţează mortalitatea
indivizilor speciei date.
(clasele 6-12) noţiunile din tema abordată în cadrul seminarului, care sunt propuse elevilor
pentru a fi însuşite conform tabelului ce urmează:
Nr. Denumirea
prezentate
ediţiei)
23
Lucrarea practică № 9
Însărcinarea I Populaţia. Structura vîrstelor (Dediu, izv.36)
Însărcinarea 4.
Tabelul 12.11.(izv. 33, pag. 118)

Trăsăturile specifice pentru speciile „r”- şi
„K”
r - specii (specii - «oportuniste») К - specii (cu tendinţă spre echilibru, homeostazie)

Se reproduce rapid (prolificitate înaltă, durata
Se reproduce rapid (prolificitate înaltă, durata
timpului generaţiei e scurtă), de aceea valoarea lui
timpului generaţiei e scurtă), de aceea valoarea lui
r (viteza înnăscută de creştere a populaţiei) e
r este scăzută
înaltă
Viteza reproducerii nu e funcţie (nu depinde) de Viteza reproducerii e funcţie ( depinde) de
24
densitatea populaţiei, ea creşte rapid, dacă
densitatea populaţiei
densitatea scade
Energia şi substanţa se concentrează între un nu
Energia şi substanţa se distribuie între un număr
prea mulţi descendenţi, la părinţi se manifestă grijă
mare de descendenţi
de urmaşi
Mărimea populaţiei un timp anumit poate întrece Mărimile populaţiei sunt apropiate de nivelul
К (capacitatea de suport a mediului) echilibrului, determinat de К
Specia nu întotdeauna e stabil (persistent)în
Specia e stabilă (persistentă) în teritoriul dat
teritoriul dat
Se răspîndesc pe larg şi în număr mare ; la animale
Se răspîndesc (migrează) încet
e capabilă la migrare fiecare generaţie
Reproducerea decurge cu cheltuieli relativ mici de
Reproducerea decurge cu cheltuieli relativ mari de energie şi substanţă ; cea mai mare parte a energiei
energie şi substanţă şi substanţei se consumă pentru creşterea
neproductivă (vegetativă)
Mărimea mare a indivizilor, copacii au trunchiurile
Indivizii de mărime (talie) mică
mari lemnoase şi rădăcini mari
Longevitatea vieţii indivizilor e mică Longevitatea vieţii indivizilor e mare
Sunt capabili să se stabilească cu traiul pe teren Sunt prost adaptaţi pentru a creşte pe locuri
deschis (на открытом грунте) deschise
Habitatul se păstrează nu mult timp (ex: fructele Habitatele sunt persistente şi se menţin pentru mult
coapte pentru larvele Drosophila) timp (exemplu, pădurea pentru maimuţe)
Sunt slabi concurenţi (capacităţile de a concura nu
Sunt concurenţi puternici
sunt necesare)
Adaptările pentru protecţie sunt dezvoltate slab Posedă mecanisme bune, eficiente de apărare
Nu devin dominante Pot deveni dominante
Sunt mai puţin rezistente la schimbările mediului
Sunt mai bine adaptate la schimbările mediului
înconjurător( se caracterizează printr-o specializare
înconjurător(sunt mai puţin specializaţi)
înaltă pentru traiul în habitate stabile)
Exemple Exemple
Bacteriile Fluturii mari tropicali
Paramecii Condorul (pasăre mare răpitoare)
Păduchii plantelor Albatrosul
Gîndacul făinii (Мучные хрущаки ) Omul
Plantele anuale Copacii
Însărcinarea 2
25
Supravieţuirea
vîrsta
Fig. 12.32. (izv 33, pag.115) Trei tipuri de curbe ale supravieţuirii.
A – curba ce caracterizează populaţia umană în ţările inalt dezvoltate, nivel ridicat al deservirii medicale şi
alimentaţie raţională (aşa curbă caracterizează şi populaţia unui cîmp anual de grîu plantele în care îmbătrînesc
practic toate odată).
B – curba caracterizează populaţia umană în ţările în care e răspîndită larg foamea şi bolile, la fel e car-că oilor
de munte.
C – curbă ce caracterizează „populaţiile” de pahare în cafenele, de asemenea populaţiile de hidre, care nu sînt
expuse pericolelor deosebite în vîrsta tînără. Aşa curbă convine pentru majoritatea nevertebratelor şi plantelor, dar
mortalitatea ridicată în rîndul indivizilor tineri, cauzează coborîrea mai bruscă a capătului iniţial al curbei (vezi
alte suporturi pentru comentarii – pag. 115, izv 33).
Însărcinarea 5
Fig. 12.34. (izv. 33,

pag.118). Procentul
biomasei ce revine
tulpinilor, frunzelor şi
florilor în cadrul a 4
populaţii ale plantelor
ierboase – varga-de- aur –
Solidago (золотарник)
(după R. M. May (ed.)
(1976). Teoretical Ecology,
Blackwell.)
26
STRUCTURA ETOLOGICĂ A POPULAŢIEI. DISTRIBUŢIA SPAŢIALĂ A SPECIMENILOR
Materiale necesare:

1. Configuraţia funcţională a populaţiei şi tipurile de distribuţie a indivizilor în cadrul ei.–
16/str.246-272; 9/pp 135-138;17/str.253-255; 23/str.133-137; 28/ 302-306; 22/str.57-62-70;.
35/196-197;
2. Modul de viaţă solitar al indivizilor - izv 23/144-146; 35/197-200;
3. Socialitatea și comportamentul social – izv.35/247; 252-253; 36/128-129;135-137
4. Agregarea indivizilor în populaţii şi avantajele ei - izv 9/138-141
5. Comunicările biosemiotice în cadrul populațiilort – izv.35/247-251; 36/129-135; 41/135-139
6. Teritorialitatea la animale – izv 9/136-138;izv 23/137-141; 16/str.286-295; 17/244-246; 36/126-
127
7. Efectul de grup şi integraţia funcţională a indivizilor populaţiei – izv 23/157-159; 16/259-271;
8. Modul de viaţă familial - izv 23/146-147
9. Coloniile ca tip de distribuire spaţială a indivizilor - izv 23/147-150
10. Cîrdurile – izv 23/150-152; izv 16/str 272-274
11. Turma - izv 23/152-157; izv 16/str274-279
II. Lucru independent.
Nr. Denumirea
prezentate
ediţiei)
BIOCENOZELE. STRUCTURA DE SPECIE, SPAŢIALĂ ŞI ECOLOGICĂ
Materiale necesare:
1. В.Р.Хлебников, Л.Л. Попа, В.В. Минкин Сборник задач по экологии. Тирасопль, 2002.
2. izv.21 - Ю.Одум Экология том 1, М., 1986.(xerocopia des. 2.3 pag 30)

1. Noţiune de biocenoză. Tipuri de biocenoze: simple şi compuse; terestre şi acvatice-17/str296-
299; 30/str241-242; 16/str.373-375; 23/pag.179-181; 17/259-261;
2. Structura de specie a biocenozei – izv . 9/pag. 147-154; 17/str.299-304;26/pag.116-120;
30/str233-236;
3. Structura spaţială a biocenozei – 17/ str.304-309; 30/str236-240; 16/str.384-389
4. Structura ecologică -30/str240-241; 23/191-192;
5. ????? →Acţiunea biocenozei asupra mediului şi funcţia creatoare de
mediu a biocenozei – izv 31/68-71

27
1. De reprezentat într-un desen (în baza des. 2.3, izv 21, pag.30) în caiet structura verticală
spaţială, de analizat şi comentat comparativ particularităţile ei la ecosistemul acvatic şi cel
terestru.

Problemele 4.1 - 4.7(dominanţa, indicele de dominare a unei specii într-o biocenoză);
IV. Lucru independent.
preuniversitar (clasele 6-12) noţiunile din tema abordată în cadrul seminarului, care sunt propuse
Nr. Denumirea
prezentate
ediţiei)
Însărcinarea 1
Fig.2.3.(izv. 21, pag. 30) Trăsăturile comparative ale unui ecosistem terestru (de luncă-păşune) şi unul acvatic
(lacustru sau marin).
/ — autotrofii: А — plante ierboase, В — fitoplancton; // — animale fitofage: А — insecte şi mamifere din
comunitatea de luncă şi păşune, В — zooplanctonul în grosul apei; /// — detritofagii: А — nevertebratele solului
pe uscat, В — nevertebratele bentonice în apă; IV—răpitorii: А — păsări şi alte mamifere pe uscat, В — peştii în
apă ; V — saprotrofiţii: bacteriile şi ciupercile descompunătoare (degradatoare).
RELAŢII DINTRE ORGANISME(SPECII) ÎN CADRUL BIOCENOZELOR
Materiale necesare:
28
1. - film „Жизнь растений” (CD -1)
 Titl 2- «Живущие вместе» - 49´
2. - film «Эволюция жизни»( CD - 2)
 Titl 4 - «Жизнь вместе» - 50´
3. В.Р.Хлебников, Л.Л. Попа, В.В. Минкин Сборник задач по экологии. Тирасопль,
2002.
4. izv. 33 - Н.Грин, У.Стаут Биология. Том 2, М., «Мир» 1990(xercopia des.12.39,
pag.122)
5. izv 16 - Шилов Игорь Александр Экология : уч. Пос. для биол. и мед. спец. Вузов.
М., 2003.(xerocopia tabelului 14.2, pag.412).
6. izv. 22 - Ю.Одум Экология том 2, М., 1986 (xerocopia des.7.1 ; 7.2 şi tabelul 7.2, pag.
89-93)
7. izv. 23 N.M. Cernova, A.M. Bîlova Ecologie Chişinău, 1994(xerocopia fig.68, pag.201)
8. Экологические очерки о природе и человеке. М., 1988.
1. Legăturile trofice, topice şi forice între specii- izv.13/124; 23/pp.192-194; 9/162
2. Legături de fabricare între specii- izv. 13/124; 23/pp.194-196;9/160-161
3. Relaţii interspecifice bilateral negative(concurenţa sau competiţia)-9/158-159; 23/206
4. Relaţiile răpitor-jertfă (prădătorismul) între specii- izv.23/p. 196;9/160;17/288-289
5. Parazitismul şi relaţiile parazit-gazdă- izv.23/pp.197-200; 9/159-160; 16/413-421; 17/181-193;
6. Comensalismul- izv.23/pp.201-202;9/157;
7. Mutualismul şi protocooperarea- izv.23/pp.203-205; 9/157-158;
8. Neutralismul şi amensalismul- izv.23/pp.205-206;
9. Concurenţa- izv.23/pp.206-209;
10. Relaţii de interacţiune reciprocă dintre plante – 16/395-405; 30/200-204;
11. Relaţii de interacţiune dintre animale şi plante - 30/204-211;
 rolul animalelor în polenizarea plantelor - 30/211-214;
 rolul animalelor în răspîndirea plantelor- 30/214-217;
 Mirmecofilia. „Livezile de ciuperci” - 30/217-221;
 Erbivorele(fitofagii), rolul lor în biocenoze - 30/221-222;
1. Analizaţi curbele oscilaţiei numerice a populaţiilor unui răpitor (căpuşa – Typhlodromus) şi
al jertfei sale (căpuşa fitofagă - Eotetranychus) în condiţii de laborator (des.12.39,
pag.122,izv. 33) şi dintre răpitorul Didinium nasutum şi jertfa sa - Paramecium
caudatum(fig.68, pag.201, izv.23), şi faceţi o succintă comentare în scris a legităţilor
depistate.
1 Activitate interactivă la însărcinarea 1, pentru însuşirea esenţei fenomenului de concurenţă
dintre specii(baza- materialul şi desenele din pag 89-94, izv. 22).
2. Analizaţi datele tabelului 14.2,( izv. 16) vizînd rolul „sanitar” şi modul de influenţă al
răpitorului asupra populaţiei jertfei sale. Încercaţi să argumentaţi cauza şi importanţa
legităţilor depistate.
Problemele 5.1- 5.4 (relaţii de rapacitate şi parazitism între populaţiile speciilor biocenozei);
IV. Lucru independent:
1. Alternativă la însărcinarea 1 şi 1: Analizînd graficele concureţei dintre specii ce
convieţuiesc îpreună (des.7.1 ; 7.2 şi tabelul 7.2, izv.22 şi textul explicativ din spaţiul pag.89-
94 - aceiaşi sursă), prezentaţi în scris legităţile şi concluziile vizînd menţinerea numărului şi
densităţii indivizilor cînd speciile sunt separate în comparaţie cu situaţia cînd convieţuiesc
împreună şi se află în concurenţă.
2. De vizionat filmele din CD -1 „Living together” (– Живущие вместе), secvenţa
temporală 1´- 49´ şi CD -2, secvenţa „Living together” (–Жизнь вместе) – spaţiul temporal 1´
- 35´ şi
a. alcătuiţi în scris lista relaţiilor dintre specii prezentate în film şi:.
29
b. clasificaţi relaţiile în anumite grupe propunînd o schemă elaborată în acest scop
c. indicaţi şi daţi explicaţie rezonabilităţii acestor relaţii pentru speciile implicate şi pentru
biocenoză, ecosistem în general.
3. De extras în caiete din curricule şi manualele de biologie pentru ciclul preuniversitar (clasele
6-12) noţiunile din tema abordată în cadrul seminarului, care sunt propuse elevilor pentru a fi
Nr. Denumirea
prezentate
ediţiei)
Însărcinarea 1
Fig.12.39. (izv 33) Fluctuaţiile (oscilaţiile)

efectivului (numărului) populaţiilor căpuşei
răpitoare Typhlodromus şi cel al jertfei sale
fitofage – căpuşei Eotetranychus în condiţii de
laborator (М. К. Sands (1978) Problems in
Ecology. Mills, Boon Ltd.)
Însărcinarea 1´
Relaţiile de concurenţă
Aceste relaţii pot să se manifeste în atitudine faţă de spaţiu, hrană ori elemente biogene, lumină,
substanţelor disponibile neîntrebunţate, dependenţei de răpitori, expunerii faţă de boli etc.
Relaţia de concurenţă interspecifică, indiferent de aceea ce stă la baza ei, se poate solda cu
instituirea unui echilibru între două specii sau, în cazul unei concurenţe mai aspre – la înlocuirea
populaţiei unei specii cu a alteia, sau o specie devine nevoită să treacă într-un alt loc ori e nevoită să
treacă la consumul unui alt fel de hrană. Aşa o separare a speciilor apropiate din punct de vedere
sistematic (sau asemănătoare în alte privinţe) este cunoscută sub numele de principiul Gauze, după
numele biologului rus, care a demonstrat primul în 1932 acest fenomen. Ea mai este numită şi principiul
excluderii(înlăturării) prin concurenţă (Harden, 1940).
Var. 1.
Pentru a înţelege cauzele concurenţei, trebuie luate în consideraţie nu numai particularităţile
populaţiilor şi condiţiile ce determină excluderea prin concurenţă, ci, de asemenea şi situaţia în care
coexistă speciile asemănătoare. În tabelul 7.2 şi des. 7.1 sunt prezentate aşa excluderi între două specii
de gîndaci (Tribolium) şi coexistenţa a două specii de trifoi (Trifolium). Astfel într-un laborator al lui
Tomas Park din universitatea din Cicago, studenţii şi colaboratorii au pus în borcane cu făină de grîu ori
tăriţe două specii diferite de gîndaci Tribolium în care puteau să-şi încheie ciclul de dezvoltare şi, dacă
se adaugă regulat aşa un mediu proaspăt, ele (speciile) au posibilităţi să-şi menţină populaţia un timp
îndelungat. Însă mai devreme ori mai tîrziu, una din specii o elimină pe cea de-a doua, astfel ea rămînînd
învingătoare. Altfel zis aceste două specii împreună în acest mediu omogen (microcosm) nu pot
supravieţui. Numărul indivizilor populaţiilor luaţi iniţial, nu influenţau rezultatul final, însă „climatul” în
ecosistem influenţa considerabil acest rezultat (vezi tab. 7.2, izv 22, pag.90 ).
30
Tabelul 7.2. Excluderea prin concurenţă în populaţiile gîndacului de făină Tribolium (după Park
1954).
Rezultat concurenţei interspecifice

Umiditatea
„Climatul” Temperatura, º C Învinge
relativă Învinge T.confusum
T.castneum
Fierbinte şi umed 34 70 100 0
Fierbinte şi uscat 34 30 10 90
Cald şi umed 29 70 86 14
Cald şi uscat 29 30 13 87
Friguros şi umed 24 70 31 69
Friguros şi uscat 24 30 0 100
După cum vedem T. castaneum învinge la temperaturi înalte în asociere cu umiditate ridicată, iar
T. confusum întotdeauna învinge într-un climat răcoros şi uscat. Aceasta e necătînd că în cultură pură
(cîte o specie aparte) şi în cultura cu ambele specii împreună în combinaţiile de condiţii experimentale
pot trăi un timp ne determinat de lung.
În alte experimente cu furnici, a fost stabilit că echilibrul de concurenţă între două specii este
încălcat în prezenţa unor diptere parazite.
Utilizînd rezultatele modelului cu speciile Tribolium, uşor se pot modela în aşa mod condiţiile
pentru ca speciile să nu reuşească să se excludă reciproc. De exemplu, eşe pot fi puse succesiv: ba în
condiţii calde şi umede, ba în uscate şi răcoroase (pentru a imita schimbările sezoniere ale climei). În
aşa caz prioritatea unei specii faţă de alta nu va fi suficient de îndelungată pentru a o nimici definitiv pe
cealaltă. Dacă sistemul de cultivare ar fi „deschis” şi indivizii speciei învingătoare ar fi forţaţi să
emigreze(sau ar fi înlăturaţi, cum o face răpitorul) destul de rapid, atunci concurenţa ar fi atît de slabă, că
ambele specii ar putea să convieţuiască împreună. Existenţa îndelungată împreună ar putea fi favorizată
şi de multe alte condiţii.
Var.2
Dj. L. Harper şi colegii săi din colegiul Universităţii din Uels au studiat interacţiunea dintre două
specii de trifoi (vezi rezultatele în fig.7.1)
31
Fig. 7.1. Coexistenţa speciilor de Trifolium:

I – T. fragiferum, înveliş ierbos pur(adică prezentat numai printr-o singură specie); II - T. repens, înveliş
ierbos pur; III - T. fragiferum în înveliş ierbos amestecat cu T. repens; IV - T. repens - înveliş ierbos în amestec cu
T. fragiferum.
După cum vedem, în rezultatul diferenţelor în caracterul creşterii, cele două specii pot coexista în
acelaşi mediu (cu condiţii asemănătoare de luminare, de temperatură, pe acelaşi sol etc.). Din aceste
două specii, T. repens creşte mai rapid şi de asemenea tot mai rapid atinge şi gradul maximal de
înfrunzire. Dar în schimb T. fragiferum are peţiolul frunzei mai lung şi frunzele lui se situează mai sus,
de aceea el poate trece în etajul superior mai devreme ca specia T. repens caracterizată prin viteză mai
mare de creştere şi astfel evită ca să fie umbrit de această specie. În amestec aceste specii se inhibă
reciproc, dar ele totuşi reuşesc să încheie ciclul lor vital şi să dea seminţe. În acest caz ambele specii,
necătînd la concurenţa dură pentru lumină, ele pot coexista graţie particularităţilor morfologice şi
diferenţelor în vreme a intensităţii creşterii. Mai pot fi şi alte diferenţe ca: cele în necesităţile de
nutriţie(boboase şi neboboase); în sensibilitate faţă de diferiţi factori reglatori (lumină, apă etc.), diferiţi
toxicanţi etc.
Var. III
Datele publicaţiilor vizînd concurenţa creează impresia că în sistemele unde lipseşte sau e coborît
nivelul emi- şi imigraţiei, se produce o concurenţă mai dură şi e mai mare probabilitatea înlăturării unor
specii de către altele prin concurenţă. Un foarte ilustrativ experiment al lui Gauze în această privinţă e
prezentat în fig.7.2.
32
Fig. 7.2. Concurenţa între două specii înrudite de protozoare, ce ocupă nişe asemănătoare.
În culturi izolate şi condiţii de aprovizionare permanentă cu hrană creşterea speciilor Paramecium caudatum (I)
şi respectiv Paramecium aurelia (III) este logistică (sigmoidă).
La cultivarea lor împreună (II şi IV), P. caudatum(II) este eliminat.(după Gauze şi Allee et. All., 1949).
Experimentul a demonstrat că în cazul cînd cele două specii de parameci sunt crescute în aceiaşi
IV
cultură peste 16 zile în ea a fost depistat doar specia P. aurelia. De menţionat că în această perioadă nici
un organism al unei specii nu a atacat pe cei dintr-a doua şi nici nu a eliminat careva substanţe nocive
contra celeilalte. Pur şi simplu P. aurelia se caracterizează printr-o viteză mai mare de creştere (printr-o
viteză internă mai înaltă de creştere naturală) şi, de aceea în condiţiile date cu cantitate de hrană limitată,
învinge pe P.caudatum (o vădită concurenţă de tip exploataţional).
Dar într-un alt caz P.caudatum cu o altă specie - P. bursaria – ambele specii au supravieţuit fiind
în aceeaşi cultură împreună, necătînd că se hrăneau cu acelaşi fel de hrană, fiindcă P. bursaria a ocupat
un loc separat în cultură, neconcurînd cu P. caudatum.
Rezultate asemănătoare au fost obţinute şi în experimentul cu Tribolium şi Oryzaephilus (altă
specie de gîndac de făină) cînd ultimul a fost nimicit din cauza că Tribolium mai activ distruge stadiile
de pînă la maturizare sexuală de o mărime mai mică ale lui Oryzaephilus. Dacă, însă în făină sunt
introduse nişte tubuşoare de sticlă de diametrul ce ar permite să intre şi să se ascundă doar indivizii de
Oryzaephilus ce nu au atins maturitate sexuală şi deci sunt cu mărimea corpului mai mică (putînd astfel
doar ei să intre în aceste tubuşoare), atunci în aşa caz vor putea supravieţui populaţiile ambelor specii. În
aşa mod, dacă în mediu se află careva ascunzişuri, ce le-ar permite să se ascundă de acţiunea directă (în
cazul dat de răpitor), atunci intensitatea concurenţei scade într-atîta, că se păstrează ambele specii.
Însărcinarea 2
Таbelul 14.2. Date comparative despre starea şoarecilor de cîmp Mierotus arvalis
În cadrul populaţiei naturale (Беловежская пуща) şi a indivizilor capturaţi de păsările răpitoare -şoricari
, % (după СС Фолитарех, 1948) din izv 16, pag.
Starea şoarecilor Indivizi prinşi de şoricari Indivizi din populaţia naturală

prinşi în capcane
33
masculi femele În mediu masculi femele În mediu
Contaminaţi de viermi
41,2 29,4 34,5 22,9 12,2 17,1
paraziţi
Aderenţa ( rus.-спайки)
3,4 1,3 2,2 - - -
organelor interne
Schimbări patologice la ficat 20,3 21,1 20,7 14,3 2,4 7,9
Schimbări patologice la
68,5 47,2 56,3 34,3 26,8 30,3
splină
ECOSISTEMUL, CIRCUITUL DE MATERIE ŞI FLUXUL DE ENERGIE ÎN EL
Materiale necesare:
1. izv. 21 Ю.Одум Экология ,том 1, М., 1986.(xerocopia pag.238-241; a des. 4.14, pag.239 şi a
tabelului 4.3, pag.121).

1. Conceptul ecosistemului. Organizaţia, structura şi diversitatea ecosistemelor. izv 26/39-43; 110-
113; izv 17/str.331-335; 17/265-279;
2. Principiile de bază ale funcţionării ecosistemelor.
3. Funcţiile ecosistemelor izv 9 / 285-299; 35/345-319;
4. Circuitul de substanţe în ecosisteme – izv.17/str.336-357;9/291-297; 21/200-238;
1. Analizînd diagramele din des. 4.14(izv. 21, pag.239) stabiliţi prin comparaţie particularităţile
circuitului elementelor nutritive în ecosistemele forestiere tropicale şi cele din regiuni temperate
exprimîndu-le în formă de 4-5 concluzii în scris în caiete.
2. Urmăriţi după datele tabelului 3.5 (izv. 21, pag.121) transformările şi transferările energiei
conţinută în producţia globală a unui ecosistem cultivat cu soie. Exprimaţi în scris gîndurile şi
ideile ce vă apar în baza caracterului mersului acestui proces.

1. De prelucrat şi conspectat materialul din izv. 20, pag. 138 (B. Stugren Ecologie generală) vizînd
esenţa noţiunii de ecoton.
2. De făcut o adnotaţie în scris pe 0,5 pag a subiectului vizînd posibilităţi de a crea ecosisteme
artificiale în navele cosmice (vezi izv 21, pag. 86-88 şi izv. 32, pag.??????).
3. În contextul problemei încălzirii globale a planetei noastre şi a secetelor cumplite din ultima
vreme faceţi nişte reflecţii şi dezvoltări în scris (1 pag.) a informaţiilor despre particularităţile
plantelor de tipurile C3 şi C4 în ecosisteme. (vezi izv. 21, pag 43-46).
Nr. Denumirea
prezentate
ediţiei)
Însărcinarea 1
34
frunzele
solul
lemnul
Litiera
A. Pădure nordică de conifere (orizontul B. Pădure tropicală umedă
A0)
Fig. 4.14. (izv 21, pag. 239) distribuirea carbonului organic, acumulat în blocurile abiotic (solul, litiera) şi biotic
(lemnul, frunzele) din pădurile de conifere nordice şi cele tropicale.
Însărcinarea 2
Tabelul 3.5. (din izv. 21, pag.121). Căile de transmitere şi transformare a energiei conţinută în producţia primară
brută în ecosistemul cultivat cu soie (Glycine max): balanţa teoretică anuală
Cota utilizată Cota rămasă

Fluxul de energie din produsul din produsul
brut; % brut, %
1. Respiraţia plantelor 25
Producţia primară netă teoretică 75

2. Microorganismele simbiotice (fixatoare de azot şi
ciupercile din micoriză). 5
Producţia netă cu luare în calcul a cheltuielilor pentru
necesităţile simbionţilor folositori. 70
3. Nematodele radiculare, insectele fitofage şi patogene 5

Producţia netă cu luare în calcul a consumului primar de
către dăunători 65
4. Boabele recoltate de către om (exportul din ecosistem) 32
Paiele şi frunzele de soie lăsate în cîmp 33
5. Substanţa organică, descompusă în sol şi în litieră 33
Sporul anual al producţiei. 0
DIMENSIUNEA TROFICĂ A ECOSISTEMELOR
Materiale necesare:
35
1. В.Р.Хлебников, Л.Л. Попа, В.В. Минкин Сборник задач по экологии. Тирасопль,
2002
2. izv. 33 - Н.Грин, У.Стаут Биология. Том 2, М., «Мир», 1990 (xerocopia desenelor:
12.9; 12.10; 12.13; 12.14 ).
3. mat-le distributive multiplicate pentru lectură(selecţii din izv 33, pag.92-93 şi 315)
conform tehnicii SINELG.
1. Structura trofică a ecosistemului: – izv. 17/str.362-371; 26/pag.122-124;30/str247-250;
23/pag.232-235; vezi şi izv5/64; izv 16/375-380; 21/117-135;142-179; 35/314-316;
a. nivelurile trofice -35/317;
b. piramidele ecologice în ecosistem -35/321-328;
2. Lanţurile trofice: noţiune, tipuri, particularităţi - izv. 9/166-173; 17/str.358-362; 30/str245-247;
26/pag.124-127!!; 5/50-58; vezi şi 21/163!!!; 35/317-320;
3. Reţelele trofice şi nodurile trofice - 9/173-175;
4. Fluxul de substanţe şi energie şi productivitatea biologică în ecosisteme –izv 23/226-232; 30/str
250-257; izv 9/286-290; 17/str.357-358; 371-375; izv.21/str 74!!!;
1. Desenaţi în caiet piramidele ecologice (izv.33, fig.12.9. pag.88)ale biomasei planctonului în unul
din lacurile din Italia şi explicaţi de ce piramida în timpul anului se inversează.
2. Analizaţi fluxul de energie(des. 12.13, izv. 33) din segmentul unui ecosistem de luncă (cifrele
sunt date în kDj la 1m2) şi răspundeţi în scris la următoarele întrebări:
a) Care e mărimea producţiei primare brute (PB)?
b) Care este randamentul fotosintezei (adică cota energiei solare ce a fost depozitată sub
formă de producţie primară brută (numită şi producţie globală primară)?
c) Cu cît e egală producţia netă în parte :a păsărilor ce se hrănesc cu seminţe, a arahnidelor
şi cosaşilor?
d) Cîtă energie se pierde la respiraţie şi prin eliminarea de fecale a şoarecilor de cîmp?
e) Care din organisme au rol de producători primari, consumatori secundari şi consumatori
secundari?
f) Care organisme aparţin la organismele heterotrofe?

Problemele:
 6.1-6.4, 7.4.a (biomasa la diferite nivele ale piramidelor ecologice);
 7.1 – 7.4 , 7.4 (bioproductivitatea în ecosisteme)
 7.4a – (legităţile acumulării pesticidelor în piramidele ecologice)
IV. Lucru independent

1. De lecturat materialul (izv. 21, str. 121-129) şi de realizat reflecţii conform următorului algoritm:
a. De menţionat 3-4 lucruri noi pe care le-aţi aflat şi care v-au plăcut mai mult, menţionînd de
ce.
b. De prezentat 2-3 gînduri în dezvoltarea şi în sprijinul importanţei practice a unor poziţii
teoretice conţinute în material.
c. De formulat 2 întrebări cu referire la unele neclarităţi, îndoieli, sau pur şi simplu la care aţi
dori să găsiţi un răspuns, să vă aprofundaţi în cunoaşterea unora din subiectele abordate în
text.
(clasele 6-12) noţiunile din tema abordată în cadrul seminarului, care sunt propuse
Nr. Denumirea Denumirea temelor Lista noţiunilor şi Consemnări

d/o manualului(clasa, pagina la care sunt
36
prezentate
ediţiei)
Însărcinarea 1
Fig. 12.9. (izv 33, pag. 88) Schimbările sezoniere în piramida biomaselor în unul din lacurile Italiei. Cifrele
reprezintă producţia exprimată în grame de masă uscată, ce revine la 1m 3 (din E Odum, 1971. Fundamentals of
Ecology
Însărcinarea2
Fig. 12.13. (izv 33, pag.91) Fluxul de energie printr-o parte din ecosistemul de luncă . Mărimea cifrelor – kDj 
m−2  an−1 (din M.R. Tribe et all, 1974. Ecological, principles, Basic Ecology Course 4, Cambridge Uiniversit
Press.)
DIMENSIUNEA (STRUCTURA) TEMPORALĂ, DURABILITATEA ŞI SUCCESIUNILE ECOSISTEMELOR
Materiale necesare:
1. izv. 33 - Н.Грин, У.Стаут Биология. Том 2, М., «Мир», 1990(copia des. 12.29, pag 111)
2. - film „Жизнь растений” (CD)
 Titl 1 – „Социальная борьба” - 49´
37
1. Autoreglarea şi stabilitatea ecosistemelor – izv. 3/str.71-73; 13/233-236; izv 9, p 297 -299;

35/369-378; 386-387;
2. Dinamica ecosistemelor: schimbările ritmice şi aritmice din cadrul lor (izv 9/pag 309-314)vezi şi
30/str257- 259; 267-269; 23/pag.238-241; izv. 5, pp. 106-107; 16/ 429-432; izv 28 pp182-184
3. Durabilitatea şi dezvoltarea(ecogeneza sau succesiunea) ecosistemelor.
3a - procesul succesiuni(23/pag 247-251); 35/379-384;
3b - tipurile de succesiuni 23/pag 243-247
3c - cauzele succesiunilor. 23/pag.241-243; izv. 2/str.71-74-78; 3/str.62-71; 4/pag.124-126;
9/pag.314-316; 13/pag.220-233; 17/str.375-385; 30/str259-267;;5/108; 16/432-446; 22/165-
197;
4. Acţiunea omului asupra ecosistemelor.
4a-Ecosisteme amenajate (umanizate) -26/pag.208-210; 35/387-389;
4b-Ecosisteme urbane şi industriale -26/pag.221-224; 227-228;
V. Aplicaţii practice:
1. Activitate interactivă de însuşire a particularităţilor decurgerii a 3 tipuri de succesiuni(în baza
izv 13, pag. 224-231).
2. De analizat des. 12.29(izv. 33, pag. 111) şi de punctat în scris legităţile schimbării
productivităţii generale, respiraţiei şi biomasei în ecosistem în timpul succesiunii şi în faza
de climax (vezi ca suport şi tabelul 12.7 la aceeaşi pagină).
3. De analizat tab. 3.6 (izv 21 pag.128) particularităţile raportului dintre producţia anuală şi
respiraţie în ecosisteme tinere (în dezvoltare) şi în cele mature (în climax) şi formulaţi în scris
2-3 concluzii.
4.
1. Vizionaţi din filmul „Жизнь растений” (pe CD) secvenţa „The social struggle”
(Социальная борьба) şi:
a) alcătuiţi lista noţiunilor ecologice abordate;
b) descrieţi tipurile de succesiuni prezentate în film;
c) argumentaţi în baza filmului nişte eventuale părţi(efecte) pozitive ale incendiilor
în natură.
2. Lecturaţi materialul : О.А.Богатырёва Эволюция, история, сукцессия // Экология и
жизнь №2 (51), 2006, стр. 7-11 – vizînd ecosistemele amenajate şi :
a) prezentaţi în scris poziţiile prin care se aseamănă şi se deosebesc între ele succesiunile
naturale şi cele sociale;
b) depistaţi eventuale legături de tip cauză-efect dintre aceste succesiuni;
c) formulaţi o întrebare ce aţi putea-o eventual adresa autorului publicaţiei.
(clasele 6-12) noţiunile din tema abordată în cadrul seminarului, care sunt propuse elevilor
pentru a fi însuşite conform tabelului ce urmează:
Nr. Denumirea
prezentate
ediţiei)
Însărcinarea 1
Selectat din izv 13, pag 224-231 – vezi în această mapă o mapă specială cu 4 subiecte
38
Subiectul I Succesiunea primară (ecogeneza)
Necătînd la stabilitatea şi echilibrul ce caracterizează un ecosistem, în timp ecosistemele se
modifică, în cadrul biocenozei fiecăreia din ele are loc înlocuirea unor specii dominante şi însoţitoare cu
altele şi treptat biocenoza este înlocuită cu o altă biocenoză. Caracteristicile structurale funcţionale şi
informaţionale ale noii biocenoze sunt diferite faţă de cele ale precedentei.
Transformarea ecosistemelor în decursul timpurilor se întemeiază:
 fie pe influenţe lente (seculare) ale mediului abiotic,
 fie pe intervenţii catastrofale externe,
 dar provin şi din interacţiunile între componentele biotice în cadrul biocenozei.
Calamităţi naturale ca furtuni aducătoare de incendii, ploi torenţiale, cutremure, erupţii vulcanice,
valuri de uragan (ţunami) ale mării distrug lumea vie pe anumite arii şi deschid calea pentru geneza de
noi ecosisteme.
Însă, chiar şi atunci cînd nu au loc catastrofe ale mediului fizic, are loc o înlocuire de lungă durată a
ecosistemelor, deoarece dinamica relaţiilor interspecifice din biocenoză conduce la transformări
structurale biocenotice necontenite.
Înlocuirea speciilor ce edifică biocenoza în conexiune cu transformările condiţiilor de existenţă în
decursul timpurilor se numeşte succesiune (282). Sensul original al conceptului era pur botanic, referitor
la dezvoltarea şi înlocuirea vegetaţiei. Abia mai tîrziu a dobîndit şi un sens zoologic (1680), întrucît
dezvoltarea faunei are loc în conexiune cu dezvoltarea vegetaţiei, în cadrul unui proces ecologic unitar.
Succesiunea (de la lat. succedio — moştenire) este un proces de autodezvoltare a comuniştilor. La
baza succesiunii stă imperfecţiunea circuitului biologic în cenoza dată.
Cauzele succesiunii nu rezidă însă primordial în dinamica endogenă a biocenozei. Succesiunea este
iniţiată şi declanşată prin forţe exogene. Procesele fundamentale de geneză şi evoluţie, ca şi ale decăderii
structurale a ecosistemelor sînt supuse în primul rînd forţelor mediului extern (170).
Ecosistemele pot parcurge o succesiune ecologică:
 primară (Bogdan Stugren în izv. 13 o mai numeşte ecogeneză) sau
 secundară
În cadrul celor secundare Stugren distinge:
a. succesiuni abiogene
b. succesiuni biogene
c. succesiuni tehnogene
 Succesiunea ecologică primară se observă pe un substrat neschimbat (sau aproape neschimbat) de
activitatea organismelor vii (pe locuri lipsite de viaţă, nepopulate anterior de organisme vii). Ele
au ca punct de plecare colonizarea biotopului nud cu specii din ecosistemele înconjurătoare.
Biotopul nud poate proveni: din surpături de pante, din alunecarea gravitaţională a unei
depresiuni cu rocă la vedere unde se acumulează apă de izvor, rezultînd un bazin acvatic, din
stîncării golaşe proaspăt formate, din dune de nisip nou formate, un izvor nou apărut, o insulă
vulcanică nou formată, din lava răcită a unui vulcan, din coaste erodate, din grohotişuri etc.
Cea mai simplă succesiune pe continent este colmatarea unui lac trecînd prin stadiul de vegetaţie
înmlăştinată de stuf şi culminînd, în mediu dominat de păduri, prin încorporarea în ecosistemul de
pădure.
Pilonul fundamental al teoriei clasice a succesiunii primare este istoria naturală a reîmpăduririi insulei
Krakatau din Strîmtoarea Sondelor, unde a avut loc o erupţie vulcanică de mare amploare în 1883. S-a
admis că, întreaga viaţă de pe insulă a fost distrusă (1365), după care a urmat reîmpădurirea insulei. Ca
pionieri ai vieţii au fost observate alge albastre pe lavă solidificată şi relativ răcită, după care a urmat un
stadiu de briofite, apoi cu pteridofite şi, abia la sfîrşit, cu angiosperme (1714 a). S-a observat şi pe alte
spaţii abiotice, pe lavă solidificată, că pionierii vegetaţiei sînt algele albastre, de exemplu în anumite
biotopuri din America de Nord (166, 1011). Din aceste fapte s-a tras concluzia că, întotdeauna algele şi
ferigile apar înaintea plantelor cu flori în procesul de colonizare primară. Dar acest punct de vedere nu
este întotdeauna confirmat.
Astfel, pe vulcanii din Ruwenzori, pereţii netezi de stîncă şi grohotişurile sînt accesibile primar numai
pentru alge albastre şi licheni, dar fisurile stîncii sînt colonizate mai întîi pe lîngă muşchi şi de plante
vasculare (1647). în şutul nud, abiotic al terenurilor periglaciare din Alpi germinează ca pionieri seminţe
de Hieracium staticifolium, Saxifraga caesia şi Pinus mugo (196). Pe terenuri abiotice de origine
39
vulcanică din Japonia nu a fost regăsită succesiunea primară cu stadii de tipul celor din Krakatau, ci
numai o tendinţă generală pentru dezvoltarea covorului vegetal de la un stadiu sărac în specii, spre un
stadiu bogat în specii; dar aici lichenii, muşchii şi ierburile nu au fost predecesorii obligatorii ai plantelor
lemnoase (1896).
Edificarea pădurii pe Krakatau după catastrofa din 1883 nu poate fi considerată ca model general
pentru succesiunile primare, nici chiar în mediu tropical, deoarece anumite momente ale reîmpăduririi
au rămas neclarificate. Nu există certitudinea că, în 1883, a fost distrusă în întregime viaţa pe insulă
(945). Apoi, din cauza căldurii înmagazinate în pătura de lavă în curs de solidifîcare, insula nu a fost
vizitată. Botanistul Treub (1714 a), care a comunicat datele cunoscute azi, a vizitat insula numai în
1887. Dar anumite animale au apărut înaintea plantelor pe insulă, sau cel puţin o dată cu plantele.
În mod straniu, una dintre primele forme animale apărute pe Krakatau în 1888 a fost un şarpe uriaş
(Python reticulatus) imigrat evident prin înot activ de pe una din marile insule Sonde din vecinătate
(375). La un an după erupţie au apărut deja pe malul mării, pe masa de alge şi macrofite moarte aruncată
de valuri din mare, colembole şi coleoptere, dar măi cu seamă numeroase diptere (1680). Aceasta a atras
păsări oceanice, care au găsit pe mal hrană abundentă. Observaţii făcute ulterior în regiuni de vulcani
activi au arătat, că o anumită faună poate preceda adeseori plantele în faza de pionierat.
La general procesele prin care se produce o succesiune primară (ecogeneză) unei păduri pot fi redate
schematic(vezi figura 120).
Fig. 120 (izv. 13, pag.232) Ecogeneza unei păduri (după Wittaker, 1975)
După teoria lui Clements întîmplarea are un rol major în succesiune numai în faza de pionierat. Sporii,
polenul, seminţele de plante şi microfauna sînt aduse neselectiv de vînt sau de curenţii marini. Dar
selecţia naturală efectuată de sistemul de factori fizici ai mediului, transformă repede fenomenele
aleatorii de imigrare într-un proces evolutiv ordonat. Mediul fizic selecţionează imigranţii păstrînd numai
acele forme, care sînt potrivite pentru viaţa în noile condiţii de existenţă. în sfîrşit, intervine stadiul de
eceză (colonizare) în care imigranţii admişi de selecţia naturală pun stăpînire pe biotop. Din acest
moment încetează rolul întîmplării în succesiunea primară. Biocenoza se dezvoltă în continuare prin
interacţiunea speciilor, devine determinată de factori biotici.
Însă ecogeneza în baza acestui exemplu din insula Krakatau este privit ca un proces stohastic
(întîmplător), care a urmat nişte legi doar probabilistice.
Ca un al doilea model de decurgere a succesiunii poate fi utilizată şi istoria naturală a genezei
biocenozelor pe insula Surtsey, insulă apărută din mare în 1963, în urma unei erupţii vulcanice submarine la
sud-vest de Islanda.
Insula s-a format ca un bloc abiotic de stîncă din tefra (un fel de cenuşă vulcanică, aruncată din mare ca
material solid cu prilejul erupţiei vulcanului). Asimilarea acestui spaţiu abiotic în biosferă a început printr-o
colonizare microbiologică şi a parcurs trei faze: faza preecogenetică, faza de biotopuri de pionierat şi faza de
ecogeneză difuză (1478). Planctonul aerian a ajuns pe insulă cînd aceasta era încă o arie potrivnică pentru a fi
populată de organisme, din cauza unor temperaturi prea înalte, a gazelor toxice emanate din tefra şi a lipsei de
apă lichidă. Dar deja în primul an de existenţă bacteriile şi algele au întemeiat un fel de oaze de ecogeneză,
puncte de viaţă presărate prin suprafaţa abiotică a tefrei. Aici au apărut repede şi seminţe de plante vasculare. O
40
situaţie asemănătoare de populare primară cu microorganisme ca urmare a bătăilor de vînturi şi valuri a fost
observată şi pe insula vulcanică Kunaşir (Kurile) (1651).
Imigrarea pe insula Surtsey nu s-a produs o singură dată, ci în mai multe unde, deoarece pionierii au fost
repede spălaţi de valuri de furtună în mare (945). în 1968 creştea şi se reproducea deja pe Surtsey prima plantă
cu flori, Cakile maritima. Mai tîrziu decît plantele cu flori au apărut şi briofite, care au format repede o pernă,
ce a acoperit solul nud. Ca pionieri s-au afirmat şi artropodele. în 1970 a existat pe Surtsey o floră spontană cu
şapte specii şi o faună asociată cu 5700 indivizi număraţi de artropode, repartizaţi pe 158 specii, dintre care
majoritatea erau diptere. Şi insectele au ajuns pe Surtsey în mai multe valuri, în parte pasiv prin deriva valurilor şi
ca aeroplancton, în parte activ, zburînd din insulele West-man, vecine cu Islanda, sau chiar direct din Islanda.
Imigrarea s-a desfăşurat mult mai repede decît colonizarea.
La latitudini nordice pădurea se formează mult mai încet decît la tropice. Astfel, pe Krakatau pădurea s-a
refăcut repede; în 1908 exista deja după 50 de ani de la catastrofă o pădure pe insulă, iar în 1928 pădurea se
extindea deja compactă, de tip masiv forestier în sus, pînă la vîrful craterului (1365). în climatul subarctic din
Kamciatka pădurea s-a dezvoltat abia după 250 ani, de la o revărsare pustiitoare de lavă în albiile total uscate
ale fluviilor iar pe locul unde s-au format fluvii de lavă pădurea s-a format numai după 800-1200 ani (1006). în
condiţii de climat subtropical dezvoltarea pădurii s-a desfăşurat mai repede decît în zona subarctică şi mai încet
decît la ecuator.
Nu numai în nordul Europei, dar şi la tropice asimilarea de noi insule în biosferă se desfăşoară ca un
proces stohastic. Aceasta explică distribuţii stranii ale unor plante în cadrul unor grupuri de insule. Astfel,
pe unele insule mici din arhipelagurile Tonga şi Samoa se găsesc anumite specii de plante iar pe alte
insule vecine ele lipsesc, fiindcă întîmplător sporii unei definite specii au ajuns pe o anumită insulă , iar
pe alta nu (1808).
În concluzie, cele două teorii ale succesiunii primare, ale ecogenezei sînt antagoniste şi par a fi
incompatibile. Totuşi, contradicţiile nu sînt imposibil de depăşit. Interacţiuni necontenite între
evenimente întîmplătoare conduc la o dezvoltare a biocenozei după un definit model, după un anumit
trend (tendinţă); este nevoie de o nouă teorie, sintetică, mai puţin inflexibilă (Finegan, B., Forest
succession. Ţ Nature 311(1989), pag. 104-109 citat de B.Stugren).
Subiectul II Succesiuni secundare. Succesiunile abiogene

Succesiunile secundare, denumite adeseori simplu succesiuni, apar, spre deosebire de ecogeneză,
permanent şi peste tot în biosferă. Cele mai multe ecosisteme sînt cuprinse tot timpul într-un proces de
succesiune. Pentru declanşarea succesiunilor nu este absolut necesar un spaţiu abiotic, ci doar acţiunea
unor forţe perturbatoare obişnuite, cum sînt în mediul terestru incendiile, în apa marină modificări de
salinitate ş.a. Uneori, succesiunile sînt exprimate numai prin modificări cantitative ale elementelor
structurale, în fluctuaţii ale numărului de specii şi de indivizi în cadrul structurii biocenotice. Acţionînd
însă ca modificări de durată, ele conduc în general la transformarea ordinii biocenotice şi în final la
înlocuirea biocenozei pe acelaşi substrat.
Succesiunea ecologică secundară în fapt se desfăşoară pe locul unde o biocenoză a fost distrusă
pe cale naturală sau artificială. Ea constă în colonizarea unui biotop ocupat anterior de o altă biocenoză
(sau uneori restabilirea ecosistemului ce a existat anterior cîndva pe un teritoriu dat) şi pregătit de
activitatea biocenozei precedente, unde există un sol structurat, există substanţă organică, detritus,
nutrienţi, suficiente elemente minerale asimilabile etc. Avînd în el o anumită cantitate de energie
acumulată, acest biotop permite o succesiune mai rapidă în comparaţie cu cea primară. Importantă e
prezenţa unui strat fertil de sol, în caz contrar, de exemplu, dacă a fost erodat total, succesiunea va
decurge conform tipului cele primare. Succesiunile au loc atît în ecosisteme terestre cît şi în cele
acvatice.
Cutremurele sînt cauzele unor alunecări de teren ale masivelor forestiere tropicale, care pot
declanşa, în regiuni cu activitate seismică bogată, catastrofe ecologice locale (515).
Incendii naturale sînt rezultatul interacţiunii substratului natural al biosferei cu cîmpul electric din
atmosferă. Aceste calamităţi naturale apar ca fenomene normale, repetabile în savane est-africane
(1288), în pădurile montane de pin din California (1641), în pădurile de eucalipt din Australia (149), ca
şi în stufărişurile din Delta Dunării (174). In regiuni aride din zona boreală, acolo unde activitatea
microflorei din sol este slabă, incendiile accelerează circuitul materiei prin volatilizarea combinaţiilor
minerale (1427). Mersul general al succesiunii pirogenetice are ca rezultat reducerea diversităţii
41
speciilor, a diversităţii şi echităţii covorului vegetal (1839). ). În primii 10-13 ani după un incendiu de
pădure creşte diversitatea ierburilor şi a tufelor, ce scade însă mai tîrziu din cauza concurenţei plantelor
lemnoase (1427).
Deşi la tropice căldura şi umiditatea există din abundenţă, o pădure se regenerează încet după
foc, deoarece complexul radicular dens din sol şi creşterea ierburilor care sînt puternic competitive, îm-
piedică dezvoltarea plantulelor de specii lemnoase (1808)
Uragane pustiitoare pot decide desfăşurarea succesiunilor pe arii întinse de continent sau ocean.
Calamităţile naturale pot duce la formarea de tanatocenoze (gr. thanatos = moarte), a-glomerări
masive de cadavre de animale (1821, 1908).
Astfel, în Africa de Sud se formează tanatocenoze cînd hergheliile de zebre pier masiv, înecate în
nămol; în America de Nord pier herghelii de cal sălbăticit (mustang) din cauza furtunilor de zăpadă
(133). Tanatocenoze sînt şi depozite de mamifere pliocenice din fauna de la Pikermi în Attica, animalele
căzînd în prăpastie cînd fugeau din stepa incendiată (4).
Oscilaţii ale caracteristicilor fizico-chimice ale mediului, respectiv modificări climatice declanşează
succesiuni lente, de lungă durată în mări, lacuri mari şi pe continente.
Transformări climatice nu conduc întotdeauna la înlocuiri de biocenoze, ci uneori numai la înlocuiri
ale unor specii, fără alterare structurală a ecosistemului.
începînd cu mijlocul secolului al 19-lea, climatul Europei centrale şi nordice a devenit tot mai
oceanic. Aceasta a permis imigrarea unor păsări iubitoare de umiditate în Fenoscan-dia, ca de exemplu
cufundac (Podiceps nigricollis), găinuşa-de-baltă (Gallinula chloropus), lişiţa (Fulica atra),
privighetoarea (Luscinia luscinia) şi totodată dispariţia unor specii ca de exemplu dumbrăveanca
(Coracias garrulus) (313, 784).
În lacuri, modificări întîmplătoare ale regimului hidrologic cauzează fluctuaţii ale conţinutului de
hrană şi succesiuni în compartimentul fitoplancton.
Subiectul III Succesiuni secundare biogene
Secvenţele ecosistemelor pe acelaşi substrat cu condiţii abiotice relativ constante sînt cauzate mai ales
de concurenţa interspecifică.
În cursul unor asemenea succesiuni se înlocuiesc şi fondurile de faună în care apar şiruri de combinaţii
de specii la diverse grupe de animale, ce se succed în funcţie de natura biotopului, corespunzător cu tipul
de vegetaţie şi natura solului. în biotopuri primare, spectrul de forme biotice animale este foarte bogat,
dar se restrînge pe măsură ce progresează succesiunea tot mai puternic (vezi fig.120).
Recifii de coralieri sînt subminaţi încet, dar temeinic prin activităţile sfredelitoare ale
spongierilor, polichetelor, bivalvelor, sipunculidelor şi ciripedelor, rămăşiţele coloniilor strîngîndu-se pe
fundul mării (1371).
Desfăşurarea succesiunii biogene depinde de capacitatea plantelor şi animalelor de a invada
suprafeţe deja ocupate de alte vieţuitoare, de a izgoni locuitorii autohtoni şi de a asimila astfel biotopul.
Colonizarea se desfăşoară stohastic, deoarece condiţiile fluctuante de existenţă nu favorizează
structurarea legică, ordonată a biocenozei şi nu permit predicaţii asupra fazelor ce vor urma (1235).
Astfel, smirdarul caucazian (Rhododendron ponticum) introdus în Irlanda, unde s-a sălbăticit, a
cucerit în păduri de stejar arii întinse, datorită toleranţei sale Ia umbrire, ratei reduse de metabolism şi
creşterii suprafeţei foliare (307).
În prima sa fază, imigrarea poate da greş. Dar imediat ce fondul de seminţe ale imigrantului a atins o
mărime critică urmează şi colonizarea. Cu acest prilej nu are loc neapărat izgonirea speciilor autohtone,
ci reducerea mărimilor atinse de PPN (producţia primară netă) ale lor. Numărul de specii de animale
asociate cu succesiunile biogene nu creşte ca o funcţie a timpului, ci creşte odată cu creşterea ariei
speciei-gazdă.
De exemplu, trestia-de-zahăr (Saccharum officinale) a fost introdusă pe insulele Ryukyu în jurul
anului 100, unde ocupă azi circa 5000 ha; în Cuba a fost introdusă abia în 1540, dar ocupă acolo 942.000
ha. în insulele Ryukyu este atacată de numai 21 de specii de insecte dăunătoare, dar în Cuba de 81 specii
(1610).
Prin păşunare selectivă, animalele erbivore pot cauza succesiuni secundare ale plantelor.
42
De exemplu, microcrustaceii algofagi declanşează! prin păşunarea preferenţială a dinofla-gelatelor în
lacuri din America de Nord, succesiunea fitoplanctonului de la o comunitate de diatomee-dinoflagelate
primăvara, la o comunitate de alge verzi-alge albastre toamna (1277).
Atunci cînd invazia se manifestă prin inundarea totală a biotopurilor deja colonizate de imigranţi,
speciile autohtone sînt fie în întregime supuse şi îngrădite, fie exterminate. A-ceasta duce Ia prefacerea
structurii de ansamblu şi a funcţiilor ecosistemului.
Exemple (423): Crabul-lînos-chinezesc (Eriocheir sinensis), adus întîmplător cu navigaţia comercială
din Asia de Est în 1912 în fluviul Weser din Germania de Nord-Vest, a invadat şi colonizat repede
aproape toate fluviile din Europa centrală. - Iridomyrmex humilis, furnica sud-americană foarte agresivă,
adusă în America de Nord s-a extins repede şi spontan, a exterminat specii indigene de furnici şi a
ocupat biotopurile devenite libere. - Filoxera (Viteus vitifolii) şi gîndacul-de-Colorado (Leptinotarsa
decemlineala) sînt în Europa imigranţi din America de Nord. Au dobîndit repede poziţii de control în
biocenozele din vii şi respectiv din culturile de cartofi.
Subiectul IV Succesiuni secundare tehnogene
Acţiunile economice ale omului, mai cu seamă industrializarea, provoacă în biosferă de asemenea
succesiuni secundare şi ecogeneze. Este un efect vechi al omului asupra biosferei, încă în paleoliticul
timpuriu, omul a provocat în nordul Europei regresiunea fondurilor de ulm (Ulmus), hrănindu-şi caii cu
frunze de ulm (1716). Succesiuni pirogenetice au fost adeseori declanşate de vînători şi agricultori. Prin
foc, unelte, arme şi capre omul primitiv a distrus numeroase plante şi animale şi a deschis astfel calea
pentru multe succesiuni (655). Este însă problematic (586) dacă triburile de vînători preistorici din
America de Nord şi Africa au distrus o parte a mamiferelor mari din aceste continente, aşa cum susţine o
anumită ipoteză (1G32, 1033).
Influenţe de lungă durată ale omului asupra naturii transformă lent condiţiile de existenţă ale
animalelor şi declanşează succesiuni în care unele specii sînt favorizate, iar altele dezavantajate.
Astfel, în Suedia au fost extinse în sec. al 19-lea terenurile agriculturale şi fîneţele, ceea ce a
favorizat extinderea arealurilor unor specii de vertebrate păşunătoare ca elanul (Alces alces) şi căpriorul
(Capreolus capreolus), dar au dezavantajat altele cum sînt ciocîrlanul (Galerida cristata), barza albă
(Ciconia ciconia) şi buhaiul-de-baltă-cu- burtă-roşie (Bom-bina bombina) (314).
Pe terenuri agricole abandonate se desfăşoară succesiuni cu serii complete chiar. în funcţie de
vegetaţia generală a regiunii se ajunge la asimilarea terenului în pădure sau în stepă (1680). Dintre
nevertebrate sînt dominante în stadiul de pionierat colembole şi larve de diptere, care îşi găsesc nişe
potrivite în sistemul lacunar al solului (1611). Fixatorii de azot atmosferic (bacterii şi cianobacterii) sînt
inhibaţi aici de exometaboliţii ierburilor şi tufelor, solul devenind sărac în azot, ceea ce duce la
eliminarea unor plante dependente în creşterea lor de prezenţa unor concentraţii ridicate de azot (1362).
După defrişarea terenului forestier se poate ajunge prin succesiune primară din nou la stadiul de
pădure. Noii imigranţi forestieri provin din păduri vecine, ce au rămas intacte (1684). Tăierea masivă a
lemnului din pădure a fost urmată de scăderea concentraţiei de nutrienţi şi a biomasei de artropode, de
creşterea numărului de indivizi la afide şi furnici din stratul de tufăriş şi, în final, de reducerea volumului
proceselor biogeochimice interne (1472).
Prăbuşirea biocenozelor este cauzată adeseori şi de om. Pe terenuri industriale biocenozele sînt
eliminate. O repopulare primară începe abia atunci cînd unitatea industrială îşi încetează activitatea.
Succesiuni tehnogene sînt declanşate şi de deşeuri industriale. Eutrofizarea lacurilor cauzează
prefaceri profunde în ecosistemele de apă dulce.
Agricultura încearcă să dirijeze şi să accelereze succesiunile naturale de pe terenurile agrare. Reacţia
biocenozei faţă de ameliorarea solului şi tratament cu pesticide depinde de proprietăţile fiziologice ale
speciilor, luate separat şi nu este întotdeauna pozitivă. încărcătura grea a solului cu substanţe organice
duce la scăderea diversităţii ecologice, la unilateralitate în compoziţia faunistică şi la creşterea numerică
excesivă a indivizilor unor specii. Soluri intoxicate cu pesticide se transformă repede în terenuri abiotice
(2.2.8.) sau cel puţin în biotopuri sărace în specii (1700).
Reorganizări tehnogene ale landşaftului cauzează succesiuni de lungă durată, în special construcţiile
de baraje şi de canale.
43
Lacurile de baraj transformă un curs de apă curgătoare într-un bazin de apă stagnantă. De aici
rezultă prefaceri profunde ale biocenozelor şi înlocuirea biocenozelor reofile ataşate de ape curgătoare
cu biocenoze psamofile (ataşate de nisipuri). În lacuri de baraj de pe fluvii de cîmpie în URSS,
succesiunea tehnogenă a durat circa 3 ani şi a cuprins trei stadii (854): în primul stadiu s-a produs
prăbuşirea biocenozelor fluviatile şi nimicirea vegetaţiei terestre scufundate sub apele lacului în urma
construirii barajului. în al doilea stadiu se formează biocenoze trecătoare în care apar specii de
nevertebrate imigrate: chironomide în bentos, radiolari şi microcrustacei în plancton. Structura
trofodinamică a biocenozei se bazează pe exploatarea detritusului organic abundent în lac, ce provine
din distrugerea fito-masei scufundate. în cel de-al treilea stadiu se reduce biomasa zoobentosului, iar în
zooplancton se constituie conexiunile biocenotice. Cianobacteriile se dezvoltă masiv ca fenomen de
"înflorirea apei". Numărul de indivizi şi biomasa anumitor grupe de animale cresc mereu în decursul
succesiunii. De exemplu, în lacul de baraj de pe Nipru, numărul de indivizi de oligochete a crescut de la
440 ∙ m −2 în 1947 pînă la 11.053 ∙ m −2 în 1950 (970).
În marile lacuri de baraj din fluviile tropicale succesiunile decurg cu totul altfel decît la latitudinile
cu climat temperat (1062), fiindcă la tropice, vegetaţia terestră inundată este mai repede degradată. De
aceea, deja în cursul umplerii bazinului cu apă, în apele lacului ajung mari cantităţi de substanţe
minerale. De aici rezultă "înfloriri ale apelor" şi suprapunere în timp a biocenozelor trecătoare şi a celor
stabile. Din cauza metabolismului rapid al bacteriilor de pe substratul lacului de baraj Kariba de pe
Zambezi se acumulează doar foarte puţin mîl. De aceea, după biocenoza trecătoare edificată de chironomide
nu urmează o biocenoză de oligochete, ci o biocenoză a larvelor de diptere (Povilla adusta).
În canale ce leagă între ele bazine maritime, succesiunile se desfăşoară extrem de lent.
Astfel, prin canalul Suez, inaugurat în 1869 a avut loc o migraţie foarte înceată într-un sens unic a faunei din
Marea Roşie spre M. Mediterană. în 1924, în lacurile amare ultrahaline de pe traseul canalului biocenozele erau
deja stabilizate (414, 1270, 1269, 1271).
Însărcinarea 2
Fig. 12.29 (izv. 33, pag. 111) Schimbările productivităţii generale (globale), respiraţiei (R) şi biomasei pe parcursul
decurgerii unei succesiuni tipice. R - pierderile de energie în timpul respiraţiei. ( din Tribe et al. (1974). Ecological
principles. Basic Biology Course 4, Cambridge University Press.).
Tabelul 12.7.(izv 33, pag. 111) Schimbările principale din ecosistem pe parcursul unei succesiuni tipice
N Particularităţile Stadia de dezvoltare a ecosistemului
d/o
Nematură (timpurie) Matură (tîrzie)
1. Raportul dintre producţia globală şi cea Ridicat (› 1) Se apropie de 1
consumată la respiraţie (P/R)
2. Producţia netă a comunităţii Înaltă coborîtă
3. Lanţurile trofice Liniare, predominant Reţeaua trofică, în
44
erbivore (pradă- temei e detritivoră
prădător) (saprofagă)
4. Cantitatea totală de substanţă organică Mică (scăzută) Mare
(biomasa)
5. Biodiversitatea (diversitatea specifică) Nu prea mare Mare (1)
6.
Structura comunităţii Simplă Complexă
7. Gradul de specializare pe nişe Larg Îngust
8. Dimensiunile organismelor Mică Mare
9. Tipul strategiilor de adaptare ale „strategii - r” „strategii - K”
speciilor
1) – în cadrul majorităţii succesiunilor vegetale şi animale nivelul maxim al biodiversităţii este atins
înainte de intervenirea stării de climax.
BIOSFERA
Materiale necesare:
1. izv 17 - Степановских Анатолий Сергеевич Экология : учеб. Для студ. Вузов. М., 2001.
(xerocopia des.12.40, pag386).
2. izv. 33 - Н.Грин, У.Стаут Биология. Том 2, М., «Мир»(material selectat din pag. 92-93).
. Întrebări pentru discuţie:

1. Generalităţi: noţiune de biosferă şi limitele răspîndirii vieţii în ea– 5/39-40; 16/13-28; 17/27-
33; 385-386 23/256-259;9/531-532;26/70; 26/68-70; 23/256-259
2. Particularităţile principale ale biosferei şi legităţile organizării ei – 3/24-28; 17/386-390;
3. Particularităţile şi funcţiile biogeochimice ale substanţei vii din Biosferă-23/259-263
4. Lucrul geochimic al substanţei vii – izv. 23/259-263
5. Stabilitatea biosferei şi impactul asupra ei al omenirii – izv. 23/263-267
6. Activitatea umană, evoluţia biosferei şi dezvoltarea ei în noosferă – sfera raţiunii.– izv. 17/
391- 396; 400-404; 20/158-159;

1. De desenat fig. 12.40(izv 17, pag386)şi de efectuat o analiză în scris cu unele concluzii
vizînd stratificarea, limitele biosferei şi cota parte a unităţilor ei structurale.
2. În baza izv.17,( pag.353-355; 424-426) de studiat utilizînd tehnica „SINELG”(sistem
interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii şi gîndirii) particularităţile circuitului
fosforului în biosferă şi aspectele ameninţătoare de a deveni limitativ acest factor şi cea mai
slabă verigă în lanţul viu al planete ce susţine şi viaţa omului.
3. În baza materialului 12.3.8 (pag.92-93şi 315, izv. 33) de studiat utilizînd tehnica „SINELG”
procesele de creştere a concentraţiei pesticidelor în cadrul lanţurilor trofice şi consecinţele
lor.
III. Lucru independent.
preuniversitar (clasele 6-12) noţiunile din tema abordată în cadrul seminarului, care
sunt propuse elevilor pentru a fi însuşite conform tabelului ce urmează:
Nr. Denumirea
prezentate
ediţiei)
45
Însărcinarea 1
Fig. 12.40. (izv 17, pag. 386 ) Întinderea biosferei pe verticală şi proporţia suprafeţelor ocupate de
unităţile de bază structurale.(după Ф. Рамад, 1981)
Însărcinarea 2
Problema circuitului şi rezervelor de fosfor pe Pămînt (material din izv 17, pag353-
355; 424-426; izv 31, pag.)
Cea mai importantă particularitate a biosferei constă în prezenţa în ea a mecanismelor, ce asigură
circuitul substanţelor căpătarea elementelor chimice în parte şi a compuşilor lor legată de acest circuit.
În lipsa unui astfel de circuit, de exemplu, într-un timp scurt a s-ar epuiza baza „materialului de construcţie” a
viului - carbonul, azotul, fosforul sulful şi alte elemente şi compuşii lor.
Energia solară pe Pămînt provoacă două circuite de substanţe:
- mare, sau geologic fiind mai exprimat prin circuitul apei şi al atmosferei şi -
- mic sau biologic (biotic, ce decurge în baza primului şi car constă în distribuirea neîntreruptă,
ciclică, dar neuniformă în timp şi în spaţiu a substanţelor şi energiei şi informaţiei însoţită de
pierderi într-o măsură mai mult sau mai puţin importante în redistribuirile potrivit e unor legi în
46
limitele sistemelor ecologice de diferit nivel. În aşa mod se produce o mişcare ciclică a elementelor
între organismele vii (faza biotică) şi mediul înconjurător neviu (abiotic ş sol, apă, aer).
Din toate ciclurile biogeochimice circuitul carbonului, fără îndoială, este cel mai intensiv. Cu o
viteză mare carbonul circulă prin intermediul diferitor mijloace neorganice şi cu participarea reţelelor
trofice în cadrul comunităţilor de organisme vii.
De o nu mai mică importanţă este şi circuitul geochimic al azotului.
Circuitul fosforului în biosferă e legat de procesele metabolismului în plante şi animale. Acest
important şi necesar element al protoplasmei, ce se alcătuieşte în plantele terestre şi alge 0,01—0,1%,
şi în animale de la 0,1% pînă la cîteva procente, circulă în permanenţă, trecînd treptat din compuşii
organici în fosfaţi, care în continuare pot fi utilizaţi din nou de către plante (fig. 12.17).
Însă fosforul, spre deosebire de alte elemente biofile, în procesul migraţiei nu capătă şi formă gazoasă. Astfel
drept rezervor pentru azot serveşte nu atmosfera ca în cazul azotului, ci partea minerală a litosferei. Izvorul
principal de fosfor neorganic îl reprezintă rocile formate de la exploziile vulcanice(apatitele) sau rocile
sedimentare (fosforitele). Din roci fosforul e implicat în circuit prin dezalcalinizare (выщелачиванием) şi
dizolvarea în apele continentale. Nimerind în ecosistemele terestre, sol, fosforul e absorbit de plante din soluţia
apoasă sub formă de ioni-fosfaţi (Р043−) şi este inclus în componenţa diferitor compuşi organici importanţi
pentru ele unde el e reprezentat în formă de fosfaţi organici. Prin intermediul lanţurilor trofice fosforul se
deplasează de la plante spre alte organisme ale ecosistemului. Fosforul în formă legată chimic apoi nimereşte cu
resturile de plante şi animale în sol, unde e supus acţiunii microorganismelor şi din nou ia formă de fosfaţi
minerali, iar în continuare se va repeta din nou ciclul descris. În aşa mod în ecosistemele terestre în condiţii
optimale fosforul trece în circuit cu minimale pierderi la dezalcalinizare (pietrificarea scheletelor vertebratelor
pe uscat – e un fenomen destul de rar).
În ecosistemele acvatice fosforul e transferat cu apele curgătoare. În aşa mod rîurile îmbogăţesc în permanenţă
cu fosfor oceanele. În apele sărate fosforul trece în componenţa fitoplanctonului, care serveşte drept hrană pentru
alte organisme marine, acumulîndu-se mai apoi în ţesuturile animalelor marine, de exemplu al peştilor. O parte din
compuşii fosforului migrează în limitele unor adîncimi nu prea mari, fiind utilizat de către organisme, iar o altă parte
însă se pierde la adîncimi mari. În particular acest lucru se produce prin sedimentarea unor substanţe organice bogate
în fosfor din resturile moarte ale peştilor, fragmentele cărora nu sunt folosite ca hrană pentru detritofagi şi
destructori. Astfel fosfaţii depuşi la adîncimi mari oceanice se deconectează din circuitul biosferic şi se depun în
sedimente. De aici reiese că fosforul , nimerind în bazinele acvatice pe o sau altă cale, le îmbogăţesc, adesea
chiar suprasaturează ecosistemele lor. Evident că elementele circuitului biochimic nu se pot sedimenta şi
acumula la infinit pe fundul oceanului. De aici reîntoarcerea parţială a fosforului pe uscat e legată de ridicări
tectonice ale scoarţei terestre mai sus de nivelul mării prin care acest element e scos din nou la suprafaţă.
O anumită cantitate de fosfor totuşi este transferată pe uscat şi cu ajutorul păsărilor marine, precum şi prin
pescuitul realizat de om. Păsările depun fosforul pe unele insule sub formă de guano (vezi fig. 12.17).
Analizînd circuitul fosforului în limitele biosferei pe o perioadă de timp relativ scurtă se poate constata deci că el
nu este complet închis. Astfel, mecanismele de reîntoarcere a fosforului din oceane pe uscat în condiţii naturale sunt
absolut necapabile să compenseze pierderile acestui element prin sedimentarea lor în ocean.
În legătură cu faptul că pe Pămînt rezervele fosforului – element atît de important pentru funcţionarea
ecosistemelor sunt destul de mici(el este un element destul de rar î biosferă, iar în scoarţa terestră conţinutul lui
nu întrece 1 % ), orice influenţă a omului asupra circuitului biochimic al fosforului provoacă o serie de
consecinţe negative.
Pierderile de fosfor fac circuitul lui mai puţin închis. Aceste dereglări (perturbări) sunt legate de următorii
factori:
1. Extragerea fosforului din minereuri, producerea utilizarea îngrăşămintelor în agricultură.
2. Producţia de preparate conţinătoare de fosfor şi utilizarea lor în industrie şi gospodăria casnică.
3. Producţia unei cantităţi mari de produse şi furaje conţinătoare de fosfor, transportarea şi utilizarea lor în
zonele unde e concentrată populaţia.
4. Extragerea produselor marine şi consumul lor pe uscat prin care se redistribuie fosfaţii biogeni din
ocean pe uscat.
47
Fig. 12.17.(izv. 17, pag. 354) Circuitul fosforului (cupă Ramad).
Înlocuirea biocenozelor naturale cu agrocenozele e însoţită de pierderea unor considerabile rezerve de

fosfor, dat fiind faptul că conţinutul lui în fitomasa pădurilor şi stepelor de luncă atinge adesea zeci de
kilograme la hectar, iar în litiera pădurilor şi stepelor – şi mai mult. Pierderile de fosfor prin erozie acvatică, de
asemenea sunt destul de considerabile. Solurile erodate pierd circa 9-22 кg de pe hectar.
În anii ’90 ai sec. XX producţia mondială a îngrăşămintelor de fosfor şi a altor compuşi ai fosforului a
tins cota de 35 mln tone (в пересчете на Р205,), iar către 2000 ea s-a dublat. Partea preponderentă a fosfaţilor
e dobîndită din roci, minereuri, altă parte – din guano. În continuare din acest fosfor e utilizat astfel: din 10
părţi de fosfor consumate cu furajul de către vite, omul cu produsele alimentare primeşte o parte, trei părţi
nimeresc şi sunt absorbite de sol, şi rămîn acolo, iar şase părţi, sau 60%, nimeresc în excremente şi, dacă nu
sunt folosite în calitate de îngrăşăminte, ce şi are loc cel mai des în practică atunci ele sunt spălate şi duse în
bazinele acvatice şi provoacă eutrofizarea. Fosforul nimerit în rîuri de asemenea e doar parţial este dus mai
departe în ocean. O parte din el e reţinut în ele, provocînd din nou stimularea procesului de eutrofizare. În
aşa mod urmărim un proces de „pompare” a fosforului din minereuri (apatite, fosforite) în celulele algelor
verzi-albastre, care se acumulează în bazinele acvatice eutrofizate. Migraţia fosforului prin aceste lanţuri,
probabil, nu e mai mică ca volum în comparaţie cu sosirea lui pe cale naturală cu ajutorul apelor cursului
rîurilor, care alcătuieşte circa 2mln tone sau ceva mai mult.(izv. 17, pag.425)
În aşa mod fosforul este factorul limitativ principal al creşterii organismelor autotrofe atît în mediul
acvatic, cît şi în biotopurile terestre. Acest element astfel controlează partea de bază a producţiei primare
din biosferă. Se poate crede că fosforul reprezintă reglatorul principal al tuturor celorlalte circuite
biochimice. Deci, în aşa mod, conţinutul nitraţilor în apă şi a oxigenului în atmosferă depind tot de
circuitul fosforului.
48
În concluzie, avem tot temeiul să cădem de acord cu Wells, Huxlei, Willes, (1939), în aceea că
fosforul – este cea mai slabă verigă în lanţul vital, care asigură existenţa omului.
Însărcinarea 3
Subiectul 1: Efectele concentrării substanţelor în lanţurile trofice

După al războiul al II-lea mondial a început să crească rapid numărul diferitor substanţe sintetice
în primul rînd ierbicide, şi pesticide în scopul luptei cu buruienile, şi insectele ce aduceau daune recoltei
ş, animalelor domestice şi însăşi omului. Printre primele în acest sens au fost hidrocarburile clorurate
inclusiv DDT (diclordifeniltricloretanul), dieldrinul şi aldrinul, care sunt otrăvitoare pentru multe
animale şi om, dar în special sunt dăunătoare pentru păsări, peşti şi nevertebrate. La mijlocul anilor ’60,
spre surprinderea multor savanţi a apărut o comunicare ce susţinea că DDT-ul se conţinea în ficatul
pinguinilor din Antarctida- regiune atît de depărtată de locurile unde se puteau utiliza acest preparat.
Fig.12.14.(izv 33, pag. 93) Cantitatea de DDT conţinută în biomasa organismelor aflate la diferite nivele
trofice ale lanţurilor trofice. Cu cifre se indică cantitatea unităţilor de greutate de DDT, ce revin la 1mln. de unităţi
de greutate de biomasă.
Însărcinare practică nr. I.

Pe desenul 12.14 se atestă prezenţa DDT în corpul organismelor vii la diferite nivele trofice în
lanţurile trofice(date acumulate în SUA).
1. Stabiliţi de cîte ori a crescut concentraţia cestui pesticid cînd concentraţia DDT în apa în
care se află plantele e de 0,02 părţi, la un milion de părţi la nivelul:
a. Producătorilor primari
b. Peştilor mici
c. Peştilor mari
d. În corpul păsărilor răpitoare care încheie lanţul trofic
2. Ce concluzii se pot face în baza răspunsurilor la întrebarea 1?
3. Pe care cale a putut pătrunde DDT-ul în ficatul pinguinilor?
4. Cum se poate explica creşterea concentraţiei pesticidului atît de mult la diferite nivele în
piramida ecologică?
Însărcinare practică nr. II.
Un lac mare din California servea un loc de odihnă şi pescuit pentru a amatori. În anii ’40 ai
secolului trecut s-ă produs afectarea stării lacului în rezultatul eutrofizării ecosistemului natural
(îmbogăţirii excesive cu nutrienţi ce provoacă o înmulţire excesivă a algelor, apoi pierea lor şi epuizarea
oxigenului pentru descompunerea lor şi ca rezultat pierea în masă a peştilor şi altor organisme aerobe).
Ca rezultat a crescut foarte mult populaţia de insecte mărunte diptere. Pentru nimicirea lor s-au efectuat
trei prelucrări cu DDD(substanţă similară cu DDT): în 1949, în 1954 şi în 1957. În rezultatul primelor
două - a fost nimicit 99% din efectivul acestor insecte, dar numărul lor în curînd s-a restabilit şi, iar cea
de-a III-a prelucrare cu acest pesticid s-a dovedit a fi aproape fără acţiune(efect).
Datele analizei conţinutului de DDD în muşchii peştilor utilizaţi în alimentaţie de om alcătuia 1-
200 părţi la milion, iar în ţesuturile adipoase – de la 40 la 2500 părţi l milion(DDD şi DDT se dizolvă
mai bine de cît în apă). Populaţia cufundacilor occidentali, ce număra anterior 1000 de exemplare, a
pierit totalmente, iar conţinutul de DDD în ţesutul lor adipos constituia 1600 părţi la milion.
Explicaţi:
1. de ce cu ajutorul DDD-ului nu s-a reuşit nimicirea acestor insecte?
49
2. din ce cauză s-a restabilit atît de uşor numărul dipterelor mărunte după cea de-a doua tratare
cu acest pesticid?
3. cum s-ar putea explica faptul că animalele contaminate cu DDT în perioade cînd duceau
insuficienţă sau lipsă de hrană (în explicaţia fenomenului bazaţi-vă şi pe datele din cazurile
de mai sus)?
4. în baza aceloraşi date cu utilizarea DDT, cum s-ar putea explica mortalitatea ridicată în
Marea Britanie în ambele ierni deosebit de geroase în anii 1946-1947 şi 1962-1963, dar
mortalitatea considerabil mai ridicată în cea de-a doua – 1963(în baza aceloraşi date cu
utilizarea DDT)?
În estul SUA din cauza intoxicării cu DDT au suferit puternic unii răpitori din nivelele superioare
trofice mai ales vulnerabile fiind păsările. Astfel, în estul acestei ţări s-a constatat că DDT-ul provoca
schimbări hormonale, ce afectau metabolismul calciului. În rezultat coaja ouălor depuse devine mai
subţire, şi ele se sparg mai uşor şi mai des.
Conţinutul acestui pesticid în ţesutul adipos al oamenilor în SUA atinge 12-16 unităţi la
milion(izv 22, pag.93), concentraţia maximal admisibilă oficială în produsele alimentare fiind 7 părţi la
milion. Pe de altă parte DDT a demonstrat spectaculoase efecte în luptă cu ţînţarii transmiţători de
malarie, reducînd considerabil (în unele regiuni de 3 ori) numărul de îmbolnăviri. În acest caz, ca şi în
cazul multor altor pesticide, din „două rele omenirea alege pe cea mai bună”.(mai vezi şi izv 8, Vasile
Vîntu pag. 162-164)
Bibliografie
1. Vişan Sanda Mediul înconjurător: Poluare şi protecţie. Bucur., 2000
2. Валова (Копылова), Валентина Дмитр. Основы экологии. М., 2002
3. Воронков Николай Александр. Основы общей экологии. М., 1997.
4. Tufescu, Victor Ecologia şi activitatea umană. Bucur., 1981.
5. Ecologie şi protecţia mediului(Dan Şchiopu, Vasile Vîntu). Iaşi, 2002.
6. Alexeiciuc Angela Ecologia şi protecţia mediului. Chişin. , 2003.
7. Programa cursului opţional „Ecologia şi protecţia mediului înconjurător” (ASEM, anul I de studiu
Chişin., 2003.
8. Vîntu, Vasile Ecologie şi protecţia mediului. Iaşi, 2000.
9. Pîrvu Constantin Ecologie generală. Bucur., 2001.
10. Popescu Maria Ecologie aplicată. Bucur., 2000.
11. Auditul ecologic. Chişi., 2001.
12. Duţu Mircea Ecologie : Filosofia naturală a vieţii. Bucur., 1999.
13. Stugren Bogdan Ecologie teoretică : trad. Şi adapt. Din lb. germană de către aut. Cluj- Napoca, 1994.
14. Mariana Mustaţă, Gh. Mustaţă Probleme de ecologie generală şi umană. Iaşi, 2003.
15. Прикладная экология : уч. Пос. для студ. Вузов. Ростов н/Д., 1996.
16. Шилов Игорь Александр. Экология : уч. Пос. для биол. И мед. Спец. Вузов. М., 2003.
17. Степановских Анатолий Сергеевич Экология : учеб. Для студ. Вузов. М., 2001.
18. Авраменко Иван Михаил. Природопользование : курс лекций для студентов вузов. ??, 2003.
19. Neacşu Petre Dicţionar de ecologie. Bucureşti, 1990.
20. Stugren B. Ecologie generală Bucur., 1975.
21. Ю.Одум Экология том 1, М., 1986.
22. Ю.Одум Экология том 2, М., 1986.
23. N.M. Cernova, A.M. Bîlova Ecologie Chişinău, 1994.
24. Probleme moderne de ecologie(coordonator: Bogdan Stugren)Buc., 1982.
25. В.А. Вронский Прикладная экология Ростов н/Дону, 1996.
26. Florina Bran, Ildiko Ioan Ecologie generală. Ed. ASE, Bucureşti, 2004.
27. Экология и безопасность жизнедеятельности М., 2000 .
28. Н.Ф. Правдин Дарвинизмул Кишинэу, 1974 – sala Nr 3, fond rar
29. Nichifor Ceapoiu Evoluţia biologică. Microevoluţia şi macroevoluţia Bucreşti, 1988.
30. В.А.Радкевич Экология Минск, 1983.
31. А. Г. Воронов и др. Биогеография с основами экологии М., 2003.
32. Florina Bran ş.a Eco-economia ecosistemelor şi biodiversitatea Bucureşti 2004.
33. Н.Грин, У.Стаут, Д.Тейлор Биология. Том 2, М., «Мир», 1990.
50
34. Sinteze biologice. (Coordonatori: Gheorghe Mohan, Aurel Ardelean). Bucureşti,1997 .
35. Ion I. Dediu Tratat de ecologie teoretică Chişinău, 2007.
36. Ion I. Dediu Ecologia populaţiilor Chişinău, 2007.
37. Ion I. Dediu Ecologie sistematică Chişinău, 2007.
38. Gheorghe Mustaţă, Tiberiu Georgian Mustaţă Ecologie somatică Junimea, 2001.
Surse suplimentare, periodică:

1. Экология (Познавательная энциклопедия) Смоленск, 1989.
2. В.П. Эфроимсон Генетика этики и эстетики. М., 2004.
3. Boris Melnic Bioritmologia contemporană. Chişinău, 2004
4. Б.М.Миркин, Л.Г.Наумова Курс лекций по устойчивому развитию М., 2005.
5. 57/ M98 - Gheorghe Mustaţă, Tiberiu G. Mustaţă Ecologie somatică. Junimea,2001.
6. Экологические очерки о природе и человеке(traducere din germană). М., 1988.
7. Edward O. Wilson Sociobiologia. Bucureşti, 2003.
8. Журнал ОБЩЕЙ БИОЛОГИИ (в интернете) - Рубрики:
 Зоология
 Экология
 Этология
 Теория эволюции
9. STUDIA UNIVERSITAS – Seria Ştiinţele naturii.

Ecol Ghid Lucr Pract Cu Desene

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ecol Ghid Lucr Pract Cu Desene

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vasile Buzdugan

CONŢNUTUL LUCRĂRILOR PRACTICEE

Călăuza studentului - În ce mod ne vom pregăti către seminar:

 Citeşte cu atenţie întrebările seminarului şi familiarizează-te cu lista literaturii

Lucrare practică nr.1

MEDIILE DE VIAŢĂ, FACTORII ECOLOGICI ŞI LEGITĂŢILE GENERALE ALE ACŢIUNII FACTORILOR

I. Întrebări pentru discuţie:

II. Aplicaţii practice:

Fig. 8.1, (izv16, pag 214)Impactul schimbării

asupra activităţii vitale a organismului.

Lucrare practică nr.2

MEDIUL TERESTRU-AERIAN. RADIAŢIILE SOLARE ŞI LUMINA CA FACTORI ECOLOGICI

I. Întrebări pentru discuţie:

Lucrare practică nr.3

TEMPERATURA ŞI REGIMUL TERMIC. TOLERANŢA TERMICĂ ŞI ADAPTĂRILE ORGANISMELOR

I. Întrebări pentru discuţie:

II. Aplicaţii practice:

III. Lucru independent:

Fig.4.11.(izv 16, pag. 82). Consumul de oxigen de către albine

Tabelul 4.7 (izv 17, pag.)

Specia Raionul, Lungimea corpului, Masa , кg

??????????????? fig. 42, pag.179-181, izv.28(text)

Fig. 4.7. (izv 16, pag.78). Schimbările sezoniere ale

UMIDITATEA ŞI REGIMUL HIDRIC. GRUPELE ECOLOGIC DE PLANTE ŞI ANIMALE ÎN RAPORT CU REGIMUL

I. Întrebări pentru discuţie:

III. Lucru independent:

Fig.4.15.(izv 17, pag. 80) Influenţa

Fig. 4.16.(izv 17, pag.80) Schema mersului diurn (timp de 24 ore) al

RITMURILE BIOLOGICE. FOTOPERIODISMUL

I. Întrebări pentru discuţie:

I. Întrebări pentru discuţie:

FACTORII BIOTICI ŞI ANTROPOGENI CA FACTORI ECOLOGICI

I. Întrebări pentru discuţie:

II. Lucru independent:

MEDIUL DE VIAŢĂ ACVATIC. CARACTERISTICA FACTORILOR ŞI ZONALITATEA BAZINELOR ACVATICE

I. Întrebări pentru discuţie:

II. Aplicaţii practice:

Condiţiile de Importanţa condiţiilor pentru organisme

Din izv. 30,

Fig. 166. Regiunile şi zonele de adâncime ale fundului oceanic (după P. I.

STRUCTURA POPULAŢIONALĂ A SPECIEI. POPULAŢIA ŞI PARAMETRII EI

I. Întrebări pentru discuţie:

II. Aplicaţii practice:

IV. Lucru independent:

Tabelul 12.11.(izv. 33, pag. 118)

r - specii (specii - «oportuniste») К - specii (cu tendinţă spre echilibru, homeostazie)

Fig. 12.34. (izv. 33,

STRUCTURA ETOLOGICĂ A POPULAŢIEI. DISTRIBUŢIA SPAŢIALĂ A SPECIMENILOR

I. Întrebări pentru discuţie:

BIOCENOZELE. STRUCTURA DE SPECIE, SPAŢIALĂ ŞI ECOLOGICĂ

I. Întrebări pentru discuţie:

II. Aplicaţii practice:

III. Rezolvare de probleme:

RELAŢII DINTRE ORGANISME(SPECII) ÎN CADRUL BIOCENOZELOR

Fig.12.39. (izv 33) Fluctuaţiile (oscilaţiile)

Rezultat concurenţei interspecifice

Fig. 7.1. Coexistenţa speciilor de Trifolium:

Starea şoarecilor Indivizi prinşi de şoricari Indivizi din populaţia naturală

ECOSISTEMUL, CIRCUITUL DE MATERIE ŞI FLUXUL DE ENERGIE ÎN EL

I. Întrebări pentru discuţie:

III. Lucru independent:

Cota utilizată Cota rămasă

Producţia primară netă teoretică 75