1

Selecţia direcţională

Se disting două categorii de forme ale selecţiei naturale: selecţia intraspecifică, determinată mai
ales de factorii interni ai populaţiei şi selecţia determinată de factorii externi populaţiei pe care am
putea-o numi ectospecifică (N. B o t n a r i u c , 1974).
Selecţia ectospecifică. Formele acestei selecţii sunt determinate preponderent de interacţiunea
populaţiei cu factorii abiotici şi biologici ai ecosistemului dat. Se disting în prezent, trei forme ale
acestei selecţii: 1 – stabilizatoare; 2 – direcţională; 3 – disruptivă.

Selecţia direcţională sau motoare (motrice) este selecţia care acţionează asupra indivizilor unei
populaţii în condiţiile unei schimbări progresive a mediului ambiant este cunoscută şi sub denumirea de
selecţie progresivă (Schmalhausen, 1949), selecţie liniară (Simpson, 1953), selecţie direcţională sau
selecţie dinamică. În timp ce în cazul selecţiei stabilizatoare sînt eliminate în mod egal, generaţii după
generaţii, fenotipurile periferice de la ambele extremităţi ale curbei normale, menţinîndu-se tipul-optim,
adică norma (fig. 5.1, izv 8,), în cazul selecţiei progresive, dimpotrivă, sînt înlăturate variaţiile
marginale de la o singură extremitate a curbei, adică e favorizat unul din fenotipurile extreme (fig.132).

Înainte de selecţie După selecţie

Fig. 132. Formele selecţiei direcţionale:

1- selecţie direcţională negativă; 2 - selecţie direcţională
pozitivă (zonele haşurate indică fenotipurile dezavantajate selectiv).

Dacă reprezentăm sub forma unei curbe normale (clopotul lui Gauss) ansamblul fenotipic de caractere ale unei
populaţii ce aparţine unei specii date, cea mai mare parte a curbei este reprezentată de indivizi normali (norma
reacţiei), iar în dreapta normei se distribuie „+” variantele (indivizii care întrec norma pentru caracterul dat), pe
cînd în stînga sunt distribuite „– „ variantele (indivizii care sunt sub normă, pentru caracterul dat.)
Fireşte, eliminarea continuă a minusvariantelor şi promovarea sistematică a plusvariantelor are
drept consecinţă deplasarea progresivă a mediei populaţiei în direcţia adaptării la noile condiţii. Acest
proces poate decurge în direcţia creşterii rezistenţei la intensităţi mai ridicate ale factorului ecologic şi
ea se va numi selecţie direcţională pozitivă (vezi fig. 132, 2 ). Şi, dimpotrivă – în direcţia creşterii
rezistenţei faţă de micşorarea (depărtarea de la optim) intensităţii factorului şi în acest caz e vorba de
selecţie direcţională negativă (fig. 132, - 1). Prin urmare în selecţia direcţională este eliminată norma şi
una dintre variaţiile şi este generalizată cealaltă variantă, astfel ce specia se adaptează la o nouă nişă
ecologică.
Selecţia progresivă, are loc atunci cînd o populaţie imigrează în alt habitat cu condiţii deosebite faţă
de cele din habitatul de baştină sau atunci cînd factorii ecologici din habitatul nativ se schimbă
progresiv.
Putem defini selecţia motoare ca acea formă a selecţiei în care adaptarea optimă o au fenotipurile
situate nu în mijlocul curbei de distribuire, a frecvenţelor fenotipului ci la una din extremităţile ei (L.
Mettler,Th. Gregg, 1969). Această formă de selecţie este posibilă fie prin modificările condiţiilor
abiotice sau biologice, fără ca populaţia dată să-şi schimbe locul, sau prin pătrunderea populaţiei într-un
loc cu condiţii deosebite decât de cele iniţiale. De pildă, planta Anemone pulsatilla în vestul Europei, în
condiţii de umezeală mai mare, lumină mai puţină, este reprezentată printr-o formă cu frunze fidat-
 2
lobate, flori aplecate, în restul continentului, cu climă mai uscată, lumină mai multă, - frunzele au lobii
mai mari, iar florile sunt erecte.
Un frumos exemplu de selecţie progresivă îl reprezintă melanismul industrial întîlnit la fluturele
Biston betularia. Apariţia unor forme de insecte rezistente la insecticide, a unor rase de ciuperci
rezistente la fungicide sau a unor tipuri de buruieni rezistente la erbicide constituie, cu excepţia genezei
probabile a unor mutante, exemple de acţiune a selecţiei progresive. Apariţia unor tulpini rezistente la
antibiotice în cazul bacteriilor care produc boli periculoase la om constituie alt exemplu de acţiune a
selecţiei progresive.
Melanismul industrial, precum şi apariţia formelor biologice rezistente la tratamente constituie
exemple de schimbare involuntară şi nedeliberată (neintenţionată) a cursului evoluţiei, într-o perioadă
scurtă de timp, de către om. În medii modificate de om, îndeosebi în cele poluate, selecţia direcţională
acţionează mult mai energic producînd alterări în constituţia genetică a populaţiilor şi chiar a speciilor,
sesizabile de ochiul observatorului. Acţiunea ei se dovedeşte deosebit de energică asupra populaţiilor
care manifestă tendinţe de polimorfism.
În natură majoritatea transformărilor evolutive produse de selecţia progresivă se petrec lent sau
foarte lent, în perioade lungi sau foarte lungi de timp, deoarece şi modificările factorilor ecologici se
produc încet.
Selecţia progresivă este cea care orientează transformările organismelor în direcţia adaptării şi
implicit determină complexarea organizării lor structurale şi funcţionale.
Selecţia progresivă a jucat un rol capital în transformarea speciilor de plante şi animale în trecutul
geologic.
Aplicată cu pricepere şi iscusinţă de către om asupra populaţiilor naturale şi artificiale de plante
agricole, selecţia progresivă a contribuit în mod spectaculos, în secolul nostru, la sporirea continuă a
producţiei de seminţe şi fructe, la majorarea conţinutului în proteine, ulei, zahăr, amidon, vitamine,
principii active, fibre textile, la îmbunătăţirea rezistenţei la atacul de boli, la atacul de insecte, la secetă,
temperaturi scăzute ş.a. Utilizată cu pasiune şi perseverenţă la animalele domestice, selecţia progresivă
a contribuit la sporirea marcantă a producţiei de carne, lapte, lînâ, ouă.
Selecţia progresivă modelează natura vie, imprimîndu-i diversitate, armonie şi frumuseţe, iar
selecţia stabilizatoare caută să menţină aceste calităţi timp cît mai îndelungat.