Tema Supraclasa Peştii (Pisces).

 Caracteristica generală
 „Carte de vizită a peștilor”
• Peştii sunt cele mai vechi animale vertebrate de pe Terra ce numără
aproape 20.000 specii, adică circa 50% din toate vertebratele.
• Apele rîurilor şi lacurilor Moldovei sunt populate de peste 80 de specii şi
subspecii ce aparţin la 12 ordine şi 20 de familii .
• Această supraclasă prezintă o grupă imensă , diversă şi atractivă de
animale... :
• Astfel ghidrinul în caz de pericol îşi ascunde urmaşii în gură;
• căluţul şi acul-de-mare – îşi „cloceşte ouăle” într-un marsupiu de pe
abdomen;
• peştele anabas - se hrăneşte cu insecte zburătoare pe care le vînează
cu ajutorul unui get de apă proiectat cu putere din cavitatea bucală ;
• peştele-tun, a cărui viteză de înot este „similară” cu cea a unei ghiulele
de tun;
• peştele zburător ce planează deasupra apei cca 100m pentru a scăpa de
prădători;
• somnul electric cu potenţialul electric capabil de a aprinde simultan zeci
de becuşoare - iată doar unele impresionante exemple ce fac
impresionantă această grupă de vertebrate.
 Caracteristici generale:
 Peştii sunt vertebrate gnatostomate a căror existenţă este strict legată
de mediul acvatic а căror organe de respiraţie, iar la majoritatea chiar
unicele, sunt branhiile;
 Fosele nazale (orificiile olfactive) sînt perechi;
 Foiţele brahiale sînt de origine ectodermică;
 Ca organe de locomoţie prezintă înotătoare:
 perechi (pectorale - perechea anterioară – şi ventrale – perechea
posterioară);
 şi neperechi (dorsale, anale, codale).
 Forma corpului hidrodinamică turtită lateral sau dorso-ventral.
 În general au aspect fusiform, care poate suferi modificări în raport de
adâncimea la care trăiesc.
 Regiunea capului este prevăzută cu gură, ochi, orificii nazale, fante
branhiale.
• Tegumentul conţine:
 Epidermă pluristratificată şi bogată în celule glandulare care secretă
un mucus ce dă aspectul lunecos uşurând mişcarea în apă;
 derma (corium);
 solzi:
 placoizi, au aspect de plăcuţe rombice, prevăzute la mijloc cu un spin
dentiform cu vârful orientat înapoi numit denticul, şi care are o structură
asemănătoare cu un dinte de mamifer (prezent la selacieni);
 de tip ganoid, asemănători cu placoizii, dar care sunt acoperiţi cu o
substanţă (ganoina), lucioasă, bogată în calcar (la peştii condrostei, dipnoi,
etc.)
 cicloizi cu contur circular şi netezi;
 ctenoizi care au marginea liberă crestată iar faţa superioară acoperită cu
spini mici.

 Pe laturile corpului peştii au un organ senzorial, linia laterală (la unele

specii, lipseşte), distinctă pe trunchi şi coadă, - un canal situat îh
profunzimea dermei de la care pleacă tubuşoare mici, ce comunică cu
exteriorul prin orificii în număr egal cu solzii aflaţi de-a lungul acestui
organ senzorial unde se află celule senzoriale, receptoare, conexate cu
terminaţii nervoase, pentru perceperea variaţiilor de:
 temperatură;
 presiune a apei;
 intensitate şi direcţie a curenţilor;
 obstacole şi obiecte în mişcare (duşmani, hrană),
 salinitate.
 Peştii prezintă o însuşire cu totul particulară şi anume coloraţia corpului
care uneori rivalizează cu a altor specii de animale (mai ales fluturi) şi
chiar cu a culorilor vegetale, floristice - datorată unor celule contractile,
de origine mezodermică, de sub epidermă, numite cromatofori.
 Muşchii - alcătuiţi din benzi transversale, numite miomere, despărţite
de pereţii conjunctivi, miosepte şi se constituie în două părţi:
 o parte dorsală, groasă şi îngustă;
 şi o parte ventrală, subţire şi lată.

• scheletul capului (craniul),

• trunchiului
• şi apendicular sau al înotătoarelor
Craniul. Tipul fundamental de craniu este considerat craniul peştilor
cartilaginoşi (rechini), constituit din:
neurocraniu
şi viscerocraniu
Neurocraniul este o capsulă cartilaginoasă ce adăposteşte encefalul şi
organele de simţ (de auz, miros, echilibru şi ochii) şi este legat de
coloana vertebrală prin regiunea occipitală.
Viscerocraniul conţine piese pentru prinderea, reţinerea şi fărîmiţarea hranei:
 (maxilarul inferior),
 cinci perechi de arcuri branhiale
 şi arcul hioidian.
 La peştii osoşi, acest craniu este înlocuit cu unul complet osificat.
• Scheletul trunchiului include coloana vertebrală din 2 regiuni:
• vertebrele trunchiului;
• vertebrele cozii.
 Prin mijlocul vertebrelor (biconcave sau amficelice) trece un rest de
coardă dorsală, care este mai groasă în spaţiul intervertebral dintre
vertebrele vecine.
 Vertebrele osoase prezintă două arcuri:
 Superioare (arcuri neurale) care înconjoară măduva spinării în
canalul delimitat,
 Inferioare (arcuri hemale) deschise, cu excepţia regiunii codale.
 Ultimele vertebre codale sunt unite într-un os lung, urostil, care
susţine îhotătoarea codală sau numai lobul ei superior.
• Scheletul înotătoarelor cuprinde:

• scheletul bazal sau centura;

• şi scheletul distal.
Înotătoarele pectorale (perechi) se prind pe centura scapulară care se
articulează fix la cutia craniană şi se prind de centură prin nişte piese
osoase, interne, numite radii, iar la suprafaţa corpului prezintă raze
dermice (numite şi actinotrihii).
înotătoarelor ventrale (la fel perechi) se prind direct prin razele sale dermice
de cele două oase late ale centurii pelviene articulate între ele median.
• În cazul cînd ele sutn situate în apropierea celor pectorale, atunci ele se
numesc toracice, iar dacă pe abdomen se vor numi înotătoare
abdominale.
Toate înotătoarele neperechi sunt alcătuite din radii şi raze dermice:
 Înotătoarele dorsale (în număr variabil 1-3) este situată pe linia mediană
dorsală;
 Înotătoarele anale (1 -2 la număr) se află înapoia orificiului anal tot pe
linie mediană;
 Înotătoarea codală este dispusă în prelungirea corpului.
După structura sa, înotătoarea codală poate fi de mai multe feluri:
 heterocercă - formată din doi lobi inegali, cel superior mai lung şi susţinut
de coloana vertebrală (de urostil la peştii cartilaginoşi şi sturioni);
 homocercă - formată din 2 lobi egali simetrici, coloana vertebrală
terminându-se la baza cozii;
 dificercă - cu un singur lob străbătut prin mijloc de vertebrele codale cu
capătul terminat rotund;
 protocercă (la peştii dipnoi) - coloana vertebrală în acest caz pătrunde
adânc la baza celor doi lobi ai înotătoarei.

• Organele respiratorii:
• Branhiile cu structură lamelară puternic vascularizate susţinute de
arcurile branhiale care la majoritatea speciilor sunt acoperite cu opercule.
• Vezica înotătoare (cu aer) serveşte atât ca rezervă de oxigen pentru
respiraţie, ea fiind în legătură cu intestinul anterior, cu mici excepţii, cât şi
ca organ hidrostatic pentru perceperea presiunii apei. Ea lipseşte la
rechini şi la unele specii din supraordinul teleosteeni.
Aparatul circulator
• La peşti, inima e învelită într-un pericard, e situată ventral, şi spre
deosebire de celelalte vertebrate este formată numai dintr-un auricul şi
un ventricul.
• Sângele are elemente figurate (eritrocitele conţin hemoglobina) şi
circulă în vase închise, trecînd o singură dată pe la inimă într-un circuit
complet, ceea ce îi dă caracterul de circulaţie simplă dar completă
(sângele oxigenat nu se amestecă cu cel neoxigenat).
• În atriu se deschide sinusul venos la care soseşte sângele din corp,
colectat de venele cardinale anterioare şi posterioare ce se deschid în
două canale Cuvier, care comunică direct cu sinusul venos.
• Ventriculul la peştii cartilaginoşi se continuă → cu un con arterial, iar la
cei osoşi - cu un bulb arterial (conul arterial s-a redus) care se continuă
→ cu artera branhială (numită aorta ventrală) care → duce sângele la
branhii pentru a se oxigena.
• La peşti sângele este propulsat de către inimă în trunchiul arterial ventral,
de unde el → ajunge în arterele branhiale (5 perechi), ce traversează
arcurile branhiale şi apoi, după schimbul gazos, → trece în venele
branhiale.
Venele branhiale conduc sângele în rădăcinile aortei dorsale care converg în
aorta dorsală şi prin aceasta sângele → ajunge la toate organele
corpului.
Din corp, sângele se întoarce la inimă prin vene care se deschid în sinusul
venos care trece în atriu şi, astfel circuitul se reia de la început.
 Astfel, prin inima peştilor circulă permanent doar numai sânge ne
oxigenat.
 Peștii în general sunt animale poichiloterme, doar unii rechini cu viteza
mare de înot și unii pești osoși (de ex. tinușii) pot avea temperatura
corpului cu 4-7°C mai ridicată ca a apei fapt legat cu degajarea unei
cantități mari de căldură degajată de la lucrul masiv al mușchilor la înot.
• Excreţia
• Rinichiul este un pronefros în stadiul embrionar şi, - mezonefros la
adult.
• Cei doi rinichi de culoare roşie-brună au partea anterioară lăţită şi unită,
formând rinichiul cefalic;
• partea lor mijlocie şi posterioară sunt mai înguste.
Rinichii sunt străbătuţi de cele două uretere care îşi unesc extremităţile într-o
vezică urinară ce se deschide la exterior prin orificiul excretor, plasat în
urma orificiului genital.
• Sistemul nervos şi organele de simţ
• Encefalul peştilor este mic şi nu ocupă în întregime cavitatea craniană.
• Telencefalul sau creierul anterior este mai puţin dezvoltat.
• Creierul intermediar (diencefalul) este mic, epifiza este slab diferenţiată.
• Cerebelul (metencefalul) care este partea cea mai dezvoltată a
encefalului.
• Ochii situaţi pe laturile părţii anterioare ale capului, la majoritatea
speciilor sunt lipsiţi de pleoape şi de glande lacrimale, la unele (rechini) -
sunt protejaţi de o membrană nictitantă.
• Peştii nu văd la o distanţă mai mare de 2 m, dar sunt capabili să
perceapă culorile.
În structură, ochiul peştilor prezintă:
 sclerotica, cu rol protector;
 corneea transparentă;
 cristalinul acţionat de muşchii retractori;
 şi retina care conţine celule cu conuri şi căptuşeşte interiorul şi
delimitează o cavitate plină cu un lichid vâscos.
Simţul olfactiv şi gustativ
• Peştii percep mirosul datorită substanţelor dizolvate în apă care intră şi
ies din sacii olfactivi.
• Pe partea dorsală a capului se disting două orificii (narile) prin care sacii
olfactivi comunică cu exteriorul.
• Acuitatea simţului olfactiv variază în limite largi; astfel, ştiuca are un miros
foarte slab, în timp ce anghila îl are foarte pronunţat.
• Pe buze au mustăţi şi în cavitatea bucală, peştii prezintă muguri gustativi
cu care depistează hrana adecvată.
• Urechea ca organ al sensibilităţii auditive şi cu rol în menţinerea
echilibrului, este reprezentată prin:
 utriculă, care prezintă trei canale semicirculare, conţine receptorii
simţului static;
 saculă receptorii din căreia sunt sensibili la modificările poziţionale ale
corpului peştelui în timpul mişcării, al înotului;
 şi lagenă. ▼
• Reproducerea
• Peştii sunt animale unisexuate cu organele genitale perechi (la mascul,
cele testicole, la femelă – două ovare) fecundaţia externă şi dezvoltarea
legată de mediul acvatic
• Peştii sunt în general ovipari, dar se cunosc şi excepţii cum ar fi peştii
exotici, rechinii care sunt ovovivipari sau chiar vivipari
• În perioada de reproducere peştii au un comportament particular, la multe
specii apare coloraţia specifică a masculului, căutarea locului de atragere
a femelei, construirea unor cuiburi, grija faţă de ponta depusă şi apoi de
puiet.
• Multe specii de peşti îşi sapă, pe fundul nisipos sau mâlos al apei, gropi,
cu ajutorul cozii (Salmo solar) unde femela depune icrele, iar masculul le
fecundează
• Cele mai multe specii de peşti folosesc desişul algelor unde îşi
amenajează un adăpost pentru pontă şi puiet, ghidrinul (Gasterosteus
aculeatus);
• altele îşi fac cuiburi plutitoare (Periophtalmus);
• destul de frecvent, unul din părinţi ia ouăle în gură (Tilapia galilea),
acesta nehrănindu-se pe toată perioada cât durează incubaţia.
• La căluţul de mare (Hippocampus) ouăle se dezvoltă într-un pliu
tegumentar de pe burta masculului, etc.
• Sistematica
• Subîncrengătura Vertebrata
Supraclasa Peştii (Pisces)
• CLASA Peştii cartilaginoşi (Сhondrichthyes)
Subclasa 1
Subclasa 2
2. CLASA Peştii osoşi (Оsteichthes)
Subclasa 1
Subclasa 2
Subclasa 3
Subclasa 4