Influenţa condiţiilor biologice şi tehnice asupra altoirii

a) Condiţiile biologice. Pentru ca altoirea să se realizeze cu succes este absolut necesară

existenţa zonei generatoare (libero-lemnoase). Zona generatoare libero-lemnoasă (cambiul) este plasată
între coaja şi lemnul tulpinii. În momentul în care are loc detaşarea cojii de pe lemn (în perioada de
circulaţie intensă a sevei) se fragmentează zona generatoare în aşa fel încât o foiţă subţire rămâne pe
lemn, iar alta poate rămâne prinsă pe partea interioară a scoarţei (cojii) detaşate. La desprinderea cojii
de pe lemn se va trece o singură dată cu spatula (pe o parte) pentru a nu degrada pelicula generatoare.

Pentru ca altoirea să reuşească între cei doi parteneri trebuie să existe compatibilitate. Prin
compatibilitate se înţelege modul cum se comportă la altoire şi convieţuire cei doi parteneri. Realizarea
unei suturări şi vascularizări rapide la locul de îmbinare al celor doi parteneri, continuată de creşterea şi
fructificarea normală a noului individ, oglindesc existenţa compatibilităţii (există o acceptare reciprocă).
Dacă nu are loc sudarea şi vascularizarea rezultă că cei doi parteneri nu sunt compatibili, deci nu are loc
prinderea la altoire. în această situaţie, rana provocată se vindecă relativ repede, separând cei doi
parteneri.

Pe baza considerentelor de mai sus, pot fi descrise următoarele situaţii:

- în urma altoirii noul individ trăieşte dar manifestă un grad scăzut de compatibilitate;

- altoiul se dezvoltă mai puternic decât portaltoiul, cum ar fi părul altoit pe gutui; cireş pe
mahaleb şi în general, la altoirea soiurilor de vigoare mare pe portaltoi de vigoare mică;

- există şi situaţia înversă, când altoiul are o îngroşare mai lentă faţă de portaltoi (vişinul altoit pe
cireş, sau portaltoi viguroşi altoiţi cu soiuri spur).

De regulă, în cazul diferenţelor de vigoare apare o gâlmă la locul de îmbinare al celor doi
parteneri. Cu aceste gâlme pomii pot trăi zeci de ani.

Există unele cazuri în care incompatibilitatea este doar locală (procent redus de prindere la
altoire, slabă rezistenţă la punctul de sudură, dezbinare uşoară). Astfel de situaţii sunt frecvente la prun
altoit pe zarzăr, la unele soiuri de cais altoit pe corcoduş, nuc comun altoit pe nuc negru, soiul de măr
Granny Smith altoit pe M26, etc.

Incompatibilitatea translocată este tipică la altoirea mărului pe păr. În acest caz are loc
concreşterea, însă după circa un an de convieţuire, în cele mai multe cazuri altoiul moare.
CONSTANTINESCU (1967) arată că în cazul altoirii mărului pe păr se formează un strat izolator de suber
care, în final, duce totuşi la moartea altoiului.

Pe lângă incompatibilitatea locală şi translocată HERERO (1962) citează şi incompatibilitatea

virotică generată de virusuri, cu frecvenţă mare la drupacee şi la nuc.

Comportarea plantelor în procesul de altoire (compatibilitatea) pare a fi determinată, în

principal, de dimensiunile diferite ale vaselor conducătoare, vigoarea partenerilor, ritmul de parcurgere
a fenofazelor, gradul de înrudire, vârsta celor doi parteneri etc.
 Pentru testarea compatibilităţii se recomandă metoda conductibilităţii electrice prin punctul de
altoire (EWANS, citat de PARNIA şi colab., 1964), testarea enzimatică (KALIMAKAN, 1968), testarea
serologică (MINOIU, 1973,1994). Până în prezent, nici una din aceste metode nu se utilizează frecvent în
producerea materialului săditor pomicol prin altoire.

Se poate afirma că, deşi problema incompatibilităţii mai prezintă încă multe necunoscute, în
practica pomicolă trebuie să i se acorde atenţia cuvenită.

Un alt factor important ce poate influenţa rezultatul altoirii este starea fiziologică a partenerilor
în momentul îmbinării. Turgescenţa ţesuturilor trebuie să fie normală (cu prioritate a ţesuturilor supuse
uşor deshidratării). După altoire, procesul de evaporare continuă dar aprovizionarea cu apă este
întreruptă temporar la nivelul altoiului.

La altoirea în verde se vor avea în vedere următoarele măsuri:

- Se va reduce suprafaţa de evaporare a altoiului după detaşarea ramurilor altoi de pe planta

mamă prin îndepărtarea frunzelor propriu-zise şi a stipelelor şi suprimarea porţiunii de lăstar
nelemnificată.

- Se va menţine altoiul într-un mediu umed (pungi de plastic care au la bază un pat de vată,
turbă, muşchi îmbibate cu apă sau în găleţi care au pe fund un strat de apă de 2-3 cm; pentru a asigura
suficientă umiditate, partea de sus a găleţii se acoperă cu pânză de sac umedă.

- Lucrarea de îmbinare a celor doi parteneri se va executa rapid.

La altoirea efectuată în perioada de repaus relativ cu ramură detaşată, ramurile altoi se

păstrează stratificate într-un mediu umectat corespunzător care poate să fie nisip reavăn sau rumeguş.
În cazul stratificării în nisip, înainte de altoire este obligatorie spălarea ramurilor într-un curent de apă.

În cazul altoirii în ochi dormind, pentru menţinerea umidităţii fiziologice se recomandă

muşuroirea după altoire. La altoirea în despicătură, care produce răni mai mari, se recurge la acoperirea
tuturor suprafeţelor lezate cu mastic sau ceară de altoit.

Vârsta altoiului are mare importanţă în asigurarea succesului altoirii. El trebuie să fie tânăr, în
primul an de vegetaţie, maximum la începutul celui de al doilea an. Portaltoiul poate avea şi o vârstă mai
înaintată, fără ca aceasta să influenţeze în mod evident prinderea.