CREATIVITATEA CA JOC AL INTELIGENȚEI

Profesor învățământ preșcolar Miercan Georgiana Nicoleta

Grădinița cu Program Prelungit "Sfânta Marina" Câmpulung

“Educatoarea este cea care dăruieşte fiecărui om, la pornirea lui pe drumul spre
lumină primele elemente, călăuzindu-i paşii spre marele titlu de om. Ea este aceea care
modelează materialul cel mai de preţ – copilul – tinzând ca din fiecare bloc de marmură
brută să realizeze o fiinţă înzestrată cu cele mai frumoase trăsături, un om care să
înmănuncheze calităţile morale cele mai înalte. Ea este cea care îl ajută pe copil să
descopere tainele naturii. Toate acestea au făcut ca activitatea sa, să fie socotită drept
profesiunea de aur ”. ( Dumitru Salade )
Noul curriculum pentru învăţământul preşcolar presupune câteva mutaţii
semnificative, printre care trecerea de la învăţarea centrată pe acumularea de informaţii
la structurarea de capacităţi şi competenţă, de la “ a spune ” la “ a face ”. Reforma prin noul
curriculum înseamnă creativitate, ceea ce presupune schimbarea ta ca dascăl, găsirea noului
pentru fiecare activitate. Soluţia o reprezintă o intensă activitate creatoare.
În noul curriculum copilul devine centrul acţiunii educative, iar educatoarea
îndrumător, organizator, dirijor în acţiunea de însuşire a cunoştinţelor.
În elaborarea noii programe s-a ţinut cont de tendinţele actuale în pedagogie
( deschidere către abordarea Metodei proiectelor, a activităţilor integrate, a metodelor
interactive de grup, etc.), de o serie de aspecte pozitive: nivelul de maturizare actual al
copiilor din grădiniţă şi de tendinţele şi evoluţiile în domeniul informaţiilor şi al tehnologiei
moderne.
Învăţarea integrată se reflectă cel mai bine prin predarea tematică ( integrarea
conţinuturilor), care sprijină dezvoltarea concomitentă a unor domenii, în loc să se
concentreze pe un aspect izolat , lucru nefiresc pentru dezvoltarea copilului. Predarea tematică
se face în aşa fel încât să reflecte legăturile dintre mai multe discipline şi conexiunile lor de
viaţă.
Creativitatea îşi are originea în cuvântul latin « creare » care înseamnă a zămisli, a
făuri, a creea, a naşte. Creativitatea reprezintă cel mai înalt nivel comportamental uman,
capabil de a antrena şi polariza toate celelate nivele de conduită, toate însuşirile psihice ale
unui individ. Pentru a se putea desăvârşi, realiza şi actualiza, pentru a putea contribui activ la
modelarea lumii. Creativitatease caracterizează prin noutate, originalitate, valoare, armonie,
relevanţă.
Creativitatea înseamnă îndrăzneală, tot ceea ce este nou este incert şi neconformist.
Pentru a se putea avânta în necunoscut, copilul trebuie să dispună de acea libertate interioară,
de acel sentiment de siguranţă, provenite din lumea sa înconjurătoare. Lipsa de creativitate se
datoreşte însă unei insuficiente înţelegeri a fenomenelor, lipsei sentimentului de libertate
interioară sau lipsei de stabilitate a condiţiilor externe.
Creativitatea înseamnă posibilitatea de comunicare: copilul se află într-un contact
continuu cu lumea sa interioară şi cu lumea sa exterioară. Curiozitatea şi setea de cunoaştere
ne face receptivi faţă de lumea exterioară. Libertatea interioară face posibilă folosirea
cunoştinţelor acumulate de către lumea trăirilor noastre subiective. Copilul care îşi manifestă
permanent mirarea şi surpriza, încercând să surprindă ineditul lumii, neinfluenţat este
considersat prototipul creativităţii.
Copilul preşcolar este prin natura sa un creativ datorită imensei sale curiozităţi, a

1
freamătului permanent pentru a cunoaşte tot ceea ce se petrece în jurul său. În perioada
preşcolară imaginaţia se exprimă viu prin tot ceea ce face copilul la grădiniţă la toate
activităţile. Preşcolaritatea reprezintă vârsta la care este imperios necesar stimularea
potenţialului creativ al copilului, nevidenţiat sau neexprimat prin cunoaşterea şi stimularea
aptitudinilor, prin mobilizarea resurselor latente prin susţinerea manifestaţilor printr-o
motivaţie intrinsecă. Activitatea didactică trebuie înţeleasă ca un act de creaţie nu ca un şir de
operaţii şablon, de rutină. Educatoarea trebuie să dispună de capacitatea de înţelegere a
copiilor, să trăiască împreună sentimente puternice, să creeze situaţii care să îmbogăţească
mintea copilului cu anumite reprezentări şi obişnuinţe, să-şi transforme ocupaţia într-o
frumoasă minune. Creativitatea, spre deosebire de inteligenţă, este la copil un fenomen
universal. Nu există preşcolar care să nu deseneze, să nu fabuleze.
Prin învăţarea creativă nu se urmăreste neapărat a se face din fiecare copil un geniu,dar
putem si trebuie să reusim, ca dascăli, să facem din fiecare copil un participant activ –
independent sau în grup – la „redescoperirea” adevărurilor despre lucruri si fenomene, atunci
când i se indică direcţiile de cercetare sau i se dau notele definitorii, să-si pună întrebări
similare cu cele pe care si le pune cercetătorul stiinţific cum ar fi: „cine”, „ce”, „unde”, „prin
ce mijloace”, „în ce scop”, „cum”, „când”, deoarece ele întreţin interesul pentru cunoastere si
corespund spiritului de curiozitate al copilului.
G.W. Allport, introduce termenul „creativitate” în psihologie pentru a desemna o
formaţiune de personalitate. În opinia lui, creativitatea nu poate fi limitată doar la unele dintre
categoriile de manifestare a personalităţii, respectiv la aptitudini (inteligenţă), atitudini sau
trăsături temperamentale. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care în
dicţionarele de specialitate apărute înainte de 1950, termenul „creativitate” nu este inclus.
Cu toate acestea, abordări mai mult sau mai puţin directe ale creativităţii, s-au realizat
si înainte de 1950, noţiunea fiind consemnată sub alte denumiri: inspiraţie, talent, supradotare,
geniu, imaginaţie sau fantezie creatoare.
Una dintre cele mai valoroase interpretări ale creativităţii pe care în linii generale o
regăsim în lucrările contemporane, aparţine lui W. Duff si a fost elaborată în secolul al
XVIIIlea.
Ipotezele teoriei sale au fost formulate plecând de la analiza intelectului unor genii
precum: Platon, Bacon, Shakespeare, Descartes, Newton sau Berkeley.W. Duff a distins trei
facilităţi ale minţii creatoare: imaginaţia, judecata si gustul pe care le consideră principalele
componente ale geniului. Imaginaţia este facultatea mintală care elaborează o infinitate de
asociaţii noi prin compunere si descompunere a ideilor, prin combinare si recombinare a lor,
creând în final obiecte care nu au existat niciodată în natură.
Gustul este un simţ intern care permite delimitarea ideilor frumoase de cele urâte, a
celor decente de cele ridicole. În România, începând cu anii ’70, s-au efectuat studii multiple
si intervine asupra creativităţii în stiinţă, artă si învăţământ. La început studiile asupra
cercetivităţii au fost orientate spre factorii motivaţionali, ca de altfel si în plan internaţional,
emoţional-afectiv sau de personalitate în general. Astfel, Rădulescu – Motru se referea la
creaţie în termenii personalismului energetic si al vocaţiei; M. Ralea consideră că
originalitatea este mai mult dependentă de sentimente decât de factorii intelectuali; V. Pavelcu
aprecia că personalitatea creatoare integrează specific motivaţiile individului.

Bibliografie:
1. Bocoş, M., Catalano, H., Pedagogia învăţământului preşcolar şi şcolar, Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca, 2008, pag. 78-83.
2. Bontaş, I., Tratat de pedagogie, Editura Bic All, Bucureşti, 2007, pag. 12-20.