Repartiarea cheltuielilor indirecte pe purtători de cost

În cadrul entităților economice cheltuielile indirecte angajate se împart în:

 Cheltuieli simplu indirecte ocazionate de organizarea şi conducerea activităţilor din
subdiviziunile tehnico operative în care sunt realizate produsele, lucrările şi serviciile de
bază sau auxiliare (secţii, ateliere), cheltuieli care sunt directe în raport subdiviziunea
tehnico-productivă care le ocazionează, dar indirecte în raport cu obiectul activităţii
acesteia, respectiv cu produsul fabricat.;
 Cheltuieli dublu indirecte ocazionate de activitatea de conducere şi administraţie de
ansamblu a întreprinderii, localizabile în momentul efectuării lor doar la nivelul sectorului
administraţiei generale, fiind indirecte atât faţă de produsele, lucrările sau serviciile de
bază sau auxiliare, cât şi de subdiviziunile tehnico-productive în care acestea se obţin.
Sunt asimilate cheltuielilor dublu indirecte şi cheltuielile de desfacere.
Procedeul consemnat în literatura de specialitate pentru repartizarea cheltuielilor indirecte de
la nivelul zonelor şi sectoarelor de cheltuieli, pe purtători de cheltuieli sau obiecte de
calculaţie a costurilor este denumit procedeul suplimentării, iar pentru aplicarea lui trebuiesc
parcursi următorii pași:
1. Alegerea unui criteriu sau baze de repartizare. Aceasta bază de repartizare trebuie să
fie o mărime tehnică sau economică cuantificabilă, comună tuturor purtătorilor de
cheltuieli, care să exprime cât mai exact posibil legătura dintre cheltuielile de
repartizat şi purtătorii de cheltuieli asupra cărora acestea trebuie repartizate. Baza de
repartizare poate fi aleasa din una dintre următoarele mărimi (cheltuieli directe):
 materii prime consumate pentru anumiţi purtători de costuri;
 salarii directe (inclusiv cheltuielile patronale aferente salariilor conform
reglementărilor în vigoare) aferente purtătorilor de costuri;
 suma cheltuielilor directe aferentă purtătorilor de costuri;
 timpul de lucru al unei maşini aferente purtătorilor de costuri
2. Determinarea coeficientului (k) sau a procentului (%k) de suplimentare. Acest
coeficient se determină prin raportarea cheltuielilor totale de repartizat la suma bazelor de
repartizare a tuturor purtătorilor de cheltuieli “i”, (i = l,n) , potrivit următoarelor relaţii de
calcul:
CTR
k= n
∑ BRi
i=1

CTR
%k = n
⋅100
∑ BRi
i=1

unde: CTR – cheltuieli totale de repartizat;

BR – baza de repartizare.
Acest coeficient sau procent exprimă câte unităţi monetare din cheltuielile
indirecte de repartizat revin la o unitate, respectiv la o sută de unităţi din baza
de repartizare.
 3. Determinarea unei cote părţi din cheltuielile indirecte de repartizat ce revin
fiecărui purtător de cheltuieli, prin aplicarea coeficientului sau a procentului de suplimentare
asupra bazei de repartizare a fiecărui purtător de cheltuială (i), conform relaţiilor:

 CR i=BR i⋅k
BR i⋅%k
CR i=
 100
 unde: CRi – cota de cheltuieli indirecte ce revine purtătorului de cost.

În funcţie de numărul criteriilor de repartizare utilizate şi de caracteristicile acestora

procedeul suplimentării se poate aplica în activitatea practică în trei variante de bază:
1. varianta coeficientului de suplimentare unic sau global;
2. varianta coeficienţilor de suplimentare diferenţiaţi;
3. varianta coeficienţilor de suplimentare selectivi.

1. Forma clasică a procedeului suplimentării în varianta coeficientului unic presupune

repartizarea cheltuielilor indirecte asupra purtătorilor de costuri în funcţie de o singură
bază de repartizare aleasă, care poate fi una dintre cheltuielile directe sau totalul lor.
Această variantă se aplică pentru repartizarea cheltuielilor indirecte de producţie, pentru
repartizarea cheltuielilor generale de administraţie şi a cheltuielilor de desfacere.

Exemplu varianta coeficientului unic

Se consideră o unitate patrimonială cu activitate industrială care execută în exerciţiul
curent trei produse A, B, C. Cheltuielile indirecte de producţie pentru luna în curs sunt de
51.652 lei, iar cheltuielile directe ocazionate pentru executarea producţiei se prezintă
astfel:

Articol de calculaţie
A B C Total
1. Materii prime 9.700 10.200 9.400 29.300
2. Salarii directe 5.600 6.800 6.400 18.800
3. CAM 2,25% 126 153 144 423
Total cheltuieli directe 15.849 17.153 15.944 48.946

Se cere determinarea cotei de cheltuieli indirecte de producţie ce revine pe fiecare

purtător de cost folosind procedeul suplimentării, varianta coeficientului unic şi alegând ca
bază de repartizare totalul cheltuielilor directe.

2. Procedeul coeficienţilor diferenţiaţi de repartizare implică repartizarea cheltuielilor

indirecte cu ajutorul unor coeficienţi care diferă de la un fel de cheltuieli la altul, având în
vedere faptul că şi bazele de repartizare alese în acest scop sunt diferite. Astfel,
amortizarea unei clădiri în care funcţionează mai multe secţii sau ateliere se repartizează
pe aceste zone de cheltuieli proporţional cu suprafaţa acestora, consumul de energie
electrică, în scopuri motrice, în cazul existenţei unui singur contor, se repartizează
proporţional cu puterea instalată a motoarelor electrice existente în fiecare secţie sau
atelier, cheltuielile cu întreţinerea spaţiului productiv se repartizează pe sectoare
proporţional cu suprafaţa acestora etc.
 Exemplu varianta coeficientilor diferențiați

Sa se repartizeze cheltuielile indirecte prin procedeul suplimentării, varianta coeficientilor

diferențiați pe baza următoarelor date:
A. Cheltuieli indirecte de repartizat sunt:
1. Cheltuieli cu spatiul productiv 3.600 lei
2. Cheltuieli cu energia electrică 2.100 lei
3. Amortizarea utilajelor fabricii 5.500 lei
4. Cheltuieli de încălire 3.720 lei
B. Criteriile de repartizare sunt:
a. Număr corpuri de iluminat: în sectia I - 100 buc*40W
în sectia II – 80 buc*60W
în secția III – 50 buc*80W
b. Suprafata ocupată: în secția I – 1.750,7m2
în secția II – 2.130,8m2
în secția III – 2.118,5m2
c. Salarii indirecte: în secția I – 18.000 lei
în secția II – 14.500 lei
în secția III – 19.000 lei
d. Numărul personalului de conducere, administrativ și tehnic:
în secția I – 17 persoane
în secția II – 10 persoane
în secția III – 15 persoane
e. Puterea instalată a motoarelor: în secția I – 1.000 KW
în secția II – 2.200 KW
în secția III – 2.800 KW
f. Valoare utilajelor: în secția I – 45.000 lei
în secția II – 27.000 lei
în secția III – 38.000
3. Procedeul coeficienţilor selectivi de repartizare presupune folosirea unor coeficienţi care
diferă nu doar de la o categorie de cheltuieli indirecte la alta, dar şi de la o secţie la alta pe
considerentul că produsele au itinerare diferite în cadrul secţiilor, unele produse suportă
operaţii tehnologice în toate secţiile, iar altele numai în anumite secţii.

Exemplu varianta coeficientilor diferențiați

Să se repartizeze costurile cu întretinerea si funcționarea utilajelor (CIFU) cu ajutorul
coeficientilor de suplimentare selectivi, alegându-se ca bază de repartizare numărul orelor de
funcționare a utilajelor (NOFU)
Explicații Secția I Secția II Secția III Total
1. CIFU 1.360 1.295 1.075 3.730
2. NOFU din care 850 700 500
Produs A 240 320 110
Produs B 350 - 390
Produs C 260 380 -