Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. PREVEDERI GENERALE
1.1. Prezentul normativ se referă la condiţiile de proiectare şi execuţie cu materiale bituminoase a
hidroizolaţiilor şi lucrărilor aferente acestora, pentru protecţia următoarelor construcţii şi elemente de
construcţii:
- umidităţii pământului;
1.3. Proiectarea şi executarea lucrãrilor de hidroizolaţii la construcţii cu caracter definitiv se face ţinând
seama de urmãtoarele prescripţii tehnice:
a) Partea scrisă va conţine documentaţia economică şi un memoriu privind justificarea alegerii soluţiei de
hidroizolare, în funcţie de:
- secţiuni în câmpul acoperişului care vor cuprinde structura completă a hidroizolaţiei cu toate straturile
succesive;
- secţiuni în elementele construcţiilor subterane sau situate deasupra terenului cu straturile hidroizolaţiei;
- detaliile aferente de racordare a hidroizolaţiei din câmpul acoperişurilor sau construcţiilor subterane, la
atice, străpungeri, rosturi, guri de scurgere, dolii, muchii, colţuri etc.;
[top]
2. MATERIALE
Pentru hidroizolaţii şi lucrările aferente acestora, care se execută conform prevederilor din prezentul
normativ, se vor utiliza următoarele materiale:
- împâslituri din fibre de sticlă bitumate tip IA 1100, IB 1200 şi IBP 1200, conform STAS 7916-80;
- împâslituri din fibre de sticlă bitumate tip IA 1000 R, IBP 1100 R, conform NTR 8067-85;
- ţesătură din fire de sticlă bitumată tip TSA 2000, conform STAS 10126-80;
- ţesătură din fire de sticlă bitumată, placată cu folie de aluminiu tip TBAL, conform NTR 9041-80;
- bitum pentru lucrări de hidroizolaţii tip H 68/75 şi H 80/90 conform STAS 7064-78;
- tabla neagră, conform STAS 1946 -80, protejată anticoroziv, conform deciziilor ICCPDC nr. 54 şi
68/1984;
- împâslitură din fibre de sticlă nebitumată tip I 50, conform STAS 8050-79;
- plăci prefabricate din beton sau dale şi alte materiale pentru protecţie (nisip, pietriş de 7-15 mm);
- guri de scurgere din mase plastice (de ex.: tip TAGCM-Oradea şi TLSIT);
- materiale diverse şi piese de racordare pentru lucrările aferente hidroizolaţiilor;
- vopsele în culori deschise pe bază de copolimeri vinilacrilici în dispersie apoasă tip VEMOBIT, conform
caiet de sarcini C.S. CCPALV nr. 52-84, sau alte produse testate de laboratoare autorizate în construcţii,
pe măsura trecerii lor la producţie industrială.
[top]
Clasificarea încăperilor din punct de vedere al umidităţii relative a aerului interior, este prevăzută în STAS
6472/3-84 ,Termotehnica. Calculul rezistenţei la transfer termic şi stabilitate termică".
3.2. Alcătuirea hidroizolaţiei, straturile de difuzie şi bariera contra vaporilor, trebuie să asigure o
comportare corespunzătoare a acoperişurilor şi încăperilor, iar numărul acestor straturi din structura
complexă a acoperişurilor, prevăzute în prezentul normativ, se aplică în funcţie de suportul de rezistenţă,
natura termoizolaţiei, climatul interior, panta acoperişului etc.
- tablă cutată;
- termoizolaţie rigidă;
3.4. Pantele acoperişurilor se vor realiza fie din montarea înclinată a planşeului de rezistenţă, fie prin
executarea izolaţiei termice în grosime variabilă, fie cu beton de pantă, după cum urmează:
- executarea pe planşeu a stratului din materiale pilonate în grosime variabilă (zgură expandată sau
granulată, scorie bazaltică, cenuşă de termocentrală etc.), cu grosime minimă care să asigure izolarea
termică;
c) La acoperişurile cu suport din tabla cutată, prin montarea înclinată pe pane a panourilor din tablă,
aşezate cu cutele late în sus.
3.5. Suprafaţa suport a barierei contra vaporilor şi a hidroizolaţiei, alcătuită din beton monolit, elemente
prefabricate, beton de pantă, şape sau plăci termoizolatoare rigide, trebuie să fie netedă, fără
contrapante, cu denivelări de maximum 5 mm.
Denivelările de până la 10 mm dintre elementele prefabricate se vor corecta local cu mortar de ciment
marca M 100 T, cu panta racordării de minimum 1 : 5.
La termoizolaţia din plăci de beton celular autoclavizat, se admite execuţia unei şape generale de
nivelare din mortar de ciment marca M 50 T cu grosime medie de 20 mm.
Şapele din mortar armat, executate peste termoizolaţii din materiale tasabile sau pilonate, vor fi prevăzute
cu rosturi, la distanţe de 20 -30 cm de la atic, iar în câmp la intervale de 4-6 m pe ambele direcţii, umplute
cu mastic de bitum. Grosimea acestor şape nu va depăşi 30 mm.
Pentru protecţia izolaţiei termice contra umezirii, la turnarea acestor şape, se va aplica un strat de
separare şi protecţie, alcătuit din carton impregnat CI 300, împâslitură nebitumată I 50, sau hârtie kraft de
125 g/m2.
3.6. Stratul de amorsare din minimum 300 g/m 2 emulsie sau soluţie de bitum, se va aplica sub bariera
contra vaporilor, pentru a se asigura o aderenţă bună a acesteia la suporturile din mor tar sau beton.
3.6.1. Nu se aplică stratul de amorsare sub bariera contra vaporilor, la acoperişurile cu greutatea
termoizolaţiei peste 70 kg/m2.
În acest caz, amorsarea se aplică numai pe suprafeţele suport verificate de la atice şi pe contur la
acoperişurile fără atice pe o lăţime de minimum 1 m.
3.7. Bariera contra vaporilor se va aplica pe planşeul de rezistenţă din beton, pentru a se evita migraţia
vaporilor din interiorul construcţiilor şi condensul în straturi de izolaţie termică şi va fi alcătuită din
următoarele materiale:
a) împâslitură bitumată IA 1100, IA 1000 sau carton bitumat CA 400, CA 333, lipită în puncte şi acoperită
cu mastic de bitum, la umidităţi interioare până la 60% şi greutatea termoizolaţiei peste 70 kg/m2;
b) împâslitură bitumată IA 1100, IA 1000 sau carton bitumat CA 400, CA 333, lipită şi acoperită cu mastic
de bitum, la umidităţi interioare peste 60% până la 70%;
c) ţesătură bitumată TSA 2000 lipită şi acoperită cu mastic de bitum, la umidităţi interioare peste 75%.
a) la acoperişuri peste încăperi cu umiditate relativă interioară permanentă până la 60%, alcătuite din
plăci autoportante din beton celular autoclavizat;
3.8. Difuzarea vaporilor către exterior, la terase şi acoperişuri cu termoizolaţia aplicată pe elemente de
rezistenţă din beton, se va asigura astfel:
a) barieră contra vaporilor lipită în puncte cu minimum 0,500 kg/m2 mastic de bitum, la acoperişuri peste
încăperi cu umiditatea relativă interioară permanentă până la 60%;
b) strat de difuzie din împâslitura bitumată perforată IBP 1200 sau IBP 1100, aplicat sub bariera contra
vaporilor, la acoperişuri peste încăperi cu umiditate relativă interioară permanentă peste 60%;
c) strat de difuzie din împâslitură bitumată perforată IBP 1200 sau IBP 1100 sub hidroizolaţie, aplicat la
terase şi acoperişuri cu şape de beton peste termoizolaţia alcătuită din materiale cu absorbtie mare de
apă, sau din materiale tasabile, ori pilonate.
3.8.1. Nu se aplică strat de difuzie sub hidroizolaţie la acoperişurile cu hidroizolaţia aplicată direct pe
stratul de termoizolaţie cu plăci din materiale rigide.
3.8.2. Asigurarea evacuării către exterior a vaporilor de sub straturile de difuzie se va face la acoperişurile
fără atice, prin prelungirea stratului de difuzie sub şorturile din tablă, iar la cele cu atice prin fâşii de 50 cm
lăţime, la distanţe de 1 m.
3.8.3. La acoperişurile cu deschideri mai mari de 12 m, evacuarea vaporilor de sub stratul de difuzie se
va asigura şi prin deflectoare, montate câte unul la fiecare 100 m2 suprafaţă, amplasate pe coame sau în
zonele cele mai înalte ale acoperişului.
3.8.4. La acoperişuri peste încăperi cu umidităţi interioare permanente mai mari de 75%, ventilarea se va
face şi prin canale în stratul de izolaţie termică, realizate în ambele direcţii.
Hidroizolaţii la terase
3.9. La acoperişurile construcţiilor de locuit şi social-culturale cu pante de 1,5-4%, prev ăzute cu
termoizolaţie din plăci de beton celular autoclavizat sau materiale pilonate, hidroizolaţia în câmp va fi
alcătuită în funcţie de caracteristicile materialelor (fig. 1, 2, 3 şi 4).
- strat de difuzie din împâslitură bitumată perforată IBP 1200, IBP 1100;
- pânză bitumată PA 55, PA 45, ţesătură bitumată TSA 2000 sau împâslitură cu bitum aditivat IAA 1200;
- protecţie uşoară cu vopsea reflectorizantă, minimum 300 g/m2 sau grea din pietriş, plăci sau dale de
beton pe strat de nisip.
b) Hidroizolaţia din foi hidroizolatoare cu bitum aditivat tip Hidrobit sau Mecabit(fig. 4):
- amorsare cu emulsie sau soluţie de bitum în două straturi, minimum 600 g/m2;
- Hidrobit T5 sau T4 sau Mecabit lipit cu flacăra sau cu mastic de bitum cu IB 70/80, minimum 1,5 kg/m2;
Hidroizolaţii la acoperişuri
3.10. La acoperişurile construcţiilor industriale şi agrozootehnice cu suport de rezistenţă din beton fără
termoizolaţie, sau acoperişuri cu suport din beton sau tablă cutată, prevăzute cu termoizolaţie din plăci
rigide, hidroizolaţia va fi alcătuită în funcţie de caracteristicile materialelor şi panta acoperişurilor ( fig. 5, 6,
7, 8, 9, 10 şi 11).
a) Hidroizolaţie din straturi multiple cu foi bitumate pe suport din beton şi cu termoizolaţie pe beton sau
tablă cutată (fig. 5, 6 şi 7):
- amorsare cu emulsie sau soluţie de bitum, la suporturi din mortar sau beton, minimum 300 g/m2;
- mastic de bitum cu IB 70/90 la pante 2-7%, IB 80/95 la pante 7-20%, bitum-cauciuc IB 95/105 la pante
peste 20%, minimum 1,5 kg/m 2;
- mastic de bitum cu IB 70/80 la pante 2-7%, IB 80/95 la pante 7-20%, bitum-cauciuc IB 95/105 la pante
peste 20%, minimum 1,5 kg/m 2;
- pânză bitumată PA 55, PA 45, ţesătură bitumată TSA 2000, sau împâslitură cu bitum aditivat IAA 1200;
- mastic de bitum cu IB 70/80 la pante 2-7%, IB 80/95 la pante 7-20%, bitum-cauciuc IB 95/105 la pante
peste 20%, minimum 1,5 kg/m 2;
- împâslitură bitumată blindată IB 1200 la pante de maximum 20% sau carton bitumat CA 400, CA 333, la
pante peste 20%;
b) Hidroizolaţia din foi bitumate cu bitum aditivat tip Hidrobit sau Mecabit pe suport de beton şi cu
termoizolaţie pe beton sau tablă cutată (fig 8, 9 şi 10):
- amorsare cu emulsie sau soluţie de bitum la suporturi din mortar sau beton, aplicată în 2 straturi,
minimum 600 g/m2;
- Hidrobit sau Mecabit lipit cu flacăra sau cu mastic de bitum, IB 70/80 la pante 2-7%, IB 80/95 la pante 7-
20%, bitum-cauciuc IB 95/105 la pante peste 20%, minimum 1,5 kg/m2;
- mastic de bitum cu IB 70/80 la pante 2-7%, IB 80/95 la pante 7-20%, bitum-cauciuc IB 95/105 la pante
peste 20%, minimum 1,5 kg/m 2;
- împâslitură bitumată blindată IB 1200 la pante de maximum 20% sau carton bitumat CA 400, CA 333, la
pante peste 20%;
c) Hidroizolaţii la rece cu suspensie de bitum filerizat SUBIF şi CELOCHIT, la acoperişuri din beton cu
panta peste 20% (fig. 11):
- chit din suspensie de bitum filerizat (CELOCHIT), minimum 3 mm grosime după uscare;
- protecţie din 3 kg/m2 nisip 1-3 mm, fixat în 1,5 mm grosime CELOCHIT.
NOTA: Această structură se va proiecta şi executa după ce se va reîncepe fabricarea materialelor SUBIF
şi CELOCHIT de către unităţi de protecţie a materialelor de construcţii.
3.11. Hidroizolaţia la elementele verticale ale teraselor şi acoperişurilor (atice, rosturi cu rebord, coşuri,
ventilaţii etc.), se va aplica până la înălţimea de maximum 30 cm, iar la scafe, suprapunerile acesteia cu
straturile hidroizolaţiei orizontale se vor face în trepte de minimum 20 cm. Hidroizolaţia va fi alcătuită din
următoarele straturi:
- pânză bitumată PA 55, PA 45, ţesătură bitumată TSA 2000, sau împâslitură cu bitum aditivat IAA 1200;
- mastic de bitum cu IB 80/90 sau bitum-cauciuc IB 95/105, minimum 1,5kg/m 2
- vopsea reflectorizantă, minimum 300 g/m2, aplicată pe ultimul strat de ţesătură bitumată TSA;
- cu ţesătură bitumată tip TBAL, înlocuind ultimul strat de ţesătură bitumată TSA;
3.12. Racordarea
următoarelor hidroizolaţiilor
proiecte tip: la detaliile aferente teraselor şi acoperişurilor se va face conform
- detalii de execuţie pentru hidroizolaţii bituminoase pe acoperişuri de beton neizolate termic ale halelor şi
clădirilor industriale, proiect IPCT nr. 5124;
- învelitori din tablă cutată, izolate termic, pentru clădiri industriale - proiect IPCT nr. 5605/3b.
Condiţii de execuţie
3.13. Pentru realizarea hidroizolaţiilor de calitate corespunzătoare, vor fi respectate următoarele condiţii:
b) se vor asigura spaţii corespunzătoare pentru depozitarea materialelor aproape de locul execuţiei;
c) se vor asigura căile de acces cele mai scurte pentru transportul şi manipularea materialelor;
e) lucrările de hidroizolare la cald se vor executa la temperaturi peste 5oC, fiind interzisă execuţia
acestora pe timp de ploaie şi burniţă;
f) la lucrări executate pe timp friguros, se vor respecta prevederile din ,Normativ pentru realizarea pe timp
friguros a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente" C 16-84;
g) temperatura masticului de bitum în cazan, nu va depăşi 220oC iar în momentul lipirii straturilor va fi
cuprinsă între 160 şi 200oC.
3.14. Suprafeţele suport pentru aplicarea barierei contra vaporilor sau a hidroizolaţiei se vor verifica şi
controla dacă corespund prevederilor STAS 2355/3 - 75 şi condiţiilor de la pct. 3.5, astfel:
a) se vor verifica
denivelări peste 5pantele şi se vaîncontrola
mm verificate dacă suprafaţa
toate direcţiile, este curată,
cu un dreptar de 3 mfără asperităţi
lungime, mai mari
iar scafele de 2 mmcuşi
executate
raze de minimum 5 cm şi muchiile de minimum 3 cm;
b) se va verifica dacă suportul din mortar sau beton este uscat şi întărit, prin lipirea pe numai 20 cm a
unei fâşii de carton bitumat de 30 x 20 cm, după o prealabilă amorsare şi care la încercarea de dezlipire
după o oră de la lipire, trebuie să se rupă. Dezlipirea de pe suprafaţă a fâşiei cu mortar, arata că şapa
este ori umedă ori necorespunzătoare pentru aplicarea hidroizolaţiei;
3.15. Bariera contra vaporilor şi straturile de difuzie sau hidroizolaţia se vor aplica pe suporturile din beton
sau mortar de ciment, după amorsare cu emulsie sau soluţie de bitum cu minimum 300 g/m2.
3.15.1. Stratul de amorsare cu soluţie de bitum se execută pe suportul din beton sau mortar bine curăţat
şi uscat numai în perioade de timp cu temperaturi exterioare până la 8oC, iar cu emulsie de bitum pe
suportul umed la temperaturi peste 8 oC. După uscare, straturile de amorsare trebuie să fie de culoare
maro închis, fără luciu.
3.15.2. La acoperişuri cu greutatea termoizolaţiei peste 70 kg/m2, stratul de amorsare de sub bariera
vaporilor se execută numai pe atice şi la părţile verticale ale elementelor de străpungere, iar la cele fără
atice pe o fâşie de minimum 1 m lăţime pe conturul acoperişului.
3.15.3. Aplicarea stratului de amorsare se execută mecanizat prin stropire cu pistolul racordat la
compresor cu aer comprimat, sau cu peria, pe suportul de beton curăţat şi uscat.
3.15.4. În caz de preparare a soluţiei de bitum pe şantier, indicat numai pentru suprafeţe mici, operaţia se
va executa la o distanţă de minimum 25 m de surse de foc sau construcţii uşor inflamabile, prin turnarea
treptată a bitumului în benzină şi amestecarea continuă până la răcire.
3.16. Straturile pentru difuzia vaporilor alcătuite din împâslitură bitumată perforată IBP 1200 sau IBP
1100, prevăzute sub bariera contra vaporilor, peste încăperi cu umiditate interioară mai mare de 60%,
sau hidroizolaţii aplicate pe termoizolaţii sensibile la umiditate, prevăzute cu şape din beton, foile
perforate se vor aplica nelipite, cu suprapuneri de cca 5 cm şi aşezate cu partea blindată pe suport.
3.16.1. Straturile de difuzie nu se aplică în dolii şi pe o raza de cca 25 cm în jurul gurilor de scurgere şi a
străpungerilor.
3.16.2. Comunicarea cu exteriorul a difuziei de sub copertinele de la atice, se va realiza cu fâşii din
împâslitură bitumată perforată de 50 cm lăţime, aşezate la distanţe de cca 1 m.
3.17. Bariera contra vaporilor se va aplica pe suport din beton peste stratul de difuzie, lipită şi acoperită
cu mastic de bitum, cu suprapuneri de 7-10 cm şi trebuie să acopere complet partea inferioară a stratului
de izolaţie termică.
3.17.1. La acoperişurile peste încăperi cu umiditate relativă interioară mai mare de 75%, bariera contra
vaporilor va fi executată cu un strat de ţesătură bitumată TSA 2000, lipită şi acoperită cu mastic de bitum
IB 70/95oC.
3.17.2. În cazul izolaţiei termice cu plăci termoizolatoare din materiale rigide, stratul din mastic de bitum
pentru acoperirea barierei contra vaporilor se va utiliza şi la lipirea plăcilor termoizolatoare.
3.18. Protecţia cu foi bitumate a plăcilor termoizolatoare din materiale rigide se va executa în atelier sau
fabrici, prin lipirea plăcilor cu minimum
1,5 kg/m2 mastic de bitum cald, întins cu peria pe foile bitumate.
3.18.1. La montarea pe acoperiş, plăcile termoizolatoare se vor aplica cu partea neprotejată în masticul
de bitum cald de acoperire a barierei contra vaporilor, care nu va depăşi temperatura de 150oC în
momentul lipirii.
3.19. Hidroizolaţia alcătuită din straturi multiple, pentru terase şi acoperişuri cu panta de max. 20%, se va
executa prin lipirea foilor bitumate, pe toată suprafaţa, cu masticuri din bitum preparate cu maximum 30%
filere minerale, cu punctele de înmuiere IB în funcţie de pantă, indicate în tabelul 1.
Tabelul 1
acoperişului de înmuiere
IBoC Tip STAS
Nota: În cazul că masticurile preparate din bitum cu punct de înmuiere minim IB 80oC nu corespund la
caracteristica de flexibilitate prevăzută în STAS 9199-73, se admite utilizarea acestui sort de bitum fără
adaos de filere.
3.19.1. LaIBterase
înmuiere o acoperişuri cu panta mai mare de 7% se admite utilizarea de masticuri cu punct de
60/70şi
C, preparat din alte sorturi de bitum, cu caracteristici de plasticitate şi ductibilitate
minime ale bitumului H 68/75.
3.19.2. La acoperişuri cu panta peste 20% straturile hidroizolaţiei din foi bitumate se vor aplica prin lipire
cu bitum 95/105oC.
3.19.3. Consumul de mastic sau bitum cu adaos de cauciuc pentru fiecare strat de lipire, va fi de
minimum 1,5 kg/m2, iar la primul strat şi în cazul aplicării pe stratul de difuzie va fi de minimum 1,8.
3.20. Pentru executarea hidroizolaţiei în câmpul acoperişului, sulurile din foi bitumate se vor derula pe
suprafaţa suport şi se vor curăţa prin periere energică, după care se vor lasă un timp suficient pentru
relaxare şi îndreptare a foilor.
3.20.1. Se va mătura suprafaţa suport, se vor poza şi croi foile bitumate la lungimea necesară pe locul de
aplicare, după care se vor rula din nou şi apoi se vor lipi prin derulare succesivă şi presare a sulului peste
stratul din mastic de bitum, turnat cu canciocul în faţa şi pe toată lăţimea sulului. Apăsarea energică a
sulului trebuie să conducă la eliminarea pungilor de aer şi a lentilelor de mastic, realizându-se astfel o
îmbunătăţire a calităţii hidroizolaţiei şi încadrarea în consumul normal de bitum.
3.20.2. Suprapunerile dintre foile bitumate vor fi de 7-10 cm şi se vor presa cu canciocul cald, netezindu-
se şi curăţindu-se totodată excesul de mastic de bitum refulat pe margini.
3.20.3. Al doilea şi al treilea strat al hidroizolaţiei se vor aplica în mod asemănător, cu decalări între
suprapunerile foilor, realizate prin lipire la marginea acoperişului a unei fâşii de 50 cm lăţime la
hidroizolaţia în două straturi şi de 0,33cm la hidroizolaţia din mai multe straturi.
3.20.4. Fiecare strat se va aplica începând de la streaşină sau gurile de scurgere, astfel ca suprapunerile
să fie realizate în sensul de scurgere al apelor.
3.20.5. La pante până la 7%, lipirea foilor se va face perpendicular sau paralel cu panta, iar la pante mai
mari, foile bitumate se vor aplica numai paralel cu panta.
3.20.6. După aplicarea fiecărui strat, se va examina suprafaţa cu grijă prin ciocănire, iar defectele
constatate se vor remedia, după care se va executa stratul următor.
3.21. Hidroizolarea la elementele verticale (atice, reborduri, ventilaţii, coşuri etc.), se va executa cu fâşii
croite la dimensiunile respective prin derulare pe stratul din mastic de bitum cald, începând de jos în sus.
La scafe suprapunerile cu straturile hidroizolaţiei orizontale se vor realiza în trepte de minimum 20 cm.
3.21.1. La colţuri, muchii şi alte locuri unde f oile bitumate nu se pot derula, se admite aplicarea prin
întindere a masticului cu canciocul sau gletuitorulşipe element şi foaia bitumată, cu lipirea
locuri. imediată şi
presarea cu canciocul, controlându-se aderenţa continuitatea etanşării în aceste
3.21.2. La atice cu înălţimea până la 60 cm, hidroizolaţia se va întoarce pe partea orizontală a aticului
minimum 12 cm, iar în cazul unor elemente verticale cu înălţimea mai mare se va ridica până la 30 cm şi
se va ancora sau se va prinde în cuie sau cu pla tbanda şi bolţuri împuşcate la distanţe de cca 50 cm.
3.23.1. La străpungeri reci şi fără vibraţii, cu diametrul mai mic de 200 mm şi cu flanşe, hidroizolaţia se va
aplica pe flanşa sudată şi se va strânge cu flanşa mobilă în şuruburi.
În cazul deflectoarelor, stratul de difuzie, se va decupa sub gulerul de tablă, iar în interior ca
termoizolaţie, tubul se va umple cu câlţi bitumaţi sau vată minerală recuperată.
3.23.3. La străpungerile cu vibraţii sau calde, hidroizolaţia verticală se execută întoarsă pe un rebord din
beton sau zidărie, distanţat faţă de străpungere şi se protejează pe rebord cu şort din tablă zincată sau
tablă neagră vopsită anticoroziv şi etanşată cu chituri la elementul de străpungere.
3.24. Rosturile de dilatare cu rebord, se vor etanşa cu un strat suplimentar din pânză sau ţesătură
bitumată de minimum 0,50 m lăţime, cu bucla în deschiderea rostului, lipit cu mastic de bitum.
3.24.1. După umplerea buclei cu câlţi bitumaţi sau vată minerală recuperată, se acoperă cu fâşie din tablă
de 20 cm lăţime, cu bucla deasupra rostului şi prinsă în cuie de dibluri sau bolţuri împuşcate pe margine.
3.24.2. Hidroizolaţia se va aplica peste tablă cu buclă, în prealabil amorsată cu emulsie sau soluţie de
bitum, după care se vor executa copertina sau straturile de protecţie.
3.24.3. La acoperişurile construcţiilor industriale, rosturile plate se vor acoperi cu cochilii din materiale
termoizolatoare rigide peste care hidroizolaţia se va aplica flotant pe un strat de împâslitură bitumată
blindată IB 1200, cu granulele către cochilii.
3.24.4. La rosturile de rezemare a elementelor prefabricate mari, se va aplica sub bariera contra vaporilor
şi sub hidroizolaţie, o fâşie din împâslitură bitumată de 0,5 m lăţime, lipită în puncte pentru flotarea
hidroizolaţiei.
3.25. Montarea gurilor de scurgere interioară, la terase circulabile, se va face conform STAS 2742-80
,Receptoare pentru colectarea apelor de pe terase şi acoperişuri. Forme şi dimensiuni".
3.25.1. Pentru scurgeri exterioare se va ţine seama de prevederile din STAS 2389-77 ,Jgheburi şi
burlane. Prescripţii de proiectare şi alcătuire".
3.26.1. Gulerul de plumb sau din materiale plastice şi stratul suplimentar din pânză sau ţesătură bitumată,
vor fi prevăzute cu ştuţuri care se vor introduce în mufa conductei de scurgere.
3.26.2. Mufa conductei de scurgere se va monta la nivelul stratului suport de rezistenţă al hidroizolaţiei
sau al barierei contra vaporilor, iar la partea inferioară, conducta cu mufă va fi ştemuită în coloana de
coborâre la minimum 30 cm sub planşeu.
3.26.3. Hidroizolaţia în câmp se va lipi deasupra gulerului de plumb sau din materiale plastice cu
crestăturile introduse în mufa, după care se va monta parafrunzarul.
3.26.4. Termoizolaţia din materiale tasabile sau pilonate se va opri la cca 15 cm de gura de scurgere, iar
în jurul gurii de scurgere se va executa o termoizolaţie din mortare cu agregate uşoare sub formă de
pâlnie, ca suport rigid al hidroizolaţiei şi gulerului de plumb sau din materiale plastice.
3.26.5. La scurgeri exterioare, sub paziile din tablă se va lipi cu mastic de bitum un strat suplimentar din
împâslitura sau carton bitumat cu lăţimea de 30-50 cm.
3.26.6. Barbacanele de scurgere a apelor prin atice, confecţionate din tablă zincată sau neagră protejată,
se vor îngloba prin lipire cu mastic de bitum între un strat suplimentar de pânză bitumată şi hidroizolaţie.
În cazul când nu se poate procura vopseaua reflectorizantă, până la darea în exploatare a construcţiei,
vopsirea se va face de beneficiar în cadrul lucrărilor de întreţinere.
3.27.1. La terase necirculabile, protecţia grea din pietriş de 7-15 mm se va executa prin aşezare în strat
uniform de cca 4 cm grosime.
3.27.2. Protecţia grea, la terase circulabile, se va executa cu plăci sau dale aşezate pe un strat de nisip
de cca 2 cm grosime sau din mozaic turnat pe nisip şi mortar de poză, cu un strat de separare din hârtie
kraft de 125 g/m2. Acest strat de protecţie se va execu ta cu panta de 1-2% prevăzută cu rosturi de 2 cm
la 20-30 cm de atice şi alte elemente verticale, iar în câmp rosturi la intervale de 4-6 m în ambele sensuri,
umplute cu mastic de bitum la plăcile cu grosime de maximum 3 cm şi nisip la dalele peste 4 cm gr osime.
3.28. Pentru lucrările de hidroizolare monostrat cu foi bitumate tip Hidrobit, lipite cu flacăra, se vor
respecta următoarele:
a) lucrătorii vor fi instruiţi special pentru aceste lucrări şi cu modul de utilizare al arzătoarelor cu flacăra,
racordate la buteliile cu gaze lichefiate;
b) lipirea cu flacăra a materialului Hidrobit sau Mecabit se va face pe suporturi de şape de mortar sau
beton, după amorsare şi pe plăci termoizolatoare caşerate cu ţesătură sau pânză bitumată;
c) la terase
Mecabit şi acoperişuri
se va executa pe prevăzute cu şape suport
suprafeţe amorsate din mortar,
cu minimum 600hidroizolaţia
g/m2 soluţie monostrat dindeHidrobit
sau emulsie sau
bitum aplicată
în două straturi succesive;
e) sulurile de Hidrobit sau Mecabit se vor derula pe acoperiş şi se va îndeparta folia de protecţie din
polietilenă, se va poza şi croi pe suprafaţa respectivă de hidroizolat, după care se vor rula din nou pe un
ax special mobil;
f) se va pregăti arzătorul şi se va aprinde flacăra care se va regla pentru a acţiona pe linia de contact a
suprafeţei sulului pe supor t;
g) durata de încălzire pe suprafeţele de contact va fi suficientă numai pentru topirea bitumului fără
scurgeri;
h) derularea sulului pe suport se va face cu o viteză în funcţie de cantitatea de bitum topit, urmărindu-se o
lipire continuă pe suprafaţa suport;
j) suprapunerile dintre foile de Hidrobit sau Mecabit vor fi de minimum 10 cm longitudinal şi de minimum
15 cm la capetele sulului;
k) scafele se vor întări cu straturi suplimentare din Hidrobit sau Mecabit de minimum 25 cm lăţime, iar în
dolii cu depăşire de minimum 15 cm lăţimea suprafeţei lor;
l) racordarea la detaliile aferente acoperişurilor (atice, străpungeri, rosturi, guri de scurgere etc.), se va
executa cu arzătorul cu o singură flacăra sau cu lampa de benzină, pe aceleaşi suprafeţe
corespunzătoare hidroizolaţiei cu straturi multiple, executate conform proiectelor IPCT prevăzute la pct.
3.12.
[top]
a) în cazul terenurilor în care nu există pericol de infiltrare a produselor petroliere sau a altor soluţii sau
solvenţi care pot afecta caracteristicile bitumului;
b) în cazul când sunt mai avantajoase decât alte procedee ca: ridicarea nivelului inferior al construcţiei,
utilizarea de betoane sau mortare impermeabile, impermeabilizarea terenului, prevederea de sisteme
pentru drenare etc.
4.1.3. Proiectarea construcţiilor subterane se va face astfel încât să se asigure posibilitatea executarii
hidroizolaţiei, ţinându-se seama de următoarele:
a) forma construcţiei în plan şi secţiune va fi pe cât posibil mai simplu, evitându-se denivelările
subradierului;
b) construcţia se va amplasă de regulă la minim 1,4 m de alte construcţii sau elemente de construcţie
existente sau în curs de proiectare.
a) dacă construcţia,
construcţie excluzând,
sau elemente construcţiile
de construcţie de depozitare
existente, a lichidelor,
trebuie prevăzut necesită
un perete a fi amplasată
suport lângă o
al hidroizolaţiei
distanţat faţă de construcţia existentă printr -un strat de separare (PEL poros, etc.).
b) dacă construcţia necesită a fi amplasată lângă o construcţie sau element de construcţie ce se execută
simultan, proiectantul investitiei va indica în mod expres ca acestea să fie executate după realizarea
construcţiei ce se hidroizolează;
c) rosturile de dilatare-contracţie precum şi cele de tasare dintre tronsoanele cu lăţimi diferite ale unei
construcţii ce comunică între ele, vor fi prevăzute la minim 50 cm de tronsonul cu lăţimea mai mare;
d) săpătura va fi prevăzută de regulă în taluz, baza acestuia trebuie să fie la 1,4 m de construcţie. În
cazul incintelor din pereţi mulaţi sau palplanşe, acestea vor fi prevăzute la minim 1,2 m de construcţia ce
urmează a se hidroizola;
e) la baza săpăturii, perimetral construcţiei, vor fi prevăzute rigole şi puţuri pentru dirijarea, colectarea şi
evacuarea apelor din precipitaţii; suplimentar - dacă este cazul se va prevedea sistem permanent de
epuisment pentru coborârea pânzei freatice la min. 30 cm sub nivelul betonului de egalizare;
În cazul radierelor la cote diferite, betonul de egalizare va fi racordat cu o pantă de max. 45o.
g) de fiecare parte a rosturilor de dilatare-tasare în cazul hidroizolaţiei contra apelor cu presiune se vor
prevedea pe supralărgirea betonului de egalizare, stâlpi din beton armat ancoraţi în aceasta, în care se
vor fixa elementele metalice aferente rostului; fig. 18 vertical;
h) betoanele structurii de rezistenţă vor fi prevăzute a se execută cu îngrijire, stabilindu-se prin proiect
gradul de planeitate, teşirea muchiilor orizontale şi ver ticale de 5 cm etc.;
i) suprafeţele exterioare ale pereţilor părţii de construcţie ce urmează a se hidroizola, vor fi prevăzute
vertical sau înclinate spre interiorul construcţiei, neadmitându-se înclinarea spre exterior;
j) în cazul recipienţilor ce nu sunt prevăzuţi cu hidroizolaţie la interior, va fi prevăzută proba cu apă pentru
constatarea deformaţiilor şi verificarea etanşeităţii înainte de executarea hidroizolaţiei verticale exterioare;
I) uscat - care admite numai pete izolate de umezeală pe maximum 1% din suprafaţa totală;
II) umed - care admite porţiuni de umezeală izolate fără apariţia picăturilor de apă, pe o suprafaţă de
maximum 20% din totalul suprafeţei;
III) ud - care admite porţiuni de umezeală cu apariţia picăturilor de apă pe maximum 20% din suprafaţa
totală.
b) rezistenţa la fisurare a construcţiei după valoarea limită de calcul a deschiderii fisurilor - de regulă
pentru hidroizolaţii prin vopsire sau tencuire:
În cazuri când nu se poate asigura la exterior spaţiul de lucru datorită unor construcţii adiacente
existente, se poate adopta şi sistemul de execuţie a hidroizolaţiei din interior (cuvă în cuvă) pe peretele
de protecţie cu rol de suport.
Nu se admite prevederea acestui sistem de execuţie la construcţii cu structură din prefabricate de beton
armat la rezervoare, bazine şi la construcţii aflate sub nivelul pânzei de apa freatică.
4.1.7. La construcţiile
aparatură ce deservesc
electrică, hidroizolaţia instalaţiilese
bituminoasă electrice (staţii decutransformare
va suplimenta etc.) sau
un strat de pânză saucare conţin
ţesătură
bitumată.
4.1.8. La construcţiile cu dimensiuni mari în plan (ex: silozuri cereale, zahar etc.) se va ţine seama de
proiectul cu detalii de execuţie elaborat de IPCT nr. 5144/1, 2, 3, 4 - 1985.
Hidroizolaţia de sub pereţi, se va racorda cu hidroizolaţia verticală a soclului şi în cazul pardoselilor peste
cota 0,00 aşezate pe pământ, cu hidroizolaţia acestora sau cu stratul de rupere a capilarităţii.
Tencuiala impermeabilă sau protecţia din tencuială armată va depăşi cu minimum 5 cm nivelul
hidroizolaţiei de sub pereţi.
4.2.4. Pardoseala încăperilor peste cota 0,00 amlasată pe pământ se prevede cu un strat de pietriş în
vederea întreruperii capilarităţii. Pardoseala încăperilor ude şi cu spălări, amplasate peste cota 0,00 se va
prevedea pe un strat de hidroizolaţie bituminoasă din straturi multiple.
4.2.6. Hidroizolaţia pardoselii acestor încăperi se va ridica cu minimum 30 cm pe pereţii şi stâlpii interiori.
La pereţi cu
tencuială
Carton sau armată
Pânză sau împâs-litură
Permanent: ţesătură bitumată La
Soluţie
bitumată (CA 400; pardoseli,
sau
Hale (PA 555; PA CA333; cu mozaic
emulsie
industriale cu 45; TSA IA 1100; IA turnat, plăci
de
procese ude, I; II; III 2000), lipite 2 1000), lipite şi 1 mozaicate,
bitum
sau spălări min. cu mastic de acoperite cu gresie pe un
precum şi bitum IB 70- mastic de pat de
300 g o
spălă-torii şi 95 C cu 1,5 bitum mortar de
pe m2 o
băi publice kg-m la IB 70-95 C cu ci-ment şi
fiecare strat 1,5 kg-m2 la un strat de
fiecare strat separare din
hâr-tie kraft
de 125 g/m2
La băi, Idem
duşuri,
Sau alte
spălătoare,
sisteme ca
gru-puri 1 1
de exemplu:
sanitare ale I - Idem Idem
mortar
construcţiilor
impermeabil,
de locuit sau
mo-zaic,
social-
plăci de
culturale
gresie etc.
Aceste hidroizolaţii se prevăd împotriva umidităţii pământului şi a apelor din precipitaţii ce nu se pot
acumula şi stagna în zona de umplutură.
4.3.2. Alcătuirea hidroizolaţiei în funcţie de categoria de umezire a pereţilor şi a radierului este prezentată
în tabelul 3.
Hidroizolaţia planşeelor se va alcătui conform cap. 3 pct. 3.10. din prezentul normativ.
4.3.3. Hidroizolaţia orizontală de la nivelul inferior se va aplica pe betonul de egalizare cu o şapă din
mortar de ciment.
La subsolurile construcţiilor de locuit şi social-culturale, se admite înlocuirea hidroizolaţiei orizontale cu un
strat din pietriş aşezat sub pardoseală, pentru întreruperea capilarităţii.
4.3.4. Hidroizolaţia verticală a pereţilor se va prevedea de regulă a se aplica dinspre exterior pe structura
de rezistenţă rectificată prin tencuire şi se va racorda cu hidroizolaţia orizontală pe zona supralărgită a
betonului de egalizare.
Tabelul 3
Structura hidroizolaţiei
Hidroizolaţie Acoperire
Categoria
admisibilă
la umezire Amorsă Protecţie
Nr. Nr.
straturi straturi
Pe orizontală cu
Carton sau
Soluţie Pânză sau ţesătură împâslitură şapă din mortar
cimentM 100 de de
4-5
sau bitumată (PA 55;
bitumată (CA 400; cm grosime.
emulsie PA 45; TSA 2000) CA333; IA 1100; IA
I de lipite cu mastic de 2
1000), lipite şi
1
bitum acoperite cu mastic Pe verticalăcu
minim bitum IB 70-95oC de bitum IB 70-95oC perete din zidărie
300 min. 1,5 kg/m2 la cu din cărămizi
g/m2 fiecare strat 1,5 kg-m2 la fiecare ceramice sau
strat prefabricate din
beton
Mastic
70-95oCdemin.
bitum
1,5IB
2
kg/m sau straturi
III succesive din - - - Idem
soluţie sau emulsie
de bitum 1,2 kg
bitum/m2
4.4.2. Alcătuirea hidroizolaţiilor împotriva apelor cu presiune exterioară, a căror coloană este sub 5 m, se
face conform tabel 4.
La ape având coloane între 5 şi 15 m se va aplica, în plus faţă de tabel, un strat de pânză sau ţesătură
bitumată pentru fiecare categorie admisibilă de umezire.
La ape cu coloana între 15 şi 30 m se va aplica în plus faţă de tabel câte două straturi de pânză sau
ţesătură bitumată.4.4.3. Aplicarea hidroizolaţiei orizontale şi verticale la pereţi se va face şi la
hidroizolaţiile contra apelor fără presiune.
Tabelul 4
Structura hidroizolaţiei
Hidroizolaţie Acoperire
Categoria
admisibilă
la umezire Amorsă Protecţie
Nr. Nr.
straturi straturi
Pe orizontală cu
şapă din mortar de
Soluţie Pânză sau ţesătură cimentM 100 de 4-5
sau bitumată (PA 55;
Carton bitumat CA cm grosime.
emulsie 400; lipit şi acoperit
PA 45; TSA 2000) cu mastic de bitum
I de lipite cu mastic de 2 1
bitum IB 70 95oC cu 1,5 Pe verticalăcu
minim bitum IB 70 95oC kg-m2 la fiecare perete din zidărie
300 min. 1,5 kg/m2 la strat din cărămizi
g/m2 fiecare strat ceramice sau
prefabricate din
beton
II Idem Idem 1 Idem 1 Idem
4.5.2. Construcţiile subterane vor fi prevăzute, după caz şi cu hidroizolaţii contra umidităţii terenului sau a
apelor cu presiune.
4.5.3. Hidroizolaţia interioară se va stabili în funcţie de grupa de fisurare a construcţiei, de modul de
acţiune al apei depozitate şi de presiunea acesteia astfel:
Se admite aplicarea acestui tip de hidroizolaţie şi la grupa III de fisurare, dacă este asigurată verificarea
anuală şi repararea acesteia.
-valaficonstrucţiile ce-odepozitează
alcătuită dintr amorsare cuapă în mişcare
emulsie (sub agitaţie)
sau soluţie indiferent
de bitum, minimum de300
gradul
g/mde
2 fisurare, hidroizolaţia
, staturi de pânză sau
ţesătură bitumată, în funcţie de presiunea interioară a apei, plus un strat de carton bitumat CA 400, lipite
cu mastic de bitum, minimum 1,5 kg/m 2 şi un start de protecţie din tencuială de ciment armată, minimum
3 cm grosime.
4.5.4. În cazul rezervoarelor şi decantoarelor circulare cu pereţi etanşi realizaţi din beton, având grad de
impermeabilitate P4, P8 sau P12, prevăzuţi cu armătură de precomprimare, se vor prevedea la exterior
următoarele sisteme de protecţii bituminoase:
- contra umidităţii pământului şi apelor fără presiune se va aplica o protecţie alcătuită din amorsare cu
soluţie de bitum minimum 300 g/m2 şi un strat de mastic de bitum, minimum 1,5 kg/m2 (fig. 16, a);
- contra apelor cu presiune sub 5 m2 coloana de apă, se va aplica o protecţie alcătuită din amorsare cu
soluţie de bitum, minimum 300 g/m şi două straturi de pânză sau tesături bitumate tip PA 55, PA 45 sau
TSA 2000 acoperită cu un strat din carton bitumat CA 400, lipite fiecare cu minimum 1,5 kg/m2 mastic de
bitum IB 70/90oC.
Aceste straturi vor fi protejate pe orizontală cu şapă din mortar de ciment M 100 de 4-5 cm grosime, iar
pe verticală cu perete din prefabricate de beton (fig.16,b).
În afară de aceste protecţii bituminoase, pot fi folosite şi alte materiale omologate pe baza de prescripţii
speciale, ca de exemplu:
4.5.5. Hidroizolaţiile sau protecţiile suprafeţelor verticale exterioare se vor executa după verificarea probei
de etanşeitate prin umplerea cu apă a recipientului.
4.6.1. Hidroizolaţia la aceste construcţii se aplică numai celor din categoria II şi III de umezire admisibilă
(fig. 17).
4.6.2. Pe suprafaţa exterioară a pereţilor se va prevedea o hidroizolaţie rigidă din tencuială impermeabilă
sau cu aditivi impermeabilizatori în grosime de minimum 3 cm, vopsit cu 2-3 straturi emulsie sau soluţie
de bitum minimum 600g/m 2.
4.7.2. Rosturile de dilatare-contracţie, precum şi cele de tasare vor fi prevăzute astfel încât să se asigure
etanşeitatea şi continuitatea pe întreg ansamblul construcţiei.
Rosturile vor fi proiectate şi realizate astfel încât cele două părţi ale rostului să fie în acelaşi plan.
4.7.3. Etanşarea rosturilor se prevede în funcţie de felul rostului şi de tipul hidroizolaţiei, conform fig. 18,
19ab, 19c, astfel:
Hidroizolaţia contra
Tasare între 20 şi 70
mm fig. 18 c fig. 19 c fig. 19 c
Hidroizolaţii contra
Diametrul Caracteristica
conductei fluidului umiditate
pământ şi ape
ape cu presiune
fără presiune
mm
calde sau cu vibraţii fig. 20 c fig. 20 c
4.7.5. Străpungerile apropiate, cu distanţa dintre exterioarele acestora mai mică de 50 cm, se vor grupa
prin sudarea acestora de o placă de oţel, conform fig.21.
4.8.1. La lucrările de hidroizolaţie a construcţiilor contra apelor cu sau fără presiune, trebuie să se
respecte prevederile STAS 2355/2-8, ale normativului, ale cataloagelor de detalii în vigoare şi ale
proiectului respectiv.
4.8.2. La execuţie se vor respecta şi condiţiile prevăzute la hidroizolaţiile pentru acoperişuri pct. 3.19 şi
3.20.
4.8.3. Pentru lucrările de hidroizolare a construcţiilor subterane, la execuţie se vor mai respecta
următoarele:
- coborârea şi menţinerea nivelului pânzei freatice la minimum 30 cm sub cota inferioară a radierului pe
întreaga durată de execuţie;
- suprafeţele suport trebuie să fie rigide şi cu forme geometrice simple, iar scafele cu muchiile rotunjite cu
raza de 5 cm;
- la scafe şi muchii, hidroizolaţia se va întări cu fâşii din pânze sau ţesături bitumate de 50-100 cm lăţime;
- la rosturi şi străpungeri se va întări cu straturi suplimentare din pânze sau ţesături bitumate de minimum
50 cm lăţime;
- chiturile se vor aplica numai pe suprafeţe uscate, emulsiile numai la temperatura suportului de minimum
+ 15oC, masticul de bitum se va aplica numai cu temperatura de 160-180oC în perioada de vara şi cu 10-
20oC în plus în perioada de iarnă
4.8.4. Pe timp călduros şi pe zonele expuse razelor solare, pentru preîntâmpinarea alunecării straturilor
hidroizolatoare, hidroizolaţia se va executa în structură completă pe porţiuni, urmată imediat de execuţia
peretelui de protecţie.
- Protecţia hidroizolaţiei verticale din zidărie de caramida plină de 6-12 cm grosime sau cu prefabricate
din beton tipizate; se va executa cu rosturi verticale la 5 cm distanţă.
[top]
calitatea suportului - rigiditate, aderenţă, planeitate, umiditate, conform Ordin MCInd nr.
-1024/D/11.11.1980;
- calitatea amorsajului şi lipirea corectă a fiecărui strat al hidroizolaţiei (suprapuneri, decalări şi racordări);
5.2. Dacă se consideră necesar, se va face şi o verificare practică a execuţiei prin sondaj ca:
- verificarea izolaţiei prin determinări de laborator pe probe prelevate, din care să rezulte că materialele
folosite au fost de calitate corespunzătoare, conform certificatelor de calitate şi buletinelor de analize.
- straturile hidroizolaţiei sunt lipite uniform şi continuu cu mastic de bitum, fără zone nelipite;
- panta către gurile de scurgere este conform proiectului, fără stagnări de apă;
- protecţia hidroizolaţiei verticale la atice, reborduri, străpungeri etc., este aderentă şi fără deplasări.
5.4. Se verifică lucrările de tinichigerie aferente hidroizolaţiilor, dacă îndeplinesc următoarele condiţii:
- copertinele, şorţurile, paziile sunt bine ancorate şi lipite sau cu falţuri corect executate care să asigure
etanşarea şi protecţia hidroizolaţiei;
- jgheaburile sunt lipite etanş cu panta minimă pentru asigurarea scurgerii apelor, fără stagnare, iar
burlanele bine fixate cu brăţări şi etanşe;
- gurile de scurgere, dacă au gratar montat şi functionează normal la turnarea apei în punctele cele mai
înalte ale acoperişului.
5.5. Dacă se consideră necesar, la suprafeţele mai mari de 20 m2, cu avizul scris al proiectantului de
rezistenţă, se va face verificarea prin inundare cu apă de 2-4 cm grosime în punctele cele mai înalte, cu
gurile de scurgere în prealabil înfundate.
La aceasta probă, tavanul nu trebuie să prezinte umezeală după 72 ore de menţinere a stratului de apă.
[top]
6. ÎNTRETINEREA HIDROIZOLATIILOR
- interzicerea spargerii hidroizolaţiei sau a stratului de protecţie pentru execuţia ulterioară de străpungeri
sau ancorări;
- interzicerea aşezării sau montării peste hidroizolaţii de obiecte sau utilaje cu temperaturi peste 40oC, ori
a se face focul sau deversări de lichide fierbinţi;
- interzicerea unei circulaţii mai intense decât permite stratul de protecţie respectiv, sau schimbării
destinaţiei acoperişului;
- curăţarea periodică se va face de cel puţindouă ori pe an, la începutul primăverii şi sfârşitul toamnei prin
măturare umedă;
- curăţarea zăpezii şi a gheţii care pot înfunda jgheaburile şi gurile de scurgere, se va face cu atenţie, cu
lopeţi de lemn şi măturarea fără a se degrada hidroizolaţia sau protecţia.
6.1.2. La construcţii subterane şi încăperi ude, beneficiarul trebuie să mai asigure menţinerea integrităţii
hidroizolaţiei pe durata execuţiei protecţiei hidroizolaţiei (şapa, perete de protecţie) şi a lucrărilor de
construcţii ulterioare execuţiei hidroizolaţiei, (armare, cofrare, betonare, etc.), luându-se şi următoarele
măsuri:
- trotuarele vor fi menţinute curate, cu panta spre exterior pentru scurgerea apelor, iar crăpăturile şi
rosturile mărite vor fi colmatate imediat cu mastic bituminos;
- nu se vor face săpături lângă pereţi care să înlăture împingerea pământului şi nu se vor efectua lucrări
lângă construcţie fără avizul proiectantului;
6.1.3. Beneficiarul construcţiei trebuie să verifice periodic, recomandat cel puţin primăvara şi toamna,
starea acoperişurilor şi hidroizolaţiilor, pentru a interveni cu măsuri de înlăturare a deteriorărilor.
În perioada de garanţie, deficientele constatate vor fi comunicate executantului pentru a fi remediate,
numai în cazul în care nu s-au produs modificări ulterioare preluării lucrărilor şi când s-a făcut întreţinerea
corespunzătoare a hidroizolaţiei.
6.1.4. Verificarea tinichigeriei care protejează hidroizolaţia în punctele cele mai solicitate, va fi facută cu
deosebită atenţie şi vor fi luate măsuri de remediere în caz că se constată următoarele:
6.1.5. Verificarea hidroizolaţiei verticale la atice, coşuri, ventilaţii etc., se face controlându-se dacă
această hidroizolaţie nu este deplasată, iar protecţia din mortar sau ţesătura TBAL nu este dezlipită şi nu
prezintă crăpături.
6.2.2. În cazul că la verificări se constată infiltraţii care ar stânjeni funcţionarea normală în încăperi, sau
degradări în structura acoperişurilor, se vor lua măsuri de reparaţii generale pe bază de proiect care va
conţine detaliile necesare.
[top]
Normele tehnica
-transportul securităţii muncii MICh cap 10 şi 11 privind depozitarea, manipularea, ambalarea şi
recipienţilor cu gaze lichefiate.
7.2. La proiectarea şi executarea hidroizolaţiilor bituminoase se vor respecta măsurile privind prevenirea
incendiilor prevăzute în:
- Măsuri specifice de protecţie contra incendiilor privind întreruperea continuităţii hidroizolaţiilor în dreptul
rosturilor de dilatare, panourilor de explozie etc., prevăzută la art 7 şi 8 din Norme generale şi art. 5.3 şi
6.11 din Normele tehnice P 118-83;
- Norme de prevenire şi stingere a incendiilor şi normele de dotare cu maşini, instalaţii, utilaje, aparatură,
echipament de protecţie şi substanţe chimice pentru prevenirea şi stingerea incendiilor în unităţile
Ministerului Construcţiilor Industriale, aprobate cu Ordinul nr. 742/D-1981;
[top]