Sunteți pe pagina 1din 4

Templu pha that luang

Pha That Luang este un monument budist aflat în Vientiane,


capitala Laosului. Cel mai sacru monument al țării, se spune că
ar conține un fir de păr de-al lui Buddha. Apare pe stema
Laosului și pe bancnotele acestei țări.
Situată la trei kilometri la nord de centrul orașului, Pha That
Luang este o stupa în forma unui pătrat de 35 de metri înălțime,
complet acoperită cu aur. Este înconjurată de o mănăstire pătrată
prevăzuta cu două intrări și două aripi (din cele patru pe care le-
a avut inițial). În imediata vecinătate, au fost construite
patru temple budiste moderne (două în partea de vest și două în
est)
Conform legendei, originea sit-ului datează din secolul al III-lea:
trimișii împăratului indian Așoka ar fi adus sternul lui Buddha și
s-a construit o stupa pentru a așeza această relicvă. Cu toate
acestea, cercetările efectuate nu au scos la iveală vestigii din
această perioadă. Cele mai vechi articole găsite datează din
perioada khmeră, în jurul secolelor al XII-lea și al XIII-lea.

Prima atestare a stupei datează din 1566, din timpul


regelui Setthathirat, a cărui statuie este ridicată în fața
mănăstirii, care a construit sau reconstruit monumentul. Distrus
de siamezi în secolul al XVIII-lea și din nou în timpul jefuirii
orașului în 1827, stupa a fost reconstruită de regele Anou. El a
fost cel care a adăugat mânăstirea.

În fiecare an, la prima lună plină din noiembrie, are loc în


întreaga țară sărbătorea stupelor. Acest festival este deosebit de
important pentru That Luang. Are loc timp de trei zile,
este Namatsakane Boun Pha That Luang (omagiu și
devotamentul față de marele stupa). Se adună mii de credincioși
și călugări din întreaga țară și au loc numeroase procesiuni,
ofrande și parade cu torțe. Cu această ocazie, se poate participa
la părți ale ritualurilor tikki, o formă de hochei ce se joacă cu
bețe de bambus; experții susțin că acest joc din Laos a ajuns apoi
în Birmania și a dat naștere hocheiului pe iarbă britanic.

S-ar putea să vă placă și