Despre dialog

by Marcel Chelba, Mar 01, 2011 11:34 am

Cred că tocmai am asistat la un dialog eşuat despre, aş reformula

eu problema, cercetarea filosofică şi contaminarea politică prin cultură.
Sunt câţiva paşi simpli pe care, dacă i-am urma, ne-am înţelege
mult mai bine:

1. Când întâmpini o opinie contrară, primul lucru de care trebuie să te

îndoieşti este propria ta opinie. Aşa este «etic» şi «sanitar». Trebuie să faci
acest pas strategic înapoi pentru a-ţi reevalua poziţia – pentru a te asigura
că, în ceea ce te priveşte, nu ai făcut nici o greşeală.

2. În continuare, trebuie să încerci să priveşti lucrurile şi din perspectiva

celuilalt, tocmai din respect şi încredere în competenţa şi onestitatea lui
intelectuală. Altminteri dialogul nu ar mai avea nici un rost.

3. Ceea ce urmează imediat, în mod firesc, este trasarea limitelor în care

fiecare are dreptate. Dar aceasta nu ar fi decât un armistiţiu, căci, de pe
această poziţie, fiecare s-ar putea retrage în ograda proprie şi privi mai
departe cu insolenţă către celălalt.

4. Trebuie să găseşti o a treia luare de poziţie, din perspectiva căreia cele

două poziţii contrare, originare, să poată fi explicitate (justificate în însăşi
posibilitatea lor ontologică) şi, astfel, conciliate.

5. Pentru că această ultimă etapă nu îşi poate atinge niciodată idealul, toţi
paşii acestui algoritm al adevărului trebuie reluaţi mereu, de fiecare
partener în parte, după fiecare ciclu de argumentare şi contraargumentare al
dialogului.

Este uşor de observat că în acest algoritm al adevărului este

concentrată întreaga istorie a gândirii critice, de la Socrate până la Kant şi
Hegel – şi, de ce nu, până la Heidegger şi Noica. (Revelarea acestor legături
ar putea fi subiectul unei cărţi.)
Desigur, acest algoritm al adevărului nu dă randament decât atunci
când gândirea ambilor parteneri de dialog este orientată şi configurată
moral de interesul pentru Adevăr.
Dreptatea – o ştim de la Kant – nu este altceva decât expresia
practică, istoric determinată, a interesului nostru pentru Adevăr.

1
 Când cel puţin unul dintre parteneri îl dispreţuieşte pe celălalt, vrea
să îi dea lecţii, să îl persuadeze sau să îl inducă în eroare, mânat de
principiile unei «morale de a doua instanţă», atunci dialogul este
compromis.
Dialogul sub auspiciile «moralei de a doua instanţă», sub falsul
alibi al unor interese de grup, este felul nostru de a ne parazita propriile
noastre mijloace de comunicare şi de a ne falsifica însuşi destinul nostru de
fiinţe inteligente în lume.
Gândirea pragmatică – «morala de a doua instanţă» – este flagelul
care împinge specia noastră umană, încet şi sigur, spre dezastru.

Ce satisfacţie este aceasta: să fii ultimul supravieţuitor al acestei

planete!?
Prefer să mor ceva mai devreme.

Cu drag,

Marcel Chelba

_____________________________________________________________

Re: Despre dialog (Despre gândirea pragmatică)

by Marcel Chelba, Mar 08, 2011 10:47 pm

Revin, dragă domnule Constantin Aslam, ca să vă arăt că, întoarse

pe dos, toate aceste etape ale algoritmului de mai sus (algoritmul
adevărului) vor genera algoritmul gândirii pragmatice (succesului
necondiţionat).

1. Când întâmpini o opinie contrară primul lucru de care trebuie să te

îndoieşti este opinia celuilalt – ca să nu îţi scadă moralul.

2. Trebuie să faci totul pentru a-l discredita moral şi intelectual pe celălalt.

Distrugându-i reputaţia, nu va mai fi nevoie să îţi argumentezi propria ta
poziţie. În ochii maselor, opinia ta va trece drept adevărată (prin reducţio
ad absurdum).

3. Orice opinie poartă în sine o sămânţă de adevăr, dar problema nu este

2
stabilirea adevărului – o întreprindere inutilă şi sortită dinainte eşecului – ci
impunerea propriei tale opinii ca normă socială pentru ceilalţi.

4. Dacă îţi susţii poziţia cu fanatism, cu un inepuizabil tupeu, în ciuda

tuturor evidenţelor, încrederea adversarului tău în propriile lui argumente va
începe să se surpe, precum zidurile Ierihonului. Deviza ta morală trebuie să
fie ofensiva permanentă – revoluţia continuă.

5. Nu există un adevăr absolut, evident prin el însuşi. Adevărul este ceea ce

îţi place ţie – ceea ce dă satisfacţie intereselor tale personale şi de grup. Nu
te lăsa sedus de logică (de aparenta rigoare apodictică a gândirii
raţionale). Nimic nu trebuie să te oprească din drumul tău către câştigarea
supremaţiei – către cucerirea controlului politic asupra celorlalţi. După
aceea poţi să le dai şi dreptate.

Se vede bine că gândirea de acest tip este orientată moral doar de

interesul pentru controlul politic asupra celorlalţi.
Acest algoritm pragmatic (al succesului necondiţionat) este
matricea în care s-a reconfigurat gândirea noastră raţională, după ce şi-a
pierdut reperele ontologice originare (calibrate de interesul fiinţei noastre
umane de a se orienta în necuprinsul naturii) şi s-a retras îndărătul
orizontului limitat al existenţei noastre sociale.
Nu este vorba de faptul că gândirea pragmatică nu ar fi corectă
logic – pragmatiştii se simt foarte confortabil din punctul acesta de vedere –
ci de faptul că este prost orientată moral.
Gândirea pragmatică este eminamente politică – nu ontologică –
nici hermeneutică – ci factuală.
Gândirea pragmatică este patternul mental al bătăuşului de cartier
care a început să viseze, la un moment dat, la cucerirea lumii – staradă cu
stradă, oraş cu oraş, ţară cu ţară.

Cu stimă,

Marcel Chelba

(Reşiţa, 8 martie 2011)

PS: Am scris în ultimii 6 ani peste 800 de pagini pe această temă (ele
constiuie Volumul III, din Tetralogia kantiană) – dar nu am bani să le public
pe cont propriu, cum am făcut cu Introducere critică, şi nu ştiu nici cărei
edituri să mă adresez.

3
_____________________________________________________________
Şi acum să punem cele două baze axiomatice ale Dialogului într-un tabel, ca
să poate fi comparate mai uşor.
Principiile Dialogului
Dialogul
în perspectivă etică
Când întâmpini o opinie
contrară, primul lucru de care
trebuie să te îndoieşti este
propria ta opinie. Aşa este
«etic» şi «sanitar». Trebuie să
1
faci acest pas strategic înapoi
pentru a-ţi reevalua poziţia –
pentru a te asigura că, în ceea ce
te priveşte, nu ai făcut nici o
greşeală.
În continuare, trebuie să încerci
să priveşti lucrurile şi din
perspectiva celuilalt, tocmai din
respect şi încredere în
2 competenţa şi onestitatea lui
intelectuală. Altminteri dialogul
nu ar mai avea nici un rost.
3 Ceea ce urmează imediat, în
mod firesc, este trasarea
limitelor în care fiecare are
dreptate. Dar aceasta nu ar fi
decât un armistiţiu, căci, de pe
această poziţie, fiecare s-ar putea
retrage în ograda proprie şi privi
Dialogul
în perspectivă pragmatică
Când întâmpini o opinie contrară
primul lucru de care trebuie să te
îndoieşti este opinia celuilalt – ca
să nu îţi scadă moralul.
Trebuie să faci totul pentru a-l
discredita moral şi intelectual pe
celălalt. Distrugându-i reputaţia,
nu va mai fi nevoie să îţi
argumentezi propria ta poziţie. În
ochii maselor, opinia ta va trece
drept adevărată (prin reducţio ad
absurdum).
Orice opinie poartă în sine o
sămânţă de adevăr, dar problema
nu este stabilirea adevărului – o
întreprindere inutilă şi sortită
dinainte eşecului – ci impunerea
propriei tale opinii ca normă
socială pentru ceilalţi.
4
 mai departe cu insolenţă către
celălalt.
Trebuie să găseşti o a treia luare
de poziţie, din perspectiva căreia
cele două poziţii contrare,
originare, să poată fi explicitate
4 (justificate în însăşi posibilitatea
lor ontologică) şi, astfel,
conciliate.
Pentru că această ultimă etapă nu
îşi poate atinge niciodată idealul,
toţi paşii acestui algoritm al
adevărului trebuie reluaţi mereu,
de fiecare partener în parte, după
fiecare ciclu de argumentare şi
contraargumentare al dialogului.
5
Dacă îţi susţii poziţia cu fanatism,
cu un inepuizabil tupeu, în ciuda
tuturor evidenţelor, încrederea
adversarului tău în propriile lui
argumente va începe să se surpe,
precum zidurile Ierihonului.
Deviza ta morală trebuie să fie
ofensiva permanentă – revoluţia
continuă.
Nu există un adevăr absolut,
evident prin el însuşi. Adevărul
este ceea ce îţi place ţie – ceea ce
dă satisfacţie intereselor tale
personale şi de grup. Nu te lăsa
sedus de logică (de aparenta
rigoare apodictică a gândirii
raţionale). Nimic nu trebuie să te
oprească din drumul tău către
câştigarea supremaţiei – către
cucerirea controlului politic
asupra celorlalţi. După aceea poţi
să le recunoşti şi partea lor de
adevăr.

_____________________________________________________________

Regulile polemicii civilizate

Regulile polemicii civilizate stabilite de Universitatea din Oxford, 1890:

1. In orice polemică ştiinţifică, socială sau politică, discuţia trebuie să se

rezume la schimbul de idei şi numai la acele idei care au contingenţă cu
problema respectivă.

2. Părţile aflate în polemică folosesc drept argument fie teorii ştiinţifice, fie

5
fapte concrete din realitate care sînt relevante în ceea ce priveşte problema
discutată.

3. Părţile nu au dreptul să aducă în discuţie caracterul, temperamentul sau

trecutul adversarului, deoarece acestea nici nu infirmă, nici nu confirmă
validitatea ideilor pe care le susţine.

4. Părtile nu au dreptul să pună în discuţie motivele care determină

atitudinea ideatică a adversarului, deoarece aceasta abate discuţia de la
problema în sine.

5. Etichetarea adversarului, prin menţionarea şcolii de gîndire, clasei

sociale, organizaţiei profesionale sau partidului politic din care acesta face
parte, constituie o încălcare a regulilor polemicii şi dezvăluie slăbiciunea
lipsei de argumente. Intr-o polemică civilizată contează numai argumentele
invocate de adversar ca individ şi nu ca membru al unei şcoli sau
organizaţii. Nu ai dreptate pentru că eşti gînditor materialist, patron sau
laburist, ci dacă argumentele tale sînt convingătoare sau nu.

sursa : http://www.erepublik.com/en/article/reg ... 30836/1/20

_____________________________________________________________

De aici încolo vă las să reflectaţi.

Cu drag,

Marcel Chelba