Tema: OBȚINEREA

FORȚELOR
ELECTROMOTOARE ȘI
NASIODALE
[Введите подзаголовок документа]

A elaborat: Cojocaru Daniela

A verificat: Iuzu Corneliu
User
BĂLȚI 2021
.

Forță electromotoare
Tensiunea (sau forța) electromotoare este o mărime fizică egală cu tensiunea
electrică la bornele unui generator electric în circuit deschis (la mersul în gol). Are
același sens cu curentul ce străbate circuitul la închiderea sa, spre deosebire
de tensiunea contra-electromotoare - care se opune sensului normal al curentului.
(Termenul de f.e.m. nu definește o forță în sens de interacție între corpuri, căci nu apare
așa ceva, ci o forță motoare care formează o tensiune electrică.)
Poate fi generată prin inducție electromagnetică (la generatoarele electrice), prin
procese electrochimice (la elementele galvanice), prin efecte termoelectrice, efecte
fotoelectrice, fotomagnetoelectrice etc.
Poate fi definită matematic ca fiind circulația vectorului câmp electric imprimat
(neelectrostatic ca origine) Ei pe curba închisă a circuitului Γ:

Tensiunile electromotoare de origine neelectrostatică sunt necesare pentru a

menține circulația unui curent continuu în conductoare.

Forţa electromagnetică

Linia de câmp magnetic este linia tangentă în orice punct al ei la direcţia acului

magnetic.

Forţa cu care câmpul magnetic acţionează asupra unui conductor parcurs de curent
electric, aflat în acel câmp se numeşte forţă electromagnetică.

Direcţia forţei electromagnetice este perpendiculară atât pe direcţia conductorului

străbătut de curent electric cât şi pe direcţia inducţiei magnetice a câmpului în care se
află conductorul.

Sensul forţei electromagnetice depinde de sensul curentului electric din conductor şi

de sensul liniilor câmpului magnetic (sensul inducţiei magnetice a câmpului magnetic) în
care se află conductorul.

Modulul forţei electromagnetice, exercitată de un câmp magnetic asupra unui

conductor parcurs de curent electric, aflat în câmp, depinde de:
– intensitatea curentului electric care străbate conductorul
– lungimea porţiunii conductorului aflată în câmp magnetic
– inducţia magnetică a câmpului magnetic.
Tensiune electrică

Aparat de măsură setat să măsoare tensiuni electrice.

Simbolul internațional care avertizează asupra existenței unei tensiuni electrice periculoase.

Tensiunea electrică între două puncte ale unui circuit electric este diferența
de potențial între cele două puncte și este proporțională cu energia necesară deplasării
de la un punct la celălalt a unei sarcini electrice.

Definiție
Tensiunea electrică (sau voltajul) reprezintă mărimea fizică scalară egală cu raportul
dintre lucrul total efectuat de câmpul electric pentru a transporta sarcina electrică pe
întregul circuit și mărimea sarcinii electrice.
unde:

 U - tensiunea electromotoare;
 L - lucrul forței electrice;
 Q - sarcina electrică.
Sau, într-un circuit, tensiunea se mai poate afla și după formula:

Unde :

 U - Tensiunea
 I - Intensitatea curentului electric
 R - Rezistența

Unități de măsură
Unitatea de măsură a tensiunii electrice în SI este voltul.

EXPERIMENT
Intr-un generator electric se realizeaza conversia unei forme
ne-electrice de energie in energie electrica. Utilizind aceasta
energie ne-electrica, in generator sarcinile mobile sunt deplasate
IMPOTRIVA fortelor electrostatice care tind sa anuleze separarea
lor. Avem de-a face cu doua procese concomitente care ajung (cu
exceptia citorva cazuri foarte interesante) la un ECHILIBRU
DINAMIC in care tensiunea la bornele generatorului U = VA  - VB si
densitatile de sarcina in fiecare punct al circuitului nu se mai
modifica in timp. Cum sarcina electrica se conserva, rezulta ca in
aceasta stare intensitatea curentului este aceeasi in orice sectiune a
circuitului si aceasta intensitate I este si ea constanta in timp.
Aceasta stare cu totul speciala este regimul de CURENT
CONTINUU. In situatia particulara in care bornele generatorului
sunt "lasate in gol" valoarea intensitatii I este nula.
 Sa neglijam pentru
moment rezistenta
interna a generatorului;
cum intensitatea este
aceeasi in tot circuitul,
putem ulterior sa tinem
seama de efectul ei prin
intercalarea unui
"rezistor" suplimentar.
Aceasta neglijare ne
permite sa ne concentram
asupra conversiei energiei.
In regimul de curent
continuu potentialele si
curentul nu se modifica in
timp asa ca, oricind ar
trece prin generator
sarcina q, asupra ei
trebuie sa se efectueze,
impotriva fortelor  
coulombiene, acelasi lucru
mecanic L pentru a urca
muntele de potential de la
B la A (figura alaturata).
 
Marimea aceasta este cantitatea de energie convertita si putem
caracteriza generatorul IN ACEASTA STARE prin
marimea L/q numita "forta electromotoare" in limbile engleza si
franceza si "tensiune electromotoare" (t.e.m.) in textele de limba
romana. Ca si potentialul electric, t.e.m. se masoara in volti.
Fenomenul fiind stationar, aceasta energie este cheltuita exact
pentru invingerea fortelor coulombiene, adica pentru cresterea
cu qU a energiei potentiale. rezulta, deci ca
 Tensiunea electromotoare este egala cu tensiunea la bornele
generatorului.

Existenta unui regim de curent continuu cu I diferit de zero intr-un

circuit in care energia electrica este "consumata" necesita
obligatoriu prezenta unei t.e.m..

Daca se schimba insa proprietatile circuitului extern generatorului,

se stabileste un alt regim de curent continuu in care intensitatea I,
constanta in timp, este diferita de cea anterioara.

Ce se intimpla cu tensiunea electromotoare, ramine ea neschimbata

daca intensitatea s-a modificat ?

Aceasta este o intrebare esentiala, din pacate ignorata in

cuasi-totalitatea manualelor. Raspunsul este negativ, t.e.m. NU
ramine, in general, neschimbata la modificarea curentului. Un
exemplu banal este un generator magneto-electric antrenat de o
cadere de apa. In circuit deschis (intrerupt) curentul e nul si
singurele forte ce trebuie invinse la rotatia axului sunt cele de
frecare: viteza de rotatie e mare si t.e.m. este si ea mare. La
conectarea diversilor consumatori curentul se modifica si la rotatia
axului trebuie invinse si fortele electromagnetice, proportionale cu
intensitatea. Viteza de rotatie va scadea spectaculos si impreuna cu
ea se va prabusi si tensiunea electromotoare (atentie, nu e vorba de
caderea suplimentara de tensiune pe rezistenta infasurarilor !).
Deoarece, in general, tensiunea electromotoare depinde de marimea
curentului prin sursa, definirea t.e.m. ca tensiunea la bornele sursei
in gol este eronata: in gol la bornele sursei gasim o tensiune egala cu
t.e.m. la curent zero, care nu ne ajuta sa stim cit va fi t.e.m. la
curentul care se va stabili la legarea consumatorului.

Exista, insa, anumite tipuri de generatoare la care t.e.m. este

practic independenta de I, daca aceasta din urma nu devine prea
mare. Asa este cazul generatoarelor electrochimice: la ele fiecare
portie de sarcina transportata se face cu disocierea unui acelasi
numar de molecule si cu eliberarea aceleiasi cantitati de energie. Mai
mult, la acumulatoare (bateriile care se pot reincarca cu energie)
t.e.m. ramine aproape constanta chiar cind curentul isi schimba
sensul, acumulatorul devenind consumator. Existenta si utilizarea pe
scara larga a acestor tipuri de generatoare, la care t.e.m. este
practic independenta de I, a condus la construirea unui model ideal
care este sursa de tensiune.

Sursa (ideala) de tensiune este un element de circuit cu doua borne

(dipol) a carui tensiune la borne este independenta de curentul care il
strabate.

Sursa de tensiune este caracterizata

complet de polaritatea si marimea aceastei
tensiuni. Pentru ea se utilizeaza unul din
simbolurile alaturate. Chiar daca cel din desenul
b) este nesimetric si puteti, prin conventie, sa
considerati pozitiva borna cu linia mai lunga, nu
va bazati pe acest lucru si scrieti intodeauna  
macar semnul +. (Acum 30 de ani autorii romani
utilizau conventia opusa !).
 
In unele aplicatii se considera ca valoarea sursei ideale de tensiune
devine zero (fenomenul de conversie energetica inceteaza). Cu ce
trebuie sa inlocuim sursa de tensiune echivalenta ? Am vazut ca
valoarea tensiunii mentinuta la borne este egala cu t.e.m. , adica este
nula acum. Pentru ca potentialele bornelor sa fie egale indiferent de
curent, bornele trebuie legate intre ele cu un conductor de
rezistenta nula, adica SCURTCIRCUITATE.
O sursa de tensiune de valoare nula este de fapt un scurtcircuit
intre bornele respective.

Putem acum sa ne intoarcem si sa luam in

consideratia rezistenta interna a
 
generatorului presupunind o comportare ohmica
a acesteia. Notam cu E t.e.m. a generatorului si
cu r  rezistenta sa interna. In unitatea de timp
este convertita in energie electrica
cantitatea E*I si in acelasi timp este risipita
prin efect Joule in interiorul generatorului
cantitatea I*I*r. Energia ramasa este utilizata
pentru transportarea sarcinii intre bornele
generatorului intre care exista tensiunee U.
Din E*I - I*I*r = U*I rezulta imediat ca U = E -
I*r. Aceasta relatie ne da dreptul sa utilizam
pentru generator schema echivalenta din figura
alaturata, o sursa ideala de tensiune de
valoare E in serie cu o rezistenta de valoare r. 
Nu trebuie sa uitam insa ca aceasta echivalenta este valabila numai
daca
a) t.e.m. nu depinde de intensitate si
b) generatorul are o comportare ohmica.
Acest tip de generator este numit "liniar" si este singurul abordat in
manuale. Un generator fotoelectric (fotocelula) nu indeplineste nici
una din aceste conditii. El nu poate fi caracterizat prin t.e.m. si
rezistenta interna si nu poate fi reprezentat printr-o sursa ideala de
tensiune in serie cu un rezistor.

Exista, de asemenea, si generatoare electrice la care

separarea sarcinilor (conversia energiei) se face astfel incit ramine
constant debitul de sarcina. Un exemplu simplu este generatorul Van
der Graaf: daca banda de cauciuc se deplaseaza cu viteza constanta
si conditiile in care se produce electrizarea sunt mentinute
neschimbate, atunci debitul de sarcina ajuns pe sfera mare ramine
constant. Indiferent de valoarea rezistentei conductorului legat in
exterior intre cei doi poli, la regimul de curent continuu prin circuit
va circula un curent de aceeasi valoare. Mai mult, aceasta se intimpla
chiar daca intre poli se leaga un dispozitiv care nu are comportare
ohmica (o dioda sau un beculet de semnalizare de la fierul de calcat).
De fiecare data valoarea tensiunii la borne, egala, asa cum am vazut,
cu t.e.m., va fi dictata de circuitul extern. Generatorul NU POATE
FI CARACTERIZAT DE T.E.M.. Plecind de la acest exemplu, putem
introduce un alt element ideal de circuit: sursa de curent.

Sursa (ideala) de curent este un dipol care este parcurs de un curent

cu intensitatea independenta de tensiunea la bornele sale.

Sursa este caracterizata complet de

sensul si marimea acestui curent. Pentru sursa
de curent se poate utiliza unul din simbolurile
din figura alaturata.
 
 
Imensa majoritate a literaturii contemporane utilizeaza, insa,

simbolul   conform standardului nord-american. Din pacate

inginerii romani au avut grija sa-l utilizeze sistematic pentru
reprezentarea sursei de tensiune si nu exista nici un semn ca aceasta
stare de confuzie va disparea. In aceasta ceata, autorii romani de
manuale de fizica numesc sursa de tensiune "generator ideal",
folosesc pentru ea simbolul american al sursei de curent si ignora
complet sursa de curent.

In anumite conditii trebuie sa consideram nul curentul produs de

sursa de curent. Cu ce trebuie sa inlocuim aceasta sursa ? Daca,
indiferent de valoarea tensiunii intre borne, curentul este nul, atunci
circuitul este intrerupt.
O sursa de curent cu intensitatea nula este de fapt un circuit
intrerupt intre aceste borne.

Ce se intimpla daca sursa de curent este lasata in gol

(rezistenta externa devine infinita) ? Legea lui Ohm cere ca si
tensiunea la borne sa devina infinita, lucru ce este imposibil. Ca sa
vedem ce ne spune aceasta concluzie matematica sa ne gindim la
generatorul Van der Graaf la care nu am conectat nici un traseu
conductor intre borne. Sarcina soseste mereu pe sfera mare si
tensiunea intre poli creste mereu cu viteza constanta. Atingerea unui
regim de curent continuu este acum imposibila. Tocmai asupra acestei
imposibilitati ne atentioneaza caracterul infinit al tensiunii la borne:
sursa de curent nu poate functiona in gol. Intr-o instalatie neideala,
tensiunea nu creste la nesfirsit, la o anumita valoare a sa aerul fiind
strapuns. O dificultate similara apare si in cazul sursei de tensiune
daca ne imaginam ca am scurtcircuitat-o cu un conductor de
rezistenta nula. Legea lui Ohm cere ca intensitatea sa fie infinita,
lucru imposibil. Sursa de tensiune nu poate functiona in regim de
scurtcircuit.

Utilitatea conceptului de sursa de curent este demonstrata si de

rezolvarea problemei care urmeaza, propusa la etapa judeteana a
Olimpiadei de Fizica, 22 Martie 2003. O retea plana infinita este
formata din rezistoare identice de valoare R0 legate intr-o structura
cu celula de forma hexagonala. Se cere determinarea rezistentei
echivalente intre punctele E si F.

Semnificatia rezistentei
echivalente Re intre punctele E si F ale
retelei infinite reiese din figura
alaturata, unde am legat un dipol activ
intre aceste puncte. Astfel, rezistenta
echivalenta este raportul intre
tensiunea UEF  =VE  - VF si intensitatea I.
Rezolvarea problemei va trebui sa
exploateze informatiile despre simetria  
si infinitatea retelei, fiecare dintre
noduri fiind un centru de simetrie. Dar
modul in care este conectata reteaua in
desenul alaturat nu are simetrie de
rotatie. Ideea de baza este
interpretarea acestei configuratii ca
superpozitia a doua situatii cu simetrie
de rotatie, in care dipolul activ sa fie
conectat numai la un nod al retelei,
cealalta borna fiind legata la
extremitatea "simetrica" de la infinit.
 

Pentru rezolvarea problemei,

legam o sursa de curent astfel incit sa
injecteze un curent de intensitatea I0 in
nodul E (figura alaturata). Curentul se va
distribui spre infinit in toata reteaua;
din acest motiv, pentru a inchide
circuitul va trebui sa conectam cealalta
borna a sursei "la infinit" imaginindu-ne
un cerc conductor care colecteaza
curentii ajunsi acolo prin retea.  
 

Din nodul E pornesc trei laturi,

fiecare de rezistenta R0, curentul
injectat impartindu-se in trei
componente. Sunt aceste componente
egale ? Daca privim cu atentie reteaua
observam ca aceasta are o simetrie de
ordinul 3 la rotatia in jurul oricarui nod:
la o rotire cu 360o/3 = 120o forma retelei
nu se schimba. Pe fiecare dintre cele trei
directii ale laturilor retaua are o
extindere infinita. Aceste doua  
constatari ne indreptatesc sa tragem
concluzia : cei trei curenti sunt egali
intre ei, avind valoarea I0 /3. Astfel, in
configuratia considerata, curentul curge
prin latura EF de la E la F si are
valoarea I0 /3.
 
 Indepartam acum sursa de curent
din primul experiment (desenata cu rosu)
si conectam o alta sursa (desenata cu
albastru) astfel incit aceasta sa extraga
din nodul F un curent I0. Putem repeta
rationamentul precedent si pentru nodul
F ? Reteaua fiind infinita, "fiecare nod
este in centrul ei". Daca vrem o
exprimare mai riguroasa putem spune asa
: cind dimensiunile retelei cresc in toate
directiile spre infinit, diferenta intre
conectarea sursei la nodul E sau la nodul
F devine din ce in ce mai mica. Tragem  
astfel concluzia ca in aceasta situatie
curentul in latura EF curge de la E la F si
are valoarea I0 /3.
 

In al treilea experiment conectam

simultan ambele surse de curent. Putem
aplica teorema superpozitiei ? Ea cere ca
in primul experiment curentul injectat
de sursa albastra sa fie nul si asa se si
intimpla, sursa nefiind conecatata.
Similar, in experimentul al doilea
curentul injectat de sursa rosie este nul.
Teorema superpozitiei POATE FI
APLICATA. In al treilea experiment,
curentul prin fiecare latura este suma
curentilor prin acea latura produsi la
primele doua experimente. In particular,  
pentru latura EF curentul total curge de
la E la F si are valoarea I0 /3 + I0 /3
= 2*I0 /3.
 
 Sa vedem ce efect au sursele de
curent asupra "inelului conductor de la
infinit". Cea albastra injecteaza aici
curentul I0 pe cind sursa rosie extrage
exact acelasi curent. Efectul lor global
asupra inelului este nul si sursele se pot
deconecta de la acesta fara sa se
produca nici o modificare in starea
circuitului. Ajungem astfel la
configuratia din figura alaturata. Am
putea in continuare sa renuntam la una
dintre surse, conectind-o pe cea ramasa
intre nodurile E si F dar aceasta  
modificare nu ar face mai simplu calculul
rezistentei echivalente.
 
Cunoastem, in experimentul cu ambele surse de curent conectate,
curentul prin latura EF; el este 2*I0 /3. Din legea lui Ohm pe aceasta
portiune de circuit deducem imediat ca potentialul nodului E este mai
ridicat decit potentialul nodului F cu U = 2*I0*R0. Ce rezistenta
echivalenta "vede" insa circuitul exterior (cele doua surse inseriate)
intre nodurile E si F ? Curentul vehiculat prin dipolul EF este I0 pe
cind tensiunea la bornele dipolului are valoarea de mai sus. Din legea
lui Ohm gasim rezistenta echivalenta Re = 2*R0/3.

Problema poate fi usor generalizata, Daca se pastreaza caracterul

infinit si omogen al retelei iar din fiecare nod pornesc n laturi
(simetria la rotatie fiind de ordinul n), curentul in latura EF produs la
conectarea ambelor surse va fi 2*I0  /n iar rezistenta echivalenta va
rezulta Re = 2*R0  /n. In particular, pentru o retea cu celula
patrata, n = 4 si Re = R0 /2.

Sa vedem acum la ce rezultat eronat il conduce pe domnul autor al

acestei probleme, Dorel Haralamb de la la Colegiul National Petru
Rares, Piatra Neamt, starea de confuzie intre sursele de curent si
cele de tensiune, stare mentinuta cu consecventa de manualele
noastre atit de alternative. Domnia sa, in rezolvarea si baremul dupa
care dorea evaluarea "olimpicilor" efectueaza experimentele
imaginare descrise mai sus cu SURSE DE TENSIUNE : " Se cupleazã
la nodul E borna + a unui generator electric cu t.e.m. e si rezistenta
interioara nula .... Fie I curentul „injectat“ în nodul E...Se cupleazã la
nodul F borna – a unui alt generator identic cu primul ... Evident,
curentul care „iese“ din nodul F ... are intensitatea tot I. " Cele doua
situatii sunt reprezentate in desenele de mai jos )care ne apartin).

In continuare, autorul leaga ambele simultan surse (ca in desenele de

mai jos) si crede ca aceasta ultima situatie poate fi considerata ca
superpozitia primelor doua : "Conectând cele douã generatoare în
serie între bornele E si F ... conform teoremei suprapunerii,
intensitatea curentului „injectat“ în E este 2I."

 
Dar teorema superpozitiei nu poate fi aplicata aici. Domnul profesor
autor uita (sau nu a stiut niciodata) ca o sursa de tensiune cu
tensiune nula ESTE UN SCURTCIRCUIT. Pentru ca superpozitia sa
poata fi aplicata, in primul experiment nodul F ar trebui
scurtcircuitat la inelul de la infinit iar in al doilea experiment nodului
E ar trebui sa-i fie aplicat acelasi tratament asa cum se vede in
desenele de mai jos.

Pentru ca teorema superpozitiei nu se poate aplica in experimentele

imaginate de autorul problemei, curentii ce trec prin sursele ideale
de tensiune cind sunt legate simultan nu sunt egali cu cel care trecea
printr-o sursa de tensiune cind era conectata singura. Cu alte
cuvinte, cind legam sursele in serie intre E si F ca sa masuram
rezistenta echivalenta intre aceste puncte, curentul nu este
nici I dar nici 2I, cum crede autorul. Daca acceptam ca este I, atunci
negam legea de functionare a sursei de tensiune (cu rezistenta
interna nula) si consideram, fara sa spunem explicit, ca respectivele
generatoare sunt de fapt, surse de curent. Evident, ajungem la
rezultatul corect, ca in rezolvarea noastra anterioara cu surse de
curent.

Dar autorul problemei nu urmeaza nici macar aceasta cale (cu

declararea surselor ca fiind de tensiune dar utilizarea lor ca surse de
curent) pentru ca greseste elementar la superpozitie. Domnia sa nu
aduna corect curentii care intra (din exteriorul retelei) in punctul E:
cu prima susa aveam I, cu a doua sursa avem zero. Autorul problemei
crede ca suma cestor doi curenti suprapusi este 2 I ajungind la
rezultatul eronat Re =R0 /3.

Putem oare rezolva problema imaginind experimente cu surse ideale

de tensiune, asa cum pretinde autorul ca o face? Daca privim
configuratiile cu sursele pasivizate corect (sursa cu tensiune nula
fiind echivalenta cu un scurtcircuit), asa cum le-am desenat mai sus,
observam ca simetria la rotatie a fost distrusa de prezenta firului
care scurtcircuiteaza celalalt punct la inelul de la periferie. In
aceste conditii curentul injectat de sursa in nodul respectiv NU se
mai divde in trei componente egale; curentul prin latura EF este
simplu e/R0 dar ceilalti doi curenti (si, implicit, curentul total
injectat I) NU pot fi calculati. Problema nu se poate rezolva utilizind
superpozitia si surse de tensiune.