Proprietăţile ondulatorii

ale microparticulelor.
Dualismul undă-corpuscul.
 Scurtă teorie
 Fizicianul francez Louis de Broglie (1892–1987), conștientizând simetria
exzistentă din natură și dezvoltând ideile despre dualismul undă-particulă
al luminii, în 1923, a înaintat o ipoteză despre universalitatea dualității
undă-particulă. De Broglie afirma, că nu numai fotonii posedă proprietăți
ondulatorii, dar și electronii și alte particule ale materiei de rând cu
proprietățile corpusculare posedă și proprietăți ondulatorii, adică dualismul
undă-particulă reprezintă un principiu fizic conform căruia orice obiect
poate prezenta atât proprietăți ondulatorii, cât și proprietăți corpusculare.
În conformitate cu dualitatea undă-particulă a lumini, pentru foton sunt
valabile relaţiile:

unde ħ = h/2π = 1.054•10-34 J•s - constanta lui Planck împărţită la 2π ; k'=

2π/λ' este vectorul de
undă; p' - impulsul fotonului, ε - energia fotonului și λ' - lungimea de undă a
fotonului.
 Proprietăţile ondulatorii ale
microparticulelor

Definiție: Particulele de substanţă

posedă proprietăţi ondulatorii.

În natură nu există nici unde, nici particule,

ci obiecte care pot manifesta în unele
condiţii proprietăţi ondulatorii, iar în altele
– proprietăţi corpusculare. Această
proprietate universală a naturii este numită
dualism: undă–corpuscul.
 Unul din creatorii mecanicii cuantice, fizicianul-
teoretician austriac Erwin Schrödinger (1887–1961) a
menţionat: „Proprietăţile «ondulatorii» şi «corpusculare»
nu se întâlnesc niciodată separat; ele reprezintă laturi
diferite ale unora şi aceloraşi fenomene”.
Dualismul undă-particulă
 În fizică, dualismul undă-particulă se referă la faptul că materia
prezintă simultan proprietăți ondulatorii și corpusculare. Este vorba
despre un concept central al mecanicii cuantice, care a înlocuit teoriile
clasice asupra naturii materiei. Anumite fenomene pun în evidență
caracterul ondulatoriu (interferența, difracția, polarizarea), pe când
altele demonstrează caracterul corpuscular (emisia și absorbția
luminii, efectul fotoelectric, efectul Compton). Bazându-se pe studiul
acestor fenomene, teoriile clasice propuneau modele în care un obiect
era considerat fie o particulă, fie o undă. Ideea dualității a apărut în
legătură cu natura luminii, Louis de Broglie fiind cel care a generalizat
conceptul. În mecanica cuantică, lumina nu este considerată nici undă
nici particulă, în sensul clasic, ci este unitatea celor două, fără o
delimitare precisă.
 Scurt istoric
În formalismul clasic, lumina era considerată undă electromagnetică, prezentând fenomene
ondulatorii cum ar fi interferența, difracția, polarizarea. Odată cu descoperirea efectului
fotoelectric în 1887 de către Heinrich Rudolf Hertz, a fost necesară introducerea unei noi teorii
care să justifice fenomenul, întrucât cea clasică era în contradicție cu rezultatele
experimentale.
În 1905, Albert Einstein explica legile efectului fotoelectric presupunând că lumina este
alcătuită din particule (numite fotoni) și aplicând ipoteza lui Planck, conform căreia energia este
cuantificată.
Louis de Broglie a extins teoria lui Einstein, susținând că orice particulă în mișcare are asociată
o undă. Teza lui de doctorat este publicată în anul 1924, dar el primește premiul Nobel abia în
1929, după ce teoria sa este verificată experimental.
Ipoteza lui de Broglie
Louis de Broglie afirmă că orice particulă aflată în mișcare (electron, proton, atom) are
și o comportare ondulatorie. El stabilește relația între lungimea de undă asociată și
impulsul al particulei:

Unde reprezintă constanta lui Planck.

m-reprezintă masa particulei;
Ec-este energia cinetică a particulei;
E=hv este energia totală a particulei
V-reprezintă energia potențială a particulei
Microscopul electronic
 Una dintre cele mai importante aplicaţii practice care se folosesc de aspectul
ondulatoriu al electronilor este microscopul electronic.
. Un microscop electronic este un tip de microscop care folosește electroni pentru
a ilumina specimenul și a transmite o imagine mărită a acestuia. Microscoapele
electronice au rezoluție superioară microscoapelor cu lumină, și pot transmite o
imagine mărită de mult mai multe ori . Unele microscoape electronice ajung să
transmita o imagine mărită de 2 milioane de ori, pe când cele mai bune
microscoape cu lumină transmit o imagine mărită de 2 000 de ori. Primul
microscop electronic a fost construit în 1931 de către inginerii germani Ernst
Ruska și Max Knoll.[1] Acesta era bazat pe ideile și descoperirile fizicianului
francez Louis de Broglie. Deși primitiv și nepotrivit utilizărilor practice, instrumentul
era capabil să transmită o imagine mărită a obiectelor de patru sute de ori. Deși
microscoapele electronice moderne pot transmite o imagine mărită a obiectelelor
de până la două milioane de ori, toate se bazează pe prototipul lui Ruska.
Microscopul electronic este nelipsit în multe laboratoare. Cercetătorii îl folosesc
pentru a examina material biologic (cum ar fi microorganisme și celule), diferite
molecule mari, probe de biopsie medicală, metale și structuri cristaline, și
caracteristicile diferitelor suprafețe. Microscopul electronic este folosit extensiv
pentru inspecția și asigurarea calității în industrie, inclusiv, în mod deosebit, în
fabricarea dispozitivelor semiconductoare.
După principiul de construcţie, microscoapele electronice sunt
similare celor optice: un tun electronic ia locul sursei de
lumină, iar lentilele optice sunt înlocuite de cele
electromagnetice care dirijează mişcarea electronilor cu
ajutorul câmpurilor electrice şi magnetice de configuraţii
speciale. Fasciculul de electroni traversează „ţinta” o foiţă
foarte subţire a cărei imagine mult mărită este obţinută în
microscop. Microscoapele electronice moderne au permis
obţinerea imaginilor diferitor obiecte de dimensiuni foarte mici,
inclusiv a unor molecule şi atomi mai mari. Au fost construite,
de asemenea, microscoape
ionice care măresc de zeci de ori mai mult decât
microscoapele electronice. Difracţia neutronilor se utilizează
la cercetările microstructurii aliajelor, a
proprietăţilor magnetice ale diferitor substanţe, inclusiv a
macromoleculelor biologice, a transformărilor de fază etc.