Actul juridic unilateral ca izvor de obligaţii

VCC
 Includerea actului juridic de formaţie unilaterală în rândul izvoarelor obligaţiilor este
controversată. Chiar dacă, în mod excepţional, se admite actul unilateral ca izvor de obligaţii,
încă este contestată lista exemplarelor care s-ar încadra în această categorie.
Actul unilateral ca izvor de obligaţii constă în simpla şi unica voinţă de a se angaja din
punct de vedere juridic, manifestată de către o persoană, care dă naştere unei obligaţii a
acesteia, fără a fi necesară o acceptare din partea creditorului.
Se consideră că de îndată ce voinţa unilaterală generatoare de obligaţii a fost manifestată,
ea devine irevocabilă, nemaiputând deci să fie retractată de către autor.
 În literatura juridică sunt prezentate următoarele operaţiuni juridice ca fiind acte
unilaterale ce dau naştere la raporturi obligaţionale: promisiunea publică de recompensă,
promisiunea publică de premiere a unei lucrări, în caz de reuşită la un concurs, oferta de purgă
a imobilului ipotecat, oferta de a contracta, titlurile de valoare, gestiunea intereselor altuia,
contractul în folosul altuia.

NCC
 1324 – a. j. unilateral – presupune manifestarea de voință a autorului său
- sunt supuse tutor condițiilor de validitate ale contractului (capacitate, consimțământ –
excepția leziunii, obiect, cauză, formă)
- în principiu, a. supuse comunicării sunt irevocabile, iar cele nesupuse revocabile
 Clasificare – 1326 – supuse comunicării / nesupuse comunicării
- supuse comunicării – a. unilaterale care constituie, modifică, sting un dr. al destinatarului;
- nesupuse comunicării – toate a. unilaterale prin care nu se constituie, modifică, stinge un
dr. al destinatarului și care prin natura sa, nu presupuse comunicarea – ex: testamentul

1. comunicarea se poate face în orice modalitate adecvată

2. a. j. produce efecte din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă
nu a luat la cunoștință de aceasta (sistemul recepției)
3. a. j. unilateral poate fi revocat până la comunicarea către destinatar

1) promisiunea unilaterală – 1327 (1)

- a. j. unilateral prin care autorul se obligă față de un destinatar să execute o anumită
prestație, independent de acceptarea acestuia;
- îl obligă numai pe autor
- destinatarul poate refuza dreptul – promisiunea devine caducă – 1327 (2)
1
 - dacă destinatarul acceptă – poate pretinde executarea / daune-interese pt. neexecutare
- dacă e prevăzut un termen – irevocabilă pe perioada termenului
- dacă nu e prevăzut un termen, promisiunea se consideră pt o perioadă rezonabilă în fucție
de natura obligației și împrejurările în care a fost asumată – 1327 (3)
- diferită de promisiunea unilaterală de a contracta (2 manifestări de voință, contract)

2) promisiunea publică de recompensă – 1328

- a. j. unilateral care constă într-o ofertă adresată publicului de către emitent de a plăti o
recompensă în schimbul unei prestații determinate
- recompensa:
1. se datorează și atunci când prestația a fost executată fără a se cunoaște promisiunea
2. dacă prestația a fost executată împreună de mai multe persoane – recompensa se împarte
proporțional contribuției fiecăruia
3. dacă a fost executată separat de mai multe persoane – recompensa revine primului care a
comunicat rezultatul
- revocarea:
1. în aceeași formă în care a fost făcută publică
2. nu produce efecte față de cel care a executat prestația înainte de publicarea revocării
3. dacă e fără justă cauză, autorul datorează despăgubire ≤ recompensa celor care au făcut
cheltuieli înainte de publicarea revocării

Faptul juridic licit ca izvor de obligaţii

Definiţie. Faptele juridice licite sunt acţiuni omeneşti fără intenţia de a da naştere la
raporturi juridice de obligaţii, care totuşi produc asemenea efecte în puterea legii, fără ca prin
asemenea efecte să se încalce normele de drept în vigoare.
Reglementare
 VCC – sub denumirea de cvasicontracte sunt reglementate 2: gestiunea de afaceri şi plata
nedatorată; practica şi literatura au adăugat – îmbogăţirea fără justă cauză
 NCC – gestiunea de afaceri (1330 – 1340), plata nedatorată (1341 – 1344), îmbogățirea fără
justă cauză (1345 – 1348)

2
 1. GESTIUNEA INTERESELOR ALTEI PERSOANE (GESTIUNEA DE AFACERI) – 1330-1340

Definiţie
- faptul juridic licit care presupune că o persoană (gerant), fără a fi primit o împutenicire,
din proprie iniţiativă, încheie acte juridice sau săvârşeşte fapte materiale, necesare sau
utile, în favoarea sau interesul altei persoane (gerat) – 1330
Condiţiile gestiunii de afaceri:
1) să existe o gerare a intereselor altuia.
- acte juridice: plata unei datorii, actul pentru efectuarea unor reparaţii, chemarea unui
medic, inscripţia unei ipoteci, încheierea unui contract de asigurare.
- în principiu, actele nu pot depăşi sfera actelor de conservare şi administrare. Se pot
încheia acte de dispoziţie asimilate actelor de administrare, de exemplu, în cazul
mărfurilor perisabile.
- fapte materiale: descărcarea unor mărfuri, stingerea unui incendiu, repararea unei
conducte, asistenţa medicală în caz de accident, salvarea unui animal.
2) actele şi faptele gerantului să fie utile geratului.
- să aibă caracter patrimonial şi să fi evitat pierderea unei valori patrimoniale ori să fi
sporit valoarea unui bun.
- utilitatea gestiunii se apreciază la momentul realizării sale
3) a. de gestiune să fie săvârşite din iniţiativa gerantului, fără mandat şi fără ştirea geratului.
- dacă există opoziţia geratului, continuarea intervenţiei gerantului în afacerile
patrimoniale ale geratului echivalează cu o imixtiune ilegală.
4) actele şi faptele de gestiune să fie făcute cu intenţia de a gera interesele altuia.
- nu este necesar ca actele şi faptele să fie făcute în mod exclusiv în favoarea geratului.
- trebuie să existe intenţia de a-l obliga pe gerat la restituirea cheltuielilor făcute
5) gerantul să aibă capacitatea de a contracta
- având în vedere că este pus în situaţia încheierii unor acte juridice, pe de-o parte, şi prin
faptele materiale săvârşite şi-ar putea agrava starea patrimonială. Nu interesează
capacitatea geratului.

Efectele gestiunii de afaceri

- deşi faptul juridic este consecinţa activităţii unei singure persoane (gerantul) generează
obligaţii reciproce.

I) Raporturile dintre gerant şi gerat

 Obligaţiile gerantului:

3
 1. obligaţia de a se îngriji de afacerile altuia cu diligenţa unui bun proprietar – 1334
Excepţie: răspunde numai pentru dol, dacă fără intervenţia sa afacerea geratului s-ar fi
putut compromite – 1334 (2)
2. obligaţia de a duce la bun sfârşit afacerea începută sau de a o continua până când geratul
va fi în măsură şi va avea mijloacele necesare să se ocupe personal de interesele sale –
1332
- în cazul decesului geratului – continuarea gestiunii până când moştenitorii geratului vor
putea continua – 1333
3. obligaţia de a da socoteală geratului şi de a preda tot ce a primit în temeiul gestiunii
- dacă geratul ratifică gestiunea, se transformă în mandat
 Obligaţiile geratului:
1. de a plăti toate cheltuielile necesare şi utile pe care ger. le-a făcut în t. gestiunii – 1337
- nu este obligat să-l remunereze pe gerant pentru serviciile făcute, cu excepţia cazului în
care au fost efectuate în virtutea profesiunii.
2. de a-l despăgubi pe gerant pt. prejudiciul suferit din cauza gestiunii – 1337

II) Raporturile dintre gerat şi terţi

 dacă gestiunea a fost ratificată sau este utilă
- geratul este obligat să execute toate obligaţiile contractate de gerant, în numele
geratului ori în nume propriu, în interesul gestiunii, în măsura în care nu au fost încă
executate

III) Raporturile dintre gerant şi terţi

 dacă le-a adus la cunoştinţă că acţionează în numele geratului și gestiunea
1. a fost ratificată sau este utilă / necesară – nu are nici o obligaţie
2. nu a fost ratificată sau nu este utilă / necesară – răspunde personal față de terți
 dacă s-a angajat personal (în nume propriu) – răspunde personal față de terți
dacă gestiunea:
- a fost ratificată sau este utilă / necesară – terții au dr. de regres vs geratului – 1336 (1)
- în toate cazurile când e ratificată de gerat – gestiunea se transformă retroactiv în mandat
– 1340

4
 2. PLATA NEDATORATĂ (1341 – 1344)

Plata constă în executarea în natură a unei obligaţii care are ca obiect o prestaţie pozitivă.
Plata constă în remiterea unei sume de bani sau, după caz, în executarea oricărei alte
prestații care constituie obiectul însuși al obligației – 1469
Orice plată presupune o datorie – 1470
Cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire – 1341 (1)
Definiţie:
- faptul juridic licit care constă în executarea de către o persoană, din eroare, a unei
prestaţii la care nu era obligată şi fără intenţia de a plăti pentru altul.
Creditorul – cel care a plătit din eroare – solvens
Debitorul – primeşte plata din eroare sau cu ştiinţă – accipiens
Condiţiile plăţii nedatorate:
1) existenţa unei plăţi – remiterea unei sume de bani / a unui bun (executarea unei
obligații de a da sau a face)
În literatură se susţine că nu poate avea ca obiect prestaţii de a face – greșit. Restrângerea
plăţii nedatorate numai la cazurile în care prestaţia are ca obiect sume de bani ori bunuri are ca
efect extinderea artificială a domeniului de aplicare a îmbogăţirii fără justă cauză.
2) să existe intenţia lui solvens de a stinge o datorie
3) datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe
 Inexistența obligației
- absolută (obiectivă): datoria nu a existat niciodată sau a existat, dar fusese stinsă deja prin
plată sau alt mod de stingere a obligaţiilor
- relativă (subiectivă): debitorul plăteşte din eroare unei alte persoane decât creditorul său,
ori creditorul primeşte plata de la o altă persoană decât debitorul.
4) plata să fie făcută din eroare.
 Condiţia erorii nu este cerută la plata unei obligații:
1. sub condiţie suspensivă, dacă acea condiţie nu s-a realizat;
2. rezolvite ulterior;
3. nule;
4. a doua oară de către debitorul care, după ce execută prestaţia datorată, pierde
chitanţa şi este ameninţat cu urmărirea de către fostul său creditor. După găsirea
chitanţei ce dovedeşte prima plată, cea de-a doua figurează ca o plată nedatorată.
5. plata sub imperiul dolului sau sub imperiul violenţei produce aceleaşi efecte

Efectele plăţii nedatorate

 nașterea unui raport obligațional între solvens și accipiens

5
 1. accipiens – obligația de restituire
2. solvens – obligația de compensare a cheltuielilor necesare / utile în legătură cu b.
 Regula – restituirea se face:
- în natură / prin echivalent bănesc dacă nu poate avea loc din motive obiective ori
privește prestarea unor servicii deja executate – 1640 (1)
 Acțiunea în restituire:
- personală – t. de prescripție de 3 ani
- b. certe – acțiune în revendicare / acțiune negatorie - imprescriptibilă

Efectele – în funcţie de obiectul plăţii şi de buna / reaua-credinţă a lui accipiens.

 b. fungibile
accipiens de bună-credinţă
- restituie suma /b. de gen, în aceeaşi cantitate şi de calitate medie – 1486
accipiens de rea-credinţă
- datorează dobânzi la suma primită din ziua plăţii ori daune-interese pt. lipsa de folosinţă
a b. fungibile – 1489 (sau pt. b. de gen – 1357-1371, 1385)

 bunuri certe – obligat la restituire în natură, în starea în care l-a primit; dacă nu mai e
posibil, restituire în echivalent:
accipiens de bună-credinţă
- dacă a înstrăinat b. cu titlu oneros – restituie cea mai mică valoare a b. din
momentul primirii / al înstrăinării (preţul primit) – 1641
- dacă b. a pierit / deteriorat fortuit sau din folosința normală – liberat de datorie – 1642,
1643
- nu restituie fructele – dobândește în proprietate fructele și suportă cheltuielile – 1645 (1)
accipiens de rea-credinţă
- dacă a înstrăinat b. – restituie cea mai mare valoare a b. din momentul primirii /
înstrăinării – 1641
- dacă b. a pierit fortuit – restituie cea mai mare valoare a b. din momentul primirii / al
pieirii, cu excepţia cazului în care va face dovada că b. ar fi pierit şi dacă se afla la
solvens – 1642
- dacă b. suportă o pierdere parțială – contravaloarea pierderii, cu excepția cazului în
care deteriorarea rezultă din folosința b. sau dintr-o împrejurare neimputabilă – 1643
- restituie fructele – cele culese şi valoarea celor neculese din ziua plăţii, are dreptul la
compensarea cheltuielilor făcute cu producerea fructelor – 1645 (2)

6
 - cheltuielile necesare/ utile/ voluptuarii – se restituie în f. de b/r-credință a lui accipiens

Cazuri în care nu se restituie plata primită nedatorat:

1) când accipiens de bună-credinţă primește plata de la solvens crezând că o primește de
la adevăratul debitor, desfiinţează titlul creanţei sale – solvens are acţiune împotriva adevăratului
debitor – 1342 (2)
2) plata făcută unui incapabil de a primi plata – datorită incapacităţii lui accipiens, actul
plăţii este lovit de nulitate şi, în principiu, nu are obligaţia de restituire. În conformitate cu
principiul ocrotirii incapabilului, acţiunea se admite numai în măsura în care plata a profitat
incapabilului (atunci când solvens dovedeşte că bunurile / banii primiţi au servit la dobândirea
unor bunuri / servicii / achitarea unor datorii / sau când se găsesc în posesia incapabilului) – 1647
3) literatura juridică – actul nul pentru cauză imorală gravă. Practica judiciară a făcut
discuţii pe marginea actelor de înstrăinare încheiate în scopul stabilirii, menţinerii ori reluării
relaţiilor de concubinaj, considerând că deşi un astfel de act este lovit de nulitate absolută, nu s-ar
pune problema restituirii prestaţiilor efectuate în temeiul actului nul, pentru că ar avea ca temei
propria turpitudine a reclamantului.

3. ÎMBOGĂŢIREA FĂRĂ JUSTĂ CAUZĂ – 1345-1348

Definiţie – faptul juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin
micşorarea corelativă a patrimoniului altei persoane, fără ca pentru acest efect să existe o cauză
justă sau un temei juridic.
 Creditor – cel al cărui patrimoniu s-a diminuat.
 Debitor – cel al cărui patrimoniu s-a mărit; obligat să restituie valoarea cu care s-a îmbogăţit.
Condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză
- Condiţii materiale:
1. să existe o îmbogăţire a pârâtului: dobândirea unui bun, îmbunătăţirea unui lucru,
folosirea de un bun, prestarea unor servicii, evitarea unor cheltuieli;
2. să existe o diminuare a patrimoniului reclamantului: ieşirea unor valori din
patrimoniu, prestarea unor activităţi sau servicii care nu au fost remunerate, efectuarea
unor cheltuieli în favoarea îmbogăţitului;
3. mărirea şi diminuarea patrimonială să aibă o cauză unică
- Condiţii juridice:
1. îmbogăţirea şi sărăcirea să fie lipsite de o cauză justă (causa efficiens),temei j. care
să le justifice; (1346 – executarea unei oblig, neexercitarea unui dr, intenția de a gratifica)
2. îmbogăţitul să fie de bună-credinţă;

7
 3. reclamantul să nu aibă la dispoziţie o altă acţiune în justiţie pentru realizarea dreptului
său de creanţă împotriva pârâtului – 1348 Caracterul subsidiar al acţiunii de in rem verso (3 ani)
– numai atunci când se reţine că există o mărire a patrimoniului pârâtului ce nu are temei juridic
şi că trebuie să se producă restituirea prestaţiei, dar nu este reglementat un al mijloc procesual la
dispoziţia reclamantului. Acţiunea în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză nu vine să
înlocuiască nici acţiuni inadmisibile şi nici acţiuni al căror exerciţiu a fost pierdut de către
reclamant ca urmare a intervenirii prescripţiei ori a decăderii.

Efectele îmbogăţirii fără justă cauză

Obligaţia de restituire în natură / în echivalent.
1. îmbogăţitul restituie numai valoarea îmbogăţirii sale, chiar dacă însărăcirea
reclamantului e >; nu va restitui fructele sau dobânzile legale;
2. reclamantul are dreptul de a i se restitui doar valoarea cu care s-a diminuat
patrimoniul, chiar dacă avantajul îmbogățitului e > – 1347 (1)
- îmbogățitul este obligat să restituie cea mai mică dintre cele două valori care reies din
îmbogățire și sărăcire
- momentul la care se det. valoarea îmbogăţirii/ sărăcirii – al cererii de chemare în
judecată – 1347