Comedia este specia literara a genului dramatic in versuri sau in proza in

care se îmbină categoria estetica a comicului si dramaticului cu un conflict

puternic ce declanșează situații neașteptate, finalul fiind de regula fericit.
Reprezentata pe scena in 1884, “O scrisoare pierduta” de Ion Luca
Caragiale este a treia comedie din cele patru scrise de autor.
Titlul ei sugerează pretextul întâmplării: pierderea, de către Zoe
Trahanache, a unei scrisori de amor primite de la amantul ei, Ștefan
Tipătescu, prefectul județului. Ea va deveni armă de șantaj în lupta
electorală.
Tema degradării vieții politice, sociale și de familie este concretizată prin
punerea în scenă a unui episod din campania electorală pentru
desemnarea candidatului în vederea viitoarelor alegeri parlamentare. „O
scrisoare pierdută" e o comedie de moravuri, dezvăluind viața publică a
unor politicieni care, ajunși la putere și roși de ambiții, se caracterizează
printr-o creștere bruscă a instinctelor de parvenire.
Subiectul este riguros construit. În expozițiune sunt prezentați Tipătescu,
prefectul județului, și Pristanda, polițaiul orașului și unealta docilă a
puterii. Intriga o constituie pierderea scrisorii și ea se consumă înainte de
începerea propriu-zisă a acțiunii, deoarece Tipătescu află, în prima scenă,
că Nae Cațavencu e în posesia acestui „document" care-i poate asigura
reușita în alegeri.
Acest fapt declanșează desfășurarea acțiunii. Cațavencu folosește
scrisoarea ca armă de șantaj, amenințând că o va publica dacă
reprezentanții puterii locale (Tipătescu și Trahanache) nu-i susțin
candidatura. Pristanda îl arestează pe Cațavencu la ordinul lui Tipătescu,
dar avocatul nu se lasă intimidat. Până la urmă, Zoe îl convinge pe
Tipătescu să-l susțină pe Cațavencu, numai Trahanache își păstrează
calmul, având „puțintică răbdare". La întrunirea electorală candidații își
susțin discursurile, iar în pauză Trahanache le arată prietenului său și Zoei
polița falsificată de Cațavencu, pe care o folosește împotriva șantajului
acestuia. Totodată, el va anunța susținerea candidaturii lui Agamemnon
Dandanache, numit de la „centru".
În acest moment, acțiunea atinge punctul culminant. Se iscă o încăierare
pusă la cale de Pristanda; Cațavencu își pierde pălăria în a cărei
căptușeală avea scrisoarea ce ajunge din nou la cetățeanul turmentat.
Evenimentele evoluează rapid spre deznodământ. Zoe recuperează
scrisoarea, Dandanache este ales, iar Cațavencu, amenințat cu polița
falsificată, trebuie să conducă festivitatea, lăsându-i-se speranța unui
sprijin la viitoarele alegeri. Totul se termină într-o atmosferă de
sărbătoare, de împăcare și veselie unanimă. Finalul este, specific
comediei, unul fericit.
Apare conflictul dramatic ce se bazează pe împrejurări, pasiuni și
caractere care se ciocnesc. Ca în orice comedie, el este derizoriu și este
reprezentat de lupta electorală, care-i opune pe Trahanache și pe
Tipătescu, reprezentanții partidului de guvernământ, lui Cațavencu,
aspirantul la deputăție.
La nivel compozițional, dramaturgul folosește tehnica „bulgărelui de
zăpadă", în sensul amplificării treptate a conflictului principal. Acestuia i
se adaugă conflicte secundare, astfel încât rezultă un ghem de complicații
care acumulează progresiv altele, ca un bulgăre de zăpadă în rostogolire.
Comicul de situaţie tensiunea dramatică prin întâmplările neprevăzute,
construite după scheme comice clasice: scrisoarea este pierdută şi găsită
succesiv, răsturnarea de statut a lui Caţavencu, teama exagerată de
trădare a grupului Farfuridi-Brânzovenescu, confuziile lui Dandanache
care o atribuie pe Zoe când lui Trahanache, când lui Tipătescu şi, în final,
împăcarea ridicolă a forţelor adverse.
Comicul de limbaj este ilustrat prin intermediul ticurilor verbale: „Ai
puţintică răbdare”, „Curat...”, tautologia: „O soţietate fără prinţipuri, va
să zică că nu le are”, stâlcirea cuvintelor: „momental”, „nifilist”, „famelie”,
clişeele verbale, negarea primei propoziţii prin a doua: „Industria română
este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”, „Noi
aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în ţara noastră”. Limbajul
este principala modalitate de individualizare a personajelor. Prin comicul
de limbaj se realizează caracterizarea indirectă. Vorbirea constituie
criteriul după care se constituie două categorii de personaje: parveniţii,
care îşi trădează incultura prin limbajul valorificat de autor ca sursă a
comicului şi personajele „cu carte” (Tipătescu şi Zoe), ironizate însă
pentru legătura extraconjugală.
Comicul de caracter se observă din ipostazele personajelor,
disponibilitatea pentru disimulare, în timp ce comicul de moravuri
cuprinde mai ales relaţia dintre Tipătescu şi Zoe, dar şi practicarea
şantajului politic şi a falsificării listelor electorale.
Un tip aparte de comic este comicul de nume: Zaharia (zaharisitul,
ramolitul) Trahanache (derivat de la cuvântul trahana, o cocă moale, uşor
de modelat), Nae (populistul, păcălitorul păcălit) Caţavencu (demagogul
lătrător, derivat de la caţă), Agamiţă (diminutivul carghios al celebrului
nume Agamemnon, purtat de eroul homeric) Dandanache (derivat de la
dandana, încurcătură, cu sufix grecesc, semn al vechilor politicieni),
Farfuridi şi Brânzovenescu (prin aluziile culinare sugerează inferioritate,
vulgaritate, prostie), Ghiţă (slugarnic, individul servil şi umil în faţa
şefilor) Pristanda (numele unui dans popular în care se bate pasul pe loc).
Realizând aceste categorii estetice - umorul si ironia - prin intermediul
diverselor tipuri de comic folosite în cadrul unei structuri dramatice, opera
literara "O scrisoare pierduta" are toate caracteristicile unei comedii.