Ministerul Educaţiei Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Ştiinţe Economice

Aprobat
Şef Departamentului
__________
dr. conf. univ. Ştefaniuc Olga

Teza de licenţă
„ Politica gestionării stocurilor şi creanţelor în cadrul
întreprinderii”
(în baza datelor S.R.L „KAZINST GRUP”)
la specialitatea 0412.1 Finanţe şi Bănci

Jemna Elena
Gr. FB 171
Coordonator ştiinţific
Doga-Mîrzac Mariana
dr.hab, conf.univ.

Chişinău, 2021
 CUPRINS

Adnotare
Abrevieri
Introducere
CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND STOCURILE ȘI CREANȚELE
ÎNTREPRINDERII
1.1. Abordări teoretice privind stocurile și creanțele ca componentă a activelor circulante,
caracteristica și clasificarea acestora
1.2. Rolul activelor circulante în activitatea întreprinderii.
1.3. Aspecte metodologice de gestionare a stocurilor și creanțelor
CAPITOLUL II. ANALIZA GESTIONĂRII STOCURILOR ŞI CREANŢELOR ÎN
CADRUL ÎNTREPRINDERII „KAZINST GRUP SRL”
2.1. Aplicarea politicii de gestionare și utilizare eficientă a activelor circulante
2.2. Analiza gestiunii stocurilor și creanțelor ca sursă financiară pentru întreprindere
2.3. Aprecierea generală a gestiunii stocurilor și creanțelor în cadrul întreprinderii
CAPITOLUL III. EFICIENTIZAREA GESTIUNII STOCURILOR ȘI CREANȚELOR
3.1 Optimizarea mărimii stocurilor si strategii de gestiune a creanțelor.
3.2 Caile de îmbunătățire a metodelor de gestionare a stocurilor și creanțelor în cadrul
întreprinderii.
Concluzii
Bibliografie
Anexe

2
 Adnotare
la teza de licență cu tema:
``Politica gestionării stocurilor şi creanţelor în cadrul întreprinderii „Kazinst Grup” S.R.L.
Teza este dedicată studierii și examinării aspectelor teoretice, metodologice cît și a celor
aplicative ale politici gestionării stocurilor și creanțelor la întreprinderea „ Kazinst Grup” S.R.L.
În lucrare este descris şi rolul activelor circulante în activitatea întreprinderii. Pentru
argumentarea recomandărilor au fost utilizate diverse surse bibliografice, precum şi informaţiile
entităţii studiate.
Scopul tezei constă în examinarea stocurilor și creanţelor luate din cadrul întreprinderii
Kazinst Grup S.R.L. Pentru realizarea acestui scop au fost stabilite următoarele obiective:
 abordarea teoretică cît și clasificarea stocurilor și a creanţelor;
 abordarea aspectelor metodologice de gestiune a stocurilor și creanțelor;
 analiza gestionării stocurilor și creanțelor;
 eficientizarea gestiunii stocurilor și a creanțelor.
Problema ştiinţifică importantă soluţionată rezidă în fundamentarea din punct de vedere
ştiinţific şi metodologică a stocurilor, abordarea politicilor și metodelor de gestiune şi analiza
creanțelor ca sursă financiară pentru întreprindere .
În Introducere se argumentează actualitatea temei de cercetare, sunt formulate obiectivele,
sarcinile, tema şi obiectul investigaţiilor, se dă o caracterizare succintă a lucrării, subliniindu-se
noutatea ştiinţifică şi valoarea ei practică.
Concluziile şi recomandările expuse în teză aferente căilor de îmbunătățire a metodelor de
gestiune şi optimizarea mărimii stocurilor și strategii de gestiune a creanțelor, pot asigura un
grad înalt de relevanţă, credibilitate şi comparabilitate a informaţiilor. Deasemenea problemele
cu care se confruntă entitatea la etapa actuală şi unele lacune întîlnite în modalitatea de activitaea
întregului proces economic, precum, şi aspectele metodologice generale ale gestiunii stocurilor și
creanțelor, au contribuit la elaborarea şi perfecţionarea politicii de gestiune financiară a
întreprinderii.

3
 ABREVIERI
S.R.L – Societate cu Răspundere Limitată
S.N.C. - Standardul Naţional de Contabilitate
S - Stocuri
CCC – Creanțe curente și circulante
IFC – Investiții financiare curente
N – Numerar și stocuri bănești
TAC – Total active circulante
Rac – Rata activelor circulante
OMVSD- Obiecte de mica valoare și scurtă durată

4
 Introduсere

Activitatea oricărei entități generează un sistem complex și variat de relații economice și

juridice cu cumpărătorii de produse și mărfuri livrate, beneficiarii de servicii prestate , personalul
angajat , bugetul de stat privind plata impozitelor și taxelor, alte persoane juridice și fizice.
În contextul relaţiilor economiei de piaţă o atenţie deosebită trebuie să se acorde
eficienţei gestionării și utilizării activelor circulante, deoarece au o influenţă esenţială asupra
rezultatelor economico-financiare obţinute de întreprindere în urma activităţii desfăşurate.
Performanţele întreprinderii, forţa şi capacitatea acesteia de a răspunde la cerinţele şi
reacţiile pieţei sunt dependente de gradul de asigurare cu resurse umane, materiale şi financiare,
precum şi de eficacitatea folosirii lor.
În contextul evoluției comerțului cu ridicata la nivel global, problema gestionării
activelor circulante, ce se caracterizează în special printr-o acută insuficiență de lichidități,
continuă să fie actuală și de primă importanță pentru majoritatea întreprinderilor ce practică
comerțul. Realizarea unui ciclu financiar lung este amenințată de riscuri mari de pierderi
economice, din cauza insuficienței mijloacelor circulante sau gestionării lor neraționale în
anumite etape ale ciclului.
Rolul economic al comerțului cu ridicata oferă o serie de avantaje, asigurând
continuitatea activității de producție, orientarea ei în raport cu cererea consumatorilor. Stocând
mari cantități de mărfuri, comerțul cu ridicata asigură producătorilor servicii logistice,
eliberându-i astfel de sarcina depozitarii si comercializarii ei, implicit de cheltuielile materiale și
cu forța de muncă aferente. Comerțul cu ridicata eșalonează comenzile în timp prin informațiile
și comenzile obținute de la comerțul cu amănuntul, contribuind astfel la regularizarea producției,
evitându-se astfel salturi cantitative în producție.
Comerţul cu ridicata se caracterizează ca fiind un stadiu al circulaţiei mărfurilor, în
cadrul căruia au loc operaţiuni de vânzare-cumpărare a mărfurilor în scopul revânzării
ulterioare. În consecinţă, conţinutul activităţii de comerţ cu ridicata constă în achiziţionarea de
mărfuri în partide mari şi desfacerea acestora în partide mici, dar asortate, către comerţul cu
amănuntul şi, în unele cazuri, către unităţi care cumpără diferitele produse în vederea prelucrării
lor ulterioare.
Întreprinderea utilizează doar Comerţul cu ridicata ?
Actualitatea și importanța temei. Obiectivele unei societăți pot fi îndeplinite printr-un
management finanicar performant și eficient. Astfel, nu putem neglija importanța
managementului financiar în niciun moment și în nicio situație. Gestionarea eficientă a

5
stocurilor și a creanțelor întreprinderii este una din sarcinile primare și urgente, a căror soluție
necesită cercetare în acest domeniu. O parte importantă a sistemului de gestiune financiară a
întreprinderii este gestionarea creanțelor, deoarece creanțele, ca unul dintre principalele active
ale întreprinderii, afectează stabilitatea și lichiditatea financiară a acesteia. Managementul
stocurilor, la fel, are un impact major asupra organizației in ansamblu. Relevanța acestei teme se
datorează nevoii crescânde din lumea modernă de a rezolva problemele de optimizare a
creanțelor și a gestiunii stocurilor, efectuând decontări cu contrapartidele, bugetul și autoritățile
fiscale.
Scopul și sarcinile tezei. Scopul principal al acestei teze constă în dezvoltarea
abordărilor teoretice, metodologice și practice de gestiune a activelor circulante în vederea
optimizării procesului de formare și utilizare a acestora, asigurarea echilibrului financiar precum
și a unei activități durabile a întreprinderii „Kazinst Grup SRL”. Pentru atingerea scopului
propus, au fost stabilite următoarele obiective:
 Studierea conceptuală a gestiunii stocurilor și a creanțelor și fundamentarea rolului
activelor circulante și a gestiunii acestora în întregul sistem de gestiune a
întreprinderii;
 Analiza procesului de formare și utilizare a activelor circulante și identificarea
condițiilor de echilibru financiar pentru întreprinderile din industria comerțului; ?
 Evidențierea politicilor și strategiilor de gestiune a activelor circulante ? în cadrul
întreprinderii și reflectarea interdependenței dintre rotația activelor circulante și
performanța financiară; nu se reflect în CUPRINS
 Elaborarea soluțiilor, căilor de optimizare privind sporirea eficienței gestiunii
stocurilor și creanțelor în condițiile asigurării echilibrului financiar în cadrul
întreprinderii „Kazinst Grup SRL”.
Obiectul de cercetare este reprezentat de una din întreprinderile din activitatea
comercială din Republica Moldova, și anume „Kazinst Grup SRL”, care a contribuit suportul
analizei gestiunii stocurilor și creanțelor, echilibrului financiar și evaluării rezultatelor financiare,
precum și estimării rotației activelor circulante asupra performanței financiare.
Entitatea economică fiind înregistrată ca formă juridică de organizare – societate cu
răspundere limitată, începând cu data de 04 octombrie 2017 conform Extrasului din Registrul de
stat al persoanelor juridice nr.373633 (Anexa 1) își desfăşoară activitatea de comercializare a
mărfurilor și prestare a serviciilor pe piaţa internă a Republicii Moldova.
Baza informațională și metodologică este fundamentată pe o abordare sistematică a
studierii conceptelor și a situației domeniilor analizate. Printre sursele utilizate se regăsesc acte
legislative și normative în vigoare, codul fiscal, precum și sursele literare a economiștilor
6
autohtoni, cît și a economiștilor străini. Printre economiștii autohtoni, care au avut un aport
deosebit în dezvoltarea subiectului cercetat sunt: Nederiţa, A., Bucur V., Carauş M., Cojocaru
M., Șestacovscaia A., Bălănuță V., ….
Analiza economico-financiară și analiza gestionară sunt expuse în lucrările economiștilor străini,
printer care: Ciobanu R., Gust M., Diaconu M., Crecană C., ….
Pe parcursul cercetării au fost utilizate următoarele metode tradiționale: metoda
sistematică, metoda logică și cea dialectică (analogia, analiza, sinteza, inducția și deducția),
precum și metode specifice de cercetare precum: metoda grafică, comparației economice, metoda
tabelelor analitice, metoda mărimilor absolute, relative, cât și metoda ratelor.
Sumarul capitolelor tezei. Tinând cont de complexitatea temei, scopul și sarcinile
urmărite, cercetarea a fost elaborată cu următoarea structură: introducere, trei capitol, concluzii
generale, lista referințelor bibliografice și anexe.
În Introducere este argumentată importanța și actualitatea temei de cercetare, sunt
formulate obiectivele, sarcinile și obiectul investigațiilor, este prezentată o caracterizare succintă
a lucrării, subliniindu-se noutatea științifică și valoarea ei aplicativă.
În primul capitol „Aspecte teoretice privind stocurile și creanțele întreprinderii” sunt
generalizate conceptele și teoriile de bază privind stocurile și creanțele și gestiunea acestora. De
asemenea, sunt prezentate politicile și strategiile de gestiune a activelor circulante, precum și
efectele gestiunii activelor circulante asupra performanțelor întreprinderii.
În capitolul doi „Analiza gestionării stocurilor şi creanţelor în cadrul întreprinderii
„Kazinst Grup” SRL” sunt aplicate în practică metodele de gestiune a activelor circulante, cât și
analiza rotației a activelor circulante și estimării efectelor acesteia asupra performanțelor
financiare la nivelul activității comerciale. Totodată are loc aprecierea generală a gestiunii
stocurilor și creanțelor în cadrul întreprinderii.
În capitolul trei „Eficientizarea gestiunii stocurilor și creanțelor” cuprinde prezentarea
principalelor provocări și tendințe în sporirea performanțelor financiare și optimizarea gestiunii
stocurilor și creanțelor în sectorul comerțului. Analiza indicatorilor de eficiență și de gestiunea a
companiei Kazinst Grup SRL, precum și a indicatorilor echilibrului financiar a permis
determinarea riscurilor, punctelor slabe și forte a companiei, și drept urmare elaborarea
recomandărilor și direcțiilor de sporire a mărimii stocurilor si a strategiilor de gestiune a
creanțelor.
În Concluzie sunt expuse concluziile formulate în rezultatul cercetării și sunt înaintate
recomandări practice în vederea perfecționării gestiunii activelor circulante în cadrul
întreprinderii „Kazinst Grup SRL”.

7
 CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND STOCURILE ȘI
CREANȚELE ÎNTREPRINDERII
1.1. Abordări teoretice privind stocurile și creanțele ca componentă a activelor circulante,
caracteristica și clasificarea acestora.
Desfășurarea oricărei activități economice necesită utilizarea nu numai a activelor
imobilizate, dar și asigurarea stocurilor de materii prime și material necesare, a stocurilor de
semifabricate, producție în curs de execuție și marfă, în vederea desfășurării continue a activității
precum și obținerea și stocarea pe anumite intervale de timp a mărfurilor pentru realizarea
ritmicității livrărilor către clienți.
În procesul desfăşurării activităţii economice un rol important în gestiunea şi activitatea
unităţilor economice îl au şi activele circulante (pe termen scurt).
S.N.C. „Prezentarea situațiilor financiare” definește activele circulante ca activele ce se aşteaptă
să fie consumate în ciclul normal de activitate, vîndute sau primite în termen de 12 luni sau care
reprezintă numerar.[1.1] Ciclul normal de activitate al unei entităţi reprezintă perioada de timp
dintre momentul achiziţionării activelor care sînt destinate procesării şi momentul transformării
lor în numerar.
Activele circulante sunt structurate după gradul de rapiditate cu care se transformă în
disponibilități bănești în: stocuri, creanțe, investiții financiare curente și disponibilități bănești în
conturi la bănci și în casierie.[2.1, p.22]
Datorită destinaţiei şi naturii lor din punct de vedere economic şi financiar, activele
circulante nu au vocaţia de a rămîne durabil în întreprindere, ele aflîndu-se într-o continuă
fluentă valorică, schimbîndu-şi forma materială şi funcţională în cadrul circuitului economic al
patrimoniului. Sub aspectul lichidităţii caracteristica de bază a acestora este aceea că perioada
lor de rotaţie este mai mică de un an, ele intră şi ies din unitate de mai multe ori sau cel puţin o
singură dată în decursul unui exerciţiu financiar.
Clasificarea activelor circulante:
1. În funcţie de procesul de exploatare în care se găsesc:
 active circulante aflate in faza de aprovizionare:
- mijloace băneşti

- materie primă şi materiale

- combustibil

- obiecte de mică valoare şi scurtă durată

8
 - ambalaje etc.

 active circulante ce se găsesc în faza producţii:

- produse în curs de execuţie.

 active circulante din faza desfacerii(comercializării):

- produse finite

- semifabricate din producţia proprie

2. În funcţie de forma pe care o deţin în cadrul întreprinderii:

 în formă materială:materie primă, materială, semifabricare, produse finite
 în formă băneasă: numerarul, creanţe etc.
3. În funcţie de sursa de finanţare:
 procurate de surse proprii
 procurate din fonduri împrumutate.
Întrucât activele circulante se consumă complet într-un singur ciclu de exploatare,
asigurare neîntreruptă a procesului de producţie sau comercializare, impune existenţa la
întreprindere a stocurilor de materie primă şi materiale având în vedere imposibilitatea
aprovizionării chiar în momentul necesar cu cantitatea necesară, ca urmare a dificultăţilor ce pot
apărea în legătură cu aprovizionarea.
În cadrul activelor circulante, stocurile deţin rolul hotărâtor în ceea ce priveşte realizarea
obiectului de activitate al întreprinderilor de comerţ şi producătoare. La nivel de întreprindere,
stocurile sunt atribuite la obiectele care necesită mari investiţii capitale, de aceea reprezintă unul
din factorii ce determină procesul decizional al acesteia. Totuşi, multe întreprinderi nu acordă
importanţă acestui fapt şi în consecinţă se ciocnesc de problema alocării mai multor mijloace
băneşti decât a fost planificat, în special, în cadrul unei inflaţii cu un nivel mai ridicat decât cel
prognozat.
Componența, caracteristica, modul de evaluare și constatare a stocurilor sunt
reglementate de prevederile Standardului Naţional de Contabilitate 2 „Stocuri” .
Stocurile conform S.N.C. „Stocuri”, sunt active circulante care sînt:
1. destinate pentru a fi vîndute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;
2. în curs de execuţie în procesul desfăşurării normale a activităţii; sau
3. sub formă de materii prime, materiale de bază şi alte materiale consumabile, care
urmează a fi folosite în procesul de producţie, pentru prestarea serviciilor şi/sau în alte
scopuri gospodăreşti. [1.2]

9
 Spre deosebire de celelalte categorii de bunuri aflate în cadrul companiei, stocurile se
caracterizează prin faptul că se consumă la prima lor utilizare în procesul de producție sau
comercializare, după care trebuie înlocuite cu exemplare noi.
În cadrul ciclului de exploatare se parcurg mai multe faze ale ciclului economic din
întreprindere: aprovizionare-producție-desfacere, în care stocurie își schimbă atât forma, cât și
conținutul lor material. Astfel, în cazul întreprinderilor de producție, în faza de aprovizionare
activele circulante sub formă de mijloace bănești se transformă în active circulante sub formă de
stocuri de materii prime și materiale consumabile; în faza de producție stocurile de materii prime
și materiale consumabile se transformă în stocuri de semifabricate și produse finite; în faza de
desfacere stocurile de simifabricate și produse finite sunt vândute clienților, iar în urma
decontărilor cu clienții se transformă în active circulante sub formă de mijloace bănești.[2.2,
p.195-196]
În cazul întreprinderilor de comerț, ciclul de exploatare constă numai din două faze ale
circuitului economic: aprovizionare și desfacere. În faza de aprovizionare întreprinderea cumpără
bunuri, deci activele circulante bănești se transformă în active circulante sub formă de stocuri de
marfă. În faza următoare de desfacere are loc revânzarea lor în aceeași stare(stocurile de mărfuri
se tranformă în active circulante bănești).[2.2, p.196]
Potrivit paragrafului 6 din S.N.C 2. „Stocuri”[1.2], stocurile includ:
1) materiile prime şi materialele de bază - bunuri care participă direct la fabricarea
produselor şi se regăsesc în produsul finit integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie
transformată;
2) materialele consumabile - bunuri care participă sau contribuie la procesul de producţie
şi/sau de prestări servicii fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit (de exemplu,
materiale auxiliare, combustibil, materiale pentru ambalat, piese de schimb, anvelope şi
acumulatoare procurate separat de mijloacele de transport);
3) obiectele de mică valoare şi scurtă durată - bunuri valoarea unitară a cărora nu depăşeşte
plafonul stabilit de legislaţie sau pragul de semnificaţie prevăzut în politicile contabile,
indiferent de durata de serviciu sau cu o durată de serviciu nu mai mare de un an,
indiferent de valoarea unitară (de exemplu, instrumente şi dispozitive cu destinaţie
generală şi specială, utilaj de schimb, ambalaj tehnologic, inventar de producţie,
îmbrăcăminte şi încălţăminte specială, dispozitive de protecţie, lenjerie, construcţii şi
dispozitive provizorii, inventar sportiv şi turistic şi alte obiecte similare);
4) producţia în curs de execuţie - bunuri care nu au trecut toate stadiile de prelucrare
prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele nesupuse probelor tehnice şi

10
 recepţiei sau necompletate în întregime, precum şi costurile aferente serviciilor şi
lucrărilor în curs de execuţie;
5) produsele - bunuri fabricate în cadrul entităţii care includ:
a) semifabricatele - bunuri al căror proces de producţie a fost finalizat într-o secţie (fază de
fabricaţie) şi care sînt supuse în continuare prelucrării în altă secţie (fază de fabricaţie)
sau se livrează cumpărătorilor;
b) produsele finite - bunuri care au parcurs în întregime stadiile procesului de producţie şi
nu necesită prelucrări ulterioare în cadrul entităţii, au fost supuse probelor tehnice şi
recepţiei, sînt integral completate şi pot fi depozitate în vederea vînzării sau livrate direct
cumpărătorilor;
c) produsele secundare - bunuri care se obţin în procesul de producţie concomitent cu
produsele principale şi au o importanţă secundară şi valoare nesemnificativă faţă de
acestea;
6) mărfurile - bunuri procurate de entitate în vederea revînzării sau produse transmise spre
vînzare magazinelor proprii. În categoria mărfurilor, de asemenea, se includ clădirile,
terenurile şi alte bunuri imobiliare deţinute pentru vînzare;
7) ambalajele - bunuri care includ ambalajele de o singură folosinţă sau refolosibile,
achiziţionate sau fabricate, destinate ambalării produselor (mărfurilor) şi/sau altor bunuri.
În categoria stocurilor entităţii, de asemenea, se cuprind:
1) activele cu ciclul lung de producţie, destinate vînzării (de exemplu, complexe de
locuinţe, produse vinicole aflate în proces de maturare);
2) bunurile de natura stocurilor care se află temporar la terţi, din diferite cauze sau în
anumite scopuri (de exemplu, bunuri transmise în custodie, comision, pentru prelucrare).
Activitatea oricărei întreprinderi genererează un sistem complex și variat de relații
economice și juridice cu cumpărătorii de produse și mărfuri livrate, benefciarii de servicii
prestate, personalul angajat, bugetul de stat privind plata impozitelor și taxelor, alte persoane
juridice și fizice.
Astfel, noţiunea de creanţe poate fi examinată din 3 puncte de vedere :
1. Din punct de vedere juridic, creanţele reprezintă drepturi juridice ale întreprinderii
ca creditor de a primi la scadenţa stabilită de contractele întocmite, cambiile primite
sau de alte documente o sumă de bani, bunuri materiale ori alte valori de la
persoane juridice sau fizice numite debitori. Deci, creanţele sunt drepturi pe care
agentul economic le are asupra unor terţi pentru activităţi prestate şi neîncasate.
[2.7, p.215]

11
 Creanţa unei întreprinderi poate fi definită ca un drept patrimonial al unei persoane
fizice sau juridice, numit creditor, asupra altei persoane fizice sau juridice, numit debitor, de
executare a unei obligaţii, de restituire a unui bun, de realizare a unui serviciu etc.
2. Din punct de vedere contabil, raporturile juridice patrimoniale cu debitorii
presupun două momente distincte:
- înregistrarea dreptului de creanţă a unităţii economice faţă de clienţi, adică

consemnarea dreptului de a cere clienţilor achitarea valorii bunurilor livrate,

lucrărilor executate, serviciilor prestate.
- recuperarea creanţelor, adică încasarea efectivă a valorii bunurilor livrate,

serviciilor prestate, lucrărilor executate. [2.7, p.215]

3. Din punct de vedere economic, creanţele reprezintă valori economice avansate
temporar de titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice şi pentru care
urmează să primească un echivalent de valori. Acest echivalent de valori poate
reprezinta o sumă de bani, o lucrare sau un serviciu. [2.7, p.215]
Deci, creanțele reprezintă drepturi juridice ale întreprinderii ca creditor de a primi la
scadența stabilită de contractele întocmite, cambiile primite su de alte documente o sumă de
bani, bunuri materiale ori alte valori de la persoanele juridice sau fizice numite debitori.
Conform literaturii de specialitate criteriile de clasificare a creanţelor sunt urmatoarele:
 În funcţie de provenienţă (conţinutul economic):
- Creanţe comerciale – reprezintă acea parte a creanțelor care apare în cazul când

momentul transmiterii către cumpărători a drepturilor de proprietate asupra produselor,

mărfurilor și altor active livrate, precum și cel al prestării de servicii nu coincide cu
momentul achitării acestora. Livrarea produselor (mărfurilor) și prestarea serviciilor, în
baza cărora apar creanțele comerciale, se efectuează în baza următoarelor documente
primare: factura fiscală, factura de expediție, procesul-verbal de primire-predare a
serviciilor, dispoziția de plată, bonul de încasare, procesul-verbal de inventariere, etc.
Evidenta analitica a creanţelor pe termen scurt aferente facturilor comerciale se tine pe
fiecare debitor, pe termene de formare şi de achitare ale acestora.[2.2, p.236]
- Creanţe ale bugetului – apar ca urmare a diferențelor dintre sumele calculate și achitate la

buget ale impzitelor și taxelor, a căror mod de administrare și. de contabilizare are un
aspect complex. Situațiile de apariție a creanțelor sunt în dependență de specificul
operațiunilor economice, tipul impozitului și cuprind sumele:

12
 • Impozitului pe venit plătit în plus, achitat în avans în decursul anului, reâinut la sursa
de plată, plătit în cursul anului în străinătate, reținut în cazul plății anticipate a
dividendelor intermediare;
• TVA pentru trecerea în cont, TVA de recuperat, TVA calculată de la avansurile
primite;
• Accizelor aferente procurărilor pentru trecerea ulterioară în cont;
• Altor impzoite și taxe achitate în avans sau plătite în plus. [2.2, p.248]
Evidența analitică a creanțelor pe termen scurt privind decontările cu bugetul se ține pe
feluri de impozite și plăți, pe termene de recuperare a acestora din buget.
- Creanţe ale personalului reprezintă datorii ale angajaților față de întreprindere care apar în

urma:
• acordării avansurilor spre decontare (titularilor de avans);
• procurării de către angajați a mărfurilor cu achitarea în rate;
• recuperării de către gestionari a daunei materiale cauzate;
• altor datorii. [2.2, p.255]
Evidența analitică a creanțelor personalului se ține pe fiecare debitor, pe tipuri de creanțe,
pe termene de apariție și de achitare a acestora. [2.2, p.255-256]
- Creanţe privind veniturile calculate - reprezintă sume datorate întreprinderii aferente

veniturilor care sunt determinate în baza contractelor incheiate sau legislației în vigoare.
Veniturile calculate ale intreprinderii cuprind:
• venituri privind arenda;
• venituri privind dobânzile şi redevențele calculate;
• veniturile privind dividendele calculate;
• alte venituri. [2.2,p.270]
- Alte creanţe (ale companiilor de asigurări, privind pretenţiile înaintate şi recunoscute etc.) -

ce reprezintă datoriile companiilor de asigurări, organelor de asigurări sociale, pretenţiile

înaintate şi recunoscute, precum şi datorii privind alte operaţii faţă de întreprindere:
• privind recuperarea pierderilor – suma despăgubirilor calculate de la companiile de
asigurări ca urmare a apariției cazului de risc asigurat de întreprindere sau suma
recompenselor calculate de la organele de stat sau alți agenti economici;
• ale organelor de asigurări sociale – apar în urma depășirii sumelor virate Casei
Naționale de Asigurări Sociale asupra sumelor calculate, precum şi în cazul plăților
excedentare a sumelor cuvenite din bugetul asigurărilor sociale, efectuate de
întreprindere salariaților proprii;
13
 • privind reclamațiile înaintate şi recunoscute – unde se include suma daunei materiale
provocate, precum şi suma veniturilor ratate şi amenzilor. Reclamațiile se prezintă
împreună cu documentele care justifică încălcarea condițiilor contractuale şi mărimea
daunei produse;
• ale băncilor comerciale – pot apărea în cazul virării greșite a mijloacelor bănești din
conturile curente ale întreprinderii, ca urmare a unei erori bancare;
• privind alte operațiuni. [2.2,p.272]
 În funcţie de termenul de achitare:
- Creanţe pe termen scurt (cu termenul de achitare nu mai mare de un an) - reprezintă

creanţele a cărei termenul de achitare este mai mic de un an.

- Creanţe pe termen lung (cu termenul de achitare mai mare de un an) - reprezintă creanţele

a cărei termenul de achitare este mai mare de un an.

 În funcţie de gradul de asociere a debitorilor:
- Creanţe ale părţilor nelegate - reprezintă persona juridice sau fizice ce nu exercită nici o

influenţă notabilă la luarea deciziilor financiare sau economice.

- Creanţe ale părţilor legate - reprezintă persoane juridice ori fizice, una dintre care poate

să o controleze pe cealaltă sau să exercite o influenţă notabilă asupra acesteia la luarea

deciziilor financiare şi economice, sau care sînt plasate sub controlul comun al
întreprinderii principale.
 În funcţie de valuta în care se exprimă:
- Creanţe în valută naţională

- Creanţe în valută străină

 În funcţie de posibilitatea încasării deosebim:

- Creanţe certe, reprezintă creanţele încasate cărora este asigurată de clienţi solvabili.

Acestea se prezintă în bilanţul contabil.

- Creanţe incerte, reprezintă creanţele a cărei încasare nu este asigurată pe un anumit termen.

Acestea se reflectă în bilanţ ca provizioane.

 În funcţie de modul de formare deosebim:
- Creanţe normale, reprezintă creanţele ce se încadrează în cadrul relaţiilor fireşti de circuitul

economic. Acestea se referă la dreptul întreprinderii asupra debitorului ce nu a achitat

încă valoarea datoriilor sale.

14
 - Creanţele anormale, reprezintă creanţele ce se creează în cadrul unui cercuit economic

afectat de factorii de influenţă negativi, ce duc la apariţia debitorului din reclamaţii,

debitorilor pentru lipsuri, furturi.
Conform criteriilor de clasificare menţionate, la întreprinderea ,,Kazinst Grup SRL există
următoarele tipuri de creanţe:
 În funcție de proveniență sau conţinutul economic al creanţelor, la întreprindere sunt:
creanţe comerciale, creanţe ale bugetului, creanţe ale personalului, precum şi alte creanţe
curente.
 După termenul de achitare, la întreprindere „Kazinst Grup” SRL, creanţele sunt
constituie numai din creanţe curente.
 După valuta care se exprimă la întreprindere sunt atît creanţe care se exprimă în valută
naţională, cît şi creanţe care se exprimă în valută străină.
După posibilitatea încasării la întreprindere există numai creanţe certe, ceea ce denotă că
„ Kazinst Grup” SRL dispune numai de clienţi solvabili.
Este necesar de utilizat si alte surse teoretice ce arată descifrarea conceptului
și clasificarea , poate în forma schema, a activelor circulante.

1.2. Rolul activelor circulante în activitatea întreprinderii.

Pentru desfășurarea activității economice, orice întreprindere dispune în patrimoniul său
de bunuri economice, clasificate în active circulante. În structura întreprinderii, activele
circulante dețin un rol esențial în buna funcționare a mecaismului financiar al întreprinderii.
Elementul de susţinere a întregii activităţi de producţie, comercializare cît și prestare a serviciilor
este reprezentat de activele circulante materiale, acestea fiind baza întregului proces. De aceea se
consideră foarte importantă abordarea profundă a noţiunilor privind informaţia legată de aceste
active, în speţă de totalitatea stocurilor și a creanțelor.
Un rol important în patrimoniul unei societăţi îl au activele circulante materiale din cadrul
cărora fac parte şi stocurile, adică acele materiale deţinute pentru a fi vândute pe parcursul
desfăşurării normale a activităţii, în curs de producţie în vederea vânzării în aceleaşi condiţii ca
mai sus sau sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în
procesul de producţie, comercializare sau pentru prestarea de servicii.
Această importanţă este dată de faptul că o unitate de producţie nu poate funcţiona fără
existenta stocurilor. Este necesar a menţionat că stocurile se concretizează în ansamblul
bunurilor din cadrul unităţii patrimoniale ce sunt destinate fie a fi vândute în aceeaşi stare sau

15
după parcurgerea anumitor stadii ale procesului de fabricaţie, fie a fi consumate la prima lor
utilizare.
Formarea stocurilor de materiale, produse sau marfă asigură condiţii optime pentru
desfăşurarea, după un sistem raţional, a activităţii fiecărei unităţi economice. În lipsa existenței
stocurilor, nu poate fi utilizată rațional capacitatea de producție, nu are loc satisfacerea cererii în
strictă concordanță cu cea a ofertei și nu se pot desfăşura o serie de operaţii din sistemele de
aprovizionare şi desfacere cu cheltuieli minime.
Stocurilor le revine rolul de asigurare a întreprinderii cu mijloace circulante necesare unei
funcţionări normale. Astfel, stocurile întotdeauna au fost considerate a fi materialele care
presupun securitatea asigurării tehnico-materiale a întregului proces de fabricaţie.[4.1, p.2]
Politica de creare a stocurilor diferă în cadrul întreprinderilor din diferite ramuri ale
economiei, deoarece un rol hotărâtor îl are specificul procesului de producţie cît și în procesul de
comercilizare. Astfel, în unele ramuri ale economiei, rolul prioritar este acordat stocurilor de
materii prime, în alte ramuri – stocurilor de producţie finită, iar în altele se atrage atenţie
producţiei în curs de execuţie. [4.1, p.2]
În procesul de aprovizionare, întreprinderea cumpără bunuri economice de diverse
forme de la alte persoane juridice şi fizice, bunuri pentru care îşi creează datorii; de asemenea
vinde produsul activităţii sale în cadrul procesului de desfacere, proces în urma căruia rezultă
creanţele, care reprezintă drepturi ale entităţii ce decurg din tranzacţii sau evenimente trecute şi
din stingerea cărora se aşteaptă intrări (majorări) de resurse care încorporează beneficii
economice.
În marea lor diversitate, aceste relaţii se întrepătrund într-un circuit în care fiecare agent
economic se află în dubla ipostază, atît de vînzator, cît şi de cumpărător.
În funcţie de poziţia pe care agentul economic o are de o parte sau de cealaltă parte a
„tejghelei comerciale”, se creează raporturi juridice de drepturi sau de obligaţii. Strîngerea de
creanţe (datorii) se face de obicei prin intermediul mijloacelor băneşti, utilizând:
- operaţiuni băneşti de decontare cu numerar şi fără numerar;

- operaţiuni de decontare prin ofecte comerciale.

Titularul unei creanţe este numit în mod generic „creditor”. În desfăşurarea activităţii
sale, întreprinderea înregistrează creanţe cu cumpărătorii de produse şi mărfuri livrate,
beneficiarii de servicii prestate, personalul angajat, bugetul de stat privind plata impozitelor şi
taxelor, alte persoane juridice şi fizice.
Mărimea, componenţa, structura şi viteza de rotaţie a creanţelor determină un şir de
indicatori financiari din care cel mai important fiind profitul întreprinderii. Întrucît
16
întreprinderea poate modifica modul de efectuare a decontărilor şi condiţiile contractelor, o
importanţă deosebită are controlul permanent al stării creanţelor şi gestionarea corectă a
acestora, în caz contrar se poate ajunge la un nivel mult prea ridicat a creanţelor, ceea ce poate
duce întreprinderea la faliment deoarece este bine ştiut faptul că aceasta are o influenţă dublă
asupra activităţii întreprinderii, atît pozitivă, cît şi negativă.
Funcţia pozitivă exercitată de creanţe asupra activităţii economico-financiare a
întreprinderii în ansamblu constă în aceea că odată cu creşterea volumului creanţelor creşte şi
volumul vînzărilor, creşte profitul obţinut de întreprindere, se micşorează stocurile de produse
finite şi totodată scad consumurile privind păstrarea produselor finite şi nu în ultimul rînd
creşte atractivitatea întreprinderii faţă de noii potenţiali clienţi.
Totodată, însă, creşterea creanţelor poate avea un efect negativ asupra activităţii
economico-financiară a întreprinderii, deoarece odată ce cresc creanţele cresc şi cheltuielile
privind menţinerea acestora, cresc creanţele dubioase şi are loc micşorarea profitului din cauza
acestora, creşte ponderea activelor imobilizate în totalul activelor întreprinderii ceea ce se
apreciază negativ deoarece ea nu dispune de suficiente mijloace băneşti pentru achitarea
datoriilor pe termen scurt, astfel fiind nevoită să apeleze la surse atrase, pentru investirea
acestora în producţie, ori aceste mijloace băneşti mobilizate în creanţe comerciale nu participă
în circulaţia economică a întreprinderii, şi acest lucru poate duce la stoparea activităţii acesteia.
Din cele menţionate putem aprecia importanţa primordială a acestor două componente ale
activelor circulante și anume a stocurilor și a creanțelor.
Este necesar de analizat toate componentele a activelor circulante, nu
doar stocurile și creanșele.

1.3. Aspecte metodologice de gestionare a stocurilor și creanțelor

Noțiunea de gestiune provine de la latinescul „gestio” sau franțuzescul „gestion” cu
înțeles de organizarea administrării unui patrimoniu în toată complexitatea sa. Prin gestiune în
sens larg se înțelege ansamblul normelor privitoare la conservarea, administrarea și dreptul la
dispoziție asupra unui patrimoniu.[2.3, p.7]
Gestiunea activelor circulante este o componentă de bază a gestiunii financiare a
întreprinderii. Unele sarcini de bază ale managementului financiar sunt:
 Asigurarea la timp și în cantități optime activității curente cu resursele necesare;
 Efectuarea în termenele stabilite a decontărilor curente;
 Menținerea lichidității activelor la un nivel acceptabil;

17
  Eficientizarea valorificării activelor curente. [2.4, p. 132]
Aceste sarcini pot fi realizate printr-o gestiune financiară curentă eficientă a capitalului
de lucru. Relevanţa acesteia constă, în primul rând, în ponderea înaltă (de peste 50% în medie) a
activelor (şi pasivelor) circulante în totalul bilanţului întreprinderii. În al doilea rând, operaţiile
cu activele circulante sunt de natură operațională, cu un mare grad de repetabilitate şi cu o
reflectare imediată asupra situaţiei financiare și asupra rentabilităţii întreprinderii. [2.4, p. 132]
Obiectivul urmărit al gestiunii activelor circulante constă în asigurarea nivelului necesar
de active circulante pentru activitatea operațională a entității economice la costuri minime și în
condiţii de diminuare a riscului. Amortizarea relaţiei rentabilitate – risc se realizează în cea mai
mare parte în cadrul echilibrului dintre necesarul de active circulante şi sursele imobilizabile
pentru finanţarea acesteia. [2.4, p. 134]
Un alt obiectiv al gestiunii activelor circulante este asigurarea echilibrului financiar între
necesitățile de capitaluri circulante și de trezorerie pe de o parte și sursele de acoperire a
capitalurilor corespunzătoare pe de altă parte. [2.1, p.16]
Pentru a răspunde nevoii de rentabilitate, gestiunea activelor circulante urmăreşte
realizarea ciclului de exploatare cu un nivel minim de active circulante, iar gestiunea pasivelor
circulante urmăreşte cel mai redus cost al procurării capitalurilor necesare.
Pentru a răspunde nevoii de diminuare a riscului, gestiunea activelor circulante urmăreşte
eliminarea rupturii de stoc, a lipsei de lichidităţi, preocupare însoţită de creşterea costurilor de
exploatare şi de diminuare a rentabilităţii. În privinţa pasivelor circulante, se urmăreşte
permanenţa surselor de finanţare, autonomia financiară a ciclului de exploatare, preocupări
însoţite de creşteri ale costului procurării capitalurilor necesare. Având în vedere aceste cerinţe
ale optimizării relaţiei rentabilitate – risc în mod concret gestiunea ciclului de exploatare
cuprinde două domenii complementare de activitate:
1) determinarea necesarului de active circulante (de stocuri, de creanţe şi de lichidităţi);
2) determinarea modalităţii de finanţare a necesarului de active circulante (a fondului de
rulment, a datoriilor de exploatare: furnizori, creditori etc.; a concursurilor bancare;
credite de trezorerie, credite de scont etc.). [2.4, p. 134]
În prezet, gestiunea eficientă a activelor circulante reprezintă una din preocupările
esențiale, care necesită o ateție sporită din partea managerilor. În condițiile economiei de piață,
întreprinderile își stabilesc volumul și sursele de finanțare, precum și căile de creștere a acestora
și de aceea poartă răspundere pentru eficiența utilizării activelor circulante.
Deciziile strategice vizează un orizont de timp mai îndepărtat și urmăresc întărirea
poziției pe piață și dezvoltarea întreprinderii. Strategia de gestiune a activelor circulante vizează,

18
astfel, creșterea randamentului și accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante cu scopul
sporirii performanțelor financiare a întreprinderii.
Politicile se referă la decizii tactice sau de corecție, prin care se urmărește ajustarea
influențelor conjucturale, pentru a se urmări strategia fixată. În mod evident, politicile sunt
adoptate în cursul perioadei, în funcție de condițiile noi care apar în procesul aprovizionării, de
producție sau de desfacere. Politica de gestiune a activelor circulante se referă la deciziile luate
pentru stabilirea și menținerea unui anume nivel al activelor circulante, ca și deciziile în privința
modalităților de finanțare a acestora, urmărind obiectivul strategic fundamental-maximizarea
valorii întreprinderii sale și cu un nivel minim de risc.[2.5, p.236]
Gestiunea stocurilor
Administrarea în mod economic a stocurilor presupune minimizarea ansamblului
costurilor legate de aprovizionare în condițiile asigurării unui anumit nivel al coeficientului de
servire. Principalele probleme ce se impun a fi rezolvate se referă la două aspecte:
• determinarea nivelului stocurilor care presupune determinarea în principal a
următoarelor categorii de stocuri:
a) stocul minim sau curent al unui produs corespunde consumului produsului respectiv pe
durata intervalului de aprovizionare;
b) stocul de siguranță reprezintă o rezervă permanentă pentru a face față situațiilor
neprevăzute legate de ritmul consumului și al termenelor de livrare;
c) stocul de alertă sau pragul de declanșare a comenzii reprezintă cantitatea în stoc sub
nivelul căreia trebuie să fie făcută comanda.
• determinarea cantității economice (optime) de comandat. [2.4, p. 136]
Într-un mediu caracterizat de un nivel ridicat de competitivitate, gestiunea stocurilor
aparae ca o necessitate pentru asigurarea continuității activității care se desfășoară la nivelul
întreprinderii, a cărei performanță este direct influențată de gestiunea optimală a stocurilor.
Gestiunea stocurilor implică atât anticiparea condițiilor în care urmează a se desfășura
procesele de aprovizionare-stocare, cât și menținerea sub control a modului de realizare a lor,
astfel ca rezultatul să fie eficient. Astfel, principalele obiective ale gestionării stocurilor se referă
la:
 formarea unor stocuri minim necesare, structurate şi dimensionate astfel încât să
asigure acoperirea corespunzătoare a cererilor de consum, cu un efort de
stocare cât mai mic;
 dimensionarea stocurilorprin metode adecvate, în funcţie de scopul urmărit, de
factorii concreţi care influenţează stocurile şi de cheltuielile specifice formării lor;

19
  urmărirea şi controlul derulării proceselor de aprovizionare-stocarepe baza
metodelor şi tehnicilor consacrate, astfel încât să se asigure o evoluţie efectivă cât mai
apropiată de limitele normale prestabilite ale stocurilor;
 prevenirea degradării resurselor stocateprin asigurarea condiţiilor raţionale de
depozitare;
 prevenirea apariţiei fenomenelor negativespecifice gestiunii stocurilor(lipsa de stoc;
suprastocarea; stocurile cu mişcare lentă şi fără mişcare) ;
 valorificarea operativă a stocurilor devenite disponibile.[2.6, p.43]
Pot fi identificate trei politici de gestiune a ciclului de exploatare cu efecte diferite ale
rentabilităţii şi riscului:
1) politică agresivă care îşi propune realizarea unei cifre de afaceri cu stocuri
minime. Rentabilitatea ridicată intenţionată prin acţiune politică este însoţită de
riscuri mari legate de lipsa de stoc, de lipsa de lichidităţi şi de insolvabilitatea
întreprinderii;
2) politică defensivă, care îşi propune realizarea unei cifre de afaceri cu stocuri şi
lichidităţi ridicate. Rentabilitatea va fi, în acest caz, scăzută, deoarece va fi afectată de
costurile suplimentare de întreținere a activelor circulante la întreprindere;
3) politică echilibrată (intermediară), având o situație medie între cele două politici
de mai sus, astfel este un echilibru între rentabilitate şi risc. [2.4, p. 135]

Active circulante
(2) politică defensivă
(3) politică intermediară
(1) politică agresivă

Cifra de afaceri
Figura nr.1.Relația dintre activele circulante și cifra de afaceri
(sursa: D.Stancu, Contabilitate și finanțe pentru ingineri, Editura Economică, 2004)
Necesarul în stocuri trebuie astfel stabilit încât să stimuleze întreprinderea în folosirea cât
mai eicientă a acestor valori, în mobilizarea tuturor factorilor care să conducă la accelerarea
vitezei de rotaţie, pentru reducerea absolută sau relativă a stocurilor.

20
 Pentru efectuarea calculelor analitice de optimizare a nivelului stocurilor este necesară
cunoașterea procesului de stocare în următoarele categorii de gestiune:
 Gestiunea cu cerere constantă la intervale egale;
 Gestiunea cu cerere variabilă la intervale egale;
 Gestiunea cu cerere variabilă la intervale neegale;
 Gestiunea de tip (S,s) sau cu două depozite.[2.6, p.44]
Gestiunea cu cerere constantă la intervale egale prevede ca reaprovizionarea pentru
reântregirea stocului curent să se facă în loturi egale din punct de vedere cantitativ. Acest tip de
gestiune are în vedere posibilitatea epuizării stocului curent și intârzierii reântregirii lui în cadrul
unor cicluri de aprovizionare, fapt pentru care se prevede formarea și utilizarea stocului de
siguranță.
Gestiunea cu cerere variabila la intervale egale implică reaprovizionarea cu loturi
variabile ca mărime care trebuie estimate la momentele calendaristice “Ti”, când are în vedere
desfășurarea acțiunilor comanda-reaprovizionare; cantitatea de materiale care a mai rămas în stoc
la momente Ti va fi folosită pentru acoperirea cererii de consum pe durata de aprovizionare.
Gestiunea cu cerere variabilă la intervale neegale, la care nu se cunosc momentele
calendaristice (Ti) de lansare a comenzilor, ele trebuind determinate prin extrapolare; ca și în
cazul tipului de gestiune anterior, problema estimării este dificilă, fiind în funcție de modul în
care se manifestă cererea în cadrul duratei de aprovizionare. Reaprovizionarile se fac în loturi
constante ca nivel, stabilite la începutul perioadei de gestiune. Acest tip de gestiune este
caracteristic întreprinderilor cu un volum mare de producție nenominalizată sau prestatoare de
servicii, de reparații, care produc bunuri de larg consum la cerere etc.
Gestiunea de tip (S,s) sau cu două depozite se caracterizează prin faptul că intervalele și
cererile sunt variabile, iar lot de aprovizionare constant. Denumirea de tip ”S, s” exprimă esența
procedurii de lucru, ”s” fiind nivelul de reaprovizionare, iar ”S” cantitatea de reaprovizionat.
Optimizarea unei gestiuni de acest gen implică stabilirea celor două neveluri ”S” și ”s” în așa fel
încât să se obțină un efort de muncă cât mai redus pentru construirea și menținerea stocului de
producție.
Dimensiunea stocurilor este influențată atât de domeniul de activitate al firmei, politica
acesteia privind gestiunea stocurilor cât și de nivelul de predictibilitate a pieței specifice.
Raportândune la ultimul factor, este esențială determinarea mărimii stocului în funcție de
condițiile de certitudine şi incertitudine care pot caracteriza mediul extern al întreprinderii.[2.8,
p.256]

21
 În condițiile unui mediu caracterizat de un nivel ridicat de certitudine mărimea optimă a
stocurilor este determinată pe baza următoarei relații: [2.8, p.256]
2∗N∗Ca N S∗pa
S=
√ pa∗Ca
CT=Ca+Cd =
S
* c a+
2
*c d (1.1)

unde : S este mărimea optimă a stocului;

N este necesarul anual din materialul, produsul sau marfa de aprovizionare;
ca este costul fix unitar pentru pregătirea unei noi aprovizionări;
pa este prețul unitar de aprovizionare;
cd este costul de depozitare pe unitatea de stoc.
Mărimea optimă a stocurilor este cea care armonizează relația contradictorie dintre
cheltuielile de apovizionare (Ca) variabile în funcție de numărul aprovizionărilor și cheltuielile
de depozitare (Cd) care variază în raport cu mărimea stocurilor.
Pentru cazul în care intervalul dintre aprovizionări nu este unul constant, se impune
alegerea unor strategii eficiente de gestiune a stocurilor:[2.9, p.860]
1. Politică prudentă de gestiune – determină constituirea unui stoc de siguranță suficient de
acoperitor pentru a reduce efectele decalajelor dintre două aprovizionări succesive.
Această politică poate fi utilizată de întreprinderi pentru care cheltuielile înregistrate din
cauza întreruperilor sunt foarte mari.
Astfel pentru întârzieri de până la 5 zile, stocul de siguranță pentru resursele materiale
necesare se va mări folosind formula următoare:
N
Np = N + *n (1.2)
T
unde: T este numărul de zile calendaristice din perioada considerată (de exemplu T=360 zile);
Np este necesarul de aprovizionare pe perioada considerată în cazul unei politici
prudente;
n este numărul zilelor de întârziere; [2.9, p.860]
2. Politică agresivă de gestiune – constă în determinarea unui stoc de siguranță egal cu
media aritmetică a stocurilor de siguranță corenspunzătoare fiecărei etape de întârziere a
aprovizionării.
1 N
Na= * *(0+1+…+n) + N (1.3)
n+1 T
unde: Na este necesarul anual de aprovizionare în cazul unei politici agresivă. (zero trebuie șters
din formula. Formula devine N/T x n/2 + N) [2.9, p.860]
3. Politică realistă de gestiune – constă în optimizarea costurilor ocazionate de fiecare din
politicile anterioare.Pentru determinarea mărimii stocurilor în cazul abordării unei astfel
de politici se parcurg următoarele două etape:
22
 - Determinarea costurilor înregistrate la fiecare nivel al stocurilor, în toate zilele posibile

de întârziere;
- Determinarea matricii consecințelor la fiecare nivel al stocurilor. [2.9, p.860]

Gestiunea stocurilor presupune şi controlul asupra integrităţii, suficienţei acestora. În

acest context, este eficientă utilizarea metodelor:
1. Metoda ABC constă în clasificarea stocurilor în trei grupe, în funcţie de importanţa lor,
de complexitatea aprovizionării şi de gravitatea lipsei de stoc, de alte criterii, după cum
urmează:
În grupa A, se includ elemente puţine la număr, dar valoroase. În practică, s-a constatat că
ponderea acestora în totalul de stocuri este de 10%, în timp ce valoarea lor constituie circa 70%
din valoarea totală a stocurilor. Lipsa acestor elemente generează rupturi ale procesului de
producţie, comercializare sau prestare a serviciilor. De exemplu: piesele de schimb folosite la
prestarea serviciilor de reparație centralelor termice în cadrul întreprinderii Kazinst Grup SRL,
sunt elemente importante, fără de care nu poate funcționa o centrală termică.
În grupa B, se includ elementele mai puţin importante atât numeric, cât şi valoric,
ponderea lor în total stocuri de materii prime şi materiale fiind de 20%. [3.1]
În grupa C, se includ elementele cel mai puţin importante. Ele sunt multe la număr, circa
70% din numărul elementelor existente în stocuri, dar deţin doar 10% din valoarea stocului
existent. Aprovizionarea se poate face o singură dată în cantitatea necesarului anual, iar lipsa
acestor elemente de materii prime şi materiale poate fi înlocuită cu altele, ori lipsa lor nu
provoacă întreruperi ale procesului de producţie.
Metoda ABC permite:
 o urmărire detaliată a stocurilor din grupele A şi B şi o determinare a mărimii
matematice optime a acestora, astfel că necesarul de capitaluri pentru formarea şi
păstrarea lor să fie minim;
 o urmărire globală a stocurilor din grupa C, care se vor aproviziona în loturi mari
pentru perioade mari de timp şi pentru a reduce cheltuielile de transport –
aprovizionare. [2.4, p. 137]
Sistemul de gestiunea ABC este foarte eficient, deoarece utilizarea sa împreună cu
mijloacele electronice de calcul asigură luare unor măsuri importante și cu mari avantaje
economice în gestionarea stocurilor.
2. Metoda celor două recipiente - presupune aranjarea elementelor din stoc în două
recipiente: unul este considerat stocul curent, celălalt – stoc de siguranţă. Când primul
recipient se goleşte, se face o nouă comandă şi se trece la folosirea elementelor din cel
23
 de-al doilea recipient. Această metodă este eficientă în cazul întreprinderilor de comerţ cu
amănuntul, dar şi pentru unele întreprinderi din industrie. [2.4, p. 138]
3. Metoda liniei roşii. Elementele din stoc sunt aşezate într-un vas de sticlă pe care este
desenată o linie roşie. Când nivelul stocului ajunge la această linie, devine necesară
efectuarea unei noi comenzi în aprovizionare. Utilizarea metodei este eficientă în cazul
întreprinderilor din industria alimentară pentru păstrarea diferitelor. [2.4, p. 138]
4. Metoda Kanban. Această metodă a fost dezvoltată în Japonia de firma Toyota în anul
1940. Kanban este un termen care provine din sintagma japoneză kan-ban care s-ar
traduce aproximativ „card de semnalizare”. Era vorba efectiv de o cartelă (ca o fişa de
hârtie) ce însoţea produsele pe linia de fabricaţie. Pe fișă erau trecute diverse informaţii
relevante despre respectivul produs. Termenul Kanban însă denumeşte şi o metodă de
planificare eficientă a producţiei și de optimizare a stocurilor folosind principiul „exact la
timp” (just in time). Ea este denumită, de asemenea, metoda stocului zero sau metoda de
producţie în flux continuu.
Esența acestei metode constă în aceea că: un furnizor fabrică şi livrează clientului său
numai produsele care i-au fost comandate anterior de către client prin intermediul unui sistem
fizic de informare materializat pe baza unor etichete (carduri Kanban) care îmbunătăţesc
circulaţia informaţilor între client şi furnizor. Această metodă este acum utilizată în SUA (IMB,
General Motors, General Electric etc.) şi în Europa. Ideea de bază a sistemului este că
întreprinderea trebuie să deţină un stoc minimal, pentru ca furnizorii săi să poată livra, la timp,
piesele care îi sunt necesare.
Acest sistem este mai larg decât un sistem de gestiune a stocurilor. Este, de asemenea, un
sistem de gestiune. Suma stocurilor este redusă la minimum, ca şi timpul, distanţa între diferitele
operaţiuni. Pentru ca firma să poată livra rapid, trebuie ca ea să întreţină relaţii permanente cu
furnizorii săi şi să existe o bună coordonare.
Sistemul Kanban modifică ipotezele modelului clasic, prin aceea că diminuează costul de
comandă al stocurilor. Acesta poate fi obţinut printr-o localizare judicioasă a unităţilor de
producţie: diminuează stocul de securitate. El poate fi obţinut ameliorând relaţiile dintre
întreprindere şi furnizorii săi. Acest sistem permite degajarea trezoreriei, care poate fi utilizată
pentru noi investiţii. [2.4, p. 138-139]
Pentru a implementa eficient sistemul kanban, o companie trebuie să treacă printr-o serie de
schimbări.
Aceste modificări trebuie făcute astfel încât:
– procesul de producție să fie continuu și produsele să fie, pe cât posibil, standardizate;
– ciclurile de transport să fie standardizate;
24
– volumul producției să fie realist estimat – acesta este de fapt primul pas în a reduce stocurile;
– fluctuațiile în ciclurile de producție să fie eliminate cât mai mult posibil; este de asemenea
deosebit de important să se planifice etapa finală a procesului de producție;
– să fie create condiții pentru a controla fluxul de materiale prin intermediul cardurilor kanban
(fiecare produs / element de stocare trebuie să aibă un nume, index și loc de stocare unic; datele
ar trebui să se refere atât la produse și materiale, cât și la recipiente sau paleți de transport);
– să fie posibilă gestionarea optimă a containerelor;
Întregul sistem trebuie să fie simplu și transparent pentru a reduce cât mai mult posibil riscul de
eroare.[3.1]
Stocurile constituie, după sectoare, o parte mai mult sau mai puţin importantă a activului
bilanţului întreprinderilor. În acelaşi timp, un stoc puternic crescut antrenează costuri. Au fost
puse la punct numeroase metode de gestiune a stocurilor. Ele utilizează, tot mai mult,
instrumente informatice.
Modelul classic este bazat pe faptul că anumite costuri (costuri de stocaj) cresc atunci
când stocurile se măresc, pe când altele (costul de comandă) se diminuează în acelaşi timp.
Metoda Kanban consideră că aceste costuri pot fi minimizate graţie unei mai bune
localizări şi coordonări între întreprinderi. [2.4, p. 139-140]
Metoda EOQ – detrminarea stocului(comenzii) optim.
Principalul obiectiv al gestiunii stocurilor constă în detrminarea stocului optim la un
moment sau altul al perioadei de gestiune. Decizia privind stocul optim se stabileşte în funcţie de
costurile suportate de întreprindere referitoare la stocuri.
Sunt trei costuri majore:
1. Costurile de deţinere a stocurilor, de regulă, cresc odată cu creşterea stocurilor şi constau din
costul capitalului blocat, costuri de depozitare, costuri cu pază, asigurarea, pierderi pe timpul
depozitării:
CTD = C×P×A (1.4)
unde: CTD – costul total de deţinere;
C – procentul costurilor de deţinere de la valoarea stocului mediu;
P – preţul de achiziţie a materialelor din stoc;
A – mărimea medie a stocului deţinut. [2.4, p.140]
2. Costurile de comandă sunt fixe pentru fiecare comandă, însă cresc odată cu creşterea
numărului de comenzi sau altfel cu reducerea stocului. Aceste costuri constau din costurile
de plasare-primire a unei comenzi, convorbirile telefonice, organizarea procesului de
primire, depozitare etc.:
CTC = F×N (1.5)
25
unde: CTC – costul total de comandă;
F – costurile fixe pentru o comandă;
N – numărul de comenzi pe an. [2.4, p.140]
3. Costurile legate de lipsa stocurilor, pierderile datorate stopării procesului de producţie,
pierderii clienţilor. De regulă, aceste cheltuieli se minimizează prin introducerea stocului de
siguranţă. Putem urmări că cantitatea de comandat care asigură costurile minime de
întreținere a stocului poate fi determinată folosind următoarea formulă care se numeşte
modelul cantităţii optime de comandat (EOQ) sau cantitate economică a comenzii:
2xFxS
EOQ =
√ C xP
(1.6)

unde: EOQ = cantitatea economică a comenzii sau cantitatea optimă de comandat;

S = cantitatea totală folosită într-un an dintr-un anumit element de stoc. [2.4, p.140]
Gestiunea creanțelor
Gestiunea creanțelor reprezintă ansamblul metodelor şi instrumentelor de utilizare cât
mai eficientă a capacităţilor întreprinderii în credite comerciale. Prin urmare, aceasta are sarcina
de a stabili comportamentul întreprinderii privind acordarea creditului comercial clienţilor.[2.4,
p.141]
Politica de gestiunea a creanțelor(politica de credit) are sarcina de a stabili
comportamentul întreprinderii privind acordarea creditului commercial clienților. Această
politică poate varia de la una foarte relaxantă (acordarea acestui credit tuturor clienților) până la
una restrictive (nu se acordă credite comerciale).[2.10, p.68]
Putem delimita două tipuri prncipale de politici în acest sens ale întreprinderii: politica
relaxată și politica restrictivă.
Politica relaxată are drept obiectiv creșterea cifrei de faceri a întreprinderii, prin
prelungirea duratei de acordare a creditelor către clienți, însă apare pericolul imposibilității
colectării unor datorii de la unii clienţi. [2.4, p.142]
Politica restrictivă presupune micșorarea creditului comercial. Aici întreprinderea este
interesată în reducerea capitalurilor alocate în contul clienţilor, dar cu cât este mai strânsă
finanţarea acestor active circulante, cu atât clienţii vor fi mai nemulţumiţi şi vor determina
reducerea cifrei vânzărilor întreprinderii. [2.4, p.142]
Avantajele politicii relaxante constau în creșterea vânzărilor companiei, însă apare
pericolul imposibilității colectării unor datorii de la unii client. Avantajele policii restrictive
constau în colectarea banilor în momentul vânzării, însă vânzările companiei vor fi mult mai
mici decât cele posibile. [2.10, p.69]

26
 Nivelul optim al creanțelor comerciale ale întreprinderii se situează în punctul unde se
asigură vânzările maxime la un risc de credit acceptabil. Aceasta presupune contrapunerea a doi
indicatori de bază: rentabilitatea vânzărilor suplimentare, obținută din creșterea duratei de
creditare, și costul de capital al creșterii credului comercial. Prin urmare, calculăm efectul
marginal net ca diferenţă între între aceste două mărimi. Dacă efectul va înregistra o mărime
pozitivă, atunci se va hotărî la creșterea creanțelor comerciale și a duratei de încasare a acestora.
Dacă este negativ, se va căuta o altă modalitate de cointeresare a clienţilor (eventual, un rabat
asupra vânzărilor), dacă aceştia acceptă să reducă durata de plată a achizițiilor. [2.4, p.142]
Principalele componente ale politicii creditului comercial sunt:
1. Perioada de credit – perioada de timp pentru care se acordă credit comercial. Pentru unele
produse se acordă perioade scurte, pentru altele mai lungi. Există o legatură între
perisabilitatea și durabilitatea produselor și perioada de credit.
2. Reducerile utilizate – discounturi și rabaturi pentru a convinge clientul să plătească mai
repede.
3. Accesibilitatea creditului – se referă la selectarea doar a clienților adecvați pentru a primi
creditul.
4. Formalizarea raporturilor de credit – contracte, facturi.
5. Politica și duritatea aplicate în cazul colectării datoriilor. [2.4, p.142]
Indicatorii folosiţi pentru caracterizarea eficienţei politicii de gestiune a creanţelor sunt:
1. Perioada medie de colectare a creanţelor:
Valoarea medie anuală a crenţelor × 365 zile/ Vânzări nete (1.5)

2. Structura creanţelor pe vârste, (de exemplu 10% au mai puţin de 30 de zile; 40% – 30-60
de zile; 20% – 60-90 de zile; 10% – peste 90 de zile; 20% – expirate)
3. Cota creanţelor dubioase:
Creanţe dubioase / Total creanţe. (1.6)

În concluzie, se poate menționa că utilizarea eficientă a activelor circulante este o

condiție primară a sporirii performanțelor financiare a întreprinderii, ceea ce relevă necesitatea
cercetării politicilor și metodelor de gestiune a stocurilor și creanțelor. În această ordine de idei,
se poate afirma că activele circulante sunt folosite eficient atâta timp cât transformarea este
continuă, neântreruptă. Se recomandă managerilor întreprinderii, analiza aprofundată a gestiunii,
urmărind astfel optimizarea gestiunii stocurilor și a creanțelor, în vederea creșterii rentabilității și
lichidității lor.

27
 CAPITOLUL II. ANALIZA GESTIONĂRII STOCURILOR ŞI CREANŢELOR ÎN
CADRUL ÎNTREPRINDERII „KAZINST GRUP SRL”
Înființată în anul 2017, entitatea economică KAZINST GRUP S.R.L. propune o gamă
diversificată de produse, oferă servicii complete și prezintă soluții atât pentru consumatorii finali
cât și pentru specialiștii în domeniu încălzire, ventilare/climatizare, apeduct, asigurând confortul
dorit clientului și siguranța instalațiilor.
KAZINST GRUP este Societate cu Răspundere Limitată și obţine drepturi de persoană
juridică din data Înregistrării de Stat în modul stabilit. Societatea dispune de bilanţ autonom şi
conturi bancare, are ştampilă cu denumirea sa şi imaginea emblemei. Societatea se constituie
pentru o durată nelimitată. Societatea este în drept să înfiinţeze filiale şi reprezentanţe în
Republica Moldova în conformitate cu actele legislative în vigoare, iar în străinătate - în
conformitate cu legislaţia statului străin, dacă tratatul internaţional la care Republica Moldova
este parte nu prevede altfel.
Societatea comercială “Kazinst Grup” S.R.L., conform Extrasului din Registrul de stat al
persoanelor juridice nr.373633 din 07.12.2017 (Anexa 1 ) a fost înfiinţată la 04.10.2017, inițial
cu capitalul social în mărime de 100 lei. Cota de participare este de 20% al persoanei fizice
Cazarin Vladimir, 20 % al persoanei fizice Haiducov Serghei și 60 % al persoanei fizice
nerezidente Ilisei Petru-Bogdan. Administrator al întreprinderii este Haiducov Serghei, care
actioneaza in baza Statutului (Anexa 2).
Principalele genuri de activitate a entității sunt:
1. Comerț cu amânuntul al articolelor și aparatelor electrocasnice, în magazine specializate;
2. Comerț cu ridicata al aparatelor electrice de uz gospodăresc, al aparatelor de radio și
televizoarelor;
28
 3. Comerț cu ridicata al altor mașini și echipamente;
4. Comerț cu amânuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate;
5. Comerț cu ridicata al echipamentelor și furniturilor de fierărie pentru instalații sanitare și
de încălzire;
6. Comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcție și
echipamentelor sanitare;
7. Comerț cu amănuntul al articolelor de fierărie, al articolelor din sticlă și a celor pentru
vopsit, în magazine specializate;
8. Lucrări de instalații tehnico-sanitare, de alimentare cu gaze, de încălzire și de aer
condiționat;
Mai jos sunt prezentate date generale despre entitate preluate din Anexa 1:
- codul fiscal 1017600041235
- codul TVA 0209817
- adresa juridică – mun. Chişinău, str. Lunca Bîcului, 26/1 (CUATM 0140)
Conform statutului entității SRL KAZINST GRUP are o structură organizatorică internă ce
presupune existența unui organ suprem de deliberare și decizie, a unui organ executiv și a unui
organ de control, după cum urmează:
1. Administratorul (organ executiv);
2. Cenzorul (organ de control).
Potrivit politicii de contabilitate (Anexa 3), în activitatea sa, SRL KAZINST GRUP se
conduce de Legislaţia Republicii Moldova, Standardele Naţionale de Contabilitate, Planul
general de Conturi Contabile al Republicii Moldova, de Statut, de Politica de contabilitate.
KAZINST GRUP SRL dispune de independenţă financiară, economică şi organizatorică, de
bilanţ autonom, conturi în bănci, ştampile cu antet şi alte rechizite necesare pentru activitatea sa,
precum şi alte mijloace de identificare vizuală.

2.1 Aplicarea politicii de gestionare și utilizare eficientă a activelor circulante

În activitatea sa, orice entitate are dilema deciziei de a satisface cerințele cumpărătorului
prin menținerea unui stoc și a unui sortiment larg de produse sau să păstreze și majoreze
rentabilitatea investițiilor în produse în scopul dezvoltării ulterioare a acestora. În legătură cu
aceste cerințe, apare necesitatea stabilirii unor structuri optime ale sortimentului de produse și a
unui stoc adecvat pentru a evita costurile înalte de păstrare și a majora rentabilitatea vânzărilor.
[2.4, p 167]
Stocurile sunt unele dintre elementele cele mai importante și semnificative din cadrul
activelor circulante ale unei întreprinderi. Implicate atât în producția întreprinderii, cât și în
29
activitatea comercială,acestea sunt cel mai esențial element al său de inventor sau bunuri
destinate revânzării.
Managementul stocurilor nu se limitează doar la determinarea mărimii şi structurii lui, ci
cuprinde şi instrumentele de conducere a stocurilor, urmărirea dinamicii şi evoluţiei lor, astfel
încât să se cunoască permanent situaţia şi să se intervină preventiv şi operativ pentru menţinerea
lor la nivelul stabilit.
Determinarea necesității și gestionarea acestei categorii de active circulante în cadrul
companiei se realizează prin mai multe metode. Una dintre metodele cele mai este metoda ABC.
Datorită gamei largi de materiale se impune tratarea diferenţiată a acestora, gruparea lor
în funcţie de anumite criterii:
- volumul cantitativ;
- ponderea valorică mare;
- termene foarte strânse de aprovizionare;
- epuizări repetate de stoc.
Metoda ABC pornește de la idea că în activitatea zilnică se manipulează foarte multe
tipuri de mărfuri. A analiza stocurile acestora, plecând de la ideea că toate sunt egale ca
importanță este, de cele mai multe ori, costisitor și dificil de realizat. De accea, se întocmește
analiza separate, pe clase omogene de gestiune. Gruparea pe aceste clase are la bază un
paramentru distinct.[2.12, p.79]
Aplicarea metodei presupune următoarele etape:
1. Stabilirea conținutului economic al parametrului global. Acesta este stocul mediu. La
nivelul întreprinderii se calculează astfel:
n
Ś = ∑ d́ i x vi (2.1)
i=1

unde:
d́ i – desfacerea medie zilnică (factor calitativ);
vi – viteza de circulație în număr de zile (factor calitativ);
i – categoria de mărfuri. [2.12, p.79]
2. Calcularea parametrului global pentru fiecare soriment de mărfuri, pe baza formulei:
[2.12, p.80]
Śi= d́ i x v i, cu aceeași semnificație (2.2)
3. Ierarhizarea sortimentelor în funcție de valoarea calculată la punctul 2. [2.12, p.80]
4. Determinarea valorilor cumulative ale parametrului global, astfel: [2.12, p.80]
Ś1’ = Ś1

30
 Ś2’ = Ś1’ + Ś2 (2.3)
Ś3’ = Ś2’ + Ś3

5. Reprezentarea grafică a valorilor cumulate ale parametrului global, pentru a obține curba
ABC. Sistemul de axe utilizat are pe abscisă reprezentate sortimentele așezate în funcție
de mărimile parametrului global, iar pe ordonată valorile cumulate ale acestuia. [2.12,
p.80]
6. Delimitarea celor trei zone A, B și C tine cont că:
 În zona A se află un număr limitat de sortimente, care dețin ponderea hotărâtoare în
stocul mediu. Practic arată că, de obicei, aproximativ 30 % din numărul de produse,
dețin circa 60-70 % din stocul mediu.
 În zona B se află circa 20 % din sortimente care dețin în jur de 15-20 % din stocul
mediu.
 În zona C se află circa 50 % din sortimente, multe numeric, dar care au o pondere
relativ redusă, de 10-15% din stocul mediu. [2.12, p.80]
Deși zonele B și C au ponderi mai reduse, ele contribuie la satisfacerea completă a cererii
de produse. Variațiile parametrului global la aceste sortimente afectează în proporție redusă
rezultatele, eficiența și profitul întreprinderii. Chiar și în aceste codiții, pentru ca piața să
funcționeze corect, compania ”nu are dreptul” să le scoată din activitatea sa.[2.12, p.80]

În cadrul Cap.II este necesar de utilizat metodele de gestionare a stocurilor și

creanțelor deja menționate în Cap.I
In Cap.I puteți să menționați acele metode ABC care au fost găsite în surse
bibliografice, însă în lucararea Dstră aplicați acea metodă ce va permite să fie
utilizată practic ()conform datelor obținute de la întreprindere) sau aplicativ
pentru a calcula și a obține rezultate și a efectua concluzia corespunzătoare.

31