S c e n a 4

Demetrius: Nu te iubesc, nu mă mai hărţui!

Unde-i Lysander, unde-i Hermia? Pe el
Am să-l omor, iar ea… m-a omorââât!
Lasă-mă, du-te, nu te mai suport!
Helena: Dar tu mă chemi, magnet irezistibil,
Puterea de-a atrage de ţi-ai pierde-o
N-aş mai putea să te urmez, căci n-am puteri.
Demetrius: Cum? Eu te chem? Eu ştiu că-am fost cinstit
Şi-am spus-o răspicat: nu te iubesc
Şi nu te pot iubi!
Helena: O, și tocmai cinstea ta
Mai mult iubirea-mi cheamă. Socotește-mă
Câinele tău , azvârle-mă!,
Lovește-mă!, alungă-mă, și pierde-mă, dar
Lasă-mă, nevrednică cum sunt,
Să te urmez oriunde, ca un câine.
Demetrius: Nu-mi pune prea mult ura la-ncercare:
Mă-mbolnăveşti numai când te văd.
Helena: Iar eu mă-mbolnăvesc când nu te văd.
Demetrius: Mizezi cam mult pe castitatea ta –
Să te lași în seama unui om,
- Bărbat – şi care nici nu te iubeşte,
În miez de noapte, singură-n pustiu,
Să-ncredințezi ispitelor nocturne
Toată comoara fecioriei tale…
Helena: Mi-e pavăză virtutea ta: nici noaptea
 Pe al tău chip n-ajunge, e lumină…
Unde e noaptea? Nu e nici pustiu,
Căci tu ești lumea-ntreagă pentru mine…
Cum să fiu singură când e aici cu mine
Întregul univers, care veghează
Asupra mea?
Demetrius: Nu, am să fug de tine!
M-ascund. Te las în prada fiarelor.
Helena: Pleacă atunci: Apollo va fugi
Iar Daphne va porni la vânătoare,
Firava ciută-l va goni pe tigru,
Va hărţui sfiala pe erou!
Demetrius: Lasă-mă-n pace, lasă-mă să plec!
Şi dacă te mai ţii de mine, crede-mă
Că nu mă dau în lături să-ţi fac rău. (Iese)
Helena: Te voi urma, voi face rai din iad,
De mâna celui mult iubit (fie) să cad.