Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Drept

Lucru Individual
La obiect Teoria generală a dreptului
Tema: „Defeniţia şi structura normei juridice”

Studentă anulu I
Facultatea drept, GR2016
Steţiuc Jana

Chişinău, 2020
 1. Introducere
Realţiile sociale dintre indivizi presupun existenţa unor norme de comportament in societate care
statornicesc conduita pe care ei trebuie sa o urmeze. Aceasta conduita poate sa fie carmuită de
diferite norme cum ar fi normele etice, morale, religioase sau juridice. Atunci când normele
sociale coexista in cadrul unei societaţi, intre ele exista o legatură stransă şi intercondiţionată,
explicabilă datorita trăasăturilor lor comune : ele reflecta condiţiile social-economice ale epocii
in care actionează dispoziţiile lor, sunt coordonate, au un caracter general si impersonal, prin
intermediul lor se prescriu acţiuni obligatorii permise sau interzise, prin actiunea lor se urmareste
incurajarea prin stimulente a comportamentelor prescrise si tragerea la raspundere a celor care se
abat de la prevederile lor. Intre normele sociale cu un continut şi forma deosebite se detaşeaza
normele juridice care constituie structura interna a dreptului, iar locul lor deosebit intre normele
sociale deriva din pozitia pe care dreptul o ocupa in societate si din influenta pe care o exercita
asupra comportamentului uman. Aceasta tema am ales-o din consideraţie că ea este importantă
prin ceea că reglementează relaţii sociale. Anume norme juridice inseamnă ceva regula, model
de comportament la care omul trebuie să ţină cont toate persoane, cărora ea este destinată.

2. Conţinutul temei
2.1 Conceptul şi trăsăturile normei juridice.
Norma juridică este considerată ca cel mai mic element al sistemului dreptului şi este comparată
cu o celula. Cuvântul "norma” in traducerea din limba greacă inseamnă regula, un model de
comportament. In literatura de specialitate de menţionează aşa sinonime ca regula de drept şi
norma de drept; regula juridică şi norma juridică.
Norma juridică este element primar al sistemului de drept, o regulă obligatorie de comportament
emisă de organele statale competente, adoptată sau sancţionată printr-un act oficial (lege, decret
ş.a.) şi asigurată în caz de necesitate de forţa coercitivă a statului. Ele se mai consideră o
modalitate a normelor sociale. Aprecierea şi cunoaşterea mai concretă a normei juridice implică
atât caracterizarea trăsăturilor comune tuturor normelor sociale, cât şi caracterizarea trăsăturilor
lor specifice. Punctul de pornire la caracterizarea ei e urmatorul: orice norma juridica este o
norma socială, dar nu orice norma socială este o norma juridică. Norma juridică poate fi numită
numai acea norma socială ce conţine o regula de conduită, stabilită şi autorizată de stat, menită
să reglementeze cele mai importante domenii de viaţa umană şi ocrotită in caz de necesiate prin
forţa de constrângere a statului. În literatura de specialitate se intilnesc multe definiţii de norme
juridice, v-oi enumera unele din ele. Nicolae Popa consideră ca norma juridică poate fi definită
ca „ o regulă generala şi obligatorie de conduită, al cării scop este acela de a asigura ordinea
socială, regulă ce poate fi adusă la indeplinire prin calea statală, in caz de nevoie prin forţa de
constrângere”. În viziunea lui Ion Dogaru „ norma juridică este o regula de conduită generală,
impresională şi obligatorie, care exprimă voinţa electorarului infătisat de organul legislativ,
regula al cărei scop este de a asigura ordinea socială şi care poate fi adusă la ideplinire pe calea
statală, la nevoie prin forţa de constringere”. Gheorghe Lupu vede in norma juridică „regula
socială de conduită şi obligatorie, elaborată, recunoscută sau acceptată de către stat şi pusă daca
este cazul prin forţa coercitivă a statului”. Dumitru Baltag afirmă că „norma juridică ca element
constitutiv al dreptului este o regula de conduita instituită de puterea publică sau recunoscută de
aceasta, a cării respectarea este respectată la nevoie prin forţa coercitivă a statului”. Norma
juridică posedă următoarele trăsături:
 Norma juridică are caracter social. Ea face parte din norme sociale şi
reglementeaza relaţii unde ca subiecţi pot să apară numai oameni.
 Norma juridică are un caracter general. Aceasta trăsătura presupune faptul că
norme juridice sunt destinate tuturor persoanelor din cadrul statului, dar cu unele
excepţii. Gheorghe Constantin Mihai clasifică norme juridice reieşind din gradul
de generalitate lor în:1) Norme juridice cu cel mai înalt grad de generalitate. Ele
sunt destinate tuturor locuitorilor in cadrul statului;
2) Norme juridice destinate unei categorii de persoane;
3) Norme juridice care vizează anumite organe sau
organizaţii;
4) Norme juridice care reglementează funcţionarea
instituţiilor unipersonale;
Caracterul general al normei juridice îl și explicăm prin aplicabilitatea ei repetată,
pentru un număr nedeterminat de cazuri. Caracterul general al normei
juridice este determinat de faptul că norma juridică poate fi aplicată în
mod repetat pentru situații de caz similare și procesul de aplicare este
uniform. Comportamentul determinat de norma juridică necesită a fi urmat în
toate situațiile posibile de același gen.
 Norma juridică are un caracter impersonal. Norma juridica nu se referă la o
persoana ci se referă la toate persoane care reieşind din comportamentul lor cad
sub incidenţa de acestea norme. Norma juridică nu este
destinată anumitor persoane concrete. Da, ea se poate referi la o anumită categorie
de persoane, însă fără a le nominaliza. Cercul de persoane
la care se referă norma juridică este determinat de ipoteza sa. La fel,
caracterul impersonal al normei juridice accentuează că norma, deși nu
se referă la o persoană concretă, ea nu se referă la toate persoanele care
se încadrează într-o societate. Anumite norme juridice se adresează în
exclusivitate cetățenilor statului, cum ar fi normele constituționale, altele se referă
la anumite categorii de subiecți, cum ar fi: sportivi, militari, magistrați, studenți,
membrii ai sindicatelor ș.a. Accentuăm caracterul impersonal al normei și
meționăm că în interiorul unei sau altei
categorii de persoane menționate în ipoteza normei aceasta se aplică
la toți subiecții care formează una sau altă categorie. Se aplică pentru
toți sportivii, dacă se referă la sportivi, pentru toți militarii dacă se referă la
militari ș.a. Norma juridică nu este elaborată pentru o anumită
persoană. Menționăm caracterul impersonal și al normelor juridice ce
vizează conduita anumitor organe unipersonale cum sunt: Președintele
țării, Președintele Parlamentului, Președintele CSM ș.a. Aceste norme
juridice posedă caracter impersonal din considerentul că ele se referă nu
la persoana care ocupă funcția respectivă pentru un anumit mandat, dar
la toate persoanele ce vor deține funcțiile corespunzătoare în viitor, deci
se referă la funcție ca atare.
 Norma juridică are un caracter obligatoriu. Toţi sunt obligaţi sa respecte
presctipţiile de norme juridice. Menționăm că trăsătura,
semnul caracteristic nominalizat este unul dintre cele mai importante în
identificarea și caracterizarea normei juridice. Esența și valoarea dreptului anume
și constă în reglementarea obligatorie a relațiilor sociale
ce reflectă valorile sociale. În norma juridică se conține o dispoziție
oblgatorie. Ea poate fi exprimată prin două sau mai multe modalități
de comportament, însă niciun potențial subiect nu este în drept să
depășească limitele de comportament indicate în normă, sub riscul
 de a purta răspundere juridică. Starea de obligativitate ce rezultă din
dispoziția normei juridice urmează a fi aplicată imediat de la intrarea în
vigoare a normei juridice și este continuă și necondiționată. Caracterul
obligatoriu se referă la toate normele juridice, indiferent de domeniul
de reglementare și de caracterul dispoziției normei juridice. La fel, caracterul
obligatoriu al normei juridice este reflectat prin constrângerea
statală, care, la rândul ei, este doar o excepție și nu o regulă. Dacă abuzăm de
constrângere în asigurarea caracterului obligatoriu al normei
juridice, poate apărea o rezistență socială contra legii, îndeosebi când
norma juridică nu reflectă obiectiv valorile sociale ale societății.
 Norma juridică are un caracter tipic. Norma juridică reglementează
tupuri de relații sociale și nu o relație socială individuală. Este privită drept model
de comportament ce stabilește caracterul licit sau ilicit al acestui comportament.
Individualizarea normei juridice are loc numai în manifestarea raportului juridic
concret cu subiecții concreți. Caracterul tipic al normei juridice permite
includerea în sfera de reglementare juridică a unui număr mai mare de relații
sociale, evitând crearea unui număr excesiv de norme juridice.
 Caracterul volitional al normei juridice care rezulta din faptul ca norma de drept
reglementeaza numai conduita volitionala a oamenilor si nu fapte independente de
vointa lor astfel incat indivizii vor raspunde numai pentru faptele care cad sub
incidenta vointei lor nu si pentru fapte care se produc datorita unor cauze straine
obiective si independente de vointa lor, cum ar fi cele cauzate de forta majora.
 Caracter coercitiv. În cay dacă se incalcă norma juridică se aplică forţa de
constrângere.

2.2 Structura normei juridice

Norma juridică constituie elementul primar al sistemului de drept, structura din care se
construieşte întregul edificiul al dreptului. Pentru a putea fi receptată , inţeleasă de către toţi
subiecţi de drept, norma juridică trebuie să aibă o anumită structura logică. Autorul rus Alexeev,
comparând cu întregul sistem de drept structura normei juridice, o numeşte microstructura,
precum cealaltă macrostructura. Structura normei juridice poate fi analizată sub 2 aspecte:
a) Structura logico-juridică (cu alte cuvinte internă)
b) Structura tehnico-legislativă (externă)
Structura logico-juridică caracterizeaza cum este formulată din punct de vedere logic
prescripţia normei juridice. In acest moment in doctrina juridică au fost expuse mai multe păreri.
Unii autori afirmă că norma juridică are numai 2 elemente ipoteza şi dispoziţia, alţi afirmă că
dispoziţia şi sancţiunea. Cei mai mulţi insă spun că aceasta structura are la baza 3 elemente:
ipoteza, dispoziţia, sancţiunea in continutul carora se prevad conditiile in care anumiti subiecti de
drept vor avea o anumita conduita, care trebuie sa fie conduita lor si care sunt urmarile
nerespectarii si incalcarii ei.

Ipoteza - este acea parte a normei juridice în care legiuitorul stabileşte (fixează) condiţiile,
împrejurările sau faptele în care intră în acţiune norma, precum şi categoria subiecţilor de drept.
Ipoteze se clasifică dupa mai multe criterii. 1.Dupa Structura Ipoteza poate fi simplă şi
complexă, care la rândul său este alternativă şi comunativă. Ipoteza simplă, prevede o singura
imprejurare in prezenta careia se aplica dispozitia. Drept exemplu de ipoteză simplă identificăm
norma de la alin.(1) art.145 CP RM „Omorul intenționat” – „Omorul unei persoane”. Partea
textuară a alineatului accentuată și reprezintă un exemplu de ipoteză simplă.
Ipoteza complexă prevede mai multe împrejurări (circumstanțe), care, fie
întrunite cumulativ, fie fiecare în parte, determină incidenţa dispoziţiei. Ipoteza
complexă poate fi de două feluri: ipoteza cumulativă și ipoteza alternativă.
Ipoteza cumulativă – acțiunea normei este stabilită în condițiile a două sau
mai milte circumstanțe, delimitate prin conjuncția și. Exemplu alin.(1) punct g), art 86 din Codul
Muncii , care prevede că concedierea-disfacerea din iniţiativa a lucratorului a contractului
individual de munca pe durata nedeterminată, precum şi celui de durata determinată – se admite
pentru următoarele motive: „încălcarea repetată, pe parcursul unui an, a obligaţiilor de munca,
dacă anterior au fost aplicate sancţiuni disciplinare”.
Ipoteza alternativă – acţiunea normei se stabileşte în condițiile a două sau
mai multe circumastanțe, delimitate prin conjuncția sau. Exemplu poate servi
norma de la lit.g) alin.(2) art.145 CP RM „Omorul intenționat” – „Omorul săvâr-
şit asupra a două sau mai multor persoane”.
2.Dupa precizia detaliilor existente in ipoteza sunt: ipoteze strict determinate şi ipoteze relativ
determinate.
Cea determinata stabileste exact conditiile de aplicare a dispozitiei (ex. : legea pensiilor care
stabileste expres conditiile de acordare a pensiei si cuantumul acesteia).
Cea relativ determinata indica imprejurarile in care se aplica dispozitia, iar continutul concret al
acestor imprejurari nu se prevede expres in norma ci este lasat la indemana organului de aplicare
a dreptului (ex.: codul de procedura penala prevede posibilitatea emiterii mandatului de arestare
cand exista indicii ca o persoana care a savarsit o infractiune poate sa dispara).
Ipoteze mai pot fi enunţative cu caracter de exemplificare sau ipoteze limitative – caz in care
imprejurările la care se va aplica dispoziţia normei juridice sunt enumirate precis(limitativ) şi nu
pot fi extinse la alte situaţii asemănătoare.

Dispoziţia este partea normei ce conține comportamentul recomandat sau solicitat în condițiile
determinate de ipoteza acestei norme juridice. Ea formează miezul normei juridice. Dispoziţia
cuprinde un ordin, o porunca, un comandament care se referă fie la săvârşirea unei acţiuni, fie la
abţinerea subiectului de la o acţiunea. Aşadar, ea poate sa impună o anumită conduită, să
interzică conduită, sau sa nu interzică nici să nu oblige o conduită. Reieşind din cele spuse, după
caracterul conduitei prescrise dispoziţii pot fi: imperative şi permisive.
Imperative sunt cele care imun un comportament sau obligă la el. Ele sunt prohibitive şi
onerative. Prohibitive sunt cele care interzic in mod direct sau o anumită acţiune şi sunt întâlnite
in drept penal şi drept administrativ mai des ca in alte ramuri. De exemplu art.105 alin.(1) din
Codul Muncii „Nu se admite atragerea la muncă suplimentară a salariaţilor în vîrstă de pînă la 18
ani, a femeilor gravide, precum şi a persoanelor cărora munca suplimentară le este contraindicată
conform certificatului medical”. Onerative sunt cele care obligă la o acţiune. De exemplu art.595
al Codului Civil a Republicii Moldova „Creditorul este obligat să repare prejudiciul cauzat
debitoriului prin intârzierea acceptării prestaţiei”.
Permisive sunt cele dispoziţii care nici nu obligă la o acţiune, nici nu o interzic. Ele sunt de mai
multe tipuri: dispozitive( oferă subiecţilor mai multe variante de comportament), subiective, de
recomandare, de împuternicire.
După modul în care este precizată conduita părţilor sunt dispoziţii strict determinate şi relativ
determinate. Dispoziţii strict determinate stabilesc categoric şi fără nicio posibilitate de derogare
drepturile şi obligaţiile persoanelor vizate. De exemplu art.58 alin(1) din Constituţia Republicii
Moldova „Cetaţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice”.
Dispoziţii relativ determinate sunt cele care stabilesc variante de conduită sau limite ale
conduitei, urmând ca subiecţii să aleagă una dintre ele. Exemplu: art. 36 din Codul familiei
prevede că „la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soţi, potrivit învoielii
acestora. Dacă soţii nu se învoiesc asupra împărţirii bunurilor comune, va hotărî instanţa
judecătorească”

Sancţiunea indică consecinţele pe care le va suporta destinatarul normei în situaţia în care nu

respectă dispoziţia acesteia. Sancţiunea indică măsurile pe care le ia statul împotriva persoanelor
care nu respectă normele de conduită obligatorii edictate de organele sale. Sancţiunile prevăzute
de diferitele norme juridice diferă ca natură şi gravitate. Sancțiunea normei juridice poate avea o
pluralitate de forme în dependență de o pluralitate de criterii. Clasificarea sancțiunilor normei
juridice ne permite să înțelegem mai bine natura acestora și diversitatea lor, care este determinată
de diversitatea normelor juridice existente. În continuare, vom evidenția numai principalele
criterii de clasificare a sancțiunii normei juridice, totodată vom clasifica
și caracteriza diferitele categorii de sancțiuni.

 Dupa gradul de determinare sancţiuni se clasifică in

1) Strict determinate- sancţiunea este clar stabilită şi nu există posibilitate de a o
interpreta sau de a devia de la ea ( „nerespectarea formei autentice atrage la nulitatea
actului juridic”).
2) Sancţiunea relativ determinată – sunt indicate hotarele minimale şi maximale ale
urmărilor negative ori este indicat numai hotarul superior (de exemplu, privaţiune de
libertate de la 3 la 5 ani, privaţiune de libertate de până la 10 ani).
3) Sancţiunea alternativă – sunt enumerate câteva forme de urmări negative prin
intermediul conjuncţiilor „sau”, „ori” (de exemplu, se pedepseşte cu privaţiune de
libertate de până la 6 luni ori cu amendă în mărime de până la 10 salarii minimale).
4) Sancţiunea cumulativă - sunt enumerate câteva forme de urmări negative prin
intermediul conjuncţiei „și” (de exemplu, se pedepseşte cu privaţiune de libertate de
până la 6 luni și cu amendă în mărime de până la 10 salarii minimale).
 Dupa ramura de drept
1) Sancţiuni civile
2) Sancţiunile penale
3) Sancţiuni administrative etc.
 După scopul urmărit de sancţiune, acestea se împart în:
- sancţiuni de anulare a actelor ilicite, care urmăresc anularea sau desfiinţarea actului
ilicit (sunt caracteristice normelor dreptului administrativ ale contenciosului
administrativ);
- sancţiuni reparatorii, care urmăresc restabilirea situaţiei legale şi repararea prejudiciului
produs (sunt caracteristice normelor dreptului civil);
- sancţiuni expiratorii (disciplinare, contravenţionale şi penale), care urmăresc aplicarea
unor măsuri de constrângere sau pedepse pentru fapta antisocială comisă cu vinovăţie şi
pentru prevenirea eventualelor încălcări.
 Dupa regimul lor juridic
 -sancţiuni transmisibile
- sancţiuni netransmisibile
 Dupa natura lor
- Sancţiuni patrimoniale (vizează partimoniul subiectului)
- Sancţiuni nepatrimoniale (privitoare la drepturile persoanei, la acte persoanei, la
persoana)
Structura tehnico-legislativă a normei juridice.
Se referă la ceea cum sunt formulate elementele normei juridice, adica ipoteza, despoziţia
şi sancţiunea.
De ce este nevoie şi de o structură tehnico -legislativă a normei juridice?

- în primul rând, pentru că nu în toate normele juridice sunt formulate expres cele trei elemente
(ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea);

- în al doilea rând, pentru că în numeroase acte normative normele juridice nu cuprind decât
unul sau două elemente, celălalt sau celelalte urmând a fi deduse pe calea interpretării logice,
sau urmând a fi găsite în conţinutul altei norme juridice din cuprinsul aceluiaşi act normativ sau
a altui act normativ;

- în al treilea rând, pentru că structura tehnico - legislativă nu se suprapune întotdeauna, nu este

constant identică, cu structura logico -juridică a normei juridice;

- în al patrulea rând, pentru că structura tehnico - legislativă vizează structura externă şi

dinamică a normei juridice.

Această structură trebuie să răspundă cerinţelor de celeritate (rapiditate) pe care le impune

opera de elaborare legislativă într - un stat, în diferite etape ale dezvoltării sale. Este cunoscut
faptul că normele juridice se cuprind într -un act normativ (lege, hotărâre de Guvern, ordonanţă,
ordonanţă de urgenţă, decret, decizii etc.), care are o anumită structura tehnică. Elementul de
bază al actului normativ este articolul care, în general, conţine o reglementare de sine
stătătoare, formulată într -o propoziţie gramaticală sau într -o frază în limba oficială a statului.
Adeseori un articol poate cuprinde una sau chiar mai multe norme juridice, după cum o normă
juridică poate fi cuprinsă în mai multe articole elementele ei putând fi identificate prin
coroborare. Pentru că reprezintă subdiviziunea cea mai mică a actului normativ, articolul trebuie
să fie omogen, unitar, accesibil înţelegerii de către cei cărora li se adresează. Alineatul reprezintă
un segment, o parte dintr -un articol şi poate fi format, după caz, dintr -o propoziţie, o frază sau
mai multe fraze. În concluzie, structura tehnico -legislativă are în vedere modul în care sunt
enunţate, formulate normele juridice în cadrul actelor normative.

3. Concluzii
Norma juridica este celula de baza a dreptului, este sistemul juridic elementar. Dreptul nu poate
exista si nici nu poate fi explicat in afara realitatii sale normative. In continutul oricarei norme
juridice este adunată o anumita reprezentare constienta a legiuitorului in legatura cu conduita
posibila sau datorata a subiectelor participante la relatiile sociale. In acest sens, norma juridica
este un etalon, un model de comportament, un 'program'. Ea contine pretentiile si exigentele
societatii fata de conduita membrilor sai in anumite categorii de relatii.

Comandamentul juridic intervine pentru a apara in mod efectiv societatea si, datorita
exigibilitatii sale, previne sau combate comportamentul deviant. Normele juridice impreuna cu
relatiile juridice nascute in baza lor alcatuiesc ordinea de drept, parte componenta a ordinii
sociale. Ordinea sociala nu se rezuma la ordinea de drept, este mai mult decat guvernarea legii,
intrucat ea priveste si activitati, relatii, fara contingenta cu ordinea de drept.

Daca norma juridica este celula de baza a dreptului, atunci e lesne de inteles ca ele sunt deosebit
de importante pentru societatea noastra. Legiuitorul incearca sa reglementeze situatii din
societatea noastra, incearca sa treaca de la concret si particular la abstract si general. In fiecare zi
se ivesc situatii care ar trebui reglementate de catre legiuitor. Necesitatea unei noi norme se
observa din motivarea pe care orice proiect de lege o are.

4. Bibliografia
1.Boris Negru, Alina Negru Teoria generală a dreptului.
2. Andrei Negru Teoria Generală a dreptului şi Statului în definiţii, interpretări, scheme.
3. Cezar TITĂ, Mariana CIOCOIU Gheorghe VINTILĂ, Costică VOICU, Anton
RĂŞCANU Teoria generală a dreptului (Curs in tehnologie ID/IFR)
4. ANDREI SIDA, BERLINGHER DANIEL Teoria Generală a Dreptului
5. Ioan Mircea Zarie Drept Anul I

Contents
1. Introducere.........................................................................................................................................2
2. Conţinutul temei.................................................................................................................................2
2.1 Conceptul şi trăsăturile normei juridice................................................................................................2
2.2 Structura normei juridice.................................................................................................................4
3. Concluzii..............................................................................................................................................7
4. Bibliografia..........................................................................................................................................8