Sunteți pe pagina 1din 2

Rețeaua asta era mult mai distractivă când încă nu votasem cu generația asta nouă de parveniți euro-

snobi care ne vorbesc tuturor, de parcă am mânca de pe jos, în puța goală, și ne-am duce la școli
speciale cu purceaua la subraț. Mă ia rău la lingurică de la amestecul ăsta de militantism agresiv,
dispreț și aroganță, servit atât din partea lor, dar mai ales din partea susținătorilor. La social-
democrați era de înțeles pentru că ne raportau involuntar la ei și la educația lor de lovit toată viața cu
șmolu' în saboții de la tractor. Măcar era distractiv când ne scuipam cu PSD... mai mult ei pe noi.
Măcar râdeam, chiar dacă pe nervii și banii noștri. Ăia ne tratau ca pe niște gunoaie, dar era previzibil
pentru niște carieriști care ajunseseră senatori și miniștri după 35 de ani de pus elastic pe coaiele
porcului și dat cu șlapii după neveste, în bătătura cooperativei agricole. Dacă nu ne deturna Iliescu de
pe timeline-ul original, către realitatea asta complet paralelă, ăia ar fi făcut în libertate ce fac colegii
lor pe la pușcărie - perii, mături, macaturi și reparații Dacia 1300. Atât ar fi putut ei din punct de
vedere profesional, până să le vină titlurile de profesori doctori docenți și de zimbri culturali care
transpiră miros de mici când se iscălesc. În schimb, de la ăștia mai tineri, de la Sorbona și London
College nu mă așteptam. Mă rog, tot eu am fost prost cu acte, că și Sorbona aia s-a plătit tot din
activitățile comunistice ale erudiților părinți care băteau disidenți cu cartea de telefoane peste ficați
ca să nu lase semn. Ce se naște din corb, tot din mortăciune trăiește. Doar naivitatea mea m-a orbit și
m-a făcut imun la miros pentru o vreme. Partea proastă e că atunci când votez eu prost, plătiți și voi.
Să fie primit... plm! Ziceți bogdaproste și trecem mai departe.
Ei ca ei, dar și fanii lor sar la beregată de parcă ar câștiga ceva din asta. E plin internetul de prelegeri
despre civism, întrebări retorice și degete acuzatoare atent manichiurate. E plin de lecții despre
capitalism și economie din partea unor lipitori care trăiesc din cea mai josnică formă de socialism -
parazitismul contractelor cu statul sau al ajutoarelor de pandemie. E obositor să ți se vorbească mereu
cu superioritate și scârbă de parcă ai fi venit pișat pe tine la camera de gardă, trepanat cu discul sărit
din ferăstrăul circular. Cred că de-aia ajung unii să voteze cu proști de-ai lor, doar ca să nu mai audă
tonul ăla profesoral sfertodox, de căcat uleios cu pretenții de prăjiturică. Oamenii se poartă de parcă
nu i-am cunoaște și nu ne-am aminti cum trăgeau de pulă pe sub masă, în Vama Veche, sau cerșeau
vagin în mod hărțuitor pe la concerte. Adică nu-i nimic rău în a suge pula pe sub masă în Vama
Veche, nu mă înțelegeți greșit. Toți avem un trecut. Eu respect și apreciez onestitatea din spatele
tuturor tranzacțiilor. Unii luau, unii dădeau... așa-i viața! Dar e cam de porc să devii brusc eroină
moralizatoare sau fruntaș în lupta civică împotriva maselor de troglodiți, să asmuți hoardele de
gușteri îndoctrinați asupra altora care nu gândesc și nu evoluează la aparat ca tine. Mă rog, Vama
Veche era doar antrenament pentru ce aveau de supt mai târziu pe bani grei de la mădularul politic,
numai că ne-am prins noi târziu. Când începi, o faci pe gratis ca să câștigi experiență și să evoluezi
către bani. N-am știut la momentul potrivit, că mă băgam și eu.
Am un amic care înjura mereu paraziții din sistem, până a dat o șpagă ca să-l angajeze pe viață la
stat. S-a aranjat definitiv. Acum nimic nu mai zice. Ăștia-s oamenii, tată! Eu am plătit impozite cât
tot neamul lui de la maimuță încoace, o să mor de foame la bătrânețe, dar o să-i plătesc pensia aia de
mii de coco. Probabil că de-aici și virulența susținătorilor habotnici. O sug moca în speranța că îi va
plăti cineva pentru asta la un moment dat. De-aici ”la mulți ani, cutare politician!”, ”să trăiți, om
minunat!”, ”să înfloriți, să dea Dumnezeu și Maica Domnului!... că poate ne pică și nouă ceva, o
sinecură, o catedră, un post de consilier sau niște fonduri europene care s-au epuizat pentru pulime!
Cumpărați-mi cartea! Vând iPhone! Țin discursuri la corporație pentru trei mii de coco ședința! La
cursurile mele veți învăța cum să deveniți niște drone docile, mult mai productive, care se lasă
sugrumate încet de mafia imobiliară și de zgarda creditelor bancare, dar se simt fericite pentru că fac
poze cu cafeaua la șase dimineața, haștag libertate!!! Uite poză cu mine!!! M-am vaccinat, bă, nu ca
voi!!!”. Sunt curios... pe 21 sunt programat la rapel. După vaccin mă primiți înapoi în cultul vostru de
idioți folositori noii ordini mondiale sau trebuie să pun și poza aia doveditoare de ”om bun”? Trebuie
să zic ceva rău de săraci? Să mă întreb de ce nu duc țăranii vaca la câmp prin aplicația smartphone?
Sau mă primiți și așa? E păcat că măcar ne distram înainte să înnebuniți cu toții și să vă mâncați între
voi ca niște șobolani captivi pe un vapor eșuat. Degeaba e Cîțu optimist cu economia lui. Se vede că
a rămas pâine puțină la cât sânge aveți pe la bot.

S-ar putea să vă placă și