Rădăcini

Încă de când a ieșit pe poarta orfelinatului, Ivan și-a jurat că își va găsi părinții.
Avea optsprezece ani, nicio calificare, doar o amărâtă de diplomă de bacalaureat în
țara în care oamenii cu masterate sunt casieri în supermarket. Nu avea unde să
meargă, nu-l aștepta nimeni nicăieri cu masa pusă.
A luat drumul străinătății. A muncit luni bune pe șantierul unui dezvoltator
imobiliar ca să strângă bani de autocar, doar dus. N-avea unde să se întoarcă.
Au trecut douăzeci de ani de atunci. Astăzi, în oglindă, Ivan observă trei fire de
păr alb lângă tâmpla dreaptă. Își trece mâna cu unghii curate și piele moale prin părul
des, apoi își aranjează nodul de la cravată. În ușa camerei de la hotelul la care s-a
cazat, se aud ciocăniturile cameristei, venite să schimbe prosoapele.
Ivan deschide plicul cu documente, dat de detectivul particular cu o seară în
urmă. După atâția ani, în sfârșit va putea să-i privească în ochi pe cei care nu l-au
considerat destul de bun încât să-l păstreze. Găsește copia certificatului de deces al
mamei, datat cu zece ani în urmă. Studiază raportul medicului legist. Cum o fi pus
detectivul mâna pe asemenea informații? Cauza morții: ciroză. Ivan simte în pântece o
vibrație de dezgust. N-a pus în viața lui gura pe băutură, căci a văzut atâția oameni
ruinați de un drog atât de periculos, însă la îndemâna oricui. Nici măcar șampanie la
propria lui nuntă nu a băut. Pe atunci nu știa de unde se trage, iar pentru rădăcina
alcoolismului nu trebuie multă apă ca să se crească și să se întindă, mai apoi, prin
măruntaie.
Scoate bucățica de hârtie pe care este trecută adresa tatălui. Își încalță pantofii
scumpi și atât de lustruiți încât par că abia acum au coborât din vitrină, apoi cheamă
un Uber. Coboară cele zece etaje cu liftul modern al hotelului de cinci stele, iar statura
sa mătăhăloasă se strecoară cu greu printre ușile rotative de la ieșire.
Mașina îl lasă pe o stradă neasfaltată. Casele șubrede, de o parte și de cealaltă a
drumului, au ferestrele acoperite cu pungi de plastic sau pături vechi. Sărăcia devine
palpabilă atunci când o gloată de copii aleargă în picioarele goale prin noroiul străzii,
fugărind o pisică.
Ivan pășește precaut, de parcă se teme că va călca pe o mină. Încearcă să se uite
pe garduri după numărul fiecărei case, dar nu prea vede garduri întregi, doar niște
scânduri rupte prinse de niște pari ce stau să cadă. Își mușcă buzele să nu râdă în
hohote la priceperea ironiei: Strada Belșugului. Ce-i drept, sărăcia și degradarea sunt
din belșug pe aici.
Abia în capătul străzii găsește casa de la numărul 22, o magherniță din chirpici.
Din pereți s-au desprins hălci de lut și paie, mari cât două tigăi puse la un loc. Pe
alocuri se vede scheletul din lemn al casei.
În timp ce întinde mâna spre poartă, Ivan vede bucata de doliu prinsă în cuie
deasupra ușii. Numele decedatului și data nașterii și a morții sunt scrise cu cretă de-a
stânga și de-a dreapta panglicii, ce fac pânza de doliu să arate ca o fundă sinistră.
Lui Ivan i se taie respirația. Părinții lui sunt morți amândoi. Moartă este și
confruntarea la care visa de atâția ani, din vremea în care era copil și își strecura în
fiecare duminică fața murdară printre gratiile orfelinatului, sperând că mama și tata
vor veni să îl ia.
Se sprijină de gardul scorojit, fără să-i pese că bucăți de vopsea i se agață de
materialul sacoului scump. Se uită din nou în jurul său. Covoare murdare întinse pe
garduri, case ce stau să se dărâme, garduri rupte sau deloc, copii murdari, desculți și
dezbrăcați în frigul mușcător de februarie. Din coșurile de pe acoperișuri nu iese
niciun fir de fum.
Deodată, Ivan simte că în minte i s-a aprins o lumină, iar inima pare că se umflă
și rupe lanțurile cu care era împrejmuită. Înțelege și se iartă. Îi iartă și pe ei. În minte
îi revin cu rapiditate amintiri: primul loc de muncă la un fast-food din Londra,
înscrierea la colegiul comunitar, apoi la facultate, bursele, căsătoria, imperiul creat cu
socrul său.
Întoarce spatele casei și pleacă liniștit. Părinții lui nu l-au dat pentru că nu-l
iubeau. Părinții lui l-au dat pentru că îl iubeau prea mult.