Vara și-a așternut dogoarea peste sat, iar pe fereastra deschisă intră nechemat

mirosul de bălegar lăsat în urmă de cai. Pe fructele abia culese deja s-au adunat
musculițe. În ciuda elogiilor de care se bucură, anotimpul cald nu face altceva decât să
acopere totul cu un strat cleios, asudat.
Pe sub bonetă îmi alunecă stropi de sudoare, în timp ce răsucesc între degete
scrosoarea abia ajunsă cu diligența de dimineață. Nu știu să citesc. Strecor epistola în
corset și mă gândesc că diseară mă voi duce la preotul satului. Doar el, dintre toți, știe
să citească. Tot el scrie răspunsurile dictate de noi.
Nori negri se adună pe cer, iar părul de pe ceafă mi se zbârlește. Aerul parcă
zumzăie, prevestind necazuri.
Mi-e dor de tata și mă rog să nu privesc vești proaste, deși inima-mi spune
altceva.