Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
(b) Tipologia pronumelor din limba română poate fi realizată prin raportare la diferite
criterii, distingându-se astfel:
după structură:
pronume sintetice – simple (eu, noi, altul, ce) şi compuse (dumneavoastră, ceea ce, nici
unul);
pronume perifrastice: cine ştie cine, cine ştie ce;
persoana – pentru pronumele personale: persoana întâi (eu, noi, ai mei, ale noastre,
însumi, însămi, înşine, însene etc.) vs. persoana a doua (tu, voi, dumneata, dumneavoastră,
Măria ta, însuţi, însăţi, înşivă, însevă, a ta, ai voştri etc.) vs. persoana a treia (el, dânsul, ea,
dânsa, dumneaei, dumnealui, se, îşi, însuşi, însăşi, înşişi, înseşi, al său, ale sale etc.);
genul (masculin/feminin) – pentru pronumele personale (propriu-zise şi de politeţe) de
persoana a treia (el, dânsul, dumnealui vs. ea, dânsa, dumneaei), pronumele de întărire (însumi,
însuţi, însuşi, înşine, înşivă, înşişi vs. însămi, însăţi, însăşi, însene, însevă, înseşi/însele),
pronumele posesive (din perspectiva obiectului posedat: al meu, ai tăi vs. a mea, ale tale etc.),
pentru pronumele nepersonale demonstrative (acesta, acela, acelaşi, celălalt vs. aceasta, aceea,
aceeaşi, celalaltă etc.), unele pronume nehotărâte (tot, unul, altul vs. toată, una, alta etc.),
negative (nici unul vs. nici una), relative (cel ce vs. ceea ce);
numărul (singular/plural) – eu, dumnealui, însuşi, acesta, tot, nici unul, cât vs. noi,
dumnealor, înşişi, aceştia, toţi, nici unii, câţi etc.;
cazul (nominativ/acuzativ/genitiv/dativ/vocativ) – cu precizarea că nu toate tipurile de
pronume au forme pentru toate cazurile (de exemplu, pronumele reflexive au forme doar pentru
cazurile acuzativ şi dativ): El/dumnealui/însuşi/al tău/acesta/fiecare a procedat astfel. Nimeni
nu ştia cine va câştiga. (nominativ); Se gândea la tine/dumneata/ai săi/ceilalţi/alţii în fiecare
clipă. Pe nici unul nu-l interesa cu cine va fi înfruntarea. (acuzativ); Părerea
ei/dumnealor/alor tăi/acestuia/fiecăruia contează. Al cui copil nu ţine cont de părerea
nimănui? (genitiv); Le-a spus şi lor/dumnealor/alor noştri/celorlalţi/altora, ca şi sie însuşi,
vestea. Nimănui nu-i pasă cui i se va acorda premiul. (dativ); Tu/dumneata, vino aici! (vocativ)
etc.
(d) Pronumele de diferite tipuri pot îndeplini, în limba română, următoarele funcţii
sintactice:
– pronume în cazul genitiv: Ai lui au plecat. Hai fiecare pe la casa cui ne are.
– pronume în cazul dativ: Dau acest volum cui are nevoie de el.
complement direct (în cazul acuzativ, cu sau fără prepoziţie): L-a văzut pe unul dintre ei.;
Citeşte ceva.
complement indirect
„– Da’ bine, moşnege, când ai venit în cela rând, parcă erai în toată mintea; dar acum
unde te visezi, de umbli cu porci după tine? Şi cine te-a pus la cale să mă iei tocmai pe mine în
bătaie de joc?
– Ferească Dumnezeu, înălţate împărate, să cuget eu, om bătrân, la una ca asta! D-apoi,
să avem iertare, luminarea voastră, că acesta mi-i flăcăul, despre care v-am spus mai deunăzi
că m-a trimis la măria-voastră, dacă vă mai aduceţi aminte” (Ion Creangă, Povestea porcului).
Exerciţii: