UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “V.

BABEŞ” TIMIŞOARA
DISCIPLINA DE FIZIOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE FUNCŢIONALE

FIZIOLOGIE GENERALĂ

CURSUL 1
Fiziologia membranei celulare

Anul universitar 2019-2020

1
 CUPRINS

1.Organizarea morfo-funcţională a membranei celulare

1.1. Lipidele membranare. Rol structural şi funcţional
1.2. Proteinele membranare. Rol structural şi funcţional
1.3. Structurile specializate ale membranei

2. Funcţia de transport a membranei celulare

2.1. Transportul pasiv
2.1.1. Difuziunea
2.1.2. Osmoza
2.1.3. Filtrarea
2.1.4. Canalele ionice membranare
2
 OBIECTIVE

Studentul trebuie să:

 Explice organizarea şi rolul matricei fosfolipidice în permeabilitatea
selectivă a membranei
 Definească criteriile de clasificare şi funcţiile principale ale proteinelor
membranare
 Enumere criteriile generale de clasificare a mecanismelor de transport
membranar
 Definească principalele caracteristici ale transportului pasiv
 Descrie transportul pasiv prin difuziune şi osmoză
 Definească şi să descrie caracteristicile generale ale transportul pasiv
prin canale ionice
 Descrie transportul pasiv prin canale ionice voltaj – dependente şi
operate de ligand
3
 STRUCTURA GENERALĂ A CELULEI

Componentele principale ale celulei sunt:

 MEMBRANA CELULARĂ
 CITOPLASMA
 NUCLEUL

4
 1. ORGANIZAREA MORFO - FUNCŢIONALĂ A
MEMBRANEI CELULARE
DEFINIŢIE - complex molecular lipidoproteic care delimitează
celula de mediul extracelular
 membrana celulară = plasmalemă

FUNCŢIE PRINCIPALĂ - barieră cu permeabilitate selectivă şi

dinamică, care controlează schimburile dintre celulă şi mediul
extracelular

5
STRUCTURĂ - modelul “mozaicului fluid lipido-proteic”:
 Lipide - fosfolipide, colesterol, glicolipide
 Proteine - glicoproteine pot fi: periferice sau integrale
 Structuri specializate membranare - microvili, joncţiuni intercelulare

LEGENDĂ: 1. glucid, 2. glicoproteină, 3. glicolipid, 4. colesterol,

5. proteină periferică, 6. proteină integrală, 7. filamente ale citoscheletului
celular, 8. extremităţi hidrofile ale fosfolipidelor, 9. matrice fosfolipidică,
10. extremităţi hidrofobe ale fosfolipidelor 6
 1.1. LIPIDELE MEMBRANARE: ROL STRUCTURAL ŞI
FUNCŢIONAL
 FOSFOLIPIDELE - formează matricea fosfolipidică alcătuită din
două straturi monomoleculare. Fiecare strat prezintă:
 o extremitate hidrofilă spre porţiunea periferică a membranei
 o extremitate hidrofobă spre porţiunea mijlocie a membranei
 miez hidrofob care restricţionează pasajul liber al substanţelor

7
 COLESTEROLUL - este dispus în interiorul matricei fosfolipidice
 asigură flexibilitatea şi stabilitatea membranei
 contribuie la caracterul selectiv al permeabilităţii membranei
 GLICOLIPIDELE - intră în structura învelişului celular numit
“glicocalix” sau “atmosfera pericelulară”
 stabilesc contacte cu structuri ale mediului extracelular

8
 FUNCŢIILE MATRICEI FOSFOLIPIDCE

(a) ASIGURĂ PERMEABILITATEA SELECTIVĂ A MEMBRANEI

 membrana este permeabilă pentru
molecule liposolubile mici, nepolare:
 gaze respiratorii (O2, CO2)
 acizi graşi
 glicerol
 hormoni steroizi
 uree
 etanol
 membrana este impermeabilă pentru:
 molecule mari (glucoză, aminoacizi)
 molecule mici polare (ioni)
 membrana este parţial permeabilă
pentru apă
9
(b) SURSĂ DE MESAGERI INTRACELULARI
Fosfatidilinozitol - 4,5 - bifosfat (PIP2)
Fosfolipaza C membranară
MESAGERI INTRACELULARI
IP3 (inozitoltrifosfat)
DAG (diacilglicerol)
 IP3 stimulează eliberarea Ca2+ din
reticulul endoplasmatic  reglarea
contracţiei fibrei musculare netede
 DAG activează proteinkinaza C
membranară  activarea enzimelor
intracelulare care reglează
metabolismul şi secreţia celulară
10
(c) SURSĂ DE MESAGERI EXTRACELULARI
Fosfolipide membranare
Fosfolipaza A2 membranară

ACID ARAHIDONIC

Calea ciclooxigenazei Calea lipooxigenazei

PROSTAGLANDINE TROMBOXANI LEUCOTRIENE

(PG) (Tx) (LT)
PGI2 (prostaciclina) TxA2

 Vasodilataţie  Vasoconstricţie  Răspuns inflamator

 Inhibă aderarea şi  Stimulează aderarea  Contracţia
agregarea şi agregarea musculaturii netede
trombocitelor trombocitelor bronşice 11
 1.2. PROTEINELE MEMBRANARE: ROL
STRUCTURAL ŞI FUNCŢIONAL
 reprezintă jumătate din masa membranei
 reprezintă elementul activ care determină proprietăţile şi funcţiile
specifice ale membranei
CLASIFICARE
În funcţie de relaţia cu matricea fosfolipidică se descriu:
 proteine periferice (extrinseci)
 proteine integrale (intrinseci)

12
 (a) PROTEINELE PERIFERICE

 sunt slab ancorate de matricea fosfolipidică prin forţe electrostatice

 au mobilitate mare în planul membranei
ROLURI
 în principal rol de enzime membranare:
 externe: acetilcolinesteraza (AChE) de la nivelul
membranei postsinaptice hidrolizează acetilcolina
(ACh) în acetat şi colină
 interne: adenilatciclaza (AC) generează AMPc
(mesager intracelular)
 stabilesc contacte:
 externe: cu componente ale matricei extracelulare
 fixează celula de structurile extracelulare
 interne: cu citoscheletul celular  menţine forma
celulei şi participă la mişcările celulare
13
 (b) PROTEINELE INTEGRALE

 străbat întreaga matrice de pe o faţă pe alta

 au o structură asimetrică
 sunt puternic ancorate de matricea fosfolipidică
 au o mobilitate mai redusă în planul membranei

ROLURI
 proteine canal pentru ioni şi apă
 proteine transportoare (“carrier”)
 proteine receptori membranari
 proteine de ataşare intercelulară
 proteine de recunoaştere
intercelulară
14
 1.3. STRUCTURILE SPECIALIZATE
ALE MEMBRANEI
DEFINIŢIE: sunt prelungiri ale citoplasmei acoperite de plasmalemă
1. MICROVILII
 sunt extensii în “deget de
mănuşă” situate la polul apical al
celulei
 măresc suprafaţa de schimb la
nivelul epiteliul intestinal şi renal

2. JONCŢIUNI INTERCELULARE
 sunt structuri complexe care asigură
contactul dintre două celule
 se clasifică în:
 joncţiuni strânse (“tight”), impermeabile
 joncţiuni largi sau conexoni (“gap”)
 joncţiuni de ancorare (desmozomi)
15
 2. FUNCŢIA DE TRANSPORT A MEMBRANEI
CELULARE
DEFINIŢIE - reprezintă procesul de
traversare a substanţelor prin membrana
celulară
CLASIFICARE
 în funcţie de dimensiunea substanţei:
 sisteme de microtransfer (micromolecule)
 sisteme de macrotransfer (macromolecule)
 transport vezicular
 în funcţie natura forţelor care asigură
transferul micromoleculelor:
 transport pasiv
 transport activ
16
 2.1. TRANSPORTUL PASIV

CARACTERISTICI GENERALE
 este spontan
 are loc fără consum de energie (ATP)
 se desfăşoară sub acţiunea unor forţe fizice şi în sensul
reducerii unor gradiente:
 de potenţial electrochimic
 de presiune osmotică
 de presiune hidrostatică

MECANISME DE TRANSPORT PASIV

 Difuziunea
 Osmoza
 Filtrarea

17
 2.1.1. DIFUZIUNEA

DEFINIŢIE: transportul substanţelor printr-o membrană permeabilă

pe baza gradientului electrochimic
 Gradientul chimic - asigură difuziunea substanţei dinspre partea
cu concentraţie mai mare (C1) spre partea cu concentraţie mai
mică (C2)
 Gradientul de potenţial electric - asigură difuziunea ionilor către
faţa membranei încărcată electric cu sarcina de semn contrar
C2
K+ = 4 mEq/l Gradient electric
Extracelular

Intracelular
K+ = 140 mEq/l Gradient chimic
C1 18
EXEMPLU: difuziunea K+ prin membrana neuronală în repaus
1. Concentraţia K+ intracelular = 140 mEq/l, iar K+ extracelular = 4
mEq/l  pe baza gradientului chimic are loc difuziunea K+ dinspre
interiorul spre exteriorul celulei = eflux de K+
2. Membrana este pozitivă la exterior şi negativă la interior  pe
baza gradientului electric are loc difuziunea K+ dinspre exteriorul
spre interiorul celulei = influx de K+
C2
K+ = 4 mEq/l Gradient electric
Extracelular

Intracelular
K+ = 140 mEq/l Gradient chimic
C1 19
 MECANISME DE TRANSPORT PRIN DIFUZIUNE

(a) Difuziunea simplă prin matricea fosfolipidică

 molecule de gaz (O2 şi CO2)
 molecule liposolubile (uree, etanol, h.steroizi, etc.)
 apă (în proporţie redusă)
(b) Difuziunea simplă prin canale
 Canale ionice de Na+, K+, Ca2+ şi Cl- Difuziunea simplă
 voltaj - dependente
 operate de ligand
 operate mecanic
 Canale de apă (acvaporine) - operate de ligand
RATA difuziunii simple şi prin canale depinde de:
Difuziunea prin
 permeabilitatea membranei
canale ionice
 mărimea gradientului electrochimic
 mărimea suprafeţei de schimb 20
(c) Difuziunea facilitată
 asigură transportul pasiv al substanţelor
organice (ex: glucoza, aminoacizi)
 necesită o proteină “carrier” specifică
 viteza de transfer este crescută
 transportul este limitat de capacitatea
transportorului până la o valoare maximă
(Tmax)
 poate fi influenţată de substanţe biologic
active  insulina creşte de 10 - 20 ori
difuziunea facilitată a glucozei prin creşterea
numărului de proteine transportoare (GLUT)
RATA difuziunii facilitate depinde de:
 mărimea gradientului
 capacitatea transportorului (valoarea Tmax) 21
 2.1.2. OSMOZA

DEFINIŢIE - difuziunea netă a APEI, printr-o membrană

semipermeabilă, pe baza gradientului de presiune osmotică de la
concentraţie mică la concentraţie mare
 Membrana semipermeabilă
 este permeabilă pentru solvent = APA
 este impermeabilă pentru solviţi = particule osmotic active
 Soluţia osmotic activă - conţine solviţi care atrag apa:
 NaCl
 Glucoză
 Uree
 Proteine

22
 PARAMETRII
 Concentraţia osmotică (Cosm) = numărul de particule osmotic active
dizolvate în unitatea de volum
În plasmă Cosm = 285 – 295 mOsmol/l
 Presiunea osmotică (Posm) = forţa care se opune trecerii apei
(osmozei) printr-o membrană semipermeabilă.
Gradientul de Posm determină sensul şi mărimea transferului de APĂ
În plasmă Posm = 7,6 atm sau 5776 mm Hg

23
 2.1.3. FILTRAREA

DEFINIŢIE: reprezintă transportul apei şi a substanţelor

micromoleculare prin membrane permeabile, pe baza gradientului
de presiune hidrostatică
 Presiunea hidrostatică (Ph)
 presiunea exercitată de o coloană de lichid pe suprafaţa de schimb
 gradientul de Ph asigură transferul apei şi a substanţelor
micromoleculare dinspre partea cu Ph mai mare spre partea cu Ph
mai mică

Ph =  x g x h
ρ = densitatea lichidului
g = acceleraţia gravitaţională
h = înălţimea coloanei de lichid
24
 2.1.4. CANALELE IONICE MEMBRANARE

DEFINIŢIE: proteine integrale care asigură transportul pasiv al

ionilor în sensul gradientului electrochimic

CLASIFICARE
(a) În raport cu dinamica
 Canale ionice de “scurgere” care asigură
un flux continuu de ioni
Ex: canalul de “scurgere” de Na+ şi K+
 Canale ionice controlate de porţi care
prezintă configuraţii moleculare tranzitorii
echivalente unei stări funcţionale (canal
deschis sau canal închis)
Ex: canale de Na+, K+, Ca2+, Cl-
25
(b) În raport cu selectivitatea canalului
 Canale selective - pentru 1 ion (ex: Na+, K+, Ca2+, Cl-)
 Canale parţial selective - pentru 2 ioni (ex: Na+ şi K+, Na+ şi Ca2+)
 Canale neselective - pentru 3 sau mai mulţi cationi (ex: canalele
cationice pentru Na+, K+, Ca2+)
SELECTIVITATEA canalului este condiţionată de:
 sarcina ionului
 mărimea ionului
 gradul de hidratare a ionului
(c) În raport cu factorul care condiţionează dinamica:
 Canale voltaj - dependente
 Canale operate de ligand
 Canale operate mecanic (de întindere - în cel. auditive din canalul
cohlear, deformarea mecanică a cililor deschide canale ionice) 26
 I. CANALELE IONICE VOLTAJ - DEPENDENTE

Variaţia de potenţial transmembranar induce modificările proteinei canal

(a) CANALELE RAPIDE DE Na+

DISTRIBUŢIE: pe membrana neuronală şi a fibrei musculare
scheletice şi miocardice
PARTICULARITĂŢI STRUCTURALE
 sunt puternic încărcate negativ
 prezintă două porţi:
 de activare (m)
 de inactivare (h)

STĂRI FUNCŢIONALE
canal în repaus - poarta m închisă şi poarta h deschisă
canal activat - ambele porţi deschise
canal inactivat - poarta m deschisă şi poarta h închisă 27
DINAMICA PORŢILOR
 atingerea potenţialului prag (- 55 mV) determină activarea
canalului rapid de Na+  influx de Na+ depolarizant (faza
ascendentă a potenţialului de acţiune)
 condiţionează excitabilitatea membranei
 canalele de Na+ activate sau inactivate  membrană inexcitabilă
 canalele de Na+ în stare de repaus  membrană excitabilă

28
 (b) CANALELE DE K+

DISTRIBUŢIE: membrana tuturor structurilor excitabile

PARTICULARITĂŢI STRUCTURALE
 nu sunt încărcate electric negativ
 au o singură poartă n - de activare
DINAMICA PORŢILOR - mai lentă
 depolarizarea completă (+ 30 mV) determină activarea canalului
de K+  eflux de K+ repolarizant (faza descendentă a
potenţialului de acţiune)

29
 (c) CANALELE LENTE DE Ca2+

CARACTERISTICI
 sunt în general parţial selective (Ca2+  Na+)
 se activează în urma depolarizării membranei
 determină un influx de Ca2+ implicat în reglarea:
 excitabilităţii celulare
 contracţiei musculare
 secreţiei celulare
Tip CANAL Distribuţie Rol

Membrana neuronală Exocitoza veziculelor cu

N (neuronal)
presinaptică neurotransmiţători
Fibra musculară Cuplarea
L (long lasting)
cardiacă şi netedă excitaţie/contracţie
Celula pacemaker
T (transient) Automatismul cardiac
cardiacă
30
 (d) CANALELE DE Cl-

CARACTERISTICI
 se găsesc în membrana fibrei musculare striate
 se deschid în urma depolarizării membranare
 determină un influx de Cl-
 rol de stabilizare a potenţialului de repaus

31
 II. CANALELE IONICE OPERATE DE LIGAND

O substanţă biologic activă numită LIGAND (neurotransmiţător,

hormon, mesager intracelular) se fixează pe un situs specific de la
nivelul porţilor și determină modificări conformaţionale ale proteinei

(a) Canalele operate de LIGANZI EXTRACELULARI

CARACTERISTICĂ: canalul intră în structura unor receptori ai
membranei postsinaptice, iar ligandul este un mediator chimic
EXEMPLE:
Tip CANAL Ligand Sinapse Efect
Excitatorii din SNC şi SNP influx de Na+
Canale de Na+ ACh
Placa motorie depolarizant
GABA influx de Cl-
Canale de Cl- Inhibitorii din SNC
Glicină hiperpolarizant
SNC = sistem nervos central ACh = acetilcolină
SNP = sistem nervos periferic GABA = acid gamaaminobutiric 32
 (b) Canale operate de LIGANZI INTRACELULARI

CARACTERISTICI
 sunt canale localizate în membrana reticulului endoplasmatic, iar
ligandul este un mesager intracelular (IP3)
 sunt canalele localizate în membrana celulelor epiteliale, iar
ligandul este un mesager intracelular (AMPc, Ca2+)

Tip CANAL Ligand Localizare

Canal de Ca2+ IP3 Membrana reticulului endoplasmatic

Celule epiteliale (nefrocit, mucoasa intestinală,

Canal de apă AMPc
glande exocrine)
Celule epiteliale (glande exocrine, mucoasa
Canal de Cl- Ca2+
intestinală şi a căilor aerifere)

33
 (c) Canale operate de RECEPTORI prin proteinele G

CARACTERISTICĂ - sunt canale de K+ sau de Ca2+ activate:

 direct - pentru canalul de K+ prin subunitatea  a proteinei G
 indirect - pentru canalul de Ca2+ prin subunitatea  a proteinei G
care activează enzime membranare generatoare de mesageri
intracelulari:
 adenilatciclaza pentru AMPc
 guanilatciclaza pentru GMPc

34
 (d) Canale intercelulare - CONEXONII

CARACTERISTICI
 se găsesc la nivelul joncţiunii permeabile dintre 2 celule
 reprezintă sinapse electrice în fibrele musculare cardiace şi netede
 sunt permeabile pentru molecule cu diametru mic  apă, electroliţi,
mesageri intracelulari, produşi de metabolism

35
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “V.BABEŞ” TIMIŞOARA
DISCIPLINA DE FIZIOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE FUNCŢIONALE

FIZIOLOGIE GENERALĂ

CURSUL 2
Fiziologia membranei celulare

Anul universitar 2018-2019

1
 CUPRINS

1. Funcţia de transport a membranei celulare. Transportul activ

1.1. Transportul activ primar
1.2. Pompele ionice
1.3. Transportul activ secundar
2. Funcţia membranei în transferul de informaţie
2.1. Liganzii (mesagerii primari)
2.2. Receptorii membranari
2.3. Interacţiunea ligand-receptor
2.4. Proteinele G membranare
2.5. Sisteme de semnalizare intracelulară

2
 OBIECTIVE

Studentul trebuie să:

 Definească principalele caracteristici ale transportului activ membranar
 Descrie diferenţa dintre transportul activ şi transportul pasiv, dintre
transportul activ primar şi transportul activ secundar
 Descrie mecanismul general de funcţionare a pompelor ionice
 Descrie rolurile principale ale pompei Na+/K+, pompei de Ca2+, pompei
H+/K+ şi a pompelor protonice
 Definească şi să clasifice receptorii membranari
 Descrie diferenţa dintre răspunsul celular de tip agonist / antagonist
 Enumere principalele tipuri şi roluri ale proteinelor G membranare
 Descrie schema generală de funcţionare a sistemelor de semnalizare
intracelulară

3
 1. TRANSPORTUL ACTIV

CARACTERISTICI
 se desfăşoară împotriva gradientului electrochimic
 necesită consum energetic (ATP)
 necesită o proteină transportoare specifică (“carrier”)
 are caracter limitativ fiindcă se desfăşoară până la Tmax
dependent de capacitatea transportorului
 este dependent de
metabolismul celular şi
condiţiile de mediu
 poate fi competitiv pentru
substanţe înrudite chimic
care au acelaşi transportor
(ex: aminoacizii)
4
 ROLURI
 asigură transportul majorităţii ionilor (Na+, K+, Ca2+, HPO42-, Fe2+,
H+, etc.) şi a moleculelor organice (glucoza, aminoacizi)
 asigură gradientul (diferenţa) de concentraţie a substanţelor între
mediul intracelular şi extracelular
 întreţine mecanismele de transport pasiv
CLASIFICARE - după modalitatea de utilizare a ENERGIEI
 transport activ primar  consum
direct al energiei
 transport activ secundar  consum
indirect al energiei prin utilizarea
gradientului electrochimic asigurat
de transportul activ primar
5
 1.1. TRANSPORTUL ACTIV PRIMAR

CARACTERISTICI
 este specific pentru transportul ionilor
 proteina transportoare se numeşte POMPĂ IONICĂ
 proteina transportoare este o ATP-ază

ATP  ADP + Pi + E

TIPURI DE POMPE IONICE

 pompa Na+/K+ (Na+/K+- ATP-aza)
 pompa H+/K+ (H+/K+- ATP-aza)
 pompa de Ca2+ (Ca2+ - ATP-aza)
 pompa protonică (H+- ATP-aza)
Pompa Na+/K+
6
 1.2. POMPELE IONICE

 Au toate caracteristicile şi rolurile transportului activ primar

 sunt specifice pentru transportul ionilor
 proteina transportoare este o ATP-ază
 Secvenţa generală de funcţionare cuprinde 3 etape principale:
1. Fixarea ionului pe partea unde el este în concentraţie mai mică
2. Fixarea 1 ATP la nivelul situsului nucleotidic urmată de hidroliză
ATP  ADP + Pi + E
- Pi - utilizat pentru creşterea afinităţii pompei faţă de ion
- energia (E) - pt modificarea conformaţiei proteinei transportoare
3. Eliberarea ionului pe partea cu concentraţie mai mare
- situsul nucleotidic eliberează produşii de hidroliză ai ATP
- proteina transportoare revine la conformaţia iniţială

7
Pompa de Ca2+
 (a) Pompa Na+/K+ (Na+/K+- ATP-aza)

CARACTERISTICI
 cea mai importantă ATP-ază de
transport
 transportă 3Na+ spre exterior şi
2K+ spre interior pentru 1 ATP
 este mare consumatoare de
energie:
 50% în cazul neuronului şi
nefrocitului
 10% în cazul fibrei musculare
şi a hepatocitului
STRUCTURĂ
 două subunităţi  cu rol catalitic
 două subunităţi  cu rol reglator
8
SUBUNITĂŢILE  - rol catalitic
 prezintă la interior:
 situsuri de fixare pentru 3Na+
 situs de fixare pentru 1ATP
 situs de fosforilare pentru 1Pi
 prezintă la exterior:
 situsuri de fixare pentru 2K+

SUBUNITĂŢILE  - au rol reglator:

 translocarea pompei din
citoplasmă în membrană
 distribuţia polarizată a pompelor
pe suprafaţa celulară la polul
bazal al celulelor
9
ROLURILE pompei Na+/K+
1. Este o pompă electrogenică care determină o încărcare
electronegativă la interiorul membranei celulare:
 menţine potenţialul de repaus
 reface echilibrul ionic după repolarizare (readuce concentraţiile
ionilor la valorile din repaus)
 activată în exces  hiperpolarizare uşoară
 inhibată în exces  depolarizare uşoară
2. Asigură gradientul de Na+ necesar transportului activ secundar
3. Participă la menţinerea volumului celular (H2O urmează Na+)

REGLAREA ACTIVITĂŢII pompei Na+/K+

 Activată de: insulină, hormoni tiroidieni, catecolamine
creşterea volumului celular
 Inhibată de: ouabaină (specific), tonicardiace
11
 (b) Pompa de Ca2+

LOCALIZARE – membrana fibrei musculare (sarcolemă)

 la nivelul sarcolemei - expulzează 2Ca2+ în mediul extracelular
 la nivelul membranei RS - recaptează 2Ca2+ din citoplasmă
ROL: scăderea Ca2+ citosolic  relaxare musculară

RS = reticul sarcoplasmatic 12
 (c) Pompa H+/K+

LOCALIZARE – membrana celulei parietale gastrice şi a nefrocitului

 transportă 1K+ în celulă la schimb cu 1H+ care iese din celulă
 celula parietală gastrică  formarea HCl în lumenul glandei
oxintice
 nefrocit  acidifierea urinii cu rol în echilibrul acido-bazic

13
 (d) Pompele protonice (de H+)

LOCALIZARE
 membrana internă mitocondrială  asigură transportul electronilor
în timpul fosforilării oxidative (producţie de ATP)
 nefrocit  acidiferea urinii cu rol în echilibrul acido-bazic

14
 1.3. TRANSPORTUL ACTIV SECUNDAR

CARACTERISTICI
 este transportul contragradient al unei substanţe organice sau a
unor ioni
 este un transport cuplat (cel mai frecvent) cu transportul Na+
 se desfăşoară în sensul gradientului electrochimic al Na+ întreţinut
de pompa Na+/K+ (prin consum de energie)

LEGENDĂ: G = glucoză, AA = aminoacizi 15

CLASIFICARE – în raport cu direcţia de
transfer cuplată cu Na+
 COTRANSPORT – în aceeaşi direcţie cu
Na+
 cotransportor Na+/glucoză  Na+ şi glucoza
intră în celulă
 cotransportor Na+/aminoacizi  Na+ şi
aminoacizii intră în celulă
 SCHIMBĂTOR IONIC – în direcţie opusă cu
Na+
 schimbător Na+/H+  Na+ intră în celulă la
schimb cu H+ care iese din celulă
 schimbător Na+/Ca2+  3Na+ intră în celulă
la schimb cu 1Ca2+ care iese din celulă
16
SCHIMBĂTORUL HCO3-/Cl- – transferul depinde de gradientul de
concentraţie al HCO3- creat de anhidraza carbonică:
CO2 + H2O  H2CO3  HCO3- + H+
 Celulele care prezintă anhidrază carbonică, schimbător HCO3-/Cl-
şi mecanisme de utilizare a H+ sunt:
(a) Eritrocitul  rol în echilibrul acido-bazic
 HCO3- este trecut în sânge la schimb cu Cl-
 H+ este fixat pe sistemele tampon eritrocitare
(b) Celula parietală gastrică  rol în secreţia de HCl
 HCO3- este trecut în sânge la schimb cu Cl-
 H+ este secretat în afara celulei şi participă la formarea HCl
(c) Nefrocitul  rol în echilibrul acido-bazic
 HCO3- este trecut în sânge la schimb cu Cl -
 H+ este secretat în urină şi se fixează pe sistemele tampon urinare
17
 2. FUNCŢIA MEMBRANEI ÎN TRANSFERUL
DE INFORMAŢIE
INFORMAŢIA = totalitatea semnalelor biochimice transmise de
substanţe biologic active care interacţionează cu receptori specifici
membranari şi declanşează un răspuns celular specific
 Neurotransmiţători
MESAGERI PRIMARI  Hormoni endocrini
 Hormoni tisulari

 Proteină - canal ionic

 Cuplaţi cu enzime membranare
RECEPTORI MEMBRANARI
 Cuplaţi cu proteina G
 Catalitici

 Agonism
RĂSPUNS CELULAR  Agonism parţial
 Antagonist
19
 2.1. MESAGERII PRIMARI = LIGANZII

 NEUROTRANSMIŢĂTORI
 mediatori chimici în cadrul
unei sinapse
 HORMONI ENDOCRINI
 produşi de glande endocrine
 eliminaţi în sânge
 acţiune endocrină (la distanţă)
 HORMONI TISULARI
 secretaţi în spaţiul extracelular
 acţiune paracrină (asupra celulelor din jur, ex: histamina)
 acţiune autocrină (asupra celulei care le-a produs, ex: IL1 - monocit)

20
 2.2. RECEPTORII MEMBRANARI

DEFINIŢIE: proteine integrale complexe care captează, amplifică şi

modulează informaţia primită de la mesagerii primari
CLASIFICARE - în raport cu modalitatea de semnalizare:
 receptori proteină - canal ionic
 receptori cuplaţi cu o enzimă membranară
 receptori cuplaţi cu proteina G membranară
 receptori catalitici

21
 (a) Receptorii proteină – canal ionic

CARACTERISTICĂ - ligandul ataşat de receptorul specific deschide

un canal ionic  flux ionic depolarizant sau hiperpolarizant

EXEMPLU - Acetilcolina (ACh) deschide canalele de Na+ din

structura Receptorului nicotinic (N) situat în membrana postsinaptică
a plăcii motorii  influx de Na+ cu efect depolarizant

22
 (b) Receptorii cuplaţi cu o enzimă membranară

CARACTERISTICĂ – ligandul ataşat de receptorul specific

determină activarea unei enzime membranare cuplată cu receptorul
pe faţa internă a membranei  sinteza unui mesager secundar

EXEMPLU – Peptidul natriuretic atrial (ANP) se fixează de Rec.

specific (NPR) de la nivelul fibrei musculare netede vasculare
 activarea guanilatciclazei membranare (GCm) generează GMPc
(mesager secundar)
ANP
 este un hormon secretat de atrii
 prin creşterea GMPc determină
relaxarea fibrei musculare netede
vasculare (vasodilataţie)
23
 (c) Receptorii cuplaţi cu proteina G membranară

CARACTERISTICĂ – ligandul se ataşează de receptorul specific şi

activează proteina G membranară care cuplează RECEPTORUL cu
EFECTORUL (canal ionic sau enzimă membranară)
EXEMPLU – Noradrenalina (NAdr.) se fixează pe Rec 1-adrenergic
de la nivelul fibrei miocardice  proteina Gs activează adenilatciclaza
membranară, iar AMPc activează canalele de Ca2+ sarcolemale

Influxul de Ca2+ creşte

forţa de contracţie a
fibrei miocardice

24
 (d) Receptorii catalitici

CARACTERISTICI
 au ca ligand un hormon de
creştere (ex: insulina)
 fixarea ligandului determină
dimerizarea receptorului
 are activitate enzimatică
intrinsecă (tirozinkinază) care
modifică funcţia altor proteine
intracelulare
 modulează activitatea unor
sisteme complexe de
semnalizare intracelulară cu rol
în reglarea transcripţiei genelor
25
 2.3. INTERACŢIUNEA LIGAND-RECEPTOR

DEFINIŢIE: totalitatea proceselor fizico-chimice declanşate de fixarea

ligandului pe receptorul specific
ETAPE
1. Formarea COMPLEXULUI LIGAND-RECEPTOR ACTIVAT
(a) Selecţia sterică a ligandului aflat în concentraţii foarte mici
(b) Fixarea ligandului pe receptor prin legături fizico-chimice slabe
(c) Interacţiunea ligand-receptor printr-o reacţie bimoleculară,
reversibilă, desfăşurată secvenţial şi foarte rapid
2. Activarea MECANISMULUI DE SEMNALIZARE INTRACELULARĂ
(a) Modificarea configuraţiei structurale a
receptorului
(b) Modificarea funcţiei receptorului la
extremitatea sa distală
26
 TIPURI DE INTERACŢIUNI LIGAND – RECEPTOR

1. De tip AGONIST - formarea complexului ligand-receptor activat

determină răspunsul celular în proporţie de 80 - 100%
2. De tip AGONIST PARŢIAL - formarea complexului ligand-receptor
activat determină răspunsul celular în proporţie de 10 - 40%
3. De tip ANTAGONIST - formarea complexului ligand-receptor
activat NU determină răspunsul celular (agonism 0%)
 COMPETITIV - antagonistul împiedică
formarea complexului ligand-receptor
 ALOSTERIC - antagonistul determină
modificarea configuraţiei receptorului
împiedică activarea mecanismelor de
semnalizare intracelulară

27
 2.4. PROTEINELE G MEMBRANARE

DEFINIŢIE - proteine - traductor ataşate de faţa internă a membranei

care asigură cuplarea RECEPTORULUI cu EFECTORUL:
 un canal ionic de K+ sau Ca2+
 o enzimă membranară sau intracelulară

STRUCTURĂ – subunitate  + complexul  şi 

SUBUNITATEA 
 este o GTP-ază
 asigură funcţia şi
specificitatea proteinei G
 are 2 forme:
 forma activă fixează GTP
GTP  GDP + Pi + E
 forma inactivă fixează GDP
28
 TIPURI DE PROTEINE G (subunitatea )

EFECTOR MESAGER
 RECEPTOR
ENZIMATIC SECUNDAR
AMPc
Activarea
Gs 1 - adrenergici ( influxul de Ca2+ prin
adenilatciclazei
canale membranare)
2 - adrenergici  AMPc
Inhibiţia
Gi 2 - adrenergici ( efluxul de K + prin
adenilatciclazei
M2 - colinergici canale membranare)
IP3, DAG ( efluxul
1 - adrenergici Activarea
Gq de Ca2+ din RS)
M1,M3 - colinergici fosfolipazei C
 Ca2+- calmodulina
RECEPTORII ADRENERGICI RECEPTORII COLINERGICI
 receptori α (α1, α2)  receptori nicotinici (N)
 receptori  (1, 2)  receptori muscarinici (M1,M2,M3)
 au ca ligand NAdr. şi Adr.  au ca ligand ACh 29
 ROLURILE PROTEINELOR G

1. Activarea unor fluxuri ionice transmembranare (K+, Ca2+)

 modificări de potenţial membranar
2. Modularea activităţii unor enzime membranare şi intracelulare
 sinteza de mesageri secundari
3. Modularea transcripţiei unor gene
 sinteză de proteine şi modificări structurale specifice

30
 2.5. SISTEME DE SEMNALIZARE
INTRACELULARĂ
DEFINIŢIE - sisteme complexe de proteine membranare şi
intracelulare care transformă informaţia purtată de mesagerii
primari în răspuns celular specific
RĂSPUNSUL CELULAR  Conductanţă ionică a membranei
 modificări structurale  Activitatea enzimelor intracelulare
 modificări funcţionale
 Sinteză proteică
 modificări metabolice
TIPURI
 sistemul adenilatciclază – AMPc
 sistemul guanilatciclază – GMPc
 sistemul derivaţilor de fosfatidilinozitol
(IP3, DAG)
 sistemul Ca2+ - calmodulină (Ca2+ - CAM)
31
 SCHEMA GENERALĂ DE FUNCŢIONARE

MESAGER PRIMAR (de ordinul I)

RECEPTOR MEMBRANAR

MESAGER SECUNDAR
(de ordinul II)
amplificarea informaţiei
de 10 x
MESAGER TERŢIAR (de ordinul III)
= proteinkinaze
amplificarea informaţiei
de 100 – 1000 x
“MASA CRITICĂ” de proteine RĂSPUNS CELULAR
intracelulare
32
 Exemplu: Sistemul adenilatciclază - AMPc

Neurotransmiţători
MESAGER PRIMAR
Hormoni polipeptidici

RECEPTOR MEMBRANAR Cuplat cu adenilatciclaza prin

proteina Gs sau Gi

MESAGER SECUNDAR AMPc format sub acţiunea

adenilatciclazei asupra ATP

MESAGER TERŢIAR Proteinkinaza A (PKA)

3. Inactivarea AMPc de
RĂSPUNS CELULAR către AMPc-fosfodiesterază

1. Pentru neurotransmiţători 2. Pentru hormonii polipeptidici

 Mediază răspunsul postsinaptic  Controlul metabolismului celular
 Sinteza de proteine neuronale  Controlul secreţiei celulare
33
CALEA PROTEINEI Gs: activează adenilatciclaza   AMPc şi
deschide canale de Ca2+

EXEMPLU:
 NAdr. şi Adr. stimulează
proprietăţile inimii prin
Rec.1

CALEA PROTEINEI Gi: inactivează adenilatciclaza   AMPc şi

deschide canale de K+
EXEMPLU:
 ACh inhibă proprietăţile
inimii prin Rec.M2
 Adr. determină
vasodilataţie prin Rec.2
34
 Exemplu: Sistemul guanilatciclază - GMPc

MESAGER PRIMAR Peptidul atrial natriuretic (ANP)

RECEPTOR MEMBRANAR Cuplat cu guanilatciclaza

membranară (GCm)

MESAGER SECUNDAR GMPc format sub acţiunea GCm

asupra GTP
MESAGER TERŢIAR Proteinkinaza G (PKG)

RĂSPUNS CELULAR 2. Inactivarea GMPc de către

GMPc-fosfodiesterază

1.Relaxarea fibrei musculare

netede vasculare
(vasodilataţie)
35
 Exemplu: Sistemul derivaţilor de fosfatidilinozitol

Neurotransmiţători
MESAGER PRIMAR
Hormoni polipeptidici

RECEPTOR MEMBRANAR Cuplat cu fosfolipaza C prin

proteina Gq

MESAGER SECUNDAR IP3 şi DAG formaţi sub acţiunea

fosfolipazei C asupra PIP2
MESAGER TERŢIAR Proteinkinaza C (PKC)

1. Activarea sistemului de
RĂSPUNS CELULAR semnalizare intracelulară
Ca2+ - calmodulină de către IP3

2. Contracţia fibrei musculare netede

3. Controlul metabolismul şi secreţiei celulare
36
EXEMPLU:
 NAdr. determină contracţia fibrei
musculare netede vasculare prin
Rec.1
 ACh determină contracţia fibrei
musculare netede digestive prin
Rec.M3
 ACh creşte secreţia glandelor
exocrine prin Rec.M1
 ACh stimulează eliberarea de oxid nitric din celula
endotelială prin Rec.M3
 NO determină vasodilataţie prin stimularea GC solubile 37
 Exemplu: Sistemul Ca2+ - CALMODULINĂ

CARACTERISTICI
 este cel mai complex sistem de semnalizare intracelulară
 este activat prin creşterea Ca2+ citosolic  2 mecanisme:
 influx de Ca2+ prin canale ionice de Ca2+ membranare
 eliberarea din RS prin canale de Ca2+ activate de IP3
 este inactivat prin scăderea Ca2+ citosolic  2 mecanisme:
 eflux de Ca2+ prin pompa de Ca2+ din membrana celulară
 restocare în RS prin pompa de Ca2+ din membrana RS

Canal de Ca2+ Pompă de Ca2+ 38

 Neurotransmiţători
MESAGER PRIMAR
Hormoni polipeptidici

RECEPTOR MEMBRANAR Cuplat cu fosfolipaza C prin

proteina Gq

MESAGER SECUNDAR 4 Ca2+ - calmodulină

Proteinkinaze Ca2+ – calmodulin

MESAGER TERŢIAR
dependente (CAMPK)

RĂSPUNS CELULAR 1. Contracţia fibrei musculare netede

 adenilatciclaza
 guanilatciclaza
2. Modularea activităţii enzimelor
 fosfolipaza C
implicate în semnalizarea intracelulară  AMPc - fosfodiesteraza
 GMPc - fosfodiesteraza 39
 4Ca2+ + Calmodulina EXEMPLU:
 NAdr. determină contracţia fibrei
Activarea MLCK musculare netede vasculare prin
(myosin light chain kinase) Rec.1
 ACh determină contracţia fibrei
Fosforilarea lanţurilor uşoare musculare netede digestive prin
Rec.M3
miozinice (MLC)

Formarea punţilor actino-miozinice

CONTRACŢIE MUSCULARĂ
40
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “V.BABEŞ” TIMIŞOARA
DISCIPLINA DE FIZIOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE FUNCŢIONALE

FIZIOLOGIE GENERALĂ

CURSUL 3
Fiziologia neuronului

Anul universitar 2018-2019

1
 CUPRINS

1. Organizarea morfo-funcţională a ţesutului nervos

2. Potenţialul de repaus neuronal

3. Potenţialul de acţiune neuronal

4. Conducerea excitaţiei prin fibra nervoasă

5. Sinapsa

6. Transmiterea sinaptică

2
 OBIECTIVE

Studentul trebuie să:

 Definească şi să descrie factorii determinanţi ai potenţialului de repaus
neuronal
 Descrie şi să reproducă grafic fazele potenţialului de acţiune neuronal
 Descrie perioadele excitabilităţii neuronale şi să integreze cunoştinţele
referitoare la dinamica canalului de Na+ voltaj – dependent cu perioadele
excitabilităţii neuronale
 Descrie mecanismul conducerii excitaţiei prin fibra amielinică şi mielinică
 Discute legile conducerii prin axon
 Descrie structura generală şi funcţiile componentelor sinapsei chimice
 Descrie secvenţa fenomenelor transmiterii sinaptice
 Descrie tipurile de răspunsuri postsinaptice şi să explice diferenţa dintre
răspunsul postsinaptic mediat de receptori – canale ionice şi răspunsul
postsinaptic mediat de receptori cuplaţi cu proteinele G

3
 1. ORGANIZAREA MORFO – FUNCŢIONALĂ
A ŢESUTULUI NERVOS
ŢESUTUL NERVOS - cuprinde 2 tipuri de celule:
 Neuronii
 reprezintă unitatea morfo-funcţională a sistemului nervos (SN)
 celule specializate cu rol în generarea şi conducerea excitaţiei
 Celulele gliale (nevrogliile)
 celule de susţinere cu rol trofic şi de protecţie

SISTEMUL NERVOS CENTRAL (SNC)

 encefalul (creierul)
 măduva spinării

SISTEMUL NERVOS PERIFERIC (SNP)

 nervii cranieni (nr.12)
 nervii spinali (nr.31)
 ganglionii anexaţi nervilor spinali şi cranieni 4
 TIPURI DE CANALE IONICE NEURONALE

Tip canal ionic Localizare Rol

Canale pasive de Pe toată lungimea Menţinerea
“scurgere” de Na+/K+ neurilemei (pericarion) potenţialului
de repaus

Canale operate de ligand: Dendrite, pericarion Transmiterea

Na+, K+, Cl- sau Ca2+ sinaptică

Canale voltaj - dependente Axon Transmiterea

Na+ şi K+ potenţialului
de acţiune
prin fibra
nervoasă
5
 2. POTENŢIALUL DE REPAUS NEURONAL

DEFINIŢIE - diferenţa de potenţial dintre

suprafaţa internă - electric negativă şi
suprafaţa externă - electric pozitivă, în
condiţii de repaus
DETERMINARE - tehnica microelectrozilor
VALOARE - 70 mV (-60 mV  -90 mV)

FACTOR DETERMINANT
 repartiţia inegală a sarcinilor
electrice de o parte şi de alta a
membranei
 diferenţa între concentraţia
extracelulară şi intracelulară a
ionilor de Na+, K+ şi Cl-
6
 FACTORII CARE MENŢIN POTENŢIALUL DE
REPAUS NEURONAL

 Factori PASIVI
 Permeabilitatea relativă (P) a
membranei în condiţii de repaus
 Echilibrul de membrană Donnan
 Factor ACTIV  pompa Na+/K+

1. Permeabilitatea membranei în REPAUS

 este mai mare pentru K+ comparativ cu Na+ pt că:
 există la valoarea potenţialului de repaus canale de “scurgere” de
Na+/K+ care permit un eflux de K+ >> influxul de Na+
 dimensiunea mare a moleculei hidratate de Na+
7
2. Echilibrul de membrană DONNAN
 existenţa anionilor proteici intracelulari nedifuzibili (A- = 65 mEq/l)
determină redistribuirea ionilor difuzibili, conform gradientului lor
electrochimic
 echilibrul Donnan este atins când
fluxul ionic transmembranar
determinat de gradientul chimic
(forţe de difuziune) egalează fluxul
ionic transmembranar determinat de
gradientul electric (forţe electrice)

8
3. Pompa Na+/K+
 transportă 3 Na+ spre exterior şi 2 K+ spre interior pe baza
energiei eliberate de 1 ATP  consumă 50% din energia
neuronală
 este o pompă electrogenică  creează o diferenţă de potenţial
de – 4 mV care se adaugă la valoarea potenţialului de repaus
 asigură gradientul electrochimic al ionilor difuzibili  întreţine
fluxul de ioni transmembranar prin canale de “scurgere” de
Na+/K+

9
 3. POTENŢIALUL DE ACŢIUNE NEURONAL

DEFINIŢIE: modificarea temporară şi

rapid reversibilă a diferenţei de potenţial
transmembranar, sub acţiunea unei
excitaţii cu valoare prag
 La locul excitaţiei membrana devine:
 electric - pozitivă la interior
 electric - negativă la exterior Tehnica microelectrozilor

PARAMETRII
 valoare prag: - 55 mV
 valoare maximă: + 30 mV
 amplitudine:  100 mV
 durata:  2 msec
10
FACTOR DETERMINANT - atingerea potenţialului prag = - 55 mV
1. Stimul electric = stimul cu orice valoare, inclusiv valoarea prag
2. Influx nervos = stimul cu intensitate subprag ( 15 mV)
 generează mici depolarizări locale numite POTENŢIALE LOCALE
 nu se propagă
 se sumează temporo - spaţial până la valoarea prag

 Sumaţia spaţială - potenţialele

locale sunt generate simultan în
mai multe puncte ale membranei

 Sumaţia temporală - potenţialele

locale sunt generate succesiv în
acelaşi punct al membranei
11
 3.1. FAZELE POTENŢIALULUI DE ACŢIUNE
NEURONAL
1. PREPOTENŢIALUL
 depolarizarea membranei până la valoarea prag (-55 mV) prin
sumarea temporo - spaţială a potenţialelor locale
 corespunde cu permeabilizare parţială a membranei pentru Na+
sub acţiunea excitantului cu intensitate prag
2. POTENŢIALUL VÂRF (SPIKE) are două faze:
 depolarizarea
 repolarizarea

12
DEPOLARIZAREA (-55 mV  +30 mV)
 creşterea bruscă a permeabilităţii membranei pentru Na+ (600 x)
prin canale ionice de Na+ voltaj-dependente  influx de Na+
 declanşarea unui circuit feedback pozitiv al influxului de Na + prin
care depolarizarea creşte influxul de Na+  activarea rapidă şi
progresivă a canalelor de Na+ voltaj-dependente
 apariţia unui overshoot: de la 0 mV  +30 mV

13
REPOLARIZAREA (+30 mV  -70 mV)
 revenirea potenţialului la valoarea de repaus
 oprirea influxului de Na+ prin inactivarea bruscă a canalelor de
Na+ voltaj-dependente
 creşterea lentă a efluxului de K+ prin canale voltaj-dependente
 debutează cu o întârziere de 0,3 msec din momentul atingerii
potenţialului prag
 atinge valoarea maximă (300 x) în momentul inactivării canalelor
de Na+

14
3. POSTPOTENŢIALUL POZITIV (hiperpolarizarea)
 efluxul de K+ asigură restabilirea potenţialului de repaus
 numărul de sarcini (+) care au intrat în celulă odată cu Na+ va fi
egal cu numărul de sarcini (+) care părăsesc celula odată cu K+
 activarea pompei Na+/K+  o uşoară hiperpolarizare a membranei
(-80 mV) după care se restabileşte echilibrul electrochimic iniţial
(din repaus)

15
 3.2. PERIOADELE EXCITABILITĂŢII NEURONALE

PRINCIPIU: excitabilitatea neuronală

depinde de dinamica porţilor canalelor
de Na+ în timpul fazelor PA:
 canal în stare repaus
 canal activat
 canal inactivat

PRA = perioadă refractară absolută

PRR = perioadă refractară relativă
PNE = perioadă normoexcitabilă
16
1. PERIOADA REFRACTARĂ ABSOLUTĂ
 membrana este inexcitabilă: lipsa de
răspuns la orice stimul
 cuprinde:
 faza de depolarizarea rapidă  canalele
de Na+ sunt activate
 prima parte a repolarizării  canalele de
Na+ sunt inactivate

17
2. PERIOADA REFRACTARĂ RELATIVĂ
 membrana este hipoexcitabilă: răspuns
incomplet (amplitudine scăzută), la stimuli
cu intensitate supraprag
 cuprinde ultima parte a repolarizării şi
postpotenţialul pozitiv  există un număr
scăzut de canale de Na+ ajunse în stare
de repaus

18
3. PERIOADA NORMOEXCITABILĂ
 membrana are excitabilitate normală:
răspuns complet (amplitudine maximă)
la stimuli cu intensitate prag conform
legii “totul sau nimic”
 cuprinde potenţialul de repaus  toate
canalele de Na+ sunt în repaus

19
 4. CONDUCEREA EXCITAŢIEI PRIN FIBRA
NERVOASĂ
DEFINIŢIE: funcţia de conducere a PA prin membrana
prelungirilor neuronale
1. CONDUCEREA PRIN DENDRITE
 aferent - de la periferie spre pericarion
 cu decrement - cu pierderi ale amplitudinii PA
 participă la sumarea temporo - spaţială
până la atingerea potenţialului prag la nivelul conului axonal

20
2. CONDUCEREA PRIN AXON
 eferent - de la pericarion spre butonul terminal
 fără decrement - fără pierderi ale amplitudinii PA
 debutează la nivelul conului axonal  număr maxim de canale de
Na+ voltaj - dependente (prag de excitabilitate scăzut)
 constă în autopropagarea regenerativă a PA
 viteza depinde de rezistenţa electrică (invers proporţională cu
diametrul fibrei) şi prezenţa tecii de mielină (izolator electric)

21
 4.1 CONDUCEREA EXCITAŢIEI PRIN FIBRELE
AMIELINICE
 sunt fibre nervoase de tip C - subţiri (diametrul 0,5 – 1 m) şi cu
viteza de conducere mică (0,5 – 2 m/sec)
ETAPE
1. DEPOLARIZAREA LOCALIZATĂ
 apare la nivelul conului axonal care devine zonă activă
 electric pozitivă la interior
 electric negativă la exterior

22
2. APARIŢIA CURENŢILOR ELECTRICI LOCALI HERMANN
 între zona activă şi zonele adiacente  sarcinile pozitive înlocuiesc
sarcinile negative
 zona activă se repolarizează şi se află în perioada refractară
asigurând conducerea unidirecţională a excitaţiei
 zona adiacentă atinge pragul pentru generarea unui nou PA

CURENŢI LOCALI
HERMANN
23
3. PROPAGAREA CURENŢILOR LOCALI HERMANN
 curenţii locali HERMANN se propagă din aproape în aproape 
atingerea potenţialului prag generează un PA autopropagat
 viteza de conducere este redusă  există un număr mare de
canale de “scurgere” de Na+/K+
 consumul energetic este mare (Nr.  de pompe Na+/K+ activate)

24
 4.2. CONDUCEREA EXCITAŢIEI PRIN FIBRELE
MIELINICE
 sunt fibre nervoase de tip A - groase (diametru de 3 - 20 m) şi
viteză de conducere mare (5 - 120 m/sec)
 fibre nervoase de tip B - subţiri (diametru 1 - 3 m) şi viteză de
conducere mică (3 - 15 m/sec)
ETAPE
1. DEPOLARIZAREA LOCALIZATĂ
 apare la nivelul conului axonal care devine zonă activă
 electric pozitivă la interior
 electric negativă la exterior

25
2. PROPAGAREA EXCITAŢIEI
 este “saltatorie” de la un nod Ranvier la altul
 depolarizarea unui nod Ranvier determină:
 propagarea electrotonică a depolarizării (curenţi ionici Stämpfli) 
difuziunea Na+ prin axoplasmă până la următorul nod Ranvier
 atingerea potenţialului prag  generarea unui PA autopropagat la
nivelul următorului nod Ranvier

26
 Viteza de conducere este mare:
 teaca de mielină are rol de izolator electric
 există un număr mare de canale de Na+ voltaj - dependente la
nivelul nodului Ranvier
 direct proporţională cu diametrul axonului mielinizat şi distanţa
dintre noduri
 Consumul energetic este redus (Nr. de pompe Na+/K+ activate)

EXEMPLU:
 Cea mai groasă fibră nervoasă
motorie mielinizată cu diametrul
de 20 m va avea o viteză de
conducere de 120 m/sec V (m/s) = 6  diametru axon (m)
27
 4.3. LEGILE CONDUCERII PRIN AXON

1. LEGEA INTEGRITĂŢII FIZIOLOGICE

 fibra nervoasă secţionată sau parţial lezată, comprimată sau
tracţionată NU poate conduce excitaţia
ALTE CAUZE
 degenerescenţa Walleriană prin întreruperea transportului axonal
 scăderea metabolismului neuronal prin refrigerare
 blocarea canalelor de Na+ prin anestezie locală (novocaină)

Leziunea axonului în SNP Leziunea axonului în SNC

Prezenţa tecii Schwann Absenţa tecii Schwann

Regenerare axonului Vindecare prin cicatrizare şi

1 - 4,5 mm/zi pierderea axonului 28
2. LEGEA CONDUCERII IZOLATE
 fibrele nervoase conduc izolat impulsurile, excitaţia NU se
transmite la fibrele învecinate

3. LEGEA CONDUCERII BILATERALE

 fibra nervoasă excitată la mijlocul ei
conduce excitaţia în ambele sensuri
 ortodromic spre butonul axonal
 antidromic spre pericarion

4. LEGEA CONDUCERII NEDECREMENŢIALE

 conducerea excitaţiei se face fără scăderea amplitudinii
potenţialului de acţiune propagat de-a lungul fibrei, respectând
legea “totul sau nimic”
29
 5.SINAPSA: definiţie, structură generală,
clasificare, transmiţători sinaptici
DEFINIŢIE - ansamblul joncţional care asigură
transmiterea excitaţiei între două celule
(exemplu: neuron – neuron, neuron – celulă
efectoare)
 Transmiterea sinaptică poate fi:
 un proces chimic = transmitere
unidirecţională  majoritatea SINAPSĂ CHIMICĂ
sinapselor sunt sinapse chimice
 un proces electric = transmitere
bidirecţională (m. cardiac, neted, SNC)
 Sinapsele sunt structuri care prezintă
plasticitate  îşi modifică permanent
funcționalitatea, pot fi înlocuite, pot creşte SINAPSĂ
sau scădea ca număr. ELECTRICĂ 30
 STRUCTURA GENERALĂ A SINAPSEI CHIMICE

(a) COMPONENTA PRESINAPTICĂ

 este terminaţia butonată a axonului
 cuprinde vezicule cu NT
 membrana butonului terminal prezintă:
 “zona activă” de fixare a veziculelor cu
NT în vederea exocitozei
 canale Ca2+ voltaj-dependente (tip N)
cu rol în exocitoza veziculelor cu NT
 autoreceptori - reglează eliberarea NT

(b) FANTA SINAPTICĂ

 este spaţiul cuprins între membrana presinaptică şi postsinaptică
 asigură direcţionarea NT spre membrana postsinaptică
31
(c) COMPONENTA POSTSINAPTICĂ
 reprezintă porţiunea diferenţiată a membranei postsinaptice
asupra căreia acţionează NT
 prezintă receptori specifici pentru fixarea NT:
 receptori cuplați cu canale ionice operate de ligand
(Rec. ionotropici) care generează un flux ionic
transmembranar
 receptori cuplaţi cu proteina G (Rec. metabotropici) care
generează un mesager intracelular
 prezintă structuri cu activitate enzimatică care fixează şi
hidrolizează NT:
 acetilcolinesteraza (AChE) - pentru ACh
 catechol-orto-metil-transferaza (COMT) - pentru NAdr
32
 TRANSMIŢĂTORII SINAPTICI

1. NEUROTRANSMIŢĂTORII (NT) = molecule mici, stocate în

vezicule presinaptice, cu eliberare rapidă şi acţiune rapidă asupra
receptorilor postsinaptici specifici
EXEMPLE: acetilcolina, noradrenalina, dopamina, serotonina
acid gama-aminobutiric (GABA)

2. COTRANSMIŢĂTORII = peptide stocate în vezicule presinaptice,

cu eliberare prelungită şi acţiune lentă, care modulează efectele
NT la nivelul sinapselor (ex: schimbarea numărului de receptori,
schimbarea numărului de sinapse, deschiderea sau închiderea
unor canale ionice)
EXEMPLE:
1. Neuropeptide opioide: endorfina, dinorfina
2. Neuropeptide nonopioide: ADH, oxitocină, TRH 33
 6. TRANSMITEREA SINAPTICĂ

DEFINIŢIE - totalitatea fenomenelor fiziologice implicate în

transmiterea unidirecţională a informaţiei prin sinapsa chimică, cu
o întârziere de 0,4 – 0,7 msec (întârziere sinaptică)

INFLUX NERVOS

COMPONENTĂ PRESINAPTICĂ

Neurotransmiţător
 Cotransmiţător

COMPONENTĂ POSTSINAPTICĂ

RĂSPUNS POSTSINAPTIC
34
 6.1.SECVENŢA FENOMENELOR TRANSMITERII
SINAPTICE
1. INVAZIA BUTONULUI PRESINAPTIC de către PA neuronal

Potenţialul de acţiune neuronal

Depolarizarea membranei presinaptice

Activarea canalelor de Ca2+ voltaj-

dependente din membrana presinaptică

Influx de Ca2+ în butonul presinaptic

Activarea alosterică a proteinelor de

fuziune din membrana veziculelor

35
2. ELIBERAREA NT ÎN FANTA SINAPTICĂ
Activarea alosterică a proteinelor de
fuziune din membrana veziculelor

Fixarea şi fuziunea membranei

veziculelor cu membrana presinaptică
la nivelul “zonei active”

Exocitoza veziculelor şi difuziunea

NT în fanta sinaptică

Cantitatea de NT eliberată:
 este direct proporţională cu mărimea
influxului de Ca2+ presinaptic
 depinde de tipul sinapsei şi a NT 36
3. ACŢIUNEA NT ASUPRA RECEPTORILOR membranei postsinaptice
se sumează temporo-spaţial  potenţial prag la nivelul conului axonal
 Pe receptorii POSTSINAPTICI  răspunsul postsinaptic:
 Receptori canal ionic (Na+ şi Cl-)  flux ionic transmembranar
 Receptori cuplaţi cu proteina G  sinteză de mesageri intracelulari
 PRESINAPTICI (autoreceptori) - reglează prin mecanism de feed-
back eliberarea NT din butonul presinaptic:
 M2 - scade eliberarea de ACh (sinapsă colinergică)
 2 - scade eliberarea de NAdr (sinapsă adrenergică)

37
4. INACTIVAREA NT
 Inactivare postsinaptică - structuri
enzimatice de la nivelul membranei
postsinaptice desfac complexul
NT/receptor şi hidrolizează NT
 AChE - pentru ACh
 COMT - pentru NAdr
 Recaptare presinaptică - NT este
recaptat în veziculele presinaptice
sau este inactivat de enzime
citoplasmatice (MAO pentru NAdr)
 Difuziune extrasinaptică - NT este
captat de celulele gliale (astrocit) şi
apoi inactivat MAO = monoaminoxidaza
38
 6.2.TIPURI DE RĂSPUNSURI POSTSINAPTICE

1. MODIFICĂRI DE POTENŢIAL POSTSINAPTIC (Rec. ionotropici)

 receptorii postsinaptici sunt canale ionice operate de ligand
 NT au efect postsinaptic direct şi rapid prin modificarea
conductanţei pentru Na+ şi Cl- a membranei postsinaptice
(a) Potenţialul postsinaptic de tip EXCITATOR (PPSE)
 este un potenţial local de tip depolarizare prin influx de Na+
 amplitudinea  15 mV, durata  20 msec
 se sumează temporo-spaţial până la valoarea potenţialului prag
(-55 mV)  generarea unui potenţial de acţiune propagat
EXEMPLU: ACh deschide canale de Na+ din structura receptorului
nicotinic (N) generând un PPSE

39
(b) Potenţialul postsinaptic de tip INHIBITOR (PPSI)
 potenţial local de tip hiperpolarizare prin influx de Cl-
 amplitudinea  15 mV, durata  20 msec  scade excitabilitatea
membranei postsinaptice
EXEMPLU: GABA deschide canale de Cl- din structura receptorului
GABA generând un PPSI

40
2. ACTIVAREA PROTEINEI G MEMBRANARE (R. Metabotropici)
 mediatorul chimic are un efect postsinaptic indirect şi lent prin
mesageri intracelulari care pot modifica conductanţa membranei
postsinaptice pentru K+

Conductanţa
Tip RECEPTORI Mesager PPS
pentru K+
2 - adrenergici
 Efluxul de K+
Gi 2 - adrenergici  AMPc PPSI
(hiperpolarizare)
M2 - colinergici
1 - adrenergici  Efluxul de K+
Gq IP3, DAG PPSE
M1,M3 - colinergici (depolarizare)

41
 SINAPSĂ COLINERGICĂ SINAPSĂ ADRENERGICĂ

Caracteristici Sinapsa colinergică Sinapsa adrenergică

Mediator chimic ACh NAdr
Receptori N - canal de Na+  şi  - cuplaţi cu
postsinaptici M - cuplaţi cu proteina G proteina G
Autoreceptori M2 2
Inactivare AChE COMT şi MAO 42
 OBOSEALA TRANSMITERII SINAPTICE

DEFINIŢIE: scăderea temporară a numărului de excitaţii conduse

în unitatea de timp, ca urmare a stimulării sinaptice prelungite
MECANISME:
 epuizarea rezervelor de NT
 inactivarea progresivă a receptorilor postsinaptici
OBOSEALA = proces fiziologic care previne supraexcitarea
circuitelor neuronale
CREŞTEREA TRANSMITERII SINAPTICE
 cofeina, teofilina, teobromina (cafea, ceai, cacao)
 alcaloza ( pH-ului)
DIMINUAREA TRANSMITERII SINAPTICE
 anestezicele
 acidoza ( pH-ului)
43
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “V.BABEŞ” TIMIŞOARA
DISCIPLINA DE FIZIOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE FUNCŢIONALE

FIZIOLOGIE GENERALĂ

CURSUL 4
Fiziologia fibrei musculare striate și netede

Anul universitar 2018-2019

1
 CUPRINS

1. Organizarea morfo-funcţională a fibrei musculare scheletice

2. Placa motorie
3. Cuplarea excitaţie – contracţie în fibra musculară
scheletică
4. Mecanismul contracţiei musculare în fibra musculară
scheletică
5. Particularităţi fiziologice ale fibrei musculare netede
5.1. Tipuri de fibre musculare netede
5.2. Cuplarea excitaţie – contracţie în fibra musculară netedă

2
 OBIECTIVE

Studentul trebuie să:

 Descrie componentele structurale implicate în cuplarea excitaţie –
contracţie şi în contracţia fibrei musculare striate
 Descrie etapele transmiterii excitaţiei prin placa motorie şi să discute
importanţa practică a blocantelor plăcii motorii
 Descrie etapele cuplării excitaţie – contracţie şi să discute rolul Ca2+ în
cuplarea excitaţie – contracţie din fibra musculară striată
 Descrie mecanismul contracţiei musculare şi să discute rolul ATP-ului
 Descrie particularităţile componentelor structurale implicate în cuplarea
excitaţie – contracţie şi în contracţia fibrei musculare netede
 Explice particularităţile morfologice, electrofiziologice şi funcţionale ale
fibrelor musculare netede de tip multiunitar şi unitar
 Discute particularităţile privind etapele cuplării excitaţie – contracţie şi
parametrii contractilităţii fibrei musculare netede în comparaţie cu fibra
musculară striată
3
 1. ORGANIZAREA MORFO-FUNCŢIONALĂ A
FIBREI MUSCULARE SCHELETICE
 Celulă cilindrică, multinucleată
 cu nuclei dispuşi periferic
 lungime = 1 – 300 mm
FIBRĂ
 diametru = 10 – 150 m
 Membrana celulară = SARCOLEMĂ
 Citoplasma = SARCOPLASMA
(a) Porţiune contractilă cu MIOFIBRILE
(b) Porţiune necontractilă
 Nr.  de mitocondrii
 sub sarcolemă
 RS bine dezvoltat  în jurul miofibrilelor
 Mioglobină  la nivelul plăcii motorii
 Incluziuni de glicogen şi lipide (trigliceride)
4
 1.1. SISTEMUL SARCOTUBULAR

DEFINIŢIE - structură specializată a

sarcolemei (tubuli T) şi a RS (tubuli L)
care asigură cuplarea excitaţie/contracţie
(a) TUBULII TRANSVERSALI (T)
 invaginații transversale ale sarcolemei la
nivelul joncţiunii dintre discul clar şi
întunecat al miofibrilelor
 prezintă canale lente de Ca2+ voltaj-
dependente (DHPR) activate în timpul
depolarizării sarcolemei  DHPR = receptorul de
 Rol: conduc impulsurile de pe suprafața dihidropiridină
 RYR = receptorul de
sarcolemei în interiorul celulei, către RS
rianodină 5
(b) TUBULII LONGITUDINALI (L)
 RS dispus sub formă de reţea în jurul
miofibrilelor
 Rol: depozit intracelular (ic) de Ca2+
 Alcătuit din:
 două dilataţii laterale = cisterne cu
canale lente de Ca2+ voltaj-dependente
(RYR)  la stimulare determină ieșirea TRIADA
Ca2+ din RS în citoplasmă SARCOPLASMATICĂ
 [Ca2+ ]ic  CONTRACŢIA  ansamblul format din 1
 un segment longitudinal cu pompe tubul T + 2 cisterne
de Ca2+  în repaus asigură adiacente
recaptarea Ca2+ în RS  există 2 triade/sarcomer
 [Ca2+]ic  RELAXAREA 6
 1.2. MIOFIBRILELE

 Sunt organite specifice cu funcţie contractilă  reprezintă aparatul

contractil al celulei
 Sunt dispuse de-a lungul axului longitudinal, pe întreaga lungime
a fibrei musculare  reprezintă 80% din volumul fibrei musculare
 Sunt alcătuite din miofilamente contractile de miozină şi actină
organizate în sarcomere
 Cuprinde o succesiune ordonată de benzi sau discuri  aspectul
striat al fibrei musculare
Sarcomer

Banda Z Banda Z
Miofilamente Miofilamente
subțiri groase

Banda H
Disc I Disc A Disc I

7
 DISCURILE CLARE, IZOTROPE (discurile I)
 conţin actină
 sunt împărţite în 2 hemidiscuri de către banda Z
 DISCURILE ÎNTUNECATE, ANIZOTROPE (discurile A)
 conţin miozină şi parţial actină
 prezintă central banda H, bisectată de către linia M

Sarcomer

Banda Z Banda Z
Miofilamente Miofilamente
subțiri groase

Banda H
Disc I Disc A Disc I

8
 Sarcomer
MIOFILAMENTELE CONTRACTILE
1. Miofilamente groase
 constituite din miozină
 diametrul = 10 nm Banda Z Banda Z

Miofilamente
 lungimea = 1,5 m subțiri
Miofilamente
groase
2. Miofilamente subţiri
 constituite din actină Banda H
Disc I Disc I
 diametrul = 5 nm Disc A

 lungimea = 2 m

RAPORTURI: la nivelul discului A (întunecat)

 1 miofilament de miozină / 6 miofilamente de actină
 1 miofilament de actină / 3 miofilamente de miozină
9
SARCOMERUL
 unitatea morfo-funcţională a miofibrilei
 format din - 1 disc întunecat (A)
- 2 hemidiscuri clare (I)
 delimitat de două membrane Z
 lungime de 2–2,25 m în repaus
 se scurtează în timpul contracţiei prin glisarea filamentelor de
actină printre cele de miozină și apropierea membranelor Z

PROTEINELE MUSCULARE
1. Proteine contractile  actina şi miozina
2. Proteine reglatoare  troponinele şi tropomiozina, care intră în
structura miofilamentului subţire, alături de actină 10
 1.3. MIOGLOBINA

 proteină care conţine Fe2+ Fe2+

 constituie un rezervor temporar de O2
 favorizează disocierea HbO2 la nivel muscular

FIBRE MUSCULARE ROŞII

 bogate în mioglobină
 metabolism predominent aerob (+ O2)
 rezistente la oboseală
 forţă şi viteză redusă de contracţie

FIBRE MUSCULARE ALBE

 sărace în mioglobină
 metabolism predominant anaerob (- O2)
 puţin rezistente la oboseală
 forţă şi viteza crescută de contracţie 11
 1.4. PROTEINELE MUSCULARE CONTRACTILE

(a) MIOZINA
 fracţiunea proteică majoră, complexă, asimetrică
 alcătuită din 2 lanţuri grele şi 4 lanţuri uşoare
 organizare în 2 părți:
1. Light meromiozina (LMM)
 formează “coada”(axul) miofilamentului
 cuprinde cele 2 lanţuri grele dispuse
într-o conformaţie de alfa-helix,
înfăşurate unul în jurul celuilalt

2. Heavy meromiozina (HMM) – cuprinde:

“capul” alcătuit din extremitatea lanţurilor grele şi lanțurile uşoare
“gâtul” (braţul) leagă capul de coadă şi asigură mobilitatea capului
12
CAPUL MIOZINIC
 Format din extremitatea plicaturată a
lanţului greu + lanţurile uşoare
 Prezintă:
 un situs de interacţiune cu actina
 un situs nucleotidic ATP-azic (Mg2+- dependent)
care leagă ATP și îl scindează pentru a genera
energia necesară contracţiei
 Orientarea capului faţă de axul filamentului
 90° în condiţii de repaus
 45° în timpul contracţiei
 Rol: capul + gâtul (are mobilitate) formează
”puntea” de legare cu actina (“cross–bridge”)
care inițiază contracția
13
(b) ACTINA
 se găseşte sub 2 forme:
 actina globulară (actina G) = forma monomerică
 actina fibrilară (actina F) = forma polimerică (340-380 monomeri)
 are 2 proprietăţi:
 capacitate de polimerizare
 capacitate de interacţiune cu miozina

Troponinele (C,T,I) Tropomiozina (TMZ) Actina G

Miofilamentul de ACTINĂ 14
 1.5. PROTEINELE MUSCULARE REGLATORII

(a) TROPOMIOZINA (Tmz)

 este dispusă sub formă de bastonaşe de-a lungul miofilamentului
de actină - 1 moleculă de Tmz / 7 monomeri de actină G
- 50 molecule de Tmz / 1 filament de actină
 când [Ca2+] citosolic scade la 10-7M (repaus) Tmz se interpune
între actină şi miozină  împiedică interacţiunea actino-miozinică
 când [Ca2+] citosolic creşte la
10-5M (stimulare) Tmz se
deplasează lateral şi permite
formarea punţilor transversale
actino-miozinice  iniţierea
contracţiei musculare
15
(b) TROPONINELE
 complex de 3 molecule reglatorii
1.Troponina C (TnC)
 fixează Ca2+ când [Ca2+] citosolic creşte la
10-5M şi declanşează deplasarea laterală a
Tmz  se pot forma punţile transversale
actino-miozinice
2. Troponina T (TnT)
 leagă complexul de troponine de Tmz
3. Troponina I (TnI)
 leagă complexul de troponine de actină
 menţine Tmz în poziţia de blocare a
interacţiunii actino-miozinice
 inhibă ATP-aza capului miozinic
16
 2. PLACA MOTORIE

DEFINIŢIE: joncţiunea dintre axonul neuronului motor cu originea în

coarnele anterioare a măduvei spinării sau în nucleii motori somatici
ai nervilor cranieni din trunchiului cerebral şi fibra musculară striată
scheletică
PLACA MOTORIE = sinapsă chimică de tip excitator

CARACTERISTICI STRUCTURALE
1. Componenta presinaptică - butonul
terminal al moto-neuronului, cu
vezicule cu Ach
2. Fanta sinaptică
3. Componenta postsinaptică - invaginaţie
plicaturată a sarcolemei, cu Rec.
Nicotinici 17
 CARACTERISTICI FUNCŢIONALE
 mediator chimic: ACh depozitată în veziculele butonului
 receptori postsinaptici: Rec. Nicotinici
 întârziere sinaptică: 0,4 – 0,7 msec
 potenţial de placă: PPSE

Receptorul nicotinic PR muscular = - 90 mV

= canal de Na+ PA (spike) = + 30 mV 18
 TRANSMITEREA EXCITAŢIEI ÎN PLACA MOTORIE

1. Invazia butonului sinaptic de către PA neuronal  influx de Ca2+

2. Eliberarea şi difuziunea ACh în fanta sinaptică
3. Acțiunea Ach asupra Rec. Nicotinici
Influx de Na+ prin canale operate de ligand

Potenţial de placă  sumare temporo-spaţială până

la valoarea prag a PA muscular (- 55 mV)

Influx de Na+ prin canale rapide voltaj-dependente

 depolarizare musculară (până la + 30 mV)

PA muscular propagat lent (30 m/sec) la nivelul

sarcolemei și apoi prin tubulii T

4. Inactivarea ACh sub acţiunea AChE

 desfacerea complexul ACh-Receptor şi hidroliza ACh 19
 BLOCANTELE PLĂCII MOTORII

1. MEDICAŢIA ADJUVANTĂ în timpul anesteziei

 permite obţinerea relaxării musculare (paralizie musculară flacidă)
 combate spasmele şi convulsiile
(a) Blocante ale receptorului nicotinic de tip CURARA
 împiedică fixarea ACh pe Rec.
nicotinic prin blocarea lui
 determină scăderea progresivă a
amplitudinii şi duratei PPSE pe
măsura creşterii dozei de curara
 blocajul este complet (curarizare
totală) când amplitudinea PPSE
scade la 1/3 din amplitudinea
normală 20
(b) Blocante ale Rec. nicotinic de tip SUCCINILCOLINĂ
 în faza I - produc depolarizarea
postsinaptică  contracţie tranzitorie
 în faza II - rămân fixate de Rec. nicotinic
 desensibilizează Rec.nicotinic la ACh
 menţin sarcolema în stare repolarizată

2. TOXINA BOTULINICĂ
 este produsă de bacilul
botulinic (anaerob)
 blochează exocitoza ACh
de la nivel presinaptic
 poate produce paralizie
21
 3. CUPLAREA EXCITAŢIE-CONTRACŢIE
DEFINIŢIE - succesiunea de fenomene care realizează legătura
funcţională între sarcolemă şi structurile contractile care determină
declanşarea contracţiei şi declanşarea relaxării musculare
 este o funcţie a SISTEMULUI SARCOTUBULAR

Declanşarea contracţiei Declanşarea relaxării 22

 I. DECLANŞAREA CONTRACŢIEI MUSCULARE

PA muscular se propagă lent de-a lungul

sarcolemei  activează canalele lente de
Ca 2+ (DHPR) din membrana tubulilor T

Activarea canalelor lente de Ca2+ (RYR) din

membrana cisternelor tubulilor L determină
ieşirea Ca2+ în citoplasmă  creşterea
concentraţiei de la 10-7M până la 10-5M

1. Fixarea Ca2+ pe troponina C

2. Deplasarea laterală a Tmz  eliberarea
situsurilor de interacţiune actino-miozinică
3. Formarea punţilor actino-miozinice

CONTRACŢIA MUSCULARĂ
23
 II. DECLANŞAREA RELAXĂRII MUSCULARE

Activarea pompelor de Ca2+ din segmentul

longitudinal al tubulilor L determină
recaptarea Ca2+ în depozite (stocare pe
calsechestrină)  scăderea concentraţiei
Ca2+ citosolic de la 10-5M până la 10-7M

1. Eliberarea Ca2+ de pe troponina C

2. Revenirea Tmz în poziţia iniţială
 blocarea situsurilor de
interacţiune actino - miozinică
3. Desfacerea punţilor actino-miozinice

RELAXAREA MUSCULARĂ
24
 4. MECANISMUL CONTRACŢIEI
MUSCULARE
 Reprezintă alunecarea (glisarea)
miofilamentelor de actină printre cele
de miozină  apropierea discurilor Z
şi scurtarea sarcomerului
 hemidiscurile clare se micşorează
 discul întunecat rămâne nemodificat
“CICLUL PUNŢILOR”
 Reprezintă mecanismul molecular al contracţiei  formarea şi
desfacerea ciclică a punţilor transversale actino-miozinice atât
timp cât concentraţia Ca2+ este 10-5 M
 Nu se desfăşoară simultan la nivelul unui sarcomer  o parte din
punţi menţin „ancorate” miofilamentele de actină deja glisate spre
interiorul sarcomerului
25
 (a) INIŢIEREA “CICLULUI PUNŢILOR”

 afinitatea capului miozinic pentru actină este scăzută

 legăturile actino-miozinice sunt slabe
 la nivelul capului miozinei este fixat ADP şi Pi
 între capul miozinic şi axul filamentului există un unghi de 90
 energia este acumulată în “poziţionarea” situsului de interacţiune
miozinic în dreptul situsului de interacţiune actinic

26
 (b) FORMAREA PUNŢILOR TRANSVERSALE

 legăturile actino-miozinice devin puternice

 ADP şi Pi sunt eliberate de la nivelul capului miozinic
 eliberarea energiei acumulate (“working stroke”) determină:
1. flexia capului miozinic
2. micşorarea unghiului faţă de axul miofilamentului de la 90 la 45
3. alunecarea miofilamentului de actină spre centrul sarcomerului

27
 (c) DESFACEREA PUNŢILOR TRANSVERSALE

 detaşarea capului miozinic de miofilamentul de actină are loc

NUMAI după fixarea unei noi molecule de ATP pe capul miozinei
 capul rămâne flectat pe braţul miofilamentului de miozină
 în lipsa ATP-ului punţile acto-miozinice rămân ataşate şi ciclurile
sunt blocate  rigiditatea cadaverică (“rigor mortis”)

28
 (d) RELUAREA “CICLULUI PUNŢILOR”

 hidroliza ATP-ului sub acţiunea ATP-azei miozinice determină:

1. fixarea ADP şi Pi la nivelul situsului nucleotidic al capului miozinei
2. restabilirea unghiului de 90 între capul miozinic şi axul
miofilamentului de miozină
3. orientarea capului miozinic spre următoarea actină G
4. restabilirea legăturilor inițiale actino-miozinice slabe

29
30
 5. PARTICULARITĂŢI FIZIOLOGICE ALE
FIBREI MUSCULARE NETEDE
FORMA - fusiformă
 lungime: 20 – 500 m
 diametru: 2 – 10 m
STRUCTURĂ
 Nucleu: unic, central
 Sarcolema
 pompe ionice: pompe de Ca2+
 canale lente de Ca2+ - voltaj-dependente
- operate de ligand
- operate mecanic
 Zone specializate
 caveole - înlocuiesc tubii T
 corpi denşi - înlocuiesc discurile Z
 conexoni - sinapse electrice între celule 31
 PROTEINELE CONTRACTILE
 formează miofilamente groase de miozină
şi subţiri de actină care nu sunt organizate
în sarcomere
 corpii denşi înlocuiesc discurile Z (aspectul
neted al fibrei musculare)
 activitatea ATP-azei miozinice este scăzută
 interacţiunea actino-miozinică depinde de
gradul de fosforilare a lanţurilor uşoare
miozinice
UNITATEA CONTRACTILĂ
PROTEINE REGLATORII cuprinde 15 miofilamente de
 tropomiozina (Tmz) actină fixate pe 2 corpi denşi,
situate în jurul unui singur
 calmodulina (CaM) înlocuieşte Tn-C
filament de miozină 32
 5.1. TIPURI DE FIBRE MUSCULARE
NETEDE

Caracteristici Fibra musculară

morfologice multiunitară
Distribuţie Muşchii intrinseci ai
globilor oculari
Vasele mari
Organizare Dispuse separat
Fără conexoni
Inervaţie Individuală
Joncţiune Joncţiuni de contact
neuro- 1 varicozitate cu NT
musculară pentru fiecare fibră
musculară
33
Particularităţi Fibra musculară
morfologice unitară
Distribuţie Pereţii viscerelor
cavitare
Vasele mici
Organizare Grupate în tunici
musculare
Nr. de conexoni
Inervaţie Stratul superficial al
tunicii musculare
Joncţiune Joncţiuni difuze
neuro- 1 varicozitate cu NT
musculară pentru mai multe fibre
musculare
34
Particularităţi Fibra musculară Fibra musculară
electrofiziologice multiunitară unitară
Potenţialul de Constant la Oscilaţii lente în jur de –50 mV
repaus - 60 mV  frecvenţa 3 – 12 / min
 amplitudine de câţiva mV
 automatism întreţinut de o
celulă pacemaker
 CONTRACŢIE = depolarizare prin
influx de Ca2+ declanşat de:
 stimularea parasimpatică (ACh)
 întinderea fibrei musculare
 RELAXARE = hiperpolarizare prin
eflux de K+ declanşat de:
 stimularea simpatică (NAdr) 35
Particularităţi Fibra musculară Fibra musculară
electrofiziologice multiunitară unitară
Potenţialul de acţiune  Numai prin  Apar pe platoul undei
 Vârfuri (spike) cu stimulare lente  nr. de vârfuri este
durata de 50 msec nervoasă direct proporţional cu
prag = - 40 mV intensitatea depolarizării
depolarizare până la 0  Dispar când
mV prin influx de Ca2+ depolarizarea este totală

36
Caracteristici Muşchi neted Muşchi neted
Funcţionale multiunitar unitar
Tonus bazal Mecanism neurogenic Mecanism miogenic
(stimulare nervoasă) (automatism)
Contracţie Fiecare fibră se Excitaţia este condusă
(alunecarea contractă individual rapid de la o celulă la alta
filamentelor  permite gradarea prin conexoni  fibrele se
de actină contracţiei contractă ca un tot unitar
printre cele de (sinciţiu funcţional)
miozină)

Controlul Nervos Nervos şi Hormonal

contracţiei 37
 5.2. CUPLAREA EXCITAŢIE – CONTRACŢIE

I. DECLANŞAREA CONTRACŢIEI   [Ca2+] din citoplasmă

Influxul nervos determină activarea
(a) CUPLARE ELECTRO - canalelor de Ca2+ voltaj –
MECANICĂ dependente (L) din sarcolemă

Factorii CONSTRICTORI determină:

1. Activarea canalelor de Ca2+
operate de ligand din sarcolemă
(b) CUPLARE FARMACO- 2. Activarea proteinei Gq cuplată cu
MECANICĂ fosfolipaza C  IP3 (mesager
secundar) care activează canalele
de Ca2+ din membrana RS

Întinderea fibrei musculare

(c) CUPLARE MECANO -
determină activarea canalelor de
MECANICĂ
Ca2+ operate mecanic din sarcolemă
38
 4 Ca2+ + Calmodulina

Activarea MLCK
(myosin light chain kinase)

Fosforilarea lanţurilor uşoare

miozinice
(în prezenţa ATP şi a Mg2+)

Formarea punţilor actino-

miozinice

CONTRACŢIE MUSCULARĂ
39
II. DECLANŞAREA RELAXĂRII   [Ca2+] din citoplasmă

Activarea pompelor de Ca2+ din (+)

sarcolemă şi membrana RS

Desfacerea complexului Factorii RELAXANŢI care

4Ca2+ - Calmodulină  AMPc sau GMPc

Activarea MLCP
(myosin light chain phosphatase) (+)

Defosforilarea lanţurilor uşoare

miozinice

Desfacerea punţilor actino-miozinice

RELAXARE MUSCULARĂ 40
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE VICTOR BABEŞ TIMIŞOARA
DISCIPLINA DE FIZIOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE FUNCȚIONALE

FIZIOLOGIE GENERALĂ

CURSUL 5
Organizarea fibrei miocardice. Mecanismul
contracției miocardului
Anul universitar 2018 - 2019
 CUPRINS
1. INIMA – GENERALITĂȚI
1.1. Sistemul valvular cardiac
1.2. Proprietățile inimii
1.3. Tipuri de fibre cardiace
2. ORGANIZAREA MORFO-FUNCŢIONALĂ A CELULEI MIOCARDICE
2.1. Sarcolema
2.2. Discurile intercalare
2.3. Tubii transversali
2.4. Tubii longitudinali
2.5. Miofibrilele
2.6. Proteine musculare contractile
2.7. Proteine musculare reglatorii
3. MECANISMUL CONTRACŢIEI ÎN FIBRA MUSCULARĂ CARDIACĂ
3.1. Etapele cuplării excitaţie-contracţie
3.2. Bazele moleculare ale contracţiei în fibrele cardiace
 OBIECTIVE

• Descrierea structurii inimii şi a rolului sistemului valvular cardiac

• Definirea proprietăţilor fundamentale ale inimii
• Clasificarea şi caracterizarea fibrelor cardiace
• Descrierea componentelor structurale implicate în cuplarea
excitaţie – contracţie şi în contracţia fibrei musculare cardiace
• Descrierea componentelor structurale ale sarcomerului celulei de
lucru cardiace
• Descrierea mecanismului contracţiei în fibra cardiacă: etapele
cuplării excitaţie-contracţie şi bazele moleculare ale contracţiei
 1. INIMA – GENERALITĂȚI
Organ musculo-cavitar, cu formă conică şi pereţi bine dezvoltaţi 
dezvoltă presiune înaltă, prezintă 4 camere:
• atriul (AD) şi ventriculul drept (VD)
• atriul (AS) şi ventriculul stâng (VS)
FUNCŢIE: 2 pompe (dreaptă şi stângă)
conectate prin circulaţia pulmonară şi
sistemică, pompa VS funcţionează la
presiune  (de 5-6 x mai mare decât cea
din VD):
– în sistolă (contracţie): VS dezvoltă o
presiune de 120 - 135 mmHg, față
de 15 - 20 mmHg în VD
– în diastolă (relaxare): în ambii
ventriculi presiunea scade la doar
câţiva mmHg
PERETELE INIMII ARE 3 STRATURI:
1. ENDOCARDUL = peretele intern = ţesut endotelial care tapetează
întregul sistem circulator  suprafață antiagregantă, anticoagulantă
2. MIOCARDUL = muşchiul striat cardiac
– mai gros în ventriculi ca în atrii
– grosimea peretelui VS > 3-4 ori
decât a VD
3. PERICARDUL = membrana externă
care înveleşte inima
– are 2 foiţe (viscerală şi parietală),
delimitând cavitatea pericardică
– între foițe: un strat fin de lichid cu
rol lubrifiant
 1.1. SISTEMUL VALVULAR CARDIAC

1) Valvele atrio-ventriculare - localizate

între atrii şi ventriculi:
• valva mitrală (M) - între AS şi VS
• valva tricuspidă (T) - între AD şi VD
2) Valvele sigmoidiene - localizate între
ventriculi şi marile artere:
• valva aortică (Ao) - între VS şi aortă
• valva pulmonară (P) - între VD şi
artera pulmonară
ROLUL VALVELOR:
• Asigură curgerea unidirecţională  sângele trece numai din vene
 atrii  ventriculi  aortă sau artera pulmonară, dar nu şi invers
• Previn regurgitarea sângelui
 1.2. PROPRIETĂŢILE INIMII

1) Automatismul cardiac - defineşte capacitatea de a genera impulsuri

automat (auto-excitaţie) = funcția de pacemaker
• este o proprietate a celulelor sistemului excito-conductor (SEC)
• determină stimularea automată și ritmică a inimii, respectiv
frecvența cardiacă (NSA = pacemaker activ)
2) Funcţia batmotropă (excitabilitatea) - defineşte capacitatea de a
răspunde la stimuli printr-un potențial de acțiune (PA)
• este o proprietate a tuturor tipurilor de celule cardiace
3) Funcţia cronotropă (ritmicitatea) - defineşte frecvenţa cardiacă
(FC) şi ritmicitatea bătăilor inimii (succesiunea lor)
• este o proprietate a celulelor SEC
4) Funcţia dromotropă (de conducere) -
defineşte capacitatea de a conduce
stimulii generaţi la nivel cardiac
• este o proprietate a tuturor
tipurilor de celule cardiace
5) Funcţia inotropă (contractilitatea) - defineşte capacitatea de a
răspunde la stimuli printr-o contracţie
• este o proprietate a fibrelor miocardice contractile atriale şi
ventriculare
6) Funcţia tonotropă (tonicitatea) - defineşte capacitatea celulelor
cardiace de a menţine un tonus contractil bazal
• este o proprietate a fibrelor miocardice contractile atriale şi
ventriculare
 1.3. TIPURI DE FIBRE CARDIACE
A. DUPĂ FUNCȚIE:
1. Fibre contractile – fibre musculare striate miocardice (cele mai multe)
2. Fibrele sistemului excito – conductor (SEC) din ţesutul nodal - au
automatism (celule pacemaker)  generare stimuli:
• NSA (60 - 80 stimuli/min) = pacemaker-ul
fiziologic
• NAV (40 - 50 stimuli/min) → determină
blocul fiziologic (întârzie conducerea
stimulilor la ventriculi  SA precede SV)
• Căile internodale → conectează NSA şi NAV
• Fasciculul His + ramurile dr. şi stg. (25 - 35
stimuli/min) → conduc stimulii în ventriculi
• Reţeaua Purkinje (20 - 30 stimuli/min) →
transmite stimulii la pereţii ventriculilor
B. DUPĂ TIPUL DE RĂSPUNS
1. Fibre cu răspuns rapid:
• Fibre contractile (atriale şi
ventriculare)
• Reţeaua Purkinje
2. Fibre cu răspuns lent:
• Celule pacemaker (NSA şi NAV)

Fibrele au caractere diferite în ceea

ce priveşte potenţialul de repaus şi
potenţialul de acţiune
 2. ORGANIZAREA MORFO-FUNCŢIONALĂ A
FIBREI MIOCARDICE
• Celula cardiacă = MIOCITUL = fibră musculară striată specializată
– este compusă din fascicule de miofibrile ce conţin miofilamente
– mitocondriile – f. bine reprezentate  energie pentru contracție
– diametrul  25 µm
– lungime  100 µm

• Funcţia principală =
realizarea ciclului
contracţie-relaxare
2.1. SARCOLEMA

DEFINIȚIE - este o membrană complexă,

care înveleşte fiecare fibră miocardică
STRUCTURĂ: este compusă dintr-un strat
bilipidic şi mai multe tipuri de proteine cu
funcții multiple (pompe, canale, carrieri,
proteine G, receptori, enzime):
• principalele canale: Na+, K+, Ca++
• principalele pompe: Na+/K+, Ca++
• antiporterul Na+/Ca++
1. CANALELE DE Na+
– ÎN FIBRELE RAPIDE (contractile): canale de Na+ rapide voltaj-
dependente, deschise în depolarizare
– ÎN FIBRELE LENTE (pacemaker): canale de Na+ non-gated sau funny
channels deschise în depolarizare
2. CANALELE DE K+ (a) voltaj dependente și (b) dependente de Ach
– deschise în faza de repolarizare
– Ach le menţine mai mult deschise  hiperpolarizare
3. CANALELE DE Ca++
– ÎN FIBRELE RAPIDE (contractile):
• TIP-L (long-lasting) - sunt deschise în faza de platou
– ÎN FIBRELE CU RĂSPUNS LENT (pacemaker):
• TIP-T (transient) - activate în cursul depolarizării lente diastolice
• TIP-L (long lasting) - activate în faza de depolarizare
4. POMPA Na+/K+ (ATP-aza Na+/K+)
– asigură transport activ primar, pentru a restabili echilibrul ionic
– pompează 3 Na+ în afară şi 2 K+ înăuntru pentru fiecare moleculă
de ATP consumată
5. POMPA Ca++ (ATP-aza Ca++)
– asigură transport activ primar  expulzează Ca++, pentru a
restabili echilibrul ionic
6. ANTIPORTER-ul Na+/Ca++
– asigură transport activ secundar  funcționează cuplat cu
pompa Na+/K+, folosind gradientul de Na+ creat de aceasta
– expulzează 1 Ca++ în schimbul a 3 Na+
2.2. DISCURILE INTERCALARE
DEFINIȚIE: Structuri membranare în “zig-zag”
de la capetele fibrei musculare
TIPURI:
1. Joncțiuni gap
– formate din conexoni  conectează
celulele adiacente
– regiuni cu rezistenţă electrică scăzută
– ROL: transmitere rapidă a stimulului din
celulă în celulă  funcţionarea miocardului
ca un tot unitar  “sinciţiu electric”
2. Desmozomii (macula adherens) şi fascia
adherens
– ROL: asigură legătura între celulele
adiacente + comunicarea intercelulară
 2.3. TUBII TRANSVERSALI (TUBII T)
DEFINIȚIE: invaginaţii ale sarcolemei = formaţiuni tubulare alungite
care extind spaţiul extracelular spre interior
– mai bine dezvoltaţi în miocardul ventricular
ROLURI:
1) conduc PA în interiorul celulei   eliberarea de Ca++ din tubii L în
sarcoplasmă  iniţierea contracţiei unitar în toată fibra musculară
2) asigură  30% din Ca++ necesar
contracției (sursa extracelulară)
OBSERVAȚIE: pot atrage Ca++ pt că:
– au diametru mai mare de 5x față
de muşchiul striat
– au electronegativitate  - conțin
multe mucopolizaharide
 2.4. TUBII LONGITUDINALI (TUBII L)

Sunt RETICULUL SARCOPLASMATIC (RS)

• Sunt tubi cu diametrul mic, în apropierea elementelor contractile
• Mai puţin dezvoltaţi ca în muşchiul striat  stochează mai puţin Ca++
• La capete prezintă cisterne, de-a lungul suprafeţei interne a
sarcolemei sau în jurul tubilor T

CONCLUZIE: în fibrele cardiace,

sursa de Ca++ trebuie să fie dublă:
– intracelulară (din RS)
– extracelulară (din tubii T)
• ROLUL RS: depozitează şi eliberează Ca++ în vederea cuplării
excitaţie-contracţie:
– Ca++ este depozitat în RS, fixat pe
proteine de stocare (ex: calsequestrina)
– Membrana RS are:
1. receptori cuplați cu canale de Ca++
(ryanodinici)  la stimulare se deschid
 eliberare Ca++ în citoplasmă 
Ca++ de la 10-7M  10-5 M  iniţiere
contracție
2. pompe de Ca++  activate la oprirea
stimulării  Ca++ pompat activ în RS
 iniţiere relaxare
 2.5. MIOFIBRILELE

• Elemente contractile ale miocitului (ocupă 1/2 din miocitul ventricular)

• Alcătuite din miofilamente aliniate în serie:
– groase - de miozină
– subţiri - de actină
• Miofilamentele - organizate în discuri:
– disc izotrop (I) - conţine actină, şi este străbătut central de banda Z
– disc anizotrop (A) - conţine miozină şi actină
SARCOMERUL
• Este unitatea morfo-funcţională a miocitului
• Limitat la fiecare capăt de benzile Z
• Benzile Z fixează miofilamentele de actină  asigură dispoziția
ordonată a miofilamentelor + limitează alungirea sarcomerului
• Lungimea sarcomerului este variabilă: li=1,6 - 2,2 (2,4) µm (în funcţie
de gradul de alungire a fibrei  în funcție de volumul de sânge din
inimă)
PROTEINELE MUSCULARE
1. Proteine contractile: miozina și actina
2. Proteine reglatoare: tropomiozina, troponina (C, I, T)
 2.6. PROTEINELE MUSCULARE CONTRACTILE
(a) MIOZINA
• principala proteină contractilă, asimetrică, G  470.000 D
• alcătuită din 2 lanțuri grele și 4 lanțuri ușoare organizate astfel:
1. Lanţurile grele:
– se dispun în dublu helix și formează coada (corpul) miozinei
– se termină cu 2 structuri globulare  formează 2 capete dispuse
lateral faţă de lanţul greu  punţile transversale
2. Lanţurile uşoare (MLC = light chain): câte 2 MLC/cap, rol modulator:
̶ MLC-1 inhibă interacţiunea cu actina
̶ MLC-2 creşte afinitatea pentru actină
PROPRIETĂŢILE CAPULUI ȘI GÂTULUI MIOZINIC:
1. Capul prezintă situs de legare a ATP-ului  leagă ATP-ul şi produşii
săi de metabolism ADP şi Pi
2. Capul are funcţie de ATPază
– hidrolizează ATP-ul şi  energia pt contracţie
– când  [Ca++]ic   de 5 x activitatea ATP-azei
3. Capul prezintă situs de legare al actinei
4. Gâtul îşi modifică conformaţia în timpul ciclului contractil
TITINA = structură elastică pt susţinerea miozinei, cu 2 funcţii:
– ancorează moleculele de miozină de banda Z
– asigură elasticitatea muşchiului
(b) ACTINA
• proteină contractilă cu 2 forme:
– actina-G (globulară) monomer
– actina-F (fibrilară) polimer
• are 2 proprietăţi:
1. Polimerizare: actina-G  actina-F  lanţ de unităţi repetitive 
filamentele subţiri sunt formate din 2 unităţi de actină dispuse în
alfa-helix + cele 2 proteine reglatoare
2. Capacitate de legare a miozinei (prezintă situsuri de legare)
̶ în faza de relaxare, situsul actinic este blocat de tropomiozină 
inhibă interacţiunea actină-miozină
̶ la stimulare  tropomiozina este deplasată lateral (prin modificarea
conformațională a troponinei)  situsul actinic este liber și permite
interacţiunea actină-miozină
 2.7. PROTEINELE MUSCULARE REGLATORII

(a) TROPOMIOZINA (Tmz)

• raport: 1 Tmz / 7 G-actine
• Rol: blochează situsurile de legare
ale actinei în repaus

(b) TROPONINA (TN) - ataşată de Tmz, are 3 subunităţi:

1. Troponina - T (TN-T) - ataşată de Tmz
2. Troponina - I (TN-I) - inhibă legarea miozinei de actină
3. Troponina - C (TN-C) - leagă Ca++ în timpul cuplării excitaţie-
contracţie  modifică conformaţia TN  înlătură inhibiţia dată de
TN-I  deplasarea Tmz lateral  interacţiunea actină-miozină
 3. MECANISMUL CONTRACŢIEI ÎN FIBRA
CARDIACĂ
3.1. ETAPELE CUPLĂRII EXCITAŢIE-CONTRACŢIE
1) Stimulul este condus rapid de la o
celulă la alta prin intermediul
conexonilor
2) PA este condus de-a lungul
sarcolemei  tubii T
3) În faza de platou a PA  influx lent
prin canalele de Ca++ tip L sarcolemale
4) Influxul de Ca++ acţionează ca trigger
asupra RS  eliberarea de Ca++ din
RS  “Ca++ induce eliberarea de Ca++”
5) Rezultat:  [Ca++]ic de la 10-7 M  la
10-5 M
Observație: pentru iniţierea ciclului
contractil miocardic sursa de Ca++:
– intracelulară (din RS) şi
– extracelulară (din tubii T)
6) Ca++ se cuplează cu TN-C  înlătură
inhibiţia dată de TN-I
7) Prin modificarea conformaţiei TN
 deplasarea laterală a
tropomiozinei de pe situsurile de
legare ale actinei  actina poate
interacţiona cu miozina
8) Capul miozinic interacţionează cu
actina = formarea punţilor acto-
miozinice
9) Filamentele de actină se
deplasează în interior, prin
“flectarea” capului miozinei spre
centrul sarcomerului, apropiind
liniile Z  scurtarea sarcomerului
10)La sfârşitul fazei de platou 
oprirea bruscă a influxului Ca++ +
pomparea rapidă a Ca++ în RS sau
în tubii T   rapid [Ca++]IC (10-5 M
 10-7M)  oprirea contracţiei
până în momentul generării unui
nou PA
 3.2. BAZELE MOLECULARE ALE CONTRACŢIEI ÎN
FIBRELE CARDIACE

1) Înainte de începerea contracţiei, capul miozinic leagă un ATP 

capul se deconectează de actină (Fig. A)
2) Sub acţiunea ATPazei miozinice: ATP  ADP +Pi iniţial legaţi de
capul miozinic. Capul se flectează în vecinătatea unei noi molecule
de actină, dar fără a se lega (Fig. B)
3) Prin hidroliza ATP-ului  capul miozinic se leagă tranzitoriu şi labil
de noua moleculă de actină. În momentul eliberării Pi de pe capul
miozinic  legare puternică a capului miozinic de actină (Fig. C)
4) Capul miozinei se îndreaptă şi se flectează pe corpul miozinei 
forţa de contracţie a capului miozinic  alunecarea filamentului de
actină (molecula de actină se deplasează între 5 şi 10 nm) (Fig. D)
5) Capul miozinic este strâns legat de actină  rigor (Fig. E)
6) Legarea unui nou ATP de capul miozinei  detaşarea capului
miozinei de pe actină  finalizarea stării de rigor
7) După detaşarea capului, noua moleculă de ATP este scindată în ADP
şi Pi în vederea începerii unui nou ciclu
8) Cuplarea acto-miozinică ciclică (formarea punţilor)  scurtarea
sarcomerelor
CONTRACȚIA: IPOTEZA GLISĂRII FILAMENTELOR
• SISTOLA = faza de contracţie a ciclului cardiac
– prin scurtarea tuturor sarcomerelor  contracţia
– contracţia muşchiului cardiac începe la câteva ms după generarea
PA şi mai continuă câteva ms după terminarea acestuia  durata
contracţiei depinde în principal de durata PA (0,2 – 0,3 sec)
• DIASTOLA = faza de relaxare a ciclului cardiac
– are loc când Ca++ se desprinde de pe TN-C, se desfac punţile
actină-miozină și se produce relaxarea

OBSERVAȚIE: La  FC   durata ambelor faze (diastola mai mult)

 inima nu se relaxează suficient  nu permite umplerea
completă cu sânge a inimii
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE VICTOR BABEŞ TIMIŞOARA
DISCIPLINA DE FIZIOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE FUNCȚIONALE

FIZIOLOGIE GENERALĂ

CURSUL 6
Potenţiale bioelectrice cardiace

Anul universitar 2018 - 2019

1
 CUPRINS

1. Tipuri de fibre cardiace

2. Potențialul de repaus în fibra cardiacă contractilă cu răspuns rapid
3. Potențialul de acțiune în fibra cardiacă contractilă cu răspuns
rapid
4. Perioadele potențialului de acțiune în fibra cardiacă contractilă cu
răspuns rapid
5. Potențialul de acțiune în fibrele cu răspuns lent
6. Perioadele potențialului de acțiune în fibrele cu răspuns lent

2
 OBIECTIVE

• Descrierea potenţialului de repaus în fibrele miocardice cu răspuns

rapid și a factorilor de care depinde
• Descrierea fazelor şi perioadelor potenţialului de acţiune în fibrele
miocardice cu răspuns rapid
• Descrierea fazelor şi perioadelor potenţialului de acţiune în fibrele
miocardice cu răspuns lent
• Descrierea importanţei fazelor şi perioadelor potenţialului de
acţiune pentru funcţia de pacemaker
• Descrierea canalele și pompelor ionice care contribuie la realizarea
potenţialului de acţiune în fibrele miocardice cu răspuns rapid şi
lent
3
 1. TIPURI DE FIBRE CARDIACE

În funcţie de tipul de răspuns, există două tipuri de fibre cardiace:

FIBRELE CU RĂSPUNS RAPID sunt:

1. fibrele cardiace contractile
atriale + ventriculare
2. reţeaua His-Purkinje

FIBRELE CU RĂSPUNS LENT sunt:

celulele pacemaker din
NSA și NAV
Au caractere diferite în ceea ce
priveşte potenţialul de repaus şi
potenţialul de acţiune
4
 2. POTENŢIALUL DE REPAUS ÎN FIBRA CARDIACĂ
CONTRACTILĂ (CU RĂSPUNS RAPID)
CARACTERISTICILE POTENȚIALULUI DE REPAUS (Pr)
DEFINIȚIE: Pr = diferenţa de potenţial
electric transmembranar, datorată
gradientului de concentraţie ionică
între mediul intra- şi extracelular.
Este un fenomen electrochimic
DETERMINARE: cu microelectrozi
– unul plasat pe suprafaţa
externă a membranei
– unul plasat pe suprafaţa
internă a membranei
VALOARE: aproximativ – 85 mV 5
 MECANISME DE MENŢINERE A PR

1. FACTOR PASIV
Permeabilitatea relativă a membranei pentru ioni:
–  pentru K+  ionii de K+ tind să
părăsească celula cu o viteză mai
mare decât ceilalţi ioni
–  pentru Na+  ionii de Na+ tind
să intre în celulă lent
– Cl-  ionii de Cl- tind să intre în
celulă lent pentru restabilirea Pr
– proteinele intracelulare încărcate
negativ nu pot trece în afară
2. FACTOR ACTIV
Pompa Na+/K+ care prin TA primar care menţine gradientul
electrochimic transmembranar (cel mai important mecanism) 6
 3. POTENŢIALUL DE ACȚIUNE ÎN FIBRA CARDIACĂ
CONTRACTILĂ (CU RĂSPUNS RAPID)
DEFINIȚIE: PA reprezintă modificarea
potenţialului de membrană ca
răspuns la acţiunea unui stimul, care
determină modificarea secvenţială a
conductanţei membranei pentru ioni
FAZE:
– Faza 0 – depolarizarea rapidă
– Faza 1 – repolarizarea rapidă FIBRELE CU RĂSPUNS RAPID sunt:
inițială 1. fibrele cardiace contractile
– Faza 2 – platoul atriale + ventriculare
– Faza 3 – repolarizarea finală 2. reţeaua His-Purkinje
– Faza 4 – repaus 7
FAZA 0 - DEPOLARIZAREA RAPIDĂ (UPSTROKE)

• INIȚATĂ DE un stimul  pragul cu

acțiune pe membrana celulară 
crește conductanţa membranei pentru
Na+  influx de Na+
• CONSECINȚĂ: Pmembrană crește de la – 85
mV până la Pprag de – 55 mV
• LA ATINGEREA Pprag   brusc și rapid
influxul de Na+ prin canalele rapide de
Na+ voltaj-dependente  Pmembrană
ajunge la + 20 mV numit și potenţial de
echilibru al Na+
8
• DURATĂ = 1-2 ms (foarte scurtă fiind
vorba de fibre cu răspuns rapid)
• Apare OVERSHOOT = partea pozitivă a
PA de la 0 mV la + 20 mV
• OBSERVAȚIE: blocantele canalelor de
Na+ (anestezicele locale, antiaritmice)
  conducerea Na+ prin canalele
rapide de Na+  cresc durata fazei 0 şi
prelungesc PA
• Aritmie = disfuncție în formarea și
conducerea impulsului în inimă
9
FAZA 1 - REPOLARIZAREA RAPIDĂ INIŢIALĂ

• GENERATĂ de:
– inactivarea influxului de Na+
– activarea efluxului de K+ tranzitoriu
• CONSECINȚĂ: membrana se
repolarizează rapid şi tranzitoriu până
la  0 mV  “incizura” graficului
• ROLUL acestei repolarizări de scurtă
durată: aduce potenţialul la o valoare
optimă, în vederea activării canalelor
de Ca++ tip-L (long lasting)

10
FAZA 2 - PLATOUL

• GENERATĂ de: existenţa a 2 curenţi

ionici opuşi, ce menţin potenţialul
membranar  0 mV:
– influx lent de Ca++ dar prelungit
prin canale-L (long lasting)
– eflux lent de K+
• DURATĂ = 220 ms (lungă)
• CONSECINȚA influxului  de Ca++ este
eliberarea de Ca++ din reticolul
sarcoplasmatic prin canalele L

“Ca++ induce eliberarea de Ca++”
(asigură iniţierea contracţiei)
11
Modificarea influxului de Ca++ are efect asupra INOTROPISMULUI
(contractilității):
EFECTUL INOTROP POZITIV ( forța de contracție)
• este determinat de  influxului de Ca++
• este stimulat de:
– SNVS, catecolamine
– glicozidele cardiace, beta-agonişti
– teofilina
EFECTUL INOTROP NEGATIV ( forța de contracție)
• este determinat de  influxului de Ca++
• este stimulat de:
– acetilcolină
– beta-blocante neselective (Propranolol) și
cardio-selective (Atenolol)
– blocante ale canalelor de Ca++ 12
Exemplu de EFECT INOTROP POZITIV  mecanismul de acțiune a
glicozidelor cardiace = tonicardiace
Antiporter-ul Na+/Ca++ funcţionează Glicozidele cardiace (Digitala)
cuplat cu pompa Na+/K+ Blochează pompa Na+/K+
 
Utilizează gradientul de Na+ pentru a Blochează antiporter-ul
asigura ieşirea excesului de Ca++ din Na+/Ca++
celulă 
 Se menţine  [Ca++]IC
Efect: influx 3 Na+/eflux 1 Ca++ 
 Contractilitatea fibrei
cardiace

Efect inotrop pozitiv
(util în tratamentul
insuficienţei cardiace) 13
FAZA 3 - REPOLARIZAREA RAPIDĂ FINALĂ

PRODUSĂ DE CEI 2 CURENŢI DE K+:

1. EFLUX DE K+
– se face prin canale tip IK (delayed
rectifier) datorită gradientului chimic
– este principalul curent de repolarizare
– Pmembranar scade de la 0 mV  – 85 mV
2. INFLUX DE K+
– prin canale tip IK1 (inward rectifier =
rectificator “anormal”)
– apare la sfârşitul fazei 3, datorită
gradientului electric
– K+ este atras în celulă mai puternic
decât tinde să treacă afară
14
Faza 4 - REPAUS

• CAUZĂ: menținerea raportului între

influxul/efluxul K+  Pr se menţine la
nivelul potenţialul de echilibru al K+
• Pr rămâne constant la – 85 mV
• Apoi se reface echilibrului ionic prin:
1. Pompa Na+/K+ care funcţionează
încontinuu  induce
hiperpolarizare  menţine Pr
2. Pompa de Ca++  elimină excesul
de Ca++
3. Antiporter-ul Na+/Ca++ - cuplat cu
pompa Na+/K+  contribuie la
eliminarea excesului de Ca++
15
 PA ÎN FIBRA CARDIACĂ ŞI PRINCIPALII CURENŢI IONICI

DURATA PA în fibrele cu răspuns rapid:  250 ms (mai redusă în atrii)

16
 4. PERIOADELE POTENŢIALULUI DE ACȚIUNE ÎN
FIBRA CARDIACĂ CONTRACTILĂ
1. PRE - PERIOADA REFRACTARĂ EFECTIVĂ
• Durata: începe odată cu faza 0 
până la ½ fazei 3
• Fibra este inexcitabilă  nu răspunde
nici la stimuli foarte puternici
• Deoarece PRE este lungă  fibrele
cardiace nu dezvoltă tetanie

2. PRR - PERIODA REFRACTARĂ RELATIVĂ

• Durata: corespunde ultimei ½ a fazei 3
• Celulele sunt hipoexcitabile  răspund greu la stimuli
17
 3. PSN - PERIODA SUPRANORMALĂ
• Caracteristică celulelor Purkinje
• Apare la finalul fazei 3
• Celulele au vulnerabilitate crescută și
reacționează la stimuli de intensitate
mică printr-un răspuns repetitiv 
generează aritmii severe

4. PNE - PERIOADA NORMOEXCITABILĂ

• Durata: corespunde fazei 4
• Celulele sunt normoexcitabile  la stimulare apare răspuns normal
18
 5. POTENŢIALUL DE ACŢIUNE ÎN FIBRELE CU
RĂSPUNS LENT (POTENŢIALELE PACEMAKER)
• SISTEMUL EXCITO-CONDUCTOR
conține celulele pacemaker
specializate în iniţierea automată
a stimulilor şi propagarea lor
către fiecare celulă din miocard
• Caracterele potenţialului de acţiune în fibrele cu răspuns lent sunt
diferite de cele ale fibrelor cu răspuns rapid
• FAZELE PA:
– Faza 4 – depolarizarea FIBRELE CU RĂSPUNS LENT sunt:
lentă diastolică (DLD)
celulele pacemaker din
– Faza 0 – depolarizarea
NSA și NAV
– Fazele 1+2 – nedelimitate
– Faza 3 – repolarizarea 19
 FAZA 4 - DEPOLARIZAREA LENTĂ DIASTOLICĂ (DLD)

• Asigură activitatea de pacemaker

(automatismul)
• Celulele nu au un potențial de
repaus constant, ci doar un
POTENŢIAL DIASTOLIC MAXIM
(PDM = – 60 mV)

• Potenţialul membranar trece lent și automat de la PDM de – 60 mV

la potențialul prag de – 40 mV  moment când se declanşează
depolarizarea (faza 0)

20
• BAZA IONICĂ A DLD:
– influx lent de Na+ în faza 4 prin
canale de Na+ non-gated sau
funny channels (lente și activate
în hiperpolarizare)
– influx lent de Ca++ prin canale de
Ca++ tip T (transient) în faza 4
– închiderea precoce a canalelor
de K+ în faza 3


DLD = Baza automatismului cardiac
21
FAZA 0 - DEPOLARIZAREA

• Mai lentă în comparaţie cu

fibrele cu răspuns rapid
• Începe după atingerea
potențialului de prag de
 – 40 mV   conductanţa
pentru Ca++ (prin canale de
Ca++ tip L, long lasting)

Influx de Ca++

Pmembrană trece spre
valoarea potenţialului de
echilibru al Ca++
 0 mV 22
 FAZA 3 - REPOLARIZAREA

• FAZELE 1-2 - nu sunt evidente

• FAZA 3 - determinată de 
conductanţei pentru K+ prin
două tipuri de canale:
– canale de K+  eflux de K+
care duce la repolarizarea
membranei

– canale de K + reglate de acetilcolină (deschise prin stimulare

vagală)  eflux  de K+  duce potenţialul de membrană la
valori mai negative  hipoexcitabilitate
23
 6. PERIOADELE POTENŢIALULUI DE ACŢIUNE ÎN
FIBRELE CU RĂSPUNS LENT
1. PRE - PERIOADA REFRACTARĂ EFECTIVĂ:
• începe cu faza de depolarizare a PA
(faza 0)
• se termină în ultima parte a fazei 3
de repolarizare
• fibra este inexcitabilă
2. PRR - PERIODA REFRACTARĂ RELATIVĂ:
• începe la sfârşitul fazei 3 de repolarizare şi se prelungeşte în faza 4
• fibra este hipoexcitabilă

DURATA TOTALĂ A POTENȚIALULUI DE ACȚIUNE  150 ms

24
 FRECVENŢA DE ACTIVARE SPONTANĂ A PACEMAKERILOR

DEPINDE de modificarea: pantei DLD, a valorii Pprag, a valorii PMD

1. ACCELERAREA PANTEI DLD
• produce  FC (tahicardie)
• este stimulată de:
– adrenalina sau SNVS
– beta-agonişti
–  [Ca++], febra
2. ALUNGIREA PANTEI DLD
• produce  FC (bradicardie)
• este stimulată de:
– Ach sau SNVP
– beta-blocante (neselective - Propranolol/selective - Atenolol)
–  [K+], frigul 25
 CARACTERISTICILE FIBRELOR CARDIACE CU RĂSPUNS
RAPID COMPARATIV CU CELULELE PACEMAKER

• Automatism: Absent (necesită • Automatism: Prezent (prezintă

stimulare  de prag)
• Răspuns: Fibre cu răspuns rapid
• Potenţial de repaus (faza 4):
Constant  – 85 mV
• PA: Amplitudine mare, pantă de
depolarizare rapidă (faza 0)
• Durata  250 ms ( în atrii)
DLD – baza automatismului)
• Răspuns: Fibre cu răspuns lent
• Potenţial de repaus (faza 4): fără
Pr constant, cu PDM  – 60 mV
• PA: Amplitudine mică, pantă de
depolarizare lentă (faza 0)
• Durata  150 ms 26
 SUMAR
POTENȚIALUL DE ACȚIUNE IN FIBRELE CARDICE DE LUCRU:
1. DEPOLARIZAREA: datorată influxului rapid de Na+ prin
deschiderea canalelor ionice de Na+ voltaj-dependente
declanșată de un stimul  pragul
2. FAZA DE PLATOU: datorată influxului de Ca++ balansat
de efluxul de K+→ rol major în declanșarea contracției
3. REPOLARIZAREA: datorată efluxului de K+
POTENȚIALUL DE ACȚIUNE IN CELULELE PACEMAKER:
1. DEPOLARIZAREA LENTĂ DIASTOLICĂ = baza
automatismului: datorată influxului lent de Na+ și Ca++
(în faza 4) și efluxului redus de K+ (în faza 3)
2. DEPOLARIZAREA: datorată influxului mai lent de Ca++
prin deschiderea canalelor ionice de Ca++ voltaj-
dependente tip L (long lasting), declanșată automat la
atingerea Pprag (-40 mV)
3. REPOLARIZAREA: datorată efluxului de K+ (dependent
27
de Ach)
 UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE VICTOR BABEŞ TIMIŞOARA
DISCIPLINA DE FIZIOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE FUNCȚIONALE

FIZIOLOGIE GENERALĂ
CURSUL 7
Sisteme de reglare și control ale funcțiilor organismului
Activitatea nervoasă reflexă elementară
Reflexe medulare, bulbare și pontine

Anul universitar 2018 - 2019

 CUPRINS

1. Sisteme de reglare și control ale funcțiilor organismului

1.1. Sisteme de reglare automată (de tip feed-back)
1.2. Reglarea umorală a funcţiilor organismului
1.3. Reglarea endocrină a funcţiilor organismului
1.4. Reglarea nervoasă a funcţiilor organismului
2. Activitatea nervoasă reflexă elementară
3. Reflexe medulare somatice
3.1. Reflexe monosinaptice proprioceptive
3.2. Reflexe polisinaptice exteroceptive
4. Reflexe bulbare
5. Reflexe pontine

2
 OBIECTIVELE CURSULUI
1. Descrierea circuitului de tip feedback şi rolul acestuia în reglarea
funcţiilor organismului
2. Diferenţierea principalelor caracteristici ale mecanismelor de
reglare umorală, endocrină şi nervoasă a funcţiilor organismului
3. Descrierea componentelor arcului reflex
4. Descrierea caracteristicilor arcului reflex elementar somatic şi
vegetativ
5. Descrierea reflexelor medulare somatice monosinaptice şi
polisinaptice
6. Discutarea importanţei practice a determinării ROT şi a reflexelor
cutanate
7. Descrierea reflexelor bulbare
8. Descrierea reflexelor pontine
3
 1. SISTEME DE REGLARE ȘI CONTROL ALE
FUNCŢIILOR ORGANISMULUI
• HOMEOSTAZIA - capacitatea organismului de a-şi menţine în
limite normale constantele (biochimice, hemodinamice) şi
funcţiile vitale, indiferent de variaţiile mediului înconjurător
• REGLAREA - procesul prin care o mărime este măsurată
continuu, comparată cu valoarea “standard” şi modificată în
conformitate cu aceasta
MECANISME
 reglarea automată de tip feed-back
 reglare umorală
 reglare endocrină
 reglare nervoasă
4
 1.1. SISTEME DE REGLARE AUTOMATĂ
(FEED-BACK)
PRINCIPIU - mărimea de ieşire dintr-un sistem de reglare automată
este determinată atât de mărimea de intrare, cât şi de ea însăşi
printr-un circuit de retroacţiune sau de tip feed – back care
asigură:
 transportul informaţiei de la ieşirea la intrarea în sistem
 compararea şi corectarea permanentă a mărimii de ieşire în
raport cu “valoarea standard”

5
 (a) CIRCUITUL FEED-BACK NEGATIV

CARACTERISTICI
• orice deviaţie a mărimii de ieşire de la o valoare “standard”
acţionează ca un semnal care modifică valoarea mărimii de intrare
(fie o scade, fie o creşte) astfel încât devierea să fie cât mai mică
faţă de “valoarea standard”
 are un efect stabilizator asupra sistemului de reglare  asigură
readucerea parametrului la “valoarea standard”
 este specific circuitelor fiziologice de reglare ale organismului
EXEMPLU: “Tensiunea arterială reglează tensiunea arterială”
1. Scăderea tensiunii arteriale declanşează un reflex presor ( TA)
2. Creşterea tensiunii arteriale declanşează un reflex depresor ( TA)
Tensiune sistolică: 120 – 135 mm Hg
Valori normale
Tensiune diastolică: 60 – 80 mm Hg
6
 (b) CIRCUITUL FEED-BACK POZITIV

CARACTERISTICI
• parametrul deviat de la “valoarea standard” induce o serie de
fenomene “în cerc vicios” care accentuează deviaţia iniţială
• este specific circuitelor de reglare patologică a funcţiilor organismului
 au un puternic efect destabilizator asupra sistemului de reglare
 reflectă depăşirea posibilităţilor adaptative ale sistemului de reglare

EXEMPLU: Şocul hemoragic

1. Hemoragia determină scăderea debitului cardiac (DC) şi a TA
2. Scăderea DC determină scăderea perfuziei inimii
3. Scăderea perfuziei inimii determină ischemia inimii
4. Ischemia inimii determină scăderea DC şi a TA
 Şoc hemoragic
7
 Circuit feed-back negativ
TA HEMORAGIE
()
Baroreceptori Circuit feed-back pozitiv
 DC şi TA
Centrii bulbari (+)
cardiovasculari
 Perfuziei inimii

INIMĂ DC
Ischemia inimii
VASE RVP
 Forţei de
contracţie a inimii
• TA = tensiune arterială
• DC = debit cardiac
• RVP = rezistenţa vasculară periferică ŞOC HEMORAGIC 8
 1.2. REGLAREA UMORALĂ A FUNCŢIILOR
ORGANISMULUI
Depinde de:
(a) Modificările de concentraţie ale unor constituenţi micromoleculari

• creşterea raportului  creşterea excitabilităţii neuromusculare

(b) Modificarea PO2, PCO2
• scăderea PO2 (hipoxie)  stimularea secreţiei de eritropoietină
• creşterea PCO2 (hipercapnie)  stimularea ventilaţiei pulmonare
(c) Producţia de hormoni tisulari
• efect paracrin  acţiune asupra “celulei ţintă” din vecinătate
• efect autocrin  acţiune asupra propriei surse a hormonului
9
 CLASIFICAREA HORMONILOR TISULARI

• Amine tisulare - histamina, serotonina

ROL - reglarea microcirculaţiei (vasodilataţie/vasoconstricţie)
• Sistemul kininelor
ROL - hemostază (procoagulant)
• Sistemul prostaglandinelor
ROL - reglarea microcirculaţiei, hemostază
 PGI2 (prostaciclina)  vasodilataţie, antiagregant trombocitar
 TXA2 (tromboxan)  vasoconstricţie, proagregant trombocitar

10
 1.3. REGLAREA ENDOCRINĂ A FUNCŢIILOR
ORGANISMULUI
CARACTERISTICI
• reprezintă cel de-al II-lea sistem de
reglare al organismului, după
sistemul nervos
• amplifică şi prelungeşte în timp
reacţia adaptativă declanşată de
sistemul nervos şi asigură fondul
metabolic necesar
HORMONUL - mesagerul endocrin cu acţiune sistemică eliberat de
celula “sursă” aflată la distanţă de celula “ţintă”, la care ajunge prin
sânge sau limfă
 Hormonii glandelor endocrine  reglarea metabolismului
 Hormonii gastro - intestinali  reglarea activităţii digestive 11
 MECANISME DE SEMNALIZARE INTRACELULARĂ A
HORMONILOR

H. POLIPEPTIDICI H. STEROIZI H. TIROIDIENI

Rec. MEMBRANARI Rec. CITOPLASMATICI Rec. NUCLEARI

Mesager secundar Complex H-R Complex H-R

SINTEZĂ DE PROTEINE
SPECIFICE

12
 1.4. REGLAREA NERVOASĂ A FUNCŢIILOR
ORGANISMULUI
CARACTERISTICI
• primul sistem de comandă al organismului
• rol reglator şi integrator al comportamentului somatic şi vegetativ
• este rapid, are mobilitate maximă şi fineţe în execuţie
• poate anticipa acţiunea unui stimul
• poate controla reacţia de răspuns
• se desfăşoară IERARHIZAT:
 activitate nervoasă reflexă elementară (măduva spinării şi
trunchiul cerebral)
 activitate nervoasă integrativă subcorticală  suport instinctual
şi funcţionalitate automată
 activitate nervoasă superioară corticală  suport voluntar şi
conştient
13
 2. ACTIVITATEA NERVOASĂ REFLEXĂ
ELEMENTARĂ
ACTUL REFLEX = răspunsul elementar al sistemului nervos la acţiunea
unui stimul
REFLEXELE ELEMENTARE
• sunt înnăscute, se manifestă constant, fără participarea conştienţei
• sunt o funcție a măduvei spinării și a trunchiului cerebral
• participă la:
– controlul unor procese involuntare – frecvența cardiacă,
tensiunea arterială, frecvența respiratorie, digestia
– controlul unor procese automate – deglutiție, strănut, tuse, vomă
• sunt:
– somatice: proprioceptive (musculo-scheletice) şi exteroceptive
(cutanate)
– vegetative: simpatice şi parasimpatice
14
ARCUL REFLEX = ansamblul neuronal care asigură suportul structural
al actului reflex şi cuprinde 5 elemente:

1. Receptorii
2. Calea aferentă
3. Centrul nervos
4. Calea eferentă
5. Efectorul

15
1. RECEPTORII
• structuri adaptate funcţiei de percepţie a excitaţiei din mediul
extern sau intern pe care o transformă în impuls nervos
• reprezintă terminațiile dendritice ale neuronilor din ganglionii
senzitivi ataşaţi nervilor spinali şi cranieni
CLASIFICARE (localizare):
 exteroceptori (tegument şi mucoase)
 proprioceptori (aparat locomotor)
 interoceptori (viscere)
2. CALEA AFERENTĂ
• cuprinde dendritele şi axonul neuronilor din ganglionii senzitivi
ataşaţi nervilor spinali şi cranieni
• este similară pentru reflexul somatic şi vegetativ
16
3. CENTRUL NERVOS poate fi în:
• coarnele măduvei spinării
• nucleii motori ai nervilor cranieni
PENTRU REFLEXUL SOMATIC
• coarnele anterioare ale măduvei spinării
• nucleii motori somatici ai nervilor cranieni
 III, IV, VI, XI, XII
PENTRU REFLEXUL VEGETATIV
• coarnele laterale ale măduvei spinării:
– măduva simpatică: T1-L2
– măduva parasimpatică: S2-S4
• nucleii motori vegetativi ai nervilor cranieni
 III, VII, IX, X (parasimpaticul cranian)
Observație: după numărul neuronilor intercalari există:
• arcuri reflexe monosinaptice, directe
• arcuri reflexe polisinaptice, difuze 17
4. CALEA EFERENTĂ
• cuprinde totalitatea axonilor neuronilor motori somatici şi
vegetativi prin care se transmite comanda către organul efector

REFLEXUL SOMATIC - axonul neuronului motor din SNC

REFLEXUL VEGETATIV - cuprinde 2 neuroni

• neuronul preganglionar = neuronul motor central
• neuronul postganglionar = neuronul din ganglionul vegetativ
 fibre preganglionare şi fibre postganglionare
18
REFLEXUL VEGETATIV SIMPATIC
• ganglionul vegetativ este situat paravertebral (lanţ ganglionar)
• fibrele preganglionare sunt scurte
• fibrele postganglionare sunt lungi (nervii simpatici)

REFLEXUL VEGETATIV PARASIMPATIC

• ganglionul vegetativ este situat perivisceral/intramural
• fibrele preganglionare sunt lungi (nervii parasimpatici)
• fibrele postganglionare sunt scurte şi foarte scurte

19
5. EFECTORII
• sunt celule care răspund la excitaţie prin:
 contracţie  celula musculară striată scheletică/cardiacă/netedă
 secreţie  glanda exocrină/endocrină

REFLEXUL SOMATIC
• Efectorul: fibra musculară striată scheletică
• Sinapsa: placa motorie
• Mediatorul chimic: acetilcolina (ACh)
• Receptorul postsinaptic: receptorul nicotinic (N)

20
REFLEXUL VEGETATIV SIMPATIC
• Efectorul: fibra musculară netedă/miocardică sau glanda secretorie
• Mediatorul chimic: noradrenalina (NAdr)
• Receptorul postsinaptic: receptorul adrenergic  sau 

REFLEXUL VEGETATIV PARASIMPATIC

• Efectorul: fibra musculară netedă/miocardică sau glanda secretorie
• Mediatorul chimic: acetilcolina (ACh)
• Receptorul postsinaptic: receptorul muscarinic (M)

21
 3. REFLEXE MEDULARE SOMATICE

MĂDUVA SPINĂRII
• Este un centru de integrare
• Pentru reflexele medulare,
răspunsul este generat
strict la nivel medular, fără
participarea creierului
• Dar, informația senzorială
generată de stimul poate fi
transmisă centrilor nervoși
superiori în paralel cu
generarea reflexului
22
 CLASIFICARE

1. DUPĂ NUMĂRUL DE SINAPSE de pe traseul arcului reflex:

• Monosinaptice – cu o singură sinapsă între neuronul senzitiv din
ganglionul spinal şi neuronul motor din coarnele anterioare
• Polisinaptice – cu un număr variabil de neuroni intercalari
(activatori sau inhibitori)
2. DUPĂ TIPUL DE RECEPTOR:
• Proprioceptive – declanşate de:
– întinderea porţiunii centrale a fusului neuromuscular  reflexul
miotatic de întindere și ROT
– punerea în tensiune a organului tendinos Golgi  reflexul
miotatic inversat
• Exteroceptive – declanşate de stimuli nociceptivi/tactili
– reflexe de nocicepţie – de flexie şi de extensie încrucişată
– reflexele cutanate
– reflexele intersegmentare 23
 3.1. MONOSINAPTICE - PROPRIOCEPTIVE

CARACTERISTICI FUNCŢIONALE:
• declanşate prin excitarea proprioceptorilor
• au o perioadă de latenţă foarte scurtă (sunt rapide)
• răspunsul este limitat la un singur grup muscular
• sunt infatigabile (rezistente la oboseală)
RECEPTORII = proprioreceptori (= proprioceptori)
– fusul neuromuscular – detectează modificarea lungimii mușchiului
– organul tendinos Golgi – detectează modificarea tensiunii în mușchi
ROL:
 întreţin tonusul muscular
 asigură poziţia fiziologică a corpului
CLASIFICARE:
1. Reflexul miotatic de întindere
2. Reflexul miotatic inversat
3. Reflexele osteotendinoase
24
FUSUL NEUROMUSCULAR
DEFINIȚIE: receptor specializat, sensibil la întindere,
situat între fibrele mușchiului striat și paralel cu ele
STRUCTURĂ
• 2 – 10 fibre musculare intrafusale (fibre striate
modificate) cu o porţiune centrală și două porţiuni
periferice contractile
• fibre musculare extrafusale dispuse “în paralel” cu
fibrele intrafusale
INERVAȚIE
• motorie – asigură contracția porțiunii periferice
• senzitivă – asigură gradul de întindere al fibrelor
ROL: în coordonarea mișcărilor musculare
• detectează viteza și gradul de întindere a mușchiului striat
• asigură menținerea unei permanente stări de tensiune în mușchi 25
ORGANUL TENDINOS GOLGI
DEFINIȚIE: rețea de terminații nervoase plasate în
tendoane care detectează tensiunea din mușchi
INERVAȚIE: căile aferente sunt fibre senzitive de
tip Ib, care transmit informația neuronilor
inhibitori spinali
ROL de dublu receptor mecanic:
• de întindere  descarcă impulsuri la
întinderea tendonului (percuţia tendonului)
• de tensiune  descarcă impulsuri la punerea
în tensiune a tendonului ca urmare a
contracţiei musculare
EFECTE: controlul tensiunii în tendoane prin
mecanism feed-back negativ  inhibă reflexele
static și dinamic de întindere 26
 1. REFLEXUL MIOTATIC DE ÎNTINDERE
(DE EXTENSIE)
Există ÎN TOŢI MUSCHII SCHELETICI dar mai mult în:
• mușchii extensori antigravitaţionali
• mușchiul maseter
STIMUL: întinderea bruscă a mușchiului determină stimularea fusului
neuromuscular
RĂSPUNS:
1. Componenta dinamică (fazică)
• de scurtă durată, reprezintă reflexul de corectare prin contracţie a
lungimii mușchiului modificată în urma întinderii
2. Componenta statică (tonică)
• se desfăşoară cât timp acţionează forţa care întinde muşchiul (în
cazul muşchilor extensori, forţa gravitaţională)
• activarea succesivă a 2 – 3 unităţi motorii la nivelul mușchiului
extensor determină tonusul postural ce permite păstrarea lungimii
mușchiului restabilită de componenta fazică
27
REFLEXUL MIOTATIC DE ÎNTINDERE (DE EXTENSIE)

28
 2. REFLEXUL MIOTATIC INVERSAT

STIMUL – contracţia muşchiului extensor determină punerea în tensiune

a organului tendinos Golgi
CONSECINȚE la nivel spinal:
• inhibiţia motoneuronului -extensor
• activarea motoneuronului -flexor
EFECTE – contracţia muşchiului flexor determină:
• limitarea extensiei excesive declanşată de
reflexul miotatic de întindere
• asigură controlul feed-back al tensiunii
musculare în timpul contracţiei prelungite
SITUAȚII POSIBILE
• reflex accentuat  inhibă mușchii care se contractă în exces
• reflex diminuat  stimulează muşchii care se contractă prea slab
29
 Exemplu de reflex miotatic de întindere și
reflex miotatic inversat

REFLEX MIOTATIC DE ÎNTINDERE: la adăugarea unei sarcini, prin

întinderea mușchiul și a fusului neuromuscular  o contracție reflexă

30
REFLEX MIOTATIC INVERSAT  protejează mușchiul de efectul unei
încărcături excesive, prin punerea în tensiune a organului tendinos
Golgi  se produce reflex relaxarea musculară și abandonarea greutății

31
 3. REFLEXELE OSTEOTENDINOASE (ROT)

DEFINIȚIE: sunt reflexe monosinaptice ce constau în contracţia bruscă

a unui mușchi obţinută prin percuţia tendonului său
PRINCIPALELE ROT:
ROT Centru Răspuns
Bicipital C5-C6 flexia antebraţului pe braţ
Tricipital C6-C7 extensia antebraţului pe braţ
Rotulian L2-L3 extensia gambei pe coapsă
Achilian L5-S1 flexia dorsală a piciorului pe gambă
MODIFICĂRI PATOLOGICE:
• Diminuarea ROT = leziunea măduvei spinării
= leziunea neuronului periferic
• Exagerarea ROT = leziunea căii motorii piramidale
= leziunea neuronului central 32
MECANISMUL REFLEXULUI ROTULIAN: percuția tendonului rotulian 
întinderea mușchiului cvadriceps + întinderea bruscă a fusului
neuromuscular  reflex de extensie a gambei pe coapsă

33
 3.2. POLISINAPTICE - EXTEROCEPTIVE
CARACTERISTICI FUNCŢIONALE:
• declanşate prin excitarea exteroceptorilor
• au un număr mare de interneuroni (iradierea excitaţiei)
• au perioadă de latenţă lungă (sunt lente)
• răspunsul este extins la mai multe grupe musculare
• sunt fatigabile (nu rezistă la oboseală)
• au o importantă componentă supramedulară (corticală)
RECEPTORII = exteroreceptori (= exteroceptori)
ROL:
 în apărare şi executarea de
mişcări complexe (ex: mers)
CLASIFICARE:
1. Reflexe nociceptive
2. Reflexe cutanate
3. Reflexe intersegmentare 34
 1. REFLEXUL NOCICEPTIV de flexie și extensie încrucișată

DECLANȘAT DE: un stimul dureros (nociv)

ARCUL REFLEX are circuite spinale:
• homolaterale (de aceeaşi parte)  reflexul de flexie
• heterolaterale (de partea opusă)  reflexul de extensie încrucişată
Reflexul de flexie – apare la stimuli de intensitate redusă
− aplicarea unui excitant dureros cu intensitate redusă determină
flexia membrului excitat (msec) având ca rezultat îndepărtarea
membrului de stimulul dureros
Reflexul de extensie încrucişată – apare la stimuli de intensitate mare
− determină extensia membrului de partea opusă pentru păstrarea
poziției corpului și îndepărtarea de stimulul dureros
− apare la 0,2 – 0,5 sec după declanşarea reflexului de flexie
35
Exemplu de reflex nociceptiv de flexie și
extensie încrucișată

38
 2. REFLEXELE CUTANATE

DEFINIȚIE: contracţia reflexă a mușchiului declanşată prin excitarea

superficială a pielii
PRINCIPALELE TIPURI:
Tipuri Centru Răspuns
Abdominale
- Superior T6 – T7 Contracţia
- Mijlociu T8 – T9 drepților
- Inferior T10 – T11 abdominali
Contracția
Cremasterian L1 – L2
m. cremaster
Plantar Flexia
L5 – S1
Babinski degetelor

MODIFICĂRI PATOLOGICE:
• Babinski (+) = leziunea căii motorii
piramidale 37
 3. REFLEXE INTERSEGMENTARE

CARACTERISTICI
• sunt reflexele polisinaptice cele mai complexe
• cuprind mulţi centrii medulari situaţi la diverse niveluri
PRINCIPALELE TIPURI:
• Reflexul de păşire
– stă la baza locomoţiei (mers, alergare)
– constă în declanşarea succesivă şi
alternanţa ritmică a reflexelor de
flexie şi extensie la nivelul membrelor
inferioare
• Reflexul de ştergere
• Reflexul de scărpinare
• Reflexul coordonare a mişcărilor mâinilor cu cele ale picioarelor în
timpul locomoţiei
38
 4. REFLEXELE BULBARE
1. Reflexele cardio-motorii şi vaso-motorii
2. Reflexele respiratorii
3. Reflexele de tuse, strănut şi sughiţ
4. Reflexul de deglutiţie
5. Reflexul de vomă
6. Reflexul salivator inferior

39
 1. REFLEXELE CARDIO-MOTORII ŞI VASO-MOTORII

PRESOARE (CARDIOACCELERATOARE ŞI VASOCONSTRICTOARE)

• eferenţa este simpatică
• este dominantă în condiţii de solicitare
• efecte:
– creşterea frecvenţei cardiace
– creşterea forţei de contracţie
– creşterea debitului cardiac
– vasoconstricţie
DEPRESOARE (CARDIOMODERATOARE ŞI VASODILATATOARE)
• eferenţa este parasimpatică
• este dominantă în repaus
• efecte:
– scăderea frecvenţei cardiace
– scăderea forţei de contracţie
– scăderea debitului cardiac
40
– vasodilataţie
 2. REFLEXELE RESPIRATORII

CENTRII BULBARI: centrul INSPIRATOR și centrul EXPIRATOR

– au automatism
– au activitate ritmică prin mecanism
oscilant (inervaţia reciprocă)
– ariile respiratorii bulbare asigură: frecvenţa,
amplitudinea de repaus, ritmicitatea
CONTROLUL CENTRILOR BULBARI se face prin:
• Centrul pneumotaxic din punte care:
– inhibă centrul inspirator
– excită centrul expirator
• Centrul apneustic din punte
– activează centrul inspirator
EFECTORII = motoneuronii musculaturii respiratorii
41
 3. REFLEXELE DE TUSE, STRĂNUT ŞI SUGHIŢ

REFLEXUL DE TUSE
• Centrul tusei este stimulat de
către stimuli cu punct de plecare:
– în diverse segmente ale
aparatului respirator
– în alte zone receptoare
(pelvină, digestivă, cardiacă)
REFLEXUL DE STRĂNUT
• Este un reflex expirator
declanşat pe cale trigeminală
• Excitanţi: factorii iritanţi din căile
respiratorii superioare
REFLEXUL DE SUGHIŢ
• Rezultă în urma excitării nucleului
vagal bulbar
42
 4. REFLEXUL DE DEGLUTIŢIE

CARACTERISTICI:
• Reflex digestiv cu localizare bulbară
• CENTRUL deglutiţiei
− în vecinătatea centrilor
respiratori
− stimularea reflexă determină:
- oprirea pentru scurt timp a
respiraţiei
- închiderea laringelui
• ZONA RECEPTOARE - istmul buco-
faringian
• CALEA AFERENTĂ - nervii V, IX, X
• CALEA EFERENTĂ - prin nervii V, VII, IX, X, XII
43
 5. REFLEXUL DE VOMĂ

CARACTERISTICI:
• CENTRUL în bulb în
vecinătatea centrilor:
− respirator
− salivar
− vasomotor
• CALEA EFERENTĂ
− nervii: V, VII, IX, X, XII
− nervii spinali pentru
diafragm şi muşchii
abdominali

44
 6. REFLEXUL SALIVATOR INFERIOR

MECANISME:
• Reflex necondiţionat
– excitarea chimică şi mecanică a
receptorilor din mucoasa gustativă
a limbii, mucoasa bucală,
faringiană, laringiană, esofagiană
• Reflex condiţionat
– cu participarea cortexului
– prin influenţe intercentrale
CALEA AFERENTĂ  nervii V, VII, IX şi X
CENTRUL  n. salivator inferior din bulb
CALEA EFERENTĂ:
• Parasimpatică  nervii VII, IX şi X
• Simpatică: măduva spinării (T1-T3)  ganglionul cervical superior
ORGANUL EFECTOR  glanda parotidă 45
 FUNCŢIA INTEGRATIVĂ A BULBULUI

PRIN SUBSTANŢA RETICULATĂ

• Reflexe vegetative:
– cardio – vasculare
– respiraţie – circulaţie
– respiraţie – deglutiţie
• Reflexe statice, stato – kinetice

PRIN OLIVA BULBARĂ

• Integrarea reflexelor:
– oculo – cefalogire (mişcarea gâtului şi ochilor în direcţia
stimulului)
– laringo – faringo – velopalatine
• Optimizarea deglutiţiei şi fonaţiei

46
 5. REFLEXELE PONTINE

1. Reflexul lacrimal
2. Reflexul salivator superior
3. Reflexul corneean de clipire
4. Reflexul auditiv de clipire
5. Reflexul auditivo - oculogir
6. Reflexul oculo - cardiac
7. Reflexul masticator
8. Reflexul de sugere
9. Reflexul de mimică expresivă
10. Reflexul maseterin
11. Reflexul miotatic
12. Reflexul de respiraţie
47
 1. REFLEXUL LACRIMAL
COMPONENTE:
• Elementară  iritaţiile corneei, conjunctivei, mucoasei nazale
• Corticală (plânsul)
2. REFLEXUL SALIVATOR SUPERIOR
CARACTERISTICI: din nucleul salivator superior pornesc impulsuri 
glandele submaxilare şi sublinguale

3.
3. REFLEXUL
REFLEXUL CORNEAN
CORNEAN DE
DE CLIPIRE
CLIPIRE
CARACTERISTICI: excitarea mecanică a corneei sau
conjunctivei  contracţia muşchilor pleoapelor și
închiderea ochiului
IMPORTANȚĂ:
• dispare ultimul în comă şi în anestezie generală
• mijloc de apreciere a profunzimii narcozei
48
 4. REFLEXUL AUDITIV DE CLIPIRE

CARACTERISTICI: face parte dintre reflexele de apărare ale globilor

oculari în faţa primejdiei semnalizate prin sunet
IMPORTANȚĂ: expertize medico-legale pt verificarea simulării surzeniei
5. REFLEXUL AUDITIVO - OCULOGIR
CARACTERISTICI: întoarcerea rapidă a ochilor (sau/şi a gâtului) în direcţia
unui sunet
6. REFLEXUL OCULO-CARDIAC
CARACTERISTICI: compresiunea fermă a globilor oculari, cu pleoapele
închise determină pe cale vagală:
− scăderea frecvenţei cardiace
− scăderea forţei de contracţie miocardică
− scăderea volumului sistolic, a debitului cardiac
− vasodilataţie, hipotensiune arterială
49
 7. REFLEXUL MASTICATOR

CARACTERISTICI: stimularea receptorilor tactili şi gustativi  nucleul

masticator din punte  declanșarea masticației
8. REFLEXUL DE SUGERE
CARACTERISTICI:
• la sugar, atingerea buzelor sau a zonelor din jur, declanşează suptul
• dispare în jurul vârstei de 1 an
• lipsa lui  leziune pontină
9. REFLEXUL DE MIMICĂ EXPRESIVĂ
CARACTERISTICI: două tipuri de mimică:
• mimica automată, spontană - controlată de corpii striaţi
• mimica voluntară - controlată de scoarţa cerebrală
10. REFLEXUL MASETERIN
CARACTERISTICI:
• percuţia arcadei dentare inferioare la subiectul
cu gura întredeschisă  contracţia maseterului 50
 11. REFLEXUL MIOTATIC

CARACTERISTICI:
• întinderea maseterului prin coborârea mandibulei, determină
stimularea fusurilor neuromusculare, ceea ce induce reflex,
contracţia maseterului urmată de închiderea gurii
12. REFLEXUL DE RESPIRAŢIE
CARACTERISTICI:
• Centrul pneumotaxic
– nu are automatism
– inhibă centrul inspirator
• Centrul apneustic
– excită centrul inspirator atunci când nu funcţionează centrul
pneumotaxic
• Leziunea deasupra centrului apneustic determină respiraţia
apneustică (prin absenţa influenţei inhibitoare a pneumotaxicului,
rezultă inspiruri lungi, întrerupte de scurte expiruri) 51
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “V.BABEŞ” TIMIŞOARA
DISCIPLINA DE FIZIOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE FUNCŢIONALE

FIZIOLOGIA
APARATULUI DIGESTIV

CURSUL 1
Funcţia secretorie a tubului digestiv
Secreţia salivară şi gastrică
Anul universitar 2018 - 2019

1
 CUPRINS

1. SECREŢIA SALIVARĂ
1.1. Mecanismul secreţiei salivare
1.2. Compoziţie, proprietăţi
1.3. Rolurile salivei
1.4. Reglarea secreţiei salivare

2. SECREŢIA GASTRICĂ
2.1. Mecanismul secreţiei de HCl
2.2. Compoziţie, proprietăţi, roluri
2.3. Reglarea secreţiei gastrice

2
 OBIECTIVE

Studentul trebuie să:

 Descrie mecanismul secreţiei salivare şi factorii care condiţionează
compoziţia hidro-electrolitică a salivei finale
 Discute despre principalele componente anorganice şi organice ale
secreţiei salivare şi să definească rolul fiziologic al acestora
 Descrie rolurile secreţiei salivare
 Descrie mecanismele de reglare şi să discute diferenţele privind
mecanismul colinergic şi adrenergic de reglare a secreţiei salivare
 Precizeze distribuţia şi rolul glandelor secretorii gastrice
 Descrie mecanismul secreţiei de HCl
 Enumere proprietăţile fizico – chimice, componentele anorganice şi
organice ale secreţiei gastrice şi să definească rolul fiziologic al
acestora (HCl, enzime digestive, factor intrinsec, mucus)
 Descrie mecanismele de reglare ale secreţiei gastrice şi să diferenţieze
rolul mecanismului nervos, endocrin şi umoral în cadrul fazelor de
reglare ale secreţiei gastrice
3
 1. SECREŢIA SALIVARĂ

SALIVA = produsul de secreţie al glandelor salivare

 secreţie seroasă: apă, enzime, electroliţi
 secreţie mucoasă: mucus
 secreţie mixtă: seroasă + mucoasă

TIPURI DE GLANDE SALIVARE

 Submandibulare: mixte
• 70% din secreţia salivară
 Sublinguale: mixte
• 5% din secreţia salivară
 Parotide: seroase
• 25% din secreţia salivară
 Glande parietale: mucoase

4
 1.1. MECANISMUL SECREŢIEI SALIVARE

1. ETAPA ACINARĂ SALIVA PRIMARĂ

 fluid extracelular izoton
 conţine: apă, amilază salivară, electroliţi
(Na+, Cl-, HCO3-, K+), mucus

2. ETAPA DUCTALĂ SALIVA FINALĂ

 fluid extracelular hipoton
 celulele ductale NU permit
absorbţia apei în condiţii
normale
 se reabsorb Na+ şi Cl-
 se secretă K+ şi HCO3-
 prin contracţia cel. mioepiteliale
periductale  “expulzia” salivei
în cavitatea bucală 5
 1.2. PROPRIETĂŢI. COMPOZIŢIE

PROPRIETĂŢI fizico-chimice:
1. Volum ~ 1,5 litri/zi cu debit variabil: minim 0,25 – maxim 4 ml/min
 creşte la stimularea alimentară (4 ml/min)
 scade în repausul alimentar (0,5 ml/min)
 scade în timpul somnului (0,25 ml/min)
2. Aspect: opalescent, filant (mucus)
3. pH: 6 - 7 (pH = 8 pentru secreţia stimulată)
4. Osmolaritate: 50 - 100 mOsm/l (hipotonie)

COMPOZŢIE:
1. Apă – 99,5%
2. Substanţe anorganice – 0,2%
3. Subsţanţe organice – 0,3%
6
 SUBSTANŢE ANORGANICE = 0,2%

1. Ioni:
 Na+  decât în plasmă
 Cl-  decât în plasmă
 K+  decât în plasmă
 HCO3-  decât în plasmă. Formează sistemul tampon al salivei
2. Calciu
 concentraţie ~ plasmă
 pH acid  dizolvarea cristalelor de hidroxiapatită  carii dentare
 pH alcalin  precipitarea sărurilor de calciu  tartru dentar şi
calculi salivari (sialoliţi)
3. Fluor
 rol în formarea fluorapatitei care asigură rezistenţa smalţului dentar
4. Tiocianatul de sodiu
 rol antimicrobian (inhibă dezvoltarea bacteriilor, virusurilor)
7
 SUBSTANŢE ORGANICE = 0,3%

1. Enzime digestive
 alfa - amilaza salivară:
• scindează legăturile  - 1,4 glicozidice
• hidrolizează 75% din amidonul preparat  dextrine  maltoză
• necesită un pH optim = 7 – 8
• acţiunea sa continuă în stomac până la pH = 4
2. Mucusul salivar
 participă la formarea bolului alimentar
 lubrefiant care asigură masticaţia, deglutiţia şi vorbirea
3. Substanţe cu rol în apărarea locală
 Ig A “secretoare”  apărarea antibacteriană
 lactoferina  inhibă multiplicarea bacteriilor prin fixarea fierului
 lizozim  distruge mucopolizaharidele din peretele bacteriilor
4. Factori de creştere (ex: EGF – factorul de creştere epidermal)
 asigură vindecarea leziunilor mucoasei bucale 8
 1.3. ROLURILE SALIVEI

1. ROL DIGESTIV
 saliva participă la masticaţie  rol în formarea bolului alimentar
 saliva conţine amilază  rol în hidrolizarea amidonului  maltoză
 determină stimularea receptorilor bucali prin solubilizarea
constituienţilor alimentari cu declanşarea:
• senzaţiei de gust
• reflexelor secretorii gastrice şi pancreatice
2. ROL DE PROTECŢIE MECANICĂ
 curăţirea mecanică a cavităţii bucale de particule alimentare
 lubrefiere prin formarea unui film de mucină la suprafaţa alimentelor
şi a structurilor buco-dentare
3. ROL ÎN ECHILIBRUL MICROBIAN LOCAL
 întreţine flora saprofită din cavitatea bucală
 lizozimul şi tiocianatul de sodiu au efect antimicrobian 9
4. ROL ÎN ECHILIBRUL HIDRO-ELECTROLITIC
 în condiţii de deshidratare, ADH  reabsorbţia apei din salivă
 uscăciunea mucoasei bucale  senzaţia de SETE
5. ROL ÎN ECHILIBRUL ACIDO-BAZIC LOCAL
 sistemul tampon salivar HCO3Na/H2CO3
6. ROL  cataboliţi azotaţi: uree, acid uric, creatinina, NH3
 substanţe toxice: Pb, Hg, alcool, nicotină
EXCRETOR
 hormoni circulanţi: h. steroizi
 virusuri: poliomielită, parotidită epidemică, rabie
 medicamente: tetraciclina
7. ROL TROFIC
 menţine integritatea smalţului dentar
 intervine în repararea ţesuturilor moi 10
 1.4. REGLAREA SECREŢIEI SALIVARE

CARACTERISTICI
 Secreţia este continuă - cu mari variaţii cantitative şi calitative
• secreţia spontană (nestimulată) - predominent mucoasă
• secreţia activată se produce exclusiv prin mecanism nervos reflex

SECREŢIA BAZALĂ MINIMĂ  prin mecanism colinergic

SECREŢIA ACTIVATĂ  prin mecanism colinergic sau adrenergic

 Secreţia activată presupune:

• creşterea debitului salivar
• creşterea concentraţiei de enzime
• creşterea concentraţiei de HCO3-
• contracţia celulelor mioepiteliale
11
 (a) MECANISMUL REFLEX NECONDIŢIONAT

1. Reflex PARASIMPATIC (mecanism colinergic)

 Stimulare: contactul mucoasei bucale cu alimentele, masticaţia,
durerea buco-dentară, iritaţia mucoasei tractului digestiv
 Inhibiţie: somn, deshidratare
2. Reflex SIMPATIC (mecanism adrenergic)
 Stimulare: emoţii, frică

12
 MECANISMUL COLINERGIC

STIMULI: de la nivelul cavităţii bucale, limbii şi faringe

 gustativi (ex: gustul acru  de 8 - 20 x secreţia salivară)
 tactili (ex: prezenţa în cavitatea bucală a obiectelor fine)
 dureroşi şi iritativi ai mucoasei tractului digestiv
AFERENŢE: VII, IX, X şi V
CENTRU 1. nucleul salivator inferior din BULB
NERVOS 2. nucleul salivator superior din PUNTE
EFERENŢE: VII, IX, X
 nervul VII  glande salivare sublinguale + submandibulare
 nervul IX  glande parotide
 nervul X  glande salivare parietale
EFECTE
 saliva “de gustaţie”  contactul cu alimentele
 saliva de “masticaţie”  masticaţia
 saliva de “iritaţie”  durerea buco – dentară, iritaţia mucoasei 13
 MECANISMUL ADRENERGIC

STIMULI: stresul, emoţiile puternice

CORTEX + HIPOTALAMUS

CENTRU coarnele laterale medulare

NERVOS T1 – T3
EFERENŢE
Gg. cervical superior

plexuri nervoase perivasculare

EFECTE
GLANDE SALIVARE
 vasoconstricţie
 contracţia celulelor mioepiteliale
 eliberarea mucusului preformat
14
 Secreţia salivară stimulată - caracteristici

 Secreţia salivară stimulată prin mecanism COLINERGIC:

• este activată rapid, de lungă durată
• are volum crescut
• este apoasă
• este bogată în amilază
 Secreţia salivară stimulată prin mecanism ADRENERGIC:
• este activată tardiv
• are volum scăzut
• este vâscoasă
• este bogată în mucină

15
 (b) MECANISMUL REFLEX CONDIŢIONAT

 este declanşat de STIMULI: vederea, mirosul, auzul, sau chiar

evocarea alimentelor
 are loc stimularea CORTEXULUI  stimularea HIPOTALAMUSULUI
ANTERIOR (aria apetitului)  prin mecanism colinergic  stimularea
secreţiei salivare
Observaţie: anticiparea contactului
alimentelor cu zona reflexogenă
bucală poate stimula cortexul, cu
declanşarea secreţiei salivare
INFLUENŢELE INTERCENTRALE cu
centrul deglutiţiei şi centrul vomei
modifică secreţia salivară prin acţiune
asupra centrilor salivatori BULBARI
16
 2. SECREŢIA GASTRICĂ

SUCUL GASTRIC = produsul de secreţie Glande oxintice

al glandelor gastrice (oxintice şi pilorice)
(a) GLANDELE OXINTICE Glande pilorice

Localizare: mucoasa din regiunea corpului şi fundului stomacului

(80% din suprafaţa stomacului)
Glandele oxintice conţin:
1. Celule mucoase ale gâtului glandei
 secretă mucus + HCO3- + apă
2. Celule parietale (oxintice)
 secretă HCl + factor intrinsec Castle
3. Celule principale (peptice)
 secretă pepsinogen
4. Celule enterocromafine (ECL)
 secretă histamină
5. Celule stem  refacerea epiteliului 17
(b) GLANDELE PILORICE
Localizare: mucoasa din regiunea pilorică
a stomacului (20% din suprafaţa
stomacului)
Glandele pilorice conţin:
1. Celule mucoase: secretă mucus
2. Celule de tip G: secretă gastrină
3. Celule de tip D: secretă somatostatină

18
 2.1. MECANISMUL SECREŢIEI DE HCl

SECREŢIA DE HCl = funcţia majoră a CELULELOR PARIETALE

(componente a glandelor gastrice oxintice)

CELULELE PARIETALE conţin:

 anhidrază carbonică
• producţie de HCO3-
 la polul bazal
• pompa Na+/K+
• schimbătorul HCO3-/Cl-
• canale de K+
 la polul apical
• pompa H+/K+
 metabolism celular
• canale de Cl- Sursa CO2
 difuziune din sânge
19
FORMAREA HCl
În celula parietală gastrică: CO2 se hidratează în prezenţa anhidrazei
carbonice: CO2 + H2O  H2CO3  HCO3- + H+
 La polul bazal:
• HCO3-  sânge prin schimbătorul HCO3-/Cl-
  fiziologic pH-ul sanguin
(! în vărsături – alcaloza metabolică)
• Cl-  în celulă prin schimbătorul HCO3-/Cl-
• K+ părăseşte celula pasiv prin canale de K+
• Pompa Na+/K+ întreţine electroneutralitatea
 La polul apical:
• H+ este secretat activ în lumenul glandei
oxintice prin pompa H+/K+  HCl - în lumenul
• Cl- părăseşte celula pasiv prin canale de Cl- glandei oxintice
20
În lumenul stomacului
 fracţiunea liberă a HCl = forma HCl activă
 fracţiunea combinată cu proteinele = forma HCl inactivă
În intestin
 HCl este neutralizat de NaHCO3 din secreţia pancreatică, biliară şi
intestinală:
H2CO3  CO2 + H2O
HCl + NaHCO3 -
Na+ + Cl-  NaCl
NaCl, CO2 şi H2O sunt reabsorbiţi în sânge

 scăderea fiziologică a pH-ului sanguin (consum de bicarbonat)

 în diaree (tranzit accelerat) apare acidoza metabolică

21
 2.2. SUCUL GASTRIC-COMPOZIŢIE.PROPRIETĂŢI.ROL

COMPOZIŢIE:
 apă (99%)
 substanţe anorganice (0,6%)
• HCl = 150 mEq/L
• KCl
• NaCl, HCO3- în concentraţii 
 substanţe organice (0,4%)
• enzime digestive proteolitice
• mucus  protecţia mucoasei gastrice
• factorul intrinsec Castle (IF)  absorbţia vitaminei B12
• lizozim, IgA “secretoare”  rol antibacterian
PROPRIETĂŢI fizico-chimice:
 secreţie incoloră, limpede sau uşor opalescentă (mucus), hipotonă
 volum  1500 ml/zi, cu variaţii legate de perioada digestivă
 pH = 1,5 – 2,5 ( 2) 22
 ROLUL ACIDULUI CLORHIDRIC

ROLURILE HCl
 activează pepsinogenul  pepsină
 transformă proteinele în acid-meta-proteine  facilitează acţiunea
pepsinei
 reduce Fe3+ alimentar în Fe2+ absorbabil
 induce secreţia de somatostatină
 rol antimicrobian local
 stimulează evacuarea gastrică
PATOLOGIC
 Hipersecreţia de HCl
 ulcer gastric şi duodenal
 Deficitul de HCl (achilia gastrică) apare în
atrofia gastrică care creează condiţii pentru
anemia pernicioasă Biermer (prin deficit de
absorbţie a vitaminei B12 și a acidului folic) 23
 ROLUL SUCULUI GASTRIC

DIGESTIA PROTEINELOR
Sucul gastric conţine următoarele enzime proteolitice:
1. PEPSINA – digeră 10 – 20% din proteinele alimentare
 este secretată sub formă inactivă - pepsinogen (cel. principale)
 este activată de HCl şi prin proces autocatalitic
 hidrolizează acid-meta-proteinele în oligopeptide şi aminoacizi
 favorizează acţiunea enzimelor proteolitice pancreatice
 pH optim de acţiune = 1,5 – 2
 se inactivează la pH  5
2. LABFERMENTUL – doar la copil
 pH optim = 4 – 5
 digeră cazeinogenul din lapte
3. GELATINAZA – doar la copil
 scindează gelatina în peptide
şi aminoacizi 24
 ROLUL FACTORULUI INTRINSEC CASTLE (FI)

FI = glicoproteină sintetizată de celulele parietale gastrice

În STOMAC
 se formează complexul FI-B12  se
împiedică astfel digestia vitaminei B12
În ILEON
 complexul FI-B12 se fixează pe
receptori specifici  endocitoza
complexului mediată de receptor
În CELULA ILEALĂ
 complexul FI-B12 se desface
• FI se elimină prin exocitoză
• se formează complexul TC-II-B12  în sânge
În CELULA MEDULARĂ (MOH)
 complexul TC-II-B12 se desface:
• B12  formare eritrocite
• TC-II  în sânge 25
 ROLUL MUCUSULUI GASTRIC

CARACTERISTICI:
 conţine: apă, HCO3-, glicoproteine
 este un gel vâscos şi aderent
 are grosimea: 0,2 – 1 mm
ROLURI:
1. BARIERĂ FIZICĂ (datorită grosimii)
2. BARIERĂ CHIMICĂ (datorită HCO3-)
 HCO3- neutralizează HCl  pH7 la
nivelul epiteliului gastric  asigură
rezistenţa mucoasei la acţiunea HCl
şi a pepsinei
PATOLOGIC: Infecţia mucoasei digestive
cu Helicobacter pylori determină:
 distrugerea stratului de mucus
 ulcer gastric şi duodenal 26
 2.3. REGLAREA SECREŢIEI GASTRICE

SECREŢIA BAZALĂ
 reprezintă 5 - 10% din secreţia maximală
 este bogată în mucină
 este întreţinută prin mecanism colinergic
 este activată de stres
SECREŢIA STIMULATĂ se face prin:
1. Mecanism nervos
2. Mecanism endocrin
3. Mecanism paracrin
FAZELE SECREŢIEI GASTRICE:
1. Faza cefalică - 40% din secreţia maximală
2. Faza gastrică - 50% din secreţia maximală
3. Faza intestinală - 10% din secreţia maximală 27
1. MECANISMUL NERVOS - prin ACh + GRP
 Activarea vagală şi a plexului submucos Meissner  eliberarea de
ACh + GRP (gastrin releasing peptid sau BOMBESINA)
 EFECTE:
• ACh stimulează secreţia de pepsinogen, HCl şi histamină
• GRP stimulează secreţia de gastrină

28
EFECTELE ACETILCOLINEI eliberată prin stimulare vagală:
  producţia de pepsinogen, HCl şi mucus:
• direct prin receptori M3 (Gq  PLC  IP3/Ca2+)
• indirect prin  secreţiei de gastrină şi histamină
ACETILCOLINA este inhibată de ATROPINĂ

CREŞTEREA
SECREŢIEI DE HCl
gastrită

ulcer gastro-duodenal
• Explicaţie:  activitatea
şi nr. pompe H+/K+
• Inhibarea efectului se
face cu OMEPRAZOL
29
2. MECANISMUL ENDOCRIN - prin GASTRINĂ
 GASTRINA = hormon secretat de celulele G din glandele pilorice sub
acţiunea GRP din plexul submucos Meissner
 se eliberează prin stimulare vagală dar şi în prezenţa produşilor de
digestie proteică
 trece în sânge, ajunge la locul de acţiune  EFECTE:
• în celula parietală gastrică  secreţie de HCl
• în celulele ECL (enterocromafine)  histamină  secreţie de HCl

30
EFECTUL GASTRINEI:  secreţia de HCl prin mecanism:
 direct pe receptorul CCK-B (Gq  PLC  Ca2+)
 indirect prin activarea secreţiei de histamină

Sindromul Zollinger Ellison

= tumoră pancreatică
secretoare de gastrină 
ulcere gastro-duodenale
rezistente la tratament

31
3. MECANISMUL PARACRIN - prin HISTAMINĂ
 HISTAMINA = amină biogenă eliberată de celulele ECL gastrice sub
acţiunea acetilcolinei şi a gastrinei
 EFECTE:
• acţionează sinergic cu acetilcolina şi gastrina
•  secreţia de HCl prin acţiune pe receptori H2 cuplaţi prin Gs cu
adenilatciclaza ( AMPc)
 CIMETIDINA blochează receptorii H2

32
 FACTORI INHIBITORI AI SECREŢIEI DE HCl

1. SOMATOSTATINA = amină biogenă eliberată de mucoasa gastrică şi

duodenală – stimulată de pH acid
2. SECRETINA – stimulată de pH acid şi produşi de digestie lipidică
3. PGE2 “antagonistul natural al histaminei”
MECANISM DE ACŢIUNE:
 acţionează pe receptori cuplaţi cu
proteina Gi   AMPc  inhibă pompa
H+/K+   secreţia de HCl
 în plus:
• PGE2  secreţia de HCO3- şi mucus
• Somatostatina  secreţia de gastrină
Obs: antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS):
 inhibă secreţia de PGE2
 determină hiperaciditate gastrică 33
 RĂSPUNSUL GASTROSECRETOR - FAZA CEFALICĂ

 asigură 40% din secreţia maximală

 este declanşată la introducerea alimentelor în cavitatea bucală
 se reglează prin mecanism exclusiv nervos:
• vag (ACh)   pepsinogen şi HCl
• vag (ACh)  celule G  gastrină   HCl
1. Reflexul necondiţionat (efect +) declanşat de:
 stimuli gustativi şi tactili (masticaţie)
 efectul hipoglicemiei asupra
hipotalamusului
2. Reflexul condiţionat (efect ) declanşat de:
 excitaţii vizuale, olfactive, auditive
 stări psihice (frica şi depresia  secreţia)
 implică cortexul şi hipotalamusul anterior
34
 RĂSPUNSUL GASTROSECRETOR - FAZA GASTRICĂ

 asigură 50% din secreţia maximală

 declanşată de distensia gastrică şi produşii de digestie proteică
 inhibată de pH-ul acid
 reglată prin mecanism nervos, endocrin şi paracrin:
• vag (ACh)   pepsinogen +  HCl
• vag (ACh)  celule G  gastrină   HCl
• vag (ACh)  gastrină  celule ECL  histamină   HCl
1. Distensia gastrică (efect +)
 reflex vago-vagal  ACh
 plex submucos Meissner  ACh
2. Prezenţa AA (efect +)
 eliberarea de gastrină:  HCl
3. pH-ul acid (efect -)
 somatostatina:  gastrina   HCl 35
 RĂSPUNSUL GASTROSECRETOR - FAZA INTESTINALĂ

 asigură 10% din secreţia maximală

 declanşată de distensia duodenală
 inhibată de pH-ul acid şi prezenţa în duoden a produşilor de
digestie lipidică (AGL)
 reglată prin mecanism nervos şi endocrin
1. Stimularea secreţiei gastrice
 pH  3   gastrina
2. Inhibiţia secreţiei gastrice
 pH  3 şi lipidele stimulează eliberarea de:
• secretină   HCl
• somatostatină   gastrina   HCl
 distensia duodenului  reflex entero-
gastric inhibitor prin eliberare de NAdr la
nivelul plexului submucos Meissner
36
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “V.BABEŞ” TIMIŞOARA
DISCIPLINA DE FIZIOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE FUNCŢIONALE

FIZIOLOGIA
APARATULUI DIGESTIV

CURSUL 2
Funcţia secretorie a tubului digestiv
Secreţia pacreatică, biliară şi intestinală

Anul universitar 2018 - 2019

1
 CUPRINS

1.SECREŢIA PANCREATICĂ
1.1. Mecanismul secreţiei de suc pancreatic
1.2. Compoziţie, proprietăţi, rol
1.3. Reglarea secreţiei pancreatice

2.SECREŢIA BILIARĂ
2.1. Mecanismul colerezei
2.2. Compoziţie, proprietăţi, rol
2.3. Reglarea secreţiei biliare
2.4. Reglarea evacuării biliare

3.SECREŢIA INTESTINALĂ
3.1. Secreţia intestinului subţire
3.2. Secreţia intestinului gros
2
 OBIECTIVE

Studentul trebuie să:

 Descrie mecanismul secreţiei pancreatice şi să enumere proprietăţile
fizico – chimice şi rolul principalelor componente ale secreţiei pancreatice
 Discute mecanismul de activare şi condiţiile necesare pentru acţiunea
enzimelor pancreatice
 Descrie mecanismele de reglare ale secreţiei pancreatice şi fazele
răspunsului pancreatosecretor
 Descrie mecanismul colerezei şi diferenţa dintre proprietăţile fizico-
chimice ale bilei hepatice şi veziculare
 Descrie circuitul hepato-entero-hepatic al sărurilor biliare
 Discute metabolismul pigmenţilor biliari
 Discute rolurile bilei şi factorii cu efect coleretic, hidrocoleretic şi
colecistokinetic
 Descrie rolul glandelor Brünner şi Lieberkühn în secreţia intestinală
 Discute diferenţa dintre funcţia digestivă a intestinului subţire şi a
intestinul gros
3
 1. SECREŢIA PANCREATICĂ

SUCUL PANCREATIC (secreţia exocrină pancreatică) = produsul de

secreţie al glandelor pancreatice de tip tubulo-acinos
 secreţie acinară: bogată în enzime
 secreţie ductală: hidro-electrolitică, bogată în HCO3-

PANCREASUL EXOCRIN
 Format din:
• acini
• ducte excretoare
PACREASUL ENDOCRIN
 Cuprinde:
• celule   glucagon
• celule   insulina
• celule   somatostatină
4
 1.1. MECANISMUL SECREŢIEI DE SUC PANCREATIC

(a) SECREŢIA ACINARĂ este secreţie izotonă şi conţine:

 enzime () depozitate în granule de zimogen, localizate la polul
apical al celulelor acinare care sunt eliminate prin exocitoză
 apă şi electroliţi (): Na+, K+, HCO3- şi Cl-

5
(b) SECREŢIA DUCTALĂ este secreţie izotonă şi conţine:
 apă şi electroliţi. Secreţia de HCO3- este stimulată de SECRETINĂ
care  activitatea schimbătorului HCO3-/Cl -
ÎN CELULA DUCTALĂ are loc:
1. Hidratarea CO2 sub acţiunea
anhidrazei carbonice  HCO3- + H+
2. HCO3- este secretat la polul apical
la schimb cu Cl-
3. Cl- părăseşte celula ductală prin
canale operate de ligand ( AMPc)
4. H+ părăseşte celula la polul bazal
prin schimbător Na+/H+
FIBROZA CHISTICĂ A PANCREASULUI (Mucoviscidoza) = afecţiune
manifestată prin defectul canalelor de Cl- (AMPc-dependente) 
precipitarea enzimelor  secreţie greu de eliminat 6
 1.2. PROPRIETĂŢI. COMPOZIŢIE. ROL

PROPRIETĂŢI fizico-chimice:
 secreţie limpede, vâscoasă
 volum  1500 ml/zi
 pH  8
COMPOZIŢIE:
 apă (99%)
 substanţe organice: enzime
şi mucus
 substanţe anorganice: HCO3-, Na+, K+, Cl-
• HCO3- are rol protector:
 neutralizează aciditatea gastrică
 asigură pH-ul alcalin necesar acţiunii enzimelor pancreatice
• La orice debit  secreţia pancreatică este IZOTONĂ
7
 ENZIMELE PANCREATICE

Pancreasul secretă ENZIME care digeră proteine, lipide şi glucide:

1. Enzimele proteolitice sunt sintetizate sub formă inactivă şi se
activează astfel:
enterokinaza
 Tripsinogen -------------- Tripsină
tripsina
 Chimotripsinogen ------- Chimotripsină
tripsina
 Procarboxipeptidaza ------- Carboxipeptidaza
 Proelastaza tripsina
------- Elastaza
tripsina
 Pronucleaze ------- Nucleaze
2. Enzime lipolitice
 Lipaza
 Colesterol-ester-hidrolaza
 Fosfolipaza
3. Enzimă glicolitică
 Amilaza 8
 (a) ENZIMELE PROTEOLITICE

CARACTERISTICI
 sunt sintetizate sub formă inactivă
 transformarea tripsinogenului în
tripsină:
• are loc în intestin, sub acţiunea
enterokinazei plasată la polul apical
al enterocitelor
• determină activarea formării “în
cascadă” a enzimelor proteolitice
pancreatice
 activarea prematură a enzimelor la
nivelul structurilor pancreatice este
prevenită de INHIBITORUL TRIPSINEI
secretat de celula acinară 9
ROLURI:
1. TRIPSINA scindează polipeptidele rezultate din
2. CHIMOTRIPSINA digestia gastrică în oligopeptide,
3. CARBOXIPEPTIDAZA tripeptide, dipeptide şi aminoacizi
4. ELASTAZA
 scindează elastina în aminoacizi
5. NUCLEAZELE
 scindează acizii nucleici în nucleotide
ÎN PANCREATITA ACUTĂ
 are loc activarea enzimelor proteolitice la
nivelul ductelor pancreatice  autodigestia
pancreasului
 principalele cauze:
• litiaza biliară
• consumul de alcool 10
 (b) ENZIMELE LIPOLITICE

1. LIPAZA PANCREATICĂ
 cea mai puternică lipază digestivă
• scindează trigliceridele în 2 AGL + 1
monoglicerid
• necesită acţiunea prealabilă a sărurilor
biliare care realizează emulsionarea
grăsimilor (fracţionarea lor în picături
mici înconjurate de săruri biliare)
2. COLESTEROL - ESTER - HIDROLAZA
 scindează colesterolul esterificat în
colesterol liber + AGL
3. FOSFOLIPAZA - A2
 scindează lecitina în lizolecitină + AGL
11
 (c) ENZIMA GLICOLITICĂ

ALFA - AMILAZA PANCREATICĂ

 cea mai puternică amilază digestivă:
• scindează legăturile -1,4 glicozidice şi -1,6 glicozidice
• hidrolizează polizaharidele în dizaharide (maltoză) şi oligozaharide
(maltotrioză,  - dextrine)
GLICOGEN  maltoză + maltotrioză +  - dextrine
AMIDON  dextrine  maltoză

12
 1.3. REGLAREA SECREŢIEI PANCREATICE

1. MECANISMUL ENDOCRIN
 are rolul principal
 controlează secreţia acinară şi ductală
Secreţia acinară este bogată în enzime
şi săracă în apă şi electroliţi
 este activată de CCK + gastrină, GRP
 este inhibată de somatostatină
Secreţia ductală este bogată în apă şi HCO3-
 este activată de secretină + VIP eliberate de mucoasa duodenală
la pH  4,5
2. MECANISMUL NERVOS
 are rol secundar
 parasimpaticul – activează secreţia acinară
•  debitul secretor pancreatic prin vasodilataţie
 simpaticul – inhibitor
•  debitul secretor pancreatic prin vasoconstricţie 13
 FAZELE RĂSPUNSULUI PANCREATOSECRETOR

I. FAZA CEFALICĂ
 asigură 20% din secreţia maximală
 declanşată ~ în acelaşi timp cu cea a secreţiei gastrice
• stimuli necondiţionaţi (alimente introduse în cavitatea bucală)
• stimuli corticali (văz, miros, gust)
 reglată exclusiv nervos  vag: ACh  secreţia acinară
II. FAZA GASTRICĂ
 asigură 10% din secreţia maximală
 distensia stomacului  reflex gastro - pancreatic vagal 
 vag: ACh + gastrină   secreţia acinară
III. FAZA INTESTINALĂ
 asigură 70% din secreţia maximală
 produşi de digestie proteică şi lipidele determină eliberare de CCK
 CCK:  secreţia acinară (volum , bogată în enzime)
 pH acid  4,5  determină eliberare de secretină
 secretina:  secreţia ductală (volum , bogată în HCO3-) 14
 2. SECREŢIA BILIARĂ

Bila HEPATICĂ este produsă în hepatocit

 este o secreţie continuă
 conţine cantităţi  de compuşi organici
Bila DUCTALĂ este produsă în: canaliculi
biliari, ducte biliare şi canalul hepatic
 este o soluţie apoasă de NaHCO3 care
dublează volumul secreţiei
Bila VEZICULARĂ = Bila HEPATICĂ + Bila
DUCTALĂ
 ajunge în vezica biliară prin canalul cistic
 aici se concentrează de 5 – 20 x
 prin canalul coledoc se eliberează
intermitent în duoden împreună cu sucul
pancreatic 15
 2.1.MECANISMUL COLEREZEI = secreţia de BILĂ

Bila conţine două fracţiuni:

1. Fracţiune colalo – dependentă:
 este sintetizată exclusiv în ficat
 este stimulată de sărurile biliare
 bogată în substanţe organice:
• săruri biliare (50%)
• pigmenţi biliari (2%)
• acizi graşi (4%)
• colesterol (4%)
• fosfolipide - lecitină (40%)
2. Fracţiune colalo – independentă
 este sintetizată de căile biliare
 conţine apă + HCO3-
16
I. ETAPA HEPATICĂ
 reprezintă secreţia bilei de către hepatocite în canaliculul biliar

II. ETAPA DUCTALĂ

 se referă la secreţia bilei la nivelul
ductelor
 conţine apă şi HCO3-
 dublează volumul secreţiei iniţiale
 este stimulată de secretină

III. ETAPA VEZICULARĂ

 se referă la formarea bilei veziculare care presupune:
• acumularea secreţiilor din etapele anterioare în vezica biliară
• absorbţia izoosmotică a apei şi electroliţilor (cu excepţia Ca 2+)
• concentrarea de 5 – 20 x a bilei 17
 2.2. COMPOZIŢIE. PROPRIETĂŢI. ROLURI

1. BILA HEPATICĂ ŞI DUCTALĂ 2. BILA VEZICULARĂ

 volum = 600 - 1000 ml/zi  volum = 20 – 60 ml/zi
 culoare galben – aurie  culoare galben – brună
 consistenţă fluidă (97% apă)  consistenţă vâscoasă
 densitate   densitate 
 pH = 7,8 – 8,6  pH = 7 – 7,4
În vezica biliară are loc:
 concentrarea substanţelor organice: săruri
biliare, colesterol, acizi graşi, lecitină) 
 concentraţia de Na+ rămâne nemodificată
 concentraţia de K+, Cl-, HCO3- 
Patologic: creşterea exagerată a Ca2+ +
colesterol  LITIAZA BILIARĂ
18
 CIRCUITUL HEPATO-ENTERO-HEPATIC AL
SĂRURILOR BILIARE
 se repetă de 4 - 12 x /zi
 implică 3 – 3,5 g SB/ciclu
 95% din SB:
• se reabsorb din intestin prin vena
portă, sunt captate de hepatocit şi
reexcretate
• reprezintă stimulul fiziologic al
secreţiei biliare
 5% din SB:
• se pierd prin materiile fecale
• se elimină prin urină în cantităţi
foarte mici
• SB eliminate sunt înlocuite prin
sinteză hepatică 19
 ACIZII BILIARI (AB)

Din ACIZII BILIARI se formează SĂRURILE BILIARE prin conjugare

cu AA (glicina sau taurina) + cationi (Na+ sau K+)

ACIZII BILIARI PRIMARI sunt:

acid colic şi acid chenodeoxicolic
 ei se formează în hepatocit din
colesterol

ACIZI BILIARI SECUNDARI sunt:

acid deoxicolic şi acid litocolic
 ei se formează în intestin sub
acţiunea florei microbiene

20
 SĂRURILE BILIARE (SB)

SĂRURILE BILIARE PRIMARE

 rol în digestia şi absorbţia lipidelor
realizând:
• emulsionarea lipidelor
• formarea miceliilor
 se elimină odată cu bila în duoden
 85% din SB primare:
• sunt absorbite prin vena portă
• sunt captate de hepatocit şi
reexcretate prin bilă  intră în
circuitul hepato-entero-hepatic
 15% din SB primare devin SB
secundare sub acţiunea florei
bacteriene intestinale
21
SĂRURILE BILIARE SECUNDARE
 o parte se reabsorb în circuitul hepato-entero-hepatic (10%)
 restul se elimină prin materiile fecale (5%)

REABSORBŢIA SB + AB (primari şi secundari)

Se face pe două căi:

 calea principală  în porţiunea
distală a ileonului prin cotransport
Na+/SB
 calea secudară  în porţiunea
proximală a jejunului prin
difuziune facilitată pentru AB
22
 METABOLISMUL PIGMENŢILOR BILIARI

I. ETAPA PREHEPATICĂ  bilirubina indirectă

La nivelul macrofagelor (splină, ficat, MOH)
1. Hemul  fier + biliverdină
2. Biliverdina  bilirubină indirectă (BI) sau
neconjugată
3. BI circulă în plasmă fixată de albumină

II. ETAPA HEPATICĂ  bilirubina directă

La nivelul ficatului
1. În celula hepatică BI este conjugată cu acid
glucuronic (sub acţiunea glucuronil-
transferazei)  bilirubină directă (BD) sau
conjugată
2. BD este secretată activ în canaliculul biliar
3. BD ajunge în intestin prin intermediul bilei 23
III. ETAPA POSTHEPATICĂ
La nivelul intestinului
1. BD este oxidată în urobilinogen (Ubg) sub
acţiunea florei bacteriene
2. O parte din Ubg pe calea venei porte,
ajunge la ficat şi apoi este rexcretat prin bilă
3. O altă parte trece în sânge şi se elimină
prin urină
4. Ultima parte din Ubg  în stercobilinogen
şi este excretat prin materiile fecale sub
formă de stercobilină
ÎN EXAMENUL SUMAR DE URINĂ NORMAL:
 Ubg = prezent în cantitate redusă (+)
 BD = absent (-)
 SB = absent (-) 24
 ROLURILE BILEI

1. FUNCŢIA DIGESTIVĂ
Prin sărurile biliare:
 asigură digestia şi absorbţia lipidelor:
• emulsionează grăsimile
• asigură formarea miceliilor (fragmente mai
mici decât cele rezultate prin emulsionare)
• solubilizează colesterolul
 stimulează secreţia biliară
 stimulează peristaltica intestinală
 are acţiune bacteriostatică
Prin HCO3- :
 neutralizează chimul gastric acid
 asigură pH-ul alcalin necesar acţiunii enzimelor pancreatice
2. FUNCŢIA EXCRETORIE – prin bilă se excretă:
 produşi endogeni: pigmenţi biliari, excesul de colesterol 25
 xenobiotice: toxice, medicamente, coloranţi, săruri de metale grele
 2.3. REGLAREA SECREŢIEI BILIARE

1. SĂRURILE BILIARE exercită efect COLERETIC = stimularea

secreţiei fracţiunii colalo – dependente a bilei
2. SECRETINA exercită efect HIDROCOLERETIC = stimularea
secreţiei ductale de apă şi HCO3-
 este eliberată de mucoasa duodenală la pH 
3. MECANISMUL NERVOS
 are rol secundar
• nervul vag  stimulator
  fluxul sanguin hepatic
  eliberarea de secretină
• simpaticul  inhibitor
  fluxul sanguin hepatic

26
 2.4. REGLAREA EVACUĂRII BILIARE

EFECT COLECISTOKINETIC = evacuarea bilei din vezica biliară în

duoden prin contracţia vezicii biliare şi relaxarea sfincterului Oddi
 STIMULAT de:
• CCK (colecistokinina) = factor COLECISTOKINETIC principal
secretat de mucoasa duodenală în prezenţa produşilor de
digestie proteică şi a lipidelor
• Nervul vag = factor COLECISTOKINETIC secundar
 INHIBAT de:
• Stimularea simpato-adrenală
EFECT COLAGOG =
efect coleretic (stimularea secreţiei)
+
efect colecistokinetic (stimularea evacuării)
27
 3. SECREŢIA INTESTINALĂ

La nivelul intestinului se găsesc:

1. GLANDELE BRÜNNER
 Localizare: exclusiv în submucoasa
duodenală
 Secreţie: bogată în mucus şi HCO3-
 Rol: protecţia mecanică şi chimică a
mucoasei duodenale faţă de
acţiunea digestivă a sucului gastric
2. GLANDELE LIEBERKÜHN
 Localizare: mucoasa intestinului, la
baza vilozităţilor intestinale (criptele
Liberkühn)
 Rol: elaborează sucul intestinal
28
 3.1. SECREŢIA INTESTINULUI SUBŢIRE

SECREŢIA = produsul de secreţie al glandelor Brünner şi Lieberkühn

PROPRIETĂŢI fizico-chimice:
 volum  1500 ml/zi (izoton)
 compoziţie: apă, electroliţi (Na+, K+, HCO3-), mucus
 pH = 7,5 – 8
ROLUL DIGESTIV – se realizează prin enzimele situate în “marginea
în perie” a enterocitelor:
1. Dizaharidaze
 scindează dizaharidele şi oligozaharidele
în monozaharide
2. Peptidaze
 scindează oligopeptidele în tripeptide,
dipeptide şi aminoacizi
3. Lipaza (acţiune slabă)
 scindează TG în 2 AGL + 1 monoglicerid 29
 DIZAHARIDAZELE

Sunt:
1. Zaharaza care scindează:
• zaharoza  GLUCOZĂ + FRUCTOZĂ
• maltotrioza  GLUCOZĂ
2. Maltaza care scindează:
• maltoza  GLUCOZĂ
3. Alfa - dextrinaza care scindează:
• alfa - dextrine  GLUCOZĂ
4. Lactaza care scindează:
• lactoza  GALACTOZĂ + GLUCOZĂ

30
 FUNCŢIA INTESTINULUI SUBŢIRE

Se realizează la nivelul “MARGINII ÎN PERIE” A ENTEROCITULUI

 reprezintă unitatea digestiv-absorbantă a intestinului
 realizează:
• digestia finală a principiilor nutritive până la produşi absorbabili
• absorbţia: produşilor finali de digestie, a apei, electroliţilor şi a
vitaminelor

31
 REGLAREA SECREŢIEI INTESTINULUI SUBŢIRE

Se realizează prin:
1. MECANISMUL NERVOS
 reflexe nervoase enterice locale (plex submucos Meissner) iniţiate
de distensia mecanică şi stimuli iritativi locali
 stimularea VAGALĂ
• creşte secreţia glandelor Brünner
• NU are efect asupra glandelor Lieberkühn
 stimularea SIMPATICĂ
• inhibă secreţia glandelor Brünner

2. MECANISMUL ENDOCRIN se face prin intermediul SECRETINEI

 stimulează secreţia glandelor Brünner şi secreţia glandelor
Lieberkühn la contactul cu pH acid
32
 3.2. SECREŢIA INTESTINULUI GROS

SECREŢIA = produsul de secreţie al glandelor Lieberkühn stimulată la

contactul mucoasei cu chimul intestinal prin:
 reflexe enterice locale (plexul Meissner)
 eliberare de secretină
PROPRIETĂŢI fizico-chimice:
 volum  200 ml/zi, izoton, intens alcalin
 conţinut: apă, HCO3-, mucus
 fără enzime digestive
FUNCŢIILE SEGMENTELOR
COLON PROXIMAL
 funcţie de digestie şi absorbţie
COLON DISTAL + SIGMOID + RECT
 funcţie de depozit temporar al materiilor fecale
33
 FUNCŢIILE COLONULUI

1. FUNCŢIA DE PROTECŢIE - prin mucus

 protecţie mecanică, antiacidă, antitoxică, antibacteriană
 formarea bolului fecal
2. FUNCŢIA DE ABSORBŢIE ŞI SECREŢIE
 absorbţia se face pentru:
• apă (stimulată de ADH)
• NaCl (stimulată de ALD)
• substanţe produse de flora bacteriană: vitamine (K, B1, B2, B12) şi
NH3
 secreţia: se face pentru produşii de catabolism (ex: uree)
3. FUNCŢIA DIGESTIVĂ - prin flora bacteriană saprofită:
= flora care colonizează în mod normal tubul digestiv
• 85% - floră de fermentaţie (aerobă) în colonul proximal
• 15% - floră de putrefacţie (anaerobă) în colonul distal 34
 ROLURILE FLOREI BACTERIENE INTESTINALE

1. Funcţia digestivă se realizează prin:

 flora de fermentaţie degradează glucidele în CO2 şi acizi organici
 flora de putrefacţie degradează proteinele în aminoacizi toxici (indol,
scatol), NH3 şi H2S
Observaţie: ANTIBIOTICELE:
 distrug flora de fermentaţie (lactobacilii Acidophilus şi Bifidus) 
flora de putrefacţie  în colonul proximal  microleziuni ale
mucoasei şi acumulare de substanţe toxice în organism
2. Sinteza vitaminelor hidrosolubile (B1, B2, B12, acid folic, biotină - B7,
vitamina PP) şi liposolubile (vitamina K)
3. Transformarea BD  Ubg  stercobilinogen  stercobilină
4. Transformarea AB primari  AB secundari
5. Degradarea ureei intestinale de către urează în NH3
6. Stimularea funcţiei de apărare a organismului   producţia de IgA
de către limfocitele intestinale
35
 MATERIILE FECALE

Reprezintă: produsul final al digestiei şi absorbţiei, depozitat temporar

la nivelul colonului şi eliminat prin actul defecaţiei
PROPRIETĂŢI fizico-chimice:
 cantitate: 50 - 100 g/zi
 culoare: brună dată de stercobilină
 miros: caracteristic (indol, scatol, H2S)
 pH alcalin = 7,5
COMPOZIŢIE:
 ¾ apă + ¼ material solid + 150 ml gaz (aerofagie şi fermentaţie
bacteriană). Materialul solid conţine:
• floră bacteriană
• picături de grăsime (5 – 7 g/zi)
• proteine 10 g/zi, azot fecal 1,5 g/zi
• pigmenţi biliari
• celule epiteliale descuamate
36
• celuloză şi fibre musculare parţial digerate
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “V.BABEŞ” TIMIŞOARA
DISCIPLINA DE FIZIOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE FUNCŢIONALE

FIZIOLOGIA
APARATULUI DIGESTIV

CURSUL 3
Digestia şi absorbţia principiilor alimentare

Anul universitar 2018 - 2019

1
 CUPRINS

1. Principii de bază ale absorbţiei intestinale

1.1. Particularităţi morfo-funcţionale ale intestinului
adaptate funcţiei de absorbţie
1.2. Căile de absorbţie intestinală
1.3. Mecanismele absorbţiei intestinale

2. Digestia şi absorbţia glucidelor

3. Digestia şi absorbţia proteinelor
4. Digestia şi absorbţia lipidelor
5. Absorbţia apei, mineralelor şi a vitaminelor

2
 OBIECTIVE

Studentul trebuie să:

 Definească absorbţia digestivă şi principalele caracteristici în raport cu
segmentul tubului digestiv
 Descrie caracteristicile morfo-funcţionale ale suprafeţei de absorbţie
intestinală
 Descrie căile şi mecanismele absorbţiei intestinale
 Descrie tipurile de enzime glicolitice, formele de absorbţie, mecanismele
de transport şi factorii care influenţează rata digestiei şi absorbţiei
glucidelor
 Descrie tipurile de enzime proteolitice, formele de absorbţie şi
mecanismele de transport ale proteinelor
 Descrie tipurile de enzime lipolitice, formele şi mecanismul de absorbţie,
rolul miceliilor în absorbţia intestinală a lipidelor
 Descrie etapele formării chilomicronilor la nivel intestinal
 Descrie particularităţile mecanismelor de absorbţie intestinală ale Ca 2+,
Fe2+ şi vitaminelor
3
 1. PRINCIPII DE BAZĂ ALE ABSORBŢIEI
INTESTINALE
ABSORBŢIA = totalitatea mecanismelor prin care formele absorbabile
ale principiilor alimentare traversează epiteliul digestiv şi pătrund în
circulaţia sangvină sau limfatică

CARACTERISTICI NIVELE DE ABSORBŢIE

 se realizează de-a lungul
întregului tub digestiv, dar cu
valoare diferită în funcţie de:
• particularităţi morfologice
adaptate funcţiei de absorbţie
• timpul de contact alimente -
suprafaţa de absorbţie
• structura şi gradul de
solubilitate a principiilor
alimentare
 Cavitate bucală
• lipsită de valoare nutriţională
• medicamente (nitroglicerina)
 Stomac
• apa, alcool (20%)
• medicamente (aspirina)
 Duoden, jejun: sediu principal
 Ileon: SB, vitamina B12
 Colon proximal: apă, NaCl 4
 1.1. PARTICULARITĂŢI MORFO-FUNCŢIONALE ALE
INTESTINULUI ADAPTATE FUNCŢIEI DE ABSORBŢIE

1. SUPRAFAŢA ABSORBANTĂ ~ 200 m2

La nivelul mucoasei intestinului subţire există:

VALVULE CONIVENTE
 sunt pliuri ale mucoasei intestinale
 măresc de 3 x suprafaţa de absorbţie
VILOZITĂŢI INTESTINALE
 sunt prelungiri ale mucoasei intestinale
 măresc de 30 x suprafaţa de absorbţie
MICROVILI
 sunt prelungiri ale membranei enterocitului
care formează “marginea în perie”
 măresc de 600 x suprafaţa de absorbţie
5
VILOZITĂŢILE INTESTINALE
 prelungiri digitiforme de 0,5 - 1mm
 densitate = 20 – 40/mm2
 conţin:
a) AX CONJUNCTIVO-VASCULAR
 originea în submucoasă
 format din:
• chilifer limfatic central
• arteriolă  capilare  venulă
• fibre musculare netede
b) EPITELIU UNISTRATIFICAT
 originea în criptele Lieberkhün
 alcătuit din celule epiteliale
mature cu “margine în perie” 6
MICROVILII = prelungiri ale membranei
enterocitului care formează marginea în perie
 reprezintă unitatea digestiv-absorbantă
care cuprinde:
• protein-enzime  finalizează digestia
• proteine transportoare  absorbţia
 există 3.000 - 6.000 microvilozităţi/celulă
Între enterocite există joncţiuni intercelulare
largi:
 acestea formează spaţii paracelulare
 pe aici se absoarbe apa şi NaCl (absorbţie
izoosmotică)
 aici ajung substanţele absorbite pe cale
transcelulară 7
2. CIRCULAŢIA INTESTINALĂ

DEBITUL SANGUIN
 în repaus:
• 1000 ml/min (20% din debitul cardiac)
• din cei 1000 ml/min, 75% revin
mucoasei digestive
 în timpul digestiei:
• creşte prin redistribuirea volemiei ( în
circulaţia cerebrală şi muşchii scheletici)
SISTEM DUBLU DE CAPILARE SANGUINE
 între vena portă  FICAT

8
 1.2. CĂILE DE ABSORBŢIE INTESTINALĂ

1. TRANSCELULARĂ (prin celulă)

 este calea principală
 traseu: LUMEN  prin marginea în perie
apicală  pol bazal  spaţiu paracelular
 CAPILAR sanguin sau limfatic
2. PARACELULARĂ (printre celule)
 este calea secundară
 traseu: LUMEN  prin joncţiuni
intercelulare  membrana bazală 
CAPILAR sanguin
 maximă la nivelul jejunului (joncţiuni largi)
 minimă la nivelul duodenului şi colonului
(joncţiuni strânse)
9
 1.3. MECANISMELE ABSORBŢIEI INTESTINALE

1. TRANSPORT PASIV
Caracteristici:
 în sensul reducerii gradientelor fizice
 fără consum de energie
  proteine transportoare specifice
Se realizează prin:
a) Difuziune simplă
 transcelular - prin membrana enterocitului: fracţiunile lipidice şi
vitaminele liposolubile
 prin spaţiul paracelular: apa, NaCl (difuziune izoosmotică)
b) Difuziune prin canale ionice
 canale de: Na+, K+, Ca2+, Cl-
c) Difuziune facilitată
 pentru: monozaharide (fructoză), AA, minerale, vitamine 10
2. TRANSPORT ACTIV
Caracteristici:
 împotriva gradientului electrochimic
 consum energetic
 proteine transportoare specifice
 limitat şi competitiv
Se realizează prin:
a) Transport activ primar
 pompa Na+/K+, pompa de Ca2+
b) Transport activ secundar
 cotransportori: Na+/monozaharide, Na+/AA, Na+/vitamine,
Na+/fosfat, H+/Fe2+
 schimbători: HCO3-/Cl-, Na+/H+, Na+/Ca2+
3. TRANSPORT VEZICULAR
 endocitoză mediată de receptor: complexul vitamina B12 + FI Castle
 exocitoză pentru: chilomicroni, Ca2+ şi compexul B12 + TC II 11
 2. DIGESTIA ŞI ABSORBŢIA GLUCIDELOR

NECESARUL de GLUCIDE este de 6 g/kg/zi

SEGMENTELE tubului digestiv unde se digeră
glucidele:
CAVITATEA BUCALĂ – unde acţionează:
• -amilaza salivară
INTESTINUL SUBŢIRE – unde acţionează:
• -amilaza pancreatică
• dizaharidazele din “marginea în perie”
 INTESTINUL GROS – unde acţionează:
• flora de fermentaţie

12
 2.1. DIGESTIA GLUCIDELOR - tipuri de enzime glicolitice

1. -AMILAZE
 sunt enzime cu acţiune hidrolitică intraluminală care transformă:
• AMIDONUL  -dextrine  maltoză
• GLICOGENUL  -dextrine, maltoză şi maltotrioză
a) -amilaza salivară
 activitate glicolitică redusă (5%)
 scindează legăturile  -1,4
glicozidice
 activă în stomac până la pH = 4
b) -amilaza pancreatică
 activitate glicolitică maximă (95%)
 scindează legăturile  -1,4
glicozidice şi  -1,6 glicozidice
 activă în duoden la un pH alcalin 13
2. DIZAHARIDAZE
 sunt enzime la nivelul “marginii în perie” a intestinului subţire
 hidrolizează dizaharidele şi oligozaharidele în monozaharide
a) Zaharaza care scindează:
 zaharoza  GLUCOZĂ + FRUCTOZĂ
 maltotrioza  GLUCOZĂ
b) Maltaza care scindează:
 maltoza  GLUCOZĂ
c) Alfa - dextrinaza care scindează:
 alfa - dextrine  GLUCOZĂ
d) Lactaza care scindează:
 lactoza  GLUCOZĂ + GALACTOZĂ
14
 2.2. ABSORBŢIA GLUCIDELOR - mecanisme de transport

SEDIU:
 duoden vena portă
FICAT
 prima porţiune a jejunului
LA FICAT
 glucidele sunt depozitate sub formă de glicogen
FORME DE ABSORBŢIE
 glucoză (80%)
 galactoză (10%)
 fructoză (10%)
MECANISME DE ABSORBŢIE
 la polul apical
• cotransport Na+/glucoză şi Na+/galactoză
• difuziune facilitată pentru fructoză
 la polul bazal: difuziune facilitată pentru toate monozaharidele 15
 RATA DIGESTIEI ŞI ABSORBŢIEI GLUCIDELOR

90 – 94% din glucide sunt digerate şi absorbite

 6 – 10% sunt digerate de flora de fermentaţie  materii fecale

FACTORII care influenţează absorbţia intestinală a glucidelor:

1. Starea mucoasei intestinului subţire
 inflamaţia mucoasei scade absorbţia glucidelor
2. Motilitatea intestinală
 contează durata de contact între conţinutul intestinal şi mucoasă
 peristaltismul exagerat scade absorbţia glucidelor
3. Funcţia glandei tiroide
 hormonii tiroidieni stimulează absorbţia intestinală a glucozei
(mecanism hiperglicemiant)

16
 3. DIGESTIA ŞI ABSORBŢIA PROTEINELOR

NECESARUL de PROTEINE este de 0,8 g/kg/zi

SEGMENTELE tubului digestiv unde se digeră
proteinele:
 STOMAC – unde acţionează:
• pepsina
 INTESTINUL SUBŢIRE – unde acţionează:
• enzime proteolitice pancreatice
• peptidazele din “marginea în perie”
 INTESTINUL GROS – unde acţionează:
• flora de putrefacţie

17
 3.1. DIGESTIA PROTEINELOR – tipuri de enzime proteolitice

1. PEPSINA GASTRICĂ

 asigură digestia a 10-20%

din proteinele alimentare
 secretată sub formă inactivă
de pepsinogen
 activată sub acţiunea HCl şi
prin autocataliză
 hidrolizează acid-meta-
proteinele formate sub
acţiunea HCl în oligopeptide
şi aminoacizi

18
2. ENZIMELE PANCREATICE
 asigură digestia a 50% din
proteinele alimentare
 hidrolizează polipeptidele în
oligopeptide, tripeptide, dipeptide
şi AA
 se sintetizează sub formă inactivă
 sunt activate în duoden sub
acţiunea enterokinazei:

19
 3. PEPTIDAZELE
 sunt enzimele proteolitice ale
marginii în perie
 asigură digestia a 30 - 40%
din proteinele alimentare
 hidrolizează oligopeptidele în
dipeptide, tripeptide şi
aminoacizi

FORMELE DE ABSORBŢIE
 dipeptide, tripeptide: 70%
 aminoacizi: 30%
 proteine integrale prin
endocitoză (importanţă ) 20
 3.2. ABSORBŢIA PROTEINELOR - mecanisme de transport

1. În prima porţiune a jejunului

vena portă
 proteinele absorbite FICAT
LA FICAT
 are loc sinteză de proteine endogene
FORMA PRINCIPALĂ DE ABSORBŢIE
 dipeptide şi tripeptide
MECANISME DE ABSORBŢIE
 la polul apical: cotransport
dipeptide/tripeptide - H+
 intracelular: scindare în AA sub
acţiunea unor peptidaze
 la polul bazal: difuziune facilitată
sub formă de AA
21
2. În ileon
 proteinele absorbite vena portă
FICAT
LA FICAT
 are loc sinteză de proteine endogene
FORMA SECUNDARĂ DE ABSORBŢIE
 aminoacizi
MECANISME DE ABSORBŢIE
 la polul apical: cotransport Na+/AA 
sisteme de transport alcătuite din 3 - 4
tipuri de AA cuplaţi cu Na+
 la polul bazal: difuziune facilitată a AA

22
 4. DIGESTIA ŞI ABSORBŢIA LIPIDELOR

NECESARUL de LIPIDE este de 1 g/kg corp/zi

SEGMENTUL tubului digestiv unde se digeră
lipidele:
INTESTINUL SUBŢIRE – unde acţionează:
• enzime lipolitice pancreatice (lipaza,
colesterol ester hidrolaza, fosfolipaza A2)
• sărurile biliare
• lipaza intestinală
FORME ALE LIPDELOR:
trigliceride (TG) - forma majoră
colesterol esterificat (CE)
fosfolipide - lecitina (FL)

23
 4.1. DIGESTIA LIPIDELOR - tipuri de enzime lipolitice

1. LIPAZA PANCREATICĂ
 cea mai puternică lipază digestivă
 activă la pH alcalin
 necesită acţiunea prealabilă a sărurilor
biliare care realizează emulsionarea
grăsimilor (fracţionarea lor în picături mici
înconjurate de săruri biliare)
2. COLESTEROL - ESTER - HIDROLAZA
 scindează colesterolul esterificat în
colesterol liber + AGL
3. FOSFOLIPAZA - A2
 scindează lecitina în lizolecitină + AGL
4. LIPAZA INTESTINALĂ (acţiune slabă)
 scindează TG în 2 AGL + 1 monoglicerid 24
 4.2. DIGESTIA LIPIDELOR - fomarea miceliilor

MICELIILE
1. Reprezintă singura formă de absorbţie intestinală
a lipidelor
2. Sunt agregate multimoleculare alcătuite din:
 săruri biliare
 20 - 30 de molecule lipidice:
• colesterol, monogliceride, lizofosfatide, AGL
• vitamine liposolubile (A,D,E,K)
3. Formarea miceliilor are la bază caracterul
amfoter al SB:
 faţa polară (hidrofilă) este orientată spre
exteriorul miceliilor
 faţa nonpolară (hidrofobă) este orientată spre
25
interiorul miceliilor
 4.3. ABSORBŢIA LIPIDELOR - mecanism de transport

SEDIUL ABSORBŢIEI: jejunul proximal

jejunul Chilifer ŢESUT
Limfă Sânge
proximal central ADIPOS

FORME DE ABSORBŢIE
 colesterol liber (CL)
 monogliceride (MG)
se absorb pe cale limfatică
 lizofosfatide (LPL)
 acizi graşi liberi (AGL) cu lanţ lung
 acizi graşi liberi (AGL) cu lanţ scurt se absorb pe cale sanguină

MICELIILE se formează prin agregarea: SB + CL + MG + LPL + AGL

 după ce se formează, miceliile vor fi absorbite
26
ABSORBŢIA MICELIILOR
1. Difuziunea miceliilor spre suprafaţa de absorbţie
 în sensul gradientului de concentraţie micelară
2. Transportul miceliilor prin “marginea în perie”
 fracţiunile lipidice prin difuziune simplă
 SB prin cotransport Na+/SB
3. Resinteza lipidică la nivelul REN
 reesterificarea CL  CE
 resinteza TG
 resinteza PL
4. Formarea chilomicronilor
a) la nivelul REN
b) la nivelul aparatului
Golgi 27
4. Formarea chilomicronilor
a) la nivelul REN - trigliceride (90%) + colesterol esterificat +
fosfolipide + Apoproteina B-48 (Apo B-48)  CHILOMICRONII
b) la nivelul aparatului Golgi - chilomicronii sunt înglobaţi într-o
veziculă şi eliberaţi în citoplasmă
5. Exocitoza chilomicronilor - la nivelul polului bazal al enterocitului 
circulaţia limfatică  circulaţia sangvină  ŢESUT ADIPOS

28
 5. ABSORBŢIA apei, mineralelor şi vitaminelor

APORT LICHIDE = 9000 ml/zi

 Lichide ingerate = 2000 ml/zi
 Secreţii digestive = 7000 ml/zi
• salivară = 1500 ml/zi
• gastrică = 1500 ml/zi
• pancreatică = 1500 ml/zi
• biliară = 1000 ml/zi
• intestinală = 1500 ml/zi
ABSORBŢIE LICHIDE = 8900 ml/zi
 Intestin subţire = 8500 ml/zi
 Intestin gros = 400 ml/zi
ELIMINARE LICHIDE = 100 ml/zi
 Materii fecale = 100 ml/zi BILANŢUL HIDRIC DIGESTIV
29
 5.1. ABSORBŢIA APEI: jejun  ileon  colon

ÎN INTESTINUL SUBŢIRE APA ESTE ABSORBITĂ:

1. PARACELULAR
 prin difuziune izoosmotică cu
NaCl
2. TRANSCELULAR
 prin difuziune simplă () sau
prin canale de apă
 este cuplată cu absorbţia
nutrienţilor: cotransportul Na+/G
sau Na+/AA
 Na+ ajunge în spaţiul paracelular (pompa Na+/K+) care devine
hiperton  atrage osmotic apa   presiunea hidrostatică 
apa este împinsă  spaţiul interstiţial  capilar 30
 ABSORBŢIA NaCl

Aport alimentar
Materii fecale
5 - 8 g NaCl/zi Absorbţie (0,5% din NaCl
Secreţii digestive 25 - 35 g NaCl/zi intestinal)
20 - 30 g NaCl/zi

Mecanisme de absorbţie:
 activ pentru Na+
 Cl- urmează pasiv Na+ pentru
păstrarea electroneutralităţii
ÎN INTESTINUL PROXIMAL
 la polul apical: cotransport Na+/nutrienţi. Pompa Na+/K+ la polul bazal
realizează gradient electrochimic  Na+ atras în celulă din lumen
ÎN INTESTINUL DISTAL
 difuziunea izoosmotică a NaCl şi apei la nivelul spaţiilor paracelulare
 absorbţie stimulată de ALD la nivelul colonului 31
 ABSORBŢIA HCO3-

ÎN FAZA GASTRICĂ a secreţiei digestive

 În lumenul gastric -  HCl
 În sânge -  NaHCO3

ÎN FAZA INTESTINALĂ a secreţiei digestive

 HCl este neutralizat de NaHCO3 din
secreţia pancreatică, biliară şi intestinală

H2CO3  CO2 + H2O

HCl + NaHCO3  -
Na+ + Cl-  NaCl
NaCl, CO2 şi H2O sunt reabsorbiţi în sânge

32
 5.2. ABSORBŢIA MINERALELOR: Ca2+ şi Fe2+

(a) ABSORBŢIA de Ca2+

 reprezintă 30 – 80% din Ca2+ alimentar
 maximă în intestinul proximal
 necesită desfacerea prealabilă din
complexe alimentare insolubile sub
acţiunea HCl
Mecanisme de absorbţie
 1/3 pasiv – cale paracelulară
 2/3 activ – cale transcelulară reglată de vitamina D
Calea transcelulară:
 pol apical: intră prin canale de Ca2+
 intracelular: fixare pe calbidină care previne formarea complexelor
insolubile de calciu şi este stimulată de vitamina D3
 pol bazal: trece în sânge cu ajutorul pompelor de Ca 2+ şi a
schimbătorului Na+/Ca2+ 33
(b) ABSORBŢIA de Fe2+
 reprezintă 5 – 10% din aportul alimentar
Aportul alimentar
1. Fe3+  sub formă de complexe organice insolubile
2. Hem  eliberat sub acţiunea enzimelor proteolitice digestive

Forme absorbabile:
 Fe2+ = forma redusă sub
acţiunea HCl, vitaminei C şi
a fier-reductazei (“marginea
în perie)
 Hem

34
Fierul intră în enterocit pe următoarele căi:
1. Cotransport H+/Fe2+
2. Endocitoza complexului Fe2+ + Tf (transferină)
3. Difuziunea facilitată a hemului care va fi oxidat  Fe2+
În enterocit Fe2+ este oxidat în Fe3+ sub acţiunea feroxidazei, apoi:
 O parte se fixează de IRP (proteina de reglare a fierului - reglează
absorbţia Fe3+)
 O parte se leagă de apoferitină = depozit de feritină
 O parte este trecută în sânge de către feroportină (proteină canal
ionic de Fe3+) unde se fixează pe Tf plasmatică  Ficat, MOH

35
 5.3. ABSORBŢIA VITAMINELOR

1. VITAMINE LIPOSOLUBILE - vitaminele A, D, E şi K

 Sediu: duoden, jejun
 Mecanism: difuziune simplă
2. VITAMINE HIDROSOLUBILE
a) Complexul B, Vitamina C, Acidul folic
 Sediu: duoden, jejun
 Mecanisme: cotransport Na+/vitamine, difuziune facilitată
b) Vitamina B12
 Sediu: ileon
 Mecanisme:
• pol apical: endocitoză
mediată de receptor în
prezenţa FI Castle
• pol bazal: exocitoza
sub formă de complex TC II = transcobalamina II
B12 + TCII 36
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “V.BABEŞ” TIMIŞOARA
DISCIPLINA DE FIZIOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE FUNCŢIONALE

FIZIOLOGIA
APARATULUI DIGESTIV

CURSUL 4
Funcţia motorie a tractului digestiv

Anul universitar 2018 -2019

1
 CUPRINS

1. Particularităţile morfo-funcţionale ale muşchiului neted

visceral
2. Tipurile de mişcări ale tractului gastro-intestinal
3. Mecanismele de control ale activităţii tractului digestiv
4. Masticaţia
5. Deglutiţia
6. Funcţia motorie a stomacului
7. Funcţia motorie a intestinului subţire
8. Funcţia motorie a intestinului gros. Defecaţia

2
 OBIECTIVE

Studentul trebuie să:

 Descrie particularităţile morfologice şi funcţionale ale musculaturii
netede viscerale (de tip unitar)
 Explice tipurile de mişcări ale tractului gastro-intestinal
 Descrie mecanismele de control ale activităţii tractului digestiv
 Definească masticaţia, să descrie reflexul masticator, rolul controlului
cortical şi valoarea funcţională a masticaţiei
 Definească deglutiţia, să descrie timpii şi mecanismul nervos al reglării
deglutiţiei
 Descrie funcţia motorie a stomacului şi mecanismele de reglare ale
evacuării gastrice
 Descrie funcţia motorie a intestinului şi să discute particularităţile
acesteia la nivelul intestinului subţire şi gros
 Descrie mecanismul reflex şi controlul voluntar al defecaţiei
3
 1. PARTICULARITĂŢI MORFO-FUNCŢIONALE
ALE MUŞCHIULUI NETED VISCERAL
1. Organizare în tunici musculare:
 circulară - la interior
 longitudinală - la exterior
 oblică - profundă (doar gastrică)
• între tunica musculară longitudinală şi
circulară se găseşte plexul nervos
mienteric Auerbach  inervaţia intrinsecă
• între fibrele musculare şi terminaţiile
nervoase se stabilesc joncţiuni difuze
 1 varicozitate cu NT pentru mai
multe fibre musculare netede
4
2. Organizare morfo - funcţională de tip sinciţial  fibrele musculare
conduc excitaţia de la o celulă la alta prin CONEXONI
 excitaţia se propagă în sens cranio-caudal
 contracţia tunicii musculare este unitară
3. Prezintă automatism funcţional  celula pacemaker Cajal (din
plexul mienteric Auerbach) este cuplată cu fibra musculară netedă
prin joncţiuni de tip “gap”
4. Tonusul bazal (mecanism miogenic)
= stare contractilă permanentă care
are la bază oscilaţiile potenţialului de
repaus în jurul valorii de – 50 mV
5. Controlul contracţiei prin mecanism
nervos şi hormonal
5
 2. TIPURI DE MIŞCĂRI ALE TRACTULUI
GASTRO - INTESTINAL
Mişcări asociate stării “a jeune”
 Gastrice: contracţii peristaltice de “foame”
 Intestinale: complexe motorii migratorii (MMC) care stau la baza
unor contracţii peristaltice periodice de evacuare completă gastro-
intestinală

Mişcări asociate digestiei şi absorbţiei

 Tonice: contracţia sfincterelor digestive

previne pasajul prematur al conţinutului
intestinal dintr-un segment în altul
 Peristaltice: de propulsie
 Segmentare: de amestec
6
 2.1. MIŞCĂRILE PERISTALTICE (peristaltismul)

CARACTERISTICI
 Sunt caracteristice sinciţiilor musculare netede de aspect tubular
(ducte biliare, ducte glandulare, uretere, etc)
 Propagă conţinutul intestinal:
• din aproape în aproape
• pe o distanţă de 5 – 10 cm
• în sens cranio - caudal
 Sunt declanşate de:
• distensia mecanică a tubului digestiv
• iritaţia chimică şi fizică a epiteliului mucoasei intestinale
• stimulare parasimpatică intensă
 Sunt coordonate de plexul mienteric Auerbach şi necesare pentru
pentru un peristaltism eficient 7
 2.2. MIŞCĂRILE SEGMENTARE

CARACTERISTICI
 Sunt serii alternative de contracţii
concentrice urmate de relaxare 
o nouă contracţie apare între 2
segmente contractile precedente
 Determină fragmentarea
intestinului într-o succesiune de:
• segmente de amestec
• segmente contractile de
propulsie bidirecţională limitată
 Frecvenţa mişcărilor contractile
este caracteristică unui segment
intestinal (pacemaker local)
8
 3. MECANISME DE CONTROL ALE ACTIVITĂŢII
TRACTULUI DIGESTIV
3.1. MECANISMUL NERVOS INTRINSEC
= sistemul nervos enteric (SNE)
CARACTERISTICI
 Reţea de neuroni dispusă în peretele
intestinal de la esofag până la anus:
• plexul mienteric Auerbach
• plexul submucos Meissner
 Cuprinde:
• neuroni senzitivi - rol de mecanoR
şi chemoR
• neuroni motori - pentru celulele
glandulare şi tunicile musculare
 Stabileşte conexiuni cu majoritatea
fibrelor motorii vegetative (S + PS) 9
ROLURI:
 Asigură autonomia funcţională a tractului digestiv  controlul
activităţii motorii şi secretorii
• distensia mecanică
 Mediază reflexe locale şi iniţiate
• factori iritativi locali
de mecanismul nervos extrinsec
• produşi de digestie lipidică
(reflexe lungi vago-vagale)
• produşi de digestie proteică
 Stabileşte conexiuni cu SNC prin
sistemul nervos vegetativ periferic
= AX INTESTIN – CREIER:
• efectul emoţiilor (anxietăţii) de 
a motilităţii gastro-intestinale
• percepţia senzaţiei de distensie,
saţietate, greaţă şi durere 10
Caracteristici Plex Auerbach Plex Meissner
Localizare între tunicile musculare în submucoasă
longitudinală şi circulară
Rol Controlează motilitatea: Controlează:
 tunicilor musculare  secreţia şi absorbţia
 fluxul sanguin local
 sfincterelor digestive
 motilitatea muscularei
submucoase
NT principali:
 ACh: efect stimulator
 NAdr. NO: efect inhibitor
Cotransmiţători:
 substanţa P (SP)
 peptidul intestinal vasoactiv (VIP) 11
3.2. MECANISMUL NERVOS EXTRINSEC
INERVAŢIA PARASIMPATICĂ
Origine:
 Bulb: n. vagi (X)
 Coarne laterale S2-S4: n. pelvici
Neurotransmiţător:
 Ach  rec. muscarinici
Rol:
 relaxează sfincterele digestive
 contractă tunica musculară
 produce vasodilataţie
 stimulează secreţia digestivă
Distribuţie:
 N. vagi: stomac, intestin subţire, ½ dreaptă a colonului
 N. pelvici: ½ stângă a colonului şi rect 12
INERVAŢIA SIMPATICĂ
Origine:
 Coarne laterale T5 – L3  gg. prevertebrali
 nervii simpatici
Neurotransmiţător:
 NAdr  rec. adrenergici
Rol:
 contractă sfincterele
 relaxează tunica musculară
 produce vasoconstricţie
 inhibă secreţia digestivă
Distribuţie:
 plexul celiac (T5-T9): stomac şi duoden
 plexul mezenteric superior (T9-L1): intestin subţire + ½ dr colon
 plexul mezenteric inferior (T12- L3): ½ stângă colon + rect 13
3.3. MECANISMUL ENDOCRIN: hormonii gastro - intestinali
secretaţi de celulele endocrine din mucoasa digestivă
Locul
Hormoni Efecte principale
sintezei
stomac  secreţia gastrică acidă
Gastrina
duoden  motilitatea gastrică şi intestinală
 motilitatea gastrică
duoden
CCK  secreţia de enzime pancreatice
jejun
 motilitatea căilor biliare
 secreţia de HCO3- pancreatică şi biliară
Secretina duoden  secreţia acidă gastrică
 motilitatea gastrică şi intestinală
duoden
Motilin  motilitatea intestinală
jejun 14
3.4. MECANISMUL PARACRIN: peptide (amine biogene) secretate
de celule specializate din mucoasa digestivă
Amine Locul
Efect principal
biogene secreţiei
 eliberarea hormonilor gastro – intestinali:
  secreţia acidă şi motilitatea gastrică
prin  eliberării de gastrină
stomac
Somatostatina   secreţia pancreatică prin  eliberării de
intestin
secretină
  motilitatea intestinală prin  eliberării
de motilin
Histamina stomac  secreţia gastrică acidă

Serotonina intestin  motilitatea şi secreţia intestinală

15
 4. MASTICAŢIA

DEFINIŢIE: procesul de prelucrare mecanică şi de însalivare a

alimentelor introduse în cavitatea bucală  BOL ALIMENTAR
COMPONENTA PASIVĂ
 dinţii = suprafaţă triturantă şi ocluzantă
 mandibula
 articulaţia temporo-mandibulară
COMPONENTA ACTIVĂ
 muşchii masticatori (n.V)
• asigură mişcările mandibulei
• asigură poziţia ocluzantă a cavităţii bucale
 muşchii limbii (n.XII)
• propulsează alimentele pe suprafaţa triturantă
 muşchii oro-faciali (n.VII)
• menţin saliva şi alimentele în cavitatea bucală 16
 REGLAREA MASTICAŢIEI

MECANISM: succesiune de reflexe necondiţionate de coborâre şi

ridicare a mandibulei la care se adaugă un control voluntar
REFLEXUL MASTICATOR NECONDIŢIONAT cuprinde:
Aferenţe prin: n. V pentru stimuli tactili şi proprioceptivi
n. VII şi IX pentru stimuli gustativi
Centru masticator în PUNTE = nucleul de origine a nervului V
n. V pentru muşchiul maseter
Eferenţe prin: n. VII pentru muşchii oro-faciali
n. XII pentru muşchii limbii
CONTROLUL VOLUNTAR se face prin Aria motorie frontală 4.
Prin circuite cortico-pontine are loc : Observaţie:
 coordonarea mişcărilor mandibulei Leziunea acestei arii  reflex
 coordonare oro-facială de masticaţie fără coordonare,
cu imposibilitatea formării
 coordonare linguală bolului alimentar
17
 REFLEXUL MASTICATOR
REFLEXUL DE RIDICARE
A MANDIBULEI
Deschiderera voluntară a
cavităţii bucale
Întinderea muşchiului maseter
fibre senzitive ale n.V
(+)
Nucleul motor n.V din punte
fibre motorii somatice ale n.V
Contracţia muşchiului maseter
Ridicarea mandibulei
REFLEXUL DE COBORÂRE
A MANDIBULEI
Contracţia muşchiului maseter
Întinderea organului tendinos
Golgi
fibre senzitive ale n.V
(-)
Nucleul motor n.V din punte
fibre motorii somatice ale n.V
Relaxarea muşchiului maseter
Coborârea mandibulei 18
 VALOAREA FUNCŢIONALĂ A MASTICAŢIEI

1. Asigură o BUNĂ DIGESTIE a alimentelor

 enzimele digestive acţionează la suprafaţa particulelor
alimentare prelucrate mecanic şi chimic
2. Rol TROFIC pentru cavitatea bucală
 asigură dezvoltarea masivului facial
 stimulează secreţia salivară
 asigură autocurăţirea cavităţii bucale
 intervine în percepţia olfactivă şi gustativă
3. Rol TROFIC pentru tractul gastrointestinal
 asigură stimularea reflexă a secreţiei şi motilităţii digestive

19
 5. DEGLUTIŢIA

DEFINIŢIE: procesul mecanic desfăşurat în 3 timpi (bucal,

faringian şi esofagian) prin care bolul alimentar este deplasat din
cavitatea bucală prin faringe şi esofag în STOMAC
I.TIMPUL BUCAL (0,3 sec) – voluntar, se realizează prin:
a) Ridicarea vârfului limbii  plasarea bolului alimentar pe baza limbii
b) Traversarea istmului buco-faringian care presupune:
 ridicarea părţii anterioare a limbii prin contracţia muşchilor limbii
 lărgirea istmului buco-faringian prin:
• relaxarea stâlpilor vălului palatin
• ridicarea vălului palatin
c) Aspiraţia faringiană a bolului alimentar
de către presiunea negativă faringiană

20
II. TIMPUL FARINGIAN (1 - 2 sec) – involuntar, reprezintă traversarea
faringelui de către bolul alimentar şi presupune:
a) Închiderea căii bucale
 prin închiderea istmului buco-faringian şi prin contracţia prelungită
a muşchilor limbii
b) Închiderea căii nazale
 prin contracţia ridicătorului şi a tensorului vălului palatin
c) Închiderea căii laringiene prin:
 ridicarea laringelui
 micşorarea orificiului glotic
 acoperirea orificiului glotic cu epiglota
d) Deschiderea căii esofagiane
 prin contracţia muşchilor faringelui
 presiunea de împingere a bolului = 70 - 100 cm H2O
21
 III. TIMPUL ESOFAGIAN (5 - 7 sec) – este involuntar şi presupune:
a) Relaxarea tranzitorie a sfincterul esofagian superior
b) Propagarea bolului alimentar prin unde peristaltice
c) Relaxarea tranzitorie a sfincterul esofagian inferior şi a stomacului
SFINCTERUL ESOFAGIAN SUPERIOR
 generează o presiune = 50 mm Hg
 împiedică pătrunderea aerului în esofag
(aerofagie)
 împiedică regurgitaţia alimentelor şi aspiraţia lor
în laringe
SFINCTERUL ESOFAGIAN INFERIOR
 generează o presiune = 20 mm Hg
 opreşte temporar progresiunea bolului alimentar
 previne refluxul gastro-esofagian (esofagita de
reflux) 22
 REGLAREA DEGLUTIŢIEI

 Este exclusiv nervoasă

 Timpul bucal este voluntar iar timpii faringian şi esofagian sunt
involuntari.
REFLEXUL DE DEGLUTIŢIE cuprinde:
Zone reflexogene istmul buco-faringian stimulat de particulele
de salivă şi materialul deglutabil umed
Aferenţe prin nervii: V, IX şi X

Centrul deglutiţiei din BULB

 n. V  muşchii maseteri
Eferenţe prin:  n. VII  muşchii mimicii
 n. IX  muşchii faringelui
 n. X  muşchii esofagului
 n. XII  muşchii limbii 23
1. MECANISM NERVOS EXTRINSEC
 parasimpaticul (vag):
• stimulează peristaltica esofagului
• relaxează sfincterul cardial
 simpaticul (originea în simpaticul toracal):
• inhibă peristaltica esofagului
• contractă sfincterul cardial

2. MECANISM NERVOS INTRINSEC

 prin plexul mienteric Auerbach (= inervaţia intrinsecă a tubului
digestiv) coordonează:
• peristaltica esofagiană mijlocie, inferioară
• sfincterul esofagian inferior
24
 6. FUNCŢIA MOTORIE A STOMACULUI

ACTIVITATEA CONTRACTILĂ A STOMACULUI

 este continuă, atât în perioadele digestive, cât şi interdigestive

1. Activitatea contractilă de foame
 caracterizează starea “a jeun”
 cuprinde contracţii peristaltice ritmice la nivelul corpului gastric
care fuzionează într-o contracţie tetanică dureroasă, cu durata de
2 - 3 min
 în caz de înfometare atinge intensitatea maximă în 3 - 4 zile şi
apoi dispare
 este favorizată de hipoglicemie:
•  excitabilitatea gastrică  “crampe de foame”

25
2. Activitatea contractilă asociată funcţiei de stocare
 în perioadele interdigestive, volumul conţinutului gastric  50 ml
 în perioada digestivă alimentele se depun în straturi şi are loc:
RELAXAREA RECEPTIVĂ = relaxarea tranzitorie a regiunii proximale
a stomacului la trecerea bolului prin sfincterul esofagian superior
ACOMODAREA GASTRICĂ = adaptarea tonusului muscular la
conţinutul gastric determină un reflex vago-vagal şi stimularea
plexului mienteric Auerbach 
1. distensia gastrică până la un volum de 1000 -
1500 ml, fără creşterea presiunii intragastrice
2. prin stagnarea alimentelor în stomac ~ 1h se
asigură:
 stratificarea conţinutului gastric
 timpul necesar digestiei gastrice 26
3. Activitatea contractilă asociată funcţiei de amestec
 are la bază activitatea pacemakerului gastric situat în vecinătatea
cardiei  potenţiale care generează mişcări tonice şi peristaltice
MIŞCĂRI TONICE = contracţii  ale fibrelor longitudinale 
 deplasarea alimentelor de la cardia spre pilor
  presiunii intragastrice la 6 - 10 cm H2O
Efect: amestecarea alimentelor cu sucul gastric
MIŞCĂRI PERISTALTICE retropulsive = contracţii ale fibrelor circulare
 încep în jumătatea distală a stomacului
 au o frecvenţă de 3 – 4 / min
 se propagă spre pilor cu intensitate scăzută  nu deschid pilorul
Efecte:
1. reîntoarcerea conţinutului gastric spre antrul piloric
 fragmentarea conţinutului solid în particule mai mici
2. prevenirea refluxului duodeno – gastric
3. când contracţia   1-3 ml chim gastric  în duoden 27
4. Activitatea contractilă asociată funcţiei de evacuare gastrică
 când stomacul este gol, pilorul este întredeschis şi lasă să treacă
secreţia gastrică şi saliva înghiţită
 în perioada digestivă  mişcări peristaltice evacuatorii
MIŞCĂRILE PERISTALTICE EVACUATORII (PROPULSIVE)
 exercită o presiune de 50 - 70 cm H2O = “pompa pilorică” care
deschide sfincterul piloric
 sfincterul piloric este relaxat de:
• nervul vag (ACh)
• plexul mienteric Auerbach (NO/VIP)
Efecte: evacuarea chimului gastric în volume mici
(1 - 3 ml) după care pilorul se închide. Aceasta asigură:
• neutralizarea acidităţii la nivelul duodenului
• împiedicarea refluxului duodeno-gastric
Observaţie: evacuarea completă a stomacului se face în 3 - 4 ore 28
 REGLAREA EVACUĂRII GASTRICE

Efect asupra evacuării

Mecanisme Stimuli
gastrice
1. Mecanism
nervos extrinsec distensia gastrică Stimulator
prin nervul vag
2. Mecanism distensia gastrică Stimulator
nervos intrinsec
prin plexul mienteric distensia şi
Inhibitor
Auerbach hipertonia duodenală
produşii de digestie Stimulator prin 
proteică din stomac secreţiei de gastrină
3. Mecanism endocrin  pH-ului ( 3,5) în Inhibitor prin 
(feed - back negativ) duoden secreţiei de secretină
produşii de digestie Inhibitor prin 
lipidică din duoden secreţiei de CCK
29
 7.FUNCŢIA MOTORIE A INTESTINULUI SUBŢIRE

1. MIŞCĂRI ASOCIATE FUNCŢIEI DE AMESTEC şi ABSORBŢIE

a) Mişcările segmentare
 duoden: frecvenţa 12/min
 jejun: frecvenţa 10/min  amestecul chimului intestinal
 ileon: 6-8/min
b) Mişcările muscularei mucoasei
 contracţia propulsează conţinutul vilozităţii în circulaţia submucoasă
 relaxarea favorizează absorbţia intestinală
c) Mişcările muşchiului vilozitar
 determină pliurile mucoasei intestinale
 asigură mişcările de amestec în imediata vecinătate a suprafeţei de
absorbţie

30
 2. MIŞCĂRI PROPULSIVE ASOCIATE FUNCŢIEI DE EVACUARE
a) Mişcările peristaltice
 asigură pasajul intestinal în 3 – 5 ore
 pot apărea la orice nivel al intestinului subţire şi
se deplasează în direcţie anală
b) Activitate mioelectrică periodică = MMC
 apare în condiţii “a jeune” şi “postabsorbţie”
 contracţii periodice la intervale de ~ 90 min de la pilor  colon
Efecte:
• asigură evacuarea completă a intestinului subţire (conţinut
nedigerabil, secreţii, bacterii, celule epiteliale descuamate)
• inhibă migrarea bacteriilor din colon spre intestinul subţire
(“menajera intestinului subţire”)
31
 REGLAREA MOTILITĂŢII INTESTINULUI SUBŢIRE

REFLEXE GASTRO-INTESTINALE
 Reflexul gastro-enteric: distensia gastrică  motilitatea intestinului
subţire  chimul intestinal înaintează  valva ileocecală
 Reflexul gastro-ileal: o nouă distensie gastrică  motilitatea ileonului
şi relaxează sfincterului ileocecal  chimul trece în cec
1. Mecanismul nervos intrinsec - rol principal
 asigură o autonomie funcţională semnificativă
2. Mecanismul nervos extrinsec - rol secundar
 parasimpaticul  efect stimulator
 simpaticul  efect inhibitor
3. Mecanismul endocrin - rol scăzut
 gastrina, CCK, motilin  efect stimulator
 secretina  efect inhibitor 32
 8. FUNCŢIA MOTORIE A INTESTINULUI GROS

1. FUNCŢIA DE AMESTEC ŞI ABSORBŢIE

 specifică COLONULUI PROXIMAL se realizează prin:
a) Relaxare receptivă la nivelul cecului
 asigură acumularea chimului intestinal fără creşterea
presiunii intestinale
b) Mişcări segmentare
 contracţii combinate ale fibrelor circulare şi
longitudinale cu frecvenţa de 3 - 10 c/min
 împart lumenul intestinal în segmente ovoide =
HAUSTRAŢII  absorbţia NaCl şi a apei
c) Mişcări antipropulsive (peristaltica inversată)
 asigură retenţia conţinutului la nivelul colonului
proximal
33
2. FUNCŢIA DE DEPOZIT TEMPORAR (STOCARE)
 specifică COLONULUI DISTAL
 asigură pasajul intestinal în 8 - 15 ore
 se realizează prin:
a) Haustraţii: frecvenţa de 11-17 c/min
  progresivă a frecvenţei mişcărilor segmentare ( propulsiei
locale) asigură absorbţia completă a fluidelor în colonul proximal
b) Mişcări de transport “în masă”
 contracţii peristaltice foarte puternice care
apar în serii, de 1 - 3 ori/zi
 asigură evacuarea completă a colonului
 sunt puternic influenţate de emoţii şi
excitanţi condiţionaţi 34
 REGLAREA MOTILITĂŢII INTESTINULUI GROS

REFLEXE GASTRO-INTESTINALE
 Reflexul gastro-colic: distensia gastrică  motilitatea colonului
 Reflexul duodeno-colic: distensia duodenală  motilitatea colonului
 Facilitează declanşarea “mişcărilor în masă”

1. Mecanismul nervos intrinsec - rol principal

 puternic influenţat de stimuli emoţionali şi condiţionaţi
2. Mecanismul nervos extrinsec - rol secundar
 parasimpaticul  efect stimulator
 simpaticul  efect inhibitor
3. Mecanismul endocrin - rol scăzut
 gastrina, CCK  efect stimulator
 secretina  efect inhibitor 35
 DEFECAŢIA

DEFINIŢIE: evacuarea conţinutului rectal prin reflex recto-sfincterian şi

control voluntar
1. Reflexul intrinsec mienteric are eficienţă redusă
 determină unde peristaltice reduse la nivelul colonului şi rectului
2. Reflexul extrinsec parasimpatic
 distensia mecanică a rectului,  presiunea intrarectală la 20 mm Hg
(“apelul pentru defecaţie”)
nervii pelvici

Centrul ano-spinal
(coarne laterale măduva S2-S4)

nervii pelvici
 unde peristaltice la nivelul colonului şi rectului:
• propulsia conţinutului rectal spre anus
• relaxarea sfincterul anal intern 36
 TEMPORIZAREA DEFECAŢIEI

 se realizează voluntar prin închiderea forţată a sfincterului anal extern

 receptorii rectali se adaptează:
distensia mecanică (materii fecale)

nervii hipogastrici

Centrul ano-spinal
(coarne laterale măduva L2-L4)

nervii hipogastrici

 relaxarea musculaturii rectale

 mişcări antiperistaltice rectale
 contracţia sfincterului anal intern
 după un timp creşterea presiunii intrarectale de la 20 mmHg la 40-50
mmHg determină reapariţia senzaţiei de defecare
37
 CONTROLUL VOLUNTAR AL DEFECAŢIEI

CONTROL VOLUNTAR  complet din a 15-a lună de viaţă

Cortex cerebral  inspir profund + închiderea glotei
 contracţia musculaturii peretelui
Centrii motori ai abdominal
trunchiului cerebral şi  relaxarea planşeului pelvin
măduvei spinării

Coarne laterale S2-S4 Coarne anterioare S2 – S4

nervii pelvici nervii ruşinoşi
Relaxarea
Contracţia rectului
sfincterului extern
Relaxarea
sfincterului intern

DEFECAŢIE 38
 UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “VICTOR BABEŞ” TIMIŞOARA
DEPARTAMENTUL III - ŞTIINŢE FUNCŢIONALE
DISCIPLINA DE FIZIOLOGIE

FIZIOLOGIA FICATULUI

Conf. Dr. Carmen Tatu

 CUPRINS
I. ORGANIZARE MORFOLOGICĂ ŞI FUNCŢIONALĂ
• Lobulul hepatic, acinul hepatic şi zonele funcţionale
• Dubla circulaţie a ficatului şi formarea limfei
II. FUNCŢIILE FICATULUI
• Funcţia metabolică, de sinteză şi termogenetică
• Funcţia hematopoietică şi de distrugere a eritrocitelor
• Funcţia biligenetică şi excreto-biliară
• Funcţia de depozit
• Funcţia de menţinere a echilibrului hidroelectrolitic
• Funcţia endocrină
• Funcţia de clearance, apărare, detoxifiere şi biotransformare
• Funcţia de regenerare
2
 OBIECTIVE

• Descrierea zonelor funcţionale ale acinului hepatic în corelație cu

cele mai importante roluri ale acestora
• Descrierea particularităţilor hemodinamice ale circulaţiei hepatice şi
de formare a limfei
• Corelarea structurii ficatului cu principalele funcţii hepatice
• Analiza implicaţiilor fiziologice ale principalelor procese biochimice
în cadrul metabolismelor şi modul în care ele se înscriu în conceptul
general de homeostazie
• Descrierea funcţiei de organ hematopoietic a ficatului şi a modului
în care intervine în degradarea eritrocitelor
• Descrierea aspectelor legate de funcţia biligenetică, de depozit,
endocrină şi a mecanismelor prin care ficatul intervine în echilibrul
hidroelectrolitic
• Precizarea rolului hepatocitului şi a celulei Kupffer în mecanismele
de clearance, detoxifiere hepatică şi apărare a organismului
3
 I. ORGANIZARE MORFO-FUNCŢIONALĂ
• Ficatul este cel mai mare organ intern, cu o greutate de 1,4 kg
• Este situat în cavitatea abdominală, în hipocondrul drept
• Are structură lobulară
• Principalele tipuri de celule: hepatocite, celule Kupffer, celule
dendritice, celule endoteliale sinusoidale, celule stelate
• Are circulaţie dublă:
• nutritivă – prin artera hepatică
• funcţională – prin vena portă
• Primeşte 25% din debitul cardiac prin artera hepatică şi vena portă
• Este implicat în aproape toate procesele biochimice din organism

4
 Unitatea morfologică = LOBULUL HEPATIC

• Reprezintă zona de parenchim

de formă hexagonală tributară
unei vene centrolobulare  se
varsă în vena hepatică
• Este delimitat la nivelul celor 6
vârfuri de triada hepatică
alcătuită din:
 ramura terminală a arterei
hepatice
 ramura terminală a venei
porte Adaptat după G. Tortora, Principles
 canaliculul biliar of Anatomy and Physiology, ed. 12

5
 Unitatea funcţională = ACINUL HEPATIC
• Reprezintă zona de parenchim
în formă de romb tributară
aceleaşi vascularizaţii
• Este dispus astfel:
 axul lung se găseşte între 2
vene centrolobulare
 axul scurt se găseşte între 2
triade hepatice
• Prezintă 3 zone funcţionale:
 zona acinară I Adaptat după A. Duncan, Gastroenterology, 2009
 zona acinară II (intermediară)
 zona acinară III

6
 ACINUL HEPATIC - zone funcţionale
• Zona I - centrală
 perfuzată prima cu sânge din vasele
triadei hepatice bogat în O2 şi în
substanţe nutritive dar și în toxine 
sunt cel mai bine nutrite dar și expuse
la toxine
 asigură ureogeneza
 secretă fracţiunea biliară colalo-
dependentă
 hepatocitele au o rată metabolică
crescută, depozitează glicogen şi lipide
 depozitele lor de energie se epuizează
primele în timpul postului prelungit
 dacă circulaţia este afectată, mor
ultimele şi se regenerează primele Adaptat după G. Tortora, Principles
of Anatomy and Physiology, ed. 12 7
 ACINUL HEPATIC - zone funcţionale

• Zona II – mijlocie
 caracteristici intermediare între I şi III
• Zona III – periferică
 perfuzată ultima, cu sânge sărac în O2
şi substanţe nutritive
 asigură cetogeneza
 activitate glicolitică intensă
 secretă fracţiunea biliară colalo-
independentă
 este zona cea mai sensibilă la hipoxie
și factori toxici
 asigură detoxifiere şi biotransformarea
medicamentelor (deţine enzimele
necesare) Adaptat după G. Tortora, Principles
of Anatomy and Physiology, ed. 12
8
 Ficatul - organ cu dublă circulaţie
• Nutritivă – asigură 25% din fluxul sanguin hepatic
• Funcţională – asigură 75% din fluxul sanguin hepatic

9
 Ficatul - organ cu dublă circulaţie
• Ramurile terminale ale arterei
hepatice şi ale venei porte se
unesc la nivelul capilarelor
sinusoide
• Fluxul de sânge din capilarele
sinusoide trece în venula
centrală a fiecarui lobul
• Venulele centrale converg în
vena hepatică ce se varsă în final
în vena cavă După Guyton (ed. X, 2001)

• Canaliculii biliari colectează bila

formată de hepatocite şi o
transportă în ductul biliar

10
 Formarea limfei
• Formare:
 Ficatul formează ½ din volumul total de limfă
 Datorită particularităţilor capilarelor sinusoide are loc filtrarea
limfei în spaţiile Disse
 Limfa formată se colectează în mici capilare limfatice asociate
triadei hepatice
•  drenajului limfatic hepatic  ASCITĂ

11
 II. FUNCŢIILE FICATULUI

1. Funcţia metabolică, de 5. Funcţia de menţinere a

sinteză şi termogenetică echilibrului hidroelectrolitic

2. Funcţia hematopoietică şi 6. Funcţia endocrină

de distrugere a eritrocitelor

3. Funcţia biligenetică şi 7. Funcţia de clearance, apărare,

excreto-biliară detoxifiere, biotransformare

4. Funcţia de depozit 8. Funcţia de regenerare

 II. FUNCŢIILE FICATULUI

1. Funcţia metabolică, de 5. Funcţia de menţinere a

sinteză şi termogenetică echilibrului hidroelectrolitic

2. Funcţia hematopoietică şi 6. Funcţia endocrină

de distrugere a eritrocitelor

3. Funcţia biligenetică şi 7. Funcţia de clearance, apărare,

excreto-biliară detoxifiere, biotransformare

4. Funcţia de depozit 8. Funcţia de regenerare

 Metabolismul glucidic

• FICATUL = ţesut insulino-independent (nu necesită prezenţa

insulinei pentru introducerea glucozei în celule)

14
 Menţinerea concentraţiei plasmatice normale a
glucozei

• Se mai numeşte funcţia

hepatică de tamponare
a glucozei
• Glicemia normală = 70-
110 mg/dl
• Mecanism de reglare
complex neuro-umoral
 sistemul nervos
vegetativ şi hormoni

15
Menţinerea concentraţiei plasmatice normale a
glucozei

16
 a) Postprandial

 Absorbţia intestinală a
monozaharidelor
 Stimularea eliberării de
insulină
 Monozaharidele pătrund
în hepatocit din vena
portă prin difuziune
facilitată favorizată de
insulină (GLUT2)
 Cea mai mare parte din
fructoză şi galactoză 
glucoză = calea finală
comună de transport a
majorităţii glucidelor la
ţesuturi 17
 a) Postprandial
• Glicoliza  energie
• Glicogenogeneza
 Glucoza în exces nu poate fi
stocată  stocare glicogen
 Ficatul = cel mai important
depozit de glicogen urmat de
muşchi
 Are loc cand glicemia este 
• Lipogeneza
 Are loc când celulele hepatice
sunt saturate în glicogen
 Surplusul de glucoză este
transformat în lipide

18
 b) În stare “a jeun“
• Glicogenoliză - debutează după
2-3 ore  maximă după 6-8 ore
“a jeun”
• Gluconeogeneză - debutează
după 6 ore  maximă după 24
de ore “a jeun”
 surse: acid lactic, aminoacizi
şi glicerol
 menţine glicemia normală
 exemplu: ciclul Cori

19
Metabolismul lipidic

20
 Metabolismul lipidic
1. Oxidarea acizilor graşi (AG) = beta-oxidare

 Rol: producerea de energie necesară altor funcţii ale organismului

2. Sinteza de colesterol - din Acetil CoA (majoritar în ficat)
 Roluri – utilizat de celule pentru a forma membranele celulare,
structuri intracelulare, substanţe cu rol în funcţionarea celulelor
 Căi de transformare ale colesterolului:

21
 Metabolismul lipidic
3. Sinteza de fosfolipide - lecitine, encefaline, sfingomieline
 formarea de membrane şi structuri intracelulare
 solubilizarea colesterolului în bilă şi a lipidelor în plasmă
4. Sinteza lipidelor din glucide şi proteine
 dacă glicogenul hepatic > 5-6% din greutatea ficatului  glucoza
se depozitează ca trigliceride
 mulţi AA pot fi convertiţi în acetil-CoA
 TG  depozitate în ţesutul adipos
5. Sinteza corpilor cetonici (CC)
 ficatul = singurul ţesut în care are loc
cetogeneza
 în hipoglicemie  metabolismul CC
 înlocuitor pt glucoză
 CC = sursă energetică pe termen lung
pt. muşchiul scheletic, miocard şi creier
 sunt hidrosolubili  precoce în urină 22
 Metabolismul lipidic
6. Rolul ficatului în metabolismul lipoproteinelor (LP)
• LP PLASMATICE = combinaţii
între Lipide (insolubile în apă)
şi Proteine specifice
(apolipoproteine - solubile în
apă)
• Compoziţia LP:
- Trigliceride
- Fosfolipide în diferite
- Colesterol concentraţii
- Proteine
• Provenienţa LP:
- Chilomicronii – intestin
- VLDL şi LDL – ficat
- HDL – ficat şi intestin
23
 Metabolismul lipidic
6. Rolul ficatului în metabolismul lipoproteinelor (LP)
• CHILOMICRONII (CH)
 Se formează în intestin (bogaţi în TG exogene) şi sunt transportaţi
la ţesutul adipos şi muşchi striat
 TG sub acţiunea LPL  AGL şi glicerol. Rămân CH restanţi care în
sânge leagă colesterol şi ajung la ficat
 Rolul CH: transportă - TG la ţesutul adipos şi muşchi
- Colesterolul la ficat

24
 Metabolismul lipidic
6. Rolul ficatului în metabolismul lipoproteinelor (LP)
• VLDL
 Se formează în ficat
 Ajung prin circulaţia sanguină în ţesutul adipos şi muşchiul striat
unde sunt degradaţi identic cu CH şi pierd TG
 Particulele reziduale de IDL (LP cu densitate intermediară) revin la
ficat, se încarcă cu colesterol şi se transformă în LDL
 Rolul VLDL: transportă TG endogene la ţesuturi

25
 Metabolismul lipidic
6. Rolul ficatului în metabolismul lipoproteinelor (LP)
• LDL
 Se formează în ficat din IDL
 Conţine 50% colesterol
 LDL prin circulaţia sanguină ajunge în ţesuturi extrahepatice şi le
transferă colesterolul
 Rolul LDL - previne supraîncărcarea cu colesterol a ficatului
- transportă colesterol la ţesuturi  rol aterogen

26
 Metabolismul lipidic
6. Rolul ficatului în metabolismul lipoproteinelor (LP)
• HDL
 Se formează în ficat şi intestin în formă incompletă (născând)
 HDLn este transportat la ţesuturi unde colectează colesterolul liber
(Col liber) din celule care este esterificat şi  HDL matur
 HDL matur  circulaţia sanguină  ficat
 La ficat Col din HDL este utilizat pentru sinteza de acizi biliari care
vor fi secretaţi în bilă
 Rolul HDL - transportă Col de la ţesuturi la ficat  rol antiaterogen

27
 Metabolismul lipidic
Riscul aterogen

• LDL = PROATEROGEN - furnizor de

colesterol pentru ţesuturile
extrahepatice
• HDL = ANTIATEROGEN - scavanger al
colesterolului din ţesuturile
extrahepatice
• Raportul LDL/HDL - stabileşte riscul aterogen
- valoare normală: 2,9 la sexul F şi 3,3 la sexul M
- risc  la: fumători, consum  de glucide,
diabet, obezitate
- risc  la: efort fizic, alcool moderat, estrogeni

28
Metabolismul proteinelor

29
 Metabolismul proteinelor
1. Catabolismul aminoacizilor prin:
• Dezaminare
• Decarboxilare
• Transaminare
2. Producerea ureei – UREOGENEZA
• Mecanismul care asigură
eliminarea NH3 din organism prin
transformarea în uree
• Ficatul este singurul organ în care
se desfăşoară ureogeneza
• NH3: toxic pentru SNC,  în
insuficienţa hepatică
• Ureea:
 se elimină pe cale renală (75%), Adaptat după Ganongs Review of Medical Physiology, Ed 23
intestinală (24%), transpiraţie ()
  în insuficienţa renală 30
 Metabolismul proteinelor
3. Sinteza proteinelor plasmatice - maxim 50 g/zi
• Sinteza de aminoacizi neesenţiali (12 AA )
• Sinteza de proteine
 Toate proteinele plasmatice (-) -globulinele
 Exemple:
 albumină - 100% în ficat
 alfa globuline - 75-90% în ficat, beta globuline - 50% în ficat
 proteine de fază acută, componente ale sistemului
complement, citokine
 factori ai echilibrului fluido-coagulant
 acizi nucleici
 proteine de transport
 enzime: transaminaze, lactatdehidrogenaza, gama GT,
creatinfosfokinaza, acetilcolinesteraza, renina, fosfataza
alcalină şi acidă, -amilaza
Alte sinteze: glicogen, colesterol, acizi biliari, uree, corpi cetonici 31
 INIMĂ Glucoză CREIER
Acizi graşi Corpi cetonici

Glucoză
Corpi cetonici
CO2 + H2O

CO2 + H2O

Corpi cetonici
Lactat
ŢESUT Uree
ADIPOS Acetil-CoA Piruvat Aminoacizi

Acizi graşi Acizi graşi Glucoză

Triacil- Triacil- Proteine
gliceroli gliceroli Glicogen
Glicerol Glicerol FICAT

Glucoză Glucoză

Alanină +
Acizi graşi
glutamină Lactat
CO2 + H2O Aminoacizi Piruvat CO2 + H2O
Corpi cetonici Glucoză
Proteine
Glicogen
32
MUŞCHI După R Murray, Harper's Illustrated Biochemistry, 2006, Ed 27
 Funcţia termogenetică
• Ficatul este sediul celor mai intense procese metabolice din
organism  cu rol important în termogeneză
• Este organul visceral cu cea mai mare contribuţie în producţia de
caldură a organismului în condiţii de REPAUS  temperatura
sângelui la ieşirea din ficat = 40C
•  termogenezei hepatice se face:
 pe termen scurt: prin reacţie simpatico-adrenală
 pe termen lung: prin  secreţiei de hormoni tiroidieni (adaptarea
la frig)

33
 II. FUNCŢIILE FICATULUI

1. Funcţia metabolică, de 5. Funcţia de menţinere a

sinteză şi termogenetică echilibrului hidroelectrolitic

2. Funcţia hematopoietică şi 6. Funcţia endocrină

de distrugere a eritrocitelor

3. Funcţia biligenetică şi 7. Funcţia de clearance, apărare,

excreto-biliară detoxifiere, biotransformare

4. Funcţia de depozit 8. Funcţia de regenerare

 Hematopoieza

• În lunile III-VI de viaţă fetală:

ficatul şi splina devin organe
hematopoietice  eritrocite
anucleate cu Hb F
• În lunile VI-IX are loc
dezvoltarea MOH şi
hematopoieza este prezentă
în toate oasele
• În luna IX dispare funcția
hematopoietică hepato-
splenică

35
 Distrugerea eritrocitelor
• Ficatul participă la degradarea E
îmbătrânite şi depozitează Fe rezultat
sub formă de feritină şi hemosiderină
ETAPA PREHEPATICĂ
 Hemul din eritrocite  fier,
biliverdină  BI (neconjugată)
ETAPA HEPATICĂ
 BI + acid glucuronic  BD (conjugată)
ETAPA POSTHEPATICĂ
 BD  Ubg (flora bacteriană)
 Ubg se reabsoarbe  vena portă 
ficat  bilă  intestin  plasmă 
urină (urobilină)
 Ubg  materiile fecale (stercobilină)
36
Adaptat după Constanzo, Physiology, Ed 5
 II. FUNCŢIILE FICATULUI

1. Funcţia metabolică, de 5. Funcţia de menţinere a

sinteză şi termogenetică echilibrului hidroelectrolitic

2. Funcţia hematopoietică şi 6. Funcţia endocrină

de distrugere a eritrocitelor

3. Funcţia biligenetică şi 7. Funcţia de clearance, apărare,

excreto-biliară detoxifiere, biotransformare

4. Funcţia de depozit 8. Funcţia de regenerare

 Funcţia biligenetică şi excreto-biliară
• BILA = produsul de secreţie exocrină a
ficatului:
 secretată de hepatocite continuu
 colectată de la nivelul hepatocitului
prin canalicule biliare  ductele biliare
 ductul hepatic
 excretată în duoden prin sistemul de
căi biliare
 în perioadele interdigestive bila este
transportată prin ductul hepatic şi cistic
în vezica biliară, unde se depozitează
 bila este apoi eliminată intermitent în
timpul digestiei prin canalul coledoc în
intestin, datorită contracţiei veziculare
şi a relaxării sfincterului Oddi 38
 II. FUNCŢIILE FICATULUI

1. Funcţia metabolică, de 5. Funcţia de menţinere a

sinteză şi termogenetică echilibrului hidroelectrolitic

2. Funcţia hematopoietică şi 6. Funcţia endocrină

de distrugere a eritrocitelor

3. Funcţia biligenetică şi 7. Funcţia de clearance, apărare,

excreto-biliară detoxifiere, biotransformare

4. Funcţia de depozit 8. Funcţia de regenerare

 Funcţia de depozit
1. Depozit de FIER
 25% din cantitatea totală de
fier  feritină şi hemosiderină
2. Depozit de CUPRU
3. Depozit de VITAMINE - rezerve
 Vitamina B12 (pt. 1-3 ani) şi
acid folic (pt. 3-4 luni)  rol
major în hematopoieză
 Vitamina K (pt. 1-4 luni)  rol
în echilibrul fluido-coagulant
 Vitamina A (pt. 1-2 ani)  rol
trofic pentru piele şi în
mecanismul vederii
 Vitamina D3 (pt. 1-4 luni)  rol
în creştere şi echilibrul fosfo-
calcic 40
 Funcţia de depozit

4. Depozit de GLICOGEN care reprezintă 5-6% din greutatea ficatului

normal
5. Depozit de SÂNGE
• Volum: 500 - 600 ml sânge (25 - 30% din fluxul sanguin hepatic)
• Sediu: în capilarele sinusoide şi venele hepatice
• Acumularea sângelui în depozit
 Mecanism: “congestie hepatică” sub acţiunea produşilor de
digestie absorbiţi la nivel intestinal
• Mobilizarea depozitului hepatic
 Mecanism simpatico-adrenergic  contracţia venelor
hepatice și relaxarea sfincterelor venelor hepatice
 Condiţii: efort fizic, hemoragie acută
41
 II. FUNCŢIILE FICATULUI

1. Funcţia metabolică, de 5. Funcţia de menţinere a

sinteză şi termogenetică echilibrului hidroelectrolitic

2. Funcţia hematopoietică şi 6. Funcţia endocrină

de distrugere a eritrocitelor

3. Funcţia biligenetică şi 7. Funcţia de clearance, apărare,

excreto-biliară detoxifiere, biotransformare

4. Funcţia de depozit 8. Funcţia de regenerare

 Funcţia de menţinere a echilibrului hidroelectrolitic
1. Menţinerea presiunii coloid-osmotice (Pco) a plasmei
 Pco = presiunea dată de proteinele plasmatice, în special de
albumine, care se opune filtrării

2. Formarea limfei
3. Funcţia de rezervor sanguin - 500 - 600 ml sânge utilizat în efortul
fizic şi hipovolemia acută
4. Metabolizarea şi inactivarea hormonilor care controlează EHE: ADH,
aldosteron, cortizol
5. Formarea de apă endogenă în cursul proceselor metabolice:
aproximativ 113 ml apă / 100 g lipide metabolizate, 55 ml apă / 100
g glucide metabolizate, 42 ml apă / 100 g proteine metabolizate
43
 II. FUNCŢIILE FICATULUI

1. Funcţia metabolică, de 5. Funcţia de menţinere a

sinteză şi termogenetică echilibrului hidroelectrolitic

2. Funcţia hematopoietică şi 6. Funcţia endocrină

de distrugere a eritrocitelor

3. Funcţia biligenetică şi 7. Funcţia de clearance, apărare,

excreto-biliară detoxifiere, biotransformare

4. Funcţia de depozit 8. Funcţia de regenerare

 Funcţia endocrină
1. Ficatul produce o serie
de factori de CREŞTERE
 Somatomedinele
 Eritropoietina
 Trombopoietina
2. Ficatul este implicat în
catabolismul unor
HORMONI circulanţi:
 Insulină
 Glucagon
 Hormonii steroizi
 ADH, ALD, STH
 Gastrina
3. Ficatul contribuie la
formarea VITAMINEI D3
activă 45
 II. FUNCŢIILE FICATULUI

1. Funcţia metabolică, de 5. Funcţia de menţinere a

sinteză şi termogenetică echilibrului hidroelectrolitic

2. Funcţia hematopoietică şi 6. Funcţia endocrină

de distrugere a eritrocitelor

3. Funcţia biligenetică şi 7. Funcţia de clearance, apărare,

excreto-biliară detoxifiere, biotransformare

4. Funcţia de depozit 8. Funcţia de regenerare

 Funcţia de apărarea antimicrobiană
Se realizează prin:
1. Macrofagele hepatice = celulele Kupffer (fagocite fixe)
 Localizarea în aval faţă de vena portă (de-a lungul capilarelor
sinusoidale), le permite să extragă în mod eficient bacteriile care
ajung în circulaţia portă din lumenul intestinal, astfel că nu
permit invazia în circulaţia sistemică

47
 Funcţia de apărarea antimicrobiană

 Rolurile macrofagelor hepatice:

a) Fagocitoza:
- particule coloidale
- bacterii şi toxine bacteriene
de la nivel intestinal, celule
moarte
- eritrocitele îmbătrânite,
trombocite, complexe Atg-
Atc, celule tumorale
b) Procesează şi prezintă Atg
c) Produce: molecule semnal
(IL1 şi 6, TNFα, interferon α, β)

48
 Funcţia de apărarea antimicrobiană
2. Celulele dendritice
 Localizare strategică:
- canalele limfatice şi
venulele terminale
- capsula Glisson
 Rol: transmit semnalele
imunităţii nespecifice
către imunitatea specifică
 Observaţie: expunerea
continuă a ficatului la Atg
bacteriilor intestinale 
ficatul nu răspunde prin Adaptat după Nature Reviews - Microbiology

inflamaţie = menţinerea
celulelor dendritice
hepatice în stare imatură
49
 Funcţia de clearance şi detoxifiere
 Reprezintă: captarea, metabolizarea şi eliminarea:
 Substanţelor endogene  NH3, hormoni, pigmenţi biliari
 Substanţelor exogene  toxice, medicamente, coloranţi
 Se realizează de hepatocite prin mecanisme:
 Metabolic: substanţele sunt complet metabolizate în ficat
 Hepatobiliar: metabolizate în ficat şi excretate prin bilă
 Rolul major în detoxifiere revine ficatului pentru că:
 Debitul sanguin mare  aport masiv de xenobiotice
 Exemplu de detoxifiere: alcool-dehidrogenaza asigură oxidarea
etanolului. În lipsa sa la copii  toxicitate etanolică

50
 Funcţia de biotransformare
Se realizează de hepatocite pentru: toxice, medicamente şi hormoni
 Mecanisme:
- modificarea structurii substanţele exogene
- catabolismul hormonilor
 Efectele biotransformării:
- modificarea structurii unor substanţe astfel încât să devină apte
de a fi eliminate prin rinichi
- limitarea duratei de acţiune în organism a medicamentelor
- uneori formarea de metaboliţi mai activi. Exemplu:
1) prednisonul nu este activ decât după biotransformare
hepatică în prednisolon
2) fenilbutazona, fenacetina, codeina devin active după
biotransformarea hepatică
51
 II. FUNCŢIILE FICATULUI

1. Funcţia metabolică, de 5. Funcţia de menţinere a

sinteză şi termogenetică echilibrului hidroelectrolitic

2. Funcţia hematopoietică şi 6. Funcţia endocrină

de distrugere a eritrocitelor

3. Funcţia biligenetică şi 7. Funcţia de clearance, apărare,

excreto-biliară detoxifiere, biotransformare

4. Funcţia de depozit 8. Funcţia de regenerare

 Funcţia de regenerare
• Funcţie particulară
• Ficatul are o mare capacitate
de regenerare (Michalopoulos
G, 2007, J Cell Physiology) -
după o hepatectomie parţială
(25%) regenerarea:
 începe după 24 de ore
 atinge maximul în 4 - 5 zile
 se termină în 14 zile
Adaptat după Michalopoulos G, 2007,
Liver Regeneration , J Cell Physiology

53
P. P. Rubens, 1612 – Pedeapsa lui Prometeu 54
 Funcţia de regenerare

Takebe T et al., Vascularized and functional human liver from an iPSC-derived

organ bud transplant, Nature, 2013 Jul 25;499(7459):481-484.

55
 Take home messages!

• Ficatul este un organ complex

• Are rol major în homeostazie, intervenind în toate metabolismele
• Are interrelaţii funcţionale cu alte organe importante
• Are cea mai mare capacitate de regenerare

56
 UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “V.BABEŞ” TIMIŞOARA
DISCIPLINA DE FIZIOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE FUNCŢIONALE

MEDIUL INTERN
SÂNGELE

CURSUL 1
Mediul intern. Sectoarele hidrice ale organismului.
Echilibrul hidroelectrolitic și osmotic. Echilibrul acido-bazic.
Fiziologia proteinelor plasmatice
Anul universitar 2018-2019
1
 CUPRINS

1. Sectoarele hidrice ale organismului

2. Compoziţia ionică a plasmei

3. Osmolaritatea plasmatică

4. Echilibrul acido-bazic

5. Proteinele plasmatice

2
 OBIECTIVE

Studentul trebuie să:

 Descrie conţinutul în apă al organismului şi distribuţia apei în sectoare şi
compartimente hidrice
 Definească echilibrul ionic şi să precizeze valoarea normală a cationilor
şi anionilor plasmatici
 Discute factorii de care depinde concentraţia electroliţilor plasmatici şi să
enumere rolurile fiecărui electrolit plasmatic
 Definească echilibru osmotic şi parametrii osmolarităţii (Cosm şi Posm)
 Definească echilibrul acido-bazic şi caracteristicile intervenţiei
mecanismelor fizico-chimice şi biologice de control ale pH-ului
 Descrie componentele sistemului tampon bicarbonat/acid carbonic
 Exemplifice principalele dezechilibrele acido-bazice
 Explice mecanismele renale şi pulmonare de compensare acido-bazică
 Definească echilibrul proteic şi cauzele principale ale disproteinemiilor
 Definească presiunea coloid-osmotică a plasmei şi importanţa ei în
reglarea schimburilor transcapilare 3
 1. SECTOARELE HIDRICE ALE
ORGANISMULUI
 MEDIUL INTERN
 este mediul lichidian care asigură transportul gazelor respiratorii
şi al substanţelor nutritive şi epurarea produşilor toxici rezultaţi
din metabolismul celular
 APA TOTALĂ
 este principala componentă a organismului  variază în limite
largi cuprinse între 50% - 75% din greutatea corporală (G)
 depinde de intensitatea proceselor metabolice şi proporţia de
ţesut adipos  variaţii în funcţie de vârstă, sex, starea de nutriţie
 distribuţia tisulară a apei depinde de gradul de hidrofilie al
ţesutului  conţinutul minim de apă este la nivelul ţesutului
adipos
4
 1.1. VARIAŢII FIZIOLOGICE ALE CONŢINUTULUI
DE APĂ AL ORGANISMULUI
 Vârsta: copil (0,75 x G)  adult (0,6 x G)  vârstnici (0,5 x G)
 Sexul: femeile au un conţinut de apă cu 5% mai mic decât bărbaţii
 Starea de nutriţie: subiecţii obezi au un conţinut de apă mai mic
decât subiecţii normoponderali
 Tipul de ţesut:
 Plasma - 90%
 Viscere Ficat - 75%
Muşchi striat - 75%
Piele - 70%
 Ţesutul conjunctiv - 60%
 Ţesutul osos - 25%
 Ţesutul adipos - 10%
5
 1.2. REPARTIŢIA APEI TOTALE ÎN ORGANISM

Apa totală este repartizată în 2 sectoare:

 Sectorul hidric INTRACELULAR
Apă = 40% x G = 0,4 x G
 Sectorul hidric EXTRACELULAR
Apă = 20% x G = 0,2 x G
 Compartimentul hidric interstiţial
 Compartimentul hidric intravascular
(plasma sanguină)
 Compartimentul hidric transcelular

MEDIUL INTERN cuprinde:

plasma, lichidul interstiţial şi limfa
6
Compartimentul hidric INTERSTIŢIAL
 este separat de sectorul intracelular prin membrana celulară şi de
compartimentul intravascular prin membrana capilară
 asigură schimburile dintre sânge şi celule
Compartimentul hidric INTRAVASCULAR (plasma sangvină) ~3,5 litri
 este separat de compartimentul interstiţial prin membrana capilară
Compartimentul hidric TRANSCELULAR
 cuprinde limfa și fluidele transcelulare
FLUIDELE TRANCELULARE = volume mici de lichide specifice
secretate în cavităţile organismului:
– lichidul cefalorahidian (LCR)
– lichidele intraoculare
– lichidul sinovial
– lichidul pleural, pericardic, peritoneal
– secreţiile digestive 7
 1.3. ECHILIBRUL HIDRIC

Menţinerea constantă a VOLUMELOR spaţiilor hidrice prin:

 menţinerea echilibrată a balanţei hidrice  relaţia dintre aportul
hidric şi eliminarea hidrică
 menţinerea constantă a Posm şi a Pco  determină schimburile de
apă între sectoarele şi compartimentele hidrice
 Posm = presiune osmotică
 Pco = presiune oncotică (coloid-osmotică) dată de proteine

MECANISME DE REGLARE
 hormonal  ADH (hormon antidiuretic), ALD (aldosteron) şi ANP
(peptid natriuretic atrial) reglează eliminarea renală de apă şi NaCl
 nervos  hipotalamusul reglează aportul hidric prin senzaţia de
sete şi secretă ADH
8
 BALANŢA HIDRICĂ

BALANŢA HIDRICĂ: APORTUL HIDRIC = ELIMINAREA HIDRICĂ

APORTUL HIDRIC ~ 2600 ml/zi
1. apa din alimente = 1000 ml/zi
2. lichide ingerate = 1250 ml/zi
3. apa metabolică = 350 ml/zi

ELIMINARE HIDRICĂ ~ 2600 ml/zi

1. perspiraţie insensibilă
(plămân, tegument) = 900 ml/zi
2. transpiraţie = 100 ml/zi
3. urină = 1500 ml/zi
4. materii fecale = 100 ml/zi

9
 2. COMPOZIŢIA IONICĂ A PLASMEI
VALORI NORMALE
Ionogramă mEq/L
plasmatică (limite)
CATIONI = ~ 155 mEq/L
Na+ 136 - 145
K+ 3,5 - 5
Ca2+ 2,2 – 2,8
Mg2+ 1,6 – 2,4
ANIONI = ~ 155 mEq/L
Cl- 98 - 106
HCO3- 23 - 27
HPO42- 2-3
SO42- 1
R-COO- 6
Pr- 16 10
 2.1. ELECTROLIŢII PLASMATICI

SODIUL [Na+] – principalul cation plasmatic

 Nivelul plasmatic depinde de  aport/pierdere digestivă şi renală
 starea de hidratare a organismului
ROLURI  nivelul secreţiei de ALD
 echilibrul hidric = principalul factor al reglării Posm
 echilibrul acido-bazic  formează sarea sistemelor tampon
VARIAŢII
1. [Na+] > 145 mEq/l (hipernatremie)  deshidratare intracelulară (ic)
 Cauze: aport  de NaCl, deshidratare ec, hiperALD

2. [Na+] < 136 mEq/l (hiponatremie)  hiperhidratare intracelulară

 Cauze: aport  de NaCl, pierderi digestive (vărsături) sau renale
(diuretice) de Na+, hiperhidratare ec, hipoALD

11
POTASIUL [K+] - principalul cation intracelular
 Nivelul plasmatic depinde de:
 aport/pierdere digestivă şi renală
 starea echilibrului acido-bazic
− în acidoza metabolică K+ iese din celulă la schimb cu H+
care intră
− în alcaloza metabolică K+ intră în celule la schimb cu H+
care iese
 nivelul secreţiei de ALD

ROLURI
 reglarea excitabilităţii neuro-
musculare  valoarea PR
 reglarea activităţii cardiace

12
VARIAŢII
1. [K+] > 5 mEq/l (hiperkalemie) determină:
  excitabilităţii neuro-musculare (favorizează depolarizarea
membranei)
 inhibarea activităţii cardiace (până la oprirea inimii în diastolă)

 Cauze:
 distrugeri celulare întinse
 retenţie renală de K+ (insuficienţa renală)
 hipo ALD ( excreţia renală)
 acidoza metabolică (K+ iese din celulă la
schimb cu H+ care intră)

13
VARIAŢII
2. [K+] < 3,5 mEq/l (hipokalemie) determină:
  excitabilităţii neuro-musculare (prin hiperpolarizarea
membranei)
 stimularea activităţii cardiace

 Cauze:
 aport  de K+
 pierderi digestive (diaree, vărsături)
 pierderi renale (diuretice)
 hiper ALD ( excreţia renală)
 alcaloza metabolică (K+ intră în
celule la schimb cu H+)
14
CALCIUL ionic [Ca2+]
 Calciu total = 9 – 11 mg/dl
 50% formă ionizată (Ca2+) = forma activă (difuzează în celule)
 40% legat de albumine
 10% legat de anioni plasmatici (bicarbonat, citrat, fosfat, sulfat)
 Nivelul plasmatic depinde de  aport/pierdere digestivă şi renală
 starea echilibrului acido-bazic
 nivelul secreţiei de PTH,
calcitonină şi calcitriol (Vit.D3)

 PTH (parathormon) = hormon secretat de paratiroide care

mobilizează Ca2+ din oase şi  reabsorbţia renală de Ca2+
 Calcitonina = hormon tiroidian care stimulează mineralizarea osului
şi  reabsorbţia renală de Ca2+
 Calcitriol (Vit.D3) = vitamină care  absorbţia intestinală a Ca2+ 15
 ROLURI
 reglarea excitabilităţii neuro-musculare  val. potenţialului prag
 reglarea contracţiei musculare  determină [Ca2+]ic
 reglarea activităţii cardiace
 coagulare  reprezintă factorul IV al coagulării sângelui
 mineralizare osoasă  intră în structura cristalelor de hidroxiapatită

16
VARIAŢII
1. [Ca2+] < 2,2 mEq/l (hipocalcemie) 
 excitabilitatea neuro-musculară
( potenţialul prag) şi scade
activitatea inimii

 Cauze:
 aport insuficient
 absorbţie intestinală deficitară (excesul de fosfaţi, fitaţi şi oxalaţi din
cereale fixează Ca2+ în complexe neabsorbabile)
 alcaloză ( Ca2+ fixat pe anionii plasmatici)
 deficitul de vitamină D3 ( absorbţia intestinală)
 hipoPTH sau tetania ( mobilizarea osoasă şi  excreţia renală)
17
VARIAŢII
1. [Ca2+]  2,8 mEq/l (hipercalcemie)   excitabilitatea neuro-
musculară ( potenţialul prag) şi creşte activitatea inimii (până la
oprirea inimii în sistolă)

 Cauze:
 supradoză de vitamina D3
 hiperPTH ( mobilizarea osoasă şi 
excreţia renală)
 acidoză ( Ca2+ fixat pe anionii
plasmatici)

18
MAGNEZIUL ionic [Mg2+]
 Magneziu total = 2 – 3 mg/dl
 60% forma ionizată (Mg2+) = fracţiunea activă (pătrunde în celule)
 25% fixat pe albumine
 15% pe fixat pe anioni plasmatici (fosfat în special)
 Nivelul plasmatic depinde de  aport/pierdere digestivă şi renală
 nivelul secreţiei de PTH
ROL
 Reglarea excitabilităţii
neuro - musculare 
exocitoza ACh la
nivelul plăcii motorii

19
VARIAŢII
1. [Mg2+] < 1,6 mEg/l (hipomagnezemie)   excitabilitatea neuro-
musculară ( exocitozei ACh la nivelul plăcii motorii)
 Cauze:
 alcoolism cronic, pierdere digestivă (diaree cronică)
 hipoPTH ( excreţia renală)
2. [Mg2+] > 2,4 mEq/l (hipermagnezemie)   excitabilitatea neuro-
musculară ( exocitoza ACh la nivelul plăcii motorii)
 Cauze:
 exces de laxative (conţin Mg2+) şi antiacide care conţin Mg2+
 hiperPTH ( mobilizarea osoasă)
 scăderea eliminării renale (insuficienţa renală)
20
CLORUL [Cl-] – principalul anion extracelular
 Nivelul plasmatic depinde de:  aport/pierdere digestivă sau renală
 starea de hidratare a organismului
 starea echilibrului acido - bazic
ROLURI  nivelul secreţiei de ALD
 echilibrul hidric şi osmotic: urmează pasiv Na + pentru menţinerea
electroneutralităţii plasmei  reglarea Posm
 echilibrul acido-bazic: participă la schimburi cu HCO3- pentru
menţinerea electroneutralităţii plasmei  component al lacunei
anionice (GA)
GA = [Na+] – [Cl- + HCO3-]
Valoare normală = 7 - 15 mEq/l

 secreţia HCl (gastric) 21

VARIAŢII
1. [Cl-] < 98 mEq/l (hipocloremie)
 Cauze: pierdere digestivă (vărsături), hiperhidratare ( Na+ + Cl-),
hipoALD, alcaloză metabolică ( HCO3- +  Cl-)
2. [Cl-] > 106 mEq/l (hipercloremie)
 Cauze: deshidratare ( Na+ + Cl-), hiperALD, acidoză metabolică
( HCO3- +  Cl-)
(a) Acidoza metabolică prin pierdere renală de HCO3-
determină o GA normală cu hipercloremie
GA normală = [Na+] – [Cl- + HCO3-]
(b) Acidoza metabolică prin consumul HCO3- pentru neutralizarea
unor acizi (ex: corpi cetonici) determină o GA  cu normocloremie
GA  = [Na+] – [Cl- + HCO3-] 22
ANIONUL FOSFAT [HPO42-]
 Nivelul plasmatic depinde de  aport/pierdere digestivă şi renală
 nivelul secreţiei de PTH,
calcitonină şi vitamina D3
ROLURI
 mineralizarea oaselor  cristale de hidroxiapatită
 echilibrul acido-bazic  sistem tampon Na2HPO4 / NaH2PO4 (rol )
 sinteza principalilor compuşi macroergici celulari (ATP, CP)

VARIAŢII
1. [HPO4-] < 2 mEq/l  sinteza deficitară de ATP
 Cauze: alcoolism cronic, diareea cronică, hiperPTH
2. [HPO4-] > 3 mEq/l  scăderea [Ca2+]
 Cauze: retenţie renală, hipoPTH
23
BICARBONATUL [HCO3-]
 principalul anion al plasmei care poate neutraliza cataboliţi acizi
 component al sistemului tampon plasmatic NaHCO3/H2CO3
  [HCO3-] = acidoză metabolică
  [HCO3-] = alcaloză metabolică

SULFATUL [SO42-]  1 mEq/l

 în insuficienţa renală
ANIONII ORGANICI [R-COO-]  6 mEq/l

ANIONII PROTEICI [Pr -]  16 mEq/l

 rol în echilibru acido-bazic  sistemul tampon Pr-/PrH (rol )
 scad în sindromul nefrotic (pierdere de proteine pe cale renală)

24
 2.2. ECHILIBRUL IONIC

DEFINIŢIE: menţinerea în limite normale a concentraţiei electroliţilor

plasmatici şi a raporturilor dintre aceştia

Suma [cationilor] = Suma [anionilor]  155 mEq/L

Reglat de:
 ALD = aldosteron
 secretat de CSR
  reabsorbţia Na+, HCO3-, Cl- şi  excreţia de K+ la nivel renal
 PTH = parathormon
 secretat de paratiroide
 mobilizează Ca2+ din oase
  reabsorbţia Ca2+, Mg2+ şi eliminarea HPO42- la nivel renal

25
 IONOGRAME PATOLOGICE (DISELECTROLITEMII)

Electroliţi Vărsături Diaree acută HiperALD HipoPTH

Na+   
K+   
Ca2+  
Mg2+  
Cl-   
HCO3-   
HPO42- 
ALD = aldosteron; PTH = parathormon

26
 3. OSMOLARITATEA PLASMEI

PARTICULELE OSMOTIC ACTIVE PLASMATICE

 electroliţii (93%)  în principal Na+ şi Cl-
 substanţe organice nedisociabile (7%)  glucoză (G), ureea (U)
PARAMETRII ECHILIBRULUI OSMOTIC
 concentraţia osmolară (Cosm) = 285 - 295 mOsm/l
 presiunea osmotică (Posm) = 7,6 atm = 5776 mm Hg

Posm (atm) = Cosm x R x T

Cosm = Osmol/L
R = constanta gazelor (0,082)
T = temperatura soluţiei (K) 27
 3.1. CONCENTRAŢIA OSMOLARĂ A PLASMEI

DEFINIŢIE: numărul de particule osmotic active pe unitatea de

volum de plasmă
Cosm totală = Cosm electroliţi + Cosm G + Cosm U
Cosm electroliţi Ioni mEq/l mOsm/l
 Cosm = mEq/l / valenţa ionului Na+ 140 140
 Cosm corectată = Na+ mEq/l x 2 K+ 4 4
Cosm substanţe organice Ca2+ 2,75 1,35
 Cosm = mg/dl x 10 / GM Mg2+ 2,25 1,15
 Cosm G = mg/dl G / 18 Cl- 100 100
 Cosm U = mg/dl U / 6 HCO3- 24 24
VALORI NORMALE HPO42- 2 1
 Na+ = 136 - 145 mEq/l SO42- 1 0,5
 Glucoză = 70 – 110 mg/dl R-COO- 6 6
 Uree = 15 – 45 mg/dl
Prot8- 16 2 28
 Cosm = 285 - 295 mOsm/l
 3.2. ECHILIBRUL OSMOTIC (IZOTONIA)

DEFINIŢIE: menţinerea constantă a numărului de particule osmotic

active dizolvate în unitatea de volum plasmatic
 V.N. concentraţia osmolară (Cosm) = 285 - 295 mOsm/l

 IZOTONIE: Cosm plasmă = Cosm interstiţiu = Cosm intracelulară

 HIPOTONIE: Cosm  285 mOsm/l
Cauze:
 Hiponatremie: hiperhidratare, pierdere renală sau digestivă de Na +,
hipoALD
 HIPERTONIE: Cosm  295 mOsm/l
Cauze:
 Hiperglicemie: diabet zaharat
 Uremie ( ureei sangvine): insuficienţă renală
 Hipernatremie: deshidratare, retenţie renală de Na+, hiperALD 29
 4. ECHILIBRUL ACIDO-BAZIC (EAB)

DEFINIŢIE: menţinerea în limite normale a pH-ului plasmatic

pH = - log [H+] = 7,35 – 7,45
 pH  7,35  acidoză decompensată
 pH > 7,45  alcaloză decompensată

30
 4.1. MECANISME DE CONTROL ALE EAB

(a) FIZICO-CHIMICE: sistemele tampon din plasmă, eritrocit, urină

 acţionează în sensul reducerii variaţiei de pH
 intervin rapid (câteva minute) şi au eficienţă limitată în refacerea pH-
ului plasmatic
SISTEMELE TAMPON ALE ORGANISMULUI:
 Bicarbonat / acid carbonic (HCO3-/H2CO3)
 Fosfat disodic / fosfat monosodic (Na2HPO4/NaH2PO4)
 Proteină bazică / proteină acidă (Pr-/PrH)
 Hemoglobină redusă / hemoglobină acidă (Hb-/HbH)
 Oxihemoglobinat de potasiu / oxihemoglobină (KHbO2/HbO2)

(b) BIOLOGICE: plămâni, rinichi

 intervin mai lent (ore pentru plămâni, zile pentru rinichi) dar au
eficienţă maximă în refacerea pH-ului plasmatic şi a
componentelor sistemelor tampon plasmatice 31
 (a) SISTEMELE TAMPON PLASMATICE

 DEFINIŢIE: sistemul tampon este un cuplu format dintr-un acid

slab şi sarea sa cu o bază tare
 Procesul de TAMPONARE: înlocuirea unui acid puternic cu un acid
slab pentru menţinerea constantă a [H+]

 DESCRIEREA sistemului tampon: ec.Henderson – Hasselbach

 pKa
 constanta de ionizare (disociere) a acidului din sistemul tampon
 pH-ul soluţiei la care 50% din acid este disociat  [AH] = [A-]
 CAPACITATEA TAMPON TOTALĂ A SÂNGELUI
– 1/4 - sisteme tampon plasmatice
– 3/4 - sisteme tampon eritrocitare 32
SISTEMELE TAMPON PLASMATICE
1. Sistemul tampon NaHCO3/H2CO3
 [HCO3-] = 24 mEq/l (concentrație )
 Cel mai
 pKa = 6,1  apropiat de pH-ul normal important
 componentele sale sunt reglabile: sistem tampon
 H2CO3 (depinde de PCO2) prin ventilaţie din plasmă
 NaHCO3 prin funcţia renală
2. Sistemul tampon Na2HPO4/NaH2PO4  Rol  în plasmă
 [HPO42-] = 2 mEq/l (concentraţie )  Rol  în celule şi
 pKa = 6,8  apropiat de pH-ul normal urină

3. Sistemul tampon al proteinelor

 Rol  în plasmă
 [Pr -] = 16 mEq/l (concentraţie )
 Rol  în celule
 pKa ~ 7,4  apropiat de pH-ul normal
33
 (b) MECANISMELE BIOLOGICE

ROLUL RINICHILOR
1. Reabsorbţia tubulară (100%) a HCO3- filtrat la nivel glomerular
 în lichidul tubular  HCO3- + H+  H2CO3  CO2 şi H2O
 CO2 difuzează în nefrocit  producţia de HCO3-
2. Producţia de HCO3-  nefrocitul prezintă anhidrază carbonică şi
schimbător HCO3-/Cl- (la polul bazal al celulei)

34
3. Excreţia de H+ prin schimbător Na+/H+, pompă H+/K+ şi pompă de
H+ prezente la polul apical al celulei
4. Fixarea H+ excretat pe sistemele tampon urinare
(NaHCO3/H2CO3 şi Na2HPO4/NaH2PO4)
5. Fixarea H+ excretat pe NH3 produs de rinichi (amoniogeneză)

35
ROLUL PLĂMÂNILOR
1. Hiperventilaţia (creşterea ventilaţiei pulmonare) = creşterea
frecvenţei şi amplitudinii respiraţiilor
 creşterea eliminării de CO2 în aerul expirat   PCO2 plasmatic
2. Hipoventilaţia (scăderea ventilaţiei pulmonare) = scăderea
frecvenţei şi amplitudinii respiraţiilor
 scăderea eliminării de CO2 în aerul expirat   PCO2 plasmatic

36
 4.2. SISTEMUL TAMPON
BICARBONAT / ACID CARBONIC

1. Este principalul sistem tampon al plasmei

 [HCO3-] = 24 mEq/l (concentrație )
 pKa = 6,1  apropiat de pH-ul normal
 componentele sale sunt reglabile:
 H2CO3 (depinde de PCO2) prin ventilaţie pulmonară
 NaHCO3 prin funcţia renală

2. Parametrii sistemului tampon NaHCO3/H2CO3  aprecierea EAB

 pH = 7,35 – 7,45
 PCO2 = 38 – 42 mm Hg
 [HCO3-] = 23 – 27 mEq/l

37
(a) [HCO3-] = componenta metabolică a sistemului tampon
 este reglată lent pe cale renală
 generat în celulele care prezintă:
 anhidrază carbonică: CO2 + H2O  H2CO3  HCO3- + H+
 schimbător HCO3-/Cl- la polul bazal
 mecanisme de utilizare sau eliminare a H+

1. Eritrocit H+ este fixat pe sistemele tampon eritrocitare

2. Celula H+ este secretat în lumenul glandei oxintice prin
parietală gastrică pompa H+/K+ şi participă la formarea HCl
3. Nefrocit H+ este secretat în urină prin schimbătorul
Na+/H+, pompa H+/K+, pompa de H+ şi se fixează
pe sistemele tampon urinare şi pe NH3
38
(b) [H2CO3] = componenta respiratorie a sistemului tampon
 este reglată rapid pe cale pulmonară (modificarea ventilaţiei)
 se formează în plasmă prin hidratarea CO2
[H2CO3] depinde de:
 coeficientul de solubilitate al CO2 = 0,03
 presiunea parţială a CO2
[H2CO3] = PCO2 x 0,03 = 40 x 0,03 = 1,2 mmol/l
PCO2 = 38 – 42 mm Hg

(c) Raportul [HCO3-]/[H2CO3] = [HCO3-]/[PCO2 x 0,03]

= 24 / 1,2 = 20
NORMAL: 18 – 22  pH = 7,35 – 7,45
39
 4.3. VARIAŢIILE FIZIOLOGICE ALE pH-ului
PLASMATIC
LIMITE FIZIOLOGICE 7,40 - 7,35  pH mai acid
7,40 - 7,45  pH mai alcalin

FACTOR pH CAUZE
(a) Vârsta
 la copil alcalin predomină procesele anabolice
 la vârstnici acid predomină procesele catabolice
(b) Momentul digestiv
 în timpul digestiei
alcalin secreţie crescută de HCl
gastrice
 în timpul digestiei
acid secreţie crescută de HCO3-
intestinale
(c) Variaţie nictemerală
 în timpul somnului acid scăderea ventilaţiei pulmonare
40
 4.4. DEZECHILIBRELE ACIDO-BAZICE

Tip Modificare
Cauze
dezechilibru primară
 Sindrom diareic acut  pierdere de
HCO3- pe cale digestivă
Acidoza
 HCO3-  Diabet zaharat (DZ) cu cetoacidoză
metabolică
(+ CC)  utilizarea HCO3- pentru
tamponarea corpilor cetonici
 HCO3-  Vărsături  pierderea de HCl pe
cale digestivă determină un exces
Alcaloza
de HCO3- în plasmă
metabolică
 HiperALD  creşterea reabsorbţiei
renale de Na+ şi HCO3-
41
 Tip Modificare
Cauze
dezechilibru primară
Hipoventilaţie pulmonară; exemple:
 BPOC  bronhopneumopatie
obstructivă cronică = bronşită
Acidoza
 PCO2 cronică + emfizem pulmonar
respiratorie
 Insuficienţa respiratorie  scăderea
schimburilor de gaze respiratorii la
nivel pulmonar
Hiperventilaţie pulmonară; exemple:
 Starea febrilă (copii)  pierdere de
Alcaloza
 PCO2 căldură prin respiraţie
respiratorie
 Efortul fizic  adaptarea ventilaţiei
la efortul fizic
42
 MECANISMELE DE COMPENSARE ACIDO - BAZICĂ

1. Mecanisme de compensare în DEZECHILIBRE METABOLICE

Dezechilibru Mecanism Mecanism
acido-bazic respirator renal
[HCO3-]   Ventilaţiei  producţia de HCO3- şi NH3
[PCO2 x 0,03] ( PCO2)  excreţia de H+

[HCO3 
-]  reabsorbţia de HCO3-
 Ventilaţiei
[PCO2 x 0,03]  producţia de HCO3- şi NH3
( PCO2)
 excreţia de H+

43
2. Mecanisme de compensare în DEZECHILIBRE RESPIRATORII
Dezechilibru Mecanism Mecanism
acido-bazic respirator renal
[HCO3-]  producţia de HCO3- şi NH3
-
[PCO2  x 0,03]  excreţia de H+

-]
 reabsorbţia de HCO3-
[HCO3
-  producţia de HCO3- şi NH3
[PCO2  x 0,03]
 excreţia de H+

44
 5. PROTEINELE PLASMATICE

PROTEINEMIA: - concentraţia totală de proteine din plasmă

- valoare normală = 5,5 – 8 g/dl (55 – 80 g/l)
FRACŢIUNI PROTEICE PLASMATICE (valori absolute)
 albumine = 3,5 – 5,5 g/dl (35 – 55 g/l)
 globuline = 2 – 3,5 g/dl (20 – 35 g/l)
 raport albumine/globuline = 1,5 - 2
 fibrinogen = 2 – 4 g/l
FRACŢIUNI PROTEICE SEPARATE ELFO (valori relative)
 albumine = 50 - 60%
 1 - globuline = 4,2 – 7,2%
 2 - globuline = 6,8 – 12%
  - globuline = 9,3 – 15%
  - globuline = 13 – 23%
45
 5.1. ECHILIBRUL PROTEIC

DEFINIŢIE: menţinerea constantă a proteinemiei prin păstrarea

echilibrată a relaţiei dintre aportul/sinteza de proteine şi
catabolismul/pierderile de proteine

Alimente
(sursa exogenă)

Absorbţie intestinală

Sinteză hepatică Pierdere digestivă

(sursa endogenă) PROTEINEMIE
Catabolism tisular
Depozit de proteine (5,5 – 8 g/dl)
(ficat, muşchi scheletic) Pierdere renală

46
 DISPROTEINEMIILE

(a) HIPOPROTEINEMIE ( 5,5 g/dl)

 aport insuficient  ex: inaniţie, malnutriţie protein-calorică
 scăderea sintezei hepatice  ex: boli hepatice cronice
 pierderi digestive  ex: maldigestie, malabsorbţie intestinală
(enteropatie exudativă, rezecţie de intestin subţire)
 pierderi renale  ex. sindrom nefrotic
 catabolism proteic exagerat  ex.hipertiroidism, boala canceroasă
 hiperhidratare  scădere relativă

(b) HIPERPROTEINEMIE (> 8 g/dl)

 transformarea malignă a limfocitelor B şi creşterea producţiei de
anticorpi ( - globuline)  ex: mielom multiplu
 deshidratare  creştere relativă
47
 5.2. PRESIUNEA COLOID – OSMOTICĂ (Pco sau p)

DEFINIŢIE: presiunea osmotică (oncotică) determinată de

proteinele plasmatice  participă la schimburile transcapilare
 se opune filtrării la nivelul capătului arterial al capilarului
 favorizează reabsorbţia la nivelul capătului venos al capilarului
VALOARE NORMALĂ: Pco = 25 – 30 mm Hg
COMPONENTE: 80% albumine + 20% globuline şi fibrinogen
Pco = 5,4 x albumine (g/dl) + 1,47 x globuline (g/dl)

48
La capătul ARTERIAL:
Ph = ~ 35 mm Hg
Pco = ~ 25 mm Hg
Ph>Pco  FILTRARE
La capătul VENOS:
Ph = ~ 15 mm Hg
Pco = ~ 25 mm Hg
PhPco REABSORBŢIE
 Din cantitatea filtrată:
 90% este reabsorbită în capilarul sanguin
 10% este reabsorbită în capilarul limfatic
 Excepţii:
 capilarele pulmonare: Reabsorbţia  Filtrarea  Alveole uscate
 capilarele glomerulare: Filtrarea  Reabsorbţia  Urină primară
49
 EDEMUL = creşterea volumului de lichid interstiţial

Cauze:
  Ph  edem de stază (hidrostatic)
  Pco  edem hipoproteic
(proteinemia  5,5 g/dl)
  permeabilităţii capilare  edem
inflamator
  drenajului limfatic  edem limfatic

Edem de stază Edem Edem inflamator Edem

(hidrostatic) hipoproteinemic (Alergic) limfatic 50
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “V.BABEŞ” TIMIŞOARA
DISCIPLINA DE FIZIOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE FUNCŢIONALE

MEDIUL INTERN
SÂNGELE

CURSUL 2
Fiziologia sângelui

Anul universitar 2018 - 2019

1
 CUPRINS

1. Volemia (Volumul sangvin total)

1.1. Variaţiile fiziologice ale volemiei
1.2. Repartiţia volemiei
1.3. Redistribuirea volemiei
1.4. Depozitele sangvine
2. Hematopoieza
2.1. Eritropoieza
2.2. Leucopoieza
2.3. Trombopoieza
2
 OBIECTIVE

Studentul trebuie să:

 Definească şi să cunoască valoarea normală a volemiei şi a
componentelor sale
 Discute variaţiile fiziologice ale volemiei şi factorii care condiţionează
repartiţia şi redistribuirea volemiei
 Discute rolul depozitelor sanguine şi să explice mecanismele care stau la
baza acumulării şi mobilizării sângelui la nivelul depozitelor
 Definească hematopoieza şi să precizeze sediul în raport cu vârsta
 Definească şi să descrie etapele eritropoiezei şi rolul eritropoietinei
 Explice factorii care influenţează secreţia de eritropoetină
 Descrie substanţele necesare eritropoiezei şi modul în care acestea
intervin în dezvoltarea seriei eritrocitare
 Descrie etapele leucopoiezei şi factorii reglatori ai leucopoiezei
 Descrie etapele trombopoiezei şi factorii reglatori ai trombopoiezei

3
 1. VOLEMIA (VOLUMUL SANGUIN TOTAL)

DEFINŢIE = suma dintre volumul plasmatic şi volumul globular

VST = VP + VG = 3000 + 2000 = 5000 ml
 volumul sanguin total (VST) ~ 5000 ml (7 - 8% din G, 3 litri/m2)
 volumul plasmatic (VP) ~ 3000 ml (55% din VST)
 volumul globular (VG) ~ 2000 ml (45% din VST)

VOLUMUL GLOBULAR cuprinde:

 99% eritrocite
 1% leucocite şi trombocite
VARIAŢII
  Volemiei = hipovolemie
  Volemiei = hipervolemie
4
 HEMATOCRITUL (Ht) = (VG x 100)/VST
 Ht = (2000 x 100) / 5000 = 40%
 Importanţă: Ht = cea mai precisă metodă de
evaluare a stării de anemie sau poliglobulie
 Valori normale Ht (%)
 sexul M: 45  7%
 sexul F: 42  5%
 Variaţii
  Ht = oligocitemie
  Ht = policitemie
 Interpretare: VST + Ht%
 normovolemie + oligocitemie (Ht) = anemie
 normovolemie + policitemie (Ht) = poliglobulie
 hipervolemie (VST) + oligocitemie (H) = hiperhidratare
 hipovolemie (VST ) + policitemie (Htv) = deshidratare 5
 1.1. VARIAŢIILE FIZIOLOGICE ALE VOLEMIEI

1. SEXUL SUBIECTULUI: VST la sexul M > VST sexul F

 masa musculară mai mare la sexul M  consum crescut de O2
care stimulează eritropoieza ( VG)
2. VÂRSTA: VST (ml/kg corp) nou-născut > adult > vârstnici
 la nou-născut (VST = 80 – 100 ml/kg corp)  hipoxia perinatală
( PO2) stimulează eritropoieza ( VG)
 adult (VST ~ 78 ml/kg corp)
 vârstnic (VST  78 ml/kg corp)  scade viteza proceselor
metabolice ( VP)
3. SARCINA: VST  cu 20 - 30% în ultimul trimestru de sarcină
 secreţia de hormoni de sarcină determină retenţie hidrosalină
( VP) 6
4. EFORTUL FIZIC:
 la neantrenaţi: VST  cu 10%  producţia  de cataboliţi osmotic
activi determină trecerea apei în spaţiul interstiţial muscular ( VP)
 la antrenaţi: VST  până la 100 ml/kg  mobilizarea eficientă a
sângelui de depozit ( VG)

5. CONDIŢII EXTERNE:
 la altitudine: VST    PO2 determină poliglobulia de altitudine
( VG)
 la căldură: VST   pierderea de apă prin transpiraţie ( VP)
6. MODIFICĂRILE DE POSTURĂ:
 ortostatismul prelungit: VST  cu 15%   presiunii hidrostatice la
nivelul membrelor inferioare determină edemul de stază ( VP)
 clinostatismul prelungit: VST    metabolismul tisular ( VP) 7
 1.2. REPARTIŢIA VOLEMIEI

1. Regimul de presiune intravasculară

 85% în cord + vene mari
(rezervor cu presiune )
 15% în aortă + arterele mari
( rezervor cu presiune )
2. Tipul de vas
 20% în artere
 75% în vene
 5% în capilare
3. Viteza de circulaţie a sângelui
 2/3 cu viteză  în circulaţia sistemică
 1/3 cu viteză  în depozitele sanguine
8
 1.3. REDISTRIBUIREA VOLEMIEI

 Condiţii fiziologice: digestie, efort fizic, termoreglare

 Condiţii patologice: hipovolemie acută (hemoragii)
MECANISM simpatico-adrenergic  activare SNVS + Adr. 
1. Mobilizarea depozitelor sanguine
2. Vasodilataţie în ţesuturile cu activitate metabolică crescută
3. Vasoconstricţie în ţesuturile cu activitate metabolică scăzută
CONDIŢIE VASODILATAŢIE VASOCONSTRICŢIE
POSTPRANDIAL Organe digestive Creier, Muşchi scheletic
Muşchi scheletic
EFORT FIZIC Organe digestive, Rinichi
Cord, Creier
Piele, Cord
TERMOREGLARE Organe digestive, Rinichi
(expunere la căldură)
HEMORAGIE Cord, Creier (pentru Organe digestive, Rinichi,
ACUTĂ menţinerea funcţiilor vitale) Muşchi scheletic, Piele 9
 1.4. DEPOZITELE SANGUINE

(a) DEPOZITUL HEPATIC

 Volum: 500 - 600 ml sânge (25 - 30% din fluxul sanguin hepatic)
 Sediu: capilare sinusoide + vene hepatice
 Acumularea sângelui în depozit
 Mecanism: “congestie hepatică” sub
acţiunea produşilor de digestie
absorbiţi la nivel intestinal
 Mobilizarea depozitului hepatic
 Mecanism simpatico-adrenergic
 contracţia venelor hepatice
 Condiţii: efort fizic, hemoragie acută
10
(b) DEPOZITUL SPLENIC
 Volum: 200 - 300 ml sânge (bogat în masă eritrocitară, Ht )
 Sediu: capilare sinusoide şi venele din pulpa roşie
 Acumularea sângelui în depozit
 Mecanism:  tonusului simpatic
 Mobilizarea depozitului splenic
 Mecanism simpatico-adrenergic:
1. contracţia venelor splenice
2. contracţia fibrelor musculare
capsulare (splenocontracţie)
Condiţii: efort fizic, hemoragie acută

11
(c) PLEXUL VENOS SUBPAPILAR DERMIC
 Volum: ~ 1500 ml sânge (circulaţia funcţională cutanată)
 Rol: termoreglare (“radiator reglabil al corpului”)
 în condiţii termice normale: DSC ~ 400 ml/min
 expunerea la frig:  DSC ~ 50 ml/min prin vasoconstricţie
 expunerea la căldură:  DSC ~ 2000 ml/min prin vasodilataţie şi
mobilizează depozitul sanguin (conductanţa termică  de 8 x)

DSC = debit sanguin cutanat 12

(d) VOLUMUL SANGUIN CENTRAL (VSC)
 Volum: 600 ml – 1000 ml sânge
 Sediu: mica circulaţie
 Rol: depozit rapid mobilizabil şi
pe durată scurtă
 Mobilizare: vasoconstricţie prin
mecanism simpatico-adrenergic
în următoarele condiţii:
1. trecerea de la clinostatism la ortostatism: scăderea TA sub
acţiunea gravitaţiei este compensată prin mobilizarea VSC 
revenirea TA
2. debutul unui efort fizic: mobilizarea VSC este asociată cu
redistribuirea VST  vasoconstricţie în teritoriul VSC şi
vasodilataţie în muşchi, cord, creier 13
 2. HEMATOPOIEZA

DEFINIŢIE: procesul de
formare a elementelor
figurate ale sângelui din
celula stem pluripotentă
(CSP) “orientată” către
progenitori specifici, sub
acţiunea unor factori de
creştere, de proliferare,
de diferenţiere şi de
maturare celulară

14
SEDIU: măduva osoasă (roşie) hematogenă (MOH, MRH)
 la nou - născut şi sugar (< 1an)  MOH din toate oasele
 se restrânge progresiv cu vârsta  la adult doar în scheletul axial:
 oase late (stern, coaste, oase coxale)
 oase scurte (corp vertebral)
 epifizele proximale ale oaselor lungi (femur şi humerus)

15
 2.1. ERITROPOIEZA

DEFINIŢIE: procesul de formare a ERITROCITULUI ADULT din

celula stem pluripotentă (CSP) sau hemocitoblast
ETAPE:
1. CSP  Proeritroblast = celula “cap de serie” (“orientată”)
2. Proeritroblast  Eritroblast  Normoblast  Reticulocit (anucleat)
3. Reticulocit  Eritrocit adult
4. Citodiabaza: trecerea reticulocitelor şi a eritocitelor în circulaţie

16
MATURAREA PROGENITORILOR presupune:
 sinteză ribozomală de Hb şi acumularea Hb în citoplasmă
 eliminarea nucleului şi a organitelor celulare
 scăderea dimensiunii celulare
 creşterea volumului de citoplasmă şi scăderea bazofiliei
 pierderea capacităţii de proliferare
ÎN CIRCULAŢIE:
1. Eritrocite adulte anucleate (E)
2. Reticulocite (R): 0,5 - 1,5% din E circulante  maturare în splină

RETICULOCITE

17
 REGLAREA ERITROPOIEZEI. ROLUL EPO

EPO (eritropoietina) = glicoproteină

 Sintetizată în:
 RINICHI (90%)
 FICAT (10%)
 Sintetizată în funcţie de PO2 tisulară
 prezintă “senzori” pentru PO2
(proteină de tip hem):
 hipoxia ( PO2)   secreţia EPO
 hiperoxia ( PO2)   secreţia EPO
 EPO stimulează toate etapele eritropoiezei deoarece toţi
progenitorii eritrocitari exprimă receptori specifici pentru EPO
  EPO scade durata eritropoiezei la 5 zile
18
 REGLAREA SINTEZEI RENALE DE EPO

Se face în funcţie de:

 Masa eritrocitară (capacitatea de transport a O 2)
 anemia:  PO2 tisulară   EPO
 poliglobulia:  PO2 tisulară   EPO
 Oferta tisulară de O2
 altitudinea:  PO2 tisulară   EPO
 insuficienţa respiratorie:  PO2 tisulară   EPO
 Creşterea consumului tisular de O2
 efortul fizic aerob:  PO2 tisulară   EPO
 Factori hormonali
 cu efect stimulator: testosteron, cortizol, STH
 cu efect inhibitor: estrogeni
19
 SUBSTANŢE NECESARE ERITROPOIEZEI

 Proteine: aminoacizi
 Minerale: fier, cupru, cobalt, zinc
 Vitamine: vitamina B12, acid folic, B6, vitamina C, vitamina E

1. Sinteza hemoglobinei
 Fe2+ + vitamina B6  HEM
 aminoacizi  GLOBINĂ
2. Maturarea progenitorilor
 vitamina B12 şi acid folic
3. Factori antioxidanţi (Fe3+ Fe2+)
 vitamina C şi vitamina E
4. Cofactori enzimatici
 cupru, cobalt, zinc
20
 METABOLISMUL FIERULUI

Cantitatea totală de fier = 4 - 5 g  repartizată în 3 compartimente

1. Compartimentul sanguin (65%)
 în eritrocite sub formă de Hb
 în plasmă legat de transferină
2. Compartimentul de depozit (30%)
din splină, ficat şi MOH:
 feritină: Fe3+ uşor mobilizabil
 hemosiderină: Fe3+ greu mobilizabil
 la nivelul MOH: eritroblaştii cu depozite intracelulare de fier se
numesc sideroblaşti (normal 20-60% din eritroblaşti)
3. Compartimentul tisular (5%)
 în muşchi sub formă de mioglobină (4%)
 în enzime intracelulare cu rol oxidativ (1%) 21
 Necesarul de fier:
 la sexul M: 10 mg/zi
 la sexul F: 15 mg/zi
 Aportul exogen: sub formă de Fe3+ alimentar
 este redus la Fe2+ absorbabil de către HCl gastric şi vitamina C
 absorbţia duodenală este redusă la 5 –10% din aportul zilnic
 fierul formează complexe insolubile în prezenţa fosfaţilor,
oxalaţilor şi a acidului fitic (cereale)
 Enterocitul reglează absorbţia intestinală a fierului în funcţie de
nivelul plasmatic al fierului (sideremie)
  sideremiei   absorbţia intestinală la polul bazal (în sânge)
  sideremiei  depozitarea în enterocit sub formă de feritină şi
eliminare prin materii fecale (descuamare epitelială)
22
 Aportul endogen: Fe2+ din hemoliza normală a eritrocitelor
 Pierderile de fier ~ 1 mg/zi
 prin materii fecale, urină, păr
 la femei: sarcină, cicluri menstruale
 Parametrii sanguini
1. Sideremia (concentraţia de fier din plasmă) = 60 – 190 g%
 scade în anemia feriprivă
 creşte în anemia sideroblastică
2. Coeficientul de saturaţie în fier a transferinei = 25 – 40%
 scade în anemia feriprivă
 creşte în anemia sideroblastică
3. Feritina – concentraţie  în plasmă dar bine corelată cu depozitele
 utilă în aprecierea metabolismului fierului
 utilă în diagnosticul diferenţial al anemiilor:
 în anemia feriprivă – feritina , în talasemie – feritina are VN
23
 Frotiu MGG sânge periferic
 Deficitul de fier determină  sintezei
hemului  anemia hipocromă microcitară
 Ht  şi Nr.  de eritrocite  anemie
 Eritrocite cu Hb   hipocromie
 Eritrocite cu volum redus  microcitoză
CAUZE: Normal
1. Creşterea necesarului de fier
 copii, sarcină, alăptare
2. Scăderea absorbţiei intestinale de fier
 alimentaţia bogată în cereale
3. Pierderi crescute prin hemoragii oculte
 ulcere gastrice, neoplasme digestive Anemie feriprivă
 paraziţi intestinali, hemoroizi
24
 VITAMINE NECESARE ERITROPOIEZEI

(a) VITAMINA B12 (ciancobalamina)

 Necesar: 1 - 3 g/zi
 Aport exogen: conţinut  de vitamină B12
în alimentele de origine animală
 Producţie endogenă: sinteza de către
flora bacteriană intestinală
 Absorbţia intestinală: la nivelul ileonului
dependentă de factorul intrinsec (IF)
 asigură transportul B12 până la ileon
 împiedică degradarea B12
 Transport în plasmă: fixată pe
transcobalamina II (TC-II)
 Pierderi: 1-3 g/zi - materii fecale şi urină
 Depozitul hepatic: 2 – 3 mg  suficient pentru 3 ani în cazul sistării
aportului exogen de vitamină B12
25
 Deficitul de vitamină B12  anemia pernicioasă BIERMER
(b) ACIDUL FOLIC (acidul pteroilglutamic)
 Necesar: 50 - 100 g/zi (crescut la gravide, lactaţie)
 Aport exogen: alimente de origine animală şi vegetală (sub formă
de poliglutamat)
 Absorbţie intestinală: sub formă de monoglutamat, blocată de
anticoncepţionale şi alcool
 Transport în plasmă: fixată pe albumină
 Depozitul hepatic: 10 - 20 mg  suficient pentru 3 – 4 luni în cazul
sistării aportului exogen de acid folic
 Pierderi: 60 - 90 g/zi prin materiile fecale
 Rol: sinteza de ADN  stimulează creşterea, diferenţierea,
multiplicarea şi maturarea eritroblaştilor
26
 Frotiu MGG sânge periferic
 Deficitul de vitamina B12 şi acid folic
 anemie normocromă macrocitară
 Ht  şi Nr.  de eritrocite  anemie
 Eritrocite cu Hb normală  normocromie
 Eritrocite cu volum   macrocitoză

Se caracterizează prin: Normal

1. Scăderea proliferării progenitorilor
eritrocitari
2. Alterarea procesului de “maturizare” a
progenitorilor eritrocitari  întârzierea
modificărilor la nivelului nucleului
 celule mari, nucleate (megaloblaste) care Anemie
apar în afara MOH megalobalstică
 eritrocite circulante mari (macrocitare) 27
(c) VITAMINA B6 (piridoxina): 2-5 mg/zi
 indispensabilă pentru sinteza HEMULUI
 deficitul de vitamina B6 (ex: alcoolism,
malnutriţie)  anemia sideroblastică
(100% din eritroblaşti sunt sideroblaşti)
(d) VITAMINA C (acid ascorbic): 50-75 mg/zi
 factor reducător (Fe3+  Fe2+)  asigură
MOH: sideroblaşti
absorbţia intestinală a fierului
 factor antioxidant  împiedică formarea
metHb (HbFe3+)
(e) VITAMINA E (tocoferolul): 12–15 UI/zi
 factor antioxidant  împiedică oxidarea
vitaminei C MetHb: HbFe3+
28
 2.2. LEUCOPOIEZA

DEFINIŢIE: procesul de formare a

LEUCOCITELOR ADULTE
din celula stem pluripotentă (CSP)
sau hemocitoblast
 Granulopoieza  granulocite
 Monopoieza  monocite
 Limfopoieza  limfocite

SEDIU: MOH + timus (pentru limfocitele T)

 este redusă în perioada embrio-fetală  protecţia este asigurată de
organismul matern prin anticorpi care străbat bariera feto-placentară
 se activează în organismul fetal spre sfârşitul sarcinii odată cu
dezvoltarea MOH
29
 (a) GRANULOPOIEZA

DEFINIŢIE: proliferarea, diferenţierea

şi maturarea precursorilor granulocitari
la nivelul MOH
ETAPE:
1. CSP  Celula stem “mieloidă”
2. Celula stem “mieloidă”  Mieloblast
 Promielocit
3. Promielocit  serii granulocitare

Eozinofil Bazofil Neutrofil

(EO) (BA) (NE)
30
 Promielocite

Mielocite

Metamielocite

Granulocite nesegmentate

Granulocite segmentate

MATURAREA progenitorilor: Infecţia bacteriană –  % NE

 micşorarea diametrului celular imature cu “nucleu în bandă”
 apariţia granulaţiilor specifice
 segmentarea nucleului
31
 (b) MONOPOIEZA

DEFINIŢIE: proliferarea, diferenţierea

şi maturarea precursorilor monocitari
la nivelul MOH

Celula stem “mieloidă”


Monoblast

Promonocit

Monocit (forma circulantă)

Macrofag (forma tisulară)

SISTEMUL MONOCITO – MACROFAGIC

= monocite + macrofage
32
 (c ) LIMFOPOIEZA

DEFINIŢIE: proliferarea, diferenţierea şi

maturarea precursorilor limfocitari la
nivelul MOH şi a timusului
(organe limfoide centrale)

ETAPA I. La nivelul MOH

1. CSP  Celula stem “limfoidă”
2. Celula stem “limfoidă  limfoblaşti
 limfoblaşti B  limfocite B
 limfoblaşti NK  celule NK
 limfoblaşti T  migrează în timus

ETAPA II. La nivelul TIMUSULUI

 limfoblaşti T  limfocite T
33
 REGLAREA LEUCOPOIEZEI

(a) FACTORI DE CREŞTERE produşi de leucocite adulte cu efect

paracrin asupra progenitorilor leucocitari:
 Factori de stimulare a coloniilor celulare (CSF)
 GM – CSF  pentru granulocite şi monocite
 G – CSF  pentru NE
 M – CSF  pentru MO
 Interleukine (IL)

(b) MECANISM HORMONAL

 STH, hormonii tiroidieni, testosteronul   granulopoieza
34
 ACTH şi cortizol   EO
 2.3. TROMBOPOIEZA

DEFINIŢIE: proliferarea, endomitoza, maturarea şi fragmentarea

citoplasmatică a precursorilor trombocitari la nivelul MOH
ETAPE:
1. CSP  Megacarioblast (“celula cap de serie”)
2. Megacarioblast  Promegacariocit  Megacariocit
3. Megacariocit  TROMBOCITE

35
(a) ENDOMITOZA
 caracteristică megacarioblastului = celulă
poliploidă (8 – 16 perechi de cromozomi)
 reprezintă endoreplicarea nucleară neurmată de
diviziune celulară
Megacariocit
(b) MATURAREA CITOPLASMATICĂ
 expansiunea volumului celular
 scăderea bazofiliei
 apariţia granulaţiilor azurofile
 apariţia membranelor de demarcaţie citoplasmatică

36
(c) FRAGMENTAREA CITOPLASMATICĂ
 invadarea citoplasmei de către citoscheletul membranar
determină delimitarea de compartimente sau fragmente
citoplasmatice (trombocite sau plăcuţe sangvine)
 1 MEGACARIOCIT generează 2.000 – 7.000 TROMBOCITE (Tr)

37
 REGLAREA TROMBOPOIEZEI
ROLUL TROMBOPOIETINEI

 Este dependentă de Nr de Tr. circulante şi de nivelul TPO

 Scăderea Nr de Tr. circulante determină:
 mobilizarea depozitului splenic de trombocite
 stimularea trombopoiezei prin eliberare de TPO
TROMBOPOIETINA (TPO): stimulează trombopoieza
 este factor de creştere înrudită structural cu EPO
 se produce în ficat, rinichi, splină, MOH

38
 TPO se găseşte în circulaţie sub două FORME:
 TPO fixată (inactivă): se fixează pe receptori ai Tr.circulante
 TPO liberă (activă): se fixează pe receptori ai progenitorilor din MOH

1. Scăderea numărului de Tr.

(trombocitopenie)
  TPO fixată pe Tr.circulante
  TPO liberă
  TROMBOPOIEZA
2. Creşterea numărului de Tr.
(trombocitoză)
  fixarea TPO pe Tr.circulante
  TPO liberă
  TROMBOPOIEZA 39
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “V.BABEŞ” TIMIŞOARA
DISCIPLINA DE FIZIOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE FUNCŢIONALE

MEDIUL INTERN
SÂNGELE

CURSUL 3
Fiziologia seriei eritrocitare

Anul universitar 2018 - 2019

1
 CUPRINS

1. Caracteristicile morfo-funcţionale ale eritrocitului adult

2. Particularităţi metabolice eritrocitare
3. Fiziologia hemoglobinei
4. Rolul eritrocitelor în transportul O2
5. Rolul eritrocitelor în transportul CO2
6. Rolul eritrocitelor în EAB
7. Cinetica eritrocitară. Hemoliza fiziologică

2
 OBIECTIVE

Studentul trebuie să:

 Descrie caracteristicile morfo-funcţionale ale eritrocitului adult
 Enumere valorile normale ale constantelor şi indicilor eritrocitari
 Enumere particularităţile metabolismului eritrocitar
 Discute rolul glicolizei pentru funcţia eritrocitelor
 Descrie principalele tipuri de Hb şi derivaţii fiziologici ai Hb la adult
 Explice funcţia eritrocitelor în transportul O2
 Explice factorii care influenţează afinitatea hemoglobinei pentru O2
 Descrie rolul eritrocitelor în transportul CO2
 Descrie mecanismele prin care eritrocitele intervin în echilibrul acido-
bazic
 Descrie cinetica eritrocitară
 Descrie etapele hemolizei fiziologice
3
 1.CARACTERISTICILE MORFO-
FUNCŢIONALE ALE ERITROCITULUI ADULT
ERITROCITUL ADULT
 celulă anucleată
 fără organite celulare
 fără capacitate de proliferare
 fără capacitate de sinteză proteică
 durată de viaţă 100 – 120 de zile
FORMĂ (microscopie electronică)
 disc biconcav, cu marginile rotunjite
 suprafaţă mare la un volum mic
DIMENSIUNI: DEM = 6,8 – 7,7 m
CULOARE: dată de Hb eritrocitară
 eritrocitul normal colorat = NORMOCROM
4
 CONSTANTE ERITROCITARE: HEMOGRAMA

(a) DIRECTE  determinate prin metode specifice de laborator

 Ht: sex M = 45  7%, sex F = 42  5%
 Hb: sex M = 15  2 g%, sex F = 14  2 g%
 Nr. E: ~ 4,5 mil/mm3 (~ 4,5 x 106/L)
 sex M = 4,9  0,7 mil/mm3
 sex F = 4,3  0,6 mil/mm3

VALORI SCĂZUTE = ANEMIE

 deficit de fier  anemie feriprivă
 deficit de vitamina B12 şi acid folic  anemie megaloblastică
 insuficienţa MOH  anemie aplastică
VALORI CRESCUTE = POLIGLOBULIE
 primară  policitemia vera
 secundară  poliglobulia de altitudine
5
(b) INDIRECTE  se calculează pe baza celor directe:
 VEM (volum mediu eritrocitar) = 80 – 100 m3
 normal  normocitoză
 scădere  microcitoză
 creştere  macrocitoză
 CHEM (concentraţia medie de Hb/100 ml eritrocite) = 32 – 36 g%
 normal  normocromie
 scădere  hipocromie
 HEM (concentraţia medie de Hb/eritrocit) = 27 – 31 pg
 normal  normocromie
 scădere  hipocromie
 RDW (indicele de distribuţie eritrocitar)
 variaţia volumului eritocitar faţă de VEM
 RDW = 11,5 – 14,5 %
 creşterea RDW  anizocitoză
6
ANIZOCITOZĂ
 Anemia Anemia Anemia
Hemogramă Talasemie
feriprivă megaloblastică aplastică
Ht, Hb, Nr. E    
VEM    N
CHEM, HEM   N N
Reticulocite N   
Anemie Anemie Anemie Anemie
hipocromă hipocromă normocromă normocromă
Diagnostic microcitară macrocitară
microcitară normocitară
morfologic normo hiper hipo hipo
regenerativă regenerativă regenerativă regenerativă
Sinteză Deficit de
Deficit de Insuficienţa
Cauze de Hb vitamina B12 şi
fier MOH
anormală acid folic

7
 2. PARTICULARITĂŢI METABOLICE
ERITROCITARE
CARACTERISTICI
 rata metabolismul este redusă la 1/50 din metabolismul unei celule
nucleate cu aceeaşi dimensiune datorită lipsei nucleului şi a
organitelor celulare
 principalul substrat energetic este glucoza
 NU există depozite de glicogen  sursa de glucoză este extracelulară
METABOLIZAREA glucozei are loc în absenţa O2 (anaerob):
 5 – 10% prin şuntul pentozelor  sursă de (NADPH + H+)
 90 – 95% prin glicoliză anaerobă:
 calea Embden - Mayerhoff  sursă de ATP
 ciclul Rapaport - Luebering  sursă de 2,3 DPG
Rolul 2,3 DPG:
 se fixează reversibil pe Hb şi determină modificări conformaţionale
ale globinei   afinitatea Hb pentru O2 8
 HbO2 + 2,3–DPG  Hb–2,3–DPG + O2
LA NIVEL TISULAR LA NIVEL PULMONAR

2,3-DPG se fixează reversibil 2,3-DPG se detașează de pe

pe lanţurile  ale HbA1 lanţurile  ale HbA1

Modificări conformaţionale ale Modificări conformaţionale ale

lanţurilor  lanţurilor 

 afinitatea Hb pentru O2  afinitatea Hb pentru O2

 eliberarea O2 în țesuturi  fixarea O2 pe Hb

Afinitatea HbF, fără lanţuri  (2,2) NU este influenţată de 2,3-DPG 9

 FACTORI STIMULATORI ai glicolizei intraeritrocitare:  2,3-DPG
 PO2  plasmatic (hipoxia acută şi cronică)
 efortul fizic
 altitudinea
 anemia
 bolile pulmonare cronice
 Hipertiroidismul
FACTORI INHIBITORI ai glicolizei intraeritrocitare:  2,3-DPG
 pH scăzut (acidoza metabolică)
 Conservarea sângelui:  2,3 DPG = “capcana pentru O2”
 eritrocitele transfuzate îşi refac nivelul de 2,3 DPG în 24 – 48 h
 inosina adăugată în mediul de conservare pătrunde în eritrocit
şi stimulează producţia de 2,3 DPG
10
 3. FIZIOLOGIA HEMOGLOBINEI

 Rolul Hb - asigură funcţia de transport a gazelor respiratorii

 reprezintă 95% din componentele proteice ale eritrocitului
 reprezintă 30 - 35% din volumul eritrocitar
 se sintetizează în progenitorii eritrocitari nucleaţi din MOH:
 sinteză  în eritroblaşti şi normoblast
 sinteza  în reticulocit
 sinteza absentă în eritrocitul adult

11
 STRUCTURA HEMOGLOBINEI (Hb)

HEMOGLOBINA = cromoproteină
porfirinică cu structură cuaternară
alcătuită din 4 unităţi 
1 unitate Hb = 1 HEM + 1 GLOBINĂ

 HEMUL
 componenta prostetică (non – proteică) a Hb
 cuprinde 4 inele porfirinice + 4 atomi de Fe 2+
ROL: fixează reversibil O2 pe Fe2+  HbO2
 GLOBINA
 componenta proteică a Hb
 cuprinde 2 perechi identice de lanţuri polipeptidice
ROL: fixează reversibil CO2 pe grupările - NH2  Hb-NH-COOH
12
 TIPURI DE HEMOGLOBINE FIZIOLOGICE

(a) Hb FETALĂ (HbF)  2, 2

 înlocuieşte Hb embrionară din luna a III-a de viaţă intrauterină
 reprezintă la naştere 70-80% din totalul de Hb, apoi sinteza scade
rapid

(b) Hb ADULTULUI (HbA)

HbA1c = Hb glicozilată (glicată)
 înlocuieşte HbF
 rezultă prin ataşarea glucozei de
 la adultul normal există:
globină
 97 - 98% HbA1 (2,2)
 indice de monitorizare al nivelului
 2 - 3% HbA2 (2,2)
mediu al glicemiei din ultimele 4
  1% HbF (2,2) luni (durata de viaţă a eritrocitelor)
 2 - 5% din HbA1 = HbA1c
13
 DERIVAŢI AI HEMOGLOBINEI ADULTULUI (HbA1)

(a) FIZIOLOGICI
 OxiHb (HbO2): fixarea reversibilă a O2 pe Fe2+ al hemului
Hb + O2  HbO2
 CarbHb (HbCO2): fixarea reversibilă a CO2 pe NH2 al globinei
Hb-NH2 + CO2  Hb-NH-COO- + H+
(b) PATOLOGICI  împiedică formarea HbO2
 CarboxiHb: compus stabil al Hb cu CO
 CO are afinitate pentru Hb de 250 ori mai mare decât O2
 MetHb: în care Fe2+ este oxidat la Fe3+
 se produce permanent în organism prin oxidare, dar este redusă
de sistemele metHb-reductazice eritrocitare şi glutationul redus
 normal < 1-2% din Hb totală
 patologic - se produce în cantitate mare în prezenţa unor agenţi
oxidanţi (nitriţi, medicamente)  “boala albastră” la sugari
 terapie de urgenţă: perfuzie cu albastru de metilen, vitamina C
14
 TIPURI DE HEMOGLOBINE PATOLOGICE (genetice)

(a) Substituirea sau lipsa unuia/mai multor AA din lanţurile globinice

 anomalie structurală a Hb care determină modificarea
morfologiei, proprietăţilor şi funcţiilor eritrocitelor
EXEMPLU: înlocuirea acidului glutamic cu valina în poziţia 6 a
lanţului  din HbA1 (devine HbS) = ANEMIE FALCIFORMĂ

(b) Deficitul în sinteza lanţurilor globinice  sau  determină apariţia

talasemiei  sau  = ANEMIE HEMOLITICĂ

Anemie falciformă Drepanocit Talasemie 15

 4. ROLUL ERITROCITELOR ÎN
TRANSPORTUL O2
Formele de transport ale O2 în sânge:
 99% din O2 este fixat sub formă de HbO2
 1% din O2 se dizolvă fizic în plasmă  asigură PO2

FORMAREA OXIHEMOGLOBINEI (HbO2)

 HbO2 reprezintă principala formă de transport a O2 în sânge
 este o reacţie de oxigenare (Fe2+)
 nu este o reacţie de oxidare (Fe3+)
 este o reacţie chimică reversibilă
 fixarea O2 pe 1 subunitate HEM determină:
 modificări alosterice ale subunităţilor HEM
învecinate   progresivă a afinităţii pentru O2
 creşterea progresivă a vitezei de fixare a O2
 viteză de 300 x mai mare pentru a 4-a subunitate 16
 1g Hb: transportă 1,34 ml O2
 15 g Hb/100 ml sânge: transportă 20,1 ml sau volume de O2
 sângele arterial: PO2 = 100 mm Hg, SatHbO2% = 97 – 98%
 sângele venos: PO2 = 40 mm Hg, SatHbO2% = 50 – 70%

CURBA DE DISOCIERE A HbO2

 relaţia dintre PO2 arterial şi SatHbO2%
 curbă sigmoidă (aspect de “S” italic)
definită prin:
 segment rapid şi segment lent (platou)
 parametrul P50
P50 = PO2 la care SatHbO2% = 50%
NORMAL: P50 = 26,6 mm Hg
(la pH = 7,4 şi temperatura = 37C) 17
1. SEGMENTUL RAPID
 corespunde unor PO2 cuprinse între
10 – 70 mm Hg  la nivel tisular
 la  mici ale PO2  cedare  de O2
spre țesuturi
 afinitatea Hb pentru O2 scade 
disocierea HbO2 este crescută

2. SEGMENTUL LENT ÎN PLATOU

 corespunde unor PO2 cuprinse între
70 – 100 mm Hg  la nivel pulmonar
 chiar dacă PO2 se modifică  Hb
rămâne oxigenată ~ 100%
 afinitatea Hb pentru O2 creşte 
disocierea HbO2 este scăzută
18
Factorii care SCAD afinitatea Hb pentru O2  măresc disocierea HbO2
 Curba de disociere se deplasează spre dreapta (ex: efort fizic)
 P50 > 26,6 mm Hg  Hb poate ceda O2 la valori mai mari ale PO2

FACTORI
 la nivel tisular
  pH –ului
  PCO2
  2-3 DPG
  temperaturii
 HbA1

19
Factorii care CRESC afinitatea Hb pentru O2  scad disocierea HbO2
 Curba de disociere se deplasează spre stânga
 P50  26,6 mm Hg  Hb poate ceda O2 la valori mai mici ale PO2

FACTORI
 la nivel pulmonar
  pH –ului
  PCO2
  2-3 DPG
  temperaturii
 Hb F

20
 5. ROLUL ERITROCITELOR ÎN
TRANSPORTUL CO2
Formele de transport ale CO2:
 Dizolvat fizic în plasmă = 5%
 asigură PCO2
 În eritrocit = 95%
 90% sub formă de HCO3- în
prezenţa anhidrazei carbonice

 La PCO2 = 46 mm Hg: CO2 + H2O  H2CO3

 La PCO2 = 40 mm Hg: H2CO3  HCO3- + H+

 5% fixat reversibil pe grupările – NH2 ale globinei sub formă de

carbHb (HbCO2) sau carbaminoHb (Hb-NH-COOH)
21
La nivel TISULAR: eritrocitele fixează CO2
1. CO2 se fixează pe hemoglobină  carbaminoHb (Hb-NH-COOH)
Hb-NH2 + CO2  Hb–NH-COO- + H+
2. CO2 se hidratează în prezenţa anhidrazei carbonice (AC)
CO2 + H2O  H2CO3  HCO3- + H+
2a. H+ se fixează pe sistemele tampon ale Hb eritrocitare
Hb- + H+  HbH
2b. HCO3- părăseşte eritrocitul
prin schimbătorul Cl-/HCO3-
(fenomenul migraţiei ionilor de
Cl- sau fenomenul Hamburger)

22
La nivel PULMONAR: eritrocitele eliberează CO2
1. Sistemele tampon ale Hb eritrocitare cedează H +
HbH  Hb- + H+
2. CarbaminoHb cedează CO2
H+ + Hb–NH-COO-  Hb–NH-COOH  Hb-NH2 + CO2
3. H+ se fixează pe HCO3-
H+ + HCO3-  H2CO3  CO2 + H2O
4. HCO3- pătrunde în eritrocit prin
schimbătorul Cl-/HCO3-
(fenomenul migraţiei ionilor de
Cl- sau fenomenul Hamburger)

23
 6. ROLUL ERITROCITELOR ÎN EAB

1. Fixarea CO2 sub formă de Hb-NH-COOH

Hb – NH2 + CO2  Hb-NH-COOH  Hb – NH – COO- + H+
2. Producţia de HCO3-
 anhidraza carbonică  de 5000 x viteza de hidratare a CO2
 schimbătorului HCO3-/Cl- asigură fenomenul migraţiei Cl-
 la nivelul ţesuturilor: HCO3- părăseşte eritrocitul la schimb cu Cl-
 la nivelul pulmonar: HCO3- pătrunde în eritrocit la schimb cu Cl -

PCO2  PCO2 

AC

24
3. Sistemele tampon INTRAERITROCITARE
 înlocuiesc HbO2 (acid tare) cu HbH (acid slab)
 fixează H+ rezultaţi din disocierea HbCO2
 asigură 3/4 din capacitatea tampon totală a sângelui prin:
(a) Sistemul tampon KHCO3/H2CO3:
H+ + KHCO3  H2CO3 + K+

KHbO2/HbO2 (oxihemoglobinat de K/oxiHb)

(b) Sistemele tampon ale Hb
KHb/HbH (hemoglobinat de K/Hb redusă)

PROCESUL DE TAMPONARE INTRAERITROCITAR

 acidul tare scoate acidul slab din sarea sa
pH constant
 se formează sarea acidului tare
25
 7. CINETICA ERITROCITELOR
HEMOLIZA FIZIOLOGICĂ
I. ETAPA MEDULARA  ERITROPOIEZA
 are loc în MOH  25 ml eritrocite/zi (50 ml sânge/zi)
 reprezintă “sistemul de generare al hematiilor”
 reprezintă  50 ml la un adult de 70 kg
 se desfăşoară în 5 - 7 zile
 necesită prezenţa EPO

26
II. ETAPA DE ERITROCITE CIRCULANTE
 Nr. eritrocite adulte: 4,5 – 5 mil/mm3
 Nr. reticulocite: 0,5 – 1,5 % (Nr  = reticulocitoză)
 Durata de viaţă: 100 – 120 zile
 “contactul” cu alte hematii şi cu
endoteliul capilarelor mici
SOLICITĂRI MECANICE
 “stagnarea” în vasele sanguine
sinuoase (ex: circulaţia splenică)
 RG min = 0,40 - 0,44 g% NaCl
SOLICITĂRI OSMOTICE
 RG max = 0,36 - 0,38 g% NaCl

RG normală RG scăzută 27
III. DISTRUGEREA ERITROCITELOR = HEMOLIZĂ

Epuizarea energetică şi enzimatică

Scăderea metabolismului celular

Modificări structurale  eritrocit rigid, lipsit de plasticitate

 membrană celulară “fragilă”
Diminuarea funcţiilor  tendinţă de a deveni sferocite
eritrocitare

Eritrocitele îmbătrânite sunt reţinute

în capilarele sinusoide ale splinei şi
îndepărtate prin eritrofagocitoză de
către macrofage
28
HEMOLIZA FIZIOLOGICĂ = distrugerea hematiilor îmbătrânite
 extravasculară (proporţie ): Hb este endocitată de macrofagele
din splină (”cimitirul eritrocitelor”), ficat şi MOH
 intravasculară (proporţie ): Hb se fixează pe haptoglobină şi
formează un complex endocitat de macrofagele din ficat

29
 CATABOLISMUL HEMOGLOBINEI

I. ETAPA PREHEPATICĂ: are loc în macrofage (splină şi MOH)

1.Globină aminoacizi (reutilizaţi în sinteze proteice)

fixat pe transferină  depozitat în MOH,

Fier ficat, splină (feritină, hemosiderină)
2.Hem
Biliverdină transformată în bilirubină indirectă (BI) sau
neconjugată  plasmă fixată de albumină
II. ETAPA HEPATICĂ: are loc în celula hepatică
 BI este conjugată cu acid glucuronic  bilirubină directă (BD) sau
conjugată  excretată în bilă
III. ETAPA POSTHEPATICĂ: are loc în intestinul gros
 Flora bacteriană oxidează BD  urobilinogen
 o parte se absoarbe în plasmă  eliminat în urină
 o parte este oxidat în stercobilinogen  eliminat prin fecale 30
31
HEMOLIZA PATOLOGICĂ: distrugerea prematură a hematiilor
 intravasculară: eliberarea de Hb în plasmă  eliminarea Hb în
urină = hemoglobinurie
 extravasculară: hepatică şi splenică  mărirea ficatului şi a
splinei = hepatosplenomegalie
 Durata de viaţă a eritrocitelor
ANEMIE + SINDROM ICTERIC + RETICULOCITOZĂ

32
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “V.BABEŞ” TIMIŞOARA
DISCIPLINA DE FIZIOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE FUNCŢIONALE

MEDIUL INTERN
SÂNGELE

CURSUL 5
Fiziologia seriei leucocitare

Anul universitar 2018 - 2019

1
 CUPRINS

1. Clasificarea leucocitelor din sângele periferic

2. Rolul leucocitelor în apărarea organismului

3. Granulocitele neutrofile

4. Granulocitele eozinofile

5. Granulocitele bazofile

6. Sistemul monocito – macrofagic

7. Funcţiile limfocitelor în apărarea organismului

2
 OBIECTIVE

Studentul trebuie să:

 Enumere criteriile de clasificare a leucocitelor din sângele periferic
 Definească apărarea nespecifică şi specifică a organismului, să enumere
mecanismele implicate şi să precizeze rolul leucocitelor
 Descrie caracteristicile generale, proprietăţile, cinetica şi funcţiile
neutrofilelor
 Descrie etapele fagocitozei
 Descrie caracteristicile generale, cinetica şi funcţiile eozinofilelor
 Descrie caracteristicile generale, cinetica şi funcţiile bazofilelor şi a
mastocitelor
 Descrie caracteristicile generale, cinetica şi funcţiile sistemului monocito-
macrofagic
 Discute rolul limfocitelor B, T citotoxice şi a celulelor NK
 Recunoască principalele modificări ale leucogramei şi să le asocieze cu
funcţiile principale ale leucocitelor
3
 1. CLASIFICAREA LEUCOCITELOR
DIN SÂNGELE PERIFERIC

(a) CRITERIUL MORFOLOGIC

 segmentarea nucleului
 prezenţa granulaţiilor citoplasmatice

 POLINUCLEARE = granulocite
 neutrofile (NE)
 eozinofile (EO)
 bazofile (BA)
 MONONUCLEARE = agranulocite
 monocite (MO)
 limfocite (LY)
4
(b) CRITERIUL FUNCŢIONAL
 Microfagocite: NE, EO, BA
 FAGOCITE  apărare nespecifică
 Macrofagocite: MO
 IMUNOCITE  apărare specifică  Limfocite: B, T
 Celule NK (natural killer)  apărare nespecifică - inducerea citotoxicității
 apărare specifică - memorie antigen-specifică

5
 CRITERIUL MORFOLOGIC ŞI FUNCŢIONAL

1. SERIA GRANULOCITARĂ (POLINUCLEARE)

= MICROFAGE:
• Granulocite nesegmentate (tinere)
• Granulocite segmentate (adulte): FAGOCITE Imunitatea
A. Granulocitul segmentat neutrofil (NE) înnăscută
B. Granulocitul segmentat eozinofil (EO) (nespecifică)
C. Granulocitul segmentat bazofil (BA)
2. SERIA MONOCITARĂ (MONONUCLEARE,
AGRANULOCITE) = MACROFAGE

3. SERIA LIMFOCITARĂ (MONONUCLEARE,

AGRANULOCITE)
Imunitatea
• L T (helper + citotoxic)
adaptativă Umorală (L B)
• LB
(specifică)
• Limfocite NK (dobândită) Celulară (L T)
6
NUMĂRUL TOTAL DE LEUCOCITE
 Adult: 5.000 - 9.000/mm3
 Copil  6 ani: până la 15.500/mm3
  numărului = LEUCOCITOZĂ
  numărului = LEUCOPENIE
FORMULA LEUCOCITARĂ

Tip Adult Copil  6 ani HISTOGRAMĂ LEUCOCITARĂ

NE 56 - 68% 25 - 40%  separarea leucocitelor din
sângele periferic în funcţie de:
EO 1 - 3% 1 – 4%  volumul celular
BA 0 - 1% 0 - 1%  gradul de segmentare a nucleului
LY 20 - 40 % 50 - 70%  densitatea granulaţiilor
citoplasmatice
MO 4 - 10% 4 - 8% 7
 2. ROLUL LEUCOCITELOR ÎN APĂRARE

APĂRAREA ORGANISMULUI = suma tuturor MECANISMELOR

care protejează individul de agresiunea microorganismelor invazive

înnăscută, primitivă, cu eficacitate

APĂRAREA NESPECIFICĂ
medie, dar foarte promptă

dobândită împotriva unui antigen

APĂRAREA SPECIFICĂ
specific (imunogen) cu eficacitate
mare, dar cu latenţă de câteva zile

NATURALĂ
 Pasiv: prin transfer
placentar de anticorpi
 Activ: prin boală
ARTIFICIALĂ
 Pasiv: prin administrare de
antitoxine sau -globuline
 Activ: prin vaccinare
8
MECANISME DE APĂRARE

9
 (a) MECANISME DE APĂRARE NESPECIFICĂ

1. BARIERELE NATURALE DEFENSIVE

 împiedică ataşarea şi penetrarea agenţilor bacterieni
 pielea intactă prezintă celule epiteliale cu “joncţiuni strânse”
 mucusul de la nivelul epiteliilor inhibă dezvoltarea germenilor
2. FACTORI ANTIBACTERIENI DIN SECREŢIILE EXOCRINE
 acidul clorhidric din secreţia gastrică Stomacul = “bazin de
 enzime digestive (pepsina, tripsina) sterilizare” a alimentelor
 acizii biliari din secreţia biliară
 lizozimul din salivă şi lacrimi
3. FACTORI FIZIOLOGICI
 temperatura corpului 37°C (febra este o reacţie de apărare)
 PO2 ridicată inhibă dezvoltarea germenilor anaerobi
10
4. SUBSTANŢE PREFORMATE  sistemul complementului seric
- asigură răspuns imun nespecific UMORAL
 grup de proteine plasmatice
(C1 – C9) activate în cascadă
 asigură opsonizarea
necesară fagocitozei
 efect bactericid şi tumoricid

Complexul de atac  permeabilitatea pentru

CITOLIZĂ
membranar (C9) Na+ şi apă

5. FAGOCITOZA - asigură răspuns imun nespecific CELULAR

 granulocite NE  bacterii
 macrofage  bacterii, paraziţi şi celule tumorale 11
 (b) MECANISME DE APĂRARE SPECIFICĂ

RĂSPUNSUL IMUN SPECIFIC - declanşat de pătrunderea în

organism a unei structuri “non - self” antigenică şi imunogenă
Răspunsul imun activarea limfocitelor B în plasmocite şi formarea de
specific UMORAL AC  neutralizează AG
activarea limfocitelor T citotoxice  elimină celulele
Răspunsul imun purtătoare de AG
specific activarea celulelor NK  distrug celule infectate cu
CELULAR agenți patogeni intracelulari sau celule tumorale
care nu prezintă HLA I

12
 TIPURI DE RĂSPUNS IMUN SPECIFIC - UMORAL

1. PRIMAR: la primul contact cu AG specific

 latenţă mai lungă (  7 zile)
 activarea limfocitelor B “naive”
 anticorpi de tip IgM în cantitate mică
 formarea limfocitelor B “cu memorie
imunologică”

2. SECUNDAR: la al doilea contact cu AG

specific
 latenţă mai scurtă (2 - 4 zile)
 activarea limfocitelor B cu “memorie
imunologică”
 anticorpi de tip IgG în cantitate mare
 răspuns imunologic RAPID şi AMPLU
13
 3. GRANULOCITELE NEUTROFILE (NE)

CARACTERISTICI GENERALE
 Număr
 adult: 56-68% (3000 – 7000/mm3)
 copii: 25-40%
 diametru 10-15 m
 nucleu segmentat (2-5 lobi)
 Morfologie
 citoplasmă palidă (slab acidofilă)
 granulaţii citoplasmatice neutrofile

 marginaţie
1. Microfagocitoză (bacterii)
 diapedeză
 Proprietăţi  Funcţii 2. Secretorie
 mobilitate
 Reacţia inflamatorie
 chemotaxie
14
 CINETICA NEUTROFILELOR

1. Etapa MEDULARĂ: 6 - 9 zile

 producţie 1 x 1011 NE/zi
 stocate în MOH  Nr. de 10 x mai
mare decât în circulaţie
2. Etapa SANGVINĂ: 4 - 9 ore
 NE mature (segmentate) - 95%
 NE imature (“nucleu în bandă”) - 5%
3. Etapa TISULARĂ: 4 - 5 zile  piele
 mucoasele:
 NE migrează în zone de maximă
 căilor respiratorii
expunere la bacterii
 tractului digestiv
 tractului urinar
15
 PROPRIETĂŢILE NEUTROFILELOR (PMN)

a) Marginaţie: aderarea
PMN la endoteliul
vascular
b) Diapedeză: traversarea
peretelui vascular la
nivelul venulelor
postcapilare
c) Mobilitate: emitere de
pseudopode
d) Chemotaxia: mişcarea
orientată, direcţionată
către focarul inflamator
16
 PROPRIETĂŢILE NEUTROFILELOR (PMN)

(a)Marginaţie: aderarea PMN la

endoteliul vascular
 etape:
 rolling” leucocitar  “rostogolirea”
PMN pe suprafața endoteliului
 “adeziune fermă” la endoteliul
vascular  contacte strânse între
PMN și endoteliu realizate prin
activarea moleculelor de adeziune
de pe PMN și de pe endoteliu
(b) Diapedeză: traversarea peretelui
vascular la nivelul venulelor
postcapilare 17
(c) Mobilitate: emitere de pseudopode
(d) Chemotaxia: mişcarea orientată,
direcţionată către un focar inflamator
 prin emiterea de pseudopode pe
direcţia de înaintare
 în sensul gradientului chemotactic
 Factori chemoatractanţi pozitivi
 bacterii şi produse bacteriene
 produşi de degradare tisulară
 mediatori ai inflamaţiei (chemokine)
 Factori chemoatractanţi negativi
 cortizon
18
 FUNCŢIILE NEUTROFILELOR

a) FAGOCITOZA – etape:
• Opsonizarea
• Ataşarea
• Înglobarea (ingestia)
• Bactericidia şi digestia
• Exocitoza fragmentelor
nedigerate

b) FUNCŢIA SECRETORIE

19
 FUNCŢIILE NEUTROFILELOR

(a) FAGOCITOZA
 este funcţia principală a neutrofilelor  înglobarea şi distrugerea
agenţilor patogeni extracelulari
 NE realizează prima linie celulară de apărare nespecifică a
organismului
 bacterii
 Agenţii patogeni:
 particule inerte

20
ETAPE:
1. OPSONIZAREA
 fixarea opsoninelor (IgG sau C3b)
pe agentul patogen  pregătire
pentru înglobare
2. ATAŞAREA
 fixarea opsoninelor pe receptori
specifici de pe membrana NE 
declanşează înglobarea
3. ÎNGLOBAREA (INGESTIA)
 membrana celulară emite
pseudopode care înconjoară
particula opsonizată  înglobare în
vezicula fagocitară = FAGOZOM 21
4. BACTERICIDIA şi DIGESTIA
 Fagozomul fuzionează cu lizozomii = FAGOLIZOZOM
 distrugerea agentului patogen

4.1. MECANISM O2 – dependent

(“respiratory burst”)
- prin eliberarea rapidă a speciilor
reactive ale O2
4.2. Mecanism O2 – independent
- prin enzime lizozomale
- prin sisteme bactericide
neoxidante
22
 4. BACTERICIDIA şi DIGESTIA
4.1. Mecanism O2 – dependent
(“respiratory burst”)
• se face prin eliberarea rapidă a
speciilor reactive ale O2  atacă
bacteria
O2
NADPH – oxidază 
Anion superoxid (O2-.)
SOD 
H 2O2
MPO 
Acid hipocloros (HOCl)
Legendă: SOD = superoxid dismutaza, MPO = mieloperoxidaza
4.2. Mecanism O2 – independent
• enzime lizozomale:
– hidrolaze acide  atacă
bacteria
• sisteme bactericide neoxidante:
– proteine cationice  distrug
matricea fosfolipidică
– lizozim  hidrolizează
glucidele din peretele
bacterian
– lactoferină  fixează şi
“sustrage” fierul bacterian
23
5. EXOCITOZA FRAGMENTELOR NEDIGERATE
 eliminarea resturilor nedigerabile prin exocitoză  drenate limfatic
 bacterii vii/moarte + NE moarte + lichid tisular  globul de puroi

24
(b) FUNCŢIA SECRETORIE = degranularea PMN
 exocitoza granulaţiilor citoplasmatice  enzime lizozomale,
metaboliţi ai acidului arahidonic, IL -1 (factor pirogen), etc.
 eliberarea extracelulară a speciilor reactive ale O2:
 cele asociate fagocitozei  răspuns inflamator în focarul bacterian
 prin fixarea complexelor AG/Ig de PMN  leziuni tisulare în bolile
autoimune

25
 4. GRANULOCITELE EOZINOFILE (EO)

CARACTERISTICI GENERALE
 Număr
 adult: 1 - 3% (100 – 400/mm3)
 copii: 1 – 4%

 diametru 10-15 m
 Morfologie  nucleu bilobat “în desagă”
 citoplasmă intens acidofilă
 numeroase granulaţii acidofile
1. Secretorie
 diapedeză  citotoxicitate
 Proprietăţi  Funcţii
 chemotaxie antiparazitară
 reacţie alergică
2. Fagocitoză  (bacterii)
26
 CINETICA EOZINOFILELOR

 Etapa medulară: 6-9 zile

 Etapa sangvină: 6 ore
 Etapa tisulară: 8-12 zile

EO părăseşte circulaţia prin diapedeză

şi migrează în zone de maximă
expunere la paraziţi şi alergeni
 piele, căi respiratorii, tract digestiv

EO recunoaşte:
 paraziţii opsonizaţi de IgE
 mediatori ai inflamaţiei
 factorul chemotactic al eozinofilelor
produs de mastocit
27
 FUNCŢIA SECRETORIE A EOZINOFILELOR

Factorii eozinofilici secretaţi prin DEGRANULARE:

 factori antiparazitari  apărarea antiparazitară
 histamina (alături de mastocite)  reacţia alergică
 metaboliţi ai acidului arahidonic
 inflamaţia alergică
 speciile reactive ale O2

Mastocit
(MA)

Eozinofil
(EO)

Parazit opsonizat de IgE Degranularea EO şi MA 28

 FACTORII ANTIPARAZITARI EOZINOFILICI

 Proteina bazică majoră (major basic

protein, MBP)
 Distruge paraziți
 Stimulează degranularea mastocitelor
 Induce leziuni cutanate
 Proteina cationică eozinofilică
(eosinophilic cationic protein, ECP)
 Acțiune antiparazitară de 8 x mai
puternică
 Stimulează degranularea mastocitelor
 Acțiune neurotoxică (urticarie)
 Peroxidaza eozinofilică
 Distruge paraziți, bacterii, celule
tumorale
  producția de specii reactive de O2 29
EOZINOFILIA reactivă (creşterea Nr. EO) apare în:
 infestare cu paraziţi intestinali
 ex: trichinella spiralis
 infestare cu protozoare intestinale
 ex: giardia intestinalis
 dermatita alergică (urticaria)
 astmul alergic

Trichinella spiralis Giardia intestinalis Urticarie 30

 5. GRANULOCITELE BAZOFILE (BA)

CARACTERISTICI GENERALE Mastocite

 Număr
 adult: 0 - 1% (20-50/mm3)
 copil: 0 – 1 %

 Morfologie  diametru 10 - 12 m
 nucleu segmentat, fără lobi
 granulaţii mari bazofile care acoperă citoplasma şi
nucleul
 Secretorie
 Forme  circulantă = BAZOFIL  Funcţii  reacţia alergică
 tisulară = MASTOCIT  coagulare
 Fagocitoză 
31
 CINETICA BAZOFILELOR

 Etapa medulară: 3 - 7 zile

 Etapa sangvină: câteva ore
 Etapa tisulară: săptămâni  luni

BAZOFIL

 alergeni
Chemotaxie
 mediatori ai inflamaţiei

ŢESUTURI  Piele
“ŢINTĂ”  Căi respiratorii
 Tract digestiv

MASTOCIT RĂSPUNS ALERGIC

32
 FUNCŢIA SECRETORIE A MASTOCITELOR

Mastocitele sunt ”celule santinelă” din țesuturi

• Conțin granule cu mediatori preformați (histamină) și pot produce
mediatori de novo după stimulare
• Rol asemănător cu bazofilele în inflamație (în special alergică)
• DEGRANULAREA  declanşată de fixarea complexelor
alergen/IgE
 Eliberarea de HISTAMINĂ (alături de EO)
 astmul alergic
 rinita alergică
 conjunctivita alergică
 reacţia anafilactică

 Eliberare de HEPARINĂ
 factor anticoagulant care
împiedică activarea factorilor
plasmatici ai coagulării
33
 6. SISTEMUL MONOCITO-MACROFAGIC

Macrofage
CARACTERISTICI GENERALE
 Număr
 adult: 4 - 10% (100 – 700/mm3)
 copil: 4 - 8%

 diametru 14 - 24 m
 Morfologie
 nucleu “reniform”
 citoplasmă intens bazofilă
 fără granulaţii vizibile la MO 1. Macrofagocitoză
2. Secretorie
 circulantă = MONOCIT
 Forme  Funcţii 3. Celulă
 tisulară = MACROFAG prezentatoare de
antigen (APC)
34
 CINETICA MONOCITARĂ

 Etapa medulară: 5 - 6 zile

 Etapa sangvină: 3 zile
 Etapa tisulară: câteva luni

MONOCIT
 germeni patogeni
Chemotaxie  celule distruse
 citokine
ŢESUTURI plămân, ficat, piele, ţesut nervos, ţesut osos, etc.

 Postmaturare sub influenţa micromediului local

MACROFAG  creşterea dimensiunilor de 5 x
 creşterea capacităţii de fagocitoză
35
MACROFAGELE TISULARE: reprezintă o populaţie heterogenă
 macrofagele alveolare  plămâni
 celulele Kupffer  ficat
 celulele Langerhans  piele
 microglii  ţesut nervos
 osteoclaste  ţesut osos Microglial Cell

Langerhans cell

36
 FUNCŢIILE SISTEMULUI MONOCITO-MACROFAGIC

(a) MACROFAGOCITOZA
 bacterii (ex: mycobacteria TBC)
 paraziţi (ex: plasmodium falciparum)
 Apărarea nespecifică
 fungi (ciuperci)
 celule neoplazice

Monocit + Macrofage + Macrofage +

plasmodium falciparum mycobacteria TBC fungi (drojdie)
37

 Îndepărtarea celulelor
sangvine îmbătrânite
 Reparare tisulară
(necrofagocitoza)
 de către macrofagele endoteliale de
la nivelul splinei, MOH şi ficatului
(sistemul reticulo – endotelial)
 resturi celulare
 bacterii moarte
 detritusuri tisulare

Macrofage + eritrocite Macrofage + trombocite 38

(b) FUNCŢIA SECRETORIE  100
de substanţe care realizează:
 Activitate bactericidă
 mecanism O2 – independent
(enzimele lizozomale)
 mecanism O2 – dependent
(speciile reactive ale O2)
 Activitate tumoricidă - proteine cu
proprietăţi antitumorale
 factorul de necroză al tumorilor
(TNF)
 Reparaţie şi reorganizare tisulară
 Reglarea activităţii limfocitelor
39
(c) FUNCŢIA DE PREZENTARE ANTIGENICĂ
= Iniţierea răspunsului imun specific

Macrofagul = APC
1. înglobarea şi prelucrarea AG
2. expunerea fragmentului de AG
împreună cu MHC clasa II
3. recunoaşterea AG de către
limfocitele T helper (CD4+)

APC = celulă prezentatoare de AG

MHC = molecule de histocompatibilitate
CD = moleculă de citodiferenţiere 40
 7. FUNCŢIILE LIMFOCITELOR ÎN APĂRARE

(a) LIMFOCITELE B
 exprimă receptori specifici (BCR) faţă de AG
 se diferenţiază în plasmocite  splină, gg.limfatici
 produc 5 clase de Ig  efectorii imunităţii umorale

 IgG: 75 – 85% din Ig circulante

 IgM: aglutininele anti–AB
 IgA: - se fixează la nivelul pielii şi a mucoaselor
- se secretă în salivă, suc intestinal, secreţie lactată
 IgD: receptor pentru AG al limfocitelor B
 IgE: se fixează în ţesuturi pe receptori specifici de la nivelul
mastocitelor şi stimulează eliberarea de histamină  rol în
reacţia alergică 41
(b) LIMFOCITELE T citotoxice (CD8+)
 exprimă receptori specifici (TCR)
care recunosc AG “prezentat” de
APC împreună cu MHC clasa I
pentru LT CD8+, APC pot fi:
- celule infectate cu virus
- celule proprii devenite “non – self”
- celule tumorale

APC expune AG împreună

cu MHC clasa I

RĂSPUNS IMUN CELULAR

=
distrugerea APC prin eliberare
de perforine şi granzime 42
(c) LIMFOCITELE T helper (CD4+)
 Exprimă receptori specifici (TCR) care
recunosc antigenul “prezentat” de APC
împreună cu MHC clasa II
pentru LT CD4+, APC = Macrofagul
 Secretă citokine cu rol stimulator sau
inhibitor asupra celulelor efectoare 
 stimulează imunitatea celulară - LTc
 stimulează imunitatea umorală - LB
 stimulează imunitatea nespecifică -
celulele NK, macrofagele, granulocitele
 Concluzie: LT helper = indispensabil funcţiei normale a sistemului imun
 Dovadă = scăderea numărului de limfocite T helper datorită infecţiei cu
virusul HIV  prăbuşirea imunităţii 43
(d) CELULELE NATURAL KILLER (NK)
Mediază citotoxitatea  celule proprii infectate viral
anticorp – dependentă  celule proprii devenite “non-self”
prin care distrug:  celule tumorale
Contactul se face cu AG exprimat de “celula ţintă”:
 fără MHC clasa I
 fixat pe AC

Eliberare de enzime citolitice

PERFORINE GRANZIME

 polimerizează tubular  induc apoptoza (moartea

 se inseră în membrana “celulei ţintă” celulară programată)
formând un por  necroza celulei 44
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “V.BABEŞ” TIMIŞOARA
DISCIPLINA DE FIZIOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE FUNCŢIONALE

MEDIUL INTERN
SÂNGELE

CURSUL 5
Hemostaza fiziologică

Anul universitar 2018 - 2019

1
 CUPRINS

1.Seria trombocitară
1.1. Cinetica trombocitară
1.2. Caracteristicile morfo-funcţionale al trombocitelor
1.3. Funcţiile trombocitului în echilibrul fluido-coagulant
2. Hemostaza fiziologică
2.1. Hemostaza primară
2.1.1. Timpul vascular
2.1.2. Timpul plachetar
2.2. Hemostaza secundară. Coagularea
3. Fibrinoliza

2
 OBIECTIVE

Studentul trebuie să:

 Descrie cinetica şi caracteristicile morfo-funcţionale ale trombocitelor
 Descrie funcţiile trombocitelor în hemostaza fiziologică şi în procesul
de reparare tisulară
 Explice mecanismele şi efectele vasoconstricţiei în hemostază
 Discute proprietăţile endoteliului normal cu rol în hemostază
 Descrie etapele formării trombului plachetar, rolul sistemul
glicoproteinelor membranare şi al granulaţiilor trombocitare
 Definească şi clasifice factorii plasmatici ai coagularii sângelui
 Descrie etapele coagulării, diferenţele dintre mecanismul intrinsec şi
extrinsec, rolul Fp3 şi Ca2+ în aceste mecanisme
 Descrie etapele componente ale sistemului fibrinolitic şi etapele
fibrinolizei
3
 1. SERIA TROMBOCITARĂ

CARACTERISTICI GENERALE
Trombocitele (Tr.) = plachete sangvine
 sunt cele mai mici elemente figurate ale sângelui (2 - 4 μm)
 sunt fragmente citoplasmatice anucleate cu granulaţii azurofile
 au origine în MOH
 au 2 proprietăţi fundamentale:
 aderarea = fixarea la suprafeţele “rugoase”
 agregarea = legarea între ele cu formarea cheagului plachetar

4
 1.1. CINETICA TROMBOCITARĂ

 Etapa medulară: 4 - 5 zile

 Etapa sangvină: 8 - 10 zile
 2/3 din Tr. în circulaţia generală
 1/3 din Tr. în splină
 Etapa splenică: în capilarele sinusoide
ale pulpei roşii
 rezervor de Tr.
 sediul distrugerii Tr.
 Fiziologic: macrofagele distrug Tr.
îmbătrânite
 Patologic: intensificarea distrucţiei
trombocitelor  trombocitopenie
 manevră terapeutică: splenectomia
pentru reducerea distrucţiei Tr. 5
 1.2. CARACTERISTICI MORFO-FUNCŢIONALE
ALE TROMBOCITULUI

PLACHETOGRAMA
 Nr.Tr. circulante = 150.000 - 350.000/mm3
  în trombocitopenie
  în trombocitoză
 PCT (plachetocrit) = 0,08 - 1%
  în trombocitopenie
  în trombocitoză
 MPV (volum plachetar mediu) = 6 - 10 fl
  posthemoragic (prin stimularea trombocitopoiezei)
 PDW (indicele de distribuţie plachetar) = 10 - 15%
  în trombopatii (trombastenie)
6
 ORGANIZAREA MORFO-FUNCŢIONALĂ A
TROMBOCITULUI
1. ZONA PERIFERICĂ: asigură funcţia de interacţiune extracelulară
 membrană celulară = sursă de metaboliţi ai acidului arahidonic
 sistemul glicoproteinelor (Gp) = receptori de adeziune/agregare Tr.
 atmosferă periplachetară cu: f. ai coagulării (V,VIII), catecolamine
2. ZONA CITOPLASMATICĂ: asigură funcţia contractilă
 prin reţeaua de microtubuli asigură forma de disc a Tr. neactivat
 prin proteinele contractile (actină şi trombostenină) asigură:
 forma sferică cu prelungiri a Tr. activat
 degranularea trombocitară
 retracţia cheagului de fibrină
3. ZONA ORGANITELOR: asigură funcţia secretorie
 prin sistemul granulaţiilor trombocitare
7
 SISTEMUL GRANULAŢIILOR TROMBOCITARE
(FACTORII TROMBOCITARI)

 CORPI DENŞI
 f. proagreganţi plachetari: ADP, trombină
 f. vasoconstrictori: serotonină
 GRANULE ALFA (α)
 factori proagreganţi plachetari
 factori ai coagulării
 factori inhibitori ai fibrinolizei
 LIZOZOMI
 conţin enzime hidrolitice (hidrolaze acide)

Degranularea este declanşată de  [Ca2+]ic

8
 1.3. FUNCŢIILE TROMBOCITULUI ÎN
ECHILIBRUL FLUIDO-COAGULANT

Trombocitul intervine în:

(a) Hemostaza primară
(b) Hemostaza secundară (coagulare)
(c) Reglarea fibrinolizei
(d) Repararea tisulară

9
 1.3. FUNCŢIILE TROMBOCITULUI ÎN
ECHILIBRUL FLUIDO-COAGULANT
(a) ÎN HEMOSTAZA PRIMARĂ
 Tr. formează cheagul plachetar
 Tr. eliberează f. vasoconstrictori: serotonina + TxA2
 Tr. eliberează f. proagreganţi trombocitari: ADP + TxA2

10
(b) ÎN HEMOSTAZA SECUNDARĂ (coagulare)
 Tr. fixează f.Va şi VIIIa la nivelul atmosferei periplachetare - împiedică
inactivarea acestora de către proteazele plasmatice
 Tr. eliberează Fp3, f.V, f.VIII - susţin mecanismul intrinsec al coagulării
 Tr. conţine şi eliberează factorul stabilizator al fibrinei (f.XIII)
 Tr. eliberează heparinază - inhibă acţiunea anticoagulantă a heparinei

11
(c) ÎN REGLAREA FIBRINOLIZEI
 Tr. reprezintă suportul interacţiunii dintre plasminogen şi activatorul
tisular al plasminogenului (t-PA)
 Tr. eliberează 2-antiplasmina  inactivează plasmina
 Tr. eliberează trombostenină  va determina retracţia cheagului de
fibrină  îndepărtează inhibitorii fibrinolizei

12
(d) ÎN REPARAREA TISULARĂ: Tr. produce factori de creştere cu rol
trofic pentru peretele vascular  asigură repararea leziunilor capilare
fiziologice zilnice:
 PDGF (factorul de creştere derivat din plachete)  factor
chemotactic pentru fibroblaste
 FGF (factorul de creştere fibroblastic)  dezvoltarea fibroblaştilor
 TGF- (factorul de creştere transformant-)  depunerea de
matrice extracelulară
 VEGF (factorul de creştere vascular endotelial)  repararea
peretelui vascular (angiogeneză)
Patologic  în trombocitopenie:
 apar peteșii - hemoragii capilare spontane
punctiforme în țesutul subcutanat
Purpura
 proba garoului (+) = fragilitate capilară 
trombocitopenică
13
 2. HEMOSTAZA FIZIOLOGICĂ

DEFINIŢIE
 ansamblul de fenomene care asigură oprirea spontană a unei
hemoragii la nivelul vaselor mici (microcirculaţie)
 presupune participarea unui complex de factori:
vasculari, plasmatici, trombocitari şi tisulari
TIMPII HEMOSTAZEI
 Hemostaza primară
 Timpul vascular  vasoconstricţie
 Timpul plachetar  cheag alb plachetar
 Hemostaza secundară (coagularea)
 cheag roşu de fibrină
 Mecanism intrinsec (intravascular)
 Mecanism extrinsec (extravascular)
14
 2.1. HEMOSTAZA PRIMARĂ

DEFINIŢIE: succesiune de reacţii care induc

oprirea provizorie a sângerării prin:
1. Vasoconstricţia vasului lezat
2. Formarea cheagului alb pachetar
ROLUL CELULELOR ENDOTELIALE:
Endoteliul normal
 secretă NO + PGI2 în cantitate 
 este non-aderent, antiagregant plachetar,
anticoagulant, vasodilatator, profibrinolitic
Endoteliul lezat
 secretă cantităţi  de NO + PGI2 şi cantităţi  de ET-1 + TxA2
 este aderent, proagregant plachetar, procoagulant, vasoconstrictor,
antifibrinolitic
 Disfuncţia endotelială determină dezvoltarea plăcii de aterom
15
 Ruptura plăcii de aterom determină formarea trombilor
 2.1.1. TIMPUL VASCULAR

DEFINIŢIE: vasoconstricţia (VC)

indusă ca răspuns la leziunea
peretelui vascular în scopul
reducerii pierderii de sânge
Mecanism  leziunea peretelui vascular  prin mecanism
miogenic direct - contracţia fibrelor musculare netede din
vasul lezat  VC locală (spasm local miogenic)

Mecanism  stimularea algoreceptorilor cutanaţi determină

nervos reflex activarea simpatică  VC regională
 factori eliberaţi din ENDOTELIU şi TROMBOCITE
Mecanism  din endoteliu: endotelina-1 (ET-1)
umoral VC  din trombocite - amine vasoactive: serotonina şi
catecolaminele din “atmosfera periplachetară” şi
derivaţi ai acidului arahidonic: TxA2 din membrană
EFECTELE VASOCONSTRICŢIEI: reduce debitul sanguin la nivelul
leziunii  diminuarea pierderilor sanguine 16
 2.1.2. TIMPUL PLACHETAR

DEFINIŢIE: formarea cheagului alb de trombocite cu oprirea

provizorie a sângerării
 Aderarea
 Activarea
ETAPE:  Agregarea
 Metamorfoza
vâscoasă
(1) ADERAREA
 = fixarea Tr. pe structurile
subendoteliale ale peretelui lezat şi
formarea unui “strat plachetar
unicelular” de Tr. prin:
a. Mecanism electrostatic  Tr. încărcate electric negativ sunt atrase
de sarcinile pozitive ale structurilor subendoteliale (colagen)
b. Mecanism chimico-enzimatic  Tr. aderă ferm la peretele vascular
prin intermediul glicoproteinelor membranare (Gp) 17
(2) ACTIVAREA - indusă de aderare 
a. Modificări structurale:
 mărirea volumului plachetar (cu 25%)
 modificarea formei  sferică cu prelungiri
  expresiei Gp  fixează fibrinogenul şi
“recrutează” alte Tr. activate
b. Modificări secretorii:
 exocitoza corpilor denşi (prima
degranulare trombocitară) eliberează:
 serotonina  vasoconstricție
 ADP, trombină   agregarea Tr.
  producției de TxA2  agregarea Tr.
18
(3) AGREGAREA - indusă de activare
 procesul de ataşare (unele de altele)
“în cascadă” a Tr.activate prin
intermediul complexului fibrinogen/Gp

ADP, TxA2 şi trombina se fixează pe

receptori specifici cuplaţi prin proteina
Gq cu fosfolipaza C   IP3   [Ca2+]ic

a. exocitoza granulelor 
(a doua degranulare trombocitară)
b. activarea sintezei de TxA2
c.  expresiei Gp

“Tromb plachetar lax”

19
(4) METAMORFOZA VÂSCOASĂ
 digestia ireversibilă a membranei
trombocitare sub acţiunea enzimelor
lizozomale  dispariţia membranelor Tr.
 eliberarea tuturor constituenţilor
trombocitari

Cheag alb plachetar

 masă de Tr. fuzionate cu aspect omogen

 păstrarea unui număr mic Tr. nedistruse
cu rol în:
 orientarea filamentelor de fibrină
 retracţia cheagului de fibrină prin
producţia de trombostenină 20
21
 2.2. HEMOSTAZA SECUNDARĂ
COAGULAREA
 Realizează oprirea definitivă a Nr. Denumire
sângerării
I Fibrinogen
 Implică o succesiune de reacţii
II Protrombină
enzimatice “în cascadă” cu
III Tromboplastină tisulară
participarea factorilor:
IV Ca2+
 plasmatici (I  XIII)
V Proaccelerină
 tisulari (f.III)
VII Proconvertină
 trombocitari (Fp3)
VIII Factorul antihemofilic A
 Factorii plasmatici ai coagulării:
IX Factorul antihemofilic B
 sunt glicoproteine cu activitate
X Factorul Stuart - Prower
enzimatică proteolitică
XI Factorul antihemofilic C
 circulă sub formă inactivă
XII Factorul Hageman
 se activează “în cascadă”
XIII Factorul stabilizator al
fibrinei 22
 ETAPELE COAGULĂRII

MECANISM INTRINSEC MECANISM EXTRINSEC

(intravascular) (extravascular)

I. Formarea protrombinazei
(Xa, Va, Ca2+, Fp3)

Cale comună

II. Formarea trombinei

III. Formarea fibrinei

IV. Retracţia cheagului

23
SCHEMA COAGULĂRII

24
 CLASIFICAREA FACTORILOR PLASMATICI
AI COAGULĂRII

(a) Factorii fazei de contact  XII, XI

 sunt activaţi prin contactul cu structurile
subendoteliale (colagen)
 activează mecanismul intrinsec al coagulării
 NU necesită pentru activare prezenţa Ca2+
(b) Factorii dependenţi de vit. K  II, VII, IX, X
 sunt sintetizaţi exclusiv hepatic în prezenţa vit.K
 pot lega ionii de Ca2+ numai în urma carboxilării
acidului glutamic în poziţia  (asigurată de vit.K)
 sunt implicaţi mai ales în mecanismul extrinsec
al coagulării

25
(c) Factorii trombinosensibili  I, V, VIII, XIII
 sintetizaţi de ficat şi trombocite
 sunt factori instabili consumaţi în timpul
mecanismului intrinsec al coagulării prin
acţiunea prelungită a trombinei

Trombina + Trombomodulina

Activarea proteinei C

Inactivarea
 Fibrinoliza
f.Va şi f.VIIIa

!! Observaţie: Trombina intervine şi în activarea fibrinolizei 26

 Etapa I. FORMAREA PROTROMBINAZEI

(a) Mecanismul INTRINSEC (intravascular)

STRUCTURI SUBENDOTELIALE
XII XIIa
Produsul activării
XI XIa fazei de contact
Observaţie:
IX  f.IXa = factor
IXa enzimatic principal
Ca2+ +  Ca2+, f.VIIIa şi Fp3 =
VIII VIIIa cofactori enzimatici
Produsul
+
intermediar I
Trombină Ca2+
+
Fp3

X Xa + Va + Ca2+ + Fp3
Ca2+ 27
Protrombinaza
(b) Mecanismul EXTRINSEC (extravascular)
Tromboplastina STRUCTURI PERIVASCULARE
tisulară (f.III)
Observaţie:
 f.VIIa = factor
enzimatic principal
 Ca2+ = cofactor
VII VIIa enzimatic
+
III Produs intermediar II
+
Ca2+

Xa + Va + Ca2+ + Fp3 X
Ca2+
Protrombinaza
28
 CARACTERISTICI MECANISM INTRINSEC/EXTRINSEC

MECANISMUL INTRINSEC
1. Este declanşat de “leziunile endoteliale“ prin:
 expunerea colagenului
 activarea f.XII
 activarea sistemului kininelor plasmatice  activarea f.XII
2. Este iniţiat prin eliberarea Fp3 şi activarea factorilor plasmatici
ai fazei de contact (XII, XI), în absenţa Ca2+
3. Este explorat prin APTT (TH = 20 – 50 sec)
MECANISMUL EXTRINSEC
1. Este declanşat de leziunile perivasculare
2. Presupune eliberarea tromboplastinei tisulare (f.III = TF) și
activarea factorului VII (f.VIIa)
 în prezența obligatorie a Ca2+
 NU necesită prezenţa Tr. (Fp3)
3. Este explorat prin timpul Quick (TQ = 15 sec) 29
 CALEA COMUNĂ

Cale intrinsecă CALE COMUNĂ Cale extrinsecă

IXa VIIa
+ X +
VIIIa VIII III
+ V Xa + Va + Ca2+ + Fp3 +
Ca2+
Ca2+
+ TROMBINĂ PROTROMBINĂ
Fp3
Fibrinogen
Ca2+
Fibrină instabilă
XIII XIIIa Ca2+
Fibrină stabilă
Cheag trombocite
30
 Etapa II. FORMAREA TROMBINEI

PROTROMBINĂ
 Are loc pe suprafaţa cheagului de Tr.
Xa
 Se formează sub acţiunea complexului
+
protrombinazic format din:
Va, Ca2+, Fp3
 Xa = factor enzimatic principal care
scindează protrombina în trombină TROMBINĂ
 Va, Ca2+, Fp3 = cofactori enzimatici
care cresc viteza reacţiei FIBRINOGEN
 Trombina = enzimă proteolitică V → Va
 degradează fibrinogenul în fibrină VIII → VIIIa
 are acţiune autocatalitică
 activează factorii trombinosensibili: XIII → XIIIa
FIBRINĂ
I, V, VIII şi XIII
 activează Tr. care eliberează Fp3
 activează şi fibrinoliza CHEAG ROŞU
31
 Etapa III. FORMAREA FIBRINEI

Trombină + Ca2+

Etapa proteolitică Fibrinogen Monomeri de fibrină

polimerizarea spontană Cheag de

Etapa de polimerizare a monomerilor de fibrină instabil
fibrină prin formarea chimic şi
f. XIIIa + Ca2+ legăturilor de hidrogen mecanic

legăturile de hidrogen dintre monomerii de

Etapa de stabilizare
fibrină sunt înlocuite cu legături covalente

CHEAG DE FIBRINĂ
 stabil chimic, instabil mecanic
 cuprinde plasmă, eritrocite şi trombocite
 aderă de peretele vascular
32
 Etapa IV. RETRACŢIA CHEAGULUI

 Reprezintă scurtarea lungimii filamentelor de fibrină,

după 20 - 60 min de la debutul coagulării
 Necesită prezenţa în cheag a unor Tr. intacte şi o
cantitate normală de fibrinogen (2- 4 g/l)
Tr. intacte păstrate din nodurile reţelei de fibrină emit
pseudopode care se fixează pe filamentele de fibrină

Contracţia trombosteninei determină “retragerea”

pseudopodelor

1. Reducerea lungimii 2. Expulzarea 3. Distrugerea

filamentelor de fibrină celulelor sangvine tuturor Tr.

CHEAG DE FIBRINĂ
 stabil chimic şi mecanic 33
Formarea CHEAGULUI DE FIBRINĂ este urmată de:
1. Invadarea cheagului de către fibroblaşti care asigură reparare
tisulară împreună cu factorii de creştere produşi de trombocite
 formarea ţesutului conjunctiv fibros în 1 - 2 săptămâni
2. Dizolvarea cheagului de fibrină prin fibrinoliză
 repermeabilizarea vasului în 2 - 3 zile

34
 3. FIBRINOLIZA
Componente:
DEFINIŢIE: proteoliza  plasminogen – plasmină
dirijată a cheagului de  activatori ai plasminogenului  t-PA, u-PA
fibrină sub acţiunea  inhibitorii fiziologici ai activării
sistemului fibrinolitic plasminogenului  PAI-1
 inhibitorul plasminei  2 – antiplasmina

PLASMINOGEN
(-) t - PA
PAI – 1
u - PA Streptokinaza
f.XIIa Stafilokinaza
Kalicreina
(-)
PLASMINĂ 2 - antiplasmină
35
1. Plasminogenul
 precursor inactiv existent în plasmă
 sintetizat în ficat
 activat la suprafaţa cheagului de fibrină
2. Plasmina
 enzimă proteolitică a reţelei de fibrină şi a unor factori ai
coagulării (II, V, VIII, XII)

36
3. Activatorul tisular al plasminogenului (t-PA)
 eliberat din celula endotelială şi de ţesuturile lezate
4. Urokinaza (u-PA)
 eliberată din celula epitelială a ductului excretor renal
 asigură liza cheagurilor de fibrină la nivelul ductelor renale
5. Factori exogeni - streptokinaza şi stafilokinaza
 enzime bacteriene care pot stimula formarea plasminei
6. Factorul XIIa şi kalicreina
 cuplează mecanismul intrinsec al coagulării cu fibrinoliza
7. PAI – 1 (inhibitorul activatorului plasminogenului - 1)
 secretat de celula endotelială
 inhibă eliberarea t-PA şi u-PA
8. 2 – antiplasmina
 secretată de ficat
 inactivează plasmina
37
 ETAPELE FIBRINOLIZEI

 Etapa I: activarea plasminogenului în plasmină

 Etapa II: degradarea fibrinei în produşi de degradare (X, Y, D, E)

 metabolizare hepatică
 eliminare urinară
 Etapa III: inactivarea plasminei de către 2 – antiplasmina

38