COD DE PROIECTARE PENTRU STRUCTURI ÎN CADRE DE BETON ARMAT

INDICATIV NP 007-97

1. GENERALITĂŢI

Prezentul Cod cuprinde prevederi referitoare la proiectarea

structurilor în cadre de beton armat ale clădirilor.

1.1. Domeniul de aplicare al Codului

Prezentul Cod se aplică la proiectarea structurilor în cadre de beton
armat monolit, prefabricat sau în soluţii mixte, în construcţiile civile şi
industriale având orice mod de distribuţie a elementelor şi regimuri de
înălţime până la 40 m sau 15 niveluri.
El nu se referâ la structurile în cadre care conlucrează cu pereţii
structurali de beton armat (sisteme duale) şi nici la cele constituite din
cadre cu panouri de umpluturâ.
Pentru structurile clădirilor cu regim de înălţime de peste 40 m sau
15 niveluri, pentru clădirile cu planşee tip dală groasâ sau tip ciupercă,
precum şi pentru structurile unor construcţii industriale speciale
(buncăre, silozuri, turnuri de extracţie etc.) codul de faţă va fi utilizat
cu caracter de recomandare sau cu titlu informativ, pe lângâ
prevederile din actele normative specifîce.
Prevederile se referă cu precădere la proiectarea unor construcţii
noi; cu titlu informativ, ele pot fi utilizate ca elemente de referinţâ în
evaluarea unor construcţ.ii existente.

1.2. Definiţii

1.1.1. Structurile în cadre de beton armat sunt cele la care

încărcările verticale şi orizontale sunt preluate şi transmise fundaţiilor
(sau infrastructurii) în totalitate printr-un sistem spaţial de stâlpi şi
grinzi (rigle).

1.1- în sensul prezentului Cod sunt consideraţi stâlpi elementele

portante verticale la care raportul între dimensiunile secţiunii
transversale (b şi h în fig.1.1) respectă condiţia:
h/b<5 (1.1)
Fig. 1
1.3. Clasificarea structurilor în cadre de beton armat
Clasificarea structurilor în cadre de beton armat se face în funcţie de
criterii care determină diferenţieri privind aplicarea prezentului Cod,
după cum urmează:

1.2.1. După destinaţia construcţiei: ,

• cadre pentru construcţii civile;
• cadre pentru construcţii industriale.
1.2.2. După numărul de niveluri:
• cadre pentru construcţii parter:
• cadre pentru construcţii etajate cu înălţime redusă (P+1E ... P+4E);
• cadre pentru construcţii etajate cu înălţime medie (P+5E ...P+12E);
• cadre pentru construcţii etajate înalte (peste P+12E).
1.2.3. După modul de distribuţie al elementelor structurale:
• cadre ortogonale;
• cadre dispuse după direcţii oarecare;
• structuri tubulare în cadre (tub perimetral, tub în tub, tuburi
multiple).
1.2.4. După modul de execuţie:
• cadre din beton armat monolit;
• cadre din elemente prefabricate de beton armat;
• cadre mixte (din elemente monolite şi elemente prefabricate de
beton armat).
1.4Acte normative complementare
Prezentul Cod de proiectare se va utiliza împreunâ cu prevederile din
actele normative care precizeaza aspecte specifice de calcul şi
alcâtuire, cum ar fi (lista nu este exhaustivă):
• STAS 10107/0-90 Construcţii civile şi industriale. Calculul şi
alcătuirea elementelor din beton, beton armat şi beton
precomprimat.
• STAS 10101/1-91 Acţiuni în construcţii. Greutâţi tehnice şi încârcâri
permanente.
• STAS 10101/2A1-91 Acţiuni în construcţii. Incârcări datorite
procesului de exploatare.
• STAS 10107/1-91 Construcţii civile, industriale şi agricole. Calculul şi
alcătuirea planşeelor din beton armat şi beton precomprimat.
Prevederi generale.
• STAS 10107/2-91 Construcţii civile, industriale şi agricole, planşee
curente din plăci şi grinzi din beton armat şi beton precomprimat.
Prescripţii de calcul şi alcătuire.
• STAS 10107/3-91 Construcţii civile, industriale şi agricole, planşee cu
nervuri dese din beton armat şi beton precomprimat. Prescripţii de
calcul şi alcătuire.
• STAS 10107/4-91 Construcţii civile, industriale şi agricole, planşee
casetate din beton armat. Prescripţii de calcul şi alcătuire.
• STAS 3300/1-85. Teren de fundare. Principii generale de calcul.
• STAS 3300/2-85 Calculul terenului de fundare în cazul fundării
directe.
• Normativ pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor de locuinţe,
social-culturale, agrozootehnice şi industriale. Indicativ P100-92.
• Normativ privind proiectarea şi executarea lucrărilor de fundaţii
directe la construcţii. Indicativ P10-86.
• Normativ pentru executarea lucrărilor din beton şi beton armat. C
140-86.
Lista actelor normative complementare se va actualiza în raport de
revizuirea sau modificarea acestora
2. ALCĂTUIREA DE ANSAMBLU

2.1. La stabilirea formei şi alcătuirii de ansamblu a construcţiilor cu

structura în cadre se recomandă formele în plan regulate, compacte şi
simetrice, cu distribuţii uniforme ale maselor şi rigidităţilor în plan şi pe
înălţimea aceluiaşi tronson.
Pentru construcţiile etajate cu înălţime medie şi pentru construcţiile
înalte, amplasate în zonele seismice A+D (conform Normativului P1OO-
92), se recomandă a se evita formele în plan neregulate sau
complicate, cum sunt construcţiile în formă de I, L, T, U, Y cu aripi
lungi, care pot determina solicitări suplimentare în zonele de
discontinuitate sau ca efect al momentului de torsiune generalâ. Dacă
respectarea condiţiei nu este posibilă pentru ansamblul construcţiei se
recomandă tronsonarea prin rosturi seismice sau se va ţine cont, la
proiectare, de consecinţele ce decurg din nerespectarea acestei
recomandări.
Se vor evita modificările bruşte de rigiditate pe înălţimea
construcţiei. Se admit retrageri de la un nivel la altul dacă, prin
acestea, caracteristicile dinamice, de deformabilitate şi de rezistenţă
ale construcţiei nu sunt sensibil modificate. In cazul realizării de
retrageri pe înălţimea construcţiei se va urmări limitarea efectelor de
torsiune generalâ indusă de acţiunea seismică, prin variaţii mici ale
poziţiilor centrului maselor şi al

centrului de rigiditate între etaje, respectiv prin prevederea de

retrageri seismice.
2.2.Distribuţia stâlpilor în planul construcţiei se recomandă să
fie cât mai uniformă.
Se recomandă ca rigidităţile structurii pe direcţiile principalesâ fîe cât
mai apropiate.
Grinzile în consolă sunt admise cu condiţia evitării unor interacţiuni
necontrolate cu elemente structurale sau cu pereţii de umplutură din
planuri perpendiculare pe axul consolei.

2.3. Planşeele structurilor în cadre pot fi realizate în orice soluţie

constructivă care asigură condiţiile funcţionale, de rezistenţă şi de
deformabilitate.
Se recomandă ca planşeele să fie astfel alcătuite încât încărcările
verticale să fie transmise pe două direcţii (la riglele de cadru adiacente
tramei), pentru a se evita diferenţele mari de solicitări şi de dimensiuni
între acestea. În acest scop se va urmări, pe lângă alcătuirea adecvată
a planşeelor, realizarea unor structuri la care mărimile deschiderilor să
fie apropiate de cele ale traveelor.
Se recomandâ a se evita prevederea de goluri mari în planşee sau
alte alcătuiri ale acestora care pot determina reducerea sensibilă a
rigidităţii sau rezistenţei lor în plan orizontal. În cazurile în care
asemenea alcătuiri nu pot fî evitate se vor lua măsuri pentru a se
asigura planşeelor capacitatea de rezistenţă necesară preluării
eforturilor generate de efectul de şaibă.

.2.4.Scările şi pereţii de la golurile de ascensor se recomandă

să fie alcătuite astfel încât să nu constituie elemente de rigidizare a
structurii şi să nu realizeze interacţiuni defavorabile cu aceasta.

2.5. La distribuţia şi alcătuirea pereţilor despărţitori se vor avea

în vedere, pe lângă condiţiile funcţionale, şi cele referitoare la evitarea
unor interacţiuni necontrolate sau defavorabile cu structura principală
de rezistenţă precum şi limitarea degradării lor în cazul acţiunilor
seismice de intensitate corespunzătoare nivelului de protectie
antiseismică avut în vedere de către normele specifice. In acest sens
se vor examina şi se va decide asupra aplicării uneia din următoarele
soluţii posibile:
a) Realizarea pereţilor din materiale cu deformabilitate ridicată sau cu
alcătuiri care să conducă la separarea lor de cadre;
b) Realizarea unei alcătuiri de ansamblu care să asigure limitarea
deplasărilor orizontale date de acţiunea seismică astfel încât să se
prevină degradarea pereţilor de umplutură şi să evite avarierea
elementelor cadrelor (stâlpi şi rigle) ca urmare a conlucrării acestora
cu pereţii de umplutură;
c) Acceptarea degradării pereţilor de compartimentare, în cazul
cutremurelor puternice, cu luarea măsurilor corespunzătoare pentru
evitarea prabuşirii acestora.

2.6. La alegerea sistemului de fundare se vor lua în considerare

următoarele:
(i) Dacă construcţia va fi sau nu prevăzută cu subsol. Extinderea
subsolului în plan şi adâncime;
(ii) Natura terenului de fundare şi nivelul apei freatice.
(iii) Condiţiile de fundare ale construcţiilor învecinate (dacă este
cazul);
(iv) Ponderea încărcărilor seismice în stabilirea eforturilor de la
baza construcţiei.
, Funcţie de factorii enumeraţi, se pot lua în considerare urmă-
toarele soluţii: ,
a) Fundarea stâlpilor pe fundaţii directe de suprafaţă (fundaţii izolate,
tălpi continui, radiere) sau pe fundaţii de adâncime. (piloţi, barete);
b) Realizarea unei infrastructuri printr-un sistem de pereţi structurali
pe înălţimea subsolului sau, uneori, şi a unuia sau mai multor niveluri
de la partea inferioarâ a construcţiei, conlucrând cu planşeele
învecinate şi cu tâlpile sau radierul de fundaţie. Se recomandă
realizarea unei infrastructuri rigide în special la construcţiile solicitate
preponderent de acţiunile seismice (clădiri înalte şi cu dimensiuni
reduse în plan,amplasate în zone cu seismicitate ridicată) sau a celor
fundate în condiţii dificile de teren.

2.7. După caz construcţiile vor fi fragmentate prin rosturi, care pot
avea următoarele funcţiuni:
- rosturi de dilatare/contracţie;
- rosturi seismice;
- rosturi de tasare.
Se va urmări pe cât posibil să se realizeze cumulat funcţiunile
impuse de condiţiile particulare de amplasament, forma în plan,
elevaţie etc.
 Dimensiunea rosturilor se va stabili astfel încăt să se evite
interacţiunile necontrolate între tronsoanele alăturate.

3. CONDIŢII GENERALE DE PROIECTARE

3.1. Condiţiile generale de proiectare precizează cerinţele de
performanţă structurală care, dacă sunt respectate, asigură sistemului
structural o comportare favorabilă sub încărcările gravitaţionale,
climatice şi seismice, un nivel controlat de siguranţă în exploatare şi la
stările limită ultime, condiţii favorabile de execuţie, de întreţinere şi de
reparare/consolidare (în cazul producerii unor degradări sau avarii).

3.2. îndeplinirea condiţiilor generale de proiectare (a

cerinţelor de performanţă structurală), la care se referă prezentul
capitol, se realizează prin:
a) Concepţia generală de proiectare care să asigure alegerea unor
sisteme structurale adecvate condiţiilor funcţionale (destinaţie,
regim de înălţime, formă în plan şi elevaţie, deschideri, travei,
înălţimi de etaj s.a.), de amplasament (zonă seismică, zonă
climatică, teren de fundare, vecinătăţi) şi de execuţie (perioada şi
durata de execuţie impuse, disponibilităţi de utilaje şi de forţă de
muncă), specifice construcţiei;
b) Respectarea prevederilor prezentului Cod de proiectare şi a actelor
normative complementare
privind calculul şi alcătuirea tuturor componentelor sistemului
structural şi ale elementelor
nestructurale;
c) Utilizarea metodelor de calcul structural (calculul eforturilor şi
deplasărilor în diferite stadii de lucru)
adecvate irnportanţei construcţiei, tipului şi caracteristicilor
sistemului structural, condiţiilor de amplasament;
d) Efectuarea, în situaţiile justificate din punct de vedere tehnic şi
economic, a unor cercetări experimentale pe modele sau pe
prototipuri realizate la scară naturală şi/sau a unor studii analitice
aprofundate care să precizeze - cât mai apropiat de realitate -
particularităţile sistemului structural în toate stadiile semnificative
de comportare.

3.3. Condiţii de rezistenţă şi stabilitate

3.3.1. Toate elementele sistemului structural vor fi dimensionate
sau, după caz, verificate la stările limită ultime (de rezistenţă şi
stabilitate) în conformitate cu prevederile din STAS 10107/0-90, cu ale
celorlalte acte normative specifice, precum şi cu cele ale prezentului
Cod.
3.3.2. Din punctul de vedere al dimensionării, alcătuirii şi armării se
vor diferenţia zonele curente ale elementelor şi zonele plastice
potenţiale. Stabilirea zonelor plastice potenţiale şi evaluarea lungimii
lor de calcul, în sensul STAS 10107/0-90, pct. 1.2.5. se vor face în
conformitate cu prevederile prezentului Cod.

3.4. Condiţii de rigiditate

3.4.1. Sistemul structural, în ansamblul său, precum şi elementele
sale componente vor respecta condiţiile de limitare a deplasărilor după
cum urmează:
a) Grinzile cadrelor (riglele) ca şi grinzile de rulare (când acestea fac
parte din sistemul structural) vor fi verifîcate la starea limită de
deformaţie în conformitate cu prevederile din STAS 10107/0-90
pct.3.9, punând condiţia ca, sub încărcările de exploatare, săgeata
lor să nu depăşească valoarea admisă.
b) Deplasările relative de nivel maxime (incluzând şi componenta post-
elastică) date de forţele seismice orizontale vor respecta prevederile
Normativului PIOO-92, pct. 6.2.4, precum şi cele din prezentul Cod.
3.4.2. Se recomandă ca rigidităţile la deplasări laterale ale cadrelor
(considerate independente) precum şi ale sistemului structural, pentru
construcţiile situate în zonele seismice A+E să respecte următoarele
condiţii:
a) Rigiditatea cadrelor considerate independente să fie cât mai
uniformă. In acest sens se recomandă ca perioadele corespunzând
modului fundamental de vibraţie, calculate pentru cadrele
independente şi ansamblul construcţiei, să fie cât mai apropiate.
b) Rigidităţile relative de nivel se recomandă să nu prezinte variaţii
mari pe înălţimea construcţiei; variaţia locală bruscă a rigidităţii
relative de nivel este admisă în condiţiile considerării în calcule a
efectelor determinate de aceasta.

3.5. Condiţii privind mecanismul structural de disipare a

energiei la acţiuni seismice
3.5.1. Pentru a obţine un mecanism favorabil de disipare a energiei
la acţiuni seismice se va urmări ca, la cutremurele de intensitate
ridicată (vezi pct. 2.3. din Normativul PIOO-92) să se respecte
următoarele:
a) Deformaţiile plastice să apară la început în rigle şi numai ulterior să
apară - eventual - în stâlpi;
b) Se pot admite incursiuni reduse în domeniul post-elastic în terenul
de fundare;
c) Nodurile cadrelor, planşeele (lucrând ca diafragme orizontale)
precum şi eventualele elemente de ductilitate redusă să fie solicitate
numai în domeniul elastic de comportare al materialelor;
d) Infrastructurile şi fundaţiile vor fi solicitate - de regulă - numai în
domeniul elastic. In situaţii justificate se pot admite incursiuni în
domeniul post-elastic de comportare şi în unele elemente ale
infrastructurii, cu luarea măsurilor adecvate de asigurare a
ductilităţii acestora ca şi a posibilităţii de reparare post-seism.
3.5.2. Îndeplinirea cerinţelor de la pct. 3.5.1 se face prin
ierarhizarea adecvată a capacităţilor de rezistenţă ale celor trei
componente ale sistemului structural (suprastructura, infra-structura
fundaţii, teren de fundare) precum şi ale elementelor structurale
(stâlpi, rigle, noduri, pereţi de infrastructurâ, fundaţii etc.). Metode
practice de proiectare în vederea îndeplinirii acestor cerinţe sunt date
în cap. 6 al prezentului Cod.

3.6. Condiţii privind ductilitatea locală şi evitarea ruperilor cu

caracter casant
Posibilitatea de dezvoltare efectiva a unui mecanism favorabil de
disipare a energiei la acţiuni seismice (pct. 3.5) este condiţionată de
realizarea unei ductilităţi locale suficiente a zonelor plastice precum şi
de evitarea producerii unor ruperi premature, casante, ale elernentelor
structurale. In acest scop, se vor respecta , următoarele condiţii:
a) Prin dimensionare, alcătuire şi armare se va asigura zonelor
plastice potenţiale din rigle şi stâlpi o capacitate ridicată şi stabilă de
deformare post-elastică, fără o scădere semnificativă de capacitate
portantă şi/sau rigiditate secţională la cicluri repetate de încărcări-
descărcări în domeniul plastic de comportare.
b) Prin dimensionarea, alcătuirea şi armarea elementelor structurale
(rigle, stâlpi, noduri, fundaţii, elemente ale infrastructurii) se vor
evita ruperile premature, uneori cu caracter casant, care ar
împiedica realizarea mecanismului proiectat de disipare de energie.
Se vor evita:
- ruperile în secţiunile înclinate datorate acţiunii forţelor tăietoare;
- separări ale elementelor în lungul unor planuri de lunecare
prefisurate (rosturi de turnare la elernente monolite, rosturi dintre
elemente prefabricate, interfaţa între elemente prefabricate şi
suprabetonare);
- pierderea ancorajului armăturilor şi degradarea conlucrării
beton/armătură în zonele de înnădire;
 - ruperea specifică elementelor încovoiate subarmate;
- depăşirea limitei admise pentru înălţimea zonei comprimate.
Măsuri minimale pentru realizarea acestor condiţii sunt prevâzute în
STAS 10107/0-90, fiind reluate şi completate şi în prezentul Cod.

3.7. Condiţii specifîce structurilor prefabricate sau mixte

La proiectarea structurilor prefabricate sau mixte se vor lua în

considerare următoarele recomandări:
a) Fragmentarea structurii în elemente prefabricate va urmări, pe cât
posibil, obţinerea de elemente prefabricate cu forme simple,
adecvate transportului, manipulării şi montajului; în acest sens sunt
recomandate elementele prefabricate liniare sau de suprafaţă;
b) Poziţionarea îmbinărilor să fie astfel încât execuţia lor să fie cât mai
simplă iar stabilitatea şi rezistenţa elementelor prefabricate şi a
structurii (inclusiv în faze intermediare de montaj sau execuţie) să
fie asigurată;
c) Prevederea unui număr suficient de legături care să asigure:
- stabilitatea structurii pentru orice combinaţie de încărcări;
- comportarea avantajoasâ a elementelor la încărcări verticale şi
orizontale; când se prevăd îmbinari fără continuitate, elementele
structurale se împart în:
• elemente neparticipante la preluarea acţiunii seismice (cu
eforturi neglijabile induse de seism);
• elemente participante la preluarea acţiunii seismice.
Observaţie:
Elemente participante sunt cele în care acţiunea seismică induce
solicitări importante şi în care se localizează zonele plastice potenţiale.
Condiţiile precizate la pct 3.3, 3.4.1.b, 3.4.2, 3.5 şi 3.6 se referă, în
cazul structurilor prefabricate, la elementele participante la preluarea
acţiunii seismice.
d) Dimensionarea, alcătuirea şi armarea elementelor structurale
(prefabricate, mixte şi monolite) şi a îmbinărilor va avea în vedere
realizarea condiţiilor de rezistenţă, stabilitate şi deformabilitate în
toate fazele intermediare de execuţie, montaj, manipulare precum şi
în situaţia finală a construcţiei.

4. PROIECTAREA PRELIMINARĂ A ELEMENTELOR STRUCTURALE

(PREDIMENSIONAREA)
4.1. Evaluarea încârcărilor verticale
 Incărcările verticale pe planşee se stabilesc în condiţiile prevăzute în
normele în vigoare (STAS 10107/0-90, STAS 10101/ OA-91, STAS
10101/1-91, STAS 10101/2-91, STAS 10101/2A1-91, STAS 10101/21-91
etc).
Acţiunile verticale pe rigle constau în greutăţile lor proprii şi din
reacţiunile transmise de planşee sau încărcări aplicate direct (pereţi,
sarcini suspendate etc.).
Încărcările pe rigle distribuite triunghiular sau trapezoidal se pot
considera, în etapa de predimensionare, ca încărcări uniform
distnbuite. Încărcările echivalente vor avea intensitatea astfel încăt să
conducă la aceeaşi rezultantă ca şi încărcarea "reală" (fig. 4.1.a).
Incărcările concentrate pe rigle se pot echivala, în faza de
predimensionare, cu încărcări uniform distribuite în condiţiile precizate
în fig. 4.1.b.
Evaluarea forţelor axiale în stâlpi se poate face funcţie de suprafaţa
de planşeu aferentă stâlpului şi numărul de niveluri ale construcţiei.
4.2. Stabilirea formei şi dimensiunilor iniţiale ale riglelor se
va face cu luarea în considerare a următoarelor criterii:
a) înălţimea secţiunii riglelor este condiţionată de deschiderea lor; de
spaţiul liber acceptat în exploatarea construcţiei precum şi de
raportul dintre rigiditatea stâlpilor şi a riglelor.
b) Pentru simplificarea execuţiei riglelor cadrelor din beton monolit se
recomandă secţiunile de fonnă dreptunghiulară iar dimensiunile
acestora (b, h) sâ fie multiplu de 50 mm. Pentru riglele prefabricate
se pot accepta şi alte forme ale secţiunii transversale.

Fig. 4.1
c) Se recomandă ca înălţimea secţiunii riglelor (h), în raport cu
deschiderea (L), să îndeplinească condiţia:
h/L>l/12 (4.2)
Raportul dimensiunilor secţiunii transversale a riglelor se recomandă
să respecte condiţia:
h/b<3 ' (4.3)

4.3. La stabilirea formei şi dimensiunilor iniţiale ale secţiunii

stâlpilor se vor avea în vedere următoarele aspecte:
a) De regulă stâlpii din faţade vor avea lăţime constantă pe toată
înălţimea construcţiei şi retrageri numai la interior.
b) Dimensiunile secţiunii transversale a stâlpilor se iau multiplu de 50
mm.
Retragerile (reducerea secţiunii) se recomandă să nu se facă
concomitent pe ambele direcţii; pe înălţimea construcţiei se
recomandă ca retragerile să nu fie prea dese (la 2-3 niveluri).
Dimensiunea minima admisa este 300x300 mm2 în situaţii justificate
dimensiunea minimă se poate lua 250x250 mm2.
c) Pentru respectarea condiţiilor de rigiditate şi rezistenţa la încărcările
orizontale se va proceda prin încercări, modificând dimensiunile
stâlpilor şi/sau ale riglelor. Condiţiile de rigiditate la forţele seismice de
calcul sunt cele prevăzute în normativul PIOO-92, pct.6.3.3.
d) Pentru stâlpii construcţiilor amplasate în zonele seismice A-E
definite în Normativul PIOO-92 se va evita realizarea de proporţii
specifice elementelor scurte (stâlpi scurţi). Se consideră stâlpi scurţi,
stâlpii la care raportul dintre distanţa H0 (fig. 4.2. a şi b) şi înălţimea
secţiunii (h) este:
H0/h<2 (4.4)
unde:
H0 = Mcap /Qasoc ;
h = înălţirnea secţiunii transversale a stâlpului.
În acelaşi scop, se va urmări ca prin modul de dispunere a zidăriei în
panourile de cadru (parapeţi, goluri de ferestre etc.) să nu se ajungă la
comportări specifice stâlpilor scurţi (fig. 4.2.c).
Fig.4 2

5. CALCULUL EFORTURILOR SECŢIONALE

5.1. Particularităţi de comportare şi calcul ale structurilor în
cadre din beton armat
5.1.1. Calculul eforturilor în structurile în cadre dm beton armat se
poate face pnn metode cu diferite grade de complexitate, clasificate
astfel după gradul de fidelitate cu care reflectă comportarea sub
încărcări a structurii.
5.1.2. Structurile în cadre din beton armat au, sub încărcări,
următoarele particularităţi de comportare:
(i) Lucrează sub formă de cadre spaţiale.
(ii) Rigiditatea secţională a elementelor (grinzi, stâlpi) depinde de mai
mulţi factori: tipul de solicitare, nivelul de solicitare, durata de acţiune
a încărcării, conlucrarea cu alte elemente (plăci, elemente de
închidere), modul de armare etc. Valorile admise în calculele curente
(vezi pct. 6.3.2) sunt valori convenţionale, medii, acceptabile, mai ales,
pentru calculul eforturilor din încărcări exterioare. Pentru calculul
deplasărilor, al eforturilor din temperatură, contracţie, tasări de
reazeme, precum şi al eforturilor de ordinul II, în situaţiile în care
aceste mărimi sunt semnificative, se pot lua în considerare valori ale
rigidităţii secţionale deduse din modele analitice mai complexe sau din
încercări.
iii) Sub încărcări crescătoare, în structurile din cadre din beton armat
se dezvoltă deformaţii plastice care pot genera redistribuţii
importante ale eforturilor faţă de cele determinate in ipoteza
comportării elastice.
,iv) Nodurile structurilor în cadre din beton armat pot fi realizate cu
continuitate totală (în cazul structurilor din beton armat monolit),
cu continuitate parţială sau fără continuitate (articulate). Modul de
realizare, caracteristicile de rezistenă şi de rigiditate ale nodurilor
influenţează sensibil starea de eforturi în structurile în cadre din
beton armat.
[y) Structurile în cadre din beton armat cu stâlpi zvelţi, în sensul celor
precizate m STAS 10107/0-90 la pct. 3 2.6, prezinta creşteri
semnificative ale eforturilor ("eforturi de ordinul II" sau "efectul P-
A"), atât sub încărcări gravitaţionale cât şi sub cele seismice.
(vi) Interacţiunea între cele trei componente principale ale sistemului
structural:
- suprastructura (structura în cadre)
- - infrastructura şi fundaţiile
- terenul de fundare
poate avea, de la caz la caz, o influenţă semnificativă sau
neglijabilă asupra distribuţiei eforturilor. Condiţiile de proiectare a
infrastructurilor şi fundaţiilor sunt precizate în capitolul 10 al
prezentului Cod.

5.1.3. In selectarea metodelor de calcul al efortunlor, proiectantul

va ţine cont de următoarele:
a) Ponderea estimată a factorilor enumeraţi la pct. 5.1.2 (sau a altor
factori semnificativi) în realizarea stării de eforturi în structură.
' '
b) Categoria de importanţâ a construcţiei şi gradul ei de repetitivitate.
c) Caracteristicile geometrice şi mecanice ale sistemului structural
(deschideri, travei, forma în plan şi elevaţie, modul de realizare -
monolit, prefabricat, mixt etc.).
d) Tipul şi performanţele instrumentelor de calcul disponibile (pentru
calcul automat, respectiv pentru calcul manual).
5.2. Schematizarea structurii pentru calcul
5.2.1. Cadrele de beton armat se schematizează în calculul static
prin reducerea elementelor componente (rigle şi stâlpi) la axele lor,
corespunzând poziţiei centrului de greutate a secţiunilor transversale
(fig. 5.1.a). Nodurile se consideră, de regulă, punctuale; în calculele
mai detaliate sau dacă AM > 0.15M (fig. 5.1 b) se consideră
dimensiunea finită a nodului. In calcule se va ţine seama de
excentricităţile determinate de dezaxarea prin variaţiile de secţiune
ale stâlpilor. Stâlpii cadrelor etajate din beton armat monolit, la care
variaţiile de secţiune între etaje sunt până la 100 mm şi sub h/4, se pot
considera cu axul rectiliniu.
5.2.2. Deschiderile şi înălţimile de calcul se determină funcţie de
poziţiile axelor stâlpilor şi grinzilor. La cadrele care au rigle articulate
(din elemente prefabricate, etc.), înălţimea de calcul a stâlpilor se
măsoară până la intradosul riglei dispuse pe direcţia de calcul, în
dreptul secţiunii de rezemare pe stâlp. Secţiunile de încastrare a
stâlpilor la nivelul infrastructurii se consideră astfel:
- stâlpii rezemaţi pe fundaţii, la faţa superioară a acestora;
- stâlpii care fac corp comun cu pereţii structurali de beton armat (de
exemplu pereţii de închidere de la subsol etc.) se consideră încastraţi
pe direcţia de calcul longitudinală peretelui, la nivelul limitei
superioare a acestora, iar pe direcţie perpendiculară planului peretelui
la nivelul fundaţiei.
–stâlpii care fac corp comun cu pereţi din beton armat dispuşi pe două
direcţii (stâlpi în puncte de intersecţie a pereţilor) se consideră
încastraţi la nivelul cotei superioare a pereţilor. Dacă pereţii sunt
dezvoltaţi diferit pe înălţime, stabilirea legăturilor la nivelul
infrastructurii se face cu luarea în considerare şi a prevederilor din
aliniatul precedent.
- în situaţiile în care infrastructura este sub forma unei cutii rigide
realizată din pereţi structurali dispuşi pe două direcţii conlucrând cu
planşeele şi cu fundaţiile, în calculul static, secţiunea stâlpilor de la
nivelul planşeului care mărgineşte superior infrastructura se poate
considera cu deplasările orizontale împiedecate.
- rigidităţile secţionale ale elementelor se vor considera în calcul
conform Anexei A a prezentului Cod, ţinând cont şi de precizările din
aliniatul (ii) al pct. 5.2.1.

5.3. Incârcări. Mase de nivel

5.3.1. încărcările verticale pe rigle pot fi:
- permanente
-temporare (cvasipermanente şi variabile);
- excepţionale.
 Încărcările pe rigle provin din reacţiunile planşeelor, din greutăţile
proprii ale riglelor şi din încărcările aplicate direct pe acestea (pereţi,
sarcini suspendate, utilaje tehnologice etc.). . Distribuţia reacţiunilor
planşeelor pe rigle se determinâ funcţie de alcătuirea acestora.

5.3.2. Încărcările temporare pe rigle se vor considera, în calculul

structural, cu distribuţii alternante (în şah) pentru determinarea
solicitărilor extreme în secţiunile riglelor şi slâlpilor.
Pentru construcţiile amplasate în zonele seismice A+D se pot
considera următoarele distribuţii ale încărcărilor temporare:
- distribuţii alternante (în şah) pentru determinarea momentelor
extreme în secţiunile din câmpul riglelor; pentru determinarea
momentelor în secţiunile din dreptul reazemelor ,încărcările se
consideră distribuite în toate deschiderile;
- în cazurile în care încărcările temporare reprezintă mai puţin decât
50% din încărcarea totalâ pe planşeu se admite să se ia în
considerare numai distribuţia acestora pe toate deschiderile
structurii.
5.3.3. Pentru calculul la acţiuni seismice, structurile în cadre de
beton armat se schematizează - de regulă - ca sisteme dinamice cu
mase discrete, conform prevederilor din Normativul PIOO-92 (sisteme
cu număr finit de grade de libertate dinamică). Masele vor fi
concentrate astfel încât să reflecte cu suficienţă acurateţe
comportarea dinamică reală a sistemului. La structurile etajate din
beton armat monolit masele vor fî concentrate în nodurile cadrelor. La
structurile din elemente prefabricate se vor stabili poziţiile maselor
concentrate, prin raţionamente inginareşti, ţinând cont de alcătuirea
generalâ a structurii, de rezemările reciproce ale elementelor şi de
modul de realizare a îmbinărilor nodurilor.
In masa totală de nivel se vor lua în considerare masele tuturor
elementelor (structurale şi nestructurale) antrenate în oscilaţiile după
gradele de libertate dinamică semnificative ale sistemului, la care se
adaugă încărcările temporare de lungă durată.

5.4. Calculul eforturilor în grupări fundamentale de încărcări

5.4.1. Calculul la încărcări verticale se poate face- prin următoarele
metode:
a) Calcul elastic simplificat admite următoarele ipoteze:
- Structura este cons terenul de fundare
poate avea, de la caz la caz, o influenţă semnificativă sau neglijabilâ
asupra distribuţiei eforturilor. Condiţiile de proiectare ă infrastructurilor
şi fundaţiilor sunt precizate în capitolul 10 al prezentului Cod.
iderată ca fîind formată din cadre plane dispuse după direcţiile
principale. Pentru stâlpi se vor considera eforturile rezultate din
calculul cadrelor pe direcţiile principale.
- Cadrele plane, de pe cele două direcţii, se pot considera, de regulă,
a fi cu noduri fixe (se neglijează efectele deplasărilor laterale asupra
eforturilor).
- Cadrele încărcate predominant nesimetric sau la care efectele
deplasărilor laterale sunt semnificative se vor considera în calcule cu
noduri deplasabile (hale cu poduri rulante, cadre cu rigle frânte sau
rezemate articulat şi excentric pe stâlpi etc).
La cadrele etajate, se poate calcula separat fiecare nivel, neglijându-
se influenţa deformaţiilor unui nivel asupra stării de eforturi în celelalte
niveluri (fig. 5.2).
Observaţii:
1. După caz, în calcul se pot admite una sau mai multe dintre
ipotezele simplificatoare enunţate anterior.
2. Ipotezele simplificatoare admise conduc la neândeplinirea riguroasâ
a condiţiilor de echilibru în anumite elemente (sau zone) ale structurii.
3. Calculul elastic simplificat este specific calculului manual (efectuat
prin metode iterative de tip Cross) şi este admis la tipurile de
construcţii precizate la pct. 5.5.3 a şi b. In situaţiile în care rezultă
eforturi semnificative ca urmare a deformaţiilor impuse (variaţii de
temperaturâ, tasări de fundaţii etc.), la dimensionarea elementelor
structurale se vor considera şi aceste acţiuni.

Fig.5.2.
b) Calculul elastic spaţial modelează structura ca un sistem spaţial de
bare (rigle şi stâlpi) cu comportare elastică; modelarea este specifică
calculului automat prin programe de tipul ETABS, CASE, SAP etc.
c) Calculul post-elastic, acceptă redistribuirea eforturilor determinate
prin calculul elastic (metoda a sau b) ca urmare a deformaţiilor post-
elastice ale secţiunilor.
 Metoda constă în alegerea unor valori ale momentelor, diferite de
cele calculate elastic, într-un
număr m de secţiuni critice:
m<n+1 (unde n este gradul de nedeterminare staticâ a structurii)
astfel încât sâ se respecte următoarele condiţii:

(i)Introducând articulaţii în cele m secţiuni critice să nu rezulte

mecanisme locale cu mai mult de un grad de libertatecinematică.
(ii) Dând deplasări virtuale care să antreneze cele m secţiuni critice,
lucrul rnecanic determinat de momentele alese în fiecare dintre aceste
secţiuni ("momente plastice") să fîe de sernn contrar lucrului mecanic
determinat de încărcările exterioare.
Eforturile în celelalte secţiuni ale structurii se determină pe baza
condiţiilor de echilibru. Diferenţele între momentele calculate elastic şi
cele calculate cu admiterea redistribuţiilor post-elastice nu vor depăşi
30% din valoarea momentelor calculate elastic (în oricare secţiune a
structurii).
5.4.2. In selectarea metodei de calcul, pe lângă condiţiile
specificate la pct. 5.1.3, se vor avea în vedere următoarele:
a) Calculul elastic simpliflcat se aplică fără erori mari la structurile
regulate, fără nesimetrii pronunţate şi la care nu există încărcări
temporare importante (cum ar fi cele date de poduri rulante grele,
sau de greutatea unor utilaje etc. amplasate excentric pe structură).
b) Se recomandă a se adopta calculul post-elatsic numai în situaţiile în
care aplicarea sa conduce la avantaje certe economice sau de
execuţie, cum ar fi: evitarea aglomerărilor de armătură pe reazeme,
simplificarea detaliilor de armare, scăderea cantităţii de armături.

c) Nu se recomandă folosirea calculului postelastic atunci când ,

eforturile date de încărcările temporare sunt mai mari decât dublul
celor date de încărcările permanente.

5.5. Calculul eforturilor în grupări speciale de încărcări

(acţiuni seismice)
5.5.1. Analiza structurală la acţiuni seismice denumită, în prezentul
capitol, "Calculul la acţiuni seismice" cuprinde: determinarea forţelor
seismice, a eforturilor şi deplasărilor produse de acţiunile seismice în
punctele caracteristice ale structurii precum şi procedee specifice de
stabilire a eforturilor de dimensionare în scopul îndeplinirii condiţiilor
generale de proiectare de la pct.3 al prezentului Cod.
 5.5.2. Metodele de analiză structurală la acţiuni seismice se clasifică
şi se caracterizează conform tabelului 5.1, adaptat după Normativul
P1OO-92.
5.5.3. Metoda de analizâ structurală denumită în Normativul P1OO-
92 "Metoda curentă de proiectare (Metoda A)" este obligatorie,
cel putin ca etapă preliminară, pentru toate structurile în cadre. Când
este asociată unui model structural plan, metoda se poate aplica
pentru calculul eforturilor şi deplasărilor în vederea dimensionarii şi
verificării condiţiei de limitare a deplasărilor laterale pentru
următoarele tipuri de construcţii curente (clasa III şi IV de importanţă
conform Normativului P100-92):
a) Construcţii cu un singur nivel cu structura realizată din cadre
regulate, ortogonale, fără denivelări. Calculul structural poate fi
efectuat rnanual sau automat.
b) Construcţii etajate cu înălţime redusă sau medie conform clasificării
de la pct.1.2.2, cu structura din cadre regulate, ortogonale, având pe
fiecare direcţie cadre identice sau a căror rigiditate la deplasări
laterale nu diferă cu mai mult de 20% şi planşee care satisfac
ipoteza de şaibă orizontală rigidă, cu condiţia utilizării calculului
automat pentru deteminarea modurilor proprii de oscilaţie, a
eforturilor şi a deplasărilor (pentru cadrele plane considerate) şi a
introducerii corecţiilor pentru a ţine cont de efectul torsiunii globale.
Pentru construcţiile care nu se încadreazâ în cele de la pct. a şi b,
modelul structural plan poate fi utilizat numai pentru calcule de
predimensionare.
Asociată unui model structural spaţial, metoda curentă de proiectare
(metoda A) poate fi utilizată pentru dimensionarea şi verificarea
structurilor în cadre ale construcţiilor etajate curente, cu înălţime
redusă şi medie, fără restrictii în ceea ce priveşte forma în plan sau
elevaţie, respectiv modul de dispunere şi alcătuire a cadrelor, cu
condiţia utilizării calculului automat.
5.5.4 Metoda de analiză structurală denumită în Normativul P1OO-
92 "Metoda de proiectare bazată pe considerarea proprietăţilor de
deformare neliniară a structurii (Metoda B)" cuprinde două categorii de
procedee:
a) Analiza dinamică cu considerarea proprietăţilor post-elastice de
deformare a secţiunilor, la acţiuni seismice modelate ca o mişcare a
bazei descrisă prin accelerograme (înregistrate la cutremure
precedente sau generate artificial) este denumită, pe scurt, în
prezentul Cod "Analiza dinamică post-elastică". Este procedeul cel
mai avansat de cuantificare a comportării structurilor de beton
 armat la acţiuni seismice, însă aplicarea lui este supusă
următoarelor limitări:
- necesită programe şi echipamente de calcul adecvate;
- necesită un grad ridicat de calificare a utilizatorului precum şi un
efort tehnic substanţial pentru pregătirea şi introducerea datelor şi
pentru interpretarea rezultatelor. Din aceste motive procedeul este
mai costisitor decât oricare altul;
- procedeul este asociat, în prezent, modelelor structurale plane;
utilizarea modelelor structurale spaţiale implică dificultăţi majore
datorită insuficienţei datelor privind comportarea secţiunilor de
beton armat supuse unor stări complexe, spaţiale, de eforturi
precum şi datorită necesităţii de a folosi programe de calcul şi
echipamente greu accesibile.
b) Calculul static în domeniul post-elastic de comportare, la încărcări
gravitaţionale constante (fixe) şi încărcări orizontale crescătoare
monoton, proporţionale cu forţele seismice convenţionale ("Calcul
biografic"). Procedeul pune în evidenţă în limitele ipotezelor
simplificatoare admise - succesiunea formării articulaţiilor plastice,
valorile forţelor orizontale corespunzătoare formării articulaţiilor
plastice succesive,deplasarile laterale şi rotirile în articulaţiilor
plastice corespunzătoare acestor forţe orizontale .

6. DIMENSIONAREA / VERIFICAREA ELEMENTELOR

STRUCTURALE

; 6.1. Stabilirea diagramelor înfăşurătoare ale eforturilor

secţionale
6.1.1. Elementele componente ale structurilor în cadre se
dimensionează (verifică) la stările limită ultime conform prevederilor
din STAS 10107/0-90.
Eforturile secţionale de calcul se stabilesc în condiţiile precizate în
prezentul Cod.
6.1.2. Diagramele de momente înfăşurătoare pe rigle se stabilesc pe
baza rezultatelor calculului static şi a următoarelor condiţii:
a) Secţiunile semnificative de calcul de la extremităţile riglelor
corespund secţiunii de la faţa reazemului (fig 5.1.b).
b) Situaţiile de solicitare considerate corespund grupărilor
fundamentale (GF) şi speciale (GS) de încărcări. Se vor considera
diagramele de momente corespunzătoare din GF şi diagramele de
momente din GS pentru acţ.iuiri seismice pe direcţia riglei, în ambele
sensuri. Principiul aplicării metodei este indicat în fig. 6.1.
 Dacă secţiunile potenţiale de plastificare a riglei (la momente
negative) sunt dirijate la distanţă de nod (pct. 11.1, fig. 11.2),
eforturile în secţiunea de la faţa stâlpului şi în axul reazemului se
determină în funcţie de momentele capabile din articulaţiile plastice.
Tabel 5.
Carăcterizarea metodelor de analiză structurală la acţiuni seismice

Nr. Mctoda de Metoda de Metoda Caracteristici dc bază ale Stabilirea eforturilor de dimensionare Modul dc respectare a
crt. analiză calcul al acţiunii modelului structural condiţiilor dela pct.3
structurală eforturilor seismice lege fizică acţiunea Modelul element M N Q
seismic structural ul
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
1 Metoda A Static Forţe liniar Pseudo- Plan+ rigle Eforturi asociat 3.3. Dimensionare la
metoda elastic conveţiona elastic dinamic corecţie calcul e eforturile din coloanele 9-ll.
curentă de le e pentru. static momen 3.4. Vcrificarea deplasărilor
proiectare conform Torsiune te-lor relative de nivel (P 100-92.
generală capabil pct.6.2.4)
P100-92
stâlpi majorate asociat
3.5. Indirect, prin
noduri faţă de e Mcap
dimensionare la eforturile
calcul rigle
din col.9-11.
static
3.6. Indirect prin
2 Static post- Idem Ideal idem idem rigle modificat Idem
elastică elasto- stâlpi e cu

± 30%
plastic

faţă de
calculul
elastic
Static e! Idem Liniar idem spaţial Identic cu alculll
1
astic elastic

4 Metoda B Slatică Forţe conv. Neliniară Static a) plan Se stabilesc:

Metoda neliniară Distribuite b) spaţial a) Mecanismul structural
bazată pe similar cu de plastificare (pt.
considerarea forţele de Distribuţia de forţe
proprietăţii de inerţie în orizontale);
răspuns
Deformare b) Capacitatea de
elastic
Inelastică a deformare şi
structurii ductilitatea structurii.
5. Dinamică Accelerogr neliniară dinamic a) plan a) mecanismul structural
neliniară ame b) spaţial de plastificare;
b) cerinţele de
deformare şi ductilitate în
articulaţiile plastice.

Fig. 6.1.
 6.1.3. Stabilirea diagramelor de forţă tăietoare înfăşurătoare pe
rigle are în vedere evitarea ruperilor casante, prin cedări în secţiuni
înclinate, în cazul unor cutremure de mare intensitate care conduc la
solicitări peste limita de comportare elastică a elementelor.
Stabilirea valorilor forţei tăietoare asociate momentelor
capabile (Qas ) se face cu relaţia:
(M st
cap . gr . + M cap
dr .
. gr . )
Q as=( 
l1 +  g n +1,2 p ld )l 1
 2
(6.1.)
În aplicarea relaţiei (6.1) se vor lua în considerare următoarele
precizări:
st . dr .
- momentele capabile M cap . gr . , M cap . gr . , se determină în funcţie de
armăturile efective din riglă şi de armătura din placă (paralelă cu
armătura longitudinală din riglă şi dispusă în lăţimea de placă 3h
p +3h p
st dr .
, considerând rezistenţele de calcul ale armăturii (R a) majorate
cu 25%
- Q se determină pentru ambele sensuri ale acţiuni seismice pe
direcţia riglei
- g este încărcarea permanentă (echivalentă) pe riglă, cu valoarea
n

normată, iar pld este încărcarea temporară (echivalentă) de lungă

durată (se va respecta condiţia: l,2pld<<pn).
- l1 = distanţa între secţiunile în care se formează articulaţiile
plastice, pentru sensul de acţiune seismică considerat.
Observaţii:
- Calculul momentelor capabile în secţiunile de plastificare ale
riglelor se poate face fără considerarea eventualelor solicitări axiale de
intindere, determinate de conlucrarea cu zidăria de umplutură sau cu
planşeul lucrând ca şaibă. Dacă încărcările pe riglă nu sunt uniforme,
în relaţia (6.1) termenul corespunzător încărcărilor verticale din GS se
va considera prin forţele tăietoare date de sarcinile verticale dispuse
pe distanţa (l1); modul de determinare a distanţei l1 este indicat în
fig.6.2.
Valorile diagramei de momente capabile ale riglei se vor stabili astfel
încât să se evite formarea de articulaţii plastice în câmp (l1 → l0)
Fig 6 .2.

Calculul pe baza relaţiei (6.1) nu este aplicabil riglelor articulate la

noduri şi în cazurile în care, la construcţii cu clasa de importanţă III,
amplasate în zone seismice F, sau clasa IV în zone seismice E şi F,
momentele maxime la extremităţile riglei rezultă din acţiuni în GF; în
aceste situaţii diagramele de forţă tăietoare înfaşurătoare se obţin în
conformitate cu cele arătate la pct. 6.1.2. (suprapuneri de efecte).

6.1.4. Diagramele de momente încovoietoare înfăşurătoare în stâlpi

se determină astfel:
a) La construcţiile având clasa III de importanţă şi amplasate în zone
seismice F, sau clasa IV în zone seismice E şi F, dacă momentele
maxime de la extremităţile stâlpului rezultă din acţiuni în GF de
încărcări, diagramele de momente înfăşurătoare pe stâlpi se obţin prin
suprapunerea efectelor celor mai defavorabile. Structurile la care
stâlpii au schema statică de consolă verticală (noduri articulate cu
riglele), la determinarea diagramelor de momente înfăşurătoare se vor
considera situaţiile de solicitare cele mai defavorabile din GF si GS de
încărcare.
b) In situaţiile care nu se încadrează în prevederile de la pct. a, pentru
stabilirea diagramelor înfăşurătoare în stâlpi se vor considera
momentele încovoietoare determinate prin calcul im GF şi GS de
încărcări şi corecţii stabilite funcţie de mo-mentele capabile în rigle,
pentru asigurarea condiţiilor de formare a unor mecanisme
favorabile de disipare a energiei induse de mişcarea seismică.
Momentele încovoietoare im secţiunile extreme ale
stâlpilor,corespunzătoare GS de încărcări, se determină cu relaţia:
M
M=kMMs ∑ Mcap .gr / ∑M s ≤ (6.2)
gr
ϕ

La aplicarea relaţiei (6.2.) se vor considera următoarele:

Ms momentul încovoietor în stâlp în GS de încărcări,
considerând acţiunea seismică pe direcţiile principale ale
secţiunii stâlpului;
∑M cap .gr . suma momentelor capabile în secţiunile în care apar
articulaţiile plastice la nivelul considerat, determi-nate pentru acelaşi
sens de rotire şi în condiţiile precizate în observaţia de la pct. 6.1.3,
fără majorarea rezistenţei armăturilor din rigle;
∑M grs . suma algebrică a valorilor momentelor
încovoietoare corespunzătoare, obţinute în GS de încărcări;
s
semnele momentelor M gr . se stabilesc funcţie de sensul rotirii pe nod;
kM coeficient cu valorile;
1.4 pentru construcţii amplasate în zonele
seismice 'A-C;
1.2 pentru construcţii în zonele D-F;
1.0. pentru secţiunile de încastrare şi de la ultimul
nivel al stâlpului (acoperiş/terasă)
Observaţie:
∑M cap . grşi ∑M gr . se referă la riglele cadrului care se calculează,
s

posibil a se plastifica. În cazul cadrelor plane se acceptă, de regulă,

ipoteza plastificării tuturor riglelor cadrului de la nivelul considerat; în
celelalte cazuri, se vor stabili, prin raţionamente inginereşti, riglele
posibil a se plastifîca, iar suma se va extinde la acesle rigle.
6.1.5. Diagramele de forţe tăietoare înfaşurătoare în stâlpi se
determină astfel:
a) La construcţiile având clasa de importanţă III, amplasate în zone
seismice F, sau clasa IV în zone seismice E şi F, dacă forţele
tăietoare maxime pe stâlpi rezultă din acţiuni din GF de încărcări,
diagramele de forţă tăietoare înfăşurătoare pe stâlpi se obţin prin
suprapunerea efectelor celor mai defavorabile.
Dacă la structurile clădirilor menţionate în aliniatul precedent,
forţele tăietoare maxime în stâlpi corespund GS de încărcări, pentru
determinarea forţelor tăietoare de dimensionare (Q), se va considera
relaţia:.
Q = 1.2 Qs (6.3)
unde:
Qs = forţa tăietoare din GS de încărcări;

b) La structurile cu stâlpi având schema statică de consolă verticală

(noduri articulate cu riglele), pentru determinarea forţelor tăietoare
de dimensionare (Q) se va considera valoarea:

Q S M CAP .ST .
Q =1.2 (6.4)
MS
 unde:
Qs forţa tăietoare din GS de încărcări;
Mcap.st. momentul capabil în stâlp;
Ms momentul în stâlp în GS de încărcări.
c) În situaţiile care nu se încadrează în prevederile de la pct. a şi b,
determinarea forţelor tăietoare de dimensionare se face cu relaţia:
1.2Q S ∑M cap . gr .
Q= (6.5)
∑M s
gr .

cu limitările:
(∑ M S
cap . st . + ∑ M cap
l
. st . ) (6.6)
Q≤
H OE

şi Q ≤Qs / Ψ (6.7)
Notaţiile in relaţiile 6.5 ÷6.7 sunt:
Qs =forţa tăietoare în GS de încărcări;
s l
M cap .. st . , M cap .st . = valorile momentelor capabile în secţiunile de la
extremitatea superioară, respectiv inferioară a stâlpului, determinate
corespunzător forţei axiale din ipoteza de încărcare considerată;
HOE=înălţimea liberă a stâlpului;
ψ =coeficientul de reducere a forţei seismice, dat în normativul PIOO-
92, pct 5.3.6.
6.1.6. Stabilirea forţelor axiale de calcul în stâlpi se corelează cu
situaţiile de încărcare care au determinat valorile maxime ale
momentelor încovoietoare. în verificarea stâlpilor se vor considera şi
situaţiile de încărcare care determină forţele axiale maxime şi minime,
cărora li se vor asocia momentele încovoietoare corespunzătoare.
La stabilirea forţelor axiale în GF de încărcări se vor considera
şi prevederile din STAS 10101/2A1-91.
Forţele axiale în GS de încărcări se determină astfel:
- riglele de pe direcţia acţiunii seismice, sau cu direcţii diferite de
aceasta cu ±30°, se consideră plastificate la nivelul tuturor
planşeelor; reacţiunile transmise stâlpului de aceste rigle se determină
cu relaţia 6.1. Se va verifica stâlpul pentru ambele sensuri ale acţiunii
seismice, pe direcţiile tuturor riglelor;
- reacţiunea transmisă la stâlp de riglele neplastificate
corespunde GS de încărcări.
Pentru stâlpii de colţ (la care riglele au axele în plan înscrise
într-un unghi α <1200) se va determina şi forţa axială corespunzătoare
plastificării tuturor riglelor.; în acest caz se va considera efectul
indirect (δ N) de compresiune.
 N = Nld+δ Nx + δ Ny (6.8)
Dacă în stâlpi rezultă forţe axiale de întindere (|δ N| = δ Nx +
δ Ny > Nld),reacţiunile riglelor (Q) se pot determina acceptând
ipoteza: Mcap.stâlp=0.
6.1.7. Redistribuirea momentelor încovoietoare între extremităţile
unui element
În situaţiile în care rezultă suprasolicitări locale într-un un
element (riglă sau stâlp), se admite redistribuirea momentelor între
extremităţile elementului în condiţiile formulate la pct. 5.4.1. (3).
Redistribuirea momentelor este admisă în următoarele condiţii:
1) Redistribuirea momentelor între extremităţile elementului să
fie mai micâ decât 30% din momentele determinate de
ipoteza comportării elastice;
2) Pe elementele la care se operează redistribuiri de momente, forţa
tăietoare determinată din acţiuni seismice nu se modifică (se admit
translaţii ale diagramelor de momente încovoietoare ca în fig. 6.3).

6.2. Rigle de cadru

Dimensionarea/verificarea riglelor de cadru se va efectua conform

prevederilor din STAS 10107/0-90, pct.3.
Riglele realizate din elemente prefabricate care conlucrează cu
suprabetonarea vor avea armăturile longitudinale dimensionate în
situaţiile de alcătuire şi solicitare cele mai defavorabile; nu se
însumează armăturile corespunzătoare unor faze diferite de alcuire a
secţiunii sau de legături în îmbinări. Armăturile transversale (etrieri)
necesare pentru preluarea lunecărilor dintre prefabricat şi
suprabetonare nu se însumează cu armatura rezultată din efectul
forţei tăietoare, momentului de torsiune sau suspendarea încărcărilor.
Verificarea deschiderii fisurilor şi a deformaţiilor la grinzile
prefabricate care conlucrează cu suprabetonarea va considera
eforturile unitare în armăturile longitudinale suma eforturilor calculate
pentru faza de montaj şi faza finală.
 La riglele solicitate şi la eforturi de întindere, armăturile longitudinale
se vor calcula la întindere excentrică, iar elementul se va alcătui şi
arma în consecinţă.
Se recomandă ca momentele capabile în rigle sa fie stabilite astfel
încât, la acţiuni seismice de mare intensitate, distanţa între secţiunile
de formare a articulaţiilor plastice (l1) sâ respecte condiţia l1>=5/6ln
unde:ln=distanţa între secţiunile în care se formeaza articulaţiile
plastice de moment negativ, corespunzător celor două sensuri ale
acţiunii seismice.

6.3. Stâlpi
Dimensionarea/verificarea stâlpilor se va efectua conform
prevederilor din STAS 10107/0-90, pct. 3.
Efectul de ordinul II (efectul P-Δ) se va considera în conformitate cu
prevederile din STAS 10107/0-90, pct.3.1.2 şi 3.2.6.
In calcule se va ţine seama de efectul solicitării la compresiune
excentrica oblica (ca efect al solicitării pe direcţii diferite de axele
principale ale secţiunii).
Momentele încovoietoare stabilite cu relaţia 6.2, pct. 6.1.4, se
asociazã cu momentele de pe alte direcţii, corespunzând încârcărilor
din GS.
Calculul la compresiune excentrică oblică se recomandă a fi efectuat
cu programe de calcul automat, care iau în considerare diagramele σ-
ε pentru beton şi armături prezentate la pct. 2.1.4 şi 2.2.1.5. din STAS
10107/0-90 precum şi modul real de alcătuire al secţiunii.
Pentru secţiunile dreptunghiulare se admite aplicarea procedeului
simplificat de calcul precizat în Anexa B din STAS 10107/ 0-90.

6.4. Noduri de cadru

6.4.1. Prevederile prezentului Cod se aplică nodurilor de cadru ale
structurilor de beton armat executate:
- monolit;
- integral prefabricat din fragmente de cadru care cuprind nodul şi
porţiunile adiacente de grinzi şi stâlpi, cu îmbinări în zone departate de
nod;
- cu stâlpi monoliţi şi grinzi prefabricate oprite la faţa nodului sau la o
anumitâ distanţă de acestea, cu îmbinări de continuitate.
Prevederile se pot aplica, cu considerarea aspectelor specifice, şi
altor tipuri de structuri în cadre integral sau parţial prefabricate, ale
căror stâlpi sunt continui în dreptul nodului şi ale căror îmbinări sunt
astfel alcatuite încât sâ fie capabile să preia şi să transmită eforturi
unitare de compresiune şi de forfecare prin beton.
 In cazul nodurilor a căror alcatuire se depărtează mult de soluţia
monolită, prezentele prevederi au un caracter orientativ, fîind necesare
analize speciale şi/sau încercări de laborator care vor fi stabilite, de la
caz la caz, de proiectant.
6.4.2. Nodurile cadrelor trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
a) să aibă capacitatea de rezistenţă la cele mai defavorabile
solicitări, în orice stadiu şi la orice combinaţie de încarcări, la care
sunt supuse elementele îmbinate;
b) să nu prezinte reduceri semnifîcative de rigiditate sub eforturile
corespunzatoare plastificării elementelor adiacente sau a
încarcărilor/descarcărilor repetate asociate acţiunilor seismice;
c) să asigure ancorajul armăturilor elementelor adiacente în orice
situaţie de încărcare, inclusiv în condiţiile plastificarii acestora sau a
încărcarilor/descarcarilor repetate generate de acţiunile seismice .
6.4.3 Cerinţele de la pct. 6.4.2 se realizeazâ, dupa caz, prin
proiectarea nodurilor în conformitate cu prevederile prezentului Cod
sau prin utilizarea altor metode de calcul, alcatuire şi armare
confirmate de încercari concludente.
. 6.4.4. Nodurile se proiectează astfel încât sa poata prelua şi
transmite forţele tăietoare care acţionează asupra lor în plan orizontal
Qh şi în plan vertical Qv.
Forţele tăietoare de calcul care acţionează asupra unui nod de cadru
(Qh şi Qv,) se deternaină din condiţia de echilibru al eforturilor maxime
ce iau naştere în elementele (stălpi şi rigle) concurente în acel nod (fig.
6.4).
La structurile în cadre spaţiale, eforturile de calcul, stabilite conform
celor de mai sus, vor fi considerate independent pe fiecare direcţie
principală în parte.
6.4.5. Din punct de vedere al comportării, calculului, alcătuirii şi
armării se diferenţiazâ următoarele categorii de noduri:
- noduri solicitate predominant de încărcări gravitaţionale (permanente
şi temporare);
- noduri solicitate predominant de acţiuni seismice.
6.4.6. Nodurile solicitate predominant de încărcări gravitaţionale
sunt nodurile cadrelor la construcţiile amplasate în zonele E şi F
definite în Normativul P1OO-92.
Cerinţele hotărâtoare pentru. proiectarea acestor noduri sunt cele
referitoare la ancorajul armăturilor longitudinale ale elementelor care
converg în nod. În acest sens dimensiunile nodurilor vor asigura
realizarea lungimilor de ancorare prevazute în STAS 10107/0-90, pct.
6.2.1. Se vor adopta detalii constructive care să asigure turnarea şi
compactarea corectă a betonului, prin evitarea aglomerărilor excesive
de armături, iar în cazul nodurilor marginale putându-se avea în vedere
realizarea unor detalii ca în fig.11.9. Pe înălţimea nodului se vor
prevedea cel puţin armăturile transversale din zonele adiacente ale
stâlpilor.

fig. 6.4.

6.4.7. Nodunle solicitate predominant de acţiuni seismice sunt cele

care nu se încadrează în prevederile pct. 6.4.6 al prezentului Cod.
Forţele tăietoare de calcul, la care se,dimensionează aceste noduri,
se vor determina cu următoarele relaţii:
- forţa tăietoare orizontală
Qh = 1.25(Aast + Aadr)Ra- Qs (6.9)
unde:
Asta, Adra ariile de armatură întinsă din secţiunile de la faţa nodului a
riglelor de pe direcţia de calcul;
Qs forţa tăietoare de calcul în secţiunea de la faţa nodului a
stâlpului superior.
- forţa tâietoarc verticală
- Qv=Qh,hg/hs (6.10)
6.4.8. Forţa tăietoare orizontală în nod, determinată conform
prevederilor pct. 6.4.7, se preia prin beton şi armături transversale, ale
căror contribuţii se însumează:

Qh < Qhn + Qhb (6.11)

unde:
Qha este forţa tăietoare preluată de către armăturile transversale
(orizontale) în nod, care se calculează cu relaţia:
Qha = AhRn (6.12)
Ah este suma ariilor armăturilor transversale din nod (etrieri, agrafe)
care îndeplinesc simultan următoarele condiţii:
- intersectează planul potenţial de cedare (pe diagonala nodului),
fig. 6.4.
- sunt situate în lăţimea nodului bn,
 - sunt dispuse între armăturile longitudinale superioare şi
inferioare din grinzi;
- ramurile etrierilor neperimetrali, dispuşi pe direcţia solicitării, au
lungimile mai mari decât hs / 3.
Qhb este forţa tăietoare preluată de către beton, care se
calculează cu relaţia:
Qhb = [(0.5+n)A'3 /AaJQh (6.13)

A12 şi An sunt ariile de armatură comprimată şi, respectiv, întinsă

din grinda adiacentă nodului, pentru care rezultă cel
mai mic raport A12/Aa ; se va respecta A12/Aa<1;
n = N/(bn hn Rc).
La verificarea nodurilor la forţa tăietoare Qh se va respecta
condiţia:
Qh <=5bnhnRc (6.14)
6.4.9. In cazurile în care, prin respectarea prevederilor de la pct. 6.1
şi 6.3 ale prezentului Cod, se evită apariţia articulaţiilor plastice în
capetele de stâlp ce converg în nod, forţa tăietoare verticală în nod Q v,
determinată conform pct. 6.4.7, este preluată de câtre beton şi
armăturile verticale din nod, cu condiţia realizării prevederilor de
alcătuire prevăzute la pct. 11.3.

7. VERIFICAREA CAPACITĂŢII DE DfiFORMARE POSTELASTICĂ

7.1. Condiţii generale
7.1.1 Capacitateâ de deformare plasticâ se poate verifica la nivelul:
-secţiunilor critice ale elementelor cadrului;
- elementelor componente ale cadrului;
- structurii.
7.1.2 Capacitatea de deformare plastică la nivelul secţiunii se
exprimă prin raportul dintre curbura ultima şi cea corespunzătoare
iniţierii curgerii în armătura întinsă, denumit factor (indice) de
ductilitate secţională
7.1.3 Capacitatea de deformare plastică la nivelul elernentului se
exprimă prin raportul dintre deformaţia semnificativă ultima a
elementului şi deformaţia respectivă, corespunzătoare iniţierii curgerii
armăturii, denumit factor (indice) de ductilitate de element.
In situaţiile în care se accepta ipoteza dezvoltării concentrate a
deformaţiilor plastice, în articulaţii plastice (punctuale), factorul de
ductilitate de element se exprimă ca raport ale rotirilor în articulaţia
plastică.
 7.1.4 Capacitatea de deformare plastică la nivel de structură, în
ansamblul ei, se cxprimă ca raport de deplasări orizontale
corespunzatoare stadiului ultim (colaps) şi celui considerat a
corespunde începutului comportării posl-elastice (semnificative) a
structurii.
7.1.5 În afară de valorile relative ale capacităţii de deformare
plastică, definite la pct.7.1.2, …
7. 1.4, vor fi determinate şi valori absolute corespunzătoare
deformaţiilor/deplasărilor ultime.
7.1.6 Compararea factorilor de ductilitate şi a deformaţiilor
deplasărilor ultime cu cerinţele corespunzătoare, rezultate din calculul
dinamic post-elastic, sau din spectre seismice post-elas-tice, reprezintă
verificarea explicită a comportării post-elastice a structurilor în cadre
solicitate seismic.

7.1.7 Verifîcarea comportării post-elastice a structurilor în cadre, în

condiţiile specificate la pct.7.1.6, se efectueazâ obligatoriu în situaţiile
în care proiectantul nu respectă integral prevederile privind
ierarhizarea capacitaţilor de rezistenţă specificate la capitolul 6 al
prezentului Cod, pentru construcţiile amplasate în zonele seismice
A...D. Această verificare este recomandabil a fi efectuată în situaţiile în
care proiectantul considera necesar a avea date mai complete,
explicite, privind comportarea post-elastică a structurii.
7.2 Verificarea la nivelul secţiunii şi elementului
7.2.1 Verificarea capacităţii de deformare plastică la nivelul sectiunii
se face prin trasarea curbei moment-cu.rburâ prentru elementele
solicitate la încovoiere purâ, sau cu forţâ axială. Relaţia moment-
curbură se poate obţine cu programe specifice de calcul automat sau,
în mod simplificat, prin procedeul expus în anexa B a prezentului Cod.
7.2.2 Pentru verificarea capacităţii de deformare în articulaţiile
plastice, se va admite că
deformaţiile plastice se dezvoltă de lungimile plastice l p , calculate cu
următoarele relaţii:
lp = 0.75 h (la rigle) (7.1)
lp = 0.70 h (la stâlpi)
unde: h = înălţimea secţiunii transversale a elementului (riglă sau
stâlp).
În situaţiile în care se utilizează detalii de alcătuire şi armare care
nu se încadrează în practica curentă, sau dacă cuantificarea
deformaţiilor plastice este hotărâtoare pentru evaluarea comportării
structurii, lungimea zonelor plastice se va stabili pe baza unor
încercări concludente.

7.2.3 Capacitatea de rotire în articulaţiile plastice se determină

considerănd curburile calculate conform pct. 7.2.1 şi lungimea zonelor
plastice conform precizărilor de la pct. 7.2.2. Rotirea ultimă în
articulaţia plastica (θu ) se determină cu relaţia:
θu (Φu --- Φc) lp (7.2)

8. VERIFICAREA LA STAREA LIMITÂ DE DEFORMAŢII

8.1. Grupări fundamentale de încărcări

Calculul la starea limită de deformaţie a elementelor,
subansamblelor sau a ansamblului structurii se efectuează în
conformitate cu prevederile din STAS 10107/0-90, pct. 3.9 şi cu cele
ale prezentului Cod.
Condiţiile privind deformaţiile grinzilor rezemate pe stâlpi, sub
acţiuni verticale, se pot verifica admiţând că elementul are reazeme
netasabile. Săgeţile verticale ale grinzilor rezemate pe console (cu
excepţia consolelor scurte ale stâlpilor prefabricaţi), se determină
luând în considerare şi deformaţiile proprii ale elementelor de
rezemare.
În cazul grinzilor prefabricate la care schema statică (legăturile,
deschiderea) şi/sau secţiunea activă se schimbă în fazele de montaj şi
finală, deformaţiile totale se obţin prin însumarea deformaţiilor
calculate pentru fiecare etapă.
Deformaţiile în plan orizontal ale grinzilor (grinzi de rulare etc.) se
calculează considerând şi deformaţiile elementelor portante verticale
(stâlpi etc.).
8.2. Grupări speciale de încărcări
Calculul deformaţiilor sub acţiuni din grupările speciale de încărcări
implică efectele încărcărilor seismice orizontale.
Dimensionarea elementelor cadrelor se realizează în condiţiile
respectării prevederilor privind calculul la starea limită de deformare
din normativul PIOO-92, pct. 6.2.3.
Determinarea deformaţiilor (deplasărilor) orizontale ale cadrelor se
recomandă să se realizeze cu programe adecvate de calcul automat.
Dacă s-a considerat un model de calcul bazat pe forţele seismice
echivalente şi pe comportarea elastică a materialelor, deplasările
nodurilor corespunzătoare forţelor seismice de cod se majorează cu
valoarea 1/ Ψ.
 Pentru situaţiile în care prezentul cod permite efectuarea calculului
static prin schematizarea structurii sub formă de cadre plane, calculul
deplasărilor se va efectua conform precizărilor de la pct.8.2.1 şi 8.2.2.

8.2.1 Ipoteze de calcul

Pentru calculul deplasărilor laterale ale cadrelor se acceptă
următoarele ipoteze:
a) Acţiunile corespund grupării speciale de încărcari, forţele seismice
de calcul fiiind considerate dispuse (succesiv) pe direcţiile principale
ale construcţiei.
b) Rigidităţile elementelor cadrului se determină considerănd modulul
de rigiditate secţională
K = EbIb (8.1)
c) In calculul deplasărilor orizontale se va considera şaiba de planşeu
nedeformabilă.
Dacă sistemul constructiv al planşeelor sau prevederea unor goluri
mari în acestea conduc la şaibe deformabile în raport cu cadrele,
calculul deformaţiilor se va face considerând comportarea spaţială a
structurii (cadre şi planşee deformabile în planul lor)
d) In situaţiile în care se admite efectuarea calculului plan, efectul
momentului de torsiune generală se poate considera prin amplificarea
deformaţiilor de translaţie determinate pentru forţele seismice de
calcul, cu coeficientul a i (relaţia 8.2):
1 + SeR ci d i
aI =
( F ∑R
ci ci d i2 )

(8.2)
unde:
S - forţa seismică totală pe construcţie;
e - excentricitatea de calcul medie (distanţa între centrele de greutate
şi rigiditate);
di - distanţa dintre centrul de rigiditate şi planul cadrului "i";
Rci - rigiditatea la forţe laterale a cadrului "i";
Fci - suma forţelor orizontale aplicate cadrului "i";
∑Rci d i2 - se determină pentru ansamblul structurii.
Observaţie:
corecţiile date de coeficientul ai se aplică eforturilor/ deformaţiilor
determinate din acţiunea forţelor seismice orizontale (fără
considerarea încărcărilor verticale din gruparea specială).
e) Deplasările laterale se determină fără considerarea aportului
panourilor de zidărie înrămată asupra rigidităţii structurii.
 8.2.2. Calculul practic al deplasărilor laterale
In condiţiile precizate la pct. 8.2.1, calculul deplasărilor laterale se
poate efectua prin procedee de calcul liniar.
Se recomandă utilizarea de programe de calcul automat, care
determină deplasările generale ale nodurilor (translaţii şi rotiri).
∆r
Deplasările relative de nivel , se calculează în planul cadrului,
He
considerând Δr conform fig. 8.1:
 ∆stx ,i −1 − ∆stx ,i −1 − H e 
∆r =  
 L( ∆ y ,i −1 − ∆ y ,i −1 ) 
st dr

(8.3)
unde:
Ψ - coeficientul de reducere a forţei seismice considerat în calcul
(conform Normativului PIOO-92, pct. 5.3.6;
- ∆x ,i , ∆x ,i −1 , ∆y ,i −1 , ∆y ,i −1 , He şi L sunt precizate în fig.8..
st st st dr

Deplasările nodurilor sunt determinate în GS de încărcări.

Verificarea deplasării relative de nivel se va efectua la toate nivelurile.

8.3. Deformaţii limită

Deplasările maxime rezultate din acţiuni în grupările fundamentale
de încărcări se vor considera conform prevederilor din STAS 10107/0-
90 pct.3.9 sau prescripţiilor specifice condiţiilor de exploatare a
construcţiei.
In cazul acţiunii seismice orizontale condiţiile privind deplasările
relative de nivel maxime sunt diferenţiate astfel:
a) în cazul structurilor cu pereţi de umplutură din zidărie de cărămidă,
corpuri din beton cu agregate grele sau uşoare, sau alte materiale
similare
∆r
<0.0035
He
b) în cazul sţructurilor cu pereţi de compartimentare din materiale care
pot urmări deformaţiile structurii fârâ degradări semnificative, a
celor cu panouri a căror legătură cu structura este de aşa natură
încât deformaţiile structurii nu sunt transmise la pereţi, precum şi în
cazul construcţiilor fără pereţi de umplutură
∆r
<0.007
He
c) în cazul construcţiilor parter la care panourile de perete respecta
condiţiile de la pct. b
∆r
<0.01
He
Condiţiile privind deplasarea relativă de nivel pot fi diferenţiate
pe înălţimea clădirilor etajate în .funcţie de soluţiile constructive
adoptate pentru elementele de compartimentare; în aceste situaţii se
vor respecta prevederile de la pct. 3.4.2.
Dacă condiţiile privind verificarea la starea limită de deformatie nu
sunt respectate se va mări rigiditatea structurii prin majorarea secţiunii
stâlpilor şi/sau riglelor.

9. PROIECTAREA PLANŞEELOR STRUCTURILOR ÎN CADRE

Planşeele structurilor în cadre sunt solicitate:
- la încărcări verticale;
- la încărcări orizontale, când lucrează ca şaibe.
Calculul la încărcari verticale este obligatoriu la toate structurile.
Calculul la încârcâri orizontale se'va efectua în situaţiile prevazute la
pct. 9.2 ale prezentului Cod

9.1. Calculul planşeelor la încărcări verticale.

Acţiunile verticale pe planşee se consideră corespunzător
grupărilor fundamentale de încărcări precizate în STAS 10101/1-91,
STAS 10101/2A2-91, sau alte prescripţii.
Calculul şi alcătuirea planşeelor se va face în condiţiile
precizate în STAS 10107/1-91, STAS 10107/2-91, STAS 10107/ 3-77,
STAS 10107/4-77, sau alte prescripţii specifîce, dupa caz.

9.2. Calculul planşeelor la încărcări orizontale.

Planşeele structurilor în cadre de belon armat se
calculează/verifică la încărcări orizontale în cazul constructilor
amplasate în zonele seismice A-D (conform Normativului PIOO-92) într-
una din urmpătoarele situaţii:
- planşeul face parte din infrastructura;
 - dacă în planşeu sunt goluri ale caror dimensiuni pe cel puţin o
direcţ.ie depaşesc 20% din dimensiunea corespunzatoare a
planşeului;
- dacă nu sunt respectate condiţiile de alcatuire generala de la
pct. 2.1, 2.2. 2.3, 2.4.;
- dacă planşeele nu sunt din beton monolit (elemente
prefabricate cu sau fără suprabetonare, alte soluţii).
9.2.1 Incarcările orizontale pe planşee considerate ca diafragme
orizontale (şaibe) se determinâ acceptând urmatoarele ipoteze:
a) şaibele realizate din planşee de beton armat monolit sau
elemente prefabricate masive cu îmbinări de continuitate pe întreg
perimetrul se considerâ nedeformabile în planul lor;
b) încărcările orizontale corespund forţelor capabile ale cadrelor
se va considera acţiunea seismica pe direcţiile principale ale structurii
ca sarcină distribuită liniar, proporţional cu masa, şi echivalenta
fortelor orizontale dezvoltate în cadre (fig 9.1);
c) la structurile calculate în domeniul neliniar de cornportare al
materialelor, încarcările pe şaibe se determină corespunzător
diferitelor etape de apariţie a articulaţiilor plastice în structură; în
aceste cazuri de verificare a şaibelor de planşeu, se vor considera
rezistenţele medii ale betonului şi armaturii.
Reactiunile cadrelor asupra şaibelor se pot deterrnina prin
izolarea riglelor de la nivelul considerat.

9.2.2 Calculul eforturilor secţionale în şaibe se face funcţie de

solicitările orizontale determinate conform pct 9.3.1, prin exprimarea
echilibrului în secţiunea considerată.
Eforturile secţionale semnificative pentru verificarea şaibelor sunt
momentele încovoietoare şi forţele tăietoare.
Secţiunile de calcul se considerâ în dreptul cadrelor de pe direcţia de
calcul considerată; în situaţia unor distanţe mari între cadre, se
recomandă să se considere în calcul şi secţiunile intermediare dintre
cadre, în care apar solicitări importante.
Eforturile secţionale în şaibe se determină corespunzător acţiumi
seismice pe direcţiile principale ale structurii şi ambele sensuri de
solicitare.
Solicitările în şaibele cu rigiditate medie sau redusă se determină
considerând încărcările precizate la pct. b sau d, funcţie de rigidităţile
elementelor structurale.
9.2.3 Verificarea planşeelor la eforturile secţionale determinate de
efectul de şaibă se realizează diferenţiat, funcţie de alcătuirea
constructivă a acestora (planşee din plăci de beton armat monolit,
planşee din elemente prefabricate etc.).
La verificarea planşeelor se vor considera eventualele goluri (scări,
curţi de lumină etc.), care pot determina concentrări semnificative de
eforturi.
Planşeele din beton armat monolit se verifică similar cu grinzile
pereţi (dacâ rezultă proporţii corespunzătoare); solicitările de întindere
de la marginile planşeului se vor considera concentrate în grinzile
(riglele ) corespunzătoare.
Planşeele din elemente prefabricate se consideră în calcul ca fîind
formate din elemente independente sau care conlucrează, funcţie de
condiţiile de transmiterea lunecărilor în rosturile dintre acestea.
Imbinările elementelor prefabricate pe reazeme se verifică şi la
solicitările rezultate din efectul de şaibă.

9.3. Structura de rezistenţă a scărilor

Structura de rezistenţă a scărilor se consideră diferenţiată astfel:
• structura de rezistenţă verticală a casei scărilor;
• structura de rezistenţă a scărilor (podeste, rampe,grinzi de
podest, grinzi de vang etc.).
Prezentul Cod se referă numai la alcătuirea structurii de rezistenţă a
casei scărilor, realizată din cadre de beton armat.
La alcătuirea generală a scărilor se vor considera recomandările de
pct. 2.4.
În situaţiile în care se prevăd rigle de cadru între nivelurile curente
ale planşeelor (de exemplu pentru rezemarea podestelor intermediare
ale scărilor), se vor evita comportările specifice stâlpilor scurţi; în acest
scop se recomandă ca momentele capabile în secţiunile de la
extremităţile riglelor să fie suficient de mici astfel încât diagrama de
momente încovoietoare pe stâlp să corespundă cu fig. 9.1.
La proiectarea cadrelor adiacente casei scărilor se vor respecta
prevederile privind calculul şi alcătuirea cadrelor curente.
 9.2.2 Calculul eforturilor secţionale în şaibe se face funcţie de
solicitările orizontale determinate conform pct 9.3.1, prin exprimarea
echilibrului în secţiunea considerată.
Eforturile secţionale semnificative pentru verificarea şaibelor sunt
momentele încovoietoare şi forţele tăietoare.
Secţiunile de calcul se consideră în dreptul cadrelor de pe direcţia de
calcul considerată; în situaţia unor distanţe mari între cadre, se
recomandă să se considere în calcul şi secţiunile intermediare dintre
cadre, în care apar solicitări importante.
Eforturile secţionale în şaibe se determină corespunzător acţiumi
seismice pe direcţiile principale ale structurii şi ambele sensuri de
solicitare.
Solicitările în şaibele cu rigiditate medie sau redusă se determină
considerând încărcările precizate la pct. b sau d, funcţie de rigidităţile
elementelor structurale.
9.2.3 Verificarea planşeelor la eforturile secţionale determinate de
efectul de şaibă se realizează diferenţiat, funcţie de alcătuirea
constructivă a acestora (planşee din plăci de beton armat monolit,
planşee din elemente prefabricate etc.).
La verificarea planşeelor se vor considera eventualele goluri (scări,
curţi de lumină etc.), care pot determina concentrari semnificative de
eforturi.
Planşeele din beton armat monolit se verifică similar cu grinzile
pereţi (dacâ rezultă proporţii corespunzătoare); solicitările de
întindere de la marginile planşeului se vor considera concentrate în
grinzile (riglele) corespunzătoare.
Planşeele din elemente prefabricate se consideră în calcul ca fiind
formate din elemente independente sau care conlucrează, funcţie de
condiţiile de transmiteiea lucrărilor în rosturile dintre acestea.
Imbinările elementelor prefabricate pe reazeme se verifică şi la
solicitările rezultate din efectul de şaibă.
9.3. Structura de rezistenţă a scărilor
Structura de rezistenţă a scărilor se consideră diferenţiată astfel:
• structura de rezistenţă verticală a casei scărilor; structura de
rezistenţă a scărilor (podeste, rampe, grinzi de podest, grinzi de vang
etc.).
Prezentul Cod se referă numai la alcătuirea structurii de rezistenţă a
casei scărilor, realizată din cadre de beton armat.
La alcătuirea generală a scărilor se vor considera recomandările de
pct. 2.4.
În situaţiile în care se prevăd rigle de cadru între nivelurile curente
ale planşeelor (de exemplu pentru rezemarea podestelor intermediare
ale scărilor), se vor evita comportările specifice stâlpilor scurţi; în acest
scop se recomandă ca momentele capabile în secţiunile de la
extremităţile riglelor să fie suficient de mici astfel încât diagrama de
momente încovoietoare pe stâlp să corespundă cu fig. 9.1.
La proiectarea cadrelor adiacente casei scărilor se vor respecta
prevederile pnvind calculul şi
alcătuirea cadrelor curente.

10. INFRASTRUCTURA ŞI FUNDAŢIILE

10.1. Generalităţi
Preluarea şi transmiterea încărcărilor ce acţionează asupra unei
construcţii se face prin sistemul structural constituit din trei
componente principale: (1) suprastructura, (2) infrastructura şi / sau
fundaţiile şi (3) terenul de fundare. Această pecizare este deosebit de
importantă în cazul construcţiilor supuse predominant acţiunilor
seismice întrucât, în acest caz, interacţiunea celor trei componente
este esenţială pentru înţelegerea corectă a comportării sistemului, în
totalitate, şi pentru dirijarea controlată a deformaţiilor plastice.
Infrastructura se consideră acea componentă a sistemului structural
care prezintă, în raport cu suprastructura, o creştere bruscă,
semnificativă, de rezistenţă şi de rigiditate. De obicei infrastructura
este constituită dintr-un sistem de pereţi, dispuşi pe înălţimea
subsolului (sau subsolurilor), care conlucrează cu planşeele care îi
mărginesc sau pe care îi străbat; în unele situaţii, infrastructura se
poate întinde şi pe înălţimea unuia sau mai multor niveluri de la partea
inferioară a construcţiei. Fundaţiile sânt elementele structurale prin
care se asigură rezemarea pe terenul de fundare a infrastructurii sau,
în unele cazuri, direct asupra structurii în cazurile în care eristă o
infrastructură , aceasta conlucrează cu fundaţiile, prin intermediul
cărora reazemă pe teren, formând o unică componentă structurală.
Principiile proiectării infrastructurilor şi fundaţiilor, condiţiile de
alcătuire şi modelarea lor pentru calcul fac obiectul prescripţiilor
specifice.
Condiţiile care pot determina alegerea sistemului de fundare sunt
indicate la pct, 2.6.
Structurile în cadre de beton armat pot avea următoarele soluţii de
alcătuire a infrastructurii şi fundaţiilor:
a) Structuri fâră infrastructuri, la care rezemarea tuturor stâlpilor se
realizează direct pe fundaţii. Fundaţiile pot fi de suprafaţă sau
adâncime, izolate, continui sau radier.
b) Structuri cu infrastructuri, la care sunt prevăzute între
suprastructură (sistsmul de stâlpi şi grinzi) şi fundaţii, sisteme spaţiale
de pereţi structurali, pe unul sau mai multe niveluri, concepute,
calculate, alcătuite şi armate astfel încât sa realizeze o creştere
semnificativă de rigiditate şi rezistentă. Pe înălţimea infrastructurii pot
exista şi stâlpi rezemaţi direct pe fundaţii. În aceste situaţii de
alcătuire (soluţii curente la clădiri cu subsol), se va ţine seama în
calculul infrastructurii şi de eforturile preluate de la stâlpii care nu sunt
în contact direct cu pereţii (fig. 10.1 ).
In cazul clădirilor de înălţime medie sau înalte, amplasate în zonele
seismice A-D se recomanda ca infrastructura sa fie realizată ca un
sistem casetat alcătuit din pereţii de subsol, planşeul peste subsol iar
la partea inferioară printr-un radier sau fundaţii continui şi placa
armată legată de acestea.
La construcţiile amplasate în zonele seismice A-D (conf. Normativului
PIOO-92) se va evita, de regula, realizarea de subsoluri parţiale. Când
acestea nu pot fi evitate se va ţine seama la calculul infrastructurii şi
suprastructurii de efectele de torsiune generală generate de
excentricitatea infrastructurii faţâ de ansamblul structural.
Planşeul (planşeele), în contact direct cu pereţii de la subsol şi
fundaţiile aferente, constituie elemente structurale componente ale
infrastructurii.

Fig. 10.1
10.2 Calculul infrastructurii
Fundaţiile şi infrastructura se verifică la acţiunile corespunzând
grupărilor fundamentale şi grupărilor speciale de încărcari.
Un model de calcul riguros implică considerarea ansamblului spaţial
suprastructură-infrastructură-teren de fundare, cu proprietăţi definite
prin legi constitutive fidele comportării reale a elementelor care
alcătuiesc fiecare din cele trei componente.
Se admite în cazul construcţiilor etajate cu înălţime redusă şi medie
(definite conform pct. 1.2.2) să se determine eforturile secţionale în
elementele infrastructurii prin studiul echilibrului infrastructurii izolate,
solicitate la forţele de legăturâ cu suprastructura şi la presiunile care
apar la nivelul tălpii fundaţiilor. In aceste cazuri presiunile pe terenul
de fundare se determină funcţie de caracteristicile de deformabilitate
ale terenului şi ale infrastructurii.
În cazul acţiunilor corespunzând grupărilor fundamentale de
încărcări, forţele de legătură considerate în calculul infrastructurii sunt
cele rezultate din calculul suprastructurii.
Pentru grupările speciale de încărcări (acţiuni seismice) se admite a
considera că reacţiunile suprastructurii sunt asociate mecanismului
structural de plastificare (M, Q, N).
In situaţiile în care calculul dinamic post-elastic este impus în
prezentul Cod (pct. 5.1.3 şi 5.4.2), forţele de legălurâ cu infrastructura
vor fi cele rezultate din acest calcul.
Forţele transmise de suprastructură cuprind şi eforturile transmise
prin planşee. Planşeul peste subsol transmite la pereţii infrastructurii
forţe de lunecare ca efect al reacţiunilor orizontale ale stâlpilor şi al
forţei seismice corespunzătoare masei concentrate la acest nivel.
In situaţiile în care se utilizeazâ fundaţii de adâncime (piloţi, barete
etc.) în calculul elementelor infrastructurii se consideră (în locul
presiunilor pe teren) forţele care se dezvoltă în fundaţii.
Calculul eforturilor în elementele infrastructurii se recomandă să se
efectueze cu programe de calcul automat care permit modelarea
corectă a legilor constitutive pentru terenul de fundare şi
infrastructură. De regulă în acest scop se apelează la metoda
elementelor finite; eforturile secţionale se obţin prin integrarea
eforturilor unitare furnizate de programele de calcul (se admite
modelarea comportării elastice a materialelor).
Pentru cazurile curente se poate modela infrastructura în calcul ca
un sistem de grinzi pe mediu elastic.
 Dacă infrastructura este în contact direct cu un singur planşeu
(placă) se admite neglijarea rigidităţii la torsiune, proprie a
elementelor infrastructurii.
Infrastructura (elementele componente: pereţi, planşee) se
dimensionează/verifică la starea limită ultimă şi la starea limitâ de
deforrnaţie.
Dimensionarea elementelor va urmări de regulă evitarea apariţiei
deformaţiilor plastice la nivelul infrastructurii. în acest scop momentele
încovoietoare considerate în forţele de legăturâ cu suprastructura (în
grupările speciale de încărcări) vor fi determinate cu considerarea
suprarezistenţei armăturilor.
Secţiunea de calcul a pereţilor infrastructurii se va considera
împreună cu fundaţiile şi placa (plăcile) de planşeu adiacente.
Secţiunile (orizontale) din rosturile de turnare se verifică, In acest caz,
la forţa de lunecare conform STAS 10107/0-90, pct. 3.4.2.
Funcţie de configuraţia diagramei de momente încovoietoare, pereţii
de beton armat se consideră pentru calcul astfel:
a) Grinzi de beton armat, în cazurile în care înălţimea de calcul a
secţiunii (h) şi distanţa între două puncte de inflexiune (L) respectă
condiţia h/L<0.5 . (10.1.)
b) Grinzi pereţi, în situaţiile în care condiţia 10.1. nu este îndeplinită
Dacă pereţii infrastructurii sunt rezemaţi continuu pe pereţi mulaţi se
consideră în calcul
ansamblul acestora.
La dimensionarea planşeelor şi fundaţiilor se vor considera efectele
cumulate din participarea acestora la preluarea eforturilor din
infrastructură precum şi cele proprii acestora.

10.3. Calculul fundaţiilor .

Condiţiile privind presiunile pe terenul de fundare şi de proiectare a
fundaţiilor sunt cele precizate;în normalivul PIO-86, STAS 3300/1-85 şi
STAS 3300/2-85.
Solicitările transmise la fundaţii, corespunzător acţiunilor din
gruparile fundamentale de încărcări, se consideră conform prevederilor
din prescripţiile de proiectare precizate în aliniatul precedent.
Pentru grupările speciale de încărcări, incluzând acţiunea seismică,
eforturile transmise la fundaţii se determimă astfel:
a) Eforturile rezultate din analize dinamice neliniare ale structurii.
b) Eforturile corespunzând mecanismului de plastificare al
suprastructurii în cazul acţiunilor seismice. Pentru cazurile generale
când, de regula, la acţiunea cutremurelor de mare intensitate
secţiunile de la baza stâlpilor se pot plastifica, momentele
încovoietoare transmise fundaţiilor sunt asociate momentelor capabile
ale stâlpilor. Se va urmări ca prin dimensionarea adecvată a
fundaţiilor, să se evite dezvoltarea deformaţiilor plastice la nivelul
terenului sau în elementele de beton armat ale fundaţiilor
(mecanismul de disipare prin deformaţii plastice a energiei induse de
cutremur să se dezvolte numai în suprastructura).
Forţele tăietoare sunt asociate momentelor încovoietoare în
secţiunile de la baza stâlpilor.
Dacă sub acţiuni din grupările speciale de încărcări terenul de
fundare are deformaţii remanente, infrastructura şi/sau suprastructura
se verifică la efectele tasărilor inegale.

11. ALCĂTUIREA ŞI ARMAREA STRUCTURILOR ÎN CADRE

11.1. Condiţii de alcătuire a riglelor de cadru.
Alcătuirea şi armarea riglelor se realizează în conformitate cu
prevederile din STAS 10107/0-90 (pct 6.1, 6.2, 6.3 şi 6.5) şi din
prezentul Cod (pct. 4.2, 6.2).
Condiţiile de alcătuire şi armare sunt diferenţiate între secţiunile
curente şi zonele potenţial plastice.
Se vor considera ca zone potenţial plastice secţiunile de la capetele
tuturor riglelor indiferent de poziţia acestora în plan sau elevaţie.
Prevederile privind alcătuirea şi armarea în zonele plastice
potenţiale se vor considera pe lungimile plastice indicate în Anexa J din
STAS 10107/0-90 (pct J.3).
Se recomandă ca la armarea riglelor de cadru, pe lângă prevederile
din STAS 10107/0-90, să se respecte următoarele:
- Armăturile longitudinale sâ fie dimensionate şi dispuse astfel, încât
din acţiuni seismice de mare intensitate, secţiunile potenţiale de
forrnare a articulaţiilor plastice, pentru cele două sensuri de acţiune,
să coincidă.
- Riglele solicitate predominant din acţiuni seismice vor avea
armăturile longitudinale realizate ca bare drepte (nu se dispun bare
înclinate).
- Dacă, ca efect al încărcarilor verticale importante (forţe concentrate
mari etc.), sunt necesare armături înclinate, acestea se vor dimensiona
funcţie de eforturile corespunzatoare grupărilor fundamentale de
încărcări şi se vor verifica în gruparea specială.
- Nu se admite dispunerea de armături înclinate la marginea secţiunii
riglei. . '
- Dacă în fazele intermediare de lucru ale grinzilor prefabricate care
conlucreazâ cu suprabetonarea (decofrare, transport, manipulare şi
montaj) nu se respectă condiţia
Q/(bh„) + M/W, < 0,7R, (11.1)
etrierii se vor dispune conform indicaţiilor din fig.11.1.
În situaţiile în care se urmăreşte evitarea formării de articulaţii plastice
în secţiunile din apropierea nodurilor, se recomandă dispunerea
armăturilor longitudinale ca în fig.11.2.
In cazul riglelor prefabricate care realizează cu stălpii noduri rigide
se recomandă evitarea plastificării îmbinărilor, prin adaptarea soluţiei
din fig. 11.2. Dimensionarea riglei şi a îmbinărilor se va realiza
(conform pct. 6:1.2) la eforturi (M, Q) stabilite funcţie de momentele
capabile din secţiunile de apariţie a articulaţiilor plastice.

Fig.11.2

11.2. Condiţii de alcătuire a stâlpilor

Alcătuirea şi armarea stâlpilor se realizează în conformitate cu
prevedenle din STAS 10107/0-90 şi din prezentul Cod (pct. 4.3).
În secţiunile potenţiale de apariţie a articulaţiilor plastice de la baza
stâlpilor se recomandă ca armătura longitudinală să nu fie înnădită
prin petrecere sau sudură, fiind dispusă continuu, conform modelului
din fig.11.4.
În situaţiile în care se admite înnădirea prin petrecere a armăturilor
longitudinale din stâlp (STAS 10107/0-90, pct. 6.3), se recomandă
utilizarea modelului din fig. 11.3.
 Măsurile privind asigurarea capacităţii de deformare post-elastică
(ductilizare) se vor aplica în secţiunile de încastrare a stâlpilor (în
fundaţii, sau la nivelul superior al infrastructurii,
precum şi în zonele în care apar variaţii mari ale secţiunii pe înăţimea
unui nivel (de exemplu la stâlpii halelor cu poduri rulante, în dreptul
grinzii de rulare etc.).

11.3 Noduri de cadru

La proiectarea nodurilor de cadru se vor respecta următoarele:
- se recomandă ca axele elementelor adiacente nodului să fie centrate
în axul nodului; dacă această condiţie nu se poate realiza (noduri
marginale, noduri de colţ etc.) excentricitatea în plan orizontal nu va
depăşi 1/4 din latura corespunzatoare a secţiunii transversale a
stâlpului inferior;
-' armăturile longitudinale din stâlpi sau grinzi care se ancoreaza în
nod se prelungesc de la planul median al nodului (perpendicular pe
armătură) cu lungimea de ancorare determinată conform STAS
10107/0-90, pct. 6.2. Daca penlru ancorarea armăturilor sunt
necesare bucle sau cârlige, aceslea se vor realiza întotdeauna în nod
(fig. 11.5; 11.6, 11.7 şi 11.10).
Barele longitudinale din stâlpul inferior se pot prelungi în stâlpul
superior prin graifuire (fig.11.2) daca devierea armăturilor în plan
orizontal (d„) respectă condiţia:
d0<(hgr-100)/6 [mmJ . (11.2)
unde:
hgr înălţimea secţiunii transversale a riglei în dreptul armăturilor
graifuite. Nodurile solicittate predominant din acţiuni seismice vor
avea cel puţin câte o armătură verticală intermediară pe fiecare latura
nodului; dacă armăturile din stâlp sunt graifuite, fiecare bară se va
amplasa la colţul unui etrier.
La detalierea armăturii din nod se va avea în vedere realizarea spaţiilor
necesare turnării şi vibrării betonului (nu se contează pe turnarea
betonului în nod prin grinzi)

a) Bare longitudinale inferioare continue în grinzi

Fig. 11.5 Nod central cu grinzi şi stâlpi cu secţiuni
transversale egale. Barele superioare se prevăd
continue prin nod; barele inferioare din grinzi se pot
întrerupe

Fig. 11.6 Nod marginal.

Ancorarea borelor longHudinale din grindd

Fig. 11.7 Nod central cu grinzi cu secţiunile transversale neegale.

Ancorarea barelor longi-tudinale din grinzi.
 r - raza de curbură conform pct.1
d > dma

Fig 11 .8 Îmunătăţirea ancorajului barelor de armătură din grinzi prin

prevederea unor bare transversal

Fig. 11.9 Nod marginal cu consolă scurtă.

Ancorarea armăturilor longitudinale în consola scurtă prevăzută in
acest scop.
Barele longitudinale din grindă se prevăd continue prin nod.

Fig 11 10 Ancorarea barelor longitudinale din stâlp, oprite în nod

 Fig 11.11 Îmbinare înlre stâlpi laţi şi grinzi inguste — detalii de
armare.

r> 3de (conform STAS 10107/0-90) şi > d (diametrul barei care

se pnnde in ciocul etrierulul.)
Fig 1112 Delaliul pentru ciocul etrierului
Fig. 11.13 Solutii recomandate pentru alcătuirea capetelor
grinzilor prefabricate
(a)grindă compusă din elementul prefabricat si suprabetonarea de ta
nivelul plăcii'(solulţe recomondata).
(b)grinzi constituite numai din elermentele prefabricate hg=hgp,
agrafele (etrieri} Se ia partea superioara sînt pentru legătura cu
monolilizarea, de regulă de lăţime redusă, dintre plăcile prefabricate
ale planşeului.

ANEXA A: RIGIDITĂŢI SECŢIONALE PENTRU RIGLE ŞI STÂLPI

I
Pentru calculul eforturilor în cadrele de beton armat monolit de
rigiditate secţională se pot considera conforn prevederilor din Tabelul
Al.
Tabelul Al

ELEMENTUL MODULUL DE RIGIDITATE

Rigle 0.6 EbIb
Stâlpi comprimaţi 0,8 EbIb
Stâlpi întinşi 0,2 EbIb
 Modulul de elasticitate al betonului E se va lua conform STAS
10107/0-90, pct. 2.1.3.1.
Tabelul 7.
Momentul de inerţie Ib al secţiuni echivalente se determină astîel:
• pentru elementele cu secţiune dreptunghiulară, momentul de inerţie
al secţiunii brute de beton;
• pentru grinzile cu secţiune T, momentul de inerţie al secţiunii brute
de beton la care lâţimea activă de placă este jumătate din valoarea
prevăzutâ în STAS 10107/0-90, Anexa A.
Pentru verificările la starea limită de deformaţie şi în situaţiile în care
valorile rigiditaţii secţionale sunt hotărâtoare asupra rezultatelor
calculelor, se vor considera rigidităţi secţionale rezultate din programe
de calcul automat care definesc legea moment curbură, din cercetări
experimentale concludente sau relaţii de calcul mai exacte date în
literatura de specialitate.

ANEXA B: CALCULUL DUCTILITĂŢII DE CURBURĂ

(SECŢIONALE)

Stabilirea diagramei M-Φ şi a indicelui de ductilitate secţională μΦ se

recomandă a se realiza cu programe de calcul automat specializate.
In situaţiile în care nu sunt disponibile asemenea programe, calculul
direct ("manual") va considera următoarele ipoteze:
• Rezistenţele materialelor corespund valorilor lor medii, stabilite
conform pct. 3.1.7 din STAS 10107/0-90; |
• Determinarea curburii de curgere ( se face considerând deformaţiile
şi eforturile pe secţiune ca în fig. B.l.a.
• Curbura ultimă se poate calcula conform situaţiei, de deformaţii şi
eforturi pe secţiune, din fig. B.l.b.
• Legile constitutive pentru beton şi armăturâ (diagramele- Σ.Ε)

corespund prevederilor din STAS 10107/0-90, sau pot fi considerate

simplificat ca în fîg. B.l.c, unde valorile ultime ale deformaţiilor
specifice sunt date pentru cazurile curente.
• In calcul se va considera şi aportul armăturilor distribuite pe
înălţimea secţiunii. Indicele de ductilitate
secţională ( μ0 ) se calculeazâ cu relaţia:
μΦ=Φu/Φc (B.l)
unde:
Φu- curbura ultimă, de rupere;
Φc - curbura în momentul iniţierii curgerii în armătura intinsă.
 BETON PRECOMPRIMAT ARMĂTURĂ

fig. B.1

COMENTARII
LA
CODUL DE PROIECTARE PENTRU STRUCTURI ÎN CADRE DIN
BETON ARMAT

1. GENERALITAŢI

Prezentul Cod de proiectare cuprinde prevederi referitoare la

proiectarea şi calculul de rezistenţă ale structurilor în cadre de beton
armat ale clădirilor. Cerinţele particulare, specifice structurilor în cadre
sunt precizate în Codul de faţă, iar pentru prevedenle cu caracter mai
larg, generale, conţinute în prescnipţii de rang superior, s-au făcut
trimiterile corespunzătoare.
Pnncipalele etape ale proiectării structurilor în cadre de beton armat
sunt prezentate în fîg. C.l.l
 Alcătuirea de ansamblu a structuri Cap.2 şi 3 (cap. 4)

Alcătuirea elementelor structurale STAS 10107/ 0-90,

P10-86 STAS 10107/
1.2.3.4-91 etc
Alcătuire noduri / Îmbinări Cap. 11.3

Cap.5: pct 5.2,

Schematizarea structurii pentru calcul
anexa A

Stabilirea încărcărilor
STAS 10101/ 1, 2A1-
91;
Pct. 1. 4;.5.3.
Calculul etorturilor şi al deplasărilor Pct 5.4; 5.5

Verificarea condiţiilor de rigiditate a

ansamblului structurii P 100-92
Pct.3.4; 6.3.1; 6.3.2.
Verificarea elementelor structurale: STAS 10107/ 0-90 ;
- stări limită: rezistenţă daformaţii STAS 10107/
deschideri de fisuri 1,2,3,4-91 STAS
- ductilitate / mecanism structural de 3300/ 1,2 ;P10-86
plastificare Cap . 6 ,7 ,8, 10 etc .

STAS 10107/0-90.
STAS 10107/1.2,3.4-
Stabilrea detaliilor de alcătuire 91 P10-86.Cap. 11
etc

Fig. C.l.l.

C.l.l. Se consideră structuri în cadre acele structuri care sunt

alcătuite din stâlpi şi rigle şi realizează preluarea şi transmiterea
integrală la terenul de fundare a încărcărilor verticale şi orizontale ale
construcţiei (fig. C.1.2).
 Fig. C.1.2.

În sensul prezentului Cod, se înţelege prin "cadre cu panouri de

umplutura", soluţiile constructive la care structura în cadre
conlucrează din punctul de vedere al rezistenţei şi / sau al rigidităţii cu
pereţi din zidărie sau din alte materiale, care modifîcă semnificativ
comportarea cadrului.

C.1.2. Condiţia (1.1) limiteaza superior raportul între laturile secţiunii

transversale a stâlpilor. Această limitare este dictată de domeniul de
aplicare al prezentului cod. Stâlpii lamelari şi pereţii structurali
(diafragme verticale) prezintă elemente specifice de comportare şi
calcul (deformaţia limita a betonului comprimat, comportarea la
compresiune excentrica oblică etc.), care nu pot fi extrapolate cadrelor
curente. Pentru.aceste tipuri de structuri se vor aplica actele normative
specifice.

C.1.3. Clasificarea conform numărului de niveluri trebuie privită

diferenţiat în raport cu zona seismică în care este amplasată
construcţia. Clasificarea nu subânţelege neapărat un anumit tip de
comportare din punctul de vedere al ponderii diferitelor acţiuni , ci , de
la caz la caz, serveşte la precizarea anumitor caracteristici specifice.
2. ALCĂTUIREA DE ANSAMBLU
C.2.1. Alcătuirea de ansamblu a structurii în cadre urmăreşte
reducerea efectelor de torsiune generală datoritâ excentricitâţii între
centrul de rigiditate şi rezultanta forţelor seismice. Acest principiu
trebuie respectat şi în stadiul post-elastic de comportare al structurii,
prin stabilirea capacităţilor de rezistenţă proporţional cu rigiditatea la
forţe orizontale (reducerea excentricităţii între centrul de rezistenţă şi
forţa seismica rezultantă ).

C.2.2. In cazul construcţiilor cu bovindouri, dacă pereţi din faţadă

pot constitui elemente de rigidizare la forţe orizontale, grinzile (în
consolă) de susţinere se vor dimensiona şi la eforturile rezultate din
interacţiunea cu aceşti pereţi.

C.2.3. Condiţiile de rezistenţa se leferă la:

a) preluarea şi transmiterea încarcărilor gravitaţionale
b) realizarea efectului de şaibă orizontală rigidă.
Alcătuirile care pot determina reducerea sensibilă a rigidităţii sau
rezistenţei, în plan orizontal, ale planşeelor sunt, în special, cele
corespunzătoare planşeelor realizate din elemente prefabri-cate.
Mâsurile pentru asigurarea acestor planşee a rolului de şaibă
orizontala sunt, de exemplu: suprabetonarea cu un strat de beton de
4-6 cm., armat cu plase şi /sau prevederea de centuri pe contur,
prevederea de detalii care să asigure transmiterea sigură a lunecărilor
între elementele prefabricate şi preluarea momentelor încovoietoare
dezvoltate în plan orizontal prin efectul de şaibă. Deasemenea,
dispunerea unor goluri mari în planşee, sau în zonele "sensibile". (fig. C
2.1) este de n.aturâ sâ reducâ rigiditatea şi rezistenţa şaibei.
Evaluarea cantitativă a solicitârilor generate de acţiunile seismice,
care apar în şaibele orizontale realizate de planşee, este o problemă
dificilă, care implică un grad ridicat de incerti-tudine. Calitativ se
constată că, la structurile regulate în cadre, având rigidităţi egale sau
apropiate ale cadrelor, solicitările în şaibele orizontale sunt sensibil mai
mici decât în cazul altor sisteme structurale, cum ar fi cele cu pereţi
structurali rari sau structurile duale (cadre conlucrând cu pereţi
structurali). Dată fiind dificultatea determinării riguroase a eforturilor
maxume din şaibe de preferat întotdeauna soluţiile de alcătuirile
clare , cu planşeu la acelaşi nivel pentru toată clădirea, goluri cât mai
mici (amplasate la interior) etc.

Fig. C 2.1. Exemple de goluri în planşee (şaibe) amplasate defavorabil

C.2.4. Cadrele care mărginesc casa scării pot avea o rigiditate

sporită faţă de cadrele curente datorită prevederii unor grinzi
suplimentare, la jumătatea înălţimii etajului, pentru rezemarea
podestelor, precum şi conlucrării cu pereţii de umplutură. În zona casei
scărilor elemente suplimentare de rigidizare pot constitui scările şi
pereţii golurilor de ascensor. În cazul acţiunilor seismice, zonele cu
rigiditate sporită se încarcă mai mult decât cadrele curente fiind,
astfel, expuse unei deteriorări pronunţate şi deseori, necontrolată. În
scopul evitării sau dmnnuării acestor concentrări de solicitare se vor
avea în vedere măsuri adecvate cum ar fi:
- rezemarea podestelor intermediare să se facă pe riglele nivelului
inferior, cu rosturi faţă de stâlpi;
- alcătuirea pereţilor golurilor de ascensor să se facă astfel încât
aceştia să nu se încarce cu forţe orizontale. În acest sens, se pot
prevedea rosturi între pereţi şi planşeul superior, la fiecare nivel.
;

C.2.5. Punctul (b) se referă la:

- asigurarea unei rigidităţi la deplasări laterale a cadrelor, în

conformitate cu prevederile Normativului P 100-92, astfel încât, în
cazul unor cutremure puternice deplasările în planul
pereţilor să nu conducă la avarierea pronunţată a acestora;
- prevederea unor măsuri de alcătuire care să limiteze degradarea
pereţilor de zidărie şi să împiedice prăbuşirea lor (centuri şi sâmburi
din beton armat la pereţii cu înălţimi sau cu lungimi mari, la calcane,
aticuri înalte etc.);
- realizarea de detalii adecvate de prindere de structură sau de
asigurare a rezistentei şi stabilităţii elementelelor prefabricate
(panouri.de faţadă, frontoane şi pereţi de închidere la hale etc.);
- distribuirea cât mai simetrică în plan a pereţilor care conlucrează cu
cadrele, limitându-se efecte defavorabile de torsiune sau
suprasolicitări locale ale unor cadre;
- relizarea unui raport între capacităţile portante şi rigidităţile cadrelor
şi pereţilor de umplutură care să asigure preluarea de către
elementele cadrelor a eforturilor generate de interacţiunea cu pereţii,
evitându-se pericolul unor avarii locale.

C.2.7. Rosturile de dilatare/ contracţie şi rosturile seismice nu

traversează fundaţiile; rosturile de tasare trebuie să separe complet
întregul sistem structural al construcţiei, prin urmare şi fundaţiile.
Lăţimea rosturilor seismice se determină conform Normativului PIOO-
92, pct.4.4.4.

3. CONDIŢII GENERALE DE PROIECTARE

C.3.1. "Cerinţele de performanţă structurală" constituie o parte din
cerinţele de performanţă definite prin STAS 12400-89.
Se înţelege prin "sistem structural" ansamblul de elemente care
îndeplinesc funcţia de a prelua şi transmite acţiuni (încărcări
gravitaţionale, din vânt, tasări diferenţiate, acţiunea seismică etc.). În
mod general, sistemul structural are trei componente principale:
- suprastructura;
- infrastructura şi fundaţiile;
- terenul de fundare.
-
C.3.2. Metodele de analiză structurală suntmetodele de determinare
a eforturilor şi deplasărilor în punctele caracteristice ale diferitelor
componente ale sistemului structural. Ele au diferite grade de
complexitate după modul în care reflectă caracterul real al comportării
sistemului. Astfel, de exernplu, răspunsul structurii la acţiuni seismice
are, în general, un caracter spaţial, post-elastic şi dinamic. Metodele
de analizâ structurala la acţiuni seismice, pentru structurile în cadre
din beton armat, funcţie de modul în care este modelată acţiunea şi de
fidelitafcea modelării răspunsului au grade crescătoare de
complexitate de la (i) la (v) după cum urmează: , .
(i) Calculul static elastic, plan, al fiecărui cadru, la încărcări seismice
orizontale (convenţionale) determinate pentru modurile proprii de
vibraţie semnificative, conform Normativului P 100-92 (pct .5.3);
(ii) Calculul static, elastic, spaţial al ansamblului suprastructurii la
încărcările seismice,orizontale, similare celor de la pct. (i). Calculul
pune în evidenţă efectele de torsiune generală precum şi modul în
care participă fiecare cadru, ce intră în alcătuirea suprastructurii,
la preluarea forţelor seismice totale de nivel;
(iii) Analiza dinamică liniară, plană sau spaţială, a structurii la acţiunea
seismică modelată prin accelerograme (înregistrate sau generate
artificial);
(iv) Calculul static sau post-elastic la încărcări seismice orizontale ce
cresc monoton şi la încărcări gravitaţionale constante;
(v) Analiza dinamică post-elastică.
Observaţii:
1. Metodele (iv) şi (v) se pot aplica, în principiu, atât structurilor plane
cât şi celor spaţiale, rezultând o diversificare corespunzătoare a
metodelor de calcul. Totuşi, în practică, pentru exprimarea condiţiei
de plastificare a secţiunilor de beton armat solicitate spaţial (stare
triaxială de tensiuni) nu se dispune de date concludente astfel încât
metodele de calcul post-elastic se aplică cu precădere structurilor
plane.
2. Metodele (i) - (iii) se încadrează, conform Normativului PIOO-92, în
"Metode de proiectare curentă (metoda A)", iar metodelele (iv) şi (v) în
"Metode de calcul de complexitate superioară
(metoda B)".
Cerinţele c şi d se referă la necesitatea de "a alege metode de calcul
şi analiză, diferenţiat pentru diferite categorii de construcţii: pentru
construcţiile curente - metode curente, simplificate, de calcul; pentru
construcţiile cu înălţimi, deschideri încărcări, forme deosebite,
amplasate în zone cu seismicitate ridicată sau cu condiţii dificile de
teren se vor alege metode mai complexe de calcul sau se va face apel
la, încercări sau studii analitice speciale.

4. PROIECTAREA PRELIMINARÂ A ELEMENTELOR

STRUCTURALE

C.4.1. In evaluarea încărcărilor verticale, la predimensionarea

structurii, se pot admite simplificări/aproximări privind distribuţia
acestora în lungul riglei. în cazurile curente se pot extinde unele
schematizări ale încărcării ca o sarcină uniformă şi în calculele, de
dimensionare/verificare la momente încovoietoare; pentru acţiunea
forţelor tăietoare aceste schematizări ale încărcării nu sunt admise.

C.4.2. Condiţiile de la pct. 4.2.b. constitue o recomandare menită să

permită simplificarea cofrajului şi turnării betonului:
în situaţiile în care sunt necesare alte forme ale secţiunilor de riglă (din
considerente arhitecturale, înglobarea termoizolaţiei etc.) se vor lua
măsuri care să permită turnarea în bune condiţii a betonului.
Prevederile privind secţiunea transversală (relaţiile 4.1 şi 4.2)
constituie condiţii care pot fi considerate limitele admise; pentru a
asigura o bună comportare a riglelor în domeniul post-elastic de
comportare, raportul între laturile secţiunii transversale se recomandă
să nu depăşească limita:
h
≤2 (C.4.2)
b
C.4.3. Nu s-au precizat condiţii privind forma secţiunii de beton a
h
stâlpilor ( ); în cazul structurilor în cadre fară elemente de rigidizare
b
suplimentare (hale cu portal, pereţi etc.) se reco-mandă secţiuni cât
mai apropiate de forma pătrată sau circulară.

C.4.3.d. Dacă stâlpii pot fi consideraţi încastraţi la capete, condiţia

4.4 devine:
H
≤4 (C.4.3)
h
unde: H = înălţimea stâlpului.

5. CALCULUL EFORTURILOR SECŢIONALE

 C.5.1.1. Considerarea structurilor în cadre ca sisteme spaţiale
determină în elementele componente şi deformaţii de torsiune.
Torsiunea generală a construcţiei induce în stâlpi efecte de torsiune iar
rotirile nodurilor (θx, θy) provoacă deformaţii de răsucire în riglele de pe
direcţiile "y" respectiv "x". Se admite că efectele acestor deformaţii pot
fi neglijate datorită rigidităţilor reduse la torsiune precum şi a faptului
că sunt rezultate din condiţii de compatibilitate a deformaţiilor pe
structură şi nu din condiţii de echilibru între încărcările exterioare şi
eforturile în structură.
Efectul spaţial realizat de transmiterea prin torsiune a eforturilor
este relativ redus întrucât rigiditatea la torsiune a elementelor liniare
din beton armat scade considerabil odată cu apariţia fisurilor (în stadiul
II). Efectul spaţial realizat prin legăturile orizontale create de planşee
depinde de modul de alcătuire al acestora (şaibe rigide, şaibe
semirigide sau planşee fară rigiditate semnificativă în planul lor).

C.5.1.2. Calculul eforturilor secţionale se recomandă a fi realizat cu

programe de calcul automat; astfel, pe lângă posibilitatea utilizării
unor procedee avansate de calcul, se permite reluarea facilă a
acestora în cazul modificării secţiunii elementelor.

C.5.1.3. Echivalarea încărcărilor gravitaţionale pe deschiderea riglei

va respecta şi condiţiile date la pct. C.4.1 şi C.6.1.7.

6. DIMENSIONAREA / VERIFICAREA ELEMENTELOR

STRUCTURALE

C.6.1. Stabilirea diagramelor înfăşurătoare (M şi Q) pe elementele

cadrelor trebuie să asigure atât capacitatea de rezistenţă necesară cât
şi o dirijare favorabilâ a mecanismului structural de plastificare în cazul
acţiunilor seismice putemice.
Stabilirea diagramelor înfăşurătoare se bazează pe cerinţele privind
dezvoltarea de articulaţii plastice în secţiunile de la capetele riglelor şi
nu în stâlpi sau noduri, precum şi evitarea cedărilor premature la forţă
tăietoare.

C. 6.1.2.b Pentru stabilirea diagramelor de eforturi se consideră ca

valori minime efectele corespunzând solicitărilor din grupările
fundamentale şi speciale de încărcări. Pentru aceasta se vor considera
toate ipotezele de încărcări plauzibile precum şi efectele din acţiuni
seismice pe directiile principale ale construcţiei. Situaţiile de acţiune
seismică pe direcţii oblice (±45°) nu sunt impuse explicit (verificarea
elementelor, pentru aceste situaţii de solicitare, realizându-se indirect).
Pentru construcţiile la care stâlpii au scheme statice de console
verticale (hale) etc, verificarea explicită la acţiuni seismice pe direcţiile
oblice este obligatorie.
C.6.1.5. Stabilirea momentelor de dimensionare a stâlpilor cu relaţia
(6.2). este menită să evite formarea de articulaţii plastice în stâlpi şi
dirijarea acestora în riglele cadrelor. Verificările făcute prin analize
dinamice post-elastice pe cadre plane au confirmat realizarea
dezideratului menţionat. Trebuie menţionat că în cazul considerării
comportării spaţiale a structurii, prin plastificarea riglelor de pe ambele
direcţii, stâlpii sunt solicitaţi la compresiune excentrică oblică
corespunzător momentelor capabile ale riglelor; pentru acest nivel de
solicitare, plastificarea stâlpilor nu este evitată prin calculul cu relaţia
(6.2). Un alt efect care poate conduce la dezvoltarea de zone plastice
în stâlpi este determinat de relativa imprecizie cu care este
determinată forţa axială pe secţiune, care intervine cu pondere
însemnată în calculul momentului capabil. Unele dintre componentele
forţei axiale, greu de cuantificat în calcul, sunt: efectul cumulat al
forţelor tăietoare în riglele adiacente (efectul indirect δN), acţiunea
seismică verticală etc.

C.6.1.6. Având în vedere pericolul cedării casante la forţa tăietoare

a stâlpilor, pentru dimensionare s-au considerat forţele tăietoare
asociate momentelor capabile. Este necesar a se preciza că, faţă de
eforturile de calcul rezultate din calculul prin metoda "A", admisă în
Normativul PIOO-92, de regulă corecţiile (necesare pentru a ţine
seama de răspunsul "real") privind forţele tăietoare în stâlpi sunt mai
mari decât ale mornentelelor încovoietoare.
Verificarea la forţă tăietoare în secţiunile de încastrare a stâlpilor va
considera condiţiile de calcul specifice zonelor de apariţie a
articulaţiilor plastice.

C.6.1.7. Deoarece forţa axială intervine cu pondere semnificativă în

determinarea momentelor capabile şi stabilirea capacităţii de
deformare plastică a stâlpilor se impune stabilirea cât mai riguroasă a
valorilor de calcul, inclusiv a forţelor axiale extreme (Nmax, Nmin).
Forţa axială determinată de încărcările gravitaţionale aplicate pe
rigle (în GF sau GS) este influenţată de deformaţiile axiale neuniforme
ale stâlpilor (echivalente cu tasări de reazeme). Dacă deformaţiile
axiale din stâlpi la nivelul unei rigle (rigide) sunt mult diferite, pot
apare modificări semnificative ale reacţiunilor transmise stâlpului.
Acest efect nu poate fi considerat direct şi pentru încărcarile
gravitaţionale din greutatea proprie a planşeelor, care se aplică în
etape, funcţie de execuţia nivelelor. Fenomenul este influenţat şi de
deformaţiile de curgere lentă din stâlpi şi rigle, precum şi de
deformaţiile infrastructurii sau tasării fundaţiilor. In aceste condiţii
complexe de comportare,este mai potrivit ca la determinarea forţelor
axiale din încărcări gravitaţionale permanente să se considere
suprafeţele de planşeu aferente fiecărui stâlp.
In cazul acţiunii seismice, forţele axiale din stâlpi sunt asociate
mecanismului structural de plastificare. Pentru stabilirea eforturilor
axiale s-au considerat numai situaţiile acţiunii seismice pe direcţiile
principale ale cadrelor ortogonale (sau ale riglelor, în cazul cadrelor
dispuse pe direcţii oarecare). Similar calculului momentelor
încovoietoare, nu s-a considerat explicit situaţia acţiunii seismice pe
direcţii oblice (±450), cu excepţia stâlpilor de colţ. Ipoteza plastificării
simultane a tuturor riglelor adiacente unui stâlp, posibilă în cazul unor
solicitări seismice extreme pe direcţie oblică, nu a fost prevăzută. În
literatura de specialitate, această ipoteză nu este acceptată integral
chiar în cazul acţiunii seismice pe una din direcţiile principale ale
construcţiei, fîind operate reduceri ale efectului indirect δN (afectat de
coeficientul c = 1 - 0.015 ne.s., unde ne.s. este numărul de niveluri
superioare secţiunii de calcul; ne.s. ≤ 20).
Dacă, urmare a efectului indirect, stâlpii sunt solicitaţi la întindere (N
≤ 0), modulul de rigiditate secţională se reduce apreciabil, fapt care
conduce la redistribuirea eforturilor între elemente. Pentru aceste
situaţii de solicitare s-a acceptat (simplificat) considerarea riglelor ca
fiind articulate în dreptul stâlpului solicitat la întindere (superior şi
inferior). Reacţiunea acestora se va determina ca atare, pe schema
statică cu rigle articulate în dreptul stâlpilor întinşi.

5
C.6.2. Condiţia ll ≥ ll , este bazată pe considerentele de la C 11.1.
6
C.6.4.
C.6.4.6. Nodurile interioare de cadru, solicitate predominant de
încărcările gravitaţionale, de regulă sunt solicitate cu forţe tăietoare
reduse (nesemnificative pentru dimensionare) ca atare în aceste
situaţii este suficientă prevederea privind asigurarea ancorării
armăturilor. In cazul nodurilor marginale sau de colţ, dacă riglele sunt
putemic armate, pot fi semnificative verificările specifice nodurilor
solicitate predominant de acţiuni seismice, relaţia (6.9) fiind înlocuită
cu:
1.25 M s −M d
Qh = (C.6.1)
h gr −Q s
 unde: Ms şi Md sunt momentele din riglele de pe direcţia de calcul, cu
semnele stabilite funcţie de poziţia armăturii întinse.

C.6.4.7. Condiţiile de rezistenţă la momente încovoietoare şi forţe

axiale se consideră realizate dacă secţiunea (orizontală) de beton a
nodului este identică cu a stâlpului inferior (mai mare) şi armăturile au
asigurată ancorarea.
Solicitarea nodurilor cu forţa tăietoare este semnificativă pentru
dimensionarea secţiunii de beton şi a armăturilor (longitudinale şi
etrieri) din nod. Este cunoscut că la cutremurele de pamânt din anii
1977, 1986 şi 1990 nu s-au constatat degradări generalizate ale
nodurilor structurilor în cadre, cu toate că, de regulă, acestea nu erau
verificate explicit prin calcul. în prezent, datorită creşterii forţelor
seismice de calcul din Normativul PIOO-92 în comparaţie cu versiunile
anterioare, deci şi a momentelor capabile ale riglelor, se majorează
corespunzător şi forţele tăietoare care solicită nodul cadrului.

8. VERIFICAREA LA STAREA LIMITĂ DE DEFORMAŢII

C.8.1. In verificările la starea limită de deformaţie sub acţiunile din
grupările fundamentale de încărcări se vor considera rigidităţile
secţionale (modulul de rigiditate) în conformitate cu prevederile din
STAS 10107/0-90 sau valori obţ.inute prin programe de calcul care
modelează mai corect legile constitutive ale materialelor (beton,
armături) şi a conlucrării dintre acestea. Este de preferat utilizarea de
programe de calcul specializate care realizează integrarea curburilor
"reale" pe lungimea elementelor. In cazul elementelor cu secţiune
variabilă (grinzi cu vute etc.) dacă verificarea la starea limită de
deformaţie este hotărâtoare asupra dimensionării, se va aplica
procedeul de calcul menţionat, în care pe lungimea elementului se vor
considera cel puţin cinci zone (bolţari) pe care se definesc modulii de
rigiditate secţională.
Calculul deformaţiilor determinate de încărcările verticale la planşee
şi riglele cadrelor în general se poate efectua considerând numai
deformaţiile proprii ale acestora dacă elementele principale pe care
reazemă (grinzi principale sau stâlpi) au deplasări mici. In anumite
situaţii particulare reazemele nu mai pot fi considerate fixe, deci în
calculul deformaţiilor trebuie considerat ansamblul structurii;
prevederile din Cod precizează asemenea cazuri, care nu cuprind
exhaustiv domeniul de interes.
Elementele prefabricate la care secţiunile de beton sunt zvelte (ca
urmare a utilizării betoanelor de rezistenţă ridicată etc.) sau la care o
parte însemnată a încărcării verticale acţionează pe o schemă statică
cu legături articulate la capete, verificarea la starea limită de
deformaţie poate fi semnificativă pentru dimensionare. Dacă schema
statică sau secţiunea activă se schimbă în diferite faze intermediare,
după montajul în poziţia finală săgeţile totale se obţin prin însumarea
săgeţilor calculate în fazele intermediare (montaj, structură finală).
Procedeul de calcul menţionat, în care se consideră modulii de
rigiditate prevăzuţi în STAS 10107/0-90 pct. 3.9 şi 3.6.2, conduce la
supraevaluarea efectului curgerii lente a betonului asupra deformaţiei
finale; se poate accepta că această ipoteză acoperitoare, compensează
efectul defavorabil determinat de contracţia betonului din
monolitizările nodurilor sau suprabetonare.

C.8.2. Proiectarea structurilor în cadre este condiţionată şi de

necesitatea limitării deplasărilor relative de nivel în cazul acţiunii
seismice.
Prin limitarea deplasărilor se urmăreşte asigurarea globală a unor
cerinţe ca:
• limitarea degradărilor la peretii înrămaţi (zidării de umplutură);
• limitarea efectelor de ordinul II (efectul P-Δ);
• reducerea diferenţelor de rigiditate la forţe orizontale între
etaje/cadre ca efect al degradării avansate a pereţilor de la unele
niveluri ale construcţiei (prin degradarea pereţilor înrămaţi de la
nivelurile inferioare structura în cadre se apropie de comportarea la
acţiuni seismice specifică structurilor ngide cu parter flexibil);
• limitarea efectelor de torsiune generală ca urmare a schimbării
poziţiei centrului de rigiditate (sau de rezistenţă) al etajului/clădirii prin
avarierea exagerată a unora dintre pereţii de umplutură ai cadrelor.
Aceste cerinţe globale determină şi principiul de bază pentru calculul
deplasării relative de nivel precum şi modul de precizare a condiţiilor
limită.

C.8.2.1.b. Modulul de rigiditate secţională stabilit conform relaţiei

8.1, este folosit în calculul caractensticilor dinamice ale structurii
(perioade de vibraţie, moduri proprii etc.) şi al deplasărilor relative de
∆
nivel ( H ). Deoarece în Anexa 1 sunt date valori diferite ale modulului
e

de rigiditate secţională, utilizate în calculul eforturilor (pct.5.2.2),

rezultă ca fiind necesară efectuarea calculelor statice pentru cele două
condiţii de rigiditate ale elementelor. Pentru cazurile curente, cadre de
înălţime mică sau medie, se admite considerarea modulului de
rigiditate conform relaţiei 8.1; în aceste cazuri la stabilirea secţiunii de
calcul a riglei se consideră bp =0.
 C.8.2.2. Deformaţiile cadrelor induc în panourile de zidărie de
umplutură o stare complexă de eforturi; efectele specifice lunecărilor
au ponderea cea mai mare. Cazul general de deformare a panoului de
zidărie de umplutură prezentat în fig. 8.1. evidenţiază metodologia de
calcul în baza relaţiei 8.3.
Observaţii:
• In fig. 8.1 toate deplasările de noduri sunt pozitive;
• Deplasările nodurilor se vor considera cu semnele corespunzătoare
(+ / );
• Calculul deplasării relative de nivel se poate efectua, în principiu, în
orice panou al etajului.
În anumite situaţii particulare pot exista diferenţe între valorile
deplasărilor relative calculate în diferite panouri (deschideri) la acelaşi
nivel al cadrului. De regulă calculul deplasării relative de nivel se va
efectua într-o deschidere interioară, unde efectul deformaţiilor axiale
în stâlpi (din forţa axială indirectă δN) este minim.

8.3. Deplasările relative de nivel limită precum şi forţele orizontale

de calcul (din acţiunea seismică), sunt cele precizate în Normativul
PIOO-92.
Deplasarea relativă de nivel maximă, poate fi limitată superior
funcţie de deformaţiile limită admise de elementele de închidere sau
compartimentare (prinderile pereţilor cortină etc.).

9. PROIECTAREA PLANŞEELOR STRUCTURILOR ÎN, CADRE

C.9.2. Eforturile în şaibele de planşeu ale structurilor în cadre

calculate în funcţie de acţiunea seismică de cod şi acceptând
comportarea elastică a elementelor structurale, sunt de regulă
nesemnificative pentru dimensionare. Stadiul de solicitare post-elastic
al cadrelor conduce la creşterea substanţială a solicitărilor în şaibe ca
efect al redistribuirii forţelor orizontale între cadre.Un calcul riguros
implică considerarea pentru fiecare nivel al stadiilor diferite de apariţie
a deformaţiilor post-elastice în structură; variaţia rigidităţii cadrelor ca
urmare a dezvoltării treptate a articulaţiilor plastice poate determina
chiar schimbarea sensului forţelor orizontale la unele niveluri deci şi a
modului de solicitare al şaibei. Calculul dinamic post-elastic sau
procedeele de calcul biografic (aplicate pe scheme de calcul plan),
permit determinarea forţelor de legătură cu şaiba (prin diferenţele
între forţele tăietoare de etaj sau forţele de legătura între cadre).
Posibilitatea creşterii solicitarilor în şaibe este sporită de existenţa
pereţilor de compartimentare care rigidizează unele cadre.
10. INFRASTRUCTURA ŞI FUNDAŢIILE
C.10.2. Realizarea unei infrastructuri (parţiale sau totale) la
structurile în cadre este de natură să creeze legături suplimentare
(reazeme, încastrări) pentru stâlpi la nivelul planşeului peste
infrastructură. Dimensionarea infrastructurilor trebuie să considere în
totalitate acest sistem de eforturi (momente concentrate şi forţe de
lunecare transmise prin planşee).
Structurile cu subsolul parţial au, de regulă, cote diferite de
încastrare a stâlpilor la bază. Dacă asemenea alcătuiri nu pot fi evitate,
în calcul se va modela cât mai fidel structura reală (suprastructură-
infrastructură-teren de fundare), inclusiv în ce priveşte realizarea
mecanismului structural de plastificare.
Structurile în cadre se dimensionează astfel încât, de regulă, să fie
evitate incursiunile în domeniul post-elastic de comportare al terenului
de fundare sau al infrastructurii şi fundaţiilor. Pentru realizarea acestui
deziderat, la dimensionare în grupările speciale de încărcări, se
consideră eforturile asociate mecanismului de plastificare al
suprastructurii.
C.10.3. Dimensionarea fundaţiilor, considerate ca elemente de
beton armat, de regulă urmăreşte dirijarea apariţiei de deformaţii
plastice în suprastructură sau, eventual, la nivelul terenului de
fundare. În acest scop dimensionarea fundaţiilor se va face la valorile
momentelor capabile din stâlpi, sau la solicitările transmise de
infrastructură.
La dimensionarea fundaţiilor de stâlpi, care la nivelul planşeului
peste subsol au deplasările orizontale împiedecate (subsol rigid), se
vor considera momentele încovoietoare din secţiunile de la nivelul
primului planşeu al subsolului.
Prin limitarea zonei active a fundaţiilor izolate din Normativul PIO-86,
rezultă că în situaţia în care stâlpii sunt solicitaţi la întindere (urmare a
efectului indirect), de regulă acest tip de fundaţie nu este adecvat,
fiind necesare reţele de tălpi continui sau o infrastructură tip cutie
rigidă.
Momentele capabile ale stâlpilor se calculează considerând
rezistenţele de calcul ale armăturii -majorate cu 10%.

11. ALCĂTUIREA ŞI ARMAREA

C.11.1. Rezultatele analizelor dinamice neliniare efectuate pe un
număr mare de structuri în cadre etajate, la care dimensionarea la
momente încovoietoare respectă condiţiile date în prezentul Cod şi
Normativul PIOO/92, arată că, la acţiuni seismice putemice, în
secţiunile de la capetele majorităţii riglelor apar articulaţii plastice;
aceasta impune luarea de măsuri adecvate pentru ductilizarea zonelor
de plastifîcare (limitarea valorii ξ, asigurarea corespunzătoare la forţă
tăietoare, evitarea flambajului armăturilor comprimate etc.).
Condiţiile constructive, date în acest sens în STAS 10107/ 0-90 şi în
prezentul Cod, urmăresc pe lângă ductilizarea zonelor de apariţie a
deformaţiilor plastice şi asigurarea unei degradări reduse a modulului
de rigiditate şi rezistenţei în articulaţiile plastice. Scăderea rigidităţii şi
capacităţii de rezistenţă este de regulă defavorabilă sub multiple
aspecte.
Principalele prevederi de alcătuire a riglelor de cadru sunt date în
STAS 10107/0-90 la pct. 6.1, 6.2, 6.3, 6.5, Anexa J etc. şi nu au fost
reluate în prezentul Cod.
Precizările suplimentare de la pct.11.1 au următoarele raţiuni:
- în situaţiile în care momentele încovoietoare din încărcări
gravitaţionale sunt comparabile cu cele din acţiunea seismică este
posibil ca secţiunile de plastificare a riglelor la momente pozitive să
apară în deschiderea acesteia, nu lângă reazeme. Această situaţie
conduce la formarea, în final, a 3 ÷ 4 articulaţii plastice într-o
deschidere, cu cerinţe mari de ductilitate şi forţe tăietoare asociate
momentelor capabile majorate (scade distanţa l1). Pentru evitarea
acestora se recomandă ca, prin dimensionarea şi dispunerea
armăturilor de rezistenţă de la partea inferioară a secţiunii riglei
(alegerea convenabilă a diagramei Mcap ), să se dirijeze articulaţiile
plastice de momente pozitive în secţiunile de plastificare la
momente negative (pe o deschidere să apară două articulaţii
plastice).
- Pentru a controla cât mai bine formarea articulaţiilor plastice în
riglele de cadru solicitate predominant din acţiuni seismice este de
preferat armarea cu bare drepte; armarea cu bare drepte şi bare
înclinate este specifică grinzilor încărcate gravitaţional. Dacă
armătura de la partea inferioară a secţiunii nu poate fi constantă pe
deschidere (de exemplu din raţiunile prezentate în aliniatul
precedent), acestea se pot întrerupe în câmp, cu asigurarea
corespunzătoare a lungimilor de ancorare şi verificarea atentă a
diagramei de momente (pozitive) capabile. La partea superioară
cantitatea de armatură trebuie variată prin întreruperea călăreţilor
(variaţia momentelor negative în diagrama înfăşurătoare este de
regulă mare). Este de preferat ca dispunerea călăreţilor să se facă ca
 în fig. C.11.1.a; dimensionarea armăturii de la partea superioară în
câmp trebuie să considere momentul precizat în fig. C.11.1.b.
- Dacă nu se poate evita armarea cu bare înclinate, dispunerea
acestora la marginea secţiunii transversale nu este recomandată (în
porţiunile curbe ale armăturilor, asupra betonului sunt transmise
presiuni ridicate, care pot duce la fisurarea acestuia prin despicare
în stratul de acoperire).
- Riglele prefabricate (cu suprabetonare) care în fazele intermediare
de lucru sunt solicitate relativ puternic la forţe tăietoare şi/sau
momente de torsiune se recomandă a fi armate cu etrieri corect
ancoraţi (etrierii de conectare prefabricat suprabetonare, dacă
înălţimea grinzii prefabricate (hgr.pref.) este mică, nu au asigurată
ancorarea corespunzătoare la partea superi-oară).

C.11.2. Condiţiile de alcătuire pentru stâlpi sunt considerate conform

prevederilor dm STAS 10107/0-90, pct. 6.1, 6.2, 6.3, 6.4 etc.
Măsurile privind ductilizarea zonelor potenţiale de apariţie a
deformaţiilor plastice sunt obligatorii în secţiunile de încastrare
(deasupra fundaţiilor sau a planşeului superior al infrastructuriilor
rigide).
Apariţia de deformaţii plastice în secţiunile menţionate este practic
inevitabilă; ţinând cont de faptul că în zonele de dezvoltare a
deformaţiilor plastice conlucrarea dintre beton şi armătură
este afectată, s-a recomandat evitarea înnădirii prin petrecere a
armăturilor longitudinale în aceste zone. Această recomandare este
valabilă şi în cazul înnădirii armăturilor prin sudură (cu eclise, jgheab
etc.), care pot avea comportări necontrolate la solicitări alternante în
domeniul post-elastic.

Fig. C.11.1.
 Dacă în secţiunile de încastrare ale stâlpilor, armăturile nu sunt
continui, ca în fig. 11.4, înnădirea prin sudură este obligatorie pentru
barele cu diametre ≥ 16 mm.
Întrucât apariţia deformaţiilor plastice pe înălţimea stâlpilor, în cazul
unor acţiuni seismice de mare intensitate, nu poate fi evitată cu
certitudine, înnădirea armăturilor longitudinale cu diametre ≥25
mm prin sudură este obligatorie.
Înnădirea prin suprapunere a armăturilor longitudinale din stâlpi se
va conforma prevederilor din STAS 10107/0-90, pct. 6.3.3.
Modelul de înnădirea prin petrecere a armăturilor longitudinale din
fig.11.3 este curent aplicat în alte ţări. El prezintă avantaje privind
comportarea şi capacitatea de rezistenţă a stâlpului, dar şi de
execuţie; ca atare se recomandă adoptarea acestuia în practica
proiectării.
În porţiunile de graifuire a armăturilor longitudinale din stâlpi, etrierii
trebuie îndesiţi corespunzător condiţiilor specifice zonelor plastice
potenţiale, fiecare bară longitudinală fiind legată cu etrieri sau agrafe.
În punctele de îndoire a armăturilor graifuite etrieri se vor suda de
barele longitudinale.