Sunteți pe pagina 1din 3

 

Scrie un eseu în care sa prezinţi trăsăturile simboliste ale unei poezii de


George Bacovia.
IPOTEZA
Poezia simbolistă Plumb  deschide volumul cu acelaşi titlu, apărut în 1916,
definindu-1 în totalitate.
FORMULAREA ARGUMENTELOR
Textul poetic se înscrie în lirica simbolistă prin: folosirea simbolurilor,
tehnica repetiţiilor, cromatica şi dramatismul trăirii eului liric. Dramatismul
este sugerat prin corespondenţa ce se stabileşte între materie şi spirit.
Textul nu cuprinde nici un termen explicit al angoasei, totul putând fi dedus
din descrierea cadrului.
DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR
Titlul poeziei este simbolul plumb,  care sugerează apăsarea, angoasa,
greutatea sufocantă, cenuşiul existenţial, universul monoton, închiderea
definitivă a spaţiului existenţial, fără soluţii de ieşire.
Tema poeziei o constituie condiţia poetului într-o societate lipsită de
aspiraţii şi artificială. Lumea ostilă şi stranie, conturată de câteva pete de
culoare este proiecţia universului interior, de un tragism asumat cu
luciditate.
Textul este structurat în doua catrene construite pe baza
lexemului plumb,  care este reluat în şase din cele opt versuri ale poeziei.
Cele două strofe/ secvenţe poetice corespund celor două planuri ale
realităţii: realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir şi de cavou
şi realitatea interioară, subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii, a cărui
invocare se face cu disperare, fiind şi el condiţionat de natura
mediului. Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei prin mărcile
subiectivităţii: persoana întâi a verbelor-„stăm", „am început,  persoana I a
adjectivului posesiv „(amorul) meu".
Strofa I surprinde elemente ale cadrului spaţial închis, apăsător, sufocant,
în care eul poetic se simte claustrat: un cavou, simbolizând universul
interior, şi în care mediul înconjurător a căpătat greutatea apăsătoare a
plumbului. Elementele decorului funerar sunt: „sicriele de plumb",
„vestmântul funerar", „flori de plumb", „coroanele de plumb",  artificii funerare
de duzină, tipice pentru mica burghezie de provincie, Repetarea
epitetului „de plumb"  are multiple sugestii (cromatică, fizică - de apăsare),
insistând asupra existenţei .mohorâte, anoste, lipsită de transcendenţă sau
de posibilitatea înălţării. Lumea obiectuală, în manifestările ei de gingăşie şi
frumuseţe - florile,  este marcată de împietrire. Vântul este singurul element
care sugerează mişcarea, însă produce efecte reci, ale | morţii: „Şi scărţâiau
coroanele de plumb".
Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabră poartă sugestia
nocturnului.
Stofa a Ii-a debutează sub semnul tragicului existenţial, generat de
dispariţia/ moartea  afectivităţii: „Dormea întors amorul meu de
plumb".  Cuvântul „întors"  constituie misterul poeziei. Este vorba probabil,
cum va spune Blaga, de întoarcerea mortului cu faţa spre apus. Eul liric îşi
priveşte sentimentul ca un spectator, „Aripile de plumb"  presupun un zbor în
jos, căderea surdă şi grea, moartea. încercarea de salvare este iluzorie: „Şi-
am început să-l strig."
Elementele naturii primordiale sunt, în poezie, frigul şi vântul, care produc
disoluţia materiei.
Starea de solitudine a eului liric este sugerată de repetarea sintagmei „stăm
singur",  care alături de celelalte simboluri accentuează senzaţia de
pustietate sufletească.
Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, solitudinea, privirea în sine ca într-un
străin, se circumscriu esteticii simboliste.
Nivelul fonetic, elemente de prozodie
La nivel fonetic, cuvântul plumb  cuprinde o
vocală închisă de câte două consoane „grele", ceea ce sugerează o
închidere a spaţiului. în restul poeziei predomină vocalele o, i, u,  dând
sentimentul golului existenţial, al absenţei, al vidului lăuntric. Sonorităţile
lugubre sunt obţinute prin aglomerarea consoanelor dure: b, p, m, n, s, ş, t, ţ.
în ceea ce priveşte prozodia, Plumb  are o construcţie riguroasă, care
sugerează prezenţa morţii, prin închiderea versurilor cu rimă îmbrăţişată,
măsură fixă de 10 silabe, iambul alternând cu amfibrahul.
La nivel morfologic, se remarcă prezenţa verbelor, în marea lor majoritate
statice. Timpul imperfect desemnează trecutul nedeterminat, permanenţa
unei stări de angoasă: dormeau, stăm, era, scârţâiau, dormea,
atârnau.  Verbele statice la imperfect sunt aşezate cu precădere la început
de vers, iar acelor verbe cărora nu le este atestată staticitatea în dicţionar, li
se reduce intensitatea mişcării. Cele două verbe, la perfect compus - am
început  şi, respectiv, la conjunctiv - să strig,  sugerează disperarea poetului
atunci când conştientizează ca universul înconjurător este cuprins de
atmosfera sumbră a morţii.
Verbul a fi,  impersonal, apare în două versuri simetrice sintactic.
Versul al treilea din prima strofă se remarcă prin elipsa verbului aficu  sens
existenţial: „Şi flori de plumb şi funerar vestmânt, conturând imaginea sta-
tică şi sugerând o imagine impresionistă. Adverbul „adânc"  aşezat lângă
verbul „dormeau"  sugerează somnul veşnic, moartea. Apropierea dintre
somn şi moarte este clasică, atât datorită nemişcării pe care ambele stări o
presupun, cât şi faptului că ambele constituie o rupere de lumea reală.
La nivel sintactic, textul este structurat pe o serie de propoziţii principale,
independente, coordonate prin juxtapunere sau copulativ. De asemenea, se
remarcă topica inversă, cu subiectul postpus: „Dormeau adânc sicriele de
plumb"; „Dormea întors amorul.
Repetarea conjucţiei copulative „şf  realizează suprapunerea de imagini
pentru a reda aceeaşi stare.
La nivel lexical, se remarcă prezenţa cuvintelor din câmpul semantic
al morţii: sicriu, cavou, funerar, coroană, mort.  Repetarea aceloraşi cuvinte
are ca efect monotonia.
La nivel stilistic, se remarcă prezenţa simbolului central plumb,  asociat
metaforelor: „flori de plumb", „coroanele de plumb", „aripile de plumb"  şi
expresivitatea epitetului din versul: „Dormea întors amorul meu  de plumb"
CONCLUZIA
Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului şi a
corespondenţelor, zugrăvirea stărilor sufleteşti de angoasă, de spleen,
poezia Plumb  se încadrează în estetica simbolistă.

S-ar putea să vă placă și