şi a culorilor, cristalinul având rol de a concentra energia luminoasă asupra acestor

celule. Excitaţiile luminoase se perfecţionează, iar în scoarţa cerebrală se

transformă în senzaţie vizuală.

EXAMINAREA CRISTALINULUI
Cristalinul are forma unei lentile biconvexe, perfect transparentă şi elastică,
situată în plan frontal între iris şi corpul vitros, într-o scobitură a vitrosului numită
"fossa pantellaris". Cristalinul are două feţe: una anterioară, alta posterioară.
Cristalinul se compune din apă, proteine, dintre care unele solubile, iar
altele insolubile, grăsimi, glutation, fermenţi, vitamine. Are următoarele straturi:
capsula cristalinului sau cristaloidul; epiteliul cristalinian; fibrele cristaliniene.
Studiul cristalinului se face prin: examinarea la lumina zilei, examinarea la
iluminare laterală, examinarea prin oftalmoscopie, examinarea prin
biomicroscopie.
Examinarea la lumina zilei: cristalinul normal este transparent, deci vizibil,
şi o culoare albă-cenuşie când este opacifiat.
Examinarea la iluminarea laterală permite să se observe opacifieri izolate în
straturile anterioare ale cristalinului. Ele apar în câmpul negru pupilar, sub formă
de zone cenuşii albicioase.
Examinarea oftalmoscopică: cristalinul normal nu se vede; dacă este
opacifiat parţial, opacităţile apar de culoare neagră pe fondul roşu pupilar; dacă
este opacifiat în totalitate, nu apare reflexul roşu al pupilei.
Examinarea biomicroscopică: se face prin iluminare difuză şi iluminare
focală. Iluminarea difuză permite examinarea suprafeţei anterioare şi a straturilor
anterioare cristaliniene.
Iluminarea focală în fantă permite examinarea cristalinului în secţiune
optică.
Examenul biomicroscopie al cristalinului este foarte necesar, atât pentru
diagnosticul cataractei incipiente cât şi în stabilirea tipului cataractei.
Grosimea cristalinului se poate determina prin ultraosmografîe.
Din punct de vedere etiologic, afecţiunile cristalinului pot fi clasificate în
afecţiuni congenitale şi afecţiuni dobândite.
Afecţiunile congenitale cuprind anomalii de dezvoltare şi tulburări de
transparenţă.
Anomaliile de dezvoltare sunt reprezentate de: afakie, microsferoafakie,
lenticom, colabom, ombilicatie, ectopie.
Afakia este absenţa congenitală a cristalinului.
Microsferofakia: un cristalin mic şi sferic, globulos, care duce la o miopie
mare a ochiului.
Colobomul este o fisură a ecuatorului cristaîinian.
Ombilicatia este o depresiune a suprafeţei, mai adesea posterioare, a
cristalinului.
Ectopia cristalinului este o anomalie de poziţie, ce se însoţeşte adesea de
alte malformaţiuni oculare (aniridie, microftalmie, colobom cristalinian) sau
 somatice (sindromul lui Marfan, sindromul lui Marchesani,
homocistinuria, ectopia).

TULBURĂRILE DE TRANSPARENŢĂ
Cataractele congenitale constituie o grupă de opacifieri cristaliniene
evolutive sau neevolutive, totale sau parţiale, dezvoltate în cursul vieţii
intrauterine şi constatate la naşterea copilului sau mai târziu. Apare sub forma
de opacităţi sau de cataractă propriu-zisă.
Opacităţi capsulare:
- Cataracta polară anterioară se manifestă printr-o pată mică, albă, situată
în
centrul pupilei, proeminentă sau nu.
- Cataracta polară posterioară se manifestă printr-un punct alb, care
ocupă
polul posterior al cristalinului.
- Cataracta în fus: opacitatea este fuzionată, unind o
cataractă
capsulo-lenticulară posterioară cu una anterioară.
- Cataracta nucleară: apare sub forma unor opacităţi punctiforme dense,
alb-cenuşii, situată în centrul cristalinului, la nivelul nucleului fetal.
- Cataracta zonulară
- Cataracta totală: interesează toate straturile cristalinului. Câmpul
pupilar
apare de culoare alb-cenuşie.
Se descriu şi alte forme de cataracte congenitale: cataracta stelară,
cataracta pulverulentă, cataracta punctată.
Cataracta congenitală este, în majoritatea cazurilor, staţionară.
Ea se datorează unor modificări constituţionale şi ereditare la un cristalin
embrionar normal sau alterat în cursul dezvoltării sale, în urma unui proces
patologic intrauterin. Uneori cataracta congenitală poate fi transmisă în mod
dominant. Endoluesul, rubeolaca şi diverse viroze pot fi incriminate la apariţia
formelor neconstituţionale, precum şi tulburările survenite în metabolismul
calciului.
Tratamentul chirurgical este indicat în toate cazurile de cataractă
bilaterală totală. Unul din ochi va trebui operat în jurul vârstei de un an,
pentru a nu împiedica dezvoltarea vederii. Operaţia este contraindicată sub
vârsta de 6 luni, din cauza pericolului de atrofiere a globului ocular în cursa de
dezvoltare, în urma traumatismului operator. Cel de-al doilea ochi poate fi
operat în jurul vârstei de doi ani.
În cataractele mononucleare, operaţia poate fi făcută de la vârsta de doi
ani.
Afecţiunile dobândite: se manifestă prin pierderea transparenţei
cristalinului, însoţită de o scădere mai mult sau mai puţin accentuată a vederii.
Prin cataractă se înţelege opacifierea cristalinului, ce duce la scăderea
transparenţei sale. Apare, în marea majoritate a cazurilor, după vârsta de 50 de
ani fără o cauză precisă.
Cuvântul "cataractă" provine din limba greacă, însemnând "cădere de apă" şi
arată că indienii, grecii şi romanii, care cunoşteau această boală, credeau