No]iuni de semiologie a aten]iei [i psihopatologia funcţiei prosexice

Atenţia este considerată ca o funcţie psihică întîlnită în orice sector şi orice moment al existenţei,
avînd ca prim rol autoreglarea activităţii psihice pe microintervale şi în mod intermitent. In procesul
formării imaginilor obiectelor şi fenomenelor reale intervine gîndirea, care prelucrîndu-le şi
şlefuindu-le, realizează înţelegerea lor conştientă. In acest proces complex de transformare a
excitaţiei în elemente de conştiinţă intervine în permanenţă atenţia, aceasta orientînd şi concentrînd
activitatea psihică spre un anumit grup limitat de obiecte şi fenomene în scopul asigurării condiţiilor
de claritate a grupului de imagini percepute, cît şi a delimitării lor nete faţă de cîmpul perceptiv. De
altfel, nici prelucrarea şi şlefuirea informaţiilor provenite din mediul intern şi extern prin
participarea gîndirii nu ar fi posibile fără o participare intensă a atenţiei. ~nţelegem astfel că atenţia
este o funcţie psihică indispensabilă întregului proces de cunoaştere şi că fără participarea atenţiei
nu este posibilă activitatea selectivă a psihicului, aspecte de care se leagă atît claritatea percepţiilor,
cît şi fixarea lor în memorie.
Atenţia poate fi considerat\ o funcţie psihică cu rol în dirijarea anticipativă, în pregătirea
organismiului pentru o recepţie sau acţiune, în reliefarea anumitor aspecte din ambianţă
semnificative pentru subiect.
Atenţia este funcţia psihică prin care se realizează orientarea şi concentrarea electivă a activităţii
psihice asupra unui grup limitat de obiecte, fenomene şi acţiuni definite; ea exprimă acea stare de
orientare şi concentrare a individului în direcţia unor informaţii, a unor fenomene şi evenimente, în
scopul de a le înţelege mai bine, de a le asimila sau evita" (A. T. Bogdan).
Această orientare este în funcţie de semnificaţii determinate de imperative biologic-adaptative sau
de electivităţi personale. Din multitudinea informaţiilor senzoriale (ordonîndu-le şi ierarhizîndu-le),
atenţia selectează o cantitate relativ redusă de stimuli.
Prezenţa atenţiei se manifestă într-un evantai situaţional care se întinde de la reacţia de orientare
nespecifică pînă la orientarea activ dirijată; ea se întinde de la răspunsul nediferenţiat faţă de un
stimul nou şi neaşteptat pînă la mobilizarea şi concentrarea selectivă şi durabilă, menţinută voluntar
într-o activitate de cunoaştere.
Mecanismele psiho-fiziologice evidenţiate în ultimele două decenii sugerează ideea conform căreia
organismul poate fi privit mai degrabă sub unghiul unui selector şi ordonator de stimuli decît ca un
receptor pasiv al lor.
In mod clasic se distinge o atenţie involuntară, neintenţională sau primară determinată de
stimuli senzoriali ce survin brusc, în stare de nepregătire a organismului sau care poartă o noutate
informaţională, o atenţie voluntară, intenţională care se desfăşoară într-o stare deliberată şi
susţinută de un efort voliţional şi o atenţie habituală sau postvoluntară care este caracterizată prin

1
starea de pregătire şi eventual de aşteptare în vederea unei recepţii mai corecte şi mai clare a
anumitor stimuli.
După R. Floru atenţia poate fi caracterizată prin orientarea activă a organismului către selecţia
mesajelor, ajustare anticipativă (receptoare şi executoare), focalizare intermitentă a activităţii
psihice. Exercitarea rolului său adaptativ realizează dirijarea activităţii psihice prin interacţiunea
factorilor motivaţionali cu a celor situaţiohali.
Ontogeneza func]iei prosexice
Dezvoltarea senzorialităţii determină, susţine şi întreţine funcţia prosexică ale cărei prime indicii
pot fi constatate în a II-a lună de viaţă ; după 4 luni se pun bazele elementare ale curiozităţii, care la
rîndul ei contribuie la edificarea capacităţii de orientare şi concentrare. Dacă înainte de un an, la
edificarea atenţiei stă activitatea concret senzorială (mînuirea jucăriilor etc), după această vîrstă
atenţia se dezvoltă pe fondul relaţiilor copilului cu ceilalţi. Urmărind conduita acestora,
mimica, pantomimica, discuţiile etc. el îşi dezvoltă capacitatea de mobilizare, menţinere şi
concentrare a atenţiei. Cu toate acestea, atenţia primei copilării este predominant spontană,
involuntară şi puţin persistentă.
~n a II-a copilărie, atenţia fiind antrenată de interese, preferinţe, dorinţe îşi dezvoltă volumul,
concentrarea şi persistenţa, punîndu-se astfel bazele atenţiei voluntare. Activitatea ludică ocupând
un loc tot mai important în viaţa copilului, devine un mijloc excelent de antrenare şi dezvoltare a
funcţiilor prosexice şi în primul rind a mobilităţii şi distribuţiei acestora.
~n a IlI-a copilărie evenimentul prosexic semnificativ constă în dezvoltarea deosebită a aspectului
voluntar şi a capacităţii de mobilizare a atenţiei. ~n această perioadă aprecierea clinică şi
psihometrică a funcţiei prosexice poate orienta pe cercetător asupra eventualelor tulburări ale
copilului, manifestate în primul rînd prin tulburări de atenţie. Astfel copiii cu tulburări de
comportament sînt instabili, distraţi. La alţii neatenţia se manifestă prin caracterul lor pasiv „absent"
sau introvertit, ca expresie a unor stări discordante. Desigur, lipsa de atenţie (în special scăderea
forţei de mobilizare şi menţinere) poate să fie expresia unei insuficiente dezvoltări cognitive (la
copii oligofreni) sau în cazuri normale, eînd situaţia respectivă este lipsită de interes pentru copil.
In clinică funcţia sau procesul prosexic (al atenţiei) cunoaşte o sistematică predominant cantitativă.
Astfel, tulburările de atenţie (disprosexiile) pot fi împărţite în hiperprosexii caracterizate prin
exagerarea orientării selective a activităţii de cunoaştere, hipoprosexii care exprimă diminuarea
orientării selective a activităţii de cunoaştere şi aprosexii care ilustrează dispariţia oricăror
posibilităţi prosexice. De asemenea menţionăm că disprosexiile pot interesa atît atenţia involuntară,
cît şi atenţia voluntară uneori într-o corelaţie inversă, ca de exemplu în stările maniacale
caracterizate printr-o hiperprosexie spontană şi hipoprosexie voluntară.
Hiperprosexiile îmbracă un aspect general în stările maniacale referindu-se la întregul aspect

2
comportamental sau într-o manifestare de mai mică amplitudine, în stări de excitaţie şi de uşoară
intoxicaţie. ~n majoritatea cazurilor însă hiperprosexiile au un caracter selectiv, manifest=ndu-se cu
predilecţie într-un anumit sector al vieţii psiihice sau sub un anumit conţinut ideativ. Astfel, la
melancolici hiperprosexia este îndreptată în special asupra ideilor depresive, de culpabilitate, de
ruină etc. La cenestopaţi şi hipocondrici hiperprosexia este orientată asupra stării de sănătate a
organismului, asupra funcţionării sale, asupra fenomenologiei somatice pe care aceşti bolnavi o
dezvoltă. La deliranţi şi în special în paranoia, hiperprosexia este strîns legată de tema delirantă,
fiind orientată asupra tuturor evenimentelor, situaţiilor sau persoanelor implicate în sistemul delirant
respectiv. Bolnavii fobiei şi obse-sionali manifestă probabil gradul cel mai înalt de hiperprosexie în
legătură cu fobiile şi obsesiile lor de la care nu-şi pot distrage atenţia.
Hipoprosexiile pot fi de intensitate variabilă, ajungînd în stări confuzionale grave la aprosexie.
Astfel ele se întâlnesc în stările de surmenaj, de irascibilitate şi de anxietate. Hipoprosexia se
întâlneşte de asemenea în toate stările aflate sub un nivel optim cognitiv impus de o corectă
desfăşurare a funcţiei prosexice, ca de exemplu în stările de insuficientă dezvoltare cognitivă
(oligofrenii), stările de deteriorare cognitivă (predemenţe şi demenţe) etc. Hipoprosexiile apar şi în
schizofrenie, unde îmbracă însă un caracter special prin comutările motivaţionale incomprehensibile
ale acestor bolnavi
Desigur, hipoprosexiile se manifestă în grade variabile în toate stările confuzionale, evoluând
probabil paralel cu gravitatea acestora. De fapt disprosexiile stărilor confuzionale îmbracă un
caracter deosebit, fiind în directă legătură cu starea de trezire (arousal) corticală şi mezo-diencef
alică.
Metode de investigaţie a atenţiei.
Metoda grafică — se referă la componenta somatică a atenţiei şi constă în înregistrarea tonusului
muscular, a respiraţiei şi a pulsului în. timpul momentelor de atenţie.
Cercetarea cu ajutorul tahistoscopului duce la aprecieri în legătură cu concentrarea, volumul şi
intensitatea atenţiei. Astfel se prezintă pacientului un număr de figuri, într-un timp limitat şi apoi
este întrebat ce a văzut. In funcţie de posibilitatea de a se concentra, de volumul şi intensitatea
atenţiei, cel investigat reproduce un număr mai mare sau mai mic din figurile care s-au succedat
rapid în cîmpul său vizual.
O altă metodă frecventă utilizată în examinarea curentă a bolnavilor psihici este metoda Kraepelin. I
se recomandă bolnavului să numere de la 100 înapoi din 3 în 3, din 7 în 7 sau din 13 în 13, probă
care presupune o concentrare şi stabilitate mare a atenţiei pentru a evita greşelile. De asemenea
bolnavii pot fi solicitaţi să spună în ordine inversă zilele săptămînii, lunile anului etc.
Metoda Bourdon (proba barajului) constă în aceea că se oferă bolnavului un text în care el trebuie
să taie anumite litere.

3
Atenţia este capacitatea de orientare selectivă în direcţia obiectului sau problemei în lucru.
Concentrarea este capacitatea de a menţine această orientare. Aceste funcţii pot fi deteriorate într-o
mare varietate de tulburări psihice, printre care tulburările depresive, mania, tulburările de anxietate,
schizofrenia şi tulburările organice. De aceea, depistarea de alterări ale atenţiei şi concentrării nu
ajută la punerea diagnosticului. Ele sînt, însă, importante pentru tratament, deoarece, de exemplu,
pot modifica puterea pacientului de a da sau primi informaţii, sau pot interfera (în cazul slăbirii
concentrării) cu puterea sa de muncă şi cu petrecerea timpului liber (de ex. cititul sau privitul la
televizor).

Atenţia - Prosexia, Noţiunea psihologică despre atenţie ae refera la procesul de orientare [i

concentrare a activităţii psihice\asupra unor obiecte sau fenomene care prin semnificaţia lor
biologică sau social\ necesita o cît mai clar\ reflectare [i selectare conştientă.
Atenţia realizează o str=nsă corelaţie cu afectivitatea, ideaţia [i acţiunea.
Atenţia apare ca rezultatul interacţiunii mecanismelor reflectorii de diferenţierea înăscută [i
condiţionată a excitaţiilor.
In scop didactic se pot diferenţia următoarele particularităţi în dinamica atenţiei:
a. atenţia spontană sau involuntară - reflex absolut de orientare: ce este? ce se întîmplă? ;
b. atenţia susţinută sau voluntară - reflex condiţionată în scopul unei cît mai fine şi complete analize
a mediului, trebuinţelor [i motivelor activităţii.
Atenţia voluntară poate fi întărită [i menţinută cu ajutorul sublinierilor verbale ale celui cu care se
discută, prin impulsul limbajului interior sau pe baza propunerilor proprii de a acţiona într-o
anumită direcţie. Este important de remarcat că lipsesc limitele clare dintre atenţia spontană şi
susţinută, nici una din aceste catene nefuncţienînd în exclusivitate;
c. atenţia postvoluntară corespunde automatizării unor deprinderi, fapt semnificativ în exercitarea
unor stereotipuri motorii profesionale.
Funcţiile atenţiei: concentrarea (stabilitatea), volumul, mobilitatea [i distribuţia.
Tulburările atantiei;
a) hiperprosexia se manifest\ prin hipervigilen]\ (sesizare exagerată a noului) [i hipotenacitate
(scăderea stabilităţii). Bolnavii hiperprosexiei sînt invadaţi de tot ceea ce se întîmpl\ `n jurul lor, nu
mai pot selecta stimulii, răspund fără alegere la orice solicitare; în schimb nu se pot concentra
aaupra unei teme, nu-[i pot dirija firul gîndirii pe o anumită direcţie pe care să o menţină (vezi
mania). In delirurile paranoide, hiperprosexia îmbracă o formă particulară de sectorizare în raport
eu motivaţia tematicii delirante;

4
b) hipoprosexia este sinonimă cu scăderea atenţiei şi instalarea unei oboseli precoce, a lipsei de
vivacitate [i de concentrare. Hipoprosexia apare în surmenaj, în depresii, în stările post infecţioase
şi posttraumatice, intoxicaţiile cronice profesionale şi medicamentoase. ~n schizofrenie,
hipoprosexia exprimă starea de dezinteres (atimhormia) caracteristică disociaţiei
ideo-afective;
c) aprosexia se referă cu precădere la atenţia voluntară şi apare în oligofreniile grave gi în stările
demenţiale; inerţia sau perseverarea dincol de necesar într-o temă dată, exprimă o tulburare a
mobilităţii atenţiei si aparţine cu predilecţie cadrului simptomatic al psihozei epileptice
(concomitent cu vîscozitatea şi perseverenţa ideatorie).

Teste psihologice: testul Bourdon-Amfimov; testul Kraepelin; testul de căutare a numerelor (tabele
Sultse); testul extragerii dintr-un număr; timpul de reacţie (auditiv şi vizual);