Suport de curs – BIC

M.I. Nina Podărăscu

C. BOLI CU POARTĂ DE INTRARE TEGUMENTARĂ

LEPTOSPIROZA

Definitie:

Leptospirozele sunt zooantroponoze determinate de microorganisme din genul

Leptospira caracterizate clinic prin febră şi mialgii la care se asociază, în grade
variabile, afectarea hepatică, renală şi meningiană.

Circustante de aparitie:

Agenţii cauzali ai leptospirozelor fac parte din genul Leptospira care cuprinde 2
specii:

– Leptospira biflexa care grupează tipurile saprofite;

– Leptospira interrogans care grupează tipurile patogene (peste 170 serotipuri

subîmpărţite în 18 grupe).

Leptospirele pătrund în organism prin leziuni tegumentare sau prin mucoase:

conjunctivală, nazală sau bucală.

În evoluţia bolii se disting două faze:

Faza de leptospiremie (diseminare) de circa 5-6 zile când leptospirele se găsesc în

sânge.

Faza tisulară (de localizare organică) de circa 7-8 zile în cursul căreia leptospirele
dispar din sânge, fixându-se în diverse ţesuturi şi organe: rinichi, ficat, splină,
muşchi striaţi, meninge. Ulterior leptospirele se elimină prin urină timp de câteva
săptămâni sau luni.

Manifestari de dependenta:

Incubaţia este de 7-10 zile.

– Debutul este brusc cu febră, frison, cefalee, mialgii.

În faza de leptospiremie

1
- bolnavii prezintă febră, cefalee, mialgii puternice, prostraţie,
- congestie conjunctivală şi, caracteristic, hemoragie conjunctivală; faciesul este
congestionat iar pe tegument pot apărea erupţii,
- manifestări pulmonare (tuse şi expectoraţii),
- manifestări digestive: anorexie, greaţă, vărsături, hepatosplenomegalie.
- manifestări renale: oligurie, albuminurie şi cilindri hematici în sediment.
- sindromul meningean se poate instala la sfârşitul acestei faze.

După 4-10 zile febra scade şi după o scurtă perioadă de ameliorare (1-3 zile) boala
intră în faza organică.

În faza organică, reapare febra (aspect bifazic) concomitent cu diferite manifestări

de localizare de organ.

- Meningita se manifestă prin: cefalee, fotofobie, rahialgii şi modificări în l.c.r.

- În funcţie de forma clinică pot apare: icter, manifestări hemoragice (hemoptizie,
- melenă, epistaxis, echimoze, chemozis);
- fenomene renale severe (anurie, azotemie şi albuminurie de 2-3 g/l).

După o evoluţie de 2-4 săptămâni, bolnavul intră în convalescenţă.

Probleme de dependenta:

- alterarea confortului fizic si psihic

- alterarea tegumentelor si mucoaselor
- alterarea temperaturii corporale
- eliminari inadecvate (la nivel pulmonar, urinar, digestiv)
- alterarea comunicarii vizuale
- risc de complicatii

Obiective:

Pacientul:

- sa prezinte ameliorarea confortului fizic si psihic

- sa prezinte temperatura corporala normala
- eliminari adecvate
- comunicare adecvata
- sa nu prezinte complicatii

Investigatii de laborator:

2
 Investigaţii de orientare (nespecifice):

Din sânge:

 VSH accelerată: 50-80 mm/oră;

 leucocitoză, cu polinucleoză neutrofilă;
 hiperazotemie;
 probe hepatice: TGP crescut de 2-5 ori valoarea normală, hiperbilirubinemie directă:
50-150 g/l şi peste;

Din urina:

 examenul de urină: albuminurie, hematurie, leucociturie, cilindrurie;

Din L.C.R.

o l.c.r.: clar sau xantocrom cu 20-300 elemente/mm3, glicorahie şi clorurorahie în

limite normale.

Investigaţii specifice

Bacteriologice:

– evidenţierea leptospirei în sânge, urină, l.c.r., între lamă şi lamelă, la microscop cu

contrast de fază (câmp întunecat);

– cultivarea leptospirei (medii Fletcher sau Korthoff) din sânge (în primele 5-6 zile
de boală), din l.c.r. şi din urină în a 2-a săptămână de boală.

Examene serologice:

– reacţia de aglutinare-liză (RAL) este cea mai sensibilă şi specifică de tip; titrul
semnificativ pentru diagnostic este 1/400 care creşte în dinamică la 1/10.000 –
1/30.000;

– reacţia de fixare a complementului (RFC) cu antigen Patoc (provenit de 200 la

o tulpină de L. biflexa) este specifică de grup şi indică infecţia recentă (anticorpi
tranzitori), titrul semnificativ începe de la 1/16.

Interventii:

- Bolnavii sunt internaţi în spital în condiţii de izolare iar formele severe în secţii de
terapie intensivă.
- Se administreaza tratamentul astfel:

3
 Tratamentul etiologic se face cu: penicilina G - 2-4 milioane U.I./zi – în formele
medii; 4-6 milioane U.I./zi în cele grave, pe o durată de 7 zile, sau cu ampicilină (3-4
g/zi). Antibioticoterapia este eficientă numai când este instituită în primele 3-4 zile
de boală (perioada de leptospiremie); după a 6-a zi, nu mai este eficace.
 Terapia patogenică: soluţii de glucoză, vitamine din grupul B, vitamina Cşi K,
insulină.
 În insuficienţa renală acută se recurge la diuretice: manitol 20%, furosemid (200-
400 mg/zi) pe cale i.v. şi la soluţie glucozată hipertonă. Dacă bolnavul nu-şi reia
diureza sau ureea depăşeşte 400 mg/dl se recurge la hemodializă sau la dializă
peritoneală.
 Tratamentul dietetic are ca obiectiv protejarea ficatului şi rinichiului.

TURBAREA (RABIA SAU LISA)

Turbarea este o encefalomielita virala cu evolutie întotdeauna mortală, transmisă

prin mușcătura produsă de animale bolnave.

Boala poate fi răspândită de către animale prin intermediul salivei sau contactului cu
ţesutul cerebral. Oamenii pot dobândi boala în urma muşcăturilor de animale
sălbatice cât şi domestice.

Manifestari de dependenta:

Perioada de incubaţie a virusului rabic este de 4-6 săptămâni. De obicei nu este

prezent nici un simptom al bolii.

Primele simptome care apar includ durerea şi amorţeală la locul muşcăturii,

urmate apoi de simptomatologie vagă, care poate apare în multe alte afecţiuni şi
care includ: febră, tusea sau senzaţia de gât uscat, durere, arsură, mâncărime,
furnicături sau amorţeală la locul muşcăturii sau al expunerii iniţiale, durere
abdominală, anxietate sau nelinişte care se accentuează şi poate evolua spre
agitaţie extremă.

Simptomatologia ulterioară este mai specifică şi poate include: perioade

alternante de comportament normal şi comportament bizar sau neobişnuit
(anxietate, halucinaţii, delir), frică de apă (hidrofobie) sau frică de aer (aerofobie),

4
 spasme musculare la nivelul muşchilor feţei, gâtului sau diafragmului, urmate de
convulsii.

Paralizia, care este adesea singurul simptom, se dezvoltă în cazul unei forme de
rabie mai puţin obişnuită, rabia paralitică, care apare după muşcătura liliecilor
vampir, fluctuaţii mari ale temperaturii corporale, pulsului şi presiunii sangvine,
coma, insuficienţa cardiacă şi respiratorie.

Probleme de dependenta:

- Disconfort fizic si psihic

- Alterarea temperaturii corporale
- Temperatura corporala inadecvata
- Aterarea tegumentelor
- Comportament inadecvat
- Risc de complicatii

Obiective:

Pacientul:

- Sa prezinte reducerea simptomatologiei

- Sa nu deveni sursa de infectie
- Sa fie suplinit in satisfacerea nevoilor fundamentale
- Sa prezinte confort fizic si psihic

Interventii:

- curăţirea rănii şi vaccinarea pentru că acestea sunt cele mai eficiente metode de a
stopa răspândirea infecţiei. Rana trebuie curaţată imediat cu multă apă şi săpun
pentru a reduce riscul unei infecţii.
- Comportamentul în faţa unei plăgi, produse prin muşcătură de câine sau
animal sălbatic
o a. Dacă animalul este sănătos şi poate fi ţinut sub observaţie (2 săptămâni) se
face tratamentul plăgii (spălare cu apă şi săpun, cu apă oxigenată, cu soluţie 1/1000
compuşi cuaternari de amoniu, fără suturare), vaccinare sau revaccinare
antitetanică şi vaccinare antirabică numai dacă apare boala la animal;

5
o dacă plaga survine la cap, organe genitale sau muşcăturile sunt profunde, multiple,
se administrează ser antirabic sau imunoglobuline specifice antirabie, după care se
continuă vaccinarea numai dacă survine boala la animal.
o b. Dacă animalul este suspect, se începe imediat vaccinarea; dacă nu apare
boala, după 5 zile se întrerupe; în plus la muşcăturile grave situate la cap, sau la
cele profunde sau multiple aflate la trunchi sau membre, se administrează ser
antirabic sau imunoglobuline specifice.
o c. Dacă animalul este turbat, mort neexaminat sau dispărut, se începe imediat
vaccinarea completă; în plus la muşcăturile grave situate la cap, la cele profunde
sau multiple aflate la trunchi sau membre şi la cele produse de animale sălbatice, se
administrează ser antirabic sau imunoglobuline specifice.
o La muşcăturile profunde, multiple sau cu localizare periculoasă, produse de un
animal turbat, sau la cele produse de animale sălbatice, se fac infiltraţii în jurul plăgii
cu ser antirabic.
- Nu exista tratament pentru turbare, dar nu se lasa bolnavul sa moară în chinuri. Se
interneaza obligatoriu, se imobilizeaza la par prin legaturi speciale pentru a preveni
spasmele chinuitoare.
- Se administreaza sedative (cloralhidrat, barbiturice, fenotiazină, scopolamină,
morfină) în asociere pe cale parenterala.
- Personalul medical va purta masca, manusi si ochelari de protectie si se va face
dezinfectia riguroasa avand in vedere ca in camera poate fi împroșcat peste tot cu
saliva bolnavului.
- Profilaxia postexpunere
- Tipurile de vaccin antirabic includ:
o injectarea de anticorpi – injectarea de anticorpi (imunoglobuline) antirabie
inactivează virusul rabic care se găseşte în apropierea rănii (porţii de intrare în
organism), dar şi cel care s-a răspândit în organism până când organismul îşi poate
sintetiza singur anticorpii;
o vaccinarea în serie – injectarea unor vaccinuri în serie determină sistemul imun să
îşi crească răspunsul împotriva virusului rabic.
- Vaccinarea profilactică. Anumite profesii, hobby-uri sau călătorii frecvente
efectuate în ţări în curs de dezvoltare au un risc crescut de expunere la virusul
rabic. Deoarece copiii au un risc mai mare decât adulţii de a fi muşcaţi, iar

6
 muşcăturile la copii tind să fie mai severe, se recomandă vaccinarea profilactică a
acestora înaintea călătoriilor.
- Pentru a evita contactul cu virusul rabic se recomandă:
 vaccinarea împotriva virusului rabic a animalelor de companie cum sunt pisicile si
câinii;
 dacă animalul de companie a avut un alt proprietar, noul proprietar trebuie să îi
ceară acestuia fişa de vaccinări a animalului. Veterinarii eliberează un certificat
după vaccinarea animalelor. Când nu există astfel de documente este necesar ca
medicul veterinar să confirme vaccinarea;
 evitarea oricărui contact cu liliecii. În anumite zone geografice prezenţa rabiei la
oameni este asociată cu contactul persoanelor infectate cu liliecii;
 evitarea contactului sau a tentativelor de a îmblanzii animale sălbatice ca vulpi,
sconcşi, ratoni sau coioţi. Copii trebuie instruiţi să evite aceste animale.
 depozitarea gunoiului trebuie să se facă în containerele special amenajate, în pungi
de plastic astfel încât să nu atragă animalele salbatice;
 blocarea tuturor posibilelor căi de acces ale animalelor sălbatice în domiciliu;
 evitarea contactului cu cadavrele animalelor şi mai ales cu ţesutul cerebral al
acestora.

TETANOSUL

Tetanosul este o boala infectioasa acuta, produsa de un bacil anaerob „Clostridum

tetani”,manifestata prin contractura tonica a musculaturii si accese de contracturi
paroxistice, expresie clinica a invaziei organismului cu o exotoxina (tetanospasmina)
eliberata de ag. patogen, car eramane cantonat la poarta de intrare.

Manifestari de dependenta:

Perioada de incubatie variaza intre 2 si 50 de zile (in medie, 5-10 zile).

- ridigitatea mandibulei
- înghititul dificil; durerea de gat, dificultati de deschidere a gurii (trismus)
- agitatie; iritabilitate
- redoarea cefei; rigiditatea bratelor sau a picioarelor; celafeea

7
- febra; frisoane si spasme tonice
- spasmul musculaturii faciale produce o expresie caracteristica de zâmbet fix și
ridicarea sprancenelor (risus sardonicus).
- pot aparea rigiditatea sau spasmul musculaturii abdominale, cervicale si a spatelui -
chiar opistotonus.
- spasmul sfincterian poate determina retentie urinara sau constipatie.
- starea psihica este, de obicei, echilibrata, dar coma poate aparea dupa spasme
repetate.
- în timpul spasmelor generalizate, pacientul este incapabil sa vorbeasca sau sa tipe
din cauza rigiditatii peretelui toracic sau spasmului glotic. Spasmele interfera si cu
respiratia, determinand cianoza sau asifixie faciala.
- temperatura pacientului este doar moderat crescuta, exceptand cazul in care este
prezenta o complicatie infectioasa, ca pneumonia.
- frecventa respiratorie si a pulsului sunt crescute.Reflexele sunt adesea exagerate.
- hipertensiune, tahicardie si iritabilitate miocardica.

Tetanosul la un nou-nascut

- începe adesea pe bontul ombilical curatat inadecvat la copiii nascuti din mame
insuficient imunizate.
- debutul sau pe durata primelor 2 saptamani de viata se caracterizeaza prin rigiditate,
spasme, si hranire slaba. La nou-nascutii care au supravietuit a aparut surditatea
bilaterala.
- afectarea respiratorie este cea mai frecventa cauza de deces.
- spasmul laringian si rigiditatea si spasmele peretelui abdominal, diafragmei si
peretelui toracic determina asfixie.
- hipoxemia poate, de asemenea, induce stop cardiac, iar spasmele faringiene duc la
aspirarea secretiilor orale cu pneumonie consecutiva, care contribuie la moartea
hipoxemica.

Problemede dependenta:

- alterarea confortului fizic si psihic

- alterarea mobilitatii
- alterarea imaginii corporale
- temperatura corporala inadecvata
- eliminari inadecvate
8
- alterarea alimentatiei
- alterarea respiratiei si circulatiei
- risc de complicatii

Obiective:

Pacientul:

- sa prezinte confort fizic si psihic

- sa isi pastereze mobilitatea
- sa prezinte temperatura corporala, eliminari, respiratie si circulatie adecvate
- sa se alimenteze corespunzator
- sa nu prezinte complicatii

Interventii:

- internarea pacientului in camera linistita, in semiîntuneric si supravegheat în

permanență
- eliminarea focarului toxigen prin debridarea prompta, minutioasa, mai ales a plagilor
intepate, adanci, este esentiala.
- neutralizarea imediata a toxinei circulante prin antitoxina
- administrarea de antibiotice - penicilinaG
- sedarea bolnavului pentru evitarea paroxismelor si diminuarea contracturilor
- mentinera cailor aeriene libere (aspiratie, eventual traheostomie)
- mentinerea echilibrului hidroelectrolitic si nutrititiv
- se introduce sonda naso-gastrica pentru alimentatie
- sonda vezicala pentru urmarirea diurezei si bilantulu hidric, mineral, vitaminic, caloric
- tratamentul antitoxic este de preferat sa se faca cu imunoglobuline umane specifice
antitetanos in injectii I.M., doza de 3000-6000 UI.

Profilaxie:

- imunizare activa cu anatoxina tetanica se aplica din prima copilarie cu trivaccin

(DTP): primovaccinare la 3 luni cu 3 doze a 0,5 ml i.m., la o luna interval;
revaccinarea I se face dupa 6 luni de la terminarea primovaccinarii; aII a la 15 luni; a
III a la 5-7 ani (cu bivaccin DT); a IV a la 13-14 ani.
- la copii peste 14 ani si la adulti primovaccinarea se face cu ATPA (anatoxina
tetanica purificata si absorbita) in 2 doze a 0,5 i.m. la o luna interval; urmeaza 2

9
 vaccinuri dupa 1 an si dupa 5 ani. Este recomandat sa se faca o doza rapel la 10
ani, un rapel este necesar si la cei care au suferit plagi de strada.
- Imnizarea pasiva: se face in cazurile plagilor tetanogene, de preferat cu
imunoglobuline umane specifice antitetanice 250-500 UI bine tolerate si persistente
ca efect protector. În lipsa se recurge la serul antitetanic 1500-5000 UI.
- In cazul unei plagi tetanigene survenite la ersoane imunizate (cu rapel in ultimii 5
ani), se face cu rapel imediat cu anatoxina nativa 2ml (sau cu ATPA 0,5 ml).Îm
cazul persoanelor incorect sau deloc imunizate se face seroprofilaxie (ser heterolog)
sau imunoglobuline specifice antitetanigene.
- Pe langa imunizarea activa sau pasiva, in cazul plagilor tetanigene se completeaza
profilaxia cu toaleta chirurgicala a plagii si antibioterapie cu penicilina G 7-10 zile.

10
 D. Boli infectocontagioase cu multiple cai de transmitere

Ingrijirea pacientului cu SIDA (sindromul de imunodeficienta dobandita)

Virusul imunodeficienței umane (HIV) produce o infecție cronică, progresivă și

practic ireversibilă, cu alterarea mecanismelor de apărare ale gazdei, instalarea
sindromului de imunodeficiență dobândită (SIDA) cu apariția infecțiilor oportuniste
și/ sau a proceselor maligne și cu atingeri, în grade diferite, a sistemului nervos, cu
evoluție invariabilă spre deces.

Sursa de infecție este reprezentată de persoanele infectate cu HIV, indiferent de

stadiul sau expresia clinică a infecției. O persoană odată infectată cu HIV, rămâne
infectantă (sursă potențială de infecție) până la moarte.

SIDA este o maladie infectioasa complexa, cauzata de virusul HIV (virusul imuno-
deficientei umane).

Căile de transmitere a HIV:

 contacte sexuale cu schimb de fluide organice (sperma, lichidul vaginal)

 contact sexual penetrant (homo- sau heterosexual)
 sex oral (risc mai redus)
 parenteral
 transfuzii de sânge și derivate de sânge
 folosirea în comun de instrumentar medico-chirurgical înțepător-tăietor contaminat
 transplant de organe
 însămânțare artificială
 vertical
 de la mamă la produsul de concepție in utero, la naștere
 prin lapte matern

Receptivitatea este generală și universală, dar unele grupe de populație au un risc

mai crescut de infectare.

Manifestari de dependenta in SIDA( Boala confirmata)

 Febra

11
  Dispnee, mucozitati, tuse, cianoza

 Disfagie

 Diaree

 Incontinenta, disurie

 Varsaturi

 Anorexie, mucoasa bucala alterata (stomatita)

 Escare, atrofii musculare, leziuni ulceroase

 Herpes genital, scurgeri uretrale sau vaginale

 Insomnie, anxietate

 Artromialgii

 Tulburari de afectivitate, de memorie

 Lipsa de forta
 Coma

Probleme de dependenta:

 Alterarea temperaturii corporale, legata de infectie cu virus si asocierea altor

infectii cu germeni oportunisti ( bacterii, fungi, micobacterii, protozoare).

 Alterarea respiratiei legata de febra si prezenta mucozitatilor, obstructiei

cailor respiratorii, infectii pulmonare supraadaugate.

 Deshidratare si dezechilibru hidroelectrolitic din cauza aportului insuficient de

lichide, incapacitatii de a se alimenta si hidrata: anorexie, ulceratii si
sangerari la nivelul mucoasei bucale,

 Dificultate in masticatie si deglutitie

 Alterarea eliminarilor intestinale legata de infectiile oportuniste

 Pierdere in greutate, denutritie din cauza metabolismului asociat bolii, diareei

si deshidratarii.

 Dificultate in miscare legata de atrofiile musculare, accidentele

trombembolice, escarelor si lipsei de forta.

12
  Alterarea tegumentelor din cauza deshidratari.

 Alterarea integritatii mucoaselor din cauza ulceratiilor, fisurilor si sangerarilor.

 Alterarea confortului psihic din cauza evolutiei nefavorabile a bolii.

Obiective:

- Ameliorarea confortului prin:

o Scaderea febrei

o Supravegherea functiilor vitale

o Mentinerea functiei respiratorii optime

o Calmarea tusei

o Combaterea deshidratatri sia dezechilibrului hidroelectrolitic

o Alimentarea pacientului

o Pastrarea igienei mucoaselor si tegumentelor

o Conservarea integritatii tegumentelor

o Mentinerea unei eliminari normale

o Prevenirea si tratarea escarelor

- Ajutarea pacientului in deplasare

- Prevenirea infectiilr oportuniste
- Rescpectarea masurilor de protectie personala
- Sustinere psihologica

Interventii:

Asistenta:

- Combate febra prin:

o impachetari in cearsafuri umede, schimbate din 5 in 5 minute
o imbraca pacientul in lenjerie lejera evitand supraincalzirea
o monitorizeaza temperatura de mai multe ori pe zi
o pastreaza microclimatul in salon
o administreaza medicatia antipiretica prescrisa de medic

13
- amelioreaza respiratia prin:
o efectuarea igienei cavitatii nazale cu comprese sterile inmuiate in ceai
de musetel si aspira secretiile nazale
o aseaza pacientul in pozitie comoda care sa ii faciliteze respiratia
o umidifica atmosfera
o la indicatia medicului administreaza oxigen, bronhodilatatoare,
calmante ale tusei, fludificante ale secretiilor bronsice.
o face tapotaj toracic timp de 2 minute, de 4 ori pe zi
o aseaza pacientul in pozitie de drenaj postural timp de 5 minute
o daca starea pacientului permite, il invata sa faca gimnastica
respiratorie de 2-3 ori/zi (inspir profund cu ridicarea bratelor, apnee –
expir profund cu revenirea bratelor)
- pentru restabilirea diurezei, echilibrului hidroelectrolitic si combaterea
deshidratarii:
o noteaza pierderile lichidiene
o hidrateaza pacientul cu apa, ceaiuri, sucuri.
o la indicatia medicului hidrateaza parenteral cu perfuzii glucozate 10%,
vitamine si asigura aport electrolitic.
- Asigura alimentatia pacientului:
o il hraneste- in mese mici, cu iaurt, biscuiti, supe, piureuri.
o la indicatia medicului alimenteaza prin sonda nazogastrica si
parenteral (solutii cu continut nutritiv si vitamine)
- Asigura igiena tegumentelor si mucoaselor:
o toaleta cavitatii bucale cu ceai de musetel, solutie de bicarbonat de
sodiu
o inlatura depozitele depe suprafata aftelor cu tampoane sterile
o badijoneaza mucoasa bucala cu glicerina, stamicina si anestezina
o face atingeri cu nitrata de Agpe portiunile de tegumente afectate de
herpes sau perioral
o la indicatia medicului administreaza medicatia antimicotica, antivirala si
sedativa.
o Combate escarele prin schimbari frecvente ale pozitiei, mentinerea
igienei etc.
14
 o Efectueaza igiena riguroasa perineala si perianala dupa fiecare emisie
urinara sau de scaun si dezinfecteaza cu acid boric 3%, creme
protectoare, vit. A + E la nivelul sezutului.
o In caz de incontinenta urinara se monteaza sonda a demeure, se
folosesc scutece absorbante, care se schimba frecvent.
- Pentru mentinerea mobilitatii:
o Incurajeaza mobilizarea activa, miscarile active ale articulatiilor,
contractii musculare izometrice cate 6-8 contractii la 3 ore.
o Ajuta pacientul in deplasare.
- Psihoterapie:
o Incurajeaza pacientul si il sustine moral
o Favorizeaza vizitarea acestuia de catre familie si prieteni
o Il asculta cu rabdare, ii permite sa isi exprime gandurile
o La indicatia medicului administreaza antidepresive ,

Ingrijirea pacientului cu septicemie

Septicemia, boala care pune viata in pericol, poate apare atunci cand intreg
organismul reactioneaza anormal la o infectie. Infectia declanseaza o reactie
exagerata a sistemului imunitar, ce are ca rezultat eliberarea de substante chimice
in fluxul sanguin, care conduce la o serie de reactii cum ar fi inflamarea pe scara
larga si coagularea sangelui. Aceasta inflamatie si coagularea sangelui reduc
semnifictiv fluxul sanguin la diferite organe ale corpului, cauzand deficit de
substante nutritive si oxigen in organism.

Daca septicemia evolueaza, ajungandu-se la soc septic, tensiunea arteriala scade

dramatic, putandu-se ajunge la deces. Oricine poate face septicemie (infectie in
sange), dar cel mai frecvent se declanseaza la persoanele in varsta, copii sau la cei
cu un sistem imunitar slabit.

15
Circumstante de aparitie:

Aproape orice tip de infectie – bacteriena, virala sau fungica – poate conduce la
septicemie, insa cele mai probabile sunt:

 Pneumonia
 Infectiile abdominale
 Infectie la rinichi
 Infectia sangelui (bacteriemie).

Incidenta septicemiei pare a fi in crestere in ultima perioada din cauza:

 Imbatranirii populatiei
 Bacteriilor din ce in ce mai rezistente la medicamente. Multe tipuri de bacterii
pot rezista la tratamentele cu antibiotice, acestea fiind cauza principala a
infectiilor care declanseaza septicemia.
 Un sistem imunitar slabit, cauzat de infectarea cu HIV, tratamentele pentru
cancer sau medicamentele pentru transplant.

Factori de risc

Persoanele vulnerabile, care prezinta un risc mai mare de a dezvolta septicemie, de

la o infectie minora pot fi:

 Cele cu un sistem imunitar slabit. Acest lucru poate fi cauzat de anumite boli
precum SIDA, diabet etc sau ca urmare a tratamentului medical care suprima
imunitatea cum ar fi chimioterapia impotriva cancerului,
 Copiii si sugarii foarte mici si persoanele in varsta,
 Cei internati in spital cu o boala grava,
 Persoanele care au suferit o interventie chirurgicala mare sau un accident
major,
 Consumatorii cronici de alcool,
 Cei cu arsuri pe suprafete mari.

Manifestari de dependenta:

- febra mare peste 38 grade C sau, din contra, temperatura scazuta a corpului,
tremurat, frisoane puternice,
- tahipnee,

16
 - stare de confuzie, dezorientare,
- tahicardie, ameteli,
- senzatie de greata si varsaturi,
- dureri la nivelul articulatiilor, cum ar fi gleznele, coatele, soldurile, genunchii
sau incheieturile mainilor,
- scaderea semnificativa a volumului de urina,
- dureri abdominale,
- paloare si diverse eruptii cutanate,
- scaderea dramatica a tensiunii arteriale.

Investigatii:

- Se pot efectua in prima faza analize de sange pentru a pune in evidenta

infectia din organism, anumite probleme de coagulare, functionarea anormala
a ficatului sau rinichilor, existenta dezechilibrelor electrolitice, etc.
- In functie de simptome, medicul poate cere, de asemenea, sa supuna analizei
si alte fluide corporale, cum ar fi:
- Urina, pentru cazul in care medicul suspecteaza o infectie a tractului urinar
- Secretii ale plagilor, daca exista o rana care pare infectata, in vederea
determinarii antibioticului care sa dea cele mai bune rezultate in cursul
tratamentului
- Secretiile respiratorii, pentru pacientii care sufera de tuse cu mucus (sputa).
Acestea pot fi analizate pentru a determina ce tip de germeni provoaca
infectia.

Alte teste

In cazul in care zona de infectie nu este evidenta, medicul poate solicita urmatoarele
teste imagistice:

 Radiografia cu raxe X, pentru vizualizarea problemelor la plamani.

 Tomografia computerizata (CT). Infectiile la apendice, pancreas sau intestine
sunt mai usor de vizualizat prin scanarea cu un computer tomograf.
 Ecografia poate fi deosebit de utila pentru a verifica eventuale infectii la
vezica biliara sau ovare.
 Imagistica prin rezonanta magnetica (IRM). Poate fi de ajutor in identificarea
infectiilor tesuturilor moi, cum ar fi abcese ale coloanei vertebrale.

17
Probleme de dependenta:
- alterarea temperaturii corporale
- alterarea respiratiei si circulatiei
- disconfort abdominal si articular
- disconfort psihic
- eliminari inadecvate
- tegumente si mucoase alterate
- risc de complicatii

Obiective:

- pacientul:
o sa prezinte confort fizic si psihic
o sa prezinte stare generala buna
o sa prezinte respiratie si circulatie adecvate
o sa prezinte temperatura corporala in limite fiziologice
o sa elimine adecvat
o sa aiba tegumente integre, normal colorate
o sa se previna compliatiile

Interventii:

 Tratamentul de primă intenţie:

• Informaţii clinice

– sursa de infecţie (confirmată sau nu)

– agent etiologic (izolat sau nu)

– alergie medicamentoasă

– disfuncţii ce influenţează metabolismul drogurilor

• Atitudine terapeutică

– realizarea examenelor bacteriologice. Se recoltează cel puţin 2 hemoculturi

înainte de administrarea antibioterapiei.

18
 – antibioterapie de primă intenţie

– terapie chirurgicală

 Tratament alternativ

• Informaţii clinice

– rezultatele examenelor bacteriologice

– sursa de infecţie

– agent etiologic

– alergie medicamentoasă

– disfuncţii ce influenţează metabolismul drogurilor

– nivelul plasmatic de eficienţă al antibioticului

– reacţii adverse ale antibioticelor

• Atitudine terapeutică

– repetarea examenelor bacteriologice (în funcţie de situaţie)

– antibioterapie reconsiderată

– doza de antibiotic modificată

– terapie chirurgicală.

 Rezultatele examenelor bacteriologice, deşi se obţin după 24-48 de ore de la

recoltare, permit orientarea antibioterapiei. Culturile realizate din sânge, urină,
spută, diverse colecţii tisulare, trebuie prelevate înainte de iniţierea
antibioterapiei.
 În absenţa unor astfel de rezultate concludente, terapia cu antibiotice se
stabileşte în funcţie de contextul clinic.
 Studiile clinice realizate retrospectiv au dovedit în mod cert rezultate
favorabile obţinute la pacienţii la care s-a administrat antibioterapie adecvată,
pe baza examenelor bacteriologice şi a contextului clinic.
 Antibioterapia trebuie iniţiată imediat după următoarele principii:
o administrare în prima oră a şocului septic, iv;
o terapie combinată cu spectru larg antibacterian (eventual şi antifungic),
până la obţinerea rezultatelor examenelor bacteriologice, după care se

19
 poate dezescalada conform sensibilităţii date de antibiogramă sau
fungigramă;
o evaluare zilnică pentru efectele adverse ale antibioterapiei
administrate;
o durata terapiei, în general, 7- 10 zile
 Intervenţia chirurgicală este un gest terapeutic adjuvant în terapia sepsisului
sever, care se adresează în special unui eventual focar septic (primar sau
secundar). Se referă la excizia drenajului sau debridarea ţesutului infectat.
 Monitorizarea funcţiei cardio-vasculare şi metabolice este deosebit de
importantă. În funcţie de gravitatea cazului se determină la anumite intervale
de timp: tensiunea arterială, frecvenţa cardiacă, respiratorie, temperatura.
 La bolnavii instabili hemodinamic se urmăreşte prin pulsoximetrie saturaţia în
oxigen a hemoglobinei (procentul de oxigemoglobină, care normal este de 97-
98%).
 Dacă se suspicionează instalarea hipoperfuziei, se urmăreşte diureza şi
statusul mental al pacientului.
 Determinarea pH gastric prin tonometrie poate fi folosită pentru aprecierea
perfuziei regionale la aceşti pacienţi. Unii autori recomandă acest test pentru
orientare terapeutică.
 Cateterizarea arterei pulmonare este utilizată la pacienţi instabili
hemodinamic, pentru restabilirea debitului cardiac, dar numai în cazurile în
care hipotensiunea şi hipoperfuzia nu a putut fi corectată prin administrarea
fluidelor de resuscitare.

20