ANBC

TEMA 1. Arma nucleară, chimică şi bactriologică (bilogică).

Şedinţa 1: Prelegere – 2 oră.
Subiectele de studiu:
1. Noţiune de arme de nimicire în masă şi istoria apariţiei acestora. Noţiune de
armă nucleară. Încărcăturile şi muniţiile nucleare. Mijloacele de întrebuinţare a acesteia
2. Protecţia mijloacelor de nimicire în masă. Asigurarea chimică
1. Noţiune de arme de nimicire în masă şi istoria apariţiei acestora. Noţiune de
armă nucleară. Încărcăturile şi muniţiile nucleare. Mijloacele de întrebuinţare a
acesteia.
Armele de nimicire în masă (ANM) sînt arme cu capacitate mare de lovire destinate pentru
loducerea pierderilor şi distrugerilor m masă. Din categoriile existente de ANM fac parte arma
ucleară, arma chimică şi arma bacteriologică (biologică). 0 varietate a armei nucleare este arma cu
cutroni.
Arma nucleară (AN) a apărut la sfârşitul celui de-al doilea război mondial în formă de bombe
de avion lansate pentru prima dată de către SUA asupra oraşelor japoneze Hirosima şi Nagasaki în
august 1945. Victime ale acestei crime au devenit circa 300 mii de oameni. Arma nucleară este cel
mai puternic fel-de ANM.
Arma chimică (AC) a fost întrebuinţată pentru prima dată de către nemţi împotriva trupelor
franco-engleze în primul război mondial (la 22 aprilie 1915). In cel de-al doilea război mondial AC nu
s-a întrebuinţat. După cel de-al doilea război mondial arma chimică s-a perfecţionat. Armatele ţărilor
din NATO au primit în dotare substanţe toxice (ST) cu capacitatea de a produce nimicirea în masă a
forţei vii pe suprafeţe mari în termene scurte şi a exercita o influenţă moral -psihologică puternică
asupra personalului.
Arma bacteriologică (biologică) (AB) a apărut mai târziu decât cea chimică, deşi încercările
creării şi întrebuinţării ei au fost făcute de Germania încă în timpul primului război mondial. înaintea
celui de-al doilea război mondial lucrări de creare a AB au fost întreprinse în Japonia. Din 1942 de
crearea AB au început să se ocupe SUA. După cel de-al doilea război mondial producerea AB s-a
realizat în Anglia, Australia, Canada, care au poligoane experimentale şi centre de cercetări
ştiinţifice comune.
Armele incendiare (AI) fac parte din armamentul obişnuit şi includ substanţe incendiare şi
mijloace de întrebuinţare în luptă a acestora.
Se numeşte armă nucleară arma de nimicire în masă cu efect exploziv, bazată pe folosirea
energiei nucleare ce se eliberează la reacţiile în lanţ de fisiune a nucleelor grele ale unor izotopi de
uraniu şi plutoniu sau la reacţiile termonucleare de sinteză a nucleelor uşoare ale izotopilor de
hidrogen (deuteriu şi tritiu) în nuclee mai grele, de exemplu, nuclee ale izotopilor de heliu.
Explozia nucleară este însoţită de eliberarea unei cantităţi enorme de energie, de aceea după
efectul de distrugere şi nimicire ea poate să depăşească de sute şi mii de ori exploziile celor mai mari
muniţii încărcate cu substanţe explozive, obişnuite.
Printre mijloacele modeme de luptă armată arma nucleară ocupă un loc deosebit - ea este
mijlocul principal de nimicire a inamicului. Arma nucleară permite de a distruge mijloace de nimicire în
masă ale inamicului, de a-i produce în scurt timp mari pierderi de forţă vie şi tehnică de luptă, de a
distruge lucrările şi alte obiecte, a infecta terenul cu substanţe radioactive, precum şi a exercita o
influenţă puternică moral-psihologică asupra personalului şi a crea prin aceasta părţii ce întrebuinţează
arma nucleară condiţii favorabile pentru obţinerea victoriei în luptă.
Dispozitivele destinate pentru realizarea procesului exploziv de eliberare a energiei nucleare se
numesc încărcături nucleare.
Din muniţiile nucleare fac parte componentele de luptă (pârtile ogivale) încărcate cu
încărcături nucleare ale rachetelor de diferite tipuri şi destinaţie, bombele, torpilele, bombele
submarine, proiectilele de artilerie şi minele nucleare.
Puterea muniţiilor nucleare se caracterizează prin echivalentul de trotil, adică prin cantitatea de
trotil m tone, la explodarea căreia se eliberează aceeaşi cantitate de energie ca şi la explodarea
încărcăturii nucleare date.
2
 Muniţiile nucleare se împart convenţional după putere în foarte mici (până la 1 kt), mici (1 -10
kt), mijlocii (10-100 kt), mari (100 kt - 1 Mt) şi foarte mari (peste 1 Mt).
Aspectul exterior al muniţiilor nucleare depinde de construcţia şi destinaţia acestora. Corpul
muniţiilor nucleare are găuri, ferestruici de acces, prin care se verifică starea bună a automaticii
dispozitivului nuclear de încărcare. Muniţiile nucleare ale trupelor de uscat ale SUA şi containerele, în
care ele se transportă, se vopsesc în culoare verde şi se inscripţionează cu vopsea galbenă, iar cele de
şcoală se vopsesc în culoare neagră şi se inscripţionează cu vopsea albă. Pe corpul muniţiei se
inscripţionează cu litere galbene şi albe cu înălţimea 2,5 cm: marca muniţiei XM27, XM47 sau
XM48; indicii încărcăturilor nucleare Yl, Y2, Y3 ce determină echivalentul de trotil al acestora. în
afară de aceasta, pe toate muniţiile de şcoală deasupra marcajului" obişnuit se aplică inscripţia roşie
"Training only" (numai pentru scopuri de învăţământ).
Din mijloacele de întrebuinţare a armei nucleare fac parte: rachetele de destinaţie tactică, tactic-
operativă şi strategică; avioanele purtătoare de armă nucleară; rachetele cu aripi; submarinele; artileria
ce întrebuinţează muniţie nucleară; minele nucleare.

2. Protecţia mijloacelor de nimicire în masă. Asigurarea chimică.

Protecţia împotriva mijloacelor de nimicire în masă (PMNM) este o formă a asigurării de luptă şi se
realizează în scopul atenuării maximale a lovirii subunităţilor cu armele nucleară, chimică şi bacteriologică
(biologică) ale inamicului, menţinerii capacităţii de luptă a personalului şi îndeplinirii cu succes a
misiunilor primite de acestea.
Protecţia împotriva mijloacelor de nimicire în masă se organizează în volum complet la ducerea
luptei atât cu întrebuinţarea, cît şi fără întrebuinţarea MNM şi include: amenajarea genistică a poziţiei de
plecare ocupate, folosirea proprietăţilor de protecţie şi de mascare ale terenului şi tehnicii militare,
avertizarea personalului prin semnale stabilite despre ameninţarea nemijlocită şi începutul aplicării de către
inamic a MNM, precum şi înştiinţarea despre infectarea radioactivă, chimică şi bacteriologică (biologică),
efectuarea măsurilor antiepidemice, igienico-sanitare şi speciale de salubritate, asigurarea securităţii şi
protecţiei personalului în timpul acţiunilor în zonele infectate, în raioanele cu distrugeri, incendii şi
inundaţii, lichidarea urmărilor aplicării de către inamic a MNM.
Amenajarea genistică a poziţiei de plecare include: amenajarea şanţurilor de adăpost, şanţurilor
de tragere, tranşeelor, şanţurilor de comunicaţie, adăposturilor acoperite şi neacoperite pentru personal,
amplasamentelor şi adăposturilor pentru armament şi tehnica militară. Urgenţa amenajării genistice este
determinată de comandantul subunităţii şi lucrările se încep imediat după sosirea subunităţii în raionul
destinat. Lucrările de fortificaţie simple (şanţurile de tragere şi de adăpost, tranşeele, şanţurile de
comunicaţie) se execută cu forţele proprii ale subunităţilor.
Şanţurile de adăpost acoperite reduc considerabil acţiunea distructivă a undei de şoc, emisiunii de
lumină, radiaţiei penetrante ale exploziilor nucleare, a emisiunii radioactive de la terenul infectat, precum
şi protejează împotriva infectării directe cu picăturile şi aerosolii substanţelor toxice.
În scopul majorării eficacităţii protecţiei împotriva emisiunii de neutroni acoperişurile şanţurilor de
adăpost se umezesc. Pentru mărirea rezistenţei celor mai simple fortificaţii e raţional de tăcut căptuşeala
taluzurilor în toate cazurile, când se dispune de timp şi de materiale.
Şanţurile de adăpost se amenajează câte unul pentru grupă, echipaj (echipă). Pentru protecţia
personalului împotriva undei de şoc intrarea în şanţul de adăpost trebuie închisă cu un panou de scânduri, o
grilă de vreascuri etc, în toate cazurile şanţurile de adăpost trebuie amenajate acolo unde personalul se
află cea mai mare parte din timp pentru a fi rapid ocupate la semnalul de avertizare despre pericolul şi
începutul aplicării de către inamic a MNM şi la semnalele de înştiinţare.
Pentru protecţia armamentului şi tehnicii militare, mai ales împotriva acţiunii undei de şoc a exploziei
nucleare, se amenajează amplasamente de adăpost şi adăposturi. Pentru protecţia şi odihna echipajelor
(echipelor) trebuie de amenajat şanţuri de adăpost acoperite, care se dispun în taluzurile (la fundul)
amplasamentului sau nu mai departe decât la 20 - 30 m de la acesta.

3
 Folosirea proprietăţilor de protecţie şi de mascare ale terenului şi tehnicii militare slăbeşte
acţiunea factorilor distructivi ai MNM ale inamicului asupra personalului, armamentului, tehnicii militare
şi mijloacelor materiale.
Subunităţile în timpul executării misiunilor, marşului şi staţionării trebuie să folosească cu pricepere
masivele păduroase, relieful terenului, peşterile şi alte adăposturi naturale. Obiectivele mobile, mai ales
cele blindate, slăbesc considerabil acţiunea undei de şoc, radiaţiei penetrante şi iradierii radioactive,
protejează cu siguranţă personalul împotriva vătămării prin emisiunea de lumină şi picăturile ST lichide, iar
cele dotate cu sisteme de PMNM - şi împotriva vătămării cu substanţe radioactive, cu vaporii şi aerosolii
ST şi cu mijloace bacteriene (biologice).
Avertizarea personalului despre ameninţarea nemijlocită şi începutul aplicării de către inamic a
MNM. precum şi înştiinţarea despre infectarea radioactivă, chimică şi bacteriologică (biologică) se
cunoştinţa întregului personal.
Odată cu primirea semnalului de avertizare personalul continuă executarea misiunilor primite şi
trece mijloacele de protecţie în poziţia "pregătit".
La aplicarea de către inamic a loviturii nucleare personalul la producerea exploziei ia măsurile de
protecţie: in cazul aflării în maşinile de luptă - închide obloanele, uşile, crenelurile, jaluzelele şi pune în
oincţiune sistemul de PMNM, în cazul aflării în maşini descoperite - se apleacă, iar la dispunerea în afara
maşuii,er - ocupă repede adăposturile existente prin apropiere sau se culcă pe pământ cu capul in direcţia
opusa locului exploziei. După trecerea undei de şoc personalul continuă executarea misiunilor primite.
La semnalele de înştiinţare despre infectarea radioactivă, chimică şi bacteriologică (biologică)
personalul ce acţionează, deplasându-se pe JOS sau in maşini descoperite, fără a înceta executarea
misiunilor primite, îmbracă imediat mijloacele individuale de protecţie, în caz de aflare în obiective mobile
închise neînzestoiî; cu sistem de PMNM - numai aparatele de respirat (măştile antigaz), iar în obiective
dotate cu acest sistem închide obloanele, uşile, crenelurile, jaluzelele şi pune în funcţiune sistemul.
Personalul aflat în adăposturi pune în funcţiune sistemul de protecţie colectivă. La semnalul' Pericol de
radiaţie se îmbracă aparatele de respirat (măştile antigaz), la semnalul "Alarmă chimică" - măştile antigaz.
Efectuarea măsurilor nidemice, igienico-sanitar neciaie de salubritate se realizează prin
respectarea cu stricteţe a cerinţelor stabilite pentru instalarea şi alimentarea personalului, precum şi prin
respectarea regulilor de igienă colectivă, folosirea cu pricepere şi la timp a preparatelor contra
radiaţiilor, care majorează rezistenţa oiganismului la radiaţiile ionizante, şi a antidoturilor ce majorează
rezistenţa acestuia la acţiunea ST.
Preparatele contra radiaţiilor se folosesc numai la dispoziţiunea comandantului (şefului) superior, iar
antidoturile personalul le întrebuinţează de sine stătător la apa.
Asigurarea securităţii şi protecţiei personalului în timpul acţiunilor u. «.one» uucetate, în
raioanele cu distrugeri, incendii şi inundaţii se obţine prin folosirea cu pricepere şi la timp a mijloacelor
individuale şi colective de protecţie, a proprietăţilor de protecţie ale armamentului, tehnicii militare şi
terenului, a preparatelor contra radiaţiilor, antidoturilor şi fortificaţiilor, respectarea cu stricteţe de către
personal a cerinţelor de securitate stabilite pentru terenul infectat.
În timpul acţiunilor în zonele de contaminare radioactivă pe timp uscat cu deplasare pe JOS sau în
maşini descoperite personalul îşi pune aparatele de respirat (măştile antigaz), îmbracă mantalele ciorapii şi
mănuşile de protecţie, în zonele de infectare chimică şi bacteriologică (biologică) - măştile antigaz.
mantalele, ciorapii şi mănuşile de protecţie. Personalul aflat în obiective mobile închise, neamenajate cu
sistem de PMNM îşi pune numai aparatele de respirat (măştile antigaz), iar în obiectivele amenajate cu
acest sistem - închide obloanele, uşile, crenelurile, jaluzelele şi pune în funcţiune sistemul. Pe timp
umed, în cazul acţiunilor în zona de contaminare radioactivă cu deplasare pe JOS, personalul îmbracă
numai mijloacele de protecţie a pielii.
La lichidarea urmărilor aplicării de către inamic a MNM se efectuează lucrările de salvare,
acordarea primului ajutor medical victimelor, scoaterea acestora din zonele de infectare, controlul
dozimetric şi chimic, localizarea şi stingerea incendiilor, tratarea specială.
Primul ajutor se acordă răniţilor şi vătămaţilor prin autoajutor şi ajutor reciproc în focarele de
infectare şi constă în punerea măştilor antigaz, introducerea antidoturilor, tratarea porţiunilor descoperite
ale corpului şi îmbrăcămintei cu conţinutul pachetului antichimic individual.

4
 în scopul protecţiei personalului împotriva MNM comandantul de grupă, primind misiunea, trebuie
să analizeze terenul, proprietăţile de protecţie şi de mascare ale acestuia în ordinul de luptă el indică
semnalele de avertizare despre contaminarea radioactivă, infectarea chimică, bacteriologică (biologică) şi
modul de procedare la acestea.

5
 TEMA 1. Arma nucleară, chimică şi bacteriologică (biologică).
Şedinţa 2: Prelegere – 2 ore.
Subiectele de studiu:
1. Felurile exploziilor nucleare, dezvoltarea exploziei nucleare şi formarea
factorilor distructivi. Factorii distructivi ai exploziei nucleare. Mijloacele şi
procedeele de protecţia împotriva acestora. Muniţiile cu neutroni.
2. Completul militar de măsurătoare de doză ID-1.
1. Felurile exploziilor nucleare, dezvoltarea exploziei nucleare şi formarea
factorilor distructivi. Factorii distructivi ai exploziei nucleare. Mijloacele şi
procedeele de protecţia împotriva acestora. Muniţiile cu neutroni
În funcţie de misiunile ce se rezolvă prin întrebuinţarea armei nucleare, exploziile nucleare pot fi
executate în aer, la suprafaţa pământului şi apei, sub
pământ şi apă. în conformitate cu aceasta, deosebim
explozii de mare înălţime, aeriene, la sol (la suprafaţa
apei) şi subterane (submarine) (fig. 1).

Fig. 1. Exploziile nucleare: a - aeriană; b -la suprafaţa pământului; c - subterană;

d – submarină.
Explozia nucleară de mare înălţime este o explozie ce se produce cu scopul nimicirii în zbor a
rachetelor şi avioanelor la o înălţime nepericuloasă pentru obiectele terestre (peste 10 km). Factorii
distructivi ai exploziei de mare înălţime sînt: unda de şoc, emisiunea de lumină, radiaţia penetrantă şi
impulsul electromagnetic (IEM).
Explozia nucleară aeriană este o explozie produsă la o înălţime de până la 10 km când zona
luminoasă nu atinge suprafaţa pământului (apei). Exploziile aeriene pot fi joase şi în alte.
Contaminarea radioactivă puternică a terenului se produce numai în apropiere de epicentrele
exploziilor aeriene joase. Contaminarea terenului pe urma norului radioactiv nu exercită influenţă
esenţială asupra acţiunilor personalului. La explozia nucleară aeriană cel mai mult se manifestă unda
de şoc, emisiunea de lumină, radiaţia penetrantă şi impulsul electromagnetic.
Explozia nucleară Ia sol (la suprafaţa apei) este o explozie executată la suprafaţa olului
(apei), la care zona luminoasă atinge suprafaţa pământului (apei), iar coloana de praf (de apă) este
unită cu norul exploziei din momentul formării.

6
 Particularitatea caracteristică a exploziei nucleare la sol (la suprafaţa apei) este contaminarea
radioactivă puternică a terenului (apei) atât în raionul exploziei, cît şi pe direcţia de deplasare a
norului exploziei. Factorii distructivi ai acestei explozii sînt unda de şoc, emisiunea de lumină,
radiaţia penetrantă, contaminarea radioactivă a terenului şi IEM.
Explozia nucleară subterană (submarină) este o explozie executată sub pământ (sub apă) şi se
caracterizează prin azvârlirea unei cantităţi mari de sol (de apă) amestecat cu produsele substanţei
explozive nucleare (cu fragmente de fisiune a uraniului-235 sau plutoniului-239). Efectul vulnerat şi
distructiv al exploziei nucleare subterane se manifestă în fond prin unde seismice explozive (factorul
distructiv principal), formarea pâlniei in pământ şi prin contaminarea radioactivă puternică a
terenului. Emisiunea de lumină şi radiaţia penetrantă lipsesc. Caracteristic pentru explozia submarină
este formarea coloanei de apă, undei de bază ce apare la prăbuşirea coloanei de apă.

Explozia nucleară aeriană începe printr-o izbucnire de lumină orbitoare de scurtă durată,
lumina căreia poate fi observată la o distanţă de câteva zeci şi sute de kilometri. în urma izbucnirii de
lumină apare zona luminoasă în formă de sferă sau semisferă (în cazul exploziei la sol), care este
sursa emisiunii de lumină puternice. Simultan din zona exploziei se propagă în mediul înconjurător
un flux puternic de radiaţii gama şi de neutroni, care se formează în cursul reacţiei nucleare în lanţ şi în
procesul dezintegrării schijelor radioactive ale fragmentelor de fisiune a încărcăturii nucleare.
Cuantele gama şi neutronii emişi la explozia nucleară se numesc radiaţie penetrantă. Sub acţiunea
radiaţiei gama instantanee are loc ionizarea atomilor mediului înconjurător, care provoacă apariţia
câmpurilor electrice şi magnetice. Aceste câmpuri, din cauza acţiunii lor de scurtă durată, sînt
denumite impuls electromagnetic al exploziei nucleare.
În centrul exploziei nucleare temperatura creşte instantaneu până la cateta milioane de grade
datorită cărui fapt substanţa încărcăturii se transformă într-o plasmă de înaltă temperatură ce emite
radiaţie Roentgen. Presiunea produselor gazoase la început atinge câteva milioane de atmosfere. Sfera de
gaze incandescente a zonei luminoase, tinzând să se dilate, comprimă straturile învecinate de aer
creează o cădere bruscă de presiune la limita stratului comprimat şi formează unda de şoc. care se
propagă de la centrul exploziei în diferite direcţii.
Unda de şoc a exploziei nucleare apare în consecinţa dilatării masei incandescente luminoase de
gaze din centru) exploziei şi reprezintă o zonă de compresiune bruscă a aerului, care se propagă de la
centrul exploziei cu o viteză supersonică. Acţiunea ei durează câteva secunde. Distanţa de 1 km unda
de şoc o parcurge în 2 s, 2 km - în 5 s, 3 km - în 8 s.
Leziunile cauzate de unda de şoc sînt provocate atât prin acţiunea presiunii excedentare, cît şi
prin efectul aruncător al acesteia (prin presiunea rapidă), condiţionat de deplasarea undei aeriene.
Personalul, armamentul şi tehnica de luptă, dispuse în teren descoperit, sînt lovite mai ales în
rezultatul efectului aruncător al undei de şoc, iar obiectele de dimensiuni mari (clădirile etc.) - prin
acţiunea presiunii excedentare.
Leziunile pot fi cauzate, de asemenea, în consecinţa acţiunii indirecte a undei de şoc (cu
sfarâmături de clădiri, copaci etc). în unele cazuri gravitatea leziunilor cauzate de acţiunile indirecte
poate fi mai mare decât cea de la acţiunea nemijlocită a undei de şoc, iar numărul victimelor -
predominant.
Asupra parametrilor undei de şoc influenţează vădit relieful terenului, masivele păduroase şi
vegetaţia. Pe povârnişurile orientate spre explozie, cu o înclinare de peste 10°, presiunea se măreşte:
cu cît e mai înclinat povârnişul, cu atât e mai mare presiunea. Pe contrapantele înălţimilor are loc
fenomenul invers. în văi, tranşee şi în alte lucrări din pământ dispuse perpendicular pe direcţia de
propagare a undei de şoc efectul aruncător e considerabil mai mic decât în teren descoperit. Presiunea
în unda de şoc în interiorul masivului păduros e mai înaltă, iar efectul aruncător e mai mic decât în
teren descoperit. Acest fapt se explică prin rezistenţa opusă de copaci maselor de aer ce se deplasează
cu viteză mare din urma frontului undei de şoc.
Adăpostirea personalului în spatele dealurilor şi terasamentelor, în răpi, văgăuni şi păduri tinere,
folosirea fortificaţiilor, tancurilor, MLI, TB şi altor maşini de luptă reduce gradul de lovire a acestuia cu
unda de şoc. Astfel, personalul dispus în tranşee descoperite este vătămat la distanţe de unda de şoc de
1,5 ori mai puţin decât cel dispus în teren descoperit. Armamentul, tehnica şi alte mijloace materiale

7
pot fi deteriorate de acţiunea undei de şoc sau distruse complet. De aceea pentru protecţia acestora
trebuie de folosit accidentele naturale ale terenului (dealurile, cutele de teren etc.) şi adăposturile.
Emisiunea de lumină a exploziei nucleare este o radiaţie vizibilă ultravioletă şi infraroşie, care
acţionează în curs de câteva secunde. Ea poate provoca la personal arsuri, vătămarea ochilor şi orbirea
temporară. Arsurile apar din cauza efectului nemijlocit al emisiunii de lumină asupra părţilor
descoperite ale corpului (arsurile primare), precum şi din cauza hainelor aprinse în focarele de
incendiu (arsurile secundare). In funcţie de gravitatea vătămării arsurile se împart m patru grade:
gradul întâi - roşeaţă, edem cutanat şi sensibilitate la durerea pielii; gradul doi - formarea băşicilor;
gradul trei - necrozarea pielii şi ţesuturilor; gradul patru - carbonizarea pielii.
Arsurile fundului de ochi (în cazul privirii directe a exploziei) sînt posibile la distanţe ce
depăşesc razele zonelor de asupra a pielii. Orbirea temporară apare de obicei noaptea şi în amurg, nu
depinde de direcţia privirii în momentul exploziei şi va avea un caracter în masă. Ziua apare numai
dacă priveşti explozia. Orbirea temporară trece repede, nu lasă urmări şi nu necesită de obicei
asistenţă medicală.
Observarea prin aparatele de vedere pe timp de noapte exclude orbirea, însă aceasta e posibilă,
folosind aparatele de vedere ziua; de aceea ele pentru timpul de noapte trebuie închise cu perdele
speciale.
În scopul protecţiei ochilor împotriva orbirii personalul trebuie să se afle pe cît posibil în
mijloacele tehnice cu obloanele închise, trebuie folosite fortificaţiile şi proprietăţile de protecţie ale
terenului.
Emisiunea de lumină a exploziei nucleare provoacă aprinderea şi carbonizarea materiale
inflamabile: elementelor de lemn ale armamentului şi tehnicii, huselor la tancuri, TB şi MLI.
Radiaţia penetrantă a exploziei nucleare este un flux de radiaţii gama şi de neutroni. Cuantele
gama şi neutronii, propagându-se în orice mediu, provoacă ionizarea acestuia. Sub acţiunea
neutronilor, în afară de aceasta, atomii neradioactivi ai mediului se transformă în radioactivi, adică se
formează aşa-numita activitate indusă. In consecinţa ionizării atomilor ce fac parte din organismul viu
se deranjează procesele de activitate vitală a celulelor şi organelor, ceea ce duce la îmbolnăvire de boală
actinică. Radiaţia penetrantă provoacă întunecarea opticii, efectul expunerii la lumină a materialelor
fotografice sensibile la lumină, şi scoate din uz aparatajul radioelectronic, mai ales a celui ce conţine
elementele cu semiconductoare.
Acţiunea vătămătoare a radiaţiei penetrante se caracterizează prin mărimea dozei de radiaţie,
adică prin cantitatea de energie a emisiunilor radioactive absorbită de o unitate de rnasâ a mediului
supus iradierii. Deosebim doza de expunere şi doza absorbită. Doza de expunere se măsoară în
roentgen (r). Un roentgen este o astfel de doză de radiaţie gama, care creează în 1 cm3 de aer circa 2
miliarde perechi de ioni. Doza absorbită se măsoară în razi. Un rad este o astfel de doză, la care
energia de radiaţie de 100 erg se transmite unui gram de substanţă (unitatea de mâsură a dozei
absorbite în sistemul SI este greiul. 1 gr = 100 razi).
Vătămarea personalului cu radiaţia penetrantă se determină prin doza totală absorbită de
organism, caracterul iradierii şi durata acesteia. în funcţie de durata iradierii sînt aprobate următoarele
doze totale de radiaţie gama ce nu duc la reducerea forţei combative a personalului: iradierea
nerepetată (prin impulsuri sau în cursul primelor 4 zile) - 50 razi; iradierea repetată (continuă sau
periodică) în cursul primelor 30 zile - 100 razi, în curs de trei luni - 200 razi, în cursul unui an - 300
razi.
Protecţia personalului împotriva radiaţiei penetrante se asigură prin folosirea obiectelor mobile
şi fortificaţiilor (adăposturilor, blindajelor, tranşeelor acoperite).
Contaminarea radioactivă a terenului, stratului atmosferei de la suprafaţa pământului, spaţiului
aerian, apei şi altor obiecte apare în consecinţa depunerii substanţelor radioactive din norul exploziei
nucleare în timpul deplasării acestuia. Depunându-se treptat pe suprafaţa pământului, substanţele
radioactive creează o fâşie de teren contaminată radioactiv, care se numeşte urma norului radioactiv.
Sursele principale ale contaminării radioactive sînt fragmentele de fisiune a încărcăturii
nucleare şi activitatea indusă a solului. Dezintegrarea acestor substanţe radioactive este însoţită de

8
radiaţii gama şi beta. Contaminarea radioactivă a terenului se caracterizează prin nivelul radiaţiei
(prin puterea dozei de expunere) ce se măsoară în roentgen pe oră (r/h).
După gradul de pericol pentru personal urma radioactivă se împarte convenţional în patru zone
zona A - contaminare moderată zona B - contaminare puternică, zona C - contaminare periculoasă,
zona D - contaminare extrem de periculoasă Nivelurile radiaţiei (puterile dozelor) la limitele
exterioare ale acestor zone peste o ora după explozie constituie 8, 80, 240 şi 800 r/h, iar peste 10'ore -
0,5, 5, 15 şi 50 r/h respectiv.
Despre gradul de contaminare (poluare) cu substanţe radioactive a suprafeţelor diferitelor
obiecte, a echipamentului personalului şi învelişului cutanat se judecă după mărimea puterii dozei de
expunere radiaţiei gama în apropiere de suprafeţele contaminate determinată în miliroentgen pe oră
(mr/h) 1 mr/h .
Puterile nepericuloase ale dozei de expunere radiaţiei gama în apropiere de suprafeţele
contaminate ale diferitelor obiecte sînt prezentate în tabel.
Valorile nepericuloase ale puterii dozei de expunere radiaţiei gama în apropiere
de suprafeţele contaminate ale diferitelor obiecte

N Denumirea obiectului Puterea dozei de expunere radiaţiei

Crt. Gama
mr/h

1 Porţiunile descoperite ale corpului (faţa

1 gâtul, palmele) sau alte porţiuni ale învelişului
cutanat:
• la o murdărire de pînâ la 10% din 4,5
suprafaţa corpului;
• la o murdărire de 100% din suprafaţa 15
corpului

2 Lenjeria de corp, partea din faţă a măştii 50

2 antigaz echipamentul încălţămintea mijloacele
individuale de protecţie, materialele
sanitare (material de pansament, tărgi. etc )

3 Ambalaj de alimente, inventar de 50

3 bucătărie, utilajul cantinelor, brutăriilor,
magaziilor de alimente

4 Automobilele, avioanele, piesele de 200

4 artilerie, aruncătoarele, complexurile de rachete,
materialele tehnice etc.

5 Tancurile, TB, MLI, punţile şi 400

5 suprastructurile navelor şi vaselor

6 Suprafeţele interioare ale navelor şi vaselor 200

6

Observaţii:
1. Dacă vârsta produselor exploziilor nucleare (PEN) e mai mică de 12 h sau este egală cu 12-24
h, atunci valorile indicate în tabel ale puterii dozelor de expunere se măresc respectiv de 4 sau de 2 ori.
2. În cazul căderii unei ploi radioactive, când PEN nimereşte pe corp prin echipamentul ud
9
 puterea dozei de expunere în apropierea suprafeţei învelişurilor cutanate ale corpului şi lenjeriei di corp
ia la egală cu 3,5 mr/h.
Cu scopul de a proteja personalul ce activează în teren contaminai se foloseşte armamentul şi
tehnica militară, adăposturile naturale şi fortificaţiile.
Impulsul electromagnetic (IEM). Exploziile nucleare duc la apariţia câmpurilor
electromagnetice puternice Deoarece aceste câmpuri au o existenţă de scurtă durată, ele sînt denumite
impuls electromagnetic, care se manifestă cel mai deplin în cazul exploziilor aeriene joase sau celor de
la suprafaţa pământului.
IEM acţionează, în primul rând, asupra aparatajului radioelectronic şi electrotehnic, cu care
este dotată tehnica militară şi alte obiecte. Sub acţiunea IEM în aparatajul indicat se induc curenţi şi
tensiuni electrice, care pot provoca străpungerea izolaţiei, deteriorarea transformatoarelor, arderea
eclatoarelor, distrugerea aparatelor cu semiconductoare, arderea siguranţelor fuzibile şi altor elemente
ale dispozitivelor radiotehnice. Cel mai mult sînt expuse pericolului acţiunii IEM liniile de
transmisiuni, de semnalizare şi de dirijare. Când mărimea IEM e insuficientă pentru deteriorarea
aparatelor sau a unor piese, atunci e posibilă declanşarea mijloacelor de protecţie (siguranţelor
fuzibile, paratrăsnetelor) şi deranjarea capacităţii de funcţionare a liniilor.
Dacă exploziile nucleare se vor produce în apropiere de liniile de alimentare cu energie, de
transmisiuni ce au lungime mare, atunci tensiunile induse în acestea pot să se propage prin cabluri la
distanţe considerabile şi să provoace deteriorarea aparatajului şi vătămarea personalului aflat la
distanţe nepericuloase în ce priveşte alţi factori distructivi ai exploziei nucleare.
In ultimii ani în SUA a fost elaborată o încărcătură nucleară de tip cu neutroni pentru încărcarea
proiectilelor sistemelor de artilerie calibrul 155 mm şi 203,2 mm şi componentei de luptă a rachetelor
tip "Lans".
La explodarea acestora circa 80% din toată energia se degajă în formă de flux puternic de
neutroni suprarapizi, restul energiei se consumă pentru alţi factori distructivi.
Protecţia personalului împotriva muniţiilor cu neutroni se asigură prin folosirea tehnicii de
luptă, blindajelor şi adăposturilor.

2.Completul militar de măsurătoare de doză ID-1.

Completul militar de măsurătoare de doză ID-1 este destinat pentru măsurarea dozei
absorbite de radiaţie gama-neutronică.
Din completul aparatului (fig.13) fac parte:10 măsurătoare de doză tip de ionizare, un dispozitiv
de încărcare ZD-6, descrierea tehnică şi instrucţiunile de exploatare, formularul. Completul este
amplasat într-o lada de ambalaj.
Măsurătorul de doză ID-1 asigură înregistrarea dozei de radiaţie gama-neutronică în domeniul de
la 20 pînă la 500 razi. Dozele de măsurat se citesc după scara amplasată în interiorul dozimetrului.

Fig 13 Completul de măsurătoare de doza ID-1:

10
 1 - măsurător de doză ID-1; 2 - locaş pentru dispozitivul de încărcare; 3 - cutie; 4 - ocular; 5 -
portdozimetru, 6 - montură de protecţie; 7 - dispozitiv de încărcare ZD-6; 8 - locaş de încărcare şi
contact; 9-butonul subansamblului de încărcare şi contact; 10-oglindă giratoric.
Încărcarea măsurătoarelor de doză se realizează în felul următor: se scoate dispozitivul de
încărcare din cutie; se roteşte butonul dispozitivului de încărcare în direcţia săgeţii CBPOC până la
refuz; cu ajutorul cheii triedrice, aflate pe butonul dispozitivului de încărcare, se deşurubează
montura de protecţie de pe măsurătorul de doză ID-1; se introduce dozimetrul în locaşul de încărcare
şi, privind prin ocular, se obţine iluminarea maximă a scării, orientând în acest scop oglinda spre
sursa exterioară de lumină; se apasă măsurătorul de doză până la refuz şi, privind prin ocular, se
roteşte butonul dispozitivului de încărcare pînă ce imaginea firului se va situa la gradaţia zero a scării
dozimetrului; dozimetrul se scoate din locaşul de încărcare şi se verifică poziţia firului, imaginea
acestuia trebuie să coincidă cu gradaţia zero a scării; se înşurubează montura de protecţie a
dozimetrului.
Dozele absorbite de radiaţie gama-neutronică se determină după poziţia imaginii firului pe scara
dozimetrului. Autodescărcarea măsurătoarelor de doză în condiţii normale nu depăşeşte o diviziune de
scară în 24 de ore.

11
 TEMA 1. Arma nucleară, chimică şi bactriologică (bilogică).
Şedinţa 3: Prelegre
Subiectele de studiu:
1. Noţiune de armă chimică.
2. Substanţele toxice cu acţiune neuroparalitică. Substanţele toxice cu acţiune
vezicantă. Substanţele toxice cu acţiune otrăvitoare generală. Substanţele toxice cu
acţiune sufocantă. Substanţele toxice cu acţiune psihochimică. Substanţele toxice cu
acţiune iritantă. Toxinele. Fitotoxicanţii.
3. Mijloacele de aplicare a substanşelor toxice.
4. Noţiunea de armă bacteriologică (biologică).Vătămarea personalului cu
mijloacele bacteriene (biologice) profilaxia vătămărilor.
5. Asigurarea chimică.

1. Noţiune de armă chimică.

Arma chimică (AC) include substanţele toxice şi mijloacele de întrebuinţare a acestora Se
numesc substanţe toxice (ST) compuşii chimici toxici destinaţi pentru nimicirea în masă a forţei vii la
întrebuinţarea în luptă a acestora. Substanţele toxice constituie baza armei chimice şi se află în
înzestrarea armatelor unui şir de ţări. în armata SUA fiecare ST are un anumit cifru literal. După
caracterul acţiunii asupra organismului uman ST se împart în substanţe neuroparalitice,
dermatovezicale, toxice generale, sufocante, psihochimice şi iritante.
După rapiditatea survenirii efectului vulnerat ST (în armata SUA) se împart în substanţe letale,
substanţe care scot temporar din luptă forţa vie şi substanţele care scot pentru o scurtă durată din luptă
forţa vie. La întrebuinţarea în luptă ST letale provoacă infectări grave (letale) forţei vii. Din acest grup
fac parte ST letale cu efect neuroparalitic vezicant, toxic general şi sufocant, toxina botulinică
(substanţa XR). ST care scot temporar din luptă forţa vie (cu acţiune psihochimică şi toxina
stafilococică PG) lipsesc personalul de combativitate pe un termen de la cîteva ore pînă la cîteva zile.
Efectul vulnerant al ST care scot pentru o scurtă durată din luptă forţa vie (cu acţiune iritantă) se
manifestă pe durata aflării în contact cu acestea şi se menţine timp de câteva ore după ieşire din
atmosfera infectată.
în momentul întrebuinţării în luptă ST se pot afla în stare de vapori, de aerosol şi lichid. în stare
de vapori şi de aerosol fin dispersat (fum, ceaţă) se trec ST întrebuinţate pentru infectarea stratului
de aer de la suprafaţa pământului. Norul de vapori şi aerosol format în momentul întrebuinţării
muniţiei chimice se numeşte nor primar de aer infectat (AI). Norul de vapori format pe contul
evaporării ST depuse pe sol se numeşte nor secundar. ST sub formă de vapori şi aerosol fin dispersat
purtate de vânt infectează forţa vie nu numai în raionul de întrebuinţare, dar şi ia distanţe considerabile.
Adâncimea propagării AI în teren accidentat şi împădurit e de 1,5-3 ori mai mică decât în teren
descoperit.
Pentru infectarea terenului, armamentului şi tehnicii militare, îmbrăcămintei, echipamentului şi
învelişului cutanat al oamenilor ST se întrebuinţează sub formă de aerosol macrodispers şi picături.
Terenul, armamentul, tehnica militară şi alte obiecte infectate sînt surse de infectare a oamenilor în
aceste condiţii personalul va fi nevoit un timp îndelungat, condiţionat de persistenţa ST, să se afle în
mijloacele de protecţie, ceea ce va reduce capacitatea de lupta a trupelor.
Persistenţa ST în teren este timpul de la întrebuinţarea acestora până în momentul când
personalul poate să treacă sectorul infectat sau să se afle în acesta fără mijloace de protecţie.
ST pot pătrunde în organism prin aparatul respirator, prin suprafeţele rănite, prin mucoasă şi
învelişul cutanat. în caz de consumare a alimentelor şi apei infectate ST pătrund prin tractul
gastrointestinal. Majoritatea ST posedă capacitatea de acumulare a efectului toxic.
2. Substanţele toxice cu acţiune neuroparalitică. Substanţele toxice cu acţiune
vezicantă. Substanţele toxice cu acţiune otrăvitoare generală. Substanţele toxice cu
acţiune sufocantă. Substanţele toxice cu acţiune psihochimică. Substanţele toxice

12
cu acţiune iritantă. Toxinele. Fitotoxicanţii.
Pătrunzând în organism, ST cu acţiune neuroparalitică atacă sistemul nervos. Particularitatea
caracteristică a acestui atac se manifestă prin îngustarea pupilelor (miozâ).
In armata SUA reprezentanţii principali ai acestui grup de ST sînt sărinul (GB) şi Ve-Icsul
(VX).
Sărinul (GB) este un lichid volatil incolor sau gălbui în fond fără miros, iarna nu îngheaţă. Se
amestecă cu apă şi cu solvenţi organici în orice proporţii, se dizolvă bine în grăsimi. Este stabil la
acţiunea apei, ceea ce condiţionează infectarea bazinelor de apă stătătoare pentru un timp îndelungat -
până la 2 luni. Nimerind pe pielea omului, pe îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte materiale poroase se
îmbibă repede în ele.
Sărinul se întrebuinţează pentru vătămarea forţei vii prin infectarea stratului de aer de la
suprafaţa pământului cu ajutorul aplicării ciocanelor de foc de artilerie de scurtă durată, loviturilor cu
rachete şi cu aviaţia tactică. Starea de luptă de bază a sărinului sînt vaporii. Vaporii de sărin în cazul
condiţiilor meteorologice medii se pot propaga cu ajutorul vântului până la 20 km de la locul aplicării.
Persistenta sărinului (în pâlnii) vara - câteva ore, iarna - până la 2 zile.
În cazul acţiunilor subunităţilor pe tehnica de luptă în atmosfera infectată cu sărin se folosesc
pentru protecţie măştile antigaz şi completul militar complex de protecţie. în cazul acţiunilor în
terenul infectat în formaţie pe jos se îmbracă suplimentar ciorapii de protecţie. In cazul aflării
îndelungate în raioanele cu conţinut înalt de vapori de sărin trebuie de folosit pentru protecţie masca
antigaz şi completul militar de protecţie în formă de combinezon. Protecţia împotriva sărinului se
asigură, de asemenea, prin folosirea tehnicii şi adăposturilor de tip ermetizat înzestrate cu instalaţii de
filtroventilaţie. Vaporii de sărin pot fi absorbiţi de către echipament şi după ieşirea din atmosfera
infectată se pot evapora din nou, infectând aerul curat. De aceea măştile antigaz se scot numai după
efectuarea tratării speciale a echipamentului. îmbrăcămintei şi controlul infectării aerului.
Ve-Icsul (VX) este un lichid incolor puţin volatil, nu are miros şi nu îngheaţă iarna în apă se
dizolvă moderat (5%), în solvenţi organici şi în grăsimi - bine. Infectează bazinele de apă descoperite
pentru o perioadă foarte îndelungată - până la 6 luni. Starea de luptă de bază - aerosol dispersat
grosier. Aerosolii VX infectează straturile de aer de la suprafaţa pământului şi se propagă pe direcţia
vântului la adâncimi de la 5 pînă la 20 km, infectează forţa vie prin aparatul respirator porţiunile
descoperite ale pielii şi prin îmbrăcămintea militară obişnuită, de asemenea, infectează terenul,
armamentul, tehnica militară şi bazinele de apă descoperite. VX este întrebuinţat de artilerie, aviaţie
(casete şi aparate de aviaţie pentru vărsare), precum şi cu ajutorul fugaselor chimice. Armamentul şi
tehnica de luptă infectate cu picături de VX prezintă pericol vara în curs de 1 - 3 zile, iarna - 30 - 60
zile. Persistenta VX - lui în teren vara - de la 7 până la 15 zile, iarna - pentru toată perioada până la
încălzire. Protecţia împotriva VX- lui: masca antigaz, completul militar de protecţie, tehnica de luptă
şi adăposturile ermetizate.
Din substanţele toxice cu acţiune neuroparalitică face parte, de asemenea, somanul (GD), care
după proprietăţile sale ocupă o poziţie intermediară între sărin şi VX. Substanţele toxice
neuroparalitice pot să-1 infecteze pe om indiferent de procesul de pătrundere a acestora în organism.
La infectarea uşoară prin inhalaţie se observă scăderea vederii, îngustarea pupilelor (mioza),
îngreunarea respiraţiei, senzaţia de greutate în piept, amplificarea degazării salivei şi mucusului nazal.
Aceste fenomene sînt însoţite de dureri puternice de cap şi pot să persiste de la 2 până la 3 zile în
cazul acţiunii asupra organismului a concentraţiilor letale de ST apare o mioză puternică, sufocarea,
salivaţia şi transpiraţia abundentă, apare senzaţia de frică, vomitarea şi diareea, care pot să dureze
câteva ore, pierderea cunoştinţei. Sfârşitul letal vine din cauza paraliziei respiratorii şi cardioplegiei.
în cazul pătrunderii prin piele tabloul infectării, în fond, este analogic cu infectarea prin inhalaţie.
Se deosebeşte numai prin aceea că simptoamele se manifestă peste un oarecare timp (de la câteva
minute până la câteva ore) în acest caz apare mioclonia în locul pătrunderi ST, apoi convulsia, miastenia
şi paralizia.

13
 Primul ajutor. Celui infectat i se pune masca antigaz (dacă aerosolul sau picăturile de ST lichidă
au nimerit pe pielea feţei, masca antigaz se pune numai după prelucrarea feţei cu lichid din pachetul
antichimic individual (PAI). Se introduce antidotul cu ajutorul tubului-seringă cu căpăcel roşu din
trusa individuală cu medicamente şi se îndepărtează victima din atmosfera infectată. Dacă în curs de 10
min. convulsia nu e înlăturată, antidotul se introduce încă o dată în caz de se opreşte respiraţia, se face
respiraţie artificială. Dacă ST nimereşte pe corp, se prelucrează imediat locurile infectate cu ajutorul
PAI. Dacă ST nimereşte în stomac, se provoacă vomitarea, se spală, dacă e posibil, stomacul cu
soluţie de 1 % de bicarbonat de sodiu alimentar sau cu apă curată, ochii infectaţi se spală cu soluţie de
2% de bicarbonat de sodiu alimentar sau cu apă curată. Personalul infectat se aduce la punctul medical.
Existenta ST neuroparalitice în aer, în teren, pe armament şi tehnica militară se detectează cu
ajutorul aparatelor de cercetare chimică (tubuşorul indicator cu inel şi punct roşu) şi al avertizoarelor
de substanţe toxice de luptă. Pentru detectarea aerosolilor de VX serveşte pelicula indicatoare AP-1.

Substanţa toxică principală cu acţiune vezicantâ este iperita în armata SUA se foloseşte iperita
tehnică (H) şi iperita distilată (purificată) (HD).
Iperita este un lichid de culoare gălbuie (cea distilată) sau brună-închisă cu miros de usturoi sau
de muştar se dizolvă bine în solvenţi organici şi rău în apă. Iperita e mai grea decât apa, îngheaţă la o
temperatură de -14°C. Se îmbibă uşor în diferite învelişuri de lac şi vopsea, în materialele poroase şi
cele din cauciuc tehnic, ceea ce condiţionează infectarea în adâncime a acestora în aer liber iperita se
evaporă încet. Starea de luptă principală a iperitei este starea de picături-lichid sau de aerosol. Cu
toate acestea iperita poate să formeze concentraţii periculoase de vapori ai săi pe contul evaporării
naturale din terenul infectat în condiţii de luptă iperita poate fi întrebuinţată de artilerie (aruncătoare),
de aviaţie cu ajutorul bombelor şi aparatelor de pulverizare, precum şi al fugaselor. Vătămarea
personalului se obţine prin infectarea stratului de aer de la suprafaţa pământului cu vapori şi aerosoli
de iperita, prin infectarea cu aerosoli şi picături de iperita a porţiunilor descoperite de piele,
îmbrăcămintei, echipamentului, armamentului şi tehnicii militare şi a sectoarelor de teren.
Adâncimea, de propagare a vaporilor de iperita constituie de la 1 până la 20 km pentru sectoarele
de teren descoperit. Iperita poate să infecteze terenul vara pe un termen de până la 2 zile, iarna - până
la 2-3 săptămâni. Tehnica infectată cu iperita prezintă pericol pentru personalul neprotejat cu
mijloace de protecţie şi trebuie supusă degazării. Iperita infectează bazinele de apă stătătoare pe o
durată de 2-3 luni.
Prezenţa vaporilor de iperita se determină cu ajutorul tubuşorului indicator (un inel gaiben) cu
aparatele de cercetare chimica VPHR şi PPHR. Pentru protecţia împotriva iperitei se folosesc masca
antigaz şi completul militar de protecţie, precum şi armamentul şi tehnica militară, adăposturile
amenajate cu instalaţii de filtroventilaţie, şanţurile-adăpost acoperite, tranşeele şi şanţurile de
comunicaţie. Iperita posedă efectul vulnerat la pătrunderea în organism pe orice cale. Infectarea
mucoasei ochilor, nazofaringelui, căilor respiratorii se manifestă chiar şi la o concentraţie
neînsemnată a iperitei. La concentraţii mai înalte, de rând cu infectările locale arc loc intoxicaţia
generală a organismului.
Iperita are o perioada latentă de acţiune (2 - 8 h) şi posedă cumulativitate. în momentul
contactului cu iperita excitaţia pielii şi efectul dureros lipsesc. Locurile infectate cu iperita sînt
predispuse la infecţie. Infectarea pielii începe cu roşeaţă care apare peste 2 - 6 h după contactul cu
iperita. Peste o zi pe locul roşeţii apar băşici mărunte umplute cu lichid galben transparent. Peste 2-3
zile băşicile plesnesc şi se formează o ulceraţie ce nu se vindecă timp de 20 - 30 zile. Dacă în ulceraţie
nimereşte infecţia, atunci vindecarea se face peste 2—3 luni. în caz de inhalare a vaporilor sau
aerosolului de iperita, primele simptoame de infectare se manifestă peste câteva ore sub formă de
xerostomie şi senzaţie de arsură în nazofaringe, apoi apare edemul mucoasei nazofaringelui, însoţit de
secreţie purulentă. în cazuri grave se dezvoltă pneumonia, instalarea morţii se produce peste 3-4 zile
după apariţia sufocării. Deosebit de sensibili la vaporii de iperita sînt ochii. La infectarea ochilor cu
vapori de iperita apare senzaţia de nisip în ochi, lăcrimarea, fotofobia, apoi se produce roşeaţa şi
mixedemul ochilor însoţit de secreţie purulentă abundentă. Pătrunderea în ochi a picăturilor de iperita

14
poate provoca orbirea. La pătrunderea iperitei în tractul gastrointestinal, peste 30-60 min. apar dureri
acute în stomac, salivaţia, greaţa, vomitarea, mai departe se dezvoltă diareea (uneori cu sânge).
Primul ajutor Picăturile de iperita de pe piele trebuie degazate imediat cu ajutorul PAI. Ochii şi
nasul se spală bine, iar gura şi faringele se clătesc cu soluţie de 2% de bicarbonat de sodiu sau cu apă
curată. în caz de intoxicaţie cu apă sau cu alimente infectate cu iperita se provoacă vomitarea, iar pe
urmă se introduce un fel de terci preparat în proporţie de 25 g de cărbune activat la 100 ml de apă.

Substanţele toxice cu acţiune otrăvitoare generală, nimerind în organism, dereglează transmiterea

oxigenului din sânge la ţesuturi. Aceste ST au cea mai rapidă acţiune. Ele sînt reprezentate prin cianura
de hidrogen (AC) şi clorcian (CK) în armata SUA cianura de hidrogen şi clorcianul sînt ST de rezervă.
Cianura de hidrogen este un lichid incolor ce se evaporă repede cu miros de migdale amare în
teren descoperit se evaporă repede (peste 10—15 min.), nu infectează terenul şi tehnica. Degazarea
încăperilor, adăposturilor şi maşinilor închise se face prin aerisire. în condiţii de campanie e posibilă
absorbţia considerabilă a cianurii de hidrogen în îmbrăcăminte. Dezinfectarea se obţine, de asemenea,
prin aerisire. Temperatura de îngheţare a cianurii de hidrogen este -14°C, de aceea în timpul rece ea se
întrebuinţează în amestec cu clorcian sau cu alte ST. Cianura de hidrogen poate fi întrebuinţată în
bombele chimice de aviaţie de calibru mare. Infectarea se produce prin inspiraţia aerului infectat (e
posibilă infectarea prin piele în cazul acţiunii îndelungate a concentraţiilor foarte înalte). Drept
mijloace de protecţie împotriva cianurii de hidrogen sînt masca antigaz, adăposturile şi tehnica
amenajate cu instalaţii de filtroventilaţie. în cazul infectării cu cianură de hidrogen apare un gust
neplăcut metalic şi senzaţia de arsură în gură, amorţirea vârfului limbii, excitaţia faringelui, astinia şi
ameţeala. Pe urmă apare senzaţia de frică, midriaza, pulsul devine rar, iar respiraţia neregulată.
Victima îşi pierde cunoştinţa şi se începe criza convulsivă, după care survine paralizia. Moartea
survine în urma unui stop respirator. în cazul acţiunii concentraţiilor foarte înalte apare aşa-numita
formă fulgerătoare de infectare: victima imediat îşi pierde cunoştinţa, respiraţia devine superficială,
survine convulsia, paralizia şi moartea în cazul infectării cu cianură de hidrogen se semnalează
culoarea trandafirri a feţei şi mucoaselor. Cianura de hidrogen nu posedă efectul cumulativ.
Primul ajutor. Se pune victimei masca antigaz, se sparge fiola cu antidotul pentru cianura de
hidrogen şi se introduce în spaţiul cagulei din interiorul măştii antigaz în caz de necesitate, se face
respiraţie artificială. Dacă simptoamele infectării persistă, antidotul poate fi introdus încă o dată.
Cianura de hidrogen se detectează cu ajutorul tubuşomlui indicator cu trei inele verzi cu aparatele
VPHR şi PPHR.
Clorcianul (CK) este un lichid incolor mai volatil decât cianura de hidrogen cu miros
pătrunzător neplăcut. După proprietăţile sale toxice este asemănător cu cianura de hidrogen, însă, spre
deosebire de aceasta, irită căile respiratorii superioare şi ochii. Mijloacele de întrebuinţare, de
protecţie, de degazare sînt aceleaşi ca şi pentru cianura de hidrogen.
Din acest grup de ST face parte fosgenul. în armata SUA fosgenul (CG) este o ST de rezervă.
Fosgenul (CG) în condiţii obişnuite este un gaz incolor mai greu decât aerul de 3,5 ori, cu
miros caracteristic fânului mucegăit sau fructelor putrede. Se dizolvă prost în apă şi uşor se
descompune de către aceasta. Starea de luptă — vapori. Persistenţa în teren 30 — 50 min. , e posibilă
stagnarea vaporilor în tranşee, răpi de la 2 până la 3 ore. Adâncimea propagării aerului infectat de la 2
până la 3 km.
Fosgenul afectează organismul numai la inhalarea vaporilor acestuia, în acest caz se simte o
iritare slabă a mucoasei ochilor, lâcrimarea, un gust neplăcut dulce în gură, o ameţeală uşoară, astenia,
senzaţia de constricţie toracică, greaţa. După ieşire din atmosfera infectată aceste fenomene trec şi în
curs de 4—5 ore victima se află în stadiul de bunăstare imaginară. Pe urmă, din cauza edemului
pulmonar, survine o înrăutăţire bruscă a stării: se accelerează respiraţia, apar tusa puternică, dureri de
cap, dispneea, învineţirea buzelor, pleoapelor, nasului, accelerarea pulsului, dureri de inimă, astenia şi
sufocarea. Se ridică temperatura corpului până la 38 - 39°C. Edemul pulmonar durează câteva zile şi
se termină, de obicei, prin sfârşitul letal.

15
 Primul ajutor. Se pune victimei masca antigaz, se scoate din atmosfera infectată, se acordă un
repaus absolut, se uşurează respiraţia (se scoate centura, se descheie nasturii), se înveleşte împotriva
frigului, se dă ceva fierbinte de băut şi se aduce cît mai repede la punctul medical.
• Protecţia împotriva fosgenului - masca antigaz, adăpostul şi tehnica amenajate cu instalaţii de
filtroventilaţie. Fosgenul se detectează cu ajutorul tubuşomlui indicator cu trei inele verzi cu aparatele
VPHR şi PPHR.
în prezent armatele multor ţări au în dotare substanţa toxică psihochimică Be-Zet (BZ).
Be-Zet (BZ) este o substanţă albă fără miros, nu se dizolvă în apă, se dizolvă bine în
cloroform, dicloretan şi în apă acidulată. Starea de luptă principală - aerosolul. Se întrebuinţează cu
ajutorul casetelor de aviaţie şi al generatoarelor de aerosoli.
BZ infectează organismul prin inhalarea aerului infectat şi consumarea alimentelor şi apei
infectate. Acţiunea lui BZ începe să se manifeste peste 0.5—3 ore. Dacă acţionează concentraţii mici,
survine somnolenţa şi reducerea capacităţii de luptă. Dacă acţionează concentraţii mari, la etapa
iniţială, în curs^ de câteva ore, se semnalează tahicardia, xerodermia şi xerostomia, midriaza şi
reducerea capacităţii de luptă. In următoarele 8 ore survine înţepenirea şi starea de inhibiţie verbală.
Apoi urmează o perioadă de excitaţie ce durează până la 4 zile.'Peste 2-3 zile după acţiunea ST începe
revenirea treptată la starea normală.
Primul ajutor. Se pune victimei masca antigaz şi se îndepărtează din focarul de infectare. După
ieşire pe un teren neinfectat se face tratarea sanitară parţială a porţiunilor descoperite ale corpului cu
ajutorul PAI, se scutură îmbrăcămintea, se spală cu apă curată ochii şi nazofaringele.
Prezenta lui BZ în atmosferă se detectează cu aparatele militare de cercetare chimică VPHR şi
PPHR, cu ajutorul tubuşoarelor indicatoare cu un inel cafeniu.
Protecţia împotriva lui BZ - masca antigaz tehnica şi adăpostunle amenajate cu instalaţii de
filtroventilaţie.

Substanţele toxice iritante sînt nişte compuşi chimici ce provoacă iritarea ochilor şi a
aparatului respirator. Substanţele principale ale acestei categorii sînt: Ce-Se (CS) şi Ce-Rc (CR).
Din substanţele toxice din această categorie fac parte, de asemenea, cloracetofenona (CN). în
armata SUA ea este o ST de rezervă. Cloracetofenona acţionează asupra organismului la fel ca şi CS şi
CR, dar e mai puţin toxică.
Ce-Se (CS) este o substanţă albă cristalină, solidă, puţin volatilă cu miros de piper. Se dizolvă
prost în apă, moderat în spirt, bine în acetonă, cloroform. Starea de luptă - aerosolul. Se
întrebuinţează cu ajutorul bombelor chimice de aviaţie, proiectilelor de artilerie, generatoarelor de
aerosoli şi al grenadelor fumigene. E posibilă întrebuinţarea sub formă de recepturi CS-1 şi CS-2 de
acţiune îndelungată.
In concentraţii mici CS posedă o acţiune iritantă asupra ochilor şi căilor respiratorii superioare,
iar în concentraţii mari provoacă arsuri pe porţiunile descoperite ale pielii, în unele cazuri - paralizia
respiratorie, cardioplegia şi moartea. Simptoamele infectării: senzaţia puternică de arsură şi durere în
ochi şi piept, lăcrimarea abundentă, închiderea involuntară a pleoapelor, strănutul, guturaiul (uneori cu
sânge), senzaţia dureroasă de arsură în gură, nazofaringe, în căile respiratorii superioare, tuse şi dureri
în piept. La ieşire din atmosfera infectată sau după punerea măştii antigaz simptoamele continuă să
se amplifice în curs de 15 - 20 min., apoi se atenuează treptat în curs de 1 - 3 ore.
Ce-Re (CR) este o substanţă cristalină de culoare galbenă în apă se dizolvă prost, iar în
solvenţi organici - bine. întrebuinţarea în luptă este analogică cu CS. Acţiunea toxică a lui
CR este asemănătoare cu cea a lui CS, însă are un efect iritant mai puternic asupra ochilor şi
căilor respiratorii superioare.
în cazul acţiunii cu ST iritante trebuie pusă masca antigaz. La iritarea puternică a căilor
respiratorii superioare (tusa puternică, senzaţie de arsură, durere în nazofaringe) se sparge fiola
cu amestec antifum şi se introduce sub cagula măştii antigaz. După ieşire din atmosfera
infectată se clăteşte gura, nazofaringele, se spală ochii cu soluţie de 2% de bicarbonat de sodiu
alimentar sau cu apă curată. Se îndepărtează ST de pe îmbrăcăminte şi echipament prin
scuturare sau curăţare. Masca antigaz, adăposturile şi tehnica de luptă, amenajate cu
instalaţii de fillroventilaţie, protejează sigur împotriva ST cu acţiune iritantă.
16
 Se numesc toxine substanţele chimice proteice naturale de origine vegetală s au animală,
care la pătrundere în organismul uman provoacă îmbolnăvirea şi moartea acestuia
Armata SUA are în dotare substanţele XR (Ics-Re) şi PG (Pe-Ge) ce fac parte dm ST noi
foarte toxice Substanţa XR este o toxină botulinică de origine bacteriană, care, pătrunzând în
organism, provoacă o afecţiune gravă sistemului nervos. Face parte dm categoria ST letale. XR este
o pulbere fină de culoare albă sau gălbuie-brună, se dizolvă uşor în apă. Se întrebuinţează în stare de
aerosol cu ajutorul aviaţiei, artileriei sau al rachetelor, pătrunde uşor în organismul uman prin
suprafeţele mucoase ale căilor respiratorii, tubul digestiv şi prin ochi. Are o perioadă latentă de
acţiune de la 3 ore până la 2 zile. Simptoamele de infectare apar pe neaşteptate şi se încep printr-o
senzaţie de slăbiciune depresivitate, greaţă. Peste 3-4 ore după începutul dezvoltării simptoamelor de
infectare apare ameţeala, se dilată pupilele şi încetează să reacţioneze la lumină. Văzul e imprecis,
apare diplopia. Pielea devine uscată, se simte xerostomia şi setea, dureri acute în stomac. Apare
disfagia, vorbirea devine neclară, vocea slabă în cazul otrăvirii subletale vindecarea survine peste
2-6 luni.
Substanţa PG — enterotoxina stafilococică - se întrebuinţează în stare de aerosol. Pătrunde în
organism cu aerul inspirat şi cu apa şi alimentele infectate. Are o perioadă latentă de acţiune de câteva
minute. Simptoamele de infectare sînt: asemănătoare cu intoxicaţia alimentară. Simptoamele iniţiale
de infectare: salivaţia abundentă, greaţa, vomitarea, colică abdominală acută şi diaree apoasă, astenie
de cel mai înalt grad. Simptoamele durează 24 ore, în acest răstimp victima nu e capabilă de luptă.
Primul ajutor la infectare cu toxine. Se întrerupe pătrunderea toxinei în organism (se pune
masca antigaz sau aparatul de respirat în caz de aflare în atmosfera infectată, se face spălătura gastrică
în caz de otrăvire cu apă şi alimente infectate), se aduce victima la punctul medical şi i se acordă
asistenţă medicală calificată.
Drept mjloace de protecţie împotriva toxinelor XR şi PG servesc masca antigaz sau aparatul de
respirat, armamentul, tehnica militară şi adăposturile amenajate cu instalaţii de filtroventilaţie.
Fitotoxicanţii sînt substanţe chimice ce provoacă nimicirea vegetaţiei. Plantele tratate cu
fitotoxicanti pierd frunzişul, se usucă şi se distrug. Pentru scopuri militare se întrebuinţează recepturi
speciale de înaltă toxicitate. Armata SUA are în dotare trei feluri de recepturi: "portocalie", "albă" şi
"albastră". Aplicarea acestor recepturi se realizează prin pulverizare din avioane şi elicoptere cu
ajutorul dispozitivelor speciale.
La aplicarea recepturii "portocalii" peste o săptămână are loc distrugerea completă a vegetaţiei.
In cazul aplicării recepturi lor "albă" şi "albastră" peste 2 - 3 zile se produce căderea totală şi nimicirea
frunzelor, iar peste 7-10 zile - distrugerea vegetaţiei. La aplicarea recepturilor "portocalie" şi "albă"
vegetaţia nu se restabileşte în cursul întregului sezon, iar la aplicarea recepturii "albastre" se produce
sterilizarea completă a solului şi vegetaţia nu se restabileşte în cursul unui şir de ani.
3. Mijloacele de aplicare a substanşelor toxice.
Toate muniţiile chimice ale armatei SUA sînt vopsite în culoare gri. Pe corpul muniţiei se aplică
inele colorate, cifrul ST, se indică calibrul muniţiei, semnele referitoare la masă, modelul şi cifrul
muniţiei şi numărul lotului.
Muniţiile încărcate cu substanţe toxice letale se marchează cu inele de culoare verde, Iar cele cu
substanţe ce scot forţa vie din luptă temporar sau pentru o scurtă durată - cu inele roşii. Muniţiile
chimice ce conţin ST neuroparalitice au trei inele verzi, ST vezicante - două inele verzi, ST generală şi
sufocantă - un inel verde. Muniţiile încărcate cu ST de acţiune psihochimică au două inele roşii, iar cu
ST iritantă - un inel roşu.
Cifrul substanţelor toxice VX - "VX-GAS", sarinul - "GB-GAS", iperita tehnică - "H-GAS",
iperita distilată - "HD-GAS", cianura de hidrogen - "AC-GAS", clorcianul - " CK-GAS", fosgenul
"CG-GAS", BZ - "BZ-Riot", CS - "CS-Riot", CR - "CR-Riot",-cloracetofenona - "CN-Riot". Toxina
botulinică are cifrul "XR", enterotoxina stafilococică - "PG".
In armata SUA aplicarea ST este prevăzută cu ajutorul proiectilelor-rachctă nedirijate tip
"Onest Djon" şi al rachetelor dirijate "Sergent" şi "Lans". Mijlocul principal din dotare este racheta
"Lans". Se planifică aplicarea ST cu rachetele cu aripi. Componentele de luptă ale acestor rachete sînt

17
nişte casete încărcate cu bombe de formă sferică cu gabarit redus, în fiecare dintre ele fiind câte 0,6 kg
de ST sarin. Componentele de luptă ale rachetelor se deschid la înălţimea de 1,5 - 3 km şi elementele
casetelor se împrăştie pe o suprafaţă de circa lkm2.
Când se lovesc de pământ, bombele explodează şi conţinutul lor trece în stare de luptă. Indiciile
principale de aplicare a rachetelor chimice sânt: spargerea părţii ogivale în aer şi spargerea simultană
(practic instantanee) a unui număr mare de bombe la lovire de pământ sau deasupra acestuia. Aviaţia
poate să aplice ST cu ajutorul bombelor chimice de aviaţie, casetelor, proiectilelor reactive aer-sol şi
cu ajutorul aparatelor de pulverizare din avion. Forţele aeriene ale SUA au în dotare bombe de aviaţie
calibrul 750, 500 şi 10 fn. Muniţiile din dotare se încarcă cu sarin, CS, CR şi BZ E posibilă încărcarea
bombelor cu iperita, cianură de hidrogen, clorcian, fosgen.
Bombele cal. 10 fn se încarcă cu sarin sau BZ şi se întrebuinţează, de obicei, în casetele cal
1000 fn (sarin) şi 750 fn (BZ) pentru infectarea forţei vii prin infectarea atmosferei. Bombele cal 750 fn
se încarcă cu sarin, cal 500 fn - cu sarin, CS sau cu CR.
După forma sa bomba chimică nu se deosebeşte de cea fugasă (fig. 2). Cavitatea ei interioară se
umple cu substanţă toxică, bomba are o mică încărcătură de explozie. De aceea la explodarea
bombelor chimice se produce un sunet înfundat, în sol se formează pâlnii mici.

Fig. 2. Bombachimică MS-1 cal 750 fn

a - vedere generală, b - secţiune 7 şi 9 -focos de cap 2 şi 10 - corp 3 - conul posterior cu
stabilizator, 4 şi 8 -bucşe, 5 - cilindru din carton de fibră, 6 - încărcătură de explozie, 1 - teaca
încărcăturii de explozie , 11 -substanţă toxică, 12 - locaşuri pentru urechile de suspendare.
Casetele de aviaţie sînt nişte containere de diferit volum umplute cu elemente încărcate cu
substanţe toxice. Deschiderea containerelor la înălţimea prestabilită asigură împrăştierea elementelor
pe o arie considerabilă, ceea ce duce la infectarea unor mase mari de aer la sol. Elementele casetelor se
încarcă cu sarin, CS, CR şi BZ. E posibilă încărcarea cu XR şi PG.
Aparatele de pulverizare din avion (APA) sînt destinate pentru infectarea forţei vii, terenului şi
obiectivelor din teren cu aerosoli sau cu picături de ST lichidă. Cu ajutorul acestora se asigură
producerea rapidă a aerosolilor, picăturilor şi vaporilor de ST pe o arie mare. Forţele aeriene ale SUA
au în dotare APA de tip TMU-28/B şi Aero-14 B/C, care se încarcă mai ales cu VX. E posibilă
încărcarea APA cu iperită. în armata SUA aparatele de pulverizare din avion de diferite modificaţii se
folosesc, de asemenea, pentru întrebuinţarea fitotoxicanţilor. Indicele caracteristic al întrebuinţării ST
cu ajutorul APA este formarea unei fâşii de aerosol de un avion ce zboară la înălţime mică şi apariţia
picăturilor mici de lichid pe teren şi pe obiectele aflate acolo. Artileria poate întrebuinţa ST în
muniţiile artileriei cu ţeava, aruncătoarelor şi aruncătoarelor de proiectile cu reacţie. Armata SUA are în
dotare pentru materialul cu ţeava proiectile chimice pentru obuziere şi tunuri calibrul 105, 155, 203,2
mm. Modelele muniţiilor din dotare se încarcă cu VX, sarin, CS şi CR. E posibilă încărcarea muniţiilor
cal. 105 mm şi 155 mm cu iperită.
Armata SUA are în dotare proiectile chimice pentru instalaţia reactivă cu mai multe ţevi. Componentele
de luptă ale proiectilelor reactive cal 115 mm se încarcă cu sarin sau VX. Există, de asemenea, muniţie chimică
18
pentru aruncătoarele cal. 106,7 mm. Bombele chimice de aruncător pot fi încărcate cu iperită, CS, CR.
Proiectilele chimice de artilerie (fig. 3) se compun dintr-un corp, un focos şi încărcătura de explozie.
Cavitatea interioară a corpului se umple cu substanţă toxică. Din exterior proiectilele (bombele) chimice se
deosebesc de muniţia obişnuită numai prin inscripţionare.

Fig. 3. Proiectilele chimice de artilerie:

a - proiectilul chimic XM631 cal. 155 mm; b -proiectilul chimic cal. 155 mm;
1 şi 8 -focos; 2 -încărcătură de pulbere; 3 - diafragmă; 4 - tub perforat; 5 - calupuri de ST; 6 şi
9 - corp; 7 -fundul proiectilului; 10 - ST; 11 -teaca încărcăturii de explozie; 12 - încărcătura de
explozie.
Fugasele chimice sânt destinate pentru infectarea forţei vii, sectoarelor de teren, de drumuri şi
barajelor genistice. Armate SUA are în dotare două tipuri de fugase: Ml şi ABC-M23 (fig. 4). Fugasa
ABC-M23 se încarcă cu VX, capacitatea acesteia este de 5,2 litr., raza infectării eficiente la explozie
12,5 m. Fugasa Ml este executată în formă de bidon metalic dreptunghiular cu capacitatea de circa 4
litr., se încarcă cu iperită. Raza infectării eficiente la explodare - 5-6 m. Fugasele se instalează, de
regulă, în combinare cu lucrările genistice.
Generatoarele de aerosoli se folosesc în scopul infectării volumelor mari de aer. Armata SUA
are în dotare generatoare de aerosoli mecanice şi termice.
Generatoarele mecanice sînt destinate pentru aplicarea ST tip CS, CR, iar termice - BZ, CS,
CR,CN.

Pulverizatoarele mecanice au în componenţa sa o sursă de aer comprimat (o butelie, un

dispozitiv mecanic), un rezervor cu ST şi un dispozitiv de pulverizare. Ele pot fi portative de tip raniţă
şi demontabile. Ultimele pot fi întrebuinţate din automobile, elicoptere, avioane şi alte mijloace
tehnice.
Generatoarele tehnice funcţionează după principiul volatilizării cu condensare ulterioară a ST. Din
acestea fac parte casetele cu grenade, grenadele, cartuşele şi lumânările fumigene toxice (fig. 5).

19
 4. Noţiunea de armă bacteriologică (biologică).Vătămarea personalului cu
mijloacele bacteriene (biologice) profilaxia vătămărilor.
Arma bacteriologică (biologică) reprezintă nişte muniţii speciale şi aparate de luptă cu
mijloace de transportare echipate cu mijloace bacteriene (biologice).
In calitate de mijloace bacteriene (biologice) pot fi întrebuinţate:
1.Pentru vătămarea oamenilor:
• agenţii patogeni bacteriologici ai bolilor (pestă tularemie, bruceloză, antrax, holeră);
• agenţii patogeni virotici ai bolilor (variolă, febră galbenă, encefalomielita ecvină de Venezuela);
• agenţii patogeni ai rickettsiozelor (tifos exantematic, febră pătată a munţilor stâncoşi, febră
australiană);
• agenţii patogeni ai bolilor micotice (coccidioidomicoză, pocardioză, histoplasmoză);
2.Pentru vătămarea animalelor:
• agenţii patogeni ai febrei aftoase, pestei bovine, pestei porcine, antraxe, morvei, febrei africane
a porcinelor, pseudoturbării şi altor boli;
3.Pentru nimicirea plantelor:
• agenţii patogeni ai ruginii cerealelor, manei cartofului, veştezirii bacteriene a porumbului şi
altor culturi;
• insectele dăunătoare ale plantelor agricole;
• fitotoxicanţii, defolianţii, erbicidele şi alte substanţe chimice.

O particularitate esenţială a armei bacteriologice (biologice) este existenta perioadei latente de

acţiune. în cursul căreia cei vătămaţi îşi continuă activitatea, îndeplinindu-şi îndatoririle, apoi
brusc se îmbolnăvesc. Perioada latentă poate fi diferită, de exemplu, în cazul infectării cu ciumă sau
holeră ea poate să dureze de la câteva ore până la 3 zile, cu tularemie - până la 6 zile, cu tifos
exantematic - până la 14 zile.
Pentru transportul mijloacelor bacteriene (biologice) se folosesc aceiaşi purtători ca şi pentru
armele nucleară şi chimică (bombele de aviaţie, proiectilele, minele, rachetele, generatoarele de
aerosoli şi alte mijloace) în afară de aceasta, recepturile bacteriene (biologice) pot fi aplicate şi pe căi
diversioniste.
Procedeul principal de aplicare a mijloacelor bacteriene (biologice) este infectarea stratului de aer
de la suprafaţa solului. La explodarea muniţiilor sau la declanşarea generatoarelor se formează norul de
aerosoli, pe calea de propagare a căruia particulele de receptură infectează terenul. E posibilă
întrebuinţarea mijloacelor bacteriene (biologice) cu ajutorul insectelor, căpuşelor, rozătoarelor etc.
infectate cu microbi patogeni.
Aplicarea de către inamic a armei bacteriologice (biologice) poate fi constatată după
următoarele indicii exterioare vizibile:
• formarea norului de aerosoli după explodarea muniţiei sau punerea în funcţiune a
generatoarelor;
• descoperirea rămăşiţelor containerelor speciale, muniţiilor şi altor feluri de armament;
• existenta unui număr mare de insecte, căpuşe, rozătoare necunoscute în regiunea dată etc.
Microbii patogeni nu pot fi descoperiţi cu organele de simţ ale omului. Acest lucru e posibil
numai cu ajutorul mijloacelor tehnice de cercetare bacteriologică (biologică) nespecifică.
20
 Agenţii patogeni pot pătrunde în organismul uman pe diferite căi: la inspirarea aerului infectat; la
consumarea apei şi alimentelor infectate; la pătrunderea microbilor în sânge prin rănile deschise şi
suprafeţele de arsură;
• prin înţepăturile insectelor infectate;
• în cazul contactului cu oamenii bolnavi, animalele bolnave, cu obiectele infectate şi nu numai
în momentul aplicării mijloacelor bacteriene (biologice), ci şi peste un timp îndelungat dup ă
aplicarea acestora, dacă nu s-a efectuat tratarea sanitară a personalului.
Indiciile generale ale multor boli infecţioase sînt temperatura înaltă a corpului şi astenia
considerabilă, precum şi răspândirea rapidă a acestora, ceea ce duce la apariţia focarelor de infecţie şi
intoxicaţie.
Protecţia nemijlocită a personalului în perioada aplicării de către inamic a armei bacteriologice
(biologice) se asigură prin întrebuinţarea mijloacelor individuale şi colective de protecţie, precum şi
prin folosirea mijloacelor de profilaxie urgentă existente în trusa farmaceutică individuală
Personalul aflat în focarul de infecţie bacteriologică (biologică) este obligat nu numai să
folosească la timp şi corect mijloacele de protecţie, dar şi să respecte cu stricteţe regulile de igienă
personală să nu scoată mijloacele individuale de protecţie fără permisiunea comandantului, să nu
atingă armamentul, tehnica militară şi materialele până la dezinfectarea acestora, să nu consume apă şi
produse alimentare aflate în focarul de infecţie, să nu subunităţilor şi cu populaţia civilă neinfectată cu
mijloace bacteriene (biologice) şi să nu le transmită produse ridice praf, să nu umble prin tufişuri şi
prin iarbă deasă, să nu intre în contact cu personalul alimentare, apă, îmbrăcăminte, tehnică şi alte
materiale, să raporteze imediat comandantului şi să ceară ajutor medical la apariţia primelor indicii de
îmbolnăvire (dureri de cap, indispoziţie, ridicarea temperaturii corpului, vomitarea, diareea etc.)
5. Asigurarea chimică.
Asigurarea chimică se organizează în scopul creării pentru grupă a condiţiilor necesare pentru
executarea misiunii primite în cazul contaminării radioactive şi infectării chimice şi bacteriologice
(biologice), precum şi în scopul mascării acţiunilor sale prin fum şi aerosoli.
Asigurarea chimică a grupei include: cercetarea de radiaţie, chimică şi bacteriologică (biologică)
nespecifică (CRCBN), folosirea cu pricepere şi la timp a mijloacelor individuale şi colective de protecţie,
controlul dozimetric şi chimic, tratarea specială: întrebuinţarea fumului şi aerosolilor.
Cercetarea de radiaţie, chimică şi bacteriologică (biologică) nespeciilcă se organizează pentru
obţinerea datelor despre situaţia de radiaţie şi chimică şi se execută cu utilizarea aparatelor pentru
cercetarea de radiaţie şi chimică (CRC) şi vizual.
Folosirea cu pricepere şi Ia timp a mijloacelor individuale şi colective de protecţie se obţine
prin controlul permanent al existenţei şi stării bune a acestora pregătirea din antrenamentele
personalului în folosirea acestor mijloace în diferite situaţii, deternv-i^ca corectă a timpului pentru
trecerea mijloacelor individuale de protecţie în luptă" şi pentru scoaterea acestora, determinarea
.regimului şi condiţiilor de exploatare sistemului PMNM, armamentului şi tehnicii militare şi a modului
de utilizare a obiectivelor Luite cu instalaţii de filtroventilaţie.
Controlul dozimetric şi chimic se realizează pentru determinarea forţei combative a
personalului şi necesităţii de a efectua tratarea specială. El se efectuează cu utilizarea măsurătoarelor
militare de doze (dozimetrelor) şi a aparatelor CRC.
Tratarea specială constă în efectuarea degazării, dezactivării şi dezinfectării armamentului,
tehnicii militare, muniţiilor şi altor mijloace militare la infectarea acestora cu substanţe toxice,
radioactive şi cu mijloace bacteriene (biologice), iar în caz de necesitate şi în tratarea sanitară a
personalului. Tratarea specială poate fi parţială şi totală. Tratarea specială parţială se efectuează, de
regulă, fără întreruperea executării misiunii de luptă, cea totală - după îndeplinirea acesteia.
întrebuinţarea fumului şi aerosolilor se realizează în scopul contracarării mijloacelor de
cercetare şi de dirijare a armamentului inamicului, acoperirii acţiunilor sale, precum şi pentru protecţia
împotriva emisiunii de lumină a exploziilor nucleare şi armelor cu laser. Fumul şi aerosoli se
întrebuinţează folosind maşinile de furnizare din dotare lumânările şi grenadele fumigene.

21
TEMA 2. Mijloacele de protecţie individuală şi colectivă în dotarea subunităţilor.
Şedinţa 1: Prelegre
Subiectele de studiu:
1. Mijloacele de protecţie individuală – 30 minute.

1. Mijloacele de protecţie individuală.

Mijloacele de protecţie sînt destinate pentru protecţia personalului împotriva factorilor distructi ai
armelor de nimicire în masă. Ele se împart în mijloace'de protecţie individuală şi colectivă.

1. Mijloacele de protecţie individuală

Mijloacele de protecţie individuală se află la fiecare militar. Din acestea fac parte: mijloacele de
protecţie a aparatului respirator, mijloacele de protecţie a pielii şi ochilor personalului.
a). Mijloacele de protecţie a aparatului respirator
Din mijloacele de protecţie a aparatului respirator fac patre măştile antigaz filtrante şi izolante şi
aparatele de respirat.
Masca antigaz filtrantă este destinată pentru protecţia aparatului respirator, ochilor şi feţei
împotriva substanţelor toxice, radioactive şi aerosolilor bacterieni (biologici).
Masca antişaz se compune: dintr-o cutie filtrantă şi partea facială în afară de aceasta din
completul măştii antigaz tac parte sacul portmască pentru păstrarea şi purtarea acesteia, o husă tricotată
hidrofobă (ce nu absoarbe umezeala), o cutie cu membrane de rezervă pentru interfon şi o cutie cu
pelicule care nu aburesc, pentru asigurarea vizoarelor măştii antigaz împotriva aburirii. Iarna masca
antigaz se completează suplimentar cu manşete de izolare termică.
Cutia filtrantă serveşte pentru purificarea aerului inspirat de impurităţile nocive. Pentru aceasta ea
este prevăzută (pe curentul de aer) cu un filtru de fum (antiaerosoli) şi cu cărbune absorbant
(material de filtrare) special prelucrat.
În filtru sînt reţinuţi orice fel de aerosoli - praful radioactiv, fumul şi ceaţa de substanţe toxice,
precum şi aerosolii bacterieni (biologici). Materialul de filtrare reţine vaporii şi gazele de substanţe
toxice.
Partea facială este destinată pentru protecţia ochilor şi feţei omului împotriva pătrunderii
substanţelor toxice, radioactive, aerosolilor bacterieni (biologici) şi aducerea aerului purificat la
aparatul respirator.
Sacul portmască serveşte pentru păstrarea şi purtarea măştii antigaz. Pe pereţii laterali ai
sacului sînt două buzunare exterioare. Buzunarul cu clapă e destinat pentru păstrarea pachetului
antichimic individual (PAI), celălalt - pentru cutia cu peliculele care nu aburesc şi cu membranele de
rezervă.

Pregătirea măştii antigaz pentru întrebuinţare începe prin determinarea mărimii necesare a părţii
faciale. Mărimea părţii faciale se determină după mărimea circumferinţei verticale a capului prin
măsurarea acesteia după o linie închisă ce trece peste vârful capului, bărbie şi obraji (fig. 6).
Mărimile părţilor faciale ale măştilor antigaz sînt prezentate în tab.2.
Cagula măştii noi, înainte de a o pune, trebuie ştearsă din exterior şi din
interior cu o cârpă curată umectată uşor cu apă, iar supapele de expiraţie
trebuie suflate. Părţile faciale, care au fost în uz, se dezinfectează cu alcool
sau cu soluţie de 2% de formalină.
Pentru protecţia împotriva pătrunderii în aparatul respirator a prafului de
pământ şi celui radioactiv şi în timpul acţiunilor în norul secundar de aerosoli
bacterieni (biologici) trupele folosesc aparatul de respirat R-2.

22
 Mărimile părţilor faciale
Circumferinţa verticală a capului, cm, cagula Mărimea
măştii necesară
ŞMG ŞM-62, ŞM-66mu

Pînă la63,0 1
62,5-65.5 Pînăla63,0 63,5-65,5
63,5-65,5 1
66.0-67,5 66,0-68.0 66,0-68,0 2
68,0-69,0 68,5-70,5 68,5 şi mai 3
mult
69,5 şi mai mult 71,0 şi - 4
mai mult

Aparatul de respirat R-2 reprezintă o semimască filtrantă prevăzută cu două supape de

inspiraţie şi o supapă de expiraţie cu ecran de protecţie, o legătură de cap compusă din panglici elastice
şi neextensibile şi un dispozitiv de strângere pe nas.
Partea exterioară a semimăştii este confecţionată din material sintetic poros, iar cea interioară -
din peliculă subţire de polietilenă, în care sînt montate cele două supape de inspiraţie. între partea
exterioară şi cea interioară ale semimăştii este plasat filtrul din fibre sintetice. La inspiraţie aerul trece
prin toată suprafaţa exterioară a semimăştii, prin filtru, se purifică de praf şi pătrunde prin supapele de
inspiraţie în aparatul respirator. La expiraţie aerul iese în afară prin supapa de expiraţie.
Aparatul de respirat se păstrează într-un pachet de polietilena, se poartă în sacul portmască.
Se confecţionează aparate de respirat de trei mărimi. Mărimea aparatului de respirat se
determină după mărimea distanţei dintre punctul cel mai adâncit al rădăcinii nasului şi punctul cel mai
inferior al bărbiei până la 109 mm - mărimea 1, de la 110 până la 119 mm - mărimea 2, 120 mm şi mai
mult - mărimea 3.
Masca antigaz izolantă IP-4 este destinată pentru întrebuinţare numai pe uscat, iar masca
antigaz izolantă IP-5 este mijlocul de intervenţie şi salvare al echipajelor tancurilor echipate cu
sisteme pentru conducere pe sub apă şi poate fi folosită pentru lucrări uşoare sub apa la adâncimea de
până la 7 m.
Măştile antigaz izolante sînt compuse din următoarele subansambluri principale: partea facială,
cartuşul regenerator cu dispozitiv de pornire, sacul respirator cu supapă de suprapresiune, carcasă (IP-4)
şi sacul portmască. Din completul măştilor antigaz izolante fac parte, de asemenea, peliculele, care nu
aburesc, plasate într-o cutie, brichetele pentru alimentare suplimentară cu oxigen (IP-5), manşetele de
izolare termică (IP-4), sacul pentru păstrarea măştii antigaz asamblate şi paşaportul tehnic.
Mărimea cagulei la măştile antigaz izolante se determină printr-o singură măsurare (ca şi la
alegerea măştii ŞM-66mu) pentru cagulele măştilor antigaz IP-4 şi IP-5 (în mod corespunzător ŞIP-
2b(k) şi ŞIP-M) până la 64,0 cm - mărimea 1; de la 64,5 până la 68,5 cm - mărimea 2; 69,0 cm şi mai
mult - mărimea 3.

23
TEMA 2: Mijloacele de protecţie individuală şi colectivă în dotarea subunităţilor.
Şedinţa 2-3: Şedinţa practică
Subiectele de studiu:
1. Mijloacele de protecţie a pielii
2. Mijloacele de protecţie a ochilor.

1. Mijloacele de protecţie a pielii.

Mijloacele de protecţie a pielii sînt destinate pentru protecţia personalului împotriva
pătrunderii substanţelor toxice în organismul omului prin piele, pentru asigurarea
învelişurilor cutanate, îmbrăcămintei, încălţămintei şi echipamentului împotriva
infectării cu substanţe toxice, radioactive şi aerosoli bacterieni (biologici), pentru
ridicarea nivelului de protecţie împotriva emisiunii de lumină a exploziilor nucleare,
precum şi pentru protecţia de scurtă durată împotriva armelor incendiare.
Din mijloacele de protecţie a pielii fac parte completul militar de protecţie, costumul
pelicular de protecţie, îmbrăcămintea de protecţie specială, costumul complex militar de
protecţie, costumul de protecţie din sită.
Completul militar de protecţie şi costumul pelicular de protecţie se folosesc, de
regulă, în îmbinare cu costumul complex militar de protecţie.
Completul militar de protecţie sau costumul pelicular de protecţie şi masca antigaz
se află permanent asupra personalului, care trebuie să le folosească imediat în caz de atac
chimic, infectare radioactivă şi aplicare de către inamic a mijloacelor bacteriene
(biologice).
Completul militar de protecţie (CMP) este destinat pentru protecţia de
nenumărate ori a învelişurilor cutanate, îmbrăcămintei,' echipamentului şi armelor
individuale împotriva substanţelor toxice, mijloacelor bacteriene şi prafului radioactiv.
El se compune din: mantaua de protecţie OP-1. ciorapi de protecţie şi mănuşi de
protecţie.
Mantaua de protecţie se confecţionează de cinci mărimi: prima - pentru militarii
cu înălţimea până la 165 cm; a doua - de la 166 până la 170 cm; a treia - de la 171
până la 175 cm; a patra - de la 176 până la 180 cm: a cincia - de la 181 cm şi mai sus.
Pentru transportarea mantalei în poziţia "de marş" în spate şi asigurarea trecerii
rapide a acesteia în poziţia "de luptă" şi pentru păstrare este prevăzută o husă.
Ciorapii de protecţie sînt confecţionaţi din ţesătură specială. La talpa sînt întăriţi
cu şoşoni de cauciuc. Ciorapii de protecţie se confecţionează de patru mărimi: prima -
pentru cizmele de mărimea 37-40; a doua - pentru cizmele de mărimea 41—42; a treia
- pentru cizmele de manmca 43 şi mai mare; a patra - pentru încălţămintea de iarnă.
,
Mănuşile de protecţie se confecţionează de două feluri: de vară BL-lm - cu cinci
degete şi de iarnă BZ-lm - cu două degete. Mănuşile se aleg după lungimea degetului
mijlociu al mâinii. 1 emru mănuşile BL-lm: prima mărime - până la 76 mm, a doua -
76—85 mm, a treia - 86 mm şi mai mult. Pentru mănuşile BZ-lm: prima mărime - până
la 85 mm, a doua - 86 mm şi mai mult.

24
 Costumul de protecţie (L-l) face parte din îmbrăcămintea de protecţie specială,
care se foloseşte în cazul acţiunilor de lungă durată în teren infectat cu substanţe toxice
şi mijloace bactenene (biologice), precum şi la executarea lucrărilor de degazare şi
dezinfectare.
Costumul de protecţie se compune: dintr-o scurtă cu glugă, pantaloni cu ciorapi,
doua perechi de mănuşi de protecţie cu două degete, un capişon şi o geantă pentru
transportare.
Costumul de protecţie se confecţionează de trei mărimi: prima - pentru militarii
cu înălţimea până la 165 cm, a doua - de la 166 până la 172 cm, a treia - peste 172 cm.
Costumul complex militar de protecţie (CCMP) este destinat pentru protecţia
complexă a personalului împotriva impulsului luminos şi prafului radioactiv al
exploziilor nucleare, vaporilor şi aerosolilor de substanţe toxice şi mijloacelor
bacteriene (biologice). El se compune dintr-o scurta şi pantaloni lenjerie de protecţie,
coifură, capişon, care se confecţionează din ţesătura de bumbac cu impregnări speciale.
Scurta şi pantalonii au construcţie asemănătoare cu cea a echipamentului obişnuit de
vară şi se confecţionează de aceleaşi mărimi. Partea de jos a scurtei are o piesă de
strângere pentru ermetizare. Coifura'de vară reprezintă o bonetă cu cozoroc şi storuri,
cea de iarnă - o căciula cu clape şi storuri.
Costumul de protecţie din sită (CPS) este destinat pentru protecţia învelişului
cutanat al omului şi asigurarea echipamentului împotriva acţiunii distructive a
emisiunii de lumina a exploziei
Costumul se compune: dintr-o scurtă şi pantaloni confecţionaţi din ţesătură-sită cu
impregnare ienifueă Costumul se îmbracă pe deasupra echipamentului obişnuit sau al
celui de protecţie.
Scurta e cu glugă la un singur rând de nasturi, de croială degajată cu mâneci
alungite. Partea de ios a~mânecilor scurtei permite acoperirea completă a labelor
mâinilor. Gluga scurtei are dimensiuni mărite, ceea ce permite îmbrăcarea acesteia pe
deasupra coifuri şi, în caz de necesitate, acoperirea
Pantalonii se îmbracă pe deasupra cizmelor. Pentru fixarea pantalonilor la brâu şi
pe carâmbii
cizmelor ei au elastic sus şi jos. ,. __
Costumul se confecţionează de trei mărimi: prima - pentru militarii cu înălţimea
pana la 166 cm, a doua - până la 178 cm, a treia - de la 179cm în sus.

2. Mijloacele de protecţie a ochilor.

Mijloacele de protecţie a ochilor sînt destinate pentru protecţia ochilor împotriva
vătămării prin arsură şi reducerea duratei orbirii temporare cauzate de emisiunea de
lumină a exploziilor nucleare. Din acestea fac parte: ochelarii de protecţie OAF
(ochelari antiarsură fotocromatici) şi OF (ochelari
Tcompietul ochelarilor de protecţie OAF şi OF intră: ochelarii de protecţie, tocul,
două cutii cu pelicule, care nu aburesc NPN, şi un şerveţel. Ochelarii de protecţie fac
parte din mijloacele de protecţie militare. Personalul îşi pune ochelarii din timp şi îi
poartă permanent, cit exista pericolul

25
 aplicării de către inamic a armei nucleare. în poziţia "de marş" ochelarii sînt
purtaţi în tocul de la centură.
Ochelarii de protecţie OAF şi OF se confecţionează de două mărimi şi se aleg
după lăţimea feţei la umerii obrazului: prima mărime - până la 135 mm, a doua - 136
mm şi mai mult.

26
TEMA 2: Mijloacele de protecţie individuală şi colectivă în dotarea subunităţilor.
Şedinţa 4: Şedinţa practică
Subiectele de studiu:
1. Mijloacele de protecţie colectivă.

1. Mijloacele de protecţie colectivă.

Din mijloacele de protecţie colectivă fac parte instalaţiile şi agregatele de filtro
ventilaţie, cu care se echipează obiectivele mobile şi fixe ermetizate şi neermetizate,
destinate pentru protecţia colectivă a personalului împotriva acţiunii distructive a
armei nucleare, chimice şi mijloacelor bacteriene (biologice).
Obiective mobile sînt tancurile, maşinile de luptă pentru infanterie, automobilele
echipate cu instalaţii de filtro ventilaţie.
Obiective fixe sînt fortificaţiile (adăposturile) de campanie de tot felul, amenajate
cu mijloace de ermetizare şi cu agregate de filtroventilaţie.
Agregatul de filtroventilaţie FVA-100/50 este destinat pentru amenajarea
punctelor de comandă şi a celor medicale, precum şi a adăposturilor pentru 20 de
persoane şi mai multe. El se compune dintr-un filtru absorbant FP-100/50, un ventilator
VAP-1 cu motor electric şi un indicator de consum al aerului URV-2. în afară de aceasta,
din completul agregatului fac parte o instalaţie de ventilaţie cu dispozitiv de protecţie, o
instalaţie pentru suflarea anticamerelor, o garnitură de piese de montaj, două uşi
ermetice reglabile, două foi de cort din pânză cauciucată, hârtie impermeabilă, în rulou
(100 m2). Agregatul se montează pe una dintre lăzile de ambalaj. Masa totală a
agregatului împachetat constituie cel mult 243 kg.
Obiectivele neermetizate de armament şi tehnica militară se amenajează cu
instalaţii de filtroventilaţie tip colector (FVUA-15, FVU-15, FVU-7, FVU-3,5).
Instalaţiile de filtroventilaţie FVUA-15, FVU-15, FVU-7, FVU-3,5 asigură cu aer
purificat echipajele compuse din patru, trei, doi şi un singur om în mod corespunzător.
Obiectivele de armament şi tehnică militară se amenajează cu instalaţii de
filtroventilaţie de primenire totală a aerului (pentru tancuri FVU şi FVUA-100), care sînt
destinate pentru purificarea aerului refulat în interiorul obiectivului de substanţe toxice,
praf radioactiv şi de mijloacele bacteriene (biologice) şi pentru crearea presiunii
excedentare în interiorul obiectivului.
Cu FVU pentru tancuri se amenajează tancurile, MLI, MPCL, MCC. Din
componenţa instalaţiei fac parte priza de aer cu supapă ermetică, compresorul cu
separator, filtrul absorbant, mecanismul cu supape, conductele de aer.
Instalaţia de filtroventilaţie pentru automobile FVUA-100 se instalează, de
regulă, în maşinile de comandament şi stat-major, în obiectivele mobile de transmisiuni,
în caroseriile maşinilor K-66 şi K-376. Din componenţa instalaţiei FVUA-100 fac parte:
un prefiltru, un filtru absorbant, un ventilator electric, un panou de control, o garnitură
de piese de montaj, un filtru contra bruiajului radio.
27
TEMA 3: Mijloacele incendiare şi protecţia împotriva lor.
Şedinţa 1: Prelegere
Subiectele de studiu:
1. Noţiunea de armă incendiară caracteristica concisă a armelor incendiare.
2. Protecţia împotriva armelor incendiare.

Bibliografia: Regulamentul de luptă al trupelor chimice.

1. Noţiunea de armă incendiară caracteristica concisă a armelor incendiare.

Prin armă incendiară se înţeleg substanţele incendiare (SI) şi mijloacele de

întrebuinţare în luptă a acestora. Arma incendiară este destinată pentru vătămarea
personalului, distrugerea şi deteriorarea armamentului şi tehnicii militare, lucrărilor şi
altor obiecte.
Din substanţele incendiare moderne ale unor armate fac parte:
• amestecurile incendiare pe bază de produse petroliere;
• amestecurile incendiare metalizate;
• termitul şi compoziţiile de termit;
• fosforul alb obişnuit şi plastifiat;
• electronul;
• metalele alcaline;
• amestecurile incendiare autoinflamabile în aer pe bază de trietilenaluminiu.
Cea mai mare răspândire dintre substanţele incendiare pe bază de produse
petroliere o are napalmul. Aceasta se obţine prin adăugarea la combustibilul lichid, de
obicei la benzină, a pulberilor speciale - agenţi îngroşători.
Napalmul posedă capacitatea de a se inflama uşor şi a dezvolta o temperatură de
până la 1200°C. Durata arderii napalmului constituie 5-10 min. El se lipeşte bine de
suprafaţa diferitelor obiecte, arde la contactul cu oxigenul şi se stinge greu.
Cel mai eficient amestec incendiar este considerat napalmul B. Acesta se
caracterizează prin inflamabilitate bună şi adezivitate sporită chiar şi la suprafeţele
umede, are capacitatea de a crea focare de înaltă temperatură (1000 - 1200°C) cu o
durată de ardere de 5 - 10 min. Napalmul B e mai uşor decât apa, de aceea pluteşte pe
suprafaţa acesteia, păstrându-şi totodată capacitatea de ardere, ceea ce îngreuiază
considerabil lichidarea focarelor de incendiu.
Pirogelurile se obţin prin adăugare la napalm a sodiului, magneziului, fosforului în
stare pulverulentă sau de aşchii, precum şi a aluminiului, cărbunelui, asfaltului, silitrei şi
altor substanţe. Temperatura de ardere a pirogelurilor atinge 1600°C. Spre deosebire
de napalmul obişnuit pirogelurile sînt mai grele decât apa, durata arderii acestora e doar
de 1 - 3 min.

28
 Compoziţiile cu termit sînt un amestec pulverulent presat de obicei de aluminiu şi
oxizi de fier. Termitul arzând se încălzeşte până la 3000°C şi arde fără contact cu
oxigenul.
Din amestecurile incendiare cu termit armata SUA are în dotare compoziţii de
marca TH2, TH3 şi TH4. Ele pot perfora prin ardere elementele metalice ale
armamentului şi tehnicii militare, scoţându-le din uz. Compoziţiile cu termit indicate se
întrebuinţează în bombele incendiare de aviaţie.
Fosforul alb reprezintă o substanţă solidă semitransparentă asemănătoare cu ceara.
El are capacitatea de a se autoinflama intrând în contact cu oxigenul din aer. Arde cu o
flacără strălucitoare degajând din abundentă un fum alb. Temperatura inflamării
fosforului pulverulent este de 34°C, temperatura flăcării - de 900 - 1200°C.
Fosforul alb se întrebuinţează în calitate de aprinzător al napalmului şi pirogelului
în muniţiile incendiare.
Fosforul plastificat (cu adaos de cauciuc) capătă capacitatea de a se lipi de
suprafeţele verticale şi de a le perfora prin ardere. Aceasta permite întrebuinţarea lui
pentru încărcarea bombelor minelor, proiectilelor.
Elektronul este un aliaj din magneziu (96%), aluminiu (3%) şi alte elemente (1%).
Se aprinde la temperatura de 600°C şi arde cu o flacăra albă orbitoare sau albăstruie,
dezvoltând o temperatură de până la 2800°C. Se întrebuinţează pentru confecţionarea
corpurilor pentru bombele incendiare de aviaţie.
Amestecul incendiar autoinflamabil se compune din poliizobutilenă şi
trietilenaluminiu (combustibil lichid).
Din mijloacele de întrebuinţare în luptă a substanţelor incendiare fac parte,
bombele de aviaţie cu napalm şi incendiare, casetele şi dispozitivele cu casete
incendiare, muniţiile incendiare de artilerie, aruncătoarele de flăcări, aruncătoarele de
grenade incendiare cu reacţie, gloanţele de reglaj incendiare şi perforant-incendiare,
grenadele incendiare de armă, lumânările, sferele şi pachetele cu termit, cartuşele
fumigene incendiare, fugasele incendiare.
2. Protecţia împotriva armelor incendiare.
Protecţia împotriva armelor incendiare se realizează în scopul de a nu admite sau a
reduce la minim acţiunea acestora asupra personalului, armamentului şi tehnicii
militare, fortificaţiilor şi mijloacelor materiale, a preîntâmpina apariţia şi propagarea
incendiilor şi a asigura, în caz de necesitate, localizarea şi stingerea rapidă a acestora.
Măsurile principale de protecţie împotriva armelor incendiare sînt amenajarea
terenului cu lucrări de fortificaţie cu intenţia de a asigura protecţia împotriva armelor
incendiare, folosirea proprietăţilor de protecţie şi de mascare ale terenului, măsurile
preventive antiincendiare folosirea mijloacelor individuale de protecţie şi proprietăţilor
de protecţie ale tehnicii militare, lucrările de salvare în focarele de incendiu, localizarea
şi stingerea incendiului.
Amenajarea terenului cu lucrări de fortificaţie asigură o protecţie eficace a
personalului, armamentului, tehnicii militare şi mijloacelor militare împotriva armelor
incendiare. Pentru asigurarea protecţiei sigure a personalului lucrările de fortificaţie
trebuie amenajate ţinând seama de particularităţile acţiunii armelor incendiare atât
asupra personalului cît şi asupra fortificaţiilor. Amenajarea suplimentară include
construirea diferitelor planşee, acoperişuri cozoroace de protecţie. Pianşeele de
29
protecţie se confecţionează din materiale neinflamabile sau greu inflamabile cu
acoperirea acestora cu un strat de pământ având grosimea de cel puţin 1 0 - 1 5 cm.
Pentru ca substanţele incendiare arzând să nu pătrundă în fortificaţii, la intrare în
acestea se fac şanţuri sau praguri, iar acoperişurile se fac cu înclinare spre parapet.
Intrările în adăposturi se închid cu grile din materiale neinflamabile. Extinderea
incendiului în lungul tranşeelor se preîntâmpină prin amenajarea spaţiilor libere
antiincendiare peste fiecare 25 - 30 m. Pentru tencuiala antiincendiară a elementelor
lucrărilor de fortificaţie executate din materiale inflamabile se folosesc materiale
speciale sau materiale aflate la îndemână (argilă etc).
Pentru protecţia armamentului şi tehnicii militare împotriva armelor incendiare
deasupra adăposturilor se construiesc acoperişuri din materiale locale şi se acoperă cu
un strat de pământ, Iar din părţile laterale se închid cu panouri confecţionate din
materiale greu inflamabile. Dacă amenajarea acoperişurilor nu e posibilă, atunci tehnica
se acoperă deasupra cu panouri sau cu foi de cort. Dacă substanţele incendiare arzând
nimeresc pe tehnică, foile de cort şi panourile trebuie imediat date jos.
Armamentul muniţiile şi alte materiale trebuie plasate în adăposturi şi în nişe
speciale.
Folosirea proprietăţilor de protecţie şi de mascare ale terenului reduce acţiunea
armelor incendiare asupra personalului, armamentului, tehnicii militare şi mijloacelor
materiale. Personalul în timpul executării misiunilor primite, aflării în marş şi staţionării
trebuie să folosească cu pricepere proprietăţile de mascare ale terenului (râpele,
vâlcelele, depresiunile, peşterile şi alte adăposturi naturale).
Măsurile preventive antiincendiare sînt menite pentru înlăturarea totala sau
parţială a cauzelor apariţiei şi dezvoltării incendiilor. Scopul măsurilor preventive
antiincendiare este, de asemenea, crearea condiţiilor necesare pentru lichidarea cu
succes a incendiilor apărute şi executarea lucrărilor de salvare.
Subunităţile se asigură cu mijloace antiincendiare, personalul se instruieşte în
privinţa procedeelor de preîntâmpinare şi stingere a incendiilor, armamentul şi tehnica
militară se vopsesc cu vopsea ignifugă, foile de cort, husele, tendele, plasele de mascare
şi obiectele din lemn se îmbibă cu substanţe ignifuge. Dacă subunităţile sînt dispuse în
pădure, mai ales de conifere, trebuie curăţat raionul ocupat de iarbă uscată, arbori
doborâţi şi de frunze uscate.
Pentru a evita aprinderea construcţiilor din lemn neprotejate ale fortificaţiilor ele
se tencuiesc cu mortar de argilă. Din caroseriile maşinilor se scot materialele
combustibile. Armamentul şi bunurile aflate la personal se plasează în adăposturi sau
în nişe speciale.
Pentru stingerea incendiilor trebuie menţinute în stare de pregătire permanentă
mijloacele de stingere a incendiilor la toate subunităţile. Pentru stingerea aprinderilor la
obiectivele cel mai mult expuse la incendiu se amenajează panouri cu unelte de stingere
a incendiilor.
Folosirea mijloacelor individuale de protecţie şi proprietăţilor de
protecţie ale tehnicii militare. Pentru protecţia personalului împotriva armelor
incendiare se folosesc costumele de protecţie, mantalele de protecţie, măştile antigaz.
Dacă pe acestea nimeresc substanţe incendiare arzând, ele se dezbracă repede, iar
substanţa incendiară se stinge.

30
 Tehnica militară, mai ales cea blindată, are proprietatea de a proteja cu siguranţă
personalul împotriva vătămării nemijlocite cu substanţe incendiare arzând. Pentru
amplificarea proprietăţilor de protecţie ale tehnicii în condiţiile de campanie pot fi
întrebuinţate grile din crengi verzi, iarbă şi alte învelişuri. Tendele, husele, foile de cort
nu se fixează. Aceasta favorizează aruncarea lor rapidă în caz de aprindere în cazul
aplicării de către inamic a armelor incendiare, personalul îşi ocupă rapid locurile în
tehnică. Uşile, obloanele, fantele de observare şi alte găuri, prin care e posibilă
pătrunderea substanţelor incendiare, se închid. Dacă substanţele incendiare nimeresc pe
tehnică, trebuie acoperit etanş locul, unde arde, cu orice mijloace aflate la îndemână.
Lucrările de salvare includ salvarea personalului, evacuarea victimelor la punctele
medicale, salvarea din foc a armamentului, tehnicii militare şi mijloacelor materiale.
Lucrările de salvare se încep imediat după aplicarea de către inamic a armelor
incendiare şi se efectuează cu forţele subunităţilor atacate. Deoarece acţiunea
distructivă a incendiilor ce au izbucnit se intensifică cu timpul, acordarea
autoajutorului şi ajutorului reciproc nemijlocit în cadrul subunităţilor capătă o
importanţă deosebită.
Salvarea personalului constă în căutarea victimelor, stingerea substanţelor incendiare şi
hainelor ce s-au aprins de la ele, scoaterea victimelor într-un loc nepericulos şi acordarea
primului ajutor acestora.
Acordarea primului ajutor personalului începe cu stingerea substanţelor incendiare ce
au nimerit pe piele sau pe haine de către victima însăşi sau cu ajutorul camaradului. Pentru
stingerea unei cantităţi mici de substanţă incendiară trebuie acoperit etanş locul arderii cu
mâneca, cu poala mantalei, foaia de cort, mantaua de protecţie, cu argilă umedă, pămînt sau
zăpadă. Dacă pe victimă a nimerit o cantitate considerabilă de substanţă incendiară,
stingerea se face prin acoperirea victimei cu mantaua, foaia de cort, mantaua de protecţie,
prin udarea abundentă a acesteia cu apă, acoperirea cu pământ sau cu nisip.
După stingerea substanţelor incendiare arzând porţiunile de haine şi de lenjerie pe
locul arsurii se spintecă cu precauţie şi se înlătură parţial, cu excepţia bucăţilor carbonizate.
Resturile de substanţă incendiară stinsă nu se îndepărtează de pe pielea arsă, deoarece acest
lucru ar provoca dureri mari şi ar putea cauza infectarea suprafeţei arse. Pe locul arsurii se
aplică un pansament înmuiat în apă sau în soluţie de 5% de piatră vânătă, îmbrăcămintea se
udă tot cu această soluţie. Pe timp de vară pansamentul udat cu apă trebuie menţinut în stare
umedă până se ajunge la punctul medical. Dacă soluţia de piatră vânătă lipseşte, pe
porţiunile cu arsuri ale corpului se aplică un pansament, folosind pachetul individual de
pansament.
În cazul arsurilor mari primul ajutor îl acordă instructorul sanitar. Personalul vătămat
cu arsuri grave se trimite, prin dispoziţiunea comandantului de subunitate, la punctul medical
în cazul arsurii uşoare (roşeaţă pe o suprafaţă limitată sau băşici singuratice de dimensiuni
mici) victima primeşte primul ajutor şi rămâne în subunitate.
Salvarea armamentului şi tehnicii militare, mijloacelor materiale constă în evacuarea la
timp a acestora din raioanele ameninţate cu respectarea măsurilor de precauţie. La acţiunea
armelor incendiare asupra armamentului şi tehnicii de luptă incendiul izbucneşte în
majoritatea cazurilor din cauza aprinderii anvelopelor de cauciuc, diferitelor învelişuri,
materialelor aflate pe acestea, după aceea are loc explodarea rezervoarelor cu combustibil şi
muniţiilor. Durata extinderii incendiului pe tot obiectivul constituie 10-15 mia, de aceea
lucrările de salvare trebuie să aibă caracterul unor acţiuni precise şi hotărâtoare executate în
31
timp scurt. Substanţa incendiară arzând pe armament şi tehnica militară se stinge prin
astupare cu pământ, nisip mâl sau zăpadă, acoperire cu prelate, pânză de sac, foi de cort sau
mantale, ruperea flăcărilor cu crengi proaspăt tăiate de pe copaci sau tuJăriş de foioase.
Pământul, nisipul, mâlul şi zăpada sînt mijloace destul de eficiente şi uşor accesibile
pentru stingerea substanţelor incendiare. Prelatele, pânza de sac, mantalele şi foile de cort se
folosesc pentru stingerea focarelor mici de incendiu. Nu se recomandă stingerea cantităţilor
mari de substanţă incendiară cu un jet continuu de apă, deoarece acest lucru poate duce la
împrăştierea amestecului arzând.
Substanţele incendiare stinse pot să se aprindă uşor de la surse de foc, iar cele ce conţin
fosfor pol să se autoinflameze. De aceea bucăţile stinse de substanţe incendiare trebuie
îndepărtate cu grija de pe obiectivul atacat şi arse într-un loc special destinat pentru aceasta.„
Localizarea şi stingerea incendiilor se realizează, în primul rând, în cazurile când ele
ameninţa personalul, armamentul, tehnica militară şi mijloacele materiale sau împiedică
îndeplinirea misiunilor primite şi se execută în cadrul subunităţilor cu propriile forţe.
Localizarea incendiului este o acţiune dirijata pentru limitarea extinderii arderii. La
stingerea incendiului se obţine întreruperea completă a arderii Pentru stingerea incendiilor
se întrebuinţează substanţe extinctoare (apa, bioxidul de carbon solid, bioxidul de carbon şi
vaporii de apă, spuma, nisipul, pământia, zăpada etc.) şi mijloace de stingere (crengile
copacilor de foioase, malurile, foile de cort, prelatele, mantalele, păturile, uneltele pentru
lucrări de terasamente, extinctoarele, instalaţii le autonome de stingere a incendiilor,
autocisternele antiincendiare, autopompele de incendiu etc). Incendiile trebuie localizate şi
stinse operativ, cu fermitate şi pricepere, respectând cu stricteţe cerinţele secuntăţu.

32
 TEMA 4: Aparatele de cercetare de radiaţie şi chimică.
Şedinţa 1: Şedinţa practică – 1 oră.
Subiectele de studiu:
1. Aparatele de cercetare de radiaţie şi de control dozimetric,
2. Aparatele de cercetare chimică şi de control chimic.
Bibliografia: Regulamentul de luptă al trupelor chimice.

1. Aparatele de cercetare de radiaţie şi de control dozimetric.

Pentru detectarea şi măsurarea radiaţiilor ionizante se folosesc aparatele militare de

cercetare de radiaţie şi de control dozimetric, caracteristicile tehnice ale cărora sînt
prezentate în tabel.
Indicatorul-semnalizator DP-64 (fig. 7) este destinat
pentru asigurarea semnalizării acustice şi luminoase, în caz de
existenţă a radiaţiei gama, şi se compune din tabloul de
semnalizare /, blocul de detecţie 5, unite reciproc cu
ajutorul cablului flexibil
Fig. 7. indicatorul-semnalizaior DP-64: 4 cu lungimea de 30 m.
/- tablou de semnalizare; 2 - întrerupător
Din completul aparatului fac parte, de asemenea, lada de ambalaj, SAR (sculele şi
PABOTA
accesoriile - KOHTPOJIb;
de rezervă), 3 - întrerupător
descrierea tehnică BKJÎde-exploatare, formularul.
şi instrucţiunile
BbIKJl: 4 - cablu de alimentare, 5 - bloc de detecţie; 6
- bec de semnalizare; 7 - difuzor tip DEM.
Pregătirea aparatului pentru lucru şi verificarea capacităţii de funcţionare
1.Se pune întrerupătorul BKJI - BbIKJl în poziţia BbIKJl, iar întrerupătorul
PABOTA - KQHTPOJIb - în poziţia PABOTA.
2.Se racordează, în funcţie de sursa de alimentare ce se foloseşte, bornele
de ieşire corespunzătoare ale cablului de alimentare la sursă. Totodată, comutatorul
de tensiune al reţelei trebuie să fie stabilit din timp în poziţia necesară.
3. Se pune întrerupătorul BKJI. - BbIKJl în poziţia BKJI şi se încălzeşte
aparatul în curs de 5 min.
4. Se pune întrerupătorul PABOTA - KOHTPOJIb în poziţia KOHTPOJIb.
Anclanşarea semnalizării acustice şi luminoase ne demonstrează capacitatea de
funcţionare a aparatului.
5. Se pune întrerupătorul KOHTPOJIb - PABOTA în poziţia PABOTA. Aparatul e
gata de lucru, în această stare aparatul se află în regim de urmărire şi asigură detectarea
radiaţiilor ionizante.
Apariţia impulsurilor luminoase periodice la becul indicator şi anclanşarea
simultană a semnalizării acustice indică faptul că în locul instalării blocului de detecţie
puterea dozei de expunere a radiaţiei gama depăşeşte 0,2 r/h.

După apariţia semnalului aparatul se scoate din funcţiune. Mai departe controlul
existenţei radiaţiei gama se realizează prin anclanşarea de scurtă durată a aparatului.
La funcţionarea aparatului în regim de urmărire controlul funcţionării se face o dată
în 24 ore.
33
 Aparatul de măsurat puterea dozei DP-5V este destinat pentru măsurarea
nivelurilor de radiaţie gama şi de contaminare radioactivă a diferitelor suprafeţe prin
expunere la radiaţii gama şi permite detectarea radiaţiei beta. Aparatul are indicaţie
acustică a radiaţiei ionizante pe toate subdomeniile, cu excepţia primului.
Din completul aparatului DP-5V (fig. 9) fac parte: măsurătorul puterii dozei în
cutie, două curele reglabile de purtat, o tijă prelungitoare, un divizor de tensiune
pentru racordarea aparatului la sursa exterioară de curent continuu cu tensiunea de 12
şi 24 V, o cască telefonică, un complet de piese de schimb, scule şi accesorii (PSSA),
descrierea tehnică şi instrucţiunile de exploatare, formularul şi lada de ambalaj.
Blocul de detecţie are un ecran turnant, care poate fi fixat pe corpul blocului de
detecţie în poziţiile "B", T" şi "K". în poziţia "B" se deschide fereastra din corpul
blocului de detecţie, în poziţia " F " fereastra este închisă cu ecranul, în poziţia "K",
vizavi de fereastră, se amplasează sursa de control montată în corp. Pe corp există
două proeminenţe, cu care blocul de detecţie se aşază pe suprafaţa de cercetat pentru
controlul contaminării radioactive şi detectarea radiaţiei beta.
Pregătirea aparatului pentru lucru şi verificarea capacităţii de funcţionare
1. Se racordează sursele de alimentare, respectând polaritatea. Fără a
închide capacul compartimentului de alimentare, se pune maneta comutatorului
subdomeniilor în poziţia.
Deviaţia acului aparatului măsurător în limitele sectorului vopsit al cadranului ne
demonstrează valabilitatea surselor de alimentare.
2. Se verifică capacitatea de funcţionare a aparatului de la sursa de control
operatorul îşi pune casca telefonică şi o racordează la tabloul măsurător, ecranul turnant
al blocului de detecţie se pune în poziţia "K", maneta comutatorului subdomeniilor se
pune succesiv în poziţiile xlOOO, xlOO, xlO, xl, x0,l şi se observă pocnetele în casca
telefonică şi deviaţia acului la aparatul măsurător. La funcţionarea normală a aparatului
pocnetele în casca telefonică se aud la toate subdomeniile, cu excepţia primului.
Acul aparatului măsurător la subdomenul xlO trebuie să devieze la gradaţia indicată în
formularul aparatului, iar în poziţiile xl şi x 0,1 - dincolo de limitele cadranului.

Fig 9 Aparatul de măsurat puterea dozei DP-5V:

1 - tablou măsurător; 2 - cablu de conexiune; 3 - buton de anulare a indicaţiilor;
4 - comutatorul subdomeniilor; 5 - micro-ampermetru; 6 - capacul cutiei aparatului;
7 - tabelul valorilor admisibile ale infectării obiectivelor; 8 - bloc de detecţii; 9 -
ecran turnant, Iii - sursă de control; ,' / - întrerupător de iluminare a cadranului
microampermetrului; 12 - tijă prelungitoare; 13 - cască telefonică; 14 - cutie
34
 3. Se pune maneta comutatorului în poziţia PE5K, ecranul blocului de detecţie se
pune în poziţia " F " şi se aşază în compartimentul inferior al cutiei. Aparatul e gata
pentru funcţionare.
Puterea dozei de expunere a radiaţiei gama se măsoară cînd ecranul blocului de
detecţie se aflăîn poziţia " F ". Comutatorul subdomeniilor se pune in poziţia în care acul
aparatului deviază în limitele cadranului. Caractenstica domeniului de măsurare al
aparatului DP-5V este prezentată în tab.4.

Caracteristica domeniului de măsurare al

aparatului Poziţia manetei Unitatea de Intervalul de
Subdomeniul comutatorului Cadranul măsura măsurare

I 200 0-200 r/h 5-200

II xlOOO 0-5 mr/h 500-5000

111 xlOO 0-5 mr/h 50-500
IV xlO 0-5 mr/h 5-50
V xl 0-5 mr/h 0,5-5
VI xO 1 0-5 mr/h 0,05 05

Pentru determinarea gradului de contaminare radioactivă a armamentului, tehnicii

militare, echipamentului, mijloacelor de protecţie individuală, apei şi produselor
alimentare trebuie, în primul rând, de măsurat puterea dozei de expunere a radiaţiei
gama (fondul gama) la locul controlului contaminării radioactive (totodată obiectivele
trebuie sa se găsească la o depărtare de 15 - 20 m de la locul măsurării. Apoi pe locul
măsurării fondului gama P/se aşază obiectivul infectat. Pe blocul de detecţie, pentru a-1
proteja împotriva contaminării radioactive, se îmbracă o husă de polietilenă. Deplasând
blocul de detecţie în lungul suprafeţei obiectivului de cercetat, se caută, după cea mai
înaltă frecvenţă a semnalului din casca telefonică, cea mai infectată porţiune şi se citesc
indicaţiile aparatului, ţinând cont de coeficientul subdomeniului Pinct. Se compară
mărimile măsurate P/şi P!nd şi în cazul P/< Pt„d mărimea contaminării suprafeţei
obiectivului se determină din expresia Po/, = Pinci -P/ în care este puterea raportată a
dozei de expunere a fondului gama, care ţine cont de influenţa de ecranare a
obiectivului; Pj = P// K, în care K este coeficientul ce ţine de acţiunea de ecranare a
obiectivului (pentru tancuri, aruncătoare de proiectile cu reacţie şi alte obiective
asemănătoare
acestora K -2, pentru automobile, piese de artilerie K =1,5, pentru personal K =1,2,
pentru obiective mici K=l).

35
 ^ Aparatul de măsurat puterea dozei IMD-21 este analogic după destinaţie cu
aparatul DP-3B. Pe lângă măsurarea puterii dozei de expunere a radiaţiei gama acesta
emite un semnal luminos despre depăşirea valorii de prag stabilite a nivelului de radiaţie
de 1; 5; 10; 50 şi 100 r/h. în afară de aceasta, aparatul asigură evidenţa automată a
coeficientului de atenuare a radiaţiei gama de către obiectiv la reglarea manuală a
multiplicatorului indicaţiilor de la 1 până la 4 cu o discontinuitate de pestei.

Fig. 10. Aparatul de măsurat puterea dozei 1MD-21B:

1 - bloc de măsurare a frecvenţei medii; 2 - tablou indicator; 3 - lampă de semnalizare ПOPOГ, 4 -
indicator de conectare a aparatului de alimentare; 5 - comutatorul ПOPOГ; 6 - butonul ПPOBEPKA; 7
- întrerupătorul TABЛO; S - întreruptorul CETЬ; 9 - cupla circuitului blocului de detecţie: 10 - buşonul
multiplicatorului indicaţiilor, // - cupla circuitului de alimentare; 12 -bloc de detecţie, 13 - scoabe pentru
fixarea blocului de detecţie.

Aparatul IMD-21 se instalează la obiectivele mobile şi fixe. Aparatele IMD-21

BA şi IMD-21 SA au posibilitatea să realizeze transmiterea automată a informaţiei
prin canalele de transmisiuni telecodificate la punctul de adunare şi prelucrare a
datelor cercetării.
Din completul aparatului 1MD-21B (fig. 10) fac parte: un bloc de detecţie
BDMG-36, un bloc de măsurare a frecvenţei medii BIO-0,5. o garnitură de piese de
montaj, un set de PSSA descrierea tehnică şi instrucţiunile de exploatare a aparatului,
formularul.
Blocul de detecţie BDMG-36 este destinat pentru transformarea energiei
radiaţiei gama în impulsuri de tensiune, frecvenţa de repetiţie a cărora este proporţională
cu puterea măsurată a dozei de expunere.
Blocul de măsurare a frecvenţei medii este destinat pentru prelucrarea informaţiei
transmise de la blocul de detecţie şi afişarea acesteia pe tabloul de afişaj numeric,
36
precum şi pentru semnalizarea despre depăşirea valorii de prag a frecvenţei de
repetiţie a impulsurilor de intrare.

Pregătirea aparatului pentru lucru şi verificarea capacităţii de funcţionare

1.Se pune comutatorul FIOPOF în poziţia I, întrerupătorul TABJIO - în poziţia
supenoară, întrerupătorul CETb - în poziţia BKJI, totodată pe tabloul de afişaj numeric
trebuie să se afişeze numărul 0000. Se încălzeşte aparatul timp de 5 min.
2.Se apasă butonul T1POBEPKA - indicaţiile tabloului de afişaj numeric trebuie să
se afle în limitele valorilor indicate în cap. 3 al formularului, în afară de aceasta, trebuie
să se aprindă lampa de semnalizare FIOPOF. La verificarea capacităţii de funcţionare
a aparatului se interzice reţinerea apăsată a butonului FIPOBEPKA mai mult de 1 min.
Măsurarea putem dozei de expunere se realizează în mod automat. In acelaşi timp
cu măsurarea puterii dozei de expunere a radiaţiei gama aparatul asigură semnalizarea
luminoasă despre depăşirea valorii de prag stabilite a nivelului radiaţiei.
Completul militar de măsurare a dozei DP-22V este destinat pentru măsurarea
dozei de expunere a radiaţiei gama. Din completul aparatului (fig. 11) fac parte: un
dispozitiv de încărcare ZD-5 şi 5O de măsurătoare de doză DKP-50A (fig.12),
descrierea tehnică şi instrucţiunile de exploatare, formularul. Completul este amplasat
într-o ladă de ambalaj.
Măsurătorul de doză DKP-50A asigură înregistrarea dozei de expunere a radiaţiei
gama în domeniul de la 2 până la 50 r. Citirea dozelor măsurate se face după scara
amplasată în interiorul dozimetrului.

Fig. 11 Completul de măsurătoare de doză DP-22 V:

l-dispozitiv de încărcare ZD-5; 2 - măsurătoare de doză DKP-5OA; 3 - butonul
potenţiometruhd; 4 -capacul compartimentului de alimentare;5-locaşul 3APHJJ(;6-
căpăcel
Pregătirea aparatului pentru funcţionare include: racordarea surselor de
alimentare şi încărcarea măsurătoarelor de doză. La racordarea surselor de alimentare:
butonul regulatorului de tensiune se suceşte spre stânga până la refuz; se instalează în
compartimentul de alimentare al dispozitivului de încărcare două elemente l,6-PMT-U-8
(1451J) şi se racordează bornele de ieşire ale acestora la bornele corespunzătoare în
conformitate cu marcajul; se închide compartimentul de alimentare cu capacul şi acesta
se fixează cu şurubul.

37
 Fig. 12. Măsurătorul de doză DKP-50A:
1 - ocular, 2 - scară, 3 - corpul dozimetrului, 4 -fir platinat mobil, 5 - electrod interior, 6 -
condensator, 7 - montură de protecţie, 8 - geam, 9 - cameră de ionizare, 10 - obiectiv,11 -
portdozimetru, 12 - buşon superior

încărcarea măsurătoarelor de doză se realizează cu ajutorul dispozitivului de

încărcare ZD-5, pentru aceasta se scoate căpăcelul de pe locaşul 3AP5m şi montura de
protecţie - de pe măsurătorul de doză. Se introduce măsurătorul de doză în locaşul
3AP5Ifl şi se apasă până la refuz, totodată se aprinde iluminarea scării dozimetrului.
Observând în ocular, prin rotirea butonului regulatorului de
tensiune se aduce imaginea firului vizavi de gradaţia zero a scării, după aceea
măsurătorul de doză se scoate din locaşul de încărcare şi se verifică la lumină
coinciderea firului cu reperul de zero în poziţia verticală a acestuia. Se înşurubează
montura de protecţie pe măsurătorul de doză, Iar pe locaşul de incărcare - căpăcelul.
Dozele de radiaţie se măsoară după poziţia imaginii firului pe scara dozimetrului.
Totodată, trebuie de ţinut minte că autodescărcarea măsurătoarelor de doză în condiţii
normale nu depăşeşic două diviziuni de scară în 24 de ore.
Completul militar de măsurătoare de doză ID-1 este destinat pentru
măsurarea dozei absorbite de radiaţie gama-neutronică.
Din completul aparatului (fig.13) fac parte:10 măsurătoare de doză tip de ionizare,
un dispozitiv de încărcare ZD-6, descrierea tehnică şi instrucţiunile de exploatare,
formularul. Completul este amplasat într-o lada de ambalaj.
Măsurătorul de doză ID-1 asigură înregistrarea dozei de radiaţie gama-neutronică în
domeniul de la 20 pînă la 500 razi. Dozele de măsurat se citesc după scara amplasată în
interiorul dozimetrului.

Fig 13 Completul de măsurătoare de doza ID-1: I -

măsurător de doză ID-1; 1 - locaş pentru dispozitivul de
încărcare; 3 - cutie; 4 - ocular; 5 - portdozimetru, 6 -
montură de protecţie; 7 - dispozitiv de încărcare ZD-6; 8 -
locaş de încărcare şi contact; 9-butonul subansamblului de
încărcare şi contact; 1 0-oglindă giratoric.

Încărcarea măsurătoarelor de doză se realizează în felul următor: se scoate

dispozitivul de încărcare din cutie; se roteşte butonul dispozitivului de încărcare în
direcţia săgeţii CBPOC până la refuz; cu ajutorul cheii triedrice, aflate pe butonul
dispozitivului de încărcare, se deşurubează montura de protecţie de pe măsurătorul de
38
doză ID-1; se introduce dozimetrul în locaşul de încărcare şi, privind prin ocular, se
obţine iluminarea maximă a scării, orientând în acest scop oglinda spre sursa
exterioară de lumină; se apasă măsurătorul de doză până la refuz şi, privind prin
ocular, se roteşte butonul dispozitivului de încărcare pînă ce imaginea firului se va
situa la gradaţia zero a scării dozimetrului; dozimetrul se scoate din locaşul
de încărcare şi se verifică poziţia firului, imaginea acestuia trebuie să coincidă cu
gradaţia zero a scării; se înşurubează montura de protecţie a dozimetrului.
Dozele absorbite de radiaţie gama-neutronică se determină după poziţia imaginii
firului pe scara dozimetrului. Autodescărcarea măsurătoarelor de doză în condiţii
normale nu depăşeşte o diviziune de scară în 24 de ore.
Dozimetrul individual ID-11 (fig. 14) este destinat pentru controlul individual al
iradierii personalului expus radiaţiei ionizante cu scopul diagnosticării primare a
gradului de gravitate a vătămărilor prin radiaţie.

Fig 14 Dozimetrul ID-11

1 - suport 2 -plăcuţă din sticlă alumofosfatică activată cu argint -detector de radiaţie
ionizantă,
3 - corp, 4 - şnur.
împreună cu dispozitivul de măsură GO-32 (fig. 15) dozimetrul ID-11 asigură
măsurarea dozei absorbite de radiaţie gama-neutronică în domeniul de la 10 pînăla
1500 razi.
Pregătirea aparatului pentru lucru şi verificarea capacităţii de funcţionare
Pune întrerupătorul ITKTAHHE în poziţia inferioară, butoanele YCT. HYJia
KAJMEPOBKA - în poziţia extremă din stânga.
Se racordează la dispozitivul de măsură cablul de alimentare corespunzător
tensiunii la reţea 220 sau 12,24V.
Se pune întrerupătorul JTHTAHHE în poziţia superioară, totodată trebuie să se
ilumineze unul dintre indicatoarele "-', "0","+", iar pe tablou apare afişarea numerică.
Se încălzeşte dispozitivul de măsură în curs de 30min.
Rotind butonul YCT. HYJI3, se obţine iluminarea stabilă a indicatorului "O".
Se scoate buşonul din canalul de măsurare şi, rotind butonul KAJtHBPOBKA
se afişează pe tablou numărul de calibrare, indicat pe panoul frontal al dispozitivului.
Se introduce buşonul în canalul de măsurare, totodată trebuie să se ilumineze
indicatorul "0".
Se scoate buşonul din canalul de măsurare, după aceasta pe tablou trebuie să se
afişeze numărul de calibrare indicat pe panoul frontal al dispozitivului de măsură şi să
se ilumineze indicatorul "-".
Operaţiile de punere la zero şi de calibrare se repetă până ce în cazul când
buşonul e introdus, se va ilumina indicatorul "O", iar fără buşon se va afişa pe tablou
numărul de calibrare indicat pe panoul frontal al dispozitivului de măsură.

39
 Se deschide detectorul de suprasarcină "IIP" cu ajutorul cheii speciale situate
pe panoul frontal al dispozitivului de măsură, se introduce detectorul în locaşul de
măsurare, fixîndu-1 în canalul de măsurare. Pe panoul frontal al dispozitivului trebuie
să se ilumineze indicatorul riEPErPy3KA, iar pe tablou - să se afişeze
valoarea numerică.
Se scoate detectorul de suprasarcină din locaşul de măsurare. Pe tabloul
dispozitivului trebuie să se afişeze numărul de calibrare. Se introduce detectorul în
corp şi se închide cu ajutorul cheii speciale.
Se deschide detectorul de calibrare FP, se introduce în locaşul de măsurare,
fixîndu-1 în canalul de măsurare. Cu butonul KAJIHBPOBKA se formează pe tablou
indicaţia ce figurează în formularul aparatului pentru detectorul de calibrare. Durata
aflării detectorului de calibrare în canalul de măsurare nu trebuie să depăşească 30 s.
Apăsând pe detector, se readuce manşonul mobil în poziţia iniţială, fără a
scoate detectorul din locaşul de măsurare.

Fig. 15. Dispozitivul de măsură GO-32:

I - bulon yCT. HYJ1H; 2 - întrerupător
TIHTAHHE; 3 - tablou de aftşaj; 4 - indicaţia
suprasarcinii;
Se înscrie număr obţinută
5 -indicaţie
cea de-a patra de calibrare; 6 -debuton
pe tabloul afişai al aparatului, care
KAMBPOBKA; 7 - buşon, 8 - locaş pentru instalarea
va fi număr de calibrare precizat. Dacă valoarea obţinută a numărului de calibrare se
deosebeşte detectorului; 9 - cheie
de cea stabilită pentrufrontal
pe panoul deschiderea
mai multdetectorului,
decât cu ±3 unităţi, trebuie
10 - mâner pentru transportare
menţinută în procesul de lucru valoarea nouă a numărului de calibrare.
Pentru măsurarea dozei se deschide detectorul, se introduce în locaşul de
măsurare, fixîndu-1 în canalul de măsurare, se înscrie cea de-a treia sau cea de-a patra
indicaţie ce s-a afişat pe tabloul dispozitivului de măsură. Durata aflării detectorului în
locaşul de măsurare nu trebuie să depăşească 20 s.
Pentru determinarea dozei acumulate de către detector în timpul ce a trecut după
măsurarea precedentă, trebuie de scăzut din mărimea măsurată doza mpăsurată
anterior. După măsurarea dozei se scoate detectorul din locaşul de măsurare, totodată
pe tablou trebuie să se afişeze numărul de calibrare, se introduce detectorul în corp şi
se închide cu ajutorul cheii de pe panoul frontal al dispozitivului de măsură.
2. Aparatele de cercetare chimică şi de control chimic.
Aparatul militar de cercetare chimică (AMCC) (fig. 16) este destinat pentru
determinarea în aer, în teren, pe armament şi tehnica militară a substanţelor toxice

40
sarin, soman, iperită, fosgen, difosgen, cianură de hidrogen, clorcian, precum şi a
vaporilor de VX şiBZ în aer.
Principiul de funcţionare a aparatului constă în următoarele. La pomparea aerului
infectat cu pompa de mână prin tubuşoarele indicatoare în acestea are loc schimbarea
culorii umpluturii sub acţiunea ST (tab. 5). După schimbarea culorii umpluturii şi
intensitatea ei sau după durata schimbării culorii se judecă despre existenta ST şi
concentraţia aproximativă a acesteia.

Fig. 16. Aparatul militar de cercetare chimică (AMCC):

1 - pompă manuală; 2 - ajutajul pompei; 3 - capacele de protecţie; 4 -filtre de fum: S - cartuşe
pentru termofor: 6 - lanternă; 7 - termofor: 8 - tijă; 9 - lopăţicâ; 10 - casete de hârtie cu tubusoare
indicatoare.
Existenţa substanţelor toxice în aer se determină în următoarea succesiune: se
determină existenţa vaporilor de STF în concentraţii periculoase, apoi existenţa vaporilor
de STF în concentraţii puţin penculoase, ST de tipul fosgenului, difosgenului, cianurii de
hidrogen, clorcianului şi, în ultimul rînd, se determină existenţa iperitei.
Tabelul 5 Caractenstica tubuşoarelor indicatoare

Marcajul ST determinat cu Culoarea um- Culoarea caracteristica a

tubuşorului ajutorul tubuşorului pluturii pana la umpluturii după acţiunea
indicator acţiunea ST ST

Un Sarin,
inel roşu şi an soman, Albă Roşie
punct roşu VX

Verde sau albastra-

Fosgen, Alba verzuie (stratul superior al
Trei difosgen umpluturii)
inele verzi

Cianură de Albă Roşie-violetă(stratul

hidrogen, clorcian inferior al umpluturii)

41
 Un Iperitâ Galbenă Roşie pe fundal galben
inel galben

Un BZ, aerosoli ai ST cu
inel cafeniu acţiune psiho-chimică Fârâ Albastrâ-verzuie
culoare

La determinarea ST în teren, pe armament şi tehnica militară trebuie folosit ajutajul

pompei şi căpăcelul de protecţie.
La temperaturi foarte joase cercetarea terenului şi a suprafeţei diferitelor obiecte
trebuie efectuată cu folosirea termoforului.
La folosirea termoforului trebuie respectate condiţiile de siguranţă privind
protecţia ochilor, feţei şi porţiunilor descoperite ale corpului şi luate în consideraţie
următoarele particularităţi tubuşoarele indicatoare cu inel şi punct roşu şi cele cu inel
galben se încălzesc după pomparea aerului prin ele în curs de 1 min, tubuşorul indicator
cu trei inele verzi se încălzeşte în termofor în curs de 1 min în cazul indicaţiilor
îndoielnice.

42
 TEMA 4: aparatele de cercetare de radiaţie şi chimică.
Şedinţa 2: Şedinţa practică
Subiectele de studiu:
1. Avertizorul automat de substanţe toxice de luptă GSA-12
2. Aparatul pentru cercetarea de radiaţie şi chimică.
3. Pregătirea aparatului pentru lucru şi verificarea capacităţii de funcţionare.
4. Apartul de măsurat puterea dozei IMD-21.

Bibliografia: Regulamentul de luptă al trupelor chimice.

1. Avertizorul automat de substanţe toxice de luptă GSA-12

Avertizorul automat de substanţe toxice de luptă GSA-12 (fig. 17) este destinat
pentru controlul continuu al aerului cu scopul determinării în acesta a vaporilor de ST
fosfororganice. Alimentarea aparatului se realizează de la reţeaua de bord cu folosirea
unui bloc de alimentare. La apariţia în aer a vaporilor de STF aparatul emite semnale
luminoase şi acustice nu mai târziu decât peste 4,5 min. Aparatul funcţionează în unul
din două regimuri cu reînnoirea informaţiei despre existenţa STF: în cel continuu -
peste 2 min. , în cel ciclic - peste 16 min. Durata funcţionării fără întrerupere cu o
singură încărcare a mijloacelor indicatoare în regim continuu este de 8 ore, în regim
ciclic - de 24 ore. La temperatura aerului mai joasă de plus 10°C aerul analizat se
încălzeşte.
Aparatul se compune din următoarele sisteme şi dispozitive principale sistemul de
infiltraţie a aerului, dispozitivul de deplasare a benzii cu acţionarea dozatoarelor,
convertorul fotoelectric, dispozitivul de măsură, dispozitivul de programare, blocul de
comandă şi semnalizare luminoasă, sistemul de reglare automată a temperaturii,
sistemul de control al capacităţii de funcţionare a aparatului.
La blocul de comandă şi semnalizare luminoasă este prevăzută următoarea
semnalizare luminoasă despre aplicarea tensiunii reţelei la aparat - aprinderea lămpii
indicatoare de culoare verde, despre funcţionarea dispozitivului de deplasare a benzii -
stingerea pentru un timp scurt a lămpii indicatoare de culoare verde, despre starea gata
a aparatului pentru lucru - aprinderea lămpii indicatoare de culoare albastră, despre
detectarea vaporilor de STF - clipirea lămpii indicatoare de culoare galbenă, despre
defectarea aparatului - aprinderea lămpii indicatoare de culoare roşie.

43
 Fig. 17 Construcţia generală a aparatului CSA-17:
l-corp: 2-panou frontal; 3-bloc electronic; 4-capac frontal; 5-subansamblulrotametrului; 6-subansamblului
filtrului antisilicagel; 7-blocul de comandă; S-pannul lămpilor indicatoare; 9-panoul organelor de comandă; 10-
dozatoare cu suporturi şi piese de antrenare a pistoanelor acestora; 1)-cameră de infiltraţie; 12-fotobloc; 13-ecranul
camerei termice; 14 şi 1S-cuple pentru racordarea cablurilor; 16-manetă-antrenor cu rota de apăsare; 17-tambur de
deplasare a benzii; 18-bobinâ alimentatore; 19-bobină receptoare; 20-comnartimentul camerei termice nentru încălzire.

Caracterul defecţiunii se determină după următoarele indicii: lampa indicatoare

de culoare roşie clipeşte - s-a rupt sau s-a terminat banda indicatoare, lampa indicatoare
de culoare roşie arde continuu - a ieşit din uz sistemul de infiltraţie a aerului sau s-a
defectat lampa de iluminat a convertorului fotoelectric, în compartimentul termostat
temperatura a atins valoarea limită.
Pregătirea aparatului pentru lucru şi verificarea capacităţii de funcţionare
1. Organele de comandă se pun în poziţia:
• întrerupătoarele I1HTAHHE şi OBOrPEB - deconectate;
• întrerupătorul LJHKJI - HEFIPEPblB. -în poziţiaHEIlPEPblB.;
• întrerupătorul nOflFOTOBKA - PABOTA - în poziţia PABOTA;
• placa ecranului termic - în poziţia inferioară.
2. Se anclanşează întrerupătorul nHTAHHE, totodată se aprinde lampa
indicatoare
verde şi clipeşte cea roşie.
3. Se apasă butonul JII7M, totodată se aprinde lampa indicatoare albastră,
clipesc lămpile
indicatoare galbenă şi roşie, se stinge lampa indicatoare verde.
4. Se instalează banda indicatoare şi filtrul antisilicagel.
5. Se pune întrerupătorul ПОДГOTOBKA - PABOTA - în poziţia
ПОДГOTOBKA; se observă arderea lămpii indicatoare albastre, aflarea flotorului
rotametrului la mijloc.
6.Se apasă butonul KOHTPOJIb, se observă deviaţia acului microampermetrului la
diviziunea 6,1.
7.Se pregătesc soluţiile nr. 2 şi nr. 1 şi se alimentează dozatoarele cu acestea, se
apasă butonul J1FIM, se observă stingerea lămpii indicatoare verzi, simultan
deplasarea tuburilor dozatoarelor, locul picurării soluţiilor pe banda indicatoare
în caz de îngheţare a soluţiilor, se pun în prealabil flacoanele cu reactivii nr. 1 şi
nr. 2 în compartimentul de încălzire pentru dezgheţare.

44
 8. Se deconectează întrerupătorul ПИTAHHE, se scoate banda
indicatoare, se verifică dimensiunea petei.
9. Dacă temperatura aerului e sub plus 10°C, se anclanşează întrerupătorul
HO/JOrPEB, se pun în compartimentul pentru încălzire flacoanele cu soluţiile nr. 1 şi nr.
2, cu lichidul de spălare al completului al doilea de alimentare
10. Se pune întrerupătorul ПОДГOTOBKA-PABOTA, în poziţia PABOTA,
se observă aprinderea lămpii indicatoare albastre.
11. Se pune întrerupătorul UyiKJl. -HEriPEPblB. în poziţia ВЫKJI.
Lucrul cu aparatul. Controlul aerului analizat se efectuează în regim ciclic La
detectarea STF aparatul se trece la regimul continuu cu apăsarea simultană a butonului
JiriM. Se supraveghează permanent lămpile indicatoare. Lampa indicatoare verde se
deconectează periodic în timpul funcţionării dispozitivului de deplasare a benzii, cea
albastră - arde permanent. La stingerea lămpii indicatoare albastre şi neaprinderea celei
roşii se verifică starea bună a lămpii indicatoare albastre prin apăsarea butonului JILIM.
Dacă la apăsarea butonului JIIIM lampa albastră nu se aprinde, ea trebuie schimbată.
Dacă în procesul de funcţionare a aparatului începe să clipească lampa indicatoare
roşie, înseamnă că s-a terminat sau s-a rupt banda indicatoare. In acest caz trebuie de
deschis capacul detectorului şi, văzând că banda indicatoare s-a terminat, de reîncărcat
aparatul cu mijloace indicatoare noi. La aprinderea permanentă a lămpii indicatoare
roşii se face analiza defecţiunii caracteristice şi se iau măsuri pentru înlăturarea acesteia.
La sfârşitul lucrului cu aparatul acesta se deconectează, se deschide capacul
detectorului, se scoate banda indicatoare folosită şi filtrul antisilicagel şi se pun într-un
loc special amenajat. Se scot dozatoarele şi rezervorul captator de umezeală, se varsă
din acestea rămăşiţele soluţiilor, se spală cu lichid de spălare şi se pun la locurile lor.

1. Aparatul pentru cercetarea de radiaţie şi chimică

Aparatul pentru cercetarea de radiaţie şi chimică (ACRC) este destinat pentru

controlul permanent al existenţei radiaţiei gama şi substanţelor toxice de tipul sărinului
în afara obiectivului blindat, emiterea semnalelor (luminoase şi acustice) şi comenzilor
pentru punerea în funcţiune a mecanismelor de execuţie ale sistemului de protecţie a
echipajului la atingerea anumitor valori (de prag). Aparatul emite semnale şi comenzi în
cazul radiaţie gama puternice a exploziei nucleare (semnale şi comanda "A") pentru
realizarea protecţiei echipajului împotriva presiunii excedentare a undei de şoc, a
apariţiei infectării radioactive a terenului (semnale şi comanda "P") pentru protecţia
echipajului împotriva prafului radioactiv şi aerosolilor, la apariţia în aer, în afara
obiectivului, a vaporilor de ST tip sarin (semnalul şi comanda "O") pentru protecţia
echipajului împotriva acestor ST. '
Timpul de reacţie şi emitere a comenzilor la mecanismele de execuţie la acţiunea
radiaţiei gama a exploziei nucleare constituie cel mult 0,1 s, iar la radiaţia gama a
terenului infectat radioactiv - 10 s, la acţiunea vaporilor de ST tip sarin - cel mult 40 s.
Domeniul măsurărilor nivelurilor de radiaţie pe locul amplasării aparatului ACRC
este de la 0,2 până la 150 r/h. Alimentarea aparatului se realizează de la reţeaua de bord
a maşinii cu tensiunea de 27 V.

3. Pregătirea aparatului pentru lucru şi verificarea capacităţii de funcţionare

45
 Se pune maneta comutatorului PO/I PABOT în poziţia YCT. HYJI#, se verifică
luminiscenta lămpilor, se deşurubează buşonul cartuşului cu silicagel şi se înşurubează
în locaş, se schimbă cadrul TIR®, se cuplează detectorul, se reglează consumul de aer.
se verifică capacitatea de funcţionare a schemelor de încălzire a tubului şi ciclonului.
2. Se apasă succesiv butonul KOHTPOJIb OPA, stabilind maneta
comutatorului
POJţ PABOT în poziţiile "P" şi "A", lămpile de semnalizare se aprind la
incandescenţa maximă
Cu ajutorul butonului YCT. HyJIil se stabileşte acul microampermetrului la
semnul sectorului colorat al cadranului.
Se pune maneta comutatorului PO,ZJ, PABOT în poziţia "O", se apasă butonul
KOHTPOJIb OPA. Se înşurubează buşonul butonului KOHTPOJIb OPA.
5. Se pune maneta robinetului cu trei căi în poziţia PABOTA (vertical),
se
înşurubează buşonul cartuşului cu silicagel, se reglează consumul de aer.
6. Se pune maneta comutatorului POjJ, PABOT în poziţia "O", maneta
comutatorului KOMAH/ţbl - m poziţie "OPA".
In timpul funcţionării aparatului se controlează permanent consumul de aer şi
poziţia acului microampermetrului. La apariţia semnalului "P" se măsoară puterea dozei,
după aceea maneta comutatorului POJJ, PABOT se pune în poziţia "0".
Schimbarea cadrelor YLJX® se efectuează: vara - în timpul reviziilor de control ale
obiectivului, iarna (în cazul existenţei covorului de zăpadă) - peste fiecare 500 km de
parcurs al obiectivului. Peste fiecare 4 ore de funcţionare neîntreruptă a aparatului
trebuie făcută reglarea acestuia. Reglarea se face peste 5 min. după comutarea
robinetului cu trei căi în poziţia YCT. HyJLH. Dacă aparatul nu a funcţionat 10 zile şi
mai mult, atunci acul microampermetrului se stabileşte la semn după o pompare de 30
min. a aerului prin cartuşul cu silicagel, în cazul întreruperilor în funcţionare de până la
6 luni - după o oră de pompare, iar de peste 6 luni - după două ore de pompare a aerului.
Completul de dispozitive pentru luarea probelor KPO-1 (fig. 18) este destinat
pentru luarea probelor de sol, apă, produse alimentare şi alte materiale infectate cu
substanţe radioactive şi toxice şi cu mijloace bacteriene (biologice) pentru a le analiza
în laboratoare. Pentru luarea probelor de sol se foloseşte preduceaua. La lovirea
preducelei de sol, cilindrul se umple cu probă. După aceea, apăsând pe bucşa preducelei,
proba se împinge în afară, într-o cutie Pentru luarea probelor de sol vârtos şi îngheţat se
foloseşte burghiul. Solul fărâmiţat cu burghiul se adună într-o cutie cu un făraş-lopată.
Pentru luarea probelor de materiale pulverulente se foloseşte o sondă. Probele se
iau cu ajutorul sondei din diferite locuri ale sacului (sau din alt ambalaj) din stratul
superficial al materialului. La luarea probei de apă dintr-un bazin se foloseşte pompa de
apă ce permite luarea probelor de la orice nivel al apei până la adâncimea de 30 m.
Probele de pe suprafeţele descoperite ale armamentului şi tehnicii militare se iau prin
frotiuri cu tampoanele de vată.
Luarea probelor pentru efectuarea analizei bacteriologice (biologice) se efectuează
folosind cutia, dm completul căreia fac parte patru flacoane de sticla. Pentru prinderea
insectelor completul KPO-1 are o plasă cu coadă.

4.Apartul de măsurat puterea dozei IMD-21.

46
 Aparatul de măsurat puterea dozei IMD-21 este analogic după destinaţie cu
aparatul DP-3B. Pe lângă măsurarea puterii dozei de expunere a radiaţiei gama acesta
emite un semnal luminos despre depăşirea valorii de prag stabilite a nivelului de radiaţie
de 1; 5; 10; 50 şi 100 r/h. în afară de aceasta, aparatul asigură evidenţa automată a
coeficientului de atenuare a radiaţiei gama de către obiectiv la reglarea manuală a
multiplicatorului indicaţiilor de la 1 până la 4 cu o discontinuitate de pestei.

Fig. 10. Aparatul de măsurat puterea dozei 1MD-21B:

1 - bloc de măsurare a frecvenţei medii; 2 - tablou indicator; 3 - lampă de semnalizare ПOPOВ, 4 -
indicator de conectare a aparatului de alimentare; 5 - comutatorul ПOPOВ; 6 - butonul ПPOBEPKA; 7 -
întrerupătorul TABJIO; S - întreruptorul CETЬ; 9 - cupla circuitului blocului de detecţie: 10 - buşonul
multiplicatorului indicaţiilor, // - cupla circuitului de alimentare; 12 -bloc de detecţie, 13 - scoabe pentru
fixarea blocului de detecţie.

Aparatul IMD-21 se instalează la obiectivele mobile şi fixe. Aparatele IMD-21

BA şi IMD-21 SA au posibilitatea să realizeze transmiterea automată a informaţiei
prin canalele de transmisiuni telecodificate la punctul de adunare şi prelucrare a
datelor cercetării.
Din completul aparatului 1MD-21B (fig. 10) fac parte: un bloc de detecţie
BDMG-36, un bloc de măsurare a frecvenţei medii BIO-0,5. o garnitură de piese de
montaj, un set de PSSA descrierea tehnică şi instrucţiunile de exploatare a aparatului,
formularul.

Blocul de detecţie BDMG-36 este destinat pentru transformarea energiei

radiaţiei gama în impulsuri de tensiune, frecvenţa de repetiţie a cărora este proporţională
cu puterea măsurată a dozei de expunere.

Blocul de măsurare a frecvenţei medii este destinat pentru prelucrarea informaţiei

transmise de la blocul de detecţie şi afişarea acesteia pe tabloul de afişaj numeric,
precum şi pentru semnalizarea despre depăşirea valorii de prag a frecvenţei de
repetiţie a impulsurilor de intrare.
47
48
TEMA 2. Mijloacele de protecţie individuală şi colectivă în dotarea subunităţilor.
Şedinţa 1: Prelegre
Subiectele de studiu:
1. Mijloacele de protecţie individuală – 30 minute.

1. Mijloacele de protecţie individuală.

Mijloacele de protecţie sînt destinate pentru protecţia personalului împotriva factorilor distructi ai
armelor de nimicire în masă. Ele se împart în mijloace'de protecţie individuală şi colectivă.

1. Mijloacele de protecţie individuală

Mijloacele de protecţie individuală se află la fiecare militar. Din acestea fac parte: mijloacele de
protecţie a aparatului respirator, mijloacele de protecţie a pielii şi ochilor personalului.
a). Mijloacele de protecţie a aparatului respirator
Din mijloacele de protecţie a aparatului respirator fac patre măştile antigaz filtrante şi izolante şi
aparatele de respirat.
Masca antigaz filtrantă este destinată pentru protecţia aparatului respirator, ochilor şi feţei
împotriva substanţelor toxice, radioactive şi aerosolilor bacterieni (biologici).
Masca antişaz se compune: dintr-o cutie filtrantă şi partea facială în afară de aceasta din
completul măştii antigaz tac parte sacul portmască pentru păstrarea şi purtarea acesteia, o husă tricotată
hidrofobă (ce nu absoarbe umezeala), o cutie cu membrane de rezervă pentru interfon şi o cutie cu
pelicule care nu aburesc, pentru asigurarea vizoarelor măştii antigaz împotriva aburirii. Iarna masca
antigaz se completează suplimentar cu manşete de izolare termică.
Cutia filtrantă serveşte pentru purificarea aerului inspirat de impurităţile nocive. Pentru aceasta ea
este prevăzută (pe curentul de aer) cu un filtru de fum (antiaerosoli) şi cu cărbune absorbant
(material de filtrare) special prelucrat.
În filtru sînt reţinuţi orice fel de aerosoli - praful radioactiv, fumul şi ceaţa de substanţe toxice,
precum şi aerosolii bacterieni (biologici). Materialul de filtrare reţine vaporii şi gazele de substanţe
toxice.
Partea facială este destinată pentru protecţia ochilor şi feţei omului împotriva pătrunderii
substanţelor toxice, radioactive, aerosolilor bacterieni (biologici) şi aducerea aerului purificat la
aparatul respirator.
Sacul portmască serveşte pentru păstrarea şi purtarea măştii antigaz. Pe pereţii laterali ai
sacului sînt două buzunare exterioare. Buzunarul cu clapă e destinat pentru păstrarea pachetului
antichimic individual (PAI), celălalt - pentru cutia cu peliculele care nu aburesc şi cu membranele de
rezervă.

Pregătirea măştii antigaz pentru întrebuinţare începe prin determinarea mărimii necesare a părţii
faciale. Mărimea părţii faciale se determină după mărimea circumferinţei verticale a capului prin
măsurarea acesteia după o linie închisă ce trece peste vârful capului, bărbie şi obraji (fig. 6).
Mărimile părţilor faciale ale măştilor antigaz sînt prezentate în tab.2.
Cagula măştii noi, înainte de a o pune, trebuie ştearsă din exterior şi din
interior cu o cârpă curată umectată uşor cu apă, iar supapele de expiraţie
trebuie suflate. Părţile faciale, care au fost în uz, se dezinfectează cu alcool
sau cu soluţie de 2% de formalină.
Pentru protecţia împotriva pătrunderii în aparatul respirator a prafului de
pământ şi celui radioactiv şi în timpul acţiunilor în norul secundar de aerosoli
bacterieni (biologici) trupele folosesc aparatul de respirat R-2.

Mărimile părţilor faciale

 Circumferinţa verticală a capului, cm, cagula Mărimea
măştii necesară
ŞMG ŞM-62, ŞM-66mu

Pînă la63,0 1
62,5-65.5 Pînăla63,0 63,5-65,5
63,5-65,5 1
66.0-67,5 66,0-68.0 66,0-68,0 2
68,0-69,0 68,5-70,5 68,5 şi mai 3
mult
69,5 şi mai mult 71,0 şi - 4
mai mult

Aparatul de respirat R-2 reprezintă o semimască filtrantă prevăzută cu două supape de

inspiraţie şi o supapă de expiraţie cu ecran de protecţie, o legătură de cap compusă din panglici elastice
şi neextensibile şi un dispozitiv de strângere pe nas.
Partea exterioară a semimăştii este confecţionată din material sintetic poros, iar cea interioară -
din peliculă subţire de polietilenă, în care sînt montate cele două supape de inspiraţie. între partea
exterioară şi cea interioară ale semimăştii este plasat filtrul din fibre sintetice. La inspiraţie aerul trece
prin toată suprafaţa exterioară a semimăştii, prin filtru, se purifică de praf şi pătrunde prin supapele de
inspiraţie în aparatul respirator. La expiraţie aerul iese în afară prin supapa de expiraţie.
Aparatul de respirat se păstrează într-un pachet de polietilena, se poartă în sacul portmască.
Se confecţionează aparate de respirat de trei mărimi. Mărimea aparatului de respirat se
determină după mărimea distanţei dintre punctul cel mai adâncit al rădăcinii nasului şi punctul cel mai
inferior al bărbiei până la 109 mm - mărimea 1, de la 110 până la 119 mm - mărimea 2, 120 mm şi mai
mult - mărimea 3.
Masca antigaz izolantă IP-4 este destinată pentru întrebuinţare numai pe uscat, iar masca
antigaz izolantă IP-5 este mijlocul de intervenţie şi salvare al echipajelor tancurilor echipate cu
sisteme pentru conducere pe sub apă şi poate fi folosită pentru lucrări uşoare sub apa la adâncimea de
până la 7 m.
Măştile antigaz izolante sînt compuse din următoarele subansambluri principale: partea facială,
cartuşul regenerator cu dispozitiv de pornire, sacul respirator cu supapă de suprapresiune, carcasă (IP-4)
şi sacul portmască. Din completul măştilor antigaz izolante fac parte, de asemenea, peliculele, care nu
aburesc, plasate într-o cutie, brichetele pentru alimentare suplimentară cu oxigen (IP-5), manşetele de
izolare termică (IP-4), sacul pentru păstrarea măştii antigaz asamblate şi paşaportul tehnic.
Mărimea cagulei la măştile antigaz izolante se determină printr-o singură măsurare (ca şi la
alegerea măştii ŞM-66mu) pentru cagulele măştilor antigaz IP-4 şi IP-5 (în mod corespunzător ŞIP-
2b(k) şi ŞIP-M) până la 64,0 cm - mărimea 1; de la 64,5 până la 68,5 cm - mărimea 2; 69,0 cm şi mai
mult - mărimea 3.

50
TEMA 2: Mijloacele de protecţie individuală şi colectivă în dotarea subunităţilor.
Şedinţa 2-3: Şedinţa practică
Subiectele de studiu:
1. Mijloacele de protecţie a pielii
2. Mijloacele de protecţie a ochilor.

3. Mijloacele de protecţie a pielii.

Mijloacele de protecţie a pielii sînt destinate pentru protecţia personalului împotriva
pătrunderii substanţelor toxice în organismul omului prin piele, pentru asigurarea
învelişurilor cutanate, îmbrăcămintei, încălţămintei şi echipamentului împotriva
infectării cu substanţe toxice, radioactive şi aerosoli bacterieni (biologici), pentru
ridicarea nivelului de protecţie împotriva emisiunii de lumină a exploziilor nucleare,
precum şi pentru protecţia de scurtă durată împotriva armelor incendiare.
Din mijloacele de protecţie a pielii fac parte completul militar de protecţie, costumul
pelicular de protecţie, îmbrăcămintea de protecţie specială, costumul complex militar de
protecţie, costumul de protecţie din sită.
Completul militar de protecţie şi costumul pelicular de protecţie se folosesc, de
regulă, în îmbinare cu costumul complex militar de protecţie.
Completul militar de protecţie sau costumul pelicular de protecţie şi masca antigaz
se află permanent asupra personalului, care trebuie să le folosească imediat în caz de atac
chimic, infectare radioactivă şi aplicare de către inamic a mijloacelor bacteriene
(biologice).
Completul militar de protecţie (CMP) este destinat pentru protecţia de
nenumărate ori a învelişurilor cutanate, îmbrăcămintei,' echipamentului şi armelor
individuale împotriva substanţelor toxice, mijloacelor bacteriene şi prafului radioactiv.
El se compune din: mantaua de protecţie OP-1. ciorapi de protecţie şi mănuşi de
protecţie.
Mantaua de protecţie se confecţionează de cinci mărimi: prima - pentru militarii
cu înălţimea până la 165 cm; a doua - de la 166 până la 170 cm; a treia - de la 171
până la 175 cm; a patra - de la 176 până la 180 cm: a cincia - de la 181 cm şi mai sus.
Pentru transportarea mantalei în poziţia "de marş" în spate şi asigurarea trecerii
rapide a acesteia în poziţia "de luptă" şi pentru păstrare este prevăzută o husă.
Ciorapii de protecţie sînt confecţionaţi din ţesătură specială. La talpa sînt întăriţi
cu şoşoni de cauciuc. Ciorapii de protecţie se confecţionează de patru mărimi: prima -
pentru cizmele de mărimea 37-40; a doua - pentru cizmele de mărimea 41—42; a treia
- pentru cizmele de manmca 43 şi mai mare; a patra - pentru încălţămintea de iarnă.
,
Mănuşile de protecţie se confecţionează de două feluri: de vară BL-lm - cu cinci
degete şi de iarnă BZ-lm - cu două degete. Mănuşile se aleg după lungimea degetului
mijlociu al mâinii. 1 emru mănuşile BL-lm: prima mărime - până la 76 mm, a doua -
76—85 mm, a treia - 86 mm şi mai mult. Pentru mănuşile BZ-lm: prima mărime - până
la 85 mm, a doua - 86 mm şi mai mult.

51
 Costumul de protecţie (L-l) face parte din îmbrăcămintea de protecţie specială,
care se foloseşte în cazul acţiunilor de lungă durată în teren infectat cu substanţe toxice
şi mijloace bactenene (biologice), precum şi la executarea lucrărilor de degazare şi
dezinfectare.
Costumul de protecţie se compune: dintr-o scurtă cu glugă, pantaloni cu ciorapi,
doua perechi de mănuşi de protecţie cu două degete, un capişon şi o geantă pentru
transportare.
Costumul de protecţie se confecţionează de trei mărimi: prima - pentru militarii
cu înălţimea până la 165 cm, a doua - de la 166 până la 172 cm, a treia - peste 172 cm.
Costumul complex militar de protecţie (CCMP) este destinat pentru protecţia
complexă a personalului împotriva impulsului luminos şi prafului radioactiv al
exploziilor nucleare, vaporilor şi aerosolilor de substanţe toxice şi mijloacelor
bacteriene (biologice). El se compune dintr-o scurta şi pantaloni lenjerie de protecţie,
coifură, capişon, care se confecţionează din ţesătura de bumbac cu impregnări speciale.
Scurta şi pantalonii au construcţie asemănătoare cu cea a echipamentului obişnuit de
vară şi se confecţionează de aceleaşi mărimi. Partea de jos a scurtei are o piesă de
strângere pentru ermetizare. Coifura'de vară reprezintă o bonetă cu cozoroc şi storuri,
cea de iarnă - o căciula cu clape şi storuri.
Costumul de protecţie din sită (CPS) este destinat pentru protecţia învelişului
cutanat al omului şi asigurarea echipamentului împotriva acţiunii distructive a
emisiunii de lumina a exploziei
Costumul se compune: dintr-o scurtă şi pantaloni confecţionaţi din ţesătură-sită cu
impregnare ienifueă Costumul se îmbracă pe deasupra echipamentului obişnuit sau al
celui de protecţie.
Scurta e cu glugă la un singur rând de nasturi, de croială degajată cu mâneci
alungite. Partea de ios a~mânecilor scurtei permite acoperirea completă a labelor
mâinilor. Gluga scurtei are dimensiuni mărite, ceea ce permite îmbrăcarea acesteia pe
deasupra coifuri şi, în caz de necesitate, acoperirea
Pantalonii se îmbracă pe deasupra cizmelor. Pentru fixarea pantalonilor la brâu şi
pe carâmbii
cizmelor ei au elastic sus şi jos. ,. __
Costumul se confecţionează de trei mărimi: prima - pentru militarii cu înălţimea
pana la 166 cm, a doua - până la 178 cm, a treia - de la 179cm în sus.

4. Mijloacele de protecţie a ochilor.

Mijloacele de protecţie a ochilor sînt destinate pentru protecţia ochilor împotriva
vătămării prin arsură şi reducerea duratei orbirii temporare cauzate de emisiunea de
lumină a exploziilor nucleare. Din acestea fac parte: ochelarii de protecţie OAF
(ochelari antiarsură fotocromatici) şi OF (ochelari
Tcompietul ochelarilor de protecţie OAF şi OF intră: ochelarii de protecţie, tocul,
două cutii cu pelicule, care nu aburesc NPN, şi un şerveţel. Ochelarii de protecţie fac
parte din mijloacele de protecţie militare. Personalul îşi pune ochelarii din timp şi îi
poartă permanent, cit exista pericolul
aplicării de către inamic a armei nucleare. în poziţia "de marş" ochelarii sînt
purtaţi în tocul de la centură.
52
 Ochelarii de protecţie OAF şi OF se confecţionează de două mărimi şi se aleg
după lăţimea feţei la umerii obrazului: prima mărime - până la 135 mm, a doua - 136
mm şi mai mult.

53
TEMA 2: Mijloacele de protecţie individuală şi colectivă în dotarea subunităţilor.
Şedinţa 4: Şedinţa practică
Subiectele de studiu:
2. Mijloacele de protecţie colectivă.

2. Mijloacele de protecţie colectivă.

Din mijloacele de protecţie colectivă fac parte instalaţiile şi agregatele de filtro
ventilaţie, cu care se echipează obiectivele mobile şi fixe ermetizate şi neermetizate,
destinate pentru protecţia colectivă a personalului împotriva acţiunii distructive a
armei nucleare, chimice şi mijloacelor bacteriene (biologice).
Obiective mobile sînt tancurile, maşinile de luptă pentru infanterie, automobilele
echipate cu instalaţii de filtro ventilaţie.
Obiective fixe sînt fortificaţiile (adăposturile) de campanie de tot felul, amenajate
cu mijloace de ermetizare şi cu agregate de filtroventilaţie.
Agregatul de filtroventilaţie FVA-100/50 este destinat pentru amenajarea
punctelor de comandă şi a celor medicale, precum şi a adăposturilor pentru 20 de
persoane şi mai multe. El se compune dintr-un filtru absorbant FP-100/50, un ventilator
VAP-1 cu motor electric şi un indicator de consum al aerului URV-2. în afară de aceasta,
din completul agregatului fac parte o instalaţie de ventilaţie cu dispozitiv de protecţie, o
instalaţie pentru suflarea anticamerelor, o garnitură de piese de montaj, două uşi
ermetice reglabile, două foi de cort din pânză cauciucată, hârtie impermeabilă, în rulou
(100 m2). Agregatul se montează pe una dintre lăzile de ambalaj. Masa totală a
agregatului împachetat constituie cel mult 243 kg.
Obiectivele neermetizate de armament şi tehnica militară se amenajează cu
instalaţii de filtroventilaţie tip colector (FVUA-15, FVU-15, FVU-7, FVU-3,5).
Instalaţiile de filtroventilaţie FVUA-15, FVU-15, FVU-7, FVU-3,5 asigură cu aer
purificat echipajele compuse din patru, trei, doi şi un singur om în mod corespunzător.
Obiectivele de armament şi tehnică militară se amenajează cu instalaţii de
filtroventilaţie de primenire totală a aerului (pentru tancuri FVU şi FVUA-100), care sînt
destinate pentru purificarea aerului refulat în interiorul obiectivului de substanţe toxice,
praf radioactiv şi de mijloacele bacteriene (biologice) şi pentru crearea presiunii
excedentare în interiorul obiectivului.
Cu FVU pentru tancuri se amenajează tancurile, MLI, MPCL, MCC. Din
componenţa instalaţiei fac parte priza de aer cu supapă ermetică, compresorul cu
separator, filtrul absorbant, mecanismul cu supape, conductele de aer.
Instalaţia de filtroventilaţie pentru automobile FVUA-100 se instalează, de
regulă, în maşinile de comandament şi stat-major, în obiectivele mobile de transmisiuni,
în caroseriile maşinilor K-66 şi K-376. Din componenţa instalaţiei FVUA-100 fac parte:
un prefiltru, un filtru absorbant, un ventilator electric, un panou de control, o garnitură
de piese de montaj, un filtru contra bruiajului radio.

54
TEMA 3: Mijloacele incendiare şi protecţia împotriva lor.
Şedinţa 1: Prelegere
Subiectele de studiu:
1. Noţiunea de armă incendiară caracteristica concisă a armelor incendiare.
2. Protecţia împotriva armelor incendiare.

Bibliografia: Regulamentul de luptă al trupelor chimice.

1. Noţiunea de armă incendiară caracteristica concisă a armelor

incendiare.

Prin armă incendiară se înţeleg substanţele incendiare (SI) şi mijloacele de

întrebuinţare în luptă a acestora. Arma incendiară este destinată pentru vătămarea
personalului, distrugerea şi deteriorarea armamentului şi tehnicii militare,
lucrărilor şi altor obiecte.
Din substanţele incendiare moderne ale unor armate fac parte:
• amestecurile incendiare pe bază de produse petroliere;
• amestecurile incendiare metalizate;
• termitul şi compoziţiile de termit;
• fosforul alb obişnuit şi plastifiat;
• electronul;
• metalele alcaline;
• amestecurile incendiare autoinflamabile în aer pe bază de trietilenaluminiu.
Cea mai mare răspândire dintre substanţele incendiare pe bază de produse
petroliere o are napalmul. Aceasta se obţine prin adăugarea la combustibilul lichid,
de obicei la benzină, a pulberilor speciale - agenţi îngroşători.
Napalmul posedă capacitatea de a se inflama uşor şi a dezvolta o
temperatură de până la 1200°C. Durata arderii napalmului constituie 5-10 min. El
se lipeşte bine de suprafaţa diferitelor obiecte, arde la contactul cu oxigenul şi se
stinge greu.
Cel mai eficient amestec incendiar este considerat napalmul B. Acesta se
caracterizează prin inflamabilitate bună şi adezivitate sporită chiar şi la suprafeţele
umede, are capacitatea de a crea focare de înaltă temperatură (1000 - 1200°C) cu o
durată de ardere de 5 - 10 min. Napalmul B e mai uşor decât apa, de aceea pluteşte
pe suprafaţa acesteia, păstrându-şi totodată capacitatea de ardere, ceea ce
îngreuiază considerabil lichidarea focarelor de incendiu.
Pirogelurile se obţin prin adăugare la napalm a sodiului, magneziului,
fosforului în stare pulverulentă sau de aşchii, precum şi a aluminiului, cărbunelui,
asfaltului, silitrei şi altor substanţe. Temperatura de ardere a pirogelurilor atinge
1600°C. Spre deosebire de napalmul obişnuit pirogelurile sînt mai grele decât
apa, durata arderii acestora e doar de 1 - 3 min.

55
 Compoziţiile cu termit sînt un amestec pulverulent presat de obicei de
aluminiu şi oxizi de fier. Termitul arzând se încălzeşte până la 3000°C şi arde fără
contact cu oxigenul.
Din amestecurile incendiare cu termit armata SUA are în dotare compoziţii
de marca TH2, TH3 şi TH4. Ele pot perfora prin ardere elementele metalice ale
armamentului şi tehnicii militare, scoţându-le din uz. Compoziţiile cu termit
indicate se întrebuinţează în bombele incendiare de aviaţie.
Fosforul alb reprezintă o substanţă solidă semitransparentă asemănătoare cu
ceara. El are capacitatea de a se autoinflama intrând în contact cu oxigenul din aer.
Arde cu o flacără strălucitoare degajând din abundentă un fum alb. Temperatura
inflamării fosforului pulverulent este de 34°C, temperatura flăcării - de 900 -
1200°C.
Fosforul alb se întrebuinţează în calitate de aprinzător al napalmului şi
pirogelului în muniţiile incendiare.
Fosforul plastificat (cu adaos de cauciuc) capătă capacitatea de a se lipi de
suprafeţele verticale şi de a le perfora prin ardere. Aceasta permite întrebuinţarea
lui pentru încărcarea bombelor minelor, proiectilelor.
Elektronul este un aliaj din magneziu (96%), aluminiu (3%) şi alte elemente
(1%). Se aprinde la temperatura de 600°C şi arde cu o flacăra albă orbitoare sau
albăstruie, dezvoltând o temperatură de până la 2800°C. Se întrebuinţează pentru
confecţionarea corpurilor pentru bombele incendiare de aviaţie.
Amestecul incendiar autoinflamabil se compune din poliizobutilenă şi
trietilenaluminiu (combustibil lichid).
Din mijloacele de întrebuinţare în luptă a substanţelor incendiare fac
parte, bombele de aviaţie cu napalm şi incendiare, casetele şi dispozitivele cu
casete incendiare, muniţiile incendiare de artilerie, aruncătoarele de flăcări,
aruncătoarele de grenade incendiare cu reacţie, gloanţele de reglaj incendiare şi
perforant-incendiare, grenadele incendiare de armă, lumânările, sferele şi
pachetele cu termit, cartuşele fumigene incendiare, fugasele incendiare.
2. Protecţia împotriva armelor incendiare.
Protecţia împotriva armelor incendiare se realizează în scopul de a nu admite
sau a reduce la minim acţiunea acestora asupra personalului, armamentului şi
tehnicii militare, fortificaţiilor şi mijloacelor materiale, a preîntâmpina apariţia şi
propagarea incendiilor şi a asigura, în caz de necesitate, localizarea şi stingerea
rapidă a acestora.
Măsurile principale de protecţie împotriva armelor incendiare sînt
amenajarea terenului cu lucrări de fortificaţie cu intenţia de a asigura protecţia
împotriva armelor incendiare, folosirea proprietăţilor de protecţie şi de mascare ale
terenului, măsurile preventive antiincendiare folosirea mijloacelor individuale de
protecţie şi proprietăţilor de protecţie ale tehnicii militare, lucrările de salvare în
focarele de incendiu, localizarea şi stingerea incendiului.
Amenajarea terenului cu lucrări de fortificaţie asigură o protecţie eficace a
personalului, armamentului, tehnicii militare şi mijloacelor militare împotriva

56
armelor incendiare. Pentru asigurarea protecţiei sigure a personalului lucrările de
fortificaţie trebuie amenajate ţinând seama de particularităţile acţiunii armelor
incendiare atât asupra personalului cît şi asupra fortificaţiilor. Amenajarea
suplimentară include construirea diferitelor planşee, acoperişuri cozoroace de
protecţie. Pianşeele de protecţie se confecţionează din materiale neinflamabile
sau greu inflamabile cu acoperirea acestora cu un strat de pământ având
grosimea de cel puţin 1 0 - 1 5 cm. Pentru ca substanţele incendiare arzând să nu
pătrundă în fortificaţii, la intrare în acestea se fac şanţuri sau praguri, iar
acoperişurile se fac cu înclinare spre parapet. Intrările în adăposturi se închid cu
grile din materiale neinflamabile. Extinderea incendiului în lungul tranşeelor se
preîntâmpină prin amenajarea spaţiilor libere antiincendiare peste fiecare 25 - 30 m.
Pentru tencuiala antiincendiară a elementelor lucrărilor de fortificaţie executate
din materiale inflamabile se folosesc materiale speciale sau materiale aflate la
îndemână (argilă etc).
Pentru protecţia armamentului şi tehnicii militare împotriva armelor
incendiare deasupra adăposturilor se construiesc acoperişuri din materiale locale şi
se acoperă cu un strat de pământ, Iar din părţile laterale se închid cu panouri
confecţionate din materiale greu inflamabile. Dacă amenajarea acoperişurilor nu e
posibilă, atunci tehnica se acoperă deasupra cu panouri sau cu foi de cort. Dacă
substanţele incendiare arzând nimeresc pe tehnică, foile de cort şi panourile trebuie
imediat date jos.
Armamentul muniţiile şi alte materiale trebuie plasate în adăposturi şi în nişe
speciale.
Folosirea proprietăţilor de protecţie şi de mascare ale terenului reduce
acţiunea armelor incendiare asupra personalului, armamentului, tehnicii militare şi
mijloacelor materiale. Personalul în timpul executării misiunilor primite, aflării în
marş şi staţionării trebuie să folosească cu pricepere proprietăţile de mascare ale
terenului (râpele, vâlcelele, depresiunile, peşterile şi alte adăposturi naturale).
Măsurile preventive antiincendiare sînt menite pentru înlăturarea totala
sau parţială a cauzelor apariţiei şi dezvoltării incendiilor. Scopul măsurilor
preventive antiincendiare este, de asemenea, crearea condiţiilor necesare pentru
lichidarea cu succes a incendiilor apărute şi executarea lucrărilor de salvare.
Subunităţile se asigură cu mijloace antiincendiare, personalul se instruieşte
în privinţa procedeelor de preîntâmpinare şi stingere a incendiilor, armamentul şi
tehnica militară se vopsesc cu vopsea ignifugă, foile de cort, husele, tendele, plasele
de mascare şi obiectele din lemn se îmbibă cu substanţe ignifuge. Dacă subunităţile
sînt dispuse în pădure, mai ales de conifere, trebuie curăţat raionul ocupat de iarbă
uscată, arbori doborâţi şi de frunze uscate.
Pentru a evita aprinderea construcţiilor din lemn neprotejate ale fortificaţiilor
ele se tencuiesc cu mortar de argilă. Din caroseriile maşinilor se scot materialele
combustibile. Armamentul şi bunurile aflate la personal se plasează în adăposturi
sau în nişe speciale.
Pentru stingerea incendiilor trebuie menţinute în stare de pregătire
permanentă mijloacele de stingere a incendiilor la toate subunităţile. Pentru

57
stingerea aprinderilor la obiectivele cel mai mult expuse la incendiu se
amenajează panouri cu unelte de stingere a incendiilor.
Folosirea mijloacelor individuale de protecţie şi proprietăţilor de
protecţie ale tehnicii militare. Pentru protecţia personalului împotriva armelor
incendiare se folosesc costumele de protecţie, mantalele de protecţie, măştile
antigaz. Dacă pe acestea nimeresc substanţe incendiare arzând, ele se dezbracă
repede, iar substanţa incendiară se stinge.
Tehnica militară, mai ales cea blindată, are proprietatea de a proteja cu
siguranţă personalul împotriva vătămării nemijlocite cu substanţe incendiare
arzând. Pentru amplificarea proprietăţilor de protecţie ale tehnicii în condiţiile de
campanie pot fi întrebuinţate grile din crengi verzi, iarbă şi alte învelişuri. Tendele,
husele, foile de cort nu se fixează. Aceasta favorizează aruncarea lor rapidă în caz
de aprindere în cazul aplicării de către inamic a armelor incendiare, personalul îşi
ocupă rapid locurile în tehnică. Uşile, obloanele, fantele de observare şi alte
găuri, prin care e posibilă pătrunderea substanţelor incendiare, se închid. Dacă
substanţele incendiare nimeresc pe tehnică, trebuie acoperit etanş locul, unde arde,
cu orice mijloace aflate la îndemână.
Lucrările de salvare includ salvarea personalului, evacuarea victimelor la
punctele medicale, salvarea din foc a armamentului, tehnicii militare şi mijloacelor
materiale.
Lucrările de salvare se încep imediat după aplicarea de către inamic a armelor
incendiare şi se efectuează cu forţele subunităţilor atacate. Deoarece acţiunea
distructivă a incendiilor ce au izbucnit se intensifică cu timpul, acordarea
autoajutorului şi ajutorului reciproc nemijlocit în cadrul subunităţilor capătă o
importanţă deosebită.
Salvarea personalului constă în căutarea victimelor, stingerea substanţelor
incendiare şi hainelor ce s-au aprins de la ele, scoaterea victimelor într-un loc
nepericulos şi acordarea primului ajutor acestora.
Acordarea primului ajutor personalului începe cu stingerea substanţelor
incendiare ce au nimerit pe piele sau pe haine de către victima însăşi sau cu ajutorul
camaradului. Pentru stingerea unei cantităţi mici de substanţă incendiară trebuie
acoperit etanş locul arderii cu mâneca, cu poala mantalei, foaia de cort, mantaua de
protecţie, cu argilă umedă, pămînt sau zăpadă. Dacă pe victimă a nimerit o cantitate
considerabilă de substanţă incendiară, stingerea se face prin acoperirea victimei cu
mantaua, foaia de cort, mantaua de protecţie, prin udarea abundentă a acesteia cu apă,
acoperirea cu pământ sau cu nisip.
După stingerea substanţelor incendiare arzând porţiunile de haine şi de lenjerie
pe locul arsurii se spintecă cu precauţie şi se înlătură parţial, cu excepţia bucăţilor
carbonizate. Resturile de substanţă incendiară stinsă nu se îndepărtează de pe pielea
arsă, deoarece acest lucru ar provoca dureri mari şi ar putea cauza infectarea suprafeţei
arse. Pe locul arsurii se aplică un pansament înmuiat în apă sau în soluţie de 5% de
piatră vânătă, îmbrăcămintea se udă tot cu această soluţie. Pe timp de vară
pansamentul udat cu apă trebuie menţinut în stare umedă până se ajunge la punctul
medical. Dacă soluţia de piatră vânătă lipseşte, pe porţiunile cu arsuri ale corpului se
aplică un pansament, folosind pachetul individual de pansament.
58
 În cazul arsurilor mari primul ajutor îl acordă instructorul sanitar. Personalul
vătămat cu arsuri grave se trimite, prin dispoziţiunea comandantului de subunitate, la
punctul medical în cazul arsurii uşoare (roşeaţă pe o suprafaţă limitată sau băşici
singuratice de dimensiuni mici) victima primeşte primul ajutor şi rămâne în
subunitate.
Salvarea armamentului şi tehnicii militare, mijloacelor materiale constă în
evacuarea la timp a acestora din raioanele ameninţate cu respectarea măsurilor de
precauţie. La acţiunea armelor incendiare asupra armamentului şi tehnicii de luptă
incendiul izbucneşte în majoritatea cazurilor din cauza aprinderii anvelopelor de
cauciuc, diferitelor învelişuri, materialelor aflate pe acestea, după aceea are loc
explodarea rezervoarelor cu combustibil şi muniţiilor. Durata extinderii incendiului pe
tot obiectivul constituie 10-15 mia, de aceea lucrările de salvare trebuie să aibă
caracterul unor acţiuni precise şi hotărâtoare executate în timp scurt. Substanţa
incendiară arzând pe armament şi tehnica militară se stinge prin astupare cu pământ,
nisip mâl sau zăpadă, acoperire cu prelate, pânză de sac, foi de cort sau mantale,
ruperea flăcărilor cu crengi proaspăt tăiate de pe copaci sau tuJăriş de foioase.
Pământul, nisipul, mâlul şi zăpada sînt mijloace destul de eficiente şi uşor
accesibile pentru stingerea substanţelor incendiare. Prelatele, pânza de sac, mantalele şi
foile de cort se folosesc pentru stingerea focarelor mici de incendiu. Nu se recomandă
stingerea cantităţilor mari de substanţă incendiară cu un jet continuu de apă, deoarece
acest lucru poate duce la împrăştierea amestecului arzând.
Substanţele incendiare stinse pot să se aprindă uşor de la surse de foc, iar cele ce
conţin fosfor pol să se autoinflameze. De aceea bucăţile stinse de substanţe incendiare
trebuie îndepărtate cu grija de pe obiectivul atacat şi arse într-un loc special destinat
pentru aceasta.„
Localizarea şi stingerea incendiilor se realizează, în primul rând, în cazurile
când ele ameninţa personalul, armamentul, tehnica militară şi mijloacele materiale sau
împiedică îndeplinirea misiunilor primite şi se execută în cadrul subunităţilor cu
propriile forţe. Localizarea incendiului este o acţiune dirijata pentru limitarea
extinderii arderii. La stingerea incendiului se obţine întreruperea completă a arderii
Pentru stingerea incendiilor se întrebuinţează substanţe extinctoare (apa, bioxidul de
carbon solid, bioxidul de carbon şi vaporii de apă, spuma, nisipul, pământia, zăpada
etc.) şi mijloace de stingere (crengile copacilor de foioase, malurile, foile de cort,
prelatele, mantalele, păturile, uneltele pentru lucrări de terasamente, extinctoarele,
instalaţii le autonome de stingere a incendiilor, autocisternele antiincendiare,
autopompele de incendiu etc). Incendiile trebuie localizate şi stinse operativ, cu
fermitate şi pricepere, respectând cu stricteţe cerinţele secuntăţu.

59
 TEMA 4: Aparatele de cercetare de radiaţie şi chimică.
Şedinţa 1: Şedinţa practică – 1 oră.
Subiectele de studiu:
3. Aparatele de cercetare de radiaţie şi de control dozimetric,
4. Aparatele de cercetare chimică şi de control chimic.
Bibliografia: Regulamentul de luptă al trupelor chimice.

3. Aparatele de cercetare de radiaţie şi de control dozimetric.

Pentru detectarea şi măsurarea radiaţiilor ionizante se folosesc aparatele

militare de cercetare de radiaţie şi de control dozimetric, caracteristicile tehnice ale
cărora sînt prezentate în tabel.
Indicatorul-semnalizator DP-64 (fig. 7) este
destinat pentru asigurarea semnalizării acustice şi
luminoase, în caz de existenţă a radiaţiei gama, şi se
compune din tabloul de semnalizare /, blocul de detecţie
5, unite reciproc cu
Fig. 7. indicatorul-semnalizaior DP-64: ajutorul cablului
/- tablou de semnalizare; 2 - întrerupător
flexibil 4 cu lungimea de 30 m. Din completul aparatului fac parte, de asemenea,
PABOTA
lada - KOHTPOJIb;
de ambalaj, întrerupător
SAR (sculele 3şi -accesoriile BKJÎ - descrierea tehnică şi
de rezervă),
BbIKJl: 4 -de
instrucţiunile cablu de alimentare,
exploatare, 5 - bloc de detecţie; 6
formularul.
- bec de semnalizare; 7 - difuzor tip DEM.
Pregătirea aparatului pentru lucru şi verificarea capacităţii de funcţionare
3.Se pune întrerupătorul BKJI - BbIKJl în poziţia BbIKJl, iar întrerupătorul
PABOTA - KQHTPOJIb - în poziţia PABOTA.
4.Se racordează, în funcţie de sursa de alimentare ce se foloseşte,
bornele de ieşire corespunzătoare ale cablului de alimentare la sursă. Totodată,
comutatorul de tensiune al reţelei trebuie să fie stabilit din timp în poziţia
necesară.
3. Se pune întrerupătorul BKJI. - BbIKJl în poziţia BKJI şi se încălzeşte
aparatul în curs de 5 min.
4. Se pune întrerupătorul PABOTA - KOHTPOJIb în poziţia
KOHTPOJIb. Anclanşarea semnalizării acustice şi luminoase ne demonstrează
capacitatea de funcţionare a aparatului.
5. Se pune întrerupătorul KOHTPOJIb - PABOTA în poziţia PABOTA.
Aparatul e gata de lucru, în această stare aparatul se află în regim de urmărire şi
asigură detectarea radiaţiilor ionizante.
Apariţia impulsurilor luminoase periodice la becul indicator şi anclanşarea
simultană a semnalizării acustice indică faptul că în locul instalării blocului de
detecţie puterea dozei de expunere a radiaţiei gama depăşeşte 0,2 r/h.

60
 După apariţia semnalului aparatul se scoate din funcţiune. Mai departe
controlul existenţei radiaţiei gama se realizează prin anclanşarea de scurtă durată
a aparatului.
La funcţionarea aparatului în regim de urmărire controlul funcţionării se face o
dată în 24 ore.

Aparatul de măsurat puterea dozei DP-5V este destinat pentru măsurarea

nivelurilor de radiaţie gama şi de contaminare radioactivă a diferitelor suprafeţe
prin expunere la radiaţii gama şi permite detectarea radiaţiei beta. Aparatul are
indicaţie acustică a radiaţiei ionizante pe toate subdomeniile, cu excepţia
primului.
Din completul aparatului DP-5V (fig. 9) fac parte: măsurătorul puterii
dozei în cutie, două curele reglabile de purtat, o tijă prelungitoare, un divizor de
tensiune pentru racordarea aparatului la sursa exterioară de curent continuu cu
tensiunea de 12 şi 24 V, o cască telefonică, un complet de piese de schimb, scule
şi accesorii (PSSA), descrierea tehnică şi instrucţiunile de exploatare,
formularul şi lada de ambalaj.
Blocul de detecţie are un ecran turnant, care poate fi fixat pe corpul
blocului de detecţie în poziţiile "B", T" şi "K". în poziţia "B" se deschide
fereastra din corpul blocului de detecţie, în poziţia " F " fereastra este închisă cu
ecranul, în poziţia "K", vizavi de fereastră, se amplasează sursa de control
montată în corp. Pe corp există două proeminenţe, cu care blocul de detecţie se
aşază pe suprafaţa de cercetat pentru controlul contaminării radioactive şi
detectarea radiaţiei beta.
Pregătirea aparatului pentru lucru şi verificarea capacităţii de funcţionare
1. Se racordează sursele de alimentare, respectând polaritatea. Fără
a închide capacul compartimentului de alimentare, se pune maneta
comutatorului subdomeniilor în poziţia.
Deviaţia acului aparatului măsurător în limitele sectorului vopsit al cadranului ne
demonstrează valabilitatea surselor de alimentare.
2. Se verifică capacitatea de funcţionare a aparatului de la sursa de
control operatorul îşi pune casca telefonică şi o racordează la tabloul măsurător,
ecranul turnant al blocului de detecţie se pune în poziţia "K", maneta comutatorului
subdomeniilor se pune succesiv în poziţiile xlOOO, xlOO, xlO, xl, x0,l şi se
observă pocnetele în casca telefonică şi deviaţia acului la aparatul măsurător. La
funcţionarea normală a aparatului pocnetele în casca telefonică se aud la toate
subdomeniile, cu excepţia primului.
Acul aparatului măsurător la subdomenul xlO trebuie să devieze la gradaţia
indicată în formularul aparatului, iar în poziţiile xl şi x 0,1 - dincolo de limitele
cadranului.

61
 Fig 9 Aparatul de măsurat puterea dozei DP-5V:
1 - tablou măsurător; 2 - cablu de conexiune; 3 - buton de anulare a
indicaţiilor; 4 - comutatorul subdomeniilor; 5 - micro-ampermetru; 6 - capacul
cutiei aparatului; 7 - tabelul valorilor admisibile ale infectării obiectivelor; 8 -
bloc de detecţii; 9 - ecran turnant, Iii - sursă de control; ,' / - întrerupător de
iluminare a cadranului microampermetrului; 12 - tijă prelungitoare; 13 - cască
telefonică; 14 - cutie

3. Se pune maneta comutatorului în poziţia PE5K, ecranul blocului de

detecţie se pune în poziţia " F " şi se aşază în compartimentul inferior al cutiei.
Aparatul e gata pentru funcţionare.
Puterea dozei de expunere a radiaţiei gama se măsoară cînd ecranul blocului
de detecţie se aflăîn poziţia " F ". Comutatorul subdomeniilor se pune in poziţia în
care acul aparatului deviază în limitele cadranului. Caractenstica domeniului de
măsurare al aparatului DP-5V este prezentată în tab.4.

Caracteristica domeniului de măsurare al

aparatului Poziţia manetei Unitatea de Intervalul de
Subdomeniul comutatorului Cadranul măsura măsurare

I 200 0-200 r/h 5-200

II xlOOO 0-5 mr/h 500-5000

111 xlOO 0-5 mr/h 50-500
IV xlO 0-5 mr/h 5-50
V xl 0-5 mr/h 0,5-5
VI xO 1 0-5 mr/h 0,05 05

Pentru determinarea gradului de contaminare radioactivă a armamentului,

tehnicii militare, echipamentului, mijloacelor de protecţie individuală, apei şi
62
 produselor alimentare trebuie, în primul rând, de măsurat puterea dozei de
expunere a radiaţiei gama (fondul gama) la locul controlului contaminării
radioactive (totodată obiectivele trebuie sa se găsească la o depărtare de 15 - 20 m
de la locul măsurării. Apoi pe locul măsurării fondului gama P/se aşază obiectivul
infectat. Pe blocul de detecţie, pentru a-1 proteja împotriva contaminării
radioactive, se îmbracă o husă de polietilenă. Deplasând blocul de detecţie în
lungul suprafeţei obiectivului de cercetat, se caută, după cea mai înaltă frecvenţă a
semnalului din casca telefonică, cea mai infectată porţiune şi se citesc indicaţiile
aparatului, ţinând cont de coeficientul subdomeniului Pinct. Se compară mărimile
măsurate P/şi P!nd şi în cazul P/< Pt„d mărimea contaminării suprafeţei obiectivului
se determină din expresia Po/, = Pinci -P/ în care este puterea raportată a dozei de
expunere a fondului gama, care ţine cont de influenţa de ecranare a obiectivului; Pj
= P// K, în care K este coeficientul ce ţine de acţiunea de ecranare a obiectivului
(pentru tancuri, aruncătoare de proiectile cu reacţie şi alte obiective
asemănătoare
acestora K -2, pentru automobile, piese de artilerie K =1,5, pentru personal K
=1,2, pentru obiective mici K=l).
^ Aparatul de măsurat puterea dozei IMD-21 este analogic după destinaţie
cu aparatul DP-3B. Pe lângă măsurarea puterii dozei de expunere a radiaţiei gama
acesta emite un semnal luminos despre depăşirea valorii de prag stabilite a
nivelului de radiaţie de 1; 5; 10; 50 şi 100 r/h. în afară de aceasta, aparatul asigură
evidenţa automată a coeficientului de atenuare a radiaţiei gama de către obiectiv la
reglarea manuală a multiplicatorului indicaţiilor de la 1 până la 4 cu o
discontinuitate de pestei.

Fig. 10. Aparatul de măsurat puterea dozei 1MD-21B:

1 - bloc de măsurare a frecvenţei medii; 2 - tablou indicator; 3 - lampă de semnalizare ПOPOГ, 4 -
indicator de conectare a aparatului de alimentare; 5 - comutatorul ПOPOГ; 6 - butonul ПPOBEPKA; 7
- întrerupătorul TABЛO; S - întreruptorul CETЬ; 9 - cupla circuitului blocului de detecţie: 10 - buşonul
multiplicatorului indicaţiilor, // - cupla circuitului de alimentare; 12 -bloc de detecţie, 13 - scoabe pentru
fixarea blocului de detecţie. 63
 Aparatul IMD-21 se instalează la obiectivele mobile şi fixe. Aparatele IMD-
21 BA şi IMD-21 SA au posibilitatea să realizeze transmiterea automată a
informaţiei prin canalele de transmisiuni telecodificate la punctul de adunare şi
prelucrare a datelor cercetării.
Din completul aparatului 1MD-21B (fig. 10) fac parte: un bloc de detecţie
BDMG-36, un bloc de măsurare a frecvenţei medii BIO-0,5. o garnitură de piese
de montaj, un set de PSSA descrierea tehnică şi instrucţiunile de exploatare a
aparatului, formularul.
Blocul de detecţie BDMG-36 este destinat pentru transformarea energiei
radiaţiei gama în impulsuri de tensiune, frecvenţa de repetiţie a cărora este
proporţională cu puterea măsurată a dozei de expunere.
Blocul de măsurare a frecvenţei medii este destinat pentru prelucrarea
informaţiei transmise de la blocul de detecţie şi afişarea acesteia pe tabloul de
afişaj numeric, precum şi pentru semnalizarea despre depăşirea valorii de prag a
frecvenţei de repetiţie a impulsurilor de intrare.

Pregătirea aparatului pentru lucru şi verificarea capacităţii de funcţionare

3.Se pune comutatorul FIOPOF în poziţia I, întrerupătorul TABJIO - în
poziţia supenoară, întrerupătorul CETb - în poziţia BKJI, totodată pe tabloul de
afişaj numeric trebuie să se afişeze numărul 0000. Se încălzeşte aparatul timp de 5
min.
4.Se apasă butonul T1POBEPKA - indicaţiile tabloului de afişaj numeric
trebuie să se afle în limitele valorilor indicate în cap. 3 al formularului, în afară de
aceasta, trebuie să se aprindă lampa de semnalizare FIOPOF. La verificarea
capacităţii de funcţionare a aparatului se interzice reţinerea apăsată a butonului
FIPOBEPKA mai mult de 1 min.
Măsurarea putem dozei de expunere se realizează în mod automat. In acelaşi
timp cu măsurarea puterii dozei de expunere a radiaţiei gama aparatul asigură
semnalizarea luminoasă despre depăşirea valorii de prag stabilite a nivelului
radiaţiei.
Completul militar de măsurare a dozei DP-22V este destinat pentru
măsurarea dozei de expunere a radiaţiei gama. Din completul aparatului (fig. 11)
fac parte: un dispozitiv de încărcare ZD-5 şi 5O de măsurătoare de doză DKP-50A
(fig.12), descrierea tehnică şi instrucţiunile de exploatare, formularul. Completul
este amplasat într-o ladă de ambalaj.
Măsurătorul de doză DKP-50A asigură înregistrarea dozei de expunere a
radiaţiei gama în domeniul de la 2 până la 50 r. Citirea dozelor măsurate se face
după scara amplasată în interiorul dozimetrului.

64
 Fig. 11 Completul de măsurătoare de doză DP-22 V:
l-dispozitiv de încărcare ZD-5; 2 - măsurătoare de doză DKP-5OA; 3 -
butonul potenţiometruhd; 4 -capacul compartimentului de alimentare;5-locaşul
3APHJJ(;6-căpăcel
Pregătirea aparatului pentru funcţionare include: racordarea surselor de
alimentare şi încărcarea măsurătoarelor de doză. La racordarea surselor de
alimentare: butonul regulatorului de tensiune se suceşte spre stânga până la refuz;
se instalează în compartimentul de alimentare al dispozitivului de încărcare două
elemente l,6-PMT-U-8 (1451J) şi se racordează bornele de ieşire ale acestora la
bornele corespunzătoare în conformitate cu marcajul; se închide compartimentul
de alimentare cu capacul şi acesta se fixează cu şurubul.

Fig. 12. Măsurătorul de doză DKP-50A:

1 - ocular, 2 - scară, 3 - corpul dozimetrului, 4 -fir platinat mobil, 5 - electrod
interior, 6 - condensator, 7 - montură de protecţie, 8 - geam, 9 - cameră de ionizare, 10 -
obiectiv,11 - portdozimetru, 12 - buşon superior

încărcarea măsurătoarelor de doză se realizează cu ajutorul dispozitivului de

încărcare ZD-5, pentru aceasta se scoate căpăcelul de pe locaşul 3AP5m şi
montura de protecţie - de pe măsurătorul de doză. Se introduce măsurătorul de
doză în locaşul 3AP5Ifl şi se apasă până la refuz, totodată se aprinde iluminarea
scării dozimetrului. Observând în ocular, prin rotirea butonului regulatorului de
tensiune se aduce imaginea firului vizavi de gradaţia zero a scării, după aceea
măsurătorul de doză se scoate din locaşul de încărcare şi se verifică la lumină
coinciderea firului cu reperul de zero în poziţia verticală a acestuia. Se înşurubează
montura de protecţie pe măsurătorul de doză, Iar pe locaşul de incărcare -
căpăcelul.
Dozele de radiaţie se măsoară după poziţia imaginii firului pe scara
dozimetrului. Totodată, trebuie de ţinut minte că autodescărcarea măsurătoarelor
de doză în condiţii normale nu depăşeşic două diviziuni de scară în 24 de ore.

65
 Completul militar de măsurătoare de doză ID-1 este destinat pentru
măsurarea dozei absorbite de radiaţie gama-neutronică.
Din completul aparatului (fig.13) fac parte:10 măsurătoare de doză tip de
ionizare, un dispozitiv de încărcare ZD-6, descrierea tehnică şi instrucţiunile de
exploatare, formularul. Completul este amplasat într-o lada de ambalaj.
Măsurătorul de doză ID-1 asigură înregistrarea dozei de radiaţie gama-
neutronică în domeniul de la 20 pînă la 500 razi. Dozele de măsurat se citesc după
scara amplasată în interiorul dozimetrului.

Fig 13 Completul de măsurătoare de doza ID-1: I -

măsurător de doză ID-1; 1 - locaş pentru dispozitivul de
încărcare; 3 - cutie; 4 - ocular; 5 - portdozimetru, 6 -
montură de protecţie; 7 - dispozitiv de încărcare ZD-6; 8 -
locaş de încărcare şi contact; 9-butonul subansamblului de
încărcare şi contact; 1 0-oglindă giratoric.

Încărcarea măsurătoarelor de doză se realizează în felul următor: se

scoate dispozitivul de încărcare din cutie; se roteşte butonul dispozitivului de
încărcare în direcţia săgeţii CBPOC până la refuz; cu ajutorul cheii triedrice, aflate
pe butonul dispozitivului de încărcare, se deşurubează montura de protecţie de
pe măsurătorul de doză ID-1; se introduce dozimetrul în locaşul de încărcare şi,
privind prin ocular, se obţine iluminarea maximă a scării, orientând în acest scop
oglinda spre sursa exterioară de lumină; se apasă măsurătorul de doză până la
refuz şi, privind prin ocular, se roteşte butonul dispozitivului de încărcare pînă ce
imaginea firului se va situa la gradaţia zero a scării dozimetrului; dozimetrul se
scoate din locaşul
de încărcare şi se verifică poziţia firului, imaginea acestuia trebuie să
coincidă cu gradaţia zero a scării; se înşurubează montura de protecţie a
dozimetrului.
Dozele absorbite de radiaţie gama-neutronică se determină după poziţia
imaginii firului pe scara dozimetrului. Autodescărcarea măsurătoarelor de doză în
condiţii normale nu depăşeşte o diviziune de scară în 24 de ore.
Dozimetrul individual ID-11 (fig. 14) este destinat pentru controlul
individual al iradierii personalului expus radiaţiei ionizante cu scopul
diagnosticării primare a gradului de gravitate a vătămărilor prin radiaţie.

Fig 14 Dozimetrul ID-11

66
 1 - suport 2 -plăcuţă din sticlă alumofosfatică activată cu argint -detector de radiaţie
ionizantă,
3 - corp, 4 - şnur.
împreună cu dispozitivul de măsură GO-32 (fig. 15) dozimetrul ID-11
asigură măsurarea dozei absorbite de radiaţie gama-neutronică în domeniul de la
10 pînăla 1500 razi.
Pregătirea aparatului pentru lucru şi verificarea capacităţii de funcţionare
Pune întrerupătorul ITKTAHHE în poziţia inferioară, butoanele YCT.
HYJia KAJMEPOBKA - în poziţia extremă din stânga.
Se racordează la dispozitivul de măsură cablul de alimentare corespunzător
tensiunii la reţea 220 sau 12,24V.
Se pune întrerupătorul JTHTAHHE în poziţia superioară, totodată trebuie
să se ilumineze unul dintre indicatoarele "-', "0","+", iar pe tablou apare afişarea
numerică. Se încălzeşte dispozitivul de măsură în curs de 30min.
Rotind butonul YCT. HYJI3, se obţine iluminarea stabilă a indicatorului
"O".
Se scoate buşonul din canalul de măsurare şi, rotind butonul
KAJtHBPOBKA se afişează pe tablou numărul de calibrare, indicat pe panoul
frontal al dispozitivului.
Se introduce buşonul în canalul de măsurare, totodată trebuie să se
ilumineze indicatorul "0".
Se scoate buşonul din canalul de măsurare, după aceasta pe tablou trebuie
să se afişeze numărul de calibrare indicat pe panoul frontal al dispozitivului de
măsură şi să se ilumineze indicatorul "-".
Operaţiile de punere la zero şi de calibrare se repetă până ce în cazul când
buşonul e introdus, se va ilumina indicatorul "O", iar fără buşon se va afişa pe
tablou numărul de calibrare indicat pe panoul frontal al dispozitivului de măsură.
Se deschide detectorul de suprasarcină "IIP" cu ajutorul cheii speciale
situate pe panoul frontal al dispozitivului de măsură, se introduce detectorul în
locaşul de măsurare, fixîndu-1 în canalul de măsurare. Pe panoul frontal al
dispozitivului trebuie să se ilumineze indicatorul riEPErPy3KA, iar pe tablou -
să se afişeze
valoarea numerică.
Se scoate detectorul de suprasarcină din locaşul de măsurare. Pe tabloul
dispozitivului trebuie să se afişeze numărul de calibrare. Se introduce detectorul
în corp şi se închide cu ajutorul cheii speciale.
Se deschide detectorul de calibrare FP, se introduce în locaşul de măsurare,
fixîndu-1 în canalul de măsurare. Cu butonul KAJIHBPOBKA se formează pe
tablou indicaţia ce figurează în formularul aparatului pentru detectorul de
calibrare. Durata aflării detectorului de calibrare în canalul de măsurare nu
trebuie să depăşească 30 s.

67
 Apăsând pe detector, se readuce manşonul mobil în poziţia iniţială, fără a
scoate detectorul din locaşul de măsurare.

Fig. 15. Dispozitivul de măsură GO-32:

I - bulon yCT. HYJ1H; 2 - întrerupător
TIHTAHHE; 3 - tablou de aftşaj; 4 - indicaţia
suprasarcinii;
Se înscrie - număr
cea de-a 5patra deobţinută
indicaţie calibrare; 6 - buton
pe tabloul de afişai al aparatului,
KAMBPOBKA; 7 - buşon, 8 - locaş pentru instalarea
care va fi număr de calibrare precizat. Dacă valoarea obţinută a numărului de
calibraredetectorului;
se deosebeşte9 de
- cheie pentru deschiderea
cea stabilită detectorului,
pe panoul frontal mai mult decât cu ±3
10 - mâner pentru transportare
unităţi, trebuie menţinută în procesul de lucru valoarea nouă a numărului de
calibrare.
Pentru măsurarea dozei se deschide detectorul, se introduce în locaşul de
măsurare, fixîndu-1 în canalul de măsurare, se înscrie cea de-a treia sau cea de-a
patra indicaţie ce s-a afişat pe tabloul dispozitivului de măsură. Durata aflării
detectorului în locaşul de măsurare nu trebuie să depăşească 20 s.
Pentru determinarea dozei acumulate de către detector în timpul ce a trecut
după măsurarea precedentă, trebuie de scăzut din mărimea măsurată doza
mpăsurată anterior. După măsurarea dozei se scoate detectorul din locaşul de
măsurare, totodată pe tablou trebuie să se afişeze numărul de calibrare, se
introduce detectorul în corp şi se închide cu ajutorul cheii de pe panoul frontal al
dispozitivului de măsură.
4. Aparatele de cercetare chimică şi de control chimic.
Aparatul militar de cercetare chimică (AMCC) (fig. 16) este destinat pentru
determinarea în aer, în teren, pe armament şi tehnica militară a substanţelor
toxice sarin, soman, iperită, fosgen, difosgen, cianură de hidrogen, clorcian,
precum şi a vaporilor de VX şiBZ în aer.
Principiul de funcţionare a aparatului constă în următoarele. La pomparea
aerului infectat cu pompa de mână prin tubuşoarele indicatoare în acestea are loc
schimbarea culorii umpluturii sub acţiunea ST (tab. 5). După schimbarea culorii
umpluturii şi intensitatea ei sau după durata schimbării culorii se judecă despre
existenta ST şi concentraţia aproximativă a acesteia.

68
 Fig. 16. Aparatul militar de cercetare chimică (AMCC):
1 - pompă manuală; 2 - ajutajul pompei; 3 - capacele de protecţie; 4 -filtre de fum: S -
cartuşe pentru termofor: 6 - lanternă; 7 - termofor: 8 - tijă; 9 - lopăţicâ; 10 - casete de hârtie
cu tubusoare indicatoare.
Existenţa substanţelor toxice în aer se determină în următoarea succesiune: se
determină existenţa vaporilor de STF în concentraţii periculoase, apoi existenţa
vaporilor de STF în concentraţii puţin penculoase, ST de tipul fosgenului,
difosgenului, cianurii de hidrogen, clorcianului şi, în ultimul rînd, se determină
existenţa iperitei.
Tabelul 5 Caractenstica tubuşoarelor indicatoare

Marcajul ST determinat cu Culoarea um- Culoarea caracteristica a

tubuşorului ajutorul tubuşorului pluturii pana la umpluturii după acţiunea
indicator acţiunea ST ST

Un Sarin,
inel roşu şi an soman, Albă Roşie
punct roşu VX

Verde sau albastra-

Fosgen, Alba verzuie (stratul superior al
Trei difosgen umpluturii)
inele verzi

Cianură de Albă Roşie-violetă(stratul

hidrogen, clorcian inferior al umpluturii)

Un Iperitâ Galbenă Roşie pe fundal galben

inel galben

69
 Un BZ, aerosoli ai ST cu
inel cafeniu acţiune psiho-chimică Fârâ Albastrâ-verzuie
culoare

La determinarea ST în teren, pe armament şi tehnica militară trebuie folosit

ajutajul pompei şi căpăcelul de protecţie.
La temperaturi foarte joase cercetarea terenului şi a suprafeţei diferitelor
obiecte trebuie efectuată cu folosirea termoforului.
La folosirea termoforului trebuie respectate condiţiile de siguranţă privind
protecţia ochilor, feţei şi porţiunilor descoperite ale corpului şi luate în
consideraţie următoarele particularităţi tubuşoarele indicatoare cu inel şi punct
roşu şi cele cu inel galben se încălzesc după pomparea aerului prin ele în curs de 1
min, tubuşorul indicator cu trei inele verzi se încălzeşte în termofor în curs de 1
min în cazul indicaţiilor îndoielnice.

70
 TEMA 4: aparatele de cercetare de radiaţie şi chimică.
Şedinţa 2: Şedinţa practică
Subiectele de studiu:
1. Avertizorul automat de substanţe toxice de luptă GSA-12
2. Aparatul pentru cercetarea de radiaţie şi chimică.
3. Pregătirea aparatului pentru lucru şi verificarea capacităţii de funcţionare.
4. Apartul de măsurat puterea dozei IMD-21.

Bibliografia: Regulamentul de luptă al trupelor chimice.

1. Avertizorul automat de substanţe toxice de luptă GSA-12

Avertizorul automat de substanţe toxice de luptă GSA-12 (fig. 17) este
destinat pentru controlul continuu al aerului cu scopul determinării în acesta a
vaporilor de ST fosfororganice. Alimentarea aparatului se realizează de la reţeaua
de bord cu folosirea unui bloc de alimentare. La apariţia în aer a vaporilor de STF
aparatul emite semnale luminoase şi acustice nu mai târziu decât peste 4,5 min.
Aparatul funcţionează în unul din două regimuri cu reînnoirea informaţiei despre
existenţa STF: în cel continuu - peste 2 min. , în cel ciclic - peste 16 min. Durata
funcţionării fără întrerupere cu o singură încărcare a mijloacelor indicatoare în
regim continuu este de 8 ore, în regim ciclic - de 24 ore. La temperatura aerului
mai joasă de plus 10°C aerul analizat se încălzeşte.
Aparatul se compune din următoarele sisteme şi dispozitive principale sistemul
de infiltraţie a aerului, dispozitivul de deplasare a benzii cu acţionarea
dozatoarelor, convertorul fotoelectric, dispozitivul de măsură, dispozitivul de
programare, blocul de comandă şi semnalizare luminoasă, sistemul de reglare
automată a temperaturii, sistemul de control al capacităţii de funcţionare a
aparatului.
La blocul de comandă şi semnalizare luminoasă este prevăzută următoarea
semnalizare luminoasă despre aplicarea tensiunii reţelei la aparat - aprinderea
lămpii indicatoare de culoare verde, despre funcţionarea dispozitivului de deplasare
a benzii - stingerea pentru un timp scurt a lămpii indicatoare de culoare verde,
despre starea gata a aparatului pentru lucru - aprinderea lămpii indicatoare de
culoare albastră, despre detectarea vaporilor de STF - clipirea lămpii indicatoare de
culoare galbenă, despre defectarea aparatului - aprinderea lămpii indicatoare de
culoare roşie.

71
 Fig. 17 Construcţia generală a aparatului CSA-17:
l-corp: 2-panou frontal; 3-bloc electronic; 4-capac frontal; 5-subansamblulrotametrului; 6-subansamblului
filtrului antisilicagel; 7-blocul de comandă; S-pannul lămpilor indicatoare; 9-panoul organelor de comandă; 10-
dozatoare cu suporturi şi piese de antrenare a pistoanelor acestora; 1)-cameră de infiltraţie; 12-fotobloc; 13-
ecranul camerei termice; 14 şi 1S-cuple pentru racordarea cablurilor; 16-manetă-antrenor cu rota de apăsare;
17-tambur de deplasare a benzii; 18-bobinâ alimentatore; 19-bobină receptoare; 20-comnartimentul camerei
termice nentru încălzire.

Caracterul defecţiunii se determină după următoarele indicii: lampa

indicatoare de culoare roşie clipeşte - s-a rupt sau s-a terminat banda indicatoare,
lampa indicatoare de culoare roşie arde continuu - a ieşit din uz sistemul de
infiltraţie a aerului sau s-a defectat lampa de iluminat a convertorului fotoelectric,
în compartimentul termostat temperatura a atins valoarea limită.
Pregătirea aparatului pentru lucru şi verificarea capacităţii de funcţionare
1. Organele de comandă se pun în poziţia:
• întrerupătoarele I1HTAHHE şi OBOrPEB - deconectate;
• întrerupătorul LJHKJI - HEFIPEPblB. -în poziţiaHEIlPEPblB.;
• întrerupătorul nOflFOTOBKA - PABOTA - în poziţia PABOTA;
• placa ecranului termic - în poziţia inferioară.
2. Se anclanşează întrerupătorul nHTAHHE, totodată se aprinde lampa
indicatoare
verde şi clipeşte cea roşie.
3. Se apasă butonul JII7M, totodată se aprinde lampa indicatoare
albastră, clipesc lămpile
indicatoare galbenă şi roşie, se stinge lampa indicatoare verde.
4. Se instalează banda indicatoare şi filtrul antisilicagel.
5. Se pune întrerupătorul ПОДГOTOBKA - PABOTA - în poziţia
ПОДГOTOBKA; se observă arderea lămpii indicatoare albastre, aflarea flotorului
rotametrului la mijloc.
8.Se apasă butonul KOHTPOJIb, se observă deviaţia acului
microampermetrului la diviziunea 6,1.
9.Se pregătesc soluţiile nr. 2 şi nr. 1 şi se alimentează dozatoarele cu acestea,
se apasă butonul J1FIM, se observă stingerea lămpii indicatoare verzi,
simultan deplasarea tuburilor dozatoarelor, locul picurării soluţiilor pe banda
indicatoare
72
 în caz de îngheţare a soluţiilor, se pun în prealabil flacoanele cu reactivii nr.
1 şi nr. 2 în compartimentul de încălzire pentru dezgheţare.
8. Se deconectează întrerupătorul ПИTAHHE, se scoate banda
indicatoare, se verifică dimensiunea petei.
9. Dacă temperatura aerului e sub plus 10°C, se anclanşează
întrerupătorul HO/JOrPEB, se pun în compartimentul pentru încălzire flacoanele cu
soluţiile nr. 1 şi nr. 2, cu lichidul de spălare al completului al doilea de alimentare
10. Se pune întrerupătorul ПОДГOTOBKA-PABOTA, în poziţia
PABOTA, se observă aprinderea lămpii indicatoare albastre.
11. Se pune întrerupătorul UyiKJl. -HEriPEPblB. în poziţia ВЫKJI.
Lucrul cu aparatul. Controlul aerului analizat se efectuează în regim ciclic La
detectarea STF aparatul se trece la regimul continuu cu apăsarea simultană a
butonului JiriM. Se supraveghează permanent lămpile indicatoare. Lampa
indicatoare verde se deconectează periodic în timpul funcţionării dispozitivului de
deplasare a benzii, cea albastră - arde permanent. La stingerea lămpii indicatoare
albastre şi neaprinderea celei roşii se verifică starea bună a lămpii indicatoare
albastre prin apăsarea butonului JILIM. Dacă la apăsarea butonului JIIIM lampa
albastră nu se aprinde, ea trebuie schimbată. Dacă în procesul de funcţionare a
aparatului începe să clipească lampa indicatoare roşie, înseamnă că s-a terminat
sau s-a rupt banda indicatoare. In acest caz trebuie de deschis capacul detectorului
şi, văzând că banda indicatoare s-a terminat, de reîncărcat aparatul cu mijloace
indicatoare noi. La aprinderea permanentă a lămpii indicatoare roşii se face
analiza defecţiunii caracteristice şi se iau măsuri pentru înlăturarea acesteia. La
sfârşitul lucrului cu aparatul acesta se deconectează, se deschide capacul
detectorului, se scoate banda indicatoare folosită şi filtrul antisilicagel şi se pun
într-un loc special amenajat. Se scot dozatoarele şi rezervorul captator de
umezeală, se varsă din acestea rămăşiţele soluţiilor, se spală cu lichid de spălare şi
se pun la locurile lor.

2. Aparatul pentru cercetarea de radiaţie şi chimică

Aparatul pentru cercetarea de radiaţie şi chimică (ACRC) este destinat pentru

controlul permanent al existenţei radiaţiei gama şi substanţelor toxice de tipul
sărinului în afara obiectivului blindat, emiterea semnalelor (luminoase şi acustice)
şi comenzilor pentru punerea în funcţiune a mecanismelor de execuţie ale
sistemului de protecţie a echipajului la atingerea anumitor valori (de prag). Aparatul
emite semnale şi comenzi în cazul radiaţie gama puternice a exploziei nucleare
(semnale şi comanda "A") pentru realizarea protecţiei echipajului împotriva
presiunii excedentare a undei de şoc, a apariţiei infectării radioactive a terenului
(semnale şi comanda "P") pentru protecţia echipajului împotriva prafului radioactiv
şi aerosolilor, la apariţia în aer, în afara obiectivului, a vaporilor de ST tip sarin
(semnalul şi comanda "O") pentru protecţia echipajului împotriva acestor ST. '
Timpul de reacţie şi emitere a comenzilor la mecanismele de execuţie la
acţiunea radiaţiei gama a exploziei nucleare constituie cel mult 0,1 s, iar la

73
radiaţia gama a terenului infectat radioactiv - 10 s, la acţiunea vaporilor de ST tip
sarin - cel mult 40 s. Domeniul măsurărilor nivelurilor de radiaţie pe locul
amplasării aparatului ACRC este de la 0,2 până la 150 r/h. Alimentarea aparatului
se realizează de la reţeaua de bord a maşinii cu tensiunea de 27 V.

3. Pregătirea aparatului pentru lucru şi verificarea capacităţii de funcţionare

Se pune maneta comutatorului PO/I PABOT în poziţia YCT. HYJI#, se verifică
luminiscenta lămpilor, se deşurubează buşonul cartuşului cu silicagel şi se
înşurubează în locaş, se schimbă cadrul TIR®, se cuplează detectorul, se reglează
consumul de aer. se verifică capacitatea de funcţionare a schemelor de încălzire a
tubului şi ciclonului.
2. Se apasă succesiv butonul KOHTPOJIb OPA, stabilind maneta
comutatorului
POJţ PABOT în poziţiile "P" şi "A", lămpile de semnalizare se aprind la
incandescenţa maximă
Cu ajutorul butonului YCT. HyJIil se stabileşte acul microampermetrului la
semnul sectorului colorat al cadranului.
Se pune maneta comutatorului PO,ZJ, PABOT în poziţia "O", se apasă butonul
KOHTPOJIb OPA. Se înşurubează buşonul butonului KOHTPOJIb OPA.
5. Se pune maneta robinetului cu trei căi în poziţia PABOTA
(vertical), se
înşurubează buşonul cartuşului cu silicagel, se reglează consumul de aer.
6. Se pune maneta comutatorului POjJ, PABOT în poziţia "O",
maneta
comutatorului KOMAH/ţbl - m poziţie "OPA".
In timpul funcţionării aparatului se controlează permanent consumul de aer şi
poziţia acului microampermetrului. La apariţia semnalului "P" se măsoară puterea
dozei, după aceea maneta comutatorului POJJ, PABOT se pune în poziţia "0".
Schimbarea cadrelor YLJX® se efectuează: vara - în timpul reviziilor de control
ale obiectivului, iarna (în cazul existenţei covorului de zăpadă) - peste fiecare 500
km de parcurs al obiectivului. Peste fiecare 4 ore de funcţionare neîntreruptă a
aparatului trebuie făcută reglarea acestuia. Reglarea se face peste 5 min. după
comutarea robinetului cu trei căi în poziţia YCT. HyJLH. Dacă aparatul nu a
funcţionat 10 zile şi mai mult, atunci acul microampermetrului se stabileşte la
semn după o pompare de 30 min. a aerului prin cartuşul cu silicagel, în cazul
întreruperilor în funcţionare de până la 6 luni - după o oră de pompare, iar de peste
6 luni - după două ore de pompare a aerului.
Completul de dispozitive pentru luarea probelor KPO-1 (fig. 18) este
destinat pentru luarea probelor de sol, apă, produse alimentare şi alte materiale
infectate cu substanţe radioactive şi toxice şi cu mijloace bacteriene (biologice)
pentru a le analiza în laboratoare. Pentru luarea probelor de sol se foloseşte
preduceaua. La lovirea preducelei de sol, cilindrul se umple cu probă. După aceea,
apăsând pe bucşa preducelei, proba se împinge în afară, într-o cutie Pentru luarea

74
 probelor de sol vârtos şi îngheţat se foloseşte burghiul. Solul fărâmiţat cu burghiul
se adună într-o cutie cu un făraş-lopată.
Pentru luarea probelor de materiale pulverulente se foloseşte o sondă. Probele
se iau cu ajutorul sondei din diferite locuri ale sacului (sau din alt ambalaj) din
stratul superficial al materialului. La luarea probei de apă dintr-un bazin se foloseşte
pompa de apă ce permite luarea probelor de la orice nivel al apei până la
adâncimea de 30 m. Probele de pe suprafeţele descoperite ale armamentului şi
tehnicii militare se iau prin frotiuri cu tampoanele de vată.
Luarea probelor pentru efectuarea analizei bacteriologice (biologice) se
efectuează folosind cutia, dm completul căreia fac parte patru flacoane de sticla.
Pentru prinderea insectelor completul KPO-1 are o plasă cu coadă.

4.Apartul de măsurat puterea dozei IMD-21.

Aparatul de măsurat puterea dozei IMD-21 este analogic după destinaţie cu
aparatul DP-3B. Pe lângă măsurarea puterii dozei de expunere a radiaţiei gama
acesta emite un semnal luminos despre depăşirea valorii de prag stabilite a
nivelului de radiaţie de 1; 5; 10; 50 şi 100 r/h. în afară de aceasta, aparatul asigură
evidenţa automată a coeficientului de atenuare a radiaţiei gama de către obiectiv la
reglarea manuală a multiplicatorului indicaţiilor de la 1 până la 4 cu o
discontinuitate de pestei.

Fig. 10. Aparatul de măsurat puterea dozei 1MD-21B:

1 - bloc de măsurare a frecvenţei medii; 2 - tablou indicator; 3 - lampă de semnalizare ПOPOВ, 4 -
indicator de conectare a aparatului de alimentare; 5 - comutatorul ПOPOВ; 6 - butonul ПPOBEPKA; 7 -
întrerupătorul TABJIO; S - întreruptorul CETЬ; 9 - cupla circuitului blocului de detecţie: 10 - buşonul
multiplicatorului indicaţiilor, // - cupla circuitului de alimentare; 12 -bloc de detecţie, 13 - scoabe pentru
fixarea blocului de detecţie.

Aparatul IMD-21 se instalează la obiectivele mobile şi fixe. Aparatele IMD-

21 BA şi IMD-21 SA au posibilitatea să realizeze transmiterea automată a

75
informaţiei prin canalele de transmisiuni telecodificate la punctul de adunare şi
prelucrare a datelor cercetării.
Din completul aparatului 1MD-21B (fig. 10) fac parte: un bloc de detecţie
BDMG-36, un bloc de măsurare a frecvenţei medii BIO-0,5. o garnitură de piese
de montaj, un set de PSSA descrierea tehnică şi instrucţiunile de exploatare a
aparatului, formularul.

Blocul de detecţie BDMG-36 este destinat pentru transformarea energiei

radiaţiei gama în impulsuri de tensiune, frecvenţa de repetiţie a cărora este
proporţională cu puterea măsurată a dozei de expunere.

Blocul de măsurare a frecvenţei medii este destinat pentru prelucrarea

informaţiei transmise de la blocul de detecţie şi afişarea acesteia pe tabloul de
afişaj numeric, precum şi pentru semnalizarea despre depăşirea valorii de prag a
frecvenţei de repetiţie a impulsurilor de intrare.

76
 IDF
(INSTRUCȚIE
DE FRONT)

77
TEMA1: Formaţiil de conducerea lor.
Şedinţa 1-4: Şedinţă practică
Subiectele de studiu:
1. Formaţiil, conducerea formaţiilor.
2. Comenzile, obligaţiil militarului şi comandantului înainte de adunare şi în
formaţie.
Bibliografia: Regulamentul instrucţiei de front, pag. 35-39.

1. Formaţiil, conducerea formaţiilor.

Formaţia – dispunere a militarilor, subordonităţilor şi unităţilor, stabilită de

Regulament, pentru acţiuni în comun, pe jos sau pe maşini.
Rînd – formaţie în care militarii sunt dispuşi unul lîngă altul, avînd umerii pe aceeaşi
linie, la intervale stabilite. Linie de maşini – formaţie în care maşinile sunt dispuse una
lîngă alta pe aceeaşi linie.
Flanc – extremitatea dreaptă sau stîngă a unei formaţii. La intoarcerea formaţiei
denumirile flancurilor nu se schimbă.
Front – partea formaţiei spre care militarii sunt orientaţi cu faţa (maşinile cu partea
din faţă).
Spatele formaţiei – partea opusă frontului.
Interval – depărtarea pe linia frontului între doi militari (maşini), două subunităţi şi
unităţi.
Distanţă – depărtarea între doi militari (maşini) dispuşi unul înapoia celuilalt, între
două subunităţi sau unităţi dispuse una înapoia celeilalte.
Lăţimea formaţiei – distanţa între flancuri.
Adîncimea formaţiei – distanţa intre primul rînd (primul militar) şi ultimul rînd
(ultimul militar), iar în cazul maşinilor – distanţa între prima linie de maşini (prima
maşină) şi ultima linie de maşini (ultima maşină).
Formaţie pe două rînduri – formaţie în care militarii unul rînd sunt dispuşi inapoia
altui rînd la distanţă de un pas (la o lungime de braţ cu palma pusă pe umărul militarului
din faţă). Rîndurile se numesc întîi şi al doilea. La întoarcerea formaţiei denumirile
rîndurilor nu se schimbă.
Şir – doi militari care stau în formaţie pe două rînduri, unul înapoia celuilalt. Dacă
după militarul din primul rînd nu se află militarul dinapoia lui din rîndul al doilea, un
astfel de şir se numeşte incimplet.
La întoarcerea formaţiei pe două rînduri la stînga împrejur militarul dun şirul
incomplt trece în rîndul din faţă.
Formaţia pe un rînd şi formaţia pe două rînduri pot fi strînse sau rărite.
In formaţia strînsă militarii în rînduri sunt dispuşi pe linia frontului, unul lîngă altul,
la intervale egale cu lăţimea unei palme între coate.
În formaţia rărită militarii în rînduri sunt dispuşi pe linia frontului, unul lîngă altul, la
intervale egale cu un pas sau la intervale indicate de comandant.
Coloana – formaţie în care militarii sunt dispuşi unul înapoia celuilalt, iar
subunităţile (maşinile) – una înapoia celeilalte (în adîncime) la distanţele stabilite de
Regulament sau indicate de comandant.
78
 Colanele pot fi cîte unul, cîte doi, cîte trei, cîte patru şi mai mult.
Coloanele se folosesc pentru aranjarea subunităţilor şi unităţilor în formaţie de marş
sau în altă linie.
Formaţie de adunare – formaţie în care subunităţile sunt constituite pe o linie a
frontului în formaţie pe un rînd sau pe două rînduri (în linie de maşini) ori în linie de
coloane la intervale stabilite de Regulament sau indicate de comandant.
Formaţia de adunare se foloseşte pentru executarea verificărilor, numărătoarelor,
revistelor, paradelor, precum şi în alte cazuri necesare.
Formaţie de marş – formaţie în care subunităţile sunt constituite în coloană sau
subunităţile în coloane sunt constituite una înapoia celeilalte la distanţele stabilite de
Regulament sau indicate de comandant.
Formaţia de marş se foloseşte pentru deplasarea subunităţilor la efectuarea unui
marş, pentru defilare, pentru trecerea cu cîntec, precum şi în alte cazuri necesare.
Direcţional – militarul (subunitatea, maşina) care se deplasează în capul coloanei în
direcţia indicată. După direcţional îşi coordonează deplasarea ceilalţi militari
(subunităţi, maşini).
Incheietor – militarul (subunitatea, maşina) care merge ultimul în coloană.
Conducerea formaţiei se realizează prin comenzi şi ordine, care se dau de către
comandant cu vocea, prin semnale şi prin exemplul personal, de asemenea, se transmit
cu ajutorul mijloacelor tehnice şi al agenţilor de legătură.
2.Comenzile, obligaţiil militarului şi comandantului înainte de adunare şi în
formaţie.
Comenzile şi ordinile pot fi transmise de-a lungul colanei prin comandanţii şi
subunităţi (şefii de maşini) şi observatorii numiţi.
Conducerea în maşină se realizează prin comenzi şi ordine date cu vocea şi cu
ajutorul mijloacelor de transmisiuni interioare.
În formaţie comandantul superior se găseşte acolo d unde îi este mai comod să
comande. Ceilalţi comandanţi dau comenzile rămînînd pe locurile stabilite de
Regulament sau de comandantul superior.
Comandanţii de subunităţi, de la companie în sus, în formaţia de marş a batalionului
şi a brigăzii au voie să iasă din formaţie numai pentru darea comenzilor şi controlul
executării lor.
Comanda se împarte în prevestitoare şi săvîrşitoare; comenzile pot fi şi numai
săvîrşitoare.
Comanda prevestitoare se dă clar, cu voce tare şi puţin prelungită, pentru ca cei ce se
află în formaţie să înţeleagă ce acţiuni le cere comandantul.
La orice comandă prevestitoare militarii, dacă se află în formaţie, iau poziţia
„drepţi”, dacă se deplasează, trec la pasul de defilare, iar dacă sunt în repaus, se întorc
cu faţa spre comandant şi iau poziţia „drepţi”.
Comanda săvîrşitoare (în Regulament este tipărită cu litere majuscule) se dă, după o
mică pauză, în continuarea comenzii prevestitoare, cu o voce mai puternică, sacadat şi
clar. După comanda săvîrşitoare urmează imediat executarea ei, în mod energic şi
precis.
Pentru a atrage atenţia subunitîţii sau a unui militar singular, în comanda
prevestitoare, la necesitate, comandantul spune denumirea subunităţii sau gradul şi
numele militarului, de exemplu: „Pluton (Plutonul 3), STAI”; „Soldat Petrescu, la
stînga împre-JUR”.
79
 La executarea exerciţiilor cu arma, în comanda prevestitoare, la necesitate, se indică
denumirea armei, de exemplu: „Automatul, la - PIEPT” etc.
Vocea la darea comenzilor trebuie să fie comensurabilă cu lăţimea şi adîncimea
formaţiei, iar raportul să se pronunţe clar, fără ridicarea bruscă a vocii.
Comenzile care se referă la toate subunităţile se primesc şi se execută imadiat de toţi
comandanţii de subunităţi şi şefii de maşini.
La transmiterea comenzii prin semnal în prealabil se dă semnalul „ATENŢIUNE”,
iar daca comanda se referă numai la una din subunităţi, atunci se dă semnalul care
indică numărul acestei subunităţi.
Pregătirea pentru a primi comanda prin semnal se indică, de asemenea, prin semnalul
„ATENŢIUNE”.
Primirea semnalului se confirmă prin repetarea lui sau prin darea semnalului
respectiv subunităţii sale.
Pentru a anula sau a înceta executarea unei acţiuni, se dă comanda „LA LOC
COMANDA”. La această comandă se reia poziţia sau modul de acţiune iniţial.
În procesul de instituire se admite executarea instrucţiilor de front şi mişcărilor,
indicate în Regulament, în mod descompus (pe părţi), precum şi cu ajutorul axerciţiilor
pregătitoare.
La constituirea echipelor mixte se execută numărătoarea pentru instrucţie pe
subunităţi. Pentru numărătoare militarii se adună în formaţie pe un rînd sau pe două
rînduri şi se numără conform numărătoarei comune. După aceasta, în funcţie de
efectivul echipei, se execută numărătoarea consecutiv pe companii, plutoane şi grupe şi
se numesc comandanţii acestor subunităţi.
Pentru participarea la parade, precum şi în alte cazuri subunitatea, la ordinul
comandantului, se poate aduna într-o coloană comună cîte trei şi mai mulţi. În acest caz
adunarea se efectuează de regulă, după înălţime.
Adunarea subunităţilor execută la comanda „Adunarea”, înainte de care se indică
modul adunării. De exemplu: „Grupă, pe un rînd – ADUNAREA”. La această
comandă, militarul este obligat: sa-şi ocupe în fugă locul în formaţie; să ia intervalul şi
distanţa stabilite; să apropie călcîile, iar vîrfurile picioarelor – pe linia frontului şi
depărtate în mod egal la lăţimea de o talpă; să privească înainte şi să fie gata să execute
comenzile următoare.
Comandantul este obligat:
- să indice locul, ora, modul adunării, ţinuta şi echipamentul, precum şi care
armament şi tehm minutenică militară de avut; la necesitate, să numească un
observator;
- să verifice şi să cunoască prezenţa în formaţie a subordonaţilor din subunitatea
(unitatea) sa, precum si existentul în armament, tehnică, muniţii, mijloace de
protecţie individuală şi în unelte de săpat;
- să verifice ţinuta subordonaţilor, precum şi existenţa echipamentului şi ajustarea
lui corectă;
- să menţină disciplina în formaţiw şi să ceară executarea întocmai de către
subunităţi a comenzilor şi a semnalelor, iar de către militari – a indatoririlor sale
în formaţie;
- la darea comenzilor în formaţia pe jos de pe loc să ia poziţia „drepţi”;
- la adunarea subunităţilor cu armamentul şi tehnica militară să efectueze controlul
lor vizual, precum şi să verifice existenţa şi starea bună a utilajului pentru
80
 transportarea efectivului; aşezarea şi fixarea corectă a materialelor de transportat
(de remorcat); să reamintească efectivului normel de securitate; pe timpul
deplasării să respecte distanţele, viteza şi regulile de circulaţie stabiliute.
Militarul este obligat:
- să verifice starea bună a armei sale, a armamentului şi tehnicii militare, a
muniţiilor, mijloacelor de protecţie individuală, uneltelor de săpat, îmbrăcămintei
şi echipamentuluii, care i-au fost repartizate;
- să aranjeze cu grijă îmbrăcămintea, să îmbrace şi să ajusteze corect echipamentul,
să ajute camaradul la lichidarea lipsurilor depistate;
- să-şi cunoască locul în formaţie, să ştie să-l ocupe rapid, fără agitaţie, pe timpul
deplasării să respecte alinierea, intervalul şi distanţa stabilite; să respecte regulile
de securitate; să nu iasă din formaţie (să nu coboare din maşină), fără aprobare;
- în formaţie să nu vorbească şi să nu fumeze, fără aprobare; să fie atent la ordinele
şi comenzile comandantului şi să le execute energic şi precis, fără a-i stîngeni pe
ceilalţi;
- să transmită ordinele

81
TEMA 2: Exerciţiile de front şi deplasarea fără armă.
Şedinţa 1-4: Şedinţa practică
Subiectele de studiu:
1. Executarea comenzilor „Adunarea”, „Drepţi”, „Pe loc repaus”, „Aranjaţi-vă”,
„Poziţia „drepţi””„Întoarceril de pe loc”..
2. Pasul pe front şi marş. Întoarcerea din mers. Executarea salutului (onorului)
militar de pe loc şi din mers. Ieşirea din formaţie şi înapoierea în formaţie.
Prezentarea în faţa comandantului şi plecarea din faţa acestua.
Bibliografia: Regulamentul instrucţiei de front, pag. 39-44.

1. Executarea comenzilor „Adunarea”, „Drepţi”, „Pe loc repaus”, „Aranjaţi-

vă”, „Poziţia „drepţi””„Întoarceril de pe loc”..

Poziţia „drepţi”, se ia la comanda „ADUNAREA”, sau „DREPŢI”. La această

comandă militarul stă în picioare, drept, fără încordare, picoarle cu genunchii întinşi, dar
neîncordaţi; pieptul uşor ridicat, iar întregul corp aplecat puţin înainte; abdomenul tras;
umerii traşi înapoi; braţele lăsate în jos, astfel ca mâinele, orientate cu palmele în
interior, lateral şi la mijlocul coapselor, iar degetele semistrînse să atingă coapsa; capul
ridicat şi drept, fără a înainta bărbia; privirea înaite; să fie gata de acţiune imediată.

Poziţia „drepţi"

Poziţia „drepţi” de pe loc se ia şi fără comandă: cînd se dă şi se primeşte ordinul, la

raport, pe timpul interpretării Imnului de stat al Republicii Moldova, la executarea
salutului militar, precum şi la darea comenzilor.
La comanda „Pe loc REPAUS” militarul stă liber, destinde genunchiul piciorului
drept sau stîng, însă nu părăseşte locul, nu slăbeşte atenţia şi nu vorbeşte.
După această comandă urmeaz㪠„ARANJAŢI-VĂ”, la care militarul, fără a-şi
părăsi locul în formaţie, îşi aranjează arma, îmbrăcămintea şi echipamentul; la
necesitatea de a ieşi din formaţie, pentru aprobare i se adresează comandantului
nemijlocit.
Inainte „ARANJAŢI-VĂ” se dă comanda „Pe loc REPAUS”.

82
 Pentru descoperire se dă comanda: „Soldat (grupă, pluton), descope-RIŢI”, iar
pentru acoperire „Soldat (grupă, pluton), acope-RIŢI”. La necesitate, militarii
singulari execută descoperirea şi acoperirea fără comandă.
Coifura scoasă se ţine în mâna stîngă liber, lăsată în jos, cu emblema în faţă, iar
papaha – cu emblema în stînga.

Poziţia coifurii scoase

a chipiului; b — a chipiului de campanie din ţesătură de bumbac ; c — a căciulii cu clape

Fără armă sau cu arma în poziţia „la spate” coifura se scoate şi se îmbracă cu mâina
dreaptă, iar cu arma în poziţiile „la umăr”, „la picior” – cu mâina stîngă. La
descoperire, cu carabina în poziţia „pe umăr”, carabina se trec în prealabil la picior.
Întoarcerile de pe loc se execută la comenzile: „Soldat (grupă, pluton), „la dreap-
TA, la stîn-GA, la stînga împre-JUR”.
Intoarcerile la stînga împrejur şi la stînga se execută în partea mâinii stîngi pe
calcîiul piciorului stîng şi pe vîrful piciorului drept; la dreapta – în partea mâinii drepte
pe călcîiul piciorului drept şi pe vîrful piciorului stîng.
Întoarcerile se execută în doi timpi:
- timpul unu – întoarcerea, menţinînd poziţia corectă a corpului, şi, fără a îndoi
genunchii, greutatea corpului se lasă pe piciorul dinainte;\
- timpul doi – ducerea scurtă a piciorului dinapoi spre cel dinainte.

2.Pasul pe front şi marş. Întoarcerea din mers. Executarea salutului (onorului)

militar de pe loc şi din mers. Ieşirea din formaţie şi înapoierea în formaţie.
Prezentarea în faţa comandantului şi plecarea din faţa acestua.
Mersul se execută în pas sau în alergare.
Viteza mersului în pas constituie 110-120 de paşi pe minut. Lungimea pasului
este de 70-80 cm.
Viteza mersului în alegarea constituie 160-180 de paşi pe minut. Lungimea
pasului este de 80-90 cm.
Pasul poate fi de defilare şi de manevră.
Pasul de defilare s foloseşte la trecerea subunităţilor cu marş de paradă; la
executarea de către acestea a salutului militar din mers; la prezentarea militarului în faţa
superiorului şi la plecarea din faţa acestuia; la ieşirea din formaţie şi la înapoierea în
formaţie, precum şi la şedinţele de instrucţie de front.
83
 Pasul de manevră se foloseşte în toate celelalte cazuri.
Mersul în pas de defilare începe la comanda: „Soldat (grupă, pluton etc), pas de
defilare — MARŞ" (din mers —„defilare — MARŞ"), iar mersul în pas de
manevră — la comanda „Soldat (grupă, pluton etc), înainte — MARŞ".
La comanda prevestitoare militarul înclină corpul înainte, lasă greutatea lui mai
mult pe piciorul drept, păstrînd echilibrul ; la comanda săvîrşitoare începe mersul cu
piciorul stîng în pas normal.
La mersul în pas de defilare militarul duce energic piciorul înainte cu vîrful bine
întins şi-1 ridică la 15—20 cm de la pămînt, pune cu tărie toată talpa piciorului pe
pămînt. Braţele, începînd din umăr, le mişcă pe lîngă corp: înainte — îndoindu-le în
coate, astfel încît mîinile să se ridice mai sus de catarama centurii cu un lat de palmă
şi la depărtarea de o palmă de la corp, iar cotul să se afle la nivelul mîinii; înapoi — cît
permite, fără forţare, încheietura umărului. Degetele mîinilor sunt semiîndoite, capul se
ţine drept, privirea înainte.

Mersul în pas de defilare

La mersul în pas de manevră militarul porneşte liber cu piciorul stîng, fără a

întinde vîrful înainte, şi îl pune pe pămînt ca în mersul obişnuit; mîinile le mişcă în
mod natural pe lîngă corp.
Pe timpul mersului în pas de manevră la comanda „DREPŢI” se trece la pas de
defilare. Pe timpul mersului în pas de defilare la comanda „Pe loc — REPAUS” se
trece la pas de manevră.
Mersul în pas alergător începe la comanda „Soldat (grupă, pluton etc), pas
alergător — MARŞ”.
La pornirea de pe loc, la comanda prevestitoare, militarul înclină uşor corpul
înainte, braţele semiîndoite, ducînd puţin coatele înapoi; la comanda săvîrşitoare,
militarul porneşte cu piciorul stîng şi execută pasul alergător ; braţele îndoite se mişcă
în mod natural pe lîngă corp, în cadenţa pasului alergător.
Pentru a trece din mers de pe pasul de manevră la pasul alergător, la comanda
prevestitoare, militarul semiîndoaie braţele, dînd uşor coatele înapoi. Comanda
săvîrşitoare se dă concomitent cu punerea piciorului stîng pe pămînt. La această co-
mandă militarul face cu piciorul drept un pas şi cu piciorul stîng începe mersul în pas
alergător.
Pentru a trece de la pasul alergător la pasul de manevră, se dă comanda „Pas de
manevră — MARŞ”. Comanda prevestitoare se dă concomitent cu punerea piciorului
drept pe pămînt. La această comandă militarul face încă doi paşi alergători şi cu
piciorul stîng începe mersul în pas de manevră.
Executarea pasului pe loc se face la comanda „Pe Ioc, pas de manevră —
MARŞ” (din mers — "PE LOC").
84
 La această comandă militarul începe a bate pasul prin ridicarea şi lăsarea în jos a
picioarelor, totodată ridicînd piciorul la 15—20 cm de la pămînt şi punîndu-1 cu toată
talpa, începînd cu vîrful; cu braţele face mişcări în cadenţa pasului. La comanda
„ÎNAINTE”, care este dată concomitent cu punerea piciorului stîng pe pămînt,
militarul face cu piciorul drept încă un pas pe loc şi cu piciorul stîng începe mersul în
pas normal.
Pentru a opri mersul, se dă comanda, de exemplu, „Soldat Petrescu, STAI”.
La comanda săvîrşitoare, care se dă concomitent cu punerea pe pămînt a piciorului
drept sau stîng, militarul face încă un pas şi, alăturînd piciorul, ia poziţia „drepţi".
Pentru a schimba viteza de mers, se dau comenzile : „CADENŢA MAI REPEDE",
„CADENŢA MAI RARĂ", „CADENŢA NORMALĂ".
Pentru a deplasa militarii singulari cu cîţiva paşi lateral, se dă comanda, de
exemplu, „Soldat Petrescu, doi paşi spre dreapta (stingă) — MARŞ". La această
comandă militarul face doi paşi spre dreapta (stînga), alăturînd piciorul după fiecare
pas.
Pentru deplasare înainte sau înapoi cu cîţiva paşi, se dă comanda, de exemplu,
„Doi pagi înainte (înapoi) — MARŞ". La această comandă militarul face doi paşi
înainte (înapoi) şi alătură piciorul. La deplasarea spre dreapta, spre stînga şi înapoi
mişcările braţelor nu se efectuează.
Întoarcerile din mers se execută la comenzile : „La dreapta — MARŞ", „La
stînga — MARŞ".
Pentru întoarcerea din mers la dreapta (stînga), comanda săvîrşitoare se dă
concomitent cu punerea pe pămînt a piciorului drept (stîng). La această comandă
militarul face cu piciorul stîng (drept) un pas, se întoarce pe vîrful piciorului stîng
(drept), concomitent cu întoarcerea, scoate înainte piciorul drept (stîng) şi continuă
mersul în noua direcţie.
La întoarceri mîinile se mişcă în cadenţa pasului.
Salutul (onorul) militar se execută cu promptitudine şi vioiciune, cu respectarea
exactă a regulilor poziţiei „drepţi” şi a mersului.
Pentru a executa salutul (onorul) militar de pe loc în afara formaţiei, cu capul
descoperit, la trei-patru paşi de comandant (superior) militarul se întoarce cu faţa
către acesta, ia poziţia „drepţi" şi îl priveşte în faţă, întorcînd după el capul.
Dacă militarul este cu capul acoperit, atunci, în plus, duce cu vioiciune, pe
calea cea mai scurtă, mîna dreaptă la coifură, astfel ca degetele să fie alăturate, palma
întinsă, degetul mijlociu să atingă partea de jos a acesteia (lîngă cozoroc), iar cotul să
fie pe linia şi la înălţimea umărului. La întoarcerea capului către comandant (superior)
poziţia mîi-nii la coifură rămîne fără schimbări.
Cînd comandantul (superiorul) a trecut, militarul care execută salutul întoarce
scurt capul înainte şi lasă, în acelaşi timp, mîna dreaptă cu repeziciune în jos.
Pentru a executa salutul militar din mers în afara formaţiei, cu capul descoperit, la
trei-patru paşi de comandant (superior), militarul, odată cu punerea piciorului stîng pe
pămînt, opreşte mişcarea mîinilor, întoarce scurt capul spre cel salutat şi, continuînd
mersul, îl priveşte în faţă. După ce trece de comandant (superior), militarul care salută
întoarce capulînainte şi continuă mişcările mîinilor.
Dacă militarul este cu capul acoperit, atunci, odată cu punerea piciorului stîng pe
pămînt, întoarce capul spre cel salutat şi duce mîna dreaptă la coifură, iar mîna stîngă o
ţine nemişcată lîngă coapsă (fig. 12) ; după ce a trecut de comandant (superior), odată
85
cu punerea piciorului stîng pe pămînt, întoarce capul înainte, iar mîna dreaptă o
lasă în jos.
La depăşirea comandantului (superiorului) salutul militar se execută începînd
cu primul pas al depăşirii. începînd cu pasul al doilea, capul se întoarce înainte şi mîna
dreaptă se lasă în jos.
Dacă mîinile militarului sunt ocupate cu poveri, atunci salutul militar se
execută prin întoarcerea capului către comandant (superior).

TEMA 3: Exerciţiile de front şi deplasarea cu arma.

Şedinţa 1: Şedinţa practică
Subiectele de studiu:
1. Executarea comenzilor: „Drepţi” cu arma. Intoarcerile de pe loc cu arma.
Executarea exerciţiilor cu arma de pe loc „Automatul la - Piept”, „La umăr -
Arm”.
2. Antrenamentul exerciţiilor însuşite.
Bibliografia: Regulamentul instrucţiei de front, pag. 44-51.

1.Executarea comenzilor: „Drepţi” cu arma. Intoarcerile de pe loc cu arma.

Executarea exerciţiilor cu arma de pe loc „Automatul la - Piept”, „La umăr -
Arm”.
Poziţia „drepţi" cu arma este ca şi fără armă, totodată, arma în poziţia „la
umăr" se ţine cu gura ţevii în sus, cu mîna dreaptă atingînd marginea superioară a
centurii, iar automatul cu pat metalic rabatabil — cu gura ţevii în jos.
Puşca-mitralieră se ţine la picior cu mîna dreaptă liber lăsată în jos, astfel ca
patul ei să stea cu talpa pe pământ, atingînd piciorul drept.
Carabina se ţine la picior la fel ca şi puşca-mitralieră, totodată, cu mîna dreaptă
lăsată liber în jos se apucă ţeava de tubul de gaze.
Automatul din poziţia „la umăr" în poziţia „la piept" se mînuieşte, 1a comanda
„Automatul la — PIEPT" în trei mişcări:
— mişcarea întîi — mîna dreaptă se aduce pe curea puţin în sus, se scoate
automatul de la umăr şi, apucîndu-1 cu mîna stînga de uluc şi de apărătoarea
mîinii, se ţine în faţa corpului cu încărcătorul spre stînga, cu retezătura
dinainte a ţevii la înălţimea;
— mişcarea a doua — cu mîna dreaptă se aduce cureaua spre dreapta şi se
interceptează cu palma, astfel încît degetele să fie semiîndoite şi îndreptate
spre sine, trecînd în acelaşi timp cotul mîinii drepte pe sub curea;
— mişcarea a treia — se trece cureaua peste cap ; se apucă automatul cu mîna
dreaptă de gîtul patului, iar mîna stînga se lasă cu repeziciune de-a lungul
corpului.
Automatul cu patul metalic rabatabil din poziţia „la umăr" în poziţia „la piept" se
mînuieşte la aceeaşi comandă în două mişcări:
— mişcarea întîi — cu mîna dreaptă se scoate automatul de la umăr, fără a
scoate cotul mîinii drepte de sub curea, şi, apucînd automatul cu mîna
stînga de uluc şi de apărătoarea mîinii pe dedesubt, se ţine în faţa corpului,
cu încărcătorul în jos, cu retezătura dinainte a ţevii spre stînga ;
86
 — mişcarea a doua — cu mîna dreaptă se trece cureaua peste cap, pe umărul
stîng, se apucă cu ea automatul de cutia închizătorului, de lîngă curea, iar
mîna stingă se lasă cu repeziciune de-a lungul corpului.
Automatul din poziţia „la piept" în poziţia „la umăr" se mînuieşte la comanda
„La umăr — ARM", în trei mişcări:
— mişcarea întîi — cu mîna stîngă se apucă automatul de uluc şi de apărătoarea
mîinii pe dedesubt şi, ducîndu-1 în acelaşi timp puţin înainte şi în sus, se
scoate mîna dreaptă de sub curea şi se apucă cu ea gîtul patului şi se ţine
automatul;
— mişcarea a doua — ridicînd automatul puţin în sus, se trece cureaua peste
cap şi se ţine automatul în faţă vertical, cu încărcătorul spre stînga, cu
retezătura dinainte a ţevii la nivelul bărbiei;
— mişcarea a treia — cu mîna dreaptă se apucă de partea de sus a curelii şi se
trece automatul la umărul drept în poziţia „la umăr", iar mîna stîngă se lasă
cu repeziciune de-a lungul corpului.
Automatul cu patul metalic rabatabil din poziţia „la piept" în poziţia „la umăr" se
mînuieşte la aceeaşi comandă în trei mişcări:
— mişcarea întîi — cu mîna stîngă se apucă automatul de ţeava şi de tubul de
gaze pe deasupra şi, ridicîndu-1 puţin în sus, se scoate cotul mîinîi drepte de
sub curea ; cu mîna dreaptă, orientată cu palma în sus, se apucă cureaua de
lîngă cutia închizătorului;
— mişcarea a doua — întorcînd automatul cu cutia închizătorului în sus, se trece
cureaua peste cap şi se ţine automatul cu încărcătorul spre dreapta;
— mişcarea a treia — se trece automatul la umărul drept în poziţia „la umăr", iar
mîna stîngă se lasă cu repeziciune de-a lungul corpului.
La necesitatea de a slăbi (de a strînge) cureaua, se dă comanda „Cureaua —
SLĂBIŢI (STRÎNGEŢI)”.
La comanda „Cureaua" automatele şi aruncătoarele de grenade portative
se iau în mîna dreaptă, carabinele şi mitralierele — la picior; la automatul cu pat
metalic rabatabil, pe lîngă aceasta, se rabate patul. La comanda „Slăbiţi (strîn-
geţi)" se execută jumătate la dreapta, concomitent se face cu piciorul stîng un pas
spre stîngă şi, aplecînd corpul înainte, se sprijină arma cu patul în talpa piciorului
stîng, iar cu ţeava se pune în îndoitura cotului drept; picioarele în genunchi nu se
îndoaie ; ţinînd cu raîna dreaptă catarama curelii, cu mîna stîngă se strînge (slăbeşte)
cureaua şi în mod independent se ia poziţia „drepţi".
Înainte de a da comenzile : „La spate", „La umăr" şi „La piept" — arma în
prealabil se asigură la comanda „Piedica — PUNEŢI".
Dacă e nevoie de scos baioneta-cuţit (de rabatat baioneta) sau de pus, se dau
comenzile: „Scoateţi — BAIONETA-CUŢÎT" minute(„Rabateţi—
BAIONETA") şi „Puneţi — BAIONE-TA-CUŢIT (BAIONETA)".
Arma din poziţia „la umăr" în poziţia „la spate" se ia la comanda „La spaîe
— ARM" în două mişcări:
— mişcarea întîi — cu mîna stîngă se apucă cureaua pu
ţin mai jos de umărul drept, iar cu mina dreaptă se apucă, în
acelaşi timp, de pat (automatul cu patul metalic rabatabil şi
aruncătorul de grenade antitanc portativ — de ţeava, lîngă portcureâua de
jos) ;
87
 — mişcarea a doua — cu mîna dreaptă se ridică arma puţin
în sus, iar cu mîna stîngă se trece cureaua peste cap, pe umărul stîng ; arma şi
mîinile se lasă cu repeziciune în jos. Automatul în poziţia „la spate" se ia fără
baioneta-cuţit, iar carabina — cu baioneta rabatată.
Arma din poziţia „la spate" se ia în poziţia „la umăr" la comanda „La umăr —
ARM" în două mişcări:
— mişcarea întîi — cu mîna stînga se apucă cureaua puţin mai jos de umărul
stîng, iar cu mîna dreaptă se apucă, în acelaşi timp, de pat (de partea
dinainte a ţevii) ;
— mişcarea a doua — cu mîna dreaptă se ridică arma puţin în sus, iar cu mîna
stingă se trece cureaua peste cap, pe umărul drept; cureaua se apucă cu
mîna dreaptă, iar mîna stîngă se lasă cu repeziciune de-a lungul corpului.
Pentru a trece automatul din poziţia „la piept" în poziţia „Ia spate" şi din
poziţia „la spate" în poziţia „la piept",precum şi carabina din poziţia „Ia spate" în
poziţia „la picior" arma se ia în prealabil, la comandă, în poziţia „la umăr".Pentru a
trece automatul cu patul metalic rabatabil în poziţia „la spate" din poziţia „la piept" se ia
automatul cu mîna dreaptă de partea dinainte a ţevii şi se trece în poziţia „la spate".
La executarea exerciţiului „la piept" din poziţia „la spate" se ia automatul cu
mîna dreaptă de partea dinainte a ţevii şi, tră-gîndu-1 de partea dinainte a ţevii spre
umărul stîng, se trece în poziţia „la piept".
Puşca-mitralieră în poziţia „la spate" se ia după cum e mai comod.

88
TEMA 4: Formaţiile grupei (plutonului) în deplasar pe jos.
Şedinţa 1-4: Şedinţa practică.
Subiectele de studiu:
1. Adunarea grupei în formaţie desfăşurată şi de marş.
2. Trecera de la formaţie desfăşurată la formaţie de marş şi invers.
Bibliografia: Regulamentul instrucţiei de front, pag. 57-63.

1.Adunarea grupei în formaţie desfăşurată şi de marş.

Formaţia în linie a grupei poate fi pe un rînd sau pe două rînduri.
Adunarea grupei în linie pe un rînd (pe două rînduri) se execută la comanda
„Grupă, în linie pe un rînd (pe două rînduri) — ADUNAREA".

Comandantul de grupă, după ce a luat poziţia „drepţi" şi a dat comanda, se

întoarce cu faţa spre frontul formaţiei în direcţia în care se constituie formaţia; grupa se
aliniază, conform statului, în stînga comandantului.
Formaţia în linie Formaţia în linie a
B grupei pe un rînd grupei — pe două rînduri

Odată cu începutul alinierii, comandantul de grupă iese din formaţie şi

urmăreşte executarea adunării grupei.

89
 Grupa cu un număr de patru şi mai mic de oameni întotdeauna se adună pe un
rînd.
Dacă e nevoie de aliniat grupa de pe loc, se dă comanda „V-ALINIAŢI" sau
„Spre stînga — V-ALINIAŢI".
La comanda „V-ALINIAŢI" toţi, cu excepţia celui din flancul drept, întorc
repede capul spre dreapta (urechea dreaptă e ceva mai sus decît cea stingă, bărbia—
puţin ridicată) şi se aliniază, astfel încît fiecare să vadă pieptul celui de al
patrulea om, pe sine considerîndu-se primul. La comanda „Spre stînga — V-
ALINIAŢI" toţi, cu excepţia celui din flancul stîng, întorc repede capul spre stînga
(urechea stîngă e ceva mai sus decît cea dreaptă, bărbia — puţin ridicată).
În timpul alinierii militarii se pot deplasa ceva înainte, înapoi sau lateral.
Cînd alinierea se execută cu carabinele (mitralierele) în poziţia „la picior", în
plus, la comanda săvîrşitoare baioneta (partea dinainte a ţevii) se apropie şi se
lipeşte de partea dreaptă a corpului.
Cînd alinierea s-a terminat, se dă comanda „DREPŢI", la care toţi militarii
întorc scurt capul înainte., iar carabinele (mitralierele) se trec în poziţia iniţială. La
alinierea grupei, după întoarcerea ei la stînga împrejur, în comandă se indică direcţia de
aliniere, de exemplu, „Spre dreapta (stînga) — V-ALINIAŢI".
La comanda „Pe loc — REPAUS” şi la comanda „ARANJAŢI-VĂ” de pe loc
militarii trebuie să execute.
La comanda „Grupă, RUPEŢI RÎNDURILE” militarii ies din formaţie. Pentru
adunarea grupei se dă comanda „Grupă, LA MINE”, la care militarii în fugă se adună
lîngă comandant şi la comanda lui suplimentară se aliniază.
Întoarcerile grupei se execută concomitent de către toţi militarii cu respectarea
alinierii la comenzile. După întoarcerea formaţiei grupei în linie pe două rînduri la
dreapta (la stînga) comandantul de grupă face un pas pe jumătate spre dreapta
(stînga), iar la întoarcerea la stînga împrejur — un pas înainte.
Pentru a rări formaţia grupei de pe loc se dă comanda „Grupă, spre dreapta
(stînga, de ia centru) atîţia paşi — RĂRIŢI RÎNDURILE (pas alergător —
RĂRIŢI RÎNDURILE)". La comanda săvîrşitoare toţi militarii, cu excepţia celui
de la care se face rărirea, concomitent cu alăturarea piciorului, întorc capul spre
partea liniei de front a formaţiei şi merg în pas pe jumătate şi îndesit (pas alergător),
privind peste umăr la cel dinapoia sa şi fără a se rupe de el; după oprirea celui care
merge din spate, fiecare face încă atîţia paşi cîţi au fost indicaţi în comandă şi se
întoarce la stînga (dreapta).
În cazul cînd rărirea se execută de la centru, se indică cine este centrul.
Militarul numit drept centru, auzindu-şi numele, răspunde : „Centru", întinde înainte
mîna stînga şi o lasă în jos.
La alinierea grupei, intervalul stabilit la rărire se menţine.
Pentru strîngerea formaţiei grupei de pe loc se dă comanda „Grupă, spre dreapta
(stînga, centru) — STRÎNGEŢI RÎNDURILE (pas alergător — STRÎNGEŢI
RÎNDURILE)". La comanda săvîrşitoare toţi militarii, cu excepţia celui spre care a
fost numită strîngerea, se întorc spre direcţia strîngerii, după care în pas pe jumătate şi
îndesit (pas alergător) se apropie la intervalul stabilit pentru formaţia strînsă şi, pe
măsura apropierii, se opresc de sine stătător şi se întorc la stînga (dreapta).
Pentru deplasarea grupei se dau comenzile : „Grupă, la umăr (pe umăr) —
ARM", „înainte (pas de defilare, pas alergător) — MARŞ". Dacă e necesar, în
90
comandă se indică direcţia deplasării şi flancul de aliniere, de exemplu: „Grupă, la
umăr (pe umăr) — ARM", „La cutare obiect, la dreapta (stînga), v-aliniaţi,
înainte (pas de defilare, pas alergător) —MARŞ".
La comanda „MARŞ" toţi militarii încep mersul cu piciorul stîng, respectînd
alinierea şi distanţele.
Dacă direcţia de aliniere nu este indicată, atunci alinierea se execută în direcţia
flancului drept cu privirea, fără a întoarce capul.
Pentru oprire se dă comanda „Grupă, STAI".
Dacă militarii au tipuri diferite de arme şi e necesar de a trece una din ele dintr-o
poziţie în alta, în comandă se indică denumirea acestei arme, de exemplu: „Automatele
la — PIEPT", „Mitralierele la — UMĂR", „Carabinele pe-UMĂR" etc.
Pentru deplasarea la cîţiva paşi lateral în formaţie de pe loc se dă comanda
„Grupă, la dreap-TA (stîn-GA)”, iar după întoarcerea formaţiei — „Atîţia paşi
înainte —MARŞ”. După ce militarii vor face numărul necesar de paşi, grupa, la
comanda „La stîn-GA (dreap-TA)”, se întoarce în poziţia iniţială.
Cînd este necesar de mers în pas de voie, se dă comanda „Pas de voie”, iar pentru
deplasare în pas cadenţat - „CADENŢA” (deplasarea în pas cadenţat se realizează
după direcţional sau la numărătoarea comandantului).
Pentru a schimba direcţia de ocolire se dă comanda „Grupă, cu ocolire Ia
dreapta (stînga), înainte — MARŞ (din mers — MARŞ)”.
La această comandă grupa începe ocolirea la dreapta (stînga) : primul ostaş
din flancul care ocoleşte, întorcînd capul de-a lungul liniei frontului, merge în pas
obişnuit, coor-donîndu-şi deplasarea în aşa fel ca să nu-i împingă pe ceilalţi spre flancul
fix ; primul ostaş din flancul fix execută pasul pe loc şi se întoarce lent la stînga
(dreapta), coordonînd cu deplasarea flancului ocolitor ; ceilalţi, respectînd alinierea de-a
lungul frontului cu privirea în direcţia flancului ocolitor (fără a întoarce capul) şi
astfel ca să-1 simtă cu cotul pe vecinul dinspre flancul fix, făcînd pasul cu atît mai mic,
cu cît ei sunt mai aproape de flancul fix.
Cînd grupa a făcut ocolirea îndeajuns, se dă comanda „ÎNAINTE” sau
„Grupă, STAI”.
Pentru a trece grupa din formaţia în linie pe un rînd în cea pe două rînduri, în
prealabil se execută numărătoarea la comanda „Grupă, din dreapta cîte doi —
NUMĂRAŢI”.
La această comandă fiecare militar, începînd cu flancul drept, întoarce scurt
capul succesiv spre vecinul său din stînga, îşi spune numărul şi readuce capul înainte ;
militarul din flancul stîng nu întoarce capul.
La fel se execută numărătoarea comună, la comanda „Grupă, pe rînd —
NUMĂRAŢI”.
În formaţia pe două rînduri primul ostaş al flancului stîng din rîndul doi
după terminarea numărătoarei pe rînd în formaţie raportează: „Complet” sau
„Incomplet”.
Restructurarea grupei de pe loc din formaţia în linie pe un rînd în cea pe două
rînduri se execută la comanda „Grupă, în linie pe două rînduri — MARŞ”.
La comanda săvîrşitoare militarii cu numerele doi fac cu piciorul stîng un pas
înapoi, fără a alătura piciorul drept, un pas spre dreapta, pentru a se situa înapoia
militarilor cu numerele unu, şi alătură piciorul stîng.

91
 Pentru restructurarea grupei de pe loc din formaţia pe două rînduri strînsă în
formaţie pe un rînd grupa în prealabil se răreşte la un pas, după care se dă comanda
„Grupă, pe un rînd — MARŞ”.
La comanda săvîrşitoare militarii cu numerele doi ies pe linia celor cu numerele
unu, făcînd cu piciorul stîng un pas spre stînga, fără a alătura piciorul drept, un
pas înainte şi alătură piciorul stîng.
Arma se pune pe pămînt la comanda „Grupă, puneţi jos ARMELE”. La
comanda „Puneţi jos” automatele şi aruncătoarele de grenade portative se iau în mîna
dreaptă ; carabinele şi mitralierele în poziţia „la picior" ; la mitraliere, în plus, se
desfac crăcanele. La comanda „ARMELE” rîndul întîiface doi paşi înainte şi alătură
piciorul, apoi ambele rînduri, concomitent, fac cu piciorul stîng un pas înainte şi pun
armele pe pămînt cu minerul închizătorului (oblonul închizătorului) în jos, talpa
patului la vîrfui piciorului drept (piciorul drept nu se îndoaie din genunchi), după care
se aduce cu repeziciune piciorul stîng lîngă cel drept.
Aruncătoarele de grenade portative se pun pe pămînt cu mînerul spre stînga.
Mitralierele se pun pe crăcane.
În formaţia pe un rînd la comanda săvîrşitoare se execută numai ultimele două
acţiuni.
Pentru luarea armelor de pe pămînt se dau comenzile „Grupă, LA ARME", şi
apoi „Luaţi ARMELE".
La prima comandă grupa se adună înapoia armelor. La comanda a doua militarii
fac cu piciorul stîng un pas înainte, iau arma în mîna dreaptă şi, îndreptînd corpul, aduc
cu repeziciune piciorul stîng lîngă cel drept. Rîndul al doilea face doi paşi înainte, după
care ambele rînduri, concomitent, iau arma în poziţia „la umăr". La mitraliere în
prealabil se strîng crăcanele.
Formaţia de marş a grupei poate fi în coloană cîte unu sau în coloană cîte doi.
Adunarea grupei în coloană cîte unu (cîte doi) de pe loc se execută la comanda
„Grupă, în coloană cîte unu (cîte doi)— ADUNAREA". După ce a luat poziţia „drepţi"
şi a dat comanda, comandantul de grupă se întoarce cu faţa spre direcţia deplasării, iar
grupa se adună în formaţie în conformitate cu statele.
Grupa din patru oameni şi mai puţin se adună în coloană cîte unu.
Restructurarea grupei din formaţia în linie în coloană se execută prin întoarcerea
grupei la dreapta, la comanda „Grupă, la dreap-TA". La întoarcerea formaţiei pe
două rîrduri comandantul de grupă face un pas pe jumătate spre dreapta.
Restructurarea grupei din coloană în formaţie în linie se execută prin întoarcerea
grupei la stînga, la comanda „Grupă, la stîn-GA". La întoarcerea grupei din coloana
cîte doi comandantul de grupă face un pas pe jumătate înainte.
Restructurarea grupei din coloana cîte unu în coloană cîte doi se execută
la comanda „Grupă, în coloană cîte doi înainte —MARŞ (din mers —
MARŞ)".

92
 coloană câte doi
Formaţia de Formaţia de
marş a grupei — în
marş a grupei — în
coloană câte unu

La comanda săvîrşitoare comandantul de grupă (direcţionalul) merge în

pas pe jumătate, militarii cu numerele doi, ieşind spre dreapta, în cadenţa
pasului îşi ocupă locurile în coloană; grupa se deplasează în pas pe jumătate
pînă la comanda „ÎNAINTE" sau „Grupă, STAI".
Restructurarea grupei din coloana cîte doi în coloană "cîte unu se execută
la comanda „Grupă, în coloană cîte unu, îmante — MARŞ (din mers —
MARŞ)".
La comanda săvîrşitoare comandantul de grupă (direcţionalul) merge în pas
normal, iar ceilalţi — în pas pe jumătate; pe măsura eliberării locului, militarii cu
numerele doi în cadenţa pasului trec înapoia celor cu numerele unu şi continuă
deplasarea în pas normal.
Pentru schimbarea direcţiei de mers a coloanei se dau comenzile :
— „Grupă, ocolire la dreapta (stînga) înainte — MARŞ" ; direcţionalul
execută ocolirea Ia dreapta (stînga) pînă la comanda „ÎNAINTE", iar
ceilalţi urmează după el;
— „Grupă, după mine — MARŞ (pas alergător —MARŞ)" ; grupa
urmează după comandant.
Pentru executarea onorului militar în formaţie de pe loc, cînd şeful se
apropie la 10—15 paşi, comandantul de grupă dă comanda „Grupă, DREPŢI.
Pentru onor — spre dreap-TA (stîn-GA, ÎNAINTE)".
Militarii grupei iau poziţia „drepţi", concomitent întorc capul în direcţia
indicată şi urmăresc şeful cu privirea, întor-cînd capul după el.
Cînd şeful se apropie din spatele formaţiei, comandantul de grupă întoarce
grupa la stînga împrejur, apoi dă comanda pentru executarea salutului militar.
Comandantul de grupă, după ce a dat comanda pentru executarea
salutului militar (dacă el este fără armă sau cu arma în poziţia „la spate",
duce mîna la coifură; dacă el este cu arma în poziţiile „pe umăr", „la umăr"
sau „la piept" — procedează după cum este indicat în art. 70, continuînd mişca
rea cu mîna liberă), se apfopie în pas de defilare de şef; la doi-trei paşi de

93
acesta, se opreşte şi raportează, de exemplu: „Domnule locotenent. Grupa a
doua execută... sunt comandantul grupei, sergent Petrescu".
Şeful, care este salutat, duce mîna la coifură după darea comenzii pentru
executarea salutului militar. După darea raportului, comandantul de grupă, fără
a lăsa mîna în jos de la coifură, face cu piciorul stîng (drept) un pas lateral cu
întoarcere concomitentă la dreapta (la stînga) şi, lăsînd să treacă şeful înainte,
îl urmează la doi-trei paşi către partea exterioară a formaţiei.
După trecerea şefului sau la comanda acestuia „Pe loc repaus"
comandantul de grupă dă comanda: „Pe loc — REPAUS" şi lasă mîna în jos.
Dacă şeful se adresează unui militar în formaţie, pronunţîn-du-i gradul şi
numele, acesta răspunde: „Ordonaţi", iar dacă i se adresează, pronunţîndu-i
numai gradul, militarul răspunde, pronunţîndu-şi funcţia, gradul şi numele.
Totodată, poziţia armei nu se schimbă şi mîna nu se duce la coifură.
Pentru a executa salutul militar în formaţie din mers, la 10—15 paşi de şef
comandantul de grupă dă comanda: „Grupă, DREPŢI, pentru onor spre dreap-
TA (stîn-GA)”. La comanda „DREPŢI”, toţi militarii trec la pasul de defilare, iar
la comanda „Pentru onor spre dreapta (stînga)" întorc simultan capul spre şef şi
opresc mişcările mîinilor sau mâinii care nu ţine arma. Cu carabina în poziţia „pe
umăr" mişcarea mîinii libere nu încetează. Comandantul de grupă, dacă el este fără
armă sau cu arma în poziţia „la spate", întoarce capul spre şef şi salută.
După trecerea şefului sau la comanda lui „Pe loc repaus" comandantul dă
comanda : „Pe loc — REPAUS" şi lasă mînă în jos.
Cînd şeful salută sau aduce mulţumiri, militarii răspund cu voce tare, clar şi toţi
odată. Cînd grupa se găseşte în mers, toţi militarii încep răspunsul odată cu punerea
piciorului stîng pe pămînt, pronunţînd cuvintele consecutiv în ritmul pasului.

94
TEMA 4: Formaţiile grupei (plutonului) în deplasar pe jos.
Şedinţa 5-6: Şedinţa practică.
Subiectele de studiu:
1. Formaţiile plutonului date pentru acţiunile plutonului, executarea lor. Formaţia în
marş.
2. Comenzile date pentru acţiuni în dispozitivul de marş, executarea lor.
3. Darea onorului militar în formaţi din mers şi de pe loc.
Bibliografia: Regulamentul instrucţiei de front, pag. 64-68.

1. Formaţiile plutonului date pentru acţiunile plutonului, executarea lor.

Formaţia în marş.
Formaţia în linie a plutonului poate fi pe un rînd sau pe două rînduri.
Adunarea plutonului în formaţie în linie se execută la comanda „Pluton, în linie pe un
rînd (pe două rînduri) — ADUNAREA".
După ce a luat poziţia „drepţi" şi a dat comanda, comandantul de pluton se
întoarce cu faţa spre îinia de front a formaţiei; grupele se aliniază la stînga de
comandant». În formaţia pe două rînduri, ultimul rînd în fiecare grupă trebuie să fie
complet.

Formaţia în linie a plutonului — pe două rînduri

Odată cu începerea adunării grupelor, comandantul de pluton iese din formaţie

şi supraveghează acţiunile subordonaţilor.
Plutonul cu grupe a cîte patru şi trei oameni se adună în formaţie pe două
rînduri.

Formaţia în linie pe două rînduri a plutonului cu grupe a câte trei oameni

Alinierea, întoarcerile, restructurările şi alte acţiuni ale plutonului în formaţie în

linie se execută după regulile şi comenzile indicate pentru grupă.

95
 .Formaţia de marş trei Formaţia de marş a plutonului —
în coloană câte doi
a plutonului — în coloană câte

Trecerile plutonului de la formaţia pe un rînd la cea pe două rînduri şi invers. La

numărătoarea plutonului în grupe cîte doi comandanţii de grupă în cont nu se iau.
Formaţia de marş a plutonului poate fi în coloană cîte trei, în coloană cîte doi
sau în coloană cîte unu Adunarea plutonului de pe loc în coloană cîte trei se execută la
comanda „Pluton, în coloană cîte trei — ADUNAREA".
Trecerea plutonului de la formaţia în linie pe un rînd la formaţia în coloană
cîte unu (de la formaţia pe două rînduri la formaţia în coloană cîte doi) se execută prin
întoarcerea plutonului la dreapta.

Formaţia de marş a Formaţia de marş a

plutonului — încoloană plutonului cu grupe a câte trei
96
 câte unu

Trecerea plutonului de la formaţia în linie pe două rînduri la cea în coloană

cîte unu (de la formaţia pe un rînd la cea în coloană cîte doi) se execută la comanda
„Pluton, la dreap-TA" ; „La umăr — ARM (pe umăr — ARM)" ; „în coloană cîte
unu (cîte doi), înainte — MARŞ (din mers —MARŞ)".
La comanda „MARŞ" grupa întîi din mers se restructurează în coloană cîte unu,
după cum este indicat în art. 93 (în coloană cîte doi — după cum este indicat în art.
92); celelalte grupe, restructurîndu-se succesiv în coloană cîte unu (cîte doi), urmează
una după cealaltă înapoia grupei întîi.
Trecerea plutonului de la formaţia în linie pe două rînduri la cea în coloană
cîte trei se execută la comanda „Pluton, la dreap-TA" ; „La umăr — ARM (pe umăr
— ARM)" ; „în coloană cîte trei (cîte patru), înainte — MARŞ (din mers —
MARŞ)".
La comanda „MARŞ" grupa întîi merge în pas pe jumătate, restructurîndu-se din
mers în coloană cîte unu, celelalte grupe ies pe linia grupei întîi la intervalul stabilit, de
asemenea, restructurîndu-se în coloană cîte unu, după care comandantul de pluton dă
comanda: „ÎNAINTE" sau „Pluton, STAI".
Trecerea plutonului de la coloana cîte unu la formaţia în linie pe un rînd (de la
coloana cîte doi la formaţia pe două rînduri) se execută prin întoarcerea plutonului la
stînga.
Trecerea plutonului de la coloana cîte trei la coloana cîte doi se execută la
comanda „Pluton, în coloană cîte doi, înainte —MARŞ (din mers —MARŞ)”.
La această comandă grupa întîi merge înainte, restructurîndu-se din mers în
coloană cîte doi, după cum este indicat în art. 92, celelalte grupe bat pasul pe loc, apoi
trec succesiv înapoia grupei, care merge în faţă, restructurîndu-se în coloană cîte doi.
Pentru restructurarea plutonului din coloana cîte trei în formaţia în linie pe două
rînduri plutonul trece, în prealabil, la coloana cîte doi.
Trecerea plutonului de la coloana cîte trei la coloana cîte unu se execută la
comanda „Pluton, în coloană cîte unu, îna-infc —MARŞ (din mers —MARŞ)".
La această comandă grupa întîi merge înainte, celelalte
grupe execută pasul pe loc şi pe măsura ieşirii grupelor din coloană, consecutiv, la
comanda comandanţilor săi „ÎNAINTE", încep mersul în pas normal, trecînd înapoia
grupei, care merge în faţă.
Trecerea plutonului de la coloana cîte unu la coloana cîte trei se execută la
comanda „Pluton, în coloană cîte trei, înainte —MARŞ (din mers — MARŞ)".
La această comandă grupa întîi bate pasul pe loc, celelalte grupe, ieşind pe linia
grupei întîi, de asemenea, bat pasul pe loc pînă la comanda comandantului de pluton
„ÎNAINTE" sau „Pluton, STAI".
Trecerea plutonului de la coloana cîte doi la coloana cîte trei se execută la
comanda „Pluton, în coloană cîte trei, înainte — MARŞ (din mers — MARŞ)". La
comanda „MARŞ" plutonul se restructurează în coloană cîte trei.
Pentru a aduna plutonul, se dă comanda „Pluton, LA MINE", la care grupele
se adună în fugă către comandantul de pluton şi la comanda suplimentară se
aliniază.

97
 Schimbarea direcţiei de mers a plutonului în formaţia de marş se execută la
comenzile şi după regulile indicate pentru formaţia de marş a grupei.

TEMA 5: Acţiunile lîngă maşini şi pe maşini.

Şedinţa 1: Şedinţa practică.
Subiectele de studiu:
1. Formaţia efectivului, echipajului şi plutonului lîngă maşinile de luptă
(automobile).
2. Îmbarcarea şi dispunerea în maşini a efectivului şi matriallor. Acţiunile efectivului
la deplasarea pe maşini. Debarcarea din maşini.
Bibliografia: Regulamentul instrucţiei de front, pag. 80-89.

1. Formaţia efectivului, echipajului şi plutonului lîngă maşinile de luptă

(automobile).
În formaţia de adunare maşinile subunităţilor şi ale unităţilor se dispun pe
o singură linie de front în linie de maşini, în linie de plutoane sau de companii
în coloană la intervalele şi distanţele între maşini şi subunităţi, stabilite de
Regulamente sau de comandant. Totodată, efectivul se află pe maşinisau se
aliniază în faţa maşinilor în formaţia pe un rînd sau pe două rînduri, în linie de
plutoane sau de companii în coloană, astfel încît ultimul rînd să se afle în faţa
maşinilor cel puţin la trei paşi; mecanicii-conductori şi şoferii se aliniază în
formaţia subunităţii sale.
În formaţia de marş maşinile în subunitate se dispun în coloană sau
subunităţile în coloană sunt dispuse una după alta la distanţele stabilite de
Regulamente sau de comandant.
Înainte de îmbarcare în maşinile de luptă pentru in fanterie şi în
transportoarele blindate, precum şi pe automobile şi alte maşini, în subunităţi,
la necesitate, se face numărătoarea militarilor şi a bunurilor militare pe maşini
şi se indică modul de îmbarcare.
Înainte de îmbarcarea efectivului în maşini, se verifică dacă armele sunt
încărcate, iar dacă deplasarea se efectuează cu armele încărcate, atunci se
verifică dacă e!e sunt asigurate ; baionetele-cuţit (baionetele) se scot (se rabat).

98
 Pentru fiecare maşină se numeşte un şef al maşinii dintre ofiţeri,
plutonieri sau sergenţi, căruia i se subordonează întregul personal aflat în
maşină, inclusiv şoferul.
Şefului maşinii i se interzice categoric să ia conducerea maşinii asupra sa
sau să impună pe şofer să transmită cuiva conducerea maşinii; să dea comenzi
care impun şoferul să încalce Regulile de circulaţie rutieră şi viteza de deplasare
stabilită.
Observarea semnalelor şefului superior se face de către comandantul de
subunitate (şeful maşinii), iar în transportoa rele blindate descoperite şi în
automobile, pe îîngă aceasta — de către un observator numit, care se află în colţul
drept din faţă al transportorului blindat (al caroseriei automobilului).
Pentru supravegherea fixării zăvoarelor de la obloanele caroseriei automobilului
pe timpul deplasării se numesc „oblo-nieri" dintre militarii care stau pe locurile de îa
margine, lîngă obloanele din faţă şi din spate. Supravegherea maşinilor din spate, a
tehnicii remorcate şi a zăvoarelor uşilor din spate ale maşinii de luptă pentru
infanterie (zăvorul din dreapta al oblonului din spate al automobilului) se face de

99
către militarul care sade pe banca din dreapta, lîngă peretele din spate (oblonul din spate
al automobilului).
La comanda „La maşini. — ADUNAREA" efectivul, care se transportă în maşina
de luptă pentru infanterie şi în transportoarele blindate, de asemenea, în automobile şi
ca desant pe tanc, se adună lîngă maşini. La îmbarcarea pe la obloane, efectivul
subunităţii se adună cu capetele coloanelor în dreptul obloanelor de îmbarcare sau al
roţilor din urmă (galeţilor) ale maşinilor.
La comanda „La maşini — ADUNAREA", echipajele tancurilor se adună în
faţa tancurilor în formaţie pe un rînd. Comandantul tancului ocupă loc la doi paşi în
faţa şenilei din dreapta ; ceilalţi membri ai echipajului — în stînga comandantului.

2. Îmbarcarea şi dispunerea în maşini a efectivului şi matriallor. Acţiunile

efectivului la deplasarea pe maşini. Debarcarea din maşini.

Îmbarcarea efectivului în maşini se poate efectua:

— în maşinile de luptă pentru infanterie — prin obloane ;
— în automobile — pe la obloanele din dreapta, din stînga şi din spate;
— în automobile cu caroserie acoperită — pe la oblonul din spate.
Îmbarcarea efectivului în alte maşini se efectuează după cum e mai comod.
Îmbarcarea în maşinile aflate pe marginea dreaptă a drumului, pe la oblonul din
stînga, este interzisă.
Cînd subunitatea se adună la o singură categorie de maşini, de exemplu,
transportoare blindate, automobile, tancuri, în comandă se indică concret categoria
acestora.
La îmbarcarea în maşinile de luptă pentru infanterie şi în transportoarele
blindate, la comanda „La maşini — ADUNAREA", militarii numiţi deschid uşile din
spate (capacele obloanelor de îmbarcare) ale compartimentului de luptă al desantului;
la automobile, cînd este necesar, şoferii deschid oblonul din spate.
După îmbarcare, uşile din spate (obloanele de îmbarcare, obloanele) se închid.
La comanda „PE LOCURI", subunităţile îşi ocupă rapid locurile în
maşini.
La îmbarcare sunt folosite roţile, şenilele şi scările.
Arma la îmbarcare se ia cum e mai comod, cu excepţia mitralierelor de
companie şi a altui armament greu, care se transmit militarilor ce au efectuat
deja îmbarcarea sau care stau din spate. După îmbarcare, arma se pune între
genunchi şi se sprijină cu ambele mîini. Automatele, în afară de aceasta, la
comanda comandantului de subunitate, pot fi luate în poziţia „la piept".
Raniţele şi sulurile de mantale se scot la indicaţia (comanda) comandantului
de subunitate (şefului de maşină) şi se amplasează în maşină.
Comandantul de subunitate (şeful de maşină) supraveghează
corectitudinea îmbarcării efectivului, iar după terminarea ei, verifică fixarea
zăvoarelor uşilor şi obloanelor, după care îşi ocupă locul: în maşina de luptă
pentru infanterie şi în transportorul blindat — pe banca comandantului maşinii,
iar în automobil — alături de şofer sau, la indicaţia comandantului superior, în
colţul stîng din faţă al caroseriei automobilului.

100
 Dacă locul comandantului maşinii este ocupat de către un comandant
superior, atunci comandantul de grupă sau de pluton se amplasează în
compartimentul de luptă al desantului.
Debarcarea efectivului din maşini poate fi efectuată :
— din maşinile de luptă pentru infanterie — prin obloane ;
— din automobile — pe la obloanele din dreapta, din stînga şi din spate ; din
automobilele cu caroseria acoperită — pe la oblonul din spate. Debarcarea
efectivului din alte maşini se efectuează cum este mai comod.
Debarcarea din maşinile care se află pe marginea dreaptă a drumului pe la
oblonul din stînga este interzisă.
Pentru debarcarea din maşini se dă comanda: „LA MA-ŞINÎ", de exemplu,
„Grapă (pluton, companie), pe la obloanele din dreapta, din stînga (din spate)
— LA MAŞINI". La această comandă, efectivul debarcă rapid din maşini şî se adună
lîngă ele sau acţionează în conformitate cu comanda (ordinul) comandanţilor săi. La
debarcarea din maşini arma se ia cum e mai comod, iar mitralierele de companie şi alt
armament greu se transmit militarilor care au debarcat deja.

101
TEMA 6: Pregătirea metodică.
Şedinţa 1: Prelegere.
Subiectele de studiu:
1. Metodele şi modul de desfăşurare a şedinţelor (instrucţiunilor) de front şi
întocmirea planurilor.
Bibliografia: Regulamentul instrucţiei de front

1. Metodele şi modul de desfăşurare a şedinţelor (instrucţiunilor) de front şi

întocmirea planurilor.
Instrucţia de front, este o parte componentă a pregătirii de luptă, are o mare
influienţă în toatăviaţa şi genurile de activitate a trupelor. Ea căleşte voinţa ostaşilor,
contribuie la menţinerea ordinii şi întăririi disciplinei. Perfecţionează măiestria de a
mânui cu corpul său, dezvoltă atenţia, dezvoltă spiritul de observaţie, colectivismul şi
executativitatea.
La instruirea pregătirii de front în principiul general se folosesc următoarele
metode:
- expunerea orală a materialului de studii;
- demonstrarea;
- antrenamentul;
Expunerea orală a materialului de studii întotdeauna a ocupat şi ocupă un loc
important în procesul de instruire. La instruirea pregătirii de front, de obicei, se
foloseşte lămurirea care deseori se îmbină cu demonstrarea personală a procedeului şi
acţiunii studiate.
Demonstrarea prezintă totalitatea procedeelor şi acţiunilor cu ajutorul cărora la
instruirea subordonaţilor se creează o imagine instructivă a obiectului de studiu, se
formează o imagine intructivă a acţiunii.
Demonstrarea poate fi: personală; cu ajutorul efectivului special pregătit.
Antrenamentul – aceasta-i, executarea multiplă şi conştientă, a complicării
repetate a procedeului şi acţiunii cu scopul de a elabora şi perfecţiona la instruirea
subordonaţilor deprinderi şi iscusinţă de comandant.
Pentru petrecerea cu succes a antrenamentului este necesar:
- înţelegerea de către subalterni a scopului exerciţiului;
- împărţirea de către conducător a acţiunilor complicate în părţi componente;
- sporirea rapidităţii, care ar contrubui la însuşirea corectă a exerciţiului de catre
subalterni;
- menţinerea unui anumit ritm, alternanţa corectă a acţiunilor, care cer de la
subalterni diferite încordări a forţelor fizice şi morale;
- susţinerea permanentă la subalterni interesul către antrenament.

102
 Studierea de sine stătător a procedeului sau acţiunii este o metodă însemnată de
instruire. În raport cu caracterul materialului de instruire, există şi diverse metode de
studiere de sine stătător.
Pentru organizarea corectă a lucrului de sine stătător a subalternilor este necesar:
- de determinat volumul sarcinii la studiul individual;
- de dat sfaturi metodice la repetarea materialului deja studiat şi petrecerea
practică a procedeelor;
- de diviat subalternii în grupe, în care să fie atît militari bine pregătiţi cât şi mai
slăbuţi, unde să fie posibil ajutorul reciproc;
- de înfăptuit controlul permanent şi de acordat ajutorul necesar sublaternilor la
însuşirea materialului.
Dar pentru organizarea şi petrecerea cu succes a instrucţiei de front, nu este de
ajuns să cunoşti, despre ce să înveţi, dar trebuie să ştii încă, cum de învăţat.
Măiestria metodică a comandantului se determină prin posibilitetea de a găsi o
aşa o metodă de a lămuri, demonstrare şi antrenament a procedeului de front, care în
momentul de faţă, la şedinţa dată, la însuşirea anume a acestui procedeu de front sau
acţiuni ar da cel mai bun rezultat şi in termen scurt.
La şedinţele de front, mai ales pe parcursul antrenamentelor, este necesar de
respectat stăpânirea de sine şi răbdarea. Tonul ridicat, strigăturile şi iritarea
comandantului reprimă voinţa şi iniţiativa militarului. El şi mai mult pierde, se grăbeşte
şi admite greşeli mai serioase.
În procesul de instruire comandantul trebuie să urmărească, ca la repetarea
materialului să participe activ toţi militarii.
Lămurirea procedeului sau a acţiunii trebuie să fie laconică, precisă şi clară, ca şi
însăşi procedeul. Fiecare parte a lămuririi trebuie să fie însoţită de demonstrarea
practică.
Locul comandantului în timpul petrecerii şedinţelor la instruirea de front trebuie
să permită supravegherea acţiunilor subalternilor, ca la timp să fie înlăturate greşelile
comise de ei. Cea mai raţională îndepărtare de frontul subunităţii se poate de socotit:
pentru comandanţii de grupe trei-patru paşi; pentru comandanţii de plutoane cinci-şase
paşi; pentru comandanţii de companii – şapte paşi. La o aşa îndepărtare subalternii se
găsesc sub controlul permanent a comandanţilor şi întotdeauna sunt gata de îndeplinirea
comenzilor.
O mare însemnătate la instruire de front o are îndemnarea comandantului de a da
precis şi tare comanda. Comanda dateă ne precis împovară indeplinirea ei, iar dată
incorect duce la ne îndeplinirea procedeului.
Instruirea procedeelor la instrucţia de front trebuie de petrecut în următoarea
consecutivitate:
- cunoştinţa cu procedeul;
- însuşirea procedeului;
- antrenamentul.
Pentru a lua cunoştinţă cu procedeul comandantul este obligat:
- să numească procedeul şi să indice unde şi cu ce scop el se foloseşte;
- să dea comandă, după care el se execută;
- să demonstreze strict după Regulament cum se îndeplineşte în întregime
procedeul, iar după aceia în ritm minor – prin separarea cu lămuriri scurte
despre indeplinirea lui.
103
 În dependenţă de greutatea procedeului de front însuşirea lui se poate efectua:
- în întregime, dacă procedeul nu este complicat;
- prin separare, dacă procedeul este complicat;
- cu ajutorul exerciţiilor pregătite anticipat, dacă procedeul este complicat şi
unele elemente aparte sunt greu de însuşit.
Pentru a face cunoştinţă cu procedeul conducătorul şedinţei arată subalternilor
modelul şi ordinea îndeplinirii lui în întregime, iar mai târziu pe elemente (prin
separare) totodată lămurind acţiunile sale.
Studierea fiecărui element a procedeului sau acţiunii (dacă procedeul este
complicat de îndeplinit) la fel se începe cu demonstrarea lui şi o scurtă lămurire.
În timpul demonstrării la subalterni se constituie o imagine vizuală despre
procedeul sau acţiunii (pe elemente), de aceea demonstraţia trebuie să fie impecabilă.
Procedeele şi acţiunilem arătate clar, corect şi frumos, întotdeauna produc asupra
subalternilor o impresie mare şi trezesc dorinţa de a le îndeplini întocmai cum aufost
demonstrate.
Demonstrarea este necesar întotdeauna să fie însoţită de lămurire. Pentru ca să fie
creată o imagine deplină despre prodece sau acţiunii studiată nu este destul să ai numai
închipuire vizuală, trebuie de înţeles procedeu sau acţiunii studiată.
Lămurirea permite de descoperit aşa laturi a procedeului sau acţiunii, care sunt
dificil însuşite la demonstrare. Ea orientează subalternii la ceia ce va fi arătat, sau la
aceia, de la care depinde îndeplinirea corectă a procedeului sau acţiunii.
După familiarizarea cu procedeele şi acţiunile la instrucţia de front procesul de
formare a deprinderilor, ca o acţiune unică include trei etape de bază legate între ele.
Prima etapă constă din dezmembrarea procedeelor şi acţiunilor (complicate) în
elemente şi îndeplinirea procedeului şi acţiunii pe elemente.
Etapa a doua consecutiv uneşte elementele în grupă, apoi în una întreagă.
Etapa a treia include elaborarea deprinderilor la îndeplinirea procedeului sau
acţiunii. Îndeplinirea procedeului sau acţiunui prin repetarea (antrenament) de mai
multe ori se aduce până la automatism. Totodată comandantul trebuie să obţină, ca
fiecare procedeu să fie îndeplinit corect, repede, frumos şi precis.
Fiecare şedinţă de front trebuie să fie alcătuită din trei părţi:
- partea întroductivă, care include controlul stării exterioare a efectivului şi
scoaterea subunităţii la locul aplicaţii pe terenul pentru instrucţii de front,
anunţarea temei, scopul aplicaţiei, problemele de instrucţie şi repetarea
procedeelor studiate la exerciţiile precedente;
- partea de bază, care include studierea şi însuşirea procedeelor noi pe elemente
şi în întregime; antrenamentele procedeelor se petrec în componenţa grupei
(plutonului);
- partea finală, în care se recomandă de petrecut analiza (bilanţul) şi de anunţat
notele subalternilor, de evidenţiat pe cei eminenţi şi de însărcinat la pregatirea
de sine stătător.

104
TEMA 6: Pregătirea metodică.
Şedinţa 2-3: Şedinţa practică.
Subiectele de studiu:
1. Desfăşurarea şedinţelor la instrucţia de front, şedinţă practică.
Bibliografia: Regulamentul instrucţiei de front

1. Desfăşurarea şedinţelor la instrucţia de front.

Un element important în activitatea comandantului, care asigură o calitate înaltă a
rezolvării problemei de însuşire şi educaţie a efectivului la instructia de front,
este, pregătirea genetală şi nemijlocită, pentru pregătirea şi petrecerea şedinţelor.
Pregătirea generală include:
- studierea documentelor îndrumătoare, care determină sarcinile, conţinutul şi
organizarea procesului de învăţământ;
- cunoaşterea ordinelor, directivelor, indicaţiilor organizatorico-metodice,
programelor şi planurilor tematice.
Pregătirea nemijlocită pentru şedinţe include:
- însuşirea conţinutului şedinţei care urmează, determinarea locului ei în
pregătirea efectivului subunităţii şi analiza rezultatelor şedinţei precedente pe
această temă;
- determinarea scopului principal şi sarcinilor educaţionale concrete;
- determinarea structurii şedinţei, întrebărilor ei de bază, determinarea timpului
necesar pentru studierea lor, precum şi alegerea materialului corespunzător
pentru asigurarea şedinţei;
- alegerea procedeelor de instruire a diferitor părţi a şedinţei (la petrecerea
şedinţei elementare);
- pregătirea materialului pentru asigurarea şedinţei;
- elaborarea planului – conspect al şedinţei.
Organizatorii principali ai şedinţelor la instrucţia de front sunt comandanţii de grupă,
pluton, companie. Ei sunt obligaţi să cunoască multilateral starea pregătirii instrucţiei de
front a subordonaţilor săi şi de luat măsurile necesare pentru îmbunătăţirea ei.
Instrucţia de front este o activitatea absolut practică. Aici fiecare procedeu trebuie
executat la antrenamente de mai multe ori, care nu încetează ulterior, în caz contrar la
îndeplinirea loe se vor pierde deprinderile avute mai înainte, exactitatea şi frumuseţea
executării.
Pentru însuţire cu succes a prevederilor regulamentare de bază a Regulamentului
instrucţiei de front şi acţiunilor îndemnatice în diferite formaţii trebuie în primul rând să
cunoşti elementele formaţiei, ordinea îndeplinirii comenzilor, obligaţiile militarului
înainte de adunare şi în formaţie.
La prima şedinţă la instrucţia de front trebuie de arătat elemenetele formaţiei, de dat
definiţii orale, de povestit despre însemnătatea elemenetlor formaţiei şi comenzile
principale (de bază) pentru dirijarea formaţiei.
Glasul la darea comenyilor trebuie să corespundă lungimii formaţiei, iar raportul se
dă clar, fără ridicarea bruscă a glasului.
Pentru petrecera calitativă şi corectă a şedinţelor la instrucţia de front comandantul
de grupă (pluton) trebuie să întocmească planul-conspect.
105
 Plan-conspect – acesta-i modelul şedinţei care urmează, ce determină caracterul
acţiunilor comune dintre comandant şi cursant.
Una din metodele de bază la desfăşurarea şedinţelor la instrucţia de front este
petrecerea antrenamentelor eficacitatea cărora, depinde în primul rând de pregătirea
personală şi măiestria metodică a comandanţilor care petrec şedinţele. Conducătorii
acestor şedinţe ca regulă sunt, sergenţii – comandanţii de grupă, ori comandanţii de
plutoane.
Înainte de începerea antrenamentului comandantul controlează aspectul exterior şi
cunoaşterea prevederilor regulamentare la tema dată. După îndeplinirea exemplară a
procedeelor de front la capitolul dat a subordonaţilor, comandantul trece la însuşirea
următoarei întrebări a temei date, folosind metoda de demonstrarea personală a
procedeului de front.
La sfârşitul şedinţei comandantul petrece analiza şedinţei (antrenamentului), la care
apreciezi fiecare militar în parte, arată la neajunsurile observate la subordonaţi, precum
şi la procedeele şi metodele de înlăturare a lor, pune sarcina la studiul individual.

106
Instrucția
focului
 „Instrucţia focului”

Tema 1: “Difinitia balisticii interioare şi exterioare.”

Şedinţa 1: Prelegere-2ore.
Subiecte de studiu:
1. Informaţii despre balistica interioară – 35 minute.
2. Informaţii despre balistica exterioară – 35 minute.
Bibliografie: 1. Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V. Şchiopu, Chişinău,
Centrul Ediţional, 2000.
2. Наставление по стрелковому делу. (Основы стрельбы и стрелковому
оружия). М.О. СССР. Москва. Военное Издательство 1984. стр. 3-90.

1. Informaţii despre balistica interioară.

Balistica internă.
Balistica interioră - este ştiinţa, care studiaza procesele care se produc în momentul tragerii
în deosebi la mişcarea glonţului (grenadei) în canalul ţevii.
Prin fenomenul tragerii înţelegem aruncarea glontului (grenadei) din canalul tevii armei sub
presiunea energiei gazelor, create la arderea încarcaturii de pulbere.
La efectuarea tragerii din arma de foe provin urmatoarele fenomene.
Percutoriil lovind cartusul face ca substanta exploziva din capsa sa detune dand nastere la
flacara, care prin oriticiile din fundul tubului aprinde încarcatura de pulbere. La arderea pulberii se
formeaza о cantitate mare de gaze încalzite, creand în canalul tevii о presiune înalta ce actioneaza cu
aceeasi forte în toate directiile si anume asupra fundului si peretii tubului cartusului, închizator si
fundul glontului.

Cartuş de la PM cal. 9 mm

Cartuş de la AK-74 cal.7,62mm

Glontul: a) obişnuit cu miez de otel; b) trasor;

In rezultat glontul începe sa se miste în interiorul ţevii, imprimindu-si о miscare accelerata,

obligandu-l sa între fortat cu camasa în ghinturi, rotindu-se în ele înainteaza în canalul tevii cu о viteaza
crescanda, dupa care este aruncat afara pe directiile axului tevii, din alta parte presiunea gazelor
asupra fundului tubului provoaca miscare înapoi a armei.
Concomitent la trage se produce vibratia tevii si încalzirea ei.
Ramasitele de gaze supra încalzite si resturile pulberii nearse ies din canalul tevii în urma
glontului la gura tevii se dilata instantaneu si în contact cu atmosfera dau nastere la о flacara si la unda
de soc. Unda de soc provoaca bubuitura care se aude în timpul tragerii. La armele automate АКМ.
СВД, СКС о parte din gaze care parcurg prin tubul de gaze participa pentru reincarcarea si
efectuarea tragerii automate (serii). La pistoale, energia se foloseste pentru remcarcarea armei. La
arderea pulberii aproximativ 25-35% de energie se consuma pentru a comunica glontului о viteza
(lucrul primar); 15-25% de energie se consuma pentru însurubarea glontului în ghinturi, la fortele de
frecare, care apar între glonte, si peretii tevii, la încălzirea glontului, tubului si tevii, pentru punerea

108
in mis, care a partilor mobile ale armamentului care încarca arma; 40% din energie nu se foloseste si se
pierde dupa aruncarea glontului din teava."
Tragerea se produce într-un timp foarte scurt, 0,06-0,001 sec.
In timpul tragerii deosebim patru perioade consecutive:
I. Perioada prealabila: dureaza de la începutul arderii tncarcaturii de pulbere pana la
implantarea deplina a glontului in ghinturi. (250-500 kg/cm2 ).
II. Prima sau perioada de baza: decurge de la inceputul mişcarii glontului pînă la arderea
deplina a pulberii cu putin timp inainte ca glontul sa fie aruncat din canalul tevii. ( cartuş mod 1943 -
2800 kg/cm2 , cartuş mod 1908 – 2900 kg/cm2 )
III.Perioada a doua: dureaza din momentul arderii depline a pulberii pana la iesirea glontului
din teava, viteza glontului in momentul aruncarii din teava (viteza din teava) este putin mai mica
decat viteza initiala. La unele modele de arme indeosebi cele cu teava scurta, de exemplul
pistolul Makarov perioada a doua lipseste deoarece in momentul ieşirii glontului din teava arderea
definitiva a pulberii nu are loc. ( 300-900 kg/cm2 )
IV. Perioada a treia sau perioada actiunii gazelor - decurge din momentul
aruncarii glontului din canalul tevii pana la incetarea actiunii gazelor asupra glontului. În
acest timp gazele ieşind din teava cu viteza de 1200-2000 m/s continua sa actioneze asupra
glontului şi-i comunica о viteza suplimentara. La sfarsitul perioadei a treia la о departare de
20-30 cm de retezatura tevii glontul atinge viteza maxima de zbor si aceasta perioada i-a
sfars.it in momentul cand presiunea gazelor asupra glontului va fi echilibrata de rezistenta
aerului.

Perioadele tragerii:
Po - presiunea de fortare; Pm - presiunea maxima; PK si VK - presiunea gazelor şi vitezei
glontului in mcmentul aruncarii lui din teava; Рд şi Va- presiunea gazelor si vitezei glontului la
sfarşitul arderii pulberii; Vm - viteza maxima a glontului; РЛГм - presiunea egala cu cea atmosfera.
Viteza initiala (de zbor) a glontului se numeşte viteza pe care о are glontule în momentui ieşirii din
canalul tevii si este mai mare decat viteza din teava şi putin mai mica de cat cea maxima, care se
fixeaza pe cale experimentala

109
 Pozitia pistolului în momentui aruncarii glontului din teava (tragerii)

Viteza initiala a glontului este una din cele mai importante caracteristici a armamentului. Prin
marirea vitezei putem obtine:
a) bataia maxima a glontului;
b) distanta loviturii razante;
c) efectul omorator şi de strapungere.
De asemenea se mics.oreaza influenta conditiilor exterioare asupra zborului glontului.

Viteza initiala a glontului depinde de:

a) lungimea tevii;
b) greutatea glontului;
c) greutatea încarcaturii de pulbere, calitatii si tipului;
d) densitatea incarcaturi;
Densitatea încarcaturi este raportul greutatii pulberii catre volumul tubului cu glontul montat în
tub (camera arderii pulberii.)

Reculul armei şi unghiul de zvacnire

Recul se numeste miscarea armei (tevii) inapoi în momentui tragerii.

Puterea reculului
Aruncarea partii dinainte a tevii armei în sus la tragere în rezultatul actiunii reculului
Imbinarea actiunilor ca vibratia tevii, reculul armei s.i alte cauze produc unghiul de zvacnire
format din pozitia axei tevii atunci cand ochirea a fost efectuata s,i pozitia pe care о capata în
momentui plecarii glontului din canalul tevii.

110
 Unghiul de zvicnire

Rezistcnta tevii este determinata de capacitatea peretilor tevii de a rezista la о

anumita presiunea a gazelor care se formeaza În interiorul acesteia.
Pentru aceasta tevile se produc cu asa grosiine meat sa poata suporta о presiunea
de 1,3 -1,5 ori mai mare decat la care sunt supuse În mod normal. Daca presiunea e;te
mai mare ca aceste marimi se produce fenomenul umflarii (explozie) tevii.
Cauzele pot fi:
a) aflarea in canalul tevii obiectelor straine (nisip, calti, glonte);
b) folosirea cartuselor, care nu corespund standardului armei date;
c) uzura mecanica a tevii

Umflarea tevii

Vivacitatea tevii - este capacitatea tevii de a rezista la tragere unui anumit numar de
cartuse, În mediu 20-30 mii de trageri, dupa care teava îsi schimba calitatile de lupta,
care se reflecta la viteza initials a glontului, traiectoria zborului, imprastierea gloantelor.
In rezuitat se manifesta la focul precis, adica la nimerirea gloantelor in tinta.
Regimul de foc - este volumul maxim de lovituri Într-o unitate de timp, la care
caracteristicile de lupta a armei nu se schimba, ca exemplu: PM 9mm - 30 lovituri În
minuta.

2. Informaţii despre balistica exterioară

Balistica exterioara - este stiinta care studiaza miscarea glontului (grenadei) În aer dupa
actiunea asupra sa a gazelor, atunci cand giontul (grenada) se misca dupa inertie.
Traiectoria de zbor a glontului - este l i ni a curba, descrisa de glonte (grenada) În aer.

direcţia forţei
de gravitaţie

direcţia forţei de rezistenţă

Originea traiectoriei a aerului

111
 Traiectoria glontului (aspect lateral)

Glontui (grenada) in aer este actionat de doua forte: forta gravitatii si forta rezistentei
aerului. Forta gravitatii impune glontui (grenada) treptat sa coboara, iar forta de rezistenta a
aerului continua micsoreaza miscarea glontului si tinde sa-l opreasca.
În rezultatul actiunii acestor forte, viteza scade, si traiectoria ei reprezinta о linie curba ne
uniforma. Marimea fortei de rezistenta a aerului depinde de viteza zborului, forma si calibrul glontului,
de asemenea de suprafata si densitatea aerului. Pentru ca glontui sa nu fie oprit sub actiunea puterii
de rezistenta aerului lui i se adauga cu ajutorul ghinturilor din canalul tevii miscari rotative de
exemplu la AKM viteza de rotatie a glontului 3000 rot/sec. Miscarea lenta canonica este cand glontui
zboara înainte sub actiunea rezistentei aerului.
Acţiunea forţeide rezistenţă a aerului asupra zborului glonţului este foarte mere. De exemplu
glonţul mod.1930 la ungiul de zvîcnire 15 grade şi V=800 m/s în spaţiu vid (fără aer) ar parcurge
distanţa de 32620 m; distanţa de zbor a acestui glonte în aceleaşi condiţii în prezenţa aerului va fi 3905
metri.
Devierea glontului În lateral rotatiei ac la planul tragerii se numeste derivatie.

Traiectoria rotaţiei
Glontelui

traiectoria

Elementele şi traiectoria zborului glontului

1. Originea traiectoriei - centrul retezaturii de dinainte a tevii, reprezinta punctui de plecare a

glontului din gura tevii.
2. Orizontala armei - planul orizontal care trece prin originea traiectoriei.
3. Linia de tragere (ascensiune) - linia directa, prelungire imaginara a axului tevii dupa ce ochirea
a fost terminata.
4. Unghiul de tragere (ascensiune) - unghiul format Între linia de tragere si orizontala armei.
5. Linia de aruncare (proiectie) - linia directa care reprezinta prelungirea a axului tevii fn
momentul plecarii glontului din teava.
6. Unghiul de aruncare (proiectie) - unghiul format intre linia de aruncare si orizontala armei.
7. Punctui de cadere - punctui de intersectie a traiectoriei cu orizontala armei.
8. Unghiul de cadere - unghiul format Între tangenta la traiectone În punctui de cadere si orizontala
armei.
9. Distanta de tragere - distanta de la originea traiectoriei pana la punctui de cadere, masurata
pe orizontala armei.
10. Punctui de ochire - punctui de pe obiectiv sau în afara acestuia asupra caruia se ocheste cu
arma.
11. Linia de ochire - linia directa care uneste ochiul tragatorului, prin mijlocul crestaturii
maltatorului si prin varful catarii, cu punctui de ochire.
12. Distanta ochita - distanta masurata pe linia de ochire de la punctui de plecare (originea)
pana la intersectia traiectoriei cu linia de ochire.
13. Linia obiectivului - linia directa care uneste originea traiectoriei cu baza
obiectivului.
14. Lovitura azanta - lovitura a carei traiectorie nu se ridica mai sus de Inaltimea obiectivului
pe intreaga Intindere a distantei ochire.

112
 Influenţa condiţiilor tragerii asupra zborului glontului

Datele din tabel despre traiectorie reprezinta conditiile normaie de tragere. Sub conditii
normaie Intelegem urmatoarele:

condiţiile meteo.
- presiunea atmosfera la orizontala armei de 750mm col.mr.;
- temperatura aerului +I5°C;
- umeditatea relativa a aerului 50%;
- vantul lipseste;

conditiile balistice.
-greutatea glontului, viteza initials si unghiul de zvacnire este egal cu datele din tabel despre
tragere;
-temperatura Încarcaturii +15°C;
- forma glontului corespunde standardului;
- catarea este fixata la bataia normala a armei;
- inaltatorul corespunde datelor din tabel despre unghiul de ochire;

conditiile topografice.
- tinta se afla la orizontala armei;
- inchinarea laterala a armei lipseste;
La abaterile de la conditiile normale de tragere, apare necesitatea determinata si evidenta a
corectarilor distantei si indreptarii tragerii

113
 „Instrucţia focului”

TEMA 2: “Partea materială a armamentului de infanterie, a aparatelor optice, grenadelor

explozivede mînă şi antitanc”
Şedinţa 1: Practică 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Destinaţia, caracteristicile de luptă ale pistolului-mitralieră Kalaşnicov
2. Muniţiile folosite.
3. 3. Măsurile de siguranţă la mînuirea pistolului mitralieră şi cartuşului
Bibliografie: 1. Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V. Şchiopu, Chişinău,
Centrul Ediţional, 2000, p.3-18
2. Руководство по 5,45мм Автомату Калашникова (АК-74, АКС-74, АК-74Н,
АКС-74Н) и 5,45мм. М.О. СССР. Москва 1976. стр. 3-116.

1.Destinaţia şi caracteristicile de luptă ale pistolului mitralieră 7,62mm, muniţiile folosite.

Pistolul-mitraliera calibru 7,62 mm Kalasnikov AKM (AKMC)

Fig. 1. Aspectul general al pistolului-mitraliera Kalas.nikov: sus - cu patul armei din
lemn (AKM); jos - cu patul armei pliabil, rabatabil (AKMC).

Pistolul-mitraliera cal. 7,62 mm modernizat este о anna individuals destinata pentru nimicirea fortei
vii a inamicului. Pentru nimicirea adversarului în lupta corp la corp la pistolul-mitraliera se pune baioneta-
pumnal.

1. Caracteristici tehnico-tactice
1. Distanta de tragere dupa Înaltator, m 1000
2. Distanta lovituri directe:
asupra tintei piept, m: 350
asupra tintei alergand, m 525

3. Cadenta de tragere teoretica, lov./min. 600

4. Cadenta de tragere practica (lovitura cu lovitura/În serii), lov./min.: 40/100

5. Viteza initial a glontului, m/s: 715
6. Distanta pana unde se pastreaza efectul omorator al glontului, m: 1500
7. Distanta limits de zbor a glontului, m 3000
8. .Masa pistolului-mitraliera fara baioneta-pumnal, kg:
cu încarcatorul gol 3.1/3.3
cu încarcatorul plin 3.6/3.8
9. Capacitatea incarcatorului, cartuse 30
10. Masa incarcatorului, kg 0.33
11. Masa baionei ji-pumnal, kg
cu teaca 0.45
făra teaca 0.26
12. Calibrul, mm.: 7.62
13 Lungimea pistolului-mitraliera, mm:
cu baioneta-pumnal 1020
fara baioneta-pumnal 880
cu patul armci pliat 640
14. Lungimea tevii, mm 415
15. Numarul de ghinturi, buc: 4
16. Masa cartusului, g: 16.2
17. Masa glontului, g: 7.9
18. Masa incarcaturii de pulbere 1.6

Caracteristicile de luptă ale pistolului mitralieră 5,45mm AK-74.

Fig. 4. Aspectul genera! al pistolului-mitraliera calibru 5,45mm Kalaşnikov:

Pistolul-mitraliera calibru 5,45 mm Kalasnikov este о anna individuals. El e destinat pentru

nimicirea fortei vii şi lovirea inijloacelor de foe ale inainieului.
Pentru tragere şi efectuarea observarilor pe timp de noapte la pistoalele-mitraliera AK-74H se
cupleaza aparatul pentru ochire pe timp de noapte.

Caracteristici tehnico-tactice

1. Distanta de tragere dupa Înaltator, m 1000

2. Distanta loviturii directe:
115
 asupra tintei piept, m 440
asupra tintei alergand, m 625
3. Cadenta de tragere teoretica, lov./min 600
4. Cadenta de tragere practica, lov./min.
cand tragerea se executa lovitura cu lovitura 40
cand tragerea se executa foe in serii 100
5. Viteza initiala a glontului, m/s 900
6. Distanta pana unde se pastreaza efectul omorator al glontului, m 1350
7. Distanta limita de zbor a glontului, m 3150
8. Masa pistoiului-mitraliera, kg:
cu Încarcatorul de masa plastica gol 3.3/3.2
cu Încarcatorul de masa plastica plin 3.6/3.5
9. Capacitatea Încarcatorului, cartuse 30
10. Masa mcarcatorului de masa plastica, kg 0.23
11. Masa baionetei-pumnal, kg:
cu teaca 0.49
fara teaca 0.32
12. Calibrul, mm 5.45
13. Lungimea pistolului-mitraiiera, mm:
cu baioneta-pumnal si cu patul rabatabil nepliat 1089
fara baioneta-pumnal cu patul rabatabil nepliat cu patul pliat 940
14. Lungimea tevii, mm 700
15. Lungimea partii ghintuite a tevii, mm 415
16. Numarul de ghinturi 4
17. Lungimea pasului ghinturilor, mm 200
18. Lungimea liniei de ochire, mm 379
19. Grosimea catarii, mm 2
20. Masa cartuşului, g 10.2
21. Masa glontuiui cu-miez de otel, g 3.4
22. Masa Încarcaturii de ptilbere, g 1.45
23. Masa inaltatorului AOTN in pozitia de lupta,kg. 2.2
2 Muniţiile folosite.

Pentru tragerea cu pistolul-milraliera se folosesc cartuse model 1943 cu gloante obisnuite (cu
miez de otel), trasoare (culoare verde), perforant-incendiare (culoare neagra cu brau roşu) şi cu gloante
incendiare (cu brau rosu).
Cartusele se ambaleaza in lazi de lemn:
- Într-o lada -1320 cartuse (doua cutii de tabla zincata);
- Într-o cutie - 660 cartuse;
- Într-un pachet - 20 cartuse.
Denumirea prescurtata, destinatia cartuşelor
1. Cu glonţ obisjiuit (cu miez de otel) 7,62 mm ПС чж. обр. 43 - destinat pentru
nimicirea fortei vii a inamiciilui ce se afla pe teren deschis sau dupa un adapost usor si tehnicii
neblindate (automobile, motociclete s.a.). Glontul strapunge casca la distanta de 900 m si vesta
antiglont - la 600 m; asupra tintelor aeriene (avioane, elicoptere, paras.utisti) tragerea e eficienta la
500 m.
2. Cu glonţ trasor 7,62 mm T - 45 чж. обр. 43 - destinat pentru indicarea obiectivelor si
corectarea focului, precum si nimicirea fortei vii a inamicului. Distanta de trasare pana la 800 m.
Tragerea cu gloante trasoare alterneaza cu cele obisnuite (peste 4-5 gloante), ceea ce se asigura prin
umplerea corespunzatoare a Încarcatorului.
3. Cu glonţ perforant-incendiar 7,62 mm БЗ чж. обр. 43 - destinat pentru lovirea
obiectivelor usor blindate, precum sj pentru aprinderea lichidelor inflamabile ce se afta dupa
blindajul strapuns. Glontul strapunge 7 mm de blindaj la distanta de 200 m.
116
 4. Cu glonţ incendiar 7,62 mm 3 чж. обр. 43 - destinat pentru aprinderea lichidelor
inflamabile În ambalaj de metal cu grosimea peretilor de pana la 3 mm, precum si materialelor usor
inflamabile (acoperis de paie, iarba uscata s.a.) pana la distanta de 700 m. Glontul incendiai este
concomitent si trasor.

3. Măsurile de siguranţă la mînuirea pistolului mitralieră şi cartuşului

1. Studierea şi respectarea regulilor şi măsurilor de securitate în timpul mânuirii armamentului,

muniţiilor şi a mijloacelor de imitare urmăreşte scopul de a preîntâmpina anumite accidente în timpul
serviciului, şedinţelor de tragere şi mânuirilor zi de zi.
2. Securitatea în timpul mânuirii armamentului şi muniţiilor se asigură prin:
- disciplina înaltă a întregului personal ;
- cunoaşterea temeinică a construcţiei armei, regulilor de tragere, precum şi mânuirea iscusită a
armei în diverse condiţii;
- starea bună şi pregătirea corectă a armelor şi muniţiilor pentru tragere;
- pregătirea metodică înaltă a conducătorilor şedinţelor de tragere (atât de antrenament cât şi în
luptă).

3. Armele şi muniţiile pentru petrecerea lecţiilor şi tragerilor se eliberează numai cu permisiunea

(la ordinul) conducătorului de tragere. Primind arma, militarul trebuie să se convingă personal, că arma
nu este încărcată şi este asigurată.
4. Pentru conducerea şi deservirea tragerilor, asigurarea măsurilor de securitate în timpul
petrecerii lor prin ordin pe subunitatea se numesc: conducătorul tragerilor , distribuitorul de muniţii,
medicul de serviciu, soră medicală, observator superior al cordonului de siguranţă şi alte persoane
necesare.
5. La tragere, personalul se prezintă în ţinuta de zi şi execută exerciţiile cu arma întărită după ei.
Persoanele după care nu sunt întărite arme, trag din arma din dotare în stare bună şi adusă la bătaia
normală.
Se interzice aplicarea şi folosirea armei, dacă în urma acestei acţiuni pot avea de suferit
persoane străine.
În toate cazurile de aplicare şi folosire a armei de foc militarul este dator să ia toate măsurile
posibile pentru a asigura securitatea cetăţenilor, precum şi pentru a acorda asistenţa medicală urgentă
victimelor.
Ţine minte: Aplicarea armei este măsură extremă şi la ea se apelează numai în cazuri
excepţionale.
Măsurile de securitate la şedinţele de tragere de antrenament şi de luptă
Securitatea în timpul petrecerii şedinţelor de tragere se asigură prin organizarea corectă a
şedinţelor de tragere şi a măsurilor de siguranţă în vigoare, disciplina înaltă a instruiţilor. Persoanele,
care nu cunosc măsurile de securitate, construcţia armamentului, la tragere nu sunt admise.
Persoanele numite pentru organizarea şi petrecerea şedinţelor de tragere, poartă întreaga răspundere
pentru îndeplinirea întocmai a măsurilor de securitate la mânuirea armamentului şi muniţiilor de către
subalterni, şi instruiţi. Pentru asigurarea măsurilor de securitate, flecare instruit trebuie ca înaintea
fiecărei lecţii să efectueze examinarea minuţioasă a armei, a muniţiilor, pentru a se convinge, că
arma nu este încărcată şi printre cartuşele de instrucţie nu sunt de luptă şi oarbe. Din primele zile
militarii trebuie învăţaţi:
- să deosebească cartuşele de luptă de cele de instrucţie şi oarbe;
- înainte de începerea tragerilor e necesar de verificat canalul ţevii el trebuie să fie curat şi în
el nu trebuie să fie corpuri străine, (ca pământ, nisip, cârpe etc). Dacă se descoperă unele ne
funcţionări sau deteriorări ale armei, se raportează imediat conducătorului tragerilor sau al şedinţei;
- după primirea muniţiilor trebuie personal de verificat cantitatea şi starea lor;
- orice mânuire (manipulare), încărcare şi descărcare se efectuează numai la comanda
conducătorului tragerii (şedinţei);
- în tir sau pe câmpul de tragere, focul se deschide numai cu permisiunea şi la comandă
conducătorului tragerilor (şedinţei);
- la introducerea încărcătorului în minerul pistolului nu se loveşte (la aplicarea unor lovituri
117
 puternice asupra încărcătorului poate exploda al doilea cartuş de sus), dar se împinge uşor cu degetul
mare al mânii stângi până Ia ţăcănitul specific;
- în timpul tragerii graba şi nervozitatea sânt inadmisibile.
- arma se dezasigură numai după-comanda „Foc".
- încărcarea armei pe aliniamentul de tragere se permite numai după semnalul „Foc".
- după încetarea tragerii arma se descarcă şi se verifică. Muniţiile rămase imediat se întorc
distribuitorului de muniţii (conducătorului tragerii).
- focul încetează imediat de sine stătător sau la comanda conducătorului tragerii în
următoarele cazuri:
- la apariţia oamenilor, maşinilor, animalelor în câmpul de ţinte, avioanelor şi
helicopterelor la înălţimi mici deasupra tragerilor;
- ridicarea fanionului alb (noaptea - felinarul) la punctul de comandă;
- apariţia incendiului cauzat de tragere;
- primirea semnalului de pericol în cazul continuării tragerii de la postul cordonului de
siguranţă, dispariţia legăturii cu adăpostul în care se află oameni;
- pierderea orientării de către trăgători, îndeosebi noaptea;
- daca a avut Ioc vre-un incident de tragere la cineva din trăgători despre care fapt se
raportează imediat conducătorului tragerilor printr-un semnal convenţional.
7. Pentru încetarea focului se dă comanda: „încetaţi tragerea" şi se ridică fanionul alb
(se aprinde felinarul alb) în locul celui roşu. De la comanda „încetaţi tragerea" până la
comanda „Foc" se interzice tuturor persoanelor să se găsească la aliniamentul de deschidere a focului
şi să se apropie de armele lăsate pe el.
8. Se interzice categoric:
- a încărca arma cu cartuşe de luptă sau oarbe până la comanda conducătorului tragerii şi
semnalul „Focv;
- a îndrepta arma, indiferent de faptul dacă e încărcată sau nu, în direcţia oamenilor sau în
direcţia apariţiei lor posibile şi în spatele tirului;
- a lăsa arma încărcată la aliniamentul de tragere sau în orice alt loc, precum şi a o transmite
altor persoane;
- a folosi cartuşe, precum şi petarde şi grenade fumigene sau alte mijloace de imitaţie detectate;
- a folosi dispozitive de tragere cu cartuşe oarbe cu filetul defectat şi tragerea cu cartuşe oarbe
din armamentul de instrucţie;
- a trage cu cartuşe oarbe asupra ţintei vii, tehnicii de luptă, construcţiilor la o distanţă mai mică
de 50 m, precum şi a aplica petarde şi grenade fumigene în localităţi;
- a folosi petarde cu fitilul scurtat sau în stare rea şi a reţine-petardele în mână după aprinderea
fitilului;
- a trage din pistoalele de semnalizare şi a folosi cartuşe reactive când unghiul de tragere e mai
jos de 40-45°.

118
 „Instrucţia focului”

TEMA 2: “Partea materială a armamentului de infanterie, a aparatelor optice, grenadelor

explozivede mînă şi antitanc”
Şedinţa 2: Practică 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Părţile componente a pistolului-mitralieră
2. Ordinea demontării şi montării incomplete a pistolului mitralieră 7,62mm AKM
3. Îndeplinirea normativelor
Bibliografie: 1. Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V. Şchiopu, Chişinău,
Centrul Ediţional, 2000, p.3-18
2. Руководство по 5,45мм Автомату Калашникова (АК-74, АКС-74, АК-74Н,
АКС-74Н) и 5,45мм. М.О. СССР. Москва 1976. стр. 3-116.

1. Părţile componente a pistolului-mitralieră

Pistolul-mitraliera are urmatoarele mecanisme si partii componente:
- teava cu cutia inchizatorului, cu aparatul de ochire si patul armei;
- capacul culiei inchizatorului;
- portlnchizatorul cu pistonul de gaze;
- Inchizator;
- recuperator;
- tub de gaze cu aparatoarea mainii;
- mccanism dc dare a focului;
- uluc;
- incarcator;
- baioneta-pumnal.

Fig. 2. Partile principale şi mecanismele pistolului-mitraliera:

1 - teava cu cutia inchizatorului, cu aparatul de ochire si patul armei; 2 - capacul cutiei
inchizatorului; 3 - baioneta-pumnal; 4 - recuperator; 5 - portînchizator cu pistonul de gaze; 6 - tub
de gaze cu aparatoarea mainii; 7 - mchizator, 8 - vergea; 9- uluc; 10 - Încarcator; 11 - penar cu accesorii

Din complelul pistolului-mitraliera mai fac parte:

1. Accesoriile:
- vergeaua; - domul;
- capul-calti; - bulonul;
- peria; - penarul;

119
- surubelnita; - bidonasul.
2. Cureaua de purtare si geanta pentru incarcatoare.
Din completul pistolului-mitraliera AKMC, in afara de cele enumerate mai sus, face partc husa
pentru pistolul-mitraliera cu buzunar pentru incarcator.

2. Ordinea demontării şi montării incomplete a pistolului mitralieră 7,62mm

AKM.
l. Se demontează incarcatorul. Mentinem pistol-mitraliera cu mana stanga de gatul patului sau
uluc, cu mana dreapta fnrasuram incarcatorul; apasand cu degetul mare pe zavor, mişcam partea de jos a
incarcatorului inainte si-1 demontam.
2. Se verified daca lipseste cartusul in camera cartusului, pentru aceasta lasam In jos siguranta,
conducem manerul portanchizatorufui fnapoi, verificam camera cartusului, eliberam manerul
portanchizatorului si la aceasta se elibereaza cocoşul de la pragul de armare.
3.Se extrage penarul cu accesorii din locasul patului. Inecam cu degetul mainii dreapta capacul
locasului patului in asa mod ca penarul sub actiunea arcului sa iese din locas; deschidem penarul şi
scoatem peria, surubelnita, drontul, bilonul. La pistol-mitraliera cu pat rabatabil penarul cu accesorii se
poarta fn buzunarul gentii portancharcatoare.
4.Se scoate vergeaua. Capatul vergelei se trage de la teava, in aşa fel ca capacul să iese de sub
sprijinul nivelului catarii, şi se scote vergeaua în sus. La scoaterea vergelei sc permite de a folosi dornulul.
5. Se demonteaza frana-compensator de la gura tevii;
6. Se demonteaza capacul cutiei mchizatorului. Cu mana stanga mfasuram gatuj patului cu
degetul mare acestei mainii apăsăm pe ieşitura tijei arcului recuperator, cu mâna dreapta ridicam
in sus capacul cutiei mecanismelor şi demontăm capacul.
7.Se demontează recuperatorul;

8.Se demonteaza închizatorul împreuna cu portinchizatorul. Tinand pistol-mitraliera cu mana

stanga cu mana dreapta tragem port fnchizatorul înapoi pana la refuz, il ridicam împreuna cu
închizatorul si-1 extragem din cutia mecanismelor.

120
 9. Se demonteaza închizatorul de la portînehizator. De luat portmchizatorul în mana stanga cu
închizatorul în sus; cu mana dreapta conducem închizatorul înapoi, fl rasucim în asa mod ca proeminenta
principals a mchizatorului sa iasa din taietura figurata a portanchizatorului s.i se extrage închizatorul
inainte.

10. Se demonteaza tubul de gaze cu aparatoarea mainii. Tinand pistolul-mitraliera cu mana stanga,
cu mana dreapta se Tmbraca penarul accesoriilor cu orificiul dreptunghiular ce iesjiura zavorului tubului
de gaze si-l rasucim de la sine pana În pozitia verticala şi se extrage tubul de gaze dc pe racordul
camerei de gaze.

Ordinea montarii dupa demontarea incomplete

1. Se monteaza tubul de gaze cu aparatoarea manii. Mentinand pistol-mitraliera cu mana
stanga cu mana dreapta instalam tubul de gaze cu capatui din fata in acordul camerei de gaze şi apasam
pe partea din urma a aparatorii Înspre teava: rasucim cu ajutorul penarului accesoriilor zavorul spre
sine pana la Intrarea fixatorul in taietura bazei Înaltatorului.
2. Se monteaza mchizatorul la poitînchizator. Se ia portanchizatorul in mana stanga, iar
inchizatorul În mana dreapta sj-l introducem cu partea cilindrica m canalul portanchizatorului in aşa mod
ca proeminenta principala sa intre in taietura figurata a portanchizatorului, şi avansam Închizatorul
mainte.
3. Se monteaza portinchizatorul nnpreuna cu inchizatorul la cutia mecanismelor. Se ia
portanchizatorul în mana dreapta în aşa mod ca mchizatorul cu degetul mare sa se mentina in pozitia
de dinainte. Cu mana stanga cuprindem gatul patului, cu mana dreapta, introducem pistonul de gaze
în baza înaltatorului si avansam portanchizatorul Înainte într-atata ca pragurile cutiei mecanismelor sa
121
nitre in nervurile portanchizatorului şi cu un efort nemsemnat ai apasa spre cutia mecanismelor şi al
avansa înainte.
4. Se monteaza mecanismul arcului recuperator. Cu mana dreapta se introduce
mecanismul arcului recuperator În canalul portanchizatorului comprimand arcul recuperator,plasam
tija de ghidare inainte şi lasandu-1 putin În jos, se introduce cu calcaiul În longitudinale a cutiei
mecanismelor.
5. Se monteaza capacul cutiei Închizatorului;
6. Se dezarmeaza cocoşul şi se pune piedica de siguranta;
7. Se monteaza vergeaua;
8. Se introduce penarul in locas.ul patului armei;
9. Se pune Încarcatorul la pistolul-mitraliera.

4. Îndeplinirea normativelor.
5.

Nomativul Denumirea Timpul şi calificativul pentru îndeplinire, sec.

10 9 8 7 6 5 4

Pistol – mitralieră

1 Alimentarea 30 32 35 37 40 43 44
încărcătorului

2 Demontarea 15 16 17 18 18,5 19 20
incompletă

3 Montarea 25 26 27 28 30 32 33
după demontarea
incompletă

4 Ocuparea
poziţiei de tragere

Din picioare 5 6 7 8 9 10 11

Din genunchi 6 7 8 9 10 11 12

Culcat 7 8 9 10 11 12 13

1. Normativele la instructia tragerii sunt destinate pentru dezvoltarea la militari cunostintelor

trainice despre partile componente a armamentului, masurilor de siguranta si manuirea cu iscusinta a
armei.
2. La elaborarea orarului sedintelor la pregatirea de foc comandatul planifica pentru fiecare luna
perfectionarea normativelor cu pistolul- mitraliera.
3. In timpul sedintelor militari indeplinesc procedeele (actiunile) intr-un temp lent, apoi
perfectionarea normativelor in timp. Nota individuală pentru indeplinirea normativelor se pune in
registru de evidenta a sedintelor la trageri si in listele tragerilor la rezultatele pregatirii de foc pentru
fiecare militar in cadrul subdiviziunii.
4. Normativele se socot indeplinite, daca se urmaresc conditiile de indeplinire si nu sunt admise
incalcari a cerintelor, ordinii, indrumarilor si instructiunilor. Daca in timpul executant normativelor
militarul a admis о singura greseala, care se considera incalcare a masurilor de siguranta in timpul

122
manuirii cu arma si poate aduce la trauma, deteriorarea armei, indeplinirea normativului inceteaza si se
apreciaza „nesatisfacator" (- 4 puncte).
5. Timpul indeplinirii normativului se ia în consideraţe de la darea comenzii (semnalului)
pîna la:
- normativul nr. 2 - demontarea parţiala si amplasarea parţilor componente pe masa;
- normalivul nr.3 - montarea si punerea pistolului-mitralieră pe masa cu respectarea cerinţelor
masurilor de siguranţa,
- normativul nr.4 - efectuarea declansarii cocoşului din pozitia „armat".

123
 „Instrucţia focului”

TEMA 2: “Partea materială a armamentului de infanterie, a aparatelor optice, grenadelor

explozivede mînă şi antitanc”
Şedinţa 3: Practică 2 ore.

Subiecte de studiu:
1. Reţinerele de tragere cu pistolul-mitralieră şi înlăturarea acestora
2. Curăţirea şi ungerea pistolului
Bibliografie: 1. Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V. Şchiopu, Chişinău,
Centrul Ediţional, 2000, p.3-18
2. Руководство по 5,45мм Автомату Калашникова (АК-74, АКС-74, АК-74Н,
АКС-74Н) и 5,45мм. М.О. СССР. Москва 1976. стр. 3-116.

1. Reţinerele de tragere cu pistolului-mitralieră şi înlăturarea acestora

În cazul mânuirii, îngrijirii corecte, pistolului-mitralieră este o armă sigură şi precisă. Totuşi, în
cazul folosirii lui îndelungate, datorită uzurii pieselor şi mecanismelor, iar deseori datorită unei mânuiri
incorecte şi întreţinerii necorespunzătoare, poate fi afectată funcţionarea normală a pistolului-mitralieră,
ceea ce duce la producerea de reţineri în timpul tragerii.
Pentru prevenirea reţinerilor în timpul tragerii cu pistolul şi pentru asigurarea funcţionării
precise a pistolului-mitralieră, este necesar:
- să se pregătească corect pistolului-mitralieră pentru tragere;
- să se controleze, să se cureţe şi să se ungă pistolului-mitralieră la timp şi cu respectarea
tuturor regulilor;
- să se urmărească cu deosebită atenţie curăţirea şi ungerea pieselor pistolului-mitralieră
supuse frecării;
- să se execute la timp repararea pistolului-mitralieră;
- să se vei ifice cartuşele înainte de tragere;
- să nu se folosească pentru tragere cartuşe defecte, ruginite sau murdare;
- să se ferească pistolului-mitralieră de îmbâcsire şi eventuale lovituri în timpul tragerilor
şi deplasărilor;
- în condiţii de luptă, în cazul unor trageri îndelungate, la prima ocazie să se cureţe, să se ungă şi
să se controleze pistolului-mitralieră;
Dacă în timpul tragerii se produce un incident acesta va ti înlăturat prin rearmarea pistolului-
mitralieră.
Dacă prin reînarmarea pistolului-mitralieră incidentul nu se înlătură, este necesar să se stabilească
cauza incidentului, înlăturând-o după cum se arată în tabel :

Incidentul Cauzele incidentului Procedeele de înlăturare a

incidentului

124
1. Rateu.
Manşonul-închizător se află în
poziţia extremă dinainte,
cocoşul a fost declanşat, dar
nu s-a produs percuţia.
2.Intrare incompletă a
cartuşului în camera
cartuşului:
fără să ajungă in poziţia extremă
dinainte manşonul-închizător
s-a oprit; cocoşul nu poate fi
declanşat.
3. Cartuşul nu a ajuns din
încărcător în camera
cartuşului:
manşonul-închizător se află în
poziţia extremă dinainte, dar
nu există cartuş în camera
cartuşului;
manşonul-închizător s-a
oprit la jumătatea cursei sale
înainte împreună cu cartuşul,
neterminând trimiterea
cartuşului în camera
cartuşului.
4.Înţepenirea tubuiui-cartuş
de către manşonul-închizător:
tubul cartuş nu este aruncat
afară prin fereastra de la
manşonul-închizător şi s-a
înţepenit oblic între
manşonul-închizător şi
retezătura dinapoi a ţevii.
1. Capsa cartuşului este defectă
dacă ea prezintă o amprentă
adâncă a percutorului.
2. S-a întărit unsoarca sau s-a
îmbâcsit canalul percutorului.
3. Nu-i înşurubat până la refuz
şurubul mânerului (la pistoalele
fără brăţară de fixare a arcului de
armare).
4. Este mică ieşirea percutorului
sau pe vârful lui sunt ştirbituri.
1. Camera cartuşului şi şanţurile de
pe corpul pistolului-mitralieră
sunt murdare.
2 Extractorul se mişcă greoi
datorită faptului că arcul şi opri-
torul extraclorului sunt murdare.
1. încărcătorul şi piesele mobile
ale pistolului sunt murdare.
2. Bordurile superioare ale corpului
încărcătorului sunt îndoite.
I. Piesele mobile ale pistolului-
mitralieră sunt murdare.
2. Extractorul, arcul său
aruncătorul sunt defecte
1. Se va reîncarca pistolului-
mitralieră şi se va continua
tragerea.
2. Se va controla şi se va
curăţa pistolului-mitralieră.
3. pistolului-mitralieră va fi
expediat la atelier.
Se va termina cursa înainte a
manşonului-închizător,
împingându-1 cu mâna şi se va
continua tragerea.
Se va controla şi se va
curăţa pistolul.
1. Se va reîncarca pistolul şi se
va continua tragerea. Se va curăţa
pistolul şi încărcătorul.
2. Se va înlocui încărcătorul
defect cu altul de rezervă
1. Se va arunca tubul
înţepenit şi se va continua
tragerea. 2. Se va demonta şi
se va controla extractorul,
arcul extractorului, aruncătorul;
în cazul când acestea prezint
defecţiuni, pistolul va fi
expediat la atelier.
125
5. Foc automat 1. S-a întărit unsoarea sau piesele 1. Se va controla şi se va
mecanismului de darea focului curăţa pistolului-mitralieră.
sunt murdare. 2. Reparaţie la atelier.
2. Uzarea pragului de armarea a
cocoşului sau a capătului nucii. 3. Reparaţie la atelier.
3. Slăbirea sau ruperea arcului
nucii. 4. Reparaţie la atelier.
4. Atingerea cu sertăraşul
pragului piedicii de siguranţă de
ciocul nucii.

2. Curăţirea şi ungerea pistolului-mitralieră

Pistolului-mitralieră trebuie să se găsească întotdeauna curat şi în stare bună de funcţionare.
Aceasta se obţine printr-o curăţire şi ungere efectuate la timp şi corect, prin mânuirea cu grijă a
pistolului-mitralieră şi prin păstrarea corectă a acestuia.
Curăţirea pistolului-mitralieră are loc:
- în condiţii de luptă, în manevre şi în timpul aplicărilor îndelungate la câmp - zilnic în
timpul acalmiei luptei sau în timpul repausului dintre aplicaţii;
- după efectuarea instrucţiei, a serviciului de zi şi a exerciţiilor la câmp fără executarea
tragerilor - imediat după terminarea instrucţiei, serviciului de zi sau a exerciţiilor;
- după tragere - imediat după terminarea trageri (pe câmpul de tragere, la poligon, la
câmp) se va curăţa cu soluţie bazică canalul ţevii, iar apoi se şterge până la uscare şi se unge cu
unsoare de armă; după întoarcerea de Ia tragere se va efectua curăţirea completă a pistolului-
mitralieră, iar în următoarele 3-4 zile se repetă operaţia de curăţire;
- în cazul când pistolului-mitralieră nu este folosit, operaţia de curăţire se face cel puţin o dată
pe săptămână.
Unsoarea se aplică numai pe suprafeţele metalice bine curăţite şi uscate imediat după operaţia
de curăţire, pentru a nu da posibilitatea umezelii să acţioneze asupra suprafeţelor respective.
Curăţirea şi ungerea pistolului-mitralieră se execută de către militari, în mod individual.
In cazărmi sau în tabere, curăţirea pistolului-mitralieră se efectuează în locuri stabilite în mod
special, pe mese amenajate sau adaptate în acest scop, iar în condiţii de luptă sau marş, pe aşternuturi,
scânduri, placaj etc, acestea fiind curăţite în prealabil de murdărie şi de praf. Pentru operaţia de ştergere,
curăţire şi ungere a pistolului-mitralieră se întrebuinţează:
-soluţie de bază - pentru neutralizarea acţiunii rezidurilor de pulbere şi pentru îndepărtarea
acestora de pe pereţii canalului ţevii şi de pe alte piese ale pistolului-mitralieră care sunt expuse
acţiunii gazelor pulberii;
- unsoare de armă - pentru ungerea tuturor pieselor metalice ale pistolului-mitralieră; această
unsoare asigură funcţionarea normală a pieselor şi mecanismelor pistolului-mitralieră la temperaturi
care nu scad sub minus 5°C;
- unsoare de iarnă - pentru ungerea pistolului pe timp de iarnă; această unsoare asigură
funcţionarea pieselor şi mecanismelor pistolului-mitralieră la temperaturi cuprinse între minus 5°C şi
minus
40°C;
- unsoare de tun - pentru ungerea pistolului-mitralieră ce urmează a fi predate la depozit în
scopul păstrării de lungă durată, în amestec cu unsoare de armă, în proporţia de 1/1;
- cârpe curate de bumbac - pentru ştergerea, curăţirea şi ungerea pieselor pistolului, precum şi
câlţi de cânepă curăţaţi de puzderii - pentru curăţirea canalului ţevii cu soluţie bazică.
Curăţirea pistolului se execută în ordinea următoare:
a) Se pregăteşte materialele de curăţit şi uns.
b) Se verifică vergeaua de şters, conform indicaţiilor date.
c)Se demontează pistolului-mitralieră.
d) Se curăţă canalul ţevii: se trec câlţi sau cârpă de şters prin ochiul vergelei. Cantitatea de câlţi
trebuie să fie aleasă în aşa fel pentru ca vergeaua împreună cu câlţii să poată fi întrodusă în canalul ţevii
cu un efort nu prea mare al mâinii. Se îmbibă câlţii cu soluţie bazică. Se întroduce vergeaua în canalul
126
ţevii, dinspre gura ţevii. Se aşează pistolului-mitralieră pe masă şi se ţine cu mâna stângă, iar cu cea
dreaptă se mişcă lin de câteva ori vergeaua în tot lungul canalului ţevii. Seschimbă câlţii şi îmbibându-
i din nou cu soluţie bazică, se repetă curăţirea încă o dată.
Se şterge minuţios vergeaua. Se şterge canalul ţevii până la uscare, la început cu câlţi, iar apoi
cu cârpe de bumbac curate şi uscate. Se verifică cârpa: dacă pe cârpă se observă urme de reziduri de
pulbere sau rugină, se repetă operaţia de curăţire a canalului ţevii cu câlţi îmbibaţi în soluţie bazică, iar
după aceasta se şterge canalul ţevii cu câlţi şi cârpe uscate. Operaţia de curăţire a canalului ţevii se repetă
până când cârpa scoasă din canal va fi curată. în acelaşi fel se curăţă şi camera cartuşului. Se controlează
minuţios canalul ţevii şi camera cartuşului cu ochiul liber, privind la lumină. în timpul controlului se
acordă o deosebită atenţie camerei cartuşului şi muchiilor ghinturilor pe care nu trebuie să rămână
murdărie sau reziduri de pulbere.
Observaţie: Dacă în timpul operaţiei de curăţire, vergeaua se blochează în canalul ţevii, se va
turna în canal unsoare încălzită şi după câteva minute se scoate vergeaua. în caz când nici după aceasta
vergeaua nu poate fi scoasă, se va trimite pistolului-mitralieră la atelierul de reparat armament.
e) Se curăţă corpul pistolului-mitralieră, ţeava şi garda trăgaciului. Părţile respective se şterg
cu cârpa până la completa îndepărtare a murdăriei şi umezelii. Urmele derugină se îndepărtează cu câlţi
sau cârpe îmbibate în soluţie bazică. După aceasta locurile umezite cu soluţie bazică se şterg până la
uscare. Pentru executarea operaţiilor de curăţire a şanţurilor , orificiilor şi locaşurilor se întrebuinţează
beţişoare de lemn.
f) Se curăţă manşonul-închizător, arcul readucător şi piesele mecanismului de darea focului.
Dacă operaţia de curăţire a pistolului-mitralieră se execută după tragere, se curăţă ligheanul
manşonului-închizător cu câlţi sau cârpe îmbibate în soluţie bazică, până la completa îndepărtare a
rezidurilor de pulbere. După curăţire se şterge ligheanul manşonului-închizător până la uscare. Dacă nu
s-au executat trageri cu pistolului-mitralieră şi nu există reziduri de pulbere şi nici rugină pe
ligheanul manşonului-închizător, acesta se şterge cu o cârpă uscată. Pentru executarea operaţiilor de
curăţire a locaşurilor, şanţurilor şi orificiilor, se folosesc beţişoare de lemn.
Restul pieselor metalice şi mecanismelor se şterg cu cârpă uscată până la completa îndepărtare a
murdăriei şi umezelii, folosind pentru aceasta beţişoare de lemn.
Manşonui-închizător, piedica manşonului-închizător şi piesele mecanismului de darea focului se
curăţă după serviciul de zi sau după instrucţie fără trageri în stare montată; după trageri sau dacă
pistolului-mitralieră a stat în ploaie ori este foarte murdar se curăţă în stare demontată.
g) Se şterg plăselele mânerului cu cârpe uscate.
h) Se curăţă încărcătorul. Curăţirea încărcătorului după serviciu de zi şi după instrucţie se
execută în stare montată, iar după tragere sau dacă pistolului-mitralieră a stat în ploaie ori este foarte
murdar se curăţă în stare demontată. După executarea serviciului de zi şi după instrucţie se şterge
încărcătorul cu o cârpă uscată până la completă îndepărtare a murdăriei şi umezelii. După tragere se vor
îndepărta rezidurile de pulbere de pe ridicătorul de cartuşe cu câlţi sau cârpe îmbibate în soluţie bazică.
După curăţire se va şterge ridicătorul de cartuşe până la uscare.
i) Se şterge tocul pistolului-mitralieră cu o cârpă uscată atât interior cât şi partea sa exterioară,
până la completa îndepărtare a murdăriei şi umezelii.
j) Se şterge vergeaua până la completa ei uscare.

Ungerea pistolului-mitralieră se execută în ordinea următoare:

a) Se unge canalul ţevii. Se trece cârpa prin ochiul vergelei. Se îmbibă cârpa cu unsoare.
Se introduce vergeaua în canalul ţevii dinspre gura ţevii şi se trece lin de 2-3ori întot lungul canalului
ţevii, pentru ca golurile şi plinurile canalului ţevii să se acopere cuun start subţire şi uniform de
unsoare. Camera cartuşului se unge dinspre culată.
b) Se unge celelalte piese metalice şi mecanisme ale pistolului-mitralieră. Suprafeţele exterioare
se ung cu ajutorul unei cârpe îmbibată în unsoare. Pentru ungerea şanţurilor , locaşurilor şi a
orificiilor se foloseşte o cârpă îmbibată în unsoare şi înfăşurată pe un beţişor de lemn . Unsoarea se
aplică într-un strat subţire şi uniform. Ungerea excesivă a pieselor pistolului-mitralieră contribuie la
îmbâcsirea lui şi poate duce la incidente în funcţionarea pistolului.
c) Se unge vergeaua de şters.
127
 d) După terminarea operaţiei de ungere, pistolului-mitralieră se montează şi se
controlează,se verifică corecta lui montare, cât şi funcţionarea pieselor şi mecanismelor.
Pe timp de iarnă (la temperaturi mai scăzute de minus 5°C) ungerea pieselor şi mecanismelor
pistolului-mitralieră trebuie să se execute numai cu unsoare de iarnă. Trecând pistolului-mitralieră la
regimul de ungere cu unsoare de iarnă nr. 21, se îndepărtează mai întâi minuţios unsoarea de armă. în
cazul când unsoarea de armă nu va fi îndepărtată în întregime, pistolului-mitralieră nu va funcţiona pe
timp de ger. Unsoarea de iarnă nr. 21 se aplică pe piesele şi mecanismele pistolului într-un strat
uniform, cu ajutorul unei cârpe îmbibate cu unsoare.
La temperaturi scăzute, este de dorit ca, curăţirea pistolului-mitralieră să se facă în încăperi
încălzite. După ce pistolul a fost introdus în încăpere, se aşteaptă 10-15 minute pentru ca să se aburească
pistolul.
După aceasta, pistolului-mitralieră se şterge până la uscare şi se unge cu un strat subţire de
unsoare.
Pistolul nu trebuie lăsat până se usucă abureala pe el, deoarece în locul picăturilor de apă apare
rugină.
Acest lucru are o importanţă deosebită numai în cazul când pistolului-mitralieră se aduce în
încăpere pentru un timp scurt. Dacă abureala formată pe pistolului-mitralieră nu va fi minuţios
îndepărtată, atunci pistolului-mitralieră, scos din nou la ger, poate da incidente la tragere, ca urmare a
formării unei pojghiţe de gheaţă pe suprafeţele lui sau al pieselor şi mecanismelor sale.
Pistolului-mitralieră care urmează a fi predat pentru conservare îndelungată, trebuie să fie
curăţit minuţios şi uns cu un amestec compus din 50% unsoare de tun şi 50% unsoare de armă, conform
instrucţiunilor tehnice.

Măsurile de securitate la curăţirea armelor

Armele se păstrează întotdeauna în stare bună şi curată. Aceasta se obţine prin
examinarea, curăţirea şi ungerea lor la timp, atârnarea grijulie şi păstrarea corectă a armelor.
Curăţirea şi ungerea armelor se efectuează sub conducerea nemijlocită a comandantului
(conducătorului) în timpul stabilit de programul zilnic, în locuri destinate special pentru aceasta şi la
mese amenajate pentru curăţirea armelor.
După tragerea cu cartuşe de luptă sau oarbe curăţirea armelor se efectuează imediat la locul de
tragere (în câmp sau tir).
înainte de demontarea armei pentru curăţire, verificaţi personal dacă nu sînt cartuşe în camera
cartuşului. în acest scop îndreptaţi arma într-o direcţie inofensivă, dezasiguraţi, trageţi manşonul
(mânerul de armare) în urmă, examinaţi camera cartuşului şi eliberaţi cocoşul de pe pragul de
armare.

Pentru curăţire şi ungere se foloseşte:

- unsoarea de arme - pentru ungerea canalului ţevii, pieselor şi mecanismelor armei după
curăţirea lor la temperaturi mai sus de + 5°C;
- uleiul de arme (unsoarea lichidă) pentru ungerea canalului ţevii, - pieselor şi
mecanismelor armei la temperaturi de la + 50°C până la - 50°C,
- soluţie SCŢ (soluţie pentru curăţarea ţevii) - pentru curăţirea ţevii şi altor piese, care au fost
supuse acţiunii gazelor de ardere a pulberii;
în cantităţi mici soluţia poate fi păstrată până la 7 zile în vase de sticlă închise ermetic la o distanţă
relativă de sursele de căldură. Componenţa soluţiei:
apă potabilă - 1 litru;
bicromat de potasiu - 3-5 gr.;
bicarbonat de amoniu - 200 gr.

Notă: Soluţia SCŢ se prepară în subunităţi.

- cârpe (lavetă) pentru ştergerea, curăţirea şi ungerea armei;
- câlţi (stupă) - numai pentru curăţire;

128
Pentru curăţirea locurilor inaccesibile (tăieturi, şanţuri, scobituri, locaşuri, găuri) se pot folosi beţişoare
de lemn.

Se interzice categoric: curăţirea armamentului cu benzină şi fumatul in timpul curăţirii.

129
 „Instrucţia focului”

TEMA 2: “Partea materială a armamentului de infanterie, a aparatelor optice, grenadelor

explozivede mînă şi antitanc”
Şedinţa 4: Practică 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Destinaţia, caracteristicile de luptă a puştii-mitralieră 7,62mm RPK, 5,45mm
RPK,PK. Muniţiile folosite
2. Construcţia puştii-mitralieră RPK, PK şi părţile componente. Ordinea de
demontare şi montare incompletă a puştii-mitralieră.
3. Măsurile de siguranţă la mînuirea mitralierlor RPK, PK şi cartuşelor
Bibliografie: - Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V. Şchiopu, Chişinău,
Centrul Ediţional, 2000, p.3-18
- Руководство по 5,45мм Ручному Пулемету Калашникова (РПК 74, РПКС 74,
РПК 74Н, РПКС 74Н). М.О. СССР. Москва 1976. стр. 3-116.

1. Destinaţia, caracteristicile de luptă a puştii-mitralieră 7,62mm RPK,

5,45mm RPK, PK. Muniţiile folosite.
Puşca-mitraliera cal. 7,62 mm Kalaşnikov (РПК şi РПКС)

Fig. 9 Aspectul generat al pustii-mitraliera Kalasnikov (РПК - cu Încarcator-cutie.)

Pusca-mitraliera cal. 7,62 mm Kalasnikov (fig. 9) este cea mai puternica arma automata a grupei de
infanterie. Ea este destiiiata pentru nimicirea fortei vii si lovirea mijloacelor de foe ale inamicului.

Caracteristicile tehnico-tactice ale puştii-mitraliera.

1. Distanta de tragere dupa inaltator, m 1000

2. Distanta loviturii directe asupra tintei piept (cu Înaltimea 50 cm), m 365
3. Cadenta de tragere teoretica, lov./min 600
4. Cadenta de tragere practica cand tragerea se executa foc in serii,lov./mm 150

5. Viteza initiala a glontului, m/s 745

6. Distanta pana unde se pastreaza efectul omoritor al glontului, m 1500
7. Distanta limita de zbor a glontului, m 3000
130
8. lnaltimea liniei de tragere, mm 305
9. Masa pustii-mitraliera, kg:
cu Încarcatorul cu capacitatea de 75 cartuse gol 5.6/5.9
cu Încarcatorul cu capacitatea de 75 cartuse plin 6.8/7.1
cu încarcatorul cu capacitatea de 40 cartuse gol 5.0/5.3
cu mcarcatorul cu capacitatea de 40 cartuse plin 5.6/5.9
10. Capacitatea incarcatorului, cartuse 75 si 40
11. Masa incarcatorului, kg:
cu capacitatea de 75 cartuse 0.9
cu capacitatea de 40 cartuse 0.2
12. Calibrul, mm 7.62
13. Lungimea pustii-mitraliera, mm:
cu patul rabatabil nepliat 1040
cu patul pliat 820
14. Lungimea tevii, mm 590
15. Lungimea partii ghintuite a tevii, mm 544
16. Numarul de ghinturi 4
17. Lungimea pasului ghinturilor, mm 240
18. Grosimea catani, mm 2
19. Lungimea liniei de ochire, mm 555
20. Masa cartusului, g 16.2
21. Masa glontului obisnuit (cu miez de otel), g 7.9
22. Masa Încarcaturii de pulbere, g 1.6

Pusca-mitraliera cal. 5,45 mm Kalaşnikov

131
 12 AspectuI general al pustii-mitraliera cal. 5,45 mm Kalasnikov
- cu pat pliabil (РПКС74);
- cu aparat de ochire pe timp de noapte

Pusca-mitraliera cal. 5,45 mm Kalasnikov este о arma a grupei de infanterie. Ea e destinata pentru
nimicirea fortei vii si lovirea mijloacelor de foe ale inamicului. Pentru tragere si observare pe timp de
noapte la pusca-mitraliera РПК74Н, РПКС74Н se cupleaza aparatul universal de ochire pe timp de
noapte (AUON).

Caracteristici tehnico-tactice
1. Distanta de tragere dupa inaltator, m 1000
2. Distanta loviturii directe:
asupra tintei piept, m 460
asupra tintei alergand, m 940
3. Cadenta de tragere teoretica, lov./min. 600
4. Cadenta de tragere practica, lov./min.
cand tragerea se executa lovitura cu lovitura 50
cand tragerea se executa in serii 150
5. Viteza initiala a glontului, m/s 960
6. Distanta pana unde se pastreaza efectul omorator al glontului, m 1350
7. Inaltimea liniei de tragere, mm 305
8. Inaltimea liniei de tragere, mm 305
9. Masa puştii-mitraliera, kg:
cu incarcatorul de masa plastica gol 5.0/5.15
cu Încarcatorul de masa plastica plin 5.46/5.61
10. Capacitatea incarcatorului, cartuşe 45
11. Masa incarcatorului de masa plastica, kg 0.50
12. Calibrul, mm 5.45
13. Lungimea puştii-mitraliera, mm:
cu patul rabatabil nepliat 1060
cu patul pliat 845
14. Lungimea tevii, mm 590
15. Lungimea partii ghintuite a tevii, mm 549
16. Numarul de ghinturi 4
17. Lungimea pasului ghinturilor, mm 200
18. Lungimea liniei dc ochire, mm 555
19. Grosimea catarii, mm 2
20. Masa cartusului, g 10.2
21. Masa glontului cu miez de otel, g 3.4
22. Masa incarcaturii de pulbere, g 1.45
23. Masa aparatului de ochire pe timp de noapte in pozitie de lupta, kg 2,2

Mitraliera cal. 7,62 mm Kalaşnikov (ПК, ПКС, ПКБ şi ПКТ)

132
 AspectuI general ai mitralierei Kalaşnikov:
a - mitraliera pe cracan (ПКМ); b - mitraliera pe afet (ПКС); с - mitraliera de pe tanc (ПКБ).

Mitraliera cal.7,62 mm Kalasnikov (ПК, ПКС - pe afet, ПКБ - de pe transportorul blindat, ПКТ -
de pe tanc) este о arma automata puternica şi e destinata pentru nimicirea fortei vii si mijloacelor de
foe ale inamicului. Mitralierele ПК si ПКС sant destinate, de asemenea, pentru lovirea tintelor aeriene.
Mitraliera ПК are cracan (fig. 14, a), mitraliera ПКС е fixata pe un afet trepied (fig. 14, b);
mitraliera ПКБ e instalata pe transportorul blindat, mitraliera ПКТ - in interiorul turelei tancului si

133
altor feluri de tehnica blindata (fig. 14, c), pe transportorul blindat (БТР), masina de lupta a desantuliii
(БМД, МТЛБ).

Caracteristici tehnico-tactice PK
№ Caracteristicile ПК, ПКБ şi ПКС ПКТ
1. Distanta de tragere dupa Înaltator 1500m -
2. Distanta loviturii directe:
asupra tintei piept (h=50 cm) 420 m 440 m
asupra tintei alergand 640 m 670 m
3. Cadenta de tragere teoretica circa 650 lov./min. 700-800 lov./min.
4. Cadenta de tragere practica pana la 250 lov./min. pana la 250 lov./min.
5. Viteza initials a glontului 825 m/s 855 m/s
6. Distanta pana unde se pastreaza efectul 3800 m 3800 m
omorator al glontului
7. Distanta limits de zbor a glontului 3800 m 3800 m
8. Masa mitralierei 9kg si 16,7kg 10,5kg
9. Masa tevii 2,6 kg 3,23 kg
10. Masa cutiei cu banda Încarcata pentru 3,9 kg -
100 cartuse
11. Masa cutiei cu banda Încarcata pentru 8 kg -
200 cartuse
12. Masa cutiei cu banda Încarcata pentru 9,4 kg 9,4 kg
250 cartuse
13. Calibrul 7,62 mm 7,62 mm
14. Lungimea mitralierei 1173mm 1098 mm
15. Lungimea tevii Tmpreuna cu 658 mm -
ascunzatorul de flacari
16. Lungimea partii ghintuite a tevii 550 mm 550 mm
17. Numarul de ghinturi 4 4
18. Lungimea pasului ghinturilor 250 mm 240 mm
19. Grosimea ratarii 2,4 mm -
20. Latimea canalului telului 1,3 mm
21. Lungimea liniei dc ochire 663 mm
22. Masa afetului 7,5 kg
23. Masa totala a mitralierei Tmpreuna cu 16,5 kg -
afetul
24. Lungimea mitralierei Tmpreuna cu afetul 1270mm -
pentru tragerea În pozitie culcat
25. Inaltimea liniei de tragere: -
pe cracan 300 mm
pe afet 320-820 mm
26. Unghiul orizontal de tragere de pe afet:
asupra obiectivelor terestre asupra 90° 360°
tintelor aeriene 360° -
27. Masa cartusului 21,8 g 21,8 g.

28. Masa glontuiui 9,8 g. 9,6 g.

29. Masa liicarcaturii de pulbere 3,1 g- 3,1 g.

2. Construcţia puştii-mitralieră RPK şi părţile componente.

Puşca-initraliera consta din urmatoarele parti componente sj mecanisme:
- teava cu cutia Închizatorului, cu aparatul de ochire, cracanul şi patul;
- capacul cutiei inchizatorului;
- portinchizator cu pistonul de gaze;
- Închizator;
- recuperator;
- tub de gaze cu aparatoarea mainii;
- mccanism de dare a focului;
- uluc;
- incarcator (tambur sau cutie).
134
 In completul pustii-mitraliera Întra:
1. Accesoriile;
2. Cureaua;
3. Husa;
4. Geanta pentru incarcatoare.
Majoritatea partilor componente si mecanismelor puştii-mitraliera au aceeaşi constructie partile şi
mecanismele corespunzatoare ale pistolului-mitraliera Kalasnikov modernizat ca şi (AKM).
Ordinea de demontare şi montare incompletă a puştii-mitralieră.
1. Se fixeaza puşca-mitraliera pe cracan;

2. Se demonteaza incarcatorul;
3. Se verifica daca lipseste cartusul in detunator;
4. Se extrage penarul cu accesorii;
5. Se scoate vergeaua;

6. Se demonteaza capacul cutiei inchizatorului;

7. Se demonteaza recuperatorul;

8. Se demonteaza portmchizatorul impreuna cu inchizatorul;

135
9. Se demonteaza Închizatorul de la portinchizator:

10. Se demonteaza tubul de gaze cu aparatoarea mainii.

Ordinea montarii dupa demontarea incomplete

1. Se monteaza tubul de gaze cu aparatoarea mainii;
2. Se monteaza mchizatorul la portinchizator;
3. Se monteaza portfnchizutorul impreuna cu inchizatorul la cutia Închizatorului;
4. Se monteaza recuperatorul;
5. Se monteaza capacul cutiei Închizatorului;
6. Se dezarmeaza cocosul si se pune piedica de siguranta;
7. Se monteaza vergeaua;
8. Se introduce penarul in locasul patului armei;
9.Se pune Încarcatorul la pusca-mitraliera;
10. Se pliaza picioarele cracanului.
Construcţia 7,62mm PK şi părţile componente
Mitraliera consta din urmatoarele parti principale sj mecanisme:
- teava;
- cutia Închizatorului cu capac, baza alimentatorului s/i patul (numai la mitralierele ПК si ПКС);
- portinchizatorul cu extractor si pistonul de gaze;
- Închizator;
- arcul recuperator de armare cu tija de ghidare;
- tubul pistonului de gaze cu cracanul (numai la mitralierele ПК şi ПКС);
- mecanism de dare a focului;
- declanşator electric (numai la mitraliere ПКТ).

In completul mitralierei intra:

1. Cutia cu benzi.
2. Accesoriile.
3. Vergeaua.
4. Cureaua.
5. Husa.
6. Teava de rezerva.
7. Piesele de rezerva si dispozitivul pentru tragerea cu cartuşe de manevra.

136
 Partile principale şi mecanismele mitralierei:
a - mitraliera ПК; b - mitraliera ПКТ;
1 - teava; 2 - cutia inchizatorului cu copac, baza alimentatorului sj patul; 3 - portînchizatorul cu
xtractorul s.i pistonul de oaze; 4 - inchizator; 5 - arc recuperator de armare; 6 - tija de ghidare; 7 - tubul
pistonului de gaze cu cracan (la mitraliera ПК); 8 - declanşator electric; 9 - mecanism dc dare a
focului; 10-cutia cu banda; 11- accesorii; 12-vergea .
Banda de cartuşe şi cutiile
Banda de cartuse serveste pentru amplasarea cartuselor si alimentarea cu ele a receptorului
mitralierei. Ea consta din elemente unite Între ele cu arcuri de legatura. La extremitati banda are niste
capete pentru comoditatea Incarcarii mitralierei.
Banda mitralierei ПКТ se compune din bucati separate a cate 25 elemente fiecare. Bucatile sant
unite Între ele cu ajutorul cartuselor.

Banda de cartuse:
1 - elemente; 2 - arcuri de legatura; 3 - capat; 4 - element de legatura; 5 - element cu inel.

Cutiile servesc pentru amplasarea benzilor cu cartuşe. Cutia pentru 100 cartus.e se fixeaza de
suportul mitralierei. Ea are maner pentru transportul cutiei si capac rabatabil, care se inchide cu clema
si surub. Capacul are: doua gheare, prag si zavor pentru fixarea cutiei pe suportul mitralierei; о ciapa
137
rabatabila, care astupa ferestruica pentru trecerea benzii; un prag rotunjit pentru Îndreptarea miscarii
benzii la tragere.
Cutia pentru 200 (250) cartuse are capac rabatabil, care se Închide cu clema si şurub; pe capac se
afla manerul pentru transportul cutiei si un locas. presat dupa forma cartuşului, ce arata directia de
aşezare a benzii cu cartuse in cutie.
Fundul cutiei in interior este Înclinat pentru asigurarea asezarii uniforme a benzii cu cartuşe.

Cutia pentru cartuse:

a - pentru 100 cartuse; b - pentru 200 (250) cartuse; 1 - capac rabatabil; 2 - clema;
3 - surub; 4 - maner pentru transport; 5 - gheare; 6 - prag; 7 - zavor; 8 - clapa rabatabila;
9 – prag rotunjit; 10 - locas. presat In forma de cartus,.

Accesorii:
1 - vergeaua mitralierelor ПК si ПКС; 2 - vergeaua mitralierei ПКТ; 3 - cap-calti;
4 - pcrie; 5 - surubelnita; 6 - dorn; 7 - penar cu capac; 8 - extractor; 9 - bidonasul pentru
mitraliera ПК.Т; 10 - rama pentru tragerea cu cartuse de manevra; 11 - bucsa pentru tragerea cu
cartuse de manevra.

Accesorii la mitraliera
Accesoriile servesc pentru demontarea, montarea, curatirea si ungerea mitralierei .
Din accesorii fac parte:
- vergeaua; - dornul;
- capul-calti; - penarul;
- peria; - extractorul;
- surubelnita; - bidonasul.

Ordinea de demontare şi montare incompletă a mitralierei 7,62mm PK.

1. Se fixeaza mitraliera pe cracan;

2. Se demonteaza cutia cu banda de la mitraliera si se verifica daca lipseste cartusul in detunator;
3. Se extrage penarul cu accesorii (la mitraliera ПКТ se scot accesoriile si vergeaua din geanta);
4. Se demonteaza elementele vergelei de la piciorul cracanului;
5. Se demonteaza tija de ghidare cu arcul recuperator de armare;
6. Se demonteaza portinchizatorul Impreuna cu Închizatorul;
7. Se demonteaza mchizatorul de la portinchizator;
8. Se demonteaza percutorul de la inchizator (la mitraliera ПКТ se demonteaza eclansatorul
electric);
9. Se demonteaza teava.

Ordinea montarii dupa demontarea incompleta

1. Se monteaza teava (la mitraliera ПКТ se monteaza declansatorul electric);
2. Se monteaza percutorul la inchizator;
3. Se monteaza lnchizatorul la portinchizator;
4. Se monteaza portînchizatorut cu inchizatorul la cutia închizatorului;
138
 5. Se monteaza tija de ghidare cu arcul recuperator de armare;
6. Se lasa in jos baza alimentatorului si se inchide capacul cutiei lnchizatorului;
7. Se prind elementele vergelei de piciorul cracanului (elementele vergelei si accesoriile
mitralierei ПКТ se pun in geanta);
8. Se pune penarul cu accesorii in locasul patului;
9. Se cupleaza cutia cu bands la mitraliera;
10.Se pliaza picioarele crScanului.

3.Măsurile de siguranţă la mînuirea mitralierlor RPK, PK şi cartuşelor

Securitatea în timpul petrecerii şedinţelor de tragere se asigură prin organizarea corectă a
şedinţelor de tragere şi a măsurilor de siguranţă în vigoare, disciplina înaltă a instruiţilor. Persoanele,
care nu cunosc măsurile de securitate, construcţia armamentului, la tragere nu sunt admise.
Persoanele numite pentru organizarea şi petrecerea şedinţelor de tragere, poartă întreaga răspundere
pentru îndeplinirea întocmai a măsurilor de securitate la mânuirea armamentului şi muniţiilor de către
subalterni, şi instruiţi. Pentru asigurarea măsurilor de securitate, flecare instruit trebuie ca înaintea
fiecărei lecţii să efectueze examinarea minuţioasă a armei, a muniţiilor, pentru a se convinge, că
arma nu este încărcată şi printre cartuşele de instrucţie nu sunt de luptă şi oarbe. Din primele zile
militarii trebuie învăţaţi:
- să deosebească cartuşele de luptă de cele de instrucţie şi oarbe;
- înainte de începerea tragerilor e necesar de verificat canalul ţevii el trebuie să fie curat şi în
el nu trebuie să fie corpuri străine, (ca pământ, nisip, cârpe etc). Dacă se descoperă unele ne
funcţionări sau deteriorări ale armei, se raportează imediat conducătorului tragerilor sau al şedinţei;
- după primirea muniţiilor trebuie personal de verificat cantitatea şi starea lor;
- orice mânuire (manipulare), încărcare şi descărcare se efectuează numai la comanda
conducătorului tragerii (şedinţei);
- în tir sau pe câmpul de tragere, focul se deschide numai cu permisiunea şi la comandă
conducătorului tragerilor (şedinţei);
- la introducerea încărcătorului în minerul pistolului nu se loveşte (la aplicarea unor lovituri
puternice asupra încărcătorului poate exploda al doilea cartuş de sus), dar se împinge uşor cu degetul
mare al mânii stângi până Ia ţăcănitul specific;
- în timpul tragerii graba şi nervozitatea sânt inadmisibile.
- arma se dezasigură numai după-comanda „Foc".
- încărcarea armei pe aliniamentul de tragere se permite numai după semnalul „Foc".
- după încetarea tragerii arma se descarcă şi se verifică. Muniţiile rămase imediat se întorc
distribuitorului de muniţii (conducătorului tragerii).
- focul încetează imediat de sine stătător sau la comanda conducătorului tragerii în
următoarele cazuri:
- la apariţia oamenilor, maşinilor, animalelor în câmpul de ţinte, avioanelor şi
helicopterelor la înălţimi mici deasupra tragerilor;
- ridicarea fanionului alb (noaptea - felinarul) la punctul de comandă;
- apariţia incendiului cauzat de tragere;
- primirea semnalului de pericol în cazul continuării tragerii de la postul cordonului de
siguranţă, dispariţia legăturii cu adăpostul în care se află oameni;
- pierderea orientării de către trăgători, îndeosebi noaptea;
- daca a avut Ioc vre-un incident de tragere la cineva din trăgători despre care fapt se
raportează imediat conducătorului tragerilor printr-un semnal convenţional.
7. Pentru încetarea focului se dă comanda: „încetaţi tragerea" şi se ridică fanionul alb
(se aprinde felinarul alb) în locul celui roşu. De la comanda „încetaţi tragerea" până la
comanda „Foc" se interzice tuturor persoanelor să se găsească la aliniamentul de deschidere a focului
şi să se apropie de armele lăsate pe el.
8. Se interzice categoric:
- a încărca arma cu cartuşe de luptă sau oarbe până la comanda conducătorului tragerii şi
semnalul „Focv;
- a îndrepta arma, indiferent de faptul dacă e încărcată sau nu, în direcţia oamenilor sau în
direcţia apariţiei lor posibile şi în spatele tirului;
139
 - a lăsa arma încărcată la aliniamentul de tragere sau în orice alt loc, precum şi a o transmite
altor persoane;
- a folosi cartuşe, precum şi petarde şi grenade fumigene sau alte mijloace de imitaţie detectate;
- a folosi dispozitive de tragere cu cartuşe oarbe cu filetul defectat şi tragerea cu cartuşe oarbe
din armamentul de instrucţie;
- a trage cu cartuşe oarbe asupra ţintei vii, tehnicii de luptă, construcţiilor la o distanţă mai mică
de 50 m, precum şi a aplica petarde şi grenade fumigene în localităţi;

140
 „Instrucţia focului”

TEMA 2: “Partea materială a armamentului de infanterie, a aparatelor optice, grenadelor

explozivede mînă şi antitanc”
Şedinţa 5: Practică 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Destinaţia, caracteristicile de luptă ale puştii cu lunetă calibrul 7,62mm SVD
Construcţia şi părţile componente ale puştii cu lunete 7,62mm Ordinea de
demontare şi montare incompletă a puştii cu lunetă 7,62mm SVD
2. Destinaţia, caracteristica de luptă ale aruncătorului de grenade. Construcţia şi
părţile componente. Ordinea de demontare şi montare incompletă a RPG-7.
3. Destinaţia şi caracteristica de luptă. Construcţia, părţile componente, ordinea
demontării şi montării a pistolului 9mm PM.
Bibliografie: - Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V. Şchiopu, Chişinău,
Centrul Ediţional, 2000,
- Руководсево по 7,62 мм Снайперской Винтовке Драгунова СВД. М.О. СССР.
Москва .

1.Destinaţia, caracteristicile de luptă ale puştii cu lunetă calibrul 7,62mm (CBД)

Fig.1 Aspectul general al puştii cu lunetă Dragunov.

Puşca cu lunetă Dragunov cal. 7,62 mm (fig. 20) este arma lunetistului şi e destinată pentru
nimicirea diferitelor ţinte izolate care apar, mobile, neacoperite şi mascate.
Caracteristici tehnico-tactice
1. Distanţa de tragere după înălţător, m:
-cu înălţător optic 1300
-cu înălţător mecanic 1200
2. Distanţa loviturii directe, m:
asupra ţintei cap (cu înălţimea de 30 cm) 350
asupra ţintei cor t (cu înălţimea de 50 cm) 430
asupra ţintei alergând (cu înălţimea de 150 cm) 640
3. Cadenţa de tragere practică, lov./min. 30
4. Viteza iniţială a glonţului, m/s 830
5. Distanţa până unde se păstrează efectul omorâtor al glonţului, m 3800
6. Masa puştii fără baioneta-pumnal cu înălţător optic, magazinul gol şi falcă 4,3
patului, kg
7. Capacitatea încărcătorului, cartuşe 10 buc
8. Masa încărcătorului, kg 0,21
9. Masa baionetei-pumnal, kg:
cu teacă 0,45
fără teacă 0,26
141
10. Calibrul, mm 7,62
11. Lungimea puştii, mm
fără baioneta-pumnal 1225
cu baioneta-pumnal 1370

12. Lungimea ţevii, mm 620

13. Lungimea părţi ghintuite a ţevii, mm 547
14. Numărul de ghinturi 4
15. Lungimea pasului ghinturilor, mm 320
16. Grosimea catarii, mm 2
17. Lungimea liniei de ochire, mm 587
18. Masa cartuşului, g 21,8
19. Masa glonţului obişnuit cu miez de oţel, g 9,6
20. Masa îcărcăturii de pulbere,g 3,1
21. Mărirea înălţătorului optic ПCO-1 X4ori
22. Câmpul vizual, grade 6
23. Diametrul pupilei de ieşire, mm 6
24. Îndepărtarea pupilei de ieşire, mm 68
25. Capacitatea rezolutivă, s 12
26. Lungimea înălţătorului cu apărătoare pentru ochi şi diafragmă, mm 375
27. Înălţimea înălţătorului, mm 132
29. Lăţimea înălţătorului, mm 70
30. Masa înălţătorului optic ПCO-1, kg 0,58

Construcţia şi părţile componente ale puştii cu lunetă 7,62mm

Fig.2 Părţile principale şi mecanismele puştii cu lunetă: 1 - baionetă-pumnal; 2 - tub de gaze

cu regulator, 3 - piston de gaze; 4 - împingător cu arc; 5 - recuperator; 6 - capacul cutiei închizătorului;
7 - falca patului; 8 - înălţător optic; 9 - mecanism de dare a focului, 10 - încărcător; 11 - piedică de
siguranţă; 12 - ţeava cu cutia închizătorului, înălţătorul mecanic şi patul; 13 - apărătorule mâinii; 14 -
închizătorul; 15-portînchizător.

Puşca cu lunetă constă din următoarele părţi principate şi mecanisme

- ţeava cu cutia închizătorului, înălţătorul mecanic şi patul;
- capacul cutiei închizătorului;
- recuperator.
142
 - portînchizător;
- închizător;
- tubul de gaze cu regulator, pistonul de gaze şi împingă-torul cu arc;
- apărătorile mâinii (dreapta şi stângă);
- mecanism de dare a focului,
- piedică de siguranţă;
- încărcător;
- fălcile patului;
- înălţător optic;
- baionetă-pumnal.
Ordinea de demontare şi montare incompletă a puştii cu lunetă 7,62mm SVD
Se demontează încărcătorul.
Se demontează braţul patului.
Se demontează înălţătorul optic.
Se demontează capacul cutiei închizătorului.
Se demontează portînchizătorul, împreună cu închizătorul
Se demontează închizătorul de la portînchizător.
Se demontează piedica de siguranţă (a) şi mecanismul de dare a focului (b).
Se întoarce piedica de apărătoarele mâinii (a) şi se scot apărătoarele mâinii (b).
Se demontează pistonul de gaze şi împingătorul cu arc.

143
 Montarea puştii cu lunetă după demontarea parţială se efectuează în ordine inversă.

Măsurile de siguranţă la mînuirea puştii cu lunetă 7,62mm SVD

Securitatea în timpul petrecerii şedinţelor de tragere se asigură prin organizarea corectă a
şedinţelor de tragere şi a măsurilor de siguranţă în vigoare, disciplina înaltă a instruiţilor. Persoanele,
care nu cunosc măsurile de securitate, construcţia armamentului, la tragere nu sunt admise.
Persoanele numite pentru organizarea şi petrecerea şedinţelor de tragere, poartă întreaga răspundere
pentru îndeplinirea întocmai a măsurilor de securitate la mânuirea armamentului şi muniţiilor de către
subalterni, şi instruiţi. Pentru asigurarea măsurilor de securitate, flecare instruit trebuie ca înaintea
fiecărei lecţii să efectueze examinarea minuţioasă a armei, a muniţiilor, pentru a se convinge, că
arma nu este încărcată şi printre cartuşele de instrucţie nu sunt de luptă şi oarbe. Din primele zile
militarii trebuie învăţaţi:
- să deosebească cartuşele de luptă de cele de instrucţie şi oarbe;
- înainte de începerea tragerilor e necesar de verificat canalul ţevii el trebuie să fie curat şi în
el nu trebuie să fie corpuri străine, (ca pământ, nisip, cârpe etc). Dacă se descoperă unele ne
funcţionări sau deteriorări ale armei, se raportează imediat conducătorului tragerilor sau al şedinţei;
144
 - după primirea muniţiilor trebuie personal de verificat cantitatea şi starea lor;
- orice mânuire (manipulare), încărcare şi descărcare se efectuează numai la comanda
conducătorului tragerii (şedinţei);
- în tir sau pe câmpul de tragere, focul se deschide numai cu permisiunea şi la comandă
_ conducătorului tragerilor (şedinţei);
- la introducerea încărcătorului în minerul pistolului nu se loveşte (la aplicarea unor lovituri
puternice asupra încărcătorului poate exploda al doilea cartuş de sus), dar se împinge uşor cu degetul
mare al mânii stângi până Ia ţăcănitul specific;
- în timpul tragerii graba şi nervozitatea sânt inadmisibile.
- arma se dezasigură numai după-comanda „Foc".
- încărcarea armei pe aliniamentul de tragere se permite numai după semnalul „Foc".
- după încetarea tragerii arma se descarcă şi se verifică. Muniţiile rămase imediat se întorc
distribuitorului de muniţii (conducătorului tragerii).
- focul încetează imediat de sine stătător sau la comanda conducătorului tragerii în
următoarele cazuri:
- la apariţia oamenilor, maşinilor, animalelor în câmpul de ţinte, avioanelor şi
helicopterelor la înălţimi mici deasupra tragerilor;
- ridicarea fanionului alb (noaptea - felinarul) la punctul de comandă;
- apariţia incendiului cauzat de tragere;
- primirea semnalului de pericol în cazul continuării tragerii de la postul cordonului de
siguranţă, dispariţia legăturii cu adăpostul în care se află oameni;
- pierderea orientării de către trăgători, îndeosebi noaptea;
- daca a avut Ioc vre-un incident de tragere la cineva din trăgători despre care fapt se
raportează imediat conducătorului tragerilor printr-un semnal convenţional.
7. Pentru încetarea focului se dă comanda: „încetaţi tragerea" şi se ridică fanionul alb
(se aprinde felinarul alb) în locul celui roşu. De la comanda „încetaţi tragerea" până la
comanda „Foc" se interzice tuturor persoanelor să se găsească la aliniamentul de deschidere a focului
şi să se apropie de armele lăsate pe el.
8. Se interzice categoric:
- a încărca arma cu cartuşe de luptă sau oarbe până la comanda conducătorului tragerii şi
semnalul „Focv;
- a îndrepta arma, indiferent de faptul dacă e încărcată sau nu, în direcţia oamenilor sau în
direcţia apariţiei lor posibile şi în spatele tirului;
- a lăsa arma încărcată la aliniamentul de tragere sau în orice alt loc, precum şi a o transmite
altor persoane;
- a folosi cartuşe, precum şi petarde şi grenade fumigene sau alte mijloace de imitaţie detectate;
- a folosi dispozitive de tragere cu cartuşe oarbe cu filetul defectat şi tragerea cu cartuşe oarbe
din armamentul de instrucţie;
- a trage cu cartuşe oarbe asupra ţintei vii, tehnicii de luptă, construcţiilor la o distanţă mai mică
de 50 m, precum şi a aplica petarde şi grenade fumigene în localităţi;
- a folosi petarde cu fitilul scurtat sau în stare rea şi a reţine-petardele în mână după aprinderea
fitilului;
- a trage din pistoalele de semnalizare şi a folosi cartuşe reactive când unghiul de tragere e mai
jos de 40-45°.

2.Destinaţia, caracteristica de luptă ale aruncătorului de grenade RPG-7

145
 Fig.1 Aspectul general al aruncătorului de grenade antitanc portativ PПГ-7

Aruncătorul de grenade antitanc portativ PПГ-7 (fig. 35) este destinat pentru lupta împotriva
tancurilor, autotunurilor şi altor mijloace blindate ale inamicului. în afară de aceasta, el poate fi folosit
pentru nimicirea forţei vii a inamicului ce se află în adăposturi uşoare, precum şi în construcţii de tip
orăşenesc.

Caracteristici tehnico-tactice

1. Calibrul aruncătorului de grenade 40 mm

2. Calibrul aruncătorului de grenade:
ПГ-7 85 mm
ПГ-7М 70 mm
3. Lungimea aruncătorului de grenade РПГ-7 950 mm
4. Lungimea aruncătorului de grenade РПГ-7Д
în poziţia de Iuptă 960 mm
în poziţia pentru desantare 630 mm
5. Lungimea grenadei fără încărcătura de pulbere:
ПГ-7 640 mm
ПГ-7М 655 mm
6. Lungimea grenadei cu încărcătura de pulbere (loviturii):
ПГ-7В 925 mm
ПГ-7ВМ 940 mm
7. Viteza iniţială a grenadei:
ПГ-7 120m/s
ПГ-7М 140m/s
8. Viteza maximală a grenadei 300 m/s
9. Cadenţa de tragere practică 4-6
lov/min
10. Distanţa de tragere după înălţător 500 m
11. Distanţa loviturii directe asupra ţintei cu înălţimea de 2 m:
la tragerea cu lovituri ПГ-7B 330 m
la tragerea cu lovituri ПГ-7BM 310 m
12. Masa aruncătorului de grenade cu înălţător optic:
РПГ-7 6,3 kg
РПГ-7Д 6,7 kg
13. Masa grenadei cu încărcătura de pulbere (loviturii):
ПГ-7В 2,2kg
ПГ-7ВМ 2,0kg

146
14. Masa crăcanului 0,72 kg
15. Masa genţii cu două lovituri şi PSSA:
ПГ-7B 7,l kg
ПГ-7BM 6,7kg
16. Masa husei cu două grenade 4,1 kg
17. Masa genţii cu trei lovituri:
ПГ-7B 9,3kg
ПГ-7BM 8,7 kg
18. Lungimea husei cu grenade 700 mm
19. Mărirea înălţătorului optic 2,7
20. Câmpul vizual 13°
21. Diametrul pupilei de ieşire 4,5 mm
22. Îndepărtarea pupilei de ieşire 27 mm
23. Capacitatea rezolutivă nu mai mult
de 28"
24. Valoarea diviziunilor scării înălţătorului 100 m
25. Valoarea diviziunilor scării corecţiilor în direcţie 0-10
26 Limitele scării înălţătorului de la 200
pînă la 500
m
27. Limitele scării corecţiilor în direcţie 0-50
28. Limitele reglării înălţătorului optic:
în înălţim 0-08
în direcţie 0-08
29. Lungimea înălţătorului cu boneta-ocular 140mm
30. Înălţimea înălţătorului 180 mm
31. Lăţimea înfătătorului 62 mm
32. Masa înălţătorului 0,5 kg
33. Masa înălţătorului cu completul PSSA şi husă 0,95 kg

Construcţia, părţile componente şi ordinea de demontare şi montare incomplete a aruncătorului

de grenade cal. 40mm RPG-7

Aruncătorul de grenade are următoarele părţi principale şi mecanisme;

- ţeava cu înălţător mecanic;
- mecanism de dare a focului cu piedică de siguranţă;
- mecanism de percuţie;
- înălţător optic.
înălţătorul optic este înălţătorul de bază ai aruncătorului de grenade. Mărirea înălţătorului 2,7\
câmpul vizual 13°. înălţătorul optic constă din corpul cu suport, sistem optic, mecanism de reglare a
înfăţătorului, dispozitiv de iluminare a reticulului în condiţii de noapte, bonetă-ocular şi apărătoare a
frunţii.
Aruncătorul de grenade PПГ-7Д, în afară de cele enumerate, mai are mecanism de blocare, iar
aruncătorul de grenade cu aparat de ochire pe timp de noapte - bază pentru mecanismul de blocare a
luminii.
în comoletul aruncătorului de grenade intră:
Piese de rezervă:
- percu'or;- bucşă sprijin;
- arcul percutorului;- niplu.
Scule:
- cheie-şurubelniţă;
- dorn;
- dispozitiv pentru montarea şi demontarea mecanismului de dare a locului
147
 Accesorii:
- vergea;
- curea (cu două învelitori);
- centură de umăr;
- geantă pentru transportarea a 2 grenade;
- geantă pentru transportarea a 3 grenade.

Ordinea demontării incomplete

1. Se scot învelitorile;
2. La aruncătorul de grenade PПГ-7Д se demontează ţeava, la aruncătorul de grenade cu aparat
de ochire pe timp de noapte se scoate in prealabil crăcanul;
3. Se separă mecanismul de dare a focului.
4. La aruncătorul de grenade PПГ-7 cu mecanism de blocare cu cablu mecanismul de dare a
focului la demontarea incompletă nu se separă,
5. Se demontează mecanismul de percuţie;
6. Se demontează capacul corpului mecanismului de dare a focului.

Ordinea montării după demontarea incompletă

1. Se pune capacul corpului mecanismului de dare a focului;
2. Se montează mecanismul de percuţie;
3. Se pune mecanismul de dare a focului. La aruncătorul de grenade PFir-7^ se montează
ţeava, la aruncătorul de grenade cu aparat de ochire pe timp de noapte se pune crăcanul;
4. Se verifică corectitudinea montării aruncătorului de grenade,
5. Se pun învelitorile.

4. Muniţiile folosite
Fig. 4. Aspectul general ai loviturii pentru aruncătorul de grenade: a - lovitură (grenade cu
încărcătură de pulbere ПГ-7BM ; b – grenada cumulativă; c – grenadă cu schije.

c
Tragerea cu aruncătorul de grenade se efectuează cu lovituri fir-7B şi Lir-7BM cu grenadă antitanc
asupra calibru cu efect cumulativ (fig. 40).

3. Destinaţia şi caracteristica de luptă ale pistolului 9mm PM.

Pistolul Makarov (ПМ) cal. 9 mm

148
 Fig.1 Aspectul general al pistolului Makarov cal. 9 mm a - aspectul general şi marcarea;

Pistolul 9 mm "Makarov" este o armă personală de atac şi apărare, destinată pentru lovirea
inamicului la distanţe mici.
Pistolul permite tragerea foc cu foc cu cartuşe de pistol 9 mm. Cele mai bune rezultate ale
tragerii cu pistolul se obţin la distanţe de până la 50 m.
Cadenţa practică de tragere (viteza de tragere) a pistolului este de 30 lovituri pe minut.
Eficacitatea de nimicire a glonţului se păstrează până la 350 m.

Caracteristici tehnico-tactice

1. Greutatea pistolului cu încărcător fără cartuşe 730 gr.

2. Greutatea pistolului cu încărcătorul încărcat cu opt cartuşe 810 gr.
3. Lungimea pistolului 161 mm
4. Înălţimea pistolului 126 mm
5. Grosimea pistolului 75mm
6. Lungimea ţevii 93 mm
7. Calibrul ţevii 9 mm
8. Numărul ghinturilor 4
9. Capacitatea încărcătorului 8 cartuşe
10. Greutatea cartuşului l0gr.
11. Greutatea glonţului 6,1 gr.
12. Lungimea cartuşului 25 mm
13. Cadenţa practică de tragere (viteza de tragere) 30 lov\min
14. Viteza iniţială a glonţului 315 m /s

Construcţia, părţile componente, ordinea demontării şi montării a pistolului

9mm PM.
Pistolul este simplu din punct de vedere al construcţiei şi al mânuirii, uşor, de dimensiuni mici,
comod de purtat şi întotdeauna gata pentru acţiuni de luptă. Pistolul este o armă cu încărcare automată,
deoarece reîncărcarea se efectuează automat şi permite executarea tragerii numai foc cu foc.
Construcţia sa se bazează pe principiul utilizării energiei de recul a manşonului-închizător eliberat.
Datorită faptului că pistolul dispune de un mecanism de darea
focului cu autoarmare de tipul armelor cu cocoş, se poate deschide focul cu rapiditate, apăsând în
mod direct pe trăgaci, fără o armare preliminară a cocoşului.
Securitatea mânuirii pistolului este asigurată de către piedicile de siguranţă care acţionează.
Pistolul are o piedică de siguranţă cu paletă, piedică care se găseşte în partea stângă a manşonului-
149
închizător. Pe lângă aceasta, cocoşul poate trece automat pe pragul de siguranţă sub acţiunea arcului
de armare după declanşarea cocoşului ("dezarmarea" cocosului).
Alimentarea pistolului cu cartuşe se efectuează dintr-un încărcător cu o capacitate de 8 cartuşe,
aşezate într-un singur rând.
Pistolul se compune din următoarele piese şi mecanisme principale (fig. 32): corpul cu ţeava şi
garda trăgaciului; manşonul-închizător cu percutorul, extractorul şi piedica de siguranţă; arcul
readucător; mecanismului de darea focului; plăselele mânerului cu şurubul acestuia; piedica
manşonului-închizător şi încărcătorul.

Fig.2 Piesele şi mecanismele principale ale pistolului:

1 - corpul cu ţeava şi garda trăgaciului; 2 - manşonul-închizător cu extractorul cu arc şi opritor,
percutorul şi piedica de siguranţă; 3 - arcul readucător; 4 - piesele mecanismului de darea focului
(cocoş, arcul de armare, trăgaciul, brăţara de fixare a arcului de armare, nuca şi decuplatorul cu puntea
trăgaciului); 5 - plăselele mânerului cu şurubul acestuia; 6 - piedica manşonului-închizător; 7 -
încărcătorul

Fiecare pistol este dotat cu următoarele accesorii: încărcătorul de rezervă, tocul din piele, curea
pentru pistol, vergeaua.
Cartuşul pentru pistol 9 mm se compune din: tub-cartuş, glonţ, încărcătură de pulbere şi capsă.
Funcţionarea pistolului în timpul tragerii constă în esenţă din următoarele:
La apăsarea pe trăgaci cocoşul, eliberându-se de nucă, loveşte sub acţiunea arcului de armare
percutorul, acesta lovind cu vârful său capsa cartuşului. Capsa acţionează şi aprinde încărcătura de
pulbere. Arzând încărcătura de pulbere, în ţeava se formează gaze care exercită o presiune în toate
direcţiile. Presiunea gazelor aruncă glonţul din canalul ţevii. Concomitent cu aceasta, manşonul-
închizător sub presiunea gazelor ce se transmit prin fundul tubului-cartuş se deplasează înapoi,
reţinând cu extractorul tubul cartuş şi comprimând arcul readucător. întâlnindu-se cu aruncătorul,
tubul-cartuş, este aruncat afară prin fereastra pentru aruncarea tuburilor-cartuş de la manşonul-
închizător.
În cursa sa până în poziţia extremă dinapoi, manşonul-închizător roteşte cocoşul pe umeri înspre
înapoi şi-l trece pe pragul de armare. După efectuarea cursei sale înapoi până la refuz, manşonul-
închizător, sub acţiunea arcului readucător, revine în poziţia înainte. în cursa înspre înainte, manşonul-
închizător ia cu el cartuşul următor împins din încărcător şi îl trimite în camera cartuşului. Canalul
ţevii este închis de manşonul-închizător eliberat; pistolul este din nou gata pentru tragere.
150
 Pentru a trage focul următor este necesar să se elibereze trăgaciul şi apoi să se apese din nou pe
el. în acest fel se va efectua tragerea până la consumarea completă a cartuşelor din încărcător.
După consumarea tuturor cartuşelor din încărcător acţionează piedica manşonului-închizător,
care reţine manşonul-închizător în poziţia dinapoi.

La fiecare pistol se dau accesorii:

- încărcător de rezervă; - cap-câlţi;
- cureluşă de pistol, - toc.

Fig. 3. Accesoriile pistolului: a -

toc: 1 - corp; 2 - capac, 3 - buzunar pentru încărcătorul de rezervă;
- portcurea anterioară; 5 - portcurea posterioară; 6 - încheietoare; 7 - locaşuri pentru cap-câlţi;
- cureluşă auxiliară internă; b - încărcător de rezervă; B - cap-câlţi; 1 - lamă, 2 - fante vergelei,
3 - pinten; r - cureluşa de pistol: 1 - curca; 2 - cârlig cu arc; 3 - laţ

Demontarea şi montarea pistolului

Demontarea pistolului poate fi parţială sau completa.
Demontarea parţială se execută în scopul curăţirii, ungerii şi controlului pistolului. Demontarea
completă se exercită în scopul înlocuirii pieselor defecte, precum şi în firile când pistolul a căzut în
apă, a stat sub ploaie, în noroi, în zăpadă, când i se face o nouă reţinere (cu unsoare de armă, unsoare
de iarnă nr. 21) şi după efectuarea unei trageri dungate.
Demontarea pistolului se lace pentru curăţirea, ungerea şi controlul acestuia, precum) şi tru
înlocuirea sau repararea pieselor defecte.
La demontarea şi montarea pistolului este necesar să se respecte următoarele reguli: -demontarea
şi montarea să se facă pe o masă sau pe o bancă, iar la câmp pe un aşternut i pe o scândură curăţită în
prealabil de praf şi murdărie; - piesele şi mecanismele se aşează în ordinea demontării, se umblă foarte
atent cu ele, fără recurge la eforturi excesive şi la lovituri puternice;
- în timpul montării să se ţină seama de seriile pieselor pentru a nu le amesteca cu piesele altor
pistoale.
Este interzis să se amestece piesele de la două sau mai multe pistoale (piedica de siguranţă,
cocoşul, nuca, decuplatorul cu puntea trăgaciului, percutorul etc), deoarece aceasta poate avea o
influenţă negativă asupra funcţionării normale a mecanismelor pistolului şi în unele cazuri, poate duce
la incidente de tragere.

Demontarea parţială a pistolului se efectuează în ordinea următoare:

a)Se demontează încărcătorul din mânerul pistolului. Ţinând pistolul de mâner cu mâna dreaptă,
cu degetul mare al mâinii stângi se apasă spre înapoi până la refuz zăvorul încărcătorului (capătul
inferior al arcului de armare); concomitent cu aceasta, apăsând cu degetul arătător al mâinii stângi pe
porţiunea proeminentă a capacului încărcătorului, se demonteză acesta din mânerul pistolului.
Se verifică dacă nu a rămas vreun cartuş
In camera cartuşului, în care scop se deblochează piedica de siguranţă (se roteşte în jos paleta
piedicii de siguranţă), iar cu mana stângă se trage manşonul-închizător în poziţia înapoi se blochează

151
pe piedica manşonului-închizător şi se verifică camera cartuşului. După verificarea camerei cartuşului
apăsând cu degetul mare pe piedica manşonului-închizător îl eliberăm.
b)Se demontează manşonul-închizător de pe corpul pistolului. Ţinând pistolul cu mâna dreaptă
de mâner se trage în jos capătul anterior al gărzii trăgaciului şi înciinându-1 în dreapta sau stânga, se
va căuta să fie sprijinit în corpul pistolului, în aşa fel încât să se menţină în această poziţie. (Se
recomandă să se încline capătul anterior al gărzii trăgaciului în stânga, pentru că în continuarea
demontării să existe posibilitatea de a-1 menţine în această poziţie cu degetul arătător al mânii drepte).
Demontarea încărcătorului din mânerul pistolului

Se trage în jos capătul anterior al Demontarea manşonului-închizător gărzii trăgaciuluide pe

corpul pistolului
Cu mâna stângă se trage manşonul-închizător spre înapoi până la refuz şi ridicându-l puţin la
partea posterioară, să i se dea posibilitatea să se mişte înainte sub acţiunea arcului readucător. Se
demontează manşonul-închizător de pe corpul pistolului şi se trece capătul anterior al gărzii trăgaciului
ia locul său.
c) Se demontează arcul readucător de pe ţeava. Ţinând pistolul cu mâna dreaptă de mâner, se
trece arcul readucător cu mâna stângă spre înainte, scoţându-l de pe ţeava.

Montarea pistolului după demontarea parţială se execută în sens invers:

a) Se.montează arcul readucător pe ţeava. Ţinând pistolul cu mâna dreaptă de mâner, cu mâna
stângă se introduce arcul readucător pe ţeava, în mod obligatoriu cu capătul la care ultima spiră are un
diametru mai mic decât celelalte spire ale arcului readucător.
b) Se montează manşonui-închizător la corpul pistolului. Ţinând pistolul cu mâna dreaptă de
mâner, iar manşonui-închizător cu mâna stângă, se introduce capătul liber al arcului readucător în
canalul manşonului-închizător şi se trage manşonui-închizător spre înapoi până la refuz, în aşa fel ca
gura ţevii să treacă prin canalul respectiv şi să iasă în afară. Se fixează capătul posterior al manşonului-
închizător pe corp în aşa fel ca nervurile longitudinale ale acestuia sa se
aşeze în şanţurile de pe corpul pistolului şi apăsând manşonul închizător pe corp, se eliberează. Sub
acţiunea arcului readucător manşonui-închizător va reveni energic în poziţia înainte.
Se pune piedica de siguranţă (se roteşte paleta în sus).
Observaţie: în timpul montării manşonui-închizător la corpul pistolului, nu este obligatoriu să se
tragă în jos şi să se încline capătul anterior al gărzii trăgaciului. Pentru aceasta trăgând manşonui-
închizător înapoi, este necesar de a ridica capătul din urmă în sus până la refuz, într-un aşa mod ca să
nu să înţepenească partea de jos a peretelui de înainte a manşonulu-închizător cu pragul limitator al
gărzii trăgaciului, limitând mişcarea manşonului-închizător înapoi.
c) Se introduce încărcătorul în mâner. Ţinând pistolul cu mâna dreaptă, cu degetul mare şi
cu cel arătător ale mâinii stângi se introduce încărcătorul în mâner, prin fereastra inferioară de la
mânerul pistolului. Se apasă pe capacul încărcătorului cu degetul mare pentru ca zăvorul
încărcătorului (capătul inferior al arcului de armare) să treacă peste pragul de pe peretele
încărcătorului; în acest timp trebuie să se audă o plesnitură.

Se verifică justeţea montării pistolului după demontarea parţială.

152
 Se deblochează piedica de siguranţă (se roteşte paleta în jos). Se trage manşonui-închizător în
poziţia extremă înapoi şi apoi se eliberează. După ce se va deplasa puţin înainte, manşonui-închizător
va trebui să rămână în poziţia înapoi, datorită acţiunii piedicii manşonului-închizător. Se apasă pe
capătul îndoit (zimţat) al acestei piedici. Sub acţiunea arcului readucător, manşonul închizător va
trebui să revină energic în poziţia înainte, iar cocoşul va trebui să se afle pe pragul de armare. Se pune
piedica de siguranţă (se roteşte paleta în sus). Cocoşul va trebui să scape de pe pragul de armare.

153
 „Instrucţia focului”

TEMA 2: “Partea materială a armamentului de infanterie, a aparatelor optice, grenadelor

explozivede mînă şi antitanc”
Şedinţa 6: Practică 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Destinaţia, caracteristica de luptă şi construcţia grenadelor de mînă antipersonal
F-1, RG-42, RGD-5, RCD-3
2. Măsurile de siguranţă la aruncarea grenadelor de mînă
3. Procedeele şi regulile de aruncare a grenadelor antipersonal şi antitanc

Bibliografie: - Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V. Şchiopu, Chişinău,

Centrul Ediţional,
- Руководство ручным гранатам MO СССР.

1.Destinaţia, caracteristica de luptă şi construcţia grenadelor de mînă antipersonal F-1, RG-42,

RGD-5

Fig. 1 Aspectul general al grenadelor explozive de mână:

a-РГД-5;b-РГ-42;c-Ф-l.
Grenadele explozive de mână (fig.56) sânt destinate pentru lovirea cu schije a forţei vii a
inamicului în lupta apropiată (ta atac, în tranşee, adăposturi, localităţi, în pădure, în munţi etc).
în dependenţă de distanţa de împrăştiere a schijelor grenadele se împart în grenade ofensive şi
defensive.
Grenadele de mână РГД-5 şi PГ-42 fac parte din grenadele ofensive. Grenada Ф-1este defensivă.
Grenadele explozive de mână sânt completate cu amorsor unificat pentru grenadele de mână
modernizat (Y3PrM).
1. Grenada explozivă de mână РГД-5
Destinaţia. Grenada explozivă de mână РГД-5 este o grenadă cu acţiune fuzantă destinată pentru
lovirea forţei vii a inamicului în atac şi apărare. Grenada se aruncă din diferite poziţii la acţiuni în
deplasarea pe jos şi cu transportorul blindat (cu automobilul).
Noţiuni despre construcţie. Grenada explozivă de mână РГД-5 (fig. 57) constă din:
- corp cu tubul portamorsă;
- încărcătura de explozie;
- amorsor;
 Fig. 2. Construcţia grenadei explozive de mână РГД-5:
1 - corp; 2 - amorsor; 3 - încărcătură de explozie; 4 - capac;
5 - bucşa capacului; 6 - tubul pentru amorsor; 7 - manşetă; 8 - suport de fund; 9 - bucşa suportului
de fund.

Corpul grenadei serveşte pentru plasarea încărcăturii de explozie, tubului cu amorsor, precum şi
pentru formarea schijelor la explozia grenadei. El constă din două părţi - de sus şi de jos.
Partea de sus a corpului constă din învelişul exterior, numit capac, şi bucşa capacului. La partea de
sus cu ajutorul manşetei se cuplează tubul pentru amorsor. Tubul serveşte pentru cuplarea amorsorului
la grenadă şi ermetizarea încărcăturii de explozie în corp.
Pentru protejarea de murdărie m tub se înşurubează un dop din masă plastică. La pregăti-rea
grenadei pentru aruncare, în locul dopului se înşurubează amorsorul.
Partea de jos a corpului constă din învelişul exterior, numit suport de fund şi bucşa suportului de
fund.
încărcătura de explozie constituie umplutura corpului şi serveşte pentru ruperea grenadei în schije.
Amorsorul grenadei УЗРГМ este destinat pentru explodarea încărcăturii de explozie (fig. 58). El
constă din mecanismul de percuţie şi însuşi amorsorul.
Mecanismul de percuţie serveşte pentru aprinderea capsei de aprindere a amorsorului. El constă din
tubul mecanismului de percuţie, bucşa de legătură, şaiba de ghidare, arcul de acţionare, percutor, şaiba
percutorului, pârghia de declanşare, splintul de siguranţă cu inel.

Fig. 3. Amorsorul grenadei УЗРГМ:

a - aspect general; b-în secţiune; 1 – tubul
mecanismului de percuţie;
2 - bucşă de legătură; 3 - şaibă de ghidare; 4 - arc de acţionare;

155
 5 - percutor, 6 - şaiba percutorului; 7 - pârghie de declanşare; 8 - splint de siguranţă; 9 – bucşa
întârzietorului; 10 - întârzietor, 11 - capsa de aprindere; 12 - capsă detonantă.
Tubul mecanismului de percuţie este baza pentru asamblarea tuturor pieselor amorsorului.
Bucşa de legătură serveşte pentru cuplarea amors irului cu corpul grenadei. Ea e îmbrăcată pe
par'ea de jos a tubului mecanismului de percuţie.
Şaiba de ghidare serveşte ca sprijin pentru capătul de sus al arcului de acţionare şi îndreaptă
mişcarea percutorului. Ea e fixată în partea de sus a tubului mecanismului de percuţie.

Fig.4. Percutorul şi şaiba percutorului:

1 - vîrf, 2 - praguri pentru proptirea şaibei; 3 - degajare pentru furcuţa
pârghiei de declanşare; 4 - şaiba percutorului.

Arcul de acţionare serveşte pentru a transmite percutorului energia

necesară pentru străpungerea capsei de aprindere. El este îmbrăcat pe percutor şi se propteşte cu
capătul lui de sus în şaiba de ghidare; iar cu cel de jos - în şaiba percutorului.
Percutorul (fig. 4) serveşte pentru străpungerea şi aprinderea capsei de aprindere. El este amplasat
in interiorul tubului mecanismului de percuţie.
Şaiba percutorului e îmbrăcată pe capătul de jos al percutorului şi serveşte ca reazem pentru
capătul de jos al arcului de acţionare.

Fig.5. Pârghia de declanşare: - furcuţă; Fig. 6. Splintul de siguranţă cu inel.

2 - ureche de prindere cu găuri pentru
splintul de siguranţă.

Pârghia de declanşare (fig. 5) serveşte pentru reţinerea percutorului în poziţia armat (arcul de
acţionare e comprimat). Pe tubul mecanismului de percuţie pârghia de declanşare este reţinută de
splinîul de siguranţă.
Splintul de siguranţă (fig. 6) trece prin găurile urechii de prindere a pârghiei de declanşare şi a
pereţilor tubului mecanismului de percuţie. El are inel pentru scoaterea lui.
însuşi amorsorul (vezi fig. 4) serveşte pentru explodarea încărcăturii de explozie a grenadei. El
constă din bucşa întârzietorului, capsa detonantă.
Bucşa întârzietorului are în partea de sus un filet pentru cuplarea cu tubul mecanismului de percuţie
şi un locaş pentru capsa de aprindere, în interior - un canal, în care se află întârzietorul. din exterior - o
degajare pentru cuplarea tubului capsei detonante.
Capsa de aprindere este destinată pentru aprinderea întârzietorului.
întârzietorul transmite raza de foc de la capsa de aprindere la capsa detonantă. El constă dintr-o
compoziţie presata ce emană puţine gaze.
Capsa detonantă serveşte pentru explodarea încărcăturii de explozie a grenadei. Ea e amplasată în
tubul fixat în partea de jos a bucşei întârzietorului.
Amorsoarele se află permanent in poziţie de luptă. Desfacerea amorsoarelor şi verificarea
funcţionării mecanismului de percuţie este interzisă categoric.
2. Grenada explozivă de mână PГ-42
Destinaţia. Grenada explozivă de mână PГ-42 este o grenadă cu acţiune fuzantă destinată pentru
lovirea forţei vii a inamicului în atac şi apărare. Grenada se aruncă din diferite poziţii la acţiuni în
deplasarea pe jos şi cu transportorul blindat (cu automobilul).
Noţiuni despre construcţie. Grenada explozivă de mână РГ-42 (fig. 7) constă dintr-un corp cu tub
pentru amorsor, o bandă metalică, o încărcătură de explozie şi amorsor.

156
 Corpul grenadei serveşte pentru plasarea încărcăturii de explozie, benzii metalice, tubului pentru
amorsor, precum şi pentru formarea schijelor la explozia grenadei. Corpul ei este cilindric, are fund şi
capac. La capac se fixează tubul cu flanşa pentru cuplarea amorsorului la grenadă şi pentru ermetizarea
încărcături de explozie în corp. în timpul păstrării şi transportării grenadelor tubul se închide cu un dop
de masă plastică sau cu un căpăcel metalic.

Banda metalică serveşte pentru formarea schijelor la explozia grenadei, ea e înfăşurată în 3-4
straturi în interiorul corpului Pentru mărirea numărului de schije suprafaţa benzii e crestată pe pătrate.
încărcătura de explozie umple corpul şi serveşte pentru ruperea grenadei în schije.
Amorsorul grenadei Y3РГM (vezi fig. 4) este destinat pentru explodarea încărcăturii de explozie a
grenadei.

Fig. 7 Construcţia grenadei explozive de mână РГ-42:

1 - corp; 2 - bandă metalică; 3 - încărcătură de explozie; 4 - amorsor. 5 - tubul cu flanşă; 6 - fund; 7
- capac.

Grenada explozivă de mână Ф-l

Destinaţia. Grenada explozivă de mână Ф-l este o grenadă cu acţiune fuzantă destinată pentru
lovirea forţei vii mai ales în lupta de apărare. Grenada poate fi aruncată din diferite poziţii şi numai de
după adăposturi, din transportorul blindat sau tanc (autotun).
Noţiuni despre construcţie. Grenada explozivă de mână Ф-1constă din corp, încărcătură de
explozie şi amorsor.
Corpul grenadei serveşte pentru plasarea încărcăturii de explozie şi amorsorului, precum şi pentru
formarea schijelor la explozia grenadei. Corpul grenadei este din fontă, cu caneluri longitudinale şi
transversale, după care grenada, de obicei, se rupe în schije. In partea de sus a corpului este o gaură
filetată pentru înşurubarea amorsorului. în timpul depozitării şi transportării grenadelor în această
gaură este înşurubat un dop de masă plastică.

157
 Fig. 8. Elementele grenadei explozive de mână Ф-l: 1 - corp; 2 - încărcătură de exptozle;3 -
amorsor.
Încărcătura de explozie umple corpul şi serveşte pentru ruperea grenadei în schije.
Amorsorul grenadei У3РГM e destinat pentru explodarea încărcăturii de explozie a grenadei.

Destinaţia, caracteristica de luptă şi construcţia grenadei de mînă antitanc РКГ-3

Destinaţia. Grenada cumulativă de mână PKГ-3 este o grenadă antitanc cu efect directiv destinată
pentru lupta împotriva tancurilor, autotunurilor. transportoarelor blindate, autoblindatelor inamicului,
precum şi pentru distrugerea lucrărilor de apărare permanente şi de campanie. Grenadele se aruncă din
diferite poziţii şi numai de după adăposturi. Distanţa medie de aruncare a grenadei - 15-20 m. Masa
grenadei amorsate - 1070 g.
La atingerea obiectivului grenada momentan explodează şi jetul de gaze ce se formează la explozie
datorită pâlniei cumulative perforează blindajul tancurilor moderne şi alte obstacole rezistente.
Acţiunea cea mai eficientă grenada o are la lovirea obiectivului cu fundul. Orientarea zborului grenadei
cu fundul înainte este asigurată de stabilizator.
Noţiuni despre construcţie. Grenada cumulativă antitanc de mână РКГ-3 (fig.8) constă din corp,
mâner, încărcătură de explozie şi amorsor.

Fig.9. Construcţia grenadei cumulative antitanc РКГ-3: 1 - corp; 2 - încărcătură de explozie; 3 -

amorsor, 4 - mâner.

Corpul cilindric al grenadei (fig.9) serveşte pentru plasarea încărcăturii de explozie şi amorsorului.
Corpul are: jos - fund; în interior - pâlnia cumulativă; sus - capac înşurubat cu tub pentru amorsor.
Partea superioară a capacului se termină cu un filet pentru înşurubarea mânerului.
Din exterior pe corpul grenadei sânt imprimate regulile de aruncare şi marcajul.

158
 Fig.10. Corpul grenadei (în secţiune):
l - înveliş; 2 - pâlnie cumulativă; 3 - fund; 4 - capac; 5 - tub; 6 - filet; 7 - încărcătură de bază; 8 -
încărcătură suplimentară; 9 - garnitură de carton; 10 - cavitate cumulativă.

Fig.11 Mânerul:
a - aspectul general;
b - secţiune; 1 - corp; 2 - mufa mobilă; 3 - placă rabatabilă; 4 şi 5 – capetele elastic şl îndoit ale plăcii
rabatabile; 6 - manşetă; 7 - capac rabatabil; 8 - arcul capacului;
9 - cui de siguranţa; 10 - inel; 1 1 - corpul mecanismului de percuţie; 12 - tub de flanşa;
13 - corpul percutorului; 14 - percutor; 16 - arc de acţionare; 17 - bilă mare; 18 - bilă mică;
19 - stabilizator; 20 - limbă de sârmă; 21 - bucşă; 22 - inel; 23 - arcul stabilizatorului; 24 - bilă; 25 -
arcul muici mobile; 26 - tija; 27 - arcul tijei; 28 - căpăcel; 29 - tub central; 30 - tub mobil; 31 - niplu;
32 - bilă; 33 - contragreutate inertă; 34 - garnitură

Mânerul (fig.11) serveşte pentru comoditatea aruncării grenadei şi declanşării mecanismului de

percuţie. El constă din corp, mufa mobilă cu arc, placă rabatabilă, capacul rabatabil cu placă şi splintul
de siguranţă cu inel.
în mâner sânt amplasate mecanismul de percuţie, stabilizatorul şi dispozitivul de siguranţă.
Corpul mânerului este ermetizat; din faţă e închis cu o garnitură din pergament, iar din spate între
mufa mobilă şi capac se află garnituri de fetru.
Mufa mobilă are filet pentru înşurubarea pe capacul corpului grenadei. Pe suprafaţa ei laterală se
afla urechea de prindere cu găuri pentru cuiul de siguranţă şi două locaşuri. Cu ajutorul urechii de
prindere şi cuiului mufa mobilă se cuplează cu placa rabatabilă.
într-un locaş al mufei mobile e amplasat capătul elastic al plăcii rabatabile, iar în al doilea - capătul
plăcii capacului rabatabil cu bilă.
Mecanismul de percuţie (fig.11) este destinat pentru aprinderea capsei detonante a amorsorului. Ei
constă din corp, tubul cu flanşă. corpul percutorului, percutor, arcurile de acţionare şi de
contrasiguranţă, bilele de siguranţă şi contragreutatea inertă.

159
 Fig.12. Mecanismul de percuţie:
a - în secţiune; b - demontat; 1 - corp; 2 - tub cu flanşă; 3 - corpul percutorului; 4 - percutor; 5 - arc
de acţionare; 6 - arc de contrasiguranţă; 7 - contragreutatea inertă.

Corpul percutorului e plasat în tubul cu flanşă şi are patru găuri pentru bilele de siguranţă. în
interiorul corpului e plasat percutorul şi arcul de acţionare. Două bile mari de siguranţă ţin corpul
percutorului în tub. Iar două bite mici - percutorul în corpul percutorului.
Arcul de contrasiguranţă nu permite contragreutăţii inerte să se deplaseze în timpul zborului
grenadei.

Fig.13. Stabilizatorul: 1 - con de pânză; 2 - aripioară de sârmă;

3 - bucşă; 4 - arc; 6 - inel.

Stabilizatorul (fig.12) serveşte pentru a îndrepta direcţia zborului grenadei cu fundul corpului
înainte. El constă dintr-un con de pânză, pentru aripioare de sârmă, o bucşă, un inel şi un arc.
Dispozitivul de siguranţă (vezi fig.11) include patru siguranţe care asigură siguranţa la manipularea
grenadei şi zborul ei.
Prima siguranţă - cuiul de siguranţă uneşte mufa mobilă cu placa rabatabilă şi asigură protecţia la
manipularea grenadei. Ea se decuplează înainte de aruncarea grenadei.
A doua siguranţă asigură protecţia grenadei la căderea întâmplătoare, dacă cuiul de siguranţă e
scos. Ea constă din placa capacului rabatabil cu bilă, mufa mobilă şi arcul ei. Siguranţa se decuplează
in momentul aruncării grenadei.
A treia siguranţă asigură protecţia grenadei după aruncare (a doua siguranţă a declanşat) la lovirea
întâmplătoare de un obstacol amplasat mai aproape de 1 m de la cel care aruncă. Ea constă din tija cu
capac şi arc, tuburile mobil şi central, niplu şi două bile. Siguranţa se decuplează prin acţiunea
stabilizatorului după deschiderea acestuia în timpul zborului grenadei.
A patra siguranţă - arcul de contrasiguranţă asigură protecţia grenadei în zbor, reţinând
contragreutatea inertă împotriva deplasării înainte.
încărcătura de explozie (vezi fig. 65) e destinată pentru perforarea blindajului (betonului) şi
distrugerea altor obstacole rezistente. Pentru formarea la explodare a unui jet îngust de gaze de mare
densitate (câteva mii de atmosfere) şi îndreptarea acestuia asupra blindajului încărcătura are în partea
din faţă o cavitate cumulativă în formă de pâlnie. In afară de aceasta, între fundul corpului şi pâlnia
cumulativă este un spaţiu liber (fără substanţă explozivă) care asigură efectul maxim de perforare a
blindajului de câtre grenadă încărcătura de explozie constă din încărcătura de bază şi cea
suРГimentară, între care e plasata o garnitură de carton.
Amorsorul (fig. 69) cu acţiune instantanee este destinat pentru explodarea încărcăturii de explozie
a grenadei. El constă din tub şi bucşă. în bucşă e plasată capsa detonantă, iar în tub -detonatorul
suplimentar.

Fig.14. Amorsorul (în secţiune): 1 - tub; 2 - bucşă; 3 - capsă detonantă; 4 - detonator suplimentar.

Caracteristicile de luptă ale grenadelor de mana

160
 Tipul de grenade
Proprietăţile de luptă
RGD-5 RG-42 F-l RKG-3
Tipul grenadei Ofensivă Ofensivă Defensivă Antitanc
Tipul focosului UZRGM UZRGM UZRGM -
Masa grenadei 310 gr. 420 gr. 600 gr. 1070 gr.
amorsate
Greutatea focosului 100 gr 100 gr. 100 gr. -
Materialul corpului tablă de oţel tablă de oţel fontă tablă de oţel
Caracterul acţiunii de
luptă
al grenadei efect brizant efect brizant efect brizant efect direct
Principiul acţiunii
mecanismului grenadei acţiune la acţiune la acţiune la acţiune de şoc
distanţă distanţă distanţă
Principiul de
funcţionare al
focosului cu întîrziere cu întîrziere cu întîrziere instantaneu
Timpul de întîrziere 3,2-4,2 sec. 3,2-4,2 sec. 3,2-4,2 sec. -
încărcătura de explozie Trotil turnat Trotil turnat Trotil gris sau trotil turnat cu
solzi hexogen
15-20m
Distanţa medie de 40 - 50 m 30 - 40 m 35 - 45 m cumulativ
aruncare
Efectul la ţintă suflu cu schije suflu cu schije suflu cu schije -
Raza efectului omorîtor 25 m 25 m 200 m 170-200 mm
al schijelor sub un ungi
30°

2.Măsurile de siguranţă la aruncarea grenadelor de mînă

Şedinţele de antrenament se execută cu grenade de exerciţiu, exerciţiu şi imitaţie (în continuare de

instrucţie), în scopul formării deprinderilor şi antrenării militarilor în aruncarea grenadelor de mînă la
distanţă şi precizie.
Şedinţele speciale se execută cu grenade de luptă în scopul perfecţionării deprinderilor dobîndite
pentru nimicirea inamicului cu grenade de mînă în luptă apropiată, neutralizarea şi avertizarea cu
mijloace speciale a infractorilor, criminalilor.
Executarea şedinţelor speciale cu grenade de mînă de luptă se admite numai după îndeplinirea de
către fiecare militar exerciţiilor la aruncarea grenadelor de mînă cu grenade de exerciţiu, instrucţie.
Grenadele de luptă se aruncă o dată în anul de instruire.
Poziţia iniţială la executarea şedinţelor de aruncare a grenadelor de mână când militarii acţionează
pe jos, se stabileşte la distanţa de 10 metri faţă de aliniamentul de aruncare, iar când acţionează pe
maşini de luptă la distanţa de 30 metri.
Înainte de aruncare grenada de mână se pregăteşte pentru funcţionare prin înşurubarea focosului
(amorsarea grenadei) şi pentru aruncare - prin scoaterea splintului de siguranţă.
Mijloacele speciale se pregătesc pentru funcţionare şi aruncare în conformitate cu prevederile
instrucţiunilor pentru cunoaşterea, întrebuinţarea şi întreţinerea pentru fiecare fel respectiv.
Grenadele de mînă de exerciţiu, de instrucţie se pregătesc pentru funcţionare pe aliniamentul de
plecare, iar grenadele de luptă pe aliniamentul de aruncare, sub supravegherea permanentă a
conducătorului tragerii.
După pregătirea grenadelor pentru funcţionare acestea se aşează astfel:

161
 - grenadele de exerciţiu, instrucţie ofensive - în sacul de merinde când se aruncă din mers, şi pe
sol. cînd se aruncă în poziţia culcat;
- grenadele de exerciţiu, instrucţie defensive - pe baremul şanţului de tragere sau în nişă;
- grenadele de luptă ofensive şi defensive pe baremul şanţului de tragere, în sacul de merinde
cînd se aruncă din mers;
- grenadele de mînă antitanc de instrucţie şi de luptă - în nişă;
- mijloacele speciale în geanta sau sacul de merinde, buzunare pe echipament special
confecţionate.
Aruncarea grenadelor de mînă se poate executa atît cu mînă dreapta, cît şi cu mînă stînga. în timpul
aruncării grenadelor de mînă de exerciţiu, de instrucţie, armamentul trebuie să se găsească într-o
poziţie, care permite folosirea lui imediată pentru tragere, procedînd aşa cum este prevăzut în modul
executării exerciţiului a şedinţei.
Aruncarea grenadei de mână de luptă se execută de cîte un singur militar, sub directă conducere şi
supraveghere a conducătorului tragerii.
Militarii care au executat şi cei care urmează să execute aruncarea grenadelor de mînă de luptă se
dispun pe grupe împreună cu sanitarul şi personalul specializat în distrugerea grenadelor ne explodate,
sub comandă întru-n adăpost, în pămînt. cu burta spre şanţul de tragere la distanţa minimală 50 metri
(lateral sau înapoia şanţului de tragere). Restul personalului de serviciu şi militarii, care urinează să
execute exerciţiul al şedinţei în seriile următoare, se găsesc la adăpost, la depărtare cel puţin 300 metri
de la aliniamentul de aruncare. Punctul de aprovizionare de luptă (distribuire a muniţiei) se dispune
într-un adăpost în pămînt la 25 de metri înapoia şanţului de tragere; personalul, ce-l deserveşte, va sta
adăpostit şi se va deplasa în afara numai la comanda conducătorului tragerii.
3.Procedeele şi regulile de aruncare a grenadelor antipersonal şi antitanc
Pentru aruncarea grenadei de mână se execută următoarele procedee: pregătire pentru aruncare
(amorsarea şi luarea poziţiei şi aruncarea).
Amorsarea grenadei se execută la comanda „Pregătiţi grenade", iar în luptă poate fi de sine stătător.
Pentru amorsare este necesar de a scoate grenada din port grenade, de a deşuruba dopul din lubul
corpului grenadei.

De a deşuruba dopul din tubul corpuluisplintului de siguranţă dea-l grenadei scoate din amorsor
Aruncarea grenadei se execută la comanda „Cu grenade-foc" sau „Asupra locaşelor cu grenade-
foc", iar în luptă, în afară de acesta, se execută de sine stătător. Pentru aruncarea grenadei este necesar:
- de luat grenada în mână şi cu degetele de strâns pârghia de declanşare la corpul grenadei;
- continuând de strâns pârghia de declanşare, cu altă mână de strâns (de îndreptat) capetele
splintului de siguranţă şi de inel cu degetul dea-l scoate din amorsor.
- de aruncat grenada în ţintă; după aruncarea grenade de apărare a se adăposti;
Arma la aceasta trebuie să se afle în poziţia care asigură pregătirea imediată pentru luptă (în mână,
în poziţie „la piept", alături în locaş).
La aruncarea grenadei de pe loc în picioare necesar să staţi cu faţa la ţintă; grenada sa ia într-o
mână, iar arma în altă şi se scoate splintul de siguranţă; se retrage piciorul cu un pas înapoi îndoindu-I
în genunchi. întorcând corpul şi ducând mâna în jos şi înapoi rapid se îndreaptă piciorul şi întorcându-
se cu pieptul în spre ţintă se aruncă grenada, conducând-o cu umăr şi se eliberează din mâna cu
smulgerea suplimentarea a palmei. Greutatea corpului la momentul aruncării se transferă pe alt picior,
arma brusc se dă înapoi.

162
 Aruncarea grenadei de pe loc în picioare: a, b, c, d — consecutivitatea acţiunilor
Pentru aruncarea grenadei din poziţia în genunchi se ia poziţia de tragere, ţinând grenada în mâna
dreaptă, iar arma în mâna stânga se scoate splintul de siguranţa; aducând mână cu grenadă
în jos şi înapoi şi întorcând corpul puţin vă ridicaţi şi aruncaţi grenada conducând-o cu umărul şi
brusc aplecându-se la genunchiul piciorului stâng.

Aruncarea grenadei din poziţia în genunchi: a, b, c — consecutivitatea acţiunilor

Pentru aruncarea grenadei din poziţia culcat să ia poziţia pentru tragere, se pune arma pe pământ şi
se ia grenada în mâna dreapta. Cu mâna stânga se scoate splintui de siguranţă şi rezemându-se de sol,
vă-mpingeţi de la ea. Mişcând piciorul drept puţin înapoi, vă puneţi în genunchiul stâng (nu-1
mişcând) şi concomitent duceţi mâna cu grenada în jos şi înapoi, îndreptând piciorul drept, întorcându-
se cu pieptul spre ţintă şi cădea înainte aruncaţi grenada în ţinta; să ia arma şi sa pregăteşte pentru
tragere.

Aruncarea grenadei din poziţia culcat: a, 6, в, г — consecutivitatea acţiunilor

Pentru aruncarea grenadei în mişcare necesar de ţinut grenada în mâna dreaptă semiîndoiată, iar
arma în stânga. Scoateţi splintul de siguranţă. Făcând pas cu piciorul stâng mâna cu grenadă să mişcă
înapoi şi în jos. La al-doilea pas (cu piciorul drept) mâna continuă mişcarea după arc în jos şi înapoi cu
întoarcerea concomitentă a corpului la dreapta. La al treilea pas punând piciorul stâng în direcţia ţintei
163
pe vârf şi îndoind piciorul drept în genunchi terminaţi întoarcerea corpului şi mişcarea mânii. Folosind
viteza deplasării şi contribuind la aruncarea succesiv cu puterea picioarelor, corpului şi mânii aruncaţi
grenada, conducând-o cu umăr.
Aruncarea grenadelor de mână
Exerciţiile la aruncarea grenadelor de mînă se execută cu grenadele de exerciţiu, instrucţie,
mijloace speciale şi de luptă.
Ele sunt destinate pentru instruirea militarilor. Aruncarea grenadelor de mînă se execută în cadrul:
- şedinţelor de antrenament;
- şedinţelor speciale.
Şedinţele de antrenament se execută cu grenade de exerciţiu, exerciţiu şi imitaţie (în continuare de
instrucţie), în scopul formării deprinderilor şi antrenării militarilor în aruncarea grenadelor de mînă la
distanţă şi precizie.
Şedinţele speciale se execută cu grenade de luptă în scopul perfecţionării deprinderilor dobîndite
pentru nimicirea inamicului cu grenade de mînă în luptă apropiată, neutralizarea şi avertizarea cu
mijloace speciale a infractorilor, criminalilor.
Executarea şedinţelor speciale cu grenade de mînă de luptă se admite numai după îndeplinirea de
către fiecare militar exerciţiilor la aruncarea grenadelor de mînă cu grenade de exerciţiu, instrucţie.
Grenadele de luptă se aruncă o dată în anul de instruire.
Poziţia iniţială la executarea şedinţelor de aruncare a grenadelor de mână când militarii acţionează
pe jos, se stabileşte la distanţa de 10 metri faţă de aliniamentul de aruncare, iar când acţionează pe
maşini de luptă la distanţa de 30 metri.
Înainte de aruncare grenada de mână se pregăteşte pentru funcţionare prin înşurubarea focosului
(amorsarea grenadei) şi pentru aruncare - prin scoaterea splintului de siguranţă.
Mijloacele speciale se pregătesc pentru funcţionare şi aruncare în conformitate cu prevederile
instrucţiunilor pentru cunoaşterea, întrebuinţarea şi întreţinerea pentru fiecare fel respectiv.
Grenadele de mînă de exerciţiu, de instrucţie se pregătesc pentru funcţionare pe aliniamentul de
plecare, iar grenadele de luptă pe aliniamentul de aruncare, sub supravegherea permanentă a
conducătorului tragerii.
După pregătirea grenadelor pentru funcţionare acestea se aşează astfel:
- grenadele de exerciţiu, instrucţie ofensive - în sacul de merinde când se aruncă din mers, şi pe
sol. cînd se aruncă în poziţia culcat;
- grenadele de exerciţiu, instrucţie defensive - pe baremul şanţului de tragere sau în nişă;
- grenadele de luptă ofensive şi defensive pe baremul şanţului de tragere, în sacul de merinde
cînd se aruncă din mers;
- grenadele de mînă antitanc de instrucţie şi de luptă - în nişă;
- mijloacele speciale în geanta sau sacul de merinde, buzunare pe echipament special
confecţionate.
Aruncarea grenadelor de mînă se poate executa atît cu mînă dreapta, cît şi cu mînă stînga. în timpul
aruncării grenadelor de mînă de exerciţiu, de instrucţie, armamentul trebuie să se găsească într-o
poziţie, care permite folosirea lui imediată pentru tragere, procedînd aşa cum este prevăzut în modul
executării exerciţiului a şedinţei.
Aruncarea grenadei de mână de luptă se execută de cîte un singur militar, sub directă conducere şi
supraveghere a conducătorului tragerii.
Militarii care au executat şi cei care urmează să execute aruncarea grenadelor de mînă de luptă se
dispun pe grupe împreună cu sanitarul şi personalul specializat în distrugerea grenadelor ne explodate,
sub comandă întru-n adăpost, în pămînt. cu burta spre şanţul de tragere la distanţa minimală 50 metri
(lateral sau înapoia şanţului de tragere). Restul personalului de serviciu şi militarii, care urinează să
execute exerciţiul al şedinţei în seriile următoare, se găsesc la adăpost, la depărtare cel puţin 300 metri
de la aliniamentul de aruncare. Punctul de aprovizionare de luptă (distribuire a muniţiei) se dispune
într-un adăpost în pămînt la 25 de metri înapoia şanţului de tragere; personalul, ce-l deserveşte, va sta
adăpostit şi se va deplasa în afara numai la comanda conducătorului tragerii.
Înainte de aruncarea grenadelor de mînâ conducătorul verifică cunoaşterea măsurilor de siguranţă
de către cei instruiţi, regulile de mînuire cu grenade de luptă (mijloace speciale), şi modul de executare
exerciţiului a şedinţei; introduce pe cei instruiţi în situaţia tactică, pune misiunea de luptă, indică
poziţia şi modul de aruncare a grenadelor şi numeşte superiorii seriilor.
164
 Pentru aruncarea grenadei de mâna de pe loc conducătorul dă comenzi le:
"Pregătiţi grenadele!" şi "Asupra obiectivului - cu grenadă Foc!".
Pe timpul executării exerciţiului în deplasare, după ce grenada a fost pregătită pentru aruncare,
conducătorul dă comenzile: "înainte!" sau "In atac înainte!"; la apropierea către obiectiv la distanţa
prevăzută conform exerciţiului a şedinţei militarul aruncă grenada din propria iniţiativă.
După aruncarea grenadei de mînă militarul trebuie: să folosească acoperire, sau folosind arma, să
acopere părţile corpului, primind poziţia de siguranţă să aştepte explozia grenadei şi după ce să
continue deplasarea cu pas alergător sau fuga şi cu strigăte de "Ura!" să atace inamicul, în timpul
executării exerciţiului cu mijloace speciale acţionează conform situaţiei tactice.
După aruncarea grenadelor de mînă defensive sau antitanc militarul trebuie imediat să se coboare
de pe scări pe fundul locaşului şi să se aplece.
Când timpul executării a exerciţiului expiră conducătorul tragerii dă comanda: "Pe aliniamentul
de plecare Marş!", la care militarul se înapoiază pe aliniamentul de plecare.
Pe timpul aruncării grenadelor de mînă ofensive, defensive, mijloacelor speciale, se consideră
grenadele care au nimerit în limitele obiectivului (locaşului, cercului, culoarului, fereastră, uşă), pe
timpul aruncării grenadelor antitanc se consideră numai lovitura directă a obiectivului.
Dacă în timpul aruncării din focosul grenadei de instrucţie cuiul de siguranţă nu a fost scos lovirea
obiectivului nu se consideră.
Calificativul subdiviziunilor (subunităţilor) la şedinţa de antrenament (specială) de aruncarea
grenadelor de mînă de instrucţie (de luptă) se stabileşte prin însumarea calificativelor individuale de
către toţi militarii subunităţii şi se consideră:
- "foarte bine" - dacă cel puţin 95% din cei care au aruncat au îndeplinit exerciţiul;
- "bine" - dacă cel puţin 90% din cei care au aruncat au îndeplinit exerciţiul;
- "satisfăcător"- dacă cel puţin 80% din cei care au aruncat au îndeplinit exerciţiul;

165
 „Instrucţia focului”

TEMA 2: “Partea materială a armamentului de infanterie, a aparatelor optice, grenadelor

explozivede mînă şi antitanc”
Şedinţa 7: Practică - 2 ore.
Subiectele de studii
1. Destinaţia, caracteristica şi construcţia generală a binoclului.
2. Cîmpul vizual, scara şi valoarea diviziuni acestuia.
3. Ordinea de observare şi măsurare a ungiurilor orizontale şi în plan vertical.
Bibliografia: -

1. Destinaţia, caracteristica şi construcţia generală a binoclului.

Binoclul este un aparat de observare, avînd o largă întrebuinţare în armată. El este folosit în
observare, în măsurări de unghiuri orizontale şi verticale, precum şi în alte scopuri.
în principiu, un binoclu se compune din două lunete monoculare, legate între ele printr-un dispozitiv
numit şarnieră, care asigură paralelismul axelor optice ale monocularelor în orice poziţie.
O lunetă monoculară, în corpul căreia este montat sistemul optic — obiectivul, prismele redresoare
şi ocularul — constituie un sistem telescopic. Spre deosebire de monocularul stîng, în monocularul
drept se mai află şi un reticul dispus în planul focal al obiectivului pentru ca prin ocular imaginea
dată de obiectiv să se vadă o dată cu reticulul. La tubul fiecărui ocular se găsesc UQ indice al
inelului dioptriilor şi manşoane pentru reglarea acestora.
Reticulul binoclului este format dintr-o lamă de sticlă cu feţele plane şi paralele, avînd gradate pe
faţa dinspre ocular scalele de măsurat.
În afară de aceasta binoclul de tip Bi-8 este destinat şi pentru descoperirea surselor de raze
infraroşii la ducerea observării pe timp de noapte.

binoclul

Caracteristicile optice:

166
 B-8
1 .Puterea de mărire 8 ori
2.Câmpul vizual
-cu ecranul deconectat 8°30
- cu ecranul conectat 7°
3.Diametrul pupilei de ieşire 3,8mm
4.Depărtarea pupilei de ieşire I0,8mm

Binoclu; cutia cu curea; capacul ocularelor cu curea; filtre de lumină.

Binoclul este compus din 2 lunete (monoculare), unite între ele cu articulaţie.
Monocularele sunt unite între ele în aşa mod, ca la rotirea lor sunt paralele cu axa articulaţiei.
Monocularul drept este compus din: ocular cu reticul;
corpul cu capacul superior şi posterior;
obiectiv.
Spre deosebire de monocularul drept, cel stâng are dispozitiv ce permite observarea
cu raze infraroşii, însă nu are reticul.

Instalaţia pentru observarea emiterii razelor infraroşii este compusă din:

- ecran , mâner, filtru.
2. Cîmpul vizual, scara şi valoarea diviziuni acestuia.

Schema optică.

167
 Schema optică a binoclului este compusă din:
- obiectiv;
- prisme de reîntoarcere;
- ocular.
Ocularul este compus din reticul şi 5 lentile.
Distanţa între două diviziuni mari de pe reticul este de 0-10 miimi, iar distanţa între o
diviziune mare şi una mică este de 0-05 miimi.
Miimea poate fi difinită ca ungiul sub care se vede un metru la distanţa de un kilometru.
În determinarea distanţelor funcţia riglei gradate oate fi îndeplinită şi de recticulul binoclului ,gradat
in miimi.Gradaţiile bincolului sunt unghiulare ,dispuse pe două axe perpendiculare sau numai pe
axa orizontală.
Din cunoştinţele de geometrie se ştie că lungimea circunferinţei unui cerc este de peste 6 ori
(2П=6,28) mai mare decît raza cercului respectiv ,adică C=6*R.Dacă circumeferinţa se împarte in 6
000 părţi egale ,atunci lungimea l a unei părţi va fi:

l=C / 6000 sau l=6R/ 6000 = R / 1000 ,

adică mărimea unghiulară de 1/6000 din circunferinţă este egală cu a mia parte din rază (rază care
poate fi considerată ca fiind distanţa pînă la un obiect oarecare).Unghiul la centru corespunzător
unei gradaţii de acest fel este considerat unitate de măsură unghiulară şi se numeşte miime;miimea
mai poate fi definită ca unghiul sub care se vede un metru la distanţa de un kilometru . Cu alte
cuvinte ,lungimea arcului l ,corespunzător unei miimi ,este egală cu a mia parte din distanţă , adică
l=D/1000 ; lungimea unui arc de două miimi va fi egală cu 2D/ 1000 ş.a.m.d.
Cu ajutorul rcticulului se poate determina unghiurile verticale şi orizontale.

reticulul

3. Ordinea de observare şi măsurare a ungiurilor orizontale şi în plan vertical.

Înainte de a trece la executarea efectivă a măsurărilor este necesară pregătirea binoclului pentru
lucru, care se face în următoarea succesiune:
— Se reglează ocularele binoclului pentru a obţine o imagine clară a obiectului vizat.
Această operaţie se execută prin rotirea manşoanelor de reglare pînă se înregistrează pe inelul
dioptriilor valoarea ametropiei ochilor observatorului (pozitivă sau negativă, după cum
observatorul este miop sau liipermetrop).

168
În cazul cînd observatorul nu cunoaşte valoarea ametropiei ochilor
săi deşurubează pînă la refuz ambele manşoane de reglare, îşi alege un obiectiv din teren situat la o
distanţă de minimum 200 m, după care privind prin ocularul stîng cu ochiul stîng îlroteşte pîna
obţine imaginea clară a obiectului; în acelaşi fel procedează şi cu celălalt ocular. Astfel se stabileşte
numărul do dioptrii necesare reglării binoclului, în funcţie de ametropia ochilor observatorului.
— Se stabileşte distanţa dintre oculare după distanţa pcpilară a observatorului. Dacă
distanţele dintre centrele pupilelor ochilor observatorului şi axele optice ale monocularelor
nu coincid se obţine fenomenul de dublare a imaginilor. Reglarea se execută prin rotire a
monocularelor în jurul şarni-erei pînă cînd imaginea obiectului se vede fără dublare.
În urma acestor operaţii binoclul este reglat.
Pentru folosirea optimă a binoclului este necesar ca imaginea obiectului să fie prinsă în
mijlocul cîmpului vizual, iar ocularele să fie aplicate strîns pe proeminenţele osoase care
înconjoară ochii. Respectînd aceste cerinţe se obţine o imagine clară şi luminoasă a
obiectului vizat.
Măsurarea unghiului dintre două puncte din teren se face cu ajutorul scalei reticulare.
în cazul cînd valoarea unghiului nu depăşeşte 01 -00, acesta se poate măsura direct prin
suprapunerea unei diviziuni a scalei pe primul punct şi citirea valorii unghiulare în dreptul
celuilalt punct; se apreciază şi valorile mai mici de 00-05. Dacă valoarea unghiului ce trebuie
măsurat depăşeşte 01-00, măsurarea se face pe porţiuni; se împarte unghiul iniţial în două sau mai
multe unghiuri cu ajutorul unor repere din teren.

Modul de executare a măsurărilor distanţiilor cu ajutorul binoclului

Distanţa se calculeză după formula:

169
 D = H/ n*1000

Unde: D – distanţa pînă la obiect,

H - înălţimea (lăţimea) obiectului,
n - numărul de miimi.

Întreţinerea binoclului
Binoclurile ca şi alte aparate de observare cer o atitudine atentă, în timpul întreţinerii binoclului
este necesar de respectat următoarele reguli principale:

1. La instalarea ocularelor la claritatea imaginii este necesar de rotit lin şi cu de

suprapus multă forţă.
2. Dacă binoclul este adus de la frig în încăpere, care are temperatura odăii, atunci
de scos binoclul din toc nu mai devreme de 2-3 orc, după care el trebuie de şters.
3. La folosirea binoclului pe timp de ploaie, zăpadă, pe timpul pauzelor oculare este
necesar de astupat cu capacul. Dacă binoclul s-a acoperit cu precipitaţii atmosferice, atunci înainte
de a fi instalat în toc este necesar bine de şters, de dat să se usuce şi numai atunci de instalat în toc.
Dacă timpul nu permite de făcut aceasta, atunci la prima posibilitate în încăpere uscată de şters
binoclul. De uscat binoclul aproape de o sursă de căldură (cu scopul de a se usca mai repede) este
categoric interzis.
4. De şters optica binoclului cu o cârpă moale. Nu se recomandă de şters
binoclul cu material de manta pentru că se uzează lentilele.
5. Binoclul se păstrează în toc.
6. Încăperea în care se păstrează binoclul, trebuie să fie curată şi uscată, dar
temperatura nu trebuie să fie mai jos de 8°C, în această încăpere nu trebuie să fie materiale care
elimină gaze, care aduc la prinderea pieliţei verzi pe deasupra mecanismelor optice.
7. La instalarea ocularelor la claritatea imaginii este necesar de rotit lin şi cu de
suprapus multă forţă.
8. Dacă binoclul este adus de la frig în încăpere, care are temperatura odăii, atunci
de scos binoclul din toc nu mai devreme de 2-3 orc, după care el trebuie de şters.
9. La folosirea binoclului pe timp de ploaie, zăpadă, pe timpul pauzelor oculare este
necesar de astupat cu capacul. Dacă binoclul s-a acoperit cu precipitaţii atmosferice, atunci înainte
de a fi instalat în toc este necesar bine de şters, de dat să se usuce şi numai atunci de instalat în toc.
Dacă timpul nu permite de făcut aceasta, atunci la prima posibilitate în încăpere uscată de şters
binoclul. De uscat binoclul aproape de o sursă de căldură (cu scopul de a se usca mai repede) este
categoric interzis.
10. De şters optica binoclului cu o cârpă moale. Nu se recomandă de şters
binoclul cu material de manta pentru că se uzează lentilele.
11. Binoclul se păstrează în toc.
12. Încăperea în care se păstrează binoclul, trebuie să fie curată şi uscată, dar
temperatura nu trebuie să fie mai jos de 8°C, în această încăpere nu trebuie să fie materiale care
elimină gaze, care aduc la prinderea pieliţei verzi pe deasupra mecanismelor optice.

Încărcarea binoclului.

- încărcarea binoclului se efectuează de la oricare sursă de lumină ca radiază o cantitate

intensivă de raze ultraviolete. Ca cel mai bun mijloc de | încărcare serveşte lumina zilei.

- în timpul încărcării, binoclul trebuie să fie instalat în aşa mod ca filtrul să fie iluminat
complet.

Experimentele au demonstrat că o încărcare a binoclului este destulă pentru 3 zile-nopţi.

170
 „Instrucţia focului”

TEMA 2: “Partea materială a armamentului de infanterie, a aparatelor optice, grenadelor

explozivede mînă şi antitanc”
Şedinţa 8: Practică - 2 ore.
Subiectele de studii
1. Incarcarea pistolului-mitraliera
2. Îndeplinirea normativelor
Bibliografia: - Руководство по 5,45мм Автомату Калашникова (АК-74, АКС-74, АК-74Н, АКС-
74Н) и 5,45мм, Ручному Пулемету Калашникова (РПК 74, РПКС 74, РПК 74Н,
РПКС 74Н). М.О. СССР. Москва 1976. стр. 118-190.

1.Incarcarea pistolului-mitraliera
Pentru incarcarea pistolului mitraliera este necesar:
l)Sa tineti pusca-mitraliera cu mana stanga de uluc si cu mana dreapta montati incarcatorul cu
cartuşe (in caz daca n-a fost montat anterior).
2)Piedica de siguranta se schimba in pozitia „tragerea automata".
3)Cu mana dreapta se trage manerul portinchizatorului in pozitia posterioara si se elibereaza.
4)Arma se asigura in caz daca nu este necesara tragerea imediata sau n-a fost data eomanda „Foc",
mana dreapta se pune pe manerul pistol.

In caz daca Inainte de incarcarea pistolului-mitraliera incarcatorul n-a fost echipat cu cartuşe sau
cartuşe au fost consumate in timpul tragerilor precedente este necesar de a echipa incarcatorul.

Pentru aceasta incarcatorul sa ia În mana stanga cu gatul În sus s,i partea proeminenta la stanga. In
mana dreapta sa iau cartuşe cu glonte Înspre incarcatorul in as,a fel ca fundul tubului putin sa se Înalte
deasupra degetelor mare şi aratator. Tinand incarcatorul cu aplecarea spre stanga şi apasand cu degetul
mare a introduce cartuse cate unul cu fundul la partea posterioara a Încarcatorului.

Executarea tragerii
In timpul tragerilor asupra tintelor la distanta pana la 300 m. lnaltatorul s.i punctul de ochire nu se
indica s.i tragerea se executa cu lnaltatorul „3" sau „P", iar punctul de ochire mitralior Ts.i alege de
sine statator.
Executarea tragerii include In sine punerea Înaltatorului, piedicii de siguranta la felul necesar de
tragere, luarea puştei mitraliere la ochire, ochire, percutie s.i tinerea pistolului-mitraliera in timpul
tragerii.
a) Pentru a pune lnaltatorul este necesar cu ajutorul degetelor mare s.i aratator de a pasa fixatorul
cursorului şi a muta cursorul pana la suprapunerea lui cu cifra necesara pe foaia Înaltatorului.
b) Pentru a pune piedica de siguranta la felul necesar de tragere este necesar de a presa cu degetul
mare manii drepte asupra pragului piedicii de siguranta, al muta jos: pana la primul declic - tragerea
automata; pana la al doilea - lovitura cu lovitura.

171
 c) Pentru luarea pustei mitraliere la ochire este necesar tinand puşca-mitraliera cu mana dreapta dc
mane: ul pistol iar cu mana stinga de patul armei din partea de jos de a sprigini umarul in aşa fel ca sa
simte contactul deplin cu talpa patului şi degetul aratator (prima falanga) se pune pe tragaci. Capul se
apleaca Înainte şi ne Încordand gatul obrazul drept se strange la patul pus.tci mitraliere. Cotul manii
stangi de a rezema În sol Înainte sau la nivelul manerului pistol, iar cotul manii drepte se lasa liber pe
sol.
Palma manii drepte ramane pe manerul pistol.
Talpa patului sa fie În strans contact cu umarul În mijlocul sau.
Pentru controlul corectitudinii pozitiei patului dupa luarea puştei mitraliere la ochire mana dreapta
sa ridica lateral la nivelul umerilor.
Daca patul n-are contactul strans cu umarul la ridicarea manii patul s-a misca de pe umar sus sau
jos.
In timpul tragerii din pozitia m genunchi cotul mainii stfngi se pune pe femurul piciorului stangi,
iar cotul mainii drepte este ridicat aproximativ la nivelul umarului.
In timpul tragerii din pozitia in picioare cotul mainii stingi este lipit de corp, iar cotul mainii drepte
este ridicat aproximativ la nivelul umarului.
d) Pentru ochire se Inchide ochiul stang, iar cu dreptul va uitati prin tel asupra catare in asa fel sa
fie la nivelul cu capatul coamei foaiei inaltatorului, adica ca catare egala. Oprind resuflarea, mutand
coatele, doar daca este necesar si corpul aducem catarea egala la punctul de ochire, concomitent
apasam pe tragaci.
e) Pentru percutie este necesar tinand strans pusca-
tinta mitraliera in directia umarului, oprind resuflarea, lin apasati pe
tragaciul pana la eliberarea cocosului de la pragul de armare
adica pana nu s-a efectua lovitura. Nu sant considerabile
Punctul de
fluctatiile usoare catarei la punctul de ochire. Insa apasarea
ochire
brusca pe tragaciul in momenta] corespunderii optimale catarei
ochire
si punctului de ochire aduce la scaderea precizarii loviturii.

Incetarea tragerii
In dependenta de situatie incetarea tragerii poate fi temporara sau deplina.
Pentru incetarea temporara a tragerii se da comanda: „Stai".
Pentru incetarea deplina a tragerii se da comanda: „Stai" sau „Incetati tragerea" si dupa aceasta:
„Descarcati". La aceasta comanda mitraliorul asigura pusca-mitraliera, muta cursorul inaltatorului la
pozitia „P", descarca pusca-mitraliera si о instaleaza pe cracan.
Pentru descarcarea puştei mitraliere с necesar.
a) a demonta incarcatorul;
b) a dezasigura pusca-mitraliera;
c) incet trage portinchizatorul de maner inapoi pentru a extrage cartuşul din camera cartusului si
dupa aceasta de a elibera portinchizatorul;
d) de a executa percutie (a apasa pe tragaci);
e) de a asigura pusca-mitraliera;
f) a descarca incarcatorul de cartuse si al monta la pusca-mitraliera;
g) al gasi si al ridica cartusul extras din camera cartiusului.

Pentru ridicare e necesar:

172
 - a apropia ambele mane, tinand pusca-mitraliera in mana dreapta de uluc si aparatoare,
concomitent picioarele se strang impreuna. Brusc indreptand mainile, ridicand piept de la sol si
aducand piciorul drept (stang) inainte de a se scula si la necesitatea de-a incepe deplasarea. La
executarea tragerii din pozitia in picioare puscasul tine pusca-mitraliera cu mana stanga de jos de uluc,
cu mana dreapta demonteaza incarcatorul si-l muta in mana stanga in asa fel ca alimentatorul sa fie
indreptat in sus, iar partea proeminenta de la sine, cu degetul manii stange incarcatorul se iipeste de
uluc; se dezasigura pusca-mitraliera şi se muta portinchizatorul in pozitia posterioara, pusca-mitraliera
se intoarce putin la stinga. Dupa controlul pustei-mitraliere portinchizatorul se elibereaza, se
percuteaza, se asigura pusca-mitraliera, se monteaza incarcatorul, se strang picioarele cracanului si se
ia pusca-mitraliera in pozitia „la umar".

2.Îndeplinirea normativelor

I- Normative – care includ normativele de demontare, montare a armamentului, alimentarea

încărcătoarelor cu muniţii, ocuparea poziţiei de tragere (culcat, din genunchi, din picioare).

Nomativul Denumirea Timpul şi calificativul pentru îndeplinire, sec.

10 9 8 7 6 5 4

Pistol – mitralieră

1 Alimentarea 30 32 35 37 40 43 44
încărcătorului

2 Demontarea 15 16 17 18 18,5 19 20
incompletă

3 Montarea după 25 26 27 28 30 32 33
demontarea
incompletă

4 Ocuparea
poziţiei de tragere

Din picioare 5 6 7 8 9 10 11

Din genunchi 6 7 8 9 10 11 12

Culcat 7 8 9 10 11 12 13

173
 INSTRUCŢIA FOCULUI

Tema 3: Partea materială a armamentului maşinilor de luptă de infanterie.

Şedinţa: 1 Practică 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Destinaţia, caracteristica tehnică şi de luptă a mitralierei 14,5mm КПВТ-25 min.
2. Construcţia şi părţile componente a Mitralierei 14,5mm КПВТ-25 min.
3. Măsuri de siguranţă la tragerea din armamentul TAB-20 min.
Bibliografia:
1. . Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V. Şchiopu, Chişinău, Centrul Ediţional,
2000.
2. Бронетранспортер БТР-80, ТО pag. 43-122.
3. БМД, ТО и ИЭ pag. 47-74.

1.Destinaţia, caracteristica tehnică şi de luptă a mitralierei 14,5mm КПВТ

Mitraliera de calibru mare Vladimirov (КПBT) cal. 14,5 mm

Vederea generală a mitralierei

Mitraliera KПBT cal. 14,5 mm este o armă automată puternică, se instalează în turela transportorului
blindat.
Mitraliera KПBT este destinată pentru lupta împotriva obiectivelor uşor blindate (transportoarelor
blindate, tunurilor antitanc, automobilelor blindate ş.a.), mijloacelor de foc şi forţei vii ale inamicului ce
se află în adăposturi uşoare la distanţa până la 1000 m.

1. Principalele caracteristici tehnico-tactice

1. Focul cel mai eficient asupra concentrării forţei vii şi mijloacelor de transport pînă la 2000 m.
2. Distanţa tragerii după înălţător asupra obiectivelor terestre cu înălţătorul optic 2000 m
3. Tragerea se execută în serii:
Scurte 2-5 lov.
Lungi până la 20 lov.
4.Cadenţa de tragere teoretică 550-600 lov/min
5.Cadenţa de tragere practică 70-80 lov/min.
6.Răcirea ţevii mitralierei cu aer
7.Seria permisă a focului neîntrerupt până la 150 lov.
8.Masa mitralierei 52,2 kg
9.Masa încărcătorului cu banda încărcată cu 50 cartuşe 12,3 kg

2. Construcţia şi părţile componente a Mitralierei 14,5mm КПВТ

Mitraliera constă din următoarele părţi şi mecanisme componente principale:
- ţeava;
- cutia închizătorului;
- închizător;
- arc recuperator,
- capacul cutiei închizătorului;
- alimentator;
- mecanism de dare a focului;
- umerar;
- declanşator electric;
- mecanism de încărcare pneumatică.

175
 Mecanismele şi părţile componente ale mitralierei:
1 - ţeava; 2 - carcasă; 3 - mecanism de încărcare pneumatică; 4 - mecanism pentru înlăturarea
tubului de cartuşe; 5 - declanşator electric; 6 - cutia închizătorului; 7 - închizător; 8 - mecanism
declanşator; 9 - dop; 10 - captor; 11 - capacul cutiei închizătorului; 12 - arc recuperator .

În complet intră

1. Cutiile cu benzi pentru cartuşe;

2. înălţătoare;
3. Accesorii pentru curăţire, demontare şi montare;
4. Tubul pentru reglarea tirului la rece CTRTR);
5. Dispozitivul pentru tragerea cu cartuşe de manevră;
6. Dispozitivul pentru încărcarea benzii cu cartuşe.

Ordinea demontării incomplete

1. Se separă ţeava de la cutia închizătorului;
2. Se verifică dacă lipseşte cartuşul în locaşul capului închizătorului şi în detunător;
3. Se demontează de pe leagăn cutia închizătorului cu amortizoare;
4. Se demontează capacul cutiei închizătorului;
5. Se demontează jgheabul de la alimentator;
6. Se separă baza alimentatorului de la cutia închizătorului;
7. Se separă umerarul de la cutia închizătorului;
8. Se demontează din cutia închizătorului arcul recuperator;
9. Se separă mecanismul de dare a focului de la cutia închizătorului;
10. Se demontează scutul plăcii de ghidaj a mânerului de armare;
11. Se demontează închizătorul din cutia închizătorului;
12. Se separă mânerul de armare de la cutia închizătorului;
13. Se scot amortizoarele de la cutia închizătorului;
14. Se demontea1ză placa de evacuare a tuburilor trase de la cutia
15. Se desface închizătorul;
16. Se desface mecanismul de alimentare;
17. Se demontează ţeava din manşon;
18. Se separă ascunzătorul de flăcări.

3.Măsuri de siguranţă la tragerea din armamentul TAB

Pentru tragerea din armamentul M.L.I., TAB cu lovituri de război la poligon trebuie să fie o
direcţie aparte.

Se interzice:

—a începe tragerea în lipsa de la punctul de comandă a şefului obiectivului de instrucţie, în lipsa

legăturii cu statul-major al Centrului de instrucţie şi cu posturile de pază circulare;

—a încărca arma pînă la comanda conducătorului şi semnalul „Foc" ;

—a îndrepta arma asupra persoanelor, în direcţia şi în spatele cîmpului de tragere indiferent de
faptul dacă ea este încărcată sau nu ;
—a lăsa din mînă arma încărcată sau a o transmite altor persoane ;
— a deschide focul din M.L.I. cînd oblonul turelei e deschis;
— a ieşi din M.L.I., TAB. pînă la revenirea Ia poziţia iniţială, pînă Ia darea comenzii „La
maşini" să fie dat semnalul „încetare" dacă cineva se află în maşină;
— a executa focul din pistolul-mitraliera cu dispozitivul pentru tragerea fără zgomot şi fără
flăcări cu cartuşe obişnuite.
176
 În cazul tragerii plutind, toate persoanele aflate în M.L.I., TAB. trebuie să dispună de mijloace
individuale de salvare, se organizează serviciu de salvare şi evacuare.

177
 INSTRUCŢIA FOCULUI

Tema 3: Partea materială a armamentului maşinilor de luptă de infanterie.

Şedinţa: 2 Practică 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Destinaţia, caracteristica tehnică şi de luptă a tunului 73mm “ГРОМ”.
2. Construcţia şi părţile componente a tunului 73mm “ГРОМ”.
3. Măsuri de siguranţă la tragerea din armamentul БМД-1.

Bibliografia:
1. Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V. Şchiopu, Chişinău, Centrul Ediţional,
2000
2.Бронетранспортер БТР-80, ТО pag. 43-122.
3.БМД, ТО и ИЭ pag. 47-74.

1.Destinaţia, caracteristica tehnică şi de luptă a tunului 73mm “ГРОМ”.

Tunul cu ţeava lisă 2A28 „ГРОM" cal. 73 mm

Tunul
2A28 este destinat pentru distrugerea tancurilor, autotunurilor de toate tipurile şi altor mijloace
blindate (obiective) ale inamicului, şi se instalează pe maşina de luptă . pentru desant (BMD)
în afară de aceasta, tunul poate fi folosit pentru neutralizarea forţei vii şi mijloacelor de foc ale
inamicului, ce se găsesc în adăposturi de lungă durată, adăposturi din lemn şi adăposturi uşoare de
câmp sau în construcţii de cărămidă de tip orăşenesc.

Caracteristici tehnico-tactice
1. Calibrul 73 mm
2. Tipul Cu ţeava lisă
semiautomat.
3. Marca 2A28
4. Cadenţa de tragere practică 8- lov/min
5. Distanţa tragerii după înălţător 1300 m
6. Distanţa tragerii după înălţător la lovitura directă, cu înălţimea 765 m
obiectivului de 2 m
7. Încărcarea semiautomată
(mecanism de încărcare)
8. Lungimea reculului până la 150-mm
9. Gabaritele, mm: -
- lungimea 2180
- Iăţimea 213
- înăltimea 322
9. Masa tunului 115 kg
10. Masa lovituri ПГ-15B 3,47 kg

178
11. Viteza iniţială de zbor a grenadei ПГ-9 400 m/s
12. Viteza maximă de zbor a grenadei ПГ-9 665 m/s
13. Lungimea loviturii ПГ-15B 878 mm
14. Lungimea grenadei ПГ-9 775 mm
15. Unghiul orizontal de tragere 360°
16. Unghiul de nivel - 4°- +30°
17. Unitatea de loc a tunului 40 buc
18. Înălţătorul mărirea
--de zi 6x
- de noapte 6,7x
19. Câmpul vizual
- de zi 15°
- de noapte 6°
20. Distanţa de vizibilitate:
- ziua nelimitată
- noaptea 400 m
21. Masa înălţătorului 31 kg

2.Construcţia şi părţile componente a tunului 73mm “ГРОМ”.

Tunul 2A28 constă din următoarele:

Tunul cu ţeava mecanisme principale:
- ţeava;
- afet;
- închizător;
- dispozitiv hidraulic de recul;
- cuplă specială;
- două mecanisme de închidere.

Tunul
2A28:
1 - ţeava, 2 - piuliţă din faţă; 3 - bucşă; 4 - dispozitiv hidraulic de recul; 5 - piuliţă; 6 - inel
exterior; 7 - pivot cu rulmentul cu ace; 8 - afet; 9 - scut; 10 - axul distribuitorului c fixatorul pârghiei;
11, 13 - piuliţă; 12 - cuplă specială; 14 - inel spintecat; 15 -închizător; 16 - distribuitor; 17- capac; 18 -
mecanism de închidere.

3.Măsuri de siguranţă la tragerea din armamentul БМД-1.

Pentru tragerea din armamentul M.L.I., TAB cu lovituri de război la poligon trebuie să fie o
direcţie aparte.

Se interzice:

179
 —a începe tragerea în lipsa de la punctul de comandă a şefului obiectivului de instrucţie, în lipsa
legăturii cu statul-major al Centrului de instrucţie şi cu posturile de pază circulare;

—a încărca arma pînă la comanda conducătorului şi semnalul „Foc" ;

—a îndrepta arma asupra persoanelor, în direcţia şi în spatele cîmpului de tragere indiferent de
faptul dacă ea este încărcată sau nu ;
—a lăsa din mînă arma încărcată sau a o transmite altor persoane ;
— a deschide focul din M.L.I. cînd oblonul turelei e deschis;
— a ieşi din M.L.I., TAB. pînă la revenirea Ia poziţia iniţială, pînă Ia darea comenzii „La
maşini" să fie dat semnalul „încetare" dacă cineva se află în maşină;
— a executa focul din pistolul-mitraliera cu dispozitivul pentru tragerea fără zgomot şi fără
flăcări cu cartuşe obişnuite.

În cazul tragerii plutind, toate persoanele aflate în M.L.I., TAB. trebuie să dispună de mijloace
individuale de salvare, se organizează serviciu! de salvare şi evacuare.

180
 INSTRUCŢIA FOCULUI

Tema 4: Principiile şi regulile de tragere cu armamentul de infanterie şi armamentul de pe

masinile de luptă.
Şedinţa 1: Practică – 2 ore.
Subiectele de studii
1. Bazele şi regulele de tragere cu armamentul de infanterie.
2. Procedeele de aducere la bătaia normală a БТР-80.
3. Procedeele de aducere la bătaia normală a БМД-1.
Bibliografia: - Руководство по 5,45мм Автомату Калашникова (АК-74, АКС-74, АК-74Н, АКС-
74Н) и 5,45мм, Ручному Пулемету Калашникова (РПК 74, РПКС 74, РПК 74Н,
РПКС 74Н). М.О. СССР. Москва 1976. стр. 118-190.

Secvenţa introductivă: 5 min.

- primirea raportului ;
- verificarea prezenţei studenţilor;
- evaluarea cunoştinţelor însuşite la tema anterioară;
- anunţarea temei şi scopurilor didactice;

1.Bazele şi regulele de tragere cu armamentul de infanterie.

Luarea pozitiei de tragere

Din pozitia culcat - daca arma se afla in pozitia „la umar" mana dreapta putin se misca sus pe curea
si scotind arma de pe umar se apuca cu mana stanga tinand-o de garda tragaciului si cutia
inchizatorului, dupS ce arma se ia cu mana dreapta, tinand-o de aparatoare şi uluc indreptand-o cu gura
tevii inainte. Concomitent se face un pas deplin cu piciorul drept inainte şi lateral la dreapta. (des. a)
Dupa aceasta rezemandu-se succesiv pe femurul piciorului stang si antibratul manii stangi va culcati pe
partea

stanga si rapid va intoarceti pe abdomenul desfacand picioarele in parti cu varfuri in afara. Arma se
pune pe palma manii stangi (des. b).
Luarea armei la ochi - tinand arma cu mana stanga de uluc sau de incarcator (rezemat sau ne
rezemat) si cu mana dreapta de maner pistol, ne pierdand tinta din vedere fixam patul armei in asa fel
ca sa simte contactul strans a talpii patului cu umar. Degetul aratator al manii drepte (prima falanga) se
pune pe tragaci. Aplecand capul putin inainte si neincordind gatul obrazul drept strangem la patul
armei. Ambele
coate se pun pe sol
aproximativ la
distanta umerilor
(in timpul tragerilor
in pozitia culcat sau
din locasul de
tragere).
 Procedeele tragerii rezemat din adapost - in dependents de inaltimea reazemului pistolarul ia
pozitia pentru tragere culcat, in genunchi, in picioare. Pentru tragerea rezemat arma se pune cu uluc pe
reazem, tinand-o cu mana stanga de incarcator sau uluc iar cu mana dreapta de miner pistol.

Din pozitia in genunchi - arma sa ia cu mana dreapta de aparatoarea si

uluc indreptand-o cu gura tevii inainte, va puneti in genunchiul drept si va asezati pe calcai, femurul
piciorului stang fiind paralel solului si unghiul intre femurul drept si stang 90°. Arma se muta in mana
stanga tinand-o de uluc si indreptata spre tinta.
Din pozitia in picioare - daca arma se afla in pozitia „la umar" va intoarceti in
jumatate de turaj la dreapta de la directia tintei, piciorul stang departind la distanta
umerilor, repatizind greutatea egal pe ambii picioare. Concomitent mana dreapta se
misca sus pe curea scotind arma de pe umar si apucand-o cu mana stanga de jos de
uluc si apararea impingeti gura tevii inainte in directia tintei.
Incarcarea pistolului-mitraliera
Pentru incarcarea pistolului-mitraliera urmeaza:
1) Sa tineti arma cu mana stanga de uluc şi cu mana dreapta montati incarcatorul
cu cartuse (in caz daca n-a fost montat anterior).
2) Piedica de siguranta se schimba in pozitia „tragerea automata".
3) Cu mana dreapta se trage manerul portinchizatorului in pozitia posterioara
si se elibereaza.
4) Arma se asigura in caz daca nu este necesara tragerea imediata sau n-a fost data comanda
„Foc", mana dreapta sc pune pe manerul pistol.

182
 In caz daca inainte de incarcarea pistolului-mitraliera incarcatorul n-a fost echipat cu cartuse sau
cartuse au fost consumate in timpul tragerilor precedente este necesar de a echipa incarcatorul.
Pentru aceasta incarcatorul sa ia in mana stanga cu gatul in sus si partea proeminenta la
stanga. In mana dreapta sa iau cartuse cu glontul inspre incarcatorul in aşa fel ca
fundul tubului putin sa se inalte deasupra degetelor mare şi aratator. Tinand
incarcatorul cu aplecarca spre stanga si apasand cu degetul mare a introduce
cartuse cate until cu fundul la partea posterioara a incarcatorului.

Executarea tragerii
In timpul tragerilor asupra tintelor la distanta pana la 300 m. inaltatorul şi
punctul de ochire nu se indica si tragerea se executa cu inaltatorul „3" sau „P", iar punctul de ochire
pistolarul işi alege de sine statator.
Executarea tragerii include in sine: punerea inaltatorului, piedicii de siguranta la felul necesar de
tragere, luarea armei la ochire, ochire, percutie şi tinerea pistolului-mitraliera in timpul tragerii.
a) Pentru a pune inaltatorul este necesar cu ajutorul degetelor mare sj aratator de a pasa fixatorul
cursorului s.i al muta cursorul pana la suprapunerea lui cu cifra necesara pe foaia inaltatorului.
b) Pentru a pune piedica de siguranta la felul necesar de tragere este necesar de a presa cu degetul
mare manii drepte asupra pragului piedicii de siguranta, al muta jos: pana la primul declic - tragerea
automata; pana la al doilea - lovitura cu lovitura.

с) Pentru luarea armei la ochire este necesar tinand pistolul-mitraliera cu mana stanga de uluc sau
de incarcatorul, iar cu mana dreapta de manerul pistol de a sprijini umarul in aşa fel ca sa simte
contactul deplin cu talpa patului si degetul aratator (prima falanga) se pune pe tragaci. Capul se apleaca
inainte si ne incordand gatul obrazul drept se strange la patul armei. Dupa aceasta se gasesle locul
pentru cotul manii stangi. Cotul se aduce sub arma si in caz daca aceasta este complicat cotul poate fi
retras Într-o parte dar numai mult de 4 cm. de la axa longitudinals a pistolului-mitraliera. Retragerea
cotului la о distanta mai mare aduce la dereglarea stabilitatii verticale ale armei. Pentru gasirea locului
pentru cotul manii drepte este necesar ca tinand talpa patului pistolului-mitraliera in contactul strans cu
umar de a ridica cotul manii drepte pana la nivelul umarului si dupa aceasta liber dea-1 cobori pe sol si
al lasa in locul aflarii.
Palma manii drepte ramane pe manerul pistol.
Talpa patului sa fie in strans contact cu umarul In mijlocul sau.
Pentru controlul corectitudinii pozitiei patului dupa luarea armei la ochire mana dreapta sa ridica
lateral la nivelul umerilor.

Daca patul n-are contactul strans cu umarul la ridicarea manii patul s-a misca de pe umar sus sau
jos.
In timpul tragerii din pozitia in genunchi cotul mainii stangi se pune pe femurul piciorului stangi,
iar cotul manii drepte este ridicat aproximativ la nivelul umarului.

183
 In timpul tragerii din pozitia in picioare cotul manii stangi este lipit de corp in caz daca pistolul-
mitraliera se tine de lncarcator, iar cotul manii drepte este ridicat aproximativ la nivelul umarului.
Tinta punctul de ochire

d) Pentru ochire se inchide ochiul stang, iar cu dreptul va uitati prin tel asupra catarei in asa fel ca
ie sa fie la nivelul cu capatul coamei foaiei inaltatorului, adica catare egala. Oprind respiratie,
mutand coate, doar daca este necesar şi corpul aducem catare egala la punctul de ochire, concomitent
apasam pe tragaci.
e) Pentru percutie este necesar tinand strans pistolul-mitraliera cu mana stanga de uluc sau
incarcator, iar cu mana dreapta de strans arma de manerul pistol in directia umarului, oprind respiratie,
lin apasati pe tragaciul pana la eliberarea cocosului de la pragul de armare adica pana nu s-a efectua
lovitura. Nu sint considerabile fluctuatiile usoare catarei la punctul de ochire. Însa apasarea brusca pe
tragaciul În momentul corespunderii optimale catarei si punctului de ochire aduce la scaderea
precizarii loviturii. Daca pistolarul în timpul ochirii simte ca nu poate mai mult sa retine respiratia,
atunci fixand degetul pe tragaci În pozitia cum se afla reînnoieste respiratia, dupa ce precizeaza ochirea
si continua presarea pe tragaci pana la executarea loviturii.
Incetarea tragerii
In dependents de situatie incetarea tragerii poate fi temporara sau deplina.
Pentru incetarea temporara a tragerii se da comanda: „Stai".
Pentru incetarea deplina a tragerii se da comanda: „Stai" sau „Incetati tragerea" şi dupa aceasta:
„Descarcati". La aceasta comanda pistolarul asigura arma, muta cursorul Înaltatorului la pozitia „P" si
descarca arma.
La executarea tragerii din pozitia culcat puscaşul tine arma cu mana dreapta de uluc si aparatoare
de mana, coboara patul la sol, iar teava se pune pe antibratul mainii stange.

Pentru descarcarea armei urmeaza:

a)a demonta Încarcatorul
b)a dezasigura arma
184
 c)Încet se trage portînchizatorul de maner Înapoi pentru a extrage cartuşul din camera cartuşului şi
dupa aceasta de a elibera portînchizatorul
d)de a executa percutie (a apasa pe tragaci)
e)de a asigura arma, a lua arma În pozitia „la umar" În caz daca tragerea se efectua din pozitia În
picioare sau de a pune arma pe sol daca tragerea se efectua din pozitia În genunchi sau culcat
f) a descarca Încarcatorul de cartuse si a-l monta la arma
g)a-l gasi si al ridica cartusul extras din camera cartusului.
Pentru ridicarea urmeaza:
a apropia ambele mane, tinand pistolul-mitraliera În mana dreapta de uluc si aparatoare,
concomitent picioarele se strang Tmpreuna. Brusc Îndreptand mainile, ridicand piept de la sol si
aducand piciorul drept (stang) Înainte de a se scula si la necesitatea de-a Începe deplasarea.

Executarea comenzi „Drepti": a) - pozitia puşcaşului Înainte de ridicare; b) - aducerea piciorului drept
(stang) Înainte.

La executarea tragerii din pozitia in picioare, puscasul tine arma cu miina stinga de jos de uluc, cu
miina dreapta demonteaza incarcatorul si-l muta in miina stinga in asa fel ca alimentatorul sa fie indreptat
in sus, iar partea proeminenta de la sine, cu degetul miinei stingi incarcatorul se lipeste de uluc; se
dezasigura arma si se muta portinchizatorul in pozitia posterioara, arma se intoarce putin la stinga. Dupa
controlul armei portinchizatorul se elibereaza, se prelucreaza, se asigura arma, se monteaza incarcatorul si
se ia arema in pozitia “la umar”.

Procedeele şi regurile de tragere din puşca-mitraliera „Kalaşnicov"

Tragerea din pus,ca-mitraliera poate fi efectuata din diferite pozitii s,i din diferite locuri din care se
observa tinta sau sectorul terenului pe care se as,teapta aparitia inamicului.
In timpul tragerii de pe loc mitralior ia pozitia de tragere in picioare, in genunchi sau culcat in
dependenta de conditiile terenului şi focului inamicului.
In timpul deplasarii mitralior poate sa efectueze tragerea din mers sau cu scurte opriri.
In timpul transportarii cu autovehicole mitralior ia pozitia comoda pentru tragere, respectind
regulile dc secuntale.
In conditiile de lupta locul de tragere mitralior il ocupa s.i-1 amenajeaza la comanda superiorului
sau de sine statator.
Pentru tragerea din puşca-mitraliera este necesar de ales aşa un loc care va asigura eel mai bun
sector de observare şi de tragere, adaposteaza mitralior impotriva observarii şi focului inamicului,
permite executarea comoda a procedeelor de tragere.
Nil este sigura alegerea locului de tragere alaturi de obiectivele separate, la fel pe locuri inaltate.
La alegerea locului de tragere din timp este necesar de a verifica posibilitatea efectuarii tragerii in
sectorul sau directia stabilite.
Pentru ocuparea locului de tragere se da comanda: „Persoana cutare! Locul pentru tragere (sa
indica locul) - Pentru lupta!".
La aceasta comanda mitralior folosind conditiile
terenului rapid ocupa locul de tragere (indicat) şi se
pregates,te de tragere la comanda sau de sine statator.
Pentru schimbul locului de tragere se da comanda:
„Persoana cutare! Cu pas alergator la locul (sa indica
locul) - Inainte!".
185
 La aceasta comanda mitralior determina traseul deplasarii la noul loc indicat. In dependents de
situatia tactica si caracterul terenului mitralior in lupta se deplaseaza cu pas alergator, pas accelerat sau
taras. La Începutul deplasarii pusca-mitraliera se asigura.

a - cu о mana; б - cu doua mani

Pregatirea pentru tragere
Pregatirea pentru tragere include În sine luarea pozitiei de tragere si Încarcarea pustii-mitraliere.
Luarea pozitiei de tragere
Din pozitia culcat - daca pusca-mitraliera se afla in pozitia „la umar" duceti mana dreapta sus pe
curea si scotmd pusca-mitraliera de pe umar о apucati cu mana stmga de garda tragaciului si cutia
Inchizatorului; dupa ce pusca-mitraliera se ia cu mana dreapta, tinand-o de aparatoare si uluc
Îndreptand-o cu gura tevii mainte si cu mana stinga s desfac picioarele cracanului. Concomitent se face
un pas deplin cu piciorul drept Înainte, se pune pusca-mitraliera pe cracan in directia tragerii; va
spriginiti cu ambele maine de sol iar picioarele se azvirli inapoi si va culcati pe abdomenul, desfacmd
picioarele În parti cu varfuri În afara.

Luarea pozitiei pentru tragere culcat: a - instalarea pustei-mitraliera; б - cu saport În coate; в -

pozitia pentru tragere culcat

Din pozitia În genunchi - pusca-mitraliera sa ia cu mana dreapta apucand-o de aparatoarea si uluc

Îndreptand-o Înainte si concomitent cu aceasta se trage piciorul drept Înapoi. Va lasati pe genunchiul
drept, asezandu-se pe calcai femurul piciorului stang fiind paralel solului si unghiul Între femurul drept
si stang 90°. Pusca-mitraliera se muta În mana stanga tinand-o de uluc (des.a).
Din pozitia in picioare - daca puşca-mitraliera se afla in pozitia „la umar" va intoarceti In jumatate
de turaj la dreapta de la directia tintei, piciorul stang departind la distanta umerilor, repatizind greutatea
egal pe ambii picioare. Concomitent mana dreapta se misca sus pe curea scotind pus.ca-mitraliera de
pe umar şi apucand-o cu mana stanga de jos de uluc si apararea impingeti gura tevii inainte in directia
tintei (des.b).

186
 B
Daca pus.ca-mitraliera la picior este necesar concomitent cu intoarcere brusc se impinge anna cu
gura tevii inainte in directia tintei, apucand-o cu mana stanga de uluc.

Instalarea pustei-mitralierei cu doua mani

Ţinerea puştii în timpul tragerii di poziţie culcat: a) de apărătoarea ţevii; b) de încărcător

Producerea loviturii Aceasta procedură include în reglarea înălţătorului, introducerea corecţiei

în direcţie fixarea armei, ochirea şi dezarmarea cocoşului.
Ţinerea puştii în timpul tragerii din poziţia: a) în genunchi; b) şezând; c) în picioare (când nu
stă în şanţ) folosind cureua.

187
 Erori de ochire:
I - ochiul e distanţat de ocular cu 68mm normal; 2 - ochiul e plasat aproape de ocular, în cîmpul
de vedere a înălţătorului se vede o umbră; 3 - ochiul e plasat departe de ocular, în cîmpul de vedere a
înălţătorului se vede o umbră; 4 - ochiul se află în continuarea axului optic o distanţă de 68 mm,
nu este nici o umbră-găurile se vor plasa în centrul ţintei; 5- ochiul se află mai sus (mai jos) de axul
optic al înălţătorului, semiumbra de forma lunii e deasupra (dedesubt) - găurile se vor plasa mai jos
(mai sus) de ţintă; 6 - ochiul se află mai la stînga (dreapta) de axul optic al înălţătorului, semiumbra de
forma lunii e în stînga (dreapta) -găurile se vor plasa în dreapta (stînga) ţintei.

Ochirea cu folosirea înălţătorului optic

188
 Procedee de tragere din poziţia culcat, rezemat şi din dosul unui adăpost
Poziţia în timpul tragerii din dosul urnii adăpost:

a) culcat; b) stînd în picioare.

2.Procedeele de aducere la bătaia normală a БТР-80.
Aducerea mitralierelor la bătaia normală se efectuează in cazurile schimbării ambelor sau a uneia
dintre mitraliere, schimbării înălţătorului sau geamului de protecţie cu încălzire electrică al înălţătorului,
schimbării tubului pentru reglarea tirului la rece, alcătuirii ţintei de control şi reglaj, înrăutăţirii evidente a
grupării şi preciziei bătăii instalaţiei, precum şi în cazul schimbării instalaţiei sau după reparaţia
mecanismelor.
Înaintea încercării prin tragere mitralierele trebuie să fie examinate minuţios şi înlăturate toate
defectele depistate.
Încercarea prin tragere a instalaţiei se efectuează în condiţii climaterice favorabile şi iluminare
bună, cu muniţii din acelaşi lot pentru fiecare mitralieră.
Înaintea aducerii instalaţiei la bătaia normală, pentru a reduce consumul de timp şi muniţii, se
verifică dispunerea reciprocă a axei canalului ţevii mitralierei şi axei optice a înălţătorului.
Verificarea se face în următoarea succesiune:
- se instalează maşina pe un teren orizontal tare şi orientativ cu partea frontală şi mitralierele în
direcţia tragerii, se aduce presiunea în pneurile roţilor la 2,8 kgf/cm2, motorul se opreşte, se
cuplează viteza întâia la cutia de viteze şi se frânează maşina cu ajutorul frânei de staţionare,
- se pregătesc mitralierele KПBT şi ПKT pentru tragere încărcându-le şi având în benzi câte 5
cartuşe;
- se apasă pe butonul declanşatorului electric şi se trage pe rând cu fiecare mitralieră câte 5 focuri
(pentru trasare) în sectorul de executare a locului;
- se deconectează întrerupătorul declanşatorului electric şi se verifică lipsa cartuşelor în mitraliere,
- se fixează panoul la distanţa de 100 m de ta retezătura de la gura ţevii mitralierei KПBT. Pe
panou se fixează vertical ţinta de verificare (fig. 50) la înălţimea liniei de tragere a mitralierelor. Ţinta
trebuie sa fie bine iluminată, totodată sursa de lumină nu trebuie să încurce la ochirea mitralierelor şi
înălţătorului asupra crucilor şi semnului de ochire al ţintei;

189
 Fig. 1. Ţintă de verificare.

- se introduce în ţeava mitralierei KПBT tubul reglării tirului la rece (TRTR) cal. 14,5 mm până
la proptire în guler, astfel încât firul vertical să fie paralel cu linia verticală a ţintei. Creasta
tubului TRTR trebuie să fie îndreptată în sus;
- se dirijează cu ajutorul mecanismelor de ochire în înălţime şi direcţie reticulul TRTR pe centrul
circumferinţei cu marcajul KПBT. în această poziţie se frânează cu ajutorul frânelor părţile rotativă şi
oscilantă ale instalaţiei. La folosirea tubului reglării tirului la rece trebuie de avut în vedere că imaginea
ce se vede prin tub este direct răsturnată de la dreapta spre stânga;
- se demontează de la mitraliera ПKT ascunzătorul de flăcări (filet pe stânga) şi se introduce în
ţeava tubul reglării tirului la rece cal. 7,62 mm până la proptire în guler, astfel încât firul vertical să fie
paralel cu linia verticală de pe ţintă. Creasta TRTR trebuie să fie îndreptată în sus. Reticulul TRTR
trebuie sa coincidă cu crucea ţintei cu marcajul ПKT;
- dacă reticulul nu se suprapune, atunci se schimbă poziţia mitralierei ПKT, scoţând în prealabil
splinturile la bucşele mecanismului de reglare a bazei căruciorului. După aceea cu ajutorul
mecanismului de reglare a bazei căruciorului mitralierei ПKT se dirijează cu reticulul TRTR pe centrul
crucii ţintei cu marcajul ПKT. Ochirea mitralierei prin TRTR se efectuează prin vizare triplă;
- după ce ţevile mitralierelor sânt îndreptate în intersecţiile corespunzătoare de pe ţintă, se
verifică poziţia înălţătorului. Punctul de intersecţie a axelor verticală şi orizontală ale reticulului
înălţătorului (vârful echerului) trebuie să coincidă cu centrul semnului de ochire n al ţintei. Dacă vârful
echerului reticulului înălţătorului nu a coincis cu centrul semnului de ochire FI al ţintei, atunci se
efectuează reglarea înălţătorului in conformitate cu indicaţiile;
- se scot tuburile reglării tirului la rece din canalele ţevilor mitralierelor KПBT şi ПKT şi se pun
în lăzi. Lăzile se fixează1 pe locurile tor în maşină. Se înşurubează pe ţeava ПKT ascunzătorul de
flăcări.
După terminarea reglării amplasării reciproce a axelor canalelor ţevilor mitralierelor cu axa
optică a înălţătorului se verifică gruparea şi precizia loviturilor mitralierelor trăgând asupra ţintei de
reglaj (fig. 51). Tragerea se execută cu cartuşe: pentru mitraliera KПBT - cu glonţ B-32, pentru
mitraliera ПKT - cu glonţ uşor cu miez de oţel.

Fig. 2. Ţinta de reglaj.

Ordinea verificării grupării şi preciziei loviturilor:

- se schimbă ţinta de verificare cu cea de reglaj;
190
 - se încearcă mitralierele KПBT şi ПKT având în benzi câte 10 cartuşe şi se declanşează
întrerupătorul declanşatorului electric;
- se dirijează instalaţia cu ajutorul mecanismelor de ochire în înălţime şi direcţie pe punctul de
ochire al ţintei (se suprapune vârful echerului reticulului înălţătorului pe punctul de ochire), după aceea
se frânează cu siguranţă instalaţia;
- se apasă pe butonul din stânga al declanşatorului electric şi se execută cu foc neîntrerupt 10
lovituri cu mitraiiera KПBT, apoi se execută 10 lovituri cu mitraliera ПKT. Tragerea se efectuează cu
fiecare mitralieră aparte;
- după terminarea tragerii se efectuează o declanşare dublă a închizătoarelor, mitralierele se pun
sub unghiul maxim de nivel, se deconectează întrerupătorul declanşatoarelor electrice şi se frânează
instalaţia.

Se determină pe ţintă punctul mediu de lovire (PML) al seriei fiecărei mitraliere , pentru
aceasta:
- se duce linia orizontală (1-1) astfel, încât numărul găurilor din ambele părţi ale acestei linii,
precum şi distanţele (Bt şi B2) până la cele mai apropiate găuri de această linie să fie egale;

Fig. 3. Determinarea punctului de lovire al seriei şi grupării mitralierei ПKT.

- se duce linia verticală (II-I) astfel, încât numărul găurilor din ambele părţi ale acestei linii,
precum şi distanţele (A, şi A2) până la cele mai apropiate găuri de această linie să fie egale.
Punctul de intersecţie al liniilor orizontală (1-1) şi verticală (Il-II) va fi punctul mediu de lovire al
seriei;
- din punctul mediu de lovire al seriei se descriu circumferinţe; una cu raza de 350 mm pentru
mitraliera KПBT şi alta cu raza de 180 mm pentru mitraliera ПKT. în limitele fiecărui cerc trebuie să
fie cel puţin 8 găuri. Dacă la tragere se va obţine o grupare nesatisfăcătoare a loviturilor mitralierei
KПBT, atunci se va frâna mai rezistent instalaţia sau se va schimba ţeava mitralierei, după aceea se va
repeta tragerea.
Gruparea loviturilor mitralierei KПBT se consideră nesatisfacătoare şi durata de serviciu a ţevii
ei epuizată, dacă raza de împrăştiere s-a mărit ou mai mult de 2,5 ori faţă de cea iniţială (350 mm) sau
când mai mult de 50% din găuri sânt de formă ovală.
În cazul grupării nesatisfăcătoare a loviturilor mitralierei ПKT se verifică corectitudinea reglării
şi strângerii bucşelor mecanismului de reglare a bazei căruciorului şi se repetă tragerea.
Dacă în acest caz se va obţine o grupare nesatisfăcătoare a loviturilor, atunci se schimbă
mitraliera ПKT. Gruparea loviturilor mitralierei ПKT se consideră nesatisfăcătoare şi durata de
serviciu a ţevii ei epuizată dacă raza de împrăştiere s-a mărit cu mai mult de 2,5 ori faţă de cea iniţială
(180 mm).
După obţinerea grupării satisfăcătoare a loviturilor se trag încă două serii a câte 10 focuri cu
fiecare mitralieră, având in
benzi câte 10 cartuşe. După aceste serii se determină gruparea lovitur'lor fiecărei serii, punctul
mediu de lovire al fiecărei serii şi punctul mediu de lovire real al acestor trei serii pentru fiecare
mitralieră separat fig. 52, 53 şi 54).

191
 Precizia tragerii se consideră satisfăcătoare dacă punctul mediu de lovire a trei serii se află în
limitei unei circumferinţe cu raza nu mai mare de 135 mm pentru mitraliera KПBT şi nu mai mare de
60 mm pentru ПKT.
Dacă la tragere va fi obţinută o precizie nesatisfăcătoare a loviturilor instalaţiei, atunci se
efectuează reglarea necesară a mitralierei ПKT şi înălţătorului.
La reglarea mitralierei ПKT se înşurubează acea bucşă a mecanismului de reglare in care parte a
deviat PML de la punctul de referinţă, deşurubând în prealabil bucşa din cealaltă parte. Rotirea bucşei
cu o diviziune deplasează PML cu 100 mm, adică cu o miime.
După aceasta se fixează ПKT şi înălţătorul şi se efectuează tragerea până la obţinerea unui
rezultat satisfăcător, apoi se asigură cu splint de sârmă bucşele mecanismului de reglare a bazei
căruciorului.

Notă: La aducerea mitralierei de turelă la bătaia normală pe maşina care are un parcurs de
peste 20 000 km, se permite mărirea gabaritelor de precizie pentru КПBT R=/60 mm, pentru ПKT
R=70 mm, gabaritelor de grupare pentru KПBT R80=400 mm, pentru ПKT R80=200 mm (fig. 1, 2,
3).

3. Procedeele de aducere la bătaia normală a БМД-1.

Verificarea şi aducerea la bătaia normală a armamentului БМД 1 se efectuiază:
• Cînd БМД-1 a venit în subdiviziune;
• După reparaţie, schimb de piese care au putut aduce la dereglări a bătăii armamentului;
• La depistarea înrăutăţirii evidente a grupării şi preciziei bătăii.
Verificarea tunului 2A28 “ ГРОМ “ se face în următoare succesiune:
• Se instalează maşina pe un teren orizontal tare;
• Se întăresc pe partea din faţă a tunului o cruce din aţe;
• Se deschide închizătorul şi se instalează dioptrul pentru verificarea înălţătorului optic;
• Vizînd prin dioptrului şi crucea de pe ţeavă îndreaptă tunul într−un punct bine văzut, stabilit la
o distanţă nu mai mică de 800m;
• De a pregăti înălţătorul optic pentru lucru în condiţii de zi.
Dacă reticolul înălţătorului optic va coincide cu punctul îndepărtat ales înseamnă că înălţătorul
optic este reglat.
În caz că reticolul nu coincide cu punctul ales este necesar de a le coincide cu ajutorul
şuruburilor de verificare pe orizontală şi verticală a înălţătorului optic.
Pentru verificarea ПКТ după punctul îndepărtat este necesar, fără a dezbate tunul ochit, de a
instala în ţeava ПКТ , jumulat cu tunul, TRTR ( ТХП). Reticolul TRTR (ТХП) trebuie să coincidă cu
punctul îndepărtat.
În caz că TRTR (ТХП) nu coincide cu punctul îndepărtat, este necesar cu ajutorul
mecanismului de reglare de a aduce la această coincidenţă.
Verificarea înălţătorului după ţinta de verificare se efectuiază în succesiune cu următoarele
particularităţi:
• Ţinta de reglaj, care este în documentaţia fiecărei БМД-1 (des.51) se instalează pe un panou la
distanţa 20m de la ţeavă, în aşa mod ca punctul de verificare (crucea pentru tun) de pe panou să fie
instalată la înălţimea linie de tragere a tunului cu unghiul de înălţare 0 şi suprafaţa panoului
perpendiculară osiei canalului ţevii (în timpul rotaţiei turelei reticolul înălţătorului suprapusă cu linia
orizontală de pe ţintă nu trebuiue să se abată pe toată lungimea ei);

192
 Întroducem TRTR (ТХП) în ţeava mitralierei jumulate;
• Vizînd prin dioptrul, suprapunem intersecţia de pe ţeavă cu intersecţia din cercul central de
reglat, totodată, cu aceasta, intersecţia de pe reticolul înălţătorului trebuie să se suprapună cu
intersecţia cercului din stînga de pe ţintă, iar intersecţia de pe TRTR (ТХП) cu intersecţia de pe ţintă.
În caz de abateri efectuăm în acelaşi procedeu ca în cazul verificării după punctul îndepărtat,
mai întîi pentru înălţător, apoi pentru mitraliera ПКТ.
Pentru aducerea la bătaia normală a mitralierei ПКТ este necesar:
• La distanţa de 100m de la marginea ţevei se instalează un panou 1x1 ţinta de reglaj (des.52);
• Cu ajutorul mecanismelor de ochire minuţios suprapunem marca înălţătorului 6 cu punctul de
ochire de pe ţintă şi cu ajutorul TRTR (ТХП) şi cu tocului arătător (tip Cernov ) de a însemna pe ţintă
plasarea punctului iniţial de ochire a ПКТ;
• De a efectua o rafală din 4 cartuşe asupra ţintei de reglaj şi de a determina PML, dacă PML se
plasează mai aproape de centrul dreptunghiului.

Dacă PML se va plasa în afara dreptunghiului 110x130mm, atunci este necesar:

• De a determina poziţia PML faţă de punctul de control(PC) în poziţia orizontală şi verticală,
măsurînd coordonatele „a” şi „b”;
• Le plasăm în partea opusă de punctul iniţial de ochire( PIO)
193
 • Pe punctul nou suprapunem un cerc negru cu ajutorul tocului indicator (poziţia schimbată a
punctului de ochire (PO) );
• Suprapunem osia canalului ţevii cu ajutorul TRTR (ТХП) cu centrul cercului negru
schimbînd poziţia mitralierei în instalaţie (leagăn), cum este indicat mai sus pentru verificare, iar apoi
efectuăm încă o rafală repetată din 4 cartuşe.
După verificarea cu 4 cartuşe este necesar de a efectua verificarea bătăii ПКТ cu 10 cartuşe,
după ce se efectuiază tragerea cu o rafală continuă de 10 cartuşe.
Bătaia ПКТ se socoate normală, dacă PML rafalei de 10 cartuşe se află în dreptunghiul
110x130mm şi dacă nu mai puţin de 8 cartuşe s-au plasat în dreptunghiul suprapus 140x160mm. Dacă
rezultatele tragerii sunt nesatisfăcătoare cerinţelor indicate, atunci tragerea cu rafale de 10 cartuşe cu
schimbarea poziţiei ПКТ în instalaţie (leagăn), cum este indicat mai sus, continuă pînă cînd nu atingem
rezultatele necesare.

194
 „INSTRUCŢIA FOCULUI”

Tema 5: Executarea focului cu armamentul de infanterie şi mijloacele antitanc la deplasarea

pe jos ziua şi pe timp de noapte.
Şedinţa 1: Practică 6 ore.
Subiectele de studii:
1. Studierea condiţiilor executării Şedinţei iniţiale de tragere şi regulilor de securitate (loc de
instruire № 1).
2. Îndeplinirea normativelor de demontare, montare incompletă a armamentului de infanterie şi
alimentare a încărcătorului cu muniţii de instruire. Îndeplinirea normativelor (loc de instruire № 2).
3. Ocuparea poziţiilor de tragere şi ochirea (loc de instruire № 3).
4. Aruncarea practică a grenadelor de mînă la distanţă şi precizie (loc de instruire № 4).
5. Executarea practică a tragerii din armamentul de infanterie ŞEDINŢA INIŢIALĂ (loc de
instruire № 5).

Bibliografie: - Curs de tragere al F.A.R.M.

1.Studierea condiţiilor executării cursului de tragere şi regulilor de securitate (loc de

instruire № 1).
ŞEDINŢA INIŢIALĂ - ZIUA
Tragerea de pe loc asupra obiectivelor fixe din diferite poziţii
- ob. 1 - ţinta piept cu cercuri nr. 4 pe un panou de 0,75 x 0,75 m
dispus la distanţa de 100 m; se trage din poziţia culcat-rezemat; foc
lovitură cu lovitură; timp nelimitat;
-ob. 2 - ţinta alergînd nr. 8a compartimentată
dispusă la distanţa de 200 m; se trage din poziţia în genunchi şi
apoi în picioare; foc lovitură cu lovitură; timp nelimitat.
Cartuşe: 5 cartuşe, din care pentru ob. 1-3 cartuşe,:
Aprecierea: să se lovească obiectivele şi să însumeze pentru:
- "FOARTE BINE" - 30 puncte ;
- "BINE" - 25 puncte ;
- "SATISFĂCĂTOR" - 20 puncte .
MODUL DE EXECUTARE A ŞEDINŢEI
Şedinţa se execută cu pistol-mitralieră, carabina mai întîi asupra
ob. 1 şi apoi se trage şi asupra ob. 2.
Pentru tragerea asupra ob. 1 pe aliniamentul de plecare trăgătorii primesc cîte 3 cartuşe, le
controlează, încarcă încărcătoarele şi le introduc în geanta portîncărcătoare.
La comanda şefului sectorului de tragere "PE ALINIAMENTUL DE TRAGERE - MARŞ"
trăgătorii se deplasează pe aliniamentul de tragere, se pregătesc pentru tragere şi raportează pe rînd, cînd
sînt gata, începînd din flancul stîng (exemplu: "Soldatul ... gata pentru tragere".)
Şeful sectorului de tragere verifică poziţia pentru tragere a fiecărui trăgător şi înălţătorul, apoi dă
comanda: "Asupra ţintei numărul 4, înălţător 3, cîte 3 cartuşe, lovitură cu lovitură - FOC".
La terminare, trăgătorul execută operaţiunile arătate în art. 60 - 63 şi raportează: "Soldatul... a
terminat tragerea".
Şeful sectorului de tragere, după controlul armamentului, ordonă trăgătorilor să lase armamentul
pe parapet şi după semnalul "ÎNCETAREA" dă comanda. "PE ALINIAMENTUL ŢINTELOR -
MARŞ" unde militarii se opresc la 1-2 paşi în faţa acestora şi studiază rezultatele tragerii.
Trecînd pe la fiecare ţintă şeful sectorului de tragere verifică rezultatele şi arată fiecărui trăgător
modul cum trebuie să folosească rezultatele grupării pentru corectarea ochirii, în vederea tragerii la
obiectivul 2 şi ordonă lipirea urmelor gloanţelor.
Pentru tragerea asupra obiectivului 2 pe aliniamentul de plecare trăgătorii primesc cîte 2 cartuşe
şi procedează ca la tragerea asupra obiectivului 1. Tragerea se execută din poziţia în genunchi, în
picioare cu consumul la fiecare poziţie cîte 1 cartuş. După executarea tragerii şeful sectorului execută
cele prevăzute în art. 61 - 63, apoi dă comanda: "PE ALINIAMENTUL ŢINTELOR ALERGÎND -
MARŞ", unde militarii se opresc la 1 - 2 paşi în faţa acestora, iar la apropierea şefului sectorului de
195
tragere fiecare raportează: "Domnule ... sînt soldat... am lovit ţinta cu ... gloanţe (ţinta nu este
lovită)".
Măsurile de securitate la şedinţele de tragere de antrenament şi de luptă
Securitatea în timpul petrecerii şedinţelor de tragere se asigură prin organizarea corectă a
şedinţelor de tragere şi a măsurilor de siguranţă în vigoare, disciplina înaltă a instruiţilor. Persoanele,
care nu cunosc măsurile de securitate, construcţia armamentului, la tragere nu sunt admise.
Persoanele numite pentru organizarea şi petrecerea şedinţelor de tragere, poartă întreaga răspundere
pentru îndeplinirea întocmai a măsurilor de securitate la mânuirea armamentului şi muniţiilor de către
subalterni, şi instruiţi. Pentru asigurarea măsurilor de securitate, flecare instruit trebuie ca înaintea
fiecărei lecţii să efectueze examinarea minuţioasă a armei, a muniţiilor, pentru a se convinge, că
arma nu este încărcată şi printre cartuşele de instrucţie nu sunt de luptă şi oarbe. Din primele zile
militarii trebuie învăţaţi:
- să deosebească cartuşele de luptă de cele de instrucţie şi oarbe;
- înainte de începerea tragerilor e necesar de verificat canalul ţevii el trebuie să fie curat şi în
el nu trebuie să fie corpuri străine, (ca pământ, nisip, cârpe etc). Dacă se descoperă unele ne
funcţionări sau deteriorări ale armei, se raportează imediat conducătorului tragerilor sau al şedinţei;
- după primirea muniţiilor trebuie personal de verificat cantitatea şi starea lor;
- orice mânuire (manipulare), încărcare şi descărcare se efectuează numai la comanda
conducătorului tragerii (şedinţei);
- în tir sau pe câmpul de tragere, focul se deschide numai cu permisiunea şi la comandă
conducătorului tragerilor (şedinţei);
- la introducerea încărcătorului în minerul pistolului nu se loveşte (la aplicarea unor lovituri
puternice asupra încărcătorului poate exploda al doilea cartuş de sus), dar se împinge uşor cu degetul
mare al mânii stângi până Ia ţăcănitul specific;
- în timpul tragerii graba şi nervozitatea sânt inadmisibile.
- arma se dezasigură numai după-comanda „Foc".
- încărcarea armei pe aliniamentul de tragere se permite numai după semnalul „Foc".
- după încetarea tragerii arma se descarcă şi se verifică. Muniţiile rămase imediat se întorc
distribuitorului de muniţii (conducătorului tragerii).
- focul încetează imediat de sine stătător sau la comanda conducătorului tragerii în
următoarele cazuri:
- la apariţia oamenilor, maşinilor, animalelor în câmpul de ţinte, avioanelor şi
helicopterelor la înălţimi mici deasupra tragerilor;
- ridicarea fanionului alb (noaptea - felinarul) la punctul de comandă;
- apariţia incendiului cauzat de tragere;
- primirea semnalului de pericol în cazul continuării tragerii de la postul cordonului de
siguranţă, dispariţia legăturii cu adăpostul în care se află oameni;
- pierderea orientării de către trăgători, îndeosebi noaptea;
- daca a avut Ioc vre-un incident de tragere la cineva din trăgători despre care fapt se
raportează imediat conducătorului tragerilor printr-un semnal convenţional.
7. Pentru încetarea focului se dă comanda: „încetaţi tragerea" şi se ridică fanionul alb
(se aprinde felinarul alb) în locul celui roşu. De la comanda „încetaţi tragerea" până la
comanda „Foc" se interzice tuturor persoanelor să se găsească la aliniamentul de deschidere a focului
şi să se apropie de armele lăsate pe el.

8. Se interzice categoric:

- a încărca arma cu cartuşe de luptă sau oarbe până la comanda conducătorului tragerii şi
semnalul „Focv;
- a îndrepta arma, indiferent de faptul dacă e încărcată sau nu, în direcţia oamenilor sau în
direcţia apariţiei lor posibile şi în spatele tirului;
- a lăsa arma încărcată la aliniamentul de tragere sau în orice alt loc, precum şi a o transmite
altor persoane;
- a folosi cartuşe, precum şi petarde şi grenade fumigene sau alte mijloace de imitaţie detectate;
- a folosi dispozitive de tragere cu cartuşe oarbe cu filetul defectat şi tragerea cu cartuşe oarbe
196
din armamentul de instrucţie;
- a trage cu cartuşe oarbe asupra ţintei vii, tehnicii de luptă, construcţiilor la o distanţă mai mică
de 50 m, precum şi a aplica petarde şi grenade fumigene în localităţi;
- a folosi petarde cu fitilul scurtat sau în stare rea şi a reţine-petardele în mână după aprinderea
fitilului;
- a trage din pistoalele de semnalizare şi a folosi cartuşe reactive când unghiul de tragere e mai
jos de 40-45°.
2.Îndeplinirea normativelor(loc de instruire № 2).
I- Normative – care includ normativele de demontare, montare a armamentului, alimentarea
încărcătoarelor cu muniţii, ocuparea poziţiei de tragere (culcat, din genunchi, din picioare).
Nomativul Denumirea Timpul şi calificativul pentru îndeplinire, sec.

10 9 8 7 6 5 4
Pistol – mitralieră
1 Alimentarea 30 32 35 37 40 43 44
încărcătorului
2 Demontarea 15 16 17 18 18,5 19 20
incompletă
3 Montarea după 25 26 27 28 30 32 33
demontarea
incompletă
4 Ocuparea
poziţiei de tragere
Din picioare 5 6 7 8 9 10 11
Din genunchi 6 7 8 9 10 11 12
Culcat 7 8 9 10 11 12 13
Timpul indeplinirii normativului se ia în consideraţe de la darea comenzii
(semnalului) pîna la:
- normativul nr. 2 - demontarea parţiala si amplasarea parţilor componente pe masa;
- normalivul nr.3 - montarea si punerea pistolului-mitralieră pe masa cu respectarea cerinţelor
masurilor de siguranţa,

3. Ocuparea poziţiilor de tragere şi ochirea (loc de instruire № 3).

Din pozitia culcat - daca arma se afla in pozitia „la umar" mana dreapta putin se misca sus pe curea
si scotind arma de pe umar se apuca cu mana stanga tinand-o de garda tragaciului si cutia
inchizatorului, dupS ce arma se ia cu mana dreapta, tinand-o de aparatoare şi uluc indreptand-o cu gura
tevii inainte. Concomitent se face un pas deplin cu piciorul drept inainte şi lateral la dreapta. (des. a)
Dupa aceasta rezemandu-se succesiv pe femurul piciorului stang si antibratul manii stangi va culcati pe
partea stanga si rapid va intoarceti pe abdomenul desfacand picioarele in parti cu varfuri in afara.

Arma se pune pe palma manii stangi (des. b).

Luarea armei la ochi - tinand arma cu mana stanga de uluc sau de incarcator (rezemat sau ne
rezemat) si cu mana dreapta de maner pistol, ne pierdand tinta din vedere fixam patul armei in asa fel
197
ca sa simte contactul strans a talpii patului cu umar. Degetul aratator al manii drepte (prima falanga) se
pune pe tragaci. Aplecand capul putin inainte si neincordind gatul obrazul drept strangem la patul
armei. Ambele coate se pun pe sol aproximativ la distanta umerilor (in timpul tragerilor in pozitia
culcat sau din locasul de tragere).

Procedeele tragerii rezemat din adapost - in dependents de inaltimea reazemului pistolarul ia

pozitia pentru tragere culcat, in genunchi, in picioare. Pentru tragerea rezemat arma se pune cu uluc pe
reazem, tinand-o cu mana stanga de incarcator sau uluc iar cu mana dreapta de miner pistol.

Din pozitia in genunchi - arma sa ia cu mana dreapta de aparatoarea si uluc indreptand-o cu

gura tevii inainte, va puneti in genunchiul drept si va asezati pe calcai, femurul piciorului stang fiind
paralel solului si unghiul intre femurul drept si stang 90°. Arma se muta in mana stanga tinand-o de
uluc si indreptata spre tinta.
Din pozitia in picioare - daca arma se afla in pozitia „la umar" va intoarceti in
jumatate de turaj la dreapta de la directia tintei, piciorul stang departind la distanta
umerilor, repatizind greutatea egal pe ambii picioare. Concomitent mana dreapta se
misca sus pe curea scotind arma de pe umar si apucand-o cu mana stanga de jos de
uluc si apararea impingeti gura tevii inainte in directia tintei.
Incarcarea pistolului-mitraliera
Pentru incarcarea pistolului-mitraliera urmeaza:
1) Sa tineti arma cu mana stanga de uluc şi cu mana dreapta montati incarcatorul
cu cartuse (in caz daca n-a fost montat anterior).
2) Piedica de siguranta se schimba in pozitia „tragerea automata".
3) Cu mana dreapta se trage manerul portinchizatorului in pozitia posterioara
si se elibereaza.
4) Arma se asigura in caz daca nu este necesara tragerea imediata sau n-a fost data comanda
„Foc", mana dreapta sc pune pe manerul pistol.

198
 In caz daca inainte de incarcarea pistolului-mitraliera incarcatorul n-a fost echipat cu cartuse sau
cartuse au fost consumate in timpul tragerilor precedente este necesar de a echipa incarcatorul.
Pentru aceasta incarcatorul sa ia in mana stanga cu gatul in sus si partea proeminenta la
stanga. In mana dreapta sa iau cartuse cu glontul inspre incarcatorul in aşa fel ca
fundul tubului putin sa se inalte deasupra degetelor mare şi aratator. Tinand
incarcatorul cu aplecarca spre stanga si apasand cu degetul mare a introduce
cartuse cate until cu fundul la partea posterioara a incarcatorului.

4.Aruncarea practică a grenadelor de mână la distanţă şi precizie

(loc de instruire № 4).

A. ŞEDINŢELE DE ARUNCARE A GRENADELOR DE MÎNĂ ÎN ORDINEA PE JOS

ŞEDINŢA 1 ANTRENAMENT CU GRENADE OFENSIVE

Aruncarea grenadelor de mină din mişcare la distanţă, cu precizie, ziua
-o porţiune de tranşee, lată de 1 m cu o lungime de 10 m
şi adâncă de 50 - 60 cm, având marcată în ambele părţi câte o
fâşie de teren de 1 m, în mijlocul căreia se instalează o ţintă piept
nr. 6.
-poziţia pentru aruncare:
din mers cu oprire scurtă după aruncarea grenadei, începând de la
distanţa de 35 m până la 25 m.
Grenade: 2 ofensive de instrucţie.
Timp: 45 s de la comanda "ÎNAINTE" până la depăşirea ranşeei.
Aprecierea: să se arunce pentru calificativul:
"FOARTE BINE" – două grenade în tranşee;
"BINE" - o grenadă în tranşee şi o grenadă în fâşia de teren de
1 m în spatele tranşeei;
"SATISFĂCĂTOR" - o grenadă în tranşee sau o grenadă în
fâşia de teren de 1 m în spatele tranşeei sau în fâşia de teren de 1 m în
faţa tranşeei.
MODUL DE EXECUTARE A ŞEDINŢEI
Militarul primeşte pe aliniamentul de plecare grenadele şi
focoasele respective, după ce Ie pregăteşte pentru funcţionare, apoi
le introduce în sacul de merinde (buzunare special confecţionate
După primirea misiunii, la comanda "ÎNAINTE" militarul
porneşte în pas viu către obiectiv, iar la comanda "CU GRENADE -FOC" scoate prima grenadă, o
pregăteşte pentru aruncare şi, cînd ajunge la 35 m, o aruncă în tranşee şi se opreşte 5 - 6 s,
corespunzător timpului de explozie, ulterior, în acelaşi mod, aruncă grenada a doua de la distanţa de 25
m şi apoi se deplasează în fugă spre tranşee cu strigăte de "URA", iar după depăşirea acesteia la 5 - 10
m se opreşte în poziţia pentru luptă culcat.
La comanda "PE ALINIAMENTUL DE PLECARE - MARŞ", militarul se înapoiază pe
aliniamentul de plecare, unde comandantul de pluton îi comunică observaţiile privind modul cum a
acţionat şi calificativul obţinut.

ŞEDINŢA 2 SPECIALĂ CU GRENADE OFENSIVE

Aruncarea grenadelor de mină de război din mişcare Ia distanţă, cu precizie, ziua

199
 O porţiune de tranşee lată de 1 m cu o lungime de 10 m şi adâncă de 50 - 60 cm, având marcată
în ambele părţi câte o fâşie de teren de 1 m în mijlocul căreia se instalează trei ţinte brâu nr. 7.
Poziţia pentru aruncare: din mers cu oprire scurtă. Grenade: 1 ofensivă de război.
Timp: 35 s de la comanda "ÎNAINTE" până la depăşirea tranşeei.
Aprecierea: să se arunce pentru calificativul:
-"FOARTE BINE" -
grenada direct în tranşee;
"BINE" - grenada în fâşia de teren lată de 1 m înapoia tranşeei;
"SATISFĂCĂTOR" - o grenadă în fâşia de teren lată de 1 m în faţa
tranşeei:
MODUL DE EXECUTARE A ŞEDINŢEI
Militarul primeşte grenada ofensivă cu focosul de război pe aliniamentul
de plecare, o verifică, o pregăteşte pentru funcţionare şi o introduce în sacul de
merinde.
După primirea misiunii, la comanda "ÎNAINTE", militarul porneşte în pas
viu către obiectiv. La comanda şefului de sector: "CU GRENADE - FOC",
militarul scoate grenada, o pregăteşte pentru aruncare şi, când ajunge la 30 m,
o aruncă în tranşee, se opreşte 5-6 s, corespunzător timpului de explozie. După
explozia grenadei, continuă deplasarea în fugă spre tranşee, cu strigăte de
"URA" şi se opreşte la 5 - 10 m după ce a depăşit-o, luând poziţia pentru luptă
culcat.
La comanda "PE ALINIAMENTUL DE PLECARE - MARŞ", militarul se înapoiază pe
aliniamentul de plecare, unde comandantul de pluton îi comunică observaţiile privind modul cum a
.acţionat şi calificativul obţinut.
NOTĂ: - la această şedinţă nu vor fi admişi militarii care aruncă grenadele sub distanţa de 25 m;
în acest caz militarul se apreciază cu calificativul "NESATISFĂCĂTOR".
- înainte de executarea şedinţei se va marca vizibil în teren limita spaţiului de siguranţă (25 m), iar
militarii vor fi instruiţi să nu depăşească această porţiune decât după explozia grenadei.

ŞEDINŢA 3 ANTRENAMENT CU GRENADE DEFENSIVE

Aruncarea grenadelor de mină defensive de pe loc la distanţă

Obiectiv - o porţiune de teren de formă dreptunghiulară (marcată cu

brazde), cu laturile de 10 m lungime şi 6 m lăţime, la distanţa de 20 m faţă
de şanţul de tragere, în care se instalează 3 ţinte alergând nr. 8. Poziţia
pentru aruncare: în picioare, în şanţul de tragere. Grenade: 3 defensive de
exerciţiu.

Timp: cel mult 50 s de la comanda "CU GRENADE - FOC".

Aprecierea: să se arunce pentru calificativul:
- "FOARTE BINE" - 3 grenade în porţiunea de teren;
- "BINE" - 2 grenade în porţiunea de teren;
- "SATISFĂCĂTOR" - 1 grenadă în porţiunea de teren.
MODUL DE EXECUTARE A ŞEDINŢEI
Militarul primeşte pe aliniamentul de plecare grenadele şi focoasele
respective, le pregăteşte pentru funcţionare şi le introduce în sacul de
merinde."
După primirea misiunii, la comanda "ÎNAINTE", trăgătorul ocupă locaşul şi aşează grenadele pe
berma şanţului de tragere, aşează arma înapoia parapetului. La comanda "CU GRENADE - FOC" ia
prima grenadă cu mâna cu care aruncă, o pregăteşte pentru aruncare, o aruncă în obiectiv şi se
adăposteşte în şanţ. După 5 - 6 s se ridică, ia a doua grenadă şi procedează în continuare, la fel, ca la
aruncarea primei grenade.

200
 După terminarea aruncării celor trei grenade, la comanda "PE ALINIAMENTUL DE PLECARE -
MARŞ", militarul ia arma şi se înapoiază pe aliniamentul de plecare, unde comandantul de pluton îi
comunică observaţiile privind modul cum a acţionat şi calificativul obţinut.

5.Executarea practică a tragerii din armamentul de infanterie ŞEDINŢA INIŢIALĂ (loc de

instruire № 5).
ŞEDINŢA INIŢIALĂ - ZIUA
Tragerea de pe loc asupra obiectivelor fixe din diferite poziţii
- ob. 1 - ţinta piept cu cercuri nr. 4 pe un panou de 0,75 x 0,75 m
dispus la distanţa de 100 m; se trage din poziţia culcat-rezemat; foc
lovitură cu lovitură; timp nelimitat;
-ob. 2 - ţinta alergînd nr. 8a compartimentată
dispusă la distanţa de 200 m; se trage din poziţia în genunchi şi
apoi în picioare; foc lovitură cu lovitură; timp nelimitat.
Cartuşe: 5 cartuşe, din care pentru ob. 1-3 cartuşe,:
Aprecierea: să se lovească obiectivele şi să însumeze pentru:
- "FOARTE BINE" - 30 puncte ;
- "BINE" - 25 puncte ;
- "SATISFĂCĂTOR" - 20 puncte .
MODUL DE EXECUTARE A ŞEDINŢEI
Şedinţa se execută cu pistol-mitralieră, carabina mai întîi asupra
ob. 1 şi apoi se trage şi asupra ob. 2.
Pentru tragerea asupra ob. 1 pe aliniamentul de plecare trăgătorii primesc cîte 3 cartuşe, le
controlează, încarcă încărcătoarele şi le introduc în geanta portîncărcătoare.
La comanda şefului sectorului de tragere "PE ALINIAMENTUL DE TRAGERE - MARŞ"
trăgătorii se deplasează pe aliniamentul de tragere, se pregătesc pentru tragere şi raportează pe rînd, cînd
sînt gata, începînd din flancul stîng (exemplu: "Soldatul ... gata pentru tragere".)
Şeful sectorului de tragere verifică poziţia pentru tragere a fiecărui trăgător şi înălţătorul, apoi dă
comanda: "Asupra ţintei numărul 4, înălţător 3, cîte 3 cartuşe, lovitură cu lovitură - FOC".
La terminare, trăgătorul execută operaţiunile arătate în art. 60 - 63 şi raportează: "Soldatul... a
terminat tragerea".
Şeful sectorului de tragere, după controlul armamentului, ordonă trăgătorilor să lase armamentul
pe parapet şi după semnalul "ÎNCETAREA" dă comanda. "PE ALINIAMENTUL ŢINTELOR -
MARŞ" unde militarii se opresc la 1-2 paşi în faţa acestora şi studiază rezultatele tragerii.
Trecînd pe la fiecare ţintă şeful sectorului de tragere verifică rezultatele şi arată fiecărui trăgător
modul cum trebuie să folosească rezultatele grupării pentru corectarea ochirii, în vederea tragerii la
obiectivul 2 şi ordonă lipirea urmelor gloanţelor.
Pentru tragerea asupra obiectivului 2 pe aliniamentul de plecare trăgătorii primesc cîte 2 cartuşe
şi procedează ca la tragerea asupra obiectivului 1. Tragerea se execută din poziţia în genunchi, în
picioare cu consumul la fiecare poziţie cîte 1 cartuş. După executarea tragerii şeful sectorului execută
cele prevăzute în art. 61 - 63, apoi dă comanda: "PE ALINIAMENTUL ŢINTELOR ALERGÎND -
MARŞ", unde militarii se opresc la 1 - 2 paşi în faţa acestora, iar la apropierea şefului sectorului de
tragere fiecare raportează: "Domnule ... sînt soldat... am lovit ţinta cu ... gloanţe (ţinta nu este
lovită)".

201
 „INSTRUCŢIA FOCULUI”

Tema 5: Executarea focului cu armamentul de infanterie şi mijloacele antitanc la deplasarea

pe jos ziua şi pe timp de noapte.
Şedinţa 2: Practică 6 ore.
Subiectele de studii:
6. Studierea condiţiilor executării cursului de tragere şi regulilor de securitate (loc de instruire
№ 1).
7. Îndeplinirea normativelor de demontare, montare incompletă a armamentului de infanterie
alimentare a încărcătorului cu muniţii de instruire Îndeplinirea normativelor (loc de instruire № 2).
8. Ocuparea poziţiilor de tragere şi ochirea (loc de instruire № 5).
9. Aruncarea practică a grenadelor de mînă la distanţă şi precizie (loc de instruire № 4).
10. Executarea practică a tragerii din armamentul de infanterie ŞEDINŢA 1 (loc de instruire
№ 5).

Bibliografie: - Curs de tragere al F.A.R.M.

1.Studierea condiţiilor executării cursului de tragere şi regulilor de securitate (loc de

instruire № 1).

ŞEDINŢA 1 INSTRUCŢIE-ZIUA ŞI NOAPTEA

Tragerea de pe loc, după schimbarea poziţiei de tragere asupra obiectivelor care apar
- ob. 1 infanteria culcată - 2 ţinte piept nr. 6; apar de două ori cîte 15 s la interval 10 s; se trage
din poziţia în picioare rezemat din locaş (mitraliera pe crăcane);
- un culoar 10 x 10 m începînd la distanţa de 30 m faţă de poziţia de tragere în care se aruncă
grenada de mînă de exerciţiu defensivă din locaş (tranşee). La executarea şedinţei pe timp de noapte
grenada nu se aruncă.
- ob. 2 - ţinta brîu nr. 7 apare pentru 15 s; se trage din
poziţia în genunchi (cu mitraliera pe crăcane), după
schimbarea poziţiei de tragere.
Aprecierea: să se lovească pentru calificativul:
- "FOARTE BINE" - două ţinte şi o grenada în culoar, sau 3
ţinte;
- "BINE" - o ţintă şi o grenadă în culoar sau 2 ţinte;
- "SATISFĂCĂTOR" - o ţintă.

MODUL DE EXECUTARE A ŞEDINŢEI

Trăgătorii primesc încărcătorul (banda) cu cartuşe pe
aliniamentul de plecare. Şeful sectorului de tragere dă comanda
"PE ALINIAMENTUL DE TRAGERE PENTRU LUPTĂ ÎN PICIOARE -ÎNCĂRCAŢI",
trăgătorii ocupă locaşul de tragere trecînd tîrîş sub baraj de sîrmă şi încarcă armamentul.
Şeful sectorului de tragere după ce le dă misiunea de luptă, face semnalul pentru apariţia
primului obiectiv. După ce toţi trăgătorii au lovit obiectivul (sau s-a terminat timpul de apariţie) şi au
asigurat armele, şeful sectorului de tragere dă comandă "PREGĂTIŢI GRENADELE" şi "CU
GRENADE - FOC". Trăgătorii aruncă grenadele de instrucţie în culoar. La comanda
"SCHIMBAŢI POZIŢIA DE TRAGERE" trăgătorii ies repede din locaş şi ocup poziţia de tragere
în genunchi de după un adăpost, lovesc următorul obiectiv. După terminarea tragerii se execută
operaţiunile prevăzute în art. 61-63.

Notă: Pe lîngă cele prevăzute la fiecare şedinţă, trăgătorul se apreciază cu calificativul

"NESATISFĂCĂTOR" şi dacă pe timpul executării şedinţei săvîrşeşte una din următoarele greşeli,
indiferent de numărul obiectivelor lovite:
a) trage un foc involuntar înainte sau pe parcursul desfăşurării . şedinţei;
b) trage după semnalul "ÎNCETAREA" sau după comanda "ÎNCETAŢI - DESCĂRCAŢI";
202
 c) trage în ţinte de pe direcţia altui trăgător, la şedinţele individuale (cu excepţia exerciţiilor
care prevăd acest procedeu);
d) are asupra sa un număr mai mare de cartuşe decît cel prevăzut pentru şedinţă;
e) execută tragerea cu echipamentul incomplet;
f) este găsit cu cartuş pe ţeava la controlul armamentului;
g) dacă trage nejustificat cu altă armă decît cea pe care o are în primire;
h) după încărcarea armei, o îndreaptă involuntar spre militari izolaţi, grupuri de militari sau către
înapoi;
i) nu predă toate cartuşele netrase;
Măsurile de securitate la şedinţele de tragere de antrenament şi de luptă
Securitatea în timpul petrecerii şedinţelor de tragere se asigură prin organizarea corectă a
şedinţelor de tragere şi a măsurilor de siguranţă în vigoare, disciplina înaltă a instruiţilor. Persoanele,
care nu cunosc măsurile de securitate, construcţia armamentului, la tragere nu sunt admise.
Persoanele numite pentru organizarea şi petrecerea şedinţelor de tragere, poartă întreaga răspundere
pentru îndeplinirea întocmai a măsurilor de securitate la mânuirea armamentului şi muniţiilor de către
subalterni, şi instruiţi. Pentru asigurarea măsurilor de securitate, flecare instruit trebuie ca înaintea
fiecărei lecţii să efectueze examinarea minuţioasă a armei, a muniţiilor, pentru a se convinge, că
arma nu este încărcată şi printre cartuşele de instrucţie nu sunt de luptă şi oarbe. Din primele zile
militarii trebuie învăţaţi:
- să deosebească cartuşele de luptă de cele de instrucţie şi oarbe;
- înainte de începerea tragerilor e necesar de verificat canalul ţevii el trebuie să fie curat şi în
el nu trebuie să fie corpuri străine, (ca pământ, nisip, cârpe etc). Dacă se descoperă unele ne
funcţionări sau deteriorări ale armei, se raportează imediat conducătorului tragerilor sau al şedinţei;
- după primirea muniţiilor trebuie personal de verificat cantitatea şi starea lor;
- orice mânuire (manipulare), încărcare şi descărcare se efectuează numai la comanda
conducătorului tragerii (şedinţei);
- în tir sau pe câmpul de tragere, focul se deschide numai cu permisiunea şi la comandă
conducătorului tragerilor (şedinţei);
- la introducerea încărcătorului în minerul pistolului nu se loveşte (la aplicarea unor lovituri
puternice asupra încărcătorului poate exploda al doilea cartuş de sus), dar se împinge uşor cu degetul
mare al mânii stângi până Ia ţăcănitul specific;
- în timpul tragerii graba şi nervozitatea sânt inadmisibile.
- arma se dezasigură numai după-comanda „Foc".
- încărcarea armei pe aliniamentul de tragere se permite numai după semnalul „Foc".
- după încetarea tragerii arma se descarcă şi se verifică. Muniţiile rămase imediat se întorc
distribuitorului de muniţii (conducătorului tragerii).
- focul încetează imediat de sine stătător sau la comanda conducătorului tragerii în
următoarele cazuri:
- la apariţia oamenilor, maşinilor, animalelor în câmpul de ţinte, avioanelor şi
helicopterelor la înălţimi mici deasupra tragerilor;
- ridicarea fanionului alb (noaptea - felinarul) la punctul de comandă;
- apariţia incendiului cauzat de tragere;
- primirea semnalului de pericol în cazul continuării tragerii de la postul cordonului de
siguranţă, dispariţia legăturii cu adăpostul în care se află oameni;
- pierderea orientării de către trăgători, îndeosebi noaptea;
- daca a avut Ioc vre-un incident de tragere la cineva din trăgători despre care fapt se
raportează imediat conducătorului tragerilor printr-un semnal convenţional.
7. Pentru încetarea focului se dă comanda: „încetaţi tragerea" şi se ridică fanionul alb
(se aprinde felinarul alb) în locul celui roşu. De la comanda „încetaţi tragerea" până la
comanda „Foc" se interzice tuturor persoanelor să se găsească la aliniamentul de deschidere a focului
şi să se apropie de armele lăsate pe el.

8. Se interzice categoric:

- a încărca arma cu cartuşe de luptă sau oarbe până la comanda conducătorului tragerii şi
203
semnalul „Focv;
- a îndrepta arma, indiferent de faptul dacă e încărcată sau nu, în direcţia oamenilor sau în
direcţia apariţiei lor posibile şi în spatele tirului;
- a lăsa arma încărcată la aliniamentul de tragere sau în orice alt loc, precum şi a o transmite
altor persoane;
- a folosi cartuşe, precum şi petarde şi grenade fumigene sau alte mijloace de imitaţie detectate;
- a folosi dispozitive de tragere cu cartuşe oarbe cu filetul defectat şi tragerea cu cartuşe oarbe
din armamentul de instrucţie;
- a trage cu cartuşe oarbe asupra ţintei vii, tehnicii de luptă, construcţiilor la o distanţă mai mică
de 50 m, precum şi a aplica petarde şi grenade fumigene în localităţi;
- a folosi petarde cu fitilul scurtat sau în stare rea şi a reţine-petardele în mână după aprinderea
fitilului;
- a trage din pistoalele de semnalizare şi a folosi cartuşe reactive când unghiul de tragere e mai
jos de 40-45°.
2.Îndeplinirea normativelor(loc de instruire № 2).
Normativele – care includ normativele de demontare, montare a armamentului, alimentarea
încărcătoarelor cu muniţii, ocuparea poziţiei de tragere (culcat, din genunchi, din picioare).
Nomativul Denumirea Timpul şi calificativul pentru îndeplinire, sec.

10 9 8 7 6 5 4
Pistol – mitralieră
1 Alimentarea 30 32 35 37 40 43 44
încărcătorului
2 Demontarea 15 16 17 18 18,5 19 20
incompletă
3 Montarea după 25 26 27 28 30 32 33
demontarea
incompletă
4 Ocuparea
poziţiei de tragere
Din picioare 5 6 7 8 9 10 11
Din genunchi 6 7 8 9 10 11 12
Culcat 7 8 9 10 11 12 13
Timpul indeplinirii normativului se ia în consideraţe de la darea comenzii
(semnalului) pîna la:
- normativul nr. 2 - demontarea parţiala si amplasarea parţilor componente pe masa;
- normalivul nr.3 - montarea si punerea pistolului-mitralieră pe masa cu respectarea cerinţelor
masurilor de siguranţa,

3. Ocuparea poziţiilor de tragere şi ochirea (loc de instruire № 3).

Din pozitia culcat - daca arma se afla in pozitia „la umar" mana dreapta putin se misca sus pe curea
si scotind arma de pe umar se apuca cu mana stanga tinand-o de garda tragaciului si cutia
inchizatorului, dupS ce arma se ia cu mana dreapta, tinand-o de aparatoare şi uluc indreptand-o cu gura
tevii inainte. Concomitent se face un pas deplin cu piciorul drept inainte şi lateral la dreapta. (des. a)
Dupa aceasta rezemandu-se succesiv pe femurul piciorului stang si antibratul manii stangi va culcati pe
partea

204
 stanga si rapid va intoarceti pe abdomenul desfacand picioarele in parti cu varfuri in afara. Arma se
pune pe palma manii stangi (des. b).
Luarea armei la ochi - tinand arma cu mana stanga de uluc sau de incarcator (rezemat sau ne
rezemat) si cu mana dreapta de maner pistol, ne pierdand tinta din vedere fixam patul armei in asa fel
ca sa simte contactul strans a talpii patului cu umar. Degetul aratator al manii drepte (prima falanga) se
pune pe tragaci. Aplecand capul putin inainte si neincordind gatul obrazul drept strangem la patul
armei. Ambele coate se pun pe sol aproximativ la distanta umerilor (in timpul tragerilor in pozitia
culcat sau din locasul de tragere).

Procedeele tragerii rezemat din adapost - in dependents de inaltimea reazemului pistolarul ia

pozitia pentru tragere culcat, in genunchi, in picioare. Pentru tragerea rezemat arma se pune cu uluc pe
reazem, tinand-o cu
mana stanga de
incarcator sau uluc
iar cu mana dreapta
de miner pistol.

Din pozitia in genunchi - arma sa ia cu mana dreapta de aparatoarea si uluc indreptand-o cu

gura tevii inainte, va puneti in genunchiul drept si va asezati pe calcai, femurul
piciorului stang fiind paralel solului si unghiul intre femurul drept si stang 90°. Arma
se muta in mana stanga tinand-o de uluc si indreptata spre tinta.
Din pozitia in picioare - daca arma se afla in pozitia „la umar" va intoarceti in
jumatate de turaj la dreapta de la directia tintei, piciorul stang departind la distanta
umerilor, repatizind greutatea egal pe ambii picioare. Concomitent mana dreapta se

205
misca sus pe curea scotind arma de pe umar si apucand-o cu mana stanga de jos de uluc si apararea
impingeti gura tevii inainte in directia tintei.
Incarcarea pistolului-mitraliera
Pentru incarcarea pistolului-mitraliera urmeaza:
1) Sa tineti arma cu mana stanga de uluc şi cu mana dreapta montati incarcatorul cu cartuse (in
caz daca n-a fost montat anterior).
2) Piedica de siguranta se schimba in pozitia „tragerea automata".
3) Cu mana dreapta se trage manerul portinchizatorului in pozitia posterioara si se elibereaza.
4) Arma se asigura in caz daca nu este necesara tragerea imediata sau n-a fost data comanda
„Foc", mana dreapta sc pune pe manerul pistol.

In caz daca inainte de incarcarea pistolului-mitraliera incarcatorul n-a fost echipat cu cartuse sau
cartuse au fost consumate in timpul tragerilor precedente este necesar de a echipa incarcatorul.
Pentru aceasta incarcatorul sa ia in mana stanga cu gatul in sus si partea proeminenta la
stanga. In mana dreapta sa iau cartuse cu glontul inspre incarcatorul in aşa fel ca
fundul tubului putin sa se inalte deasupra degetelor mare şi aratator. Tinand
incarcatorul cu aplecarca spre stanga si apasand cu degetul mare a introduce
cartuse cate until cu fundul la partea posterioara a incarcatorului.

4.Aruncarea practică a grenadelor de mână la distanţă şi precizie

(loc de instruire № 5).

A. ŞEDINŢELE DE ARUNCARE A GRENADELOR DE MÎNĂ ÎN ORDINEA PE JOS

ŞEDINŢA 1 ANTRENAMENT CU GRENADE OFENSIVE
Aruncarea grenadelor de mină din mişcare la distanţă,
cu precizie, ziua
-o porţiune de tranşee, lată
de 1 m cu o lungime de 10 m
şi adâncă de 50 - 60 cm, având
marcată în ambele părţi câte o
fâşie de teren de 1 m, în
mijlocul căreia se instalează o
ţintă piept nr. 6.
-poziţia pentru aruncare:
din mers cu oprire scurtă după
aruncarea grenadei, începând
de la distanţa de 35 m până la
25 m.
Grenade: 2 ofensive de instrucţie.
Timp: 45 s de la comanda "ÎNAINTE" până la depăşirea
tranşeei.
Aprecierea: să se arunce pentru calificativul:
"FOARTE BINE" - două
grenade în tranşee;
- "BINE" - o grenadă în tranşee şi o grenadă în fâşia de teren de 1 m în spatele tranşeei;
- "SATISFĂCĂTOR" - o grenadă în tranşee sau o grenadă în fâşia de teren de 1 m în spatele
206
tranşeei sau în fâşia de teren de 1 m în faţa tranşeei.

MODUL DE EXECUTARE A ŞEDINŢEI

Militarul primeşte pe aliniamentul de plecare grenadele şi focoasele respective, după ce Ie
pregăteşte pentru funcţionare, apoi le introduce în sacul de merinde (buzunare special confecţionate
După primirea misiunii, la comanda "ÎNAINTE" militarul porneşte în pas viu către obiectiv, iar la
comanda "CU GRENADE -FOC" scoate prima grenadă, o pregăteşte pentru aruncare şi, cînd ajunge la
35 m, o aruncă în tranşee şi se opreşte 5 - 6 s, corespunzător timpului de explozie, ulterior, în acelaşi
mod, aruncă grenada a doua de la distanţa de 25 m şi apoi se deplasează în fugă spre tranşee cu strigăte
de "URA", iar după depăşirea acesteia la 5 - 10 m se opreşte în poziţia pentru luptă culcat.
La comanda "PE ALINIAMENTUL DE PLECARE - MARŞ", militarul se înapoiază pe
aliniamentul de plecare, unde comandantul de pluton îi comunică observaţiile privind modul cum a
acţionat şi calificativul obţinut.
ŞEDINŢA 2 SPECIALĂ CU GRENADE OFENSIVE
Aruncarea grenadelor de mină de război din mişcare
Ia distanţă, cu precizie, ziua
O porţiune de tranşee lată de 1 m cu o lungime de 10 m şi adâncă de 50 - 60 cm, având marcată
în ambele părţi câte o fâşie de teren de 1 m în mijlocul căreia se instalează trei ţinte brâu nr. 7.
Poziţia pentru aruncare: din mers cu oprire scurtă. Grenade: 1 ofensivă de război.
Timp: 35 s de la comanda "ÎNAINTE" până la depăşirea tranşeei. Aprecierea: să se arunce
pentru calificativul:
-"FOARTE BINE" -
grenada direct în tranşee;
"BINE" - grenada în fâşia de teren lată de 1 m înapoia tranşeei;
"SATISFĂCĂTOR" - o grenadă în fâşia de teren lată de 1 m în faţa tranşeei:
MODUL DE EXECUTARE A ŞEDINŢEI
Militarul primeşte grenada ofensivă cu focosul de război pe aliniamentul de plecare, o verifică, o
pregăteşte pentru funcţionare şi o introduce în sacul de merinde.
După primirea misiunii, la comanda "ÎNAINTE", militarul porneşte în pas viu către obiectiv. La
comanda şefului de sector: "CU GRENADE - FOC", militarul scoate grenada, o pregăteşte pentru
aruncare şi, când ajunge la 30 m, o aruncă în tranşee, se opreşte 5-6 s, corespunzător timpului de
explozie. După explozia grenadei, continuă deplasarea în fugă spre tranşee, cu strigăte de "URA" şi se
opreşte la 5 - 10 m după ce a depăşit-o, luând poziţia pentru luptă culcat.
La comanda "PE ALINIAMENTUL DE PLECARE - MARŞ", militarul se înapoiază pe
aliniamentul de plecare, unde comandantul de pluton îi comunică observaţiile privind modul cum a
.acţionat şi calificativul obţinut.
NOTĂ: - la această şedinţă nu vor fi admişi militarii care aruncă grenadele sub distanţa de 25 m;
în acest caz militarul se apreciază cu calificativul "NESATISFĂCĂTOR".
- înainte de executarea şedinţei se va marca vizibil în teren limita spaţiului de siguranţă (25 m), iar
militarii vor fi instruiţi să nu depăşească această porţiune decât după explozia grenadei.
ŞEDINŢA 3 ANTRENAMENT CU GRENADE DEFENSIVE Aruncarea
grenadelor de mină defensive de pe loc la distanţă

Obiectiv - o porţiune de teren de formă dreptunghiulară (marcată cu

brazde), cu laturile de 10 m lungime şi 6 m lăţime, la distanţa de 20 m faţă de
şanţul de tragere, în care se instalează 3 ţinte alergând nr. 8. Poziţia pentru
aruncare: în picioare, în şanţul de tragere. Grenade: 3 defensive de exerciţiu.
Timp: cel mult 50 s de la comanda "CU GRENADE - FOC". Aprecierea:
să se arunce pentru calificativul:
- "FOARTE BINE" - 3 grenade în porţiunea de teren;
- "BINE" - 2 grenade în porţiunea de teren;
- "SATISFĂCĂTOR" - 1 grenadă în porţiunea de teren.
MODUL DE EXECUTARE A ŞEDINŢEI
Militarul primeşte pe aliniamentul de plecare grenadele şi focoasele
respective, le pregăteşte pentru funcţionare şi le introduce în sacul de
207
merinde."
După primirea misiunii, la comanda "ÎNAINTE", trăgătorul ocupă locaşul şi aşează grenadele pe
berma şanţului de tragere, aşează arma înapoia parapetului. La comanda "CU GRENADE - FOC" ia
prima grenadă cu mâna cu care aruncă, o pregăteşte pentru aruncare, o aruncă în obiectiv şi se
adăposteşte în şanţ. După 5 - 6 s se ridică, ia a doua grenadă şi procedează în continuare, la fel, ca la
aruncarea primei grenade.
După terminarea aruncării celor trei grenade, la comanda "PE ALINIAMENTUL DE PLECARE -
MARŞ", militarul ia arma şi se înapoiază pe aliniamentul de plecare, unde comandantul de pluton îi
comunică observaţiile privind modul cum a acţionat şi calificativul obţinut.

11. Executarea practică a tragerii din armamentul de infanterie ŞEDINŢA 1

(loc de instruire № 5).

ŞEDINŢA 1 INSTRUCŢIE-ZIUA ŞI NOAPTEA

Tragerea de pe loc, după schimbarea poziţiei de tragere asupra obiectivelor care apar
- ob. 1 infanteria culcată - 2 ţinte piept nr. 6; apar de două ori cîte 15 s la interval 10 s; se trage
din poziţia în picioare rezemat din locaş (mitraliera pe crăcane);
- un culoar 10 x 10 m începînd la distanţa de 30 m faţă de poziţia
de tragere în care se aruncă grenada de mînă de exerciţiu defensivă
din locaş (tranşee). La executarea şedinţei pe timp de noapte grenada
nu se aruncă.
- ob. 2 - ţinta brîu nr. 7 apare pentru 15 s; se trage din poziţia în
genunchi (cu mitraliera pe crăcane), după schimbarea poziţiei
de tragere.
Aprecierea: să se lovească pentru calificativul:
- "FOARTE BINE" - două ţinte şi o grenada în culoar, sau 3
ţinte;
- "BINE" - o ţintă şi o grenadă în culoar sau 2 ţinte;
-"SATISFĂCĂTOR" - o ţintă.

MODUL DE EXECUTARE A ŞEDINŢEI

Trăgătorii primesc încărcătorul (banda) cu cartuşe pe aliniamentul de plecare. Şeful sectorului
de tragere dă comanda "PE ALINIAMENTUL DE TRAGERE PENTRU LUPTĂ ÎN PICIOARE -
ÎNCĂRCAŢI", trăgătorii ocupă locaşul de tragere trecînd tîrîş sub baraj de sîrmă şi încarcă
armamentul.
Şeful sectorului de tragere după ce le dă misiunea de luptă, face semnalul pentru apariţia
primului obiectiv. După ce toţi trăgătorii au lovit obiectivul (sau s-a terminat timpul de apariţie) şi au
asigurat armele, şeful sectorului de tragere dă comandă "PREGĂTIŢI GRENADELE" şi "CU
GRENADE - FOC". Trăgătorii aruncă grenadele de instrucţie în culoar. La comanda
"SCHIMBAŢI POZIŢIA DE TRAGERE" trăgătorii ies repede din locaş şi ocup poziţia de tragere
în genunchi de după un adăpost, lovesc următorul obiectiv. După terminarea tragerii se execută
operaţiunile prevăzute în art. 61-63.

Notă: Pe lîngă cele prevăzute la fiecare şedinţă, trăgătorul se apreciază cu calificativul

"NESATISFĂCĂTOR" şi dacă pe timpul executării şedinţei săvîrşeşte una din următoarele greşeli,
indiferent de numărul obiectivelor lovite:
a) trage un foc involuntar înainte sau pe parcursul desfăşurării . şedinţei;
e) trage după semnalul "ÎNCETAREA" sau după comanda "ÎNCETAŢI - DESCĂRCAŢI";
f) trage în ţinte de pe direcţia altui trăgător, la şedinţele individuale (cu excepţia exerciţiilor
care prevăd acest procedeu);
g) are asupra sa un număr mai mare de cartuşe decît cel prevăzut pentru şedinţă;
h) execută tragerea cu echipamentul incomplet;
i) este găsit cu cartuş pe ţeava la controlul armamentului;
j) dacă trage nejustificat cu altă armă decît cea pe care o are în primire;
208
 h) după încărcarea armei, o îndreaptă involuntar spre militari izolaţi, grupuri de militari sau către
înapoi;
i) nu predă toate cartuşele netrase;

209
 210
„ INSTRUCŢIA FOCULUI”

Tema 6: Principiileşi regulile de tragere cu armamentul de pe maşinile de luptă .

Şedinţa 1 : Lecţie 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Acţiunile ecipajului la încărcarea MLD cu armament şi muniţii
2. Prgătirea datelor iniţiale pentru tragere de pe loc
3. Observarea rezultatului focului şi corectarea tragerii

Bibliografie: Manualul pentru instrucţia la M.L.I.-84, Bucureşti-1993

1. Acţiunile ecipajului la încărcarea MLD cu armament şi muniţii .

Funcţiile echipajului la comanda „Pentru luptă prgătiţi maşina si muniţia"

— La comanda comandantului de grupă (pluton) „PENTRU LUPTĂ PREGĂTIŢI —
MAŞINA ŞI MUNIŢIA ” , echipajul ridică muniţia de la P.A.L., execută deplasarea la maşină şi
pregăt e ş t e maşina şi muniţia pentru luptă.
Comandantul de grupă:
— ridică muniţia de la P.A.L.;
— împreună cu mecanicul conductor şi trăgătorul-operator tran sportă muniţia la maşină
(în partea stingă a maşinii);
— ajutat de mecanicul conductor scoate prelata de pe maşină şi o aşază împachetată pe
acesta;
— ajutat de trăgătorul-operator scoate husele de pe armament şi aparatele de ochire şi le
aşază în maşină;
— ajutat de trăgătorul-operator pregăteşte şi introduce muniţia în maşină, fixînd fiecare
categorie de muniţie la locul ei;
— după aşezarea muniţiei in maşină, coboară din maşină pe culoarul din dreapta şi închide
uşa. împreună cu distribuitorul de muniţie transportă la P.A.L. ambalajele muniţiei;
— se adună în spatele maşinii la 3 paşi (m) în coloană: mecanicul
conductor, comandantul şi trăgătorul-operator.
Mecanicul conductor:
— împreună cu comandantul grupei şi trăgătorul-operator, ridică muniţia de la P.A.L. şi o
transportă în partea stingă a maşinii;
— ajutat de comandantul grupei scoate prelata de pe maşină, o împachetează şi o
fixează pe aceasta;
— deschide obloanele de la mecanicul conductor, comandantul de grupă, trăgătorul-
operator şi uşile d i n spatele maşinii;
- împreună cu comandantul grupei, trăgătorul-operator asamblează şi pregăteşte muniţia.
Ajută la introducerea şi aşezarea muniţiei in maşină;
— după ce a j u t ă la aşezarea muniţiei în maşină, coboară pe partea stingă a acesteia, apoi
se adună înapoia maşinii la 3 paşi (m) în coloană : mecanicul conductor, comandantul, trăgătorul
operator.
Trăgătorul operator:
— împreună cu comandantul grupei şi mecanicul conductor ridică muniţia de la
P.L.A. şi o transportă în partea stingă a maşinii;
— ajutat de comandantul grupei, scoate husele de pe armament şi aparatele de ochire şi
le aşază în maşină;
— împreună cu comandantul grupei şi mecanicul conductor pre
găteşte, introduce şi aşază muniţia în maşină;
— după aşezarea muniţiei în maşină, coboară prin culoarul din
stingă maşinii şi închide uşa din stingă, după care se adună înapoia ma
şinii la 3 paşi (m), în coloană : mecanicul conductor, comandau I u l şi

210
 211
trăgătorul-operator.

FUNCŢIILE ECHIPAJULUI LA COMANDA ..LA POSTURI"

— La comanda comandantului de grupă (pluton — conducătorul tragerii) echipajul
execută:
Comandantul de grupă:
— montează antena în suport;
— intră în maşină pe partea stîngă, pe lâ oblonul al doilea, se aşează pe locul său şi închide
oblonul;
— pune şleniafbnul pe cap şi-1 ajustează;
— trece staţia radio pe emisie şi pregăteşte pentru lucru telefonul de bord;
— îşi fixează scaunul;
— stabileşte legătura radio cu mecanicul-conductor şi trăgăţorul-operator;
— primeşte raportul de la mecanicul-conductor şi de la trăgătonil-operator, că sînt gata;
— raportează comandantului plutonului (conducătorului tragerii) „AICI 1 (2,3) GATA';
— observă în continuare cîmpul de luptă.
Mecanicul conduetor:
— se deplasează în stingă maşinii şi intră în maşină pe la oblonul său şi închide oblonul;
— fixează scaunul;
— introduce contactul general, cuplînd alimentarea cu euivnl a turelei;
— pune şîemafonul pe cap, îl ajustează şi ia legătura radio cu comandantul de grupă;
— pregăteşte, porneşte motorul şi verifică funcţionarea aparatelor de bord;
— raportează comandantului grupei că este gata.
Trăgătorul-operator:
- se deplasează în partea stîngă a maşinii şi întră in maşină pe la oblonul său, apoi îl închide
;
- fixează scaunul şi rabatc apărătoarea pentru uşurarea montării rachetelor şi a loviturilor
în conveier;
— introduce şîemafonul în priză. îl fixează pe cap. îl ajustează şi ia legătura radio cu
comandantul grupei;
— conectează iluminarea turelei;
— porneşte ventilatorul;
- trece pe acţionare electrică mecanismele de ochire în direcţie şi înălţime;
— verifică armamentul, aparatele de ochire şi observare precum şi iluminarea acestora;
- cuplează întrerupătoarele M. I. de pe pupitrul turelei şi de pe pupitrul de comandă şi verifică
dacă pe tabloul de semnalizare s-a aprins lampa roşie de semnalizare a disponibilităţii pentru lucru a
mecanismului de încărcare, lampa verde de semnalizare a disponibilităţii pentru lucru a
mecanismului de ochire în înălţime „Acţionare" şi lampa roşie de avertizare montată pe tavanul
turelei;
- închide clapetele balansierului rabatînd pirghia, iar t i j a revine în poziţia din faţă;
- decuplează tunul, turela şi mecanismul de încărcare;
- ridică în sus mecanismul de încărcare pentru desfacerea paletelor de primire a loviturii.;
- coboară mecanismul de încărcare în poziţie intermediară şi îl blochează;
- apasă pe butonul „conveier” de pe turelă (stîngă sus) şi se aduc alveolele la încărcare
in vederea ducerii primei lovituri în dreptul mecanismului de încărcare;
— deschide închizătorul;
— armeâîă mitraliera;
— ridică scutul de protecţie în poziţia pentru lucru; blochează mecanismul de ochire în
înălţime şi direcţie, pentru funcţionare electrică;
- apasă pe butonul K (E) pentru încărcarea tunului automat, iar conveierul aduce
următoarea lovitură în poziţia de încărcare pe care mecanismul o prinde în clapete;
- pentru pregătirea rachetei, dă înclinare maximă tunului;
- deschide trapa pentru acces la rampă;

211
 212
- ia ghidajul cu racheta din rastel şi îl montează pe rampa de lansare, unde anterior scoate
clipsul de protecţie de pe rachetă şi rabatează pe rhui aripile acesteia. Ghidajul este împins pînă la
capătul cursei pe rampă, moment în care opritorul rampei de lansare iese în afara căii ghidare,
blocîndu-I în poziţia de lansare;
- verifică blocarea ghidajului, trăgînd de acesta către înapoi;
- închide trapa operatorului;
- fixază pupitru operatorului în poziţia de luptă, prin deblocarea acestuia din poziţia de marş,
fixîndu-l ţntre genunchi;
- cuplează întrerupătorul D.F. de pe tabloul unde se aprinde lampa de avertizare
„ÎNCHIDE CAPACUL”, ceea ce implică obligativitatea închiderii capacelor;
- reglează iluminarea dorită a reticulului lunetei;
- fixază comutatorul „GHIDAJE” de pe pupitrul operatorului în poziţia 1 şi ridică
mînerul telescopic de dirijare în poziţia de lucru (sus);
- acţionează cu piciorul drept pe pedala fixatorului şi prin aceasta trage capacul geamului de
vizare;
- acţionează pîrghiile de blocare de rampă şi apăsînd limitatorul de cursă al fixatorului, lucru ce
face să se aprindă pe pupitru „PRODUS FIXAT”;
- raportează comandantului de grupă că este gata de luptă.

2. Prgătirea datelor iniţiale pentru tragere de pe loc .

REGULI DE TRAGERE CI ARMAMENTUL DE PE M.L.L ASUPRA OBIECTIVELOR
FIXE ŞI ÎN MIŞCARE
— Regulile de tragere sînt elaborate pe baza teoriei probabilităţii şi a tragerilor
experimentale şi arată cum trebuie stabilite înălţătorul şi punctul de ochire, în funcţie de caracterul
obiectivului şi distanţa pînă la acesta, în toate condiţiile de tragere astfel încît traiectoria să treacă
prin centrul obiectivului.
Pentru a stabili regulile de tragere cu armamentul de pe maşina de luptă a infanteriei,
trebuie cunoscut temeinic înălţătorul optic 1PN22M-1 (M-2) folosit atît pentru executarea
tragerii cu mitraliera cal. 7,62 mm, cît şi cu tunul şi racheta.
Acesta este periscopic (combinat), asigură ochirea ziua şi noaptea fără iluminare
suplimentară (noaptea funcţionează fără iluminarea terenului cu o sursă specială de infraroşu). Este
montat în turelă şi fixat cu cinci prezoane.
Capul înălţătorului se află în exteriorul maşinii, este acoperit cu un capac cu geam de
protecţie.
înălţătorul se compune din:
— cap;
— corp;
— mecanismul de transmitere a unghiurilor;
— mecanismul de reglare pe orizontală şi verticală;
— mecanismul tijei;
— mecanismul storului;
— mecanismul de reglare a temperaturii;
— schema optică cu intensificator electronooptic.
Reticulul de zi este aplicat pe o plăcuţă netransparentă, iar rizurile acestuia sînt transparente şi se
notează cu cifrele 4,6,8,10 şi 12 corespunzătoare distanţei pînă la ţintă în sute de metri.
Cele doua rînduri inferioare ale spinilor notate cu cifra 13 servesc pentru tragerea la distanţa
de 1300 in; nivelul superior pentru tragere Ia temperatura de 0cC, cel inferior la temperaturi
negative.
în timpul tragerii la distanţa de 1300 m, la temperaturi pozitive ochirea se face prin porţiunea
inferioară rizuriîor cu nr. 12.
Rizurile corecţiilor laterale se aplică cu intervalul de 0-05.
Cifrele 10 şi 15 notează mărimea corecţiei în miimi.

212
 213
în dreapta reticulului există scala distanţelor, destinată pentru determinarea distanţei
pînă la ţinte cu înălţimea de 2,7 m (înălţimea aproximativă a tancului).
La înălţătoarele 1PN22M-1 (M~2) reticulul de zi are 2 scale.
Scala O.Г. utilizată pentru executarea tragerii cu tunul cu proiectile explozive alegîndu-se
punctul de ochire care să corespundă distanţei pină la ţintă: 200, 600, 800, 1000, 1100, 1300, 1400,
1500 şi 1600 m cu vîrftirile rizuriîor sau spinilor în sus.
— 300, 400, 500, 700 şi 900 la baza rizuriîor.
Scala B.P. utilizată pentru exectuarea tragerii cu tunul, cu proiectile cumulative şi pentru
executarea tragerii cu mitraliera P.K.T. ochindu-se la distanţa de 200 m cu vîrf urile rizuriîor de 600
m, iar Ia distanţa de 300 m cu bazele de 800 m.
în partea inferioară a reticulului sub porţiunea de scală comună Б.P. — O.Г. se află
încrucişarea reticulară destinată pentru dirijarea rachetei.
în timpul tragerii cu proiectile explozive nu se iau în consideraţie corecţiile de temperatură.
Reticulele de zi şi de noapte sînt calculate pentru tragerea cu tunul şi mitraliera P.K.T.
Pentru tragerea la temperaturi între —10° şi -{-10°C punctele de ochire sînt mijlocul
haşurilor şi a unghiului.
Haşurile laterale sînt aplicate de la 0-10.
Pentru funcţionare în regim de zi se conectează comutatorul corespunzător pentru acest
regim.
Scala pentru ochirea cu tunul este compusă din 2 porţiuni:
— una pe care diviziunile sînt comune pentru Б.P. şi O.Г. (în partea de sus a cîmpului
vizual);
— una la care sînt figurate diviziuni numai pentru O.F.
Porţiunea comună a scalei are prevăzute pe partea stingă distant el e corespunzătoare pentru
B.P. şi în partea dreaptă, cele pentru O.F. (în km).
În partea superioară a scalei pentru ochirea cu tunul şi mitraliera sînt diviziuni care indică
distanţele şi corecţiile de devansare.
Semnele centrale ale scalei sînt destinate ochirii pe ţinte fixe, sau care apar. Semnele
laterale, ochirii pe ţinte în mişcare, cu corecţii de devansare de 0-05 pe porţiunea superioară a scalei şi
de 0-20 pe porţiunea de jos (numai cu lovitura O.Г.).

213
 214

Fig. 11. Scala înălţătorului optic l.P.N. 22 M-l (M-2) pentru trageri pe timp de zi

Scala înălţătorului optic pentru tragerea pe timp de noapte este prezentată în fig. 13 iar
pentru tragerile pe timp de zi. fiig. 11.
Reticulul de noapte serveşte pentru introducerea unghiurilor de ochire cînd tragerea se
execută noaptea. Este asemănător cu reticulul de zi — o lamelă de sticlă pe care sînt aplicate
haşuri transparente.
Înălţimea unghiurilor şi capetelor de sus ale haşurilor centrale, verticale sînt punctele de
ochire conform cărora ochirea se face la distanţa de 400, 600 şi 800 m la temperaturi pozitive (peste
+ 10°C). Capetele de jos ale haşurilor sînt puncte de ochire pentru tragerea la temperaturi negative
(sub - 10°C).
Pentru funcţionare în regim de noapte se conectează lampa respectivă.

Fig. 13. Scala înălţătorului 1.P.N.-22 M-l (M-2) pentru tragerea pe timp de noapte
Principalele reguli de tragere cu armamentul de pe maşina de luptă a infanteriei sînt:

LA TRAGEREA CU MITRALIERA CAL. 7,62 mm

Tragerea cu mitraliera se execută folosindu-se înălţătorul IPN22M-1 (M-2) ochindu-se pe

scala Б.P.
Peniru alegerea înălţătorului şi a punctului de ochire trebuie să se delermme distanţa pînă la
obiectiv şi să se ţină seama de condiţiile ine teoroîogice care pot influenţa în bătaie şi în direcţie
mişcarea glonţului. înălţătorul şi punctul de ochire se aleg în aşa fel, îneît traiectoria medii să
treacă prin centrul ţintei.
în cazul tragerii la distanţe pînă la 400 m< focul se execută de regulă cu înălţătorul 4 ochindu-
se la baza obiectivului sau în centru dacă obiectivul este înalt.
Jn cazul tragerii la distanţe mai mari de 100 in, înălţătorul se fixează corespunzător distanţei
pînă la obiectiv, rotunjită în sute de metri Ca punct de ochire se ia de regulă, centrul obiectivului
(detalii figufn iir. 12). De exemplu: Ţinta mitralieră nr. 10 fixă, sau care apare la dis-lanţa de 600 m

214
 215
se va suprapune semnul C. Determinarea precisă a distanţelor pînă la obiectiv constituie cea mai
importantă condiţie pentru efectuarea cu succes a tragerii în luptă.
Determinarea distanţelor pînă la obiective se execută prin procedeele arătate în capitolul
III.
Variaţiile mari al e condiţiilor meteorologice fată de cele normale modifică bătaia şi
direcţia glonţului. Condiţiile normale de tragere sînt: temperatura aerului -f-15°C; vîntul nu bate:
înălţimea faţă de nivelul mării este egală cu 0; unghiul de teren al obiectivului este cel mult 15°.
Influenţa temperaturii aerului cînd se trage la distanţe pînă la 500 m şi a vîntului longitudinal
cînd se trage la 1000 ni nu se ia în considerare deoarece la aceste distanţe influenţa acestora este
neînsemnată. Cînd tragerea se execută de la distanţe de peste 500 m, influenţa temperaturii aerului
asupra traiectoriei glonţului trebuie luată în considerare astfel: la temperatura scăzută se măreşte
înălţătorul sau se ocheşte mai sus; la temperatura ridicată se micşorează înălţătorul sau se
ocheşte mai jos.
În acest caz trebuie avute în vedere d a t e l e din tabelul de mai jos:
Distanţa Temperatura aerului în grade Distanţa
de tragere +45 +35 +25 +15 +5 -5 -15 -25 -35 -45 de tragere
în Corecţii în diviziuni de înălţător în
metri Înălţătorul se micşorează Înălţătorul se măreşte metri
500 - - - - - - - - - 1 500
600 - - - - - - - - 1 1 600
700 - - - - - - - 1 1 1 700
800 1 - - - - - 1 1 1 1 800
900 1 - - - - - 1 1 1 2 900
1000 1 - - - - - 1 1 1 2 1000
1100 1 - - - - - 1 1 2 2 1100
1200 1 1 - - - 1 1 1 2 2 1200
1300 1 1 - - - 1 1 2 2 2 1300
1400 1 1 - - - 1 1 2 2 2 1400
1500 1 1 - - - 1 1 2 2 2 1500
În tabel nu sînt indicate corecţii mai mici de o diviziune de î n ă l ţător şi de aceea cînd se
trage iarna cînd temperatura aerului nu depăşite -15°C punctul de ochire trebuie să se aleagă la
baza obiectivului.
Corecţiile de înălţător pentru înălţimea terenului faţă de nivelul mării şi pentru unghiul de
teren al obiectivului se aplică numai în cazul tragerilor în munţi sau la distanţe mai mari de 700 m.
în cazul cînd vîntul bate lateral, pentru introducerea corecţiilor se va ţine seama de
datele din tabelul de mai jos:

Distanţa de tragere Vînt lateral ( 4 m/s sub ungi de 90°)

în metri Corecţiile (rotunjite )
În metri În siluete
300 0,26 0,5
400 0,48 1
500 0,72 1,5
600 1,1 2
700 1,6 3
800 2,2 4
900 2,9 6
1000 3,7 7
1100 4,6 8
1200 5,5 11
1300 6,6 13
1400 7,7 15

215
 216
1500 8,9 18

În cazul în care vîntul bate puternic (viteza 8 m/s), sub un unghi drept faţă de direcţia
de tragere, corecţiile d i n tabel se măresc de două ori, iar cînd bate vîntul slab sau moderat,
sub un unghi ascuţit i a t ă de direcţia de tragere, se micşorează de două ori.
În toate cazurile, cînd s i t u a ţ i a permite, elementele iniţiale de tragere se pregătesc
din timp. La pregătirea din timp a elementelor iniţiale de tragere se au în vedere
următoarele:
— distanţa piuă la obiectiv;
— influenţa temperaturii;
— densitatea aerului şi unghiul de teren.
Înainte de deschiderea focului se introduc corecţiile pentru vînt.

3.Observarea rezultatului focului şi corectarea tragerii .

Pe timpul tragerii trăgătorul operator trebuie să observe cu atenţie rezultatele focului propriu şi
să-1 corecteze, făcînd modi-ncan corespunzătoare de înălţător sau schimbînd poziţia punctului de
ochire. Observarea rezultatelor locului propriu se execută după ricoşcte, după traiectoria gloanţelor şi
după comportarea inamicului. Pentru corectarea focului după traiectorie la executarea tragerii se
folosesc şi cartuşe trasoare.
Întrebuinţarea cartuşelor cu glonţ trasor în cazul tragerii asupra obiectivelor mobile asigură
cea mai bună observare a rezultatelor tragerii şi dă posibilitatea de a menţine corecţia de deplasare.
Indicii eficacităţii focului propriu pot fi: pierderile inamicului; regruparea dispozitivului de
luptă, trecerea de la executarea salturilor la mersul tîrîş, slăbirea sau încetarea focului inamicului,
retragerea sau intrarea în adăpost.
Corectarea focului în luptă se face prin schimbarea punctului de ochire în înălţime şi în
direcţie. Astfel, punctul de ochire se schimbă cu valoarea abaterii gloanţelor, în partea opusă
abaterii faţă de obiectiv.
Determinarea corecţiei în direcţie datorită vîntului transversal în cazul obiectivelor fixe
Vîntul transversal are o mare influenţă asupra grenadei pe traiectorie, abătînd-o spre
dreapta în cazul unui vînt din dreapta şi spre stînga in cazul unui vînt din stînga.
Acest fenomen se explică prin faptul că vîntul transversal acţionînd asupra stabilizatorului
grenadei în timpul funcţionării motorului rachetă, are ca efect schimbarea poziţiei axei grenadei în
mersul ei pe traiectorie, deviind-o cu capul în direcţia din care bate vîntul .
Direcţia si viteza vîntului pot fi determinate din vedere, după aprecierea personală sau prin
observarea acţiunii vîntului asupra obiectelor care se mişcă sub influenţa acestuia: aţă, batistă,
fum, iarbă, crengile copacilor etc, cum se arată în tabelul nr. 1.
T A B E L U L Nil. 1
PENTRU STABILIREA VITEZEI VÎNTULUI ÎN FUNCŢIE DE ACŢIUNEA ACESTUIA
ASUPRA OBIECTELOR

Obiectele Felul şi viteza vîntului

Vîntul slab Vîntul potrivit 4—6 m/s Vîntul puternio 8—12 m/s
2—3 m/s

216
 217
Aţa Se abale puţin Se abate mult Se menţine orizontală

Batista Se răsuceşte şi Se desfăşoară Se smulge din mină

puţin se desfă-
şoară
Fumul de coş Se abate puţin Se abate şi se întinde Se abate brusc şi se împrăştie

Iarba Se culcă la pă-mint

Se răsuceşte Se apleacă
Crengile Se îndoaie crengile mari
copacilor Se mişcă frunzele Se îndoaie crengile subţiri şi
şi foarte puţin frunzele se răsucesc puternic
crengile

TABELUL N R. 2
STABILIREA CORECŢIILOR ÎN DIRECŢIE DATORITĂ VINTUI-UI
TRANSVERSAL CU VITEZA DE 10 m/s (PERPENDICULAR PE DIRECŢIA
DE TRAGERE)

Distanta de Corecţiile clin Corecţiile rotunjite

tragere în metri table In In figuri de tanc
gradaţiuni pe
scara corec-
ţiilor în Proiecţie Proiecţie laterală
direcţie frontală (lăţimea (lungimea tancului 6,9 m)
In (valoarea unei tancului 3,6 m)
In miimi metri gradaţiuni
este de 5
miimi

300 0,4 0,12 — — —

400 2,7 1,08 1/2 1/2 —
500 4,5 2,25 3,48 1 1 1/2
600 5,8 4,20 4,64 1 1 1/2
700 6,0 4,50 4,10 1 1 1/2
800 5,8 3,41 1 1 1/2 .
900 5,0 2,28 0,78 1 1 1/2
1000 4,5 1 1 1/2
1100 3,1 1/2 1 1/2
1200 1,9 1/2 1/2 1/2
1300 0,6 — — —

Corecţia rotunjită în direcţie datorită vîntului transversal puternic care face unghiul de 90° cu
planul de tragere folosind tabelul nr. 2 se poate lua egală cu:

217
 218
1 graduaţiune pe scara corecţiilor in direcţie cînd se trage la distanţele de la 500 la
1000 m;
1 /2 graduaţiune cînd se trage la 400, 1100 şi 1200 in;
1 figură de proiecţie frontală a tancului cînd se trage la distanţa de Ia 500 la 1200 m;
1 /2 figură de proiecţie frontală a tancului eind se trage la 400 m; -
1/2 figură de proiecţie laterală a tancului cînd se trage la distanţa de la 500 la 1200 m;
Cînd viteza vîntului este mai mică (mare) de 10 m/s valoarea corecţiei scoasă din tabelul 2 se
micşorează (se măreşte) proporţional.
Deoarece grenada supusă acţiunii vîntului transversal se abate întotdeauna în direcţia de unde
bate vîntul, corecţiile în direcţie se aplică de către trăgătorul-operutor in felul următor:
— daeă corecţia s-a determinat în figuri de obiectiv, aceasta se
aplică prin schimbarea punctului de ochire (schimbarea semnului central de pe reticulul
înălţătorului optic, corespunzător înălţătorului determinat) în sensul în care bate vîntul şi cu
valoarea determinatei. Schimbarea punctului se face faţă de mijlocul obiectivului;
dacă corecţia s-a determinat în diviziuni pe scara corecţiilor în direcţie, atunci semnul
lateral (linia verticală) de pe această scală se alege în partea reticulului corespunzător direcţiei din
care bate vînlul (ochirea cu semnul lateral ales se face pe mijlocul obiectivului). în acest caz, prin
aplicarea corecţiei prin schimbarea punctului de ochire, semnul central în raport de obiectiv se
află deplasat în sensul în care bate vîntul.
Exemplu: se trage asupra unui tanc îngropat (obiectiv fix) distanţa de 900 m. Vîntul bate
transversal din dreapta cu o viteză de 10 m/s.
Rezolvare: pentru a se introduce corecţia — în direcţie pentru vîntul transversal,
comandantul de grupă comandă:
Asupra tancului îngropat
Cumulativă
înălţător 11
Ochiţi spre stînga cu o figură (ochită cu primul semn din dreapta) FOC!
La această comandă trăgătorul operator execută ochirea cu semnul central al reticulului
deplasat cu o figură în stînga obiectivului, sau cu prima liniuţă verticală din dreapta pe obiectiv
(fig. 15).

Fig. 14. Materializarea ochirii cu introducerea

corecţiei în direcţie pentru vint transversal

La distanţa loviturii directe

Determinarea datelor iniţiale de tragere asupra obiectivelor în mişcare se execută la fel ca în
tragerea asupra obiectivelor fixe cu următoarele particularităţi :
218
 219
- cînd se trage cu înălţătorul optic asupra obiectivelor blindate
îa distanţe mai mici de 765 m (distanţa loviturii directe) în cazul cînd
situaţia nu permile să se. schimbe valoarea înălţătorului, se execută cu
înălţătorul 8 corespunzător distanţei loviturii directe; , .
- cînd se trage asupra obiectivelor blindate în mişcare a căror deplasare este frontală,
înălţătorul se stabileşte punînd pe scala înălţătorului optic diviziunile corespunzătoare distanţei la
care se va găsi obiectivul în momentul plecării loviturii;
- cînd obiectivul blindat se deplasează oblic sau de flanc, se ţine seama de corecţia în direcţie
datorită virilului transversal şi deplasării obiectivului.
Pentru a deschide focul asupra obiectivelor blindate în mişcăm în andă se indică aceleaşi
elemente ca în cazul tragerii asupra obiectivelor fixe şi în plus devansarea în miimi, care se
înregistrează pe scala corecţiilor în direcţie a înălţătorului optic.
Darea primei comenzi:
Asupra tancului de la reper 2
Cumulativă
Înălţător optic 9
Devansare o figură
Ochiţi la mijloc „Foc”
Modurile de executare a focului cu tunul s î n t :
- foc lovitură cu lovitură
i
- foc pe vijelie

Executarea focului lovitură cu lovitură

Focul lovitură cu lovitură se execută pe timpul reglajului tragerii si ori de cîte ori este
necesar să se tragă cu tunul independent sau în cadrul plutonului (companiei) o lovitură, pentru
care se comandă de exemplu: „. . . ÎNTÎIUL UNA GRENADA „FOC ” sau „AL DOILEA FOC” sau
„FOC” (cînd la comanda anterioară tunul a tras numai o grenadă).
Executarea focului de vijelie cu sau fără indicarea numărului de lovituri:
Focul pe vijelie se execută cu ritmul admis de regimul de foc veri-fieîndu-se şi refăcîndu-se
ochirea înaintea fiecărei lovituri. Pentru executarea focului pe vijelie. în comandă se indică, de exemplu:
„. . . DOUĂ GRENADE VIJELIE . . . ”. Cînd în comandă nu se indică numărul de grenade,
tragerea pe vijelie se execută pînă Ia comanda „STAT" după care comandantul de grupă
raportează numărul de lovituri trase.
Observaţii: corecţia de devansare pentru un obiectiv care se deplasează de flanc cu viteza de
aproximativ 10 m/s este o diviziune pe scala corecţiilor în direcţie la toate distanţele de tragere, sau de
1 / 2 figura la distanţele de 500 si pină la 900 m şi de o figură la distanţe mai mari de 900 m.
— în cazul deplasării oblice a obiectivului, corecţia de devansare
se ia de două ori mai mică decît în cazul deplasării de flanc;
— dacă corecţia de devansare se ia in diviziuni ale scălii corecţiilor
în direcţie, punctul de ochire se alege pe mijlocul obiectivului;
— dacă corecţia de devansare se stabileşte în figuri, corecţia în direcţie se ia de la mijlocul
obiectivului în direcţia de deplasare a acestuia .

LA DISTANŢE MAI MARI DECÎT DISTANŢA LOVITURII DIRECTE

Tragerea la distanţe mai mari decît distanţa loviturii directe începe cu înălţătorul
corespunzător distanţei calculate, ochirea executîndu-se astfel:
- punctul de ochire în înălţime este mijlocul părţii inferioare, cînd obiectivul se apropie şi
mijlocul părţii superioare, cînd obiectivul se depărtează, iar pentru ochirea în direcţie,
deplasarea unghiului mare din centrul scălii corecţiilor în direcţie în sensul de mişcare a
obiectivului cu o valoare unghiulară egală cu suma corecţiilor în direcţie datorită vuitului transversal
şi deplasării laterale a obiectivului.
Devansarea în direcţie, de regulă, se determină de către comandantul de grupă cu ajutorul
binoclul ui şi trăgătorului operator cu ajutorul înălţătorului optic.

219
 220
Pentru determinarea corecţiei de devansare cu ajutorul binoclul ui de către comandantul
de grupă şi de către trăgătorul operator cu ajutorul înălţătorului optic se procedează astfel:
— determină distanţa de tragere;
— extrage din tabelele de tragere durata de traiect a grenadei
şi o comunică trăgătoriilui-operator;
— aduce Ia încrucişarea re tic ui ului binoclului (vîri'ul unghiului
mare din centrul scălii corecţiilor în direcţie) pe marginea din faţă
a obiectivului;
—- urmăreşte deplasarea obiectivului, fără a mişca binoclul, urmărind cronometrul sau
nurnărînd secundele pentru durata de traiect a grenadei;
— citeşte pe re ticul ui binoclului (înălţătorul optic) valoarea
in miimi a deplasării obiectivului.
Numărul de miimi reprezintă valoarea corecţiei de devansare în direcţie la care se
adună corecţia pentru vintul transversal, dacă obiectivul se deplasează spre stîiiga şi se scade din
aceasta dacă se deplasează spre dreapta.
în cazul deplasării de front a obiectivului faţă de maşină (în munţi) corecţia de devansare se
introduce prin schimbarea punctului de ochire în înălţime, în figuri de obiectiv, cu ajutorul unghiului
mare din centrul corecţiilor în direcţie.
Obţinînd o lovitură scurtă cînd obiectivul se apropie de maşină sau o lovitură lungă cînd
obiectivul se depărtează, înălţătorul nu se modifică .
Obţinînd o lovitură lungă cînd obiectivul se apropie sau o lovitură scurtă cînd obiectivul
se depărtează de maşină, precum şi o lovit u r ă lungă sau scurtă în cazul deplasării de flanc a
obiectivului, înălţătorul se modifică spre obiectiv cu 200 m.
Observarea cimpului de luptă, alegerea obiectivelor şi determinarea distanţelor la
acestea. Observarea cîmpului de lupta este un procedeu de cercetare care se execută în
scopul descoperirii obiectivelor inamicului.
Observarea se execută, de regulă, de la dreapta la stingă, pe aliniamente, in apărare în afara
contactului, de departe către aproape, iar în ofensivă şi în apărarea din contact, de la noi către
inamic. Imediat după descoperirea obiectivelor inamicului, în funcţie de valoarea şi gradul de
periculozitate al acestora, comandantul plutonului (grupei) le stabileşte pe cele asupra cărora se va
executa imediat focul, determină distanţele pînă la ele şi le indică trăgătorilor-operatări pentru nimicire
(neutralizare).
Pentru observarea eimpului de luptă şi descoperirea obiectivelor, maşina de luptă a
infanteriei dispune de aparatură modernă care dacă este cunoscută şi folosită de către echipaj, îl
ajută în îndeplinirea misiunilor pe cîmpul de luptă.
A ceste apara te sînt:
- Aparatul de observare pe timp de zi al comandantului grupei care este o lunetă periscopică
binoculară (L.P.B.), montată pe partea frontală (centrală) a locului unde se află amplasat
comandantul care permite observarea imaginii obiectivelor sub un unghi de 5 ori mai mare decît sub
care se văd cu ochiul liber, ceea ce face ca ţintele să apară mai aproape şi permite măsurarea
unghiurilor şi distanţelor.
Se compune din:
— partea superioară;
— partea inferioară;
— balama care îmbină cele două părţi;
— zăvor.
În partea inferioară este montat sistemul binocular format din două lunete identice
alcătuite fiecare din obiectiv, prismă de redresare a imaginii şi ocular.
Reticulul aparatului se află montat în planul focal al obiectivului lunetei din dreapta.
Pe reticul sînt trasate scările pentru măsurarea unghiurilor în plan orizontal şi vertical,
precum şi o scară telemetrică.
Valoarea gradaţiei pentru scările de măsurare a unghiurilor este ac u-U4, permiţînd
măsurarea unghiurilor de 0-04 spre dreapta şi spre stingă şi de 0-24 în plan vertical.

220
221

221
 222
„ INSTRUCŢIA FOCULUI”

Tema 7: Aparatele de tragere, de instrucţie şi antrenament.

Şedinţa 1 : Practică 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Destinaţia, componenţa şi metodica folosirii lăzii КЯ-73 -.
2. Destinaţia aparatelor şi dispozitivelor de instrucţiune a Lăzii şi procedeele de folosire

Bibliografie: - Instrucţiunea lăzii КЯ-73.

- Manual sergent de infanterie, pag. 104-110.

1. Destinaţia, componenţa şi metodica folosirii lăzii КЯ-73

Lada comandantului este destinată pentru însuşirea (învăţarea) regulilor de tragere din armamentul
cu glonţ, aruncătoare de grenade, armamentul „BTR-60”PB şi tunul de pe MLI.
Lada comandantului poate fi exploatată (întrebuinţată) în condiţii de clasă şi de câmp. Aparatele şi
dispozitivele de învăţământ a lăzii comandantului, dau posibilitate comandanţilor să determina la timp
greşelile instrucţiunilor, ce le comit, să arate aceste greşeli şi să obţină înlăturarea lor.
Lăzile comandantului sunt cu unele modificări şi au diferite numerotaţii (КЯ-56, КЯ-58, КЯ-73,
КЯ-83). Însă noi cu Dumneavoastră vom studia lada comandantului КЯ-73.

În componenţa lăzii (completului) intră:

1. Paşaportul LC - 1 exemplar
2. Ortoscop dioptric - 3 buc.
3. Ortoscop pentru înălţătoarele optice - 1 buc.
4. Fixator de ochire - 1 buc.
5. Sticla laterală - 2 buc.
6. Fixator magnetic - 2 buc.
7. Riglă de tragere pentru armamentul cu glonţ - 1 buc.
8. Cătare - 1 buc.
9. Riglă de tragere pentru aruncătoarele de grenade - 1 buc.
10. Arătător magnetic - 1 buc.
11. Ecran - 1 buc.
12. Consolă (suport) AKM şi RPK - 3 buc.
13. Consolă (suport) PK şi SGMB. - 1 buc.
14. Imitatorul tragerii - 1 buc.
15. Lada - 1 buc.
16. Reticulul înălţătorului - 6 buc.
- MLI
- TAB
- AG-7
- SPG-9
- NSP- tragere de noapte
- NSVD

17. Bucşă - 2 buc.

18. Cârpă de şters - 1 buc.
19. Husă - 2 buc.
20. Şurubelniţă - 1 buc.

222
 223
21. Secundamer - 1 buc.
22. Lanternă -1 buc.

ACCESORII
1. Bandă de hârtie - 2 buc.

1. Oglindă - 3 buc.
2. Şurub - 6 buc.
3. Bec electric de 3,5 V - 2 buc.

DESTINAŢIA APARATELOR ŞI DISPOZITIVELOR DE INSTRUCŢIUNE A LĂZII ŞI

PROCEDEELE DE FOLOSIRE A LOR.

1. Paşaportul serveşte pentru verificarea conţinutului deplin a lăzii, cum se întrebuinţează

aparatele şi dispozitivele din ea, ce nereguli sunt şi pot să apară, metodele de înlăturare a lor,
transportarea şi lista de introducere a schimbărilor.
2. Ortoscopul dioptric se întrebuinţează la însuşirea regulilor de tragere din pistoalele
mitraliere (AKM, AKMS), mitralierelor PK (PKS) şi SGMB.
3. Ortoscop pentru înălţătoarele optice este destinat pentru controlul ochirii corecte la
studierea regulilor de tragere din armamentul cu înălţătoare optice şi înălţătoare optice-
electronice.
4. Fixatorul ochirii este destinat pentru controlul ochirii uniforme şi corecte la distanţele
reale.
5. Sticla laterală este destinat pentru controlul ochirii corecte la distanţele reale din AKM şi
mitraliere.
6. Rigla de tragere (pentru armamentul cu glonţ) este destinat pentru studierea regulilor de
tragere şi îndeplinirea ochirii corecte din armele cu glonţ. Dispozitivul se întrebuinţează în
complect cu cătarea, complect de reticule a înălţătoarelor optice şi fixator magnetic.
7. Rigla de tragere pentru aruncătoarele de grenade este destinată pentru studierea
regulilor de tragere şi ochirea corectă din aruncătoarele de grenade AG-7, SPG-9, de
asemenea din tunul MLI. Se întrebuinţează împreună cu cătarea, complect de reticule
înălţătoarelor optice şi fixator magnetic.
8. Cătarea este destinată pentru:
- demonstrarea poziţiei corecte a cătării armei;
- demonstrarea vizuală de proporţie a dispozitivului de ochire şi a ţintei la distanţe
diferite;
- demonstrarea greşelilor aduse la ochire;
- demonstrarea scoaterii punctului de ochire la vânt şi mişcarea ţintei;
- lămurirea regulilor de corectare a focului (tragerii).
9. Reticulul înălţătoarelor optice este destinat pentru însuşirea ochirii cu ajutorul
înălţătoarelor optice cu reticule de zi şi de noapte pentru diferite înălţătoare.
10. Arătătorul magnetic este destinat pentru controlul ochirii corecte şi uniforme la distanţe
micşorate ziua şi noaptea. Pe mânerul arătătorului sunt îndeplinite găuri cu mărimile de -3,5
şi 10 mm ziua şi de 6,10 şi 20 mm noaptea.
11. Imitatorul tragerii serveşte pentru controlul ochirii corecte şi uniforme pe timp de noapte –
imită focul inamicului.
12. Ecranul serveşte ca teren de tragere.
13. Lada serveşte pentru amplasarea în el a tuturor dispozitivelor şi aparatelor, şi pentru
instalarea pe el a ecranului şi imitatorului tragerii.

DESTINAŢIA, COMPONENŢA ŞI METODICA FOLOSIRII SIMULATOARELOR „DEVO,

DVD, SOL-P”.

223
 224

„Simulatorul electronic pentru antrenament la trageri cu pistolul – SOL-P” asigură executarea

antrenamentelor în luarea constantă a liniei de ochire şi marcarea ochirii corecte prin semnalizarea
optică la ţintă.

CARACTERISTICI TACTICO-TEHNICE

Distanţa de acţionare (bătaia) maximă este de 50 m.

Forma de greutate a pistolului specializat sunt similare cu ale pistolului 7,65 mm Md.1974
încărcat.
Pistolul specializat asigură reproducerea fenomenului de mânuire a trăgaciului şi percuţia simultan
cu declanşarea impulsului de radiaţie.
Semnalizarea optică a ochirii corecte la ţintă este vizibilă de la distanţa de 50 m; semnalizarea
este intermitentă timp de 4-5 sec.
Receptorul optoelectronic asigură recepţia impulsurilor de radiaţie sub un unghi de incidenţă de
20gr.
Diametrul spotului produs de fascicolul de radiaţii pe ţintă nu depăşeşte valoarea de 250 mm.
Receptorul electrooptic montat pe ţintă nu este influenţat de alte surse de radiaţie şi nu
declanşează aprinderea becului de semnalizare a ochirii corecte decât la recepţia impulsurilor emise de
pistolul specializat.
Elementele sistemului de recepţie sunt detaşabile, cu posibilităţi de montare pe ţinte diferite.
Toate elementele sistemului de recepţie sunt etanşe şi asigurate la pătrunderea stropilor de apă astfel
încât lentila sistemului optic de recepţie să nu aburească la interior.
Simulatorul SOL-P funcţionează în următoarele condiţii:
- temperatura de funcţionare să fie: -15gr. - +50gr.C.
- umiditatea relativ maximă: 90%.
simulatorul SOL-P asigură cu bateriile încărcate, executarea a cel puţin 1000 de lovituri.

Simulatorul SOL-P se compune din:

▪ emiţătorul în infraroşu montat pe pistolul specializat cal. 7,65mm, Md.1974;
▪ receptorul optoelectronic.
Pistolul 7,65 mm, Md.1974 specializat, se alimentează de la o baterie 6F22 (9V) sau de la o
baterie auto de acumulatori de 12V.

„Dispozitivul electronic pentru verificarea ochirii (DEVO)” este destinat pentru executarea
instruirii mitralierilor la tragerile cu armamentul individual de infanterie calibru 7,62mm (pistol,
pistol-mitralieră, carabină, puşcă semiautomată cu lunetă şi puşca-mitralieră), fără a folosi muniţie;
pentru verificarea nivelului de instruire a militarilor şi pentru verificarea reglării aparatelor de ochire
ale armelor, fără consum de muniţii.
Dispozitivul poate fi alimentat de la baterii de acumulatoare de 12Vcc sau de la reţeaua electrică
de 220Vca şi poate fi instalat în cazarmă, poligoane de instrucţie sau de tragere, ori în orice altă zonă
de teren care asigură distanţa de tragere de 25m până la 150m.

CARACTERISTICILE TACTICO-TEHNICE.

Distanţa la care se execută antrenamentul la tragere, este de 25-150m;

Poziţia de tragere poate fi culcat, în genunchi, în picioare, rezemat sau nerezemat;
Asigurarea funcţionării normale a dispozitivului impune ca trăgătorul să execute toate
operaţiunile pregătitoare pentru tragere;
Cadenţa de tragere este de 6 lovituri pe minut;
Suprafaţa activă a ţintei este de 250x250 mm;
Numărul elementelor active (recepţie şi afişare) din suprafaţa activă este de 25mm;

224
 225
Indicarea lovirii suprafeţei active a ţintei se face prin semnalizarea luminoasă intermitentă
timp de 5 secunde;
Observarea loviturii ţintei se face direct, imediat după percuţie;
Timp de instalare: 10 la 15 minute de către 2 militari;
Posibilităţi de transport: manual de către 2 militari;
Modul de alimentare cu energie electrică: emiţătorul şi receptorul se alimentează independent de
la o sursă de curent continuu – baterie de acumulatoare de 12Vcc , sau de la reţeaua electrică de
220Vca;
Variaţia acceptabilă a tensiunii sursei de alimentare: +10%.

„Dispozitivul pentru verificarea deprinderilor” serveşte pentru învăţarea antrenarea şi verificarea

nivelului de instruire al militarilor în vederea executării întrunite a operaţiilor de tragere cu
armamentul de infanterie: executarea ochirii, mânuirea lină a trăgaciului, oprirea respiraţiei, aşezarea
corectă şi menţinerea patului armei pe umăr.
Oferă posibilitatea militarilor, care se instruiesc, să-şi corecteze singur greşelile în executarea
întrunită a operaţiunilor de tragere, să se auto-instruiască. Tragerea se execută cu pistolul mitralieră,
fără consum de muniţii, asupra ţintei brâu, instalată în teren la distanţa de 100m, sau asupra ţintei
reduse amplasată în cameră la distanţa de 5m sau 10m, pe timp de zi sau de noapte.

CARACTERISTICI TEHNICE.
Tipul armei pentru instruire: pistol mitralieră AKM cu pat de lemn.
Locul de instruire: în teren sau încăpere.
Distanţa la care se execută antrenamentul:
- ţinta brâu de teren 100 m.
- ţinta redusă în cameră 5 m sau 10m.
Operaţii verificate în timpul antrenamentelor:
- executarea ochirii
- oprirea respiraţiei
- mânuirea lină a trăgaciului
- aşezarea corectă şi menţinerea patului armei pe umăr.
Tensiune de alimentare:
- reţea de curent alternativ de 220V-50Hz
- acumulator tip auto de 12Vcc
Puterea consumată:
- la reţea 22VA
- de la acumulator 12W
Condiţii de funcţionare:
- temperatura mediului: -10....+15gr.C
- umiditatea relativă max. 85%
- mediu lipsit de agenţi corozivi şi praf excesiv
Dimensiuni de gabarit în stare ambalată (mm): LxBxH=880x320x480
Greutatea totală în stare ambalată 45kg
dintre care: - aparatul propriu zis 18 kg
- anexele 12 kg
- lada 15 kg.
Condiţii de depozitare şi păstrare:
- temperatura mediului -30....+50gr.
- umiditatea relativă max. 85%
- mediu lipsit de agenţi corozivi şi praf excesiv

225
 226
DESTINAŢIA, COMPONENŢA ŞI METODICA FOLOSIRII TURELELOR DE INSTRUCŢIE
„TAB” ŞI „BMP”.

Simulatorul mitralierelor de pe TAB este destinat pentru cunoaşterea armamentului, muniţiei,

dispozitivelor de ochire şi observare, precum şi pentru învăţarea operaţiunilor de tragere şi armament
în condiţiile şedinţelor prevăzute în Regulamentul tragerii cu armamentul de infanterie.
Simulatorul asigură instruirea concomitentă a 3 militari având un program de instruire de 21 de
ore/om/ciclu şi permite parcurgerea următoarelor etape de instruire:
cunoaşterea dispozitivelor de ochire şi observare a armamentului şi muniţiei de pe transport; 17.
Bucşă - 2 buc.
18. Cârpă de şters - 1 buc.
19. Husă - 2 buc.
20. Şurubelniţă - 1 buc.
21. Secundamer - 1 buc.
22. Lanternă -1 buc.

ACCESORII
4. Bandă de hârtie - 2 buc.
5. Oglindă - 3 buc.
6. Şurub - 6 buc.
7. Bec electric de 3,5 V - 2 buc.

2.Destinaţia aparatelor şi dispozitivelor de instrucţiune a Lăzii şi procedeele de folosire

1. Paşaportul serveşte pentru verificarea conţinutului deplin a lăzii, cum se întrebuinţează
aparatele şi dispozitivele din ea, ce nereguli sunt şi pot să apară, metodele de înlăturare a lor,
transportarea şi lista de introducere a schimbărilor.
2. Ortoscopul dioptric se întrebuinţează la însuşirea regulilor de tragere din pistoalele
mitraliere (AKM, AKMS), mitralierelor PK (PKS) şi SGMB.
3. Ortoscop pentru înălţătoarele optice este destinat pentru controlul ochirii corecte la
studierea regulilor de tragere din armamentul cu înălţătoare optice şi înălţătoare optice-
electronice.
4. Fixatorul ochirii este destinat pentru controlul ochirii uniforme şi corecte la distanţele
reale.
5. Sticla laterală este destinat pentru controlul ochirii corecte la distanţele reale din AKM şi
mitraliere.
6. Rigla de tragere (pentru armamentul cu glonţ) este destinat pentru studierea regulilor de
tragere şi îndeplinirea ochirii corecte din armele cu glonţ. Dispozitivul se întrebuinţează în
complect cu cătarea, complect de reticule a înălţătoarelor optice şi fixator magnetic.
7. Rigla de tragere pentru aruncătoarele de grenade este destinată pentru studierea
regulilor de tragere şi ochirea corectă din aruncătoarele de grenade AG-7, SPG-9, de
asemenea din tunul MLI. Se întrebuinţează împreună cu cătarea, complect de reticule
înălţătoarelor optice şi fixator magnetic.
8. Cătarea este destinată pentru:
- demonstrarea poziţiei corecte a cătării armei;
- demonstrarea vizuală de proporţie a dispozitivului de ochire şi a ţintei la distanţe
diferite;
- demonstrarea greşelilor aduse la ochire;
- demonstrarea scoaterii punctului de ochire la vânt şi mişcarea ţintei;
- lămurirea regulilor de corectare a focului (tragerii).
9. Reticulul înălţătoarelor optice este destinat pentru însuşirea ochirii cu ajutorul
înălţătoarelor optice cu reticule de zi şi de noapte pentru diferite înălţătoare.

226
 227
10. Arătătorul magnetic este destinat pentru controlul ochirii corecte şi uniforme la
distanţe micşorate ziua şi noaptea. Pe mânerul arătătorului sunt îndeplinite găuri cu
mărimile de -3,5 şi 10 mm ziua şi de 6,10 şi 20 mm noaptea.
11. Imitatorul tragerii serveşte pentru controlul ochirii corecte şi uniforme pe timp de noapte –
imită focul inamicului.
12. Ecranul serveşte ca teren de tragere.
13. Lada serveşte pentru amplasarea în el a tuturor dispozitivelor şi aparatelor, şi pentru
instalarea pe el a ecranului şi imitatorului tragerii.

227
 228
INSTRUCŢIA FOCULUI

Tema 8: Bazele şi regulile de tragere de pe maşina de luptă. Verificarea acesteia şi

aducerea la bătaia normală.
Şedinţa: 1 Practică 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Procedeele de încercare prin tragere şi aducerea la bătaia normală a pistolului
mitralieră AKM şi AK-74.
2. Procedeele de încercare prin tragere şi aducerii la bătăi normale a puştii
mitralieră RPK şi mitraliera PK.
3. Procedeele de aducere la bătaia normală a БТР-80.
4. Procedeele de aducere la bătaia normală a БМД-1.

Bibliografie: 1. Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V.

Şchiopu, Chişinău, Centrul Ediţional, 2000.
2. Бронетранспортер БТР-80, ТО pag. 43-122.
3. БМД, ТО и ИЭ pag. 47-74.

1.Procedeele de încercare prin tragere şi aducerea la bătaia normală a

pistolului mitralieră AKM şi AK-74.
Incercarea pistolului-mitraliera prin tragere si aducerea lui la bataia normala se efectueaza prin
tragere cu cartuşe cu gloante obişnuite. Cartuşele trebuie sa fie din acelasi lot. Distanta pana la tinta 100
m, Inaltatorul 3. Pozitia pentru tragere - culcat rezemat. Pistolul-mitraliera - fara baioneta-pumnal.
Pistoalele-mitraliera care au compensatoare se aduc la bataia normala cu compensatoarele care in
continuare la tragere nu se desurubeaza.
Tragerea se efectueaza cu lovitura asupra tintei de reglaj (sau asupra unui dreptunghi negru cu
inaltimea 35 cm si latimea 25 cm) fixata pe un panou alb cu Înaltimea 1 m si latimea 0,5 m. Ca punct de
ochire serveste mijlocul limitei de jos a tintei de reglaj (dreptunghiului negru); el trebuie sa fie
aproximativ la nivelul ochiului tragatorului. Pe dreptunghiul negru, pe linia verticals la distanta de 25
cm deasupra punctului de ochire se marcheaza cu creta sau cu un creion colorat pozitia normala a
punctului mediu de lovire (PML). Acest punct serveste ca punct de referinta (PR). La tinta de reglaj ca
punct de referinta serveste centrul circumferintelor.
Pentru incercarea prin tragere tragatorul trage patru focuri lovitura cu lovitura, ochind minutios si
uniform sub mijlocul limitei de jos a tintei (dreptunghiului negru). Dupa terminarea tragerii comandantul,
care conduce incercarea prin tragere, verifica tinta si dupa amplasarea gaurilor determina gruparea
loviturilor si pozitia punctului mediu de lovire. Militarilor care efectueaza tragerea nu li se permite sa
verifice tintele.
Gruparea loviturilor se considera normala daca toate cele patru gauri sau trei (cu una desprinsa) intra
intr-o circumferinta cu diametrul de 15 cm. Daca gruparea ampiasarii gaurilor nu satisface aceasta cerinta,
atunci tragerea se repeta. Daca si rezultatul tragerii repetate e nesatisfacator, pistolul-mitraliera se
expediaza la atelierul de reparatii pentru inlaturarea cauzelor impraştierii gloantelor.
Daca gruparea de amplasare a gaurilor este considerata normala, atunci comandantul determina
punctul mediu de lovire si pozitia acestuia fata de punctul de referinta.
Pentru determinarea punctului mediu de lovire dupa patru gauri:
- se unesc cu о linie dreapta doua din cele mai apropiate gauri si distanta dintre ele se Imparte
in doua parti egale;
- punctul obtinut se uneste cu a treia gaura si distanta dintre ele se Imparte in trei parti egale;
- cel mai apropiat punct de mipartire de primele doua gauri se uneste cu gaura a patra si distanta
dintre ele se imparte in patru parti egale.

228
 229
Punctul de Tmpartire eel mai apropiat de primele trei gauri va fi punctul mediu de lovire al
celor patru gauri.
Punctul mediu de lovire mai poate fi determinat si in felul urmator: unim gaurile in perechi, apoi
unim mijlocirile ambelor drepte si dreapta obtinuta о Tmpartim in doua parti egale; punctul de impartire va
fi punctul mediu de lovire.
Daca toate cele patru gauri nu încap intr-o circumferinta cu diametrul de 15 cm, atunci se permite
ca punctul mediu de lovire sa fie determinat dupa cele mai apropiate intre ele trei gauri cu conditia ca a
patra gaura e Îndepartata de punctul mediu de lovire al celor trei gauri cu mai mult de 2,5 raze ale
circumferintei care cuprinde cele trei gauri.
Pentru determinarea punctului mediu de lovire dupa trei gauri:
- se unesc cu о linie dreapta cele mai apropiate doua gauri si distanta dintre ele se imparte
in doua parti egale;
- punctul obtinut se uneste cu gaura a treia si distanta dintre ele se imparte in trei parti egale.
Punctui de impartire eel mai apropiat de cele doua gauri va fi punctul mediu de lovire.
Cand pistolul-mitraliera este reglat, punctul mediu de lovire trebuie sa coincida cu punctul de
referinta sau sa devieze de la acesta In orice directie eel mult cu 5 cm, adica sa nu lasa din limitele
circumferintei mici a tintei de reglaj.
Daca la tragerea lovitura cu lovitura punctul mediu de lovire a deviat de la eel de referinta in
orice parte mai mult decat cu 5 cm, atunci se schimba corespunzator pozitia catarii; daca punctul mediu
de lovire este mai jos de eel de referinta, catarea trebuie Însurubata, daca e mai sus - desurubata; daca
punctul mediu de lovire e mai In stanga de punctul de referinta, saniuta catarii se deplaseaza la stanga,
daca e mai În dreapta - la dreapta.
La deplasarea catarii intr-o parte cu I mm punctul mediu de lovire În cazul tragerii la 100 m se
deplaseaza cu 26 cm. О rotatie de 360° a catarii deplaseaza punctul mediu de lovire dupa Înaltime În
cazul tragerii la 100 m cu 20 cm.
Corectitudinea deplasarii catarii se verifica prin tragerea repetata.
În timpul încercării prin tragere şi reglării armamentului tragerea trebuie să se execute, de regulă, de
către militari din arma repartizată lor sau de către cei mai buni trăgători aleşi de către comandantul
subunităţii^ La trageri trebuie să asiste comandanţii grupelor şi maiştrii armurieri.
"Clncercarea prin tragere şi reglarea armamentului se execută prin tragerea
cu cartuşe ce au gloanţe obişnuite dintr-un singur lot la distanţa de 100 m
pînă la ţinta de reglag.
Tragerea se execută asupra ţintei de reglaj sau asupra dreptunghiului
negru cu dimensiunile de 35 cm în înălţime şi 25 cm în lăţime, instalat pe
panoul alb cu înălţimea de 1 m şi lăţimea 0,5 mj
Punctul de ochire este mijlocul mar ginii inferioare a ţintei de reglaj,
tăiată pe linia albă în corespundere cu tipul dat de armă. Punctul de control
(punctul mediu al loviturilor) este considerat centrul cercurilor pe ţinta de
reglaj.
Tragerea din pisiolul-mitralieră, puşcă şi carabină se execută din poziţia de
tragere culcat rezemat.
Reglarea înălţătorului aruncătorului de grenade, încercarea prin tragere şi
reglarea armamentului transportorului blindat şi al maşiniii de luptă pentru
infanterie se efectuează de către echipajul maşinii.
încercarea prin tragere şi reglarea pistoalelor-mitraliere, puştilor, carabinelor, pistoalelor se execută
prin tragerea loviturilor izolate, apoi prin foc automat.
«Reglarea înălţătorului se poate executa conform punctului îndepărtat şi ţintei de reglaje iar reglarea
înălţătorului mecanic al aruncătorului de grenade — conform ţintei de reglaj.
Pentru încercarea prin tragere a armei, trăgătorul execută patru lovituri izolate, ochind în mijlocul
marginii inferioare a ţintei de reglaj. La sfîrşitul tragerii, .comandantul care dirijează încercarea prin
tragere, cercetează ţinta şi conform repartizării găurilor determină gruparea tragerii şi poziţia punctului
mediu al loviturilor.
Gruparea tragerii este considerată normală dacă toate patru găuri (pentru puşca cu lunetă sistem
Degteariov obligatoriu patru) sau trei (în cazul uneia distanţiată) se află în cercul (gabaritul) indicat în
tabel. Dacă gruparea găurilor nu corespunde acestei cerinţe, atunci arma trebuie să fie expediată la
reparaţie.
Dacă gruparea este considerată normală, atunci comandantul determină punctul mediu al loviturilor
şi poziţia lui faţă de punctul de control.
La tragerea normală a armei, punctul mediu al loviturilor trebuie să coincidă cu punctul de control
sau să devieze de la el în orice direcţie doar cu o mărime indicatăjîn tabel.
229
 230
După încercarea prin tragere a mitralierilor prin lovituri izolate, se efectuează încercarea prin
tragere cu foc automat.
Pentru aceasta militarul care reglează arma, execută prin foc automat numărul necesar de serii
indicat în tabel, folosind cantitatea determinată de cartuşe, ţinînd minuţios şi precizînd reglarea
mitralierei după fiecare serie.

2.Procedeele de încercare prin tragere şi aducerii la bătăi normale a puştii mitralieră

RPK şi mitraliera PK
Incercarea pustii-mitraliera prin tragere si aducerea ei la bataia normala se efectueaza prin tragere
cu cartuse cu glont obisnuit. Cartusele trebuie sa fie din acelasi lot. Distanta pana la tinta 100 m,
inaltatorul 3, telul 0. Pozitia de tragere - culcat, de pe cracan.
Tragerea se efectueaza asupra tintei de reglaj sau dreptunghiului negru cu dimensiunile de 35 cm în
înaltime si 25 cm în laţime, fixat pe un panou alb cu înaltimea de 1 m si latimea 0,5 m. Ca punct de
ochire serveste mijlocul marginii de jos a tintei de reglaj sau dreptunghiului negru; el trebuie sa se afle
aproximativ la nivelul ochiului tragatorului. Pe dreptunghiul negru la distanta de 25 cm deasupra
punctului de ochire pe linia verticals se marcheaza cu creta sau creion colorat pozitia normala a
punctului mediu de lovire (PML). Acest punct (centrul circumferintei tintei de reglaj) este punct de
referinta (PR).
Incercarea mitralierei prin tragere si aducerea ei la bataia normala se efectueaza, mai întai, prin
tragerea foc cu foc, apoi prin foc automat.
Pentru incercarea prin tragerea foe cu foe tragatorul trage patru focuri, ochind minutios si uniform
sub mijlocul marginii de jos a tintei de reglaj sau dreptunghiului negru. Dupa terminarea tragerii
ofiterul, care conduce verificarea prin tragere, verifica tinta si dupa amplasarea gauritor determina
gruparea loviturilor si pozitia punctului mediu de lovire.
Gruparea loviturilor se considera normata, daca toate cele patru gauri sau trei (cu una desprinsa)
intra mtr-o circumferinta cu diametrul de 15 cm. Daca gruparea amplasarii gaurilor nu satisface
aceasta cerinta, atunci tragerea se repeta. Daca si rezultatul tragerii repetate e nesatisfacator, pusca-
mitraliera se expediaza la atelierul de reparatii pentru Înlaturarea cauzelor Tmprastierii gloantelor.
Daca amplasarea gruparii loviturilor va fi considerata normala, atunci comandantul determina
punctul mediu de lovire si pozitia lui fata de punctul de referinta.
L-a bataia normala a pustii-mitraliera punctul mediu de lovire trebuie sa coincida cu punctul de
referinta sau sa se abata de la acesta În orice directie eel mult cu 5 cm, adica sa nu iasa din limitele
circumferintei mici a tintei de reglaj. Pusca-mitraliera, bataia careia la incercare va fi considerata
anoimala, se aduce la bataia normala.
Dupa mcercarea pustii-mitraliera prin tragere lovitura cu lovitura se efectueaza încercarea prin
tragerea cu foe automat. Pentru aceasta mitraliorul executa 2-3 serii de foe automat consumand opt
cartuse si ochind minutios sub mijlocul limitei de jos a tintei de reglaj sau dreptunghiului negru si
precizand ochirea pustii-mitraliera dupa fiecare serie.
Bataia pustii-mitraliera se considera normala, daca eel putin sase din opt încap într-o circumferinta
cu diametrul de 20 cm si totodata punctul mediu de lovire deviaza de la eel de referinta eel mult cu 5
cm În orice directie, adica nu iese din limitele circumferintei mici a tintei de reglaj.
Punctul mediu de lovire la tragerea cu foe automat se determina În felul urmator:
- de asupra sau de jos se numara jumatate din gauri si se despart cu creta sau creionul colorat
printr-o iinie orizontala;
230
 231
- in aceeasi ordine se numara jumatate din gauri din stanga sau din dreapta si se despart printr-o
linie verticals.
Punctul de intersectie al liniilor orizontala si verticala va determina pozitia punctului mediu de
lovire.
Gruparea loviturilor la tragerea automată depinde nu numai de starea puştii-mitraliera, ci si de
trăgător. De aceea in cazuri dubioase de grupare nesatisfăcătoare tragerea trebuie repetata cu atragerea
unui mitralior mai experimentat.
Daca la tragerea lovitura cu lovitura punctul mediu de lovire a deviat de la eel de refennta in orice
parte mai mult decat cu 5 cm, atunci corespunzator se efectueaza schimbul pozitiei catarii.
Daca punctul mediu de lovire e mai jos de punctul de refennta, catarea trebuie Înşurubata, daca e
mai sus - desurubata. Daca punctul mediu de lovire e mai in stanga de punctul de referinta, saniuta
catarii se deplaseaza la stanga, daca e mai in dreapta - la dreapta.
La deplasarea catarii într-o parte cu 1 mm punctul mediu de lovire în cazul tragerii la 100 m se
deplaseaza cu 18 cm. О rotatie deplina a catarii deplaseaza punctul mediu de lovire în înaltime, în
cazul tragerii la 100 m, cu 14 cm.
Corectitudinea deplasarii catarii se verifica prin tragere repetata.
Daca la tragerea automata punctul mediu de lovire a deviat de la punctul de referinta mai mult
decat cu 5 cm, atunci dupa examinarea pustii-mitraliera si verificarea reglarii ei tragerea trebuie
repetata. Daca drept rezultat al tragerii repetate punctul mediu de lovire a deviat totusi mai mult decat
cu 5 cm, atunci trebuie schimbata pozitia catarii. Dupa schimbul pozitiei catarii tragerea se repeta.
Daca nu se reuseste aducerea pustii-mitraliera la bataia normala in cazul tragerii automate, atunci
ea se expediaza la atelierul de reparatii pentru examinare si reparatie.
Dupa aducerea pustii-mitraliera la bataia normala rizul vechi de pe saniuta catarii se scoate, iar în
locul lui se face unul nou.
Ultimul rezultat al tragerii lovitura cu lovitura si tragerii automate pentru aducerea pustii-mitraliera
la bataia normala se noteaza În formular.

Încercarea prin tragere şi aducerea la bataia normala PK

incercarea mitralierei prin tragere si aducerea acesteia la bataia normala se efectueaza prin tragerea
la 100 m cu cartuse cu glont obisnuit (cu miez de otel sau usor, model 1908), luate din ambalaj
ermetic.
Incercarea prin tragere si aducerea la bataia normala se efectueaza:
- in cazul mitralierelor ПК si ПКС - mai Întai prin tragerea lovitura cu lovitura (4
cartuse), apoi prin tragerea automata (10 cartuse in 3-4 serii);
- in cazul mitralierei ПКТ - numai prin tragerea automata (10 cartuse Într-o serie).
incercarea prin tragere ş1 aducerea la bataia normala a mitralierelor ПК, ПКС si ПКБ
Mitralierele ПК si ПКС (fara afet) si transportul blindat cu mitraliera ПКБ se instaleaza ре о
platforma nivelata.
Tragerea se executa cu mitralierele ПК ре cracan si ПКС din pozitia culcat, cu mitraliere ПКБ - cu
mecanismele fixate din pozitia În picioare, maltator 3 si telul 0, asupra tintei de reglaj (sau
dreptunghiului negru cu dimensiunile 35 cm În ÎnSltime si 25 cm latime), fixate pe un panou alb cu
ÎnSltimea de 1 m si latimea de 1 m instalat perpendicular pe planul tragerii. Ca punct de ochire
serveste mijlocul limitei de jos a tintei de reglaj (fig. 19, a) taiata dupa linia a doua orizontala sau a
dreptunghiului negru, el trebuie sS se afle aproximativ la nivelul ochiului tragatorului. Pe linia
verticals cu 15 cm mai sus de punctul de ochire pe dreptunghiul negru se marcheaza (cu creta, creion
colorat) pozitia normala a punctului mediu de lovire. Acest punct sau centrul circumferintelor tintei de
reglaj este punct de referinta (PR).
Dupa ce se trag patru focuri lovitura cu lovitura comandantul care conduce Incercarea prin tragere
determina dupa amplasarea gaurilor gruparea loviturilor si pozitia punctului mediu de lovire.
Gruparea loviturilor mitralierei se considers normala, daca toate patru g&uri (sau trei cu una
desprinsa) incap Într-o circumferinta cu diametrul de 15 cm.
Daca gruparea amplasarii gaurilor nu satisface aceasta cerinta tragerea se repeta. Daca si rezultatul
tragerii repetate este nesatisfacator, mitraliera se expediaza la atelierul de reparatii.

231
 232
Daca gruparea gaurilor este normala, comandantul determina punctul mediu de lovire (PML) si
pozitia tui fata de punctul de referinta (PR).
Bataia mitralierei la tragerea lovitura cu lovitura se considera normala, daca punctul mediu de
lovire a coincis cu punctul de referinta sau a deviat de la acesta În orice parte eel mult cu 5 cm, adica
nu a iesit din limitele circumferintei mici a tintei de reglaj.
Dupa terminarea ÎncercSrii prin tragere a mitralierei lovitura cu lovitura se efectueaza Încercarea
prin tragere automata, mitraliorul executa 3-4 serii, corectand ochirea mitralierei dupa fiecare serie.
Bataia mitralierei ПК (ПКБ) se considera normala daca eel putin 7 (8) gauri din 10 Încap Într-o
circumferinta cu diametrul de 20 cm si punctul de lovire deviaza eel mult cu 5 cm În orice directie,
adica nu iese din limitele circumferintei mici a tintei de reglaj.
Daca la Încercarea prin tragere lovitura cu lovitura punctul mediu de lovire a deviat de la punctul
de referinta În orice parte mai mult de 5 cm, atunci se efectueaza corespunzator schimbul pozitiei
catarii sau a saniutei acesteia. Daca punctul mediu de lovire e mai jos de eel de referinta, catarea
trebuie Însurubata, daca e mai sus - desurubata. Daca punctul mediu de lovire e mai În stanga de eel de
referinta, catarea se deplaseaza la stanga, daca e mai În dreapta - la drcapta. Dupa schimbarea pozitiei
catarii tragerea se repeta.

Nota: О rotatie completa a catarii schimba pozitia punctului mediu de lovire in inalfime in cazul
tragerii la 100 m cu 12 cm, iar deplasarea saniutei catarii cu 1 mm - cu 15 cm.
Daca la tragerea automata punctul mediu de lovire s-a deplasat de la eel de referinta mai mult de 5
cm, e necesar de examinat mitraliera din nou, de verificat instalarea ei pe pozitia de tragere, de
schimbat pozitia catarii (saniutei catarii) si de repetat tragerea.
Daca nu se reuseste aducerea mitralierei la bataia normala prin tragere automata, ea se expediaza la
ate'ierul de reparatii pentru examinare si reparatie.
Dupa aducerea mitralierei la bataia normala rizul vechi de pe saniuta catarii se scoate, iar in locul
accstuia se face unul nou.
Rezultatul final al aducerii mitralierei la bataia normala se înscrie in formular.
Incercarea prin tragere a tevii de schimb se efectueaza dupa terminarea incercarii prin tragere a
tevii de baza dupa aceleasi reguli.
Dupa terminarea incercarii prin tragere sau aducerii mitralierei ПКС la bataia normala pe cracan,
se verifica bataia mitralierei pe afet prin tragere automata (10 cartuse). Pentru aceasta mitraliera se
fixeaza pentru tragere din pozitia culcat, se ocheste in acelasi punct de ochire, mecanismele de ochire
in inaltime si directie se fixeaza si se executa 2-3 rafale sprijinind patul de umar cu corectarea ochirii
dupa fiecare rafala, daca e necesara.
Bataia mitralierei pe afet se considera normala, daca 8 gauri din 10 incap intr-o circumferinta cu
diametrul de 20 cm si punctul mediu de lovire a deviat de la eel de referinta eel mult cu 5 cm in orice
directie, adica nu iese din limitele circumferintei mici a tintei de reglaj.
Daca gruparea a loviturilor mitralierei nu corespunde acestei cerinte, tragerea se repeta. Daca si
rezultatul tragerii repetate e nesatisfacator, mitraliera se expediaza la atelierul de reparatii.
Daca gruparea loviturilor mitralierei e normala, iar punctul mediu de lovire a deviat de la eel de
referinta mai mult decat cu о miime, atunci se masoara distanta dintre ele dupa directia laterala si
inaltime. Devierile obtinute in diviziuni ale teiului si inaltatorului se noteaza in formular si se iau in
considerate la tragerea de pe afet.
Incercarea prin tragere şi aducerea la bataia normala a mitralierei ПКТ
La incercarea prin tragere si aducerea mitralierei PK.T la bataia normala se respecta regulile
indicate mai sus. Masinile MLD (ТAВ) totodata trebuie sa fie instalate fara inclinare longitudinala si
laterala (se admite о inclinare de eel mult 2°), iar mitraliera sa fie indreptata de-a lungul axei
longitudinale.
Incercarea mitralierei prin tragere se incepe cu reglarea ei dupa tinta de control, instalata la 20 m de
la retezatura de la gura tevii, tunului perpendicular pe canalul tevii si in asa fel ca linia orizontala de pe
tinta sa fie paralela cu firul orizontal al inaltatorului.
Dupa scara mitralierei se pune inaltatorul 4 si lucrand cu mecanismele de ochire in inaltime si
directie se suprapune echerul central al scarii pe punctul de ochire (centrul circumferintei „inaltator")

232
 233
al tintei de control. Dupa aceasta se introduce in teava mitralierei tubul reglarii tirului la rece
(TRTR) si se priveste prin el incotro e indreptata mitraliera. Daca reticulul TRTR se suprapune pe
centrul circumferintei (punctul de vizare) „mitraliera" pe tinta, atunci mitraliera se considera reglata.
Daca reticulul TRTR nu se suprapune pe punctul de vizare, atunci mitraliera se indreapta cu ajutorul
mecanismului de reglare al suportului in centrul circumferintei „Mitraliera". Cu aceasta reglarea
mitralierei se incheie, iar tubul reglarii tirului la recire se extrage din teava.
Nota 1. In scopul precizarii corectitudinii indicatiilor tubului reglarii tirului /a rece el trebuie
inters in teava sub diferite iinghiuri fata de planul tragerii, controldnd pozitia reticulului pe tinta. Ea
in cazul dat trebuie sa fie indreptata in unul si acelasi punct.
Nota 2. Indreptarea tevii mitralierei in centrul circumferintei (punctul de vizare) „Mitraliera"
poate fl jacuta si fara TRTR, pentru aceasta de la mitraliera se demonteaza declansatond electric si
portinchizatorul, iar ochirea e efectuata de ochitor (incarcator) prin

gaura mica de sus in peretele din spate al cutiei inchizatorului si reticulul din fire la retezatura de la
gura tevii..
Pentru verificarea bataii pe scara mitralierei se pune inaltatorul 4, echerul central al inaltatorului se
dirijeaza cu ajutorul mecanismelor de ochire in inaltime şi directie pe punctul de ochire al tintei de
reglaj, instalata la 100 m de la retezatura de la gura tevii tunului. Dupa aceasta ochitorul, tinand
volanele mecanismelor de ochire in inaltime şi directie, executa о rafala de 10 focuri. Dupa terminarea
tragerii şi descarcarea mitralierei comandantul se apropie de tinta de reglaj şi determina dupa
amplasarea gaurilor gruparea lor şi devierea punctului mediu de lovire (PML) de la punctul de
referinta. Punctul mediu de lovire si gruparea loviturilor se determina eel putin dupa 8 gauri amplasate
eel mai dens.
Bataia mitralierei se considera normals, daca gaurile au incaput intr-o circumferinta cu diametrul
de 20 cm, iar PML nu a iesit din limitele unei circumferinte cu raza de 5 cm (a gabaritului preciziei).
Daca bataia mitralierei nu corespunde acestor cerinte, atunci mitraliera se aduce la bataia normala.
La gruparea nesatisfacatoare a amplasarii gaurilor mitraliera e verificata inca о data de catre
tehnicul armurier si tragerea se repeta. Dupa amplasarea tuturor sau eel putin a 8 gauri se determina
din nou gruparea, apoi pozitia punctului mediu de lovire.

Daca gruparea amplasarii gaurilor si la tragerea repetata iese din limitele circumferintei cu
diametrul de 20 cm, mitraliera se expediaza la atelierul de reparatii.
Daca la gruparea satisfacatoare a gaurilor PML a deviat mai mult decat cu 5 cm de la punctul de
referinta (a trecut de limitele gabaritului preciziei), e necesar de schimbat pozitia mitralierei cu ajutorul
mecanismului de reglare a suportului. In cazul acesta trebuie ins.urubata acea bucsa (piulita), in care
parte a deviat PML de la punctul de referinta. De exemplu, punctul mediu de lovire a deviat in dreapta,
inseamna ca trebuie inşurubata bucsa din partea dreapta, eliberand-o in prealabil pe cea din stanga.
Rotirea bucsei (piulitei) cu о diviziune deplaseaza PML cu 10 cm, adica cu о miime din distanta de
tragere.
Dupa deplasarea mitralierei tragerea se repeta pana la obtinerea rezultatelor satisfacatoare.
Dupa aducerea mitralierei la bataia normala, bucsele (piulitele) mecanismului de reglare se asigura
cu splinturi de sarma si se construieşte tinta de control.
Tinta de control permite de a regla mitraliera fara tragere si a restabili pozitia axei canalului tevii
mitralierei la pregatirea tancului pentru tragere si dupa marşuri indelungate.
Pentru constructia tintei de control
1. Se pune un panou cu hartie alba la 20 m de la retezatura de la gura tevii tunului si la inaltimea
ei. Tot odata linia orizontala de pe panou trebuie sa fie paralela cu linia orizontala de ochire.
2. Vizand prin gaura din blocul inchizatorului şi prin reticulul de pe retezatura de la gura tevii
tunului, aceasta se reporteaza in centrul semnului de pe panou.
3. Fara a deranja ochirea, se repereaza cu ajutorul indicatorului pentru tinte punctele de vizare a
echerului central cu fixarea inaltatorului la diviziunea 4 şi axei canalului tevii mitralierei (cu ajutorul
tubului reglarii tirului la rece sau vizarii prin teava). E rational de determinat pozitia punctelor de
vizare dupa trei repere.

233
 234
4. Din punctele de vizare obtinute se descriu circumferinte cu raza de 8 cm si cercurile se
vopsesc cu vopsea neagra.
Tinta de control si cea de reglaj se pastreaza la comandantul companiei. Pozitia punctelor acestor
tinte trebuie reportata la scara de micşorare in formularul mitralierei.
Nota: Daca tinta de control si tubui reglarii tirului la rece lipsesc, atunci incercarea prin tragere
a mitralierei incepe cu tragerea a patru focuri lovitura cu lovitura in ordinea indicata mai sus.

3.Procedeele de aducere la bătaia normală a БТР-80.

Aducerea mitralierelor la bătaia normală se efectuează in cazurile schimbării ambelor sau a uneia
dintre mitraliere, schimbării înălţătorului sau geamului de protecţie cu încălzire electrică al înălţătorului,
schimbării tubului pentru reglarea tirului la rece, alcătuirii ţintei de control şi reglaj, înrăutăţirii evidente a
grupării şi preciziei bătăii instalaţiei, precum şi în cazul schimbării instalaţiei sau după reparaţia
mecanismelor.
Înaintea încercării prin tragere mitralierele trebuie să fie examinate minuţios şi înlăturate toate
defectele depistate.
Încercarea prin tragere a instalaţiei se efectuează în condiţii climaterice favorabile şi iluminare
bună, cu muniţii din acelaşi lot pentru fiecare mitralieră.
Înaintea aducerii instalaţiei la bătaia normală, pentru a reduce consumul de timp şi muniţii, se
verifică dispunerea reciprocă a axei canalului ţevii mitralierei şi axei optice a înălţătorului.
Verificarea se face în următoarea succesiune:
- se instalează maşina pe un teren orizontal tare şi orientativ cu partea frontală şi mitralierele în
direcţia tragerii, se aduce presiunea în pneurile roţilor la 2,8 kgf/cm2, motorul se opreşte, se
cuplează viteza întâia la cutia de viteze şi se frânează maşina cu ajutorul frânei de staţionare,
- se pregătesc mitralierele KПBT şi ПKT pentru tragere încărcându-le şi având în benzi câte 5
cartuşe;
- se apasă pe butonul declanşatorului electric şi se trage pe rând cu fiecare mitralieră câte 5 focuri
(pentru trasare) în sectorul de executare a locului;
- se deconectează întrerupătorul declanşatorului electric şi se verifică lipsa cartuşelor în mitraliere,
- se fixează panoul la distanţa de 100 m de ta retezătura de la gura ţevii mitralierei KПBT. Pe
panou se fixează vertical ţinta de verificare (fig. 50) la înălţimea liniei de tragere a mitralierelor. Ţinta
trebuie sa fie bine iluminată, totodată sursa de lumină nu trebuie să încurce la ochirea mitralierelor şi
înălţătorului asupra crucilor şi semnului de ochire al ţintei;
- se introduce în ţeava mitralierei KПBT tubul reglării tirului la rece (TRTR) cal. 14,5 mm până
la proptire în guler, astfel încât firul vertical să fie paralel cu linia verticală a ţintei. Creasta
tubului TRTR trebuie să fie îndreptată în sus;
- se dirijează cu ajutorul mecanismelor de ochire în înălţime şi direcţie reticulul TRTR pe centrul
circumferinţei cu marcajul KПBT. în această poziţie se frânează cu ajutorul frânelor părţile rotativă şi
oscilantă ale instalaţiei. La folosirea tubului reglării tirului la rece trebuie de avut în vedere că imaginea
ce se vede prin tub este direct răsturnată de la dreapta spre stânga;

234
 235

Fig. 1. Ţintă de verificare.

- se demontează de la mitraliera ПKT ascunzătorul de flăcări (filet pe stânga) şi se introduce în
ţeava tubul reglării tirului la rece cal. 7,62 mm până la proptire în guler, astfel încât firul vertical să fie
paralel cu linia verticală de pe ţintă. Creasta TRTR trebuie să fie îndreptată în sus. Reticulul TRTR
trebuie sa coincidă cu crucea ţintei cu marcajul ПKT;
- dacă reticulul nu se suprapune, atunci se schimbă poziţia mitralierei ПKT, scoţând în prealabil
splinturile la bucşele mecanismului de reglare a bazei căruciorului. După aceea cu ajutorul
mecanismului de reglare a bazei căruciorului mitralierei ПKT se dirijează cu reticulul TRTR pe centrul
crucii ţintei cu marcajul ПKT. Ochirea mitralierei prin TRTR se efectuează prin vizare triplă;
- după ce ţevile mitralierelor sânt îndreptate în intersecţiile corespunzătoare de pe ţintă, se
verifică poziţia înălţătorului. Punctul de intersecţie a axelor verticală şi orizontală ale reticulului
înălţătorului (vârful echerului) trebuie să coincidă cu centrul semnului de ochire n al ţintei. Dacă vârful
echerului reticulului înălţătorului nu a coincis cu centrul semnului de ochire FI al ţintei, atunci se
efectuează reglarea înălţătorului in conformitate cu indicaţiile;
- se scot tuburile reglării tirului la rece din canalele ţevilor mitralierelor KПBT şi ПKT şi se pun
în lăzi. Lăzile se fixează1 pe locurile tor în maşină. Se înşurubează pe ţeava ПKT ascunzătorul de
flăcări.
După terminarea reglării amplasării reciproce a axelor canalelor ţevilor mitralierelor cu axa
optică a înălţătorului se verifică gruparea şi precizia loviturilor mitralierelor trăgând asupra ţintei de
reglaj (fig. 51). Tragerea se execută cu cartuşe: pentru mitraliera KПBT - cu glonţ B-32, pentru
mitraliera ПKT - cu glonţ uşor cu miez de oţel.

Fig. 2. Ţinta de reglaj.

Ordinea verificării grupării şi preciziei loviturilor:

- se schimbă ţinta de verificare cu cea de reglaj;
- se încearcă mitralierele KПBT şi ПKT având în benzi câte 10 cartuşe şi se declanşează
întrerupătorul declanşatorului electric;

235
 236
- se dirijează instalaţia cu ajutorul mecanismelor de ochire în înălţime şi direcţie pe punctul
de ochire al ţintei (se suprapune vârful echerului reticulului înălţătorului pe punctul de ochire), după
aceea se frânează cu siguranţă instalaţia;
- se apasă pe butonul din stânga al declanşatorului electric şi se execută cu foc neîntrerupt 10
lovituri cu mitraiiera KПBT, apoi se execută 10 lovituri cu mitraliera ПKT. Tragerea se efectuează cu
fiecare mitralieră aparte;
- după terminarea tragerii se efectuează o declanşare dublă a închizătoarelor, mitralierele se pun
sub unghiul maxim de nivel, se deconectează întrerupătorul declanşatoarelor electrice şi se frânează
instalaţia.

Se determină pe ţintă punctul mediu de lovire (PML) al seriei fiecărei mitraliere , pentru
aceasta:
- se duce linia orizontală (1-1) astfel, încât numărul găurilor din ambele părţi ale acestei linii,
precum şi distanţele (Bt şi B2) până la cele mai apropiate găuri de această linie să fie egale;

Fig. 3. Determinarea punctului de lovire al seriei şi grupării mitralierei ПKT.

- se duce linia verticală (II-I) astfel, încât numărul găurilor din ambele părţi ale acestei linii,
precum şi distanţele (A, şi A2) până la cele mai apropiate găuri de această linie să fie egale.
Punctul de intersecţie al liniilor orizontală (1-1) şi verticală (Il-II) va fi punctul mediu de lovire al
seriei;
- din punctul mediu de lovire al seriei se descriu circumferinţe; una cu raza de 350 mm pentru
mitraliera KПBT şi alta cu raza de 180 mm pentru mitraliera ПKT. în limitele fiecărui cerc trebuie să
fie cel puţin 8 găuri. Dacă la tragere se va obţine o grupare nesatisfăcătoare a loviturilor mitralierei
KПBT, atunci se va frâna mai rezistent instalaţia sau se va schimba ţeava mitralierei, după aceea se va
repeta tragerea.
Gruparea loviturilor mitralierei KПBT se consideră nesatisfacătoare şi durata de serviciu a ţevii
ei epuizată, dacă raza de împrăştiere s-a mărit ou mai mult de 2,5 ori faţă de cea iniţială (350 mm) sau
când mai mult de 50% din găuri sânt de formă ovală.
În cazul grupării nesatisfăcătoare a loviturilor mitralierei ПKT se verifică corectitudinea reglării
şi strângerii bucşelor mecanismului de reglare a bazei căruciorului şi se repetă tragerea.
Dacă în acest caz se va obţine o grupare nesatisfăcătoare a loviturilor, atunci se schimbă
mitraliera ПKT. Gruparea loviturilor mitralierei ПKT se consideră nesatisfăcătoare şi durata de
serviciu a ţevii ei epuizată dacă raza de împrăştiere s-a mărit cu mai mult de 2,5 ori faţă de cea iniţială
(180 mm).
După obţinerea grupării satisfăcătoare a loviturilor se trag încă două serii a câte 10 focuri cu
fiecare mitralieră, având in
benzi câte 10 cartuşe. După aceste serii se determină gruparea lovitur'lor fiecărei serii, punctul
mediu de lovire al fiecărei serii şi punctul mediu de lovire real al acestor trei serii pentru fiecare
mitralieră separat fig. 52, 53 şi 54).

236
 237
Precizia tragerii se consideră satisfăcătoare dacă punctul mediu de lovire a trei serii se află în
limitei unei circumferinţe cu raza nu mai mare de 135 mm pentru mitraliera KПBT şi nu mai mare de
60 mm pentru ПKT.
Dacă la tragere va fi obţinută o precizie nesatisfăcătoare a loviturilor instalaţiei, atunci se
efectuează reglarea necesară a mitralierei ПKT şi înălţătorului.
La reglarea mitralierei ПKT se înşurubează acea bucşă a mecanismului de reglare in care parte a
deviat PML de la punctul de referinţă, deşurubând în prealabil bucşa din cealaltă parte. Rotirea bucşei
cu o diviziune deplasează PML cu 100 mm, adică cu o miime.
După aceasta se fixează ПKT şi înălţătorul şi se efectuează tragerea până la obţinerea unui
rezultat satisfăcător, apoi se asigură cu splint de sârmă bucşele mecanismului de reglare a bazei
căruciorului.
Notă: La aducerea mitralierei de turelă la bătaia normală pe maşina care are un parcurs de
peste 20 000 km, se permite mărirea gabaritelor de precizie pentru КПBT R=/60 mm, pentru ПKT
R=70 mm, gabaritelor de grupare pentru KПBT R80=400 mm, pentru ПKT R80=200 mm (fig. 1, 2,
3).
4.Procedeele de aducere la bătaia normală a БМД-1 .
Verificarea şi aducerea la bătaia normală a armamentului БМД 1 se efectuiază:
• Cînd БМД-1 a venit în subdiviziune;
• După reparaţie, schimb de piese care au putut aduce la dereglări a bătăii armamentului;
• La depistarea înrăutăţirii evidente a grupării şi preciziei bătăii.
Verificarea tunului 2A28 “ ГРОМ “ se face în următoare succesiune:
• Se instalează maşina pe un teren orizontal tare;
• Se întăresc pe partea din faţă a tunului o cruce din aţe;
• Se deschide închizătorul şi se instalează dioptrul pentru verificarea înălţătorului optic;
• Vizînd prin dioptrului şi crucea de pe ţeavă îndreaptă tunul într−un punct bine văzut, stabilit la
o distanţă nu mai mică de 800m;
• De a pregăti înălţătorul optic pentru lucru în condiţii de zi.
Dacă reticolul înălţătorului optic va coincide cu punctul îndepărtat ales înseamnă că înălţătorul
optic este reglat.
În caz că reticolul nu coincide cu punctul ales este necesar de a le coincide cu ajutorul
şuruburilor de verificare pe orizontală şi verticală a înălţătorului optic.
Pentru verificarea ПКТ după punctul îndepărtat este necesar, fără a dezbate tunul ochit, de a
instala în ţeava ПКТ , jumulat cu tunul, TRTR ( ТХП). Reticolul TRTR (ТХП) trebuie să coincidă cu
punctul îndepărtat.
În caz că TRTR (ТХП) nu coincide cu punctul îndepărtat, este necesar cu ajutorul
mecanismului de reglare de a aduce la această coincidenţă.
Verificarea înălţătorului după ţinta de verificare se efectuiază în succesiune cu următoarele
particularităţi:
• Ţinta de reglaj, care este în documentaţia fiecărei БМД-1 (des.51) se instalează pe un panou la
distanţa 20m de la ţeavă, în aşa mod ca punctul de verificare (crucea pentru tun) de pe panou să fie
instalată la înălţimea linie de tragere a tunului cu unghiul de înălţare 0 şi suprafaţa panoului
perpendiculară osiei canalului ţevii (în timpul rotaţiei turelei reticolul înălţătorului suprapusă cu linia
orizontală de pe ţintă nu trebuiue să se abată pe toată lungimea ei);

237
 238

Întroducem TRTR (ТХП) în ţeava mitralierei jumulate;

• Vizînd prin dioptrul, suprapunem intersecţia de pe ţeavă cu intersecţia din cercul central de
reglat, totodată, cu aceasta, intersecţia de pe reticolul înălţătorului trebuie să se suprapună cu
intersecţia cercului din stînga de pe ţintă, iar intersecţia de pe TRTR (ТХП) cu intersecţia de pe ţintă.
În caz de abateri efectuăm în acelaşi procedeu ca în cazul verificării după punctul îndepărtat,
mai întîi pentru înălţător, apoi pentru mitraliera ПКТ.
Pentru aducerea la bătaia normală a mitralierei ПКТ este necesar:
• La distanţa de 100m de la marginea ţevei se instalează un panou 1x1 ţinta de reglaj (des.52);
• Cu ajutorul mecanismelor de ochire minuţios suprapunem marca înălţătorului 6 cu punctul de
ochire de pe ţintă şi cu ajutorul TRTR (ТХП) şi cu tocului arătător (tip Cernov ) de a însemna pe ţintă
plasarea punctului iniţial de ochire a ПКТ;
• De a efectua o rafală din 4 cartuşe asupra ţintei de reglaj şi de a determina PML, dacă PML se
plasează mai aproape de centrul dreptunghiului.

Dacă PML se va plasa în afara dreptunghiului 110x130mm, atunci este necesar:

• De a determina poziţia PML faţă de punctul de control(PC) în poziţia orizontală şi verticală,
măsurînd coordonatele „a” şi „b”;
238
 239
• Le plasăm în partea opusă de punctul iniţial de ochire( PIO)
• Pe punctul nou suprapunem un cerc negru cu ajutorul tocului indicator (poziţia schimbată a
punctului de ochire (PO) );
• Suprapunem osia canalului ţevii cu ajutorul TRTR (ТХП) cu centrul cercului negru
schimbînd poziţia mitralierei în instalaţie (leagăn), cum este indicat mai sus pentru verificare, iar apoi
efectuăm încă o rafală repetată din 4 cartuşe.
După verificarea cu 4 cartuşe este necesar de a efectua verificarea bătăii ПКТ cu 10 cartuşe,
după ce se efectuiază tragerea cu o rafală continuă de 10 cartuşe.
Bătaia ПКТ se socoate normală, dacă PML rafalei de 10 cartuşe se află în dreptunghiul
110x130mm şi dacă nu mai puţin de 8 cartuşe s-au plasat în dreptunghiul suprapus 140x160mm. Dacă
rezultatele tragerii sunt nesatisfăcătoare cerinţelor indicate, atunci tragerea cu rafale de 10 cartuşe cu
schimbarea poziţiei ПКТ în instalaţie (leagăn), cum este indicat mai sus, continuă pînă cînd nu
atingem rezultatele necesare.

239
 240
„ INSTRUCŢIA FOCULUI”

Tema 9: Pregătirea metodică.

Şedinţa 1: - prelegere 2 ore.
Subiectele de studiu:
1. Modul de pregătire a Comandantului GrIMo pentru desfăşurarea şedinţei la IF.
2. Elaborarea şi conţinutul planului de desfăşurare a şedinţei practice.
Bibliografie:
- Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V. Şchiopu, Chişinău, Centrul
Ediţional, 2000
- Manualul sergentului infanterist (Anexe).
- Culegeri de normative F.A.R.M.

1.Modul de pregătire a Comandantului GrIMo pentru desfăşurarea şedinţei

Instrucţia focului, este o parte componentă a pregătirii de luptă, are o mare influenţă în toată viaţa
şi genurile de activitate a trupelor. Ea căleşte voinţa ostaşilor, contribuie la menţinerea ordinii şi
întăririi disciplinei. Perfecţionează măiestria de a mânui armamentul din dotare, dezvoltă atenţia,
spiritul de observaţie, colectivismul şi executativitatea.
La instruirea instrucţiei focului în principiul general se folosesc următoarele metode:
- expunerea orală a materialului de studii;
- demonstrarea;
- antrenamentul;
- efectuarea tragerii practice.
Expunerea orală a materialului de studii întotdeauna a ocupat şi ocupă un loc important în
procesul de instruire. La instruirea instrucţiei focului, de obicei, se foloseşte lămurirea care deseori se
îmbină cu demonstrarea personală a procedeului şi acţiunii studiate.
Demonstrarea prezintă totalitatea procedeelor şi acţiunilor cu ajutorul cărora la instruirea
subordonaţilor se creează o imagine instructivă a obiectului de studiu. Demonstrarea poate fi:
personală sau cu ajutorul unui student special pregătit.
Antrenamentul – aceasta-i, executarea multiplă şi conştientă, a complicării repetate a
procedeului şi acţiunii cu scopul de a elabora şi perfecţiona la instruirea subordonaţilor deprinderi şi
iscusinţă de comandant.
Pentru petrecerea cu succes a antrenamentului este necesar:
- înţelegerea de către subalterni a scopului exerciţiului;
- sporirea rapidităţii, care ar contribui la însuşirea corectă a exerciţiului de către subalterni;
- menţinerea unui anumit ritm, alternanţa corectă a acţiunilor, care cer de la subalterni diferite
încordări a forţelor fizice şi morale;
- susţinerea permanentă la subalterni interesul către antrenament.
Studierea de sine stătător a procedeului sau acţiunii este o metodă însemnată de instruire. În
raport cu caracterul materialului de instruire, există şi diverse metode de studiere de sine stătător.
Pentru organizarea corectă a lucrului de sine stătător a subalternilor este necesar:
- de determinat volumul sarcinii la studiul individual;
- de dat sfaturi metodice la repetarea materialului deja studiat;
- de înfăptuit controlul permanent şi de acordat ajutorul necesar subalternilor la însuşirea
materialului.
Măiestria metodică a comandantului se determină prin posibilitatea de a găsi o aşa o metodă de
a lămuri, demonstra şi antrena, care în momentul de faţă, la şedinţa dată ar da cel mai bun rezultat .
La şedinţele la instrucţiei focului, mai ales pe parcursul antrenamentelor, este necesar de
respectat stăpânirea de sine şi răbdarea. Tonul ridicat, strigăturile şi iritarea comandantului reprimă
voinţa şi iniţiativa militarului. El şi mai mult se pierde, se grăbeşte şi admite greşeli mai serioase.

240
 241
În procesul de instruire comandantul trebuie să urmărească, ca la repetarea materialului să
participe activ toţi militarii.
Lămurirea procedeului sau a acţiunii trebuie să fie laconică, precisă şi clară, ca şi însăşi
procedeul. Fiecare parte a lămuririi trebuie să fie însoţită de demonstrarea practică.
Locul comandantului în timpul petrecerii şedinţelor la instrucţia focului trebuie să permită
supravegherea acţiunilor subalternilor, ca la timp să fie înlăturate greşelile comise de ei.
O mare însemnătate la instrucţiei focului o are îndemnarea comandantului de a da precis şi tare
comenzile .
Instruirea procedeelor la instrucţia focului trebuie de petrecut în următoarea consecutivitate:
- cunoştinţa părţii materiale a armamentului;
- însuşirea normativelor;
- antrenamentul.
Pentru a lua cunoştinţă cu procedeul comandantul este obligat:
- să numească procedeul şi să indice unde şi cu ce scop el se foloseşte;
- să dea comandă, după care el se execută;
Pentru a face cunoştinţă cu procedeul conducătorul şedinţei arată subalternilor modelul şi
ordinea îndeplinirii lui în întregime, iar mai târziu prin separare totodată lămurind acţiunile sale.
Studierea fiecărui element a normativului (dacă normativul este complicat de îndeplinit) la fel
se începe cu demonstrarea lui şi o scurtă lămurire.
În timpul demonstrării la subalterni se constituie o imagine vizuală despre procedeul sau
acţiunii (pe elemente), de aceea demonstraţia trebuie să fie impecabilă.
Procedeele şi acţiunile arătate clar, corect şi frumos, întotdeauna produc asupra subalternilor o
impresie mare şi trezesc dorinţa de a le îndeplini întocmai cum au fost demonstrate.
Demonstrarea este necesar întotdeauna să fie însoţită de lămurire. Pentru ca să fie creată o
imagine deplină despre procedee sau acţiunii studiată nu este destul să ai numai închipuire vizuală,
trebuie de înţeles procedeu sau acţiunii studiată.
Lămurirea permite de descoperit aşa laturi a procedeului sau acţiunii, care sunt dificil însuşite la
demonstrare. Ea orientează subalternii la ceia ce va fi arătat, sau la aceia, de la care depinde
îndeplinirea corectă a procedeului sau acţiunii.
După familiarizarea cu procedeele şi acţiunile la instrucţia focului procesul de formare a
deprinderilor, ca o acţiune unică include trei etape de bază legate între ele.
Prima etapă constă din dezmembrarea procedeelor şi acţiunilor (complicate) în elemente şi
îndeplinirea procedeului şi acţiunii pe elemente.
Etapa a doua consecutiv uneşte elementele în grupă, apoi în una întreagă.
Etapa a treia include elaborarea deprinderilor la îndeplinirea procedeului sau acţiunii.
Îndeplinirea procedeului sau acţiunii prin repetarea (antrenament) de mai multe ori se aduce până la
automatism. Totodată comandantul trebuie să obţină, ca fiecare procedeu să fie îndeplinit corect,
repede, frumos şi precis.

2. Elaborarea şi conţinutul planului de desfăşurare a şedinţei practice.

Fiecare şedinţă la instrucţia focului trebuie să fie alcătuită din trei părţi:
- partea întroductivă, care include controlul stării exterioare a efectivului şi scoaterea
subunităţii la locul aplicaţii pe terenul pentru instrucţii de front, anunţarea temei, scopul aplicaţiei,
problemele de instrucţie şi repetarea procedeelor studiate la exerciţiile precedente;
- partea de bază, care include studierea şi însuşirea procedeelor noi pe elemente şi în
întregime; antrenamentele procedeelor se petrec în componenţa grupei (plutonului);
- partea finală, în care se recomandă de petrecut analiza (bilanţul) şi de anunţat notele
subalternilor, de evidenţiat pe cei eminenţi şi de însărcinat la pregatirea de sine stătător.

241
 242
“Aprob” (model)
Comandantul plutonului 1 I.Mo.
Locotenent T.Moraru
____ _________ 200___

PLAN-CONSPECT
pentru petrecerea şedinţei soldaţii grupei Nr.3
la „ Instrucţia focului”

Tema : “Partea materială a armamentului de infanterie.”

Şedinţa 1: Practică 1 ore.
Scopul: 1. Însuşirea destinaţiei, caracteristicile de luptă ale armamentului de infanterie.
2. Posedarea deprinderilor practice în acţiunea cu armamentul de infanterie.
3. Însuşirea măsurilor de siguranţă la mînuirea armamentului de infanterie.
Subiecte de studiu:
4. Destinaţia, caracteristicile de luptă ale pistolului mitralieră 7,62mm, muniţiile
folosite-15 min.
5. Construcţia 7,62mm AKM şi părţile componente-15 min.
Durata: 40 minute.
Locul desfăşurării: auditoriu specializat.
Asigurarea materială: - standuri “Pistolul-mitralieră – 7,62mm AKM”
“Pistolul-mitralieră – 5,45 mm AK-74”
- partea materială armament de instrucţie cîte 5 bucăţi de fiecare tip
- cartuşe de instrucţie 60 bucăţi
- accesorii
Bibliografie: 1. Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V. Şchiopu, Chişinău,
Centrul Ediţional, 2000, p.3-18
2. Руководство по 5,45мм Автомату Калашникова (АК-74, АКС-74,АК-74Н,
АКС-74Н) и 5,45мм. М.О. СССР. Москва 1976. стр. 3-116.

Denumirea activităţilor Durata Indicaţii organizatorico-metodice

1 2 3
- primirea raportului ;
Secvenţa introductivă 5 min. - verificarea prezenţei studenţilor;
- evaluarea cunoştinţelor însuşite la
tema anterioară;
- anunţarea temei şi scopurilor didactice;
Secvenţa de bază 30 min.

1.Destinaţia, caracteristicile de luptă ale (se desfăşoară problema indicată)

pistolului mitralieră 7,62mm, muniţiile 15 min.
folosite.

2.Construcţia 7,62mm AKM şi părţile 15 min. (se desfăşoară problema indicată)

componente.

242
 243
Secvenţa finală 5 min.- - Analiza şedinţelor petrecute în parte
pentru fiecare student.
- Anunţ studenţii activi şi pasivi.
- Anunţ notele.
- Dau sarcini pentru pregătirea de
sinestătătoare.

___ _______________ 200__ Comandantul grupei Nr.3

Sergent M.Gorgos

243
 244
INSTRUCŢIA FOCULUI

Tema 9: Pregătirea metodică.

Şedinţa 2: practică – 2 ore.
Subiectele de studiu:
1. Tematica pentru petrecerea şedinţelor.
2. Petrecerea şedinţelor de către studenţi.
Bibliografie:
- Manualul sergentului infanterist (Anexe).
- Culegeri de normative F.A.R.M.

1. Tematica pentru petrecerea şedinţelor:

1. Informaţii despre balistica interioară.

2. Informaţii despre balistica exterioară.
3. Destinaţia, caracteristicile de luptă ale pistolului mitralieră 7,62mm, muniţiile folosite.
4. Construcţia 7,62mm AKM şi părţile componente.
5. Ordinea demontării şi montării incomplete a pistolului mitralieră 7,62mm AKM.
6. Destinaţia, caracteristicile de luptă ale pistolului mitralieră 5,45 mm AK-74. Muniţiile
folosite .
7. Construcţia 5,45mm AK-74 şi părţile componente.
8. Ordinea demontării şi montării incomplete a pistolului mitralieră 5,45mm AK-74.
(Antrenament).
9. Măsurile de siguranţă la mînuirea pistolului mitralieră şi cartuşului.
10. Procedeele de încercare prin tragere şi aducerea la bătaia normală a pistolului
mitralieră AKM şi AK-74.
11. Destinaţia, caracteristicile de luptă a puştii-mitralieră 7,62mm RPK, 5,45mm RPK.
Muniţiile folosite.
12. Construcţia puştii-mitralieră RPK şi părţile componente.
13. Ordinea de demontare şi montare incompletă a puştii-mitralieră.
14. Destinaţia, caracteristicile de luptă a mitralierei 7,62mm PK. Muniţiile folosite.
15. Construcţia 7,62mm PK şi părţile componente.
16. Ordinea de demontare şi montare incompletă a mitralierei 7,62mm PK.
17. Procedeele de încercare prin tragere şi aducerii la bătăi normale a puştii mitralieră
RPK şi mitraliera PK.
18. Destinaţia, caracteristicile de luptă ale puştii cu lunetă calibrul 7,62mm SVD
19. Construcţia şi părţile componente ale puştii cu lunete 7,62mm -20 min.
20. Ordinea de demontare şi montare incompletă a puştii cu lunetă 7,62mm SVD.
21. Destinaţia, caracteristica de luptă ale aruncătorului de grenade RPG-7 cal. 40mm .
22. Construcţia, părţile componente şi ordinea de demontare şi montare incomplete a
aruncătorului de grenade cal. 40mm RPG-7 .
23. Verificarea dispozitivelor de ochire ale aruncătorului de grenade cal. 40mm RPG-7.
24. Destinaţia, caracteristica de luptă ale pistolului 9mm PM -25 min.
25. Construcţia, părţile componente, ordinea demontării şi montării a pistolului 9mm PM.
26. Verificarea bătăii pistolului şi aducerea lui la bătaia normală şi la bătaia
normală, generalităţi.

244
 245
27. Destinaţia, caracteristica de luptă şi construcţia grenadelor de mînă antipersonal
F-1, RG-42, RGD-5.
28. Destinaţia, caracteristica de luptă şi construcţia grenadei de mînă antitanc RGD-3.
29. Măsurile de siguranţă la aruncarea grenadelor de mînă.
30. Procedeele şi regulile de aruncare a grenadelor antipersonal şi antitanc .
31. Bazele şi regulele de tragere cu armamentul de infanterie.
32. Efectuarea practică a normativelor conform cursurilor de tragere F.A.R.M.
33. Destinaţia, caracteristica tehnică şi de luptă a mitralierei 14,5mm КПВТ.
34. Construcţia şi părţile componente a Mitralierei 14,5mm КПВТ.
35. Destinaţia, caracteristica tehnică şi de luptă a tunului 73mm “ГРОМ”.
36. Construcţia şi părţile componente a tunului 73mm “ГРОМ”.

245
 Instrucția
focului 2014
 247

Academia de Studii Economice din Moldova

„APROB”
Şef catedră militară ASEM
Colonel (r) Gh. Popa
„___” _________ 2010

Elaborare metodică
pentru desfăşurarea şedinţelor la disciplina ” Instrucţia focului”.

Discutată şi aprobată la şedinţa metodică

a catedrei militară ASEM.
Proces verbal Nr.______
Din „____” ___________ 2010.

CHIŞINĂU, 2010.

„APROB“
ŞEF CATEDRĂ MILITARĂ ASEM

colonel (r. ) Gh.POPA

“_____” _________________ 2014

247
 248

PROIECT DIDACTIC
pentru petrecerea şedinţei la disciplina
„Instrucţia focului”

Tema 1: “Difinitia balisticii interioare şi exterioare.”

Şedinţa 1: Prelegere-2ore.
Obiective didactice:
1. Studierea fenomenelor şi proceselor fizice care au loc în timpul împuşcăturii din
armamentul de infanterie şi aruncător de grenade.
2. De a însuşi noţiunile principale din balistica interioară şi exterioară.
3. De a educa la studenţi credinţa faţă de capacităţile de luptă a armamentului de infanterie
din dotare.
Durata: 80 minute.
Locul desfăşurării: auditoriu.
Subiecte de studiu:
1. Informaţii despre balistica interioară – 35 minute.
2. Informaţii despre balistica exterioară – 35 minute.
Asigurarea materială: standuri (balistica interioară şi exterioară), proiector cu versiune
electronică, arătător.
Bibliografie: 1. Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V. Şchiopu, Chişinău,
Centrul Ediţional, 2000.
2. Наставление по стрелковому делу. (Основы стрельбы и стрелковому
оружия). М.О. СССР. Москва. Военное Издательство 1984. стр. 3-90.

Secvenţa introductivă - 5 min.

- primirea raportului;
- verificarea prezenţei studenţilor;
- anunţarea temei şi scopurile didactice.

1. Informaţii despre balistica interioară.

Balistica interioră.
Balistica interioră - este ştiinţa, care studiaza procesele care se produc în momentul tragerii
în deosebi la mişcarea glonţului (grenadei) în canalul ţevii.
Prin fenomenul tragerii înţelegem aruncarea glontului (grenadei) din canalul tevii armei sub
presiunea energiei gazelor, create la arderea încarcaturii de pulbere.
La efectuarea tragerii din arma de foe provin urmatoarele fenomene.
Percutoriil lovind cartusul face ca substanta exploziva din capsa sa detune dand nastere la
flacara, care prin oriticiile din fundul tubului aprinde încarcatura de pulbere. La arderea pulberii se
formeaza о cantitate mare de gaze încalzite, creand în canalul tevii о presiune înalta ce actioneaza cu
aceeasi forte în toate directiile si anume asupra fundului si peretii tubului cartusului, închizator si
fundul glontului.

248
 249
Cartuş de la PM cal. 9 mm

Cartuş de la AK-74 cal.7,62mm

Glontul: a) obişnuit cu miez de otel; b) trasor;

In rezultat glontul începe sa se miste în interiorul ţevii, imprimindu-si о miscare accelerata,

obligandu-l sa între fortat cu camasa în ghinturi, rotindu-se în ele înainteaza în canalul tevii cu о viteaza
crescanda, dupa care este aruncat afara pe directiile axului tevii, din alta parte presiunea gazelor
asupra fundului tubului provoaca miscare înapoi a armei.
Concomitent la trage se produce vibratia tevii si încalzirea ei.
Ramasitele de gaze supra încalzite si resturile pulberii nearse ies din canalul tevii în urma
glontului la gura tevii se dilata instantaneu si în contact cu atmosfera dau nastere la о flacara si la unda
de soc. Unda de soc provoaca bubuitura care se aude în timpul tragerii. La armele automate АКМ.
СВД, СКС о parte din gaze care parcurg prin tubul de gaze participa pentru reincarcarea si
efectuarea tragerii automate (serii). La pistoale, energia se foloseste pentru remcarcarea armei. La
arderea pulberii aproximativ 25-35% de energie se consuma pentru a comunica glontului о viteza
(lucrul primar); 15-25% de energie se consuma pentru însurubarea glontului în ghinturi, la fortele de
frecare, care apar între glonte, si peretii tevii, la încălzirea glontului, tubului si tevii, pentru punerea
in mis, care a partilor mobile ale armamentului care încarca arma; 40% din energie nu se foloseste si se
pierde dupa aruncarea glontului din teava."
Tragerea se produce într-un timp foarte scurt, 0,06-0,001 sec.

In timpul tragerii deosebim patru perioade consecutive:

I. Perioada prealabila: dureaza de la începutul arderii tncarcaturii de pulbere pana la
implantarea deplina a glontului in ghinturi. (250-500 kg/cm2 ).
IV.Prima sau perioada de baza: decurge de la inceputul mişcarii glontului pînă la arderea
deplina a pulberii cu putin timp inainte ca glontul sa fie aruncat din canalul tevii. ( cartuş mod 1943 -
2800 kg/cm2 , cartuş mod 1908 – 2900 kg/cm2 )
V. Perioada a doua: dureaza din momentul arderii depline a pulberii pana la iesirea glontului
din teava, viteza glontului in momentul aruncarii din teava (viteza din teava) este putin mai mica
decat viteza initiala. La unele modele de arme indeosebi cele cu teava scurta, de exemplul
pistolul Makarov perioada a doua lipseste deoarece in momentul ieşirii glontului din teava arderea
definitiva a pulberii nu are loc. ( 300-900 kg/cm2 )
IV. Perioada a treia sau perioada actiunii gazelor - decurge din momentul
aruncarii glontului din canalul tevii pana la incetarea actiunii gazelor asupra glontului. În
acest timp gazele ieşind din teava cu viteza de 1200-2000 m/s continua sa actioneze asupra
glontului şi-i comunica о viteza suplimentara. La sfarsitul perioadei a treia la о departare de
20-30 cm de retezatura tevii glontul atinge viteza maxima de zbor si aceasta perioada i-a
sfars.it in momentul cand presiunea gazelor asupra glontului va fi echilibrata de rezistenta
aerului.

249
 250

Perioadele tragerii:
Po - presiunea de fortare; Pm - presiunea maxima; PK si VK - presiunea gazelor şi vitezei
glontului in mcmentul aruncarii lui din teava; Рд şi Va- presiunea gazelor si vitezei glontului la
sfarşitul arderii pulberii; Vm - viteza maxima a glontului; РЛГм - presiunea egala cu cea atmosfera.
Viteza initiala (de zbor) a glontului se numeşte viteza pe care о are glontule în momentui ieşirii din
canalul tevii si este mai mare decat viteza din teava şi putin mai mica de cat cea maxima, care se
fixeaza pe cale experimentala

Pozitia pistolului în momentui aruncarii glontului din teava (tragerii)

Viteza initiala a glontului este una din cele mai importante caracteristici a armamentului. Prin
marirea vitezei putem obtine:
d) bataia maxima a glontului;
e) distanta loviturii razante;
f) efectul omorator şi de strapungere.
De asemenea se mics.oreaza influenta conditiilor exterioare asupra zborului glontului.

Viteza initiala a glontului depinde de:

e) lungimea tevii;
f) greutatea glontului;
g) greutatea încarcaturii de pulbere, calitatii si tipului;
h) densitatea incarcaturi;

250
 251
Densitatea încarcaturi este raportul greutatii pulberii catre volumul tubului cu glontul montat
în tub (camera arderii pulberii.)

Reculul armei şi unghiul de zvacnire

Recul se numeste miscarea armei (tevii) inapoi în momentui tragerii.

Puterea reculului
Aruncarea partii dinainte a tevii armei în sus la tragere în rezultatul actiunii reculului
Imbinarea actiunilor ca vibratia tevii, reculul armei s.i alte cauze produc unghiul de zvacnire
format din pozitia axei tevii atunci cand ochirea a fost efectuata s,i pozitia pe care о capata în
momentui plecarii glontului din canalul tevii.

Unghiul de zvicnire

Rezistcnta tevii este determinata de capacitatea peretilor tevii de a rezista la о

anumita presiunea a gazelor care se formeaza În interiorul acesteia.
Pentru aceasta tevile se produc cu asa grosiine meat sa poata suporta о presiunea
de 1,3 -1,5 ori mai mare decat la care sunt supuse În mod normal. Daca presiunea e;te
mai mare ca aceste marimi se produce fenomenul umflarii (explozie) tevii.
Cauzele pot fi:
d) aflarea in canalul tevii obiectelor straine (nisip, calti, glonte);
e) folosirea cartuselor, care nu corespund standardului armei date;
f) uzura mecanica a tevii

Umflarea tevii

251
 252
Vivacitatea tevii - este capacitatea tevii de a rezista la tragere unui anumit numar de
cartuse, În mediu 20-30 mii de trageri, dupa care teava îsi schimba calitatile de lupta,
care se reflecta la viteza initials a glontului, traiectoria zborului, imprasti erea gloantelor.
In rezuitat se manifesta la focul precis, adica la nimerirea gloantelor in tinta.
Regimul de foc - este volumul maxim de lovituri Într-o unitate de timp, la care
caracteristicile de lupta a armei nu se schimba, ca exemplu: PM 9mm - 30 lovituri În
minuta.

2. Informaţii despre balistica exterioară

Balistica exterioara - este stiinta care studiaza miscarea glontului (grenadei) În aer dupa
actiunea asupra sa a gazelor, atunci cand giontul (grenada) se misca dupa inertie.
Traiectoria de zbor a glontului - este l i ni a curba, descrisa de glonte (grenada) În aer.

direcţia forţei
de gravitaţie

direcţia forţei de rezistenţă

Originea traiectoriei a aerului

Traiectoria glontului (aspect lateral)

Glontui (grenada) in aer este actionat de doua forte: forta gravitatii si forta rezistentei
aerului. Forta gravitatii impune glontui (grenada) treptat sa coboara, iar forta de rezistenta a
aerului continua micsoreaza miscarea glontului si tinde sa-l opreasca.
În rezultatul actiunii acestor forte, viteza scade, si traiectoria ei reprezinta о linie curba ne
uniforma. Marimea fortei de rezistenta a aerului depinde de viteza zborului, forma si calibrul glontului,
de asemenea de suprafata si densitatea aerului. Pentru ca glontui sa nu fie oprit sub actiunea puterii
de rezistenta aerului lui i se adauga cu ajutorul ghinturilor din canalul tevii miscari rotative de
exemplu la AKM viteza de rotatie a glontului 3000 rot/sec. Miscarea lenta canonica este cand glontui
zboara înainte sub actiunea rezistentei aerului.
Acţiunea forţei de rezistenţă a aerului asupra zborului glonţului este foarte mere. De exemplu
glonţul mod.1930 la ungiul de zvîcnire 15 grade şi V=800 m/s în spaţiu vid (fără aer) ar parcurge
distanţa de 32620 m; distanţa de zbor a acestui glonte în aceleaşi condiţii în prezenţa aerului va fi 3905
metri.
Devierea glontului În lateral rotatiei ac la planul tragerii se numeste derivatie.

Traiectoria rotaţiei
Glontelui

traiectoria
Elementele şi traiectoria zborului glontului

10.Originea traiectoriei - centrul retezaturii de dinainte a tevii, reprezinta punctui de plecare a

glontului din gura tevii.

252
 253
11.Orizontala armei - planul orizontal care trece prin originea traiectoriei.
12.Linia de tragere (ascensiune) - linia directa, prelungire imaginara a axului tevii dupa ce ochirea
a fost terminata.
13.Unghiul de tragere (ascensiune) - unghiul format Între linia de tragere si orizontala armei.
14.Linia de aruncare (proiectie) - linia directa care reprezinta prelungirea a axului tevii fn
momentul plecarii glontului din teava.
15.Unghiul de aruncare (proiectie) - unghiul format intre linia de aruncare si orizontala armei.
16.Punctui de cadere - punctui de intersectie a traiectoriei cu orizontala armei.
17.Unghiul de cadere - unghiul format Între tangenta la traiectone În punctui de cadere si orizontala
armei.
18.Distanta de tragere - distanta de la originea traiectoriei pana la punctui de cadere, masurata
pe orizontala armei.
15. Punctui de ochire - punctui de pe obiectiv sau în afara acestuia asupra caruia se ocheste cu
arma.
16. Linia de ochire - linia directa care uneste ochiul tragatorului, prin mijlocul crestaturii
maltatorului si prin varful catarii, cu punctui de ochire.
17. Distanta ochita - distanta masurata pe linia de ochire de la punctui de plecare (originea)
pana la intersectia traiectoriei cu linia de ochire.
18. Linia obiectivului - linia directa care uneste originea traiectoriei cu baza
obiectivului.
19. Lovitura azanta - lovitura a carei traiectorie nu se ridica mai sus de Inaltimea obiectivului
pe intreaga Intindere a distantei ochire.

Influenţa condiţiilor tragerii asupra zborului glontului

Datele din tabel despre traiectorie reprezinta conditiile normaie de tragere. Sub conditii
normaie Intelegem urmatoarele:

condiţiile meteo.
- presiunea atmosfera la orizontala armei de 750mm col.mr.;
- temperatura aerului +I5°C;
- umeditatea relativa a aerului 50%;
- vantul lipseste;

conditiile balistice.
-greutatea glontului, viteza initials si unghiul de zvacnire este egal cu datele din tabel despre
tragere;
-temperatura Încarcaturii +15°C;
- forma glontului corespunde standardului;
- catarea este fixata la bataia normala a armei;
- inaltatorul corespunde datelor din tabel despre unghiul de ochire;

conditiile topografice.
- tinta se afla la orizontala armei;

253
 254
- inchinarea laterala a armei lipseste;
La abaterile de la conditiile normale de tragere, apare necesitatea determinata si evidenta a
corectarilor distantei si indreptarii tragerii

Secvenţa finală - 5 min.

- petrecerea pe scurt a bilanţului şedinţei.
- de reamintit tema şi subiectele de studii.
- anunţarea studenţilor care s-au evidenţiat pozitiv şi cei mai pasivi.
- darea sarcinii pentru pregătirea individuală.

Conducătorul şedinţei

_________________________ _________________________

254
 „APROB“
ŞEF CATEDRĂ MILITARĂ ASEM

colonel (r. ) Gh.POPA

“_____” _________________ 2014

PROIECT DIDACTIC
pentru petrecerea şedinţei la disciplina
„Instrucţia focului”

TEMA 2: “Partea materială a armamentului de infanterie, a aparatelor optice, grenadelor

explozivede mînă şi antitanc”
Şedinţa 1: Practică 2 ore.
Obiective didactice:
1. Însuşirea destinaţiei, caracteristicile de luptă ale armamentului de infanterie.
2. Posedarea deprinderilor practice în acţiunea cu armamentul de infanterie.
3. Însuşirea măsurilor de siguranţă la mînuirea armamentului de infanterie.
Durata: 80 minute.
Locul desfăşurării: auditoriu specializat.
Subiecte de studiu:
6. Destinaţia, caracteristicile de luptă ale pistolului-mitralieră Kalaşnicov -25 min
7. Muniţiile folosite.-25 min.
3. Măsurile de siguranţă la mînuirea pistolului mitralieră şi cartuşului -20 min. Asigurarea
materială: 1 standuri “Pistolul-mitralieră – 7,62mm AKM”
“Pistolul-mitralieră – 5,45 mm AK-74”
2 partea materială armament de instrucţie cîte 5 bucăţi de
fiecare tip
3 cartuşe de instrucţie 60 bucăţi
4 accesorii
Bibliografie: 1. Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V. Şchiopu, Chişinău,
Centrul Ediţional, 2000, p.3-18
2. Руководство по 5,45мм Автомату Калашникова (АК-74, АКС-74, АК-74Н,
АКС-74Н) и 5,45мм. М.О. СССР. Москва 1976. стр. 3-116.

Secvenţa introductivă -5 min.

- primirea raportului.
- verificarea prezenţei studenţilor.
- evaluarea cunoştinţelor însuşite la tema anterioară.
- anunţarea temei şi scopurilor didactice.

1.Destinaţia şi caracteristicile de luptă ale pistolului mitralieră 7,62mm, muniţiile folosite.

 256

Pistolul-mitraliera calibru 7,62 mm Kalasnikov AKM (AKMC)

Fig. 1. Aspectul general al pistolului-mitraliera Kalas.nikov: sus - cu patul armei din
lemn (AKM); jos - cu patul armei pliabil, rabatabil (AKMC).

Pistolul-mitraliera cal. 7,62 mm modernizat este о anna individuals destinata pentru nimicirea fortei
vii a inamicului. Pentru nimicirea adversarului în lupta corp la corp la pistolul-mitraliera se pune baioneta-
pumnal.

1. Caracteristici tehnico-tactice
1. Distanta de tragere dupa Înaltator, m 1000
2. Distanta lovituri directe:
asupra tintei piept, m: 350
asupra tintei alergand, m 525

3. Cadenta de tragere teoretica, lov./min. 600

4. Cadenta de tragere practica (lovitura cu lovitura/În serii), lov./min.: 40/100

5. Viteza initial a glontului, m/s: 715

6. Distanta pana unde se pastreaza efectul omorator al glontului, m: 1500
7. Distanta limits de zbor a glontului, m 3000
8. .Masa pistolului-mitraliera fara baioneta-pumnal, kg:
cu încarcatorul gol 3.1/3.3
cu încarcatorul plin 3.6/3.8
9. Capacitatea incarcatorului, cartuse 30
10. Masa incarcatorului, kg 0.33
11. Masa baionei ji-pumnal, kg
cu teaca 0.45
făra teaca 0.26
12. Calibrul, mm.: 7.62
13 Lungimea pistolului-mitraliera, mm:

256
 257
cu baioneta-pumnal 1020
fara baioneta-pumnal 880
cu patul armci pliat 640
14. Lungimea tevii, mm 415
15. Numarul de ghinturi, buc: 4
16. Masa cartusului, g: 16.2
17. Masa glontului, g: 7.9
18. Masa incarcaturii de pulbere 1.6

Caracteristicile de luptă ale pistolului mitralieră 5,45mm AK-74.

Fig. 4. Aspectul genera! al pistolului-mitraliera calibru 5,45mm Kalaşnikov:

Pistolul-mitraliera calibru 5,45 mm Kalasnikov este о anna individuals. El e destinat pentru

nimicirea fortei vii şi lovirea inijloacelor de foe ale inainieului.
Pentru tragere şi efectuarea observarilor pe timp de noapte la pistoalele-mitraliera AK-74H se
cupleaza aparatul pentru ochire pe timp de noapte.

Caracteristici tehnico-tactice

1. Distanta de tragere dupa Înaltator, m 1000

2. Distanta loviturii directe:
asupra tintei piept, m 440
asupra tintei alergand, m 625
3. Cadenta de tragere teoretica, lov./min 600
4. Cadenta de tragere practica, lov./min.
cand tragerea se executa lovitura cu lovitura 40
cand tragerea se executa foe in serii 100
5. Viteza initiala a glontului, m/s 900
6. Distanta pana unde se pastreaza efectul omorator al glontului, m 1350
7. Distanta limita de zbor a glontului, m 3150
8. Masa pistoiului-mitraliera, kg:
cu Încarcatorul de masa plastica gol 3.3/3.2
cu Încarcatorul de masa plastica plin 3.6/3.5
9. Capacitatea Încarcatorului, cartuse 30
10. Masa mcarcatorului de masa plastica, kg 0.23
11. Masa baionetei-pumnal, kg:
257
 258
cu teaca 0.49
fara teaca 0.32
12. Calibrul, mm 5.45
13. Lungimea pistolului-mitraiiera, mm:
cu baioneta-pumnal si cu patul rabatabil nepliat 1089
fara baioneta-pumnal cu patul rabatabil nepliat cu patul pliat 940
14. Lungimea tevii, mm 700
15. Lungimea partii ghintuite a tevii, mm 415
16. Numarul de ghinturi 4
17. Lungimea pasului ghinturilor, mm 200
18. Lungimea liniei de ochire, mm 379
19. Grosimea catarii, mm 2
20. Masa cartuşului, g 10.2
21. Masa glontuiui cu-miez de otel, g 3.4
22. Masa Încarcaturii de ptilbere, g 1.45
23. Masa inaltatorului AOTN in pozitia de lupta,kg. 2.2
2 Muniţiile folosite.
Pentru tragerea cu pistolul-milraliera se folosesc cartuse model 1943 cu gloante obisnuite (cu
miez de otel), trasoare (culoare verde), perforant-incendiare (culoare neagra cu brau roşu) şi cu gloante
incendiare (cu brau rosu).
Cartuşele se ambaleaza in lazi de lemn:
- Într-o lada -1320 cartuşe (doua cutii de tablă zincată);
- Într-o cutie - 660 cartuşe;
- Într-un pachet - 20 cartuşe.
Denumirea prescurtată , destinaţia cartuşelor
5. Cu glonţ obisjiuit (cu miez de otel) 7,62 mm ПС чж. обр. 43 - destinat pentru
nimicirea fortei vii a inamiciilui ce se afla pe teren deschis sau dupa un adapost usor si tehnicii
neblindate (automobile, motociclete s.a.). Glontul strapunge casca la distanta de 900 m si vesta
antiglont - la 600 m; asupra tintelor aeriene (avioane, elicoptere, paras.utisti) tragerea e eficienta la
500 m.

6. Cu glonţ trasor 7,62 mm T - 45 чж. обр. 43 - destinat pentru indicarea obiectivelor si

corectarea focului, precum si nimicirea fortei vii a inamicului. Distanta de trasare pana la 800 m.
Tragerea cu gloante trasoare alterneaza cu cele obisnuite (peste 4-5 gloante), ceea ce se asigura prin
umplerea corespunzatoare a Încarcatorului.

258
 259

7. Cu glonţ perforant-incendiar 7,62 mm БЗ чж. обр. 43 - destinat pentru lovirea

obiectivelor usor blindate, precum sj pentru aprinderea lichidelor inflamabile ce se afta dupa
blindajul strapuns. Glontul strapunge 7 mm de blindaj la distanta de 200 m.

8. Cu glonţ incendiar 7,62 mm 3 чж. обр. 43 - destinat pentru aprinderea lichidelor

inflamabile În ambalaj de metal cu grosimea peretilor de pana la 3 mm, precum si materialelor usor
inflamabile (acoperis de paie, iarba uscata s.a.) pana la distanta de 700 m. Glontul incendiai este
concomitent si trasor.

3. Măsurile de siguranţă la mînuirea pistolului mitralieră şi cartuşului

1. Studierea şi respectarea regulilor şi măsurilor de securitate în timpul mânuirii armamentului,

muniţiilor şi a mijloacelor de imitare urmăreşte scopul de a preîntâmpina anumite accidente în timpul
serviciului, şedinţelor de tragere şi mânuirilor zi de zi.
2. Securitatea în timpul mânuirii armamentului şi muniţiilor se asigură prin:
- disciplina înaltă a întregului personal ;
- cunoaşterea temeinică a construcţiei armei, regulilor de tragere, precum şi mânuirea iscusită a
armei în diverse condiţii;
- starea bună şi pregătirea corectă a armelor şi muniţiilor pentru tragere;
- pregătirea metodică înaltă a conducătorilor şedinţelor de tragere (atât de antrenament cât şi în
luptă).

6. Armele şi muniţiile pentru petrecerea lecţiilor şi tragerilor se eliberează numai cu permisiunea

(la ordinul) conducătorului de tragere. Primind arma, militarul trebuie să se convingă personal, că arma
nu este încărcată şi este asigurată.
7. Pentru conducerea şi deservirea tragerilor, asigurarea măsurilor de securitate în timpul
petrecerii lor prin ordin pe subunitatea se numesc: conducătorul tragerilor , distribuitorul de muniţii,
medicul de serviciu, soră medicală, observator superior al cordonului de siguranţă şi alte persoane
necesare.
8. La tragere, personalul se prezintă în ţinuta de zi şi execută exerciţiile cu arma întărită după ei.
Persoanele după care nu sunt întărite arme, trag din arma din dotare în stare bună şi adusă la bătaia
259
 260
normală.
Se interzice aplicarea şi folosirea armei, dacă în urma acestei acţiuni pot avea de suferit
persoane străine.
În toate cazurile de aplicare şi folosire a armei de foc militarul este dator să ia toate măsurile
posibile pentru a asigura securitatea cetăţenilor, precum şi pentru a acorda asistenţa medicală urgentă
victimelor.
Ţine minte: Aplicarea armei este măsură extremă şi la ea se apelează numai în cazuri
excepţionale.
Măsurile de securitate la şedinţele de tragere de antrenament şi de luptă
Securitatea în timpul petrecerii şedinţelor de tragere se asigură prin organizarea corectă a
şedinţelor de tragere şi a măsurilor de siguranţă în vigoare, disciplina înaltă a instruiţilor. Persoanele,
care nu cunosc măsurile de securitate, construcţia armamentului, la tragere nu sunt admise.
Persoanele numite pentru organizarea şi petrecerea şedinţelor de tragere, poartă întreaga răspundere
pentru îndeplinirea întocmai a măsurilor de securitate la mânuirea armamentului şi muniţiilor de către
subalterni, şi instruiţi. Pentru asigurarea măsurilor de securitate, flecare instruit trebuie ca înaintea
fiecărei lecţii să efectueze examinarea minuţioasă a armei, a muniţiilor, pentru a se convinge, că
arma nu este încărcată şi printre cartuşele de instrucţie nu sunt de luptă şi oarbe. Din primele zile
militarii trebuie învăţaţi:
- să deosebească cartuşele de luptă de cele de instrucţie şi oarbe;
- înainte de începerea tragerilor e necesar de verificat canalul ţevii el trebuie să fie curat şi în
el nu trebuie să fie corpuri străine, (ca pământ, nisip, cârpe etc). Dacă se descoperă unele ne
funcţionări sau deteriorări ale armei, se raportează imediat conducătorului tragerilor sau al şedinţei;
- după primirea muniţiilor trebuie personal de verificat cantitatea şi starea lor;
- orice mânuire (manipulare), încărcare şi descărcare se efectuează numai la comanda
conducătorului tragerii (şedinţei);
- în tir sau pe câmpul de tragere, focul se deschide numai cu permisiunea şi la comandă
conducătorului tragerilor (şedinţei);
- la introducerea încărcătorului în minerul pistolului nu se loveşte (la aplicarea unor lovituri
puternice asupra încărcătorului poate exploda al doilea cartuş de sus), dar se împinge uşor cu degetul
mare al mânii stângi până Ia ţăcănitul specific;
- în timpul tragerii graba şi nervozitatea sânt inadmisibile.
- arma se dezasigură numai după-comanda „Foc".
- încărcarea armei pe aliniamentul de tragere se permite numai după semnalul „Foc".
- după încetarea tragerii arma se descarcă şi se verifică. Muniţiile rămase imediat se întorc
distribuitorului de muniţii (conducătorului tragerii).
- focul încetează imediat de sine stătător sau la comanda conducătorului tragerii în
următoarele cazuri:
- la apariţia oamenilor, maşinilor, animalelor în câmpul de ţinte, avioanelor şi
helicopterelor la înălţimi mici deasupra tragerilor;
- ridicarea fanionului alb (noaptea - felinarul) la punctul de comandă;
- apariţia incendiului cauzat de tragere;
- primirea semnalului de pericol în cazul continuării tragerii de la postul cordonului de
siguranţă, dispariţia legăturii cu adăpostul în care se află oameni;
- pierderea orientării de către trăgători, îndeosebi noaptea;
- daca a avut Ioc vre-un incident de tragere la cineva din trăgători despre care fapt se
raportează imediat conducătorului tragerilor printr-un semnal convenţional.
7. Pentru încetarea focului se dă comanda: „încetaţi tragerea" şi se ridică fanionul alb
(se aprinde felinarul alb) în locul celui roşu. De la comanda „încetaţi tragerea" până la
comanda „Foc" se interzice tuturor persoanelor să se găsească la aliniamentul de deschidere a focului
şi să se apropie de armele lăsate pe el.
8. Se interzice categoric:
- a încărca arma cu cartuşe de luptă sau oarbe până la comanda conducătorului tragerii şi
semnalul „Focv;

260
 261
- a îndrepta arma, indiferent de faptul dacă e încărcată sau nu, în direcţia oamenilor sau în
direcţia apariţiei lor posibile şi în spatele tirului;
- a lăsa arma încărcată la aliniamentul de tragere sau în orice alt loc, precum şi a o transmite
altor persoane;
- a folosi cartuşe, precum şi petarde şi grenade fumigene sau alte mijloace de imitaţie detectate;
- a folosi dispozitive de tragere cu cartuşe oarbe cu filetul defectat şi tragerea cu cartuşe oarbe
din armamentul de instrucţie;
- a trage cu cartuşe oarbe asupra ţintei vii, tehnicii de luptă, construcţiilor la o distanţă mai mică
de 50 m, precum şi a aplica petarde şi grenade fumigene în localităţi;
- a folosi petarde cu fitilul scurtat sau în stare rea şi a reţine-petardele în mână după aprinderea
fitilului;
- a trage din pistoalele de semnalizare şi a folosi cartuşe reactive când unghiul de tragere e mai
jos de 40-45°.

Secvenţa finală - 5 min.

- petrecerea pe scurt a bilanţului şedinţei.
- de reamintit tema şi subiectele de studii.
- anunţarea studenţilor care s-au evidenţiat pozitiv şi cei mai pasivi.
- darea sarcinii pentru pregătirea individuală.

Conducătorul şedinţei

_________________________ _________________________

261
 262
„APROB“
ŞEF CATEDRĂ MILITARĂ ASEM

colonel (r. ) Gh.POPA

“_____” _________________ 2014

PROIECT DIDACTIC
pentru petrecerea şedinţei la disciplina
„Instrucţia focului”

TEMA 2: “Partea materială a armamentului de infanterie, a aparatelor optice, grenadelor

explozivede mînă şi antitanc”
Şedinţa 2: Practică 2 ore.
Obiective didactice:
1. Însuşirea destinaţiei, caracteristicile de luptă ale armamentului de infanterie.
2. Posedarea deprinderilor practice în acţiunea cu armamentul de infanterie.
3. Însuşirea măsurilor de siguranţă la mînuirea armamentului de infanterie.
Durata: 80 minute.
Locul desfăşurării: auditoriu specializat.
Subiecte de studiu:
1. Părţile componente a pistolului-mitralieră- 20 min.
2. Ordinea demontării şi montării incomplete a pistolului mitralieră 7,62mm AKM
-20 min.
3. Îndeplinirea normativelor.- 30min.
Asigurarea materială: 1 standuri “Pistolul-mitralieră – 7,62mm AKM”
“Pistolul-mitralieră – 5,45 mm AK-74”
2 partea materială armament de instrucţie cîte 5 bucăţi de
fiecare tip
3 cartuşe de instrucţie 60 bucăţi
4 accesorii
Bibliografie: 1. Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V. Şchiopu, Chişinău,
Centrul Ediţional, 2000, p.3-18
2. Руководство по 5,45мм Автомату Калашникова (АК-74, АКС-74, АК-74Н,
АКС-74Н) и 5,45мм. М.О. СССР. Москва 1976. стр. 3-116.

Secvenţa introductivă -5 min.

- primirea raportului.
- verificarea prezenţei studenţilor.
- evaluarea cunoştinţelor însuşite la tema anterioară.
- anunţarea temei şi scopurilor didactice.

1. Părţile componente a pistolului-mitralieră

Pistolul-mitraliera are urmatoarele mecanisme si partii componente:
- teava cu cutia inchizatorului, cu aparatul de ochire si patul armei;
- capacul culiei inchizatorului;
- portlnchizatorul cu pistonul de gaze;
- Inchizator;
- recuperator;
- tub de gaze cu aparatoarea mainii;
- mccanism dc dare a focului;
262
 263
- uluc;
- incarcator;
- baioneta-pumnal.

Fig. 2. Partile principale şi mecanismele pistolului-mitraliera:

1 - teava cu cutia inchizatorului, cu aparatul de ochire si patul armei; 2 - capacul cutiei
inchizatorului; 3 - baioneta-pumnal; 4 - recuperator; 5 - portînchizator cu pistonul de gaze; 6 - tub
de gaze cu aparatoarea mainii; 7 - mchizator, 8 - vergea; 9- uluc; 10 - Încarcator; 11 - penar cu accesorii

Din complelul pistolului-mitraliera mai fac parte:

1. Accesoriile:
- vergeaua; - domul;
- capul-calti; - bulonul;
- peria; - penarul;
- surubelnita; - bidonasul.
2. Cureaua de purtare si geanta pentru incarcatoare.
Din completul pistolului-mitraliera AKMC, in afara de cele enumerate mai sus, face partc husa
pentru pistolul-mitraliera cu buzunar pentru incarcator.

2. Ordinea demontării şi montării incomplete a pistolului mitralieră 7,62mm

AKM.

263
 264
l. Se demontează incarcatorul. Mentinem pistol-mitraliera cu mana stanga de gatul patului
sau uluc, cu mana dreapta fnrasuram incarcatorul; apasand cu degetul mare pe zavor, mişcam partea de jos
a incarcatorului inainte si-1 demontam.
2. Se verified daca lipseste cartusul in camera cartusului, pentru aceasta lasam In jos siguranta,
conducem manerul portanchizatorufui fnapoi, verificam camera cartusului, eliberam manerul
portanchizatorului si la aceasta se elibereaza cocoşul de la pragul de armare.
3.Se extrage penarul cu accesorii din locasul patului. Inecam cu degetul mainii dreapta capacul
locasului patului in asa mod ca penarul sub actiunea arcului sa iese din locas; deschidem penarul şi
scoatem peria, surubelnita, drontul, bilonul. La pistol-mitraliera cu pat rabatabil penarul cu accesorii se
poarta fn buzunarul gentii portancharcatoare.
4.Se scoate vergeaua. Capatul vergelei se trage de la teava, in aşa fel ca capacul să iese de sub
sprijinul nivelului catarii, şi se scote vergeaua în sus. La scoaterea vergelei sc permite de a folosi dornulul.
5. Se demonteaza frana-compensator de la gura tevii;
6. Se demonteaza capacul cutiei mchizatorului. Cu mana stanga mfasuram gatuj patului cu
degetul mare acestei mainii apăsăm pe ieşitura tijei arcului recuperator, cu mâna dreapta ridicam
in sus capacul cutiei mecanismelor şi demontăm capacul.
7.Se demontează recuperatorul;

8.Se demonteaza închizatorul împreuna cu portinchizatorul. Tinand pistol-mitraliera cu mana

stanga cu mana dreapta tragem port fnchizatorul înapoi pana la refuz, il ridicam împreuna cu
închizatorul si-1 extragem din cutia mecanismelor.

264
 265
9. Se demonteaza închizatorul de la portînehizator. De luat portmchizatorul în mana stanga cu
închizatorul în sus; cu mana dreapta conducem închizatorul înapoi, fl rasucim în asa mod ca proeminenta
principals a mchizatorului sa iasa din taietura figurata a portanchizatorului s.i se extrage închizatorul
inainte.
10. Se demonteaza tubul de gaze cu aparatoarea mainii. Tinand pistolul-mitraliera cu mana stanga,
cu mana dreapta se Tmbraca penarul accesoriilor cu orificiul dreptunghiular ce iesjiura zavorului tubului
de gaze si-l rasucim de la sine pana În pozitia verticala şi se extrage tubul de gaze dc pe racordul
camerei de gaze.

Ordinea montarii dupa demontarea incomplete

6. Se monteaza tubul de gaze cu aparatoarea manii. Mentinand pistol-mitraliera cu mana
stanga cu mana dreapta instalam tubul de gaze cu capatui din fata in acordul camerei de gaze şi apasam
pe partea din urma a aparatorii Înspre teava: rasucim cu ajutorul penarului accesoriilor zavorul spre
sine pana la Intrarea fixatorul in taietura bazei Înaltatorului.
7. Se monteaza mchizatorul la poitînchizator. Se ia portanchizatorul in mana stanga, iar
inchizatorul În mana dreapta sj-l introducem cu partea cilindrica m canalul portanchizatorului in aşa mod
ca proeminenta principala sa intre in taietura figurata a portanchizatorului, şi avansam Închizatorul
mainte.
8. Se monteaza portinchizatorul nnpreuna cu inchizatorul la cutia mecanismelor. Se ia
portanchizatorul în mana dreapta în aşa mod ca mchizatorul cu degetul mare sa se mentina in pozitia
de dinainte. Cu mana stanga cuprindem gatul patului, cu mana dreapta, introducem pistonul de gaze
în baza înaltatorului si avansam portanchizatorul Înainte într-atata ca pragurile cutiei mecanismelor sa
nitre in nervurile portanchizatorului şi cu un efort nemsemnat ai apasa spre cutia mecanismelor şi al
avansa înainte.
4. Se monteaza mecanismul arcului recuperator. Cu mana dreapta se introduce
mecanismul arcului recuperator În canalul portanchizatorului comprimand arcul recuperator,plasam
tija de ghidare inainte şi lasandu-1 putin În jos, se introduce cu calcaiul În longitudinale a cutiei
mecanismelor.
10. Se monteaza capacul cutiei Închizatorului;
11. Se dezarmeaza cocoşul şi se pune piedica de siguranta;
12. Se monteaza vergeaua;
13. Se introduce penarul in locas.ul patului armei;
14. Se pune Încarcatorul la pistolul-mitraliera.

3. Îndeplinirea normativelor.
1. Normativele la instructia tragerii sunt destinate pentru dezvoltarea la militari cunostintelor
trainice despre partile componente a armamentului, masurilor de siguranta si manuirea cu iscusinta a
armei.
2. La elaborarea orarului sedintelor la pregatirea de foc comandatul planifica pentru fiecare luna
perfectionarea normativelor cu pistolul- mitraliera.

265
 266
3. In timpul sedintelor militari indeplinesc procedeele (actiunile) intr-un temp lent, apoi
perfectionarea normativelor in timp. Nota individuală pentru indeplinirea normativelor se pune in
registru de evidenta a sedintelor la trageri si in listele tragerilor la rezultatele pregatirii de foc pentru
fiecare militar in cadrul subdiviziunii.
4. Normativele se socot indeplinite, daca se urmaresc conditiile de indeplinire si nu sunt admise
incalcari a cerintelor, ordinii, indrumarilor si instructiunilor. Daca in timpul executant normativelor
militarul a admis о singura greseala, care se considera incalcare a masurilor de siguranta in timpul
manuirii cu arma si poate aduce la trauma, deteriorarea armei, indeplinirea normativului inceteaza si se
apreciaza „nesatisfacator" (- 4 puncte).
5. Timpul indeplinirii normativului se ia în consideraţe de la darea comenzii (semnalului)
pîna la:
- normativul nr. 13 - demontarea parţiala si amplasarea parţilor componente pe masa;
- normalivul nr.14 - montarea si punerea pistolului-mitralieră pe masa cu respectarea cerinţelor
masurilor de siguranţa,
- normativul nr.1- efectuarea declansarii cocoşului din pozitia „armat".

ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 1

Pregătirea pentru tragerea din diferite poziţii (culcat, din genunchi, în picioare, de după o
adăpostire) pe timpul acţiunilor pe jos.
Condiţiile (ordinea) de executare a normativului
Militarul care se instruieşte (echipa) cu armamentul se află la poziţia iniţială la 10 m de la poziţia de
tragere (locul pentru tragere). Armamentul se află în poziţia “PE UMĂR”.
Conducătorul indică poziţia de tragere (locul de tragere, poziţia de tragere, sectorul de tragere şi dă
comanda: “Pentru luptă”. Militarul care se instruieşte (echipa) se pregăteşte pentru tragere (trece arma
din poziţia de marş în cea de luptă, încarcă arma) şi raportează: “CUTARE – GATA PENTRU
LUPTĂ”.
Înălţătorul se pune pe poziţia zero
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
6 s. 7 s. 8 s. 9 s. 10 s. 11 s.

ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 13

Demontarea parţialăa armei.

Condiţiile (ordinea) de executare a normativului

Arma se află pe masă (foaie de cort). Militarul care se instruieşte se află lîngă armă.Normativul se
execută de către un militar. Timpul se citeşte de la comanda: “Demontarea parţială a armei –
începeţi”, pînă la raportul – “GATA”.
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
15 s. 16 s. 17 s. 18 s. 18,5 s. 19 s.

ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 14

Montarea armei după demontarea parţială.
Condiţiile (ordinea) de executare a normativului

Arma este demontată. Piesele şi mecanismele sînt aranjate pe masă (foaie de cort), instrumentul gata
pentru lucru. Militarul care se instruieşte se află lîngă armă.
266
 267
Normativul se execută de către un militar. Timpul se citeşte de la comanda “Montarea armei –
începeţi” pînă la comanda “GATA”.
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
25 s. 26 s. 27 s. 28 s. 30 s. 32 s.

ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 16

Încărcarea încărcătorului (benzii) cu cartuşe .
Condiţiile (ordinea) de executare a normativului
Militarul care se instruieşte se află în faţa mesei (foii de cort) pe care sînt amenajate încărcătoarele
(banda), cartuşele de instrucţie în cutie.Timpul se citeşte de la comanda conducătorului: “Încărcarea
începeţi” pînă la raportul militarului “GATA”.
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
30 s. 32 s. 35 s. 37 s. 40 s. 43 s.

Secvenţa finală - 5 min.

- petrecerea pe scurt a bilanţului şedinţei.
- de reamintit tema şi subiectele de studii.
- anunţarea studenţilor care s-au evidenţiat pozitiv şi cei mai pasivi.
- darea sarcinii pentru pregătirea individuală.

Conducătorul şedinţei

_________________________ _________________________

267
 268
„APROB“
ŞEF CATEDRĂ MILITARĂ ASEM

colonel (r. ) Gh.POPA

“_____” _________________ 2014

PROIECT DIDACTIC
pentru petrecerea şedinţei la disciplina
„Instrucţia focului”

TEMA 2: “Partea materială a armamentului de infanterie, a aparatelor optice, grenadelor

explozivede mînă şi antitanc”
Şedinţa 3: Practică 4 ore.
Obiective didactice:
1. Însuşirea destinaţiei, caracteristicile de luptă ale armamentului de infanterie.
2. Posedarea deprinderilor practice în acţiunea cu armamentul de infanterie.
3. Însuşirea măsurilor de siguranţă la mînuirea armamentului de infanterie.
Durata: 160 minute.
Locul desfăşurării: auditoriu specializat.
Subiecte de studiu:
1. Controlul şi pregătirea pistolului-mitralieră şi cartuşelor pentru tragere. -35 min.
2. Reţinerele de tragere cu pistolul-mitralieră şi înlăturarea acestora-35 min.
3. Curăţirea şi ungerea pistolului -35 min.
4. Îndeplinirea normativelor. -35 min.
Asigurarea materială: 1 standuri “Pistolul-mitralieră – 7,62mm AKM”
“Pistolul-mitralieră – 5,45 mm AK-74”
2 partea materială armament de instrucţie cîte 5 bucăţi de
fiecare tip
3 cartuşe de instrucţie 60 bucăţi
4 accesorii
Bibliografie: 1. Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V. Şchiopu, Chişinău,
Centrul Ediţional, 2000, p.3-18
2. Руководство по 5,45мм Автомату Калашникова (АК-74, АКС-74, АК-74Н,
АКС-74Н) и 5,45мм. М.О. СССР. Москва 1976. стр. 3-116.

Secvenţa introductivă -5 min.

- primirea raportului.
- verificarea prezenţei studenţilor.
- evaluarea cunoştinţelor însuşite la tema anterioară.
- anunţarea temei şi scopurilor didactice.

1. Controlul şi pregătirea pistolului-mitralieră şi cartuşelor pentru tragere.

La controlul armamentului de către soldaţi şi sergenţi se urmăresc:
− existenţa tuturor pieselor armamentului, verificarea fiecărei piese şi mecanism în parte dacă
nu există rugină, murdărie, ciocănituri, îndoituri, zgîrieturi care pot afecta funcţionarea normală a
mecanismelor;
268
 269
− dacă pe piesele din lemn nu există crăpături, aşchieri şi lovituri;
− dacă vergeaua este bine fixată;
− dacă înălţătorul şi cătarea sunt în stare bună;
− dacă în canalul ţevii sunt obiecte străine;
− dacă piesele şi mecanismele funcţionează corect;
− dacă există curea, accesorii, încărcătoare, portîncărcătoare şi baioneta.
Cartuşele de război se controlează înainte de tragere, la intrarea în gardă şi la ordinul comandanţilor.
La controlul cartuşelor se verifică:
− dacă pe tuburi nu există rugină şi mîncături, dacă glonţul nu se clatină în tub;
− dacă pe capsă nu există pete verzi şi dacă capsa nu iese în afara tubului;
− dacă printre cartuşele de război nu se găsesc cartuşe de exerciţiu sau de manevră.
− toate cartuşele defecte se predau la depozit.
Pregătirea armamentului pentru trageri are ca scop asigurarea funcţionării lui în deplină siguranţă în
timpul tragerii şi comportă următoarele:
− se execută curăţarea, se controlează armamentul în stare demontată şi se unge;
− se controlează armamentul în stare montată;
− se controlează încărcătoarele;
− înainte de tragere se controlează cartuşele şi se încarcă în încărcătoare.
Dacă armamentul a stat un timp mai îndelungat la temperatură scăzută, înainte de
încărcarea lui se manevrează energic de cîteva ori portînchizătorul.
2. Reţinerele de tragere cu pistolului-mitralieră şi înlăturarea acestora
În cazul mânuirii, îngrijirii corecte, pistolului-mitralieră este o armă sigură şi precisă. Totuşi, în
cazul folosirii lui îndelungate, datorită uzurii pieselor şi mecanismelor, iar deseori datorită unei mânuiri
incorecte şi întreţinerii necorespunzătoare, poate fi afectată funcţionarea normală a pistolului-mitralieră,
ceea ce duce la producerea de reţineri în timpul tragerii.
Pentru prevenirea reţinerilor în timpul tragerii cu pistolul şi pentru asigurarea funcţionării
precise a pistolului-mitralieră, este necesar:
- să se pregătească corect pistolului-mitralieră pentru tragere;
- să se controleze, să se cureţe şi să se ungă pistolului-mitralieră la timp şi cu respectarea
tuturor regulilor;
- să se urmărească cu deosebită atenţie curăţirea şi ungerea pieselor pistolului-mitralieră
supuse frecării;
- să se execute la timp repararea pistolului-mitralieră;
- să se vei ifice cartuşele înainte de tragere;
- să nu se folosească pentru tragere cartuşe defecte, ruginite sau murdare;
- să se ferească pistolului-mitralieră de îmbâcsire şi eventuale lovituri în timpul tragerilor
şi deplasărilor;
- în condiţii de luptă, în cazul unor trageri îndelungate, la prima ocazie să se cureţe, să se ungă şi
să se controleze pistolului-mitralieră;
Dacă în timpul tragerii se produce un incident acesta va ti înlăturat prin rearmarea pistolului-
mitralieră.
Dacă prin reînarmarea pistolului-mitralieră incidentul nu se înlătură, este necesar să se stabilească
cauza incidentului, înlăturând-o după cum se arată în tabel :

Incidentul Cauzele incidentului Procedeele de înlăturare a

incidentului

269

1. Rateu.
Manşonul-închizător se află în
poziţia extremă dinainte,
cocoşul a fost declanşat, dar
nu s-a produs percuţia.
2.Intrare incompletă a
cartuşului în camera
cartuşului:
fără să ajungă in poziţia extremă
dinainte manşonul-închizător
s-a oprit; cocoşul nu poate fi
declanşat.
3. Cartuşul nu a ajuns din
încărcător în camera
cartuşului:
manşonul-închizător se află în
poziţia extremă dinainte, dar
nu există cartuş în camera
cartuşului;
manşonul-închizător s-a
oprit la jumătatea cursei sale
înainte împreună cu cartuşul,
neterminând trimiterea
cartuşului în camera
cartuşului.
4.Înţepenirea tubuiui-cartuş
de către manşonul-închizător:
tubul cartuş nu este aruncat
afară prin fereastra de la
manşonul-închizător şi s-a
înţepenit oblic între
manşonul-închizător şi
retezătura dinapoi a ţevii.
1. Capsa cartuşului este defectă
dacă ea prezintă o amprentă
adâncă a percutorului.
2. S-a întărit unsoarca sau s-a
îmbâcsit canalul percutorului.
3. Nu-i înşurubat până la refuz
şurubul mânerului (la pistoalele
fără brăţară de fixare a arcului de
armare).
4. Este mică ieşirea percutorului
sau pe vârful lui sunt ştirbituri.
1. Camera cartuşului şi şanţurile de
pe corpul pistolului-mitralieră
sunt murdare.
2 Extractorul se mişcă greoi
datorită faptului că arcul şi opri-
torul extraclorului sunt murdare.
1. încărcătorul şi piesele mobile
ale pistolului sunt murdare.
2. Bordurile superioare ale corpului
încărcătorului sunt îndoite.
I. Piesele mobile ale pistolului-
mitralieră sunt murdare.
2. Extractorul, arcul său
aruncătorul sunt defecte
270
1. Se va reîncarca pistolului-
mitralieră şi se va continua
tragerea.
2. Se va controla şi se va
curăţa pistolului-mitralieră.
3. pistolului-mitralieră va fi
expediat la atelier.
Se va termina cursa înainte a
manşonului-închizător,
împingându-1 cu mâna şi se va
continua tragerea.
Se va controla şi se va
curăţa pistolul.
1. Se va reîncarca pistolul şi se
va continua tragerea. Se va curăţa
pistolul şi încărcătorul.
2. Se va înlocui încărcătorul
defect cu altul de rezervă
1. Se va arunca tubul
înţepenit şi se va continua
tragerea.
2. Se va demonta şi se va
controla extractorul, arcul
extractorului, aruncătorul; în
cazul când acestea prezint
defecţiuni, pistolul va fi
expediat la atelier.
270
 271
5. Foc automat 1. S-a întărit unsoarea sau piesele 1. Se va controla şi se va
mecanismului de darea focului curăţa pistolului-mitralieră.
sunt murdare. 2. Reparaţie la atelier.
2. Uzarea pragului de armarea a
cocoşului sau a capătului nucii. 3. Reparaţie la atelier.
3. Slăbirea sau ruperea arcului
nucii. 4. Reparaţie la atelier.
4. Atingerea cu sertăraşul
pragului piedicii de siguranţă de
ciocul nucii.

3. Curăţirea şi ungerea pistolului-mitralieră

Curăţirea şi ungerea armamentului se execută în următoarele situaţii:
− imediat după tragere;
− după executarea serviciului şi a exerciţiilor în teren fără tragere;
− în situaţii de luptă şi aplicaţii, zilnic;
− dacă armamentului stă nefolosit, cel puţin o dată pe săptămînă.
Curăţirea armamentului se execută în următoarea ordine:
− se pregătesc materialele pentru curăţare şi ungere;
− se demontează parţial armamentului;
− se controlează accesoriile şi se pregătesc pentru lucru;
− se curăţă canalul ţevii;
− se curăţă camera de gaze;
− se curăţă tubul de gaze;
− se curăţă cutia mecanismelor, porînchizătorul, pistonul de gaze şi închizătorul;
− celelalte piese metalice se şterg pînă la uscare cu cîrpă sau cîlţi; dacă s-au murdărit, acestea se
curăţă cu ulei şi se şterg pînă la uscare;
− piesele din lemn se şterg cu cîrpe uscate.
Măsurile de securitate la curăţirea armelor
Armele se păstrează întotdeauna în stare bună şi curată. Aceasta se obţine prin
examinarea, curăţirea şi ungerea lor la timp, atârnarea grijulie şi păstrarea corectă a armelor.
Curăţirea şi ungerea armelor se efectuează sub conducerea nemijlocită a comandantului
(conducătorului) în timpul stabilit de programul zilnic, în locuri destinate special pentru aceasta şi la
mese amenajate pentru curăţirea armelor.
După tragerea cu cartuşe de luptă sau oarbe curăţirea armelor se efectuează imediat la locul de
tragere (în câmp sau tir).
înainte de demontarea armei pentru curăţire, verificaţi personal dacă nu sînt cartuşe în camera
cartuşului. în acest scop îndreptaţi arma într-o direcţie inofensivă, dezasiguraţi, trageţi manşonul
(mânerul de armare) în urmă, examinaţi camera cartuşului şi eliberaţi cocoşul de pe pragul de
armare.
Pentru curăţire şi ungere se foloseşte:
- unsoarea de arme - pentru ungerea canalului ţevii, pieselor şi mecanismelor armei după
curăţirea lor la temperaturi mai sus de + 5°C;
- uleiul de arme (unsoarea lichidă) pentru ungerea canalului ţevii, - pieselor şi
mecanismelor armei la temperaturi de la + 50°C până la - 50°C,
- soluţie SCŢ (soluţie pentru curăţarea ţevii) - pentru curăţirea ţevii şi altor piese, care au fost
supuse acţiunii gazelor de ardere a pulberii;
În cantităţi mici soluţia poate fi păstrată până la 7 zile în vase de sticlă închise ermetic la o distanţă
relativă de sursele de căldură. Componenţa soluţiei:
apă potabilă - 1 litru;
bicromat de potasiu - 3-5 gr.;
bicarbonat de amoniu - 200 gr.
271
 272
Notă: Soluţia SCŢ se prepară în subunităţi.
- cârpe (lavetă) pentru ştergerea, curăţirea şi ungerea armei;
- câlţi (stupă) - numai pentru curăţire;
Pentru curăţirea locurilor inaccesibile (tăieturi, şanţuri, scobituri, locaşuri, găuri) se pot folosi beţişoare
de lemn.
Se interzice categoric: curăţirea armamentului cu benzină şi fumatul in timpul curăţirii.

4. Îndeplinirea normativelor.
ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 1
Pregătirea pentru tragerea din diferite poziţii (culcat, din genunchi, în picioare, de
după o adăpostire) pe timpul acţiunilor pe jos.
Condiţiile (ordinea) de executare a normativului
Militarul care se instruieşte (echipa) cu armamentul se află la poziţia iniţială la 10 m de
la poziţia de tragere (locul pentru tragere). Armamentul se află în poziţia “PE UMĂR”.
Conducătorul indică poziţia de tragere (locul de tragere, poziţia de tragere, sectorul de
tragere şi dă comanda: “Pentru luptă”. Militarul care se instruieşte (echipa) se pregăteşte
pentru tragere (trece arma din poziţia de marş în cea de luptă, încarcă arma) şi
raportează: “CUTARE – GATA PENTRU LUPTĂ”.
Înălţătorul se pune pe poziţia zero
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
6 s. 7 s. 8 s. 9 s. 10 s. 11 s.

ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 13

Demontarea parţialăa armei.

Condiţiile (ordinea) de executare a normativului

Arma se află pe masă (foaie de cort). Militarul care se instruieşte se află lîngă
armă.Normativul se execută de către un militar. Timpul se citeşte de la comanda:
“Demontarea parţială a armei – începeţi”, pînă la raportul – “GATA”.
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
15 s. 16 s. 17 s. 18 s. 18,5 s. 19 s.

ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 14

Montarea armei după demontarea parţială.
Condiţiile (ordinea) de executare a normativului

Arma este demontată. Piesele şi mecanismele sînt aranjate pe masă (foaie de cort),
instrumentul gata pentru lucru. Militarul care se instruieşte se află lîngă armă.

Normativul se execută de către un militar. Timpul se citeşte de la comanda “Montarea armei –

începeţi” pînă la comanda “GATA”.
Calificativul privind timpul
272
 273
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
25 s. 26 s. 27 s. 28 s. 30 s. 32 s.

ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 16

Încărcarea încărcătorului (benzii) cu cartuşe .
Condiţiile (ordinea) de executare a normativului
Militarul care se instruieşte se află în faţa mesei (foii de cort) pe care sînt amenajate
încărcătoarele (banda), cartuşele de instrucţie în cutie.Timpul se citeşte de la comanda
conducătorului: “Încărcarea începeţi” pînă la raportul militarului “GATA”.
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
30 s. 32 s. 35 s. 37 s. 40 s. 43 s.

Secvenţa finală - 5 min.

- petrecerea pe scurt a bilanţului şedinţei.
- de reamintit tema şi subiectele de studii.
- anunţarea studenţilor care s-au evidenţiat pozitiv şi cei mai pasivi.
- darea sarcinii pentru pregătirea individuală.

Conducătorul şedinţei

_________________________ _________________________

273
 274
“A P R O B “
ŞEF CATEDRĂ MILITARĂ ASEM
colonel (r. ) Gh.POPA

“_____” _________________ 2014

PROIECT DIDACTIC
pentru petrecerea şedinţei la disciplina
„Instrucţia focului”

TEMA 2: “Partea materială a armamentului de infanterie, a aparatelor optice, grenadelor

explozivede mînă şi antitanc”
Şedinţa 4: Practică 2 ore.
Obiective didactice:
- însuşirea destinaţiei, caracteristicile de luptă ale armamentului de infanterie.
- posedarea deprinderilor practice în acţiunea cu armamentul de infanterie.
- însuşirea măsurilor de siguranţă la mînuirea armamentului de infanterie.
Durata: 80 minute.
Locul desfăşurării: auditoriu specializat.
Subiecte de studiu:
4. Destinaţia, caracteristicile de luptă a puştii-mitralieră 7,62mm RPK, 5,45mm
RPK,PK. Muniţiile folosite -25 min.
5. Construcţia puştii-mitralieră RPK, PK şi părţile componente. Ordinea de
demontare şi montare incompletă a puştii-mitralieră. -25 min.
6. Măsurile de siguranţă la mînuirea mitralierlor RPK, PK şi cartuşelor -20 min.
Asigurarea materială: - standuri “ puştii-mitralieră – 7,62mm RPK”
“ puştii-mitralieră – 5,45 mm RPK -74”
- partea materială armament de instrucţie cîte 5 bucăţi de
fiecare tip
- cartuşe de instrucţie 60 bucăţi
- accesorii
Bibliografie: - Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V. Şchiopu, Chişinău,
Centrul Ediţional, 2000, p.3-18
- Руководство по 5,45мм Ручному Пулемету Калашникова (РПК 74, РПКС 74,
РПК 74Н, РПКС 74Н). М.О. СССР. Москва 1976. стр. 3-116.

Secvenţa introductivă 5 min.

- primirea raportului.
- verificarea prezenţei studenţilor.
- evaluarea cunoştinţelor însuşite la tema anterioară.
- anunţarea temei şi scopurilor didactice.

1. Destinaţia, caracteristicile de luptă a puştii-mitralieră 7,62mm RPK,

5,45mm RPK, PK. Muniţiile folosite.
Puşca-mitraliera cal. 7,62 mm Kalaşnikov (РПК şi РПКС)

274
 275

Fig. 9 Aspectul generat al pustii-mitraliera Kalasnikov (РПК - cu Încarcator-cutie.)

Pusca-mitraliera cal. 7,62 mm Kalasnikov (fig. 9) este cea mai puternica arma automata a grupei de
infanterie. Ea este destiiiata pentru nimicirea fortei vii si lovirea mijloacelor de foe ale inamicului.

Caracteristicile tehnico-tactice ale puştii-mitraliera.

1. Distanta de tragere dupa inaltator, m 1000

2. Distanta loviturii directe asupra tintei piept (cu Înaltimea 50 cm), m 365
3. Cadenta de tragere teoretica, lov./min 600
4. Cadenta de tragere practica cand tragerea se executa foc in serii,lov./mm 150

5. Viteza initiala a glontului, m/s 745

6. Distanta pana unde se pastreaza efectul omoritor al glontului, m 1500
7. Distanta limita de zbor a glontului, m 3000
8. lnaltimea liniei de tragere, mm 305
9. Masa pustii-mitraliera, kg:
cu Încarcatorul cu capacitatea de 75 cartuse gol 5.6/5.9
cu Încarcatorul cu capacitatea de 75 cartuse plin 6.8/7.1
cu încarcatorul cu capacitatea de 40 cartuse gol 5.0/5.3
cu mcarcatorul cu capacitatea de 40 cartuse plin 5.6/5.9
10. Capacitatea incarcatorului, cartuse 75 si 40
11. Masa incarcatorului, kg:
cu capacitatea de 75 cartuse 0.9
cu capacitatea de 40 cartuse 0.2
12. Calibrul, mm 7.62
13. Lungimea pustii-mitraliera, mm:
cu patul rabatabil nepliat 1040
cu patul pliat 820
14. Lungimea tevii, mm 590
15. Lungimea partii ghintuite a tevii, mm 544
16. Numarul de ghinturi 4
17. Lungimea pasului ghinturilor, mm 240
18. Grosimea catani, mm 2
19. Lungimea liniei de ochire, mm 555
20. Masa cartusului, g 16.2
21. Masa glontului obisnuit (cu miez de otel), g 7.9

275
 276
22. Masa Încarcaturii de pulbere, g 1.6

Pusca-mitraliera cal. 5,45 mm Kalaşnikov

AspectuI general al pustii-mitraliera cal. 5,45 mm Kalasnikov

- cu pat pliabil (РПКС74);
- cu aparat de ochire pe timp de noapte

Pusca-mitraliera cal. 5,45 mm Kalasnikov este о arma a grupei de infanterie. Ea e destinata pentru
nimicirea fortei vii si lovirea mijloacelor de foe ale inamicului. Pentru tragere si observare pe timp de
noapte la pusca-mitraliera РПК74Н, РПКС74Н se cupleaza aparatul universal de ochire pe timp de
noapte (AUON).

Caracteristici tehnico-tactice
1. Distanta de tragere dupa inaltator, m 1000
2. Distanta loviturii directe:
asupra tintei piept, m 460
asupra tintei alergand, m 940
3. Cadenta de tragere teoretica, lov./min. 600
4. Cadenta de tragere practica, lov./min.
cand tragerea se executa lovitura cu lovitura 50
cand tragerea se executa in serii 150
5. Viteza initiala a glontului, m/s 960
6. Distanta pana unde se pastreaza efectul omorator al glontului, m 1350
7. Inaltimea liniei de tragere, mm 305
8. Inaltimea liniei de tragere, mm 305
276
 277
9. Masa puştii-mitraliera, kg:
cu incarcatorul de masa plastica gol 5.0/5.15
cu Încarcatorul de masa plastica plin 5.46/5.61
10. Capacitatea incarcatorului, cartuşe 45
11. Masa incarcatorului de masa plastica, kg 0.50
12. Calibrul, mm 5.45
13. Lungimea puştii-mitraliera, mm:
cu patul rabatabil nepliat 1060
cu patul pliat 845
14. Lungimea tevii, mm 590
15. Lungimea partii ghintuite a tevii, mm 549
16. Numarul de ghinturi 4
17. Lungimea pasului ghinturilor, mm 200
18. Lungimea liniei dc ochire, mm 555
19. Grosimea catarii, mm 2
20. Masa cartusului, g 10.2
21. Masa glontului cu miez de otel, g 3.4
22. Masa incarcaturii de pulbere, g 1.45
23. Masa aparatului de ochire pe timp de noapte in pozitie de lupta, kg 2,2

Mitraliera cal. 7,62 mm Kalaşnikov (ПК, ПКС, ПКБ şi ПКТ)

277
 278

AspectuI general ai mitralierei Kalaşnikov:

a - mitraliera pe cracan (ПКМ); b - mitraliera pe afet (ПКС); с - mitraliera de pe tanc (ПКБ).

Mitraliera cal.7,62 mm Kalasnikov (ПК, ПКС - pe afet, ПКБ - de pe transportorul blindat, ПКТ -
de pe tanc) este о arma automata puternica şi e destinata pentru nimicirea fortei vii si mijloacelor de
foe ale inamicului. Mitralierele ПК si ПКС sant destinate, de asemenea, pentru lovirea tintelor aeriene.
Mitraliera ПК are cracan (fig. 14, a), mitraliera ПКС е fixata pe un afet trepied (fig. 14, b);
mitraliera ПКБ e instalata pe transportorul blindat, mitraliera ПКТ - in interiorul turelei tancului si
altor feluri de tehnica blindata (fig. 14, c), pe transportorul blindat (БТР), masina de lupta a desantuliii
(БМД, МТЛБ).

278
 279
Caracteristici tehnico-tactice PK
№ Caracteristicile ПК, ПКБ şi ПКС ПКТ
1. Distanta de tragere dupa Înaltator 1500m -
2. Distanta loviturii directe:
asupra tintei piept (h=50 cm) 420 m 440 m
asupra tintei alergand 640 m 670 m
3. Cadenta de tragere teoretica circa 650 lov./min. 700-800 lov./min.
4. Cadenta de tragere practica pana la 250 lov./min. pana la 250 lov./min.
5. Viteza initials a glontului 825 m/s 855 m/s
6. Distanta pana unde se pastreaza efectul 3800 m 3800 m
omorator al glontului
7. Distanta limits de zbor a glontului 3800 m 3800 m
8. Masa mitralierei 9kg si 16,7kg 10,5kg
9. Masa tevii 2,6 kg 3,23 kg
10. Masa cutiei cu banda Încarcata pentru 3,9 kg -
100 cartuse
11. Masa cutiei cu banda Încarcata pentru 8 kg -
200 cartuse
12. Masa cutiei cu banda Încarcata pentru 9,4 kg 9,4 kg
250 cartuse
13. Calibrul 7,62 mm 7,62 mm
14. Lungimea mitralierei 1173mm 1098 mm
15. Lungimea tevii Tmpreuna cu 658 mm -
ascunzatorul de flacari
16. Lungimea partii ghintuite a tevii 550 mm 550 mm
17. Numarul de ghinturi 4 4
18. Lungimea pasului ghinturilor 250 mm 240 mm
19. Grosimea ratarii 2,4 mm -
20. Latimea canalului telului 1,3 mm
21. Lungimea liniei dc ochire 663 mm
22. Masa afetului 7,5 kg
23. Masa totala a mitralierei Tmpreuna cu 16,5 kg -
afetul
24. Lungimea mitralierei Tmpreuna cu afetul 1270mm -
pentru tragerea În pozitie culcat
25. Inaltimea liniei de tragere: -
pe cracan 300 mm
pe afet 320-820 mm
26. Unghiul orizontal de tragere de pe afet:
asupra obiectivelor terestre asupra 90° 360°
tintelor aeriene 360° -
27. Masa cartusului 21,8 g 21,8 g.

28. Masa glontuiui 9,8 g. 9,6 g.

29. Masa liicarcaturii de pulbere 3,1 g- 3,1 g.

2. Construcţia puştii-mitralieră RPK şi părţile componente.

Puşca-initraliera consta din urmatoarele parti componente sj mecanisme:
- teava cu cutia Închizatorului, cu aparatul de ochire, cracanul şi patul;
- capacul cutiei inchizatorului;
- portinchizator cu pistonul de gaze;
- Închizator;
- recuperator;
- tub de gaze cu aparatoarea mainii;
- mccanism de dare a focului;
- uluc;
- incarcator (tambur sau cutie).
In completul pustii-mitraliera Întra:
1. Accesoriile;
279
 280
2. Cureaua;
3. Husa;
4. Geanta pentru incarcatoare.
Majoritatea partilor componente si mecanismelor puştii-mitraliera au aceeaşi constructie partile şi
mecanismele corespunzatoare ale pistolului-mitraliera Kalasnikov modernizat ca şi (AKM).

Ordinea de demontare şi montare incompletă a puştii-mitralieră.

1. Se fixeaza puşca-mitraliera pe cracan;

2. Se demonteaza incarcatorul;

280
 281
3. Se verifica daca lipseste cartusul in detunator;
4. Se extrage penarul cu accesorii;
5. Se scoate vergeaua;

6. Se demonteaza capacul cutiei inchizatorului;

7. Se demonteaza recuperatorul;

8. Se demonteaza portmchizatorul impreuna cu inchizatorul;

9. Se demonteaza Închizatorul de la portinchizator:

281
 282

10. Se demonteaza tubul de gaze cu aparatoarea mainii.

Ordinea montarii dupa demontarea incomplete

1. Se monteaza tubul de gaze cu aparatoarea mainii;
2. Se monteaza mchizatorul la portinchizator;
3. Se monteaza portfnchizutorul impreuna cu inchizatorul la cutia Închizatorului;
4. Se monteaza recuperatorul;
5. Se monteaza capacul cutiei Închizatorului;
6. Se dezarmeaza cocosul si se pune piedica de siguranta;
7. Se monteaza vergeaua;
8. Se introduce penarul in locasul patului armei;
9.Se pune Încarcatorul la pusca-mitraliera;
10. Se pliaza picioarele cracanului.
Construcţia 7,62mm PK şi părţile componente
Mitraliera consta din urmatoarele parti principale sj mecanisme:
- teava;
- cutia Închizatorului cu capac, baza alimentatorului s/i patul (numai la mitralierele ПК si ПКС);
- portinchizatorul cu extractor si pistonul de gaze;
- Închizator;
- arcul recuperator de armare cu tija de ghidare;
- tubul pistonului de gaze cu cracanul (numai la mitralierele ПК şi ПКС);
- mecanism de dare a focului;
- declanşator electric (numai la mitraliere ПКТ).

In completul mitralierei intra:

1. Cutia cu benzi.
2. Accesoriile.
3. Vergeaua.
4. Cureaua.
5. Husa.
6. Teava de rezerva.
7. Piesele de rezerva si dispozitivul pentru tragerea cu cartuşe de manevra.

282
 283

A)

B)

283
 284
Partile principale şi mecanismele mitralierei:
a - mitraliera ПК; b - mitraliera ПКТ;
1 - teava; 2 - cutia inchizatorului cu copac, baza alimentatorului sj patul; 3 - portînchizatorul cu
xtractorul s.i pistonul de oaze; 4 - inchizator; 5 - arc recuperator de armare; 6 - tija de ghidare; 7 - tubul
pistonului de gaze cu cracan (la mitraliera ПК); 8 - declanşator electric; 9 - mecanism dc dare a
focului; 10-cutia cu banda; 11- accesorii; 12-vergea .
Banda de cartuşe şi cutiile
Banda de cartuse serveste pentru amplasarea cartuselor si alimentarea cu ele a receptorului
mitralierei. Ea consta din elemente unite Între ele cu arcuri de legatura. La extremitati banda are niste
capete pentru comoditatea Incarcarii mitralierei.
Banda mitralierei ПКТ se compune din bucati separate a cate 25 elemente fiecare. Bucatile sant
unite Între ele cu ajutorul cartuselor.

Banda de cartuse:
1 - elemente; 2 - arcuri de legatura; 3 - capat; 4 - element de legatura; 5 - element cu inel.

Cutiile servesc pentru amplasarea benzilor cu cartuşe. Cutia pentru 100 cartus.e se fixeaza de
suportul mitralierei. Ea are maner pentru transportul cutiei si capac rabatabil, care se inchide cu clema
si surub. Capacul are: doua gheare, prag si zavor pentru fixarea cutiei pe suportul mitralierei; о ciapa
rabatabila, care astupa ferestruica pentru trecerea benzii; un prag rotunjit pentru Îndreptarea miscarii
benzii la tragere.
Cutia pentru 200 (250) cartuse are capac rabatabil, care se Închide cu clema si şurub; pe capac se
afla manerul pentru transportul cutiei si un locas. presat dupa forma cartuşului, ce arata directia de
aşezare a benzii cu cartuse in cutie.
Fundul cutiei in interior este Înclinat pentru asigurarea asezarii uniforme a benzii cu cartuşe.

Cutia pentru cartuse:

a - pentru 100 cartuse; b - pentru 200 (250) cartuse; 1 - capac rabatabil; 2 - clema;
3 - surub; 4 - maner pentru transport; 5 - gheare; 6 - prag; 7 - zavor; 8 - clapa rabatabila;
9 – prag rotunjit; 10 - locas. presat In forma de cartus,.

Accesorii:
1 - vergeaua mitralierelor ПК si ПКС; 2 - vergeaua mitralierei ПКТ; 3 - cap-calti;
4 - pcrie; 5 - surubelnita; 6 - dorn; 7 - penar cu capac; 8 - extractor; 9 - bidonasul pentru

284
 285
mitraliera ПК.Т; 10 - rama pentru tragerea cu cartuse de manevra; 11 - bucsa pentru tragerea cu
cartuse de manevra.

Accesorii la mitraliera
Accesoriile servesc pentru demontarea, montarea, curatirea si ungerea mitralierei .
Din accesorii fac parte:
- vergeaua; - dornul;
- capul-calti; - penarul;
- peria; - extractorul;
- surubelnita; - bidonasul.

Ordinea de demontare şi montare incompletă a mitralierei 7,62mm PK.

1. Se fixeaza mitraliera pe cracan;

2. Se demonteaza cutia cu banda de la mitraliera si se verifica daca lipseste cartusul in detunator;
3. Se extrage penarul cu accesorii (la mitraliera ПКТ se scot accesoriile si vergeaua din geanta);
4. Se demonteaza elementele vergelei de la piciorul cracanului;
5. Se demonteaza tija de ghidare cu arcul recuperator de armare;
6. Se demonteaza portinchizatorul Impreuna cu Închizatorul;
7. Se demonteaza mchizatorul de la portinchizator;
8. Se demonteaza percutorul de la inchizator (la mitraliera ПКТ se demonteaza eclansatorul
electric);
9. Se demonteaza teava.

Ordinea montarii dupa demontarea incompleta

1. Se monteaza teava (la mitraliera ПКТ se monteaza declansatorul electric);
2. Se monteaza percutorul la inchizator;
3. Se monteaza lnchizatorul la portinchizator;
4. Se monteaza portînchizatorut cu inchizatorul la cutia închizatorului;
5. Se monteaza tija de ghidare cu arcul recuperator de armare;
6. Se lasa in jos baza alimentatorului si se inchide capacul cutiei lnchizatorului;
7. Se prind elementele vergelei de piciorul cracanului (elementele vergelei si accesoriile
mitralierei ПКТ se pun in geanta);
8. Se pune penarul cu accesorii in locasul patului;
9. Se cupleaza cutia cu bands la mitraliera;
10.Se pliaza picioarele crScanului.

3.Măsurile de siguranţă la mînuirea mitralierlor RPK, PK şi cartuşelor

Securitatea în timpul petrecerii şedinţelor de tragere se asigură prin organizarea corectă a
şedinţelor de tragere şi a măsurilor de siguranţă în vigoare, disciplina înaltă a instruiţilor. Persoanele,
care nu cunosc măsurile de securitate, construcţia armamentului, la tragere nu sunt admise.
Persoanele numite pentru organizarea şi petrecerea şedinţelor de tragere, poartă întreaga răspundere
pentru îndeplinirea întocmai a măsurilor de securitate la mânuirea armamentului şi muniţiilor de către
subalterni, şi instruiţi. Pentru asigurarea măsurilor de securitate, flecare instruit trebuie ca înaintea
fiecărei lecţii să efectueze examinarea minuţioasă a armei, a muniţiilor, pentru a se convinge, că
arma nu este încărcată şi printre cartuşele de instrucţie nu sunt de luptă şi oarbe. Din primele zile
militarii trebuie învăţaţi:
- să deosebească cartuşele de luptă de cele de instrucţie şi oarbe;
- înainte de începerea tragerilor e necesar de verificat canalul ţevii el trebuie să fie curat şi în

285
 286
el nu trebuie să fie corpuri străine, (ca pământ, nisip, cârpe etc). Dacă se descoperă unele ne
funcţionări sau deteriorări ale armei, se raportează imediat conducătorului tragerilor sau al şedinţei;
- după primirea muniţiilor trebuie personal de verificat cantitatea şi starea lor;
- orice mânuire (manipulare), încărcare şi descărcare se efectuează numai la comanda
conducătorului tragerii (şedinţei);
- în tir sau pe câmpul de tragere, focul se deschide numai cu permisiunea şi la comandă
conducătorului tragerilor (şedinţei);
- la introducerea încărcătorului în minerul pistolului nu se loveşte (la aplicarea unor lovituri
puternice asupra încărcătorului poate exploda al doilea cartuş de sus), dar se împinge uşor cu degetul
mare al mânii stângi până Ia ţăcănitul specific;
- în timpul tragerii graba şi nervozitatea sânt inadmisibile.
- arma se dezasigură numai după-comanda „Foc".
- încărcarea armei pe aliniamentul de tragere se permite numai după semnalul „Foc".
- după încetarea tragerii arma se descarcă şi se verifică. Muniţiile rămase imediat se întorc
distribuitorului de muniţii (conducătorului tragerii).
- focul încetează imediat de sine stătător sau la comanda conducătorului tragerii în
următoarele cazuri:
- la apariţia oamenilor, maşinilor, animalelor în câmpul de ţinte, avioanelor şi
helicopterelor la înălţimi mici deasupra tragerilor;
- ridicarea fanionului alb (noaptea - felinarul) la punctul de comandă;
- apariţia incendiului cauzat de tragere;
- primirea semnalului de pericol în cazul continuării tragerii de la postul cordonului de
siguranţă, dispariţia legăturii cu adăpostul în care se află oameni;
- pierderea orientării de către trăgători, îndeosebi noaptea;
- daca a avut Ioc vre-un incident de tragere la cineva din trăgători despre care fapt se
raportează imediat conducătorului tragerilor printr-un semnal convenţional.
7. Pentru încetarea focului se dă comanda: „încetaţi tragerea" şi se ridică fanionul alb
(se aprinde felinarul alb) în locul celui roşu. De la comanda „încetaţi tragerea" până la
comanda „Foc" se interzice tuturor persoanelor să se găsească la aliniamentul de deschidere a focului
şi să se apropie de armele lăsate pe el.
8. Se interzice categoric:
- a încărca arma cu cartuşe de luptă sau oarbe până la comanda conducătorului tragerii şi
semnalul „Focv;
- a îndrepta arma, indiferent de faptul dacă e încărcată sau nu, în direcţia oamenilor sau în
direcţia apariţiei lor posibile şi în spatele tirului;
- a lăsa arma încărcată la aliniamentul de tragere sau în orice alt loc, precum şi a o transmite
altor persoane;
- a folosi cartuşe, precum şi petarde şi grenade fumigene sau alte mijloace de imitaţie detectate;
- a folosi dispozitive de tragere cu cartuşe oarbe cu filetul defectat şi tragerea cu cartuşe oarbe
din armamentul de instrucţie;
- a trage cu cartuşe oarbe asupra ţintei vii, tehnicii de luptă, construcţiilor la o distanţă mai mică
de 50 m, precum şi a aplica petarde şi grenade fumigene în localităţi;

Secvenţa finală: 5 min.

- petrecerea pe scurt a bilanţului şedinţei.
- de reamintit tema şi subiectele de studii.
- de indicat la gradul însuşirii materialului.
anunţarea studenţilor care s-au evidenţiat pozitiv şi cei mai pasivi.

Conducătorul şedinţei

286
 287

_________________________ _________________________

287
 288
„APROB“
ŞEF CATEDRĂ MILITARĂ ASEM
colonel (r. ) Gh.POPA

“_____” _________________ 2014

PROIECT DIDACTIC
pentru petrecerea şedinţei la disciplina
„Instrucţia focului”

TEMA 2: “Partea materială a armamentului de infanterie, a aparatelor optice, grenadelor

explozivede mînă şi antitanc”
Şedinţa 5: Practică 2 ore.
Obiective didactice:
- însuşirea destinaţiei, caracteristicile de luptă ale armamentului de infanterie.
- posedarea deprinderilor practice în acţiunea cu armamentul de infanterie.
- însuşirea măsurilor de siguranţă la mînuirea armamentului de infanterie.
Durata: 80 minute.
Locul desfăşurării: auditoriu specializat.
Subiecte de studiu:
4. Destinaţia, caracteristicile de luptă ale puştii cu lunetă calibrul 7,62mm SVD
Construcţia şi părţile componente ale puştii cu lunete 7,62mm SVD -25 min.
5. Destinaţia, caracteristica de luptă ale aruncătorului de grenade RPG-7.
Construcţia şi părţile componente. -20 min.
6. Destinaţia şi caracteristica de luptă. Construcţia, părţile componente a pistolului
9mm PM.-25 min.
Asigurarea materială: - standuri “Arma cu lunetă SVD”
- partea materială armament de instrucţie 2 bucăţi
- cartuşe de instrucţie 20 bucăţi
- accesorii
Bibliografie: - Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V. Şchiopu, Chişinău,
Centrul Ediţional, 2000,
- Руководсево по 7,62 мм Снайперской Винтовке Драгунова СВД. М.О. СССР.
Москва .

Secvenţa introductivă 5 min.

- primirea raportului.
- verificarea prezenţei studenţilor.
- evaluarea cunoştinţelor însuşite la tema anterioară.
- anunţarea temei şi scopurilor didactice.

1.Destinaţia, caracteristicile de luptă ale puştii cu lunetă calibrul 7,62mm (CBД)

288
 289

Fig.1 Aspectul general al puştii cu lunetă Dragunov.

Puşca cu lunetă Dragunov cal. 7,62 mm (fig. 20) este arma lunetistului şi e destinată pentru
nimicirea diferitelor ţinte izolate care apar, mobile, neacoperite şi mascate.
Caracteristici tehnico-tactice
1. Distanţa de tragere după înălţător, m:
-cu înălţător optic 1300
-cu înălţător mecanic 1200
2. Distanţa loviturii directe, m:
asupra ţintei cap (cu înălţimea de 30 cm) 350
asupra ţintei cor t (cu înălţimea de 50 cm) 430
asupra ţintei alergând (cu înălţimea de 150 cm) 640
3. Cadenţa de tragere practică, lov./min. 30
4. Viteza iniţială a glonţului, m/s 830
5. Distanţa până unde se păstrează efectul omorâtor al glonţului, m 3800
6. Masa puştii fără baioneta-pumnal cu înălţător optic, magazinul gol şi falcă 4,3
patului, kg
7. Capacitatea încărcătorului, cartuşe 10 buc
8. Masa încărcătorului, kg 0,21
9. Masa baionetei-pumnal, kg:
cu teacă 0,45
fără teacă 0,26
10. Calibrul, mm 7,62
11. Lungimea puştii, mm
fără baioneta-pumnal 1225
cu baioneta-pumnal 1370

12. Lungimea ţevii, mm 620

13. Lungimea părţi ghintuite a ţevii, mm 547
14. Numărul de ghinturi 4
15. Lungimea pasului ghinturilor, mm 320
16. Grosimea catarii, mm 2
17. Lungimea liniei de ochire, mm 587
18. Masa cartuşului, g 21,8
19. Masa glonţului obişnuit cu miez de oţel, g 9,6
20. Masa îcărcăturii de pulbere,g 3,1

289
 290
21. Mărirea înălţătorului optic ПCO-1 X4ori
22. Câmpul vizual, grade 6
23. Diametrul pupilei de ieşire, mm 6
24. Îndepărtarea pupilei de ieşire, mm 68
25. Capacitatea rezolutivă, s 12
26. Lungimea înălţătorului cu apărătoare pentru ochi şi diafragmă, mm 375
27. Înălţimea înălţătorului, mm 132
29. Lăţimea înălţătorului, mm 70
30. Masa înălţătorului optic ПCO-1, kg 0,58

Construcţia şi părţile componente ale puştii cu lunetă 7,62mm

Fig.2 Părţile principale şi mecanismele puştii cu lunetă: 1 - baionetă-pumnal; 2 - tub de gaze

cu regulator, 3 - piston de gaze; 4 - împingător cu arc; 5 - recuperator; 6 - capacul cutiei închizătorului;
7 - falca patului; 8 - înălţător optic; 9 - mecanism de dare a focului, 10 - încărcător; 11 - piedică de
siguranţă; 12 - ţeava cu cutia închizătorului, înălţătorul mecanic şi patul; 13 - apărătorule mâinii; 14 -
închizătorul; 15-portînchizător.

Puşca cu lunetă constă din următoarele părţi principate şi mecanisme

- ţeava cu cutia închizătorului, înălţătorul mecanic şi patul;
- capacul cutiei închizătorului;
- recuperator.
- portînchizător;
- închizător;
- tubul de gaze cu regulator, pistonul de gaze şi împingă-torul cu arc;
- apărătorile mâinii (dreapta şi stângă);
- mecanism de dare a focului,
- piedică de siguranţă;
- încărcător;
- fălcile patului;
- înălţător optic;
- baionetă-pumnal.

Măsurile de siguranţă la mînuirea puştii cu lunetă 7,62mm SVD

290
 291
Securitatea în timpul petrecerii şedinţelor de tragere se asigură prin organizarea corectă a
şedinţelor de tragere şi a măsurilor de siguranţă în vigoare, disciplina înaltă a instruiţilor. Persoanele,
care nu cunosc măsurile de securitate, construcţia armamentului, la tragere nu sunt admise.
Persoanele numite pentru organizarea şi petrecerea şedinţelor de tragere, poartă întreaga răspundere
pentru îndeplinirea întocmai a măsurilor de securitate la mânuirea armamentului şi muniţiilor de către
subalterni, şi instruiţi. Pentru asigurarea măsurilor de securitate, flecare instruit trebuie ca înaintea
fiecărei lecţii să efectueze examinarea minuţioasă a armei, a muniţiilor, pentru a se convinge, că
arma nu este încărcată şi printre cartuşele de instrucţie nu sunt de luptă şi oarbe. Din primele zile
militarii trebuie învăţaţi:
- să deosebească cartuşele de luptă de cele de instrucţie şi oarbe;
- înainte de începerea tragerilor e necesar de verificat canalul ţevii el trebuie să fie curat şi în
el nu trebuie să fie corpuri străine, (ca pământ, nisip, cârpe etc). Dacă se descoperă unele ne
funcţionări sau deteriorări ale armei, se raportează imediat conducătorului tragerilor sau al şedinţei;
- după primirea muniţiilor trebuie personal de verificat cantitatea şi starea lor;
- orice mânuire (manipulare), încărcare şi descărcare se efectuează numai la comanda
conducătorului tragerii (şedinţei);
- în tir sau pe câmpul de tragere, focul se deschide numai cu permisiunea şi la comandă
_ conducătorului tragerilor (şedinţei);
- la introducerea încărcătorului în minerul pistolului nu se loveşte (la aplicarea unor lovituri
puternice asupra încărcătorului poate exploda al doilea cartuş de sus), dar se împinge uşor cu degetul
mare al mânii stângi până Ia ţăcănitul specific;
- în timpul tragerii graba şi nervozitatea sânt inadmisibile.
- arma se dezasigură numai după-comanda „Foc".
- încărcarea armei pe aliniamentul de tragere se permite numai după semnalul „Foc".
- după încetarea tragerii arma se descarcă şi se verifică. Muniţiile rămase imediat se întorc
distribuitorului de muniţii (conducătorului tragerii).
- focul încetează imediat de sine stătător sau la comanda conducătorului tragerii în
următoarele cazuri:
- la apariţia oamenilor, maşinilor, animalelor în câmpul de ţinte, avioanelor şi
helicopterelor la înălţimi mici deasupra tragerilor;
- ridicarea fanionului alb (noaptea - felinarul) la punctul de comandă;
- apariţia incendiului cauzat de tragere;
- primirea semnalului de pericol în cazul continuării tragerii de la postul cordonului de
siguranţă, dispariţia legăturii cu adăpostul în care se află oameni;
- pierderea orientării de către trăgători, îndeosebi noaptea;
- daca a avut Ioc vre-un incident de tragere la cineva din trăgători despre care fapt se
raportează imediat conducătorului tragerilor printr-un semnal convenţional.
7. Pentru încetarea focului se dă comanda: „încetaţi tragerea" şi se ridică fanionul alb
(se aprinde felinarul alb) în locul celui roşu. De la comanda „încetaţi tragerea" până la
comanda „Foc" se interzice tuturor persoanelor să se găsească la aliniamentul de deschidere a focului
şi să se apropie de armele lăsate pe el.
8. Se interzice categoric:
- a încărca arma cu cartuşe de luptă sau oarbe până la comanda conducătorului tragerii şi
semnalul „Focv;
- a îndrepta arma, indiferent de faptul dacă e încărcată sau nu, în direcţia oamenilor sau în
direcţia apariţiei lor posibile şi în spatele tirului;
- a lăsa arma încărcată la aliniamentul de tragere sau în orice alt loc, precum şi a o transmite
altor persoane;
- a folosi cartuşe, precum şi petarde şi grenade fumigene sau alte mijloace de imitaţie detectate;
- a folosi dispozitive de tragere cu cartuşe oarbe cu filetul defectat şi tragerea cu cartuşe oarbe
din armamentul de instrucţie;
- a trage cu cartuşe oarbe asupra ţintei vii, tehnicii de luptă, construcţiilor la o distanţă mai mică
de 50 m, precum şi a aplica petarde şi grenade fumigene în localităţi;

291
 292
- a folosi petarde cu fitilul scurtat sau în stare rea şi a reţine-petardele în mână după
aprinderea fitilului;
- a trage din pistoalele de semnalizare şi a folosi cartuşe reactive când unghiul de tragere e mai
jos de 40-45°.

2.Destinaţia, caracteristica de luptă ale aruncătorului de grenade RPG-7

Fig.1 Aspectul general al aruncătorului de grenade antitanc portativ PПГ-7

Aruncătorul de grenade antitanc portativ PПГ-7 (fig. 35) este destinat pentru lupta împotriva
tancurilor, autotunurilor şi altor mijloace blindate ale inamicului. în afară de aceasta, el poate fi folosit
pentru nimicirea forţei vii a inamicului ce se află în adăposturi uşoare, precum şi în construcţii de tip
orăşenesc.

Caracteristici tehnico-tactice

1. Calibrul aruncătorului de grenade 40 mm

2. Calibrul aruncătorului de grenade:
ПГ-7 85 mm
ПГ-7М 70 mm
3. Lungimea aruncătorului de grenade РПГ-7 950 mm
4. Lungimea aruncătorului de grenade РПГ-7Д
în poziţia de Iuptă 960 mm
în poziţia pentru desantare 630 mm
5. Lungimea grenadei fără încărcătura de pulbere:
ПГ-7 640 mm
ПГ-7М 655 mm
6. Lungimea grenadei cu încărcătura de pulbere (loviturii):
ПГ-7В 925 mm
ПГ-7ВМ 940 mm
7. Viteza iniţială a grenadei:
ПГ-7 120m/s
ПГ-7М 140m/s
8. Viteza maximală a grenadei 300 m/s
9. Cadenţa de tragere practică 4-6
lov/min
10. Distanţa de tragere după înălţător 500 m
11. Distanţa loviturii directe asupra ţintei cu înălţimea de 2 m:
292
 293
la tragerea cu lovituri ПГ-7B 330 m
la tragerea cu lovituri ПГ-7BM 310 m
12. Masa aruncătorului de grenade cu înălţător optic:
РПГ-7 6,3 kg
РПГ-7Д 6,7 kg
13. Masa grenadei cu încărcătura de pulbere (loviturii):
ПГ-7В 2,2kg
ПГ-7ВМ 2,0kg
14. Masa crăcanului 0,72 kg
15. Masa genţii cu două lovituri şi PSSA:
ПГ-7B 7,l kg
ПГ-7BM 6,7kg
16. Masa husei cu două grenade 4,1 kg
17. Masa genţii cu trei lovituri:
ПГ-7B 9,3kg
ПГ-7BM 8,7 kg
18. Lungimea husei cu grenade 700 mm
19. Mărirea înălţătorului optic 2,7
20. Câmpul vizual 13°
21. Diametrul pupilei de ieşire 4,5 mm
22. Îndepărtarea pupilei de ieşire 27 mm
23. Capacitatea rezolutivă nu mai mult
de 28"
24. Valoarea diviziunilor scării înălţătorului 100 m
25. Valoarea diviziunilor scării corecţiilor în direcţie 0-10
26 Limitele scării înălţătorului de la 200
pînă la 500
m
27. Limitele scării corecţiilor în direcţie 0-50
28. Limitele reglării înălţătorului optic:
în înălţim 0-08
în direcţie 0-08
29. Lungimea înălţătorului cu boneta-ocular 140mm
30. Înălţimea înălţătorului 180 mm
31. Lăţimea înfătătorului 62 mm
32. Masa înălţătorului 0,5 kg
33. Masa înălţătorului cu completul PSSA şi husă 0,95 kg

Construcţia, părţile componente şi ordinea de demontare şi montare incomplete a aruncătorului

de grenade cal. 40mm RPG-7

Aruncătorul de grenade are următoarele părţi principale şi mecanisme;

- ţeava cu înălţător mecanic;
- mecanism de dare a focului cu piedică de siguranţă;
- mecanism de percuţie;
- înălţător optic.
înălţătorul optic este înălţătorul de bază ai aruncătorului de grenade. Mărirea înălţătorului 2,7\
câmpul vizual 13°. înălţătorul optic constă din corpul cu suport, sistem optic, mecanism de reglare a
înfăţătorului, dispozitiv de iluminare a reticulului în condiţii de noapte, bonetă-ocular şi apărătoare a
frunţii.
Aruncătorul de grenade PПГ-7Д, în afară de cele enumerate, mai are mecanism de blocare, iar
aruncătorul de grenade cu aparat de ochire pe timp de noapte - bază pentru mecanismul de blocare a
luminii.
293
 294
În comoletul aruncătorului de grenade intră:

Piese de rezervă:
- percu'or;- bucşă sprijin;
- arcul percutorului;- niplu.
Scule:
- cheie-şurubelniţă;
- dorn;
- dispozitiv pentru montarea şi demontarea mecanismului de dare a locului
Accesorii:
- vergea;
- curea (cu două învelitori);
- centură de umăr;
- geantă pentru transportarea a 2 grenade;
- geantă pentru transportarea a 3 grenade.

Muniţiile folosite
Fig. 4. Aspectul general ai loviturii pentru aruncătorul de grenade: a - lovitură (grenade cu
încărcătură de pulbere ПГ-7BM ; b – grenada cumulativă; c – grenadă cu schije.

294
 295

c
3. Destinaţia şi caracteristica de luptă ale pistolului 9mm PM.
Pistolul Makarov (ПМ) cal. 9 mm

Fig.1 Aspectul general al pistolului Makarov cal. 9 mm a - aspectul general şi marcarea;

Pistolul 9 mm "Makarov" este o armă personală de atac şi apărare, destinată pentru lovirea
inamicului la distanţe mici.
Pistolul permite tragerea foc cu foc cu cartuşe de pistol 9 mm. Cele mai bune rezultate ale
tragerii cu pistolul se obţin la distanţe de până la 50 m.
Cadenţa practică de tragere (viteza de tragere) a pistolului este de 30 lovituri pe minut.
Eficacitatea de nimicire a glonţului se păstrează până la 350 m.

Caracteristici tehnico-tactice
1. Greutatea pistolului cu încărcător fără cartuşe 730 gr.
2. Greutatea pistolului cu încărcătorul încărcat cu opt cartuşe 810 gr.
3. Lungimea pistolului 161 mm
4. Înălţimea pistolului 126 mm
5. Grosimea pistolului 75mm
6. Lungimea ţevii 93 mm
7. Calibrul ţevii 9 mm
8. Numărul ghinturilor 4
9. Capacitatea încărcătorului 8 cartuşe
10. Greutatea cartuşului l0gr.
11. Greutatea glonţului 6,1 gr.
12. Lungimea cartuşului 25 mm
13. Cadenţa practică de tragere (viteza de tragere) 30 lov\min
14. Viteza iniţială a glonţului 315 m /s

Construcţia, părţile componente, ordinea demontării şi montării a pistolului

9mm PM.
295
 296
Pistolul este simplu din punct de vedere al construcţiei şi al mânuirii, uşor, de dimensiuni
mici, comod de purtat şi întotdeauna gata pentru acţiuni de luptă. Pistolul este o armă cu încărcare
automată, deoarece reîncărcarea se efectuează automat şi permite executarea tragerii numai foc cu foc.
Construcţia sa se bazează pe principiul utilizării energiei de recul a manşonului-închizător eliberat.
Datorită faptului că pistolul dispune de un mecanism de darea
focului cu autoarmare de tipul armelor cu cocoş, se poate deschide focul cu rapiditate, apăsând în
mod direct pe trăgaci, fără o armare preliminară a cocoşului.
Securitatea mânuirii pistolului este asigurată de către piedicile de siguranţă care acţionează.
Pistolul are o piedică de siguranţă cu paletă, piedică care se găseşte în partea stângă a manşonului-
închizător. Pe lângă aceasta, cocoşul poate trece automat pe pragul de siguranţă sub acţiunea arcului
de armare după declanşarea cocoşului ("dezarmarea" cocosului).
Alimentarea pistolului cu cartuşe se efectuează dintr-un încărcător cu o capacitate de 8 cartuşe,
aşezate într-un singur rând.
Pistolul se compune din următoarele piese şi mecanisme principale (fig. 32): corpul cu ţeava şi
garda trăgaciului; manşonul-închizător cu percutorul, extractorul şi piedica de siguranţă; arcul
readucător; mecanismului de darea focului; plăselele mânerului cu şurubul acestuia; piedica
manşonului-închizător şi încărcătorul.

Fig.2 Piesele şi mecanismele principale ale pistolului:

1 - corpul cu ţeava şi garda trăgaciului; 2 - manşonul-închizător cu extractorul cu arc şi opritor,
percutorul şi piedica de siguranţă; 3 - arcul readucător; 4 - piesele mecanismului de darea focului
(cocoş, arcul de armare, trăgaciul,
brăţara de fixare a arcului de armare,
nuca şi decuplatorul cu puntea
trăgaciului); 5 - plăselele mânerului cu
şurubul acestuia; 6 - piedica
manşonului-închizător; 7 - încărcătorul
Fiecare pistol este dotat cu
următoarele accesorii:
- încărcătorul de rezervă,
- tocul din piele,
296
 297
- curea pentru pistol, ‚
- vergeaua.

Accesoriile pistolului:
a - toc: 1 - corp; 2 - capac, 3 - buzunar pentru încărcătorul de rezervă;
- portcurea anterioară; 5 - portcurea posterioară; 6 - încheietoare; 7 - locaşuri pentru cap-câlţi;
- cureluşă auxiliară internă; b - încărcător de rezervă; B - cap-câlţi; 1 - lamă, 2 - fante vergelei,
3 - pinten; r - cureluşa de pistol: 1 - curca; 2 - cârlig cu arc; 3 – laţ

Cartuşul pentru pistol 9 mm se compune din:

- tub-cartuş,
- glonţ,
- încărcătură de pulbere ,
- capsă.

Secvenţa finală: 5 min.

- petrecerea pe scurt a bilanţului şedinţei.
- de reamintit tema şi subiectele de studii.
- de indicat la gradul însuşirii materialului.
anunţarea studenţilor care s-au evidenţiat pozitiv şi cei mai pasivi.

Conducătorul şedinţei

_________________________ _________________________

297
 298
„APROB“
ŞEF CATEDRĂ MILITARĂ ASEM
colonel (r. ) Gh.POPA

“_____” _________________ 2014

PROIECT DIDACTIC
pentru petrecerea şedinţei la disciplina
„Instrucţia focului”

TEMA 2: “Partea materială a armamentului de infanterie, a aparatelor optice, grenadelor

explozivede mînă şi antitanc”
Şedinţa 6: Practică 4 ore.
Obiective didactice:
- însuşirea destinaţiei, caracteristicile de luptă ale armamentului de infanterie.
- posedarea deprinderilor practice în acţiunea cu armamentul de infanterie.
- însuşirea măsurilor de siguranţă la mînuirea armamentului de infanterie.
Durata: 160 minute.
Locul desfăşurării: auditoriu specializat.
Subiecte de studiu:
7. Montarea şi demontarea parţială a armamentului SVD, RPG-7, PM -20 min.
8. Îndeplinirea normativelor.-50 min.
Asigurarea materială: - standuri “Arma cu lunetă SVD”
- partea materială armament de instrucţie 2 bucăţi
- cartuşe de instrucţie 20 bucăţi
- accesorii
Bibliografie: - Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V. Şchiopu, Chişinău,
Centrul Ediţional, 2000,
- Руководсево по 7,62 мм Снайперской Винтовке Драгунова СВД. М.О. СССР.
Москва .

Secvenţa introductivă 5 min.

- primirea raportului.
- verificarea prezenţei studenţilor.
- evaluarea cunoştinţelor însuşite la tema anterioară.
- anunţarea temei şi scopurilor didactice.

1.Montarea şi demontarea parţială a armamentului SVD, RPG-7, PM.

Ordinea de demontare şi montare incompletă a puştii cu lunetă 7,62mm SVD
Se demontează încărcătorul.
Se demontează braţul patului.
Se demontează înălţătorul optic.
Se demontează capacul cutiei închizătorului.
Se demontează portînchizătorul, împreună cu închizătorul
Se demontează închizătorul de la portînchizător.
Se demontează piedica de siguranţă (a) şi mecanismul de dare a focului (b).
Se întoarce piedica de apărătoarele mâinii (a) şi se scot apărătoarele mâinii (b).
Se demontează pistonul de gaze şi împingătorul cu arc.

298
 299

Montarea puştii cu lunetă după demontarea parţială se efectuează în ordine inversă.

299
 300
Ordinea demontării incomplete PПГ-7Д
7. Se scot învelitorile;
8. La aruncătorul de grenade PПГ-7Д se demontează ţeava, la aruncătorul de grenade cu aparat
de ochire pe timp de noapte se scoate in prealabil crăcanul;
9. Se separă mecanismul de dare a focului.
10. La aruncătorul de grenade PПГ-7 cu mecanism de blocare cu cablu mecanismul de dare a
focului la demontarea incompletă nu se separă,
11.Se demontează mecanismul de percuţie;
12.Se demontează capacul corpului mecanismului de dare a focului.

Ordinea montării după demontarea incompletă

6. Se pune capacul corpului mecanismului de dare a focului;
7. Se montează mecanismul de percuţie;
8. Se pune mecanismul de dare a focului. La aruncătorul de grenade PFir-7^ se montează
ţeava, la aruncătorul de grenade cu aparat de ochire pe timp de noapte se pune crăcanul;
9. Se verifică corectitudinea montării aruncătorului de grenade,
10.Se pun învelitorile.

Demontarea şi montarea pistolului PM 9 mm

Demontarea pistolului poate fi parţială sau completa.
Demontarea parţială se execută în scopul curăţirii, ungerii şi controlului pistolului. Demontarea
completă se exercită în scopul înlocuirii pieselor defecte, precum şi în firile când pistolul a căzut în
apă, a stat sub ploaie, în noroi, în zăpadă, când i se face o nouă reţinere (cu unsoare de armă, unsoare
de iarnă nr. 21) şi după efectuarea unei trageri dungate.
Demontarea pistolului se lace pentru curăţirea, ungerea şi controlul acestuia, precum) şi tru
înlocuirea sau repararea pieselor defecte.
La demontarea şi montarea pistolului este necesar să se respecte următoarele reguli: -demontarea
şi montarea să se facă pe o masă sau pe o bancă, iar la câmp pe un aşternut i pe o scândură curăţită în
prealabil de praf şi murdărie; - piesele şi mecanismele se aşează în ordinea demontării, se umblă foarte
atent cu ele, fără recurge la eforturi excesive şi la lovituri puternice;
- în timpul montării să se ţină seama de seriile pieselor pentru a nu le amesteca cu piesele altor
pistoale.
Este interzis să se amestece piesele de la două sau mai multe pistoale (piedica de siguranţă,
cocoşul, nuca, decuplatorul cu puntea trăgaciului, percutorul etc), deoarece aceasta poate avea o
influenţă negativă asupra funcţionării normale a mecanismelor pistolului şi în unele cazuri, poate duce
la incidente de tragere.

Demontarea parţială a pistolului se efectuează în ordinea următoare:

a)Se demontează încărcătorul din mânerul pistolului. Ţinând pistolul de mâner cu mâna dreaptă,
cu degetul mare al mâinii stângi se apasă spre înapoi până la refuz zăvorul încărcătorului (capătul
inferior al arcului de armare); concomitent cu aceasta, apăsând cu degetul arătător al mâinii stângi pe
porţiunea proeminentă a capacului încărcătorului, se demonteză acesta din mânerul pistolului.
Se verifică dacă nu a rămas vreun cartuş
In camera cartuşului, în care scop se deblochează piedica de siguranţă (se roteşte în jos paleta
piedicii de siguranţă), iar cu mana stângă se trage manşonul-închizător în poziţia înapoi se blochează
pe piedica manşonului-închizător şi se verifică camera cartuşului. După verificarea camerei cartuşului
apăsând cu degetul mare pe piedica manşonului-închizător îl eliberăm.
b)Se demontează manşonul-închizător de pe corpul pistolului. Ţinând pistolul cu mâna dreaptă
de mâner se trage în jos capătul anterior al gărzii trăgaciului şi înciinându-1 în dreapta sau stânga, se
va căuta să fie sprijinit în corpul pistolului, în aşa fel încât să se menţină în această poziţie. (Se
recomandă să se încline capătul anterior al gărzii trăgaciului în stânga, pentru că în continuarea
demontării să existe posibilitatea de a-1 menţine în această poziţie cu degetul arătător al mânii drepte).

300
 301
Demontarea încărcătorului din mânerul pistolului

Se trage în jos capătul anterior al Demontarea manşonului-închizător gărzii trăgaciuluide pe

corpul pistolului
Cu mâna stângă se trage manşonul-închizător spre înapoi până la refuz şi ridicându-l puţin la
partea posterioară, să i se dea posibilitatea să se mişte înainte sub acţiunea arcului readucător. Se
demontează manşonul-închizător de pe corpul pistolului şi se trece capătul anterior al gărzii trăgaciului
ia locul său.
c) Se demontează arcul readucător de pe ţeava. Ţinând pistolul cu mâna dreaptă de mâner, se
trece arcul readucător cu mâna stângă spre înainte, scoţându-l de pe ţeava.

Montarea pistolului după demontarea parţială se execută în sens invers:

c) Se.montează arcul readucător pe ţeava. Ţinând pistolul cu mâna dreaptă de mâner, cu mâna
stângă se introduce arcul readucător pe ţeava, în mod obligatoriu cu capătul la care ultima spiră are un
diametru mai mic decât celelalte spire ale arcului readucător.
d) Se montează manşonui-închizător la corpul pistolului. Ţinând pistolul cu mâna dreaptă de
mâner, iar manşonui-închizător cu mâna stângă, se introduce capătul liber al arcului readucător în
canalul manşonului-închizător şi se trage manşonui-închizător spre înapoi până la refuz, în aşa fel ca
gura ţevii să treacă prin canalul respectiv şi să iasă în afară. Se fixează capătul posterior al manşonului-
închizător pe corp în aşa fel ca nervurile longitudinale ale acestuia sa se
aşeze în şanţurile de pe corpul pistolului şi apăsând manşonul închizător pe corp, se eliberează. Sub
acţiunea arcului readucător manşonui-închizător va reveni energic în poziţia înainte.
Se pune piedica de siguranţă (se roteşte paleta în sus).
Observaţie: în timpul montării manşonui-închizător la corpul pistolului, nu este obligatoriu să se
tragă în jos şi să se încline capătul anterior al gărzii trăgaciului. Pentru aceasta trăgând manşonui-
închizător înapoi, este necesar de a ridica capătul din urmă în sus până la refuz, într-un aşa mod ca să
nu să înţepenească partea de jos a peretelui de înainte a manşonulu-închizător cu pragul limitator al
gărzii trăgaciului, limitând mişcarea manşonului-închizător înapoi.
c) Se introduce încărcătorul în mâner. Ţinând pistolul cu mâna dreaptă, cu degetul mare şi
cu cel arătător ale mâinii stângi se introduce încărcătorul în mâner, prin fereastra inferioară de la
mânerul pistolului. Se apasă pe capacul încărcătorului cu degetul mare pentru ca zăvorul
încărcătorului (capătul inferior al arcului de armare) să treacă peste pragul de pe peretele
încărcătorului; în acest timp trebuie să se audă o plesnitură.

Se verifică justeţea montării pistolului după demontarea parţială.

Se deblochează piedica de siguranţă (se roteşte paleta în jos). Se trage manşonui-închizător în poziţia
extremă înapoi şi apoi se eliberează. După ce se va deplasa puţin înainte, manşonui-închizător va
trebui să rămână în poziţia înapoi, datorită acţiunii piedicii manşonului-închizător. Se apasă pe capătul
îndoit (zimţat) al acestei piedici. Sub acţiunea arcului readucător, manşonul închizător va trebui să
revină energic în poziţia înainte, iar cocoşul va trebui să se afle pe pragul de armare. Se pune piedica
de siguranţă (se roteşte paleta în sus). Cocoşul va trebui să scape de pe pragul de armare.
301
 302

2 Îndeplinirea normativelor.

ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 1

Pregătirea pentru tragerea din diferite poziţii (culcat, din genunchi, în picioare, de
după o adăpostire) pe timpul acţiunilor pe jos.
Condiţiile (ordinea) de executare a normativului
Militarul care se instruieşte (echipa) cu armamentul se află la poziţia iniţială la 10 m de
la poziţia de tragere (locul pentru tragere). Armamentul se află în poziţia “PE UMĂR”.
Conducătorul indică poziţia de tragere (locul de tragere, poziţia de tragere, sectorul de
tragere şi dă comanda: “Pentru luptă”. Militarul care se instruieşte (echipa) se pregăteşte
pentru tragere (trece arma din poziţia de marş în cea de luptă, încarcă arma) şi
raportează: “CUTARE – GATA PENTRU LUPTĂ”.
Înălţătorul se pune pe poziţia zero
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
6 s. 7 s. 8 s. 9 s. 10 s. 11 s.

ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 13

Demontarea parţialăa armei.

Condiţiile (ordinea) de executare a normativului

Arma se află pe masă (foaie de cort). Militarul care se instruieşte se află lîngă
armă.Normativul se execută de către un militar. Timpul se citeşte de la comanda:
“Demontarea parţială a armei – începeţi”, pînă la raportul – “GATA”.
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
15 s. 16 s. 17 s. 18 s. 18,5 s. 19 s.

ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 14

Montarea armei după demontarea parţială.
Condiţiile (ordinea) de executare a normativului

Arma este demontată. Piesele şi mecanismele sînt aranjate pe masă (foaie de cort),
instrumentul gata pentru lucru. Militarul care se instruieşte se află lîngă armă.

Normativul se execută de către un militar. Timpul se citeşte de la comanda “Montarea armei –

începeţi” pînă la comanda “GATA”.
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
25 s. 26 s. 27 s. 28 s. 30 s. 32 s.

302
 303

ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 16

Încărcarea încărcătorului (benzii) cu cartuşe .
Condiţiile (ordinea) de executare a normativului
Militarul care se instruieşte se află în faţa mesei (foii de cort) pe care sînt amenajate
încărcătoarele (banda), cartuşele de instrucţie în cutie.Timpul se citeşte de la comanda
conducătorului: “Încărcarea începeţi” pînă la raportul militarului “GATA”.
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
30 s. 32 s. 35 s. 37 s. 40 s. 43 s.

Secvenţa finală: 5 min.

- petrecerea pe scurt a bilanţului şedinţei.
- de reamintit tema şi subiectele de studii.
- de indicat la gradul însuşirii materialului.
anunţarea studenţilor care s-au evidenţiat pozitiv şi cei mai pasivi.

Conducătorul şedinţei

_________________________ _________________________

303
 „APROB“
ŞEF CATEDRĂ MILITARĂ ASEM

colonel (r. ) Gh.POPA

“_____” _________________ 2014

PROIECT DIDACTIC
pentru petrecerea şedinţei la disciplina
„Instrucţia focului”

TEMA 2: “Partea materială a armamentului de infanterie, a aparatelor optice, grenadelor

explozivede mînă şi antitanc”
Şedinţa 7: Practică 2 ore.
Obiective didactice:
- însuşirea destinaţiei, caracteristicile de luptă ale armamentului de infanterie.
- posedarea deprinderilor practice în acţiunea cu armamentul de infanterie.
- însuşirea măsurilor de siguranţă la mînuirea armamentului de infanterie.
Durata: 80 minute.
Locul desfăşurării: auditoriu specializat.
Subiecte de studiu:
3. Destinaţia, caracteristica de luptă şi construcţia grenadelor de mînă antipersonal
F-1, RG-42, RGD-5, RCD-3.
4. Măsurile de siguranţă la aruncarea grenadelor de mînă.
3. Procedeele şi regulile de aruncare a grenadelor antipersonal şi antitanc .
Asigurarea materială: - standuri grenade de mînă
- grenade de instrucţie cîte 5 bucăţi de fiecare tip
- accesorii

Bibliografie: - Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V. Şchiopu, Chişinău,

Centrul Ediţional,
- Руководство ручным гранатам MO СССР.

Secvenţa introductivă 5 min.

- primirea raportului.
- verificarea prezenţei studenţilor.
- evaluarea cunoştinţelor însuşite la tema anterioară.
- anunţarea temei şi scopurilor didactice.

1.Destinaţia, caracteristica de luptă şi construcţia grenadelor de mînă antipersonal F-1, RG-42,

RGD-5
 305

Fig. 1 Aspectul general al grenadelor explozive de mână:

a-РГД-5;b-РГ-42;c-Ф-l.
Grenadele explozive de mână (fig.56) sânt destinate pentru lovirea cu schije a forţei vii a
inamicului în lupta apropiată (ta atac, în tranşee, adăposturi, localităţi, în pădure, în munţi etc).
în dependenţă de distanţa de împrăştiere a schijelor grenadele se împart în grenade ofensive şi
defensive.
Grenadele de mână РГД-5 şi PГ-42 fac parte din grenadele ofensive. Grenada Ф-1este defensivă.
Grenadele explozive de mână sânt completate cu amorsor unificat pentru grenadele de mână
modernizat (Y3PrM).
Grenada explozivă de mână РГД-5
Destinaţia. Grenada explozivă de mână РГД-5 este o grenadă cu acţiune fuzantă destinată pentru
lovirea forţei vii a inamicului în atac şi apărare. Grenada se aruncă din diferite poziţii la acţiuni în
deplasarea pe jos şi cu transportorul blindat (cu automobilul).
Noţiuni despre construcţie. Grenada explozivă de mână РГД-5 (fig. 57) constă din:
- corp cu tubul portamorsă;
- încărcătura de explozie;
- amorsor;

Fig. 2. Construcţia grenadei explozive de mână РГД-5:

1 - corp; 2 - amorsor; 3 - încărcătură de explozie; 4 - capac;
5 - bucşa capacului; 6 - tubul pentru amorsor; 7 - manşetă; 8 - suport de fund; 9 - bucşa suportului
de fund.

Corpul grenadei serveşte pentru plasarea încărcăturii de explozie, tubului cu amorsor, precum şi
pentru formarea schijelor la explozia grenadei. El constă din două părţi - de sus şi de jos.
Partea de sus a corpului constă din învelişul exterior, numit capac, şi bucşa capacului. La partea de
sus cu ajutorul manşetei se cuplează tubul pentru amorsor. Tubul serveşte pentru cuplarea amorsorului
la grenadă şi ermetizarea încărcăturii de explozie în corp.

305
 306
Pentru protejarea de murdărie m tub se înşurubează un dop din masă plastică. La pregăti-rea
grenadei pentru aruncare, în locul dopului se înşurubează amorsorul.
Partea de jos a corpului constă din învelişul exterior, numit suport de fund şi bucşa suportului de
fund.
încărcătura de explozie constituie umplutura corpului şi serveşte pentru ruperea grenadei în schije.
Amorsorul grenadei УЗРГМ este destinat pentru explodarea încărcăturii de explozie (fig. 58). El
constă din mecanismul de percuţie şi însuşi amorsorul.
Mecanismul de percuţie serveşte pentru aprinderea capsei de aprindere a amorsorului. El constă din
tubul mecanismului de percuţie, bucşa de legătură, şaiba de ghidare, arcul de acţionare, percutor, şaiba
percutorului, pârghia de declanşare, splintul de siguranţă cu inel.

Fig. 3. Amorsorul grenadei УЗРГМ:

a - aspect general; b-în secţiune; 1 – tubul
mecanismului de percuţie;
2 - bucşă de legătură; 3 - şaibă de ghidare; 4 - arc de acţionare;
5 - percutor, 6 - şaiba percutorului; 7 - pârghie de declanşare; 8 - splint de siguranţă; 9 – bucşa
întârzietorului; 10 - întârzietor, 11 - capsa de aprindere; 12 - capsă detonantă.
Tubul mecanismului de percuţie este baza pentru asamblarea tuturor pieselor amorsorului.
Bucşa de legătură serveşte pentru cuplarea amors irului cu corpul grenadei. Ea e îmbrăcată pe
par'ea de jos a tubului mecanismului de percuţie.
Şaiba de ghidare serveşte ca sprijin pentru capătul de sus al arcului de acţionare şi îndreaptă
mişcarea percutorului. Ea e fixată în partea de sus a tubului mecanismului de percuţie.

Fig.4. Percutorul şi şaiba percutorului:

1 - vîrf, 2 - praguri pentru proptirea şaibei; 3 - degajare pentru furcuţa
pârghiei de declanşare; 4 - şaiba percutorului.

Arcul de acţionare serveşte pentru a transmite percutorului energia

necesară pentru străpungerea capsei de aprindere. El este îmbrăcat pe percutor şi se propteşte cu
capătul lui de sus în şaiba de ghidare; iar cu cel de jos - în şaiba percutorului.
Percutorul (fig. 4) serveşte pentru străpungerea şi aprinderea capsei de aprindere. El este amplasat
in interiorul tubului mecanismului de percuţie.
Şaiba percutorului e îmbrăcată pe capătul de jos al percutorului şi serveşte ca reazem pentru
capătul de jos al arcului de acţionare.

306
 307

Fig.5. Pârghia de declanşare: - furcuţă; Fig. 6. Splintul de siguranţă cu inel.

2 - ureche de prindere cu găuri pentru
splintul de siguranţă.

Pârghia de declanşare (fig. 5) serveşte pentru reţinerea percutorului în poziţia armat (arcul de
acţionare e comprimat). Pe tubul mecanismului de percuţie pârghia de declanşare este reţinută de
splinîul de siguranţă.
Splintul de siguranţă (fig. 6) trece prin găurile urechii de prindere a pârghiei de declanşare şi a
pereţilor tubului mecanismului de percuţie. El are inel pentru scoaterea lui.
însuşi amorsorul (vezi fig. 4) serveşte pentru explodarea încărcăturii de explozie a grenadei. El
constă din bucşa întârzietorului, capsa detonantă.
Bucşa întârzietorului are în partea de sus un filet pentru cuplarea cu tubul mecanismului de percuţie
şi un locaş pentru capsa de aprindere, în interior - un canal, în care se află întârzietorul. din exterior - o
degajare pentru cuplarea tubului capsei detonante.
Capsa de aprindere este destinată pentru aprinderea întârzietorului.
întârzietorul transmite raza de foc de la capsa de aprindere la capsa detonantă. El constă dintr-o
compoziţie presata ce emană puţine gaze.
Capsa detonantă serveşte pentru explodarea încărcăturii de explozie a grenadei. Ea e amplasată în
tubul fixat în partea de jos a bucşei întârzietorului.
Amorsoarele se află permanent in poziţie de luptă. Desfacerea amorsoarelor şi verificarea
funcţionării mecanismului de percuţie este interzisă categoric.
Grenada explozivă de mână PГ-42
Destinaţia. Grenada explozivă de mână PГ-42 este o grenadă cu acţiune fuzantă destinată pentru
lovirea forţei vii a inamicului în atac şi apărare. Grenada se aruncă din diferite poziţii la acţiuni în
deplasarea pe jos şi cu transportorul blindat (cu automobilul).
Noţiuni despre construcţie. Grenada explozivă de mână РГ-42 (fig. 7) constă dintr-un corp cu tub
pentru amorsor, o bandă metalică, o încărcătură de explozie şi amorsor.
Corpul grenadei serveşte pentru plasarea încărcăturii de explozie, benzii metalice, tubului pentru
amorsor, precum şi pentru formarea schijelor la explozia grenadei. Corpul ei este cilindric, are fund şi
capac. La capac se fixează tubul cu flanşa pentru cuplarea amorsorului la grenadă şi pentru ermetizarea
încărcături de explozie în corp. în timpul păstrării şi transportării grenadelor tubul se închide cu un dop
de masă plastică sau cu un căpăcel metalic.

Banda metalică serveşte pentru formarea schijelor la explozia grenadei, ea e înfăşurată în 3-4
straturi în interiorul corpului Pentru mărirea numărului de schije suprafaţa benzii e crestată pe pătrate.
încărcătura de explozie umple corpul şi serveşte pentru ruperea grenadei în schije.
Amorsorul grenadei Y3РГM (vezi fig. 4) este destinat pentru explodarea încărcăturii de explozie a
grenadei.

307
 308

Fig. 7 Construcţia grenadei explozive de mână РГ-42:

1 - corp; 2 - bandă metalică; 3 - încărcătură de explozie; 4 - amorsor. 5 - tubul cu flanşă; 6 - fund; 7
- capac.
Grenada explozivă de mână Ф-l
Destinaţia. Grenada explozivă de mână Ф-l este o grenadă cu acţiune fuzantă destinată pentru lovirea
forţei vii mai ales în lupta de apărare. Grenada poate fi aruncată din diferite poziţii şi numai de după
adăposturi, din transportorul blindat sau tanc (autotun).
Noţiuni despre construcţie. Grenada explozivă de mână Ф-1constă din corp, încărcătură de
explozie şi amorsor.
Corpul grenadei serveşte pentru plasarea încărcăturii de explozie şi amorsorului, precum şi pentru
formarea schijelor la explozia grenadei. Corpul grenadei este din fontă, cu caneluri longitudinale şi
transversale, după care grenada, de obicei, se rupe în schije. In partea de sus a corpului este o gaură
filetată pentru înşurubarea amorsorului. în timpul depozitării şi transportării grenadelor în această
gaură este înşurubat un dop de masă plastică.

Fig. 8. Elementele grenadei explozive de mână Ф-l: 1 - corp; 2 - încărcătură de exptozle;3 -

amorsor.
Încărcătura de explozie umple corpul şi serveşte pentru ruperea grenadei în schije.
Amorsorul grenadei У3РГM e destinat pentru explodarea încărcăturii de explozie a grenadei.

Destinaţia, caracteristica de luptă şi construcţia grenadei de mînă antitanc РКГ-3

308
 309

Destinaţia. Grenada cumulativă de mână PKГ-3 este o grenadă antitanc cu efect directiv destinată
pentru lupta împotriva tancurilor, autotunurilor. transportoarelor blindate, autoblindatelor inamicului,
precum şi pentru distrugerea lucrărilor de apărare permanente şi de campanie. Grenadele se aruncă din
diferite poziţii şi numai de după adăposturi. Distanţa medie de aruncare a grenadei - 15-20 m. Masa
grenadei amorsate - 1070 g.
La atingerea obiectivului grenada momentan explodează şi jetul de gaze ce se formează la explozie
datorită pâlniei cumulative perforează blindajul tancurilor moderne şi alte obstacole rezistente.
Acţiunea cea mai eficientă grenada o are la lovirea obiectivului cu fundul. Orientarea zborului grenadei
cu fundul înainte este asigurată de stabilizator.
Noţiuni despre construcţie. Grenada cumulativă antitanc de mână РКГ-3 (fig.8) constă din corp,
mâner, încărcătură de explozie şi amorsor.

Fig.9. Construcţia grenadei cumulative antitanc РКГ-3: 1 - corp; 2 - încărcătură de explozie; 3 -

amorsor, 4 - mâner.

Corpul cilindric al grenadei (fig.9) serveşte pentru plasarea încărcăturii de explozie şi amorsorului.
Corpul are: jos - fund; în interior - pâlnia cumulativă; sus - capac înşurubat cu tub pentru amorsor.
Partea superioară a capacului se termină cu un filet pentru înşurubarea mânerului.
Din exterior pe corpul grenadei sânt imprimate regulile de aruncare şi marcajul.

Fig.10. Corpul
grenadei (în secţiune):
l - înveliş; 2 - pâlnie cumulativă; 3 - fund; 4 - capac; 5 - tub; 6 - filet; 7 - încărcătură de bază; 8 -
încărcătură suplimentară; 9 - garnitură de carton; 10 - cavitate cumulativă.

309
 310

Fig.11 Mânerul:
a - aspectul general;
b - secţiune; 1 - corp; 2 - mufa mobilă; 3 - placă rabatabilă; 4 şi 5 – capetele elastic şl îndoit ale plăcii
rabatabile; 6 - manşetă; 7 - capac rabatabil; 8 - arcul capacului;
9 - cui de siguranţa; 10 - inel; 1 1 - corpul mecanismului de percuţie; 12 - tub de flanşa;
13 - corpul percutorului; 14 - percutor; 16 - arc de acţionare; 17 - bilă mare; 18 - bilă mică;
19 - stabilizator; 20 - limbă de sârmă; 21 - bucşă; 22 - inel; 23 - arcul stabilizatorului; 24 - bilă; 25 -
arcul muici mobile; 26 - tija; 27 - arcul tijei; 28 - căpăcel; 29 - tub central; 30 - tub mobil; 31 - niplu;
32 - bilă; 33 - contragreutate inertă; 34 - garnitură

Mânerul (fig.11) serveşte pentru comoditatea aruncării grenadei şi declanşării mecanismului de

percuţie. El constă din corp, mufa mobilă cu arc, placă rabatabilă, capacul rabatabil cu placă şi splintul
de siguranţă cu inel.
în mâner sânt amplasate mecanismul de percuţie, stabilizatorul şi dispozitivul de siguranţă.
Corpul mânerului este ermetizat; din faţă e închis cu o garnitură din pergament, iar din spate între
mufa mobilă şi capac se află garnituri de fetru.
Mufa mobilă are filet pentru înşurubarea pe capacul corpului grenadei. Pe suprafaţa ei laterală se
afla urechea de prindere cu găuri pentru cuiul de siguranţă şi două locaşuri. Cu ajutorul urechii de
prindere şi cuiului mufa mobilă se cuplează cu placa rabatabilă.
într-un locaş al mufei mobile e amplasat capătul elastic al plăcii rabatabile, iar în al doilea - capătul
plăcii capacului rabatabil cu bilă.
Mecanismul de percuţie (fig.11) este destinat pentru aprinderea capsei detonante a amorsorului. Ei
constă din corp, tubul cu flanşă. corpul percutorului, percutor, arcurile de acţionare şi de
contrasiguranţă, bilele de siguranţă şi contragreutatea inertă.

Fig.12. Mecanismul de percuţie:

310
 311
a - în secţiune; b - demontat; 1 - corp; 2 - tub cu flanşă; 3 - corpul percutorului; 4 - percutor; 5 -
arc de acţionare; 6 - arc de contrasiguranţă; 7 - contragreutatea inertă.

Corpul percutorului e plasat în tubul cu flanşă şi are patru găuri pentru bilele de siguranţă. în
interiorul corpului e plasat percutorul şi arcul de acţionare. Două bile mari de siguranţă ţin corpul
percutorului în tub. Iar două bite mici - percutorul în corpul percutorului.
Arcul de contrasiguranţă nu permite contragreutăţii inerte să se deplaseze în timpul zborului
grenadei.

Fig.13. Stabilizatorul: 1 - con de pânză; 2 - aripioară de sârmă;

3 - bucşă; 4 - arc; 5 - inel.

Stabilizatorul (fig.12) serveşte pentru a îndrepta direcţia zborului grenadei cu fundul corpului
înainte. El constă dintr-un con de pânză, pentru aripioare de sârmă, o bucşă, un inel şi un arc.
Dispozitivul de siguranţă (vezi fig.11) include patru siguranţe care asigură siguranţa la manipularea
grenadei şi zborul ei.
Prima siguranţă - cuiul de siguranţă uneşte mufa mobilă cu placa rabatabilă şi asigură protecţia la
manipularea grenadei. Ea se decuplează înainte de aruncarea grenadei.
A doua siguranţă asigură protecţia grenadei la căderea întâmplătoare, dacă cuiul de siguranţă e
scos. Ea constă din placa capacului rabatabil cu bilă, mufa mobilă şi arcul ei. Siguranţa se decuplează
in momentul aruncării grenadei.
A treia siguranţă asigură protecţia grenadei după aruncare (a doua siguranţă a declanşat) la lovirea
întâmplătoare de un obstacol amplasat mai aproape de 1 m de la cel care aruncă. Ea constă din tija cu
capac şi arc, tuburile mobil şi central, niplu şi două bile. Siguranţa se decuplează prin acţiunea
stabilizatorului după deschiderea acestuia în timpul zborului grenadei.
A patra siguranţă - arcul de contrasiguranţă asigură protecţia grenadei în zbor, reţinând
contragreutatea inertă împotriva deplasării înainte.
încărcătura de explozie (vezi fig. 65) e destinată pentru perforarea blindajului (betonului) şi
distrugerea altor obstacole rezistente. Pentru formarea la explodare a unui jet îngust de gaze de mare
densitate (câteva mii de atmosfere) şi îndreptarea acestuia asupra blindajului încărcătura are în partea
din faţă o cavitate cumulativă în formă de pâlnie. In afară de aceasta, între fundul corpului şi pâlnia
cumulativă este un spaţiu liber (fără substanţă explozivă) care asigură efectul maxim de perforare a
blindajului de câtre grenadă încărcătura de explozie constă din încărcătura de bază şi cea
suРГimentară, între care e plasata o garnitură de carton.
Amorsorul (fig. 69) cu acţiune instantanee este destinat pentru explodarea încărcăturii de explozie
a grenadei. El constă din tub şi bucşă. în bucşă e plasată capsa detonantă, iar în tub -detonatorul
suplimentar.

Fig.14. Amorsorul (în secţiune): 1 - tub; 2 - bucşă; 3 - capsă detonantă; 4 - detonator suplimentar.

Caracteristicile de luptă ale grenadelor de mana

311
 312
Tipul de grenade
Proprietăţile de luptă
RGD-5 RG-42 F-l RKG-3
Tipul grenadei Ofensivă Ofensivă Defensivă Antitanc
Tipul focosului UZRGM UZRGM UZRGM -
Masa grenadei 310 gr. 420 gr. 600 gr. 1070 gr.
amorsate
Greutatea focosului 100 gr 100 gr. 100 gr. -
Materialul corpului tablă de oţel tablă de oţel fontă tablă de oţel
Caracterul acţiunii de
luptă
al grenadei efect brizant efect brizant efect brizant efect direct
Principiul acţiunii
mecanismului grenadei acţiune la acţiune la acţiune la acţiune de şoc
distanţă distanţă distanţă
Principiul de
funcţionare al
focosului cu întîrziere cu întîrziere cu întîrziere instantaneu
Timpul de întîrziere 3,2-4,2 sec. 3,2-4,2 sec. 3,2-4,2 sec. -

Încărcătura de explozie Trotil turnat Trotil turnat Trotil gris sau trotil turnat cu
solzi hexogen

Distanţa medie de 40 - 50 m 30 - 40 m 35 - 45 m 15-20m

aruncare
Efectul la ţintă suflu cu schije suflu cu schije suflu cu schije cumulativ -
Raza efectului omorîtor 25 m 25 m 200 m 170-200 mm
al schijelor sub un ungi
30°

2.Măsurile de siguranţă la aruncarea grenadelor de mînă

Şedinţele de antrenament se execută cu grenade de exerciţiu, exerciţiu şi imitaţie (în continuare de

instrucţie), în scopul formării deprinderilor şi antrenării militarilor în aruncarea grenadelor de mînă la
distanţă şi precizie.
Şedinţele speciale se execută cu grenade de luptă în scopul perfecţionării deprinderilor dobîndite
pentru nimicirea inamicului cu grenade de mînă în luptă apropiată, neutralizarea şi avertizarea cu
mijloace speciale a infractorilor, criminalilor.
Executarea şedinţelor speciale cu grenade de mînă de luptă se admite numai după îndeplinirea de
către fiecare militar exerciţiilor la aruncarea grenadelor de mînă cu grenade de exerciţiu, instrucţie.
Grenadele de luptă se aruncă o dată în anul de instruire.
Poziţia iniţială la executarea şedinţelor de aruncare a grenadelor de mână când militarii acţionează
pe jos, se stabileşte la distanţa de 10 metri faţă de aliniamentul de aruncare, iar când acţionează pe
maşini de luptă la distanţa de 30 metri.
Înainte de aruncare grenada de mână se pregăteşte pentru funcţionare prin înşurubarea focosului
(amorsarea grenadei) şi pentru aruncare - prin scoaterea splintului de siguranţă.
Mijloacele speciale se pregătesc pentru funcţionare şi aruncare în conformitate cu prevederile
instrucţiunilor pentru cunoaşterea, întrebuinţarea şi întreţinerea pentru fiecare fel respectiv.
Grenadele de mînă de exerciţiu, de instrucţie se pregătesc pentru funcţionare pe aliniamentul de
plecare, iar grenadele de luptă pe aliniamentul de aruncare, sub supravegherea permanentă a
conducătorului tragerii.
După pregătirea grenadelor pentru funcţionare acestea se aşează astfel:
- grenadele de exerciţiu, instrucţie ofensive - în sacul de merinde când se aruncă din mers, şi pe
sol. cînd se aruncă în poziţia culcat;
312
 313
- grenadele de exerciţiu, instrucţie defensive - pe baremul şanţului de tragere sau în nişă;
- grenadele de luptă ofensive şi defensive pe baremul şanţului de tragere, în sacul de merinde
cînd se aruncă din mers;
- grenadele de mînă antitanc de instrucţie şi de luptă - în nişă;
- mijloacele speciale în geanta sau sacul de merinde, buzunare pe echipament special
confecţionate.
Aruncarea grenadelor de mînă se poate executa atît cu mînă dreapta, cît şi cu mînă stînga. în timpul
aruncării grenadelor de mînă de exerciţiu, de instrucţie, armamentul trebuie să se găsească într-o
poziţie, care permite folosirea lui imediată pentru tragere, procedînd aşa cum este prevăzut în modul
executării exerciţiului a şedinţei.
Aruncarea grenadei de mână de luptă se execută de cîte un singur militar, sub directă conducere şi
supraveghere a conducătorului tragerii.
Militarii care au executat şi cei care urmează să execute aruncarea grenadelor de mînă de luptă se
dispun pe grupe împreună cu sanitarul şi personalul specializat în distrugerea grenadelor ne explodate,
sub comandă întru-n adăpost, în pămînt. cu burta spre şanţul de tragere la distanţa minimală 50 metri
(lateral sau înapoia şanţului de tragere). Restul personalului de serviciu şi militarii, care urinează să
execute exerciţiul al şedinţei în seriile următoare, se găsesc la adăpost, la depărtare cel puţin 300 metri
de la aliniamentul de aruncare. Punctul de aprovizionare de luptă (distribuire a muniţiei) se dispune
într-un adăpost în pămînt la 25 de metri înapoia şanţului de tragere; personalul, ce-l deserveşte, va sta
adăpostit şi se va deplasa în afara numai la comanda conducătorului tragerii.
3.Procedeele şi regulile de aruncare a grenadelor antipersonal şi antitanc
Pentru aruncarea grenadei de mână se execută următoarele procedee: amorsarea, pregătirea pentru
aruncare şi aruncarea grenadei.
Amorsarea grenadei se execută la comanda „Pregătiţi grenade", iar în luptă poate fi de sine stătător.
Pentru amorsare este necesar de a scoate grenada din port grenade, de a deşuruba dopul din lubul
corpului grenadei.

De a deşuruba dopul din tubul corpuluisplintului de siguranţă dea-l grenadei scoate din amorsor
Aruncarea grenadei se execută la comanda „Cu grenade-foc" sau „Asupra locaşelor cu grenade-
foc", iar în luptă, în afară de acesta, se execută de sine stătător. Pentru aruncarea grenadei este necesar:
- de luat grenada în mână şi cu degetele de strâns pârghia de declanşare la corpul grenadei;
- continuând de strâns pârghia de declanşare, cu altă mână de strâns (de îndreptat) capetele
splintului de siguranţă şi de inel cu degetul dea-l scoate din amorsor.
- de aruncat grenada în ţintă; după aruncarea grenade de apărare a se adăposti;
Arma la aceasta trebuie să se afle în poziţia care asigură pregătirea imediată pentru luptă (în mână,
în poziţie „la piept", alături în locaş).
La aruncarea grenadei de pe loc în picioare necesar să staţi cu faţa la ţintă; grenada sa ia într-o
mână, iar arma în altă şi se scoate splintul de siguranţă; se retrage piciorul cu un pas înapoi îndoindu-I
în genunchi. întorcând corpul şi ducând mâna în jos şi înapoi rapid se îndreaptă piciorul şi întorcându-
se cu pieptul în spre ţintă se aruncă grenada, conducând-o cu umăr şi se eliberează din mâna cu
smulgerea suplimentarea a palmei. Greutatea corpului la momentul aruncării se transferă pe alt picior,
arma brusc se dă înapoi.

313
 314

Aruncarea grenadei de pe loc în picioare: a, b, c, d — consecutivitatea acţiunilor

Pentru aruncarea grenadei din poziţia în genunchi se ia poziţia de tragere, ţinând grenada în mâna
dreaptă, iar arma în mâna stânga se scoate splintul de siguranţa; aducând mână cu grenadă
în jos şi înapoi şi întorcând corpul puţin vă ridicaţi şi aruncaţi grenada conducând-o cu umărul şi
brusc aplecându-se la genunchiul piciorului stâng.

Aruncarea grenadei din poziţia în genunchi: a, b, c — consecutivitatea acţiunilor

Pentru aruncarea grenadei din poziţia culcat să ia poziţia pentru tragere, se pune arma pe pământ şi
se ia grenada în mâna dreapta. Cu mâna stânga se scoate splintui de siguranţă şi rezemându-se de sol,
vă-mpingeţi de la ea. Mişcând piciorul drept puţin înapoi, vă puneţi în genunchiul stâng (nu-1
mişcând) şi concomitent duceţi mâna cu grenada în jos şi înapoi, îndreptând piciorul drept, întorcându-
se cu pieptul spre ţintă şi cădea înainte aruncaţi grenada în ţinta; să ia arma şi sa pregăteşte pentru
tragere.

314
 315
Aruncarea grenadei din poziţia culcat: a, 6, в, г — consecutivitatea acţiunilor
Pentru aruncarea grenadei în mişcare necesar de ţinut grenada în mâna dreaptă semiîndoiată, iar
arma în stânga. Scoateţi splintul de siguranţă. Făcând pas cu piciorul stâng mâna cu grenadă să mişcă
înapoi şi în jos. La al-doilea pas (cu piciorul drept) mâna continuă mişcarea după arc în jos şi înapoi cu
întoarcerea concomitentă a corpului la dreapta. La al treilea pas punând piciorul stâng în direcţia ţintei
pe vârf şi îndoind piciorul drept în genunchi terminaţi întoarcerea corpului şi mişcarea mânii. Folosind
viteza deplasării şi contribuind la aruncarea succesiv cu puterea picioarelor, corpului şi mânii aruncaţi
grenada, conducând-o cu umăr.
Aruncarea grenadelor de mână
Exerciţiile la aruncarea grenadelor de mînă se execută cu grenadele de exerciţiu, instrucţie,
mijloace speciale şi de luptă.
Ele sunt destinate pentru instruirea militarilor. Aruncarea grenadelor de mînă se execută în cadrul:
- şedinţelor de antrenament;
- şedinţelor speciale.
Şedinţele de antrenament se execută cu grenade de exerciţiu, exerciţiu şi imitaţie (în continuare de
instrucţie), în scopul formării deprinderilor şi antrenării militarilor în aruncarea grenadelor de mînă la
distanţă şi precizie.
Şedinţele speciale se execută cu grenade de luptă în scopul perfecţionării deprinderilor dobîndite
pentru nimicirea inamicului cu grenade de mînă în luptă apropiată, neutralizarea şi avertizarea cu
mijloace speciale a infractorilor, criminalilor.
Executarea şedinţelor speciale cu grenade de mînă de luptă se admite numai după îndeplinirea de
către fiecare militar exerciţiilor la aruncarea grenadelor de mînă cu grenade de exerciţiu, instrucţie.
Grenadele de luptă se aruncă o dată în anul de instruire.
Poziţia iniţială la executarea şedinţelor de aruncare a grenadelor de mână când militarii acţionează
pe jos, se stabileşte la distanţa de 10 metri faţă de aliniamentul de aruncare, iar când acţionează pe
maşini de luptă la distanţa de 30 metri.
Înainte de aruncare grenada de mână se pregăteşte pentru funcţionare prin înşurubarea focosului
(amorsarea grenadei) şi pentru aruncare - prin scoaterea splintului de siguranţă.
Mijloacele speciale se pregătesc pentru funcţionare şi aruncare în conformitate cu prevederile
instrucţiunilor pentru cunoaşterea, întrebuinţarea şi întreţinerea pentru fiecare fel respectiv.
Grenadele de mînă de exerciţiu, de instrucţie se pregătesc pentru funcţionare pe aliniamentul de
plecare, iar grenadele de luptă pe aliniamentul de aruncare, sub supravegherea permanentă a
conducătorului tragerii.
După pregătirea grenadelor pentru funcţionare acestea se aşează astfel:
- grenadele de exerciţiu, instrucţie ofensive - în sacul de merinde când se aruncă din mers, şi pe
sol. cînd se aruncă în poziţia culcat;
- grenadele de exerciţiu, instrucţie defensive - pe baremul şanţului de tragere sau în nişă;
- grenadele de luptă ofensive şi defensive pe baremul şanţului de tragere, în sacul de merinde
cînd se aruncă din mers;
- grenadele de mînă antitanc de instrucţie şi de luptă - în nişă;
- mijloacele speciale în geanta sau sacul de merinde, buzunare pe echipament special
confecţionate.
Aruncarea grenadelor de mînă se poate executa atît cu mînă dreapta, cît şi cu mînă stînga. în timpul
aruncării grenadelor de mînă de exerciţiu, de instrucţie, armamentul trebuie să se găsească într-o
poziţie, care permite folosirea lui imediată pentru tragere, procedînd aşa cum este prevăzut în modul
executării exerciţiului a şedinţei.
Aruncarea grenadei de mână de luptă se execută de cîte un singur militar, sub directă conducere şi
supraveghere a conducătorului tragerii.
Militarii care au executat şi cei care urmează să execute aruncarea grenadelor de mînă de luptă se
dispun pe grupe împreună cu sanitarul şi personalul specializat în distrugerea grenadelor ne explodate,
sub comandă întru-n adăpost, în pămînt. cu burta spre şanţul de tragere la distanţa minimală 50 metri
(lateral sau înapoia şanţului de tragere). Restul personalului de serviciu şi militarii, care urinează să
execute exerciţiul al şedinţei în seriile următoare, se găsesc la adăpost, la depărtare cel puţin 300 metri

315
 316
de la aliniamentul de aruncare. Punctul de aprovizionare de luptă (distribuire a muniţiei) se dispune
într-un adăpost în pămînt la 25 de metri înapoia şanţului de tragere; personalul, ce-l deserveşte, va sta
adăpostit şi se va deplasa în afara numai la comanda conducătorului tragerii.
Înainte de aruncarea grenadelor de mînâ conducătorul verifică cunoaşterea măsurilor de siguranţă
de către cei instruiţi, regulile de mînuire cu grenade de luptă (mijloace speciale), şi modul de executare
exerciţiului a şedinţei; introduce pe cei instruiţi în situaţia tactică, pune misiunea de luptă, indică
poziţia şi modul de aruncare a grenadelor şi numeşte superiorii seriilor.
Pentru aruncarea grenadei de mâna de pe loc conducătorul dă comenzi le:
"Pregătiţi grenadele!" şi "Asupra obiectivului - cu grenadă Foc!".
Pe timpul executării exerciţiului în deplasare, după ce grenada a fost pregătită pentru aruncare,
conducătorul dă comenzile: "înainte!" sau "In atac înainte!"; la apropierea către obiectiv la distanţa
prevăzută conform exerciţiului a şedinţei militarul aruncă grenada din propria iniţiativă.
După aruncarea grenadei de mînă militarul trebuie: să folosească acoperire, sau folosind arma, să
acopere părţile corpului, primind poziţia de siguranţă să aştepte explozia grenadei şi după ce să
continue deplasarea cu pas alergător sau fuga şi cu strigăte de "Ura!" să atace inamicul, în timpul
executării exerciţiului cu mijloace speciale acţionează conform situaţiei tactice.
După aruncarea grenadelor de mînă defensive sau antitanc militarul trebuie imediat să se coboare
de pe scări pe fundul locaşului şi să se aplece.
Când timpul executării a exerciţiului expiră conducătorul tragerii dă comanda: "Pe aliniamentul
de plecare Marş!", la care militarul se înapoiază pe aliniamentul de plecare.
Pe timpul aruncării grenadelor de mînă ofensive, defensive, mijloacelor speciale, se consideră
grenadele care au nimerit în limitele obiectivului (locaşului, cercului, culoarului, fereastră, uşă), pe
timpul aruncării grenadelor antitanc se consideră numai lovitura directă a obiectivului.
Dacă în timpul aruncării din focosul grenadei de instrucţie cuiul de siguranţă nu a fost scos lovirea
obiectivului nu se consideră.
Calificativul subdiviziunilor (subunităţilor) la şedinţa de antrenament (specială) de aruncarea
grenadelor de mînă de instrucţie (de luptă) se stabileşte prin însumarea calificativelor individuale de
către toţi militarii subunităţii şi se consideră:
- "foarte bine" - dacă cel puţin 95% din cei care au aruncat au îndeplinit exerciţiul;
- "bine" - dacă cel puţin 90% din cei care au aruncat au îndeplinit exerciţiul;
- "satisfăcător"- dacă cel puţin 80% din cei care au aruncat au îndeplinit exerciţiul;

Secvenţa finală: 5 min.

- petrecerea pe scurt a bilanţului şedinţei.
- de reamintit tema şi subiectele de studii.
- de indicat la gradul însuşirii materialului.
anunţarea studenţilor care s-au evidenţiat pozitiv şi cei mai pasivi.

Conducătorul şedinţei

_________________________ _________________________

316
 317
“Aprob”
Şef catedră militară ASEM
Colonel (r) Gh. Popa

____ _________ 2014

PROIECT DIDACTIC
pentru petrecerea şedinţei la disciplina
„Instrucţia focului”

TEMA 2: “Partea materială a armamentului de infanterie, a aparatelor optice, grenadelor

explozivede mînă şi antitanc”
Şedinţa 8: Practică - 2 ore.
Obiective didactice:
- însuşirea destinaţiei, caracteristicile de luptă ale armamentului de infanterie.
- posedarea deprinderilor practice în acţiunea cu armamentul de infanterie.
- însuşirea măsurilor de siguranţă la mînuirea armamentului de infanterie.
Durata: 80 minute.
Locul desfăşurării: poligonul instrucţiei focului.
Subiectele de studii
1. Destinaţia, caracteristica şi construcţia generală a binoclului.
2. Cîmpul vizual, scara şi valoarea diviziuni acestuia.
3. Ordinea de observare şi măsurare a ungiurilor orizontale şi în plan vertical.
Asigurarea materială: - standuri: “Aparatele de observare.”
- partea materială a binoclului B-8 şi BI-8, 5 bucăţi.
Bibliografia: -

Secvenţa introductivă: 5 min.

- primirea raportului ;
- verificarea prezenţei studenţilor;
- evaluarea cunoştinţelor însuşite la tema anterioară;
- anunţarea temei şi scopurilor didactice;

1. Destinaţia, caracteristica şi construcţia generală a binoclului.

Binoclul este un aparat de observare, avînd o largă întrebuinţare în armată. El este folosit în
observare, în măsurări de unghiuri orizontale şi verticale, precum şi în alte scopuri.
în principiu, un binoclu se compune din două lunete monoculare, legate între ele printr-un dispozitiv
numit şarnieră, care asigură paralelismul axelor optice ale monocularelor în orice poziţie.
O lunetă monoculară, în corpul căreia este montat sistemul optic — obiectivul, prismele redresoare
şi ocularul — constituie un sistem telescopic. Spre deosebire de monocularul stîng, în monocularul
drept se mai află şi un reticul dispus în planul focal al obiectivului pentru ca prin ocular imaginea
dată de obiectiv să se vadă o dată cu reticulul. La tubul fiecărui ocular se găsesc UQ indice al
inelului dioptriilor şi manşoane pentru reglarea acestora.
Reticulul binoclului este format dintr-o lamă de sticlă cu feţele plane şi paralele, avînd gradate pe
faţa dinspre ocular scalele de măsurat.
În afară de aceasta binoclul de tip Bi-8 este destinat şi pentru descoperirea surselor de raze
infraroşii la ducerea observării pe timp de noapte.

317
 318

binoclul

Caracteristicile optice:

B-8
1 .Puterea de mărire 8 ori
2.Câmpul vizual
-cu ecranul deconectat 8°30
- cu ecranul conectat 7°
3.Diametrul pupilei de ieşire 3,8mm
4.Depărtarea pupilei de ieşire I0,8mm

Binoclu; cutia cu curea; capacul ocularelor cu curea; filtre de lumină.

Binoclul este compus din 2 lunete (monoculare), unite între ele cu articulaţie.
Monocularele sunt unite între ele în aşa mod, ca la rotirea lor sunt paralele cu axa articulaţiei.
Monocularul drept este compus din: ocular cu reticul;
corpul cu capacul superior şi posterior;
obiectiv.
Spre deosebire de monocularul drept, cel stâng are dispozitiv ce permite observarea
cu raze infraroşii, însă nu are reticul.

318
 319
Instalaţia pentru observarea emiterii razelor infraroşii este compusă din:
- ecran , mâner, filtru.
3. Cîmpul vizual, scara şi valoarea diviziuni acestuia.

Schema optică.
Schema optică a binoclului este compusă din:
- obiectiv;
- prisme de reîntoarcere;
- ocular.
Ocularul este compus din reticul şi 5 lentile.
Distanţa între două diviziuni mari de pe reticul este de 0-10 miimi, iar distanţa între o
diviziune mare şi una mică este de 0-05 miimi.
Miimea poate fi difinită ca ungiul sub care se vede un metru la distanţa de un kilometru.
În determinarea distanţelor funcţia riglei gradate oate fi îndeplinită şi de recticulul binoclului ,gradat
in miimi.Gradaţiile bincolului sunt unghiulare ,dispuse pe două axe perpendiculare sau numai pe
axa orizontală.
Din cunoştinţele de geometrie se ştie că lungimea circunferinţei unui cerc este de peste 6 ori
(2П=6,28) mai mare decît raza cercului respectiv ,adică C=6*R.Dacă circumeferinţa se împarte in 6
000 părţi egale ,atunci lungimea l a unei părţi va fi:

l=C / 6000 sau l=6R/ 6000 = R / 1000 ,

adică mărimea unghiulară de 1/6000 din circunferinţă este egală cu a mia parte din rază (rază care
poate fi considerată ca fiind distanţa pînă la un obiect oarecare).Unghiul la centru corespunzător
unei gradaţii de acest fel este considerat unitate de măsură unghiulară şi se numeşte miime;miimea
mai poate fi definită ca unghiul sub care se vede un metru la distanţa de un kilometru . Cu alte
cuvinte ,lungimea arcului l ,corespunzător unei miimi ,este egală cu a mia parte din distanţă , adică
l=D/1000 ; lungimea unui arc de două miimi va fi egală cu 2D/ 1000 ş.a.m.d.
Cu ajutorul rcticulului se poate determina unghiurile verticale şi orizontale.

319
 320

reticulul

3. Ordinea de observare şi măsurare a ungiurilor orizontale şi în plan vertical.

Înainte de a trece la executarea efectivă a măsurărilor este necesară pregătirea binoclului pentru
lucru, care se face în următoarea succesiune:
— Se reglează ocularele binoclului pentru a obţine o imagine clară a obiectului vizat.
Această operaţie se execută prin rotirea manşoanelor de reglare pînă se înregistrează pe inelul
dioptriilor valoarea ametropiei ochilor observatorului (pozitivă sau negativă, după cum
observatorul este miop sau liipermetrop).
În cazul cînd observatorul nu cunoaşte valoarea ametropiei ochilor
săi deşurubează pînă la refuz ambele manşoane de reglare, îşi alege un obiectiv din teren situat la o
distanţă de minimum 200 m, după care privind prin ocularul stîng cu ochiul stîng îlroteşte pîna
obţine imaginea clară a obiectului; în acelaşi fel procedează şi cu celălalt ocular. Astfel se stabileşte
numărul do dioptrii necesare reglării binoclului, în funcţie de ametropia ochilor observatorului.
— Se stabileşte distanţa dintre oculare după distanţa pcpilară a observatorului. Dacă
distanţele dintre centrele pupilelor ochilor observatorului şi axele optice ale monocularelor
nu coincid se obţine fenomenul de dublare a imaginilor. Reglarea se execută prin rotirea
monocularelor în jurul şarni-erei pînă cînd imaginea obiectului se vede fără dublare.
În urma acestor operaţii binoclul este reglat.
Pentru folosirea optimă a binoclului este necesar ca imaginea obiectului să fie prinsă în
mijlocul cîmpului vizual, iar ocularele să fie aplicate strîns pe proeminenţele osoase care
înconjoară ochii. Respectînd aceste cerinţe se obţine o imagine clară şi luminoasă a
obiectului vizat.
Măsurarea unghiului dintre două puncte din teren se face cu ajutorul scalei reticulare.
în cazul cînd valoarea unghiului nu depăşeşte 01 -00, acesta se poate măsura direct prin
suprapunerea unei diviziuni a scalei pe primul punct şi citirea valorii unghiulare în dreptul
celuilalt punct; se apreciază şi valorile mai mici de 00-05. Dacă valoarea unghiului ce trebuie
măsurat depăşeşte 01-00, măsurarea se face pe porţiuni; se împarte unghiul iniţial în două sau mai
multe unghiuri cu ajutorul unor repere din teren.

Modul de executare a măsurărilor distanţiilor cu ajutorul binoclului

320
 321

Distanţa se calculeză după formula:

D = H/ n*1000

Unde: D – distanţa pînă la obiect,

H - înălţimea (lăţimea) obiectului,
n - numărul de miimi.

Exemplu:

Întreţinerea binoclului
Binoclurile ca şi alte aparate de observare cer o atitudine atentă, în timpul întreţinerii binoclului
este necesar de respectat următoarele reguli principale:

13. La instalarea ocularelor la claritatea imaginii este necesar de rotit lin şi cu de

suprapus multă forţă.
14. Dacă binoclul este adus de la frig în încăpere, care are temperatura odăii, atunci
de scos binoclul din toc nu mai devreme de 2-3 orc, după care el trebuie de şters.
15. La folosirea binoclului pe timp de ploaie, zăpadă, pe timpul pauzelor oculare este
necesar de astupat cu capacul. Dacă binoclul s-a acoperit cu precipitaţii atmosferice, atunci înainte
321
 322
de a fi instalat în toc este necesar bine de şters, de dat să se usuce şi numai atunci de instalat în
toc. Dacă timpul nu permite de făcut aceasta, atunci la prima posibilitate în încăpere uscată de şters
binoclul. De uscat binoclul aproape de o sursă de căldură (cu scopul de a se usca mai repede) este
categoric interzis.
16. De şters optica binoclului cu o cârpă moale. Nu se recomandă de şters
binoclul cu material de manta pentru că se uzează lentilele.
17. Binoclul se păstrează în toc.
18. Încăperea în care se păstrează binoclul, trebuie să fie curată şi uscată, dar
temperatura nu trebuie să fie mai jos de 8°C, în această încăpere nu trebuie să fie materiale care
elimină gaze, care aduc la prinderea pieliţei verzi pe deasupra mecanismelor optice.
19. La instalarea ocularelor la claritatea imaginii este necesar de rotit lin şi cu de
suprapus multă forţă.
20. Dacă binoclul este adus de la frig în încăpere, care are temperatura odăii, atunci
de scos binoclul din toc nu mai devreme de 2-3 orc, după care el trebuie de şters.
21. La folosirea binoclului pe timp de ploaie, zăpadă, pe timpul pauzelor oculare este
necesar de astupat cu capacul. Dacă binoclul s-a acoperit cu precipitaţii atmosferice, atunci înainte
de a fi instalat în toc este necesar bine de şters, de dat să se usuce şi numai atunci de instalat în toc.
Dacă timpul nu permite de făcut aceasta, atunci la prima posibilitate în încăpere uscată de şters
binoclul. De uscat binoclul aproape de o sursă de căldură (cu scopul de a se usca mai repede) este
categoric interzis.
22. De şters optica binoclului cu o cârpă moale. Nu se recomandă de şters
binoclul cu material de manta pentru că se uzează lentilele.
23. Binoclul se păstrează în toc.
24. Încăperea în care se păstrează binoclul, trebuie să fie curată şi uscată, dar
temperatura nu trebuie să fie mai jos de 8°C, în această încăpere nu trebuie să fie materiale care
elimină gaze, care aduc la prinderea pieliţei verzi pe deasupra mecanismelor optice.

Încărcarea binoclului.

- încărcarea binoclului se efectuează de la oricare sursă de lumină ca radiază o cantitate

intensivă de raze ultraviolete. Ca cel mai bun mijloc de | încărcare serveşte lumina zilei.

- în timpul încărcării, binoclul trebuie să fie instalat în aşa mod ca filtrul să fie iluminat
complet. ,

Experimentele au demonstrat că o încărcare a binoclului este destulă pentru 3 zile-nopţi.

Secvenţa finală - 5 min.

- petrecerea pe scurt a bilanţului şedinţei.
- de reamintit tema şi subiectele de studii.
- anunţarea studenţilor care s-au evidenţiat pozitiv şi cei mai pasivi.
- darea sarcinii pentru pregătirea individuală.

Conducătorul şedinţei

_________________________ _________________________

322
 323
“Aprob”
Şef catedră militară ASEM
Colonel (r) Gh. Popa

____ _________ 2014

PROIECT DIDACTIC
pentru petrecerea şedinţei la disciplina
„Instrucţia focului”

TEMA 2: “Partea materială a armamentului de infanterie, a aparatelor optice, grenadelor

explozivede mînă şi antitanc”
Şedinţa 9: Practică - 4 ore.
Obiective didactice:
- însuşirea destinaţiei, caracteristicile de luptă ale armamentului de infanterie.
- posedarea deprinderilor practice în acţiunea cu armamentul de infanterie.
- însuşirea măsurilor de siguranţă la mînuirea armamentului de infanterie.
Durata: 160 minute.
Locul desfăşurării: poligonul instrucţiei focului.
Subiectele de studii
1. Incarcarea pistolului-mitraliera
2. Îndeplinirea normativelor
Asigurarea materială: - standuri: “Regulile de tragere cu armamentul de infanterie.”
- partea materială a AKM, AK –74, RPK, PK, SVD, RPG, 12
bucăţi.
- ţinte №4 , 2 piept, ţinta mitralieră, ţinta №8. Alergînd.
- fanioane.
- dispozitive pentru executarea tragerii pe timp de noapte.
Bibliografia: - Руководство по 5,45мм Автомату Калашникова (АК-74, АКС-74, АК-74Н, АКС-
74Н) и 5,45мм, Ручному Пулемету Калашникова (РПК 74, РПКС 74, РПК 74Н,
РПКС 74Н). М.О. СССР. Москва 1976. стр. 118-190.

Secvenţa introductivă: 5 min.

- primirea raportului ;
- verificarea prezenţei studenţilor;
- evaluarea cunoştinţelor însuşite la tema anterioară;
- anunţarea temei şi scopurilor didactice;

1.Incarcarea pistolului-mitraliera
Pentru incarcarea pistolului mitraliera este necesar:
l)Sa tineti pusca-mitraliera cu mana stanga de uluc si cu mana dreapta montati incarcatorul cu
cartuşe (in caz daca n-a fost montat anterior).
2)Piedica de siguranta se schimba in pozitia „tragerea automata".
3)Cu mana dreapta se trage manerul portinchizatorului in pozitia posterioara si se elibereaza.
4)Arma se asigura in caz daca nu este necesara tragerea imediata sau n-a fost data eomanda „Foc",
mana dreapta se pune pe manerul pistol.

In caz daca Inainte de incarcarea pistolului-mitraliera incarcatorul n-a fost echipat cu cartuşe sau
cartuşe au fost consumate in timpul tragerilor precedente este necesar de a echipa incarcatorul.

Pentru aceasta incarcatorul sa ia În mana stanga cu gatul În sus s,i partea proeminenta la stanga. In
mana dreapta sa iau cartuşe cu glonte Înspre incarcatorul in as,a fel ca fundul tubului putin sa se Înalte
323
 324
deasupra degetelor mare şi aratator. Tinand incarcatorul cu aplecarea spre stanga şi apasand cu
degetul mare a introduce cartuse cate unul cu fundul la partea posterioara a Încarcatorului.

Executarea tragerii
In timpul tragerilor asupra tintelor la distanta pana la 300 m. lnaltatorul s.i punctul de ochire nu se
indica s.i tragerea se executa cu lnaltatorul „3" sau „P", iar punctul de ochire mitralior Ts.i alege de
sine statator.
Executarea tragerii include In sine punerea Înaltatorului, piedicii de siguranta la felul necesar de
tragere, luarea puştei mitraliere la ochire, ochire, percutie s.i tinerea pistolului-mitraliera in timpul
tragerii.
a) Pentru a pune lnaltatorul este necesar cu ajutorul degetelor mare s.i aratator de a pasa fixatorul
cursorului şi a muta cursorul pana la suprapunerea lui cu cifra necesara pe foaia Înaltatorului.
b) Pentru a pune piedica de siguranta la felul necesar de tragere este necesar de a presa cu degetul
mare manii drepte asupra pragului piedicii de siguranta, al muta jos: pana la primul declic - tragerea
automata; pana la al doilea - lovitura cu lovitura.

c) Pentru luarea pustei mitraliere la ochire este necesar tinand puşca-mitraliera cu mana dreapta dc
mane: ul pistol iar cu mana stinga de patul armei din partea de jos de a sprigini umarul in aşa fel ca sa
simte contactul deplin cu talpa patului şi degetul aratator (prima falanga) se pune pe tragaci. Capul se
apleaca Înainte şi ne Încordand gatul obrazul drept se strange la patul pus.tci mitraliere. Cotul manii
stangi de a rezema În sol Înainte sau la nivelul manerului pistol, iar cotul manii drepte se lasa liber pe
sol.
Palma manii drepte ramane pe manerul pistol.
Talpa patului sa fie În strans contact cu umarul În mijlocul sau.
Pentru controlul corectitudinii pozitiei patului dupa luarea puştei mitraliere la ochire mana dreapta
sa ridica lateral la nivelul umerilor.
Daca patul n-are contactul strans cu umarul la ridicarea manii patul s-a misca de pe umar sus sau
jos.
In timpul tragerii din pozitia m genunchi cotul mainii stfngi se pune pe femurul piciorului stangi,
iar cotul mainii drepte este ridicat aproximativ la nivelul umarului.
In timpul tragerii din pozitia in picioare cotul mainii stingi este lipit de corp, iar cotul mainii drepte
este ridicat aproximativ la nivelul umarului.
d) Pentru ochire se Inchide ochiul stang, iar cu dreptul va uitati prin tel asupra catare in asa fel sa
fie la nivelul cu capatul coamei foaiei inaltatorului, adica ca catare egala. Oprind resuflarea, mutand
coatele, doar daca este necesar si corpul aducem catarea egala la punctul de ochire, concomitent
apasam pe tragaci.
324
 325
e) Pentru percutie este necesar tinand strans pusca-
tinta mitraliera in directia umarului, oprind resuflarea, lin apasati pe
tragaciul pana la eliberarea cocosului de la pragul de armare
adica pana nu s-a efectua lovitura. Nu sant considerabile
Punctul de
fluctatiile usoare catarei la punctul de ochire. Insa apasarea
ochire
brusca pe tragaciul in momenta] corespunderii optimale catarei
ochire
si punctului de ochire aduce la scaderea precizarii loviturii.

Incetarea tragerii
In dependenta de situatie incetarea tragerii poate fi temporara sau deplina.
Pentru incetarea temporara a tragerii se da comanda: „Stai".
Pentru incetarea deplina a tragerii se da comanda: „Stai" sau „Incetati tragerea" si dupa aceasta:
„Descarcati". La aceasta comanda mitraliorul asigura pusca-mitraliera, muta cursorul inaltatorului la
pozitia „P", descarca pusca-mitraliera si о instaleaza pe cracan.
Pentru descarcarea puştei mitraliere с necesar.
a) a demonta incarcatorul;
b) a dezasigura pusca-mitraliera;
c) incet trage portinchizatorul de maner inapoi pentru a extrage cartuşul din camera cartusului si
dupa aceasta de a elibera portinchizatorul;
d) de a executa percutie (a apasa pe tragaci);
e) de a asigura pusca-mitraliera;
f) a descarca incarcatorul de cartuse si al monta la pusca-mitraliera;
g) al gasi si al ridica cartusul extras din camera cartiusului.

Pentru ridicare e necesar:

- a apropia ambele mane, tinand pusca-mitraliera in mana dreapta de uluc si aparatoare,

concomitent picioarele se strang impreuna. Brusc indreptand mainile, ridicand piept de la sol si
aducand piciorul drept (stang) inainte de a se scula si la necesitatea de-a incepe deplasarea. La
executarea tragerii din pozitia in picioare puscasul tine pusca-mitraliera cu mana stanga de jos de uluc,
cu mana dreapta demonteaza incarcatorul si-l muta in mana stanga in asa fel ca alimentatorul sa fie
indreptat in sus, iar partea proeminenta de la sine, cu degetul manii stange incarcatorul se iipeste de
uluc; se dezasigura pusca-mitraliera şi se muta portinchizatorul in pozitia posterioara, pusca-mitraliera
se intoarce putin la stinga. Dupa controlul pustei-mitraliere portinchizatorul se elibereaza, se
percuteaza, se asigura pusca-mitraliera, se monteaza incarcatorul, se strang picioarele cracanului si se
ia pusca-mitraliera in pozitia „la umar".

2.Îndeplinirea normativelor

ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 1

Pregătirea pentru tragerea din diferite poziţii (culcat, din genunchi, în picioare, de după o
adăpostire) pe timpul acţiunilor pe jos.

Condiţiile (ordinea) de executare a normativului

Militarul care se instruieşte (echipa) cu armamentul se află la poziţia iniţială la 10 m de la poziţia de
tragere (locul pentru tragere). Armamentul se află în poziţia “PE UMĂR”.
Conducătorul indică poziţia de tragere (locul de tragere, poziţia de tragere, sectorul de tragere şi dă
comanda: “Pentru luptă”. Militarul care se instruieşte (echipa) se pregăteşte pentru tragere (trece arma
din poziţia de marş în cea de luptă, încarcă arma) şi raportează: “CUTARE – GATA PENTRU
LUPTĂ”.

Înălţătorul se pune pe poziţia zero

325
 326
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
6 s. 7 s. 8 s. 9 s. 10 s. 11 s.

ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 13

Demontarea parţialăa armei.

Condiţiile (ordinea) de executare a normativului

Arma se află pe masă (foaie de cort). Militarul care se instruieşte se află lîngă armă.Normativul se
execută de către un militar. Timpul se citeşte de la comanda: “Demontarea parţială a armei –
începeţi”, pînă la raportul – “GATA”.
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
15 s. 16 s. 17 s. 18 s. 18,5 s. 19 s.

ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 14

Montarea armei după demontarea parţială.
Condiţiile (ordinea) de executare a normativului

Arma este demontată. Piesele şi mecanismele sînt aranjate pe masă (foaie de cort), instrumentul gata
pentru lucru. Militarul care se instruieşte se află lîngă armă.

Normativul se execută de către un militar. Timpul se citeşte de la comanda “Montarea armei –

începeţi” pînă la comanda “GATA”.
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
25 s. 26 s. 27 s. 28 s. 30 s. 32 s.

ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 16

Încărcarea încărcătorului (benzii) cu cartuşe .
Condiţiile (ordinea) de executare a normativului
Militarul care se instruieşte se află în faţa mesei (foii de cort) pe care sînt amenajate încărcătoarele
(banda), cartuşele de instrucţie în cutie.Timpul se citeşte de la comanda conducătorului: “Încărcarea
începeţi” pînă la raportul militarului “GATA”.
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
30 s. 32 s. 35 s. 37 s. 40 s. 43 s.

Secvenţa finală: 5 min.

- Analiza şedinţelor petrecute în parte pentru fiecare student.

- Anunţ studenţii activi şi pasivi.
- Anunţ notele.
- Dau sarcini pentru pregătirea de examen.

Conducătorul şedinţei

326
 327
_________________________ _________________________

327
 “Aprob”
Şef catedră militară ASEM
Colonel (r) Gh. Popa

____ _________ 2014

PROIECT DIDACTIC
pentru petrecerea şedinţei la disciplina
INSTRUCŢIA FOCULUI

Tema 3: Partea materială a armamentului maşinilor de luptă de infanterie.

Şedinţa: 1 Practică 2 ore.
Obiective didactice:
- studierea părţilor materiale şi caracteristicile de luptă a armamentului TAB şi MLI.
- de a poseda deprinderi practice, temeinice în acţiunea cu armamentul
maşinilor de luptă.
- de a educa la studenţi o atitudine firească şi cu certitudine faţă de armamentul maşinilor de
luptă.
Durata: 80 minute.
Locul desfăşurării: Parcul de maşini de luptă.
Subiecte de studiu:
4. Destinaţia, caracteristica tehnică şi de luptă a mitralierei 14,5mm КПВТ-25 min.
5. Construcţia şi părţile componente a Mitralierei 14,5mm КПВТ-25 min.
6. Măsuri de siguranţă la tragerea din armamentul TAB-20 min.
Asigurarea materială: 1. Standuri (a armamentului maşinilor de luptă).
2. Partea materială a armamentului maşinilor de luptă.
Bibliografia:
4. . Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V. Şchiopu, Chişinău, Centrul Ediţional,
2000.
5. Бронетранспортер БТР-80, ТО pag. 43-122.
6. БМД, ТО и ИЭ pag. 47-74.

Secvenţa introductivă: 5 min.

- primirea raportului;
- verificarea prezenţei studenţilor;
- anunţarea temei şi scopurile didactice;

1.Destinaţia, caracteristica tehnică şi de luptă a mitralierei 14,5mm КПВТ

Mitraliera de calibru mare Vladimirov (КПBT) cal. 14,5 mm

Vederea generală a mitralierei

Mitraliera KПBT cal. 14,5 mm este o armă automată puternică, se instalează în turela transportorului
blindat.
Mitraliera KПBT este destinată pentru lupta împotriva obiectivelor uşor blindate (transportoarelor
blindate, tunurilor antitanc, automobilelor blindate ş.a.), mijloacelor de foc şi forţei vii ale inamicului ce
se află în adăposturi uşoare la distanţa până la 1000 m.

1. Principalele caracteristici tehnico-tactice

 329

1. Focul cel mai eficient asupra concentrării forţei vii şi mijloacelor de transport pînă la 2000 m.
2. Distanţa tragerii după înălţător asupra obiectivelor terestre cu înălţătorul optic 2000 m
3. Tragerea se execută în serii:
Scurte 2-5 lov.
Lungi până la 20 lov.
4.Cadenţa de tragere teoretică 550-600 lov/min
5.Cadenţa de tragere practică 70-80 lov/min.
6.Răcirea ţevii mitralierei cu aer
7.Seria permisă a focului neîntrerupt până la 150 lov.
8.Masa mitralierei 52,2 kg
9.Masa încărcătorului cu banda încărcată cu 50 cartuşe 12,3 kg

2. Construcţia şi părţile componente a Mitralierei 14,5mm КПВТ

Mitraliera constă din următoarele părţi şi mecanisme componente principale:
- ţeava;
- cutia închizătorului;
- închizător;
- arc recuperator,
- capacul cutiei închizătorului;
- alimentator;
- mecanism de dare a focului;
- umerar;
- declanşator electric;
- mecanism de încărcare pneumatică.

329
 330

Mecanismele şi părţile componente ale mitralierei:

1 - ţeava; 2 - carcasă; 3 - mecanism de încărcare pneumatică; 4 - mecanism pentru înlăturarea
tubului de cartuşe; 5 - declanşator electric; 6 - cutia închizătorului; 7 - închizător; 8 - mecanism
declanşator; 9 - dop; 10 - captor; 11 - capacul cutiei închizătorului; 12 - arc recuperator .

În complet intră

5. Cutiile cu benzi pentru cartuşe;

6. înălţătoare;
7. Accesorii pentru curăţire, demontare şi montare;
8. Tubul pentru reglarea tirului la rece CTRTR);
5. Dispozitivul pentru tragerea cu cartuşe de manevră;
6. Dispozitivul pentru încărcarea benzii cu cartuşe.

Ordinea demontării incomplete

10. Se separă ţeava de la cutia închizătorului;
11. Se verifică dacă lipseşte cartuşul în locaşul capului închizătorului şi în detunător;
12. Se demontează de pe leagăn cutia închizătorului cu amortizoare;
13. Se demontează capacul cutiei închizătorului;
14. Se demontează jgheabul de la alimentator;
15. Se separă baza alimentatorului de la cutia închizătorului;
16. Se separă umerarul de la cutia închizătorului;
17. Se demontează din cutia închizătorului arcul recuperator;
18. Se separă mecanismul de dare a focului de la cutia închizătorului;
14. Se demontează scutul plăcii de ghidaj a mânerului de armare;
15. Se demontează închizătorul din cutia închizătorului;
16. Se separă mânerul de armare de la cutia închizătorului;
17. Se scot amortizoarele de la cutia închizătorului;
14. Se demontea1ză placa de evacuare a tuburilor trase de la cutia
15. Se desface închizătorul;
16. Se desface mecanismul de alimentare;
17. Se demontează ţeava din manşon;
18. Se separă ascunzătorul de flăcări.

3.Măsuri de siguranţă la tragerea din armamentul TAB

Pentru tragerea din armamentul M.L.I., TAB cu lovituri de război la poligon trebuie să fie o
direcţie aparte.

Se interzice:

—a începe tragerea în lipsa de la punctul de comandă a şefului obiectivului de instrucţie, în lipsa

legăturii cu statul-major al Centrului de instrucţie şi cu posturile de pază circulare;

—a încărca arma pînă la comanda conducătorului şi semnalul „Foc" ;

—a îndrepta arma asupra persoanelor, în direcţia şi în spatele cîmpului de tragere indiferent de
faptul dacă ea este încărcată sau nu ;
—a lăsa din mînă arma încărcată sau a o transmite altor persoane ;
—a deschide focul din M.L.I. cînd oblonul turelei e deschis;
—a ieşi din M.L.I., TAB. pînă la revenirea Ia poziţia iniţială, pînă Ia darea comenzii „La
maşini" să fie dat semnalul „încetare" dacă cineva se află în maşină;

330
 331
—a executa focul din pistolul-mitraliera cu dispozitivul pentru tragerea fără zgomot şi fără
flăcări cu cartuşe obişnuite.

În cazul tragerii plutind, toate persoanele aflate în M.L.I., TAB. trebuie să dispună de mijloace
individuale de salvare, se organizează serviciu de salvare şi evacuare.

Secvenţa finală: 5 min.

- petrecerea pe scurt a bilanţului şedinţei.
- de reamintit tema şi subiectele de studii.
- de indicat la gradul însuşirii materialului.
- anunţarea studenţilor care s-au evidenţiat pozitiv şi cei mai pasivi.
- darea sarcinii pentru pregătirea individuală.

Conducătorul şedinţei

_________________________ _________________________

331
 332
“Aprob”
Şef catedră militară ASEM
Colonel (r) Gh. Popa

____ _________ 2014

PROIECT DIDACTIC
pentru petrecerea şedinţei la disciplina
INSTRUCŢIA FOCULUI

Tema 3: Partea materială a armamentului maşinilor de luptă de infanterie.

Şedinţa: 2 Practică 2 ore.
Obiective didactice:
- studierea părţilor materiale şi caracteristicile de luptă a armamentului TAB şi MLI.
- de a poseda deprinderi practice, temeinice în acţiunea cu armamentul
maşinilor de luptă.
- de a educa la studenţi o atitudine firească şi cu certitudine faţă de armamentul maşinilor
de luptă.
Durata: 2 ore
Locul desfăşurării: Parcul de maşini.
Subiecte de studiu:
1. Destinaţia, caracteristica tehnică şi de luptă a tunului 73mm “ГРОМ”.
2. Construcţia şi părţile componente a tunului 73mm “ГРОМ”.
3. Măsuri de siguranţă la tragerea din armamentul БМД-1.

Asigurarea materială:
1. Standuri (a armamentului maşinilor de luptă).
2. Partea materială a armamentului maşinilor de luptă.
Bibliografia:
1. Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V. Şchiopu, Chişinău, Centrul Ediţional,
2000
2.Бронетранспортер БТР-80, ТО pag. 43-122.
3.БМД, ТО и ИЭ pag. 47-74.

Secvenţa introductivă: 5 min.

- primirea raportului;
- verificarea prezenţei studenţilor;
- anunţarea temei şi scopurile didactice;

1.Destinaţia, caracteristica tehnică şi de luptă a tunului 73mm “ГРОМ”.

Tunul cu ţeava lisă 2A28 „ГРОM" cal. 73 mm

332
 333

Tunul 2A28 este destinat pentru distrugerea tancurilor, autotunurilor de toate tipurile şi altor mijloace
blindate (obiective) ale inamicului, şi se instalează pe maşina de luptă . pentru desant (BMD)
în afară de aceasta, tunul poate fi folosit pentru neutralizarea forţei vii şi mijloacelor de foc ale
inamicului, ce se găsesc în adăposturi de lungă durată, adăposturi din lemn şi adăposturi uşoare de
câmp sau în construcţii de cărămidă de tip orăşenesc.

Caracteristici tehnico-tactice
1. Calibrul 73 mm
2. Tipul Cu ţeava lisă
semiautomat.
3. Marca 2A28
4. Cadenţa de tragere practică 8- lov/min
5. Distanţa tragerii după înălţător 1300 m
6. Distanţa tragerii după înălţător la lovitura directă, cu înălţimea 765 m
obiectivului de 2 m
7. Încărcarea semiautomată
(mecanism de încărcare)
8. Lungimea reculului până la 150-mm
9. Gabaritele, mm: -
- lungimea 2180
- Iăţimea 213
- înăltimea 322
9. Masa tunului 115 kg
10. Masa lovituri ПГ-15B 3,47 kg
11. Viteza iniţială de zbor a grenadei ПГ-9 400 m/s
12. Viteza maximă de zbor a grenadei ПГ-9 665 m/s
13. Lungimea loviturii ПГ-15B 878 mm
14. Lungimea grenadei ПГ-9 775 mm
15. Unghiul orizontal de tragere 360°
16. Unghiul de nivel - 4°- +30°
17. Unitatea de loc a tunului 40 buc
18. Înălţătorul mărirea
--de zi 6x
- de noapte 6,7x
19. Câmpul vizual
- de zi 15°
- de noapte 6°
20. Distanţa de vizibilitate:

333
 334
- ziua nelimitată
- noaptea 400 m
21. Masa înălţătorului 31 kg

2.Construcţia şi părţile componente a tunului 73mm “ГРОМ”.

Tunul 2A28 constă din următoarele:

Tunul cu ţeava mecanisme principale:
- ţeava;
- afet;
- închizător;
- dispozitiv hidraulic de recul;
- cuplă specială;
- două mecanisme de închidere.

Tunul
2A28:
1 - ţeava, 2 - piuliţă din faţă; 3 - bucşă; 4 - dispozitiv hidraulic de recul; 5 - piuliţă; 6 - inel
exterior; 7 - pivot cu rulmentul cu ace; 8 - afet; 9 - scut; 10 - axul distribuitorului c fixatorul pârghiei;
11, 13 - piuliţă; 12 - cuplă specială; 14 - inel spintecat; 15 -închizător; 16 - distribuitor; 17- capac; 18 -
mecanism de închidere.

3.Măsuri de siguranţă la tragerea din armamentul БМД-1.

Pentru tragerea din armamentul M.L.I., TAB cu lovituri de război la poligon trebuie să fie o
direcţie aparte.

Se interzice:

—a începe tragerea în lipsa de la punctul de comandă a şefului obiectivului de instrucţie, în lipsa

legăturii cu statul-major al Centrului de instrucţie şi cu posturile de pază circulare;

—a încărca arma pînă la comanda conducătorului şi semnalul „Foc" ;

—a îndrepta arma asupra persoanelor, în direcţia şi în spatele cîmpului de tragere indiferent de
faptul dacă ea este încărcată sau nu ;
—a lăsa din mînă arma încărcată sau a o transmite altor persoane ;
—a deschide focul din M.L.I. cînd oblonul turelei e deschis;
—a ieşi din M.L.I., TAB. pînă la revenirea Ia poziţia iniţială, pînă Ia darea comenzii „La
maşini" să fie dat semnalul „încetare" dacă cineva se află în maşină;
334
 335
—a executa focul din pistolul-mitraliera cu dispozitivul pentru tragerea fără zgomot şi fără
flăcări cu cartuşe obişnuite.

În cazul tragerii plutind, toate persoanele aflate în M.L.I., TAB. trebuie să dispună de mijloace
individuale de salvare, se organizează serviciu! de salvare şi evacuare.

Secvenţa finală: 5 min.

- petrecerea pe scurt a bilanţului şedinţei.
- de reamintit tema şi subiectele de studii.
- de indicat la gradul însuşirii materialului.
- anunţarea studenţilor care s-au evidenţiat pozitiv şi cei mai pasivi.
- darea sarcinii pentru pregătirea individuală.

Conducătorul şedinţei

_________________________ _________________________

335
 336
“Aprob”
Şef catedră militară ASEM
Colonel (r) Gh. Popa
____ _________ 2014

PROIECT DIDACTIC
pentru petrecerea şedinţei la disciplina
„ INSTRUCŢIA FOCULUI”

Tema 3: Principiileşi regulile de tragere cu armamentul de pe maşinile de luptă .

Şedinţa 3 : Practică- 2 ore.
Obiective didactice:
- de a studia conţinutul cursului de tragere a F.A.R.M.
- de a efectua executarea exerciţiului cursul de tragere pe cîmp de tragere.
- de a educa la studenţi organizarea, disciplina, conducerea focului în timpul executării
tragerilor practice.
Durata: 2 ore.
Locul desfăşurării: Auditoriu specializat. IF.
Subiecte de studiu:
12. Acţiunile ecipajului la încărcarea MLD cu armament şi muniţii – 20 min.
13. Prgătirea datelor iniţiale pentru tragere de pe loc – 25 min.
14. Observarea rezultatului focului şi corectarea tragerii – 25 min.
Asigurarea materială:
- Armament de infanterie.
- Planşe.
- Panouri.
Bibliografie: Manualul pentru instrucţia la M.L.I.-84, Bucureşti-1993

Secvenţa introductivă: 5 min.

- primirea raportului ;
- verificarea prezenţei studenţilor;
- evaluarea cunoştinţelor însuşite la tema anterioară;
- anunţarea temei şi scopurilor didactice;

3. Acţiunile ecipajului la încărcarea MLD cu armament şi muniţii .

Funcţiile echipajului la comanda „Pentru luptă prgătiţi maşina si muniţia"

— La comanda comandantului de grupă (pluton) „PENTRU LUPTĂ PREGĂTIŢI —
MAŞINA ŞI MUNIŢIA ” , echipajul ridică muniţia de la P.A.L., execută deplasarea la maşină şi
pregăt e ş t e maşina şi muniţia pentru luptă.
Comandantul de grupă:
— ridică muniţia de la P.A.L.;
— împreună cu mecanicul conductor şi trăgătorul-operator tran sportă muniţia la maşină
(în partea stingă a maşinii);
— ajutat de mecanicul conductor scoate prelata de pe maşină şi o aşază împachetată pe
acesta;
— ajutat de trăgătorul-operator scoate husele de pe armament şi aparatele de ochire şi le
aşază în maşină;
— ajutat de trăgătorul-operator pregăteşte şi introduce muniţia în maşină, fixînd fiecare
categorie de muniţie la locul ei;
336
 337
— după aşezarea muniţiei in maşină, coboară din maşină pe culoarul din dreapta şi
închide uşa. împreună cu distribuitorul de muniţie transportă la P.A.L. ambalajele muniţiei;
— se adună în spatele maşinii la 3 paşi (m) în coloană: mecanicul
conductor, comandantul şi trăgătorul-operator.
Mecanicul conductor:
— împreună cu comandantul grupei şi trăgătorul-operator, ridică muniţia de la P.A.L. şi o
transportă în partea stingă a maşinii;
— ajutat de comandantul grupei scoate prelata de pe maşină, o împachetează şi o
fixează pe aceasta;
— deschide obloanele de la mecanicul conductor, comandantul de grupă, trăgătorul-
operator şi uşile d i n spatele maşinii;
- împreună cu comandantul grupei, trăgătorul-operator asamblează şi pregăteşte muniţia.
Ajută la introducerea şi aşezarea muniţiei in maşină;
— după ce a j u t ă la aşezarea muniţiei în maşină, coboară pe partea stingă a acesteia, apoi
se adună înapoia maşinii la 3 paşi (m) în coloană : mecanicul conductor, comandantul, trăgătorul
operator.
Trăgătorul operator:
— împreună cu comandantul grupei şi mecanicul conductor ridică muniţia de la
P.L.A. şi o transportă în partea stingă a maşinii;
— ajutat de comandantul grupei, scoate husele de pe armament şi aparatele de ochire şi
le aşază în maşină;
— împreună cu comandantul grupei şi mecanicul conductor pre
găteşte, introduce şi aşază muniţia în maşină;
— după aşezarea muniţiei în maşină, coboară prin culoarul din
stingă maşinii şi închide uşa din stingă, după care se adună înapoia ma
şinii la 3 paşi (m), în coloană : mecanicul conductor, comandau I u l şi
trăgătorul-operator.

FUNCŢIILE ECHIPAJULUI LA COMANDA ..LA POSTURI"

— La comanda comandantului de grupă (pluton — conducătorul tragerii) echipajul
execută:
Comandantul de grupă:
— montează antena în suport;
— intră în maşină pe partea stîngă, pe lâ oblonul al doilea, se aşează pe locul său şi închide
oblonul;
— pune şleniafbnul pe cap şi-1 ajustează;
— trece staţia radio pe emisie şi pregăteşte pentru lucru telefonul de bord;
— îşi fixează scaunul;
— stabileşte legătura radio cu mecanicul-conductor şi trăgăţorul-operator;
— primeşte raportul de la mecanicul-conductor şi de la trăgătonil-operator, că sînt gata;
— raportează comandantului plutonului (conducătorului tragerii) „AICI 1 (2,3) GATA';
— observă în continuare cîmpul de luptă.
Mecanicul conduetor:
— se deplasează în stingă maşinii şi intră în maşină pe la oblonul său şi închide oblonul;
— fixează scaunul;
— introduce contactul general, cuplînd alimentarea cu euivnl a turelei;
— pune şîemafonul pe cap, îl ajustează şi ia legătura radio cu comandantul de grupă;
— pregăteşte, porneşte motorul şi verifică funcţionarea aparatelor de bord;
— raportează comandantului grupei că este gata.
Trăgătorul-operator:
- se deplasează în partea stîngă a maşinii şi întră in maşină pe la oblonul său, apoi îl închide
;

337
 338
- fixează scaunul şi rabatc apărătoarea pentru uşurarea montării rachetelor şi a
loviturilor în conveier;
— introduce şîemafonul în priză. îl fixează pe cap. îl ajustează şi ia legătura radio cu
comandantul grupei;
— conectează iluminarea turelei;
— porneşte ventilatorul;
- trece pe acţionare electrică mecanismele de ochire în direcţie şi înălţime;
— verifică armamentul, aparatele de ochire şi observare precum şi iluminarea acestora;
- cuplează întrerupătoarele M. I. de pe pupitrul turelei şi de pe pupitrul de comandă şi verifică
dacă pe tabloul de semnalizare s-a aprins lampa roşie de semnalizare a disponibilităţii pentru lucru a
mecanismului de încărcare, lampa verde de semnalizare a disponibilităţii pentru lucru a
mecanismului de ochire în înălţime „Acţionare" şi lampa roşie de avertizare montată pe tavanul
turelei;
- închide clapetele balansierului rabatînd pirghia, iar t i j a revine în poziţia din faţă;
- decuplează tunul, turela şi mecanismul de încărcare;
- ridică în sus mecanismul de încărcare pentru desfacerea paletelor de primire a loviturii.;
- coboară mecanismul de încărcare în poziţie intermediară şi îl blochează;
- apasă pe butonul „conveier” de pe turelă (stîngă sus) şi se aduc alveolele la încărcare
in vederea ducerii primei lovituri în dreptul mecanismului de încărcare;
— deschide închizătorul;
— armeâîă mitraliera;
— ridică scutul de protecţie în poziţia pentru lucru; blochează mecanismul de ochire în
înălţime şi direcţie, pentru funcţionare electrică;
- apasă pe butonul K (E) pentru încărcarea tunului automat, iar conveierul aduce
următoarea lovitură în poziţia de încărcare pe care mecanismul o prinde în clapete;
- pentru pregătirea rachetei, dă înclinare maximă tunului;
- deschide trapa pentru acces la rampă;
- ia ghidajul cu racheta din rastel şi îl montează pe rampa de lansare, unde anterior scoate
clipsul de protecţie de pe rachetă şi rabatează pe rhui aripile acesteia. Ghidajul este împins pînă la
capătul cursei pe rampă, moment în care opritorul rampei de lansare iese în afara căii ghidare,
blocîndu-I în poziţia de lansare;
- verifică blocarea ghidajului, trăgînd de acesta către înapoi;
- închide trapa operatorului;
- fixază pupitru operatorului în poziţia de luptă, prin deblocarea acestuia din poziţia de marş,
fixîndu-l ţntre genunchi;
- cuplează întrerupătorul D.F. de pe tabloul unde se aprinde lampa de avertizare
„ÎNCHIDE CAPACUL”, ceea ce implică obligativitatea închiderii capacelor;
- reglează iluminarea dorită a reticulului lunetei;
- fixază comutatorul „GHIDAJE” de pe pupitrul operatorului în poziţia 1 şi ridică
mînerul telescopic de dirijare în poziţia de lucru (sus);
- acţionează cu piciorul drept pe pedala fixatorului şi prin aceasta trage capacul geamului de
vizare;
- acţionează pîrghiile de blocare de rampă şi apăsînd limitatorul de cursă al fixatorului, lucru ce
face să se aprindă pe pupitru „PRODUS FIXAT”;
- raportează comandantului de grupă că este gata de luptă.

4. Prgătirea datelor iniţiale pentru tragere de pe loc .

REGULI DE TRAGERE CI ARMAMENTUL DE PE M.L.L ASUPRA OBIECTIVELOR

FIXE ŞI ÎN MIŞCARE
— Regulile de tragere sînt elaborate pe baza teoriei probabilităţii şi a tragerilor
experimentale şi arată cum trebuie stabilite înălţătorul şi punctul de ochire, în funcţie de caracterul

338
 339
obiectivului şi distanţa pînă la acesta, în toate condiţiile de tragere astfel încît traiectoria să
treacă prin centrul obiectivului.
Pentru a stabili regulile de tragere cu armamentul de pe maşina de luptă a infanteriei,
trebuie cunoscut temeinic înălţătorul optic 1PN22M-1 (M-2) folosit atît pentru executarea
tragerii cu mitraliera cal. 7,62 mm, cît şi cu tunul şi racheta.
Acesta este periscopic (combinat), asigură ochirea ziua şi noaptea fără iluminare
suplimentară (noaptea funcţionează fără iluminarea terenului cu o sursă specială de infraroşu). Este
montat în turelă şi fixat cu cinci prezoane.
Capul înălţătorului se află în exteriorul maşinii, este acoperit cu un capac cu geam de
protecţie.
înălţătorul se compune din:
— cap;
— corp;
— mecanismul de transmitere a unghiurilor;
— mecanismul de reglare pe orizontală şi verticală;
— mecanismul tijei;
— mecanismul storului;
— mecanismul de reglare a temperaturii;
— schema optică cu intensificator electronooptic.
Reticulul de zi este aplicat pe o plăcuţă netransparentă, iar rizurile acestuia sînt transparente şi se
notează cu cifrele 4,6,8,10 şi 12 corespunzătoare distanţei pînă la ţintă în sute de metri.
Cele doua rînduri inferioare ale spinilor notate cu cifra 13 servesc pentru tragerea la distanţa
de 1300 in; nivelul superior pentru tragere Ia temperatura de 0cC, cel inferior la temperaturi
negative.
în timpul tragerii la distanţa de 1300 m, la temperaturi pozitive ochirea se face prin porţiunea
inferioară rizuriîor cu nr. 12.
Rizurile corecţiilor laterale se aplică cu intervalul de 0-05.
Cifrele 10 şi 15 notează mărimea corecţiei în miimi.
în dreapta reticulului există scala distanţelor, destinată pentru determinarea distanţei pînă la
ţinte cu înălţimea de 2,7 m (înălţimea aproximativă a tancului).
La înălţătoarele 1PN22M-1 (M~2) reticulul de zi are 2 scale.
Scala O.Г. utilizată pentru executarea tragerii cu tunul cu proiectile explozive alegîndu-se
punctul de ochire care să corespundă distanţei pină la ţintă: 200, 600, 800, 1000, 1100, 1300, 1400,
1500 şi 1600 m cu vîrftirile rizuriîor sau spinilor în sus.
— 300, 400, 500, 700 şi 900 la baza rizuriîor.
Scala B.P. utilizată pentru exectuarea tragerii cu tunul, cu proiectile cumulative şi pentru
executarea tragerii cu mitraliera P.K.T. ochindu-se la distanţa de 200 m cu vîrf urile rizuriîor de 600
m, iar Ia distanţa de 300 m cu bazele de 800 m.
în partea inferioară a reticulului sub porţiunea de scală comună Б.P. — O.Г. se află
încrucişarea reticulară destinată pentru dirijarea rachetei.
în timpul tragerii cu proiectile explozive nu se iau în consideraţie corecţiile de temperatură.
Reticulele de zi şi de noapte sînt calculate pentru tragerea cu tunul şi mitraliera P.K.T.
Pentru tragerea la temperaturi între —10° şi -{-10°C punctele de ochire sînt mijlocul
haşurilor şi a unghiului.
Haşurile laterale sînt aplicate de la 0-10.
Pentru funcţionare în regim de zi se conectează comutatorul corespunzător pentru acest
regim.
Scala pentru ochirea cu tunul este compusă din 2 porţiuni:
— una pe care diviziunile sînt comune pentru Б.P. şi O.Г. (în partea de sus a cîmpului
vizual);
— una la care sînt figurate diviziuni numai pentru O.F.
Porţiunea comună a scalei are prevăzute pe partea stingă distant el e corespunzătoare pentru
B.P. şi în partea dreaptă, cele pentru O.F. (în km).

339
 340
În partea superioară a scalei pentru ochirea cu tunul şi mitraliera sînt diviziuni care
indică distanţele şi corecţiile de devansare.
Semnele centrale ale scalei sînt destinate ochirii pe ţinte fixe, sau care apar. Semnele
laterale, ochirii pe ţinte în mişcare, cu corecţii de devansare de 0-05 pe porţiunea superioară a scalei şi
de 0-20 pe porţiunea de jos (numai cu lovitura O.Г.).

Fig. 11. Scala înălţătorului optic l.P.N. 22 M-l (M-2) pentru trageri pe timp de zi

Scala înălţătorului optic pentru tragerea pe timp de noapte este prezentată în fig. 13 iar
pentru tragerile pe timp de zi. fiig. 11.
Reticulul de noapte serveşte pentru introducerea unghiurilor de ochire cînd tragerea se
execută noaptea. Este asemănător cu reticulul de zi — o lamelă de sticlă pe care sînt aplicate
haşuri transparente.
Înălţimea unghiurilor şi capetelor de sus ale haşurilor centrale, verticale sînt punctele de
ochire conform cărora ochirea se face la distanţa de 400, 600 şi 800 m la temperaturi pozitive (peste
+ 10°C). Capetele de jos ale haşurilor sînt puncte de ochire pentru tragerea la temperaturi negative
(sub - 10°C).
Pentru funcţionare în regim de noapte se conectează lampa respectivă.

340
 341

Fig. 13. Scala înălţătorului 1.P.N.-22 M-l (M-2) pentru tragerea pe timp de noapte
Principalele reguli de tragere cu armamentul de pe maşina de luptă a infanteriei sînt:

LA TRAGEREA CU MITRALIERA CAL. 7,62 mm

Tragerea cu mitraliera se execută folosindu-se înălţătorul IPN22M-1 (M-2) ochindu-se pe
scala Б.P.
Peniru alegerea înălţătorului şi a punctului de ochire trebuie să se delermme distanţa pînă la
obiectiv şi să se ţină seama de condiţiile ine teoroîogice care pot influenţa în bătaie şi în direcţie
mişcarea glonţului. înălţătorul şi punctul de ochire se aleg în aşa fel, îneît traiectoria medii să
treacă prin centrul ţintei.
în cazul tragerii la distanţe pînă la 400 m< focul se execută de regulă cu înălţătorul 4 ochindu-
se la baza obiectivului sau în centru dacă obiectivul este înalt.
Jn cazul tragerii la distanţe mai mari de 100 in, înălţătorul se fixează corespunzător distanţei
pînă la obiectiv, rotunjită în sute de metri Ca punct de ochire se ia de regulă, centrul obiectivului
(detalii figufn iir. 12). De exemplu: Ţinta mitralieră nr. 10 fixă, sau care apare la dis-lanţa de 600 m
se va suprapune semnul C. Determinarea precisă a distanţelor pînă la obiectiv constituie cea mai
importantă condiţie pentru efectuarea cu succes a tragerii în luptă.
Determinarea distanţelor pînă la obiective se execută prin procedeele arătate în capitolul
III.
Variaţiile mari al e condiţiilor meteorologice fată de cele normale modifică bătaia şi
direcţia glonţului. Condiţiile normale de tragere sînt: temperatura aerului -f-15°C; vîntul nu bate:
înălţimea faţă de nivelul mării este egală cu 0; unghiul de teren al obiectivului este cel mult 15°.
Influenţa temperaturii aerului cînd se trage la distanţe pînă la 500 m şi a vîntului longitudinal
cînd se trage la 1000 ni nu se ia în considerare deoarece la aceste distanţe influenţa acestora este
neînsemnată. Cînd tragerea se execută de la distanţe de peste 500 m, influenţa temperaturii aerului
asupra traiectoriei glonţului trebuie luată în considerare astfel: la temperatura scăzută se măreşte
înălţătorul sau se ocheşte mai sus; la temperatura ridicată se micşorează înălţătorul sau se
ocheşte mai jos.
În acest caz trebuie avute în vedere d a t e l e din tabelul de mai jos:
Distanţa Temperatura aerului în grade Distanţa
de tragere +45 +35 +25 +15 +5 -5 -15 -25 -35 -45 de tragere
în Corecţii în diviziuni de înălţător în
metri Înălţătorul se micşorează Înălţătorul se măreşte metri
500 - - - - - - - - - 1 500
600 - - - - - - - - 1 1 600
700 - - - - - - - 1 1 1 700
800 1 - - - - - 1 1 1 1 800
900 1 - - - - - 1 1 1 2 900
1000 1 - - - - - 1 1 1 2 1000
1100 1 - - - - - 1 1 2 2 1100
1200 1 1 - - - 1 1 1 2 2 1200
1300 1 1 - - - 1 1 2 2 2 1300
341
 342
1400 1 1 - - - 1 1 2 2 2 1400
1500 1 1 - - - 1 1 2 2 2 1500
În tabel nu sînt indicate corecţii mai mici de o diviziune de î n ă l ţător şi de aceea cînd se
trage iarna cînd temperatura aerului nu depăşite -15°C punctul de ochire trebuie să se aleagă la
baza obiectivului.
Corecţiile de înălţător pentru înălţimea terenului faţă de nivelul mării şi pentru unghiul de
teren al obiectivului se aplică numai în cazul tragerilor în munţi sau la distanţe mai mari de 700 m.
în cazul cînd vîntul bate lateral, pentru introducerea corecţiilor se va ţine seama de
datele din tabelul de mai jos:

Distanţa de tragere Vînt lateral ( 4 m/s sub ungi de 90°)

în metri Corecţiile (rotunjite )
În metri În siluete
300 0,26 0,5
400 0,48 1
500 0,72 1,5
600 1,1 2
700 1,6 3
800 2,2 4
900 2,9 6
1000 3,7 7
1100 4,6 8
1200 5,5 11
1300 6,6 13
1400 7,7 15
1500 8,9 18

În cazul în care vîntul bate puternic (viteza 8 m/s), sub un unghi drept faţă de direcţia
de tragere, corecţiile d i n tabel se măresc de două ori, iar cînd bate vîntul slab sau moderat,
sub un unghi ascuţit f a ţ ă de direcţia de tragere, se micşorează de două ori.
În toate cazurile, cînd s i t u a ţ i a permite, elementele iniţiale de tragere se pregătesc
din timp. La pregătirea din timp a elementelor iniţiale de tragere se au în vedere
următoarele:
— distanţa piuă la obiectiv;
— influenţa temperaturii;
— densitatea aerului şi unghiul de teren.
Înainte de deschiderea focului se introduc corecţiile pentru vînt.

3.Observarea rezultatului focului şi corectarea tragerii .

Pe timpul tragerii trăgătorul operator trebuie să observe cu atenţie rezultatele focului propriu şi
să-1 corecteze, făcînd modi-ncan corespunzătoare de înălţător sau schimbînd poziţia punctului de
ochire. Observarea rezultatelor locului propriu se execută după ricoşcte, după traiectoria gloanţelor şi
după comportarea inamicului. Pentru corectarea focului după traiectorie la executarea tragerii se
folosesc şi cartuşe trasoare.
Întrebuinţarea cartuşelor cu glonţ trasor în cazul tragerii asupra obiectivelor mobile asigură
cea mai bună observare a rezultatelor tragerii şi dă posibilitatea de a menţine corecţia de deplasare.
Indicii eficacităţii focului propriu pot fi: pierderile inamicului; regruparea dispozitivului de
luptă, trecerea de la executarea salturilor la mersul tîrîş, slăbirea sau încetarea focului inamicului,
retragerea sau intrarea în adăpost.
Corectarea focului în luptă se face prin schimbarea punctului de ochire în înălţime şi în
direcţie. Astfel, punctul de ochire se schimbă cu valoarea abaterii gloanţelor, în partea opusă
abaterii faţă de obiectiv.
Determinarea corecţiei în direcţie datorită vîntului transversal în cazul obiectivelor fixe
342
 343
Vîntul transversal are o mare influenţă asupra grenadei pe traiectorie, abătînd-o spre
dreapta în cazul unui vînt din dreapta şi spre stînga in cazul unui vînt din stînga.
Acest fenomen se explică prin faptul că vîntul transversal acţionînd asupra stabilizatorului
grenadei în timpul funcţionării motorului rachetă, are ca efect schimbarea poziţiei axei grenadei în
mersul ei pe traiectorie, deviind-o cu capul în direcţia din care bate vîntul .
Direcţia si viteza vîntului pot fi determinate din vedere, după aprecierea personală sau prin
observarea acţiunii vîntului asupra obiectelor care se mişcă sub influenţa acestuia: aţă, batistă,
fum, iarbă, crengile copacilor etc, cum se arată în tabelul nr. 1.
T A B E L U L Nil. 1
PENTRU STABILIREA VITEZEI VÎNTULUI ÎN FUNCŢIE DE ACŢIUNEA
ACESTUIA ASUPRA OBIECTELOR

Obiectele Felul şi viteza vîntului

Vîntul slab Vîntul potrivit 4—6 m/s Vîntul puternio 8—12 m/s
2—3 m/s
Aţa Se abale puţin Se abate mult Se menţine orizontală

Batista Se răsuceşte şi Se desfăşoară Se smulge din mină

puţin se desfă-
şoară
Fumul de coş Se abate puţin Se abate şi se întinde Se abate brusc şi se împrăştie

Iarba Se culcă la pă-mint

Se răsuceşte Se apleacă
Crengile Se îndoaie crengile mari
copacilor Se mişcă frunzele Se îndoaie crengile subţiri şi
şi foarte puţin frunzele se răsucesc puternic
crengile

TABELUL N R. 2
STABILIREA CORECŢIILOR ÎN DIRECŢIE DATORITĂ VINTUI-UI
TRANSVERSAL CU VITEZA DE 10 m/s (PERPENDICULAR PE DIRECŢIA DE
TRAGERE)

Distanta de Corecţiile clin Corecţiile rotunjite

tragere în metri table In In figuri de tanc
gradaţiuni pe

343
 344
scara corec- Proiecţie Proiecţie laterală
ţiilor în frontală (lăţimea (lungimea tancului 6,9 m)
In direcţie tancului 3,6 m)
In miimi metri (valoarea unei
gradaţiuni
este de 5
miimi

300 0,4 0,12 — — —

400 2,7 1,08 1/2 1/2 —
500 4,5 2,25 3,48 1 1 1/2
600 5,8 4,20 4,64 1 1 1/2
700 6,0 4,50 4,10 1 1 1/2
800 5,8 3,41 1 1 1/2 .
900 5,0 2,28 0,78 1 1 1/2
1000 4,5 1 1 1/2
1100 3,1 1/2 1 1/2
1200 1,9 1/2 1/2 1/2
1300 0,6 — — —

Corecţia rotunjită în direcţie datorită vîntului transversal puternic care face unghiul de 90° cu
planul de tragere folosind tabelul nr. 2 se poate lua egală cu:
1 graduaţiune pe scara corecţiilor in direcţie cînd se trage la distanţele de la 500 la 1000
m;
1 /2 graduaţiune cînd se trage la 400, 1100 şi 1200 in;
1 figură de proiecţie frontală a tancului cînd se trage la distanţa de Ia 500 la 1200 m;
1 /2 figură de proiecţie frontală a tancului eind se trage la 400 m; -
1/2 figură de proiecţie laterală a tancului cînd se trage la distanţa de la 500 la 1200 m;
Cînd viteza vîntului este mai mică (mare) de 10 m/s valoarea corecţiei scoasă din tabelul 2 se
micşorează (se măreşte) proporţional.
Deoarece grenada supusă acţiunii vîntului transversal se abate întotdeauna în direcţia de unde
bate vîntul, corecţiile în direcţie se aplică de către trăgătorul-operutor in felul următor:
— daeă corecţia s-a determinat în figuri de obiectiv, aceasta se
aplică prin schimbarea punctului de ochire (schimbarea semnului central de pe reticulul
înălţătorului optic, corespunzător înălţătorului determinat) în sensul în care bate vîntul şi cu
valoarea determinatei. Schimbarea punctului se face faţă de mijlocul obiectivului;
dacă corecţia s-a determinat în diviziuni pe scara corecţiilor în direcţie, atunci semnul
lateral (linia verticală) de pe această scală se alege în partea reticulului corespunzător direcţiei din
care bate vînlul (ochirea cu semnul lateral ales se face pe mijlocul obiectivului). în acest caz, prin
aplicarea corecţiei prin schimbarea punctului de ochire, semnul central în raport de obiectiv se
află deplasat în sensul în care bate vîntul.
Exemplu: se trage asupra unui tanc îngropat (obiectiv fix) distanţa de 900 m. Vîntul bate
transversal din dreapta cu o viteză de 10 m/s.
Rezolvare: pentru a se introduce corecţia — în direcţie pentru vîntul transversal,
comandantul de grupă comandă:
Asupra tancului îngropat
Cumulativă
înălţător 11
Ochiţi spre stînga cu o figură (ochită cu primul semn din dreapta) FOC!

344
 345
La această comandă trăgătorul operator execută ochirea cu semnul central al reticulului
deplasat cu o figură în stînga obiectivului, sau cu prima liniuţă verticală din dreapta pe obiectiv
(fig. 15).

Fig. 14. Materializarea ochirii cu introducerea

corecţiei în direcţie pentru vint transversal

La distanţa loviturii directe

Determinarea datelor iniţiale de tragere asupra obiectivelor în mişcare se execută la fel ca în
tragerea asupra obiectivelor fixe cu următoarele particularităţi :
- cînd se trage cu înălţătorul optic asupra obiectivelor blindate
îa distanţe mai mici de 765 m (distanţa loviturii directe) în cazul cînd
situaţia nu permile să se. schimbe valoarea înălţătorului, se execută cu
înălţătorul 8 corespunzător distanţei loviturii directe; , .
- cînd se trage asupra obiectivelor blindate în mişcare a căror deplasare este frontală,
înălţătorul se stabileşte punînd pe scala înălţătorului optic diviziunile corespunzătoare distanţei la
care se va găsi obiectivul în momentul plecării loviturii;
- cînd obiectivul blindat se deplasează oblic sau de flanc, se ţine seama de corecţia în direcţie
datorită virilului transversal şi deplasării obiectivului.
Pentru a deschide focul asupra obiectivelor blindate în mişcăm în andă se indică aceleaşi
elemente ca în cazul tragerii asupra obiectivelor fixe şi în plus devansarea în miimi, care se
înregistrează pe scala corecţiilor în direcţie a înălţătorului optic.
Darea primei comenzi:
Asupra tancului de la reper 2
Cumulativă
Înălţător optic 9
Devansare o figură
Ochiţi la mijloc „Foc”
Modurile de executare a focului cu tunul s î n t :
- foc lovitură cu lovitură
i
- foc pe vijelie

Executarea focului lovitură cu lovitură

Focul lovitură cu lovitură se execută pe timpul reglajului tragerii si ori de cîte ori este
necesar să se tragă cu tunul independent sau în cadrul plutonului (companiei) o lovitură, pentru
care se comandă de exemplu: „. . . ÎNTÎIUL UNA GRENADA „FOC ” sau „AL DOILEA FOC” sau
„FOC” (cînd la comanda anterioară tunul a tras numai o grenadă).
345
 346
Executarea focului de vijelie cu sau fără indicarea numărului de lovituri:
Focul pe vijelie se execută cu ritmul admis de regimul de foc veri-fieîndu-se şi refăcîndu-se
ochirea înaintea fiecărei lovituri. Pentru executarea focului pe vijelie. în comandă se indică, de exemplu:
„. . . DOUĂ GRENADE VIJELIE . . . ”. Cînd în comandă nu se indică numărul de grenade,
tragerea pe vijelie se execută pînă Ia comanda „STAT" după care comandantul de grupă
raportează numărul de lovituri trase.
Observaţii: corecţia de devansare pentru un obiectiv care se deplasează de flanc cu viteza de
aproximativ 10 m/s este o diviziune pe scala corecţiilor în direcţie la toate distanţele de tragere, sau de
1 / 2 figura la distanţele de 500 si pină la 900 m şi de o figură la distanţe mai mari de 900 m.
— în cazul deplasării oblice a obiectivului, corecţia de devansare
se ia de două ori mai mică decît în cazul deplasării de flanc;
— dacă corecţia de devansare se ia in diviziuni ale scălii corecţiilor
în direcţie, punctul de ochire se alege pe mijlocul obiectivului;
— dacă corecţia de devansare se stabileşte în figuri, corecţia în direcţie se ia de la mijlocul
obiectivului în direcţia de deplasare a acestuia .

LA DISTANŢE MAI MARI DECÎT DISTANŢA LOVITURII DIRECTE

Tragerea la distanţe mai mari decît distanţa loviturii directe începe cu înălţătorul
corespunzător distanţei calculate, ochirea executîndu-se astfel:
- punctul de ochire în înălţime este mijlocul părţii inferioare, cînd obiectivul se apropie şi
mijlocul părţii superioare, cînd obiectivul se depărtează, iar pentru ochirea în direcţie,
deplasarea unghiului mare din centrul scălii corecţiilor în direcţie în sensul de mişcare a
obiectivului cu o valoare unghiulară egală cu suma corecţiilor în direcţie datorită vuitului transversal
şi deplasării laterale a obiectivului.
Devansarea în direcţie, de regulă, se determină de către comandantul de grupă cu ajutorul
binoclul ui şi trăgătorului operator cu ajutorul înălţătorului optic.
Pentru determinarea corecţiei de devansare cu ajutorul binoclul ui de către comandantul de
grupă şi de către trăgătorul operator cu ajutorul înălţătorului optic se procedează astfel:
— determină distanţa de tragere;
— extrage din tabelele de tragere durata de traiect a grenadei
şi o comunică trăgătoriilui-operator;
— aduce Ia încrucişarea re tic ui ului binoclului (vîri'ul unghiului
mare din centrul scălii corecţiilor în direcţie) pe marginea din faţă
a obiectivului;
—- urmăreşte deplasarea obiectivului, fără a mişca binoclul, urmărind cronometrul sau
nurnărînd secundele pentru durata de traiect a grenadei;
— citeşte pe re ticul ui binoclului (înălţătorul optic) valoarea
in miimi a deplasării obiectivului.
Numărul de miimi reprezintă valoarea corecţiei de devansare în direcţie la care se
adună corecţia pentru vintul transversal, dacă obiectivul se deplasează spre stîiiga şi se scade din
aceasta dacă se deplasează spre dreapta.
în cazul deplasării de front a obiectivului faţă de maşină (în munţi) corecţia de devansare se
introduce prin schimbarea punctului de ochire în înălţime, în figuri de obiectiv, cu ajutorul unghiului
mare din centrul corecţiilor în direcţie.
Obţinînd o lovitură scurtă cînd obiectivul se apropie de maşină sau o lovitură lungă cînd
obiectivul se depărtează, înălţătorul nu se modifică .
Obţinînd o lovitură lungă cînd obiectivul se apropie sau o lovitură scurtă cînd obiectivul
se depărtează de maşină, precum şi o lovit u r ă lungă sau scurtă în cazul deplasării de flanc a
obiectivului, înălţătorul se modifică spre obiectiv cu 200 m.
Observarea cimpului de luptă, alegerea obiectivelor şi determinarea distanţelor la
acestea. Observarea cîmpului de lupta este un procedeu de cercetare care se execută în
scopul descoperirii obiectivelor inamicului.

346
 347
Observarea se execută, de regulă, de la dreapta la stingă, pe aliniamente, in apărare în
afara contactului, de departe către aproape, iar în ofensivă şi în apărarea din contact, de la noi
către inamic. Imediat după descoperirea obiectivelor inamicului, în funcţie de valoarea şi gradul de
periculozitate al acestora, comandantul plutonului (grupei) le stabileşte pe cele asupra cărora se va
executa imediat focul, determină distanţele pînă la ele şi le indică trăgătorilor-operatări pentru nimicire
(neutralizare).
Pentru observarea eimpului de luptă şi descoperirea obiectivelor, maşina de luptă a
infanteriei dispune de aparatură modernă care dacă este cunoscută şi folosită de către echipaj, îl
ajută în îndeplinirea misiunilor pe cîmpul de luptă.
A ceste apara te sînt:
- Aparatul de observare pe timp de zi al comandantului grupei care este o lunetă periscopică
binoculară (L.P.B.), montată pe partea frontală (centrală) a locului unde se află amplasat
comandantul care permite observarea imaginii obiectivelor sub un unghi de 5 ori mai mare decît sub
care se văd cu ochiul liber, ceea ce face ca ţintele să apară mai aproape şi permite măsurarea
unghiurilor şi distanţelor.
Se compune din:
— partea superioară;
— partea inferioară;
— balama care îmbină cele două părţi;
— zăvor.
În partea inferioară este montat sistemul binocular format din două lunete identice
alcătuite fiecare din obiectiv, prismă de redresare a imaginii şi ocular.
Reticulul aparatului se află montat în planul focal al obiectivului lunetei din dreapta.
Pe reticul sînt trasate scările pentru măsurarea unghiurilor în plan orizontal şi vertical,
precum şi o scară telemetrică.
Valoarea gradaţiei pentru scările de măsurare a unghiurilor este ac u-U4, permiţînd
măsurarea unghiurilor de 0-04 spre dreapta şi spre stingă şi de 0-24 în plan vertical.

Secvenţa finală: 5 min.

- Analiza şedinţelor petrecute în parte pentru fiecare student.
- Anunţ studenţii activi şi pasivi.
- Anunţ notele.

Conducătorul şedinţei

_________________________ _________________________

347
 “Aprob”
Şef catedră militară ASEM
Colonel (r) Gh. Popa

____ _________ 2014

PROIECT DIDACTIC
pentru petrecerea şedinţei la disciplina
INSTRUCŢIA FOCULUI

Tema 4: Principiile şi regulile de tragere cu armamentul de infanterie .

Şedinţa 1: Practică – 2 ore.
Obiective didactice:
- de a poseda deprinderi practice la cercetarea ţintelor, determinarea distanţelor pînă la ele şi
lovirea acestora.
- de a aplica toate metodele de tragere ţinînd cont de condiţiile balistice şi
meteorologice, atît ziua cît şi noaptea.
- de a educa la studenţi organizarea şi disciplina în timpul pregătirei, executării, tragerii.
Durata: 80 minute.
Locul desfăşurării: poligonul instrucţiei focului.
Subiectele de studii :
1. Luarea poziţieide tragere .
2. Executarea tragerii.
3. Procedeele şi regurile de tragere din puşca-mitraliera „Kalaşnicov".

Asigurarea materială: - standuri: “Regulile de tragere cu armamentul de infanterie.”

- partea materială a AKM, AK –74, RPK, PK, SVD, RPG, 12
bucăţi.
- ţinte №4 , 2 piept, ţinta mitralieră, ţinta №8. Alergînd.
- fanioane.
- dispozitive pentru executarea tragerii pe timp de noapte.
Bibliografia: - Руководство по 5,45мм Автомату Калашникова (АК-74, АКС-74, АК-74Н, АКС-
74Н) и 5,45мм, Ручному Пулемету Калашникова (РПК 74, РПКС 74, РПК 74Н,
РПКС 74Н). М.О. СССР. Москва 1976. стр. 118-190.

Secvenţa introductivă: 5 min.

- primirea raportului ;
- verificarea prezenţei studenţilor;
- evaluarea cunoştinţelor însuşite la tema anterioară;
- anunţarea temei şi scopurilor didactice;

1. Luarea pozitiei de tragere

Din pozitia culcat - daca arma se afla in pozitia „la umar" mana dreapta putin se misca sus pe curea
si scotind arma de pe umar se apuca cu mana stanga tinand-o de garda tragaciului si cutia
inchizatorului, dupS ce arma se ia cu mana dreapta, tinand-o de aparatoare şi uluc indreptand-o cu gura
tevii inainte. Concomitent se face un pas deplin cu piciorul drept inainte şi lateral la dreapta. (des. a)
Dupa aceasta rezemandu-se succesiv pe femurul piciorului stang si antibratul manii stangi va culcati pe
partea
 349

stanga si rapid va intoarceti pe abdomenul desfacand picioarele in parti cu varfuri in afara. Arma se
pune pe palma manii stangi (des. b).
Luarea armei la ochi - tinand arma cu mana stanga de uluc sau de incarcator (rezemat sau ne
rezemat) si cu mana dreapta de maner pistol, ne pierdand tinta din vedere fixam patul armei in asa fel
ca sa simte contactul strans a talpii patului cu umar. Degetul aratator al manii drepte (prima falanga) se
pune pe tragaci. Aplecand capul putin inainte si neincordind gatul obrazul drept strangem la patul
armei. Ambele coate se pun pe sol aproximativ la distanta umerilor (in timpul tragerilor in pozitia
culcat sau din locasul de tragere).

Procedeele tragerii rezemat din adapost - in dependents de inaltimea reazemului pistolarul ia

pozitia pentru tragere culcat, in genunchi, in picioare. Pentru tragerea rezemat arma se pune cu uluc pe
reazem, tinand-o cu mana stanga de incarcator sau uluc iar cu mana dreapta de miner pistol.

Din pozitia in genunchi - arma sa ia cu mana dreapta de aparatoarea si

349
 350
uluc indreptand-o cu gura tevii inainte, va puneti in genunchiul drept si va asezati pe calcai,
femurul piciorului stang fiind paralel solului si unghiul intre femurul drept si stang 90°. Arma se muta
in mana stanga tinand-o de uluc si indreptata spre tinta.
Din pozitia in picioare - daca arma se afla in pozitia „la umar" va intoarceti in
jumatate de turaj la dreapta de la directia tintei, piciorul stang departind la distanta
umerilor, repatizind greutatea egal pe ambii picioare. Concomitent mana dreapta se
misca sus pe curea scotind arma de pe umar si apucand-o cu mana stanga de jos de
uluc si apararea impingeti gura tevii inainte in directia tintei.
Incarcarea pistolului-mitraliera
Pentru incarcarea pistolului-mitraliera urmeaza:
1) Sa tineti arma cu mana stanga de uluc şi cu mana dreapta montati incarcatorul
cu cartuse (in caz daca n-a fost montat anterior).
2) Piedica de siguranta se schimba in pozitia „tragerea automata".
3) Cu mana dreapta se trage manerul portinchizatorului in pozitia posterioara
si se elibereaza.
4) Arma se asigura in caz daca nu este necesara tragerea imediata sau n-a fost data comanda
„Foc", mana dreapta sc pune pe manerul pistol.

In caz daca inainte de incarcarea pistolului-mitraliera incarcatorul n-a fost echipat cu cartuse sau
cartuse au fost consumate in timpul tragerilor precedente este necesar de a echipa incarcatorul.
Pentru aceasta incarcatorul sa ia in mana stanga cu gatul in sus si partea proeminenta la
stanga. In mana dreapta sa iau cartuse cu glontul inspre incarcatorul in aşa fel ca
fundul tubului putin sa se inalte deasupra degetelor mare şi aratator. Tinand
incarcatorul cu aplecarca spre stanga si apasand cu degetul mare a introduce
cartuse cate until cu fundul la partea posterioara a incarcatorului.

2. Executarea tragerii
In timpul tragerilor asupra tintelor la distanta pana la 300 m. inaltatorul şi punctul de ochire nu se
indica si tragerea se executa cu inaltatorul „3" sau „P", iar punctul de ochire pistolarul işi alege de sine
statator.
Executarea tragerii include in sine: punerea inaltatorului, piedicii de siguranta la felul necesar de
tragere, luarea armei la ochire, ochire, percutie şi tinerea pistolului-mitraliera in timpul tragerii.
a) Pentru a pune inaltatorul este necesar cu ajutorul degetelor mare sj aratator de a pasa fixatorul
cursorului s.i al muta cursorul pana la suprapunerea lui cu cifra necesara pe foaia inaltatorului.
b) Pentru a pune piedica de siguranta la felul necesar de tragere este necesar de a presa cu degetul
mare manii drepte asupra pragului piedicii de siguranta, al muta jos: pana la primul declic - tragerea
automata; pana la al doilea - lovitura cu lovitura.

350
 351
с) Pentru luarea armei la ochire este necesar tinand pistolul-mitraliera cu mana stanga de uluc
sau de incarcatorul, iar cu mana dreapta de manerul pistol de a sprijini umarul in aşa fel ca sa simte
contactul deplin cu talpa patului si degetul aratator (prima falanga) se pune pe tragaci. Capul se apleaca
inainte si ne incordand gatul obrazul drept se strange la patul armei. Dupa aceasta se gasesle locul
pentru cotul manii stangi. Cotul se aduce sub arma si in caz daca aceasta este complicat cotul poate fi
retras Într-o parte dar numai mult de 4 cm. de la axa longitudinals a pistolului-mitraliera. Retragerea
cotului la о distanta mai mare aduce la dereglarea stabilitatii verticale ale armei. Pentru gasirea locului
pentru cotul manii drepte este necesar ca tinand talpa patului pistolului-mitraliera in contactul strans cu
umar de a ridica cotul manii drepte pana la nivelul umarului si dupa aceasta liber dea-1 cobori pe sol si
al lasa in locul aflarii.
Palma manii drepte ramane pe manerul pistol.
Talpa patului sa fie in strans contact cu umarul In mijlocul sau.
Pentru controlul corectitudinii pozitiei patului dupa luarea armei la ochire mana dreapta sa ridica
lateral la nivelul umerilor.

Daca patul n-are contactul strans cu umarul la ridicarea manii patul s-a misca de pe umar sus sau
jos.
In timpul tragerii din pozitia in genunchi cotul mainii stangi se pune pe femurul piciorului stangi,
iar cotul manii drepte este ridicat aproximativ la nivelul umarului.

In timpul tragerii din pozitia in picioare cotul manii stangi este lipit de corp in caz daca pistolul-
mitraliera se tine de lncarcator, iar cotul manii drepte este ridicat aproximativ la nivelul umarului.
Tinta punctul de ochire

d) Pentru ochire se inchide ochiul stang, iar cu dreptul va uitati prin tel asupra catarei in asa fel ca
ie sa fie la nivelul cu capatul coamei foaiei inaltatorului, adica catare egala. Oprind respiratie,

351
 352
mutand coate, doar daca este necesar şi corpul aducem catare egala la punctul de ochire,
concomitent apasam pe tragaci.
e) Pentru percutie este necesar tinand strans pistolul-mitraliera cu mana stanga de uluc sau
incarcator, iar cu mana dreapta de strans arma de manerul pistol in directia umarului, oprind respiratie,
lin apasati pe tragaciul pana la eliberarea cocosului de la pragul de armare adica pana nu s-a efectua
lovitura. Nu sint considerabile fluctuatiile usoare catarei la punctul de ochire. Însa apasarea brusca pe
tragaciul În momentul corespunderii optimale catarei si punctului de ochire aduce la scaderea
precizarii loviturii. Daca pistolarul în timpul ochirii simte ca nu poate mai mult sa retine respiratia,
atunci fixand degetul pe tragaci În pozitia cum se afla reînnoieste respiratia, dupa ce precizeaza ochirea
si continua presarea pe tragaci pana la executarea loviturii.
Incetarea tragerii
In dependents de situatie incetarea tragerii poate fi temporara sau deplina.
Pentru incetarea temporara a tragerii se da comanda: „Stai".
Pentru incetarea deplina a tragerii se da comanda: „Stai" sau „Incetati tragerea" şi dupa aceasta:
„Descarcati". La aceasta comanda pistolarul asigura arma, muta cursorul Înaltatorului la pozitia „P" si
descarca arma.
La executarea tragerii din pozitia culcat puscaşul tine arma cu mana dreapta de uluc si aparatoare
de mana, coboara patul la sol, iar teava se pune pe antibratul mainii stange.

Pentru descarcarea armei urmeaza:

a)a demonta Încarcatorul
b)a dezasigura arma
c)Încet se trage portînchizatorul de maner Înapoi pentru a extrage cartuşul din camera cartuşului şi
dupa aceasta de a elibera portînchizatorul
d)de a executa percutie (a apasa pe tragaci)
e)de a asigura arma, a lua arma În pozitia „la umar" În caz daca tragerea se efectua din pozitia În
picioare sau de a pune arma pe sol daca tragerea se efectua din pozitia În genunchi sau culcat
f) a descarca Încarcatorul de cartuse si a-l monta la arma
g)a-l gasi si al ridica cartusul extras din camera cartusului.
Pentru ridicarea urmeaza:
a apropia ambele mane, tinand pistolul-mitraliera În mana dreapta de uluc si aparatoare,
concomitent picioarele se strang Tmpreuna. Brusc Îndreptand mainile, ridicand piept de la sol si
aducand piciorul drept (stang) Înainte de a se scula si la necesitatea de-a Începe deplasarea.

Executarea comenzi „Drepti": a) - pozitia puşcaşului Înainte de ridicare; b) - aducerea piciorului drept
(stang) Înainte.

352
 353

La executarea tragerii din pozitia in picioare, puscasul tine arma cu miina stinga de jos de uluc, cu
miina dreapta demonteaza incarcatorul si-l muta in miina stinga in asa fel ca alimentatorul sa fie indreptat
in sus, iar partea proeminenta de la sine, cu degetul miinei stingi incarcatorul se lipeste de uluc; se
dezasigura arma si se muta portinchizatorul in pozitia posterioara, arma se intoarce putin la stinga. Dupa
controlul armei portinchizatorul se elibereaza, se prelucreaza, se asigura arma, se monteaza incarcatorul si
se ia arema in pozitia “la umar”.
3. Procedeele şi regurile de tragere din puşca-mitraliera „Kalaşnicov"
Tragerea din pus,ca-mitraliera poate fi efectuata din diferite pozitii s,i din diferite locuri din care se
observa tinta sau sectorul terenului pe care se as,teapta aparitia inamicului.
In timpul tragerii de pe loc mitralior ia pozitia de tragere in picioare, in genunchi sau culcat in
dependenta de conditiile terenului şi focului inamicului.
In timpul deplasarii mitralior poate sa efectueze tragerea din mers sau cu scurte opriri.
In timpul transportarii cu autovehicole mitralior ia pozitia comoda pentru tragere, respectind
regulile dc secuntale.
In conditiile de lupta locul de tragere mitralior il ocupa s.i-1 amenajeaza la comanda superiorului
sau de sine statator.
Pentru tragerea din puşca-mitraliera este necesar de ales aşa un loc care va asigura eel mai bun
sector de observare şi de tragere, adaposteaza mitralior impotriva observarii şi focului inamicului,
permite executarea comoda a procedeelor de tragere.
Nil este sigura alegerea locului de tragere alaturi de obiectivele separate, la fel pe locuri inaltate.
La alegerea locului de tragere din timp este necesar de a verifica posibilitatea efectuarii tragerii in
sectorul sau directia stabilite.
Pentru ocuparea locului de tragere se da comanda: „Persoana cutare! Locul pentru tragere (sa
indica locul) - Pentru lupta!".
La aceasta comanda mitralior folosind conditiile terenului rapid ocupa locul de tragere (indicat) şi
se pregates,te de tragere la comanda sau de sine statator.
Pentru schimbul locului de tragere se da comanda: „Persoana cutare! Cu pas alergator la locul (sa
indica locul) - Inainte!".

La aceasta comanda mitralior determina traseul

deplasarii la noul loc indicat. In dependents de situatia
tactica si caracterul terenului mitralior in lupta se
deplaseaza cu pas alergator, pas accelerat sau taras. La
Începutul deplasarii pusca-mitraliera se asigura.

a - cu о mana; б - cu doua mani

Pregatirea pentru tragere
Pregatirea pentru tragere include În sine luarea pozitiei de tragere si Încarcarea pustii-mitraliere.
Luarea pozitiei de tragere
Din pozitia culcat - daca pusca-mitraliera se afla in pozitia „la umar" duceti mana dreapta sus pe
curea si scotmd pusca-mitraliera de pe umar о apucati cu mana stmga de garda tragaciului si cutia
Inchizatorului; dupa ce pusca-mitraliera se ia cu mana dreapta, tinand-o de aparatoare si uluc
Îndreptand-o cu gura tevii mainte si cu mana stinga s desfac picioarele cracanului. Concomitent se face
un pas deplin cu piciorul drept Înainte, se pune pusca-mitraliera pe cracan in directia tragerii; va
spriginiti cu ambele maine de sol iar picioarele se azvirli inapoi si va culcati pe abdomenul, desfacmd
picioarele În parti cu varfuri În afara.

353
 354

Luarea pozitiei
pentru tragere
culcat: a - instalarea pustei-mitraliera; б - cu saport În coate; в - pozitia pentru tragere culcat

Din pozitia În genunchi - pusca-mitraliera sa ia cu mana dreapta apucand-o de aparatoarea si uluc

Îndreptand-o Înainte si concomitent cu aceasta se trage piciorul drept Înapoi. Va lasati pe genunchiul
drept, asezandu-se pe calcai femurul piciorului stang fiind paralel solului si unghiul Între femurul drept
si stang 90°. Pusca-mitraliera se muta În mana stanga tinand-o de uluc (des.a).
Din pozitia in picioare - daca puşca-mitraliera se afla in pozitia „la umar" va intoarceti In jumatate
de turaj la dreapta de la directia tintei, piciorul stang departind la distanta umerilor, repatizind greutatea
egal pe ambii picioare. Concomitent mana dreapta se misca sus pe curea scotind pus.ca-mitraliera de
pe umar şi apucand-o cu mana stanga de jos de uluc si apararea impingeti gura tevii inainte in directia
tintei (des.b).
A

B
Daca pus.ca-mitraliera la picior este necesar concomitent cu intoarcere brusc se impinge anna cu
gura tevii inainte in directia tintei, apucand-o cu mana stanga de uluc.

Instalarea pustei-mitralierei cu doua mani

354
 355

Ţinerea puştii în timpul tragerii di poziţie culcat: a) de apărătoarea ţevii;

Producerea loviturii Aceasta procedură include în reglarea înălţătorului, introducerea corecţiei

în direcţie fixarea armei, ochirea şi dezarmarea cocoşului.
Ţinerea puştii în timpul tragerii din poziţia: a) în genunchi; b) şezând; c) în picioare (când nu
stă în şanţ) folosind cureua.

355
 356
Erori de ochire:
I - ochiul e distanţat de ocular cu 68mm normal; 2 - ochiul e plasat aproape de ocular, în cîmpul
de vedere a înălţătorului se vede o umbră; 3 - ochiul e plasat departe de ocular, în cîmpul de vedere a
înălţătorului se vede o umbră; 4 - ochiul se află în continuarea axului optic o distanţă de 68 mm,
nu este nici o umbră-găurile se vor plasa în centrul ţintei; 5- ochiul se află mai sus (mai jos) de axul
optic al înălţătorului, semiumbra de forma lunii e deasupra (dedesubt) - găurile se vor plasa mai jos
(mai sus) de ţintă; 6 - ochiul se află mai la stînga (dreapta) de axul optic al înălţătorului, semiumbra de
forma lunii e în stînga (dreapta) -găurile se vor plasa în dreapta (stînga) ţintei.

Ochirea cu folosirea înălţătorului optic

Procedee de tragere din poziţia culcat, rezemat şi din

dosul unui adăpost
Poziţia în timpul tragerii din dosul urnii adăpost:

a) culcat; b) stînd în picioare.

356
 357
Secvenţa finală: 5 min.
- petrecerea pe scurt a bilanţului şedinţei.
- de reamintit tema şi subiectele de studii.
- de indicat la gradul însuşirii materialului.
- anunţarea studenţilor care s-au evidenţiat pozitiv şi cei mai pasivi.
- darea sarcinii pentru pregătirea individuală.

Conducătorul şedinţei

_________________________ _________________________

357
 358
“Aprob”
Şef catedră militară ASEM
Colonel (r) Gh. Popa

____ _________ 2014

PROIECT DIDACTIC
pentru petrecerea şedinţei la disciplina
„INSTRUCŢIA FOCULUI”

Tema 5: Executarea focului cu armamentul de infanterie şi mijloacele antitanc la deplasarea

pe jos ziua şi pe timp de noapte.
Şedinţa 1: Practică 6 ore.
Obiective didactice:
- de a studia conţinutul cursului de tragere a F.A.R.M.
- de a efectua executarea exerciţiului cursul de tragere pe cîmp de tragere.
- de a educa la studenţi organizarea, disciplina, conducerea focului în timpul executării
tragerilor practice.
Durata: 240 minute.
Locul desfăşurării: poligonul de tragere.
Subiectele de studii:
15. Studierea condiţiilor executării Şedinţei iniţiale de tragere şi regulilor de securitate (loc de
instruire № 1).
16. Îndeplinirea normativelor de demontare, montare incompletă a armamentului de infanterie şi
alimentare a încărcătorului cu muniţii de instruire. Îndeplinirea normativelor (loc de instruire № 2).
17. Ocuparea poziţiilor de tragere şi ochirea (loc de instruire № 3).
18. Aruncarea practică a grenadelor de mînă la distanţă şi precizie (loc de instruire № 4).
19. Executarea practică a tragerii din armamentul de infanterie ŞEDINŢA INIŢIALĂ (loc de
instruire № 5).
Asigurarea materială:
- Armament de infanterie.
- Muniţii, 14 cartuşe pentru un instruit.
- Ţinte № 4, № 6, № 7, № 8.
Bibliografie: - Curs de tragere al F.A.R.M.

Secvenţa introductivă: 5 miun.

- Primirea raportului.
- Verificarea studenţilor.
- Verificarea armelor.
- Instructaj la măsurile de securitate în timpul tragerii.
- Divizarea plutonului la locul de instruire.

1.Studierea condiţiilor executării cursului de tragere şi

regulilor de securitate (loc de instruire № 1).
ŞEDINŢA INIŢIALĂ - ZIUA
Tragerea de pe loc asupra obiectivelor fixe din diferite poziţii
- ob. 1 - ţinta piept cu cercuri nr. 4 pe un panou de 0,75 x 0,75 m
dispus la distanţa de 100 m; se trage din poziţia culcat-rezemat; foc
lovitură cu lovitură; timp nelimitat;

358
 359
-ob. 2 - ţinta alergînd nr. 8a compartimentată dispusă la distanţa de 200 m;
se trage din poziţia în genunchi şi apoi în picioare; foc lovitură cu lovitură; timp nelimitat.
Cartuşe: 5 cartuşe, din care pentru ob. 1-3 cartuşe,:
Aprecierea: să se lovească obiectivele şi să însumeze pentru:
- "FOARTE BINE" - 30 puncte ;
- "BINE" - 25 puncte ;
- "SATISFĂCĂTOR" - 20 puncte .
MODUL DE EXECUTARE A ŞEDINŢEI
Şedinţa se execută cu pistol-mitralieră, carabina mai întîi asupra ob. 1 şi apoi se trage şi asupra
ob. 2.
Pentru tragerea asupra ob. 1 pe aliniamentul de plecare trăgătorii primesc cîte 3 cartuşe, le
controlează, încarcă încărcătoarele şi le introduc în geanta portîncărcătoare.
La comanda şefului sectorului de tragere "PE ALINIAMENTUL DE TRAGERE - MARŞ"
trăgătorii se deplasează pe aliniamentul de tragere, se pregătesc pentru tragere şi raportează pe rînd, cînd
sînt gata, începînd din flancul stîng (exemplu: "Soldatul ... gata pentru tragere".)
Şeful sectorului de tragere verifică poziţia pentru tragere a fiecărui trăgător şi înălţătorul, apoi dă
comanda: "Asupra ţintei numărul 4, înălţător 3, cîte 3 cartuşe, lovitură cu lovitură - FOC".
La terminare, trăgătorul execută operaţiunile arătate în art. 60 - 63 şi raportează: "Soldatul... a
terminat tragerea".
Şeful sectorului de tragere, după controlul armamentului, ordonă trăgătorilor să lase armamentul
pe parapet şi după semnalul "ÎNCETAREA" dă comanda. "PE ALINIAMENTUL ŢINTELOR -
MARŞ" unde militarii se opresc la 1-2 paşi în faţa acestora şi studiază rezultatele tragerii.
Trecînd pe la fiecare ţintă şeful sectorului de tragere verifică rezultatele şi arată fiecărui trăgător
modul cum trebuie să folosească rezultatele grupării pentru corectarea ochirii, în vederea tragerii la
obiectivul 2 şi ordonă lipirea urmelor gloanţelor.
Pentru tragerea asupra obiectivului 2 pe aliniamentul de plecare trăgătorii primesc cîte 2 cartuşe
şi procedează ca la tragerea asupra obiectivului 1. Tragerea se execută din poziţia în genunchi, în
picioare cu consumul la fiecare poziţie cîte 1 cartuş. După executarea tragerii şeful sectorului execută
cele prevăzute în art. 61 - 63, apoi dă comanda: "PE ALINIAMENTUL ŢINTELOR ALERGÎND -
MARŞ", unde militarii se opresc la 1 - 2 paşi în faţa acestora, iar la apropierea şefului sectorului de
tragere fiecare raportează: "Domnule ... sînt soldat... am lovit ţinta cu ... gloanţe (ţinta nu este
lovită)".
Măsurile de securitate la şedinţele de tragere de antrenament şi de luptă
Securitatea în timpul petrecerii şedinţelor de tragere se asigură prin organizarea corectă a
şedinţelor de tragere şi a măsurilor de siguranţă în vigoare, disciplina înaltă a instruiţilor. Persoanele,
care nu cunosc măsurile de securitate, construcţia armamentului, la tragere nu sunt admise.
Persoanele numite pentru organizarea şi petrecerea şedinţelor de tragere, poartă întreaga răspundere
pentru îndeplinirea întocmai a măsurilor de securitate la mânuirea armamentului şi muniţiilor de către
subalterni, şi instruiţi. Pentru asigurarea măsurilor de securitate, flecare instruit trebuie ca înaintea
fiecărei lecţii să efectueze examinarea minuţioasă a armei, a muniţiilor, pentru a se convinge, că
arma nu este încărcată şi printre cartuşele de instrucţie nu sunt de luptă şi oarbe. Din primele zile
militarii trebuie învăţaţi:
- să deosebească cartuşele de luptă de cele de instrucţie şi oarbe;
- înainte de începerea tragerilor e necesar de verificat canalul ţevii el trebuie să fie curat şi în
el nu trebuie să fie corpuri străine, (ca pământ, nisip, cârpe etc). Dacă se descoperă unele ne
funcţionări sau deteriorări ale armei, se raportează imediat conducătorului tragerilor sau al şedinţei;
- după primirea muniţiilor trebuie personal de verificat cantitatea şi starea lor;
- orice mânuire (manipulare), încărcare şi descărcare se efectuează numai la comanda
conducătorului tragerii (şedinţei);
- în tir sau pe câmpul de tragere, focul se deschide numai cu permisiunea şi la comandă
conducătorului tragerilor (şedinţei);
- la introducerea încărcătorului în minerul pistolului nu se loveşte (la aplicarea unor lovituri
puternice asupra încărcătorului poate exploda al doilea cartuş de sus), dar se împinge uşor cu degetul

359
 360
mare al mânii stângi până Ia ţăcănitul specific;
- în timpul tragerii graba şi nervozitatea sânt inadmisibile.
- arma se dezasigură numai după-comanda „Foc".
- încărcarea armei pe aliniamentul de tragere se permite numai după semnalul „Foc".
- după încetarea tragerii arma se descarcă şi se verifică. Muniţiile rămase imediat se întorc
distribuitorului de muniţii (conducătorului tragerii).
- focul încetează imediat de sine stătător sau la comanda conducătorului tragerii în
următoarele cazuri:
- la apariţia oamenilor, maşinilor, animalelor în câmpul de ţinte, avioanelor şi
helicopterelor la înălţimi mici deasupra tragerilor;
- ridicarea fanionului alb (noaptea - felinarul) la punctul de comandă;
- apariţia incendiului cauzat de tragere;
- primirea semnalului de pericol în cazul continuării tragerii de la postul cordonului de
siguranţă, dispariţia legăturii cu adăpostul în care se află oameni;
- pierderea orientării de către trăgători, îndeosebi noaptea;
- daca a avut Ioc vre-un incident de tragere la cineva din trăgători despre care fapt se
raportează imediat conducătorului tragerilor printr-un semnal convenţional.
7. Pentru încetarea focului se dă comanda: „încetaţi tragerea" şi se ridică fanionul alb
(se aprinde felinarul alb) în locul celui roşu. De la comanda „încetaţi tragerea" până la
comanda „Foc" se interzice tuturor persoanelor să se găsească la aliniamentul de deschidere a focului
şi să se apropie de armele lăsate pe el.

8. Se interzice categoric:

- a încărca arma cu cartuşe de luptă sau oarbe până la comanda conducătorului tragerii şi
semnalul „Focv;
- a îndrepta arma, indiferent de faptul dacă e încărcată sau nu, în direcţia oamenilor sau în
direcţia apariţiei lor posibile şi în spatele tirului;
- a lăsa arma încărcată la aliniamentul de tragere sau în orice alt loc, precum şi a o transmite
altor persoane;
- a folosi cartuşe, precum şi petarde şi grenade fumigene sau alte mijloace de imitaţie detectate;
- a folosi dispozitive de tragere cu cartuşe oarbe cu filetul defectat şi tragerea cu cartuşe oarbe
din armamentul de instrucţie;
- a trage cu cartuşe oarbe asupra ţintei vii, tehnicii de luptă, construcţiilor la o distanţă mai mică
de 50 m, precum şi a aplica petarde şi grenade fumigene în localităţi;
- a folosi petarde cu fitilul scurtat sau în stare rea şi a reţine-petardele în mână după aprinderea
fitilului;
- a trage din pistoalele de semnalizare şi a folosi cartuşe reactive când unghiul de tragere e mai
jos de 40-45°.
2.Îndeplinirea normativelor(loc de instruire № 2).
ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 1
Pregătirea pentru tragerea din diferite poziţii (culcat, din genunchi, în picioare, de după o
adăpostire) pe timpul acţiunilor pe jos.
Condiţiile (ordinea) de executare a normativului
Militarul care se instruieşte (echipa) cu armamentul se află la poziţia iniţială la 10 m de la poziţia de
tragere (locul pentru tragere). Armamentul se află în poziţia “PE UMĂR”.
Conducătorul indică poziţia de tragere (locul de tragere, poziţia de tragere, sectorul de tragere şi dă
comanda: “Pentru luptă”. Militarul care se instruieşte (echipa) se pregăteşte pentru tragere (trece arma
din poziţia de marş în cea de luptă, încarcă arma) şi raportează: “CUTARE – GATA PENTRU
LUPTĂ”.
Înălţătorul se pune pe poziţia zero
Calificativul privind timpul

360
 361
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
6 s. 7 s. 8 s. 9 s. 10 s. 11 s.

ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 13

Demontarea parţialăa armei.

Condiţiile (ordinea) de executare a normativului

Arma se află pe masă (foaie de cort). Militarul care se instruieşte se află lîngă armă.Normativul se
execută de către un militar. Timpul se citeşte de la comanda: “Demontarea parţială a armei –
începeţi”, pînă la raportul – “GATA”.
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
15 s. 16 s. 17 s. 18 s. 18,5 s. 19 s.

ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 14

Montarea armei după demontarea parţială.
Condiţiile (ordinea) de executare a normativului

Arma este demontată. Piesele şi mecanismele sînt aranjate pe masă (foaie de cort), instrumentul gata
pentru lucru. Militarul care se instruieşte se află lîngă armă.

Normativul se execută de către un militar. Timpul se citeşte de la comanda “Montarea armei –

începeţi” pînă la comanda “GATA”.
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
25 s. 26 s. 27 s. 28 s. 30 s. 32 s.

ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 16

Încărcarea încărcătorului (benzii) cu cartuşe .
Condiţiile (ordinea) de executare a normativului
Militarul care se instruieşte se află în faţa mesei (foii de cort) pe care sînt amenajate încărcătoarele
(banda), cartuşele de instrucţie în cutie.Timpul se citeşte de la comanda conducătorului: “Încărcarea
începeţi” pînă la raportul militarului “GATA”.
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
30 s. 32 s. 35 s. 37 s. 40 s. 43 s.

3. Ocuparea poziţiilor de tragere şi ochirea (loc de instruire № 3).

Din pozitia culcat - daca arma se afla in pozitia „la umar" mana dreapta putin se misca sus pe curea
si scotind arma de pe umar se apuca cu mana stanga tinand-o de garda tragaciului si cutia
inchizatorului, dupS ce arma se ia cu mana dreapta, tinand-o de aparatoare şi uluc indreptand-o cu gura
tevii inainte. Concomitent se face un pas deplin cu piciorul drept inainte şi lateral la dreapta. (des. a)
Dupa aceasta rezemandu-se succesiv pe femurul piciorului stang si antibratul manii stangi va culcati pe
partea

361
 362

stanga si rapid va intoarceti pe abdomenul desfacand picioarele in parti cu varfuri in afara. Arma se
pune pe palma manii stangi (des. b).
Luarea armei la ochi - tinand arma cu mana stanga de uluc sau de incarcator (rezemat sau ne
rezemat) si cu mana dreapta de maner pistol, ne pierdand tinta din vedere fixam patul armei in asa fel
ca sa simte contactul strans a talpii patului cu umar. Degetul aratator al manii drepte (prima falanga) se
pune pe tragaci. Aplecand capul putin inainte si neincordind gatul obrazul drept strangem la patul
armei. Ambele coate se pun pe sol aproximativ la distanta umerilor (in timpul tragerilor in pozitia
culcat sau din locasul de tragere).

Procedeele tragerii rezemat din adapost - in dependents de inaltimea reazemului pistolarul ia

pozitia pentru tragere culcat, in genunchi, in picioare. Pentru tragerea rezemat arma se pune cu uluc pe
reazem, tinand-o cu
mana stanga de
incarcator sau uluc
iar cu mana dreapta
de miner pistol.

362
 363
Din pozitia in genunchi - arma sa ia cu mana dreapta de aparatoarea si uluc indreptand-o cu
gura tevii inainte, va puneti in genunchiul drept si va asezati pe calcai, femurul piciorului stang fiind
paralel solului si unghiul intre femurul drept si stang 90°. Arma se muta in mana stanga tinand-o de
uluc si indreptata spre tinta.
Din pozitia in picioare - daca arma se afla in pozitia „la umar" va intoarceti in
jumatate de turaj la dreapta de la directia tintei, piciorul stang departind la distanta
umerilor, repatizind greutatea egal pe ambii picioare. Concomitent mana dreapta se
misca sus pe curea scotind arma de pe umar si apucand-o cu mana stanga de jos de
uluc si apararea impingeti gura tevii inainte in directia tintei.
Incarcarea pistolului-mitraliera
Pentru incarcarea pistolului-mitraliera urmeaza:
1) Sa tineti arma cu mana stanga de uluc şi cu mana dreapta montati incarcatorul
cu cartuse (in caz daca n-a fost montat anterior).
2) Piedica de siguranta se schimba in pozitia „tragerea automata".
3) Cu mana dreapta se trage manerul portinchizatorului in pozitia posterioara
si se elibereaza.
4) Arma se asigura in caz daca nu este necesara tragerea imediata sau n-a fost data comanda
„Foc", mana dreapta sc pune pe manerul pistol.

In caz daca inainte de incarcarea pistolului-mitraliera incarcatorul n-a fost echipat cu cartuse sau
cartuse au fost consumate in timpul tragerilor precedente este necesar de a echipa incarcatorul.
Pentru aceasta incarcatorul sa ia in mana stanga cu gatul in sus si partea proeminenta la
stanga. In mana dreapta sa iau cartuse cu glontul inspre incarcatorul in aşa fel ca
fundul tubului putin sa se inalte deasupra degetelor mare şi aratator. Tinand
incarcatorul cu aplecarca spre stanga si apasand cu degetul mare a introduce
cartuse cate until cu fundul la partea posterioara a incarcatorului.

4.Aruncarea practică a grenadelor de mână la distanţă şi precizie

(loc de instruire № 4).

A. ŞEDINŢELE DE ARUNCARE A GRENADELOR DE MÎNĂ ÎN ORDINEA PE JOS

ŞEDINŢA 1 ANTRENAMENT CU
GRENADE OFENSIVE
Aruncarea grenadelor de mină din mişcare la distanţă,
cu precizie, ziua
-o porţiune de tranşee, lată de 1 m cu o lungime de 10 m
şi adâncă de 50 - 60 cm, având marcată în ambele părţi câte o
fâşie de teren de 1 m, în mijlocul căreia se instalează o ţintă piept
nr. 6.
-poziţia pentru aruncare:
din mers cu oprire scurtă după aruncarea grenadei, începând de la
distanţa de 35 m până la 25 m.
Grenade: 2 ofensive de instrucţie.
Timp: 45 s de la comanda "ÎNAINTE" până la depăşirea ranşeei.
Aprecierea: să se arunce pentru calificativul:
"FOARTE BINE" – două grenade în tranşee;

363
 364
"BINE" - o grenadă în tranşee şi o grenadă în fâşia de teren de 1 m în spatele tranşeei;
"SATISFĂCĂTOR" - o grenadă în tranşee sau o grenadă în fâşia de teren de 1 m în spatele
tranşeei sau în fâşia de teren de 1 m în faţa tranşeei.
MODUL DE EXECUTARE A ŞEDINŢEI
Militarul primeşte pe aliniamentul de plecare grenadele şi focoasele respective, după ce Ie
pregăteşte pentru funcţionare, apoi le introduce în sacul de merinde (buzunare special confecţionate
După primirea misiunii, la comanda "ÎNAINTE" militarul porneşte în pas viu către obiectiv, iar la
comanda "CU GRENADE -FOC" scoate prima grenadă, o pregăteşte pentru aruncare şi, cînd ajunge la
35 m, o aruncă în tranşee şi se opreşte 5 - 6 s, corespunzător timpului de explozie, ulterior, în acelaşi
mod, aruncă grenada a doua de la distanţa de 25 m şi apoi se deplasează în fugă spre tranşee cu strigăte
de "URA", iar după depăşirea acesteia la 5 - 10 m se opreşte în poziţia pentru luptă culcat.
La comanda "PE ALINIAMENTUL DE PLECARE - MARŞ", militarul se înapoiază pe
aliniamentul de plecare, unde comandantul de pluton îi comunică observaţiile privind modul cum a
acţionat şi calificativul obţinut.

ŞEDINŢA 2 SPECIALĂ CU GRENADE OFENSIVE

Aruncarea grenadelor de mină de război din mişcare Ia distanţă, cu precizie, ziua
O porţiune de tranşee lată de 1 m cu o lungime de 10 m şi adâncă de 50 - 60 cm, având marcată
în ambele părţi câte o fâşie de teren de 1 m în mijlocul căreia se instalează trei ţinte brâu nr. 7.
Poziţia pentru aruncare: din mers cu oprire scurtă. Grenade: 1
ofensivă de război.
Timp: 35 s de la comanda "ÎNAINTE" până la depăşirea
tranşeei. Aprecierea: să se arunce pentru calificativul:
-"FOARTE BINE" -
grenada direct în tranşee;
"BINE" - grenada în fâşia de teren lată de 1 m înapoia tranşeei;
"SATISFĂCĂTOR" - o grenadă în fâşia de teren lată de 1 m în faţa
tranşeei:
MODUL DE EXECUTARE A ŞEDINŢEI
Militarul primeşte grenada ofensivă cu focosul de război pe
aliniamentul de plecare, o verifică, o pregăteşte pentru funcţionare şi o
introduce în sacul de merinde.
După primirea misiunii, la comanda "ÎNAINTE", militarul porneşte
în pas viu către obiectiv. La comanda şefului de sector: "CU GRENADE
- FOC", militarul scoate grenada, o pregăteşte pentru aruncare şi, când
ajunge la 30 m, o aruncă în tranşee, se opreşte 5-6 s, corespunzător
timpului de explozie. După explozia grenadei, continuă deplasarea în
fugă spre tranşee, cu strigăte de "URA" şi se opreşte la 5 - 10 m după ce
a depăşit-o, luând poziţia pentru luptă culcat.
La comanda "PE ALINIAMENTUL DE PLECARE - MARŞ", militarul se înapoiază pe
aliniamentul de plecare, unde comandantul de pluton îi comunică observaţiile privind modul cum a
.acţionat şi calificativul obţinut.
NOTĂ: - la această şedinţă nu vor fi admişi militarii care aruncă
grenadele sub distanţa de 25 m; în acest caz militarul se apreciază cu
calificativul "NESATISFĂCĂTOR".
- înainte de executarea şedinţei se va marca vizibil în teren limita
spaţiului de siguranţă (25 m), iar militarii vor fi instruiţi să nu depăşească
această porţiune decât după explozia grenadei.

ŞEDINŢA 3 ANTRENAMENT CU GRENADE DEFENSIVE

Aruncarea grenadelor de mină defensive de pe loc la distanţă
Obiectiv - o porţiune de teren de formă dreptunghiulară (marcată cu
brazde), cu laturile de 10 m lungime şi 6 m lăţime, la distanţa de 20 m faţă

364
 365
de şanţul de tragere, în care se instalează 3 ţinte alergând nr. 8. Poziţia pentru aruncare: în
picioare, în şanţul de tragere. Grenade: 3 defensive de exerciţiu.

Timp: cel mult 50 s de la comanda "CU GRENADE - FOC". Aprecierea: să se arunce pentru
calificativul:
- "FOARTE BINE" - 3 grenade în porţiunea de teren;
- "BINE" - 2 grenade în porţiunea de teren;
- "SATISFĂCĂTOR" - 1 grenadă în porţiunea de teren.
MODUL DE EXECUTARE A ŞEDINŢEI
Militarul primeşte pe aliniamentul de plecare grenadele şi focoasele respective, le pregăteşte
pentru funcţionare şi le introduce în sacul de merinde."
După primirea misiunii, la comanda "ÎNAINTE", trăgătorul ocupă locaşul şi aşează grenadele pe
berma şanţului de tragere, aşează arma înapoia parapetului. La comanda "CU GRENADE - FOC" ia
prima grenadă cu mâna cu care aruncă, o pregăteşte pentru aruncare, o aruncă în obiectiv şi se
adăposteşte în şanţ. După 5 - 6 s se ridică, ia a doua grenadă şi procedează în continuare, la fel, ca la
aruncarea primei grenade.
După terminarea aruncării celor trei grenade, la comanda "PE ALINIAMENTUL DE PLECARE -
MARŞ", militarul ia arma şi se înapoiază pe aliniamentul de plecare, unde comandantul de pluton îi
comunică observaţiile privind modul cum a acţionat şi calificativul obţinut.

5.Executarea practică a tragerii din armamentul de infanterie ŞEDINŢA INIŢIALĂ (loc de

instruire № 5).
ŞEDINŢA INIŢIALĂ - ZIUA
Tragerea de pe loc asupra obiectivelor fixe din diferite poziţii
- ob. 1 - ţinta piept cu cercuri nr. 4 pe un panou de 0,75 x 0,75 m
dispus la distanţa de 100 m; se trage din poziţia culcat-rezemat; foc
lovitură cu lovitură; timp nelimitat;
-ob. 2 - ţinta alergînd nr. 8a compartimentată
dispusă la distanţa de 200 m; se trage din poziţia în genunchi şi
apoi în picioare; foc lovitură cu lovitură; timp nelimitat.
Cartuşe: 5 cartuşe, din care pentru ob. 1-3 cartuşe,:
Aprecierea: să se lovească obiectivele şi să însumeze pentru:
- "FOARTE BINE" - 30 puncte ;
- "BINE" - 25 puncte ;
- "SATISFĂCĂTOR" - 20 puncte .
MODUL DE EXECUTARE A ŞEDINŢEI
Şedinţa se execută cu pistol-mitralieră, carabina mai întîi asupra
ob. 1 şi apoi se trage şi asupra ob. 2.
Pentru tragerea asupra ob. 1 pe aliniamentul de plecare trăgătorii primesc cîte 3 cartuşe, le
controlează, încarcă încărcătoarele şi le introduc în geanta portîncărcătoare.
La comanda şefului sectorului de tragere "PE ALINIAMENTUL DE TRAGERE - MARŞ"
trăgătorii se deplasează pe aliniamentul de tragere, se pregătesc pentru tragere şi raportează pe rînd, cînd
sînt gata, începînd din flancul stîng (exemplu: "Soldatul ... gata pentru tragere".)
Şeful sectorului de tragere verifică poziţia pentru tragere a fiecărui trăgător şi înălţătorul, apoi dă
comanda: "Asupra ţintei numărul 4, înălţător 3, cîte 3 cartuşe, lovitură cu lovitură - FOC".
La terminare, trăgătorul execută operaţiunile arătate în art. 60 - 63 şi raportează: "Soldatul... a
terminat tragerea".
Şeful sectorului de tragere, după controlul armamentului, ordonă trăgătorilor să lase armamentul
pe parapet şi după semnalul "ÎNCETAREA" dă comanda. "PE ALINIAMENTUL ŢINTELOR -
MARŞ" unde militarii se opresc la 1-2 paşi în faţa acestora şi studiază rezultatele tragerii.
Trecînd pe la fiecare ţintă şeful sectorului de tragere verifică rezultatele şi arată fiecărui trăgător
modul cum trebuie să folosească rezultatele grupării pentru corectarea ochirii, în vederea tragerii la
obiectivul 2 şi ordonă lipirea urmelor gloanţelor.

365
 366
Pentru tragerea asupra obiectivului 2 pe aliniamentul de plecare trăgătorii primesc cîte 2
cartuşe şi procedează ca la tragerea asupra obiectivului 1. Tragerea se execută din poziţia în genunchi,
în picioare cu consumul la fiecare poziţie cîte 1 cartuş. După executarea tragerii şeful sectorului
execută cele prevăzute în art. 61 - 63, apoi dă comanda: "PE ALINIAMENTUL ŢINTELOR
ALERGÎND - MARŞ", unde militarii se opresc la 1 - 2 paşi în faţa acestora, iar la apropierea şefului
sectorului de tragere fiecare raportează: "Domnule ... sînt soldat... am lovit ţinta cu ... gloanţe
(ţinta nu este lovită)".

Secvenţa finală: 5 min.

- Analiza şedinţelor petrecute în parte pentru fiecare student.
- Anunţ studenţii activi şi pasivi.
- Anunţ notele.
- Dau sarcini pentru pregătirea de examen.

Conducătorul şedinţei

_________________________ _________________________

366
 367
“Aprob”
Şef catedră militară ASEM
Colonel (r) Gh. Popa

____ _________ 2014

PROIECT DIDACTIC
pentru petrecerea şedinţei la disciplina
„INSTRUCŢIA FOCULUI”

Tema 5: Executarea focului cu armamentul de infanterie şi mijloacele antitanc la deplasarea

pe jos ziua şi pe timp de noapte.
Şedinţa 2: Practică 6 ore.
Obiective didactice:
- de a studia conţinutul cursului de tragere a F.A.R.M.
- de a efectua executarea exerciţiului cursul de tragere pe cîmp de tragere.
- de a educa la studenţi organizarea, disciplina, conducerea focului în timpul executării
tragerilor practice.
Durata: 240 minute.
Locul desfăşurării: poligonul de tragere.
Subiectele de studii:
20. Studierea condiţiilor executării cursului de tragere şi regulilor de securitate (loc de instruire
№ 1).
21. Îndeplinirea normativelor de demontare, montare incompletă a armamentului de infanterie
alimentare a încărcătorului cu muniţii de instruire Îndeplinirea normativelor (loc de instruire № 2).
22. Ocuparea poziţiilor de tragere şi ochirea (loc de instruire № 5).
23. Aruncarea practică a grenadelor de mînă la distanţă şi precizie (loc de instruire № 4).
24. Executarea practică a tragerii din armamentul de infanterie ŞEDINŢA 1 (loc de instruire
№ 5).
Asigurarea materială:
- Armament de infanterie.
- Muniţii, 14 cartuşe pentru un instruit.
- Ţinte № 6, № 7, № 8.
Bibliografie: - Curs de tragere al F.A.R.M.

Secvenţa introductivă: 5 miun.

- Primirea raportului.
- Verificarea studenţilor.
- Verificarea armelor.
- Instructaj la măsurile de securitate în timpul tragerii.
- Divizarea plutonului la locul de instruire.

1.Studierea condiţiilor executării cursului de tragere şi regulilor de securitate (loc de

instruire № 1).

ŞEDINŢA 1 INSTRUCŢIE-ZIUA ŞI NOAPTEA

Tragerea de pe loc, după schimbarea poziţiei de tragere asupra obiectivelor care apar
- ob. 1 infanteria culcată - 2 ţinte piept nr. 6; apar de două ori cîte 15 s la interval 10 s; se trage
din poziţia în picioare rezemat din locaş (mitraliera pe crăcane);
- un culoar 10 x 10 m începînd la distanţa de 30 m faţă de poziţia de tragere în care se aruncă
367
 368
grenada de mînă de exerciţiu defensivă din locaş (tranşee). La executarea şedinţei pe timp de noapte
grenada nu se aruncă.
- ob. 2 - ţinta brîu nr. 7 apare pentru 15 s; se trage din
poziţia în genunchi (cu mitraliera pe crăcane), după
schimbarea poziţiei de tragere.
Aprecierea: să se lovească pentru calificativul:
- "FOARTE BINE" - două ţinte şi o grenada în culoar, sau 3
ţinte;
- "BINE" - o ţintă şi o grenadă în culoar sau 2 ţinte;
- "SATISFĂCĂTOR" - o ţintă.

MODUL DE EXECUTARE A ŞEDINŢEI

Trăgătorii primesc încărcătorul (banda) cu cartuşe pe
aliniamentul de plecare. Şeful sectorului de tragere dă comanda
"PE ALINIAMENTUL DE TRAGERE PENTRU LUPTĂ ÎN PICIOARE -ÎNCĂRCAŢI",
trăgătorii ocupă locaşul de tragere trecînd tîrîş sub baraj de sîrmă şi încarcă armamentul.
Şeful sectorului de tragere după ce le dă misiunea de luptă, face semnalul pentru apariţia
primului obiectiv. După ce toţi trăgătorii au lovit obiectivul (sau s-a terminat timpul de apariţie) şi au
asigurat armele, şeful sectorului de tragere dă comandă "PREGĂTIŢI GRENADELE" şi "CU
GRENADE - FOC". Trăgătorii aruncă grenadele de instrucţie în culoar. La comanda
"SCHIMBAŢI POZIŢIA DE TRAGERE" trăgătorii ies repede din locaş şi ocup poziţia de tragere
în genunchi de după un adăpost, lovesc următorul obiectiv. După terminarea tragerii se execută
operaţiunile prevăzute în art. 61-63.

Notă: Pe lîngă cele prevăzute la fiecare şedinţă, trăgătorul se apreciază cu calificativul

"NESATISFĂCĂTOR" şi dacă pe timpul executării şedinţei săvîrşeşte una din următoarele greşeli,
indiferent de numărul obiectivelor lovite:
a) trage un foc involuntar înainte sau pe parcursul desfăşurării . şedinţei;
h) trage după semnalul "ÎNCETAREA" sau după comanda "ÎNCETAŢI - DESCĂRCAŢI";
i) trage în ţinte de pe direcţia altui trăgător, la şedinţele individuale (cu excepţia exerciţiilor
care prevăd acest procedeu);
j) are asupra sa un număr mai mare de cartuşe decît cel prevăzut pentru şedinţă;
k) execută tragerea cu echipamentul incomplet;
l) este găsit cu cartuş pe ţeava la controlul armamentului;
m)dacă trage nejustificat cu altă armă decît cea pe care o are în primire;
h) după încărcarea armei, o îndreaptă involuntar spre militari izolaţi, grupuri de militari sau către
înapoi;
i) nu predă toate cartuşele netrase;
Măsurile de securitate la şedinţele de tragere de antrenament şi de luptă
Securitatea în timpul petrecerii şedinţelor de tragere se asigură prin organizarea corectă a
şedinţelor de tragere şi a măsurilor de siguranţă în vigoare, disciplina înaltă a instruiţilor. Persoanele,
care nu cunosc măsurile de securitate, construcţia armamentului, la tragere nu sunt admise.
Persoanele numite pentru organizarea şi petrecerea şedinţelor de tragere, poartă întreaga răspundere
pentru îndeplinirea întocmai a măsurilor de securitate la mânuirea armamentului şi muniţiilor de către
subalterni, şi instruiţi. Pentru asigurarea măsurilor de securitate, flecare instruit trebuie ca înaintea
fiecărei lecţii să efectueze examinarea minuţioasă a armei, a muniţiilor, pentru a se convinge, că
arma nu este încărcată şi printre cartuşele de instrucţie nu sunt de luptă şi oarbe. Din primele zile
militarii trebuie învăţaţi:
- să deosebească cartuşele de luptă de cele de instrucţie şi oarbe;
- înainte de începerea tragerilor e necesar de verificat canalul ţevii el trebuie să fie curat şi în
el nu trebuie să fie corpuri străine, (ca pământ, nisip, cârpe etc). Dacă se descoperă unele ne
funcţionări sau deteriorări ale armei, se raportează imediat conducătorului tragerilor sau al şedinţei;
- după primirea muniţiilor trebuie personal de verificat cantitatea şi starea lor;

368
 369
- orice mânuire (manipulare), încărcare şi descărcare se efectuează numai la comanda
conducătorului tragerii (şedinţei);
- în tir sau pe câmpul de tragere, focul se deschide numai cu permisiunea şi la comandă
conducătorului tragerilor (şedinţei);
- la introducerea încărcătorului în minerul pistolului nu se loveşte (la aplicarea unor lovituri
puternice asupra încărcătorului poate exploda al doilea cartuş de sus), dar se împinge uşor cu degetul
mare al mânii stângi până Ia ţăcănitul specific;
- în timpul tragerii graba şi nervozitatea sânt inadmisibile.
- arma se dezasigură numai după-comanda „Foc".
- încărcarea armei pe aliniamentul de tragere se permite numai după semnalul „Foc".
- după încetarea tragerii arma se descarcă şi se verifică. Muniţiile rămase imediat se întorc
distribuitorului de muniţii (conducătorului tragerii).
- focul încetează imediat de sine stătător sau la comanda conducătorului tragerii în
următoarele cazuri:
- la apariţia oamenilor, maşinilor, animalelor în câmpul de ţinte, avioanelor şi
helicopterelor la înălţimi mici deasupra tragerilor;
- ridicarea fanionului alb (noaptea - felinarul) la punctul de comandă;
- apariţia incendiului cauzat de tragere;
- primirea semnalului de pericol în cazul continuării tragerii de la postul cordonului de
siguranţă, dispariţia legăturii cu adăpostul în care se află oameni;
- pierderea orientării de către trăgători, îndeosebi noaptea;
- daca a avut Ioc vre-un incident de tragere la cineva din trăgători despre care fapt se
raportează imediat conducătorului tragerilor printr-un semnal convenţional.
7. Pentru încetarea focului se dă comanda: „încetaţi tragerea" şi se ridică fanionul alb
(se aprinde felinarul alb) în locul celui roşu. De la comanda „încetaţi tragerea" până la
comanda „Foc" se interzice tuturor persoanelor să se găsească la aliniamentul de deschidere a focului
şi să se apropie de armele lăsate pe el.

8. Se interzice categoric:

- a încărca arma cu cartuşe de luptă sau oarbe până la comanda conducătorului tragerii şi
semnalul „Focv;
- a îndrepta arma, indiferent de faptul dacă e încărcată sau nu, în direcţia oamenilor sau în
direcţia apariţiei lor posibile şi în spatele tirului;
- a lăsa arma încărcată la aliniamentul de tragere sau în orice alt loc, precum şi a o transmite
altor persoane;
- a folosi cartuşe, precum şi petarde şi grenade fumigene sau alte mijloace de imitaţie detectate;
- a folosi dispozitive de tragere cu cartuşe oarbe cu filetul defectat şi tragerea cu cartuşe oarbe
din armamentul de instrucţie;
- a trage cu cartuşe oarbe asupra ţintei vii, tehnicii de luptă, construcţiilor la o distanţă mai mică
de 50 m, precum şi a aplica petarde şi grenade fumigene în localităţi;
- a folosi petarde cu fitilul scurtat sau în stare rea şi a reţine-petardele în mână după aprinderea
fitilului;
- a trage din pistoalele de semnalizare şi a folosi cartuşe reactive când unghiul de tragere e mai
jos de 40-45°.
2.Îndeplinirea normativelor(loc de instruire № 2).
ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 1
Pregătirea pentru tragerea din diferite poziţii (culcat, din genunchi, în picioare, de după o
adăpostire) pe timpul acţiunilor pe jos.
Condiţiile (ordinea) de executare a normativului
Militarul care se instruieşte (echipa) cu armamentul se află la poziţia iniţială la 10 m de la poziţia de
tragere (locul pentru tragere). Armamentul se află în poziţia “PE UMĂR”.

369
 370
Conducătorul indică poziţia de tragere (locul de tragere, poziţia de tragere, sectorul de tragere şi dă
comanda: “Pentru luptă”. Militarul care se instruieşte (echipa) se pregăteşte pentru tragere (trece arma
din poziţia de marş în cea de luptă, încarcă arma) şi raportează: “CUTARE – GATA PENTRU
LUPTĂ”.
Înălţătorul se pune pe poziţia zero
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
6 s. 7 s. 8 s. 9 s. 10 s. 11 s.

ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 13

Demontarea parţialăa armei.

Condiţiile (ordinea) de executare a normativului

Arma se află pe masă (foaie de cort). Militarul care se instruieşte se află lîngă armă.Normativul se
execută de către un militar. Timpul se citeşte de la comanda: “Demontarea parţială a armei –
începeţi”, pînă la raportul – “GATA”.
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
15 s. 16 s. 17 s. 18 s. 18,5 s. 19 s.

ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 14

Montarea armei după demontarea parţială.
Condiţiile (ordinea) de executare a normativului

Arma este demontată. Piesele şi mecanismele sînt aranjate pe masă (foaie de cort), instrumentul gata
pentru lucru. Militarul care se instruieşte se află lîngă armă.

Normativul se execută de către un militar. Timpul se citeşte de la comanda “Montarea armei –

începeţi” pînă la comanda “GATA”.
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
25 s. 26 s. 27 s. 28 s. 30 s. 32 s.

ÎNDEPLINIREA NORMATIVULUI Nr. 16

Încărcarea încărcătorului (benzii) cu cartuşe .
Condiţiile (ordinea) de executare a normativului
Militarul care se instruieşte se află în faţa mesei (foii de cort) pe care sînt amenajate încărcătoarele
(banda), cartuşele de instrucţie în cutie.Timpul se citeşte de la comanda conducătorului: “Încărcarea
începeţi” pînă la raportul militarului “GATA”.
Calificativul privind timpul
“10” “9” “8” “7” “6” “5”
30 s. 32 s. 35 s. 37 s. 40 s. 43 s.

3. Ocuparea poziţiilor de tragere şi ochirea (loc de instruire № 3).

Din pozitia culcat - daca arma se afla in pozitia „la umar" mana dreapta putin se misca sus pe curea
si scotind arma de pe umar se apuca cu mana stanga tinand-o de garda tragaciului si cutia
370
 371
inchizatorului, dupS ce arma se ia cu mana dreapta, tinand-o de aparatoare şi uluc indreptand-o cu
gura tevii inainte. Concomitent se face un pas deplin cu piciorul drept inainte şi lateral la dreapta. (des.
a) Dupa aceasta rezemandu-se succesiv pe femurul piciorului stang si antibratul manii stangi va culcati
pe partea

stanga si rapid va intoarceti pe abdomenul desfacand picioarele in parti cu varfuri in afara. Arma se
pune pe palma manii stangi (des. b).
Luarea armei la ochi - tinand arma cu mana stanga de uluc sau de incarcator (rezemat sau ne
rezemat) si cu mana dreapta de maner pistol, ne pierdand tinta din vedere fixam patul armei in asa fel
ca sa simte contactul strans a talpii patului cu umar. Degetul aratator al manii drepte (prima falanga) se
pune pe tragaci. Aplecand capul putin inainte si neincordind gatul obrazul drept strangem la patul
armei. Ambele coate se pun pe sol aproximativ la distanta umerilor (in timpul tragerilor in pozitia
culcat sau din locasul de tragere).

Procedeele tragerii rezemat din adapost - in dependents de inaltimea reazemului pistolarul ia

pozitia pentru tragere culcat, in genunchi, in picioare. Pentru tragerea rezemat arma se pune cu uluc pe
reazem, tinand-o cu
mana stanga de
incarcator sau uluc
iar cu mana dreapta
de miner pistol.

371
 372

Din pozitia in genunchi - arma sa ia cu mana dreapta de aparatoarea si uluc indreptand-o cu

gura tevii inainte, va puneti in genunchiul drept si va asezati pe calcai, femurul piciorului stang fiind
paralel solului si unghiul intre femurul drept si stang 90°. Arma se muta in mana stanga tinand-o de
uluc si indreptata spre tinta.
Din pozitia in picioare - daca arma se afla in pozitia „la umar" va intoarceti in
jumatate de turaj la dreapta de la directia tintei, piciorul stang departind la distanta
umerilor, repatizind greutatea egal pe ambii picioare. Concomitent mana dreapta se
misca sus pe curea scotind arma de pe umar si apucand-o cu mana stanga de jos de
uluc si apararea impingeti gura tevii inainte in directia tintei.
Incarcarea pistolului-mitraliera
Pentru incarcarea pistolului-mitraliera urmeaza:
1) Sa tineti arma cu mana stanga de uluc şi cu mana dreapta montati incarcatorul
cu cartuse (in caz daca n-a fost montat anterior).
2) Piedica de siguranta se schimba in pozitia „tragerea automata".
3) Cu mana dreapta se trage manerul portinchizatorului in pozitia posterioara
si se elibereaza.
4) Arma se asigura in caz daca nu este necesara tragerea imediata sau n-a fost data comanda
„Foc", mana dreapta sc pune pe manerul pistol.

In caz daca inainte de incarcarea pistolului-mitraliera incarcatorul n-a fost echipat cu cartuse sau
cartuse au fost consumate in timpul tragerilor precedente este necesar de a echipa incarcatorul.
Pentru aceasta incarcatorul sa ia in mana stanga cu gatul in sus si partea proeminenta la
stanga. In mana dreapta sa iau cartuse cu glontul inspre incarcatorul in aşa fel ca
fundul tubului putin sa se inalte deasupra degetelor mare şi aratator. Tinand
incarcatorul cu aplecarca spre stanga si apasand cu degetul mare a introduce
cartuse cate until cu fundul la partea posterioara a incarcatorului.

4.Aruncarea practică a grenadelor de mână la distanţă şi

precizie
(loc de instruire № 5).

A. ŞEDINŢELE DE ARUNCARE A GRENADELOR DE MÎNĂ

ÎN ORDINEA PE JOS
ŞEDINŢA 1 ANTRENAMENT CU GRENADE OFENSIVE
Aruncarea grenadelor de mină din mişcare la distanţă,
cu precizie, ziua
-o porţiune de tranşee, lată de 1 m cu o lungime de 10 m
şi adâncă de 50 - 60 cm, având marcată în ambele părţi câte o
fâşie de teren de 1 m, în mijlocul căreia se instalează o ţintă piept
nr. 6.
372
 373
-poziţia pentru aruncare:
din mers cu oprire scurtă după aruncarea grenadei, începând
de la distanţa de 35 m până la 25 m.
Grenade: 2 ofensive de instrucţie.
Timp: 45 s de la comanda "ÎNAINTE" până la depăşirea tranşeei.
Aprecierea: să se arunce pentru calificativul:
"FOARTE BINE" – două grenade în tranşee;
"BINE" - o grenadă în tranşee şi o grenadă în fâşia de teren de 1 m în spatele tranşeei;
"SATISFĂCĂTOR" - o grenadă în tranşee sau o grenadă în fâşia de teren de 1 m în spatele
tranşeei sau în fâşia de teren de 1 m în faţa tranşeei.

MODUL DE EXECUTARE A ŞEDINŢEI

Militarul primeşte pe aliniamentul de plecare grenadele şi focoasele respective, după ce Ie
pregăteşte pentru funcţionare, apoi le introduce în sacul de merinde (buzunare special confecţionate
După primirea misiunii, la comanda "ÎNAINTE" militarul porneşte în pas viu către obiectiv, iar la
comanda "CU GRENADE -FOC" scoate prima grenadă, o pregăteşte pentru aruncare şi, cînd ajunge la
35 m, o aruncă în tranşee şi se opreşte 5 - 6 s, corespunzător timpului de explozie, ulterior, în acelaşi
mod, aruncă grenada a doua de la distanţa de 25 m şi apoi se deplasează în fugă spre tranşee cu strigăte
de "URA", iar după depăşirea acesteia la 5 - 10 m se opreşte în poziţia pentru luptă culcat.
La comanda "PE ALINIAMENTUL DE PLECARE - MARŞ", militarul se înapoiază pe
aliniamentul de plecare, unde comandantul de pluton îi comunică observaţiile privind modul cum a
acţionat şi calificativul obţinut.
ŞEDINŢA 2 SPECIALĂ CU GRENADE OFENSIVE
Aruncarea grenadelor de mină de război din mişcare
Ia distanţă, cu precizie, ziua
O porţiune de tranşee lată de 1 m cu o lungime de 10 m şi adâncă de 50 - 60 cm, având marcată
în ambele părţi câte o fâşie de teren de 1 m în mijlocul căreia se instalează trei ţinte brâu nr. 7.
Poziţia pentru aruncare: din mers cu oprire scurtă. Grenade: 1 ofensivă de război.
Timp: 35 s de la comanda "ÎNAINTE" până la depăşirea tranşeei. Aprecierea: să se arunce
pentru calificativul:
-"FOARTE BINE" -
grenada direct în tranşee;
"BINE" - grenada în fâşia de teren lată de 1 m înapoia tranşeei;
"SATISFĂCĂTOR" - o grenadă în fâşia de teren lată de 1 m în faţa tranşeei:
MODUL DE EXECUTARE A ŞEDINŢEI
Militarul primeşte grenada ofensivă cu focosul de război pe aliniamentul de plecare, o verifică, o
pregăteşte pentru funcţionare şi o introduce în sacul de merinde.
După primirea misiunii, la comanda "ÎNAINTE", militarul porneşte în pas viu către obiectiv. La
comanda şefului de sector: "CU GRENADE - FOC", militarul scoate grenada, o pregăteşte pentru
aruncare şi, când ajunge la 30 m, o aruncă în tranşee, se opreşte 5-6 s, corespunzător timpului de
explozie. După explozia grenadei, continuă deplasarea în fugă spre tranşee, cu strigăte de "URA" şi se
opreşte la 5 - 10 m după ce a depăşit-o, luând poziţia pentru luptă culcat.
La comanda "PE ALINIAMENTUL DE PLECARE - MARŞ", militarul se
înapoiază pe aliniamentul de plecare, unde comandantul de pluton îi comunică
observaţiile privind modul cum a .acţionat şi calificativul obţinut.
NOTĂ: - la această şedinţă nu vor fi admişi militarii care aruncă
grenadele sub distanţa de 25 m; în acest caz militarul se apreciază cu
calificativul "NESATISFĂCĂTOR".
- înainte de executarea şedinţei se va marca vizibil în teren limita spaţiului
de siguranţă (25 m), iar militarii vor fi instruiţi să nu depăşească această
porţiune decât după explozia grenadei.
ŞEDINŢA 3 ANTRENAMENT CU GRENADE DEFENSIVE Aruncarea
grenadelor de mină defensive de pe loc la distanţă

373
 374

Obiectiv - o porţiune de teren de formă dreptunghiulară (marcată cu brazde), cu laturile de 10 m

lungime şi 6 m lăţime, la distanţa de 20 m faţă de şanţul de tragere, în care se instalează 3 ţinte
alergând nr. 8. Poziţia pentru aruncare: în picioare, în şanţul de tragere. Grenade: 3 defensive de
exerciţiu.
Timp: cel mult 50 s de la comanda "CU GRENADE - FOC". Aprecierea: să se arunce pentru
calificativul:
- "FOARTE BINE" - 3 grenade în porţiunea de teren;
- "BINE" - 2 grenade în porţiunea de teren;
- "SATISFĂCĂTOR" - 1 grenadă în porţiunea de teren.
MODUL DE EXECUTARE A ŞEDINŢEI
Militarul primeşte pe aliniamentul de plecare grenadele şi focoasele respective, le pregăteşte
pentru funcţionare şi le introduce în sacul de merinde."
După primirea misiunii, la comanda "ÎNAINTE", trăgătorul ocupă locaşul şi aşează grenadele pe
berma şanţului de tragere, aşează arma înapoia parapetului. La comanda "CU GRENADE - FOC" ia
prima grenadă cu mâna cu care aruncă, o pregăteşte pentru aruncare, o aruncă în obiectiv şi se
adăposteşte în şanţ. După 5 - 6 s se ridică, ia a doua grenadă şi procedează în continuare, la fel, ca la
aruncarea primei grenade.
După terminarea aruncării celor trei grenade, la comanda "PE ALINIAMENTUL DE PLECARE -
MARŞ", militarul ia arma şi se înapoiază pe aliniamentul de plecare, unde comandantul de pluton îi
comunică observaţiile privind modul cum a acţionat şi calificativul obţinut.

25. Executarea practică a tragerii din armamentul de infanterie ŞEDINŢA 1

(loc de instruire № 5).

ŞEDINŢA 1 INSTRUCŢIE-ZIUA ŞI NOAPTEA

Tragerea de pe loc, după schimbarea poziţiei de tragere asupra obiectivelor care apar
- ob. 1 infanteria culcată - 2 ţinte piept nr. 6; apar de două ori cîte 15 s la interval 10 s; se trage
din poziţia în picioare rezemat din locaş (mitraliera pe crăcane);
- un culoar 10 x 10 m începînd la distanţa de 30 m faţă de poziţia
de tragere în care se aruncă grenada de mînă de exerciţiu defensivă
din locaş (tranşee). La executarea şedinţei pe timp de noapte grenada
nu se aruncă.
- ob. 2 - ţinta brîu nr. 7 apare pentru 15 s; se trage din poziţia în
genunchi (cu mitraliera pe crăcane), după schimbarea poziţiei
de tragere.
Aprecierea: să se lovească pentru calificativul:
- "FOARTE BINE" - două ţinte şi o grenada în culoar, sau 3
ţinte;
- "BINE" - o ţintă şi o grenadă în culoar sau 2 ţinte;
-"SATISFĂCĂTOR" - o ţintă.

MODUL DE EXECUTARE A ŞEDINŢEI

Trăgătorii primesc încărcătorul (banda) cu cartuşe pe aliniamentul de plecare. Şeful sectorului
de tragere dă comanda "PE ALINIAMENTUL DE TRAGERE PENTRU LUPTĂ ÎN PICIOARE -
ÎNCĂRCAŢI", trăgătorii ocupă locaşul de tragere trecînd tîrîş sub baraj de sîrmă şi încarcă
armamentul.
Şeful sectorului de tragere după ce le dă misiunea de luptă, face semnalul pentru apariţia
primului obiectiv. După ce toţi trăgătorii au lovit obiectivul (sau s-a terminat timpul de apariţie) şi au
asigurat armele, şeful sectorului de tragere dă comandă "PREGĂTIŢI GRENADELE" şi "CU
GRENADE - FOC". Trăgătorii aruncă grenadele de instrucţie în culoar. La comanda
"SCHIMBAŢI POZIŢIA DE TRAGERE" trăgătorii ies repede din locaş şi ocup poziţia de tragere

374
 375
în genunchi de după un adăpost, lovesc următorul obiectiv. După terminarea tragerii se execută
operaţiunile prevăzute în art. 61-63.

Notă: Pe lîngă cele prevăzute la fiecare şedinţă, trăgătorul se apreciază cu calificativul

"NESATISFĂCĂTOR" şi dacă pe timpul executării şedinţei săvîrşeşte una din următoarele greşeli,
indiferent de numărul obiectivelor lovite:
a) trage un foc involuntar înainte sau pe parcursul desfăşurării . şedinţei;
k) trage după semnalul "ÎNCETAREA" sau după comanda "ÎNCETAŢI - DESCĂRCAŢI";
l) trage în ţinte de pe direcţia altui trăgător, la şedinţele individuale (cu excepţia exerciţiilor
care prevăd acest procedeu);
m) are asupra sa un număr mai mare de cartuşe decît cel prevăzut pentru şedinţă;
n) execută tragerea cu echipamentul incomplet;
o) este găsit cu cartuş pe ţeava la controlul armamentului;
p) dacă trage nejustificat cu altă armă decît cea pe care o are în primire;
h) după încărcarea armei, o îndreaptă involuntar spre militari izolaţi, grupuri de militari sau către
înapoi;
i) nu predă toate cartuşele netrase;
-

Secvenţa finală: 5 min.

- Analiza şedinţelor petrecute în parte pentru fiecare student.
- Anunţ studenţii activi şi pasivi.
- Anunţ notele.

Conducătorul şedinţei

_________________________ _________________________

375
 376
“Aprob”
Şef catedră militară ASEM
Colonel (r) Gh. Popa
____ _________ 2014

PROIECT DIDACTIC
pentru petrecerea şedinţei la disciplina
„ INSTRUCŢIA FOCULUI”

Tema 6: Aparatele de tragere, de instrucţie şi antrenament.

Şedinţa 1 : Practică 2 ore.
Obiective didactice:
- se aduce la cunoştinţa studenţilor destinaţia, componenţa şi modul de folosire a КЯ-73.
- de studiat aparatul de ochire pe timp de noapte şi modul de lucru cu acestea.
Durata: 2 ore.
Locul desfăşurării: Auditoriu specializat. IF.
Subiecte de studiu:
3. Destinaţia, componenţa şi metodica folosirii lăzii КЯ-73 -35 min.
4. Destinaţia aparatelor şi dispozitivelor de instrucţiune a Lăzii şi procedeele de folosire -35
min.
Asigurarea materială:
- Lada КЯ-73.
- Armament de infanterie.
- Suport ПС-51.
Bibliografie: - Instrucţiunea lăzii КЯ-73.
- Manual sergent de infanterie, pag. 104-110.

Secvenţa introductivă: 5 min.

- primirea raportului ;
- verificarea prezenţei studenţilor;
- evaluarea cunoştinţelor însuşite la tema anterioară;
- anunţarea temei şi scopurilor didactice;

1. Destinaţia, componenţa şi metodica folosirii lăzii КЯ-73

Lada comandantului este destinată pentru însuşirea (învăţarea) regulilor de tragere din armamentul
cu glonţ, aruncătoare de grenade, armamentul „BTR-60”PB şi tunul de pe MLI.
Lada comandantului poate fi exploatată (întrebuinţată) în condiţii de clasă şi de câmp. Aparatele şi
dispozitivele de învăţământ a lăzii comandantului, dau posibilitate comandanţilor să determina la timp
greşelile instrucţiunilor, ce le comit, să arate aceste greşeli şi să obţină înlăturarea lor.
Lăzile comandantului sunt cu unele modificări şi au diferite numerotaţii (КЯ-56, КЯ-58, КЯ-73,
КЯ-83). Însă noi cu Dumneavoastră vom studia lada comandantului КЯ-73.

În componenţa lăzii (completului) intră:

17. Paşaportul LC - 1 exemplar
18. Ortoscop dioptric - 3 buc.
19. Ortoscop pentru înălţătoarele optice - 1 buc.
20. Fixator de ochire - 1 buc.
376
 377
21. Sticla laterală - 2 buc.
22. Fixator magnetic - 2 buc.
23. Riglă de tragere pentru armamentul cu glonţ - 1 buc.
24. Cătare - 1 buc.
25. Riglă de tragere pentru aruncătoarele de grenade - 1 buc.
26. Arătător magnetic - 1 buc.
27. Ecran - 1 buc.
28. Consolă (suport) AKM şi RPK - 3 buc.
29. Consolă (suport) PK şi SGMB. - 1 buc.
30. Imitatorul tragerii - 1 buc.
31. Lada - 1 buc.
32. Reticulul înălţătorului - 6 buc.
- MLI
- TAB
- AG-7
- SPG-9
- NSP- tragere de noapte
- NSVD

17. Bucşă - 2 buc.

18. Cârpă de şters - 1 buc.
19. Husă - 2 buc.
20. Şurubelniţă - 1 buc.
21. Secundamer - 1 buc.
22. Lanternă -1 buc.

ACCESORII
8. Bandă de hârtie - 2 buc.

9. Oglindă - 3 buc.
10. Şurub - 6 buc.
11. Bec electric de 3,5 V - 2 buc.

DESTINAŢIA APARATELOR ŞI DISPOZITIVELOR DE INSTRUCŢIUNE A LĂZII ŞI

PROCEDEELE DE FOLOSIRE A LOR.

14. Paşaportul serveşte pentru verificarea conţinutului deplin a lăzii, cum se întrebuinţează
aparatele şi dispozitivele din ea, ce nereguli sunt şi pot să apară, metodele de înlăturare a lor,
transportarea şi lista de introducere a schimbărilor.
15. Ortoscopul dioptric se întrebuinţează la însuşirea regulilor de tragere din pistoalele
mitraliere (AKM, AKMS), mitralierelor PK (PKS) şi SGMB.
16. Ortoscop pentru înălţătoarele optice este destinat pentru controlul ochirii corecte la
studierea regulilor de tragere din armamentul cu înălţătoare optice şi înălţătoare optice-
electronice.
17. Fixatorul ochirii este destinat pentru controlul ochirii uniforme şi corecte la distanţele
reale.
18. Sticla laterală este destinat pentru controlul ochirii corecte la distanţele reale din AKM şi
mitraliere.
19. Rigla de tragere (pentru armamentul cu glonţ) este destinat pentru studierea regulilor de
tragere şi îndeplinirea ochirii corecte din armele cu glonţ. Dispozitivul se întrebuinţează în
complect cu cătarea, complect de reticule a înălţătoarelor optice şi fixator magnetic.
20. Rigla de tragere pentru aruncătoarele de grenade este destinată pentru studierea
regulilor de tragere şi ochirea corectă din aruncătoarele de grenade AG-7, SPG-9, de

377
 378
asemenea din tunul MLI. Se întrebuinţează împreună cu cătarea, complect de reticule
înălţătoarelor optice şi fixator magnetic.
21. Cătarea este destinată pentru:
- demonstrarea poziţiei corecte a cătării armei;
- demonstrarea vizuală de proporţie a dispozitivului de ochire şi a ţintei la distanţe
diferite;
- demonstrarea greşelilor aduse la ochire;
- demonstrarea scoaterii punctului de ochire la vânt şi mişcarea ţintei;
- lămurirea regulilor de corectare a focului (tragerii).
22. Reticulul înălţătoarelor optice este destinat pentru însuşirea ochirii cu ajutorul
înălţătoarelor optice cu reticule de zi şi de noapte pentru diferite înălţătoare.
23. Arătătorul magnetic este destinat pentru controlul ochirii corecte şi uniforme la distanţe
micşorate ziua şi noaptea. Pe mânerul arătătorului sunt îndeplinite găuri cu mărimile de -3,5
şi 10 mm ziua şi de 6,10 şi 20 mm noaptea.
24. Imitatorul tragerii serveşte pentru controlul ochirii corecte şi uniforme pe timp de noapte –
imită focul inamicului.
25. Ecranul serveşte ca teren de tragere.
26. Lada serveşte pentru amplasarea în el a tuturor dispozitivelor şi aparatelor, şi pentru
instalarea pe el a ecranului şi imitatorului tragerii.

DESTINAŢIA, COMPONENŢA ŞI METODICA FOLOSIRII SIMULATOARELOR „DEVO,

DVD, SOL-P”.

„Simulatorul electronic pentru antrenament la trageri cu pistolul – SOL-P” asigură executarea

antrenamentelor în luarea constantă a liniei de ochire şi marcarea ochirii corecte prin semnalizarea
optică la ţintă.

CARACTERISTICI TACTICO-TEHNICE

Distanţa de acţionare (bătaia) maximă este de 50 m.

Forma de greutate a pistolului specializat sunt similare cu ale pistolului 7,65 mm Md.1974
încărcat.
Pistolul specializat asigură reproducerea fenomenului de mânuire a trăgaciului şi percuţia simultan
cu declanşarea impulsului de radiaţie.
Semnalizarea optică a ochirii corecte la ţintă este vizibilă de la distanţa de 50 m; semnalizarea
este intermitentă timp de 4-5 sec.
Receptorul optoelectronic asigură recepţia impulsurilor de radiaţie sub un unghi de incidenţă de
20gr.
Diametrul spotului produs de fascicolul de radiaţii pe ţintă nu depăşeşte valoarea de 250 mm.
Receptorul electrooptic montat pe ţintă nu este influenţat de alte surse de radiaţie şi nu
declanşează aprinderea becului de semnalizare a ochirii corecte decât la recepţia impulsurilor emise de
pistolul specializat.
Elementele sistemului de recepţie sunt detaşabile, cu posibilităţi de montare pe ţinte diferite.
Toate elementele sistemului de recepţie sunt etanşe şi asigurate la pătrunderea stropilor de apă astfel
încât lentila sistemului optic de recepţie să nu aburească la interior.
Simulatorul SOL-P funcţionează în următoarele condiţii:
- temperatura de funcţionare să fie: -15gr. - +50gr.C.
- umiditatea relativ maximă: 90%.
simulatorul SOL-P asigură cu bateriile încărcate, executarea a cel puţin 1000 de lovituri.

Simulatorul SOL-P se compune din:

▪ emiţătorul în infraroşu montat pe pistolul specializat cal. 7,65mm, Md.1974;

378
 379
▪ receptorul optoelectronic.
Pistolul 7,65 mm, Md.1974 specializat, se alimentează de la o baterie 6F22 (9V) sau de la o
baterie auto de acumulatori de 12V.

„Dispozitivul electronic pentru verificarea ochirii (DEVO)” este destinat pentru executarea
instruirii mitralierilor la tragerile cu armamentul individual de infanterie calibru 7,62mm (pistol,
pistol-mitralieră, carabină, puşcă semiautomată cu lunetă şi puşca-mitralieră), fără a folosi muniţie;
pentru verificarea nivelului de instruire a militarilor şi pentru verificarea reglării aparatelor de ochire
ale armelor, fără consum de muniţii.
Dispozitivul poate fi alimentat de la baterii de acumulatoare de 12Vcc sau de la reţeaua electrică
de 220Vca şi poate fi instalat în cazarmă, poligoane de instrucţie sau de tragere, ori în orice altă zonă
de teren care asigură distanţa de tragere de 25m până la 150m.

CARACTERISTICILE TACTICO-TEHNICE.

Distanţa la care se execută antrenamentul la tragere, este de 25-150m;

Poziţia de tragere poate fi culcat, în genunchi, în picioare, rezemat sau nerezemat;
Asigurarea funcţionării normale a dispozitivului impune ca trăgătorul să execute toate
operaţiunile pregătitoare pentru tragere;
Cadenţa de tragere este de 6 lovituri pe minut;
Suprafaţa activă a ţintei este de 250x250 mm;
Numărul elementelor active (recepţie şi afişare) din suprafaţa activă este de 25mm;
Indicarea lovirii suprafeţei active a ţintei se face prin semnalizarea luminoasă intermitentă timp
de 5 secunde;
Observarea loviturii ţintei se face direct, imediat după percuţie;
Timp de instalare: 10 la 15 minute de către 2 militari;
Posibilităţi de transport: manual de către 2 militari;
Modul de alimentare cu energie electrică: emiţătorul şi receptorul se alimentează independent de
la o sursă de curent continuu – baterie de acumulatoare de 12Vcc , sau de la reţeaua electrică de
220Vca;
Variaţia acceptabilă a tensiunii sursei de alimentare: +10%.

„Dispozitivul pentru verificarea deprinderilor” serveşte pentru învăţarea antrenarea şi verificarea

nivelului de instruire al militarilor în vederea executării întrunite a operaţiilor de tragere cu
armamentul de infanterie: executarea ochirii, mânuirea lină a trăgaciului, oprirea respiraţiei, aşezarea
corectă şi menţinerea patului armei pe umăr.
Oferă posibilitatea militarilor, care se instruiesc, să-şi corecteze singur greşelile în executarea
întrunită a operaţiunilor de tragere, să se auto-instruiască. Tragerea se execută cu pistolul mitralieră,
fără consum de muniţii, asupra ţintei brâu, instalată în teren la distanţa de 100m, sau asupra ţintei
reduse amplasată în cameră la distanţa de 5m sau 10m, pe timp de zi sau de noapte.

CARACTERISTICI TEHNICE.
Tipul armei pentru instruire: pistol mitralieră AKM cu pat de lemn.
Locul de instruire: în teren sau încăpere.
Distanţa la care se execută antrenamentul:
- ţinta brâu de teren 100 m.
- ţinta redusă în cameră 5 m sau 10m.
Operaţii verificate în timpul antrenamentelor:
- executarea ochirii
- oprirea respiraţiei
- mânuirea lină a trăgaciului
- aşezarea corectă şi menţinerea patului armei pe umăr.
Tensiune de alimentare:

379
 380
- reţea de curent alternativ de 220V-50Hz
- acumulator tip auto de 12Vcc
Puterea consumată:
- la reţea 22VA
- de la acumulator 12W
Condiţii de funcţionare:
- temperatura mediului: -10....+15gr.C
- umiditatea relativă max. 85%
- mediu lipsit de agenţi corozivi şi praf excesiv
Dimensiuni de gabarit în stare ambalată (mm): LxBxH=880x320x480
Greutatea totală în stare ambalată 45kg
dintre care: - aparatul propriu zis 18 kg
- anexele 12 kg
- lada 15 kg.
Condiţii de depozitare şi păstrare:
- temperatura mediului -30....+50gr.
- umiditatea relativă max. 85%
- mediu lipsit de agenţi corozivi şi praf excesiv

2.Destinaţia aparatelor şi dispozitivelor de instrucţiune a Lăzii şi procedeele de folosire

27. Paşaportul serveşte pentru verificarea conţinutului deplin a lăzii, cum se întrebuinţează
aparatele şi dispozitivele din ea, ce nereguli sunt şi pot să apară, metodele de înlăturare a lor,
transportarea şi lista de introducere a schimbărilor.
28. Ortoscopul dioptric se întrebuinţează la însuşirea regulilor de tragere din pistoalele
mitraliere (AKM, AKMS), mitralierelor PK (PKS) şi SGMB.
29. Ortoscop pentru înălţătoarele optice este destinat pentru controlul ochirii corecte la
studierea regulilor de tragere din armamentul cu înălţătoare optice şi înălţătoare optice-
electronice.
30. Fixatorul ochirii este destinat pentru controlul ochirii uniforme şi corecte la distanţele
reale.
31. Sticla laterală este destinat pentru controlul ochirii corecte la distanţele reale din AKM şi
mitraliere.
32. Rigla de tragere (pentru armamentul cu glonţ) este destinat pentru studierea regulilor de
tragere şi îndeplinirea ochirii corecte din armele cu glonţ. Dispozitivul se întrebuinţează în
complect cu cătarea, complect de reticule a înălţătoarelor optice şi fixator magnetic.
33. Rigla de tragere pentru aruncătoarele de grenade este destinată pentru studierea
regulilor de tragere şi ochirea corectă din aruncătoarele de grenade AG-7, SPG-9, de
asemenea din tunul MLI. Se întrebuinţează împreună cu cătarea, complect de reticule
înălţătoarelor optice şi fixator magnetic.
34. Cătarea este destinată pentru:
- demonstrarea poziţiei corecte a cătării armei;
- demonstrarea vizuală de proporţie a dispozitivului de ochire şi a ţintei la distanţe
diferite;
- demonstrarea greşelilor aduse la ochire;
- demonstrarea scoaterii punctului de ochire la vânt şi mişcarea ţintei;
- lămurirea regulilor de corectare a focului (tragerii).
35. Reticulul înălţătoarelor optice este destinat pentru însuşirea ochirii cu ajutorul
înălţătoarelor optice cu reticule de zi şi de noapte pentru diferite înălţătoare.
36. Arătătorul magnetic este destinat pentru controlul ochirii corecte şi uniforme la distanţe
micşorate ziua şi noaptea. Pe mânerul arătătorului sunt îndeplinite găuri cu mărimile de -3,5
şi 10 mm ziua şi de 6,10 şi 20 mm noaptea.

380
 381
37. Imitatorul tragerii serveşte pentru controlul ochirii corecte şi uniforme pe timp de
noapte – imită focul inamicului.
38. Ecranul serveşte ca teren de tragere.
39. Lada serveşte pentru amplasarea în el a tuturor dispozitivelor şi aparatelor, şi pentru
instalarea pe el a ecranului şi imitatorului tragerii.

Secvenţa finală: 5 min.

- petrecerea pe scurt a bilanţului şedinţei.
- de reamintit tema şi subiectele de studii.
- de indicat la gradul însuşirii materialului.
- anunţarea studenţilor care s-au evidenţiat pozitiv şi cei mai pasivi.
- darea sarcinii pentru pregătirea individuală.

Conducătorul şedinţei

_________________________ _________________________

381
 382
“Aprob”
Şef catedră militară ASEM
Colonel (r) Gh. Popa
____ _________ 2014

PROIECT DIDACTIC
pentru petrecerea şedinţei la disciplina
INSTRUCŢIA FOCULUI

Tema 7: Verificarea tragerii armamentului de infanterie şi armamentului maşinilor de

luptă şi aducerea lor la bătaia normală .
Şedinţa: 1 Practică 2 ore.
Obiective didactice:
- de a poseda deprinderi practice la cercetarea ţintelor, determinarea distanţelor pînă la ele şi
lovirea acestora.
- de a aplica toate metodele de tragere ţinînd cont de condiţiile balistice şi
meteorologice, atît ziua cît şi noaptea.
- de a educa la studenţi organizarea şi disciplina în timpul pregătirei, executării,
tragerii.
Durata: 2 ore.
Locul desfăşurării: Parcul de maşini.
Subiecte de studiu:
1. Procedeele de încercare prin tragere şi aducerea la bătaia normală a pistolului
mitralieră AKM şi AK-74.
2. Procedeele de încercare prin tragere şi aducerii la bătăi normale a puştii
mitralieră RPK şi mitraliera PK.
3. Procedeele de aducere la bătaia normală a БТР-80.
4. Procedeele de aducere la bătaia normală a БМД-1.
Asigurarea materială: 1. Maşini de luptă (БТР-80 şi БМД-1)
2. Ţinte de reglaj.
Bibliografie: 1. Îndrumar privind instrucţia focului. MARM, V. Maringos, V.
Şchiopu, Chişinău, Centrul Ediţional, 2000.
2. Бронетранспортер БТР-80, ТО pag. 43-122.
3. БМД, ТО и ИЭ pag. 47-74.

Secvenţa introductivă: 5 min.

- primirea raportului ;
- verificarea prezenţei studenţilor;
- evaluarea cunoştinţelor însuşite la tema anterioară;
- anunţarea temei şi scopurilor didactice;

1.Procedeele de încercare prin tragere şi aducerea la bătaia normală a

pistolului mitralieră AKM şi AK-74.
Incercarea pistolului-mitraliera prin tragere si aducerea lui la bataia normala se efectueaza prin
tragere cu cartuşe cu gloante obişnuite. Cartuşele trebuie sa fie din acelasi lot. Distanta pana la tinta 100
m, Inaltatorul 3. Pozitia pentru tragere - culcat rezemat. Pistolul-mitraliera - fara baioneta-pumnal.
Pistoalele-mitraliera care au compensatoare se aduc la bataia normala cu compensatoarele care in
continuare la tragere nu se desurubeaza.
Tragerea se efectueaza cu lovitura asupra tintei de reglaj (sau asupra unui dreptunghi negru cu
inaltimea 35 cm si latimea 25 cm) fixata pe un panou alb cu Înaltimea 1 m si latimea 0,5 m. Ca punct de
382
 383
ochire serveste mijlocul limitei de jos a tintei de reglaj (dreptunghiului negru); el trebuie sa fie
aproximativ la nivelul ochiului tragatorului. Pe dreptunghiul negru, pe linia verticals la distanta de 25
cm deasupra punctului de ochire se marcheaza cu creta sau cu un creion colorat pozitia normala a
punctului mediu de lovire (PML). Acest punct serveste ca punct de referinta (PR). La tinta de reglaj ca
punct de referinta serveste centrul circumferintelor.
Pentru incercarea prin tragere tragatorul trage patru focuri lovitura cu lovitura, ochind minutios si
uniform sub mijlocul limitei de jos a tintei (dreptunghiului negru). Dupa terminarea tragerii comandantul,
care conduce incercarea prin tragere, verifica tinta si dupa amplasarea gaurilor determina gruparea
loviturilor si pozitia punctului mediu de lovire. Militarilor care efectueaza tragerea nu li se permite sa
verifice tintele.
Gruparea loviturilor se considera normala daca toate cele patru gauri sau trei (cu una desprinsa) intra
intr-o circumferinta cu diametrul de 15 cm. Daca gruparea ampiasarii gaurilor nu satisface aceasta cerinta,
atunci tragerea se repeta. Daca si rezultatul tragerii repetate e nesatisfacator, pistolul-mitraliera se
expediaza la atelierul de reparatii pentru inlaturarea cauzelor impraştierii gloantelor.
Daca gruparea de amplasare a gaurilor este considerata normala, atunci comandantul determina
punctul mediu de lovire si pozitia acestuia fata de punctul de referinta.
Pentru determinarea punctului mediu de lovire dupa patru gauri:
- se unesc cu о linie dreapta doua din cele mai apropiate gauri si distanta dintre ele se Imparte
in doua parti egale;
- punctul obtinut se uneste cu a treia gaura si distanta dintre ele se Imparte in trei parti egale;
- cel mai apropiat punct de mipartire de primele doua gauri se uneste cu gaura a patra si distanta
dintre ele se imparte in patru parti egale.
Punctul de Tmpartire eel mai apropiat de primele trei gauri va fi punctul mediu de lovire al celor
patru gauri.
Punctul mediu de lovire mai poate fi determinat si in felul urmator: unim gaurile in perechi, apoi
unim mijlocirile ambelor drepte si dreapta obtinuta о Tmpartim in doua parti egale; punctul de impartire va
fi punctul mediu de lovire.
Daca toate cele patru gauri nu încap intr-o circumferinta cu diametrul de 15 cm, atunci se permite
ca punctul mediu de lovire sa fie determinat dupa cele mai apropiate intre ele trei gauri cu conditia ca a
patra gaura e Îndepartata de punctul mediu de lovire al celor trei gauri cu mai mult de 2,5 raze ale
circumferintei care cuprinde cele trei gauri.
Pentru determinarea punctului mediu de lovire dupa trei gauri:
- se unesc cu о linie dreapta cele mai apropiate doua gauri si distanta dintre ele se imparte
in doua parti egale;
- punctul obtinut se uneste cu gaura a treia si distanta dintre ele se imparte in trei parti egale.
Punctui de impartire eel mai apropiat de cele doua gauri va fi punctul mediu de lovire.
Cand pistolul-mitraliera este reglat, punctul mediu de lovire trebuie sa coincida cu punctul de
referinta sau sa devieze de la acesta In orice directie eel mult cu 5 cm, adica sa nu lasa din limitele
circumferintei mici a tintei de reglaj.
Daca la tragerea lovitura cu lovitura punctul mediu de lovire a deviat de la eel de referinta in
orice parte mai mult decat cu 5 cm, atunci se schimba corespunzator pozitia catarii; daca punctul mediu
de lovire este mai jos de eel de referinta, catarea trebuie Însurubata, daca e mai sus - desurubata; daca
punctul mediu de lovire e mai In stanga de punctul de referinta, saniuta catarii se deplaseaza la stanga,
daca e mai În dreapta - la dreapta.
La deplasarea catarii intr-o parte cu I mm punctul mediu de lovire În cazul tragerii la 100 m se
deplaseaza cu 26 cm. О rotatie de 360° a catarii deplaseaza punctul mediu de lovire dupa Înaltime În
cazul tragerii la 100 m cu 20 cm.
Corectitudinea deplasarii catarii se verifica prin tragerea repetata.
În timpul încercării prin tragere şi reglării armamentului tragerea trebuie să se execute, de regulă, de
către militari din arma repartizată lor sau de către cei mai buni trăgători aleşi de către comandantul
subunităţii^ La trageri trebuie să asiste comandanţii grupelor şi maiştrii armurieri.

383
 384
"Clncercarea prin tragere şi reglarea armamentului se execută prin tragerea
cu cartuşe ce au gloanţe obişnuite dintr-un singur lot la distanţa de 100 m
pînă la ţinta de reglag.
Tragerea se execută asupra ţintei de reglaj sau asupra dreptunghiului
negru cu dimensiunile de 35 cm în înălţime şi 25 cm în lăţime, instalat pe
panoul alb cu înălţimea de 1 m şi lăţimea 0,5 mj
Punctul de ochire este mijlocul mar ginii inferioare a ţintei de reglaj,
tăiată pe linia albă în corespundere cu tipul dat de armă. Punctul de control
(punctul mediu al loviturilor) este considerat centrul cercurilor pe ţinta de
reglaj.
Tragerea din pisiolul-mitralieră, puşcă şi carabină se execută din poziţia de
tragere culcat rezemat.
Reglarea înălţătorului aruncătorului de grenade, încercarea prin tragere şi
reglarea armamentului transportorului blindat şi al maşiniii de luptă pentru
infanterie se efectuează de către echipajul maşinii.
încercarea prin tragere şi reglarea pistoalelor-mitraliere, puştilor, carabinelor, pistoalelor se execută
prin tragerea loviturilor izolate, apoi prin foc automat.
«Reglarea înălţătorului se poate executa conform punctului îndepărtat şi ţintei de reglaje iar reglarea
înălţătorului mecanic al aruncătorului de grenade — conform ţintei de reglaj.
Pentru încercarea prin tragere a armei, trăgătorul execută patru lovituri izolate, ochind în mijlocul
marginii inferioare a ţintei de reglaj. La sfîrşitul tragerii, .comandantul care dirijează încercarea prin
tragere, cercetează ţinta şi conform repartizării găurilor determină gruparea tragerii şi poziţia punctului
mediu al loviturilor.
Gruparea tragerii este considerată normală dacă toate patru găuri (pentru puşca cu lunetă sistem
Degteariov obligatoriu patru) sau trei (în cazul uneia distanţiată) se află în cercul (gabaritul) indicat în
tabel. Dacă gruparea găurilor nu corespunde acestei cerinţe, atunci arma trebuie să fie expediată la
reparaţie.
Dacă gruparea este considerată normală, atunci comandantul determină punctul mediu al loviturilor
şi poziţia lui faţă de punctul de control.
La tragerea normală a armei, punctul mediu al loviturilor trebuie să coincidă cu punctul de control
sau să devieze de la el în orice direcţie doar cu o mărime indicatăjîn tabel.
După încercarea prin tragere a mitralierilor prin lovituri izolate, se efectuează încercarea prin
tragere cu foc automat.
Pentru aceasta militarul care reglează arma, execută prin foc automat numărul necesar de serii
indicat în tabel, folosind cantitatea determinată de cartuşe, ţinînd minuţios şi precizînd reglarea
mitralierei după fiecare serie.

384
 385

2.Procedeele de încercare prin tragere şi aducerii la bătăi normale a puştii mitralieră

RPK şi mitraliera PK
Incercarea pustii-mitraliera prin tragere si aducerea ei la bataia normala se efectueaza prin tragere
cu cartuse cu glont obisnuit. Cartusele trebuie sa fie din acelasi lot. Distanta pana la tinta 100 m,
inaltatorul 3, telul 0. Pozitia de tragere - culcat, de pe cracan.
Tragerea se efectueaza asupra tintei de reglaj sau dreptunghiului negru cu dimensiunile de 35 cm în
înaltime si 25 cm în laţime, fixat pe un panou alb cu înaltimea de 1 m si latimea 0,5 m. Ca punct de
ochire serveste mijlocul marginii de jos a tintei de reglaj sau dreptunghiului negru; el trebuie sa se afle
aproximativ la nivelul ochiului tragatorului. Pe dreptunghiul negru la distanta de 25 cm deasupra
punctului de ochire pe linia verticals se marcheaza cu creta sau creion colorat pozitia normala a
punctului mediu de lovire (PML). Acest punct (centrul circumferintei tintei de reglaj) este punct de
referinta (PR).
Incercarea mitralierei prin tragere si aducerea ei la bataia normala se efectueaza, mai întai, prin
tragerea foc cu foc, apoi prin foc automat.
Pentru incercarea prin tragerea foe cu foe tragatorul trage patru focuri, ochind minutios si uniform
sub mijlocul marginii de jos a tintei de reglaj sau dreptunghiului negru. Dupa terminarea tragerii
ofiterul, care conduce verificarea prin tragere, verifica tinta si dupa amplasarea gauritor determina
gruparea loviturilor si pozitia punctului mediu de lovire.
Gruparea loviturilor se considera normata, daca toate cele patru gauri sau trei (cu una desprinsa)
intra mtr-o circumferinta cu diametrul de 15 cm. Daca gruparea amplasarii gaurilor nu satisface
aceasta cerinta, atunci tragerea se repeta. Daca si rezultatul tragerii repetate e nesatisfacator, pusca-
mitraliera se expediaza la atelierul de reparatii pentru Înlaturarea cauzelor Tmprastierii gloantelor.
Daca amplasarea gruparii loviturilor va fi considerata normala, atunci comandantul determina
punctul mediu de lovire si pozitia lui fata de punctul de referinta.
L-a bataia normala a pustii-mitraliera punctul mediu de lovire trebuie sa coincida cu punctul de
referinta sau sa se abata de la acesta În orice directie eel mult cu 5 cm, adica sa nu iasa din limitele
circumferintei mici a tintei de reglaj. Pusca-mitraliera, bataia careia la incercare va fi considerata
anoimala, se aduce la bataia normala.
Dupa mcercarea pustii-mitraliera prin tragere lovitura cu lovitura se efectueaza încercarea prin
tragerea cu foe automat. Pentru aceasta mitraliorul executa 2-3 serii de foe automat consumand opt
cartuse si ochind minutios sub mijlocul limitei de jos a tintei de reglaj sau dreptunghiului negru si
precizand ochirea pustii-mitraliera dupa fiecare serie.
Bataia pustii-mitraliera se considera normala, daca eel putin sase din opt încap într-o circumferinta
cu diametrul de 20 cm si totodata punctul mediu de lovire deviaza de la eel de referinta eel mult cu 5
cm În orice directie, adica nu iese din limitele circumferintei mici a tintei de reglaj.
Punctul mediu de lovire la tragerea cu foe automat se determina În felul urmator:
- de asupra sau de jos se numara jumatate din gauri si se despart cu creta sau creionul colorat
printr-o iinie orizontala;
- in aceeasi ordine se numara jumatate din gauri din stanga sau din dreapta si se despart printr-o
linie verticals.
Punctul de intersectie al liniilor orizontala si verticala va determina pozitia punctului mediu de
lovire.
Gruparea loviturilor la tragerea automată depinde nu numai de starea puştii-mitraliera, ci si de
trăgător. De aceea in cazuri dubioase de grupare nesatisfăcătoare tragerea trebuie repetata cu atragerea
unui mitralior mai experimentat.
Daca la tragerea lovitura cu lovitura punctul mediu de lovire a deviat de la eel de refennta in orice
parte mai mult decat cu 5 cm, atunci corespunzator se efectueaza schimbul pozitiei catarii.
Daca punctul mediu de lovire e mai jos de punctul de refennta, catarea trebuie Înşurubata, daca e
mai sus - desurubata. Daca punctul mediu de lovire e mai in stanga de punctul de referinta, saniuta
catarii se deplaseaza la stanga, daca e mai in dreapta - la dreapta.

385
 386
La deplasarea catarii într-o parte cu 1 mm punctul mediu de lovire în cazul tragerii la 100 m se
deplaseaza cu 18 cm. О rotatie deplina a catarii deplaseaza punctul mediu de lovire în înaltime, în
cazul tragerii la 100 m, cu 14 cm.
Corectitudinea deplasarii catarii se verifica prin tragere repetata.
Daca la tragerea automata punctul mediu de lovire a deviat de la punctul de referinta mai mult
decat cu 5 cm, atunci dupa examinarea pustii-mitraliera si verificarea reglarii ei tragerea trebuie
repetata. Daca drept rezultat al tragerii repetate punctul mediu de lovire a deviat totusi mai mult decat
cu 5 cm, atunci trebuie schimbata pozitia catarii. Dupa schimbul pozitiei catarii tragerea se repeta.
Daca nu se reuseste aducerea pustii-mitraliera la bataia normala in cazul tragerii automate, atunci
ea se expediaza la atelierul de reparatii pentru examinare si reparatie.
Dupa aducerea pustii-mitraliera la bataia normala rizul vechi de pe saniuta catarii se scoate, iar în
locul lui se face unul nou.
Ultimul rezultat al tragerii lovitura cu lovitura si tragerii automate pentru aducerea pustii-mitraliera
la bataia normala se noteaza În formular.

Încercarea prin tragere şi aducerea la bataia normala PK

incercarea mitralierei prin tragere si aducerea acesteia la bataia normala se efectueaza prin tragerea
la 100 m cu cartuse cu glont obisnuit (cu miez de otel sau usor, model 1908), luate din ambalaj
ermetic.
Incercarea prin tragere si aducerea la bataia normala se efectueaza:
- in cazul mitralierelor ПК si ПКС - mai Întai prin tragerea lovitura cu lovitura (4
cartuse), apoi prin tragerea automata (10 cartuse in 3-4 serii);
- in cazul mitralierei ПКТ - numai prin tragerea automata (10 cartuse Într-o serie).
incercarea prin tragere ş1 aducerea la bataia normala a mitralierelor ПК, ПКС si ПКБ
Mitralierele ПК si ПКС (fara afet) si transportul blindat cu mitraliera ПКБ se instaleaza ре о
platforma nivelata.
Tragerea se executa cu mitralierele ПК ре cracan si ПКС din pozitia culcat, cu mitraliere ПКБ - cu
mecanismele fixate din pozitia În picioare, maltator 3 si telul 0, asupra tintei de reglaj (sau
dreptunghiului negru cu dimensiunile 35 cm În ÎnSltime si 25 cm latime), fixate pe un panou alb cu
ÎnSltimea de 1 m si latimea de 1 m instalat perpendicular pe planul tragerii. Ca punct de ochire
serveste mijlocul limitei de jos a tintei de reglaj (fig. 19, a) taiata dupa linia a doua orizontala sau a
dreptunghiului negru, el trebuie sS se afle aproximativ la nivelul ochiului tragatorului. Pe linia
verticals cu 15 cm mai sus de punctul de ochire pe dreptunghiul negru se marcheaza (cu creta, creion
colorat) pozitia normala a punctului mediu de lovire. Acest punct sau centrul circumferintelor tintei de
reglaj este punct de referinta (PR).
Dupa ce se trag patru focuri lovitura cu lovitura comandantul care conduce Incercarea prin tragere
determina dupa amplasarea gaurilor gruparea loviturilor si pozitia punctului mediu de lovire.
Gruparea loviturilor mitralierei se considers normala, daca toate patru g&uri (sau trei cu una
desprinsa) incap Într-o circumferinta cu diametrul de 15 cm.
Daca gruparea amplasarii gaurilor nu satisface aceasta cerinta tragerea se repeta. Daca si rezultatul
tragerii repetate este nesatisfacator, mitraliera se expediaza la atelierul de reparatii.
Daca gruparea gaurilor este normala, comandantul determina punctul mediu de lovire (PML) si
pozitia tui fata de punctul de referinta (PR).
Bataia mitralierei la tragerea lovitura cu lovitura se considera normala, daca punctul mediu de
lovire a coincis cu punctul de referinta sau a deviat de la acesta În orice parte eel mult cu 5 cm, adica
nu a iesit din limitele circumferintei mici a tintei de reglaj.
Dupa terminarea ÎncercSrii prin tragere a mitralierei lovitura cu lovitura se efectueaza Încercarea
prin tragere automata, mitraliorul executa 3-4 serii, corectand ochirea mitralierei dupa fiecare serie.
Bataia mitralierei ПК (ПКБ) se considera normala daca eel putin 7 (8) gauri din 10 Încap Într-o
circumferinta cu diametrul de 20 cm si punctul de lovire deviaza eel mult cu 5 cm În orice directie,
adica nu iese din limitele circumferintei mici a tintei de reglaj.
Daca la Încercarea prin tragere lovitura cu lovitura punctul mediu de lovire a deviat de la punctul
de referinta În orice parte mai mult de 5 cm, atunci se efectueaza corespunzator schimbul pozitiei

386
 387
catarii sau a saniutei acesteia. Daca punctul mediu de lovire e mai jos de eel de referinta, catarea
trebuie Însurubata, daca e mai sus - desurubata. Daca punctul mediu de lovire e mai În stanga de eel de
referinta, catarea se deplaseaza la stanga, daca e mai În dreapta - la drcapta. Dupa schimbarea pozitiei
catarii tragerea se repeta.

Nota: О rotatie completa a catarii schimba pozitia punctului mediu de lovire in inalfime in cazul
tragerii la 100 m cu 12 cm, iar deplasarea saniutei catarii cu 1 mm - cu 15 cm.

Daca la tragerea automata punctul mediu de lovire s-a deplasat de la eel de referinta mai mult de 5
cm, e necesar de examinat mitraliera din nou, de verificat instalarea ei pe pozitia de tragere, de
schimbat pozitia catarii (saniutei catarii) si de repetat tragerea.
Daca nu se reuseste aducerea mitralierei la bataia normala prin tragere automata, ea se expediaza la
ate'ierul de reparatii pentru examinare si reparatie.
Dupa aducerea mitralierei la bataia normala rizul vechi de pe saniuta catarii se scoate, iar in locul
accstuia se face unul nou.
Rezultatul final al aducerii mitralierei la bataia normala se înscrie in formular.
Incercarea prin tragere a tevii de schimb se efectueaza dupa terminarea incercarii prin tragere a
tevii de baza dupa aceleasi reguli.
Dupa terminarea incercarii prin tragere sau aducerii mitralierei ПКС la bataia normala pe cracan,
se verifica bataia mitralierei pe afet prin tragere automata (10 cartuse). Pentru aceasta mitraliera se
fixeaza pentru tragere din pozitia culcat, se ocheste in acelasi punct de ochire, mecanismele de ochire
in inaltime si directie se fixeaza si se executa 2-3 rafale sprijinind patul de umar cu corectarea ochirii
dupa fiecare rafala, daca e necesara.
Bataia mitralierei pe afet se considera normala, daca 8 gauri din 10 incap intr-o circumferinta cu
diametrul de 20 cm si punctul mediu de lovire a deviat de la eel de referinta eel mult cu 5 cm in orice
directie, adica nu iese din limitele circumferintei mici a tintei de reglaj.
Daca gruparea a loviturilor mitralierei nu corespunde acestei cerinte, tragerea se repeta. Daca si
rezultatul tragerii repetate e nesatisfacator, mitraliera se expediaza la atelierul de reparatii.
Daca gruparea loviturilor mitralierei e normala, iar punctul mediu de lovire a deviat de la eel de
referinta mai mult decat cu о miime, atunci se masoara distanta dintre ele dupa directia laterala si
inaltime. Devierile obtinute in diviziuni ale teiului si inaltatorului se noteaza in formular si se iau in
considerate la tragerea de pe afet.
Incercarea prin tragere şi aducerea la bataia normala a mitralierei ПКТ
La incercarea prin tragere si aducerea mitralierei PK.T la bataia normala se respecta regulile
indicate mai sus. Masinile MLD (ТAВ) totodata trebuie sa fie instalate fara inclinare longitudinala si
laterala (se admite о inclinare de eel mult 2°), iar mitraliera sa fie indreptata de-a lungul axei
longitudinale.
Incercarea mitralierei prin tragere se incepe cu reglarea ei dupa tinta de control, instalata la 20 m de
la retezatura de la gura tevii, tunului perpendicular pe canalul tevii si in asa fel ca linia orizontala de pe
tinta sa fie paralela cu firul orizontal al inaltatorului.
Dupa scara mitralierei se pune inaltatorul 4 si lucrand cu mecanismele de ochire in inaltime si
directie se suprapune echerul central al scarii pe punctul de ochire (centrul circumferintei „inaltator")
al tintei de control. Dupa aceasta se introduce in teava mitralierei tubul reglarii tirului la rece (TRTR)
si se priveste prin el incotro e indreptata mitraliera. Daca reticulul TRTR se suprapune pe centrul
circumferintei (punctul de vizare) „mitraliera" pe tinta, atunci mitraliera se considera reglata. Daca
reticulul TRTR nu se suprapune pe punctul de vizare, atunci mitraliera se indreapta cu ajutorul
mecanismului de reglare al suportului in centrul circumferintei „Mitraliera". Cu aceasta reglarea
mitralierei se incheie, iar tubul reglarii tirului la recire se extrage din teava.
Notă 1. In scopul precizarii corectitudinii indicatiilor tubului reglarii tirului /a rece el trebuie
inters in teava sub diferite iinghiuri fata de planul tragerii, controldnd pozitia reticulului pe tinta. Ea
in cazul dat trebuie sa fie indreptata in unul si acelasi punct.

387
 388
Notă 2. Indreptarea tevii mitralierei in centrul circumferintei (punctul de vizare) „Mitraliera"
poate fl jacuta si fara TRTR, pentru aceasta de la mitraliera se demonteaza declansatond electric si
portinchizatorul, iar ochirea e efectuata de ochitor (incarcator) prin

gaura mica de sus in peretele din spate al cutiei inchizatorului si reticulul din fire la retezatura de la
gura tevii..
Pentru verificarea bataii pe scara mitralierei se pune inaltatorul 4, echerul central al inaltatorului se
dirijeaza cu ajutorul mecanismelor de ochire in inaltime şi directie pe punctul de ochire al tintei de
reglaj, instalata la 100 m de la retezatura de la gura tevii tunului. Dupa aceasta ochitorul, tinand
volanele mecanismelor de ochire in inaltime şi directie, executa о rafala de 10 focuri. Dupa terminarea
tragerii şi descarcarea mitralierei comandantul se apropie de tinta de reglaj şi determina dupa
amplasarea gaurilor gruparea lor şi devierea punctului mediu de lovire (PML) de la punctul de
referinta. Punctul mediu de lovire si gruparea loviturilor se determina eel putin dupa 8 gauri amplasate
eel mai dens.
Bataia mitralierei se considera normals, daca gaurile au incaput intr-o circumferinta cu diametrul
de 20 cm, iar PML nu a iesit din limitele unei circumferinte cu raza de 5 cm (a gabaritului preciziei).
Daca bataia mitralierei nu corespunde acestor cerinte, atunci mitraliera se aduce la bataia normala.
La gruparea nesatisfacatoare a amplasarii gaurilor mitraliera e verificata inca о data de catre
tehnicul armurier si tragerea se repeta. Dupa amplasarea tuturor sau eel putin a 8 gauri se determina
din nou gruparea, apoi pozitia punctului mediu de lovire.

Daca gruparea amplasarii gaurilor si la tragerea repetata iese din limitele circumferintei cu
diametrul de 20 cm, mitraliera se expediaza la atelierul de reparatii.
Daca la gruparea satisfacatoare a gaurilor PML a deviat mai mult decat cu 5 cm de la punctul de
referinta (a trecut de limitele gabaritului preciziei), e necesar de schimbat pozitia mitralierei cu ajutorul
mecanismului de reglare a suportului. In cazul acesta trebuie ins.urubata acea bucsa (piulita), in care
parte a deviat PML de la punctul de referinta. De exemplu, punctul mediu de lovire a deviat in dreapta,
inseamna ca trebuie inşurubata bucsa din partea dreapta, eliberand-o in prealabil pe cea din stanga.
Rotirea bucsei (piulitei) cu о diviziune deplaseaza PML cu 10 cm, adica cu о miime din distanta de
tragere.
Dupa deplasarea mitralierei tragerea se repeta pana la obtinerea rezultatelor satisfacatoare.
Dupa aducerea mitralierei la bataia normala, bucsele (piulitele) mecanismului de reglare se asigura
cu splinturi de sarma si se construieşte tinta de control.
Tinta de control permite de a regla mitraliera fara tragere si a restabili pozitia axei canalului tevii
mitralierei la pregatirea tancului pentru tragere si dupa marşuri indelungate.
Pentru constructia tintei de control
1. Se pune un panou cu hartie alba la 20 m de la retezatura de la gura tevii tunului si la inaltimea
ei. Tot odata linia orizontala de pe panou trebuie sa fie paralela cu linia orizontala de ochire.
2. Vizand prin gaura din blocul inchizatorului şi prin reticulul de pe retezatura de la gura tevii
tunului, aceasta se reporteaza in centrul semnului de pe panou.
3. Fara a deranja ochirea, se repereaza cu ajutorul indicatorului pentru tinte punctele de vizare a
echerului central cu fixarea inaltatorului la diviziunea 4 şi axei canalului tevii mitralierei (cu ajutorul
tubului reglarii tirului la rece sau vizarii prin teava). E rational de determinat pozitia punctelor de
vizare dupa trei repere.
4. Din punctele de vizare obtinute se descriu circumferinte cu raza de 8 cm si cercurile se vopsesc
cu vopsea neagra.
Tinta de control si cea de reglaj se pastreaza la comandantul companiei. Pozitia punctelor acestor
tinte trebuie reportata la scara de micşorare in formularul mitralierei.
Nota: Daca tinta de control si tubui reglarii tirului la rece lipsesc, atunci incercarea prin tragere
a mitralierei incepe cu tragerea a patru focuri lovitura cu lovitura in ordinea indicata mai sus.

3.Procedeele de aducere la bătaia normală a БТР-80.

388
 389
Aducerea mitralierelor la bătaia normală se efectuează in cazurile schimbării ambelor sau a
uneia dintre mitraliere, schimbării înălţătorului sau geamului de protecţie cu încălzire electrică al
înălţătorului, schimbării tubului pentru reglarea tirului la rece, alcătuirii ţintei de control şi reglaj,
înrăutăţirii evidente a grupării şi preciziei bătăii instalaţiei, precum şi în cazul schimbării instalaţiei sau
după reparaţia mecanismelor.
Înaintea încercării prin tragere mitralierele trebuie să fie examinate minuţios şi înlăturate toate
defectele depistate.
Încercarea prin tragere a instalaţiei se efectuează în condiţii climaterice favorabile şi iluminare
bună, cu muniţii din acelaşi lot pentru fiecare mitralieră.
Înaintea aducerii instalaţiei la bătaia normală, pentru a reduce consumul de timp şi muniţii, se
verifică dispunerea reciprocă a axei canalului ţevii mitralierei şi axei optice a înălţătorului.
Verificarea se face în următoarea succesiune:
- se instalează maşina pe un teren orizontal tare şi orientativ cu partea frontală şi mitralierele în
direcţia tragerii, se aduce presiunea în pneurile roţilor la 2,8 kgf/cm2, motorul se opreşte, se
cuplează viteza întâia la cutia de viteze şi se frânează maşina cu ajutorul frânei de staţionare,
- se pregătesc mitralierele KПBT şi ПKT pentru tragere încărcându-le şi având în benzi câte 5
cartuşe;
- se apasă pe butonul declanşatorului electric şi se trage pe rând cu fiecare mitralieră câte 5 focuri
(pentru trasare) în sectorul de executare a locului;
- se deconectează întrerupătorul declanşatorului electric şi se verifică lipsa cartuşelor în mitraliere,
- se fixează panoul la distanţa de 100 m de ta retezătura de la gura ţevii mitralierei KПBT. Pe
panou se fixează vertical ţinta de verificare (fig. 50) la înălţimea liniei de tragere a mitralierelor. Ţinta
trebuie sa fie bine iluminată, totodată sursa de lumină nu trebuie să încurce la ochirea mitralierelor şi
înălţătorului asupra crucilor şi semnului de ochire al ţintei;
- se introduce în ţeava mitralierei KПBT tubul reglării tirului la rece (TRTR) cal. 14,5 mm până
la proptire în guler, astfel încât firul vertical să fie paralel cu linia verticală a ţintei. Creasta
tubului TRTR trebuie să fie îndreptată în sus;
- se dirijează cu ajutorul mecanismelor de ochire în înălţime şi direcţie reticulul TRTR pe centrul
circumferinţei cu marcajul KПBT. în această poziţie se frânează cu ajutorul frânelor părţile rotativă şi
oscilantă ale instalaţiei. La folosirea tubului reglării tirului la rece trebuie de avut în vedere că imaginea
ce se vede prin tub este direct răsturnată de la dreapta spre stânga;

Fig. 1. Ţintă de verificare.

- se demontează de la mitraliera ПKT ascunzătorul de flăcări (filet pe stânga) şi se introduce în
ţeava tubul reglării tirului la rece cal. 7,62 mm până la proptire în guler, astfel încât firul vertical să fie
paralel cu linia verticală de pe ţintă. Creasta TRTR trebuie să fie îndreptată în sus. Reticulul TRTR
trebuie sa coincidă cu crucea ţintei cu marcajul ПKT;
389
 390
- dacă reticulul nu se suprapune, atunci se schimbă poziţia mitralierei ПKT, scoţând în
prealabil splinturile la bucşele mecanismului de reglare a bazei căruciorului. După aceea cu ajutorul
mecanismului de reglare a bazei căruciorului mitralierei ПKT se dirijează cu reticulul TRTR pe centrul
crucii ţintei cu marcajul ПKT. Ochirea mitralierei prin TRTR se efectuează prin vizare triplă;
- după ce ţevile mitralierelor sânt îndreptate în intersecţiile corespunzătoare de pe ţintă, se
verifică poziţia înălţătorului. Punctul de intersecţie a axelor verticală şi orizontală ale reticulului
înălţătorului (vârful echerului) trebuie să coincidă cu centrul semnului de ochire n al ţintei. Dacă vârful
echerului reticulului înălţătorului nu a coincis cu centrul semnului de ochire FI al ţintei, atunci se
efectuează reglarea înălţătorului in conformitate cu indicaţiile;
- se scot tuburile reglării tirului la rece din canalele ţevilor mitralierelor KПBT şi ПKT şi se pun
în lăzi. Lăzile se fixează1 pe locurile tor în maşină. Se înşurubează pe ţeava ПKT ascunzătorul de
flăcări.
După terminarea reglării amplasării reciproce a axelor canalelor ţevilor mitralierelor cu axa
optică a înălţătorului se verifică gruparea şi precizia loviturilor mitralierelor trăgând asupra ţintei de
reglaj (fig. 51). Tragerea se execută cu cartuşe: pentru mitraliera KПBT - cu glonţ B-32, pentru
mitraliera ПKT - cu glonţ uşor cu miez de oţel.

Fig. 2. Ţinta de reglaj.

Ordinea verificării grupării şi preciziei loviturilor:

- se schimbă ţinta de verificare cu cea de reglaj;
- se încearcă mitralierele KПBT şi ПKT având în benzi câte 10 cartuşe şi se declanşează
întrerupătorul declanşatorului electric;
- se dirijează instalaţia cu ajutorul mecanismelor de ochire în înălţime şi direcţie pe punctul de
ochire al ţintei (se suprapune vârful echerului reticulului înălţătorului pe punctul de ochire), după aceea
se frânează cu siguranţă instalaţia;
- se apasă pe butonul din stânga al declanşatorului electric şi se execută cu foc neîntrerupt 10
lovituri cu mitraiiera KПBT, apoi se execută 10 lovituri cu mitraliera ПKT. Tragerea se efectuează cu
fiecare mitralieră aparte;
- după terminarea tragerii se efectuează o declanşare dublă a închizătoarelor, mitralierele se pun
sub unghiul maxim de nivel, se deconectează întrerupătorul declanşatoarelor electrice şi se frânează
instalaţia.

Se determină pe ţintă punctul mediu de lovire (PML) al seriei fiecărei mitraliere , pentru
aceasta:
- se duce linia orizontală (1-1) astfel, încât numărul găurilor din ambele părţi ale acestei linii,
precum şi distanţele (Bt şi B2) până la cele mai apropiate găuri de această linie să fie egale;

390
 391

Fig. 3. Determinarea punctului de lovire al seriei şi grupării mitralierei ПKT.

- se duce linia verticală (II-I) astfel, încât numărul găurilor din ambele părţi ale acestei linii,
precum şi distanţele (A, şi A2) până la cele mai apropiate găuri de această linie să fie egale.
Punctul de intersecţie al liniilor orizontală (1-1) şi verticală (Il-II) va fi punctul mediu de lovire al
seriei;
- din punctul mediu de lovire al seriei se descriu circumferinţe; una cu raza de 350 mm pentru
mitraliera KПBT şi alta cu raza de 180 mm pentru mitraliera ПKT. în limitele fiecărui cerc trebuie să
fie cel puţin 8 găuri. Dacă la tragere se va obţine o grupare nesatisfăcătoare a loviturilor mitralierei
KПBT, atunci se va frâna mai rezistent instalaţia sau se va schimba ţeava mitralierei, după aceea se va
repeta tragerea.
Gruparea loviturilor mitralierei KПBT se consideră nesatisfacătoare şi durata de serviciu a ţevii
ei epuizată, dacă raza de împrăştiere s-a mărit ou mai mult de 2,5 ori faţă de cea iniţială (350 mm) sau
când mai mult de 50% din găuri sânt de formă ovală.
În cazul grupării nesatisfăcătoare a loviturilor mitralierei ПKT se verifică corectitudinea reglării
şi strângerii bucşelor mecanismului de reglare a bazei căruciorului şi se repetă tragerea.
Dacă în acest caz se va obţine o grupare nesatisfăcătoare a loviturilor, atunci se schimbă
mitraliera ПKT. Gruparea loviturilor mitralierei ПKT se consideră nesatisfăcătoare şi durata de
serviciu a ţevii ei epuizată dacă raza de împrăştiere s-a mărit cu mai mult de 2,5 ori faţă de cea iniţială
(180 mm).
După obţinerea grupării satisfăcătoare a loviturilor se trag încă două serii a câte 10 focuri cu
fiecare mitralieră, având in
benzi câte 10 cartuşe. După aceste serii se determină gruparea lovitur'lor fiecărei serii, punctul
mediu de lovire al fiecărei serii şi punctul mediu de lovire real al acestor trei serii pentru fiecare
mitralieră separat fig. 52, 53 şi 54).
Precizia tragerii se consideră satisfăcătoare dacă punctul mediu de lovire a trei serii se află în
limitei unei circumferinţe cu raza nu mai mare de 135 mm pentru mitraliera KПBT şi nu mai mare de
60 mm pentru ПKT.
Dacă la tragere va fi obţinută o precizie nesatisfăcătoare a loviturilor instalaţiei, atunci se
efectuează reglarea necesară a mitralierei ПKT şi înălţătorului.
La reglarea mitralierei ПKT se înşurubează acea bucşă a mecanismului de reglare in care parte a
deviat PML de la punctul de referinţă, deşurubând în prealabil bucşa din cealaltă parte. Rotirea bucşei
cu o diviziune deplasează PML cu 100 mm, adică cu o miime.
După aceasta se fixează ПKT şi înălţătorul şi se efectuează tragerea până la obţinerea unui
rezultat satisfăcător, apoi se asigură cu splint de sârmă bucşele mecanismului de reglare a bazei
căruciorului.
Notă: La aducerea mitralierei de turelă la bătaia normală pe maşina care are un parcurs de
peste 20 000 km, se permite mărirea gabaritelor de precizie pentru КПBT R=/60 mm, pentru ПKT
R=70 mm, gabaritelor de grupare pentru KПBT R80=400 mm, pentru ПKT R80=200 mm (fig. 1, 2,
3).

391
 392
4.Procedeele de aducere la bătaia normală a БМД-1 .
Verificarea şi aducerea la bătaia normală a armamentului БМД 1 se efectuiază:
• Cînd БМД-1 a venit în subdiviziune;
• După reparaţie, schimb de piese care au putut aduce la dereglări a bătăii armamentului;
• La depistarea înrăutăţirii evidente a grupării şi preciziei bătăii.
Verificarea tunului 2A28 “ ГРОМ “ se face în următoare succesiune:
• Se instalează maşina pe un teren orizontal tare;
• Se întăresc pe partea din faţă a tunului o cruce din aţe;
• Se deschide închizătorul şi se instalează dioptrul pentru verificarea înălţătorului optic;
• Vizînd prin dioptrului şi crucea de pe ţeavă îndreaptă tunul într−un punct bine văzut, stabilit la
o distanţă nu mai mică de 800m;
• De a pregăti înălţătorul optic pentru lucru în condiţii de zi.
Dacă reticolul înălţătorului optic va coincide cu punctul îndepărtat ales înseamnă că înălţătorul
optic este reglat.
În caz că reticolul nu coincide cu punctul ales este necesar de a le coincide cu ajutorul
şuruburilor de verificare pe orizontală şi verticală a înălţătorului optic.
Pentru verificarea ПКТ după punctul îndepărtat este necesar, fără a dezbate tunul ochit, de a
instala în ţeava ПКТ , jumulat cu tunul, TRTR ( ТХП). Reticolul TRTR (ТХП) trebuie să coincidă cu
punctul îndepărtat.
În caz că TRTR (ТХП) nu coincide cu punctul îndepărtat, este necesar cu ajutorul
mecanismului de reglare de a aduce la această coincidenţă.
Verificarea înălţătorului după ţinta de verificare se efectuiază în succesiune cu următoarele
particularităţi:
• Ţinta de reglaj, care este în documentaţia fiecărei БМД-1 (des.51) se instalează pe un panou la
distanţa 20m de la ţeavă, în aşa mod ca punctul de verificare (crucea pentru tun) de pe panou să fie
instalată la înălţimea linie de tragere a tunului cu unghiul de înălţare 0 şi suprafaţa panoului
perpendiculară osiei canalului ţevii (în timpul rotaţiei turelei reticolul înălţătorului suprapusă cu linia
orizontală de pe ţintă nu trebuiue să se abată pe toată lungimea ei);

Întroducem TRTR (ТХП) în ţeava mitralierei jumulate;

• Vizînd prin dioptrul, suprapunem intersecţia de pe ţeavă cu intersecţia din cercul central de
reglat, totodată, cu aceasta, intersecţia de pe reticolul înălţătorului trebuie să se suprapună cu
intersecţia cercului din stînga de pe ţintă, iar intersecţia de pe TRTR (ТХП) cu intersecţia de pe ţintă.
În caz de abateri efectuăm în acelaşi procedeu ca în cazul verificării după punctul îndepărtat,
mai întîi pentru înălţător, apoi pentru mitraliera ПКТ.
Pentru aducerea la bătaia normală a mitralierei ПКТ este necesar:
392
 393
• La distanţa de 100m de la marginea ţevei se instalează un panou 1x1 ţinta de reglaj
(des.52);
• Cu ajutorul mecanismelor de ochire minuţios suprapunem marca înălţătorului 6 cu punctul de
ochire de pe ţintă şi cu ajutorul TRTR (ТХП) şi cu tocului arătător (tip Cernov ) de a însemna pe ţintă
plasarea punctului iniţial de ochire a ПКТ;
• De a efectua o rafală din 4 cartuşe asupra ţintei de reglaj şi de a determina PML, dacă PML se
plasează mai aproape de centrul dreptunghiului.

Dacă PML se va plasa în afara dreptunghiului 110x130mm, atunci este necesar:

• De a determina poziţia PML faţă de punctul de control(PC) în poziţia orizontală şi verticală,
măsurînd coordonatele „a” şi „b”;
• Le plasăm în partea opusă de punctul iniţial de ochire( PIO)
• Pe punctul nou suprapunem un cerc negru cu ajutorul tocului indicator (poziţia schimbată a
punctului de ochire (PO) );
• Suprapunem osia canalului ţevii cu ajutorul TRTR (ТХП) cu centrul cercului negru
schimbînd poziţia mitralierei în instalaţie (leagăn), cum este indicat mai sus pentru verificare, iar apoi
efectuăm încă o rafală repetată din 4 cartuşe.
După verificarea cu 4 cartuşe este necesar de a efectua verificarea bătăii ПКТ cu 10 cartuşe,
după ce se efectuiază tragerea cu o rafală continuă de 10 cartuşe.
Bătaia ПКТ se socoate normală, dacă PML rafalei de 10 cartuşe se află în dreptunghiul
110x130mm şi dacă nu mai puţin de 8 cartuşe s-au plasat în dreptunghiul suprapus 140x160mm. Dacă
rezultatele tragerii sunt nesatisfăcătoare cerinţelor indicate, atunci tragerea cu rafale de 10 cartuşe cu
schimbarea poziţiei ПКТ în instalaţie (leagăn), cum este indicat mai sus, continuă pînă cînd nu
atingem rezultatele necesare.

Secvenţa finală: 5 min.

- petrecerea pe scurt a bilanţului şedinţei.
- de reamintit tema şi subiectele de studii.
- anunţarea studenţilor care s-au evidenţiat pozitiv şi cei mai pasivi.
- darea sarcinii pentru pregătirea individuală.

Conducătorul şedinţei

393
 394

_________________________ _________________________

394
 395

Pregătirea
medicală

395
 396

TEMA 1: Igiena personală şi socială a militarilor. Profilaxia bolilor

infecţioase.
Şedinţa 1: Prelegere.
Subiectele de studiu:
1. Cerinţele regulamentelor şi a altor documente de directivă cu privire la
păstrarea şi fortificarea sănătăţii. Profilaxia afecţiunilor pustuloase (de piodermită).
Călirea organismului.
2. Regulile de întreţinere a încăperilor de uz comun şi teritoriului unităţii.
3. Igiena privind activitatea în componenţa serviciului de uz pe sala de mese.
4. Noţiuni despre bolile contagioase. Condiţiile apariţiei şi răspândirii bolilor
contagioase. Măsurile de prevenire a bolilor infecţioase în rândurile efectivului.
Bibliografia: Regulamentul medico-militar.

1. Cerinţele regulamentelor şi a altor documente de directivă cu privire

la păstrarea şi fortificarea sănătăţii. Profilaxia afecţiunilor pustuloase (de
piodermită). Călirea organismului.
Igiena personală a militarului este un compartiment al igienei militare, în care se
examinează măsurile de menţinere şi fortificare a sănătăţii militarilor. Aceste măsuri prevăd
un şir de cerinţe igienice faţă de îngrijirea corpului, inimilor, cavităţii bucale şi a echipamentului
(fig. 1).
O cerinţă igienică este menţinerea în curăţenie a corpului.
În viaţa omului pielea are o funcţie importantă. Ea participă la procesele respiratorii şi
la eliminarea produselor metabolice. Fiind acoperită de transpiraţie, grăsime, epiteliul exfoliat
(mortificat), praf şi microbi, pielea funcţionează insuficient, influenţând nefavorabil starea
organismului. În afară de aceasta, murdăria poate provoca boli de piele.
De aceea corpul trebuie menţinut în curăţenie şi în conformitate cu cerinţele
regulamentelor, militarii trebuie să facă baie nu mai rar de o dată pe săptămâna cu schimbul
lenjeriei, zilnic să facă toaleta de dimineaţă, ştergîndu-se până la brâu cu ştergarul umed.

396
 397

Murdăria, de obicei, se acumulează pe sub unghii, printre degete, de aceea toate

părţile descoperite ale corpului trebuie spălate în fiecare zi cu săpun, iar faţa, gîtul - de două
ori pe zi: dimineaţa după înviorare şi scara înainte de somn, la necesitate şi mai des.
Pentru militari se recomandă o frizură scurtă. Capul trebuie spălat nu mai rar de o dată pe
săptămâna cu săpun, şampon în baie, părul după spălare trebuie uscat cu ştergarul şi pieptănat.
Militarii se vor rade în fiecare zi cu mijloace individuale de bărbierit. în caz de tăieturi, rană se
tratează cu tinctură de iod. Se interzice utilizarea rechizitelor de
bărbierit străine.
Igiena cavităţii bucale arc o marc importanţă, deoarece în gură, de obicei, se află un
număr mare de microorganisme. Se recomandă curăţirea dinţilor cu periuţa de dinţi de două
ori pe zi - dimineaţa şi seaca înainte de somn, iar după mâncare - clătirea gurii. Pentru
depistarea dinţilor bolnavi militarii necesită examen medical regulat la
medicul stomatolog.
Trebuie de accentuat importanţa spălării mâinilor înainte de masă, după terminarea
lucrului, deservirii tehnicii şi vizitarea veceului. Mâinile se murdăresc mai frecvent şi mai
mult decît celelalte părţi ale
corpului.
Împreună cu murdăria, pe mâini nimereşte o cantitate marc de
microbi printre care şi patogeni (salmonella, shigeloza, ouă de helminţi etc). Mâinile se
spală cu săpun. Se interzice spălarea mâinilor cu benzină, deoarece se degresează şi se usucă
pielea. în afară de aceasta, benzina etilată conţine o substanţă toxică, numită tetraetil de plumb.
Unghiile trebuie să fie tăiate scurt pentru evitarea infectării cu microbi şi ouă de
helminţi. îngrijirea picioarelor are o însemnătate igienică deosebită. Pielea tălpii
picioarelor, în comparaţie cu cea a altor regiuni ale corpului, are un număr mare de
glande sudoripare. Transpiraţia care se elimină, îmbibă obielele (ciorapii) şi duce la
sedimentarea pe ele a prafului, care pătrunde în încălţăminte. Praful şi transpiraţia
murdăresc obielele (ciorapii) şi ca rezultat pot provoca diferite maladii ale pielii
picioarelor. îngrijirea picioarelor constă în spălarea lor înainte de somn cu săpun şi

397
 398
ştergerea cu un ştergar special pentru picioare. O măsură profilactică este ajustarea
corecta a încălţămintei. încălţămintea strimtă pe timp de iarnă îngreunează circulaţia
sângelui, şi în consecinţă duce la răcirea şi degerarea picioarelor.
Călirea organismului prevede un sistem de acţiuni ce sporesc rezistenţa lui faţă de
condiţiile meteorologice nefavorabile.
Căli rea se consideră drept cea mai eficace metodă de profilaxie a răcelilor. Căli rea se
realizează prin alternarea raţională a acţiunii asupra organismului a frigului, căldurii, radiaţiei
termice, folosindu-se în aceste scop factorii naturali: aerul, apa, radiaţia solară.
încă din timpuri străvechi omul recurgea la călire pentru a se acomoda la condiţiile
naturale nefavorabile. Principiile de bază ale călini sunt: căli rea treptată, sistematică şi cea
complexă.
Principiile călirii treptate constă în intensificarea succesivă a factorului de călire (spre
exemplu, scăderea treptată a temperaturii apei şi mărirea timpului de expunere la ca). Căli rea
sistematică prevede procedurile de călire zilnică. De regulă, respectîndu-se acest principiu.
Peste 1,5-2 -luni se observă, vădit rezultatul, Dacă procedurile de călire sânt efectuate
neregulat, reflexele formate temporar dispar repede şi rezistenţa organismului faţă de răcire
scade. Aplicarea în timpul călini a urnit anumit excitant sporeşte rezistenţa organismului (băile
reci ale picioarelor sporesc rezistenţa lor la răcire). De aceea, pentru a căli organismul, trebuie
de aplicat multilateral un complex de activităţi variate de călire cu apă şi aer. Un factor mai
puţin excitant, cu care se recomandă de început căli rea, este aerul.
In timpul băilor de aer organismul este supus influenţei curenţilor de aer, care au o
capacitate variată de răcire. Băile de aer tonifică sistemul nervos, antrenează aparatul
de termoreglare, sporesc metabolismul, ameliorează somnul şi pofta de mâncare. Căli rea
cu aer se poate face anul întreg, vara ta aer liber, iarna în încăperi bine ventilate. Căli
rea cu aer începe de la temperatura de 20°C. Primele băi de aer vor dura de la 10-15 mm.,
până la 1,5-2 ore. Durata băilor do aer se va regla în dependenţă de reacţia organismului.
Băile de aer vor fi îmbinate cu jocuri sportive, exerciţii fizice, plimbări.
Conductibilitatea termică a apei este de 28 de ori mai mare decît a aerului, de aceea apa
se consideră un excitant mai puternic decît aerul la aceeaşi temperatură. Căli rea cu apă se
face prin fricţiuni cu un prosop muiat în apă rece, prin abluţiuni cu apă răcoroasă a
torsului sau a corpului timp de 1-2 min.., sau prin duş. în ultimul caz, la acţiunea apel rece se
mai adaugă excitarea mecanică a terminaţiilor nervoase cu jeturi de apă. Fiecare procedură cu
apă va începe cu cea de apă călduţă. Omul sănătos poate începe fricţiunile cu apă avînd o
temperatură de plus 20-22 C, treptat scăzând-o. Când temperatura apei va ajunge la plus
16-17°C, se va trece la abluţiuni. şi duş. După aceste proceduri corpul se şterge, apoi se
masează cu şervet până la roşe aţă. Un efect şi mai mare îl are scăldatul în bazinele cu apa.
în acest caz asupra organismului influenţează temperatura şi presiunea apei, aerului,
radiaţia solară şi mişcările celui ce se scaldă în apă. Se recomandă scăldatul în apă la o
temperatură de cel puţin 18-20°C.
Sânt recomandate, de asemenea, procedurile acvatice locale, spre exemplu, clăti rea gurii
cu apă rece şi spălatul picioarelor cu apa rece zilnic. Aceste proceduri cu apă vor începe de la
o temperatură nu mai mare de plus 5°C. Se ştie că anume răcirea membrelor inferioare
reprezintă cauza cea mai frecventă a bolilor de răcire, de aceea căli rea picioarelor are un efect
profilactic vădit.

2. Regulile de întreţinere a încăperilor de uz comun şi teritoriului

unităţii.
În cazarmă militarul locuieşte într-un colectiv unic cu camarazii. Asigurarea
condiţiilor igienice de cazare în locul de amplasare a unităţii militare prevede aplicarea
normelor sanitare în vigoare în ce priveşte folosirea şi întreţinerea clădirilor şi a terenului

398
 399
unităţii. Igiena cazărmii include repartizarea corectă a spaţiului, curăţenia şi dezinfecţia,
aerisirea, încălzirea şi iluminarea încăperilor.
Un rol important în menţinerea şi fortificarea sănătăţii militarilor îl joacă aerisirea
regulată a încăperilor. Aerisirea poate fi efectuată prin ventilarea naturală şi artificială a
încăperilor. La ventilarea naturală schimbul de aer are loc prin diferite orificii, pori ai
pereţilor, însă ea nu este suficientă şi de aceea se foloseşte ventilarea prin deschiderea
geamurilor şi uşilor în lipsa efectivului. Pentru a înlesni ventilarea naturală a încăperilor se
construiesc canale de aerisire în pereţii interiori ai cazărmii, care sporesc curăţirea aerului
poluat.
Dacă aerisirea nu este suficientă, aerul din încăperi se impurifică şi poate duce la
răspândirea diferitelor maladii aerogene. în conformitate cu cerinţele regulamentare,
temperatura aerului în cazărmi pe timp de iarnă trebuie să fie nu mai joasă de plus 18°C. O
temperatură mai scăzută poate duce la răcirea organismului. Menţinerea regulamentară a
normelor igienice în cazărmi reprezintă condiţia necesară pentru odihna normală şi menţinerea
sănătăţii militarilor.
Fiecare militar este dator să menţină într-o ordine exemplară patul, noptiera, iar persoana
de serviciu este obligată să aibă grijă ca în toate încăperile cazărmii să se menţină curăţenia.
Respectarea regulilor igienice personale şi sociale în cazarmă, reprezintă criteriul
principal privind menţinerea şi fortificarea sănătăţii militarilor.

3. Igiena privind activitatea în componenţa serviciului de uz pe sala de

mese.
Personalul serviciului de zi pe cantină trebuie să respecte strict igiena personală şi cea
socială. Înainte de a fi numiţi în serviciul de zi pe cantină militarii trebuie să treacă un control
medical. Personalul din serviciul de zi pe cantină menţine starea sanitară corespunzătoare în
toate încăperile ospătăriei. Se interzice implicarea personalului din serviciul de zi la
porţionarea bucatelor şi la spălarea cazanilor de preparat hrana, la îndeplinirea lucrului fără
îmbrăcăminte specială.

4. Noţiuni despre bolile contagioase. Condiţiile apariţiei şi răspândirii

bolilor contagioase. Măsurile de prevenire a bolilor infecţioase în rândurile
efectivului.
Oamenii sănătoşi se pot îmbolnăvi de shigeloză, febră tifoidă, holeră şi alte boli
intestinale de la alţi bolnavi (sau purtători de bacili), care elimină din intestin în mediul
înconjurător microbi patogeni. Aceasta este cea mai răspândită formă de molipsite,
infecţiile fiind numite "boli ale mâinilor murdare", când agenţii patogeni pătrund în
organism numai prin gură împreună cu hrana şi apa contaminată, precum şi cu murdăria
de pe mâini.
Agenţii infecţiilor intestinale îşi menţin capacitatea vitală în mediul extern un timp
îndelungat. Astfel, bacilul shigelozei (dizenteriei) nu piere pe legume şi fructe timp de 6-17
zile, bacilul febrei tifoide - timp de 30 de zile, agentul holerei - timp de 2 ani. Însă toate
aceste bacterii pier în timpul prelucrării termice (fierberii) produselor.
S h i g e l o z e l e sânt boli generale provocate de bacterii din genul shigelelor care au
pătruns în intestinul omului împreună cu hrana şi apa. Perioada de incubaţie este de 2-5 zile.
Simptomele bolii sânt: slăbiciuni, temperatură ridicată, dureri în abdomen, scaun frecvent şi
fluid, conţinând sânge şi mucoasă. După întremare (însănătoşire) omul poate să fie purtător de
bacili. Agenţii patogeni ai dizenteriei sânt nişte bacili aerobi, imobili, care nu formează
spori. Infecţia se transmite plin intermediul legumelor şi fructelor nespălate, apei.
produselor lactate care nu au fost expuse prelucrării termice şi oricare altă hrană infectată în
procesul pregătirii sau păstrării în condiţii antisanitare.

399
 400
F e b r a tifoidă este o boală infecţioasa foarte periculoasă, provocată de bacilul febrei
tifoide. Perioada de incubaţie a bolii este de 7-23 zile. Simptom ele îmbolnăvirii sânt;
dereglarea acută a funcţiilor intestinului, slăbiciunile pronunţate, temperatură înaltă (până
la plus 40 C) ce se menţine timp îndelungat, halucinaţii, dureri de cap, insomnie. După
întremare, un timp îndelungat omul poate rămâne în continuare contagios pentru persoanele
înconjurătoare. Omul se infectează prin intermediul diferitelor produse alimentare, bucate
pregătite şi transportate cu încălcarea regulilor sanitaro-igienice.
H o l e r a este o infecţie, agentul căreia pătrunde în organism pe cale orală. Perioada de
incubaţie este 2-6 zile. Simptom ele îmbolnăvirii sânt: diareea, voma, care duc la
deshidratarea organismului, dureri de cap, ameţeli, convulsii. După însănătoşire este
posibil ca omul să rămână în continuare contagios pentru persoanele înconjurătoare.
Îmbolnăvirea este provocată de vibrionul holeric în formă de virgulă, care este mobil (are un
flagel). Infecţia se transmite prin apă şi prin produsele alimentare preparate în condiţii
antisanitare.
Măsurile de prevenire a infecţiilor intestinale acute în unităţile militare se reduc la
următoarele:
1. Controlul medical permanent al personalului blocului alimentar,
precum şi al militarilor repartizaţi pentru lucrul în sectorul alimentar.
2. Respectarea regulilor de igienă personală a bucătarilor,
îndeosebi a curăţeniei mâinilor.
3. Respectarea curăţeniei la locul de muncă, în secţie.
4. Nimicirea muştelor, gândacilor de bucătărie şi a rozătoarelor care
sânt vectori ai infecţiei.
3. Spălarea minuţioasă şi dezinfectarea veselei.
4. Fierberea apei din bazinele acvatice deschise înainte de folosirea
ei la prepararea hranei şi pentru băut.
5. Spălarea minuţioasă a legumelor, fructelor, îndeosebi a celor ce
urmează să fie consumate în stare proaspătă.
8. Fierberea apei, prelucrarea termică a bucatelor din brânză
nepasterizată.
9. Prelucrarea termică a bucatelor uşor altera bile.
10. Păstrarea hranei preparate în frigider sau în stare fierbinte la
temperatura de plus 65 C nu mai mult de timpul recomandat.

400
 401
TEMA 2: Mijloacele medical de protecţia individuală a militarilor şi regulile
de folosire a lor.
Şedinţa 1: Prelegere
SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Mijloacele de înzestrare individuală a efectivului: trusa medicală,
individuală, trusă medicală, pachetul individual de pansament, pachetul
individual antichimic. Destinaţia, modalitata şi regulile de folosire a lor.
BIBLIOGRAFIA: Regulamentul medico-militar.

1. Mijloacele de înzestrare individuală a efectivului: trusa medicală,

individuală, trusă medicală, pachetul individual de pansament, pachetul
individual antichimic. Destinaţia, modalitata şi regulile de folosire a lor.
Trusa medicală individuală reprezintă un set de preparate farmaceutice speciale,
destinate pentru acordarea primului ajutor sub formă de autoajutor şi ajutor reciproc cu
scopul de a preîntâmpina diferite complicaţii (şocul traumatic, infectarea rănii) ale
rănirii. (fig. 2, a, b)
În trusa medicală se află:
- două seringi de o singură folosinţă eu soluţie de anal getic, care se
folosesc în caz de dureri provocate de fracturi, arsuri (combustii), plăgi
imense şi sindromul de zdrobire a ţesuturilor;
- două penale, cu preparat antibacterian, care se foloseşte în caz de
pericol de contaminare bacteriană sau în caz de rănire şi arsuri, conform
instrucţiunii anexate.

Fig, 2. Trusa medicală ndividuală

a) aspec exterior b) aspect interior

Seringa (fig.3) reprezintă un tub de masă plastică cu pereţi elastici (1), la capătul căruia
se suceşte canula (2) cu ac pentru injecţie (3). Acul este steril şi protejat de un căpăcel (4),
care este îmbrăcat strâns pe canulă.
Tubul cu preparatul analgetic este închis ermetic, seringa este destinată pentru
introducerea subcutanată sau intramusculară a preparatelor anal-getice, când se acordă
primul ajutor sub formă de autoajutor sau ajutor reciproc pe câmpul de luptă. Neatingând acul
cu mâinile, el se inoculează în muşchii femurului sau în regiunea superioară a fesei.

401
 402
Preventiv, sucind canula, se străpunge membrana ermetică, unind lume nul acului cu
conţinutul tubului. Stingând treptat seringa, se injectează soluţia medicamentoasă şi tară a
slăbi degetul, se extrage acul.
De regulă, injecţia se face în pielea descoperită şi curată, însă în cazurile, când starea
rănitului necesită acordarea primului ajutor urgent injecţia se poate efectua prin
echipament sau costumul de protecţie individual.

Fig. 3. Tub-seringă

In caz de rănire fiecare militar trebuie să poată aplica un pansament primar cu

scopul opririi hemoragiei externe şi preîntâmpinării contaminării rănii. Pentru aceasta
fiecare militar este asigurat cu două pachete individuale de pansament. Pachetele
individuale de pansament sânt păstrate în buzunarul stâng al vestonului sau al scurtei.
Pachetul individual de pansament constă din două pernuţe de tifon şi vată (17 cm x 32
cm), o fâşie de tifon (10 cm x 7 m), un bold. O pernuţă este fixată la începutul fişei de tifon, a
doua pernuţă poate fi deplasată pe faşa de tifon. Tifonul şi pernuţele strânse şi presate sânt
ambalate în hârtie cerată şi înveliş cauciucat extern. Învelişul cauciucat asigură sterilitatea
conţinutului pachetului (fig. 4 a, b).

Fig. 4. Pachet individual de

pansament

402
 403
Regulile de folosire a pachetului individual de pansament:

- se rupe ambalajul extern din partea inciziei fig. 4 a) şi se scoate pachetul învelit în
hârtie cerată, se scoate boldul şi se fixează de îmbrăcăminte la ioc vizibil;
- se desfăşoară învelişul de hârtie (fig. 4 a), cu mâna stingă se apucă de capătul tifonului şi
se desface pachetul până la tifon;
- cu mâna dreaptă se ia faşă de tifon şi se desfăşoară (fig. 4 b), lăsând fiecare pernuţă
îndoită în două (în caz de plagă sau arsuri, pernuţele se desfac complet);
- se aplică pansamentul pe plagă cu partea care nu a fost atinsă cu manile (partea care nu
este cusută cu aţă colorată) şi se fixează pernuţele eu
tifon, după fixarea pernuţelor capătul tifonului se fixează
cu boldul. Plăgile mici se acoperă cu o pernuţă, a doua se aplică
deasupra primei, în caz de arsuri imense ambele pernuţe se amplasează alături, iar în caz
de plagă perforantă orificiile de intrare şi ieşire a glonţului se pansează separat. învelişul
cauciucat se foloseşte în caz de rănire a cutiei toracice cu pneumotorax deschis, fiind aplicat
nemijlocit pe plagă.

403
 404
TEMA 3: Primul ajutor medical în caz de rănire şi hemorogii.
Şedinţa 1: Şedinţa practică

SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Noţiuni despre rană (plagă). Tipurile de hemoragii.
2. Aplicarea pansamentelor la diferite răniri: la cap, cutia toracică, abdomen,
extremităţii. Metodele de oprire a hemoragiilor.
3. Folosirea mijloacelor din înzestrare şi improvizate pentru oprirea
hemoragiilor şi respctarea regulilor la aplicarea lor.
4. Însuşirea practică a normativelor la aplicarea pansamentelor şi galoului.
BIBLIOGRAFIA: Regulamentul medico-militar.

1. Noţiuni despre rană (plagă). Tipurile de hemoragii.

Rana este o lezare a integrităţii ţesuturilor (pielii, mucoaselor, muşchilor şi oaselor).
Complicaţiile rănirii sânt:
a) hemoragia cu dezvoltarea anemiei acute;
b) şocul, asociat de dereglarea funcţiilor organelor de importanţă vitală;
c) dezvoltarea infecţiei în rană;
d) posibilitatea dereglării integrităţii şi funcţiei organelor de importanţă vitala.
Tabloul clinic al rănilor se compune din simptome locale şi generale. La simptomele
locale se referă durerea, hemoragia, la cele generale - simptomele caracteristice pentru unele
complicaţii (anemia acută, şocul, infecţia în rană etc).
Rănile prin arme de foc (provocate de gloanţe, schije) se numesc de glonţ, şi
traumatizează în principal ţesuturile. Adesea glontele ori schija, nimerind în oasele
scheletului, le mărunţeşte, iar fragmentele traumatizează ţesuturile moi.
Dacă la rănirea prin arma de foc pe corp sânt orificii de intrare şi ieşire, rănile se numesc
transfixiante, dar dacă gloatele sau schija se opreşte în ţesuturi - se numeşte „rană oarbă". în
cazul „rănirii oarbe" există numai orificiul de intrare. Glontele sau schija pot trauma pielea şi
ţesuturile situate sub ea, tară ca să se adâncească. Aceste răni se numesc tangenţiale şi, de
obicei, n-au canal şi sânt întredeschise. În cazurile, când glontele sau schija la rănire
nimeresc într-o cavitate oarecare a corpului, plaga (rana) se numeşte penetrantă, iar când nu
pătrund în cavitate - nepenetrantă.
Plăgile penetrante ale craniului, cutiei toracice şi abdomenului pun în pericol viaţa
rănitului.
La rănirea cu două sau câteva gloanţe, schije concomitent rănirea se numeşte multiplă şi
dacă în acest caz se lezează simultan câteva organe - se numeşte rănire combinată.
Pe tegument, îmbrăcăminte, în mediul înconjurător persistă microbi, care nimerind în
rană împreună cu glontele (schija), încep să se înmulţească, generând diverse complicaţii,
complicând tabloul clinic şi tratamentul.
Pătrunderea microbilor în plagă (rană) în momentul lezării se numeşte infectare primară,
iar pe parcursul tratamentului - infectare secundară.
Profilaxia infectării primare a plăgii constă în pansarea rănii la timp pe câmpul de luptă,
în locul de rănire cu un bandaj aseptic, care protejează rana de pătrunderea microbilor, opreşte
hemoragia.
în timpul aplicării pansamentului pe câmpul de luptă este necesar de respectat
următoarele reguli:
- plaga nu se spală;
- plaga nu se atinge cu mâinile, se interzice extragerea din ea a
schijelor, bucăţilor de îmbrăcăminte şi altor corpi străini.

404
 405
Acordarea la timp a primului ajutor pe câmpul de luptă deseori salvează răniţii de la
moarte, iar în caz de răniri uşoare permite reîntoarcerea lor în subunităţile de luptă.

2. Aplicarea pansamentelor la diferite răniri: la cap, cutia toracică,

abdomen, extremităţii. Metodele de oprire a hemoragiilor.

La aplicarea pansamentului este necesar de respectat următoarele reguli:

1. Pentru comoditatea pansării şi evitarea provocării durerii suplimentare, partea
traumată a corpului trebuie ridicată. La rănirea

toracelui, rănitul va fi aşezat şi rezemat cu spatele de un obiect din vecinătate. La rănirea

abdomenului, rănitului i se pune sub osul sacral un rulou de haine. La pansarea capului
rănitul trebuie să ţină gura deschisă.
2. Pansamentul, de obicei, se ţine în mâna dreaptă, iar cu siînga se
îndreaptă faşă. Desfăşurarea feşei se face de la siînga la dreapta, iară a
o desprinde de pe suprafaţa corpului. Fiecare mişcare ulterioară a feşii
trebuie s-o acopere pe cea precedentă.
3. Membrele se pansează, înţepând de la periferie spre centru.
Vârful degetelor intacte nu se pansează, pentru controlul pulsului.
4. Pansamentul se controlează să nu fie prea strâns (sau prea slab)
să nu alunece şi să nu se desfăşoare.
Aplicare pansamentului pe cap
Cel mai trainic pansament aplicat pe cap este bandajul
numit "căpăstru". După mişcarea de fixare în jurul capului
faşa merge oblic pe ceafa, pe partea dreaptă a gâtului şi sub
bărbie, apoi se fac câteva mişcări verticale până se va acoperi
creştetul sau bărbia. După aceea faşa se aplică pe ceata şi se fixează
cu o mişcare circulară în jurul capului (fig. 5).

Fig. 5. Bandajul
căpăstru

Bandajul piralat al toracelui

Se desfăşoară aproximativ 1 m de faşa şi se lasă să atârne oblic pe piept (2)
şi pe spate peste umărul sting (1) la finele aplicării bandajelor circulare, pe
torace capetele feşei se fixează după cap (fig. 6).
Fig.6.
Bandajarea
spiralată a cutiei
toracice
Bandajul spiralat pe regiunea abdomenului
Se aplică pe partea superioară a abdomenului prin mişcări spiralate
circulare, pansând de sus în jos. Bandajul "spic" se aplică pe partea
inferioara a abdomenului, partea superioară a coapsei şt regiunea
fesieră. Efectuând mişcarea de fixare în jurul abdomenului, faşa se
îndreaptă din spate înainte pe suprafaţa laterală şi anterioară, iar apoi,
înconjurând coapsa pe suprafaţaanterioară a ei şi regiunea inghinală,

405
 406
intersectează mişcarea precedentă, înconjurând torsul. Cu aceste mişcări se acoperă regiunea
lezată, iar capătul feşii se fixează cu mişcări circulare în jurul abdomenului (fig. 7).
Bandajul membrelor superioare
Bandajul spiralat pe deget începe cu mişcarea circulară de la articulaţia
mânii, apoi laşa se îndreaptă pe partea dorsală a palmei spre vârful degetului. Se
aplică pansamentul cu mişcări oblice pe partea dorsală a palmei, în regiunea
articulaţiei mânii, unde se fixează (fig. 8).
Bandajul spiralat poate fi aplicat pe fiecare deget sub forma de mănuşă. In
acest caz pansarea mânii stângi începe de la degetul mic, iar a celei drepte - de
la degetul mare. Pe braţ (fig. 9) şi antebraţ (fîg. 10), de asemenea, se pot aplica
Fig. 8. bandaje spiralate.
Bandajul
degetului

Bandajul pe articulaţie a umărului

Prima mişcare se efectuează de la regiunea axilară sănătoasă, pe piept şi suprafaţa externă
a braţului traumat, întorcîndu-se în regiunea axilară. De aici faşa se îndreaptă în jurul braţului
pe spate în regiunea axilară sănătoasă, repetând mişcările până la acoperirea articulaţiei.
Bandajul membrelor inferioare
Bandajul regiunii călcâiului începe cu formarea feşii pe proeminenţa osoasă a
acestuia, iar următoarele mişcări se fac mai sus şi mai jos de prima mişcare. Pentru întărirea
pansamentului se fac mişcări oblice şi în formă de opt (fig. 12).
Bandajul în formă de opt pe articulaţia piciorului începe cu mişcarea circulară deasupra
maleolelor, a doua - pe partea anterioară coboară în jos pe talpă şi în jurul piciorului, mişcarea
a patra se ridică pe partea anterioară a piciorului şi înconjoară maleolele din urmă. Aceste
mişcări se repetă până la acoperirea completă a regiunii articulaţiei (fig. 13).

Fie. 12

Fig. 13

3. Folosirea mijloacelor din înzestrare şi improvizate pentru oprirea

hemoragiilor şi respectarea regulilor la aplicarea lor .

406
 407
Hemoragia apare la orice lezare a organismului şi se manifestă prin scurgerea sângelui
din vasele sangvine în exterior, ţesuturi şi cavităţi.
După clasificare se disting următoarele tipuri de hemoragii: arteriale, venoase,
parenchimatoase şi hemoragii capilare, care se deosebesc una de alta prin tabloul clinic şi
particularităţile acordării primului ajutor.
Hemoragia arterială duce la pierderi enorme, aproape momentane de sânge, fiindcă
sângele din artera traumată (de culoare roşie-aprinsă) se scurge pulsând, sub presiune şi
este cea mai periculoasă. De aceea, primul ajutor trebuie acordat urgent.
În hemoragiile venoase sângele (de culoare roşie-închisă) se scurge neîntrerupt din
plagă (vasele traumate).
In caz de hemoragie capilară sângele se prelinge din plagă ca din burete, picurând.
Oprirea urgentă a hemoragiilor (hemostazei) este misiunea cea mai importantă în
acordarea primului ajutor în caz de rănire. Hemostaza provizorie se realizează prin aplicarea
pansamentului compresiv (fig. 14), poziţia ridicată a membrului, comprimarea digitală a
vaselor sangvine, flexia maximală a membrilor în articulaţii aplicarea garoului etc.

Fig. 14. Pansament compresiv

Oprirea hemoragiilor arteriale se face prin comprimarea digitală a

vaselor mari la os, mai sus de locui rănirii. Artera este apăsată pentru un
timp scurt, până la aplicarea turnichetului, garoului sau a pansamentului
compresiv. In caz de hemoragii abundente ale plăgilor feţei se vor
comprima arterele: carotidă {1), temporala (2), mandibulară (3) în
dependenţă de locul lezării (fig. 15).
Artera carotidă este comprimată lateral de laringe cu degetul mare spre
coloana vertebrală. Artera subclaviculară (4) se comprima cu degetul în
regiunea fosei subclaviculare în jos, spre prima coastă, în caz de hemoragie
din plăgile treimii superioare a braţului.

Fig. 15 Punctele de comprimare digitală a vaselor mari ia os

Artera brahială (5) se comprimă spre osul brahial şi fisura internă între
muşchii biceps şi triceps, în caz de hemoragii ale plăgilor treimii medii şi inferioare a
braţului, antebraţului şi mâinii. Artera femurală (6) se comprimă cu degetele ambilor mâini
sau cu pumnul în regiunea inghinală spre osul pubis, în caz de hemoragii ale plăgilor
membrului inferior. În figura 15 sunt arătate câteva locuri de comprimare digitală a vaselor
sangvine ale membrilor superioare (7,8) şi ale membrilor inferioare (9,10,11).
Aplicarea garoului
Pentru oprirea hemoragiei se întrebuinţează garou), precum şi diferite mijloace
improvizate (bucăţi de stofa rupte din echipament, frânghii, curele etc). La aplicarea
garoului se respectă următoarele reguli:
- garoul se aplică mai sus (proxim) de plagă şi cât mai aproape de
ca, deasupra echipamentului sau a unui strat de material;
- garoul se strânge până încetează hemoragia în rană, urmând ca
fiecare cerc al lui să se suprapună parţial pe cel precedent,
corectitudinea aplicării garoului se apreciază prin oprirea hemoragiei
din rană şi lipsa pulsului mai jos de garou;
- capetele garoului se fixează de nădejde cu cârligul şi lănţişorul
sau se leagă prin nod;

407
 408
- sub garou se fixează o fişă de însoţire sau o bucată de muşama
albă, unde se indică timpul când garoul a fost aplicat (data, numele de
familie cine a efectuat);
- aplicarea pansamentului pe plagă şi imobilizarea membrului se
aplică astfel încât pansamentul şi alelele să nu acopere garoul.
Oprirea hemoragiei începe cu comprimarea digitală a vasului în locul respectiv.
Intinzînd garoul, se face un cerc în jurul membrului. Slăbind comprimarea cu degetul şi
convingîndu-ne că hemoragia din plagă a încetat, facem atent 1-2 ture şi fixăm garoul.
In caz de hemoragie din segmentele proxime ale membrelor, garoul se aplică în formă de
opt; mijlocul lui se întinde pe membru, iar capetele se încrucişează în jurul pieptului sau
bazinului şi se fixează.
Pentru oprirea hemoragiei cu mijloace improvizate se procedează ca şi în cazul aplicării
garoului. Cu ajutorul turnichetului care se suceşte până se opreşte hemoragia. Turnichetul ca
să nu se slăbească, se fixează de membru (fig. 16).

Fig. 16. Aplicarea improvizat

Aplicarea garoului pe un termen mai mare de 2 ore este strict interzisă, de aceea rănitul
trebuie transportat cît mai urgent la instituţiile medicale.
Garoul se va aplica strict după indicaţii şi se
vor lua măsuri urgente hemostaza
definitivă efectuată de către medicul specialist. Vara garoul se aplica timp de o oră,
iarna timp de 2 ore. După expirarea timpului, în scopul asigurării ţesuturilor moi cu oxigen
şi substanţe nutritive este necesar de a slăbi treptat garoul până la apariţia pulsului şi culorii
roze a tegumentelor pielii timp de 5-10 minute, dacă hemoragia nu prezintă pericol.

408
 409
TEMA 4: Primul ajutor medical în caz de fracturi. Luxaţii şi contuzii.
Şedinţa 1: Şedinţa practică.
Subiectele de studiu:
1. Fracturi, luxaţii şi contuzii: noţiune, simptoame, reguli generale de acordare
a primului ajutor. Folosrea mijloacelor improvizat pe câmpul de luptă pentru
imobilizarea fracturilor.
2. Acordarea primului ajutor în caz de fracturi ale oaselor tubular.
3. Regulile generale de evacuare a răniţilor, cărora li s-au aplicat atele de
transport.
BIBLIOGRAFIA: Regulamentul medico-militar.

1. Fracturi, luxaţii şi contuzii: noţiune, simptoame, reguli generale de

acordare a primului ajutor. Folosrea mijloacelor improvizat pe câmpul
de luptă pentru imobilizarea fracturilor

Dereglarea integrităţii osului prin violenţă se numeşte fractură. Fracturile

traumatice survin în rezultatul acţiunii forţelor mecanice, care depăşesc rezistenţa
osului (lovituri directe, compresiuni, flexie, torsionare, smulgerea osului etc).
Cel mai frecvent se întâlnesc fracturile oaselor tabulare, După starea
tegumentelor în regiunea fracturii ele se clasifică în:
- fracturi deschise, când este dereglată integritatea pielii,
mucoaselor şi a muşchilor în rezultatul acţiunii aceloraşi factori
mecanici (gloanţe, schije, obiecte ascuţite etc), (fig. 17 a).
- fracturi închise, când pielea şi ţesuturile moi rămân integre. După
gradul de lezare se deosebesc fracturi complete şi incomplete (fisură
osoasă), (fig. 17 b).

Fig. 17. Fracturi: a - deschisă; b – închisă

Simptomele fracturilor se împart în locale şi generale.

La fracturile locale se observa: durere, deformaţie, dereglare funcţională,
mobilitate anormală, scurtarea membrului, crepitaţie, iar la fracturile deschise -
şi hemoragie. Din simptomele generale se poate dezvolta şocul traumatic în
urma durerilor puternice în regiunea fracturii, creşterea temperaturii corpului
până la 37-38 C, etc.

409
 410
Contuziile reprezintă lezarea ţesuturilor sau a organelor cu păstrarea
integrităţii ţesuturilor sub acţiunea directă a unui obiect neascuţit asupra
oricărui sector al corpului. Mecanismul traumei poate fi divers - căderea pe un
oarecare obiect sau lovirea de el. Gravitatea contuziei este determinată de două
momente:
- natura agentului violent, greutatea şi consistenţa lui, viteza de
acţiune etc;
- specificul ţesuturilor, asupra cărora acţionează trauma (piele,
muşchi, oase etc.) starea lor funcţională (încordarea, tumefierea etc).
Simptomele principale ale contuziilor sânt: dureri în regiunea traumată,
sufuziuni, tumefacţie şi dereglarea funcţiei organului sau a regiunii respective,
uneori se poate dezvolta şocul traumatic.
Luxaţie se numeşte deplasarea anormală stabilită a suprafeţelor articulare, una
faţă de alta în urma traumelor.
Se deosebesc luxaţii totale, când suprafeţele articulare nu mai contactează, şi
parţiale (subluxaţii), când ele contactează parţial.
Pentru luxaţii este caracteristică prezenţa a trei simptome principale:
- dureri puternice şi imposibilitatea mişcărilor în articulaţie;
- poziţia forţată şi fixarea incorectă a membrului;
- deformarea regiunii articulare, la palpare capătul articular deplasat
deseori poate fi găsit în locuri neobişnuite.
În scopul imobilizării cât mai efective a fracturilor, este necesară respectarea
regulilor generale de aplicare a atelelor şi mijloacelor improvizate în caz de
fracturi, care prevăd:
a) imobilizarea articulaţiilor cu ajutorul atelelor mai sus şi mai jos
de fractură (dacă atelele sânt scurte, ele se lungesc, fixîndu-se una de alta);
b)marginile ascuţite şi colţurile atelelor se netezesc, atelele din
sârmă se modelează după forma membrului fixat;
e) aplicarea sub atele, îndeosebi în regiunile proeminenţelor osoase, a
căptuşelilor din tifon, vată, fin ş.a., pentru evitarea traumării şi durerilor în timpul
transportării accidentatului;
d)aplicarea atelelor din ambele părţi, în caz de fractură a oaselor
membrelor inferioare, cu excepţia fracturilor deschise, când are loc
proeminenţa din plagă a osului lezat;
e) aplicarea bandajului peste atele uniform şi compact, dar nu prea
strâns, pentru a nu deregla circulaţia sangvină.
Pentru acordarea primului ajutor, în caz de fracturi, se folosesc atelele de
tabel (din placaj, din sârmă, de transport pentru femur) şi improvizate
(scândurile, bastoane, bucăţi de placaj şi carton tare, nuiele ş.a.),(fig. 19 a, b).

410
 411

a) b)
Fig. (9. Mijloacele de imobilizare: a - din dotare; b - improvizate
Pe câmpul de luptă la acordarea pomului ajutor, în caz de fracturi, se vor
folosi mai frecvent pentru imobilizarea mijloacele improvizate.
Pentru imobilizarea fracturilor oaselor membrelor superioare se folosesc atele
din sârmă.
In caz de fractură a oaselor antebraţului, atelei din sârmă i se dă forma mânii
fixate, capătul de sus trebuie să ajungă până la treimea superioară a braţului, iar
cel de jos până ia vârfurile degetelor, surplusul acelei se îndoaie pe partea
dorsală a antebraţului. Mâna se îndoaie din cot sub un unghi drept, cu faima
spre abdomen (în palmă se pune o bucată de tifon), (fig, 20 a, b )

Fig. 20. a - imobilizarea membru ia membru; b - imobilizarea cu bandaj triunghiular

2. Acordarea primului ajutor în caz de fracturi ale oaselor tubular

Atela se modelează pe membrul sănătos sau pe membrul persoanei care

acordă primul ajutor în formă de uluc si se căptuşeşte cu vată sau alte materiale
moi şi se aplică pe suprafaţa externă a antebraţului în poziţie fiziologică (fig. 21
a) peste articulaţia cotului spre suprafaţa posterioară externă a braţului, se
fixează cu faşă lată de tifon şi se suspendă de gât eu ajutorul bandajului
triunghiular sau al centurii.
Dacă lipsesc atelele din dotare, se folosesc mijloace improvizate. În
asemenea cazuri antebraţul se imobilizează cu ajutorul a două scânduri, care
se aplică pe suprafaţa anterioară şi posterioară a lui de la vârful degetelor până la
articulaţia cotului inclusiv.
În cazuri de lipsă a mijloacelor de tabel şi a celor improvizate, se va proceda
în felul următor (fig- 21 a, b):

411
 412

Fig. 21. Imobilizarea braţului: a - cu atela din dotare;

b. c - cu mijloace improvizate;
- se suspendă mâna cu bandajul triunghiular (centura), apoi se ansează
braţul către corp (fig. 21 b);
- mâneca în regiunea antebraţului lezat, se fixează cu ajutorul boldurilor
de veston;
- antebraţul se aşează în poala vestonului, care se fixează cu bolduri de
veston.
În caz de fractură a osului braţului şi folosire a atelelor din dotare, mâna se
îndoaie din cot, sub un unghi drept, cu palma spre abdomen şi degetele pe
jumătate îndoite. În fosa axilară se aplică un ghem de vată (rulou din alte
materiale moi), care se fixează cu un tifon peste umărul mâinii sănătoase.
Atelele trebuie să corespundă dimensiunilor şi formei mânii lezate (se
modelează pe mâna sănătoasă), şi se aplică începând de la articulaţia umărului
sănătos, regiunea suprascapulară a părţii lezate, apoi pe partea posterioară a
braţului şi antebraţului terminîndu-se la nivelul falangelor bazale. După ce atela
este căptuşită cu vată (alte materiale moi), se pansează de mână, parţial de corp
cu ajutorul bandajului "spic" şi se suspendează de gât cu ajutorul bandajului
triunghiular (centurii), (fig. 21 a,b,c).
În lipsa atelelor de tabel se folosesc două scândurile sau alte mijloace
comode, cu care se fixează braţul lezat, repetând acţiunile descrise la
imobilizarea antebraţului.
În caz de fracturi ale femurului, care sânt cele mai grave, este necesară
imobilizarea deosebit de minuţioasă (fig. 22 a, b, c).
Fig. 22. Imobilizarea femurului: a - modelarea a 4 atele; b - reprezentarea schematică a aplicării

atelelor; c - aplicarea atelei pe braţ

Pentru imobilizare este necesar de exclus mişcările în articulaţiile gambei,

genunchiului şi ale şoldului. Pentru aceasta se folosesc câteva atele de sârmă sau
placaj: două atele se leagă împreună ca să cuprindă porţiunea de la fosa axilară
până la talpă, fiind îndoite sub un unghi drept. Lungimea atelei a doua, trebuie

412
 413
să fie de la pliul fesier până la vârful degetelor piciorului; ea, de asemenea, se
îndoaie sub un unghi drept. Pe suprafaţa medială a femurului se aplică încă o
atelă de !a perineu până la talpă.
Alelele trebuie modelate minuţios pe picior, capetele lor, care contactează
direct cu fosa axilară şi perineul, se acoperă cu un strat gros de vata, după care se
fixează de picior şi corp cu tifon lat.
Dintre mijloacele improvizate se folosesc două scândurile cu lăţimea de 8-10
cm, care se aplică din ambele părţi ale piciorului ca şi atelele de tabel.

Fig. 23. Imobilizarea gambei cu mijloace improvizate

În caz de fracturi ale oaselor gambei se aplică atela din sârmă, care se
modelează după membrul sănătos, îndoind im capăt sub un unghi drept.
Membrul inferior îndoit puţin în genunchi se fixează pe atelă, iar piciorul (talpa)
să fie sub un unghi drept faţă de gambă (fig. 24). în figura nr. 23 se
demonstrează varianta de imobilizare a fracturii gambei cu mijloace improvizate.

Fig. 24
Modelarea atelei pentru imobilizarea gambei Lungimea atelei trebuie să fie egală
cu distanţa de la mijlocul femurului până la degetele piciorului. Pentru
imobilizarea mai eficace se pot folosi suplimentar două atele cu lungimea de
la mijlocul femurului până la talpă, care se aplică din ambele părţi ale
gambei. După căptuşirea atelelor cu vată, ele se fixează pe picior. Ca mijloace
improvizate, se folosesc două scândurile de aceeaşi lungime ca şi atelele de
tabel, care se aplică pe ambele părţi ale gambei după metoda descrisă mai sus.

3. Regulile generale de evacuare a răniţilor, cărora li s-au aplicat atele de

transport .
Regulile generate de evacuare a victimelor cu fracturi prevăd:
- imobilizarea corectă şi sigură a fracturilor;
- îmbarcarea atentă, amplasarea comodă a victimelor în transport şi
transportarea lor cu precauţie;
- controlul şi slăbirea garoului peste fiecare oră.
Iarna, acordarea primului ajutor şi evacuarea victimelor se efectuează în
timp scurt, luând măsurile necesare de încălzire a lor (ceai fierbinte, termofoare,
acoperirea cu plapumă, manta etc).

413
 414
TEMA 5: Primul ajutor medical în caz de arsuri şi degerări.
Şedinţa 1: Şedinţa practică

SUBIECTELE DE STUDIU:
4. Arsuri, cauzele lor, simptomele, clasificarea. Profilaxia şi primul ajutor în
arsuri. Antrenamentele la stingerea îmbrăcămintei arzînde şi aplicarea
pansamentelor.
5. Degerările, suprarăcirile, degerările cronice: motivele apariţiei, simptomle,
clasificarea. Profilaxia şi prumul ajutor în caz de degerări şi îngheţări.

BIBLIOGRAFIA: Regulamentul medico-militar.

1. Arsuri, cauzele lor, simptomele, clasificarea. Profilaxia şi primul ajutor

în arsuri. Antrenamentele la stingerea îmbrăcămintei arzînde şi
aplicarea pansamentelor
Arsuri se numesc leziunile ţesuturilor provocate de temperatură înaltă,
substanţe chimice şi iradiere actinică. În dependenţă de cauză, arsurile se împart
în termice, chimice şi prin iradiere.
Arsurile termice sânt provocate de flăcări, lichide fierbinţi, vapori, amestecuri
incendiare (napalm) şi chiar de razele solare.
Gravitatea arsurilor este determinată de mărimea suprafeţei şi profunzimea
leziunii ţesuturilor. Cu cît este mai mare suprafaţa şi mai adîncă leziunea
ţesuturilor, cu atît este mai gravă arsura.
In dependenţă de profunzimea leziunii, arsurile sânt de cinci grade, iar în
practică se efectuează divizarea lor după trei grade:
GRADUL I - hiperemie şi edem cutanat, durere vie acută în locul lezării;
GRADUL II - apariţia bulelor cu lichid transparent de culoare gălbuie;
GRADUL III - se caracterizează prin necrozarea pielii şi a ţesuturilor moi
profunde (muşchilor, fasciilor, tendoanelor şi chiar a oaselor), (fig. 25 a, b, c, d).

Fig. 25. Gradele arsurilor după profunzimea leziunilor, gradul I, II, III
Arsurile limitate decurg în principal ca un proces local. În cazul leziunilor
mai profunde se observă dereglări generale grave, se dezvoltă boala celor arşi.
În cazuri de arsuri provocate de amestecurile incendiare (napalm) pot avea
loc intoxicaţii cu oxid de carbon, care duc la sfârşit letal.
Arsuri/e chimice apar în rezultatul acţiunii substanţelor cu proprietăţi
cauterizante pronunţate (bazele şi acizii concentraţi, sărurile metalelor grele,
fosforul) asupra ţesuturilor.

414
 415
Acţiunea acizilor concentraţi şi a sărurilor metalelor grele asupra
ţesuturilor, duce la necroză superficială a acestora, iar a bazelor - ia necroză
profundă umedă.
Arsuri/e actinice apar în urma acţiunii radiaţiei ionizante şi au o
simptomatică specifică.
Particularitatea arsurilor solare reprezintă o profunzime mică de lezare a
ţesuturilor. Însă arsurile solare proliferate (la folosirea neraţională a băilor
de soare) pot duce la dezvoltarea şocului hipertermic.
Primul ajutor trebuie să asigure suspendarea acţiunii agentului termic,
profilaxia şocului prin administrarea substanţelor analgetice din dotare,
infectării suprafeţei de arsură (aplicarea pansamentelor sterile) şi transportarea
victimei într-o instituţie medicală.
Victima trebuie scoasă din zona acţiunii temperaturii înalte (din foc), apoi se
stinge cu apă, iarna - cu zăpadă, învelind corpul acesteia cu scurta, foaia de cort
la arderea napalmului etc, sau dezbrăcînd echipamentul în flăcări. Se interzice
înlăturarea (dezlipirea) rămăşiţelor
2. Degerările, suprarăcirile, degerările cronice: motivele apariţiei,
simptomle, clasificarea. Profilaxia şi prumul ajutor în caz de degerări şi
îngheţări .
Degerătură se numeşte leziunea ţesuturilor prin expunerea
îndelungată la temperaturi scăzute. Apariţia degerăturilor este
favorizată de umiditatea sporită a aerului, vânt, încălţăminte
şi îmbrăcăminte umedă, încălţăminte strimtă, aflarea îndelungată,
fără mişcare, în apă, tranşee (şanţ).
Degerăturile pot fi locale şi generale (fig.26).
Degerăturile locale pot apărea şi la temperaturi mai
înalte de 0°C (1-5 C) îndeosebi fig. 26. Regiunile dacă se combină
cu umiditatea înaltă şi vânt. corpului cei mai des expuse degerăturii.
Degerăturile picioarelor la militarii aflaţi în tranşee (şanţ) pe timp de război,
pînă la începerea gerurilor, poartă denumirea de "picior de tranşee ".
Dereglarea circulaţiei sangvine este primul şi principalul simptom în lezarea
ţesuturilor sub acţiunea frigului.
Degerăturile apar adesea absolut pe neobservate, tară senzaţii subiective
pronunţate. Obiectiv se poate constata o răcire accentuată, paloarea
tegumentelor, anestezie şi parestezie.
După profunzimea lezării, ţesuturilor degerăturile se împart în patru grade;
GRADUL I- se caracterizează prin durere violentă, prurit, parestezie,
edem. Lezarea pielii sub formă de tulburări circulatorii reversibile. Pielea de
culoare albastră - închisă sau purpurie - roşie. Uneori se observă o descuamare
neînsemnată a epidermului. Ulterior rămâne numai o hipersensibilitate la frig a
sectoarelor degerate.
GRADUL II - formarea flictenelor cu conţinut transparent de nuanţă
hemoragică în urma necrozei straturilor superficiale ale pielii. Edemul şi
durerile sînt mai pronunţate.

415
 416
GRADUL III - la simptomele de mai sus se adaugă necroza pielii în
întregime.
GRADUL IV - necroza ţesuturilor moi şi a oaselor ce evoluează după tipul
gangrenei uscate sau umede. Primul ajutor constă în întreruperea cît mai
rapidă a acţiunii frigului şi
restabilirea circulaţiei sangvine.

Fig. 27. Gradele degerăturii:; a - gr. I; b - gr. II; c - gr. III.

Victima se transportă într-o încăpere caldă. Membrele (sănătoase şi degerate)

se încălzesc timp de 40-60 min., în baie, ridicând treptat temperatura apei de la
+20 până la +40 C. Totodată, membrele îngheţate se spală cu săpun şi se
aplică un masaj de la periferie spre centru, până la încălzirea şi hiperemia
pielii. Fricţiunea locurilor degerate cu zăpadă şi materiale aspre este interzisă,
deoarece poate duce la traumarea suplimentară a tegumentului şi infectarea
plăgilor.
Dacă pe pielea lezată au apărut flictene, se aplică pansamente sterile, fără
masare.
Concomitent cu măsurile locale se îndeplinesc şi cele de ordin general,
îndreptate spre îmbunătăţirea circulaţiei sangvine: învelire, termofoare, ceai
fierbinte, alimentaţie caldă ş.a. În lipsa condiţiilor de încălzire în baie, organul
degerat se prelucrează cu alcool, se masează activ până la restabilirea circulaţiei
sangvine, după aceea victima este transportată la spital, preventiv fiind învelită
călduros.
în caz de degerătură completă, în afară de măsurile descrise mai sus, se
aplică respiraţia artificială, după care victima este transportată la spital.
Prevenirea degeraturilor include respectarea şi îndeplinirea strictă de către
toţi militarii a măsurilor individuale şi colective îndreptate împotriva acţiunii
temperaturii scăzute, care prevăd:
- ajustarea corectă a echipamentului şi folosirea lui conform anotimpului:
- uscarea îmbrăcămintei şi încălţămintei umede, spălarea regulată a obielelor
şi a ciorapilor, ungerea încălţămintei cu cremă de ghete;
- îmbrăcarea corectă a obielelor;
- spălarea regulată a picioarelor cu apă şi săpun pentru evitarea
transpiraţiei;
- călirea sistematică a organismului.
La efectuarea marşurilor pe jos, pe timp de iarnă, în afară de măsurile de
mai sus trebuie:
a) micşorate popasurile scurte până la 3-5 min., iar cele mari - organizate
în localităţi;

416
 417
b) peste anumite intervale de timp, îndeosebi când vântul suflă în faţă, de
schimbat militarii din fruntea şi flancurile coloanei cu cei din mijloc;
c) de atras atenţia reciprocă la schimbarea culorii tegumentelor descoperite
(înălbirea etc.) cu scopul de a preîntâmpina degerăturile prin diferite metode de
încălzire (fricţiuni, mişcările mâinilor şi ale picioarelor, fuga pe loc ş.a.).
- de transportat personalul cu transport acoperit şi de aşezat cu spatele
spre direcţia mişcării;
- de amenajat posturile de încălzire a personalului în perioada rece a anului
pe poligoane, în câmpurile de instrucţie şi alte locuri de activitate.
Prevenirea leziunilor grave, cum sunt arsurile şi degerăturile, în mare
măsură depinde de îndeplinirea strictă de către militari a cerinţelor
regulamentare, precum şi de cunoaşterea metodelor de acordare a primului
ajutor.

TEMA 6: ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR MEDICAL ÎN CAZ DE

INTOXICAŢII ACUTE CU LICHIDE TEHNICE TOXICE,
OXID DE CARBON ŞI ÎN ALTE ACCIDENTE.
Şedinţa 1: Şedinţa practică
417
 418

SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Simptomele intoxicaţiei cu lichide tehnice (antigel alcool, metilic, acizi,
baze). Masurile de securitate (siguranţă) în timpul lucrului cu lichidel toxice
şi profilaxia intoxicaţiilor. Primul ajutor în caz de intoxicaţii.
2. Noţiuni despre asfixie. Indicaţii privind resperaţia artificială. Metodele
respiraţiei artificiale. Primul ajutor în caz de intoxicaţie cu oxid de carbon.
3. Primul ajutor în caz de lipotime, insolaţie şi şoc hipertermic. Acordarea
primului ajutor persoanei afectat prin electrocutare sau prin acţiunea
fulgerului.
4. Primul ajutor în caz de înec, surpare, muşcături de şarpe veninos sau insecte.

BIBLIOGRAFIA: Regulamentul medico-militar.

1. Simptomele intoxicaţiei cu lichide tehnice (antigel alcool, metilic, acizi,

baze). Masurile de securitate (siguranţă) în timpul lucrului cu lichidel
toxice şi profilaxia intoxicaţiilor. Primul ajutor în caz de intoxicaţii
Pentru exploatarea şi întreţinerea tehnicii militare, în armată se folosesc
diferite lichide tehnice. Unele din ele au caracter toxic şi la pătrunderea în
organism, prin folosire neatentă, pot provoca intoxicaţii grave.
Intoxicaţiile cu antigel şi lichid de frână. Antigelul şi lichidul de frână au
aceeaşi culoare, gust şi miros ca şi alcoolul.
Ele se folosesc în sistemele de răcire a motoarelor şi de frânare. Pătrunderea
lor în organism pe calc digestivă chiar şi în cantităţi mici provoacă intoxicaţii
grave cu sfârşit letal. Iniţial predomină simplomele ebrietăţii (beţiei), apoi apar
dureri de cap, greţuri, vomă, dureri în abdomen, diaree. Bolnavul îşi pierde
cunoştinţa, apare cianoza, rigiditatea muşchilor occipitali, respiraţie profundă
zgomotoasă, edem pulmonar, convulsie, anurie şi survine decesul.
Primul ajutor constă în evacuarea din stomacul victimei a antigelului prin
provocarea artificială {cu degetele) a vomei, după administrarea a 4-5 pahare de
apă. Procedura aceasta se repetă de 2-3 ori, apoi bolnavul trebuie transportat
urgent la punctul medical al unităţii, în instituţiile medico-militare .sau civile
apropiate.
Intoxicaţii cu alcool metilic (metanol). Alcoolul metilic este foarte toxic, are
miros specific de alcool etilic. Se foloseşte drept carburant şi dizolvant al
carburanţilor. Întrebuinţarea lui ca băutură provoacă intoxicaţii de diferite
grade. La început apar simptomele ebrietăţii, apoi dureri de cap, greaţă, vomă,
dureri în abdomen, dereglarea respiraţiei, cianoza, transpiraţie rece, convulsii,
colaps, comă. Bolnavii foarte des îşi pierd vederea (orbesc). Cazurile grave au
sfârşit letal.
Primul ajutor este asemănător ca şi la intoxicaţiile cu antigel.
Intoxicaţii cu benzină etilată (antidetonanta). Benzina etilată se deosebeşte
de benzina normală prin faptul că în ea se adaugă un lichid etilic, care conţine o

418
 419
substanţă toxică - tetraetil de plumb (TEP). Intoxicaţia poate avea ioc în cazul
folosirii neatente a benzinei etilate şi pătrunderii ei în organism pe cale digestivă,
prin căile respiratorii prin tegumente intacte sau lezate.
Încălcarea regulilor de păstrare, transportare şi transvazare a benzinei, folosirea
ei la spălatul mâinilor, de asemenea, pot provoca intoxicaţii. Intoxicaţiile cu
tetraetil de plumb pot fi acute şi cronice.
Intoxicaţia acută la început se aseamănă cu starea de ebrietate, apoi peste
câteva ore sau zile apar slăbiciuni, dureri de cap, insomnie, visuri de coşmar,
salivaţie abundentă în timpul somnului, dereglări gastrointestinale, senzaţia de
corpi străini (sârmă, fire de păr) în cavitatea bucală. În cazuri grave apar
dereglări serioase în organism, care duc la sfârşit letal.
Intoxicaţia cronică este posibilă în urma pătrunderii sistematice în sânge a
tetraetilului de plumb în cantităţi mici. Ca urmare pielea devine palidă, apar
dureri de cap, insomnie.
Primul ajutor în caz dacă benzina etilată a nimerit pe echipament şi piele,
constă în scoaterea îmbrăcămintei şi spălarea rapidă a pielii cu benzină nectilată
sau petrol lampant, apoi cu apă şi săpun.
În caz de intoxicaţii pe cale digestivă, cei intoxicaţi trebuie transportaţi cât
mai urgent la cel mai apropiat punct medical sau spital (militar sau civil).
Intoxicaţiile provocate de acizi (sulfuric, clorhidric, acetic) şi soluţii
alcaline (sodă caustică, potasiu caustic, var) se caracterizează prin apariţia
fenomenului arsurilor chimice.
Primul ajutor constă în spălarea urgentă şi abundentă a stomacului cu apă sau
soluţii speciale, în caz de intoxicaţii cu acizi - spălarea stomacului se
efectuează cu soluţie de bicarbonat de sodiu (2-3 linguriţe de soluţie de
bicarbonat la un litru de apă), iar la intoxicaţiile cu soluţii alcaline - spălarea
stomacului cu soluţie de acid acetic (1-2 linguriţe de oţet la un litru de apă) şi
transportarea bolnavilor la cea mai apropiată instituţie medicală.
Intoxicaţii cu oxid de carbon (gaze de eşapament). Oxidul de carbon se
formează în procesul arderii incomplete a diferitelor substanţe. Este un gaz
tară miros şi gust, foarte periculos, deoarece poate provoca intoxicaţii
imperceptibile.
Intoxicaţia poate surveni în urma inspiraţiei aerului, care conţine oxid de
carbon, în timpul încălzirii sobelor, funcţionării motoarelor cu ardere internă,
exploziilor şi tragerii la ţintă.
Simptomele intoxicaţiei sunt: durerea de cap pulsativă, ameţeală, slăbiciuni,
greaţă, zgomot în urechi. În cazuri mai grave - vomă, paloarea feţei, miastenie,
convulsii, pierderea cunoştinţei etc.
Primul ajutor: scoaterea victimelor la aer curat, dacă este imposibil, atunci
se deschid geamurile, uşile, tambuchiurile de salvare etc. După aceea li se dă să
miroase amoniac, de obicei, aceasta este deajuns ca bolnavul să-şi vină în fire.
În cazuri mai grave, însoţite de asfixie, se aplică respiraţia artificială.
Gradul de disciplină a militarilor reprezintă principala condiţie de prevenire a
accidentelor, orice ignorare a măsurilor de securitate, mai ales în timpul lucrului

419
 420
cu substanţe toxice, în special întrebuinţarea lor internă, întotdeauna duce la
afecţiuni grave. Un rol deosebit în prevenirea intoxicaţiilor le revine
comandanţilor de subunităţi.

2. Noţiuni despre asfixie. Indicaţii privind resperaţia artificială. Metodele

respiraţiei artificiale. Primul ajutor în caz de intoxicaţie cu oxid de
carbon.

Asfixia (sufocarea) apare în urma obstrucţiei (blocării) căilor respiratorii cu

corpi străini (eterogeni), produse alimentare, apă, substanţe toxice şi a
insuficienţei de oxigen în aerul inspirat.
Potrivit mecanismului provocării, se cunosc asfixii mecanice (prin
comprimare, traumare), toxice, ischemice etc.
Starea de asfixie reprezintă indiciul principal privind aplicarea respiraţiei
artificiale.
Respiraţia artificială
Oprirea respiraţiei (în cazuri de şoc hipertermic, insolaţie, electrocutare,
fulguraţie, submersiune pericol de înec etc.) reprezintă principalul indice privind
aplicarea respiraţiei artificiale.
Cunoaşterea de către militari a metodelor de respiraţie artificială are o
însemnătate foarte mare la salvarea vieţii accidentaţilor.
Respiraţia artificială se aplică cât mai urgent, deoarece lipsa respiraţiei,
chiar şi pentru un timp scurt, poate duce la dereglări grave, irevocabile.
Înainte de a efectua respiraţia artificială trebuie:
1.De înlăturat toate cauzele, care împiedică respiraţia:
- de curăţat cavitatea bucală., de scos limba şi de fixat de bărbie cu
un bold sau o fâşie de tifon;
- de scos îmbrăcămintea sau de descheiat gulerul şi de slăbit
centura.
2. De efectuat respiraţia artificială în încăperi cu aer curat,
respectând strict ritmul normal al respiraţiei - 16-20 respiraţii pe minut.
3.De aplicat respiraţia artificială pînă la apariţia respiraţiei de sine
stătătoare sau a simptomelor evidente ale morţii.
Există multe metode de respiraţie artificială, dar cel mai frecvent sînt
aplicate următoarele:
Prima metodă. Victima este aşezată cu faţa în sus, sub spate (omoplaţi) se
pune un rulou moale din îmbrăcăminte sau alt material. Persoana, care acordă
primul ajutor, stând în genunchi la capul bolnavului, îi ia ambele mâini de
antebraţe, mai aproape de coate şi le abate în părţi, ridicîndu-le în sus - are loc
inspiraţia. Apoi le îndoaie din coate, ie apasă spre tors şi părţile laterale ale cutiei
toracice - are loc expiraţia. Acest ajutor poate fi acordat şi de două persoane.
Atunci fiecare din ei se lasă pe un genunchi, din ambele părţi ale accidentatului
şi luând mâinile lui, efectuează mişcări ritmice indicate mai sus (fig. 28 a).

420
 421
Metoda a doua - respiraţia gură la gură. În acest caz persoana, care acordă
primul ajutor, suflă aerul, său expirat în gura accidentatului, umflându-i
plămânii. Accidentatul este aşezat pe spate, gura se acoperă, dacă este posibil, cu
tifon, batistă sau altă stofă, care permite să treacă aerul.
Apoi persoana care acordă ajutor, se aşează în genunchi sau se culcă pe
abdomen alături de el, o mână o aplică sub ceafa victimei, astfel încât gâtul să
fie maximal drept, iar gura larg deschisă. Cu altă mână îi strânge nările şi
inspirând adânc, se apropie cu gura sa de gura lui şi face o expiraţie deplină - are
loc inspiraţia (fig. 27 b, c).

Expiraţia accidentatului are loc în mod pasiv. După însuşirea teoretică a

metodelor respiraţiei artificiale, soldaţii aplică în practică acordarea primului
ajutor, fiind împărţiţi în grupe de "accidentaţi" şi persoane, care acordă ajutor,
schimbîndu-şi permanent rolurile.

3. Primul ajutor în caz de lipotime, insolaţie şi şoc hipertermic. Acordarea

primului ajutor persoanei afectat prin electrocutare sau prin acţiunea
fulgerului .
Sincopa reprezintă pierderea de scurtă durată a cunoştinţei în urma irigării
insuficiente cu sânge a creierului. În aceste cazuri omul cade, faţa devine
palidă, apare transpiraţia rece, pulsul este slab şi frecvent, respiraţia superficială,
pupilele ochilor se dilată.
Cauzele sincopei sunt diferite: spaima, frica, aflarea îndelungată în poziţie
imobilă (nemişcat), în spaţiu neaerisit, slăbiciune după boală, şoc nervos ş.a.
Acordarea primului ajutor constă în aşezarea orizontală a victimei cu
picioarele ridicate (pentru irigarea mai rapidă cu sânge a creierului), descheierea
gulerului şi scoaterea centurii, evacuarea persoanei la aer curat, stropirea feţei şi
pieptului cu apă rece. Dacă aceste măsuri n-au efect, victimei i se dă să miroase
amoniac şi se aplică respiraţia artificială.

421
 422
Şocul hipertermic apare în urma supraîncălzirii generale a organismului în
timpul aflării sub acţiunea temperaturii ridicate a aerului din mediul
înconjurător (în câmp, teren de instruire, în încăperi, tehnică militară) pe timp de
vară.
Subiectiv supraîncălzirea se manifestă prin senzaţia de năduf, dispnee,
palpitaţii, sete, ameţeli, dureri de cap. Obiectiv apar: hiperemia tegumentară,
îndeosebi a feţei, transpiraţii abundente, mărirea frecvenţei pulsului şi
respiraţiei cauzate de creşterea temperaturii corporale, pierderea cunoştinţei.
Insolaţia apare în urma supraîncălzirii îndelungate a creierului de către
energia solară, când capul nu este acoperit. Simptomele principale sunt: dureri de
cap, greaţă, uneori vomă, slăbiciuni generale, pierderea cunoştinţei.
Primul ajutor în cazuri de şoc hipertermic şi insolaţie constă, în primul rînd, în
normalizarea temperaturii corpului (răcorirea), scoaterea victimei la aer curat, la
umbră şi răcoare, aşezarea ei orizontal cu capul ridicat, descheierea gulerului şi
a centurii, stropirea cu apă rece a pieptului şi a capului, aplicarea compresei
reci la cap. Dacă victima n-a pierdut cunoştinţa, i se dă să bea apă rece, dacă nu.
respiră - se aplică respiraţia artificială.
Pentru prevenirea insolaţiei, în timpul caid cu soare trebuie acoperit
capul, marşurile pe jos se efectuează pe răcoare, se fac întreruperi la instrucţii
şi lucru, popasuri la umbră.
Electrocutarea omului cu curent electric apare în urma contactului cu firele
şi instalaţiile electrice, la încălcarea regulilor securităţii în timpul lucrului. În
cazul acţiunii directe a curentului electric apar schimbări locale şi generale în
organism. în locurile trecerii curentului electric apare:

Fig. 29.
durere bruscă, contracţie convulsivă a muşchilor, arsuri de diferite grade ale
pielii, muşchilor şi chiar ale oaselor (fig. 29).
Schimbările generale se exprimă prin slăbirea sau oprirea respiraţiei şi
activităţii inimii, uneori cu sfârşit letal.
Primul ajutor în caz de electrocutare, se acordă după întreruperea acţiunii
curentului electric asupra accidentatului, care singur este conducător de curent
electric. De aceea, este interzis de a se atinge de el cu mâinile goale, iar curentul
electric trebuie deconectat cu ajutorul întrerupătorului, prin deşurubarea
422
 423
siguranţelor, tăierea firului electric, folosind unelte cu mânere uscate şi bine
izolate (topor cu mâner de lemn, lopăţica de geniu ş.a.).
Dacă este imposibil de întrerupt curentul electric sau de tăiat firele electrice,
victima trebuie eliberată prin tragerea firelor la o parte cu un baston uscat sau
îmbrăcând mănuşi de cauciuc. După eliberarea victimei de sub acţiunea
curentului electric, dacă este necesar, i se dă să miroase amoniac, se efectuează
respiraţia artificială, apoi se transportă la cel mai apropiat spital.
Fulgerul este o descărcătură electrică atmosferică de scurta durată, dar cu un
potenţial de energie înalt. În cazuri de fulguraţie directă sfârşitul, de obicei,
este letal, iar în apropiere duce la leziuni corporale grave şi pierderea
cunoştinţei.
Primul ajutor în cazuri de fulguraţie este ca şi la electrocutarea cu curent
electric. Se interzice de a acoperi cu pământ accidentaţii cu curent electric şi
fulger, deoarece aceasta agravează starea lor şi duce la pierderea timpului
necesar pentru acordarea primului ajutor.

4. Primul ajutor în caz de înec, surpare, muşcături de şarpe veninos sau

insecte
Primul ajutor în caz de submersiune, constă în scoaterea victimei din apă,
dezbrăcarea şi curăţarea cavităţii bucale şi nazale de nisip, nămol, plante
acvatice ş.a.
în caz de trismus trebuie de descleştat maxilarele, de scos limba în afară şi
de fixat de bărbie, pentru a preveni înghiţirea ei. Apoi persoana, care acordă
primul ajutor, aşază victima eu abdomenul pe genunchiul său (pe scaun,
bancă, rulou din îmbrăcăminte etc.) cu capul în jos şi apasă cu mâinile pe
spatele ei ca să se evacueze apa din căile respiratorii, plămâni şi stomac.
Când încetează scurgerea apei din cavitatea bucală şi nazala, victima este
culcată pe pământ cu faţa în sus şi i se aplică respiraţia artificială, până la
apariţia respiraţiei normale, totodată corpul îi este încălzit prin fricţiuni şi
acoperit cu îmbrăcăminte uscată.
La revenire i se dă să bea ceai, alcool, apoi se transportă la cel mai apropiată
instituţie medicală.
Primul ajutor în caz de nimerire sub dărâmături:
Pe timp de război (în timpul exploziilor obuzelor şi bombelor), în caz de
calamităţi naturale (cutremur de pământ, inundaţii), în timpul lucrărilor de
terasament, poate avea loc acoperirea oamenilor cu dărâmături şi
decesul lor în urma asfixiei şi altor leziuni corporale grave. Prima acţiune, care
trebuie iniţiată imediat, este scoaterea atentă a victimelor de sub dărâmături şi
acordarea primului ajutor, care constă în curăţirea cavităţii bucale şi nazale de
nisip şi alte corpuri străine (eterogene) şi efectuarea respiraţiei artificiale.
Dacă se constată alte leziuni corporale (plăgi, hemoragii, fracturi), se aplică
pansamente aseptice, garouri hemostatice, imobilizarea de transport şi evacuarea
la spitalele din apropiere.
Primul ajutor în caz de muşcături de şarpe şi înţepături de insecte

423
 424
Muşcăturile de şarpe (de exemplu de viperă) sînt primejdioase pentru om,
deoarece veninul pătrunde în sânge şi se răspândeşte prin tot organismul. In locul
muşcăturii apare o durere vie, edem, hemoragie subcutanată. După pătrunderea
veninului în sânge apar simptomele generale de intoxicaţie: somnolenţă,
slăbiciune, vomă, convulsii şi sfârşit letal în urma paraliziei respiratorii.
Primul ajutor constă în prevenirea pătrunderii şi răspândirii veninului în
sânge, de aceea este necesar de aplicat un garou (frânghie, basma ş.a.) pe
membru, mai sus de muşcătură, apoi de eliminat veninul din rană prin stoarcerea
cu sângele şi limfa sau cu ajutorul ventuzei (pahar).
Tehnica aplicării ventuzelor este simplă: un tampon din vată se îmbibă cu
alcool sau benzină, se aprinde şi se introduce în ventuză, după aceea se scoate
repede şi ventuza se aplică peste rană, în timpul acesta garoul se slăbeşte treptat.
Apoi se aplică un pansament şi victima este transportată la spitalul din apropiere.
Absorbirea veninului din rană cu gura este periculoasă, dacă persoana care
acordă primul ajutor, are leziuni, chiar şi microscopice, pe mucoasa cavităţii
bucale,
înţepătura unor păianjeni veninoşi, întâlniţi mai rar la noi în ţară, poate
provoca accidente grave, care se manifestă prin dureri vii locale, apoi în tot
corpul, contractări (înţepenirea membrelor, a peretelui abdominal), micşorarea
pupilelor, transpiraţii, respiraţie grea.
Primul ajutor constă în culcarea bolnavului, în aplicarea pungilor cu gheaţă
pe locul înţepăturii, a garoului şi a ventuzei, apoi se transportă la spital.

TEMA 7: Cautarea răniţilor pe câmpul de luptă, scoaterea lor din maşinile de

luptă, tancuri şi fortificaţii de apărare (locuri greu accesibile).
Evacuarea răniţilor de pe câmpul de luptă.
Şedinţa 1: Şedinţa practică
424
 425

SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Evacuarea răniţilor de pe câmpul de luptă în dependenţă de caracterul
situaţiei şi terenului, ziua şi noaptea.
2. Scoaterea lor din tehnica de luptă şi fortificaţiile de apărare. Adăpostirea şi
mascarea răniţilor pe câmpul de luptă şi acordarea primului ajutor material.

BIBLIOGRAFIA: Regulamentul medico-militar.

1. Evacuarea răniţilor de pe câmpul de luptă în dependenţă de caracterul

situaţiei şi terenului, ziua şi noaptea .
In timpul luptei sanitarii {instructorii sanitari) caută răniţii şi le acordă
primul ajutor neîntrerupt, ţinând cont de caracterul terenului şi situaţia de luptă.
Sanitarului i se interzice ca în timpul luptei să târască rănitul la o distanţă mai
mare de 5-10 metri, deoarece aceasta
stinghereşte îndeplinirea misiunii principale - acordarea primului ajutor răniţilor
din pluton.
În condiţiile când căutarea răniţilor este dificilă (în pădure, livezi, tufărişuri,
plantaţii agricole, noaptea, în timpul viscolului), conform dispoziţiunelor
comandanţilor, sunt destinate echipe speciale de căutare a răniţilor.
Militarii acestei echipe sunt aliniaţi în lanţ la o astfel de distanţă unul de
altul, care permite menţinerea legăturii vizuale şi cercetarea amănunţită a
câmpului de luptă. Această metodă este numită „greblă sanitară". Deosebit de
amănunţit trebuie cercetate tranşeele, tufărişurile, gropile de obuze, iar în
centrele populate subsolurile clădirilor, beciurile, fântânile de control ale
comunicaţiilor subterane.
Pe teren infectat, căutarea răniţilor se efectuează în două direcţii: la început în
direcţia spate -- front, apoi în lungul frontului. In focarul armei de nimicire în
masă căutarea se efectuează de la epicentru spre periferie. Scoaterea răniţilor de
pe câmpul de luptă anticipează acţiunea dăunătoare a factorilor nocivi ai armei de
nimicire în masă, decesul acestora sub dărâmături, sub şenilele tancurilor şi
roţile maşinilor blindate.

2. Scoaterea lor din tehnica de luptă şi fortificaţiile de apărare.

Adăpostirea şi mascarea răniţilor pe câmpul de luptă şi acordarea
primului ajutor material .
Acordarea primului ajutor şi scoaterea răniţilor din maşini blindate şi altă
tehnică de luptă este dificilă din cauza: compartimentului de luptă [imitat,
necesităţii de a schimba poziţia mecanismelor şi aparatelor, accesului greu la
răniţi.
Cel mai simplu şi accesibil mod de scoatere a rănitului de pe câmpul de
luptă este cel manual: un militar ridică rănitul de subsuori, iar al doilea militar
îl sprijină de picioare.
425
 426
Pentru evacuarea rănitului din tanc, se mai pot folosi centurile militarilor,
frânghii, cablu flexibil.
Experienţa arată că cele mai eficace metode de scoatere a răniţilor din
maşinile blindate, altă tehnică de luptă şi locuri greu accesibile sunt cele de
întrebuinţare a chingii speciale Ş-4 şi a chingii sanitare (fig. 30 a, b).

Fig. 30. Chinga sanitară şi specială "Ş-4": a - sanitară; b - specială

Răniţii din maşini blindate se scot eu ajutorul chingii sanitare în formă de
cerc sau în formă de cifra „opt".
Chinga în formă de cerc se îmbracă rănitului pe piept, trecînd-o pe subsuori,
dacă nu este rănită cutia toracică. În acest caz se scoate cu chinga în formă de
cifra "opt". Chinga se îmbracă rănitului, pe picioare mai aproape de fese, în aşa
fel ca rănitul să şadă pe încrucişarea formată.
Cel mai des pentru scoaterea răniţilor din tancuri, maşini blindate se
întrebuinţează chinga specială „Ş-4".
Chinga specială "Ş-4" este destinată pentru transportarea răniţilor, scoaterea
lor din locuri greu accesibile (maşini blindate, subsoluri clădiri demolate) şi
coborârea răniţilor de la etajele de sus ale clădirilor. Chinga specială "Ş-4"
reprezintă o curea din foaie de cort cu o lungime
de 360 cm, iar lăţimea de 6,5 cm. şi greutatea de 890-960 gr. Chinga specială
se aplică prin mai multe metode:
Prima metodă - aplicarea chingii din partea capului. Ambele capete ale
chingii se trec pe subsuori în direcţia de la spate pe piept, formând încrucişare la
piept, apoi capătul de sub mâna dreaptă se trece pe sub femurul stâng, iar
capătul de sub mâna stingă pe sub femurul drept, ambele capete se trec
printre picioare şi se fixează de inele cu ajutorul cârligelor cu arc.
Metoda a doua aplicarea chingii din partea picioarelor. Chinga se plasează
în aşa mod, ca un capăt să se afle lîngă partea laterală a femurului stîng, iar al
doilea - lîngă partea laterală a femurului drept. Apoi cîrligele eu arc sunt aduse pe
rînd sub femurul drept şi stîng, ca şi în cazul primei metode.
Fixând cîrhgele de inele, chinga se încrucişează pe piept în aşa fel, încât
capătul de la femurul drept să treacă sub mâna siînga, iar cei de la femurul stîng
- sub mâna dreapă.
Metoda a treia - aplicarea chingii în formă de cerc. Cârligele cu arc se
fixează unul de altul. Chinga se îmbracă în aşa mod, încât cîrligele să se

426
 427
fixeze la spate, încrucişând chinga pe piept, capetele se trec sub mâna dreaptă şi
cea stingă, cu laţul format se scoate rănitul din maşina blindată.
In maşina blindată, pe câmpul de luptă, se poate pătrunde numai prin trapa
comandantului de maşină blindată sau a ochitorului. Trapele mecanicului-
conductor şi de rezervă pot fi deschise numai din compartimentul de luptă-
Fiecare sanitar din subunităţile de blindate trebuie să aibă cu sine o cheie
specială pentru deschiderea trapelor pe câmpul de luptă (fig. 32).

În cazurile când răniţii, în dependenţă de situaţia de lupta, temporar sânt

lăsaţi până la evacuare, în adăposturi, pe cîmpul de luptă, locurile aflării lor se
marchează cu senine vizibile din spatele frontului, atît ziua, cît şi noaptea. De
obicei, pentru aceasta se foloseşte laşa din material alb cu imaginea crucii roşii,
în lipsa acestui semn se folosesc faşe din tifon sau mijloace improvizate -
mănunchiuri de iarbă, lopăţica de geniu, cască etc. Noaptea se folosesc semne
speciale fluorescente pe diferite obiecte, în apropierea adăpostului unde se găsesc
răniţi.
în timpul Suptei de apărare, pentru adăpostirea temporară a răniţilor se
amenajează postul medica! al companiei {plutonului).
La postul medical al companiei (plutonului) instructorul sanitar acordă
răniţilor primul ajutor, în acest scop aici se fac rezerve de pansament, atele, apă
potabilă. Pe timp de iarnă postul medical al companiei (plutonului) trebuie
încălzit. Locul unde se află postul medical, este adus ia cunoştinţa personalului
şi comandantului.

TEMA 7: Cautarea răniţilor pe câmpul de luptă, scoaterea lor din maşinile de

luptă, tancuri şi fortificaţii de apărare (locuri greu accesibile).
Evacuarea răniţilor de pe câmpul de luptă.
Şedinţa 2: Şedinţa practică

427
 428
SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Metodele şi procedeele de transportar a răniţilor cu ajutorul mijloacelor
improvizate.
2. Evacuarea răniţilor ţinând cont de caracterul leziunii şi tipul de transport..

1. Metodele şi procedeele de transportar a răniţilor cu ajutorul

mijloacelor improvizate .

Metodele de transportare a răniţilor în adăposturile apropiate depind de

caracterul rănii, starea rănitului, de condiţiile de luptă şi caracterul terenului.
Deseori răniţii sânt transportaţi prin diferite metode, de către sanitari,
instructorii sanitari, mişcîndu-se pe o parte, avînd rănitul în spate, sau folosind
mijloace improvizate, foaia de cort, mantaua, sănii improvizate etc.
Tîrîrea rănitului pe o parte. Instructorul sanitar se apropie de rănit din spate,
poziţionează rănitul pe un picior îndoit în genunchi şi coapsă, iar capul rănitului
pe piept, făcând mişcări cu piciorul liber şi cu o mină, rănitul este tîrît în adăpost,
fiind susţinut eu mâna liberă. În dependenţă de starea sa. rănitul ajută la mişcare
cu piciorul sau mâna sănătoasă. Tîrirea rănitului la distanţa de 15 m, trebuie
efectuată în 80 - 90 sec., (fig.33).
Tîrîrea rănitului pe spate. Rănitul se poziţioneză pe spatele unui camarad sau
instructor sanitar. Cu ajutorul picioarelor şi mâinilor sanitarul (instructorul
sanitar) tîrăşte rănitul în adăpost. Distanţa de 15 m este necesar de a o parcurge
în 90 - 100 sec, (fîg. 34).

Tîrîrea rănitului pe foaia de cort. Capătul liber al chingii sanitare se trece pe

sub centură şi se formează o ansă, după aceea se fixează un colţ al foii de cort cu
un nod ,,marinăresc". Capetele libere ale foii de cort se fixează unul de altul
deasupra rănitului (fîg. 35).

În caz de lipsă a foii de cort, se foloseşte o scurtă (mantaua). După ce se

pregăteşte ansa, capătul liber al chingii sanitare se trece prin mînecile întoarse
înăuntru şi se leagă cu un nod.

428
 429
Pe timp de iarnă răniţii pot fi tîrîiţi eu mijloace improvizate: schiuri, sanie,
foi de metal şi de placaj.

2. Evacuarea răniţilor ţinând cont de caracterul leziunii şi tipul de

transport .
Răniţii, pot fi transportaţi pe mâini de un militar sau sanitar prin câteva
metode.
Prima metodă. Transportând rănitul pe un loc ridicat, militarul care acordă
ajutor, se întoarce cu spatele spre el şi se aşază într-un genunchi, dacă este posibil
rănitul se sprijină de umerii militarului. După aceasta militarul, susţinând rănitul
cu ambele mâini de picioare, se ridică şi~l transportă în adăpost (fig. 36).
Metoda a doua - se aplică când rănitul este în comă sau sânt lezate
membrele superioare. Militarul se aşază într-un genunchi lîngă rănit şi cu o
mână îl ia de spate, iar cu a doua pe sub fese, se ridică cu el (fig.37).

Fig.36 Transportarea rănitului de către un sanitar Fig.37

Prima metodă - se foloseşte când rănitul nu se poate ţinea de umerii

militarilor. Militarii se apucă de mâini, formând un scăunel din trei mâini, unul
din militari cu mâna liberă sprijină rănitul (fig. 38).

Fig. 38. Fig. 39.

Metoda a doua - transportarea rănitului pe scăunelul din patru mâini se
foloseşte când rănitul se poate ţinea de umerii militarilor (fig. 39).
Metoda a treia un militar apucă rănitul de subsuori, alt militar, aflîndu-se
între picioarele rănitului, le apucă de sub genunchi şi împreună se ridică (fig.
40).
Metoda a patra - rănitul este dus în braţe de doi militari, fiind ridicat cu
mâinile de spate şi regiunea lombară de un militar, iar de altul de fese şi
genunchi.

429
 430

Transportarea rănitului cu ajutorul foii de cort şi al

unei prăjini
Rănitul este aranjai pe foaia de cort, capetele opuse ale foii de cort se fixează
deasupra capului şi genunchilor. Prăjina se trece pe sub legăturile formate,
foaia de cort suplimentar se fixează de prăjină cu o Frânghie sau eu chinga
sanitară (fig. 41).
In dependenţă de starea răniţilor, ei se evacuează cu ajutorul transportului
sanitar, precum şi alt transport militar disponibil, iar în unele cazuri ŞL CU maşini
blindate.
Serviciul medical este înzestrat cu mijloace de transport sanitar de diferite
tipuri. Pentru transportarea răniţilor se folosesc diferite automobile şi tehnică
militară specială. în transportul sanitar răniţii grav sînt aşezaţi pe brancarde, cei
răniţi uşor sânt aşezaţi pe scaune.
Transportarea răniţilor cu ajutorul brancardelor
Transportarea răniţilor pe brancarde este cea mai comodă metodă..
Brancarda este compusă din: două bare cu minere de cauciuc, cu picioruşe
de metal, două traverse articulate de metal, pânză de ţesătură cu buzunar.
Dimensiunile brancardelor sânt de 2200 x 560 x 165 mm, greutatea 8,5 kg.
Aşezarea pe targă trebuie să se facă încet, fără brutalitate, prin alunecare pe
axul lărgii: în timpul poziţionării rănitului pe targa, cei care acordă primul
ajutor, trebuie să susţină capul, toracele, bazinul şi membrele inferioare ale
rănitului. În general poziţia cea mai corecta pe brancarda (targă) este pe spate, cu
capul mai jos decît restul corpului.
Transportul cu brancarda trebuie să respecte anumite reguli, în funcţie de
regiunea traumatizată şi anume:
- răniţii cu plăgi abdominale vor fi aşezaţi pe spate cu picioarele îndoite;
- cei cu plăgi toracice vor fi transportaţi în poziţie semişezîndă, punîndu-le
sub spate o pătură sau o haină îndoită;
- cei cu leziuni ale feţei vor fi aşezaţi eu faţa în jos, pe o parte, punându-le
sub frunte o haină;
- cei cu leziuni ai coloanei vertebrale vor fi transportaţi în poziţie
orizontală pe o brancarda specială;
- rănitul în comă va fi transportat înclinat pe o parte, pentru ca limba sau
masele vomitate să nu provoace asfixia şi să nu împiedice respiraţia.
430
 431
La transportarea cu brancarda trebuie să se ţină seama de cutele
terenului:
- pe loc drept rănitul se transportă cu picioarele înainte;
- fac excepţii victimele intoxicate cu gaze, asfixiante sau toxice generale şi
cei eu hemoragii mari, care sunt aşezate cu capul înainte, pentru supraveghere;
- în caz de urcuş, rănitul se aşază eu capul înainte, cel care se află la capul
rănitului ţine brancarda în mod obişnuit,de mânere, iar cel de la picioarele
victimei ridică brancarda pe umeri;
- la coborîre, rănitul este transportat cu picioarele înainte, cel care se află la
picioarele rănitului ţine brancarda pe umeri, iar cel de la capul rănitului apucă
brancarda de minere în mod obişnuit.
Răniţii trebuie fixaţi de brancarda ca să nu cadă în timpul
transportului.
Cei care duc brancarda îşi vor sincroniza pasul pentru a evita zdruncinarea
rănitului. Ridicarea brancardei de pe pămînt şi punerea ei jos, trebuie executate
în acelaşi timp de ambii transportori.

431
Pregătirea
tehnică
 433
„Pregătirea tehnică”

TEMA 1. Construcţia generală a maşinilor de luptă din dotarea Armatei

Naţionale,principalele caracteristici tactico-tehnice.
Şedinţa 1:
Subiecte de studiu:
1 Clasificarea tehnicii blindate.
2 Destinaţia, consţrucţia si caracteristicile tactico-tehnice a maşinilor de luptă.
3 Constructia generala a compartimentelor masinilor de lupta.
4 Cerintele generale ale masurilor securitatii in timpul exploatarii autovehiculelor din dotare.
Bibliografie:
1. Manual TAB – 71M, ed. Bucuresti 1993;
2. Manual BTR – 80, ed. Moscova;
3. Memorator tehnic, ed. Militara Bucuresti.
4.Tehnicablindata,M.Ed.Mil.1991

1 Clasificarea tehnicii blindate.

FA RM sunt in continua inzestrare cu cu tehnica de lupta moderna, cu caracteristice tactico-tehnice
superioare care corespund principiilor de ducere a luptei potrivit doctrinei noastre militare in
conditiile teritoriului si climei din tara noastra, asigurand Marilor Unitati si Unitatilor de infanterie
moto o mare mobilitate si capacitate de manevra.
Armamentul si tehnica de lupta constituie baza tuturor Marilor Unitati si Unitati si se impart in
urmatoarele grupuri:
- Armamentul de artilerie si tehnica;
- Armament si tehnica de blindate;
- Tehnica auto:
- Mijloacele de transmisiuni;
- Armamentul subunitatilor chimice si mijloacele de protectie;
- Tehnica de transmisiuni si sisteme automatizate de conducere a unitatilor;
- Tehnica de aviatie;
- Tehnica de logistica.
Nivelul actual al dezvoltării armamentului şi tehnicii estefoarte înalt. Acţiunile de luptă la etapa
actuală poate avea loc în condiţiile întrebuinţării armelor obişnuite şi de distrugere în masă. Din
aceste considerente maşinile de luptă până în prezent sunt folosite în toate conflictele armate de
către ţările puternic dezvoltate şi grupările de terorişti, drept exemplu războiul din Irac.
Construcţia şi modernizarea a tehnicii de luptă este în permanentă dezvoltare. Producătorii de
tehnică de luptă permanent se orientează la dezvoltarea dinamică a tehnologiei moderne bazate pe
noile descoperiri ştiinţifice în cadrul sistemelor de apărare a statelor. Un exemplu este dezvoltarea
tehnicii blindate de tancuri. Odată cu apariţia armelor de foc de o înaltă precizie, cadenţa de tir şi
distanţa mare de distrugerea apărut necesitatea unui aşa mijloc de luptă, care să aibă o protecţie
sigură de aceste arme, o mare putere de foc şi o mare mobilitate.
Autovehiculele se clasifică în următoarele categorii:
• Automobile
- autoturisme
- autocamioane
- autospeciale
• Maşini de luptă
- transportoarele amfibii blindate TAB-60PB, TAB-71M, BTR-80
- BMD, BRDM, MT-LB
- Tancuri
2 Destinaţia, consţrucţia si caracteristicile tactico-tehnice a maşinilor de luptă.

433
434

434
 435
Destinatia, constructia si caracteristicile tactico-tehnice a masinilor de lupta.
Tehnica de luptă este destinată pentru ducerea luptei cu tehnica inamicului, distrugerea punctelor de
comandă şi a forţei vii, pot fi exploatate în orice condiţie de timp, anotimp şi stare a vremii.
Construcţia tehnicii de luptă:
• Compartimentul de conducere, care este dispus în partea din faţă a TAB;
• Compartimentul de luptă, care este dispus pe mijlocul TAB ăn spatele comandantului şi
mecanicului conducător;
• Compartimentul energetic, care este dispus în spatele compartimentului de luptă şi este
izolat cu un izolator ermetic.

Caracteristicile tactico-tehnice ale maşinilor de luptă din dotare:

Nr. Caracteristicile TAB- BTR-80 BMD-1 BMP-1

d/r 71M
1 2 3 4 5 6
Blindată pe
1 Tipul tehnicii de luptă Mijloc amfibiu şenile, Blindată
blindat pe roţi cu disantabilă pe şenile
formula roţilor 8 x 8
2 Echipajul, efectiv 2+9 2+8 7 11
3 Masa de luptă, t. 11,75 13,6 6,7-7,2 13,0
4 Dimensiuni
Lungimea , mm 7240 7600 5400 6735
5 Lăţimea, mm 2825 2900 2630 2940
6 Înălţimea, mm 2310 2300 1620-1970 2068
7 Garda la sol, mm Faţă 510 475 100-1450 Nu mai
Spate 430 puţin de
370
8 Viteza max. De deplasare 71/9 80/9 61/10 65/7
9 Consum combustibil/100km
- şosea
- câmp 46 48 58 77-84
110-140 60-130 72 80-112
10 Rezerva de parcurs în km
650 600 500 600
11 Tun cal. 73mm, cu ţeavă semiautomat, - - 1 1
2A28,Grom
12 Lovituri pentru tun, buc. - - 40 40
13 Mitralieră cal. 7,62mmPKT de cursă - - 2 1
14 Cartuşe p/u mitr jumilată 7,62mm - - 2x1000 1000
PKT de cursă
15 Mitralieră jumilată cal 7,62mm PKT 1 1 1 1
16 Cartuşe p/u mitr. Jumilată cal. 2000 2000 2000 2000
7,62mm PKT
17 Mitralieere de bord cal 7,62 mm PK - - - 2
18 Cartuşe p/u mitraliere de bord cal. - - - 2x1020
7,62 mm PK
19 Completul de rachete antitanc dirijate - - 1 1
„Fagot”
20 Rachete 9M113M,9M111 - - 2/1 2/2
21 Complexul portabil de rachete - - - 1
antitanc 9K32

435
 436
22 Rachete antitanc 9K32, buc. - - - 2
23 Cartuşe p/u mitralieră cal. 14,5mm 500 500 - -
KPVT
24 Numărul de motoare 2 1 1 1

25 Tipul motorului 797-05 7403 5D 20 VTD – 20

Saviem Camaz
26 Puterea motorului, CP 2x130 260 240 300

3 Constructia generala a compartimentelor masinilor de lupta.

În compartimentul de conducere se află două scaune - unul pentru comandantul de

grupă (pluton) şi unul pentru mecanicul-conducător. în acest compartiment sunt instalate
organele de conducere cu mecanismele TAB, panoul de informaţie despre starea mecanismelor,
staţia de radio, aparate de vedere-observare, rentghemetrul ДП-ЗБ şi elipse pentru fixarea a două
automate.

Compartimentul de conducere este compus din:

- blocul robinetelor pneurilor;
- clapeta claxonului;
- volanul;
- maneta de cuplare şi decuplare a vitezelor, în cutia de viteze;
- maneta de conectare manuală a combustibilului;
- maneta de cuplare şi decuplare a vitezelor în cutia de distribuţie;
- maneta de cuplare a punţilor din faţă şi blocarea diferenţialului;
436
 437
- maneta de cuplare a cabestanului;
- maneta frânei de mână;
- acceleratorul;
- pedala frânei de serviciu;
- pedala abreajului;
- pompa de spălare;
- reductorulde aer;
- maneta de fixare a scaunului;
- rezervorul de spălare a parbrizelor;
- becul de iluminare a reductorului de aer;
- aparate de măsură şi control;
- conectorul parbrizelor;
- locaşurile de fixare a automatelor;
- îcălzitorul cabinei.
Compartimentul de lupţă în spaţiul dintre spetele scaunelor comandantului de grupă a
mecanicului conducător şi despărţitura ermetică a compartimentului pentru motor, în acest
compartiment se află turela cu două puşti-mitraliere, una de calibra 14,5 mm (КПВТ) şi alta de
calibra 7,62 mm (ПКТ); două scaune a cîte o persoană fiecare, unul se află în spatele
comandantului de grapă şi altul în spatele mecanicului-conducător; două scaune de-a lungul
axei cutiei TAB a cîte trei locuri, fiecare pentru desant, care sunt amplasaţi spate-n spate unul faţă
de altul orientaţi cu faţa spre pereţii laterali ai cutiei TAB; cutiile cu cartuşele pentru puştile-mitraliere
КПВТ şi ПКТ; ambrazurele pentru executarea focului din puşca-mitralieră şi automate; clipsuri
(cureluşe) pentru fixarea a opt automate, douăsprezece cutii de patroane pentru puşca-mitralieră
(ПК), aruncătorului de grenade antitanc РПГ-7 şi cinci grenade antitanc pentru el; genţi pentru
fixarea grenadelor de mîină (F-1) în număr de nouă bucăţi, locuri speciale pentru fixarea a trei
bidonaşe pentru apă, a zece norme de hrană uscată şi a zece sacuri de merinde (raniţă, rucsacuri), în
spaţiul dintre a doua şi a treia perechi de roţi în pereţii laterali ai cutiei TAB se află a cîte o uşă-сарае
pentru debarcarea şi îmbarcarea desantului.

Locul ochitorului-mitralior,

437
 438

Înălţătorul optia

Crinele şi cutia cu cartuşe pentru KPVT

438
 439

Locurile desantului

Crinelul cu dispozitivul de instalare pistolului-automat

Compartimentul motorului este izolat ermetic faţă de celelalte compartimente. La TAB

БТР-70 în acest compartiment sunt instalate două motoare a cîte 115 cai/putere fiecare şi două vase
pentru benzină a cîte 145 litri. La TAB БТР-80 - un motor diezel care dezvoltă 260 cai/putere şi două
vase pentru motorină a cîte 150 litri fiecare, alte sisteme şi mecanisme.
Pe cutia blindaţii a TAB pe dinafară sunt fixate: farurile şi becurile de semnalizare, semnalul
acustic, antena staţiei de radio, instalaţia de lansare a grenadelor fumugene, lăzile pentru piesele de
schimb a TAB, lada cu completul , cazmaua, toporul d. dulgher, joagărul, ranga etc.

439
 440

4 Cerintele generale ale masurilor securitatii in timpul exploatarii

autovehiculelor din dotare.
Activitatea de protecţie a muncii cuprinde totalitatea măsurilor care sunt necesare de luat
pentru a asigura condiţii nepericuloase de muncă, având ca scop final asigurarea procesului de
exploatare în deplină siguranţă, înlăturând factorii care pot produce accidente sau înbolnăviri
profesionale.

Se interzice exploatarea transportului de către personal care nu cunoaşte destinaţia, funcţionarea şi

întreţinerea acestuia.

Înainte de plecare în cursă,trebuie să se verifice dacă transportorul este în perfectă

funcţionare şi cu inventarul complet. Se verifică în mod deosebit funcţionarea frânelor, direcţiei,
sistemelor de semnalizare şi iluminare, claxonul, ştergătoarelor de parbrize şi a sistemului central
de reglare a presiunii aerului în pneuri, verificându-se totodată şi presiunea aerului în pneuri.

În timpul lucrărilor cu completul de prelucrare specială DK-4 se vor respecta toate regulile
de securitate a lucrului cu substanţe chimice prevăzute în instrucţiuni, ordine şi regulamente în
vigoare. La prepararea soluţiei pentru degazare şi dezactivare se va folosi cu multă atenţie
hipcrolitul de calciu (granule albe) care este caustic.

O mare atenţie se va acorda pregătirii locului de muncă. Echipamentul de protecţie purtat de

personal în timpul lucrului, trebuie să fie bine strâns pe corp, nainele se vor purta încheiate, iar la
terminarea lucrului mânele se vor spăla cu apă caldă şi săpun, în locurile special amenajate.
440
441

441
 „Pregătirea tehnică”
Tema 2: “ Bazele exploatării maşinilor de luptă şi armamentului de pe acestea.”
Şedinţa 1:
Subiecte de studiu:
1 Planificarea, organizarea şi evidenţa exploatării tehnicii militare.
2 Planificarea, organizarea şi realizarea întreţinerilor tehnice.
3 Testarea tehnicii militare
Bibliografie:
1. Manual TAB – 71M, ed. Bucuresti 1993;
2. Manual BTR – 80, ed. Moscova;
3. Memorator tehnic, ed. Militara Bucuresti.
4. Tehnica blindata, M. Ed. Mil. 1991.
5. Regulamentul asigurării tehnice L-11, Bucureşti 2001.

1 Planificarea, organizarea şi evidenţa exploatării tehnicii militare.

Planificarea şi evidenţa exploatării au ca scop punerea de acord a necesarului de resurse

pentru îndeplinirea planului pregătirii pentru luptă cu cele asigurate şi cuprinde complexul de măsuri
ce se iau pentru:
- stabilirea necesarului de resurse şi, pe baza acestuia, a cantităţilor de carburanţi-lubrifianţi şi
lichide speciale aferente;
- stabilirea numărului de întreţineri tehnice şi reparaţii periodice, eşalonarea lor în timp;
- întrebuinţarea tehnicii conform destinaţiei şi resurselor alocate;
- stabilirea tehnicii care se va păstra în conservare, în funcţie de prevederile ordinelor şi
regulamentelor în vigoare;
- ,mmenţinerea unei cantităţi cât mai mare de tehnică cu rezerva de resursă ridicată;
- cunoaşterea permanentă a situaţiei consumului de resursă, a stării tehnice şi de întreţinere a
tehnicii.
Organizarea exploatării tehnicii militare se realizează în funcţie de prevederile planului pregătirii
pentru luptă, de nevoile de învăţământ, gospodăreşti şi de producţie ale unităţilor, în limita
resurselor alocate şi a normelor de funcţionare între reparaţii şi se concretizează în planul anual de
(asigurare tehnică) mentenanţă.
Calitatea exploatării tehnicii depinde, în principal, de:
- gradul în care personalul cunoaşte construcţia, caracteristicile tehnico-tactice, normele şi
regulile de folosire, întreţinere şi păstrare a acesteia;
- executarea în volum complet, la timp şi de calitate, a verificărilor şi întreţinerilor tehnice;
- folosirea eficientă a tehnicii la parametrii prevăzuţi în documentaţia tehnică;
- planificarea corectă şi evidenţa strictă a folosirii tehnicii;
- executarea sistematică şi la timp a controalelor asupra stării tehnice şi de întreţinere;
- respectarea cu stricteţe a regulilor de prevenire a avariilor şi defecţiunilor;
- asigurarea condiţiilor de păstrare corectă a tehnicii pe timpul parcării (staţionării), depozitării
şi conservării.
Planul anual de (asigurare tehnică) mentenanţă (exploatare şi reparaţii) constituie documentul
de bază pentru întrebuinţarea, întreţinerea şi repararea tehnicii unităţii în cursul unui an.
Metodologia elaborării planului anual de (asigurare tehnică) mentenanţă al tehnicii militare este
următoarea:
- şeful de stat major al unităţii, împreună cu locţiitorul comandantului şi serviciile,
compartimentele subordonate, stabilesc necesarul de tehnică şi resurse, pe activităţi, luni, subunităţi,
tipuri, parcuri şi grupe de destinaţie;
- şeful structurii logistice ia măsuri pentru întocmirea de către compartimentul de
specialitate a planului de mentenanţă pe baza datelor primite de la statul major, a existentului, stării
tehnice şi rezervei de resurse a tehnicii din înzestrare. În plan, drepturile de resurse alocate se
repartizează pe luni şi tehnică, inclusiv pentru cea aflată în păstrare, la care urmează să se execute
 443
probe de funcţionare. modificări în planul pregătirii pentru luptă al unităţii sau subunităţilor, se
vor face corecturile corespunzătoare şi în planul anual de asigurare tehnică, mentenanţă.
Planul anual de mentenanţă, pentru anul următor, se întocmeşte după primirea resurselor
repartizate, se avizează de şeful de stat major şi se aprobă de comandantul unităţii. În cazul când se
produc modificări în planul pregătirii pentru luptă al unităţii sau subunităţilor, se vor face corecturile
corespunzătoare şi în planul anual de mentenanţă.
În planul anual de mentenanţă se prevede necesarul de întreţineri tehnice periodice,
inspecţii tehnice, reparaţii de nivel 1,2 şi 3, cu eşalonarea acestora în timp.
La subunităţi, tehnica se foloseşte în conformitate cu extrasul lunar din planul anual de asigurare
tehnică, mentenanţă al unităţii.
Săptămânal, comandantul subunităţii comunică operatorilor din subordine, drepturile de
resurse şi tehnica planificată să desfăşoare activităţi în săptămâna următoare.
Nu participă la activităţi tehnica care este planificată pentru executarea întreţinerilor tehnice sau
reparaţiilor în perioada respectivă, precum şi cea la care se constată consumuri de carburanţi-
lubrifianţi, energie peste normă.
Planificarea exploatării tehnicii în timpul acţiunilor militare este inclusă în “Planul logistic”.
În această situaţie nu se mai întocmeşte planul anual de mentenanţă a tehnicii. Tehnica se planifică
eşalonat, pe baza ordinului comandantului, ordinului logistic al eşalonului superior, situaţiei cu
existentul şi starea tehnică la primirea misiunii, consumul probabil de resurse, stabilit în raport de
acţiunile prevăzute a se desfăşura şi rezervei de resurse la data respectivă.
Consumul probabil de resurse se calculează pe categorii şi tipuri de tehnică, în raport cu misiunea
primită de unitate, caracterul zonei de luptă şi acţiunile adversarului. El permite să se stabilească:
rezerva minimă de resurse pe care trebuie să o aibă tehnica pentru îndeplinirea misiunii, nevoile de
întreţineri tehnice şi reparaţii datorate uzurii normale prin funcţionare (rulaj, zbor, navigare).
Situaţia consumului de resurse se întocmeşte separat pentru perioada de pregătire şi pentru
ducerea acţiunilor militare, pe misiuni, categorii şi tipuri de tehnică.
Rezerva de resurse reprezintă numărul de kilometri, ore de zbor, ore de funcţionare etc., pe
care tehnica le mai are până la prima reparaţie de nivel 2 sau 3.
Situaţia cu rezerva de resurse se întocmeşte:
- la subunităţi, nominal, pe categorii, tipuri de tehnică şi serii (numere) de înmatriculare;
- la unităţi şi mari unităţi tactice, numeric, pe eşaloane subordonate, categorii, tipuri de tehnică,
grupe de rezervă de resurse;
- la mari unităţi operative, numeric la tehnica de luptă şi procentual la celelalte categorii de
tehnică, pe mari unităţi tactice (unităţi) subordonate nemijlocit.
În funcţie de consumul probabil de resurse pentru îndeplinirea misiunii şi de cantitatea de
tehnică cu rezerva mai mică decât consumul mediu prevăzut, se stabilesc măsuri pentru asigurarea
rezervei minime, prin verificare şi, după caz, prelungirea duratei de funcţionare, dacă tehnica are
starea tehnică bună care îi permite funcţionarea până la îndeplinirea misiunii; înlocuirea unor
subansambluri sau piese de schimb uzate; schimbarea agregatului energetic, dacă uzura acestuia nu
permite funcţionarea în continuare până la îndeplinirea misiunii.
Pentru documentarea comandantului, în vederea luării deciziei şi stabilirea măsurilor ce se
vor include în planul logistic al unităţii, şeful structurii logistice întocmeşte situaţia cu existentul şi
starea tehnică a tehnicii, care constituie şi document de evidenţă statistică a tehnicii unităţii în timpul
acţiunilor militare.
Situaţia cu existentul şi starea tehnică se întocmeşte pe eşaloane şi poate fi exprimată
nominal, numeric sau prin coeficienţi, astfel:
- la subunităţi, nominal, pe categorii, tipuri şi numere de înmatriculare (serii);
- la marea unitate (unitate) numeric şi prin coeficienţi, pe categorii şi tipuri de tehnică şi pe
eşaloane subordonate;
- la marea unitate operativă, prin coeficienţii de completare, de stare tehnică şi de operativitate.
Evidenţa stării tehnice a tehnicii, scoaterii (repunerii) din (în) funcţiune a acestora se
realizează atât la pace, cât şi la război, conform metodologiei stabilite, în cadrul sistemului
informatic al mentenanţei tehnicii.

443
 444
Evidenţa funcţionării tehnicii atât la pace, cât şi pe timpul acţiunilor militare, se ţine pe
formulare tipizate, conform normativelor în vigoare elaborate de către direcţiile din structurile
centrale, categoriile de forţe ale armatei, comandamente, folosind ca unitate de măsură
motokilometru, moto-ora, ora de zbor, numărul loviturilor trase etc.
Timpul de funcţionare al agregatelor energetice în scopul acţionării celorlalte agregate,
instalaţii, aparatură sau utilaje montate pe tehnică, se echivalează, conform prevederilor
normativelor privind exploatarea categoriei de tehnică respectivă.
Unele categorii de tehnică, care au îndeplinit norma de funcţionare între reparaţii, se
verifică de către comisia tehnică a unităţii care, funcţie de starea ei, dispune introducerea în reparaţie
sau propune prelungirea normei de funcţionare. Propunerile se aprobă potrivit competenţelor, după
care se înscriu în cartea tehnică (livretul, jurnalul etc.). Datele privind funcţionarea tehnicii,
consumul de carburanţi-lubrifianţi, numărul loviturilor trase etc. se înscriu în documentele de
evidenţa exploatării, specifice fiecărei categorii de tehnică. Pentru utilizarea tehnicii militare,
personalul trebuie să aibă atestată pregătirea de specialitate necesară categoriei şi tipului de tehnică
respectivă.Tehnica din înzestrarea unităţilor militare se foloseşte în strictă conformitate cu destinaţia
ce i s-a dat prin statul de organizarea şi iese în misiune pe baza aprobărilor reglementate, specifice
categoriei de armă, dacă au prevăzute resurse în planul anual de mentenanţă. În situaţii deosebite,
aplicaţii, verificarea capacităţii de luptă, exerciţii demonstrative, parade militare, calamităţi naturale,
situaţii de criză etc. se poate folosi, temporar, tehnica de la o grupă de destinaţie la alta, precum şi
cea existentă peste prevederile statelor de organizare sau de la stocul de mobilizare, cu aprobarea
eşaloanelor care au competenţe, stabilite prin instrucţiunile Statului Major General.
Resursele consumate în perioada respectivă se vor scădea din drepturile anuale, alocate
pentru grupa de destinaţie la care s-au folosit temporar.
În timpul acţiunilor militare, pentru îndeplinirea misiunilor primite, cu aprobarea eşalonului
superior, se poate folosi, la deficit, tehnică de la o grupă de destinaţie la alta. Folosirea tehnicii
militare în alte scopuri, decât cele care asigură nevoile pregătirii pentru luptă, de producţie şi
gospodăreşti, se face numai cu aprobarea eşaloanelor în drept.
Unităţile care ordonă executarea unor activităţi ce nu sunt prevăzute în planul unităţii
(formaţiunii) comunică şi modul de asigurare a resurselor, carburanţilor şi lubrifianţilor necesari.
Folosirea ilegală şi neraţională a tehnicii militare atrage răspunderea materială, disciplinară sau
penală a vinovaţilor.
În cazuri excepţionale (calamităţi naturale), când se impune intervenţia imediată şi nu există
legătură cu eşalonul superior sau când urgenţa nu permite aşteptarea aprobării, comandanţii de
unităţi pot, după caz, hotărî folosirea tehnicii.
În scopul de a se preveni depăşirea drepturilor de resurse alocate şi de se a lua din timp
măsurile ce se impun, periodic se va analiza modul cum se realizează planul anual de mentenanţă,
astfel:
- lunar, la unitate, în una din şedinţele de lucru ale comandantului, şeful structurii logistice
prezintă analiza consumului de resurse şi carburanţi-lubrifianţi pe luna precedentă, modul de
încadrare în drepturile alocate, cauzele neîndeplinirii planului, dacă este cazul, abaterile în folosirea
tehnicii şi propune măsuri pentru încadrarea activităţilor ce urmează să se desfăşoare în luna
următoare în drepturile alocate şi, la nevoie, măsuri de corectare corespunzătoare a planului anual de
mentenanţă. Trimestrial, situaţia consumului de resurse se înaintează eşalonului ierarhic superior;
- marea unitate centralizează situaţiile primite de la eşaloanele subordonate şi analizează
modul în care acestea s-au încadrat în drepturile alocate şi planificate. Funcţie de concluziile
rezultate, se vor lua măsuri pentru folosirea raţională a tehnicii şi încadrarea în drepturile de resurse
şi carburanţi-lubrifianţi. Semestrial, înaintează eşalonului superior situaţia consumului de resurse;
- direcţiile din structurile centrale, statele majore ale categoriilor de forţe ale armatei,
comandamentele analizează semestrial modul cum au fost folosite resursele repartizate unităţilor
subordonate luând măsuri, pentru semestrul următor, de încadrare activităţilor în drepturile alocate.
Anual, până la 31.03. statele majore ale categoriilor de forţe ale armatei şi structurile subordonate
Statului Major General, întocmesc şi înaintează, la Direcţia Logistică, pe baza dărilor de seamă

444
 445
anuale raportate ierarhic de structurile subordonate, pentru anul încheiat, “Darea de seamă
anuală asupra organizării şi realizării activităţii de mentenanţă”.
Pentru evaluarea stării tehnice la nivelul Statului Major General, structurile subordonate şi
statele majore ale categoriilor de forţe ale armatei, întocmesc şi înaintează la Direcţia Logistică,
potrivit metodologiei în vigoare, “Situaţia stării tehnice şi de întreţinere” la următoarele categorii de
tehnică:
- aeronave, nave maritime şi fluviale, pe structuri subordonate - trimestrial;
- pentru toate categoriile de tehnică aflate în înzestrare, centralizat - semestrial;
- la termen, pentru tehnica stabilită de dispoziţiile date de Direcţia Operaţii din Statul Major
General, pentru situaţiile de criză şi calamităţi naturale.
Aceste situaţii pot fi solicitate şi la alte termene, stabilite de structurile cu atribuţii în
domeniu

2. Planificarea, organizarea şi realizarea întreţinerilor tehnice

Pe timp de pace, la tehnica militară se execută verificări şi întreţineri tehnice periodice, după
un sistem preventiv-planificat, în scopul menţinerii acesteia în permanentă stare de operativitate,
funcţionării sigure la parametrii nominali, prelungirii duratei de funcţionare între reparaţii şi
încadrării în normele de consum carburanţi-lubrifianţi. Verificările şi întreţinerile tehnice se execută
obligatoriu atât pe timpul folosirii tehnicii, după efectuare unui anumit rulaj (funcţionare) sau a
unei perioade stabilite, cât şi pe timpul păstrării în conservare.
În raport cu volumul, periodicitatea lucrărilor şi categoria de tehnică, de regulă, se execută
următoarele verificări şi lucrări de întreţinere tehnică:
- verificarea tehnică înaintea ieşirii în misiune (curs, zbor, marş şi luptă, executarea tragerilor,
intrarea în regim de funcţionare pentru tehnica de radiolocaţie, de transmisiuni etc.);
- întreţinerea tehnică zilnică (similare);
- întreţinerea tehnică cu ocazia zilei de verificare şi întreţinere a tehnicii militare;
- întreţinerea tehnică nr.1 (similare);
- întreţinerea tehnică nr.2 (similare);
- întreţinerea tehnică de sezon;
- alte tipuri de întreţinere specifice atât ca denumire, cât şi conţinut (lunare, trimestriale,
semestriale etc).
Normele de rulaj (funcţionare), de timp şi de consum carburanţi-lubrifianţi, lichide speciale şi
materiale, volumul tip de lucrări pentru executarea întreţinerilor tehnice, precum şi personalul care
efectuează lucrările respective sunt prevăzute în normativele şi instrucţiunile elaborate de structurile
abilitate. În timpul acţiunilor militare, funcţie de tipul şi complexitatea tehnicii, de regulă se execută
lucrările strict necesare pentru restabilirea sau menţinerea stării de operativitate a tehnicii,
alimentarea cu carburanţi-lubrifianţi, completarea cu muniţie, lichide speciale şi de răcire şi
remedierea unor eventuale defecţiuni etc.La tehnica care se află în conservare se execută verificările
şi întreţinerile tehnice prevăzute în normativele privind păstrarea în conservare a tehnicii militare.
Pentru trecerea tehnicii la exploatarea de sezon se execută operaţiunile de întreţinere tehnică
prevăzute în normativele privind exploatarea tehnicii respective şi lucrările suplimentare specifice
anotimpului.
Cu ocazia întreţinerilor tehnice, dacă s-au îndeplinit termenele scadente, se execută şi verificările
periodice ale instalaţiilor sub presiune şi de ridicat, aparatelor de măsură şi control, precum şi la
aparatura din compunerea instalaţiilor speciale. O atenţie deosebită se va acorda instalaţiei de stins
incendiu, înglobată în compunerea unor categorii de tehnică.
La efectuarea lucrărilor de întreţinere se interzice scoaterea sau deteriorarea sigiliilor aplicate
de constructor sau de unităţile reparatoare la agregatele, instalaţiile sau mecanismele tehnicii.
Aceleaşi restricţii se aplică şi la sigiliile rezervoarelor de combustibil.
Carburanţii, lubrifianţii şi lichidele speciale se folosesc numai după verificarea şi avizarea
buletinelor de analiză de către şeful structurii logistice. În tancodromuri, aerodromuri de rezervă,
poligoane şi tabere, când se prevede folosirea unui timp mai îndelungat a tehnicii fără înapoierea ei
în unitate, se organizează sector de întreţinere; întreţinerile tehnice se execută de către utilizatorii
445
 446
(operatorii) de tehnică, ajutaţi de personalul grupelor de întreţinere şi al atelierului de reparaţii,
folosind utilajele şi aparatura de pe atelierele mobile, după o planificare aprobată de comandantul
unităţii.
Şeful structurii logistice va verifica, periodic, modul cum se desfăşoară activitatea de
întreţinere a tehnicii aflată în afara unităţii.
Pe timpul executării întreţinerilor tehnice, personalul destinat, inclusiv comandanţii de subunităţi
care conduc lucrările, nu vor fi folosiţi la efectuarea altor lucrări.
La raportul subunităţii şi bilanţurile săptămânale, comandanţii de subunităţi analizează şi
modul cum s-a folosit tehnica în săptămâna respectivă, activitatea utilizatorilor pentru întreţinerea
tehnicii şi sectoarelor de parcare (acostare), stabilind măsuri pentru îmbunătăţirea stării tehnice şi de
întreţinere, prevenirea abaterilor, defecţiunilor şi avariilor la tehnică.
Întreţinerile tehnice se execută, de regulă, la subunităţi de către utilizatorii (operatorii) ce au în
primire tehnica, cu participarea personalului specializat din cadrul subunităţii de mentenanţă.
Întreţinerile tehnice se prevăd în planurile anuale de mentenanţă şi în planurile de producţie
ale atelierelor de reparat tehnică militară. De executarea la timp şi în volum complet a
întreţinerilor tehnice răspund şefii compartimentelor de mentenanţă şi comandanţii subunităţilor care
au în primire şi exploatează tehnica. La subunităţile aflate în dispozitivul de luptă şi pe timpul
aplicaţiilor tactice, întreţinerea tehnică se efectuează pe locul de dispunere a tehnicii. Succesiunea
operaţiunilor poate fi schimbată în funcţie de situaţia concretă în care se găseşte unitatea, de către
comandantul subunităţii. Atelierele mobile de întreţinere şi personalul care le încadrează se
deplasează, pe baza planificării şefului structurii logistice a unităţii, la locul de dispunere a tehnicii.
În timpul acţiunilor militare, întreţinerile tehnice se execută pe baza deciziei comandantului şi a
ordinelor pentru logistică primite de la eşalonul superior.
Comandanţii de unităţi, la propunerea şefilor structurilor logistice, sunt obligaţi să prevadă timpul
necesar şi raioanele unde urmează să se execute întreţinerile tehnice la tehnica din înzestrare.
Volumul lucrărilor de întreţineri tehnice, în perioada de pregătire şi ducere a acţiunilor
militare se stabileşte funcţie de: timpul disponibil, situaţia în care se găsesc trupele, starea tehnică a
tehnicii, rulajul (orele de funcţionare) de la ultima întreţinere tehnică şi consumul probabil de
resurse necesare executării misiunii, adâncimea misiunilor şi caracterul acţiunilor de luptă, raioanele
în care ies (intră) unităţile (subunităţile) după îndeplinirea misiunii şi timpul cât stau în acestea,
forţele şi mijloacele din dotare şi cele primite ca întărire sau de la agenţii economici aflaţi în fâşia
eşalonului respectiv, terenul pe care se duc acţiunile de luptă, timpul (ziua, noaptea), anotimpul şi
starea vremii.
În perioadele de pregătire a acţiunilor militare, în funcţie de situaţie, se vor executa
întreţinerile tehnice cu volumul de lucrări cel mai mare, cu prioritate la tehnica care participă
nemijlocit la luptă, fără a se ţine seama de rulajul (orele de funcţionare) efectuat (e). Pe timpul
acţiunilor militare se execută doar întreţinerile tehnice care condiţionează funcţionarea tehnicii.
Lucrările de întreţinere, locul unde se execută, timpul afectat şi forţele participante se planifică de
comandantul subunităţii. Întreţinerile tehnice se execută în timpul cel mai scurt, în adăposturi, în
pauzele dintre lupte, la lăsarea întunericului sau după îndeplinirea misiunii, pe locul dispunerii
subunităţii şi în afara zonelor contaminate.
Ziua de verificare şi întreţinere a tehnicii militare se execută în fiecare unitate, periodic
conform prevederilor dispoziţiilor elaborate pe linia fiecărei categorii de armă, privind pregătirea
pentru luptă a fiecărei arme. Ziua de verificare şi întreţinere a tehnicii militare se va desfăşura sub
conducerea comandantului unităţii, cu participarea întregului personal care are în primire, răspunde
sau foloseşte tehnica din înzestrare. Zilele de verificare şi întreţinere a tehnicii militare vor fi
prevăzute în planul pregătirii pentru luptă al unităţii (subunităţii). Activitatea se va desfăşura după
un plan întocmit de statul major, împreună cu şeful structurii logistice şi comandanţii de subunităţi şi
aprobat de comandant, cu cel puţin o săptămână înainte.Pe baza planului, comandanţii de subunităţi
stabilesc sarcinile şi le comunică executanţilor cu cel puţin 2 zile înaintea desfăşurării activităţii.
Întreţinerea tehnică de sezon se execută în perioadele stabilite prin dispoziţiuni privind pregătirea
pentru luptă şi se prevăd în planul pregătirii pentru luptă, precum şi în planul de mentenanţă.

446
 447
În cadrul perioadelor stabilite, direcţiile din structura centrală, statele majore ale
categoriilor de forţe ale armatei, comandamentele şi marile unităţi stabilesc intervalele de timp în
care se execută lucrările practice de trecere a tehnicii la exploatarea de sezon pentru unităţile din
subordine, în aşa fel încât să se asigure permanent capacitatea de luptă a unităţilor.
Comandantul (şeful) unităţii (formaţiunii), pe baza ordinului eşalonului superior, stabileşte prin
ordin de zi pe unitate perioada în care se execută pregătirea personalului şi lucrările practice la
tehnică, componenţa echipelor specializate şi comisia pentru controlul calităţii operaţiunilor.
Şeful structurii logistice întocmeşte planul de activitate, avizat de şeful de stat major, se
aprobă de comandantul unităţii şi va cuprinde: controlul prealabil al tehnicii, organizarea convocării
de pregătire şi instructaj, termenele de execuţie, participanţii şi problemele teoretice şi practice ce se
vor prezenta; perioada executării operaţiunilor de întreţinere, pe subunităţi şi categorii de tehnică;
asigurarea materială; pregătirea elementelor parcului (incintei tehnice); termenele de executare a
controlului calităţii lucrărilor.
Activităţile vor fi conduse de către comandanţii de subunităţi şi şefii structurilor logistice.
Planificarea pe unităţi a convocărilor de pregătire şi instructaj şi a lucrărilor de trecere la
exploatarea de sezon se va raporta ierarhic, până la nivelul direcţiilor din structura centrală, statelor
majore ale categoriilor de forţe ale armatei, comandamentelor, de către unităţile subordonate, cu cel
puţin 20 zile înainte.Convocarea de pregătire şi instructaj pentru trecerea tehnicii la exploatarea de
sezon se organizează şi execută cu întregul personal care are în primire, răspunde sau foloseşte
tehnica, astfel:
- la unităţi, cu 5-10 zile înainte de executarea operaţiunilor de trecere a tehnicii la
exploatarea de sezon, cu durata de 2-3 zile, la care participă locţiitorii comandantului, comandanţii
de subunităţi, personalul tehnic, ingineresc şi utilizatorii tehnicii;
- la marile unităţi (tactice şi operative), o zi, de regulă, odată cu convocările de pregătire tactic-
operative la care participă personalul din comandamentul respectiv.
Lucrările pentru trecerea tehnicii la exploatarea de sezon se execută de către operatorii acesteia şi
personalul atelierului de reparat tehnică militară, constituit pe echipe specializate.
Volumul lucrărilor de pregătire a tehnicii pentru exploatarea de sezon este cel stabilit în manualele
de exploatare şi întreţinere, precum şi în normativele privind exploatarea tehnicii militare. La
locurile de executare a întreţinerilor tehnice se dispun panouri (fişe) cu operaţiunile ce se efectuează.
Pe timpul cât se execută lucrările de trecere la exploatarea de sezon, se interzice ca personalul care
are în primire sau răspunde de tehnică să execute alte activităţi, nelegate de întreţinerea acesteia.
Comandanţii de subunităţi vor conduce nemijlocit lucrul la tehnică.
Pentru tehnica aflată în dispozitiv, lucrările se efectuează de către echipe sau grupe
specializate, care se deplasează la locul de dispunere a acesteia, după o planificare aprobată de
comandantul unităţii.
Executarea lucrărilor de trecere la exploatarea de sezon nu trebuie să ducă la scăderea capacităţii de
luptă a unităţilor. În acest scop, tehnica se planifică eşalonat, în perioada stabilită, pe subunităţi,
astfel încât zilnic să se execute lucrări la maximum o treime din existentul în tehnică. Operaţiunile
ce se execută la tehnică se vor stabili în aşa fel încât la terminarea programului de lucru toată
tehnica unităţii să fie adusă în stare de funcţionare.
Comandanţii de subunităţi vor controla calitatea lucrărilor de întreţinere, pe timpul executării şi
după terminarea lor.
Comisia tehnică a unităţii, organizată pe subcomisii (categorii şi tipuri de tehnică) execută,
pe timpul desfăşurării operaţiunilor şi după terminarea acestora (în maximum 5 zile), controlul
calităţii lucrărilor, după ce comandanţii de subunităţi au raportat ierarhic, verbal, comandantului
unităţii că lucrările de trecere a tehnicii la exploatarea de sezon s-au terminat şi că aceasta este în
perfectă stare tehnică şi de întreţinere. În cadrul controlului se verifică şi modul de completare a
documentelor de exploatare, amenajarea sectoarelor şi elementelor parcului (incintei tehnice) în
vederea exploatării în sezonul care urmează.
Comisia tehnică va fi formată din personalul tehnic al structurii logistice şi specialişti din
compunerea atelierului (secţiei) de reparat tehnică militară şi va fi condusă de şeful structurii
logistice.

447
 448
Rezultatul controlului se va raporta comandantului şi consemna în registrul de evidenţă a
controalelor şi verificărilor, împreună cu eventualele măsuri ce trebuie luate pentru remedierea
deficienţelor, precum şi în cartea tehnică (livretul, jurnalul), sub semnătura şefului structurii
logistice.
Despre încheierea lucrărilor de trecere a tehnicii la exploatarea de sezon şi rezultatele
controlului se va raporta în scris eşalonului superior.Comandanţii de mari unităţi tactice şi operative
vor organiza, la toate unităţile din subordine, controale privind executarea completă şi de calitate a
operaţiunilor de trecere a tehnicii la exploatarea de sezon. Eşaloanele superioare vor verifica, prin
sondaj, la unităţile subordonate modul de desfăşurare a convocărilor de pregătire, instructaj şi
executare a operaţiunilor de trecere a tehnicii la exploatarea de sezon (la 10 – 15% din existent).

3.Testarea tehnicii militare

Testarea constituie un element al sistemului de asigurare tehnică, mentenanţă a tehnicii militare şi
constă în investigarea cu aparatură specializată a stării tehnice, după un proces tehnologic bine
precizat, cu sau fără demontarea organelor şi ansamblurilor.
Funcţie de lucrări, testarea poate fi parţială sau completă, astfel:
- testarea parţială se execută cu ocazia întreţinerilor tehnice nr. l, precum şi când se constată
consumuri de carburanţi-lubrifianţi peste norme sau se produc defecţiuni care impun executarea
unor reparaţii de nivel 1;
- testarea completă se execută pe timpul efectuării întreţinerii tehnice nr.2, la trecerea tehnicii
la exploatarea de sezon, pe timpul executării rodajului (probelor de funcţionare) după reparaţiile de
nivel 2 şi 3, la verificarea în vederea prelungirii normei de parcurs (funcţionare) între reparaţii şi cu
ocazia introducerii tehnicii în conservare.
Operaţiunile specifice fiecărui tip de testare sunt stabilite prin instrucţiuni specifice, elaborate
de eşaloanele superioare.
Testarea tehnică se execută în locuri amenajate şi dotate cu utilaje şi aparatură specială, în
cadrul atelierului de reparaţii. De regulă, în unităţi se va organiza un singur punct de testare tehnică
pentru toate tipurile de tehnică din înzestrare.
Activitatea acestuia va fi îndrumată nemijlocit de şeful subunităţii productive.
Punctul de testare va fi deservit de personal calificat, din toate specialităţile militare şi numit prin
ordin de zi pe unitate.
Planificarea tehnicii în vederea executării operaţiunilor pentru testare va fi cuprinsă în planul de
producţie al unităţii (subunităţii) de reparat tehnică militară, într-un capitol separat. În cadrul
punctului de testare, operaţiunile se execută pe categorii şi tipuri de tehnică, după planificarea
stabilită.
Şeful structurii logistice va controla periodic, precum şi pe timpul executării operaţiunilor de
trecere la exploatarea de sezon, modul cum se realizează testarea tehnicii, calitatea lucrărilor
efectuate, întreţinerea şi folosirea aparaturii şi utilajelor.

448
Pregătirea de
cercetare
 450
“A P R O B”
ŞEF CATEDRĂ MILITARĂ ASEM
colonel (r.) Gh. POPA
“_____” _________________ 2006

PROIECT DIDACTIC
pentru petrecerea şedinţei cu studenţii catedrei militare la
„Tactica generală”

TEMA 1. Bazele cercetării.

Şedinţa 4. SEMINAR – 2 ore.
Obiective didactice:
1. Evaluarea cunoştinţelor şi consolidarea temei 1.
Durata: 80 minute.
Locul desfăşurării: auditoriu.
Secvenţa introductivă: - 5 minute.
- primirea raportului;
- verificarea prezenţei studenţilor;
- anunţarea temei şi obiectivelor didactice.
Subiectele seminarului.
1. Locul şi rolul cercetării în luptă. Scopul şi misiunile cercetării - 10 minute.
2. Forţele, mijlocele şi elementele de cercetare – 10 minute.
3. Procedeele principale de executare a cercetării – 10 minute.
4. Bazele de organizare şi procedeele principale de executare a observării şi
ascultării - 10 minute.
5. Procedeele de executare a cercetării prin incursiune – 10 minute.
6. Procedeele de executare a cercetării prin ambuscadă – 10 minute.
7. Principalii indici de descoperire a inamicului – 10 minute.

Bibliografia: 1. “Pregătirea cercetaşului”, pag.365-367.

2. Manualul sergentului cercetării de trupe”, pag.64-80.
3. A.N.4 RLTU pag. 30-37.
4. Conspect la „Pregătirea de cercetare generală”, Tema 1.

Secvenţa finală – 5 minute.

1. Bilanţul seminarului.
2. Anunţarea notelor şi studenţii care s-au evidenţiat pozitiv şi cei mai pasivi.
3. Sarcina pentru pregătirea individuală.

Conducătorul seminarului
____________ ___________________

450
 „Pregătirea de cercetare”.

TEMA 1. Bazele cercetării.

Subiecte de studiu
1 Locul şi rolul cercetării în luptă. Scopul , misiunile şi cerinţele de bază ale
cercetării. .
2. Forţele, mijlocele şi elementele de cercetare .
3. Procedeele principale de executare a cercetării.
Bibliografia: 1. “Pregătirea cercetaşului”, pag.365-367.
2. Manualul sergentului cercetării de trupe”, pag.64-80.
1. Locul şi rolul cercetării în luptă. Scopul , misiunile şi cerinţele de bază ale
cercetării.

Pentru ducerea cu succes a luptei moderne de arme întrunite este necesar mai întâi de toate de a cunoaşte bine
inamicul, forţele şi mijloacele, precum şi caracterul acţiunilor acestuia. Pentru asigurarea comandanţilor de toate nivelele cu
astfel de date despre inamic există genul de bază a asigurării de luptă a acţiunilor trupelor - cercetarea.
Cercetarea este una din cele mai importante forme de asigurare a luptei. Scopul cercetării în subunitate este
procurarea (culegerea) informaţiei (datelor) despre inamic şi teren în raionul acţiunilor care vor avea loc, pe baza cărora
comandantul poate lua o hotărîre argumentată pentru luptă.

Istoria artei militare ne dovedeşte, că numai acolo unde cercetarea se duce activ şi cu scop
bine determinat, misiunile se îndeplinesc reuşit şi cu pierderi mici. Dimpotrivă, cercetarea rău
organizată totdeauna a fost pricina principală de eşec a acţiunilor de luptă a trupelor.
În lupta modernă, care se caracterizează cu schimbarea rapida a situaţiei, mare amplitudine în
spaţiu şi cu varietate de mijloace de luptă întrebuinţate, rolul cercetării a crescut considerabil. Acum
nu este destul numai de a descoperi inamicul şi de a raporta despre raionul şi caracterul acţiunilor
lui. Pe primul plan mai ascuţit se pune factorul timpului şi anume reducerea ciclului descoperire-
raport. La aceasta este necesară aşa precizie de determinare a locului de dispunere a inamicului,
care a da posibilitate deodată de a deschide asupra lui focul de nimicire. Cu alte cuvinte cercetarea
trebuie să determine coordonatele ţintelor cu viteza de tragere.
Totodată şi singur procesul descoperirii inamicului a suferit schimbări în urma întrebuinţării
de el a diferitelor contramăsuri cât pasive - mascarea acţiunilor sale, aşa şi active - desfăşurarea
activităţilor de contraspionaj. Toate acestea cer necesitatea pe larg: de a introduce în subunităţi a
mijloacelor tehnice de cercetare noi, necesitatea întrebuinţării a mijloacelor tehnice de cercetare
eficace şi efortul mare de putere moral-psihologică în lupta modernă, cer, în primul rând, mare
măiestrie a cercetaşilor.
Cercetarea se execută în toate formele şi situaţiile de luptă, în mod activ şi neîntrerupt,
în faţa frontului, la flancuri şi în intervale, în dispozitivul inamicului şi al trupelor proprii. Ea
trebuie să asigure comandanţilor şi statelor majore informaţii reale, care sa permită luarea
celor mai juste hotărâri şi măsuri.
Tipurile de cercetare:
- cercetarea armelor;
- cercetarea genistică;
- cercetarea de radiaţie;
- cercetarea chimică;
- cercetarea radio;
- cercetarea de artilerie (în batalion);
-cercetarea aeriană.
 452
Principalele misiuni de cercetare ce revin subunităţilor de cercetare sânt de a procura şi
transmite oportun date şi informaţii despre inamic şi teren privind:
- raioanele de dispunere şi direcţiile de deplasare, dispozitivul de luptă, activitatea, valoarea,
compunerea şi apartenenţa naţională a marilor unităţi, unităţi şi subunităţi;
- natura, raioanele de dispunere sau direcţiile de deplasare a mijloacelor de distrugere în masă
şi incendiare, îndeosebi, a artileriei şi rachetelor şi pregătirile în vederea întrebuinţării acestora;
- traseul real şi gradul de amenajare genistică a poziţiilor şi raioanelor, a altor lucrări,
existenţa flancurilor, intervalelor şi a spaţiilor neocupate în dispozitivul de luptă;
- raioanele de dispunere (concentrare) sau direcţiile de deplasare a rezervelor (eşaloanelor
doi), îndeosebi, a celor de tancuri, a punctelor de comandă, centrelor de transmisiuni, staţiile radio,
de radiolocaţie, de dirijare a aviaţiei şi rachetelor, de bruiaj, traseul liniilor telefonice şi telegrafice
existente în zona acţiunilor de luptă;
- locul şi natura barajelor şi obstacolelor amenajate în faţa limitei dinainte, la flancuri, în
intervale şi în adîncimea dispozitivului de luptă;
- direcţiile şi raioanele de acţiune a elementelor de cercetare ale inamicului;
- efectele produse în urma lovirii cu artileria, aviaţia şi cu alte mijloace şi măsurile luate de
inamic pentru refacerea dispozitivului şi a capacităţii de luptă a trupelor;
- valoarea, compunerea şi raioanele de dispunere ( direcţiile de deplasare şi aliniamentele de
desfăşurare) ale eşaloanelor doi şi rezervelor;
- raioanele de dispunere a aerodromurilor, punctelor de aprovizionare, a depozitelor şi natura
acestora;
- transporturile de aprovizionare şi evacuare pe care le execută inamicul, în special, cele de
muniţii, carburanţi şi alimente;
- modificările privind detaliile de planimetrie din teren, faţă de reprezentarea lor pe hărţile
topografice militare;
- starea de practicabilitate a comunicaţiilor şi terenului; existenţa raioanelor infectate
radioactiv sau cu substanţe toxice de luptă şi gradul de infectare a acestora;
- caracteristicele cursurilor de apă şi a lucrărilor hidrotehnice, căile de acces către acestea,
existenţa şi natura trecerilor, precum şi a mijloacelor ce pot fi folosite pentru traversare;
- raioanele în care s-au produs sau se pot produce dislocări de stânci, inundaţii şi incendii;
posibilităţile de ocolire a acestora;
- existenţa populaţiei în zonă, activitatea pe care o desfăşoară, atitudinea trupelor
inamicului faţă de populaţia din zonele ocupate temporar;
- momentul începerii retragerii inamicului din diferite raioane, direcţiile de retragere şi
raioanele (aliniamentele) pe care le ocupă în adâncime;
- raioanale în care există resurse alimentare şi materiale, natura, volumul şi posibilităţile de
folosire a acestora;
- existenţa şi natura diferitelor epidemii in rândurile populaţiei din teritoriul vremelnic ocupat.
În situaţii deosebite subunităţile de cercetare pot îndeplini şi alte misiuni, precum:
- atacarea unor subunităţi, aflate în deplasare, în staţionare sau în raioanele de concentrare, cu scopul de a le produce
pierderi, a crea panică şi a dezorganiza conducerea, precum şi pentru capturarea de documente şi modele de tehnică;
- îndrumarea coloanelor inamicului pe alte direcţii, prin schimbarea indicatoarelor;
- distrugerea sau avarierea (incendierea) totală sau parţială a unor obiective şi lucrări importante din dispozitivul
inamicului;
- blocarea temporală a unor puncte obligatorii de trecere;
- hărţuirea inamicului prin foc executat prin surprindere;
- observarea şi corectarea focului artileriei şi loviturilor aviaţiei proprii asupra diferitelor obiective ale inamicului,
precum şi urmărirea efectului asupra acestora;
- cucerirea şi menţinerea temporară a unor puncte obligatorii de trecere sau obiective;
- cercetarea raioanelor în care trupele proprii urmează să întrebuinţeze desant aerian;
- desfăşurarea unor acţiuni de propagandă specială, îndeosebi, răspîndirea de zvonuri şi împrăştierea materialelor
tipărite.
452
453
Cunoaşterea oportună a situaţiei, posibilităţilor şi concepţiei inamicului constituie o condiţie esenţială pentru
prevenirea trupelor asupra acţiunilor prin surprindere ale acestuia.

Cerinţele de bază ale cercetării sânt: continuitatea, oportunitatea, caracterul activ al

acţiunilor, precum şi autenticitatea datelor procurate.
Continuitatea cercetării se realizează prin: întrebuinţarea raţională şi într-o idee unitară a
forţelor şi mijloacelor la dispoziţie, menţinerea contactului cu inamicul, executarea neîntreruptă şi
cu intensitate a acţiunilor în toate formele şi situaţiile de luptă, ziua şi noaptea, în orice condiţii de
teren şi stare a vremii, conducerea fermă şi neîntreruptă a subunităţilor de cercetare, păstrarea în
permanenţă a unei rezerve de forţe şi mijloace de cercetare la dispoziţie.
Oportunitatea cercetării se asigură prin procurarea şi transmiterea în timpul cel mai scurt a
datelor şi informaţiilor de către subunităţile de cercetare, centralizarea, analiza şi exploatarea
operativă a acestora.
Caracterul activ al cercetării rezultă din perseverenţa comandanţilor şi subunităţilor, a
fîecărui cercetaş, de a organiza şi executa acţiuni dinamice şi îndrăzneţe pentru procurarea unui
volum cât mai mare de date şi informaţii, care să asigure cunoaşterea permanentă a inamicului.
Autenticitatea constă în procurarea unor date şi informaţii reale, sigure şi complete,
raportarea lor cu exactitate, fără denaturări.
Acţiunile de cercetare trebuie să fie ingenios organizate şi executate cu hotărâre, curaj şi
multă iniţiativă. Personalul subunităţilor care execută misiuni de cercetare trebuie să acţioneze în
ascuns, cu îndrăzneală şi rapiditate, evitând descoperirea lui de către inamic.
Sursele principale pentru obţinerea de date şi informaţii sânt:
- obiectivele, activităţile şi acţiunile de luptă ale inamicului, prin descoperirea şi
supravegherea lor;
- elementele de cercetare, subunităţile luptătoare şi formaţiunile de apărare vecine şi cu care se
cooperează;
- prizonierii şi transfugii;
- documentele, modelele de armament şi tehnica de luptă capturate sau găsite pe cîmpul de
luptă;
- terenul şi populaţia din zonă – prin cercetare, respectiv, prin investigare;

2. Forţele, mijloacele şi elementele de cercetare.

Forţele de cercetare sînt constituite din militari şi subunităţi destinate să îndeplinească, permanent sau temporar,
misiuni de cercetare.
Mijloacele de cercetare cuprind tehnica de luptă, aparatura şi alte categorii de mijloace cu ajutorul cărora forţele de
cercetare acţionează în scopul îndeplinirii misiunilor primite.
Elementele de cercetare se constituie din militari, subunităţi din diferite genuri de arme.
Acestea au o compunere variabilă în funcţie de misiune, situaţia tactică şi teren. Elementele de cercetare acţionează
pe jos, pe autovehicule, elicoptere şi alte mijloace care asigură deplasarea rapidă şi îndeplinirea la timp a misiunilor
primite.
Elementele de cercetare sînt:
- cercetaşul (observatorul);
- echipa de cercetare (post de cercetare);
- patrula de cercetare şi patrula de cercetare independentă;
- detaşamentul de cercetare.

Cercetraşul (observatorul) este militarul destinat să îndeplinească misiuni de cercetare.

Echipa de cercetare poate fi constituită de la 2-4 militari pînă la o grupă şi se trimite în misiune de către patrula
de cercetare, precum şi de către subunităţile de toate genurile de armă. Aceasta este destinată pentru cercetarea inamicului
şi terenului pe o direcţie sau a unui obiectiv. În funcţie de situaţie, echipa de cercetare poate fi: de cap, de flanc sau de
spate.
453
 454
Patrula de cercetare şi patrula de cercetare independentă au compunerea de la o grupă pînă la un pluton şi pot fi
întărite cu cercetaşi de artilerie, chimişti şi pionieri..
Patrula de cercetare se trimite în misiune de către detaşamentul de cercetare, compania de infanterie şi alte
subunităţi. Aceasta se destinează pentru cercetarea inamicului şi terenului sau a unor obiective pe o direcţie sau într-un
raion. Patrula de cercetare poate fi: de cap, de flanc sau de spate.
Patrula de cercetare independentă se trimite în misiune de către statul major al unităţii şi de către batalionul de
infanterie motorizată pentru cercetarea inamicului şi terenului sau a unor obiective importante pe o direcţie sau într-un
raion. Aceasta este condusă direct de către statul major (eşalonul) care a trimis în misiune, precum şi raportează acestora
datele procurate.
Detaşamentul de cercetare se constituie numai atunci cînd este necesară executarea unor acţiuni de cercetare cu
forţe superioare, în special, apărarea organizată în afara contactului nemijlocit cu inamicul, pe timpul dezvoltării ofensivei
în adîncimea apărării inamicului, la marş şi lupta de întîlnire. Compunerea detaşamentuilui de cercetare este de o
companie infanterie motorizată, iar uneori pînă la un batalion. În funcţie de situaţie şi posibilităţi acesta se întăreşte cu
subunităţi de tancuri, artilerie, geniu, chimice. Detaşamentul de cercetare acţionează, de regulă, pe o direcţie principală
(importantă) , trimiţînd în faţă şi la flancuri patrule de cercetare.
Distanţele la care acţionează elementele de cercetare sînt diferite. Acestea trebuie să asigure prevenirea unităţilor
(subunităţilor) proprii asupra acţiunilor executate prin surprindere de către inamic şi, pe cît e posibil, să sprijine cu foc
elementele de cercetare, în caz de întîlnire a acestora cu forţe superioare ale inamicului.
Distanţele depind de:
- forma de luptă şi situaţia tactică în care se acţionează;
- valoarea, compunerea şi misiunia;
- caracteristicile terenului;
- posibilităţile de menţinere a legăturii;
- modul de deplasare (pe autovehicule, pe jos);
- timpul cînd se acţionează (ziua sau noaptea, anotimpul);
Depărtarea la care se trimit elementele de cercetare faţă de trupele proprii poate fi:
cercetaşul – pînă la 300 m (distanţa care asigură legătura vizibilă cu subunitatea de la care a fost trimis ţi sprijinul cu
foc);
echipa de cercetare – pe tehnica de luptă pînă la 2 km, pe jos pînă la 600m;
patrula de cercetare – pe tehnica de luptă pînă la 5 km, pe jos pînă la 2 km;
patrula de cercetare independentă – pînă la 15 km;
detaşamentul de cercetare – pînă la 25 km şi mai mult.
Ziua pe timp de ceaţă şi viscol, noaptea, în localităţi, în teren acoperit şi greu accesibil distanţele se reduc.

3. Procedeele principale de executare a cercetării

Procedeele principale de procurare a datelor (informaţiei) despre inamic sînt:
- observarea;
- ascultarea;
- ambuscada ;
- incursiunea (raidul);
- cercetarea în dispozitivul inamicului;
- cercetarea prin luptă;
- interogarea locuitorilor din zonă;
- interogarea prizonierilor şi trasfugilor;
- fotografierea terestră;
- studierea documentelor capturate de la inamic, modelelor de armament şi tehnică.
Observarea şi ascultarea – constituie unul din procedeele de bază ale cercetării şi constă în supravegherea
454
455
cîmpului de luptă, descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi altor obiective. Observarea şi ascultarea se
organizează şi se execută permanent, ziua şi noaptea de către comandanţi şi întregul personal al subunităţii, indiferent de
situaţia în care se află subunităţile, de anotimp şi de condiţiile hidrometeorologice.
Incursiunea – este un procedeu de cercetare şi de luptă.
Ca procedeu de cercetare incursiunea se organizează, de regulă, pe timpul pregătirii luptei de apărare sau a
ofensivei şi se execută de către pluton (grupă).
Incursiunea se execută în scopul capturării militarilor inamicului, documente şi modele de armament, aparatură
radioelectronică şi tehnică de luptă.
În unele situaţii incursiunea se execută şi pentru a procura (verifica) anumite date (informaţii), precum şi pentru
descoperirea noilor obiective existente în dispozitivul de luptă al inamicului.
Ca procedeu de luptă incursiunea se execută în scopul de a nimici (distruge) subunităţi şi obiective izolate din
dispozitivul inamicului, a produce pierderi şi a crea panică în rîndul acestuia. În acelaşi timp se urmăreşte şi capturarea
militarilor, documentelor, armamentului şi tehnicii de luptă.
Ambuscada – este un procedeu de cercetare şi de luptă foarte eficient, în cazul cînd inamicul trebuie lovit
permanent şi pretutindeni.
Ambuscada constă în dispunerea mascată a subunităţii pe direcţia cea mai probabilă de înaintare (deplasare) a
inamicului, pentru a-l ataca prin surprindere, a crea panică şi a-i produce pierderi, a captura militari, documente, modele de
armament şi tehnică de luptă. Drept obiective de atac pot fi: militari izolaţi sau în grupuri mici, subunităţi care se
deplasează pe jos sau pe tehnică de luptă şi alte obiective izolate aflate în mişcare.
Ambuscada se organizează în orice situaţii şi forme de luptă, teren, anotimp şi, mai ales, în condiţii grele de stare a
vremii, de regulă: în teren greu accesibil, în munţi, în punctele obligatorii de trecere şi în alte locuri favorabile
ataculuii prin surprindere de la mică distanţă. Aceasta se execută la ordin sau din iniţiativa comandantului de
subunitate, atît ziua, cît şi noaptea.
Cercetarea în dispozitivul inamicului este un proces complex de cercetare şi constă în:
-pătrunderea unor elemente de cercetare în dispozitivul acestuia cu scopul de a procura date şi informaţii despre
inamic, teren şi alte elemente ale situaţiei, cît şi pentru a executa prin surprindere acţiuni de nimicire sau distrugere a unor
obiective, în vederea producerii de pierderi şi panică în rîndurile inamicului.
Cercetarea prin luptă – este un procedeu de cercetare şi de luptă care se execută la ordin, în scopul de a verifica şi
preciza datele de cercetare, sau de a obţine alte informaţii despre inamicul din contact nemijlocit, cînd procurarea acestora
nu este posibilă prin alte procedee. Aceasta constă în executarea unui atac hotărît, cu obiectiv limitat, care să oblige
inamicul de a-şi demasca forţele şi mijloacele, organizarea sistemului de foc şi de baraje, dispozitivul, precum şi concepţia
de acţiune, creînd condiţii pentru descoperirea forţelor din contact nemijlocit şi din adîncimea apropiată.

455
 „Pregătirea de cercetare”.
TEMA 1. Bazele cercetării.
Şedinţa 2. Prelegere – 2 ore
Subiecte de studiu
1. Bazele de organizare şi procedeele principale de executare a observării şi
ascultării .
2. Procedeele de executare a cercetării prin incursiune.
3. Procedeele de executare a cercetării prin ambuscadă .
Bibliografia: 1. “Pregătirea cercetaşului”, pag.365-367.
2. Manualul sergentului cercetării de trupe”, pag.64-80.
3. A.N.4 RLTU pag. 30-37.

1. Bazele de organizare şi procedeele principale de executare a observării şi

ascultării.
Observarea şi ascultarea constituie unele din procedeele de bază ale cercetării şi constă în
supravegherea câmpului de luptă, descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi a altor obiective, în
scopul procurării datelor şi informaţiilor necesare. Observarea şi ascultarea se organizează permanent,
ziua şi noaptea, de către comandanţi şi întregul personal al subunităţii, precum şi de către militarii
trimişi în posturi de observare, pânde sau numiţi ca observatori, indiferent de situaţia în care se găsesc
trupele, de anotimp şi condiţiile hidrometeorologice.
Prin observare se asigură:
- descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi a obiectivelor şi determinarea distanţelor până
la ele;
- urmărirea acţiunilor de luptă, a manevrei de forţe şi mijloace executată de inamic şi asigurarea
legăturii de vedere cu subunităţile vecine;
- descoperirea indiciilor care demască prezenţa, activitatea şi acţiunile inamicului;
- urmărirea efectului focului executat de trupele proprii asupra inamicului, a distrugerilor şi
incendiilor produse;
- supravegherea spaţiului aerian şi determinarea caracterului acţiunilor aviaţiei inamice;
- descoperirea întrebuinţării desantului aerian şi a trupelor aeromobile de către inamic.
În toate situaţiile, îndeosebi, pe timp de noapte şî în condiţii de vizibilitate redusă,
observarea şi ascultarea se completează reciproc.
Pentru executarea observării se numesc observatori sau se organizează posturi de observare.
Observator este militarul destinat să execute observarea inamicului, terenului şi spaţiului aerian.
Postul de observare se compune, de regulă, din 3-4 militari dintre care unul este şef şi are
misiunea să supravegheze activitatea şi acţiunile inamicului terestru şi aerian şi să raporteze oportun
datele obţinute. Uneori personalul postului de observare poate avea o compunere mixtă.
Personalul postului de observare (observatorul) se dispune în lucrări genistice, clădiri,
autovehicule, elicoptere sau alte locuri favorabile executării observării terestre şi aeriene (fig. 10).
Locul ales pentru executarea observării trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să permită executarea observării, pe cât posibil circular şi pe o distanţă cât mai mare;
- să fie mascat împotriva observării terestre şi din aer a inamicului şi ferit de focul acestuia;
- să aibă căi de acces ascunse şi să asigure condiţii bune pentru lucrul şi odihna personalului;
- să nu fie în apropierea unor repere caracteristice din teren care atrag atenţia inamicului;
- să permită realizarea legăturii cu comandantul care 1-a trimis în misiune, direct sau prin
subunităţile care acţionează în apropiere.
457

În cazul când nu este timp îndestulat pentru amenajarea şanţului observatorul poate ocupa poziţia
la obiectele în teren, folosind caracteristicile de mascare (Fig. 11.).

457
458

458
459

459
 460

Fig. 12. Locul observatorului mascat sub obiectele în teren:

a), e) moviliţă; b) trunchi; c) tanc; d) calea ferată; f) piatră.

Postul de observare (observatorul) trebuie asigurat cu mijloace de observare pe timp de zi şi

de noapte, cu aparatele de cercetare N.B.C., cu ceas, busolă, lanternă, rechizite (planşetă, compas,
riglă, creioane), mijloace de semnalizare şi legătură; documente (hartă sau schemă; jurnal de
observare) pentru evidenta şi transmiterea datelor procurate (fig. 13.).
Când observarea se execută din autovehicul (transport blindat, automobil) sau elicopter,
personalul foloseşte mijloace de observare şi de transmisiuni existente pe acestea.
Legătura între postul de observare (observator) şi eşalonul care 1-a trimis în misiune se
realizează prin mijloace mijloace de transmisiuni cu fir, radio şi mobile, precum şi prin semnale.
Datele procurate de postul de observare pot fi imprimate şi pe bandă magnetică, atunci când se dispune
de asemenea mijloace.
Pentru cercetarea inamicului şi a terenului, postului de observare (observatorului) i se
stabileşte sector de observare sau obiectiv (obiective) de observat; în cadrul sectorului de
observare se indică direcţia (obiectivul) principală de observare.

460
461

Sectorul de observare cuprinde spaţiul terestru şi aerian în care se execută observarea.

Dezvoltarea frontală şi adâncimea acestuia sânt variabile şi depind de: teren, condiţiile de vizibilitate şi
densitatea obiectivelor din partea inamicului.
Limitele sectorului de observare (dreapta, stânga) se stabilesc prin repere sau azimut şi trebuie,
pe cât posibil, să se intersecteze pe limita dinainte a dispozitivului trupelor proprii cu ale posturilor de
observare vecine.
În adâncime, sectorul de observare se împarte în zone, delimitate prin linii convenţionale, astfel
(Fig. 14.):
- zona apropiată, cuprinde poţiunea de teren în care obiectivele (personalul şi tehnica de luptă,
lucrările genistice, precum şi detaliile de planimetrie) pot fi văzute clar cu ochiul liber;
- zona mijlocie, cuprinde porţiunea de teren dintre linia cea mai îndepărtată a zonei apropiate şl
până unde observatorul poate recunoaşte cu ochiul liber siluetele tehnicii de luptă, formele copacilor şi
caselor;
- zona îndepărtată, cuprinde porţiunea dintre linia cea mai îndepărtată a zonei mijlocii şi până
la limita vizibilităţii ce poate fi acoperită cu ajutorul aparatelor de observare din înzestrare.
Când terenul limitează posibiltătile de observare în adâncime, sectorul nu se mai împarte în zone.
Când situaţia impune, postul de observare (observatorul) execută observarea circulară a spaţiului
terestru şi aerian, fără a i se stabili sector de observare.

461
 462

Documentele pentru evidenta şi transmiterea dalelor de către postul de observare

(observator) sânt:
- harta de lucru este documentul pe care se trec: locul postului de observare, limitele
sectorului, zonele nevăzute şi obiectivele descoperite de către observator şi se foloseşte pentru
raportarea datelor prin coordonate;
- schema sectorului de observare este documentul pe care se reprezintă: locul postului de
observare; reperele, azimuturile acestora şi distanţele până la ele; sectorul de observare – împărţit pe
zone; zonele nevăzute. Schema se întocmeşte când nu se dispune de hartă de scară mare; aceasta
ajută la raportarea datelor obţinute.
- jurnalul de observare este documentul de evidenţă în care se consemnează toate datele
obţinute prin observare.
Pe timpul executării observării, obiectele descoperite se trec pe hartă sau schemă şi se înscriu
în jurnalul de observare, după care sunt raportate eşalonului superior. Datele importante se
raportează imediat
Pentru asigurarea continuităţii lucrului, activitatea în cadrul postului de observare se
desfăşoară pe schimburi.
Fiecare schimb execută observarea permanentă a inamicului şi terenului din sectorul stabilit,
iar datele se înscriu în jurnalul de observare şi se trec pe hartă (schemă). La orele stabilite, sau
imediat, când situaţia impune, datele sânt raportate eşalonului superior, precizându-se cu exactitate
data (ziua şi ora), locul de dispunere prin coordonate (direcţia de deplasare) a obiectivelor
descoperite, activităţile şi acţiunile executate de inamic. În dreptul fiecărei informaţii se
consemnează cui a fost transmisă şi la ce oră.
Pe timpul pregătirii de foc (contrapregătirii), personalul postului de observare urmăreşte
efectul focului asupra obiectivelor, stabileşte gradul de nimicire, neutralizare sau distrugere a
acestora şi acţiunile executate de inamic, raportând oportun cele observate, eşalonului superior.
În cazul întrebuinţării armelor de distrugere în masă şi a mijloacelor incendiare, la semnalul
462
463
de înştiinţare, personalul postului de observare îşi înbracă masca contra gazelor şi trece celelalte
mijloace de protecţie individuală în poziţie „pentru luptă”, continuă observarea, determină şi
raportează efectele produse asupra personalului şi tehnicii de luptă a inamicului.
Când observarea se execută timp îndelungat, personalul postului de observare este înlocuit
periodic, iar în condiţii meteo grele (pe timp de ger, viscol, ceaţă, ploi abundente etc.) acesta este
schimbat mai des decât în condiţii obişnuite.
Schimbarea locului postului de observare se execută la ordin, de regulă, noaptea, precum şi
din iniţiativa şefului postului de observare, în următoarele situaţii:
- când postul de observare a fost descoperit şi inamicul execută foc asupra lui;
- când efectele armelor de distrugere în masă înrăutăţesc condiţiile de observare şi pun în
pericol viaţa cercetaşilor;
- pe timpul ducerii luptei, sau în alte situaţii, când executarea observării din locul iniţial nu
mai este posibilă.
Despre schimbarea locului, şeful postului de observare raportează comandantului (şefului)
care 1-a trimis în misiune.
Pe timp de noapte, observarea se execută atât cu ochiul liber cât şi prin folosirea aparatelor
de vedere pe timp de noapte, fiind completată permanent cu ascultarea.
Noaptea, posturile de observare de la contact se dispun cât mai aproape de inamic, iar locurile
alese trebuie să permită, pe cât posibil, observarea de jos în sus. Când în raioanele sau pe direcţiile
posturilor de observare se execută şi alte acţiuni de cercetare de către trupele proprii (incursiuni,
ambuscade, deplasarea unor echipe sau patrule), se va stabili şi modul de recunoaştere reciprocă şi
de cooperare. În astfel de situaţii, misiunile postului de observare se completează cu altele, în
folosul acţiunii respective.
Observarea cu ajutorul aparatelor active de vedere pe timp de noapte se execută din alte
locuri decât cele folosite pe timpul zilei, la intervale de timp diferite, pentru a nu da posibilitate
inamicului să descopere locul de dispunere a posturilor de observare şi periodicitatea folosirii
acestora.
Militarii aleşi pentru executarea observării pe timp de noapte trebuie să ştie să se orienteze
bine în condiţii de vizibilitate redusă şi să aibă auzul şi memoria bune, astfel, încât să poată asculta
şi reda cât mai exact cele auzite şi văzute.
Când situaţia permite ascultarea convorbirilor inamicului, în compunerea posturilor de
observare vor fi incluşi, pe cât posibil, şi cercetaşi care cunosc limba acestuia.
Direcţiile şi locurile de dispunere a mijloacelor de foc care se descoperă prin lumina de la
gura ţevii, se determină cu ajutorul reperelor vizibile sau al azimuturilor, iar distanţa până la ele —
cu ajutorul cronometrului (ceasului). Datele, obţinute pe timp de noapte, se trec în jurnalul de
observare şi se raportează pe măsura procurării lor, urmând ca ele să fie verificate pe timp de
lumină.
Despre creşterea intensităţii zgomotelor şi a luminilor, a regimurilor de luptă în general, faţă
de orele sau nopţile anterioare, precum şi despre eventualele schimbări bruşte ale situaţiei, şefului
postului de observare raportează imediat.
Observarea în localitate şi într-o zonă industrială prezintă unele particularităţi, astfel:
- executarea observării este mult îngreuiată din cauza clădirilor, fumului şi prafului rezultat
din activităţile desfăşurate, sau a incendiilor şi exploziilor produse;
- în compunerea posturilor de observare pot fi incluşi militari care cunosc bine
particularităţile localităţilor, construcţiilor şi terenului;
- numărul posturilor de observare este mult mai mare şi se dispun la intervale mai mici unul
faţă de celălalt;
- instalarea posturilor de observare se fâce frecvent la etajele superioare şi în podurile
clădirilor, în turnuri, coşuri, în construcţiile înalte şi în gurile de canalizare, care asigură o bună
vizibilitate;
- în principiu, posturile de observare nu primesc sectoare de observare, ci numai direcţii şi
obiective de supravegheat. Observarea se execută, de regulă, în lungul străzilor, aleilor şi în
direcţiile clădirilor importante, grădinilor, parcurilor, pieţelor şi altor locuri unde inamicul îşi poate

463
 464
dispune personalul şi tehnica de luptă.
Observarea în raioanele de fortificaţie se execută în scopul de a stabili locul de dispunere a
lucrărilor de apărare permanente, ocupate de către inamic, mijloacele de foc folosite, precum şi
barajele (obstacolele) şi alte lucrări executate în faţa şi în interiorul aliniamentelor (raioanelor) şi
punctelor de sprijin cucerite.
Unele posturi de observare pot primi ca misiune să supravegheze numai 1-2 lucrări de apărare
permanente (cazemate) ocupate de către inamic.
Pentru executarea observării în raioanele fortificate se folosesc, de regulă, mai multe forţe şi
mijloace de cercetare decât în condiţiile unei apărări obişnuite.
Observarea la fluviu se execută atât pe fluviu, cât şi pe uscat, de către posturile de observare
şi mijloacele radiotehnice, dispuse pe mal. Observarea se execută pe front larg şi pe mare adâncime,
folostndu-se pe scară largă aparatura de observare, care permite descoperirea şi determinarea cu
precizie a poziţiei obiectivelor pe apă.
Posturile de observare de pe malul fluviului se instalează, de regulă, în punctele dominante de
teren, în clădiri şi alte construcţii, precum şi înapoia digurilor de proiecţie a malurilor şi plajelor.
Raportul observatorului trebuie să fie clar şi scurt. De exemplu: „Reperul I, în stânga 10,
mai departe de 200, în tufar este un observator”; „Reperul 3, în dreapta 20, mai aproape de
100 la colţul arăturii un tun fără recul a executat o lovitură”.

464
465

465
466

466
467
2. Procedeele de executare a cercetării prin incursiune.
Incursiunea este un procedeu de cercetare şi de luptă. Ca procedeu de cercetare,
incursiunea se organizează, de regulă, pe timpul pregătirii luptei de apărare sau ofensive şi se
execută de către pluton (grupă). Acţiunea se execută în scopul de a captară de la inamic militari,
documente şi modele de armament, aparatură şi tehnică de faptă. În unele situaţii incursiunea se
execută şi pentru a procura (verifica) anumite date (informaţii) şi a descoperi noi obiective existente
în dispozitivul inamicului.
Ca procedeu de luptă, incursiunea se execută în scopul de a nimici (distruge) subunităţi şi
obiective izolate din dispozitivul inamicului, a produce pierderi şi a crea panică în rândul acestuia.
În acelaşi timp se urmăreşte şi scopul capturării de militari, documente, armament şl tehnică de
luptă.
Incursiunea se execută pe jos, de regulă, noaptea când vigilenţa inamicului este scăzută sau în
alte condiţii de vizibilitate redusă; în teren deluros cu acoperiri, de asemenea, incursiunea se poate
executa şi pe timp de zi.
Pătrunderea subunităţilor în dispozitivul inamicului se va executa, de regulă, prin intervale
neacoperite cu baraje şi obstacole şi numai în cazuri deosebite prin culoare special create.
Incursiunea cu scop de capturare, constă în studierea din timp a obiectivului, apropierea în
ascuns, atacul prin surprindere, capturarea acestuia şi înapoierea subunităţii în dispozitivul propriu.
Cand se urmăreşte scopul de procurare sau verificare a unor date (informaţii) şi descoperire de
noi obiective, incursiunea constă în pătrunderea cercetaşior în dispozitivul inamicului şi apropierea
de obiectivele de cercetat, executarea observării (fotografierii) pentru determinarea caracteristicilor,
a locului de dispunere şi a activităţilor desfăşurate, după care se înapoiază în dispozitivul trupelor
proprii.
Cele mai importante obiective sânt:
-personalul posturilor de observare şi de pază, servanţii mijloacelor de foc, echipajele staţiilor
radio şi altor tipuri de tehnică, militari izolaţi. De asemenea, se vor captura modele de armament,
muniţie, aparatură, instalaţii şi dispozitive care pot fi transportate de către militari până în
dispozitivul trupelor proprii.
Compunerea subunităţii destinată pentru executarera incursiunii depinde de misiunea primită,
natura şi depărtarea la care se găseşte obiectivul de capturat (cercetat), posibilităţile de pătrundere în
dispozitivul inamicului, caracterul terenului, condiţiile hidrometeorologice, existenţa barajelor şi
obstacolelor. În principiu, conducerea acesteia depinde de situaţia concretă şi trebuie să asigure
crearea culoarelor prin barajele inamicului şi paza acestora, siguranţa apropiată, atacul, capturarea şi
transportul obiectivului în dispozitivul propriu. Subunitatea se întăreşte, de regulă, cu cercetaşi de
geniu şi chimici, cu mijloace de înlăturare a barajelor, iar pentru sprijinul acţiunii se destină
mijloace de foc din cadrul trupelor din contact.
Pregătirea şi executarea încursiunii se fac în secret, în vederea realizării surprinderii. În acest
scop nu este indicat să se execute mai multe incursiuni în acelaşi raion.
Subunitatea care execută incursiunea pentru capturarea unui obiectiv se împarte, în principiu,
pe echipe, astfel (Fig. 15):
- echipa de afac şi captură;
- echpa (echipe) de siguranţă;
- echipa de înlăturare a barajelor.
La organizarea subunităţii pe echipe, trebuie să aibă în vedere următoarele:
- în echipa de atac şi captură să fie numiţi militari care cunosc limba inamicului, stăpânesc
bine procedeele de luptă corp la corp, tehnica imobilizării şi transportării militarilor (materialelor)
capturaţi. Aceştia vor fi înzestraţi cu pistoale-mitralieră sau pistoale, pumnale, grenade de mînă şi
asiguraţi cu ceasuri, busole, frânghii, saci (foi de cort) şi cu alte materiale necesare îndeplinirii
misiunii;
- în echipa (echipele) de siguranţă vor fi numiţi cei mai buni trăgători, militari care aruncă
grenadele cu precizie la distanţe marii, bine instruiţi în lupta corp la corp. Ei trebuie înzestraţi cu
armamentul care le asigură în condiţii cât mai bune, executarea sprijinului cu foc;
- în echipa de înlăturare a barajelor să fie numiţi cercetaşii de geniu, asiguraţi cu
467
 468
armament, grenade şi mijloace pentru crearea şi marcarea culoarelor prin baraje.
Subunitatea se dispune din timp în observare pentru cercetarea în detaliu a inamicului şi
terenului din raionul incursiunii, pentru a verifica şi obţine noi date şi informaţii, îndeosebi, asupra:
-activităţii posturilor de observare, mijloacelor de foc şi staţiilor de radiolocaţie, posturilor de
siguranţă (pază şi pândă), patrulelor de cercetare, precum şi a măsurilor de siguranţă, luate de către
inamic pe timp de noapte, direcţiilor care asigură deplasarea în ascuns a echipelor;
- barajelor şi obstacolelor existente şi asupra modului de trecere (ocolire) a acestora.
Pătrunderea subunităţii în dispozitivul inamicului se execută, de regulă, pe la flancuri
(intervale), pe o direcţie fără obstacole, care permite apropierea în ascuns de obiectivul de capturat
şi înapoierea acesteia în dispozitivul propriu. La ora stabilita, subunitatea începe deplasarea la
semnalul comandantului, folosind condiţiile naturale ale terenului. În raport cu depărtarea echipa
obiectivului de capturat, natura barajelor, obstacolelor şi anotimp, echipele se deplasează în
ordinea: de înlăturare a barajelor, echipa (echipele) de siguranţă, echipa de atac şi captură.
Pe timpul deplasării, conducerea se realizează prin ordine scurte date în şoaptă, care se
transmit de la un ceretaş la altul, precum şi prin semnale, care să nu demaşte acţiunea lor.
Echipele acţionează în principiu, astfel: echipa de înlăturare a barajelor se apropie în ascuns
de barajele inamicului, execută culoare, după care îl marchează şi se dispune fracţionat, la intrarea
şi ieşirea din culoar; dă semnalul „drum liber” şi supraveghează apropierea şi trecerea prin culoar a
militarilor din celelalte echipe, făcând siguranţa acestora, atât la plecare, cât şi la întoarcere.
La primirea semnalului, se apropie echipa (echipele) de siguranţă, care, după trecerea prin
culoar ocupă poziţia de tragere stabilită şi execută observarea asupra inamicului, fiind în măsură să
sprijine cu foc acţiunile de atac şi captură.
Ultima se deplasează echipa de atac şi captură.
Pe timpul deplasării, echipa (echipele) trebuie să observe cu multă atenţie terenul şi
activităţile inamicului, să aprecieze just situaţia, deoarece deschiderea focului, iluminarea terenului
sau producerea de zgomote de către acesta, nu înseamnă întotdeauna că acţiunea a fost descoperită.
La iluminarea terenului, militarii se adăpostesc şi rămân nemişcaţi, continuînd observarea pentru a
descoperi cât mai exact acţiunile înamicului şi a fi în măsură ca la ordin (semnal) să deschidă focul.
Folosirea, judicioasă a terenului şi întrebuinţarea unor procedee de deplasare adecvate (în
picioare, aplecat, în genunchi, târâş), respectarea întocmai a disciplinei, sânt condiţii esenţiale
pentru realizarea surprinderii şi asigurarea succesului incursiunii.
La ajungerea echipei de atac şi captată în apropierea obiectivului, militarii se opresc într-un
loc mascat, execută cu atenţie observarea şi ascultarea pentru a identifica prezenta şi activitatea
obiectivului de capturate.
La semnalul stabilit, militarii atacă obiectivul fără zgomot, îl capturează, imobilizează şi îl
transportă repede în dispozitivul trupelor proprii. Atacul obiectivului este indicat să se execute în
flanc şi spate, în momentul când atenţia inamicului este slăbită.
Rămânerea mai mult timp în raionul obiectivului poate duce la descoperirea acţiunii de către
inamic şi la insuccesul incursiunii.
Înapoierea echipelor în dispozitivul trupelor proprii se execută în ordinea: echipa de atac şi
captură, echipa de sipiranţă şi echipa de înlăturare a barajelor.
Militarii, căzuţi în luptă sau răniţi, sunt evacuaţi de către echipele respective;
răspunzători de evacuarea acestora sânt comandanţii de echipe.
Pe timpul zilei, incursiunea se execulă, de regulă, în teren acoperit şi în condiţii de vizibilitate
redusă (ploaie, ceaţă, ninsoare, viscol) şi în alte situaţii, care pemit executarea mascată a acţiunii.
Incursiunea pe timpul zilei prezintă unele avantaje şi dezavantaje care influenţează
asupra pregătirii şi executării acţiunii, astfel:
- există posibilităţi mai bune de observare, orientare şi executare a unui foc precis;
- acţiunile executate de către inamic pot fi descoperite şi neutralizate mai uşor decât pe timp
de noapte;
- sprijinul cu foc al incursiunii este mai eficace, putându-se lovi cu mare precizie obiectivele
inamicului;
- surprinderea se realizează mai greu decât pe timp de noapte, inamicul având posibilităţi mai

468
469
mari de a descoperi acţiunile executate de către echipe şi a lua măsuri pentru zădărnicirea
incursiunii.
Incursiunea peste un curs de apă se organizează şi se execută ţinând seama de
particularităţile terenului şi caracteristicile cursului de apă. Pentru executarea unei astfel de acţiuni
se vor selecţiona militari care ştiu să înoate bine şi fără zgomot, să folosească costumul de
scafandru autonom, barca sau pluta, să salveze oamenii de la înec şi să treacă peste cursul de apă
răniţii şi prizonierii. Ei trebuie echipaţi şi înzestraţi corespunzător specificului acţiunii.
La stabilirea obiectivului de capturare, o importanţă deosebită se acordă alegerii locului de
trecere peste cursul de apă, pentru a asigura deplasarea şi trecerea în ascuns peste aceasta,
apropierea neobservată de obiectiv şi înapoierea mascată şi în siparanţă a subunitătii în dispozitivul
trupelor proprii.
Locul de părăsire a malului propriu se alege ţinând seamă de viteza curentului apei, lăţimea
cursului de apă şi mijloacele de trecere folosite.
Fracţionarea subunităţii pe echipe se face în raport de situaţie, inamic şi caracteristicile
cursului de apă. În principiu, se constituie o echipă de atac şi captură cu un efectiv mai mare decât
în condiţii obişnuite; din cadrul acesteia se destină militari înzestraţi cu puşti-mitraliere care să facă
siguranţa apropiată a celor care vor captura obiectivul.
Trecerea echipelor peste cursul de apă se execută prin vad, înot, cu mijloace de trecere din
înzestrare sau improvizate.
Când se constituie şi celelalte echipe (de siguranţă şi înlăturare a barajelor), acestea
acţionează astfel: echipa (echipele) de siguranţă, în raport de distanţa până la obiectivul de
capturare, se dispune în dispozitivul trupelor proprii pe malul apei sau trecere pe malul opus, fiind
în măsură să sprijine cu foc acţiunea celorlalte echipe; echipa de înlăturare a barajelor creează
culoarul prin baraje, pe direcţia stabilită, după care ocupă poziţia de tragere şi face siguranţa echipei
de atac şi captură pe malul opus.
Intrarea, traversarea cursului de apă şi ieşirea pe malul opus trebuie executate cu multă atenţie
şi fără zgomot. Mijloacele folosite pentru trecere se ascund la malul apei pentru a nu fi descoperite
de inamic.
Incursiunea peste un curs de apă poate fi executată atît noaptea, cît şi ziua, în special
dimineaţa, cînd se lasă ceaţa, iar pentru pregătirea ei se destină mai mult timp şi mai multe mijloace,
decît în condiţii obişnuite. De asemenea, se constituie 1-2 echipe de salvare care să intervină la
nevoie.
Incursiunea în localitate se organizează şi se execută avînd în vedere dispunerea inamicului,
mărimea localităţii, natura clădirilor, existenţa dărîmăturilor, barajelor şi obstacolelor, sistemul de
canalizare şi alţi factori care pot îngreuna sau uşura existenţa incursiunii.
Pregătirea şi executarea incursiunii în localitate prezintă următoarele particularităţi:
- obiectivul de capturare se poate găsi mai aproape de subunităţile proprii, în dărîmături,
clădiri izolate sau în afara construcţiilor;
- echipa de atac şi captură poate avea o valoare mai mică decît în condiţii obişnuite şi este
formată, de regulă, din cercetaşi antrenaţi în escaladarea diferitelor obstacole, deplasarea prin canale
şi peste dărîmături;
- apropierea de obiectiv se execută pe căi ascunse, nesupravegheate de către inamic, prin
subsoluri, spărturi existente în ziduri ţi garduri, în pereţii clădirilor, prin sistemul de canalizare,
galerii şi coridoare care permit apropierea în ascuns şi atacarea obiectivului în flanc şi în spate;
- subunitatea care execută incursiunea este sprijinită, uneori, direct de către subunităţile aflate
în contact cu inamicul, fără a se mai constitui echipe de siguranţă.
Cînd obiectivul de capturat este dispus într-o clădire, echipa de atac şi captură se împarte, de
regulă, în două: o parte din militari pătrund, atacă şi capturează inamicul din interior, iar ceilalţi
rămîn în afara clădirii într-un loc care permite supravegherea locului acţiunii, a împrejurimilor şi
sprijinul cu foc.
Incursiunea în păduri se organizează şi se execută în condiţii obişnuite, ţinîndu-se seama de
următoarele particularităţi:
- în mod frecvent, studierea inamicului, a căilor de acces, barajelor şi obstacolelor, trebuie să

469
 470
se facă din mai multe puncte din teren, dispuse cît mai aproape de inamic;
- obiectivele incursiunii se aleg, de regulă, dintre cele aflate la flancuri sau înapoia punctelor
de sprijin ale inamicului, în locuri unde acestea se aşteaptă mai puţin în eficacitatea focului şi
densitatea barajelor sînt mai reduse;
- echipele se constituie, de regulă, din militari care ştiu să se orienteze repede ziua şi noaptea
şi sunt rezistenţi la eforturi fizice;
- pe timpul apropierii de obiectiv, militarii trebuie să evite drumurile, potecile şi poienele care,
de regulă, sunt supravegheate de către inamic.
Incursiunea în raioane fortificate se organizează şi se execută, în deosebi, asupra
obiectivelor aflate în intervalele dintre lucrările permanente de apărare, pe direcţiile care nu pot fi
observate sau bătute cu foc. Pentru executarea incursiunii care are drept scop capturarea unui
obiectiv, se destină subunităţi cu o valoare mai mare decît în condiţii obişnuite, sprijinite puternic
de artilerie, mijloace antitanc şi subunităţi de geniu.
Organizarea şi executarea incursiunii în raioanele fortificate prezintă următoarele
particularităţi:
- obiectivul incursiunii se alege la un flanc (interval), de regulă, în afara lucrărilor de
fortificaţii permanente;
- echipele pot avea o valoare mai mare şi o compunere mixtă (cercetaşi de diferite arme);
- incursiunea se execută, de regulă, numai după o pregătire prealabilă a subunităţii pe un teren
asemănător;
- capturarea unor obiective se poate executa şi pe timpul luptei dusă de către grupurile şi
detaşamentele de asalt;
- executarea incursiunii pe timp de zi impune izolarea obiectivului prin foc de artilerie,
perdele de fum şi desfăşurarea unor acţiuni demonstrative în alte raioane.
În situaţii favorabile de teren şi timp, cînd misiunile nu prevăd capturarea de militari sau
tehnică de luptă, incursiunile pot fi executate si de grupuri mici de militari, care pătrund în
dispozitivul inamicului, acţionează pentru procurarea de date (informaţii) despre acesta şi lucrările
de fortificaţii permanente sau de campanie.
3. Procedeele de executare a cercetării prin ambuscadă.
Ambuscada este un procedeu de cercetare şi de luptă, foarte eficace în condiţiile
acţiunelor de luptă când inamicul trebuie lovit permanent şi pretutindeni, şi constă în
dispunerea mascată a subunităţii, pe direcţia cea mai probabilă de înaintare a inamicului, pentru al
ataca prin surprindere, a crea panică, a-i produce pierderi, a captura militari, documente, modele de
armament şi tehnică de luptă. Obiectivele pot fi: militarii izolaţi sau în grupuri mici, subunităţile
care se deplasează pe jos sau pe autovehicule şi alte obiective izolate aflate în mişcare.
Ambuscada se organizează în orice situaţie şi formă de luptă, teren, anotimp, şi mai ales, în
condiţii grele de stare a vremii, cu vizibilitate redusă, de regulă, în teren greu accesibil, la punctele
obligate de trecere şi în alte locuri favorabile atacului prin surprindere asupra inamicului de la mică
distanţă. Ea se execută atât ziua cât şi noaptea.
În vederea executării ambuscadei, se alege un loc favorabil pentru dispunerea mascată a
subunităţii, de regulă, în acoperiri, pe drumuri şi cărări, în apropierea surselor de apă, podurilor, la
curbele drumurilor, în punctele obligate de trecere şi alte locuri favorabile.
Locul ales trebuie să asigure condiţii bune de observare a inamicului de la distanţă şi de
întrebuinţare cu maximă eficacitate a mijloacelor de foc.
Succesul ambuscadei depinde de modul de pregătire a acţiunii, dispunerea mascată a
subunităţii, realizarea surprinderii, hotărârea, iniţiativa şi rapiditatea în acţiune a întregului personal
care participă la executarea ei.
În raport de scopul urmărit, valoarea şi natura obiectivului ce urmează a fi capturat sau
nimicit, ambuscada se execută prin foc sau fără foc.
Ambuscada prin foc se execută, de regulă, împotriva subunităţilor inamicului care se
deplasează pe autovehicule, a celor care au o valoare mai mare decât subunitatea care execută
ambuscada şi atunci când inamicul pătruns în ambuscadă opune rezistenţă. Ea se execută prin

470
471
surprindere, printr-un foc concentrat şi eficace, urmărind avarierea tehnicii de luptă, producerea
de pierderi şi panică în rândul inamicului, crearea condiţiilor pentru capturarea de militari,
documente şi tehnică de luptă.
Când terenul nu permite dispunerea mascată a subunităţii în apropierea itinerarului pe care se
deplasează inamicul, ambuscada se execută, în deosebi, de către subunităţi blindate, printr-un atac
prin surprindere, în flancul şi spatele inamicului care se deplasează. În această situaţie, subunitatea
se dispune lateral faţă de direcţia de deplasare a inamicului, instalează din vreme observatori, baraje
şi obstacole şi, la momentul oportun, atacă iniţial cu foc subunitatea inamicului, căutând să
împiedice desfăşurarea acesteia pentru luptă, să-i producă pierderi şi să captureze militari,
documente şi tehnică de luptă.
Ambuscada fără foc se execută asupra militarilor izolaţi sau grupurilor mici de militari ai
inamicului, prin surprindere şi de la mică distanţă, pentru a nu da posibilitatea acestora să riposteze.
În raport de situaţia tactică, depărtarea inamicului faţă de locul ales şi timpul la dispoziţie,
ambuscada poate fi pregătită din timp sau în timp scurt
Ambuscada pregătită din timp se organizează, de regulă, la ordin şi când inamicul se
găseşte la distanţă mare faţă de raionul stabilit, iar timpul la dispoziţie permite dispunerea pentru
luptă a subunităţii, amenajarea şi mascarea lucrărilor genistice, organizarea sistemului de foc şi
baraje.
Ambuscada pregătită în timp scurt se organizează din iniţiativa comandanţilor de
subunităţi, de regulă, când acestea se găsesc în deplasare şi întîlnirea cu elementele inamicului este
posibilă în orice moment. Aceasta se execută în toate formele şi situaţiile de luptă, îndeosebi, pe
timpul executării cercetării în dispozitivul inamicului şi al trupelor proprii
Când ambuscada se execută în scopul capturării de militari, documente şi tehnică de
lupta, subunitatea se fracţionează pe echipe astfel: echipa de atac şi captură, echipa (echipe)
de siguranţă şi echipa de observare. Uneori echipa de observare poate lipsi, observarea făcîndu-se
de către echipa de siguranţă sau de observatori.
Compunerea fiecărei echipe este diferită şi, in raport de situaţie, poate fi de la 2-3 cercetaşi
până la o grupă. În raport de hotărârea comandantului, subunităţile şi mijloacele de întărire pot
acţiona în cadrul echipelor sau îndependent.
Subunităţile pe transportoare blindate (maşini de luptă) care execută ambuscada prin foc, în
principiu nu se fracţionează pe echipe. În raport de situaţie, comandantul subunităţii poate destina
din cadrul grupelor (echipajelor) 2-4 cercetaşi, care la ordin şi sub sprijinul mijloacelor de foc de pe
tehnica de luptă, să acţioneze pentru capturarea militarilor rămaşi în viaţă, a documentelor,
armamentului şi aparaturii inamicului.
Dispozitivul subunităţii în ambuscadă depinde de: valoarea şi compunerea acesteia,
misiune, caracteristicile terenului şi valoarea înamicului. El poate fi: în formă de „U”, semicerc
sau unghi, cu deschiderea în direcţia, de unde vine inamicul, precum şi liniar pe una sau ambele
părţi ale direcţiei de înaintare a înamicului. În stabilirea dispozitivului subunităţii care execută
ambuscada prin foc, trebuie să se aibă în vedere posibilitatea folosirii eficace a armamentului.
Pe timp de noapte şi ziua, în condiţii de vizibilitate redusă, dispozitivul în ambuscadă se
realizează, de regulă, pe o singură parte a direcţiei de înaintare a inamicului.
Când subunitatea se fractionează pe echipe dispunerea acesteia în raionul ambuscadei se face,
de regulă, astfel:
- echipa de atac şi captură – lateral faţă de direcţia de apropiere a inamicului, la
extremităţile dispozitivului şi cât mai aproape de itinerarul de deplasare a acestuia pentru a-1 ataca
prin surpriundere, a-l captura sau nimici. Dacă subunitatea, care execută ambuscada, este pe
transportoare blindate, echipa de atac şi captură se constituie din militari luaţi de la mai multe grupe
şi dispuşi mascat în afara transportoarelor, cât mai aproape de itinerarul de deplasare a inamicului;
- echipa (echipele) de siguranţă – într-un loc care să-i favorizeze sprijinirea cu foc a echipei
de atac şi captură şi interzicerea ieşirii inamicului din ambuscadă; în cazul că subunitatea dispune
de transportoare blindate, siguranţa şi spijinul se fac cu armamentul de pe acestea;
- echipa de observare – într-un loc bine mascat, care asigură observarea circulară a terenului,
în special, a direcţiei de unde vine inamicul, pe o distanţă cît mai mare.

471
 472
Pe timpul apropierii acestuia de raionul ambuscadei, ea trebuie să determine şi să raporteze
compunerea, distanţa la care se găseşte, viteza de deplasare şi momentul intrării inamicului în locui
ambuscadei.
Când ambuscada se pregăteşte din timp, echipele şi tehnica de luptă se dispun în lucrări
genistice bine mascate, iar când pregătirea ei se face în timp scurt se folosesc la maximum
avantajele naturale ale terenului şi acoperirilor.
În teren frământat şi acoperit, unde situaţia permite capturarea sau nimicirea unor subunităţi
de valoare mai mare, în afara focului şi barajelor, se iau şi alte măsuri care măresc eficacitatea
acţiunii: pregătirea copacilor pentru a fi doborâţi, dislocări de stânci, avalanşe, inundaţii sau
incendii, care, declanşate prin surprindere în puncte obligatorii de trecere, produc pierderi
importante şi panică în rândurile înamicului.
Semnalul pentru declanşarea acţiunii se dă în toate situaţiile de către comandantul subunităţii.
Când ambuscada se execută în scopul capturării de militari izolaţi sau a unor grupuri mici,
echipa de atac şi captură, la semnalul stabilit, iesă din adăpostire şi atacă inamicul prin surprindere;
militarii inamicului care opun rezistenţă sau încearcă si iasă din ambuscadă, sânt izolaţi sau nimiciţi
cu foc.
În situaţia când inamicul, intrat în ambuscadă, rezistă cu îndârjire, iar echipa de atac şi captură
este în primejdie, în ajutorul acesteia intervin echipele de siguranţă şi de observare, fără însă a
neglija observarea circulară a terenului şi siguranţa apropiată a subunităţii.
Ambuscada împotriva unui inamic care acţionează pe autovehicule se execută prin
concentrarea focului mijloacelor antitanc şi mitralierelor asupra transportoarelor blindate
(automobilelor), iar cel al pistoalelor-mitralieră – asupra personalului.
După ce inamicul a intrat în ambuscadă, focul se execută prin surprindere, concomitent asupra
întregii coloane, urmărindu-se, în special, avarierea primelor şi ultimelor autovehicule din coloană,
pentru a bloca comunicaţia în ambele sensuri şi a interzice ieşirea inamicului din locul ambuscadei.
După neutralizarea prin foc a inamcului, comandantul subunităţii dă semnalul pentru intrarea
în acţiune a echipei de atac şi captură. Aceasta, se apropie cu repeziciune de obiectiv, capturează
militarii inamicului, rămaşi în viaţă, documentele, armamentul şi tehnica de luptă transportabile,
după care părăseşte raionul ambuscadei. Echipele de observare şi de siguranţă urmăresc cu atenţie
acţiunile inamicului, fiind în măsură să deschidă focul – în situaţia când echipa de atac şi captură
este în pericol.
Militarii capturaţi sânt dezarmaţi, imobilizaţi şi escortaţi în raionul dinainte stabilit.
Organizarea şi executarea ambuscadei pe timp de noapte, prezintă următoarele
particularităţi:
- întunericul oferă condiţii favorabile pentra executarea ambuscadei, în orice teren, pin
surprindere şi fără măsuri speciale de amenajare genistică şi de mascare;
- când se dispune de timp, alegerea şi ocuparea raionului ambuscadei, realizarea dispozitivului
şi organizarea sistemului de foc se fac, în principiu, pe timp de lumină;
- subunitatea se dispune, de regală, pe o singură parte a comunicaţiei şi cât mai aproape de
aceasta;
- pentru executarea observării şi a focului se folosesc aparatele de vedere pe timp de noapte,
iar focul se deschide de la mică distanţă;
- pentru a uşura acţiunile echipei de atac şi captură, se folosesc mijloace de iluminare, iar
uneori baraje şi obstacole, care să limiteze manevra şi acţiunile inamicului, intrat în ambuscadă.
Pe timp de noapte ambuscada este deosebit de eficace, atât pentru capturarea militarilor izolaţi
sau a grupurilor mici care se deplasează pe jos, cît şi pentru atacarea prin surprindere a unor forţe
superioare numerice şi producerea de pierderi.
În pădure, cele mai favorabile locuri pentru organizarea ambuscadei sânt: întrîndurile în
păduri, poienile, drumurile, potecile şi, în deosebi, punctele obligate de trecere, care asigură
dispunerea în ascuns a subunităţilor şi executarea prin surprindere a atacului.
În localitate, raionul ambuscadei se alege, de regulă, la marginea ei, pe străzi şi la intersecţia
acestora, în pieţe şi parcuri, folosindu-se, în special, locurile înguste şi mascate. În pieţe, parcuri şi
intersecţii de străzi este indicat ca ambuscada să se execute, în deosebi, de către subunităţile

472
473
înzestrate cu transportoare blindate (maşini de luptă).

473
 „Pregătirea de cercetare”.

TEMA 1. Bazele cercetării.

Şedinţa 3. Prelegere – 2 ore
Subiecte de studiu
1. Particularităţile organizării şi executării acţiunilor de cercetare pe timp de
noapte şi în condiţii de iarnă - .
2.Principalii indici de descoperire a inamicului.
Bibliografia: 1. “Pregătirea cercetaşului”, pag.365-367.
2. Manualul sergentului cercetării de trupe”, pag.64-80.
3. A.N.4 RLTU pag. 30-37.

1. Particularităţile organizării şi executării acţiunilor de cercetare pe timp de

noapte şi în condiţii de iarnă.
Cercetarea pe timp de noapte.
Întunericul favorizează, pe de o parte, executarea în ascuns a acţiunilor de cercetare, însă, în
acelaşi timp, creează dificultăţi în orientarea, deplasarea şi conducerea subunităţilor.
Executarea acţiunilor de cercetare pe timp de noapte prezintă următoarele avantaje:
- întunericul favorizează pătrunderea elementelor de cercetare în dispozitivul inamicului,
apropierea în ascuns de obiectivele acestuia, capturarea militarilor, modelelor de armament, documente
şi materiale, precum şi transmiterea acestora în dispozitivul propriu;
- eficacitatea focului inamicului este mai redusă;
- misiunile pot fi îndeplinite cu forţe şi mijloace mai puţine decît pe timpul zilei;
- în cazul descoperirii de către inamic a elementelor de cercetare, desprinderea în ascuns se
execută mult mai uşor.

Principalii factori care face mai dificilă organizarea şi executarea acţiunilor de cercetare pe
timp de noapte sînt:
- vizibilitatea redusă (face mai dificilă orientarea, deplasarea şi descoperirea obiectivelor din
teren, de aceea, sporeşte pericolul întîlnirii prin surprindere cu inamicul;
- zgomotele se amplifică şi ca urmare se descoperă mai greu sursele, locurile unde s-au produs şi
determinarea distanţelor pînă la acestea;
- caracteristicile obiectivelor şi dispunerea acestora faţă de anumite repere se determină mai
greu;
- deplasarea în condiţii de întuneric solicită din partea cercetaşilor eforturi mult mai mari;
- întrebuinţarea de către inamic a aparatelor de vedere pe timp de noapte favorizează
descoperirea acţiunilor de cercetare;
- din cauza dificultăţii executării observării şi ochirii, eficacitatea focului este mult mai redusă.

Organizarea şi executarea acţiunilor de cercetare pe timp de noapte necesită:

- selectarea celor mai curajoşi cercetaşi, cu spirit de iniţiativă, rezistenţi la eforturi fizice, care se
orientează şi se deplasează cu uşurinţă pe timp de noapte, buni cunoscători ai luptei corp la corp;
- pregătirea acţiunilor şi darea misiunilor pe timp luminos;
- alegerea şi stabilirea reperelor vizibile pe timp de noapte şi comunicarea acestora
subordonaţilor;
- pregătirea tehnicii de luptă şi verificarea funcţionării aparatelor de observare şi de ochire pe
timp de noapte;
- stabilirea semnalelor de legătură, de recunoaştere şi cooperare, dintre elementele de cercetare şi
restul subunităţilor.
475
La organizarea şi executarea acţiunilor de cercetare pe timp de noapte comandanţii
subunităţilor de cercetare trebuie să ţină seama de următoarele particularităţi:
- depărtarea la care se trimit elementele de cercetare (cercetaşii) este mai redusă;
- se măreşte numărul posturilor de observare, amplasarea acestora se execută cît mai aproape de
linia de contact pentru a putea executa observarea şi ascultarea inamicului;
- se intensifică cercetarea la flancuri (intervalele) dintre subunităţi;
- fiecare subunitate trebuie să-şi organizeze cercetarea şi siguranţa nemijlocită;
- deplasarea fără zgomot este una din condiţiile esenţiale care asigură succesul;
- în dispozitivul inamicului, elementele de cercetare evită producerea zgomotelor, întrebuinţarea
focului şi a diferitor surse de lumină.
Cercetarea pe timp de iarnă.
Organizarea şi executarea acţiunilor de cercetare pe timp de iarnă sînt influenţate de următorii
factori:
- zăpada abundentă, gheaţa şi poleiul face dificilă deplasarea elementelor de cercetare;
- ceaţa, temperatura scăzută, viscolul şi ninsorile abundente face dificilă executarea observării,
funcţionarea normală a aparatelor de observare, armamentului şi tehnicii de luptă;
- stratul gros de zăpadă face dificilă determinarea traseului drumurilor, descoperirea barajelor şi
obstacolelor;
- se măreşte durata timpului întunecos, favorizînd executarea în ascuns a acţiunilor de cercetare;
- îngheţul uşurează trecerea peste porţiunile mlăştinoase şi cursurile de apă.

La organizarea şi executarea acţiunilor de cercetare pe timp de iarnă comandanţii

subunităţilor de cercetare trebuie să ţină seama de următoarele particularităţi:
- asigurarea cu schiuri, sănii şi alte mijloace necesare pentru deplasarea cercetaşilor;
- pregătirea aparaturii de observare, armamentului şi tehnicii de luptă în vederea funcţionării
acestora în condiţii de temperaturi joase;
- asigurarea cu mijloace de mascare şi materiale pentru vopsirea (la ordin) a armamentului şi
tehnicii de luptă din dotare, corespunzător mediului înconjurător;
- asigurarea cercetaşilor cu echipament călduros, alimente cu valoare calorică mare şi materiale
sanitare necesare acordării primului ajutor medical.
Pe timp de iarnă acţiunile de cercetare se execută, pe cît e posibil, în afara comunicaţiilor şi pe
direcţiile mai puţin supravegheate de către inamic.

2. Principalii indici de descoperire a inamicului.

În vederea procurării datelor şi informaţiilor necesare o atenţie deosebită trebuie acordată
cunoaşterii şi folosirii la maximum a indiciilor, după care se descoperă prezenţa şi activitatea
inamicului, în raport cu situaţia tactică şi caracterul acţiunilor de luptă.
Indicii de descoperire pot fi exploataţi numai dacă sânt analizaţi şi interpretaţi cu atenţie pe baza
cunoaşterii temeinice a particularităţilor şi specificul fiecărei categorii de obiective, activităţi şi acţiuni
ale inamicului, acestea oferă posibilitate cercetaşilor să determine cu mai multă uşurinţă valoarea,
compunerea, activităţile şi acţiunile inamicului.

Indicii de descoperire a lucrărilor genistice:

- identificarea pe teren a unor linii frânte, de o culoare mai închisă faţă de mediul înconjurător,
sau a unor valuri continue de pământ, de formă sinusoidală, care prin coloritul lor se deosebesc de
terenul înconjurător; acestea pot fi orientate paralel, oblic sau perpendicular faţă de linia frontului:
- prezenţa unor plase de mascare şi a vegetaţiei uscate, folosite pentru mascarea lucrărilor
genistice;
- descoperirea unor militari care se deplasează prin lucrări (tranşee, şanţuri de comunicaţie);
- apariţia la suprafaţa solului a turelei sau ţevii tunului (mitralierii) pe timpul executării
tragerilor;
- poteci, cărări, tranşee sau şanţuri de comunicaţie care fac legătura între amplasamente,
adăposturi sau poziţii de tragere;
475
 476
- zgomotul, fumul şi praful produs pe timpul executării focului de către inamic, iar pe timp
de noapte, lumina de la gura ţevii;
- prezenţa unor mijloace tehnice care execută lucrări de amenajare genistică a terenului.

Indicii de descoperire a lucrărilor genistice din raioanele fortificate:

- prezenţa unor ridicături de pământ uniforme, având uneori tranşee (şanţuri de
comunicaţie) între ele;
- descoperirea unor poteci care conduc către partea opusă a ridicăturilor de pământ;
- existenţa unor crenele orientate în diferite direcţii; culoarea mai închisă a vegetaţiei sau
mediului înconjurător, ca urmare a tragerilor executate din interiorul cazematelor;
- executarea tragerilor cu armament automat şi tunuri fără a se descoperi prezenţa militarilor;
- zgomotul produs de tragerile executate din cazemate este redus, iar fumul rezultat persistă mai
mult;
- existenţa intre ridicăturile de pământ (lucrările de fortificaţie) a unor obstacole şi baraje (de
sârmă, colţi şl şanţuri antitanc etc.).

Indicii de descoperire a unui câmp de mine:

- pete mici de iarba sau de pământ uscat, care apar sub forma unei table de şah, reprezentând
locurile unde au fost plantate mine;
- existenţa unor săpături în diferite locuri;
- vegetaţia veştejită în anumite raioane sau pe unele direcţii, în special, iarbă;
- sârmă subţire, bine mascată şi ancorată cu un capăt de copaci sau ţăruşi, folosită pentru
declanşarea prin surprindere a unor tipuri de mine;
- existenţa unor porţiuni de teren delimitate având anumite locuri indicatoare pentru ocolire sau
pentru mascarea culoarelor de trecere.

Indicii de descoperire a unui post de observare:

- existenţa unui adăpost (amplasament) acoperit sau descoperit, având 2-3 crenele pe direcţiile
de observare;
- reflectarea razelor solare în lentilele sau părţile metalice ale aparaturii de observare şi
armamentului;
- sosirea sau plecarea unor militari din acelaşi loc, activitate care se repetă la anumite ore
(indicând schimbarea observatorilor, aducerea hranei etc.);
- existenţa unor cărări şi a cablului telefonic care converg către locul unui adăpost;
- identificarea unor săpături sau puncte de culoare mai închisă în ziduri, acoperişuri, coşuri,
precum şi diferite amenajări în coroanele copacilor şi în alte locuri favorabile observării.

Indicii de descoperire a unui punct de comandă:

- existenţa unor drumuri circulate intens de autovehicule, care converg spre anumite acoperiri;
- intrarea şi ieşirea frecventă din raion a unor autovehicule, îndeosebi, autospeciale şi de
comandament;
- existenţa unor militari (subunităti) de pază, de comenduire şi îndrumare a circulaţiei, în special,
la intrările şi ieşirile din raion;
- descoperirea unor linii telefonice, care converg către acelaşi raion;
- existenţa autostaţiilor radio şi radioreleu cu antene instalate pe înăltimi din apropiere, precum şi
zgomotul unor grupuri electrogene;
- amenajarea sau existenţa parcurilor de autovehicule, în care predomină tehnică de
comandament;
- prezenţa artileriei antiaeriene şi a spatiilor de radiolocatie în apropierea raionului.

Indicii de descoperire a inamicului din pădure şi în localitate:

- descoperirea în păduri (localitate) a unor deplasări frecvente ale militarilor şi
autovehiculelor;

476
477
- existenţa fumului deasupra pădurii sau clădirilor (ca urmare a funcţionării bucătăriilor) şi a
unor zgomote de motoare;
- circulaţia limitată a populaţiei în localităţi, în special, cu lăsarea întunericului, iar uneori
evacuarea acesteia;
- deplasarea pe cărări, poteci (străzi) a militarilor înarmaţi, ca agenţi de legătură şi patrulare;
- camuflarea pe timp de noapte a luminilor;
- existenţa în grădini, livezi sau locuri virane a bucătăriilor de companie;
- prezenţa unor antene sau a firelor telefonice întinse spre .„pădure (localitate) şi în interiorul ei;
- existenţa lucrărilor genistice şi a subunităţilor de siguranţă la marginea pădurii (localităţii) şi a
îndrumătorilor de circulaţie (posturilor de comenduire) la intrare (ieşire) şi în interiorul acestora;
- în localităţi mici şi apropiate de linia frontului, se constată, de regulă, o linişte deosebită şi o
circulaţie foarte limitată a militarilor şi autovehiculelor.

Indicii de descoperire a inamicului aflat în staţionare şi în raioanele de concentrare:

- existenţa militarilor şi autovehiculelor de diferite tipuri, dispuse în acoperiri (păduri, crânguri,
livezi) şi a urmelor lăsate de acestea;
- raioanele de staţionare au o suprafaţă mai mică, iar subunităţile se află uneori în coloană, pe
comunicaţii orientate către direcţia în care urmează să se deplaseze;
- prezenţa unor militari şi subunităţi de pază şi siguranţă în apropierea raioanelor de dispunere a
trupelor;
- desfăşurarea unor activităţi variate (executarea de lucrări genistice, curăţatul
armamentului, repararea tehnicii, completarea plinurilor) şi intensificarea transporturilor de materiale
către raioanele respective;
- dispunerea artileriei antiaeriene în poziţii de-a lungul comunicaţiei şi pe înălţimile din
apropierea raionului de concentrare (staţionare) a trupelor;
- existenţa unor drumuri circulante care fac legătura între comunicaţia principală şi raionul de
concentrare (staţionare) a trupelor;
- descoperirea inamicului după diferite surse de lumină şi zgomot, care pot fi văzute şi auzite pe
timp de noapte;
- existenţa legăturilor prin fir între raioanele de dispunere a subunităţilor;
- apariţia fumului de la bucătăria deasupra acoperirilor în care sânt dispuse trupele.
În raioanele unde a staţionat inamicul se vor cerceta cu atenţie urmele lăsate de autovehicule,
documentele şi scrisorile personale, ambalaje rămase de la alimente, muniţii (cutii de conserve, de
muniţie, pachete de ţigări), pentru a stabili pe cât posibil natura, compunerea şi valoarea unităţilor,
apartenenţa naţională, moralul militarilor şi caracterul activităţilor desfăşurate.

Indicii de descoperire a coloanelor inamicului aflate în deplasare:

- recunoaşterea itinerarelor de către grupe mici de ofiţeri şi apariţia unor subunităţi de cercetare
şi de geniu;
- amenajarea diferitelor porţiuni de drum şi consolidarea podurilor slabe sau a locurilor de
varientare;
- instalarea la intersecţii a îndrumătorilor de circulaţie şi a unor indicatoare de orientare;
- zborul unor avioane şi elicoptere de recunoaştere de-a lungul itinerarelor;
- recunoaşterea şi cercetarea unor raioane din apropierea comunicaţiilor în care urmează să
staţioneze trupele;
- deplasarea unor subunităţi de siguranţă, a trupelor şi tehnicii de luptă în coloană pe diferite
comunicaţii;
- prezenţa artileriei antiaeriene în apropierea punctelor obligate de trecere şi în lungul itinerarelor
de deplasare.
Când trupele execută marşul pe comunicaţii pietruite sau drumuri de pământ şi terenul este uscat,
trupele pot fi descoperite după zgomot şi după praful care se ridică în urma coloanelor, a cărui
densitate şi înălţime variază în raport de mijloacele care se deplasează şi de viteză.
Pe timp de noapte, pe lângă zgomotul produs, deplasarea trupelor poate fi uşor descoperită după

477
 478
luminile farurilor, stopurilor şi lanternelor de poziţie ale autovehiculelor.

Indicii de descoperire a pregătirilor inamicului pentru trecerea la ofensivă;

- amenajarea unor poziţii de tragere pentru mijloacele de foc, mai aproape de limita dinainte a
dispozitivului de luptă şi apariţia mai multor subunităţi de artilerie, aruncătoare şi tancuri;
- intensificarea convorbirilor telefonice, telegrafice (radioreleu) şi a circulaţiei agenţilor de
legătură;
- intensificarea recunoaşterilor şi a acţiunilor de cercetare (luptă) în diferite raioane;
- organizarea de noi posturi de observare, puncte de comandă şi intensificarea acţiunilor aviaţiei
şi elicopterelor de cercetare;
- amenajarea de noi drumuri (căi de pătrundere) în special din spate către limita dinainte;
- executarea de către inamic a unor regrupări şi înlocuiri de trupe;
- apariţia unor tancuri-dragoare şi subunităţii de geniu în apropierea liniei frontului şi executarea
culoarelor prin baraje;
- completarea unităţilor şi marilor unităţi cu personal şi tehnică de luptă şi intensificarea
transporturilor rutiere, îndeosebi, pe timp de noapte;
- apariţia unor noi depozite de muniţie, carburanţi-lubrifianţi, alimente şi alte materiale în
adâncimea dispozitivului de luptă a trupelor din contact;
Indicii principali care duc la descoperirea pregătirilor inamicului pentru trecerea la
ofensivă pe timp de noapte, sânt:
- desfăşurarea unor activităţi intense în poziţiile de tragere ale artileriei, mijloacele de atac
nuclear şi chimic, odată cu lăsarea întunericului;
- executarea unor trageri de reglaj înainte de lăsarea întunericului;
- descoperirea proiectilelor şi altor mijloace de iluminare a câmpului de luptă;
- prezenţa pe comunicaţii a unor subunităţi de îndrumare a circulaţiei, cu mijloace luminoase de
semnalizare;
- afluirea de noi forţe şi intensificarea zgomotelor în adâncimea dispozitivului inamicului;
- amplasarea de repere (indicatoare) luminoase pe direcţiile de acţiune şi pe itinerarele apropiate
de limita dinainte a dispozitivului de luptă al inamicului.

Indicii de descoperire a pregătirilor inamicului pentru trecerea la apărare:

- retragerea unor subunităţi din contact şi executarea de regrupări, în vederea realizării
dispozitivului de apărare şi creării de rezerve;
- pregătirea şi ocuparea unor aliniamente de apărare în adâncime, cu forţe retrase sau aduse din
adâncime;
- executarea de lucrări genistice dezvoltate şi baraje (obstacole) pe aliniamente favorabile (forme
dominate de teren, cursuri de apă etc.);
- dispunerea punctelor de comandă mai în adâncime faţă de limita dinainte şi executarea la
acestea a unor lucrări genistice mai dezvoltate;
- dezvoltarea treptată a sistemului de transmisiuni cu fir;
- dispunerea mai în adâncime a formaţiunilor de servicii.

478
 „Pregătirea de cercetare”.

TEMA 2. Soldatul în cercetării.

Şedinţa 1. Exerciţiu tactic de front – 4 ore
Subiecte de studiu
1. Calităţile cercetaşului şi acţiunile soldatului numit cercetaş .
2. Procedeele de cercetare a terenului şi a obiectivelor din teren.
Bibliografia: 1. “Pregătirea cercetaşului”, pag.365-367.
2. Manualul sergentului cercetării de trupe”, pag.64-80.
3. A.N.4 RLTU pag. 30-37.

1. Calităţile cercetaşului şi acţiunile soldatului numit cercetaş.

Cercetaşul este militarul destinat să îndeplinească misiuni de cercetare. Acesta se trimite în
misiune de către echipa sau patrula de cercetare. Cercetaşul acţionează în faţă, lateral sau în spateele
subunităţii din care face parte, în scopul cercetării inamicului şi terenului şi pentru a preveni
comandantul asupra acţiunilor prin surprindere ale inamicului.
Principalele calităţi morale, de luptă şi fizice necesare militarilor care îndeplinesc misiuni
de cercetare:
- să aibă o înalta conştiinţa patriotică, să fie devotaţi faţă de patrie şi popor, să respecte cu
stricteţe jurământul militar şi să facă totul pentru îndeplinirea misiunii primite;
- să cunoască şi să mânuiască la perfecţie armamentul, tehnica de luptă şi aparatura din
înzestrare;
- să cunoască organizarea, înzestrarea şi modul de acţiune a inamicului, tipurile şi
caracteristicile armamentului şi tehnicii de luptă, precum şi indicii de descoperire a acestora;
- să posede cunoştinţe militare temeinice, geografice, economice şi astronomice şi să aibă o
vastă cultură generala;
- să aibă în permanenţă moralul ridicat, o bogată imaginaţie şi să fie pasionat pentru acţiunile
de cercetare;
- să fie energici, activi şt intreprinzători, să aibă mintea ageră care să le permită a analiza rapid
situaţia, să dovedească sânge rece, spirit de sacrificiu, să fie abili şi competenţi în orice acţiune pe
care o întreprind;
- să fie pregătiţi pentru a suporta cu fermitate greutăţile şi privaţiunile impuse de situaţie;
- să fie cinstiţi, sinceri şi să dea dovadă de o înaltă disciplină;
- să dovedească spirit de colectivitate, să combată cu fermitate manifestările de frică şi panică,
să sesizeze slăbiciunile altor camarazi din cadrui colectivului şi să prevină comiterea greşelilor de
către aceştea;
- să manifeste iniţiativă, hotărâre în rezolvarea situaţiilor tactice, îmbinând în mod armonios
perseverenţa, calmul şi stăpânirea de sine;
- să dovedească spirit de inventivitate şi să aleagă cu pricepere şi discernământ cele mai eficace
procedee care asigură îndeplinirea cu succes a misiunilor de cercetare;
- să aibă o bună rezistenţă fizică, pentru a putea efectua deplasări pe jos, la distanţe mari, să ştie
a înota, să meargă călare pe cai, cu motocicleta, să posede lupta corp la corp şi conducerea
autovehiculelor;
- să fie dîrji, să cunoască şi la nevoie să aplice în practică regulile şi procedeele de
supravieţuire;
- să fie atenţi şi vigilenţi, să aibă dezvoltate vederea şi auzul, să ştie să se orienteze repede, în
orice teren şi pe orice timp (cu şi fără busolă sau hartă), să memorizeze cu exactitate tot ce au
observat şi auzit;
- să cunoască, pe cât posibil, limba inamicului şi a populaţiei din zonă sau cel putui expresiile
strict necesare pentru îndeplinirea misiunii;
- să fie în măsură să aprecieze importanţa celor observate şi auzite, să determine cu precizie
 480
coordonatele obiectivelor descoperite, stabilind totodată, urgenţa raportării acestora.
Cercetaşului i se interzice:
- de a avea asupra sa în cercetare documente, scrisori, cărţi şi ziare, bani, diferite amulete, etc.;
- de a face pe hărţile, luate în cercetare, oarecare note privitor la amplasarea trupelor proprii, de
a avea semne de identificare, denumirea unităţii sau a numelui propriu pe echipamentul său;
- de a lăsa camaradul rănit sau ucis pe teritoriul inamicului.

Acţiunile cercetaşului.
Cercetaşul acţionează, de regulă, în cadrul echipei (patrulei) şi îndeplineşte misiunile stabilite
de comandantul acesteia. El se trimite pentru cercetarea unor forme de relief, detalii de planimetrie şi
obiective, în scopul descoperirii inamicului şi a preveni pe comandant asupra întâlnirii prin
surprindere cu acesta. Cercetaşul noaptea, trebuie să fie îndrăzneţ şi perseverent în acţiunile pe care le
desfăşoară.
Pentru îndeplinirea misiunii primite, cercetaşul se deplasează pe jos sau foloseşte diferite
mijloace de transport care îi asigură deplasarea cât mai rapidă, pentru cercetarea în timp scurt a
direcţiei sau obiectivului ordonat.
Când se găseşte în cadrul echipei (patrulei) care acţionează pe autovehicul (transport blindat,
autoturism), cercetaşul execută observarea pe direcţia stabilită de comandant, fiind gata, la ordin, să
debarce şi să treacă la executarea cercetării pe jos.
Cercetaşul trimis de echipă (patrulă) pe jos acţionează la o depărtare care îi va asigura
permanent legătura vizuală cu comandantul şi sprijinul cu foc, în caz de necesitate.
Legătura între cercetaş şi comandantul care 1-a trimis în misiune se realizează prin semnale sau
prin radio.
După primirea şi însuşirea misiunii, cercetaşul pregăteşte armamentul, verifică muniţia,
mijloacele individuale de protecţie şi materialele care se află asupra sa, predă pentru păstrare
plutonierului de companie (comandantului său) actele personale, îşi ajustează echipamentul şi
armamentul pentru a nu produce zgomot pe timpul deplasării şi raportează comandantului că este gata
pentru a începe acţiunea.
Pe timpul îndeplinirii misiunii, cercetaşul este obligat să acţioneze cu repeziciune, să execute
neîntrerupt observarea în faţă şi lateral şi să raporteze oportun datele procurate. El trebuie să cerceteze
terenul şi să urmărească cu atenţie indiciile după care se poate descoperi inamicul sau activitatea
desfăşurată de acesta. În toate situaţiile, cercetaşul acţionează astfel, încât să vadă şi să audă tot, dar
fără să fie văzut şi auzit.
Pe timpul deplasării cercetaşul alege şi ocupă succesiv locuri favorabile, care îi vor
asigura:
- observarea în faţă şi, pe cât posibil lateral, la distanţă cât mai mare;
- condiţii de apropiere şi dispunere mascată;
- menţinerea legăturii vizibile cu comandantul, primirea şi transmiterea semnalelor.
Cercetaşul studiază cu atenţie itinerarul de deplasare, urmele găsite, acoperirile existente şi
fiecare loc în care urmează să se oprească pentru executarea observării, în scopul de a evita nimerirea
în ambuscadă, întâlnirea prin surprindere cu inamicul şi intrarea în locuri minate.
Apropierea de obiectivul de cercetat se execută în ascuns, de regulă, prin acoperiri sau folosind
la maximum proprietăţile terenului şi în raport de acestea, a mersului normal, aplecat, în genunchi sau
târâş, fiind în măsură în orice moment să deschidă focul.
Cercetaşul evită, de regulă, deplasarea prin porţiuni de teren descoperit, iar când acest lucru nu
este posibil, le străbate în fugă sau prin salturi, folosind pentru adăpostire, orice cută de teren.
După cercetarea terenului sau a obiectivului stabilit, cercetaşul raportează situaţia prin semnale
sau prin radio; în raport de ordinul primit, trece la executarea unei noi misiuni, sau revine în cadrul
echipei (patrulei). Datele procurate se raportează aşa cum au fost văzute şi auzite, fără exagerări
sau denaturări.
Noaptea, precum şi ziua pe timp de ceaţă, viscol şi atunci când acţiunile se desfăşoară într-un
teren frământat şi acoperit, cercetaşul acţionează la o distanţă mai mică faţă de echipă (patrulă), iar
opririle vor fi mai frecvente, pentru a putea executa observarea şi ascultarea şi a menţine o legătură

480
481
permanentă cu comandantul.
Când inamicul iluminează terenul, cercetaşul se adăposteşte fără a întrerupe observarea şi
ascultarea şi rămâne nemişcat până la revenirea întunericului.
La descoperirea militarilor izolaţi şî grupurilor mici ale inamicului, cercetaşul se adăposteşte, se
maschează şi raportează cele observate prin semnale stabilite, fiind gata să participe la capturarea sau
nimicirea acestora. La întâlnirea prin surprindere cu astfel de elemente, cercetaşul se adăposteşte şi
deschide cu repeziciune focul pentru a le nimici, după care acţionează conform ordinelor (semnalelor)
primite de la comandant. Când inamicul încearcă să-l captureze, cercetaşul se retrage către echipă
(patrulă) şi folosind la maximum terenul, focul şi la nevoie lupta corp la corp, evită cu orice preţ să fie
capturat.
Cercetaşul poate acţiona şi ca agent de legătură cu misiunea de a transmite diferite ordine şi
rapoarte de cercetare verbale sau scrise.
Cercetaşul-agent de legătură trebuie să aibă o memorie bună, să fie rezistent la efort fizic şi să
se orienteze cu uşurinţă în teren, să dovedească iniţiativă, ingeniozitate şi hotărâre în rezolvarea unor
situaţii neprevăzute ce se pot ivi pe timpul îndeplinirii misiunii.
După primirea ordinului (raportului), agentul de legătură este obligat:
- să memoreze exact conţinutul acestuia;
- să cunoască precis cui, când şi unde trebuie transmis, precum şi itinerarul de deplasare;
- să aducă documentul în cel mai scurt timp destinatarului şi să-l păstreze cu grijă ca acesta să
nu cadă, în nici o împrejurare, în mâinile inamicului; să fie în măsură ca, la nevoie, să redea întocmai
conţinutul ordinului (raportului) verbal încredinţat;
- după îndeplinirea misiunii să se înapoieze în cadrul subunităţii şi să raporteze comandantului
despre acestea, greutăţile întâmpinate şi modul de rezolvare, precum şi tot ceea ce a observat pe
parcurs;
- în caz de rănire să ia măsuri de autoajutorare şi să continue îndeplinirea misiunii; dacă acest
lucru nu este posibil, să predea documentul sau să redea contintinil ordinului (raportului) verbal, celui
mai apropiat comandant de subunitate căruia să-i precizeze cui, unde şi când să fie transmis.
Indiferent de forma sub care se transmit ordinele sau rapoartele (scris sau verbale) ele trebuie să
fie scurte şi clare, pentru ca agentul de legătura să le poată reţine cu uşurinţă,
Cercetaşul observator (independent sau în cadrul postului de observare) execută
supravegherea într-un sector, în scopul procurării datelor necesare privind obiectivele, activităţile şi
acţiunile inamicului, cât şi modul cum terenul influenţează desfăşurarea acestora.
Pentru îndeplinirea misiunii primite, cercetaşul observator este obligat:
- să înţeleagă misiunea şi să observe permanent spaţiul terestru şi aerian din sectorul stabilit, să
aprecieze distanţa până la obiectivele descoperite şi să observe acţiunea trupelor proprii;
- să folosească cu pricepere aparatele de observare pe timp de zi şi de noapte;
- să se mascheze bine, să nu producă zgomote şi să nu folosească surse de lumină care ar da
posibilitate inamicului să descopere prezenţa sa;
- să cunoască indiciile de descoperire a obiectivelor inamicului şi să determine cu precizie locul
şi natura acestora;
- să raporteze comandantului tot ce a observat şi auzit;
- să nu părăsească locul de observare fără ordinul sau aprobarea comandantului.
În incursiune, cercetaşul se poate găsi în echipa de atac şi captură, de siguranţă sau de
înlăturare a barajelor. El trebuie să cunoască misiunea sa şi a echipei, să se deplaseze în ascuns şi fără
zgomot, să acţioneze numai la ordin (semnal), iar în caz de pericol să folosească cu repeziciune focul,
baioneta (pumnalul) şi grenada; la nevoie să ajute evacuarea şi transportul răniţilor şi prizonierilor
(materialelor) in dispozitivul propriu.
În cadrul echipei de atac şi captură, cercetaşul trebuie să atace cu hotărâre şi curaj obiectivul,
să imobilizeze şi dezarmeze inamicul, să ajute la transportul prizonierilor, a armamentului şi
materialelor capturate.
În cadrul echipei de siguranţă, cercetaşul trebuie să cunoască şi să ocupe la timp locul indicat
pentru executarea observării şi focului, să supravegheze mijloacele de foc ale inamicului care pot
îngreuna acţiunea echipei de atac şi captură şi, la semnal, să execute foc precis asupra acestora,

481
 482
sprijinind acţiunea echipei de atac şi captură atât la plecare, cât şi la înapoiere.
În cadrul echipei de înlăturare a barajelor, cercetaşul este obligat să cerceteze barajele şi
câmpurile de mine, să creeze culoare prin acestea şi să le marcheze, fiind în măsură ca la semnal să
sprijine acţiunea cercetaşilor din celelalte echipe.
Pe timpul organizării şi executării ambuscadei, cercetaşul poate face parte din echipa de atac
şi captură, de siguranţă sau de observare. Acesta trebuie să cunoască: situaţia inamicului, misiunea
echipei, felul ambuscadei (cu sau fără foc), misiunea sa şi locul în cadrul echipei, semnalele şi modul
de acţiune pe timpul atacului, capturării inamicului şi părăsirii locului ambuscadei.
Făcând parte din echipa de atac şi captură, cercetaşul îşi ocupă locul în dispozitivul echipei
şi se maschează, îşi pregăteşte armamentul pentru tragere, urmăreşte apariţia şi acţiunea inamicului şi,
la semnalul stabilit, participă la atacul şi capturarea acestuia.
În cadrul echipei de siguranţă, cercetaşul ocupă locul de tragere stabilit, pregăteşte
armamentul pentru tragere, urmăreşte acţiunile inamicului în raionul ambuscadei şi, la semnal,
execută cu foc asupra acestuia, sprijinind acţiunea echipei de atac şi captură.
2. Procedeele de cercetare a terenului şi a obiectivelor din teren.
Terenul are o influenţă hotărâtoare asupra executării cu succes a acţiunilor de cercetare şi de
luptă. Formele de relief, natura solului şi detaliile de planimetrie pot oferi condiţii bune de observare,
mascare, manevră şi protecţie împotriva observării terestre (aeriene) şi a focului inamicului. Pe timpul
pregătirii şi executării acţiunilor, cercetaşii trebuie să studieze detaliat relieful şi natura solului, starea
comunicaţiilor, existenţa şi natura obstacolelor, posibilităţile de observare şi de mascare şi modul cum
acestea favorizează sau îngreunează acţiunile de luptă ale trupelor proprii şi ale inamicului.
În raport de anotimp, prin căderea zăpezii şi ploilor abundente, revărsarea cursurilor de apă,
care pot provoca distrugerea zidurilor (barajelor), a unor poduri, viaducte, porţiuni de comunicaţii sau
producerea de avalanşe şi alunecări, terenul poate suferi modificări care îngreunează deplasarea,
manevra trupelor, desfăşurarea acţiunilor de cercetare şi de luptă.
Cercetarea formelor de relief şi a detaliilor de planimetrie se execută în orice situaţie şi formă
de luptă.
Cercetarea unei trecători (defileu) se execută pe jos sau pe autovehicule când lărgimea lor
permite deplasarea acestora. Comandantul subunităţii desemnează cercetaşi sau echipe de cercetare
care se deplasează pe firful văii şi pe părţile adiacente sau pe creste, pentru a observa în acelaşi timp
terenul înconjurător şi a ţine în vale (defileu) sau pe unul din versanţi, pentru a urmări acţiunile
cercetaşilor (echipelor) şi a fi în măsură să-i sprijine cu foc, după care se deplasează înapoierea
acestora, la distanţa de vizibilitate.
La cercetarea unei trecători (defileu), trebuie să se stabilească:
- dacă este sau nu ocupată de inamic;
- caracterul general al terenului, lărgimea văii, valoarea pantelor, natura vegetaţiei şi a solului;
- existenţa punctelor obligate de trecere, locurile unde inamicul poate organiza ambuscade şi
produce avalanşe; posibilităţile de blocare a acestora de către inamic, prin dărâmarea de stânci
(copaci) şi de ocolire a lor de către trupele proprii;
- starea de practicabilitate a comunicaţiilor existente şi a podurilor (viaductelor) şi posibilităţile
de ocolire a lor;
- existenţa şi caracteristicile cursului de apă şi posibilităţile de inundare a văii în cazul unei ploi
abundente, topirii zăpezii sau distrugerii barajelor (digurilor) dacă acestea există.
Cercetarea unei înălţimi se execută, de regulă, prin observarea de la distanţă.
Pentru cercetarea nemijlocită a acesteia se trimit militari (echipe de cercetare) cu misiunea de a
stabili (fîg.17):
- dacă este sau nu ocupată de inamic; în cazul când este ocupată se va stabili natura şt valoarea
forţelor care o apără, dispozitivul, lucrările genistice, barajele şi obstacolele existente;
- caracterul terenului, existenţa şi natura acoperirilor căilor de acces spre înălţime şi
practibilitatea lor;
- drumurile şi potecile care traversează înălţimea, precum şi cele ocolitoare.
- posibilităţile de deplasare pe pantele înălţimii şi în apropierea acesteia, precum şi raioanele

482
483
inaccesibile.
În cazul când prin observarea de la distanţă nu se poate stabili dacă înălţimea este sau nu
ocupată de inamic, comandantul trimite cercetaşi pentru a se apropia de creastă şi a cerceta terenul
înconjurător. Autovehiculele se dispun într-un loc mascat sau se deplasează în urma cercetaşilor, la o
distanţă care să asigure observarea şi sprijinul de foc.
Apropierea de înălţime şi de ieşirea la creastă a cercetaşilor se execută mascat, iar locurile
pentru oprire se aleg astfel, încât să le asigure câmp de vedere şi de tragere pe o distanţă cât mai mare.
Când nu se constată prezenţa inamicului pe înălţime, cercetaşii dau semnalul pentru continuarea
acţiunii, iar comandantul deplasează subunitatea până în apropierea crestei, de unde precizează modul
de acţiune până la următorul punct de oprire.
Când subunitatea acţionează pe autovehicule, comandantul ia măsuri ca cercetarea inamicului şi
a terenului să se execute prin observare din mişcare şi din opriri scurte, trimiţând în caz de necesitate
cercetaşi pe jos.
La alegerea itinerarelor pentru deplasarea autovehiculelor se va tine seama de existenţa
drumurilor, acoperirilor, viragelor, lucrărilor genistice şi obstacolelor, precum şi de posibilităţile de
trecere sau de ocolire a acestora.
În situaţia cînd înălţimea este ocupată de către inamic şi nu poate fi ocolită, comandantul
subunităţii ia măsuri pentru dispunerea mascată a unităţii şi tehnicii de luptă. Acesta organizează
observarea acesteia de la distanţă, pentru a descoperi dispozitivul inamicului, sistemul de foc şi
baraje, iar după ce trupele proprii au trecut la nimicirea acestuia, continuă acţiunile de cercetare.
Când subunitatea acţionează pe autovehicule, comandantul ia măsuri ca cercetarea inamicului
şi a terenului să se execute prin observare din mişcare şi din opriri scurte, trimiţând în caz de
necesitate cercetaşi pe jos.
La alegerea itinerarelor pentru deplasarea autovehiculelor se va tine seama de existenţa
drumurilor, acoperirilor, viragelor, lucrărilor genistice şi obstacolelor, precum şi de posibilităţile de
trecere sau de ocolire a acestora.

Cercetarea unui drum (itinerar) se execută după ce în prealabil a fost studiat pe hartă pentra a
stabili porţiunile greu accesibile, punctele obligate de trecere, posibilităţile de blocare şi avariere a
acestora.
Cercetarea drumului se execută, de regulă, de pe autovehicule, din mişcare şi din opriri scurte,

483
 484
prin deplasarea pe jos şi din elicopter. Pentra stabilirea practicabilităţii drumului, a
caracteristicilor şi a posibilităţilor de deplasare prin diferite raioane, uneori se folosesc cercetaşi de
geniu. Modul de acţiune a subunităţii şi ritmul executării cercetării depind de misiune, depărtarea faţă
de inamic, caracterul acţiunilor de luptă şi posibilităţile acesteia.
La cercetarea unui drum (itinerar) se stabilesc:
- starea de practicabilitale, în raport de anotimp şi condiţiile atmosferice;
- porţiunile distruse sau favorabile pentra a fi blocate şi posibilităţile de ocrotire a acestora;
- dacă detaliile din teren corespund cu cele reprezentate pe hartă;
- existenţa podurilor, viaductelor şi a lucrărilor consolidare; starea acestora, lungimea,
înălţimea, tonajul pe care-1 suportă şi posibilităţile de ocolire în cazul distrugerii acestora;
- natura şi lăţimea părţii carosabile, raza curbelor, înclinarea pantelor şi accesibilitatea acestora
pentru diferite categorii de armament şi tehnică de luptă, existenţa drumurilor paralele şi
accesibilitatea acestora;
- principalele caracteristici ale detaliilor de planimetrie şi formelor de relief din apropierea
drumului şi modul cum acestea influenţează deplasarea şi mascarea trupelor,
- numărul şi starea liniilor telefonice şi telegrafice permanente şi de campanie;
- existenta materialelor de constructie şi posibilitatea folosirii lor pentru consolidarea porţiunilor
distruse sau greu accesibile.
Cercetarea unui pod (viaduct) se execută pentru a stabili dacă este păzit (apărat) sau nu de
inamic, caracteristicile lui şi posibilităţile de trecere a diferitelor categorii de trupe, precum şi căile
ocolitoare, astfel:
- în afara contactului cu inamicul elementele de cercetare se deplasează direct pe pod, luându-şi
măsuri de siguranţă pe timpul cercetării acestuia;
- când întâlnirea cu inamicul este posibilă în orice moment, precum şi pe timpul acţiunilor în
dispozitivul inamicului, cercetarea podului se execută mai întâi prin observarea de la distanţă. În
raport de situaţie, inamic şi teren, comandantul subunităţii trimite la pod cercetaşi sau echipe de
cercetare, pentru a procura datele necesare. Apropierea acestora se execută pe părţile laterale ale
drumului, iar subunitatea se dispune mascat şi execută observarea de pe loc, fiind în măsură să
sprijine cu foc acţiunile cercetaşilor (echipelor).
La cercetarea unui pod (viaduct) se stabilesc:
- dacă acesta este sau nu păzit (apărat) de către inamic;
- starea şi caracteristicile podului: materialul din care este construit, lungimea, lăţimea, forţa de
suport şi posibilităţile de distrugere a acestuia;
- existenţa materialelor necesare pentru refacerea şi consolidarea podului, în cazul cînd acesta a
fost distrus;
- posibilităţile de trecere pe pod a diferitelor categorii de tehnică;
- natura râului (obstacolului) şi a malurilor, existenţa vadurilor şi a drumurilor ocolitoare. Când
podul este păzit (apărat) de inamic, comandantul subunităţii ia măsuri, în primul rând, pentru a
determina natura, valoarea şi dispozitivul subunităţii care îl apără şi a celor care pot interveni în timp
scurt în sprijinul acesteia.
În acest scop, comandantul trimite cercetaşi pe părţile laterale ale drumului, care se apropie cât
mai mult de pod şi observă cu atenţie modul cum este organizată paza şi siguranţa acestuia. Când
acest lucru nu este posibil, cercetaşii se apropie de pod pe căi ocolitoare pe uscat sau prin apă.
Când nu există posibilităţi pentru apropierea de pod subunitatea execută cercetarea prin
observare de la distanţă şi stabileşte caracteristicile principale ale acestuia. Concomitent trimite
elemente de cercetare pe alte direcţii, pentru a determina existenţa drumurilor de apropiere spre cursul
de apă şi locurile favorabile de trecere în vederea continuării acţiunii peste obstacole.
Pentru cucerirea uni pod comandantul subunităţii organizează şi atacă prin surprindere inamicul
care execută paza acestuia, îl cucereşte şi asigură menţinerea lui până la sosirea trupelor proprii.
Distrugerea podului se face numai în situaţia când s-a primit o astfel de misiune.
Dacă este descoperit că podul este distrus, comandantul elementului de cercetare întocmeşte
raportul de cercetare al trecerii (fig.18).
Cercetarea unei păduri se execută în scopul de a stabili dacă este sau nu apărată (ocupată) de

484
485
inamic, precum şi caracteristicile acesteia.
Pe timpul acţiunii în pădure, se stabilesc:
- desimea, grosimea, esenţa copacilor şi natura solului;
- existenţa drumurilor, potecilor, defileurilor, poienilor, raioanelor mlăştinoase şi posibilităţii de
deplasare a tehnicii de luptă prin pădure;
- locul obstacolelor, barajelor şi incendiilor, precum şi al raioanelor infectate cu substanţe toxice
de luptă sau radioactive şi posibilităţile de trecere (ocolire) a acestora.
Organizarea şi executarea acţiunilor de cercetare în pădure prezintă următoarele
particularităţi:
- posibilităţile de observare fiind limitate, se impune mărirea numărului de patrule (echipe) şi a
posturilor de observare, iar trimiterea lor se face la o distanţă mai mică decât în condiţiile obişnuite.
- acţiunile de cercetare se execută, de regulă, pe jos, deplasarea autovehiculelor fiind limitată în
afara drumurilor;
- pădurile favorizează pătrunderea în ascuns a elementelor de cercetare în dispozitivul
inamicului executarea de ambuscade, incursiuni, chiar şi ziua; în acelaşi timp îngreunează orientarea,
descoperirea de la distanţă a inamicului şi executarea unui foc eficace;
- pentru deplasarea elementelor de cercetare în interiorul pădurii şi coordonarea acţiunilor
acestora se stabilesc azimuturile, iar la nevoie puncte şi aliniamente de coordonare;
- zgomotele produse în pădure se amplifică şi, ca urmare, se determină mai greu sursele care le
produc, precum şi distanţele până la ele;
- creşte pericolul izbucnirii incendiilor şi se menţine timp mai îndelungat infectarea terenului şi
a aerului, sporesc posibilităţile inamicului de a crea abatize, baraje şi obstacole de tot felul;
- intersecţiile de drumuri, culoare şi poienile, de regulă, se ocolesc sau se trec in viteza, întrucât
pot fi supravegheate şi bătute cu foc de către inamic;
- executarea acţiunilor pe direcţii, fără posibilitatea de vedere între elementele de cercetare
impune stabilirea unor semnale de recunoaştere între ele cât şi între acestea şi trupele proprii.

Înainte de a trece la cercetarea pădurii se studiază terenul pe hartă şi se stabilesc locurile de

unde se va executa observarea, direcţiile de pătrundere şi de ieşire din pădure. Observarea se execută
de la distanţă, pe un front cât mai mare şi pe adâncimea permisă de natura şi desimea copacilor.
În situaţia când prin observare nu se poate stabili cu precizie prezenţa inamicului în pădure, se
trimit în faţă cercetaşi (echipe de cercetare) luând toate măsurile pentru ca, în caz de necesitate, să
485
 486
poată fi sprijinul cu foc.
Pe timpul cercetării pădurii subunitatea care acţionează pe jos se deplasează în coloana, pe
marginea drumurilor, având în faţă cercetaşi sau echipe de cercetare. Opririle se fac mai des,
executându-se continuu observarea şi ascultarea, locurile favorabile organizării ambuscadelor de către
inamic, se cercetează cu atenţie şi se ocolesc.
Subunitatea care acţionează pe autovehicule, se deplasează pe drumurile existente, executând
cercetarea, de regulă, prin observare din mişcare. Opririle se fac numai în locurile mai importante,
care impun o cercetare amănunţită şi pentru a evita acţiunile prin surprindere ale inamicului.
Lucrările genistice executate de inamic, precum şi locurile unde au staţionat trupele acestuia,
vor fi cercetate cu atenţie pentru a descoperi existenţa indiciilor asupra naturii şi activităţii desfăşurate
şi a evita intrarea în locurile minate, infectate sau în ambuscade.
În pădure, cercetaşii execută observarea circulară, acordând atenţie deosebită coroanei
copacilor, desişurilor şi straturilor de frunze, ei evită producerea zgomotelor, fiind în măsură, în orice
moment, să treacă la acţiuni de luptă.
Porţiunile greu accesibile, raioanele infectate, câmpurile de mine, abatizele şi alte obstacole
pregătite de către inamic se cercetează cu atenţie, indicându-se căile de ocolire a lor.
Înainte de a ieşi din pădure, comandantul subunităţii execută personal observarea terenului din
faţă, stabileşte itinerarul de deplasare, modul de acţiune şi punctul de oprire următor, după care
ordonă continuarea cercetării.
Când terenul din faţă este ocupat de inamic şi nu există posibilităţi de pătrundere prin intervale
sau pe la flancurile acestuia, comandantul subunităţii organizează observarea de la marginea sau din
interiorul pădurii. Grupurile mici de militari sau subunităţile inamicului, care au pătruns în pădure, se
capturează prin ambuscade sau se nimicesc prin foc.
Cercetarea în terenuri cu culturi înalte se organizează şi se execută în principiu, ca şi în
pădure, cu deosebirea că mijloacele de transport, îndeosebi, transportoarele blindate, se pot deplasa
fără greutate prin culturi, întrucât nu constituie obstacole. Datorită zgomotului pe care autovehiculele
îl produc la deplasarea prin culturi, se recomandă ca acţiunile cercetaşilor să se execute pe jos, pentru
a se putea apropia în ascuns de anumite obiective şi de a acţiona prin surprindere.
În astfel de terenuri, orientarea şi menţinerea direcţiilor de acţiune se realizează mai greu, mai
cu seamă când culturile se întind pe suprafeţe mari, iar reperele vizibile lipsesc.
Măsurile de siguranţă se intensifică, deoarece acţiunile prin surprindere ale inamicului sânt
posibile la tot pasul. În acest scop, armamentele şi grenadele vor fi permanent pregătite pentru ca la
semnal să poată fi folosite cu maximă eficacitate.
Cercetaşii şi echipele care se trimit în faţă şi la flancuri, acţionează de regulă, la distanţe mai
mici decât în teren obişnuit, pentru a evita intrarea în ambuscadă şi a putea fi sprijiniţi, la necesitate,
cu foc.
Pe timpul executării acţiunilor, opririle vor fi mult mai dese, combinându-se permanent
observarea circulară cu ascultarea.
Cercetarea unei clădiri izolate se execută iniţial prin observarea acesteia de la distanţă. Înainte
de a pleca în misiune, cercetaşii pregătesc armamentul pentru tragere şi încep să se apropie de clădire
prin partea lipsită de uşi şi ferestre (fig.19.).
Pe timpul apropierii, se opresc din loc în loc şi ascultă cu atenţie, pentru a descoperi prezenţa
inamicului sau a altor persoane în interiorul clădirii.

486
487

Ceilalţi militari din cadrul subunităţii supraveghează cu atenţie acţiunea cercetaşilor şi terenul
din împrejurimi, fiind gata să-i sprijine cu foc.
În raport de situaţie, militarii pătrund în interior, fiind gata în orice moment să se sprijine
reciproc cu foc. Pătrunşi în interior, cercetează cu atenţie toate încăperile şi nivelele, inclusiv podul şi
subsolul, pentru a descoperi existenţa inamicului şi locurile minate. Uşile se deschid prin izbire cu
piciorul, sau de la distanţă cu prăjina şi se lasă deschise după trecere.
În cazul că prin observare şi ascultare inamicul nu poate fi descoperit, militarii vor încerca
metoda simulării, căutând, prin comportare, să lase impresia că au descoperit existenţa inamicului în
clădire (de la 100-150m de clădire execută o retragere rapidă şi se adăpostesc provocând pe inamic să
deschidă focul).
Dacă inamicul nu se descoperă, la ajungerea lângă clădire, militarii vor simula apariţia capului
în dreptul ferestrei sau a uşii, prin punerea bonetei sau a căciulei în baionetă şi ridicarea acesteia în
sus.
În situaţia cînd nu se descoperă prin folosirea acestor procedee se va trece la cercetarea
amănunţită a clădirii.
Când clădirea este ocupată de inamic şi condiţiile nu permit capturarea sau nimicirea acestuia,
comandantul grupei de cercetare raportează situaţia şi ia măsuri pentru ocolirea acesteia.
Cercetarea unei localităţi se execută de la distanţă şi pe măsură ce subunitatea se apropie de
aceasta. Înainte de a intra în localitate, comandantul dispune subunitatea într-un loc mascat şi
organizează observarea pentru a stabili:
- căile de acces care duc spre localitate şi dacă sunt apărate de inamic;
- existenţa şi natura barajelor şi obstacolelor la intrările în localitate;
- direcţiile favorabile care permit ocolirea localităţii şi a rezistenţelor inamicului;
- caracterul terenului din împrejurimi şi influenţa acestuia asupra executării acţiunilor de luptă
şi de cercetare;
- mărimea localităţii, natura construcţiilor şi orientarea principalelor străzi;
- dacă în localitate există populaţie şi ce activităţi desfăşoară;
- modul de acţiune pentru cercetarea localităţii.
Când prin observare nu s-au descoperi indicii care demască prezenţa inamicului, comandantul

487
 488
organizează cercetarea localităţii trimiţând pe direcţiile cele mai importante echipe sau patrule
de cercetare în compunerea cărora vor fi incluşi localnici din cadrul populaţiei, care vor fi folosiţi
călăuze pe timpul deplasării în interiorul localităţii. Dacă localitatea nu este ocupată de inamic,
elementele de cercetare se deplasează în viteză pe direcţiile stabilite, stabilindu-se în punctele mai
importante din interiorul acesteia, de regulă, în apropiere de intersecţii, pieţe, parcuri pentru a ieşi cît
mai repede din localitate.
Traversarea străzilor perpendiculare pe direcţia de acţiune, precum şi a pieţelor, parcurilor şi a
locurilor virane, se execută de către elementele de cercetare succesiv şi într-un ritm rapid.
Într-o localitate mare, unde cercetarea se execută pe mai multe direcţii, se stabilesc aliniamente
pentru coordonarea acţiunii elementelor de cercetare. Când localitatea dispune de un sistem dezvoltat
de canalizare şi de metrou, acestea pot fi folosite pentru apropierea şi cercetarea unor obiective
importante.
Când în localitate există inamic, comandantul subunităţii ia măsuri de ocolire a acesteia sau
organizează cercetarea prin observare de la distanţă, trimiţând patrule (echipe) şi chiar cercetaşi
izolaţi, care au misiunea să pătrundă în localitate, îndeosebi prin şanţuri, dărâmăturii, curţi, grădini şi
parcuri. Elementele de cercetare observă cu atenţie clădirile şi terenul înconjurător, fiind gata în orice
moment să deschidă focul.
Când subunităţile descoperă militari izolaţi ai inamicului, în grupuri mici, sau autovehicule
izolate, organizează ambuscade în scopul capturării sau nimicirii acestora. La întâlnirea prin
surprindere cu inamicul, acestea deschid focul şi, în funcţie de situaţia concretă, îl nimicesc sau
întrerup lupta, căutând să se retragă prin locurile cele mai ascunse.
Cercetarea unui curs de apă se execută de către toate subunităţile care ajung primele la acesta.
Apropierea şi cercetarea acestuia se execută, de regulă, pe direcţiile şi in raioanele stabilite de
eşalonul superior, de către patrule (echipe) de cercetare.
Pe timpul apropierii de cursul de apă, subunităţile de cercetare se opresc din loc în loc şi se
execută cu atenţie observarea, pentru a stabili dacă cursul de apă este sau nu apărat de inamic. Când
cursul de apă nu este apărat de inamic, cercetarea acestuia se execută cât mai repede, în situaţia că
inamicul apără cursul de apă, elementele de cercetare caută să determine prin observare de la distanţă
dispozitivul de luptă, caracteristicile terenului, posibilităţile de apropiere şi de trecere pe malul opus.
La cercetarea cursului de apă care nu este apărată de inamic se stabilesc:
- caracteristicile cursului de apă: lăţimea, adâncimea, viteza curentului, natura malurilor şi a
solului pe fundul apei, a plajelor şi a locurilor unde pot fi amenajate rampe;
- existenţa locurilor favorabile pentru trecerea pe poduri, îmbarcaţiuni, portiţe prin vaduri şi
coordonatele acestora;
- caracterul terenului, existenţa drumurilor, pădurilor, mlaştinilor, lucrărilor hidrotehnice şi de
hidroamelioraţii; afluenţii cursului de apă, existenţa insulelor (braţelor) şi influenţa lor asupra trecerii
şi ducerii acţiunilor de luptă.
Când inamicul apără cursul de apă se mai stabilesc:
- caracterul acţiunilor inamicului pe ambele maluri;
- natura, valoarea şi dispozitivul subunităţilor care apără cursul de apă;
- existenţa intervalelor dintre subunităţile inamicului, precum şi a direcţiilor care favorizează
forţarea (trecerea) cursului de apă şi pătrunderea în adâncimea dispozitivului acestuia;
- locul mijloacelor de foc, îndeosebi a celor care execută locul în lungul cursului de apă,
raioanele poziţiilor de tragere ale artileriei, dispunerea posturilor de observare, punctelor de comandă
şi rezerva inamicului;
- locul şi natura lucrărilor genistice şi barajelor (îndeosebi existenţa minelor în apă şi pe mal),
obstacolele şi căile de ocolire a acestora.
Cercetarea cursului de apă şi determinarea caracteristicilor acestuia se execută prin observare şi
cu ajutorul mijloacelor din înzestrare şi improvizate.
Pe timpul cercetării cursului de apă, comandanţii subunităţilor organizează observarea circulară
şi siguranţa apropiată şi, în raport de situaţie, iau măsuri pentru continuarea acţiunilor pe malul opus
sau pentru executarea observării pe malul propriu, până la sosirea trupelor proprii.
Trecerea cursului de apă se execută în mod independent, de către fiecare element de cercetare,

488
489
pe direcţia sa de acţiune, sau întrunit, pe o singură direcţie, în raport de situaţia inamicului,
existenţa locurilor favorabile şi a mijloacelor de trecere de care se dispune.
Pentru trecerea peste cursul de apă cu mijloacele de înzestrare (bărci, costume de înot) sau
improvizate, comandantul divizează subunitatea în grupuri mici, în raport de capacitatea mijloacelor
de trecere folosite, luând măsuri de observare, siguranţă şi salvare.
Subunităţile de cercetare pe transportatoare amfibii blindate trec cursul de apă prin vad, prin
plutire, pentru ieşirea şi continuarea acţiunilor pe malui opus. În acest scop comandanţii acestora iau
măsuri de verificare şi etanşare a transportoarelor (maşinilor de luptă) şi de asigurare a tractării sau
autoscoaterii, execută recunoaşterea malurilor, determină adâncimea şi viteza apei, natura fundului şi
stabilesc locurile pentru intrare în apă şi de ieşire pe malul opus. Când malurile sunt înalte, o parte din
cercetaşi (echipe) se destină pentru amenajarea rampelor de intrare şi de ieşire din apă.
Pe timpul trecerii peste cursul de apă, comandantul subunităţii de cercetare trebuie să asigure
observarea şi siguranţa pe ambele maluri; primele elemente de cercetare trecute pe malul opus se
dispun pentru observare şi siguranţă, până când subunitatea trece în întregime peste cursul de apă.
După cercetare şi trecerea cursului de apă, comandantul subunităţii raportează situaţia, datele
procurate şi ia măsuri pentru continuarea îndeplinirii misiunilor primite. Când situaţia impune şi
valoarea inamicului este mică, subunitatea atacă în flanc şi spate elementele care apără punctele de
trecere mai importante, pe care le cucereşte şi le menţine până la sosirea trupelor proprii.
Cercetarea lucrărilor hidrotehnice şi de hidroamelioraţii se execută în scopul de a stabili:
- existenta şi natura lacurilor de acumulare, a barajelor, canalelor şi digurilor din sistemul de
irigaţii, orientarea şi valoarea lor ca obstacol (lungimea, lăţimea, adâncimea şi natura taluzurilor,
distanţa între canale şi diguri etc.);
- locul instalaţiilor de captare a apei, al pompelor şi punctele de distribuţie în interiorul
sistemului, precum şi al diferitelor construcţii, pentru exploatarea acestora;
- natura, starea şi posibilităţile de folosire a instalaţiilor hidrotehnice pentru mărirea şi
micşorarea debitului apei în canale (lacuri) sau realizarea de zone inundabile;
- natura şi starea drumurilor, existenţa trecerilor peste canale (diguri) şi posibilităţile de
amenajare a altor puncte de trecere;
- existenţa acoperirilor (păduri, localităţi, culturi), care favorizează mascarea trupelor şi
acţiunile acestora;
- locurile favorabile pentru distrugerea unor porţiuni de canale, baraje, diguri, jgheaburi şi a
altor construcţii din cadrul sistemului de irigaţii;
- raioanele favorabile pentru întrebuinţarea desantului aerian (debarcat sau paraşutat), în
vederea cuceririi şi menţinerii lucrărilor hidrotehnice şi instalaţiilor acestora.
Existenţa digurilor limitează observarea şi manevrarea subunităţilor de cercetare, dar în acelaşi
timp permite deplasarea mascata în spatele acestora. Canalele şi digurile impun măsuri de trecere, mai
ales, când frecvenţa acestora pe direcţia de acţiune este mare, pentru a nu se micşora ritmul acţiunilor
de cercetare.
Cercetarea unui teren mlăştinos se execută prin străbaterea acestuia pe jos sau pe
autovehicule uşoare, luând în considerare şi eventualele urme lăsate de inamic şi populaţia din zonă,
pentru a stabili:
- suprafaţa şi limitele terenului mlăştinos, în special, a porţiunilor greu accesibile şi inaccesibile;
- grosimea stratului de torfă (turbă) şi gradul de accesibilitate în afara comunicaţiilor pentru
subunităţile de diferite arme care acţionează pe jos şi pe autovehicule;
- trecerile, drumurile şi terasamentele de cale ferată existente, posibilităţile de folosire,
traversare sau ocolire a acestora;
- existenţa în apropiere a materialelor ce pot fi folosite pentru amenajarea şi consolidarea
trecerilor şi a drumurilor. La nevoie, pentru cercetarea raioanelor mlăştinoase vor fi luate şi călăuze
dintre localnici, care cunosc bine aceste locuri.

489
490

490
 „Pregătirea de cercetare”.

TEMA 3. Grupa în cercetăre.

Şedinţa 1. Prelegere – 2 ore
Subiecte de studiu:
1. Misiunile grupei de infanterie motorizată în cercetare în diferite forme de luptă
2. Succesiunea şi conţinutul activităţilor desfăşurate de către comandantul de
grupă în diferite procedee de cercetare.
Bibliografia: 1. “Pregătirea cercetaşului”, pag.365-367.
2. Manualul sergentului cercetării de trupe”, pag.64-80.
3. A.N.4 RLTU pag. 30-37.
4. Manualul: “Pregătirea cercetaşului de trupe”, pag.203 – 228.

1. Misiunile grupei de infanterie motorizată în cercetare în diferite forme de

luptă.
Grupa de infanterie motorizată poate fi destinată în cercetare pentru:
- acţiuni în calitate de grupă de patrulare;
- organizarea şi executarea ambuscadei;
- cercetarea prin incursiune.
Grupa de infanterie motorizată special pregătită poate executa:
- cercetarea de geniu;
- cercetarea de radiaţie, chimică şi bacteriologică.
În toate tipurile de luptă, în orice condiţii, în grupă este organizată şi se desfăşoară cercetarea
prin observare. Pe timp de noapte, precum şi în condiţiile vizibilităţii reduse observarea se execută
utilizând aparatele de vedere pe timp de noapte, mijloace de iluminare a terenului şi se completează
prin interceptarea convorbirelor. Pentru executarea cercetării prin observare sunt desemnaţi
observatori: în grupă - unu, în pluton şi companie - unu-doi. Pe lîngă aceasta, în batalion, la
organizarea ofensivei şi în apărare se instalează unul-două posturi de observare. La dispunerea
subunităţilor pe loc suplimentar pot fi expediate patrule de cercetare debarcate sau secrete. gat:
Comandantul de grupă, după primirea misiunii pentru desfăşurarea cercetării este obligat:
- să transmită misiunea grupei şi să pună misiuni efectivului;
- să pregătească efectivul pentru executarea misiunii;
- să verifice starea tehnică a transportoarelor blindate (maşinilor de luptă pentru infanterie),
starea armamentului, muniţiilor, aparatelor de observare, mijloacelor de transmisiuni,
existentul şi starea mijloacelor de protecţie, carburanţilor şi lubrifianţilor, a sculelor, pieselor
de schimb, alimentelor, mijloacelor medicale şi să ia măsuri pentru împrospătarea lor;
- să dea la păstrare documentele efectivului;
- să raporteze comandantului de pluton (companie) despre starea de pregătire a grupei.
Pe parcursul cercetării comandantul de grupă este obligat:
- să conducă cu îscusinţă cu grupa, să cunoască misiunea sa şi a subunităţii în a cărei
componenţă acţionează grupa;
- să execute fără întrerupere cercetarea inamicului şi a terenului, să efectueze cooperarea
permanentă cu vecinii, cu subunităţile de cercetare;
- să poată folosi mijloacele de transmisiuni;
- să cunoască semnalele de înştiinţare şi recunoaştere a trupelor sale;
- să îmbine iscusit în acţiuni simularea (caracterul ascuns), şiretenia, fermitatea, hotărârea şi
dârzenia;
- să manifeste ingeniozitate, inventivitate, iniţiativă şi să utilizeze pe larg procedeele de
 492
înşelare a inamicului.
Acţiunile trebuie desfăşurate prin surprindere, în mod îndrăzneţ şi activ; în caz de întîlnire cu
inamicul comandantul va da ordin pentru nimicirea acestuia, se va menţine permanent legătura cu
comandantul care execută cercetarea, se va raporta rezultatele cercetării.

2. Succesiunea şi conţinutul activităţilor desfăşurate de către comandantul de

grupă în diferite procedee de cercetare.
Grupa infanterie motorizată în patrulare.
Subunităţile care execută cercetarea sau îndeplinesc misiuni de luptă în mod detaşat de forţele lor
expediază, cu scopul depistării la timp a inamicului şi pentru cercetare, grupa de patrulare.
Comandantul grupei de patrulare după primirea misiunii desfăşoară următoarele
activităţi:
- însuşeşte misiunea;
- organizează pregătirea efectivului pentru executarea misiunii;
- analizează situaţia;
- ia hotărîrea ;
- dă ordinul de luptă ;
- raportează comandantului de pluton despre gătinţa grupei pentru îndeplinirea misiunii.
La însuşirea misiunii trebue să înţelagă:
- misiunea plutonului ;
- misiunea grupei ;
- ora gătinţii pentru acţiune;
- modul şi termenii pentru îndeplinirea misiunii
La organizarea pregătirei efectivului pentru executarea misiunii ,comandantul grupei de
patrulare indică :
- scurte date despre inamic;
- misiunea plutonului şi misiunea grupei ;
- activităţile de pregătire a personalului , armamentului , maşinii de luptă şi ora finisării .
La analizează situaţiei comandantul grupei de patrulare trebue să determine :
- unde se găseşte inamicul şi ce acţiuni execută ;
- accesibilitatea şi posibilităţile de observare şi mascare a terenului în direcţia de cercetare .
În hotărîre comandantul grupei de patrulare determină :
- concluzii despre inamic .
- modul de observare, cercetare şi raportare a celor observate.
- prin ce procedee se deplasează pe itinerar şi prin ce procedee nimiceşte grupele mici şi forţele
superioare ale inamicului.
- modul de ocolire sau de trecere a sectoarelor de itinerar contaminate, minate sau distruse.
- modul de legătură în grupă şi semnalele.
Pe baza hotărîrii aprobată de comandantul superior, comandantul grupei dă ordinul de
luptă în care indică:
1. Date despre inamic şi posibilele acţiuni .
2. Misiunea plutonului.
3. Misiunea patrulei de cercetare şi a mijloacelor de întărire, itinerarul şi viteza de deplasare.
După cuvîntul : ,,Ordon”:
4. Misiunile personalului:
• Modul de observare, cercetare şi raportare a celor observate.
• Modul de acţiune în caz de descoperire sau observare a inamicului.
• Modul de ocolire sau de trecere a sectoarelor de itinerar contaminat, minat sau distrus.
• Modul de legătură cu comandantul superior şi în grupă.
5. Dispozitivul de marş.
6. Consumul de muniţii pînă la îndeplinirea misiunii.

492
493
7. Semnalele de înştiinţare, conducere cooperare şi modul de acţiune la ele.
8. Parola .
9. Ora începerii cercetării şi înlocuitorul său.

Mişcarea spre obiectivul cercetat grupa o efectuează prin salturi de la un punct favorabil pentru
observare spre altul cu viteză sporită. Dacă nu este posibil de a executa observarea în ascuns din
maşină, comandantul de grupă, împreună cu unu-doi soldaţi, debarcă şi ocupă un loc favorabil pentru
observare sau trimite 2-3 cercetaşi. Maşina în acest caz se dispune în adăpost. Efectivul rămas execută
observarea terenului şi supravegherea asupra acţiunilor cercetaşilor, fiind gata de a-i susţine cu foc.
Cercetaşii se apropie de obiectivul indicat în ascuns. Cercetaşul superior în acest caz se
deplasează, de regulă, în spatele cercetaşulii, fiind gata de a-l susţine cu foc. După examinarea
obiectivuluii cercetaşul superior, prin semnalul stabilit, comunică comandantului de grupă despre
rezultatul verificării. Dacă a descoperit inamicul, cercetaşul superior raporterază despre aceasta şi,
acţionând în ascuns, continuă observarea.
În caz de întâlnire pe neaşteptate cu inamicul, grupa de patrulare deschide focul asupra lui, îl
ocoleşte şi continuă să execute misiunea dată. Descoperind apropierea unei grupe mici a inamicului
(unei maşini izolate), grupa de patrulare, la indicaţia comandantului de pluton, poate organiza o
ambuscadă.
Cercetarea localităţii va începe de la marginea acesteia. La apropierea de localitate
comandantul de grupă opreşte maşina într-un loc adăpostit şi cercetează localitatea din depărtare. În
acest caz o atenţie deosebită se va acorda acoperişurilor clădirilor, marginii localităţii şi altor locuri în
care inamicul poate dispune pază şi observatori.
Dacă inamicul nu a fost descoperit, grupa urmează să se deplaseze repede la marginea localităţii,
să cerceteze construcţiile din apropiere şi să interogheze locuitorii din zonă, apoi va trece prin
localitate, pe una din străzi, fiind gata de deschidere imediată a focului.
Cercetaşii debarcaţi iesă la marginea localităţii, dacă e posibil, din partea livezilor, grădinilor şi
construcţiilor nelocative. Cercetând construcţiile de la marginea localităţii şi după interogarea
locuitorilor, aceştea se deplasează prin localitate pe părţile străzilor, prin ogrăzi, livezi şi prin alte
locuri adăpostite.
La apropierea de pădure la început se cercetează marginea acesteia din depărtare, dacă e
posibil, de pe o înălţime. În pădure mişcarea se efectuează, de regulă, pe drum sau poteci. O atenţie
deosebită se acordă vîrfurilor copacilor, desişurilor, intrărilor în văgăuni, vâlcelelor şi ieşirileor din ele,
podurilor şi alte locuri unde inamicul poate să instaleze ambuscadă. Ieşind spre marginea opusă a
pădurii (din pădure) cercetaşii examinează terenul din faţă şi dacă inamicul nu a fost descoperit,
continuă cercetarea în direcţia indicată.
Pentru cercetarea văgăunii (vîlcelei, rîpei), care nu poate fi examinată de sus, se trimite un
cercetaş, care se deplasează pe marginea ei, iar grupa este gata în orice clipă să-l susţină cu foc. Dacă
văgăuna poate fi examinată de pe maşina de patrulare şi de către cercetaşi, atunci cercetaşii se
deplasează pe fundul ei, iar maşina de patrulare pe marginea ei, fiind permanent gata de a acorda ajutor
cercetaşilor.
Cercetarea înălţimii se efectuează prin metoda deplasării pe povârnişurile ei sau ocolind-o prin
diferite părţi. Pentra examinarea vârfului acesteia cercetaşii se deplasează în ascuns, respectând
măsurile de mascare.
Cercetarea râului începe cu examimarea minuţioasă a tufarilor din preajma lui, a altor locuri
ascunse, atât pe o parte a râului, cât şi pe cealaltă. Dacă grupa nu a descoperit inamicul pe căile în
apropiere de rîu, aceasta se deplasează spre mal şi cercetează digul de apă şi malul opus, stabileşte
caracterul malurilor, determină lăţimea râului şi viteza curentului de apă. La depistarea vadului se
determină adâncimea lui, caracterul fundului acestuia şi se marchează direcţia pentru trecere.
Cercetarea obstacolelor şi barajelor se efectuează prin examinarea lor de către patrulele
debarcate, care, în primul rând, constată prezenţa inamicului şi posibilitatea ocolirii sau trecerii
acestora. La descoperirea inamicului patrulele raportează comandantului care a instituit cercetarea,
continuă observarea asupra inamicului.

493
 494
Grupa infanterie motorizată în ambuscadă.
Ambuscada reprezintă dispunerea din timp şi în ascuns a grupei pe căile de deplasase ale
inamicului cu scopul de al ataca prin surprindere.
Misiunile pentru instalarea ambuscadei comandantului i se dau, de regulă, pe teren sau pe
hartă. La darea misiunii acestuia i se indică datele despre inamic, locul, timpul, scopul ambuscadei şi
ordinea acţiunilor după executarea mişunilor.
Primind misiunea pentru organizarea ambuscadei comandantul grupei desfăşoară
următoarele activităţi:
1. Însuşeşte misiunea din care trebuie să înţeleagă:
- scopul şi locul ambuscadei;
- misiunea grupei,
- forţele şi mijloacele de întărire şi susţinere;
- timpul îndeplinirii misiunii;
- ordinea acţiunilor după îndeplinirea misiunii;
- ora la care grupa trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii.
2. Analizează situaţiea, din care trebuie să determine:
- date despre inamic (dispunerea, componenţa, timpul probabil cînd va trece locul
ambuscadei;
- starea şi capacitatea de luptă a grupei şi mijloacelor de întărire;
- caracteristica terenului (accesibilitatea, avantajele de mascare şi protecţie);
- starea vremii, anotimpul şi timpul zilei.
3. Pe baza însuşirii misiunii şi concluziilor din analiza situaţiei comandantul de grupă ia
hotărîrea care cuprinde:
- ordinea de îndeplinire a misiunii primite;
- misiunile pentru echipele de atac, de susţinere cu foc şi observare şi echipei de întărire;
- dispozitivul de luptă;
- ordinea de cooperare şi organizare a conducerii în timpul acţiunii;
- ordinea acţiunilor după îndeplinirea misiunii.
După luarea hotărîrii şi aprobarea acesteia de către comandantul care organizează ambuscada
comandantul grupei dă ordinul de luptă.
4. În ordinul de luptă indică:
1. Datele referitoare la inamic (de unde şi peste cît timp este posibilă apropierea acestuia de
locul ambuscadei).
2. Misiunea grupei.
3. Misiunea echipelor de atac, susţinere cu foc, observare şi echipei de întărire.
4. Ordinea de deplasare la locul ambuscadei şi ieşirea din acesta după îndeplinirea misiunii.
5. Ordinea de ocupare a poziţiilor în locul ambuscadei şi de deschidere a focului.
6. Ordinea de cooperare şi organizare a conducerii în timpul acţiunilor.
7. Ora cînd grupa trebuie să fie gata pentru ambuscadă.
8. Locul său şi înlocuitorul.
După darea ordinului comandantul grupei indică:
- ordinea de retragere din locul ambuscadei şi locul de adunare după îndeplinirea misiunii;
- ordinea de susţinere cu foc a mijloacelor de susţinere;
- ordinea deschiderii focului şi nimicire (capturare) a inamicului;
- precizează semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare şi ordenea de acţiuni la ele.
Clarificând misiunea primită, comandantul de grupă determină ordinea itinerarului de deplasare
spre locul ambuscadei. Spre locul de ambuscadă grupa se deplasează în ascuns, fiind gata de întâlnirea
neaşteptată cu inamicul. Sosind la locul de ambuscadă, comandantul de grupă organizează observarea,
dispune grupa într-un loc ascuns, gata de executare a focului, în caz de apariţie neaşteptată a
inamicului, după care studiază personal situaţia şi terenul în raionul ambuscadei şi determină:
- cele mai probabile direcţii de apariţie a inamicului;
- modalitatea de atac;
- locul de dispunere a echipelor şi modul de acţiune;
494
495
- modul de acţiuni a echipelor după executarea misiunilor sale şi în cazul descoperirii
de către inamic a locului de ambuscadă.
Convingându-se de corectitudinea clarificării de către subordonaţi a misiunii date, comandantul
de grupă dă comanda pentru ocuparea locurilor acestora.
Dacă se dispune de timp, în raionul ambuscadei se pot instala mine, poate fi pregătită
exploadarea podurilor, se pot construi abatize pe drumurile de pădure.
Pentru sporirea caracterului secret şi siguranţei, în mai multe cazuri, după darea misiunii de luptă
şi pregătirea locului ambuscadei este rational de a muta grupa în adăpost, iar în raionul de ambuscadă
să fie lăsaţi doar observatorii.
Constatînd apropierea inamicului, grupa ocupă promt şi în ascuns poziţia aleasă, gata de atac.
Comandantul de grupă se dispune, de regulă, cu grupa de atac, însă acesta trebuie să observe personal
căile de acces spre ambuscadă, să vadă semnalele observatorilor.
Dacă atacul se efectuează asupra soldaţilor şi ofiţerilor izolaţi, sau a grupurilor mici ale
inamicului, aceştea urmează să fie lăsaţi să se apropie de centrul de dispunere a ambuscadei, apoi prin
surprindere, fără a deschide focul, la comanda (semnalul) comandantului de grupă să fie atacaţi şi luaţi
prizonieri. Gruparea mai mare şi maşinile izolate ale inamicului grupa permite să se apropie, apoi le
distruge cu foc.
După executarea misiunii grupa continuă să îndeplinească misiunea dată anterior sau să se
alipească la plutonul propriu.
În cazul instalării ambuscadelor pe timp de noapte grupa urmează să fie dispusă la intervale
limitate pe o parte a drumului cu scopul de a exclude nimicirea efectivului grupei cu foc propriu.
Pentru observarea asupra inamicului se vor folosi aparatele de vedere pe timp de noapte.
Grupa infanterie motorizată în incursiune.
Incursiunea se organizează cu scopul de a captură documente nominale sau mostre de armament
ale inamicului aflat în apărare. Incursiunea se desfăşoară, de ragulă, noaptea sau în conditii de
vizibilitate redusă. Desfăşurînd incursiunea în componenţa plutonului grupa, de regulă, acţionează în
calitate de grupă de atac sau de asigurare prin foc. La desfăşurarea incursiunii de către grupă de
sinestătător, obiectivul incursiunii, locul şi ora desfăşurării acesteia, modul de sustinete cu foc şi
locurile în care vor fi făcute culuare în barajele inamicului, grupei i se indică în timpul dării misiunii
pentru incursiune.
Primind misiunea pentru organizarea incursiunii comandantul grupei desfăşoară
următoarele activităţi:
1. Însuşirea misiunii:
- scopul incursiunii;
- misiunea grupei;
- locul şi timpul petrecerii incursiunii;
- forţele şi mijloacele de întărire şi susţinere;
- ordinea acţiunilor după îndeplinirea misiunii;
- ora la care grupa trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii.
2.Analiza situaţiei:
- date despre inamic;
- starea şi capacitatea de luptă a grupei şi forţelor de întărire;
- caracteristicile terenului în direcţia incursiunii,
- starea vremii, anotimpului şi timpul zilei.
3. Hotărîrea:
- concluzii despre inamic;
- ordinea de îndeplinire a misiunii;
- dispozitivul de luptă;
- misiunile echipei de atac şi captură, asigurare cu foc şi de înlăturare a barajelor;
- ordinea de cooperare şi organizare a conducerii în timpul incursiunii,
- ordinea acţiunilor după îndeplinirea misiunii.
4. În ordinul de luptă comandantul de grupă indică:
495
 496
1. Reperele;
2. Scurte date despre inamic,
3. Misiunea grupei;
4. Misiunea echipelor:
- de atac şi captură;
- de asigurare cu foc;
- înlăturarea barajelor.
5. Ordinea de deplasare pe itinerar la locul desfăşurării incursiunii şi ieşirea din acesta după
îndeplinirea misiunii.
6. Ordinea de cooperare şi organizare a conducerii în timpul acţiunilor.
7. Ora cînd grupa trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii;
8. Locul său şi înlocuitorul.
După darea ordinului de luptă, comandantul grupei precizează ordinea acţiunii în timpul atacului
asupra obiectului şi modul de retragere în ascuns.
De asemenea comandantul grupei indică:
- ordinea susţinerii cu foc a mijloacelor de susţinere;
- ordinea de trecere prin dispozitivul de lupta a forţelor proprii;
- aduce la cunoştinţă efectivului semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare şi ordinea
de acţiuni la ele.
Comandantul de grupă în timpul pregătirii incursiunii organizează observarea neîntreruptă
asupra obiectivului de incursiune, determină cele mai favorabile căi spre acesta, numeşte soldaţii
desemnaţi pentru atac şi capturare a obiectivului de incursiune, precum şi soldaţii pentru asigurarea
prin foc a acţiunilor atacanţilor şi le dă misiunile.
La ora stabilită, la semnalul comandantului care organizează incursiunea, grupa începe
deplasarea spre obiectivul incursiunii. Deplasarea se desfăşoară fără zgomot, respectând măsurile de
mascare sonoră şi de lumină. În timpul deplasării se efectuează opriri pentru a asculta acţiunile
inamicului.
În primul rând prin culoarul în baraj trece grupa de asigurare cu foc, apoi grupa de atac.
Apropierea de obiectivul de atac este raţional de a o efectua din partea acoperită de vânt. Atacul se
execută prin surprindere, printr-un salt scurt, fără împuşcături. Este mai avantajos de atacat obiectivul
din spate sau de la flancuri.
Grupa de asigurare prin foc se află pe poziţia sa, gata de a susţine cu foc grupa de atac.
Dacă inamicul descoperă grupa de atac şi deschide focul, comandantul de grupă cete foc de la
mijloacele de susţinere şi sub acoperirea lor efectuează capturarea unui prizonier.
După executarea misiunii, grupa de atac se retrage spre culoarul barajului şi în continuare spre
locul indicat. Odată cu trecerea culuarului, începe retragerea gruparea de asigurare prin foc. Răniţii şi
decedaţii în grupă sunt aduşi în dispozitivul propriu.
După reîntoarcere comandantud de grupă raportează comandantului, care a organizat
incursiunea, despre executarea misiunii şi despre toate datele obţinute pe parcursul incursiunii.

Capturarea de prizonieri.
Experienţa războaielor şi conflictelor din ultima perioadă demonstrează, că există o multitudine
de procedee privind capturarea prizonierilor. Dar însă toate au aspecte comune. În primul rând,
capturarea prizonierului este necesară de executat de către câţiva cercetaşi (minimum doi). În al doilea
rând, toate acţiunile echipei de capturare este necesar de repetat până acţiunile capătă un automatism
complet. În al treilea rând, capturarea prizonierului ca şi lichidarea santinelei, se efectuează prin
surprindere, după ce se poate apropia în ascuns de obiectiv la distanţa cuvenită. În al patrulea rând,
capturarea este necesară de executat fără zgomot şi pe neobservate. Prizonierul trebuie interogat şi în
cazul în care acesta prezintă interes şi valoare pentru comandament, trebuie de transportat la bază.
Există două procedee principale de capturare a prizonierului fără zgomot.
Primul constă în aceia, ca prin ascuns de a se apropia de inamic şi de al năuci printr-o lovitură
pe acesta cu un obiect tare peste cap. Dacă inamicul are cască de fier pe cap, obiectul este necesar de al
acoperi cu o cîrpă, pentru a evita zgomotul. Dacă casca este din chevlar, atunci nu este necesar de a

496
497
acoperi obiectul.
Al doilea procedeu constă în aruncarea pe capul inamicului a foii de cort sau a scurtei.

497
 498

Pregătirea de
geniu

498
 499
TEMA 1. Amenajarea genistică şi mascarea pozţiilor .
Şedinţa 1. Prelegere – 2 ore
Subiecte de studiu
5. Rolul asigurării genistice în acţiunile de luptă .
6. Alegerea şi amenajarea locaşului pentru executarea tragerii .
7. Amenajarea poziţiei de tragere pentru Gr.I.Mo.
Bibliografia: 1. “Instrucţiuni pentru executarea lucrărilor genistice de către trupe”,
pag. 35-67.
2. “Instrucţiuni pentru amenajarea genistică a locaşurilor de
tragere”, pag. 20-47.

1. Rolul asigurării genistice în acţiunile de luptă.

Asigurarea genistică se organizează şi se execută, cu scopul de a crea plutonului (grupei) condiţii

favorabile, pentru îndeplinirea cu succes a misiunii de luptă şi protecţia efectivului şi tehnicii de
luptă, contra mijloacelor de nimicire al inamicului.
Sarcinile asigurării genistice.
1. Cercetarea obiectivelor (lucrărilor) genistice ale inamicului şi executarea culoarelor în ele.
2. Scoaterea (distrugerea) din funcţie a obiectivelor inamicului.
3. Amenajarea genistică a punctului de sprijin (poziţiei).
4. Executarea barajelor genistice.
5. Cercetarea drumurilor şi cursurilor de apă.
6. Efectuarea lucrărilor de mascare.
Pentru îndeplinirea acestor sarcini Pl.Imo(grupa) utilizează utilajul din dotare şi materialele din
zonă.
Comandantul de pluton (grupă) organizează asigurarea genistică în baza sarcinii şi indicaţiilor
primite de la comandantul companiei (plutonului).
Comandantul de pluton (grupă) organizând asigurarea genistică, indică:
În apărare:
-succesiunea şi termenii amenajării genistice a punctului de sprijin (poziţiei) şi ordinea de
mascare.
-alegerea locului pentru amenajarea locaşurilor. Săparea locaşurilor de tragere individuală,
amenajarea genistică.
-toate mijloacele din dotare şi materiale din zonă care sunt necesare de întrebuinţat la amenajarea
locaşurilor în punctul de sprijin (la poziţie).
- locul şi termenii executării barajelor.
În apărarea fiecare soldat, cu pricepere folosind arma sa, proprietăţile terenului (localităţii) şi
barajele, este în stare cu succes să nimicească forţa vie a inamicului, de asemenea tancurile şi TAB ale lui
care atacă.
În ofensivă:
-locul executării culoarelor în câmpul de mine (barajelor de sârmă)
sau locurilor, culoarelor executate, indicativele lor şi ordinea de trecere.

Soldatul nu are dreptul de a lăsa poziţia ocupată de el fără ordinul comandantului. Pentru ducerea
luptei de apărare fiecare soldat amenajează locaşul, care serveşte pentru poziţie de foc şi cel mai simplu
adăpost contra tuturor mijloacelor contemporane de nimicire şi considerabil slăbeşte radiaţia
penetrantă, micşorează influenţa undii de şoc şi emisiunea de lumină.
2. Alegerea şi amenajarea locaşului pentru executarea tragerii
499
 500
Amenajarea poziţiilor include săparea şi mascarea:
- locaşurile individuale pentru soldaţi;
- şanţurile de tragere pentru pluton (grupă);
- tranşeele;
- adăposturile pentru efectiv şi tehnica de luptă, mijloacele de transmisiuni, muniţii, etc.
Amenajarea poziţiilor se realizează în secret cu o încordare totală a forţelor, cu folosirea maximă a
proprietăţilor topografice ale configuraţiei terenului.
Eficienţa poziţiilor amenajate depinde în mare măsură de corectitudinea alegerii locului de
amplasare, a lucrărilor de fortificaţie.
Locul pentru locaş, trebuie să fie ales în aşa mod, ca el să asigure apărarea, observarea şi
mascarea şi să servească ca adăpost contra focului inamicului. El trebuie să fie comod în timpul
ducerii focului. Dacă locul indicat nu pe deplin acoperă soldatul, este necesar cu ajutorul lopeţii sau cu
materialele din zonă de a-1 amenaja şi masca.
Înainte de a săpa locaşul fiecare soldat se adaptează la teren, amplasându-se astfel încât să aibă,
o vizibilitate de tragere bună în sectorul dat la o depărtare de până la 400m de la poziţie şi să nu fie
observat de inamic.
Şanţurile de tragere pot fi amplasate pe pantele din faţă şi pe contrapantele înălţimilor. Cele
mai comode locuri din punct de vedere tactic pentru amplasarea subunităţilor sunt crestele pantelor,
deoarece amplasarea la poalele pantei îngreunează comunicarea între subunităţi.
Locaşurile individuale se amenajează succesiv pentru poziţia de tragere „culcat", în
„genunchi" şi în „picioare", atât în afara contactului, cât şi în contact nemijlocit cu inamicul.
Locaşurile individuale de tragere trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de
luptă:
- să fie orientate pe direcţia de înaintare a inamicului;
- să asigure posibilităţi de observare şi tragere la distanţa maximă
eficace a armamentului individual;
- să ofere posibilităţi de legătură, vedere şi de sprijin cu foc a vecinilor;
- să asigure protecţia efectivului împotriva schijelor şi gloanţelor;
- să fie mascate corespunzător terenului.
Locaşul individual pentru tragere cu pistolul-mitralieră din poziţia „Culcat" constă
dintr-o săpătură în sol cu:
- lungimea de - 170cm;
- lăţimea - 60cm;
- adâncimea - 20-30 cm;
- înălţimea parapetul – 30 cm.
Pentru comoditatea tragerii în partea anterioară a săpăturii se face o treaptă cu lăţimea de 25-
30cm.
Volumul solului scos 0,5m cub.
Pentru amenajare e nevoie de 0,5 om/oră.
Amenajarea locaşului individual sub focul inamicului se petrece în ordinea următoare:
- culcat pe locul ales, soldatul pune automatul în dreapta, de la sine la distanţa de o mână întinsă,
cu ţeava spre inamic;
- întorcându-se pe partea stângă, el scoate lopăţica mică de infanterie, o apucă de mâner cu
ambele mâini şi cu lovituri spre sine taie brazda cu iarbă sau stratul bătăturit de pământ, indicând
dinainte şi din părţi hotarele locaşului, pământul înţelenit îl pune în faţă pentru apoi să
formeze parapetul. Pământul săpat se aruncă înainte spre inamic, lăsând între marginea
săpăturii şi parapet o mică platformă numită bermă, cu lăţimea de 20-40 cm. Capul se ţine mai
aproape de pământ, ţinând permanent inamicul sub observare. Când în partea din faţă a săpăturii
locaşului va fi obţinută adâncimea necesară, soldatul retrăgându-se înapoi, continuă
săpatul până la lungimea necesară pentru a-şi adăposti corpul şi picioarele.
La terminarea săpatului, parapetul se nivelează şi se maschează conform aspectului şi culorii,
terenului cu materialele aflate la îndemână.
500
 501

Fig. 1. Locaş individual pentru tragere din poziţia „Culcat".

Locaşul individual de tragere din poziţia în „Genunchi" şi în „Picioare" se amenajează pe calea

săpării suplimentare a adâncimii locaşului respectiv până la 60cm şi 110 cm. Parapetul se ridică până la
50- 60cm.
Volumul solului scos conţine l,4m3.
Pentru amenajare este nevoie respectiv - 2,5 om/oră cu lopăţica de infanterie şi 1,5 om/oră cu
lopata BSL (1l 0cm).

Fig. 2. Locaş de tragere pentru mitralieră.

Pentru amenajarea locaşului cu lopăţica de infanterie este necesar 4 om/oră; lopata BSL -
110 - 2,5 om/oră.

501
 502

Fig. 3. Locaş de tragere pentru aruncătorul de grenade RPG-7.

Pentru amenajarea locaşului cu lopăţica de infanterie -2,5 om/oră, cu lopata BSL - 1,5
om/oră.

3. Amenajarea poziţiei de tragere pentru Gr. I.Mo.

Şanţul de tragere pentru o grupă ocupă de-a lungul frontului 50-100 m. El este alcătuit
dintr-un şanţ (de obicei o porţiune de tranşee), locaşuri individuale de tragere, platforme
pentru aruncătoarele de grenade antitanc portative şi mitraliere, un şanţ-adăpost acoperit,
nişe pentru muniţii şi alimente, fundături şi lărgiri pentru comoditatea deplasărilor, o
groapă colectoare, şanţuri de gardă şi rigole pentru evacuarea apelor.
De obicei, acţiunile grupei de amenajare a poziţiilor la contactul nemijlocit cu inamicul
sînt următoarele.
După desfăşurare în dispozitiv de luptă şi adaptare la teren fiecare soldat sapă mai întîi un
locaş de tragere din poziţia culcat, avînd grijă ca nimic să nu stingherească observarea şi
tragerea. Locaşurile individuale de tragere din poziţia culcat săpate se adîncesc la început
pînă la profilul, care permite executarea tragerii din poziţia în genunchi, iar apoi în
picioare. Ulterior locaşurile de tragere individuale săpate se unesc între ele printr-o
tranşee, obţinînd şanţul de tragere (poziţia) pentru grupă.
Dacă se dispune de timp, trebuie de amenajat şanţul-adăpost acoperit şi de săpat nişe
pentru muniţii. În continuare grupele se perfecţionează, amenajează creneluri şi streşini
protejate, gropi colectoare, treceri, lărgiri, latrine etc.
Dacă lipseşte contactul nemijlocit cu inamicul, la început pe poziţia grupei de puşcaşi se
sapă tranşeea (de obicei cu ajutorul maşinilor de săpat BTM-3, PZM).
În acest caz înaintea săpării tranşeei se efectuează trasarea ei, care constă în marcarea pe
teren prin jalonare a porţiunilor drepte, unghiurilor de întoarcere.
Tranşeea reprezintă un şanţ cu o adîncime de 110-150 cm şi o lăţime la fund de 40-50
cm amenajat cu locaşuri individuale pentru trăgători şi grenadieri, cu platforme pentru
mitraliere şi alte mijloace de foc, adăposturi pentru personal şi nişe pentru muniţii.
Pentru comunicaţia în ascuns cu serviciile se sapă şi se amenajează un şanţ de
comunicaţie.
Amenajînd poziţiile, se întrebuinţează următoarele profiluri de tranşee şi şanţuri de
comunicaţie:
- profilul de bază cu o adîncime a şanţului de 110 cm; pentru amenajarea manuală a unui
metru sînt necesare 0,8 om/ore; acest profil asigură executarea focului cu armamentul de
infanterie din poziţia în picioare pe fundul şanţului şi deplasarea aplecat;
- profilul complet cu o adîncime de 150 cm; pentru amenajarea unui metru liniar sînt
necesare 1,2 om/ore de muncă. Un asemenea profil asigură deplasarea în toată statura.
502
 503
Săpînd tranşeele cu maşinile de săpat e raţional de a întrebuinţa traseul sinuos în plan
cu o rază minimă de rotunjire. Trasarea lor prin eşalonare se întrebuinţează în teren
deluros şi muntos.

Succesiunea amenajării şanţului de tragere pentru o grupă:

a – amenajarea locaşurilor de tragere individuale;
b – unirea locaşurilor de tragere individuale printr-un şanţ;
c – amenajarea şanţului de tragere cu un şanţ-adăpost acoperit, nişe, creneluri şi streşini
protejate.
Pentru a diminua lovirea oamenilor cu schije şi unda de şoc, porţiunile rectilinii ale
tranşeelor (părţile frontale) trebuie executate de o lungime de 15-20 m. Părţile frontale
care depăşesc 20 m trebuie împărţite eşalonat.
În cazul traseului în zigzag al tranşeei racordarea porţiunilor rectilinii (părţilor frontale)
între ele trebuie făcută sub un unghi obtuz (de la 120 pînă la 160°) şi rotunjită. Aceasta va
uşura deplasarea prin tranşee şi va face ca taluzurile şanţului în locul de racordare să fie
mai rezistente.
Amenajarea şanţurilor, tranşeelor include: săparea locaşurilor pentru mijloacele de foc, amenajarea
crenelurilor pentru executarea focului şi observare, nişelor pentru muniţii, căptuşirea taluzurilor pe
porţiunile cu sol slab, amenajarea nişelor pentru alimente, gropilor, latrinelor, precum şi a celor mai
simple lucrări pentru evacuarea apelor.
Crenelurile se execută în parapetul şanţului de tragere. Se practică creneluri cu o lărgire
conică spre sine, spre inamic sau spre ambele părţi.
Pentru căptuşirea taluzurilor se întrebuinţează nuiele, lătunoaie, scînduri, vreascuri,
precum şi rogojine şi panouri.
Capetele superioare ale ţăruşilor de fixare se prind cu ancoraje de sîrmă de ţăruşii de
ancorare, care se bat în pămînt la o distanţă de 2-3 m de la marginea taluzului şanţului de
tragere (tranşeei). Dacă căptuşeala taluzurilor se execută din vreascuri sau stuf, atunci de
capetele superioare ale ţăruşilor se prinde o prăjină pentru apăsare (strîngere). Pentru a
mări rezistenţa la foc a căptuşelii taluzurilor ea se unge cu lut sau var, precum şi se lasă
goluri antiincendiare cu lungimea de 1-2 m peste fiecare 40-50 m.
Nişele (de obicei, cu dimensiuni de 1x1 m) pentru muniţii şi alimente se execută în taluzul
din faţă. Ele se fac puţin mai sus de fundul tranşeei ca să nu pătrundă apa.
Pentru ieşire din şanţurile de tragere se fac scăriţe din nuiele, trepte şi pante line (rampe);
în taluzul din faţă al şanţului se fac săpături pentru vîrful bocancilor. Pentru ca deplasarea
să fie mai liberă prin tranşee sau şanţurile de comunicaţie se fac fundături, lărgiri, se pun
503
 504
indicatoare. Pentru evitarea scurgerilor de apă în lucrări se fac rigole de scurgere,
gropi colectoare.
Mascarea şanţurilor de tragere, tranşeelor şi şanţurilor de comunicaţie are ca scop
ascunderea cu siguranţă a lucrărilor împotriva observărilor terestre şi aeriene ale
inamicului. Ele trebuie înscrise bine în terenul înconjurător, fără a lăsa urme de săpare a
terenului. Se face aceast lucru cu ajutorul mijloacelor din dotare şi materialelor din zonă.
Tot cu acest scop se fac şi porţiuni de tranşee şi şanţuri de comunicaţie false.
Pentru ascunderea de observarea terestră a locurilor de amplasare a mijloacelor de foc,
precum şi pentru mascarea deplasării persoanelor pe porţiunile necesare de tranşee se
instalează pe parapet măşti verticale cu o înălţime de 50-70 cm. Înaintea porţiunilor
şanţurilor de comunicaţie, care trec paralel cu linia frontului, se instalează, de asemenea,
măşti la fel ca şi înaintea tranşeelor, iar porţiunile ce duc în spatele frontului, se
maschează unde e necesar cu măşti suspendate pe ţăruşi de-a latul şanţurilor de
comunicaţie.

Fig. 4. Poziţia de apărare a grupei de infanterie motorizată

504
 505

TEMA 1. Amenajarea genistică şi mascarea pozţiilor.

Şedinţa 2. Practică – 4 ore
Subiecte de studiu
8. Adăposturile pentru efectiv şi tehnica de luptă, amenajarea lor .
9. Mascarea adăposturilor pentru efectiv şi tehnica de luptă.
Bibliografia: 1. “Instrucţiuni pentru executarea lucrărilor genistice de către
trupe”, pag. 35-67.
2. “Instrucţiuni pentru amenajarea genistică a locaşurilor de
tragere”, pag. 20-47.

1. Adăposturile pentru efectiv şi tehnica de luptă, amenajarea lor.

În scopul asigurării protecţiei subunităţilor, menţinerii capacităţii de luptă a acestora pe poziţii

şi în raioanele de dispunere se amenajează adăposturi. În funcţie de condiţiile situaţiei de luptă,
existenţa timpului, materialelor, se construiesc următoarele tipuri de adăposturi pentru personal:
şanţuri de adăpost (neacoperite şi acoperite), adăposturi blindate şi adăposturi amenajate.
Şanţurile de adăpost se amenajează cu capacitatea pentru o grupă, un grup de soldaţi (un
echipaj). Este avantajos ca ele să fie amenajate în taluzul din faţă al tranşeei. Şanţul de adăpost
neacoperit se sapă cu o lungime de 3-4 m, adîncimea de 1,5 m, lăţimea la fund de 60 cm. Dacă
se dispune de timp şi materiale, deasupra şanţului se amenajează un acoperiş din buşteni, podine,
nuiele, scînduri, vreascuri, fascine de stuf. Pentru aceste scopuri se întrebuinţează şi elementele de
beton armat, sacii cu pămînt, materialele din zonă. Deasupra acoperişului se pune un strat de
pămînt de 30-40 cm şi se maschează.
Amenajarea şanţului de adăpost acoperit se organizează de către comandantul grupei în felul
următor: patru soldaţi (grupul „unu”) se repartizează pentru săparea şanţului, punerea acoperişului,
astuparea cu pămînt şi mascare; doi-trei soldaţi (grupul „doi”) pregătesc şi aduc materialul lemnos
pentru acoperirea şanţului de adăpost şi amenajează intrarea. După săparea şanţului grupul „unu”
nivilează pămîntul săpat şi aruncat din ambele părţi ale acestuia pe o distanţă de 50 cm şi pun
acoperiş de-a curmezişul şanţului. Deasupra se pune un strat de pămînt cu o grosime de 30-40 cm şi
se maschează locul cu materiale din zonă. Înainte de astuparea cu pămînt între elementele
acoperişului se pune iarbă, paie, crengi. Grupul „doi” pregăteşte rogojini sau un panou, cu care se
închide intrarea în şanţul de adăpost acoperit. Şanţurile de adăpost acoperite se amenajează, de
asemenea, cu folosirea sacilor cu pămînt, elementelor din tablă de oţel ondulată.
Şanţul de adăpost cu taluzuri căptuşite şi acoperiş din saci cu pămînt se amenajează de o
grupă, care se divizează în două grupuri a cîte trei persoane. Săparea o execută grupul „unu”, iar
grupul „doi” umple sacii cu pămînt, apoi pregăteşte panoul de uşă. Umplerea sacilor cu pămînt se
face în modul următor: doi soldaţi ţin sacul în poziţie verticală şi periodic îl scutură, iar al treilea
pune în acesta pămîntul cu lopata. Înaintea umplerii sacului soldatul aranjează fundul acestuia cu
piciorul din interior. Sacul nu se umple cu pămînt pînă sus cu 8-10 cm, apoi se închide ca un plic (se
îndoaie mai întîi laturile scurte, pe urmă cele lungi).
La căptuşirea şanţului de adăpost cu sacii cu pămînt grupul „unu” aşază sacii drepţi pe
taluzurile laterale şi frontale şi pe cel de la intrare, apoi sacii dubli pe acoperiş. Grupul „doi” în acest
timp execută astuparea cu pămînt.
Pe taluzurile laterale şi frontale sacii drepţi umpluţi cu pămînt se aşază în rînduri alternante: un
rînd pe lat, al doilea – pe lung (cu ţeserea obligatorie a rosturilor dintre saci în rîndurile învecinate).
Acoperişul se face în felul următor. Pe taluzurile laterale ale lucrării se pun de-a lungul un rînd
de saci drepţi. Golurile dintre rîndurile de saci şi taluzul săpăturii se astupă cu pămînt, astfel încît
sacul dublu aşezat al acoperişului să se dispună sub un unghi de 15°. Primele rînduri de saci dubli ai
acoperişului se pun pe ambele părţi astfel ca să se formeze o streaşină de 10-12 cm, iar rîndurile
505
 506
ulterioare, astfel încît toate îmbinările dintre saci în rîndurile de jos să se acopere. Instalarea
panoului de uşă la intrarea şi astuparea cu pămînt se execută de către grupul „doi”.
Totodată, grupul „unu”, astupă golurile dintre sacii acoperişului şi din partea intrării, apoi
acordă ajutor grupului „doi”.
Pentru amenajarea şanţului de adăpost sînt necesare de 55 om/ore de muncă şi 530 saci drepţi.
Şanţul de adăpost cu acoperiş din elemente de tablă de oţel ondulată FVS se amenajează
cînd lipsesc materialele din zonă şi există elementele prefabricate de aprovizionare centralizată.
Pentru amenajarea unui asemenea şanţ de adăpost comandantul grupei divizează grupa în două
grupuri a cîte trei persoane.
Săparea gropii o execută grupul „unu”, iar lucrările de pregătire – grupul „doi”.
După săparea gropii grupul „doi” sapă şănţuleţe de-a lungul lucrării şi pune în ele tălpile de
reazem, instalează elementul de intrare şi execută fixarea lui cu elementele vecine (cu sîrmă răsucită
din două fire); totodată, fixarea şi ermetizarea cu cîrpe a elementului de intrare al şanţului de adăpost
trebuie să fie executate cu acurateţe, ca să se lipească etanş de elementele vecine.
În acest timp grupul „unu” aduce elementele FVS şi le aşază într-o parte de la intrare, apoi
aşază sacii cu pămînt lîngă elementul de intrare şi în partea frontală, instalează coşul de ventilaţie,
astupă golurile cu pămînt.
Grupul „doi” după instalarea elementului de intrare execută aceleaşi feluri de lucrări, ca şi
grupul „unu”, însă din cealaltă parte de la intrare.
Comandantul grupei după finalizarea lucrărilor este obligat să verifice siguranţa fixării
elementului de intrare, etanşeitatea aderării dispozitivului de închidere, existenţa dopului în
interiorul coşului de ventilaţie, etanşeitatea şanţului de adăpost.
Pentru amenajarea şanţului de adăpost sînt necesare 33 om/ore de muncă.
O lucrare de fortificaţie mai sigură pentru personal împotriva mijloacelor de nimicire este
adăpostul blindat. El se amenajează din lemn rotund, fascine de vreascuri, saci cu pămînt şi
elemente din tablă de oţel ondulată FVS. Capacitatea lui este, de obicei, pentru 8-15 persoane.
Adăpostul blindat din lemn rotund de construcţie fără îmbinări cu capacitatea de pînă la
15 persoane se foloseşte ca adăpost pentru o grupă – un pluton. El este alcătuit dintr-o încăpere
principală cu lungimea de 3-6 m, lăţimea de 1,5 m şi înălţimea de 1,8 m, o aticameră şi un antreu.
Scheletul adăpostului blindat se asamblează din elemente de lemn rotund. Adăpostul blindat din
fascine de vreascuri cu intrarea tip „Gaură de acces” se asamblează din diferite fascine închise după
contur de configuraţie ovală puse bine lipite una peste alta. Pe toată lungimea adăpostului blindat
fascinele se prind între ele cu sîrmă răsucită cel puţin în patru locuri după perimetru. Peretele plin
frontal se astupă cu fascine rectilinii. Intrarea se amenajează la fel cu cea de la adăpostul blindat de
construcţie fără îmbinări.
Adăpostul blindat din tablă de oţel ondulată FVS are o formă arcuită în secţiune
transversală. Elementele din tăblă de oţel ondulată se unesc cîte două între ele cu ajutorul tijelor şi
şuruburilor, iar în partea inferioară se sprijină pe tălpi din lemn rotund teşit şi se fixează de ele cu
crampoane sau cuie mari. Peste fiecare 80+85 cm între ele se pun bare de distanţare, care se fixează
cu ajutorul scoabelor. Pereţii frontali se construiesc din buşteni de diametrul 12 cm puşi vertical
strîns lipiţi unul de altul.
Adăpostul blindat din saci de hîrtie cu pămînt cu intrare tip „Gaură de acces” se
amenajează din saci drepţi (intrarea, peretele frontal şi cei laterali) şi din învelişuri curbilinii armate
umplute cu pămînt (acoperişul).
Cu scopul unei mascări mai bune a adăpostului blindat astuparea cu pămînt se face la acelaşi
nivel cu parapetul şi se maschează potrivit fondului terenului înconjurător.
Sergenţii trebuie să ştie că în cazul contactului nemijlocit cu inamicul lucrările de amenajare a
adăposturilor blindate se vor efectua manual şi mai ales noaptea. Toate lucrările ce se execută se
întrerup către revărsatul zorilor şi se maschează minuţios. Aducerea elementelor scheletului la
săpătură se execută prin tranşee şi şanţuri de comunicaţie. La asamblarea scheletului se antrenează
întregul efectiv al grupei.
Repartizarea personalului grupei poate fi făcută aproximativ aşa: două-trei persoane la săpat
groapa, una conduce asamblarea scheletului, iar alte două montează elementele respective la loc, în

506
 507
caz de necesitate pun proptele temporare. Ceilalţi soldaţi ai grupei aduc elementele la locul de
asamblare.
Acoperirea scheletului adăpostului blindat cu pămînt şi mascarea lui o execută toată grupa. La
construirea adăposturilor blindate în afara contactului cu inamicul săparea gropii, montarea
scheletului adăpostului blindat şi acoperirea lui se efectuează concomitent cu amenajarea tranşeei cu
utilizarea maximală a mijloacelor de mecanizare.
Vom examina mai amănunţit organizarea amenajării adăpostului blindat de construcţie fără
îmbinări.
Din timp se pregătesc elementele de cele trei tipuri de bază din lemn rotund: elementul nr.1
(pentru podina de buşteni a adăpostului, pereţii frontali şi cei laterali, tălpile de reazem ale antreului
şi pentru blocul de uşă) – lungimea 180 cm, în total 160 buc., dintre care d = 16 cm – 27 buc., d = 12
cm – 121 buc., d = 10 cm – 12 buc.; elementul nr. 2 (pentru podina antreului, barele de distanţă ale
încăperii principale şi antreului, tălpile de reazem ale anticamerei, elementele căptuşelii taluzurilor şi
coşului de ventilaţie) – lungimea 125 cm, în total 103 buc., dintre care d = 12 cm – 25 buc., d = 10
cm – 18 buc., d = 6-7 cm – 60 buc.; elementul nr. 3 (pentru elementele alungite ale podinei, tălpile
de reazem longitudinale ale încăperii principale, ţăruşii pentru căptuşeala taluzurilor, prăjinile de
apăsare) – lungimea 360 cm, în total 16 buc., dintre care d = 7-8 cm – 8 buc., d = 12 cm – 8 buc. În
afară de aceasta, pentru fixarea elementelor trebuie de avut 200 m liniari de sîrmă subţire.
Lucrările de bază includ: săparea gropii, asamblarea scheletului adăpostului din elementele
pregătite, astuparea golurilor gropii şi împrejmuirea cu pămînt a întregii lucrări, mascarea.
Săparea gropii, dacă permit situaţia şi condiţiile, se execută cu maşina de săpat. Dacă acest
lucru nu e posibil, atunci groapa o sapă toată grupa cu ajutorul lopeţilor de geniu. Fiecărui soldat i se
repartizează cîte o porţiune. Pămîntul se aruncă pe parapet, care se amenajează prin trei părţi ale
gropii, dar nu mai aproape de 0,5 m de la marginea ei; după atingerea adîncimii ce depăşeşte 1 m
pămîntul se aruncă direct pe bermă, iar de pe bermă la grămadă. Pentru aruncarea repetată a
pămîntului se pune cîte un aruncător la doi săpători.
După săparea gropii grupa începe asamblarea adăpostului blindat, pe care o execută fiind
împărţită în trei grupuri (cîte doi soldaţi în fiecare) în modul următor.
La început grupul „unu” aduce şi aşază tălpile de reazem longitudinale inferioare ale încăperii
principale şi barele de distanţare dintre ele; grupul „doi” aduce şi aşază tălpile de reazem inferioare
ale anticamerei şi antreului şi barele de distanţare dintre ele; grupul „trei” aduce şi aşază tălpile de
reazem longitudinale superioare ale încăperii principale, sprijinindu-le pe taluzurile gropii, pune şi
fixează barele de distanţare.
Apoi grupurile „unu” şi „trei” aduc elementele pereţilor şi execută asamblarea peretelui frontal
şi celor longitudinali ai încăperii principale; în timpul asamblării pereţilor se astupă cu pămînt
golurile gropii pe o pătrime din înălţime; grupul „doi” aduce şi montează elementele longitudinale
superioare cu barele de distanţare în anticameră şi antreu.
După aceea grupurile „unu” şi „trei” aduc şi aşază elementele podinei încăperii principale,
anticamerei şi antreului; după aşezarea ultimului element al podinei se pun două elemente cu
locaşuri pentru gaura de ventilaţie şi se instalează coşul de ventilaţie; grupul „doi” face şi instalează
uşa de protecţie, căptuşeşte taluzurile.
După ce au executat aceste operaţii toate grupurile grupei execută astuparea cu pămînt a
adăpostului blindat şi mascarea acestuia cu mijloace şi materiale din zonă.
Adăpostul amenajat este un adăpost, care asigură o protecţie mai sigură decît adăpostul
blindat împotriva mijloacelor de nimicire şi condiţii mai favorabile pentru odihna (lucrul)
personalului. În adăpostul amenajat e posibilă aflarea îndelungată a personalului fără mijloace
individuale de protecţie în timpul acţiunii mijloacelor moderne de nimicire ale inamicului. Spre
deosebire de adăposturile blindate, adăpostul amenajat se face mai ermetic, în acesta se instalează o
instalaţie de filtroventilaţie şi un complet de încălzire de campanie.
De obicei, adăpostul amenajat destinat pentru odihna personalului este alcătuit din încăperea
principală şi antreu.
Sînt mai convenabile următoarele dimensiuni interioare ale adăpostului amenajat: la
dispunerea laviţelor din două părţi – lungimea de 6 m, lăţimea de 1,8 m; la dispunerea pe o parte –

507
 508
lungimea 10 m, lăţimea de 1,2 m. Laviţele se amenajează, de obicei, cu două niveluri cu
lungimea pentru omul de 1,8 m; lăţimea laviţelor simple e de 55 cm, iar celor duble – de 1 m.
Banchetele se fac cu o lăţime de 35-40 cm şi înălţimea de 30-40 cm. Instalaţia de filtroventilaţie şi
completul de încălzire de campanie sînt din dotare, de producţie industrială. Fiecare din ele ocupă
circa 0,5 m2 din arie. Locul instalaţiei de filtroventilaţie se află în partea frontală a încăperii, iar a
completului de încălzire – la intrare.
În funcţie de construcţie şi de materialele folosite adăposturile amenajate pot fi din material
lemnos de construcţie fără îmbinări, din saci de hîrtie cu pămînt şi învelişuri curbilinii armate, din
elemente de tablă de oţel ondulată FVS, de construcţie şarpantă etc. Antreurile adăposturilor
amenajate pot fi executate din lemn rotund cu bloc de uşă BD-50 sau tip „gaură de acces”.
Adăpostul amenajat de construcţie din lemn fără îmbinări reprezintă un adăpost blindat prevăzut cu
o instalaţie de filtroventilaţie FVA-50/25 cu un dispozitiv de antiexplodare pe priza de aer VZU-50,
cu o uşa etanşă în anticameră şi o perdea în antreu. În anticameră se instalează un perete despărţitor
ermetic cu uşă. Acest perete despărţitor se face din cherestea sau din lemn rotund. Dacă se dispune
de timp şi materiale, înaintea intrării în adăpostul amenajat se amenajează o porţiune acoperită de
şanţ de comunicaţie, în care se poate scoate haina contaminată înainte de a intra în adăpost.
Adăpostul amenajat de construcţie din tablă de oţel ondulată FVS este alcătuit din
încăperea principală şi intrarea tip „gaură de acces”. Intrarea este alcătuită din două anticamere,
despărţite una de alta şi de încăperea principală prin pereţi despărţitori ermetici cu uşi ermetice şi un
antreu. Pereţii frontali în asemenea adăpost se astupă cu panouri din bîrne sau cu diferiţi buşteni puşi
vertical. Blocul uşii de protecţie (BD-50) se sprijină pe trei cadre de sprijin cu dimensiuni interioare
de 50x180 cm, făcute din lemn rotund ecarisat cu diametrul de 18 cm.
Asamblarea adăposturilor amenajate se execută în succesiunea următoare: trasarea şi săparea
gropii; asamblarea scheletului adăpostului pe fundul gropii; instalarea pereţilor despărţitori şi uşilor
ermetice; amenajarea prizei de aer cu dispozitivul de antiexplodare, montarea instalaţiilor interioare;
astuparea cu pămînt şi mascarea.
Asamblarea adăpostului amenajat din elemente de construcţie din tablă de oţel ondulată FVS
poate fi, de exemplu, executată astfel. Comandantul grupei împarte grupa în două grupuri a cîte trei
persoane. Grupul „unu” asamblează scheletul încăperii principale. Grupul „doi” asamblează
scheletul intrării. Grupul „unu” instalează primul inel, alăturîndu-l cu ondulaţia cea mare la peretele
despărţitor ermetic, totodată una dintre îmbinările elementelor se situează în partea de jos;
execută montarea fiecărui inel ulterior, punînd la început dispozitivele de fixare la cele două
elemente laterale, iar apoi şi la elementul superior; instalează canalul prizei de aer şi coşul de fum;
montează instalaţia de filtroventilaţie şi soba de încălzire; asamblează laviţele pentru odihnă.
Grupul „doi” amenajează anticamerele, pune pereţii despărţitori ermetici şi blocul uşii de
protecţie, amenajează antreul, construieşte pereţii frontali.
Amplasamente de tragere şi adăposturi pentru tehnica de luptă şi maşinile de geniu.
Amplasamentele de tragere pentru tancuri, transportoare blindate şi piesele de artilerie se
amenajează cu scopul creării condiţiilor mai favorabile pentru executarea focului, măririi gradului
de protecţie a echipajelor (servanţilor) şi materialului împotriva mijloacelor de lovire ale inamicului.
În funcţie de misiunea primită şi condiţiile de teren amplasamentele de tragere pentru tancuri şi
piesele de artilerie se amenajează cu sector de tragere limitat sau cu sector circular.
Hotărîrea privind felul amplasamentelor de tragere, care trebuie săpate, o ia comandantul
subunităţii după însuşirea misiunii de luptă şi cercetarea terenului pe poziţia de luptă. Trebuie
menţionat faptul că caracteristică pentru majoritatea amplasamentelor de tragere este de forma
dreptunghiulară în plan, ea asigură la săpare utilizarea mai eficientă a mijloacelor de mecanizare, în
special a echipamentului de buldozer BTU suspendat pe tancuri şi tractoare de artilerie. Săparea
amplasamentelor de tragere se execută cu ajutorul substanţelor explozive şi manual.
Pentru tehnica de luptă, maşinile de geniu şi mijloacele de transport auto se amenajează
adăposturi de tip îngropat de diferite mărimi în plan şi adîncimi, care depind de tipul tehnicii
adăpostite, de gabaritele acestea şi de teren. Adăpostul reprezintă de obicei o săpătură de formă
dreptunghiulară cu una sau două rampe pentru intrare şi ieşire. Cele mai răspîndite sînt adăposturile
înfundate, care se amenajează pentru majoritatea tehnicii de luptă şi mijloacelor de transport auto.
508
 509
Adăposturile de trecere cu două rampe de acces se amenajează, de regulă, pentru maşinile cu
remorci, precum şi pentru un grup de maşini de luptă sau automobile.
Lungimea adăpostului la fund se ia cu 50 cm, iar lăţimea cu 20-30 cm mai mare decît
dimensiunile respective ale maşinii adăpostite. Adîncimea săpăturii cu înălţimea parapetului trebuie
să constituie o astfel de mărime, încît maşinile cu încărcătură adăpostite să fie la acelaşi nivel.
Rampele de acces din adăposturi şi amplasamente de tragere se fac cu următoarele înclinări:
pentru maşinile de luptă, automobile şi tractoare pe şenile – 1:2, pentru maşinile cu roţi – 1:3 sau
1:4. pentru ieşirea rapidă din adăposturile în teren argilos pe timp de ploaie se pune pe rampă şi pe
fund o podină de căi pentru roţi sau totală.
Amplasamentele pentru MLI (TAB).
Amplasamentele pentru maşinile de luptă creează condiţii mai bune pentru executarea misiunilor
de foc şi măresc protecţia echipajelor contra acţiunilor mijloacelor de foc. Ele se amenajează având
sectoare de tragere limitate sau sectoare de tragere circulară. Acestea se sapă manual sau cu maşina de
săpat, înainte de a începe săparea se trasează conturile amplasamentului. Pentru amenajarea
locaşurilor pentru maşinile de luptă este nevoie de 25 om/oră sau 0,3 maş,oră.

Locaş pentru maşina de luptă (TAB).

2. Mascarea adăposturilor pentru efectiv şi tehnica de luptă.

Mascarea o organizează comandantul de pluton (grupă) în concordanţă cu sarcina şi indicaţiile de

mascare primite de la comandantul de companie (pluton) şi situaţia creată, cu scopul amplasării în ascuns
a subunităţilor (efectivului) şi păstrarea capacităţii de luptă.
Mascarea se realizează prin:
- păstrarea secretului militar;
- amplasarea şi deplasarea pe ascuns a efectivului, armamentului şi tehnici de luptă a plutonului
(grupei), prin utilizarea chibzuită a mijloacelor de mascare din dotare şi mijloacelor de mascare din teren;
- mascarea prin vopsire;
- folosirea vegetaţiei şi împiestrirea terenului;
- amenajarea lucrărilor false şi aplicarea mijloacelor genistice false;
- camuflarea poziţiilor şi destinaţiei lucrărilor de fortificaţie executate.

Principalele mijloace de mascare sunt:

- costumul de mascare pentru vară (în corespundere cu mediul înconjurător);
- costumul de mascare pentru iarnă (de culoare albă).
Pentru mascarea efectivului, armamentului şi a lucrărilor genistice sunt destinate plasele de mascare.
Machetele şi lucrările genistice false se folosesc pentru ducerea inamicului în eroare (obiectele
militare în realitate lipsesc).

509
 510

TEMA 2. Barajele genistice, amenajarea şi trecerea lor.

Şedinţa 1. Prelegere – 2 ore.
Subiecte de studiu :
1. Barajele de mine şi explozive, destinaţia lor.
2. Minele antitanc şi antipersonal principalele, caractericticele tactico – tehnice,
metodele de instalare şi principiile de funcţionare .
3. Mijloacele de cercetare şi de deminare. Amorsarea minelor AT şi AP.
Bibliografia: 1. “Instrucţiuni pentru executarea lucrărilor genistice de către
trupe”, pag. 35-67.
2. “Instrucţiuni pentru amenajarea genistică a locaşurilor de
tragere”, pag. 20-47.

1. Barajele de mine şi explozive, destinaţia lor.

Barajele genistice sunt mijloace eficace de luptă împotriva inamicului, care se execută
de către trupele de toate armele, în scopul opririi sau reducerii ritmului de deplasare a
inamicului, în special în punctele obligate de trecere, în teren frământat (împădurit, mlăştinos)
şi în localităţi, urmărind în acelaşi timp şi canalizarea acţiunilor inamicului pe direcţiile
favorabile ducerii luptei de către trupele proprii.
După caracterul lor, barajele se împart în baraje explozive şi baraje
neexplozive. Ambele tipuri sunt antiblindate, antipersonal sau mixte şi se realizează într-o
concepţie comună în funcţie de formele luptei.
Lucrările de distrugere constituie una din principalele misiuni de protecţie a
acţiunilor de luptă şi se execută de către toate subunităţile folosindu-se de regulă explozivi.
Aceste lucrări se execută în scopul:
- distrugerii unor elemente de lemn, beton, zidărie, metalic;
- distrugerii sau detieorării armamentului şi tehnicii militare;
- distrugerii unor obiective de mică amploare (clădiri);
- dislocării pământului şi a rocilor tari;
- înlăturării dărâmăturilor, abatizelor, etc;
- creării culoarelor prin unele baraje genistice ale inamicului.
Explozivii sunt substanţe chimice sau amestecăturii de substanţe chimice, care sub
acţiunea unui impuls de iniţiere, sunt capabile să dezvolte o reacţie chimică extrem de
rapidă, însoţită de o mare degajare de căldura şi gaze, în stare sa efectueze un lucru mecanic.
Procesul care declanşează explozia se numeşte iniţiere.Pentru iniţierea unui
exploziv sau a unui amestic exploziv trebuie să i se transmită o anumită cantitate de
energie, sub forma unui impuls care poate fi:
- mecanic (percuţie, lovitură, frecare);
- caloric (scânteie, flacără, încălzire);
- explozia unui alt exploziv sau capse detonate.
Principalul exploziv ce se întrebuinţează în scopuri militare, nepericulos la
manipulare şi depozitare, este trotilul (trinitoluen -T.N.T.). Principalele caracteristici ale
trotilului sunt:
- solid, cristalizat, de culoare galbenă;
510
 511
- viteza de explozie 6700 m/s;
- amar;
- insolubil în apă şi stabil la variaţii de temperatură;
- nu intră în reacţie cu metalele;
- sensibilitatea scăzută la lovire, frecare şi căldură;
- lovit de glonţ nu explodează şi nu se aprinde (presat sau turnat);
- aprins în aer liber, arde cu flacără, degajând fum, fară a exploda, însă într-un
spaţiu închis poate exploda;
- temperatura de explozie 300°C.
Trotilul se foloseşte sub formă de cartuş (cilindric), calupuri (paralelipipedic) de
diferite greutăţi şi ca încărcături explozive pentru minele antiblindate, antipersonal, etc, sau
în unele categorii de muniţii (fig. 1).

Fig. 1. - A- cartuş de 0,075 kg; B - cartuş 0,100 kg; C - calup de 0,100 kg; D - calup de
0,200 kg; E - calup de 0,400 kg. Trotilul se mai fabrică şi în calupuri
de 0.500 kg şi 1,000 kg.
Încărcătură de exploziv împreună cu capsa pirotehnică, fitilul ordinar, fitilul detonat şi
mijloacele de aprindere (chibrituri obişnuite, chibrituri speciale, aprinzătoare
pirotehnice) formează un sistem pirotehnic:
a) capsa pirotehnică (fig. 2) are rolul de a iniţia explozia unei încărcături de
exploziv, aprinderea capsei se realizează prin intermediul fitilului ordinar sau detonat.

Fig. 2. Capsa pirotehnică tip CA; 1 - tub cupru; 2 - căpăcel de cupru; 3 -

încărcătura de aprindere; 4 -încărcătura de iniţiere; 5 - încărcătura intermediară; 6 -
încărcătura brizantă.

Înainte de întrebuinţare, capsele pirotehnice se controlează, dacă nu prezintă crăpături

sau turtiri ale tubului capsei, praf de exploziv pe suprafaţa interioară a tubului, oxidări.
Notă: Aceste capse cer o mare prudenţă în manipulare, deoarece prin lovire, frecare,
turtire sau încălzire pot exploda. Folosirea capsulelor pirotehnice care prezintă defecte,
este interzisă.
b) Fitilul ordinar (fig. 3.) are rolul de a transmite impulsul caloric şi a iniţia explozia
capselor pirotehnice sau a încărcăturilor de pulbere.

511
 512

Fig. 3. Fitil ordinar (colac de 8 m). 1 - înveliş exterior; 2 - vână de pulbere; 3 -

fir director.
Viteza de ardere a fitilului ordinar în aer este aproximativ lcm/s; In apă, viteza de
ardere este mai mare şi arde la o adâncime de maxim 5m.
Înainte de întrebuinţare, fitilul ordinar se examinează la exterior să nu prezinte
crăpături, frânturi, urme de umezeală, de desfacere a învelişului şi alte degradări, se taie şi
se elimină capătul cerut pe o lungime de 5m şi se verifică viteza de ardere la o bucată cu
lungimea de 60cm (timpul de ardere trebuie să fie 60-70sec).
Notă: Când fitilul ordinar se întrebuinţează la temperaturi scăzute, se va evita îndoirea
acestora deoarece se poate produce întreruperea vanei de pulbere sau ruperea fitilului,
arderea nemai transmiţându-se spre capsă.
c) Fitilul detonat (fig. 4.) are rolul de a iniţia explozia simultană a mai multor
încărcături explozive.

Fig. 4. Fitil detonat (rola de 50m): 1 - înveliş; 2 - exploziv, 3 - fir director

Viteza de detonaţie a fitilului detonat este de 6500-7000m/s (explodează

instantaneu după iniţiere).
Tăierea fitilului ordinar şi detonat se execută în bucăţi de lungimea necesară, pe o
bucată de lemn netedă şi curată, cu ajutorul briceagului bine ascuţit, printr-o apăsare a
lamei. Evitându-se frecarea fitilului pentru a nu provoca scuturarea pulberei.

Notă: Când se taie fitilul detonat colacul se derulează astfel ca de la locul tăierii până la
cel nederulat să fie min. 10 cm.
Pentru iniţierea exploziei pe cale pirotehnică a trotilului se realizează în prealabil
amorsa, adică o capsă pirotehnică sesizată (strânsă) la o bucată de fitil ordinar sau detonat.
Pentru confecţionarea unei amorse se execută următoarele operaţiuni:
- se examinează şi se verifică viteza de ardere a fitilului ordinar;
- se taie bucata de fitil stabilită (min. 50cm);
- se scoate din ambalaj o capsă pirotehnică şi se examinează starea acesteia;

512
 513
- se controlează prezenţa pulberii la capătul fitilului (tăiat în unghi drept) după
care se introduce în capsă până la căpăcel, fară a se forţa sau roti;
- se sertizează capsa folosind cleştele de sertizat, prin strângere progresivă.

Notă: Seritizarea capsei în alt mod şi cu alte mijloace este interzisă.

Pentru executarea lucrărilor de distrugere se folosesc diferite încărcături de exploziv,
greutatea acestora determinându-se prin calcul, în funcţie de natura şi dimensiunile
obiectivelor.
După forma lor încărcăturile pot fi:
- concentrate;
- alungite;
- sub forma de figuri geometrice.
După poziţia lor faţă de obiectivul de distrus, acestea pot fi:
- exterioare;
- interioare;
- încastrate.
Explozivul se poate utiliza în următoarele scopuri:
- distrugeri in lemn (fig. 5 6 7).

Fig.5. Distrugerea lemnului rotund cu încărcătură exterioară:

1. încărcătură; 2. legătură; 3. amorsa

Fig. 6. Doborârea unui arbore (săgeata indica direcţia de

cădere): 1 încărcătură; 2. legătură; 3. amorsa; 4. teşitură

513
 514

Fig. 7. Dezrădăcinarea buturugilor: 1. încărcătură; 2. buraj; 3.

amorsa

Distrugerea parţială a lucrărilor de fortificaţie de

campanie sau permanente (fîg- 8):

514
 515

Fig 9. Distrugerea reţelei de sârma ghimpată; a. modul de aşezare a încărcăturilor alungite

(orizontale şi verticale); b. detaliu cu modul deprindere a încărcăturii verticale la unul din parii
reţelei de sârmă: l încărcătură alungată orizontală; 1 încărcătură alungită verticală; 1 şipcă din lemn
c) distrugerea tehnicii de lupta şi a armamentului (fig. 10 11 12 13 14).

Fig. 10. Distrugerea unui tanc: 1. încărcătură de exploziv aşezată la motor; 2.. încărcătură la
baza turelei; 3. încărcătură la şenilă; 4. încărcătură în ţeava tunului

515
 516

Fig. 11. Distrugerea unui tun: 1. încărcătură de exploziv aşezată în ţeava tunului;
2. încărcătură de exploziv aşezată în camera proiectilului; 3. încărcătură de exploziv aşezată la
închizător.

Fig. 12. Distrugerea unei nave fluviale: 1. încărcătură aşezată pe arborele port
elice; 2. încărcătură la motor; 3. încărcătură pe fundul navei.

Fig. 13. Distrugerea suporţilor plutitori (pontoanelor): a. cu încărcătură aşezaţi în

exteriorul pontonului; b. interiorul pontonului: 1. încărcătură; 2. greutate; 3. frânghie

516
 517

Fig. Distrugerea unui rezervor de benzină:- 1 încărcătură de exploziv

2. Minele antitanc şi antipersonal principalele, caractericticele tactico – tehnice,

metodele de instalare şi principiile de funcţionare .
Minele antitanc sînt destinate pentru minarea terenului cu scopul de a scoate din funcţiune tancurile
şi altă tehnică de luptă a inamicului. Ele se împart în mine antişenile, care acţionează numai prin apăsarea
şenilei (roţii) şi defectează echipamentul de rulare al maşinii, şi mine antipodea, care acţionează asupra
întregii proiecţii a tancului şi distrug nu numai elementele echipamentului de rulare al maşinii, dar şi
grupul motor, lovesc şi echipajele. Asemenea mine sînt de luptă şi de exerciţiu. Minele antitanc de
exerciţiu se deosebesc de cele de luptă prin încărcătura inertă, au pe corp o dungă albă şi inscripţia „De
exerciţiu”.
Cele mai răspîndite mine antitanc sînt minele: TMD-B, TM-57, TM-62. Minele model TM-62 se
produc cu corpurile din diferite materiale şi au marcajul corespunzător: TM-62 D, TM-62 P etc.
Caracteristicile principale ale minelor sînt prezentate în tab. II-1.

Tabelul II-1
Minele antitanc

Minele
Datele de bază
TMD-B TM-57
Masa totală a minei, kg 9–9,7 9
Masa încărcăturii de explozie,
4,8 – 6,7 6,5
kg
Materialul corpului Lemn Metal
MV-57, MVZ-
Focoasele utilizate MV-5
57
Efortul de acţionare necesar, kg 200–500 200–500

În teren minele se plantează în diferite poziţii, în funcţie de anotimp, sol sau la suprafaţă, sau adîncite
în pămînt (zăpadă) fiind mascate. La plantarea minelor în pămînt vegetal se taie o brazdă de iarbă cu
dimensiunea puţin mai mare decît lăţimea (diametrul) minei şi se răstoarnă spre partea inamicului. Capacul
(plăcuţa de apărare) al minei sau focosul în teren tare trebuie să se ridice deasupra suprafeţei cu
2–3 cm, iar în teren moale mina se plantează la acelaşi nivel (fig. II-1, a,b).
În sectoarele de teren mlăştinos sub mină se pun scînduri, nuiele etc. Iarna minele se plantează pe
suprafaţa solului, iar dacă există un strat de zăpadă mai adînc de 40 cm – pe stratul compact de zăpadă,
mascîndu-le cu zăpadă afînată.
Minele TMD-B se plantează în fond cu focos MV-5 în următoarea ordine. Se sapă gropiţă şi se pune
mina în aceasta; se scoate zăvorul din locaşul uşiţei şi se ridică uşiţa; se introduce capsa specială MD-2 în
517
 518

corpul focosului MV-5; se perforează cu un beţişor ascuţit eticheta încleiată în locaşul pentru capsa
specială al calupului de amorsă; fără a apăsa pe căpăcel, se introduce percutorul cu capsa specială în faţă în
locaşul detonatorului intermediar; se pune rigla-şablon cu muchia peste gaura din capac şi se trece pe
deasupra percutorului (ea nu trebuie să atingă căpăcelul percutorului, în caz contrar este interzisă plantarea
minei); se închide uşiţa şi se fixează, se maschează mina.

Fig. II-1. Plantarea minei antitanc.

a – în teren moale; b – în teren tare; c – în teren mlăştinos; d – în stratul adînc de zăpadă
Mina TM-57 se plantează cu focos MV-57 sau MVZ-57. Ea poate fi dusă (transportată) în stare
definitiv echipată. Siguranţa se asigură prin construcţia percutorului. În poziţia de luptă, percutorul MV-
57, se trece la întoarcerea manetei şurubului de blocare cu o pătrime de rotaţie după acele de ceasornic
(fig. II-2).
După construcţia mecanismului de percuţie focosul MVZ-57 este analogic cu MV-57. El e destinat
în general pentru minele plantate cu plantatoarele de mine. Pentru trecerea lui în poziţie de siguranţă şi de
luptă există un buton special. Principiul general de funcţionare a minei TM-57 este următorul: la călcare
(cel puţin pe 1/3 din diametrul minei) capacul ei se turteşte şi se lasă în jos împreună cu focosul.
Mecanismul de percuţie al focosului se propteşte în peretele despărţitor al minei deasupra detonatorului
intermediar. La turtirea în continuare a capacului de apăsare acţionează mecanismul de percuţie, se înţeapă
capsa detonantă a amorsorului MD-10, provocînd explozia.
Înaintea plantării minelor ele trebuie amorsate cu focoasele puse în poziţie de siguranţă. Aceast lucru
poate fi făcut şi din timp. Pentru plantarea minei TM-57 cu focoase MV-57 sau MVZ-57 e necesar:
- de săpat o gropiţă, în care se pune mina;

Fig. II-2. Mina antitanc TM-57:

a – vedere generală; b – secţiune; 1 – corpul minei; 2 – capac; 3 – încărcătură de exploziv; 4 –

detonator intermediar central; 5 – detonator intermediar lateral; 6 – focos MV-57 în poziţie de luptă; 7 –
scut; 8 – locaş de aprindere al detonatorului intermediar lateral
- de trecut focosul în poziţie de luptă;

518
 519

- de mascat mina.
Focosul-tijă se înşurubează în mină nemijlocit la locul plantării.
Se permite neutralizarea numai a minelor plantate fără focoase suplimentare.
Totodată, trebuie:
- de scos stratul de mascare de pe mină (fără a apăsa pe capac);
- de deşurubat focosul şi de trecut acesta în stare de siguranţă (mecanismul de percuţie trebuie întors
cu 90°), de blocat şi de pus cuiul de siguranţă;
- de scos mina din locul plantării şi de înşurubat din nou focosul, trecut în starea de siguranţă.
Minele TM-62D şi TM-62P pot fi livrate trupelor cu focoasele înşurubate în ele fără capsele
speciale. Pregătirea unor astfel de mine pentru plantare constă în următoarele:
- se scoate mina din ambalaj şi se deşurubează focosul din ea cu o cheie specială;
- se amorsează focosul cu capsa specială, folosind pentru siguranţă cuiul de distanţare special;
- se înşurubează focosul în mină şi se strînge bine cu cheia;
- se pune mina în ambalaj sau în containerul plantatorului de mine.
La plantarea manuală a minelor trebuie:
- de săpat adîncitura şi de pus în ea mina;
- de trecut focosul în poziţie de luptă şi de mascat mina.

Fig. II-3. Schema plantării cîmpului de mine în trei rînduri

în ordine de formaţie

Plantarea cîmpurilor de mine antitanc. Cîmpurile de mine antitanc se plantează, de obicei, pe 3–4
rînduri cu o distanţă dintre ele de la 8 pînă la 40 m, iar pe rînduri între mine – 4,0 – 5,5 m. Adîncimea
totală a cîmpului de mine poate fi de la 20 pînă la 120 m. Minele se plantează manual sau cu ajutorul
mijloacelor de mecanizare. Manual se minează prin procedeul de minare în formaţie după sfoara de
minare, care se întinde paralel sau perpendicular frontului.
Primele două procedee de plantare a cîmpurilor de mine se aplică, de regulă, în cazul absenţei
acţiunii prin foc a inamicului; al treilea procedeu – în condiţii de contact nemijlocit cu inamicul în faţa
limitei dinainte a apărării.
Plantarea cîmpurilor de mine cu mijloacele de mecanizare se execută cu precădere în timpul luptei şi
se realizează cu ajutorul distribuitoarelor de mine remorcate, plantatoarelor de mine şi elicopterelor cu
echipament special.
La plantarea prin procedeu de minare în formaţie (fig. II-3) fiecare soldat poate să ducă şi să planteze
două, trei sau patru mine (în funcţie de schema de minare acceptată). La plantarea, de exemplu, a cîmpului
de mine pe trei rînduri se indică limitele lui şi se marchează cu ţăruşi linia începerii deplasării formaţiei
(linia bazei). Înaintea începerii minării grupa îşi face numărătoarea în ordine normală şi se aliniază pe linia
bazei cu intervalul indicat în paşi. Fiecare soldat ia minele şi la comanda, de exemplu: „Cinci paşi înainte
– marş!”, începe deplasarea. După parcurgerea distanţei indicate comandantul grupei dă comenzile în
ordinea următoare:” Puneţi o mină”, „Doi paşi spre dreapta – marş!”, „Cincisprezece paşi înainte – marş
!”, „Puneţi o mină!” etc.

519
 520

Cînd soldaţii vor pune ultima mină, va urma comanda „Începeţi plantarea minelor!”. Soldaţii,
mişcîndu-se acum spre linia bazei, plantează şi maschează minele. Limita cîmpului de mine se marchează
cu ţăruşi, care sînt puşi de ultimul soldat.
Ordinea acţiunilor şi comenzile date la plantarea cîmpului de mine pe patru rînduri şi la ducerea de
către fiecare soldat a cîte patru mine sînt analogice celor expuse anterior (distanţele sînt indicate ca
exemplu, ele pot fi şi altele). La minarea prin acest procedeu noaptea toate minele sînt duse pînă la punctul
cel mai depărtat, dar sînt plantate la deplasarea spre linia bazei. Dacă însă fiecare dintre soldaţi duce cîte
două mine la plantarea cîmpului de mine pe patru rînduri, atunci grupa ăşi face numărătoarea cîte doi şi
soldaţii la comenzi lasă minele pe rînd, adică mai întîi soldaţii „unu” lasă o mină, apoi soldaţii „doi” – o
mină etc.
Plantarea cîmpurilor de mine după sfoara de minare se execută, de regulă, în condiţii de contact
nemijlocit cu inamicul în timpul nopţii. Toate deplasările în acest caz se execută, de obicei, tîrîndu-se.
Sfoara de minare reprezintă o funie cu lungimea de 60 m cu inele la capete. Peste fiecare metru pe sfoară
există bucşe pentru fixarea inelelor sau etichetelor în acele locuri, lîngă care trebuie să fie lăsate minele.
Sfoara se înfăşoară pe o bobină şi se poartă într-o geantă de foaie de cort. Comandantul dă din timp
indicaţii pentru a pregăti sforile de minare pentru minare după schema dată a cîmpului de mine, adică
pentru a pune inele în bucşele corespunzătoare de pe sfoară.
La minarea după sfoară, care se întinde paralel frontului, grupa poate să acţioneze fiind împărţită în
cîteva grupuri. Unul dintre ele întinde sfoara în direcţia dată şi o fixează, iar celelalte aduc minele de la
depozitul de campanie şi le pun lîngă semnele de pe sfoară. După repartizarea minelor întregul personal
începe plantarea lor. În continuare primul grup mută sfoara pe un loc nou, iar celelalte pleacă după
următoarele mine.
Pentru minarea după sfoara ce se întinde perpendicular frontului, la fiecare sfoară se numeşte un grup
din doi soldaţi. Fiecare soldat al grupului plantează cîte două mine în locurile indicate în dreptul semnelor
sforii de minare întinse. Totodată, pentru asigurarea securităţii la executarea misiunii fiecare soldat al
grupului trebuie să planteze minele numai dintr-o parte a sforii şi să părăsească cîmpul de mine, deja
plantat orientîndu-se după sfoara de minare (fig. II-4). Pentru orientare la fiecare următoarea trecere de
minare ultimul grup din trecerea anterioară pune la distanţa indicată de la sfoara de minare un semn
unilateral.

Fig. II-4. Schema plantării cîmpului de mine antitanc

după sfoara de minare, care se întinde perpendicular frontului:
1, 2 şi 3 – grupuri de soldaţi nr. 1, 2 , 3; a, b şi c – soldaţii pe poziţii de plecare;
U – minele plantate de soldaţii „unu”; D – minele plantate de soldaţii „doi”

Întrucît această misiune se execută cu precădere în faţa limitei dinainte a apărării inamicului, toate
deplasările se execută numai tîrîş, iar semne de orientare se pun din acelea, care sînt vizibile numai din
partea trupelor proprii.

520
 521

Cu ajutorul distribuitorului de mine remorcat şi plantatorului de mine minele pot fi plantate cu

mascare în sol (în zăpadă), sau pe suprafaţă, la distanţa de minare stabilită în prealabil. Plantatoarele de
mine se deplasează, totodată, spre repere sau jaloanele fixate eşalonat spre dreapta sau stînga la distanţe
indicate. Maşinile trebuie să iasă din cîmpul de mine, fără a întretăia rîndurile plantate anterior. Plantarea
cîmpurilor de mine din elicoptere se execută cu folosirea echipa-mentului special.

Minele antiinfanterie sînt destinate pentru minarea terenului în scopul nimicirii forţei vii a
inamicului. Ele se divizează în explozive şi cu schije. Caracteristicile minelor principale sînt prezentate în
Tabelul II-2
Minele
Datele de bază PMD- POMZ-2 OZM-1
6M
Masa totală, g 493 2300 500
Masa încărcăturii substanţei
200 75 170
explo-zive, g
MUV MUV
Focoasele utilizate MUV-2 sau sau
MUV-2 MUV-2
Procedeul de punere în La
La tracţiune
funcţiune apăsare
Procedeul de lovire Explozie Schije
Efortul necesar pentru punerea
6-28 05-1 0,5-1
în funcţiune, kg f
Raza de distrugere totală, m - 4 13

Majoritatea minelor indicate se întrebuinţează cu focoase-percutoare MUV sau MUV-2. Focosul

MUV (fig. II-5, a) este alcătuit dintr-un corp de metal sau masă plastică 1, percutor 2, arc 3, siguranţă de
dare a focului 12 şi capsa specială MD-2 sau MD - 5M. Din completul lui, face parte, de asemenea, ştiftul
de siguranţă. El serveşte pentru armarea percutorului. Acest focos pentru utilizarea la minele cu acţiune la
tracţiune e prevăzut cu o siguranţă în formă de P, iar la minele cu acţiune la apăsare – cu o siguranţă în
formă de T. Focosul MUV-2 (fig. II-5, b) se deosebeşte de MUV prin aceea că el are o piedică (o plăcuţă
din metal moale), care poate reţine percutorul în poziţia armat nu mai puţin de 2,5 min. După scoaterea
cuiului de siguranţă percutorul sub acţiunea arcului spintecă plăcuţa din metal moale şi trece proptindu-se
în siguranţa de dare a focului. La smulgerea acestei siguranţe percutorul înţeapă capsa de aprindere a
capsei speciale.
Mina PMD-6M (fig. II - 6) la explodare loveşte prin unda de şoc. Pregătirea minei pentru plantare
include verificarea stării bune a corpului ei, amorsarea cu calupul mic de trotil, verificarea stării bune a
piedicii de siguranţă temporare, corectitudinii amplasării siguranţei de dare a focului şi cuiului de
siguranţă.

Fig. II-5. Focoasele MUV şi MUV–2:

521
 522

a – secţiune MUV; b – secţiune MUV-2; 1 – corp; 2 – percutor; 3 – arc; 4 – bucşă;

5 – coarda tăietorului; 6 – element metalic; 7 – siguranţa de dare a focului în formă de T; 8 – cui de
siguranţă cu inel; 9 – căpăcel de cauciuc; 10 – capsă specială; 11 – gaură pentru ştift de siguranţă; 12 –
siguranţă de dare a focului în formă de P.

Fig. II-6. Mina antiinfanterie PMD-6M:

a – vedere generală; b – secţiune, 1 – corp; 2 – capac; 3 – calup de trotil; 4 – focos MUV-2; 5 – siguranţă
în formă de T; 6 – locaş dreptunghiular; 7 – plăcuţă de metal

Pentru plantarea minei PMD-6M trebuie de săpat o adîncitură după mărimea minei, astfel încît mina
plantată să se înalţe deasupra suprafeţei solului cu 1–2 cm; de pus mina cu capacul deschis în adîncitură;
de înşurubat capsa specială în corpul focosului; de introdus focosul în gaura peretelui din faţă al corpului
minei, astfel încît capsa detonantă să între în locaşul de aprindere al calupului (umeraşii siguranţei în
formă de T a focosului trebuie să se afle în partea de jos şi să se proptească în peretele corpului minei);
ţinînd corpul minei, trebuie de scos cuiul de siguranţă din focosul MUV-2 sau ştiftul de siguranţă din
MUV; de închis capacul minei, fără a apăsa pe umeraşii cuiului focosului; de mascat mina cu precauţie,
fără a apăsa pe capacul ei.
Mina antiinfanterie cu acţiune la apăsare PMN (fig. II-7) este, de asemenea, explozivă. Pregătirea ei
pentru plantare include verificarea stării bune a elementului de metal, amorsarea minei cu capsă (se
deşurubează buşonul, se pune capsa şi se înşurubează bine buşonul).
Modul de plantare a acestei mine este identic cu cel al PMD-6M.

Fig. II-7. Mina antiinfanterie PMN:

1 – cui de siguranţă cu inel; 2 – buşon; 3 – căpăcel

Minele plantate se maschează cu un strat de pămînt de 1–2 cm, iarna, cînd stratul de zăpada nu
depăşeşte 10 cm, ele se plantează pe sol, iar cînd grosimea stratului e mai mare – pe zăpada îndesată,
mascîndu-se cu zăpadă (stratul nu mai gros de 6 cm). Deplantarea şi neutralizarea minelor PMD-6M şi
PMN este interzisă. Ele se distrug pe locurile plantării prin explodarea încărcăturii de explozie sau prin
alte procedee.
Mina POMZ-2 face parte din minele cu schije. La explodare corpul ei se sparge într-un număr
mare de schije, care nimicesc forţa vie a inamicului.

522
 523

Plantarea acestor mine se execută cu una sau două ramuri de tiranţi de sîrmă. În primul caz (fig. II -
8) este necesar:
- de bătut în sol un ţăruş pentru tirant şi de prins de el tirantul cu un capăt (ţăruşul trebuie să se ridice
deasupra solului cu 10–15 cm);
- de întins tirantul în direcţia plantării minei;
- de bătut ţăruşul de instalare, lăsîndu-i deasupra solului 5–7 cm;
- de introdus în corpul minei calupul de buraj cu locaşul de aprindere spre gaura mică;
- de calat mina pe ţăruş pînă la proptire în calupul de substanţă explozivă;
- de prins cîrligul cu arc de tirantul de sîrmă;
- de amorsat focosul cu capsă;
- de introdus focosul în gaura superioară a corpului minei;
- de prins cîrligul cu arc de siguranţa de dare a focului;
- de mascat mina după fondul terenului;
- avînd convingerea că siguranţa de dare a focului se reţine sigur, de scos cuiul de siguranţă MUV-2
(sau ştiftul MUV).
La plantarea minelor cu două ramuri de tiranţi, mai întîi se întinde bine tirantul cu lungimea de 8 m
ce are laţ de sîrmă, cu cîrlig cu arc pe el. Toate celelalte operaţii se fac la fel ca şi la plantarea cu o singură
ramură.
Se interzice neutralizarea minelor POMZ-2 plantate cu focos MUV-2. Ele se distrug pe loc, aruncînd
din adăposturi asupra tiranţilor minelor gheare de pisică speciale cu funii şi trăgîndu-le de pe loc. Dacă
aceste mine sînt plantate cu focos MUV, atunci ele se neutralizează în următoarea succesiune:
- se apropie operatorul cu precauţie de mină, fără a atinge tirantul;
- se pune pe tija cuiului percutor tubul de siguranţă şi se introduce deasupra ştiftul de siguranţă (o
bucăţică de sîrmă);
- se taie tirantul, se scoate din mină focosul şi se decuplează de la capsă.

Fig. II-8. Schema plantării minei POMZ-2M cu o ramură de tirant:

1 – mină; 2 – ţăruşul tirantului; 3 – tirant; 4 – focos; 5 – cîrlig cu arc; 6 – siguranţa de dare a focului;
7 – ţăruş de instalare.

Mina OZM-4 (fig. II-9) este o mină săritoare cu schije. Principiul ei de funcţionare este următorul:
la întinderea tirantului se extrage siguranţa de dare a focului şi percutorul sub acţiunea arcului de acţionare
înţeapă capsa de aprindere. Flacăra de foc se transmite prin tub încărcăturii de azvîrlire; sub acţiunea
gazelor mina se aruncă din sol la o înălţime egală cu lungimea cablului de întindere (0,6 – 0,8 m) şi
încărcătura ei explodează, corpul minei se sparge în schije cu care se produc leziunile.
Plantarea minei se execută în următoarea succesiune:
- se sapă o adîncitură după diamterul minei cu adîncimea de 16-17 cm;
- se plantează mina şi se deşurubează dopul cu cercel;
- se introduce capsa specială în mină cu capsa detonantă în jos;
- se înşurubează dopul la loc pînă la refuz;
- se astupă cu pămînt spaţiul liber în jurul minei şi se îndeasă cu mînerul lopeţii;
- se bate primul ţăruş la o distanţă de 0,5 m de la adîncitură, lăsîndu-i deasupra solului 15–20 cm;

523
 524

- se prinde cîrligul cu arc al tirantului de sîrmă de cercelul dopului şi se întinde, trecîndu-l prin
tăietura de pe capătul primului ţăruş;
- se bate al doilea ţăruş la o distanţă de 5–6 m de la primul şi se leagă de el capătul tirantului;
- se deşurubează căpăcelul de siguranţă de pe niplu şi se prinde cu cuiul de siguranţă de tija dopului;
- se înşurubează focosul MUV-2 sau MUV cu tubul de siguranţă şi ştiftul pe niplu;
- se desprinde cîrligul cu arc de cercelul dopului şi se maschează mina;
- se prinde cîrligul cu arc de siguranţa de dare a focului, astfel încît tirantul să aibă burtă, iar
siguranţa de dare a focului să se ţină rezistent în tija percutorului;
- se scoate cu precauţie din focosul MUV-2 cuiul de siguranţă (din focosul MUV – ştiftul de
siguranţă) şi se scoate tubul.
La plantarea minei în teren moale sau afînat sub ea se pune o placă rigidă de mărimea nu mai mică
de 15x15 cm.
Minele OZM-4 plantate cu focoase MUV se neutralizează la fel ca şi POMZ-2. După scoaterea din
locul plantării trebuie scoasă capsa şi înşurubat dopul central. Mina OZM plantată cu focos MUV-2 nu
poate fi neutralizată şi se distruge pe loc.
Cîmpurile de mine din mine antiinfanterie cu acţiune la apăsare se plantează, de obicei, pe 2-4
rînduri. Distanţa dintre rînduri şi densitatea plantării minelor în fiecare caz sînt indicate. Cîmpurile de
mine antiinfanterie din mine cu acţiune la tracţiune se plantează, de obicei, pe două rînduri. Distanţa dintre
rînduri şi mine se indică, de asemenea, de către comandant.
Plantarea cîmpurilor de mine antiinfanterie poate fi executată prin unul din următoarele procedee:
prin procedeul de minare în formaţie; după sfoara de minare, întinsă paralel pe frontul cîmpului de mine;
după sfoara de minare întinsă perpendicular pe frontul cîmpului de mine. Totodată, primul procedeu se
aplică numai la plantarea cîmpurilor de mine din mine cu acţiune la apăsare. Minarea în acest caz se
execută la fel ca şi plantarea minelor antitanc. În funcţie de numărul de rînduri, la cîmpul de mine fiecare
soldat poate să planteze la o singură intrare cîte două sau patru mine. Focoasele se eliberează de către
comandantul grupei la locul de plantare a minelor.
Plantarea minelor cu acţiune la apăsare după sfoara de minare întinsă paralel pe front se execută de
grupuri a cîte 3 persoane: soldaţii „unu” şi „doi” aduc cîte 25–30 mine, întind sfoara, pun lîngă ea minele
corespunzător distanţelor indicate şi sapă adîncituri; soldatul „trei”, mergînd după soldatul „doi” la
distanţa de 8–10 m, plantează minele şi le maschează. Pe un alt loc sfoara o mută primii doi soldaţi.
Misiunea de plantare a cîmpurilor de mine antiinfaterie cu mine prin acţiune la tracţiune se execută
de către soldaţi în felul următor: soldaţii „unu” şi „doi”, avînd cîte 10–15 mine cu ţăruşi, întind sfoara, pun
minele şi bat în pămînt ţăruşii lîngă semnele de pe ea, prind de ţăruşul bătut un capăt al sîrmei şi,
întinzînd-o pînă la mină, o prind temporar de alt ţăruş sau de corpul minei, mută sfoara pe un loc nou;
soldatul „trei” pune mina pe ţăruş sau o îngroapă în sol (pe cea săritoare), o amorsează, maschează şi se
deplasează pentru plantarea următoarei mine. Fiecare grup următor acţionează eşalonat la 20–25 m de la
cel din faţă, astfel încît după finalizarea plantării minelor pe rîndul său să iasă fără a intersecta rîndurile de
mine plantate anterior.

Fig. II-9. Mina antiinfanterie OZM-4.

Procedeele examinate de plantare a cîmpurilor de mine antiinfanterie se aplică în caz de lipsă a

contactului nemijlocit cu inamicul (în caz de contact cu inamicul cîmpurile de mine antinfanterie din mine
cu acţiune prin apăsare se plantează după sfoara de minare întinsă perpendicular pe front). Înaintea
524
 525

începerii plantării grupa se împarte în grupuri cîte două persoane. Fiecare grup ia sfoara de minare, 8 mine
(cîte 4 pentru fiecare soldat), lopeţile de infanterie pentru săparea adînciturilor. Înaintarea se execută
numai tîrîş în modul indicat la plantarea prin acest procedeu a cîmpurilor de mine antiinfanterie (fig. II-
10). Soldaţii „unu” ai grupelor plantează cîte 4 mine la stînga de la sfoară şi se reîntorc la tranşee, ţinîndu-
se de sfoara de minare cu mîna stîngă; soldaţii „doi” plantează minele sale la dreapta de la sfoară şi,
scoţînd cuiul care o fixează, se reîntorc la baza de plecare, ţinîndu-se de sfoară cu mîna dreaptă.

Fig. II-10. Schema plantării minelor antiinfanterie după sfoara de minare întinsă perpendicular pe
front:
1 şi 2 – soldaţii grupurilor; nr. 1 şi nr. 2 – minele, plantate de către soldaţii „unu” şi „doi” ai grupului; I, II,
III şi IV – succesiunea plantării minelor de către fiecare soldat

Minele antidesant sînt destinate pentru minarea zonelor de litoral cu adîncimea de la 1 pînă la 5 m,
rîurilor cu viteza curentului de apă pînă la 1,5 m/s şi altor bazine de apă împotriva mijloacelor de desantare
prin debarcare şi tancurilor amfibii ale inamicului. Ele sînt divizate în mine de fund (PDM-1M, PDM-1,
PDM-2) şi mine ancorate (IARM). Datele principale despre ele sînt prezentate în tab. II-3.

Tabelul II-3

Minele
Date principale PDM-1M PDM-2
(PDM-1)
Masa totală a minei, kg 55–60 135
Masa încărcăturii de 10 15
explozie, kg
Adîncimea instalării, m 1–2 1,5–3,8
Efortul necesar de acţionare
a focosului (la aplicarea
efortului la capătul tijei), kg 18–26 40–50
f
Distanţa minimă dintre 6 8
mine, m
Componenţa grupului de 2 persoane; 3 persoane;
soldaţi şi timpul pentru 10–20 min pînă la 15 min.
instalarea unei mine

Mina PDM-1M se echipează cu focos VPDM-1 cu capsă specială MD-10. Pregătirea pentru plantare
este executată în următoarea succesiune:
- se fixează corpul minei de placa de balast pusă cu cuiurile pe sol;
- se deşurubează buşonul din deschizătura centrală;
525
 526

- se deşurubează capacul dispozitivului de siguranţă şi se scoate bucşa cu capsa specială; se verifică

mobilitatea tijei în dispozitiv; la apăsarea ei cu degetul mare tija trebuie să se deplaseze uşor;
- se introduce calupul în capacul dispozitivului de siguranţă şi se înşurubează pînă la refuz;
- se amorsează focosul cu capsa specială, înşurubîndu-l pînă la capăt; la verificarea cu ajutorul
şablonului (tăietura de pe cheie) capsa specială trebuie să treacă liber pe sub tăietură;
- se înşurubează focosul în mină şi se strînge cu cheia pînă la comprimarea totală a garniturii de
piele;
- se înşurubează manual tija pe capul focosului, se introduce cuiul fixator şi capătul drept al acestuia
se îndoaie;
- înainte de instalarea minei în apă se scoate banda metalică de pe capacul dispozitivului de
siguranţă.
Neutralizarea minelor instalate în apă este categoric interzisă. Dacă e necesară neutralizarea minelor
ele se nimicesc prin explozie sau dragare.
Mina PDM-1 este analogică după construcţie celei precedente, însă teaca deschizăturii centrale nu
are detonator intermediar. Ea este îmbinată fix cu focosul VPDM-1.
Mina PDM-2 are un corp sferic şi un suport special cu dispozitiv telescopic, datorită căruia poate fi
instalată la diferite adîncimi (pe un suport jos sau înalt). Focosul folosit VPDM-2 are aceeaşi construcţie
ca şi VPDM-1, însă efortul de acţionare a lui este mărit. Mina se instalează de un grup din trei persoane.
Neutralizarea minei instalate în apă este interzisă.
Mina fluvială ancorată IARM este destinată pentru executarea barajelor pe rîuri şi lacuri împotriva
mijloacelor de desantare prin debarcare şi navelor fluviale ale inamicului. Pentru pregătirea minei de
instalare trebuie:
- de pregătit focosul (se scoate căpăcelul de cauciuc, se verifică existenţa cuiului de siguranţă, bucşa
de metal se înlocuieşte cu calupul, se pune căpăcelul de cauciuc);
- de deşurubat dopul din deschizătura corpului minei şi de înşurubat focosul cu ajutorul cheii.
Instalarea acestor mine se execută de pe mijloacele plutitoare. Totodată, succesiunea acţiunilor este
următoarea:
- se scoate căpăcelul de cauciuc de pe focos şi pe capul acestuia se pune crucea, astfel încît ea să nu
se scoată;
- se înlătură cuiul de siguranţă din focos şi cuiul de fund din ancoră;
- se ia mina cu ambele mîini de fundul ancorei şi se coboară cu ancora în jos cu o înclinare de pînă la
30° de la verticală.

Elementele de asigurare împotriva deplantării minelor

Orice mină antitanc sau antiinfanterie poate fi plantată cu asigurare împotriva deplantării. Şi atunci la
încercarea de a le neutraliza minele vor exploda. În calitate de elemente de asigurare împotriva deplantării
se utilizează focoasele cu acţiune la tracţiune sau la descărcare.
Asigurarea împotriva deplantării minelor cu focoase cu acţiune la tracţiune se obţine prin faptul că în
locaşul de aprindere lateral sau de fund se înşurubează focosul de la care se trage o sîrmă (o sfoară) spre un
ţăruş bătut sub mină sau alături. Uneori un capăt al tirantului se leagă de corpul sau mînerul minei, iar
celălalt – de focosul cu acţiune prin tracţiune al unei mine (încărcături de explozie) plantate la o parte,
adică se amenajează o mină–cursă. Trebuie de avut în vedere că inamicul poate să aibă focoase cu acţiune
combinată, care acţionează la tracţiunea tiranţilor, tăierea (ruperea) lor şi la apăsarea asupra mecanismelor
de acţionare. Minele-cursă pot fi plantate şi separat de alte mine pentru minarea intrărilor în clădiri,
bunurilor lăsate, tehnicii de luptă, armamentului şi obiectelor de uz casnic cu folosirea focoaselor
(contactoarelor) din dotare sau improvizate. Focoasele şi contactoarele improvizate pot avea cea mai
diversă construcţie. Recomandări univoce privind amenajarea minelor-cursă nu există. Eficacitatea
întrebuinţării lor depinde deseori de ingeniozitatea personală a pionierilor, de existenţa mijloacelor.
Minele plantate cu asigurare împotriva deplantării şi minele-cursă descoperite se nimicesc pe loc cu
încărcături suprapuse de SE sau prin tragerea lor cu ajutorul ghearelor de pisică de la o distanţă de
siguranţă. Numai în cazuri excepţionale, cînd tipurile focoaselor întrebuinţate sînt bine cunoscute şi e
necesară neutralizarea (păstrarea) obiectivului minat, se permite neutralizarea acestor mine. Totodată, se
526
 527

examinează minuţios minele şi obiectivul minat, fără a mişca din loc minele, se introduc cu precauţie
dispozitivele de siguranţă necesare în focoase (contactoare) ş.a.m.d. Fiecare tirant se taie numai avînd
convingerea fermă că după aceasta nu se va produce explozia.

3. Mijloacele de cercetare şi de deminare. Amorsarea minelor AT şi AP.

Mijloacele de cercetare şi de deminare includ aparate, maşini speciale şi muniţie de geniu.
Principalele dintre ele sînt: completul de mijloace de cercetare şi de deminare KR,
detectoarele de mine, dragorul, încărcăturile alungite.
Completul de mijloace de cercetare şi de deminare KR este destinat pentru detectarea,
marcarea şi deplantarea diferitelor mine. Completul include: sonde montabile, gheare de pisică
cu frînghii de lungimea 30 m, steguleţe, bobine cu panglică albă-neagră a cîte 100 m lungime,
huse pentru bobine, steguleţe şi sonde, foarfece pentru tăierea sîrmei ghimpate, ladă de ambalaj.
Minele plantate în pămînt se detectează cu ajutorul sondei, care are un vîrf de oţel ascuţit
şi o coadă din trei coturi. La lucrul în poziţia din picioare se folosesc toate cele trei coturi, iar
coada se ţine sub un ungi de 20–40° faţă de suprafaţa solului. La căutarea minelor din poziţia
culcat se foloseşte numai un cot, care se ţine paralel cu pămîntul, însă ascuţişul se pune în cot
sub un unghi de 30° în raport cu axa lui. Solul se străpunge la o adîncime de 10–15 cm peste
fiecare 10–20 cm.
Ghearele de pisică cu frînghii se folosesc pentru scoaterea (smulgerea) minelor detectate
din locurile plantării, pentru nimicirea minelor cu acţiune la tracţiune, precum şi pentru mutarea
din loc a obiectelor minate.
Panglica albă-neagră este destinată pentru marcarea limitelor culoarelor pe cîmpurile
minate. Fîşiile negre şi albe de pe ea au o lungime de 0,5 m.
Pentru descoperirea minelor şi altor muniţii plantate în sol (zăpadă, apă), corpurile
sau focoasele cărora sînt produse din metal, se întrebuinţează detectoarele de mine UMIV-
1, IMP, MIV şi DIM, şi detectoarele de bombe IFT şi MBI-1.
Toate aceste aparate au subansambluri şi blocuri de una şi aceeaşi destinaţie. De obicei,
detectorul de mine are un cadru detector fixat pe cotul principal al tijei, o casetă pentru sursele
de curent, un cablu de conexiune, un bloc generator, o cască de ascultare, sondă de oţel scurtată
fixată pe cotul de bază, coturi suplimentare pentru tijă, o cutie de metal, o geantă din foaie de
cort pentru aşejarea casetei cu sursa de alimentare. Prin rotirea mînerelor blocului generator (de
amplificare) se obţine tonul de control necesar. Totodată, elementul de căutare se tinde la o
înălţime de cel puţin de 0,1 m de la suprafaţa solului; în raza de 1 m nu trebuie să existe nici un
fel de obiecte de metal, iar detectoarele vecine în funcţiune trebuie să fie nu mai aproape decît la
6 m. Căutarea minelor constă în faptul că pionierul, mişcîndu-se în direcţia indicată, deplasează
cadrul detector lin şi fără întreruperi spre dreapta şi spre stînga deasupra suprafeţii solului la o
înălţime de 5–7 cm şi înainte – la 15–20 cm. La schimbarea tonului de control pionierul trebuie
să se oprească şi să precizeze locul unde se află obiectul descoperit. La acordarea corectă a
detectoarelor de mine minele cu corp de metal pot fi descoperite la o adîncime de 35–40 cm, iar
minele cu corpuri de lemn şi masă plastică, care au piese de metal, – la o adîncime de 5–8 cm.
Lăţimea fîşiei cercetate în cazul lucrului în picioare este de 0,7 m, culcat – pînă la 1 m.
Încărcăturile alungite de deminare (UZ) sînt destinate pentru executarea culoarelor în
cîmpurile de mine prin procedeu de explodare. Încărcătura alungită din dotare este încărcătura
UZ-3. Ea se asamblează din blocuri separate de lungimea 1,95 m (fig. II-21). Fiecare bloc este
alcătuit din trei elemente (ţeavă metalică umplută cu SE), unite cu coliere. Completul are blocuri
de trei tipuri: principale, blocuri cu drosel cumulativ şi teu, blocuri cu încărcătură inertă. La
exterior ele toate sînt asemănătoare şi se deosebesc numai prin umplutură. Elementele blocurilor
principale au o umplutură compactă de SE (sau compoziţie inertă), iar în elementele cu drosel
cumulativ există spaţii între calupurile speciale, care asigură transmiterea detonării numai în
direcţia bucşelor de cap ale blocului. Pentru deminare se asamblează încărcături cu lungimea de
50 sau 100 m, care se aduc pe cîmpul de mine prin împingere sau prin tîrîre cu ajutorul tancului
sau prin alte metode. Completul total de încărcătură se asamblează de o grupă în timp de 1,5 ore,
totodată, bucşele de cap ale acestuia trebuie să fie orientate în direcţia inamicului. Încărcătura
527
 528

adusă pe cîmpul de mine se explodează la străpungerea cu un glonţ a casetei speciale sau prin
procedeu electric de distrugere (pirotehnic de aprindere) cu folosirea tecilor cu încărcături de
explozie existente în complet. Grupa (grupul) execută această misiune în succesiunea următoare:
- toţi soldaţii grupului descarcă şi eliberează încărcăturile de ambalaj, grupează blocurile în
ordinea necesară pentru asamblare;
- soldaţii „unu” şi „doi” duc blocul de rulare al dragorului; comandantul grupei duce sculele
pentru asamblare; soldaţii „trei” şi „şase” aduc cîte un bloc la locul de începere a asamblării;
- comandantul grupei, soldaţii „unu” şi „doi” fixează blocul de rulare al dragorului de primul bloc
şi unesc consecutiv blocurile ce se aduc;
- soldaţii „trei” şi „şase” aduc blocurile rămase, iar după terminarea aducerii în pereche unesc
blocurile la locul de asamblare a încărcăturii;
- soldaţii „trei” şi „patru” instalează pe încărcătură cutia dispo-zitivului de aprindere şi unesc teaca
încărcăturii de explozie de blocul de coadă, iar soldaţii „cinci” şi „şase” – instalează cîrligile de
remorcare de cap şi de coadă;
- grupa în componenţă execută remorcarea încărcăturii de tanc;
- comandantul grupei, soldaţii „unu” şi „doi” trec încărcătura în poziţie de luptă (instalează caseta
de aprindere). Aceasta se execută nemijlocit înainte de aducerea încărcăturii pe cîmpul de mine al
inamicului.

Fig. II-21. Blocul încărcăturii alungite UZ-3:

a – vedere generală a blocului; b – secţiune a elementului cu drosel cumulativ; 1 – bucşă de
coadă; 2 – bucşă de cap; 3 – calup cu suprafaţă sferică; 4 – calup cu pîlnie cumulativă; 5 – inele
opritoare; 6 – corpul teului; 7 – bucşa teului; 8 – calup de trotil;
9 – fixator
Cercetarea barajelor de geniu.
Barajele de mine şi exploziv pot fi descoperite vizual după indiciile de demascare cu ajutorul
aparatelor sau maşinilor speciale. Indiciile de demascare a cîmpurilor de mine: pămînt afînat neînlăturat
după instalarea minelor, ambalaj uitat sau etichete lăsate de la mine şi focoase, scule şi accesorii pentru
minare, ţăruşi de orientare şi plantare, semne de marcare şi de delimitare a minelor şi cîmpurilor de mine
lăsate, moviliţe amplasate într-o anumită succesiune şi deosebirea acestor locuri de fondul terenului
înconjurător, sfori, sîrmă întinse deasupra suprafeţii pămîntului etc.
Cercetarea barajelor genistice ale inamicului se realizează, de regulă, noaptea de către patrulele de
cercetare de geniu, deseori în componenţa unei grupe. Aceasta trebuie să aibă neapărat în dotare: arme
personale, detectoare de mine, sonde, gheare de pisică cu funii, steguleţe (jaloane), panglică albă-neagră şi
accesorii mărunte (cuţite, cleşte de tăiat, cuie de siguranţă etc.).
Modul de acţiune a patrulei de cercetare de geniu în componenţa grupei, care este dotată cu cinci
detectoare de mine şi şapte sonde scurte e prezentat în fig. II-22.
Deplasarea cercetaşilor la executarea misiunii poate fi eşalonată spre dreapta sau spre stînga. Fiecare
cercetaş, care acţionează cu detectorul de mine şi cu sonda (cu excepţia celui de-al cincilea), trage după
sine un capăt de panglică albă-neagră cu lungimea de 10–15 m, după care se orientează cercetaşul vecin.
Comandantul grupei înaintează între cercetaşii „trei” şi „patru” la o distanţă de 5–7 m, iar alături de el (în
spatele cercetaşului „trei”) se deplasează cercetaşul „şase”, desfăşurînd panglica albă-neagră axială,
capătul căreia este fixat la aliniamentul de plecare. La detectarea minei comandantul grupei se apropie de
ea determină tipul, modul de plantare şi dă comanda de continuare a cercetării. De panglica albă-neagră
axială el fixează o etichetă cu numărul de ordine al soldatului, care a detectat mina. Spre aliniamentul de
plecare pionierii se întorc după panglica axială. Pentru a asigura siguranţa deplasării înapoi, toate minele
528
 529

depistate de cercetaşul „trei” trebuie să fie marcate cu steguleţe. La deplasarea înapoi spre aliniamentul de
plecare aceste steguleţe se scot, iar cu ajutorul ghearelor de pisică cu funii se deplantează minele
preconizate pentru deplantare în calitate de mostre.
Cercetarea barajelor de mine şi exploziv în cursul ofensivei (la executarea marşurilor în adîncimea
apărării inamicului) se execută de o patrulă de cercetare de geniu, care se dotează cu mijloace de căutare
individuale, detector de mine rutiere sau un dragor tăvălug. Cu o deosebită minuţiozitate se verifică în
privinţa minării podurile şi alte construcţii rutiere.
Pentru verificarea terenului în privinţa existenţei minelor sau muniţiilor neexplodate în raioanele de
dispunere (de concentrare) a trupelor se folosesc, de obicei, detectoarele de mine rutiere şi dragoarele
antimină, iar în caz de lipsă a acestora – verificarea se execută manual cu ajutorul detectoarelor de mine. În
primul rînd, verificării se supun toate drumurile raionului destinat pentru amplasarea trupelor, iar apoi –
locurile şi sectoarele de teren indicate. Dacă verificarea în privinţa existenţei minelor se execută manual,
atunci grupei, de obicei, i se destinează un sector de 0,5x2 km. Grupa se divizează în două grupuri cîte trei
persoane. Un grup execută verificarea dintr-o parte a drumului, al doilea – din cealaltă. Ele se deplasează
în zigzag de la limitele exterioare ale sectorului spre terasamentul drumului cu distanţe între punctele de
întoarcere de 40–50 m. Cercetaşii grupurilor urmează eşalonat unul după altul la distanţe de 10–15 m,
verificînd fiecare, totodată, o fîşie cu lăţimea de 2-2,5 m. În toate cazurile minele şi muniţiile neexplodate
descoperite se marchează cu steguleţe roşii (jaloane), apoi se distrug pe loc.

Fig. II-22. Schema cercetării cîmpului de mine de către grupă.

a – cîmp de mine al inamicului; b – cîmp de mine al propriilor trupe;c – panglică albă-neagră;
1–5 cercetaşi de geniu

529
 530
".

TEMA 2. BARAJELE GENISTICE, AMENAJAREA ŞI TRECEREA LOR.

Şedinţa 2. Practica – 2ore .
Subiecte de studiu
1. Executare culuoarilor în cîmpurile de mine şi trecere lor.
2. Barajele neexplozive, construcţia şi trecerea lor.
Bibliografia:1.„Instrucţiuni pentru executarea lucrărilor genistice de către
trupe",pag. 35-67.
2.„Instrucţiuni pentru amenajarea genistică a locaşurilor de tragere",pag.
20-47.

1. Executare culuoarilor în cîmpurile de mine şi trecere lor.

Cîmpurile de mine, se trec în fond prin culoarele executate în ele. Culoarele se execută prin
următoarele procedee:
- prin explodare — minele se distrug prin explozia încărcăturilor de deminare cu contact sau
fără contact;
- manual - minele se descoperă cu detectoarele de mine şi sondele, deplantîndu-le din pămînt şi
îndepărtîndu-le dincolo de limitele culoarului;
- mecanic - minele se distrug sau se îndepărtează dincolo de limita culoarului cu dragoarele
antimină.
Culoarele prin cîmpurile de mine ale inamicului din faţa limitei dinainte a apărării
trebuie să fie executate strict către timpul indicat; pe ele nu trebuie să fie lăsate nici o mină,
iar limitele culoarelor să fie bine marcate şi vizibile pentru propriile trupe. Axele culoarelor
din propriile baraje şi barajele inamicului trebuie să coincidă.
Lăţimea culoarelor în cîmpunle de mine din faţa limitei dinainte a inamicului trebuie să fie de 6-
8 m, iar în adîncimea apărării lui - cel puţin de 4 m. Ulterior o parte a culoarelor poate fi lărgită pînă la
10 m şi mai mult.
Limitele culoarelor se marchează cu indicatoare standard unice instalate şi ascunse cu
minuţiozitate de observarea inamicului (fig.I). In timpul nopţii pentru marcarea culoarelor pot fi
folosite lanterne cu filtru de lumină care se instalează împreună cu semnele unilaterale. Simultan pot fi
instalate semne de avertizare cu inscripţii „Mine" şi „Culoar".

Fig. 1. Instalarea indicatorului standard pentru marcarea culoarelor în cîmpul de mine:

1 - indicator standard; 2 - brazdă de iarbă; 3 - rampă; 4 - pămînt de umplutură
Pentru executarea manuală a culoarului în cîmpul de mine grupa se înzestrează cu detectoare
de mine, sonde, panglici albe-negre, sfori, gheare de pisică pentru scoaterea minelor, semne
pentru marcarea culoarelor, lopeţi mici.

530
 531
În funcţie de existenţa mijloacelor de căutare executarea misiunii de către grupă poate fi
organizată prin di verse proced ee. D e exemplu, grupa înzestrată cu detectoare de mine fără
sonde execută culoarul în modul indicat în fig. 2.

Fig. 2. Schema executării culoarului de către grupa înzestrată

cu detectoare de mine fără sonde:
1-6- numereîe soldaţilor
În acest caz soldatul „unu", menţinînd direcţia indicată, se deplasează conform reperului sau
azimutului stabilit. Ceilalţi soldaţi, orientîndu-se după bucăţile de panglici albe-negre, se deplasează
eşalonat spre dreapta (stînga) la distanţele indicate unul faţă de altul.

Soldatul „unu", finalizînd căutarea minelor (se desfăşoară toată panglica albă-neagră), rămîne
pentru paza culoarului. Soldaţii „doi" şi „trei", ajungînd la aliniamentul atins de soldatul „unu", se
reîntorc la baza de plecare după panglica albă-neagră întinsă de aceasta iau indicatoarele unilaterale şi
marchează cu ele limitele culoarului (al doilea - din stînga, al treilea -din dreapta).
Minele detectate în timpul căutării ori se deplantează şi se îndepărtează după limitele culoarului,
ori se marchează cu stegule te pentru scoaterea ulterioară cu gheara de pisică sau distrugerea cu
încărcături de SE suprapuse.
Examinarea, deplantarea şi îndepărtarea minelor după limitele culoarului sau prinderea lor de
sfoară cu ajutorul capetelor de diferite lungimi se execută de către comandantul grupei cu antrenarea
soldaţilor „patru" şi „cinci". Scoaterea minelor din locurile de plantare se execută după marcarea
culoarului şi reîntoarcerea tuturor soldaţilor la aliniamentul de plecare. Locurile de unde au fost
deplantate minele se maschează.
Grupa poate să execute culoarul în cîmpul de mine şi cu ajutorul sondelor şi detectoarelor de
mine cu sonde. In acest caz după finalizarea căutării minelor primul grup rămîne pentru paza
culoarului, iar soldatul „unu" al grupului al doilea şi soldatul „doi" al grupului al treilea se reîntorc la
aliniamentul de plecare, orientîndu-se după panglicile întinse de către ei, iau indicatoarele unilaterale
şi marchează limitele culoarului (soldatul „unu" - din stînga, soldatul „doi" - din dreapta). Executarea
misiunilor în ambele cazuri se execută numai la deplasarea soldaţilor tîrîş. Dacă cîmpul de mine nu
este cercetat sau în timpul cercetării au fost detectate mine antiinfanterie cu acţiune la tracţiune, atunci
pentru distrugerea lor sînt numiţi doi soldaţi cu gheare de pisică pe o funie cu lungimea de 30-50 m.
Prin aruncarea succesivă a ghearelor de pisică de-a lungul axei culoarului ei draghează o porţiune a
cîmpului de mine de 15-20 m pe lăţimea stabilită a culoarului. Pe urmă se execută căutarea de mine cu
sondele şi detectoarele de mine la aceeaşi adîncime. Şi astfel se repetă pînă la executarea culoarului pe
toată adîncimea cîmpului de mine.
Culoarele în cîmpurile de mine se execută prin procedeu de explodare cu ajutorul
încărcăturilor alungite UZ-3 sau încărcăturilor produse de trupe. Aducerea lor pe cîmpul de
mine se execută, de regulă, înaintea începutului sau în timpul pregătirii de foc. La explodarea
încărcăturii UZ-3 se obţine un culoar cu lăţimea de pînă la 8 m.
Pentru fiecare culoar se numeşte un post de comenduire compus din 3-4 persoane în frunte cu
şeful postului. Grupa execută serviciul, de obicei, pe două culoare. Din obligaţiile postului de
531
 532
comenduire fac parte marcarea culoarului, îndrumarea circulaţiei prin acesta, paza culoarului şi
închiderea lui în caz de necesitate. Personalul acestor posturi se asigură cu mijloace de semnalizare
pentru îndrumarea circulaţiei (cu steguleţe, lanterne etc). Pentru închiderea culoarelor se folosesc
barierele de mine, executate cu forţele postului, sau rezerva de mine concentrată lîngă culoar.
Mijlocul de bază pentru trecerea cîmpurilor de mine cu tancurile sînt dragoarele de
mine suspendate pe tanc.
În dotarea subunităţilor de tancuri există dragoare de contact cu acţiune mecanică şi anume - de
apăsare şi de dezgropare.
Dragoarele cu acţiune de apăsare sînt destinate pentru cercetarea cîmpurilor de mine şi
executarea culoarelor de căi pentru roţi prin acestea. La construcţiile existente lăţimea fiecărui făgaş de
bloc al dragorului constituie 0,82 m. Viteza de lucru a tancurilor-dragor este în medie de 8-12 km/oră.
Dragorul tăvălug KMT-5 (fig. 3.) are două organe de lucru blocuri de rulare, două cadre de
împingere, dispozitiv de cuplare, lanţ pentru dragarea minelor anticlirens în intervalul dintre fagaşeţe
blocurilor, mecanism de marcare a culoarului executat, organe de lucru suplimentare cu cuţite şi
echipament electric. Construcţia dragorului permite executarea automată a desprinderii organelor de
lucru fără ieşirea echipajului din tanc.
Masa dragorului - 7,6 t. Pe tanc el se suspendă de către echipajul maşinii în timp de 35-40 min.,
dar se detaşează în timp de 5-10 min. Completul dragorului se transportă cu trei automobile ZIL-131,
pe una dintre care este montată macaraua-consolă, cu ajutorul căreia se execută încărcarea şi
descărcarea dragorului. Culoarul executat de dragor se marchează cu trasorul şi semnalele pirotehnice
montate pe dragor, care se pun la începutul şi la sfîrşitul culoarului.
Dragoarele cu acţiune de dezgropare (cu cuţite) permit dragarea minelor prin scoaterea lor din
sol cu cuţitele (fără a le exploda) şi îndepărtarea ulterioară cu ajutorul lamelor de pe fîşia supusă
dragării.
Dragorul cu cuţite KMT-4 are organe de lucra cu cuţite, cadre de împingere (balansoare),
dispozitive de siguranţă (echilibratoare), dispozitiv de cuplare, mecanisme de trecere în poziţia de
transport, echipament electric. Masa dragorului e de 1,1 t, draghează minele în făgaşe cu o lăţime de
0,62 m, se suspendă pe tanc în timp de 15-20 min., se detaşează în timp de 3-5 min. Lucrările de
suspendare-detaşare le efectuează echipajul tancului cu ajutorai troliului manual, care face parte din
completul dragorului.

Fig. 3. Dragorul tăvălug antimină KMT-5 suspendat pe tanc

2. Barajele neexplozive, construcţia şi trecerea lor.

Există baraje antitanc (şanţuri, escarpe, contraescarpe, colţi antitanc, arici metalici, abatize în
pădure, valuri de zăpadă, copci etc.) şi antiinfanterie (garduri, capre de sîrmă, plase, spirale de sîrmă
ghimpată etc).
Şanţurile antitanc se sapă, de obicei, cu ajutorul maşinilor de săpat şi prin procedeu de
explodare. Adîncimea lor trebuie să fie de cel puţin 2 m, iar lăţimea la fund - 2,5-3 m, la suprafaţa
solului 5,5-7 m. Pe pantele orientate spre inamic se execută escarpe, iar pe pantele orientate în
direcţia trupelor proprii - contraescarpe.
Colţii antitanc se execută, de obicei, din bîrne, grinzi de beton armat şi de metal trainic
îngropate în pămînt şi bine fixate. Ei se instalează pe 3-5 rînduri în eşichier. Distanţele dintre rînduri
532
 533
sînt de 2-3 m. Colţii antitanc se amplasează, unul faţă de celălalt, la o distanţă de 1,2 - 1,3 m.
înălţimea lor de la suprafaţa pămîntului constituie de 1 - 1,2 m, înclinarea colţilor antitanc este
orientată în direcţia din care se aşteaptă deplasarea inamicului (sub unghi de 60-70°). Colţii antitanc
împletiţi de jur împrejur cu sîrmă ghimpată reprezintă, totodată, şi un baraj antiinfanterie.
Pentru închiderea rapidă a drumurilor, străzilor, culoarelor din baraje se folosesc aricii
metalici. Ei se pun pe 2-4 rînduri, la distanţe de 2 m şi se fixează unul de altul prin grinzi, sau buşteni.
Abatizele în pădure se execută din copaci cu diametrul trunchiurilor de cel puţin 20 cm, care stau
unul faţă de altul la o distanţă de cel mult 6 m. Copacii se doboară cruciş cu vîrfurile în direcţia
inamicului, fără a-i desprinde total de cioturi, legînd cu sîrmă capetele trunchiurilor de cioturi,
înălţimea cioturilor trebuie să fie diferită (80-120 cm), iar adîncimea abatizei - nu mai mică de 3 m.
Valurile de zăpadă se fac din zăpadă puhavă, cu o înălţime de cel puţin 1,5 m şi lăţimea de 10-20
m. Zăpada de la suprafaţa valului se îndeasă uşor pentru a evita spulberarea lui de către vînt.
In timpul iernii pe cursurile de apă se execută bariere de gheaţă, îmbinîndu -le cu formarea
găurilor mari în gheaţă cu o lăţime de 3-4 m lîngă malul rîului, în imediata apropiere de barieră,
înălţimea barierei trebuie să fie de cel puţin 1,5 - 1,7 m.
Copcile se execută, de obicei, de-a lungul malului propriu la o grosime a gheţii de cel puţin 20
cm, cu dimensiuni de 1,5 x 8 m sau 2 x 10 m, cu intervale între ele de pînă la 1 m.
Trecerea barajelor antitanc neexplozive se realizează prin folosirea pe larg a
buldozerelor, maşinilor de trasare a drumurilor, maşinilor de ridicat, maşinilor de asamblat
elemente de poduri. Astfel şanţurile antitanc, escarpele, contraescarpele se trec pe poduri de căi
pentru roţi sau pe culoarele executate prin excavarea pantelor şi astuparea parţială a şanţurilor cu
ajutorul buldozerelor sau cu întrebuinţarea SE.
Culoarele prin abatizele în pădure, bariere, baraje de arici metalici se execută cu ajutorul
maşinilor de geniu pentru înlăturarea obstacolelor IMR, maşinilor de trasare a drumurilor BAT,
echipamentelor de buldozer pe tanc BTU. Totodată, pentru a asigura securitatea echipajelor contr a
unor explozii posibile ale minelor, se recomandă ca în prealabil să fie explodate încărcături alungite în
abatize. Colţii antitanc se distrug de regulă, în locurile pentru culoare prin explodare.
Barajele antiinfanterie de sîrmă (plasele şi gardurile de sîrmă, sîrrha încurcată, abatizele,
caprele de sîrmă, aricii, spiralele de sîrmă etc.) se execută de către subunităţile instalate în
apărare. Pentru aceasta se foloseşte sîrma ghimpată simplă şi dublă. La trupe ea se livrează în
colaci. Un colac desîrmă ghimpată dublă conţine 340 m, iar de cea simplă - 400 m. Masa
aproximativă a colacilor respectivi este de 50 kg şi 35 kg. Pentru prinderea sîrmei de ţăruşii de lemn se
folosesc agrafe speciale, care într-un kilogram sînt în jur de 60-80 buc. Consumul de agrafe pentru 100
kg de sîrmă ghimpată simplă sau dublă constituie respectiv 8 kg (8 %) şi 6 kg (6 %).
Plasele de sîrmă puţin vizibile se instalează din pachete prefabricate MZP. Un pachet poate fi
întins pe o suprafaţă de 10x10 m.
Culoarele în barajele de sîrmă sînt executate cu ajutorul baionetelor-cuţit (cu excepţia plaselor şi
spiralelor puţin vizibile), substanţelor explozive, foarfecelor şi uneltelor de amenajare genistică a
terenului.

533
Pregătirea de
transmisiuni
 535

TEMA1. Principiul de organizare a legăturii radio în subunităţi.

Şedinţa 1. Prelegere – 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Scopul, rolul şi sarcinile legăturii în subunităţi .
2. Procedeele de organizare a legăturilor în timpul diferitor acţiuni de luptă.
3. Datele radio. Regulile de stabilire a legăturii radio în fonie. Transmiterea,
recepţionarea semnalelor şi comenzilor.
4. Disciplina de transmisiuni şi măsurile de protecţie a legăturilor şi mijloacelor
de transmisiuni.
Bibliografia: 1. Regulamentul legăturilor radio (p.II), pag. 1- 50.

1. Scopul, rolul şi sarcinile legăturii în subunităţi.

Pentru conducerea neîntreruptă a subunităţilor în timpul acţiunilor de luptă se foloseşte un
spectru larg de mijloace de transmisiuni.
Fiecare comandant trebuie să cunoască regulile de lucru cu mijloacele de transmisiuni şi
personal să poată lucra cu ele.
Pierderea legăturii duce la pierderea conducerii şi corespunzător, duce la înfrîngerea în
lupta.
Legăturile cu subunităţile de infanterie motorizată pot fi organizate:
- prin cablu (tel. fix).
- Prin radio;
- Prin mijloace de semnalizare;
- Mobile.
Transmisiunile constituie mijlocul de bază prin care se asigură legătura pentru:
- primirea ordinelor şi dispoziţiilor;
- conducerea cu subordonaţii;
- cooperare;
- înştiinţarea subunităţilor.
Legătura trebuie să fie oportună, de bună calitate şi continuă, să asigure rapiditatea
transmiterii comunicărilor şi lucrul în secret al mijloacelor de transmisiuni.
Sarcinile legăturii constă în:
- asigurarea transmiterii integrale a volumului de informaţii necesar pentru conducere, cu
realizarea protecţie şi securităţii împotriva bruiajului, interceptării convorbirilor şi dezinformării de
către inamic;
- acces imediat al surselor de informaţii la reţeaua de transmisiuni;
- timp minim de întîrziere a informaţiei;
- să asigure transmiterea în timp real a informaţiei operative, necesară pentru conducere.
Legătură pe timpul acţiunilor de luptă trebuie să fie:
- cu eşalonul superior;
- cu vecinii şi subunităţile cu care se cooperează;
- cu subunităţile din subordine.
Forţele şi mijloacele de transmisiuni ale B.IMo.
În structura B.IMo există plutonul de transmisiuni care dispune de mijloace de legătură radio şi
prin cablu.
Plutonul de transmisiuni este destinat pentru asigurarea legăturii comandantului B.IMo şi
statului major prin fir şi radio cu subunităţile din subordine şi eşalonul superior, cu vecinii şi
subunităţile de cooperare.
535
 536
Plutonul este dotat cu mijloace de transmisiuni:
1. Maşina de comandament şi stat major (КŞМ, R – 145 BM pe baza TAB-60pb sau КŞМ, R
– 142H pe baza-GAZ-66) – 2 buc.
Mijloacele de transmisiuni:
- staţia radio R – 130
- staţia radio R – 111 (2 buc.)
- staţia radio R – 123
Aceste mijloace de transmisiuni asigură legătura radio pînă la 300 km.
2. Staţii radio portative:
- R – 107M
- R – 159
- R – 158
- AN/PRC – 127 (A)
3. Centrala telefonică de companie P -193M.
4. Telefoane fixe de tip TA – 57.
5. Cablu telephonic de companie P – 274.
De asemenea în fiecare subunitate a B.Imo există mijloace de legătură radio şi prin fir. Pe fiecare
maşină de luptă (TAB, MLI) este instalată staţia radio R – 123 sau R – 173 care asigură legătura
radio pînă la 20 km.

2. Procedeele de organizare a legăturilor (transmisiunilor) în timpul diferitor

acţiuni de luptă.
Organizarea transmisiunilor cuprinde un ansamblu de măsuri organizatorice şi tehnice, care se
adoptă de către statele majore şi se referă la:
- stabilirea sistemului de transmisiuni;
- precizarea forţelor şi mijloacelor de transmisiuni necesare;
- manevra şi modul de folosire a acestora pe timpul ducerii luptei;
- asigurarea acţiunilor inamicului.
Sisitemul de transmisiuni reprezintă ansamblul de centre de transmisiuni, precum şi staţii radio,
linii de transmisiuni, organizat unitar într-o anumită idee tactică (operativă), în scopul asigurării
legăturii necesare unui comandant de unitate (subunitate).
Structura sistemului de transmisiuni este determinat de:
- condiţiile în care se duc acţiunile de luptă;
- compunerea de luptă şi dispozitivul de luptă
- organizarea conducerii;
- caracteristicile terenului;
- timpul la dispoziţie;
- situaţia forţelor şi mijloacelor de transmisiuni.
În subunităţile de infanterie transmisiunile se organizează prin diferite categorii de
mijloace:
- transmisiuni prin radio;
- transmisiuni prin fir (cablu);
- transmisiuni prin mijloace mobile şi agenţi de legătură;
- transmisiuni prin mijloace de semnalizare .
Transmisiunile prin radio permit realizarea legăturii în fonie, telegrafice (auditive (cod
MORZE) şi prin teleimprimare, fototelegrafice şi pentru transmiteri de date.
Putînd fi uşor interceptate, goniometrate şi bruiate mijloacele radio trebuie folosite limitat
şi cu prudenţă. Regimul de lucru al staţiilor radio se stabileşte de şeful de stat major al eşalonului
care organizează transmisiunile radio.
În funcţie de situaţia tactică a diferitor acţiuni de luptă, precum şi de forţele şi mijloacele de
transmisiuni radio existente, tipul lor şi de eşalonul la care se organizează transmisiunile, legătura
radio se organizează prin două procedee:
- reţea radio;
536
 537
- direcţie radio.
Reţeaua radio – este procedeul de organizare a transmisiunilor radio între trei sau mai mulţi
corespondenţi care dispun fiecare de cîte o staţie radio şi date radio necesare pentru lucru.

Cupru – 03 Stejar – 95 Oţel – 07 Regat - 51

Organizarea legăturii radio în reţea prezintă următoarele avantaje:

- un consum mic de staţii radio comparativ cu direcţia radio;
- un consum mic de frecvenţe şi indicative;
- posibilitatea de a executa transmisiuni circulare care este recepţionat de toţi subordonaţi
din reţea.
Dezavantajele:
- capacitatea de trafic este mult mai mică (comparativ cu direcţia radio);
- legătura staţiei principale cu corespondenţii se stabileşte mai greu;
- se uşurează cercetarea radio a inamicului.
Direcţia radio – este procedeul de organizare a transmisiunilor radio între doi corespondenţi care
dispun fiecare de cîte o staţie radio şi date radio necesare pentru lucru.

Cupru – 03 Regat – 51

Direcţia radio, de regulă, se organizează pentru asigurarea legăturii cu elemente din dispozitivul
de luptă:
- care au misiuni deosebit de importante;
- pentru majorarea distanţei de legătură sau staţiilor de retranslare;
- deseori pentru lucrul în regim de secretizare între doi corespondenţi.
Dezavantajele:
- un consum mare de date radio (în special frecvenţe);
- sunt implicate un număr mare de mijloace de transmisiuni şi personal.
În fiecare direcţie (reţea) radio, una din staţii (de regulă cea ce asigură legătura şefului superior)
este numită staţie radio principală. Staţiile radio principale răspund de respectarea disciplinei
lucrului radio, în care scop sunt obligate să execute controlul radio în direcţiile (reţelele) radio din
care fac parte. Toate indicaţiile staţiei radio principale trebuie executate imediat de către celelalte
staţii radio din direcţia (reţeaua) respectivă.
În reţeaua radio a comandantului de pluton IMo, staţia principală este staţia radio a
comandantului de pluton.
Cînd legătura între doi corespondenţi este îngreuiată din cauza distanţei mari dintre aceştia sau
condiţiilor nefavorabile de propagare a undelor electromagnetice, se folosesc staţii radio
intermediare care pot executa retransmiterea sau retranslaţia informaţiei.
Transmisiunile prin fir (cablu) pot fi folosite pentru:
- realizarea legăturii între centralele şi staţiile de transmisiuni, precum şi în interiorul
punctelor de comanda.
Pentru realizarea transmisiunilor cu fir se pot întrebuinţa linii de cablu de companie sau linii
permanente (aeriene sau subterane) prin care se pot obţine legături telefonice, telegrafice,
fototelegrafice şi pentru transmiteri de date.
Transmisiunile prin fir se organizează pe AX sau pe direcţie.
Axul de transmisiuni cu fir se foloseşte în acţiunile din mişcare (marşul, ofensiva, retragere), şi
reprezintă modul de asigurare a legăturii prin constituirea unei linii pe direcţia de deplasare a

537
 538
centrului de transmisiuni al punctului de comandă prin executarea racordurilor de la această
linie către celelalte centre de transmisiuni cu care trebuie asigurată legătura.
Direcţia de transmisiuni cu fir asigură nemijlocit legătura între două centre (staţii) de
transmisiuni.
Pentru folosirea transmisiunilor cu fir se instalează staţii telefonice care după destinaţie pot fi:
- centrale;
- intermediare;
- finale.
Staţia telefonică finală este aparatul telefonic instalat la capătul unei linii de transmisiuni cu
fir.
Fiecare staţie telefonică primeşte un indicativ care se schimbă periodic. La fiecare staţie telefonică
trebuie să fie tabelul indicativilor persoanelor cu funcţii, pentru efectuarea convorbirilor,
funcţiile abonaţilor se codifică.
Indicativele staţiilor telefonice şi codificarea funcţiilor se stabileşte de eşalonul care organizează
transmisiunile.
Transmisiunile prin fir se desfăşoară larg în apărare şi staţionare.
Transmisiunile prin mijloace mobile se folosesc pentru transportul documentelor de luptă. Ca
mijloace de transmisiuni mobile pot fi întrebuinţate:
- avioane;
- elecoptere;
- TAB (MLI);
- Automobilele;
- Motociclete.
În funcţie de situaţie, teren şi eşalon, pot fi folosiţi şi agenţi de legătură pe jos, pe biciclete, pe cai
sau pe schiuri.
Transmisiunile prin mijloace de semnalizare asigură transmiterea comenzilor scurte,
identificarea obiectivelor, cooperarea şi înştiinţarea.
Mijloacele de semnalizare pot fi:
- optice;
- acustice;
- radioelectronice;
Semnalele trebuie să fie simple, uşor de reţinut şi distincte.
Toate aceste categorii de mijloace de transmisiuni larg se folosesc în subunităţile de infanterie
motorizată în diferite acţiuni de luptă.
În apărare legătura se realizează, de regulă, prin mijloace de transmisiuni cu fir, mobile şi de
semnalizare. Transmisiunile radio trebuie să fie organizate şi pregătite pentru lucru, dar pot fi
folosite numai pentru legătura cu cercetarea, siguranţa şi detaşamentele înaintate, pentru conducerea
focului artileriei antiaeriene şi pentru transmiterea semnalelor de înştiinţare.
După începerea luptei, mijloacele radio pot lucra fără restricţii.
Pentru asigurarea stabilităţii sistemului de transmisiuni, liniile cu fir se construiesc folosindu-se
proprietăţile de protecţie ale terenului (şanţuri, tranşee), iar în cadrul punctelor de comandă se
îngroapă în pămînt.
În ofensivă sistemul de transmisiuni se organizează astfel încît să asigure toate legăturile necesare
în timpul pregătirii şi ducerii luptei de ofensivă.
Pentru conducerea subunităţilor în raionul iniţial de plecare la ofensivă, precum şi pe timpul
ducerii luptei cînd ritmul acţiunilor este redus, o largă întrebuinţare o au transmisiunile prin fir,
semnalizare şi mobile.
În timpul acţiunilor de ofensivă a subunităţilor de infanterie motorizată, mijlocul principal de
legătură este radio.

3. Datele radio. Regulile de stabilire a legăturii prin radio în fonie.

Transmiterea şi recepţionarea semnalelor şi comenzilor.

538
 539
Pentru realizare legăturii prin mijloace radio sunt necesare date radio, care includ:
- radiofrecvenţe (de lucru şi de rezervă);
- radioindicative (individuale şi circulare);
- timpul de schimb a frecvenţelor şi indicativelor;
- azimutul la corespondent;
- radioparola, chei.
Datele radio sunt repartizate de eşalonul superior. Folosirea altor date radio este categoric
interzis.
Legătura radio în FA ale RM se realizează după reguli unice pentru toate categoriile de forţe
armate.
Aceste reguli se referă la modul de stabilire a legăturii radio, la transmitere (recepţionare) a
comenzilor, semnalelor radio, de efectuare a convorbirilor prin radio, de cererea şi confirmarea
parolei pentru recunoaşterea între corespondenţi.
Lucrul în reţea (radiodirecţie) impune o strictă disciplină în executarea traficului. Staţiile radio
permanent se găsesc în regim de recepţie şi trec în emisie numai cînd sunt chemate sau trebuie
transmis un ordin (raport, semnal, comandă).
Pentru verificarea calităţii unei legături radio se folosesc următoarele expresii „Cum mă auziţi” şi
„Vă aud bine”. Astfel de cereri şi răspunsuri se transmit numai la stabilirea legăturii după
înlocuirea staţiilor (antenelor), în condiţii de bruiaj sau după schimbarea frecvenţelor.
Pentru intrarea în legătură a două staţii radio, se face apel de către staţia chemătoare. Dacă după
un minut de la transmiterea apelului nu s-a primit răspuns de la staţia chemată şi dacă prin ascultare
se constată că aceasta nu este ocupată, se execută un apel prelungit la care se poate apela de mai
multe ori, fără a depăşi cinci minute.
Cînd se înrăutăţesc condiţiile de propagare a undelor, cînd bruiajul radio este puternic sau
pe frecvenţa de lucru au intrat staţii care nu cunosc parola, se trece pe frecvenţa de rezervă
cu permisiunea staţiei principale sau în alte cazuri, sinestătător.
Respectare regulilor de conducere în secret a subunităţilor este obligatorie atît pentru personal
care deserveşte staţiile radio, cît şi pentru comandanţi care o folosesc personal.
Prin radio este interszisă transmiterea în clar a informaţiei care constituie secret de stat sau
secret militar, de asemenea:
- denumirile reale ale marilor unităţi, unităţi, subunităţi, formaţiuni militare;
- denumirile reale ale localităţilor;
- puncte importante din teren folosite ca repere;
- raioanele de dispunere a subunităţilor;
- itinerarul de deplasare a subunităţilor;
- gradul, numele şi prenumele persoanelor cu funcţii;
- aliniamente de desfăşurare pentru luptă;
- ora începerii luptei;
- caracteristicile tehnico-tactice ale tehnicii de luptă din dotare;
- starea terenului sau a timpului în raioanele de dispunere a staţiei radio;
- organizarea, dotarea, încadrarea, efectivele subunităţilor;
- alte date din care se poate deduce categoria de forţe sau eşalonul căruia îi aparţine staţia
radio, misiunile ce urmează a fi executate de subunităţi etc.
Transmitirele în clar sunt permise numai pentru înştiinţarea subunităţilor, pe timpul
ducerii acţiunilor de luptă, pentru conducerea focului şi comunicarea acelor comenzi care nu
duc la divulgarea secretului acţiunilor sau după a căror recepţionare inamicul nu mai poate lua
oportun unele măsuri pentru zădărnicirea acţiunilor proprii.

Regulile de stabilire a legăturii radio în fonie.

Apelul în reţea prin folosirea indicativilor individuale:

Stejar – 95, Oţel – 07, Regat – 51 aici Cupru – 03, recepţie.
Răspuns la apel:

539
 540
- aici Stejar – 95, recepţie;
- aici Oţel – 07, recepţie;
- aici Regat – 51, recepţie.
În cazul cînd unul din corespondenţi recepţionează un semnal slab (cu bruiaj), răspunde:
- aici Regat – 51, vă aud slab (insuficient, cu bruiaj), recepţie.

Apelul în reţea prin folosirea indicativului circular:

- Mărar – 32 aici Cupru -03, recepţie (Mărar – 32 este indicativul circular);
Răspuns la apel:
- aici Stejar – 95, recepţie;
- aici Oţel – 07, recepţie;
- aici Regat – 51, recepţie.
Cînd legătura este stabilă poate fi folosită numai o parte a indicativului (textuală – Stejar,
Oţel, Regat, Cupru etc., sau numerică 95, 07, 51, 03 etc.), uneori, îndeosebi în direcţiile radio,
cînd corespondenţii se cunosc bine după glas, este admis lucrul fără indicative – după
intonaţie.
Traficul radio reprezintă transmiterea şi recepţionarea radiogramelor, ordinelor de luptă,
dispoziţiunilor de luptă, convorbirelor, semnalelor şi comenzilor.
Traficul radio după conţinutul său poate fi:
- operativ sau de serviciu.
Traficul radio operativ cuprinde transmiterea (recepţionarea) informaţiei ce se referă la
conducerea subunităţilor (ordine de luptă, dispoziţiuni de luptă, radiograme, convorbiri, comenzi şi
semnale radio).
Traficul radio de serviciu cuprinde transmiterea (recepţionarea) tuturor datelor, dispoziţelor
referitoare la stabilirea şi menţinerea legăturii radio.
Legătura radio în subunităţile de IMo se efectuează în regim de fonie în clar sau secretizat şi
se petrec în mod de schimb de informaţii (convorbiri).
Semnalele radio pot fi: semnalele de luptă (de conducere) şi semnalele de înştiinţare.
Transmiterea semnalelor:
- Mărar – 32 aici Cupru – 03, semnalul 800, 800, recepţie.
Răspuns şi confirmare:
- aici Stejar, semnalul 800, recepţie;
- aici Oţel, semnalul 800, recepţie;
- aici Regat, semnalul 800, recepţie.
Transmiterea comenzilor prin radio:
Stejar aici Cupru – reper 3, tanc, nimiciţi, Recepţie.
Confirmare:
- Aici Stejar am înţeles reper 3, tanc, nimiciţi – Recepţie, sau – aici Stejar am înţeles –
Recepţie.
Comenzile circulare se confirmă în ordinea stabilită de staţia care a transmis comanda sau de cel
care a organizat reţeaua radio.

4. Disciplina de transmisiuni şi măsurilor de protecţie a legăturilor şi

mijloacelor de transmisiuni.

Pentru realizarea unor legături de calitate şi pentru asigurarea lucrului în secret al mijloacelor de
transmisiuni trebuie respectată cu stricteţe disciplina de transmisiuni, care presupune:
- cunoaşterea temeinică a aparatajului şi respectarea regulilor de exploatare a acestuia;
- respectarea regimului de lucru stabilit pentru mijloacele de transmisiuni şi a măsurilor de
protecţie şi mascare;
- respectarea strictă a regulilor de conducere în secret a subunităţilor.

540
 541
Toţi comandanţi sînt obligaţi să pretindă subordonaţilor îndeplinirea întocmai a
cerinţelor disciplinei de transmisiuni şi să ia toate măsurile pentru prevenirea oricăror
abateri de la aceasta.
Este strict interzis lucrul în emisie fără aprobarea şefului superior şi transmiterea în clar a
datelor care constituie secrete.
Emisiunile scurte reduc posibilităţile inamicului de a descoperi staţia radio.
Protecţia transmisiunilor cuprinde totalitatea măsurilor luate pentru securitatea forţelor şi
mijlaocelor de transmisiuni, a datelor şi informaţiilor care se transmit prin aceste mijloace, precum
şi asigurarea funcţionării lor normale.
Protecţia radioelectronică reprezintă totalitatea măsurilor care se iau în scopul îngreuierii
cercetării şi bruiajului radioelectronic executate de către inamic, mascării antiradiolocaţie a
dispozitivului şi acţiunilor de luptă, ascunderii şi dezinformării radioelectronice, asigurării
funcţionării stabile, neîntrerupte şi în deplină siguranţă a lucrului mijloacelor radioelectronice
proprii.

541
 542

TEMA 2. Staţiile radio din dotare.

Şedinţa 1. Practică – 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Construcţia generală a staţiilor radio. Destinaţia componentelor de bază.
2. Destinaţia, părţile componente şi caracteristicile tactico-tehnice a staţiilor radio
din dotare

Bibliografia: 1. Instrucţiuni pentru exploatarea staţiilor radio din dotare.

1. Construcţia generală a staţiilor radio. Destinaţia componentelor de bază.

Indiferent de destinaţie şi de tip, staţiile radio au următoarele componente de bază:

- emiţătorul radio;
- receptor radio;
- antena;
- microfon;
- telefon (cască telefonică sau difuzor);
- elemente de dirijare, acordare şi control;
- sursa de alimentare electrică.
Emiţătorul radio – pentru transformarea convorbirilor sonorice (sunetului) în tensiune de
frecvenţă înaltă şi emisia în eter.
La procesul de transformare şi emisie contribuie: microfonul, emiţătorul şi antena.
Receptorul radio – pentru recepţie şi transformarea tensiunei (semnalelor) de frecvenţă înaltă
în convorbiri sonorice (sunete). La procesul de recepţie a informaţiei contribuie: antena, receptorul
şi telefonul (casca telefonică sau difuzorul).
Antena este destinată:
- la emisie, pentru transformarea tensiunei de înaltă frecvenţă în unde
electromagnetice şi transmiterea lor în eter.
- la recepţie, pentru transformarea undelor electromagnetice în tensiune
(semnale) de înaltă frecvenţă şi transmiterea lor la receptor.

Microfonul este destinat pentru transformarea convorbirilor sonorice (sunetului) în tensiunea

de frecvenţă joasă.
Telefonul – pentru transformarea semnalelor (tensiunii) de frecvenţă joasă în convorbiri
sonorice (sunete), care pot fi recepţionate de auzul omului.
Elemente de dirijare, acordare şi control sunt destinate pentru acordarea şi exploatarea
corectă a staţiei radio.
Sursa de alimentare – pentru alimentarea cu curent electric a staţiei radio.

2. Destinaţia, părţile componente şi caracteristicile tactico-tehnice a staţiilor

radio din dotare.
Destinaţia, părţile componente şi caracteristicile tactico-tehnice a staţiei radio de putere
mică R – 105m.
542
 543
Destinaţia: portativă de emisie-recepţie, pe unde ultrascurte, lucrează în fonie în regim
simplex cu modulaţie în frecvenţă. Este destinată pentru asigurarea legăturilor radio în direcţii şi
reţele radio ale batalionului cu companiile, uneori cu brigada, de asemenea ca staţie de bord pentru
maşinile (automobilele) speciale şi de transport. Poate fi folosită în regim de retranslare manuală.
Gama de frecvenţe: 36 – 46.1 Mhz ecartul - 25khz, are 405 frecvenţe
Modul de lucru:
- telefonie simplex cu modulaţie în frecvenţă;
- acţionarea la distanţă se relizează cu un telefon TA-57 prin cablu P-274 (P-275) la distanţa
până la 500m;
- retranslare manuală cu folosirea a două staţii şi comanda de la oricare din acestea;
- asigură transmiterea şi recepţionarea apelului cu frecvenţa de 1000hz.
Bataia şi antenele staţiei:
- până la 6km din mers cu antena baston flexibilă de 1.5m;
- până la 6km cu antena de bord de pe maşină;
- până la 8km din mers sau de pe loc cu antenă baston combinată de 2.7m;
- până la 15km din staţionare cu antena filară 40m (antenna beguşcei volnî) ridicată la 1m.
deasupra pământului şi orientată spre corespondent.
Alimentarea staţiei: baterie de acumulatoare KN-14 = 2 sau 2KNP-20 = 1; Consum: Ie =
2A, Ir = 0.8A.
Puterea staţiei: 1Wt.
Greutatea: 14kg.

Părţile componente ale R-105M.

În lotul staţiei radio întră:
- emiţător-receptorul;
- curele pentru transport samarizat;
- 4 acumulatoare KN-14 sau 2 2KNP-20;
- geanta radiotelefonistului. În geantă:
- garnitură cască-microtelefon;
- şurubelniţe, cheie tubulară pentru acumulatoare, lampă portativă.
- antena baston flexibilă (AB-1.5);
- 6 secţiuni (câte 20cm.) pentru antena combinată;
- antenă filară 40m.;
- contrgreutate cu trei fire.

Organele de dirijare şi control ale R-105M.

Pe panoul frontal al emiţător-receptorului se află următoarele elemente:

- instrumentul indicator care indică tensiunea acumulatoarelor sau puterea curentului de
emisie;
- comutatorul basculant. Poziţia în sus „Tok ant.”, poziţia în jos „Nakal” – pentru conectarea
instrumentului indicator în circuitul alimentării antenei (ajustarea antenei) sau măsurarea tensiunii
acumulatoarelor;
- ocularul scalei gradate şi manivela pentru fixarea frecvenţei „Ustanovka ciastotî” cu fixator;
- comutatorul modului de lucru cu următoarele poziţii: „Radio”; legătură de serviciu „Sluj.”;
acţionare la distanţă „Dist.”; recepţie retranslaţie „Pr. retr. Svet”; emisie retranslaţie „Per. retr:”:
- „Radio” – dirijarea staţiei de la panoul frontal prin garnitura
microcască;

543
 544

„Dist.” – acţionarea la distanţă. Dirijarea se efectuează

prin
aparatul telefon TA-57, unit la bornele „Linia” şi „Corpus”;
- „Sluj.” – pentru efectuarea legăturii de serviciu între staţie
(radiotelefonist) şi TA-57 (comandant). În acest mod de lucru staţia funcţionează ca un aparat de
telefon. Apelul se recepţionează prin vibrarea a unui releu încorporat în staţie, iar transmiterea
apelului se efectuează prin apăsarea butonului „Vîzov”;
- „Pr. retr. – Svet” şi „Per. retr.” se folosesc când staţia radio
împreună cu a doua staţie funcţionează în regim de retranslare. Poziţia „Pr. retr. – Svet” se mai
foloseşte pentru iluminarea scalei gradate.
- manivelele de acord brut şi fin „Nastroika antennî” – acordarea emiţătorului staţiei cu antena;
- butonul „Vîzov” pentru emisia apelului în eter sau la TA-57, unit pentru acţionarea staţiei la
distanţă;
- butonul „Kalibrator – Svet” pentru conectării calibratorului şi iluminării cadranului;
- şurupul pentru corecţia frecvenţei „Korrekţia”;
- priza garniturii cască-microtelefon.
Pe partea de deasupra cutiei staţiei se află:
- mânerul pentru transportul staţiei;
- borna cu izolator pentru instalarea antenei;
- borna „Linia” şi borna „Korpus” pentru conectzarea liniei de acţionare la distanţă sau pentru
unirea a doua staţie în regim de retranslare;

544
 545

- priza pentru garnitura cască-microtelefon;

- întrerupătorul pentru pornirea staţiei.
Lateral cutia staţiei are o priză pentru conectarea becului de iluminat.

Antenele R-105M.
Antena este destinată pentru transformarea semnalelor de înaltă frecvenţă în unde
electromagnetice şi undelor electromagnetice în tensiune de înaltă frecvenţă (emiterea şi recepţia
energiei undelor electromagnetice de înaltă frecvenţă).
În completul staţiei radio R-105 întră următoarele tipuri de antene:
- antena flexibilă baston (sistem Kulicov) înaltă de 1,5m (AB-1.5), se foloseşte pentru lucrul
staţiei din mers (portativă tip raniţă). În acest caz drept contragreutate serveşte corpul staţiei.
- antena baston combinată - este compusă din antena flexibilă AB-1.5 şi până la 6 secţiuni
prelungitoare câte 20cm. Înălţimea totală a antenei este până la de 2,7m, cu cu folosirea
contragreutăţii formate din trei fire dispuse radial (fiecare de 1,0m lungime) – pentru lucrul de pe
loc (în staţionare) al staţiei radio.
antena de bord, compusă din antena combinată, suportul special (consolă) cu amortizor
pentru fixarea antenei la bordul maşinei şi firul de legătură, cu lungimea de 1m – pentru lucrul din
mers al maşinei.
- antenă filară cu efect directiv, lungă de 40m ridicată la înălţimea de 1m deasupra
pămîntului pentru lucrul la distanţe mari din adăposturi.
- antena fir înclinat compusă din antena filară lungă de 40m, având capătul de lângă staţia
radio ridicat la o înlţime de 5-6m, iar capătul opus coborând spre corespondent – pentru lucrul la
distanţe mari şi din adăposturi.
Instalarea staţiei radio cu diferite antene.
Alegerea tipului antenei trebuie să se facă în funcţie de:
a. Distanţa la care se realizează legătura.
545
 546
b. Caracterul lucrului (din mers sau de pe loc, în direcţie sau în reţea).
c. Relieful terenului şi condiţiile de instalare.
Din completul staţiei radio fac parte două tipuri de antene: antene baston (AB-1.5, AB-2.7m,
AB auto) şi antenele filară (AF-40) (de “undă progresivă”) şi rază înclinată (ARÎ-40).
Directivitatea antenelor baston este radială, dar în dependenţă de amplasarea razelor
contrgreutăţii, antena poate primi o directivitate puţin pronunţată. Directivitatea antenelor filară şi
rază înclinată este pronunţată. De aceia AF-40 şi ARÎ-40 se folosesc în direcţiile radio. Dar în cazul
când corespondenţii sunt dispuşi într-o direcţie sau, aceste antene pot fi folosite şi în direcţiile radio.
În unele cazuri, când legătura este nestabilă cu antenele de tip baston, pot fi utilizate şi
antenele direcţionale, care se orientează în direcţia staţiei principale.
Antenele direcţionale se folosesc şi în cazurile când staţia radio lucrează din tranşee,
adăposturi blindate, subsolurile clădirilor. Din adăposturi se poate folosi şi antena baston, care
trebuie scoasă din adăpost şi instalată cu ajutorul unui suport pe un obiect din teren. Ea se
conectează
la staţia radio prin cablu RK-49. Totuşi trebuie să se ţină cont că în acest caz distanţa de
legătură (bătaia emiţătorului) se micşorează.
Casele de lemn, acoperişurile de paie sau ţiplă exercită o influienţă neinsemnată asupra bătăii
legăturii.
În cazul folosirii antenelor baston în interiorul clădirilor, staţia radio trebuie instlată în etajele
de sus (dar nu sub acoperişul de tablă), în apropierea inundată a dischizăturilor (ferestre şi uşi),
îndreptate spre corespondent.

Pregătirea staţiei pentru lucru în fonie.

Pregătirea şi ajustarea R-105M pentru lucru în fonie:
- se deschide capacul din spate şi se conectează două baterei de acumulatoare KNP-20 (KNP-
24) sau patru acumulatoare KN-14, respectând polaritatea;
- se desfăfoară antena ordonată în funcţie de distanţa până la corespondenţi şi se întroduce în
borna „Antenna”;
- se deschide capacul din faţă al staţiei radio;
- se întroduce ştecherul garniturii cască-microtelefon în priza de pe panoul frontal sau în priza
de pe cutie;
- comutatorul modului de lucru se pune în poziţia „Radio”;
- întrerupătorul alimentării de pe cutia staţiei se pune în poziţia „Vkl.”;
- comutatorul basculant „Tok ant. – Nakal” se pune în poziţia „Nakal”. După devierea acului
instrumentului indicator se apreciază tensiunea acumulatoarelor (trebuie să se găsească în sectorul
colorat). Pentru aceasta staţia se trece pe scurt timp la emisie (se apasă clapa microfonului de pe
garnitura cască-microtelefon);

- cu ajutorul pârghiei „Stopor” se deblochează butonul „Ustanovka ciastotî”;

546
 547

- pentru iluminarea scalei gradate se apasă butonul „Kalibrator – Svet”, iar cu butonul
„Ustanovka ciastotî” se fixează frecvenţa ordonată. (Iluminarea scalei gradate poate fi efectuată prin
punerea comutatorului modului de lucru în poziţia „Pr. retr. Svet”).

386 388 ‫׀‬

╧═╧═╧═╧═╧═╪═╧═╧═╧═╧═╧
Exemplul fixării frecvenţei 38Mhz 700khz
386 388 ‫׀‬
╧═╧═╧═╧═╪═╧═╧═╧═╧═╧═╧
Exemplul fixării frecvenţei 38Mhz 675khz
386 388 ‫׀‬
╧═╧═╧═╧═╧═╧═╪═╧═╧═╧═╧
Exemplul fixării frecvenţei 38Mhz 725khz

- după fixarea frecvenţei cu ajutorul pârgiei „Stopor” se blochează butonul „Ustanovka

ciastotî”;
- comutatorul basculant „Tok ant. – Nakal” se pune în poziţia „Tok ant.”;
- se apasă clapa microfonului de pe garnitura cască-microtelefon (staţia se trece la emisie).
Această procedură poate fi efectuată prin punerea comutatorului modului de lucru în poziţia „Per.
retr.”;
- prin rotirea butoanelor de acord fin şi brut se acordă emiţătorul staţiei cu antena după
deviaţia maximă a acului instrumentului indicator, apoi se
- se pronunţă litera „A” care trebuie să se audă în căşti. În felul acesta staţia

547
 548
radio este acordată atât pentru lucrul pe recepţie cât şi pentru emisie.

Controlul funcţionării staţiei.

De pornit staţia – comutatorul basculant de pe cutia staţiei „Vkl. – Otkl.” de pus în poziţie
„Vkl.”. Comutatorul basculant de pe panoul frontal „Tok ant. – Nakal” de pus în poziţie „Nacal”,
acul dispozitivului de măsură trebuie să găsească în sectorul colorat. La trecerea staţiei la emisie (la
apăsarea clapei de vorbire) devierea acului trebuie să mie minimă şi să nu easă din sectorul colorat.
Zgomotul de fond (fâşiitul) în telefoanele garniturii microcască, care se schimbă ne
pronunţat sau recepţionarea posturilor de radio la rotirea manivelei de instalare a frecvenţei arată la
buna funcţionare a staţiei.

Strângerea staţiei radio R-105.

Primind ordinul de terminare a lucrului şi de strângere a staţiei radio se ve comunica aceasta
corespondentului şi se va efectua strângerea staţiei radio în ordinea următoare:
- se deconectează alimentarea staţiei radio
- se deschide capacul din spatele staţiei radio. Se scot antena flexibilă şi contragreutatea şi se pun
în compartimentul lor. Dacă s-a lucrat cu antena filară aceasta se înfăşoară pe suport şi se pune
în geanta radio-telefonistului
- se deconectează garnitura cască-microfon şi se pune în geanta radio telefonistului
- se închid capacele din faţă şi din spate a staţiei radio.
Antena şi garnitura cască-microfon trebuie curăţate mai întâi de praf şi de murdărie şi apoi aşezate
la locul lor.

Stabilirea legăturii cu corespondentul.

Stabilirea legăturii cu corespondentul include: desfăşurarea staţiei, pregătirea pentru lucru,

fixarea frecvenţei ordonate (sau conform datelor radio), ajustarea emiţătorului staţiei (acordaarea cu
antena), apelul corespondentului (răspunsul la apel) conform regulilor studiate la pregătirea
specială.
Modul de lucru al staţiei se instaleză prin trecerea comutatorul modului de lucru în poziţia
respectivă:
- „Radio” (radio)– staţia este dirijată de către operator prin garnitura microtelefon;
- „Sluj” (legătură de serviciu) – staţia funcţionează ca un aparat de telefon;
- „Dist.” (acţionare la distanţă) – acţionarea la distanţă (distanţionnoe upravlenie), staţia este
dirijată prin linia telefonică de la TA-57, sau prin P-193;
- „Pr. retr.” şi „Per. retr „ – se foloseşte în cazul când două staţii sunt folosite ca retranslator
manual pentru mărirea distanţei de legătură. În acest caz clamele „Linia” şi „Korpus” a ambelor
staţii se unesc între ele. Dirijarea se execută de la una din staţii. Dacă comutatorul modului de lucru
a staţiei de la care se execută dirijarea se pune în poziţia „Pr. retr.” (recepţie), a doua staţie trece de
sinestătător la emisie. Când comutatorul se pune în poziţia „Per. retr.” (emisie), a doua staţie de
sinestătător trece la recepţie.
Se interzice strict ajustarea staţiei pe frecvenţe ne indicate în datele radio (excluderea
emisiei pe frecvenţele SOS, salvării, aviaţiei, pompierilor, etc.)

Conectarea liniei pentru legătura de serviciu sau acţionare la distanţă.

Cablul (P-274, P-275) se conectează la bornele „Linia” şi „Korpus”. Alt capăt a cablului se
conectează la aparatul de telefon TA-57 sau centrala telefonică P-193M. În caz că după conectare
staţia de sine stătător trece la emisie – se schimbă polaritatea.

548
 549
Pentru legătura de serviciu între operatorul staţiei şi abonat (TA-57 sau P-193),
comutatorul modului de lucru se trece în poziţia „Sluj.”, apelul se transmite prin apăsarea butonului
„Vîzov” şi se recepţionează prin vibrarea releului de recepţie a apelului.
Pentru acţionarea staţiei la distanţă de la TA-57 sau prin P-193, comutatorul modului de lucru
se trece în poziţia „Dist”.

Destinaţia, părţile componente şi caracteristicile tactico-tehnice a staţiei radio de putere

mică R – 159.

Destinaia R-159
Staţia radio cu bandă largă, portativă, cu lucru pe UUS, emisie-recepţie, simplex în fonie şi
telegrafie cu modulaţie în frecvenţă, cu apel tonal şi posibilitate de dirijare de la distanţă în
regim telefonic - este destinată pentru organizarea legăturilor în reţelele radio cu staţia radio de
acelaşi tip. Instalarea frecvenţei staţiei radio cu ajutorul comutatoarelor şi acordarea automată a
emiţătorului pe antenă asigură intrarea în legătură în timp de 20-30 sec. Intrarea în radio-legătură
se efectuează fără căutare, iar efectuarea legăturii - fără reacordare adăugătoare, pe orice
frecvenţă a benzii, în afară de frecvenţele distructibile. Staţia radio îşi menţine capacitatea de
lucru în intervalul de temperaturi de la -40°C până la -r-50°C cu umiditatea relativă a aerului
<95±2%. R-159 este destinată pentru menţinerea legăturii din staţionare sau din mişcare, cum în
cazul dacă e purtată de radiotelefonist cât şi la instalarea ei pe automobile. Staţia radio este
nepătrunzătoare pentru apă şi permite aviadesantarea în conteiner special de tip GK-30.

Caracteristicile tactico-tehnice
1. Gama frecvenţelor de la 30,0 până la 75,999 MHz, escortul de frecvenţă = IkHz.
Frecvenţa de lucru se instalează cu ajutorai comutatoarelor de decada cu inscripţia
"MHz"şi "kHz".
2. Staţia radio asigură recepţia şi transmiterea semnalelor modulate în frecvenţă în
următoarele regim:
- TLF - telefonie;
- TLF PŞ — telefonie cu atenuarea zgomotelor;
- TLG - telegrafie (cu cheia telegrafică conectată la bornele "Linia");
- DU - dirijarea de la distanţă, cu aparatul telefonic. AT-57M prin cablu de companie cu
lungime deplină la 500m.
Alimentarea staţiei radio se efectuează de la 2 baterii de acumulatoare de tip l O NKBN-3,5
sau a unei baterii de tip 10NKP-8 cu tensiunea = 12V care asigură lucrul neîntrerupt a staţiei dacă
se respectă relaţia 1/5 timp de 9 ore.
3. Curentul consumat:
- în recepţie (TLF) - 0,3 5 A;
- TLFPŞ -0,36A;
- la emisie - 3,5 A.
Staţia radio asigură lucrul la emitere în condiţii normale 24 ore, dar la temperaturi +50°C -
timp de l oră.
4. Bătaia staţiei, în condiţii fără bruiaje şi cu tensiunea bateriei de acumulatoare = 12V ±
10%:
- în timpul lucrului staţiei pe antena baston cu înălţimea de 1,5 m din mers şi la staţiune
de pe pământ cu contragreutate din trei raze cu lungimea de l ,3 ;
- în gama frecvenţelor 30-50 MHz în regimul:
- Tlf.- până la 12 km;
- Tlg. de pe pământ - până la 18 km;
. în gama frecvenţelor 50-76 MHz în regimul: . Tlf. - până la 10 km;
- Tlg de pe pământ - până la 15 km.
antenă de tip ADL (Ш DA) - până la 80 km

549
 550
În timpul staţiei, pe antena combinată de pe pământ cu contragreutate (formată din 3 fire
cu 1= 1,3 m):
- în gama frecvenţelor 30-50 MHz, în regimul:
- Tlf,- până la 18 km;
- Tlg.- până la 25 km.
În gama frecvenţelor 50-76 MHz, în regim:
- Tlf.-până la 12 km;
Tlg. - până la 20 km.
În timpul lucrului staţiei pe antena fir înclinat orientată spre corespondent în gama
frecvenţelor 30-50 MHz, în regim:
Tlf. - până la 35 km;
- Tlg. - până la 50 km.
In gama frecvenţelor 50-76 MHz, în regim:
Tlf. - până la 30 km;
Tlg. - până la 40 km.

În timpul lucrului staţiei pe antena combinată de la punctul înaintat

pe teren prin aparatul telefonic AT-57, conectat la staţie prin cablu de companie cu
lungimea de până la 500m:
În gama frecvenţelor 30-50 MHz - până la 10 km;
În gama frecvenţelor 50-76MHz - până la 8 km.
Asigurarea legăturii la distanţele indicate se efectuează pe frecvenţele libere de bruiajele
interne şi externe. Viteza lucrului telegrafic este de nu mai jos de 10 grupe. Eroarea de fixare a
frecvenţei staţiei în condiţii normale - nu mai mult de ± l kHz. Greutatea staţiei aprox. 14,5 kg

Caracteristicile electrice a receptorului.

Sensibilitatea receptorului la devierea frecvenţei cu ± 5 kHz şi frecvenţa de modulare de
1000 Hz în regim:
Tlf - nu mai slabă de l ,2 MV la un raport de 10:1 între tensiunea semnalului modulat şi
tensiunea zgomotelor;
Tlg - numai slabă de 0,6 MV la un raport de 3:1 între tensiunea semnalului modulat şi
tensiunea zgomotelor. Tensiunea frecvenţei joase la ieşire pe o pereche de căşti
telefonice de tip TA-56M, la devierea frecvenţei cu ± 5 kHz şi frecvenţa de modulare
lOOOHz, în regim;
Tlf. - nu mai slab de l V când semnalul de intrare = 1,2 MV;
- Tlg. - nu mai slab de 0,8 când semnalul de intrare = 0,6 MV. Tensiunea la ieşirea
amplificatorului de joasă frecvenţă când semnalul la intrarea receptorului = 1,2 MV şi devierea
frecvenţei de ± 5 kHz - nu mai puţin de 2,5V.

Caracteristicile electrice a emiţătorului.

Puterea ieşirii emiţătorului, când tensiunea alimentării este de 12 V:
- în gama frecvenţelor 30-60 MHz - 5 Wt;
- în gama frecvenţelor 60-76 MHz - 4,5 Wt.
Tensiunea frecvenţei vocale de 1000 Hz la intrarea emiţătorului, necesară pentru deviaţia
frecvenţei emiţătorului cu ± 5 kHz este cuprinsă în limitele: de la bornele liniare - de la 300 până la
900mV;
- de la priza garniturii microteîefon - de la 50-150mV.

Componenţa şi construcţia staţiei.

în componenţa staţiei radio întră:
- complectul de lucru a staţiei;
- echipamentul adăugător;
- completul unic de piese de rezervă.
Complectul de lucru:
550
 551
- emiţător-receptor cu completul de alimentare şi amortizoare;
- garnitura microteîefon;
- cheia telegrafică;
- AB flexibilă;
- contragreutate (contraversa);
- curele de umăr.
Echipamentul adăugător:
- geanta radistului, (radiofonistului);
- suportul antenei de bord;
- antena fir înclinat, (filară) AF.
Geanta radiotelefonistului:
AB flexibilă; lampă portativă, (telefon) mobil;
- şurubelniţă mare şi mică;
- 6 secţii a antenei combinate;
- material de izolare;
- garnitură microreceptor.
Completul unic de piese de rezervă:
- antenă-baston;
- garnitură microteîefon;
- antena-fir înclinat, (filară);
- contragreutate;
- 6 secţii pentru antena combinată;
- 2xlONKBN-5,5, sau l x 10NKP-8;
- pachet cu piese de schimb pentru staţia radio;
- pachet cu piese de schimb pentru acumulatoare.
Emiţător-receptorul este destinat pentru emiterea şi recepţionarea semnalelor UUS
modulate în frecvenţă, în componenţa sa are:
- emiţător, - sintezator;
- receptor, - convertor de tensiune;
- dispozitiv de acordare automată cu antena;
- comutatorul emiţător - receptorului.
Emiţătorul şi receptorul constructiv sunt îndplinite separat. Dispozitivele comune care lucrează
cum la recepţie aşa şi la emitere sunt:
- dispozitivul de acordare automată cu antena;

Destinaţia, părţile componente şi caracteristicile tactico-tehnice a staţiei radio de putere

mică R – 158.
R-158. Destinaţia: portabilă de emisie-recepţie pe unde ultrascurte, lucrează în fonie în regim
simplex cu modulaţie în frecvenţă. Este destinată pentru asigurarea legăturilor radio în reţelele
companie-pluton. De asemenea poate fi folosită ca staţie de bord pentru automobile.
Gama de frecvenţe: 30.0 – 79.975 Mhz, ecartul 25Khz, are 1910 frecvenţe de lucru.
Modul de lucru: fonie cu modulaţie în frecvenţă cu sau fără atenuatorul de zgomot.
Bătaia emiţătorului şi antenele:
a) cu AB-1.2m
- 30-40 Mhz – nu mai puţin 6 km.;
- 40-50 Mhz – nu mai puţin 5 km.;
- 50-80 Mhz – nu mai puţin 4 km.;
b) cu antena înclinată (tip leambda) - nu mai puţin 15 km.;
c) varianta de automobil pe loc:
- 30-49 Mhz – nu mai puţin 3,5 km.;
- 49-80 Mhz – nu mai puţin 2,0 km.;
în mişcare:
- 30-49 Mhz – nu mai puţin 2,0 km.;
551
 552
- 49-80 Mhz – nu mai puţin 1,5 km.;
Sursa de alimentare: pentru varianta portabilă acumulator 10NKGŢ-1D.
Durata funcţionării de la un complet de acumulatoare nu mai puţin 6 ore la un raport emisie-
recepţie 1:5.
Greutatea: 3,6kg, varianta auto 8.5kg.

Componenţa completului: receptor-emiţătorul, acumulatoarele, antenele, contrgreutatea,

curelel pentru purtare, la una din care este fixat manipulatorul, garnitura cască microtelefon, geanta
radistului. Pentru varianta auto în locul antenei flexibile AB-1.2m, antena auto plus difuzor, cablu
de alimentare de la acumulatorul automobilului, piese de fixare în automobil şi dispozitivul de
siguranţă.

Atenţie:
- durata lucrului neîntrerupt la emisie nu trebuie să depăşească 5 minute;
- este interzisă comutarea frecvenţei de lucru în timpul emisiei staţiei;
- este interzisă încălcarea regimului de descărcare a acumulatorului (mai puţin 10V) şi de
încărcare (cu curent mai înalt de 100mA), deasemenea scurtcircuitul clamelor acumulatorului. La
aprinderea indicatorului despre descărcarea acumulatorului (este montat în corpul manipulatorului)
este necesar de a deconecta staţia şi de a schimba acumulatorul.
- la pornirea atenuatorului de zgomot (PŞ) bătaia emiţătorului scade.

Organele de dirijare.
a) pe panoul staţiei:
- 4 manivele de fixare a frecvenţei (ultima – zeci de kiloherz are patru poziţii 00, 25, 50, 75);
- priza „A” – pentru conectarea antenei şi măsurarea parametrelor staţiei;
- indicatorul puterii „Imşc” indică despre existenţa puterii în antenă;
- priza de control „KN” – pentru măsurarea parametrelor staţiei, conectarea sursei de
alimentare şi difuzorului în variantă auto;
- comutatorul „1 –2” – poziţia „1” – pentru funcţionarea staţiei în variantă auto sau cu antenă
înclinată, poziţia „2” – când se foloseşte antena flexibilă AB-1.2m.;
b) pe manipulator:
- comutatorul conectării staţiei şi atenuatorului de zgomot (poziţiile: „Vîkl.”. „Vkl.” şi „PŞ”);
- butonul „Peredacia” – pentru trecerea staţiei în regim de emisie;
- butonul „Ton” – se foloseşte pentru chemarea corespondentului prin semnal de ton. Pentru
transmiterea semnalului e necesar de a apăsa simultan butoanele „Peredacia” şi „Ton”;
- indicatorul descărcării acumulatorului.

Particularităţile de expluatarea a staţiei radio.

Undele ultrascurte (UUS) se propagă direct (slab ocolesc diferite obstacole), potz fi absorbite
sau reflectate de diferite obiecte din teren, ce trebuie de luat în consideraţie la asigurarea legăturii
radio, în deosebi la distanţe maxime. Cu cât sunt mai mari dimensiunile obstacolelor care se găsesc
în direcţia de propagare a staţiei, cu atît mai dificilă devine traseul de propagare a undelor radio. De
aceia nu se recomandă aflarea staţiei în apropierea imediată a obstacolelor locale care se găsesc în
direcţia corespondentului, ca de exemplu: pante abrupta, terasamente, clădiri din peatră şi beton
armat, construcţii metalice, linii de transport de energie electrică, linii de telecomunicaţii cu fir şi
altele.
Starea solului de asemenea acţionează la calitatea legăturii radio: solul uscat (nisip, zăpada,
suprafaţa lacurilor îngeţate) micşorează distanţa de legătură în comparare cu solul umed. Ridicarea
staţiei de la nivelul solului considerabil micşorează pierderile energiei electromagnetice (absorbirea
ei de sol), de aceia nu se recomandă instalarea staţiei la sol.
Caracteristicile tactico-tehnice R-148, destinaţia, componenţa.

552
 553
Destinaţia: portabilă de emisie-recepţie pe unde ultrascurte, lucrează în fonie în regim
simplex cu modulaţie în frecvenţă. Este destinată pentru asigurarea legăturilor radio în reţelele
companiei.
Gama de frecvenţe: 37 – 51.95 Mhz, ecartul - 50khz, are 300 frecvenţe de lucru.
Modul de lucru: - telefonie simplex,
Bataia şi antenele staţiei: antena baston – 1.5m. până la 6km.
Alimentarea staţiei: 10KKGCi-1D (12,6V), Ie = 0.5A, Ir = 0.04A
Puterea staţiei: 1 Wt.
Greutatea 3 kg.

Destinaţia, părţile componente şi caracteristicile tactico-tehnice a staţiei radio de putere

mică AN/PRC-127(A).

Staţia radio AN/PRC-127(A) este o staţie portabilă, care funcţionează simplex pe două căi cu
modulaţie în frecvenţă pe 28 canale.
Numărul de canale total se împarte în două grupe de canale a câte 14 canale fiecare. Grupul de
canale 01 este programat pentru lucrul pe canale MF cu bandă îngustă de 12,5 KHz. Grupul de
canale 02 este programat pentru lucrul pe canale MF cu bandă largă de 25 KHz. Pentru comunicaţiile
între staţiile AN/PRC-127 originale se foloseşte grupul de canale 02.
Gama de frecvenţe - 136-160 MHz
Ecart - 25 KHz.
Putere de emisie -3W
Setul staţiei AN/PRC-127 este compus din:
-Emiţător - receptor;
-Bateria de acumulatori Ni-Cd;
-Dispozitivul de încărcare a bateriilor de acumulatori;
-Adaptor pentru 9 baterii tip A10 (AA);
-Antena;
-Garnitura microtelefonică;
-Geanta portstaţie;

553
 554

IAA0117 Battery Holcter LAA0818A Antenna

LAA0312A
Desktop Charger

Ni-Cd Battery

LAAS28TA
Spea^erWicrophone

LAA0445A
Carrying
Case
Organele de conducere şi denumirea lor.

Partea superioară a emiţător- receptorului din stânga spre dreapta se află:

1. Locaşul de fixare a antenei;
2. Butonul cod protecţie - SQ;
3. Butonul CON./DECON. volum;
4. Comutatorul selector al canalelor;
Pe partea frontală se află:
1. Difuzorul
2. Microfonul;
3. Panoul digital cu cristale lichide (LCD display);
4. Tastatura cu 16 taste;
Pe partea laterală stânga se află:
1. Jacul de conectare a antenei exterioare;
2. Jacul de conectare a accesoriilor;
3. Filerul de fixare a accesoriilor;
4. Jacul de conectare căşti;
5. Butonul (clapa) de trecere la emisie;

554
 555

Destinaţia, părţile componente şi caracteristicile tactico-tehnice a staţiei radio R-123m.

Destinaţia: este destinată pentru asigurarea legăturii pe unde ultrascurte de pe loc şi din mers în
reţelele şi direcţiile radio ale unităţilor şi subunităţilor Armatei Naţionale. Este montată de obicei pe
maşinile de luptă blindate, întră în componenţa autospecialelor de comandament şi stat major
R-l 42N, BTR-50 PUM, R-145BM, BMP ş.a..
Transportabilă, de bandă largă, pe unde ultrascurte, recepţie-emisie, simplex - pentru asigurarea
legăturii în fonie radio cu modulaţie în frecvenţă, are un mecanizm de pregătire din timp a 4 frecvenţe
de lucru. Trecerea de pe o frecvenţă pregătită din timp pe altă se efectuiează cu ajutorul mecanizmului
automat, printr-o simplă comutare.
- gama de frecvente 20-51.5 Mhz; I subgamă - 20-35.75 Mhz, II subgamă - 35 75-
51.5 Mhz.Are 1261 frecvenţe cu pasul 25 Mhz.
- antenele: antena-baston (AB) h = l- 4m.
- modul de lucru: recepţie de serviciu, simplex, pentru unele staţii - semiduplex
(de la voce)
- puterea emiţătorului: 20 Wt (la contactarea atenuatorului de zgomote puterea scade)
- bătaia emiţătorului: Cu AB-4 la deplasarea maşinii de luptă cu V=40km/oră -cel puţin
20km..
Cu antena de avarie:
- pînă la 2 km când ambii corespondenţii lucrează cu antenna de avarie;
- pînă la 5 km cînd unul din corespondent lucrează cu A.A. iar celălalt cu AB-4.
Cu AB=4m instalată pe catarg telescopic de h = 11 m
- până la 70km când ambii lucrează cu AB-4 pe catarg l1m.;
- până la 48km când unul cu catarg l1m,iar al doilea cu AB-4;
- sursa de alimentare: reţeaua de bord cu tensiunea 26V sau 12V.
- intensitatea curentului de consum: la emisie - 9.6A, la recepţie - 3.0A
- greutatea: 45kg.

555
 556

Fig. 1. Panoul frontal al staţiei radio R-123M

- componenţa completului: receptor-emiţătorul, blocul de alimentare, casca cu telefon
(şlemofon), antena.
Compunerea staţiei:
- blocul emiţător-receptor
- blocul de alimentare
- husa cu secţiunile antenei baston (+lcompl. de rezervă)
- cordonul de alimentare
- cablu de înaltă frecvenţă
- trasa cu piese de schimb şi accesorii
- documentaţia tehnică de exploatare
- instalaţia antenei baston
- garnitura microtelefon (de piept)

Antenele staţiei. Instalarea staţiei radio cu diferite antene.

R-123M poate folosi antena-baston h = 1 - 4m instalată nemijlocit pe baza de transport sau pe

catarg cu înălţimea 11m, antena de avarie care reprezintă un conductor liţă, izolat, cu lungimea 3m.
Antena baston 4m este compusă din patru secţiuni cu lungimea 1m. În dependenţă de
frecvenţa de lucru pot fi folosite de la una până la 4 secţini. Pentru frecvenţele joase se folosesc
toate secţiunile, cu ridicarea frecvenţei, numărul secţiunilor se micşorează.
În caz de instalare AB-4 pe catarg, este necesar de folosit contrgreutate – 3 secţiuni cu
lungimea aprocsimativ 1m şi amplasate paralel sau sub un unghi mic faţă de suprafaţa pământului.

Pregătirea staţiei şi controlul funcţionării:

Înainte de a porni staţia trebuie de controlat fixarea camelor (camă-kulaciok) de fixare a
mecanizmului de fixare a frecvenţilor pregătite din timp (FPT) – poz. 5, fixarea manivelei de
ajustare manuală a antenei (poz. 7). Manivela «Şumî» (zgomot) poz. 1 de rotit în stânga până la
opritor, manivela «Gromcosti» (volum) poz. 12 de rotit în dreapta până la opritor. De conectat
antena şi casca telefonică.
- de instalat regimul de funcţionare de serviciu – comutatorul regimului de lucru (poz. 2) în
poziţia «DPriem» sau “Ok. ap.” dacă staţia este dirijată de la pultul radistului.
- de pornit staţia pentru ce comutatorul basculant poz. 14 de pus în poziţia în sus (Vkl.);
- de controlat tensiunile de alimentare a staţiei pentru ce comutatorul „Controli” (poz. 19) de
trecut în poziţiile: 1.2V, 6.3V, 150V şi BS (reţeaua de bord), apoi de trecut staţia la emisie (clapa
emisie a comutatorului de piept – apăsată) de controlat tensiunile emiţătorului: 1.2V, 150V, 250V şi
600V. La verificarea tensiunilor de alimentare acul instrumentului indicator (poz. 10) trebuie să
devieze în limitele sectorului colorat al scalei.

556
 557

Acordul staţiei pe gamă continuă:

- de efectuat acţiunile arătate în subpunctul a);
- comutatorul (poz. 13) «Plavnîi diapazon – Fiksirovannîe ciastotî» de trecut în poziţia
«Plavnîi diapazon I» sau «Plavnîi diapazon II» în dependenţă de frecvenţa ordonată;
- de conectat iluminarea scalei (intrerupătorul „Şkala” (poz. 18) de trecut în poziţia „Vkl.”;
- de fixat frecvenţa ordonată prin rotirea manivelei (poz. 3) «Ustanovca ciastotî». deplasând
scala staţiei (poz. 4) se aduce frecvenţa pe linia de credinţă a scalei. În căşti trebuie să se audă
zgomote sau semnale ale posturilor radio;
- de deblocat manivela de acord a antenei (poz. 7), staţia se trece pe emisie, de rotit manivela
până când acul instrumentului indicator se va deplasa la maximum posibil (comutatorul „Controli”
– în poziţia „Lucru 1”), iar becul cu neon îşi va schimba luminozitatea în violet aprins. În timpul
rotirii manivelei de acord se vor găsi câteva puncte în care acul instrumentului indicator va fi
maximă, aşa cum se arată în fig. 2. Trebuie de ales poziţia acordului maximum.
Când deviaţiile acului instrumentului indicator sânt mici, comutatorul „Controli” se trece în
poziţia „Lucru 2”.
De blocat manivela „Nastroika antennî”;
- se pronuţă litera “A” care trebuie să se audă în căşti (atocontrolul emisiei), se apasă butonul
“ton-apel” poz. 17 şi se ascultă tonul apelului fonic;
- staţia se trece pe recepţie (se eliberează butonul “Emisie” a comutatorului de piept).

Acordul optim

Unghiul de rotire al manivelei de acord

Fig. 2. Graficul acordului antenei.

Acordul staţiei pe frecvenţe pregătite din timp:

- de efectuat acţiunile arătate în subpunctul a);
- se deschide capacul tamburului mecanizmului FPT;
- comutatorul «Plavnîi diapazon – Fiksirovannîe ciastotî» de trecut în poziţia «Fiksirovannîe
ciastotî -1»
- de aşteptat până la oprirea sistemului automat;
- de deblocat cama primei FPT (se roteşte spre stânga şurubul de fixare nr. 1 cu ajutorul cheii
speciale);
- de conectat iluminarea scalei (intrerupătorul „Şkala” (poz. 18) de trecut în poziţia „Vkl.”;
- de fixat frecvenţa ordonată prin rotirea manivelei (poz. 3) «Ustanovca ciastotî». deplasând
scala staţiei (poz. 4) se aduce frecvenţa pe linia de credinţă a scalei. În căşti trebuie să se audă
zgomote sau semnale ale posturilor radio;

557
 558
- se trece pe subgama I (poziţia în sus) sau subgama II (poziţia în jos) comutatorul
basculant nr. 1 (poz. 9) al frecvenţei fixe 1, în dependenţă de frecvenţa ordonată;
- de fixat cama FPT1;
- se deblochează manivela de acord al antenei (poz. 7) prin rotirea spre stânga, câteva rotaţii a
fixatorului butonului de acord;
- staţia se trece pe emisie, se roteşte manivela de acord a antenei până când acul
instrumentului indicator se va deplasa la maximum posibil, iar becul cu neon îşi va schimba
luminozitatea în violet aprins. Se blochează manivela de acord a antenei;
- se pronuţă litera “A” care trebuie să se audă în căşti (atocontrolul emisiei), se apasă butonul
“ton-apel” şi se ascultă tonul apelului fonic;
- staţia se trece pe recepţie (se eliberează butonul “Emisie” a comutatorului de piept).
În acelaşi mod se face acordul şi pe poziţiile 2, 3 şi 4 ale frecvenţelor pregătite din timp.

Stabilirea legăturii cu corespondentul.

Pentru stabilirea legăturii cu corespondentul e necesar:

- de primit de la conducător caracteristicii radio (frecvenţele de lucru, indicativul staţiei şi ale
corespondentului);
- de pregătit staţia radio pentru lucru (fixarea frecvenţelor fixe (FPT) sau în gamă continuă şi
de acordat antena pe fiecare din frecvenţele ordonate);
- de stabilit legătura cu corespondentul (-ţii) conform regulilor de stabilire şi asigurare
legăturii radio (pregătirea specială, Tema 3). În cazul când legătura este bună, apelul
corespondentului se poate efectua prin apăsarea butonului de apel (“Vîzov”);
- oprirea staţiei se efectuează prin punerea întrerupătorului alimentării pe poziţia “Închis”
(“Otkl.”).

Controlul funcţionării staţiei radio de la dispozitivele încorporate şi panoul frontal.

Verificarea tensiunilor de alimentare.

Pentru verivicarea tensiunilor de alimentare se fac următoarele operaţiuni:
- se alimentează staţia radio trecând întrerupătorul “alimentare” în poziţia “conectat”;
- se conectează casca microtelefon;
- se trece comutatorul modului de lucru în poziţia “simplex”;
- butonul atenuatorului de zgomote se roteşte în sens invers acelor de ceasornic până la refuz,
adică până la nivelul maxim de zgomote;
- se conectează întrerupătorul pentru iluminarea scalei;
- se verifică tensiune de alimentare de la bateria de bord trecând comutatorul pentru controlul
tensiunilor pe poziţia “BS” (bortseti), apoi pe poziţiile 1.2V, 6.3V, 150V, se verifică tensiunile de
alimentare ale recepţiei (poziţiile din dreapta ale comutatorului);
- se pune comutatorul de piept în poziţia emisie şi trecând comutatorul controlului tensiunilor
în poziţiile 600V, 250V, 150V şi 1.2V se verifică tensiunile de alimentare ale emisiei;
- se pune comutatorul de piept în poziţia recepţieşi se pune comutatorul controlului tensiunilor
în poziţia “Lucru 1”.
La verificarea tensiunilor de alimentare, acul instrumentului indicator trebuie să se deplaseze
în limitele sectorului colorat pe scală. Tensiunile alimentare ale emisiei se controlează după
acordarea circuitului de antenă.

Verificarea staţiei în regimul recepţie:

- comutatorul bandă continuă şi al frecvenţelor fixe se trece pe poziţia „subgama I”;
- butonul de volum se roteşte la maxim în sensul deplasării acelor de ceasornic;
- se roteşte manivela pentru stabilirea frecvenţei pe toată lungimea benzii şi se ascultă
funcţionarea receptorului pe subgama respectivă. Dacă receptorul este în bună stare în căşti se va
auzi zgomotul caracteristic sau semnalele eventualelor posturi ce lucrează;

558
 559
- se roteşte butonul atenuatorului de zgomote în sens invers acelor de ceasornic, caz în
care zgomotele din căşti cresc, iar la rotirea în sensul deplasării acelor de ceasornic zgomotele în
căşti descresc;
- se trece comutatorul subgamelor şi al frecvenţelor fixe pe poziţia „subgama II” şi se repetă
operaţiunile descrise mai sus (pentru subgama I.
Pentru funcţionarea recepţiei în regimul „recepţie de serviciu”, comutatorul modului de
lucru se trece în poziţia „recepţie de serviciu” şi se execută aceleaşi operaţiuni.

Verificarea în regimul de emisie:

- comutatorul modului de lucru se trece în poziţia „simplex”;
- comutatorul bandă continuă şi al frecvenţelor fixe se trece pe poziţia „subgama I”;
- cu ajutorul manivelei pentru stabilirea frecvenţei se fixează o frecvenţă de la începutul
subgamei I;
- se deblochează manivela de acord al antenei, se trece staţia pe emisie şi se execută acordul
antenei, urmărind obţinerea deviaţiei maxime a acului instrumentului indicator, după care se
blochează manivela de acord;
- se pronuţă litera “A” care trebuie să se audă în căşti (atocontrolul emisiei), apoi se apasă
butonul “ton-apel” şi se ascultă tonul apelului fonic;
- se trece staţia pe recepţie.
Această verificare se execută pe frecvenţe de la începutul, mijlocul şi sfărşitul subgamelor I şi II.

Verificarea etalonării frecvenţei pe recepţie.

Pentru uşurarea verificării etalonării frecvenţei pe scala staţiei radio, anumite frecvenţe (din
ambele subgame) sânt însemnate cu următoarele semne:
- pentru cele din subgama I

- pentru cele din subgama II

Pentru verificarea etalonării frecvenţei se fac următoarele operaţiuni:

- comutatorul modului de lucru se trece pe poziţia „recepţie de serviciu”;
- comutatorul subgamelor şi al frecvenţelor fixe se trece pe poziţia „subgama I”;
- rotind manivela pentru stabilirea frecvenţei se aduce la linia de credinţă de pe scală,
gradaţiunea de la începutul benzii însemnată cu unul din semnele de mai sus;
- se apasă pe butonul „ton-apel” şi se roteşte uşor manivela pentru stabilirea frecvenţei (în
stânga şi în dreapta frecvenţei cu semn) până când în căşti se obţin bătăile nule, adică ne vom opri
cu manivela „stabilirea frecvenţei” exact în momentul când sântem între cele două fluierături ce
apar foarte apropiate între ele, dar între acestea este o mică zonă de tăcere. Tocmai aceasta este
zona bătăilor nule.
Când etalonarea este precisă, zona bătăilor nule se obţine exact la suprapunerea semnalului
de pe scala cu vizorul.
Deviaţia de frecvenţă a staţiei radio faţă de valoarea normală este egală cu distanţa de la
vizor până la semnul (triunghiul, dreptunghiul) care corespunde frecvenţei nominale, distanţă care
nu trebuie să fie mai mare de o cincime dintr-o gradaţiune a scalei.
Pentru verificarea etalonării celorlalte frecvenţe cu semn din subgama I şi a celor din
subgama II se va proceda la fel.
Dacă există deviaţie de frecvenţă, trebuie de executat corecţia etalonării, adică aducerea
zonei bătăilor nule exact pe gradaţiunile cu semn sau în limitele admise de cel mult ±5khz (se
schimbă poziţia vizorului).

Verificarea sistemului automat:

- se deschide capacul tamburului mecanizmului FPT;

559
 560
- se verifică şi se strâng (dacă este cazul) şuruburile de fixare 1, 2, 3, şi 4 astfel îcât
crestătura acestora să fie pe aceeaşi linie cu şanţul inelar de culoare roşie de pe tambur. Se închide
capacul tamburului;
- se verifică (şi dacă este cazul) se strânge fixatorului manivelei de acord al antenei rotindu-l
în sensul acelor de ceasornic până la refuz;
- comutatorul bandă continuă şi al frecvenţelor fixe se trece succesiv pe poziţia frecvenţa fixă
nr. 1, 2, 3 şi 4. De fiecare dată se aşteaptă oprirea mecanizmului de stabilire automată a frecvenţei
(după o scurtă rotire a mecanizmului de stabilire automată a frecvenţei acesta se opreşte);
- se trece comutatorul bandă continuă şi al frecvenţelor fixe pe poziţia subgama I sau II şi se
deconectează alimentarea staţiei.

560
 561

TEMA 3. Lucrul cu staţiile radio din dotare.

Şedinţa 1. Practică – 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Pregătirea staţiei radio pentru lucru şi acordarea pe frecvenţele stabilite .
2. Stabilirea legăturii cu radiocorespondenţii în radiodirecţie şi reţea radio

Bibliografia: 1. Instrucţiuni pentru exploatarea staţiilor radio din dotare.

2. Regulamentul legăturilor radio, p. II, pag. 1 – 50.

1. Pregătirea staţiei radio pentru lucru şi acordarea pe frecvenţele stabilite.

Pregătirea şi ajustarea R-105M pentru lucru în fonie:

- se deschide capacul din spate şi se conectează două baterei de acumulatoare KNP-20 (KNP-
24) sau patru acumulatoare KN-14, respectând polaritatea;
- se desfăfoară antena ordonată în funcţie de distanţa până la corespondenţi şi se întroduce în
borna „Antenna”;
- se deschide capacul din faţă al staţiei radio;
- se întroduce ştecherul garniturii cască-microtelefon în priza de pe panoul frontal sau în priza
de pe cutie;
- comutatorul modului de lucru se pune în poziţia „Radio”;
- întrerupătorul alimentării de pe cutia staţiei se pune în poziţia „Vkl.”;
- comutatorul basculant „Tok ant. – Nakal” se pune în poziţia „Nakal”. După devierea acului
instrumentului indicator se apreciază tensiunea acumulatoarelor (trebuie să se găsească în sectorul
colorat). Pentru aceasta staţia se trece pe scurt timp la emisie (se apasă clapa microfonului de pe
garnitura cască-microtelefon);
- cu ajutorul pârghiei „Stopor” se deblochează butonul „Ustanovka ciastotî”;

561
 562

- pentru iluminarea scalei gradate se apasă butonul „Kalibrator – Svet”, iar cu butonul
„Ustanovka ciastotî” se fixează frecvenţa ordonată. (Iluminarea scalei gradate poate fi efectuată prin
punerea comutatorului modului de lucru în poziţia „Pr. retr. Svet”).

386 388 ‫׀‬

╧═╧═╧═╧═╧═╪═╧═╧═╧═╧═╧
Exemplul fixării frecvenţei 38Mhz 700khz
386 388 ‫׀‬
╧═╧═╧═╧═╪═╧═╧═╧═╧═╧═╧
Exemplul fixării frecvenţei 38Mhz 675khz
386 388 ‫׀‬
╧═╧═╧═╧═╧═╧═╪═╧═╧═╧═╧
Exemplul fixării frecvenţei 38Mhz 725khz

- după fixarea frecvenţei cu ajutorul pârgiei „Stopor” se blochează butonul „Ustanovka

ciastotî”;
- comutatorul basculant „Tok ant. – Nakal” se pune în poziţia „Tok ant.”;
- se apasă clapa microfonului de pe garnitura cască-microtelefon (staţia se trece la emisie).
Această procedură poate fi efectuată prin punerea comutatorului modului de lucru în poziţia „Per.
retr.”;
- prin rotirea butoanelor de acord fin şi brut se acordă emiţătorul staţiei cu antena după
deviaţia maximă a acului instrumentului indicator, apoi se
- se pronunţă litera „A” care trebuie să se audă în căşti. În felul acesta staţia

562
 563
radio este acordată atât pentru lucrul pe recepţie cât şi pentru emisie.

Controlul funcţionării staţiei.

De pornit staţia – comutatorul basculant de pe cutia staţiei „Vkl. – Otkl.” de pus în poziţie
„Vkl.”. Comutatorul basculant de pe panoul frontal „Tok ant. – Nakal” de pus în poziţie „Nacal”,
acul dispozitivului de măsură trebuie să găsească în sectorul colorat. La trecerea staţiei la emisie (la
apăsarea clapei de vorbire) devierea acului trebuie să mie minimă şi să nu easă din sectorul colorat.
Zgomotul de fond (fâşiitul) în telefoanele garniturii microcască, care se schimbă ne
pronunţat sau recepţionarea posturilor de radio la rotirea manivelei de instalare a frecvenţei arată la
buna funcţionare a staţiei.

Strângerea staţiei radio R-105.

Primind ordinul de terminare a lucrului şi de strângere a staţiei radio se ve comunica aceasta
corespondentului şi se va efectua strângerea staţiei radio în ordinea următoare:
- se deconectează alimentarea staţiei radio
- se deschide capacul din spatele staţiei radio. Se scot antena flexibilă şi contragreutatea şi se pun
în compartimentul lor. Dacă s-a lucrat cu antena filară aceasta se înfăşoară pe suport şi se pune
în geanta radio-telefonistului
- se deconectează garnitura cască-microfon şi se pune în geanta radio telefonistului
- se închid capacele din faţă şi din spate a staţiei radio.
Antena şi garnitura cască-microfon trebuie curăţate mai întâi de praf şi de murdărie şi apoi aşezate
la locul lor.
Conectarea liniei pentru legătura de serviciu sau acţionarea la distanţă.
Cablul (P-274, P-275) se conectează la bornele „Linia” şi „Korpus”. Alt capăt a cablului se
conectează la aparatul de telefon TA-57 sau centrala telefonică P-193M. În caz că după conectare
staţia de sine stătător trece la emisie – se schimbă polaritatea.
Pentru legătura de serviciu între operatorul staţiei şi abonat (TA-57 sau P-193), comutatorul
modului de lucru se trece în poziţia „Sluj.”, apelul se transmite prin apăsarea butonului „Vîzov” şi
se recepţionează prin vibrarea releului de recepţie a apelului.
Pentru acţionarea staţiei la distanţă de la TA-57 sau prin P-193, comutatorul modului de lucru
se trece în poziţia „Dist”.

Pregătirea şi ajustarea Staţia radio AN/PRC- 127(A).

Pentru a scoate sau a instala capacul de protecţie a tastaturii şi a panoului cu cristale lichide este
necesar de a se scoate bateria de acumulatori, dacă ea deja a fost instalată. Marginile capacului de
protecţie a tastaturii şi a panoului cu cristale lichide se introduc în şliţurile de pe carcasa staţiei din
partea de jos a ei.

Instalarea bateriei de acumulatori

Staţia radio AN/PRC-127(A) foloseşte ca surse de alimentare fie bateria de acumulatori Ni-
Cd, fie adaptorul pentru 9 baterii tip Al O (AA). Bateria de acumulatori poate fi încărcată atât separat
de staţie cât şi ataşată la aceasta .
Observaţie: Din motive de siguranţă bateria de acumulatori reîncărcabilă este livrată de către
producător descărcată sau parţial încărcată, în consecinţă, bateria de acumulatori reîncărcabilă înainte
de utilizare este necesar de a se încarcă corespunzător.
1. De a se localiza pe baza carcasei staţiei orificiile pentru fixarea şi instalare a
bateriei de acumulatori.
2. De a se poziţiona (plasa) barele de contact şi fixare a bateriei de acumulatori
în aceste orificii sub un unghi de 30° faţă de carcasei staţiei.
3. Aplicând puţină forţă asupra bateriei de acumulatori de a se roti după acele
ceasornicului până când aceasta va fi în poziţia finală. Tabla de metal se va

563
 564
plasa în orificiul din bateria de acumulatori, fixând ultima în această poziţie.
Observaţie: Periodic verificaţi contactele bateriei de acumulatori în vederea prezenţei murdăriei,
pentru a asigura un contact bun cu dispozitivul de încărcare.

Instalarea şi scoaterea bateriei de acumulatori

Scoaterea bateriei de acumulatori
1. De a se deconecta staţia radio.
2. De a se împinge tabla de metal în afara marginilor bateriei de acumulatori, apoi
rotind ultima cu aproximativ 30° contra acelor ceasornicului.
3. De a se scoate bateria de acumulatori.
Observaţie: Toate datele programate (introduse ) în staţia radio se păstrează când bateria de
acumulatori este scoasă.
Instalarea antenei.
De a se introduce antena flexibilă în conectorul antenei de pe staţia radio şi prin rotire de a se
înfileta până la refuz.n Lucrul la recepţie.
> Se porneşte staţia prin rotirea butonului CON./DECON. - volum; Un sunet de beep
indică că staţia este operaţională. Pe panoul cu cristale lichide se indică grupul curent de canale,
iar apoi şi numărul canalului.
> Se selectează grupul de canale, prin apăsarea pe tastatură a următoarelor butoane: #, 2
(sau 1), apoi END.
^ Se selectează canalul prin rotirea comutatorului selector al canalelor.
^ Se ajustează volumul şi atenuatorul de zgomot prin rotirea butonului atenuatorului de
zgomot până când se va auzi zgomotul liniei radio. Se ajustează volumul la nivelul necesar, apoi
prin rotirea butonului atenuatorului de zgomot contra acelor ceasornicului se obţine atenuarea totală
a zgomotelor.
Prin rotirea de zgomot butonului atenuatorului până la capăt contra acelor ceasornicului
receptorul se plasează în regimul de protecţie a codului.
Lucrul la emisie
> Se apasă butonul (clapa) de trecere la emisie, dacă este instalată de a se utiliza butonul
(clapa) de trecere la emisie de pe garnitura microtelefonică. Când emiţătorul este
conectat panoul cu cristale lichide nu indică
nimic (este curat);
^ Se vorbeşte clar în microfon, ţinându-1 la 3-5 cm. de la buze;
> Pentru întreruperea emisiei se eliberează butonul (clapa) de trecere la emisie;

Dacă puterea bateriei de acumulatori nu este suficientă pentru lucrul staţiei în condiţii
optimale, la apăsarea butonului (clapei) de trecere la emisie pe panoul digital apare inscripţia "Lo
bAt".
Dacă la apăsarea butonul (clapa) de trecere la emisie staţia emite un sunet sub formă de
melodie, iar pe panoul digital apare inscripţia "no Ch", aceasta înseamnă că:
> staţia este programată numai pentru lucrul pe acest canal numai la recepţie;
^ canalul respectiv nu este programat;

Algoritmul de programare a staţiei pe o frecvenţă

564
 565
> se porneşte staţia;
> se selectează grupul de canale
> se tastează FCN şi se menţine trei secunde, apoi se eliberează după aparipia inscripţiei pe
panoul digital - - - Id;
> se introduce parola compusă din şase cifre;
> se tastează ENT pe panoul digital apare inscripţia Ch 0;
> se tastează CRL, apoi se fixează canalul necesar;
> se tastează ENT, apoi CRL, după care se introduce frecvenţa la recepţie;
> se tastează ENT, apoi se tastează CRL;
^ se tastează ft. Pe panou apare inscripţia d 000;
> se introduce un număr din trei cifre, care va fi codul de protecţie la recepţie;
> se tastează ENT, apoi CRL, după care se introduce frecvenţa la emisie;
> se tastează ENT, apoi se tastează CRL;
> se tastează #. Pe panou apare inscripţia d 000;
> se introduce un număr din trei cifre, care va fi codul de protecţie la emisie;
> se tastează ENT;

Pregătirea şi ajustarea Staţia radio R – 123 M.

Înainte de a porni staţia trebuie de controlat fixarea camelor (camă-kulaciok) de fixare a

mecanizmului de fixare a frecvenţilor pregătite din timp (FPT) – poz. 5, fixarea manivelei de
ajustare manuală a antenei (poz. 7). Manivela «Şumî» (zgomot) poz. 1 de rotit în stânga până la
opritor, manivela «Gromcosti» (volum) poz. 12 de rotit în dreapta până la opritor. De conectat
antena şi casca telefonică.
- de instalat regimul de funcţionare de serviciu – comutatorul regimului de lucru (poz. 2) în
poziţia «DPriem» sau “Ok. ap.” dacă staţia este dirijată de la pultul radistului.
- de pornit staţia pentru ce comutatorul basculant poz. 14 de pus în poziţia în sus (Vkl.);
- de controlat tensiunile de alimentare a staţiei pentru ce comutatorul „Controli” (poz. 19) de
trecut în poziţiile: 1.2V, 6.3V, 150V şi BS (reţeaua de bord), apoi de trecut staţia la emisie (clapa
emisie a comutatorului de piept – apăsată) de controlat tensiunile emiţătorului: 1.2V, 150V, 250V şi
600V. La verificarea tensiunilor de alimentare acul instrumentului indicator (poz. 10) trebuie să
devieze în limitele sectorului colorat al scalei.

Acordul staţiei pe gamă continuă:

- de efectuat acţiunile arătate în subpunctul a);
- comutatorul (poz. 13) «Plavnîi diapazon – Fiksirovannîe ciastotî» de trecut în poziţia
«Plavnîi diapazon I» sau «Plavnîi diapazon II» în dependenţă de frecvenţa ordonată;
- de conectat iluminarea scalei (intrerupătorul „Şkala” (poz. 18) de trecut în poziţia „Vkl.”;
- de fixat frecvenţa ordonată prin rotirea manivelei (poz. 3) «Ustanovca ciastotî». deplasând
scala staţiei (poz. 4) se aduce frecvenţa pe linia de credinţă a scalei. În căşti trebuie să se audă
zgomote sau semnale ale posturilor radio;
- de deblocat manivela de acord a antenei (poz. 7), staţia se trece pe emisie, de rotit manivela
până când acul instrumentului indicator se va deplasa la maximum posibil (comutatorul „Controli”
– în poziţia „Lucru 1”), iar becul cu neon îşi va schimba luminozitatea în violet aprins. În timpul
rotirii manivelei de acord se vor găsi câteva puncte în care acul instrumentului indicator va fi
maximă, aşa cum se arată în fig. 2. Trebuie de ales poziţia acordului maximum.
Când deviaţiile acului instrumentului indicator sânt mici, comutatorul „Controli” se trece în
poziţia „Lucru 2”.
De blocat manivela „Nastroika antennî”;
- se pronuţă litera “A” care trebuie să se audă în căşti (atocontrolul emisiei), se apasă butonul
“ton-apel” poz. 17 şi se ascultă tonul apelului fonic;
- staţia se trece pe recepţie (se eliberează butonul “Emisie” a comutatorului de piept).

565
 566

Acordul optim

Unghiul de rotire al manivelei de acord

Fig. 2. Graficul acordului antenei.

Acordul staţiei pe frecvenţe pregătite din timp:

- de efectuat acţiunile arătate în subpunctul a);
- se deschide capacul tamburului mecanizmului FPT;
- comutatorul «Plavnîi diapazon – Fiksirovannîe ciastotî» de trecut în poziţia «Fiksirovannîe
ciastotî -1»
- de aşteptat până la oprirea sistemului automat;
- de deblocat cama primei FPT (se roteşte spre stânga şurubul de fixare nr. 1 cu ajutorul cheii
speciale);
- de conectat iluminarea scalei (intrerupătorul „Şkala” (poz. 18) de trecut în poziţia „Vkl.”;
- de fixat frecvenţa ordonată prin rotirea manivelei (poz. 3) «Ustanovca ciastotî». deplasând
scala staţiei (poz. 4) se aduce frecvenţa pe linia de credinţă a scalei. În căşti trebuie să se audă
zgomote sau semnale ale posturilor radio;
- se trece pe subgama I (poziţia în sus) sau subgama II (poziţia în jos) comutatorul basculant
nr. 1 (poz. 9) al frecvenţei fixe 1, în dependenţă de frecvenţa ordonată;
- de fixat cama FPT1;
- se deblochează manivela de acord al antenei (poz. 7) prin rotirea spre stânga, câteva rotaţii a
fixatorului butonului de acord;
- staţia se trece pe emisie, se roteşte manivela de acord a antenei până când acul
instrumentului indicator se va deplasa la maximum posibil, iar becul cu neon îşi va schimba
luminozitatea în violet aprins. Se blochează manivela de acord a antenei;
- se pronuţă litera “A” care trebuie să se audă în căşti (atocontrolul emisiei), se apasă butonul
“ton-apel” şi se ascultă tonul apelului fonic;
- staţia se trece pe recepţie (se eliberează butonul “Emisie” a comutatorului de piept).
În acelaşi mod se face acordul şi pe poziţiile 2, 3 şi 4 ale frecvenţelor pregătite din timp.

Stabilirea legăturii cu corespondentul.

Pentru stabilirea legăturii cu corespondentul e necesar:

- de primit de la conducător caracteristicii radio (frecvenţele de lucru, indicativul staţiei şi ale
corespondentului);
- de pregătit staţia radio pentru lucru (fixarea frecvenţelor fixe (FPT) sau în gamă continuă şi
de acordat antena pe fiecare din frecvenţele ordonate);

566
 567
- de stabilit legătura cu corespondentul (-ţii) conform regulilor de stabilire şi asigurare
legăturii radio (pregătirea specială, Tema 3). În cazul când legătura este bună, apelul
corespondentului se poate efectua prin apăsarea butonului de apel (“Vîzov”);
- oprirea staţiei se efectuează prin punerea întrerupătorului alimentării pe poziţia “Închis”
(“Otkl.”).

Controlul funcţionării staţiei radio de la dispozitivele încorporate şi panoul frontal.

Verificarea tensiunilor de alimentare.

Pentru verivicarea tensiunilor de alimentare se fac următoarele operaţiuni:
- se alimentează staţia radio trecând întrerupătorul “alimentare” în poziţia “conectat”;
- se conectează casca microtelefon;
- se trece comutatorul modului de lucru în poziţia “simplex”;
- butonul atenuatorului de zgomote se roteşte în sens invers acelor de ceasornic până la refuz,
adică până la nivelul maxim de zgomote;
- se conectează întrerupătorul pentru iluminarea scalei;
- se verifică tensiune de alimentare de la bateria de bord trecând comutatorul pentru controlul
tensiunilor pe poziţia “BS” (bortseti), apoi pe poziţiile 1.2V, 6.3V, 150V, se verifică tensiunile de
alimentare ale recepţiei (poziţiile din dreapta ale comutatorului);
- se pune comutatorul de piept în poziţia emisie şi trecând comutatorul controlului tensiunilor
în poziţiile 600V, 250V, 150V şi 1.2V se verifică tensiunile de alimentare ale emisiei;
- se pune comutatorul de piept în poziţia recepţieşi se pune comutatorul controlului tensiunilor
în poziţia “Lucru 1”.
La verificarea tensiunilor de alimentare, acul instrumentului indicator trebuie să se deplaseze
în limitele sectorului colorat pe scală. Tensiunile alimentare ale emisiei se controlează după
acordarea circuitului de antenă.

Verificarea staţiei în regimul recepţie:

- comutatorul bandă continuă şi al frecvenţelor fixe se trece pe poziţia „subgama I”;
- butonul de volum se roteşte la maxim în sensul deplasării acelor de ceasornic;
- se roteşte manivela pentru stabilirea frecvenţei pe toată lungimea benzii şi se ascultă
funcţionarea receptorului pe subgama respectivă. Dacă receptorul este în bună stare în căşti se va
auzi zgomotul caracteristic sau semnalele eventualelor posturi ce lucrează;
- se roteşte butonul atenuatorului de zgomote în sens invers acelor de ceasornic, caz în care
zgomotele din căşti cresc, iar la rotirea în sensul deplasării acelor de ceasornic zgomotele în căşti
descresc;
- se trece comutatorul subgamelor şi al frecvenţelor fixe pe poziţia „subgama II” şi se repetă
operaţiunile descrise mai sus (pentru subgama I.
Pentru funcţionarea recepţiei în regimul „recepţie de serviciu”, comutatorul modului de
lucru se trece în poziţia „recepţie de serviciu” şi se execută aceleaşi operaţiuni.

Verificarea în regimul de emisie:

- comutatorul modului de lucru se trece în poziţia „simplex”;
- comutatorul bandă continuă şi al frecvenţelor fixe se trece pe poziţia „subgama I”;
- cu ajutorul manivelei pentru stabilirea frecvenţei se fixează o frecvenţă de la începutul
subgamei I;
- se deblochează manivela de acord al antenei, se trece staţia pe emisie şi se execută acordul
antenei, urmărind obţinerea deviaţiei maxime a acului instrumentului indicator, după care se
blochează manivela de acord;
- se pronuţă litera “A” care trebuie să se audă în căşti (atocontrolul emisiei), apoi se apasă
butonul “ton-apel” şi se ascultă tonul apelului fonic;
- se trece staţia pe recepţie.

567
 568
Această verificare se execută pe frecvenţe de la începutul, mijlocul şi sfărşitul subgamelor I şi
II.
Verificarea etalonării frecvenţei pe recepţie.
Pentru uşurarea verificării etalonării frecvenţei pe scala staţiei radio, anumite frecvenţe (din
ambele subgame) sânt însemnate cu următoarele semne:
- pentru cele din subgama I
Pentru
- pentru cele din subgama II
verificarea etalonării
frecvenţei se fac următoarele
operaţiuni:
- comutatorul modului de lucru se trece pe poziţia „recepţie de serviciu”;
- comutatorul subgamelor şi al frecvenţelor fixe se trece pe poziţia „subgama I”;
- rotind manivela pentru stabilirea frecvenţei se aduce la linia de credinţă de pe scală,
gradaţiunea de la începutul benzii însemnată cu unul din semnele de mai sus;
- se apasă pe butonul „ton-apel” şi se roteşte uşor manivela pentru stabilirea frecvenţei (în
stânga şi în dreapta frecvenţei cu semn) până când în căşti se obţin bătăile nule, adică ne vom opri
cu manivela „stabilirea frecvenţei” exact în momentul când sântem între cele două fluierături ce
apar foarte apropiate între ele, dar între acestea este o mică zonă de tăcere. Tocmai aceasta este
zona bătăilor nule.
Când etalonarea este precisă, zona bătăilor nule se obţine exact la suprapunerea semnalului
de pe scala cu vizorul.
Deviaţia de frecvenţă a staţiei radio faţă de valoarea normală este egală cu distanţa de la
vizor până la semnul (triunghiul, dreptunghiul) care corespunde frecvenţei nominale, distanţă care
nu trebuie să fie mai mare de o cincime dintr-o gradaţiune a scalei.
Pentru verificarea etalonării celorlalte frecvenţe cu semn din subgama I şi a celor din
subgama II se va proceda la fel.
Dacă există deviaţie de frecvenţă, trebuie de executat corecţia etalonării, adică aducerea
zonei bătăilor nule exact pe gradaţiunile cu semn sau în limitele admise de cel mult ±5khz (se
schimbă poziţia vizorului).

e) Verificarea sistemului automat:

- se deschide capacul tamburului mecanizmului FPT;
- se verifică şi se strâng (dacă este cazul) şuruburile de fixare 1, 2, 3, şi 4 astfel îcât crestătura
acestora să fie pe aceeaşi linie cu şanţul inelar de culoare roşie de pe tambur. Se închide capacul
tamburului;
- se verifică (şi dacă este cazul) se strânge fixatorului manivelei de acord al antenei rotindu-l
în sensul acelor de ceasornic până la refuz;
- comutatorul bandă continuă şi al frecvenţelor fixe se trece succesiv pe poziţia frecvenţa fixă
nr. 1, 2, 3 şi 4. De fiecare dată se aşteaptă oprirea mecanizmului de stabilire automată a frecvenţei
(după o scurtă rotire a mecanizmului de stabilire automată a frecvenţei acesta se opreşte);
- se trece comutatorul bandă continuă şi al frecvenţelor fixe pe poziţia subgama I sau II şi se
deconectează alimentarea staţiei.
2. Stabilirea legăturii cu radiocorespondenţi în radiodirecţie şi reţea radio.

Stabilirea legăturii cu corespondentul include: desfăşurarea staţiei, pregătirea pentru lucru,

fixarea frecvenţei ordonate (sau conform datelor radio), ajustarea emiţătorului staţiei (acordaarea cu
antena), apelul corespondentului (răspunsul la apel) conform regulilor studiate anterior.
Conducătorul şedinţei organizează trei radiodirecţii şi două reţele radio. După ce repartizează
studenţii, numeşte staţiile radio principale şi înmînă datele radio.
Conducătorul şedinţei în timpul lucrului practic la staţiile radio oferă ajutor în caz de
necesitate şi controlează corectitudinea stabilirii legăturii.

568
569

569
 570

Reguli militare
generale

570
 571

Tema1: Militarii şi relaţiile dintre ei.

Obligaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere.
Şedinţa 1
Subiectele de studiu:
1. Drepturile şi obligaţiile generale ale militarilor.
2. Gradele militare şi însemnele distinctive.
3. Şefii şi subordonaţii, superiorii şi inferiorii.

Drepturile generale, îndatoririle şi responsabilitatea militarilor.

Relaţiile reciproce dintre ei. Comportarea militarilor în voire,
concediu şi alte împrejurări. Îndatoririle generale ale militarilor.

Art.5 Apărarea Patriei este o datorie sfântă a fiecărui cetăţean al RM.

Serviciul militar este un gen special al serviciului de stat. ... se
determină prioritatea lui faţă de alte feluri de serviciu de stat şi de altă
activitate a cetăţenilor Republicii Moldova.
Art. 6 Militarii beneficiază de drepturile şi libertăţile
stabilite pentru cetăţenilor Republicii Moldova cu restricţiile
determinate de condiţiile serviciului militar şi ţinându-se seama de
legislaţia în vigoare
Art. 7 în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova,
conţinutul şi volumul drepturilor, datoriilor şi responsabilităţii
militarilor depind de faptul dacă acesta se află sau nu în exerciţiul
militar.

Art. 10. Statul garantează protecţia socială şi juridică a

militarilor, realizează măsuri pentru a le sa un nivel de viaţă suficient şi
binemeritat, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de serviciu şi de trai.
Art.13. Militarul este obligat
- să fie devotat jurământului militar, să servească neprecupeţit
poporul său, să apere Republica Moldova cu vitejie, cu
pricepere, fără a-şi cruţa sângele şi însăşi viaţa, să-şi facă
datoria militară;
- să respecte cu stricteţe Constituţia şi legile statului
său, să îndeplinească prevederile regulamentelor militare,
- să suporte cu tărie greutăţile serviciului militar, legate de
executarea misiunilor de apărare a Republicii Moldova;
571
 572
- să-şi însuşească în permanenţă cunoştinţele profesionale
militare, să-şi perfecţioneze pregătirea şi măiestria ostăşească.
s-ă cunoască şi să întreţină în stare de pregătire permanentă
pentru aplicare armamentul şi tehnica militară încredinţate, să păstreze
avutul statului,
- să fie cinstit, disciplinat, curajos Ia îndeplinirea datoriei
militare, să dea dovadă de iniţiativă raţională;

- să se supună necondiţionat comandanţilor (şefilor) şi să-i apere

în lupta, să păstreze Drapelul de luptă al unităţii militare.
- să preţuiască camaraderia ostăşească, fără a-şi cruţa viaţa, să
salveze camarazii aflaţi în pericol ,să-i ajute cu cuvântul şi fapta,
să stimeze onoarea şi demnitate a fiecăruia, să nu admită faţă de
sine şi de alţi militari, brutalitate şi batjocuri, să-i reţină de la fapte
nedemne,
- să respecte regulile salutului militar, politeţei şi conduitei
militarilor;
- sa fie vigilent, să păstreze cu stricteţe secretele militare şi de stat.
Art. 16 Militarii sunt obligaţi să se respecte reciproc, să ajute
comandanţii la menţinerea ordine! şi disciplinei
Despre toate evenimentele care se întâmpla cu un militar, ce au
influenţă asupra îndeplinirii îndatoririlor sale, şi despre observaţiile ce i
s-au făcu! el este obligat să raporteze şefului său nemijlocit. De
asemenea în caz de încălcare a regulilor de relaţii între militari
Art. 17 In chestiuni de serviciu (şi personale) , militarul este
dator să se adreseze şefului său nemijlocit si, cu aprobarea acestuia,
şefului ierarhic superior.

2. Responsabilitatea militarilor
Art. 22 Toţi militarii sunt egali în faţa legii şi poartă
răspunderea stabilită pentru cetăţenii Republicii Moldova, luând în
consideraţie particularităţile situaţiei lor juridice.
Art. 24 Militarii poartă răspundere disciplinară pentru încălcarea
disciplinei militare. .
Art.25 Militarii poartă răspundere administrativă. Nu pot fi
aplicate amenda, munci corecţionale, arest administrativ.
Art. 26 Militarii poartă răspundere juridică civică pentru
neîndeplinirea sau îndeplinirea neglijentă a îndatoririlor prevăzute de
legislaţia civilă, pentru pagubele aduse statului, persoanelor juridice,
cetăţenilor şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie

572
 573
Art.27 Militarii poartă răspundere materială pentru paguba
materială adusa statului în timpul executării a îndatoririlor serviciului
militar, în conformitate cu Regulament cu privire la răspunderea materială
a militarilor
Art 28. Militarii poartă răspundere penala pentru crimele de stat
şi de drept comun potrivit condiţiilor generale (Conform capitolului 12
din Codul Penal al Republicii Moldova)
Art. 29 Dacă infracţiunea este legata de pagube materiale, militarii
le repară, indeferent dacă au fost atraşi la alt fel de răspundere.

3.Comportarea militarilor în învoire, concediu şi alte

împrejurări
Art.69 În locurile publice, precum şi în troleibuz, autobuz şi în
trenurile interurbane, dacă lipsesc locurile libere, militarul este dator să
ofere locul său şefului (superiorului)
Militarii trebuie să fie politicos cu populaţia civilă, să manifeste o
deosebită atenţie faţă de oamenii în vârstă, femei şi copii, să contribuie
la apărarea onoarei şi demnităţii cetăţenilor, precum şi să le acorde
ajutor în caz de accidente şi calamităţi
Art.71 Militarilor le este interzis să ţină mâinile în buzunare, .. să
fumeze în stradă din mers şi în locurile nedesemnate acestui scop
Art. 72 Modul treaz de viată trebuie să devină o normă de fiecare
zi a comportării flecarii militar. Apariţia în stare de ebrietate la serviciu
şi în locurile publice constituie o faptă disciplinară gravă, care îi
dezonorează pe militar.

4. Gradele militare

Art.31.Fiecărui militar i se acordă un grad militar în

ordinea stabilită de Regulamentul cu privire la satisfacerea serviciului
militar.
Gradul militar este proprietate a militarului şi se acordă
(dobândeşte) în urma pregătirii profesionale, vechimii în serviciu în
funcţia ocupată şi calităţii muncii îndeplinite. El se păstrează permanent
pentru militar, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege şi de regulamentele
militare.
Art.32 Militarii care îşi fac studiile la instituţiile militare de
învăţământ se numesc: acei care nu au grad militar al corpului ofiţerilor
- elevi, iar acei care au grad ofiţeri-elevi.

573
 574
Cetăţenilor care nu au avut grad militar până la înscrierea la
instituţia militară de învăţământ sau au avut gradul soldat, odată cu
înmatricularea, li se conferă gradul militar elev. Alte grade militare,
acordate până la înscrierea la instituţia militară de învăţământ, sunt
păstrate.

5. Comandanţii şi subordonaţii Superiorii şi inferiorii

Art. 33După situaţia de serviciu şi după gradele militare pe care le

deţin, unii militari în raport cu alţii pot fi şefi sau subordonaţi.
Şeful are dreptul să dea ordine subordonatului şi să ceară executarea lor.
Şeful trebuie să fie pentru subordonat un exemplu de atitudine plină de tact şi
stăpânire de sine şi să nu admită atât familiaritate, cât şi atitudine preconcepută.
Pentru acţiuni care înjosesc demnitatea umană a subordonatului şeful poartă
răspundere.
Subordonatul este obligat să execute necondiţionat ordinele
şefului. După executarea ordinului el poate să înainteze o reclamaţie, dacă
consideră că faţă de el s-a procedat nejust
Art. 34 Şefii, cărora militarii le sunt subordonaţi pe linie de
serviciu, fie şi temporar, se numesc şefi direcţi.
Şeful direct, cu funcţia imediat superioară unui subordonat, se
numeşte şef nemijlocit.
Art. 35. După gradele militare pe care le deţin, sunt şefi
(dacă aceştia se află în serviciul militar):
- generalii de corp de armată şi generalii de divizie - pentru ofiţerii
superiori şi cei inferiori, pentru sergenţi şi soldaţi;
- generalii de brigadă şi coloneii - pentru ofiţerii inferiori, pentru
sergenţi şi soldaţi;
- ofiţerii superiori cu gradele militare locotenent-coIonel,
maior pentru sergenţi şi soldaţi;
- ofiţerii inferiori - pentru sergenţi şi soldaţi;
- sergenţii - pentru soldaţii din aceeaşi unitate militară.

Art. 36. Militarii, care după situaţia lor de serviciu şi după gradul
militar nu sunt în raport cu alţi militari şefi sau subordonaţi, pot fi superiori
sau inferiori. Superioritatea este determinată de gradele militarilor.
Superiorii după gradele militare sunt datori, în cazul încălcării de
către inferiori a disciplinei militare, a ordinii publice şi a regulilor de
conduită, să ceară de la aceştia înlăturarea încălcărilor observate. Inferiorii

574
 575
după grad sunt obligaţi să execute necondiţionat aceste cerinţe ale
superiorilor.
Art. 37 Dacă militarii, care nu sunt subordonaţi reciproc, îndeplinesc
în comun îndatoririle de serviciu, când relaţiile lor de serviciu nu sunt
determinate de comandant (şef), atunci superiorul după funcţie, iar Ia
funcţii egale - superiorul după gradul militar este considerat şef.

575
 576
Tema1: Militarii şi relaţiile dintre ei.
Obligaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere.
Şedinţa 2
Subiectele de studiu:
3. Ordinea dării şi executării dispoziţiilor.
4. Regulile de executare a onorului militar.
5. Despre politeţea militară şi comportamentul militarilor.
6. Responsabilitatea pentru încălcarea relaţiilor regulamentare dintre militari.

Ordinul (dispoziţiunea)

38. Ordinul este o dispoziţiune a comandantului (şefului) adresată

subordonaţilor, care cere executarea unor acţiuni, respectarea unor reguli sau
stabileşte o ordine sau o situaţie.
Ordinul poate fi dat în scris, verbal sau prin mijloace tehnice de legătură
unui militar sau unui grup de militari. Ordinul în scris este principalul document
(act juridic) funcţional de dispoziţie al conducerii militare, care se emite cu drept
de conducere unică de către comandanţii de unităţi militare (şefii d e
instituţii). Ordinele verbale se dau de către toţi comandanţii (şefii).
39. Dispoziţiunea este o formă de transmitere a misiunilor de către comandant
(şef) la subordonaţi privind chestiuni particulare. Dispoziţiunea se dă în scris sau
verbal. Dispoziţiunea în scris este un document dispoziţional de serviciu emis de
către şeful statului major în numele comandantului de unitate militară sau de către
şeful comenduirii de garnizoană în numele comandantului garnizoanei.
Ordinul (dispoziţiunea) trebuie să corespundă cerinţelor legilor şi
regulamentelor militare.

Regulile de executare a salutului militar

Art. 45. Salutul militar este o întruchipare a coeziunii tovărăşeşti

(colective) a militarilor, o mărturie a stimei reciproce şi o manifestare a culturii
generale.
Toţi militarii sunt obligaţi la întâlnire (depăşire) să se salute reciproc,
respectând cu stricteţe regulile stabilite de Regulamentul instrucţiei de front al
Forţelor Armate ale Republicii Moldova.
Subordonaţii şi inferiorii în grad militar salută primii, iar la grade militare
egale - se salută reciproc.
Art. 46. Militarii sunt obligaţi să dea onorul militar:
- Mormântului Eroului necunoscut;

576
 577
- mormintelor comune ale ostaşilor căzuţi în luptele pentru suveranitatea,
independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova;
- drapelelor de luptă ale unităţilor militare;
- procesiunilor funebre, însoţite de subunităţi militare.
Art. 47. Unităţile şi subunităţile militare aflate în formaţie salută la comandă:
- pe Preşedintele şi pe ministrul apărării ai Republicii Moldova;
- pe generalii de corp de armată şi de divizie şi pe toţi şefii direcţi, precum şi pe
persoanele numite pentru conducerea inspecţiei (controlului) unităţii (subunităţii)
militare.
Pentru a saluta în formaţie de pe loc persoanele menţionate mai sus, şeful
superior dă comanda „Drepţi, alinierea spre dreap-TA (stân-GA, CENTRU)", le
întâmpină şi raportează.
De exemplu: „Domnule general de brigadă, brigada de infanterie
motorizată numărul unu este gata pentru începerea apelului. Sunt
comandantul brigăzii, colonel Popescu".
I
Când unitatea militară este adunată cu Drapelul de luptă (la paradă, pentru
revista de front, în timpul depunerii Jurământului militar etc.), în raport se indică
denumirea deplină a unităţii militare cu enumerarea denumirilor onorifice şi
ordinelor acordate.
Pentru salutul în formaţie din mers şeful dă numai comanda şi nu
raportează.
Art. 48. Unităţile şi subunităţile militare dau onorul la comandă:
- Mormântului Eroului necunoscut;
- mormintelor comune ale ostaşilor căzuţi în luptă pentru
suveranitatea,
independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova;
- drapelelor de luptă ale unităţilor militare;
- procesiunilor funebre, însoţite de subunităţi militare;
- una alteia la întâlnire.
Art. 49. Salutul militar dat de către trupele aflate în formaţie pe loc
Preşedintelui şi ministrului apărării ai Republicii Moldova este însoţit de
intonarea de către orchestră a „Marşului de întâmpinare" şi a Imnului de Stat.
La darea salutului de către unităţile militare şefilor direcţi, începând de la
comandantul unităţii sale în sus, precum şi persoanelor numite pentru
conducerea inspecţiei (controlului) orchestra intonează doar „Marşul de
întâmpinare".
50. Când se află în afara formaţiei, atât în timpul şedinţelor, cât şi în cel
liber
de la exerciţii, militarii din unităţile şi subunităţile militare salută şefii la

577
 578
comanda
„Drepţi" sau „Atenţiune, drepţi".
În statele majore şi în instituţii sunt salutaţi la comandă numai şefii
direcţi şi persoanele numite pentru conducerea efectuării inspecţiei (controlului).
La şedinţele în afara formaţiei, precum şi la consfătuirile, la care asistă
doar ofiţeri, pentru salutul comandanţilor (şefilor) se dă comanda „Domnilor
ofiţeri".
Comanda „Drepţi", „Atenţiune, drepţi" sau „Domnilor ofiţeri" o dă
comandantul (şeful) superior dintre cei prezenţi sau militarul care primul 1 -a
observat pe comandantul (şeful) sosit. La această comandă toţi cei prezenţi se
ridică, se întorc spre comandantul (şeful) sosit şi iau poziţia „drepţi", iar ofiţerii
acoperiţi, în plus, duc mâna la coifură.
Superiorul dintre comandanţii (şefii) prezenţi se apropie de cel sosit şi
dă reportul.
Comandantul (şeful) sosit, după ce a primit raportul, dă comanda „Pe
loc repaus" sau „Domnilor ofiţeri", iar cel care a raportat repetă această
comandă, după care toţi cei prezenţi iau poziţia „Pe loc repaus" sau se aşează.
Ofiţerii care sunt acoperiţi lasă mâna în jos de la coifură şi în continuare
acţionează după indicaţia comandantului (şefului) sosit.
51. Darea comenzii „Drepţi" sau „Atenţiune, drepţi" şi a raportului
se
execută numai la prima vizită de către comandant (şef) a unităţii ori
subunităţii
militare în decursul zilei respective.
In prezenţa unui comandant (şef) superior comanda pentru salutul
militar al unui inferior nu se dă şi raportul nu se înfăptuieşte.
Când lecţiile se desfăşoară în clasă, comanda „Drepţi", „Atenţiune,
drepţi" sau „Domnilor ofiţeri" se dă înaintea fiecărei lecţii şi la sfârşitul ei.

Comanda „Drepţi" înainte de raportul prezentat comandantului (şefului) se

dă în cazul dacă sunt prezenţi şi alţi militari, dacă aceştia lipsesc atunci
comandantului (şefului) doar i se raportează.
52. La intonarea Imnului de Stat militarii, aflaţi în formaţie, iau poziţia
„drepţi" fără comandă, iar comandanţii de subunităţi, de la pluton în sus, în afară
de aceasta, duc mâna la coifiiră.
Militarii aflaţi în afara formaţiei la intonarea Imnului de Stat iau poziţia
„drepţi", iar când sunt acoperiţi, duc mâna la coifiiră.
53. Comanda pentru salutul unităţilor şi subunităţilor militare nu se dă:
- la alarmarea unităţii sau subunităţii militare, în marş, precum şi la
şedinţele şi
aplicaţiile tactice;

578
 579
- la punctele de comandă, centrele de transmisiuni şi în locurile de
executare a
serviciului de alarmă (serviciului de luptă);
- la linia şi la poziţia de tragere (de lansare), pe timpul executării
tragerilor
(lansărilor);
- la aerodromuri pe timpul efectuării zborurilor;
- pe timpul executării lucrărilor de construcţie, de gospodărie sau
lucrărilor în scop instructiv, precum şi pe timpul şedinţelor şi lucrărilor în
ateliere, parcuri, hangare, laboratoare;
- pe timpul desfăşurării competiţiilor şi jocurilor sportive;
- pe timpul servirii mesei, după semnalul „Stingerea" şi până la semnalul
„Deşteptarea";
- în încăperile pentru bolnavi.
In cazurile enumerate şeful sau superiorul doar raportează şefului sosit.
De exemplu: „Domnule maior. Compania de infanterie motorizată
numărul doi execută exerciţiul doi al tragerilor de instrucţie. Sunt
comandantul companiei, căpitan Ursu".
Subunităţile care participă la procesiunile funebre nu execută salutul
militar.
54. La adunările şi conferinţele festive, care se desfăşoară în unitatea militară,
comanda pentru salutul militar nu se dă şi comandantului nu i se raportează.
La adunările generale ale efectivului pentru salutul militar se dă comanda
„Drepţi" sau Atenţiune drepţi" şi se raportează comandantului (şefului).
De exemplu: „Domnule locotenent-colonel. Efectivul batalionului la
adunarea generală a sosit Sînt şeful statului , major al batalionului, maior
Ciobanu".
55. Dacă şeful sau superiorul se adresează unor militari singulari, atunci
aceştia, cu excepţia celor bolnavi, iau poziţia „drepţi" şi îşi spun funcţia, gradul
militar şi numele. La strângerea de mână primul întinde mâna superiorul. Dacă
superiorul este fără mănuşi, atunci inferiorul înaintea strângerii de mână scoate
mănuşa de pe mâna dreaptă.

Responsabilitatea militarilor

22. Toţi militarii, indiferent de gradul militar şi de postul pe care îl

ocupă, sunt egali în faţa legii şi poartă răspunderea stabilită pentru
cetăţenii Republicii Moldova , luând în consideraţie particularităţile situaţiei
lor juridice.
23. Măsurile de influenţă publică pot fi aplicate pentru contravenţii
legatedeîncălcarea disciplinei militare şi a ordinii publice, precum şi

579
 580
pentru abateria morale. Examinarea contravenţiilor se efectuează: ale
plutonierilor-la adunările plutonierilor, ale ofiţerilor - la adunările
ofiţereşti.Inafară de aceasta, contravenţiile militarilor pot fi examinate de
către judecăţile onoarei.
24. Militarii poartă răspundere disciplinară pentru încălcarea
disciplinei militare în modul stabilit de Regulamentul disciplinei militare al
Forţelor Armate ale Republicii Moldova.
25. Militarii poartă răspundere administrativă potrivit principiilor generale ale
legislaţiei cu privire la contravenţiile administrative sub formă de amendă, munci
corecţionale şi arest administrativ.
Pentru alte contravenţii administrative militarii poartă răspunderea în
conformitate cu prevederile Regulamentului disciplinei militare al Forţelor ale
Republicii Moldova.
26. Militarii poartă răspundere juridică civică pentru neîndeplinirea sau
îndeplinirea neglijentă a îndatoririlor prevăzute de legislaţia civilă, pentru pagubele
aduse statului, persoanelor juridice, cetăţenilor şi în alte cazuri prevăzute de
legislaţie.
27. Militarii poartă răspundere materială pentru paguba materială adusă statului
în timpul exercitării îndatoririlor serviciului militar, în conformitate cu
regulamentul cu privire la răspunderea materială a militarilor.
28. Militarii poartă răspundere penală pentru crimele de stat şi de drept comun
potrivii condiţiilor generale. Pentru crimele contra ordinii stabilite pentru
executarea serviciului militar ei poartă răspundere conform capitolului 12 din
Codul Penal al Republicii Moldova.
29. In cazul tragerii la răspundere penală este inadmisibilă lezarea onoarei şi
demnităţii militarilor.
Pentru contravenţii militarii sunt traşi, de regulă, la unul din felurile de
răspundere.
Militarii care au fost traşi la răspundere disciplinară în legătură cu
comiterea infracţiunii nu sunt scutiţi de răspunderea penală pentru această
infracţiune.
Dacă infracţiunea este legată de pagube materiale, militarii le repară,
indiferent dacă au fost traşi la alt fel de răspundere sau li s-au aplicat măsuri de
influenţă publică.

580
 581
Tema2: Cazarea militarilor, repartizarea timpului şi orarul zilnic.

Şedinţa 1:

Subiectele de studiu:
5. Instalarea militarilor şi întreţinerea încăperilor.
6. Organizarea curăţeniei, încălzirii, aerisirii şi iluminării încăperilor din
companie.
7. Repartizării timpului şi orarului.

INSTALAREA MILITARILOR

Principii generale
Toate încăperile şi teritoriul brigăzii sunt repartizate subunităţilor de către
comandantul de brigadă. Cînd în tabăra militară permanentă se dispun cîteva
unităţi militare, încăperile şi teritoriul între acestea sunt repartizate de către
comandantul garnizoanei.
Militarii în termen sunt instalaţi în cazarmă.
Pentru instalarea fiecărei companii sunt prevăzute încăperile ce urmează:
— dormitorul;
— camera de informare şi odihnă ;
— cancelaria companiei;
— camera pentru păstrarea armamentului;
— camera (locul) pentru curăţarea armamentului;
— camera (locul) pentru şedinţele sportive;
— camera pentru menaj;
— magazia pentru păstrarea materialelor companiei şi obiectelor
personale ale militarilor;
— camera (locul) pentru fumat şi curăţatul încălţămintei;
— uscătoria pentru încălţăminte şi îmbrăcăminte;
— camera pentru spălat (lavoarul) ;
— camera cu duşuri ;
— toaleta.
În locul de dispunere a fiecărui batalion sunt destinate camerele :

581
 582
- pentru comandantul batalionului;
- pentru locţiitorii acestuia,
- pentru starul major al batalionului,
- pentru pregătirea către şedinţe, consfătuiri şi pentru odihna ofiţerilor.
Pentru desfăşurarea şedinţelor în cadrul brigăzii se amenajează clasele respective.
Pentru fiecare unitate se amenajează Odaia gloriei de luptă (istoriei) şi se ţine
Cartea de onoare ale unităţii militare.
Militarii prin contract sunt instalaţi: familiştii — în afara locului de
dispunere a unităţii, iar ne familiştii pot fi instalaţi în cămin sau în încăperi
(camere) separate în cazarmă, pe locul de dispunere a unităţii.
Totodată, pentru militarii-femei se amenajează separat: un cămin (dormitoare),
camere pentru pregătirea către şedinţe, consfătuiri şi odihnă, duş şi toalete pentru
femei, precum si camere pentru menaj şi pentru spălat.
Plutonierii care ocupă funcţia plutonierului de companie (familişti sau ne
familişti) se instalează pe locul de dispunere a unităţii ori în preajma acestuia.
Sergenţii în termen, care ocupă funcţia plutonierului de companie sau alte funcţii
destinate completării cu ofiţeri şi plutonieri, pot fi instalaţi într-o încăpere
separată în cazarmă.
Elevii din anii l şi 2 ai instituţiilor militare de învăţământ se instalează în
cazarmă în modul stabilit pentru soldaţii şi sergenţii în termen. Elevii din anul
3 şi următori şi cursanţii, care nu au grade ofiţereşti, se instalează în cămin,
iar familiştilor li se oferă un cămin pentru persoane cu familii.
Şeful instituţiei militare de învăţămînt, în lipsa căminului pentru persoane cu
familii, poate permite elevilor din anul 3 şi următori şi cursanţilor, care nu au
grade ofiţereşti, să locuiască în afara locului de dispunere a instituţiei militare de
învăţămînt. Elevii şi cursanţii din numărul militarilor în termen se instalează în
cămin după expirarea termenului stabilit pentru aflarea în serviciul militar. Ele-
vii din numărul plutonierilor, militarilor prin contract şi persoanelor care au
satisfăcut serviciul militar în termen pînă la înscrierea la instituţia militară de
învăţămînt sunt scutiţi de instalarea în cazarmă începând cu primul an de
studii.
Se interzice oricui să locuiască în ospătarii, puncte medicale, cluburi, parcuri şi
hangare, precum şi în încăperile de instrucţie şi de serviciu ale cazărmii.
Instalarea militarilor în termen în dormitoare se face calculând 12 metri cub
de aer pentru un om.
Paturile în dormitoare se dispun în consecutivitatea corespunzătoare starului de
funcţii al companiei şi se aranjează astfel ca lângă fiecare din ele sau lângă două
paturi împreunate să rămână locuri pentru noptiere, iar printre rîndurile de paturi
să fie loc liber pentru adunarea efectivului; paturile se amplasează nu mai

582
 583
aproape de 50 cm de pereţii exteriori, respectând alinierea. Paturile trebuie să
fie uniforme (standard).
Amplasarea paturilor în dormitoare poate fi pe unu sau pe două niveluri
(nesuprapuse sau suprapuse).
Pentru militarii înscrişi în listele companiei pe veci sau ca soldaţi de onoare
pentru fapte vitejeşti, în dormitor, într-un loc vizibil, se instalează un pat, care
este menţinut permanent în stare exemplară. Deasupra parului, în ramă, se
atârnă portretul eroului şi descrierea faptei lui vitejeşti.
În noptiera de lângă pat se păstrează: în sertarul superior — obiectele de
toaletă şi de ras, batistele, guleraşele şi alte obiecte mărunte de uz personal; în
secţiunea din mijloc — cărţi, regulamente, albumuri fotografice, caiete şi
alte obiecte de scris ; în cea de jos — obiectele pentru curăţatul hainelor şi încăl-
ţămintei.
Aşternutul militarilor instalaţi în cazarmă trebuie să constea din pătură,
cerşafuri, pernă cu feţe, saltea şi aşternut sub aceasta. Aşternuturile trebuie
să fie aranjate uniform. Se interzic aşezatul şi culcatul pe aşternut în
îmbrăcăminte (cu excepţia persoanei de serviciu pe companie pe timpul odihnei)
şi în încălţăminte.
Mantalele, scurtele calde de campanie şi pantalonii, cojoacele, coifurile, raniţele
completate se păstrează în dulapuri speciale, instalate în încăperile cazărmii, iar
căştile de oţel, mijloacele de protecţie individuală, cu excepţia măştilor contra
gazelor — şi pe stelaje ; echipamentul de paradă şi oraş, uniforma sportivă şi
îmbrăcămintea de lucru — în dulapurile magaziei pentru păstrarea materialelor
companiei şi obiectelor personale ale militarilor, îmbrăcămintea specială se
păstrează în dulapuri în afara dormitoarelor. Dacă sunt condiţiile
corespunzătoare, atunci ţinuta, uniforma sportivă şi obiectele personale ale
militarilor pot fi păstrate în dulapuri (compartimente) individuale.
Locurile de păstrare a tuturor felurilor de îmbrăcăminte sunt repartizate
militarilor şi notate cu etichete indicând gradul militar, numele şi iniţialele
militarului.
Îmbrăcămintea de fiecare zi şi centura, înainte de culcare, se aşează în mod
ordonat şi uniform pe taburet, încălţămintea se pune la picioare lângă pat.
Hainele, lenjeria şi încălţămintea, la necesitate, se usucă în uscătorii.
Modul de păstrare şi de folosire a aparatelor fotografice, magnetofoanelor,
radioreceptoarelor şi altei tehnici radioelectronice de uz casnic pentru militarii în
termen este stabilit de către comandantul de brigadă.
Armamentul de infanterie şi muniţiile, inclusiv cele de instrucţie , se păstrează la
subunităţi într-o cameră aparte cu zăbrele de metal la ferestre, care se află în
paza permanentă a persoanelor din serviciul de zi. Uşa camerei trebuie să fie
înzestrată cu semnalizare electroacustică cu ieşire la ofiţerul de serviciu pe
unitate, să aibă orificiu de control şi să se deschidă în interiorul încăperii (să se

583
 584
deplaseze lateral). Se admite instalarea unei uşi metalice cu zăbrele sau a unui
perete glisant.
Mitralierele, automatele, carabinele, puştile şi aruncătoarele de grenade
portative, precum şi ţevile de schimb ale mitralierelor, baionetele-cuţit
(baionetele) se păstrează în piramide, iar pistoalele şi muniţiile — în dulapuri sau
lăzi metalice care se închid cu lacăt, în piramide se păstrează, de asemenea,
lopeţile de infanterie şi măştile contra gazelor.
Armamentul de instrucţie şi muniţiile de exerciţiu se păstrează separat de cele de
luptă. Dacă lipseşte o piramidă separată se admite păstrarea armamentului de
instrucţie împreună cu cel de luptă, totodată, locul de păstrare se notează cu
inscripţia : „Armament de instrucţie". Pistoalele de instrucţie se păstrează
împreună cu pistoalele de luptă ale soldaţilor şi sergenţilor din subunitate.
Armamentul sportiv se păstrează împreună cu cel de luptă.
Locul de păstrare al acestuia se notează cu inscripţia : „Armament sportiv".
Distribuirea armamentului de instrucţie şi a celui sportiv, a cartuşelor de
exerciţiu se execută în acelaşi mod ca şi a celor de lupta.
Piramidele cu armament, dulapurile şi lăzile cu pistoale şi cu muniţie, precum
şi camera de păstrare a armamentului se încuie cu lacăt şi se sigilează cu ştampila
de mastic : piramidele şi camera — cu ştampila sergentului de serviciu pe companie ;
dulapurile şi lăzile cu pistoale şi muniţie — cu ştampila plutonierului de companie.
Cheile de la camera de păstrare a armamentului şi piramidelor se află în
permanenţă Ia sergentul de serviciu pe companie, iar cheile de la dulapuri, lăzi
cu pistoale şi muniţii — la plutonierul de companie. Transmiterea cheilor este
interzisă.
Cheile de rezervă se păstrează la comandantul de companie într-un tub (penal)
sigilat şi într-o ladă (casetă) metalică încuiată cu lacăt.
în cameră de păstrare a armamentului se afişează tabelul de materiale, în care
este trecut numărul de piramide, dulapuri, lăzi, standuri, placarde şi alte
materiale păstrate în această cameră. In tabel se indică numerele de ordine ale
dulapurilor şi cu care ştampilă sunt sigilate.
Pe fiecare piramidă (dulap, ladă) se fixează o etichetă cu indicaţia subunităţii,
gradului militar, numelui şi iniţialelor persoanei responsabile, numărului de
ordine al piramidei (dulapului, lăzii) şi numărului ştampilei cu care se
sigilează.
în piramidă (dulap, ladă) se afişează tabelul cu indicaţia categoriei şi cantităţii de
armament şi muniţii păstrate aici. La fiecare locaş al piramidei (dulapului)
trebuie să fie lipită o etichetă ce indică categoria şi seria armei, numărul măştii
contra gazelor, precum şi gradul militar, numele şi iniţialele persoanei căreia îi
sunt distribuite.
Toate opisurile aflate în camera de păstrare a armamentului în piramide, dulapuri,
lăzi sunt semnate de către comandantul de companie.

584
 585
Dacă în aceleaşi camere se păstrează armamentul şi muniţiile a câtorva subunităţi,
atunci prin ordin pe unitate se numeşte persoana responsabilă de modul
amplasării, păstrării şi de integritatea armamentelor şi muniţiilor, care şi
semnează tabelul de materiale al camerei.
Armamentul individual al ofiţerilor şi plutonierilor din batalion (din statul major
şi serviciile unităţii), cartuşele pentru el şi dozimetrele se păstrează într-un dulap
metalic, care se încuie cu lacăt, pe lângă una din companii (pe lingă statul major al
unităţii). Totodată, cartuşele trebuie să se afle într-o ladă metalică aparte, care se
încuie cu lacăt şi este sigilată de către ofiţerul (plutonierul)

responsabil de păstrarea Ion Cartuşele distribuite ofiţerilor şi plutonierilor pentru

executarea serviciului de zi pot fi păstrate în afara lăzii. Dulapul se sigilează de
către plutonierul de companie (ofiţerul de serviciu pe unitate). Dulapul cu
armamentul individual al ofiţerilor şi plutonierilor, cu cartuşele şi dozimetrele,
aflat la ofiţerul de serviciu pe unitate, pe lângă aceasta, trebuie să aibă semnalizare
electroacustică la şeful gărzii cu ieşire secretă.
Cheile de la dulapul cu armamentul individual al ofiţerilor şi plutonierilor
din batalion şi de la lada cu cartuşe se păstrează Ia plutonierul de companie,
iar de la cele ale ofiţerilor şi plutonierilor statului major şi serviciilor din unitate
— la ofiţerul de serviciu pe unitate.
Cheile de rezervă se păstrează la biroul (secţia) de documente secrete în modul
stabilit.
Modul de distribuire şi primire a pistoalelor şi cartuşelor pentru acestea se
stabileşte de către comandantul de unitate.
Cartuşele pentru gărzi şi pentru subunitatea de serviciu trebuie să se afle în lăzi
metalice, care se încuie cu lacăt şi sunt sigilate, cheile şi ştampilele de la care se
păstrează la plutonierul de companie, în fiecare ladă trebuie să fie opisul muniţiilor
existente. Lăzile cu cartuşe se instalează în vecinătatea piramidelor cu armament.
La unităţile militare unde gărzile se numesc de la câteva subunităţi cartuşele
pentru gărzi pot fi păstrate în camera ofiţerului de serviciu pe unitate.
Subunităţile care execută serviciul cu armament atipic primesc muniţiile de la
depozit odată cu armamentul.
Armamentul personal şi muniţiile militarilor sosiţi la unitate din alte
garnizoane în misiune sunt predate spre păstrare ofiţerului de serviciu pe unitate
contra chitanţă şi sunt .înapoiate în ziua plecării din unitate.
Militarii aflaţi în misiune în localităţile unde nu sunt unităţi militare predau
armamentul personal şi muniţiile pentru acesta la secţia administrativ-militară sau
la sectorul de poliţie din localitate (raional), de unde le şi primesc după
executarea misiunii.

585
 586
în cadrul companiei se amenajează o cameră de duş calculând un robinet (o sită
de duş) la 15—20 de oameni, se instalează spălătoare — un robinet (un jet)
la 5—7 oameni şi cel puţin două băi de picioare cu apă curgătoare, de asemenea
se amenajează un loc pentru spălatul îmbrăcămintei militarilor.
Pe lângă ateliere, parcuri şi ospătarii, în afară de aceasta, trebuie utilate duşuri
cu apă caldă, iar la spălătoare să existe săpun şi prosoape.
în lipsă de apeduct, în încăperile încălzite se instalează spălătoare cu turnare; e
necesar ca ele să fie pline în permanenţă, înainte de umplerea spălătoarelor
cu apă proaspătă, apa rămasă
se varsă, spălătoarele se curăţă, apa murdară se scoate şi se varsă într-un loc
destinat pentru aceasta.
Pentru curăţatul echipamentului şi îmbrăcămintei trebuie rezervate încăperi
sau locuri separate, utilate corespunzător.
Fumatul este permis în camerele sau locurile rezervate şi amenajate în mod
special (anexa 15).
Camera pentru menaj se utilează cu mese pentru călcatul hainelor, cu placarde
privind regulile de purtare a uniformei militare şi aspectul exterior al
militarilor, reparaţia îmbrăcămintei şi încălţămintei, cu oglinzi şi scaune
(taburete), cu numărul necesar de fere de călcat, precum şi cu inventar,
instrument pentru tuns, pentru executarea reparaţiei curente a echipamentului şi
încălţămintei, cu furnituri şi materiale pentru reparaţie.
Personalul sosit la unitate pentru completare se instalează pe 14 zile într-o
încăpere separată, în perioada aceasta se înfăptuieşte un examen medical profund,
se fac vaccinări, se distribuie echipamentul, încălţămintea conform normelor în
vigoare şi ajustarea lor ; cu efectivul din completare se desfăşoară şedinţe de
perfecţionare a pregătirii militare iniţiale.
Printr-un ordin pe unitate, din efectivul sosit pentru completare se constituie o
subunitate aparte, se numesc comandantul de subunitate, ajutorul acestuia pentru
munca educativă, se desemnează numărul necesar de ofiţeri, plutonieri,
sergenţi şi soldaţi în calitate de comandanţi şi instructori.
Repartizarea la subunităţi a completării sosite se efectuează în modul indicat în
anexa 5.
C- Obiectele proprii (lenjeria, încălţămintea, îmbrăcămintea) ale militarilor
încorporaţi în serviciul militar în termen se aduc în ordine, se împachetează şi
se expediază de către unitatea militară în colete militare gratuite la adresa
indicată.

586
 587
Tema 3: Organizarea şi executarea serviciului de gardă şi interior. Obligaţiile
persoanelor din serviciul de zi.
Şedinţa 1

Subiectele de studiu:
3. Personalul destinat pentru serviciul de zi.
4. Modul de numire a efectivului în serviciu şi evidenţa posturilor în serviciu.
5. Pregătirea personalului pentru serviciul de zi.
6. Activităţile comandanţilor inferiori în timpul selectării şi pregătirii
personalului serviciului de zi.

Personalul destinat pentru serviciul de zi.

1. Serviciul de zi se numeşte pentru menţinerea ordinii interioare, paza

efectivului,
armamentului, tehnicii militare şi muniţiilor, încăperilor şi materialelor
unităţii
(subunităţii) militare, pentru controlul stării de lucruri în subunităţi şi luarea la
timp a
măsurilor de prevenire a infracţiunilor, precum şi pentru executarea altor
îndatoriri ce
ţin de serviciul interior.
2. Componenţa personalului destinat pentru serviciul de zi se anunţă în
ordinul de zi
pe unitate pe perioada de instrucţie.
Este prevăzută următoarea componenţă a personalului destinat pentru serviciul
de zi al brigăzii (unităţii):
- ofiţerul de serviciu pe unitate;
- ajutorul ofiţerului de serviciu pe unitate;
- subunitatea de intervenţie;
- garda;
- ofiţerul de serviciu şi plantoanele pe parc; precum şi mecanicii-
conductori
(şoferii) la maşinile de tracţiune de serviciu;
- felcerul sau instructorul sanitar de serviciu şi plantoanele pe punctul medical;
- sergentul de serviciu şi ajutorii acestuia pe punctul de control;
- sergentul de serviciu pe bucătărie şi sala de mese şi muncitorii în ospătărie;
- sergentul de serviciu pe statul major al unităţii;
- toboşarul-gornist de serviciu;
- agenţii de legătură;
- echipa de pompieri;
- plantonul în serviciul special.
Zilnic, prin ordinul de zi pe brigadă (unitate), se numesc: ofiţerul de serviciu pe
unitate, ajutorul ofiţerului de serviciu pe pare, subunitatea de intervenţie, precum şi

587
 588
subunităţile de la care se numeşte personalul pentru serviciul de zi şi personalul
pentru lucru. La necesitate, comandantul de brigadă (unitate) arc dreptul să reducă
componenţa personalului destinat pentru serviciul de zi.
3. In serviciul de zi pe companie sunt numiţi:
- sergentul de serviciu pe companie;
- plantonul pe companie.
Numărul de schimbări ale plantoanelor pe companie este determinai de către
comandantul de unitate.
Componenţa personalului destinat pentru serviciul de zi pe cămin al
militarilor-femei, precum şi obligaţiile lui sunt determinate de zi pe
companie.
4. In locul sergenţilor de serviciu pe companii în unele batalioane, în
funcţiedeefectivul lor şi de condiţiile de instalare, la decizia comandantului
de unitate, poate fi numit un sergent de serviciu pe unitate, iar în subunităţile
de asigurarea unităţii cînd acestea sunt amplasate împreună - o persoană de
serviciu pe aceste subunităţi. Numărul de plantoane în cazurile menţionate
este stability în funcţie de condiţiile de amplasare a subunităţilor, de
asigurarea pazei şi menţinerea ordinii interioare.
5. Toate persoanele de serviciu şi ajutorii lor trebuie să poarte pe partea
stângă a
pieptului (pe mână stângă) o insignă (banderolă din pânză) cu inscripţia
respectivă.de diferiţi militari în perioade anumite, numărul de servicii
pentru ofiţerii şi plutonierii mai ocupaţi pentru timpul acesta poate fi redus
de către comandantul de unitate.
6. Tabelele cu rândul la serviciu al personalului sunt ţinute pentru fiecare
lună separat:
- pentru soldaţi - de către locţiitorii comandanţilor de plutoane;
- pentru sergenţi - de către plutonierul de companie;
- pentru plutonierii şi ofiţerii conducerii şi ai subunităţilor independente ale
unităţii,precum şi pentru comandanţii de batalioane şi locţiitorii acestora - la
statul major alu nităţii, pentru ceilalţi plutonieri şi ofiţeri - la statele majore
ale batalioanelor.Tabelele cu rândul la serviciu al personalului de serviciu se
păstrează timp de un an, apoi se nimicesc.

Pregătirea personalului pentru serviciul de zi.

3. Statul major al unităţii militare, cu cinci-şase zile pînă la începutul lunii

următoare,comunică comandanţilor de subunităţi zilele intrării şi
componenţa personalului destinat pentru serviciul de zi.
4. Comandanţii de subunităţi, de la care se numeşte personalul pentru
serviciul de zi ,răspund de selecţionarea efectivului şi de pregătirea
acestuia de executareaserviciului de sosirea la timp a personalului
pentru serviciul de zi la şedinţă (instructaj) la persoanele cu funcţii
respective ale unităţii şi la apel.
5. In noaptea care precedează serviciul, persoanele numite pentru
serviciu vor f iscutite de toate şedinţele şi lucrările. Pompierii numiţi

588
 589
la echipa de pompieri netitulară de şedinţe şi lucrări, care se execută în locul
de dispunere a unităţii, nu sunt scutiţi.
6. În ziua intrării în serviciu, la orele indicate în orarul de zi, personalului
trebuie să i se acorde cel puţin trei ore, iar la intrarea în gardă peste o zi -
cel puţin patru ore pentru pregătirea către executarea serviciului, inclusiv
pentru desfăşurarea şedinţei practice şi cel puţin o oră pentru odihnă (somn).
7. Pregătirea personalului din serviciul de zi, cu excepţia gărzii numite
de la companie (baterie), este înfăptuită de către plutonierul (sau altă persoană cu
funcţii numită) de subunitate.
Pregătirea personalului pentru serviciul de zi numit de la batalion (divizion) sau de la
unitatea militară este organizată de către comandanţii corespunzători şi executată de
către locţiitorii acestora.
Pregătirea gărzii se realizează în corespundere cu Regulamentul serviciilor în
garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate ale Republicii Moldova.
8. Persoanele din serviciul de zi, stabilite de ordinul pe unitate, în funcţie
de
predestinarea de serviciu, la ora stabilită sosesc la şedinţă (instructaj) la
locţiitorii
comandantului de unitate sau la altă persoană cu funcţii, numită de către
comandantul de unitate în acest scop.
La şedinţă (instructaj) se studiază principiile regulamentelor militare, instrucţiunile
şi prevederile de siguranţă, de asemenea, se controlează dacă efectivul din serviciu
cunoaşte obligaţiunile speciale.
Şedinţele practice se desfăşoară în ziua intrării în serviciu la ora indicată în orarul
zilnic, în încăperi utilate (locuri destinate) pentru executarea serviciului de zi, în locul
de dispunere a subunităţii sau la locul de executare a serviciului.
9. In cazurile necesare, cînd unele persoane din serviciul de zi sunt înarmate
cu automate (carabine), se desfăşoară şedinţe privind acţiunile cu folosirea armei.
10. Cu 15 minute pînă la apel, personalul destinat pentru serviciul de zi trebuie să
fie
gata de executarea serviciului şi primit de persoanele sale de serviciu şi de şeful
gărzii unităţii în subordonarea sa.

589
 590
Tema 3: Organizarea şi executarea serviciului de gardă şi interior. Obligaţiile
persoanelor din serviciul de zi.
Şedinţa 2
Subiectele de studiu:
6. Serviciul de zi al companiei. Personalul şi înarmarea serviciul de zi.
7. Subordonarea şi obligaţiilor serviciului pe companie.
8. Acţiuniler sergentului de serviciu în timpul primirii şi eliberării
armamentului şi muniţiilor efectivului.
9. Acţiunile personalului serviciului de zi în caz de atac asupra efectivului şi
subunităţii.
Serviciul de zi al companiei.
1. în serviciul de zi pe companie sunt numiţi:
- sergentul de serviciu pe companie;
- plantonul pe companie.
Numărul de schimburi ale plantoanelor pe companie este determinat
de către comandantul de unitate.
Componenţa personalului destinat pentru serviciul de zi pe cămin al
militarilor-femei, precum şi obligaţiile lui sunt determinate potrivit serviciului
de zi pe companie.
2. In locul sergenţilor de serviciu pe companii în unele batalioane, în
funcţie de
efectivul lor şi de condiţiile de instalare, la decizia comandantului de unitate,
poate fi
numit un sergent de serviciu pe unitate, iar în subunităţile de asigurare a
unităţii, cînd
acestea sunt amplasate împreună - o persoană de serviciu pe aceste subunităţi.
Numărul de plantoane în cazurile menţionate este stabilit în funcţie de
condiţiile de
amplasare a subunităţilor, de asigurarea pazei şi menţinerea ordinii interioare.
3. Toate persoanele de serviciu şi ajutorii lor trebuie să poarte pe partea
stîngă a
pieptului (pe mînă stîngă) o insignă (banderolă din pînză) cu inscripţia
respectivă.
Insigna (banderola) se transmite de către vechea persoană de serviciu noii
persoane de
serviciu după raportul de predare şi primire a serviciului.
Sergentul de serviciu pe companie.
1. Sergentul de serviciu pe companie este numit din rîndul sergenţilor şi, ca
excepţie,
din numărul celor mai destoinici soldaţi. El răspunde de executarea întocmai a
orarului
zilnic şi respectarea altor reguli de menţinere a ordinii interioare în
companie, de
integritatea armamentului, lăzilor cu muniţii, bunurilor companiei, obiectelor
personale

590
 591
ale soldaţilor şi sergenţilor şi de modul de executare a serviciului de către
plantoane.
Sergentul de serviciu pe companie se subordonează ofiţerului de serviciu pe
unitate şi
ajutorului acestuia, iar pe linia serviciului interior în companie -
comandantului de
companie şi plutonierului de companie.
2. înainte de apel, noul sergent de serviciu pe companie controlează
componenţa
personalului destinat pentru serviciul de zi al companiei, îl examinează şi îl
prezintă
plutonierului de companie. După examinare, după controlul gradului de
cunoaştere a
obligaţiilor şi înfăptuirea şedinţelor practice de către plutonierul de
companie, el
primeşte de la vechiul sergent de serviciu informaţia referitor Ia
existentul şi
răspândirile oamenilor şi conduce personalul destinat serviciului de zi la apel.
După apel, noul sergent de serviciu, în comun cu vechiul sergent de
serviciu, controlează şi primeşte armamentul, lăzile cu muniţii şi
ştampilele pe acestea, materialele conform tabelelor, controlează
existenţa şi starea de funcţionare a mijloacelor de stingere a incendiilor şi
de înştiinţare, după care sergenţii de serviciu îşi pun semnăturile în registrul de
primire şi predare a serviciului. Armamentul se ia în primire bucată cu bucată
pe serii şi în complet. Totodată, se verifică starea de funcţionare a lacătelor,
semnalizării de pază, dulapurilor şi a altor materiale.

După ce a primit serviciul, noul sergent de serviciu, împreună cu cel vechi,

sosesc la
comandantul de companie, iar în lipsa acestuia - la locţiitorul
comandantului de
companie, iar dacă şi acesta lipseşte, atunci - la plutonierul de companie cu
raportul
despre predarea şi luarea în primire a serviciului.
De exemplu: „Domnule căpitan, sunt sergentul Stratan, am predat
serviciul pe
companie". „Domnule căpitan, sunt sergentul inferior Cobzac, am luat în
primire
serviciul de companie".
După aceasta, noul sergent de serviciu pe companie comunică despre toate
observaţiile
făcute şi indicaţiile date de ofiţerul de serviciu pe unitate la apel, precum şi
despre
neregulile sau lipsurile depistate la luarea în primire a serviciului.
2. Sergentul de serviciu pe companie este obligat:
- la darea alarmei să facă deşteptarea efectivului, să înştiinţeze militarii prin
contract ai
591
 592
companiei, pînă la sosirea lor la companie, să execute dispoziţiunile
ofiţerului de
serviciu pe unitate;
- să urmărească îndeplinirea întocmai a orarului zilnic în companie, la ora
stabilită, să
facă deşteptarea generală a efectivului companiei;
- să cunoască poziţia companiei şi modul de chemare a ei, existentul în
oameni la
companie, cîţi oameni se află în serviciul de zi, cîţi sunt bolnavi, arestaţi,
învoiţi din
locul de dispunere a unităţii sau trimişi în componenţa echipelor, precum şi
existentul
şi consumul exact de armament;
- să distribuie armamentul, cu excepţia pistoalelor, numai la ordinul
comandantului sau
plutonierului de companie, facînd înseninarea corespunzătoare în
registrul de
distribuire a armamentului şi muniţiei; cînd primeşte armamentul, să verifice
seriile şi
dacă acesta este complet; să păstreze permanent asupra sa şi să nu transmită
cheile de
la camera de păstrare a armamentului;
- în cazurile unor evenimente deosebite în companie şi încălcări de
prevederi
regulamentare în relaţiile dintre soldaţii sau sergenţii companiei să ia
măsuri de
urgenţă pentru a face ordine; sa raporteze imediat aceste cazuri ofiţerului de
serviciu pe
unitate şi comandantului de companie sau locţiitorului acestuia, iar în absenţa
acestora
- plutonierului de companie;
- să urmărească existenţa şi starea de funcţionare a mijloacelor de stingere a
incendiilor
şi a semnalizării de pază a camerelor de păstrare a armamentului,
îndeplinirea
cerinţelor de securitate antiincendiară în companie (fumatul să-1 admită
numai în
locurile destinate special în acest scop, uscarea echipamentului - numai în
uscătorii, să
supravegheze respectarea regulilor Ia încălzitul sobelor şi de folosire a
lămpilor);
- la comanda ofiţerului de serviciu pe unitate, să închidă uşile cazărmii cu
zăvoarele,
iar accesul vizitatorilor să-1 facă la apelul de alarmă după cunoştinţa prealabilă;
- dacă a izbucnit un incendiu, să cheme echipa de pompieri, să ia măsuri de
stingere şi

592
 593
să raporteze imediat ofiţerului de serviciu pe unitate şi comandantului de
companie, de
asemenea, să ia măsuri de evacuare a oamenilor şi de scoatere a
armamentului şi
bunurilor din încăperile aflate în pericol;
- să schimbe la timp plantoanele; la ordinul plutonierului de companie,
să trimită
subunităţile numite pentru lucru şi diferite echipe, precum şi să expedieze pe
toţi cei
îmbolnăviţi la punctul medical;
- la ora stabilită, să-i adune în formaţie pe cei cu învoire din locul de
dispunere a
unităţii, să raporteze despre aceasta plutonierului de companie şi, la ordinul
acestuia,
să-i prezinte ofiţerului de serviciu pe unitate;
- dacă părăseşte încăperea companiei în interes de serviciu, precum şi pentru
timpul
odihnei sale, să transmită executarea atribuţiilor unuia din plantoanele din
schimbul
liber;
- să primească de Ia plutonierul de companie, după apelul de seară, informaţia
despre
militarii care lipsesc, iar dacă există absenţe nemotivate - numele,
prenumele şi
patronimicul lor şi să raporteze ofiţerului de serviciu pe unitate.
De exemplu: „Domnule căpitan, în compania întîi de infanterie motorizată
apelul de seară s-a efectuat, toţi oamenii sunt prezenţi, cu excepţia a doi
oameni, care se află în concediu, trei oameni - în servicii, sunt sergentul de
serviciu pe companie, sergent Solonari".
- după deşteptare, să raporteze ofiţerului de serviciu pe unitate, prin
mijloacele tehnice
de transmisiuni, existentul şi răspândirile în efectivul companiei,
evenimentele ce au
avut loc noaptea, iar Ia necesitate, să prezinte lista militarilor care au
întârziat din
învoire şi a celor care lipsesc ncmotivat;
- să urmărească efectuarea minuţioasă a curăţeniei şi întreţinerea
încăperilor
companiei, menţinerea în ele a temperaturii stabilite, respectarea
normelor de
iluminare, încălzire şi aerisire a încăperilor, existenţa apei de băut în vase şi
a apei
pentru spălat în rezervoarele spălătoarelor, precum şi efectuarea curăţeniei în
sectorul
de teritoriu repartizat companiei;
- să menţină ordinea pe timpul servirii mesei de către efectivul companiei; la
indicaţia
593
 594
plutonierului de companie, să prezinte la timp sergentului de serviciu pe
bucătărie notă
pentru oprirea hranei persoanelor aflate în serviciu sau celor care lipsesc în
interes de
serviciu;
- la sosirea în companie a şefilor direcţi, începând de la comandantul de
companie în
sus, a ofiţerului de serviciu pe unitate, precum şi a persoanelor din comisia de
inspecţie
(control) să dea comanda „Drepţi", să le raporteze şi să-i însoţească prin
sectorul
companiei.
De exemplu: „Domnule maior, în timpul serviciului meu nu s-a întâmplat
nimic
deosebit (dacă s-a întâmplat ceva, raportează ce anume). Compania este la
instrucţie
în raionul poligonului de tragere. Sunt sergentul de serviciu pe companie,
sergent
Solonari".
Altor ofiţeri, plutonieri şi plutonierului de companie sergentul de serviciu pe
companie
nu raportează, dar numai se prezintă.
La sosirea ofiţerilor din alte subunităţi sergentul de serviciu pe
companie, de
asemenea, li se prezintă şi îi însoţeşte la comandantul de companie.
r\

In cazurile în care comandantul (şeful) sosit este întâmpinat de către

comandantul de companie şi îi raportează, sergentul de serviciu pe companie,
care este de faţă, nu mai raportează, ci doar se prezintă.
3. Cînd compania este cantonată într-o localitate, sergentul de serviciu pe
companie, în afară de aceasta, urmăreşte ca soldaţii şi sergenţii să nu iasă di
raionul de dispunere a companiei, să nu intre în localuri a căror vizitare este
interzisă, cînd aceştia se află în
stradă, sa fie îmbrăcaţi regulamentar şi să respecte ordinea publică. Pe cei care
încalcă regulile stabilite îi reţine şi îi trimite la plutonierul de companie.
Plutonierul de companie.
1. Plutonierul de companie pe timp de pace şi pe timp de război
răspunde: de
respectarea regulilor de executare a serviciului de către soldaţi şi sergenţi; de
disciplina
militară şi menţinerea ordini interioare în companie; de integritatea
armamentului,
tehnicii militare şi a altor materiale ale companiei, precum şi a obiectelor
personale ale
militarilor aflate Ia magazie. El se subordonează comandantului de
companie, este
organizatorul nemijlocit al ordinii interioare în locul de dispunere a

594
 595
companiei şi şef
direct al sergenţilor şi soldaţilor din companie.
în lipsa ofiţerilor din cadrul companiei plutonierul de companie
îndeplineşte îndatoririle comandantului de companie.
2. Plutonierul de companie este obligat:
- să asigure toate materialele necesare desfăşurării şedinţelor de pregătire de
luptă ale
companiei, precum şi să desfăşoare, la indicaţia comandantului de companie,
şedinţe
de pregătire;
- să cunoască numele, prenumele, patronimicul, naţionalitatea, durata
serviciului,
funcţia, calităţile individuale, situaţia familială ale soldaţilor, sergenţilor din
companie
şi să aibă grijă de ei;
- să poarte grijă de aspectul exterior al soldaţilor şi sergenţilor din companie şi
să ia
măsuri pentru ajustarea individuală a îmbrăcămintei şi încălţămintei;
- să ceară de la soldaţii şi sergenţii din companie respectarea disciplinei militare,
orarul
zilnic, să raporteze imediat comandantului de companie încălcările disciplinei
militare,
precum şi încurajările şi pedepsele disciplinare aplicate de el soldaţilor şi
sergenţilor
din companie;
- să repartizeze sarcini pe plutoane pentru executarea serviciului şu pentru lucru,
să ţină
personal evidenţa rîndului la serviciu al sergenţilor şi să urmărească modul în
care se
execută serviciul de zi pe plutoane;
- să controleze modul de pregătire a personalului pentru serviciul de zi al
companiei,
să-1 viziteze înainte de apel, să-1 instructeze şi să-1 trimită la timp la
apel; să
supravegheze îndeplinirea întocmai a îndatoririlor sale de către sergentul de
serviciu şi
plantonul pe companie;
- să distribuie muniţiile pentru serviciile de gardă şi pistoale soldaţilor şi
sergenţilor cu
aprobarea comandantului de companie, iar sergentului de serviciu pe
subunitate, la
ordinul ofiţerului de serviciu pe unitate; să le primească personal şi să Ie
controleze
după predare;
- să conducă inspecţia de dimineaţă şi să execute apelul de seară;

595
 596
- să conducă compania la sala de mese sau s-o expedieze sub comanda
unuia din
locţiitorii comandanţilor de pluton;
- să inspecteze şi să trimită fiecare echipă numită din partea companiei; să
conducă
personal compania la baie şi s-o prezinte la controlul medical;

- să prezinte ofiţerului de serviciu pe unitate, prin sergentul de serviciu pe

companie,
informaţia cu privire la militarii absenţi la apelul de seară, iar dacă sunt
absenţa
nemotivatc - numele, prenumele şi patronimicul acestora;
- la plecarea în învoire din locul de dispunere a unităţii, să înmâneze biletele de
voie
soldaţilor şi sergenţilor în termen şi să controleze dacă aceştia sunt
echipaţi
regulamentar şi cunosc regulile de comportare în locurile publice;
- să primească la timp şi să examineze armamentul şi alte mijloace materiale
sosite la
companie, să supravegheze cu stricteţe existenţa lor, exploatarea justă
şi să le
expedieze Ia timp la reparaţii; să se îngrijească de prezenţa materialului
pentru
repararea echipamentului cu forţele proprii ale efectivului companiei;
- să organizeze păstrarea şi evidenţa regulamentelor, instrucţiunilor şi
manualelor,
distribuirea lor pentru folosinţă temporară, să controleze existenţa acestora în
cadrul
plutoanelor;
- să organizeze întreţinerea în curăţenie şi ordine a tuturor încăperilor din
companie,
precum şi a sectorului de teritoriu distribuit companiei şi să conducă
executarea
curăţeniei generale a acestora;
- să urmărească respectarea regulilor de încălzire a sobelor, întreţinerea
corectă a
mijloacelor de stingere a incendiilor şi îndeplinirea de către soldaţii şi
sergenţii din
companie a cerinţelor de siguranţă contra incendiilor;
- să trimită sergentului de serviciu pe bucătărie, prin sergentul de serviciu pe
companie,
notă cu militarii aflaţi în serviciul de zi sau care lipsesc în interes de serviciu,
pentru a
li se păstra hrana;

596
 597
- să primească, pe bază de tabel, banii şi obiectele de valoare de la soldaţii şi
sergenţii
sancţionaţi cu arest şi să Ic prezinte comandantului de companie;
- să facă lunar confruntarea registrelor de evidenţă a bunurilor militare din
companie
cu registrele de evidenţă de Ia serviciile brigăzii şi să ţină evidenţa şi
gestiunea
stabilite;
- să verifice, în corespundere cu normele de aprovizionare în vigoare,
existenţa
mijloacelor materiale aflate asupra militarilor, iar pentru cei ce urmează să tic
trecuţi în
rezervă, să stabilească, cu cel puţin 30 de zile înainte de plecarea acestora,
pagubele ce
trebuie recuperate;
- la plecarea din locul de dispunere a companiei, să lase în locul său pe
unul din
locţiitorii comandanţilor de plutoane.

597
 598
Tema 3: Organizarea şi executarea serviciului de gardă şi interior. Obligaţiile
persoanelor din serviciul de zi.
Şedinţa 3

Subiectele de studiu:
1. Organizarea serviciului interior în parc. Mnţinirea ordinii intrioare şi
programul de lucru în parc.
2. Obligaţiilor sergentului şi ale plantonului.
3. Acţiunile personalului serviciului pe parc la accesul militar în parc, ieşirea
(întoarcerea) maşinilor în parc.
4. Respectarea regulilor de securitate incendiare.

PARTICULARITĂŢILE SERVICIULUI INTERIOR

IN PARCURI

Principii generale

Parc se numeşte teritoriul amenajat pentru păstrarea, întreţinerea,

repararea si punerea în stare de luptă a armamentului şi tehnicii militare.
Parcurile pot fi permanente şi de campanie.
Parcurile permanente se amenajează în locurile de disfocare permanentă a
brigăzii şi pe poligoane, în aceste condiţii armamentul şi tehnica militară se
dispun în depozite ce se închid sau sub acoperiş, precum şi pe platforme cu
împrejmuire sigură, în parc se amenajează punctul de control tehnic cu
încăperi pentru ofiţerul de serviciu pe parc, şeful punctului de control tehnic,
săli de securitate a circulaţiei, pentru instructajul şoferilor, şefilor de maşini şi
personalului de serviciu pe parc ; punct de alimentare cu carburanţi, punct de
curăţare şi spălare, punct (platformă) de întreţinere tehnică zilnică, punct de
întreţinere tehnică şi reparaţii ; locuri pentru păstrarea armamentului şi a
tehnicii militare şi obiective pentru punerea lor în stare de luptă, alte încăperi
(locuri) pentru întreţinerea tehnicii şi încăperile necesare cu menire socială.
Parcurile de campanie se organizează în cazurile de dislocare temporară a
unităţii (subunităţii) militare în condiţii de campanie. Ele se organizează, de
regulă, pentru fiecare batalion (companie).
Construcţia şi amenajarea parcurilor trebuie să asigure ieşirea rapidă şi
uşoară a maşinilor.
Teritoriul parcului se împarte în sectoare, care se repartizează subunităţilor.
Limitele sectoarelor se marchează cu indicatoare. Teritoriul parcului
permanent se împrejmuieşte, se uti-lează cu mijloace tehnice de pază, cu
instalaţii ce asigură respec tarea regulilor de protecţie a mediului
înconjurător, se amena
jează zone verzi şi se iluminează.
Toate încăperile parcului, porţile încăperilor şi porţile par
cului se numerotează. Spre parc, precum si spre încăperile din interiorul par -
cului şi construcţiile speciale, trebuie să fie construite drumuri şi stabilite cu
exactitate căi de acces, care se menţin permanent încondiţii bune pentru

598
 599
circulaţie. Vara, pe timp uscat, drumurile, seudă, iar iarna se curăţă de
zăpadă.
Circulaţia şi mişcările pe teritoriul parcului în afara drumuri
lor este interzisă.
Pe toate drumurile din parc se instalează indicatoare ale-direcţiei şi vitezei
de deplasare a maşinilor şi alte semne rutiere.
De organizarea serviciului interior în parc, de întreţine
rea şi păstrarea corectă a armamentului şi tehnicii militare, a con
strucţiilor speciale, depozitelor, de menţinerea curăţeniei şi res
pectarea măsurilor de protecţie contra incendiilor şi de protecţie a
mediului ambiant răspunde locţiitorul comandantului de brigadă
pentru armament, iar acolo unde această funcţie nu este prevăzută
în lista de state — răspunde şeful serviciului auto sau şeful unuia
din serviciile tehnice ale brigăzii.
De întreţinerea armamentului, tehnicii militare, încăperi
lor şi sectoarelor din teritoriul parcului, repartizate subunităţi
lor, răspund comandanţii de subunităţi. ' --
Î ntreţinerea tehnică a maşinilor se efectuează după fie
care cursa, precum şi după rulajul (uzarea) stabilit de normative şî
după păstrare, în afara de aceasta, se efectuează întreţinerea teh
nică de sezon a maşinilor. ,(
Examinarea şi întreţinerea armamentului şi a tehnicii militare, precum şi
reutilarea şi amenajarea parcurilor se efectuează în zilele de parc, de
gospodărire în parc şi în timpul rezervat pentru întreţinerea armamentului şi
tehnicii militare.
Armamentul şi tehnica militară examinate se dispun în locul
de staţionare, în perioada rece a anului în depozitele neîncălzite
şi pe platformele deschise ale parcului, la temperaturi Joase ale
aerului, se evacuează apa din sistemele de răcire ale motoarelor,
de la armament şi tehnica militară se scot acumulatoarele. După
aceasta se fixează tăbliţe „Apa este evacuată 14, „Acumulatoarele
sunt scoase".
Este interzis sa fie puse la locul de parcare armamentul şi
tehnica militară care nu au fost examinate.
Păstrarea maşinilor în afara parcului este interzisă, cu excepr ţia maşinilor
încărcate cu muniţii şi alte mijloace materiale,,şi care se află pe teritoriul
depozitelor în paza garzii.
în timpul revistelor armamentului şi tehnicii militare comandantul de brigadă
controlează, de asemenea, starea parcurilor.
Maşinile se scot din parc pe baza ordinului de distribuţie aprobat în
ajun de comandantul unităţii, în stare tehnică şi de întreţinere bună, cu şoferi,
care au la mînă document de identitate şi permis de conducere, care au trecut
controlul medical înainte de cursă şi sunt admişi pentru cursă, cu ordine de
transport semnate de locţiitorul comandantului de unitate pentru armament 1
(persoana cu funcţie de răspundere pentru exploatarea armamentului şi tehnicii
militare) şi care au viza şefului punctului de control tehnic despre starea bună
a maşinii, precum şi viza ofiţerului de serviciu pe parc despre indicaţiile
vitezometrului şi timpul ieşirii din parc. Folosirea maşinii se planifică punîndu-se
la socoteală timpul necesar şoferilor pentru întreţinerea maşinilor, pentru
pregătirea lor pentru cursa şi pentru odihnă.
Scoaterea maşinilor neprevăzute prin ordinul de distribuţie se efectuează în
cazuri excepţionale şi numai cu permisiunea comandantului de unitate.

599
 600
în zilele de odihnă şi de sărbători scoaterea maşinilor din parc se
reduce la minimum.
Cînd pleacă în cursă două şi mai multe maşini, este numit un şef de
coloana.
Cînd se transportă oameni şi încărcături explozive, atît în coloane, cît şi
cu maşini singulare, pentru fiecare maşină este numit un şef. în alte cazuri,
şefii de maşină se numesc pe măsura necesităţii prin decizia comandantului
de unitate.
Şef de coloană (şef de maşină) este numit un ofiţer, plutonier sau
sergent, care cunoaşte regulile de circulaţie. El răspunde de executarea misiunii
primite şi de folosirea corectă a maşinilor (maşinii), de disciplina personalului
din maşini (maşină) şi respectarea de către acesta a regulilor de securitate.
Şeful de coloană (şeful de maşină)'este obligat:
— înainte de plecarea maşinilor (maşinii) sa verifice res
pectarea normelor de îmbarcare a oamenilor şi încărcare; să
controleze succesiunea de îmbarcare (încărcare), debarcare (des
cărcare) şi modul de amplasare a personalului (încărcăturii) în
maşini (maşină) ; _,
— pe timpul deplasării maşinilor (maşinii) să urmărească
respectarea traseului, a vitezei de-circulaţie stabilite, să supra
vegheze respectarea de către şoferi (şofer) a regulilor de circu
laţie, iar de către personalul din maşini (maşină) — a disciplinei
militare şi regulilor de securitate.
Şefului de coloană (şefului de maşină) i se interzice să preia conducerea
maşinii sau să-1 impună pe şofer să transmită cuiva conducerea maşinii; să dea
ordine ce-1 impun pe şofer (şoferi) să încalce regulile de circulaţie rutieră şi să
majoreze viteza de circulaţie stabilita.
Şefii de coloane (şefii de maşini) şi şoferii primesc de la per soanele cu
funcţii care au organizat această transportare, sau de la
şefii lor direcţi instructaj despre scopul, modul, termenele de exe
cutare a misiunii şi despre normele de securitate a circulaţiei.
Şoferii maşinilor sunt instructaţi, în afară de aceasta, de către co
mandanţii de subunităţi privitor la respectarea cerinţelor de ex
ploatare a maşinilor, a regulilor de circulaţie rutieră şi normelor
de comportament pe timpul cursei. Şoferilor li se .interzice cate
goric- s ă transmită cuiva conducerea maşinii.
Pregătirea maşinilor pentru ieşire se realizează sub con
ducerea comandanţilor de subunităţi sau a locţiitorilor săi pentru
armament (şeful ser viciului, tehnic, şeful serviciului auto, tehni
cul de batalion, tehnicul superior şi, tehnicul de compa
nie).
Controlul stării tehnice a maşinilor la ieşirea din parc şi, la
înapoierea din cursă se execută de către şeful punctului de, control
tehnic. _•
Ordinea interioară şi programul de lucru în parc se comunică prin ordin
pe unitate (anexa 10). Accesul în parc şi lucrul în parc în afara timpului stabilit
se permite numai cu aprobarea comandantului unităţii.
În timpul stabilit pentru lucru şi şedinţe de pregătire per __
sonalul are acces în parc numai în formaţie, sub comanda ofiţeri
lor, plutonierilor sau sergenţilor.
Militarii prin contract din unitate pot intra în parc în timpul
stabilit pentru lucru pe baza legitimaţiei. Sergenţii şi soldaţii
care vin în parc cu chestiuni de serviciu, cîte unul, au acces în'
600
 601
parc pe baza livretelor militare cu aprobarea locţiitorului coman
dantului de unitate pentru armament, despre care fapt acesta din
urma îl informează pe ofiţerul de serviciu pe parc.
Echipajele (şoferii) sosite pentru scoaterea maşinilor în cursă au acces în
parc pe baza foilor de parcurs. ,
Persoanele care nu fac parte din unitate au acces în parc nu
mai pe baza permiselor valabile o singură dată, semnate de locţii-
torul comandantului de unitate pentru armament, şi fiind însoţite
de un militar numit special
Accesul la maşini şi altă tehnică militară din parc este permis
militarilor responsabili de ele cu aprobarea persoanelor admise la,
deschiderea depozitelor şi încăperilor din parc.
Ordinea de acces la maşini şi altă tehnică militară în; caz de
alarmă este stabilită, de comandantul unităţii şi este expusă în Jn-
strucţiunile respective.
Ordinea de păstrare şi eliberare a cheilor de la broasca
de contact, de la trapa maşinii, de la încăperile din parc şi de la
porţile parcului trebuie să asigure ieşirea în termen a maşinilor!
din parc, de asemenea, să excludă folosirea lor arbitrară de către
personal.
Cheile se păstrează:
— de la broasca de contact şi de la trapa maşinii: un com
plet — Ia ofiţerul de serviciu pe parc ; alt complet — la sergentul
de serviciu pe companie (batalion, subunităţile de asigurare)
într-o ladă sigilată împreună cu foile de parcurs pentru cazul de
alarmă;
— de la încăperile din parc şi de la porţile parcului: un com
plet — la ofiţerul de serviciu pe parc ; altul — la ofiţerul de ser
viciu pe unitate într-o ladă sigilată.
Pentru menţinerea ordinii interioare în parc sunt numiţi ofiţerul de
serviciu pe parc, plantoanele şi mecanicii-conductori (şoferi) ai maşinilor de
tracţiune.
Plantoanele sunt repartizate de către ofiţerul de serviciu pe parc pe la
intrările în parc, iar în timpul lucrărilor — şi pe teritoriul parcului.
Parcurile permanente şi cele de campanie sunt păzite neîntrerupt, ziua şi
noaptea, de către gardă cu santinele. Dacă parcurile sunt amenajate cu
mijloace tehnice de paza sigure, ele pot fi păzite de gardă şi fără santinele.
Modul de sigilare (plombare) a tuturor încăperilor, a platformelor cu
armament şi tehnică militară, precum şi ordinea de pază a armamentului şi
tehnicii militare sosite în parc după transmiterea Iui sub paza gărzii, sunt stabilite
de comandantul unităţii.

Ofi|erul de serviciu pe parc

În brigadă ofiţerul de serviciu pe parc se numeşte din rîndul
ofiţerilor sau plutonierilor, iar într-un batalion independent el poate fi numit
din rîndul plutonierilor sau sergenţilor. EI răspunde de ordinea interioară în parc
şi de executarea serviciului de către personalul- de serviciu pe parc. Ofiţerul
de serviciu pe parc se subordonează ofiţerului de serviciu pe unitate, pe linia
serviciului interior în parc — locţiitorului comandantului de unitate pentru
armament, iar acolo unde aceasta funcţie nu este prevăzută în state — şefului
serviciului auto sau şefului unuia din serviciile tehnice din unitate.

601
 602
Lui i se subordonează plantoanele pe parc şi mecanicii-conductori (şoferii)
maşinilor de tracţiune.
Noul ofiţer de serviciu pe parc se prezintă la ora stabilită la
locţiitorul comandantului de unitate pentru armament la instructaj.
După apel, noul ofiţer de serviciu pe parc ia în primire de la vechiul ofiţer
de serviciu documentele şi bunurile (anexa 10), controlează împreună cu el
teritoriul parcului şi toate încăperile din parc şi ia în primire, după inventar,
încăperile, depozitele din parc sigilate, precum şi armamentul, tehnica
militară şi instalaţiile aflate sub acoperişuri şi pe platforme neacoperite.
El trece în registrul pentru primirea şi predarea serviciului abaterile ce
nu pot fi înlăturate în timpul luării în primire.
Despre predarea şi primirea serviciului vechiul şi noul ofiţeri
de serviciu raportează locţiitorului comandantului de unitate
pentru armament si ofiţerului de serviciu pe unitate
Ofiţerul de serviciu pe parc este obligat: să se găsească în
camera ce i s-a destinat; dacă pleacă cu
probleme de serviciu, cu aprobarea ofiţerului de serviciu pe uni
tate, sa lase în locul său pe plantonul schimbului liber şi să -i
comunice acestuia locul unde a plecat şi pentru cît timp ;
— să controleze minuţios la toate persoanele care intră în parc
permisele de intrare şi actele, notînd pe permisele valabile o sin
gură dată ora sosirii şi plecării din parc ; după terminarea schim
bului să transmită permisele în subunitatea de servicii tehnice a
unităţii militare ;
— să permită deschiderea încăperilor şi depozitelor din parc
persoanelor desemnate prin -ordinul pe unitate, notînd aceasta
în registrele respective, să asiste la deschiderea lor ;
— să dea aprobare personal pentru ieşirea din parc a maşi
nilor şi deplasarea lor în interiorul parcului;
— sa completeze, după regulile stabilite, registrul cu eviden
ţa ieşirii-înapoierii tehnicii din şi în parc ;
— sa supravegheze înapoierea la timp în parc a maşinilor din
cursă, iar în cazul cînd ele se reţin — să raporteze ofiţerului de
serviciu pe unitate ;
— să controleze ieşirea (intrarea) materialelor din parc (în
parc) conform celor prevăzute în foaia de parcurs, să urmărească^
de asemenea, ca pe teritoriul parcului să nu pătrundă persoane
străine; ,
— sa urmărească respectarea orarului zilnic în parc şi să
cunoască ce lucrări se execută în parc şi de care subunităţi, să nu
permită executarea în parc a lucrărilor care nu sunt legate de
întreţinerea şi repararea maşinilor şi altor categorii de tehnică sau de
amenajarea parcului;
— să cunoască în permanenţă existentul, consumul, precum
şi numărul maşinilor în stare bună şi al celor cu defect, al altei
tehnici şi armamentului;
— să urmărească menţinerea curăţeniei şi ordinii în încăperi şi
pe teritoriul parcului, precum şi respectarea normelor de protecţie a
mediului înconjurător;
— în perioada de timp rece să urmărească încălzirea corectă şi la
timp a sobelor din încăperile parcului şi din încăperile cu instăl aţii de
încălzire a apei şi uleiului, precum şi menţinerea temperaturii stabilite în
toate încăperile ;
602
 603
- în depozitele neîncălzite şi platformele neacoperite ale parcului să
verifice dacă s-a eyacuaţ apa din sistemul de răcire a motorului, iar pe ger
puternic să verifice dacă au fost scoase de pe maşini acumulatoarele şi dacă
au fost puse tăbliţele respective
— să supravegheze respectarea regulilor de prevenire şi stingere a incendiilor
(anexa 15) şi să verifice existentul şi starea mijloacelor pentru stingerea
incendiilor, mijloacelor de semnalizare în caz de incendiu, precum şi starea de
pregătire a maşinilor de tracţiune pentru caz de incendiu ;
— să ia măsuri pentru întreţinerea tehnică la timp a maşini
lor şi altor categorii de tehnică înapoiate în parc ;
— să nu permită parcarea maşinilor neprevăzute de program;
— să controleze ca seara, după terminarea tuturor lucrărilor
în parc, să fie stinse luminile în încăperi şi lăsată numai iluminarea
de serviciu, iar în exteriorul parcului luminile să fie aprinse ;
— să verifice existenţa şi starea lacătelor şi sigiliilor de la
uşile încăperilor (platformelor împrejmuite), destinate pentru
păstrarea lichidelor tehnice otrăvitoare ;
— la sosirea în parc a şefilor direcţi, începînd de la locţiitorii
comandantului unităţii în sus, precum şi a ofiţerului de serviciu pe
unitate să-i întîmpine şi să le dea raportul.
De exemplu: „Domnule maior, în timpul serviciului meu nu s-a
întîmplat nimic deosebit (sau s-a întîmplat cutare şi cutare lucru).
Ofiţerul de serviciu pe parc, locotenent Petcu".
După raport, ofiţerul de serviciu îl însoţeşte pe comandantul (şeful) sosit pe
teritoriul parcului.
în cazul cînd comandantul (şeful) sosit este întîmpinat de comandantul
unităţii sau locţiitorul lui pentru armament şi-i dă raportul, ofiţerul de serviciu
pe parc nu-i raportează, ci numai se prezintă.
Ofiţerul de servciu pe parc permite ieşirea maşinilor din parc în modul
stabilit în art. 391.
La sosirea maşinii în parc şi după controlul executat de şeful punctului de
control tehnic ofiţerul de serviciu pe parc notează în foaia de parcurs şi în
registrul de evidenţă a ieşirii-înapoierii maşinilor timpul parcării, indicatorii
vitezometrului, iar cînd maşina va fi complet întreţinută şi alimentată, o
trimite la locul de staţionare sau organizează paza ei în modul stabilit,
după care aprobă echipajului (şoferului) să părăsească parcul.
în cazul izbucnirii unui incendiu în parc, ofiţerul de serviciu pe parc
cheamă imediat echipa de pompieri, ia măsuri pentru stingerea incendiului,
scoaterea maşinilor' şi salvarea armamentului, tehnicii militare şi a altor
materiale şi raportează despre cele întîmplate ofiţerului de serviciu pe unitate,
comandantului unităţii şi locţiitorului lui pentru armament.
La terminarea lucrului în parc ofiţerul de serviciu pe parc
controlează ca în toate încăperile şi pe teritoriul parcului să'fie respectate
regulile de securitate antiincendiară şi de protecţie a mediului înconjurător,
să fie totul în ordine ; ia în primire de la comandanţii de subunităţi încăperile
din parc, depozitele, platformele, dă aprobare pentru sigilarea lor şi suplimentar
le sigilează cu stampila sa. După controlul parcului, împreună cu personalul
serviciului de pompieri, şi primirea fişei de pompier, el predă parcul sub
paza gărzii.

Plantonul pe parc

603
 604
Plantonul pe parc se numeşte din rîndul soldaţilor şi
sergenţilor. El răspunde de respectarea ordinii stabilite în parc şi
de ieşirea şi intrarea maşinilor în parc în modul stabilit. Plantonul pe
parc se subordonează ofiţerului de serviciu pe parc.
Plantonul pe parc este obligat:
— să permită accesul militarilor în parc, de asemenea, ieşirea
din parc şi intrarea în parc a maşinilor şi altei tehnici numai cu
aprobarea ofiţerului de serviciu pe parc ;
— sa urmărească menţinerea curăţeniei şi a ordinii în parc ;
— să nu permită fumatul şi aprinderea focului în încăperi
şi pe teritoriul parcului, cu excepţia locurilor special stabilite şi
amenajate pentru aceasta;
— sa supravegheze ca maşinile să fie scoase (aduse) de la (Ia)
locul de staţionare numai cu aprobarea ofiţerului de serviciu pe
parc;
— în cazul izbucnirii incendiului, să raporteze imediat ofi-
ţerului de serviciu pe parc şi să ia măsuri pentru stingerea lui;
— despre toate actele de încălcare a ordinii în parc să rapor-
teze imediat ofiţerului de serviciu pe parc.
Următorul planton se postează la intrarea în parc, iar
plantonul' schimbului liber, pe timpul lucrărilor în parc, se află
pe teritoriul parcului şi urmăreşte respectarea ordinii interioare în
parc, a regulilor de securitate incendiară şi nu părăseşte locul său
de aflare fără aprobarea ofiţerului de serviciu pe
parc. Respectarea regulilor de securitate incendiare.

1. Tehnica militară (aeronavele) se dispune astfel încît între ele să rămân ă culoare de
trecere, necesare pentru evacuarea lor rapidă în caz de incendiu.
2. Pentru a preveni izbucnirea unui incendiu în parcuri şi hangare, se interzice categoric:
- alimentara cu carburanţi a maşinilor aflate pe locuri de parcare şi păstrarea
maşinilor (navelor aeriene) care au rezervoare şi conducte cu scurgeri de
carburanţi;
- păstrarea carburanţilor, lubrifianţilor şi a ambalajelor goale în locurile de
parcare a maşinilor;
- spălarea şi curăţarea huselor, capotelor şi îmbrăcămintei cu petrol iampant,
benzină şi alte lichide combustibile;
- păstrarea în maşini a unor obiecte străine, mai ales a cîrpelor, huselor,
îmbrăcămintei speciale îmbibate cu ulei;
- păstrarea cisternelor cu carburanţi în parcuri şi hangare;
- folosirea încălzitoarelor care prezintă pericol de incendiu;
- folosirea mijloacelor de iluminat care au flacăra neprotejată şi a felinarelor
oarbe, în locurile de parcare şi pe timpul alimentării cu carburanţi;
- executarea lucrărilor de sudură în încăperile destinate pentru parcarea maşinilor;
- alimentarea cu combustibil a navelor aeriene care nu au priză la pământ;
- accesul pe aerodrom a tehnicii fără mijloace de stins incendiul;
- menţinerea navelor aeriene fără teren de aterizare;
- blocarea uşilor de la încăperile destinate pentru parcarea şi păstrarea
maşinilor, amenajarea de magazii, ateliere şi locuinţe în aceste încăperi;
- închiderea uşilor de ta încăperile destinate pentru parcarea şi păstrarea maşinilor
(navelor aeriene) cu zăvoarele interioare.
604
 605
3. Pentru a asigura evacuarea imediată a maşinilor în caz de incendiu, zilnic se
destină tractoare de serviciu, prevăzute cu dispozitive de remorcaj şi personalul
de serviciu necesar.
La punctele de alimentare cu carburanţi.

Pentru prevenirea şi stingerea incendiilor la punctele de alimentare cu carburanţi

se interzice categoric:
- depăşirea vitezei de deplasare a maşinilor de 5 km/h;
- instalarea maşinilor pentru alimentare la o distanţă mai mică de 2 m de la coloana
de alimentare;
- alimentarea tehnicii militare cu motoarele pornite, precum şi cu personalul în caroserie;
- executarea lucrărilor de reglaj, repararea maşinii, darea semnalelor acustice şi
luminoase;
- fumatul, folosirea flăcării, felinarelor şi mijloacelor de iluminat care au
flacăra neprotejată;
- turnarea combustibilului în rezervor cu jet ce cade liber de sus;
- scurgerea de carburanţi din autocisterne, exploatarea rezervoarelor, coloanelor
pentru alimentare şi conductelor, dacă ele nu au priză la pământ;
- exploatarea punctelor de alimentare, dacă ele nu au paratrăsnet;
- pornirea motorului maşinii înainte de a şterge de pe suprafaţa ei combustibilul ce
s-a vărsat;
- păstrarea la punctele de alimentare a cîrpelor îmbibate cu uleiuri.

605
 606
Tema 3: Organizarea şi executarea serviciului de gardă şi interior. Obligaţiile
persoanelor din serviciul de zi.
Şedinţa 4.

Subiectele de studiu:
1. Organizarea executării serviciului de către personalul serviciului de zi la
punctul de control.Amenajarea punctului de control.
2. Obligaţiile sergentului şi ajutorului acestuia de serviciu pe punctul de
control.
3. Însuşirea Acţiunilor personalului de serviciu pe punctul de control privind
îndeplinirea obligaţiilor practice în timpul organizării şi respictării regimului
de trecere.

Pregătirea personalului pentru serviciul de zi.

art 291 In noapte care precedează serviciului, persoanele numite pentru serviciu vor
fi scurite de toate şedinţele şi lucrările.
an. 292 în ziua intrării în serviciu, la orele indicate în orarul de zi, personalului
trebuie să i se acorde cei puţin trei ore, iar la intrarea în gardă peste o zi - cel puţin
patru ore pentru pregătirea către executarea serviciului, inclusiv pentru desfăşurarea
şedinţei practice şi ce! puţin o oră pentru odihnă (somn)
art 293 Pregătirea personalului din serviciu de zi, cu excepţia gărzii .., este înfăptuită
de către plutonierul de companie
art 294 Persoanele din serviciul de zi, stabilite de ordinul pe unitate, în funcţie de
predestinarea ie serviciu, la ora stabilită sosesc Ia şedinţă (instructaj) la locţiitorul
comandantului de unitate sau a altă persoană cu funcţii, numită de către comandantul
de unitate în acest scop.

Art 297. Apelul personalului destinat pentru serviciul de zi îl execută noul

ofiţer de serviciu pe unitate la ora stabilită în conformitate cu prevederile
regulamentelor militare.
Art.298 Cu 10 mm până ia apel, noul ajutor al ofiţerul de serviciu pe unitate
din numărul ofiţerilor (sau unul clin ofiţeri dacă ajutorul este plutonier) adună
efectivul destinat pentru serviciul de zi, cu excepţia subunităţii de intervenţie
ş a , în locul stabilit pentru apel , verifică prezenţa cestuia şi, când soseşte
ofiţerul d^ serviciu pe unitate, îi raportează.
an 299 Pentru apel, personalul se adună în formaţie la flancul drept - gărzile,
apoi de la dreapta spre stânga - ofiţerul de serviciu pe parc, felcerul de serviciu,
sergentul de serviciu pe punctul de control sergentul de serviciu pe statul major
al imitaţii toţi sergenţii de serviciu pe companii în ordinea numerică a
subunităţilor, agenţii de legătură, sergentul de serviciu pe bucătărie, şeful

606
 607
echipei de pompieri şi toboşarul-gormst de serviciu, ajutorul sergentului de
serviciu pe punctul de control, plantonii , mecanicii conductori (şoferii) ai
maşinilor de tracţiune de serviciu se adună în formaţie in înapoia persoanelor
sale de serviciu; ajutoarul ofiţerului de serviciu pe unitate se dispune la
flancul drept al gărzilor.

Obligaţiunile sergentului de serviciu pe punctul de control.

Art 312 Sergentul de serviciu pe punctul de control este numit din rândul
plutonierilor sau sergenţilor. El răspunde de legitimitatea intrării (ieşirii)
persoanelor care sosesc (pleacă) în unitate, precum şi de legitimitatea scoaterii
(aducerii) oricăror materiale. Ei se subordonează ofiţerului de serviciu pe unitate
şi ajutorului acestuia. Lui i se subordonează ajutoarul sergentului de serviciu pe
punctul de control.
Despre luarea în primire a serviciului raportează ofiţerului de serviciu pe
unitate Seigemul de serviciu pe punctul de control este obligat:
După apel să primească conform listei documentaţia, utilajul şi inventarul, să
conţroleze documentele de indentificare a persoanelor sosite în unitate, să
distribuie permise de singura dată cu acordul persoanelor din lista aprobată de
comandantul de unitate şi de indicaţiile ofiţerului de serviciu pe unitate, să
raporteze ofiţerului de servieta pe unitate despre persoanele de veridicitatea
documentelor cărora are îndoieli, să nu permită ieşirea din locul de dispunere a
unităţii a militarilor în termen care nu dispun de document cu dreptul de ieşire, nu
sunt în ţinută şi au un aspect exterior negligent, iar echipelor care
se deplasează în formaţie pe jos, pe timp de noapte - fără lanterne de semnalizare
în capul şi coada coloanei, ziua - fără fanioane de semnalizare;
se se afle la punctul de control, plecînd în interes de serviciu cu permisiunea
ofiţerului de serviciu pe unitate, să lase în locul său un ajutor;
- sa controleze modul de executare a serviciului de către ajutorii săi;
- la sosirea comandantului de unitate şi a locţiitorilor acestuia, să-l întâmpine şi
să li se prezinte,
art 314 Sergentul de serviciu pe punctul de control întâmpină ofiţerii din unităţi
militare străine îi se prezintă. De exemplu: ,Domnule general de brigadă, sunt
sergentul de serviciu pe punctul de control, sergent Lazur" După aceasta, el
raportează imediat despre cei sosiţi ofiţerului de serviciu pe unitate

Ajutorul sergentului de serviciu pe punctul de control.

Ajutorul sergentului de serviciu pe punctual de control este numit din

rândul sergenţilor sau soldaţilor. El se subordonează sergentului de serviciu pe
punctul de control. Ajutorul sergentului de serviciu se află în permanenţă la punctul
de control şi răspunde de legitimitatea intrării pe teritoriul unităţii, precum şi de
legitimitatea scoaterii (aducerii) oricăror materiale.

Ajutorul sergentului de serviciu pe punctul de control este obligat:

607
 608

- să permită intrarea: militarilor prin contract din unitatea sa cu buletinul de

identitate, iar dacă el îi cunoaşte din vedere, atunci fără prezentarea acestuia;
militarilor în termen cu biletele de voie (biletele de concediu, misiunile, ordinele,
fişele de înştiinţare), altor persoane - cu permise;
- cînd controlează permisele permanente sau de o singură dată - să le
confrunte cu mostrele aflate la punctul de control, să controleze existenţa
ştampilei, precum şi corespunderea fotografiei cu prezentatorul, să
urmărească dacă nu le-a expirat termenul, iar pe permisul de o singură
dată la ieşirea vizitatorului să fie nota persoanei la care s-a eliberat permisul;
- să controleze conform permisului de materiale (foii de drum) la scoaterea
(aducerea) oricăror materiale, ce anume şi în ce cantitate (numărul de locuri)
se permite să treacă; să permită trecerea doar a maşinilor ce dispun de foi de
drum;
- să raporteze sergentului de serviciu pe punctul de control persoanele cu
permise expirate şi de autenticitatea documentelor cărora el are îndoieli;
- să raporteze imediat sergentului de serviciu pe punctul de control
sosirea comandantului de unitate, locţiitorilor acestuia, precum şi a ofiţerilor din alte
unităţi.
Utilarea încăperilor pentru executarea serviciului de zi.
Lista documentelor necesare.
1. Încăperile (locurile) destinate pentru executarea serviciului de zi de către
persoanele de serviciu pe unitate, pe parc, pe punctul de control, pe bucătărie, pe
statul major, precum şi locurile pentru sergentul de serviciu şi plantonul pe
companie sunt amplasate şi utilate în aşa fel ca să asigure îndeplinirea cu uşurinţă a
îndatoririlor de serviciu de către aceste persoane ale serviciului de zi. In încăperile
pentru executarea serviciului trebuie să se găsească:
- mijloace tehnice de recepţie s semnalelor şi de înştiinţare a subunităţilor;
- mijloace de transmisiuni (telefon, selector);
- ceasornic;
- surse de rezervă pentru iluminat;
- stand cu documentaţia serviciului de zi;
- inventar de făcut curăţenie şi urne,
In afară de acestea, în încăperile destinate pentru executarea serviciului trebuie să fie:
La ofiţerul de serviciul pe unitate:
- pupitru de comandă cu locuri de lucru pentru ofiţerul de serviciul pe unitate
şi ajutorul său, utilate cu instalaţii de recepţie a semnalelor şi înştiinţare a
subunităţilor, de conducere şi control asupra ieşirii acestora la punctele de
concentrare, precum şi asupra prezentării la alarmă a ofiţerilor şi plutonierilor din
comandamentul unităţii şi asupra deschiderii camerelor pentru păstrarea
armamentului în subunităţi;
- safeu (ladă) de metal pentru păstrarea documentelor;
- dulap (ladă) de metal pentru păstrarea armelor personale ale ofiţerilor şi
plutonierilor din comandamentul unităţii, a cartuşelor pentru ele şi a
dispozitivelor de măsură a dozelor de iradiere radioactivă;
608
 609
- aparate de cercetare radioactivă şi chimică;
- alimentare de rezervă a sistemului de înştiinţare;
- completul de chei de la porţile şi încăperile parcului;
- termometru exterior;
la ofiţerul de serviciu pe parc:
- masă cu sertare care s încuie cu lacătul, scaune
- dispozitiv care reflectă informaţia despre locul aflării şi starea tehnică a
maşinilor;
- dulap (ladă) cu completul de chei de la broasca de contact şi de la trapele
maşinilor de luptă, de la încăperile şi porţile parcului;
- termometru exterior;
la sergentul de serviciu pe punctul de control:
- masă cu sertare care se încuie cu lacătul, scaune;
- termometru exterior;
la ofiţerul (sergentul) de serviciu pe statul major:
- masă cu sertare care se încuie cu lacătul, scaune;
- dulap (fişei) pentru păstrarea corespondenţei intrate şi a cheilor de la încăperile
statului major.
2. Pentru odihna ofiţerului de serviciu pe unitate, a ajutorului său, a ofiţerului
de serviciu pe parc, a sergenţilor de serviciu pe punctul de control şi pe bucătărie,
iar în caz de necesitate - şi pentru alte persoane din serviciul de zi al unităţii, se
amenajează încăperi aparte sau locuri în camerele ofiţerilor de serviciu.
În aceste încăperi (locuri) trebuie să fie:
- masă şi scaune;
- o canapea semimoale,
- o garafa pentru apă şi pahare;
- trusă cu medicamente;
- obiecte pentru curăţarea hainelor şi încălţămintei,
- dulap sau cuier pentru îmbrăcămintea exterioară;
- reşou electric, fierbător sau ceainic pentru încălzirea apei.
3. Personalul serviciului de zi trebuie să aibă următoarea documentaţie:
- instrucţiunea ofiţerului (sergentului) de serviciu şi ajutorului său
(plantonului), inclusiv şi pentru caz de pericol de folosire a mijloacelor moderne de
nimicire;
- orarul zilnic;
- tabelul de indicative ale staţiilor telefonice şi persoanelor cu funcţii;
- instrucţiunea privind prevederile siguranţei contra incendiilor,
- inventarul documentelor şi al bunurilor materiale;
- registrul de primire şi predare a serviciului;
- un complet de regulamente militare generale.

În afară de acestea, la persoanele de serviciu se află:

La ofiţerul de serviciu pe unitate:

609
 610
- pachetele cu instrucţiuni în caz de alarmă de luptă, precum şi pachetul cu parola
pentru gardă,
- schema (harta) de amplasare a obiectivelor bazei materiale de instrucţie pentru
evidenţa subunităţilor care se află în afara taberei militare permanente,
- orarul general pe săptămînă al şedinţelor de pregătire pentru subunităţile din
unitate;
- planul efectuării înviorării de dimineaţă şi variante ale ţinutei;
- schema cu repartizarea pe subunităţile unităţii a teritoriului pentru curăţenie;
- instrucţiunea privind prevederile siguranţei contra incendiilor şi documentele
respective;
- registrul de distribuire a armamentului şi muniţiei;
- jurnalul de observare radioactivă şi chimică,
- madele de legitimaţii pentru dreptul de control al gărzii valabile o singură dată;
- fişe de înştiinţare pentru agenţii de legătură;
- registrul de arestaţi;
- caiet de lucru;
la ofiţerul de serviciu pe parc:
- planul de evacuare a armamentului şi tehnicii militare în caz de alarmă;
- orarul de lucru în parc;
- schema cu repartizarea pe subunităţi a teritoriului parcului pentru curăţenie;
- modele de permise în parc, de foi de parcurs şi de plombă (mulaj cu pecete);
- registrele: cu evidenţa deschiderii încăperilor din parc; de evidenţă a maşinilor
de luptă şi de instrucţie; de distribuţie a cheilor de la broasca de contact şi de la
trapa maşinilor de luptă, de la încăperile şi porţile parcului;
- registrul de ieşire şi de înapoiere a maşinilor;
- jurnalul de control asupra scurgerii apei din sistemele de răcire a motoarelor la
maşini;
- caiet de lucru;
la sergentul de serviciu pe punctul de control:
- lista persoanelor care au dreptul să aprobe intrarea pe teritoriul unităţii şi
scoaterea bunurilor de pe teritoriul unităţii;
- modele: de bilet de concediu; de delegaţie; de fişe de înştiinţare pentru agenţii de
legătură; de bilet de voie; de permise; de foi de parcurs;
- registrul de eliberare a permiselor valabile o singură dată;

- formulare pentru permise valabile o singură dată;

- registrul de evidenţă a vizitatorilor (în el se înscrie: cine, la cine şi cu ce scop a
sosit);
la sergentul de serviciu pe statul major al unităţii:
- tabelul militarilor din comandamentul unităţii care trăiesc în afara unităţii
militare, cu indicarea adreselor, telefoanelor şi mijloacelor de chemare;
- regulamentul timpului de serviciu al militarilor angajaţi prin contract;
- registrul de evidenţă a corespondenţei de intrare, a telefonogramelor de intrare şi
ieşire.

610
 611
La sergentul de serviciu pe bucătărie:
- graficul succesiunii primirii hranei de către subunităţi, personalul serviciului de zi
şi arestaţi;
- normele de hrană gata şi de resturi obţinute după prelucrarea alimentelor;
- tabelul cu durata de fierbere a alimentelor;
- normele de distribuţie a pâinii, untului şi zahărului;
- registrul cu evidenţa controlului calităţii hranei preparate;
- tabelul cu rândul personalului de serviciu de zi pe bucătărie;

- instrucţiunea privind tehnica securităţii în timpul lucrului cu utilajul tehnologic;

la sergentul de serviciu (plantonul) pe companie:
- tabelul cu comenzi şi semnale tip pe care le dă sergentul de serviciu (plantonul);

- tabelul cu numele militarilor companiei care nu trăiesc în cazarme, cu indicarea

adreselor, telefoanelor, mijloacelor de chemare şi a agenţilor de legătură,
- modele de ţinută pentru înviorarea de dimineaţă;
- schema sectorului repartizat companiei pentru curăţenie;
- registrul de distribuţie a armamentului şi muniţiei; registrul de bolnavi; registrul
de învoiţi;
- completul de chei de la broasca de contact şi de la trapa maşinilor de luptă,
închis într-o ladă sigilată, împreună cu foile de parcurs, pentru caz de alarmă.

611
 612
Tema 3: Organizarea şi executarea serviciului de gardă şi interior. Obligaţiile
persoanelor din serviciul de zi.
Şedinţa 5
Subiectele de studiu:
3. Organizarea serviciului de gardă. Modalitatea de pază a obiectivelor.
4. Santinla şi postul. Ţinuta santinelei şi armamentul. Inviolabilitatea santinelei
5. Obligaţiunile santinelei, caporalului de schimb, ajutorului şefului de gardă.

Organizarea serviciului de gardă.

1. Serviciul de gardă constă în executarea misiunii de luptă şi necesită de la
personal
respectarea întocmai a tuturor tezelor prezentului Regulament, vigilenţă
înaltă,
hotărâre de neclintit şi iniţiativă.
Persoanele vinovate de încălcarea cerinţelor serviciului de gardă poartă
răspundere disciplinară sau penală.
2. Pentru serviciul de gardă este numit personalul gărzii,
Personalul de gardă este subunitatea înarmată destinată pentru executarea
misiunii de luptă de pază şi apărare a drapelelor de luptă, obiectivelor militare şi
de stat, de asemenea, pentru paza persoanelor deţinute în arest.
Serviciul de gardă poate fi în garnizoană şi interior, de asemenea, permanent
sau provizoriu.
Serviciul de gardă în garnizoană este destinat pentru paza şi apărarea
obiectivelor de importanţă generală pentru garnizoană, amplasate în apropiere
nemijlocită unul de altul, de asemenea, pentru paza persoanelor deţinute în
arestul garnizoanei.
Serviciul de gardă interior este destinat pentru paza şi apărarea obiectivelor
unei unităţi militare. Avioanele (elicopterele) şi alte obiective ale serviciului
avia Ia aerodromuri sunt păzite şi apărate de gărzile interioare, numite din
serviciul de aviaţie tehnic.
Gărzile permanente sunt prevăzute de graficul de gardă. Gărzile provizorii nu
sunt incluse în graficul serviciului de gardă; ele sunt numite prin ordinul
şefului de garnizoană sau al comandantului de unitate pentru paza şi apărarea
materialelor militare la încălcarea (descărcarea) sau depozitarea temporară,
Ia însoţirea încărcăturilor militare, transportate cu diferite mijloace de transport,
de asemenea, pentru paza persoanelor arestate şi condamnate.

612
 613
3. Gărzile în garnizoană se subordonează şefului de garnizoană, şefului
comenduirii
militare a garnizoanei, ofiţerului de serviciu pe gărzi şi ajutorului lui; garda de
pază a
arestului, în afară de persoanele enumerate - şi şefului de arest.
Gărzile interioare se subordonează comandantului de unitate militară,
ofiţerului de serviciu pe unitatea militară şi ajutorului său, dacă ultimul este
ofiţer. Garda interioară ce păzeşte obiectivele batalionului (divizionului),
amplasat separat de celelalte subunităţi ale unităţii militare, în afară de aceasta,
se subordonează comandantului acestui batalion (divizion) în grad militar egal
cu al şefului de gardă sau superior lui.
Ajutorului militarului de serviciu pe unitatea militară, numit dintre plutonieri, i
se subordonează gărzile, şefii cărora nu sunt ofiţeri, iar ajutorului militarului de
serviciu pe unitatea militară, numit dintre sergenţi, i se subordonează gărzile, şefi
cărora sunt numiţi dintre sergenţi.
Gărzile trec în subordonarea acestor persoane din momentul ce se dă comanda
la apel „Drepţi" pentru întâmpinarea militarului de serviciu pe gărzi (pe
unitatea militară) şi ies din subordinea lor din momentul ce şeful de gardă a dat
comanda „înainte - marş" pentru a pleca la unitatea (subunitatea) militară după
schimb.

4. In componenţa gărzii sunt numiţi: şeful gărzii, militarii de gardă după

numărul
posturilor şi schimburilor, caporalii de schimb, ajutorul şefului de gardă, dacă
e
nevoie, ajutorul şefului de gardă (operatorul) pentru mijloacele tehnice de pază
sau
schimbul operatorilor (două-trei persoane, una dintre care poate fi numită ajutor
de
şef de gardă pentru mijloacele tehnice de pază), ajutorul şefului de gardă
pentru
serviciul clinilor de pază şi conducătorii mijloacelor de transport, iar în
componenţa
gărzii de arest - însoţitorii.
5. Pentru paza şi apărarea nemijlocită a obiectivelor din personalul gărzii sunt
numite santinelele.
Santinela este militarul de gardă înarmat, care execută misiunea de luptă de
pază şi apărare a postului încredinţat.
Postul constituie tot ce este încredinţat pentru pază şi apărare santinelei, de
asemenea, locul sau sectorul de tern, unde îşi execută santinela obligaţiile. Posturile
includ şi obiectele, şi sectoarele de teren, unde sunt montate mijloacele tehnice de
pază ale gărzii.
613
 614
Paza obiectivelor este executată de santinele prin patrulare între împrejmuirile
exterioară şi interioară din jurul obiectivului sau de-a lungul împrejmuirii de partea
interioară, dacă aceasta este una, de asemenea, prin observare de pe turnuri. Unele
obiective pot fi păzite de santinele care nu se mişcă.
6. Şefii de garnizoane, comandanţii de mari unităţi şi unităţi militare, şefii
de
obiective militare, de asemenea, toţi şefii lor nemijlociţi sunt obligaţi în
permanenţă
să obţină micşorarea personalului necesar pentru paza şi apărarea obiectivelor.
Aceasta se poate obţine:
- prin trecerea la paza posturilor cu utilizarea mijloacelor tehnice şi a
câinilor de
pază, fără a se numi santinele;
- prin întrunirea sub paza unei gărzi a tuturor magaziilor, depozitelor,
parcurilor şi
altor obiective păzite ce se află în apropiere unul de altul, cu îngrăditură
comună, din
care aparţin diferitelor unităţi militare;
- prin micşorarea numărului de posturi cu santinele staţionare şi organizarea
pazei
obiectivelor prin patrulare pe jos şi pe mijloace de transport.
7. La organizarea pazei obiectivelor prin patrulare santinelei, în funcţie
de
îngrăditura obiectivului şi condiţiile de relief, i se încredinţează pentru pază
şi
apărare pentru o anumită perioadă de timp un sector de fâşie de distanţă: ziua -
pînă
la 2 km, noaptea - pînă la l km, iar a obiectivelor, utilate cu mijloace tehnice
de
pază: ziua - pînă la 3 km, noaptea - pînă la 2 km. Pentru întărirea pazei
obiectivelor
pe timp nefavorabil (ceaţă densă, ploaie, ninsoare) la ordinul şefului de
garnizoană
(comandantului de unitate militară) pot fi numite gărzi sau patrule pe mijloace de
transport adăugătoare. Modul de executare a serviciului de către gărzile
adăugătoare
şi de patrulare în acest caz este determinat de comandantul de
garnizoană
(comandantul de unitate militară).
Santinelele se deplasează pe rută pe jos cu viteza care asigură paza de siguranţă a
obiectivului, făcând opriri scurte pentru a cerceta terenul şi îngrăditura, de asemenea,
pentru a raporta, utilizând mijloacele de legătură, şefului de gardă despre executarea
serviciului.
614
 615
La o bună vizibilitate, dacă permit condiţiile de relief, santinelele pot duce
observarea obiectului şi a căilor de acces spre el de pe turnurile de observaţie.
8. Pentru acordarea de ajutor santinelelor în fiecare încăpere pentru gardă,
din
personalul schimburilor de veghe şi care se odihneşte al gărzii sunt formate
grupe de
rezervă, care, la chemarea gărzii „la arme", sub comanda şefului de gardă,
ajutorului
său sau a caporalului de schimb sosesc la locul de violare a postului şi
acţionează în
funcţie de situaţie. Pentru aducerea rapidă a acestor grupe la locul de
violare a
postului, dacă e nevoie, sunt utilizate mijloace de transport, iar în condiţii
speciale -
transportoare blindate (maşini de luptă).
9. Personalul gărzii va fi în ţinută de gardă înarmat cu pistoale-
mitralieră cu
baionete-cuţit sau cu carabine cu baionete în stare bună de luptă.
Santinelele de la
punctele de control-trecere pot fi înarmate cu pistoale. Şefii de gărzi şi
ajutorii lor
sunt înarmaţi cu arma prevăzută de state.
Cartuşele de luptă garda le are din considerente: pentru fiecare pistol-mitralieră şi
pistol - cîte două încărcătoare pline; pentru fiecare carabină - cîte 30 cartuşe în
încărcătoare.
În afară de aceasta, la ordinul şefului de garnizoană (comandantului unităţii
militare) gărzile pot fi înarmate cu mitraliere cu cîte trei încărcătoare pline pentru
fiecare şi cu grenade de mână, câte două pentru fiecare militar al gărzii.
Personalul gărzii, în afară de militarii înarmaţi cu pistoale, primesc muniţii în
tabăra de gardă după instrucţia practică,
10. încărcarea armelor are loc înainte de plecarea la posturi, pentru paza militarilor
arestaţi şi reţinuţi de anchetator sau organul de cercetare, paza inculpaţilor şi a
persoanelor condamnate, de asemenea, pentru însoţirea persoanelor care exercită
controlul gărzilor.
Încărcarea şi descărcarea armei se execută la comanda şefului de gardă sau a
ajutorului acestuia (caporalului de schimb) şi sub observaţia lor nemijlocită, în
apropierea încăperii de gardă într-un loc special utilat, iluminat, cu captor de
gloanţe, iar la plecarea schimbului la posturi pe maşini - în locurile indicate în
instrucţia pentru şeful de gardă, de asemenea, utilate cu captor de gloanţe. La
încărcare şi descărcare ţeava armei va fi orientată în sus (sub 45-60) şi într-o
parte de la încăperile de locuit şi obiectivul păzit. Dacă în apropierea şi în jurul
încăperii de gardă sunt încăperi de locuit şi de serviciu, încărcarea şi descărcarea

615
 616
armei poate fi executată în încăperea de gardă în loc special, utilat cu captor de
gloanţe.
Descărcarea şi examinarea armei se efectuează imediat după întoarcerea în
încăperea de gardă sau în locurile indicate în instrucţia pentru şeful de gardă.
Pistoalele se încarcă după primirea cartuşelor în subunitate, se descarcă după
schimbul gărzii la sosirea ei în subunitate.
11. Arma se încarcă după regulile din instrucţiile de trageri pentru tipurile
de
arme respective, dar cartuşul nu este trimis în camera cartuşului.
Pistolul-mitralieră se încarcă cu încărcătorul plin. înainte de încărcare arma se
examinează (trăgaciul se apasă) şi se pune piedica de siguranţă. Port-închizătorul
după cuplarea încărcătorului nu se mişcă înapoi.
Carabina se încarcă cu magazia plină. După încărcare închizătorul se închide
lin (cartuşul nu este trimis în camera cartuşului), se pune piedica, trăgaciul se
apasă şi carabina e pusă la piedica de siguranţă.
Pistolul se încarcă plin, la încărcare închizătorul nu se mişcă înapoi, înainte de
încărcare pistolul se pune la piedica de siguranţă.
Mitralierele şi grenadele de mână sunt încărcate nemijlocit înaintea
utilizării. 12.La ordinul comandantului de garnizoană (comandantului de
unitate militară) în încăperea de gardă se creează o rezervă de muniţii: pentru
fiecare pistol-mitralieră sau carabină-câte 150 de cartuşe, pistol - câte 16
cartuşe, păstrate în zinc în lăzi metalice.
Grenadele de mână se păstrează în lăzi metalice separate, amorsoarele se
păstrează în ambalaj special hidroimpermeabil, separat de grenade. Registrul de
evidenţă a cartuşelor de luptă al gărzii, registrul de evidenţă a grenadelor de mână
şi amorsoarelor, actul de ridicare a muniţiei şi formularele necompletate, de
asemenea, cuţitul pentru deschiderea ambalajului de zinc se păstrează în
aceleaşi lăzi. Lăzile sunt închise cu lacăte, sigilate de şeful comenduirii militare
a garnizoanei (şeful de stat major al unităţii militare) şi sunt incluse în opisul
materialelor şi inventarului gărzii, aflate în încăperea de gardă. Cheile şi
amprentele sigiliilor de la lăzile cu muniţii se păstrează la şeful de gardă în
safeu (în sertarul mesei ce se închide cu cheia). Se interzice de a transmite
cheile altor persoane.
Şeful de gardă poartă răspundere personală de integritatea lăzilor cu rezerva
de cartuşe de război, grenade şi amorsoare.
12. Prezenţa şi condiţiile de păstrare a rezervei de muniţii se controlează
cel
puţin o dată pe lună: în gărzile în garnizoană - de către comandantul
comenduirii militare a garnizoanei, în gărzile interioare - de către şeful de stat
major al unităţii militare.

616
 617
Rezultatele controlului sunt expuse în registrul de evidenţă a rezervei de
muniţii şi în foaia de stare a gărzii.
Santinela şi postul.
1. Santinela este o persoană inviolabilă. Inviolabilitatea santinelei constă
în
următoarele:
- apărarea deosebită de către lege a drepturilor şi demnităţii personale a ei;
- subordonarea ei persoanelor strict determinate - şefului de gardă,
ajutorului
şefului de gardă şi caporalului de schimb;
- toate persoanele sunt obligate sa execute necondiţionat cerinţele santinelei
legate
de serviciul său;
- santinela are dreptul să facă uz de armă în cazurile indicate în
prezentul
Regulament.
2. Santinela poate fi schimbată sau scoasă din post doar de şeful de gardă,
ajutorul
şefului de gardă şi de caporalul de schimb în subordine căruia se află.
In caz de deces al şefului de gardă, ajutorului său şi caporalului de schimb sau
în caz de imposibilitate de exercitare a obligaţiilor de către aceste persoane,
scoaterea sau schimbul din post a santinelei o poate exercita ofiţerul de
serviciu pe gărzi
(unitatea militară) în prezenţa comandantului său de companie (baterie) sau batalion
(divizion).
3. Intrând în post, militarul de gardă în prezenta caporalului de schimb şi a
santinelei
ce se schimbă, trebuie să examineze şi să controleze personal prezenţa şi
funcţionarea
a tot ce trebuie luat sub pază conform tabelelor de post; la intrarea în postul de pază
a
persoanelor arestate el trebuie să controleze funcţionarea zăvoarelor, zăbrele
şi
numărul de persoane arestate ce se află în camere.
4. Santinela este obligată:
- să păzească cu vigilenţă şi stoicism postul său;
- să execute serviciul vioi, să nu se distragă, sa nu lase din mâini arma şi să nu o
dea
nimănui, inclusiv persoanelor în subordinea cărora se afla;

617
 618
- mişcându-se pe itinerarul indicat sau aflându-se pe turnul de observaţie, să
ţină
sub observaţie căile de acces la post, îngrăditurile şi să raporteze prin
mijloacele de
legătură despre executarea în termenele indicate de tabelele de posturi;
- să nu părăsească postul până nu va fi schimbat sau scos, chiar dacă viaţa sa se
află
în pericol; părăsirea fără voie a postului este o crimă militară;
- să aibă la post arma încărcată după regulile indicate, întotdeauna gata de uz;
- să nu permită la post, mai aproape de distanţa indicată în tabelele de
posturi şi
marcată pe teren cu semnele hotarului de interdicţie, accesul nimănui,
excepţie
făcând doar şeful de gardă, ajutorul şefului de gardă, caporalul său de
schimb şi
persoanele care îi însoţesc;
- să cunoască itinerarul şi graficul de mişcare a mijloacelor de transport,
de
asemenea, semnele de recunoaştere şi semnalele lor;
- să poată aplica la post mijloacele de stingere a incendiilor;
- să cheme şeful de gardă în caz de depistare a defectelor în
îngrăditurile
obiectivului (la post) şi de încălcări de ordine în apropierea postului
său sau a
postului vecin;
- auzind lătratul câinelui de pază, să informeze fără întârziere despre
aceasta la
încăperea pentru gardă.
5. Santinela la post trebuie să aibă arma cu baioneta pusă (pistolul-mitralieră cu
pat
pliabil - fără baionetă-cuţit; baioneta-cuţit se află în teacă la centură): pe timp de
noapte - în poziţia de tragere în picioare; ziua - în poziţia „arma la umăr" sau
în
poziţia de tragere în picioare; la posturile interioare şi la postul la Drapelul de
luptă
pistoalele-mitralieră cu pat din lemn - în poziţia „arma la umăr", cu pat pliabil -
„la
piept", carabina - „la picior", cartuşieră cu încărcătorul plin (magazia) va fi
deschisa.
Pistoalele vor fi în tocurile închise la centură.
A.

618
 619
In caz de stingere a incendiului dau lichidare a consecinţelor calamităţii naturale
santinela poate sa ţină arma în poziţia „la spate".
6. Santinelei i se interzice: să doarmă, să şadă, să se sprijine de ceva, să scrie,
să
citească, să cânte, să vorbească, să mănânce, să bea, să fumeze, să-şi satisfacă
necesităţile fiziologice, să primească de la cineva sau să transmită cuiva vreun
obiect;
să împingă cartuşul în camera cartuşului, dacă nu e nevoie.
Santinela trebuie sa răspundă doar la întrebările şefului de gardă, ajutorului
lui, caporalului de schimb al lui şi persoanelor sosite pentru control.
7. Santinela este obligată să facă uz de armă fără somaţie în caz de atac
evident
asupra sa sau asupra obiectivului păzit.
8. Toate persoanele care se apropie de post sau de limita interzisă a postului, în
afară
de şeful de gardă , ajutorul lui, caporalul de schimb şi persoanele care îi
însoţesc,
santinela le va opri prin somaţia „Stai, înapoi" sau „Stai, ocoleşte la
dreapta
(stânga)".
Dacă persoana ce se apropie de post sau de limita interzisă a lui nu execută
cerinţele santinelei, aceasta o va soma prin „Stai, că trag" şi va chema imediat
pe şeful de gardă sau caporalul de schimb. Dacă infractorul continuă să se
apropie de post sau de limita interzisă a lui, santinela împinge cartuşul în
camera cartuşului şi trage un foc de avertizare în sus. Dacă infractorul nu se
supune nici acum somaţiei şi încearcă să pătrundă la post (să treacă limita
interzisă a lui) sau o ia la fugă după aceasta santinela face uz de armă.
9. în condiţiile de vizibilitate proastă, când de la distanţă indicată în tabelele
de
posturi santinela nu poate identifica persoanele ce se apropie de post sau de
limita
interzisă a lui, ea le va opri prin somaţia „Stai, cine vine?". Dacă nu
primeşte
răspuns, urmează somaţia „Stai, că trag" - şi îl reţine pe infractor.
Despre
persoanele reţinute santinela raportează la încăperea pentru gardă, ţine sub
control
comportamentul lor şi, fără a le slăbi din ochi, continuă paza postului său.
Dacă infractorul continuă să se apropie de post sau de limita interzisă a lui,
santinela execută un foc de avertizare în sus. Iar dacă infractorul nu se supune
nici acestei somaţii şi încearcă să pătrundă la post (să treacă limita interzisă a Iui9
sau o ia la fugă după aceasta, santinela face uz de armă.

619
 620
Dacă la somaţia santinelei urmează răspunsul: „Şeful de gardă (ajutorul
şefului de gardă, caporalul de schimb)", santinela ordonă; „Şeful de gardă
(ajutorul şefului de gardă, caporalul de schimb), la mine, ceilalţi - pe loc",
dacă e necesar, santinela cere ca persoana ce se apropie să-şi lumineze faţa.
Convingându-se că persoana ce se apropie e într-adevăr şeful de gardă
(ajutorul şefului de gardă, caporalul de schimb), santinela permite accesul la
post tuturor persoanelor sosite.
Iar dacă persoana care s-a prezentat ca şeful de gardă (ajutorul şefului de
gardă, caporalul de schimb) este un necunoscut iar persoanele ce îl însoţesc nu
execută somaţia santinelei să stea pe loc, santinela îi va avertiza prin somaţia
„Stai, că trag". Dacă infractorii nu execută nici această somaţie, santinela face
uz de armă.
10. Dacă e necesar să se angajeze la luptă corp la corp pentru apărarea
sa sau a
obiectivului din pază santinela va acţiona curajos cu baioneta şi cu patul
armei.
11. In caz de incendiu la post, santinela imediat comunică despre
aceasta la
încăperea pentru gardă şi, fără a întrerupe supravegherea obiectivului păzit,
ia măsuri
de stingere a incendiului. In caz de incendiu pe teritoriul tehnic al
obiectivului păzit
sau al obiectivului ce are îngrăditură externă şi internă, de asemenea, în
apropierea
postului, santinela înştiinţează despre aceasta încăperea pentru gardă,
continuând
exercitarea serviciului la post.
12. În caz de îmbolnăvire (rănire) subită a santinelei, ea cheamă
caporalul de
schimb sau şeful de gardă, continuând exercitarea serviciului la post.

13. În cazuri extreme ce nu suportă amânare sau în caz de ieşire din funcţiune
a
mijloacelor de legătură, santinela poate să cheme la post pe şeful de gardă sau
caporalul de schimb, trăgând un foc în sus.
14. Santinela execută salutul militar al şefilor, în subordinea cărora se află şi a
altor şefi sosiţi la post în însoţirea lor, conform regulilor expuse în Regulamentul
de
front al Forţelor Armate ale Republicii Moldova. Pistolul-mitralieră din poziţia de
tragere în picioare este pus în prealabil în poziţia „la umăr", iar carabina - „la picior".

620
 621
Caporalul de schimb
1. Caporalul de schimb este răspunzător de serviciul corect şi cu vigilenţă
al
santinelelor din subordine, schimbul şi intrarea în post a lor la timp, predarea
şi
primirea corectă a posturilor. El se subordonează şefului de gardă şi
ajutorului
acestuia şi execută doar ordinele lor.
2. Caporalul de schimb are dreptul să facă uz de armă personal sau să permită
aceasta personalului de schimb al gărzii pentru respingerea atacului asupra
obiectivului păzit, santinelei, asupra schimbului de gardă în timpul plecării la post
sau la întoarcerea în încăperea pentru gardă,
3. Caporalul de schimb al gărzii este obligat:

- să cunoască posturile sale, amplasamentul şi hotarele lor, rutele de plecare la

ele,
condiţiile de pază şi apărare (observarea, câmpul de tragere,
îngrăditurile) şi
obligaţiile speciale ale santinelei la flecare post;
- să primească de Ia caporalul de schimb al gărzii vechi amprente de
sigilii
(plumbului pentru sigilat), iar la instalarea santinelelor la posturi să
primească
obiectivele pentru pază conform tabelelor de posturi şi să raporteze despre
aceasta
şefului de gardă;
- să controleze înainte de plecarea la posturi cunoaşterea de către
santinele a
obligaţiilor sale, de asemenea, dacă au lăsat în încăperea pentru gardă
accesoriile de
fumat şi de aprindere;
- să urmărească corectitudinea încărcării armelor înainte de plecarea la
posturi şi
descărcarea lor după sosirea de Ia posturi;
- să raporteze la întoarcerea schimbului şefului de gardă despre
executarea
schimbului, starea posturilor, despre toate neajunsurile şi măsurile luate
pentru
lichidarea lor;

621
 622
- să controleze, cu permisiunea şefului de gardă, serviciul santinelelor
din
subordine.
Caporalul de schimb al gărzii de arest, în afară de aceasta, trebuie să
cunoască numărul persoanelor arestate aflate sub paza santinelelor din subordinea
lui,
4. La punerea santinelelor la posturi sau schimbarea lor caporalul de schimb este
obligat:
- să respecte cu stricteţe ruta de plecare a schimbului la posturi şi de la
posturi,
indicată în schema de amplasament al posturilor;

- să controleze ca santinela şi militarul de gardă ce ia în primire postul să execute

corect predarea şi primirea postului, să controleze personal împreună cu santinela
şi
cu militarul de gardă, care ia în primire postul, iluminaţia, îngrăditurile, uşile
(porţile), geamurile şi zăbrelele, pereţii magaziilor (depozitelor), starea
lacătelor,
şnururilor, sigiliilor (plumbului pentru sigilat) şi corespunderea lor amprentelor,
sau
numărul de maşini de luptă (alt armament şi tehnică militară) aflate sub pază,
de
asemenea, starea mijloacelor tehnice de pază, mijloacelor de legătură, de stingere
a
incendiilor şi îmbrăcămintea pentru post;
- să indice santinelei, care ia în primire postul, căror momente să le acorde o atenţie
deosebită, unde se află posturile învecinate, cele mai periculoase căi de acces
la
obiectivul păzit;
- să indice pe teren hotarele postului şi hotarul de interdicţie marcat pe teren în
conformitate cu distanţele indicate în tabelele de posturi până la care santinela poate
permite accesul la post al persanelor străine; să controleze dacă santinela ştie cum
să
procedeze în caz de atac asupra ei, asupra obiectivului păzii sau asupra
postului
învecinat, de asemenea, în caz de incendiu;
- să controleze cunoaşterea de către santinelă a modului de prezentare a raportului şi
legăturii cu încăperea pentru gardă.

5. Schimbând santinela la postul Drapelului de luptă, caporalul de schimb

este

622
 623
obligat să controleze integritatea husei (dulapului) şi a sigiliului, să confrunte
sigiliul
cu amprenta lui. In caz de descoperire a defectelor la husă (dulap) sau la sigiliu,
caporalul de schimb cheamă şeful de gardă şi îi raportează despre aceasta.
6. La deschiderea magaziei (depozitului, parcului) caporalul de schimb soseşte la
post, având amprentele de sigilii (plumbul pentru sigilat) şi împreună cu
persoana
sosită pentru deschidere examinează magazia (depozitul, parcul). Dacă
santinela
conform tabelului de post trebuie să se afle la post, caporalul de schimb îi va
aminti
obligaţiile speciale prevăzute de tabelul de post pentru acest timp. Accesul în
magazie (depozit) caporalul de schimb îi permite, respectând cu exactitate
cerinţele
indicate în tabelul de posturi.
7. In timpul schimbării santinelei la magazia (depozitul, parcul) deschisă caporalul
de schimb indică santinelei, care a luat în primire postul, cine a deschis-o sau cine
are
acces la locul de staţionare a maşinilor de luptă (alt armament şi tehnică militară).
La închiderea magaziei (depozitului, parcului) de schimb este obligat să
sosească la post cu amprentele de sigiliu (plumbul pentru sigilat) şi personal, în
prezenţa santinelei şi a persoanei care predă magazia (depozitul, parcul) sub
pază, să controleze sigiliile (plumbul pentru sigilat) şi starea geamurilor, zăbrelelor,
uşilor, pereţilor; la primirea sub pază a maşinilor de luptă (alt armament şi tehnică
militară) în locurile de staţionare să controleze numărul lor, iar dacă sunt sigilii
(plumbul de sigilare), să le confrunte cu amprentele.
8. In caz de îmbolnăvire gravă (rănire gravă) sau deces al şefului de gardă şi
al ajutorului lui exercitarea provizorie a obligaţiilor de şef de gardă revine
caporalului
de schimb. Despre cele întâmplate el raportează ofiţerului de serviciu pe gărzi
(unitatea militară).

Ajutorul şefului de gardă.

Ajutorul şefului de gardă se află în subordinea şefului de garda. El este obligat:
să cunoască sarcinile gărzii, instrucţia pentru şeful de gardă şi obligaţiile tuturor
militarilor din gardă;
să primească la schimbul gărzilor încăperea pentru gardă şi, după opis, utilajul,
inventarul şi bunurile materiale aflate acolo;
în absenţa sau în timpul de odihnă a şefului de gardă să exercite obligaţiile lui;
să trimită la ordinul şefului de gardă schimburile la posturi şi să controleze

623
 624
serviciul santinelelor;
să întocmească graficul de schimb al santinelelor la intrarea în încăperea
pentru
gardă şi să execute schimbul lor;
să controleze alimentara la timp a personalului gărzii; starea de funcţionare a
utilajului, inventarului şi bunurilor materiale, curăţenia şi ordinea în încăperea
pentru gardă şi pe teritoriul adiacent, de asemenea, încălzirea sobelor la timp şi
iluminaţia;
să însoţească la ordinul şefului de gardă persoanele care execută controlul
serviciului santinelelor.
Ajutorul şefului de garda a arestului este obligat de cel puţin patru ori în 24 de
ore
(de două ori noaptea) să controleze starea camerelor, funcţionarea mijloacelor
tehnice de pază şi respectarea de către persoanele arestate a regulilor stabilite.
In caz de îmbolnăvire gravă (rănire gravă) sau de deces al şefului de gardă,
ajutorul şefului de gardă exercită obligaţiile acestuia şi raportează despre acel fapt
ofiţerului de serviciu pe gărzi (unitatea militară).

624
 625
Tema 3: Organizarea şi executarea serviciului de gardă şi interior. Obligaţiile
persoanelor din serviciul de zi.
Şedinţa 6:

Subiectele de studiu:
1. Ordinea interioară în corpul de gardă. Păstrarea armelor şi muniţiilor.
2. Acţiunile militarilor de gardă conform ardinului de bătaie.
3. Obligaţiile însoţitorului şi indeplinirea practică a lor.

1.Ordinea interioară în corpul de gardă. Păstrarea armelor şi muniţiilor

art. 126. ... Se interzice de a numi în gardă militarii care încă n-au depus
jurământul militarii, n-au însuşit programele respective de pregătire ..., care
au comis delicvente ce pot nimeri sub anchetare penală, asupra cărora are loc
anchetarea penală, militarii bolnavi etc., care în momentul de faţă după starea
moral-psihologică nu pot executa serviciul de gardă, de asemenea, cei ce sunt
pedepsiţi disciplinar.

art. 123. In noaptea înainte de serviciu militarii numiţi în gardă nu vor

executa nici un fel de servicii sau instrucţiuni şi munci.
În ziua de intrare în serviciu, în orele indicate în regimul zilei personalul
de gardă va dispune de cel puţin 3 ore pentru pregătirea de serviciu, iar dacă
se execută serviciul peste 24 ore - cel puţin 4 ore, inclusiv cel puţin o oră
pentru odihnă (somn).
I - în ziua precedentă - şedinţe de studiere a tezelor regulamentelor,
obligaţiunilor speciale., tabelelor de posturi etc. - în clasa de pregătire a gărzii -
machetele obiectivelor păzite;
II - In ziua de intrare - instrucţiunea practică cu însuşirea acţiunilor
santinelelor la mosturi - în tabăra de gardă
art. 131. Cu 15 min. înainte de prezentarea la apel gărzile vor fi gata pentru
a întra in subordinea şefului de gardă. Către acest timp şefii de gardă sunt
obligaţi:
să primească armele, cartuşele, să le elibereze personalului conform foi de
distribuire sub semnătură; să controleze corectitudinea încărcării
încărcătoarelor;
să controleze dacă foaia de stare a gărzii este completată;
să examineze armele;
să controleze ţinuta şi echipamentul;
să raporteze despre starea gata de serviciu a gărzii comandantului de
campanie batalion)

Ordinea interioară în corpul de gardă.

625
 626
art. 243. Nimeni din componenţa gărzii nu are dreptul să părăsească
corpul de gardă fără permisiunea şefului de gardă.
art, 244. în corpul de gardă trebuie să se respecte liniştea şi ordinea. Se
interzice de a cânta şi interpreta la instrumente muzicale. Se permite de a
asculta radioul prin căşti , de a citi, scrie, juca şah şi dame. Fumatul şi
curăţarea încălţămintei se ermit doar în locurile special rezervate.
... Se permite de a avea televizor şi de a viziona programele televizase...

ari. 245. Pistoalele-mitralieră şi mitralierele sunt puse la rastel fără

încărcătoare, a închizătoarele în poziţia anterioară. Rasteluri în corpul de
gardă nu se închid sub lacăt. Cartuşierele cu încărcătoarele pline pentru
pistoaleie-mitraliera şiiecile cu –baionetă - cuţit nu se scot de pe centuri.
Arma din rastel se ia doar cu permisiunea şefului de gardă sau ajutorul
lui. Curăţarea armelor se face fără a le desface, sub conducerea şefului de
gardă sau a ajutorului lui.
art. 246. Personalului gărzii li se permite în corpul de gardă să fie fără
caciula şi mantale, dar echipat.
art. 247. Personalului gărzii, cu excepţia şefului de gardă şi a ajutorul lui, li
se înterzice să între în contact cu persoanele sosite în corpul de gardă: li se
permite doar să răspunde la întrebările persoanelor care execută controlul
gărzii.
248. Se permite odihna (somnul) fără a scoate echipamente

şeful de gardă- 4 ore pe timp de zi (la arest noapte);

- ajutorul şi operatorul pentru mijloacele tehnice de pază - 4 ore fiecăruia,
cu permisiunea şefului de gardă
- personalului unui schimb de militari din gardă - înainte de plecare la posturi,
după ce s-a întors în cordul de gardă schimbul precedent şi gărzii I s-a anunţat
ordinea de bătaie; schimbului de militari din gardă care execută paza doar
noapte, la întoarcerea lor în gardă.
249. La chemarea gărzii "la arme" personalul gărzii aflat în corpul de gardă,
inclusiv schimbul ce se odihneşte, îmbracă coifurile, ia armele sale şi sta în
formaţie în interiorul corpului de gardă în ordinea numerilor lor.
an. 250. Hrana este adusă, de schimbul de rezervă.
art. 254. Pentru paza corpului de gardă aflat în afara taberei militare
permanente ... la intrare va fi păzită o santinelă dintre militarii din gardă a
schimbului de veghe. Intrarea corpului de gardă este utilată cu orificiu de
control vizual.
3. Apelul gărzilor.

ari. 203. Apelul gărzilor constă în controlul stării gata de a executa

serviciul, trecerea lor în subordinea persoanelor indicate în art.93 şi în
acordarea lor drepturi de shimb al gărzilor vechi. Apelul gărzilor durează cel
mult 40 min.
art. 205, Pentru apel stă în formaţie întreg personalul gărzilor si
muzica, care sosesc la locul de apel cu cel puţin 10 minute înainte de
începutul lui.
626
 627
art. 200. Apelul gărzilor interioare este executat de ofiţerul de serviciu pe
unitatea militară.
art. 207. Şefii de gărzi raportează ajutorului ofiţerului de serviciu despre
prezenţa gărzii la apel.
art. 208. La flancul drept al fiecărei gărzi stă şeful de gardă, iar ia flancul
stâng - a linie. Militarii de gardă stau în ordinea numerilor de posturi de la
dreapta la stânga, unul după altul după numerile schimburilor, însoţitorii în
stânga de ei.
La apelul serviciului de zi la stânga de gărzile interioare stă în formaţie restul
serviciului de zi: în ordinea indicată în Regulamentul interior al FA ale RM.
Muzica (toboşarul-gornist) stă la flancul drept al gărzilor.
art. 209. Pentru întâmpinarea ofiţerului de serviciu pe unitate (gărzi) - la
40-50 paşi ajutorul dă comanda: "Gărzi – V-aliniaţi, DREITI. V-a aliniati spre
dreapta (stânga, la centru)".
art. 210. Salutul: „Buna ziua, domnilor". „Pe loc repaus".
art. 212. Pentru controlul gărzilor ofiţerului de serviciu dacă c nevoie,
depărtează iniile la un pas una de alea şi controlează personalul, ţinuta,
cunoaşterea obligaţiunilor ci o serviciu,_ ele asemenea starea armamentului şi
da indicaţii privitor la lichidarea neajunsurilor descoperite.
art. 214. La încheierea controlului ... dă comanda "Gărzi, aliniaţi, drepţi",
"Muzică, ntoniează adunarea" ("Toboşari - adunarea".
art. 215. ''Şefii gărzilor, la mine", înmânarea fişei cu parola.
art. 216. "Şefii de gărzi, treceţi în front". Muzica ies înainte la 10-15
paşi. Comanda: "Muzici, execută adunarea". "Gărzi, la dreapta, înainte
- marş".
Schimbarea gărzilor.

art. 2 ÎS După apelu! gărzilor garda soseşte la locul .le amplasamente al

gărzii ce a ii schimbata. ŞdG se prezintă ŞdG ce va fi schimbata, şi îi
comunică parola veche.
"Domnule locotenent major. Garda veche e gata de schimb. Şeful de gardă,
locotenent Munteanu"
După rapoarte - "Pe loc repaus", schimbă santinela de la intrarea din
corpul de gardă, apoi "La dreapta, înainte - MARŞ".
ŞG noi introduce garda sa în corpul de gardă, iar SG vechi o scoate
în locul indicat. Militarii gărzii noi pun armele In rastel.
art. 220. Caporalii de schimb predau şi primesc amprentele de sigilii.
Ajutorii -corpul de gardă cu tot utilajul, inventarul şi bunurile după opis.
an. 221. DupJ prirni:\_\; amprentelor de sigilii ŞdG n^uâ dă comanda
"Primul schimb, STAI" Caporalii do schimb şi militam ac garci u pninulu.
schimb, luînd armele, stau într-o linie, în ordinea de numere ale posturilor, de
la dreapta la stânga. Caporalii de schimb - la flancul drept.
După controlul gătinţei de serviciu, cunoaşterea obligaţiunilor,
amintirea particularităţilor, dreptul de 112 al armelor schimbul se

627
 628
deplasează la locul de încărcare a armelor. "Schimb, de la dreapta cate unul,
ÎNCĂRCAŢI''.
La această comandă militarul de la flancul drept face un pas înainte,
pune baioneta şi încarcă arma, iar ŞdG controlează corectitudinea încărcării
(art. 104, 105). Ineărrlnd arma, militarul raportează: "Arma încărcată, pusă la
piedică", o ia de sine sid-tător "Iu umăr" şi lVu,e un pas în urmă.
art. 222. ŞdG nouă: "Schimb, la dreap-TA, la posturi, înainte - MARŞ".
Caporalul le schimb - "Schimb, după mine - MARŞ" şi conduce schimbul la
posturi,
După plecarea primului schimb (de asemenea după întoarcerea
schimburilor) SclG (ajutorul) etociueazn orrhnea dfi bătaie In grupe cir iczervă
ale restului de )ertsonal a" găr.;Ii şi pune misiunile în caz de respingere ~:
atacului obiectivelor păzite ,au asupra corpului de gardă şi în caz de incendiu.
art. 223, 224carea schimburilor se execută în coloană câte unul. Caporalul
de •chinib merge In fruntea coloanei. Caporalul de schimb al gărzii veci până
la chirnbarea ultimei santinele merge alături şi mai la stânga de cel al gărzii
noi. După chimbuî ultimei santinele - merge în fruntea -coloanei, iar caporalul
de schimb ai ărzii noi - alături, mai la stânga. Comenzile le dă caporalul din
fruntea coloanei.
art 227 . La întoarcerea cîe la posturi armele sunt descărcate conform art.
100. La icepiu descarcă armele caporalii de schimb ai ambelor gărzi, apoi
caporalul de chimb al gărzii vechi comandă: "De la dreapta, câte unul -
DESCĂRCAŢI".
La această comandă militarul din flancul drept face un pas înainte, sub
Dntrolul caporalului de schimb descarcă arma, pune încărcătorul plin în
cartuşieră
raportează: ''Arma descărcată", mişcă portînchizătorul în urmă şi prezintă
arma c;nlru conrrol, l«>ă închizătorul în poziţia iniţială, apata pe trăgaci, pune
piedica, ;oate maioneta, :a arma în poziţia "la umăr" şi, fac în d un pas în
urmă, trece la locul iu.
art. .-'/28 "Domnule locotenent. Schimbul gărzilor executat. Posturile predate
înmite) în ordine. Primul caporal de schimb, sergent Onea", art. După schimb
ŞdG veche duce garda în subunitate şi raportează nnandantului. "Domnule
căpitan. Garda a sosit în componenţă deplină, în timpul •rviciului n-au avut
loc incidente (s-a întâmplat ...). Locotenet Grosu."

an 233 St i"îmbarca santinelelor se execută peste l ore. La temperatura

minus 20 şi rnai jos sau plus 30 şi mai înaltă, pe timp cu vânt - peste fiecaic
oră. Schimbarea santinelei la intrarea în corpul de gardă - peste 30 miri.
art. 23 l La apropiercn schimbului de santirvelă la distanţa de 10-15 pa*?:
caporalul 'ie scmmb al gărzii noi comandă: "Schimb - STAI" şi ordonă unuia
dintre militarii de gardă sa ducă observaţia asupra postului şi căilor de acces la
el:. "Soldat Minai, primiţi postul şi căile de acces la el în control provizoriu".
Santinela, la apropierea schimbului, stă cu faţa la el şi ia de sinestătător
arma •4!a i. măr" La romanda CciS al gărzii noi: "Soldat Ursii, la post MARŞ"

628
 629
santinela ia poziţia "drepţi", face un pas ia dreapta, militarul din gardă se
apropie de santinelă şi trece în locul ci cu faţa în partea opusă.
CdS ai gărzii vechi şi noi satu pe ambele părţi ale santinelei şi
militarului de gardă, ia unul~doi paşi de ei, faţă în faţă.
CdS al gărzii vechi: Santinelă, predă postul" santinela execută predarea
verbală a postului, în acest timp santinela şi MdG întorc capetele unul spre
altul. Predarea \ertjala a posiuiui constă în faptul, că santinela, numind
numărul postului, enumera pentru MdG ce primeşte postul tot ce trebuie păzit
conform tabelului de posturi, de asemenea indică ce a observat în apropierea
postului în timpul serviciului.
După predarea verbală a postului CdS: "Militarul din gardă, primeşte
postul". Toţi patru sunt obligaţi să ocolească obiectul de pază şi să controleze
funcţionarea .laminăm, îngrădirii, uşilor, magaziilor (depozitelor), starea
lacătelor, şnururilor, sigiliilor şi corespunderea lor amprentelor, sau numărul
de maşini de luptă aflate sub pază, ele asemenea, starea de funcţionare a
mijloacelor de legătură, de stingere a incendiilor şi a îmbrăcămintei de post.
art. Terminind predarea şi primirea postului, santinela şi MdG raportează'
"Domnule sergent. Soldat Onea a predat postul ____ "; "Domnule sergent.
Soldat
Ciobanii a primit postul *.

ari. J37 Trecerea Mciu în calitate de santinelă (a santinelei în calitate de

MdGj cslc deiennimi'c1 de raportul despre primirea (predarea) postului.
art. 238. CdS vechi; ''Soldat Onea, de la post - MARŞ'' MdG care s-a schimbat
trece dinapoia schimbului, iar MdG care a ţinut postul sub observaţie - trece
In front. După aceasta CdS al gărzii noi: "Schimb, după mine - MARŞ".
ari. 241. Formaţia schimbului doi şi a celor ulterioare ale gărzi: noi
pentru rnmiterea la posturi şi schimbarea santinelelor, de asemenea,
încărcarea şi descărcarea armelor se execută ca şi în cazul primului
schimb.
6. Uzul de armă. - este descries în obligaţiunile ŞdG, CdS şi santinelei:
an. 134, 173, 186, 187, 188.

629
 630
Tema 3: Organizarea şi executarea serviciului de gardă şi interior. Obligaţiile
persoanelor din serviciul de zi.
Şedinţa 7 Subiectele de studiu:
1. Instruirea practică a efectivului pentru executarea serviciului de gardă.
2. Încarcarea (descărcarea) armei, deplasarea la post, primirea.predarea
postului, schimbul santinelei, paza postului.
3. Acţiunile santinelei în caz de atac asupra sa sau a obiectivului pazit, asupra
corpului de gardă. La descoperirea difecţiunilor în utilarea obiectivului,
izbucnirea incendiului, calamităţi naturale. Întrebuinţarea mijloacelor de
semnalizare şi stingerea incendiilor. Modul de folosire a armei.

Serviciul de gardă

Serviciul de gardă se execută în baza tabelului de serviciu de gardă

(anexa 1).
Serviciul de gardă se schimbă în fiecare zi. Pentru perioada aflării
unităţii, militare la instrucţii prin ordinul şefilor care au dreptul să aprobe
tabelele cu organizarea gărzilor (art. 119), poate fi numită garda în frunte cu
un ofiţer fără schimb în termen de pînă la 7 zile.
Tabelul cu organizarea gărzilor în garnizoană este întocmit de
comandantul comenduirii garnizoanei, iar a celei interioare — de şeful statului
major al unităţii militare în baza indicaţiilor şefului de garnizoană
(comandantului de unitate militară) privitor la organizarea pazei şi apărării
obiectivelor în funcţie de importanţa lor, utilarea cu mijloace tehnice de pază,
îngrădirea şi asigurarea pazei de siguranţă cu un personal de gardă cît mai mic,
întocmirea tabelului cu organizarea gărzilor va fi precedată de cunoştinţa pe
teren cu condiţiile şi particularităţile de amplasament al pazei obiectivelor.
Tabelul cu organizarea gărzilor de pază a obiectivelor de subordonare
centrală, care dispun de subunităţi de pază proprii, este alcătuit de şeful
obiectivului militar , (magazie, depozit, baza).
Tabelele cu organizarea gărzilor în garnizoană, de asemenea, al celor
interioare ale şcolilor militare sunt prezentate pentru aprobare şefului statului
major. Concomitent cu tabelul de serviciu de gardă pentru fiecare gardă sunt
elaborate:
- schema de amplasament al posturilor;
- tabelul de posturi (anexa nr.3);
- instrucţia pentru şeful de gardă;
pentru gărzile ce se schimbă pe timp de alarmă, în afară de aceasta —
documentaţia în caz de dare a alarmei, iar pentru gărzile în
componenţa personalului cărora intra ajutorul şefului de gardă
(operatorul) pentru mijloacele tehnice de pază — documentaţia
630
 631
pentru ajutorul şefului de gardă, (operator) pentru mijloacele
tehnice de paza.
Pe schema de amplasare a posturilor se indică: hotarele posturilor şi
ale zonelor de interdicţie, tipurile de îngrădituri; obiectivele utilate cu mijloace
tehnice de pază; rutele de mişcarea schimburilor de posturi şi ale patrulelor pe
mijloace de transport; rutele de deplasare a santinelelor şi echipelor de control-
pază pe timp de zi şi de noapte, locul de, amplasare a tranşeelor, turnurilor de
observaţie, mijloacelor de transmisiuni, de stingere a incendiilor; posturilor de
câini de pază; cele mai (periculoase căi de acces la
posturi.
În tabelele de posturi se indică ce trebuie de păzit si apărat la fiecare
post; obligaţiile speciale ale santinelei, ţinându-se cont de condiţiile concrete de
serviciu la post, şi termenele de raportare prin mijloacele de legătură; timpul în
care santinelei i se permite să ducă observaţia de pe turn ; distanţa minimă la
care santinela poate să permită apropierea de post a persoanelor străine;
acţiunile santinelei în caz de atac al postului; în care cazuri santinela poate să
facă uz de arma. Pentru posturile utilate cu mijloace tehnice de pază se indică
tipul şi marca mijloacelor tehnice de pază la fiecare post, particularităţile
funcţionării lor, modul de control al postului de echipa de control-paza şi de uz
de armă de către această echipă.
În instrucţiile pentru şeful de gardă se expun : misiunea gărzii,
obligaţiile speciale ale şefului de gardă pentru paza şi apărarea obiectivelor,
ordinea de acţiune a persoanelor în funcţie ale gărzii la primirea sub pază şi la
predarea obiectivelor, inclusiv a mijloacelor tehnice de pază, graficul şi modul
de control al echipelor de control-pază ; măsurile de întărire a pazei obiectelor
noaptea şi pe timp nefavorabil; indicaţiile privitor la acţiunile gărzii în caz de
atac asupra obiectivului păzit, santinelelor sau a încăperii pentru gardă, acţionării
şi ieşirii din funcţie a mijloacelor tehnice de pază, de asemenea, indicaţiile
privitor la modul de asigurare a integrităţii armelor şi de deschidere a lăzilor
cu muniţii. : Documentaţia cu privire la darea alarmei include: tabelul de
posturi, schema de amplasare a posturilor, instrucţia pentru şeful de gardă,
formularul de tabel cu organizarea gărzilor şi secretul (parola). Aceste
documente determină modul de pază şi apărare a obiectivelor de către gardă,
ţinându-se cont de acţiunile trupelor conform planului de asigurare a pregătirii
de luptă şi de mobilizare.
Documentaţia ajutorului de şef de gardă (operator) pentru mijloacele
tehnice de pază constă din instrucţiile (indicaţiile) privitor la modul de primire
sub pază şi de predare a obiectivelor păzite, exercitarea controlului
aparatajului, de asemenea, privitor la particularităţile de acţiune la acţionarea
sau întreruperea funcţionării mijloacelor tehnice de pază; lista obiectivelor
păzite, utilate cu mijloace tehnice de pază (numărul postului, denumirea
obiectivului, timpul de deschidere şi închidere) ; registrul de control al
funcţionării mijloacelor tehnice de pază (denumirea obiectivului, timpul de luare
sub pază şi de predare a obiectivului, starea tehnică a mijloacelor instalate,

631
 632
timpul de control al funcţionării şi notiţele privitor la starea lor, timpul, locul de
acţionare a mijloacelor tehnice de pază şi măsurile luate) şi îndrumarul !de
exploatare a sistemului de pază instalat la obiectiv. Documentele indicate în
acest articol sunt aprobate de comandantul de garnizoană (comandantul de
unitate militară). În baza graficului gărzilor comandantul comenduirii garnizoa-
nei (şeful statului major al unităţii) determină lunar succesivitatea executării
serviciului între unităţi, care este aprobată de comandantul de garnizoană,
comandantul unităţii militare Extrasele din schema de amplasare a posturilor,
tabelului de posturi, instrucţiile pentru şefii de gărzi şi documentaţia ajutorului
şefului de gardă (operatorului) pentru mijloacele tehnice de pază, împreună cu
extrasul din tabelul cu organizarea gărzilor sunt expediate în toate unităţile
militare ale garnizoanei care participă la executarea serviciului în garnizoană
nu mai târziu decât cu 10 zile înaintea lunii următoare.
Starul major al unităţii militare, cu 5—6 zile înainte de începutul lunii
următoare, înştiinţează pe comandanţii de subunităţi, care vor asigura gărzile,
privitor la zilele de serviciu ale gărzilor lor.
Despre fiecare schimbare în schema de plasare a posturilor şi
în tabelele de posturi comandantul comenduirii militare a garnizoanei (şeful de
stat major al unităţii militare) anunţă la timp unităţile (subunităţile) militare.
Documentaţia pentru cazul de dare a alarmei se păstrează la şeful de gardă
în pachetul cu sigiliul unităţii. Al doilea exemplar al documentaţiei se află la
comandantul comenduirii, militare a garnizoanei (şeful de stat major al unităţii
militare) pentru executarea instructajului şefului de gardă numit pentru
schimb în caz de dare a alarmei.
Şef de gardă, dacă la obiectiv sunt 5 sau mai multe posturi, este numit un
ofiţer sau plutonier, iar dacă numărul de posturi este mai mic — un sergent.
Şeful de gardă, care păzeşte obiectivul de importanţă deosebită, este un
ofiţer sau plutonier, indiferent de numărul posturilor.
Şef de gardă al arestului garnizoanei este numit din ofiţeri.
Ajutor al şefului de gardă este numit un plutonier sau sergent.
Dacă ajutorul şefului de gardă nu este numit, obligaţiunile lui le
va exercita primul caporal de schimb.
Ajutor al şefului de gardă (operatorul) pentru mijloacele
tehnice de pază este numit dintre specialiştii în mijloacele tehnice
de pază sau alţi militari, numiţi prin ordinul şefului de garnizoană
(comandantului de unitate militară).
Ajutor al şefului de gardă pentru serviciul de câini de pază este numit
dintre conducătorii superiori pentru câinii de pază (anexa 11).
În componenţa gărzii sunt numiţi caporalii de schimb dintre sergenţi sau
caporali. Numărul caporalilor de schimb este în funcţie de numărul şi
amplasarea posturilor, astfel încît fiecare caporal de schimb să
instaleze la posturi nu mai mult de cinci santinele, iar calea spre
posturi, schimbul santinelelor şi întoarcerea în cazarmă să nu ia
mai mult de o oră.

632
 633
În gardă sunt numiţi câţiva caporali de schimb, ei se vor numi: primul
caporal de schimb, al doilea caporal de schimb etc.
Daca garda păzeşte un post, caporalul de schimb nu se numeşte
şi obligaţiunile lui le execută şeful de gardă.
M i l i t a r i i d e g a r d ă , s u n t n u mi ţ i d i n t r e s o l d a ţ i . Dacă numărul de
soldaţi este insuficient, militari de gardă pot fi numiţi sergenţi în termen, în
acest caz ei vor constitui toate schimburile posturilor, întregul personal al
echipei de control-pază, iar caporali de schimb vor fi militarii în grad nu mai
jos de
cel al militarilor de gardă.
Numărul militarilor de gardă se determina în funcţie de numărul de posturi
ale gărzii, pentru paza unui post timp de 24 de ore sunt necesare trei schimburi
de santinele, iar pentru paza postului doar pe timp de noapte (de la amurg pînă
în zori sau de la închiderea până la deschiderea depozitului) — două schimburi
de santinele.
Însoţitorii sunt numiţi în funcţie de numărul de persoane şi de amplasarea
în arest a locurilor de uz general, calculându-se un însoţitor pentru 10—15-
persoane arestate.
Personalul gărzii, inclusiv şeful de gardă, este numit cu cel puţin 24 de
ore înainte de începerea serviciului, de regulă, de la o subunitate sau măcar de
la o unitate militară.
Toate gărzile în garnizoană, de regulă, sunt numite de la o unitate militară.
Pregătirea gărzilor .
Comandanţii de unităţi şi subunităţi militare, care asigură personalul de
gardă, sunt răspunzători de selectarea lui şi de pregătirea pentru executarea
serviciului, de asemenea, de starea bună a armelor şi cartuşelor de război şi
de prezentarea la timp a gărzilor la apel.
Se interzice de a numi în gardă militari care încă n-au depus jurământul
militar, n-au însuşit programele respective de pregătire a contingentului nou-
sosit, care au comis delincvente ce pot nimeri sub anchetare penală, asupra
cărora are loc anchetarea penală, militarii bolnavi etc., care în momentul de faţă
după starea moral-psihologică nu pot executa serviciul de gardă, de asemenea,
cei ce, sunt pedepsiţi disciplinar.
Şefii de state majore ale unităţilor militare, cu trei zile înainte de
începerea serviciului în garnizoană sau interior, sunt obligaţi să înmâneze
comandanţilor de subunităţi, care asigură personalul de gardă, schemele de
amplasare a posturilor, tabelele de posturi şi instrucţiile pentru şefii de gărzi,
pentru studierea de către personalul gărzilor. După studiere aceste documente
sunt întoarse la statul major al unităţii militare.

În noaptea înainte de serviciu militarii numiţi în gardă nu vor executa

nici un fel de servicii sau instrucţiuni şi munci.
În ziua de intrare în serviciu, în orele indicate în regimul zilei
personalul de gardă va dispune de cel puţin 3 ore pentru pregătirea de serviciu,

633
 634
iar dacă se execută serviciul peste 24 de ore — cel puţin 4 ore, inclusiv cel
puţin o oră pentru odihnă (somn).
Pregătirea personalului gărzii acordat de companie (baterie) este
organizată de comandantul de companie (baterie) personal; a gărzii acordată de
batalion (divizion) — de comandantul de batalion (divizion) personal, a gărzii
acordate de unitatea militară — de către unul dintre locţiitorii comandantului
de unitate.
Pregătirea pentru serviciul de garda se execută în trei etape :
— prima — cu două-trei zile înainte de intrarea în serviciu se
face selectarea şi distribuirea personalului de gardă conform
tabelelor de posturi ;
— a doua — în ziua ce precedează intrarea în serviciu, în
orele indicate în regimul zilei, cu personalul gărzii se desfăşoară
instrucţia de studiere a tezelor de regulamente, tabelelor de posturi,
precizându-se pe machetele obiectivelor păzite obligaţiile speciale şi
variantele de acţiune a santinelelor la posturi de asemenea, a
instrucţiilor respective şi a exigenţelor de securitate;
— a treia — în ziua de intrare în serviciu se desfăşoară
instrucţiunea practică cu însuşirea acţiunilor santinelelor la posturi.
Instrucţia de studiere a regulamentelor şi a obligaţiilor speciale
ale santinelelor se desfăşoară în clasa de pregătire a gărzilor, lecţia practică
pentru garda în garnizoană — în tabăra de gardă a comenduirii militare, iar cea
pentru garda interioară — în tabăra de gardă a unităţii militare (anexa 10).
Pregătirea ajutorului de şef de gardă (operatorului) pentru'
mijloacele tehnice de pază este realizată la instrucţiile lunare,
organizate de şeful comenduirii militare a garnizoanei (şeful de
stat major al unităţii militare), şi pe parcursul lecţiilor practice
înainte de apelul gărzii.
În caz de executare a serviciului de gardă peste una-două
zile de către acelaşi personal de gardă, timpul de realizare a măsurilor etapelor
întâi şi a doua de pregătire a gărzilor este stabilit de comandantul unităţii
militare, astfel încît să nu fie în detrimentul calităţii de pregătire a gărzii.
Comandantul de companie (baterie) sau batalion (divizion), care
acordă personalul de gardă, este obligat:
— să controleze înainte de intrarea în serviciu selectarea
şi distribuirea personalului gărzii conform tabelelor de posturi.
— să desfăşoare lecţiile la etapa a doua şi a treia de pregătire
a gărzilor şi să obţină cunoaşterea Ia perfecţie şi executarea cu.
încredere de către personalul gărzii a obligaţiilor personale şi a
exigenţelor de securitate la mânuirea armei;
— înainte de plecarea personalului gărzii la apel sa contro leze starea
armelor şi cartuşelor de război, accesoriile de toaletă, ţinuta fiecărui militar, de
asemenea, să completeze şi să semneze foaia de stare a gărzii (anexa 4) ;
— să asigure sosirea la timp a gărzii la apel;

634
 635
— să controleze serviciul gărzii, al cărei personal 1-a acordat
compania (bateria) sau batalionul (divizionul) ;
— după schimbul gărzilor să primească raportul şefului de
gardă privitor la executarea misiunii, să ia cunoştinţă de toate
observaţiile din foaia de stare a gărzii, nu mai târziu decât în ziua
următoare să facă analiza serviciului cu întregul efectiv al subunităţii, de
la care a fost numit personalul de gardă, iar foaia de stare a gărzii s-o
trimită Ia statul major al unităţii militare, indicând măsurile luate în baza
observaţiilor.
131. Cu 15 minute înainte de prezentarea la apel gărzile vor fi gata de
executarea serviciului şi von trece în subordinea şefului de gardă. Către acest
timp şefii de gardă sunt obligaţi:
— să primească armele, cartuşele de luptă, să le elibereze
personalului conform foii de distribuire sub semnătură; să controleze
corectitudinea încărcării încărcătoarelor;
— să controleze după foaia de stare a gărzii personalul gărzilor ;
— să examineze armele ;
— să controleze ţinuta şi echipamentul;
— să raporteze despre starea gata de serviciu a gărzii comandantului de
companie (baterie) sau batalion (divizion).
Din orăşelul de gardă gărzile pleacă cu armele ne încărcate, având
încărcătoarele în cartuşiere (în afară de militarii înar maţi cu pistoale).
132. Toate gărzile de garnizoană din unitatea militară sunt trimise de
ofiţerul de serviciu pe unitate. Despre trimiterea gărzilor el raportează
comandantului (şefului de stat major al unităţii) şi comandantului comenduirii
garnizoanei.

635
 636
Tema 3: Organizarea şi executarea serviciului de gardă şi interior. Obligaţiile
persoanelor din serviciul de zi.
Şedinţa 8

Subiectele de studiu:
1. Modalitatea controlului privind respectarea de către efectiv a măsurărilor
securităţii antiincendiare, verificării existenţei şi stării bune a mijloacelor de
stingere a incendiilor în timpul preluării serviciului.
2. Acţiunile personalului serviciului de zi în caz de incendiu.

Protecţia antiincendiară

Toţi militarii sunt obligaţi să cunoască şi să execute cerinţele de siguranţă contra

incendiilor şi să poată mînui mijloacele de stingere a incendiilor.
In caz dacă incendiul a apărut, fiecare militar este obligat să ia măsuri imediate
de chemare a echipei militare de protecţie antiincendiară şi lucrări de salvare (în
continuare este numită „echipa de pompieri" a echipajului de pompieri prevăzut de
state) sau a echipei netitulare de pompieri şi de stingere a incendiului cu toate
mijloacele disponibile, precum şi de salvare a oamenilor, armamentului, tehnicii
militare şi altor mijloace materiale.
In cadrul unităţii se elaborează planul de protecţie antiincendiară, care se aprobă
de către comandantul de unitate şi se transmite întregului efectiv.
Cerinţele de siguranţă contra incendiilor în unitate, calculul forţelor şi
mijloacelor antrenate la stingerea incendiului, precum şi extrasele privind ordinea
evacuării efectivului, armamentului, tehnicii militare şi altor mijloace materiale
trebuie să se afle la ofiţerul de serviciu pe unitate.
Comandantul de unitate răspunde de organizarea şi starea protecţiei
antiincendiare.
El este obligat:
- să organizeze studierea de către efectiv a cerinţelor de securitate antiincendiară
şi instruirea lui privind acţiunile la stingerea incendiilor;
- să asigure la toate obiectivele existenţa rezervelor normative de apă,
dispozitivelor de paratrăsnet şi mijloacelor de stingere a incendiilor;
- cel puţin o dată la trei luni, să controleze modul de organizare şi starea
protecţiei antiincendiare în unitate şi să desfăşoare alarme de incendiu de exerciţiu;
- să asigure îndeplinirea oportună a cerinţelor de securitate antiincendiară;
- să organizeze legătura telefonică cu cea mai apropiată echipă de pompieri
orăşenească (de garnizoană).
Comandantul de brigadă şi şeful de poligon răspund de respectarea cerinţelor de
securitate antiincendiară în pădurile repartizate brigăzii, poligonului, precum şi în toate
pădurile pe timpul desfăşurării şedinţelor, tragerilor, aplicaţiilor şi altor măsuri de
pregătire de luptă.

636
 637
Comandanţii de subunităţi, şefii de servicii, atelierele, secţii, cluburi, laboratoare
şi alte obiective răspund de executarea cerinţelor de securitate antiincendiară la
subunităţile, serviciile, obiectivele subordonate şi de întreţinerea mijloacelor de stingere
a incendiilor în stare de funcţionare.
Protecţia antiincendiară în cadrul brigăzii este condusă nemijlocit de către şeful
serviciului protecţiei antiincendiare şi lucrărilor de salvare, iar acolo unde acesta nu este
prevăzut de state, îndatoririle lui sunt atribuite unuia din ofiţeri prin cumul.
Intr-o unitate care nu dispune de echipă de pompieri titulară se constituie de
pompieri netitulară în număr de la 5 la 15 oameni.
In componenţa echipei de pompieri netitulare se numesc soldaţi şi sergenţi, ca
regulă, dintr-o singură subunitate.
De la echipă se numeşte un serviciu de pompieri, care exercită serviciul la
posturile de incendii în permanenţă sau în decursul unui anumit timp, conform tabelului
de posturi aprobat de comandantul de unitate.
Efectivul echipei de pompieri este scutit de executarea altor servicii.
Şeful serviciului de protecţie antiincendiară şi de lucrări de salvare este
concomitent şef al echipei de pompieri şi se subordonează locţiitorului comandantului
de brigadă pentru servicii. El răspunde de organizarea protecţiei antiincendiare, de
starea de pregătire permanentă a echipei de pompieri, a mijloacelor de stingere a
incendiilor şi de instruirea întregului efectiv al unităţii privind cerinţele de siguranţă
contra incendiilor.
Şeful serviciului de protecţie antiincendiară şi de lucrări de salvare este obligat:
- să cunoască particularităţile de stare a siguranţei contra incendiilor la
obiectivele unităţii, să participe la elaborarea planului de protecţie antiincendiară şi
cerinţelor securităţii antiincendiare;
- să desfăşoare personal şedinţe cu ofiţerii, plutonierii şi plutonierii de
subunităţi
ale unităţii privind pregătirea antiincendiară, exploatarea mijloacelor de
stingere a
incendiilor, să efectueze munca de lămurire cu privire la îndeplinirea
prevederilor
securităţii antiincendiare cu efectivul, precum şi pregătirea de specialitate a
echipei de
pompieri şi să facă instructajul serviciului de pompieri;
- să conducă controlul stării antiincendiare la toate obiectivele şi să
exercite
controlul zilnic al executării de către efectiv a cerinţelor securităţii
antiincendiare
stabilite şi executarea serviciului de către personalul echipei de pompieri;
- să urmărească starea bună şi exploatarea corectă a tuturor mijlocelor de
stingere
a incendiilor, a semnalizării incendiare, izvoarelor de alimentare cu apă în
caz de
incendiu şi să ia măsuri de menţinere a lor în stare de pregătire permanentă
pentru
acţiune;
- să ţină evidenţa stării tehnice a mijloacelor de stingere a incendiilor;

637
 638
- să interzică folosirea instalaţiilor, aparatelor de încălzire, de iluminat
etc.,dacă acestea sunt defecte şi periculoase din punctul de vedere al incendiilor;
- să raporteze la timp comandantului de unitate neajunsurile depistate în
starea antiincendiară a obiectivelor, iar toate cazurile de aprindere, incendii şi
măsurile luate să le raporteze imediat;
- să conducă stingerea incendiilor.

638
 639
Tema 4: Atribuţiile comandantului inferior în subunitate şi îndeplinirea
practică a lor în activitate cotidiană.
Şedinţa 1

Subiectele de studiu:
1. Acţiunile sergentului de serviciu pe companie şi comandanţilor inferiori la
deşteptarea şi inspecţia de dimineaţă. Activitatea comandanţilor inferiori
privind menţinerea ordinii regulamentare în subunitate.
2. Acţiunile comandantului de grupă la desfăşurarea apelului de seară.

Acţiunile sergentului de serviciu pe companie şi comandanţilor inferiori

la deşteptarea şi inspecţia de dimineaţă. Activitatea comandanţilor inferiori
privind menţinerea ordinii regulamentare în subunitate

1. Dimineaţa, cu 10 minute pînă la semnalul „Deşteptarea", sergentul de

serviciu pe companie realizează deşteptarea locţiitorilor comandanţilor de plutoane
şi plutonierului de companie, iar la ora stabilită (la semnalul „Deşteptarea")
execută deşteptarea generală a companiei.
2. După deşteptare se face înviorarea de dimineaţă, curăţenia încăperilor şi
teritoriului, aranjarea aşternutului, toaleta de dimineaţă şi inspecţia de dimineaţă.
3. Pentru inspecţia de dimineaţă la comanda sergentului de serviciu pe
companie „Companie, pentru inspecţie - adunarea" locţiitorii comandanţilor de
plutoane (comandanţii de grupe) adună în formaţie subunităţile sale în locul
desemnat; cei sosiţi în misiune se adună la flancul stâng. Sergentul de serviciu pe
companie, după ce a adunat compania, raportează plutonierului pregătirea
companiei către inspecţie. La comanda plutonierului de companie, locţiitorii
comandanţilor de plutoane şi comandanţii de grupe execută inspecţia de dimineaţă.
Militarii prin contract asistă la inspecţia de dimineaţă periodic.
4. La inspecţiile de dimineaţă se verifică prezenţa militarilor, aspectul lor
exterior şi cum aceştia respectă regulile de igienă individuală.
Militarii care au nevoie de asistenţă medicală sunt înscrişi de către sergentul
de serviciu pe companie în registrul de bolnavi pentru a-i expedia la punctul
medical al unităţii.
La inspecţia de dimineaţă comandanţii de grupe ordonă înlăturarea
neajunsurilor depistate, controlează executarea şi raportează rezultatele inspecţiei
locţiitorilor comandanţilor de plutoane iar aceştia din urmă - plutonierului de
companie.
Starea picioarelor, ciorapilor (obiectelor) şi a lenjeriei de corp se controlează
periodic, de obicei, înainte de stingere.
5. Seara, înainte de apel, Ia ora prevăzută în orarul zilnic, sub conducerea
639
 640
plutonierului de companie sau a unuia din locţiitorii comandanţilor de plutoane, se
execută plimbarea de seară. Pe timpul plimbării de seară efectivul interpretează
cântece ostăşeşti în componenţa subunităţii. După plimbare, la comanda
sergentului de serviciu pe companie „Companie, adunarea pentru apel",
locţiitorii comandanţilor de plutoane (comandanţii de grupe) adună în
formaţie subunităţile sale pentru apel. Sergentul de serviciu pe companie, după ce a
adunat compania, raportează plutonierului de companie sau persoanei care îl
înlocuieşte, adunarea companiei la apelul de seară.
Plutonierul de companie sau persoana care îl înlocuieşte, după ce a dat
comanda „Drepţi", începe apelul. La începutul apelului, el spune gradele militare,
numele militarilor înscrişi pe veci, pentru faptele vitejeşti, în lista companiei sau ca
soldaţi de onoare. La pronunţarea numelor acestor militari, locţiitorul
comandantului primului pluton raportează: „Cutare (gradul militar şi numele) a
căzut cu moarte de erou în luptă pentru libertatea şi independenţa Patriei" sau
„Soldatul de onoare al companiei (gradul militar şi numele) se află în rezervă".
După aceasta, plutonierul de companie controlează efectivul companiei
conform listei nominale. Auzindu-şi numele, fiecare răspunde :Prezent". Pentru cei
absenţi, răspund comandanţii de grupe, de exemplu: „în gardă", „în concediu".
După terminarea apelului, plutonierul de companie dă citirii ordinele şi
dispoziţiunile, pe care trebuie să le cunoască toţi militarii, ordinul de distribuţie
pentru ziua următoare şi execută (precizează) ordinea de bătaie pentru luptă în caz
de alarmă sau incendiu. Locţiitorii comandanţilor de plutoane numesc persoanele
de rând pentru executarea curăţeniei pe ziua următoare. La ora stabilită se dă
semnalul „Stingerea", se aprinde iluminatul de serviciu şi se instalează liniştea
deplină.
6. Dacă în companie pe timpul inspecţiei de dimineaţă şi apelului de seară
se află comandantul companiei sau unul din ofiţerii companiei, plutonierul de
companie raportează acestuia rezultatele inspecţiei (apelului).
7. Periodic, conform planului pe brigadă (unitate), se execută apelurile de
seară generale. Locul de executare a apelului de seară trebuie să fie iluminat.
La apelurile generale este obligat să asiste întregul efectiv al brigăzii
(unităţii).
Apelul întregului efectiv conform listei nominale este executat de
comandanţii de companii şi rezultatele apelului Ic raportează comandantului de
batalion (divizion).
La apelul general al brigăzii, comandanţii de batalioane (divizionare) şi de
subunităţi independente ale brigăzii (unităţii) raportează rezultatele apelului
comandantului de brigadă (unitate).
După terminarea apelului general, comandantul de brigadă (unitate) dă
comanda „Drepţi" şi ordonă să se intoneze „Zorile". La executarea
apelului de seară general, după intonarea „Zorilor", orchestra intonează
Imnul de Stat al Republicii Moldova. După aceasta, subunităţile defilează
sub acompaniamentul orchestrei. Dacă unitatea nu dispune de fanfară,
sunt întrebuinţate mijloacele tehnice de reproducere a înregistrărilor
sonore. Odată cu începutul intonării „Zorilor", comandanţii de subunităţi,
640
 641
începând de la pluton în sus, duc mâna la coifură şi o lasă în jos la
comanda „Pe loc repaus", dată de comandantul de unitate îndată ce
orchestra a încetat să cânte.

641
 642
Tema 4: Atribuţiile comandantului inferior în subunitate şi îndeplinirea
practică a lor în activitate cotidiană.
Şedinţa 2

Subiectele de studiu:
1. Modalitatea şi regulile cu privire la portul uniformei militare, respectarea de
către militari a regulilor igienei personale.
2. Ordinea de învoire din locul de dispunere a unităţii.

1. Modalitatea şi regulile cu privire la portul uniformei militare,

respectarea de către militari a regulilor igienei personale.

învoirea din locul de dispunere a unităţii

Militarii în termen au dreptul să se deplaseze liber în locul de dispunere a unităţii
militare şi în limitele garnizoanelor în care ei sunt învoiţi din teritoriul de dislocare
a unităţilor militare. Militarii prin contract pot pleca în afara garnizoanelor, pe al
cărui teritoriu îşi satisfac serviciul militar, cu aprobarea comandantului de unitate
militară. Pentru militarii în termen plecarea din limitele garnizoanelor (cu excepţia
cazurilor cînd pleacă în concediu sau în misiune) este interzisă.
Militarul în termen, dacă nu 1-a fost aplicată o pedeapsă disciplinară „privarea
învoirii de rînd", are dreptul la o învoire pe săptămînă în afara locului de dispunere
a unităţii. Totodată, învoirea militarilor trebuie să fie reglementată între
subunităţile din unitate, astfel ca să nu fie în detrimentul stării de pregătire în
vederea luptei a unităţii şi calităţii executării serviciului de alarmă.
Militarii în termen primesc învoiri în afara locului de dispunere a unităţii de la
comandantul de companie în zilele, orele şi modul stabilite de comandantul de
unitate. Concomitent din subunitate pot pleca în învoire cel mult 30% din militari.
Soldaţii primului an de serviciu pleacă în învoiri din locul de dispunere a unităţii
după depunerea Jurămîntului militar. Sîmbătă şi în zilele din ajunul sărbătorilor
învoirea se admite pînă la ora 24.00, iar duminica şi în zilele de sărbătoare - pînă la
apelul de seară.
Cu aprobarea comandantului de batalion (divizion), comandantul de companie
poate acorda unui militar în termen învoire pe motiv întemeiat şi în alte zile ale
săptămînii după şedinţele de instrucţie pînă la stingere sau pînă în dimineaţa zilei
următoare (dar nu mai tîrziu decît cu două ore pînă la începutul şedinţelor).
învoirile se realizează în ordinea de urgenţă. Evidenţa este ţinută de către locţiitorii
comandanţilor de plutoane.
Pentru executarea serviciului de alarmă şi serviciului de zi în zilele de odihnă şi de
sărbătoare militarilor în termen învoiri nu li se acordă.
Pentru aprobarea învoirii militarii se adresează şefului său nemijlocit.
De exemplu: „Domnule sergent. Rog să mi se permită o învoire pînă la ora 20.00".
642
 643
Locţiitorii comandanţilor de plutoane prezintă listele de învoire ale militarilor în
termen, semnate de comandanţii de plutoane, plutonierului de companie pentru
raport comandantului de companie.
La ora stabilită, sergentul de serviciu pe companie adună militarii care pleacă în
învoire şi raportează plutonierului de companie.
Plutonierul de companie îi inspectează vizual pe militarii învoiţi, controlează dacă
sunt bărbieriţi şi tunşi, starea şi ajustarea îmbrăcămintei şi încălţămintei, dacă
cunosc regulile de dare a salutului militar, de comportare în stradă şi în alte locuri
publice. După aceasta, plutonierul înmînează acestora biletele de voie, semnate de
comandantul de companie. Sergentul de serviciu pe companie îi înscrie pe cei ce
pleacă în învoire în registru, întocmeşte liste lor şi îi prezintă ofiţerului de serviciu
pe unitate.
Soldaţii şi sergenţii în termen, care pleacă în învoire în afara locului de dispunere a
unităţii, trebuie să aibă asupra sa livretul militar.
Biletul de voie este valabil numai în perimetrul garnizoanei sale.
La înapoierea din învoire militarii se prezintă ofiţerului de serviciu pe unitate şi
raportează sosirea. Ofiţerul de serviciu pe unitate face însemnarea în biletele de
voie despre sosire. După aceasta, ei pleacă în subunitate la sergentul pe companie,
îi predau
l
Biletele de voie şi raportează şefului său nemijlocit.
De exemplu: „Domnule sergent, sunt soldatul Popescu, m-am prezentat din
învoire. In timpul învoirii nu am fost observat ( sau am fost observat pentru... de
către...)".
Dacă militarul soseşte la subunitate după stingere, atunci el raportează şefului
nemijlocit în ziua următoare, pînă la inspecţia de dimineaţă.
Sergentul de serviciu pe companie notează în registrul celor plecaţi în învoire ora
sosirii şi predă biletele de voie plutonierului de companie.
învoirea elevilor din anul întîi din locul de dispunere a instituţiei militar de
învăţămint de instruire profesională se înfăptuieşte în modul stabilit pentru soldaţii
şi sergenţii în termen. Modul de învoire a elevilor din anul doi este stabilit de către
şeful instituţiei militare de învăţămînt. Elevii din anul trei şi următori, precum şi
elevii cu dreptul de a locui în cămin se pot afla în afara locului de dispunere a
instituţiei militare de învăţămînt după şedinţele de instrucţie şi orele obligatorii
pentru activitatea de sine stătătoare stabilite în orarul zilnic, pînă la ora 24.00,
elevii familişti - pînă la începutul şedinţelor din ziua următoare.
In unităţile militare (subunităţile independente), care se află în locuri îndepărtate de la localităţi, şi în alte cazuri,cînd
învoirea din locurile de dispunere în modul indicat nu este raţională, atunci, la decizia comandantului unităţii
(subunităţii independente), în zilele de odihnă se întreprind ieşiri în grup în localităţile mari din apropiere (în oraş).

Măsurile sanitaro-igienice şi antiepidemice

Fiecare militar trebuie să se îngrijească de păstrarea sănătăţii sale, să nu tăinuiască
afecţiunile, să respecte cu rigurozitate regulile de igienă personală şi socială şi să
se lese de proastele obiceiuri (fumat, consum de alcool şi mijloace narcotice).
Executarea regulilor de igienă individuală include:
- spălatul de dimineaţă, inclusiv al dinţilor, precum şi al picioarelor înainte de

643
 644
somn;
- bărbieritul, tunsul şi tăiatul unghiurilor la timp;
- îmbăierea săptămînală cu schimbul lenjeriei de corp şi de pat, obielelor şi
ciorapilor;
- menţinerea în curăţenie a îmbrăcămintei, încălţămintei şi aşternutului, schimbul
la timp al guleraşelor.
Coafura militarului, mustăţile, dacă le are, trebuie să fie îngrijite, să corespundă
cerinţelor igienei şi să nu împiedice întrebuinţarea mijloacelor de protecţie
individuală şi portul echipamentului.
Totodată, mustăţile trebuie să fie tunse cu acurateţe, să nu fie mai jos de colţurile
gurii.
Militarilor-femei, cînd poartă uniforma militară, li se interzice:
- să poarte părul răsfirat sau codiţă împletită;
- să vopsească părul în culori vii (ţipătoare) sau să-1 decoloreze;
- să fixeze părul cu spelci de masă sau de lemn;
- să poarte peruci, şenioanc;
- să vopsească sprîncenele, să încleie gene;
- să facă alunele şi unghii artificiale, să poarte unghii prea lungi;
- să-şi grimcze exagerat faţa.
Regulile de igienă socială includ: menţinerea curăţeniei în dormitoare, toaletele şi
în alte camere de folosinţă în comun, aerisirea regulată a încăperilor; menţinerea
curăţeniei în locurile publice, precum şi pe teritoriul de dispunere a unităţii.
Pentru asigurarea rezistenţei militarilor faţă de bolile infectioase, se fac vaccinări
de protecţie. Vaccinările pot fi planificate şi indicate din punct de vedere epidemic.
Vaccinările de protecţie planificate pentru întregul efectiv al unităţii se efectuează
conform calendarului de vaccinări, iar cele indicate de situaţia epidemică - la
ordinul comandantului (şefului) superior.
De vaccinări militarii sînt scutiţi numai la decizia medicului.
A
însemnările cu privire la vaccinări se trec în carnetul medical şi în livretul militar.
Militarul este obligat să raporteze în ordine ierarhică cazurile de apariţie a bolilor
infectioase în rîndul persoanelor care locuiesc cu el în acelaşi apartament (cameră
din cămin) şi să execute obligaţiile de serviciu cu aprobarea comandantului de
unitate conform deciziei şefului serviciului medical.
La depistarea în unitate a unui bolnav contagios, şeful serviciului medical
raportează imediat comandantului de unitate şi şefului medical superior, execută
evidenţierea activă, izolarea şi spitalizarea celor îmbolnăviţi, dezinfccţia la
subunităţi, supravegherea persoanelor ce au fost în contact cu bolnavii şi
intensifică controlul sanitaro-igienic.
La necesitate, în unitate se introduce regimul de observare sau carantină, se
întrerupe sau se limitează contactul cu populaţia civilă, în cadrul unităţii se interzic
adunările efectivului şi măsurile culturale de masă, se instalează izolatoare
suplimentare

644
645

645
 646
Tema 5: Disciplina militară. Recompensele şi pedepsele disciplinare.
Responsabilitatea militarilor privind încălcarea legilor militare.
Şedinţa 1
Subiectele de studiu:
1. Răspunderea militarilor pentru încălcarea displinei militare şi ordinii
publice.
2. Recompensele acordate militarilor în termen. Drupturile comandantului de
grupă (pluton) de a acorda recompense militarilor subordonaţi. Modalitatea
de acordare a recompenselor.

Reguli generale privind disciplina militară

A r t . 1 . Interesele apărării Patriei obligă toţi militarii să respecte cu stricteţe

cerinţele disciplinei militare.
Art. 2. Disciplina militară înseamnă respectarea cu stricteţe şi exactitate de
către toţi militarii a Constituţiei şi a altor legi, a regulamentelor militare
generale, a altor acte normative ce reglementează serviciul militar.
Art. 3. Disciplina militară se bazează pe conştientizarea de către fiecare militar
a datoriei militare şi responsabilităţii personale pentru apărarea Patriei sale.
Art. 4. Disciplina militară pune în faţa fiecărui militar următoarele obligaţii:
a) să cunoască şi să respecte Constituţia şi alte legi, să execute întocmai
jurământul militar,
Regulamentele militare generale, ordinele (dispoziţiunile) comandanţilor
(şefilor);
b) să suporte cu dârzenie toate greutăţile şi privaţiunile serviciului
militar, să nu-şi cruţe
viaţa pentru apărarea Patriei, independenţei şi suveranităţii ei;
c) să păstreze cu stricteţe secretul militar şi cel de stat, alte secrete protejate
de lege;
d) să însuşească şi să păstreze integritatea armamentului, tehnicii de
luptă şi de alt fel
încredinţate lui;
e) sa fie cinstit, cu dreptate, sincer şi principial;
r) să-i stimeze pe comandanţi, pe superiori şi inferiori, să-i apere în
orice condiţii, să contribuie la menţinerea şi la respectarea ordinii
regulamentare;
g) sa se comporte cu demnitate în unitatea militară şi în afara ei, să nu-şi
permită şi să nu permită nici altora să încalce ordinea publică, să
contribuie pe toate căile la apărarea onoarei şi demnităţii cetăţenilor, la
menţinerea prestigiului Forţelor Armate.
Art.5. Înalta disciplină militară se realizează prin:
a) lucru educativ permanent efectuat de comandanţi pentru formarea
şi cultivarea la militar

646
 647
unor înalte calităţi morale şi de luptă, necesare în executarea obligaţiunilor
lui de serviciu;
b) menţinere în unitate (subunitate) militară a ordinii regulamentare;
c) exigenţă a comandanţilor faţă de subalterni, respectare a
demnităţii lor personale, grija
permanentă faţă de ei, îmbinare iscusită a metodelor de convingere şi
constrângere şi aplicare a lor
corectă;
d) creare în unitate (subunitate) militară a unei atmosfere de
responsabilitate, de ajutor
reciproc şi de mândrie pentru colectivul de militari;
e) organizare excelentă a procesului de pregătire militară şi
prin încadrare deplină a
efectivului în acest proces.

Art.6. Fiecare comandant poartă răspundere de starea disciplinei militare.

Art. 7. (1) Interesele apărării Patriei îl obligă pe comandant să ceară, cu
hotărâre şi fermitate, respectarea disciplinei militare şi a ordinii, să creeze în
acest scop toate condiţiile şi să nu treacă cu vederea nici o abatere comisă de
subaltern.
(2) Comandantul care nu asigură condiţii pentru respectarea ordinii
regulamentare şi a regulilor disciplinei militare, care nu ea măsuri de
influenţă pentru restabilirea lor poartă răspundere.
{3) Fiecare militar este obligat să acorde asistenţă comandantului la
restabilirea ordinii şi disciplinei.
Art. 8 In interesul apărării Patriei, comandantul are dreptul să dea ordine
(dispoziţii) subalternilor. Ordinul (dispoziţie) trebuie să se execute
necondiţionat, exact şi în termen. Pentru ordinul dat comandantul poartă
răspundere.
Art. 9. Recompensele şi pedepsele disciplinare pot fi aplicate doar de şeful
direct (alte cazuri sunt indicate în capitolul 8).
De autoritatea disciplinară acordată şefilor inferiori dispun şi şefii superiori.
Art.10 Comandanţii, ale căror funcţii nu sunt indicate în prezentul regulament
au faţă de subalterni, în conformitate cu gradul militar prevăzut de funcţia
deţinută, autoritate disciplinară:
a) comandant de grupă - caporalul şi sergentul;
b) de locţiitor de comandant de pluton - sergentul major;
c) de plutonier de companie - plutonierul, plutonierul major, plutonierul
adjutant;
d) de comandant de pluton - locotenentul şi locotenentul major;
e) de comandant de companie - căpitanul;

Recompensele ce se aplică militarilor.

Art. 18 . ( 1 ) Recompensele reprezintă un mijloc important de stimulare a

faptelor de arme, de educare a militarilor şi de întărire a disciplinei militare.
(2) Fiecare comandant este obligat să stimuleze militarii din subordine
pentru iniţiativă
raţională, străduinţă şi distincţie in serviciu.

647
 648
(3) În cazul în care comandantul consideră că drepturile acordate lui
sunt insuficiente, el
poate să facă un demers în vederea stimulării militarilor distinşi de
autoritatea disciplinară a comandantului superior.
Art. 20. Militarilor în termen li se pot acorda următoarele recompense:
a) ridicarea pedepselor disciplinare aplicate anterior
b) exprimarea de mulţumiri
c) permisia peste rând, o dată în lună, din amplasamentul unităţii militare
u) înştiinţarea la domiciliu sau la locul de muncă (de studii) anterior
despre satisfacerea exemplară a serviciului militarilor
e) acordarea de diplome, cadouri de preţ sau bani
i) înmânarea fotografiei personale executate lângă Drapelul de luptă
desfăşurat al unităţii nil t are
g) acordarea gradului de caporal ostaşilor
h) acordarea următorului grad militar sergenţilor, cu o treaptă mai înaltă
decât cel conform funcţiei deţinute
i) înscrierea numelui în Cartea de Onoare a unităţii militare

j) acordarea de concediu de

scurtă durată (până la 5

zile odată în 6 luni).

Art. 21 Comandantul de grupă, ajutorul comandantului de pluton:

a) ridicarea pedepselor disciplinare aplicate anterior
b) exprimarea de mulţumiri
c) permisia peste rând, o dată în lună, din amplasamentul unităţii militare
(ostaşilor până la
12 ore)

Art. 22 . Plutonierul de companie, comandantul de pluton:

a) ridicarea pedepselor disciplinare aplicate anterior;
b) exprimarea de mulţumiri
c) permisia peste rând, o dată în lună, din amplasamentul unităţii militare până la 24
ore
Art. 23 Comandantul de companie:

a) ridicarea pedepselor disciplinare aplicate anterior

b) exprimarea de mulţumiri
c) permisia peste rând, o dată în lună, din amplasamentul unităţii militare până la 48
ore
Art. 24. Comandantul de batalion:

a) ridicarea pedepselor disciplinare aplicate anterior

b) exprimarea de mulţumiri
648
 649
c) permisia peste rând, o dată în lună, din amplasamentul unităţii militare
până la 72 ore (3
zile);
d) înştiinţarea la domiciliu sau la locul de muncă (de studii) anterior
despre satisfacerea exemplară a serviciului militarilor
d) acordarea diplomei.
Art. 26 . Militarilor prin contract (soldaţi şi sergenţi) li se pot acorda
următoarele recompense:
a) ridicarea pedepselor disciplinare aplicate anterior;
b) exprimarea de mulţumiri;
c) acordarea de diplome, cadouri de preţ sau bani;
d) înscrierea numelui în Cartea de Onoare a unităţii militare;
e) acordarea următorului grad militar înainte
de termen;
i) acordarea de concediu de până la 10 zile
Art. 27 Comandantul de pluton, companie, batalion:
a) ridicarea pedepselor disciplinare aplicate anterior
exprimarea de mulţumiri

649
 650
Tema 5: Disciplina militară. Recompensele şi pedepsele disciplinare.
Responsabilitatea militarilor privind încălcarea legilor militare.
Şedinţa 2

Subiectele de studiu:
1. Sancţiunile disciplinare aplicate militarilor în termen. Drepturile comandantului
de grupă (pluton) în vederea aplicării pedepselor disciplinare militarilor
subordonaţi.
2. Ordinea de înaugurare a propunerilor, cererilor şi reclamaţiilor. Modul de aplicare
a pedepselor disciplinare.
Pedepsele disciplinare ce se aplică militarilor.

Art. 42. În cazul în care militarul încalcă disciplina militară sau ordinea publică
... în caz de necesitate se aplică pedeapsa disciplinară.
Art. 43. ... abaterile militarilor pot fi examinate la adunarea efectivului.
Art. 44. Pentru comiterea de crime, militarii poartă răspundere penală conform
legislaţiei în vigoare.
Art. 46 . Militarilor în termen li se pot aplica următoarele pedepse disciplinare:
a)observaţia;
b)mustrare;
c)mustrarea aspră,
d)neacordarea permisiei cuvenite din amplasamentul unităţii;
e)numirea peste rând de serviciu sau la munci de gospodărie - de până la 5
servicii;
f) ţinerea la arest - de până la 10
zile;
g) retrogradarea in funcţie:
h) retrogradarea în grad;
i) ridicarea gradului de sergent

Art. 47 Comandantul de grupă:

a) observaţia, mustrarea, mustrarea aspră;
b) să priveze soldaţii de permisia cuvenită din amplasamentul unităţii;
c) să numească soldaţii peste rând de serviciu sau la munci de gospodărie - un
serviciu.
Art.48 Locţiitorul comandantului de pluton:
Punctele a) şi b) plus -
d) să numească soldaţii peste rând de serviciu sau la munci de gospodărie -
cel mult 2 servicii.
Art. 49 Plutonierul de companie:
Punctele a) şi b) plus -
a) să numească soldaţii peste rând de serviciu sau la munci de gospodărie -
cel mult 3 servicii .
Art. 50. Comandantul de pluton:
Punctele a), b) plus - să numească soldaţii peste rând de serviciu sau la munci
de gospodărie - cel mult 4 servicii .
650
 651
Art. 51 . Comandantul de companie
Punctul a) şi b) plus -
c) să numească soldaţii peste rând de serviciu sau la munci de gospodărie -
cei mult 4
servicii, sergenţii - cel mult 2 servicii;
d) să aplice militarilor pedeapsa ţinerii la arest - de până la 72
ore (3 zile);
Art.52 . Comandantul de batalion
Punctele a), b) plus -
c) să numească soldaţii peste rând de serviciu sau la lucrări de gospodărie -
cei mult 5 servicii, pe sergenţii - cel mult 3 servicii ,
e) să aplice militarilor pedeapsa ţinerii la arest - de pana la 5 zile.
Art. 55 . Militarilor prin contract pot să li se aplice următoarele
pedepse disciplinare:
a) observaţia, mustrarea, mustrarea aspră;
b) ţinerea la arest - de până la 10 zile;
c) prevenirea despre necorespunderea parţială în funcţie
d) retrogradarea in funcţie,
e) trecerea în rezervă înainte de expirarea
contractului.
Art. 56 Comandantul de pluton:
a) observaţia, mustrarea, mustrarea
aspră.
Art. 57. Comandantul de companie:
a) observaţia, mustrarea, mustrarea aspră;
b) ţinerea la arest - de până la 2
zile.
Art. 58. Comandantul de batalion:

a) observaţia, mustrarea, mustrarea aspră;

b) ţinerea la arest - de până la 3 zile.
Aplicarea pedepselor disciplinare în cazuri speciale, capitolul 8. Art. 67.Comandanţii
de garnizoane şi şefii comenduirilor de garnizoane au dreptul de aplica pedepse
disciplinare militarilor din garnizoane sau celor care se află temporar în
garnizoane în căzui în care:
a) abaterile ţin de serviciul de garnizoană sau de gardă;
b) s-a comis o abatere de la disciplina militară sau de la ordinea publica în
afara unităţii
militare;
c) abaterea este comisă în concediu; în deplasare sau la arest în garnizoană.

2 Ordinea de înaugurare a propunerilor, cererilor şi reclamaţiilor. Modul de

aplicare a pedepselor disciplinare.
Ordinea de înaugurare a propunerilor, cererilor şi reclamaţiilor.

651
 652
Dacă militarul constată sustragere sau deteriorare de bunuri militare, cheltuieli
nelegitime de mijloace băneşti, abuzuri în aprovizionarea trupelor, neajunsuri în ţinerea
în starea cuvenită a armamentului şi a tehnicii, nerespectare a drepturilor stabilite de
lege şi a normelor de asigurare a militarilor sau alte cazuri de prejudiciere a Forţelor
Armate, el este obligat să raporteze despre faptele acestea şefului nemijlocit, dar poate
să facă o propunere în scris sau o cerere privind lichidarea acestor neajunsuri către
superior, inclusiv către ministrul apărării, ministrul afacerilor interne, ministrul
securităţii naţionale, şeful Departamentului Protecţiei Civile şi Situaţiilor
Excepţionale.
Fiecare militar are dreptul să facă reclamaţie asupra acţiunilor nelegitime ale
comandanţilor (şefilor) faţă de el, asupra încălcării drepturilor şi a avantajelor stabilite
sau asupra faptului că drepturile sale cuvenite nu sunt satisfăcute.
Reclamaţia este prezentată şefului direct al persoanei ale cărei acţiuni sunt
contestate, iar dacă reclamantul nu ştie cine a încălcat drepturile sale, va prezenta
reclamaţia comandantului ierarhic superior.
Reclamaţia poate fi făcută verbal sau prezentată în scris.
Reclamaţia asupra acţiunilor comandantului de unitate militară sau ale superiorilor
se prezintă numai în scris, cu excepţia declamaţiilor făcute în timpul chestionării
militarilor.
Militarul are dreptul să facă reclamaţii doar din partea sa, personal. Reclamaţiile
făcute în grup sau în numele altor persoane, precum şi reclamaţiile anonime, nu se
examinează.
Se interzice prezentarea reclamaţiei fiind în formaţie (cu excepţia declamaţiilor
făcute în timpul chestionării militarilor), de gardă, de serviciu de alarmă, precum şi în
serviciu de zi şi la lecţii.
În timpul chestionării militarilor reclamaţia poate fi făcută verbal sau prezentată în
scris nemijlocit comandantului (şefului) care efectuează chestionarea.
Militarii care, din anumite motive, au absentat la chestionare pot prezenta
reclamaţiile în scris nemijlocit pe numele comandantului (şefului) care a efectuat
chestionarea.
Comandantul (şeful) trebuie să acorde atenţia cuvenită propunerilor, cererilor şi
declamaţiilor primite. El poartă răspundere personală pentru examinarea lor la timp şi
pentru luarea măsurilor de rigoare.
Comandantul (şeful) este obligat să examineze în termen de 3 zile propunerea
(cererea, reclamaţia) primită, iar dacă propunerea (cererea, reclamaţia) va fi
considerată întemeiată, va lua fără întîrziere măsuri pentru satisfacerea ei; va lua
măsuri pentru depistarea şi lichidarea cauzelor ce au condiţionat reclamaţiile
motivate ale militarilor şi ale altor cetăţeni; va utiliza mai complet informaţia pe
care o conţin pentru a cunoaşte starea de lucruri din subunităţi.
Dacă comandantul (şeful) care a primit propunerea (cererea, reclamaţia) nu are
suficiente drepturi de a o satisface, el o va expedia, într-un termen de cel mult 5 zile de
la data primirii, comandantului ierarhic superior sau instituţiei respective, lucru
despre care va anunţa militarul.
Se interzice trimiterea cererilor şi declamaţiilor spre examinare acelor persoane
ale căror acţiuni sunt contestate.
Propunerile (cererile, reclamaţiile) militarilor se soluţionează:
652
 653
a) în direcţiile Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului
Securităţii Naţionale, Departamentului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale în
termen de pînă la 15 zile de la data intrării;
b) în unităţile militare, instituţiile, instituţiile de învăţămînt militar, fără amînare, dar
nu mai tîrziu de 7 zile de la data intrării.
(2) în cazurile în care soluţionarea propunerii (cererii, reclamaţiei) implică un
control special, solicitarea de materiale suplimentare şi luarea altor măsuri, termenele
de soluţionare pot fi, ca excepţie, prelungite de către comandant (şef), dar cu cel
mult 15 zile, fapt despre care va fi informat autorul propunerii (cererii, reclamaţiei).
Comandanţii (şefii) sunt obligaţi să efectueze, cel puţin o dată în trimestru,
controlul intern al lucrului de examinare a propunerilor (cererilor, declamaţiilor), în
care scop este numită o comisie. Despre rezultatele controlului se întocmeşte actul
respectiv.
Propunerile (cererile, reclamaţiile) sunt considerate soluţionate dacă au fost
examinate toate problemele abordate în ele, dacă au fost luate măsurile de rigoare şi
au fost date răspunsuri conform legislaţiei în vigoare.
Comandantul (şeful) care a comis nedreptate sau acţiuni nelegitime faţă de
subaltern pentru cererea (recla-maţia) făcută poartă răspundere.
Toate propunerile, cererile şi reclamaţiile sunt înregistrate în ziua intrării în cartea de
propuneri, cereri şi reclamaţii (anexa nr. 4), care se ţine şi se păstrează în fiecare unitate
militară, instituţie, instituţie de învăţămînt militar.
- în cartea de propuneri, cereri şi reclamaţii se fixează hotărîrea emisă asupra
fiecărei propuneri, cereri, reclamaţii.
- în cartea de propuneri, cereri şi reclamaţii se prezintă pentru control:
comandantului de unitate militară — lunar, iar persoanelor care inspectează
(controlează) — la cerere.
Cartea de propuneri, cereri şi reclamaţii trebuie să fie numerotată, şnuruită,
sigilată şi semnată de către comandant (şef).

Modul de aplicare a pedepselor disciplinare.

Orice pedeapsă disciplinară ca măsură de întărire a disciplinei militare şi de
educare a militarilor trebuie să corespundă gravităţii abaterii şi gradului de
vinovăţie. La stabilirea tipului de pedeapsă disciplinară şi a mărimii ei se va
ţine cont de : caracterul abaterii, circumstanţele în care a fost comisă,
consecinţele ei, comportamentul anterior al persoanei vinovate, precum şi de
vechimea în serviciu şi de cunoştinţele pe care le posedă despre ordinea de
serviciu.
La aplicarea pedepsei disciplinare comandantul (şeful) nu trebuie să
admită graba în stabilirea tipului şi mărimii pedepsei şi nici lezarea
demnităţii subalternului.
Se interzice aplicarea pentru aceeaşi abatere a cîtorva pedepse disciplinare,
aplicarea pedepsei asupra întregului efectiv al subunităţii în loc de pedepsirea
persoanelor vinovate nemijlocit, aplicarea arestului ca pedeapsă disciplinară
fără indicarea duratei lui.
Severitatea pedepsei disciplinare creşte dacă persoana a comis mai multe
încălcări sau a participat la încălcare în grup a disciplinei militare, a ordinii
653
 654
publice, dacă a comis abaterea în exerciţiul funcţiunii, în timpul serviciului de
alarmă, în stare de ebrietate, fapt soldat cu încălcarea gravă a ordinii.
În cazul în care comandantul (şeful) consideră că autoritatea disciplinară pe
care o are nu acoperă gravitatea abaterii comise de subaltern, face demers
comandantului (şe fului) superior în vederea aplicării de pedeapsă prin autorita
tea disciplinară a comandantului (şefului) superior.
Comandantul (şeful) care a făcut abuz de autoritatea disciplinară acordată
poartă răspundere.
Comandantul (şeful) superior nu are dreptul să anuleze şi să micşoreze
pedeapsa disciplinară aplicată de comandantul (şeful) inferjor din cauza
severităţii ei dacă ulti mul nu şi-a depăşit autoritatea disciplinară.
Comandantul (şeful) superior are dreptul să anuleze pedeapsa disciplinară
aplicată de comandantul (şeful) inferior în cazul în care consideră că ea nu
corespunde gravităţii abaterii comise şi poate aplica o pedeapsă mai aspră.
Orice pedeapsă disciplinară trebuie să fie aplicată pînă la expirarea a 10 zile
de la data la care comandantul (şeful) a aflat despre comiterea abaterii, dar nu
mai tîrziu de o lună de la data comiterii ei, iar dacă s-a procedat la anchetă
penală — pînă la expirarea a 10 zile de la data încheierii ei.
Prevenirea despre necorespunderea parţială funcţiei se aplică numai o dată în
perioada aflării militarului prin contract în funcţie. Dacă această pedeapsă nu a avut
efectul scontat, militarul este trecut în rezervă.
Arestul este una dintre cele mai severe măsuri de influenţă şi se aplică, de regulă,
cînd alte măsuri nu dau rezultatul scontat (anexa nr. 3).
Ţinerea militarilor prin contract la arest se aplică pentru tentativa de a dispărea
sau pentru refuzul de a prezenta documentele în caz de comitere de abateri, pentru
comporta ment amoral, beţie, huliganism şi alte încălcări.
Arestul nu se aplică generalilor, coloneilor şi comandan ţilor de unităţi militare
independente, indiferent de gradul militar, şi nici femeilor-militari.
Trecerea în rezervă înainte de termen a militarilor prin contract se aplică în caz de
atitudine neglijentă faţă de funcţii şi de pregătire profesională nesatisfăcătoare.
Pedeapsa disciplinară faţă de militarii care se află în serviciul de zi (de alarmă)
pentru abateri comise în timpul serviciului se aplică după încheierea serviciului sau
după schimbarea lor de către alţi militari.
Aplicarea pedepsei disciplinare militarului aflat în stare de ebrietate, precum şi
darea de explicaţii, se va efectua după dezalcoolizare, în care scop acesta poate fi dus,
după caz, la arest sau în camera pentru reţinuţii temporar pe un termen de pînă la 24
de ore, după care fapt se decide asupra responsabilităţii lui.
Pedeapsa disciplinară se pune în execuţie, de regulă, imediat, iar în cazuri
excepţionale cel mai tîrziu în decursul unei luni de la data aplicării ei. După expirarea
termenului de o lună, pedeapsa nu se pune în execuţie, dar în fişa de serviciu se păstrează
înscrierea respectivă. în astfel de cazuri, persoana din a cărei vină nu a fost aplicată
pedeapsa poartă răspundere.
Aplicarea pedepsei disciplinare — numirea peste rînd de serviciu sau la munci de
gospodărie — o efectuează plutonierul companiei sau locţiitorul comandantului de pluton.
Soldaţii numiţi peste rînd la munci de gospodărie le execută în subunitatea sau
unitatea lor, în orice zi a săptămînii, în timpul liber de instrucţii, pînă la stingere.
654
 655
Despre pedepsele disciplinare aplicate se anunţă : soldaţii — personal sau în faţa
formaţiei, sergenţii — personal, la consfătuire sau în faţa formaţiei de sergenţi, ofiţerii
şi generalii — personal, în prescripţii sau la consfătuire (ofiţerii superiori — în
prezenţa ofiţerilor superiori şi generalilor, generalii — în prezenţa generalilor).
Tuturor categoriilor de militari indicate pedepsele disciplinare pot fi aplicate
prin ordin.
Se interzice aplicarea pedepsei disciplinare comandanţi lor (şefilor) în prezenţa
subalternilor.
Modul de executare la arest a pedepsei arestului aplicat soldaţilor, sergenţilor,
militarilor prin contract este prevăzut la anexa nr. 3.

655
Tactica
Generală
657
„Tactica generală”

TEMA 1. Forţele armate ale republicii moldova.

Şedinţa 1. Prelegere – 2 ore.
Subiecte de studiu.
10.Conţinutul general al doctrinei militare a RM .
11.Destinaţia generală şi structura organizatorică a FA RM
12.Componenţa şi destinaţia Armatei Naţionale a RM (genurilor de armă, genurilor
de arme speciale şi trupelor de logistică a AN RM) .
Bibliografia: 1. Doctrina militară a RM.
2. Manual “Tactica”, (p.I), pag.5 - 14,
3. Manual “Tactica generală”, pag.3 - 5.

1. Conţinutul general al doctrinei militare a RM.

Dispoziţii generale.

Doctrina militară a Republicii Moldova este determinată de politica ei externă şi internă,

de neutralitatea permanentă proclamată constituţional, poartă caracter exclusiv defensiv şi are la
bază următoarele priorităţi:
- în domeniul politic - soluţionarea paşnică a contradicţiilor apărute între state şi excluderea
confruntării militare prin eforturile colective ale ţărilor, pornind de la principiile şi normele
dreptului internaţional; stabilirea relaţiilor politice, economice şi militare, care exclud lezarea
suveranităţii şi independenţei statului;
- în domeniul militar - menţinerea capacităţii de apărare a statului la nivelul care asigură
securitatea militară; întărirea măsurilor de încredere, extinderea colaborării militare reciproc
avantajoase bazată pe principiile respectării suveranităţii, independenţei şi neamestecului în
treburile interne ale altor state.
Prevederile Doctrinei militare servesc drept călăuză în coordonarea eforturilor autorităţilor
publice în domeniul asigurării securităţii militare.

Aspectul militar - politic

Scopul principal al politicii militare a Republicii Moldova este asigurarea securităţii

militare a poporului şi statului, prevenirea războaielor şi conflictelor armate prin mijloacele de drept
internaţional.
Pentru atingerea acestui scop, Republica Moldova aplică un sistem de măsuri care
preconizează:
- la nivel global - participarea la activitatea comunităţii mondiale în vederea prevenirii
războaielor şi conflictelor armate şi soluţionării paşnice a problemelor litigioase; crearea condiţiilor
care, în cazul unui pericol militar extern, vor asigura realizarea dreptului republicii la asistenţa
organizaţiilor internaţionale; participarea activă la edificarea sistemului internaţional unic de
securitate colectivă;
- la nivel regional - stabilirea relaţiilor prieteneşti bilaterale şi multilaterale cu statele din regiune,
care vor asigura un nivel înalt de încredere reciprocă şi deschidere în domeniul militar, precum şi
ajutorul reciproc în cazul periclitării securităţii colective;
- la nivel naţional - crearea unui potenţial militar, suficient pentru asigurarea securităţii militare a
statului.
Realizînd cursul său militar-politic, Republica Moldova:
- nu acceptă războiul (cu excepţia cazurilor de autoapărare) ca mijloc de atingere a scopurilor
politice;
657
 658
- promovează o politică externă de pace;
- asigură securitatea militară fără a prejudicia securitatea altor state şi securitatea generală;
- nu admite folosirea teritoriului propriu pentru acţiuni agresive contra altor state şi pentru
dislocarea trupelor străine, cu excepţia cazurilor prevăzute de acordurile internaţionale privitor la
dislocarea contingentelor forţelor pacificatoare.
Republica Moldova consideră parteneri în activităţile de menţinere a păcii şi securităţii
internaţionale, de prevenire a conflictelor armate toate statele şi organizaţiile internaţionale, politica
cărora nu cauzează prejudicii intereselor ei şi nu contravine Statutului Organizaţiei Naţiunilor
Unite.
Pornind de la aceasta, Republica Moldova:
- respectă principiile inviolabilităţii frontierelor de stat şi reglementării paşnice a litigiilor
internaţionale;
- nu consideră nici un stat drept inamic al său;
- nu înaintează pretenţii teritoriale altor state şi nu acceptă nici un fel de pretenţii teritoriale
faţă de sine;
- nu admite utilizarea armatei sale pentru atingerea scopurilor politice în interesul unor factori
de răspundere, partide, organizaţii şi mişcări social-politice aparte;
- nu va începe prima acţiuni militare.
Totodată, Republica Moldova este nevoită să ţină cont de riscurile, ameninţările şi pericolele
la adresa securităţii ţării privind suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială, inclusiv de
cele ce ţin de relaţiile nereglementate dintre diferite state din regiune. Astfel de riscuri, ameninţări şi
pericole la adresa securităţii ţării pot fi:
- pretenţii teritoriale ale altor state;
- tentative de amestec în treburile interne, de destabilizare a situaţiei politice interne din
republică;
- prezenţa pe teritoriul republicii a trupelor străine;
- activitatea organizaţiilor separatiste, orientarea spre violarea armată a integrităţii teritoriale a
republicii;
- crearea formaţiunilor militare ilegale.
Ţinînd cont de cele expuse, Republica Moldova îşi realizează dreptul inalienabil la
autoapărare şi îşi asigură securitatea militară prin toate mijloacele de care dispune, prin urmare
consideră legal şi necesar de a avea Forţe Armate pentru apărarea suveranităţii, independenţei,
integrităţii teritoriale şi altor interese vitale ale ţării dacă va deveni obiectul unei agresiuni pentru
localizarea şi lichidarea conflictelor armate, precum şi a oricăror altor acte de violenţă militară în
interiorul republicii care periclitează orînduirea ei de stat.
Statul asigură crearea şi optimizarea cadrului legislativ al securităţii militare, perfecţionează
mecanismul elaborării politicii militare, al controlului asupra adoptării deciziilor militar-politice, are
grijă de pregătirea cetăţenilor şi Forţelor Armate pentru apărarea Patriei, de creşterea prestigiului
serviciului militar, de asigurarea socială a militarilor.
Republica Moldova consideră drept sarcină primordială a statului activitatea pentru puritatea
mediului înconjurător şi, în legătură cu aceasta, acceptă numai acele feluri de activităţi militare,
armamente, tehnologii militare care nu pun în pericol echilibrul ecologic. Ea nu produce, nu
păstrează şi nu va procura arme de nimicire în masă, precum şi nu va admite dislocarea, tranzitarea
şi depozitarea pe teritoriul său a mijloacelor de nimicire în masă care aparţin altor state.
Responsabilitatea pentru asigurarea securităţii militare a statului, perfecţionarea şi dezvoltarea
Forţelor Armate o poartă Preşedintele Republicii Moldova, Parlamentul şi Guvernul.

Aspectul militar-organizatoric

Republica Moldova efectuează construcţia militară în volum suficient pentru asigurarea

securităţii militare a statului.
Pregătirea statului pentru apărare este asigurată pe timp de pace prin crearea infrastructurii
militare şi Forţelor Armate, a unui sistem stabil al administraţiei publice şi militare, acumularea

658
659
rezervelor resurselor materiale de mobilizare, precum şi prin pregătirea din timp a economiei
naţionale pentru asigurarea necesităţilor populaţiei şi ale Forţelor Armate pe timp de război.
Infrastructura militară a republicii, structura şi efectivul Forţelor Armate, înzestrarea
şi pregătirea lor sînt determinate de caracterul pericolului militar posibil, nu depăşesc dar nu
pot fi nici sub nivelul necesar pentru organizarea apărării eficiente a statului.
Forţele Armate se compun din Armata Naţională, Serviciul de grăniceri şi Trupele de
carbinieri, care au menirea să asigure securitatea militară paza frontierei şi menţinerea
ordinii publice.
Conducerea supremă a Forţelor Armate este exercitată de Preşedintele Republicii Moldova,
Parlament şi Guvern; administrarea publică centrală de specialitate este exercitată de ministerele în
structurile cărora funcţionează unităţile şi instituţiile militare; conducerea militară este exercitată de
Marele Stat Major al Armatei Naţionale, de Serviciul de grăniceri şi Departamentul Trupelor de
carabinieri.
Pe timp de pace, Marele Stat Major al Armatei Naţionale elaborează planurile operative şi de
mobilizare ale Forţelor Armate, organizează pregătirea lor pentru apărarea statului, iar în cazul
apariţiei unui pericol militar sau pe timp de război acesta se transformă în Marele Stat Major al
Forţelor Armate pe lîngă Comandantul Suprem al Forţelor Armate - Preşedintele Republicii
Moldova şi conduce toate unităţile militare pe parcursul organizării şi desfăşurării acţiunilor de
apărare a ţării.
Construcţia Forţelor Armate se efectuează în corespundere cu următoarele principii:
- controlul democratic asupra sferei apărării, controlul asupra organelor de conducere militară
şi factorilor de răspundere ai Forţelor Armate de către autorităţile publice supreme;
- respectarea drepturilor şi libertăţilor de cetăţean, asigurarea protecţiei sociale a militarilor în
corespundere cu specificul serviciului militar;
- centralizarea conducerii militare şi conducerea unică pe baze legale; divizarea atribuţiilor şi
împuternicirilor ministerelor ca organe ale administraţiei publice centrale de specialitate şi ale
Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, Serviciului de grăniceri , Departamentului Trupelor de
carabinieri ca organe de conducere militară;
- corespunderea structurii de organizare a efectivului numeric şi de luptă al trupelor cu
sarcinile ce le revin, legislaţia, posibilităţile economiei naţionale, precum şi cu obligaţiunile
internaţionale ale Republicii Moldova;
- asigurarea unui nivel înalt al profesionalismului efectivului Forţelor Armate;
- asigurarea materială şi financiară prioritară a subunităţilor de luptă şi tehnice;
- completarea Forţelor Armate pe baza principiului mixt - atît prin recrutare, cît şi prin
contract, cu trecerea treptată în viitor la completarea trupelor în volum deplin pe bază de contract;
- educaţia militaro-patriotică a tineretului, a efectivului Forţelor Armate pe baza tradiţiilor de
istorie militară;
- departidizarea Forţelor Armate.
Indicii calitativi ce caracterizează construcţia Forţelor Armate sînt: capacitatea de
luptă, eficacitatea, rezistenţa, mobilitatea, informatizarea, capacitatea de dirijare a acţiunilor,
capacitatea de manevră, vitalitatea, pregătirea de mobilizare şi de executare a sarcinilor de
luptă.
Asigurarea financiară a Forţelor Armate se efectuează exclusiv de la bugetul de stat.
Înzestrarea tehnico-materială a Forţelor Armate se efectuează cu sisteme eficiente de arme,
tehnică militară şi specială, precum şi cu alt echipament, în cantităţile necesare şi suficiente pentru
realizarea sarcinilor ce le revin. Armamentul, tehnica militară şi specială se procură după hotare, iar
în cazuri justificate din punct de vedere economic se produc în republică. Colaborarea tehnico-
militară a Republicii Moldova cu alte ţări este prerogativa statului şi se efectuează în baza legislaţiei
în vigoare şi acordurilor internaţionale la care republica este parte.
Sistemul de instruire şi educaţie a cadrelor militare pentru Forţele Armate este parte
componentă a sistemului de învăţămînt de stat şi asigură pregătirea cadrelor militare în instituţiile
de învăţămînt militar din republică şi de peste hotare, precum şi din rîndurile absolvenţilor
instituţiilor de învăţămînt civile, la cursuri speciale de pregătire militară.

659
 660
Temelia potenţialului militar al republicii o constituie Armata Naţională, care se
compune din trupe cu pregătire permanentă şi din rezervă de militari instruiţi. Pregătirea şi
folosirea lor combinată va permite de a mobiliza în timp scurt şi a folosi eficient resursele umane şi
economice ale republicii în scopul reţinerii şi respingerii posibile, localizării şi lichidării împreună
cu Serviciul de grăniceri şi Trupele de carabinieri a conflictelor armate, precum şi contracarării
altor pericole militare.
În cazul unei agresiuni împotriva Republicii Moldova, Armatei Naţionale îi revin
sarcinile de a respinge loviturile aeriene şi terestre ale inamicului şi de a aduce distrugeri
maximal posibile agresorului, de a nu admite pătrunderea lui în adîncul teritoriului ţării şi de
a crea condiţii pentru încetarea acţiunilor de luptă la un stadiu începător şi încheierea păcii
cu condiţii ce corespund intereselor Moldovei.
Unităţi şi subunităţi aparte ale Armatei Naţionale pot fi utilizate în scopul sprijinirii
formaţiunilor Serviciului de grăniceri şi Trupelor de carabinieri la paza frontierei de stat, la
protecţia populaţiei contra violenţei armate, la localizarea, blocarea raioanelor conflictelor posibile
şi prevenirea ciocnirilor armate, la paza şi apărarea obiectelor importante, precum şi formaţiunilor
protecţiei civile la lichidarea avariilor, catastrofelor şi calamităţilor naturale, în corespundere cu
legislaţia.
Caracterul local al acţiunilor militare posibile nu admite şi face lipsită de sens utilizarea
armei nucleare împotriva republicii. O agresiune armată împotriva Republicii Moldova poate fi
declanşată cu aplicarea mijloacelor convenţionale de distrugere şi va fi respinsă prin acţiuni de
apărare ale Armatei Naţionale cu organizarea şi desfăşurarea concomitentă a apărării teritoriale pe o
parte sau pe întreg teritoriul ţării. În acest caz poate să fie efectuată mobilizarea parţială sau
generală a resurselor umane şi economice, precum şi trecerea economiei naţionale şi autorităţilor
administraţiei publice pe picior de război.
Principalul gen al acţiunilor de luptă ale Armatei Naţionale, indiferent de forma lor de
declanşare şi desfăşurare, este apărarea efectuată de trupele de pregătire permanentă şi
unităţile apărării teritoriale în formă de operaţie de apărare. Totodată, o atenţie deosebită se
acordă apărării mobile.
În acelaşi timp, marile unităţi şi unităţi ale Armatei Naţionale vor fi pregătite pentru
desfăşurarea acţiunilor ofensive de luptă în cadrul operaţiei de apărare.
Conducerea generală a Armatei Naţionale este exercitată de Preşedintele Republicii Moldova.
Conducerea nemijlocită a Armatei Naţionale este exercitată de ministrul apărării (de regulă,
persoană civilă).
Conducerea operativă a Armatei Naţionale este exercitată de Marele Stat Major al Armatei
Naţionale. În cazul numirii în funcţia de ministru al apărării a unei persoane civile, şeful Marelui
Stat Major este concomitent şi Comandantul Armatei Naţionale.

Doctrina militară se va completa, concretiza şi se va perfecţiona în procesul devenirii statului

moldovenesc şi formării noului sistem de relaţii internaţionale.
În baza Doctrinei militare se elaborează Concepţia Construcţiei Forţelor Armate şi legislaţia
în problemele militare.

2. Destinaţia generală şi structura organizatorică a FA RM.

Forţele Armate constituie fundamentul întregului sistem de asigurare a securităţii militare a
statului. La baza reformei Forţelor Armate se află ideea creării unor trupe regulate, bine pregătite şi
dotate, cu un înalt nivel de profesionalism, optimizate numeric, precum şi a rezervei.
Misiunile strategice ale Forţelor Armate rezidă în realizarea capacităţilor militare necesare
garantării (prin folosirea, în ultimă instanţă, a mijloacelor militare) suveranităţii, independenţei,
integrităţii teritoriale a ţării şi democraţiei constituţionale, precum şi în continuarea eforturilor de
pregătire pentru participarea la operaţiunile de menţinere a păcii în conformitate cu angajamentele
internaţionale ale Republicii Moldova. Pornind de la aceste orientări fundamentale şi de la
principiile strategiei militare, obiectivele militare naţionale constau în:

660
661
a) prevenirea, descurajarea şi contracararea unei eventuale agresiuni împotriva ţării;
b) sporirea contribuţiei la menţinerea stabilităţii în regiune.

Misiunile strategice ale Forţelor Armate pot fi grupate în trei categorii:

a) misiuni realizate pe timp de pace;
b) misiuni realizate în situaţii de criză;
c) misiuni realizate pe timp de război.

Pe timp de pace, Forţelor Armate le revin următoarele misiuni strategice:

a) pregătirea pentru curmarea unei eventuale agresiuni - prin menţinerea capacităţii de luptă a
trupelor, prin dezvoltarea sistemului de conducere, prin pregătirea populaţiei şi a economiei
naţionale pentru mobilizare şi prin amenajarea operativă a teritoriului pentru apărare;
b) participarea la operaţiunile multinaţionale de menţinere a păcii, desfăşurate sub egida
ONU sau O.S.C.E.;
c) pregătirea pentru prevenirea crizelor interne, în cooperare cu instituţiile corespunzătoare.

În situaţii de criză, Forţele Armate pot participa, în conformitate cu prevederile legislaţiei în

vigoare şi în cooperare cu alte instituţii de stat, la următoarele acţiuni:
a) prevenirea acţiunilor destabilizatoare;
b) neutralizarea elementelor terorist-diversioniste şi a altor formaţiuni armate ilegale;
c) paza căilor de comunicaţie ce duc spre anumite obiective;
d) prevenirea proliferării armelor convenţionale şi de distrugere în masă;
e) intervenţia în scopul protejării cetăţenilor şi a infrastructurii de bază.
Forţele Armate pot fi utilizate în cazul unor calamităţi naturale, avarii şi catastrofe, la
solicitarea Guvernului, în condiţiile legii.
Pe timp de război, misiunile Forţelor Armate se stabilesc în conformitate cu obiectivul
politic declarat şi cu evaluarea situaţiei strategice. Obiectivul politic trebuie să fie definit de
autorităţile publice constituţionale şi să reflecte voinţa poporului.
Structura şi efectivul Forţelor Armate, înzestrarea şi pregătirea lor sînt determinate de
caracterul pericolului militar posibil şi trebuie să corespundă nivelului necesar pentru organizarea
unei apărări garantate a ţării.
Forţele Armate se compun din Armata Naţională, Serviciul de grăniceri şi Trupele de
Carabinieri şi se menţin în componenţa şi structura care le permite, pe timp de pace, de a fi garantul
statalităţii, neutralităţii şi democraţiei constituţionale, iar din momentul apariţiei premiselor unei
agresiuni reale, de a se desfăşura în măsura care ar garanta apărarea ţării şi constrîngerea
agresorului de a renunţa la planurile sale.
Pentru timp de război se va prevedea o asemenea structură a Forţelor Armate a cărei
desfăşurare ar obliga agresorul să depună eforturi suplimentare considerabile pentru realizarea
intenţiilor sale, transformîndu-l într-un factor destabilizator în zonă, fapt ce ar impune implicarea
organismelor internaţionale competente în acţiunile de stopare sau contracarare a unei eventuale
agresiuni.
Componenta principală a Forţelor Armate este Armata Naţională, ale cărei sarcini sînt de a
respinge loviturile aeriene şi terestre ale forţelor agresoare, de a aduce agresorului distrugeri
maximal posibile, de a nu permite pătrunderea lui în adîncul teritoriului ţării, de a crea premise
pentru încetarea acţiunilor militare şi încheierea păcii în condiţii care corespund intereselor
naţionale ale Republicii Moldova.
Serviciul de grăniceri asigură securitatea militară a statului prin executarea misiunilor de
pază a frontierei de stat şi pregătirea trupelor pentru participarea la acţiuni de luptă în conformitate
cu planul de aplicare a Forţelor Armate.
Pe timp de pace, Serviciul de grăniceri activează în componenţa Guvernului. Din
momentul declarării stării de asediu sau a stării de război, Serviciul de grăniceri trece în
subordonarea operativă a Statului Major General al Forţelor Armate şi, în caz de necesitate, sînt
folosite ca unităţi (subunităţi) de trupe terestre.

661
 662
Trupele de Carabinieri asigură securitatea militară a statului prin executarea misiunilor
de menţinere a ordinii constituţionale şi de drept, de pază a obiectivelor importante şi de pregătire a
trupelor pentru participarea la acţiuni de luptă în conformitate cu planul de aplicare a Forţelor
Armate.
Din momentul declarării stării de asediu sau a stării de război, Serviciul de grăniceri şi
Trupele de Carabinieri trec în subordonarea operativă a Statului Major General al Forţelor Armate
şi asigură menţinerea regimului stării de asediu sau de război, paza şi apărarea obiectivelor de
importanţă de stat şi a celor ale infrastructurii militare, contracararea tentativelor de destabilizare a
ordinii constituţionale, distrugerea grupelor diversioniste şi a desanturilor inamicului.
Din punct de vedere operativ-tactic, Forţele Armate sînt constituite din trupe de gătinţă
permanentă, unităţile şi subunităţile cu capacitate redusă de intervenţie, şi trupe de rezervă.
Trupele de gătinţă permanentă includ:
a) unităţile şi subunităţile cu capacitate permanentă de intervenţie (de reacţie rapidă) ale
Armatei Naţionale, ale Serviciului de grăniceri şi ale Trupelor de Carabinieri, completate cu efectiv
şi tehnică potrivit statelor de război şi capabile să-şi îndeplinească misiunile conform destinaţiei.
Structura şi efectivul lor se determină de către Statul Major General al Forţelor Armate şi se aprobă
de Comandantul Suprem al Forţelor Armate;
b) unităţile şi subunităţile cu capacitate redusă de intervenţie, au nevoie de 10-15 zile
pentru completarea cu efectiv şi cu tehnică şi pentru închegarea de luptă în vederea îndeplinirii
misiunilor conform destinaţiei.
Trupele de rezervă includ organele de conducere şi unităţile terestre create din momentul
declarării în stat a stării de asediu sau a stării de război, au nevoie de 30-40 de zile pentru
completarea cu militari din rezerva activă şi cu tehnică şi pentru închegarea de luptă în vederea
folosirii lor conform destinaţiei.
Trupele de rezervă se desfăşoară în conformitate cu Planul de mobilizare a Forţelor Armate.
Componenţa, structura, principiile de completare, pregătire, desfăşurare şi aplicare ale trupelor de
rezervă se stabilesc de către Statul Major General al Forţelor Armate.
Completarea cu efectiv a Forţelor Armate se efectuează pe baza principiului mixt, cu
perspectiva completării unităţilor cu capacitate permanentă de intervenţie (de reacţie rapidă)
preponderent cu militari prin contract.
Completarea unităţilor cu capacitate redusă de intervenţie se efectuează pe baza principiului
mixt, precum şi cu rezervişti prin contract.
Preşedintele Republicii Moldova este Comandantul Suprem al Forţelor Armate şi
poartă răspundere pentru starea sistemului naţional de apărare în limitele împuternicirilor prevăzute
de Constituţie şi de alte acte normative.

Preşedintele Republicii Moldova are următoarele atribuţii:

a) exercită conducerea generală a sistemului naţional de apărare şi coordonează activitatea
autorităţilor administraţiei publice în domeniul apărării naţionale;
b) prezintă Parlamentului spre aprobare proiectele:
- concepţiei securităţii naţionale;
- doctrinei militare a statului;
- structurii generale şi efectivelor componentelor Forţelor Armate;
- regulamentului disciplinei militare al Forţelor Armate;
c) aprobă:
- regulamentul Consiliului Suprem de Securitate;
- regulamentul Marelui Stat Major;
- programele şi planurile privind construcţia şi dezvoltarea Forţelor Armate;
- planul de mobilizare a Forţelor Armate;
- planul de întrebuinţare a Forţelor Armate;
- regulamentele militare;
d) coordonează activitatea de colaborare militară internaţională;
e) efectuează conducerea generală privind acumularea resurselor pentru necesităţile sistemului

662
663
naţional de apărare;
f) emite decrete privind încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen şi în cel cu
termen redus şi trecerea lor în rezervă;
g) poartă tratative, încheie tratate internaţionale în domeniul militar în numele Republicii
Moldova şi le prezintă, în modul stabilit prin lege, spre ratificare Parlamentului;
h) înaintează Parlamentului propuneri privind participarea cu efective, armament şi tehnică
militară la operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii sau în scopuri umanitare;
i) numeşte în şi destituie din funcţie, în modul stabilit de legislaţie, ofiţerii Comandamentului
Suprem al Forţelor Armate şi viceminiştrii apărării;
j) acordă grade militare supreme prevăzute de lege;
k) îndeplineşte alte atribuţii în domeniul apărării naţionale prevăzute de legislaţie.

Pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova, în calitate de organ consultativ, activează, pe timp

de pace, Consiliul Suprem de Securitate, care elaborează şi prezintă recomandări în probleme ce ţin
de asigurarea apărării naţionale.
Atribuţiile şi activitatea Consiliului Suprem de Securitate sînt reglementate de regulamentul
acestuia, aprobat prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova.
Din momentul declarării stării de asediu sau a stării de război, Consiliul Suprem de Securitate
se transformă în Consiliul Suprem de Apărare şi activează în conformitate cu atribuţiile prevăzute
de legislaţie. În această perioadă, în unităţile administrativ-teritoriale de nivelul al doilea se creează
consilii teritoriale de apărare subordonate Consiliului Suprem de Apărare.

Guvernul răspunde de organizarea activităţilor şi de realizarea măsurilor privind apărarea

naţională în limitele împuternicirilor prevăzute de legislaţie.
Guvernul are următoarele atribuţii:
a) coordonează activitatea ministerelor şi a altor autorităţi ale administraţiei publice pentru
realizarea măsurilor de asigurare a capacităţii de apărare a ţării;
b) asigură alocarea şi utilizarea, în condiţiile legii, a resurselor financiare şi materiale necesare
organizării, înzestrării şi mobilizării Forţelor Armate, întreţinerii şi pregătirii trupelor, menţinerii în
stare de operativitate a tehnicii şi armamentului, pregătirii pentru mobilizare a economiei naţionale;
c) elaborează şi realizează programele de stat privind construcţia şi dezvoltarea Forţelor
Armate, direcţiile principale ale colaborării militare internaţionale;
d) propune spre aprobare volumul alocaţiilor bugetare pentru necesităţile apărării;
e) asigură încorporarea anuală a cetăţenilor în serviciul militar în termen şi în cel cu termen
redus;
f) asigură, pe timp de pace, constituirea rezervelor materiale necesare pe timp de război;
g) elaborează şi înaintează Parlamentului spre aprobare planul de mobilizare a economiei
naţionale, stabileşte sarcinile ce revin ministerelor, departamentelor şi agenţilor economici în
conformitate cu acest plan;
h) creează şi desfiinţează instituţii de învăţămînt militar;
i) ia hotărîri privind asigurarea cu pensii a cetăţenilor eliberaţi din serviciul militar, privind
protecţia socială şi juridică a militarilor şi a membrilor familiilor lor, a cetăţenilor care trec
pregătirea în cadrul rezervei, precum şi a membrilor familiilor militarilor căzuţi, decedaţi sau daţi
dispăruţi în timpul îndeplinirii serviciului militar, în conformitate cu legislaţia;
j) asigură îndeplinirea tratatelor internaţionale în domeniul militar;
k) îndeplineşte alte atribuţii în domeniul apărării naţionale prevăzute de legislaţie.

Ministerul Apărării este autoritatea publică centrală de specialitate, care organizează,

coordonează şi conduce activităţile în domeniul apărării naţionale şi este responsabil de construcţia
şi dezvoltarea Armatei Naţionale şi de pregătirea ei pentru executarea misiunilor de apărare a ţării.

Ministerul Apărării are următoarele atribuţii:

a) studiază şi apreciază situaţia politico-militară, determină riscurile şi ameninţările cu

663
 664
caracter militar, necesităţile ce ţin de asigurarea apărării naţionale şi propune autorităţilor
publice competente măsurile privind organizarea şi pregătirea sistemului naţional de apărare;
b) participă la elaborarea doctrinei militare, a direcţiilor principale ale politicii de apărare şi a
principiilor construcţiei militare, la întocmirea propunerilor privind completarea şi perfecţionarea
cadrului normativ în domeniul apărării, la formarea bugetului militar;
c) organizează cercetările ştiinţifice în domeniul militar, asigură implementarea rezultatelor
acestora în activitatea Armatei Naţionale;
d) planifică, organizează şi exercită controlul asupra activităţilor de menţinere a capacităţii
permanente de luptă şi de mobilizare a Armatei Naţionale pentru îndeplinirea sarcinilor conform
destinaţiei;
e) asigură financiar Armata Naţională, în modul stabilit de legislaţie, din contul alocaţiilor
bugetului de stat şi al mijloacelor extrabugetare;
f) realizează măsuri pentru înzestrarea cu armament, tehnică şi resurse tehnico-materiale în
volumul necesar; este principalul beneficiar de stat în ce priveşte achiziţionarea, crearea, fabricarea,
repararea şi testarea armamentului, a tehnicii militare şi a altor bunuri tehnico-militare; realizează
excedentul neutilizat de tehnică militară, armament şi alte bunuri în conformitate cu legislaţia;
g) colaborează cu ministerele, cu alte autorităţi ale administraţiei publice şi cu agenţii
economici în ce priveşte fabricarea unor tipuri de armament, tehnică şi altor produse cu destinaţie
militară;
h) conduce activitatea organelor administrativ-militare, desfăşoară încorporarea cetăţenilor în
serviciul militar în termen sau în cel cu termen redus, chemarea lor la concentrări militare, exerciţii
şi antrenamente de mobilizare, la declararea mobilizării, precum şi trecerea în rezervă sau
demobilizarea lor;
i) organizează pregătirea efectivului Armatei Naţionale pentru îndeplinirea sarcinilor ce îi
revin;
j) organizează, în comun cu alte autorităţi ale administraţiei publice în care este prevăzut
serviciul militar, activitatea instituţiilor de învăţămînt militar, pregătirea, reciclarea şi recalificarea
cadrelor militare în instituţiile de învăţămînt din ţară şi din străinătate;
k) angajează personalul militar şi civil necesar îndeplinirii sarcinilor ce îi revin;
l) realizează măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi de îndeplinire a serviciului de
către militari, organizează activitatea instituţiilor medicale din subordine, elaborează planuri privind
construcţiile capitale şi asigură realizarea lor;
m) asigură plata pensiilor cetăţenilor care au îndeplinit serviciul militar prin contract în cadrul
Armatei Naţionale, protecţia socială şi juridică a militarilor şi a membrilor familiilor lor, în
conformitate cu legislaţia;
n) stabileşte şi întreţine relaţii internaţionale de colaborare în conformitate cu atribuţiile ce îi
revin;
o) întreţine relaţii cu publicul, cu organizaţiile obşteşti, realizează măsuri de informare a
societăţii asupra activităţii Armatei Naţionale;
p) îndeplineşte alte atribuţii în domeniul apărării naţionale prevăzute de legislaţie.

Modul de organizare şi structura Ministerului Apărării se stabilesc de Guvern.

Cerinţele Ministerului Apărării în domeniul apărării naţionale sînt executorii pentru toate
autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, pentru instituţiile publice, agenţii economici şi
cetăţenii Republicii Moldova.

Pe timp de pace şi de război, conducerea Forţelor Armate se efectuează de către

Comandamentul Suprem al Forţelor Armate în frunte cu Preşedintele Republicii Moldova -
Comandant Suprem al Forţelor Armate.
Întru îndeplinirea atribuţiilor sale, Comandantul Suprem al Forţelor Armate emite ordine şi
directive, obligatorii pentru întreg efectivul Forţelor Armate.
În componenţa Comandamentului Suprem intră, de asemenea, ministrul apărării, şeful
Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, comandantul Trupelor de Grăniceri, comandantul

664
665
Trupelor de Carabinieri.
Ministrul apărării este locţiitorul Comandantului Suprem al Forţelor Armate.
Organul principal care asigură Comandamentului Suprem, pe timp de pace şi de război,
planificarea, organizarea, comanda şi controlul trupelor Forţelor Armate la pregătirea lor şi la
executarea misiunilor de apărare a ţării este Statul Major General al Forţelor Armate condus de
şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale.
Statul Major General al Forţelor Armate se constituie în baza Marelui Stat Major al Armatei
Naţionale şi activează conform regulamentului aprobat de Comandantul Suprem al Forţelor Armate.
În componenţa Statului Major General al Forţelor Armate intră, de asemenea, şefii statelor
majore ale Serviciului de Grăniceri şi Trupelor de Carabinieri, alte persoane cu funcţii de
răspundere numite de Comandantul Suprem al Forţelor Armate.
Conducătorii componentelor Forţelor Armate, conducătorii structurilor de stat ce au în
componenţa lor subdiviziuni militarizate sau speciale sînt obligaţi să prezinte, la cererea şefului
Statului Major General, date despre starea trupelor (subdiviziunilor) din subordine şi propuneri
pentru întrebuinţarea lor în sprijinul Forţelor Armate în operaţii (acţiuni) de apărare sau pentru
executarea altor misiuni date de Comandantul Suprem al Forţelor Armate.
Serviciului de Grăniceri şi Departamentul Trupelor de Carabinieri al Ministerului Afacerilor
Interne efectuează conducerea unităţilor (subunităţilor) din subordine privind executarea misiunilor
ce le revin în conformitate cu Legea privind frontiera de stat a Republicii Moldova şi Legea cu
privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale Ministerului Afacerilor Interne şi asigură
pregătirea acestor unităţi (subunităţi) pentru participarea la operaţii (acţiuni) de apărare a ţării în
conformitate cu Planul de întrebuinţare a Forţelor Armate.
La declararea stării de asediu sau de război, unităţile (subunităţile) Serviciului de Grăniceri şi
ale Trupelor de Carabinieri participă la operaţii (acţiuni) de apărare a ţării sub conducerea Statului
Major General al Forţelor Armate.

3. Componenţa şi destinaţia Armatei Naţionale a RM (genurilor de armă,

genurilor de arme speciale şi trupelor de logistică a AN RM)
Armata Naţională este componenţa de bază a Forţelor Armate, care asigură, pe timp de pace şi
de război, integrarea într-o concepţie unitară a activităţilor tuturor forţelor care participă la acţiunile
de apărare a ţării.
Misiunea principală a Armatei Naţionale constă în asigurarea apărării naţionale prin
prevenirea, contracararea şi anihilarea ameninţărilor şi agresiunilor cu caracter militar
îndreptate împotriva ţării.
Armata Naţională se foloseşte în corespundere cu destinaţia ei constituţională în scopul
garantării suveranităţii, independenţei, unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării şi democraţiei
constituţionale.
Folosirea Armatei Naţionale în soluţionarea problemelor ce nu ţin nemijlocit de apărarea
statului se efectuează în exclusivitate în temeiul hotărîrii Parlamentului, iar în situaţii extreme, prin
decretul Preşedintelui Republicii Moldova.
Participarea unor unităţi (subunităţi) ale Armatei Naţionale în afara teritoriului ţării cu
efective, armament şi tehnică militară la exerciţii militare comune cu unităţi militare ale altor state
se aprobă de către Comandantul Suprem al Forţelor Armate.
Conducerea nemijlocită a Armatei Naţionale este exercitată de ministrul apărării prin
intermediul Marelui Stat Major al Armatei Naţionale.
Atribuţiile şi competenţele Marelui Stat Major al Armatei Naţionale sînt determinate de
regulamentul acestuia, aprobat de ministrul apărării.
Ministrul apărării este comandantul Armatei Naţionale.
În cazul numirii în funcţia de ministru al apărării a unei persoane civile, şeful Marelui Stat
Major al Armatei Naţionale devine concomitent şi comandantul Armatei Naţionale.
Structura generală şi efectivul Armatei Naţionale şi a instituţiilor Ministerului Apărării se
aprobă de către Parlament.

665
 666
Ministrul apărării se învesteşte cu dreptul de a modifica structura organizaţională a
statelor Armatei Naţionale şi a instituţiilor Ministerului Apărării în limitele aprobate ale structurii
generale şi ale efectivului.
Conform gradului de pregătire, Armata Naţională include:
a) forţe operaţionale (cu capacitate permanentă de intervenţie);
b) forţe cu efectiv redus (cu capacitate redusă de intervenţie);
c) unităţi nou-formate (de rezervă).
Forţele operaţionale includ unităţi militare (subunităţi) completate cu efectiv, armament şi
tehnică la un nivel ce asigură executarea misiunilor specifice.
Forţele cu efectiv redus includ mari unităţi şi unităţi militare (subunităţi), baze, depozite de
păstrare a armamentului, tehnicii şi patrimoniului militar, care au nevoie de completare cu efectiv,
armament şi tehnică, precum şi de interoperabilitate în vederea îndeplinirii misiunilor ce le revin.
Unităţile nou-formate includ unităţi militare de luptă şi de asigurare ce se constituie conform
Planului de mobilizare a Forţelor Armate.
Genurile de arme ale Armatei Naţionale:
• Subunităţile de infanterie motorizată sînt înzestrate cu armament şi tehnică militară
modernă, dispun de mare putere de foc, mare mobilitate şi capacitate de manevră.
Ele sînt capabile să ducă o luptă dîrză, de lungă durată, în orice condiţii de teren şi starea vremii.
În AN a RM sînt 3 Brigăzi infanterie moto,- forţa principală a AN.
• Subunităţile de artilerie sînt înzestrate cu obuziere, tunuri, aruncătoare de mine,
RATD şi de artileria reactivă. Subunităţile de artilerie sînt capabile să nimicească
mijloacele blindate, personalul şi mijloacele radioelectronice, punctele de comandă şi
PCO, să distrugă lucrările de fortificaţii permanente şi de companie ale inamicului,
precum şi alte obiective.
• Subunităţile de luptă antiaeriene sînt înzestrate cu rachete antiaeriene şi mitraliere
antiaeriene.
Subunităţile antiaeriene sînt destinate pentru nimicirea mijloacelor aeriene şi subunităţilor de
desant aerian ale inamicului pe căile de acces către obiectivile (trupele) apărate antiaerian.
• Subunităţile de geniu sînt destinate pentru executarea lucrărilor de distrugeri,
barajelor genistice, culoarelor prin baraje, distrugerea lucrărilor de fortificaţii şi altor
obiective întărite ale inamicului: amenajarea şi întreţinerea drumurilor, trecerilor
peste obstacole şi cursuri de apă mici, consolidarea aliniamentelor cucerite.
• Subunităţile chimice execută cercetarea de radiaţie şi chimică, decontaminarea
personalului, armamentului, tehnicii, controlul iradierii radioactive a personalului şi a
gradului de contaminare a armamentului şi tehnicii militare cu substanţe radioactive
şi toxice de luptă.
• Subunităţile de transmisiuni realizează şi menţin legătura neîntreruptă prin
mijloacele radio, cu fir, mobile şi de semnalizare cu subunităţile şi eşalonul superior.
• Subunităţile de logistică sunt destinate pentru asigurarea multilaterală a acţiunilor
de luptă (muniţii, carburanţi şi lubrifianţi, hrană şi echipament).
• Subunităţile de logistică:
- în A.N. – batalionul Independent asigurare materială;
- în Bg.I.Mo. – compania asigurare materială;
- în B.I.Mo. – plutonul asigurare materială.

666
 “Tactica generală”

TEMA 2. Obiectul şi sarcinile tacticii generale.

Şedinţa 1. Prelegere – 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Conţinutul şi misiunile tacticii generale.
2. Cerinţele MA, M.St.M, regulamentelor militare, programei de pregătire la
tactica generală.
Bibliografia:
1. Manual “Tactica” (p.I), pag.15 – 20.
2. Manual “Tactica generală”, pag.5 – 7.
3. Plan tematic la disciplina “Tactica generală”, pag.2 - 11.

1. Conţinutul şi misiunile tacticii generale.

Arta militară ca ştiinţă teoretică are trei părţi componente:

- Strategiea;
- arta operativă;
- tactica.

Strategiea se ocupă cu teoria şi pracica pregtirii statului şi FA pentru prevenirea, contracararea ameninţerilor şi
agresiunilor cu caracter militar,planificarea şi ducerea operaţiunilor de apărare.
Arta operativă ocupă un loc intermediar între strategie şi tactică şi determină misiuniile şi direcţia dezvoltării
tacticii.
Tactica provine de la cuvîntul grecesc “taktika” – arta de construire a trupelor.
Esenţa tacticii o constituie stabilirea modalităţii optime de utilizare a forţelor, mijloacelor şi terenului, în
conformitate cu legile obiective ale luptei armate, astfel încît inamicul să fie înfrînt, nimicit sau capturat.
Elementele de bază cu care operează tactica sînt:
- forţele şi mijloacele de luptă proprii;
- inamicul;
- terenul.
Acţiunile principale care duc la obţinerea succesului tacticii sînt:
- manevra;
- lupta.
Manevra asigură gruparea cea mai potrivită a trupelor pentru luptă.
Lupta asigură lovirea inamicului în scopul nimicirii lui. Ambele se realizează prin forme variate.
Domeniul tacticii cuprinde:
- tactica generală;
- tactica genurilor de arme.
Tactica generală studiază şi elaborează principiile, formele şi procedeele luptei armelor întrunite. Regulile şi
normele stabilite de tactica generală orientează acţiunile tactice ale tuturor celorlalte genuri de arme.
Tactica genurilor de arme elaborează principiile şi procedeele de întrebuinţare în luptă a fiecărei arme. De
exemplu:
- tactica subunităţilor de infanterie şi tancuri;
- tactica artileriei;
 668
- tactica subunităţilor de geniu;
- tactica aviaţiei;
- tactica forţilor marine.
Tactica generală şi tactica genurilor de arme se află într-o legătură strînsă una cu alta. Tactica generală determină
misiunile pentru subunităţi, unităţi şi mari unităţi în lupta de arme întrunite, modul şi procedeele de întrebuinţare în
comun a acestora şi prin aceasta contribuie la dezvoltarea tacticii armelor. La rîndul său, schimbările în tactica armelor
influenţează asupra dezvoltării tacticii generale, cer unele concretizări şi perfecţionări a recomandărilor acesteia.
Rolul tacticii în condiţiile contemporane, după cum confirmă experienţa războaielor şi conflictelor locale este
mare. Aceasta se determină prin aceea, că o mare importanţă în obţinerea victoriei asupra inamicului continuă să fie
lupta de arme întrunite, de asemenea posibilităţile mari, de care dispune comandamentul tactic pentru rezolvarea
misiunilor de luptă. De aceea tactica (pregătirea tactică) este una din cele mai importante părţi a pregătirii de luptă a
trupelor, disciplina de bază în instituţiile de învăţămînt militar.
Tactica este cel mai dinamic domeniu al artei militare. Schimbările în tactică se petrec pe măsura accelerării
progresului tehnic şi perfecţionării mijloacelor luptei armate, capacităţilor morale şi de luptă a efectivului armatei.
Tactica este maximal apropiată de activitatea practică a trupelor. Nivelul de dezvoltare a tacticii, calitatea pregătirii
tactice a ofiţerilor, statelor majore şi a trupelor într-o măsură mare vor contribui la obţinerea victoriei în luptă.
Cercul misiunilor tacticii este amplu. El este determinat de:
- nivelul de dezvoltare a armamentului şi tehnicii de luptă;
- aparenţa strategiei asupra caracterului unui război posibil, procedeele de dezlănţuire şi ducere a acestuia;
- misiunile concrete, care decurg din arta operativă.
În legătură cu perfecţionarea mijloacelor luptei armate misiunile principale ale tacticii sînt:
- elaborarea şi realizarea în viaţă a măsurilor, care asigură gătinţa de luptă permanentă a subunităţilor,
unităţilor şi marilor unităţi pentru îndeplinirea misiunilor de luptă în condiţiile complicate ale situaţiei terestre, aeriene
şi radioelectronice;
- elaborarea şi perfecţionarea procedeelor de ducere a acţiunilor de luptă la etapa iniţială a războiului.
Implementarea armei nucleare şi altor mijloace contemporane a luptei armate radical au schimbat caracterul
luptei şi condiţiile de ducere a acesteia.
Misiunea tacticii este de a descoperi aceste schimbări, de a cerceta natura luptei moderne, trăsăturile
caracteristice ale acesteia, legitimităţile, pregătirea, principiile şi procedeele de ducere.
Tactica elaborează procedeele de întrebuinţare a diferitor categorii de armament modern, şi de protecţie a
trupelor împotriva unui astfel de armament al inamicului.
Nimicirea inamicului în luptă se obţine prin combinarea strînsă a focului, loviturii şi manevrei subunităţilor şi
unităţilor de diferite arme. Misiunea tacticii constă în aceea, ca să găsească cea mai optimală combinare a acestor
elemente a luptei de arme întrunite şi a forţelor şi mijloacelor participante în luptă.
Una din misiunile principale ale tacticii este studierea forţelor şi mijloacelor inamicului, privivitor asupra
întrebuinţării a acestora în luptă, de asemenea asupra procedeelor de ducere a diferitor forme de luptă; determinarea
părţilor puternice şi slabe a armamentului, tehnicii, organizarea trupelor şi tacticii de acţiuni a inamicului.
În afară de aceasta, tactica studiază întrebările de conducere, de asigurare multilaterală a luptei şi elaborează
recomandările practice pentru rezolvarea lor în diferite situaţii.
Tactica are două aspecte: teoretic şi practic.
Teoria tacticii studiază:
- conţinutul şi caracterul luptei contemporane;
- dezvăluie legităţile şi principiile desfăşurării luptei cu forţe şi mijloace;
- studiază calităţile şi posibilităţile formaţiunilor militare tactice;
- elaborează metodele de pregătire şi desfăşurare a luptei.
Tezele teoretice ale tacticii îşi găsesc reflectare în regulamente de luptă, îndrumări, manuale şi alte lucrări
teoretico – militare.

Practica tacticii cuprinde activitatea comandanţilor, statelor majore în pregătirea şi desfăşurarea luptei. Ea
conţine:
668
669
- acumularea şi studierea datelor despre situaţie;
- primirea hotărîrii;
- aducerea la cunoştinţa subordonaţilor a misiunii;
- organizarea cooperării;
- organizarea nimicirii cu foc a inamicului;
- planificarea luptei;
- pregătirea subunităţilor pentru îndeplinirea misiunilor de luptă;
- ducerea acţiunilor de luptă;
- conducerea unităţilor şi subunităţilor în timpul luptei;
- asigurarea multilaterală a luptei.
Ambele aspecte ale tacticii sînt strîns legate şi se completează reciproc. Teoria se bazează pe practică şi-i
luminează calea. Practica se bazează pe teorie şi dă materialele sale din viaţa şi activitatea de luptă a trupelor pentru noi
generalizări teoretice.
Tactica este apropiată maxim de activitatea practică a trupelor. Cu ea se ocupă tot efectivul Forţelor Armate.
Nivelul de dezvoltare a tacticii, calitatea pregătirii tactice a ofiţerilor, statului major şi trupelor sînt un factor principal în
cîştigarea victoriei.
Obiectul tactica generală are scopul pregătirii studenţilor în calitate de sergenţi în rezervă pentru trupele de
infanterie motorizată, care posedă cunoştinţe profunde a bazelor teoretice şi deprinderi practice de întrebuinţare a
subunităţilor în lupta modernă de arme întrunite, cunoaşte legile şi principiile luptei armate, poate creator să aplice
principiile teoretice a regulamentelor de luptă în practică, capabil de a comanda cu grupa (plutonul).
Scopul principal al pregătirii tactice – formarea la studenţi a deprinderilor practice, capacităţilor şi calităţilor
pentru organizarea şi ducerea cu succes a luptei moderne.
Baza pregătirii tactice constituie studierea şi însuşirea de către studenţi a organizării luptei şi conducerii cu
subunităţile în luptă, acţiunilor practice în teren şi folosirea capacităţii de luptă a armamentului şi tehnicii de luptă în
condiţii de folosire de către inamic a armelor obişnuite şi a armei de nimicire în masă.
Pregătirea tactică contribuie la instruirea în complex a studenţilor, la formarea deprinderilor practice şi acţiunilor
în conducerea cu subunităţile în lupta modernă de arme întrunite, precum şi obţinerea unui înalt nivel al pregătirii de
luptă.

2. Cerinţele MA, ŞMStM, regulamentelor militare, programei de pregătire

la tactica generală.

Tactica este apropiată maxim de activitatea practică a trupelor. Cu ea se ocupă tot efectivul Forţelor Armate.
Nivelul de dezvoltare a tacticii, calitatea pregătirii tactice a ofiţerilor, statului major şi trupelor sînt un factor principal în
cîştigarea victoriei.
În ordinul Ministrului apărării: “Cu privire la bilanţul pregătirii Armatei Naţionale” în anul nou de învăţămînt şi
bilanţul activităţilor executate în anul trecut se indică pentru pregătirea tactică: “Nivelul scăzut la pregătirea tactică,
precum şi cunoaşterea sub nivel a regulamentelor de luptă”.
Pregătirea tactică este instruirea efectivului, formaţiunilor, unităţilor şi subunităţilor în pregătirea şi
desfăşurarea luptei.
Pregătirea tactică este unul din obiectele principale a pregătirii pentru luptă a trupelor şi o disciplină de bază în
şcolile militare superioare, deoarece ca într-o măsură mare asigură pregătirea ascultătorilor şi elevilor pentru acţiunile
practice în lupta contemporană, instruirea de companie a lor.
Pregătirii tactice îi este subordonată studierea tuturor disciplinelor, deoarece ea reuneşte într-un complex unic
cunoştinţele, deprinderile şi aptitudinile căpătate de militari în procesul lecţiilor de foc, tactică, pregătirea specială, de
geniu, pregătirea fizică, de front şi alte discipline de instruire. Ea este baza pregătirii de companie a trupelor. Se
datorează faptul că numai la lecţiile de tactică şi aplicaţii e posibilă apropierea maximă a condiţiilor instruirii de starea
de luptă reală.
În cursul pregătirii tactice subunităţile şi comandanţii acestora învaţă:
- a executa marşuri cu viteză înaltă şi la distanţe mari;
669
 670
- cu impetuozitate să atace inamicul, exploatînd rezultatele tuturor mijloacelor de nimicire;
- a duce cercetarea activă şi neîntreruptă;
- a executa manevra în ascuns;
- hotărîtor şi cu dîrzenie a acţiona în adîncimea apărării inamicului;
- de a forţa cursurile cu apă;
- de a trece zonele contaminate şi barajele;
- cu dîrzenie a duce lupta de apărare;
- cu pricepere să se protejeze de A.N.M. ale inamicului;
- a duce lupta într-o situaţie complicată şi brusc schimbătoare.
La pregătirea de luptă a trupelor eforturile principale se direcţionează spre sporirea calităţii pregătirii de
companie şi speciale. Atenţia principală se acordă pregătirii individuale a fiecărui militar şi subunităţii în general pentru
îndeplinirea cu succes a misiunilor în conformitate cu destinaţia de luptă în condiţiile de luptă contemporană, formării
calităţilor morale înalte şi de luptă la efectiv.
Pregătirea tactică se consideră fundamentală la pregătirea efectivului şi subunităţilor, şedinţele tactice şi tactico-
speciale se desfăşoară în complex cu îndeplinirea misiunilor de foc şi executarea măsurilor la toate formele de asigurare
a acţiunilor de luptă.
O atenţie deosebită se acordă în procesul de instruire la pregătirea plutoanelor şi companiilor asupra capacităţii
lor de a duce independent cu iscusinţă acţiunile de luptă izolat de forţele principale, în componenţa detaşamentelor
mixte şi grupelor mici de luptă, în deosebi în localităţi, în păduri, livezi şi vii, în orice condiţii ale timpului şi situaţiei.
Efectivul subunităţilor se pregăteşte timp de 9 luni de instrucţie. Pe parcursul primelor 2 luni de instrucţie se
organizează pregătirea individuală a militarilor, pregătirea specialiştilor şi studierea tehnicii şi armamentului. La
sfîrşitul perioadei de instrucţie se susţin colocvii privind accesul la exploatarea tehnicii.
Următoarele 7 luni de învăţămînt se desfăşoară închegarea de luptă a grupelor, plutoanelor, companiilor şi
batalioanelor finalizînd-o cu desfăşurarea şedinţelor de control şi aplicaţiilor de către şeful superior.
Pregătirea studenţilor se organizează şi se desfăşoară la şedinţe în conformitate cu programa pregătirii la
disciplina”Tactica generală”. Instruirea se desfăşoară în grupe de învăţămînt. Tot sistemul pregătirii de comandament se
direcţionează spre sporirea competenţei, profesionalismului, calificării şi măiestriei metodice a instruiţilor. Efortul de
bază se face asupra însuşirii practice de către studenţi întregului volum privind organizarea luptei, atenţie considerabilă
se acordă şedinţelor şi antrenamentelor privind conducerea cu focul şi subunităţile în luptă.
Misiunea studenţilor catedrei militare este de a studia profund şi pe larg principiile (articolele, noţiunile) de bază
a tacticii şi de a se învăţa de a le folosi cu dibăcie (capabil) în nimicire rapidă şi hotărîtoare a inamicului.
Atenţie principală de atras la lucrul practic în funcţia deţinută şi anume la organizarea luptei în teren, conducerea
cu subunităţile, mînuirea (stăpînirea) armamentului şi tehnicii de luptă.

La finele studierii obiectului “Tactica generală” studenţii trebuie:

să ştie:
- bazele luptei moderne de arme întrunite;
- organizarea şi conducerea cu acţiunile de luptă cu grupa, plutonul şi compania;
- bazele organizării şi ducerii luptei de către pluton;
- structura organizatorică, posibilităţile de luptă ale subunităţilor de infanterie, forţelor şi mijloacelor primite în
sprijin şi ca întărire, modul şi procedeele de întrebuinţare a lor în luptă;
- organizarea, armamentul, tehnica de luptă şi acţiunile tactice ale subunităţilor forţelor armate a statelor din
regiune şi străine;
- principiile de organizare şi metodele de protecţie contra armelor de nimicire în masă, armelor de înaltă precizie
şi mijloacelor incendiare, măsurile restabilirii capacităţii de luptă a subunităţilor subordonate;
- asigurarea multilaterală a acţiunilor de luptă şi tehnico – materială a subunităţilor de luptă;
- cerinţele principale pentru conducerea (pe ascuns) în secret a trupelor în luptă;
- metodele de organizare a pregătirii de luptă a efectivului subunităţilor, organizarea şi desfăşurarea instrucţiilor
670
671
tactice.

să poată:
- organiza lupta în cadrul grupei şi plutonului de infanterie motorizată şi să conducă cu acţiunile lui în luptă;
- organiza lupta în condiţii deosebite şi izolat;
- să folosească cu iscusinţă şi eficient posibilităţile de luptă ale armamentului din dotare şi ale tehnicii de luptă,
să pună la timp şi corect misiunile de luptă mijloacelor de foc şi subunităţilor primite ca întărire şi în sprijin;
- acţiona în condiţii complicate, folosirii de către inamic a armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare,
şi să organizeze protecţia efectivului subunităţilor contra acestor arme, să ia măsuri pentru restabilirea capacităţii de
luptă;
- folosi practic mijloacele de protecţie individuală şi colective, aparatele de control chimic şi de radiaţie;
- organiza asigurarea multilaterală a acţiunilor de luptă şi tehnico – materială a subunităţilor în luptă;
- organiza legătura în subunităţi şi de a lucra practic cu mijloacele de transmisiuni;
- îndeplini personal normativele tactice prevăzute în culegerile de normative;
- asigura şi a menţine subunitatea în stare înaltă în pregătirea de luptă;
- organiza şi petrece instrucţii tactice cu efectivul subunităţii.

Să facă cunoştinţă:
- cu structura organizatorică a unităţilor şi marilor unităţi ale Forţelor Armate ale Republicii Moldova;
- cu bazele organizării şi acţiunile în luptă de către compania de infanterie motorizată;
- cu bazele organizării şi ducerea luptei de către unităţile de artilerie, antiaeriene şi genurile de arme ale Forţelor
Armate ale Republicii Moldova.

671
 TEMA 3. Bazele luptei moderne de arme întrunite.
Şedinţa 1. Prelegere – 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Esenţa şi trăsăturile caracteristice ale luptei moderne de arme întrinite.
Cerinţele către lupteă modernâ de arme întrunite .
2. Forţele şi mijloacele luptei moderne de arme întrunite.Mijloacele pentru
nimicirea inamicului şi caracteristicile lor.
3.Formele luptei de arme întrunite. Metodele de constituire a dispozitivelor
subunităţilor şi caracteristicile lor concise .
Bibliografia:
1. Tactica, pag.20-25
2. Tactica generală “Ghid”.
3. Manual “Tactica în întrebări şi răspunsuri”.
4. Manual “Pregătirea ofiţerului în rezervă”, pag.
5. Manual “AN – 4 (pluton, grupă, soldat)”, Bucureşti, pag. 5-20
6. RLTU (§ 3), pag.

1. Esenţa şi trăsăturile caracteristice ale luptei moderne de arme întrinite.

Cerinţele către lupteă modernâ de arme întrunite.

Prin esenţa luptei moderne de arme întrunite trebuie de înţeles sensul ei, principalul prin ce se
deosebeşte de alte fenomene şi procese a luptei armate, şi în primul rind de luptele care se duceau în
războaiele trecute.
Din timpurile străvechi, pînă la apariţia armelor de foc, esenţa luptei era confruntarea corp la
corp a luptătorilor, înarmaţi cu arme albe.
Odată cu apariţia, dezvoltarea şi perfecţionarea armelor de foc un element de mare
însemnătate devine focul, care a dat părţilor luptătoare de a duce lupta la distanţa, neîntrînd în
contact nemijlocit (dar nici excluzînd aceasta) şi în acest mod s-a mărit amploarea spaţială,
suprafaţa de acţiuni, care la fel a fost esenţială pentru evoluţia societăţii şi domeniului militar.
Înzestrarea în masă a trupelor cu artilerie, mitraliere, întrebuinţarea tancurilor şi aviaţiei a
adus la aceea, că succesul pe cămpul de luptă a devenit posibil în rezultatul eforturilor concordate,
comune ale subunităţilor, unităţilor şi marilor unităţi a tuturor genurilor de arme care participă în
luptă. Lupta a început să capete trăsături de luptă de arme întrunite, amploarea spaţială suprafaţa
(teritoriul) de acţiuni a ei s-a mărit şi mai mult.
Lupta – confruntarea armată şi organizată a subunităţilor şi unităţilor dintre părţile
luptătoare pentru obţinerea victoriei.Ea este forma de bază a acţiunilor tactice a trupelor şi prezintă
lovituri, foc şi manevră, care sînt coordonate după scop, loc şi timp, în scopul nimicirii (distrugerii)
inamicului sau luarea prizonierilor lui, cucerirea raioanelor importante (aliniamentelor, abiectivelor)
în ofensivă, sau menţinerea lor în apărare, precum şi îndeplinirea altor misiuni tactice.
Esenţa luptei constă în provocarea (producerea) unei lovituri de foc inamicului, şi în
ruperea apărării de poziţie cu dezvoltarea ulterioară a succesului în lupta de ofensivă, sau în
provocarea loviturii de foc inamicului care înaintează în combinare cu menţinerea trainică a
poziţiilor ocupate în apărare.
Forţele armate a tuturor statelor, sunt înzestrate cu diferite tipuri de tehnică modernă şi
armament puternic, de aceea lupta poate să se desfăşoare în diferite condiţii: pe uscat, pe apă şi în
aer.
Lupta poate fi:
- aeriană – care se desfăşoară în aer cu mijloacele aeriene;
- antiaeriană – care se duce cu mijloacele antiaeriene împotriva ţintelor aeriene a inamicului;
673
- maritimă – care se desfăşoară pe apă (mare, rîu, ocean) cu mijloacele maritime;
- de arme întrunite – care se desfăşoară cu întrebuinţarea diferitor genuri de arme.
Lupta modernă a trupelor de uscat este lupta de arme întrunite, aşa cum, în ea participă
subunităţile şi unităţile tuturor genurilor de armă şi armă specială, aviaţia, iar în apropiere de litoral
şi forţile maritime.
Scopul luptei este nimicirea sau capturarea personalului inamicului, distrugerea sau
captarea armamentului şi tehnicii de luptă şi înfrîngerea voinţei lui de a opune rezistenţa mai
departe.
El se atinge prin:
- executarea unor lovituri puternice a tuturor tipurilor de arme;
- acţiunile active şi hotărîtoare a subunităţilor şi unităţilor în îmbinare cu efectuarea unei
manevre îndrăzneţe (curajoase);
- încordarea deplină a eforturilor morale şi fizice a efectivului, gradului lui de închegare de
luptă şi voinţei de a obţine victoria (de a învinge).
Din anii 50 odată cu introducerea în dotarea unui şir de state a armei nucleare, iar apoi şi a
rachetelor, caracterul luptei de arme întrunite esenţial s-a schimbat. De aceea lupta modernă de
arme întrunite poate să se desfăşoare în condiţiile:
- cu întrebuinţarea armei nucleare şi altor mijloace de nimicire în masă:
- cu întrebuinţarea numai armei obişnuite;

În condiţiile de întrebuinţare a armelor obişnuite (clasice) metoda de bază de ducere a luptei

este nimicirea (distrugerea) consecutivă a grupărilor inamicului.
Aici o deosebită importanţă au:
- eficienţa loviturii cu foc a inamicului concomitant cu acţiunile asupra rezervelor lui şi a
obiectivelor importante în adîncime (din spatele lui);
- concentrarea la timp a mijloacelor şi forţelor pentru menţinerea poziţiilor şi raioanelor
importante şi acumularea eforturilor pentru dezvoltarea succesului în direcţia principală.
- gătinţa de luptă permanentă a trupelor pentru acţiunile în condiţiile de folosire a ANM.

Fiecare luptă, dusă în una şi aceeaşi operaţie şi în acelaşi timp, are particularităţile
caracteristice numai ei, determinate de condiţiile concrete ale situaţiei. Cu toate acestea, luptei de
arme întrunite, ca un fenomen al luptei armate, indiferent de tipul şi condiţiile desfăşurării, îi sînt
caracteristice şi unele particularităţi unice.
Lupta modernă de arme întrunite se caracterizează prin:
- hotărîrea acţiunilor de luptă;
- dinamism şi manevrabilitate înaltă;
- durata scurtă a acţiunilor de luptă;
- intensitatea înaltă a acţiunilor de luptă;
- schimbări bruşte şi rapide ale situaţiei;
- diversitatea de forme şi procedee de luptă;
- desfăşurarea acţiunilor de luptă pe pămînt şi în aer, pe un front larg, la o adîncime mare şi
ducerea lor într-un ritm rapid.
Dotarea trupelor cu armament modern, tehnică nouă a creat condiţii noi pentru acţiunile de
luptă, a produs schimbări radicale în desfăşurarea luptei, în rezultatul cărora au apărut trăsături
caracteristice în lupta de arme întrunite, care o deosebesc de luptele războiului în trecut.
Hotărîrea acţiunilor de luptă este determinată de hotărîrea scopurelor politice şi militare,
de calităţile morale şi de luptă ale efectivului, de folosirea mijloacelor moderne puternice de luptă.
Din punct de vedere tactic, hotărîrea acţiunilor de luptă se determină dintr-o parte prin posibilităţile
mijloacelor noi de luptă, iar pe de altă parte se determină prin cerinţele strategiei şi artei militare, de
exploatarea (folosirea) maximală a rezultatelor întrebuinţării acestor mijloace pentru îndeplinirea cu
success a misiunilor ce rezultă din scopurile politice a luptei armate.

673
 674
Hotărărea se manifestă prin scopurile luptei şi procedeele de realizare a ei, prin
capacităţile comandanţilor de a lua hotărîri dîrze şi de a le înfăptui perseverant în viaţă, prin
acţiunile energice, active, pline de spirit şi sacrificiu ale trupelor, prin tendinţa dîrză şi voinţa
neclintită de a îndeplini misiunea de luptă în orice condiţii.
Intensitatea înaltă de luptă se datorează tendinţelor şi posibilităţilor părţilor beligerante
de a duce acţiuni de luptă hotărîtoare cu obiectivul bine determinat
Durata scurtă a luptei moderne este determinată de puterea mijloacelor contemporane de
distrugere folosite, acţiunea lor fulgerătoare, capacitatea trupelor de a produce distrugeri
considerabile inamicului, de a ataca din mers şi de a finalize zdrobirea lui în urma loviturilor de foc
într-un ritm rapid şi de a dezvolta succesul în adîncime.
Schimbările bruşte şi rapide ale situaţiei sînt determinate de timpul în care se petrec
schimbări radicale ale situaţiei, stării şi caracterul acţiunilor trupelor părţilor beligerante şi depind
de capacitatea mijloacelor de distrugere să distrugă sau să nimicească unele obiective ale inamicului
într-un timp scurt, precum şi de viteza deplasării trupelor.
(Schimbările bruşte ale situaţiei sînt determinate de timpul în care se petrec schimbări
radicale ale situaţiei, stării şi capacităţii mijloacelor de distrugere, să distrugă sau să nimicească
unele mijloace ale inamicului).
Schimbările bruşte ale situaţiei sînt determinate (condiţionate) de schimbările calitative
ale componenţei grupărilor proprii şi ale inamicului, raportului forţelor şi mijloacelor, situaţiei
radioactivp şi chimică, apropierea rapidă a rezervelor, debarcarea desantului, lovituri puternice şi
prin surprindere ale elicopterelor de luptă şi ca urmare a schimbului brusc a procedeelor de acţiuni,
trecerea de la o formă de luptă la alta.
Vorbind despre formele şi procedeele de luptă se are în vedere ordinea folosirii forţelor şi
mijloacelor la îndeplinirea misiunilor puse. Metodele de ducere a luptei se schimbă în continuu şi se
perfecţionează pe măsura dezvoltării bazei materiale. Ele, de asemenea, depind de misiunile
trupelor, condiţiile de îndeplinire a lor, posibilităţile de luptă ale unităţilor, componenţa şi caracterul
acţiunilor inamicului, condiţiile terenului.
Cerinţele luptei moderne de arme întrunite prezentate către trupe provin din
caracteristicile ei şi sînt următoarele:
-executarea permanentă a observării şi cercetării.
-folosirea eficientă a armamentului, tehnicii militare, mijloacele de protecţie şi de mascare.
-mobilitate înaltă şi nivelul înalt de organizare.
-voinţa neclintită de a învinge inamicul.
-disciplina militară fermă.
-nivelul înalt de închegare de luptă.
- starea gata a armamentului şi tehnicii.
-executarea acţiunilor prin surprindere şi prevenirea surprinderii.
- organizarea şi conducerea cu componenţa acţiunilor de luptă.
- aprovizionarea completă şi la timp a subunităţilor cu toate cele necesare.
Aceasta se obţine:
- prin menţinerea permanentă a nivelului stării pregătirii în vederea luptei;
- prin cunoaşterea multilaterală a inamicului şi devansarea lui în acţiuni;
- prin nimicirea oportună (la timp) a mijloacelor de nimicire în masă;
- prin nimicirea eficientă cu foc a inamicului;
- prin concentrarea cu pricepere (cu iscusinţă) a eforturilor principale a trupelor pe direcţia
principală;
- prin cooperarea precisă (exactă) a tuturor forţelor şi mijloacelor;
- printr-o protecţie (apărare) antiaeriană a trupelor sigure;
- prin producerea loviturii cu rapiditate pe toată adîncimea dispozitivului de luptă a
inamicului;
- prin executarea cu iscusinţă a manevrei cu forţele şi mijloacele;
- prin surprindere;
- prin continuitatea ducerii acţiunilor de luptă;
674
675
- prin iniţiativă şi modul de acţiuni creator;
- ptin dispersarea trupelor şi folosirea judicioasă a posibilităţilor de protecţie a terenului;
- prin iscusinţa creată a dispozitivelor de marş , dispozitivelor premergătoare de luptă şi de
luptă;
- prin organizarea bine chibzuită a conducerii subunităţilor şi asigurării acţiunilor de luptă a
lor;
- prin îndeplinirea conştiincioasă de către toţi militarii a datoriei militare;
- prin fermitate, dîrzenie,vitejie,curaj şi voinţa neclintită de a învinge inamicul în orice
condiţii;
- prin cunoaşterea de către comandanţi a subordonaţilor săi;
- prin contactul personal cu ei, atenţia către nevoile şi cerinţele lor, greutăţile din viaţă de
luptă;
- prin exigenţa înaltă către subordonaţi.

2. Forţele şi mijloacele luptei moderne de arme întrunite.Mijloacele pentru

nimicirea inamicului şi caracteristicile lor.
În noţiunea “Forţe şi mijloace” intră personalul şi armamentul subunităţilor şi unităţilor
destinat pentru ducerea şi asigurarea acţiunilor de luptă.
Mijloacele de luptă armată influenţează cel mai mult asupra caracterului luptei şi
metodelor de acţiunile a trupelor. Apariţia armamentului nou întotdeauna duce la schimbări în
tactica trupelor.
În lupta modernă de arme întrunite se folosesc atît armele clasice (obişnuite) cît şi armele
de nimicire în masă. În ultima perioadă, pericolul folosirii ANM considerabil a scăzut şi conform
opiniilor multor politicieni şi militari occidentali, practic este egal cu zero.

Din cele mai răspîndite arme clasice (obişnuite) fac parte:

- Artileria (obuziere, tunuri, aruncătoare de mine, RATD, artileria reactivă).
- Tancurile (uşoare, medii şi grele).
- Maşinile de luptă de infanterie (TAB) MLD.
- Mijloacele apărării antiaeriene.
- RACHETELE.
- Armele de foc de infanterie (cu glonţ).
- Forţele şi mijloacele de neutralizare radioelectronică.
- Aviaţia.
-Armele de precizie înaltă.

Armele clasice sînt constituite din toate mijloacele de foc şi de şoc (lovire), care folosesc
muniţii de artilerie, aviaţie, cu glonţ, de geniu, rechete cu amorsă (încărcătură) obişnuită, incendiare
şi amestecuri incendiare.

Artileria. Rolul artileriei, ca un mijloc de luptă în condiţiile contemporane, se

determină de necesitatea şi posibilitatea folosirii sale largi pentru lupta cu mijloacele tactice de
lovire nucleare, pentru nimicirea artileriei, tancurilor, mijloacelor antitanc şi de foc, personalul
punctelor de conducere, mijloacelor antiaeriene, mijloacelor radioelectronice, pentru distrugerea
lucrărilor de fortificaţie a inamicului în apropierea trupelor sale şi a numeroaselor obiective din
adîncime.
Artileria de cîmp contemporană este reprezentată de obuziere, tunuri, aruncătoare de
mine, rachete antitane dirijate şi de artileria reactivă.
Obuzierele au unele superiorităţi faţă de tunuri. Ele au greutate mai mică, un proiectil mai
mare şi respectiv, sînt capabile să realizeze misiunile de foc cu o mai mare eficacitate.

675
 676
O calitate de mare importanţă a tunurilor o constituie bătaia cu o distanţă a loviturii
directe mare. În afară de aceasta tunurile în toate condiţiile sînt un mijloc de luptă de mare siguranţă
cu tancurile.
Un tip important al armamentului de artilerie sînt aruncătoarele de mine. Ele sînt simple
după construcţie, au o greutate comparativă mică şi permit utilizarea minelor fugase (explozive) cu
o greutate mare a încărcăturii explozive şi asigură distrugerea pe o suprafaţă mare, la executarea
focului cu minele cu schije şi cu minele cu efect prin schije şi suflu.
În legătură cu creşterea focului tancurilor în luptă, îmbunătăţirii caracteristicilor sale
tactico – tehnice, un mare rol, în condiţiile contemporane, îi revine artileriei antitanc, dezvoltarea
căreia se efectuează în cîteva direcţii.
Cel mai eficient mijloc de luptă cu tancurile şi alte blindate ale inamicului sînt rachetele
antitanc dirijate. Prioritatea lor faţă de alte sisteme de artilerie antitanc este în distanţa mare a
focului eficace, a preciziei şi a capacităţii perforante mari, manevrabilitatea şi simplitatea în
deservire.

Cele mai răspîndite mijloace antitanc sînt rachetele antitanc dirijate.

- Prima generaţie – 400 – 1000 m.
- A doua generaţie – 25 – 6000 m.
Probabilitatea loviturii = 90%
Capacitatea perforantă pînă la 600 mm.
Un tip important de armament al subunităţilor de infante motorizată sînt şi aruncătoarele
de grenade pe afet – SPG – 9. D= 400 – 1300 m. ,sparge blindajul de pînă la 300 mm şi nimeceşte
forţa vie a inamicului.
Densitatea mijloacelor antitanc ajung pînă la 50 buc/l km de front, iar pe direcţia concentrării
eforturilor principale pînă la 100 buc/l km de front.

O mare dezvoltare a primit artileria reactivă de cîmp. Prioritatea a ei este capacitatea de a

duce un foc masiv şi capacitatea mare de manevre. Perfecţionarea sistemelor reactive de foc în salve
se efectuează în direcţia lărgirii domeniului de utilizare, despre ce ne mărturiseşte faptul elaborării
pentru acest sistem a muniţiilor cu casete pentru lupta cu tancurile, minării la distanţa a terenului,
precum şi a muniţiilor cu explozie în volum pentru nimicirea personalului, mijloacelor de foc şi
deminarea suprafeţelor minate.
Tancurile. Rolul tancurilor în lupta contemporană a crescut considerabil,
deoarece ele au o capacitate mare de rezistenţă la loviturile atomice ale inamicului, posibilitatea de
a desfăşura acţiuni de luptă cu succes pe o suprafaţă infectă, cum ziua, aşa şi noaptea, într-un ritm
rapid.
Tancurile moderne posedă o putere de foc cu mult mai mare decît tancurile din perioada
celui de-al doilea război mondial. Aceasta se datoreşte folosirii tunurilor de calibru mare, cu viteza
iniţială mare a proiectilelor, unor sisteme de ochire mai performante, precum şi mecanizării
încărcării.
Tancurile se înzestrează cu stabilizatoare şi armament în două planuri. Sunt dotate cu
telemetru cuantic, aparat de ochire pe timp de noapte cu raze ifraroşii, sisteme de protecţie
antiatomică şi antichimică, aparat pentru stingerea automată a incendiului, ş.a.
O mare atenţie se acordă ermetizăeii tancurilor, care se legată de necesitatea trecerii
obstacolelor acvatice pe albia acestora fund şi asigură protecţia echipajului împotriva armelor de
nimicire în masă.
Blindajul turelei moderne atinge pînă la 500 mm şi mai mult. Însă ea se sparge de
către mijloacele antitanc moderne existente. De aceea se duc lucrări în diferite domenii cu scopul
ridicării capacităţilor de protecţie a tancurilor, cum sînt:
- căutarea unor materiale noi pentru blindaje;
- construirea blindajului din mai multe straturi;
- micşorarea înălţimii şi siluetei tancului;
- ridicarea capacităţii de manevră pe cîmpul de luptă, ş.a.

676
677

În funcţie de greutate şi întrebuinţarea lor tancurile se divizează în:

- tancuri uşoare (pînă la 20 t, recunoaştere);
- tancuri medii (20 – 40 t, tipul de bază);
- tancuri grele (mai mult de 40 tone).

Maşinile de luptă (ML) considerabil şi-au mărit posibilităţile de manevră, puterea (forţa)
de lovire, puterea de foc şi capacităţile de protecţie blindată a infanteriei. ML moderne au o
protecţie blindată cu siguranţa contra armelor cu glonţ (de infanterie) şi schijelor proiectilelor, o
accesibilitate înaltă (urcă o pantă de 30) viteza de deplasare 60 – 75 km/h, ele pot fi transportate cu
avionul şi pot traversa cursurile de apă cu V = 6 – 7 km/h.
Majoritatea ML au motor diesel cu puterea 260 – 600 c/p.
Perfecţionarea ML este orientată la ridicarea puterii de foc şi întărîrea capacităţii de
protecţie.
Prima problemă se rezolvă prin majorarea calibrului armamentului de bază, mărirea puterii
muniţiilor, stabilizarea armamentului şi aparatelor de ovhire în două şi chiar în trei planuri, precum
şi prin înzestrarea ML cu rachete antitanc dirijate.
Pentru întărirea capacităţii de protecţie a ML se preconizează pe larg a materialelor noi,
planşelor blindate de construcţii speciale.

Mijloacele de apărare antiaeriene.

Pentru lupta cu inamicul aerian în sistemul de apărare antiaeriană se folosesc diferite tipuri
de rachete şi mijloace radiotehnice. În afară de aceasta pentru lupta cu ţintele aeriene la înălţime
mică se foloseşte focul armelor cu glonţ.
Un mijloc mai eficace al apărării antiaeriene sînt rachetele dirijate. Ele au o viteză mare,
înălţimea şi distanţa de zbor de cîteva zeci de km, precizie de lovitură, care este obţinută datorită
dirijării rachetelor de zbor.
Dirijarea zborului rachetelor şi orientarea ei spre ţintă se efectuează de pe staţiile de
dirijare terestră. În afară de aceasta rachetele pot avea sistemul de autodirijare, care asigură o
precizie în distrugerea ţintelor aeriene.
Sistemul de artilerie antiaeriană se împarte în artileria de calibru mic (20 – 60 mm), mediu
(60 – 100 mm) şi mare (peste 100 de mm). Unităţile de rachete sînt dotate cu staţii de radiolocaţie şi
sisteme automate de dirijare a focului. Ele permit depistarea inamicului aerian la distanţe mari şi
determinarea coordonatelor sale în orice timp al zilei şi nopţii şi în diferite condiţii climatice.

RACHETELE. Există diferite tipuri de rachete dirijate şi nedirijate: tactice, operativ-tactice

şi strategice.
În dependenţă de locul aflării startului şi ţintei toate tipurile de rachete se pot clasifica în
patru clase:
1. Sol – sol.
2. Sol – aer.
3. Aer – aer.
4. Aer – sol.
Cele mai răspîndite sunt rachetele sol – sol.
Aviaţia de front şi de trupe este destinată pentru acţiuni comune cu trupele de uscat, dar
pot îdeplini şi misiuni îndependente. Rolul aviaţiei în acţiunile de luptă ale trupelor de uscat se
determină îndeosebi de aşa calităţi de luptă, ca capacitatea mare de manevrare, capacitatea de a-şi
concentra repede forţele într-o direcţie oarecare, de a transfera loviture de la un obiectiv la altul,
combinarea cercetării de sine stătătoare cu nimicirea spontană a obiectivelor descoperite şi
determinarea rezultatelor loviturii.
Aviaţia este un mijloc eficace a apărării antiaeriene, al recunoaşterii, al nimicirii ţintelor
mici şu mobile. Are un mare rol în transportarea, desantarea trupelor şi a mijloacelor materiale.
Armele de precizie înaltă.

677
 678
La aceste arme se referă aşa sisteme de arme, în care precizia determinării coordonatelor
ţintei, timpul reacţiei armei şi calitatea ochilei asigură nimicirea ţintei cu prima lansare (lovitură) cu
o probabilitate nu mai mică de 0,6 într-o scară reală de timp. A ceasta se asigură cu o rapiditate
mare.
Către armele de precizie înaltă se atribuie:
- complexele de recunoaştere şi lovire;
- sisteme automate de dirijare a focului;
- complexul de rachete de cîmp;
- rachete dirijate de diferite clase:
- rachete antiradiolocaţie;
- bombe de aviaţie dirijate şi rachete.
Complexele de recunoaştere şi lovire (foc) sînt cele mai eficace tipuri al armelor de mare
precizie. Mijloacele de recunoaştere şi de lovire de precizie înaltă sînt reunite într-un sistem
automatizat de dirijare, care permite îndeplinirea misiunilor de recunoaştere şi de lovire practic în
scara reală a timpului.
Mijloacele de recunoaştere se pot afla pe elicoptere şi la punctele de dirijare terestră.
Punctul de dirijare terestră mobil include mijloace automate de adunare, prelucrare de informaţie,
de recunoaştere şi elaborarea comenzilor pentru orientarea rachetelor (proiectivelor) în ţintă.
Aparatajul se instalează în cîteva vehicole speciale.

Mijloacele de lovire de precizie înaltă sînt:

- rachete dirijate şi autodirijate de clasa sol – sol şi aer – sol
- bombe de aviaţie dirijate;
- proiectile de artilerie dirijate cu raza laser;
Particularităţile armelor cu glonţ sînt:
- automatizare completă;
- comoditatea folosirii în timpul tragerii din mers, din ML, TAB şi alte maşini blindate;
- nivelul înalt de unificare;
- manrevrabilitatea înaltă;
- construcţia simplă;
- sînt simple în exploatare;
- sînt sigure în lucru;
- sînt universale etc.;
La rînd cu dezvoltarea mijloacelor de luptă în ultimii ani s-au atins succese mari în
dezvoltarea tehnicii de geniu, mijloacelor de transmisiuni, reacunoaştere, conducere şi mijloacelor
de transportare a trupelor.
Schimbările calitative a mijloacelor de luptă, apariţia unor tipuri noi de arme şi tehnică de
luptă au impus schimbări radicale în caracterul luptei de arme întrunite.

3. Formele luptei de arme întrunite . Metodele de constituire a dispozitivelor

subunităţilor şi caracteristicile lor concise.
În tactica militară există două forme de bază ale luptei:
- apărarea;
- ofensiva;
Apărarea – este forma de luptă de bază, care se execută în scopul respingerii ofensivei
inamicului şi interzicerii pătrunderii acestuia în dispozitivul de apărare.
Ofensiva – este forma de luptă, care se execută în scopul nimicirii sau capturării într-un
timp scurt al inamicului şi eliberării teritoeiului naţional, ocupat de acesta.

Metodele de constituire a dispozitivelor subunităţilor şi caracteristicile lor concise.

678
679

Pentru îndeplinirea misiunilor, plutonul adoptă:

- dispozitiv de marş;
- dispozitiv de staţionare;
- dispozitiv premergător de luptă;
- dispozitiv de luptă;
Iar grupa, adoptă formaţia de marş şi dispozitiv de luptă trăgători în lanţ.
Dispozitivele trebuie să fie lipsite de schematizm şi uşpr adaptabile la cerinţile luptei.
Dispozitivul de marş reprezintă dispunerea subunităţilor şi mijloacele acestuia în coloană
de marş. El trebuie să asigure:
- deplasarea subunităţii la timp şi cu întreaga capacitate de luptă;
- desfăşurarea rapidă în dispozitiv premergător de luptă sau de luptă şi realizarea manevrei
ordonate;
- păstrarea capacităţii de luptă a personalului şi tehnicii militare;
- conducerea fermă şi neîntreruptă a subunităţilor;
- vulnerabilitatea redusă faţă de loviturile mijloacelor de nimicirea în masă, mijloaxelor
incendiare şi ale aviaţiei inamicului;
- viteza stabilită pentru deplasare.
Dispozitivul de marş se adoptă prntru deplasarea la marş, urmărirea inamicului şi în alte
situaţii tactice.
Dispozitivul premergător de luptă reprezintă dispunerea subunităţilor pe coloane de
plutoane (companii), care se deplasează la intervale variabile, astfel încît să asigure:
- desfăşurarea rapidă în dispozitiv de luptă şi vulnerabilitatea cît mai mică faţă de loviturile
aviaăiei şi focului artileriei inamicului;
- schimbarea cu uşurinţă a direcţiei de deplasare;
- executarea de manevre în timp scurt;
- trecerea rapidă a raioanelor de teren contaminate sau distrugeri.
Dispozitivul premergător de luptă poate fi cu toate companiile ( plutoanele) în linie, în
triunghiri, cu vîrful înapoi (înainte) sau eşalonat la dreapta (stînga).
Dispozitivul de luptă reprezintă modul de grupare a forţelor şi mijloacelor pentru
ducerea luptei. El trebuie să asigure cele mai favorabile condiţii pentru ducerea luptei cu inamicul,
folosirea mijloacelor de foc şi avantajelor terenului.
Cînd subunitatea acţionează înbarcat pe TAB (MLI) – dispozitivul de luptă este în linie de
luptă, cînd subunitatea acţionează pe jos, dispozitivul de luptă este desfăşurat în lanţ de trăgători.
Dispozitivul de luptă poate fi:
- pentru batalion într-un eşalon sau în două eşaloane cu forţele principale în eşalonul Ι sau în
adîmcime.
Cînd batalionul nu-şi constituie, eşalonul ΙΙ- formează o rezervă. Eşalonul ΙΙ (rezerva după ce
a fost introdus în luptă trebuie să fie reconstituit în cel mai scurt timp.
Dispozitivul de luptă al companiei se constituie, de regulă, pe un eşalon, avînd plutoanele
dispuse în linie, triunghi, cu vîrful înapoi (înainte) sau eşalonat spre dreapta (stînga). În acest caz se
constituie şi o rezervă. În unele situaţii de luptă, compania poate să-şi constituie dispozitivul de
luptă pe ΙΙ eşaloane (localităţi şi raioane fortificate).
Dispozitivul de staţionare al batalionului (companiei) constă în dispunerea dispersată a
subunităţilor în raionul stabilit şi se compune din:
- elemente de siguranţă nemijlocită şi din siguranţa de staţionare;
- subunitate de serviciu;
- subunităţile şi mijloacele dispuse în raionul de staţionare.
Subunitatea de serviciu se destină pentru respingerea unor acţiuni executate prin
surprindere de inamic şi poate avea valoare pînă la o companie – la batalion şi pînă la un pluton – la
companie, în situaţie cînd acţionează independent sau izolat.

679
 680

TEMA 3. Bazele luptei moderne de arme întrunite.

Şedinţa 2. Prelegere – 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Componentele principale ale luptei moderne de arme întrinite .
2. Principalele noţiuni, definiţii şi termini tactici .

Bibliografia: Tactica, pag.20-25. Tactica generală “Ghid”. Manual “Tactica în

întrebări şi răspunsuri”. Manual “Pregătirea ofiţerului în rezervă”, pag.56-89. Manual
“AN – 4 (pluton, grupă, soldat)”, Bucureşti, pag. 5-20. RLTU (§ 3), pag. 37-54.

1. Componentele principale ale luptei moderne de arme întrinite.

Componentele principale ale luptei moderne de arme întrunite sunt:
- lovitura;
- manevra;
- focul;
Lovitura – nimicirea concomitentă a grupărilor de trupe şi obiective a inamicului prin
acţiuni puternice asupra lor cu toate mijloacele şi trupele.
Tipurile de lovitură:
După tipul de armament folosit şi forţele participante loviturile pot fi:
- nucleare;
- de foc;
- lovituri cu trupe.
După mijloacele de transportare:
- de rachete;
- de artilerie;
- de aviaţie.
După cantitatea mijloacelor ce participă şi obiectivelor de nimicire:
- masate;
- grupate;
- izolate.
Manevra-mişcarea organizată a unităţilor şi subunităţilor în timpul luptei într-o direcţie nouă
cu scopul ocupării unei poziţii mai avantajoase faţă de inamic şi crearea ( realizarea) unei grupări de
forţe şi mijloace necesare în locul şi la timpul stabilit, precum şi transportarea (schimbul) direcţiei
(mascarea, repartiţia) loviturilor şi focului pentru nimicirea mai eficace a inamicului, respingerea
acţiunilor lui sau ieşirea de sub loviturile acestuia.
La baza manevrei trebuie să fie folosirea, exploatarea la timp şi cît mai completă a rezultatelor
nimicirii (distrugerii) prin foc a inamicului.
Manevra trebuie să fie simplă, să se încadreze în concepţia eşalonului superior, să corespundă
misiunii primite şi să se execute în ascuns, la timp şi prin surprindere.
Astfel, din această definiţie se trage că manevra poate fi:
- cu subunităţile (cu forţele şi mijloacele);
- cu focul;
- cu loviturile.
680
681

Cele mai simple tipuri de manevră cu subunităţile sînt:

- învăluirea;
- ocolirea;
- îmbinarea lor;
- retragerea.

De obicei învăluirea, ocolirea ţşi îmbinarea lor se efectuează în timpul luptei de ofensivă
(luptei de întîlnire, contraatacului).
Retragerea, se adoptă în lupta de apărare, şi numai cu permisiunea comandantului
superior.
Manevra de învăluire – este o manevră realizată de trupe cu scopul ieşirii şi lovirii
inamicului în flanc. Ea se realizează într-o cooperare strînsă a focului şi acţiunilor tactice.
Manevra de ocolire – este o manevră mai adîncă ce se realizează cu scopul ieşirii şi
lovirii inamicului din spate. Ea se reslizează printr-o cooperare tactică cu subunităţile, care
acţionează din faţa (front) şi desantul tactic.
Manevra de retragere se efectuează cu scopul scoaterii trupelor sale de sub loviturile
inamicului şi ocupării unei poziţii mai avantajoase.
Pentru executarea manevrei se folosesc rezultatele nimicirii cu foc a inamicului,
flancurile deschise, intervalele, cutele de teren, căile de acces ascunse, aerosolii (fumurile), iar în
apărare, în afară de aceasta, tranşeele şi şanţurile de comunicaţie.
Executarea bruscă a manevrei se realizează prin organizarea ei în termen scurt, deplasarea
rapidă a unităţilor, trecerea din mers a diferitor obstacole şi puncte de rezistenţă a inamicului prin
folosirea trupelor pe calea aerului, prin asigurarea multiraterală calitativă şi oportună.
Focul – constituie mijlocul principal a subunităţilor pentru nimicirea inamicului. Focul
înseamnă nimicirea inamicului din diferite tipuri de arme. El se execută cu scopul nimicirii,
neutralizării şi hărţuirii inamicului, distrugerea obiectivelor acestuia şi îndeplinirea misiunii de luptă
de către subunităţi. Eficacitatea focului în timpul luptei se realizează prin mascarea lui, executarea
prin surprindere, precizie şi conducerea iscusită cu dînsul.
Rolul focului în lupta modernă de arme întrunite esenţial a crescut. Focul pregăteşte şi
însoţeşte lovitura trupelor, asigură dezvoltarea ei rapidă, creează condiţiile necesare pentru
executarea manevrei.
Puterea acţiunii prin foc constă în întrebuinţarea concordată a focului artileriei, loviturilor
aviaţiei, elicopterelor de luptă, rachetelor cu încărcătură obişnuită, precum şi a focului subunităţilor
de tancuri şi infanterie motorizată. Posibilităţile sporite ale mijloacelor de foc permit ducerea luptei
de foc îndepărtată. .
Focul se clasifică:
a) după misiunile tactice ce le îndeplineşte:
- de nimicire;
- de neutralizare;
- de extenuare;
- de distrugere;
- de fumizare (orbire).

b) după categoriile de armament:

- foc de arme cu glonţ (de infanterie);
- din tancuri;
- din ML;
- din TAB;
- foc de artilerie;
- foc de aruncătoare de mine;
- complexe (instalaţii) de rachete antitanc dirijate;
- alte tipuri de arme şi rachete;

681
 682

c) după procedeele de executare:

-prin ochire directă ;
-prin ochire semidirectă;
- prin poziţiile de trageri acoperite (ochire indirectă).

d) după untensitatea tragerii:

- cu tiruri (împuşcături) izolate;
- cu rafale scurte şi lungi;
- foc pumnal (focul mitralierilor şi pistoalelor automate deschise prin surprindere de la
distanţă mică, într-o singură direcţie);
- foc de vijelie;
- foc metodic;
- foc de salve, ş a.

e) după direcţia tragerii:

- frontal (îndreptat spre frontul ţintei);
- de flanc (îndreptat într-un flang al ţintei);
- încrucişat (efectuat din două sau mai multe direcţii pe o ţintă).
Manevra cu focul se foloseşte pentru nimicirea mai eficace a inamicului.
Există următoarele tipuri de manevră cu focul:
- concentrarea focului asupra unui obiectiv important;
- transferarea focului;
- repartizarea (distribuirea) focului.
Concentrarea focului se foloseşte pentru distrugerea mai eficace, într-un timp cît mai
scurt a unei ţinte (a unui obiectiv) periculoase sau importante şi se realizează cu toate mijloacele
subunităţilor sau cu o bună parte din ele asupra unei ţinte importante, se efectuează la comanda
comandantului subunităţii.
Transferul focului constă în mutarea oportună a acestuia asupra unui nou obiectiv
important. Asupra obiectivelor indicate de eşalonul superior, transferul focului se execută imediat.
Transferul focului se foloseşte în cazul necesităţii schimbării direcţiei de ducere a focului
sau distanţei pentru nimicirea altei ţinte.
Repartizarea (distribuirea) focului se foloseşte în cazul necesităţii ducerii focului
simultan asupra cîtorva ţinte.
Repartizarea focului constă în stabilirea obiectivelor şi procedeelor de tragere pentru
executarea concomitentă a focului de către mai multe mijloace de foc din cadrul subunităţilor
asupre cîtorva obiective. La repartizarea focului prioritate se va da nimicirii blindatelor artileriei şi
rachetelor dirijate antitanc.
Pentru executarea focului asupra fiecărui obiectiv e necesar de numit acele mijloace de foc,
care vor asigura nimicirea într-o măsură mai mare.

2. Principalele noţiuni, definiţii şi termini tactici.

Aliniament – poziţia mai multor puncte sau obiective din teren de-a lungul unei linii.
Aliniament de apărare – Aliniamentul amenajat sau neamenajat genistic, pe care
subunităţile realizează dispozitivul de luptă, sistemul de foc şi de boraje, cu scopul de a respinge
ofensiva inamicului.
Aliniamentul de tragere – Aliniamentul, pe care se dispun subunităţile şi mijloacele de foc,
cu scopul de a respinge atacul sau contraatacului inamicului.
Boraj – lucrarea genistică, executată pentru a îngreuia acţiunile de luptă ale inamicului.
“C” – ora “C” – momentul începerii atacului (ofensivei), stabilit în timp astronomic (luna,
ziua, ora şi minutele), cînd subunităţile atacă simultan limita dinaintea apărării inamicului.

682
683
Capacitatea de luptă – grad al potenţialului de luptă, exprimat de starea moral –
psihologică şi fizică a personalului; gradul de pregătire a comandanţilor şi capacitatea de conducere
a acestore; gradul de pregătire de luptă a subunităţilor; gradul de asigurare materială, tehnică şi
medicală.
Contact nemijlocit – situaţia de luptă, în care subunităţile proprii se află la distanţă faţă de
inamic, ceea ce nu depăşeşte limita bătăii eficace a armamentului de infanterie şi îl ţine tot timpul în
supraveghere.
Joncţiune – locul, unde se realizează legătura pe timpul ducerii acţiunilor de luptă între
subunităţile, care iniţial au acţionat pe direcţii separate sau din direcţii opuse.
Limita dinainte a apărării – linie, care, urmînd configuraţia terenului delimitează
dispunerea forţelor din eşalonul întîi al întregii apărării şi în acelaşi timp, linia din faţă a poziţiilor
de apărare successive.
Linia frontului – aliniament din teren, pe care au ajuns subunităţile înantate ale trupelor
aflate în ofensiva sau cele ocupate de ele în lupta de apărare.
Ordin de luptă – procedeu, prin care se dau misiunile de luptă subunităţilor, militarilor
subornaţi.
Lupta – ansamblu de acţiuni desfăşurate în mod organizat de către subunităţi cu folosirea
armamentului şi tehnicii militare din dotare pentru nimicirea forţelor inamicului.

683
 684

TEMA 3. Bazele luptei moderne de arme întrunite.

Şedinţa 3. Prelegere – 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Asigurarea acţiuniulor de luptă .
2. Semnele convenţionale şi abrevierele specifice domeniului militar.

Bibliografia: 1. Manual “AN – 4 (pluton, grupă, soldat)”, Bucureşti, pag. 30-49

2. Atlasul semnelor convenţionale.

1. Asigurarea acţiuniulor de luptă.

Asigurarea acţiunilor de luptă cuprinde totalitatea măsurilor ce se iau cu scopul:
- procurării datelor despre inamic;
- menţinerii în permanenţă a capacităţii de luptă a subunităţii;
- evitarii acţiunilor executate prin surprindere de către inamic;
- creării condiţiilor pentru ca subunităţile să intre în luptă la timp şi în mod organizat;
- desfăşurării cu succes a acţiunilor de luptă în orice situaţie;
- asigurării materiale, tehnice şi medicale.
Cînd subunitatea acţionează independent sau izolat, asigurarea acţiunilor de luptă are o
importanţă deosebită pentru menţinerea capacităţii de luptă pe toată durata cît se desfăşoară estfel
de acţiuni.
În funcţie de situaţie, în care se găseşte şi specificul misiunilor primite,comandantul
subunităţii poartă întreaga răspundere pentru organizarea şi realizarea asigurării acţiunilor de luptă.

Formele asigurării acţiunilor de luptă ale subunităţilor sînt:

- cercetarea;
- protecţia împotriva armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare;
- apărarea antiaeriană;
- siguranţa (la marş, staţionare şi de luptă);
- lupta radioelectronică;
- mascarea;
- asigurarea genistică, chimică, materială, tehnică şi medicală.
Cercetarea – este o formă a asigurării acţiunilor de luptă, care cuprinde măsuri şi acţiuni
înfăptuite cu scopul procurării, analizării şi exploatării datelor şi informaţiilor despre inamic, teren,
condiţiile hidrometeorologice, situaţia sanitaro – epidemică şi resursele materiale din raionul
acţiunilor de luptă, necesare comandantului pentru luarea unei hotărîri juste şi conducere cu succes
a subunităţilor în luptă.
Cercetarea se execută de către pluton (grupă, soldat) în toate formele şi acţiunile de luptă,
în mod activ şi neîntrerupt, în faţa frontului, la flanguri şi în intervale, în dispozitivul inamicului şi
al trupelor proprii, în orice condiţii de teren şi stare a vremei.

684
685
Protecţia împotriva A.N.M. şi mijloacelor incendiare se organizează în toate
formele de luptă. Ea se organizează pe baza dispoziţiilor comandantului de companie, de către
comandantul de pluton (grupă), care este obligat:
- să comunice subordonaţilor semnalele de înştiinţare şi să le precizeze cum vor acţiona la
aceste semnale;
- să dea misiuni observatorilor şi cercetaşilor pentru cercetarea de radiaţie chimică şi
biologică, precum şi folosirea mijloacelor incendiare.
Apărarea antiaeriană cuprinde totalitatea măsurilor şi acţiunilor ce se întreprind cu
scopul nimicirii mijloacelor aeriene ale inamicului, evitării sau limitării efectelor acţiunilor acestora
asupra personalului, tehnicii şi armamentului.
Ea cuprinde:
- observarea spaţiului aerian;
- înştiinţarea personalului despre pericol aerian;
- alarmarea subunităţilor;
- executarea focului cu armamentul de infanterie şi cel antiaerian din dotare;
- adăpostirea personalului.
Observarea spaţiului aerian se execută permanent şi în toate subunităţile.
Mascarea se execută cu scopul:
- de a ascunde dispozitivul de luptă, armamentul şi tehnica militară, precum şi acţiunile de
luptă;
- de a reduce efectele A.N.M. şi mijloacelor incendiare;
- de a asigura secretul asupra pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă.
Mascarea personalului, armamentului şi tehnicii constituie o obligaţie permanentă a
comandantului de pluton (grupa). Mascarea se execută în orice situaţie de luptă şi se realizează prin:
- folosirea cu pricepere a proprietăţilor de ascundere ale terenului, a întunericului sau a altor
condiţii de vizibilitate redusă;
- în întrebuinţarea corectă a mijloacelor de mascare;
- apărarea cu stricteţe a secretului acţiunilor de luptă.
Lupta radioelectronică cuprinde măsurile şi acţiunile executate de pluton (grupa) pentru
descoperirea, localizarea, nimicirea sau neutralizarea cu foc a mijloacelor radioelectronice ale
inamicului, precum şi pentru asigurarea protecţiei lucrului mijloacelor radioelectronice proprii
împotriva cercetării, bruiajului şi dezinformării executate de inamic.
Descoperirea mijloacelor radioelectronice ale inamicului se execută prin observarea
vizuală. Datele despre mijloacele radioelectronice descoperite se raportează imediat eşalonului
superior.
Asigurarea chimică cuprinde totalitatea măsurărilor ce se iau cu scopul de a menţine
capacitatea de luptă a plutonului (grupei) în condiţiile contaminării radioactive şi chimice.
Misiunile asigurării chimice:
- descoperirea pregătirilor inamicului pentru întrebuinţarea armei chimice;
- cercetarea de radiaţie şi chimică;
- înştiinţarea subunităţilor despre contaminarea radioactivă şi chimică;
- decontaminarea iniţială a personalului , armamentului şi tehnicii militare;
- decontaminarea terenului;
- întrebuinţarea în luptă a fumului de mascare;
- asigurarea subunităţilor cu tehnica şi materiale chimice.
Asigurarea chimică se execută neînterupt.
Asigurarea genistică cuprinde totalitatea măsurilor şi lucrărilor ce se excută în scopul
creării condiţiilor favorabile pentru luptă, executarea focului,manevra subunităţilor, protecţia
înpotriva mijloacelor incendiare şi focului de tot felul executat de inamic.
Asigurarea genistică se execută în toate formele de luptă ţi în orice situaţii.
Plutonul (grupa), de regulă execută:
- cercetarea de geniu;
- amenajarea genistică a poziţiilor şi punctelor de sprijin;
685
 686
- realizarea mascării;
- lichidarea urmărilor atacurilor de inamic;
- instalarea barajelor genistice.
Plutonul (grupa) participă la executarea lucrărilor de baraje şi distrugeri, realizarea culoarelor,
neutralizarea şi distrugerea lucrărilor de fortificaţii şi a altor obiecte importante ale inamicului.

2. Semnele convenţionale şi abrevierele specifice domeniului militar.

Semnele convenţionale sînt simboluri grafice, întrebuinţate pentru a reda subunităţile, tehnica
şi armamentul pe scheme sau alte suporturi de informaţie.
a) Pentru reprezentarea semnelor convenţionale şi abrevierelor se folosesc următoarele culori:
- albastru – pentru forţele proprii;
- roşu – pentru forţele inamicului;
- galben – pentru suprafeţele contaminate, atît de inamic, cît şi de trupele proprii;
- verde – pentru obstacole, distrugeri şi cîmpuri de mine proprii sau ale inamicului:
- maro – pentru drumuri;
- negru – pentru înscrieri , tabele, semănături, titulatură.
b) Semnele convenţionale pentru reprezentarea subunităţilor, armelor şi categoriilor de
militari;
c) Semnele convenţionale pentru reprezentarea tehnicii militare.
e) Semnele convenţionale pentru reprezentarea acţiunilor de luptă, elementelor de dispozitiv
şi misiunilor.

686
Semne convenţionale de bază XXX Corp de armată (similar)
Semnul convenţional Ce reprezintă Semne convenţionale specifice armei sau specialităţii
Unitate Infanterie

Infanterie moto
Punct de comandă
Mecanizate

Unitate mecanizată Tancuri

Trupe teritoriale
Pluton de infanterie
Cercetare

Transmisiuni
B. infanterie, având pierderi de 20%
P20 Artilerie

Artilerie antitanc
Patrula constituită din pl. 1 I. întărit

1 (+) Rachete
1 Geniu
Punct (loc) în care se desfăşoară activităţi de
verificare, adunare, întâlnire, regrupare, odihnă, Pionieri
precum şi activităţi care ţin de domeniul logistic

Militar (persoană)
Chimie militară
Post de observare
Apărare antiaeriană
Semne convenţionale pentru reprezentarea rangului unităţilor
Paraşutişti
Echipă (similar)
Artilerie antiaeriană
Grupă (similar)
Rachete antiaeriene
Pluton (similar)
Logistică
Companie (similar)
Medical
Batalion (similar)

Regiment (similar) Carburanţi-lubrifianţi

X Brigadă (similar)
Muniţie
XX Divizie (similar)
 Carabinieri Artilerie autopropulsată, aici obuzier
autopropulsat

Grăniceri Geniu
Mină:
a) antipersonal;
Infanterie
b) antiblindate;
Puşcă mitralieră
c) cursă (surpriză);
Puşcă cu lunetă
d) cu acţiune comandată;

Mitralieră e) direcţională
f) ancorată;
g) de fund;
Armament de infanterie prevăzut cu
aruncător de grenade h) în derivă
Aruncător de grenade antitanc portativ (tip
AG-7) i) de protecţie a barajelor;
Aruncător de grenade antitanc (tun fără,
recul) (tip AG-9) j) de tip necunoscut
Blindate
Tanc Logistică
Bucătărie
Maşină de luptă (MLI, MLD)
Bucătărie rulantă

Transport blindat (transportor amfibiu Automobil (A - autoturism, T- Autocamion)

blindat)
Autovehicul blindat Remorcă

Artilerie şi rachete Direcţii

Aruncător de bombe Indicator pentru:

Tun a. a) atac;

Tun-obuzier b. b) atac principal

Obuzier
Direcţie de atac

Tun antitanc
Direcţie principală de atac
Instalaţie de lansare a rachetelor

Instalaţie de lansare a rachetelor antitanc

688
 Indicator de impracticabilitate. În interiorul acestuia
se redă simbolul sau abrevierea categoriei de tehnică
pentru care nu este practicabil. Indicatorul se leagă cu
o linie de elementul la care se referă (raion, itinerar
etc.).

Deplasare Acţiuni de foc şi lovire

Indicator pentru mobilitate: Sector de tragere (lansare, observare, bruiaj
etc.)
a. a) pe jos;
1 1

b. b) pe roţi;
Foc pe obiectiv punctiform

c. c) pe roţi pentru orice fel de teren;

Foc pe obiectiv de suprafaţă
d. d) pe şenile;

e. e) mixtă (pe roţi şi şenile); Foc liniar

f. f) tractat;

g. g) pe calea ferată;
“MARTIE” Foc masat

h. h) aeropurtat
Concentrare succesivă a focului, aici un
aliniament
Itinerar de deplasare.
În cazul deplasării în ambele sensuri, nu se pune
Lovitură executată de aviaţie
săgeata. semnul convenţional se poate completa cu un
simbol de unitate, tehnică, nume de cod sau număr.
Coloană: Lovituri cu mijloacele de foc, aici cu artileria. Conturul
semnului convenţional încercuieşte obiectivul (suprafaţa
a. a) în deplasare;
de teren) asupra căruia s-a executat focul. Când situaţia
impune, în locul semnului convenţional de artilerie se
redă tipul mijlocului folosit: tun, obuzier, rachetă etc.
b. b) oprită.
Distrus (nimicit) Se aplică peste semnul

689
convenţional al obiectivului
Incendiu izolat.
Infiltrare
Săgeata indică direcţia vântului

1
1
Luptă pe aliniamente intermediare Cercetare prin luptă
II
LDA
1

I
I
II
1
Urmărire

Acţiuni de fixare
Procedeu de luptă prin surprindere (raid,
incursiune, sondă etc.)
Sector de rupere LDA
1 (în brigadă)
X
1
Contralovitură (contraatac)
X

Acţiuni de întârziere
Cercetare terestră
Direcţie de cercetare

Forţe care încercuiesc

Supraveghere
Nr.1
A
03.00 14.05 Echipă de destinaţie specială a Armatei
Forţe încercuite N Naţionale (A.N.)

grupă de cercetare (Gr.Cc. predat de la

Gr.Cc.Nr.1. B.D.S.
unitate)
Ambuscadă. 05.00 16.03
Vârful săgeţii indică locul precis al acţiunii
Patrulă de cercetare şi timpul începerii
Pt.Cc.Nr.2 Bg.1 I.Mo
Pândă 03.00 27.05

690
 Echipă de cercetare în dispozitivul inamicului a. a) acoperit;

Sursa agenturii cu indicarea ordinii şi timpul b. b) neacoperit

Nr.4 începerii acţiunilor
07.00 17.03
Grup (banc) de mine

Geniu
Tranşee

Adăpost:
a. a) la suprafaţă;

b. b) de tip îngropat;

c. c) subteran;

d. d) sub parapet

Şanţ adăpost:

691
 “Tactica generală”
TEMA 4. Organizarea şi înzestrarea grupei (plutonului, companiei,
batalionului) de infanterie
Şedinţa 1. Prelegere – 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Organizarea, armamentul şi tehnica de luptă a grupei IMo, posibilităţile de
luptă.
2. Organizarea, armamentul şi tehnica de luptă a plutonului IMo, posibilităţile
de luptă.
3. Organizarea, armamentul şi tehnica de luptă a companiei IMo.
4. Organizarea, armamentul şi tehnica de luptă a batalionului IMo.
Bibliografia: 1. Tactica, pag. 8-15.
2. AN – 4. RLTU (pluton, grupă, soldat) pag. 7-11.

1.Organizarea, armamentul şi tehnica de luptă a grupei Imo. Posibilităţile

de luptă.
Trupele de uscat sînt cele mai numeroase şi diverse după compnerea de luptă şi forţe. Ele
posedă o mare putere de foc şi forţă de lovire, înalte capacităţi de manevră şi independenţă de
acţiuni. Trupele de uscat sînt destinatre pentru respingerea loviturilor şi zdrobirea (înfrîngerea)
inamicului. Ele sînt înzestrate cu diferită tehnică de luptă şi armamente şi includ în componenţa sa
subunităţi:
– de infanterie motorizată;
-de tancuri;
– de desant aerian;
– de artilerie;
– de apărare antiaeriană;
– speciale;
– de cercetare;
– de geniu;
– de protecţie chimică:
– de transmisiuni;
– de luptă radioelectronică;
– de asigurare tehnică;
– de geodezie;
– de hidrometeorologie;
– de asigurare materială;
– de logistică.
Trupele de infanterie motorizată alcătuiesc baza trupelor de uscat şi îndeplinesc următoarele
misiuni:
În apărarea – menţinerea raioanelor, aliniamentelor şi poziţiilor ocupate, respingerea
loviturilor inamicului şi producerea înfrîngerii trupelor lui ce înaintează;
În ofensiva – ruperea apărării inamicului, zdrobirea grupărilor de trupe ce se apără, cucerirea
raioanelor, aliniamentelor şi obiectelor importante, urmărirea inamicului care se retrage, ducerea
luptelor de întîlnire.
Trupele de infanterie, posedînd de o mare independenţă de luptă, sînt capabile să îndeplinească
misiunile stabilite în diferite condiţii ale terenului, în orice condiţii de stare a vremii, pe direcţii
principale sau secundare, în primul sau al doilea eşalon în componenţa rezervelor şi desantului
aerian.
Subunităţile de infanterie sînt înzestrate cu armament şi tehnică militară, dispun de mare putere
de foc, mare mobilitate şi capacitate de manevră. Ele sînt capabile să ducă o luptă dîrză şi de lungă
693
durată, în orice condiţii de teren, ziua sau noaptea, acţionînd în cadrul eşelonului superior, în
cooperare cu alte unităţi şi subunităţi, independentă sau izolată de trupele proprii, pentru nimicirea
inamicului pătruns pe teritoriul naţioan.
Infanteria, ca gen de armă din cadrul trupelor de uscat este constituită din unităţi şi asubunităţi
de infanterie.
Subunitatea este un grup de militari bine instruiţi, sub un comandament unic înzestrat
cu armament, muniţii şi tehnică de luptă, destinat pentru ducerea cu succes a acţiunilor de
luptă.
Cea mai mică subunitate primară (inferioară) tactică este grupa de infanterie. Grupa de
infanterie motorizată întră în componenţa plutonului de infanterie motorizată. De obicei, ea
acţionează în cadrul plutonului, iar uneori poate acţiona şi independent:
- în siguranţa de marş (patrula de siguranţă);
- în siguranţa staţionării ( post de pază independent);
- în cercetare (ambuscadă).
Grupa de infanterie motorizată avînd în dotare armament modern are posibilitatea:
- cu succes să folosească rezultatele focului artileriei şi aviaţiei;
- să nimicească forţa vie a inamicului, mijloacele de foc, tancurile, mijloacele aeriene care
zbor la înălţimi mici şi altă tehnică a inamicului;
- să ducă cu succes ofensiva;
- să se apere cu dîrzenie şi fermitate;
- să acţioneze în cercetare şi siguranţă;
- să îndeplinească alte misiuni de luptă.

Organizarea, armamentul şi tehnica de luptă a grupei de infanterie

motorizată pe TAB:
Personalul:
- Comandantul grupei -1
- Puşcaş superior -1
- Ochitor - mitralior -1
- Puşcaş -3
- Mitralior -1
- Grenader -1
- Puşcaş-ajutorul grenader -1
- Conducător auto -1
Total: -10 militari

Armamentul şi tehnica:
- TAB – 1 un.
- KPVT – 1 buc.
- PKT – 1 buc.
- AKM – 7 buc.
- RPK - 1 buc.
- AG-7 – 1 buc.
- Grenade antitanc şi antipersonal (RCG-3, RGD-5, F-1).

693
 694
Organizarea, armamentul şi tehnica de luptă a grupei de infanterie
motorizată pe MLD - 1:
Personalul:
- Comandantul grupei -1
- Ochitor-operator -1
- Puşcaş superior -1
- Grenader -1
- Puşcaş-ajutorul grenader -1
- Puşcaş - mitralior -1
- Mecanic conducător -1
Total : -7 militari

Armamentul şi tehnica:
- MLD-1 – 1 un.;
- Tun 73 mm 2A28 – 1 buc.;
- Instalaţiea 9P135 - 1 buc., rachete 9M113, 9M111;
- PKT 7,62 mm – 3 buc.;
- AG-7 – 1 buc.;
- RPK 7,62 – 1 buc.;
- AKM – 4 buc.;
- Grenade antitanc şi antipersonal (RCG – 3, RGD – 5, F – 1)

2. Organizarea, armamentul şi tehnica de luptă a plutonului IMo.

Posibilitatea de luptă.
Plutonul de infanterie motorizată este o subunitate tactică de luptă, care acţionează, de regulă,
în cadrul companiei în cooperare cu subunităţile de tancuri şi de celelalte arme, precum şi
independent sau izolat, fiind în stare:
- să lupte cu succes împotriva inamicului superior în forţe şi nijloace, folosind mijloacele din
dotare;
- să ducă acţiuni în toate formele luptei, inclusiv în cadrul apărării , în cooperare cu subunităţi
de alte arme, cu grăniceri, carabineri, cu alte formaţiuni de apărare teritorială, să folosească judicios
focul armamentului, să execute manevre iscusite în scopul loviturii inamicului în flanc şi spate, sî-i
producă cît mai multe pierderi prin lupte dîrze de apărare pentru respingerea atacului acestuia, să se
organizeze repede şi să treacă prin surprindere la acţiuni de înaintare hotărîtoare pentru a-l nimici
sau hărţui permanent;
- să lupte în situaţiile cele mai complexe, în condiţii variate, de teren, anotimp şi starea vremii,
de efort fizic prelungit, ziua şi noaptea, în condiţiile întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi
mijloacelor incendiare;
- să efectueze oportun şi cu eficacitatre nimicirea blindatelor şi mijloacelor de atac ale
inamicului, folosind focul armamentului şi mijloacelor din dotare;
- să ducă acţiuni de luptă în mod independent şi izolat, timp îmdelungat, cu asigurarea tehnică
şi materială de care dispune uneori incomplet şi să îndeplinască frecvent misiuni de cercetare şi
siguranţă în toate formele luptei;
- să ducă lupta în localităţi, în teren împădurit şi deluros, cu cursuri de apă şi culturi înalte, în
zone industriale, în raioane fortificate, contaminate radioactiv, chimic şi biologic cu baraje şi fugase
incendiare, în adîncimea dispozitivului propriu.
Din acesta putem evidenţia unele misiuni care pote să le îndeplinească plutonul în principalele
forme de luptă.

694
695
În apărare:
- de produs inamicului lovituri în faţa LDA printr-un foc organizat;
- de respins atacul tancurilor şi infanteriei ale inamicului care zboară la înălţimi mici;
- de apărat cu dîrzenie şi fermitate punctul de sprijin.

În ofensivă:
- de atacat fulgerător pe inamic folosind cu iscusinţă focul şi deplasarea;
- de nimicit forţa vie şi mijloacele lui de foc;
- de dus lupta cu mijloacele aeriene ale inamicului;
- în ritm de dezvoltare ofensivă de răspins contraatacurile, de urmărit inamicul care se retrage;
- de forţat cursurile de apă din mers, de trecut barajele şi distrugerile, precum şi de întărit
aliniamente cucerite.

În timpul îndeplinirii misiunilor de luptă plutonul de infanterie acţionează de regulă în cadrul

companiei şi independent:
- în cercetare (patrula de cercetare, patrula de cercetare de luptă, ambuscada);
- în siguranţa de luptă;
- în siguranţă de marş (pichet mobil de cap,de flanc, spate);
- în siguranţa de staţionare (pichet de bază);
- în grupa de asalt.

Indeferent de misiunea îndeplinită, caracterul terenului şi alte condiţii de situaţie plutonul de

infanterie motorizată poate acţiona:
- pe jos (pe timp de iarnă pe schiuri);
- pe maşini de luptă;
- ca desant pe tancuri.
Plutonul infanterie motorizată poate fi întărit cu:
- o grupă de AGS-17;
- o subunitate antitanc;
- o subunitate antiaeriană;
- o subunitate pioneri – genişti (în unele cazuri);
- cercetaşi chimici ( în unele cazuri);
- tanc.

Plutonul infanterie motorizată pe BMD-1 este constituit din conducerea

plutonului şi trei grupe de infanterie motorizată:

Comandant pluton Conducerea:

1. comandant pluton 1
conducere - 7 2 locţ. com.pluton 1
militari 3. ochitor-operator 1
4. lunetist 1
5. puşcaş-sanitar 1
6. puşcaş-observator 1
7. mecanic-conductor 1
Grupă infantarie Total: 7
Total în pluton – 28 militari. Total în pluton – 28 militari.
7- militari

695
 696
Plutonul infanterie motorizată pe TAB este constituit din conducerea
plutonului şi trei grupe de infanterie motorizată:
:

Conducerea:
Comandant pluton
1.comandant pluton 1
2. locţ. com.pluton 1
conducere - 7
3. ochitor-mitralior 1
militari
4. lunetist 1
5. puşcaş-sanitar 1
6. puşcaş-observator 1
7. conducător auto 1
Grupă infantarie Total: 7

10- militari

Total în pluton – 37 militari.

3. Organizarea, armamentul şi tehnica de luptă a companiei infanterie

motorizată:
Compania de infanterie motorizată este o subunitate tactica de luptă care acţionează, de regulă,
în cadrul batalionului de infanterie motorizată în cooperare cu subunităţile de tancuri şi de celelalte
genuri de arme, precum şi independent (în cercetare, siguranţă etc.) sau izolat.
În luptă, compania poate primi ca întărire sau ca sprijin subunităţi de tancuri, artilerie, geniu,
chimice.
Cantitatea de mijloace de întărire şi de sprijin depinde de rolul şi locul companiei în dispozitivul
de luptă, misiunea primită, condiţiile situaţiei în care acţionează.
Subunităţile de arme primite ca întărire se subordonează comandantului de companie şi execută
misiunile stabilite de acesta.
Subunităţile de sprijin rămîn în subordonea comandantului superior, însă execută şi misiunile
comandantului de companie, în limita consumului de muniţie stabilit.
Compania de infanterie motorizată este constituită din:
- conducere companiei (comandantul de companie, locţitorul comandantului de companie pe
lucrul educativ, tehnicianul companiei, plutonierul companiei, instructorul- sanitar);
- trei plutoane de infanterie motorizată pe TAB sau MLD;
- plutonul de mitraliere sau mitraliere-aruncătoare de grenade (AGS) (dacă este în state).
Din armament şi tehnica de luptă se adaugă mitraliera PK 7,62 mm şi TAB sau MLD al
comandantului de companie.

696
697
4. Organizarea armamentului şi tehnica de luptă a batalionului
infanterie motorizată:
Batalionul de infanterie motorizată este o subunitate tactică de luptă, care acţionează, de
regulă, în cadrul brigăzii de infanterie motorizată, precum şi independent şi în condiţiile de izolare.
Batalionul de infanterie motorizată este constituit din:
- conducerea batalionului
- statul major;
- trei companii de infanterie motorizată;
- bateria aruncătoare de mine ( 2 plutoane 120 mm sau 82 mm);
- plutonul de cercetare;
- plutonul antiaerian;
- plutonul antitanc;
- plutonul aruncătoar de grenade AGS – 17 (dacă este prevăzut în state);
- plutonul de transmisiuni;
- plutonul de asigurare materială;
- punctul medical.
Batalionul de infanterie motorizată poate acţiona pe TAB sau MLI.
Destinaţia subunităţilor din cadrul BIMo:
Bateria aruncătoare de mine este constituită din plutonul de conducere şi două plutoane cîte
trei echipe de luptă în fiecare pluton. Este destinată pentru nimicirea forţei vii şi mijloacelor de foc a
inamicului şi este dotată cu şase aruncătoare de calibru 120 mm (82mm).
Pluton antiaerian – este constituit din trei grupe şi este destinat pentru nimicirea ţintelor
aeriene la înălţimi mici şi medii. Pluton este dotat cu PZRC „IGLA”.
Plutonul antitanc, constituie principalul mijloc de luptă împotriva tancurilor şi celorlalte
mijloace blindate. Este constituit din trei grupe:
- 2 grupe SPG-9;
- 1 grupă RATD „Fagot”.
Pluton de cercetare este destinat pentru procurarea datelor despre inamic şi teren, şi
asigurarea acţiunilor de luptă a batalionului I.Mo.
Plutonul de transmisiuni este destinat pentru realizarea şi menţinerea legăturii neîntrerupte
prin mijloace radio, cu fir, mobile şi de semnalizare cu subunităţile batalionului şi cele primite ca
întărire (în sprijin) şi cu cele vecine.
Pluton de asigurare materială - pentru deservirea tehnică şi aprovizionarea batalionului cu
mijloace materiale, muniţii, lubrifianţi, asigurarea personalului cu hrană caldă.
Punctul madical – pentru căutarea, scoaterii răniţilor de pe cîmpul de luptă, acordarea
ajutorului medical şi evacuarea la subunităţile medicale superioare.

697
 “Tactica generală”
TEMA 5. Conducerea subunităţilor în luptă.
Şedinţa 1. Practică – 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Conţinutul şi esenţa conducerii subunităţilor. Cerinţele de bază a conducerii.
2. Succesiunea şi conţinutul activităţii comandantului de pluton (grupă) pentru
organizarea luptei de arme întrunite .
3. Obligaţiile comandantului în conducerea subunităţilor. Forţele şi mijloacele
de conducere. Procedeele de conducere în luptă.
Bibilografia: 1. AN – 4. RLTU (pluton, grupă, soldat), pag.21-29.
3. Manual „Tactica (pluton, grupă, tanc)”, pag.65-80.

1.Conţinutul şi esenţa conducerii subunităţilor. Cerinţele de bază a

conducerii.
Conducerea cuprinde activitatea comandantului pentru pregătirea şi ducerea luptei subunităţii
ce o comandă de la primirea misiunii de luptă şi pînă la îndeplinirea ei.
Esenţa conducerii constă într-o activitate special-orientată a comandanţilor pentru:
- menţinerea unei capacităţi înalte de luptă a subunităţilor;
- pregătirea subunităţilor pentru luptă;
- conducerea (dirijarea) cu ele în timpul îndeplinirii misiunii primite;

Cerinţele de bază a conducerii.

Odată cu complicarea condiţiilor de conducere, considerabil au crescut şi cerinţele prezentate
către conducerea subunităţilor în lupta modernă de arme întrunite.
Conducerea trebuie să fie:
- stabilă şi fermă;
- continuă;
- operativă şi oportună;
- să fie realizată în secret;
- gradul necesar de centralizare să se combine cu acordarea iniţiativei subordonaţilor în
îndeplinirea misiunii primite.
Stabilitatea conducerii înseamnă rezistenţa sau menţinerea capacităţii de lucru a forţelor şi
mijloacelor de conducere împotriva acţiunii diferitor mijloace de nimicire a inamicului, precum şi
mijloacelor de luptă electronică.
Continuitatea conducerii constă în influenţa permanentă a comandantului asupra
desfăşurării luptei cu scopul îndeplinirii cu succes a misiunii primite.
Stabilitatea şi continuitatea conducerii sînt cerinţe indivizibile şi trebuie analizate ca un
ansamblu unic.
Ele se realizează prin:
- cunoaşterea permanentă de către comandant a situaţiei reale şi prevederea schimbării
posibile;
- însuşirea corectă a misiunii primite;
- luarea la timp a hotărîrii argumentate, raportarea ei comandantului superior şi darea corectă
a misiunilor de luptă subordonaţilor;
- asigurarea unor legături stabile cu subordonaţii, subunităţile cu care cooperează şi
comandantul superior, precum şi cu vecinii;
- dispunerea judicioasă (dispersată şi în secret) a punctelor de comandă şi deplasarea lor
oportună în timpul ducerii luptei;
- protecţia sigură a forţelor şi mijloacelor de luptă împotriva mijloacelor de nuimicire a
inamicului;
699
- restabilirea rapidă a conducerii dezorganizate şi a mijloacelor de transmisiuni (legături)
deteriorate;
- prezentarea la timp a rapoartelor;
- hotărîrea şi consecvenţa, perseverenţa, curajul şi simţul de răspundere cu care se execută
misiunile de luptă întocmai şi la timp;
- controlul permanent asupra executării misiunilor date.
Păstrarea secretului înseamnă de a păstra secretul de inamic asupra tuturor activităţilor
legate de pregătirea şi ducerea acţiunilor de luptă.
Principiile de bază a conducerii:
- conducerea unică;
- răspunderea personală a comandantului de hotărîrea luată şi de rezultatele îndeplinirii
miisunii primite;
- cunoaşterea permanentă şi analiza profundă a situaţiei.

2. Succesiunea şi conţinutul activităţii comandantului de

grupă pentru organizarea luptei de arme întrunite .
Primind misiunea de luptă comandantul desfăşoară următoarele activităţi:

1. Însuşeşte misiunea primită.

2. Calculă şi planifică timpul la dispoziţie.
3. Analizează situaţia.
4. Ia hotărîrea.
5. Dă ordinul de luptă.
6. Organizează cooperarea, asigurarea de luptă şi conducerea.
7. Conduce pregătirea personalului, armamentului şi tehnicii de luptă pentru îndeplinirea
misiunii.
Conducerea are la bază hotărîrea comandantului.
Pe timpul însuşirii misiunii comandantul trebuie să înţeleagă:
- misiunea plutonului şi grupei;
- care obiective (ţinte) pe direcţia de acţiune se nimicesc cu mijloacele eşalonului superior
(sectorul de foc concentrat);
- misiunea de luptă a vecinilor şi ordinea de cooperare cu ei;
- cu ce mijloace se întăreşte grupa;
- ora terminării pregătirii pentru luptă;
La calcularea şi planificarea timpului la dispoziţie:
- ora primirii misiunii;
- cînd trebuie să raporteze hotărîrea şi să fie gata de luptă;
- cîte ore de lumină are la dispoziţie pentru pregătirea luptei.
La analiza situaţiei, comandantul de grupă trebuie să determine:
- inamicul (natura, valoarea, situaţia şi caracterul acţiunilor, intenţiile şi posibilităţile, locurile
de dispunere amijloacelor de foc, părţile vulnerabile şi puternice, posibile direcţii de atac a
tancurilor şi blindatelor);
- caracterul terenului (căile favorabile pentru apropierea inamicului sau pentru apropierea de
inamic, accesibilitatea terenului, condiţiile de observare şi de executare a focului, proprietăţile de
protecţie şi mascare);
- posibilităţile de luptă a grupei şi mijloacele de întărire şi sprijin;
- componenţa, dispunerea şi caracterul de axcţiuni a vecinilor şi condiţiile de cooperare cu ei;
- gradul de asigurare materială, tehnică şi medicală a grupei(plutonului).
Comandantul de grupă (pluton) trebuie să ţină cont de starea timpului şi de anotimp, dacă se
acţionează ziua sau noaptea şi de influenţa acestor factori asupra desfăşurării adcţiunilor de luptă
Concluzii rezultate din însuşirea misiunii şi analiza situaţiei sînt concretizate în hotărîrea
comandantului.
699
 700
Hotărîrea comandantului cuprinde:
- concluzii despre inamic;
- prin ce procedee nimiceşte inamicul;
- unde concentrează efortul şi cum execută manevra;
- dispozitivul de luptă;
- misiunile personalului şi mijloacelor de întărire.
Pe timpul elaborării hotărîrii se precizează şi modul de realizare a conducerii, măsurile
referitoare la organizarea cooperării, la asigurarea şi pregătirea în secret a acţiunilor de luptă.
Pentru precizarea elementelor hotărîrii, comandantul execută recunoaşterea, pe timpul căreia
studiază în detaliu terenul pe care va acţiona şi stabileşte concret:
În lupta de apărare:
- reperele ;
- căile de apropiere, aleniamentele de desfăşurare la ofensiva inamicului şu principalele
mijloace de foc ale acestuia, care pot acţiona asupra plutonuli (grupei);
- limita de înainte a punctului de sprijin a plutonuli şi vecinilor;
- poziţiile de apărare a grupelor şi poziţiile de tragere de bază şi de rezervă pentru TAB
(MLI), mitraliere, AG, SVD şi pentru mijloacele de foc primite ca întărire;
- fîşia de foc a plutonului (grupei) şi sectorul suplimentar de tragere;
- caracterul şi timpul (ora) executării lucrărilor genistice, precum şu sistemul de baraje şi
obstacole;
- măsurile pentru asigurarea cu foc a intervalelor dintre grupă, cu vecinii şi flancurile
descoperite;
- măsurile pentru asigurarea acţiunilor de luptă pe timp de noapte şi în alte condiţii de
vizibilitate redusă;
- locul desfăşurării PCO.
În lupta de ofensivă:
- LDA a inamicului, locul barajelor, locurile de dispunere a mijloacelor de foc;
- Obiectivele(ţintele) ce se vor nimici cu mijloacele de foc a eşalonului superior şi cu cele
proprii;
- Aliniamentul de trecere la atac, numărul şi locul culuarilor prin baraje;
- Direcţiile şi obiectivul de atac;
Comandantul de grupă materializează hotărîrea prin întocmirea schemei
poziţiei de apărare.
După luarea hotărîrii, comandantul de pluton (grupă) dă ordinul de luptă verbal, de regulă în
teren, iar dacă situaţia nu permite la macheta terenului.
Ordinul de luptă trebuie să fie scurt, precis în aşa fel, încît subordonaţii să înţeleagă clar
ce misiune au de îndeplinit.
În ordinul de luptă, comandantul de indică:
1. Reperele şi distanţile pînă la ele.
2. Datele concrete cunoscute despre inamic.
3. Misiunea de luptă a plutonului.
4. Misiunea de luptă a grupei, modul de acţiune şi locul în dispozitiv al TAB (MLI).
5. Misiunile vecinilor şi mijloacelor de foc care acşionează în sprijinul grupei.
6. Misiunea de luptă a subordonaţilor, fiecărui în parte.
7. Consumul de muniţii pe misiuni şi etape de luptă.
8. Ora cînd grupa trebuie să fie gata pentru luptă.
9. Semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare.
10. Înlocuitorul la comandă.
După darea ordinului de luptă, comandantul de pluton (grupă) organizează cooperarea între
grupe, cu mijloace de foc date ca întărire şi de sprijin şi cu vecinii.
Cooperarea se organizează în teren concomitent cu darea misiunilor de luptă.

700
701

3. Obligaţiile comandantului în conducerea subunităţilor. Forţele şi

mijloacele de conducere. Procedeele de conducere în luptă.
Comandantul este figura centrală în conducerea subunităţii. El conduce cu subunitatea în conformitate cu
drepturile acordate de legile statului şi reglementate de regulamentele militare, instrucţiuni şi ordine ale comandanţilor
superiori.
Concentrarea celor mai importante funcţii de conducere în mîinile comandantului – ca conducător unic, prezintă
şi cerinţe mai mari către calităţile morale şi profesionale ale acestuia, către iscusinţa de a închega colectivul şi a-l
mobiliza la acţiuni cu succes în orice condiţii complexe ale situaţiei.
Comandantul de subunitate poartă întreaga răspundere pentru capacitatea de luptă, asigurarea
conducerii neîntrerupte a forţelor subordonate, pregătirea subunităţilor, întrebuinţarea lor corectă şi pentru
îndeplinirea cu succes a misiunilor de luptă în termenii stabiliţi, precum şi pentru educare, disciplină, pregătirea
psihologică şi morală a efectivului.

În cadrul pregătirii luptei şi desfăşurării (ducerii) ei comandantul este obligat:

- să menţină capacitatea de luptă permanentă şi închegarea înaltă a subunităţilor în luptă;
- să cunoască permanent situaţia de pe cîmpul de luptă, starea şi posibilităţile subunităţii pe care o comandă, ale
celor primite ca întărire şi în sprijin, ale formaţiunilor cu care cooperează, precum şi ale inamicului împotriva căruia
duce lupta;
- să ia repede hotărîrea şi să dea la timp misiuni subordonaţilor şi mijloacelor primite ca întărire şi în sprijin şi să
facă tot posibil pentru îndeplinirea întocmai a misiunilor;
- să observe personal permanent cîmpul de luptă;
- să execute cercetarea inamicului în faţa frontului subunităţii şi la flancuri;
- să organizeze sistemul de foc şi de baraje;
- să organizeze şi să menţină cooperarea neîntreruptă;
- să ia măsuri pentru asigurarea acţiunilor de luptă;
- să se preocupe pentru întărirea continuă a moralului subordonaţilor;
- să conducă acţiunile de luptă şi să folosească eficient mijloacele de foc din înzestrare;
- să folosească efectele loviturilor aviaţiei, focului artileriei şi altor mijloace;
- să stabilească măsurile de protecţie şi de înlăturare a efectelor în cazul întrebuinţării armelor de nimicire în
masă şi mijloacelor incendiare de către inamic;
- să cunoască şi să organizeze întreţinerea tehnicii şi a armamentului, iar în caz de deteriorare să raporteze
comandantului superior şi să organizeze reparaţia;
- să folosească cu pricepere caracteristicile terenului;
- să raporteze comandantului superior despre rezultatele luptei şi toate schimbările situaţiei;
- să urmărească consumurile muniţiei şi carburanţilor – lubrifianţilor, să ia măsuri privind completarea plinurilor
şi să urmărească primirea lor, să raporteze comandantului superior despre consumarea a ½ şi ¾ din unitatea de foc şi
plinul de carburanţi.
- să dea exemplu de vitejie, rezistenţă, voinţă, spirit de organizare, mai ales în minutele grele ale luptei.
Stocul intangibil poate fi folosit numai cu aprobarea (permisiunea) comandantului superior.
Prin urmare, comandantul are foarte multe obligaţii referitor la conducerea subunităţii. Numai acel comandant
poate obţine victorie, poate să îndeplinească cu succes şi cinste misiunile primite, care are o pregătire temeinică
profesională şi posedă capacităţi organizatorice deosebite.
Procedeele de conducere cu subunităţile în luptă.
Pentru conducerea sigură a subunităţilor care acţionează într-un spaţiu mare este nevoie de unele forţe şi
mijloace prin intermediul cărora se efectuează această conducere.

701
 702
În general pentru trupe sistemul de conducere se alcătuieşte din 4 elemente (componente) strîns legate
funcţional între ele.

Aceste elemente sînt:

1. Organele de conducere.
2. Mijloacele de conducere.
3. Punctele de comandă.
4. Sistemul de legătură (transmisiuni).

Aceste patru elemente sînt specifice numai pentru unităţi şi mari unităţi.

Prin organele de conducere se înţelege persoanele din comandament care îndeplinesc funcţiile de conducere a
subunităţilor în timpul pregătirii şi ducerii luptei.
În pluton şi în companie aceste persoane sînt comandanţii şi locţiitorii lor.
Prin mijloacele de conducere se înţelege un ansamblu de maşini, aparate, dispozitive, instalaţii, mecanisme şi
obiecte folosite în procesul de conducere a subunităţilor în scopul măririi eficacităţii şi reducerii timpului.
Pentru conducerea în lupta de arme întrunite se folosesc:
- mijloacele de transmisiuni (legătură);
- mijloacele de observare;
- maşinile de conducere;
- mijloacele de mecanizare a conducerii;
- mijloacele de automatizare a conducerii.

Punctele de comandă(PC) – sînt locuri special amenajate şi înzestrate (echipate) cu mijloace de conducere, din
care se efectuează conducerea în timpul pregătirii şi ducerii luptei. Denumirea, numărul şi componenţa PC sînt diferite
şi depind de gradul ierarhial.
În pluton, companie şi batalion I.Mo. se amenajază PCO(punct de comandă şi observare).
În eşaloanele superioare (se amenajează) se organizează cîteva PC care funcţionează în acelaşi timp (simultan):
PC, PCS (punctul de comandă al serviciilor), PCA (punct de comandă auxiliar), PCÎ (punct de comandă înaintat), PCR
(punct de comandă de rezervă), ş.a.
Punctul de comandă şi observare (PCO) al subunităţii este destinat pentru conducerea subunităţilor şi focului,
precum şi pentru observarea asupra terenului, inamicului, acţiunilor subunităţilor sale şi vecinilor. El este înzestrat
(echipat) cu mijloace tehnice necesare şi se dispune (se instalează) într-un loc anumit sau se află în mişcare.
PCO poate fi în maşinile de luptă sau pe jos (în apărare, ofensivă).
Persoanele (organele) de conducere şi deservire.
Componenţa PCO al comandantului de pluton (companie) în fiecare caz concret se determină de forma de luptă
şi prezenţa forţelor şi mijloacelor.
În componenţa PCO al plutonului IMo intră:
a) Comandantul plutonului
b) Locţiitorul comandantului de pluton
c) Puşcaşul sanitar
d) Lunetistul
e) TAB(MLD-1)
Prin sistemul de transmisiuni (legături) se înţelege ansamblul mijloacelor de transmisiuni, care asigură
702
703
schimbul la timp şi calitativ de date şi informaţii în procesul de conducere a trupelor.
Baza sistemului de transmisiuni îl constituie centrele de transmisiuni mobile. Fiecare centru de transmisiuni
include în componenţa sa diferite mijloace tehnice.
Mijloacele de transmisiuni radio este principalul, iar uneori şi unicul, mijloc ce asigură conducerea subunităţii
în momentele hotărîtoare şi mai ales în mişcare. În pluton şi în companie se întrebuinţează staţiile radio instalate pe
TAB (MLI) şi cele portative repartizate de batalion. Toate staţiile
Punctul de comandă şi observare (PCO) al subunităţii este destinat pentru conducerea subunităţilor şi focului,
precum şi pentru observarea asupra terenului, inamicului, acţiunilor subunităţilor sale şi vecinilor. El este înzestrat
(echipat) cu mijloace tehnice necesare şi se dispune (se instalează) într-un loc anumit sau se află în mişcare.
PCO poate fi în maşinile de luptă sau pe jos (în apărare, ofensivă).
Mijloacele de semnalizare se întrebuinţează pentru transmiterea semnalelor optice (vizuale) şi acustice (prin
ascultare) condiţionate din timp şi cunoscute de toţi.

Mijloacele optice (vizuale): Mijloacele acustice:

- panouri (pînze) de identificare - sirenă
- fanioane - fluiere
- indicatoare - goarnă
- reflectoare - sirena maşinilor
- lumînări fumigene - proiectele fumigene
- grenade fumigene de mînă - cartuşe şi mine de semnalizare
- cartuşe şi proiectile trasoare - lanterne de semnalizare
- cu braţele
-cu arma
- ruguri
- semne luminate şi luminiscente
- surse de raze infraroşii
- cu lopata mică
-lanterne de semnalizare
Mijloacele mobile se întrebuinţează pentru transmiterea dispoziţiilor şi rapoartelor.
- agenţii de legătură;
- maşini (TAB, MLI, automobilul);
- motociclete;
- biciclete;
- cai.
Comandantul de pluton şi de companie conduce cu subunitatea prin staţia radio, mijloacele cu fir (telefon), cu
ajutorul semnalelor, agenţii de legătură, prin voce (prin comenzi).
Conducerea focului este o obligaţie importantă a comandantului. Ea include:
- cercetarea inamicului şi descoperirea obiectivelor;
- aprecierea importanţei lor şi stabilirea urgenţei (ordinii) de nimicire;
- stabilirea categoriei de armament, felul muniţiei şi procedeului de executare a focului;
- indicarea corectă a obiectivelor, darea comenzii de deschidere a focului sau darea misiunii de foc;
- observarea efectului focului şi corectarea tragerii;
- manevra focului;
- controlul şi evidenţa consumului de muniţii.
Pentru conducerea focului şi a subunităţilor şi pentru realizarea cooperării se stabilesc repere unice şi se fixează
703
 704
semnale, se codifică hărţile topografice şi obiectele din teren, se aduce la cunoştinţa comandanţilor datele radio şi
semnalele.
Ca repere se aleg obiecte şi detalii bine vizibile în teren cum ziua aşa şi noaptea, rezistente contra (împotriva)
distrugerilor. Ele se numerotează de la dreapta spre stînga şi pe aliniamente de la trupele proprii către inamic:
în apărare– la distanţa maximă de tragere a mijloacelor de foc;
în ofensivă– la adîncimea misiunii de luptă, însă pot fi instalate (numite) şi la o distanţă mai mare.
Unul din aceste repere se consideră de bază.
Reperele instalate (numite) de comandantul superior nu pot fi schimbate.
Indicarea obiectivelor se execută de la repere (obiectele din teren) sau de la direcţia de deplasare indicată cu
glonţ şi proiectile trasoare, exploziile proiectilelor şi mijloacele de semnalizare, precum şi prin orientarea aparatelor de
ochire şi îndreptarea armamentului asupra obiectivelor.
Comandantul de subunitate conduce subunitatea de la PCO, care se alege în aşa loc de unde se asigură o
observare mai bună asupra terenului, inamicului, acţiunilor subunităţii pe care o comandă şi vecinilor, precum şi o
conducere neîntreruptă. El nu trebuie să se evidenţieze cu nimic din dispozitivul de luptă, iar pentru amplasarea şi
deplasarea lui se folosesc proprietăţile de protecţie şi mascare ale terenului şi a obiectelor din teren. Comandanţii
subunităţilor date ca întărire şi în sprijin, de regulă, se află la PCO al acelei subunităţi cărei ele sînt supuse.
Cînd se acţionează pe jos comandantul conduce lupta folosind staţia radio portativă, pentru legătura cu
comandantul superior şi subordonaţi, precum şi cu echipajele permanente de pe TAB (MLI). În acest caz comandantul
mai foloseşte semnalele şi agenţii de legătură.
Cînd se acţionează cu infanterie îmbarcată comandantul se găseşte în TAB (MLI), iar legătura pentru conducerea
acţiunilor de luptă se realizează prin staţia de radio de pe acesta.
În timpul folosirii staţiei radio se vor respecta cu stricteţe regulile executării convorbirilor radio în regim de
recepţie de serviciu.
În luptă toate comenzile prin radio se transmit în clar, pe cînd subunităţile, comandanţii şi comenzile se transmit
prin indicativele şi detaliile din teren – prin denumiri codificate convenţional, iar obiectivele se indică faţă de repere.
În cazuri urgente: pericolul atacului prin surprindere al inamicului terestru sau aerian, despre pericolul
contaminării radioactive sau chimice, întrebuinţării ANM, alarmarea şi înştiinţarea se execută prin semnalele de
alarmare şi înştiinţare, care acţionează permanent. Aceste semnale trebuie să fie unice, cunoscute de toţi militarii şi uşor
de transmis şi recepţionat. Comandantul subunităţii din timp stabileşte ordinea de acţiuni a subunităţilor la semnalele de
alarmare (înştiinţare), iar cînd le primeşte dă comenzile corespunzătoare.
Înăuntru TAB (MLI) comandantul conduce cu echipajul prin instalaţia de intercomunicaţie (interfon), prin voce
şi semnalele stabilite.
Raportarea situaţiei comandantului superior şi informarea oportună a subordonaţilor şi vecinilor asupra acesteia,
reprezintă una din cele mai importantă obligaţie a comandanţilor în luptă.
În raportare se indică, la ce timp, unde şi ce misiune îndeplineşte subunitatea, situaţia vecinilor, valoarea şi
caracterul de acţiuni ale inamicului, pierderile, hotărîrea.
Indiferent de situaţie, comandanţii subunităţilor sînt obligaţi să raporteze fără întîrziere despre:
- atacul prin surprindere al inamicului sau apariţia acestuia acolo unde el nu se aşteaptă;
- barajele şi zonele contaminate descoperite;
- capturarea de prizonieri, documente, armament şi tehnică militară;
- mijloacele şi procedeele noi folosite de inamic în luptă;
- schimbările bruşte în acţiunile desfăşurate de inamic (retragerea, trecerea în apărare, ş.a.);
- schimbările bruşte a situaţiei vecinilor şi pierderea cooperării cu ei;
- fiecare hotărîre de luptă luată din iniţiativa proprie în legătură cu schimbările situaţiei.

704
705

„Tactica generală”

TEMA 1-5. SEMINAR

Subiectele seminarului:
1.Esenţa doctrinei militare a RM. Destinaţia şi structura organizatorică a FA
RM.
2. Conţinutul şi misiunile tacticii generale.
3. Condiţiile de desfăşurare şi trăsăturile caracteristice ale luptei moderne de
arme întrunite.
4. Formele principale ale luptei de arme întrunite. Lovitura, focul şi
clasificarea lor.
5. Tipurile de manevră, scopul şi formele ei.
6. Metodele de constituire a dispozitivilor subunităţilor şi caracteristicele lor
concise.
7. Organizarea , armamentul şi tehnica de luptă a grupei şi plutonului I.Mo.
8. Succesiunea şi conţinutul activităţii comandantului de grupă pentru
pregătirea şi organizarea luptei de arme întrunite.
Bibliografia: 1. „Tactica”, p.20-25.
2. RLTU (§2,3), p.19-52.
3. Regulamentul „AN-4”, p.3-32.
4. Conspect la „Tactica generală”, Tema 1-5.

705
 “Tactica generală”

TEMA 6. Marşul şi siguranţa marşului.

Şedinţa 1. Prelegere – 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Procedeele de deplasare a trupelor şi caracteristica concisă a lor.
2. Marşul, scopul, condiţiile şi procedeele de executare a marşului. Indicii
posibilităţilor de marş.
3. Conţinutul activităţilor principale desfăşurate de comandantul plutonului
(grupei) în cadrul organizării şi pregătirii marşului.
4. Dispozitivul de marş al subunităţilor. Destinaţia şi componenţa siguranţei
marşului.
5. Acţiunile grupei I.Mo destinată în siguranţa de marş.
Bibilografia 1. Manual „Tactica Infanteriei” (grupa de infanterie). Academia
Trupelor de uscat. Sibiu – 2000 pag. 210-228.
2. A.N -4. RLTU. Bucureşti – 1989 pag.51-64.
1. Procedeele de deplasare a trupelor şi caracteristica concisă a lor.
Deplasarea, este acţiunea, prin care marele unităţi, unităţile, subunităţile şi grupările de
forţe sunt dislocate dintr-un loc în altul.
În cadrul acţiunilor militare, deplasarea are un rol important regăsindu-se ca parte componentă
în toate formele de lupta. În urma cercetărilor a rezultat că aproximativ două treimi din durata unor
acţiuni militare complexe o reprezintă deplasările şi staţionările.
În funcţie de situaţia şi misiunea primită, deplasarea poate fi:
- spre frontiera;
- spre front;
- de-a lungul frontului şi dinspre front.
Procedeele de deplasare:
- prin marş pe tehnica de luptă (tancuri, TAB (MLI), pe jos (pe schiuri);
- prin transport feroviar, naval sau aerian.
- combinat prin marş şi transport.
Alegerea procedeului de deplasare se face în funcţie de;
- situaţia concretă;
- scopul, distanţa şi timpul efectiv alocat deplasării;
- existenţa (cantitatea şi capacitatea) mijloacelor de deplasare.
Deci, este necesar ca orice structura militară să fie permanent în măsură să execute
deplasări pe orice distanţă, independent sau împreună cu alte forţe. Deplasarea se execută rapid,
dispersat şi în ascuns.

2. Marşul, scopul, condiţiile şi procedeele de executare a marşului. Indicii

posibilităţilor de marş.

Marşul reprezintă deplasarea organizată a subunităţilor pe tehnica de luptă (autovehicule) sau

pe jos. Iarna deplasarea se poate executa şi pe schiuri.
Deplasarea prin marş se face cu formaţia, în coloană, cu mijloacele proprii, pe căi de
comunicaţii amenajate sau neamenajate, aplicîndu-se măsurile de siguranţă şi de menţinere a
capacităţii de luptă.
Marşul se execută în scopul ajungerii la timp în raionul (pe aliniament) fixat şi cu capacitatea
de luptă completă, pentru îndeplinirea misiunii ordonate sau deduse.
707
Condiţiile, în care se execută marşul sunt diverse şi depind de situaţiile, în care se
execută marşul.
Marşul se execută atît pe timpul pregătirii acţiunii, cît şi pe timpul ducerii acesteia,
indiferent de forma, de acţiunea sau procedeul specific acesteia.
În apărare marşul se execută pentru:
- trecerea la apărarea în afara contactului nemijlocit cu inamicul pe un anumit aliniament;
- înlocuirea unor forţe aflate în contact nemijlocit cu inamicul;
- retragerea trupelor de sub presiunea puternică a inamicului;
- nimicirea unor grupări de forţe (desant aerian etc.) în adîncimea dispozitivului trupelor
proprii.
În ofensiva marşul se execută pentru:
- urmărirea inamicului, care se retrage.
În funcţia de urgenţa impusă de situaţie, efortul cerut personalului şi viteza de deplasare,
marşul poate fi normal sau forţat.
Marşul normal, se execută, de regulă, pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate
redusă, cu respectarea vitezei medii de deplasare şi respectarea tuturor elementelor deplasării (halte
mari, odihna de zi sau noapte), în condiţiile cînd subunitatea ce urmează a executa marşul nu se
prevede întîlnirea cu forţe superioare ale inamicului.
Marşul forţat se execută cînd situaţia impune trecerea în scurt timp la îndeplinirea unei
misiuni de luptă, prevăzîndu-se întîlnirea cu forţe superioare ale inamicului, pe timpul retragerii şi
în toate cazurile cînd se există pericolul de întrebuinţare de către inamic a A.N.M. şi mijloacele
incendiare. Se execută cu viteze maxime admise de teren, fără opriri, folosindu-se pentru deplasare
majoritatea timpului de zi şi de noapte.

Indicii posibilităţilor de marş.

Pentru executarea marşului se stabileşte:
1. Itinerarul de marş.
2. Etapa de marş.
3. Viteza medie de marş.
4. Halte.
5. Odihna de zi (noapte).
6. Punctul iniţial.
7. Puncte de coordonare.
8 . Punctul final.
Itinerarele de marş se aleg corespunzător concepţiei, astfel pe cît posibil, să se ocolească
localităţile mari, nodurile de comunicaţie şi punctele obligatorii de trecere.
Deplasarea prin marş se planifică şi se organizează pe etape de marş.
Etapa de marş – reprezintă distanţa parcursă de pluton în 24 de ore.
Mărimea (în km) unei etape este dependentă, în cea mai mare măsură, de media vitezelor
pe diferite porţiuni de itinerar, exprimată în km/h, precum şi de timpul favorabil deplasării.
Mărimea etapei şi a vitezei medii de marş depinde de misiune, pregătirea comandanţilor,
pregătirea conducătorilor auto (mecanicilor – conducători), starea tehnica a maşinelor de luptă
(automobilelor) şi a itinerarului.
În teren şes şi deluros etapa de marş poate fi de pînă la 250 km.
Cînd subunitatea se deplasează pe jos, mărimea etapei de marş poate fi pînă la 30 km.

Vitezele medii ce se iau în calcul pentru determinarea unei etape de marş sunt:

Felul deplasării Viteza (în km-h în teren

coloanelor mediu frămîntat)
ziua noapte
a
TAB (auto) 30-40 25-30
707
 708
Mixtă (Tc. MLI., 20-30 15-20
T.A.B.)
Pe jos 4-5 4-5
Pe schiuri 5-7 5-7

Pe timp de îngheţ (dezgheţ) şi în condiţii de vizibilitate redusă, viteza se reduce pînă la 10-15
km/h (cu 15-20%).
Distanţa la marş între maşini poate fi de 25-50 m. Această distanţă asigură securitatea
deplasării.
Pentru odihna, hrană, verificarea stării tehnice, ajustarea echipamentului, materialelor,
înlăturarea defecţiunilor şi completarea stocurilor se stabilise:
- halte mici;
- halte mari;
- raioane ale odihnei de zi (noapte).
Halta mică în cazul deplasării pe automobile, se fixează: prima, după fiecare 1-2 ore de
marş (iarna, după 1-1.5 ore de marş) şi au durata de 20 – 30 minute. Când marşul se execută pe jos:
prima haltă după 30 minute de deplasare,cu o durată de 10 minute.
Halta mare se fixează la sfârşitul primei jumătăţi a etapei de marş şi are o durată de 2-4
ore.
Pe timpul haltelor mari se serveşte hrana militarilor, se verifică tehnica şi armamentul, se
execută deservirea tehnică.
Odihna de zi (noapte) se fixează după executarea unei etape de marş.
Când deplasarea se execută pe jos, după 2-3 zile de marş se dau 24 ore de odihnă.
Haltele mari şi odihna de zi (noapte) se fixează în raioane, care oferă condiţii favorabile de
protecţie şi mascare, dispun de suficiente surse de apă, asigură aprovizionarea cu materiale şi piese
de schimb.
În scopul coordonării deplasării coloanelor se stabileşte: - punct iniţial şi puncte de
coordonare.
Punctul iniţial reprezintă locul stabilit pentru începutul deplasării capului coloanei la ora
stabilită şi precizată prin misiune.
Punctul de coordonare reprezintă locul stabilit, pe fiecare itinerar, la fiecare 2-3 ore de
marş pe la care există obligativitatea trecerii subunităţii, cu capul coloanei, la ora stabilită.

3. Conţinutul activităţilor principale desfăşurate de comandantul plutonului

(grupei) în cadrul organizării şi pregătirii marşului.
Pe timpul pregătirii marşului, comandantul de pluton (grupă) este obligat:
- să controleze dacă TAB (MLI) armamentul şi mijloacele de protecţie sînt în bună stare, dacă
este cantitatea necesară de muniţii, dacă sînt făcute plinurile la autovehicule şi dacă materialele sînt
aranjate în acestea;
- să verifice dacă tehnica este asigurată cu mijloace pentru mărirea capacităţii de deplasare
(bîrne, frile, fascine şi alte materiale);
- să ia măsuri ca militarii să primească la timp hrana caldă şi să-şi completeze apa în bidoane;
- să organizeze observarea aeriană şi terestră pe timpul marşului, haltelor şi în raioanele
odihnei de zi (noapte), să stabilească modul de executare a focului asupra ţintelor aeriene, care
zboară la înălţime mică şi să controleze dacă militarii cunosc semnalele de înştiinţare şi alarmare,
precum şi modul de acţiune la acestea.
Primind misiunea comandantul de pluton dă ordinul de marş. Care trebuie să cuprindă:
- informaţii despre inamic;
- misiunea companiei şi plutonului;
- itinerarul de deplasare, punctul iniţial şi ora trecerii acestuia, locul haltelor şi al raionului
odihnei de zi (noapte);
708
709
- ora, cînd plutonul trebuie să ajungă la locul fixat;
- misiunile de observare, semnalele de alarmare şi modul de acţiune;
- modul de acţiune la apariţia ţintelor aeriene, care zboară la înălţime mică, la întîlnirea sau
pe timpul atacului subunităţilor şi grupurilor de cercetare – diversiune ale inamicului;
- conducerea pe timpul marşului;
- consumul de muniţie pînă la terminarea misiunii;
- înlocuitorul la comandă.
Comandantul de pluton (grupa) este obligat să raporteze comandantului de companie (pluton),
cînd este gata pentru marş.

4. Dispozitivul de marş al subunităţilor. Destinaţia şi componenţa

siguranţei marşului.

Dispozitivul de marş reprezintă gruparea de forţe şi mijloace, în scopul deplasării trupelor.

Cînd nu se prevede întîlnirea cu forţe superioare ale inamicului, dispozitivul de marş se
compune din:
- elemente de cercetare, siguranţă şi de asigurare a deplasării;
- forţe principale, constituite în coloana de marş;
- subunităţi de logistică.
Constituirea dispozitivului de marş al subunităţii depinde de:
- misiunea primită;
- concepţia marşului;
- caracterul itinerarului;
- condiţiile executării marşului.
Dispozitivul de marş al subunităţii trebuie să asigure:
- viteza înaltă de marş şi desfăşurarea rapidă în luptă;
- vulnerabilitatea minimă cauzată de AMN şi loviturile aviaţiei inamicului;
- menţinerea conducerii stabile a subunităţii.

Siguranţa de marş este destinată pentru:

- asigurarea deplasării continuă a coloanei forţelor principale;
- a evita atacul prin surprindere a inamicilui terestru;
- a asigura condiţii favorabile pentru desfăşurarea şi intrarea în luptă în mod organizat a
forţelor principale;
- căpturarea sau nimicirea cercetaşilor sau grupurilor de cercetare – diversiune ale
inamicului.
Pentru siguranţa coloanei forţelor principale se numeşte:
- pichet mobil de cap (PMC);
- pichet mobil de flanc (PMF);
- pichet mobil de spate (PMS).
În siguranţa de marş, plutonul poate fi destinat ca PMC, PMF sau PMS.
Plutonul ca pichet mobil poate primi ca întărire 1-3 tancuri, o grupă de mitraliere, 1-2 pioneri,
1-2 cercetaşi chimici.
PMC se trimite la distanţa de 5-10 km, iar PMF şi PMS – pînă la 5 km.
În localităţi, păduri, pe timp de noapte sau cînd marşul se execută pe jos, aceste distanţe se pot
micşora pînă la jumătate.
Misiunile pichetului mobil de cap (de flanc) sînt:
- să asigure coloana căreia îi face siguranţa împotriva atacului prin surprindere al inamicului
terestru, să captureze sau să nimicească cercetaşii inamicului sau grupările de cercetare – diversiune
ale acestuia;
- să atace cu îndrăzneală inamicul de pe itinerarul de deplasare, să cucerească punctele din
teren favorabile pentru luptă, şi să oblige pe inamic să se desfăşoare prematur, asigurînd astfel

709
 710
condiţii favorabile pentru desfăşurarea şi întrarea în luptă în mod organizat a coloanei căreia îi
face siguranţa.
Misiunile pichetului mobil de spate sînt:
- să asigure coloanei căreia îi face siguranţa, posibilitatea de a se desprinde de inamic şi de a
executa marşul în ordine;
- să nu permită inamicului terestru să atace prin surprindere coloana căreia îi face siguranţa,
interzicînd îndeosebi acţiunile elementelor de cercetare – diversiune şi desantului aerian ale
acestuia.
Pentru siguranţa lor nemijlocită, pichetele mobile trimit patrula de siguranţă (de cap, de flanc,
de spate), iar uneori şi cercetaşi.
Valoarea patrulelor de siguranţă poate fi de la o echipă de 2-4 militari pînă la o grupă.
În cadrul pichetului se organizează observarea circulară, precum şi primirea semnalelor de la
patrulele de siguranţă şi de la cercetaşi.
Pentru legătura între pichet şi coloană, se folosesc mijloacele de transmisiuni radio, semnale şi
agenţi de legătură.
Grupa de I.Mo poate fi numită ca patrula de siguranţă de cap, de flanc, de spate, cu misiunea
de a face siguranţa pichetului mobil (subunităţilor) împotriva atacului prin surprindere al inamicului
terestru şi de a interzice apropierea elementelor de cercetare şi cercetare – diversiune ale acestuia de
pichetul (coloana) , căruia îi face siguranţa.
În siguranţa de marş grupa I.Mo poate primi ca întărire o mitralieră şi 1-2 pioneri.
Grupa I.Mo, numită ca patrula de siguranţă se deplasează în faţa subunităţii, căreia îi face
siguranţa la următoarele distanţe:
- pe TAB (MLI) ziua – pînă la 1.500m, noaptea – pînă la 500 m;
- pe jos, ziua – pînă la 600 m, noaptea – pînă la 200 m.

5. Acţiunile grupei I.Mo destinată în siguranţa de marş.

Comandantul Gr.I.Mo, destinat ca patrulă de siguranţă după primirea misiunii este obligat:
- să însuşească misiunea;
- să studieze pe harta itinerarul de deplasare , locurile posibile de întîlnire cu inamicul şi
modul de acţiune ;
- să stabilească modul de observare a terenului şi inamicului
- să stabilească modul de deplasare a grupei şi să dea ordinul de luptă.
În ordinul de luptă el trebuie să indice:
- informaţii despre inamic;
- misiunea subunităţii căruia îi face siguranţă ;
- misiunea patrulei de siguranţă şi itinerarul de deplasare;
- modul de observare şi cercetare ;
- modul de acţiune în cazul întâlniri cu inamicul;
- modul de legătură cu comandantul pichetului mobil (subunităţi) şi în grupă.
- secretul şi semnalele de recunoaştere;
- consumul de muniţie pînă la îndeplinirea misiunii.
- ora cînd grupa trebue să fie gata pentru marş şi inlocuitorul la comandă.

Cînd marşul se execută pe jos, numeşte cercetaşi, cărora le precizează secretul şi modul de
realizare a legăturii.
Cînd grupa se deplasează pe TAB (MLI), terenul şi obiectivele din teren se cercetează din
automobil fără opriri. Uneori, pentru cercetarea anumitor obiective din teren (poduri, clădiri, păduri)
se trimit cercetaşi pe jos.
În aceste cazuri pe timpul cercetării obiectivelor grupa se opreşte într-un loc mascat, fiind gata
să sprijine cu foc acţiunea cercetaşilor.
Cînd grupa se deplasează pe jos comandantul grupei trimite cercetaşi, care se deplasează în
faţă (înapoi) sau la flancul grupei.
710
711
Cercetaşii ţin legătura de vedere cu patrula de siguranţă, cercetează repede, din mers,
obiectele din teren, acordând atenţie indicilor după care poate fi descoperit inamicul, precum şi
porţiunile de teren minat şi contaminat. Cercetaşii raportează comandantului prin semnale tot ce au
observat, iar cînd sînt atacaţi de inamic deschid focul asupra acestuia.
Barajele, obstacolele naturale şi porţiunile de teren contaminat, grupa le ocoleşte, iar cînd nu
există căi ocolitoare, trece prin (peste) ele, folosind mijloacele de protecţie individuală.
Comandantul de grupă raportează comandantului superior despre toate barajele, obstacolele şi
porţiunile de teren contaminat şi le marchează cu indicative.
Grupele mici ale inamicului, grupa le nimiceşte, iar forţele superioare sînt blocate, ocupând o
poziţie favorabilă, pe care o menţine pînă la sosirea pichetului mobil (subunităţii căreia îi face
siguranţă), după care participă la nimicirea inamicului.
Grupa, numită patrulă de siguranţă de spate, este obligată:
- să nimicească sau să captureze grupele mici ale inamicului, care încearcă să pătrundă spre
forţele pichetului (subunităţi , căreia îi face siguranţa);
- să oprească inamicul cu foc de pe poziţii avantajoase pentru a-i da pichetului (subunităţii)
posibilitatea de a se desprinde de inamic.
Grupa se opreşte pentru halte la semnalul comandantului pichetului (subunităţii căreia îi face
siguranţa).
Pe timpul haltei mici, grupa ocupă o poziţie avantajoasă şi continuă să observe, fiind gata să
respingă atacul inamicului, la halta mare sau în raionul odihnei de zi (noapte) grupa – patrula de
siguranţă – se transformă în post de pază şi îndeplineşte misiunile., care i se ordonă.

711
 712

“Tactica generală”

TEMA 7. Grupa (plutonul) la marş şi în siguranţa marşului.

Şedinţa 2. Exerciţiu tactic – 3 ore.
Subiecte de studiu:
1. Succesiunea activităţilor principale desfăşurate de către comandantul de
grupă după primirea misiunii pentru siguranţa marşului.
2. Acţiunile comandantului de grupă pe timpul pregătirii patrulei de siguranţă
pentru executarea misiunii de luptă.
3. Conducerea patrulei de siguranţă pe timpul executării misiunii de luptă.
Bibilografia: 1. Manual „Tactica Infanteriei” (grupa de infanterie). Academia
Trupelor de uscat. Sibiu – 2000 pag. 210-228.
2. A.N -4. RLTU. Bucureşti – 1989 pag.51-64.

1. Succesiunea activităţilor principale desfăşurate de către comandantul de

grupă după primirea misiunii pentru siguranţa marşului.
Patrula de siguranţă primeşte misiunea de la comandantul de pluton sau de companie de la care
este numită.
In misiunea patrulei de siguranţă se indică:
- date cunoscute despre inamic şi locurile probabile de întîlnire cu acesta;
- misiunea plutonului (companiei);
- misiunea grupei;
- itinerarul şi viteza de deplasare;
- modul de acţiune în caz de întîlnire cu inamicul;
- semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare.
După primirea misiunii de luptă, comandantul patrulei de siguranţă este obligat:
- să însuşească misiunea;
- să studieze pe hartă itinerarul de deplasare şi aliniamentele pe care
este posibilă întîlnirea cu inamicul;
- să stabilească modul de deplasare a grupei, ordinea de executare a
observării şi modul de acţiune în cazul întîlnirii cu inamicul;
- să dea ordinul de luptă verbal.
În ordinul de luptă verbal comandantul patrulei de siguranţă indică:
- date cunoscute despre inamic;
- misiunea plutonului (companiei), itinerarul-şi viteza de deplasare;
- misiunea patrulei de siguranţă;
- misiunile fiecărui militar;
- modul de acţiune în cazul întîlnirii cu inamicul;
- ordinea de executare a observării asupra spaţiului aerian şi terestru;
- semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare;
- ora cînd trebuie să fie gata de marş;
- înlocuitorul la comandă,

Ordinul de luptă al comandantului patrulei de siguranţă (o variantă) .

712
713
l. Detaşamentul de terorişti, suferind pierderi în forţe şi mijloace, se retrage pe direcţia -
_________________ avînd intenţia să ocupe poziţia de apărare pe aliniamentul: dreapta - _____
stînga - __________________________________
În faţa trupelor noastre acţionează pichetul mobil de spate al inamicului cu
care este posibilă întîlnirea pe aliniamentul _______
2. PI.I.Mo. este numit ca pichet mobil de cap al B.2I.Mo., execută marşul pe
itinerarul____________________________________ cu misiunea de a preveni atacul asupra
coloanei forţelor principale ale B.2 I.Mo. şi să zădărnicească acţiunile de cercetare al inamicului.
3. Gr.2I.Mo. este numită ca patrulă de siguranţă de cap cu misiunea de a evita
atacul prin surprindere asupra coloanei PMC.
4. Viteza de deplasare - 30 km/oră.
5. Ordinea de executare a observării:
- mecanicul-conducător - în faţă;
- ochitorul-operator - în faţă şi asupra spaţiului aerian;
- trăgătorul cu puşca mitralieră şi trăgătorul superior - în stînga;
- trăgătorul cu AG - în faţă şi în stînga;
- trăgătorul - în spate şi asupra semnalelor date de comandantul de
pluton;
- ajutorul trăgătorului cu AG - în dreapta;
- lunetistul - în dreapta şi în stînga.
6. În caz de întîlnire cu grupele mici ale inamicului ochitorul-operator le nimiceşte cu foc
intens din mitraliere, iar desantul să fie gata pentru debarcare, atacul inamicului şi nimicirea
acestuia prin foc deschis din toate categoriile de armament.
În caz de întîlnire cu forţe superioare ale inamicului, patrula ocupă o poziţie favorabilă şi
deschide foc asupra lui din toate mijloacele de foc, asigurînd astfel intrarea în luptă în mod organizat
a PMC.
7. Semnalele:
- de înştiinţare - atac aerian - „Văzduh";
- atac chimic — „Gaze"; '
- atacul inamicului - „Inamic în faţă (stînga, dreapta)".
8. Gătinţa de marş - ora 18.00.
9. Înlocuitorul la comandă - trăgătorul cu puşca-mitralieră.
2. Acţiunile comandantului de grupă pe timpul pregătirii patrulei de
siguranţăpentru executarea misiunii de luptă.
După darea ordinului de luptă, comandantul de grupă verifică dacă personalul din subordine
cunoaşte misiunea de luptă primită, semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare şi ordinea de
acţiune la primirea lor; numeşte un observator asupra semnalelor date de comandantul PMC.
Ulterior, comandantul de grupă împreună cu mecanicul-conducător şi cu ochitorul-operator
verifică starea tehnică a autovehiculului, a armamentului, aparatelor de vedere pe timp de noapte,
mijloacelor de protecţie şi a stingătoarelor, mijloacelor de legătură şi de mascare a luminii.
Comandantul de grupă întreprinde măsurile necesare pentru a face plinurile cu carburanţi-
lubrifianţi, pentru a completa muniţile pînă la normele stabilite. La ora stabilită raportează
comandantului PMC despre gătinţa grupei pentru executarea misiunii.

3. Conducerea patrulei de siguranţă pe timpul executării misiunii de luptă.

Cînd grupa de infanterie motorizată este numită patrulă de siguranţă şi se deplasează pe jos,
comandantul patrulei trimite doi cercetaşi care se deplasează în faţă (la flanc, spate).
Depărtarea cercetaşilor faţă de patrulă trebuie să asigure legătura din vedere şi poate fi: ziua-
pînă la 300 m; noaptea-pînă la 100 m.

713
 714
Atunci cînd patrula de siguranţă întîlneşte baraje, obstacole naturale şi porţiuni de teren
infectate, comandantul patrulei este obligat:
- să raporteze comandantului care 1-a trimis despre existenţa acestora;
să ia măsuri pentru marcarea lor şi le ocoleşte;
- în cazul cînd nu există căi ocolitoare organizează trecerea prin ele, luînd măsurile necesare
pentru protecţie (îmbracă mijloacele de protecţie, execută îmbarcarea pe TAB, măreşte viteza de
deplasare etc.).
În siguranţă grupa de infanterie capturează sau nimiceşte grupele mici ale inamicului.
Cînd întîlneşte un inamic mai puternic, grupa ocupă o poziţie favorabilă şi o menţine pînă la
sosirea subunităţii, căreea îi face siguranţa, sau pînă la primirea unei noi misiuni de la comandantul
care a trimis-o.
În toate cazurile întîlnirii cu inamicul, comandantul patrulei raportează despre aceasta
comandantului care 1-a trimis.
Patrula de siguranţă se opreşte pentru halte la semnalul comandanului subunităţii, căreea îi
face siguranţa sau după ajungerea pe aliniamentul (punctul) fixat.
Pe timpul haltei grupa ocupă o poziţie avantajoasă şi continuă să execute observarea, fiind gata
să respingă atacul inamicului.
Pe timpul haltelor mari sau la opriri de mai lungă durată grupa execută lucrări genistice pentru
protecţia militarilor, a armamentului şi a tehnicii.

714
715

“Tactica generală”

TEMA 8. Staţionare şi siguranţa staţionării.

Şedinţa 1. Prelegere – 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Scopul dispunerii subunităţilor în staţionare. Raioanele de staţionare,
dimensiunile şi cerinţele înaintate faţă de ele .
2. Principiile dispunerii subunităţilor, tehnicii şi efectivului în raionul de
staţionare şi amenajarea lui. Succesiunea activităţilor comandantului subunităţii în
timpul staţionării .
3. Acţiunile plutonului (grupei) în raionul de staţionare.
4. Destinaţia, componenţa, depărtarea şi misiunile siguranţei staţionării.
Organizarea siguranţei nemijlocită în cadrul subunităţii.
5. Succesiunea şi conţinutul activităţilor comandantului de pluton (grupă) în
siguranţa staţionării.
Bibliografia: 1. RLTU (§3), p.180-182.
2. „Pl.Ι.Mo. în luptă”, p.263-273.
3. „Curs de tactică” (Grupa infanterie), Editura
Sibiu – 2000, p. 229-238.

1. Scopul dispunerii subunităţilor în staţionare. Raioanele de staţionare,

dimensiunile şi cerinţele înaintate faţă de ele.

Pe timpul acţiunilor de luptă subunităţile de infanterie nu întotdeauna vor duce acţiuni de

luptă active. Ele pot să se dispună în raioane pînă la primirea misiunilor de luptă, sau avînd
misiunea de luptă să se pregătească pentru îndeplinirea ei.
Dispunerea subunităţilor în raionul iniţial, de concentrare, de aşteptare, de odihnă şi în alte
raioane se numeşte staţionare.
Scopul staţionării poate fi:
- desfăşurarea activităţilor în vederea pregătirii subunităţilor pentru acţiunile de luptă;
- refacerea capacităţii de luptă;
- odihna personalului;
- completare stocurilor şi rezervelor cu mijloace materiale;
- executare întreţinerii şi reparaţie tehnicii;
- închegarea acţiunilor subunităţilor.
Raionul staţionării trebuie să asigure:
- dispunerea ascunsă a trupelor în clădiri, cabane, păduri;
- protecţia împotriva A.N.M.;
- ieşirea cît mai rapidă din acesta.
În toate cazurile comandanţii trebuie să dispună subunităţile pe teren în mod mascat şi
ascuns, dispersat şi gata pentru îndeplinirea misiunii de luptă.
Aceste cerinţe sun impuse de înzestrarea inamicului cu arme de precizie înaltă, care produc
pierderi trupelor aflate în staţionare în timp scurt.
Experienţa de luptă arată că subunităţile trebuie să evite dispunerea în apropierea:
- localităţilor;
- gărilor (staţiilor) feroviare;
- nodurilor de drumuri;
715
 716
-aerodromurilor;
-întreprinderilor industriale;
-conductelor de gaz;
-staţiilor electrice, etc.
Aceste cerinţe sînt condiţionate de faptul că aceste obiective prezintă interes deosebit pentru
cercetarea inamicului. În afară de acesta asupra acestor obiective se vor executa lovituri, în primul
rînd, cu armamentul nuclear, lovituri de aviaţie şi armelor de înaltă precizie.
Condiţiile care trebuie să le întrunească raioanele de staţionare:
- comoditatea dispunerii personalului;
- prezenţa resurselor de apă potabilă;
- prezenţa combustibilului pentru încălzire în cazul temperaturilor joase;
- protecţia împotriva condiţiilor climaterice nefavorabile.
Raionul ales pentru staţionare trebuie să corespundă cerinţelor sanitaro-epidemiologice. De
asemenea, raionul de staţionare trebuie să aibă o reţea de drumuri ţi căi dezvoltate, care să permită,
în caz de necesitate, executare rapidă a manevrei în scopul părăsirii acestuia şi ocupării altui raion
de staţionare (de rezervă) dacă va apărea necesitatea.
Raionul de staţionare este necesar de ales pe un teren care are adăposturi naturale: păduri,
fîşii forestiere, rîpi, văgăuni, cariere, cutele terenului, mici localităţi, construcţii etc.
La alegerea raionului pentru staţionare, de regulă, se ia în consideraţie itinerarul de
deplasare. Maşinile maşinele de luptă se dispun de-a lungul drumului pe direcţia ulterioară de
deplasare în formă de spic (brad).

La primirea semnalului pentru deplasare subunitatea va forma în timp scurt dispozitivul de

marş.
Suprafaţa de dispersare, care ar exclude nimicirea în acelaşi timp a întregii subunităţi cu un
singur obuz (proiectil) sau lovitură de aviaţie, trebuie să fie considerabilă (pentru pluton 500-
1000metri pătraţi).

2.Principiile de dispunere a subunităţilor, tehnicii şi efectivului în raionul de

staţionare şi amenajarea lui. Succesiunea activităţilor comandantului subunităţii
în timpul staţionării.

În raionul iniţial plutonul se poate dispune pregătindu-se pentru ofensiva din mişcare
asupra inamicului care se apără.
În raionul de concentrare plutonul de infanterie moto va sosi după executare deplasării,
unde va petrece deservirea tehnicii şi armamentul de luptă., de asemenea, va executa pregătirea
pentru acţiunile ulterioare
În raionul de aşteptare plutonul de infanterie moto poate să se afle înainte de îmbarcarea
pe transportul feroviar sau fluvial.
Pe parcursul marşului pe distanţe mari la sfîrşitul etapei de marş plutonul de infanterie
moto, de regulă, se va opri pentru odihna de noapte sau zi cu scopul menţinerii capacităţii de luptă
pentru acţiunile viitoare.
Plutonul de infanterie motorizată se dispune în staţionare într-un raion în cadrul companiei.
În teren plutonul, de regulă, se dispune de-a lungul itinerarului de deplasare folosind proprietăţile
de mascare şi protecţie ale terenului, fiind gata să respingă atacul inamicului terestru şi aerian şi
nimicirea grupelor lui de cercetare şi de cercetare-diversiune.
Maşinile de luptă de infanteriei MLI (TAB), tancurile se dispun în locurile indicate de către
comandantul de pluton sub coroanele copacilor, văgăuni, în umbra de radiolocaţie a obiectelor din
teren la distanţe de 25-50 m dintre ele. Pe teren deschis, cînd există pericolul folosirii armelor de
înaltă precizie distanţele dintre maşini se vor mări pînă la 100-150 m.
Efectivul se dispune în apropierea maşinilor în aşa mod ca să se îmbarce repede şi să poată
ieşi oportun din raion în orice timp, ziua şi noaptea şi în orice condiţii de stare a vremii.
716
717
Armamentul individual, muniţiile necesare, precum şi mijloacele de protecţie individuale se
găsesc permanent asupra militarilor în gătinţă pentru folosire. Pentru efectiv se sapă şanţuri sau
blindaje. Pentru MLI (TAB) se amenajează amplasamente şi tranşee.
Locul dispunerii efectivului şi tehnicii se maschează minuţios. În apropierea tancurilor se
amenajează poziţii false, capcane termice.
În condiţiile de iarnă aspră sau condiţii de timp nefavorabil plutoanele se pot dispune în
localităţi. În acest caz plutonului pentru dispunere i se repartizează o casă sau o construcţie.
Succesiunea activităţilor comandantului de pluton (grupă) pentru
organizarea staţionării.
Primind misiunea pentru staţionare comandantul de pluton (grupă) organizează activitatea
sa, de regulă, în următoarea succesiune:
- însuşirea misiunii primite;
- analizează situaţia;
- ia hotărîrea;
- dă ordinul de luptă;
- organizează: cooperarea, conducerea şi asigurarea de luptă.
1. Primind misiunea pentru staţionare, comandantul de pluton (grupă) o însuşeşte. La
aceasta el trebuie să înţeleagă:
- în ce raion se dispune compania (plutonul) şi locul plutonului ( grupei) în cadrul acesteia;
- pentru ce acţiuni să fie gata;
- ce forţe se asigură de la pluton (grupă) pentru siguranţa nemijlocită proprie şi pentru
siguranţa nemijlocită a companiei (batalionului) şi la ce timp;
- ce volum de lucrări genistice şi pînă la ce oră de executat;
- unde se dispun subunităţile vecine şi modul de menţinere a legăturii cu ele.

2. Însuşind misiunea comandantul de pluton (grupă) petrece analiza situaţiei, pe parcursul

căruia el studiază:
- distanţa pînă la inamic şi caracterul probabil al acţiunilor, direcţiile probabile de acţiune a
elementelor sale de cercetare – diversiune, avioanelor şi elicopterelor;
- starea, asigurarea şi posibilităţile plutonului (grupei), mijloacelor date ca întărire (sprijin);
- componenţa şi dispunerea subunităţilor vecine, modul de cooperare cu acestea la
respingerea atacului terestru al inamicului;
- terenul; proprietăţile lui de mascare, de protecţie, de observare şi de executare a focului;
- anotimpul, timpul zilei, starea vremii.

3. Pe baza însuşirii misiunii şi analizei situaţiei comandantul de pluton (grupă) la

hotărîrea pentru staţionare în care determină:
- modul şi ordinea de dispunere a efectivului şi tehnicii în raionul stabilit pentru pluton
(grupă), locul dispunerii grupelor ( efectivului) şi amenajarea adăposturilor (blindajelor) şi
acoperirile pentru tehnică;
- modul de acţiune în caz de atac la inamicului terestru şi aerian.

4. Pe baza hotărîrii luate şi aprobată de către comandantul de companie (pluton),comandantul

de pluton (grupă) dă ordinul de luptă, în care indică:
-date şi informaţii despre inamic;
- misiunea plutonului (grupei);
- locul dispunerii vecinilor;
- misiunile grupelor (personalului), locul de dispunere, locul amenajării adăposturilor
acoperite sau neacoperite, iar la nevoie locul executării blindajelor pentru efectiv şi acoperirile
pentru tehnică, modul de observare asupra inamicului terestru şi aerian, de asemenea după
semnalele comandantului de pluton (companie); modul de acţiune a grupelor (personalului) în cazul
atacului inamicului; semnalele de înştiinţare, conducere, cooperare şi modul de acţiune la ele;
- timpul ocupării raionului de staţionare şi termenele de amenajare genistică;

717
 718
- locul său şi locţiitorul la comandă.
Etapa cea mai importantă la activitatea comandantului de pluton (grupă) este organizarea
amenajării genistice a raionului de dispunere, mascarea, protecţia împotriva armelor de nimicire în
masă şi incendiare, de asemenea, deservirea tehnicii şi armamentului, controlul pentru menţinerea
capacităţii înalte de luptă a plutonului (grupei).
Amenajarea genistică a raionului de dispunere a plutonului (grupei) trebuie să asigure în
primul rînd o protecţie sigură a efectivului şi tehnicii împotriva tuturor mijloacelor de distrugere şi o
apărare fermă împotriva atacului inamicului.
În primul rînd în raionul staţionării se amenajează adăposturi pentru efectiv, iar tehnica
(MLI,TAB) se dispun în adăposturile naturale şi se maschează cu mijloacele improvizate din zonă
sau cu mijloacele de mascare din dotare. Pentru îndeplinirea acestor lucrări, cu implicarea a 5-6
militari din efectivul grupei, vor fi necesare 1,5-2 ore. În continuare adăposturile se acoperă.
Dacă este timp la dispoziţie, pentru efectivul plutonului, şi pentru grupe se pot executa
blindaje.
Activităţile pentru mascare se organizează de către comandantul de pluton (grupă) în scopul
ascunderii împotriva tuturor mijloacelor de cercetare ale inamicului a dispunerii plutonului (grupei).

La organizarea mascării comandantul de pluton (grupă) indică: ce mijloace din dotare

sau improvizate, mijloace materiale din teren de folosit pentru mascare, termenele de îndeplinire,
modul de respectare a măsurilor de mascare în locul de dispunere a plutonului (grupei).

Organizînd protecţia împotriva armelor de nimicire în masă, comandantul de pluton (grupă)

pe lîngă amenajarea genistică a raionului ocupat şi folosirea proprietăţilor de mascare şi protecţie a
raionului trebuie să indice termenul de desfăşurare a măsurilor medicale, măsurile de protecţie în
caz de contaminare cu substanţe toxice şi radioactive, izbucnirea incendiilor sau inundare a
terenului.
La organizarea deservirii tehnicii de luptă şi armamentului comandantul de pluton (grupă)
trebuie, în primul rînd, să prevadă alimentare completă a maşinilor de luptă (TAB) cu combustibil,
completarea stocurilor.şi înlăturarea defecţiunilor depistate.
Finalizînd organizarea măsurilor de staţionare în raion, comandantul de pluotn (grupă)
controlează ca plutonul (grupă) să-şi menţină în permanenţă capacitatea de luptă înaltă pentru a fi
gata să acţioneze în situaţiile următoare.

3. Acţiunile plutonului (grupei) în raionul de staţionare.

Comandanţii de grupă primind misiunea pentru staţionare, verifică dacă personalul cunoaşte
modul de respingere a atacului terestru şi aerian al inamicului, semnalele de înştiinţare, conducere şi
cooperare şi modul de acţiune la ele, personal conduce amenajarea genistică pentru dispunerea
efectivului şi adăpostirea tehnicii.
Efectivul grupelor după ce au executat măsurile specifice de amenajare şi protecţiei a
staţionării ulterior execută:
- verificarea stării tehnicii (TAB, MLI), armamentului şi mijloacelor de protecţie;
- completează, în caz de necesitate, cantitatea de muniţie consumată;
- alimentarea cu carburanţi şi lubrifianţi;
- completarea cantităţii de hrană, potrivit precizării comandantului de pluton şi împrospătarea
rezervelor de apă;
- verificarea stării aparatelor de vedere pe timp de noapte şi mijloacele de camuflare;
- luarea măsurilor pentru prevenirea dereglărilor şi avariilor;
- însuşirea semnalelor de înştiinţare, alarmare şi conducere, şi modul de acţiune la
recepţionarea acestora.
În toate cazurile de staţionare soldatul trebuie să se afle în stare de luptă permanentă,
pentru respingerea inamicului aerian, terestru, pentru nimicirea desantului aerian, grupelor de
cercetare şi cercetare-diversiune, desantului aerian.
718
719
Soldatul în componenţa grupei în raionul indicat de obicei se amplasează alături de
maşina de luptă. Pentru aceasta se foloseşte proprietăţile de mascare şi protecţie a terenului (rîpi,
văi, coroanele copacilor).
Pentru maşina de luptă, mecanicul- conducător alege locul , care asigură:
- amplasarea ascunsă contra observărilor terestre şi aeriene a inamicului;
- ieşirea rapidă în direcţia numită;
- condiţiile necesare pentru deservirea tehnică a maşinii:
- alimentarea cu combustibil;
- completarea muniţiilor;
- controlul armamentului, mecanismelor şi aparatelor;
- reglarea, verificarea armamentului şi mecanismelor;
- ungerea şi complectarea neajunsurilor care au fost depistate.
Totodată, împreună cu amenajarea genistică a staţionarului soldatul studiază semnalele şi
ordinea de acţiuni în caz de atac a inamicului.
Dacă este necesar se petrec antrenamente de ocuparea rapidă a poziţiei pentru respingerea
atacului prin surprindere a inamicului.
Cînd există pericolul unui atac al inamicului, militarii ocupă poziţiile de tragere şi se
pregătesc pentru respingerea atacului.
La semnalul de alarmare despre inamicul aerian , militarii se adăpostesc în şanţuri-adăpost
sau la comandă execută foc grupat sau de baraj cu armamentul individual şi cu mitraliere asupra
ţintelor aeriene care zboară la înălţimi mici.
La semnalul de înştiinţare despre contaminarea radioactivă, chimică şi bacteriologică
militarii îmbracă neîntîrziat masca contra gazelor şi completul de protecţie.

4. Destinaţia, componenţa, depărtare şi misiunile siguranţei staţionării.

Organizarea siguranţei nemijlocită în cadrul subunităţii.

În timpul dispunerii subunităţilor la staţionare comandanţii de subunităţi sînt obligaţi să

organizeze siguranţa staţionării.
Siguranţa staţionării are scop:
- să descopere la timp apariţia inamicului terestru şi să prevină subunităţile cărora le face
siguranţa;
- să interzică pătrunderea subunităţilor de cercetare sau de diversiune ale inamicului în raionul
de staţionare;
- să interzică trecerea peste aliniamentul siguranţei de staţionare a persoanelor izolate sau în
grupuri care nu cunosc parola.
În staţionare, batalionul (compania) îşi face siguranţa nemijlocită. Pe direcţia de ameninţare
se instalează un post de pază independent şi patrula de cercetare. Postul de pază independent
compus, de regulă, dintr-o grupă de infanterie moto se trimite la distanţa de pînă la 1,5 km.
Cînd există pericol de a fi atacat de inamic batalionul (compania) organizează şi siguranţa
de staţionare.
Siguranţa de staţionare trebuie să ţină sub control toate drumurile principale şi căile de acces
spre raionul de staţionare al batalionului (companiei).
În siguranţa staţionării plutonul de infanterie motorizată poate să fie numit ca pichet
de pază în direcţia de ameninţare la o depărtare de pînă la 5 km.
Pichetul de pază ocupă şi pregăteşte un punct de sprijin cu o fîşie de siguranţă pînă la 2
km.
Plutonul numit ca pichet de pază poate fi întărit cu mitraliere, mijloace antitanc, pioneri.
Acţiunile plutonului sînt sprijinite, de regulă, cu focul artileriei.
În fîşia de siguranţă pichetul de pază ocupa şi organizează un punct de sprijin de
bază,cînd timpul permite organizează şi un punct de sprijin de rezervă.

719
 720
În punctul de sprijin plutonul execută locaşuri de tragere individuale şi poziţii de tragere
pentru mitraliere, AG, TAB (MLI) care se acoperă cu baraje, folosind în mod judicios şi avantajele
terenului.
În fîşia de siguranţă pichetul de pază ocupa şi organizează un punct de sprijin de bază;cînd
timpul permite organizează şi un punct de sprijin de rezervă.
Ziua, cînd vizibilitate este bună, jumătate din militari al pichetului se pot odihni.
Noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, observarea se intensifică.
Pentru prevenirea pichetului de pază asupra apariţiei inamicului şi pentru realizarea
legăturii, pe poziţia fiecărei grupe, comandantul organizează observarea şi cercetarea.

Comandantul de pluton, pentru executare cercetării, trimite periodic , în special pe timp de

noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, echipe de cercetare din 2-3 militari în faţă
punctului de sprijin şi în intervalule cu pichetele de pază vecine.
Echipa de cercetare se deplasează în ascuns pe itinerarul indicat, cercetînd în mod
amănunt terenul. Cînd descoperă grupuri de militari ai inamicului comandantul echipei de cercetare
înştiinţează comandantul de pluton şi observă acţiunile lui; cînd inamicul se apropie , echipa de
cercetare deschide focul şi îl nimiceşte.
Comandantul echipei de cercetare reţine pe cei care nu cunosc parola, îi dezarmează şi îi
trimite la comandantul pichetului de pază însoţiţi de către un militar.
Dacă în faţa punctului de sprijin al pichetului de pază sau în intervalule cu pichetele de pază
vecine există drumuri care trec prin terenuri acoperite comandantul trimite pînde pentru a
descoperi la timp apariţia inamicului pe aceste direcţii.
La apariţia inamicului pînda observă acţiunile acestuia şi raportiază imediat comandantului
prin procedeul stabilit din timp. Dacă militarii izolaţi ai inamicului pătrund către locul de dispunere
a pîndei aceasta îi capturează sau îi nimiceşte cu foc.
Pîndele se pot schimba periodic la ordinul comandantului de pluton.
În staţionare grupa de infanterie motorizată poate fi numită ca post de pază
independent sau post de pază al pichetului de pază, cu misiunea de a face siguranţă nemijlocită
subunităţilor aflate în staţionare sau plutonului numit ca pichet de pază.
Postul de pază ocupă şi execută lucrările genistice pe poziţie ce i s-a indicat , la distanţă de
pînă la 1500 m de subunitatea căreia îi face siguranţa.
Locul de dispunere a grupei trebuie să asigure observarea, executarea focului circular şi o
bună mascare.
Postul de pază se schimbe, de regulă, la 24 de ore.
Comandantul de grupă , după ce a ocupat poziţia indicată, numeşte un observator,
organizează lucrările genistice, indică modul de executare a focului la apariţia inamicului şi
comunică semnalele şi secretul.
Postul de pază execută observarea neîntreruptă, ziua şi noaptea. Militarii izolaţi ai
inamicului sînt capturaţi sau nimiciţi cu foc, raportînd despre aceasta comandantului care l-a trimis.
În cazul unui atac din partea inamicului, postul de pază apără poziţia pe care o ocupă şi nu
se retrage fără ordinul comandantului care l-a trimis.
Secretul constituie mijlocul de recunoaştere a militarilor subunităţilor proprii de cei ai
inamicului, şi se comunică verbal întregului personal pentru 24 de ore şi poate fi schimbat atunci
cînd situaţia impune.
Secretul se compune din parola (denumirea armamentului sau tehnicii militare) şi
răspunsul (denumirea localităţii care se începe cu aceeaşi literă), de exemplu: Parola – „Tanc”,
răspunsul – „Taraclia”. Parola se cere persoanelor care trec aliniamentul siguranţei de staţionare în
ambele sensuri şi tuturor persoanelor care se deplasează noaptea prin raionul de dispunere a
subunităţilor.
Răspunsul se comunică comandanţilor şi persoanelor trimise pentru transmiterea ordinilor
verbale. Parola şi răspunsul se pronunţa încet.

720
721

5. Succesiunea şi conţinutul activităţilor comandantului de pluton (grupă)

destinat în siguranţa staţionării.
După primirea şi însuşirea misiunii , comandantul pichetului (postului) de pază deplasează
în ascuns plutonul (grupă) către aliniamentul ordonat, îl dispune într-un loc adăpostit, instalează
observatori, după care petrece recunoaşterea terenului din fîşia de siguranţă, ia hotărîrea, ocupă cu
plutonul (grupă) aliniamentul stabilit şi dă ordinul de luptă în care indică (comandantul pichetului
de pază):
- reperele;
- direcţiile cele mai probabile de apropiere a inamicului şi modul cum vor fi observată şi
nimicite cu foc;

- misiunea pichetului şi fîşiea de siguranţă;

- misiunea şi poziţiile grupelor TAB (MLI) şi ale celorlalte mijloace de foc primite ca întărire,
fîşiile (sectoarele) lor de tragere şi sectoarele de foc concentrat;
- compunerea, locul de dispunere şi misiunea postului de observare (observatorului) şi ale
pîndei;
- misiunile şi itinerarele de deplasare ale echipei de cercetare;
- timpul executării lucrărilor genistice şi de mascare;
- semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare a acţiunilor de luptă, deschidere (încetare) a
focului şi secretul;
- ora la care pichetul trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii;
- locul său în dispozitiv şi locţiitorul la comandă.
Comandantul postului de pază în ordinul de luptă indică:
- reperele;
- informaţii despre inamic;
- misiunea plutonului (dacă este în componenţa plutonului);
- misiunea grupei, poziţia, fîşia de siguranţă, fîşia de foc şi sectorul suplimentar de tragere,
poziţiile de tragere de bază şi suplimentare de pe fiecare poziţie;
- misiunile personalului;
- semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare, modul de acţiune şi secretul (parola);
- ora la care grupa trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii;
- locţiitorul la comandă.
Patrulei de cercetare i se indică:
- itinerarul de deplasare;
- misiunea;
- modul de executare a cercetării;
- acţiunile în caz de descoperire a inamicului;
- modul de menţinere a legăturii şi secretul (parola).
Pîndei i se indică:
- componenţa;
- misiunea;
- locul dispunerii;
- acţiunile în caz de descoperire a inamicului;
- modul de menţinere a legăturii, de schimb şi secretul (parola).

721
 722

„Tactica generală”

TEMA 6-8. SEMINAR

Subiectele seminarului:
1. Bazele deplasării şi a marşului. Procedeele de deplasare a trupelor şi caracteristica
lor,
2. Marşul, scopul, condiţiile şi procedeele de executare.
3. Succesiunea şu conţinutul activităţii comandantului de grupă (pluton) pentru
organizarea marşului.
4. Destinaţia şi componenţa siguranţei de marş. Conţinutul activităţilor
comandantului de grupă în timpul organizării şi pregătirii siguranţei marşului.
5. Staţionare. Scopul dispunerii subunităţilor şi cerinţele înaintate către raioanele de
dispunere în staţionare.
6. Succesiunea activităţilor comandantului de grupă în timpul staţionării.
7. Siguranţa staţionării. Succesiunea şi conţinutul activităţilor comandantului de
grupă în siguranţa staţionării.

Bibliografia: 1. RLTU (§3), p.164-166, 180-182.

2. „Tactica” (§1), p.236-303.
3. Conspect Tema 6-8.

722
723

“Tactica generală”

TEMA 9. Grupa (plutonul) în staţionare şi siguranţa staţionării.

Şedinţa 1. Exerciţiu tactic de front – 3 ore.
Subiecte de studiu:
1. Acţiunile comandantului grupei I.Mo grupă pentru organizarea staţionării.
2. Conducerea grapei de infanterie în staţionare.

Bibliografia: 1. RLTU (§3), p.180-182.

2. „Pl.Ι.Mo. în luptă”, p.263-273.
3. „Curs de tactică” (Grupa infanterie), Editura Sibiu –
2000, p. 229-238.

1. Acţiunile comandantului grupei I.Mo pentru organizarea staţionării.

Prin staţionare se înţelege dispunerea subunităţilor militare într-un raion în vederea pregătirii
unor acţiuni de luptă, marşului sau refacerii capacităţii de luptă.
Pentru dispunerea subunităţilor în staţionare se folosesc, de regulă, pădurile, tufărişurile, cutele
de teren şi localităţile. Dispunerea se face de-a lungul drumurilor existente, la o depărtare oarecare
de ele, pentru a începe cît mai repede marşul sau pentru a intra organizat în luptă.
După primirea misiunii la staţionare comandantul grupei I.Mo dispune TAB (ML) în locul
indicat de comandantul plutonului.
Comandantul de pluton adună personalul din subordine şi dă ordinul de luptă pentru dispunerea
subunităţii în staţionare în care indică:
- date cunoscute despre inamic;
- misiunea plutonului;
- locurile de staţionare a vecinilor;
- misiunile grupelor, locurile lor de dispunere în staţionare, locurile de amenajare a
locaşurilor de tragere şi a şanţurilor acoperite pentru personal, tehnică şi armament; modul de
observare asupra inamicului terestru, aerian şi semnalelor date de către comandantul de companie;
modul de acţiune a grupelor în caz de atac aerian sau terestru; semnalele de înştiinţare,
conducere şi cooperare şi ordinea de acţiune la primirea lor;
- ora cînd trebuie să fie ocupat raionul de staţionare şi la ce oră să fie
finisate lucrările de amenajare genistică şi mascare;
- locul său şi înlocuitorul la comandă.
Comandantul grupei I.Mo , la rindul său, după primirea misiunii este obligat să verifice, dacă
personalul din subordine cunoaşte modul de acţiune pentru respingerea inamicului terestru şi
aerian, cunoaşterea semnalelor de înştiinţare, conducere şi cooperare şi ordinea de acţiune la primirea
lor. Ulterior, comandantul de grupă dă indicaţiile respective şi participă activ la amenajarea
locaşurilor de tragere, şanţului-adăpost acoperit pentru personal şi poziţiei de tragere a TAB (ML),
organizează mascarea şi întreţinerea tehnică a maşinei de luptă şi a armamentului.
Pe timpul efectuării lucrărilor de întreţinere tehnică a TAB (ML), în primul rînd, se fac
plinurile cu carburanţi şi lubrifianţi, se completează muniţiile pînă la normele stabilite, se înlătură
defecţiunile descoperite după care se efectuează celelalte lucrări.

2. Conducerea grupei I.Mo în staţionare.

Cînd s-au efectuat toate lucrările pentru dispunerea grupei în staţionare, comandantul de grapă
numeşte trăgătorul la armamentul de serviciu şi în observator, după care, la ora stabilită raportează
723
 724
comandantului de pluton despre lucrările efectuate. După prezentarea raportului, comandantul de
grupă organizează executarea indicaţiilor date de comandantul de pluton, servirea hranei şi odihna
personalului din subordine.
În cazurile de atac al inamicului, comandantul de grupă dublează semnalele primite şi dă
comenzile respective:
- atacul inamicului terestru, semnalul „Alarmă";
- primind acest semnal comandantul de grupă dă comanda: „Grupă, Alarmă! Pe direcţia
pomului izolat - pentru luptă!". La această comandă personalul ocupă poziţiile de
tragere pe direcţia indicată şi este gata de luptă;
- atac aerian, semnalul „Văzduh";
- comandantul de grupă dublează semnalul primit şi dă comanda: „Grupă, în
adăpost!". La această comandă personalul grupei se adăposteşte repede în şanţul-adăpost
acoperit, cu excepţia trăgătorului la armamentul de serviciu şi a observatorului;
- atac chimic, semnalul „Gaze"; primind acest semnal, comandantul de grupă dă comanda:
„Grupă, Gaze! Ciorapii, mănuşile, mantaua -îmbrăcaţi!", după care personalul îşi ocupă poziţiile
de tragere şi execută observarea terenului pe direcţiile indicate.
După respingerea atacului inamicului, comandantul de grupă întreprinde măsurile necesare
pentru acordarea primului ajutor medical răniţilor, verifică starea personalului, a maşinei de luptă, a
armamentului şi raportează comandantului de pluton. Ulterior, comandantul de grupă organizează
înlăturarea urmărilor atacului aerian, de artilerie şi a armelor incendiare ale inamicului, refacerea
capacităţii de luptă a grupei, reamenajarea lucrărilor genistice şi mascarea.

724
725

“Tactica generală”

TEMA 9. Grupa (plutonul) în staţionare şi siguranţa staţionării.

Şedinţa 2. Exerciţiu tactic – 3 ore.
Subiecte de studiu:
1. Acţiunile comandantului grupei I.Mo pentru organizarea siguranţei
staţionării.
2 .Acţiunile comandantului grupei I.Mo pe timpul executării misiunii în
siguranţa staţionării.
Bibliografia: 1. RLTU (§3), p.180-182.
2. „Pl.Ι.Mo. în luptă”, p.263-273.
3. „Curs de tactică” (Grupa infanterie), Editura Sibiu –
2000, p. 229-238.

1. Acţiunile comandantului grupei I.Mo pentru organizarea siguranţei

staţionării.
În staţionare subunităţile îşi realizează siguranţa prin siguranţa de staţionare. Misiunile siguranţei
de staţionare sînt:
- să descopere la timp apariţia inamicului terestru şi să prevină subunităţile ,
cărora li se face siguranţa;
- să prevină pătrunderea elementelor de cercetăre ale inamicului spre raionul de staţionare;
- să apere cu dîrzenie poziţia cînd este atacată de inamic;
- să interzică trecerea personalului şi a grupelor care nu cunosc parola, peste
aliniamentul de siguranţă.
Pentru a recunoaşte militarii proprii de cei a inamicului se stabileşte un secret, care este compus
din două cuvinte, care încep cu aceeaşi literă: primul se numeşte parolă, al doilea răspuns (ex.: Obuz
- Orhei; Lunetă - Leova etc.)
Parola şi răspunsul se pronunţă încet. Siguranţa reţine pe toţi cei care nu cunosc parola şi îi
trimite, sub escortă, eşalonului superior pentru cercetare.
Plutonul de infanterie poate fi numit ca pichet de pază şi poate fi trimis la o distanţă de pînă la 5
km faţă de trupele cărora le face siguranţa, unde i se indică o fîşie de siguranţă de pînă la 2 km.
În staţionare grupa de infanterie poate fi numită ca post de pază independent cu misiunea de a
face siguranţa nemijlocită a subunităţilor aflate în staţionare.
Postul de pază poate fi trimis de către pichetul de pază, fie direct de către subunităţile aflate în
staţionare.
Postul de pază ocupă şi amenajează poziţia ce i s-a indicat, de regulă, la o distanţă de pînă la
1500 m de subunitatea căreea îi face siguranţa.
Comandantul de grupă trebuie să aleagă locul de dispunere a postului de pază care că asigure
observarea şi executarea focului circular şi o bună mascare.
Postul de pază se schimbă, de regulă, după 24 de ore.
Comandantul de grupă după primirea misiunii de luptă conduce grupa la locul stabilit şi ocupă
poziţia indicată, numeşte 1-2 observatori, stabileşte poziţiile de tragere de bază şi de rezervă a TAB
(ML), a trăgătorilor cu puşca-mitralieră şi AG, locurile de tragere a celorlalţi militari, dă ordinul de
luptă verbal; organizează sistemul de foc, amenajarea genistică şi mascarea poziţiei ocupate; stabileşte
ordinea de desfăşurare a serviciului.
În ordinul de luptă comandantul de grupă indică:
- reperele;
- misiunea plutonului(dacă este în componenţa lui);

725
 726
- misiunea grupei (poziţia, fîşia şi sectorul complementar de tragere, poziţia de tragere de
bază şi de rezervă a TAB (ML) cu sectoarele de tragere de bază şi de rezervă);
- misiunile vecinilor;
- misiunile personalului (ochitorului-operator, trăgătorului cu RPK şi trăgătorului cu, AG
- 7 - poziţiile de tragere de bază şi de rezervă cu sectoarele lor de tragere de bază şi
complementare; mecanicului-conducător - itinerarul de deplasare spre poziţia de rezervă şi de
retragere, ordinea de executare a observării şi de corectare a focului; celorlalţi trăgători -locurile de
tragere de bază şi de rezervă);
- semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare;
- înlocuitorul la comandă.
2. Acţiunile comandantului grupei I.Mo pe timpul executării misiunii în
siguranţa staţionării.
Comandantul postului de pază organizează desfăşurarea serviciului astfel: ziua, cînd
vizibilitatea este bună, jumătate din personalul grupei se poate odihni (dormi), iar o dată cu lăsarea
întunericului, precum şi pe timp de ceaţă, ninsoare şi viscol stă de veghe întreg personalul postului şi
se instalează observatori suplimentari.
La primirea primelor date despre inamic, comandantul postului de pază dă comanda: „Grupă,
pentru luptă!". La această comandă toţi militarii îşi ocupă în cel mai scurt timp pozitiile de tragere,
fiind gata de luptă. Grupele mici ale inamicului sînt lăsate să se apropie, după care sînt capturate sau
nimicite cu foc. La apariţia tancurilor sau a unor forţe superioare ale inamicului, comandantul de grupă
raportează imediat comandantului care 1-a trimis, şi continuă îndeplinirea misiunii pentru a menţine
poziţia ocupată pînă la intrarea în luptă a forţelor principale sau pînă la primirea ordinului de
retragere.
În unele cazuri, cînd în faţa fîşiei desiguranţă a postului de pază sau la flancuri există drumuri
acoperite de teren, comandantul grupei trimite o pîndă (patrulă) pentru a descoperi la timp apariţia
inamicului pe aceste direcţii.
Pînda se compune din doi militari, dintre care unul este şef. Militarii din pîndă se dispun mascat
în locurile ordonate, fiind în orice moment gata de luptă. La apariţia inamicului, pîndă observă
acţiunile acestuia şi raportează imediat comandantului postului de pază prin procedeul stabilit din
timp. Dacă militarii izolaţi ai inamicului pătrund fără să-şi dea seama către locul de dispunere al
pîndei, aceasta îi capturează sau îi nimiceşte cu foc.
După îndeplinirea misiunii, militarii din pîndă revin, fără a aştepta ordin, în poziţia de siguranţăe
a postului de pază.

726
 „Tactica generală”.

TEMA 10. Bazele apărării subunităţilor de infanterie.

Şedinţa 1. Prelegere – 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Esenţa, scopul şi formele apărării. Cerinţele înaintate apărării. Trăsăturile
caracteristice ale luptei moderne de apărare. Condiţiile de trecere a subunităţilor la
apărare.
2. Locul şi misiunile de luptă ale grupei (plutonului) de infanterie motorizată în
apărare. Posibilităţile de luptă în apărare.
3. Amenajarea genistică a poziţiei de tragere (punctului de sprijin).
Bibliografia: 1. Manual „Bazele apărării”, p.11-12.
2. „Regulamentul de luptă”, (§3), p-42-52.

1. Esenţa, scopul şi cerinţele înaintate apărării. Trăsăturile caracteristice ale

luptei moderne de apărare. Condiţiile de trecere a subunităţilor la apărare.

Apărarea este forma de luptă de bază, care se adoptă cu scopul:

- de a respinge ofensiva inamicului şi de a interzice pătrunderea acestuia în dispozitivul de
apărare;
- de a menţine aliniamente, raioanele şi poziţiile ocupate;
- de a produce pierderi cît mai mari inamicului, de a cîştiga iniţiativa şi de a crea condiţiile
favorabile pentru contraatac sau trecerii la ofensivă.
Apărarea poate fi:
- de poziţie;
- manevrieră.
Apărarea de poziţie este tipul de bază al apărării ce se efectuiază prin provocarea unor pierderi
maximale inamicului în timpul menţinerii cu fermitate a raioanelor din teren pregătite pentru
apărare.
Se foloseşte acolo unde pierderea teritoriului este inadmisibilă.
Apărarea manevrieră se foloseşte cu scopul aplicării inamicului unor pierderi maximale,
cîştigarea timpului şi pregătirea forţelor sale prin lupte de apărare consecutive pe aliniamente
indicate şi eşalonate din timp în îmbinarea cu contraatacuri scurte ea permite părăsirea unor raioane
şi se foloseşte în condiţiile atacului prin surprindere sau în fîşia de asigurare.
Apărarea trebuie să fie stabilă, fermă şi activă, capabilă să reziste loviturilor aviaţiei, rachetelor şi
focului artileriei.
Apărarea trebuie pregătită să menţină cu fermitate poziţiile încredinţate, să realizeze dispozitive
de luptă cît mai variate, să organizeze un sistem de foc puternic, combinat cu obstacole şi baraje pe
întreaga adîncime a apărării, îndeosebi împotriva blindatelor inamicului.
Pentru asigurarea stabilităţii, fermităţii şi caracterului activ al apărării, în orice situaţie,
comandantul trebuie să ia măsuri pentru cunoaşterea permanentă a situaţiei, descoperirea la timp şi
lovirea inamicului cu toate mijloacele de foc la dispoziţie, organizarea şi menţinerea cooperării şi
conducerea neîntreruptă a subunităţii.
Batalionul (compania) trece la apărare:
- în cazul în care această a fost adoptată de către eşalonul superior;
- pe timpul ofensivei, pentru respingerea contraatacurilor inamicului;
- în urma desfăşurării nefavorabile a luptei de întîlnire şi în alte situaţii.
 728
Trecerea la apărare poate avea loc în contact nemijlocit sau în afara contactului cu
inamicul cînd se trece la apărarea în contact nemijlocit cu inamicul, lupta se pregăteşte în timp scurt
şi sub presiunea inamicului.
Apărarea în afara contactului cu inamicul poate fi pregătită din timp şi favorizează realizarea
amenajării genistice a terenului, dispozitivului de luptă şi organizarea sistemului de foc.

2. Locul şi misiunile de luptă ale grupei (plutonului) de infanterie motorizată în

apărare. Posibilităţile de luptă în apărare.

Plutonul (grupa) de infanterie motorizată în cooperare cu plutoanele (grupele) vecine, fiind

sprijinit de mijloacele comandantului superior, de regulă, duce lupta de apărare în cadrul companiei
(plutonului),în primul eşalon pe direcţia principală sau secundară sau în eşalonul doi,deasemenea:
- poate să se afle în rezerva comandantului batalionului;
- să se numească în siguranţa de luptă;
- în patrula de cercetare de luptă;
- în ambuscada de foc;
- cu o parte de forţe sau cu întrega componenţă să intre în grupa blindată a batalionului
(companiei);
- să constituie rezerva antidesant;
- în afară de aceasta Pl.I.Mo (grupa) poate fi dat în sprijin companiei (plutonului) de
tancuri.

Locul şi rolul plutonului (grupei) în apărare se determină de destinaţia lui, locul în dispozitivul
de luptă al companiei (plutonului), caracterul misiunilor şi influenţa, care el o produce asupra
desfăşurării şi rezultatului luptei companiei, (plutonului), prin îndeplinirea misiunii sale. Plutonul
(grupa) care acţionează în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul pe direcţia expusă atacului
cu tancuri, îndeplineşte cea mai complicată misiune: el primul primeşte asupra sa focul cel mai
puternic al diferitor mijloace de nimicire a inamicului, iar apoi şi cea mai puternică lovitură de
tancuri şi infanterie.
Misiunea de luptă a plutonului (grupei), care se apără în primul eşalon pe direcţia principală
constă în:
- producerea unei lovituri hotărîtoare inamicului cu focul tuturor mijloacelor de nimicire în
faţa limitei dinaintea apărării;
- respingerea atacului lui;
- menţinerea punctului de sprijin (poziţiei) ocupate.
În cazul pătrunderii inamicului în punctul de sprijin sau în intervalul dintre vecinii plutonului
(grupei) trebuie cu focul tuturor mijloacelor să-i producă pierderi maximale, să interzică înaintarea
lui în adîncimea apărării şi prin aceasta să creeze condiţii favorabile pentru nimicirea acestuia cu
ajutorul rezervelor comandantului superior. În acest caz plutonului (grupei) i se stabileşte un punct
de sprijin ( o poziţie) mai mic după dimensiuni, el primeşte mai multe mijloace de întărire şi este
sprijinit de un număr mai mare de artilerie, aruncătoare de mine. În afară de acesta, lîngă punctul de
sprijin al plutonului se concentrează eforturile principale a mijloacelor de foc a comandanţilor
superiori.
În aşa mod, plutonul (grupa), care se apără în 1 eşalon pe direcţia principală i se oferă rolul
decisiv în respingerea atacurilor tancurilor şi a infanteriei inamicului în faţa limitei dinainte a
apărării şi menţinerea primei poziţii.
Acţionînd pe direcţia secundară, misiunea plutonului (grupei) constă în apărarea cu fermitate a
punctului de sprijin,(poziţilor) înterzicerea pătrunderii inamicului pe direcţii mai importante şi
răspunderea lui la flancuri şi în spatele subunităţilor care se apără pe direcţia principală. În cazul
acesta plutonul (grupa) va primi un punct de sprijin ( o poziţie) mai mare după dimensiuni şi mai
puţine mijloace de întărire sau în genere nu le va primi.

728
729
Plutonul (grupa) care se apără în cadrul companiei (plutonului) din eşalonul 2 al
batalionului (companiei), va organiza apărarea în adîncime.
Misiunea lui constă în:
- menţinerea punctului de sprijin ( poziţiei);
- nimicirea inamicului pătruns în apărare;
- precum şi poate fi dat pentru înlocuirea subunităţilor din 1 eşalon în caz de pierdere a
capacităţii de luptă ale lor;
- executare contraatacurilor împreună cu eşaloanele 2 şi rezervele comandantului superior.
Plutonul, care constituie rezerva batalionului i se stabileşte raionul sau punctul de sprijin,
unde el se află în măsură să îndeplinească misiunile apărute prin surprindere, să participe la oprirea
inamicului pătruns în adîncimea raionului de apărare şi la executarea contraatacurilor să întărească
apărare companiilor din eşalonul 1, precum şi să înlocuiască subunităţile din 1eşalonu în cazul
pierderii de către acestea a capacităţii de luptă.
Plutonul, numit în siguranţă de luptă, se deplasează la poziţia indicată, o amenajează din
punctul de vedere genistic şi se află în măsură de a nimici elementele de cercetare ale inamicului şi
interzicerea atacului prin surprindere a inamicului asupra forţelor principale a batalionului. Plutonul
apără o poziţie de 500 m pe front la o depărtare de 2 km de raionul de apărare al batalionului.
Plutonul numit în patrula de cercetare de luptă în afara contactului nemijlocit cu inamicul
descoperă inamicul, determină componenţa lui, direcţia de deplasare şi aliniamente de desfăşurare,
PT ale artileriei, locurile de instalare a PC. În timpul luptei de apărare el determină forţele
inamicului, pătrunse în apărare sau care încearcă să execute ocolirea.
Plutonul numit în ambuscada de foc, ocupă poziţia favorabilă indicată şi execută mascarea
minuţioasă a ei. El este destinat pentru producerea cîtor mai mari pierderi inamicului pe calea de
acces cu focul prin surprindere, folosind barajele de mine şi exploziv. Ambuscade de foc se
organizează în locurile, care îngreuiază desfăşurarea inamicului şi executare manevrei de ieşire al
acestuia de sub focul plutonului.
Plutonul, care întră în componenţa grupei blindate a batalionului (companiei) este destinat
pentru mărirea stabilităţii şi activităţii apărării în timpul luptei pe direcţiile cele mai ameninţate
pentru închiderea breşelor care s-au creat în rezultatul loviturilor cu foc ale inamicului şi rezolvarea
altor misiuni, care necesită acţiuni rapide de manevră şi nimicirea eficientă cu foc.
Plutonului, care este numit în rezerva antidesant i se indică raionul, în care el execută
cercetarea inamicului aerian, instalează baraje genistice şi pregăteşte ambuscade în locurile posibile
de debarcare (desantare) a desantului tactic aerian sau grupurilor de cercetare – diversiune şi pe
direcţiile probabile de acţiuni ale lor.
În funcţie de misiunile primite, de locul plutonului în dispozitivul de luptă al companiei , acesta
poate să primească ca întărire, o grupă de mitraliere, de aruncătoare de grenade şi aruncătoare de
flăcări, precum şi o grupă de genişti - pioneri, chimişti cercetaşi şi alte mijloace.
Constituirea apărării plutonului (grupei).
Pentru îndeplinirea misiunilor în apărare, plutonul se instalează în apărarea. Constituirea apărării
plutonului (grupă) de infanterie trebuie să asigure respingerea atacului inamicului şi nimicirea
tancurilor lui şi forţei vii în faţa limitei dinainte, la flancuri şi în adîncimea apărării. Aceasta
include:
- dispozitivul de luptă;
- punctul de sprijin al plutonului (poziţia de tragere a grupei);
- sistemul de foc;
- amenajarea genistică a punctului de sprijin ( poziţie).
Dispozitivul de luptă al plutonului se constituie în funcţie de misiunea primită, condiţiile terenului
şi este format din poziţiile grupelor de infanterie şi mijloacelor de foc date ca întărire.
Poziţiile grupelor a plutonului de infanterie în apărare, de regulă, se dispun într-o tranşee (într-
un şanţ) în linie. În punctele de sprijin, dispuse pe direcţiile probabile de ofensivă a inamicului
(ameninţate), poziţia unei grupe a plutonului, cu scopul întăririi stabilităţii (fermităţii) apărării, se
poate amenaja în adîncimea punctului de sprijin (pe linia a doua) la 100-200 m în spatele (după)

729
 730
prima tranşee. La ameninţarea atacului din flanc, dispozitivul de luptă poate fi constituit
eşalonat spre stînga sau eşalonat spre dreapta.
Punctul de sprijin al plutonului este un sector (porţiune) de teren, o parte a poziţiei de apărare,
unde sînt dispuse mijloacele de foc cu o mare densitate, amenajată din punctul de vedere genistic şi
adoptat pentru apărarea circulară. Plutonul cu mijloacele de întărire se dispune în dispozitivul de
luptă, organizează sistemul de foc, îl amenajează din punctul de vedere genistic, îl maschează şi se
află în măsura de a respinge ofensiva inamicului. Punctul de sprijin al plutonului se pregăteşte
pentru apărarea circulară mai întîi de toate, pentru lupta cu tancurile inamicului şi se execută
minuţios mascarea. Grupa apără o porţiune de teren (tranşee) sau şanţul care se numeşte poziţie.
Mărimea frontului poziţiei fiecărei grupe depinde de numărul personalului care se apără,
condiţiile terenului şi de situaţie. Pentru a evita nimicirea întregii grupe cu un proiectil (mină) de
calibru mediu poziţia ei trebuie să fie nu mai mică decît 50 m, iar necesitatea de a conduce cu
subordonaţii prin voce nu permite dispersarea soldaţilor pe poziţia mai mare decît 100 m.
Aşadar, în pluton sînt trei grupe, fiecare apără poziţia de pînă la 100 m. Luând în considerare
două intervale a câte 50 m dintre grupe, frontul total al punctului de sprijin al plutonului
constituie 400 m.
Aceasta este condiţionat de necesitatea evitării lovirii cu ajutorul unei încărcături nucleare mici
(0,1 Kt).
Adîncimea punctului de sprijin al plutonului, se constituie în rezultatul dispunerii TAB (MLI)
tancurilor, RATD şi altor mijloace de foc în adîncime, precum şi în rezultatul creării (amenajării)
poziţiilor de rezervă pentru grupe şi tehnică de luptă. Cea mai raţională se consideră adîncimea
punctului de sprijin pînă la 300 m.
Punctul de sprijin al plutonului de infanterie în apărare este format din:
- poziţiile grupelor;
- poziţiile de tragere ale TAB (ML);
- poziţiile de tragere ale mijloacelor de întărire.
Pentru apărarea circulară a punctului de sprijin (poziţiei) se pregătesc poziţii de tragere de
rezervă pentru TAB (ML) tancuri, RATD, aruncătoare de grenade predominant pentru executarea
focului în direcţia flancurilor şi spatelui.
TAB (MLI) ocupă poziţiile în centrul poziţiilor grupelor, la flancuri sau în urma poziţiei la
distanţa de 50 m, iar în punctul de sprijin al plutonului se dispun pe front şi în adîncime cu
intervale pînă la 200 m. Poziţiile de tragere se aleg folosind condiţiile terenului în aşa mod ca să se
asigure dispunerea în ascuns şi mascarea în condiţiile favorabile pentru observare şi posibilitatea
executării focului cu RATD, tunurile şi mitraliere în toate direcţiile şi la distanţa maximă de tragere
din fiecare categorie de armament. La alegerea poziţiilor de tragere ale ML trebuie să fie luat în
consideraţie ca focul maşinilor vecine în sectoarele de tragere de bază reciproc să se intersecteze,
adică să se asigure susţinerea reciprocă cu foc şi posibilitatea de a executa focul concentrat în faţa
limitei dinainte, la flancurile punctului de sprijin, precum şi apărarea circulară.
Dispunerea poziţiilor de tragere ale ML (TAB) în linie nu se admite.
TAB ocupă poziţiile de tragere, de regulă, în adîncimea punctului de sprijin astfel, ca să se
asigure posibilitatea de a executa tragerea preponderent în direcţia flancurilor şi intervalelor
poziţiilor de tragere şi trebuie să aibă căile de acces şi deplasarea în ascuns. În punctul de sprijin se
mai amenajează poziţii de tragere temporare (vremelnice) pentru îndeplinirea unor misiuni
particulare vremelnice şi poziţii false, pentru a induce inamicul în eroare.
Grupele de mitraliori şi aruncători de flăcări date ca întărire pot să se dispună pe poziţiile
de infanterie motorizată, iar grupa aruncătoare de grenade în intervalele dintre ele sau la flancurile
punctului de sprijin.
Intervalele între grupe şi plutoane trebuie să fie întotdeauna sub observare, să se acopere
cu foc şi baraje.
Punctul de comandă şi observare al comandantului de pluton(PCO)se desfăşoară în punctul
de sprijin, în aşa loc, de unde se asigură cea mai bună observare asupra inamicului şi asupra
acţiunilor subordonaţilor săi, vecinilor şi terenului, precum şi conducerea continuă cu plutonul. De
regulă, PCO al comandantului de pluton se amenajează în şanţul de comunicaţie. El nu trebuie să se

730
731
deosebească cu nimic în dispozitivul de luptă. Pentru aceasta trebuie de folosit cu iscusinţă
caracteristicile de protecţie ale terenului.
Sistemul de foc al plutonului (grupei) în apărare.
Focul este mijlocul de nimicire a inamicului în apărare. Pentru ca el să fie eficient trebuie de
organizat într-un sistem unic, care ar corespunde concepţiei luptei. După numărul de mijloace de
foc inamicul va depăşi plutonul de infanterie care se apără (de 3-4 ore), de aceea, acestei
superiorităţi în mijloace şi forţe de foc trebuie de opus eficacitatea focului propriu, care se exprimă
printr-un sistem determinat de folosire a armamentului din dotare.
Sistemul de foc în apărare constă:
- în amplasarea judicioasă şi folosirea cu eficacitate a mijloacelor de foc;
- în constituirea zonelor de foc continuă de toate tipurile de armament în faţa limitei dinainte,
la flancuri şi în adîncimea apărării pentru nimicirea în primul rînd a tancurilor şi altor blindate;
- în concentrarea rapidă a focului pe orice direcţie sau sector ameninţat, adică ea trebuie să
asigure posibilitatea executării focului eficient frontal, de flanc şi încrucişat, precum şi apărarea
circulară a punctului de sprijin.
Sistemul de foc al plutonului (grupei) se constituie, luînd în consideraţie, posibilităţile de foc
ale tuturor categoriilor de armament ale plutonului (grupei) şi mijloacelor primite ca întărire, printr-
o cooperare strînsă a focului tuturor tipurilor de arme în combinare cu barajele genistice şi
obstacolele naturale.
Toate barajele şi căile de acces spre acestea trebuie să fie bine observate şi să se lovească cu foc.
Sistemul de foc al plutonului în apărare include:
- sectoarele de foc concentrat ale plutonului pregătite în faţa limitei dinainte.
- zonele de foc antitanc al ML (tancurilor) şi de foc continuu etajat a tuturor celorlalte
mijloace de foc ale plutonului în faţa limitei dinainte, în intervale, la flancuri şi în adîncimea
apărării.
-manevra pregătită cu foc a ML (tancurilor) şi altor mijloace de foc pe direcţiile ameninţate.
Baza sistemului de foc a plutonului o constituie:focul tancurilor, MLI, TAB, aruncătoarelor de
grenade antitanc şi mitralierilor.
Nemijlocit în faţa limitei dinainte se pregăteşte zona cu foc continuu etajat ,tot terenul în fîşia de
400 m în faţa limitei dinainte trebuie să se afle sub focul eficace al plutonului, iar spaţiul mort
trebuie să se lovească cu focul artileriei şi aruncătoarelor de mine.
Eficacitatea focului în apărare se obţine prin precizie, masare şi executarea lui prin
surprindere, precum şi prin conducere cu iscusinţă a lui. Toate mijloacele de foc în apărare trebuie
să fie gata pentru executare focului şi a manevrei pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate
redusă.
Nimicirea ţintelor inamicului se poate efectua cu focul unor mijloace izolate sau cu focul
concentrat al plutonului (grupei). Focul concentrat (FC) – este focul automatelor, mitralierilor,
aruncătoarelor de grenade şi armamentului MLI (TAB) , care se execută asupra unui obiectiv sau
asupra unei părţi a dispozitivului de luptă al inamicului.
FC al MLI poate fi stabilit (fixat) la depărtarea (adîncimea) de 2 km de la limita dinainte a
apărării (focul se execută cu proiectile explozive).
Sectorul de foc concentrat (FC) pentru MLI se stabileşte în lăţime pînă la 75 m ( cîte 25 m la
tun), în adîncime – pînă la 50 m.
FC din armele de infanterie (cu glonţ) asupra obiectivelor stabilite se execută:
- din automate şi mitraliere de mână până la 600 m;
- din PK, PKT – pînă la 1000 m;
- din mitraliere calibrul 14,5 (KPVT) – pînă la 2000 m.
FC se pregăteşte din timp pe căile probabile de deplasare ale inamicului. Densitatea focului în
acest sector trebuie să fie nu mai mare decît densitatea medie în fîşia de foc al plutonului şi poate
constitui 10-12 gloanţe pe 1 m liniar pe minut. Reeşind din aceste cerinţe sectorul de FC al
plutonului se stabileşte de 150-200 m frontal (grupa – 50 m). Plutonului de infanterie motorizată i
se stabileşte 1-2 sectoare de FC.

731
 732
Pentru nimicirea organizată a inamicului se stabilesc aliniamente de deschidere a
focului a RATD, din tancuri, din tunurile MLI, mitraliere TAB , din armele cu glonţ de infanterie.
Distanţa focului eficace a armelor cu glonţ constituie 400-600 m, din MLI – 1300 m, din tacuri –
1800-2500 m.
Acoperirea sectoarelor de tragere de bază şi stabilirea sectoarelor suplimentare asigură crearea
(constituirea) zonelor de foc continuu etajat.
În scopul măririi eficacităţii nimicirii inamicului se pregăteşte focul frontal, de flanc, încrucişat şi
pumnal.
Pentru executarea focului în apărare maşinilor de luptă (TAB), mitralierilor şi altor
mijloace de foc li se stabilesc sectoare de tragere de bază şi suplimentare la adîncimea focului
maxim eficace. Focul aruncătorului de grenade se pregăteşte în fîşia de foc a grupei. Grupei şi
plutonului li se stabilesc fîşia de foc. În afară de aceasta, lor li se indică sectoarele de tragere
suplimentare.
Fîşia de foc se indică în teren prin patru repere (puncte), începînd de la flancul drept al
punctului de sprijin, iar sectorul de tragere cu două. Lăţimea fîşiei de foc se stabileşte mai mare
decît frontul de apărare al plutonului în scopul de a asigura acoperirea cu foc a intervalelor dintre
subunităţi. Fîşiile de foc ale subunităţilor vecine trebuie stabilite astfel, ca tot terenul în faţa limitei
dinainte să fie acoperit cu foc.
Cu scopul introducerii inamicului în eroare privind sistemul de foc şi dispunerea forţelor şi
mijloacelor se întrebuinţează ML şi machete false de tehnică şi armament.
Sistemul de foc se consideră gata (pregătit) atunci cînd:
- mijloacele de foc se află pe poziţiile de tragre;
- sunt pregătite datele pentru tragere;
- există cantitatea necesară de muniţii;
- efectivul cunoaşte misiunile de foc şi poate să le îndeplinească.

Posibilităţile de luptă în apărare.

Posibilităţile de luptă ale Gr.IMo şi Pl.IMo în apărare sunt indicii care caracterizează posibilităţile
de a îndepleni oarecare misiuni de luptă.
Componentele de bază a posibilităţilor de luptă sunt:
- puterea de foc;
- posibilităţile de manevrabilitate.
Puterea de foc este posibilitatea grupei(plutonului ) de a aduce pierderi inamicului cu focul
mijloacelor antitanc şi armelor de infanterie(cu glonţ).
Posibilităţile de manevrabilitate se determină prin viteza de a executa deplasări, capacităţii de a
se desfăşura rapid pentru ocuparea aliniamentelor de tragere şi alte acţiuni ,care se caracterizează
prin indicii timpului necesar pentru executarea acestor acţiuni.

Metodica de calcul a posibilităţilor de luptă cu blindatele .

Metodica de calcul a posibilităţilor de luptă cu blindatele care atacă se bazează pe coeficientul

eficienţei de luptă a mijloacelor antitanc.
Ca coeficient al eficienţii de luptă a mijloacelor antitanc se înţelieje un număr oarecare ,care
arată posibilităţile medii a acestui mijloc de a nimici blindatele inamicului în timpul luptei pînă a fi
singur nimicit.

732
733

Coeficientele convenţionale a eficienţii mijloacelor de foc antitanc în apărare.

Denumirea În teren
mijloacelor
antitanc În amplasament
descoperit

AG – 7 0,3 0,2
SPG-9 1,0 0,8
MLI-1 2,0 1,5
RATD 2,0 1,5
Tanc 2,5 2,0

A n e x a . Coeficientul se măreşte de 1,5 ori în timpul ducerii focului asupra MLI al inamicului şi de 2
ori in timpul ducerii focului asupra TAB.

La început determinăm lăţimea frontului asigurării cu foc, care poate fi calculată cu ajutorul
formulei:
Lf = F +1/ 2(I1 + I2),

Unde , Lf- lăţimea frontului asigurării cu foc;

F- frontul poziţiei(punctului de sprijin):
I1 şi I2-mărimea intervalelor cu vecinii.

Aşadar: Lf pentru Gr.IMo este de 150 m, iar pentru Pl.IMo- 700 m.

Pe frontul asigurării cu foc a Gr.IMo pot înainta pînă la 2 tancuri ale inamicului.
Pe frontul asigurării cu foc a Pl.IMo pot înainta pînă la 2 plutoane de tancuri ale inamicului.

Posibilităţile grupei (plutonului) în lupta cu blindatele se exprimă prin numărul de tancuri şi

blindate, ataca cărora este capabil să o respingă, păstrînduşi capacitatea de luptă(50% din forţe şi
mijloace).
Gr.Imo este capabilă să nimicească pînă la 2 tancuri ale inamicului:
(1MLD-1 x 2,0) + (1AG-7 x0,3) = 2,3 tancuri.

PL.IMo este capabilă să nimicească pînă la 9 tancuri ale inamicului:

(4MLD-1 x 2,0) + (3AG-7 x0,3) = 8,9 tancuri.
Din experienţa războaielor trecute, pentru a respinge ofensiva, forţele care se apără trebuie să
nimicească 50-60% din tancurile care atacă.

Metodica de calcul a posibilităţilor de foc ale Gr.IMo(Pl.IMo) în luptă cu forţa vie a

inamicului.

Indicativul de bază a posibilităţilor Gr.IMo(Pl.IMo) de a nimici forţa vie a inamicului din

armamentul de infanterie (cu glonţ) , este aşteptarea matematică de a produce prejudiciu forţei
vii.
Metodica de calcul este bazată pe comparaţia densităţii focului din armamentul de infanterie
a părţilor luptătoare,exprimate prin numărul de gloanţe pe 1m liniar (de front) pe minută.

733
 734

Succesiunea de calcul a posibilităţilor de foc ale Gr.IMo(Pl.IMo) în luptă ,cu forţa vie a
imicului:

1. Se determină numărul tipurilor de armament cu glonţ în grupă (pluton) ,care va participa în

lupta de apărare:
Gr.IMo pe MLD-1: Pl.IMo pe MLD-1:

- AK-74 - 3 buc. - AK-74 - 11 buc

- RPK- 74 - 1 buc. - RPK- 74 - 3 buc.
- PKT - 1 buc. - PKT - 4 buc.
-SVD - 1 buc
2. După cadenţa de tragere se determină numărul de gloanţe ,care poate fi împuşcate întrun
minut de fiecare tip de armament cu glonţ :

- AK-74 - 100 lov./ min.

- RPK- 74 - 150 lov./min.
- PKT - 250 lov./min.
-SVD - 30 lob./min.

Pentru Gr.IMo:

(3AK-74 x 100) +(1RPK-74 x 150) +(1PKT x 250) = 700 gloanţe/ minut.

Pentru Pl.IMo :

(11AK-74 x 100) +(3RPK-74 x 150) +(4PKT x 250) + (1SVD x 30) = 2580

gloanţe/ minut.

3. Luînd în consideraţie lăţimea frontului asigurării cu foc pentru grupă(pluton) 150 m(700m),
pe calea împărţirii numărului de gloanţe(împuşcăturilor), la lăţimea frontului asigurării cu foc în
metri, determinăm densitatea focului.
Densitatea focului pentru Gr.IMo:
700 : 150 = 4,6 gloanţe la 1m. liniar de front.
Densitatea focului pentru Pl.IMo:

2580 : 700 = 3,6 gloanţe la 1m. liniar de front.

Experienţa războaielor trecute arată , că în rezultatul pregătirii de foc a inamicului , trupele proprii
vor pierde pînă la 30% din forţe şi mijloace.
Luînd în consideraţie pierderile aşteptate:
Gr.IMO va executa 490 de împuşcături în minut (30% din 700), iar densitatea focului va fi:

490 : 150 = 3,2 gloanţe la 1m. liniar a frontului asigurării cu foc în apărare.

Pl.IMo va executa 1806 de împuşcături în minut (30% din2580), iar densitatea focului va fi:

1806 : 700 = 2,5 gloanţe la 1m. liniar a frontului asigurării cu foc în apărare.

Eficienţa focului în apărare este mai înaltă decît a inamicului care înaintează.
Exemplu:

734
735
Pentru nimicirea ţintei alergînd la distanţa de 300 metri, sunt necesare 4 cartuşe ,iar pentru
nimicirea ţintei care se află în locaş(tranşee) din mers(atacînd), este necesar de 25 cartuşe. Aşadar
focul în apărare este mai eficient de 4-5 ori decît în ofensivă.
Densitatea focului de 3-5 gloanţe la 1 metru de front în minută ,asigură nimicirea a 50% forţei vii
a inamicului care înaintează. Reeşind din aceasta:
Gr.IMO în apărare este capabilă se respingă ataca a 2 grupe de infanterie ale inamicului,
Pl.IMo, pînă la o companie.

Posibilităţile de manevrabilitate a Gr.IMo(Pl.Imo) în apărare.

Posibilităţile de manevră în apărare sunt reduse, pentru că misiunea de bază a Gr.IMo (Pl.IMo) este
de a menţine cu rezistenţă poziţia (punctul de sprijin) ocupată.

Indicii posibilităţilor de manevrabilitate în apărare.

Caracterul de acţiuni Indicii timpului necesar

Deplasarea grupei prin şanţul de comunicaţie (200m) 1 minut
Schimbul poziţiei de tragere în apărare- echipajul TAB,MLI 2 min. pentru TAB,1,5-MLI
- pluton 3 min. pentru TAB,2,5-MLI

Acţiunile Pl.IMo pentru ocuparea adăpostului 22 sec.

Acţiunile Pl.IMo pentru ieşirea din adăpost 22 sec.

Deplasarea şi ocuparea aliniamentului de tragere(2km) 7 min

3. Amenajarea genistică a punctului de sprijin (a poziţiei).

Scopul amenajării genistice a punctului de sprijin (a poziţiei) constă:

- în mărirea eficacităţii protecţiei efectivului, armamentului şi tehnicii de luptă împotriva
focului inamicului;
- protecţia subunităţilor contra ANM;
- dispunerea în ascuns a trupelor.
Lucrările genistice neacoperite în formă de diferite amplasamente, locaşuri, porţiuni de tranşee
dau avantaje tactice şi de foc esenţiale subunităţilor care se apără faţă de cele care înaintează.
Eficacitatea lucrărilor genistice privind protecţia efectivului şi tehnicii de luptă împotriva
mijloacelor de nimicire obişnuite se poate examina, luînd drept exemplu amplasamentul
pentru tanc.
Amplasamentul acoperă cu un strat de pămînt echipamentul şi cel mai vulnerabil blindaj al
corpului tancului. Înălţimea părţii tancului, care se înalţă deasupra parapetului amplasamentului
constituie 0,9-1 m, pe cînd înălţimea tancului care atacă atinge 2,7 m. Avînd date balistice
asemănătoare ale tunurilor distanţa loviturii directe asupra tancului care atacă este egală cu 2100 m,
iar distanţa loviturii directe asupra tancului adăpostit în amplasament este de 1000m. De aceea
înainte ca tancul, care atacă, va ajunge la distanţa loviturii directe asupra tancului, dispus în
amplasament, el trebuie să parcurgă aproximativ 1000 , fiind sub focul tancului din amplasament.
Este important şi faptul, că suprafaţa ţintei, pe care o reprezintă tancul care atacă atinge 6 m², iar la
suprafaţa tancului, care se află în amplasament – aproximativ 1,5 m², adică de 4 ori mai mică.
Amenajarea genistică a punctului de sprijin trebuie să se înciapă imediat după alegerea de către
comandantul de pluton a poziţiilor pentru grupe, poziţiilor de tragere pentru MLI (TAB).
735
 736
Amenajarea genistică a punctului de sprijin include:
- săparea locaşelor individuale, tranşeelor, şanţurilor de comunicaţii pentru efectivul
subunităţii;
- amenajarea poziţiilor de tragere de bază şi de rezervă pentru MLI (TAB) şi alte mijloace
de foc;
- amenajarea şanţurilor acoperite, adăposturilor;
- instalarea barajelor genistice;
- amenajarea PCO;
- mascarea lucrărilor genistice.
Cînd apărarea se organizează în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul , în primul
rînd se execută:
- instalarea barajelor de sîrmă şi alte baraje în faţa limitei dinainte;
- curăţirea fîşiei de observare şi de tragere;
- curăţirea fîşiei de tragere pentru observare şi executarea focului;
- săparea locaşelor individuale pentru puşcaşi, mitraliori, lunetişti, trăgători cu aruncătoarele
de grenade care se unesc în şanţul pentru grupă, iar apoi se amenajează tranşeea continuu:
- amenajarea amplasamentului pentru pe poziţiile de tragere de bază pentru tancuri, MLI
(TAB), RATD şi alte mijloace de foc;
- instalarea şi amenajarea PCO al plutonului;
- săparea şi amenajarea şanţurilor acoperite pentru fiecare grupă, echipaj;
- instalarea barajelor la flancuri şi în adîncimea punctului de sprijin.
În rîndul doi:
- se sapă amplasamente pentru poziţiile de tragere de rezervă (vremelnică) pentru MLI
(TAB), tancuri, RATD şi alte mijloace de foc;
- şanţurile de comunicaţie spre poziţiile de tragere a MLI (TAB) tancurilor, PCO al
plutonului şi în spate;
- se instalează (amenajează) adăposturi pentru fiecare grupă, echipaj;
- se amenajează tranşee continuă în raionul de apărare al batalionului;
- se instalează suplimentar baraje în faţa limitei dinainte, la flancuri şi intervalele cu
punctele de sprijin vecine (5-6 ore).
Ulterior (viitor):
- se amenajează punctul de sprijin , poziţiile grupelor şi mijloacelor de foc, se
perfecţionează din punct de vedere de luptă şi gospodărie;
- şanţul de comunicaţie în spate se pregăteşte pentru executarea focului;
- se instalează (amenajează) adăpost la PCO;
- se amenajează poziţii de tragere , porţiuni de tranşee şi alte obiecte false.
Pe tot frontul punctului de sprijin al PI.I.Mo. se sapă o tranşee (şanţ) continuă (neîntreruptă),
care uneşte locaşurile individuale pentru infanterişti, amplasamente pentru MLI (TAB), tancuri,
RATD, altor mijloace de foc şi adăposturile pentru efectiv. De la punctul de sprijin în adîncimea
apărării se sapă şanţ de comunicare, care se amenajează pentru executarea tragerii. Tranşeea
locaşurilor şi şanţul de comunicaţie trebuie să asigure executarea focului de flanc şi încrucişat
asupra inamicului care înaintează, manevrei în ascuns şi dispersarea mijloacelor de foc, precum
introducerea inamicului în eroare.
Prima tranşee este limita dinainte a apărării şi se amenajează de către plutoanele din primul
eşalon. Ea trebuie să asigure o observare bună asupra inamicului, cele mai bune condiţii pentru
constituirea zonei de foc continuu etajat din toate tipurile de armament.
Tranşeea a doua se apără de către plutonul din eşalonul 2 (rezervă) a companiei. Ea se
amenajează la depărtarea de 300-600 m de la prima tranşee în aşa mod, ca plutonul care se apără să
poată prin focul său să susţină subunităţile care ocupă prima tranşee, precum şi să execute focul pe
căile de acces către limita dinainte a apărării şi să acopere cu foc barajele din faţa lui.
Tranşeea a treia (a patra) se apără de plutoanele companiei din eşalonul 2 al batalionului. Ea
se amenajează la depărtarea de 600-1000 m de la a doua ( a treia) tranşee în aşa mod, ca mijloacele

736
737
de foc dispuse în ea să poată executa focul în fîşia (spaţiul, zona) dintre tranşeea a doua şi a treia
(a patra), iar unele porţiuni (sectoare) şi în faţa limitei dinainte.
Şanţul de comunicaţie se foloseşte pentru executarea manevrei în ascuns ducerea luptei cu
inamicul pătruns în apărare, evacuarea răniţilor şi alimentarea cu muniţii şi hrană. Cînd se trece în
apărare în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul amenajarea genistică a punctului de sprijin,
se începe imediat după precizare în teren a poziţiilor pentru grupe, poziţii de tragere a MLI (TAB),
tancurilor, RATD şi altor mijloace de foc. Ea se execută în ascuns, în aceiaşi succesiune, în termene
reduse şi cere încordarea deplină a forţelor. Plutonul amenajează punctul de sprijin, de regulă, sub
acoperirea cu propriul foc, precum şi focul mijloacelor de întărire. La amenajarea genistică se
întrebuinţează mijloacele de mecanizare. Dar şi în acest caz efectivul începe amenajarea poziţiilor
cu săparea locaşurilor individuale. Cu ajutorul mijloacelor de mecanizare se unesc locaşurile în
tranşee.
După acesta efectivul perfecţionează tranşeea pentru grupă, execută mascarea şi instalează şanţul
acoperit. Pentru folosirea cu eficacitate a maşinilor de săpat efectivul asigură frontul de lucru:
trasează tranşeele şi indică porţiunile de tranşee şi şanţurile de comunicaţie. La amenajarea
poziţiilor grupei care a fost săpate cu maşina este necesar:
- cu lopata mare – 65 ore/om;
- cu lopata mică - 120 ore/om.
Tranşeea, locaşurile şi şanţul de comunicaţii trebuie să asigure executare focului frontal şi
încrucişat asupra inamicului, manevrarea în ascuns şi dispersarea mijloacelor de foc.

737
TEMA 10. Bazele apărării subunităţilor de infanterie.
Şedinţa 2. Prelegere – 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Succesiunea şi conţinutul activităţilor comandantului de grupă
(pluton) pentru organizarea luptei de apărare.
2. Particularităţile organizării apărării pe timp de noapte şi în condiţii
de iarnă.
3. Acţiunile comandantului de grupă (pluton) şi ale personalului în
timpul ducerii luptei de apărare.

Bibliografia: 1. Manual „Bazele apărării”, p.11-12.

2. „Regulamentul de luptă”, (§3), p-42-52.

1. Succesiunea şi conţinutul activităţilor comandantului de grupă

(pluton) pentru organizarea luptei de apărare.
Pregătirea luptei în apărare începe din momentul primirii misiunii şi se realizează printr-un
ansamblu de măsuri şi activităţi executate de către comandantul de pluton (grupa) în vederea trecerii
la apărare.
Ea cuprinde următoarele activităţi principale:
- luarea hotărîrii;
- darea misiunilor de luptă şi organizarea cooperării;
- realizarea dispozitivului de luptă;
- organizarea sistemului de foc;
- asigurarea acţiunilor de luptă;
- amenajarea genistică a terenului şi realizarea sistemului de baraje;
- asigurarea materială, tehnică şi medicală;
- organizarea conducerii;
- controlul şi îndrumarea activităţilor, privind pregătirea personalului şi tehnicii militare,
precum şi verificarea gradului de pregătire a acestora pentru îndeplinirea misiunii de luptă.
Activitatea comandantului de pluton (grupă) pentru pregătirea
apărării este determinată:
- de misiunea de luptă primită;
- de depărtare la care se găseşte inamicul şi de acţiunile acestuia;
- de situaţie în care se găseşte compania (plutonul);
- de caracteristicile terenului;
- de subunităţile şi mijloacele primite ca întărire sau sprijin;
- de timpul care-l dispune.
Activitatea comandantului de companie (pluton, grupă) pentru pregătirea apărării se
desfăşoară, de regulă, nemijlocit în teren pe timpul executării recunoaşterilor.
Comandantul de pluton, primind misiunea de a trece la apărare în condiţiile contactului
nemijlocit cu inamicul, este obligat ca, mai întîi să dea misiunia grupelor pentru ocuparea şi
consolidarea poziţiilor favorabile, să organizeze observarea şi sistemul de foc, în special al celui
împotriva blindatelor; să organizeze, cooperarea, asigurarea acţiunilor de luptă şi amenajare
genistică a punctului de sprijin (poziţiei).
Ulterior, comandantul plutonului (grupa) studiază în detaliu terenul, pe care va acţiona şi
precizează misiunile grupelor (personalului) şi alte întrebări.
Trecînd la apărare în afara contactului cu inamicul, comandantul de pluton (grupa)
deplasează plutonul (grupa) pe terenul indicat şi în ascuns îl dispune, organizînd:
- observarea;
- sistemul de foc;
739
- siguranţa nemijlocită şi conducerea;
După ce, comandantul de pluton împreună cu comandanţii de grupă şi mijloacelor de întărire
petrece recunoaşterea (conţinutul recunoaşterii în Tema 5). , dă ordinul de luptă, organizează
cooperarea, asigurarea acţiunilor de luptă şi amenajarea genistică a punctului de sprijin.
În ordinul de luptă în apărare, comandantul de pluton indică:
- reperele şi distanţa pînă la ele;
- informaţii despre inamic (componenţa, caracterul probabil de acţiuni, locurile de dispunere a
mijloacelor de foc, probabilele căi de acces spre LDA);
- misiunea companiei şi a plutonului;
- obiectivele şi ţintele, care se nimicesc cu mijloacele de foc a eşalonului superior;
- misiunea vecinilor;
- misiunile de luptă a grupelor şi mijloacelor de întărire: poziţiile, fîşia de tragere, poziţiile de
tragere de bază şi de rezervă a TAB, MLI şi mijloacelor de întărire, sectoarele focului concentrat al
plutonului asupra cărora trebuie să execute focul grupele;
- semnalele de înştiinţare, cooperare şi conducere şi modul de acţiune;
- ora terminării pregătirii pentru apărare;
- locul dispunerii PCO;
- înlocuitorul la comandă.
După verificarea pregătirii de luptă a personalul, tehnicii de lupta şi a armamentului
comandantul de pluton (grupa) raportează comandantului de companie (pluton) despre
gătinţa plutonului(grupei) pentru lupta.
Comandantul de grupă, după primirea misiunii de luptă este obligat:
- să dispună grupa pe poziţia indicată;
- să indice poziţiile de trajere de bază şi de rezervă pentru TAB(MLI), mitralior, trăgător
AG,lunetist;
- să dea ordinul de luptă;
- să organizeze amenajarea genistică şi mascarea poziţiilor;
- să determine distanţa pînă la repere;
- să pregătească datele pentru executarea focului ziua şi noaptea;
- să organizeze observarea şi siguranţa grupei;
- să întocmească schema focului.
Pe schema focului, comandantul de grupă indică:
- reperele şi distanţele pînă la ele;
- situaţia inamicului care se vede sau care va ataca pe direcţia grupei;
- poziţia de apărare a grupei şi fîşia de tragere;
- poziţiile de tragere de bază, de rezervă şi vremelnice ale TAB (MLI), aruncătorul de grenade
antitanc, puştei mitraliere şi puştei semiautomate cu lunetă cu sectoarele lor de tragere de bază şi
suplimentare pentru fiecare poziţie;
- locul de dispunere a grupelor vecine şi direcţiile de tragere în faţa grupei şi în intervale;
- barajele şi obstacolele realizate;
- aliniamentele de deschidere a focului pentru toate tipurile de armament;
- locul PCO al comandantului de pluton.
În ordinul de luptă, comandantul de grupă indică:
- reperele şi distanţa pînă la ele;
- componenţa, dispunerea mijloacelor de foc şi caracterul acţiunilor inamicului sau
posibilelor acţiuni;
- misiunea plutonului;
- misiunea grupei, poziţia, fîşia de tragere şi sectorul suplimentar de tragere, modul de
efectuare a observării şi de executare a focului asupra obiectivelor terestre şi aeriene a inamicului,
locurile din sectoarele FC al plutonului asupra cărora trebuie să execute focul grupa;
- misiunile vecinilor;
- misiunile fiecărui militar; comandantul de grupă indică: ochitorului – mitralior TAB
(ochitorului – operator MLI), conducătorului TAB (conducătorul – mecanic MLI), mitraliorului
739
 740
trăgătorului AG poziţiile de tragere de bază şi de rezervă, puşcaşilor locurile pentru tragere,
succesivitatea amenajării şi schimbării lor pe parcursul luptei, iar mitraliorilor TAB (MLI) şi
sectoarele de bază şi suplimentare de tragere de pe fiecare poziţie;
- semnalele de înştiinţare, cooperare , conducere şi modul de acţiune;
- ora terminării pregătirii pentru apărare;
- înlocuitorul la comanda.
După darea ordinului de luptă, comandantul de grupă organizează amenajarea genistică şi
mascarea poziţiilor, indică modul de săpare a amplasamentelor de tragere pentru grupă şi pentru
TAB (MLI), pregăteşte datele pentru executarea tragerii pe timp de zi şi noapte. Ulterior,
soluţionează chestiunile privind asigurarea grupei cu muniţii, carburanţi şi lubrifianţi, cu mijloacele
de protecţie, hrană şi medicamente.

2. Particularităţile organizării apărării pe timp de noapte şi în

condiţiile de iarnă.
În orice situaţie apărarea trebuie să fie pregătită şi pentru lupta pe timp de noapte.
Întunericul şi alte condiţii de vizibilitate redusă favorizează apropierea în ascuns a inamicului
şi măreşte pericolul de infiltrare a acestuia prin intervale.
Comandantul de pluton (grupă) trebuie, ca încă de pe timp de zi, se ia
următoarele măsuri:
- se organizeze observarea cîmpului de luptă, îndeosebi a locurilor favorabile pătrunderii
inamicului în dispozitivul de luptă propriu (să indice locul de dispunere a observatorilor, pîndelor
şi misiunile acestora, îndeosebi pentru ascultare).
- să organizeze minuţios sistemul de foc, îndeosebi conducerea acestuia, stabilind semnale
precise;
- să pregătească armamentul pentru trageri pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate
redusă (stabilirea înălţătoarelor, reperelor vizibile, aprovizionarea cu muniţii, trasoare);
- să pregătească aparatele de vedere pe timp de noapte şi mijloacele de iluminare şi să
precizeze modul de folosire a acestora;
- să stabilească mijloacele de foc de serviciu şi locul, unde să fie amplasate;
- să precizeze sectoarele şi porţiunile de teren în faţă şi la flancuri, unde să pregătească
direcţii (sectoare) suplimentare de tragere;
- să ia măsuri pentru respectarea cu stricteţe a mascării, interzicerea producerii de zgomote.
În condiţii de iarnă comandantul de pluton (grupă) trebuie să asigure:
- funcţionarea permanentă a armamentului, tehnici militare şi mijloacelor de protecţie;
- posibilitatea de a folosi în orice moment lucrările de apărare prin curăţirea de zăpadă a
tranşeelor etc.
- realizarea observării circulare, în special spre flancurile şi spatele dispozitivului de luptă,
pentru a nu permite infiltrarea elementelor de cercetare pe schiuri ale inamicului.
- executarea unui control riguros asupra îndeplinirii serviciului pe poziţia (îndeosebi noaptea,
pe viscol şi ninsoare abundentă) şi asigurarea încălzirii periodica a militarilor;
- amenajarea adăposturilor pentru încălzirea personalului;
- realizarea mascării dispozitivului de luptă (poziţiei);
Atenţie deosebită se acordă măsurilor de prevenire a degerării personalului şi îngheţării
apei în sistemul de răcire a TAB (MLI) şi automobilelor.

3. Acţiunile comandantului de grupă şi ale personalului în timpul

ducerii luptei de apărare.
Comandantul de grupă, după ce a pregătit apărarea, întocmeşte schema poziţiei de apărare a
grupei pe care o prezintă pentru aprobarea comandantului de pluton.
Comandantul de grupă şi observatorul determină la timp momentele, cînd inamicul începe
pregătirea de foc şi cînd a plecat la atac.
Cînd inamicul începe pregătirea de foc, comandantul de grupă dă comanda (semnalul) „La
adăpost”, personalul grupei intră în şanţul – adăpost acoperit sau se adăposteşte pe fundul şanţului
740
741
de tragere, fiind gata să ocupe locaşurile pe poziţia de apărare a grupei şi să respingă atacul
inamicului; observatorul şi mitraliera de serviciu rămîn pe poziţia de apărare pentru observarea şi
nimicirea inamicului; echipajul permanent al TAB (MLI) îşi ocupă locul în autovehicul pe poziţia
de rezervă.
După ce inamicul a plecat la atac, pe măsură ce se apropie de poziţia de apărare, mijloacele de
foc de serviciu, precum şi TAB (MLI), din amplasamentul de tragere vremelnic, la comanda
comandantului de grupă, loveşte cu foc la distanţe mari, în sectorul de foc concentrat.
Cînd inamicul se apropie de LDA la comanda (semnalul) comandantului de pluton, repetată
de comandantul de grupă „Pentru luptă”, militarii trec pe poziţia de apărare, iar TAB (MLI) pe
poziţia de tragere de bază. La comanda „Foc” grupa execută simultan focul pe direcţiile stabilite.
Tancurile şi alte mijloace blindate ale inamicului care ajung la distanţa tragerii eficace a AG
se nimiceşte cu focul acestuia; asupra celor care ajung la distanţa de sub 20 m se acţionează cu
grenade de mînă antitanc. Infanteria debarcată din autovehicule se nimiceşte cu focul executat de
către mitraliere de pe TAB (MLI), puştile mitraliere, puştele semiautomate cu lunetă şi pistoalele
mitraliere.
Cînd infanteria inamicului ajunge la distanţa de 30-25 m de poziţia de apărare, militarii o
nimicesc cu grenade de mînă defensive. Inamicul pătruns în poziţia de apărare se nimiceşte cu
grenade de mînă defensive, prin foc executat la distanţa mică şi prin lupta corp la corp. Trăgătorul
la mitralierile de pe TAB ( trăgătorul – operator de pe MLI) execută foc asupra mijloacelor blindate
ale inamicului pătrunse în poziţia de apărare sau la flancuri. Pentru a interzice pătrunderea
inamicului prin şanţul de tragere şi şanţul de comunicaţie, acestea se blochează cu capre, arici de
sîrmă ghimpată şi alte baraje pregătite din timp.
Subunităţile vecine atacate de inamic vor fi sprijinite de către grupă prin foc şi manevre,
urmărind ca împreună cu vecinii să interzică acţiunile inamicului la flancuri şi în spatele
dispozitivului de luptă.

741
TEMA 11. Acţiunile de luptă ale soldatului – infanterist în apărare.
Şedinţa 1. Practică – 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Obligaţiile generale ale sergentului (soldatului) în luptă după funcţia deţinută.
2. Amplasarea personalului, muniţiilor şi bunurilor materiale în TAB (MLI).
3. Îmbarcarea şi debarcarea personalului grupei în TAB (MLI), automobile.
4. Mijloacele şi procedeele de conducere (dirijare) a grupei în luptă. Deplasarea
pe cîmpul de luptă.

Bibliografia: 1. AN4. RLTU ( pluton, grupă, soldat ), p.69-118.

2. „Regulamentul de luptă”, (§3), p.72-112.

1. Obligaţiile generale ale sergentului (soldatului) în luptă după funcţia

deţinută.
Din Constituţia Republicii Moldova: Devotamentul faţă de ţară este sacru. Cetăţenii cărora le
sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a
îndatoririlor ce le revin.
Apărarea Patriei este un drept şi o datorie sfîntă a fiecărui cetăţean al Republicii Moldova".
În lupta modernă, pentru obţinerea victoriei asupra inamicului militarii trebuie să posede calităţi
morale, disciplină fermă, călire fizică, să cunoască bine armamentul din înzestrare, să-1 mînuiască
cu pricepere, să-1 păstreze în permanenţă în stare de funcţionare şi să-1 folosească în mod iscusit în
luptă, în afară de aceasta fiecare militar trebuie să fie gata să înlocuiască, dacă este necesar, pe
tovarăşul său din luptă; pentru aceasta, însuşirea unei specialităţi militare apropriate de cea de bază
este obligatorie.

Militarii din cadrul grupei sunt obligaţi:

- să cunoască misiunea lor de luptă, a grupei şi a plutonului;
- să cunoască structura, armamentul, tehnica şi tactica acţiunilor de luptă a subunităţilor
inamicului, caracteristicile şi capacităţile de luptă a tancurilor, maşinilor de luptă, a armamentului
antitanc şi locurile vulnerabile a lor;
- să cunoască armamentul şi tehnica de luptă a subunităţii din care face parte;
- să cunoască dimensiunile, volumul de lucru, succesiunea şi termenii de executare a
lucrărilor de amenajare genistică a terenului; să poată să amenajeze repede şi să mascheze cu
măiestrie locaşul său de tragere;
- să execute cu atenţie observarea, să descopere la timp inamicul şi să raporteze imediat
despre aceasta comandantului său;
- să acţioneze cu fermitate şi dîrzenie în apărare, cu îndrăzneală şi hotărîre în
ofensivă, să nimicească inamicul prin toate procedeele şi mijloacele, să fie
viteji, să manifeste iniţiativă şi ingeniozitate în luptă;
- să folosească cu pricepere terenul, mijloacele individuale de protecţie şi
proprietăţile de protecţie ale autovehiculelor; să tracă prin baraje, prin porţiunile de teren
infectate şi peste obstacolele naturale; să execute tratarea sanitară, dezactivarea, degazarea şi
dezinfectarea;
- să execute necondiţionat, întocmai şi la timp toate ordinele şi comenzile
comandantului; să-1 apere pe cîmpul de luptă, iar în cazul cînd acesta a fost scos din luptă să ia cu
curaj comanda subunităţii, raportînd despre aceasta comandantului de pluton;
- să execute cu calm şi cu precizie focul pe timpul luptei, să raporteze comandantului
atunci cînd au consumat jumătate din muniţie şi din combustibilul la autovehicule;
- să nu-şi părăsească locul fără aprobarea comandantului; în cazul cînd militarii s-au izolat
fără voia lor de grupă să se alăture fără întîrziere subunităţii celei mai apropiate şi să continue lupta
în cadrul acesteia;
- în caz de rănire sau de infectare să ia măsurile necesare de autoajutorare şi să continue
îndeplinirea misiunii de luptă; dacă acest lucru nu este posibil, cu aprobarea comandantului să se
743
deplaseze la punctul medical al batalionului, luînd cu el armamentul personal şi mijloacele
individuale de protecţie;
- dacă nu poate să se deplaseze singur la punctul medical să aştepte sosirea
sanitarilor în locul adăpostit indicat de comandant;
- să poată să pregătească armamentul şi muniţia către folosinţă în luptă, repede şi cu
măiestrie să încarce benzile şi încărcătoarele armamentului;
- în caz de deteriorare a TAB (ML) militarii din grapă sunt obligaţi să ajute la repunerea lui în
stare de funcţionare.

Comandantul de grupă este obligat:

- să menţină grapa în permanenţă gata de luptă şi să asigure îndeplinirea la timp a misiunii
primite; să cunoască bine calităţile morale şi profesionale ale subordonaţilor;
- să conducă cu pricepere grupa în luptă şi să dea dovadă de insistenţă asupra îndeplinirii
misiunii primite;
- să constituie pentru subordonaţi un exemplu de dinamism, de vitejie, de rezistenţă, de calm
şi de orientare rapidă în orice situaţie, îndeosebi în momentele grele ale luptei;

- să manifeste în permanenţă grijă faţă de nevoile subordonaţilor şi să asigure acestora tot

ce le este necesar pentru luptă şi trai;
- să folosească cu pricepere aparatele de observare, să execute personal observarea asupra
inamicului, semnalelor date de comandantul de pluton şi asupra acţiunilor vecinilor; să dea misiuni
pentru nimicirea obiectivelor descoperite şi să corecteze focul;
- să se orienteze cu uşurinţă şi repede în orice teren, să folosească cu pricepere harta şi
să raporteze corect şi precis situaţia obiectivelor descoperite;
- să poată să aducă armamentul la bătaia normală, să-1 pregătească pentru tragere, să execute
focul precis cu armamentul din dotarea grupei, să conducă cu iscusinţă TAB (ML);
- să cunoască staţia de radio, să ştie să o folosească şi să menţină în permanenţă legătura
cu comandantul de pluton;
- să cunoască şi să ia la timp măsuri pentru întreţinerea tehnică a TAB (ML) şi a armamentului,
iar în cazul în care acestea au fost deteriorate să raporteze comandantului de pluton şi să
organizeze repararea lor;
- să urmărească asupra consumului de muniţie şi combustibil, să raporteze comandantului de
pluton despre consumul a 0,5 şi 0,75 din muniţie, combustibil şi să întreprindă măsuri pentru
completarea lor.
Ochitorul-operator al TAB (ML) este obligat:
- să cunoască armamentul de pe TAB (ML), aparatele de ochire şi de vedere-observare şi
să le întreţină permanent în stare bună de funcţionare;
- să cunoască regulile de tragere din puştile-mitraliere de pe TAB (ML) şi să execute cu precizie
focul asupra ţintelor descoperite;
- la ordinul comandantului de grapă sau din propria iniţiativă să nimicească obiectivele
descoperite, să observe rezultatele focului şi să-1 corecteze cu pricepere;
- să sprijine prin focul mitralierilor de pe TAB (ML) acţiunile militarilor din
grupă cînd aceştia acţionează pe jos;
- să verifice periodic starea de funcţionare a armamentului, aparatelor de ochire, de veder-
observare şi să execute la timp lucrările de întreţinere a lor; să întreprindă măsurile necesare pentru
înlăturarea incidentelor sau defectelor descoperite şi să raporteze comandantului de grupă;
- să cunoască staţia de radio, mijloacele de legătură şi să le folosească;
- să poată scoate TAB (ML) de sub focul inamicului şi să-1 adăpostească, să acorde ajutorai
necesar mecanicului-conducător la efectuarea lucrărilor de întreţinere tehnică şi reparaţie a TAB
(ML);
- să cunoască obligaţiile comandantului de grapă şi să fie gata să-1 înlocuiască dacă este
necesar.

743
 744
Trăgătorul cu aruncătorul de grenade antitanc portativ este obligat:
- să cunoască armamentul din dotare şi să-1 întreţină permanent în stare bună de funcţionare;
- să aleagă cu pricepere poziţiile de tragere;
- să nimicească tancurile inamicului şi alte obiective şi mijloace de foc blindate, începînd de
la distanţa bătăii eficace, executînd focul la comandă şi din propria iniţiativă;
- pe timpul executării focului să urmărească ca înapoia ţevii aruncătorului, la o distanţă mai
mică de 30 m, să nu se găsească oameni, autovehicule, muniţie sau alte materiale.

Trăgătorul cu puşca-mitralierâ, trăgătorul superior si trăgătorul sunt obligaţi:

- să cunoască armamentul din dotare şi să-1 întreţină permanent în stare bună de funcţionare;
- să execute fără întrerupere observarea cîmpului de luptă şi să raporteze comandantului de
grupă despre obiectivele descoperite; la comanda comandantului de grapă sau din propria
iniţiativă să le nimicească;
- să menţină legătura din vedere cu vecinii şi să le acorde ajutorai necesar;
- să cunoască şi să poată a se folosi de aparatele şi mecanismele amplasate în compartimentul de
luptă al TAB (ML);
- să ajute ochitorul-operator la pregătirea şi stivuirea muniţiilor, să execute lucrările de
întreţinere a armamentului de pe TAB (ML);

- să acorde ajutorul necesar mecanicului-conducător !a efectuarea lucrărilor de întreţinere

tehnică a TAB (ML).
Mecanicul-conducător al ML TAB (TAB ) este obligat:
- să cunoască construcţia, posibilităţile tehnice, regulile de exploatare şi de întreţinere a
TAB (ML);
- să păstreze TAB (ML) în permanenţă stare de funcţionare, să-1 conducă cu pricepere în
orice condiţii de teren, stare a vremii, ziua şi pe timp de noapte;
- să respecte viteza de deplasare şi să menţină distanţa şi intervalul stabilit în dispozitivul de
marş şi în dispozitivul de luptă;
- să poată pregăti şi să conducă cu pricepere TAB (ML) pentru a trece cursurile de apă,
barajele şi alte porţiuni de teren greu de traversat;
- să cunoască şi să respecte regulile de îmbarcare, transportare şi debarcare a personalului;
— să cunoască locul sau direcţia de acţiune a subunităţii din care face parte şi căile de
deplasare spre ea;
- să se afle permanent în preajma TAB (ML) în locul sau punctul indicat;
- să cunoască şi să îndeplinească întocmai semnalele de conducere şi
comenzile primite;
- să poată să se folosească de schema itinerarului de deplasare şi să se orienteze în teren;
- să poată să aleagă un loc adăpostit şi să amenajeze poziţia de tragere a TAB (ML), să
mascheze minuţios poziţia de tragere şi TAB (ML);
- să cunoască normele de consum de carburanţi şi lubrifiant! şi să le respecte; să
raporteze comandantului de grupă despre consumul a 0,5 şi 0,75 din plinurile TAB (ML);
- să mînuiască cu pricepere arma dm dotare pentru autoapărare şi pentru a nu admite
capturarea TAB (ML) de către inamic;
- să întreprindă imediat măsurile necesare pentru înlăturarea defectelor descoperite la
TAB (ML) şi să raporteze comandantului;
- să cunoască şi să mînuiască cu pricepere armamentul de pe TAB (ML);
- să folosească cu pricepere pe timpul deplasării proprietăţile de mascare a terenului,
asigurînd în acelaşi timp cele mai bune condiţii de executare a focului;
- să execute observarea asupra cîmpului de luptă şi să raporteze despre ţintele descoperite
şi despre rezultatele focului;
- să cunoască şi să folosească staţia de radio şi mijloacele de legătură.

Lunetistul este obligat:

744
745
- să cunoască la perfecţie arma din dotare şi s-o întreţină permanent într-o stare bună de
funcţionare;
- să execute corect şi repede operaţiunile pentru executarea tragerii şi să folosească cu
pricepere posibilităţile de foc a puştii cu lunetă pentru
nimicirea diferitelor obiective într-un timp scurt, cu un consum minim de muniţie;
- să execute minuţios observarea cîmpului de luptă pentru a descoperi obiectivele
(ţintele) cele mai importante, la comanda comandantului sau din propria iniţiativă să le
nimicească (ofiţerii, observatorii, lunetiştii, trăgătorii mijloacelor de foc, ţintele aeriene care
zboară la înălţimi mici);
- să poată folosi cu pricepere proprietăţile de mascare a terenului şi obiectelor din
teren pentru a ocupa o poziţie favorabilă de observare şi de executare a focului asupra inamicului.

Trăgătorul-sanitar este obligat:

- să cunoască şi să folosească cu pricepere materialele medicale pe care le are asupra sa şi
cele din teren pentru acordarea ajutorului medical;
- să execute observarea cîmpului de luptă, să descopere militarii răniţi despre care să
raporteze comandantului şi să întreprindă măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor
medical persoanelor grav rănite; să folosească cu pricepere proprietăţile de mascare a
terenului pentru a-i adăposti;
- să poată evacua răniţii din TAB (ML) şi alte autovehicule.

2. Amplasarea personalului, muniţiilor şi bunurilor materiale în TAB (MLI).

Spaţiul din cutia TAB (ML) are trei compartimente:
- în faţă - compartimentul de conducere;
- în partea din mijloc - compartimentul pentru desant;
- în partea din spate — compartimentul pentru motor.
În compartimentul de conducere se află două scaune - unul pentru comandantul de
grupă (pluton) şi unul pentru mecanicul-conducător. în acest compartiment sunt instalate
organele de conducere cu mecanismele TAB, panoul de informaţie despre starea mecanismelor,
staţia de radio, aparate de vedere-observare, rentghemetrul ДП-ЗБ şi elipse pentru fixarea a două
automate.
Compartimentul pentru desant se află în spaţiul dintre spetele scaunelor comandantului de
grapă, a mecanicului conducător şi despărţitura ermetică a compartimentului pentru motor, în
acest compartiment se află turela cu două puşti-mitraliere, una de calibra 14,5 mm (КПВТ) şi alta
de calibra 7,62 mm (ПКТ); două scaune a cîte o persoană fiecare, unul se află în spatele
comandantului de grapă şi altul în spatele mecanicului-conducător; două scaune de-a lungul
axei cutiei TAB a cîte trei locuri, fiecare pentru desant, care sunt amplasaţi spate-n spate unul faţă
de altul orientaţi cu faţa spre pereţii laterali ai cutiei TAB; cutiile cu cartuşele pentru puştile-mitraliere
КПВТ şi ПКТ; ambrazurele pentru executarea focului din puşca-mitralieră şi automate; clipsuri
(cureluşe) pentru fixarea a opt automate, douăsprezece cutii de patroane pentru puşca-mitralieră
(ПК), aruncătorului de grenade antitanc РПГ-7 şi cinci grenade antitanc pentru el; genţi pentru
fixarea grenadelor de mîină (F-1) în număr de nouă bucăţi, locuri speciale pentru fixarea a trei
bidonaşe pentru apă, a zece norme de hrană uscată şi a zece sacuri de merinde (raniţă, rucsacuri), în
spaţiul dintre a doua şi a treia perechi de roţi în pereţii laterali ai cutiei TAB se află a cîte o uşă-сарае
pentru debarcarea şi îmbarcarea desantului.
Compartimentul motorului este izolat ermetic faţă de celelalte compartimente. La TAB
БТР-70 în acest compartiment sunt instalate două motoare a cîte 115 cai/putere fiecare şi două vase
pentru benzină a cîte 145 litri. La TAB БТР-80 - un motor diezel care dezvoltă 260 cai/putere şi două
vase pentru motorină a cîte 150 litri fiecare, alte sisteme şi mecanisme.

745
 746
Pe cutia blindaţii a TAB pe dinafară sunt fixate: farurile şi becurile de semnalizare, semnalul
acustic, antena staţiei de radio, instalaţia de lansare a grenadelor fumugene, lăzile pentru piesele de
schimb a TAB, lada cu completul , cazmaua, toporul d. dulgher, joagărul, ranga etc.

fig. I. Schema amplasării personalului în TAB БТР-70, БТР-80

1. Comandantul de grupă. 2. Conducător TAB. 3. Trăgător- superior. 4. Ochitor la mitraliere.
5-10 - ceilalţi militari din grupă.

3. Îmbarcarea şi debarcarea personalului grupei în TAB (MLI),

automobile.
Pentru îmbarcarea personalului în maşinile de luptă se dă comanda „La maşini Adunarea!".
La ceasta comandă personalul grupei se adună lîngă maşini.
La aceeaşi comandă, militarii numiţi din timp deschid repede uşile şi le fixează în poziţia-
dischisă.
Atunci cînd se dă comanda „Îmbarcarea" militarii îşi ocupă repede locurile stabilite. Arma la
îmbarcare se ia cum e mai comod, cu excepţia puştilor-mitraliere de companie şi a aruncătorului de
grenade antitanc care se transmit militarilor din spate pentru a le relua după ce au efectuat
îmbarcarea.
În dependenţă de misiunea care urmează să fie îndeplinită, militarii, la comanda
comandantului de grupă, pot pune armele astfel:
- între genunchi şi o sprijină cu ambele mîini sau numai cu o mîină;
- în crenele, pentru executarea focului din mers sau din opriri scurte asupra
inamicului;
- le fixează în clipsuri sau cu cureluşe.
Raniţele, la comanda comandantului, se scot şi se fixează la locurile destinate pentru acest scop.
Comandantul de grupă are grijă ca îmbarcarea să se efectueze corect, rapid şi cu respectarea
regulilor de securitate, urmăreşte ca militarii care s-au îmbarcat ultimii să închidă şi să fixeze
zăvoarele uşilor.
în automobilele care sunt parcate pe partea dreaptă a drumului este interzisă îmbarcarea pe la
bordul din stângă.
Pe timpul deplasării fiecare militar execută observarea în sectorul stabilit şi raportează despre
ţintele descoperite, executînd foc asupra inamicului din propria iniţiativă sau la comanda
comandantului.
Cînd se primeşte semnalul de înştiinţare despre atacul aerian al inamicului, toate obloanele
cutiei blindate a TAB se închid cu excepţia capacului de unde se execută focul din puşca-mitralieră

746
747
asupra ţintelor care zboară la înălţimi mici. Atacul aerian al inamicului se respinge prin focul
deschis la comanda comandantului. Pe timpul atacului aerian se măreşte viteza de deplasare şi
distanţa dintre maşini.
Zonele de teren contaminate se trec cu viteze maxime de deplasare avînd la TAB (ML) toate
uşile, obloanele, ambrazurile şi jaluzelele închise, iar sistemele de protecţie colectivă sunt puse în
funcţionare.
Pentru oprirea maşinile de luptă se dă comanda „Stai”. Debarcarea se efectuează numai la
comanda comandantului. Cînd se dă comanda „Debarcarea, adunarea la maşini!", personalul
grupei efectuează debarcarea în ordinea inversă îmbarcării şi se adună lîngă maşini sau execută
indicaţiile comandantului. In TAB (ML) pot să rămînă observatorul şi trăgătorul cu armamentul de
serviciu numiţi din timp.

4. Mijloacele şi procedeele de conducere (dirijare) a grupei în luptă.

Deplasarea pe cîmpul de luptă.

Comandantul de grupă răspunde personal de îndeplinirea cu succes a misiunii de luptă

primite.
El este obligat:
- să cunoască în permanenţă situaţia;
- să execute personal observarea pe timpul luptei şi cercetarea inamicului;
- să ia repede hotărîrea şi să dea neîntîrziat misiuni subordonaţilor;
- să urmărească cu fermitate îndeplinirea hotărîrii luate şi să asigure zdrobirea inamicului
chiar şi cu forţe inferioare;
- să exploateze rezultatele loviturilor aviaţiei şi ale focului artileriei;
- să cunoască permanent unde se află grupa, ce misiune îndeplineşte, de care
materiale are nevoie şi care este starea morală şi psihologică a militarilor.
Conducerea grupei în luptă are la bază hotărîrea comandantului.
Comandantul de grupă organizează lupta, de regulă, în teren. In cazul cînd lupta se
organizează în raionul iniţial pe schemă sau pe macheta terenului, comandantul de grupă
precizează misiunile subordonaţilor pe măsura ocupării poziţiilor de plecare la atac (de apărare) sau
pe măsura apropierii către aliniamentul de atac.
Comandantul de grupă conduce cu subordonaţii prin comenzi care se dau prin voce, prin
mijloace de semnalizare sau prin exemplul propriu. În apărare comandantul de grapă conduce
cu grupa găsinduse la mijlocul poziţiei de tragere. Atunci cînd grupa acţionează pe jos, comandantul
de grupă se află permanent în lanţul de trăgători, în cazul cînd grupa acţionează îmbarcată pe TAB
(ML), comandantul de grupă dă dispoziţiile necesare prin mijloacele de legătură internă a TAB (ML),
dă dispoziţii verbale sau prin semnalele stabilite.
În cazul cînd se folosesc staţiile radio pentru conducerea cu subunităţile din subordine, lucrul
în reţea impune o strictă disciplină în executarea traficului. Staţiile radio stau pe recepţie şi trec în
emisie numai cînd sunt chemate sau trebuie transmis un ordin sau raport.
În cadrul plutonului toate comenzile se dau prin text deschis. Atunci cînd se transmit comenzi,
dispoziţii sau ordine comandanţii de grupă sunt chemaţi prin indicative, iar obiectivele din teren sunt
indicate prin repere.
Cînd bruiajul radio este puternic, la comanda comandantului de companie se trece pe frecvenţa de
rezervă.
Înştiinţarea efectivului despre atacul aerian, despre pericolul atacului cu arme nucleare, chimice,
biologice (bacteriologice), sau despre infectarea radioactivă, chimică sau biologică, se efectuează prin
darea unor semnale unice şi care sunt cunoscute de către întregul personal. Fiecare comandant este
obligat să stabilească din timp modul de acţiune a militarilor la primirea semnalelor de
înştiinţare şi să dea comenzile respective.
Exemple de efectuare a traficului radio în fonie:

747
 748
a) stabilirea legăturii:
- apelul: „Prut aici Nistru - recepţie";
- răspunsul la apel: ,Aici Prut - recepţie".
b) transmiterea comenzilor:
- „Prut, aici Nistru, - reper patru tanc nimiciţi - recepţie";
- răspunsul: „Aici Prut reper patru tanc nimiciţi - recepţie", sau:
„Aici Prut am înţeles - recepţie".
c) transmiterea unui semnal de înştiinţare:
- „Prut, Prut aici Nistru, Nistru semnalul 777, 777 - recepţie";
- confirmare: „Aici Prut, semnalul 777 - recepţie".
d) trecerea la frecvenţă de rezervă:
- cererea şi semnalul: „Prut aici Nistru, 87 - recepţie";
- răspunsul: ,Aici Prut, am înţeles - recepţie".
Atunci cînd legătura este bună, cuvîntul „recepţie" poate fi scos din folosinţă, spre exemplu:
,Aici Prut am înţeles".

Deplasarea soldatului pe cîmpul de luptă.

Mersul pe timpul ducerii acţiunilor de luptă se poate executa în pas viu , în pas alergător (165-
170 paşi/min) sau fuga (250-270 paşi/min), în profil normal sau aplecat, în salturi (în picioare) şi tîriş
(pe burtă, pe coate şi pe genunchi şi pe o parte).
Atacul limitei dinainte a apărării inamicului se face în pas viu, în pas alergător sau fuga.
Mersul prin salturi şi pe tîrîş se foloseşte pentru apropierea de poziţiile inamicului în ascuns şi
pentru protejarea militarilor de focul ochit al inamicului.
În funcţie de densitatea focului deschis de inamic şi de caracterul terenului plutonul de
infanterie poate executa deplasarea în salturi cu cîte un militar, pe grupuri de militari sau pe
grupe.
Deplasarea grupei de infanterie în dispozitiv de luptă în trăgători se poate executa prin
salturi cu cîte un militar, pe grupuri de militari sau simultan cu toată grupa.
Deplasarea prin salturi se execută în felul următor:
- comandantul de pluton (grupă) dă comanda: „Pluton, pe aliniamentul copacull
izolat - fîntîna, cîte unul din dreapta ţi din stingă, salt - ÎNAINTE'".
Comandanţii de grupe dublează comanda pentru executarea saltului: „Soldai Lupu, pe linia
copacul izolat - fîntîna, salt - ÎNAINTE!". La comanda prevestitoare militarul îşi alege traseul şi
locurile de oprire pentru respiraţie; asigură arma şi o duce pe lingă corp ca la poziţia pentru
luptă culcat, apropie picioarele avînd călcîile lipite; la comanda săvîrşitoare se sprijină pe palma
stîngă, pe călcîiul piciorului drept şi pe vîrful piciorului stîng, se ridică cu vioiciune şi execută
saltul cu cea mai mare repeziciune (fuga). Lungimea saltului între locurile de oprire pentru
respiraţie, în funcţie de teren şi de focul inamicului, poate fi în medie de 20-40 paşi.
La locurile de oprire pentru respiraţie sau la ajungerea pe linia ordonată militarul trebuie să
ia din fugă poziţia culcat, fără a ridica picioarele, cîştigînd cît mai mult teren către înainte, după
care să se rostogolească puţin lateral; ajungînd pe linia de tragere, foloseşte terenul şi se pregăteşte
pentru executarea focului.
Pe timpul saltului automatul (puşca-mitralieră) se ţine în mina dreaptă în cumpănire.
Concomitent cu oprirea celor dintîi după primul salt, încep deplasarea următorii militari şi
se deplasează pînă la linia celor dintîi plecaţi. Odată cu oprirea lor, primii militari reiau executarea
saltului şi se deplasează în aşa fel pînă cînd ajung la aliniamentul indicat. Ceilalţi militari din
grupă execută deplasarea în acelaşi mod.
Atunci cînd plutonul execută deplasarea prin salturi pe grupe, fiecare grupă începe
deplasarea la comanda comandantului său de grupă: ,,Grupă, direcţia pilonul din faţă, salt, -
ÎNAINTE!".

748
749
La această comandă întregul personal al grupei se ridică simultan şi alergînd 20-40 paşi
se opresc pentru respiraţie (7-10 sec.). Pentru reluarea deplasării se dă comanda: „Grupă -
ÎNAINTE!".
Grupele (militarii) care rămîn pe loc sau cele (cei) care au ajuns pe noul aliniament după
executarea saltului, sprijină cu foc grupa (militarii) care execută saltul şi încep mişcarea la
comanda comandantului de pluton (grupă).
Mersul tîrîş are ca scop să ferească pe militar de observarea şi de focul inamicului. El
se execută:
- tîrîş pe burtă;
- tîrîş pe coate şi genunchi;
- tîrîş pe o pane.
Pentru mersul tîrîş se dă comanda: „Soldat Lupu (grupă), pe linia fîntîna - copacul
izolat, tîrîş pe burtă - ÎNAINTE!".
La comanda prevestitoare, militarul îşi alege drumul de urmat şi locurile de oprire pentru
respiraţie, iar la comanda săvîrşitoare execută mersul tîrîş prin procedeul indicat.
Pentru mersul tîrîş pe burtă, militarul ia poziţia culcat cu repeziciune spre înainte lipindu-se
de pămînt, apucă cu mîna dreaptă arma de lîngă brăţara de sus şi o pune pe antibraţul mîinii
drepte.Trage înainte piciorul drept (stîng) şi în acelaşi timp întinde mîna stîngă (dreaptă) înainte,
cît poate mai departe; împingîndu-se cu piciorul îndoit, deplasează corpul înainte, trage celălalt
picior, întinde cealaltă mină şi continuă mersul în aceeaşi ordine. Pe timpul mersului tîrîş capul nu
se ridică sus, ci doar atît cît îi este necesar militarului să poată merge tîrîş.
Pentru mersul tîrîş pe coate şi pe genunchi militarul se sprijină pe antebraţe sau pe palme.
Trage piciorul drept (stîng) îndoit sub piept, o dată cu întinderea mîinii stingi (drepte) înainte.
Deplasează corpul înainte pînă la întinderea completă a piciorului drept (stîng), trăgînd în acelaşi
timp sub piept celălalt picior îndoit şi întinzînd înainte cealaltă mîna; mersul se continuă în aceeaşi
ordine. Arma se ţine la fel ca la mersul tîrîş pe burtă.
Pentru mersul tîrîş pe o parte militarul ia poziţia culcat, după care, cu repeziciune, începe
mişcarea pe partea stîngă a corpului, trăgînd înainte piciorul stîng îndoit din genunchi, se sprijină
pe antebraţul mâinii stingi, iar cu tocul încălţămintei piciorului drept se razămă pe pămînt. cît
mai aproape de corp: întinzînd piciorul drept, deplasează corpul înainte, fără a schimba poziţia
piciorului stîng, după care mersul se continuă în aceeaşi ordine. Arma se ţine cu mîna dreaptă,
punînd-o pe coapsa piciorului stîng.
Pentru deplasarea simultană a plutonului în dispozitiv de luptă în trăgători prin salturi (tîrîş)
se dă comanda: „Pluton, pe aliniamentul R. 1 şi R. 2, şalt - ÎNAINTE!".
Pentru oprirea plutonului (grupei) se dă comanda: „Pluton (grupă) - STAI". Pentru
reluarea deplasării se dă comanda: „Pluton (grupă) - ÎNAINTE!".
Deplasarea plutonului (grupei) în dispozitiv de luptă în trăgători în partea opusă (pentru
retragere) se execută prin aceleaşi procedee la comanda comandantului de pluton (grupă):
„Pluton (grupă), retragerea pe aliniamentul casa izolată-podul, cîte unul din dreapta-
stînga, salt- ÎNAPOI!".

749
TEMA 11. Acţiunile de luptă ale soldatului – infanterist în apărare.
Şedinţa 2. Exerciţiu tactic de front – 4 ore.
Subiecte de studiu:
1. Alegerea şi amenajarea locului (locaşului) pentru executarea tragerii şi
mascarea lui.
2. Pregătirea pentru luptă şi acţiunile soldatului în lupta de apărare.

Bibliografia: 1. AN4. RLTU ( pluton, grupă, soldat ), p.69-118.

2. „Regulamentul de luptă”, (§3), p.72-112.

1. Alegerea şi amenajarea locului (locaşului) pentru executarea tragerii şi

mascarea lui.
Locaşul de tragere este o lucrare genistică executată în scopul de a permite luptătorului să
întrebuinţeze arma sa în cele mai bune condiţii, să execute observarea şi să se protejeze împotriva
mijloacelor de nimicire.
Condiţiile unui bun locaş de tragere sunt:
- să fie oriental spre inamic;
- să fie posibilităţi bune de observare şi de tragere;
- să fie bine mascat.
Locaşul de tragere se amenajează în succesiunea ce urmează:
- se alege poziţia locaşului;
- se sapă locaşul de tragere din poziţia culcat;
- se adînceşte pentru executarea tragerii din poziţia în genunchi;
- atunci cînd este suficient timp se adînceşte pentru executarea tragerii în picioare (fig. 3).
Atunci cînd timpul permite locaşurile de tragere ale soldaţilor se unesc între ele, realizînd
şanţul de tragere al grupei.
De reţinut că odată cu executarea lucrărilor pentru amenajarea locaşului se execută şi lucrările
pentru mascarea lui. Pentru crearea condiţiilor de observare şi de executarea focului precis militarul
curăţă terenul în sectorul de tragere avînd grijă să nu demascheze locaşul său.

Fig. 3. Locaşul individual de tragere cu automatul

a) locaş de tragere din poziţia culcat b) locaş individual de tragere din poziţia în
picioare
2. Pregătirea pentru luptă şi acţiunile soldatului în lupta de apărare.
751
În apărare soldatul acţionează în cadrul grupei sale şi are misiunea să apere cu dîrzenie poziţia
sa şi să nu o părăsească fără aprobarea comandantului. Pentru îndeplinirea acestei misiuni soldatul
trebuie să ştie:
- să amenajeze repede şi să mascheze cu măiestrie locaşul său de tragere;
- să folosească cu iscusinţă focul armamentului şi alte mijloace din înzestrare pentru
respingerea atacului infanteriei şi al tancurilor inamicului,
- să nimicească prin foc şi prin lupta corp la corp inamicul pătruns în dispozitivul apărării.
Fiecare soldat trebuie să cunoască.
- misiunea sa, a grupei şi a plutonului;
- cine sunt vecinii şi pe ce direcţie execută focul;
- unde se găseşte comandantul de grupă şi pluton;
- locul punctului de aprovizionare de luptă;
- semnalele pentru deschiderea şi încetarea focului;
- semnalele de înştiinţare, de alarmă şi alte semnale necesare ducerii luptei de apărare.
La primirea misiunii de luptă soldatul se pregăteşte pentru apărare, în care scop
acţionează astfel:
- ia poziţia pentru luptă culcat, încarcă automatul cu un încărcător complet,
pregăteşte grenadele de mână, lopata mică şi mijloacele individuale de protecţie;
- se orientează şi repetă misiunea de luptă;
- îşi precizează locaşul de tragere, scoate lopata mică şi, observînd continuu pe inamic, începe
amenajarea locaşului de tragere;
- stabileşte legătura cu vecinii din grupă şi cu comandantul său;
- apreciază distanţele pînă la repere (dacă nu le primeşte de la comandant),
pune înălţătorul şi ocheşte la fiecare din ele;
- curăţă sectorul de tragere;
- pregăteşte armamentul pentru tragere pe timp de noapte şi în condiţii de
vizibilitate redusă;
- aşteaptă ordinul comandantului.
Pregătirea soldatului pentru ducerea luptei pe timp de zi include următoarele activităţi:
- verifică starea armamentului, muniţiilor, grenadelor de mînâ, a mijloacelor de protecţie şi ia
măsurile necesare pentru înlăturarea neajunsurilor;
- precizează aliniamentul de la care deschide focul în fîşîia focului continuu şi semnalul;
- apreciază (sau precizează la comandant) distanţele pînă la repere, pune înălţătorul şi ocheşte
la fiecare din ele;
- încarcă arma cu un încărcător (bandă) complet;
- pregăteşte grenadele de mână, lopata mică şi mijloacele individuale de protecţie.
Pentru ducerea luptei pe timp de noapte fiecare soldat adăugâtor va îndeplini următoarele
activităţi:
- pregăteşte armamentul pentru tragerile pe timp de noapte (se instalează
dispozitivele de ochire cu substanţă luminoasă);
- alege repere vizibile care să se proiecteze pe fondul luminos al cerului şi
se determină distanţa pînă la ele;
- amenajează locaşul de tragere astfel încît berma să fie netedă pe toată
lăţimea ei pentru a permite schimbarea rapidă a poziţiei coatelor pe timpul
tragerii şi a face mai comodă mânuirea armamentului şi a muniţiei;
- pentru participarea în diferite concentrări de foc, direcţiile de tragere spre aceste concentrări
trebuie marcate cu ţăruşi; din practică a rezultat că aceştia trebuie să fie cît mai subţiri, vopsiţi în
alb (var) în partea dinspre trăgător şi dispuşi la o depărtare de 1-1,5 m faţă de trăgător, cît şi unul de
altul (se folosesc, de regulă, 3 ţăruşi de dimensiuni diferite, în ordinea crescîndă de la trăgător spre
obiectiv);
- pentru respectarea siguranţei tragerilor pe timpul manevrelor de foc se vor planta ţăruşi
limitatori de direcţie, cel puţin 2 ţăruşi (unul în partea dreaptă şi unul în partea stingă), care să
marcheze direcţiile pînă la care are dreptul să execute tragerea; aceşti ţăruşi se vopsesc în alb din
751
 752
partea trăgătorului; aceşti ţăruşi se vor planta şi pentru marcarea limitelor sectoarelor de
tragere din cadrul fişiei de foc continuu.
Pentru ducerea cu succes a luptei de apărare pe timp de noapte soldatul trebuie să fie
deprins:
- să execute observarea în condiţiile unei vizibilităţi reduse şi în cazul
iluminării terenului cu surse de iluminare sau cu ajutorul aparatelor de
vedere pe timp de noapte;
- să pregătească armamentul şi aparatele de vedere pe timp de noapte:
- să descopere cu repeziciune obiectivele după zgomot şi după flacără la gura ţevii;
- să execute focul asupra inamicului descoperit după flacăra la gura ţevii,
după silueta obiectivelor şi prin iluminarea terenului cu diferite mijloace:
- să nimicească pe inamic prin foc şi cu grenade.
De reţinut că în apărarea pe timp de noapte păstrarea cu stricteţe a regulilor de mascare şi de
disciplină a cîmpului de luptă, îndeosebi disciplina focului, capătă o importanţă deosebită.
Cînd inamicul a trecut la atac soldatul deschide focul, la comandă, pe direcţiile pregătite
din timpul zilei, în timpul iluminării de scurtă durată, dacă soldatul n-a reuşit să execute imediat
focul asupra obiectivului descoperit, este indicat să nu mai mişte arma şi să aştepte atent
următorul moment de iluminare.
Soldatul trebuie sa ştie că:
- pe timpul iluminării nu se priveşte în direcţia sursei de iluminare, întrucît lumina puternică
îngreunează ulterior descoperirea inamicului;
- o sursă de lumină mobilă (cartuş de iluminare, proiectil, bombă) deformează
conturile obiectivelor şi creează umbre mişcătoare, ceea ce îngreunează şi mai mult
determinarea precisă a locului acestora;
- obiectivele puternice iluminate par mai aproape, iar cele slab iluminate - mai departe;
- obiectivele de culoare închisă par mai aproape, iar cele de culoare deschisă
- mai departe.
Deşi apărarea pe timp de noapte se duce în condiţii mai grele, neajunsurile create de
întuneric pot fi rezolvate cu succes printr-un antrenament sistematic şi perseverent al soldaţilor.
Soldatul pe timpul pregătirii de foc şi al atacului inamicului cu arme de nimicire în
masă va proceda astfel:
- se adăposteşte în adăpostul grupei, pe poziţie rămîn numai trăgătorii de
serviciu şi observatorii;
- la primirea semnalului de atac chimic al inamicului soldatul rămîne în adăpostul grupei
sau în adăpostirea de sub parapet şi îmbracă mijloacele individuale de protecţie.
In aceste situaţii comandantul de grupă poate da următoarele comenzi:
- „Grupă, în Adăpost!";
- „Grupă - Gaze." etc.
Cînd inamicul a pornit la atac, la comanda (semnalul) comandantului de grupă soldatul
ocupă repede locul de tragere, executînd următoarele:
- observarea cîmpului de luptă în sectorul său;
- alege obiectivul de nimicit;
- raportează comandantului unde, cînd, cît inamic a văzut şi ce anume tace
(exemplu: la grupul de pomi, chiar acum, trei militari s-au oprit);
- aşteaptă comanda de deschidere a focului urmărind cu atenţie mişcarea
inamicului; apoi nimiceşte inamicul care atacă în faţa sa, executînd foc din
proprie iniţiativă (trage cînd are mai bune condiţii de tragere).

La comanda de deschidere a focului soldatul execută cu precizie:

- mişcările pregătitoare învăţate la instrucţia focului cu armamentul de
infanterie;
- ochirea asupra obiectivului din fata sa, stabilind punctul de ochire în raport
cu natura, cu activitatea obiectivului şi cu distanţa pînă la acesta;
752
753
- tragerea, ochind corect şi liniştit, corectîndu-şi continuu focul după căderea
gloanţelor sau după urmele luminoase ale gloanţelor trasoare.
Soldatul intensifică focul pe măsură ce inamicul se apropie, urmărind să separe infanteria
de tancuri şi respingînd atacul acesteia, distrage tancul inamicului cu grenadele antitanc. Dacă un
tanc al inamicului a fost avariat, soldatul nimiceşte echipajul acestuia cînd încearcă să-1
părăsească. Dacă tancul din faţa sa continuă să se apropie, soldatul se adăposteşte pe fundul
locaşului de tragere, iar după trecerea acestuia se ridică, aruncă grenada antitanc asupra lui, se
adăposteşte şi după explozie se întoarce şi continuă lupta pentru respingerea infanteriei atacatoare.
Cînd infanteria inamicului ajunge la distanţa 40-30 m de locaşul de tragere soldatul aruncă
asupra acesteia grenadele de mină şi-1 nimiceşte cu foc la distanţă mică.
Schimbarea poziţiei de tragere şi efectuarea manevrei în cadrul grupei.
Manevra în cadrul grupei se efectuează pentru:
- a interzice inamicului să ocolească şi să atace poziţia din flanc şi spate;
- acordarea ajutorului vecinilor;
- dezorientarea inamicului în privinţa poziţiei reale a mijlocului de
foc (poziţiei de apărare);
- respingerea atacului inamicului pătruns în dispozitivul de luptă.
Nimicirea inamicului pătruns în şanţul de tragere a grupei, acordarea ajutorului vecinilor
cu foc. Evacuarea răniţilor de pe cîmpul de luptă.
Inamicul pătruns pe poziţie se nimiceşte prin foc pumnal, cu grenade şi prin luptă corp la corp.
Atunci cînd soldatul observă că vecinul este ameninţat de inamic, îi acordă ajutor executînd foc
asupra inamicului în flanc şi spate de pe poziţia de tragere de bază, de pe cea de rezervă sau din
tranşeea de comunicaţie.
După respingerea atacului inamicului militarii îşi acordă ajutor medical reciproc, iar dacă este
necesitatea cu aprobarea comandantului de grupă acordă ajutorul necesar grav-răniţilor pentru
deplasarea lor la punctul medical al batalionului. În acelaşi timp se iau măsurile necesare pentru
completarea muniţiilor şi grenadelor de mînă, se restabilesc lucrările genistice şi barajele distruse
pentru a fi în măsură de a respinge un alt atac al inamicului.

753
 754

TEMA 12: Lupta antiblindate (antitanc).

ŞEDINŢA 1. Practica – 2 ore.
Subiecte de studiu:
1.Caracteristicile de luptă a tancurilor.
2.Procedeele de acţiuni a blindatelor pe câmpul de luptă .Indicii de demascare şi
punctele vulnerabile.
3. Mijloacele şi metodele de luptă cu tancurile şi maşinile blindate în apărare şi
ofensivă.

Bibliografia: 1. Regulamentul de luptă al trupelor terestre.

2. Metodica pregătirii tactice (pluton, grupă, soldat).

1. Caracteristicile de luptă a tancurilor.

Lupta cu tancurile, maşinile blindate în lupta contemporană este o sarcină importantă pentru
subunităţi.
Pentru a învinge în lupta antiblindate trebuie a cunoaşte părţile puternice şi slabe a blindatelor şi
caracteristicile de luptă a lor.
Prin tanc înţelegem un autovehicul cu cutia blindată care are capacitate mare de mobilitate şi de
trecere, este înzestrat cu un tun de calibru cel puţin 100 m, armament antiinfanterie şi antiaerian, sisteme
automatizate de ochire, încărcare şi de executarea focului, sisteme de protecţie a echipajului împotriva
factorilor distructivi a ANM, sistemă automatizată antiincendiară, de trecere a cursurilor de apă cu o
adîncime de pînă la 5 m etc.
Primele tancuri au apărut pe cîmpul de luptă în primul război mondial. El prezenta o maşină
blindată care avea o caroseria (cutia) şi roţile de mărimi impresionate. În partea superioară a caroseriei
(cutiei) avea o ambrazură de unde se executa focul din puşca – mitralieră, mai jos pe partea din faţă şi pe
părţile laterale se aflau încă a cîte două ambrazuri de unde se executa focul din puşcă sau carabină.
Viteza lui de deplasare era de 5 – 7 km/oră.
Acest tanc inventat de englezi a avut un succes de mare valoare pe cîmpul de luptă. Fiind utilizat
în lupta de ofensivă tancul avea misiunea:
- să producă pierderi mari în forţa vie a inamicului;
- să creeze breşuri în dispozitivul de apărare, dînd posibilitatea trupelor de infanterie să atace în
flanc şi spatele inamicului;
În acelaşi timp, apariţia tancului pe cîmp de luptă provoca panică şi demoraliza armata inamicului.
Luînd în consideraţie efectul produs de tancurile folosite în primul război mondial, practic toate
ţările dezvoltate au început să acorde o atenţie deosebită industriei de construcţie a tancurilor.
În perioada de după primul război mondial revoluţia tehnico – ştiinţifică a contribuit la dezvoltarea
mereu crescîndă a industriei tancurilor.
Birourile de construcţie folosind larg rezultatele aplicaţiilor de luptă care se executau în condiţiile
apropiate celor de război efectuau modificări în construcţia tancurilor pe următoarele direcţii:
- să mărească puterea de foc;
- să mărească blindajul;
- să mărească mobilitatea tancurilor;
Apariţia tancurilor în dotarea forţelor armate a contribuit şi la schimbarea structurii organizatorice a
armatelor, unde cavaleria a fost înlocuită treptat cu unităţile mecanizate.
Din istoria războiului al doilea mondial se ştie practic toate operaţiunile militare de valoare s-au
desfăşurat cu succes numai datorită folosirii cu pricepere a trupelor blindate, care au devenit prin urmare
forţa principală a trupelor de uscat.

754
 755
Experienţa utilizării trupelor blindate în războiul al diolea mondial a dat un nou impuls în
creşterea rolului tancurilor pe cîmpul de luptă, care la rîndul său a impus industria de construcţie a
tancurilor să se dezvolte pe două direcţii cardinale – cantitativă şi calitativă.
Din punctul de vedere al cantităţii de producere a tancurilor, statistica demonstrează că în perioada
anilor 1946 -1987 ţările alianţei NATO au produs peste 60 mii, iar ţările pactului de la Varşovia – peste
100 mii tancuri, din care fostei URSS îi revenea peste 87 mii.
Tehnologiile moderne utilizate în industria de construcţie a tancurilor au contribuit mult la
îmbunătăţirea calitativă a caracteristicilor de luptă a tancurilor contemporane.
De menţionat şi faptul că odată cu apariţia tancului pe cîmpul de luptă, ştiinţa militară a început să
cerceteze şi să creeze mijloace de foc pentru lupta cu tancurile.
Tancul T-72.
Se află în dotarea armatei ruse din anul 1972.
Lungimea - 9,5 m;
H (înălţimea) - 3,6 m;
Lăţimea - 2,2 m;
Masa (greutatea) - 41 tone;
Motorul (motorină) - B-46-6;
Puterea - 780 C/P;
Viteza - 60 km/oră.
Depărtarea de parcurs - 550-650 km;
Armament: - tunul - 125 mm
- mitralieră - 12,7 mm HCB;
- mitralieră - 7,62 mm PKT;
Rezerve de muniţie: - 39 obuze;
- 300 cartuşe (12,7mm);
- 2000 cartuşe (7,62mm);
Echipajul - 3 persoane.

Tancul T-90.
Lungimea - 9,5 m;
H (înălţimea) - 2,2 m;
Lăţimea -2,2m
Masa (greutatea) -- 46,5tone
Motorul (dizel - motorină) B-84;
Puterea -840 C/P;
Viteza - 60 km/oră;
Depărtarea de parcurs - 550-650 km;
Armament: -125 mm Tun 2A46M-1; (distanţa de tragere 100-5000m
cadenţa7-8 lov./min)
- 12,7 mm mitralieră HCBT;
- 7,62 mm mitralieră PCT;
- RATD - 9 K19;
Muniţie: - 43 obuze;
-300 cartuşe (12,7 mm);
- 2000 cartuşe (7,62 mm);
Echipaj - 3 persoane.

Tancul „Leopard 1" - Germania

Lungimea - 9,5 m;
H (înălţimea) - 2,4 m;

755
 756
Lăţimea - 3,4 m;
Masa (greutatea) - 40 tone;
Motorul - TUMV838;
Puterea - 830 C/P;
Viteza - 65 km/oră;
Depărtarea de parcurs - 600 km;
Armament: - 105 mm tun - L7A1; (distanţa de tragere 2300m )

2 -7,62mm mitralieră
Muniţie: - 60 obuze;
- 5500 cartuşe (7,62);
Echipaj - 4 persoane.

Tancul „Leopard 2"

Lungimea - 9,7 m;
H (înălţimea) - 2,5 m;
Lăţimea - 3,7 m;
Masa (greutatea) - 54,5 tone;
Motorul - MTUMV 873;
Puterea -1500 C/P;
Viteza - 72 km/oră;
Depărtarea de parcurs - 500 km;
Adâncimea apei - 5 m;
Armament: - 120 mm Tun „Reinmetal" D=2500m
2 - 7,62 mm mitralieră.
Rezerva de muniţie: - 41 obuze;
- 5500 cartuşe 7,62 mm
Echipaj - 4 persoane.

Tancul Ml „Abrams" - SUA

Lungimea - 9,8 m;
H (înălţimea) - 2,4 m;
Lăţimea -3,6 m;
Masa (greutatea) - 53,4 tone;
Motorul JTD „Laicoming";
Puterea -750 C/P;
Viteza - 70 km/oră;
Depărtarea de parcurs -500 km;
Adâncimea apei - 5 m;
Armament: - 105 mm tun M68E1; (distanţa de tragere 2700m
cadenţa7-8 lov./min)
- 12,7 mm mitralieră;
- 7,62 mm mitralieră;
Rezerva de muniţie: - 44 obuze;
-1000 cartuşe (12,7mm);
- 1000 cartuşe (7,62mm).
Echipaj - 4 persoane.

Tancul M60 - SUA

Lungimea - 9,5 m;
756
 757
H (înălţimea) - 2,7 m;
Lăţimea - 3,6 m;
Masa (greutatea) - 49,7 tone;
Motorul „Continental" AVDS-1790 V-12;
Puterea -750 C/P;
Viteza - 48 km/oră;
Depărtarea de parcurs - 500 km;
Hn - 1,2 m;
Adâncimea apei - 5 m;
Ltr - 2,6 m;
Armament: - 105 mm tun M68; (distanţa de tragere 2400m)
- 12,7 mm mitralieră;
- 7,62 mm mitralieră;
Rezerva de muniţie: - 63 obuze;
-900 cartuşe (12,7mm);
-5950 cartuşe (7,62mm).
2. Procedeele de acţiuni a blindatelor pe câmpul de luptă. Indicii de demascare şi
locurile vulnerabile.
Prin caracteristicile lor deosebite, tancurile reprezintă principala forţă de izbutire a
trupelor de uscat. Echipate cu motoare puternice, ele pot străbate în afara drumurilor
puternic frământat, pot urca şi coborî pante cu înclinări variabile, pot traversa
cursuri de apă, pot aborda şanţuri cu lăţimi însemnate, iar iarna îşi pot croi drum printr-
un teren acoperit cu un strat relativ gros de zăpadă. Toate acestea, arată marea capacitate
de trecere a tancurilor.
Fiind echipate cu tun şi mitraliere tancurile au o putere de foc însemnată, pe care o pot utiliza atât
de pe loc, cât şi din mişcare. Puterea mare de foc permite tancului să lupte eficace atât împotriva
infanteriei şi artileriei, cât şi împotriva maşinilor blindate.
În afara faptului că are posibilitatea de a se deplasa cu viteză apreciabilă în terenuri variate,
precum şi de faptul că dispune de o mare putere de foc, tancul este protejat printr-un blindaj de oţel
care-1 apără împotriva armamentului de infanterie, precum şi majorităţii grupelor de foc de artilerie.
Deplasarea rapidă în teren variat, focul puternic şi protecţia blindaj fac ca tancul să reprezinte
unul din principalele mijloace pentru nimicirea forţei vii şi a tehnicii pe câmpul de luptă.
Tancurile pot fi utilizate în toate situaţiile şi formele de luptă cunoscută: în cercetare, în
lupta de întâlnire, în ofensivă şi în apărare.
In ofensivă subunităţile de tancuri, în cooperare cu infanteria , artileria, subunităţile de geniu şi
cu trupe de alte arme îndeplinesc o serie de misiuni cum sânt nimicirea tancurilor, forţei
vii, mijloacelor de foc şi tehnicii de luptă ale inamicului , printr -un atac hotărâtor şi
neîntrerupt; dezvoltarea ofensivei în adâncimea apărării, menţinerea aliniamentului şi
obiectivelor cucerite pe timpul atacului; respingerea contraatacului executat cu tancuri şi
infanterie, precum şi urmărirea trupelor ce se retrag.
In luptă tancurile pot acţiona în cadrul subunităţilor proprii sau cu subunităţile de
infanterie. În acest caz, tancurile au misiunea de a sprijini nemijlocit lupta infanteriei, de a-i deschide
drum prin rezistenţele inamicului cu ajutorul focului şi al şenilelor.
Distanţele şi intervalele dintre tancuri în ofensivă se stabileşte în funcţie de rolul, pe care acestea
îl au în ofensivă, de faptul dacă sânt sau nu pe direcţia principală de atac, de natura terenului etc.
Obişnuit, intervalul dintre tancuri variază între 50 şi 150 m. Printre alte considerente, acest interval este
dictat şi de necesitatea asigurării sprijinului reciproc cu foc între maşinile blindate. Astfel de dispunere
ne atrage atenţia asupra faptului că, lupta împotriva subunităţilor de maşini blindate impune o
organizare a subunităţii antitanc în echipe şi o acţiune simultană a acestora, astfel încât tancurile să fie
lipsite de posibilitatea de a se sprijini cu foc între ele.
In timpul atacului tancurile deschid focul din mers cu tunurile şi mitralierele asupra forţei vii şi a
armamentului de pe limita dinainte şi, din adâncimea apărării şi încearcă să realizeze culoare prin
757
 758
obstacolele plantate . Se înţelege că timpul de întârziere sau de oprire a mişcării va fi cu atât mai
mare cu cât obstacolul este mai greu de trecut, mai bine aşezat, au folosit mai raţional avantajele oferite
de teren.
În lupta de ofensivă subunităţile de tancuri, pentru a-şi surprinde inamicul execută manevră în
vederea învăluirii şi ocolirii acestuia, la executarea unor astfel de manevre maşinile blindate ocupă
repede şi în ascuns aliniamente favorabile şi încearcă să folosească eventualele intervale, flancuri
descoperite şi goluri din dispozitivul apărării, pentru a lovi prin surprindere în flanc şi în spate. în acest
scop ele ocolesc înălţimile prin locuri joase, pentru a se apropia cât mai mult de poziţia de apărare.
Cunoscând acest mod de acţiune al tancurilor se pot determina direcţii probabile pe care se vor
executa învăluirile şi ocolirile. Aceste direcţii trebuie avute în vedere la organizarea apărării antitanc,
chiar dacă ele vin lateral sau din adâncimea apărării.

Indicii de demascare şi locurile vulnerabile a tancurilor şi maşinilor blindate.

Pe câmpul de luptă obiectivele apar foarte rar descoperite, deoarece inamicul foloseşte cu
dibăcie terenul şi se maschează. Aşa dar pentru a putea descoperi obiectivele în teren, el trebuie să
cunoască unde urmează să le caută şi care sânt indicii care ajută la identificarea lor.
Descoperirea tancurilor se face prin observarea câmpului de luptă, iar în anumite condiţii şi prin
ascultare.
Tancurile, autotunurile, maşinile blindate pot fi descoperite de la distanţe mari supraveghind căile
de acces către poziţiile noastre întrucând în perioada de apropiere le preferă pentru deplasare. Pe timp
uscat, la deplasarea pe drumuri nepietruite sau pe arătură, maşinile blindate ridică în urma lor un nor de
praf, care prin continuitatea lui, ne dă indicaţii şi asupra direcţiei de mişcare. Este adevărat că norul de
praf nu ne permite întotdeauna să precizăm din primul moment tipul maşinii de luptă, observarea
continuă a deplasării ca şi unele detalii constructive, despre care vom vorbi mai târziu, ne ajută însă să
identificăm la timp natura obiectivului. De menţionat că la deplasarea pe şosele asfaltate şi pietruite,
ca şi atunci când tancurile se mişcă pe drumuri de ţară sau pe arătură, dar umede, nu mai apare norul
de praf, în asemenea situaţii identificarea se face după siluetă şi detaliile constructive.
Îîn afară de aceasta, zgomotul produs de motoare constituie un indiciu preţios pentru recunoaşterea
ţintei.
Un alt element care dă posibilitatea de descoperit maşinile blindate îl constituie flacăra produsă
la gura ţevei armamentului aflat la bord şi zgomotul caracteristic al tragerilor. De exemplu, la tragerea
cu mitraliera de pe tanc apar jeturi de fum de culoare alb - cenuşiu şi se produce zgomotul caracteristic
armelor automate.
Tancurile se descoperă prin aceleaşi elemente şi când execută trageri cu tunul, numai că de
această dată flacără este mai mare, fumul mai abundent, iar zgomotul mai puternic.
Noaptea flacăra ce apare la gura ţevilor armamentului se observă mult mai bine decât ziua, iar
zgomotul motoarelor, cel produs de trageri şi de şenile se aude de la distanţă mai mare.
La ascultare trebuie să se ţină seama că zgomotele pot fi înşelătoare şi nu
întotdeauna produse de inamic. Pe de altă parte, undele sonore întâlnind în drumul lor
diverse acoperiri, se reflectă şi de multe ori se aud din alte direcţii decât acea pe care se află sursa ce
le-a produs.
Cu cât terenul este mai frământat, cu atât zgomotul se aude mai puternic. în acelaşi timp nu
trebuie ignorat faptul că în anumite situaţii terenul frământat produce diminuarea sau chiar extincţia
sunetului.
Îîn zilele senine, în urma reflectării razelor solare, diversele suprafeţe exterioare ale maşinilor
blindate sclipesc. Acesta este un indiciu important pentru descoperirea lor.
Iarna, zăpada aşternută uniform luceşte puternic pe timp însorit obosind ochii. Pe timp de viscol
vântul spulberă zăpada şi îngreunează mult observarea. Pentru a evita aceste efecte este necesar să se
folosească ochelari de protecţie cu sticlă colorată.
Uniformitatea şi culoarea stratului de (zăpadă schimbă aspectul terenului. Multe detalii ale
acestuia nu mai pot fi destinse, iar conturul obiectivelor se deformează.
Datorită densităţii mai mari a aerului, iarna zgomotele se aud de la distanţe mari.

758
 759
Deprinderea de a descoperi în cel maţ scurt timp ţintele în tern prin observare şi ascultare
precum şi determinarea distanţelor până la ele, direcţiile de înaintare se acumulează prin antrenamente
permanente.
Ne cătând la toate priorităţile tancurilor şi maşinilor blindate ele au şi mai multe locuri
vulnerabile.
Cele mai vulnerabile locuri ale lor sunt aparatele de observare şi ochire, farurile care se distrug
cu focul armamentului cu glonţ.
Şenilele se distrug cu ajutorul grenadelor de mână antitanc, minelor antitanc.
Turela şi corpul blindat se distrug cu ajutorul proiectilelor subcalibru şi cumulative.
Placa frontală se distruge cu ajutorul grenadelor de mână antitanc, de asemenea cu ajutorul vaselor
cu lichid incendiar.
Placa de blindaj laterală se distruge cu ajutorul proiectilelor cumulative.
Un loc vulnerabil este aşa-numita „Zona moartă" în faţa tancului (până la 30 m).

3. Mijloacele şi metodele de luptă cu tancurile şi maşinile blindate în apărare şi

ofensivă.
Acţiunile subunităţilor în lupta cu tancurile şi maşinile blindate au drept obiectiv scoaterea lor din
luptă. îndeplinirea acestei misiuni presupune utilizarea unor mijloace adecvate de luptă.
La scurt timp după apariţia tancurilor şi maşinilor blindate pe câmpul de luptă au fost elaborate
mijloacele de combatere a acestuia.
Studiindu-le caracteristicile tactico-tehnice, specialiştii militari au conceput şi construirea
armamentului care să asigure superioritatea în confruntare cu maşinile blindate. Unul din primele
mijloace de luptă împotriva tancului 1-a constituit tunul antitanc, capabil să execute trageri cu proiectil
perforante şi explozive la distanţe relativ mari. Pe măsură ce tehnica s-a dezvoltat s-au construit şi alte
mijloace antitanc. In prezent trupele sânt înzestrate cu o gamă relativ mare de mijloace de luptă
împotriva maşinilor blindate: tunuri antitanc de diferite calibre - pentru a acţiona împotriva variaţiei
de tipuri de maşini blindate, mine antitanc, aruncător de grenade antitanc, aruncătoare de flăcări,
mijloacele de fumizare şi incendiare etc. De remarcat că aceste mijloace nu se substituie între ele, ci
se completează reciproc în lupta desfăşurată împotriva maşinilor blindate.
În calitate de armament antitanc pentru prima dată au fost folosite armele de infanterie, puşca, carabină şi
puşca – mitralieră care aveau capacitatea de perforare a cutiei blindate cu grosimea de 10 – 12 mm. Mai tîrziu
în dotarea infanteriei a apărut puşca antitanc de calibru 12,7 mm care avea capacitatea de perforare a foii
blindate cu grosimea de pînă la 30 mm. Mai tîrziu a apărut şi tunul antitanc de calibru 45 mm cu o capacitate
de perforare a blindajului de pînă la 100 mm.
În perioada războiului al 2-lea mondial a apărut grenada cumulativă, creată de către savanţii germani. Ea
a primit denumirea de „Faust” şi avea capacitatea de perforare a foii de metal cu grosimea de 150-200 mm.
Principiul de acţiune al acestei grenade cumulative antitanc se foloseşte larg şi pînă în ziua de azi în
confecţionarea celor mai moderne proiectile şi rachete antitanc.
Factorii de distrugere a acestor proiectile sunt:
- presiunea înaltă care se creează după perforarea blindajului în spaţiul închis al tancului (ML) care
duce la moartea momentală a echipajului;
- schijele formate din foaia blindată care zboară în toate direcţiile cu viteză foarte mare.
Odată cu apariţia armamentului cu efect cumulativ s-au întreprins măsuri pentru a construi cutia
tancurilor cu rezistenţă sporită. Astfel a apărut tancul cu blindaj combinat.
Blindajul combinat a micşorat capacitatea de perforare a şuviţei cumulative şi a mărit rezistenţa
tancurilor. În schimb această construcţie a devenit cu mult mai costisitoare şi mai vulnerabilă pentru
proiectilele perforante – antiblindate.

759
 760
În scopul de a mări rezistenţa şi împotriva proiectilelor perforante – antiblindate, a fost inventat
blindajul triplu, care este compus din foaia blindată, umplutura din cauciuc, un strat din plastine de oţel şi iarăşi
foaie blindată.
Această construcţie a blindajului a devenit practic rezistentă la ambele feluri de proiectilele antitanc (cu
efect cumulativ şi perforante – antiblindate).
Un mare neajuns al acestui blindaj a rămas cheltuielile mari şi tehnologii costisitoare.
Tancurile care sunt construite din un strat, combinat şi triplu se numesc tancuri cu blindaj pasiv.
Prin anii 1985 a fost inventat tancul cu cutia blindată de tip activ – pasiv. Cutia tancului construită dintr-
un strat blindat a fost învelită cu o „cămaşă” alcătuită din multiple cutii umplute cu exploziv. Nimerind
proiectilul cu efect cumulativ într-una din cutii , ea explodează şi rupe în două şuviţa cumulativă, micşorîndu-I
astfel capacitatea de perforare.
Un alt mare efect de apărare împotriva proiectilelor cumulative au foile de metal subţire (sau din
cauciuc) cu care se îmbracă cutiile tancurilor. Aceste foi au primit denumirea de ecrane. Proiectilul cu efect
cumulativ lovindu-se de „ecran” explodează şi formează prematur şuviţa cumulativă. Datorită faptului, că
partea din faţă a şuviţei cumulative se deplasează cu o viteză mai mare de cît partea din spate, şuviţa se
alungeşte şi îşi pierde din capacitatea de perforare.
Aceste „ecrane” sunt folosite, de regulă, la protecţia părţilor laterale al tancurilor.
Prin anii 1985 – 1987 a fost inventată o nouă metodă de luptă contra tancurilor, aşa numit tunul de
aviaţie, instalat pe maşina de luptă (MLI – 2), care are calibru de 30 mm şi o cadenţă mare de tragere.
Executînd foc cu rafale asupra tancului se distrug aparatele optice, iar în interiorul tancului se formează vibraţii
de la loviturile proiectilelor. În urma acestor vibraţii se scoate din funcţie aparatajul radioelectronic, optic şi
tancul devine orb.
Este ştiut faptul că cele mai periculoase mijloace şi mai puţin costisitoare sunt mijloacele portative
antitanc.
Mijloacele de luptă cu tancurile şi maşinile blindate ale marilor unităţi şi subunităţi de
infanterie motorizată:
* RATD - rachete antitanc dirijate cu precizia de nimicire 0,9;
* Tunul antitanc 100 mm (în divizionul antitanc);
* AG RPG-7;
* AG SPG-9 (în plutonul antitanc);
* Tunul 2A28 „Grom" (MLI);
* AG de o singură folosinţă RPG-18, 22, 26;
* Grenadele antitanc RCG-3 (de mână);
* Minele antitanc TM-57, 62, 72.
Din enumerarea de mai sus putem discerne însuşi conţinutul luptei antitanc, putem distinge uşor
acţiunile ce se întreprind pentru a scoate maşinile blindate din luptă. Se înţelege că tunurile,
aruncătoarele de grenade, rachetele şi maşinile antitanc sânt utilizate pentru a distruge maşinile
blindate prin acţiune mecanică dezvoltată de muniţia respectivă la izbirea ei de blindaj sau de alte
părţi al tancului. Aruncătoarele de flăcări şi alte mijloace incendiare se utilizează pentru aprinderea
unor elemente şi agregate, cum sânt motorul, rezervorul de carburanţi etc. în sfârşit mijloacele
fumigene sânt folosite pentru orbire, pentru a-i îngreuna echipajului din tanc observarea.
Aşadar, maşinile blindate pot fi distruse prin acţiunea muniţiilor explozive, perforante, a
substanţelor incendiare şi a substanţelor fumigene. La aceste mijloace trebuie de adăugat pe
acele care pot concura la încetinirea sau oprirea mişcărilor maşinilor blindate şi anume
obstacolele de toate categoriile - escarpe, contra escarpe, abatize, şanţuri antitanc, baraje, etc.
Tancurile şi alte maşini blindate a inamicului sânt cele mai importante şi cele mai periculoase
ţinte pentru soldat pe câmpul de luptă.
760
 761
Totodată tancul nu este sperietor pentru soldat, dacă soldatul împotriva lui acţionează cu
dârzenie şi chibzuitor, cunoaşte bine caracteristicile tactico-tehnice ale lui, locurile vulnerabile şi cu
pricepere întrebuinţează arma sa.
Alegerea mijloacelor şi metodelor pentru nimicirea maşinilor de luptă a inamicului depinde de
situaţia concretă. Pentru nimicirea tancurilor şi alte ţinte blindate în luptă se întrebuinţează: RAD,
aruncătoarele de grenade, grenadele antitanc, minele antitanc şi de asemenea focul din armele cu
glonţ.
Dacă spre poziţia (locaş) se apropie tancul şi el nu a fost nimicit din aruncătorul de grenade
antitanc, atunci trebuie de aşteptat până când el se va apropia la distanţa de 25-30 m.
La aşa o depărtare mică tancul cu focul său nu prezintă nici un pericol, deoarece chiar cu cea
mai mare înclinaţie a tunului şi mitralierei focul lor nu poate nimici soldatul. Momentul acesta
trebuie de folosit pentru aruncarea grenadei antitanc.
Nu este exclusă posibilitatea, ca grenada antitanc aruncată de soldat nu va nimici
tancul, în cazul dat trebuie de efectuat saltul prin tranşee într-o parte sau de culcat la
fundul tranşeei, iar când tancul va trece, repede de aruncat grenada în bord sau în pupa
tancului. După explozie de pregătit pentru tragerea sau nimicirea echipajului, care
părăseşte tancul nimicit.
În timpul aruncării grenadei asupra tancurilor, MLI (TAB) ale inamicului ce .
înaintează, deplasarea, punctul de ochire, corectarea are o importantă hotărâre fiindcă grenadele
antitanc produc nimicirea numai la lovitura directă în ţinta blindată. Asupra tancului, care se mişcă
asupra soldatului, grenada este necesar de aruncat în întâmpinarea lui, ca pe ţinta verticală in care nu
se mişcă, luând în consideraţie, ca în timpul mişcării maşină să dovedească să parcurgă 5-10 m.
La aruncarea grenadei asupra tancului ce se mişcă de-a lungul frontului la 15-20 m de la soldat cu
viteza aproximativ 15 km/h, punctul de ochire este necesar de deplasat cu 0,5 din corpul tancului de la
stratul dinainte al blindajului lateral.
Lupta cu tancurile şi alte blindate ce se mişcă se poate duce la folosirea minelor antitanc.
Minele antitanc pe teren se instalează cu ajutorul puitorilor de mine, iar soldatul cu mâna.

Lupta cu maşinile blindate ale inamicului pot duce de asemenea mitraliorii şi lunetistul,
deschizând focul asupra aparatelor de observare şi ochire.
În cazul apărări, la ordinul comandantului de grupă pentru lupta cu tancurile inamicului se poate
numi un soldat, care folosind cutele terenului, sub acoperirea focului grupei sau fumurilor se deplasează
cu grenadele antitanc spre ţintă şi o nimiceşte.

Posibilităţile de luptă a armamentului din dotare grupei de infanterie motorizată cu

tancurile inamicului.
Pentru a calcula posibilităţile de luptă a mijloacelor de foc antitanc a unei subunităţi militare cu
tancurile inamicului este folosit coeficientul eficacităţii al mijloacelor de foc. Acest coeficient arată cîte
tancuri poate să nimicească mijlocul de foc antitanc pe timpul luptei înainte de a fi al însuşi nimicit.

Coeficientul eficacităţii a mijloacelor de foc antitanc

SPG-9 AG – 7 RATD ML Tanc

Arma mediu
Forma de luptă

761
 762
În apărare 1,0 0,3 2,0 2,0 2,5
În ofensivă 0,8 0,2 1,5 1,0 (1,5) 2,0

Ofensiva Ofensiva În timpul

asupra asupra
Denumirea inamicului inamicului respingerii
mijloacelor
antitanc care se află în careapărare
se află în
apărarea din
timp pregătită pregătită din contraatacului
grabă
AG – 7 0,2 0,2 0,2
SPG-9 0,5 0,8 1,0
MLI-1 1,0 1,3 1,5
RATD 1,0 1,3 1,5
Tanc 0,5 0,8 2,0

A n e x a . Coeficientul se măreşte de 1,5 ori în timpul ducerii focului asupra MLI al inamicului şi de 2
ori in timpul ducerii focului asupra TAB.

a) În apărare
Grupa de infanterie avînd în dotare ML şi RPG – 7, ocupă, amenajează şi apără o poziţie de
apărare pe un front de pînă la 100 m şi i se indică o fîşie de tragere de 150 – 200 m. Pe acest front
inamicul atacă folosind 1-2 tancuri.
Comandantul de grupă, ştiind coeficientul eficacităţii mijloacelor de foc antitanc poate uşor să
calculeze posibilitatea de luptă a grupei de infanterie cu tancurile inamicului: (1 ML x 2,0) + (1 RPG – 7
x 0,3) =2,3
Calculele efectuate arată, că grupa de infanterie motorizată care are în dotare 1 ML şi 1 RPG – 7
poate să nimicească în apărare pînă la 2,3 tancuri ale inamicului.
Din practică se ştie că pentru a zădărnici ofensiva inamicului este necesar de a nimici cel puţin
50% din forţele şi mijloacele lui.
Cunoscând posibilităţile de luptă a grupei şi comparând cu misiunea ce-i revine, comandantul de
grupă în situaţia dată poate face ferm concluzia că grupa de infanterie este în stare să îndeplinească
misiunea primită fără ajutorul eşalonului superior.
b) În ofensivă
Grupa de infanterie avînd în dotare 1 ML şi RPG – 7 atacă pe un front de pînă la 50 m.
În apărare, inamicul pe 100 m de front poate să aibă pînă la 1 tanc.
Comandantul de grupă ştiind coeficientul eficacităţii mijloacelor de foc antitanc în ofensivă,
calculează şi află posibilităţile de luptă a grupei cu tancurile inamicului: (1 ML x 1,0) + (1 RPG – 7 x
0,2) = 1,2
Din calculele efectuate se vede că grupa de infanterie dotată cu ML şi RPG – 7 poate să nimicească
în ofensiva pînă la 1,2 tancuri ale inamicului.
Comparînd datele obţinute cu cele ştiute din timp, comandantul de grupă face concluzia că grupa
de infanterie care are în dotare sa un MLI-1 şi RPG – 7 poate să înainteze cu succes pe un front de pînă
la 50 m.

762
 „Tactica generală”.
TEMA 13. Grupa în apărare.
Şedinţa 2. Exerciţiu tactic – 3 ore.
Subiecte de studiu:
1. Succesiunea de lucru a comandantului de grupă pentru organizarea apărării
în afara contactului cu inamicul.
2. Ordinul de luptă verbal al comandantului de grupă .
3. Fixarea reperelor şi pregătirea elementelor necesare pentru executarea
focului ziua şi pe timp de noapte .
4. Întocmirea schemei poziţiei de apărare a grupei .
5. Acţiunile grupei în timpul ducerii luptei de apărare .
Bibliografia: 1. AN4. RLTU ( pluton, grupă, soldat ), p.69-118.
2. „Regulamentul de luptă”, (§3), p.72-112.

1. Succesiunea de lucru a comandantului de grupă pentru organizarea

apărării în afara contactului cu inamicul.
În situaţia cînd se trece la apărare în afara contactului cu inamicul, comandantul de grupă
primeşte misiunea de luptă, de regulă, în teren. După însuşirea misiunii de luptă comandantul de
grupă execută următoarele activităţi:
- conduce grupa la poziţia de apărare;
- organizează observarea şi numeşte servantul la armamentul de serviciu;
- stabileşte poziţiile de tragere de bază, de rezervă şi vremelnică a TAB (ML), poziţiile de
tragere de bază şi de rezervă a puştii-mitraliere şi a aruncătorului de grenade antitanc portativ,
poziţiile de tragere a celorlalţi trăgători;
- fixează reperele şi determină distanţele pînă la ele;
- dă ordinul de luptă verbal;
- organizează amenajarea genistică şi mascarea poziţiei de apărare;
- efectuează pregătirea elementelor necesare pentru executarea focului pe timp de zi şi pe
timp de noapte;
- întocmeşte schema poziţiei de apărare.
In timpul însuşirii misiunii el trebuie să înţeleagă:
- misiunea plutonului (locul şi rolul plutonului în dispozitivul de luptă al companiei, punctul de
sprijin al plutonului, fâşia de tragere şi sectoarele de foc concentrat ale plutonului ş.a.);
- misiunea grupei (locul şi rolul grupei în dispozitivul de luptă al plutonului, poziţia de
apărare a grupei, fâşia şi sectoarele complementare de tragere a grupei, sectoarele de foc
concentrat ale plutonului la care participă grupa, limita barajului general şi semnalul de
deschidere a focului);
- misiunile grupelor vecine (poziţiile lor de apărare şi limitele fâşiilor de tragere);
- la ce oră trebuie să fie gata de luptă.
- După însuşirea misiunii comandantul de grupă conduce grupa pe poziţia de apărare. Pe poziţie
comandantul organizează observarea şi numeşte un observator. Pentru nimicirea unor obiective izolate
şi a grupelor mici ale inamicului (cercetaşi, pioneri care încearcă să execute culoare în câmpul de mine)
se numeşte un trăgător de serviciu la puşca-mitralieră sau cu automatul, care ocupă, de regulă, locul
de tragere de rezervă şi deschide focul la ordin sau din propria iniţiativă.
Dispoziţia dată observatorului şi servantului la armamentul de serviciu de către comandantul de
grupă (variantă): „Trăgătorul Petcu - observator. Ocupă poziţia lingă lăstăriş şi execută
observarea în fâşia: limita dreaptă ________, limita stânga___________. Despre cele
observate raportează imediat. Trăgătorul Neagu - servant la armamentul de serviciu.
Poziţia de tragere ____________ . Sectorul de tragere: limita dreaptă _______, limita
stângă _________"
 764
După ce a organizat observarea şi siguranţa de luptă, comandantul de grupă pe măsura
studierii terenului stabileşte:
-poziţiile de tragere de bază, de rezervă şi vremelnică a TAB (ML) şi sectoarele de tragere de
bază şi complementare pentru fiecare poziţie;
-poziţiile de tragere de bază şi de rezervă al RPK şi AG cu sectoarele lor de tragere de bază şi
complementare;
-poziţiile de tragere a celorlalţi trăgători şi direcţiile de tragere în barajul general;
- mijloacele de foc care acoperă intervalele sau flancul deschis; locul sectoarelor de foc
concentrat ale plutonului la care participă grupa şi cu ce mijloace; locul său în dispozitiv.
Ulterior comandantul de grupă adună grupa într-un loc adăpostit şi dă ordinul de luptă verbal.

2. Ordinul de luptă verbal al comandantului de grupă.

În ordinul de luptă verbal comandantul de grupă indică:
- reperele şi distanţele pînă la ele;
- datele cunoscute despre inamic;
- misiunea plutonului;
- misiunea grupei (poziţia de apărare; fâşia şi sectorul complementar de tragere; ordinea
executării observării şi deschiderii focului asupra ţintelor terestre şi aeriene; sectorul de foc
concentrat al plutonului la care participă grupa);
- misiunile grupelor vecine;
- misiunile subordonaţilor;
- semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare şi acţiunile militarilor la primirea lor;
- ora cînd trebuie să fie gata de luptă;
- locul său în dispozitiv şi înlocuitorul la comandă.

În misiunile de luptă subordonaţilor, comandantul de grupă indică:

- trăgătorului-ochitor din mitralierele TAB, trăgătorului cu aruncătorul de grenade antitanc
şi trăgătorului cu puşca-mitralieră - poziţiile de tragere de bază şi de rezervă cu sectoarele lor de
tragere de bază şi complementare;
- conducătorului TAB - itinerarul de trecere-de la o poziţie de tragere la alta;
- celorlalţi soldaţi - locurile lor în dispozitiv şi direcţiile de tragere în barajul general, ordinea
de observare a inamicului şi asupra rezultatelor focului;
- modul de respingere a atacului inamicului cu tancuri şi infanterie în faţa limitei dinaintea
apărării şi cum se va acţiona în cazul pătrunderii inamicului pe poziţia de apărare a grupei.

Ordin de luptă verbal dat de comandantul Gr.2I.Mo. (variantă):

1. Repere __________ (se indică în teren);
2. Inamicul poate să atace limita dinainte a apărării peste 4-6 ore;
3. Pl. 2 I.Mo. întărit cu una mitralieră organizează şi apără punctul de sprijin (se arată în teren), cu
misiunea de a nimici inamicul care atacă cu tancuri şi infanterie pe direcţia _____ (se arată în teren);
4. Gr. 2 I.Mo. ocupă şi organizează o poziţie de apărare între _________ şi(se arată în teren), cu
misiunea de a nimici inamicul care atacă cu tancuri şi infanterie pe direcţia ______ (se arată în teren).
Fâşia de tragere: limita dreapta _________, limita stânga ______ (se arată în teren).
5. La dreapta se apără Gr.1I.Mo. care ocupă o poziţie de apărare între________ şi____________ (se
arată în teren), iar la stânga Gr.3I.Mo. între ________ şi______________ (se arată în teren);
6. TAB ocupă poziţia de tragere de bază la flancul stâng al grupei. Sectorul de tragere : la
dreapta______________________________la stînga ________________________ (se arată în teren).
Sector complementar de tragere ______________.
Poziţia de tragere de rezervă _________(se arată) avînd sectorul de tragere : la
dreapta______________________________la stînga ________________________ (se arată în teren).
Trăgătorul cu puşca-mitralieră - poziţia de tragere de bază la ____________, pozîtia de tragere de
rezervă la _____________ (se arată în teren).

764
 765
- sector de tragere de bază: limita dreaptă ________, limita stângă ________ (se arată în
teren);
- sector de tragere complementar: limită dreaptă_________ (se arată în teren);
- participă împreună cu puşca-mitralieră a Gr.1I.Mo. şi cu grupa de mitraliere în sectorul de
foc concentrat nr.l _________________ (se arată în teren);
- deschiderea focului la ordinul meu.
Trăgătorul cu aruncătorul de grenade antitanc - poziţia de tragere de bază la _______, de rezervă
la _______ , (se arată în teren).
Soldaţii Popa şi Filip ocupă locurile de tragere________________ şi respectiv nimicesc prin
foc inamicul care atacă pe direcţia ____ , iar soldaţii Căldare şi Zacon ocupă locaşurile şi nimicesc
inamicul care atacă pe direcţia _____________ (se arată în teren pentru fiecare în parte).
7. Limita dinainte a fâşiei de foc continuu _____ _ (se arată în teren). Semnalul de deschidere a
focului - cartuş de semnalizare de culoare verde. Artileria va pregăti foc de baraj „Stejar” la
_________ (se arată).
8. În faţa limitei dinainte a apărării pionierii plantează câmpul de mine pe
aliniamentul _______________;
9. Se execută în prima urgenţă locaşurile de tragere de bază şi se adâncesc pînă
la profilul pentru poziţia în picioare, apoi se execută locaşurile de tragere de
rezervă, după care - şanţul de tragere şi adăpostirile sub parapet;
10. Gătinţa pentru luptă la ora __________;
11. Semnale de înştiinţare: atac chimic - GAZE, atac aerian – VĂZDUH.
12. Înlocuitorul la comandă – soldatul Guriţă.

Organizarea lucrărilor de amenajare genistică şi mascarea poziţiei de apărare.

După darea ordinului de luptă, comandantul de grupă organizează amenajarea genistică a
poziţiei de apărare a grupei. Poziţiile de tragere de bază şi de rezervă a TAB (ML), puştii-mitraliere şi
aruncătorului de grenade se aleg în aşa fel, încît să se asigure o bună observare şi executarea
tragerilor pe direcţiile favorabile de înaintare a inamicului, spre flancuri şi prin intervale. Atunci
cînd timpul pentru amenajarea genistică este limitat, lucrările genistice se execută în următoarea
succesiune:
- se amenajează mai întîi locaşurile de tragere individuale, pentru executarea tragerii din
poziţia-culcat;
- se adâncesc treptat locaşurile pentru tragerea din poziţia în genunchi şi în picioare;
- apoi locaşurile se unesc între ele, realizînde-se şanţul de tragere a grupei;
- odată cu săparea fiecărei lucrări se execută şi mascarea acesteia.

În cazul cînd se dispune de timp, se amenajează adăpostirea sub parapet, adăpostul grupei,
poziţiile de tragere de rezervă şi vremelnice, (la ordinul comandantului de pluton) şanţurile de
comunicaţie şi poziţiile de tragere false. Lucrările false se amenajează în intervale şi în spatele poziţiei
de apărare.
Atunci cînd se dispune de destul timp pentru executarea şanţului de tragere, comandantul de
grupă va executa următoarele operaţii: ţăruşarea şi trasarea, împărţirea grupei pentru lucru şi săparea
şanţului.

3. Fixarea reperelor şi pregătirea elementelor necesare pentru executarea

focului ziua şi pe timp de noapte.
Comandantul de grupă după ce a organizat amenajarea genistică precizează reperele indicate în
ordinul de luptă al comandantului de pluton şi în caz de necesitate fixează repere adăugătoare

765
 766
numindule după ce prezintă ele; determină distanţele pînă la ele şi le aduce la cunoştinţa
militarilor din subordine pentru realizarea sistemului de foc, atît ziua cît şi pe timp de noapte.
Pentru pregătirea elementelor necesare de executarea a focului comandantul de grupă
precizează:
- participarea puştii-mitraliere la unele din concentrările de foc în fâşia de tragere a plutonului
şi semnalul;
- aliniamentul de la care se deschide foc cu întregul armament de infanterie în fâşia focului
continuu, precum şi semnalul;
- modul de folosire a aruncătorului de grenade antitanc, a grenadelor antitanc şi a grenadelor de
mână pentru nimicirea infanteriei inamicului care atacă;
- măsurile necesare pentru pregătirea focului ziua şi pe timp de noapte.
După ce precizează aceste elemente comandantul de grupă verifică însuşirea lor de către
soldaţi şi întocmeşte schema poziţiei de apărare a grupei.

4. Întocmirea schemei poziţiei de apărare a grupei.

După ce a organizat apărarea, comandantul de grupă întocmeşte schema poziţiei de apărare
pe care se trec:
- reperele şi distanţele pînă la ele;
- poziţia inamicului;
- poziţia grupei, fâşia şi sectorul complementar de tragere a grupei;
- poziţiile de tragere de bază şi de rezervă a TAB (ML), AG, RPK cu
sectoarele lor de bază şi complementare;
- locul vecinilor şi direcţia focului lor în faţa frontului grupei (limitele fâşiilor de tragere a
lor);
- limita barajului general;
- sectoarele de foc concentrat ale plutonului la care participă grupa;

- aliniamentele de deschidere a focului din toate tipurile de armament;

- locaşul şanţului-adăpost acoperit al grupei;
- barajele şi obstacolele realizate în faţa limitei dinainte a poziţiei de apărare;
- semnalele de înştiinţare şi de conducere a focului.

După întocmirea schemei poziţiei de apărare, comandantul de grupă la ora stabilită o prezintă
comandantului de pluton pentru aprobare.

5. Acţiunile grupei în timpul ducerii luptei de apărare.

Activitatea grupei de infanterie pînă la trecerea inamicului în ofensivă.
Pe poziţia de apărare pînă la trecerea inamicului în ofensivă, comandantul de grupă numeşte un
observator cu misiunea să execute permanent observarea acţiunilor inamicului şi a terenului. Pentru
nimicirea obiectelor izolate, a grupelor mici de cercetare sau care încearcă să facă treceri prin barajele
proprii şi pentru respingerea unui atac prin surprindere, comandantul de grupă numeşte servantul la
armamentul de serviciu. Acesta deschide focul la ordin sau din propria iniţiativă.
Ceilalţi militari, în funcţie de situaţie, se ocupă cu amenajarea poziţiei de apărare, ajută
mecanicul-conducător să îndeplinească lucrări de întreţinere a TAB (ML), participă la instrucţiuni în
vederea ridicării nivelului pregătirii de luptă, alte ocupaţii sau se odihnesc.
Pe timpul respingerii cercetării inamicului comandantul de grupă trebuie să urmărească:
- obţinerea informaţiilor de la observator;
- stabilirea momentului pentru alarmarea grupei;
- deschiderea focului de către puşca-mitralieră din poziţia de tragere de rezervă;
- ocuparea poziţiei de apărare în caz de necesitate de restul grupei.
766
 767
Acţiunile comandantului de grupă si a soldaţilor în timpul pregătirii de foc a inamicului.
Cînd grupa este surprinsă de lovitura nucleară a inamicului, se adăposteşte la fundul tranşeei
sau locaşurilor de tragere, iar după trecerea emisiei de lumină şi a undei de şoc, militarii îmbracă
mijloacele individuale de protecţie şi se pregătesc pentru executarea misiunii.
Cînd inamicul începe pregătirea de foc, comandantul de grupă dă comanda: „În adăpost!". La
această comandă militarii din grupă, cu excepţia observatorului şi servantul la armamentul de serviciu,
intră repede în şanţul-adăpost acoperit, sau se adăpostesc pe fundul locaşului de tragere fiind gata să-şi
ocupe poziţiile de tragere. Mecanicul-conducător şi trăgătorul-operator se află în TAB (ML).
Dacă inamicul foloseşte substanţe toxice de luptă, militarii îmbracă repede măştile contra
gazelor.

Conducerea grupei de infanterie în timpul plecării inamicului la atac si în timpul

respingerii atacului.
Descoperind că inamicul a plecat la atac, comandantul de grupă dă comanda: „Grupă, pentru
luptă!". La această comandă sau la semnalul observatorului, soldaţii îşi ocupă în cel mai scurt
timp locaşurile de tragere, se pregătesc pentru luptă, executînd următoarele:
- fiecare trăgător îşi alege obiectivul de nimicire;
- raportează comandantului unde, cînd, cît inamic a văzut şi ce anume face, exemplu: „La
tufarul din faţă, chiar acum, 2 militari s-au oprit";
- aşteaptă comanda de deschidere a focului, urmărind cu atenţie mişcarea inamicului; apoi la
ordinul comandantului şi ulterior din propria iniţiativă deschide foc asupra inamicului, separînd
infanteria de tancuri şi o nimiceşte.
Focul se deschide, în primul rând, cu mitralierele de pe TAB (ML) şi cu puşca-mitralieră de la
distanţa 1200-800 m. Odată cu apropierea inamicului se sporeşte treptat şi intensitatea focului, întrînd
succesiv în luptă toate categoriile de armament din înzestrarea grupei (automatele de la 600-400 m,
aruncătorul de grenade antitanc de la 300-200 m, ulterior grenadele antitanc şi grenadele de mână -
40-30 m).
Cînd inamicul se apropie de limita dinainte , la semnalul unic „Baraj general!", grupa execută
simultan focul pe direcţiile stabilite.
Comandantul de grupă concentrează focul grupei în direcţiile pe care atacul inamicului este
puternic şi acolo, unde subunităţile inamicului s-au apropiat mai mult de poziţia de apărare, repartizînd
focul armamentului după importanţa şi după natura obiectivelor.
De exemplu, infanteria inamicului se apropie la 400 m, comandantul de grupă dă de la
început comanda: „Puşca-mitralieră, drept înainte, fântâna, infanteria inamică, patru, la
brîu - FOC!". După care dă comanda: „Soldaţii Pîtcu şi Coroi asupra infanteriei, trei, la
brîu, serii scurte — FOC!".
Tancurile şi alte mijloace blindate ale inamicului, care au ajuns la bătaia eficace a aruncătorului
de grenade se nimicesc cu focul acestuia, în această situaţie comandantul de grupă poate da
comanda: „Aruncătorul de grenade, asupra tancului, 300, la centru, cu grenade - FOC!".
Dacă tancul inamicului nu a fost distrus cu focul aruncătorului de grenade şi s-a apropiat sub 25-
20 m, se distruge cu grenade de mână antitanc. Comanda poate fi: „Asupra tancului cu grenade
antitanc – FOC!". Dacă totuşi tancul continuă mişcarea, soldaţii aflaţi pe direcţia lui de înaintare se
adăpostesc pe fundul şanţului, iar după ce tancul a trecut, se ridică, aruncă grenadele antitanc în partea
din spate a tancului, se întorc şi întîmpină infanteria inamicului cu foc de automat şi grenade de
mâna.
Cînd infanteria inamicului ajunge la 30-25 m de poziţia de apărare, la comanda
comandantului de grupă „Cu grenade - FOC!", sau de sinestătător, militarii aruncă asupra
acestuia grenadele de mână defensive. Inamicul pătruns în poziţia de apărare se nimiceşte prin
pumnal, cu grenade şi prin luptă corp la corp. Pentru a interzice pătrunderea inamicului prin
şanţul de tragere, comandantul de grupă organizează bararea acestora cu capre, cu arici de sârmă
ghimpată şi cu alte baraje executate din timp.
Dacă vecinul este atacat de inamic, grupa îi dă ajutor cu foc şi manevre, urmărind ca împreună
cu acesta să interzică acţiunile la flancuri şi în spatele dispozitivului de luptă.

767
 768
Acţiunile comandantului şi a grupei după respingerea atacului inamicului.
După respingerea atacului inamicului comandantul de grupă:
- verifică starea efectivului din grupă şi organizează acordarea ajutorului medical şi
evacuarea răniţilor;
- reorganizează sistemul de foc;
- organizează completarea cu grenade, muniţie şi pregătirea grupei pentru a respinge următorul
atac;
- dă ordin pentru refacerea lucrărilor de apărare distruse;
- raportează comandantului de pluton despre rezultatele luptei.

Particularităţile ducerii luptei de apărare pe timp de noapte.

Pentru ducerea acţiunilor de apărare pe timp de noapte comandantul de grupă trebuie:
- să intensifice observarea şi ascultarea câmpului de luptă;
- să verifice pregătirea armamentului pentru tragere pe timp de noapte;
- să pregătească aparatele de vedere pe timp de noapte şi mijloacele de iluminare;
- să verifice dacă se respectă cu stricteţe mascarea şi liniştea.

La căderea întunericului, cel puţin jumătate din personalul grupei trebuie să fie gata de luptă.
Dacă este necesar, în faţă şi la flancurile grupei se pot trimite posturi de observare-ascultare.
Comandantul de grupă este obligat să verifice de mai multe ori vigilenţa servanţilor la
armamentul de serviciu şi a soldaţilor-observatori. Terenul în faţa apărării periodic trebuie să fie
iluminat. Odată cu apropierea inamicului către limita dinainte a apărării, iluminarea terenului se va
intensifica. Focul pentru nimicirea grupurilor mici ale inamicului care execută cercetarea sau care
vor să facă treceri prin baraje se deschide de către servanţii de la armamentul de serviciu la comanda
comandantului de grupă.
Atacul inamicului se respinge deschizînd prin surprindere focul cu toate mijloacele pe direcţiile
pregătite pe timpul zilei.
Tragerea se efectuează asupra inamicului care se demască cu flacăra la gura ţevii, asupra
obiectivelor care apar ca siluete şi asupra ţintelor iluminate periodic sau neîntrerupt. Lupta
împotriva tancurilor, transportoarelor blindate şi a infanteriei care s-au apropiat şi au pătruns pe
poziţia de apărare a grupei se execută ca pe timpul zilei.
Înainte de a se lumina trăgătorii din locaşurile de tragere de rezervă, precum şi militarii de la
posturile de observare revin în ascuns în locaşurile de tragere de bază.

768
 „Tactica generală”.
TEMA 13. Grupa în apărare.
Şedinţa 4. Exerciţiu tactic – 3 ore.
Subiecte de studiu:
1. Organizarea apărării din contact nemijlocit cu inamicul.
2. Conducerea grupei pe timpul respingerii cercetării inamicului şi grupelor
mici, care încearcă să execute culoare în barajele şi obstacolele proprii.
3. Conducerea grupei în timpul pregătirii de foc a inamicului şi pe timpul
respingerii atacului inamicului în faţa limitei dinainte a apărării, în timpul
pătrunderii lui în dispozitivul de luptă şi la flancuri .
Bibliografia: 1. AN4. RLTU ( pluton, grupă, soldat ), p.69-118.
2. „Regulamentul de luptă”, (§3), p.72-112.

1. Organizarea apărării din contact nemijlocit cu inamicul.

Profesorul, în calitate de comandant de pluton, adună comandanţii de grupă, le aduce la

cunoştinţă situaţia tactică creată la moment şi le dă misiunea să cucerească şi să consolideze
poziţiile de apărare pe aliniamentul: „Gr.2I.Mo. cucereşte şi consolidează poziţia – dreapta ______,
stânga ________, avînd fâşia de tragere - limita dreapta _________, limita stângă _________, sector
complementar de tragere - limita stânga _________; Gr.lIMo. cucereşte şi consolidează poziţia
dreaptă _________, stânga ________, avînd fâşia de tragere - limita dreapta __________, limita
stânga _________, sector complementar de tragere - limita stânga ________. Gr.3 I.Mo. cucereşte şi
consolidează poziţia de apărare dreapta ________, stânga _________, avînd fâşia de tragere - limita
dreaptă _________, limita stânga ___________, sector complementar de tragere limita stânga______.
Plutonul organizează pe direcţiile probabile de înaintare a inamicului două sectoare de foc concentrat:
FC 1 în sectorul __________, participă grupele l şi 2 I.Mo.;
FC2 în sectorul __________, participă grupele l şi 3 I.Mo.
Limita barajului general dreapta ________, stânga _________.
Gătinţa pentru luptă peste două ore. La ora „C" minus 1,5 ore de prezentat schemele
poziţiilor de apărare.
Semnalele:
• de alarmare — un cartuş de semnalizatoare de culoare albă;
• de înştiinţare despre atacul chimic - prin voce „Gaze!", sau un cartuş
de semnalizare de culoare roşie.
Eu mă aflu la începutul luptei la __________, pe timpul ducerii luptei la __________.
Înlocuitorul la comandă , comandantul Gr.lI.Mo.

După primirea misiunii de luptă comandantul Gr.l I.Mo. organizează cucerirea rapidă şi
consolidarea poziţiei de apărare pe aliniamentul indicat. Pe poziţia ocupată comandantul de grupă:
- organizează observarea neîntreruptă asupra inamicului;
- numeşte servantul la armamentul de serviciu şi indică poziţia vremelnică pentru TAB
(ML) şi misiunea trăgătorului-operator;
- dă misiuni subordonaţilor şi organizează sistemul de foc;
- organizează conducerea, cooperarea şi amenajarea genistică a poziţiei de apărare.

După organizarea apărării comandantul de grupă întocmeşte schema poziţiei de tragere

şi o prezintă comandantului de pluton la ora stabilită pentru aprobare.

Notă: fiecare student trebuie să fie în măsură să conducă cu grupa conform succesiunii de
lucru a comandantului de grupă pe timpul organizării apărării.
 770

2. Conducerea grupei pe timpul respingerii cercetării inamicului şi

grupelor mici, care încearcă să execute culoare în barajele şi obstacolele proprii.
Pînă la trecerea inamicului în ofensivă, pe poziţia de apărare se află fără întrerupere observatorul
şi servantul la armamentul de serviciu, care au misiunea să nu admită atacul inamicului prin
surprindere, să descopere la timp şi să nimicească cercetaşi! şi grupele mici ale inamicului care
încearcă să execute culoare prin barajele proprii.
Ceilalţi militari efectuează lucrări pentru amenajarea genistică a poziţiei de apărare, acordă
ajutorul necesar mecanicului-conducător pentru executarea întreţinerii tehnice a TAB (ML) şi alte
lucrări.
Comandantul de grupă este obligat:
- să execute observarea asupra inamicului şi semnalelor date de comandantul de pluton;
- să obţină informaţiile de la observator;
- să stabilească momentul trecerii inamicului în atac pentru alarmarea grupei;
- să dea semnalul de deschidere a focului de către puşca-mitralieră din poziţia de tragere de
rezervă pentru neutralizarea cercetaşilor şi grupelor mici ale inamicului.
Pe poziţia de apărare, profesorul în calitate de comandant de pluton crează situaţia tactică
concretă: „La reperul nr.l stingă 20 m a apărut un grup de 3 infanterişti a inamicului."
Studentul __ ___ , în calitate de comandant de grupă va da comanda:
„ Trăgătorul RPK , reper l, stânga 20, cercetaşii inamicului, înălţător 6, brâu-FOC!"

3. Conducerea grupei în timpul pregătirii de foc a inamicului şi pe timpul

respingerii atacului inamicului în faţa limitei dinainte a apărării, în timpul
pătrunderii lui în dispozitivul de luptă şi la flancuri.
Cînd începe pregătirea de foc a inamicului militarii din grupă, cu excepţia observatorului şi
servantului la armamentul de serviciu, intră în adăpostirea sub parapet sau se adăpostesc la fundul
şanţului de tragere, fiind gata să-şi ocupe locaşurile de tragere.
Profesorul (comandantul de pluton) crează situaţia reală (aruncă 2-3 explozibili de instrucţie)
a pregătirii de foc a inamicului. Studentul, în funcţie de comandant de grupă, dă comanda: „ Grupă,
în ADĂPOST!". Militarii se ascund cu repeziciune în adăpost.
Ulterior, comandantul de pluton aruncă o grenadă fumugenă, imitînd astfel atacul chimic, în
această situaţie comandantul de grupă va da comanda: „ Grupă, GAZE!". La această comandă toţi
militarii îmbracă mijloacele individuale de protecţie.
Cînd inamicul a plecat la atac, la semnalul comandantului de pluton (observatorului),
comandantul de grupă dă comanda: „Grupă, pentru LUPTA!". La această comandă soldaţii îşi
ocupă în cel mai scurt timp locaşurile de tragere, se pregătesc pentru luptă, deschid focul la distanţa
bătăii eficace, separă infanteria inamicului de tancuri şi o nimiceşte.
Focul se deschide în primul rând cu mitralierele de pe TAB (ML) şi cu puşca-mitralieră, iar o
dată cu apropierea inamicului se sporeşte treptat intensitatea focului, intrînd succesiv în luptă toate
categoriile de armament din dotarea grupei (automatele, AG, grenadele de mână antiinfanterie şi
antitanc).
Comandantul de grupă concentrează focul pe direcţiile pe care atacul inamicului este mai
puternic şi acolo unde subunităţile inamicului s-au apropiat mai mult de poziţia de apărare,
repartizînd focul armamentului după importanţa şi după natura obiectivelor.
Comandantul de pluton crează situaţia tactică: infanteria inamicului se apropie de 400 m.
Comandantul de grupă dă comanda: „ Trăgător RPK, drept înainte, infanteira inamică,
patru, la brâu — FOC!". După care dă comanda: „Soldaţii Popescu, Mîndrescu asupra
infanteriei, trei, la brâu, serii scurte - FOC! Soldaţii Guboglo, Iurco drept înainte, mitralieră,
doi, la bază, serii scurte- FOC! Soldatul Ciubara drept înainte, asupra infanteriei, doi, la bază,
serii scurte - FOC!".

770
 771
Tancurile şi TAB ale inamicului care au ajuns la distanţa bătăii eficace a aruncătorului de
grenade antitanc se nimicesc cu focul acestuia, în această situaţie, creată de comandantul de pluton,
comandantul de grupă poate comanda: „AG, asupra tancului, 300, la centru, cu grenade, FOC!".
Dacă tancul inamicului nu a fost distrus cu focul AG şi s-a apropiat sub 25-
20m, se distruge cu grenade de mână antitanc. Pentru aceasta comanda poate fi:
„ Soldat Putină asupra tancului cu grenade antitanc - FOC!". în cazul cînd tancul continuă
mişcarea, soldatul aflat pe direcţia lui de înaintare se adăposteşte pe fundul şanţului, iar după ce
tancul a trecut se redică, aruncă grenadele antitanc în partea din spate a tancului, după explozie se
întoarce şi întâmpină înaintarea inamicului cu foc din automat şi grenade de mână.
Comandantul de pluton crează situaţia cînd infanteria inamică a ajuns la 40-30m de poziţia de
apărare. Comandantul de gupă va da comanda: „Cu grenade -FOC!", după care militarii aruncă
asupra acesteia grenadele de mână. Inamicul pătruns în poziţia de apărare se nimiceşte prin foc
pumnal, cu grenade şi prin lupta corp la corp. Pentru a interzice pătrunderea inamicului prin şanţul de
tragere şi prin şanţul de comunicaţie, comandantul de grupă organizează bararea acestora cu capre, cu
arici de sârmă ghimpată şi cu alte baraje executate din timp.
Dacă vecinul este atacat de inamic, grupa la comanda comandantului de grupă îi susţine cu foc.
TAB (ML) execută foc asupra inamicului din propria iniţiativă sau la comanda
comandantului de grupă, în cazul cînd inamicul a pătruns prin intervale şi încearcă să ocolească
poziţia de apărare, TAB ocupă repede poziţia de tragere de rezervă şi nimiceşte inamicul prin foc
deschis în flanc şi spatele lui. Schimbul poziţiei de tragere TAB se face numai la ordinul
comandantului de pluton.

771
 „Tactica generală”.
TEMA 14. Bazele ofensivei subunităţilor de infanterie.
Şedinţa 1. Prelegere – 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Esenţa, scopul, condiţiile şi procedeele de trecere a subunităţilor în ofensivă .
2. Succesiunea şi conţinutul activităţilor comandantului de pluton (grupă)
pentru organizarea ofensivei.
Bibliografia: 1. AN4. RLTU ( pluton, grupă, soldat ), p.69-118.
2. „Regulamentul de luptă”, (§3), p.72-112.

1. Esenţa, scopul, condiţiile şi procedeele de trecere a subunităţilor în

ofensivă.

Ofensiva este o formă de luptă care se adoptă cu scopul nimicirii într-un timp scurt a inamicului şi
eliberării raioanelor (obiectelor) importante ocupate de către acesta.
Esenţa ofensivei constă în afectarea inamicului cu toate mijloacele de foc existente printr-un
atac hotărît, nimicirea şi capturarea forţei vii, armamentului, tehnicii de luptă şi aliniamentelor
(obiectelor) ocupate de către acesta.
În dependenţă de situaţie, ofensiva se efectuează:
- asupra inamicului ce se apără;
- asupra inamicului ce înaintează (lupta de întîlnire);
- asupra inamicului ce se retrage (urmărire);
Ofensiva trebuie să se ducă cu îndrăzneală, în ritm rapid, fără întrerupere, ziua, şi noaptea,
folosindu-se pe larg toate formele de manevră şi proprietăţile terenului.
Ofensiva se poate executa din contact nemijlocit cu inamicul şi din mişcare.
Indiferent de procedeul de trecere la ofensivă, compania(plutonul) trebuie să vizeze în
permanenţă intervalele şi flancurile inamicului, să-i fracţioneze forţele şi mijloacele, să le izoleze
(încercuiască) şi să le nimicească.
Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul poate avea loc cu (sau) fără regruparea subunităţilor
care au dus acţiuni de apărare sau prin înlocuirea celor aflate în contact cu inamicul.
Subunităţile date ca întărire companiei (plutonului), se dispun pe poziţiile de aşteptare în
adîncimea dispozitivului de apărare.
Plutonul (grupa) trec în ofensivă în timpul executării pregătirii de foc a artileriei sau aviaţiei
propriu, de regulă, direct din poziţiile care le-au ocupat în timpul apărării.
Ofensiva din mişcare se execută prin aducerea subunităţii din adîncime dintr-un raion iniţial
(de aşteptare, de concentrare).
Esenţa acestei metode de luptă constă în faptul că pregătirea pentru ofensivă se efectuează în
raionul iniţial ( de concentrare, aşteptare), la timpul stabilit subunităţile, sub acoperirea cu foc al
artileriei, loviturilor aviaţiei se deplasează din raionul iniţial, consecutiv desfăşurînd forţele în
dispozitiv de marş, premergător de luptă şi de lupta şi la timpul stabilit atacă linia dinainte a
apărării inamicului.
Pentru deplasarea organizată şi trecerea la un atac simultan, in ofensiva din mişcare se numesc:
- aliniamentul(punctul) iniţial;
- aliniamente de coordonare;
- aliniamentul de desfăşurare în coloane de companii(5-6km de la LDA a inamicului);
- aliniamentul de desfăşurare în coloane de plutoane(2-3km de la LDA a inamicului);
- aliniamentul de trecere în atac(600m sau mai mult de la LDA a inamicului).
Dacă plutonul atacă pe jos se numeşte aliniamentul de desfăşurare în lanţ de trăgători,care
trebue să fie cît mai aproape de LDA a inamicului în teren acoperit de focul mitralierilor
RATD.
Ofensiva din mişcare asigură secretul pregătirii acţiunilor şi surprinderea inamicului.
 773
Lupta de întîlnire este o particularitate a luptei de ofensivă la care părţile se află în mişcare,
urmărind realizare scopurilor prin acţiuni de ofensivă.
Lupta de întîlnire poate sa aibă loc pe timpul marşului, în apărare pe timpul executării
contraatacurilor şi în ofensiva pe timpul ducerii acţiunilor de luptă împotriva rezervelor inamicului
şi respingerii din mişcare a contraatacului.
Lupta de întîlnire se caracterizează prin:
- timp scurt la dispoziţie pentru pregătirea acţiunilor de luptă;
- situaţiei insuficient de clare şi des schimbătoare.
Succesul în lupta de întîlnire îl obţine acela, care acţionează cu îndrăzneală şi hotărîre,
devansează pe adversar în desfăşurare pentru luptă şi în deschiderea focului.

2. Succesiunea şi conţinutul activităţilor comandantului de pluton (grupă)

pentru pregătirea şi organizarea ofensivei.

Îndeplinirea cu succes a misiunii puse plutonului (grupei) depinde de pregătirea minuţioasă a

ofensivei. Ea începe odată cu primirea misiunii de la comandantul companiei (plutonului).
Pregătirea ofensivei include:
- organizarea luptei;
- pregătirea plutonului (grupei) pentru îndeplinirea misiunii de luptă;
- controlul gradului de pregătire a plutonului (grupei) pentru îndeplinirea misiunii de luptă.

Organizarea luptei de ofensivă.

Cel mai important şi voluminos lucru pentru comandantul de pluton (grupă) este organizare
luptei.
Organizarea luptei de ofensivă în pluton ocupă un loc deosebit la pregătirea ofensivei şi pentru a
îndeplini toate măsurile de organizare a luptei în volum complet şi în termenii stabiliţi,
comandantul de pluton trebuie să determine succesiunea activităţii sale, pornind de la situaţia tactică
concretă, misiunea primită şi existenţa timpului. Îndeosebi timpul va fi factorul hotărîtor.
Toate activităţile cu privire la organizare ofensivei comandantul de pluton (grupă) le execută, de
regulă, în teren. Atunci cînd condiţiile nu permit deplasarea în teren, acest lucru se execută la
macheta terenului, pe hartă sau pe schemă.
La ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul, toată activitatea cu privire la organizare luptei se
execută în teren.
Primind misiunea de luptă, comandantul de pluton desfăşoară următoarele activităţi:
- însuşeşte misiunea;
- analizează situaţia;
- ia hotărîrea (de regulă în timpul recunoaşterii executate de către comandantul de companie);
- petrece recunoaşterea şi precizează hotărîrea luată;
- dă ordinul de luptă;
- organizează cooperare, asigurarea de luptă şi conducerea;
- organizează pregătirea efectivului, tehnicii şi armamentului pentru luptă;
- controlează pregătirea efectivului, armamentului şi tehnicii de luptă pentru ofensivă;
- la timpul stabilit raportează comandantului despre gătinţa plutonului (grupei) pentru
îndeplinirea misiunii de luptă.
Însuşind misiunea primită, comandantul de pluton trebuie să înţeleagă:
- misiunea companiei, plutonului;
- ce obiective şi ţinte pe direcţia de ofensivă a plutonului se vor nimici cu mijloacele
comandantului superior;
- misiunile vecinilor şi ordinea de cooperare cu ei;
- ora cînd trebuie să fie gata pentru ofensivă.
Ca rezultat al însuşirii misiunii, comandantul de pluton trage concluzii în care determină:
- locul şi rolul plutonului în dispozitivul de luptă al companiei;

773
 774
- ce obiective şi ţinte trebuie nimicite cu mijloacele plutonului;
- cum de construit dispozitivul de luptă (locul grupelor în dispozitivul de luptă a
plutonului);
- cu cine din vecini şi la ce etapă a luptei de menţinut o cooperare mai strînsă;
- cît timp are la dispoziţie inclusiv cel luminos şi cum mai bine să-l repartizeze.
După însuşirea misiunii, comandantul de pluton analizează situaţia.
La analiza situaţiei, comandantul de pluton studiază:
- inamicul;
- posibilităţile de luptă a subunităţilor proprii, şi date ca întărire;
- date despre vecini;
- terenul;
- situaţia chimică, bacteriologică şi de radiaţie;
- starea vremii, anotimpul şi timpul zilei.
Inamicul se apreciază pe baza informaţiei existente despre el. Dacă lipsesc informaţiile
suficiente, comandantul de pluton ia măsuri pentru a le obţine la timp. Uneori unele informaţii pot fi
completate prin propuneri bazate pe experienţa de luptă a comandantului, pe cunoştinţele acestuia
privind organizare şi tactica inamicului.
Analizînd componenţa, situaţia şi caracterul posibil al acţiunii inamicului, locurile de
amplasare a mijloacelor de foc ale acestuia, comandantul de pluton studiază:
- configuraţia limitei dinainte a apărării inamicului şi executarea barajelor în faţa acestuia;
- mijloacele de foc în faţa frontului de ofensivă al plutonului;
- amplasarea forţelor şi mijloacelor inamicului în adîncimea apropriată.
Pe baza studierii inamicului, comandatul de pluton trage concluzii în care determină:
- părţile puternice şi slabe (vulnerabile) în apărarea inamicului;
- obiectivele de atac pentru grupe, mijloacele de întărire şi direcţia de continuare a
ofensivei.
Studiind starea, gradul de asigurare şi posibilităţile plutonului şi subunităţilor date ca
întărire, comandantul de pluton apreciază:
- gradul de completare a plutonului şi subunităţilor date ca întărire;
- starea morală şi fizică a efectivului, gradul de pregătire de luptă şi experienţă;
- starea tehnică a MLI (TAB), armamentului, mijloacelor de protecţie, existenţa muniţiei.
Pe baza aprecierii stării şi posibilităţilor subunităţilor proprii şi celor date ca întărire
comandantul de pluton trage concluzii în care determină:
- locurile grupelor şi mijloacelor de întărire în dispozitivul de luptă;
- repartizarea forţelor şi mijloacelor;
- măsurile principale de completare a plutonului cu mijloace materiale şi de întreţinere
tehnică a tehnicii, armamentului şi mijloacelor de protecţie.
La aprecierea vecinilor, comandantul de pluton studiază componenţa subunităţilor vecine,
caracterul acţiunilor lor şi condiţiile de cooperare cu aceasta. În concluzii el determină:
- cu care dintre vecinii trebuie de menţinut cea mai strînsă cooperare;
- modul de menţinere a legăturii cu vecinii;
- modul de asigurare a flancurilor.
Analiza terenului se face cu scopul determinării caracterului şi influenţei acestuia asupra
ofensivei plutonului, celor mai probabile direcţii de acţiune a avioanelor, elicopterelor şi altor ţinte
aeriene ale inamicului la înălţimi mici şi foarte mici. Analizînd terenul, comandantul de pluton îl
studiază în locul dispunerii sale de la raionul de plecare pînă la limita dinainte a apărării inamicului
şi mai departe de la limita dinainte a apărării în direcţia înaintării ulterioare.
Analizînd terenul, comandantul de pluton studiază:
- caracterul general al terenului (descoperit, semiacoperit, acoperit);
- căile de acces favorabile spre limita dinainte a apărării inamicului;
- condiţiile de observare şi de executare a focului şi timpul deplasării la atac;
- existenţa obstacolelor naturale şi artificiale.
Pe baza analizei terenului, comandantul de pluton determină:

774
 775
- locurile de debarcare a grupelor;
- locurile şi modul de trecere a barajelor genistice şi obstacolelor;
- procedeele de deplasare pe cîmpul de luptă;
- aliniamentul la cucerirea căruia se dezorganizează sistemul de foc şi conducerea
subunităţilor inamicului;
- ordinea posibilă a acţiunilor în adîncimea apropiată;
- locurile unde se poate executa manevra.
Analizînd inamicul aerian care acţionează la înălţimi mici, comandantul de pluton studiază
direcţiile probabile de acţiuni a avioanelor şi helicopterelor inamicului, locurile de acţiune ale
helicopterelor din ambuscade.
Pe baza analizării inamicului aerian, comandantul de pluton trage concluzii în care determină:
- modul de observare şi de înştiinţare despre inamicul aerian;
- forţele şi mijloacele aeriene în lupta împotriva inamicului aerian;
- modul de nimicire a avioanelor şi helicopterelor inamicului care acţionează la înălţimi
mici şi foarte mici.
În afară de acesta, comandantul de pluton ia în consideraţie starea vremii, anotimpul şi timpul zilei
şi cum vor influenţa aceşti la acţiunile de luptă.
Pe baza concluziilor din însuşiria misiunii şi analiza situaţiei comandantul de pluton ia hotărîrea.
În hotărîre, comandantului de pluton determină:
- ordinea de îndeplinire a misiunii primite (unde şi cu ce mijloacele nimiceşte inamicul,
măsurile folosite pentru ducerea lui în eroare);
- misiunile pentru grupe şi subunităţile date ca întărire;
- ordinea (modul) de cooperare şi organizare a conducerii.
Activităţile executate în teren.
După luarea hotărîrii, comandantul de pluton raportează hotărîrea comandantului de companie
apoi execută recunoaşterea.
Recunoaşterea, comandantul de pluton o petrece cu comandanţii de grupe şi subunităţilor de
întărire, iar uneori şi cu mecanicii – conductori. Dacă deplasarea în teren nu este posibilă,
comandantul de pluton execută recunoaşterea în raionul iniţial pe harta de scară mare, la macheta
terenului sau pe schemă.
În timpul recunoaşterii comandantul de pluton studiază terenul, stabileşte reperele şi
precizează:
- configuraţia limitei dinainte a apărării inamicului;
- dispunerea punctelor lui de sprijin;
- amplasarea mijloacelor de foc, îndeosebi a mijloacelor antitanc precum şi PCO;
- locurile şi caracterul barajelor genistice;
- ţintele care se nimicesc cu mijloacele comandantului superior;
- misiunile de luptă a grupelor şi a mijloacelor de foc date ca întărire (obiectivul de atac şi
direcţia ulterioară de ofensivă);
- locurile culoarelor prin barajele genistice şi trecerilor prin obstacole;
- itinerarul de deplasare, aliniamentul de desfăşurare, trecere la atac, debarcare şi de
siguranţă.
Recunoaşterea este un element foarte important în organizare luptei, deoarece în timpul petrecerii
recunoaşterii, comandatul de pluton precizează hotărîrea luată. Ulterior hotărîrea precizată va
constitui baza ordinului de luptă.
În ordinul de luptă pentru ofensivă, comandantul de pluton indică:
1. Reperele (numărul, denumirea şi distanţa pînă la ele).
2. Scurte date despre inamic (componenţa, situaţia şi caracterul de acţiuni,configuraţia LDA,
locurile de dispunere a punctelor de sprijin, mijloacelor de foc, barajelor genistice).
3. Misiunile de luptă a companiei şi a plutonului (în cooperare cu cine, de pe ce aliniament
(poziţie), prin ce procedeu de atac, ce şi unde nimiceşte pe aliniamentul cucerit, în ce direcţie
continuă ofensiva).

775
 776
4. Obiectivele şi ţintele de pe direcţia de ofensivă a plutonului care vor fi nimicite
(neutralizate) cu mijloacele eşalonului superior, precum şi misiunile vecinilor.
5. După cuvîntul „ORDON”:
- misiunile de luptă a grupelor: obiectivul de atac, direcţia ulterioară de ofensivă,
aliniamentul de trecere la atac;
- misiunile de luptă a subunităţilor de întărire (ce inamic şi în ce loc să nimicească, direcţia
de tragere , direcţia de ofensivă);
- misiunea locţiitorului sau, ordinea de executare a focului din MLI (TAB) şi locul lor în
dispozitivul de luptă al plutonului;
- misiunea de luptă a lunetistului: ţintele ce trebuie nimicite, modul de observare de
deschidere şi de executare a focului, locul în dispozitivul de luptă şi modul de deplasare;
- misiunea de luptă puşcaşului – sanitar: locul unde se deplasează în timpul atacului şi
modul de acordare a ajutorului medical răniţilor.
6. Ora cînd trebuie să fie gata pentru ofensivă şi semnalul trecerii la atac.
7. Locul său şi locţiitorul.
Ordinul de luptă trebuie să fie scurt, precis, în aşa fel încît subordonaţii să înţeleagă clar ce
misiuni au de îndeplinit.
După darea ordinului de luptă comandantul de pluton organizează cooperarea.
Organizînd cooperarea comandantul de pluton trebuie:
- la executarea ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul să indice ordinea de ocupare a
poziţiilor iniţiale (sectorul de tranşee, locaşe), precum plecarea în ofensivă, de trecere a tancurilor
prin dispozitivul de luptă, ieşire şi ocupare a locurilor sale de către MLI (TAB);
- la executarea ofensivei din mers să indice ordinea de deplasare spre aliniamentul de trecere
la atac, de desfăşurare în dispozitiv de luptă, de ducere a focului din armele cu glonţ, MLI (TAB),
de deplasare la atac, de executarea culoarelor în baraje, inclusiv instalate cu mijloacele de minare la
distanţă, de asemenea, măsurilor de securitate în timpul producerii focului de artilerişti şi loviturilor
aviaţiei proprii asupra inamicului;
- să coordoneze acţiunile dintre grupe şi mijloacele de întărire şi vecinii;
- să indice ordinea de executare a focului asupra ţintelor aeriene şi măsurilor de securitate la
protecţia de armele de precizie înaltă;
- să comunice semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare şi ordinea de acţiuni la ele.
În afară de aceasta, comandantul de pluton indică numerele (semnalele de recunoaştere) a
tancurilor care atacă înaintea plutonului şi direcţia de înaintare a lor la atac pe jos locurile de
debarcare a efectivului şi ordinea de acţiuni după debarcare a MLI (TAB) , iar comandantul de
pluton care acţionează pe automobile – locurile, ordinea şi calculul de îmbarcare a efectivului ca
desant pe tancuri, de asemenea, cerinţele la respectarea măsurilor de securitate.
Organizând asigurarea de luptă, comandantul de pluton indică:
- ordinea de observare şi de acţiuni a efectivului în cazul întrebuinţării de către inamic a
armelor nucleare, chimice, de precizie înaltă şi mijloacelor incendiare în raionul iniţial, în timpul
deplasării spre aliniamentul de trecere la atac şi pe parcursul ofensivei;
- indică ordinea de amenajare şi mascare a raionului iniţial, de plecare la ofensivă;
- ordinea de mascare în timpul deplasării;
- locul culoarului în câmpul de mine al inamicului, mascarea lui şi modul de trecere prin el,
iar la atacul pe jos – ordinea de trecere prin câmpurile de mine după tancuri pe urmele lor.
La organizarea conducerii comandantului de pluton precizează (comunică):
- datele radio;
- modul de întrebuinţare a mijloacelor de transmisiuni radio în raionul iniţial, în timpul
deplasării şi trecerii în atac;
- modul de întrebuinţare a altor mijloace de legătură.

Conţinutul activităţilor comandantului de grupă pentru pregătirea şi

organizarea ofensivei.

776
 777
Primind misiunea de luptă, comandantul de grupă:
- o însuşeşte;
- calculează şi planifică timpul la dispoziţie;
- analizează situaţia;
- dă ordinul de luptă verbal;
Pe timpul însuşirii misiunii, comandantul de grupă trebuie să înţeleagă concret şi în
amănunt:
- misiunea plutonului şi a grupei;
- care obiective (ţinte) ale inamicului în direcţia de ofensivă a grupei vor fi nimicite cu
mijloacele de foc a eşalonului superior;
- misiunile vecinilor şi ordinea de cooperare cu ei;
- ora cînd trebuie să fie gata pentru acţiune.
La analiza situaţiei comandantul de grupă trebuie să determine:
- componenţa, dispunerea şi posibile acţiuni ale inamicului, dispunerea mijloacelor de foc;
- gradul de asigurare şi posibilităţile grupei şi mijloacelor de întărire;
- componenţa, dispunerea şi caracterul de acţiuni a vecinilor şi condiţiilor de cooperare cu ei;
- caracterul terenului, căile favorabile de apropiere de inamic, accesibilitatea terenului (dacă
favorizează sau îngreunează acţiunile grupei), condiţiile de observare şi de executare a focului,
proprietăţile de protecţie şi mascare.
Comandantul de grupă trebuie să ţină seama de starea timpului şi de anotimp, dacă se
acţionează ziua sau noaptea.
Pînă la începutul ofensivei din mişcare grupă se dispune în ascuns pe terenul indicat de
comandantul de pluton, iar în ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul grupa pe ascuns ocupă
locul de plecare la atac. În locul de plecare la atac, personalul grupei de infanterie motorizată de
regulă să dispune în tranşee, şanţuri şi locaşuri de tragere, iar TAB (MLI) – pe poziţia de tragere
alături de tranşee sau din urma ei.
Comandantul de grupă în ordinul de luptă indică în detaliu:
- reperele, denumirea şi distanţa pînă la ele;
- componenţa, dispunerea şi caracterul posibil de acţiuni a inamicului, configuraţia liniei
dinaintea apărării şi locurile de dispunere a mijloacelor de foc descoperite;
- misiunea plutonului (obiectul de atac şi direcţia ulterioară de ofensivă);
- misiunea grupei (obiectul de atac şi direcţia ulterioară de înaintare);
- misiunea vecinilor, tancului după care va înainta grupa şi numărul lui de bord;
- misiunile personalului grupei (ochitorului – operator (ochitorului TAB), mitraliorului şi
trăgătoruli AG – ţintele pentru nimicire şi ordinea de executare a focului, mecanicului-conducător
(conducătorului TAB) – direcţia şi ordinea de deplasare în atac şi trecere a obstacolelor şi barajelor;
pentru tot personalul numărul de bord a tancului după care va înainta grupa, în atacul pe jos
personalului i se indică locul în dispozitivul de luptă (în lanţ);
- aliniamentele şi ordinea de desfăşurare în dispozitiv de luptă; locul culoarelor prin baraje şi
ordinea de trecere a grupei;
- semnalele de înştiinţare, cooperare şi conducere şi modul de acţiune;
- semnalul de plecare la atac;
- ora cînd grupa trebuie să fie gata pentru atac;
- înlocuitorul la comandă.
La atacul din mişcare sau în alte situaţii, cînd nu există timp suficient pentru darea ordinului
de luptă complet, comandantul de grupă dă subordonaţilor misiuni de luptă (obiectivul, direcţia de
atac) a plutonului şi grupei, misiunile grupelor vecine şi semnalele de conducere.
În ofensiva din mişcare, comandantul de grupă dă ordinul de luptă la machetul terenului.
Dacă permite situaţia, misiunile ochitorului – operator (ochitorului TAB), mecanicului – conducător
(conducătorului TAB) el le precizează în teren.
Deplasarea în teren pentru precizarea misiunilor şi studierea itinerarului şi deplasarea către
LDA a inamicului organizează comandantul de companie.

777
 „Tactica generală”.
TEMA 14. Bazele ofensivei subunităţilor de infanterie.
Şedinţa 2. Prelegere – 2 ore.
Subiecte de studiu:
1.Locul, rolul şi misiunile grupei (plutonului) în lupta de ofensivă. Posibilităţile
de luptă în ofensivă.
2.Obligaţiunile personalului şi acţiunile grupei (plutonului) I.Mo. în lupta de
ofensivă. Procedeele de trecere la atac.
Bibliografia: 1. AN4. RLTU ( pluton, grupă, soldat ), p.116-120.
2. „Regulamentul de luptă”, (§3), p.131-174.

1. Locul, rolul şi misiunile grupei (plutonului) în lupta de ofensivă. Posibilităţile

de luptă în ofensivă.

În funcţie de natura, valoarea inamicului şi caracterul apărării acestuia, misiunea şi

compunerea de luptă a forţelor proprii, caracteristicele terenului şi alte condiţii ale situaţiei, plutonul
poate acţiona în ofensivă, de regulă, în componenţa companiei din eşalonul întîi sau doi, în rezerva
batalionului, în grupul de asalt şi în patrula de cercetare de luptă şi independent.
În afară de aceasta, plutonul de infanterie motorizată poate acţiona în grupul de frunte din
desantul aerian tactic.
Plutonul în ofensivă poate fi întărit cu tancuri, o grupă de mitraliere – aruncătoare de grenade,
pioneri şi mijloace antiaeriene (Pzrk “ Igla”).
În calitate de misiune de luptă plutonului (grupei) în ofensivă i se indică:
- obiectivul pentru atac;
- direcţia ulterioară de ofensivă.
Obiectivul pentru atac, de regulă, este inamicul aflat în tranşee sau în alte fortificaţii ale
punctului de sprijin, deasemenea tancuri TAB, MLI, mijloacele de foc antitanc izolate şi alte
mijloace de foc, aflate cîn direcţia înaintări plutonului (grupei).
Direcţia ulterioară a ofensivei a plutonului (grupei) se determină cu aşa calcul ca să se
asigure îndeplinirea misiunii a companiei (plutonului).Pentru pluton 1500-2000m iar pentru grupă
200-300m în adîncimia punctului de sprijin al inamicului
Plutonul înaintează pe un front pînă la 300 m, iar grupa cînd acţionează pe jos, pe un
front de 50 m cu intervale între militari 6-8 m (8-12 paşi), iar noaptea 4-5m.
Intervalul între maşinele de luptă – pînă la 100m.
Dispozitivul de luptă al plutonului (grupei), cînd acţionează pe jos este în trăgători (lanţ) şi se
compune din dispozitivele de luptă a grupeloor (trăgătorilor în lanţ), TAB (MLI) şi ale mijloacelor
de foc primate ca întărire. Plutonul atacă ,de regulă, cu grupele în linie. Uneori, ca urmare a unor
manevre executate, plutonul poate adopta dispozitivul de luptă, eşalonat spre dreapta (srînga) sau în
triunghi cu vîrful înapoi (înainte).
TAB (MLI) ale plutonului se deplasează din urma grupelor, din care fac parte, de pe un
aliniament pe altul, şi la o distanţă, care ar permite să poată sprijini artacul acestora prin foc
executat de pe maşinele de luptă, prin intervale, pe la flanguri şi pe deasupra plutonului (grupei),
atunci, cînd permite terenul.
Dispozitivul de luptă al plutonului, cînd acţionează în ofensivă pe TAB (MLI) este în
linie de luptă ( intervalul între maşini – pînă la 100m), cînd se acţionează pe jos, după debarcarea
din TAB (MLI), precum şi pe timpul luptei în adîncime, plutonul poate acţiona în dispozitiv
premergător de luptă (în linie pe grupă în coloană, triunghi cu vîrful înainte sau înapoi, eşalonat spre
dreapta sau spre stînga. Dispozitivul de luptă a grupei:
- pr jos (în lanţ de trăgători);
- pe TAB (MLI);
- desant pe tanc.
 779
Posibilităţile de luptă în ofensivă.

Posibilităţile de luptă ale Gr.IMo şi Pl.IMo în ofensivă sunt indicii care caracterizează
posibilităţile de a îndepleni oarecare misiuni de luptă.
Componentele de bază a posibilităţilor de luptă sunt:
- puterea de foc;
- posibilităţile de manevrabilitate.
Puterea de foc este posibilitatea grupei(plutonului ) de a aduce pierderi inamicului cu focul
mijloacelor antitanc şi armelor de infanterie(cu glonţ).
Posibilităţile de manevrabilitate se determină prin viteza de a executa deplasări, capacităţii de a
se desfăşura rapid în dispozitiv de luptă şi alte acţiuni ,care se caracterizează prin indicii timpului
necesar pentru executarea acestor acţiuni.

Metodica de calcul a posibilităţilor de luptă cu blindatele .

Metodica de calcul a posibilităţilor de luptă cu blindatele care se apără se bazează pe coeficientul

eficienţei de luptă a mijloacelor antitanc în ofensivă.
Ca coeficient al eficienţii de luptă a mijloacelor antitanc se înţelieje un număr oarecare ,care
arată posibilităţile medii a acestui mijloc de a nimici blindatele inamicului în timpul luptei pînă a fi
singur nimicit.

Coeficientele convenţionale a eficienţii mijloacelor de foc antitanc în ofensivă.

Ofensiva Ofensiva În timpul

asupra asupra
Denumirea inamicului inamicului respingerii
mijloacelor
antitanc care se află în careapărare
se află în
apărarea din
timp pregătită pregătită
grabă
din contraatacului
AG – 7 0,2 0,2 0,2
SPG-9 0,5 0,8 1,0
MLD-1 1,0 1,3 1,5
RATD 1,0 1,3 1,5
Tanc 0,5 0,8 2,0

A n e x a . Coeficientul se măreşte de 1,5 ori în timpul ducerii focului asupra MLI al inamicului şi de 2
ori in timpul ducerii focului asupra TAB.

Gr.Imo în ofensivă este capabilă să nimicească pînă la 1 tanc al inamicului:

(1MLD-1 x 1,0) + (1AG-7 x0,2) = 1,2 tancuri.

PL.Imo în ofensivă este capabilă să nimicească pînă la 4 tancuri ale inamicului:

(4MLD-1 x 1,0) + (3AG-7 x0,2) = 3,6 tancuri.
Pentru a păstra capacitatea de luptă a plutonului este necesar de a păstra 50% din maşinele de luptă
proprii, atunci plutonul va fi capabil de a nimeci pînă la 2 tancuri ale inamicului.

779
 780
Metodica de calcul a posibilităţilor de foc ale Gr.IMo(Pl.IMo) în luptă de
ofensivă cu forţa vie a inamicului .
Indicativul de bază a posibilităţilor Gr.IMo(Pl.IMo) de a nimici forţa vie a inamicului din
armamentul de infanterie (cu glonţ) , este aşteptarea matematică de a produce prejudiciu forţei
vii.
Metodica de calcul este bazată pe comparaţia densităţii focului din armamentul de infanterie
a părţilor luptătoare,exprimate prin numărul de gloanţe pe 1m liniar (de front) pe minută.

Succesiunea de calcul a posibilităţilor de foc ale Gr.IMo(Pl.IMo) în luptă de

ofensivă ,cu forţa vie a imicului:
1. Se determină numărul tipurilor de armament cu glonţ în grupă (pluton) , la începutul ofensivei,
care va participa în luptă:

Gr.IMo pe MLD-1: Pl.IMo pe MLD-1:

- AK-74 - 3 buc. - AK-74 - 11 buc

- RPK- 74 - 1 buc. - RPK- 74 - 3 buc.
- PKT - 1 buc. - PKT - 4 buc.
-SVD - 1 buc
2. După cadenţa de tragere se determină numărul de gloanţe ,care poate fi împuşcate întrun
minut de fiecare tip de armament cu glonţ :
- AK-74 - 100 lov./ min.
- RPK- 74 - 150 lov./min.
- PKT - 250 lov./min.
-SVD - 30 lov./min.

Pentru Gr.IMo:

(3AK-74 x 100) +(1RPK-74 x 150) +(1PKT x 250) = 700 gloanţe/ minut.

Pentru Pl.IMo :

(11AK-74 x 100) +(3RPK-74 x 150) +(4PKT x 250) + (1SVD x 30) = 2580

gloanţe/ minut.

3. Luînd în consideraţie frontul de ofensivă a grupei(plutonului) 50 m(300m), pe calea

împărţirii numărului de gloanţe(împuşcăturilor), la lăţimea frontului de ofensivă, în metri,
determinăm densitatea focului.
Densitatea focului pentru Gr.IMo:
700 : 50 = 14 gloanţe la 1m. liniar a frontului.
Densitatea focului pentru Pl.IMo:
2580 : 300 = 8,6 gloanţe la 1m. liniar a frontului.

Experienţa războaielor trecute ne demonstrează, că densitatea focului 8-10 gloanţe pe 1m liniar a

frontului de ofensivă, asigură îndeplinirea misiunii de luptă..
La fel se calculă şi densitatea focului inamicului.

780
 781

4. Determinarea raportului(proporţiei) densităţii focului.

Succesul în lupta de ofensivă e posibil atunci cînd forţile şi mijloacele proprii vor depăşi
forţile şi mijloacele inamicului de 2-3 ori.
Pentru a avea o superoritate de 3 ori mai mare ,Pl.IMo trebue să aibă o densitate de foc
de 9 gloanţe pe 1 m linar de front
Pl.IMo pe MLD-1 execută 2580 gloanţe/min.,luînd în consideraţie pierderile aşteptate de
20%, numărul total de gloanţe va fi aprocsimativ de 2064 de gloanţe în minut. Aşadar frontul de
ofensivă va fi de 256 m ( 2064 : 9 = 229 m.)
Prin calcul sa stabilit că proporţia densităţii focului de 4:1 şi ritmul ofensivei (atacului) 5 km/oră ,
va aduce pierderi inamicului, care se apără ,- 84%, iar forţilor , care atacă- 30%.
Această proporţie se va atinje ,atunci cînd inamicul va suferi 50% pierderi, pînă la începutul
ofensivei.

Posibilităţile de manevrabilitate a Gr.IMo(Pl.Imo) în ofensivă se determină prin viteza

deplasării MLD-1(TAB ), şi capacetăţii de a se desfăşura rapid în dispozitiv de luptă:
- desfăşurarea în dispozitiv premergător de luptă - 10-15 sec.;
- desfăşurarea în dicpozitiv de luptă - 10-15 sec.;
- înbarcarea grupei în MLD-1(TAB) pe parcursul ofensivei – 1min. 15 sec.
Ritmul de atac poate fi :

- pe jos în lanţ de trăgători – 4-5 km/oră;

- pe maşinele de luptă - 8-12 km/oră;
- pe tancuri - 8-12 km/oră.

2. Obligaţiunile personalului şi acţiunile grupei (plutonului) I.Mo. în lupta de

ofensivă. Procedeele de trecere la atac .

În lupta de ofensiva fiecare soldat este obligat:

- să observe continuu cîmpul de luptă şi să raporteze comandantului obiectivele
descoperite;
- să ajute vecinul cu focul armei sale şi al grenadei;
- să indice mitralierelor, tunurilor şi tancurilor obiectivele descoperite, să acopere cu foc
acţiunile acestora şi, la nevoie, să le dea ajutor pentru deplasare;
- să combine judicios focul cu mişcarea;
- să execute manevre scurte şi repezi pentru a ieşi în flancul şi spatele rezistenţelor inamicului;
- să treacă imediat la urmărirea cu îndrăzneală şi perseverenţă a inamicului care se retrage,
fără a-i da posibilitatea să refacă apărarea pe alte aliniamente în adîncime

Ofensiva din contact nemijlocit cu inamic se începe din poziţia iniţială, care în dependenţă
de condiţiile terenului poate fi aleasă în tranşee, locaşe şi alte locuri ascunse,
Ocuparea tranşeei pentru ofensiva se petrece de obicei prin căile de comunicare şi prin alte căi
de acces ascunse.
În tranşee soldaţii ocupă locurile pentru tragere, indicate de comandantul de grupă. În acest
scop se pot folosi locaşele de tragere pregătite din timp sau prin ascuns se amenajează locaşe noi, se
pregătesc suporturi la o înălţime de 50-60 cm pentru ieşirea bruscă din tranşee.
Înainte de ofensivă soldatul trebuie să se pregătească de atac. Pentru aceasta, comandantul de
pluton (grupă) dă comanda “Pregătiţi-vă de atac”.

781
 782
Pregătirea de atac include: încărcarea completă a armelor, unirea baionetei, pregătirea
grenadelor de mînă, ajustarea echipamentului , ca nimic să nu încurce acţunilor, de asemenea
confecţionarea suportului pentru ieşirea bruscă din tranşee.
Trecerea la atac din tranşee se efectuează la comanda “La atac – înainte”. La această
comandă, soldatul repede iese din tranşee (locaş) şi cu pas accelerat sau fugă, ducînd focul din mers
asupra inamicului se deplasează spre obiectul de atac.
Ofensiva din mişcare.
Pînă la începutul ofensivei din mişcare soldatul în componenţa grupei pe ascuns se află în
locul indicat de comandantul de grupă, unde el pregăteşte arma sa şi tehnica de luptă pentru
ofensivă şi permanent se află în gătinţă de luptă pentru respingerea atacului inamicului aerian şi
terestru.
În dependenţă de misiunea primită, caracterul terenului şi alte condiţii ale situaţiei, soldatul în
componenţa grupei poate acţiona pe TAB (MLI), pe jos (iarna pe schiuri) sau desant pe tanc.
În timpul acţiunilor pe MLI (TAB), soldatul din timp se găteşte pentru îmbarcare. În acest caz
o deosebită atenţie se atrage achipamentului personal, la starea armamentului, la existenţa normei
stabilite de muniţii., în afară de aceasta verifică ca arma să fie descărcată, iar dacă a fost încărcată,să
fie pusă la sguranţă.
Îmbarcarea soldatului în maşina de luptă se poate executa: în MLI – prin uşa din spate, în
TAB – prin obloane.
Pentru îmbarcarea în maşina de luptă, soldatul, în componenţa grupei se încolonează lîngă
maşină în locul indicat la comanda (semnalul) “La maşini”.
La comanda (semnalul) “Îmbarcarea”, soldatul, folosind roţile, şenilele, suporturile pentru
picioare, repede ocupă locul său în maşina de luptă.

Deplasarea spre LDA a inamicului şi treacerea la atac în linie de luptă pe MLI(TAB).

Cu începutul desfăşurării plutonului în dispozitiv de luptă mecanicul – conducător la indicaţia

comandantului de grupă deplasează MLI (TAB) pe direcţia sa şi împreună cu ochitorul – operator
însuşeşte obiectul de atac, direcţia înaintării ulterioare şi locul de trecere prin baraje.
Cu începutul atacului pe MLI (TAB) mecanicul – conducător conduce maşina după tanc la
depărtarea 100-200 m.
Cîmpul de mine se trece cu întrebuiţarea dragorului, care este instalat pe tanc, iar dacă el
lipseşte – prin culoarul efectuat în ordinea indicată de către comandantul de pluton într-o cooperare
strînsă cu tancurile şi maşinile de luptă vecine.
După trecerea barajelor mecanicul – conductor în timpul strict determinat, deplasează maşina
pe limita dinainte de apărare a inamicului şi fără opriri continuă conducerea ei în adîncimea apărării
respectînd direcţia ofensivei.
Ochitorul – operator la comanda comandantului de grupă sau de sinestătător în timpul
deplasării şi atacului, nimiceşte mijloacele de foc, în primul rind cele antitanc, puşcaşii şi mitraliorii
nimicesc mijloacele de foc şi forţa vie a inamicului din armele cu glonţ prin crenele.
Puşcaşului şi mitraliorului este necesar să ştie, că în timpul ducerii focului prin crenele
sectorul tragerii trebuie să fie 45-60º.

Deplasarea spre LDA a inamicului şi trecerea la atac pe jos

În timpul atacului de jos la comanda comandantului de grupă “Grupa, pregătirea pentru

debarcare” mecanicul – conductor măreşte viteza de deplasare a maşinii de luptă, soldatul scoate
arma din crenele, o pune la siguranţp şi se pregăteşte pentru debarcare.
Debarcarea soldatului din maşini de luptă se efectuează din MLI – prin spate, din TAB – prin
obloane.
Odată cu ieşirea maşinii de luptă pe aliniamentul de debarcare mecanicul – conductor la
comanda comandantului de grupă “la maşini” încetinează mişcarea sau, folosind cutele terenului şi
adăposturile care sînt, efectuează oprire scurtă. Soldatul sare din maşina de luptă şi la comanda

782
 783
comandantului de grupă “Grupa, în direcţia obiectului cutare, fruntaşul cutare – pentru
luptă, înainte) sau “Grupa – după mine pentru luptă” ocupă locul său în lanţul de trăgători cu
intervalul dintre soldaţi 6-8 m (8-12 paşi), deschide focul din mers, fugă sau cu pas accelerat în
componenţa grupei continuă deplasarea spre limita dinainte de apărare a inamicului.
Cu începutul atacului soldatul însuşeşte obiectul de atac şi ordinea de trecere a barajelor
genistice. Deplasîndu-se neîntrerupt în urma tancului, el cu focul său nimiceşte mijloacele de foc a
inamicului în primul rind cele antitanc, la timp indică tancului cele mai periculoase ţinte, care
încurcă înaintării grupei.
Atacul trebuie să fie fulgerător – în aceasta constă conţinutul succesului luptei. Soldatul, care
se deplasează încet – este o ţintă comodă pentru inamic.
La apropierea de cîmpul de mine la comanda comandantului de grupă “Grupa, după mine, în
coloană cîte unu (cite doi), prin culoarul în cîmpul de mine, fuga – marş” mitraliorul primul se
deplasează spre culoar, cu foc acoperă deplasarea grupei, iar restul soldaţilor se regrupează în
coloană şi printr-un salt fulgerător în urma tancului sau prin culoarul executat sub acoperirea
focului maşinii de luptă trec cîmpul de mine.
Trecînd cîmpul de mine, soldatul la comanda comandantului de grupă “Grupa, pentru luptă
– înainte” din nou ocupă locul său în lanţul grupei, ducînd focul asupra inamicului din mers,
fulgerător înaintează spre obiectul de atac.

Deplasarea pe cîmpul de luptă.

Soldatul pe cîmpul de luptă se poate deplasa cu pas accelerat sau fugă (în statură deplină sau
aplecat), prin salturi şi pe tarîş. Metoda de deplasare depinde de relieful terenului, densitatea focului
inamicului şi alte condiţii.
Porţiunile de teren, ascunse de observările inamicului şi care nu sunt acoperite cu focul lui, se
trec cu pas acceslerat sau fugă. În timpul deplasării cu pas accelerat, viteza atinge 130-150 paşi pe
minut, iar fuga poate să atingă 165-180 de paşi pe minut.
Deplasarea soldatului în statură se foloseşte în timpul atacului şi ofensivei îndepărtate de
inamic sau pe teren, unde este exclusă ducerea observării de către inamic (pădure, tufari).
Porţiunile de teren deschise lovite cu foc de inamic, se trec prin salturi. Salturile se efectueată
rapid, de la ascunziş la ascunziş, cu durata nu mai mult de 5-7 s, cu scopul ca inamicul să nu
deschidă foc ochit. Lungimea fiecărui salt poate fi în limitele 20-40 paşi şi se determină de
intensitatea focului inamicului şi caracterul terenului. Înainte de a afectua saltul este necesar de a
trasa drumul de deplasare şi locul de oprire într-un oarecare adăpost. Ca inamicul să nu dovedească
să ia pe “înălţător” locul de oprire şi să nu poată nimici soldatul, aterizarea trebuie de efectuat la 2-3
m de adăpostul trasat, iar mai apoi pe ascunziş a se tîrîi în acest adăpost. Aşteptînd 5-10 s, este
necesar în acelaşi mod a trece printr-un salt la următorul loc etc.
Porţiunile nu prea mari a terenului, care sînt lovite cu foc de inamic, se pot trece pe tărîş. În
dependenţă de situaţie, înălţimea învelişului vegetal şi existenţa adăposturilor neînsemnate
mişcarea pe tărîş se poate efectua pe coate şi genunchi, pe o parte şi pe burtă.
Deplasarea pe tărîş pe coate şi genunchi se foloseşte pe teren, care este lovit de focul armelor
cu glonţ, este puţin mascat, de asemenea prin tranşei şi alte căi de comunicaţie, prin care deplasarea
în statură şi aplecat nu este posibilă.
Deplasarea pe tărîş pe burtă se foloseşte pe teren, lovit cu focul armelor cu glonţ a inamicului
şi care nu are adăposturi de ajuns.
Deplasarea pe tărîş pe o parte, se foloseşte de obicei în timpul mişcări pe zăpadă sau pe teren
nisipos, în timpul deplasării pe tărîş cu mitraliere, în timpul aducerii muniţiilor şi hranei, în timpul
scoaterii răniţilor de pe cîmpul de luptă.
Pentru deplasarea pe tărîş pe o parte este necesar de culcat pe partea stîngă, aducînd îînainte
piciorul sting, îndoit la genunchi, a se stăpăni pe antibraţul mînii stîngi, cu piciorul drept a se
sprijini cu tocul în pămînt cît mai aproape de sine, îndreptînd piciorul drept, de mişcat corpul
înainte neschimbînd poziţia piciorului sting, după care de continuat deplasarea în aceeaşi ordine.

783
 784
Executarea focului în ofensivă.
În timpul atacului, focul din mers automat (mitralieră) se duce prin intermediul a două
procedee: cu aproximaţie si cu patul armei strînse la o parte.
Focul cu aproximaţie se poate duce din oprire scurtă sau din mers (fără oprire). Pentru
ducerea focului cu aproximaţie din oprire scurtă, trebuie de oprit şi odată cu punerea piciorului sting
pe pămînt în acelaşi timp de stăpîni patul armei, a efectua ochirea şi de executat seria, a lăsa arma în
jos şi de continuat mişcarea. Pentru ducerea focului din mers (fără oprire), este necesar de ridicat
arma la umăr, a o îndrepta în ţintă şi continuînd mişcarea, de dus focul.
Ducerea focului prin al doilea procedeu se efectuează, de regulă, fără oprire. Pentru aceasta
este necesar cu mina dreaptă de strîns patul armei cu partea dreaptă a corpului, cu mina stîngă de
ţinut arma cu ulucul apărător al mînii. La ducerea focului din mitralieră, în afară de aceasta., se duce
portcureaua peste umărul sting, se îdreaptă arma în ţintă şi neîntrerupt din mişcarea de dus focul.
În timpul ducerii focului din mers reîncărcarea armei de efectuat neîntrerupînd mişcarea.

Trecerea barajelor genistice.

În timpul deplasării pe cîmpul de luptă se pot întîlni diferite obstacole, barajele genistice,
porţiuni de teren contaminat.
Trecerea tranşeelor, căilor de comunicare, gropilor nu prea mari, gropilor de bombă se
efectuează prin săritură fără sprijin cu aterizarea pe unul sau pe ambele picioare. Şanţurile adînci şi
late, gropile de bombe se trec cu ajutoril bîrnei peste ele, cu podeţul de asalt, confecţionat din
materiale din zonă.
Obstacolee verticale nu prea înalte se trec prin sărituri fără sprijin sau cu sprijin.
Obstacolele verticale înalte (perete din pietre, gard de lemn etc.) se trec prin forţare cu sprijin
pe o parte, piept, de asemenea cu ajutorul camaradului.
A trece obstacole genistice în ofensivă nu este complicat, dacă ele nu sînt sub lovitura de foc a
inamicului, este greu de trecut barajele, cînd ele sunt lovite de foc. Barajele genistice se instalează
pentru aceea, ca temporar să reţină subunităţile ce atacă. Oprirea neînsemnată în timpul trecerii
barajelor genistice poate aduce la acea, ca inamicul cu focul său să producă pierderi colosale
subunităţilor atacatoare. Toate acestea trebuie de luat în consideraţie şi de trecut barajele genistice
repede şi cu iscusinţă.
Porţiunile de teren, amenajate cu capre de sîrmă şi ruine, se trec după tragerea barajelor cu
ajutiorul ghearelor de pisică.
Barajele din sîrmă dinaintea limitei şi în adîncimea apărării inamicului se trec de regulă prin
culoarele executate de pioneri sau de tancuri.
Este necesar de ţinut minte, că toate barajele genistice, de regulă se acoperă de inamic cu
mijloacele de foc şi mine de semnalizare.

Asaltul limitei dinainte a inamicului.

După trecerea barajelor genitice, soldatul, ducînd focul din mers, trebuie să se deplaseze
avantajos spre limita dinainte de apărare a inamicului,la apropierea de tranşee la 25-30 m la
comanda comandantului de grupă “Cu grenade – foc”, sau de sinestătător, aruncă grenade în
tranşee şi cu strigăte de “Ura” atacă inamicul. Inamicul, care se află în tranşee, soldatul îl nimiceşte
prin foc direct, cu grenade sau cu lovitura patului armei. Prin tranşee trebuie de trecut fără a coboră
în ea, pe urmă neîntrerupînd ritmul de mişcare, de continuat deplasarea în adîncimea punctului de
sprijin. Şi doar la necessitate apărută, dacă inamicul se află în căile de comunicare şi de-al nimici de
pe preparet nu a fost posibil, la ordinal comandantului de grupă, soldaţii sar în tranşee şi nimicesc
inamicul.
Inamicul, care se află în tranşee poate s-o astupe cu arici, capri de sîrmă, sîrmă ghimpată.
După fiecare cotitură a tranşeei pot să se afle soldaţii inamicului.

784
 785
La eliberarea porţiunilor de tranşee şi căilor de comunicare este necesar de acţionat în doi.
La început ambii soldaţi se află după cotitura tranşeei, unul din ei aruncă grenada, iar altul iese
repede de după colţ în urma exploziei şi cu foc direct termină nimicirea inamicului.
Pentru acţiuni mai eficace la nimicirea inamicului este necesar, ca un soldat să se afle
deasupra tranşeei şi cu foc să susţină acţiunile perechilor de soldaţi, care înaintează prin tranşee,
eliberînd cealaltă parte a ei.
Soldatul trebuie să fie gata de a duce lupta corp la corp, să poată folosi împuşcătura cu
baioneta, loviturile cu patul armei, lopăţica mică de infanterie, de asemenea cu mina şi piciorul.
Trecînd barajele, MLI (TAB), folosind cutele terenului, prin salturi de la un aliniament la altul
înaintează după grupa la depărtarea, care asigură susţinerea ei de nădejde cu foc, iar uneori
nemijlocit în lanţul grupei, totodată macanicul – conductor face ochitorului – operator condiţii
favorabile pentru nimicirea mijloacelor de foc a inamicului.
Focul se duce pe deasupra lanţului grupei şi în intervalele dintre grupe. În timpul înaintării pe
flanc descihs, focul se poate duce şi din flancul grupei. Alegerea armei MLI (TAB) şi procedeul de
ducere a focului depinde de situaţia concretă, de mijloacele de foc descoperite ale inamicului şi
condiţiile terenului.
Alegerea direcţiei de deplasare MLI (TAB) execută ochitorul – operator şi mecanicul –
conductor în corespundere cu misiunea pusă de către comandantul de grupă. Direcţia de deplasare
trebuie să asigure trecerea MLI (TAB) şi executarea în ascuns a acţiunilor, care se atinge prin
determinarea din timp al locului pentru poziţia de foc nouă şi itinerarului de deplasare la ea, luînd în
consideraţie relieful terenului şi înaintarea fulgerătoare. Pentru a evita rămînerea în urmă de lanţul
grupei şi a nu scădea capacităţile de luptă MLI (TAB) în susţinerea cu foc a grupei, este raţional de
dus focul de pe o poziţie (oprire) în decurs de nu mai mult de 1-3 minute. Fiecare mişcare a MLI
(TAB) se efectueată luînd în vedere mişcarea altor MLI (TAB) a plutonului.

Acţiunile de luptă în adîncimea apărării inamicului.

La înaintarea în adîncimea apărării inamicului, soldatul neabătîndu-se de la direcţia ofensivei
şi folosind cutele terenului, repede iese în componenţa grupei în flanc sau în spatele inamicului şi cu
un atac hotărător îl nimiceşte.
Înaintarea cu success a tancului sau măcar a unui soldat a grupei sale sau vecine, imediat se
susţine de alţi soldaţi şi cu grupa în întregime.
Pe măsura slăbirii rezistenţei inamicului, soldatul, care înaintează pe jos la comanda
comandantului de grupă, efectuează îmbarcarea în maşini de luptă. Mecanicul – conductor a MLI
(TAB) măreşte viteza de deplasare a maşinii de luptă, ajunge lanţul de trăgători, iar apoi încetează
mişcarea maşinii sau o opreşte.
Soldatul la comanda comandantului “La maşină” fuga se mişcă la maşina sa, pune arma la
siguranţă, apoi la comanda “Îmbarcarea” în ordinea indicată efectuează îmbarcarea şi se pregăteşte
pentru ducerea focului din mers. Ochitorul – operator MLI în timpul îmbarcării efectivului, personal
duce observarea după inamic şi nimiceşte ţintele descoperite. Soldatul, prelungind ofensiva pe MLI
(TAB), cu apropierea de punctual de sprijin din nou efectuează debarcarea şi atacă în cadrul grupei
în flanc şi în spate nimiceşte inamicul.
Barajele genistice şi obstacolele în adîncimea apărării se trec sau se ocolesc.
În timpul respingerii contraatacului inamic ce predomină în forţe, soldaţii la comanda
comandantului de grupă ocupă poziţia pe aliniamentul indicat şi cu focul de pe loc nimiceşte
inamicul, care contraatacă după ce continuă ofensiva.
Cum numai va fi descoperită retragerea inamicului, subunităţile imediat încep urmărirea
inamicului.
Pentru a nu permite inamicului să se retragă şi să ocupe apărarea pe un nou aliniament,
urmărirea inamicului se duce neîntrerupt şi ziua şi noaptea. Soldatul, urmărind inamicul,cu
pricepere folosind cutele terenului şi alte capacităţi de mascare a lui, iese pe căile de retragere ale
inamicului, paralizează acţiunile lui şi cu un atac hotărît în componenţa grupei îi duce pierderi.
Trecerea raioanelor contaminate.

785
 786
Sectoarele (raioanele) contaminate a terenului în dependenţă de situaţie pot fi ocolite sau
trecute cu întrebuinţarea mijloacelor de protecţie individuală sau colectivă.
Zonele infectate radioactiv se trec cu viteză maximală, care asigură cea mai mică iradiere a
efectivului personal şi la distanţe, care exclude colbăirea reciprocă a maşinilor.
În timpul acţiunilor în zonele infectate radioactiv pe timp uscat, efectivul personal, care se află
pe teren sau pe automobile deschise, îmbracă respiratoarele, pelerinele de protecţie, ciorapi de
protecţie şi mănuşile de protecţie. În zonele infectate chimic şi bacteriorologic (biologic) – măştile
antigaz, pelerinele de protecţie, ciorapi şi mănuşi de protecţie. Efectivul, care se află în TAB închise
– numai în măştile antigaz, în MLI şi tancuri conectează sistemul de protecţie contra ANM.
Pe timp umed, în timpul acţiunilor în zonele infectate radioactiv pe jos se îmbarcă numai
mmijloacele de protecţie a pielei.
Aflîndu-se pe teren infectat, este necesar de respectat regulile de securitate. Nu trebuie de
culcat sau de aşezat pe pămînt, dacă aceasta nu este necesar pentru îndeplinirea misiunii de luptă, de
luat obiecte străine sau de atins de ele, a bea, a fuma, a scoate mijloacele de protecţie individuală
fără permisiunea comandantului.
Pregătirea şi prepararea hranei pe teren infectat cu substanţe toxice şi cu mijloace bacteriale,
nu se permite. Aceasta se admite numai în maşini şi adăposturi, care au un utilaj special.

786
TEMA 15. Acţiunile de luptă ale soldatului – infanterist în ofensivă.
Şedinţa 1. Exerciţiu tactic de front – 4 ore.
Subiecte de studiu:
1. Pregătirea soldatului pentru atac şi ajustarea echipamentului. Observarea
câmpului de luptă şi asupra semnalelor date de comandant şi modul de acţiune la
primirea lor.
2. Ieşirea din tranşee şi deplasarea spre limita dinainte a apărării inamicului.
Trecerea cîmpurilor de mine, barajelor şi obstacolelor.
3. Atacul primei tranşei şi lupta în tranşee.
4. Executarea manevrei pentru nimicirea inamicului în adîncimea dispozitivului
de luptă .
5. Trecerea raioanelor contaminate şi incendiate sub loviturile de foc a
inamicului. Evacuarea răniţilor de pe cîmpul de luptă.

Bibliografia: 1. AN4. RLTU ( pluton, grupă, soldat ), p.120-160.

2. „Regulamentul de luptă”, (§4), p.112-142.

1. Pregătirea soldatului pentru atac şi ajustarea echipamentului. Observarea

câmpului de luptă şi asupra semnalelor date de comandant şi modul de acţiune la
primirea lor.
În lupta de ofensivă soldatul acţionează în cadrul grupei sale, înaintează cu îndrăzneală şi cu
hotărîre în urma tancurilor şi exploatînd rezultatele loviturilor de aviaţie şi artilerie şi ale focului de
sprijin, atacă prin surprindere pe inamic şi-1 nimiceşte.
Pentru a acţiona cu succes în ofensivă soldaţii trebuie să fie rezistenţi, să fie pricepuţi în trecerea
barajelor, să deschidă focul repede şi precis, să folosească cu iscusinţă terenul pe timpul înaintării, să
arunce cu precizie grenadele de mînă şi să nimicească inamicul în lupta corp la corp.
La pregătirea pentru atac soldatul execută următoarele:
- pune baioneta la automat;
- încarcă automatul (puşca-mitralieră) cu un încărcător (bandă) complet;
- pregăteşte grenadele de mînă, lopata mică şi mijloacele de protecţie individuale;
- amenajează trepte pentru ieşirea repede din tranşee sau din locaşul de tragere;
- ajustează echipamentul în aşa fel ca să nu-i stînjenească mişcările.

Obligaţiile personalului în lupta de ofensivă:

- să înainteze imediat în urma tancurilor în pas viu sau pas alergător, cînd acţionează pe jos, să
distrugă sau să nimicească cu foc mijloacele antitanc ale inamicului şi servanţii acestora, care
îngreunează acţiunea tancurilor;
- să indice obiectivele, care trebuie lovite cu focul culoarelor şi obstacolelor pe cîmpul de
luptă.
Din ordinul de luptă dat de către comandantul de grupă fiecare militar trebuie să
cunoască:
- ce s-a descoperit la inamic şi cum trebuie să execute observarea;
- misiunea de luptă a plutonului, a grupei, a sa şi a luptătorilor vecini;
- locul comandantului de grupă în dispozitiv;
- semnalele de înştiinţare şi conducere.
 788

Ofensiva, de regulă, este precedată de pregătirea de foc în timpul acesta fiecare militar
execută intensiv observarea asupra inamicului în sectorul de observare (pe direcţia) indicată şi
raportează comandantului de grupă despre obiectivele care n-au fost neutralizate sau despre cele nou-
descoperite. In acelaşi timp soldatul urmăreşte şi asupra semnalelor date de comandantul de grupă.
Dacă inamicul execută contrapregătire de foc, la ordinul comandantului de pluton (semnalul)
dublat de comandantul de grupă, personalul se adăposteşte în tranşee sau adăpostiri, lăsînd pe poziţie
observatorul şi servantul la armamentul de serviciu.

2. Ieşirea din tranşee şi deplasarea spre limita dinainte a apărării inamicului.

Trecerea cîmpurilor de mine, barajelor şi obstacolelor .
La semnalul stabilit din timp de comandantul de pluton, comandantul de grupă ordonă:
„Pregătirea pentru atac", la care fiecare militar îşi stabileşte traseul de deplasare, avînd baioneta
pusă la automat, arma încărcată, iar grenadele de mînă, lopata mică, mijloacele individuale de
protecţie şi sacul de merinde bine ajustate, fiind în măsură să plece la atac.

Odată cu apropierea tancului dat ca întărire, comandantul de grupă indică soldaţilor stabiliţi din
timp să marcheze trecerea peste şanţul de tragere, îndată după trecerea tancului peste poziţia grupei
se dă comanda: „Grupă, la atac -ÎNAINTE!”. La această comandă militarii ţîşnesc din tranşee şi se
deplasează în pas alergător sau în pas viu, executînd trageri din mers, cu opriri scurte şi fără opriri
asupra inamicului descoperit.
Fiecare soldat în ofensivă este obligat:
- să înainteze pe direcţia ordonată;
- să păstreze un interval de 6-8 metri (8-12 paşi) faţă de luptătorii vecini în scopul de a reduce
cît mai mult pierderile pricinuite de focul inamicului;
- să ia corect poziţia de tragere în picioare (genunchi), să ochească şi să execute focul repede
asupra ţintelor descoperite.
Barajele inamicului se trec în fuga cea mai mare; trecerea lor se face, de regulă, prin culoare
create de tancuri, de pionieri şi cu focul artileriei, iar dacă nu există culoare, barajele se trec folosind
scînduri, grile sau alte mijloace.
Trecerea cîmpului de mine, barajelor şi obstacolelor se face astfel:
- cînd s-a apropiat la 20 – 30m de cîmpul de mine (barajul) inamicului, comandantul de grupă
ordonă: „Grupă, pentru trecerea prin culoar, in coloană cîte doi, după mine, fuga -MARŞ!"
militarii trec prin culoar în spatele tancului pe urmele şenilelor sau de sine stătător, în timpul acesta
ochitorul-operator execută foc asupra inamicului asigurînd astfel trecerea grupei prin baraje.
După trecerea prin culoar la comanda: „Grupă pentru luptă", militarii se desfăşoară în
dispozitiv de trăgători, iar la comanda „Înainte" continuă deplasarea spre limita dinainte a apărării
inamicului.

3. Atacul primei tranşei şi lupta în tranşee.

După trecerea prin baraje soldatul continuă mişcarea şi execut[ focul din mers fără oprire.
Cînd ajunge la aproximativ 40 de metri de limita dinainte a apărării inamicului, la comandă sau
din propria iniţiativa, pregăteşte grenadele şi, cînd se apropie la distanţa de 30-25 metri de inamic,
aruncă asupra acestuia grenadele de mînă, şi cu strigăte de „URA" atacă simultan inamicul, îl
nimiceşte prin foc pumnal şi în lupta corp la corp, fără a se opri în poziţia inamicului.
In ofensivă înaintarea cu succes, chiar a unui soldat, trebuie sprijinită imediat de ceilalţi soldaţi.
788
 789
In cazul cînd soldatul primeşte misiunea să nimicească inamicul rămas în poziţia cucerită de
trupele proprii coboară şi se deplasează prin tranşee şi nimiceşte inamicul cu grenade, cu foc pumnal
şi prin lupta corp la corp; cercetează barajele întîlnite (capre, arici) dacă nu sunt minate, după care le
aruncă afară din tranşee, iar dacă sunt minate, le distruge. Militarii care acţionează în afara tranşeei ţin
legătura cu cei care se deplasează prin tranşee şi curăţă cu foc drumul lor de înaintare, tăind calea de
retragere a inamicului.

4. Executarea manevrei pentru nimicirea inamicului în adîncimea dispozitivului

de luptă.

Descoperind inamicul în adîncimea dispozitivului de luptă, soldatul folosind judicios terenul se

apropie în ascuns de inamic şi-1 atacă prin surprindere în flanc şi spate.
Pe timpul luptei în adîncimea apărării inamicului soldatul trebuie să folosească diferite
procedee de deplasare în teren, după intensitatea focului inamicului şi a focului propriu. El
foloseşte cu pricepere diferite obiecte şi adâposturi din teren (copaci, tufăriş, gropi, movile, cute
etc.) pentru deplasarea adăpostită şi tragere.

Porţiunile de tem ferite de vederea inamicului (care nu sunt bătute cu foc direct) se trec în pas
viu folosind mersul în picioare sau aplecat.
Porţiunile de teren descoperite se trec prin salturi combinînd focul eu mişcarea. Ridicarea
pentru executarea saltului, alergarea şi luarea poziţiei pentru luptă culcat trebuie să se facă cu
repeziciune, în scopul înşelării inamicului, după executarea saltului, prin mers tîrîş înainte sau lateral,
se schimbă locul unde s-a luat poziţia pentru luptă culcat, în funcţie de intensitatea focului inamicului
şi teren, saltul poate să aibă o lungime de 20-40 paşi.
Porţiunile de teren bătute cu foc puternic de către inamic se trec folosind mersul tîrîş (pe burtă,
pe o parte sau pe coate şi pe genunchi).
Cînd soldatul a intrat sub focul artileriei şi aruncătoarelor inamicului, el trebuie să iasă din
raionul lovit printr-un salt impetuos. Saltul trebuie să înceapă imediat după explozia proiectilului, cînd
se aude zgomotul venirii unui alt proiectil, soldatul ia repede poziţia culcat în cea mai apropiată
adăpostire (groapă de obuz, muşuroi de pămînt, cută de teren etc.), iar după producerea exploziei
acestuia reia înaintarea prin salturi.

5. Trecerea raioanelor contaminate şi incendiate sub loviturile de foc a

inamicului. Evacuarea răniţilor de pe cîmpul de luptă.

Porţiunile de teren infectate cu substanţe toxice de luptă sau cu substanţe radioactive se trec cit
mai repede pe autovehicule, ca desant pe tancuri şi, la nevoie, pe jos, folosind mijloacele
individuale de protecţie. După situaţia de luptă şi după teren, porţiunile de teren infectate se pot ocoli.
Cînd inamicul se retrage, soldatul este obligat să treacă imediat la urmărirea acestuia, pînă la
nimicirea lui completă.
Atunci cînd infanteria este oprită, soldatul se îngroapă neîntîrziat în teren, fiind gata să
respingă acţiunile inamicului.
În ofensivă cînd este rănit, militarul îşi aplică pansamentul individual pe care îl are asupra sa,
după care continuă îndeplinirea misiunii de luptă.
Dacă militarul rănit îşi pierde capacitatea de luptă păstrîndu-şi însă toată capacitatea de mişcare,
ci îşi aplică pansamentul şi se deplasează, cu aprobarea comandantului, către punctul medical al
batalionului, luînd cu el armamentul personal şi mijloacele individuale de protecţie.

789
 790

Direcţia în care se află punctul medical i se indică de sanitarul plutonului sau a companiei, de
comandant sau de plutonier, înapoia companiei se găseşte punctul sanitar de transport trimis de punctul
medical al batalionului. Acest automobil este destinat pentru transportul răniţilor.
În unele situaţii, rănitul cu capacitatea de mişcare păstrată poate primi din partea sanitarului
companiei sarcina de a rămîne la locul unde sunt grupaţi mai mulţi răniţi care nu se pot deplasa şi de
a semnala acest loc conducătorilor mijloacelor de evacuare care vin din spatele frontului.
Răniţii care îşi păstrează numai parţial capacitatea de mişcare, îşi aplică pansamentul şi se
adăposteşte pentru a evita o nouă rănire în punctele de adunare a răniţilor. Pentru aceste puncte se
folosesc posibilităţile de adăpostire pe care le oferă terenul (contrapantele, gropile de obuz, tranşeele,
adăpostirile acoperite etc.).
În cazul cînd comandantul de grupa observă că rănitul nu se poate deplasa către punctul
medical al batalionului, îi ordonă să se adăpostească şi să-şi aplice pansamentul şi să aştepte sosirea
sanitarului plutonului (companiei), sau dacă îndeplinirea misiunii grupei permite, comandantul grupei
poate ordona unuia dintre militari (cel mai aproape de rănit) să-1 ajute la aplicarea pansamentului, la
deplasare şi la adăpostire.
Dacă rănitul îşi pierde complet capacitatea de deplasare, ajutorarea acestuia cade în sarcina
sanitarului plutonului şi a companiei.

De cele mai multe ori răniţii cu capacitatea de deplasare pierdută nu îşi pot aplica singuri
pansamentul. Oricînd este posibil comandantul grupei trebuie să ordone militarului de lîngă rănitul
care nu se poate mişca să se apropie de acesta şi să-i dea ajutor. Uneori poate nu fi vorba de o rănire, ci
de pierderea cunoştinţei din cauza unei explozii din apropiere, din cauza îngropării cu pămînt etc., în
acest caz ajutorul reciproc simplu ca flagelarea uşoară a obrazului, deschiderea la gît şi la centură,
fricţionarea pieptului cu apă, respiraţia artificială, degajarea de pămîntul căzut pot să-1 facă să-şi
revină.

790
TEMA 16. Grupa în ofensivă.
Şedinţa 2. Exerciţiu tactic – 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Succesiunea desfăşurării activităţilor de către comandantul de grupă pentru
pregătirea şi organizarea ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul.
2. Ordinul de luptă verbal al comandantul de grupă la ofensivă din contact
nemijlocit cu inamicul.
3. Conducerea grupei în timpul acţiunilor de luptă în ofensivă din contact
nemijlocit cu inamicul.
Bibliografia: 1. AN4. RLTU ( pluton, grupă, soldat ), p.120-160.
2. „Regulamentul de luptă”, (§4), p.112-142.
1. Succesiunea de lucru a comandantului de grupă pentru pregătirea şi
organizarea ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul.
Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul poate avea loc cu sau fără regruparea
subunităţilor care au dus acţiuni de apărare sau prin înlocuirea celor aflate în contact cu inamicul.
Pentru trecerea la ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul grupa (plutonul) ocupă poziţia de
plecare la ofensivă.
Subunităţile de infanterie motorizată pentru amenajarea poziţiei de plecare la ofensivă folosesc, de
regulă, poziţiile ocupate în apărare.
Lucrările de amenajare genistică a poziţiilor de plecare la ofensivă se fac, de regulă, pe timpul
nopţii. Lucrările executate trebuie mascate pînă în zorii zilei.
TAB (ML) ocupă poziţia de tragere în spatele poziţiei de plecare la ofensivă a grupei pe poziţii
amenajate şi mascate sau după adăposturile naturale (tufăriş, lăstăriş, denivelări etc.).
Pe poziţia de plecare la atac grupa de infanterie trebuie să fie permanent gata pentru respingerea
unui atac eventual al inamicului. Comandantul de grupă organizează observarea, sistemul de foc,
numeşte un servant la armamentul de serviciu şi amenajarea genistică a poziţiei de plecare la ofensivă.
Tranşeea ocupată de grupă pentru plecarea la ofensivă se consideră concomitent şi ca
aliniamentul de atac.
Succesiunea de lucru a comandantului de grupă după primirea misiunii pentru
organizarea ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul.
Comandantul de grupă după primirea misiunii este obligat:
- să însuşească misiunea primită;
- să facă calculul timpului avut la dispoziţie;
- să analizeze situaţia;
- să ia hotărârea şi să întocmească schema;
- să execute recunoaşterea;
- să dea ordinul de luptă verbal;
- să organizeze pregătirea grupei pentru ofensivă şi se verifice personalul grupei dacă este
asigurat cu necesarul material pentru luptă şi trai;
- la ora stabilită raportează comandantului de pluton despre gătinţa grupei pentru luptă.
Comandantul de grupă însuşeşte misiunea, calculă timpul la dispoziţie şi analizează
situaţia pe timpul primirii misiunii de le comandantul de pluton.
Pe timpul însuşirii misiunii comandantul de grupă trebuie să înţeleagă:
• misiunea plutonului;
• misiunea grupei;
• misiunea grupelor vecine şi modul de cooperare;
• ora cînd trebuie să fie gata de luptă.
Calculînd timpul avut la dispoziţie comandantul de grupă trebuie să aibă în vedere:
- ora primirii misiunii;
- ora cînd trebuie să raporteze hotărârea şi să prezinte schema dispozitivului de luptă;
 792
- cînd trebuie să fie gata de luptă;
- cîte ore are pentru pregătiria luptei, urmărind să pună la dispoziţia subalternelor majoritatea
timpului pentru pregătirea lor către luptă;
La analiza situaţiei comandantul de grupă trebuie să studieze:
- natura, componenţa, situaţia şi caracterul probabil al acţiunilor inamicului; locurile de
dispunere a mijloacelor de foc;
- obiectivele inamicului care vor fi nimicite cu mijloacele eşalonului superior şi cele pe
care trebuie să le nimicească cu mijloacele sale;
- caracterul terenului, căile favorabile de acces către inamic, condiţiile de observare şi de
executare a focului, proprietăţile de protecţie şi de mascare, barajele şi obstacolele naturale şi
artificiale;
- posibilităţile de luptă a grupei şi mijloacelor date ca întărire;
- componenţa vecinilor, caracterul acţiunilor şi condiţiile de cooperare cu dînşii;
- gradul de asigurare materială, tehnică şi medicală a grupei.
- starea timpului, anotimpul, dacă se acţionează ziua sau noaptea şi cum influenţează aceşti
factori asupra desfăşurării acţiunilor de luptă.
Stabilirea şi darea misiunilor de luptă personalului grupei (hotărârea
comandantului de grupă). Schema dispozitivului de luptă.
Odată cu ocuparea poziţiei indicate de plecare la atac, comandantul de grupă organizează
observarea, siguranţa de luptă (numeşte servantul la armamentul de serviciu) şi organizează sistemul
de foc. Ulterior comandantul de grupă în urma însuşirii misiunii, calcului timpului şi analizei situaţiei
ia hotărârea la ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul care cuprinde:
- concluzia despre inamic;
- prin ce procedee nimiceşte inamicul;
- unde concentrează efortul şi cum execută manevra;
- dispozitivul de luptă adoptat - locul fiecărui militar în dispozitiv şi a TAB (ML);
- misiunile subordonaţilor şi mijloacelor date ca întărire;
- modul de realizare a conducerii pînă la începutul luptei şi pe parcursul desfăşurării
acţiunilor de luptă;
- măsurile referitoare la organizarea şi realizarea cooperării în cadrul grupei, cu mijloacele
date ca întărire şi cu vecinii;
- măsurile referitoare la asigurarea şi pregătirea în secret a acţiunilor de luptă.
După luarea hotărârii, comandantul de grupă, pentru a pune la dispoziţia personalului grupei
mai mult timp pentru pregătirea lor către ofensivă le dă preventiv misiunile de luptă.
Dînd misiunile preventive de luptă comandantul de grupă stabileşte poziţia de tragere a TAB
(ML), AG-7, RPK şi celorlalţi militari pe poziţia de plecare la atac, organizează sistemul de foc
pentru respingerea unui atac eventual al inamicului, stabileşte măsurile necesare care trebuie să fie
executate pentru pregătirea luptei (asigurare cu muniţie, întreţinerea tehnică a TAB (ML), lucrările de
amenajare genistică şi mascare.
Activităţile comandantului de grupă pe timpul executării recunoaşterii. Schema
dispozitivului de luptă.
Pentru precizarea elementelor hotărârii comandantul de grupă execută recunoaşterea pe timpul
căreia trebuie să studieze mai amănunţit şi să stabilească concret:
- limita dinainte a apărării inamicului; locul barajelor şi locurile de dispunere a mijloacelor de foc
a inamicului;
- obiectivele care vor fi nimicite cu mijloacele eşalonului superior şi forţele proprii;
- poziţia de plecare la atac a grupei, poziţiile mijloacelor de foc şi direcţiile lor de înaintare;
- numărul şi locul culoarului de trecere prin barajele inamicului;
- locurile unde sunt prevăzute trageri cu artileria şi aliniamentul de siguranţă.
După ce a precizat elementele hotărârii, comandantul de grupă întocmeşte schema
dispozitivului de luptă a grupei pe care se trec:
792
 793
- situaţia inamicului şi poziţiile mijloacelor de foc a lui;
- poziţia de plecare la ofensivă a grupei şi grupelor vecine;
- poziţiile de plecare (tragere) a TAB (ML), AG-7, RPK şi celorlalţi militari;
- misiunea plutonului;
- misiunea grupei;
- misiunile grupelor vecine;
- barajele şi culoarul de trecere;
- locul său în dispozitiv;
- semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare (fig. l).
După întocmirea schemei dispozitivului de luptă comandantul de grupă o prezintă
comandantului de pluton pentru aprobare şi raportează hotărîrea sa.

Fig. 1: Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul.

2. Ordinul de luptă verbal al comandantul de grupă la ofensivă din contact

nemijlocit cu inamicul.
După ce a fost aprobată schema dispozitivului de luptă şi hotărârea Ia ofensiva din contact
nemijlocit cu inamicul comandantul de grupă adună personalul grupei într-un loc adăpostit şi dă
ordinul de luptă verbal în care indică:
- reperele şi distanţele pînă la ele;
- situaţia inamicului, caracterul acţiunilor probabile de luptă şi posibilităţile lui;
- misiunea plutonului;
- misiunea grupei;
- misiunile grupelor vecine;
- misiunile personalului grupei şi modul de acţiune a lor;
- locul culoarului şi ordinea de trecere;
- modul de cooperare în cadrul subunităţii şi cu grupele vecine;
- consumul de muniţie pe misiuni şi etape ale luptei;
- ora cînd trebuie să fie gata de luptă;
- semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare;
- locul său în dispozitiv şi înlocuitorul la comandă.

Ordin de luptă verbal dat de comandantul Gr.lIMo. (la ofensiva din contact nemijlocit cu
inamicul, o variantă):
1. Repere _____________________________________________ .
2. Soldantul Mîndru – observator.
3. Inamicul executînd ofensiva a fost oprit de trupele proprii şi a trecut în grabă la apărare pe
aliniamentul __________________. La inamic s-a observat: ML în apropierea _____________,
RPK ______________ , AG – 7________ . În faţa limitei dinainte a apărării inamicul a reuşit să
planteze un câmp de mine antitanc şi baraje din sârmă.

793
 794
4. Pl. l I.Mo. ocupă poziţia de plecare la atac: dreapta __________ , stânga _______ , şi
atacă pe direcţia ___________________, nimiceşte subunităţile inamicului pe frontul său de atac
şi cucereşte aliniamentul: dreapta _______, stânga _________ , apoi continuă înaintarea pe direcţia
______ _.
5.Gr. 1 I.Mo. ocupă poziţia de plecare la atac: dreapta _______, stânga _____, atacă pe direcţia
_______, cu misiunea să nimicească puşca-mitralieră şi AG şi să cucerească prima tranşee a
inamicului dreapta _______, stânga ___________, apoi continuă înaintarea pe direcţia _______ ,ca
împreună cu Gr.2 I.Mo. să nimicească ML de pe poziţia _____________.
6. La dreapta atacă Gr.2I.Mo. pe direcţia ________. La stânga atacă
Gr. 3 I.Mo. pe direcţia ____________.
7. Soldatul Frunză (ochitor-operator), în timpul pregătirii de foc nimiceşte instalaţia de rachete
dirijate antitanc al inamicului care este dispusă la ___________________; pe timpul trecerii grupei
prin culoar o acoperă cu foc, ulterior urmăreşte succesul grupei pe direcţia de atac, sprijină cu
focul mitralierei acţiunea personalului, executînd foc pe deasupra, la început de pe aliniamentul
______, apoi de pe aliniamentul ____________ .
Trăgătorul cu RPK împreună cu soldaţii Brînză şi Guţu nimiceşte mitraliera inamicului
care este dispusă la __________, iar soldaţii Grosu, Tcaciuc şi trăgătorul cu aruncătorul de grenade
antitanc nimicesc AG şi trăgătorii dispuşi la _____________ .
8. Pregătirea de foc va dura 30 min. In timpul pregătirii de foc fiecare soldat urmăreşte
obiectivele care au fost nimicite. Despre ţintele noi descoperite raportaţi imediat.
9. Subunităţile noastre de pionieri vor face un culoar prin barajele inamicului în dreptul
_______ prin care va trece grupa în coloană cîte doi în urma tancului cu numărul de bord 123 pe
urmele şenilelor.
10. Gătinţa pentru luptă __________ .
11. Semnale:
a) de înştiinţare:
- atac chimic - „ GAZE!";
- atac aerian - „ VĂZDUH!".
b) de conducere:
- începutul atacului - cartuş de semnalizare de culoare verde;
- indicarea obiectivelor - cărtuş-trasor pe direcţia obiectivelor.
12. Eu mă aflu în centrul grupei, înlocuitorul la comandă - caporal Flămîndu. După darea
ordinului de luptă comandantul de grupă este obligat să verifice, dacă subordonaţii cunosc misiunile
de luptă şi semnalele stabilite, existenţa muniţiei, pregătirea ieşirii lor din tranşee, precum şi la
ajustarea echipamentului. La ora stabilită raportează comandantului de pluton despre gătinţa grupei
pentru luptă.

3. Conducerea grupei în timpul acţiunilor de luptă în ofensivei din contact

nemijlocit cu inamicul.
Conducerea grupei în timpul ocupării în ascuns a poziţiei de plecare la atac.
Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul se execută de pe poziţiile de plecare la atac.
Grupa de infanterie ocupă poziţia de plecare la atac în timpul executării regrupării forţelor din
poziţiile ocupate în apărare sau în timpul schimbării trupelor care s-au aflat în apărare.
Comandantul de grupă după ce a primit misiunea de la comandantul de pluton, conduce grupa
de infanterie în ascuns pe poziţia de plecare la atac. Militarii ocupă poziţiile de plecare în prima
tranşee în conformitate cu hotărârea comandantului de grupă, iar TAB (ML) ocupă poziţia de
tragere în linia de luptă sau în spatele grupei la o depărtare de pînă la 50 m.
Odată cu ocuparea poziţiei de plecare la atac, comandantul de grupă organizează observarea
asupra inamicului şi sistemul de foc pentru respingerea unui atac eventual al inamicului.
Organizînd sistemul de foc comandantul de grupă indică:
- aliniamentul dinainte a apărării inamicului;

794
 795
- direcţiile probabile de unde se pot aştepta atacurile prin surprindere ale inamicului;
- poziţiile ale TAB (ML), RPK, şi AG- 7 cu sectoarele lor de tragere de bază şi complementare;
- misiunile celorlalţi trăgători.
În caz de necesitate, comandantul de grupă organizează executarea lucrărilor pentru amenajarea
completă a poziţiei de plecare la atac şi mascarea. Apoi dă ordinul de luptă.
Conducerea grupei în timpul pregătirii de foc a atacului.
O dată cu începerea pregătirii de foc a atacului comandantul de grupă şi militarii din subordine
execută observarea rezultatelor focului artileriei. Fiecare militar raportează comandantului de grupă
despre obiectivele care nu au fost nimicite sau despre cele nou descoperite. Comandantul de grupă, la
rândul său raportează despre cele observate comandantului de pluton, iar în momentul stabilit deschide
foc asupra obiectivelor de pe limita dinainte a apărării inamicului.
Dacă inamicul execută contrapregătirea de foc, la ordinul comandantului de pluton grupa se
adăposteşte în tranşee sau în adăposturi, lăsînd pe poziţie observatorul şi servantul de serviciu la
puşca-mitralieră.
La darea semnalului de înştiinţare asupra pericolului atacului aerian, militarii îmbracă
mijloacele individuale de protecţie şi intră în adăpost.
Conducerea grupei în timpul plecării la atac.
La comanda comandantul de grupă „Pregătirea pentru ATAC!" sau la semnal, militarii
execută următoarele: pun baionetele la automat, încarcă automatul (puşca-mitralieră) cu un
încărcător (bandă) complet; pregătesc grenadele de mână, lopata mică şi mijloacele de protecţie
individuală; verifică ajustarea echipamentului.
Imediat după trecerea tancului peste poziţia de plecare, comandantul de grupă ordonă:
„Grupă, la atac — ÎNAINTE!". La această comandă grupa iese repede din tranşee şi cu pas viu
sau în pas alergător se deplasează în urma tancului care atacă sau fără tancuri, imediat după
exploziile proiectilelor artileriei, sprijinită de focul executat de pe TAB (ML) se deplasează spre
culoarul de trecere prin câmpul de mine (baraje).
În timpul acesta echipajul de pe TAB (ML) execută foc asupra inamicului, asigurînd astfel
trecerea grupei prin culoar şi se pregăteşte pentru deplasare spre următorul aliniament în urma
grupei.
Conducerea grupei pe timpul trecerii barajelor prin culoar.
Grupa de infanterie trece barajele din faţa limitei dinainte a apărării inamicului prin culoar.
In cazul cînd trecerea prin culoar se execută în urma tancului care atacă, grupa se deplasează pe
urma şenilelor fiind adăpostită de blindajul tancului. Pentru trecerea prin culoar comandantul de
grupă ordonă: „Grupă, prin culoar, în coloană cîte doi, după mine, fuga - MARŞ!". La această
comandă grupa de infanterie trece de la dispozitivul de luptă în trăgători la dispozitivul în coloană
cîte doi şi executînd un salt impetuos în urma tancului, trece prin culoar. Trăgătorul cu puşca-
mitralieră se deplasează în paralel cu comandantul de grupă sau în faţa lui, executînd foc asupra
inamicului. După trecerea prin culoar se dă comandă: „Grupa, pentru luptă - ÎNAINTE". La
această comandă grupa se desfăşoară cu repeziciune în linie de trăgători şi continuă înaintarea în
pas alergător sau pas viu.
Cînd culoarul prin câmpul de mine este executat cu focul artileriei, şi atacul se execută fără
tancuri, grupa de infanterie trece prin culoar sprijinită de focul artileriei, TAB (ML) şi grupele
vecine în ordinea stabilită de comandantul de pluton, în cazul acesta grupele care execută sprijinul
cu foc a grupei care se deplasează prin culoar pentru executarea precisă a focului pot să ocupe
poziţia culcat.
Imediat după trecerea barajelor prin culoar, grupele de infanterie se deplasează repede pe
direcţiile lor de atac pe linia grupelor vecine şi executînd foc asupra inamicului din mers, se
deplasează impetuos spre obiectivul de atac.
Conducerea grupei de infanterie pe timpul cuceririi obiectivului de atac.

795
 796
Obiectivul de atac al grupei constă în nimicirea forţei vii şi mijloacelor de foc ale
inamicului care se văd pe frontul de atac al acesteia. Atacul limitei dinainte a apărării inamicului se
execută fără opriri.
Cînd grupa ajunge la aproximativ 40m de limita dinainte a apărării inamicului, comandantul
de grupă dă comanda: „Grupă -pregătiţi grenadele!", iar la 30m comanda: „Grupă - cu grenade
FOC!". La această comandă militarii aruncă grenadele şi cu strigăte de „ URA!" atacă cu hotărâre,
pătrunzînd pe poziţia inamicului şi prin foc de la distanţa mică şi lupta corp la corp îl nimiceşte şi
continuă atacul fără opriri în tranşee (şanţuri de comunicaţie sau locaşuri de tragere).
În timpul atacului fiecare militar este obligat să execute observarea câmpului de luptă pentru a
descoperi şi nimici la timp inamicul care încearcă să folosească cutele şi obiectivele din teren pentru
a executa foc de la distanţă mică asupra tancului şi infanteriei care atacă.
Comandantul de grup indică TAB (ML) şi tancului prin semnale stabilite din timp ţintele
inamicului care execută foc asupra grupei. Personalul grupei, la rândul său, nimiceşte fără întârziere
mijloacele de foc antitanc ale inamicului şi ia măsurile respective pentru a nu admite îndepărtarea
grupei de la tancul care atacă.
În cazul cînd grupa primeşte misiunea să nimicească inamicul rămas în poziţia cucerită,
comandantul de grupă împarte militarii în două grupuri. Un grup se deplasează prin tranşee (şanţ de
comunicaţie) şi nimiceşte inamicul cu grenade, cu foc pumnal şi prin lupta corp la corp; barajele
întâlnite (capre şi arici) le cercetează dacă nu sunt minate, după care le aruncă afară din tranşee, iar
dacă sunt minate le distrug. Comandantul de grupă cu al doilea grup rămâne în afara tranşeei, curăţă cu
foc drumul de înaintare al acestuia, tăind inamicului căile de retragere. Dacă este necesar, pentru
nimicirea inamicului toată grupa coboară în tranşee lăsînd în afara acestea un observator.
Conducerea atacului în adâncimea apărării. Stabilirea procedeelor de deplasare.
Schimbarea direcţiei de atac. Nimicirea inamicului care atacă.
In funcţie de gradul de nimicire a inamicului pe timpul pregătirii de foc grupa de infanterie
continuă atacul fără oprire, pe jos, pe TAB (ML) sau ca desant pe tanc, după situaţie, înaintarea cu
succes, chiar a unui soldat trebuie sprijinită imediat de ceilalţi soldaţi.
Succesul obţinut se dezvoltă în adâncimea apărării inamicului, folosindu-se cît mai mult
intervalele şi golurile create în dispozitivul inamicului, învăluirea rezistenţelor şi atacul acestora în
flanc şi spate.
Dacă grupa a intrat sub focul de artilerie (aruncătoare) a inamicului, ea trebuie să iasă de sub
acesta printr-un salt impetuos înainte, folosind gropile proiectilelor şi adăpostirile naturale.
Pentru cucerirea obiectivelor unde inamicul nu opune rezistenţă organizată, grupa continuă
ofensiva, de regulă, îmbarcată pe TAB (ML) sau ca desant pe tanc. Grupele mici ale inamicului se
nimicesc cu foc executat de pe TAB (ML) sau de pe tanc.
La întâlnirea rezistenţelor organizate grupa debarcă şi desfăşurîndu-se în linie de trăgători, atacă
pe inamic din mişcare.
Sub focul intens al armamentului de infanterie, după ce debarcă de pe TAB (ML) sau de pe tanc,
înaintează prin salturi; salturile se execută om cu om, pe grupuri de 2-3 militari sau cu întreaga
grupă după puterea focului inamicului şi felul terenului.
Inamicul care împiedică înaintarea prin focul său se nimiceşte cu focul concentrat al grupei şi
prin atac hotărât. Tancurile inamicului se nimicesc cu focul AG şi grenadele antitanc.
În cazul cînd inamicul a plecat la contraatac, grupa ocupă, de regulă, un aliniament favorabil de
unde îl nimiceşte prin foc, apoi printr-un atac impetuos în cooperare cu vecinii, îl zdrobeşte definitiv.
Pe timpul respingerii contraatacului, grupa de infanterie care acţionează pe TAB (ML) sau ca desant
pe tanc execută repede debarcarea, se desfăşoară în dispozitiv de trăgători şi ocupă aliniamentul
favorabil, în acest fel dispozitivul grupei permite întrebuinţarea deplină şi cu cea mai mare
eficacitate a armamentului, se pot micşora pierderile pricinuite de focul inamicului şi se poate conduce
cu uşurinţă grupa în luptă (fig. l).

796
 797

Fig. 1: Procedeele de nimicire a inamicului care contraatacă

797
TEMA 16. Grupa în ofensivă.
Şedinţa 4. Exerciţiu tactic de front – 3 ore.
Subiecte de studiu:
1. Activităţile comandantului de grupă şi a grupei în raionul de plecare la
ofensivă. Verificarea şi raportul despre gătinţa grupei pentru luptă.
2. Conducerea grupei pe timpul deplasării spre aliniamentul de atac.
3. Precizarea obiectivului de atac a grupei şi măsurilor de cooperare.
4. Conducerea grupei pe timpul trecerii prin culoarul din barajele inamicului şi
cuceririi obiectivului de atac.
5. Conducerea grupei în timpul desfăşurării acţiunilor de luptă în adîncimea
apărării inamicului. Executarea manevrei pentru ieşirea în flanc şi spatele
inamicului.
6. Trecerea la urmărirea inamicului.

Bibliografia: 1. AN4. RLTU ( pluton, grupă, soldat ), p.120-160.

2. „Regulamentul de luptă”, (§4), p.112-142.

1. Activităţile comandantului de grupă si a grupei în raionul de plecare la

ofensivă. Verificarea si raportul despre gătinţa grupei pentru luptă.
În raionul de plecare la ofensivă comandantul de grupă este obligat:
- să stabilească locul de staţionare a TAB (ML) şi să dea indicaţii mecanicului-conducător
despre mascarea lui, să-1 înştiinţeze despre ordinea şi la ce oră să facă plinurile cu carburanţi
şi lubrifianţi;
- să indice lucrările necesare pentru executarea întreţinerii tehnice a TAB (ML);
- să organizeze observarea asupra spaţiului aerian şi să indice ordinea de deschidere a focului
asupra ţintelor aeriene ale inamicului; să organizeze amenajarea şanţului adăpost acoperit;
- să organizeze amenajarea adăpostului pentru odihna şi adăpostirea personalului grupei;
- să verifice starea armamentului, muniţiei şi mijloacele individuale de protecţie.

Dispoziţia comandantului de grupă pentru dispunerea grupei în raionul de plecare la

ofensivă (o variantă).
1. Mecanicul-conducător să parcheze TAB (ML) ____________________ (să indice unde)
şi să-1 mascheze prin aplecarea crengilor de la tufăriş. Plinurile cu carburanţi şi lucrările de
întreţinere tehnică să fie executate în conformitate cu indicaţiile tehnicianului companiei.
2. Trăgătorul cu puşca-mitralieră ocupă şi amenajează poziţia de observare _____________ (de
arătat unde) şi să fie gata de deschiderea focului asupra ţintelor aeriene ale inamicului care zboară la
înălţimi mici.
3. Militarii Guriţă şi Filip să sape şi să amenajeze şanţul adăpost acoperit aici (de arătat).
4. Militarul Sava să ajute mecanicul-conducător la efectuarea lucrărilor de mascare şi de
întreţinere tehnică a TAB (ML).
5. Militarii Petrache şi Iachim să instaleze cortul pentru odihna personalului grupei.
6. Toate lucrările să fie terminate la ora _____________."
Ulterior comandantul de grupă dirijează şi participă personal la executarea lucrărilor sus
menţionate.
După primirea misiunii de luptă de la comandantul de pluton, comandantul de grupă dă
ordinul de luptă verbal la ofensiva din mişcare.
 799
2. Conducerea grupei de infanterie motorizată pe timpul deplasării spre
aliniamentul de atac si debarcare.
Grupa de infanterie începe deplasare din raionul de plecare la ofensivă în cadrai plutonului. Pe
parcursul deplasării comandantul de grupă este obligat să urmărească semnalele date de comandantul
de pluton, iar mecanicul-conducător să respecte cu stricteţe distanţa şi viteza de deplasare stabilită.
Pe măsura apropierii către aliniamentul de atac, comandantul de grupă, la semnalul comandantului de
pluton, ordonă mecanicului-conducător să conducă TAB (ML) la locul său în dispozitivul de luptă
al plutonului şi îi indică direcţia ulterioară de deplasare.
După trecerea aliniamentului de atac, grupa de infanterie îmbarcată pe TAB (ML) precedată
de tancul dat ca întărire (sprijin), continuă deplasarea cu viteza maximă admisă de teren spre
aliniamentul de dinainte a apărării inamicului. La distanţa bătăii eficace a mijloacelor de foc
antitanc a inamicului (600-400 m), sau la aliniamentul indicat din timp de către comandantul
eşalonului superior, la semnalul dat de comandantul de pluton, grupa de infanterie execută
repede debarcarea şi continuă atacul în dispozitivul de trăgători.
Debarcarea se efectuează în ordinea următoare: după primirea semnalului „Pregătirea pentru
DEBARCARE", comandantul de grupă dă comanda mecanicului-conducător să accelereze viteza
pentru a ajunge tancul din faţă, iar pentru personalul grupei dă comanda: „Pregătirea pentru
DEBARCARE". La această comandă personalul grupei pune armele la siguranţă, le scoate din
crenele şi se pregăteşte pentru ieşirea din autovehicul. La comanda: „DEBARCAŢI!", dată de
comandantul de pluton, mecanicul-conducător micşorează viteza şi face o scurtă oprire în spatele
unei adăpostiri din teren. Personalul grupei la comanda: „DEBARCAŢI", dată de comandantul de
grupă debarcă din compartimentul de luptă (desant) al TAB (ML), se desfăşoară din mers în
dispozitivul de luptă în trăgători şi se deplasează fără oprire în pas viu sau alergător în urma tancului
care atacă şi continuă acţiunea de luptă în cooperare cu tancul, în cazul cînd tancul lipseşte, grupa de
infanterie înaintează imediat în urma exploziilor proectililor artileriei proprii spre culoarul din
barajele inamicului. In timpul acesta comandantul de grupă precizează obiectivul de atac, direcţia
ulterioară de înaintare şi ordinea de trecere prin culoar.

3. Precizarea obiectivului de atac a grupei si măsurile de cooperare.

Pe măsura apropierii grupei de infanterie către barajele dinainte a apărării
inamicului comandantul de grupă precizează obiectivul de atac, direcţia ulterioară
de înaintare şi măsurile de cooperare.
Comandantul de grupă poate preciza obiectivul de atac astfel (o variantă):
1. Reperele _______________________________ (se precizează în teren).
2. Inamicul opune rezistenţă pe pantele de sud a dealului din faţă. La inamic s-au descoperit
baraje de sârmă şi câmpuri de mine în faţa limitei dinainte a apărării.
3. Grupa noastră atacă pe direcţia ________________ cu misiunea să nimicească inamicul
care se apără în tranşee. Direcţia ulterioară de înaintare - , pomul izolat.
Trăgătorii cu puştele - mitraliere vor nimici inamicul din raza ______________.
Trecerea prin culoar de efectuat în urma tancului cu numărul 123. În timpul trecerii prin culoar
trăgătorii cu puştele - mitraliere să fie gata pentru deschiderea focului asupra ţintelor descoperite la
inamic.
4. Conducerea grupei pe timpul trecerii prin culoarul din barajele
inamicului si cuceririi obiectivului de atac.
Grupa de infanterie trece prin barajele din faţa limitei dinainte a apărării inamicului prin culoar,
în cazul cînd trecerea prin culoar se efectuează în urma tancului care atacă, personalul grupei se
deplasează pe urmele şenilelor fiind adăpostit de blindajul tancului. Pentru trecerea prin culoar
comandantul de grupă ordonă: „Grupă, prin culoar, în coloană cîte doi, după mine fuga -
MARŞ.'". La această comandă grupa de infanterie trece de la dispozitivul de luptă în trăgători la
799
 800
dispozitivul de marş în coloană cîte doi şi, executînd un salt impetuos în urma tancului, trece prin
culoar. Trăgătorul cu puşca-mitralieră se deplasează paralel cu comandantul de grupă sau în faţa lui,
executînd foc asupra ţintelor descoperite la inamic. După trecerea prin culoar comandantul de grupă
comandă: „Grupă, pentru luptă - ÎNAINTE!". La această comandă grupa se desfăşoară cu
repeziciune în trăgători şi continuă înaintarea în pas viu sau pas alergător.
Cînd culoarul prin barajele inamicului este executat cu focul artileriei şi atacul se execută fără
tancuri, grupa de infanterie trece prin culoar sprijinită de focul artileriei, TAB (ML) şi grupelor
vecine în ordinea stabilită de comandantul de pluton, în cazul acesta, grupele care sprijină cu foc
trecerea grupei prin culoar pentru executarea precisă a focului pot să ocupe poziţia culcat.
Imediat după trecerea barajelor prin culoar, grupele de infanterie se deplasează repede pe
direcţiile lor de atac pe linia grupelor vecine şi, executînd foc din mers asupra inamicului, se
deplasează impetuos spre obiectivul de atac.

Cînd grupa ajunge la 40m de limita dinainte a apărării inamicului, comandantul de grapă
dă comanda: „ Grupă, pregătiţi grenadele ", iar la distanţa de 30-20m comanda: „ Grupă, cu
grenade - FOC!". La această comandă militarii aruncă grenadele şi cu strigăte de „ URA!", atacă cu
hotărâre pătrunzînd în poziţia inamicului şi prin foc pumnal şi luptă corp la corp îl nimiceşte şi
continuă atacul fără opriri în tranşee (şanţuri de comunicaţie sau locaşuri de tragere).
5. Conducerea grupei în timpul desfăşurării acţiunilor de luptă în adâncimea
apărării inamicului. Executarea manevrei pentru ieşirea în flanc şi spatele
inamicului.
După ce a nimicit inamicul şi a cucerit obiectivul de atac grupa înaintează fără întârziere pe
direcţia indicată în strînsa cooperare cu grupele vecine.
Comandantul de grupă în timpul luptei se află, de regulă, în centrul liniei de trăgători a grupei,
în apropierea nemijlocită de el atacă trăgătorul cu puşca-mitralieră şi trăgătorul cu aruncătorul
de grenade. TAB (ML) urmează progresiunea grupei pe direcţia ei de atac, sprijină cu focul
mitralierei acţiunea acesteia, executînd foc pe deasupra şi prin intervalele cu grupele vecine.
Mecanicul-conducător conduce TAB (ML) pe câmpul de luptă de la o adăpostire la alta în
urma grupei sale la o distanţă nu mai mare de 50m, creind condiţii favorabile pentru observare şi
executarea focului asupra ţintelor inamicului.
În timpul desfăşurării acţiunilor de luptă în adâncimea apărării inamicului, la ordinul
comandantului de pluton sau din propria iniţiativă, grupa de infanterie, folosind cutele din teren, iese
repede în flancul sau spatele inamicului care opune rezistenţă, îl nimiceşte prin foc şi atac executat cu
hotărâre.
Manevra cu forţele trebuie să fie executată repede şi în ascuns. Ulterior grupa de infanterie
dezvoltă succesul obţinut în adâncimea apărării inamicului, folosind cît mai mult intervalele şi
golurile create în dispozitivul inamicului.
6. Trecerea la urmărirea inamicului.
După ce a nimicit inamicul prin foc şi manevră, grupa de infanterie fără întârziere, se îmbarcă
repede pe TAB (ML) la comanda (semnalul) comandantului de pluton şi continuă să înainteze pe
direcţia indicată.
Atunci cînd comandantul de grupă a observat retragerea inamicului, el raportează imediat
comandantului de pluton despre cele observate şi trece imediat la urmărirea acestuia pînă la capturarea
sau nimicirea lui completă. Urmărirea se execută, de regulă, cu infanteria îmbarcată pe TAB (ML) care
se deplasează repede pentru a nu permite inamicului să rupă lupta şi să ocupe apărarea pe un alt
aliniament.
Folosind cu pricepere avantajele terenului, grupa de infanterie în cooperare cu grapele vecine,
va ieşi în ascuns pe căile de retragere a inamicului pentru a-1 Iovi în flanc şi spate producîndu-i
pierderi în forţe şi mijloace sau î-l capturează.

800
 801
In cazul cînd TAB (ML) а fost scos din funcţie pe parcursul luptei, grupa de infanterie poate
să urmărească inamicul acţionînd ca desant pe tanc. Pentru îmbarcarea grupei, comandantul de
grupă conduce grupa spre tanc care face o oprire scurtă (10 sec).
Îmbarcarea se execută la comanda: „Grupă - îmbarcaţi". La această comandă militarii se
îmbarcă simultan pe cele două părţi ale tancului: comandantul grupei, trăgătorul cu puşca-mitralieră,
soldaţii 2 şi 4 - pe partea dreaptă, iar trăgătorul cu AG, soldaţii l şi 3 - pe partea stângă.
Pe timpul îmbarcării automatele şi puştile-mitraliere se ţin în mână de către fiecare militar, iar
mitralierele se dau primului militar care s-a urcat pe tanc.
Locul pe tanc al desantului:
- comandantul de grupă, trăgătorul cu aruncătorul de grenade şi trăgătorul cu puşca-mitralieră
- pe cutia blindată înapoia turelei în poziţia cea mai convenabilă;
- soldatul l - înapoia trăgătorului cu A G;
- soldatul 3 - în stânga în genunchi;
- soldaţii 2 şi 4 - în dreapta pe aripa tancului, ţinîndu-se cu mânile de mânerele de susţinere
pentru desant de pe părţile laterale ale turelei.
Atunci cînd în timpul urmăririi inamicului tancul intră în raza de acţiune a focului mitralierelor
inamicului, personalul grupei execută debarcarea şi continuă lupta în dispozitivul de trăgători, înainte
de debarcarea militarilor comandantul de grupă semnalizează comandantului de tanc şi dă comanda:
„Pregătirea pentru debarcare". La această comandă militarii se pregătesc pentru debarcare, îşi
verifică obiectele de pe ei să nu fie agăţate pe timpul săriturii, asigură armamentul şi aşteaptă
următoarea comandă.
După oprirea tancului comandantul grupei comandă: „DEBARCAREA!". La această comandă
militarii debarcă, sărind lateral şi spre înainte, după care se desfăşoară în dispozitiv de luptă, lăsînd
interval de 10m între trăgătorul cu AG şi trăgătorul cu PPK, pentru trecerea tancului, după care,
reluîndu-şi intervalele normale, continuă acţiunea de luptă în cooperare cu tancul.
Ultimul părăseşte tancul trăgătorul cu RPK, care are misiunea să asigure cu foc debarcarea
militarilor. Comandantul de grupă, acţionînd în dispozitivul de trăgători, conduce focul şi
deplasarea grupei prin comenzi şi semnale.

801
TEMA 17. Pregătirea metodică.
Şedinţa 1. Prelegere – 2 ore.
Subiecte de studiu:
1. Forma de organizare şi metodile de desfăşurare a şedinţelor la
pregătirea tactică a Gr. I.Mo.
2. Organizarea şi metodica desfăşurării exerciţiului tactic de front la
pregătirea individuală a efectivului.
3. Organizarea şi metodica desfăşurării exerciţiului tactic .
Bibliografia: 1.Manual „Pregătirea metodică a sergenţilor”

1. Forma de organizare şi metodele de desfăşurare a şedinţelor la pregătirea

tactică a personalului Gr.I.Mo.
Metodica pregătirii tactice este ştiinţa militară, care studiază: sarcinile, conţinutul, forma şi
metodele de instruire la pregătirea tactică a soldaţilor, sergenţilor, plutonierilor, ofiţerilor şi
subunităţilor.
Metodica pregătirii tactice rezolvă următoarele sarcinile:
- determină sarcinile instruirii la pregătirea tactică;
- fundamentează ştiinţific conţinutul programelor la pregătirea tactică;
- elaborează forme şi metode de instruire;
- elaborează cerinţe către baza – materială de instruire şi pregătirea ei;
- determină cerinţele către pregătirea metodică a sergenţilor, plutonierilor şi ofiţerilor care
nemijlocit petrec şedinţe la pregătirea tactică.
Instruirea tactică în subunităţi se petrece în formă de:
- exerciţii tactice de front;
- exerciţii tactice;
- tragere de luptă;
- aplicaţii tactice.
Metodele de instruire tactică a grupei şi plutonului:
- expunere;
- demonstrare;
- antrenament;
- lucrare practică în funcţia deţinută;
Expunerea se foloseşte în timpul studierii teoretice a articolelor din regulamentul de luptă şi alt
material. În timpul expunerii conducătorul şedinţei expune (povesteşte) pe scurt materialul teoretic.
Expunerea, de regulă, se combină cu alte metode (demonstrare).
Demonstrarea se foloseşte pentru formarea la subordonaţi imaginii conţinutului subiectului de
studiu, îndeplinirii procedeului de luptă etc.
Esenţa acestei metode e în demonstrarea exemplară de către comandant (grupa) a procedeului de
luptă. Demonstrarea pe larg se foloseşte la exerciţiile tactice de front.
Antrenamentul este metoda principală de instruire a personalului la exerciţiile tactice de front.
Esenţa acestei metode este în repetarea multiplă a procedeului sau acţiunii de luptă pentru
perfecţionarea şi întărirea dibăciei şi deprinderilor.
Lucrarea practică se foloseşte, de regulă, la exerciţiile tactice şi tragerea de luptă a grupei
(plutonului), cu scopul de a perfecţiona deprinderile deja căpătate la exerciţiile tactice de front.
Esenţa acestei metode este în îndeplinirea practică de către subordonaţi a obligaţiilor în luptă
conform funcţiei deţinute.
Lucrarea practică relevează gradul de închegare a grupei (plutonului) şi de asemenea nivelurile de
pregătire a comandanţilor, capacitatea de a conduce subunitatea în condiţii complicate a situaţiei de
luptă.
 803

2. Organizarea şi metodele desfăşurării a exerciţiului tactic de front la

pregătirea individuală.
Instruirea soldaţilor la exerciţiul tactic de front execută comandantul de grupă sub conducerea
comandantului de pluton.
Pregătirea către şedinţa include:
- determinarea (precizare) datelor iniţiale;
- elaborarea planului – didactic pentru petrecerea şedinţei;
- pregătirea personală a comandantului de grupă şi subordonaţilor;
- pregătirea locului (raionului) de instruire şi mijloacele de asigurare materială.
Datele iniţiale pentru pregătire şedinţei sînt:
- tema;
- scopurile instruirii şi scopurile educaţionale;
- subiectele de studiu;
- durata şedinţei;
- locul desfăşurării şedinţei.
Tema, subiectele de studiu, durata şedinţei este (sunt) determinate de programa pregătirii de luptă
şi se concretizează în orarul şedinţelor.
Scopul şi locul petrecerii şedinţei stabileşte comandantul de pluton.
Pentru însuşirea mai calitativă a subiectelor este necesar ca la o şedinţă de 2-3 ore să se însuşească
nu mai mult de 2 -3 subiecte de studiu.
După determinarea datelor iniţiale, comandantul de grupă (pluton) elaborează planul - didactic
al şedinţei în care trebuie să fie inclus:
- tema şedinţei;
- forma şedinţei şi timpul petrecerii (ziua, noaptea);
- scopurile didactice (de învăţămînt şi educaţional);
- durata şedinţei;
- locul desfăşurării şedinţei;
- bibliografia (regulamente, materiale didactice);
- asigurarea materială;
- subiectele de studiu şi timpul necesar pentru însuşirea lor;
- conţinutul şi metodica de predare;
- acţiunile aşteptate de la subordonaţi;
- schema acţiunilor.
Planul – didactic se aprobă de comandantul de pluton.
Petrecerea şedinţei
La şedinţă în cîmp , personalul iese echipat cu armament individual (conform statelor)
comandantul de pluton înainte de începerea şedinţei primeşte raportul de la comandanţii de grupe
despre prezenţa personalului şi gătinţii pentru şedinţa după ce, verifică:
- exteriorul personalului şi echipamentul;
- prezenţa mijloacelor materiale pentru petrecerea şedinţei.
Apoi, pune sarcina comandanţilor de grupă pentru deplasarea în raionul de instrucţie se determină
timpul pentru deplasare.
Primind sarcina, comandanţii de grupă deplasează grupele în raionul indicat şi în corespundere cu
planul aprobat perfecţionează subiectele tactice anterior trecute, legate de conducerea la marş,
acţiunile la semnalele de înştiinţare şi atacului prin surprindere al inamicului.
La sosirea în raionul de instruire, comandantul de grupă aliniază grupa într-un rînd şi anunţă
tema, scopurile şi subiectele de studiu, introduce personalul în situaţia tactică şi începe însuşirea
primului subiect de studiu.
Însuşirea subiectului de studiu comandantul grupei începe cu o lămurire scurtă (1- 2 minute) a
conţinutului subiectului de studiu, apoi exemplar demonstrează procedeul sau acţiunea în întregime.
După terminarea demonstrării în întregime , el anunţă ordinea însuşirii subiectului.
803
 804
Instruirea se începe cu îndeplinirea procedeelor sau acţiunilor pe etape. Comandantul de grupă
pe rînd instruieşte pe fiecare soldat, înlăturînd neajunsurile depistate.
Instruirea se petrece după principiu „ Îl instruiesc pe unul – se instruiesc toţi”.
După însuşirea primului subiect pe etape, comandantul trece la antrenament în întregime a
procedeului sau acţiunii.
În aşa succesiune comandantul de grupă însuşeşte cu subordonaţii şi celelalte subiecte de studiu.
După finisarea şedinţei, comandantul de grupă petrece bilanţul la care anunţă notele fiecărui
soldat şi dă indicaţii pentru înlăturarea neajunsurilor depistate, anunţă militarii care s-au evidenţiat
şi cei mai pasivi.

3. Organizarea şi metodica desfăşurării exerciţiului tactic.

Exerciţiile tactice se petrec cu grupă şi plutonul pentru o închegare mai perfectă. Toate subiectele
de studiu se însuşesc într-o situaţie tactică unică.
Conducătorul exerciţiilor tactice cu grupa este comandantul de pluton.
Exerciţiile tactice se petrec de regulă cu tehnica de luptă pe un timp de 24 de ore (5 -7 ore – ziua,
3 – 4 ore – noaptea sau invers).
Pregătirea exerciţiilor tactice cu grupa şi plutonul se petrece la fel ca şi la exerciţii tactice de front
numai că conţinutul acestei pregătiri are nişte particularităţi.
Petrecerea şedinţei:
În dependenţă de temă şi dispunerea subunităţii, exerciţiul tactic poate începe nemijlocit cu
punctul de dispunere permanentă sau în raionul iniţial.
Cu sosirea în raionul de instruire, comandantul de pluton introduce comandantul de grupă în
situaţia tactică şi i se acordă timp pentru dispunerea grupei în raionul iniţial (la poziţie) în
conformitate cu situaţia tactică.
După verificarea corectitudinii dispunerii grupei de întărire şi mijloacelor în raionul (locul) indicat
şi organizarea siguranţei, observării şi înştiinţării , comandantul de pluton cheamă comandanţii de
grupă şi în teren (pe hartă, schemă sau macheta terenului) dă ordinul de luptă, indicaţii pentru
cooperare şi asigurarea acţiunilor de luptă.
La timpul stabilit, comandantul plutonului ascultă raportul grupei , referitor la gătinţa grupei
pentru îndeplinirea misiunii, după ce conducătorul de semnalul pentru începerea acţiunilor practice
în conformitate cu hotărîrea comandantului de grupă.
După însuşirea subiectelor de studiu, comandantul de pluton petrece bilanţul şedinţei şi anunţă
nota pentru grupă.
Nota grupei este compusă din:
- nota concordanţei acţiunilor grupei;
- nota pentru acţiunile comandantului de grupă.
Tragerea de luptă se petrece , de regulă, la finele etapei de pregătire a grupei (plutonului).
Tragerea de luptă se petrece pe una din temele pregătirii tactice (ofensiva, apărarea etc.) atît ziua cît
şi noaptea şi include:
- pregătirea pentru tragerea de luptă;
- petrecerea tragerii de luptă;
- bilanţul şi nota.
Nota generală pentru grupa:
- nota pentru acţiunile tactice;
- nota pentru lovire ţintelor.

804
Topografia
militară
 806

TEMA: 1. Orientarea în teren fără hartă.

SUBIECTE DE STUDIU:

l .Esenţa orientării. Determinarea părţilor orizontului.

2.Alegerea punctelor de reper. Indicarea obiectivelor faţă de reper.

1. Orientarea în teren
Esenţa orientării.
Orientarea în teren consta în determinarea punctelor cardinale şi a punctului de staţie în
raport cu detaliile înconjurătoare de planimetrie şi de relief, alegerea direcţiei necesare pentru
deplasare şi menţinerea ei în timpul deplasării. La baza orientării stă priceperea de a alege în teren
reperele şi folosirea lor în calitate de faruri care indică direcţiile, punctele şi hotarele necesare. Ca
reper poate servi orice obiect, care atrage imediat atenţia la privirea spre teren conform
posibilităţilor, reperele se aleg uniform în sensul frontului şi în adâncime pentru a asigura mai exact
şi mai rapid indicarea ţintei care a apărut în orice loc. Reperele stabilite se selectează de la dreapta
spre stânga şi pe hotare — de la sine în direcţia inamicului.
Determinarea părţilor orizontului.
Punctele cardinale se stabilesc cu ajutorul busolei, corpurilor cereşti şi semnelor detaliilor.
Pentru stabilirea direcţiilor spre punctele cardinale e deajuns să se cunoască doar o singură direcţie
— spre nord. Dacă ea se cunoaşte, atunci la dreapta va fi est, la stânga vest, iar în partea opusă nor-
dului — sudul.
Pentru stabilirea punctelor cardinale cu ajutorul busolei, trebuie să se ţină busola orizontal şi,
lăsând în jos acul, să se întoarcă busola astfel ca vârful de nord al acului magnetic să coincidă cu
diviziunea zero a scării. La o astfel de poziţie a busolei, literele N, S, E, V de pe scară vor co-
respunde cu direcţia nordului, sudului, estului şi vestului.
Cu ajutorul soarelui şi ceasului, punctele cardinale se stabilesc în următorul mod: ceasul se
ţine orizontal astfel ca acul ceasului să fie orientat spre Soare ; unghiul dintre acul ceasului şi
direcţia din centrul cadranului spre cifra 1 se va împărţi în două. Linia care împarte acest unghi în
două părţi va indica direcţia spre Sud.
Punctele cardinale se pot stabili, de asemenea, cu ajutorul Stelei Polare. Ea totdeauna se
află la nord şi se caută după constelaţia Ursa Mare.
La stabilirea punctelor cardinale cu ajutorul detaliilor, e necesar să se cunoască următoarele:
— muşuroaiele de furnici se află de regulă, la sudul copacilor, buturugilor, tufarilor din
apropiere ; partea de sud a muşuroaielor e mai puţin înclinată decât cea de nord ;
— muşchii şi lichenele acoperă tulpinile copacilor, pietrele, stânci, construcţiile vechi de lemn
din partea de nord;
potecile împart, de regulă, masivele mari de pădure, aproape strict pe linia nord-sud şi est-
vest;

806
 807

— pe plăcile de lemn ale stâlpilor înfipţi la intersecţiile potecilor din pădure, sectoarele se
numerotează de la vest spre est (din stânga spre dreapta). Cifrele cu numere mai mici se află la
nord-vest şi nord-est, iar cu numere mai mari — Ia sud-vest şi sud-est

2.Alegerea punctelor de reper. Indicarea obiectivelor faţă de reper.

Limitele sectorului de observare (dreapta, stânga) se stabilesc prin repere sau azimut şi
trebuie, pe cât posibil, să se intersecteze pe limita dinainte a dispozitivului trupelor proprii cu ale

807
 808

posturilor de observare vecine.

În adâncime, sectorul de observare se împarte în zone, delimitate prin linii convenţionale,
astfel (Fig. 14.):
- zona apropiată, cuprinde poţiunea de teren în care obiectivele (personalul şi tehnica de
luptă, lucrările genistice, precum şi detaliile de planimetrie) pot fi văzute clar cu ochiul liber;
- zona mijlocie, cuprinde porţiunea de teren dintre linia cea mai îndepărtată a zonei apropiate
şl până unde observatorul poate recunoaşte cu ochiul liber siluetele tehnicii de luptă, formele
copacilor şi caselor;
- zona îndepărtată, cuprinde porţiunea dintre linia cea mai îndepărtată a zonei mijlocii şi
până la limita vizibilităţii ce poate fi acoperită cu ajutorul aparatelor de observare din înzestrare.
Când terenul limitează posibiltătile de observare în adâncime, sectorul nu se mai împarte în
zone.
Când situaţia impune, postul de observare (observatorul) execută observarea circulară a
spaţiului terestru şi aerian, fără a i se stabili sector de observare.

808
 809

TEMA: 1. Orientarea în teren fără hartă.

ŞEDINŢA 2.

SUBIECTELE DE STUDIU

l. Orientarea în teren după azimut.

2.Determinarea azimutului detaliilor din teren.
3.Ordinea deplasării în teren după azimut.

l. Orientarea în teren după azimut.

Orientarea în teren constă în determinarea punctelor cardinale şi a punctului de staţie în raport
de detaliile înconjurătoare de planimetrie şi relief.
După cum este cunoscut, în afară de punctele cardinale est, vest, sud, nord se mai folosesc şi
puncte intermediare cu : nord-est, nord-nord-est ş.a. aşa cum se indică în fig. 1.1.
Prin noţiunea de ,.punct de staţie se înţelege locul pe care îl ocupă în teren, la un moment dat,
un militar, o maşină de luptă sau o subunitate.
Precizarea punctului de staţie se formează prin antrenamente repetate executate în condiţii
variate, pe timp de zi şi de noapte, precum şi în condiţii de vizibilitate redusă (ploaie, ninsoare, ceaţă,
praf. fum de mascare etc).

Fig. 1.1 — Punctele cardinale

Pe timpul de luptă se ivesc situaţii în care militarii trebuie sa determine punctele cardinale în
oricare punct de staţie s-ar găsi.
Principalele mijloace cu ajutorul cărora se determină punctele cardinale sînt următoarele :
a) Cu busola. Se deblochează acul magnetic al busolei şi se roteşte aceasta în plan orizontal,
pînă cînd vîrful acului care reprezintă nordul va coincide cu gradaţia zero de pe cadran. Literele N, S,
E, "V de pe cadran vor indica direcţiile spre punctele cardinale respective (fig. 1.2).

809
 810

fig. 1.2 — Orientarea în teren cu busola

b) După Steaua Polară. Steaua Polară se găseşte pe prelungirea imaginară a dreptei care trece
prin ultimele stele (roţi) ale Carului Mare, la aproximativ de 5 ori distanţa dintre roţi şi face parte din
constelaţia Carului Mic (fig. 1. 3). Direcţia spre ea indică nordul.

810
 811

c) După Soare şi ceas. Se ţine ceasul în plan orizontal şi se roteşte pînă ce indicatorul orar se
îndreaptă pe direcţia Soarelui. Bisectoarea unghiului format de indicatorul orar şi linia care trece prin
cifra 12 de pe cadran indică direcţia sud (fig. 1.4).

Fig. 1.4 — Orientarea în teren după Soare şi ceas

Fig. 1.5 — Orientarea în teren după elemente ale acestuia : altarele bisericilor, muşchii
copacilor etc.

811
 812
2.Determinarea azimutului detaliilor din teren.
Determinarea azimutului magnetic este o operaţie curentă, care se face cu ocazia pregătirii
pe hartă a datelor necesare executării deplasării în teren după azimut.
După ce s-au fixat, pe hartă, punctul de plecare şi cel de sosire, precum şi punctele de
frântură ale itinerarului de deplasare, acestea se unesc între ele cu ajutorul unei rigle şi al unui
creion bine ascuţit, trasînd astfel pe hartă itinerarul în cauză, respectiv direcţiile de deplasare de la
un reper la altul.
Urmează apoi determinarea azimutului magnetic al acestor direcţii. Pe hărţile topografice
militare, pe care este trasat caroiajul rectangular (kilometric), este mai uşor să se măsoare mai întîi
orientările, ca apoi acestea să fte transformate în azimute magnetice. După cum se ştie, orientarea
(6) este unghiul format dintre direcţia nord a liniei verticale de caroiaj şi direcţia spre un detaliu
considerat de pe hartă ; acest unghi se măsoară (ca şi azimutul, în sensul acelor ceasornicului, de la
0° Ia 360° sau de la 0° la 400°). Legătura dintre azimutul magnetic (A,„) şi orientare se exprimă
cu ajutorul relaţiei A,„ =8 — (D,„ — y), în care 8 este orientarea măsurată pe hartă, iar D,„
(declinaţia magnetică) şi y = convergenţa meridianelor, care se deduc din textul situat în stînga jos
din afara cadrului hărţii.
Declinaţia magnetică (D,„), ca şi convergenţa meridianelor (6), poate fi estică sau vestică (fig.
2).

Fig. 2. — Declinaţia magnetică, convergenţa meridianelor, poziţia meridianului geografic

faţă de caroiajul rectangular al unei hărţi şi modul de deducere a orientării (G). a azimutului
magnetic (Am) şi geografic (Ag)

812
 813

3. Ordinea deplasării în teren după azimut.

Esenţa deplasării după azimut constă în iscusinţa de a găsi şi menţine cu ajutorul busolei
a direcţiei indicate. Pentru aceasta e necesar de a cunoaşte datele pentru deplasare —
azimuturile magnetice de la un reper la altul şi distanţa dintre repere. De obicei, comandantul
plutonului indică comandantului grupei datele pentru deplasare. De asemenea, în acelaşi timp cu
darea misiunii îi înmânează şi schema itinerarului sau tabelul azimuturilor. Cîteodată aceste date
sunt pregătite de însuşi comandantul grupei.
Deplasarea după azimuturi se efectuează atât pe jos, cît şi cu autovehicului. Modul de
deplasare pe jos după azimut va fi examinat după modelul indicat pe schemă.
în punctul iniţial al itinerarului (primul reper Nisporeni) se stabileşte cu ajutorul busolei
azimutul direcţiei de la Nisporeni spre Vad (reperul al doilea), adică 34°. Orientând busola se
vizează prin gaură şi cătare în
faţă şi se observă în teren un oarecare obiect care se află srict pe această direcţie.
Aceasta va fi un reper intermediar sau secundar care se va folosi în continuare pentru
menţinerea direcţiei. Se începe deplasarea spre acest reper, calculându-se concomitent paşii dubli.
în exemplul nostru, pe primul sector de cale, în calitate de reper intermediar (secundar) poate fi
ales un tufar separat. Ajungând până la el, din nou se stabileşte cu ajutorul busolei direcţia
deplasării spre reperul al doilea conform aceluiaşi azimut 34 ca şi în punctul iniţial. Pe această
direcţie se observă următorul reper intermediar (de exemplu o grămadă de pietre) şi se continuă
deplasarea spre el şi aşa mai departe până se va trece distanţa dată (633 de dubli paşi) de la primul
reper (Nisporeni) până la reperul al doilea (Vad).
La reperul al doilea, indicatorul cătare se deplasează Ia o nouă diviziune ce corespunde
azimutului magnetic pentru reperul al treilea, direcţia de la vad până la întretăierea potecii cu alta,
adică cu 12°, apoi se repetă aceleaşi acţiuni ca şi în timpul deplasării spre reperul al doilea. Astfel,
deplasarea după azimut se efectuează prin treceri succesive de la un reper ia altul folosindu-se pe
parcurs reperele intermediare. Dacă direcţia deplasării coincide cu detaliul, care este dispus într-o
linie dreaptă (linia de transmisiuni, poteca, malul canalului, şanţul, etc.), deplasarea se efectuează
de-a lungul lui şi rămâne doar de a socoti paşii dubli.
Deplasarea după azimut cu autovehiculul. în calitate de repere pe itinerarele de deplasare
trebuie să fie alese astfel de obiecte care lesne vor fi văzute nemijlocit din autovehicul: înălţimi,
păduri separate, localităţi, intersecţii şi cotituri bruşte ale drumurilor, poduri, pasaje de nivel, etc.
E raţional de a stabili repere la distanţe de 15—29 min. de deplasare (10—15 km). Datele
pentru deplasare se încadrează în schema, care, în comparaţie cu schema de deplasare pe jos, se
deosebeşte prin parametri, distanţe mărite care se exprimă nu prin paşi, ci în kilometri. în afară de
aceasta, pe schema itinerarului e raţional de a indica amănunţit caracterul şi configuraţia
drumurilor adiacente itinerarului, reperele caracteristice de-a lungul itinerarului şi din părţile
laterale ale lui şi alte amănunte care ar putea înlesni orientarea pe drum fără a schimba viteza de
deplasare.
La punctul iniţial al itinerarului se notează indicele vitezometrului, cu ajutorul busolei se
stabileşte azimutul deplasării, în direcţia deplasării se controlează reperul secundar şi se începe
deplasarea. Pe parcursul drumului se confruntă corespunderea deplasării cu reperele marcate pe
schemă, cu reperele din părţile laterale ale itinerarului reprezentate pe schemă, precum şi cu
reperele intermediare. La apropierea de cotitură e necesar să se micşoreze întrucâtva viteza de
deplasare, să se recunoască reperul pe care e reprezentat cotitura itinerarului şi, dacă locul şi
direcţia cotiturii nu trezesc îndoieli, se face cotitura şi se continuă deplasarea fără a opri auto-
vehiculul. La ieşirea într-un nou teren, se va verifica azimutul direcţiei deplasării după busolă.
La aceasta trebuie de ţinut cont, că în timpul deplasării în autovehicul, indicii busolei pot fi
incorecţi din cauza influenţei câmpului magnetic al autovehiculul. Greşelile pot fi până la 10—
15°. De aceea, în caz de necesitate de a preciza azimutul direcţiei deplasării de mai departe,
trebuie de ieşit din autovehicul şi de îndepărtat de el la 30—40 m.
Ocolirea obstacolelor. în timpul stării de luptă pe itinerarul deplasării

813
 814
nu rareori se pot întâlni nu numai obstacole naturale, ci şi artificiale (câmpuri minate,
grămezi în păduri, etc), pe care e mai uşor să le ocoleşti decât să le învingi. Ocolirea obstacolelor
se efectuează astfel: pe partea opusă a obstacolului, exact după direcţia deplasării se observă un
oarecare obiect de pe teren şi din ochi se stabileşte distanţa : se socoate distanţa traversată până la
punctul de oprire în faţa obstacolului, iar după aceea, ocolind obstacolul, se iese spre obiectul
observat de partea opusă a obstacolului; instalându-se lângă acest obiect, se adaugă la distanţa
traversată până la punctul de oprire lăţimea măsurată a obstacolului şi, stabilind cu ajutorul
busolei direcţia căii de mai departe, se continuă deplasarea.

814
815

815
 816

TEMA: 1. Orientarea în teren fără hartă.

ŞEDINŢA 3.

SUBIECTELE DE STUDIU
1 . Ordinea deplasării după azimut în teren a militarilor singulari şi ocolirea obstacolilor.
2. Ordinea deplasării după azimut în componenţa GrIMo, respectarea direcţiei indicate, distanţei
şi ocolirea obstacolilor.

1 . Ordinea deplasării după azimut în teren a militarilor singulari.

Esenţa deplasării după azimut constă în iscusinţa de a găsi şi menţine cu ajutorul busolei a
direcţiei indicate. Pentru aceasta e necesar de a cunoaşte datele pentru deplasare — azimuturile
magnetice de la un reper la altul şi distanţa dintre repere. De obicei, comandantul plutonului
indică comandantului grupei datele pentru deplasare. De asemenea, în acelaşi timp cu darea
misiunii îi înmânează şi schema itinerarului sau tabelul azi-muturilor. Cîteodată aceste date sunt
pregătite de însuşi comandantul grupei.

816
 817
Deplasarea după azimuturi se efectuează atât pe jos, cît şi cu autovehicului. Modul de
deplasare pe jos după azimut va fi examinat după modelul indicat pe schemă.
În punctul iniţial al itinerarului (primul reper Nisporeni) se stabileşte cu ajutorul busolei
azimutul direcţiei de la Nisporeni spre vad (reperul al doilea), adică 34°. Orientând busola se
vizează prin gaură şi cătare în
Faţă şi se observă în teren un oarecare obiect care se află srict pe această direcţie.
Aceasta va fi un reper intermediar sau secundar care se va folosi în continuare pentru
menţinerea direcţiei. Se începe deplasarea spre acest reper, calculându-se concomitent paşii
dubli. În exemplul nostru, pe primul sector de cale, în calitate de reper intermediar (secundar)
poate fi ales un tufar separat. Ajungând până la el, din nou se stabileşte cu ajutorul busolei
direcţia deplasării spre reperul al doilea conform aceluiaşi azimut 34 ca şi în punctul iniţial. Pe
această direcţie se observă următorul reper intermediar (de exemplu o grămadă de pietre) şi se
continuă deplasarea spre el şi aşa mai departe până se va trece distanţa dată (633 de dubli paşi)
de la primul reper (Nisporeni) până la reperul al doilea (vad).
La reperul al doilea, indicatorul cătare se deplasează ia o nouă diviziune ce corespunde
azimutului magnetic pentru reperul al treilea, direcţia de la vad până la întretăierea potecii cu
alta, adică cu 12°, apoi se repetă aceleaşi acţiuni ca şi în timpul deplasării spre reperul al doilea.
Astfel, deplasarea după azimut se efectuează prin treceri succesive de la un reper ia altul
folosindu-se pe parcurs reperele intermediare. Dacă direcţia deplasării coincide cu detaliul, care
este dispus într-o linie dreaptă (linia de transmisiuni, poteca, malul canalului, şanţul, etc.),
deplasarea se efectuează de-a lungul lui şi rămâne doar de a socoti paşii dubli.
Ocolirea obstacolelor. În timpul stării de luptă pe itinerarul deplasării nu rareori se pot
întâlni nu numai obstacole naturale, ci şi artificiale (câmpuri minate, grămezi în păduri, etc), pe
care e mai uşor să le ocoleşti decât să le învingi. Ocolirea obstacolelor se efectuează astfel: pe
partea opusă a obstacolului, exact după direcţia deplasării se observă un oarecare obiect de pe
teren şi din ochi se stabileşte distanţa : se socoate distanţa traversată până la punctul de oprire în
faţa obstacolului, iar după aceea, ocolind obstacolul, se iese spre obiectul observat de partea
opusă a obstacolului; instalându-se lângă acest obiect, se adaugă la distanţa traversată până la
punctul de oprire lăţimea măsurată a obstacolului şi, stabilind cu ajutorul busolei direcţia căii de
mai departe, se continuă deplasarea.

2. Ordinea deplasării după azimut în componenţa GrIMo, respectarea direcţiei indicate,

distanţei şi ocolirea obstacolilor.
Deplasarea după azimut în componenţa GrIMo cu autovehiculul. În calitate de repere pe
itinerarele de deplasare trebuie să fie alese astfel de obiecte care vor fi văzute nemijlocit din
autovehicul: înălţimi, păduri separate, localităţi, intersecţii şi cotituri bruşte ale drumurilor,
poduri, pasaje de nivel, etc.
E raţional de a stabili repere la distanţe de 15—29 min. de deplasare (10—15 km). Datele
pentru deplasare se încadrează în schema, care, în comparaţie cu schema de deplasare pe jos, se
deosebeşte prin parametri, distanţe mărite care se exprimă nu prin paşi, ci în kilometri. În afară
de aceasta, pe schema itinerarului e raţional de a indica amănunţit caracterul şi configuraţia
drumurilor adiacente itinerarului, reperele caracteristice de-a lungul itinerarului şi din părţile
laterale ale lui şi alte amănunte care ar putea înlesni orientarea pe drum fără a schimba viteza de
deplasare.
La punctul iniţial al itinerarului se notează indicele vitezometrului, cu ajutorul busolei se
stabileşte azimutul deplasării, în direcţia deplasării se controlează reperul secundar şi se începe
deplasarea. Pe parcursul drumului se confruntă corespunderea deplasării cu reperele marcate pe
schemă, cu reperele din părţile laterale ale itinerarului reprezentate pe schemă, precum şi cu
reperele intermediare. La apropierea de cotitură e necesar să se micşoreze întrucâtva viteza de
deplasare, să se recunoască reperul pe care e reprezentat cotitura itinerarului şi, dacă locul şi
direcţia cotiturii nu trezesc îndoieli, se face cotitura şi se continuă deplasarea fără a opri auto-
vehiculul. La ieşirea într-un nou teren, se va verifica azimutul direcţiei deplasării după busolă.

817
 818
La aceasta trebuie de ţinut cont, că în timpul deplasării în autovehicul, indicii busolei pot fi
incorecţi din cauza influenţei câmpului magnetic al autovehiculul. Greşelile pot fi până la 10—
15°. De aceea, în caz de necesitate de a preciza azimutul direcţiei deplasării de mai departe,
trebuie de ieşit din autovehicul şi de îndepărtat de el la 30—40 m.
Ocolirea obstacolelor. În timpul stării de luptă pe itinerarul deplasării nu rareori se pot
întâlni nu numai obstacole naturale, ci şi artificiale (câmpuri minate, grămezi în păduri, etc), pe
care e mai uşor să le ocoleşti decât să le învingi. Ocolirea obstacolelor se efectuează astfel: pe
partea opusă a obstacolului, exact după direcţia deplasării se observă un oarecare obiect de pe
teren şi din ochi se stabileşte distanţa : se socoate distanţa traversată până la punctul de oprire în
faţa obstacolului, iar după aceea, ocolind obstacolul, se iese spre obiectul observat de partea
opusă a obstacolului; instalându-se lângă acest obiect, se adaugă la distanţa traversată până la
punctul de oprire lăţimea măsurată a obstacolului şi, stabilind cu ajutorul busolei direcţia căii de
mai departe, se continuă deplasarea.

818
 819

TEMA: 2. Hărţile topografice.

ŞEDINŢA Nr.1

SUBIECTE DE STUDIU:

1. Definirea hărţii topografice.

2. Sisteme de coordonate arătate pe hartă.
3. Cadrului hărţii şi a inscripţiilor exterioare ale acesteia
1. Noţiuni generale despre hărţile topografice şi semnele convenţionale

Nevoia oamenilor de a studia în detaliu terenul, fără o deplasare la faţa locului, a stimulat
ideea realizării imaginii acestuia sub forma unui document grafic cu reprezentări mai mult sau mai
puţin prin simboluri.
Cu timpul, modul de reprezentare a terenului s-a perfecţionat, a devenit metric şi documentul
realizat a fost denumit hartă topografică. Dar ce se înţelege, în definitiv, prin hartă topografică ?
HARTA TOPOGRAFICA este reprezentarea amănunţită, convenţională, în plan orizontal,
într-o anumită proiecţie cartografică, a suprafeţei terestre sau a unei părţi din ea, generalizată şi
micşorată conform unei anumite scări de proporţie.
Bogatul conţinut de detalii, precizia cu care acestea sînt dispuse, aspectul expresiv şi plăcut al
reprezentării lor fac din hărţile topografice mijloace eficiente Ia îndemîna omului modern. Astfel, ele
pot fi folosite cu succes pentru studierea detaliată a suprafeţei terestre, efectuarea diferitelor
măsurători şi calcule necesare materializării la teren a unor proiecte tehnice şi concepţii de luptă,
indicarea poziţiei obiectivelor, executarea tragerilor, orientarea şi deplasarea în teren etc.
Prin reprezentarea convenţională trebuie să se înţeleagă că pe harta topografică sînt redate
detaliile de pe suprafaţa terestră inclusiv elementele de infrastructură, prin semne convenţionale şi nu
prin imaginea reală a acestora.
Semnele convenţionale sînt însoţite de inscripţii formate din litere şi cifre care aduc un plus
de informaţie cantitativă asupra detaliilor reprezentate, Ia care se adaugă denumirile geografice ale
aşezărilor umane, zonelor de teren sau obiectivelor industriale, agricole, culturale etc.
Pot fi realizate şi combinaţii între elementele de bază ale reprezentării convenţionale a
terenului şi imaginea fotografică a acestora. Astfel de combinaţii poartă numele de FOTOHĂRŢI.

Reprezentarea detaliilor terenului în plan se face după forma lor, dacă dimensiunile acestora,
reduse la scara hărţii, îşi păstrează aspectul sau aliura. In caz contrar, redarea în plan se face prin
semne convenţionale specifice scării respective. Aceste semne se dispun pe proiecţia centrului sau
axelor de simetrie ale detaliilor respective.
Pe hărţile topografice, în general, nu sînt trecute acele obiective şi informaţii ce ar putea duce
la deconspirarea unor secrete de stat.
Reprezentarea în plan se referă la faptul că detaliile din teren sînt reprezentate în planul hărţii
prin proiecţia lor ortogonală. Plecîndu-se de la acest plan, terenul poate fi reprezentat şi spaţial, fie
aparent (prin : umbriri corespunzătoare, culori complementare pentru vederea stereoscopică,
striaţiuni pe o folie plastică dispusă pe harta obţinută într-un anumit mod pentru vederea binocular-
spaţială), fie real (hărţi topografice în relief din material plastic, ipsos, ceramică ete.).
Reprezentarea într-o proiecţie cartografică a hărţii topografice este impusă de faptul că
suprafaţa terestră fiind curbă nu poate fi reprezentatei pe un plan fără discontinuităţi şi deformări.

819
 820

Fig. 2.1 — Reprezentarea suprafeţei terestre în plan prin proiectarea a«estuia pe: a — un con ;
b — un cilindru ; c — un plan ; d — un poliedru

Proiectarea constă în găsirea unei corespondenţe biunivoce între suprafaţa curbă a Pămîntului
şi planul hărţii care poate fi o suprafaţă plană sau care, prin desfăşurare, duce la un plan, ca de
exemplu : conul, cilindrul, poliedrul etc. (fig. 2.1). Corespondenţa se realizează prin impunere
îndeplinirii anumitor cerinţe.
Pentru hărţile necesare măsurării cu precizie a unghiurilor (pentru orientarea în teren sau
pentru tragerile de artilerie) una dintre cerinţe se referă la faptul că prin proiectare unghiurile din
teren să rămînă neschimbate pe hartă. O asemenea proiecţie cartografică se numeşte proiecţie
conformă.

820
 821

Hărţile separate, care trebuie asamblate pentru a reprezenta zone mari de interes, trebuie să
îndeplinească şi cerinţa de racordare a acestora în porţiunile adiacente, fără a schimba radical
sistemul lor de coordonate. O astfel de proiecţie cartografică care satisface simultan celo două cerinţe
amintite şi care a fost adoptată şi de armata noastră după al doilea război mondial este proiecţia
cilindrică transversală conformă Gaus-Krilger (fig. 2.2).

Fig.- 2.2 — Principiul de reprezentare a terenului în proiecţia cilindrică transversală conformă

Gauss-Kruger :
a — cilindrul de proiecţie ; b — desfăşurarea în plan a cilindrului ; c — fusele
proiectate : d — coordonatele unui fus ; e — caroiajul fuselor ; } — racordarea hărţilor din fuse
vecine
Clasificarea şi reprezentarea semnelor convenţionale

Pentru a înlesni şi mai mult memorizarea lor, semnele convenţionale de planimetrie se

împart, după modul de reprezentare, în următoarele trei grupe principale; semene convenţionale de
contur, de scară şi explicative.
a) Semnele convenţionale de contur.

821
 822

Semnele convenţionale de contur se întrebuinţează pentru reprezentare pe hartă a acelor

detalii de planimetrie care ocupă o suprafaţă mai mare sau mai mică şi care, având un contur închis,
pot fi reprezentate la scara hărţii. Asemenea detalii sunt, de exemplu, pădurile, mlaştinile, grădinile,
viile. Conturul (acestor detalii se desenează pe hartă prin figuri asemenea cu conturile reale din
teren şi se limitează prin linii punctate, dacă ele nu se suprapun pe alte linii ce reprezintă diverse
detalii cum sunt căile de comunicaţii, râurile sau pâraiele, gardurile sau şanţurile şi altele. În figura
79 se dau câteva exemple de semne convenţionale de contur.
Spaţiul din interiorul conturilor se complectează cu semne convenţionale stabilite prin atlas
pentru fiecare detaliu în parte, care lămuresc natura detaliului de suprafaţă. Aceste semne
convenţionale nu arată – prin ele însele – poziţia reală a unui detaliu anumit din interiorul conturului
(de exemplu poziţia unei cruci într-un cimitir) şi nici dimensiunile lui reale (de exemplu înălţimea şi
grosimea unui copac în pădure), ci numai existenţa şi natura detaliului respectiv. Este de reţinut
faptul că lăţimea, lungimea sau suprafaţa oricărui detaliu de planimetrie, reprezentat prin semne
convenţionale de contur, pot fi măsurate pe hartă.

b) Semne convenţionale de scară.

Semnele convenţionale de scară se întrebuinţează pentru reprezentarea pe hartă a acelor
detalii de planimetrie care datorită dimensiunilor mici ale lor nu se pot reprezenta la scara hărţii.
Asemenea detalii sunt, de exemplu, pietrele kilometrice, fântânile, copacii izolaţi, podurile, căile de
comunicaţii, silozurile, sondele şi altele de acest fel. Densitatea şi dimensiunile acestor semne
convenţionale depinde de scara hărţii; cu cât este scara mai mică, cu atât ele se reduc ca număr şi se
micşorează în dimensiuni.
Unele semne convenţionale de scară rămân la fel ca formă pe toate hărţile indiferent de
scară, schimbându-se numai dimensiunile (de exemplu coşurile de fabrică, bisericile, antenele de
radio, staţiile meteorologice), în timp ce altele îşi pot schimba înfăţişarea în funcţie de scara hărţii.
În această categorie întră – de pildă – localităţile care, în timp ce hărţile la scară mare se reprezintă
prin semne convenţionale de contur, pe cele la scări mici – datorită reducerii dimensiunilor lor
grafice – ajung să fie reprezentate doar prin cercuri, deci prin semne convenţionale de scară.
Contrar semnelor convenţionale de contur, cele de scară arată precis pe hartă poziţia
detaliilor pe care le reprezintă, astfel:
- poziţia izvoarelor, fântânilor, bisericilor, depozitelor sau rezervelor de carburanţi, caselor
izolate, staţiilor sau anterior de radio, castelelor de apă, ocolurilor de vie, punctelor
geodezice şi a altor detalii de planimetrie care sunt reprezentate pe hărţi prin cercuri,
pătrate, dreptunghiuri, triunghiuri sau prin alte simboluri simetrice, este indicată prin
centrul geometric al figurii în cauză;
- poziţia crucilor izolate, staţiilor pentru alimentare auto, semafoarelor, copacilor izolaţi
sau altor asemenea detalii de planimetrie este determinată prin vârful unghiului drept,
format dintre linia verticală a semnului convenţional şi baza acestuia;
- poziţia coşurilor de fabrică, oficiilor R.T.T.R., monumentelor sau statuilor este indicată
în mijlocul bazei semnului convenţional;
- poziţia căilor de comunicaţii rutiere, digurilor, râurilor şi canalelor desenate prin două
linii (fără a fi redate la scara hărţii), precum şi altor detalii pe planimetrie liniare ce se
reprezintă pe hartă două linii, este determinată prin axul semnului convenţional
respectiv.

Ţinând seama de cele de mai sus, semnele convenţionale de scară sunt cele mai sigure
elemente de conţinut, cu ajutorul cărora se pot face măsurări precise de distanţe pe hartă, dacă se
ţine seama de acestea să se facă grijă între punctele sau liniile care prezintă precis poziţia reală a
detaliilor corespunzătoare din teren. Trebuie reţinut faptul că aceste semne convenţionale nu arată –
prin ele însele – dimensiunile detaliilor pe care le reprezintă, datorită cărui fapt nu se pot măsura sau
determina dimensiunile unui pod, înălţimea unui coş de fabrică sau a unui castel de apă, lăţimea
unui drum, dimensiunile unei construcţii izolate şi altele.
822
 823

c) Semnele convenţionale explicative

Semnele convenţionale explicative se folosesc în scopul de a oferi o cât mai deplină
caracterizare a detaliilor de planimetrie la care se referă. Din această grupă fac parte toate celelalte
notări convenţionale ce se găsesc pe hartă şi care se întrebuinţează întotdeauna în combinare cu
semnele de scară sau de contur. De exemplu: când se reprezintă pe hartă un tufăriş, în interiorul
conturului, drept completare a semnului convenţional de tufăriş, se mai plasează şi un semn
explicativ sub forma uni copac care indică predominat de specii; pentru a se arăta numărul de linii
al unei căi ferate, perpendicular pe semnul convenţional a acesteia se trag un număr de linii,
corespunzătoare cu numărul de linii al căii ferate; râurile se arată printr-o săgeată sensul de curgere
a apei; cotiturile de drumuri cu raze de curbură sub 25 m sânt însoţite de o săgeată în semicerc.
Tot din această grupă a semnelor convenţionale fac parte toate inscripţiile şi cifrele care
însoţesc pe hartă unele semne convenţionale.
Inscripţiile care se referă la denumirile proprii ale localităţilor şi ale unor detalii naturale de
planimetrie ca: râuri, lacuri, văi, dealuri, se scriu în întregime (de exemplu: Cucuteni, Mureşul, lacul
Bâlea, Valea – Seacă, dealul Galben, vârful Rotund, pădurea Verde) şi se plasează în dreptul
detaliului la care se referă. Inscripţiile ce dau caracterizare mai deplină unor detalii de planimetrie
se plasează alături de semnele convenţionale respective şi se înscriu prescurtat ca: Au. – mină de
aur; cabl. – fabrică de cabluri; nav. – şantier naval; ptr. – carieră de piatră. De asemenea, tot prin
inscripţii explicative prescurtate se caracterizează şi unele detalii de planimetrie care deşi nu au
semne convenţionale speciale, totuşi ies în evidenţă faţă de celelalte astfel: lângă un debarcader se
plasează inscripţia deb., lângă semnele convenţionale de foioase se înscrie stj. Lângă clădirea unui
spital se adaugă inscripţia spt. Toate inscripţiile de mai sus se înscriu pe hartă în culoare neagră, iar
cele referitor la elementele hidrografice, se înscriu cu culoare albastră.
Cifrele înscrise pe hartă se referă la indicarea numărului de case sau de locuitori ai
localităţii, lăţimea şoselelor, caracteristice lucrărilor de artă (poduri, tuneluri, viaducte), adâncimea
şi lăţimea apelor, valoarea relativă (înălţimea, adâncimea, lăţimea) a rambleelor, elementelor
naturale sau artificiale de relief de mică întindere (movile, gropi, râpe, maluri, terase), cota
(altitudinea) punctelor. Cifrele referitoare la lăţimea şi adâncimea apelor, precum şi la cotele
acestora se înscriu pe hartă în culoarea albastră, cele referitoare la curbele de nivel şi la valorile
relative ale detaliilor naturale de relief – în culoarea maro, iar toate celelalte – în culoarea neagră.
Colorarea hărţilor se face cu scopul de a scoate în evidenţă, de a caracteriza mai deplin
detaliile de teren la care se aplică; în acelaşi timp prin colorare se dă un aspect mai plăcut hărţilor
topografice şi se uşurează utilizarea acestora.
La imprimarea hărţilor topografice din dotare se întrebuinţează următoarele culori:
- galben – pentru drumuri naturale îmbunătăţite şi cvartale din localităţi în care predomină
clădirile ne rezistente la foc;
- verde – pentru toate vegetaţiile arborescente indiferent de natura acestora (păduri, livezi,
pepiniere, arbuştii, vii, plantaţii) şi cimitire cu pomi;
- albastru . pentru toate elementele geografice naturale sau artificiale, conducte de apă,
mlaştini şi terenuri mlăştinoase sau saturate;
- portocaliu – pentru autostrăzi, şosele modernizate sau şosele cu cvartale din localităţi în
care predomină clădirile rezistente la foc;
- maro - pentru toate formele naturale de relief, curbe de nivel, indicatoare de pantă,
albiile lacurilor, lacurilor şi pâraielor secate, elemente de sol ca suprafeţe nisipoase,
pietroase;
- violet – pentru frontierele de stat;
negru – pentru toate celelalte detalii de planimetrie şi elemente de conţinut ale hărţi

2. Reprezentarea detaliilor pe hartă.

Crochiul şi schiţa terenului sînt documente grafice expeditive care au calitatea de a fi simple
şi sugestive si se pot memora mai uşor decât descrierile cele mai clare.
823
 824

Pe ele se pot concretiza situaţia terenului şi poziţia obiectivelor faţă de care comandanţii pot
judeca mai bine o anumită misiune de luptă.
întocmirea documentelor grafice expeditive se face prin observarea terenului, definirea
reperelor de orientare şi plasarea elementelor topografice şi obiectivelor militare.
a) Crochiul (fig. 1.32) este o reprezentare perspectivă (în spaţiu) a unei porţiuni de teren,
întocmită la faţa locului, în vederea unui scop tactic dinainte stabilit şi conţine acele elemente care au
importanţă pentru îndeplinirea misiunii ordonate. El poate fi însoţit de fotografii repetate asupra unor
obiective militare sau căi de acces.
In vederea întocmirii corecte a unui crochiu este necesar ca executantul să cunoască legile de
bază ale perspectivei, dintre care amintim:

Fig. 1.32 — Crochiul terenului Fig. 1.33 — Punctul principal do

fugă (P) al unui crochiu
— liniile drepte paralele, perpendiculare pe frontul perspectivei, converg către un punct numit
„principal" sau „de fugă" (fig. 1.33) ;
— liniile verticale din teren apar pe crochiu tot vertical, iar cele orizontale tot orizontal;
— obiectivele (detaliile) apar cu atît mai mici cu cît sînt mai îndepărtate de observator ;
— liniile drepte şi paralele, oblice faţă de frontul perspectivei au punctul de fugă tot pe linia
orizontului vizibil, dar lateral faţă de centrul perspectivei.
In vederea asigurării expresivităţii crochiului, porţiunea ce se reprezintă se împarte în trei
planuri : apropiat (pînă la 800 m), mijlociu (pînă la 1.500 m) şi îndepărtat (pînă la limita
orizontului vizibil).
La executarea crochiului, detaliile de planimetrie şi relief se reprezintă după aspectul (silueta)
lor din teren, aşa cum sînt văzute în realitate de executant. La reprezentare, contururile, detaliile, care
se găsesc în primul plan sau sînt repere de orientare se redau cît mai asemănător cu realitatea din
teren.
Pe mijlocul hîrtiei pe care se desenează crochiul (de preferinţă pe hîrtie milimetrică) se
marchează linia orizontului şi verticala principală. La intersecţia acestora se găseşte punctul
principal. Pentru o mai corectă reprezentare, se consideră fiecare linie centimetrică, de pe hîrtia
milimetrică, egală cu o diviziune de 0-10 (miimi) de pe reticulul binoclu-lui şi se notează în mod
corespunzător acestor valori (fig. 1.34).
Pe măsura transpunerii pe hîrtia milimetrică a punctelor caracteristice, acestea se unesc pentru
a reprezenta schematic terenul.
Se definitivează crochiul prin reprezentarea tuturor detaliilor necesare scopului urmărit, se
scriu distanţele pînă la principalele repere şi se marchează direcţia nord (fig. 1.35).
Pe orice crochiu se trece locul de unde s-a realizat, data şi numele executantului.
b) Schiţa (fig. 1.36) este un document grafic simplu al unei porţiuni mici de teren, care se
întocmeşte din vedere, iar detaliile, reprezentate schematic şi văzute de sus, se redau prin semne
convenţionale topografice şi tactice.

824
 825

Este un document de trecere (intermediar) între o reprezentare informativă despre teren şi o

reprezentare exactă a acestuia (harta topografică). Cu toate că detaliile nu sînt la o scară exactă,
proporţionalitatea şi dispunerea lor reciprocă este respectată.
După conţinutul şi destinaţia lor, schiţele sînt de mai multe feluri, dar cel mai des întrebuinţate
în practică sunt: schiţa raport şi schiţa de tragere.
Schiţa raport (fig. 1.37) se întocmeşte în scopul de a raporta îndeplinirea (parţială sau totală) a
unei misiuni de luptă (de regulă cu ocazia recunoaşterilor). Pe aceste schiţe terenul trebuie astfel
desenat încât, pe baza unor detalii caracteristice sau a unor inscripţii, să poată fi identificat uşor pe
hartă. Datele şi informaţiile care nu pot fi desenate pe schiţă se înscriu pe marginea acesteia sau pe
verso sub formă de text.

Fig.-36 — Schiţa document grafic de luptă

825
 826

Schiţa de tragere (fig. 1.38) se întocmeşte în vederea conducerii focului subunităţii:

Elementele topografice din raionul de dispunere a subunităţii proprii se reprezintă prin semne
convenţionale, iar reperele se desenează după cum se văd în natură.

3. Determinarea coordonatelor rectangulare şi geografice.

3.1.Determinarea coordonatelor rectangulare

Hărţile topografice la scările 1 : 25 000 — 1 : 200 000 folosite de armata noastră sunt, aşa
cum am văzut, în proiecţia Gauss-Kriuger, care redă suprafaţa elipsoidală a Pământului pe un cilindru
care se desfăşoară în plan prin fuse de 6°.
Sistemul rectangular de coordonate al unui fus este dat de intersecţia proiecţiei meridianului
axial, care reprezintă abscisa X. cu proiecţia ecuatorului, care reprezintă ordonata Y (fig. 2.15).
Pentru a nu avea în cadrul aceluiaşi fus coordonate negative, originea sistemului are, prin convenţie,
ordonata egală cu 500 km.
Dacă un punct de te o hartă are ordonata peste 500 km înseamnă că este la dreapta
meridianului axial şi invers.
_ _ Cum ţara noastră este în emisfera nordică si sensul pozitiv al abscisei X este spre nord,
înseamnă că abscisele vor fi pozitive si mai este nevoie de o convenţie ca pentru ordonată.
Pentru uşurarea determinării coordonatelor rectangulare (X şi Y), hărţile topografice în
această proiecţie au trasate pe ele o reţea de pătrate care formează un caroiaj rectangular. Mărimea
acestor pătrate este în funcţie de scara hărţilor respective (tabelul 2.2). După cum se vede din acest
tabel, latura caroiajului corespunde unui număr întreg de kilometri din teren şi de aceea caroiâjul se
mai numeşte şi caroiaj sau reţea kilometrică.
Coordonatele rectangulare ale colţurilor carourilor sînt notate prin cifre, în intervalele dintre
capetele fiecărei linii a carourilor respective. Astfel, în fig. 2.15, coordonatele rectangulare ale
colţului din stânga jos al caroului în care se găseşte punctul cu cota 192,1 sînt :
X == 4 982 km = 4 982 000 m ;
Y = 4 678 km = 4 678 000 m.
La aceste coordonate se mai adaugă creşterile de coordonate din interiorul caroului, pînă la
punct, şi anume : X = 15 mm, care la scara 1 : 25 000 reprezintă 375 m, adică X = 4 982 000 -f- 375
— 4 982 375 m şi Y = 18 mm, care, la aceeaşi scară, reprezintă 450 m.
Deci :
Y = 4 678 000 + 450 == 4 6*78 450 m.
Creşterile de coordonate se dedup, fie cu rigla gradată în mm, fie cu diferite şabloane care dau
direct aceste creşteri în metri.
Primele două cifre ale caroiajului rectangular (atât pe X cit şi pe Y) sînt trecute numai pentru
colţul din stânga jos al hărţii, deoarece în continuare ele se repetă.

826
 827

în lucrul cu harta, pentru indicarea obiectivelor se pot da numai coordonatele lor reduse,
respectiv coordonatele colţurilor din stînga jos ale carourilor în care se află aceste obiective şi, mai pe
scurt, cînd este vorba de aceea;i hartă, de ultimele două cifre atît pentru X cît. şi pentru Y. în
exemplul din fig. 2.16, punctul ,,în luncă" şi respectiv „Păduricea rotundă" se indică astfel : în Luncă
(86 ; 78) şi Păduricea rotundă (87 ; 70)
Trebuie să se ţină seama că întotdeauna se citesc mai întîi cifrele care sânt înscrise în dreptul
liniilor orizontale (respectiv ale abscisei X) şi apoi cele care sînt înscrise în dreptul liniilor verticale
(ale ordonatei Y).
Operaţia.de raportare (transpunere) pe hartă a unui obiectiv indicat prin coordonatele sale
rectangulare urmează calea inversă.

Fig. 2.16 — Modul de indicare a coordonatelor prescurtate ale unor puncte (obiective) de
pe hartă :— punctul „IN LUNCA"
(86 ; 78) ;
— Păduricea rotundă (87, 78)

E x e m p l u : Să se raporteze pe harta la scara 1 : 50 000 un obiectiv, indicat de eşalonul

superior, prin coordonatele sale şi anume : X = 5 028 475 ; Y = 4 483 750.
Pentru aceasta se caută caroul care are pe -linia marginală orizontală 5028 şi pe linia
marginală verticală 4483.
După găsirea acestui carou se transformă X == 475 m, care la scara 1 :50 000 reprezintă 9,5
mm şi Y = 750 mm, care la aceeaşi scară reprezintă 15,0 mm.
Intersecţia paralelelor, care au valorile X şi Y calculate, dau poziţia obiectivului căutat pe
hartă.

827
 828

3.2.Determinarea coordonatelor geografice.

Coordonatele geografice sînt latitudinea şi longitudinea, latitudinea fiind valoarea unghiulară
a unui punct de pe Pământ faţă de ecuator, măsurată pe meridianul caro trece prin acel punct, iar
longitudinea, unghiul format de meridianul punctului respectiv şi meridianul Grindvich care este
considerat ca origine (fig. 2.17).

Pentru a afla latitudinea (cj) şi longitudinea (k) unui punct oarecare M de pe hartă, se duc prin
acesta paralele la cadrul geografic. Ţinînd scama de gradaţiile acestui cadru şi făcînd, dacă este cazul,
o interpolare liniară, se găsesc coordonatele căutate.
Exemplu: Coordonatele geografice ale punctului încercuit (fig. 2.18) sînt :
<P = 44°57'25" ; r îi — 23°18'10",
ele rezultînd din adăugarea la coordonatele de sud-vest ale foii de hartă (<p = 44°55' şi  —
23°15') a creşterilor de coordonate Acp = 2'25" şi A>. = 3'10".

828
 829

TEMA: 2. Hărţile topografice.

ŞEDINŢA Nr.2.

OBIECTIVE DIDACTICE:
1. Noţiuni despre scara hărţilor şi a planurilor
2. Determinarea distanţelor
3. Determinarea diferenţelor de nivel şi a cotelor

1. Noţiuni despre scara hărţilor şi a planurilor

Reprezintă raportul dintre o distanţă (d) măsurată pe hartă şi cea corespunzătoare ei de pe
teren (D) (fig. 2.9).
în cuprinsul unei foi de hartă, scara este constantă, în sensul că raportul pe care- reprezintă
este acelaşi, indiferent de poziţia distanţei pe care o luăm pentru comparaţie.
Hărţile şi planurile topografice din ţara noastră, ca şi din majoritatea ţărilor lumii, folosesc ca
unitate de măsură a distanţelor pe hartă şi pe teren metrul cu multiplii şi submultiplii săi. Se face
această precizare deoarece, pe de o parte nu în toate ţările este folosit în exclusivitate sistemul metric,
iar pe unele hărţi vechi întocmite de ţara noastră s-au folosit şi alte unităţi de măsură, indigene sau
împrumutate (stîn-jenul, falcea, degetul etc). Aşa bunăoară pe Harta Moldovei întocmită de
domnitorul Dimitrie Cantemir, tipărită în anul 1737, soara este redată în două tipuri de unităţi de
măsură : ceasul turcesc şi mila italiană, iar pe Planul Oraşului Bucureşti la scara 1 :5 000, tipărit în
anul 1852, s-a folosit stînjenul, vechea unitate de lungime folosită de români. Şi în prezent se pot
întocmi anumite schiţe ale terenului avînd scări exprimate în „dubli paşi" ai unei persoane, sau „paşi"
ai unui cal mergînd la pas, la trap sau la galop, în unităţi de timp (ore, minute), parcurse pe jos sau cu
un vehicul etc.

829
 830

Fig. 2.9 — Un procedeu simplu de deducere a scării unei hărţi (plan) : — 1 : N, a distanţei (D)
de pe teren sau a distanţei (d) de pe hartă, cu-noscînd două dintre aceste valori

Fig. 2.10 — Indicaţiile referitoare la scară pe hărţile şi planurile

topografice

Indicaţiile referitoare la scară sînt dispuse pe hărţile şi planurile topografice în partea de jos,
sub cadrul ornamentai şi sînt, de regulă, sub Următoarele forme : scara numerică, scară naturală şi
scară grafică (fig. 2.10).
Scara numerică exprimă raportul scării sub formă cifrică. Oricare din cele trei valori (N, d şi
D) se poate deduce dacă se cunosc celelalte două.
Scara naturală respectă egalitatea : d (cm) de pe hartă = D (m) de pe teren. Şi în acest caz,
calculele de deducere a distanţelor atît de pe teren cît şi de pe hartă sînt simple.
Scara grafică este o reprezentare lineară a scării numerice. Distanţele de pe hartă sînt redate
prin segmente de dreaptă, iar cele din teren prin valori cifrice urmate de unităţile lor de măsură (m,
km etc), corespunzătoare mărimii segmentelor respective. Această scară grafică poate fi simplă sau
compusă.
Pe hărţile şi planurile topografice tipărite se trece, de regulă, numai scara grafică simplă.
Aceasta se compune din două părţi separate între ele, printr-o origine. Partea din dreapta are mărimea
unui carou de pe hartă şi este divizată în mai multe segmente (baze), iar partea din stingă originii
(numită talon) are cel puţin dimensiunea unei „baze" şi este împărţită în subdiviziuni.
Valorile cifrice corespunzătoare distanţelor din teren sînt înscrise atît pentru segmentele din
dreapta cît *i pentru cele din stînga originii.

830
 831
Pe schiţe pot fi trecute scări grafice care au, în partea de sus a lor, rotaţii corespunzătoare
în metri, i ar în partea de jos şi în alte unităţi de măsură (dubli paşi, ore şi minute etc).
Scara grafică compusă se reprezintă, de regulă, pe anumite şabloane necesare lucrului pe
hartă sau la întocmirea planurilor şi hărţilor. Ea permite aprecierea lungimilor măsurate cu precizia de
o sutime din „baza".
în raport de scară, hărţile si planurile topografice se împart în (planşele 2—9 din ANEXA).
— planuri topografice la scările (1 : 5 000 şi 1 :10 000 );
— hărţi topografice la scări mici (1 : 25 000 şi 1 : 50 000) ;
— hărţi" topografice la scări medii (1 : 100 000 şi 1 : 200 000) ;
— hărţi topografice la scări mari (1 : 1300 000 şi 1 : 1 000 000).

2. Determinarea distanţelor
Determinarea distanţelor cu ajutorul hărţii constă în măsurarea pe hartă a distanţei grafice
dintre detaliile sau obiectivele în cauză şi aflarea distanţei naturale (dine teren) corespunzătoare, cu
ajutorul hărţii.
Pentru a se putea executa diferite măsurări de distanţe pe hartă, în toate cazurile este necesar
să se cunoască poziţia precisă pe hartă a detaliilor (obiectivelor) între care se face determinarea
distanţei precum şi scara hărţii ce se întrebuinţează; de asemenea, este nevoie de unele rechizite
simple cum sânt rigla gradată în milimetri, compasul distanţier sau – în lipsa acestora – o bandă de
hârtie. Determinarea pe hartă a distanţelor se poate executa prin mai multe procedee, ce se aleg în
funcţie de timpul şi de instrumentele avute la dispoziţie şi de precizia ce se urmăreşte a fi obţinută.
Procedeele care se descriu în continuare asigură o suficientă precizie într-un timp scurt, dacă sunt
aplicate corect şi cu atenţie.

Determinarea distanţelor cu ajutorul scării numerice

Aceasta este cel mai simplu procedeu de determinare pe hartă a distanţelor, la care
instrumentul ajutător este o simplă riglă gradată în milimetri.
Ordinea de lucru este următoarea:
- se măsoară pe hartă, cu ajutorul riglei gradate, distanţa d în milimetri dintre cele două
detalii (obiective) în care se face determinarea (dacă distanţa grafică nu se încadrează într-un număr
exact de milimetri, se apreciază sfertul acesta);
- se calculează distanţa D corespunzătoare în teren, cu ajutorul formulei scării numerice D =
d X N. Exemplu pe harta la scara 1:25 000, între cota 632,6 şi bifurcaţia drumurilor de legătură s-a
măsurat o distanţă d = 35 mm. În acest caz, distanţa corespunzătoare din teren este D = 35 mm X
25 000 mm = 875 m. mai simplu, valoarea unui milimetru ia scara hărţii fiind de 25 metri în teren,
se înmulţeşte numărul de milimetri măsuraţi pe hartă cu această valoare şi se obţine 35x25 = 875 m.
Procedând identic după acelaşi raţionament, se pot face determinări de distanţe pe orice hartă,
indiferent de scara aceasta.

Determinarea distanţelor cu ajutorul scărilor grafice simple

Un procedeu simplu şi mai rapid, care nu solicită nici un fel de calcule, este acela al
determinării distanţelor cu ajutorul scării grafice, simple, folosind ca instrument ajutorul unui
compas distanţier. Aplicarea acestui procedeu se execută în următoarea succesiune:
se ia între vârfurile unui compas distanţier mărimea de pe hartă dintre detaliile (obiectivele) în care
se face determinarea (pentru corectitudinea măsurării, vârfurile compasului se fixează aşa cum se
arată în exemplu;
fără a schimba deschizătura compasului, acesta se aşează pe scara grafică simplă (ce se găseşte sub
latura de sud a cadrului ornamental al hărţii) în aşa fel, încât vârful piciorului drept să coincidă cu
diviziunea zero sau o altă diviziune din dreapta acesteia, iar vârful piciorului stânga să se găsească
în interiorul talonului;
se citeşte pe rând distanţele şi din stânga diviziunii zero şi apoi se adună, obţinându-se direct
distanţa din teren cele două detalii (obiective).
831
 832
În exemplu în dreapta diviziunii zero se citeşte 1km, iar pe talonul încă 150 m, ceea ce
înseamnă că distanţa în teren dintre punctele geodezice cu cota 245,0 şi crucea izolată este de
1 150m.
În cazul când nu se dispune de compas distanţier, distanţa pe hartă poate fi determinată cu
ajutorul unei rigle gradate în milimetri – sau mai simplu – folosind o bandă de hârtie, care să aibă o
margine dreaptă. În acest caz, marginea a benzii de hârtie se aşează astfel pe hartă, încât să atingă
punctele între care se face determinarea distanţei. Apoi cu un creion bine ascuţit se trag două
linioare scurte pe marginea hârtiei în dreptul punctelor considerate, după care hârtia se suprapune pe
scara simplă şi se citeşte distanţa cuprinsă între cele două linioare, ca şi în cazul folosirii
compasului distanţier. În exemplu distanţa dintre colţul de nord – est al fâneţii şi copacul izolat de
foioase de 775 m.
Dacă sunt de măsurat distanţe mai mari decât cele cuprinse pe scara grafică simplă, ele se
măsoară pe porţiuni în acest scop, detaliile (obiectivele) între care se face determinarea cu un creion
bine ascuţit, în lungul unei rigle drepte. Se fixează apoi deschizătura compasului distanţier la 1 km
sau la 500 m pe scara grafică simplă şi cu această deschizătură – numită „pasul compasului” – se
începe măsurarea distanţei numărând fiecare „pas”, ultima porţiune - care este mai mică decât pasul
compasului – se măsoară exact şi se citeşte pe scara grafică simplă. Pentru obţinerea distanţei se
înmulţeşte numărul de paşi cu valoarea acestuia şi se adaugă ultima porţiune măsurată. De exemplu,
dacă pasul compasului este de 500 m şi s-au măsurat 5 paşi şi încă 125 m; distanţa căutată este de 5
X 500 m + 125 m = 2 500 m + 125 m = 2 625 m. În cazul când trebuie determinată o distanţă în
linie frântă (de exemplu lungimea în teren a unei tranşe reprezintă pe hartă), ea se descompune şi se
măsoară în segmente de linii drepte, după care se adună valoarea tuturor segmentelor, obţinându-se
în felul acesta totalul distanţei de determinat. Dacă este necesar determinarea distanţei în lungul
unei linii curbe (de exemplu pe o şosea în serpentină), se fixează pasul compasului la o deschizătură
aleasă în mod convenabil, în aşa fel, încât segmentul de linie dreaptă şi segmentul corespunzător în
linie curbă să difere cât mai puţin posibil în lungime; apoi se procedează aşa cum s-a mai descris
mai sus. În exemplu valoarea este de 175; de la bifurcaţia şoselelor până la grupul de case, sau
măsurat un număr de 8 paşi, distanţa din teren fiind de 8 X 175 m = 1 400 m.
Harta topografică permite, pe lângă determinarea distanţelor, şi raportarea unei distanţe date
pe o direcţie cunoscută. Astfel de cazuri se ivesc deseori pe câmpul de luptă, de pildă în situaţiile
când este necesar să se transpună pe hartă poziţia unei ţinte pe o direcţie cunoscută şi o distanţă
dată. În astfel de situaţii se procedează în felul următor:
- se identifică pe hartă poziţia punctului de observare şi a reperului, care se unesc printr-o linie
subţire, trasă cu un creion ascuţit în lungul unei rigle drepte obţinând astfel pe care se găseşte ţinta;
- pe scara grafică simplă se măsoară cu ajutorul compasului distanţier distanţa dată între punctul de
observare şi ţinta;
- fără a schimba deschizătura compasul distanţier, aceasta se aşează pe hartă cu unul din vârfurile
sale cu punctul de observare marcat şi cu celelalte pe direcţia trasată spre repere; punctul astfel
obţinut pe această direcţie este chiar locul ţintei, raportată pe hartă.

832
 833

Fig.2.11 — Deducerea distanţei aintre două puncte de pe hartă modul de folosire al

compasului şi scării grafice simple

Corecţia de relief
Indiferenţa de procedeul ce se întrebuinţează pentru determinarea pe harta distanţelor, trebuie
avută în vedere faptul că într-un teren muntos sau într-o zonă deluroasă, puternic frământată şi
accidentată, uniformă, adică atunci când curbele de nivel se găsesc la intervale egale între ele. În
cazul pantelor neuniforme, determinarea unghiurilor de pantă se face pe porţiuni, între punctele sau
liniile de schimbare de pantă, care se recunosc pe hartă după locul unde curbele de nivel încep să se
apropie sau să se rărească între ele.

Valoarea în grade a Corecţia de relief pentru 100

unghiului de pantă metri din distanţă
10 2
15 4
20 6
25 9
30 13
35 18
40 23

3. Determinarea diferenţelor de nivel şi a cotelor

A. Determinarea cotelor
A determina cota unui punct pe hartă înseamnă a afla înălţimea la care se găseşte acel punct pe teren faţă de nivelul mării. Harta topografică
conţine un număr apreciabil de puncte (puncte de bază, detalii izolate de planimetrie ce pot construit repere de orientare, vârfuri, şei, confluenţe
de văi şi altele) ale căror cote sunt înscrise pe hartă; aflarea valorii acestora constă în simpla citire a inscripţiilor cifrice care sunt plasate alături
de semnele convenţionale, prin care asemenea puncte sunt prevăzute pe hartă.

Determinarea cotelor tuturor celorlalte detalii sau obiective din cuprinsul hărţii se face în
funcţie de dispunere a acestora faţă de cele mai apropiate curbe de nivel sau puncte cotate,
deosebindu-se următoarele situaţii caracteristice:
- semnul convenţional al detaliului (obiectivului) este plasat chiar pe o curbă de nivel; în
acest caz cota este egală cu valoarea acestei curbei de nivel;

833
 834
Exemplu: se cere să se determine cota crucii izolate. Elementele de pornire pentru
stabilirea cotei crucii izolate sunt valoarea înscrisă pe curba de nivel de 375 m (de unde se trage
concluzia că echidistanţa curbelor de nivel normale este de 5 m), precum şi indicatoarele de pantă,
care arată că terenul coboară de la nord spre sud pe linia de despărţire a apelor. Cunoscând aceste
elemente de pornire, se face următorul raţionament: curba de nivel se trece prin baza semnului
convenţional al crucii izolate este mai mare în valoare cu echidistanţă normală faţă de curba de
nivel de 375 m ce trece dedesubtul ei, având deci valoarea de 380 m; prin urmare cota crucii izolate
este de 380 m:
- semnul convenţional al detaliului (obiectivului) este plasat între două curbe de nivel
învecinate; în acest caz se stabileşte mai întâi direcţia pantei terenului (semnul de urcare
sau de coborâre); în continuare se precizează valoarea celei mai apropiate curbe de nivel
şi apoi cota punctului respectiv, prin aprecierea din vedere a distanţei orizontale la care
aceasta se găseşte faţă de cea mai apropiată curbă de nivel.

B. Determinarea diferenţelor de nivel.

A determina pa hartă diferenţa de nivel între două puncte, înseamnă a afla diferenţa cotelor
acestea, cu alte cuvinte, dacă se scade cota cea mai mică din cota cea mai mare, se obţine diferenţa
de nivel.
La determinarea pe hartă a diferenţelor de nivel se întâlnesc următoarele cazuri:
- punctele a căror diferenţe de nivel trebuie determinate se află pe aceiaşi curbă de nivel,
în acest caz punctele în cauză au aceiaşi cotă, deci diferenţa de nivel dintre ele este egală
cu zero. Acest caz este ilustrat, unde între bifurcaţia drumurilor de ţară şi copacul izolat
de foioase nu este nici o diferenţă de nivel;
- punctele a căror diferenţe de nivel trebuie determinată cu cotele înscrise pe hartă sau prin
semnele lor convenţionale trec două curbe de nivel de valori diferite; în acest caz
diferenţa de nivel care dintre ele este egală cu diferenţa cotelor acestora, sau cu diferenţa
dintre valorilor curbelor de nivel care trec prin punctele considerate. Diferenţa de nivel
de la punctul cu cotă 352 m – 317 m = - 35 m.
În toate celelalte cazuri care se pot întâlni, este necesar să se cunoască echidistanţa curbelor
de nivel de pe harta ce se întrebuinţează, deosebindu-se următoarele situaţii:
- prin semnul convenţional al unuia dintre puncte trece o curbă de nivel de o valoare
oarecare, iar cota celuilalt punct este înscrisă pe hartă. În acest caz mai întâi se determină
valoarea acelei curbe de nivel, urmând ca apoi să se calculeze diferenţa dintre aceasta şi
cota celuilalt punct. Echidistanţa curbelor de nivel este de 5 m, ceia ce se poate deduce
din faptul că între curba de nivel principală cu valoare de 200 m şi cota 216,3 m se
găsesc 3 curbe de nivel normale. Cunoscând echidistanţa, se poate determina cu uşurinţă
valoarea curbai de nivel ce trece prin semnul convenţional al troiţei, care este de 195 m,
deci cota troiţei este de 195 m; în acest caz diferenţa de nivel dintre troiţă şi punctul cu
cota 216,3 m = 216,3m – 195m = +21m (rotunjit),
- punctele sunt plasate între curbe de nivel cu valori diferite, iar în apropierea unuia dintre
puncte este înscrisă pe hartă valoarea unei curbe de nivel. În acest caz mai întâi se
determină echidistanţa, apoi cotele ambelor puncte printr-unul din procedeele cunoscute,
după care se face diferenţa cotelor şi se obţine diferenţa de nivel. În cazul prezentat
echidistanţa curbelor de nivel este de 5 m ceia ce se deduce simplu din faptul că pe curba
de nivel principală este valoarea de 175 m. Cunoscând echidistanţa, se trece la
determinarea cotelor acestor două puncte. Cota bifurcaţiei drumurilor este de 171 m
(punctul fiind plasat la o cincime din distanţa orizontală dintre curbele de nivel de 170 m
şi 175 m), iar cota tufei izolate este 182 m (aceasta găsindu-se la două cincimi din
distanţa orizontală dintre curbele de nivel de 180 m şi 185 m); prin urmare, diferenţa de
nivel dintre tufă şi bifurcaţie este de 182m – 171m = +11m.

834
 835
- punctele se află între curbe de nivel de valori diferite, iar în apropierea unuia dintre
ele se află înscrisă cota unui al treilea punct. În acest caz se procedează identic ca în
situaţia precedentă, cu deosebirea că echidistanţa curbelor de nivel se deduce în funcţie
de valoarea cotei înscrisă pe hartă. În exemplificarea echidistanţa curbelor de nivel este
de 5 m, ceia ce se deduce din faptul că între cota 211,8 şi curba de nivel principală se
găsesc două curbe normale, deci valoarea acestei curbe de nivel este de 200 m.
Cunoscând aceasta, se determină cotele celor două puncte şi anume 208m pentru pomul
izolat (care se găseşte la trei cincimi din distanţa orizontală dintre curbele de nivel de
205 m şi 210 m) şi 192,5 m pentru stână (aceasta se află la jumătatea distanţei orizontale
dintre curbele de nivel de 190m şi 195m); prin urmare, diferenţa de nivel dintre stânga şi
pomul izolat este de 208m – 192,5m = +15m (rotunjit).
După cum se poate constata cele de mai sus, determinarea cotelor punctelor pe hartă, precum
şi a diferenţelor de nivel, dintre acestea, sunt operaţii destul de simple ce se pot rezolva uşor şi
repede cu ajutorul hărţii şi care nu presupun de cât cunoaşterea clasificării curbelor de nivel şi a
echidistanţei hărţii. Este important de reţinut faptul că atunci când se indică diferenţele de nivel,
întotdeauna este necesar să se precizeze sensul acestora, aşa cum s-a arătat în exemplul de mai sus.
Determinarea unghiului de pantă prin diferite procedee.
Cunoaşterea unghiului de pantă al terenului are o deosebită însemnătate, mai ales în situaţiile când diferitele acţiuni de luptă se duc într-un teren
cu relief frământat. Faptul că pe hărţile noastre relieful este reprezentat prin curbe de nivel contribuie la determinarea cu uşurinţă a unghiului de
pantă al terenului, care se poate determina cu ajutorul hărţii folosind unul din procedeele ce se descriu în cele ce urmează.

1. Determinarea unghiului de pantă din vedere, prin apreciere

Pentru a aprecia prin acest procedeu valoarea unghiurilor de pantă, se compară din vedere intervalul dintre două curbe de nivel alăturate cu un
segment de 1cm. Aplicarea acestui procedeu se bazează pe următoarea regulă simplă, reieşită din cunoaşterea dependenţei dintre echidistanţă,
distanţă orizontală şi unghi de pantă: cu cât distanţa orizontală dintre două curbe de nivel alăturate este mai mică (sau mai mare) decât 1 cm, cu
atât unghiul de pantă este mai mare (sau mai mică) decât cel corespunzător unui segment de 1 cm.

Pentru a se putea aprecia în acest mod valoarea unghiului de pantă, este necesar ca în
prealabil să se cunoască valoarea unghiului de pantă care corespunde unei distanţe orizontale egală
cu 1 cm pe harta care se întrebuinţează. Pe hărţile noastre (la întocmirea cărora se păstrează un
raport constant între care şi echidistanţa) această valoare este egală cu 1°,2 (sau rotunjit 1°); rezultă
că pentru o distanţă de 1 cm între două curbe de nivel normale alăturate, unghiul de pantă este de
1°,2. Cunoscând se poate întocmi tabelul alăturat, care poate fi folosit cu uşurinţă pentru aprecierea
din vedere a unghiului de pantă.

Distanţa pe 0,1 cm 0,2 cm 0,3 cm 0,4 cm 0,5 cm 1,0 cm 2,0 cm 4,0 cm

hartă
Unghiul de 12°,0 6°,0 4°,0 3°,6 2°,4 1°,2 0°,6 0°,4
pantă

Astfel, de exemplu, dacă s-au măsurat pe hartă între două curbe de nivel normale alăturate
intervalele de câte 1 mm, 2 mm, 3 mm sau 5 mm, unghiurile de pantă corespunzătoare locurilor
unde s-au făcut măsurarea, pot fi apreciate (cu ajutorul tabelului de mai sus) că sunt de 12°, 6°, 4°,
sau 2°,4 iar pe baza aceluiaş raţionament, se mai poate judeca şi astfel: dacă un segment de 1 cm
măsurat pe o pantă ce acoperă 6 echidistanţe normale, atunci valoarea unghiului de pantă este de
1°,2 x 6 = 7°,2 .
Procedeul sus amintit dă rezultate corespunzătoare numai pentru unghiuri de pantă mai mici
de 25°.

2. Determinarea unghiului de pantă cu ajutorul scării pantelor.

Scara pantelor este plasată în afara cadrului hărţii, pe latura de sud a acesteia, fiind
construită atât pentru echidistanţa normală cât şi pentru cea principală. Pentru ca aceasta să se poată
835
 836
folosi în vederea determinării unghiurilor de pantă, este necesar să se cunoască modul de
construire care este următorul: pe linia orizontală a bazei scării se înscriu unghiurile de pantă, iar
perpendicular pe aceasta se ridică linii ale căror lungimi sunt egale cu distanţele orizontale la scara
hărţii, corespunzătoare unghiurilor de pantă înscrise sub ele; capetele acestor linii se unesc printr-o
linei curbă continuă, cu ajutorul căreia se determină valorile unghiurilor de pantă.
Determinarea unghiurilor de pantă din cuprinsul hărţii cu ajutorul scării pantelor se execută
astfel:
- se măsoară pe hartă distanţa orizontală dintre curbele de nivel alăturate între care se
determină unghiul de pantă; această măsurare poate fi făcută folosind un compas
distanţier sau o bandă de hârtie;
- se încadrează această distanţă (care este marcată pe hârtie sau luată în deschizătura
compasului distanţier) pe scara pantelor, astfel încât o extremitate să fie în poziţie
verticală faţă de prim – pe curba scării;
- se citeşte pe baza orizontală a scării valoarea unghiului de pantă ce se determină, la
nevoie făcându-se aprecierea din vedere a fracţiunilor de grad.
În cazul când relieful terenului este frământat şi în consecinţă pantele sunt mari, este indicat
ca determinarea unghiurilor de pantă să se facă între două curbe de nivel principale, imediat
următoarele; în această situaţie se foloseşte, al fel cum s-a descris mai sus, scara pantelor pentru
echidistanţa principală, care este desenată pe hartă în combinaţie cu cea pentru echidistanţa
normală.
Mai este necesar de reţinut că – indiferent de procedeul aplicat – determinarea unghiurilor de
pantă nu se face pentru un versant întreg, de la vârf până la piciorul pantei, decât în situaţia când
panta terenului este perfect uniformă, adică atunci când curbele de nivel se găsesc la intervale egale
între ele. În cazul pantelor neuniforme, determinarea unghiurilor de pantă se face pe porţiuni, între
punctele sau liniile de schimbare de pantă, care se recunosc pe hartă după locul unde curbele de
nivel încep să se apropie sau să se rărească într

836
 837

TEMA: 3. Lucrul cu harta în teren.

ŞEDINŢA 1

SUBIECTELE DE STUDIU

1.Orientarea hărţii;
2.Metodele de determinare a punctului de staţie.
3.Deplasarea în teren după hartă.

1.Orientarea hărţii
Ca să putem folosi harta în teren pentru rezolvarea unor probleme care se impun, trebuie, mai
întîi, ca aceasta să fie orientată, adică să aibă o astfel de poziţie încît direcţiile de pe hartă să coincidă
cu cele din teren şi să aibă acelaşi sens. Se asigură astfel o corespondenţă între detaliile terenului şi
semnele convenţionale prin care acestea sînt reprezentate pe hartă.
De regulă, această orientare este aproximativă şi se determină prin procedee expeditive, după
detalii corespondente din teren sau cu busolă.
a) Orientarea hărţii după detalii din teren şosea, cale ferată ş.a.).
Dacă ne găsim cu harta pe o cale de comunicaţie (şosea, cale ferată ş.a.), orientarea se va face
făcînd să coincidă sensul şi direcţia traseului căii de comunicaţie de pe hartă cu cele din teren.
Dacă sîntem în teren, în afara unor detalii liniare bine reprezentate, se va proceda în felul
următor (fig. 2.31) :
— se alege în teren un detaliu distinct, vizibil şi mai îndepărtat, a cărui poziţie se identifică pe
hartă ;
— se aşază o riglă pe hartă, astfel încît marginea ei să treacă prin semnul convenţional al
punctului în care se execută orientarea şi prin acela al reperului ales în teren ;
— se ridică harta la înălţimea ochilor într-o poziţie cît mai orizontală astfel încît semnul
convenţional ce reprezintă detaliul din teren să fie îndreptat către acesta ;
— se vizează în lungul riglei, rotind harta pînă cînd linia de vizare se suprapune pe reperul
ales din teren ;
— se verifică corectitudinea orientării, vizînd asupra unui alt reper care este de asemenea
reprezentat pe hartă, avînd însă grijă de a menţine poziţia iniţială a hărţii, rezultată din orientarea pe
prima direcţie.

837
 838

Fig. 2.1 — Orientarea hărţii cu busola într-un teren lipsit de vizibilitate şi de detalii distincte

Fig 2.2— Orientarea hărţii cu busola în teren

. b) Orientarea hărţii cu busola. în situaţiile; cind nu sînt condiţii prielnice de vizibilitate

(ceaţă, ploaie, fum etc), iar terenul este lipsit, de detalii d ist inele şi uşor de identificat (pădure, eîmp
deschis) sau noaptea, orientarea hărţii se execută eu ajutorul busolei, procedîndu-se in felul următor :
— se aduce in dreptul indicelui gradaţia zero de pe cadranul busolei;
— se aşază busola cu diametrul nord-sud pe cadrul interior de est sau de vest al hărţii (care
sînt reprezentări ale meridianelor geografi cu), astfel încît nordul busolei să fie orientat spre? nordul
hărţii ;
— se deblochează acul magnetic şi se lasă să se oprească din oscilaţie ; se roteşte încet harta,
fără a se mişca busola, pînă cînd virful nordic al acului magnetic se stabileşte (ca poziţie şi valoare)
in dreptul gradaţiei de pe cadran, corespunzătoare docil naţiei magnetice înscrisă pe hartă.' In acest
fel se obţine poziţia orientată a hărţii.
Busola poate fi aşezată şi pe una din liniile verticale de carotaj (fig. 2.2). In acest caz harta rotindu-se pînă ce virful
nordic al acului magnetic se stabileşte Ia gradaţia de pe cadran, corespunzătoare corecţiei de direcţie înscrisă pe hartă.
Nu se ţine seama de declinaţi a magnetică fin primul caz) sau de corecţia de direcţie (in cel de-al doilea caz), jn situaţiile
cînd valorile acestora sînt mai mici dedît cea a unei gradaţii de pe cadranul busolei. în astfel de cazuri, harta poate fi
considerată bine orient artă in momentul în care vîrfuil nordic al acului magnetic .se stabileşte în dreptul gradaţiei zero
do pe cadran.

2.Metodele de determinare a punctului de staţie.

In orice situaţie, cînd se întrebuinţează harta in teren, trebuie neapărat să se determine; pi; ea
punctul de; staţie (poziţia corespunzătoare pe hartă a punctului in care ne aflăm).
Cel mai simplu procedeu de determinare, cind In teren acest punct se află în dreptul sau lîngă
un detaliu oarecare (o movilă, vîrful unei înălţimi, confluenţa a două văi, intersecţia sau bifurcaţia de
drumuri, o piatră kilometrică, un pod, un izvor, o fîntina pe cîmp etc.) constă în identificarea pe hartă
a poziţiei semnului convenţional ce reprezintă detaliul respectiv.
De multe ori însă punctul de staţie nu coincide cu locul de dispunere a unor asemenea
detalii ce pot fi identificate cu uşurinţă.
Dacă nu poate fi stabilită poziţia punctului de staţie nici după detalii apropiate situate pe
anumite aliniamente la o distanţă care poate fi măsurată (cu pasul sau prin alte procedee),
reprezentate pe hartă şi existente în teren, sau pe perpendiculara de la aceste detalii, pe aliniamentul
respectiv, se pot folosi următoarele metode :

838
 839

a) Intersecţia indirectă. Aceasta se aplică în situaţiile în care în jurul punctului de staţie se

găsesc trei-patru detalii din teren care pot fi identificate pe hartă şi folosite pentru determinare (fig.
2.33).
Pentru aceasta se procedează în felul următor :
— din intersecţia direcţiilor către aceste detalii (care trebuie să se facă sub unghiuri mai mari
de 30'' şi mai mici de 150°) se materializează semnul convenţional corespunzător.
b) Cu ajutorul hirtiei de calc. Se folosesc, de asemenea, trei-patru detalii vizibile în teren, care
sânt reprezentate şi pe hartă.
în scopul determinării pe hartă a punctului de staţie prin acest procedeu, operaţiile de executat
sînt următoarele :
— .se identifică pe hartă detaliile alese din teren (fig. 2.34) ;

839
 840
Fig. 2. 34 —Determinarea unui punct de staţie cu ajutorul hîr-tioi cif caic
— se fixează harta pe o planşetă de carton şi se prinde de ea. prin clame, o hîrtie de calc
(sau din material plastic transparent pe care se poate scrie cu creionul);
— ţinînd planşeta orizontală se vizează, cu ajutorul unei rigle (aşezată pe planşetă),
succesiv cele trei detalii alese din teren şi se trasează cu creionul cîte o dreaptă spre fiecare din
aceste detalii. Se obţin în felul acesta pe hîrtia de calc trei drepte ce pornesc din punctul marcat
iniţial;
— se scoate hîrtia de calc de pe planşetă, se suprapune pe hartă si se roteşte sau se mişcă
într-o parte sau alta pînă cînd se obţine o astfel de poziţie încît direcţiile trasate pe hîrtia de calc să
treacă peste semnele convenţionale ale detaliilor corespunzătoare de pe hartă ;
— după ce se realizează această poziţie, se înţeapă harta prin punctul marcat iniţial pe
hîrtia de calc. obţinîndu-se în acest fel poziţia punctului de staţie.

3.Deplasarea în teren după hartă.

Harta serveşte pentru deplasarea în teren în diferite situaţii : pe drumuri sau în afara
acestora, în teren descoperit sau acoperit, ziua sau noaptea. De regulă, deplasările se fac folosind
căile de comunicaţii existente, în toate cazurile, înainte de a începe deplasarea, se face un studiu pe
hartă al itinerarului de pe aceasta, stabilindu-se, cu ajutorul semnelor convenţionale următoarele
date : natura drumurilor, caracteristicile acestora, distanţa de la punctul de plecare pînă la cel de
sosire, pantele maxime şi curbele periculoase, situaţia trecerilor peste ape, posibilităţile de
orientare, de mascare şi de adăpostire a forţei vii şi a tehnicii de luptă.
Cinci timpul sau situaţia tactica permite, acest studiu pe hartă este completat cu o
recunoaştere în teren, prin care se compară datele scoase de pe hartă cu realitatea terenului şi se
precizează alte elemente pe care harta nu le conţine (starea de întreţinere, porţiuni greu de
parcurs, starea şi capacitatea reală a podurilor, existenţa materialelor de reparaţii şi de întreţinere
etc.) ;
Pregătirea şi executarea deplasării se face ţinînd seama ca :
— pe harta ce se foloseşte pentru deplasare să se coloreze cu un creion maro itinerarul de
urmat;
— de-a lungul itinerarului să se aleagă şi să se marcheze pe hartă cîteva repere principale
ce vor servî pentru o orientare cît mai precisă şi rapidă pe timpul deplasării ;
— să se aleagă şi să se marcheze pe hartă cîteva repere situate lateral faţă de itinerar, care
vor servi pe timpul deplasării la verificarea menţinerii corecte a itinerarului şi a direcţiei de
deplasare ;
— deplasarea propriu-zisă începe din punctul de plecare prin orientarea hărţii şi
determinarea punctului de staţie ; apoi se execută deplasarea pînâ la primul punct de reper de pe
itinerar ;
— în acest punct se verifică dacă într-adevăr s-a ajuns la detaliul marcat pe hartă. în
continuare se procedează similar executînd deplasarea din reper în reper pînâ se ajunge la
punctul de sosire ordonat.
în afara reţelei de drumuri, la fiecare punclt de dxîntură al itinerarului se aleg şi se
marchează pe hartă reperele necesare orientării în teren şi controlului permanent al menţinerii pe
itinerar, iar reperele laterale se aleg într-un număr mai mare.

Întrebuinţarea harţii într-un punct de observare

Activitatea într-un punct de observare are drept scop principal descoperirea şi obţinerea
unor date şi informaţii cu privire la inamic şi ia teren. Datele cu privire la teren se referă
deopotrivă la cel ocupat de către trupele inamice şi proprii, cît şi la porţiunea ce se găseşte între
dispoziitivele de luptă ale acestora.
în scopul organizării unei observări cit mai bune şi minuţioase a inamicului şi a terenului,
observatorul întocmeşte, pe harta avută la dispoziţie, o schemă de observare,

840
 841
.La întodmirea acestei scheme se are în vedere următoarea succesiune de operaţii :
— se identifică punctul de observare şi se materializează pe hartă ;
— se identifică şi se raportează pe hartă, reperele care delimitează
sectorul de observare repartizat şi celelalte repere din acest sector ;
— se compară cu atenţie harta cu terenul, se anulează pe hartă detaliile care nu se găsesc în
teren şi se raportează cele nou apărute ;
— se împarte sectorul de observare în trei zone succesive în adîn-cime, care se marchează
pe hartă, astfel :
• zona apropiată, care cuprinde porţiunea de teren care poate fi observată cu ochiul
liber, pînă la aproximativ 400-500 m în adîncime ;
• zona mijlocie, în care observarea se execută atît cu ochiul liber (deşi mai greoi), cit şi
cu ajutorul unor aparate de observare (binoclu, lunetă de observare etc), cuprinzînd o adîncime
de pînă la 750-800m ;
• zona îndepărtată, unde observarea se execută cu ajutorul aparatelor de observare,
cuprinzind întreaga adîncime a sectorului de observare pînă la limita orizontului vizibil ;

— se determină din vedere zonele nevăzute din sectorul de observare, care se reprezintă pe
hartă ;
— pe baza elementelor bine identificate se conturează pe hartă limita fiecărei zone
nevăzute care se numerotează şi se completează cu semnul convenţional corespunzător.
întocmirea unei astfel de scheme de observare uşurează ifoarte mult atît observarea
inamicului şi a terenului, cît şi raportarea rezultatelor observării.

841